INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 2… [617033]

CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 2
CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 3
1. Dezvoltarea turismului in România ………………………….. ………………………….. ……………………. 3
1.1. Evoluția activității turistice ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 10
1.2. Noțiuni de amenajare turistică ………………………….. ………………………….. ………………………. 20
1.3. Perspectivele dezvoltarii teritoriale a turismului . ………………………….. ………………………….. 24
1.3.1 . Definiția și conținutul amenajării turistice teritoriale ………………………….. …………………… 24
1.3.2 Taxomania unităților turistice ………………………….. ………………………….. ……………………… 24
1.3.3 . Principii și strategii de amenajare turistică durabilă a teritoriului ………………………….. ….. 26
1.3.4 . Norme de amenajare turistică durabilă a teritoriului ………………………….. ……………………. 28
1.3.5 . Modele de amenajare turistică teritorială ………………………….. ………………………….. ……… 29
CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 30
2.1 Amenajarea turistica ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 30
2.2 Dezvoltarea durabilă a turismului ………………………….. ………………………….. …………………… 35
2.2.1. Forme ale dezvoltarii turistice durabile ………………………….. ………………………….. ………… 41
2.3. Eficiența economică al amenajării teritoriului ………………………….. ………………………….. ….. 41
2.3.1. Conținutul și paricularitățile eficienței în turism ………………………….. ………………………… 43
2.3.2. Critetii de apreciere și indicatorii de cuantificare cu privire la eficiența economică ………. 43
2.3.3. Eficiența social a turismului și turismul social ………………………….. ………………………….. . 46
CONCLUZIE GENERAL Ă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 49
BIBLIOCRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 50

2
INTRODUCERE

Schimbarea reprezintă, cu siguranță, principiul axiomatic aflat la baza evoluției societății,
în ansamblu, și a destinelor individuale. Ea este acea forță motrice care generează noul, spărgând
tipare și reașezându -le în structuri noi, mai potrivite așteptărilor și dorințelor umane. Schimbarea
guvernează nu doar fenomenele sociale ci și mediul economic în care acestea se produc.
Turismul, privit ca un creuzet al diverselor culturi și civilizații de pe mapamond, nu face o
excepție de la regula de mai sus. Consumatorii turismului de aventură, indiferent de categoria de
vârstă căreia îi aparțin, pot confirma că plusul de adrenalină, provocările surmontate cu succes,
efortul transformat în satisfacție, plăcerea de a descoperi locuri noi sau adevăruri ocultate sunt tot
atâtea căi prin care schimbarea le afectează în bine acea parte din viața personală reprezentată de
timpul liber, din ce în ce mai limitat și, pe cale de consecință, din ce în ce mai prețios. Ca pe
orice piață, c ererea și oferta își găsesc calea de întâlnire și pe terenul turismului de aventură, o
rezultantă necesară a reconfigurării modelelor de viață și muncă din ultimii ani.
Această lucrare își propune să dovedească motivele ce stau la baza remodelării tiparelo r
comportamentale ale turiștilor către forme noi și inovative de recreere și dezvoltare personală,
prin mijloace menite să le stimuleze creativitatea și să le dezvolte aptitudinile, atât fizice, cât și
intelectuale. Argumentele extrase din numeroase surse bibliografice precum și din statistici
oficiale constituie o pledoarie convingătoare privind perspectivele reale de consolidare și
extindere ale acestei forme de turism de nișă. În ciuda constrângerilor impuse de criza financiară
mondială ce a antrenat un puternic impact negativ asupra turismului, în general, și a celui de
aventură, în particular, această lucrare oferă suficiente scenarii alternative ce ar putea să conducă
la adăugarea unor noi valențe acestei forme de turism, conferindu -i astfel șansa de a depăși
obstacolele impuse de contextul economic adversativ actual.
. Proiectele și inițiativele ei, prezentate în detaliu pe parcursul unei bune părți a acestei
lucrări, au stârnit interesul publicului intern, dar și a unor observatori internaționali care au
apreciat faptul că, și la noi în țară, programele de responsabilizare și educare în domeniul
prezervării mediului natural și dezvoltării armonioase a tinerei generații prind rădăcini tot mai
adânci.

Scopul lucrării :Analiza bibliografic ă a informației referitoare la tema cointeresată de mine.
Obiectivele :
Concluzii si propuneri.
 Analiza dezvolt ării turismului în România.
 Amenjarea durabilă a zonei turistice în România

Capitolul I

1. Dezvoltarea turismului in România

Vocația turistică a României este determinată de varietatea și complexitatea reliefului, de
bogăția apelor de suprafață sau a celor subterane, de climatul continental de tranziție, de
vegetația și fauna bogată și variată, de istoria multimilenară a poporului român, de ospitalitatea
oamenilor. De asemenea poziția geografică a României asigură și funcția de turism de tranzit;
teritoriul său este traversat de principalele drumuri ce realizează legătura între vestul și nordul
Europei cu sudul continentului, dar și cu Orientul Apropiat și Mijlociu.
România este o țară carpato -danubiano -pontică, cele trei mari elemente naturale ale
Europei îngemănându -se pe teritoriul României. Este țară carpatică nu numai pentru că pe
teritoriul său se desfășoară 2/3 din suprafața acestui lanț montan, ci și pentru că relieful țării (cu
excepția Dobrogei) este un rezultat al evoluției Carpaților; este țară dunăreană deoarece 1075 de
km (38%) din lungimea fluviului (inclusiv gura de vărsare ) ce străbate Europa de la vest la est
curge și pe teritoriul României; este țară pontică prin cei 247 km de litoral ai Mării Negre. Toate
aceste elemente introduc o diversitate a resurselor turistice: de la crestele montane ale Carpaților
la canalele plin e de stuf, păsări și pești ai Deltei Dunării și până la plajele cu nisip fin ale Mării
Negre.
Dintre treptele de relief, munții sunt cei care exercită o atracție deosebită pentru turiști. În
România munții ocupă o suprafață de circa 66000 kmp, mai mult dec ât suprafața montană a
Austriei. În Carpații românești se află cel mai lung lanț vulcanic din Europa, cel mai lung defileu
din Europa și peste 11 000 peșteri (din care 145 cu valoare turistică de excepție), numărul
acestora fiind depășit doar de cele din F ranța.
Hidrografia susține și ea în mod revelator vocația turistică a României. Cea mai mare parte
a râurilor izvorăsc din Munții Carpați și se îndreaptă către granițele țării, debușând în Dunăre.
Atât râurile interioare cât și Dunărea constituie atracții turistice de primă mărime. Pe teritoriul
României sunt și peste 4000 de lacuri de origini diferite, multe dintre ele fiind incluse în circuitul
turistic. În sud -estul României se găsește Marea Neagră care joacă un rol important în turismul
balnear din acea stă parte a Europei. Rețelei hidrografice de suprafață i se adaugă cea subterană
deosebit de bogată și de valoroasă din punct de vedere turistic. În țară se găsesc circa 3000 de
izvoare minerale care au jucat rolul primordial în dezvoltarea turismului baln ear de cură
românesc.
Poziționarea României pe paralela de 45° latitudine nordică determină un climat temperat
iar poziționarea în cadrul continentului determină tipul de tranziție. Acest tip de climat – temperat
de tranziție – este favorabil turismului, p ermițând o circulație turistică în tot timpul anului.

4
Strâns legată de relief și climat este și marea bogăție și diversitate a vegetației și faunei:
stepă, silvostepă, pădure. O mențiune aparte merită Delta Dunării, ecosistem unic în Europa.
Vocația turistică derivă și din aportul creator al poporului român, materializat în prezența
numeroaselor vestigii ce atestă vechimea milenară a populației în acest teritoriu și nivelul ridicat
de civilizație la care a ajuns în decursul diferitelor etape i storice. Între aceste vestigii pot fi
enumerate: cetățile dacice, castrele romane, cetățile feudale, castelele și bisericile feudale,
muzeele, casele memoriale, monumentele de arhitectură.
Ceea ce oferă o autenticitate maximă actului turistic sunt obiectivele și manifestările
etnografice care sunt cu adevărat unice și care reprezintă comuniunea dintre poporul român și
teritoriul pe care -l locuiește.
În concluzie putem spune că vocația turistică a României se sprijină pe: apele minerale,
termale și termominerale; peisajul variat (munte -mare); potențialul speoturistic; climatul
favorabil; fondul turistic antropic original; ospitalitatea poporului român. Resursele turistice
naturale
Potențialul atractiv al cadrului natural . Cea mai mare importanță la alcătuirea cumulului
general de motivații turistice ale României o are relieful. Această pondere se explică prin:
existența tuturor formelor majore de relief, răspândirea lor echilibrată, armonioasa îmbinare a
lor, diversitatea și bogăț ia morfologică de detaliu, prezența majorității tipurilor de relief
(structural, glaciar, vulcanic, carstic, litoral ș.a.). În cadrul reliefului montan se distinge cel
format pe structurile cristaline caracterizat prin creste semețe și abrupturi, cum sunt cele din
Munții Făgăraș, Retezat, Rodna etc.; cel vulcanic cu platouri, conuri, cratere, cum sunt cele din
lanțul vulcanic de pe latura vestică a Carpaților Orientali sau din Munții Apuseni; relieful
structural cu forme bizare ce exercită o atracție deoseb ită pentru turiști, cum sunt Pietrele
Doamnei din Munții Rarău, Căciula Dorobanțului și Dochia din masivul Ceahlău, Piatra
Singuratică din masivul Hășmașul Mare, Tigăile și Sfinxul din Munții Ciucaș, Babele și Sfinxul
din Masivul Bucegi. O mențiune special ă merită relieful carstic ce se remarcă prin forme
spectaculoase, fie că este vorba de carstul subteran sau de cel de suprafață. Deosebit de atractive
sunt peșterile care adăpostesc în interior forme carstice de o mare frumusețe. Zona cea mai
bogată în peș teri din România este cea a Carpaților unde se remarcă masivele: Pădurea Craiului
cu peșterile Meziad, Vântului, Vadu Crișului, Ponoraș; Munții Bihor cu peșterile Scărișoara,
Cetățile Ponorului, Urșilor, Focul Viu, Cetatea Rădesei; Munții Aninei cu peșteri le Comarnic,
Popovăț, Cerbului, Buhui; Munții Retezat cu Peștera Zeicului și Peștera cu Corali; Podișul și
Munții Mehedinți cu Peștera lui Epuran, Peștera Izverna, Peștera Cloșani; Munții Căpățânii cu
peșterile Polovragi, Muierilor; Munții Sebeș cu peșteri le Șura Mare, Cioclovina, Tecuri; Munții
Bucegi cu peșterile Ialomiței, Dâmboviciorei; Munții Rodnei cu Peștera

5
Tăușoare; Podișul Someșan cu peștera din cariera Cuciulat; Podișul Dobrogei cu Peștera
Liliecilor.
Potențialul climatico -turistic . Climatul Româ niei, temperat de tranziție, are veri calde și
uscate (favorabile practicării turismului balnear) și ierni geroase cu precipitații sub formă de
zăpadă ce favorizează practicarea sporturilor de iarnă.
Regiunea montană este favorabilă practicării acestor spo rturi datorită climatului mai aspru,
precipitațiilor bogate (800 -1000 mm/an), menținerii stratului de zăpadă circa 200 de zile pe an la
altitudini de peste 1500 m. Stratul de zăpadă are grosimi favorabile practicării sporturilor de
iarnă 45 luni pe an. Gr osimea acestuia crește odată cu luna ianuarie și atinge maximum în prima
decadă a lunii februarie și până spre sfârșitul lunii martie. Menținerea stratului de zăpadă și a
calităților ei pentru schi sunt favorizate și de temperatura aerului care trebuie să se mențină sub
0°C (așa numitele zile de iarnă). Tot în zona montană timpul frumos înregistrează 100 -120
zile/an favorizând drumețiile, alpinismul și expunerile la soare.
În zona litorală, durata de strălucire a soarelui însumează 2000 -2200 ore/an favorizâ nd
turismul balnear. Totuși sezonul estival se reduce pe litoralul românesc al Mării Negre la 2,5 -3
luni pe an, mult mai puțin comparativ cu cele 5 luni pe an la Marea Mediterană, creând astfel
dificultăți deținătorilor de structuri turistice în a atinge p ragul profitabilității.
Climatul este și un important factor de cură, climatologia fiind un mijloc terapeutic eficient
în cazul multor afecțiuni. Astfel, în funcție de altitudine pot să apară o serie de influențe asupra
organismului: până la atitudinea de 1000 m organismul se fortifică, între 1000 și 2000 m apare
acțiunea solicitantă, iar la altitudini mai mari apare stressul deshidratant. Între 1000 și 2000 m
funcțiile organismului sunt accelerate (respirația, circulația etc.), aerul rece descongestionează
căile respiratorii, scade hipersecreția bronhică, iar aerosolii din pădurile de conifere determină o
mare puritate a aerului, respectiv o aeroionizare negativă. Climatul depresiunilor este și el
favorabil practicării climatoterapiei datorită duratei aprec iabile a calmului atmosferic
(depresiunile: Dornelor, Borsec, Bilbor, Giurgeu, Stâna de Vale). Climatul subteran prezintă
valențe terapeutice de excepție datorită uniformității parametrilor. În vederea valorificării
potențialului climatic subteran au fost amenajate salinele de la Tg. Ocna, Slănic Prahova, Praid,
Ocna Mureș, Turda etc.
În funcție de influențele pe care le are asupra organismului, pe teritoriul României au fost
identificate trei tipuri de bioclimate:
Bioclimatul de litoral și stepă care are u n caracter excitant -solicitant asupra organismului.
Bioclimatul de deal și depresiune are un caracter sedativ și de cruțare, neavând
contraindicații în tot cursul anului datorită stimulilor climatogeni moderați
Bioclimatul de munte este tonifiant, efectul terapeutic fiind dat de puritatea aerului.

6
Resursele turistice hidrografice. Apele, atât cele de suprafață cât și cele de adâncime, constituie o
importantă resursă turistică având un rol esențial în recreare și în tratamentul balnear.
În cadrul turismului de week -end, râurile constituie o atracție datorită „efectului de
margine" pe care -l creează, dar și posibilităților pe care le oferă pentru practicarea înotului sau a
unor sporturi nautice. România dispune de o rețea hidrografică de s uprafață bine dezvoltată chiar
dacă râurile nu au un debit foarte mare. Cea mai mare parte a râurilor își au izvoarele în regiunea
montană pe care o fragmentează, contribuind astfel la înlesnirea circulației turistice.
Acestor râuri li se adaugă colectorul principal, Dunărea, fluviul care străbate Europa de la
vest la est și se varsă în Marea Neagră printr -o deltă de mare atracție turistică. La intrarea pe
teritoriul României, Dunărea creează cel mai lung defileu din Europa.
Rețeaua hidrografică de suprafaț ă este completată de numeroasele lacuri (peste 4000) care
exercită o atractivitate sporită față de râuri deoarece „efectul de margine" interferează cu „efectul
de insulă". Din punct de vedere turistic, lacurile se clasifică astfel:
Lacurile destinate turis mului recreativ au o evidentă funcție peisagistică. Dintre acestea se
remarcă cele 170 de lacuri glaciare din Carpații românești. O atracție deosebită o exercită
singurul lac vulcanic din România: Sf. Ana situat în masivul Hășmașu Mare unde ocupă un vechi
crater. Dintre lacurile de baraj natural, importanță pentru turism prezintă Lacul Roșu. Tot în
turismul recreativ sunt folosite și lacurile antropice Porțile de Fier, Vidraru, Vidra, Izvorul
Muntelui, Gilău, Tarnița etc. Limanurile fluviatile din zona de c âmpie au importante valențe
turistice: Snagov, Căldărușani, Comana de -a lungul Ialomiței, Fundeni de -a lungul Dâmboviței,
Amara și Balta Albă de -a lungul Buzăului. O importanță aparte pentru agrement o au lacurile din
partea de NE a capitalei: Străulești, Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei ș.a. O a doua categorie de
lacuri cu importanță pentru turiștii interesați de refacerea capacității fizice o reprezintă lacurile
cu valențe curative. Acestea au ape clorurato -sodice, uneori iodurate sau sulfatate (cele di n
Câmpia Română), cu o mineralizare medie (30 -50 g/l). Lacurile cele mai folosite în balneo –
turism sunt cele din Câmpia Română (Balta Albă, Amara, Lacul Sărat) sau de pe litoralul marin
(Techirghiol cu apă sărată sau Mangalia cu apă sulfuroasă) unde efectu l terapeutic al băilor de
lac este mărit de bioclimatul excitant. De interes terapeutic se bucură și lacurile din masivele de
sare din zona deluroasă și subcarpatică (Sovata, Cojocna, Someșeni, Bazna, Ocna Sibiului,
Slănic Prahova, Ocnele Mari) care prezin tă interes atât prin apa sărată cât și prin fenomenul de
heliotermie care completează calitățile terapeutice ale băilor (Lacul Ursu de la Sovata unde
temperatura apei la suprafață este de 20°C iar la adâncimea de 3 m ajunge la 40 -45°C.
O componentă importa ntă a resurselor turistice hidrografice o constituie Marea Neagră
care oferă largi posibilități de recreare și cură heliomarină. Apa de mare, prin componenta ei
chimică (apă clorurată, sulfurată, magnezică, sodică), salinitate redusă (17 -18mg/l), favorabil ă

7
organismului sub aspect terapeutic și osmoza, contrastul termic apă-aer prin acțiunea valurilor și
aerosolilor constituie un factor natural care favorizează thalasoterapia, indicată în diferite
afecțiuni. Lipsa valurilor puternice și a mareelor permite o valorificare maximă a plajelor, iar
salinitatea redusă este favorabilă practicării sporturilor nautice. Un mare beneficiu în utilizarea
turistică a litoralului Mării Negre îl reprezintă și plaja care dispune de nisip cuarțos și calcaros de
granulație spre medie și puritate ridicată ca și poziția favorabilă care permite expunerea la soare
circa 10 ore pe zi[72].
Apele subterane sunt cantonate, în principal, în arealul montan, mai ales în aureola
mofetică ce înconjoară zona vulcanică din vestul Carpaților Or ientali (Oaș -Gutâi -Țibleș –
Călimani -Gurghiu -Harghita), apoi în zona de contact a dealurilor subcarpatice și podișurilor cu
zona montană (ape clorurate, sodice, bicarbonatate) și în zona de câmpie unde specifice sunt
apele termominerale, de regulă bicarbonat ate. Aceste ape au un conținut variat de elemente
chimice, în România întâlnindu -se practic toate tipurile de ape cunoscute pe plan mondial.
Aceste ape minerale au fost cunoscute și folosite din cele mai îndepărtate timpuri.
Potențialul turistic biogeograf ic. Vegetația este și ea un factor de stimulare a turismului de
recreare, odihnă și agrement. Ea este componenta cea mai vizibilă a peisajului, imprimându -i
acestuia particularitățile care -l individualizează și care -i sporesc atractivitatea. Valoarea turis tică
a vegetației crește și prin existența unor plante relicte: nufărul din lacul Pețea care este
caracteristic Deltei Nilului, strugurii ursului pe care -i întâlnim în arealul munților Gilău -Muntele
Mare, usturoiul sălbatic întâlnit în Cheile Turzii etc; p lante endemice: garofița Pietrii Craiului,
floarea de colț din zona alpină a masivelor Făgăraș, Piatra Craiului, Retezat, Bucegi, Trascău,
Cheile Bicazului etc. de un interes turistic deosebit se bucură vegetația mediteraneană din Banat,
îndeosebi pădurile de liliac de care se leagă și numeroase manifestări folclorice.
Fauna are din punct de vedere turistic, importanță cinegetică, estetică și științifică.
România este țara europeană cu cel mai bogat și variat fond cinegetic și piscicol. Din cele circa
3600 specii, unele sunt de mare valoare: ursul brun, cerbul, râsul, căpriorul, mistrețul, cocoșul de
munte, rața sălbatică, fazanul, cele mai multe dintre aceste specii fiind localizate în zona
montană și în deltă. Fauna ihtiologică este și ea variată, constitu ind o componentă de potențial
turistic.
Resursele turistice antropice
România dispune de un bogat și atractiv potențial antropic, rezultat al istoriei
multimilenare a poporului român în acest spațiu geografic. Din acest potențial antropic trebuie
evidențiate componentele: edificii istorice, edificii religioase, edificii culturale și de artă, edificii
economice și nu în ultimul rând folclorul. Ele se adresează turismului cultural, de recreare prin
cunoaștere.

8
Edificiile istorice se impun prin gama v ariată și vechimea apreciabilă (peste 2000 de ani).
Între acestea se remarcă:
– cetățile grecești Tomis, Histria, Calatis, Enisala, ridicate la țărmul Mării Negre
începând cu sec. al VII -lea î.Hr. de către coloniștii greci;
– cetățile dacice din Munții Orăștiei: Grădiștea Muncelului, Costești, Blidari,
Sarmizegetusa;
– castrele romane ridicate în sec. I -III e.n. în Oltenia, Banat, Transilvania și vestul
Munteniei, de -a lungul drumurilor și la granițe. O atracție deosebită exercită Sarmizegetusa
Ulpia Traia na oraș construit de romani pentru a deveni capitală a provinciei Dacia.
Perioada medievală a lăsat mărturii concretizate în cetăți și castele care oferă informații
despre nivelul de dezvoltare socială și economică pe care le -a atins poporul român de -a lun gul a
mai multor secole. Cetățile au fost construite fie în zona de graniță, fie în reședințele voievodale.
Astăzi se mai păstrează o serie de cetăți, unele dintre ele păstrate integral, cele mai multe, însă,
aflate în stare avansată de ruinare.
Edificiile religioase, de o mare varietate, datând din perioade istorice diferite reflectă
evoluția culturii românești și influențele diferitelor culturi ale lumii cu care a intrat în contact.
Edificiile religioase care se bucură de cel mai mare succes în rândul tur iștilor sunt
mănăstirile care atrag atât prin valoare cultural -artistică dar și prin frumusețea peisajului în care
au fost amplasate. Fără îndoială că cele mai valoroase sunt mănăstirile cu pictură exterioară din
Bucovina: Voroneț, Gura Humorului, Sucevița , Moldovița, intrate în patrimoniul UNESCO,
Putna cu mormântul lui Ștefan cel Mare, Slatina; mănăstirile Neamț, Agapia, Bistrița din
Subcarpații Moldovei; mănăstirea Sinaia din stațiunea cu același nume;; mănăstirile Curtea de
Argeș, Cozia, Govora, Hurez, Bistrița, Dintr -un Lemn, Polovragi, Tismana din Subcarpații
Getici; mănăstirea Râmeți din Apuseni, centru al ortodoxiei transilvane; mănăstirea Sâmbăta de
la poalele Munților Făgăraș.
Edificiile culturale sunt de o mare varietate și valoare, ele fiind un r ezultat al contopirii
culturii vest europene cu cea est europeană. Muzeele, foarte numeroase (în România
funcționează peste 450 de muzee cu profiluri diverse) pot fi grupate după tematică în:
– muzee istorice: Muzeul de Istorie a României din București, Mu zeul Unirii din Alba
Iulia, Muzeul de istorie a Transilvaniei din Cluj -Napoca, Muzeul de istorie și arheologie din
Constanța;
– muzee de artă: Muzeul de artă al României, Muzeul de artă al Bucureștiului, Muzeul
Bruckenthal din Sibiu (cel mai vechi din țară), Muzeul de artă din Cluj -Napoca;
– muzee etnografice: Muzeul Țăranului Român din București, Muzeul etnografic al
Transilvaniei din Cluj Napoca;

9
– muzee de profil: Muzeul ceasurilor din Ploiești, Muzeul Petrolului din Ploiești,
Muzeul tiparului din Târgoviște, Muzeul chihlimbarului din Colți -Buzău, Muzeul aurului din
Brad, Muzeul de geologie din București, Muzeul florilor de mină din Baia Mare.
Acestora li se adaugă aproape 1000 de case memoriale de interes local, național și
internațional (casa memorială a lui Brâncuși, Eminescu, Ion Creangă, Liviu Rebreanu, Mihail
Sadoveanu, Anton Pann), edificiile unor universități, biblioteci (Oradea, Alba Iulia, Biblioteca
Națională din București).
Arta și tradiția populară prin originalitate, bogăție, varietate constituie u n motiv de
călătorie atât pentru rezidenții români cât și pentru nonrezidenți. Regiunile cu cel mai mare
potențial turistic etnografic sunt: Țara Oașului, locuită de dacii liberi, unde pot fi admirate sate
arhaice și portul costumelor populare policromice; Țara Maramureșului recunoscută pentru
civilizația lemnului, portul și cântecele originale, gospodăria unicat prin poarta monumentală,
cimitirul vesel de la Săpânța; Țara Năsăudului unde poate fi văzut portul cu păuni, și pieptare cu
ciucuri, șezătorile și pețitul fetelor; Țara Lăpușului și Codrului ce are specific pălăriile cu calotă
înaltă și prelucrarea lemnului; Bihorul este renumit pentru lăzile de zestre de la Budureasa și
ceramica de la Lelești și Vadu Crișului; Țara Moților cu prelucrarea lemnului, tulnice și poveștile
cu vârcolaci; Țara Pădurenilor unde pot fi admirate casele cu cămară, țesăturile originale; zona
etnofolclorică a secuilor renumită pentru ceramica de Corund și cojocărit; Mărginimea Sibiului
cu portul popular specific oierilor și trad iții legate de transhumanță; Banatul cu gospodării cu
ocol întărit; Oltenia cu centre de ceramică, cule, călușul oltenesc; Muntenia cu portul popular al
maramelor de borangic; Bucovina unde costumele populare au cojocul bogat înflorat, iar
ceramica neagră și roșie de Marginea este vestită în întreaga lume.
Zonarea potențialului turistic al României. În funcție de potențialul turistic, de
caracteristicile acestuia, de apropierea sau deosebirea dintre elementele acestuia, teritoriul
României a fost împărțit î n mai multe regiuni[50]:
Munții Carpați , mai puțin spectaculoși din punct de vedere al altitudinilor se impun prin
peisajul deosebit, climatul tonifiant, vegetația de conifere, faună bogată și valoroasă din punct de
vedere cinegetic, marea bogăție a apelor subterane mineralizate. Deși potențialul turistic al
Carpaților este imens, deși el răspunde preferințelor unor segmente largi de consumatori este mai
puțin pus în valoare, existând zone ce dispun de modeste amenajări turistice. Un aspect
important ce car acterizează modul de punere în valoare a potențialului turistic din zona montană
este concentrarea foarte puternică pe Valea Prahovei și în masivul Postăvarul unde se găsește
circa 75% din capacitatea de cazare, 70% din numărul instalațiilor de transport p e cablu și 90%
din totalul pârtiilor amenajate. În cadrul Munților Carpați se identifică următoarele zone turistice:

10
– Zona Bucovina, situată în nordul țării, este una dintre cele mai pitorești zone ale țării, cu
valențe turistice ce -i conferă statutul de unicat în Europa.
– Zona Maramureș -Lăpuș și Oaș sunt amplasate în nordul Transilvaniei unde
frumusețea locurilor este completată de folclorul autentic;
– Zona Valea Bistriței se desfășoară de la Vatra Dornei până la confluența Bistriței cu
Siretul, traversând în diagonală Carpații Orientali se impune prin peisajele deosebit de frumoase;
– Zona Mureș -Olt încorporează văile Mureșului și Oltului și masivele prin tre care
acestea se insinuează în Carpații Orientali dispune de cele mai numeroase izvoare minerale;
– Zona Munților Banatului situată în sud -vestul țării se individualizează prin marea
extensiune a reliefului carstic, dar și prin climatul cu influențe medit eraneene care a favorizat
apariția castanilor comestibili și a pădurilor de liliac..
– Zona Hațeg -Orăștie constituie centrul civilizației dace.
– Zona Munților Apuseni, unul dintre cele mai frumoase și mai misterioase ținuturi
românești.
Tot în aria montană se individualizează o serie de masive montane care prin potențial și
amenajări se înscriu ca zone turistice: Rodna, Ceahlău, Ciucaș, Bucegi, Făgăraș, Parâng, Retezat.
Alături de Munții Carpați se înscriu și alte regiuni turistice:
– Dobrogea și litoralul, constituie regiunea cea mai vizitată de turiști;
– Transilvania este zona turistică a României care a conservat cel mai bine edificiile
istorice, cele religioase sau cele de artă;
– Moldova este ținutul din partea estică a României unde resursele turistice natural e sunt
mai puțin importante dar sunt compensate de cele antropice.
– Muntenia și Oltenia de Nord situate la sud de Carpați constituie o zonă cu un relief
colinar, unde apele minerale și climatul sedativ de cruțare au favorizat apariția unor stațiuni
balneocl imatice de renume internațional: Călimănești -Căciulata, Băile Olănești, Băile Govora;
– Câmpia Română deși nu dispune resurse naturale deosebit de atractive nu același lucru
se poate spune de resursele antropice ce s -au concentrat în marile orașe;
– Banatul, ț inutul Crișurilor și Someșului sunt situate în partea de vest a țării unde
peisajul este cel tipic de câmpie și dealuri joase. Apele minerale au permis dezvoltarea unor
stațiuni balneo -climatice la Buziaș, Lipova, Călacea, Moneasa, Tinca, 1 Mai.
1.1 Evolu ția activității turistice
Extinderea turismului corelează cu dezvoltarea economiei, creșterea nivelului civilizației
în ansamblu. Activitatea turistică, pe parcursul istoriei s -a manifestat ca un sector al economiei
naționale practicată din ce în ce mai mult de o numeroasă parte a populației umane. Pe timpuri

11
activitățile turistice se reduceau preponderent la cele de comerț, la activități spontane
neorganizate. Începînd cu sec. XIX, turismul a pătruns în toată lumea. Se transformă în ramură
preponderent economică cu structuri de org anizare.
În România primul Oficiu Național de Turism (ONT) a fost înființat în anul 1924. O
structură superioară cu obiective majore în România în 1968 este înființat Biroul de Turism
pentru Tineret, iar în anul 1971 Ministerul Turismului. [59, p. 127]
În sens nominal turismul poate fi receptat ca o formă de odihnă, de relansare, de educație
și perfecționare care se desfășoară în timpul liber al clientelei, însă pentru cei ce deservesc
turiștii turismul este o activitate economică cu multe și diverse proble me, care se finalizează cu
un produs specific sub formă de prestări de servicii, numite în continuare produse turistice.
Componentele produsului turistic presupun un șir de elemente (Fig.1.1.):
• elemente atractive, sunt nominalizate în oferta turistică;
• elemente funcționale, asigură buna desfășurare a activității turistice;
• produsul final al turismului asigură satisfacerea cererii clientului. Componentele
formează un sistem ale cărui elemente structurale se pot completa reciproc,
substitui sau influența, în diferite proporții.
Fiecare dintre elemente, prezintă la rândul lor o mare diversitate de forme. De exemplu,
echipamentul de transport este format din: mijloace terestre (automobil, autocar, tren), mijloace
navale, mijloace aeriene; echipamentul de primire și cazare (industria ospitalității) este format
din hoteluri, moteluri, reședințe secundare, pensiuni, camping -uri, sate de vacanță etc.
Turismul presupune existența a trei elemente: de atracție, de funcționare și de prestare de
servicii (Fig.1.1).
Indust ria turistică ce mobilizează aceste elemente (de atracție, de funcționare, de produse finale)
oferă o mare diversitate de prestări turistice, corespunzător motivației clientelei. Desfășurarea cu
succes a serviciilor turistice se bazează pe un șir de activi tăți:
• organizatorice;
• economice oferite în transportul turiștilor;
• economice incluse în serviciile de cazare și cele auxiliare acestora;
• economice implicate în serviciile de alimentație și cele complementare acestora;
• economice privind producerea și comercializarea de diferite bunuri pentru turiști;
economice și neeconomice, privind serviciile de
divertisment; de cercetare științifică, de pregătire
profesională în domeniu.
Consumul produsului final -turistic se derulează într -o succesiune riguroasă, determinată
obiectiv de specificul prestației, forma de turism, locul și momentul acțiunii: respectiv de

12
promovarea ofertei turistice; contractarea aranjamentului; transportul și, asociat lui; odihna și
serviciile complementare; alimentația și prestațiile auxiliare; agrementul; prezența, de relații
publice.
România dispune de un potențial turistic considerabil. Identificarea și promovarea
posibilităților pe care turismul din România potențial le poate oferi devine o problemă actuală a
economiei naționale. În acest context se înscrie și necesitatea de preluare de către Institutul de
Cercetare -Dezvoltare în Turism din București a activității de proiectare si realizare a bazei de
date turistice a României.
Banca de date poate să devină un sistem informatic complex, modern și performant, de
informare a marelui public, din țară și de peste hotare, despre potențialul turistic din România.
Banca de date 'Turist'', în viziunea autorului trebuie să conțină: "indicatori turistici";
"potențialul turistic al României"; potențialul uman destinat deservirii turistice.
Potențialul turistic al României poate fi valorificat prin diversificarea turismului
activitățile turistice de bază (cum este cazul cu cel al Agenți ei Marshal Turism din București),
activități turistice complementare, cazul Marshal Turism, Compaq Presarjo care se rulează
software de rețea Novell 4.1. Turismul de afaceri (cazul „Americanatell" – „Americanatell –
Tours"). Un suport considerabil în dezvolta rea turismului la orice nivel îl are „Codul etic
internațional al turismului", adoptat în 1999 de către Organizația Mondială a Turismului (OMT).
Codul include zece principii: rolul turismului în adâncirea relațiilor de înțelegere și respect între
popoare ș i societăți; turismul – ca factor de performanță individuală și colectivă; turismul – ca
factor de dezvoltare durabilă; turismul – sferă de utilizare a potențialului cultural al umanității
care îl completează; turismul – activitate cu avantaje pentru țările și uniunile primitoare;
îndatoririle membrilor activității turistice; drept de participare la turism; libertatea călătoriilor
turistice; drepturile și obligațiunile agențiilor de turism.
O formă de activitate turistică prevede petrecerea timpului tu ristic nemijlocit în sânul
naturii. Unii autori aduc un șir de argumente vis -â-vis de utilitatea turismului în mijlocul naturii.
Ramura turismului își are specificul său, necesită o organizare, sporește mobilitatea
populației, contribuie la extinderea și modernizarea infrastructurii (drumuri, instalații,
comunicații etc.), la utilizarea mai eficientă a spațiilor naturale, la extinderea spațiilor pentru
dezvoltarea florei și faunei.
România deține un considerabil potențial turistic natural. Investigațiile a rată că turismul în
România va avea un mare viitor, în mod special turismul montan. Turismul din România este
original prin însușirile deosebite ale reliefului și pădurilor țării. În condițiile transformării rapide
a peisajului natural, pădurile oferă stab ilitate pentru viitorul turismului dacă ele sunt gospodărite
rațional. Peisajul forestier reprezintă o considerabilă avuție națională de o mare fragilitate foarte

13
ușor de degradat dar foarte greu de refăcut. Degradarea peisajului forestier poate afecta în cel
mai înalt grad viitorul turismului. Interesele economice uneori afectează pe termen lung
frumusețea peisajului montan.
Valoarea turistică a fondului forestier din România este dependentă de gradul de
stabilitate ecologică a pădurilor.
Apariția unui număr relativ mare de pensiuni agro -turistice, sprijinul și ajutorul dat de stat
și organismele financiare internaționale, asociate cu valoarea peisagistică remarcabilă și
produsele bioecologice oferite, pot duce într-un viitor apropiat la o promovare rapidă și
binefăcătoare a ecoturismului montan.
Numărul călătoriilor turistice în 2002 au constituit cca 715 milioane persoane. Aceasta
este cu 22 milioane mai mult ca în 2001, și cu 19 milioane depășind nivelul anului 2000.
Conform estimărilor Organizației Mondiale a Turismului (OMT) ponderea călătoriilor în scop
turistic reprezintă У din numărul călătoriilor mondiale. Multe țări aflate în curs de dezvoltare
economică mizează pe revitalizarea turismului. O analiză a circulației turistice în 2003 pune în
evidență o serie de caracteristici. În Europa se înregistrează cele mai mari ritmuri de creștere,
urmată de regiunea Asiei de Sud -Est și de abia pe locul trei America. Călătoriile în țările africane
și Orientul Mijlociu depășesc cu mult ritmul de creștere al c ălătoriilor mondiale, dar rămân în
valori absolute reduse. În Europa un ritm accelerat al călătoriilor turistice mondiale la realizat
Turcia (13,6%), urmată de Bulgaria, (7,8%), Elveția (6,1%), Marea Britanie (3,1%). Mai
modeste au fost ritmul de creștere în Franța, Austria, în țările Benelux. În același timp unele țări
ca Polonia și Cehia au înregistrat reduceri de peste 5%, iar Portugalia de 3,5%.[2, p. 380; 6, p.
69]. Peste 130 milioane de călătorii turistice au fost înregistrate în Asia de Sud -Est, regi une pe
care majoritatea experților o consideră drept o „regiune turistică a viitorului" cu un ritm de
creștere al călătoriilor de circa 12% (cu 11% au sporit deplasările turistice în China, cu 21% în
Hong -Kong, cu 12% în Macao, cu 10% în Japonia); în India s-a redus numărul de sosiri cu circa
6% în timp ce în insulele Maldive și Șri -Lanca indicatorii creșterii întreprinderilor turistice
depășesc cifrele medii mondiale, aspect ce confirmă tendința de creștere continuă a circulației
turistice la nivel mondial *.
În Dubai călătoriile turistice au crescut cu 30%, în Liban cu 13,0%, iar în Iordania cu
6,1%. Egiptul a înregistrat o creștere a turiștilor cu 9,4%, în timp ce Tunisia și Marocul au
înregistrat reduceri de 6,0% și 2,7%. România va ocupa în 2007 locul al doilea într -un clasament
mondial elaborat de Consiliul Mondial al Turismului și Călătorilor (WTTC) din punct de vedere
al ratei de creștere a cheltuielilor realizate de vizitatorii străini, după Emiratele Arabe Unite.
Potrivit estimarilor WTTC, România va înregistra o creștere de 19,9% a acestui indicator (visitor

14
exports), în timp ce pe primul loc, ocupant de Emiratele Arabe Unite, va raporta un avans de
20,3%. Următoarele poziții sunt ocupate de Muntenegru (19,8%), Bahrain, Venezuela, Japonia.
Utilizarea principiilor Codului Global etic al turismului , www . word -tourism.org
Chile, Nepal, Macau si Trinidad -Tobago. În privința veniturilor din activitate o creștere
spectaculoasă cuprinsă între 5 și 10% a fost obținută de multe țări africane cum ar fi: Senegal,
Botwana, Tanzania, Ghana, Republica Sud Africană.
O influență negativă asupra turismului este generată de actele teroriste. În anul 2004
numărul turiștilor străini în Spania s -a redus cu 300 mii de vizita tori. Conform experților OMT, o
mare problemă din domeniul turismului internațional, este starea de incertitudine economică și
politică. Industria turismului în diferite țări este diferită. Din totalul veniturilor mondiale din
turism cca 12% revin SUA, 6% – Spaniei, 5% – Franței, 4,5% – Italiei și numai 3% Chinei. Cu
toate că această țară multimilenară este bogată în locuri atractive, cu o istorie veche și bogată,
ocupă totuși un modest loc în turismul internațional.
Referindu -ne la România în 2004 Minister ul Turismului a lansat, o serie de proiecte și
programe de mare anvergura pentru favorizarea activității economice din domeniu. Unul dintre
ele – "Creșterea calității serviciilor hoteliere din România", în valoare de 125.000 de euro, a fost
realizat și finanțat în baza Acordului bilateral de cooperare româno -flamand. Pentru sporirea
calității serviciilor hoteliere, Guvernul flamand sprijină implementarea "Siglei Q", un program
structurat pentru aplicarea standardelor de calitate ISO 9001.
Orientarea turi știlor străini în România – prin utilizarea unor eficiente programe de
marketing s -ar putea realiza pentru unele zone mai puțin dezvoltate din punct de vedere
economic dar cu valoroase resurse turistice, ca apoi pe măsura acumulărilor ele să devină
dezvolt ate. Acest lucru poate fi realizat prin promovarea unor destinații în funcție de motivațiile
turiștilor: Japonezii: Maramures, Mănăstirile din Bucovina, Sighisoara, Brasov, București;
Americanii: orașele medievale din Transilvania, București, turism rural, mănăstirile din
Bucovina, Dracula Park; Nemții: Litoralul, turism balnear; Italienii:1 Nordul Moldovei –
Bucovina, București, Marea Neagră, Delta Dunării și Valea Prahovei; Suedezii, Norvegienii și
Danezii: Litoral, stațiuni balneare; Polonezii: Litoral, s tațiuni de schi, Bucovina; Ungurii:
Litoral; Olandezii: turism balnear; Israel: turism balnear.
Instituționalizarea turismului pe plan mondial cunoaște mai multe etape, care se
caracterizează printr -o dezvoltare nu numai în dinamică, ci și în profunzime. R eferindu -ne la sec.
XX, nominalizăm cele mai importante decizii: momentul Haga (1925) și-a desfășurat lucrările
primul congres al instituțiilor mondiale de propagare a turismului, care s -a bazat pe utilizarea
largă în activitatea de turism a transportului auto și aerian; anul 1930 prin constituirea

15
Congresului Internațional al Organizațiilor oficiale de turism care, au contribuit la tranziția
turismului de la Italienii preferă programele turistice cu plecare din București.
forme individuale spre cele organizate și ca rezultat spre finele anilor '50 ai sec.XX numărul
turiștilor a depășit 25,0 milioane oameni, iar spre finele anilor '60 – 71,0 milioane; în 1963 a avut
loc Primul Congres ONU privind activitatea turistică și a călător ilor care a contribuit la
intensificarea activității turistice ca formă de relații economice și culturale între popoare; anul
1965 conform rezoluției ONU a fost fondată Organizația Mondială a Turismului (OMT), care a
rezultat din transformarea Uniunii Inte rnaționale a Organizațiilor Oficiale de Turism (UIOOT),
fapt care a confirmat necesitatea și misiunea acestei structuri în domeniile: economic, social,
cultural, politic și rolul crescând al turismului internațional.
Anii '80 ai sec.XX s -au manifestat ca o perioadă de expansiune a turismului și
confirmarea lui ca element considerabil a relațiilor economice internaționale. Această etapă
poate fi considerată ca una de dezvoltare și de diversificare a serviciilor turistice în special în trei
segmente ale piețe i de turism și anume pentru tineret, oameni maturi și „celor de vârsta a treia"
sau „seniori", fapt care a contribuit la creșterea numărului de turiști la impresionanta cifră de
250-285 milioane.
Anii '90 de la finele sec.XX și în primii ani ai sec. XXI ac tivitatea turistică a evoluat în
timp, spațiu și ca volum, devenind din ce în ce mai eficientă și cu o tot mai nuanțată diversificare
a formelor sale de practicare, perioadă în care a crescut importanța agroturismului, a turismului
științific, a celui ecol ogic etc. În ultimul timp se utilizează tot mai des noțiunea de „turism
durabil", „turism tandru" [65, p.1-56] care pot primi și alte denumiri cum ar fi turism local,
regional și internațional.
Aspectele dezvoltării turismului local și regional al României sunt abordate și aprofundate
inclusiv în cadrul programului PHARE care este coordonat de Departamentul pentru
Administrație Publică Locală și de Grupul de lucru Interdepartamental, ale căror fundament sunt
regăsite în așa -numitei "Cartei verzi", recent el aborate. Așa cum se menționează în aceste studii,
România concentrează la scară continentală "interferențe naturale și culturale de talie europeană"
și mondială de o largă diversitate, susținută de un cadru geografic generos: munți, dealuri,
câmpii, lacuri , Delta Dunării, litoralul Mării Negre etc. Este unanim recunoscut faptul, că
pitorescul incontestabil al diverselor zone naturale ale României, completate de reale comori de
cultură – uneori de interes mondial – constituie tot atâtea motivații pentru turi sm.
Afluxul de turiști și vizitatori în diferite regiuni este, desigur, determinat de atractivitatea,
valoarea, numărul și calitatea obiectivelor turistice din arealele respective de calitatea serviciilor
oferite, dar și de nivelul de cunoaștere și prezent are, adică de publicitatea făcută de modul
ingenios cum este ea alcătuită.

16
Complexul de factori negativi (starea infrastructurii, mentalitățile depășite, pregătirea
profesională precară, starea economică de ansamblu etc.), la care se adaugă și o anumită i nerție
sau/și superficialitate a unor administrații publice locale în ceea ce înseamnă și definește
dezvoltarea locală a turismului, explică dificultățile prin care trece această ramură, atât de
dependentă de starea generală a economiei naționale. De aceea existența unui program național
de dezvoltare regională este de maximă importanță, el identificând pentru început obiectivele
prioritare ale unor zone mai puțin dezvoltate. Astfel, în condițiile unei dezvoltări regionale bine
fundamentate apreciem că piat ra de temelie trebuie să fie pregătirea atentă a persoanelor, care
vor fi implicate în organizarea dezvoltării locale, județene și regionale. Nu este suficienta
statistica din acest punct de vedere; ea trebuie completata cu identificarea cât mai cuprinzăto are a
resurselor locale.
Sunt județe care au inventariat deja cu multă grijă pentru adevăr și valoare întreagă zestre
naturală și culturală de care dispun că obiective turistice, astfel încât este suficientă o reevaluare
patrimonială de priorități pentru p romovare sau repromovare, în vederea determinării
corespunzătoare a fondurilor necesare.
De altfel prin Hotărîrea de Guvern nr.33/2000 privind aprobarea „Metodologiei de
înscriere, atestare și a criteriilor de evidențiere a patrimoniului turistic" fiecare autoritate publică
locală este obligată să inventarieze toate elementele de patrimoniu turistic pe care le posedă și să
le transmită la Comisia de Patrimoniu de la nivelul Consiliilor Județene unde există un
„Registru" special întocmit. Astfel, datele de l a nivel Județean sunt transmise la Autoritatea
Națională pentru Turism din cadrul Ministerului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț,
Turism și Profesii Libere, care ține „Registrul General de Patrimoniu Turistic" al României.
În politica regională referitor la valorificarea la nivel european a obiectivelor turistice de
certă valoare, un loc aparte îl dețin programele de finanțare pentru protejarea acestora. Sunt însă
destule situații în care indiferența și lipsa de educație, elemente importante ale patrimoniului
național, natural și cultural sunt lăsate fără o atentă supraveghere cu repercusiuni incalculabile,
cum ar fi cazul cu cetățile dacice din Munții Orăștiei sau cu capitala Daciei – române
Sarmisegetusa etc. Practica de până acum a demonstrat faptul că în majoritatea lor proiectele
pilot de dezvoltare regională, includ necesitatea și oportunitatea: introducerii turismului în
ecuația dezvoltării; identificarea tuturor obiectivelor turistice; evaluarea sau reevaluarea
obiectivelor turistice pe co nsiderente de reală valoare; ierarhizarea lor ca oportunitate de sprijin
economic și de protecție; recomandări asupra promovării sau îmbunătățirii situației actuale în
domeniu; aprecierea influențelor economice pozitive rezultate din valorificarea organiza tă a
acestora prin turism; ridicarea nivelului de pregătire a persoanelor ocupate în turism.

17
Calitatea produsului turistic este influențată în cel mai înalt grad de nivelul de educație și
de pregătire profesională a personalului antrenat în turism, care de termină nivelul de calitate al
serviciilor directe. Din contactul cu prestatorii și analizele atente asupra evoluției nivelului
calității serviciilor în turism, se constată că evoluția este foarte lentă, în general pe măsura
privatizării. Până la modificar ea aspectelor legate de patrimoniu, în sensul înclinării balanței de
proprietate în favoarea celei private, nu ne putem baza decât pe reglementări de certă calitate și
acțiuni de control, organizate în special la nivel regional. Strategia dezvoltării local e și regionale,
în special pentru regiunile ce cuprind în arealul lor obiective turistice de mare valoare, trebuie să
aibă în vedere faptul că mărirea fluxului de turiști, interni sau externi, influențează pozitiv
economia regională: direct, prin totalul î ncasărilor provenite din consumul turistic (casă, masă,
taxe, cumpărături); indirect, prin contactul și influențele culturale bilaterale locale, cunoașterea
valorilor economice locale și a eventualelor oportunități de afaceri, ocuparea de forță de muncă
în servicii, crearea de imagine favorabilă, îmbunătățirea infrastructurii implicate etc.
Încasările locale din turism pot reprezenta un venit important pentru comunitate și
regiune. În acest cadru reținem faptul prin care turiștii sunt cei mai buni clienți pentru rețeaua de
magazine, târguri cu diferite profiluri, expoziții etc., aspect care, întregesc încasările directe,
încurajează dezvoltarea comerțului organizat, influențează mărirea numărului de magazine,
calitatea acestora etc.
Cea mai bună și mai prof itabilă reclamă pentru turism este cea făcută de turiști după
reîntoarcerea lor acasă. Impresiile lor sunt împărtășite familiilor, rudelor, prietenilor,
cunoscuților, care vor fi tentați să beneficieze de vacanțe similare dacă cele relevate sunt
incitante. Mai mulți autori [15; 23; 27; 58; 81; 87; 125; 226] consideră, că efectele unei
asemenea reclame sunt destul de eficiente din punct de vedere economic și foarte penetrante în
privința imaginii, care se creează pentru localitățile și/sau zonele vizitate. P rosperitatea unei
regiuni ca efect al dezvoltării turismului se manifestă în mai multe faze: imediat, ca urmare a
consumului direct de produse turistice; pe termen scurt, prin absorbția continua de forța de
munca si încurajarea comerțului de întâmpinare (" agresiv"); pe termen lung, prin concentrare de
capital pentru investiții în infrastructura generală și cea specifică turismului, în structuri de
primire pentru turism si în dezvoltarea serviciilor urbane.
Dezvoltarea economică locală și regională trebuie să coreleze și să integreze turismul, în
mod necesar, printre celelalte componente ale economiei, ținând seama și de faptul că această
industrie curată nu afectează în mod major mediul și, în general, nu im plică investiții mari. Un
bun proiect de dezvoltare a turismului, cuprins în programul de dezvoltare regionala, presupune
investiții cu atât mai puțin costisitoare în această activitate cu cât integrarea este mai armonios
realizată. Trebuie menționată și i nfluența pe care o are turismul asupra creșterii calității vieții din

18
zonele unde acesta se bucură de atenția autorităților administrației publice și este tratat cu un
profesionalism adecvat, aspect relevat de o serie întreagă de autori străini și români din rândul
cărora am reține doar ca exemplu .
Nivelul mediu de salarizare al muncitorilor calificați din țările industrial puternic
dezvoltate, în secolul XX, a depășit nivelul mediu al salariaților în țările sărace de 60 ori. Acest
decalaj în secolul XXI î n cel mai fericit caz se va menține . De aceea numărul turiștilor străini
sosiți în România, pe parcursul anilor 2008 -2010 va fi în creștere ușoară după ce se va menține
(în cel mai bun caz) la un nivel constant. Pornind de la ipotezele: numărul turiștilor sosiți în
România în dependență directă cu numărul locuitorilor din țările respective; dependență directă
cu numărul populației umane în țările industrial dezvoltate nu va fi în creștere; nivelul de
salarizare va crește preponderent în țările industrial de zvoltate, putem concluziona că numărul
turiștilor străini sosiți în România va crește cu rata medie de creștere a PIB din aceste țări , adică,
cu 3-4%. Deci în anii 2008 -2010 numărul turiștilor sosiți în România va crește cu 9,3% -12,5%
față de nivelul anul ui 2007. O creștere mai mare de 13% este foarte puțin probabilă. Afirmația se
bazează și pe concurența cu care se vor confrunta firmele turistice din România cu firmele
turistice din alte țări. Conform datelor statistise ponderea numărului de sosiri în Rom ânia variază
de la 26%, turiști din Ungaria, pînă la 0,01% turiști din Taiwan . În numărul sosirilor în România
cu o pondere numai de 0,01% pot fi enumărate 25 de țări; cu o pondere de 0,02% – 10 țări; cu o
pondere de (0,03 -1)% – 37 țări. Numărul maxim al sosirilor îl constituie cei din Ungaria
(26,07%), și din Republica Moldova .
Sosirile vizitatorilor străni în România nu întototdeauna au evoluție pozitivă (Anexa 5,
9). În anul 2005 numărul vizitatorilor străini în România s -a redus în comparație cu anul 2004 în
total cu 11,5%. Diminuarea poate fi explicată: sau prin reducerea nivelului de salarizare la nivel
mondial; sau prin imaginea proastă a serviciilor turistice din România.
Actualmente turismul din România, potențial se poate ameliora. O evoluție poz itivă a
sosirilor vizitatorilor străini poate să se producă numai în cazul dacă autoritățile din România vor
mări exigențele față de serviciile prestate de către firmele turistice.
Dorințele unor firme turistice de a se îmbogăți nemeritat „peste noapte" cr eează pe plan
mondial o imagine proastă despre România. Aceste firme neapărat trebuie sancționate, fiind
lipsite de licența respectivă. Problema nu pate fi lăsată la discreția cererii și a ofertei. Acest
mecanism al economiei de piață pentru turismul din R omânia nu se potrivește. Reducerea
numărului sosirii vizitatorilor din cauza prestărilor proaste sancționează nu numai firmele
turistice, dar și un șir de ramuri ale economiei naționale, care participă într -o anumită măsură în
activitățile turistice. Porni nd de la necesitatea de a îmbunătăți calitatea prestărilor serviciilor
turistice, este necesar de introdus în structurile guvernamentale Auditul Calității Serviciilor

19
Turistice (ACST). Scopul principal al ACST este de a evolua acțiunile corective necesare pentru
eliminarea deficiențelor și posibităților de îmbunătățire a prestărilor turistice. ACST trebuie să
dispună de un concept propriu, la nivel mondial asupra sistemului calității întreprinderii turistice
în ansamblu; să cunoască bine exigențele mondiale față de instituția respectivă, de produsele,
serviciile firmei. Pentru o funcționare mai bună a firmelor turistice, este necesar: în fața turiștilor
străini, veniți în România responsabilitățile, pe problemele calității, să le suporte ACST. Numai
în acest mod ACST își va onora atribuțiile. ACST trebuie abilitată cu drepturi de sancționare a
firmelor turistice, inclusiv de a le lipsi de licența respectivă. ACST efectuează auditurile pentru a
evolua sistemul calității serviciilor turistice prestate, în rapor t cu un anumit standard mondial
pentru identificarea punctelor critice în vederea sancționării sau aplicării măsurilor corective
stabilite. În baza auditurilor pot fi fundamentate și impuse acțiunile de îmbunătățire a calității
servicii lor turistice presta te. Conform în măsura în care aceste audituri sunt corect programate,
ținînd seama de natura și importanța activităților și sunt efectuate de auditori calificați, se poate
ajunge la micșorarea continuă a devierilor de la standardul mondial. În principiu, m unca de
supraveghere de către ACST a firmelor turistice poate fi cuantificată.
CST presupune cîteva tipuri de audituri ale calității: auditul calității serviciilor turistice, auditul
procesului de funcționare a firmei (corectitudine, politețe, consecvență, delicatețe, diplomație
etc.).
Activitățile turistice vor fi de lungă durată, dacă ACST va „actualiza" sistematic calitatea
serviciilor prestate. Însă aceasta este o convenție necesară dar nu și suficientă. Dacă de exmplu,
firma turistică a investit nejust ificat, a depășit dimeniunile optime, atunci profiturile acesteie vor
fi negative, adică va suporta pierderi, în consecință va falimenta.
Determinarea dimensiunii optime a firmei turistice asigură funcționarea de lungă durată a
turismului respectiv. Fiecar e firmă turistică, din considerente economice, nu -și poate permite o
capacitate sub nivelul cererii (necesarului turiștilor) fiindcă ratează o parte din profitul potențial,
nu-și poate extinde nejustificat capacitățile de servicii turistice supra necesar, fiindcă va suporta
pierderi, profitul va deveni negativ. Creșterea serviciilor turistice este în dependență directă cu
creșterea PIB -lui țării, cu rezultatele economice (venit per capita), sociale (studii, sănătate,
vîrstă); în dependență inversă cu factor ii poluanți (radiație, nitrați în produsele alimentare), cu
degradarea aspectelor naturale ale spațiilor destinate turismului, cu antisanitaria locală provocată
de turiștii „ocazionali", cu comportamentul agresiv al unor minorități etc. Factorii cu impact
pozitiv contribuie la dezvoltarea turismului de lungă durată, la crearea turismului durabil; factorii
ce trezesc emoții negative turiștilor reduc considerabil cererea la serviciile turistice și deci,
turismul în aceste cazuri nu mai poate fi de durată. Sta rea de dereglare a spațiilor turistice fac un
deserviciu nu numai turismului național, ci și economiei, societății, poporului în ansamblu.

20
Factorii poluanți (tehnologiile industriale primitive, poluante) reduc posibilitățile țării în
dezvoltarea tursimului ; contribuie la o scădere considerabilă a volumului producției la
înrăutățirea vieții oamenilor, la reducerea PIB per capita și în consecință la reducerea serviciilor
turistice. Dezvoltarea durabilă a turismului este generată de dezvoltarea durabilă a econ omiei.
Crizele economice, seceta, inundațiile, războaiele, epidemiile, migrațiile populației au un impact
direct asupra reducerii activităților turistice. Deci, dezvoltarea durabilă a turismului este o funcție
de mai multe variabile: economice, sociale, na turale, militare, politice, de imagine, de confesie,
de subproducție, de supraproducție etc .
Factorii cu impact pozitiv sau negativ asupra dezvoltării durabile a turismului se
manifestă la anumite intervale de timp, cu investiții diferite, cu forme de mani festare și durate
diferite, atît în aceeași țară cît și de la o țară la alta, în dependență de nivelul de dezvoltare al
fiecăruia, de condițiile geografice, istorice, naționale, internaționale. Dezvoltarea turismului
poate deveni durabilă prin diminuarea p onderii impactului negativ asupra turismului, prin
intermediul mecanismelor economice adecvate; nu poate fi de lungă durată dacă restul ramurilor
din economia națională (industriale, agricultura, construcțiile navale etc.) nu au o dezvoltare
durabilă. Ramu rile economiei naționale, fiind interdependente, sau toate, inclusiv turismul, au o
dezvoltare durabilă; sau toate au de regresat. În acest context fiecare ramură servește după suport
sau povară pentru restul ramurilor. Turismul își poate asigura o dezvolt are durabilă prin crearea
pentru restul ramurilor locuri de muncă, cererea pentru comercializarea produselor finale,
ameliorarea operațiilor curente în balanța de plăți, creșterea serviciilor turistice exportate, crearea
condițiilor pentru reducerea turism ului emitator.
Concluzie: Potențialul turistic al României, fiind inclus în circuitul economic, poate
contribui la creșterea PIB, la soluționarea unui șir de probleme economice, ecologice, sociale, la
creșterea calității vieții, la depășirea crizelor econo mice potențiale etc.
1.2 Noțiuni de amenajare turistică
Prin amenajarea turistică trebuie să înțelegem acțiunea de punere în valoare estetică și
economică a unui obiectiv , complex atractiv sau zonă turistică . Ea generează prin edificarea
unei anumite părți din infrastructura turistică produsul turistic sau of erta turistică integrală .
Simpla existență în spațiul geografic a unui fond turistic remarcabil nu generează o mișcare
turistică importantă , este nevoie de intrarea în scenă a unor elemente infrastructurale care să
asigure accesul în zonă după care trebu ie edificată baza tehnico -materială necesară unui turism
modern .
Sunt cunoscute în literatura de specialitate numeroase zone austere din perspectiva
fondului turistic a căror cotă a fost ridicată prin amenajări turistice de excepție (vezi spațiul
geografic al petro -dolarului aferent Golfului Persic , unde , numeroase spații deșertice și semi

21
deșertice au fost transformate în bijuterii turistico -arhitectonice ; aici a apărut primul hotel de 7
stele – Burj –al-Arab , Dubaiul fiind recunoscut ca un par adis turistic ce a sfidat rigorile
deșertului ).
La polul opus este recunoscut faptul că nici 50% din oportunitățile oferite de România
nu sunt valorificate , noi fiind , de pildă , pe locul al II -lea în Europa , după Franța , la capitolul
potențial t uristic morfo -peisagistic .
Prin amenajarea turistică a spațiului geografic se urmărește în primul rând estetizarea
locurilor respective și abordarea unor lucrări care să ducă în final la cizelarea fondului turistic.
Analizat în ansamblu , proces ul amenajării vizează :
1.Estetizarea și cizelarea fontului turistic ;
2.Dezvoltarea bazei tehnico -materiale (pentru cazare , servicii , recreere , distracții și alte
activități de agrement ) ;
3.Îmbunătățirea căilor și mijloacelor de acces în teritoriu;
4.Ridicare cotei prestațiilor de servicii la nivelul cerințelor moderne și în concordanță cu
nevoile principalelor categorii de turiști ;
5.Îmbunătățirea sistemului informației turistice prin realizarea atât a unui mix publicitar
divers și eficient cât și p rin înființarea unor servicii care să furnizeze informații turiștilor în regim
non-stop .
Proiectarea amenajării turistice
Ansamblul tuturor măsurilor și intervențiilor tehnice aplicate în scopul creerii
condițiilor optime pentru valorificarea și e xploatarea integrală a potențialului natural dintr -o
regiune reprezintă procesul de amenajare turistică a unui teritoriu . Actul amenajării concrete
trebuie să fie precedat de un studiu foarte bine documentat cu elementele de fezabilitate la care
trebuie a dăugate câteva expertize tehnice care vizează teritoriul respectiv (analize geotehnice ,
repere hidrotehnice , observații meteo -climatice , etc.)
Pentru o cât mai corespunzătoare valorificare turistică a unui teritoriu trebuie
respectate câteva reguli și măsuri foarte importante :
– calcularea și respectarea unui prag de toleranță a utilizării mediului
înconjurător prin limitarea volumului de construcții dintr -un teritoriu ;
– stabilirea unui raport rezonabil între extensiunea spațiului ce urmează a fi
construit și caracterul limitat al resurselor turistice din spațiul respectiv ;
– stabilirea unei densități a componentelor turistice în raport cu necesarul
pentru populația din teritoriu (atenția trebuie îndreptată mai ales spre spațiile verzi , a
căror supra față este recomandabil să nu fie diminuată ).

22
Aceste praguri nu constituie limite absolute deoarece ele pot fi stabilite în deplină
concordanță cu existența unor coeficienți de armonie între diferitele activități economice și
dezvoltarea turismului în zonă . Există de pildă , pentru anumite zone turistice , calculate praguri
specifice de capacitate maximă : 1450 persoane / ha de plajă , 25 persoane / km de drum sau
potecă turistică , etc.
Pentru realizarea acțiunii de amenajare turistică se impune luarea în considerare a
următorilor factori :
a)Particularitățile fondului natural care se poate manifesta favorabil sau restrictiv în
procesul de amenajare turistică . Există unele bariere orografice care au un important potențial de
atractivitate turist ică dar care prin relieful accidentat diminuează posibilitățile de amenajare
turistică a spațiului respectiv ;
b)Dimensiunea și valoarea potențialului atractiv , care își va pune amprenta asupra
complexității procesului de amenajare , deoarece intervenția în teritoriu este proporțională cu
cererea turistică . Cu cât potențialul va fi mai bogat , cu atât o amenajare mai complexă este pe
deplin justificată .
c)Distanța dintre zona receptoare și cea emițătoare de turiști joacă un rol de prim ordin în
privinț a cheltuielilor și consumului de energie de către turiști . Interesul acestora descrește odată
cu amplificarea distanțelor .
d)Potențialul demografic al zonei este foarte important dintr -o dublă perspectivă :
– cea a oamenilor capabili să presteze servic ii turistice către vizitatori ;
– cea a potențialilor turiști .
Principiile amenajării turistice
Principiul unicității prestației duce la ideea că fiecare obiectiv turistic este o entitate
separată . Obiectivul edificat în zona respectivă trebuie să se caracterizeze și prin elemente de
unicitate.
Principiul stabilității are în vedere faptul că amenajarea vizează situarea obiectivelor
într-un loc bine precizat , strâns legat de elementele de atractivitate turistică , elemente
caracterizate prin stabilitat e și prin lipsa probabilității de a fi strămutate .
Principiul interdependenței vizează relația de interdependență între amenajarea turistică
și cea economică a regiunii , rezultând că infrastructura care va deservi celelalte ramuri
economice va deservi ș i turismul si invers .
Principiul polivalenței sugerează constituirea unei oferte turistice cât mai variate , fapt
ce are urmări asupra satisfacerii cererii dar și asupra intensificării fluxurilor turistice .
Tipuri și modele de amenajare turistică

23
a)Amenajarea turistică univocă presupune includerea într -o formă de exploatare
turistică a unor obiective singulare (un izvor mineral , o sursă hidro -termală , un edificiu istoric
,etc.)
b)Amenajarea turistică plurivocă vizează un teritoriu mai larg , care deține numeroase
obiective turistice de aceeași factură sau de tipuri diferite .
c)Amenajarea turistică echivocă are în vedere teritoriile care conțin obiective cu un
grad mai redus de atractivitate turistică , iar punerea în valoare a acestora stă numai sub comanda
cerințelor ce vin dinspre zonele emițătoare de turiști . Într -o asemenea situație sunt multe arii peri
urbane , unde valoarea de atracție a obiectivelor (în special cele naturale) este modestă , dar în
lipsa altora nu se poate renunța la ele , impunându -se scoaterea lor la circulația turistică.
Amenajarea turistică răspunde cerințelor multiple ce vin dinspre cerere și ofertă dar
totdeauna necesită o adecvare la situația concretă a teritoriului , de aceea , amenajarea propriu –
zisă va îmbră ca forma unui model abstract , prin care se urmărește optimizarea activităților din
sfera turistică și crearea unor relații eficiente între diferitele componente ale sistemului turistic .
Cele mai răspândite modele sunt :
a)Modelul amenajării în cascadă se aplică cu succes de -a lungul unor axe de circulație
intensă , indiferent de relieful pe care acestea îl străbat .
b)Modelul amenajării în releu se aplică regiunilor în care există o mare concentrare de
obiective turistice . Aici trebuie conturată baza pr incipală situată în spațiul de maximă densitate a
obiectivelor turistice iar bazele secundare vor fi concepute și amenajate spre periferia celei dintâi
, căpătând astfel rangul II , III ,…
c)Modelul amenajării în rețea este strâns condiționat de dispersia obiectivelor turistice
naturale în teritoriu (ex. răspândirea izvoarelor minerale la Vatra Dornei a determinat apariția
unor amenajări speciale în punctele respective ).
d)Modelul amplasării în centre concentrice este valabil pentru acele arii care au o
dispersie a obiectivelor turistice dintr -un punct central spre inelele periferice (de pildă Munții
Apuseni , cu fenomene carstice răspândite din zona centrală a Bihorului spre masivele
periferice).
e)Modelul amenajării izolate în vedere obiectivele turistic e singulare și izolate dar care
prezintă atractivitate turistică substanțială (Peștera Urșilor) .

24
1.3 Perspectivele dezvoltarii teritoriale a turismului
1.3.1 Definiția și conținutul amenajării turistice teritoriale
Potențialul turistic natural și antropic al unui teritoriu reprezintă elementele fundamentale în
dezvoltarea activității de turism, dar, totuși, nu generează fenomenul turistic. Aceasta se realizează
numai în urma activității umane prin amenajarea și dezvoltarea echipamentelor turistice și edificarea
căilor de comunicație. Prin amenajarea și echiparea turistică se îmbogățește și se ridică valoarea
turistică a teritoriului și se asigură integrarea acestuia în circuitul turistic cu efectele economice și
sociale scontate.
Pe de altă parte po tențialul turistic al unui teritoriu deosebit de complex prin componentele
sale naturale (relief, climă, apă, floră, faună etc), cultural -istorice, social -demografice, presupune o
cercetare interdisciplinară pentru a putea cunoaște și evolua posibilitățile de valorificare turistică a
acestora.
De asemenea, un teritoriu terestru sau acvatic indiferent de atractivitatea turistică constituie un
suport fizic dar și materia primă pentru realizarea amenajărilor și echipamentelor turistice.
Teritoriul poate prez enta o serie de neregularități sau impedimente naturale (relief accidentat,
fragmentat, cu denivelări, maluri și faleze neregulate, etc) și de aceea trebuie „modelat” pentru a
elimina elementele nefavorabile amenajării și turismului, a ușura echiparea tehn ică și a spori
atractivitatea turistică. Așadar, amenajarea turistică, pe lîngă valențele economice de exploatare
turistică a unui teritoriu cu resursele sale, are și o valoare estetică, de înfrumusețare a peisajului.
Amenajarea turistică poate fi:
– Complex ă – de exemplu în scopul realizării unei stațiuni turistice;
– Simplă – avînd în vedere doar amenajări de obiective pentru vizitare (peșteri, chei,
monumente istorice, căi de acces turistic etc.)
Turismul este o componentă care coaculbitează de regulă cu alte ramuri economice dintr -un
teritoriu (agricultura – turismul rural, industria – turismul urban, viticultura – turismul vinicol etc.) sau
devine incompatibil datorită surselor de poluare din ace l areal. De aceea, orice amenajare turistică se
realizează în corelație cu celelalte domenii de activitate dintr -o regiune și astfel devine parte integrantă
a procesului general de planificare, organizare și amenajare a teritoriului respectiv pentru a pune în
valoare în diverse forme resursele sale.
Astfel, F. Prikvil consideră că amenajarea teritoriului reprezintă ,,un efort de dezvoltare
planificată aplicată la diferite sectoare ale economiei naționale, în vederea realizării unei soluții
optime pentru d ezvoltarea coordonată a unei zone într -un ansamblu complet ”.
1.3.2 Taxonomia unităților turistice teritoriale
Unitățile turistice teritoriale au dimensiuni variate, conținut și funcții specifice în raport cu
mărimea și poziționarea geografică a acestora. D e regulă, unitățile teritoriale nu se suprapun celor

25
administrative dar pentru o valorificare a potențialului turistic în corelație cu celelalte domenii de
activitate, se pot delimita și la nivel de raion, departament, municipiu etc.
Regiunea turistică este unitatea teritorială cea mai mare, cu condiții naturale variate și o mare
complexitate de potențial turistic care permite dezvoltarea mai multor forme de turism (din care una –
două sunt de bază) și practicarea unor excursii de 1 -2 zile și sejururi cu dur ate diferite. Se
caracterizează printr -o concenrare de resurse turistice și include mai multe obiective, localități, centre
și stațiuni turistice.
Subregiunea turistică este o unitate teritorială mai redusă în ceea ce privește dimensiunile și
complexitate a de potențial turistic (complexitate medie), cu o erogenitate naturală relativă și
favorizează dezvoltarea a 1 -2 forme de turism din care una este preponderentă. Se înscrie în planurile
de amenajare teritorială județeană/raională după caz.
Arealul turisti c este unitatea teritorială de dimensiuni reduse, cu condiții naturale uniforme (de
regulă se suprapun unei forme de relief, lac, plajă), un potențial redus dar cu o anumită specificitate ca
structură ce permite dezvoltarea unei singure forme de turism. Ar e incidențe cu planurile de amenajare
teritorială județeană/raională fiindcă la acest nivel se înscrie unui județ/raion.
Centrul turistic reprezintă un oraș, de regulă, reședință de județ/raion cu o infrastructură
generală, unități tehnico -edilitare, de co merț, cultură, sănătate și unități de prestare de servicii bine
dezvoltate. Singur sau împreună cu aria limitrofă dispune de un potențial turistic cultural -istoric și
natural, de o importantă bază de cazare, alimentație pentru turism, agrement și eventual tratament
balnear.
Pe lîngă turismul de tranzit permite și dezvoltarea turismului de sejur (cultural, religios,
afaceri, congrese etc.) iar în aria limitrofă și a turismului de odihnă, recreere în funcție de resursele
turistice și nivelul tehnic de amenaj are.
Se asimilează acestora și stațiunile turistice naționale, montane, balneo -climaterice și de litoral.
Localitatea turistică este o localitate de regulă urbană dar și rurală cu dotări tehnico -edilitare
și unități comerciale și prestatoare de servicii, dispune de o bază de cazare adecvată, are obiective
cultural -istorice sau de altă natură. Aceasta favorizează dezvoltarea unui turism de sejur scurt sau
numai pentru vizitarea anumitor obiective, alături de cel de tranzit.
Obiectivul sau punctul turistic reprezintă o localitate cu un obiectiv turistic sau cu o atracție
turistică cu sau fără o bază de cazare, fie un obiectiv turistic natural sau cultural -istoric izolat
amplasate în arii de concentrare sau dispersie turistică.
Acestea detremină o anumită ac tivitate turistică, de tranzit și uneori de sejur, cu motivații
variate în ariile montane, sau cu lacuri, plaje, alte obiective naturale sau culturale.

26
Același rang taxonomic îl au și satele cu obiective culturale sau amplasate într -un cadru natural
pitore sc, cu posibilități de recreere, localități cu ape minerale fără amenajări tehnice dar în care se
utilizează factorii de cură.
1.3.3 Principii și strategii de amenajare turistică durabilă a teritoriului.
În practica internațională pentru elaborarea și aplicarea strategiilor de dezvoltare și amenajare
turistică în contextul dezvoltării socio -economice a teritoriului și al protejării mediului înconjurător s –
au conturat unele principii generate de amenajare:
 Principiul integrării armonioase a construcțiilor – adică echilibrarea armonioasă a
infrastructurii și echipamentelor turistice cu condițiile naturale. Potrivit acestui principiu, dotările
turistice trebuie să sporească și nu să diminueze valoarea resurselor prin amplasarea sau arhitectură
inadecvată; practic, ele trebuie să se subordoneze dominanței date de condițiile naturale, istorice,
etnofolclorice .
 Principiul flexibilității sau al structurii evolutive . Se consideră necesar ca dotările unei
zone turistice să se prezinte sub forma unui sistem polifuncțional, suplu, transformabil, capabil să se
adapteze dinamicii și mutațiilor în structura cererii.
 Principiul corelării activității turistice de bază (cazare, masă, tratament, transport) cu
servicii le suplimentare și dotările de agrement, sportive, divertisment, cultural pentru a se dezvolta un
turism activ, recreativ, modern.
 Principiul interdependenței rețelelor . Aici este vorba de două rețele:
1. Populația rezidentă dintr -o stațiune cu dotările, serv iciile, cultura și mentalitatea sa;
2. Populația turistică cu cerințele și spiritualitatea sa.
Ambele rețele beneficiază economic și social de unele dotări și servicii locale și turistice, dar
pot să existe și anumite animozități (atitudini ostile), de aceea, între acestea trebuie să se dezvolte
relații de intercondiționare pentru a nu se respinge, amenajările turistice trebuie să creeze anumite
facilități în acest sens.
• Principiul funcționalității optime a întregului sistem de rețele . În spiritul principiului
enunțat, structurarea zonei turistice trebuie să asigure vizitatorului accesul ușor, comod, spre toate
componentele rețelei turistice. Practic, este vorba de o ierarhizare și o ordonare în teritoriu a
diverselor echipamente turistice. Stațiunea va fi con cepută ca un sistem integrat, în interiorul căruia
sunt repartizate rațional zonele de locuit, spațiile verzi, locurile de plimbare, construcțiile destinate
divertismentului, restaurantele, centrele comerciale.
• Principiul rentabilității directe și indirect e. În acest context, principiul subliniază
necesitatea urmării deopotrivă a desfășurării unei activități turistice eficiente -rentabilitatea directă
trebuie să fie un criteriu fundamental de evaluare a amenajării unei zone turistice și a unor efecte

27
pozit ive (efect multiplicator) asupra altor ramuri și activități prezente în zonă. De asemenea, nu pot fi
neglijate aspectele sociale ale dezvoltării turistice într -un anumit perimetru.
Aceste principii generale fac posibilă alături de alte elemente, realizarea obiectivelor
principale ale strategiei de amenajare turistică:
1. Valorificarea superioară a potențialului turistic și a altor resurse din teritoriu (umane, economice,
financiare etc);
2. Diminuarea sezonalității, respectiv, extinderea sezonului turistic prin e chiparea teritoriului cu
dotări exploatabile și funcționale tot timpul anului;
3. Atragerea unui număr sporit de turiști și lărgirea ariei geografice de proveniență a turiștilor
străini;
4. Dezvoltarea tuturor formelor de turism posibile;
5. Creșterea eficienței ec onomice și sociale a activității de turism și dezvoltarea economico –
teritorială;
6. Menținerea, ameliorarea, și conservarea mediului înconjurător, a resurselor naturale și a
moștenirii culturale ș.a.
Strategiile de amenajare turistică se diferențiază în:
Strategia de flexibilitate sau a structurilor evolutive care presupune o permanentă adaptare la
cerințele turiștilor iar stațiunea/regiunea turistică trebuie amenajată polifuncțional cu efecte pe linia
creșterii eficienței valorificării și dezvoltării ofer tei turistice;
Strategia de diferențiere , cu accent pe originaliatatea arhitecturală a echipamentelor turistice și
pe crearea de produse turistice specifice;
Strategia de diversificare , în care un rol important îl ocupă diversificarea dotărilor și
echipări lor legate de serviciile suplimenatare, agrementul sportiv și divertismentul cultural, a altor
fome de turism (congrese, ecoturism, agroturism, expoziții, afaceri etc), a rețelei comerciale,
programelor turistice culturale și religioase, transportului turi stic ș.a.
Luînd în calcul factorul de timp și efectele economice, strategiile de amenajare turistică pot fi:
Strategii pe termen scurt (1 -2 ani) , ca o direcție de moment la tendințele cererii turistice sau
ale unor segmente ale acesteia, cu efecte economice imediat scontate;
Strategii pe termen mediu (3 -5 ani) , cu modernizări și dezvoltări ale structurilor turistice de
primire existente;
Strategii pe termen lung (6 -10 ani) , ce vizează realizarea unor noi amenajări turistice
(stațiuni, centre, locali tăți sau puncte turistice), moderne și competitive, care să răspundă unor
necesități și motivații ale cererii turistice pe o perioadă îndelungată.

28
1.3.4 Norme de amenajare turistică durabilă a teritoriului
Principiile generale de amenajare pentru stațiu ni, regiuni turistice, agrement etc., sunt
adaptabile oricărei echipări și amenajări turistice ce stau la baza dezvoltării durabile a turismului.
Acestea sunt susținute de norme tehnice de echipare și amenajare turistică, specifice stațiunilor
turistice mo ntane, balneoclimaterice, de litoral, dotărilor de agrement sau echipării turistice a ariilor
periurbane, spațiilor rurale, pădurilor de interes socio -recreativ etc.
Specialiștii consultanți ai OMT, grupează aceste norme în mai multe categorii:
1. Norme d e dezvoltare, legate de construcția echipamentelor și instalațiilor turistice și care
prevăd: limitarea dimensiunilor unei clădiri în raport cu mediul înconjurător, densitatea
construcțiilor în raport cu ariile de recreație, amplasarea construcțiilor față de rutele de acces,
elemente ale reliefului (rîuri, lacuri, plaje etc.), amenajarea parcărilor în afara căilor publice de
acces, stabilirea accesului turiștilor la obiectivele turistice, plaje și alte resurse naturale,
reglementarea firmelor și reclamelor afișate.
2. Normele de calitate și siguranță sunt definite la nivel regional, național și internațional și se
observă în toate structurile de primire turistică, prin: sistemul de clasificare pe categorii, norme
de întreținere a echipamentelor și instalați ilor.
3. Planificarea locațiilor (siturilor) trebuie să țină seama de anumite norme și principii legate de
amplasarea construcțiilor și instalaților turistice: respectarea unui echilibru armonios între clădiri
și spațiile verzi (spații protejate), integrar ea estetică a construcțiilor în raport cu elementele
cadrului natural (peisaje montane sau de litoral).
4. Normele privind ingineria infrastructurii trebuie să respecte normele internaționale pentru
a garanta securitatea și calitatea mediului.
5. Normele privind ingineria construcțiilor turistice trebuie să asigure securitate maximă prin
respectarea normelor tehnice de construcție, de rezistență la dezastre naturale și de calitate a
instalațiilor folosite în unitate.
6. Amenajarea estetică a constr ucțiilor turistice independente sau din stațiuni are mai multe
funcții: conferă un aspect atrăgător, estetic și relaxant, protecția împotriva dezastrelor naturale,
mascarea elementelor mai puțin atrăgătoare, reducerea sau eliminarea poluării fonice,
cunoaș terea de către turiști a vegetației locale etc.
7. Aspectul arhitectural influențează la rîndul său imaginea de ansamblu a unității. Există o
serie de principii care trebuie respectate: păstrarea motivelor arhitecturale locale, armonia cu
cultura locală, folosirea de materiale specifice regiunii (exemplu: lemn în zonele montane),
adaptarea construcțiilor turistice pentru primirea și accesul persoanelor în vîrstă sau cu nevoi
speciale etc.

29
1.3.5 Modele de amenajare turistică teritorială
Soluțiile de amenajare se diferențiază semnificativ și în funcție de natura spațiului geografic.
Din acest punct de vedere se disting:
 amenajarea siturilor (balneare), de litoral;
 amenajarea siturilor montane;
 amenajarea parcurilor și rezervațiilor naturale;
 amenajarea siturilor istorice și arheologic(orașe);
 amenajarea stațiunilor termale;
 amenajarea zonelor rurale;
 amenajarea zonelor periurbane.

30
Capitolul II
2.1 Amenajarea turistica.
Procesul de amenajare are ca obiectiv armonizarea interselor turismului cu cele ale celorlalte
activitati economice si sociale din teritoriu.
Amenajarea si dezvoltarea turistica trebuie sa porneasca de la o serie de fenomene economice si
sociale:
 Industrializarea, urbanismul
 Cresterea duratei timpului liber
 Ridicarea nivelului de instruire si civilizatie ale oamenilor etc

Amenajarea turistica inglobeaza ansamblul sistemelor componente natural, istorice si cultural
alea unei zone, resurse ce reprezinta atractiile principale si care motiveaza calatoria.
Privite ca actiuni turistice complexe de organizare stiintifica a teritoriului, amenajarile
turistice:
 Asigura o exploatare rationala a resurselor
 Stimuleaza dezvoltarea celorlalte ramuri si activitati intr -un perimetru dat
 Contribuie la protejarea mediului, la cresterea calitatii lui
Protectia mediului se materializeaza intr -un ansamblu de actiuni si masuri intre care pot fi
mentionate ca mai importante:
 cunoasterea temeinica a mediului si interactiunii dintre sistemul soci al-economic si
sistemele naturale
 prevenirea si combaterea degradarii mediului provocata de om, dar si celei produse de
cauze naturale
 armonizarea intereselor imediate si de perspectiva ale societatii in ansamblul sau si
agentilor economici privind ultili zarea factorilor de mediu .
Conservarea functiilor sanitar -igienica, recreativa si estetica ale elementelor componente ale
mediului natural constituie garantia continuei dezvoltari a turismului.
Turismul ca domeniu de activitate – responsabilitati:
 Evitarea risipei unor resurse natural ca: aer, sol, fauna, flora, sol
 Consevarea, protejarea si ameliorarea asezarilor umane, a monumentelor naturii, a
vestigiilor istorice, a arhitecturii
 Amenajarea, exploatarea rationala si conservarea mediului in spatiile liber e
 Controlul efectelor activitatii turistice in scopul prevenirii degradarii mediului si utilizarii
in cele mai bune conditii a resurselor

31

Localizarea turistica – principala modalitate de punere de acord a dezvoltarii turistice cu
necesitatea protejarii mediului.
In selectionarea zonelor exista o serie de criterii specifice:
 Conditiile naturale
 Bogatia cultural istorica
 Conditiile socio -economice
 Infrastructura
 Echipamentul general de cultura si odihna
 Legislatia si reglementarile in vigoare
Inzestrarea turistica cuprinde 2 categorii principale de elemente:
 Functionale – resedinta, hoteluri moteluri, restaurantele, serviciile, infrastructura
generala
 Recreativa – spatiile deschise, plaje, parcuri, oglinizi de apa, monumentele, biserici,
muzeele
Indicele de atractivitate :
I = Σ q x C
q = ponderea
C = nivelul calitativ al elementelor
Delimitarea teritoriului are ca obiectiv definirea tipologiei si structurii optime a implantarilor.
Pe baza experientei si in raport cu particularitatile si functiile zonelor (ariilor teritoriale) s -au
delimitat mai multe categorii:
 Obiectivul sau punctul turistic – reprezentat de un element de atractie turistica,
sufficient de interesa nt pentru a motiva deplasarea turistilor
 Localitatea sau centrul turistic – o asezare rurala sau urbana, cu functii economice si
sociale dezvoltate
Din punctul de vedere al profilului si functiilor indeplinite, localitatile turistice pot fi :
 Cu functie exc lusiv sau dominant turistica – statiuni
 Cu profil economic -social complex – orasele
 Complexul turistic – suprafata de intindere nu prea mare ce grupeaza mai multe
obiective si localitati turistice
 Zona (arealul) turistic – un teritoriu intins, cu o diversitate de forme de relief, alcatuita
din mai multe puncte, localitati si complexe turistice
 Regiunea turistica – arie teritoriala ce acopera o suprafata foarte intinsa

32
Pentru o protejare eficace a mediului si o amenajare rationala , un spatiu turi stic trebuie sa
cuprinda:
 zona cu echipamenete turistice de gazduire
 zona de penetratie turistica in mediul natural
 zona de protective, ingloband terenurile circumscrise primelor doua zone
Participantii la procesul de amenajare:
 Administartiile nationale de turism
 Consilii, societati si agenti economici
 Guvernele – factorul pasiv in procesul de amenajare
 Promoteri si comercianti:
 Societatile comerciale turistice (cluburi, lanturi hoteliere)
 Promoteri -investitori (grupuri bancare, societati de echipamente)
 Oraganizatori de voiaje (tour -operatori, agentii de voiaj, companii de transport)
Litoralul – zona de contact intre elementele terestre si hidrologice, un teritoriu propice pentru
cele mai diverse activitati, El e un mediu fragil , aflat intr -un process continuu de modificare si ca
atare, permanent amenintat de deteriorarea echilibrului.
Turismul de litoral – rezultat al varietatii factorilor de cura pe care ii antreneaza si multiplelor
sale valente: odihna, miscare, recreere etc – una din modalitatile de petrecere a vacantei cele mai
agreate.
Implicatii asupra procesului de amenajare – litoral:
 Deplasarea lenta de la turismul de grup spre turismul individual asociata cu sporire a
independentei turistului care isi organizeaza singur programul si isi asigura unele servicii
 Extinderea naturismului, ca forma a turismului de litoral
 Diversificarea activitatilor recreative si sportive in fauna plajei (nautismul)
 Organizarea activitatii in formula “club de vacanta”
 Afirmarea turismului social etc
Norme:
 La 2 mp plaja (nisip) + 8 mp de teren pentru un loc de cazare
 5-6 mp pana la 8 mp plaja pentru un loc de cazare
 100 paturi la 1 ha suprafata totala amenajata
Modele caracteristice – amenajare turistica a zonelor de litoral:
 Faza de pion ierat (2 secole) – dezvoltari punctiforme, locuinte individuale, statiuni
 Faza de urbanizare (30 -40 ani) – dezvoltare importanta a amenajarilor care iau forma
urbanizarilor.
 Faza amenajarilor de litoral de mare amploare (anii ’60 -’70) – cuprinderea neobi snuita a
operatiunilor de amenajare

33
In practicarea localizarii implementarilor in zonele de litoral – 2 solutii:
 Cea a urbanizarii – a realizarii unor statiuni turistice cu concentrari imobiliare, amplasate in
imediata apropiere a unui centru locuit sau i ntegrate acestuia sau a unor complexe autonome
 Cea a constructiilor izolate, punctiforme cu structuri exclusiv turistice, amplasate la distante
nu prea mari de urbanizarile existente sau de asezarile umane
Termalismul – factori:
 Deterioarea, in general, a starii de sanatate a populatiei, ca urmare a mutatiilor intervenite
in modul de viata al oamenilor, ritm alert al existentei, poluare, stres
 Cresterea duratei medii de viata, frecventa maladiilor cornice, in perioada varstei a treia
aparitia bolilor de uzu ra
 Intensitatea eforturilor individuale si collective pentru ingrijirea starii de sanatate pen tru
prevenirea imbolnavirilor.
In procesul de amenajare a arealelor balnerare se impune:
 Delimitarea zonelor functionale in care sa se asigure exploatarea optima a factorilor
naturali
 Dimensionarea constructiilor balnerare si de alta natura in raport cu volumul, capacitatea
si calitatea resurselor
 Structurarea echipamentelor intr -o conceptie unitara
 Amenajarea unor spatii libere si utilizarea lor in scopuri terapeu tice
 Utilizarea judicioasa a factorilor de cura si implementarea progresului ethnic in
activitatea balneara si de exploatare a resurselor
Modele de amenajare turistica a zonelor balneare
In functie de configuratia zonei si cerintele urbanizarii , se pot del imita urmatoarele forme
particulare de amenajare a zonelor balneare :
 localizare sub forma de “table de sah” – este cea mai simpla forma de organizare in
conditiile terenurilor plate, fara denivelari sau in cazul litoralului. Are avantajul
comoditatiii in desfasurarea activitatilor.
 localizare sub forma de “panza de paianjen” – adecvata terenurilor accidentate, pe
dealuri, in vai foarte largi marcate de inaltimi sau cursuri de rauri. Avantajul fiind ca
ofera un punct de concentrare al activitatilor.
 localiz are radiocentrica – este modelul cel mai evoluat al amenajarilor balneare, fiind
prezent in toate statiunile noi. Are avantajul distantelor mai scurte catre centrul statiunii
reprezentat de un punct care polarireaza interesul.

34
Modele de amenajare turistic a a zonelor montane
In functie de apropierea fata de masivul montan, exista trei modele de amenajare:
 Localizare periferica – la marginea masivelor montane si in imediata vecinatate a unor
localitati
 Localizarea periferica limita exterioara – situate la cativa km de munte.
 Localizarea periferica de contact – constituita din statiuni de mai mici dimensiuni
care sunt amplasate la poalele muntelui in vecinatatea acestuia.
 Localizarea periferica limita inferioara – de releu – centrele turistice sunt
amplasate in interiorul muntelui
 Localizare liniara – de-a lungul culoarelor naturale de patrundere in masiv
 Localizarea terminala – in zone inalte sau adanci, dincolo de limita asezarilor umane,
localizari relative izolate, de mai mici dimensiuni si nu sunt destinate schiului sau
alpinismului
Determinarea capacitatii optime de primire a partiilor de ski
Q = 𝐷 𝑥 𝐿 (𝑘)
𝑍
𝐻 D = 𝑣
𝑑 (schior/ora)
Q = capacitatea optima de primire a unei partii la un moment dat.
D = d ebitul mediu orar ;
Z = diferenta medie de nivel pe care o coboara un schior intr -o zi;
H = diferenta de nivel a partiei luata in calcul ;
Statiuni din generatia I – functionare bisezoniera, echipament recreativ diversificat si rafinat
destinat unui turism de lux
Statiuni din generatia a II -a – complexa dotare turistica, structuri urbane bine conturate
Statiuni din generatia a III -a – operatiuni de amenajare coerente, dovedind o buna cunoastere a
mediului, sunt de mari dimensiuni si au o functionalitate com plexa. Sunt realizate pe baza unor
proiecte economico -financiare de anvergura nationala, echipamente de gazduire – unitati mici,
sunt concepute unei scheme unipolare.
Statiuni din generatia a IV -a – amenajare controlata si progresiva, clientela mai larga, accesul
facil la partiile de ski
Amenajarea turistica a parcurilor nationale si a rezervatiilor
 Rezervatie integrala sau zona salbatica – interiorul unui parc, aceasta zona e dedicate, in
principal, cercetarii stiintifice si este supusa unor restrictii p rivind desfasurarea unor
activitati umane sau chiar a circulatiei.

35
 Parcul propriu -zis sau zona tampon – suprafata intinsa, inconjurand rezervatia stiintifica
si asigurandu -i protectia; este permisa desfasurarea unor activitati agricole, pastorale,
forestiere, turistice sau amplasarea unor constructii, dar in conditii strict reglementate.
2.2 Dezvoltarea durabilă a turismului
Deoarece trăim într -un mediu dinamic, plin de schimbări, unde noi p robleme iau locul
celor vechi, s -a impus dezvoltarea conceptului de turismului durabil.
Acesta poate fi definit ca fiind turismul deplin conștient de impactul economic, social și
ambiental prezent și viitor, care satisface atât nevoile vizitatorilor, indu striei, mediului cât și
comunităților locale.1 Acesta presupune un proces continuu de îmbunătățire cu o abordare
globală și integrală. Obiectivul general al dezvoltării durabile este de a găsi un optim al
interacțiunii între patru sisteme: economic, uman, ambiental și tehnologic într -un program
dinamic și flexibil de funcționare.2
Cea mai uzuală definiție a dezvoltării durabile rămâne însă cea dată în raportul Comisiei
Mondiale a Mediului și Dezvoltării din anul 1987, și anume, „procesul care satisface nevo ile
generațiilor actuale fără a prejudicia interesele generațiilor viitoare"
Nevoia de durabilitate s -a manifestat și în domeniul turismului, ca rezultat al conștientizării
impactul ui acestuia îndeosebi asupra mediului. Această preocupare a condus la trans formările
din cadrul proceselor turistice de producție și consum care au determinat apariția de concepte
noi, precum ecoturismul, a stfel cre îndu-se piețe pentru produsel e responsabile față de mediu.
Unii specialiști din domeniu au afirmat că turismul durabil reprezintă o formă particulară
de turism care apelează la un segment de nișă al pieței, sensibil la impactul social si ambiental,
care este deservit de tipuri specifice de produse și operatori, de obicei, implementat la scară
mică, în contrast cu t urismul de masă. Aceasta este o înțelegere eronată și periculoasă a
termenului. Trebuie să fie limpede că termenul de „turism durabil" se referă la un obiectiv
fundamental: cerințele dezvoltării durabile a turismului și practica manage rială orientată în ac est
sens se pot aplica întregului spectru de forme turistice ale oricărei destinații, înglobând turismul
de masă și diver sele segmente turistice de nișă .3
Conceptul de dezvoltare durabilă cuprinde trei dimensiuni esențiale4 interdependente,
realizarea dezv oltării durabile însemnând menținer ea echilibrului dintre acestea:
 durabilitate economică, și anume generarea prosperității la diferite niveluri ale
societății și implementarea eficacității costurilor în toate activitățile economice. În mod esențial,

36
este vorba despre viabilitatea întreprinderilor și activităților, precum și abilitatea acestora de
funcționa pe termen lung;
 durabilitate socială, prin care se înțelege respectarea drepturilor omului și
oportunități egale pentru toți membrii societății; presupu ne o distribuție echitabilă a beneficiilor
în scopul ameliorării sărăciei. Se pune accent pe comunitățile locale, pe menținerea și întărirea
sistemelor lor de viață, pe recunoașterea și respectarea diferitelor culturi și evitarea oricărei
forme de exploata re.
 durabilitatea mediului, care înseamnă conservarea și gestionarea resurselor, mai
ales a celor care nu sunt regenerabile. Sunt necesare acțiuni pentru a minimiza poluarea aerului,
pământului și apei, precum și pentru conservarea biodiversității și a pat rimoniului natural.
De asemenea, procesul dezvoltării durabile implică respectarea a trei principii
fundamentale5: perspectivă, echitate și holism.
Un alt aspect important al turismului durabil îl reprezintă dependența reciprocă dintre
durabilitate și cal itate.6 Dezvoltarea durabilă presupune și abilitatea în limitarea dezvoltării
turismului și a fluxurilor turistice dintr -o destinație. Este obligatoriu ca comunitățile locale să fie
implicate în planificarea activității și în luarea deciziilor.
Turismul durabil încurajează dezvoltarea sectorului privat și, totodată, implementarea
codurilor de bune practici , programe educaționale și de training pentru îmbunătățirea
managementului în domeniul protecției resurselor naturale și culturale.7
Dezvoltare a durabilă a turismului necesită o imp licare activă a tuturor stakehol derilor
relevanți si, în egală măsură, un puternic leadership politic pentru a se asigura o largă participar e
consensuală la realizarea sa . Procesul dezvoltării durabile a turismului est e unul continuu, al
cărui impact trebuie monitorizat în permanență, aplicându -se, ori de câte ori este necesar, măsuri
preventive și/sau corective.
Mai mult, turismul durabil ar trebui să mențină satisfacția turistului la un nivel ridicat,
asigurându -i ace stuia o experiență lipsită de incidente, care să determine, în a celași timp,
conștientizarea faț ă de problemele protejării mediului și economisirii resurselor, dezvoltării
durabile în general.
Toate particularități turismul ui durabil înseamnă abilitatea de stinației turistice de a rămâne
competitivă, prin menținerea calității mediului, î n ciuda tuturor problemelor apărute, de a atrage
noi vizitatori, urmând ca apoi să -i fidelizeze, de a rămâne unică din punct de vedere cultural și de
a fi într -un permanent e chilibru cu mediul ambiant.

37
Principalele obiective ale dezvoltării durabile ale turismului se împart în două categorii: de
stimularea a dezvoltării economice și a abilit ății societății și a mediului de a beneficia, într -o
manieră durabilă, de pe urma impac tului turismului. În acest context, setul de obiective posibil
de implementat în cadrul strategiilor de dezvoltare a comunităților locale, urmărește cu prioritate:
minimizarea impactului negativ al turismului asupra societății și mediului și maximizarea
contribuției creative și pozitive a turismului la economiile locale, la conservarea moștenirii
naturale și culturale și la calitatea vieții comunităților gazdă și a vizitatorilor .
Obiectivele legate de stimularea a dezvoltării economice se referă la faptul că turismul
contribuie la prosperitatea și diversificarea economică a comunităților locale . Principalul
beneficiu al turismului la nivel local este crearea sporului de producție, în special prin contribuții
la bugetul local și oportunități comerciale.
Veniturile locale realizate de sectorul turistic se împart în contribuții directe și contribuții
indirecte. Contribuțiile directe sunt generate de taxele pe veniturile angajaților și
întreprinzătorilor din turism și de taxele impuse turiștilor, cum sunt cele de aeroport, de stațiune
etc. Contribuțiile indirecte sunt cele rezultate din taxele și impozitele pe bunurile și serviciile
furnizate turiștilor.8 Există și alte venituri locale care nu pot fi cuantificate ușor, deoarece nu
toate cheltuielile turistice sunt înregistrate formal în statisticile macroeconomice, ca de exemplu
venituri realizate de vânzători ambulanți, ghizi de ocazie etc.
Extinderea activităților turistice determină diversificarea economiei locale, în mod
particular în mediul rural acolo unde oamenii sunt în general axați pe domeniul agricol. Turismul
sprijină economia rurală prin crearea sau creșterea cererii de produse agricole necesar ă asigurării
serviciilor turistice și prin adaosul de capital; încurajează creșterea productivității agricole pe
suprafețe restrânse (agricultură intensivă) pentru a păstra o suprafață cât mai mare cu vegetație
naturală.9
Turismul poate determina autorităț ile locale să efectueze investițiile în infrastructura
generală cum ar fi sisteme de furnizare a apei și de canalizare, rețeaua rutieră, rețeaua electrică,
telefonică și cea a transportului public, îmbunătățiri în domeniile sănătății și transporturilor,
echipamente noi pentru practicarea sporturilor și pentru agrement, restaurante, spații publice, cât
și un aflux de produse de calitate superioară, toate contribuind la sporirea calității vieții
rezidenților și a calității serviciilor turistice.
Turismului du rabil își propune de asemenea să contribuie la diver sificarea ofertei de locuri
de muncă . În urma dezvoltării turismului, comunitatea locală beneficiază de creșterea locurilor
de muncă din zon ă, creștere ce are loc cu respectarea anumitor criterii sociale și de protecție a

38
mediului . Turismul influențează direct creșterea numărului de angajați din hoteluri, restaurante,
cluburi de noapte, taximetrie sau vânzări de suveniruri și indirect prin furnizarea de bunuri și
servicii necesare activităților comerciale turistice. În zonele mai puțin dezvoltate din punct de
vedere economic, locurile de muncă furnizate prin turism pot să reducă exodul de populație
tânără, care merge să lucreze în alte zone.
Turismul poate să contribuie la crearea de noi piețe pentru produs ele locale, cum sunt cele
alimentare sau produsele de artă și meșteșuguri, care altfel nu ar putea fi verificate. Prin turism,
valoarea istorică a siturilor naturale și culturale este conștientizată, fapt ce stimulează
sentimentul de mândrie față de moșten irea locală și națională, cât și interesul în conservarea
acesteia.
Există totuși numeroase costuri ascunse ale turismului, care pot avea un efect nefavorabil
asupra comunităților locale. Responsabile de acest fenomen sunt transferul masiv al veniturilor
din turism în afara comunităților gazdă și excluderea întreprinzătorilor și produselor locale.
Scurgerile pot fi interne, externe și invizibile.10
În plus, c ererea mărit ă pentru bunuri și servicii de bază, duce de cele mai multe ori la
creșterea prețurilor , lucru care influențează negativ populația locală ale căror venituri nu cresc
direct proporțional.
Printre obiectivele de ordin social și ecologic se numără c onservarea și gestionarea
durabilă a resurselor naturale și culturale ale comunităților local e prin reducerea la minimum a
utilizării resurselor insuficienete sau neregenerabile și a poluării în cadrul destinațiilor turistice,
inclusiv producerea de deșeuri, prezervarea ariilor naturale, habitatelor și a vieții sălbatice și
ameliorarea impactului nega tiv asupra acestora, menținerea și creșterea calității peisajelor urbane
și rurale, evitarea degradării fizice și vizuale a mediului, promovarea patrimoniului istoric și
cultural, studierea impactului asupra mediului pe care îl are transportul local im plicat în
activitatea turistică.
Pe lângă cele menționate mai sus, putem afirma că turismul stimulează îmbunătățirea
și/sau crearea de facilități c ulturale și de recreere (rețele de magazine, centre culturale și teatre,
parcuri de agrement) de care vor benefic ia atât turiștii, cât și localnicii. Un alt obiectiv social îl
reprezintă evitarea imitării unor comportamente ale turiștilor de către tinerii localnici și
comercializarea excesivă unor destinații turistice , deoarece acestea pot duce la degradarea
identită ții culturale.
2.2.1. Forme ale dezvoltari i turistice durabile.
În condițiile creșterii fluxurilor turistice internaționale, și, pe această bază, a presiunii pe
care turismul o exercită asupra mediului natural și sociocultural, tot mai mult se pune problema

39
conservării patrimoniului natural și cultural, pe baza unei pla nificări locale și naționale pe termen
lung, de natură să îmbunătățească calității vieții comunităților locale și să realizeze un echilibru
între activitățile economice existente și cea turistică. Asfel se încurajează practicarea unor forme
ale dezvoltării turistice durabile menite să contribuie, pe de o parte, la scăderea impactului
negativ pe care circulația turistică îl are asupra mediului (degradarea peisajului, a culturii locale
și tradițiilor, diminuarea experienței vizitatorilor etc), dar și la creșt erea semnificativă a
beneficiilor pentru populația locală pe de altă parte. Un rol important în cadrul acestui proces îl
va avea înscrierea dezvoltării durabile a turismului în rândul obiectivelor principale ale
politicilor de dezvoltare economică locală ș i fundamentarea managementului resurselor naturale
și umane pe principii de eficiență.
Principalele forme ale dezvoltării turistice durabile sunt: ecoturismul, turismul cultural,
turismul rural și geoturismul.
Ecoturismul s -a dezvoltat în ultimele decenii ale secolului al XX -lea c a urmare a
pericolului creat de supradezvoltarea turismului. Ecoturismul constă în deplasarea omului, în
special, în arealele naturale atractive pentru a se relaxa, pentru a cunoaște și a se informa, fără a
produce daune calității mediului înconjurător, aducând beneficii tuturor celor implicați în actul
turistic. Pe lângă principiile turismului durabil la care subscrie, ecoturismul are și principii
specifice: contribuie activ la conservarea patrimoniului natural și cultural; include comunitățile
locale în activitățile de planificare, implică explicații complete și interesante pentru vizitatori,
privind resursele naturale și culturale; este destinat în special vizitatorilor individuali precum și
grupurilor organizate de dimensiuni mic i11
O altă componentă a turismului durabil este turismul cultura l, preocupat de cultura unei țări
sau unei regiuni, în special de artă. Acesta se concentrează, în general, pe comunitățile
tradiționale ce au diverse obiceiuri, forme unice de artă și tradiții sociale distincte, care se
diferențiază fundamental de alte tipuri/forme de cultură . Turismul cultural se desfășoară, pe de -o
parte, în ariile urbane, în special în orașele mari și istorice dar și în spațiul rural caracterizat de o
varietate de valori de patrimoniu cultural material și imaterial (monumente de arheologie,
arhitectură, case memoriale, manifestări tradiționale, obiceiuri și ritualuri tradiționale, etc.) ce
conferă o identitate specifică comunităților locale, le personalizează și le oferă anum ite valențe
turistice.
Turismul rural este turismul unde cultura rurală este o componentă cheie a produsului
turistic recreațional, în accepțiunea Organizației Mondiale a Turismului. Trăsătura distinctivă a
produselor turistice rurale este dată de faptul că vizitatorilor le sunt oferite contacte
personalizate, se bucură de mediul fizic și uman al spațiului rural și participă, pe cât posibil, la

40
activitățile, tradițiile și stilul de viață al populației locale. Turismul rural este forma cea m ai
sigură și cea mai interesantă de protejare a natura și culturii, prin urmare, trebuie să fie un
concept viabil ce poate îmbina conservarea cu dezvoltarea.
Societatea „National Geografic” a lansat termenul de „geoturism”, ca fiind: „forma de
turism care sprijină sau îmbunătățește caracteristicile geofizice ale unui spațiu – mediul
înconjurător, cultura, estetica, patrimoniul și bunăstarea locuitorilor.”12 Geoturismul urmărește ca
destinațiile să rămână intacte pentru generațiile viitoare, să li se păstreze resursele, să implice
populația locală, să informeze turiștii și rezidenții, să contribuie la bunăstarea economică a
comunităților locale, să se respecte cultura și tradițiile și este interesat de aspectul calitativ și nu
cantitativ al vizitatorilor.
In perspectivă, dezvoltarea tuturor formelor de turism trebuie să conțină ideea de
durabilitate, să răspundă cerințelor dezvoltării durabile. în acest context, ecoturismul, turismul
rural, geoturismul, turismul cultural etc., pot fi considerate „avangarda" fo rmelor de turism
durabil.
Concluzii
Dezvoltarea durabilă a turismului reprezintă o cerință și, în același timp, o tendință a
evoluției contemporane, a integrării sale în dinamica economico -socială. Aceasta este bazată pe
principiile administrării înțelepte a resurselor mondiale, pe echitatea utilizării acestor resurse și a
modului distribuiri beneficiilor obținute.
În sinteză, turismul durabil poate fi definit ca fiind turismul deplin conștient de impactul
econo mic, social și ambiental prezent și viitor, corespunzător nevoilor vizitatorilor, industriei,
mediului și comunităților locale. Realizarea unui turism durabil înseamnă luarea în considerare a
acestor efecte și nevoi în planificarea și dezvoltarea lui. De a semenea, trebuie privit ca un proces
continuu de îmbunătățire, care se aplică în mod egal turismului în orașe, stațiuni, zone rurale și
costiere, munți și arii protejate și care poate fi aplicat tuturor formelor de turism.
Dezvoltarea durabilă în turism po ate fi considerată, pe de -o parte, un proces de negociere a
intereselor principalilor stakeholderi implicați în turism: turiștii, comunitățile locale, industria și
mediul. Pe de altă parte, turismul are o putere imensă de a face bine și, totuși, poate fi u n vector
al presiunilor care pot distruge bunurile pe care se bazează. Dezvoltat fără conștiința durabilității,
turismul poate deteriora grav nu doar societatea și mediul, ci și pe sine.

41
2.3 Eficiența economică al amenajării teritoriului
2.3.1 Conținu tul și paricularitățile eficienței în turism
Obiective:
 Să redau conținutul eficienței turismului
 Să determin principalele particularități ale eficienței în turism
Cuvinte cheie:
 Eficiență
 Efect
 Efort
O1 Să definesc eficiența turismului
Conform opiniei specialiștilor eficiența , ca expresie a legii economiei timpului, atribuie
dezvoltării producției, în accepțiunea cea mai largă, determinarea cantitativă, iar prin forma
socială a producției și folosirii resurselor în general, determinarea calitativă. Unitatea dialectică a
cantității și calității activității este o măsură a dezvoltării socio -economice. În general însă,
eficiența trebuie înțeleasă ca proces, acțiune, rezultat al unui ansamblu de evenimente tehnico –
economice, iar efectul ca o consecința a procesului, a acțiunii.
Eficiența în orice activitate presupune ca aceasta să asigure recuperarea cheltuielilor
sociale, să fie rentabilă, să fie aducătoare de profit.
Eficiența are un conținut larg, referinduse -se la modul de utilizare a tut uror categoriilor
de resurse: naturale, umane, materiale și finanaciare, al toate componentele de activități: de
producție, de comercializare, de servire, la aspectele lor cantintative și calitative, economice și
sociale, directe și indirecte. Astfel putem vorbi despre eficiență totală (agregată) determinată de
:
 Eficiența de utilizare a factorilor de producție
 Eficiența de alocare a resurselor
 Eficiența de distribuție
Rezultatele activității de turism îmbracă simultan doua aspecte, care se intercondiționea ză
și se întrepătrund reciproc:
− eficiență economica
− eficiență sociala.

O2 Să determin principalele particularități ale eficienței în turism
Eficiența turismului înseamnă în primul rînd, gospodăria rațională a materiilor prime,
combustibilului și energ iei, forței de muncă și atracțiilor naturale și folosirea integralăa
capacităților de cazare, de transport, de alimentație, etc.
Printre principalele trăsături ale eficienței se numără compararea eforurilor exprimate
prin intermediul valorii resurselor con sumate, cu rezultatele (efectele), concretizate sub forma
producției.
La nivel macroeconomic aceasta este influențată de modul de alocare a resurselor în
economie – între consum și investiții.
Din raportul dintre latura economică și cea socială rezultă obș inerea unor efecte ale
eficienței turistice:
 Efecte directe – deduse din utilizarea fiecărui factor de producție sau asociate
fiecărui proces dconstitutiv al domeniului în ansamblul său
 Efecte indirecte –induse de turism asupra altor ramuri sau sectoare ale
economiei, cît și asupra acesteia.
Semnificațiile ce sunt caracteristice eficienței în turism sunt:

42
 Cadrul natural și patrimoniului ocupă un loc important printre factorii de
producție specifici;
 Divesificarea cerințelor materiale și spirituale în vederea satisfacerii nevoilor
individuale și colective;
 Reprezintă unul din principalele mijloace de evaluare a activității desfășurate, de
apreciere a utilității unui domeniu, de fundamentare a deciziilor economico –
financiare.
 Constiuite o condiție fundam entală a dezvoltării.

Efectele economice ale turismului îmbracă mai multe dorme, în dependeță de unitatea
prestatoare sau de componenta activității, astfel putem delimita două mari tipuri de efecte ale
activității turistice:

Încasări din :
 Prestații hoteliere
 Vînzări cu amănuntul în alimentația publică
 Alte prestații de bază sau suplimentare (transport, agrement, tratament, etc.)
 Producția industrială(laboratoare de cofetării, gospodării anexă, atelier de reparații, etc.)
 Turism intenațional
 Venituri :
 Comisionul agențiilor turistice
 Adaosul comercial și de alimentație publică
 Aportul valutar
 Profitul

Sursa : “Economia Turismului”, O.Snack, P.Baron, N.Neacșu, Ed.Expert, 2001

Efectele economico -sociale
ale activitatii de turism
Efectele economice în
spațiul func țional al unit ății
prestatoare de servicii
Efecte economico -sociale și educative
în spa țiul activit ății umane a
beneficiarilor prestatiilor turistice
Venitul net
Încas ări din presta ții
turistice
Beneficiul (profitul)
Taxa pe valoarea
adaugat ă (TVA)
Adaosul comercial
Comisionul agen ților
de tursim
Prelevarea pentru
societate
Ridicarea nivelului
educativ -cultural
Cresterea randamentelor
intelectual -creative (cu
conversiune in efectele
economice)
Cresterea productivitatii
sociale a muncii (ca urmare a
fortificarii potentialului
biopshic)
Cresterea volumului de
munca (ca urmare a refacerii
capacitatii capacitatii de
munca)
Încasări din presta ții
hoteliere
Desfaceri de marfuri cu
amănuntul
Încasări din turismul cu
cetațeni romani
Productia industriala a
unitatilor de turism

43
CONCLUZIE:

În concluzie pot spune că eficiența în turism nu este altceva decît gradul de utilitate cu
care sunt exploatat potețialul turistic al unei țări, a unei regiuni. Dacă sunt exploatate corect și
aduc beneficii atunci putem vorbi despre o eficiență pozitivă, altfel spus rezultate muncii depuse
în desfăsurarea turismului duc la prosperarea și dezvoltarea economico -sociala a regiunii sau
țării respective.

2.3.2 Criterii de apre ciere și indicatori de cuantificare cu privire la efi ciența economică în
turism
Obiective:
 Să determin principalele tipuri de indicatori folosiți pentru aprecierea eficienței
economice în turism
 Să analizez principalii indicatori
Cuvinte cheie:
 Profit
 Randament
 Rentabilitate
 Coeficient  Aport valutar
 Capacitate
 Rată
 Cheltuieli

O1 Să determin principalele tipuri de indicatori folosiți pentru aprecierea eficienței
economice în turism
Este bine știut că turismul reprezintă o activitate destul de complexă, astfel pentru
aprecierea și comesurarea eficienței economice în turism se ut ilizează o gamă vastă de criterii și
indicatori, care pot fi de ordin general sau specifici activității respective.
Drept urmare criteriile de bază după care are loc aprecierea eficienței economice în
turism sunt următoarele:
∞ Mărimea venitului net , și resp ectiv rentabilitatea
∞ Nivelul costurilor
∞ Gradul de utilizare a forței de muncă și a capitalului tehnic și financiar
∞ Eficiența investițiilor – ca expresie a randamentului efortului de dezvoltare[1.
p.290]
În ceea ce privește indicatorii de măsurare, s -a elab orat un sistem care să cuprindă
rezultatele de ansamblu al domeniu, și cele obținute de către o componentă în parte, asigurîndu –
se și cuantificarea efectelor directe și indirecte.
Elemetele pe baza cărora s -a purces la elaborarea acestui sistem au fost:
 Princiipii generale de calcul economic
 Structura resurselor utilizate
 Forma de concre tizare a rezultatelor
Așadar a avut loc o delimitare a indicatorilor în doua mari grupe, care la rîndul lor sunt
formați din alte categorii de indicatori:
I.Indicatori si ntetici:
 Profitul
 Rata profitului
 Rata rentabilității
 Volumul și nivelul cheltuielilor

44 II.Indicatori parțiali
 Productivitatea muncii
 Randamentul capitalului
 Indicatorii transporturilor turistice
 Indicatorii cazării hoteliere
 Indicatorii turismul internațional
 Indicatorii investițiilor în turism

O2 Să analizez principalii indicatori
După cum am menționat mai sus avem doua mari tipuri de indicatori de cuantificare. Mai
jos vor fi explicați cei mai importanți dintre ei. Dintre indicatorii sintetic i vor fi analzați:
Profitul – indicator absolut – se prezintă sub doua forme:
 brută – reprezintă diferența între venituri (încasări) și cheltuieli (costuri)
 netă – rămas după achitarea impozitelor
În determinarea profitului apar diferențe de la un agent la altul în depedență de sectorul
de activitate – hotelărie, alimentație publică, turoperator, etc.
Rata profitului – indicator relativ – reprezintă mărimea relativă a profitului (în %) în
raport de un termen de referință ce reflectă efortul depus pentru obținerea acestuia. Există mai
multe tipuri de rată a profitului :
 Rata economică a profitului (R pe) – raport procentula între masa profitului (P) și
valoarea activelor totale propii și împrumutate (AT): Rpe =(P/AT)*100;
 Rata comercială a profitului (R pc) – raport procentual între masa profiturilor (P) și
încasările sau cifra de afaceri (CA):
Rpc =(P/CA)*100;
 Rata financiară a profitului (R pf) – raport procentual dintre masa profiturilor (P) și
activele proprii (AP/K): Rpf =(P/AP) sau R pc =(P/K);
Rata rentabilității (R r) repezintă raportul procentual între masa profiturilor (P) și
cheltuielile (costurile) de producție sau comercializare a vancațelor (Ch) : R r =(P/Ch)*100.
Volumul sau nivelul absolut al cheltuielilor se obține prin însumarea tuturor
costurilor/eforturilor necesare activității. Prezentîndu -se sub o mare diversitate din punct de
vedere structural, putem deosebi cheltuielie după mai multe criterii. Astfel avem:
1. Din punct de vedere al destinației/localizare :
∞ Cheltuieli de producție – specifi c pentru hotele și restaurante
∞ Cheltuieli de distribuție -comercializare – specifice întreprinderilor de transport și
agențiilor turistice
2. După conținut :
∞ Salarii și contribuții la asigurări medicale și sociale
∞ Materii prime și materiale
∞ Amortizarea mijloacelor fixe
∞ Chirii
∞ Transport
∞ Aprovizionare și stocare
∞ Publicitate
∞ Financiare
∞ Asigurări
∞ Generale și administrative
∞ Diverse taxe și impozite
3. După evoluția în raport cu volumul activității
∞ Cheltuieli variabile – se modifică relativ proporțional cu variația cifrei de afaceri: salarii,
materii prime alimentare și băuturi, transport, aprovizionare și stocare
∞ Cheltuieli fixe – stabile pe termen scurt: amortizări, chirii, administrație, cheltuieli de
întreținere

45 4. După posibilitatea repartizării :
∞ Cheltuieli directe
∞ Cheltuieli indirecte
Nivelul relativ al cheltuielilor (costurilor) ( NCh )– evidențiază consumul total de resurse
(Ch) în raport cu rezultatele economice obținute – încasări/cifra de afaceri (CA): NCh =
(Ch/C A)*100.
Din rîndul indicatorilor parțiali îi prezint pe următorii:
Productivitatea muncii (W) – expresie a eficienței cheltuirii resurselor, ce se determină
prin raportarea cifrei de afaceri (CA) la numărul lucrărilor (L): W=CA/L ; în unele cazuri are loc
raportarea profitului (P) la numărul lucrătorilor, iar rezultatul prezintă informații asupra
contribuției fiecărui lucrător la realizarea profitului: W=P/L
Randamentul capitalului – reflectă modul de utilizare a resurselor materiale și
financiare (K): rk = CA/K
Indicatorii specifici pentru transporturile turistice sunt cei legați de evaluarea gradului
de utilizare a parcului propriu și a mijloacelor de transport utilizate. Pentru parcul propriu se
calculează următorii indicatori:
Coeficientul de utilzare a parcului (C up) – raport între numărul de zile active mașină
(Nza) și numărul zile calendaristice mașină (N zc): Cup = N za/ N zc
Coeficientul de utilzare a capacității de transport (Cuct) – raport între capacitatea
efectiv folosită (în număr de călători -kilometru parcurși) (C km)și capacitatea teoretică (în număr
locuri -kilometru) (L km). Acesta asigură cea mai completă caracteristică a modului de exploatare a
mijloacelor de transport: Cuct =C km/Lkm
Parcursul mediu zilnic (Pmz) – raport dintre parcursul total (P t) – numărul de km
efectuat într -o anumită perioadă de timp de toate mijloacele de transport – și numărul de zile
active mașină (N az): Pmz = Pt/Naz
Pentru mijloacele de transport închi riate se calculează următorii indicatori:coeficientul
de utilizare a capacității, numărul de turiști tranportați, număr de curse efectuate; sau se compară
plata pentru chirie, carburanți, salriul șoferului, alte taxe.
Pentru cazarea hotelieră sunt caracter istici mai multi indicatori, însă cel mai important
este gradul de ocupare sau coeficientul de utilizare a capacității (Cuc)
Coeficientul de utilizare a capacitații (Cuc) este un indicator sugestiv de apreciere a
eficientei cazării, calculate ca raport intre capacitatea de cazare efectiv utilizata (Cu) la un
moment dat sau intr -o perioadă de timp și capacitatea de cazare maxim posibila;
Cuc=(Cu/ C max )*100
unde: Cuc – coeficientul de utilizare a capacitații (%) (sau gradul de ocupare):
Cu – capacitatea efectivă utilizată (nr de înnoptări sau nr zile turist înregistrate):
Cmax – capacitatea maxima de cazare (produsul dintre capacitatea nominală și num ărul
zile de funcționare)
Pentru turismul internațional cei mai importanți indicatori sunt:
Aportul net valutar (A v) exprima eficiența întregii activități de turism și se determină, în
valoare absolută, ca diferența între totalul încasărilor valutare di n turism(I v) și totalul plaților
valutare legate de activitatea turistica: (Plv) – Av = Iv-Plv ,
sau sub forma relative (rata), ca un raport între totalul profitului în valută și totalul încasărilor
valutare: R= A v/Iv*100
Cursul de revenire (Cr) – raportul între cheltuielile totale în valuta națională (Ch),
efectuate pentru desfășurarea turismului internațional și încasările valutare, prezentînd avantajul
redării sub o formă sintetică a unei însumări de efecte economice: Cr = Ch/Iv
Din indicatori i de bază a investițiilor în turism fac parte:
a).Volumul capitalului investit sau valoarea investiției (Vci) care reflecta efortul total
economic pentru realizarea unui obiectiv de investiții (complex hotelier, unitate de alimentație
independentă, baza de tratament, complex multifuncțional etc.), și reprezintă suma volumul
capitalului destinat investițiilor directe (Id) și capitalului destinat investițiilor colaterale (Ic),

46 necesarului inițial de mijloace circulante (Mo) și cheltuielilor suplimentare legat e de pregătirea
cadrelor, supravegherea lucrărilor (Cs):
Vci= Id+ Ic+Mo+Cs
b). Durata de realizare a lucrărilor de investiții (D) – investiții în obiective noi, modernizări
ale obiectivelor existente, retehnologizări etc. și se exprimă în perioade de timp (luni, ani).
c). Durata de funcționare a obiectivului (df) formată din durata de
realizare a investiției, durata de atingere a pa rametrilor proiectați, durata de funcționare normală,
durata eficientă și durata de declin.
d). Capacitatea obiectivului se exprima, în general, în numărul locurilor de cazare și respective
de alimentație, sau în m2 pentru suprafețele destinate altor funcț iuni (magazine, Săli polivalente,
piscine, agenții, birouri, alt destinații).
e). Investiția specifică (Is) arată volumul de investiții necesar pentru realizarea unui loc de
cazare sau a unui loc la masa în unitățile de alimentație sau a unui m2 pentru celelalte suprafețe .
f). Durata de recuperare a investiției totale (D) se exprima în ani (luni) și se calculează
pornind de la Profit sau Acumulări, după formula:
Dpr (b)= Pt/Ik
Unde : Dpr (b)= durata de recuperare de profit (beneficiu);
Ik=valoarea de investiție totala majorata cu efectul imobilizării;
Pt.=volumul profitului anual
f). Coeficientul de eficiență economica a investițiilor (e) sintetizează, corelația dintre profitul
anual obținut în urma realizării investi ției, pe de o parte și efortul de capital investit, pe de alta
parte, adică arată cîte unități monetare profit anual se vor obține de la o unitate monetară
investită, dacă este un nivel mai înalt situația este mult mai favorabilă.
Pentru obiective noi indicatorul reprezintă raportul dintre profitul anual obținut din urma
investiției ( Ph) și volumul capitalului antrenat pentru realizarea obiectivului (It): e = Ph / It. [3

CONCLUZIE:

În urma celor relatate mai sus am ajuns la concluzia că datorită co mplexității
caracteristice turismului, pentru calculul eficienței se utilizează o serie de indicatori, referindu -se
la toate aspectele și toate domeniile acestuia. Însă în pofida acestui fapt acești indicatori ne ajută
să realizăm care este imaginea reală a dezvoltării și a activității turistice în aria de studiu a
eficienței turistice.
2.3.3 Eficiența socială a turismului și turismul social
Obiective:
 Să prezint trăsăturile generale ale eficienței sciale în turism
 Să definesc principalele forme și indicatori de cuantificare a eficienței sociale în
turism
 Să analizez trăsăturile specifice turismului social
Cuvinte cheie:
 Turism cultural
 Turism balnear
 Turism social
 Nivelul servirii
 Spor de muncă

47 O1 Să prezint trăsăturile generale ale eficienței sciale în turism
Activitatea turistică este generatoare atît de efecte economice cît și sociale, acestea din
urmă reflectînd măsura și m odul de satisfacere a nevoilor materiale și spirituale ale călătorilor.
Eficiența socială a turismului se referă la petrecerea utilă a timpului liber, reconfortarea și
recreerea oamenilor, refacerea capacității de muncă, ridicarea nivelului general de cuno aștere și
de pregătire, satisfacerea unor motivații psihice, spirituale, crearea și promovarea unui climat de
pace și înțelegere între națiuni.
Dintre formele de turism în care predomină eficiența socială putem menționa:
 Turismul balnear – are o contribuție majoră asupra strării de sănătate a
individului, asupra condiției fizice și psihice a acestuia,
 Turismul cultural – prezintă un spectru larg al orizontului de cunoaștere, de
ridicare a nivelului de in struire, al civilizației și al ed ucației, oferind ed asemenea ocazia de a
participa la diverse evenimente culturale – spectacole, festivaluri, mese rotunde, vizitarea de
muzee, case memoriale, sau locuri legate de tradiția și istoria unui popor. Din practica
turismului cultural turiștii au posibilitatea de a acumula noi cunoștințe în diverse domenii,
asigurîndu -și necesitățile spirituale.
 Turismul internațional este definit ca „ambasador al păcii”, mijloc de
cunoaștere, apropiere și înțelegere între națiuni.

O2 Să definesc principalele forme și indicatori de cuantificare a eficienței sociale în turism
Datorită faptului că eficiența socială dispune de un caracter complex, este dificil de a fi
de măsurată în totalitate. Specialiștii au stabilit doar cîțiva indicatori care ne permit sa
cuantificăm această eficiență, însă pentru aceasta a fost create doua premise:
1. Definirea criteriilor de evaluare
2. Stabilirea unui sistem de indicatori de măsurare.
Criteriile de apreciere sunt:
 Gradul de satisfascție a turistului
 Îmbunătățirea stării de sănăt ate și refacere a forței de muncă
 Nivelul de instruire, de cultură
 Protejarea mediului
 Întărirea păcii și colaborarea între popoare, etc .
Din sistemul de indicatori fac parte:
Nivelul servirii – cu un conținut complex ce se refera la totalitatea condițiilor ce țin de
satisfacerea nevoilor turiștilor: varietatea ofertei, calitatea serviciului, capacitatea unităților și
confortul acestora, promptitudinea servirii. Indicatorii care caracterizează nivelul servirii sunt:
 Numărul tipurilor de produse turistice/servicii oferite în limitele unei zone
turistice sau de o unitate.
 Structura pe categorii de confort a mijloacelor de cazare și de alimentație
 Numărul unităților/locurilor de cazare la 1000 locuitori
 Numărul unităților/locurilor la unitatea teritorială de suprafață
 Numărul de turiști ce revin unui lucrător
 Timpul de așteptare și/sau timpul de servire
 Ponderea încasărilor din serviciile suplimentarea în totalul încasărilor, etc.
Coeficientul g eneral de calculare a nivelului servii reprezintă suma ponderată a
coeficienților parțiali: K = ∑q iki
Unde q i – ponderea fiecăruicriteriu criteriu al nivelului servirii
ki – coeficienții parțiali ai nivelului de servire
Îmbunătățirea stării de sănătate – se referă mai mult la turismul balnear și de
tratament. Pentru aceasta se calculează sporul de timp (Et) și sporul activ de muncă (St): Et
= [(T -T1)n]/t * n/N * 100

48 St = [(T -T1)N]/t
Unde: T și T1 – durata concediului medical înainte și după efectuarea tratamentelor balnare
N- numărul total de lucrări ai colectivității cercetate
t- fondul mediu anual de timp de muncă a unui lucrător
n- numărul toal al cazurilor în are se aplică tratemente profilactice în stațiuni
O3 Să analizez trăsăturile specifice turismului social
Turismul social este forma de turism direct legată de evoluția dezvoltării economice, de
gradul de civilizație a populației, de instituirea zilelor de repaus, a concediilor plătite etc., etape
ce constituie premisele “democratizării vacanțelor și turismului”. Turismul social poate juca un
rol foarte important în toate zonele accesibile turismului, asociațiile de profil avînd menirea de a
lega parteneriate solide cu autoritățile publice sau priv ate, cu sindicatele întreprinderilor etc., în
scopul de a permite tuturor categoriilor de populație, dar mai ales celor cu venituri modeste, să
beneficieze de o vacanță.
Turismul social întrunește caracteristicile turismului în general particularizându -se prin:
 categoria de consumatori cărora se adresează;
 modul în care sunt finanțate vacanțele .
Din clienții turismului social fac parte categoriile de populație cu mijloace financiare
reduse, reprezentate de cei cu venituri situate la nivelul minim pe economie sau cu statut social
care atestă acest lucru: pensionari, șomeri, elevi și studenți, lucră tori în agricultură etc. În general
călătoriile acestora sunt asigurate – parțial sau integral –de organismele de protecție socială sau
diverse alte organizații: case de asigurări sociale, case de ajutor reciproc ale pensionarilor,
sindicate, organizații d e tineret, fundații, precum și prin facilități de plată oferite de agenții
economici din turism (reduceri de tarife, nivele inferioare ale comisionului).
Facilitățile de care dispun destinatarii turismului social nu de puține ori a condus la o
creștere su bstanțială a cererii turistice, confundînd -se deseori fenomenul cu turismul de masă.
Industria turismului social este caracterizată de cîteva aspecte foarte importante pentru
elaborarea oricărei strategii de dezvoltare a acestei forme de turism:
 turismul social nu are o structură omogenă, nici din punct de vedere al ofertei, dar
nici al cererii, în majoritatea țărilor;
 cererea turistică are o evoluție foarte fluctuantă, chiar în țările cu o veche tradiție
în această formă de turism, fiind necesară o ofert ă bine structurată.
Conform principiilor elaborate de BITS, această formă de turism face parte din dreptul
universal de recreere și odihnă turistică pentru un număr cât mai mare de persoane și se
traduce prin:
 turismul social realizat de întreaga societate pentru aproape toți membrii ei;
 turismul social ca element esențial în procesul cvasicontinuu de amenajare a
teritoriului;
 turismul social reprezintă o pârghie esențială în dezvoltarea socio -economică a
oricărei regiuni;
 turismul social are un statut de partener esențial în programele de dezvoltare
mondială.
Există totuși și o serie de elemente care pot influența în mod negativ dezvoltarea
turismului social, a activităților turistice care se includ aici:
 obstacolul psihologic reprezintă refuzul potențialilor clienți de a -și facă concediul
în extrasezon;
 obstacolul familial , determinat de faptul că un procent important dintre turiști
sunt familiști, avînd copii de vârstă școlară și care nu -și pot lua conced ii decât în perioada
vacanței școlare;
 obstacolul tehnic , legat de marile întreprinderi care în perioada de sezon ar trebui
să-și închidă porțile pentru salariații care doresc să -și petreacă concediile în aceeași perioadă cu
vacanțele școlare.

49 Soluționarea problemelor respective constră în:
 îmbunătățirea ofertei turistice din perioada de extrasezon,
 realizarea unui acord între patronate și sindicate pentru reducerea în intensitate
a activității desfășurate, în perioada concediilor și vacanțelo r,
 fracționarea vacanțelor pe toată durata anului pentru a realiza o concordanță
între anul social și cel școlar.
În lume există o serie de asociații de turism social care se ocupă minuios de această formă
de tursim, iar pentru cazare ei propun următoarel e structuri:
 satul de vacanță (de dimensiuni mari), cu pensiune completă;
 satul – pensiune , cu pensiune completă și cu mijloace de agrement;
 pensiune mare ;
 pensiune familială , existentă în mediul rural;
 camping pentru sejururi scurte și/sau tranzit (“caravaning”).
Tarifele de vacanță și sejur sunt stabilite în funcție de veniturile de familie și de perioada
aleasă.
În domeniul turismului social s -au aplicat unele facilități fiscale, ca:
 reduceri de impozite pentru mica hotelărie necl asificată;
 prime speciale pentru structurile de camping de pe litoral;
 realizarea unor fonduri interministeriale pentru modernizări și echipare etc.
Ajutorul financiar pentru turismul social se desfășoară pe trei planuri concomitente:
 ajutor pentru dezvoltare în parteneriat sub forma unor credite și subvenții de
funcționare sau stabilizare, care se adaugă la cotizațiile membrilor;
 ajutor acordat persoanelor (din sursă publică sau privată), care finanțează parțial
sau total cererile pe baza unor crit erii economice și sociale. Ex.: reducerea prețurilor de transport,
bonuri și cecuri de vacanță, ajutoare oferite de către întreprindere la plecare în vacanță a
angajaților (pe baza unor reglementări de comun acord stabilite între cele două părți) etc.;
 ajutor pentru finanțarea investițiilor destinate infrastructurii de bază în centrele
de odihnă și vacanțe (cazare, alimentație, spații de recreere), incluzând și amenajările din mediul
rural pentru menținerea populației în acest spațiu și amenajarea unui pot ențial de cazare de tip
familial.

CONCLUZIE GENERAL

După cum bine este cunoscut turismul este o activitate social -economică, iar printre
principiile lui se află satisfacerea nevoilor clienților în ceea ce privește odihna și recuperarea
fizico -psihică. Eficența socială a turismului cuprinde și ea acest principi u, iar măsurarea și
cuantificarea ei are drept scop evidențierea îndeplinirii principiilor sociali ce țin de activitatea
turistică. Cu părere de rău, măsurarea eficienței sociale nu este la fel de completă și obiectivă ca
și în cazul celei economice, însă per ansamblu ne permite să vedem care este evoluția
turismuluui din punct de vedere social.
În ceea ce privește turismul social acesta este o formă de turism specifică prezentului,
care capătă deja un caracter de masă. Cu toate că suntem într -o epocă de p rogres economic, cu
diferențe teritoriale, turismul social continue să ia amploare atît în statele mai slab dezvoltate cît
și în cele dezvoltate, noi oferte și programe sociale apărînd mereu.

Propuneri
***Punerea în valoare a patrimoniului cultural ca element definitoriu al multic ulturalității
spațiului touristic din România .
***Îmbunătățirea accesului publicului la valorile de patrimoniu locale și regionale.
***Creșterea profilului regiunii române ca destinație turistică.
***Creșterea suportului altor domenii pentru dezvoltarea turismului cultural în România.

50 Biobliografie

1. https://dokumen.tips/documents/evolutia -turismului -in-romania.html ,acces at
10.04.2019
2. https://docgo.net/doc -detail.html?utm_source=amenajare -turistica -Of3BuzP ,accesat
10.04.2019
3. http://www.qreferat.com/referate/turism/Criterii -de-apreciere -si-
indic837.php,accesat 10.04.2019
4. https://docslide.net/documents/dezvoltarea -durabila -a-
turismului.html?h=docslide.com.br ,accesat 10.04.2019
5. https://dokumen.tips/documents/economi a-turismului -55a35d07774c8.html, accesat
10.04.2019
6. http://www.rasfoiesc.com/business/afaceri/turism/Posibilitati -de-amenajare –
turi77.php ,accesat 12.04.2019
7. https://vdocuments.mx/amenajare -turistica.html 12.04.2019
8. Asandului L.,Cojocaru M.Analiza cluster in studiul activității turistice.
-Iași:Univ <<A.I.Cuza>>,2002,p 265.
9. Neacșu ,Rodica,Economia Turismului,Editia a III -a revăzută și adăugată ,Editura
Uranus,București, 2007.
10. Nistoreanu,P (coord.),Ecoturism și turism rural,Editura ASE,București 2003.
11. – Ministerul dezvoltării regionale și turismului – Master planul pentru dezvoltarea
turismului național 2007 -2026.
12. – Agenția pentru dezvoltare regională Nord -Est – Planul regional de acțiune pentru
turism Nord -Est 2008 -2013.
13. – www.neamt.insse.ro – Breviar turistic, Ediția 2010,accesat 14.04.2019
14. – www.piatra -neamt.ro,accesat 17.04.2019
15. – www.piatra -neamt.info,accesat 18.04.2019