Partea bună când e [616878]
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
1
Prolog
Partea bună când e
ș
ti diferită e că, nimeni nu
știe ce urmeaz
ă să faci, de ce e
ști capabil
ă
și
până unde e
ști
în stare să mergi. Într
–
un cuvânt,
imprevizibilă. Însă
există
și
–
bineîn
ț
eles
–
o
parte rea, s
entimentul acela că nu apar
ți
i nic
i
unui grup.
Și la vârsta mea e
aproape
cel mai
important lucru să apar
ții unui grup.
Aveam
zece
a
ni când am descoperit că nu sunt
la fel ca ceilal
ți.
Și
tot pe atunci familia mea
și
–
a
u
pus primele semne de întrebare în privin
ța s
ănătă
ții mele minta
le. Doctori, psihiatrii, chiar
și
preo
ți am v
ăzut de
–
a lungul celor mai neferici
ț
i
șapte
ani din via
ța mea. Și nimeni nu reușise s
ă
îmi spun
ă cu adevărat ce mi se întâmpla
.
Unii mă numeau blestemată, al
ții susțineau c
ă aveam un dar
și cei mai mulți
mă considerau
nebună.
D
ar cum oamenii a
u nevoie de o explica
ție
simplă
,
chiar
științific
ă pentru
anormal
, am
fost declara
tă ca suferind de o tulburare mi
ntală.
Iată cum, la scurt timp după schimbarea prefixului, am devenit nebună cu atestat.
Imagine
ază
–
ți doar privirile pline de mil
ă a
le
adul
ților și cele însp
ăimântate amestecate cu
batjocură
a
le
copiilor de vârsta mea
pe care am fost
nevoită să le suport în fiecare zi în timp ce mă prefăceam
că nu auzeam cum părin
ții
colegilor mei
mă dădeau dr
ept ex
emplu negativ
.
În genera
ția mea nu
existase
„
Dacă nu ascul
ți de p
ărin
ții t
ăi
,
o să ajungi
ca acel om de la marginea
străzii
”
, ci
„
Dacă
nu ascul
ți de ai t
ăi
o să
ajungi ca
Aissa.
”
Însă în ziua în care i
–
am întâlnit pentru prima oară pe
gemen
i
i
D
, am
ș
tiut că ei de
țin
răspunsurile la întrebările mele.
Și nu m
–
am în
șelat. Ei știau ce sunt
.
Ei
erau ca mine. Probabil că
nu a
ți auzit de noi, ceea ce e bine, pentru c
ă asta înseamnă că secretul nostru e în sigurantă.
Există
oameni care sunt pe urmele noastre,
în trecut ei au reu
șit s
ă ne distrugă neamul. Noi suntem ceea
ce a mai rămas dintr
–
un p
o
por temut
și deopotriv
ă adorat.
N
oi suntem altfel de vrăjitori, cu o
singură putere.
Cei ca mine sunt numi
ți vr
ăjitori
incomple
ți
sau mai simplu, spirituali.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
2
Unu
Nu puteam să respir. Încă sim
țeam degetele atacatorului din vis pe gât încercând s
ă mă
sugrume.
Ochii nu mi se acomodase cu întunericul din cameră când m
–
am dat jos din pat, împleticindu
–
mă
până la perete. Degetele îmi
alunecă pe întrerupător, iar click
–
ul pe care l
–
am auzit după aceea a
reperezentat cel mai plăcut sunet din lume, dezumflându
–
mi balonul pe care îl sim
țeam în piept.
Privindu
–
mă în oglinda de pe u
șa dulapului, am trecut rapid peste șocul creat de aspectul
meu de
proaspăt călcată de tren
și mi
–
am coborât privirea spre gât.
Instincitv, mi
–
am pipăit pielea sensibilă din jurul gâtului, scâncind sub propria atingere. Nu era
niciun semn acolo. Cum a
ș fi putut s
ă am când a fost doar un vis? Unu care se repetă.
Visul care îmi tulbura nop
țile nu era niciodat
ă clar sau poate că nelini
ștea pe care o l
ăsa în urma
lui atunci când mă trezeam nu îmi permitea să îmi amintesc altceva în afară de ni
ște frânturi.
Pe fundalul picurilor de apă provenite de la o
țeav
ă spartă
,
lovindu
–
se de ciment, îmi găsesc
sf
âr
șitul. Mâinile care îmi r
ăpesc via
ța îi aparțin unui b
ărbat. Fa
ța lui îmi e
neclară, cu excep
ția
ochilor de culoarea asfin
țitului în fl
ăcări.
Strângând din ochi, m
–
am scuturat de acele imagini, însă nu
și de neliniște
a care îmi înnoda
și
deznoda stomacul.
Am încercat de atâtea ori să creez o punte între co
șmar și realitate, încât disperarea mea era acum
la un alt nivel. Dar fără niciun rezultat. Când e
ști ca mine, pui orice lucru sub semnul întreb
ării.
Mai ales un vis
care se repetă. Citisem în ultimul an o mul
țime de c
ăr
ți despre vise și chiar
vorbisem o dată cu psihologul liceului, iar răspunsurile pe care le primeam mă făceau să îmi fac
tot felul de scenarii în cap. Preferatul meu era cel în care co
șmarul mi se tr
ăg
ea din căr
țile
poli
țiste pe care obișnuiam s
ă le citesc.
Cu coada ochiului, am perceput o mi
șcare în spatele meu. Mi
–
am întors privirea peste umăr
și
umbra dispăruse, percepând
–
o din nou în cealaltă parte a camerei.
–
Arată
–
te, i
–
am cerut. Ca
și cum m
–
ar
fi ascultat, ceea ce nu era deloc a
șa, umbra se așezase pe
patul meu, luând forma unui băiat.
Bu, a
șa cum numisem umbra, ap
ăruse la scurt timp după ce izbucnise haosul ca un răspuns la
chemarea mea.
Am în
țeles, mult mai târziu decât cei din jurul meu, c
ă
lucrurile pe care le consideram normale
erau fără noimă pentru ceilal
ți. Credeam c
ă to
ți oamenii v
ăd ceea ce vedeam
și eu, tocmai de
aceea, nu mă sfiisem să spun în stânga
și
–
n dreapta că obiectele îmi spuneau pove
ști.
Oamenii mă priveau ca pe o ciudată
și la rândul meu am fost sp
eriată de ceea ce mi se întâmpla
.
Eram diferită de oamenii care mă crescuse, iar
șocul fusese la fel de greu de suportat ca în ziua în
care am realizat că într
–
o zi voi muri.
Țipete, lacrimi și spartul obiectelor p
ăreau singure
le lucruri
ce mă put
eau calma. Dacă cu gândul legat de moarte mă împăcasem destul de u
șor, cu cel de al
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
3
doilea încă se mai purta în mine o bătălie. Iar umbra era încă o dovadă în plus a faptului că eram
cât se poate de diferită de ceilal
ți.
–
Poate că ar t
rebui să adormi cu lumina aprinsă. Vocea lui mieroasă mă smulse din propriile
gânduri. Aveam obiceiul să mă pierd printre ele, chiar
și atunci când eram implicat
ă într
–
o
discu
ție.
Am pufnit, iar el adăugă:
–
O să rămân cu tine până la ivirea zorilor.
Ni
ciodată nu
știam unde disp
ărea atunci când nu era cu mine. Însă
ști
am două lucruri despre el,
nu fă
ce
a
partea din lumea asta
și lumina soarelui îl alunga în dimensiunea lui. Deși erau puține
lucrurile pe care le
știam despre el, nu îmi era team
ă în preajm
a lui.
Niciodată nu mi
–
a fost. Îmi era un fel de prieten, unul care nu avea corp fizic. Forma lui ducea cu
cea a unui băiat, era ca
și cum m
–
a
ș fi uitat la o persoan
ă prin intermediul unei draperii. Reu
șeam
să îi deslu
șesc tr
ăsăturile, păr scurt, dar cu b
reton până la jumătatea frun
ții, faț
ă ovală
și conturul
unei haine lungi fluturând pe un trup sub
țire. Faptul ca nu avea gur
ă nu îl făcea înfrico
ș
ător,
lucrul cu adevărat interesant la el erau ochii de culoarea sângelui proaspăt.
Când i
–
am răspuns, vocea
nu îmi mai tremura
și voiam s
ă cred că reu
șisem singur
ă să mă calmez
fără ca umbra să fi avut vreo interven
ție.
–
Faci cum vrei. L
–
am u
șuit de pe patul meu. M
ă culc la loc.
M
–
am strecurat din nou la adăpostul plapumei mele, creând în jurul meu o fortărea
ț
ă din perne.
Sigur! Asta o
țin
ă pe oricine la distan
ț
ă, mi
–
am zis, dându
–
mi seama că cel mai probabil arătam
jalnic.
De lângă fereastră, Bu zise:
–
Mâine o să plouă toată ziua. Ai noroc, o să fiu alături de tine în ziua cea mare.
–
Norocoasa de mine!
Mi
–
am scos o mână afară, apucând
și aruncând o pern
ă în direc
ția întrerup
ătorului, cufundând
camera în beznă. Mă rog, aproape în beznă. O pereche de ochi ro
și str
ăluceau ca două rubine
lângă patul meu.
M
–
am sucit cu fa
ța spre perete și nu a durat mult pâ
nă să cad din nou pradă somnului, de dată asta
unul fără vise.
Bagajul meu nu era gata când gemenii au dat buzna în camera mea, nerăbdători să mă ducă cu
ei.
Păr blond
–
deschis
, aproape alb,
tuns scurt în păr
ți
și mai lung în creștet, ten pal
id, och
i
alba
ștrii și niciun semn
distinct. Mai mult decât gemeni,
păreau tra
și la indigo. Din fericire nu
împăr
țeau și același gust vestimentar. În timp ce unul purta c
ămă
șile peste tricouri, cel
ălalt purta
cămă
șile
pe
sub flanele.
―
Tipic fetelor! Ce vă
e a
șa greu s
ă pune
ți niște țoale într
–
o valiză? întrebă Darko, aruncându
–
mi
una din bluze
le preferate în valiză,
cu tot
cu umera
ș.
―
Ai grijă, l
–
am repezit, împingându
–
l de lângă valiză.
Și nu sunt ț
oale, sună ieftin.
Îmi aruncă o privire de genul
nu
–
îmi
–
pas
ă
și își îndrept
ă aten
ția spre laptopul meu, umblând în
playlist.
Lăsă o melodie ritmată să umple camera
și începu s
ă
–
și miște trupul subțire sub privirea
dezgustată a lui Daphnis.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
4
—
Ce e asta, dansul paparudei? a
m spus printre râsete
, amintirea visulu
i de azi
–
noapte rămânând
undeva în străfundurile min
ții mele
.
Mâna lui Darko ajunse de după mijlocul meu, lipindu
–
mă de pieptul lui.
—
Iubire, pentru dansul acela
trebuie să fim în pielea goală
, spuse el, afi
șând
un
zâmbet drăcesc
.
—
Nu fi măscărici. Mi
–
a
m a
șezat palma pe
ste
fruntea lui
și l
–
am împins, întorcăndu
–
mă la
împachetatul hainelor.
Poate că nu mergeam
în vacan
ț
ă, dar cel pu
țin intenționam s
ă ară
t bine.
Oftând teatral
, am luat ultimile haine din dulap
și
,
spre exasperarea lui Darko
,
care
îmi tot c
erea
să le îngrămădesc în bagaj de parcă ar fi fost ni
ște cârpe
, l
e
–
am împachet
at cu me
ticulozitate
.
Geamănul lui Darko, Daphnis, stătuse în tot acest timp tăcut, într
–
un col
ț al camerei, dar știam c
ă
nu mă scăpase nici o clipă din priviri. Privirea lui e
ra sferdelitoare
și îmi doream s
ă mă fac mică
și s
ă mă ascund.
Dar nu am lăsat să se vadă cât de mult mă intimida
.
Când am terminat de strâns
și ultimul lucru
pe care l
–
am considerat
necesar din cameră, privirea
mi s
–
a înce
țoșat de lacrimi.
Fir
–
ar
să fie
!
Ultimul lucru pe care voiam să
–
l aud despre mine era că sunt o
smiorcăită
.
―
Înainte să plângi,
aminte
ște
–
ți c
ă ai dat bani pe rimelul ăsta, spuse Darko,
ținând între degetul
mare
și cel ar
ătător tu
șul de ochi.
—
Ăla nu e rimel. Iar eu nu plâng, am spus c
ătre Darko, surprinsă d
e propria amărăciune din
glas.
Ș
i astea sunt genele mele.
Genele mele erau
dese
și arcuite
fără să aplez la niciun truc. Era unul din pu
ținele lucruri pentru
care trebuia să
–
i mul
țumesc naturii.
—
Jur să nu mai spun la nimeni
. Vrei
să pecetluim jurământul nostru cu sânge sau ne tăiem câte o
șuviț
ă de păr?
Î
și prinse cea mai lung
ă
șuviț
ă din breton, răsucind
–
o după deget.
L
–
am privit chiorâ
ș.
Darko nu avea inten
ții rele, dar p
ărea incapabil să răspundă fără să strecoare
o
undă de sar
casm în vorbele lui.
Surprinzân
du
–
mi privirea încruntată, el
î
și trecu mâna de dup
ă gâtul meu
și m
ă lipi de pieptul lui.
Și atunci s
–
a întâmplat.
Întâi era durerea care părea să îmi împartă
țeasta în dou
ă, apoi curentul urmat de furnicături îmi
străbătu
corpul înainte ca privirea să mi se întunece.
Și m
–
am trezit tot în întuneric. Eram, într
–
un fel, con
știent
ă, dar nu puteam să deslu
șesc nimic, de
parcă o
cea
ț
ă densă
și neagr
ă se lăsase
asupra secretelor lui Darko.
Îmi era frig
și team
ă. Dar mai ales
frig, atât de frig încât timpul încremeni.
Mă tot răsuceam în acel vid când deodată am auzit
țipete. Cunoșteam glasul acela… pentru c
ă îmi
apar
ținea.
Viziunea
s
–
a oprit brusc.
—
La mama naibii! am
șuierat cu respirația întret
ăiată.
Eram fericită că se
terminase. De multe
ori viziunile pe care le aveam erau neclare, dar cea pe care mi
–
o provocase Darko fusese diferită
de cele pe care le
–
am văzut vreodată.
Atât de întunecată.
C
ineva mă
ținea strâns în brațe și am realizat c
ă Darko nu îmi dăduse deloc dru
mul în tot acest
timp. Probabil nici nu
trecuse mai mult de două minute
.
În acel moment, am hotărât să nu îi spun adevărul despre viziune.
—
Te sim
ți bine? m
ă întrebă el, încă strângându
–
mă în bra
țe.
—
Nu, i
–
am
răspuns
. Niciodată nu mă sim
țeam bine dup
ă
ce aveam viziunui. Îmi
simt capul ca
un balon umflat
.
—
Tare, exclamă deodată Darko.
M
–
am dat înapoi, privindu
–
l nedumerită.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
5
—
Ce e tare? Ca îmi simt capul ca pe un balon?
—
Nu. Îmi atinse fruntea cu degetul arătător, împingându
–
mi capul pe spate. Uitân
du
–
se în ochii
mei, continuă: Vreau să
știu ce ai v
ăzut.
M
–
am ab
ținut impulsului de a înghiți în sec,
întinzându
–
mi
pe fa
ț
ă un zâmbet ce
–
mi dezvăluia to
ți
din
ți. Cum puteam s
ă mint albastrul sincer
și curios din ochii lui?
–
Te
–
am văzut când erai mic. V
–
am văzut pe amândoi, de fapt, am spus, întorcăndu
–
mi privirea
spre Daphnis
și aproape c
ă am răsuflat u
șurat
ă când am văzut că el nu era la fel de entuziasmat de
viziune. Părea mai degrabă furios.
–
Era neclară. Nu am putut să văd mare lucru, am zis, ridic
ându
–
mi umeri în a
șa fel încât s
ă arate
că îmi părea rău că nu puteam să îi dau mai multe detalii.
Asta era! L
–
am min
țit, vinov
ă
ția fiind aproape insesizabil
ă. Puteam să trec peste asta.
–
Nu e chiar ceea ce îmi doream să aud.
—
Nu are importan
ț
ă, răspu
nse Daphnis
pe un ton lipsit de inflexiuni
. Nu putem să permitem să
te vadă cineva cân
d intri în starea asta, adăugă el
și am uitat rapid
de
viziunea lui Darko
.
Eram con
știent
ă că starea în care intram atunci când aveam viziunile nu era tocmai normală. Nu
știam ce vedeau ceilalți din exterior, cum ar
ăt când sunt în starea aceea sau dacă fac ceva.
Tot ce
știam er
a că oamenii fugeau de mine după ce
mă vedeau a
șa.
—
Ochii tăi capătă o culoare nefirească, un albastru aprins,
și întreg corpul îți e cuprins de
spasme, îmi explică Darko. Exact ca atunci când e
ști posedat. Râse el.
Mă uitam după
un obiect a
scu
țit s
ă arunc după el
,
când
Daphni
s spuse:
—
Până înve
ți s
ă
–
ți controlezi puterea o s
ă stai departe de oricine încearcă să se apropie de tine.
Ce?
—
De c
e nu mai bine mă închizi undeva?
—
M
–
am gândit
și la asta, spuse cu o urm
ă de zâmbet răutăcios. Nu o să riscăm.
—
Nu crezi că exagerezi, frate? Bine, în
țeleg c
ă Aissa nu mai are nevoie de al
ți prieteni din
moment ce mă are pe mine
–
îmi făcu complice cu
ochiul
–
, dar e imposibil să stea departe de
ceilal
ți.
—
Ai tu o idee mai bună? mu
șc
ă Daphnis din cuvinte.
—
Da, rânji Darko. Eu zic să le spunem tuturor că ai epilepsie.
Asta o sa explice crizele.
—
Nu, am spus hotărâtă
,
furând
șansa lui Daphnis
să rum
ege ideea geamănului său. N
u îmi
doream să fiu văzută ca
o persoană bolnăvicioasă
și fragil
ă. A
ți spus c
ă o să dureze
maxim
două
săptămâni, nu? Cred că pot să mă descurc fără să atrag aten
ția.
Da
phnis păru
sceptic, însă nu a protestat.
—
Bun. Acum că am
stabilit, e
ști gata?
Daphnis veni lângă mine
și f
ără să a
ștepte r
ăspunsul meu,
apucă una dintre valize
și i
e
și din camera mea bomb
ănind.
Mi
–
am dat ochii peste cap. Îmi dădusem de atâtea ori ochii peste cap în preajma lui Daphnis încât
mă durea capul.
―
M
ai am un lucru de făcut, am zis către Darko
, iar el doar ridică din umeri
.
De sub pat am scos o cutie de carton acoperită de un strat sub
țire
de praf. Erau acolo de o lună
,
chiar cu o zi dinainte să îi întâlnesc
pe gemeni. O pereche de bocanci
îmi atrăses
eră aten
ția din
vitrina unui magazin
din care, în mod normal, nu
a
ș fi f
ăcut cumpărături. Negri
i
, lucio
și, cu
ș
ireturi
și cu ținte argintii a
plicate în partea din spate. I
–
am încăl
țat și datorit
ă lor eram acum mai
înaltă cu cinci centimetri.
―
Ohoo, excla
mă Darko. Aminte
ște
–
mi să nu te supăr niciodată când e
ști înc
ăl
țat
ă cu ă
știa.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
6
–
Nu pe tine vreau să te lovesc, am spus, gândindu
–
mă că bocancii ă
știa erau perfecți pentru a
–
i
tăbăci fundul plin de ifose a lui Daphnis.
Am
zâmbit
și
l
–
am lovit u
șor cu parte
a ascu
țit
ă peste fund.
El
îmi făcu pe plac
, prefăcându
–
se
lovit
.
Am continuat a
șa, jucându
–
ne, timp de câteva clipe
,
până când am în
țeles din privirea lui c
ă
era timpul să plecăm.
Cu o singură privire mi
–
am luat rămas bun de la cam
era care îmi deveniser
ă refugiu
în ultimi
i ani.
Un firicel de lumină se strecurase prin crăpătura draperiilor liliachiu, căzând asupra a
șternuturilor
de pe pat
și întinzându
–
se pâ
nă la raftul plin de căr
ți. S
trat
ul
sub
țire de praf de pe ele îmi aminti
că trecuse ceva timp de câ
nd nu mai citisem. În caz
ul în care
aveam să mor de plictiseală acolo
unde urma să mergem, mi
–
am pus în ba
gaj două romane.
—
Coborâ
ți
sau
trebuie să
vin eu după voi?
Glasul tăios al geamănului său se auzi de jos.
—
Daphnis
și
–
a mu
șcat limba? E mai venin
os ca de obicei
,
am spus, ie
șind din camer
ă.
U
șa se închise zgomotos în urma noastr
ă, sunetul acela prinzând ecou în capul meu. Am ignorat
în
țep
ătura din piept
și l
–
am urmat
în jos
,
pe scări
,
pe Darko.
În mai pu
țin de câteva secunde
eram în hol,
înconjurată de bagaje
și f
ăcând fa
ț
ă valurilor de
îmbră
țiș
ări
și vorbe f
ără în
țeles sugrumate de lacrimile m
ătu
șei mele.
―
Calmează
–
te, i
–
am spus
, de
și eu m
ă sim
țeam la fel de agitat
ă ca ea
.
Dar
nu îmi doream ca ea să
remarce. Nu ar fi făcut decât să înr
ăută
țeasc
ă lucrurile.
―
Nu
știu dac
ă e bine să te las să pleci.
Mătu
ș
a mea
Samara
,
căreia
întotdeauna i
–
am spus
pe nume,
avea douăzeci
și opt de ani și era
singura persoană ce avea autoritate asupra mea, iar l
ucrul ăsta uneori o depă
șea.
Însă
, indiferen
t
de situa
ție, Samara
arăta impecabil. În ziua aceea strălucea într
–
un pulover ivoire de lână, iar în
jos avea pantaloni de piele. Pasiunea pentru hainele d
in piele
și ochii gri
–
albăstrui
erau singurele
lucruri pe care le aveam în comun cu ea.
Părul castan
iu
–
închis
îl
ține
a legat la spate într
–
o coadă
de cal, în timp ce părul meu arămiu îmi cădea liber pana la jumătatea spinării.
―
Credeam că a
ți înțeles
că cel mai bine pentru Aissa e să vină cu noi, zise Daphnis, strângând
puternic de mânerul valizei pe ca
re o
ținea.
Articula
țiile de la mân
ă îi deveniseră proeminente
și
vedeam efortul pe care îl făcea să î
și p
ăstreze calmul.
Samara
aprobă frenetic din cap
și aproape c
ă
îi
vedeam cum roti
țele i se învârteau în cap,
în
țelegând și refuzând totodat
ă motivele p
entru care trebuia să
–
i urmez pe gemeni.
―
O să plec pentru scurt timp
…
am făcut o pauză, lăsând să mi se scurgă tot aerul din piept. Doar
cât să capăt control asupra puterii mele, am spus ultima parte în
șoapt
ă, însă privirile lor îmi
dădu
seră
de în
țel
es că
auzise
destul de clar. Singura
pereche de ochii bulbuca
ți care m
ă privea
u
cu teamă îi apar
ț
inea
u
Samarei
. Î
ș
i duse
două degete la tâmple, masându
–
le puternic.
―
Nu pot accepta că tu e
ști, începu ea, mutându
–
și privirea de la mine la gemeni, c
ă voi s
unte
ți
vrăjitori. E nebunesc.
―
Spirituali
, doamnă. Suntem spirituali. Râse Darko.
Gura mătu
șii mele se r
ăsuci într
–
o grimasă
și cel mai probabil era pe cale s
ă
–
i facă o remarcă lui
Da
rko pentru că o numise
doamnă
când î
și d
ădu seama că în acel moment nu
era cel mai
important lucru.
Închise gura la loc
, lăsând efectul cuvintelor ei
să atârne ca o secere deasupra
capului meu. Am înghi
țit în s
ec, amintindu
–
mi că în copilări
e fusesem asociată cu acel cuvânt,
dar, evident, nimeni nu credea că era posibil să f
ie
și adev
ărat.
―
Nu în
țeleg care e diferența. Tot un soi de vr
ăji… în fine, î
și t
ăie proprile cuvinte printr
–
o
fluturare a mâinii.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
7
―
Nu t
rebuie să vă complica
ți, doamn
ă
. Cu cât
știți mai puține lucruri cu atât sunteți mai în
siguran
ț
ă.
Avea dreptate.
Î
mi
doream să o
țin departe de lumea asta… î
i
spusesem doar un sfert din ce îmi
povestise mie gemenii
ș
i inca
nici eu nu
ș
tiam totul.
Am început să îmi învârt inelul antistr
es pe deget, oprindu
–
mă în clipa
în care am realizat că
gestul acela îmi trăda e
mo
țiile.
Rămâi calmă, Aissa
.
―
Cred că trebuie să plecăm, altfel o
să se întunece afară, am spus,
uitându
–
mă lung
pe geam la
norii cenu
șii.
Bu avuse dreptate, însă nu era nici urmă de el.
Daphnis fu primul care ie
și în aerul r
ăcoros de septembrie.
Iar cur
entul ce intrase pe lângă el îmi
ciufuli părul. Îh!
L
–
am urmat pe geamăn, dar cu mai pu
țin
ă hotărâre în pa
și decât el.
Nucul bătrân din curte î
și unduia crengile parc
ă într
–
un dans de rămas bun, iar sunetul produs de
clopo
țeii de vânt
,
care atâr
nau de grin
da verandei de lemn îmi făcură pielea de găină
. Încă nu
plecasem
și sentimentul acela
de dor
îmi străpungea pieptul de parcă înăuntru a
ș fi avut o pas
ăre
zbătându
–
se.
Aici erau toate amintrile mele.
Imagini cu mine din copilărie mi se revărsau în minte cu
puterea unu
i
uragan. Mă vedeam în
grădina din spatele casei
și aproape c
ă mă auzeam
râzând
. Eram în leagăn
ș
i
îi ceream tatălui meu
să îmi facă avânt.
Iar alături de noi era mama, care ne privea pe sub genele ei lungi, cu oc
hii
căprui
plini de bucurie.
To
t în acel loc aveam un tobogan
și un cal de lemn. Era mini parcul meu
de distrac
ție pe care
tata îl făcuse pentru mine. Azi
parcul meu nu mai ex
ista, ci doar o grădini
ț
ă
plină cu
flori.
Și întâmpl
ările fericite de atunci
,
acum erau doar amintiri dureroase.
M
–
am întors cu
spatele
la amintiri
, sim
țind cum m
ă podidesc
lacrimile.
A
ș fi putut s
ă
–
i opresc.
Lucrurile ar fi fost diferite acum.
―
Poate vrei să ne aju
ți, zise Darko, aducându
–
mă înapoi în preze
nt.
Luptătoare, nu victimă
, mi
–
am spus,
stăpânindu
–
mi lac
rimile.
Cei trei îmi urcau valizele
în portbagajul
ma
șinei Samarei, un
Citroen C5 negru. Am clătinat din
cap în loc de răspuns
și m
–
am furi
șat pe lâng
ă ei, aruncân
d o privire în oglinda laterală
.
Părul meu de culoarea coniacului
îmi cădea pes
te umeri până
la jumătatea spatelui
, mătăsos
și
suplu
, potrivit pentru reclame cum spunea Samara
. În schimb bretonul pe care mi
–
l făcusem în
vacan
ța de var
ă crescuse
și era enervant când îmi pica peste ochi.
D
in fericire aveam pregătit
ă o
agrafă cu care să
–
l prind
după
ureche
.
După ce mi
–
am aranjat bretonul
, i
–
am zâmbit mul
țumit
ă
reflexiei din oglindă
și m
–
am rezemat de portieră, încruci
șându
–
mi bra
țele la piept.
Când mi
–
am ridicat
privirea către cer, un strop rece
și mare îmi c
ăzu pe fa
ț
ă, prelingându
–
se rapid
pe gât
în jos
înainte să apuc să mă
șterg.
Îh!
M
–
am înfiorat la contactul rece cu pielea mea caldă.
―
Cel pu
țin o s
ă fii în siguran
ț
ă la Addergoole. Samara
veni lângă mine, trecându
–
și degetele
lungi de pianistă peste obrazul meu. Nu o să mai fii singură
și nici
expusă la răută
țile celorlalți.
Cuvintele ei sunase mai mult ca o consolare pentru ea decât pentru mine. Totu
și, i
–
am oferit unul
din cele mai convingătoare zâmbete ale mele d
e sunt
–
extraordinar
–
de
–
fericită
pe
care ea îl primi
încântată.
Ș
tiam despre Add
ergoole la fel de multe ca oricare altă persoană din exteriorul ei. O
școal
ă cu
internat de lângă Bu
cure
ști care a ajuns
cunoscută
și în afara ț
ării datorită profesorilor care î
și
aglomeraseră birourile cu diplome
și premii. Dar și a regulamentului strict
care permitea ca
accesul elevilor în afara internatului să fie făcut doar în anumite weekend
–
uri, vacan
țe și uneori
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
8
dacă părin
ții f
ăceau cereri speciale pentru alte zile ca elevii să fie lăsa
ți s
ă meargă acasă. Pe scurt,
închisoare.
Trebuia să recunosc că
, oportunitatea pe care mi
–
o oferea internatul era tentantă deoarece nimeni
nu
știa cine sunt și care era motivul real al transfer
ării mele. Însă asta nu
ștergea și p
ăr
țile
negative ale unui internat. Iar eu auzisem destule lucruri urâte despre internate î
ncât să nu îmi
doresc să stau într
–
un aseamenea loc. Mai ales într
–
unul de elită.
Faptul
că în
internat
învă
țau
elevi din diferite
ț
ări
îmi puse semne de întrebare
în privin
ța originii
gemenilor.
Numele lor nu erau române
ști, îns
ă îmi era clar că vorbe
au r
omâne
ște mai bine decât
unii
dintre dintre fo
știi mei profesori.
A
șa c
ă
mă gândisem
la posibilitatea că părin
ții lor le
aleseseră numele dintr
–
o carte sau film. În cazul meu, istoria numelui meu era cât se poate de
simplă, mama auzise numele meu în timpul
unei vacan
țe petrecute în Africa.
Glasul Samarei
mă făcu să devin din nou atentă la ea.
―
O să vin să te vizitez
. A
ș vrea s
ă pot face asta în fiecare weekend.
Lacrimile stăteau să îi
țâșneasc
ă din ochii. Uram să o văd a
șa, mai ales c
ă eu eram motivul
la
crimilor ei.
―
E în regulă. Poate o să mă întorc mai curând decât crezi.
―
Da. Încuviin
ț
ă din cap. După o să putem da uitării povestea asta nebunească. Poate o să ne
mutăm într
–
un alt ora
ș
.
Cuvintele ei erau pline de speran
ț
ă. Însă eu nu eram nici feric
ită, dar nici tristă. Un gol se căscase
în mine din ziua aceea, ce nu îmi permitea să mai simt
și altceva în afara indiferenței. Am fost în
situa
ția în care am avut de ales, s
ă plâng
și s
ă las durerea să mă înghită sau să ridic un zid între
mine ea
și s
ă c
ontinui să înfrunt o lume în care sim
țeam c
ă nu apar
țin.
Oare ar fi trebuit să mă simt norocoasă că aveam parte de un nou î
nceput? Dar cum a
ș putea s
ă
simt
a
șa ceva când un nou început întotdeauna ascunde un trecut dureros, pe care îl vrem uitat.
Daphnis
se alătură nouă. Î
și îndes
ă mâinile
în buzunarele de la spatele blugilor
, ridicându
–
se pe
vârfuri
și aplecându
–
se u
ș
or spre Samara
.
―
Nu o să renun
țe niciodat
ă la magie. E o parte din ea
și odat
ă ce o să descopere cum să o
folosească…
―
O să o reprim,
l
–
am întrerupt. Eu nu sunt ca voi. Vreau o via
ț
ă normală.
Daphnis
izbucni în râs
.
Mi
–
am încle
ștat pumnii, gândindu
–
mă cu dezgust la timpul pe care urma să
–
l petrecem împreună.
―
Via
ț
ă normală?
repetă el ce am spus, surprins. Aissa, coboară de pe nori
șo
rul pe care plute
ști.
Asta e via
ța real
ă, unde magia există. Ie
și din globul de cristal în care tr
ăie
ști și înfrunt
ă
realitatea, chiar dacă doare.
—
Glob de cristal? am
țipat, prinzându
–
l de gulerul cămă
șii ce se ițea pe sub pulover. Idiotule, nu
ai habar
despre ce vorbe
ști.
—
Sigur că am, rânji el
arogant
și l
–
am apucat mai bine de guler, chiar dacă eram nevoită să mă
ridic pe vârfuri. Î
ți dorești ceva ce nu ai avut niciodat
ă.
—
Gata, bestiilor. Darko î
și înf
ă
șur
ă mâinile în jurul meu, trăgându
–
mă de lâ
ngă geamănul lui.
Mă gândeam serios să îl lovesc pe bune de data asta cu boancii.
—
Bagă la cap, astea s
unt doar pove
ști pentru cei ca
ea, zise Daphnis, bătându
–
și tâmpla cu
degetele.
P
rivirea lui
albastră
și rece o fulger
ă pe S
a
mara
.
Samara
îi răspunse t
ot printr
–
o priv
ire fioroasă. Sim
țeam c
ă trebuie
să intervin între c
ei doi, dar
nu am făcut
–
o. Samara
se descurca perfect singură
și probabil mi
–
ar fi aruncat
și mie o privire ca
cea de mai devreme dacă a
ș fi intervenit. Pân
ă la urmă ea era adultul dintre
noi.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
9
―
Nu trebuie să vorbi
ți cu nimeni despre ceea ce se întâmpl
ă. Existen
ța noastr
ă
e un secret, o
avertiză Daphnis
.
―
Stai lini
știt, dragule. Nu îmi doresc s
ă îmi pun nepoata în pericol. Mai sunt
și alte secrete pe
care trebuie să le
țin ascunse?
Pe u
n ton afectat, Daphnis răspunse:
―
Lumea e plină
de secrete pe care nimeni nu
ar dori să le audă cu adevărat
Doi
Drumul du
rase
două ore. Probabil am
fi ajuns mai repede dacă nu ar fi fost
sporovăielile lui
Daphnis
și frica m
ătu
șii mele de a conduce
pe timp de ploaie. Puteam la fel de bine să cobor
și s
ă
merg pe lângă ma
șin
ă. Îmi sim
țeam nervii întinși la maximum și m
ă ab
țineam cu greu s
ă nu mă
întind între cele două scaune din fa
ț
ă
și s
ă
–
l pocnesc pe Daphnis, care
vorbea
întruna
despre cât
de
tare
ș
i
super
e să fii spiritual. Eu nu vedeam lucrurile a
șa, pentru mine era chin și iar chin.
Nici pe departe nu mă sim
țeam atât de privilegiat
ă pe cât se a
ștepta el c
ă făceam parte dintr
–
o
comunitate ascunsă.
Daphnis insistase să ocupe locul din fa
ț
ă, de lân
gă mătu
ș
a mea Samara, iar eu m
–
am pricopsit
pe
bancheta din spate cu ge
amănul lui. Darko nu era acru
ca fratele lui, dar în clipa aceea eforturile
lui bine inten
ționate de a m
ă bine dispune mai mult mă iritau decât să mă ajute. De vină erau
stările care mă
încercau
și se schimbau atât de iute încât nici eu nu mai eram sigur
ă pe ceea ce
sim
țeam cu adev
ărat. Într
–
o clipă mă sim
țeam precum o r
ăzboinică gata
să înfrunt pe oricine
și
orice
și în cel
ălalt moment îmi doream să fiu din nou acasă, izolată între cei
patru pere
ții
familiari
ai camerei mele.
― Pe acolo, indic
ă
Daphnis spre drumul ce se rupea de
șosea.
Ma
șina Samarei vir
ă la
stânga
, ie
șind de pe autostrad
ă
și urnindu
–
se cu greu pe drumul accidentat
de
țar
ă. Cu doar câ
țiva metri în fața noastr
ă, câmpiil
e erau înghi
țite de copaci nodur
o
și și înalți
.
Toamna
î
și puse
amprenta peste pădurea în care ne afundam tot mai mult, predominând nuan
țele
pământii
și rareori mai vede
ai câte un smoc de iarbă verde.
Pădurea pe care o catalogasem de
departe ca fiind doar o
mână de copaci era mult mai mare decât imi imaginasem.
Întunericul ne prindea din urmă, lăsându
–
mi la vedere cât mai pu
ține detalii despre p
ădurea cu
care urma să mă familiarizez.
Și atunci am realizat. Într
–
un fel chiar mă izolam de ceilal
ți. Pe
nimeni d
in vechiul meu liceu nu surprinsese vestea transferării mele, ba chiar erau surprin
și c
ă
am rezistat atât de mult. Ei se a
șteptau s
ă dau bir cu fugi
ții înc
ă de când au început
să apară
zvonurile despre mine
–
zvonuri care i
–
au condus pe gemeni la mine. Nu
îmi plăcea gândul că
ceilal
ți m
ă considerau o la
ș
ă, dar nici nu puteam să urlu cât mă
țineau pl
ămânii că eram una
dintre descendentele vrăjitoarelor de
spre
care tot auzisem în căr
ți și filme.
Nu făceam decât să
întăresc părerea celorla
ți despre mine, adic
ă
de nebună. Desigur, dacă
știam în urm
ă cu câ
ți
va ani
că nu to
ți oamenii v
ăd
ceea ce vedeam
eu, niciodată nu a
ș fi spus
astfel de lucruri despre mine.
Oh, cât mi
–
ar fi placut să văd fetele acelor idio
ț
i atunci
când ar fi aflat cât de specială
eram.
Nu
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
10
eram
proasta
să dezvălui adevă
rata
mea natura. De fapt nici nu a
ș fi apucat s
ă suflu vreun
cuvin
țel înainte ca Daphnis s
ă mă
lege de vreun copac.
Torturându
–
mă singură
–
un prost obicei de care încercam să scap
–
, am încercat să
–
mi
imaginez cum ar fi ar
ătat via
ța mea dac
ă oamenii nu ar fi
știut acele lucruri despre mine. Probabil
a
ș fi fost invitat
ă la toate petrecerile colegilor
mei
și aș fi avut parte chiar și de ceva întâlniri
serioase
, iar ocheadele
și șușotelile pe care fusesem nevoit
ă să le suport
ar fi fost îndreptate
asupra unei alte persoane.
Înainte să apuc să îmi fac mai
mult rău,
șirul gândurilor îmi fu
întrerupte când ma
șina s
–
a
oprit brusc. Imediat am aflat motivul pentru ca
re ne
–
am oprit, o barieră auto.
Samara
coborî geamul, î
ntâmpinând cu un zâmbet for
țat b
ărbatul care î
și ținea mâna
deasupra
capului pentru a se feri de ploaie. Nu am fost atentă la schimbul celor doi de replici,
concentrându
–
mă pe picurii de ploaie ce îi vedeam în bătaia farurilor. Înainte să plece
și s
ă
–
i fac
ă
celuilalt bărbat
din gheretă
semn să ridice bariera,
bărbatul în uniformă neagră
aruncă o privire în
ma
șin
ă, cercetându
–
mă pre
ț de o clip
ă. Trebuia să mă obi
șnuiesc cu astfel de priviri curioase.
Eram o nou
–
venită, deci o curiozitate pentru ceilal
ți.
Ști
am
că o să stârnesc interesul pentru o
perioadă scurtă de timp, apoi aveam să mă integrez printre ceilal
ți și nu mai aveam s
ă fiu eleva
nouă. Nu mă entuziasm u
șor de
fel, dar inima mea î
și accelerase
bătăile la gândul că în sfâr
șit
aveam să mă integrez pri
ntre ceilal
ți, deși trebuia s
ă
îmi
țin ascuns
ă adevărata
natură pentru asta.
Pen
tru oamenii obi
șnuiți poveștile
cu
și despre vr
ăjitori erau doar pove
ști și nimic mai mult.
―
Aproape am ajuns, mă zgâl
țâi entuziasmat Darko.
Lăsându
–
mi
toate înt
rebările
și fr
ământările într
–
un col
ț
al min
ții,
mi
–
am mij
i
t
ochii la por
țile
din fier
ce se deschideau în fa
ța noastr
ă
și se pierdeau printre copacii cu trunchi subțire și crengi
uscate, arătând precum ni
ște gheare uriașe ieșite din p
ământ
.
Tr
ecând
dincolo de por
ți
, am pufnit
la vederea peisajului neschimbat. Copaci, copaci
și iar
copaci. Nu era ca
și cum m
–
a
ș fi așteptat la o stațiune în mijlocul p
ădurii, dar păstrasem până de
curând speran
ța c
ă nu voi fi chiar
aruncată
într
–
o zonă unde contactul c
u lumea exterioară părea
a
șa greu de p
ăstrat.
Trebuia să văd partea pozitivă, aveam aer proaspăt
și… cam atât.
L
ămpile amplasate la o distan
ț
ă destul de mică între ele reu
șise s
ă mă facă să uit
pentru o
clipă
că mă aflam în inima pădurii.
Am zări
t
câteva bănci de
–
a lungul drumului
și foișoare din
lemn.
Pe măsură ce înaintam, copacii deveneau tot mai răsfira
ți, iar drumul șerpuitor se
transformase într
–
unul drept
și lin.
―
La mama naibii
… cuvintele mi se stinse pe buze la vederea turnurilor
ce se fă
leau peste
vârfurile copacilor
.
Drumul pavat
–
ceea ce îmi aduse o ridicătură din sprâncene
–
ne conducea către
impresiona
n
ta clădire de piatră ce îmi amintea teribil de mult de castelele gotice.
Cu fruntea lipită
de geam, mă uitam s
pre
turn
uri
le
ce păreau să ajungă la cer.
Turnul care
împăr
țea cl
ădirea în două aripi străpungea cerul, vârful
lui
pierzându
–
se printre nori.
—
Impresionant, nu? Chiar dacă Darko era lângă mine, abia îl puteam auzi. .
Cu cât ne apropiam
mai m
ult de ea, cu atât mă sim
țeam mai anxioas
ă. Probabil că
și asta
fusese inten
ția celui care construi
se clădirea, să inspire teamă.
Observasem bărbia u
șor ridicat
ă a
Samarei
și degetele încleștate pe volan, simțind
–
bănuiam eu
–
acela
și gol în stomac. Ea ma
i
fusese o singură dată aici, când îmi adusese actele necesare pentru înscrierea mea. Se pare că cei
de la conducerea internatului nu se încurcau cu p
rea multe formalită
ți
. Dacă aveai pe cineva cu
un buget exorbitant care să î
și permit
ă să te
țin
ă în inter
nat, erai bine venit la Addergooole.
Nu
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
11
îmi venea să cred ca Samara dăduse atâ
ția bani pentru un loc în… Castelul lui Dracula. Nu am
putut să nu mă întreb dacă locul ăsta avea de a face cu nervoza lui Daphnis.
―
Ai fa
ța aceea. Râse Darko.
M
–
am încruntat la el, de
și nu pe el m
ă sim
țeam furioas
ă ci pe mine. Cum de nu căutasem pe
internet mai multe informa
ții despre internat?
Sau cum de Samara nu îmi spusese în ce loc urma
să stau?
Auzisem de Addergoole, dar niciodată nu îmi stârnise atât de ta
re interesul încât să
răscolesc pe internet după informa
ții.
―
Glume
ști, am început fluturându
–
mi mâinile agitată. Ne
–
am întors cumva în timp? Ce mai
urmează acum, să fim întâmpina
ți de cavaleri și domnițe îmbr
ăcate în rochii pompoase?
―
Nu f
i absurdă, bombăni Daphnis
și am ales s
ă
–
l ignor,
țintuindu
–
l din priviri pe celălalt
geamăn.
―
Știu c
ă pare greu de crezut, dar nimic din ce î
ți imaginezi nu e adev
ărat.
―
De unde
știi tu ce îmi imaginez?
― P
ăi
nu e greu de ghicit, e
u
șor s
ă î
ți dai seama la ce se gândesc oamenii când v
ăd pentru
prima oară internatul. Nu e
ști singura care a ajuns aici cu o falc
ă în cer
și una
–
n pământ, dar până
la urmă to
ți și
–
au schimbat părerea.
Mă îndoiam.
―
Avem acces la internet, ca
blu
și avem voie cu telefoanele mobile chiar
și la cursuri. Fața
mi se luminase
brusc. Vezi, încă e
ști în secol
ul douăzeci
și unu. Râse Darko.
Ocolind clădirea, am descoperit în spatele ei un teren de fotbal
și baschet amenajat cu coșuri
și porți. L
a doar câ
țiva metri mai în faț
ă, în contrast cu clădirea tenebroasă, o
clădire mult mai
mică din cărămidă roșie
, dar cu o arhitectură la fel de frumoasă se înăl
ța peste coroanele s
ărace
ale
copacilor.
Mi
–
am dat seama că acela era
cămin
ul
.
Când ma
șin
a
s
–
a oprit
, eu am con
tinuat
să aud ni
ște bubuituri și cu greu am acceptat c
ă erau
ale inimii mele care părea să
–
mi bată direct din urechi. Am ie
șit mecanic din mașin
ă, revenindu
–
mi în fire la ploaia ce năvăli
se
violent asupra mea.
Fir
–
ar să fie!
Er
am sigură că nu îmi pusesem nici o umbrelă în bagaj.
―
Ducem noi bagajele, mă anun
ț
ă Darko.
Am încuviin
țat c
ătre el.
―
E timpul despăr
țirii, nu? am țipat
.
―
Da, răspunse Samara
și dac
ă nu ar fi fost picurii ploi ce
se scurgeau
pe fa
ța ei, aș fi jurat
că plângea
. Îmi pare rău că nu pot să vin cu tine.
―
Trebuie să pleci, deja e întuneric
și ploaia nu d
ă semne să se oprească.
―
Eu o să mă descurc. Acum, hai, vino, mă chemă către ea, deschizându
–
și la
rg bra
țele.
Cu
toate că apa îmi ajunse până în anumite locuri
, nu sim
țeam frigul. Energia și c
ăldura corpului ei
îmi înlătura
se
tremurul.
Mi
–
am lăsat bărbia peste umărul ei,
șoptind
u
–
i
:
―
O să îmi fie dor de tine.
―
Știu, Aissa. Mie o s
ă îmi
fie
și mai dor de tine. Simt c
ă nu tr
ebuie să te las aici, dar dacă
ă
sta e pre
țul ca
noi două să ducem o via
ț
ă normală, atunci cred că o să rezist fără tine o perioadă,
dar nu î
ți garantez c
ă nu o să te sun
și o s
ă te pisălogesc în fiecare zi.
―
Îmi place să fie pisălogită de tine.
―
Acum trebuie să pleci. Trebuie să te schimbi de haine
și s
ă faci o baie fierbinte, bine?
Apoi să te bagi în plapumă
și las
ă despachetatul pe mâine. Nu vreau să răce
ști. Și s
ă nu ui
ți mâine
să te duci să vorbe
ști cu directorul, știe deja c
ă ai ajuns
și vrea s
ă te cunoască.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
12
―
Am în
țeles, s
ă trăi
ți!
După cea mai lungă îmbră
țișare, am alergat prin ploaie pân
ă la intrare. Într
–
o clipă de
neaten
ție
,
în care mi
–
am întors privirea
peste umăr
să urmăr
esc ma
șina Samarei cum f
ăcea cale
înto
arsă, m
–
am împiedicat de cineva.
Un curent îmi străbătu corpul, diferit fa
ț
ă de ceea ce sim
țeam atunci când eram pe cale s
ă am o
viziune, ca
și cum m
–
a
ș fi curentat. M
–
am tras rapid înapoi, ridicându
–
mi privirea către
persoana
care îmi provocase
șocul.
Și pentru o clip
ă am uitat să respir.
O claie de păr negru ca smoala încadra
un chip parcă sculptat, cu ochi
verzi sferdelitori
și un
zâmbet abia imperceptibil
în col
țul gurii.
Băiatul de care mă lovise
m era mult mai înalt ca mine
și
î
și înclinase capul ușor într
–
o parte, privindu
–
mă în acela
și fel în care îl privisem și eu. Cu migal
ă.
Con
știent
ă de felul în care arătam, cu haine
ude
și p
ărul lipit de
fa
ț
ă, mi
–
am sim
țit obrajii
luând foc.
―
Știam c
ă o să vii.
Misteriosul bă
iat avea accent, pe care l
–
am recunoscut imediat ca fiind britanic
.
― De unde? a
m întrebat
,
încurcată. Eram destul de sigură că gemenii nu mai vorbise
și de
implicarea altor persoane.
―
Știam,
spuse scurt
și
zâmbetul îi înflori
. Î
și l
ăsă
mâna într
–
un gest ca
și cum ar fi vrut s
ă
mă atingă
și dac
ă în clipa aceea Daphnis nu ar fi ie
șit, cu o min
ă iritată pe u
șile
masive din lemn
ale căminului
, e
ram sigură că el m
–
ar fi atins.
DOUĂ LUN
I MAI TÂRZIU
Să privesc luna de la fereastră lucrul ăsta întotdeauna reu
șise s
ă mă lini
șteasc
ă. Razele ei
argintii îmbră
țișau curtea din spate a internatului, o întindere vast
ă cu copaci us
ca
ți și noduroși
și,
locul meu preferat din tot internat
ul, l
acul. O băltoacă plină cu uscături
, după cum o numea
Darko. Întradevăr nu era acel gen de lac unde î
ți vedeai reflexia în apa cristalin
ă
și p
ăsările roiau
în jurul lui. Apa lacului era de un verde tulbure
și burieniile crescute în jurul lui țineau la
distan
ț
ă
pe oricine ar
fi vrut să se aventureze în el
. Însă mie îmi plăcea pentru că era singurul loc unde
puteam evada atunci când îmi doream să fiu singură.
Și, cre
de
ți
–
mă, pentru cineva care î
și dorise
până de curând să facă parte dintr
–
un grup îmi dore
am de prea multe ori să mă ascund.
—
Pierdem timpul stând degeaba. Mă auzi, Aissa?
Eram atât de prinsă de propriile gânduri încât uitasem de prezen
ța gemenilor. Daphnis își
flutură o mână prin fa
ța mea, privirea cazându
–
mi pe inelul ce îi
împodobea degetul arătător. Era
din
inox
, înfă
țișând un cap de leu cu gura larg deschis
ă părând că îi devorează degetul.
—
Poate că ar trebui să o lăsăm baltă în seara asta. Nu mă pot concentra deloc.
Am sărit de pe canapeaua de unde stăt
eam, înfruntându
–
l de aproape pe geamăn.
—
Am obosit
și m
–
am plictisit să fac în fiecare seară acela
și lucru
.
Trebuie să existe
și o alt
ă
modalitate.
—
Nu există o altă cale, mi
–
o reteză Daphnis. Singura problemă aici e
ști tu. Nu îți dai
deloc
interesul.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
13
De fapt singura problemă aici era atitudinea lui acră. Nu îmi amintesc să fi existat vreo zi de
când ne
–
am cunoscut să nu ne fi certat. Vorbele pe care ni le aruncam unul celuilalt erau de multe
ori acide
și p
ărea că nu există nic
i o cale ca noi doi să ne în
țelegem.
—
Îmi dau interesul, dar se pare că nu to
ți sunt
em
la fel de buni ca tine.
—
Aici suntem amândoi de acord.
L
–
am privit chiorâ
ș.
—
Nu ai idee cât îmi doresc să plec de aici
și s
ă nu ma
i fiu nevoită să î
ți v
ăd fa
ța.
—
Crede
–
mă, nici mie nu îmi face plăcere să o văd pe a ta, replică el. Dar cât timp e
ști aici și
nu e
ști capabil
ă să î
ți ți puterea în frâu ești responsabilitatea mea. Și s
ă fiu al naibii dacă am de
gând să te las să
ne faci de râs sau mai rău, să spui
și altcuiva despre noi.
Ochii lui căpătă acea strălucire de ghea
ț
ă.
—
Nu a
ș face asta niciodat
ă, am
țipat, rotindu
–
mi inelul antistres de pe deget.
Prinzându
–
mă cu o mână de talie, Daphnis aproap
e că mă lipise de el. Doar o fâ
șie îngust
ă
de aer ne mai despăr
țea. Îi simțeam respirația cald
ă în fa
ț
ă
și mirosul parfumului s
ău amestecat cu
cel al pielii lui
,
mentă
și mere
. Pentru un ticălos mirosea destul de bine.
—
Eu îmi amintesc că ai făcu
t deja asta, mu
șc
ă el din cuvinte. Cu respira
ția șuier
ătoare
și cu
petele ro
șiatice ce îi ap
ăruseră pe fa
ț
ă, Daphnis era ca un ibric uitat pe foc. Se aplecă cu fa
ța și
mai mult de a mea, încât atunci când vorbi din nou i
–
am sim
țit buzele atingându
–
mi u
șor
urechea:
—
Nu
știu cum reușești, dar de fiecare dat
ă mă sco
ți din s
ărite.
Sentimentul era reciproc. Îmi doream să
–
l bat până când aveau să îi iasă din cap toate aerele
de
șef.
—
Nu din nou, interveni Darko între noi, sm
ulgându
–
mă de lângă geamănul lui. I
–
am
aruncat o privire recunoscătoare în timp ce îmi netezeam cutele de la bluză.
Iar el îmi zâmbi
complice.
—
Am nevoie să mănânc ceva ca să pot continua cu voi, adăugă Darko.
M
–
am încruntat, auzindu
–
mi s
tomacul cum ghior
ț
ăie la auzul mâncării. Trecuse ore bune de
când nu mai mâncasem ceva. Sărisem peste masa de prânz, unica mea masă
din ziua aceea
reprezentând
un baton de cereale pe care îl mâncasem în pauzele dintre ore.
—
Și eu vreau s
ă mănânc
. Nu pot să mă concentrez pe stomacul gol, am spus, fixându
–
l cu
privirea pe Daphnis.
—
Presupun că putem să mergem să cumpărăm ceva de la cafenea, cum la cantină deja s
–
a
închis. Luăm ceva de mâncare
și ne întoarcem în camer
ă. S
–
a în
țeles? Îndrep
tă el arătătorul spre
mine, capul leului lucind în lumina becului.
Nu m
–
am deranjat să
–
i răspund pentru că aveam de gând să o
șterg în camera mea imediat
cum ne întorceam în cămin.
—
Atunci a
șa r
ămâne, stabili Darko
și el fu primul care i
e
și din dormitor. Haideți odat
ă,
înainte să vă răzgândi
ți și s
ă începe
ți al treilea r
ăzboi mondial.
Lămpile care urmau potecile pietruite ale cur
ții luminau împrejurimile internatului, îns
ă nu
suficient de mult încât să bată înspre pădure, lăs
ându
–
ți loc imaginației.
Accesul era interzis în
partea aceea a internatului, însă asta nu mă oprise să mă plimb pri
n pădure ori de câte ori voiam.
C
urtea din fa
ț
ă a internatului era amenajată precum un parc, cu băncu
țe și foișoare din lemn
,
creân
d un peisaj plăcut
.
Însă nu
și în noaptea aceasta. Vântul șuiera cu atâta putere de parc
ă
încerca să ne comunice ceva, chiar
și ceața mi se p
ărea mai densă ca
în alte nop
ți. Norii înghițise
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
14
luna, lăsând cerul la fel de negru ca lacul de
pe unghiile mele. D
eodată mi s
–
a
păru
t
mult prea frig
și am strâns de marginile gecii cu care eram îmbr
ăcată. Aveam strania senza
ție c
ă cineva ne
urmărea. Întorcăndu
–
mi u
șor privirea peste um
ăr, nu am găsit pe nimeni în spatele nostru
și
oricum era aproape imposibil să văd p
e cineva cu toată cea
ța aceea. Când în fața noastr
ă se ivi
clădirea principală, sentimentul de u
șurare aproape c
ă mă cople
și, dând vina pe întuneric pentru
acea stranie senza
ție de mai devreme.
M
ă furi
șasem de multe ori singur
ă din cămin la ore mul
t mai târzii
și aproape c
ă îmi venea
să râd decât de patetică eram. Nu aveam niciun motiv să îmi fie frică
și
t
rebuia să recunosc, mă
în
șelasem în privința internatului. Nu era o închisoare așa cum m
ă a
șteptam. Pe lâng
ă fostul meu
liceu în
care învă
țasem,
Addergoole
chiar
era un fel de sta
țiune.
Acolo
am fost încânta
ți când în
curtea din spate se deschisese un chio
șc unde se vindeau sandvișuri
, iar aici a
veam săli de fitness,
de lectură, piscine interioare pentru or
ele de sport
și chiar și o cafenea
pentru
elevi
–
fie între noi
vorba, semăna mai mult cu unul din acele baruri în care mergeau elevii când chiuleau de la ore
.
Și toate astea se aflau în cl
ădirea principală, cea care părea imita
ția unui castel medieval. Deși din
exterior părea din alt secol, odată
ce pă
șeai
înăuntru lucrurile se schimbau.
Nu aveam prea multe motive de care să mă plâng, poate cu excep
ția unuia. Nu aveam
libertatea să părăsesc internatul atunci când voiam.
Și oricât de mult îmi pl
ăcea curtea
internatului
și lacul
, după două
luni deja obosisem să văd acela
și lucruri și în curând iarna care
pândea de după col
ț avea s
ă ne facă să ne retragem în clădiri. Uram ideea că aveam un spa
țiu
li
mitat în care să mă pot plimba.
Trăiam ca într
–
o colivie,
ca ni
ște animale
bine
îngrijite
, dar
ținute sub control.
Internatul imi placea si displacea. Avea bile albe si negre.
Eram prinsă la mijloc, între Darko
și Daphnis și nu am putut s
ă nu remarc privirile
osteantive ale colegilor care treceau pe lângă noi, îndreptându
–
se spre cămin. P
etreceam mult
timp cu gemenii
și nu datorit
ă sarcasmului pe care îl posedă Darko sau a comportamentului dulce
precum o lămâie a lui Daphnis.
Eram semeni, toți trei eram
ni
ște
copii supranaturali și până să
–
i
întâlnesc pe gemeni
, nici măcar nu realizasem câ
t de mult îmi dorisem să aflu că nu eram singura
diferită.
—
Nu!
Daphnis
răcni
, oprindu
–
se brusc
în așa fel încât să mă lovesc de el
.
U
itându
–
mă în direc
ția în care ochii lui albaștri p
ăreau să arunce fulgere
de ghea
ț
ă
, am
descoper
i
t motivul pentru care Daphnis devenise din nou furios.
Elian împreună cu prietenii lui
stăteau pe ultimile trepte ale clădirii, parcă sfidând frigul
și întunericul. Singura persoan
ă pe care
Da
phnis o ura mai mult ca pe mine
era Elian Carter. Iar el era acu
m între noi
și mâncarea mult
a
șteptat
ă. Ceva îmi spunea că în seara asta aveam să dormim cu stomacul gol.
Trei
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
15
În noaptea următoare
,
c
ând pendula ceasului vechi din perete bătu la ora douăsprezece
noaptea
, am ie
șit de sub așternuturile în care
am fost înfă
șurat
ă ca într
–
un cocon
și îmi ținuse de
cald. Din cealaltă parte a camerei, ochii verzi
–
gălbui
ca de pisică
ai colegei mele mă urmăreau.
―
Nu trebuie să faci asta în fiecare seară, îmi spuse
ea
, ie
șind la rândul ei de sub
îmbră
țișare
a călduroasă a plăpumi.
―
Ba da, trebuie. Altfel Daphnis…
―
Mereu Daphnis, mă întrerupse cu o mină nervoasă. Nu credeam că î
ți e fric
ă de el.
Am pufnit.
―
Nu îmi e frică de el. Cuno
ști prea bine motivul
pentru care
îi suport figurile
.
―
Ai nevoie de odihnă, Aissa. Într
–
o zi o să pici din picioare.
Îmi aruncă o privire îngrijorată după care nu mai adăugă nimic.
Aimee avea dreptate. Însă mă consola gândul că weekend
–
ul era la doar două zile
distan
ț
ă.
Și atunci puteam s
ă dorm până târziu.
Mi
–
am tras peste maieul negru un pulover tricotat lălăi
și m
–
am încăl
țat cu
o pereche de
boancii
negri,
cu
șireturi
.
Dacă exista ceva în acel moment cu care puteam să mă laud, atunci acel
ceva era
colec
ția mea de
bocancii
pe c
are îi
țineam sub pat
.
Înainte să ies, Aimee îmi zise:
―
Baftă
și f
ă
–
l pe nemernic să regrete că există.
M
–
am ab
ținut s
ă nu îmi dau ochii peste cap. De parcă ar fi existat ceva care să
–
l facă pe
D
aphnis capabil de sentimente
.
Era ca
și cum as încerca s
ă
aduc o statuie la
via
ț
ă
.
Nici o emo
ție
nu se citea pe chipul lui.
Împăr
țit
ă în două, în lumea oameni
lor obi
șnuiți și cea a supranaturalului
, omenirea pe care
o
știam cu toții e
ra o iluzie.
Co
șmarurile trec
dincolo de bariera fantasticului, iar mon
ștrii prinser
ă
rădăcini în realitate. Din fericire existau oameni „speciali” care se ocupau de acei mon
ștri.
―
Noroc? Am pufnit
. Amândouă
știm c
ă de ceea ce am nevoie e un miracol.
Altfe
l am să
îmi pierd min
țile. D
e data asta
pe bune.
U
șa se
închis
e
în urma mea cu
un zgomot asurzitor
sau cel pu
ț
i
n a
șa mi se p
ărea de fiecare
dată când mă furi
șam.
În hol domnea lini
ștea și întunericul, momentan. În orice clip
ă elevii aveau
să iasă
din camere, umblând în roiuri ca liliecii
de la un etaj la altul.
Supraveghetorii
coborau la parter după miezul nop
ții,
unde se găsea tonomatul cu băuturi
fierbin
ții. Cine îi putea condamna c
ă preferau cafeaua în locul unor elevi sări
ți? Eu cu
siguran
ț
ă
nu. Plecam din camera mea diminea
ț
a
cu zece minute mai devreme ca să îmi asigur doza de
cafeină pentru întreaga zi.
Dormitoarele elevilor erau de
–
o parte,
și de cealalt
ă parte a holului
îngust
ale căror u
și
scâr
țâiau în urma mea. Nu e
ram singura care a
șteptase
și înv
ă
țase ora în care supraveghetorii
plecau. Desigur că motivele mele nu coincideau cu cele ale colegilor mei care profitau de ocazie
ca băie
ții s
ă se strecoare în dormitoarele fetelor,
și invers. Cam așa st
ăteau treburile înt
r
–
un
internat mixt.
Trecând pe lângă o fereastră rabatată din capătul holului, curentul îmi aruncă pe fa
ț
ă
șuviț
ele
scăpate din coadă. Le
–
am dat îndată la o parte
și m
–
am zgâit pentru o secundă la lumina
stelelor care se zăreau prin geam ca ni
ște
puncte mici
și luminoase desenate de cineva.
Amintindu
–
mi de bricheta cu lanternă din buzunarul blugilor, am scos
–
o
și am
luminat
treptele în formă de L.
Pe scări
m
–
am întâlnit cu Dan, un băiat simpatic din clasa a noua,
și am
în
țeles imediat c
ă
el era motivul pentru care Aimee se dăduse jos din pat. Mi
–
am fluturat mâna în
loc de salut,
ținându
–
mi respira
ția în clipa în care am trecut pe lâng
ă el. Mirosul puternic al after
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
16
shave
–
ului pe care îl folosise îmi în
țepa n
ările. Nici el nu păruse prea d
ornic să zăbovească cu
mine, mul
țumindu
–
se doar să dea din
cap
.
Am aruncat rapid o privire asupra aurei
lui. Ro
șul
intens predomina.
Ohoo!
Lucrurile aveau să se încingă în absen
ța mea. Mi
–
am re
ținut zâmbetul la
gândul că Aimee
și Dan aveau de gând s
ă facă
lucruri
, pentru că nu îmi doream să fiu văzută
râzând de una singură.
C
oridorul de la etajul doi
era împânzit de doritorii de distrac
ție și în sinea mea îmi doream
să mă fi numărat printre cei care intrau fără să bată în primul dormitor de pe part
ea dre
aptă, unde
u
șa din
lemn era scrijelită de mesaje
și simbo
luri. Era dormitorul lui Silvian Radu
, cunoscut ca
tipul
–
cu
–
cele
–
m
ai
–
tari
–
petrece
ri
–
din
–
internat.
Nu aveam de unde să
știu dac
ă zvonurile erau
adevărate sau nu.
Și
nu pentru că nu fusesem invit
ată, ci pentru că nu aveam voie să mă încurc cu
al
ț
i oameni. Cel pu
țin deocamdat
ă.
Muzica
ce se auzea dincolo de u
ș
ă răsucea cu
țitul în ran
ă
și puteam doa
r să îmi imaginez ce
se întâmpla
acolo. De fapt
nu voiam să îmi imaginez cum al
ții se distrau
și eu nu.
Resemnată, am traversat holul
sub privirile suspicioase ale colegilor mei. Victoria
și Otilia
stăte
au în fa
ța dormitorului lui Elian
,
șușotind în clipa în care am trecut pe lâng
ă ele. Mi
–
am auzit
numele pe buzele Victoriei
și m
–
am răsu
cit pe călcâie, arătându
–
le degetul mijlociu
.
Un gest clasic, pentru curio
și.
La două camere distanță de dormitorul lui Elian, pe partea stângă, se afla dormitorul
gemenilor. Pe u
șa lor
scria cu litere mari
„
DACĂ NU E
Ș
TI SEXY
ȘI CU BANI
NU AI CE
CĂUTA ÎNĂUNTRU
”
.
Era opera lui Darko. Nu exista ușă în tot căminul care să nu fie
personalizată
cu mesaje sau desene.
Zvonurile care circulau despre mine aveau să se înmul
țeasc
ă după ce am fost văzută din nou
intrând în camera gemenilor
Damance. Ca să fiu sinceră, pierdusem
șirul nop
ților petrecute în
camera
lor. Însă ceea ce nu
știau colegii mei era c
ă nu făceam nimic din chestiile perverse care le
treceau prin minte.
Între fo
știi mei colegi și cei de aici nu existau mari diferențe, bâr
fa era prima
preocupare
și a celor din Addergoole. Îns
ă zvonurile care circulau pe holurile internatului erau de
genul monden
și uneori m
ă sim
țeam ca într
–
un episod din Gossip Girl. Aici, fiecare era interesat
de cine se întâlne
ște cu cine.
Am int
rat în cameră fără să bat, găsindu
–
i
pe gemeni
stând lene
ș pe pat, cu ochii c
ăsca
ți la
ecranul laptopului.
―
Dacă
știam c
ă sunte
ți atât de încurcați în treburi nu mai veneam.
M
–
am a
șezat pe patul liber a lui Darko, l
ăsându
–
mi picioarele
în afara
lui
și leg
ănându
–
le.
―
Te a
ștepta
m.
―
Nu s
–
ar zice, am bombănit, ciulindu
–
mi urechile la împu
șc
ăturile pe care le auzeam
venind dinspre laptop
, care de altfel reprezenta
și unica surs
ă de lumină
.
Nimeni nu îndrăznea
să
aprindă
lumina după ora de stingere, de f
rică să nu fim văzu
ți de supraveghetori
sau de profesorii
care stăteau în celălalt cămin. De
și înc
ă nu în
țelegeam cum Silvian reușea s
ă
țin
ă petreceri fără să
intre în bucluc.
―
În mod normal fetele au obiceiul să
întârzie. De ce nu e
ști și tu ca toate fetele? se plânse
Darko, mimând o expresie afectată când Daphnis închise linkul de la serial
.
Mai aveam câteva
minute din episod.
―
Pentru că nu sunt o fată obi
șnuit
ă. Ai uitat?
Și oricum nu suntem la o înt
âlnire.
―
O întâlnire cu mine e pe lista ta de dorin
țe
,
se făli el, făcându
–
mi cu ochiul.
―
Sigur, asta dacă îmi doresc să îmi dau întâlnire cu cineva care m
–
ar lăsa să
–
mi plătesc
singură meniul.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
17
―
Mă faci zgârcit? întrebă Dar
ko, ducându
–
și dramatic mân
ă la inimă.
―
Da,
am răspuns prompt.
Ș
i
schimbă mesajul de la u
ș
ă. E ridicol.
―
A
șa e
,
și pe deasupra nu e de nic
iun folos. Tu e
ști mereu aici
.
I
–
am aruncat una din acele priviri despre care îmi plăce
a să cred că avea efectul să înghe
țe
și oceanele.
―
Bine, bine, î
și duse mâna la frunte
,
ținându
–
mi isonul. E
ști cea
mai tare
dintre spirituali.
―
De ajuns. Tonul t
ăios a lui Daphnis ne reduse
la tăcere. Nu sunte
ți în situația în care s
ă
vă permite
ți s
ă râde
ți.
Aprinse veioza de pe birou, permi
țându
–
mi să văd cum
o
chii lui de un
albastru glacial
aruncau săge
ți c
ătre geamănul lui. Era aproape ireal cum două persoane identice
puteau fi
atât de diferite. Înfă
țișarea lui Daphnis nu tr
ăda că
în spatele hainelor cumin
ți și a
aerului de tocilar pe care îl afi
șa se ascundea un nevrotic.
―
Haide, frate, nu fi a
șa dramatic.
Coleric
,
țipam în sinea mea c
ătre Darko. Coleric, nu dramatic. Era cuvântul care îmi trecea
cel mai des pri
n mintea în apropierea lui Daphnis.
—
Nu sunt. Doar că, spre deosebire de voi, eu iau lucrurile în serios
și încerc s
ă îmi dau
seama ce e în neregulă cu putere
a
ei.
Era rândul meu să primesc săge
ți de gheaț
ă din privirea lui Daphnis.
―
Cum e posibil să vadă
aurele?
Sau să î
ți r
ăspundă
ție, Darko?
Nu am auz
it de nici
un
spiritual care să facă asta.
Dacă nu o să ne dăm în curând seama de ce se întâmplă, trebuie să le
spunem
și celorlalți spirituali c
ă nu am reu
șit s
ă o ajutăm, spuse în
ș
oaptă ultima parte, dându
–
mi
seama că îi era greu să recunoască că nu se descurca chiar cu orice.
—
Dar dacă o să face
ți asta nu o s
ă vă mai permită să fi
ți… am f
ăcut o pauză, chinuindu
–
mă
să
–
mi smulg cuvântul de pe buze. Nu o să mai fi
ți îndrum
ător
i
i mei.
—
Cu siguran
ț
ă nu e ăsta cel mai rău lucru care ni s
–
ar putea întâmpla, zise Daphnis
și nu
am putut să nu remarc ironia din tonul lui.
Putea să mă abandoneze încă de acum câteva săptămâni, dar nu a făcut
–
o.
Și b
ănuiam că
motiv
ul pentru care încă mă
ținea pe lâng
ă el era ca
să î
și demonstreze c
ă era foarte bun la magie.
—
Nu o să spunem nimic. Daphnis, nu suntem ni
ște bârfitori.
—
Darko, aici nu e vorba despre bârfă. Ce o să se întâmple când o să ne sune unul di
ntre
spirituali
și o s
ă ne întrebe cum merge? Sau mai rău, dacă cer o întrunire în Larix ca să vadă cum
se descurcă?
Brusc, am sim
țit cum toat
ă culoarea mi se scurge din obraji. Până
și Darko t
ăcu pentru
câteva clipe.
—
Simplu, rânji Dark
o. Min
țim ca pân
ă acum.
—
Idiot mai e
ști.
Daphnis î
și lovi fruntea cu podul palmei.
—
Cel pu
țin
eu am o idee, se apără Darko
.
Văzându
–
i pe cei doi, mă sim
țeam dintr
–
o dată tare fericită că nu aveam o soră sau un frate.
Larix e locul de întâlnire al spiritualilor, un loc fermecat, ascuns ochilor omene
ști. Era cel
mai super
b
loc pe care îl văzusem vreodată
și, chiar dac
ă nu aveam să recunosc asta niciodată,
îmi doream al naibii de mult să mă întorc acolo. Spirituali
din toate păr
țile se reuneau acolo ori de
câte ori se întâmpla ceva important sau când apărea câte un nou spiritual nexperimentat, a
șa ca
mine, care riscă să fie descoperit. Noi eram novici
și în cadrul reuniunii se alegeau îndrum
ători
pentru spiritualii
cei noi. Gemenii au fost ale
și s
ă fie îndrumători mei. Treaba lor era să mă ajute
să îmi controlez puterea
și s
ă mă informeze despre lumea
noastră
. Odată ce ajungeam stăpâni pe
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
18
puteri, novici erau din nou chema
ți în Larix unde erau
su
pu
și unui test
,
pe car
e îl treceau doar
dacă erau capabili să
–
și controleze puterea. Dup
ă aceea novicii alegeau dacă păstrau legătura cu
ceilal
ți spirituali sau pur și simplu alegeau s
ă se piardă printre mundani. Însă nu erau lăsa
ți s
ă
plece a
șa ușor, întâi trebuia s
ă depună un
jurământ de tăcere. Nimeni nu trebuie să afle despre
noi.
M
–
am trezit ridicând indiferentă din umeri.
Ade
vărul era că mă sim
țeam
înfrico
șat
ă.
Auzisem diverse pove
ști despre oamenii
obi
șnuiți care pot vedea
aurele, dar eram sigur
ă
că
nu
eram atât
de
„
norocoasă
”
încât să văd
aure
și s
ă fiu
și spiritual.
Daphnis mă privea
de parcă încerca să mă străpungă
și s
ă descopere ce era în neregulă cu
mine.
― A
sta înseamnă că mă transformă într
–
un super spiritual pe lângă voi? Am zâmbit
de
parcă nu ar fi fost mare lucru.
Era posibil ca ceilal
ți spirituali s
ă
știe cum s
ă mă ajute, dar asta
însemna să renun
ț la gemeni și s
ă primesc noi îndrumători.
Și întotdeauna novicii își urmau
îndrumători, a
șa cum eu îmi schimbasem liceul pentru intern
atul ăsta de fi
țe. Nu voiam s
ă mă
mut în altă parte
și, s
ă
fiu sinceră, nu îmi doream
al
ți îndrum
ători. Mă obi
șnuisem cu gemenii,
chiar dacă fiecare zi petrecută lângă Daphnis însemna să trec peste orgoliul meu
și s
ă
–
i suport
aerele de
șef.
Darko
sări din pat, netezindu
–
și cutele tricoului alb ce
–
i făcea pielea mai palidă ca de obicei.
―
Probabil există o explica
ție pentru asta în Grimoar, oft
ă el trecându
–
ș
i mâna prin părul
blond
de culoarea zăpezii
.
Credeam că oamenii ajung la culoarea
asta doar după ce trec de un
anumi
t prag de vârstă
sau cu ajutorul vopselelor. Cu părul alb
și ochii albaștri ca de gheaț
ă,
înfă
țișarea gemenilor m
ă trimiteau cu gândul la zilele geroase de iarnă. De fapt, dacă iarna ar fi
fost o persoană cu siguran
ț
ă ar f
i arătat ca gemenii.
―
Dar nu
știm unde e. Daphnis își încreți fruntea, b
ătându
–
și buzele cu degetul ar
ătător.
Știam c
ă
Grimo
arul era un fel de jurnal al vrăjitorilor. Înainte să aflu ce sunt, îmi omoram timpul
citind căr
ți fantasy și știam c
ă jur
nalele vră
jitoarelor erau pre
ț
ioase,
ascunzând secrete
ș
i
vră
ji
puternice. Dar Grimoarul de care vorbea Daphnis era special.
Era Grimoarul lui Seramis
, una din
cele mai puternice vrăjitori care a existat vreodată.
Făcuse lucruri
greu de închipuit. Însă nu
vedeam
cum mă poate ajuta acel jurnal. Î
l auzisem pe Daphnis
vorbind de multe ori despre el
ș
i
părea obsedat de gă
sirea lui.
—
El de
ți
ne răspunsurile, zise Daphnis
.
Acolo trebuie să explice ce s
–
a întâmplat cu to
ți
vrăjitori. Nu se poate ca acei n
emernici să fie singuri responsabili pentru dispari
ția lor.
Uram magia
și tot ce ținea de ea, îns
ă asta nu era de ajuns să îmi blocheze sentimentul de
revoltă la gândul că semenii mei
au suferit în trecut.
Istoria neamului nostru a fost scrisă
cu
sânge.
Iar noi, spirituali, eram obliga
ți s
ă păstrăm secretul despre adevărata noastră natură pentru
ca istoria să nu se repete.
Orgoliul meu
nu mi
–
a dat voie să dau glas nelini
ștei din mine, ci am spus ironic:
― P
ăi
mult noroc cu asta.
Mă cam îndoiesc că o să găsească cineva un jurnal de pe vremea
când electricitatea nici nu exista.
―
Sunt de acord cu Aissa,
m
ă
aprobă Darko. Cel mai probabil s
–
a deteriorat în timp.
―
Am în
țeles, capul vostru e plin cu t
ărâ
țe. Grimoar
ul e protejat de magie. Nimeni nu îl
poate distruge, spuse înflăcărat Daphnis
și mi
–
am dat seama că era dispus la orice doar că să pună
mâna pe Grimoar.
Văzându
–
l a
șa
mi
–
am dat seama că exista o posibilitate să aflăm adevărul. Dispari
ția
vrăjitor
ilor
și apariția spiritualilor era înv
ăluită în mister. Prea pu
ține lucruri se știau despre
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
19
spirituali, dar cel mai mult mă frământ
a de ce magia mea era diferită.
Vedeam aurele
dintotdeauna
și, nu știu cum, înv
ă
țasem s
ă citesc oamenii în func
ție de culoare
a care predomina.
La fel ca a mea, aurele gemenilor erau aurii.
―
Întortocheate
s
unt căile magiei, spuse Darko ca
și cum mi
–
a
citit gândurile. După o
secundă am realizat că el chiar făcuse asta.
L
–
am privit furioasă.
―
Ei bine
, dacă există o
șans
ă, cât de mic
ă fie ea, ca să găsim Grimoarul
vreau să ajut, am
zis, privindu
–
i hotărâtă pe gemeni.
―
Mai bine nu î
ți face speranțe, mi
–
o tăie Daphn
is. A
cum tot ce contează e ca
tu să ob
ții
control asupra puterii
tale
înainte s
ă mai afle
și altcineva despre noi. Daphnis nu m
ă iertase
pentru că îi spusesem adevărul lui Aimee despre noi. Încă mă mai dureau urechile de la cât
țipase
atunci
.
―
Dacă nu o să pot să îmi controlez niciodată puterea?
Era
o posibilitate pe care
o luasem
în calcul, chiar dacă nu îmi plăcea cum suna.
―
Imposibil. Darko clătină din cap. To
ți spiritualii ajung la un momendat st
ăpâni pe
puterea care îi e dată. Unele puteri sunt mai puternice ca alte
și probabil de aceea îți ia atât de
mult. C
eea ce faci tu nu e u
ș
or deloc.
―
Da, dar nici unui spiritual nu i
–
a
luat atât de mult.
Daphnis, ca de obicei, îi plăcea să mă
scoată din sărite.
Și îi ieșea de fiecare dat
ă!
Încruntată, l
–
am privit cum cotrobăia prin dulap
de unde scoas
e o cutie
.
―
Suntem gata
de treabă? F
lutură într
–
o mână o cutie veche de bijuterii.
Urma partea pe care o uram cel mai mult. Viziunile. Sau cel pu
țin asta așteptau gemenii din
partea mea.
Nu puteam descrie exact ce era magia. O
sim
țeam, dar nu reușeam s
ă ajung cu adevărat la
ea. Pentru asta aveam nevoie de o legătură, ca un fel de punte între mine
și
magie. Uneori
asemănam magia cu
un foc ce arde mocnit în străfundurile fiin
ței mele, așteptând oportunitatea
p
erfectă de a exploda
.
Și ieșea în scântei mici
când mă a
șteptam mai puțin
,
stârnită de energia pe
car
e o primeam cu fiecare atingere
.
Puterea mea era o combina
ție între clarviziune, care îmi
permitea să văd în trecutul, prezentul
și viitorul
oamenilor,
și psihometrie
–
de car
e să fiu sinceră
nu auzisem până de curând
–
f
iind capabilă să culeg „informa
ț
ii” despre o persoană prin
intermediul unui obiect cu care a fost în contact. Oamenii î
și impregn
ă obiectele cu energie fără
să aibă habar de lucrul ăsta,
și care poate fi citit
ă
doar printr
–
o simplă atingere
Doar atingând
obiectele îmi pot da seama cui i
–
a apar
ținut și ce leg
ătură
a avut c
u posesorul. Sună floare la
ureche, însă
partea dificila e
ra că nu
î
mi pot contro
la puterea. Viziunile nu imi veneau atunci
când imi doream eu,
apar pe nea
șteptate. Iar asta m
ă
pune
a în pericol de a fi descoperită
.
―
Haide, mă îndemnă Daphnis
pe acela
și ton t
ăios.
A
m luat cutia de la el, întorcând
–
o pe
toate păr
țile
. Era simplă
,
din lemn în
chis,
având
desenat pe capac flori de l
iliac,
nu mai mare de două palme
și
închisă cu un lacăt arg
in
tiu.
Am
zdrăngănit
–
o la ureche
și singurul zgomot era f
ăcut de lacătul ce se lovea din lemn. Înăuntru era
goală.
Nu
știam de unde f
ăceau gemenii rost de atâtea obiecte pentru că în aproape fiecar
e noapte
lucram
cu diferite obiecte.
C
on
știent
ă că nu aveam să reu
șesc nici de data asta
, am lăsat panica să mă cuprindă
.
Avusem d
oar două viziuni de când eram
la Addergoole. Una spontană
și alta pe care o reușisem
să o ob
țin dup
ă multe nop
ți de p
ractică.
―
O să ai parte de o surpriză, zise Darko
,
mustăcind.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
20
În mijlocul camerei crease un cerc din candele aprinse. Am pă
șit în el și m
–
am lăsat pe
genunchi, a
șezând cutia în fața mea f
ără să îmi iau mâinile de
pe ea. Sim
țind energia
cum
vine în
valuri spre mine
și îmi gâdila buricele degetelor, am fost tentat
ă să
–
mi retrag mâinile. Dar m
–
am
opus impulsului.
Cutia apar
ținuse unei persoane care acum era decedat
ă.
Știam asta, nu știam
cum, dar pur
și simplu știam.
―
Nu uita, îm
i atrase Daphnis aten
ția, privi
rea cazându
–
mi pe degetele lui încle
ștate
.
Relaxează
–
te, reglează
–
ți respirația și ridic
ă bariera care te împiedică să ajungi la magie.
Am
încuviin
țat din cap, dar
eu nu aveam răbdarea necesară unei medita
ții. Gemenii insista
u că era
singurul mod de a ajunge la magie.
Daphnis stinse
veioza
.
Dormitorul arăta
altfel
în lumina mieroasă
provenită de la candele
, iar umbrele noastre se
întindeau pe pere
ți și tavan. Lumina se r
ăsfrângea asupra amuletelor de la gâtu
l gemenilor.
Amulet
a
lui Darko îi stătea fix pe baza gâtului, confec
ționat
ă din piele ecologică
și în mijloc era
prinsă o piatră de culoarea Soarelu
i
. Culoarea viol
et din piatra
lui Daphnis era
înjumătă
țit
ă
de o
linie aurie verticală. Eu nu aveam o amuletă
ș
i mă întrebam când aveam să primesc
și eu una
.
Privirea mustrătoare pe care mi
–
o aru
ncă Daphnis că zăboveam îmi lăs
ă
întrebarea pe buze,
nerostită.
Gemenii păstraseră după aceea distan
ța faț
ă de mine. Erau undeva în dreptul ferestrei în
timp ce
eu stăteam cu spatele la ei. Dar mi
–
l închipuiam pe Darko coco
țat pe pervazul lat, cu un
genunchi îndoit în sus spre tavan
și cu cel
ălalt picior atârnând, gândindu
–
se, cel mai probabil, la
serialul lui preferat. Daphnis stătea rezemat de perete, cu gambel
e încruci
șate și cu mâinile la
piept, privindu
–
mă sceptic.
Aparent, ceea ce aveam de făcut era u
șor. S
ă mă eliberez de gândurile
și preocup
ările
interioare
și s
ă
–
mi canalizez aten
ția asupra energiei pe care o primeam de la cutie. Primii pași
era
u întotdeauna u
șor de f
ăcut, mi
–
am închis ochii
și mi
–
am înlăturat gândurile, în special pe cele
negative. Apo
i o imagine tremurătoare începuse
să prindă contur în mintea mea. M
–
am agă
țat de
ea, concentrându
–
mi toată aten
ția asupra ei. Culori calde și râse
te
îmi umplse
mintea.
Brusc,
imaginea se estompase
ș
i
am devenit con
știent
ă de tot ceea ce mă înconjoară,
de prezen
ța
gemenilor a căror priviri îmi sferdeleau spatele. Mirosul lor amestecat cu cel de colonie.
Zumzetul din hol. Pa
șii. Râse
tele. Totul devene
a mai intens.
„
Concentrează
–
te, Aissa.
”
îmi răsună o voce în cap.
Și
nu era con
știința mea. Vocea din
capul meu îi apar
ținea lui Darko Damance.
„
Te distrage vocea mea, a
șa
–
i?
”
Tot calmul me
u mi
–
a
fost înlăturat,
lăsând loc furiei.
―
Nu p
ot să mă concentrez când tu umbli prin mintea mea.
Mi
–
am luat mâinile de pe cutie
și m
–
am răsucit spre gemeni, rupând astfel legătura firavă pe care reu
șisem s
ă o creez cu energia
cutiei. Cu o privire l
–
am scurtat pe Darko, care avea pe buze un zâmbet neru
șinat, tipic lui.
Darko Damance
era telepat.
Și
avea obiceiul să umble fără ru
șine prin mintea omului.
Recunosc, în timpul orelor era amuzant să vorbim fără să
nu
ne audă nimeni
. În afara orelor
găseam lucrul ăsta ca pe o invadare a intimită
ții.
―
Nu e el de vină, ci tu, mă certă cu asprime în glas Daphnis.
Faci totul în a
șa fel încât s
ă
ne sco
ți din minți. Te
–
am ur
mărit
și nu te
–
ai concentrat de
loc.
Nu îmi plăcea să recunosc, dar
geamănul avea dreptate. Nu mă puteam concentra pentru mult
timp. Lucrurile din jur îmi
atrăgeau aten
ția și m
ă smulgeau din viziuni înainte să apuc să le clarific. Doar când viziunile erau
spontane nu puteam să la controlez sau să le opresc, atunci eram trasă cu for
ța din lumea mea
și
pă
șeam în lumea altcuiva.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
21
―
Nu
în
țeleg
de ce te
–
a ales magia tocmai pe tine
, continuă el
.
Cuvintele lui îmi
adus
e
o împunsătură neobi
șnuit
ă în piept. Dacă învă
țasem ceva pân
ă în
acel momen
t era că, magia e
cea care
alegea. Nu se învă
ța
sau fura
. Ori veneai pe lume
la pachet
cu ea ori nu. În mod indirect
, Daphnis îmi spunea
că nu eram
demnă de magie.
―
Poate ai dreptate. Poate că nu merit magia. Dar ai uitat ceva, eu nu mi
–
am dorit niciodată
să fiu ca voi.
Inima părea să
–
mi bată direct din urechi.
Mă aprindeam foarte u
șor
. Nu
îmi dădusem s
eama
cât eram de furioasă până în clipa în care umbra s
–
a desprins de întuneric, cu ochii sângero
și
scânteind.
―
Nu mă băga
ți în seam
ă, rosti
umbra
, zburând în jurul meu
și al gemenilor. Sunt aici
pentru
ospă
ț.
Bu era un om
–
umbră. El apărea doar când emo
țiile m
ă cople
șeau atât de mult încât îmi
tulburau gândirea. Iar el, ei bine, se hrănea cu ele.
Era un lucru destul de rar ca un om
–
umbră să
înso
țeasc
ă un spiritual.
Dar deja eram obi
șnuit
ă ca mie
să mi se întâmple toate ciudă
țeniile.
―
Nici măcar nu te străduie
ști, replic
ă Daphnis. E
ști la fel de incapabil
ă pe cât e
ști s
ă
–
ți
controlezi stările.
—
Hmm, uite cine s
–
a găsit să îmi arunce în fa
ț
ă că nu pot să îmi controlez stările.
M
i
–
am reprimat furia
,
învârtind inelul a
ntistres de pe degetul arătător
și uitându
–
mă în jur,
de parcă lucrul ăsta ar fi putut să mă ajute. Camerele la indigo ale internatului mă deprimau.
Mobilate
cu
două paturi de câte o persoană,
a
șez
ate în par
alel,
având lângă ele
două mese de
lucru
prinse în perete
,
o canapea crem lângă fereastră
ș
i un singur dulap de haine
–
asta era
teribil. Camerele aveau baie proprie, mică ce
–
i drept. Lipsa ceasului vechi din perete cu greută
ți
kienzle
și a hainelor împr
ă
ș
tiate ale lui Aimee
,
erau singurele lucruri care trădau faptul că nu mă
aflam în camera mea.
―
Las
–
o mai moale, frate! De curând a aflat de ce e capabilă
și sunt sigur c
ă într
–
un timp
scurt o
să ne uimească, interveni Darko
și de aceea el era geam
ănul meu preferat.
―
Plec, i
–
am anun
țat. Și iau asta cu mine. Le
–
am făcut semn spre cutie.
Eram pe punctul de a ie
și când Darko zise:
―
Vin cu tine. Î
și puse o mân
ă de după gâtul meu, prinzându
–
mi părul,
și cu cealalt
ă îmi
desc
hise u
șa.
―
Știi c
ă Daphnis reac
ționeaz
ă a
șa doar pentru c
ă vrea să te ajute, nu?
mă întrebă el când
am ie
șit în hol.
―
Știu, am morm
ăit
,
întorcăndu
–
le privirile celor care se holbau la noi
. D
ar nu ar muri daca
ar înceta să mai facă ex
act ca un nenorocit de profesor.
El clătină apreciativ din cap.
―
A
șa e el. Vrea ca
totul să fie perfect.
Ce se întâmplase
în camera gemenilor mă lăsase cu un gust amar. Îmi doream să
–
i
demonstrez lui Daphnis că se în
ș
ela. Făc
eam tot ce îmi cerea
, dar puterea refuza să
–
mi apară când
îmi doream. Ca spiritual era necesar să
știi s
ă
–
ț
i controlezi puterea. Darko reu
șe
a să intre
și s
ă
iasă din mintea
oamenilor când î
și dorea. Faptul c
ă nu re
u
șeam s
ă
–
mi controlez puterea
–
pe
lângă c
ă era o ru
șine printre spiri
tuali
–
reprezenta un pericol de a fi descoperită.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
22
Ur
c
am treptele spre etajul meu când lanterna din mâinile
lui Elian
mă orbi. Întâi lumin
ă
fa
ța
mea apoi pe
cea
a lui Darko.
―
Nu în
țeleg de ce îți p
ierzi timpul cu ciudatul
ăsta
.
Elian, unul dintre cei mai populari elevi ai internatului
și un tip extrem de
arogant, î
și
făcuse un obicei
din a ne face vi
a
ța imposibil
ă mie
și gemenilor.
El
se opri cu o treaptă mai sus ca noi. Sprijini
peretele cu umărul
și își încruciș
ă gambele.
Părul negru
–
tăciune îi cădea în
bucle largi
până la nivelul bărbiei, arătând ca unul din acei
cântăre
ți de rock.
Însă aici se opreau asemănările între el
și un star rock. Hainele lui erau mult
prea preten
țioase
,
chiar
și în glasul lui se simțea o not
ă de superioritate.
―
Ciudatul ăsta e o companie mult mai
plăcută ca tine, replică Darko.
Elian abia dacă îl privi pe Darko.
—
A
șa e? Chiar te distrezi cu tipul
ăsta, Blue Moon?
Îh. Uram alintul acela
și nici nu eram prea sigur
ă de ce îmi spunea a
șa.
Am rămas tăcută. Cuvinte acide îmi stăteau pe buze, dar nu am reu
șit s
ă le dau glas. Îmi
sim
țeam gura încleștat
ă
și inima mi se zb
ătea dureros în piept.
Elian luă
tăcerea mea drept răspuns, desenându
–
și un z
âmbet sfidător în col
țul gurii.
—
A
șa ziceam și eu. Aici se întâmpl
ă ceva ciudat. Te amenin
ț
ă cu ceva gemenii zăpezii?
Po
ți s
ă ai încredere în mine, Aissa.
Mă provoca
. Chiar
și în întuneric reu
șeam s
ă deslu
șesc verdele tulbur
ător din ochii lui.
Și
pentru o clipă îmi trecu prin cap că a
ș putea s
ă
–
i spun ce se întâmplă. Iar în cealaltă clipă m
–
am
mu
ștruluit pentru c
ă mă gândisem la a
șa ceva. De ce aș fi vrut s
ă
–
i mărturisesc lui Elian ceva? Nu
îmi
p
lăcea de el. Nu îmi plăcea cum
mă sim
țeam sub privirea lui, rușinat
ă, de parcă a
ș fi fost
goală.
La mama naibii
, mi
–
am spus. Nu în
țelegeam cum el reușea de fiecare dat
ă să mă facă să
mă simt atât de transparentă în fa
ța lui.
―
Hei british boy! N
u ai altceva de făcut? Nu e ora ceaiului pentru tine sau ceva de genul?
spuse Darko
și eram sigur
ă că î
și d
ăduse seama de cum mă sim
țeam. Deveneam agitat
ă în
preajma lui Elian
și niciodat
ă nu eram eu cea care îi întorcea replica, întotdeauna era unul dintr
e
gemeni.
Elian
murmură o înjurătură în limba lui
și dac
ă nu a
ș fi știut ce spune, aș fi
rămas fascinată
de accentul
britanic.
—
La fel
și ție,
îi ră
spunse Darko, râzând pe înfundate
.
Elian trecu printre noi, despăr
țindu
–
ne.
Darko izbucni în râs, luându
–
mă înapoi de gât.
―
E gelos. Pe mine.
L
–
am înghiontit în umăr.
―
Încetează
.
Patru
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
23
În cameră am avut parte de o surpriză. Mă a
șteptam s
ă
–
i găsesc pe Aimee
și Dan într
–
un
moment
romantic, în schim
b
cei doi se certau.
Hainele
dezordonate de pe ei îmi dădură
de în
ț
eles
că cearta asta începuse de curând. Părul ro
șcat a
l prietenei mele cunoscuse zile
sau
,
în cazul ăsta
,
nop
ți mai bune.
Îl
ținea prins într
–
un coc de unde
șuvițele i se
revărsau peste chip ca o cascadă în
flăcări.
Instinctul fu cel care mă aduse între Aimee
și Dan, fiind gata s
ă folosesc cutia de bijuterii
dacă era nevoie. Printre
șuvițele c
ăzute pe fa
ț
ă, am văzut sprâncenele vopsite ale prietenei mele
ridicând
u
–
se în sus, parcă întrebându
–
mă ce naiba făceam. Nu eram tâmpita ca să nu îmi dau
seamă că Aimee voia să aranjeze lucrurile de una singură.
Ignorându
–
i, mi
–
am făcut loc printre ei, am l
ăsat cutia de bijuterii pe masa de lucru
și m
–
am
ascuns sub m
oliciunea plapumei.
Mi
–
am pus perna pe cap
, sperând să adorm. Însă
când lucrurile
dintre cei doi au degenerat, m
–
am s
il
it
să îmi
țin ochii deschiși.
Chiar dacă Aimee nu î
și dorea s
ă
intervin, nu aveam de gând să o las să
–
l înfrunte singură pe Dan. O singur
ă privire asupra aurei
lui îmi dădu fiori. Se schimbase. Era de un ro
șu brun.
―
Nu pot să cred că mi
–
ai făcut asta, Aimee.
Vocea smiorcăit
ă
a lui Dan mă făcu
se
să dau perna
la o parte
și s
ă privesc mai bine, fără să
mă obosesc să mă as
cund
.
―
Ce
ți
–
am făcut? îi imită ea tonul jalnic. Te
–
am făcut să te sim
ți bine. Ai fi fost considerat
încă un poponar dacă nu te
–
ai fi culcat cu mine
.
Aimee
afi
șa un aer degajat
, sprijinind peretele cu
umărul. Ea îi aruncă acea privire care spune
a
„
Am terminat
–
o cu tine
”
.
―
O să mi
–
o plăte
ști.
I
ndiferentă la amenin
ț
ări
lui Dan,
Aimee î
ș
i flutură mâna
prin fa
ț
a lui
.
―
Bine, bobocule. M
–
ai plictisit, spuse
și își duse mâna la gur
ă, căscând.
Și
în acel
moment, Dan î
ș
i înc
urcă
mâinile în părul ei.
Fără să
șov
ăiesc, am
țâșnit de sub plapum
ă
și l
–
am apucat pe Dan de spatele tricoului mov,
îndepărtându
–
l de Aimee.
―
Ai înnebunit? am
țipat c
ătre el.
Aimee
ț
ipă
la rândul ei
, cu
ochii
umplu
ți
de lacrim
i.
Șuvițe roșcate ieșeau printre degetele
încle
ștate a
le
lui Dan.
―
Pleacă! i
–
am
cerut
.
Dan se dădu cu un pas înapoi.
―
Cred că mai rămân pe aici.
Nervii mei
și așa zdruncinați erau ac
um pe cale să explodeze
.
Aimee
se făcu
se
nevăzută
ș
i
ceva îmi spunea că se
închisese
în baie, lăsându
–
mă pe mine să mă ocup de gunoaiele ambulante
pe care le lăsa
în urmă
.
Foarte bine!
―
Dan, pleacă de bunăvoie.
Nările mi se dilatase
și inspiram aerul cu nesaț. I
–
am s
im
țit prezența lui Bu în jurul meu, dar
nu m
–
am deranjat să
–
l privesc.
El era mereu prezent când lucrurile păreau să
–
mi scape de sub
control.
―
Și ce o s
ă faci dacă nu vreau? veni replica lui de copil de grădini
ț
ă.
Ce a
ștept
ări puteam să
am de la un băiat de cincisprezece ani? Chiar dacă era cu doi ani mai
mic ca mine, era cu mult mai înalt.
Am deschis u
șa și i
–
am făcut
semn să plece.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
24
― A
i
s
sa, e
ști la fel ca Aimee. Te
–
am urmărit într
–
o seară
și am v
ăzut că te
–
ai fu
ri
șat în
camera
gemenilor. Deci
zvonurile sunt adevărate. Cu care dintre ei doi
ți
–
o tragi? Stai, nu îmi
spu
ne.
Ți
–
o tragi cu amândoi.
Pot să mă alătur
și eu?
Dan izbucni în râs.
Eram
șocat
ă. Nu puteam să cred că Dan, pe care îl simpatizasem până acum câteva min
ute,
îndruga toate acele lucruri.
―
De ce? Stai, nu îmi spune. Vrei să iei lec
ții ca data viitoare s
ă
știi s
ă o satisfaci pe
Aimee. Am auzit de performan
țele tale, i
–
am râs în fa
ț
ă
, trecând rapid peste
șocul provocat de el
.
Oh. A
șa e, nu o s
ă ma
i existe nici o dată viitoare pentru tine.
―
Și tu o s
ă mi
–
o plăte
ști, mârâi, împungându
–
mă cu degetul arătător în piept.
―
Vezi să î
ți faci o list
ă să nu ui
ți
,
i
–
am răspuns, făcându
–
i încă o dată semn spre u
ș
ă. De
data asta nu se mai o
puse. Plecă, lăsând în urmă un lung
șir de înjur
ături. Eram sigură
că pe unele
le inventase pe loc
.
―
Apropo, te ba
ți c
a o fată, am strigat
.
Aimee ie
și la auzul ușii închizându
–
se, cu părul despletit
și frumos piept
ănat într
–
o cărare pe
o parte.
―
Să nu mai ie
și cu boboci, am avertizat
–
o, aruncându
–
mă pe pat.
―
Nu o să mai fac gre
șeala asta, m
ă asigură ea, urmându
–
mi exemplul.
Dădu la o parte
cuvertura crem
și se cuib
ări sub plapumă, stând pe o parte, cu fa
ța spre mine
.
―
De ce a reac
ționat așa?
―
I
–
am recunoscut
că
l
–
am
în
șelat, r
ăspunse ea, non
șalant
ă
.
Rela
țiile ei nu durau mai mult de câteva zile.
―
De ce nu te implici într
–
o rela
ție serioas
ă?
M
–
am întors pe burtă
,
cu m
âinile împreunate sub bărbie.
―
Nu s
–
a născut
băiatul care să mă merite
, râse ea. În fine, cum au mers cu… făcu o pauză,
mutându
–
și privirea de la mine la cu
tia de bijuterii de pe masa de lucru
și ap
oi iar la mine.
Cand
veneam cu lucruri de
la gemeni in camera era clar ca nu reusisem.
Nu te descuraja
, spuse, punând
toată încrederea ei în cele trei cuvinte.
Prima oară când am aflat că urma să împart camera cu încă o fată, m
–
am sim
țit de parc
ă
cineva mi
–
a tras
un
șut în fund.
Și apoi
au urmat zvonurile despre ea
care mă făcuseră să urăsc
și
mai mult ideea unei colege de cameră.
Dar în clipa
în care am cunoscut
–
o nu a fost
deloc cum îmi
imaginasem. Nu purta jartiere, fusti
țe scurte, p
ăr blond
platinat
și ondulat, ori buze roși.
În
ziua
aceea
r
adiase într
–
o rochie verde vaporoasă, ce
–
i scosese delicat calită
țile fizice în evidenț
ă. Părul
ei care se încadra perfect în compara
ția
„
ro
șu ca focul
”
i se revărsa cu două palme peste umeri, cu
bretonul filat. Mă întâmpinase cu o îmbră
țișare, mul
t prea
lungă
și
drăgăstoasă pentru gustul meu.
Zvonurile despre ea
–
nu toate
–
se dovediseră a fi adevărate. Îi plăcea să se folosească de
băie
ți. Și într
–
o zi, când mă sufocase într
–
o nouă îmbră
țișare, am înțeles de ce se purta așa. F
ără
să
–
mi
doresc, am văzut imagini tulburătoare din copilăria ei. Aimee Helmut, născută dintr
–
un tată
f
rancez
și o mam
ă româncă, fusese
neglijată de proprii părin
ți, pân
ă când la paisprezece ani au
înscris
–
o la internat. Aimee căuta afec
țiune în fiecare b
ăiat
și oda
tă ce o primea se debarasa de ei
a
șa cum f
ăcuse părin
ț
i
i ei cu ea. De multe ori prefera să rămână în vacan
țe aici decât s
ă meargă
acasă.
Faptul că îi
știam secretul
mă
împins
ese
să
–
i mărturisesc secretul meu
și nu a fost deloc
surprinsă când a aflat că nou
a ei
colegă de cameră e o altfel de vrăjitoare
.
„
Știam eu.
Supranaturalul există
și doar cei ignoranți refuz
ă să creadă într
–
o for
ț
ă superioară lor.
”
Reac
ționase ea, entuziasmat
ă.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
25
După o oră în care m
–
am zvârcolit în pat, sucindu
–
mă pe toate păr
țile, mi
–
am dat seama că
somnul nu avea să apară a
șa ușor. Gândurile m
ă
țineau treaz
ă. Pentru o singură noapte se
întâmplaseră prea multe. Aimee adormise îndată ce am stins lumina
veiozei
și eram invidioas
ă pe
somnul ei adânc. M
–
am for
țat s
ă
–
mi închid ochi
i, gândindu
–
mă la lucruri drăgu
țe care m
–
ar putea
ajuta să dorm. Nu a func
ționat și m
–
am ridicat în
șezut, privind st
ăruitor cutia de bijuterii. Ceva în
legătură cu ea mă nelini
ștea. Îns
ă nu aveam de gând să aflu acum ce. Acum îmi doream să fac
altceva. Să
merg la lac
.
Împingând plapuma spre marginea patului
cu picioarele
, am coborât din pat, mergând tiptil
spre dulap. Mi
–
am scos geaca de piele pe care am tras
–
o peste bluza de pijama, albă cu dunguli
țe
albastre.
Ș
i mi
–
am luat boancii
în picioare.
Nu îmi făceam griji că cineva m
–
ar putea vedea
costumată a
șa, mai erau doar trei ore pân
ă când începeau cursurile
și deja lucrurile se
lini
ști
seră
pe coridoarele căminului
.
Cum nu aveam nici cea mai mică
șans
ă să mă strecor pe u
șa principal
ă de la
parter, m
–
am
oprit pe coridorul de la etajul unu, înaintând spre fereastră. După ce m
–
am asigurat că nimeni nu
mă văzuse, am deschis fereastra
și m
–
am împins în mâini ca să ajung pe pervazul care mi se părea
mult prea înalt. Distan
ța pân
ă la sol nu era fo
arte mare
și am s
ărit înainte să apuc să dau
înapoi.
Am aterizat pe genunchi,
cu mâinile
înfipte în iarba umedă
. Câteva înjurături îmi stăteau pe limbă
când am văzut că îmi mu
rdărisem pijamalele
. Eram sigură că nu mai scăpam de petele acelea.
Păcat! Îmi pl
ăceau acele pijamale.
Inspirând aerul rece de afară,
sim
țeam cum corpul mi se detensioneaz
ă
și mintea mi se
limpeze
ște. Chiar ce aveam nevoie.
Împrejurimile internatului erau luminate de lămpile care aveau o formă interesantă de
ghiocel
.
Am ocolit internatul prin spate, mergând pe aleea pavată
ce conducea spre lac.
În spatele meu se înăl
ța cl
ădirea Addergoole, tăindu
–
i răsuflarea oricui. Îmi imagina
m lilieci
și corbi zburând într
–
un cerc în jurul turnurilor
și perechi de ochii s
ticlo
și privind de la ferestrele
în formă de arcadă, însă când mi
–
am întors capul spre ea nu am văzut nimic din ce îmi
imaginasem. Clădirea încă reu
șea s
ă
–
mi trimită fiori reci pe
șira spin
ării. I
–
am întors spatele
și am
continuat să merg spre lac, alunecâ
nd de pe alee pe vegeta
ția uscat
ă ce se sfărâma sub pa
șii mei.
F
runzele
copacilor
se scuturaseră, dând de lucru oamenilor de servici. Câteva greble zăceau prin
iarbă
și mi
–
am ridicat sprâncenele surprinsă că nu m
–
am împiedicat de ele.
Dincolo de
lac, ascuns printre copaci
, se afla căminul profesorilor.
O clădire pe două etaje
din piatră
, cu turnule
țe pe exterior. Cl
ădirile internatului reprezentau o combina
ție de stiluri
arhitecturale
și toate p
ăreau scoase dintr
–
un film cu tematică medievală. Mai
degrabă aici părea
casa lui Dracula
și nu Castelul Bran.
Lacul, de forma unei oglinzi,
nu avea o suprafa
ț
ă foarte mare
și, din câte auzisem,
era
destul de adânc ca să î
nghită pe cineva nepriceput la
înot
, cineva a
șa ca mine. În jurul lui erau
am
plasate câteva băncu
țe ș
i am ales una de lângă
o sa
lcie
, chiar dacă curentul era de două ori mai
puternic. Am dat la o parte frunzele căzute de pe bancă, obi
ș
nuindu
–
mă imediat
cu răceala
lemnului pe care o sim
țeam prin materialul subțire al pantalonilor de
pijama.
Mi
–
am strâns geaca
în jurul meu
și
,
lăsându
–
mi capul pe spate
, am
admirat
printre pletele sălciei sclipirea d
iafană a
stelelor. Iubeam natura
și îmi pl
ăcea, mai ales în nop
țile de var
ă, să îmi petrec serile afară. Îmi
plăce
a noua senza
ție de elibe
rare
și curând
am uitat de gemeni, magie, chiar
și de Dan și dramele
lui.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
26
Momentul meu de lini
ște nu durase
mai mult de câteva minute, tresărind la auzul unei voc
i
i
pe care nu mi
–
o doream să o aud prea curând.
―
Măi, măi, dacă nu e tocm
ai Aissa Gregor. De două ori într
–
o singură noapte. Să fie
noroc?
De ce tocmai el?
m
–
am plâns în sinea mea.
Elian
apăru în fa
ța mea, la fel de neprev
ăzut ca Bu. De fapt, dacă mă gândeam bine, aveau
multe lucruri în comun: amândoi erau e
nervan
ți și își f
ăceau apari
ția în cele mai neporivite
momente. Privirea îmi căzuse pe blugii lui
negrii
care
era
u la fel de murdări
ți
în genunchii ca
pantaloni mei de pijama
.
Si, uitandu
–
ma la hainele lui, si la cum arata ca scos din cutie, aproape
ca voi
am sa o iau la fuga.
Deci
,
nu eram singura care transformaseră fereastra
de la etajul unu
într
–
o porti
ț
ă de scăpare.
―
În sfâr
șit te g
ăsesc singură. Te
–
ai pierdut cumva de Castor
și Pollux?
întrebă el în
batjocură. Elian purta un palton bleumarin
trei sferturi, descheiat,
ce lăsa să se vadă medalionul
care atârna de un lăn
țișor de argint.
Mi
–
am înghi
țit nodul din gât, rugându
–
mă ca vocea să nu mă trădeze.
―
Nu stăm tot tim
pul împreună, am replicat tăios
a
șa cum sperasem,
vârându
–
m
i mâinile
înghe
țate
î
n
buzunarele de la geacă.
—
Serios?
Mimă el o expresie
șocat
ă.
Pentru că asta e si
ngura dată când te văd fără ei.
Am oftat.
―
Regulamentul internatului interzice ca elevii să iasă din cămin d
upă ora
de stin
gere.
Schimbă subiectul,
aruncându
–
mi o privirea de
genul t
e
–
am prins cu mâ
ța
–
n sac.
E
ra tâmpit?
Bineîn
țeles c
ă
știam regulamentul.
Directorul avuse grijă ca eu să găsesc în
prima mea zi aici un teanc de hârtii pe birou ce con
țineau regulile inter
natului.
A
ș fi putut s
ă le
ignor, dar totu
și cine are grij
ă ca tu să ai regulamentul chiar în dormitor asta înseamnă că î
și
dore
ște s
ă fie
și citit. Și cum în prima zi nu am avut cine știe ce de f
ăcut, am citit regulamentul.
Și
aproape că am sărit în sus d
e bucurie când am citit că nu aveam uniforme. Directorul nu î
și dorea
ca elevii lui să fie îmbrăca
ți la fel, precum niște clone. Ținuta trebuia s
ă fie decentă
și neap
ărat
trebuia să purtăm în piept, sau în cazul lui Elian pe e
șarf
ă, insigna cu emblema inte
rnatului.
Însă
entuziasmul îmi fuse rapid tăiat de regulile pe care trebuia să le urmăm. La trei pedepse erai
exmatriculat din internat,
și aici pedepsele erau greu de evitat.
―
Deci suntem doi care încalcă regulamentul, am răspuns, sec.
―
Se pare că avem mai multe lucruri în comun decât mi
–
am imaginat.
Zâmbi el arogant în
col
țul gurii.
După cele întâmplate, nu mai aveam puterea necesară să
–
l înfrunt
și pe el
.
Și o parte din
mine, pe care niciodată nu a
ș recunoaște
–
o, se temea
să fie singură cu el. Întotdeauna gemenii
fuseseră lângă mine sau cel pu
țin unul din ei. În felul
ăsta ne asiguram că nu o să existe viziuni
nedorite. Ei mă avertizaseră de
multe ori în privin
ța lui Elian
.
Daphnis se dăduse în tot timpul
ăsta peste cap ca
să
–
l
țin
ă pe Elian la distan
ț
ă de mine.
M
–
am ridicat de pe bancă
și
am pornit spre poteca dintre copaci
.
Elian
î
și potrivi pasul cu al meu.
―
Nu mă mai urmări. Ce e
ști tu, un psihopat?
Ochii lui verzi licăriră de amuza
ment.
―
Oferi pu
țin
ă aten
ț
ie acolo unde nu trebuie
și
oamenii au impresia că pot să
–
ți sar
ă în cap,
spuse
și își în
ăl
ț
ă
privire către cer. Sunt aici din acela
și motiv pentru care ești
și
tu. Aer. Uneori
simt că mă sufoc între pere
ții internatului
.
Mă simt de parcă a
ș fi într
–
o…
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
27
—
Colivie? m
–
a luat gura pe dinaine.
—
Exact. Mă privi el pe sub gene.
Gura mi se deschise larg. Elian
tocmai îmi făcuse o confiden
ț
ă?
Dintre to
ți elevii de la
Addergoole, Elian întotdeauna îmi
crease impresia că el se bucura cu adevărat că era aici.
Și da,
avea motive pentru care să
fie mul
țumit. Era monitorul
elevilor
și chiar profesorii îl priveau cu un
soi ciudat de respect amestecat cu venera
ție.
―
Hmm, am
făcut, oprindu
–
mă brusc
.
Deci aici vii
și îți plângi de mil
ă. Cine ar fi crezut că
domnul Popularitate se simte sufocat, credeam
ca
cei ca
t
ine au nevoie în permanent de aten
ț
ie ca
să supravie
țuiasc
ă.
Rânji la auzul cuvintelor mele, aruncându
–
mi acea privire care reu
șea
să provoace isterie
printre colegele mele. Însă pe mine reu
șea doar s
ă mă enerveze atitudinea lui de mare crai.
Am înc
ercat să
–
l ocolesc, însă
el mă prinse de cot înainte să apuc să fac măcar un pa
s. Mă
răsuci cu fa
ța spre el și
îmi dădu drumul
înainte să încep să protestez. După întâmplarea
neprevăzută cu Aimee, atât gemenilor cât
ș
i mie
ne
era frică de ce s
–
ar putea î
ntâmpla dacă
cineva mă atingea.
Viziunile apăreau în orice moment
și starea
în care intram când se întâmpla
nu
era tocmai
normală
.
―
Mă bucur că nu trăiesc din aten
ția ta, altfel aș fi fost mort pân
ă acu
m, zise el
.
Elian
era
mult mai înalt ca mine
și
mi
–
am ridicat privirea
spre el, întâlnindu
–
i ochii verzi
și lucioși ca dou
ă
p
ietre de smarald. Î
și prinse
părul într
–
o codi
ț
ă la spate
și, trebuia s
ă recunosc un lucru foarte
supărător mie, îi stătea foarte bine. Imediat am alungat acel gând din cap. Fizicul nu ave
a nici o
importan
ț
ă pentru mine
sau cel pu
țin asta îmi repetam în cap de fiecare dat
ă câ
nd eram atât de
aproape de
el.
Avea un corp atletic
și o în
ăl
țime impun
ătoare. Era un intimidant.
―
Dacă tot nu ai nevoie de aten
ț
ia mea, de ce
mă urmăre
ști? l
–
am înfruntat, sus
ținându
–
i
privirea.
Tăcu pentru o clipă
în timp ce
mă măsură
din cap până în picioare.
Un ghem dureros mi se
formă în stomac
sub privirea lui sferdelitoare
.
―
Cum să nu te urmăresc când, uită
–
te l
a tine,
și în pijamale ești sexy
. Î
și înclin
ă capul într
–
o parte, rămânând o vreme cu privirea asupra mea. Obrajii îmi ardeau ca două p
lite încinse
și
eram recunoscătoare întunericului că nu îmi trăda emo
ț
iile
.
―
Mai devreme ai spus că nu e
ști aici pentru mi
n
e, i
–
am amintit.
Zâmbetul arogant îi reveni în col
țul gurii.
―
Ți
–
ar plăcea să auzi asta, că sunt aici
pentru tine?
Doamne Dumnezeule.
―
M
–
ai plictisit, am oftat, uitându
–
mă spre lac. A
pa părea neagră ca
și cum s
–
ar fi
transformat în smoală
.
―
Nu în
țeleg. Eu te pli
ctisesc, dar gemenii nu o fac.
Atunci mi
–
am dat seama
.
―
Care e problema ta că îmi petrec timpul cu g
emenii? M
i
–
am înăl
țat sprâncenele în
a
șteptarea r
ăspunsului lui.
—
Nu are nici o logică. Ei doi au fost mereu retra
și, ca și cum ar ascunde ceva, spuse,
dându
–
mi ocol. Se apropia de adevăr,
însă m
–
am străduit să
–
mi men
țin expresia impasibil
ă. Apoi
ai apărut tu, continuă el pe un ton ironic, cea mai bună prietenă a lor. Am observat cum mă
prive
ște Daphnis când încerc s
ă vorbesc cu tine, de fapt el pare că încercă să
țin
ă pe toată lumea
la dist
an
ț
ă de tine. De ce?
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
28
Abia acum intelegeam de ce Daphnis imi spunea sa stau cat mai departe de ei. Elian nu se
numara printre acesti copii superficiali ai internatului, poate indeplinea unele conditii, insa era
suficient de destept incat sa observe unele l
ucruri pe care ceilalti nu le observa.
—
Elian, cred că e târziu pentru tine
și lipsa somnului te
–
a afectat serios.
—
Nu, nu, nu, îmi flutură mâna prin fa
ț
ă. Ceva e putred aici.
—
Păi da, creierul tău s
–
a atrofiat. A
șa se întâm
plă când nu îl folose
ști.
Fa
ța lui frumoas
ă se schimonosi.
—
Vorbesc serios, Aissa. El veni periculos
de aproape de mine. Te amenin
ț
ă
cu ceva?
Știi
că po
ți s
ă îmi spui. Sunt monitorul elevilor
și dac
ă ai probleme, vreau să te ajut.
Cu botul bocancilor am lovit o grămăjoară de frunze.
—
Iar începi cu asta? Vocea îmi sunase obosită. Uite ce e, gemenii chiar sunt prietenii mei.
Ei
și Aimee sunt singurele persoane pe care le suport din internat. Vezi tu, nu sunt tocmai o
fire
prietenoasă. Ai în
țeles sau trebuie s
ă mă repet?
—
Nu e nevoie să fii agresivă.
—
Atunci nu te mai amesteca în treburile mele, mi
–
am ridicat tonul, lovind o altă
grămăjoară de frunze în dru
mul meu. Îmi părea rău că strica
m mu
nca altora doar pentru că eram
eu furioasă. Eram surprinsă că Bu nu era în jurul meu, bucurându
–
se de spectacol.
—
Nu pot. Nu pot să fac asta, zise
și m
–
am răsucit către el. Probabil că expresia fe
ței mele îi
aduse satisfac
ție pentru c
ă un zâmbet
sfidător i se lipi de fa
ț
ă.
—
De ce?
―
Pentru că o
fată superbă ca tine
nu ar trebui
să
–
și petreac
ă timpul cu doi ciuda
ț
i
.
Mi
–
am mu
șcat obrazul pe interior, în
ăbu
șindu
–
mi râsul.
E
ram
con
știent
ă că arătam bine
.
Dar
în fostul me
u liceu eu am fost aia ciudat
ă.
Uneori e nevoie de mai mult ca o fa
ț
ă plăcută ca
oamenii să
te accepte.
―
Sunt o mul
țime de fete superbe aici, am spus, deschizându
–
mi larg bra
țele și învârtindu
–
mă. Când m
–
am oprit, mi
–
am dat seama că fusese o gre
șeal
ă să fac asta. Mi
–
am dus mâna la cap,
încercând să îmi dau seama dacă Elian se învârtea sau doar era creierul meu zdruncinat. În toată
ame
țeala mea, am reușit s
ă
–
i deslu
șesc zâmbetul lui Elian care se transform
ă rapid într
–
o grimasă.
Nu eram Cal Lightm
an, dar ceva din privirea lui Elian îmi dădu de în
țeles c
ă el avea propriul
secret. Altul era motivul pentru care Elian mă urmărea. Dacă era ceva aici ce nu avea sens, era că,
băie
ții ca el nu alerg
ă după fete. Nu în
țelegeam de ce un b
ăiat cu o personalita
te puternică avea
nevoie să facă astfel de lucruri.
A
ș putea s
ă aflu
, mi
–
am spus.
Doar dacă l
–
a
ș atinge
…
mi
–
am alungat rapid acel gand din minte, era o prostie din partea mea sa cred ca pot sa imi
folosesc puterea pe el cand eu nu stiam sa o controlez.
―
O să aflu ce ascunzi tu
și gemenii, spuse
el
deodată
,
încruntându
–
se
.
Ascunzi lucruri,
Aissa.
Mi
–
am mascat îngrijorarea printr
–
un zâmbet fals.
Niciod
ată nu mă lăsasem intimidată
de
către ceilal
ți o
ameni. Iar ei niciodată nu
știau nimic
despre mine. Mereu mă ascundeam în spatele
unui zid
și nu îi l
ăsam pe ceilal
ți s
ă vadă adevărul din spatele lui, de
și în ultima perioad
ă
acceptasem că zidul acesta nu îl putea împiedica pe Darko să stea departe de gândurile mele. El
știa totul datorit
ă pu
terii lui, dar
și în mare parte pentru c
ă îi permiteam eu. Dar Elian? El nu avea
nici o putere
și oricât încercam s
ă
–
l fentez a
șa cum f
ăceam cu restul, el era
aproape
de adevăr.
Elian reu
șea s
ă mă citească în felul în care nimeni nu o făcuse până în clipa
în care l
–
am întâlnit
pe el.
Și nu eram sigur
ă dacă lucrul ăsta mi se părea înspăimântător sau mă atrăgea.
Următoarele cuvinte îmi ie
șiser
ă înainte să mă gândesc de două ori
la ele
.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
29
―
O să rămâi cu curiozitatea.
Ochii mi s
–
au
mărit considerabil când mi
–
am dat seama ce am făcut.
―
Asta sună a provocare. Accept. Râse.
Căzusem în capcana lui. Elian mă provocase
și eu am cedat.
Un strigăt de durere veni dinspre întuneric. Atât eu cât
ș
i Elian
ne
–
am răsu
cit în direc
ț
ia de
unde veni vai
etul. Cineva nimerise peste una din greble. Aproape că am înghe
țat când am realizat
cine era acea persoană.
Nu trebuia să
–
l văd
ca
să
știu c
ă Daphnis era cel
care se furi
șa
se
. Aura lui
lumina ca o tor
ț
ă în jurul lui.
Și mi
–
a
m dat seama că
și el m
ă văzuse.
În loc să vină spre mine
și s
ă
urle, cum îi stătea în fire, se îndepăr
tă de noi
.
Oare ce punea la cale?
―
Crez
i
că e unul dintre paznici?
Elian
vorbi în
șoapt
ă.
―
Nu.
Nu, e mai rău.
Cinci
Cu ochii cârpi
ți de somn, aproape c
ă m
–
am împiedicat în timp ce coboram treptele. M
–
am
prins de balustradă, oftând zgomotos. Capul mi se învârtea de la orele pu
ține de somn.
Mă
sim
țeam ca Superman sau ca oricine care ducea o viaț
ă dub
lă. În timpul zilei trebuia să mă
integrez printre adolescen
ții de vârsta mea și s
ă fac fa
ț
ă problemelor tipice, iar odată cu lăsarea
nop
ții m
ă ocupam de problemele ce
țineau de adev
ărata mea natură.
Nu, nu
, mi
–
am alungat acea
absurdă compara
ție. Superman
făcea fapte viteje
ști, în s
chimb eu eram doar o mincinoasă
. Însă
eram con
știent
ă că
dacă cei din internat aflau adevărul nimeni nu
și
–
ar mai dori compania mea.
Nici m
ăcar Elian
. Tânjisem prea mult timp după lucrurile astea
, după prieten
i
și acceptare, și
a
cum că le aveam nu puteam să mă bucur pe deplin de ele.
Și nu puteam s
ă risc să fiu
descoperită.
Eram con
știent
ă că nu to
ți o s
ă accepte adevărul despre lumea magică a
șa cum a
făcut
–
o Aimee. Mul
ți dintre copii supranaturali care nu știu ce sunt ajung în sa
natoriu. Într
–
un fel,
chiar eram norocoasă. Gemenii apăruseră
înainte să sfâr
șesc la nebuni. Iar g
ândurile
mă purtase
spre
Elian
, care părea mai pornit ca niciodată să afle ce ascundeam. Un fior rece îmi traversă
șira
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
30
spinării amintindu
–
mi că eu eram singu
ra vinovată. Îl a
țâțasem noaptea trecut
ă.
Nu puteam să
–
l
las să descopere adevărul. Nu puteam să
–
l las să se apropie atât de mult de mine.
Am oftat din nou, gândindu
–
mă că doar cafea
ua mă putea ajuta să fac fa
ț
ă.
Din fericire nu
era nimeni la
tonomat, de unde mi
–
am luat două cafele fierbin
ți pe c
are le
–
am turnat în termosul
meu argintiu
.
Curs
urile se
țineau în
clădire
a principal
ă
și în timp ce am traversat o parte din
s
pa
țiul
campusului
, am tremurat în geac
a mea
de piele. Înghi
țiturile zdrave
n
e de cafea mă
împiedicau din a mă transforma într
–
un
țurțure ambulant.
Iarna era pe aproape, dar nici gând să
renun
ț la geaca mea preferat
ă de piele.
―
Tremuri ca o frunză, vorbi cineva în urma mea
și înainte s
ă aflu cine era, am sim
țit cum
pe ume
rii mei alunecă un material moale
și parfumat. Uite așa!
Silvian
se postase în fa
ța mea,
făcându
–
mi un nod la fularul de culoarea sângelui proaspăt. Trebuia să recunosc că era mult mai
bine a
șa și pentru o clip
ă mi
–
am vârât nasul în molici
u
nea fularului, i
nspirâ
nd parfumul plăcut
.
Era ceva în acel miros ce mă timitea cu gândul la pădure
și s
ălbăticie.
―
Mul
țumesc, am spus c
ătre el, continuând să mergem alene pe aleea ticsită de frunze.
―
Nu pot rămâne impasibil în fa
ța unei domnițe la ana
nghie, îmi spuse el, arcuindu
–
și
buzele pline într
–
un zâmbet ce îi dezvăluiră gropi
ța din obrazul stâng.
―
Arăt ca o domni
ț
ă la ananghie? l
–
am întrebat, suflecându
–
mi mânecile până la coate.
Sunt gata să îmi apăr reputa
ția. Ciudat era c
ă, chiar î
mi făcusem o reputa
ție în internat. Nu era
una cu care să mă mândresc, dar cel pu
țin știam c
ă a
șa nimeni nu c
ăuta să îmi facă probleme.
Mereu m
–
am apărat singură, prin agresiune fizică sau verbală. Aici dacă era
i
prins lovind sau
insultând pe cineva erai e
xmatriculat
și eu înc
ă învă
țam cum s
ă
–
mi reprim furia.
Silvian
izbucni în râs, apoi mă cuprinse cu o mână de după gât, la fel cum proceda Darko.
―
Știu de ce ești capabil
ă, zise
și ceva din glasul lui m
ă cutremură. Pentru o secundă m
–
am
temut că el
știe despre noi. V
ăzându
–
i zâmbetul ce
–
i ajungea de la o ureche la altă, m
–
am lini
știt.
Silvian se refer
ise la eticheta de neastâmpărată
pe care o primisem la doar câteva zile de când
ajunsesem în internat.
—
De ce nu ai venit nicioda
tă la petrecerile mele? Chipul îi fu cuprins de cur
iozitate,
ștergându
–
i
zâmbetul de pe buze.
În ultimul timp min
țisem atât de mult încât urm
ătoarea minciună mi se rostogoli fără prea
mult efort de pe buze.
―
Încerc să mă
țin departe de
necazuri.
Î
și retrase mâna de pe mine, lucru ce m
ă nelini
știse. Cel mai probabil nu m
ă credea.
Sim
țeam nevoia s
ă
–
l asigur că nu era nimic personal. În realitate chiar îmi doream să merg la
petrecerile lui.
―
Știu c
ă î
ți petreci mult ti
mp cu gemenii. Pot veni
și ei oricând. Își trecu degetele
împodobite de inele prin părul arămiu
și dup
ă modul în care îi cădea bretonul peste ochi, mi
–
am
dat seama că el î
și îndreptase p
ărul. Poate chiar mai bine decât reu
șisem eu în dimineața asta s
ă
–
mi î
mblânzesc propriul păr.
―
Păi da, am spus, păstrându
–
mi aerul nevinovat. Pe geme
nii îi cunosc din afara
internatu
lui. Nu era în totalitate o minciun
ă, decât
pu
țin înflorit
ă. De câte ori eram întreba
ți de
unde ne cunoa
ștem, spuneam o povestioar
ă d
e genul
„
Familiile noastre sunt prietene
”
.
―
Am remarcat că sunte
ți apropiați. Dar cu sau f
ără gemeni, mâine nu po
ți lipsi, zise el,
vehement.
Urcasem treptele din piatră când am auzit dincolo de u
și clopoțelul sunând.
―
Ce e
a
șa special mâine?
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
31
―
Majoratul meu, îmi răspunse în timp ce îmi deschise u
șa, ducându
–
și pân
ă la
capăt rolul
de cavaler. N
u po
ți lipsi.
Chiar nu voiam să lipsesc, de
și știam c
ă gemenii sau mai bine zis Daphnis mai degrabă
și
–
ar
amputa
u
n bra
ț decât s
ă fie de acord ca
eu să merg la o petrecere. Într
–
un fel, eram
responsabilitatea gemenilor. Ei fuseseră însărcina
ți
de către ceilal
ți spirituali
să mă ajute în
ob
ținerea controlui
asupra mea. Însă nici pe Silvian
nu puteam să
–
l refuz. Crede
ți
–
mă
când vă
spun că era dificil să
–
i
spui
„
Nu
”
lui Silvian
. El se număra printre pu
țini b
ăie
ți populari care era
de treabă cu toată lume
a. Nu avea prejudecă
ți și invita
pe oricine la petrecerile lui, de
și îmi era
clar că nu puteau participa to
ți elevii înt
r
–
o cameră de cămin.
—
Bine, a fost tot ce am spus
, ascunzându
–
mi nelini
ștea în spatele unui zâmbet. Dac
ă
învă
țasem ceva pân
ă atunci era că oamenii se relaxau atunci când le zâmbeai.
Zgomotul u
șii închizându
–
se în urma noastră prinse e
cou înăuntru sălii în care am pă
șit. Era
enormă precum o sală de bal, cu tavan boltit
și coloane mari care s
ă sus
țin
ă grinzile din lemn în
formă de V. Ridicându
–
mi pentru o secundă capul, tavanul părea precum o pânză de paienjen.
Diferite steaguri îmbrăcau
partea de sus a coloanelor, iar draperii de culoarea cire
șelor coapte cu
modele din fir auriu atârnau grele în jurul ferestrelor ce se înăl
țau pân
ă la tavan. Pe jos erau plăci
din marmură, făcându
–
mi pa
șii zgomotoși. Trepte din lemn închis la culoare cu b
alustrade
metalice
și lucioase, bifurcate atât
la bază cât
și la cap
ăt ca un X
, porneau din jumăta
tea sălii
conducând către etaj.
Iar
h
oluri lungi
și întortocheate te conduceau c
ătre sălile de curs modern
e
.
Trecutul
și prezentul se contopiser
ă în acest loc
.
Căldura
dinăuntru îmi mângâie obrajii în
țepați
de frig
și înainte s
ă î
mi iau la revedere de la
Silvian
, care avea ore într
–
unul din laboratoarele de chimie de la parter, am dat să îi dau fularul.
Însă el mă opri înainte să apuc să
–
l dau jos de l
a gât.
―
Păstrează
–
l tu. E clar că asta e culoarea ta.
Am dat să protestez, însă el fu din nou cu un pas înaintea mea. Îmi făcu cu ochiul
și apoi
dispăru pe holuri înainte să apuc să artic
ulez un cuvânt.
Știam c
ă Silvian
era rapid, era
cel mai
bun la orele de sport
.
Însă pentru o clipă, felul în care alerga mi s
–
a părut neomenesc. Mi
–
am
scuturat capul. Lipsa odihnei î
și spunea cuvântul!
Sala
unde aveam un curs op
țional de literatur
ă universală fusese renovată în genul unui
amfiteatru, pe trepte. Partea bună abia acum urma, profesorul care
ținea cursul p
ărea sosia
actorului Chace Crawford. Mi
–
am înăbu
ș
it un suspin la văzul lui, care a
răta răvă
șitor în un
ul din
costumele sale cu care
obi
ș
nuit
e, de un negru
–
cărbune, care
îi er
a croit pentru corpul lui atletic
.
Părul
șaten deschis îi st
ătea cifulit cu stil. L
–
am salutat politicos în timp ce încercam să
–
mi ascund
ro
șeața din ob
raji în clipa în care î
și ridicase
privirea năucitor de albastră către mine.
Am urcat treptele
până la rândul patru, a
șezându
–
mă la margine, lângă Darko
și Daphnis.
Începe morala
, m
–
am
pregătit
,
știind c
ă Daphnis urma să
–
mi facă
capul
calenda
r din cauza
că mă văzuse
noaptea trecută
cu Elian
.
―
Rela
țiile profesor
–
elev sunt inte
rzise, îmi
șopti Darko, f
ăcându
–
mă să
–
mi iau ochii de la
geamănul lui.
Am dat pe gât o gură d
in cafeaua care
încă era caldă. Eram ve
șnic recunosc
ătoare celui care
inventase minună
ția de termos.
―
Îl apreciez, atâta tot.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
32
Profes
orul A
natasie era cel mai tânăr profesor din internat, eram sigură că nu împlinise încă
treizeci de ani.
Și era genul acela de profesor cool.
―
Ș
i ce anume apreciezi mai exact, m
u
ș
chii s
au tu
nsoarea de pu
ștan? glumi Darko.
Oare Daphnis nu
îi spusese nimic?
Darko nu era la fel de strict precum Daphnis
în rela
țiile
cu ceilal
ți
, dar
și el se
împiedica când era vorba de Elian
.
L
–
am lovit în umăr.
―
Vrei să încetezi cu asta? O să mă învine
țesc, mârâi el, frecându
–
și um
ărul p
rin materialul
bluzei negre pe care scria
School Sucks
. Nu îl lovisem atât de tare, dar îi plăcea să se prostească.
―
Aimee nu vine? se interesă el
.
Mi
–
am agă
țat geanta și geaca de sp
ătarul scaunului, rămânând într
–
o bluză albastră ce
–
mi
pica pe umăr.
―
Nu, i
–
am răspuns. A avut parte de o noapte agitată.
―
Ooo, făcu el. Nu se înva
ț
ă minte niciodată.
Cu coada
ochiului
, l
–
am
urmărit
pe Daphnis
care părea să mă ignore. Răsfoia o carte al
cărui titlu nu îl vedeam.
Gulerul cămă
șii lui albe era frânt peste pul
overul gri. Părul îi
era aranjat
cu aten
ție, ca de obicei, dat pe spate
spre d
eoseb
ire de
Darko care
î
și
ridicase bretonul. Atitudinea
lui mă nedumerea
și m
ă a
șteptam din clip
ă în clipă ca el să îmi trântească p
e nep
usă masă cât de
nechibzuită fusesem
noaptea
t
recut
ă.
Și de data asta nu îl puteam contrazice, avea dreptate.
Trebuia să fi fost mai atentă. În schimb el rămase impasibil fa
ț
ă de mine. Nu era ceva ce îi stătea
în fire.
Darko mă trase într
–
o co
nversa
ție telepatic
ă.
„
Ai
mai încercat aseară?
Știi tu…”
„
Nu
”
,
i
–
am răspuns simplu.
Treab
a cu telepatia stătea în felul următor, Darko reu
șea cu ușurinț
ă
să se strecoare în
mintea oricui
, vorbindu
–
le
și, uneori, reușea chiar
să citească gândurile. Conversa
țiile telepatice
erau posibi
le doar între telepa
ți
, oamen
i
lor
și celorlalți spirituali
le era imp
o
sibil să
–
i răspundă,
fapt ce îl amuza teribil. De multe ori se furi
ș
a în mintea
oamenilor
punându
–
le gânduri ciudate
doar pent
ru amuzamentul său.
Însă, cumva, eu reu
șeam s
ă
–
i răspund. Nu
știam de ce și nici ei.
Puterea mea era un mister.
Iar gemenii bănuiau că am putea găsi răspunsuri în Grimoarul pierdut
a lui Seramis
.
„
Bine, nu te stresa că nu ajută. O să înve
ți.
”
Î
și
trecu degetele prin părul meu, ascunzându
–
mi
șuvițele din faț
ă de după ureche. Gestul acela putea fi considerat ca unul intim, însă singurul
lucru intim între noi doi erau conversa
țiile noastre telepatice.
„
Poate a
r trebui să căutam ajutor sau ce
va de genul
”
, am spus, fixând cu privirea amuleta de
la gâtul lui, pe care uneori o ascundea pe sub haine. Nu
știu de unde venise, dar, deodat
ă, mă
sim
țeam geloas
ă că nu aveam o amuletă. Aiurea, pentru că mie nu îmi păsa de magie. Muream de
nerăbdare să sc
ap de povestea asta
și s
ă o dau uitării.
„
Nu putem vorbi cu nimeni altcineva despre puterea ta, ai uitat?
”
―
Ascultă, m
–
am răstit,
ie
șind din capcana lui mental
ă
și am regretat pe loc asta. Atr
ăsesem
aten
ția unor b
ăie
ți așezați cu dou
ă r
ânduri mai în spate. Le
–
am oferit un zâmbet seducător
și nu au
întârziat ca pe fe
țele lor s
ă apară zâmbete tâmpe.
Când m
–
am răsucit
s
p
r
e Darko, i
–
am sim
țit prezența în capul meu. Și era cel mai ciudat
lucru.
„
Te
–
ai lini
știt?
”
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
33
M
–
am uitat din nou la Daphnis, a
șteptând o reacț
ie din partea lui. El continua
să mă ignore,
atât pe mine cât
și pe Darko.
„
O să mă lini
ș
tesc când o să scap
din infernul ăsta. Trebuie să fie o altă modalitate prin care
să ajung la mag
ie. Medita
ți
a nu e pentru mine.”
„
E
ști impulsiv
ă
și neascul
tătoare, ceea ce nu te ajută de
loc.
”
Cu degetul mare, am început
să
–
mi învârt partea rotativă din inelul meu antistres.
„
Poate că nu sunte
ți voi
a
șa de tari
”
, m
–
am apărat.
Darko ri
dică din sprâncean
ă
și p
ărea pe cale să izbucnească în râs.
„
Nu suntem tari, hă? Eu cu Daphnis ne
–
am controlat puterile în patru zile, în timp ce în mod
obi
șnuit unui spiritual îi ia cel mult dou
ă săptămâni
.”
Gemenii fuseser
ă ni
ște supe
r
–
copii
–
spirituali.
Când puterea mea abia începuse să mi se
manifeste la zece ani, ei deja
știau cum s
ă
–
și controleze puterile. Ce
–
i drept, gemenii au avut
norocul că în familia lor mai era încă un spiritual, mătu
șa lor. Dar
trebuia să recunosc că erau
bun
i
, pentru ei magia era normală precum respiratul. De aceea ei au fost ale
și
de către ceilal
ți
spirituali
să îmi devină îndrumători.
Am încercat să nu mă las afectată de cuvintele lui
Darko
. Însă adevărul era că mă sim
țeam
un pic neputincioasă.
Ș
tiam că la început, când î
și descopereau puterea, spiritualii întâmpinau
probleme în ob
ținerea
control
ului
. Dar nu auzisem de nici
un spiritual care să nu fie capabil să î
și
controleze puterea. Pentru toa
te exista
un început, nu? Eu mă chinuisem în fiecare
zi timp de
două luni să ob
țin controlul, îns
ă nu am avut parte de niciun rezultat.
Realizând gafa pe care o făcuse
, Darko dădu să spună ceva
și l
–
am oprit înainte să încerce
să mă consoleze.
„
Voi a
ți ș
tiut de la început ce sunte
ți
. Nu a
ți crescut crezând c
ă sunte
ți nebuni.
”
Dacă Darko mai avu ceva de adăugat nu am aflat. Geamănul se întinse peste bancă,
fluturându
–
și frenetic mâna în aer. Pe culoarul care desp
ăr
țeau b
ăncile, cu viteza unei rachete
cu
propulsii, trecu Adam Carp
.
―
Regele nostru,
țip
ă Darko în urechea mea.
Adam îl împunse din privri, a
șezându
–
se pe ultimul rând, singur.
―
Nu în
țeleg de ce ne ignor
ă, păru Darko ofensat. Facem parte din acela
și club, al
ciuda
ților.
Secretul nos
tru ne obliga să fim cât mai rezerva
ți faț
ă de ceilal
ți, ceea ce pentru unii
reprezentam ni
ște ciud
ă
țenii. Nu ne furișam la petrecerile din internat, nu participam la
activită
țile extrașcolare și nu ne d
ădeam în vânt după aten
ție. În schimb nu cunoșteam mo
tivul
pentru care Adam se izola. El
îmi aducea aminte de cum am fost
în to
ți anii aceia pân
ă să apară
gemenii
. Singură. Însă el nu avea nici
un motiv să fie singur, nu a
scundea un secret ca al nostru.
Restul orei
a trecut ca prin vis
și c
ând Daphnis se pregătea să iasă din sală, l
–
am prins de
mână
și l
–
am tras într
–
o parte.
―
Av
em ni
ște lucruri de l
ămurit… M
i
–
am pierdut ideea,
țipând de u
imire. Unghile mele îi
străpun
seră carnea, încât puteam să
–
mi simt degetele prin el.
Daphnis, sau ceea ce părea a fi el, m
ă privi de parcă nu s
–
ar fi întâmplat nimic,
apoi
î
și trase
mâna
și plec
ă.
―
O dublură, am spus printre din
ți, înțelegând ce se întâmpla
se
.
În s
p
a
tele meu, Darko se puse pe râs.
―
Credea
m că
ți
–
ai dat seama.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
34
Uitându
–
mă mai atent la dublura
care î
și f
ă
ce
a
loc printre elevii care se îmbulzeau spre
ie
șire
, am remarcat că nu avea aură.
Daphnis Damance apela des la astfel de
șiretlicuri, folosindu
–
se d
e capacitatea sa, biloc
ație
.
Ăsta era un mod grozav de a chiului fără a primi absen
ț
ă, dar îl cuno
șteam
îndeajuns
de bine pe
Daphnis încât
să
știu c
ă el niciodată nu ar chiuli, fie ea
și o materie opțional
ă
.
―
Unde e Daphnis?
M
–
am încruntat
către Darko. Cel de
–
al
șasele
a sim
ț era în alert
ă. Nu
puteam să ignor sentimentul că gemenii îmi ascundeau ceva.
―
Nu
știu. Darko î
mi răspunse în stilul lui flu
șturatic.
―
Sunte
ți frați, gemeni chiar. Trebuie s
ă
știi unde e.
―
Exact, suntem gemeni. Nu căs
ători
ți.
Gemenii Damance erau motivul princ
ipal pentru care m
ă
transferasem
de la un liceu
obi
ș
nuit la un
internat de fi
țe. Cu toate astea, ei îmi ascundeau lucruri. Frumos!
―
Bine, am mormăit
.
Con
știent
ă că eram min
țit
ă, l
–
am lăsat pe D
arko să scape de data asta.
Doar de data asta, pentru că mă grăbeam să ajung la următoare
a
oră unde aveam un referat de
prezentat.
―
Nu ai scăpat de mine, să
știi.
―
Mă pot obi
șnui cu asta, rânji el.
O nouă temere se înfiripa
se
în pieptul meu pe când mă îndreptam spre următoarea oră.
Internatul nu era atât de lipsit de pericole pent
ru mine pe cât credea Daphnis.
Mă îngrozea gândul
că urma să
stau în fa
ța a treizeci de elev
i vorbind despre vulcanii noroio
și din Buz
ău.
Și nu pen
tru
că eram timidă sau pentru că aveam ceva împotriva vulcanilor noroio
și, îns
ă profesorul de
geografie avea obiceiul să
–
și încurajeze elevii b
ătându
–
i u
șor pe um
ăr. Pentru mine asta era
teribil. Să rămân
țeap
ănă în fa
ț
ă clasei, cu ochii sticlo
și în timp c
e imagini din trecut sau viitor ale
profesorului mi se arăta în fa
ț
a ochilor precum un film
nu era o perspectivă încurajatoare. Cineva
ar putea descoperi că nu eram tocmai normală.
Am mers spre clasă cu pa
și m
ărun
ți, înt
ărindu
–
mă mi
ntal că totul
avea să fie bine.
Poate
ob
țineam și o not
ă bună. Nu îmi plăcea să mă număr printre cei slabi la învă
ț
ătură, dar nici printre
tocilari.
Toate temerile mele au fost spulberate când am pă
șit în clas
ă
și locul de la catedr
ă era liber.
―
Cum
de profesorii pot să chiulească fără să fie pedepsi
ți și noi nu? țip
ă un coleg.
Cu o oră liberă la dispozi
ție, am hot
ărât să mă întorc în cameră
și s
ă încerc ce nu am reu
șit
să fac aseară. Curiozitatea dădea pe dinafară. Îmi doream să aflu ce pov
este ascundea acea cutie.
Darko îmi spusese că mă a
ștepta o surpriz
ă
.
Nu
știam la ce s
ă mă a
ștept, dac
ă Darko spusese că
era o surpriză nu era tocmai un lucru bun.
Căminul era atât de lini
știt când elevii erau la ore încât p
ărea pustiu. Razele soa
relui
infiltrate prin crăpăturile ferestrelor aru
ncau umbre pe podeaua din granit
. M
–
am oprit în dreptul
unui pătrat luminos, lăsând razele soarelui să
–
mi dezmierde pentru o clipă pielea înghe
țat
ă.
Și
chiar
o clipă a durat, pentru că un fior
rece ca de ghe
a
ț
ă îmi zbârli
în secunda următoare
părul
de
pe ceafă. Era un fel de senzor care mă anun
ța c
ă se apropria un supranatural.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
35
Șase
L
–
am sim
țit pe Valentin Branko dinainte s
ă
–
mi iasă în cale dintr
–
unul din dormitoare.
Mon
ștrii sunt
reali
, a fost primul gând care îmi trecu prin minte la vederea lui. Dar el nu se
număra printre ei. Băiatul cu părul blond
–
întunecat
și ochii precum abisul, întunecați, reci și plini
de mister, era un vânător.
Senza
ția de rece fu brusc înlocuit
ă
de o căldură ce îmi încălzi stomacul, apoi îmi învălui
întreaga fiin
ț
ă.
Era o senza
ție ciudat
ă pe care o experimentam de
fiecare dată când eram î
n
preajma unui supranatural.
Petrecând atâta timp cu gemenii abia dacă mai băgam de seamă acea
senza
ție, îns
ă
cu Valentin era cu
totul altceva. Era mai intensă.
―
Aissa. Numele meu sunase melodios pe buzele lui sub
țiri uș
or rozalii. Z
âmbetul ce
–
i
îm
blânzi fu înso
țit de
gropi
țele din ambii obraji. I
–
am zâmbit înapoi ca zâmbetul meu să dispară
îndată. Un in
el mov îi încercuia ochiul drept
și o alt
ă vânătaie aproape de piercingul din buza de
jos îi împodobea fa
ța.
―
E
ști bine? Întrebarea nu își avea rostul, vân
ătăile aveau
să
–
i dispară până la noapte
.
―
Nu î
ți face griji în privința mea. S
ingura
mea
problemă ar fi să mă vadă cineva a
șa.
Î
și
îngustase privirea,
privind undeva în spatele meu.
Oricum, tu e
ști cea care pare epuizat
ă.
―
Sunt obosită, i
–
am confirmat, căscând.
Ochii lui nu trădau nimic, însă aura lui da. Printr
e nuan
țele de auriu, specifice celor care
de
țineau într
–
o anumită măsură magia, ro
șul prindea intensitate. Precum și b
ătăile inimii din
pieptul meu.
Știam care erau sentimentele lui pentru mine, dar în fața lui m
ă purtam ca
și cum nu
știam nimic. Avantajul
de a vedea aure!
Din păcate, motivul pentru care inima mea o luase razna era altul
. Niciodată nu mă
gândisem la Valentin ca la un posibil iubit. De fapt, eram sigură că singura dată când gândurile
îmi zburaseră spre el fusese la scurt timp după c
e aflasem care era
ocupa
ția
lui.
―
Ai făcut vreun progres? mă întrebă el în
șoapt
ă. Vorbea în
șoapt
ă pentru că îi era frică că
cineva ne
–
ar putea auzi sau pentru că se temea de răspunsul meu? Cum nu era nimeni în jur,
op
țiunea a doua p
ărea cea ma
i potrivită.
―
La fel ca până acum, i
–
am răspuns cu jumătate de gură, continuând să merg.
― O
h! Î
și prinse cerceul între dinți. O s
ă reu
șești.
Oare?
m
–
am întrebat.
Ne oprirăm la baza treptelor. Camera mea era la etaj
ul
patru
și al lui la doi.
M
–
am urcat pe prima treaptă
și tot nu eram suficient de înalt
ă ca să
–
l privesc în ochi de la
aceea
și în
ăl
ți
me. Valentin avea undeva la 1.85
m, poate chiar
și mai mult, în timp eu eu m
ă
oprisem la cincisprezece ani la 1.
67 m.
Mâ
na lui ajunse pe umărul meu
și, odat
ă cu ea
, sim
țeam cum mi se pun noduri dureroase în
stomac. Sclipirea care apăru în ochii lui mă făcu să mă simt nelalocul meu.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
36
―
Cum merg antrenamentele? am întrebat, sperând să
–
mi distragă at
en
ția de la locul unde
degetele lui mă atingeau.
Pe Valentin
il cunoscusem in prima zi de cand am sosit la Addergoole, insa gemenii mi
–
l
prezentase oficial a doua zi ca pe Valentin Branko, facand parte dintr
–
o familie de vanatori.
Valentin Branko
apar
ținea unei fam
ilii
de
vânători de strigoi. Nici acum nu digerasem complet
vestea. Una era să
știu de existența magiei și alta era s
ă aflu că strigoii sunt mai mult decât ni
ște
mituri.
―
Mănânc bătaie, dar e în regulă. În curând o să fiu mai
bun.
Și vestea cea mai bun
ă e că,
unchiul meu a descoperit mormintele unor strigoi
–
mor
ți. Atacam mâine seara.
Nu am putut să ig
nor pofta cu care rostise „atacă
m”.
―
De ce nu în seara asta?
Nu
știam mare lucru despre Valentin sa
u cum func
ționau la ei treburile, gemenii îmi
spuseseră că vânătorii de strigoi erau cei mai secreto
și dintre supranaturali.
Si asa era il vedeam
pe Valentin ca dorea
―
Cedric vrea să mai supravegheze pu
țin zona unde se afl
ă cimitirul.
Și mai al
es vrea să
a
ștepte pân
ă sâmbătă să pot pleca fără să mai fiu nevoit să mă furi
șez.
Mi se pusese un nod în gât. Valentin încă nu împlinise optsprezece ani
și înc
ă nu era un
vânător oficial. Era în perioada antrenamentelor
și din când în când își î
nso
țea familia la
vânătoare.
Asta era tot ce cuno
șteam despre el, c
ă era un vânător neoficial
și c
ă uneori se furi
șa
din internat pentru antrenamente. Nu
știam cum reușea s
ă sc
ape fără să fie văzut sau cum
traversea
o pădure noaptea.
―
Să ai grij
ă, l
–
am avertizat.
E periculos!
―
Mai periculos ar fi să
–
i lăsăm pe ticălo
șii
ăia să
–
și fac
ă de cap prin lumea noastră.
Capul mi se învârtea când îl auzeam cât de senin vorbea despre mor
ții umbl
ători. Strigoi
i
erau creaturi malefice cr
ea
ți prin magie
.
Nu erau ca vampirii din căr
țile pe care le citisem. Erau
mon
ștri. Așa c
ă nici o
șans
ă să
–
l întâlnesc pe propriul meu Damon Salvatore.
Nu îmi puteam
imagina de ce cineva ar fi vrut să creeze acele creaturi oribile. Strigoii mor
ți nu reușeau
să umble
pe timp de zi
și nici s
ă stea departe de mormintele lor. La fel de interzis l
e era să calce pe pământ
sfânt
. În schimb strigoii
–
vii, copiii strigoilor mor
ți, se afișau în lumina Soarelui și reușeau s
ă facă
tot ceea ce cei mor
ți nu reușeau.
Transformarea în strigoi nu era a
șa simpl
ă, cu o mu
șc
ătură. Strigoii
–
mor
ți sunt trupuri
readuse la via
ț
ă cu ajutorul magiei sau dacă cineva era îngropat în pământ contaminat se întâmpla
acela
și lucru.
Iar
s
trigoii
–
mor
ți alegeau o femeie gravid
ă pe care
o mu
șcau,
implantând
astfel
gena monstruoasă în viitorul copil. La
șapte ani dup
ă na
ștere, copii erau revendicați de strigoii
–
mor
ți și înv
ă
țați cu sânge, devenind astfel niște sclavii ai strigoilor morți, punându
–
i să facă
lucruri pe care ei nu reu
șeau. Da
r dacă nu erau revendica
ți la timp, ei creșteau precum oamenii
normali, fără să simtă nevoia de sânge.
Strigoii
–
vii î
și pierdeau sufletele, devenind nemuritori, în
clipa în care ucideau un om. Însă î
și p
ăstrau abilită
țile de a merge pe timpul zilei și de a
se da
drept oameni.
Ciudată treabă!
Căutând în cutia amintirilor m
ele, Darko îmi spusese că exista
doar cinci neamuri de
vânători în lume, printre care
și familia Branko.
Ceea ce, sincer, mi se părea extrem de pu
țin.
La
vânători treaba era mai u
șoar
ă, dacă te nă
șteai într
–
un neam de vânători automat devenai unul.
―
Mi
–
a
ș fi dorit s
ă nu fi
știut niciodat
ă lucrurile astea, am dat glas dezgustului din mine.
―
Și s
ă trăie
ști în ignoranț
ă? păru el surprins.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
37
La fel ca Daph
nis, Valentin se considera superior oamenilor obi
șnuiți, deși se integra cu
u
șurinț
ă p
rintre ei
. El reu
șea s
ă pară normal
și m
ă întrebam dacă a
șa degajat
ă arătam
și eu pe
exterior sau arătam la fel de zbuciumată pe cât mă sim
țeam pe interior.
Îmbr
ăcat din cap până în picioare în negru, Valentin era întruchiparea unui înger al
răzbunării.
Sunetul unor pa
și în spatele meu m
ă făcu
să
–
mi întorc privirea peste umăr.
Era Elian
.
El era aproape la fel de înalt ca Valentin. Pro
babil doar 3 cm diferen
ț
ă.
―
Încep să cred că ai feti
șuri legate de blonzi. Mai întâi gemenii și apoi el.
Vocea lui scormoni ceva în mine. Am presupus că era indignare
ținând cont de noaptea
trecută. În fa
ța mea, Valentin
se încruntă, î
ncle
ștându
–
și mâna
pe umărul meu. Mi
–
am înfrânat
dorin
ța de a
–
i da mâna la o parte.
Și mi
–
am dat seama că dacă o făceam îi hrăneam
orgoliul lui
Elian
și îl f
ăceam pe Valentin să se simtă prost, dacă nu îi înde
părtăm
mâna îl întărâtăm pe Elian
și Valentin s
e umfla în pene. Mână lui Valentin începuse să atârne pe umărul meu ca un sac cu
pietre de moară. Momentele ca astea făceau ca magia să pară mai pu
țin complicat
ă.
―
Elian
, chiar nu e treaba ta ce feti
șuri am.
―
Ah, deci ai. Mi
–
ar plăcea
să
știu care sunt
, zise
și se opri pe aceeași treapt
ă cu mine.
Privirea lui îmi
sferdelea locul unde Valentin î
ș
i
ținea mâna.
Nu numai ca era periculos ca mana
lui Valentin era pe mine, insa, pe langa faptul ca nu puteam sa imi controlez puterea, nu stiam
nici cum sa ii impac pe cei doi baieti.
―
De ce nu pleci
și cauți compania cuiva c
ăruia îi face plăcere să te
asculte? Tonul lui
Valentin sunase încărcat de dispre
ț. Nu știam
dacă era con
știent sau nervii îl f
ăcuse să
–
și ia mâna
de pe mine
și s
ă
și
–
o încle
șteze în pumn.
―
Ce? Elian
î
și duse te
atral mâna la inimă. Credeam că tuturor le place compania mea. Nu
pot să cred.
Nu
știu de unde venise acel sentiment sâcâitor de dezam
ăgire, dar ascultându
–
l pe Elian
sim
țeam mici înțep
ătu
ri în piept. Aseară crezusem, pentru o clipă, că văzusem o altă fa
ț
ă a lui
Elian. Însă acum nu mai
era nimic din băiatul
care căutase libertate. Era cel dintotdeauna,
arogant.
―
Ar trebui să crezi din moment ce e
ști aici și nu cu tat
ăl
tău, i
–
o tr
ânti Valentin
.
Auu!
Sim
țeam tensiunea dintre ei doi ca un nor înc
ărcat de electricitate plutind deasupra
capetelor noastre.
―
Nu vorbi despre
c
eea ce nu
știi, își ridic
ă Elian
amenin
ț
ător tonul
și eram sigur
ă că nu îl
văzusem
niciodată a
șa furios. Nu știam cât de adev
ărate erau zvonurile despre el, cele în care
tatăl lui îl abandonase în internat, dar presupuneam că era un sâmbure
de adevăr
. Ochii lui verzi
erau întuneca
ți de furie.
―
Elian
, am încercat să
–
i atrag ate
n
ția asupra mea
.
Ultimul
lucru pe care mi
–
l doream era să
văd o confruntare î
ntre cei
doi. Nu aveam nici cea mai mică îndoială că Valentin ar ie
și
învingător într
–
o încă
ie
rare dintre
cei doi.
―
Ce naib
a
ai pă
țit la faț
ă? remarcă Elian
, zâmbetul r
evenindu
–
i
în col
țul gurii.
―
Am căzut, răspunse vânătorul, sec.
―
În pumnii cui? Râse Elian
, satisfăcut. Îmi e clar că acele vânătăi sunt cauzate de lovituri.
―
Ce
știi tu despre b
ătăi? Pun pariu că nu te
–
ai bătut niciodată.
―
D
e ce a
ș face asta? P
ăru Elian
indignat. Oamenii plătesc să aibă o fa
ț
ă ca a mea.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
38
Cuvintele
lui îmi aduseră privirea pe chipul
lui. Chipul lui lipsit de impurită
ți, p
ărea să aibă
acel ten de por
țelan, accentuat de pomeții înalți și m
axilarul bine conturat. Tricoul verde ce se
i
țea
de
sub paltonul negru
îi scotea ridicol de mult ochii verzi în eviden
ț
ă, părând lucra
ți în
photoshop.
―
Nu te grăbi să ajungi la oră. Profesoru
l
nu a venit, am spus către Elian
,
încercând să
schimb
subiectul.
―
Îh, se strâmbă el.
Și am tras ceva de mine s
ă mă trezesc în diminea
ța asta, oft
ă el
și îmi
sărută
obrazul, lăsându
–
mă perplexă. Sărutul nu dură nici
o clipă, însă timpul dădu semn
e că
pentru mine s
–
a oprit în loc, con
știentizând atin
gerea buzelor lui odată cu energia ce îmi furnica
pielea. Frânturi de energie
și înc
ă ceva îmi zguduiră corpul. Am
inspirat profund parfumul lui de
iasomie
și zâmbi mulțumit de reacția mea. Pe alt
ă parte, Valentin părea că nu î
și înc
ăpea în piele
de furie.
Iar eu… voiam
să mă fac invizibilă.
Elian mă prinse pe nepregătite. Reu
șise s
ă
–
l scoată
din sărite pe Valentin
și pe mine s
ă mă lase mută. Băiatul cu ochii verzi ie
și din nou înving
ător!
―
Presupun că ne mai vedem.
Îi făcu cu ochiul
lui Valentin
și se întoarse spre dormitorul lui.
―
Tipul ăsta mă scoate din sărite mai rău ca un strigoi.
―
Știu ce spui, adic
ă nu
că
m
–
a
ș fi întâlnit cu un s
trigoi. Dar pot să
–
mi imaginez.
* sa scriu despre cum Darko se distreaza intra
nd in mintea celorlalti*
+ sa scriu cum Aissa imi aminteste cand Valentin i
–
a explicat despre vampiri, strigoi si alte
creaturi pe care el le vaneaza. Sau cum numesc vanatorii, partea intunecata a lumii Supranaturale.
–
as fi fost tentata sa cred ca partea
intunecata a lumii, e chiar lumea Supranaturala. Dar Valentin
a tinut sa ma contrazica. Lumea Supranaturala nu e intunecata, ci doar ascunsa. Cum si oamenii
au criminali si alte lucruri rele, noi avem vampirii si strigoii. Vezi, asta e partea intunecata.
Fara
acele lichele am fi cu totii fericiti.
Conf
r
untarea dintre Valentin
și Elian
mi se
ștersese complet din minte. La prânz m
–
am
întâlnit cu Aimee la barul internatului, unde ro
șcat
a mă ispitise
să
–
mi cumpăr din nou cafea. Era a
treia sau a patr
a? Nici nu mai
țin
eam cont în situa
ția în care
eram.
Barul internatului se afla în acea
și cl
ădire unde
se
țin orele
. Era semiobscur
și greu de
respirat de la fumul de
țig
ări care aproape deveniseră palpabil. Câteva tablouri ce
înfă
țișau
internat
ul din diferite unghiuri atârnau pe fundalul pere
ților aproape negrii. Lumina aproape
inexistentă de la lămpile care erau fixate în pere
ți, amintindu
–
mi de o tavernă, îmi permitea să văd
clar aurele celor din înc
ăpere.
Nuan
țe de roșu aprins inunda
se
barul
.
Tropăiau hormonii în co
legii
mei, la fel
și în prietena
mea care
stătea la bar a
șteptând comanda
. Î
și încrucișase mâinile pe
tejghea
și cu fundul înapoi și bâțâindu
–
l, rochia aurie pe care o etala se plia după mi
șc
ările ei.
Lucru ce nu trecuse neobservat
de băie
ții din înc
ăpere. Făcea eforturi mari să îmbrace rochii
și
dresuri sub
țiri în gerul de afar
ă.
Cu ghetele negre cu
ținte aplicate pe spatele tocului, b
ăteam nerăbdătoare în podeaua de
ciment când Aimee s
–
a întors cu comanda noastră. Îmi înt
inse o tăvi
ț
ă argintie cu cafea
și un
sandvi
ș cu pui grill t
ăiat în două.
―
Ai auzit d
e petrecerea de m
â
ine seară? Silvian
are de gând să o facă lată.
―
Silvian
o face lată în fiecare seară, i
–
am răspuns, molfăind din sendvi
ș.
―
Da, dar mâine o să fie ziua lui. Trebuie să mergem.
M
–
am îmbufnat.
Silvian
mă invitase de diminea
ț
ă
la petrecearea lui
și îmi
doream să merg
atât de tare încâ
t m
–
a
ș fi ridicat în clipa asta
de la masă
și m
–
a
ș fi dus în
fa
ța
u
șii lui. Îmi pl
ăcea
u
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
39
petrecerile. Însă Daphnis fusese destul de explicit când îmi interzise să
nu
particip la orice
petrecere
ș
i să
stau
retrasă, de parcă nu făcusem asta de când mă
știu.
―
Nici dacă te furi
șezi?
Jur că în acel moment ochii ei sclipiră ca
unei feline ce puse ochii pe o căprioară.
― Nu f
ără să afle Daphnis.
―
Nu se poate, protestă ea, lovind masa cu pumnul. Nu te lasă să faci nimic, de parcă ai fi
la cheremul lui.
―
Urăsc să îi dau dreptate geamănului, dar nu po
t să fac nimic până nu reu
șesc s
ă îmi
stăpânesc puterea. Tu
știi cel mai bine ce se poate întâmpla și dac
ă cineva m
–
ar putea atinge din
întâmplare.
Cineva
și
–
ar putea da seama că ceva nu e în regulă.
―
Mda, zise ea înce
t, lăsându
–
și privirea în j
os.
Ea
știa
cel mai bine ce se întâmplă
cu mine
când aveam parte de o viziune. Mă văzuse. Intram într
–
o
stare de
transă, iar ochii mei capătau o
nuan
ț
ă neobi
șnuit
ă de albastru aprins
și t
rupul îmi era cuprins de spasme
.
―
Dacă tu nu o să mergi, n
u o să merg nici eu.
―
Nu. Dacă eu nu o să mă distrez, măcar tu să o faci.
―
Nici gând. Nu merg nicăieri fără tine.
I
–
am zâmbit. Aimee era o prietenă bună
și m
ă sim
țeam norocoas
ă că am întâlnit
–
o. Oamenii
se grăbeau să o etich
eze fără să cunoască ce persoană minunată era de fapt.
―
Uită că
ți
–
am vorbit despre asta. Bine?
―
Bine, am acceptat, dar deja
mă întărâtase
și nu puteam s
ă nu mă gândesc la petrecerile
ș
i
distrac
țiile
pe care le pierdeam
. Nu asta presu
punea via
ța de liceu, s
ă fie plină de distrac
ție și
trăznăi pe care să le poveste
ști nepoților? Trebuia s
ă fie cea mai frumoasă perioadă a vie
ții mele,
în care îmi construiam amintiri
și legam prietenii. Iar eu simțeam cum toate astea îmi sc
ăpa
u
printre de
gete.
Mă făcusem
confortabilă pe bancheta vi
șinie când
Aim
e
e îl aduse din discu
ție pe Elian
și
am sim
țit cum mâncarea îmi r
ămâne în gât.
―
M
–
am întâlnit cu el pe hol
și m
–
a întrebat pentru a nu
știu cât
ă oară ce treabă ai cu
gemenii. Î
ș
i dădu ochii peste cap.
E insistent
și s
–
ar putea să vă descopere.
Am băut
din apa ei că să
–
mi revin. Elian
era un ghimpe în coaste pentru mine.
―
Ce i
–
ai spus?
―
Ca de obicei, nimic compromi
ț
ător. Nu ar fi rău dacă i
–
ai acord
a pu
țin
ă aten
ție. Poate așa
s
–
ar potoli.
Oricum, Elian nu e genul care sa stea prea mult cu o fata. Eram
pe punctul de a
–
i face
o remarcă că
ș
i e
a era la fel ca el, dar m
–
am ab
ț
inut.
—
E precum un copil, continuă ea. Dacă îi dai jucăria dorită o s
ă se lini
șteasc
ă
.
În cazul
ăsta, tu e
ști juc
ăria. Ai putea să
–
i acorzi pu
țin
ă aten
ție, adic
ă nu e ca
și acum ar fi un chin s
ă stai
cu el.
Și dup
ă el o să fie cel care o să te lase în pace.
—
Interesa
ntă logică, am murmurat, luând
o gură din cafea.
Doar că eu nu sunt o jucărie.
Nu îmi plăcea că Aimee credea
c
ă eram doar un moft pentru Elian
. D
e fapt, ce
îmi păs
a
mie ce
reprezentam pentru Elian
?
—
Tu
știi cel mai bine c
ă, cu cât am mai pu
ține persoane în jurul meu cu atât secretul meu
va fi
mai în siguran
ț
ă.
Gemenii aproape că au făcut combustie spontană când au aflat că tu
știi
despre noi. Am suflat în cafea, împingând spuma de fri
șc
ă spre marginea cănii. Reac
ția
gemenilor era atât de vie în mintea mea de parcă s
–
ar fi întâmplat ieri.
„
Ai î
nnebunit?
” „
Sper că
e
ști conștient
ă că ne
–
ai pus în pericol. De ce nu le spui tuturor ce suntem?
”
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
40
―
De ce nu îl faci tu o victimă? Aimee era cunoscută pentru talentul ei de a cuceritoare. În
schimb ea pufni deranjată
la comentariul meu
.
―
Crezi că nu am încercat? Dar băiatul ăsta nu e prost deloc
și dac
ă înainte era inaccesibil,
de când ai
apărut tu nu mai am nici o
șans
ă
. Nu eram sigură de ce, dar răspunsul ei îmi aduse un
zâmbet pe chip.
Nu puteam să
–
i
i
maginez pe Elian
și Aimee îm
preu
nă. Gândul acela îmi provocă
neplăcere
și l
–
am alungat îndată.
Nu eram sigură dacă să
–
i pov
estesc sau nu lui Aimee despre întâ
lnirea de noaptea trecută cu
Elian. Î
n ult
imul timp ma obi
șnuisem s
ă vorbesc cu Aimee
și Darko orice, dar când era vorba
de
Elian părea a
șa dificil. Poate și din cauz
ă că
știam ce p
ă
rere aveau
prietenii
m
ei despre el.
Stiam
ca tin la mine si se temeau sa nu cad in mrejele lui Elian. Avea o reputatie pentru asta si oricat ma
bucura faptul ca ei tineau la mine, pe atat de mul
t ma scaiau ca ei se gandeau ca as putea sa ma
indragostesc de cel mai nepotrivit baiat din internat si sa
–
i dezvalui secretul nostru.
C
a
să mi
–
l scot din minte pe Elian
–
că
și așa azi fuseser
ă prea mult prin gândurile mele
și
nu avea ce căuta
–
,
am întrebat
–
o pe Aimee dacă Dan o mai căuta
se
.
―
Nu, cred că l
–
ai speriat.
Am râs amândouă.
―
Oricum nu mă mai interesează. Am pus ochii pe un senior.
M
–
am aplecat peste masă, privind
–
o în ochi.
―
Poveste
ște
–
mi. Cine e?
Îmi plăcea să îmi petrec timpul cu Aimee. Era ca o gură de aer proaspăt pentru mine. Nu
cred că con
știentiza c
ă ea
și problemele ei tipice nu m
ă lăsau să mă deconectez de realitate. De
realitatea oamenilor obi
șnuiți. Uneori îmi era
frică că o să îmi pierd min
țile.
Șapte
Vineri după
–
amiază, chiar după terminarea orelor, vocea răgu
șit
ă a directorului Iacob
răsunase pe holurile internatului, anun
țând o întrunire în holul cel mare de la intrare.
—
Sper că nu
ți
ne iar un alt discurs plictisitor. Căscă prefăcut Darko. Alături de noi,
mergând la pas alert, era dublura lui Daphnis
și încercam s
ă mă prefac că lucrul ăsta era absolut
normal. Adică cât de des mi se întâmpla ca prietenii să se dedubleze
și s
ă
–
și trimit
ă
dublura în
locul lor? A, stai, niciodată nu mi se întâmplase asta până să sosesc la internat. În primul rând
pentru că nu avusem prietenii până să
–
i cunosc pe gemeni
și pe colega mea de camer
ă. În al
doilea rând, oamenii pe care îi cunoscusem nu puteau fa
ce asta. Bine, nu era prima oară când
vedeam o dublură de
–
a geamănului, însă făcea lucrul ăsta ca să se fălească în fa
ța mea cu
talentele lui uimitoare. Niciodată nu î
și folosise puterea ca s
ă chiulească de la ore. Aici era
altceva decât o întrecere proste
ască, trecuse o zi de când Daphnis se făcuse nevăzut din internat
și
mă întrebam cum reu
șise s
ă treacă de paznicii de la ie
șire. Îns
ă trebuia să fiu sinceră
și s
ă
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
41
recunosc că, cu toate mi se părea un pic înspăimântătoare, preferam dublura care era tăcută î
n
locul originalului.
Darko î
și juca în continuare rolul de neștiutor, dar ar fi trebuit s
ă
știe deja c
ă era imposibil
să mă min
ți pe mine. Aura lui se modifica ori de câte ori îl întrebam despre Daphnis. Aș fi putut
să ignor escapada lui Daphnis
și s
ă mă comport ca
și cum nu mi
–
ar fi păsat, în fond, Daphnis nu
dădea nici doi bani pe mine. Atunci de ce îmi făceam eu griji pentru el?
La mama naibii!
Glasul interior mă zgândărea, amintindu
–
mi că Daphnis era insuportabil,
mă trata mai rău
ca pe o criminală, dar când era vorba de ore
și s
ă mă înve
țe tainele magiei mereu
era con
știincios. Bine. Bine.
Atunci de ce a plecat? Gânde
ște
–
te!
țip
ă vocea din capul meu.
Comportamentul ciudat al geamănului începuse odată cu acceptarea faptului că ei nu
știau de ce
îmi lua atâta timp să îmi controlez puterea.
Dispari
ția lui avea leg
ătură cu mine?
Gândul că gemenii ascund ceva fa
ța de mine m
ă a
țâț
ă
atât de mult încât am sim
țit cum se
ntimentul de trădare mă învăluie
precum ni
ște gândaci cu
picio
ru
șe reci ce încercau s
ă se ca
țere pe mine. Furia își scoase capul afar
ă
și eram gata s
ă
izbucnesc dacă nu eram înconjura
ți de alți elevi.
Am aruncat o privire spre Darko
și privindu
–
l, cu zâmbetul acela tipic lui neru
șinat
–
dar
–
inofensiv
pe buze
–
furia mi se risipi ca un fum de
țigar
ă pe care îl tai cu mâna. Nu voiam să cred
că Darko îmi ascundea lucruri. De fapt, nu voiam să cred că unica persoană în care aveam
încredere după mult timp îmi în
șela încrederea.
Îmi surprinse privirea
și zâmb
etul îi fu înlocuit de o linie sub
țire.
„
S
–
a întâmplat ceva?
”
Asta era ocazia mea să
–
l fac să îmi spună adevărul. În schimb răspunsul meu fu altul.
„
Sunt doar curioasă să văd despre ce e vorba.
”
Mâna lui ajunse după gâtu
l meu, împingându
–
mă spre pieptul lui. Am schi
țat un zâmbet
când m
–
am uitat în sus
,
către el. Ochii
lui erau de un albastru glacial
spre deosebire
de ai mei care
sunt
de un albastru
–
întunecat ca cerul înainte de furtună, uneori fiind mai mult gri decât alb
a
ștri.
Voiam să fiu din nou furioasă pe el, în schimb am lăsat să mă conduc
ă
printre mul
țimea de elevi,
găsindu
–
ne loc într
–
o ni
ș
ă. Îmi dădeam silin
ța s
ă fiu supărată pe el, dar de câte ori priveam spre el
mă loveam de acel zâmbet care îl făcea mai pu
țin i
nofensiv ca un copil. Poate ar trebui să î
ncetez
să mă mai simt buricul pământ
ului. Poate că g
emenii aveau propriile lor probleme
.
Dacă acele
probleme erau provocate din vina mea?
m
–
am întrebat.
Nu
, am spus stop.
Știam ce se întâmpl
ă
atunci când lăsam gând
urile să mă frământe. Învă
țasem cum s
ă scap de ele, focalizându
–
mi
aten
ția din interior spre exterior. Privind în jur și analizând oamenii de lâng
ă mine.
Holul devenise rapid plin ochi de elevi neastâmpăra
ți care așteptau cu ner
ăbdare să afle ce
s
e întâmplă. Nerăbdarea unora era provocată de weekend
–
ul pe
care urmau să
–
l petreacă acasă
–
asta pentru ce
i care aveau permis de trecere
–
, iar ceilal
ți r
ămă
și mergeau la petrecerea organizat
ă
de Silvian. Atunci s
–
a produs un fel de click în capul meu. Mi
se păruse atât de real încât eram
surprinsă că nu îl auzise
și Darko. Dac
ă mergeam la petrecerea lui Silvian împu
șcam doi iepuri
deodată. Unu, îmi distrăgea aten
ția de la amalgamul de întreb
ări din cap înainte să mi se facă
ț
ăndări. Doi, dacă eram văzută
la petrecere, Elian ar înceta să mai creadă că eram un fel
de
că
țeluș al gemenilor plus c
ă
Silvian s
–
ar bucura să mă vadă acolo.
O parte din mine, cea mai mică
și înțeleapt
ă, mă avertiza cât de periculos era pentru mine să
merg la o petrecere. Drăc
u
șorul de pe um
ărul meu insista să profit de absen
ța lui Daphnis.
Noaptea trecută atât eu cât
și Darko luasem o pauz
ă de la orele de magie
și dup
ă cât în
țelesesem
azi de la Darko nu avea de gând nici în seara aceasta să ne facem lec
țiile.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
42
—
Trebui
e să profităm de absen
ța lui Daphnis, am spus deodat
ă către Darko, fiind sigură că
nimeni nu ne poate auzi. Murmurul făcut de colegii mei era atât de puternic încât aveam impresia
că cineva îmi vărase capul într
–
un stup de albine.
Ochii geamănului
se mări cât cepele, mimând
„
dublura
”
. Reali
zând ce făcusem, mi
–
am
astupat
–
mult prea târziu
–
gura cu mâinile.
Dublura stătea la câ
țiva pași de noi, sprijinind zidul cu um
ărul. Tot ce auzea
și vedea
dublura avea să
știe și Daphnis. Tic
ălosul nu
era prost deloc.
„Idioato. Idioato. Idioato.”
Spa
țiul în care ne îngr
ămădisem era îngust, însă tot am reu
șit s
ă
–
l lovesc pe Darko cu tocul
pătră
țos de la bocanci în coaps
ă.
„
Știi, dac
ă tot vrei să îmi la
și urme ai putea s
ă te folo
se
ști de dinții
ăia superbi
și de buzele
cărnoase.
”
L
–
am lovit din nou.
„
Anun
ț
ă
–
mă când ai terminat de făcut pe idiotul.
”
Îmi aruncă
și o a doua privire ucig
ătoare după care mă lăsa să
–
i explic.
„
Ai înnebunit?
”
Vocea lui
îmi bubui în cap ca un tunet.
„
Te r
o
og
”
am spus tărăgănat.
„
Bine, dar dacă Elian…
”
„
Nu o să
–
l las să se apropie de m
ine. Plus că tu o să fii acolo.”
„
Asta nu o să
–
l împiedice pe Elian să se apropie de tine.
”
Privirea lu
i scurtă elevi din
încăpere
în timp ce eu îmi decojam oja d
e
pe unghii. Trebuia să ne facem de lucru. Nu puteam să
ne privim în timp ce vorbeam telepatic, din exterior am fi arătat ca doi ciuda
ți care se holbau unul
la celălalt.
„
O să se plictisea
scă la un moment dat.
”
Speram eu.
„
Hai măi, s
–
au făcut filme despre asta. Băie
ții de genul lui, r
ăsfă
țați și înfumurați, cred c
ă
pot ob
ține orice fat
ă î
și doresc. Apoi, în
film, apare tipa inabordabilă
–
aici tipa fiind tu
–
ce pune
cuceritorul pe
jar. Iar băiatul insistă
și insist
ă până când fata cade în jocul lui.
”
Mi
–
am mutat privirea de la un grup de elevi la el. Uitându
–
mă la expresia lui, el chiar credea
ce spunea. Cu alte cuvinte, era acela
și lucru pe care îl auzisem și de la Aimee.
„
Deci, sunt un trofeu?
”
Darko dădu din cap. Bine, nu negam că Elian nu se încadra în profilul creat de Darko
și
Aimee, dar asta era via
ța real
ă nu un film siropos de la Hollywood. Bănuiam că eram mai mult
decât un capriciu. Dar ce alt in
teres putea să aibă Elian asupra mea? Încă o întrebare de adăugat
la colec
ția mea de întreb
ări fără răspuns.
Când directorul apăru în capătul treptelor
șoaptele elevilor încet
ă brusc. Directorul avea mai
pu
țin de patruzeci de ani, cu o în
ăl
țime i
ntimidantă
și cu un corp bine cl
ădit. Eram sigură că î
și
făcea costumele
și pantofii pe comand
ă. Părul
șaten era tuns periuț
ă, iar barba abia crescută era ca
o umbră pe chipul lui palid. Alături de el erau câ
țiva profesori, unul dintre supraveghetori și
El
ian…
Purta unul din paltoanele lui trei sferturi, negru, cu imprimeu auriu în jurul manceilor
și
gulerului. Elian de acolo nu se asemăna cu descrierea făcută de prietenii mei. Cel de lângă
profesori părea mult mai matur
și responsabil. Cu cât m
ă uitam mai mult la Elian, cu atât mai
mult îmi dădeam seama că Darko se în
șelase. Elian nu se încadra în acel tipar de b
ăiat răsfă
țat și
superficial. Elian era arogant, dar era
și unul dintre cei mai responsabili elevi din internat și cel
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
43
care îi făcea co
ncuren
ț
ă la note lui Daphnis. Elian era copilul perfect sau ceea ce ar fi numit un
savant, un experiment reu
șit. Din exterior? Nimic de reproșat. În interior? Un mister.
Mi
–
am scuturat capul. Elian nu se număra printre priorită
țile mele. Spre deos
ebire de el, eu
nu eram interesată să
–
i aflu secretele.
Aveam multă bătaie de cap cu propriile probleme
încât să
permit să mă preocupe
și ale altcuiva.
—
Sigur s
–
a întâmplat ceva nasol.
Șoaptele din mulțime ajunser
ă până la urechile mele
și,
arun
când o a doua privire în sus, spre scări, i
–
am remarcat pe cei doi băie
ții
din ultimul an. Erau
cu două
trepte mai jos de ceilal
ți, cu umerii l
ăsa
ți și cu maxilarele încleștate. Ei, de lucrul
ăsta
aveam nevoie să
–
mi atragă aten
ția. M
i
–
am concentrat aten
ția
pe cei doi băie
ți, l
ăsând zidul care
mă împiedica să văd aurele să cadă. Precum ni
ște pumnale, nuanțe de roșu
–
închis se strecurau
printre aurele celor doi. Erau supăra
ți și mai ales furioși.
—
Addergoole este cea mai bună
școal
ă din
țar
ă, începu
directorul
și aproape c
ă am dat cu
capul de zid când am tresărit la auzul vocii grave. Am recunoscut discursul pe care Darko nu mai
voia să
–
l audă
și l
–
am văzut cum î
și scoate din ghiozdan c
ă
știle de la telefon. I
–
am aruncat o
căutătura din care speram că
prinsese ce pă
țea dac
ă nu îmi dădea
și mie una din c
ă
ști.
Dându
–
și teatral ochii peste cap, îmi întinse una dintre c
ă
ști și m
–
am împins mai mult în el
încât să nu îmi scape cas
c
a din ureche.
Frânturi din di
scursul directorului ajunse la m
ine
și la fel ca pri
ma oară când îl auzisem
sim
țeam
cum mâncare
a
mi se revoltă în stomac
.
—
Nu degaba este cunoscută
și în afara ț
ării.
Școala instruiește elevii și îi ajut
ă să găsească
contactele de care au nevoie pentru a reu
și în viaț
ă. To
ți,
dar absolut to
ți elevii noștri au ajuns
oameni importan
ți. Brațele directorului țâșnir
ă în sus în timp ce un zâmbet i se lungi de la o
ureche la altă, arătând ca un savant nebun ce tocmai credea că descoperise elixirul tinere
ții. Dup
ă
câteva secunde, elevi
i începu să aplaude acoperind melodia pe care o ascultam.
—
Noi vrem ca elevii no
ștri s
ă aibă o minte deschisă. Cuvintele directoru
lui curmă ropotele
de aplaude
. Ne dorim să vă depă
șiți condițiile și s
ă vă lărgi
ți orizont
urile. Dar
–
vocea i se
sc
himbase din cea a unchiului de treab
ă în a unui om scos din sărite
–
într
–
un niciun caz nu
încurajăm un comportament inadecvat. Să nu crede
ți nici o clip
ă că pute
ți s
ă încălca
ți
regulamentul
și noi o s
ă închidem ochii doar pentru că părin
ții voștri sunt oa
meni cunoscu
ți. Aici
sunte
ți cu toți egali. Pentru cei care cred c
ă pot să fenteze
regulamentul, lua
ți
–
i examplu pe cei
doi co
legi ai vo
ștri, care vor fi asp
r
u
sanc
ționați pentru înc
ălcarea regulamentului.
Cu
exmatricularea, zise
și l
ăsă
cuvintele lui să p
roducă efectul dorit.
Grupul de elevi deveni din nou gălăgios în timp ce Darko privea ca o expresie perfect
netulburată.
—
Umilitor, cântă Darko
și schimb
ă melodia. I
–
am dat înapoi cas
ca
.
—
Toate astea s
–
au întâmplat pentru că
și
–
au rezolvat probleme precum ni
ște cocoși,
continuă directorul. În acest institut nu tolerăm agresivitatea. În clipa aceea m
–
am sim
țit ca și
cum a
ș fi avut deasupra capului o s
ăgeată ce indica spre mine.
Aura băie
ților devenise întunecat
ă, ca un no
r ce blochează razele lunii. Era nedreaptă
umilirea celor doi băie
ți în public, indiferent ce au f
ăcut. Îmi imaginam că fusese vorba despre o
confruntare între cei doi băie
ți
, nimic anormal la vârsta lor.
Asta voiau ei să ne înve
țe? S
ă îi
călcăm pe ceilal
ț
i în p
icioare doar ca
să scoatem ceva în eviden
ț
ă?
—
Hai să plecăm, am spus către Darko.
El răsuflă u
șurat
și îî f
ăcu semn dublurii să ne urmeze
.
—
Credeam că nu o să îmi ceri asta niciodată.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
44
Oricât de mult m
–
a
ș fi împin
s în ceilal
ți, nu am reușit s
ă îmi fac loc către ie
șire.
—
Când ave
ți
probleme, discuta
ți cu profesorii voștri, cu mine sau cu Elian. Suntem aici s
ă
vă ajutăm.
Mi
–
am întors privirea peste umăr la fix să văd cum mâna directorului se odihn
i pe umărul lui
Elian.
–
Hmm, oare cine e preferatul directorului? Intreba Darko, iron
i
c.
—
Lua
ți
–
l exemplu pe acest băiat.
Lângă mine, Darko se făcu că vomită.
Într
–
un liceu normal, după terminarea discursului Elian ar fi ie
șit
șifonat. Era precum
tocilarul care amintise profesorului de temă. În schimb, aici to
ți p
ăreau de acord cu directorul.
Oare pă
șisem într
–
un univers paralel? Dacă lucrul acesta s
–
ar fi întâmplat în fostul meu liceu,
băie
ții l
–
ar fi aranjat pe Elian, băiatul
model. Nu că mi
–
a
ș fi dorit ca Elian s
ă mănânce bătaie doar
pentru că era un elev model, doar că mi se părea totul aiurea… Cum reu
șea un singur b
ăiat să
î
mbrobodească atâtea persoane?
—
Elian e cel mai tare. Se auzi un glas pi
țig
ăiat lângă mine.
Era Victoria, una dintre cele
mai înfocate
admiratoare
ale lui Elian. Părul negru îl
ținea prins la spate, coada atârnându
–
i peste
umăr.
—
Mai sunt
și alte persoane care ar trebui s
ă plece în afară de cei doi. Victoria î
și ridic
ă
tonul încât să a
udă
și ceilalți. Iar asta suna
se
ca o provocare pentru mine. Probema mea era că,
întotdeauna răspundeam la provocări.
Mâna lui Darko
țâșni în fața mea, formând o barier
ă între mine
și Victoria. Îmi șopti la
ureche că era cel mai nepotrivit moment
să
–
i acord aten
ție Victoriei. Dup
ă ce l
–
am asigurat că nu
inten
ționam s
ă ne rezolvăm problemele precum ni
ște cocoși, își retrase mâna. Se d
ădu într
–
o
parte, bucurându
–
se de spectacolul ce urma.
—
De ce nu vorbe
ști mai clar? am întrebat
–
o pe
Victor
ia. Cine sunt persoanele
care
,
după
părerea ta
,
nu au ce căuta aici?
—
Tu
și ciudatul de acolo, îmi r
ăspunse, cu privirea a
țintit
ă pe cineva din spatele meu. Atât
eu cât
și Darko ne
–
am răsucit, găsindu
–
l pe Adam lipit de u
șa de
la intrare.
Băiatul goth î
și l
ă
să rapid privirea în jos. Ochii nu i se vedeau din cauza părului negru vopsit
ce
–
i cădea peste fa
ț
ă, dar
știam c
ă sunt alba
ștri ca cerul într
–
o zi însorită. Eram sigură că Adam o
auzise pe Victoria, la fel cum eram de sigură că nu dă
dea doi bani pe cuvintele ei. Î
și vârî c
ă
știle
în urechi
și r
ămase cu privire a
țintit
ă pe telefon.
—
Standardele internatului au fost coborâte când v
–
au lăsat să intra
ți, zise Victoria. L
–
am
sim
țit pe Darko cum se încordeaz
ă lângă mine.
„
Pot să mă ocup de ea dacă vrei.
”
I
–
am căutat mâna
lui Darko. Împletindu
–
mi degetele cu ale lui, l
–
am strâns u
șor dându
–
i
în
țeles c
ă mă descurcam singură.
—
Și eu care credeam c
ă nu a avut niciodată standarde din moment ce e
ști aici.
Zâmbetul brunetei păli.
—
Ai grijă, feti
țo. Nu știu cum ai reuș
it să
–
l păcăle
ști pe director
să intri aici, dar
știu sigur
că nu o să stai prea mult. Nu e locul tău.
—
Atunci care e locul meu?
Ochii ei de culoarea ambrei mă
străpunse a
șa cum
obi
șnuia Daphnis s
ă o facă
.
—
La nebuni.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
45
Am tresărit, trăgându
–
mi mână din a lui Darko. El era singurul care remarcase efectul
cuvintelor Victoriei asupra mea
și m
ă prinse rapid de încheietură tocmai când…
—
Do
mni
șoar
ă Gregor! Ce va închipui
ți c
ă face
ți? tun
ă o voce lângă mine.
Unul dintre supraveghetori
și Elian ajunse în dreptul meu. Cum mi se întâmpla de obicei
când mă înfuriam, nu mai acordasem aten
ție celor din jur. Nu remarcasem c
ă directorul term
inase
de vorbit sau că mul
țimea g
ălăgioasă de elevi se risipise. Nici pe cei doi nu îi văzusem venind.
Judecând după expresia supraveghetorului, mi
–
am dat seama ce vedea el. Victoria care î
și
puse rapid masca de victimă, eu spumegând
și Darko care
încerca să mă oprească.
—
Vre
ți s
ă fi
ți urm
ătoarea exmatriculată?
„
La naiba. Tipul ăsta e un cretin. A băgat mul
ți elevi în probleme. Cred c
ă acum e cazul să
te retrag
i. Ar trebui să î
ți ceri scuze.”
Scuze? Nu. De ce a
ș fi f
ăcut
asta? Pentru că nu
știam cum s
ă
–
mi controlez furia? Pentru că
eram diferită de ei? Singura mea vina a fost să
–
i răspund Victoriei. Ăsta era unul lucru pe care
mi
–
l asumam. Dar nu aveam de gând să
–
mi cer scuze pentru un lucru pe care ei nu îl în
țelegeau.
—
Noo, zise Elian către supraveghetor. Sunt singur că aici nu se întâmplă nimic grav.
Supraveghetorul î
și îndes
ă mâinile în buzunarele sacolui crem,
și pufni.
—
Nu făceam nimic gre
șit, am spus, având grij
ă ca tonul să îmi sune cât
mai dulceag. Doar
făceam schimb de păreri cu Victoria. Din câte
știu școala ne încurajeaz
ă să fim cât mai deschi
și și
să ne exprimăm liber părerile.
—
A
șa e.
Încuviin
ț
ă el sceptic.
—
Vede
ți, spuse Elian, totul este în regul
ă. Nu
–
i a
șa, Victoria?
Ochii ei se făcu mari, apoi î
și scutur
ă capul de parcă încerca să scape de o pânză de păianjen
imaginară.
—
A
șa e. Doar vorbeam, spuse ea. Singurul motiv pentru care Victoria nu profitase de
ocazie să mă bage bucluc era
Elian. Nu voia să pice
drept bârfitoare în fa
ța lui. Ea
trecu pe lângă
mine
și pe
deasupra
ț
ăcănitul tocurilor ei pe podea, am auzit
–
o murmurând
„
Proasto
”
.
Supraveghetorul nu se clintise. Încă mă privea sceptic. Dacă a
șa voia el…
—
Dacă
vre
ți putem s
ă mergem în biroul directorului
și s
ă
–
l întrebăm ce părere are. De
și
,
după ce s
–
a întâmplat cu cei doi
,
nu o să
–
i placă să fie deranjat pentru un nimic. Nu crede
ți? Dar
dacă vre
ți, eu merg și…
—
Bine. Ai dreptate, domni
șoar
ă Gregor
. Nu trebuie să deranjăm directorul cu prostii, dar
sunt cu ochii pe tine, zise
și plec
ă.
—
Bine i
–
ai făcut, zise Darko
și își ciocni pumnul de al meu.
Râsetele mi se opri în gât când am realizat că nu eram singuri. Elian încă era cu noi.
Voiam
să
–
i mul
țumesc pentru c
ă mă ajutase.
—
Îmi place când îi sfidezi pe ceilal
ți, Blue Moon.
M
–
am încruntat.
—
E
țicnit, șopti geam
ănul.
—
Te
–
am auzit, zise Elian
către Darko, însă cu ochii pe mine
.
—
Bun. De
ci, nu ai probleme cu auzul a
șa cum ai cum capul, replic
ă Darko.
Elian se aplecă către mine. Respira
ția lui îmi înc
ălzi buzele, iar inima începu să
–
mi bată
dureros în piept.
—
Nimeni nu mi
–
a vorbit a
șa pân
ă acum.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
46
—
Ai face bine s
ă te obi
șnuiești cu asta. Eu nu sunt una din marionetele tale. Și nici el, am
spus
și mi
–
am înfă
șurat mâna în jurul lui Darko.
Elian î
și strânse buzele într
–
o linie sub
țire și mușchii de pe maxilar îi zvâcni.
—
Pa
–
pa. Darko îi făcu cu mân
a
și m
ă scoase afară. Î
ți vine s
ă crezi că idio
ții
ă
știa o s
ă ne
conducă într
–
o zi
țara?
—
Îmi place când îi sfidezi pe cei
lal
ți, Blue Moon. Darko îl imit
ă
pe Elian, vorbind cu un
fals accent britanic. Îmbrăcase halatul de baie al colegei mele de
cameră, alb
și pufos, și își
înfă
șurase în jurul gâtului una dintre eșarfele mele.
—
I
’
m british boy and i like tea.
—
Elian nu bea ceai, am spus mult mai rece decât a
ș fi vrut, atr
ăgându
–
mi o încruntătură din
partea geamănului.
—
Ce s
–
a întâmplat? mă întrebă el, aruncându
–
mi e
șarfa pe m
ăsu
ța de lucru
a lui Aimee.
Lucrurile
zbură de pe măsu
ț
ă, prăbu
șindu
–
se zgomotos pe podea. Dar asta nu fu suficient ca el să
î
și ia ochii de la mine.
Nici atunci când Aimee îl amenin
țase c
ă îl dă
afară din cameră el nu
tresări. Chiar mă îndoiam că exista vreun lucru care să
–
l atingă pe Darko.
Nu
știam ce s
ă
–
i răspund. De fapt, o parte din mine nu voia să participe la glumele despre
Elian
ținând cont c
ă mă ajutase mai devreme cu supraveghe
torul. Dacă nu ar fi intervenit Elian a
ș
fi ajuns în biroul directorului,
și nici nu îi mulțumisem. Așa c
ă, în schimb mi se părea corect să
nu iau parte la glumi
țele lui Darko.
Ridicând din umeri către el, Aimee mă certă.
—
Nu te mai foi.
După
ce
aflase că aveam cale liberă spre petrecere, Aimee răscolise prin dulap după cele mai
perfecte
ținute. Când i
–
am refuzat una dintre rochi
țele mult prea scurte, ea insistase s
ă o las să îmi
împletească părul. Se uita în fiecare zi la tutuo
riale pe internet
și cele mai multe împletituri îi
ie
șeau adev
ărate opere de artă.
—
Aissa? Darko bătea
nerăbdător
cu piciorul în podea.
Aproape că am răsuflat u
șurat
ă când Aimee se puse în fa
ța mea, ascunzându
–
mă de ochii
iscoditori ai
geamănului.
—
Eu una a
ș fi fericit
ă dacă l
–
a
ș avea pe b
ăiatul ăsta după mine, suspină ro
șcata. Are tot ce
î
ți poți dori de la un b
ăiat. Frumuse
țe, inteligenț
ă
și bani.
—
Inteligen
ț
ă? pufni Darko. Elian are creier a
șa cum Veneția are tufe.
Nu era adevărat,
și Darko știa și el lucrul acesta. Dându
–
mi seama ce făceam, mi
–
am tras
rapid o palmă mintală. Doar pentru că Elian mă salvase de supraveghetor nu trebuia să mă
transform în avocata lui.
Trebuie să î
ți amintesc c
ă Elian
e cel care te hăr
țuiește? C
ă el e cel care vrea să descopere
ce ascunzi?
îmi repro
ș
ă vocea interioară care semăna
suspect de mult cu cea a lui Daphnis.
—
Mai am un pic, mă anun
ț
ă Aimee, prinzându
–
mi o agrafă în păr. Privirea îmi căzu peste
unghiil
e pe care Aimee mi le salvase. În timpul discursului
ținut de director îmi decojisem o mare
parte din ojă, iar ea îmi dăduse cu încă un
strat de lac negru
și apoi îmi f
ăcuse
câteva modele
argintii peste ele. Era o salvatoare de vie
ții când era vorba de așa
ceva.
Prietena mea strălucea într
–
o rochi
ț
ă argintie, strânsă pe corp cu un decolteu generos. Nu
eram tocmai o fană a celor rochii, dar trebuia să recunosc că pe ea arătau foarte bine. O ajuta
trupul zvelt
și picioarele subțiri. Iar partea umitoa
re era că, oricât de scurte erau rochiile pe care
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
47
le purta, reu
șea cu succes s
ă păstreze o notă decentă. Părul ei era prins în ceea ce numea ea
împletitură olandeză, lăsându
–
i gâtul dezgolit. Împletitura pe care mi
–
o făcea era pe o parte a
capului în a
șa f
el încât părul
să îmi atârne liber peste ume
ri. Pe gât aveam un semn de na
ștere, de
mărimea unui capac de la sticla de suc
și îmi pl
ăcea să
–
l
țin ascuns. Nu pentru c
ă ar avea o formă
ciudată, dimpotrivă avea o formă asemănătoare unei semiluni. Sim
țeam nevo
ia acută să
–
l ascund,
era mai mult ca un tic pe care îl aveam din copilărie
și nu reușeam s
ă scap de el, aranjându
–
mi
mereu părul în a
șa fel încât s
ă nu mi se vadă semnul. Nici la insisten
țele profesorului de sport nu
îmi
țineam p
ărul prins.
—
Voi
la! exclamă Aimee. Culese de jos trusa e
i de machiaj
și mi
–
o întinse. M
–
am
privit în
oglindă
și i
–
am lăudat talentele de hairstyle.
Îmi împletise părul pe o parte, creând iluzia ca
și cum aș fi fost ras
ă
–
că tot era în vogă în
ultimul timp tuns
oarea aceea. Iar partea pe care avem semnul era bine acoperită de părul meu
blond
–
arămiu.
—
Acum, vă rog să mă scuza
ți, eu m
ă duc la Andrei. Ne vedem la Silvian, spuse,
îmbrăcându
–
și paltonul negru. Nici bine nu ieșise din camer
ă, că apăru din nou
în prag,
țipând
către Darko: Strânge mizeria pe care ai făcut
–
o.
—
Ce mai a
ștepți? l
–
am întrebat, văzând că încă purta halatul de baie al colegei mele. El îmi
aruncă o privire ofensată în timp ce se dezbrăca de halat, rămânând în puloverul lui ve
rde. A
ș fi
putut să vorbesc despre cât de bine arăta în puloverul acela verde
și în blugi negrii ce
–
i cădea
u
pe
șoldurile înguste. Dar nu am f
ăcut
–
o. Darko avea oricum o impresie bună despre el, cu sau fără
laudele mele. Nici eu nu arătam rău, îmbrăcasem p
erechea mea preferată de paltaloni de piele
și o
bluz
ă ro
șie. Bocancii erau nelipsiți din picioare.
—
Mergem, domni
ța mea? Darko îmi întinse brațul.
Mi
–
am dat ochii peste cap,
și l
–
am apucat de bra
ț.
Când am ie
șit din camer
ă, m
–
a
m lovit de ceva tare. Un zid negru
, sau mai bine zis un trup
înve
ș
mântat într
–
o căma
ș
ă neagră îmi bloca calea. Mi
–
am ridicat privirea în sus,
și am avut ceva
de urcat, până să
–
i întâlnesc privirea lui Dan.
—
E
ști idiot? Darko p
ăru exasperat. De fa
pt, nu îmi răspunde. Nu a fost o întrebare.
Dan era mai înalt
și mai solid ca Darko, îns
ă fa
ța era cea a unui copil de cincisprezece ani.
Mârâi la prietenul meu
și m
–
am pus instinctiv în fa
ța lui Darko. Îi simțeam respirația șuier
ătoare a
geamănul
ui în ceafă ca a unui dragon ce se pregătea să scuipe flăcări. Nu îmi era teamă că Dan l
–
ar fi putut răni pe Darko, îmi era teamă de ceea ce i
–
ar fi putut să
–
i facă Darko.
—
Un
de e prietena ta, vagaboand
a? mă întrebă bobocul.
—
Cu un bărb
at, i
–
am răspuns, accentuând ultimul cuvânt. Mi
–
am înfă
șurat înc
ă o dată mâna
în jurul lui Darko
și am trecut pe lâng
ă Dan.
Făcând o scurtă istorisire
a pove
știi dintre Aimee și Dan
, pe care Darko o savurase cu un
rânjet mare, nu am remarcat că str
ăbătusem cele două etaje până când podeaua începu să vibreze
sub picioarele noastre.
Ei, asta nu era una din acele petreceri
ținute pe furiș. Era o petrecere adev
ărată, iar muzica
ce se auzea din c
e în ce mai tare pe măsură ce ne
apropiam de dormi
torul lui Silvian, îmi intră
rapid pe sub piele
și îmi înc
ălzi corpul, pregătindu
–
mă pentru ceva ac
țiune. Voiam s
ă dansez. Nici
nu mai
țineam minte când fusese ultima oar
ă când mă lăsasem purtată de muzică.
Tusea falsă provocată de Darko mă smulse
din fantezia mea.
—
Ce
–
i? l
–
am întrebat, iar el îmi făcu semn către cineva din spatele meu.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
48
Nu trebuia să mă întorc ca să
știu cine era. Aerul devenise deodat
ă greu de respirat
și nu mai
eram sigură dacă muzica era cea care îmi bubuia î
n urechi sau sângele.
—
Aissa. G
lasul lui pluti ca o adiere până la mine
și m
–
am zbârlit toată. Putem vorbi?
Elian nu remarcase ce efect
avea
asupra mea, în schimb blondul de lângă mine da.
Și îmi
aruncă o privire complice.
—
Sig
ur că vrea, răspunse Darko în locul meu. Poate îi oferi
și un ceai. Își frec
ă palma de
bra
țul meu.
„
Ce naiba faci?
”
„
Î
ți ofer ocazia s
ă
–
l înfrun
ți. Eu m
ă duc înainte.
”
Nu
știu cât mi
–
a trebuit, o secundă sau două, ca să îmi revin
în fire
și s
ă
–
mi văd cum
prietenul meu mă
împingea de bună voie în ghearele
lupului.
—
Ce simpatic e Darko în seara asta. Ce l
–
a apucat?
L
–
am privit în verdele răpitor al ochilor, încercând să îmi dau seama ce voia.
Stai. Verde
răpitor?
De unde a venit asta?
—
Ai spus că vrei să vorbim. Despre ce? l
–
am întrebat, sperând la fel de tăios cum îi ie
șeau
cuvintele lui Daphnis. Dacă a avut efect sau nu, Elian nu schi
ț
ă niciun gest.
—
Ce zici de un loc mai lini
știt? își ridic
ă
tonul ca
și cum muzica l
–
ar fi deranjat.
Chiar dacă în weekend
–
uri nu aveam program de stingere, nu era permis să părăsim căminul.
A
șa c
ă am presupus că locul mai lini
știt de care vorbea Elian era, de fapt, camera lui.
„
Bună încercare, Ca
rter!
”
—
Mi se pare în regulă aici.
Mi
–
am mutat privirea de la el la cei care intrau
și ieșeau din dormitorul lui Silvian, și înapoi
la el. Zâmbetul acela imperinent i se contura
se
în col
țul gurii.
Ce, nu putea să zâmbească
și el ca
un om
normal?
—
Ți
–
e frică?
Mă provoca. Mă cuno
ștea îndeajuns de bine încât s
ă
știe c
ă uram să mi se spună că îmi era
frică de ceva anume. Nu că a
ș fi f
ăcut vreodată mărturisirea asta. Însă el mă citise. Nu a
ș fi fost
surprinsă dacă el ar fi
ș
tiut care e mâncarea mea preferată sau culoarea.
—
Îmi place muzica, am răspuns
și auzindu
–
mă, mi
–
am dat seama că deveneam tare laconică
în preajma lui.
—
Muzica asta? Era o notă de indignare în tonul lui. Credeam că î
ți place muzica în c
are se
aud acordurile de chitară.
A
șa era. Și nici lucrul
ăsta nu i
–
l spusesem…
Și m
ă speria îngrozitor faptul că el putea să
vadă atât de adânc în mine, de parcă a
ș fi fost transparent
ă.
—
Deci, mergem? Î
și aplec
ă trupul înalt spre mine
și m
ă luă de mână. Degetele mi se
strecurase involuntar printre ale lui, de parcă ar fi
știut c
ă locul lor e acolo, înlăn
țuindu
–
ne. Pielea
lui atingându
–
se d
e a mea îmi trimise un val aseme
n
e
a unui curent electric ce se răspândi rapid în
toată fiin
ța mea,
dând na
ștere uno
r multitudini de senza
ții noi
. Mai
ținusem și alți b
ăie
ți de mân
ă,
dar nici unul nu îmi trezise ace
ști fiori pe care nu știam c
ă îi am sau că îi pot sim
ți. Și nu știam
dacă lucrul acesta era de bine sau nu.
Cu Darko era cu totul a
ltceva. Îmi plăcea să
–
l
țin de mân
ă
și îmi pl
ăcea atunci când mă
strângea la pieptul lui. Gesturile lui îmi aminteau de mama
și de cât de mult îmi pl
ăcea să mă
cuibăresc la pieptul ei, unde
știam c
ă mereu voi fi în siguran
ț
ă. Nu că a
ș fi v
ăzut în Darko cev
a
matern, nici gând de a
șa ceva. Îns
ă legătura pe care o aveam cu el mă ducea cu gândul la o
familie, la cum ar fi arătat rela
ția dintre un frate și o sor
ă. Iar Darko, cu toate că mă împotrivisem
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
49
la început să mă ata
șez de el, era o parte important
ă din vi
a
ța mea. Ca un membru apropiat de
familie.
Și atunci s
–
a întâmplat. Ceva se sparse înăuntru meu
și am fugit de lâng
ă Elian înainte să
izbucnesc în plâns.
Glasul lui ajunse în frânturi la
mine, rugându
–
mă să mă opresc.
Nu l
–
am ascultat.
Și
curând
singurul zgomot pe care îl puteam auzi era cel al suspinelor mele. Trebuia să mă ascund cât mai
rapid de privirile colegilor mei
și camera mea mi se p
ărea mult prea departe ca să pot reu
și s
ă
țin
în frâu lacrimile ce
–
mi sugrumau gâtul până ce ajune
am acolo.
Blestemam nenorocitele de holuri înguste când solu
ția salvatoare se ivi în fața mea sub
forma unor trepte din marmură. M
–
am ascuns în spatele lor, unde lumina nu ajungea.
Lăsându
–
mă în genunchi, lacrimile îmi păta
se
obraji
i îna
inte să le opresc. Nu îmi doream
să
plâng. Dar era ceva înăuntru meu ce voia să iasă la suprafa
ț
ă
și nu puteam s
ă controlez asta. Ca o
ultimă solu
ție, mi
–
am vârât pumnul în gură, mu
șcându
–
l, înăbu
șindu
–
mi suspinele. Eram furioasă.
Eram furioasă pe mine că
i
–
am lăsat să moară. Eram furioasă pentru că eram inutilă ca spiritual.
Eram furioasă pentru că nu puteam să controlez
situa
ția
asta.
—
Aici erai.
Am tresărit la auzul unei voci.
Prinsă pe picior gre
șit, m
–
am frecat rapid
la
och
ii.
—
Nu face
asta, îmi porunci Darko, cu un glas asemănător fratelui lui când urla la mine.
M
–
am uitat în sus, către el, văzând cum î
și aplecase trupul firav ca s
ă mă privească. Cu toate
că avea sclipiri de ghea
ț
ă în ochi, el mă privea b
lând
și am realizat c
ă tare penibil trebuie să fi
arătat dacă el mă privea a
șa.
—
Cred că arăt
îngrozitor, am zis într
–
o încercare de a râde.
Darko se a
șez
ă lângă mine.
—
Nu
știu. Nu pot s
ă văd. Dar la cum
ți
–
ai frecat ochii prob
abil că acum sunt mai ro
și ca
bluza pe care o por
ți.
Mi
–
am lipit spatele de zidul rece, lăsându
–
mi bărbia pe genunchi.
Era prima oară când Darko
mă vedea plângând
și r
ămase tăcut, privindu
–
mă.
Trecuse câteva minute până să îmi găsesc
cuvintele.
—
Cum m
–
ai găsit?
—
Elian a venit la mine
și mi
–
a spus că nu erai bine. Dar n
u mă a
șteptam s
ă te găsesc a
șa.
Ce s
–
a întâmplat?
—
Nu
știu. Am oftat. Sau poate c
ă
știu, dar mi
–
a zis Daphnis de prea multe ori că sunt
idioată că visez l
a ceva ce nu o să am niciodată.
—
Hei, zise vesel, trecându
–
și mâna peste umeri mei. Dac
ă vrei să
știi nici eu nu am fost
întotdeauna fericit că sunt altfel de majoritatea oamenilor.
Știam ce f
ăcea
.
Încerca să facă să mă simt mai bine.
L
–
am lăsat, de
și n
u mi
–
l puteam
imagina pe Darko dorindu
–
și s
ă fie la fel ca ceilal
ți.
—
Aveam opt ani când mi s
–
a manifestat pentru prima oară puterea. Dintr
–
o dată auzeam ce
gândesc ceilal
ți. Eram speriat, mai ales c
ă uneori sim
țeam cum alunec în
mintea celorlal
ți și le
provocam dureri.
Iar eu imi provocam mie. Auzeam tot ce gandeau ceilalti. Era groaznic.
Simteam ca o sa imi explodeze capul.
Dar nu asta a fost partea îngrozitoare, ci când i
–
am auzit
gândurile fetei de care îmi plăcea. Ea îl plăcea
pe băiatul cu care mă bătusem din cauza unei
jucării tâmpite. A fost groaznic să aud timp de câteva zile ce gândesc ceilal
ți despre mine.
Educatoarea credea că sunt o pacoste
și c
ă a
ș merita s
ă fiu închis într
–
o cu
șc
ă.
,
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
50
–
Ei, am inceput eu si el ma inghi
onti in umar.
În alte circumstan
țe aș fi râs de ceea ce îmi povestise, dar cor
ăbiile mi se înecă din nou la
auzul că el î
și controlase puterea în doar câteva zile. Și, la mama naibii, avea opt ani
pe atunci
.
El nu remarcase că mă ofilisem
din nou sau poate că nu remarcase inten
ționat, continuând s
ă
vorbească.
—
Chiar
și dup
ă ce am învă
țat s
ă îmi controlez puterea, a urmat o perioadă în care mi
–
am
dorit să fiu normal.
—
Și ce te
–
a făcut să te răzgânde
ști?
—
Nu
știu
. Pur
și simplu am acceptat. Știu c
ă nu ăsta e răspunsul pe care voiai să
–
l auzi.
—
Hei, poate că m
–
ai găsit tu într
–
o postură mai mult sau mai pu
țin stânjenitoare, dar nu
vreau să fiu menajată.
—
Uite, se târî în genunchi în fa
ța mea, l
ă
sându
–
și palmele peste genunchii mei, noi o s
ă fim
mereu diferi
ți de ceilalți. Nu putem schimba asta. Gândește altfel, c
ă magia ne
–
a ales pe noi cu un
scop. Tu
știi c
ă te
–
ai născut cu un scop. Unul nobil, de a
–
i ajuta pe ceilal
ți
. Magia a fost lăsată pe
pă
mânt
ca să
–
i putem ajuta pe ceilal
ți. Cei mai mulți spirituali se angajeaz
ă ca doctori, făcând
vindecări miraculoase. Sau ca poli
țiști, descoperind cei mai r
ăi criminali. Multe miracole se
întâmplă datorită celor ca noi. Însă dacă oamenii ar
știi despre no
i, ei nu ar vedea lucrurile a
șa.
Ne
–
ar vedea ca pe ni
ște anomalii, ce trebuiesc eliminate.
Și avem perioada Inchizi
ției care s
ă ne
amintească ce
se poate întâmpla d
acă ne scoatem capul la lumină.
Făcu o pauză dramatică, apoi
continuă:
—
Nu cred că
a existat vreun spiritual să nu fi fost măcinat de lucrul ăsta, să nu te po
ți s
ă te
deschizi cu adevărat în fa
ța unei persoane. Chiar și Daphnis e conștient c
ă e imposibil să ai numai
prieteni supranaturali, mai ales atunci când părin
ți t
ăi sunt oameni no
rmali. Desigur, sunt
persoane ca Aimee care sunt de încredere. Dar nu le putem spune tuturor, pe unii chiar i
–
ar
înnebuni adevărul despre lumea supranaturală.
Știu c
ă te afectează lucrurile astea
și c
ă nu po
ți
vorbi
și cu altcineva, dar asta e viața noastr
ă. Trăim laolaltă cu oamenii obi
șnuiți, dar nu le
spunem adevărul despre noi.
—
Am în
țeles asta. Dar ce ai zis tu, în leg
ătură cu magia… E
–
eu am dat gre
ș. Nu pot s
ă ajut
pe nimeni.
—
Ce tot zici… O, te referi la… încetează să te învi
novă
țești. Nu a fost vina ta și nu am de
gând să mai di
scut cu tine despre asta. Haide!
Nu am furat astea degeaba, zise
și își ridic
ă
puloverul, arătându
–
mi o sticlă de tequila
și o cutie de bomboane cu ciocolat
ă pe care le
ținuse
ascunse.
—
Silvia
n nici măcar nu o să realizeze că au dispărut. Dacă
știam c
ă o să fii a
șa înc
ăpă
țânat
ă
în seara asta luam două sticle de tequila.
Opt
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
51
—
E
ști nebun? l
–
am întrebat, încercând să par surprinsă. În realitate, eram încântată până
peste cap de ge
stul nebunesc al geamănului. Poate că noaptea mea nu
era cu totul pierdută. Î
și
lăsă
din nou puloverul în jos
și întinse mâna spre mine. Oasele îmi trosnir
ă atunci când m
–
am
ridicat.
—
E una din nenumăratele mele calită
ți. Și tocmai de aceea ma iube
ști.
i
–
am raspuns printr
–
un zambet.
Am ie
șit de sub trepte, încruntându
–
mă la lumina care mi se părea mult prea puternică
pentru ochii mei plân
și.
Palma lui Darko ajunse
brusc
peste fa
ța mea
—
Ce naiba faci? am
țipat c
ătre el,
îndepărtându
–
i pe rând degetele ră
șchirate care mi se
lipise de fa
ț
ă ca o meduză.
—
Te salvez, îmi răspunse, apropiindu
–
și degetele de gura mea.
Ară
ți de parc
ă ai mâncat
rimelul.
Ai rimel până
și pe buze.
M
–
am întors rapid cu spatele, a
fundându
–
mi fa
ța în palme.
—
Ce fac? Mă poate vedea cineva.
—
Știu, și ar
fi groaznic dacă oamenii ar afla
că tu chiar po
ți s
ă plângi.
M
–
am întors către el, ridicându
–
mi o sprân
ceană. De când râdea el pe seama
mea?
—
Știu cum
facem, spuse
și m
ă prinse cu o mână de gât. O să mergem ca
doi îndrăgosti
ți
.
Poate avem noroc
și ne vede
Elian.
Tot corpul mi se încordă la auzul numelui lui Elian. Băiatul englez
jucase un mic rol în
izbucnirea mea. Furia nu mi se ris
ipise de tot, încă era acolo, a
șteptând s
ă î
și scoat
ă din nou
capul.
Și gândul de a
–
l revedea pe Elian nu era o idee prea bună.
—
Darko, am mârâit la pieptul lui.
Darko râse, trupul vibrându
–
i în bra
țele mele.
—
Lini
ștește
–
te.
A rămas la Silvian. Probabil că e tot acolo, dându
–
se în spectacol.
Mâna geamănului se odihnea pe spatele meu în timp ce eu îl
țineam cu amândou
ă mâinile
de mijloc, de parcă cineva ar fi vrut să mi
–
l fure. Îmi
țineam fața ascuns
ă la pieptul lui,
mergând
a
șa pân
ă ce am trecut de dormitorul lui Silvian. Sticla de tequila pe care Darko o
ținea ascuns
ă
sub pulover mă apăsa pe stomac, tăindu
–
mi de câteva ori răsuflarea.
Ajun
și în camer
ă, am luat cu asalt pat
ul liber a lui Daphnis. Speram
că
irascibilitatea lui nu
era contagioasă. Nu a
ș fi vrut ca dup
ă aceea să mă comport de parcă a
ș fi avut un b
ă
ț în fund tot
timpul.
Cum nu aveam pahare speciale pentru shot
–
uri, ne
–
am mul
țumit cu unele din plastic.
Darko se a
șezase lâng
ă
mine, turce
ște, cu sticla de tequila rezemat
ă de
șoldurile lui.
—
Dacă facem mizerie, măcar s
–
o facem în patul lui Daphnis, zise
și smulse cu dinți
i
folia
de la bomboane.
L
–
am aprobat, zâmbind în sinea mea. Gândul că Daphnis î
și va ieși
din min
ți
, chiar
și pentru
un lucru mărunt
, îmi provoca plăcere.
Darko î
mi dărui un pahar pe jumătate plin cu tequila.
—
Dintr
–
o singură înghi
țitur
ă
, spuse
și, tocmai când îmi duceam paharul la gur
ă, deodată
mă opri. Să nu uităm de Sil
vian. Datorită lui avem minună
ția asta. La mulți ani, Silvian. Duse
paharul în dreptul ochilor, îl mirosi
și dup
ă dădu tot lichidul pe gât.
—
La mul
ți ani, Silvian, am zis, urmându
–
i exemplul geamănului.
—
Repede, ia o bomboană.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
52
Fa
ța mi se schimonosi. Am luat bomboana de la Darko, îns
ă gustul nu dispăru
se
.
Și nici
sentimentul de vinovă
ție ce îmi înnoda și deznoda stomacul. Mereu avusem grij
ă ca oamenii să
nu mă vadă în momentele de slăbiciune, pentru că odată ce te
–
au văzut a
șa
vor
știi c
ă există ceva
înăuntru tău ce e u
șor de r
ănit. Nu că mi
–
a
ș fi f
ăcut astfel de griji în privin
ța lui Darko. Nu eram
telepată, dar îi puteam citi gândurile geamănului privindu
–
l în ochi. O parte din el fusese
șocat
ă la
vederea mea, însă restul fii
n
ței lui s
–
ar fi dat până
și peste cap doar ca s
ă mă scoată din starea
aceea
–
ceea
c
e
și f
ăcuse.
Darko era cea mai empatică persoană pe care o
știam, chiar dac
ă nu arăta asta niciodată. Îmi
spusese
odată
că empatia era un secret de
–
al telepa
țilo
r pentru a pătrunde mai u
șor în gândurile
oamenilor.
Pierdusem
șirul paharelor pe care le d
ădusem pe gât
și sperasem în sinea
mea
că odată cu
ele voi uita
și lucrurile care m
ă frământau. Nu s
–
a întâmplat asta
–
sau poate că nu băusem eu
îndeajun
s de mult încât să uit. Dimpotrivă, lucrurile parcă se accentuaseră în capul meu
și
gândurile
îmi
devenise atât de zgomotoase încât îmi sim
țeam tâmplele zvâcnind.
Nu puteam să mă ab
țin s
ă nu mă gândesc la Daphnis. Pentru cineva pe care se presup
unea
că nu îl suport, mă gândeam destul de des la el
.
Eram destul de sigură că
și el se gândea la mine.
Sigur că făcea asta, se gândea cum să scape de mine fără să î
și strice reputația în fața Larix
–
ului.
Nu puteam trece cu vederea fuga lui, pentr
u că asta era, nu anun
țase pe nimeni și eram
sigură că în seara aceea, când eram cu Elian la lac, era prea preocupat să nu fie prins încât să
–
i
mai aibă chef
și de mine. Dar unde era? Daphnis nu era genul care s
ă lipsească de la ore, decât
dacă avea un mot
iv întemeiat.
Și aici m
ă loveam de un zid, ce motiv ar avea Daphnis atât de
puternic încât să
–
și riște pielea și s
ă se furi
șeze noaptea din internat?
M
–
am ridicat din
pat, împleticindu
–
mă până la baie
.
Rimelul mi se uscase pe față,
amintindu
–
mi d
e cum arătau vrăjitoarele din pove
ști. Da, întradev
ăr, cu ochii ro
și, p
ărul înfoiat
și
mânjită de rimel arătam ca una dintre imaginile cu vrăjitoare pe care le găseai pe Google. Îmi mai
lipseau o mătură
și o pelerin
ă. Am alungat acea imagine din cap si m
–
a
m spălat pe fa
ț
ă,
cură
țându
–
mi tot rimelul
și restul machiajului.
Ie
șind din baie, m
–
am îndreptat spre u
ș
ă
—
Unde pleci? Darko se mutase în patul lui, acoperit până la brâu cu plapuma de culoare
albastră
și cu laptopul pe stomac.
—
În c
ameră.
Nu îmi era
somn, dar voiam să stau singură. De fapt, nici nu
știam cât era ora.
—
Vrei să te înso
țesc pân
ă la dormitor?
—
N
u, mă descurc, i
–
am răspuns
.
—
Bine, pentru că e o fază în serial pe care nu voiam să
o pierd.
Mi
–
am dat ochii peste cap
și am ieșit.
Următoarea cameră după cea a gemenilor, era cea a lui Elian. Am trecut pe lângă u
șa lui cu
privirea a
țintit
ă spre celălalt capăt al culoarului, cufundat în întuneric. De parcă a
ș fi putut s
ă
–
l
invoc pe Elian doar privind spre u
ș
ă lui. Dacă
știam ceva despre Elian era c
ă apărea câ
nd mă
a
șteptam mai puțin. N
umele lui rostit în gând îmi provocase furnicături pe piele. Mi
–
am spus că
singurul motiv pentru care mă sim
țeam așa când era vorba de el
era pentru că, în ciuda a ceea ce
spunea Daphnis, con
știentizam pericolul la care m
ă expuneam atunci când eram cu Elian.
Asta
trebuie să fie!
Petrecerea lui Silvian încă atrăgea o grămadă de elevii în dormitorul lui, cei mai mul
ți
rămânând pe cor
idor. M
–
am îndreptat de spate la văzul lor, rugându
–
mă în gând să nu observe
nimeni mersul meu împleticit. Pe câ
țiva dintre ei i
–
am recunoscut ca fiind colegii mei de clasă,
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
53
însă cei mai mul
ți erau din anii mai mari. Un zâmbet larg mi se lipi pe faț
ă când
am trecut pe
lângă ei, sim
țindu
–
mă de parcă cineva mi
–
ar fi băgat scobitori în gură care să îmi
țin
ă buzele
ridicate.
Bal
onul din pieptul meu se dezumflase
la intrarea în cameră, lăsându
–
mi corpul să mi se
relaxeze
.
Doar pentru o clipă, înaint
e să realizez că nu îmi sărise în întâmpinare nici o ro
șcat
ă cu
accent fran
țuzesc.
Era întuneric
și liniște.
—
Aimee? Vocea îmi sunase ca o
șoapt
ă. Pe bâjbâite
,
am mers pe lângă perete până când
am găsit întrerupătorul.
Aimee n
u era în cameră, patul ei fiind un morman de haine cum îl lăsase,
și pentru o
secundă am sim
țit gheara rece a disper
ării strângându
–
mi măruntaiele. Unde era? Apoi, mi
–
am
amintit de prietenul ei. Desigur, cum de nu mă gândisem de prima oară la asta? Aimee e
ra cu
noul ei prieten, probabil încă la petrecerea lui Silvian. Devenisem paranoică
și am dat vina pe
băutură pentru asta.
Râsul de u
șurare îmi ieși ma
i mult ca un gâlgâit. D
upă o lungă medita
ție cu ochii ațintiți
asupra patului ei, am ajuns la co
ncluzia că, de fapt, mă bucuram că nu era aici. Altfel mi
–
ar fi
ținut o predic
ă despre elegan
ț
ă
și despre
cât de rău îi stătea unei femei să fie ame
țit
ă
. Îmi erau de
ajuns strâmbăturile ei din nas în fiecare diminea
ț
ă când îmbrăcam pantaloni din piele
și t
ricouri
negre.
Ochii mi s
–
au oprit asupra ceasului din perete, era doar unu diminea
ța. Cu orele nocturne de
magie ale gemenilor eram obi
șnuit
ă să adorm la ore mult mai târzii.
Cum eram singură
și baia era numai a mea, am petrecut aproap
e o oră în du
ș și înc
ă o
jumătate de oră în fa
ța oglinzii încercând s
ă îmi îmblânzesc părul unde fusese împletit. Îmi păruse
rău că am fost nevoită să stric împletitura lui Aimee, dar m
–
ar fi deranjat pe timpul nop
ții.
Am renun
țat la halatul de ba
ie
, alegându
–
mi
din dulap
o pereche de pantaloni scur
ți de
mătase, negri, cu un
șnur în jurul taliei și un tric
ou gri simplu. Cu toate că afară
riscai să faci
hipotermie dacă ie
șeai îmbr
ăcat a
șa, în
ăuntru era atât de cald încât era imposibil să nu îmi
amin
tesc de zilele de vară.
M
i
–
am aprins laptopul pe care îl
ținus
em ascuns în geanta lui, undeva deasupra dulapului
.
Un strat sub
țire de praf îl acoperise și îmi p
ărea rău că uitasem de el. Înainte obi
șnuiam s
ă îmi
petrec
multe ore la el, acum îl fo
loseam doar când aveam nevoie să îmi fac anumite teme.
După ce am văzut câteva episoade din Arrow, am stins laptopul
și m
–
am lăsat să cad pe pat,
ignorând tenta
ția de a m
ă uita peste pozele vechi din foldere. Am închis ochii, imaginându
–
mi
pentru o
clipă că totul era doar un vis.
Că lumea era
a
șa cum o știam dinainte s
ă aflu
că eram o
al
tfel de vrăjitoare. Că nu exista
magie ori creaturi m
alefice. Că
nu era
u
secrete
și c
ă
lumea nu era
atât de periculoasă
. Îmi creasem
tot felul de scenarii până când
realitatea m
–
a izbit din plin. Cu
sau fără magie, nu am putut schimba destinul părin
ților mei.
Am refuzat să mă las prinsă
în
capcana trecutului. Nu
suporta
m
să îmi amintesc ziua aceea. Ziua în care a început
și totodat
ă s
–
a
sfâr
șit totul
pentru mine
.
M
–
am lăsat să alunec din pat,
cutremurându
–
mă
la contactul tălpilor mel
e goale pe podeaua
rece
. Aruncând o privire prin cameră, m
–
am trezit oftând zgomotos. Nu era nimic care să
–
mi
amintească de fostul meu dormitor. Partea mea de cameră era pustie
și
întunecată. Pe pat aveam
a
șternuturi cu imprimeul unor constelații de stele
și fețe de perne asortate.
Pe măsuța de lucru
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
54
aveam cutia de bi
juterii de la gemeni, o veioză și
o doz
ă
de cola
. În sertarul de sub pat
îmi
țineam
colec
ția mea impresionant
ă de bo
cancii
și cele mai multe lucruri le aveam înghesuite
în dulap
,
chiar
și bagaje pe care nu îndr
ăznisem să l
e desfac.
În schimb partea de cameră a lui Aimee era
colorată
și însuflețit
ă. Un raftat încastrat în peretele de lângă pat era folosit pentru machiaje
,
postere cu băie
ți și își scrise pe perete, deasupra t
ăbliei de la pat, numele ei cu litere aurii
și îl
înconjurase într
–
un cerc luminos din instala
ție de brad.
O parte din hainele ei erau împră
știate pe
pat
și sp
ătarul de la scaun. Schimba trei sau patru
ținute pe zi pân
ă se decidea pe care
să o poarte
pentru restul zilei.
Auzisem voci pe hol
și a
m presupus că
erau ale supraveghetorilor care
patrulau în
continuare, încercând să
țin
ă la distan
ț
ă băie
ții de fete și invers. Evident, nu f
ăceau o tre
abă prea
bună.
Singura excep
ție din noaptea asta fusese petrecerea lui Silvian, îns
ă rămăseseră destui elevi
în camerele lor care să î
și fac
ă de cap.
Am deschis fereastra
și un val de aer rece m
ă izbi. Ploua
mărunt
și mi
–
am întins mâna afară,
lăs
ând stropii r
eci ai ploii să mă mângâi
e
. De
și eram o fan
ă a ploii, uram când asta se întâmpla
noaptea. Nu îmi plăcea că norii aceia plumburii mă privau de razele lunii. Îmi găseam lini
ștea
privind Luna
și, știam, c
ă dincolo de nori era acolo, privindu
–
mă l
a rândul ei.
―
Oamenii î
și g
ăsesc alinarea în al
ții oameni. Sau cel puțin așa credeam
până să te
întâlnesc pe tine. T
u pari să tânje
ști dup
ă l
ună. Presupun că la tine
merge replica aia de o tot
servesc
băie
ții
„
Dacă a
ș putea, ți
–
a
ș aduce Luna.
”
A
i idee de câte ori
am auzit
–
o de
–
a lungul
anilor?
Bu apăru lângă mine, a
șezându
–
se pe spătarul canapelei. Ochii lui sângero
și sclipir
ă către
mine ca
și cum ar fi râs. Omul
–
umbră avea cel pu
țin o sut
ă de ani de când trăia printre oameni,
cunoscându
–
le secretele. Îl văzusem pentru prima oară la scurt timp după ce am avut prima
viziune, iar apoi a continuat să tot apară. Mă obi
șnuisem cu prezența lui enervant
ă. Era un fel de
prieten… fără corp
și cu un simț caustic al umorului.
―
E la fel
ca mine, singură, am spus, cer
t
ându
–
mă imediat pentru cuvintele jalnice.
―
Gre
șești, șuier
ă el. Luna nu e
singură, e înconjurată de stele. L
a fel ca tine de prieteni.
L
–
am privit osteantiv pe Bu, surprinsă de cuvintele lui.
―
Ce cuvinte frumoase pentru tine, credeam că ai în repertoriul tău doar cuvin
t
e precum
"ospă
ț" și glume seci.
―
Glumele mele nu sunt seci, nu e
ști tu suficient de deșteapt
ă încât să le în
țelegi.
Pl
uti prin fa
ța mea și mi
–
am fluturat
mâna
că să
–
l alung
ca pe o muscă sâcâitoare
.
―
Î
ți petreci cam mult timp pe lâng
ă o persoană pe care nu o consideri suficient de
de
șteapt
ă.
―
Trebuie să recunosc
–
reapăru el lângă mine
–
ai ceva ce atrage
până
și cele mai
întunecate fiin
țe,
a
șa ca mine.
—
Dacă nu e inteligen
ța, atunci ce e? Frumusețea? am întrebat, dându
–
mi părul blond
arămiu pe spate.
—
Frumuse
țea ta poate topi și cele mai înghețate inimi, zise și zbur
ă deasupra patului meu,
a
șezându
–
se pe el.
—
De ce nu e
ști cu unul din prietenii t
ăi?
—
Darko se uită la serialul lui preferat, iar Aimee e cu prietenul ei
și nu aș vrea s
ă fiu a
treia roată de la căru
ț
ă.
—
Dar celălalt băiat?
—
Daphnis? Mi
–
am mijit ochii către el
.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
55
—
Nu. Elian. De nu e
ști cu el?
Am coborât de pe pervazul unde stăteam pe canapea.
—
Elian nu e prietenul meu, am zis, strecurând mai mult venin în cuvintele mele decât a
ș fi
vrut. Orice ar fi chestia asta dintre noi, trebuie
să înceteze.
Bu veni atât de iute lângă mine, încât
șuvițele rebele îmi flutur
ă.
—
De ce? E din dorin
ț
ă proprie sau a
șa vor prietenii t
ăi?
Ei, rar mi se întâmpla să fiu prinsă pe picior gre
șit. Se pare c
ă asta nu era noaptea mea.
—
Ambele motive, am răspuns sec, neîn
țelegând curiozitatea umbrei. Elian nu e un b
ăiat
cu care a
ș vrea s
ă îmi pierd vremea. Nu e de încredere. Ai uitat regula supranaturalilor? Ei nu
trebuie să
știe despre noi.
Umbra îmi anulă cuvintele cu un gest
al mâinii.
—
Lumea ar fi fost mult mai amuzantă fără reguli. Deci, să revenim la Elian. De ce nu e de
încredere?
Discu
ția asta m
ă scotea din sărite
și mi
–
am încle
ștat maxilarele atât de r
ă
u încât aproape că
îmi auzeam măs
ele
le
cum pocnesc.
—
D
e ce vorbim despre Elian? l
–
am străfulgerat cu privirea, dorindu
–
mi să am un obiect cu
care a
ș putea s
ă
–
l lovesc.
În afară de lumina Soarelui nu
știam ce altceva îl putea face pe Bu
să dispară.
—
De ce nu? Mie mi se pare un băiat interesant.
—
Super
, am spus, dându
–
mi ochii peste cap. Te
–
a cucerit până
și pe tine.
—
E
ști geloas
ă pe el? Pe popularitatea lui?
—
Sigur că nu, am
țâșnit de pe canapea
îndreptându
–
mă spre măsu
ța de lucru
. Nu suport
atitudinea lui de buric al pământului, atâta
tot.
Încruntându
–
mă la omul
–
umbră, m
–
am întins după doza de suc, atingând cu dosul palmei
cutia de bijuterii.
Pielea
începu să mă furnice, ca
și cum as fi avut ceva pe piele. Capul imi tasni involntar in
sus in timp ce privirea mi se incetos
a. Imi simtea corpul tremurand, gemetele mele se auzeau
parca din indepartere.
mă ardea în locul unde c
utia mă atingea în timp ce un va
l de energie îmi
cutremură corpul
și un șuvoi nest
ăvilit de imagini îmi făcu capul dureros. M
–
am concentrat atent
pe acel
e imagini, auzindu
–
l pe fundal pe Bu cum mă striga, iar pere
ții albi ai camerei disp
ăruseră,
luându
–
i locul un spa
țiu deschis verde. Deasupra mea se în
ăl
ța coroana verde și stufoas
ă a unui
copac, aruncând umbre pe iarba proaspăt tunsă. Cerul era senin, pun
ctat pe alocuri de nori albi
pufo
și. M
–
am răsucit pe călcâie iar firele de iarbă îmi gâdilară tălpile, făcându
–
mă să mă
întreb
dacă avea sens. Nu eram
cu adevărat acolo. În fa
ța mea se profila o cas
ă din cărămidă pe un
singur nivel, cu
țigl
ă scorojită
și c
u ferestre din lemn vopsite în vi
șiniu. Deasupra ușii de la
intrare era inscrip
ționat anul în care a fost ridicat
ă, 1917.
Era numărul pe care îl văzusem
și în
camera gemenilor când încercasem să am viziunea.
Un sentiment de familiaritate
și comodi
tate
mă surprinse la vederea casei.
Cuno
șteam casa aceea, dar nu puteam s
ă îmi amintesc de unde.
Adierea vântului purta mirosul
plăcut al teiului de peste stradă. Întrebându
–
mă din nou, cum era posibil? M
–
am uitat în jos la
mine
și aveam același haine pe c
are le purtasem în camera mea.
U
șa de la intrase se deschise și mi
–
am ridicat îndată privirea, urmărind cum o feti
ț
ă cu părul
ro
școvan prin
s
într
–
o coadă ce pornea din cre
ștetul capului și i se rev
ărsa în bucle peste umeri.
Purta o rochie ro
șie d
e vâscoză
,
încăl
țat
ă cu sandale albe.
Știam acel chip rotund cu obrajii
pufo
și, acei ochii la fel de cenușii ca ai mei și ticul de a clipi des.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
56
Era mamă.
Respira
ția îmi devenise greoaie odat
ă cu con
știentizarea c
ă o priveam pe mama. Îmi
doream
să alerg
și s
ă o iau în bra
țe pe acea dulce fetiț
ă, dar picioarele nu îmi dădură voie să mă mi
șc. Și
asta pentru că nu eram cu adevărat acolo
și nici ea nu putea s
ă mă vadă.
―
Irina!
Bunica ie
și din cas
ă, cu sor
țul pus peste roc
hia verde lungă până la genunchi.
Și arat
ă a
șa
cum nu o văzusem niciodată, tânără, sub
țire și cu ochii vioi. Era frumoas
ă, dar brusc toată
admira
ția mea se transform
ă
în furie
și dispreț. Femeia aceea contribuise la nefericirea mea.
Privirea mi s
e oprise asupra mâinilor ei ascunse la spate.
Mama alergă înapoi spre ea.
―
Mă gândeam că o să î
ți plac
ă asta, spuse
și îi puse în mâinile mici și friave ale mamei
cutia de bijuterii care arăta mult
mai bine. Lemnul era lucios
și lac
ătu
l
strălucea în lumina
soarelui. Zâmbetul ce se lă
ți pe chipul fetiței, l
ăsând la iveală dintele strâmb din fa
ț
ă, era de
nepre
țuit și am încercat s
ă
–
mi memorez într
–
un col
ț al minții acea imagine.
―
Deschide
–
l, o îndemnă bunica
și nici nu avu nevo
ie să insiste că mamă aproape că
smulse incuitoarea. Cu grijă. Râse bunica.
Înăuntru era o piatră colorată legată pe un
șnur negru. Am recunoscut piatra ca fiind Opal.
Deodată, am auzit o voce din exterior
și am simțit cum r
ămân fără ră
suflare. Apoi totul s
–
a
oprit.
Și îmi amintesc c
ă am văzut o pereche de ochi verzi înainte ca totul să se facă negru.
Nouă
Nu e camera mea
, mi
–
am spus.
Și am clipit de câteva ori pân
ă să mă obi
șnuiesc cu
întunericul. Primul lucru
pe care îl remarcasem odată ce ochii mei se acomodase cu întunericul
era lipsa obi
șnuitelor obloane de la ferestre înlocuite de perdele și draperii, trase în așa fel încât
lumina lămpilor de afară să arunce sclipiri aurii asupra obicetelor din cameră. Des
coperisem că
era un singur pat, de mijloc, un frigider într
–
un col
ț, un dulap dublu și un birou lâng
ă fereastră.
Sub scobitura biroului erau a
șezate dou
ă coloane de căr
ți, iar deasupra blatului deslușisem niște
coli împră
știate. Ca și cum persoana care luc
rase la birou plecase în grabă, neputând să
–
și strâng
ă
lucrurile.
Nu era o cameră obi
șnuit
ă de cămin. Toate dormitoarele erau asemănătoare
și nu întâlnisem
niciun elev care să
țin
ă camera atât de ordonată
–
cu excep
ția colilor de pe birou. Oare eram
în
camera unui profesor? Căminul profesorilor era dincolo de lac, ascuns în pădure. Dacă chiar eram
în căminul profesorilor, cum naiba am ajuns aici?
Mintea mea părea ca o foaie albă
și am tres
ărit la auzul ramurilor uscate ale copacilor atât de
as
emănătoare unor gheare, ciocnindu
–
se de fereastră odată cu stropii violen
ți de ploaie.
Împingându
–
mă în coate, am încercat să mă ridic în
șezut, dar în clipa în care am dat s
ă mă ridic,
am fost cople
șit
ă de ame
țeal
ă. Mai multe perne erau a
șezate pe pat și
am luat una dintre ele,
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
57
strângând
–
o în bra
țe. Cu nasul în pern
ă, am mirosit un parfum familiar, de iasomie. Inima mi
–
o
luase la trap. Elian?
Un alt zgomot m
ă făcuse să mă ascund printre
a
șternuturi
, însă ce se auzise acum era o u
ș
ă
lovindu
–
se de pe
rete. Aura celui care intrase lumină camera la fel ca un fulger ce crapă cerul în
două. Nu mai exista îndoială. Era Elian.
Podeaua nu scoase niciun scâr
țâit sub pașii lui și faptul c
ă apăruse din senin lângă pat,
aplecându
–
se asupra mea
și privindu
–
mă ca
o cucuvea, mă făcuse să scot un
țipat ca un chiț
ăit
și
am aruncat perna undeva prin cameră.
El se îndrept
ă de spate
și își drese glasul.
—
Nu am vrut să te sperii. Credeam că încă dormi.
Îmi trecuse prin minte că a
ș putea s
–
o iau
la fugă. Am alungat
imediat
ideea aceea pentru că
știam care îmi erau șansele… nu aș fi ajuns nici m
ăcar până la u
ș
ă. Dându
–
mi seama în ce pozi
ție
mă aflam, ascunsă sub cearceaf
și doar cu ochii la vedere, m
–
am silit să mă ridic în
șezut și mi
–
am lipit s
patele de tăblia de la pat. A
șa era mult mai bine.
—
Cum te sim
ți? Ai nevoie de ceva? Îngrijorarea din glasul lui m
ă surprinse.
Ce se întâmplase? De ce nu îmi aminteam nimic?
Și cel mai r
ău mă enerva era că trebuia să
ob
țin r
ăspunsurile de la
unica persoană pe care voiam să o evit cu orice pre
ț.
—
Sunt bine, am min
țit. De ce sunt aici?
—
Nu î
ți amintești ce s
–
a întâmplat? s
puse
și i
–
am sim
țit zâmbetul în voce. La fel cum el știa
lucruri despre mine
și eu ghicisem câte ceva despre
el. Îi plăcea să de
țin
ă controlul, să fie el cel
de care toată lumea are nevoie. Bănuiam că
țop
ăia în sinea lui acum că mă avea în patul lui atât
de neajutorată. Englez ticălos ce e
ști!
De când îl cunoscusem pe Elian aura lui mă fermecase. Era
înv
ăluită
într
–
un halou,
împiedicându
–
mă
să
–
i disting culorile din aură. Nu mai întâlnisem o astfel de aură. Nu reu
șeam
să
–
l citesc, lucru ce mă scotea din sărite. Era ca
și cum cercul luminos din jurul aurei încerca s
ă
–
i
ascundă aura.
Lumina a
rtificial
ă de la o lustră IKEA
inundase camera
, desenând umbre spectaculoase pe perete
și
dezvăluindu
–
mi lucrurile pe care întunericul mi le ascunsese. Gura mi se deschise larg de umire.
Știam
că Elian era fan al lucrurilor scumpe, dar asta îi ducea arogan
ța la alt
nivel.
Chiar
și lustra cu abajur din
bambus părea o operă de artă.
Draperiile
și perdelele pe care le remarcasem prima oar
ă erau din mătase,
brodate, de un albastru
–
marin. Mobila era din lemn negru
și pe jos erau covoare pufoase, albastre și
ele,
invitând
u
–
mă să îmi afund picioarele în
ele. A
șternuturile, în aceeași nuanț
ă de albastru întunecat, din
mătase îmi acoperea corpul de la brâu în jos. Mi
–
am trecut degetele peste materialul fin, bucurându
–
mă
de moliciunea lui.
—
Deci, albastrul marin?
—
Noul negru.
Elian se coco
țase pe birou, urm
ărindu
–
mă tăcut cum îi cercetam camera. Picioarele lui
atingeau podeaua. Ale mele nu le
–
ar fi atins.
În spa
țiul dintre frigider și dulap, peretele era înțesat de poze. De familie, am presupus.
Multe
dintre poze erau cu el
și cu înc
ă un bărbat, dar erau
câteva
și cu o femeie în care din cele mai
multe
poze
apărea singură. Bărbatul din poze era serios, cu aceea
și încrunt
ătură dintre sprâncene
pe care o afi
șa Elian de multe ori. Cu aceeași în
ăl
țime
impunătoare, păr negru ca tăciunele
și ochi
verzi sferdelitori. Fără îndoială, tatăl lui. În două dintre poze erau doar bărbatul
și femeia și am
dedus din starea pozelor vechi că erau făcute dinainte să se nască Elian. Însă ceea ce mi
–
a atras
aten
ția era
că Elian nu apărea într
–
o nici o poză alături de femeia pe care am bănuit
–
o ca fiind
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
58
mama lui. Singurul lucru comun pe care îl remarcasem atât la femeie cât
și la Elian era zâmbetul
în col
țul gurii. În timp ce al mamei lui era juc
ău
ș, a lui Elian era aroga
nt.
Căutând în cutia amintirilor mele, am încercat să îmi amintesc ce
știam despre Elian. Doar
ni
ște zvonuri și acelea vagi. Ceva despre tat
ăl lui care era un om de afaceri
și, pare
–
se, că îl
abandonase în internat. Aruncând pe furi
ș o privire asupr
a pozelor din perete, vedeam că Elian
fusese în copilărie apropiat de tatăl lui. Îmi venea greu să cred că domul Carter î
și abandonase
fiul. Iar despre mama lui nu se
știa nimic.
Am decis că nu era cazul să pun întrebări legate de părin
ții lui, pent
ru că bănuiam că era un
subiect sensibil
și în plus nu puteam s
ă
–
i cer răspunsuri la întrebările de genul „E mama ta?”
„Unde e?” „Nu mai sunt împreună părin
ții t
ăi?”
Privirea mi
–
a zăbovit asupra dulapului, gândindu
–
mă că acolo î
și ținea toate palto
anele.
—
E camera ta? l
–
am întrebat, rotindu
–
mi încă odată ochii prin încăpere. Nu era nimic în ea
care să î
ți aminteasc
ă de camerele deprimante ale căminului.
—
Da, răspunse cu acea urmă de zâmbet schi
țat
ă în col
țul gurii. Își ținea palmele
pe foile pe
care le împinsese într
–
o parte
și alta a lui, privirea cazându
–
mi pe degetele lui murdare. Atunci
mi
–
am dat seama că Elian desena, iar pe acele foi probabil că erau schi
țe sau desene deja
terminate. Cine
și
–
ar fi închipuit asta? Nu puteam să nu
mă întreb ce anume desena el sau ce îl
inspira.
Controlează
–
te, Aissa. Nu e treaba ta.
Mi
–
am revenit rapid în fire, amintindu
–
mi că el era cel
de care trebuie să mă feresc.
Mi
–
am smuls privirea de la el, uitându
–
mă rapid în altă parte.
—
Colegul tău unde doarme? E un singur pat.
—
Nu am un coleg.
Am mimat o mină afectată.
—
În
țeleg, nu te
–
a mai suportat
și s
–
a mutat.
—
Nu am avut niciodată un coleg.
—
Ce? am
șuierat indignat
ă. Eu când am cerut să
stau singură nu mi s
–
a permis. De ce tu ai
un frigider
și un dulap enorm? M
–
am uitat în verdele ochilor lui, a
șteptând r
ăspunsul. Voiam să
știu cui m
ă plângeam ca
să primesc
și eu un dulap identic cu al lui.
—
Presupun că banii pe care îi investe
ște
tata în modernizarea internatului are avantajele sale.
Asta însemna că tatăl lui nu îl abandonase, de fapt, se asigura că Elian are parte de luxul
cuvenit. Deci, domnul Carter era unul dintre investitori internatului. Ei, asta explica de ce Elian
er
a numai aere.
Interiorul internatului nu arătase dintotdeauna a
șa, modern. Remarcasem unele s
ăli care erau
închise
și abia acum înțelegeam de ce. Erau în curs de renovare. Castelul nu fusese contruit ca s
ă
servească de la început ca
școal
ă. Decât d
acă nu ai vrea să bagi în sperie
ți elevi. Deși exteriorul
arăta medival, eram sigură că nimeni nu avea de gând să
–
l schimbe deoarce îi conferea
internatului o personalitate misterioasă
și înțeleapt
ă care a văzut multe. Addergoole ascundea
secretele tuturor
care fusese aici. Acum
și al meu se num
ăra printre ele.
Curiozitatea mea îl amuza pe Elian. Până
și în ochii lui vedeam zâmbete. Ochii nu mi se
dezlipeau de la el. Era îmbrăcat într
–
un tricou
verde
și o pereche de jeans negri. Pandantivul și
–
l
băga
se
pe
sub tricou, lăsând la vedere doar lan
țul de argint împletit.
Îmbrăcămintea asta ar fi
trecut
drept banală dacă ar fi purtat
–
o altcineva. Însă Elian îi dădea un aer sexy
și elegant.
Începeam să mă gândesc serios că băiatul ăsta ar fi transformat
și un
sac într
–
o haină la modă.
—
Non vestimentum virum ornat, sed vir vestimentum.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
59
—
Ce? Am tresărit.
—
Am remarcat că te ui
ți la hainele mele. Nu veșmântul îl face pe om, ci omul pe veșmânt.
Oh. Latină. Elian era o cutie de surpriz
ă. Oare câte lucruri aveam să mai găsesc la el? Oricât
de impresionată eram de el, nu am lăsat asta să se vadă. În plus, trebuia să încetez să mă interesez
despre el. Eu aveam nevoie de alte răspunsuri.
De
și m
ă sim
țeam vl
ăguită, am ie
șit f
ără trager
e de inimă de sub cearceaf
și mi
–
am coborât
picioarele pe covor. Degetele mi se afundase în moliciunea covorului.
—
Pleci?
Elian sări de pe birou, ajungând la mine din doi pa
și. Avantajul picioarelor lungi.
Îngenunchease lângă mine, c
u mâinile puse de o parte,
și de cealalt
ă a mea. Degetele lui
aproape că îmi atingeau carnea tremurândă de pe coapse.
Mi
–
am înfrânat dorin
ța de a
–
i da un brânci.
—
Încă nu, i
–
am răspuns, refuzând să mă uit în ochii lui. Vreau să
știu ce s
–
a
întâmplat. De ce
sunt aici?
—
Cred că
ți
–
a venit rău. Se încruntă. Am ajuns în camera ta la fix, înainte să te prăbu
șești la
podea. Chiar nu î
ți amintești?
Îmi aminteam sticla de tequila pe care o băusem cu Darko, ceea ce ar explica durerile
de cap
și greața. Îmi aminteam de Bu și de… O, Doamne! P
ărin
ții mei. Avusem o
viziune din trecut cu
părin
ții.
—
Blue Moon, strigă el către mine. Elian observase schimbarea mea de atitudine. Te sim
ți
bine? Îmi cuprinse fa
ța în palme, degetele lui l
ă
sând dâre de foc în locurile unde îmi atingeau
obraji. Sim
țeam c
ă o să iau foc cât de curând.
Știam c
ă ar fi trebuit să mă smulg de lângă el. Era
periculos să fiu atât de aproape de el. Chiar
și acele nevinovate atingeri îmi puteau aduce o nou
ă
viziune. În
să trupul meu tânjea după acele atingeri
și, f
ără să îmi dau seama ce fac, mi
–
am lăsat
capul în palma lui. Bretonul îmi căzuse peste ochi. Elian mi
–
l dădu într
–
o parte, privindu
–
mă în
continuare cu un amestesc de dorin
ț
ă amestecat cu teamă ce îmi aduse nod
uri în gât.
—
E
ști bine? P
ărea cu adevărat îngrijorat.
Și m
–
am trezit întrebându
–
mă dacă nu mă
în
șelasem în privința lui. Era a treia oar
ă când îl vedeam renun
țând la atitudinea superfeciala,
dând semne că îl interesa
și altceva în afara propriei p
ersoane. Mă întrebăm dacă prietenii mei,
văzându
–
l aproape vulnerabil, ar mai gândi la fel despre el. Gândul la prietenii mei mă readuse
brusc în sim
țire. I
–
am îndepărtat mâinile de lângă mine, ignorând golul nea
șteptat care se crease
înăuntru meu odată ce
nu ne mai atingeam.
Dădusem dovadă de iresponsabilitate. Trebuia să îmi amintesc că singurul motiv pentru care
mă aflam în camera lui era pentru că avusem o viziune pe care nu reu
șisem s
ă o controlez. Ce s
–
ar fi întâmplat dacă a
ș fi avut din nou o
viziune, în fa
ța lui? Nici nu voiam s
ă m
ă gândesc. M
ă
lăsasem vrăjită de atingerile lui.
Ba nu
, m
–
am certat în mintea mea. Nu aveam cum să mă las
vrăjită de un băiat. Îmi amintisem de părin
ții mei și avusem nevoie de consolare. Asta se
întâmplase. Avusem n
evoie de ceva care să îmi ia gândul de la părin
ții mei. Iar Elian profitase de
momentul meu de slăbiciune. Pentru că asta făceau ticălo
șii. Dezgustul îmi alungase orice gând
bun pe care îl avusem pentru Elian
în urmă cu câteva clipe
.
Lacrimile îmi în
țepau ochii, dar într
–
un niciun caz nu aveam de gând să plâng aici. Trebuia să
aflu ce văzuse Elian mai exact.
—
Ai spus că ai ajuns în camera mea înainte să cad, nu? Am întrebat, iar el mă aprobase
printr
–
o mi
șcare abia perceptibil
ă a capului. Hmm,
ai mai văzut
și altceva?
—
Cum ar fi? Ridică din sprâncene.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
60
Bun. Nu
știa nimic. Mi
–
am permis să răsuflu u
șurat
ă, iar el mă privi încurcat.
Mai voiam să aflu un singur lucru înainte să plec.
—
De ce m
–
ai adus aici?
El se
ridică în picioare, coborându
–
și privirea asupra mea. Ochii lui alunecase pe corpul meu,
umezindu
–
și buzele cu limba. Pantalonii scurți mi se ridicase mai mult decât aș fi vrut pe coapse
și am tras rapid de ei.
—
Stai. L
–
am privit chiorâ
ș, ridicându
–
mă în picioare. Ce căutai tu în dormitorul meu?
—
Și a lui Aimee, m
ă corectă el. A
șa era, doar c
ă mi se părea prea lung să zic dormitorul meu
și a lui Aimee.
—
Nu mi
–
ai răspuns la întrebare.
—
Voiam să te văd. Să vorbim despre ce s
–
a
întâmplat mai devreme. Ai fugit de lângă mine
fără să îmi spui nimic.
Palmele îmi asudase
și m
–
am văzut nevoită să mi le strâng în pumni, de teamă să nu fac vreun
gest care să îmi trădeze nelini
ștea pe care mi
–
o provoca.
—
Încă aud muzica de
la Silvian. De ce nu e
ști acolo? am spus în schimb, trezind în mine
sentimentul de vinovă
ție. O l
ăsasem pe Aimee acolo
și uitasem de Silvian
.
—
Mă plictisesc u
șor, spuse, sec.
—
De ce m
–
ai adus aici? Am insistat. Nu era patul meu mai aproape
? L
–
am privit în ochi,
sim
țind cum tot curajul îmi iese prin piele. Ochii lui c
ăpătase o nuan
ț
ă neobi
șnuit
ă de verde
–
aprins, amintindu
–
mi de semnalele luminoase ale licuricilor. În ultima vreme văzusem
și auzisem
atâtea lucruri neobi
șnuite încât culoarea o
chilor ar trebui să fie printre ultimile lucruri pentru care
să mă îngrijorez.
—
Am lăsat u
șa de la dormitor deschis
ă
și trebuia s
ă mă întorc repde, dar nici pe tine nu te
puteam lăsa singură.
Mi
–
am mutat privirea de la ochii lui la forma me
dalionului ce se vedea prin tricou.
—
Recunoa
ște, voiai s
ă mă vezi printre cearceafurile tale.
—
Nu neg asta, zâmbi el. Dar în viziunea mea tu e
ști goal
ă.
Urechile îmi vâjâiau. Asta îmi trebuia dacă făceam pe interesanta.
—
A
șa c
ă m
–
ai căr
at în camera ta, am replicat eu
și z
âmbetul de eu
–
sunt
–
cel
–
mai
–
tare îi păli.
—
Eu a
ș zice purtat. O fat
ă nu se cară, se strâmbă el, de parcă cine
știe ce ofens
ă i
–
am adus.
—
Uau! Într
–
o clipă e
ști m
ăgar
și în cealalt
ă e
ști un c
avaler. Ăăă, ne
–
a văzut cineva?
—
Câ
țiva, zâmbi el. Niciodat
ă nu zâmbea mai mult de atât, î
și arcuia un pic colțul gurii într
–
un gest atât de plin de sine
și viclean încât te scotea din s
ărite cu atitudinea lui sigură
și arogant
ă.
Mi
–
am înch
is ochii, închipuindu
–
mi fericită că pământul se deschidea
și m
ă înghi
țea. Deja îmi
imagina
m noile bârfe.
—
E
ști singura
fată care a călcat în dormitorul meu.
Nu eram sigură de lucrul acela, dar de când eram aici nu văzusem nici o fată ie
șin
d din
cameră lui, dar în schimb pe el îl văzusem strecurându
–
se de multe ori în dormitoarele fetelor.
—
Dacă ar trebui să mă simt flatată, să
știi c
ă nu o fac. Îmi doream în continuare să se
întâmple ceva
și s
ă dispar. Sau cel pu
țin ca zvonurile s
ă
nu ajungă la urechile lui Daphnis.
Aten
ția îmi fu atras
ă de un obiect strălucitor legat de tăblia patului.
—
Ce e asta? l
–
am întrebat pe Elian, trecându
–
mi degetele peste bilele de cristal legate între
ele cu un
șnur roșu de m
ătase.
—
Ce mama naibii e cu toată mătasea asta? am izbucnit. Nu îmi spune că de
ții în secret o
crescătorie de viermi de mătase.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
61
Elian izbucni în râs. Fără să par că mă holbez, m
–
am uitat fascinată la el cât râdea. Î
și ținea
ochii închi
și în timp ce colțu
rile gurii păreau să se unească cu urechiile. Tot corpul i se scutura
și
î
și duse o mân
ă la ochi, frecându
–
se. În acele secunde, arătase altfel. Ca un adolescent obi
șnuit de
șaptesprezece ani și nu ca unul pus pe cucerit lumea.
—
O amuletă norocoasă
și protectoare, îmi r
ăspunse într
–
un final. Mi
–
am întors atât de rapid
privirea de la amuletă la Elian, încât mi
–
am auzit gâtul trosnind. O amuletă? Mult prea
șocat
ă, nu
am reu
șit s
ă articulez niciun cuvânt.
—
E amuleta
celor cinci elemente Feng S
hui, îmi explică el. Cele cinci cristale reprezintă cele
cinci elemete folosite în Feng Shui. Focul, pământul, metalul, apa
și lemnul.
Mi
–
am trecut din nou degetele peste cristale.
—
Nu credeam că e
ști interesat de așa ceva.
—
Nu su
nt. De fapt, nu prea cred în lucrurile astea. Nodul din gât nu voia să dispară. Dacă el
nu credea în lucrurile astea, cu atât mai bine pentru mine.
—
Mama mi l
–
a lăsat, continuă el
și l
–
am privit atent, încercând să identific orice emo
ție pe
chipul
lui atunci când o duse în discu
ție pe mama lui. Îns
ă nimic nu îi tulbură chipul parcă
sculptat. Ea cr
edea în lucrurile astea.
Băgasem
de seamă că vorbea de ea numai la trecut, lucru ce dăduse na
ștere la tot felul de iei
în mintea mea. Nu am vrut să
îmi duc gândul asta până la capăt, însă era ceva în legătură cu Elian
ce mă fascina.
Zăbovind asupra amuletei, am rostit:
—
E frumoasă. Cred că e bine să crezi în ceva.
—
Poate
, dar nu mul
ți îi înțelegeau pasiunea. Avea o mulțime din a
stea. Era neîn
țeleas
ă,
spuse, atrăgându
–
mi aten
ția. Nu era un lucru tocmai ciudat c
ă oamenii obi
șnuiți c
ăutau protec
ție
în amulete
și talismane, dar s
ă ai mai multe asta era un lucru ciudat, ba chiar paranoic.
Mi
–
am luat privirea de la amuletă
și
mi
–
am tras din nou de pantaloni. Petrecusem destul timp
în compania lui Elian
și nu voiam s
ă
–
l privez
și pe Darko, care avea s
ă îmi dea ni
ște explicații. De
ce nu îmi spusese că ei aveau cutia de bijuterii a mamei?
—
Trebuie să plec, am spus către E
lian.
Și mulțumesc c
ă… ăăă… m
–
ai ajutat.
—
Stai, mă opri el. Mă gândeam eu că nu poate fi atât de u
șor. Unde te gr
ăbe
ști?
Inima începu să îmi bată din nou puternic în piept. De ce nu puteam să controlez asta? Era
doar un băiat. Aproape
că îl auzeam pe Daphnis cum îmi râdea batjocoritor lângă urechea mea,
șoptindu
–
mi că nu sunt în stare să controlez nimic.
Involuntar, am început să mă joc cu inelul antistres. Elian î
și lu
ă privirea de la fa
ța mea,
încruntându
–
se la cum îmi roteam
inelul pe deget.
—
Te agit, nu
–
i a
șa?
—
Trebuie să plec, am repetat, certându
–
mi creierul care dădea semne să nu mai func
ționeze.
Unde îmi erau replicile tari
și t
ăioase când aveam nevoie de ele?
—
Pleci ca să te duci la gemeni, nu? Ce
tot ascunde
ți voi? Glasul lui sunase t
ăios. Nu la fel de
înfiorător pe cât îi ie
șea geam
ănului, dar îndeajuns încât să mă zgândărească.
—
Tot
o mai
ții pe asta? Am pufnit. Nu facem nimic ilegal, s
ă
știi.
Î
și las
ă capul pe spate
și oft
ă. O
chii îmi zăbovi mai mult decât ar fi trebuit pe gâtul lui. Îi
puteam vedea venele prin pielea de alabastru.
Și prin minte îmi trecu fulger
ător o imagine, buzele
mele
atingându
–
i
pielea sensibilă. Perfect, acum eu eram cea care bate câmpii.
—
Poate, răspunse într
–
un final, dar nici căr
ți nu jucați.
—
Nu ai de unde să
știi asta. De fapt, Darko e un bun juc
ător de poker.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
62
Am făcut ochii mari auzindu
–
l mârâind la numele prietenului meu.
—
De ce mă ură
ști? s
puse deodată
și
am înlemnit.
—
S
–
să te urăsc? m
–
am bâlbâit.
—
Da, spuse. M
ereu mă respingi.
Nici o fată nu a făcut asta.
Bum.
A
șa. Fii arogant. Îmi era mai ușor s
ă mă port dur cu el când făcea pe nesim
țitul.
—
Nu î
ți ies lucrurile așa
cum dore
ști? Ți
–
am rănit cumva orgoliul?
—
Ce? izbucni el. Despre ce vorbe
ști? Vreau s
ă în
țeleg de ce te comporți de parc
ă
ți
–
a
ș fi
făcut vreun rău. Sau e din cauza lui Darko?
Petreceam mult timp cu gemenii, în special cu Darko
și nu fusese
pu
ține d
ă
țile în care am
auzit că legătura mea cu Darko era mai profundă decât lăsam să se vadă. Puteam să mă leg de
acel zvon că să
–
l
țin pe Elian departe de mine, dar, dintr
–
un motiv necunoscut mie, nu am făcut
–
o.
—
Nu.
Cu un pas,
Elian era atât de aproape de mine încât corpurile noastre se atingeau
și m
–
am tras
rapid înapoi, cu inima bătându
–
mi nebune
ște în piept. El f
ăcu încă un pas spre mine
și eu înc
ă
unul înapoi. Era un joc de
–
a Tom
și Jerry.
—
Dacă nu e Darko motivul p
entru care mă respingi, atunci care e? Nu am făcut nimic să
merit răceala cu care mă tratezi.
A
șa era
. Nu îm
i dăduse niciodată un motiv
, de care el să fie con
știent, pentru care s
ă mă
comport a
șa. În ochii lui m
ă comportam ca o nebună fără motiv. Gâ
ndul că el mă vedea ca o
sălbatică îmi aduse în
țep
ături în piept.
—
Rela
ția ta cu gemenii nu e ceea ce pare. Știu asta, pentru c
ă v
–
am urmărit. În realitate, tu
nu te în
țelegi cu Daphnis așa cum pretinzi și nu înțeleg de ce stai în preajm
ă lor. Da
că nu e
Darko, atunci care e motivul care te leagă de ei? Continuă el cu întrebările.
—
De fapt, eu ar trebui să pun întrebările aici. De ce mă urmăre
ști? Ce naiba
vrei de la mine?
a
m strigăt.
—
Nu e evident, Aissa? Zâmbi el, însă fa
ța lui nu
avea nici o legătură cu zâmbetul.
Spatele meu lovi u
șa, simțind r
ăceala lemnului prin materialului sub
țire al tricoului gri pe
care îl purtam. Elian umplu spa
țiul dintre noi și corpurile noastre se atingeau, din nou. Își lipi
palmele de u
ș
ă, deasup
ra capului meu. Era mult prea aproape de mine
și am simțit ceva tulbur
ător
ca o strângere de stomac. Mi
–
am spus în minte că singurul motiv pentru care mă sim
țeam așa era
că mă temeam de atingerea lui. Nu îmi doream noi viziuni, nu după ce se întâmplase cu
pu
țin
timp în urmă.
—
Ah, am făcut, luptându
–
mă să ignor căldura din stomac ce se răspândea rapid în tot corpul.
Deci, vre
i să mă incluzi în colec
ția ta?
—
Știu ce se vorbește despre mine, zise plat.
Credeam că nu e
ști genul care apleac
ă ure
chea
la orice bârfă.
—
Încetează să mai crezi lucruri despre mine, am spus aproape în
șoapt
ă. În capul meu
sunase altfel.
El încetase să mă mai asculte, privirea lui flămândă ducându
–
mă cu gândul la animalele de
pradă. Mă prinse în capcana
lui, iar eu nu depuneam nici cel m
ai mic efort ca să mă eliberez.
Privirea mi se plimba pe chipul
lui, zăbovind asupra gurii lui
. Apoi, am făcut gre
șeala s
ă mă uit
în verdele electrizant al ochilor.
Îmi amintisem de prima zi în care l
–
am întâlnit.
Ș
i nici pentru o clipă nu îmi închipuisem că
lucrurile între noi aveau să ajungă aici. De fapt, nici nu avusem de unde să
știu dac
ă între noi
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
63
avea
u
să fie lucruri. Dar sperasem… Sperasem că el să fi sim
țit fiorul care îmi f
ăcuse atunci
pielea înghe
țat
ă de
ploaie să ia foc dintr
–
o dată.
Și, privindu
–
l acum,
știam c
ă
și el simțise. Așa
cum sim
țise din nou când m
–
a luat în hol de mână.
E înfiorător cum pasiunea ia
locul ra
țiunii, l
ăsându
–
ne fără perdea în fa
ța celui dorit. Nu ne
mai gândeam la cum să
impresionăm, cum să ne filtrăm gândurile înainte să vorbim sau cum
arăt
ăm în ochii celuilalt. Ne gândi
m doar cum să ne pierdem unul în celălalt. Dorin
țele trupului
erau atât de puternice încât el era cel care de
ținea controlul în timp ce mintea devenea la
fel de
învolburată ca mare
a pe timpul furtunii. Cu ce suntem
mai presus de animale dacă nu puteam
controla asta? Cu mintea limpede nu a
ș fi îndr
ăznit să mă gândesc atât de departe.
—
E
ști exact cum te
–
am visat. Ba nu, e chiar mai bine.
M
–
am
încruntat, nedumerită la auzul cuvintelor lui.
Și, brusc, toat
ă acea vrajă se risipi,
lăsându
–
mă să văd cu al
ți ochi apropierea dintre noi. Nu îmi doream s
ă
–
l mai ating. Nu îmi
doream să mai fiu aici.
Fa
ța lui înc
ă era periculos de aproape de a mea.
Mi
–
am strecurat mâinile între noi,
împingându
–
l.
Elian îmi aruncă priviri confuze
și l
–
am respins din nou când a încercat să mă atingă.
—
Nu, am
țipat. Nu m
ă atinge. Nu mă atinge, Elian.
Elian încremenise, cu ochii mari de um
ire. Nu în
țelegea.
—
Stai departe de mine.
Eram isterică. Panica din ochii lui mă îngrozise. Eram scăpată de sub control. Nu îmi
dădusem seama că încă
țipam pân
ă când l
–
am văzut pe Elian, ridicându
–
și mâinile î
n aer
și
dându
–
se doi pa
și în s
p
a
te.
—
Nu voiam să î
ți fac nimic r
ău.
Nu crezusem nici o clipă asta. Nu eram furioasă pe el, ci pe mine
și pe tot ceea ce mi se
întâmpla
.
Și cel mai r
ău mă înfuria era că, îmi dorisem atingerea lui. Îmi dorisem să mă sărute.
Îmi doream ca măc
ar pentru o singură dată să nu mă gândesc la ce s
–
ar întâmpla dacă m
–
ar atinge
cineva.
Am tresărit când geamurile se deschise deodată, împinse de un curent puternic ce măturase
desenele de pe birou
și smulser
ă câteva poze din perete.
—
Ce dra
cu
’
? mârâi Elian. Vedeam nehotărârea pe chipului. Î
și dorea s
ă adune pozele, dar
nici pe mine nu voia să mă lase.
( in loc de asta pot sa spun ca a ars becul si asa a resuit sa se
strecoare )
Geamurile se mi
șcau frenetic. Alte poze c
ăzuse victime
vânătului puternic.
Elian înjura în limba lui de mama focului
și am profitat de neatenția lui ca s
ă fug din cameră.
Lacrimile mă amenin
țau s
ă iasă, dar am refuzat tenta
ția de a m
ă refugia în camera mea
și s
ă mă
pun pe plâns. Mai mare e
ra furia care nu lăsase loc de altceva
și m
ă împinse direct în camera
gemenilor.
În dormitor l
–
am găsit pe Darko în aceea
și poziție în care îl l
ăsasem în urmă cu câteva ore, cu
laptopul pe abdomen. Am aruncat rapid o privire în cealaltă parte a came
rei, la patul gol al lui
Daphnis.
Darko mă privi peste ecranul laptopului, uitându
–
se cu interes la picioarele mele descul
țe.
—
E
ști cumva somnambul
ă?
—
De ce mama naibii nu mi
–
a
ți spus c
ă e cutia mamei? Cum ai putut să îmi ascunzi
un lucru
atât de imporant?
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
64
Relaxat, de parcă nu a
ș fi țipat la el, Darko își d
ădu la o parte laptopul
și coborî leneș din pat
ca
și cum abia acum s
–
ar fi trezit din somn.
—
Nu credeam că ai plecat de aici că să te duci să exersezi, s
puse
și l
–
am străfulgerat cu
privirea, ob
ținând un zâmbet nevionvat din partea lui.
—
Deci, a fost spontan.
—
Nu mai suport, am spus, lăsându
–
mi privirea în jos. Furia care mă stârnise dispăruseră
și
ochii mi se umpluseră din nou de lacrim
i, pe care de data asta le
–
am împiedicat cu înver
șunare s
ă
iasă.
—
De ce e
ști atât de afectat
ă? Făcu ochii mici. Nu e prima oară când ai o viziune spontană.
Un aer rece intrase în cameră, cifulindu
–
mi părul. M
–
am uitat în spat
ele lui, la ferestrele larg
deschise. Nu mai auzeam ropotele ploii.
—
Afară e furtună. Ar trebui să închizi geamurile.
El privi înapoi peste umăr.
—
Nu plouă a
șa r
ău.
Ba sigur că da. Încă îmi aminteam vântul violent ce mătur
aseră lucrurile din camera lui Elian.
—
Poate s
–
a lini
știt, am spus mai mult ca pentru mine. Mai devreme aproape c
ă smulseră
geamurile din camera lui Elian.
Chipul lui Darko împietri.
—
Nu mi se pare atât de puternic v
ântul, zi
se
și expresia serioas
ă
atipică pentru el se
preschimbase la loc
într
–
un rânjet demn de Chesire. Mi
–
au auzit bine urechile? Tocmai ce ai zis
că ai fost în camera lui Elian?
Am trecut pe lângă e
l
și m
–
am prăvălit pe canapea
.
—
După ce am
avut viziunea am le
șinat și el m
–
a găsit. Trebuia să vezi privirea de pe chipul
lui când am
țipat la el s
ă nu mă atingă. Nu pot să evit persoanele la nesfâr
șit.
Darko se a
șez
ă pe bra
țul canapelei
și scoase cutia de Tic
–
Tac, vârându
–
și patru bo
mboane in
gură
.
Îmi întinse cuti
a spre mine
și mi
–
am vârat două
bomboane
,
sim
țindu
–
mă de parcă a
ș fi luat
droguri.
—
Te interesează ce părere are Elian?
—
Nu, am pufnit. Tu ai auzit ceva din tot ce am zis?
—
Bineîn
țeles, zise, l
ăsându
–
se într
–
o rână. E
ști sigur
ă că nu te interesează Elian? Nu ar fi
greu de în
țeles dac
ă
ți
–
ar plăcea de el. În ultimile luni tu ai fost
și înc
ă e
ști centrul atenției lui. E
normal să fii flatată
și nu te
–
a
ș judeca dac
ă
ți
–
ar plăcea de el. Bine, poate doar a
ș
râde un pic.
Ce se întâmplase în camera lui Elian mi se părea acum desprins dintr
–
un co
șmar. Ce naiba
fusese gre
șit cu mine?
—
Darko, am
țipat, exasperat
ă.
Îmi păruse rău că țipasem la el. Nu avea nici o vină pentru
toanele mele. Pe un ton m
ult mai calm am încercat din nou:
—
Darko, n
u e o glumă. După ce am avut viziunea am le
șinat. De ce? Și a fost diferit
ă de
toate celelalte viziuni pe care le
–
am avut înainte.
—
Explică
–
mi, îmi ceru
și dup
ă expresia lui mi
–
am dat seama că i
–
ar
fi plăcut să mă tachineze
în continuare.
—
De obicei viziunile mele erau doar ni
ște imagini, unele chiar neclare. Îns
ă de data asta a
fo
st ca
și cum aș fi v
ăzut întreg
filmul, nu reclamele.
Și când m
–
am trezit, mă sim
țeam r
ău.
Bănuiesc că e de la te
quila pe care am băut
–
o.
—
Nuu, tărăgănă el. Tequila nu are nici o vină că
ți
–
a fost rău după viziune. Asta înseamnă că
puterea ta cre
ște. Clarviziunea nu e specialitatea mea și nu știu mare lucru despre ea, decât
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
65
generalul. E una din cele mai compl
exe puteri. Viziunile se manifestă diferit în func
ție de gradul
puterii. Uneori, viziunile pot apărea în timpul somnului
și pot fi confundate cu ușurinț
ă cu visele.
Uneori, sunt atât de puternice încât sim
ți emoțiile persoanelor pe care le vezi în timpul u
nei
viziuni. Doar gânde
ște
–
te la cei care au atins obiectele unei persoane ucise. Simt durerea
și frica
pe care au sim
țit
–
o victimă.
M
–
am înfiorat. De ce m
–
a
ș fi gândit la așa ceva?
—
Ar fi trebuit să
știi lucrurile astea. Daphnis ți
–
a vorbit despre puteri. A
șa era, ar fi trebuit s
ă
știu. Dar nu era vina mea c
ă atunci când Daphnis deschidea gura singurul lucru la care mă
gândeam era cum să
–
l strâng de gât.
—
Ce o să se întâmple dacă nu o să îmi controlez niciodată puterea? O să
fug de toată lumea?
M
–
am uitat cu disperare în ochii lui, a
șteptând un r
ăspuns care să îmi alunge teama. Ar fi
trebuit să
știu de la bun început c
ă gre
șisem persoana.
—
Am auzit
că aerul de munte e foarte curat
.
—
Dacă eu o să ajung
izolată în mun
ți, tu o s
ă vii după mine.
—
De ce?
întrebă el curios. Era imposibil să te superi pe Darko. Avea acel rânjet
șmecheresc
și în același timp copil
ăresc care îndupleca pe oricine.
—
Pentru că sunt singura persoană care î
ți suport
ă
glumele.
—
Inima îmi
sângerează, spuse, afi
șând o mi
nă afectată. Oare o să supravie
țuiesc?
—
Hai să vedem, încă vreo două glumi
țe pe seama mea și o s
ă î
ți arunc laptopul pe fereastr
ă,
l
–
am amenin
țat, știind c
ă nu ar supravie
țui nici o zi f
ără
să se uite la CSI NY.
Clătin
ă din cap, murmurând Criminalo.
—
Deci?
—
S
–
ar putea ca puterea ta să fie mai mare decât î
ți închipui.
Nu era răspunsul pe care voiam să
–
l aud.
—
E posibil să fiu ca voi?
Puterile geme
nilor erau de fapt ni
ște superputeri. Atât de puternice încât niciun spiritual
obi
șnuit f
ără ani de antrenament nu ar reu
și s
ă ajungă la capacită
țile gemenilor. Majoritatea
telepa
ților erau limitați la conversațiile între ei și cititul gândurilor. Darko f
ă
cea toate astea, plus
bonusuri. Putea să rănească pe cineva doar cu ajutorul min
ții și
–
lucrul care mie mi se părea cel
mai tare
–
reu
șea s
ă pună gânduri în capul celorlal
ți în așa fel încât oamenii s
ă facă ce vor el fără
să
știe
,
de fapt
,
că acele gândur
i nu le apar
țin. Iar Daphnis reușea performanța de a se dedubla
timp de câteva zile, pe când un bilocat normal se despăr
țea de dublura lui doar pentru câteva ore.
Gemenii erau copiii minune ai supranaturalior. Poate de aceea nu mă plăcea Daphnis, că nu îl
tratam ca starul pe care îl vedeau ceilal
ți spirituali.
—
Orice e posibil. De ce oare mai insista
m? Gemenii nu
știau nici ei nimic.
—
Cum a
ți f
ăcut rost de cutia de bijuterii?
Darko se lă
să să alunece lângă mine, frec
ându
–
și capul de u
mărul meu ca un pisoi
.
—
I
–
am cerut mătu
șii Samara
să ne dea câteva obiecte din casa voastră. Nu te
–
ai supărat, nu?
spuse
și i
–
am inhalat
mirosul
de portocale de la bomboanele Tic
–
Tac.
—
Nu, mi
–
am trecut mână prin părul lui. De fapt, a fost u
n mod plăcut să îmi revăd părin
ții.
—
Știam c
ă o să î
ți plac
ă.
—
Mda,
am spus, gândindu
–
mă că îmi dorisem încă de când am aflat despre puterea mea să
caut în cutiile unde
țineam lucrurile p
ărin
ților mei. Îns
ă nu am avut curaj. D
ar nu
vreau via
ța ast
a.
Nu vreau să fiu un spiritual.
Darko încetă să mai facă pe pisoiul, sărind de pe canapea.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
66
—
Văd că îți place să te dai cu capul de pereți.
Credeam că am stabilt deja că nu e nimic de
făcut în privin
ța asta.
I
–
am arun
cat o căutătură.
Î
și întinse mâinile în faț
ă, împreunându
–
și palmele și f
ăcându
–
se că mă oche
ște.
—
Magia te
–
a ales, îmi spuse
și aveam certitudinea c
ă acele cuvintele aveau să mă
urmărească toată via
ța.
Zece
Oamenii se tem de o mul
țime de lucruri. De întuneric, de moarte, de faptul c
ă ar putea fi
victimile unui jaf,
și așa mai departe. În clipa aceea în care inima mea b
ătea cu mult peste bătăile
normale
și frica îmi puse st
ăpânire peste trup, mă tem
eam de un singur lucru. De mine.
Dacă era adevărat ce spunea Darko, că puterea mea cre
ștea, eram în pericol de a fi
descoperită. Dacă până de
curând mi se păruse
dificil să
–
mi controlez puterea, oare puteam să
–
i
facă fa
ț
ă acum că era de două ori mai
puternică? Singura solu
ție care îmi trecuse prin minte era
prea extremistă ca
să o iau în considerare, asta în cazul în care mă hotăram
să
–
mi duc restul vie
ții
izolată de ceilal
ți oameni.
La
șaptesprezece ani viața mea nu era așa cum m
ă a
șteptam s
ă
fie. Nu aveam parte de prea
multe lucruri tipice adolescen
ților, întâmpl
ările mele intrau în categoria supranaturalului
și nu era
atât de tare pe cât părea.
Îmi aminteam
că în copilărie nu îmi dăduse de gândit faptul că eu vedeam câmpul luminos
din jurul oamenilor
,
poate
și din cauz
ă că eram convinsă că to
ți oamenii puteau s
ă le vadă. Însă
lucrul acela părea să fie nesemnificativ în compara
ție cu ceea ce urma s
ă aflu.
Aurele le
–
am vă
zut dintotdeauna
, în schimb viziunile au apărut mai tâ
rziu, în jurul vârstei
de zece ani
și ele urmau s
ă
–
mi dezvăluie cele mai cumplite imagini, care aveau să
–
mi umbrească
fericirea pentru totdeauna.
Ceasul din perete
arăta că era trecut de trei diminea
ța, iar somnul meu era ținut la distanț
ă
de mult
itudinea de gânduri ce nu îmi dădeau pace. Amiee încă nu ajunsese
și b
ănu
iam că nu
aveam o văd până la i
virea zorilor. Pe o parte îmi doream să fie aici
și s
ă
–
mi distragă aten
ția de la
problemele mele, pe altă parte mă bucuram ca eram singură.
Se în
tâmplase prea multe pentru o singură noapte
și m
ă sim
țeam obosit
ă. Când mă gândeam
la cum mă surprinse Darko plângând sau la cum aproape că îl lăsasem pe Elian să mă sărute tot
ce îmi doream era să cad într
–
un somn profund
și s
ă mă trezesc când lucrurile v
or reveni la
normal. Însă, chiar dacă uneori îmi plăcea să mă amăgesc,
știam c
ă ăsta era normalul meu.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
67
Stăteam întinsă pe pat, cu plapuma trasă până la bărbie, lăsând gândurile să îmi zboare
dintr
–
o direc
ție în alta. Iar ele m
ă
conduseseră di
n nou la Elian
, ceva din ce spusese mai devreme
mă sâcâia
și nu înțelegeam de ce. M
–
am răsucit pe o parte, uitându
–
mă l
a partea de cameră a lui
Aimee
. Am rămas o vreme a
șa, încercând s
ă găsesc o explica
ți
e pentru spusele lui Elian
.
Era
neîn
țeleas
ă.
Neîn
țel
easă…
―
Nu îmi place omul ace
la, mami, m
–
am plâns, ghemuindu
–
mă la pieptul ei. Bra
țele ei firave
acoperite de mânecile cămă
șii roz pal îmi înconjura
se
protector trupul, strecurându
–
mi în suflet
sentimentul de siguran
ț
ă.
Ea e acolo. Nimic rău nu m
i se poate întâmpla,
mi
–
am spus,
sus
ținându
–
i privirea diabolică a bărbatului care stătea dincolo de tejgheaua de lemn.
―
Ai nevoie de rochie pentru serbare. Ce contează din ce magazin e? Bunica apăru din
cabina de probă, cu o pălărie neagră pe cap,
ce
–
i ascundea privirea mali
țioas
ă. Nu
știam sigur ce
însemna acel cuvânt, dar îl auzisem pe tata scuipându
–
l de prea multe ori când era vorba de
bunica.
―
Nu, mi
–
am ridicat tonul, apucând
și mai strâns în pumni materialul c
ămă
șii pe care o purta
m
ama. Omul acela e rău, la fel ca
tine.
Bunica î
și d
ădu jos pălăria, electrizându
–
și p
ărul castaniu ce bătea spre negru. Rujul ro
șu i se
strânse în
ș
ăn
țulețe
pe buzele crăpate. Trupul îi era zvelt
și înveșmântat într
–
o rochie neagră cu
dantelă în zon
a pieptului. Nu î
și ar
ăta vârsta
și înc
ă reu
șea s
ă atragă interesul bărba
ților.
―
A mo
ștenit obr
ăznicia de la tatăl ei.
―
Nici mie nu îmi place felul în care ne prive
ște omul acela.
―
Asta îmi mai lipsea, să ascul
ți de ea. Îmi arunc
ă o
privire dezgustată.
Știi bine c
ă are
momente când bate câmpii.
Ea nu în
țelegea. Nu vedea întunericul din jurul lui. Deși, credeam în sinea mea, ar fi trebuit
să
–
l recunoască din moment ce amândoi erau înconjura
ți de întuneric.
―
Mamă! Vocea m
amei tună
și i
–
am sim
țit cum trupul i se încordeaz
ă. Nu î
ți permit s
ă
vorbe
ști așa despre ea. E special
ă.
―
Sigur, bombăni bunica. Ea e
specia
lă, numai eu nu reu
șesc s
ă o în
țeleg
.
―
Asta e, am sărit din
pat
, lăsându
–
mi amintirea într
–
un col
ț
îndepărtat al min
ții. Inima îmi
bătea nebune
ște la
descoperirea mea. Mama lui Elian
nu era neîn
țeleas
ă, era diferită
și asta pentru
că era un spiritual. Însă entuziasmul meu nu dură mult, risipindu
–
se la gândul că informa
ția asta
nu mă
ajuta cu nimic
și n
ici lui Elian
nu îi puteam spune.
Sâmbătă diminea
ța
m
–
am trezit p
e fundalul croncăniturilor făcut
e de ciori. Obloanele erau
trase
și
le
–
am zărit
pe vinovate pe creanga unui copac
a cărui coroană aur
i
e se scutura la fiecare
adiere de vânt. Cerul era
acoperit de o perdea grea de nori cenu
șii semn c
ă furtuna de aseară
fusese doar începutul.
Eram la jumătatea lui noiembrie
și trebuia s
ă mă a
ștept la ploi abundente,
ba chiar
și la
zăpadă.
Aimee era în patul ei, dormind cu buzel
e întredes
chise
și c
u plapuma făcută ghem
la
picioarele ei.
Nu o sim
țisem când intrase în camer
ă, însă bănuiam ca venise la scurt timp după ce
adormisem.
Am aruncat o privire la ceasul din perete. Era nouă diminea
ța și cum era sâmb
ătă m
i
–
am lăsat
capul să cadă
la loc
p
e pernă
, trăgându
–
mi plapuma peste cap.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
68
Bubiturile din u
ș
ă se auzi îndată ce mi
–
am lăsat capul pe pernă
și sperasem din toat
ă inima să
fi fost doar un vis. Când ele se auzi mai tare, m
–
am rugat ca Aimee să se trezească
și s
ă deschidă
u
șa. B
ănuiam că
singurele persoane
care s
–
ar trezi a
șa devreme erau
supraveghetori sau iubitul ei.
Cum nu făcusem nimic rău
–
sau cel pu
țin așa spera
m
–
bănuiam că era vorba de băiatul din
ultimul an cu care ie
șea Aimee. V
ăzând că nu se treze
ște, am coborât din p
at cu plapuma în jurul
umerilor.
—
Ce mama naibii? am
țipat f
ără să
știu dac
ă dincolo de u
ș
ă era unul dintre supraveghetori
sau altcineva. Însă când am ajuns în dreptul u
șii, pielea începu s
ă mă furnice.
—
Oh, nu, am gemut
și am deschis ușa f
ără tragere de inimă, înăbu
șindu
–
mi mârâitul la
vederea lui Daphnis.
—
A
șa îți primești tu musafirii, mârâind la ei? Râse Darko.
Mi
–
am lipit fruntea de u
ș
ă, dând cu pumnii în ea.
—
Ce rău
ți
–
a făcut u
șa aceea? m
ă întrebă Darko
și nu m
–
a
m putut ab
ține s
ă nu zâmbesc la
înfă
țișarea lui r
ăvă
șit
ă. Pantaloni de pijama erau mult prea largi pentru
șoldurile lui înguste,
alu
necându
–
i pe ele
și l
ăsând la iveală
betelia neagră a chilo
ților. Tricoul negru i se ridicase pe
abdomen, dezvăluind un abdo
men tonfiat, pe care nu
știam c
ă geamănul îl de
ține. Mereu m
ă
gândisem la el ca la un băiat slăbu
ț, nici prin cap nu îmi trecuse c
ă Darko practicase vreun sport.
Părea genul de băiat care într
–
o încăierare ar fi preferat să rămână pe margine
și s
ă comentez
e
bătaia. Însă ce îmi aduse zâmbetul pe buze era noua frizură pe care o adoptase, în genul emo, cu
bretonul peste ochi.
—
Î
ți schimbi stilul? l
–
am întrebat, uitându
–
mă lung la el.
—
Nu î
ți place? Sufl
ă în sus, spre breton. Când o să mă vadă
Adam a
șa o s
ă înnebunească.
—
O să te acuze de lipsă de originalitate.
—
Sau poate o să vrea să devenim cei mai bun prieteni. Deja mă văd recitând versuri din
Bacovia. Liceu,
–
cimitir/ Cu lungi coridoare…
Darko termină de recitit
c
u o expersie solemnă.
—
Vrei să îi reci
ți poezii? Mie îmi sun
ă mai mult ca o rela
ție, am izbucnit în râs, aruncând
ocheade către Daphnis. Ochii lui sclipiră veseli până când îmi întâlni privirea, punându
–
și la loc
scutul de ghea
ț
ă. Fiecare părticică
din corpul meu se puse deodată în alertă, a
șteptând una din
replicile
lui
acid
e
.
Expresia îngâmfată de pe chipul lui mă stârnea
și nu am rezistat tentației de a
–
l enerva.
—
Ai venit să îmi poveste
ști unde ai umblat? Nu îmi fusese frig pân
ă s
ă mă uit a doua oară în
ochii lui.
—
Nu, îmi răspunse pe tonul său obi
șnuit,
aspru, având
acela
și efect pe care îl avea și gerul,
înghe
țându
–
mă. I
–
ai spus lui Elian despre noi?
Plapuma îmi alunecase din mâini, căzând la picioarele mele. Cuvint
ele lui luase forma unei
palme peste obrazul meu. Cum îndrăznea să mă întrebe a
șa ceva?
—
Nu crezi că e prea de diminea
ț
ă pentru ie
șirile tale de C
ăpcăun, fră
țioare? Darko zâmbi,
însă în glasul lui nu se sim
țea nota obișnuit
ă de ironie. Uitându
–
mă î
ncă o dată la el, mi
–
am dat
seama că
și el fusese luat pe sus din pat.
—
Spune
–
mi că nu e ăsta motivul pentru care m
–
ai trezit, dacă e a
șa jur c
ă…
—
Ține
–
ți ameninț
ările pentru tine, micu
țo, zise, vorbele mele trecând pe lâng
ă el.
T
ocmai mi
–
a zis micu
țo? Bleah! Era pentru prima oar
ă când nu îmi zicea pe nume. Doar
pentru că era mai mică ca el asta nu înseamnă că nu puteam să îl rănesc. Trebuia să
–
i reamintesc
că mă protejasem singură până să
–
l cunosc pe Darko
și s
ă
–
și asume rolul de
gardian al meu. Am
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
69
șov
ăit, gândindu
–
mă că poate ăsta era motiv
ul pentru care Darko mă dădăcea
. Poate
că
și el
credea
că sunt neputincioasă. Sângele îmi clocoti în vine la gândul acela.
—
Nu îmi mai spune a
șa. Mi
–
am încle
ștat pumnii. Îmi doream atât
de tare să
–
l pocnesc încât
mă dureau dureau degetele de la cât le
ținusem încleștate.
—
Răspunde
–
mi!
—
Mai cuno
ști și alte forme de adresare care s
ă nu implice imperativul? Mi
–
am ridicat tonul.
Știu c
ă singurul lucru de care î
ți pas
ă e să nu
î
ți știrbesc reputația în fața spiritualilor, ar fi
groaznic pentru tine ca ceilal
ți s
ă afle că nu te
–
ai descurcat. Sunt primul vostru novice
și voi ați
dat gre
ș. Tu ai dat greș, m
–
am corectat rapid,
ținând cont c
ă Daphnis î
și însușise cel mai mult
rolul d
e profesor.
—
Când o să afle ceilal
ți spirituali c
ă nu ai reu
șit s
ă mă aju
ți, o s
ă le dea dreptate celor care au
zis că sunte
ți prea tineri ca s
ă deveni
ți îndrum
ători, am spus, gâfâind. Mă sim
țeam de parc
ă
tocmai participasem la un maraton. Când am
ridicat ochii către Daphnis, m
–
am dat involuntar în
spate. Ochii lui scăpărau. Toată acea înfă
țișare calm
ă pe care o afi
șase înc
ă de când îl
cunoscusem se făcuse bucă
ți la picioarele mele. Îi auzeam dinții scrâșnind în timp ce pieptul i se
urca
și cobora c
u rapiditate. Se umflase ca un
șarpe cobra gata de atac.
—
Daphnis
–
Darko îl prinse de mână
–
, hai să plecăm. O să o încurcăm dacă ne prind
supraveghetorii în pavilionul fetelor. În plus, îmi bubuie ca
pul, se plânse Darko. Te rog!
—
Nu mai e
bună acum tequila, fră
țioare? spuse geam
ănul
și aș fi jurat c
ă văzusem umbra
unui zâmbet pe chipul lui.
Darko îi aruncă o privire ucigătoare.
—
De fapt, v
–
am trezit pentru că avem probleme.
Furia i se risipise ca un nor de ploaie
spart de vânt, revenind la postura sobră.
De
și nu îmi
făcea plăcere să recunosc asta, eu
și Daphnis nu eram atât de diferiți pe cât mi
–
a
ș fi dorit.
Amândoi explodam u
șor și uram s
ă ascultăm de ceilal
ți.
Când nu aveam probleme? Îmi venea să râd. Sent
imentul de nelini
ște devenise o obișnuinț
ă,
strângându
–
mi stomacul. Am aruncat o privire spre Darko, care căsca de mama focului.
—
Să nu mă înghi
ți,
am zis, într
–
o încercare jalnică de a râde. Apoi m
–
am uitat spre Daphnis,
adăugând: Despre ce e vorb
a?
Muream de nerăbdare să aflu dacă avea legătură cu fuga lui din internat.
—
Nu putem vorbi aici, spuse, scurtând holul cu privirea.
—
Bine. A
m încu
viin
țat și am dat s
ă deschid u
șa
de la dormitor când Daphnis mă prinse de
mână. Pe Dap
hnis îl văzusem mereu ca
pe Karl
,
după ce îî intrase ciobul în inimă
și țand
ăra în
ochi, inima lui devenind un
bulgăre de ghea
ța în piept în loc de inim
ă,
încât uitasem că era om.
Atingerea lui în l
oc să mă înghe
țe
–
cum mă a
șteptam
–
era caldă
și fin
ă ca
mătasea. Î
și trase
rapid mâna ca
și cum l
–
a
ș fi ars, așteptându
–
mă să
–
l aud cum
țip
ă.
—
Nu aici, spuse, aranjându
–
și puloverul albastru, atr
ăgându
–
mi aten
ția asupra unui detaliu.
Nu purta căma
ș
ă pe dedesubt.
—
De ce?
—
Aimee e înăuntru
? mă întrebă
și am înțeles imediat care era motivul.
—
Dar ea
știe despre noi, am p
rotestat, uitându
–
mă în jos la ținu
ta mea. Nu
știam cât de
convingătoare eram arătând în a
șa, în pijamale și cu un p
ăr la fel de rebel ca a lui Darko. Oricum,
ea doar
me.
—
Eu nu am nici o problemă, Darko zâmbi, culegând p
lapuma care îmi căzuse
și p
ă
și în
cameră
.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
70
Daphnis oftă
și intr
ă în dormitor cu chipul plin de dezgust. L
–
am urmat pe geam
ăn, privirea
cazându
–
mi pe ceafa
lui. Linii groase, negre, se i
țea
u pe sub puloverul lui, marcându
–
i ceafa.
Daphnis avea un tatuaj? Nu eram sigură ce era, dar părea a fi un fel de floare
–
ceea ce nu avea
niciun sens.
Mu
șcându
–
mi obrazul pe interior ca să nu râd, mi
–
am dezlipit privirea de pe Daphnis,
întrebându
–
m
ă dacă ăsta era motivul pentru care el purta întotdeauna cămă
și, ca s
ă î
și ascund
ă
tatuajul. Dacă întradevăr era a
șa, însemna c
ă problemele de care vorbise erau întradevăr grave
încât să uite să î
și acopere tatuajul.
Aimee dormea pe spate, cu o mâna
peste ochi. Nu auzise
țipetele mele și ale lui Daphnis și
sim
țeam cum gelozia m
ă roade la vederea ei. Îmi doream să fiu la fel de lini
știt
ă cum era ea
.
Darko se ghemuise într
–
un col
ț al canapelei, învelit în plapuma mea. Du
pă felul în care î
și
ține
a
ochii, mă a
șteptam cât de curând s
ă adoarmă. Orice fărâmă de somn îmi dispăruse la auzul
tonului sumbru din vocea lui Daphnis.
Daphnis rămase în picioare
și l
–
am surprins cum arunca pe f
uri
ș priviri spre partea mea de
cameră. Bănuiam că nu se ridi
ca la standardele lui. Oare scoase flăcări pe urechi când î
și v
ăzuse
patul murdar de ciocolată?
M
–
am a
șezat pe canapea, în cel
ălalt capăt
și Darko m
ă prinse de picioare, trăgându
–
le sub
capul lui
și folosindu
–
le pe post de pernă.
—
Mă bucur s
ă fiu de ajutor.
—
Ar fi fost ideal dacă ai fi avut câteva kilograme în plus, spuse, strecurându
–
și palmele între
picioarele mele
și obrazul lui. Acum chiar eram convins
ă că avea să adoarmă.
—
M
–
a s
unat Anton
, spuse Daphnis, uitându
–
se atent
la mine parcă a
șteptând o reacție din
partea mea.
Încremenisem.
Răsuflarea mi se tăiase la au
zu
l numelui spiritualului. Anton
era ceea ce ar numi cineva
conducătorul spiritualilor din Larix, de
și el pretindea c
ă nu avea nici o autoritate pest
e ceilal
ți și
că to
ți eram egali. Din cine știe ce motiv, toți îl ascultau pe el.
—
Și ce voia b
ătrânul? î
ntrebă Darko, dând via
ț
ă întrebării
care mie mi se oprise pe buze.
Știam r
ăspunsul
. Pe mine.
—
A sunat să întrebe dacă Aissa e pre
gătită să dea testul. Săptămâna viitoare sunt deja cinci
novici care dau testul
și…
—
Vor să dau
și eu odat
ă cu ei, am spus, vocea sunându
–
mi ca o
șoapt
ă îndepărtată.
Darko înjură când se ridică de pe canapea
și i
–
am făcut semne să tacă, ară
tând cu degetul spre
Aimee.
—
Fră
țioare, Aissa nu e preg
ătită, zise Darko de parcă nu ar fi fost deja evident.
—
Tocmai de aceea am spus că Aissa nu poate să părăsească internatul, ca noi de altfel,
pentru că avem examene
și știi cât țin spir
ituali la educa
ție. Nu e tocmai o minciun
ă, însă am
reu
și
t să trag de timp. Însă
–
adăugă
, sferdelindu
–
mă cu privirea
–
ai test
ul în primul weekend din
vacan
ța
de iarnă.
Eram prea uimită ca
să articulez vreun cuvânt. Daphnis min
țise ca s
ă mă ajute?
—
Uau, clipi Darko, surprins.
Mă uime
ș
ti, fră
țioare. Îl cuprinse cu mâna dup
ă umeri,
aruncându
–
și privri ciudate între ei.
Gelozia mă străpunse ca un tăru
ș direct
în inimă. Eram geloasă pe Daphnis. Era normal ca cei
doi să aibă propriile secr
ete care să nu mă includă. Ce naiba se întâmpla cu mine? Ei erau
gemenii
și aveau o leg
ătură pe care eu nu o puteam rupe
și nici nu îmi doream s
ă o fac. Nu
știam
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
71
ce naiba însemnase schimbul acela de priviri dintre cei doi băie
ți, dar nu aveam s
ă rămân
măci
nată de curiozitate.
—
De ce ai riscat pentru mine, Daphnis? Dacă spirituali o să î
și dea seama c
ă i
–
ai min
țit o s
ă
î
și piard
ă încrederea în tine.
Inimă mi se făcuse cât un purice.
—
Ce î
ți pas
ă
ție? replic
ă ostil. Mai devreme a
ș fi j
urat că
ți
–
ar fi plăcut să mă vezi decăzut în
fa
ța spiritualilor. Oricum, nu am f
ăcut
–
o pentru tine, ci pentru Darko.
Ține mult la tine și l
–
ar
durea să te ia de lângă noi, zise tăios.
Ce idioată! Cum am îndrăznit să cred că Daphnis ar fi făcut ceva
pentru mine?
El mă ura.
—
Bine, am spus. Pentru că nici eu nu a
ș vrea s
ă plec de lângă el.
Ochii lui Darko sclipiră.
—
Niciodată nu m
–
am sim
țit atât iubit, spuse și își șterse lacrimile i
maginare de pe obraz.
Daphnis îi dădu mâna
la o parte,
și își întoarse privirea c
ătre mine.
—
S
–
a terminat cu jocurile tale, Aissa. Dacă nu mă ascul
ți, chiar eu o s
ă am grijă să prime
ști
al
ți îndrum
ători.
Tâmplele îmi zvâcneau dureros. Discu
țiile dintre mine și Daphnis erau asemenea
unui roller
coaster, mă ame
țeau și m
ă făceau să vomit.
—
Și ce înseamn
ă mai exact să te ascult?
În spatele lui, Darko făcea tot felul de mutre.
Mu
șcându
–
mi obrazul pe interior ca să nu izbucnesc în râs, m
–
am îndreptat de spate în
a
ștep
tarea răspunsului.
—
O
să repetăm de două ori. O dată noaptea
și
o dată
după cursuri.
De două ori? Era nebun. Mi se părea intuil să pierdem timpul pe lucruri pe care le
știam deja.
Dădusem să protestez când Darko î
și duse degetul la gur
ă, făcâ
ndu
–
mi semn să tac.
—
O să iei noti
țe când eu vorbesc și nu o s
ă mai fii… ăăă… care cuvântul acela care te descrie
perfect, dar nu sună rău? Î
și uni sprâncenele într
–
un V. A, da! Nu o să mai fii impetuoasă.
Am pufnit.
—
Să iau noti
țe când tu vorbești?
Ai înnebunit?
Și c
ine dracu
’
te crezi să îmi spui cum să fiu?
Nervii mă împinse către el. L
–
am în
șf
ăcat de pulover, iar el rămase
țeap
ăn.
—
Vrei să mă love
ști?
mă întrebă, cu un rânjet diabolic pe chip. Privindu
–
l, mi
–
am
dat seama
că el chiar î
și dorea s
ă
–
l lovesc, cel mai probabil să îmi demonstreze că avea dreptate în privin
ța
controlului meu.
Darko ne despăr
ți înainte s
ă
–
i răspund.
—
Poate crede
ți c
ă îmi face plăcere să fac pe arbitrul cu voi, dar afla
ți c
ă
nu e a
șa. Trebuie s
ă
găsi
ți o modalitate s
ă vă în
țelegeți, altfel nu o s
ă reu
șim niciodat
ă să o scoatem la capăt.
Obi
șnuiți cu flec
ăreala lui Darko, atât eu cât
și Daphnis ne
–
am uitat lung la el.
—
Bun. Acum că v
–
am făcut aten
ți, ce ar fi s
ă
ne întoarcem fiecare la patul lui? Aproape că
îmi aud patul cum suspină după mine.
—
Sunt de acord, am spus doar ca să
–
l văd pe Daphnis plecând.
Daphnis încuviin
ț
ă
și
–
l urmă pe Darko, oprindu
–
se în dreptul u
șii. Își coborâse umerii, p
ărând
u
șor nesigur.
—
Aissa
–
tot corpul mi se încord
ă la auzul vocii lui
–
, nu vreau să te mai văd lângă Elian,
spuse
și ieși din camer
ă.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
72
–
Cine naiba se crede asta sa iti spuna tie ce sa faci? Mi
–
am dezlipit cu greu ochii de la usa, de
parca inca ar fi f
ost Daphnis acolo, si m
–
am intors catre Aimee. Statea in genunchi, in pat,
imbracata toata in alb arata ca un inger.
–
Ai fost treaza in tot timpul asta, nu
–
i asa? Am zambit, iar ea se dadu jos din pat, impleticindu
–
se.
Privirea imi cazu pe obiectul ei din
mana. O pila cu varf ascutit. Ce faci cu aia?
–
Aveam de gand sa o folosesc pe Daphnis daca nu pleca in urmatoarele cinci minute.
–
Si sa rupi pila pe el? Blasfemie!
Unsprezece
La ora prânzului mă îndreptam spre cantină,
ținând strâns în mâini mânerul de plastic al umbrelei
ce mă proteja de stropii de ploaie. Ploua mărunt afară
și vântul era iute. Cu mine erau gemenii și
Aimee, care încă păstrau pe chipul lor amprenta somnului. E
u mă
„
bucurasem
”
în ultimul timp de
cele mai pu
ține ore de somn și tot eu eram mai vioaie
decât to
ți
trei la un loc.
Gemenii se îngrămădiseră sub aceea
și umbrel
ă neagră, umerii lor ie
șind în afar
ă
și stropii de
ploaie
prelingându
–
se
pe paltoanele g
roase. În ciuda vremii care cerea să fii înfofolit, Aimee etala
o r
ochie verde
pe su
b paltonul ei negru cu cordon.
Încă un lucru bun
–
dacă îl puteai numi a
șa
–
la internat era solul noroios, perfect pentru bocancii
mei
bocanci negrii cu catarame.
Bretonul meu fusese împletit ca într
–
o benti
ț
ă. Aimee era experta în împletituri
și de fiecare
dată când apărea un tutorial nou pe internet despre o împletitură anume exersa pe mine.
Și m
ă
umiea cum îi ie
șea din prima. În schimb eu eram la fel de neprice
pută ca un băiat, aveam
impresia că îmi împletesc degetele
și nu p
ărul.
Eram într
–
o dispozi
ție bun
ă, chiar dacă Daphnis se întoarse. Săream peste fiecare baltă din
drumul meu, reu
șind la un moment dat s
ă nimer
esc fix într
–
una
și s
ă
–
l stropesc
pe Daph
nis. L
–
am
auzit mormăind
și pe fața mea se conturase un zâmbet plin de satisfacție.
—
În sfâr
șit suntem toți prietenii laolalt
ă, zise Darko
și m
–
am răsucit la timp ca să
–
l văd pe
Daphnis dându
–
și ochii peste cap.
—
Păcat, începusem să mă obi
șnuiesc cu dublura.
—
Sunt sigur că
ți
–
a plăcut să
–
ți neglijezi activit
ă
țile și s
ă te dai în spectacol cu fră
ți
orul meu.
—
Nu mai stau cu tine, spuse Darko, venind lângă mine
și luând umbrela.
Agita
ția din internat îmi punea î
n umbră bu
na
dispozi
ție cu care m
ă trezise
m
. Era weekend
și
majoritatea elevilor plecau acasă, printre care
și Victoria Mirko carte st
ătea proptită cu
șoldul de
trolerul
ei
roz, urmă
rindu
–
l pe tatăl ei care îi urca
restul de bagaje într
–
un SUV Mercedes.
—
Atâ
tea haine pentru două zile? se miră Darko.
Victoria ne observă, iar buzele ei colorate în ro
șu strident mim
ă
„
Ciuda
ților
”
.
―
Pot să o omor? mârâi Aimee.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
73
Trecusem de ea când deodată începu să
țipe. M
–
am răsucit pe
călcâie să găsesc o br
unetă
isterică. Victori
a î
și prinse p
ărul negru
în mâini,
țipând întruna
„
Nu
”
. Tatăl ei er
a în
șoc, ca
ceilal
ți care
priveam cum Victoria părea, ei bine, psihopată. Când mi
–
am ridicat privirea spre
Darko, care zâmbea
șmecherește, am înțeles ce se întâmplas
e cu Victoria. Darko intrase în mintea
ei.
Victoria Mirko, înaltă
și cu un corp în genul celor de la Victoria
’s Secret
, se încadra perfect
în genul de Drama Queen. Iar ea îmi declarase război încă din prim
ele zile la Addergoole
. Când
am sosit aici
încă mă afla
m sub
șocul celor aflat
e
, arătând în ochii celorlal
ți ca
un câine vagabond
și speriat cules de pe str
ăzi
și adus la ad
ăpost. Eram
speriată
și vulnerabil
ă, iar nas
ul ascu
ț
it al
Victoriei sim
țise asta. Ca
să î
și înt
ărească pozita de regină a int
ernatului încercase să facă din
mine
o
țint
ă. Un cli
șeu chiar, eleva
populară se lua
de cea nou
–
venită. Numai că ea nu se
a
șteptase ca
eu să ripostez. Latura mea vulcanică care mă băgase de atâtea ori în belele la vechiul
meu liceu, mi
–
a adus la Addergoole
o reputa
ție de
„
neastâmpărată
”
încă din prima săptămână,
lucru ce îl făcu
se
pe Daphnis să turbeze
și
pe Victoria să păstreze distan
ța
.
A
șa c
ă mă bucuram de
ini
țiativa lui Darko de a se juca puțin cu mintea ei.
―
Darko, îl apostrofă Daphnis. Încetea
ză!
Cantina se afla
în aceea
și cl
ădire în care se
țineau și orele, la parter. O
încăpere
spa
țioas
ă,
în
țesat
ă de mese. Tavanul era înalt
, boltit,
cu candelabre lucrate minu
țios, iar
ferestrele începeau
din
jumătatea peretelui până sus.
Ne
–
am a
șezat
la o masă de cinci persoane. Aimee stătea lângă
mine, iar gemenii în fa
ța noastr
ă.
―
Oare cât d
e vechi e iaurtul ăsta? întrebă
Darko, aruncând iaurtul în cealaltă parte a mesei.
Eu îmi umplusem farfuria cu salată bulgărească.
―
O să fac grev
a foamei, răcni Darko, atrăgând aten
ția celor din sal
ă.
―
Atunci fă
–
o în linsite, replică geamnul lui.
Daphnis nu suflase un cuvin
țel despre escap
a
da lui
și dup
ă felul în care mă ignora
bănuiam că
nici nu aveam să aflu. Însă nici spuseseră ni
mic le
gat de mine
și de Elian
. Ceva ciudat se
petrecea, el a
ștepta fiecare ocazie ca s
ă se lege de mine. În schimb ochii lui o fixau pe Aimee. Îi
displăcea faptul că era aproape tot timpul cu noi, mai ales că
știa adev
ărul despre noi. El mergea
după ni
ște
reguli vechi,
„
Convie
țuim cu ei, dar ei nu au dreptul la adev
ăr
”
. În timpurile în care
trăiam era greu de crezut să crezi în spirituali, vrăjitori sau alte creaturi la câ
ți impostori sunt.
Tot murmurul din sală se opri în clipa în care Valentin Brank
o intră pe u
ș
ă, ur
mat de colegul
lui de cameră.
Gabriel nu bănuia că, colegul lui de cameră făcea p
arte dintr
–
o familie de vânători
.
Valentin se pricepea să
–
și ascund
ă cealaltă parte. Gabriel nu avea habar că noaptea Valentin nu
pleca din camera lui ca să
se strecoare în dormitoarele fet
elor, ci pentru că avea parte de un
antrenament r
iguros alături de familia lui
.
Când el ajunse la masa noastră, am sim
țit cum aceea atracție pe care o simțeam m
ă
împingea în bra
țele lui, dar mi
–
am încle
ștat bine d
egetele pe bra
țele scaunului.
La mama naibii cu
hormonii ă
știa!
―
Bună, zise el. Eram convinsă că salutul lui era general, însă ochii lui întuneca
ți ca
noaptea mă priveau doar pe mine. Părul blond închis îi
stătea înfoiat precum o coamă.
―
Uită
–
te, la tine, am zis, zâmbind. Nu mai am nici o vânătaie.
Valentin î
și prinse cercelul din buza de jos între dinți.
―
Să fii vânător are
și p
ăr
ți bune.
Spuse, afisand zambetul cu gropite din obraji.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
74
Ei niciodată nu se îmb
olnăveau, rănile li se vindecau într
–
un timp scurt
și aveau reflexe
rapide. Erau ca inamicii lor, aproape imposibil de ucis. Însă ei nu erau nemuritori.
― Valentin!
Vânătorul î
și desprinse cu greu ochii de la mine, întorcându
–
și privire
a
către
col
egul lui care î
și plimba nehot
ărât privirea peste bufetul cu mâncare. Nu pot să mă hotărăsc!
Ajutor!
―
Ăăă.. trebuie să plec. Ne vedem mai târziu, Aissa. I
–
am zâmbit
și l
–
am privit până când a
ajuns la Gabriel.
―
Uau, exclamă i
ronic Dar
ko. Ai făcut un vânator
să se bâlbâie.
―
Vânătorul
și englezul, oft
ă Aimee. E
ști sigur
ă că nu mai ai nici o altă putere? Gen,
atrac
ție.
Am tresărit, dar nime
ni nu observase
. Gândul că a
ș putea avea înc
ă o putere îmi trimitea
fiori reci
pe
șira spin
ării. Dar era imposibil asta pentru că spiritualii erau capabili de a de
ține doar
o putere din cele treisprezece
.
―
Ar trebui să încerci o
rela
ție cu Valentin, vorbi Daphnis
,
șocându
–
ne pe to
ți.
―
Ce ai spus? Nu m
i
–
am putut ascunde surprinderea. Ieri dispăruse toată ziua, iar când în
sfâr
șit ne onora cu prezența lui hot
ărâse să bată câmpii. Bine, nu era pentru nici unul din ei un
secret că sim
țeam cum a
erul devine mai rarefiat când Valentin
era
în preajma
mea, dar
era mai
mult ca
o legătură pe care o sim
țeai ca atunci când te revedeai cu o rud
ă.
―
Valentin
știe ce ești tu, tu știi ce e el. Faceți parte din aceeași lume.
Lângă mine, Aimee pufni. Cuvintele acelea erau cu subîn
țeles. Și nici mie nu
îmi plăcea
cum vorbea. „Stie ce e
ști tu.” Vorbea de parc
ă eram o „chestie”
și nu un om. M
ă tot întrebam
care era rela
ția cu p
ărin
ții lui, pentru c
ă ei nu erau spirituali.
―
Ș
i odată cu asta scapi
și de Elian
.
Acum totul căpăta sens.
Sin
gurul motiv pentru care
Daphnis făcea pe pe
ț
itorul era
ca să
–
l
țin
ă pe Elian
la distan
ț
ă.
―
Să fie clar că nu sunt de acord cu Daphnis să fii împreună cu Valentin doar pentru că
face
ți parte din aceeași lume, începu ea, f
ăcând ghilmele în aer la
ultima parte. Dar da,
și eu tot
pe Valentin l
–
a
ș alege. E sexy și dur. E o contradicție b
ăiatul ăsta. Gânde
ște
–
te cum se luptă cu
strigoii
și vampirii
ca un fel de erou
și ziua se poart
ă de parcă nu ar fi mare lucru. Recunoa
ște,
lucrul ăsta e incitant.
M
–
am strâmbat. Nu voiam să mi
–
l imaginez cum se luptă cu strigoii. De fapt nu îmi doream
să îmi imaginez strigoii. Mă înspăimântau cu toate că ei nu reprezentau un pericol pentru
spirituali. Sângele nostru nu era bun pentru ei, îi
amor
țea la fel ca
cel de vânător
. Orice creatură
magică, supranaturală, care con
ținea într
–
o anumită m
ăsură magie, neutralizează
puterile
strigoilor
și vampirilor
. Iar sângele de om era singurul bun
și reprezenta un fel de ambrozie
pentru ei.
―
E
u î
ți sugerez s
ă
–
l alegi pe Elian
, zise Darko. Are
muuul
ți
bani
și îți poate d
ărui orice
vrei
ție și prietenilor t
ăi
, tărăgăna el
.
Mi
–
am înăl
țat sprâncenele, de când viața mea amoroas
ă era subiect de discu
ție la mas
ă? În
plus eram sigură că nu aveam nici o via
ț
ă
amoroasă. Nu că aveam timp să mă plâng de asta când
magia era pe prim plan.
L
–
am privit peste umăr pe Valentin cum îl împungea în coaste pe Gabriel cu furculi
ța. Îmi
plăcea să
–
l privesc râzând
și îmi pl
ăcea cum gropi
țele din obrajii îl îmblânzea
u trăsături
le. El îmi
era prieten, iar Elian
, ei bine, nu îmi era nimic. Dar avea capacitatea de a mă scoate din sărite mai
repede ca oricine. Însă nici toată atrac
ția pe care o simțeam pentru Valentin nu îmi permitea s
ă
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
75
mă imaginez
în bra
țele lui. Cât des
pre Elian
nu eram sigură ce sim
țeam în privința lui și nu m
ă
sim
țeam vinovat
ă pentru că aseară îmi dorisem ca el să mă sărute.
Toată discu
ția despre Elian
și Valentin a fost dat
ă uitării când Adam a intrat în sală
și ocup
ă
cea mai îndepărtată mas
ă. Adam era atrăgător chiar dacă afi
șa imaginea unui gotic. Tunsoare
emo, haine negre
și lanțuri atârnate de blugi. Bretonul îi era atât de lung încât zulufii negrii îi
acopereau ochii alba
ștri
–
verzi.
―
Uite cine a venit, îi făcu anun
țat
ă Darko p
rezen
ța.
Jur că nu puteam să în
țeleg p
lăcerea lui Darko de a
–
l tachina
pe Adam, însă nu era singur.
Mul
ți din internat îl strigau „Dracula”, îns
ă el era total indiferent. Ca
și cum nu am exista pentru
el, Adam ne ignora
și eram geloas
ă pe u
șurinț
a cu care făcea asta. Eu nu am reu
șit s
ă ignor acele
priviri de care am avut parte în copilărie.
Aruncând o ocheadă asupra aurei lui, mi
–
am dat seama că nu era nimic în neregulă cu el.
Dar el se purta de parcă ar ascunde ceva.
Darko î
ș
i verifică rapid ceasul
și apoi începu s
ă cânte:
―
Ora zece a sosit, omul negru n
–
a venit. Ora unsprezece a sosit, omul negru n
–
a venit. Ora
doisprezece a sosit, omul negru a venit.
Am izbucnit cu to
ții în râs.
―
Vrei să te po
tole
ști? Îl cert
ă Daphnis.
Darko se bosumflă.
―
Vrei să nu îmi mai tai cheful de fiecare dată?
―
Oh, Doamne, î
și d
ădu ro
șcata capul pe spate. Se întâmpl
ă ceva cu mine, dar mă simt
nevoită să îi dau dreptate lui Daphnis încă o
dată. Încetează, Darko. Nu în
țeleg ce ai cu el, nu ți
–
a
făcut nimic.
― Nu
ți
–
a făcut nimic
, o îngână
Darko. A
imee, e
ști avocat
ă lui Dracula?
Ro
șcat
ă nu a apucat să
–
i răspundă, că Darko începu să
țipe din toți r
ărunchii când iaurtul lui
A
imee îi ajunse în poală.
―
În
țeleg c
ă nu împăr
țim același punct de vedere, dar nu trebuia s
ă faci asta. La naiba,
Aimee!
Ro
șcata îi întinse șervețele.
―
Nu am fost eu, serios. Nici nu am atins iaurtul. Probabil s
–
a răsturnat s
ingur.
―
Cum să se răstoarne singur? Nu mai vorbi aiurea. Nu
ți
–
a plăcut că m
–
am luat de amicul
tău.
―
Nu e amicul meu.
Mi
–
am întors din nou privirea către Adam, care părea să fie total deconectat de tot ce se
întâmpla. Î
și pu
sese tableta pe masă
și p
ărea atras de informa
ția care se g
ăsea pe ecran. Am
încercat să
–
mi amintesc cine era colegul, dar nu am reu
șit.
―
Hei, i
–
am întrerupt pe cei doi din cearta lor, cine e colegul de cameră a lui Adam?
―
Doarme într
–
o cameră? Credeam că are un scriu sau ceva de genul, răspunse Darko,
ștergându
–
se insistent cu
șervețele.
―
Nu are coleg, mi
–
a răspuns Aimee. Colegul lui a terminat anul trecut.
―
Opre
ște
–
te, l
–
am prins pe Darko de mână. Întinzi pata
și
mai rău.
Darko aruncă
șervețele pe mas
ă.
―
Mă duc să mă schimb.
―
Iar mie mi
–
a pierit pofta de mâncare. Se ridică
și Aimee, l
ăsându
–
mă singură cu Daphnis.
Mi
–
am pus coatele pe masă, lăsându
–
mi bărbia în palme.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
76
―
Unde ai dispărut?
Darko îmi imită gestul, lăsându
–
și b
ărbia în palme
și
întipărindu
–
și
un zâmbet fals pe buze.
―
Ce te face să crezi că o să î
ți spun?
―
Bunăvoin
ța ta, i
–
am spus, ironic.
―
De fapt, am eu un s
ubiect de
discu
ție interesant. Tu și Elian
, furi
șându
–
vă noaptea la lac.
―
Mamă, am zis, dându
–
mi ochii peste cap. Ai făcut asta să sune romantic.
―
Și nu e?
―
Nu.
―
Aissa, uite, pu
țin îmi pas
ă de cine î
ți place, dar
atâta timp cât nu ai control asupra puterii
tale vreau să ascul
ți de
mine. Când o să ai control, po
ți
să stai cu cine vrei.
Dar nu uita cei ca noi
nu ie
șim niciodat
ă în eviden
ț
ă. Sunt lucruri pe care oamenii nu vor putea să le în
țeleag
ă
și în
mare parte p
ăstrăm tăcerea pentru ei. Î
ți dai seama ce s
–
ar întâmpla dacă to
ți ar știi de existența
noastră? Oamenii ne
–
ar considera ca pe o perturbare a naturii.
Și ne vor elimina, așa cum i
–
au
vânt pe vrăjitori
și vr
ăjitoare.
Am înghi
țit în sec, cuvintele
lui având efectul pe care Daphnis sperase.
―
Nu vreau ca lumea să
știe despre noi, vocea mi se stinse, cuvintele sunându
–
mi ca ni
ște
șoapte. Nu era nevoie s
ă mi se spună, eram con
știent
ă că oamenii nu ne
–
ar accepta. Eu
știam asta
cel mai bine.
—
Foarte bine. Stai departe de Elian. El nu poate afla adevărul despre noi
, mă avertiză pe
tonul său obisnuit, lipsit de inflexiuni
.
Aproape că îmi părea rău pentru el. Îmi părea rău să văd
cum o persoană frumoasă î
și desfigura tr
ăsăturile fine din
cauza caracterului urâcios. Răceala pe
care o emana mă înghe
ța atât pe mine cât și pe oricine ar fi încercat s
ă se apropie de el.
*
Odata cu revenirea lui Daphnis, lucrurile intrase pe fagasul lor normal, adica bun venit la
orele de magie si t
ortura marca Daphnis Damance.
În timp ce exersam pentru a nu
știu cât
ă oară
în camera gemenilor, muzica ce venea dinspre coridor îmi distrăgea aten
ția, umplându
–
mă de
gelozie. Eram geloasă pe acele persoane care î
și tr
ăiau via
ța f
ără grija existen
ței magie
i. Îmi
doream să fiu o fată normală cu probleme legate de haine
și b
ăie
ți. De fapt nu, nu îmi doream s
ă
fiu că acele fete superficiale, dar între ele
și magie, aș prefera ca problema mea cea mai mare s
ă
fie legată de „Cum mă voi îmbrăca mâine?”
și nu de „S
per să nu ating pe nimeni din gre
șeal
ă
și
să am o viziune.”
Pă
șind în afara cercului format din lumân
ări aprinse, am strâns în pumni noul obiect pe care
mi
–
l dăduseră gemenii. Un ceas bărbătesc de mână. Darko stinse toate lumânările cufundând
pen
tru scurt timp camera în întuneric. Apoi aprinse laptopul
și puțin
ă lumina care venea dinspre
el mi
–
a permis să
–
l văd pe Daphnis cum vine furios spre mine
și am tras o gur
ă mare de aer,
pregătindu
–
mă pentru atacul lui verbal.
―
Tu ascul
ți indicaț
iile noastre? Răcni el
și în clipa aceasta m
ă bucuram că muzica de pe
holuri era suficient de tare încât să acopere urletele lui.
―
E o a
șa porc
ărie, m
–
am răstit eu, fixând cu privirea lumânările. Chestiile astea nu mă
ajută cu nimic. Fac exact c
e îmi cere
ți, dar nu e vina mea c
ă nu mă pricep. Poate că nu sunt făcută
să fiu ca voi. Dacă e o gre
șeal
ă, v
–
a
ți gândit la asta? am întrebat și gemenii m
ă priveau de parcă
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
77
a
ș fi spus cel mai stupid lucru din lume. Știam c
ă un spiritual vine pe lume la pach
et cu magia,
dar era ceva gre
șit cu mine. Sau cu magia mea.
„Nu e nimic gre
șit cu tine. Poate doar combinația ciudat
ă dintre culoarea părului
și cea a
ochilor.” Amuleta de la gâtul lui Darko pâlpâia în timp ce continua să
–
mi vorbească în cap. Apoi
î
și îndes
ă mâinile în pantaloni, îndreptându
–
se către baie. Abia atunci remarcasem că pantaloni de
trening pe care îi purta erau mult prea mari pentru trupul lui sub
țire. Nu puteam nega c
ă arată
bine în felul acesta,
nepăsător, dar totu
și perfect.
Instinctiv, mi
–
am prins o
șuviț
ă de păr răsucind
–
o după deget. În lumina palidă a laptopului
părul meu părea mai degrabă argintiu decât auriu. Mul
ți considerau c
ă ochii mei gri s
–
ar fi asortat
perfect cu părul negru sau
șaten, îns
ă eu iube
am părul meu de
culoarea ambrei
.
Gr
ijile mele legate de păr au dis
p
ă
rut în clipa în care i
–
am sim
țit în faț
ă respira
ția fierbinte a
lui Daphnis precum a unui dragon ce scuipa flăcări. Nu băgasem de seamă cât de aproape era de
mine. Privirea lui de ghea
ț
ă era a
tât de intensă încât pentru o secundă am crezut că o să mă lase
fără aer. De fapt era genul acela de privire care î
ți t
ăia respira
ția. Dar nu m
ă privea în acela
și fel
în care o făceau Elian
și Valentin. Nu era o privire plin
ă de dorin
ț
ă, părea mai degrabă
curiozitate
și poate de aceea m
ă sim
țeam acum ca un anim
ălu
ț de laborator. Ochii lui m
ă examinau. Î
și opri
privirea asupra mea, întâlnindu
–
mi privirea pre
ț de o secund
ă
și în momentul, dincolo de r
ăceala
lor obi
șnuit
ă, am zărit o sclipire neobi
șnuit
ă în oc
hii lui. Se stinse mult prea repede ca să îmi dau
seama exact despre ce e vorba, de
și puteam s
ă jur că văzusem ceva foarte asemănător mândriei…
Ba nu, era imposibil. Daphnis nu avea niciun motiv să fie mândru de mine, ba chiar mai mult
avea grijă să
–
mi a
mintească de fiecare dată ce spiritual jalnic eram. Probabil că ceva din expresia
mea mă trădase pentru că în următoare secundă el se trase de lângă mine, privind uite în altă
parte.
―
E posibil ca magia să fi ales persoana gre
șit
ă? M
–
am trezit î
ntrebând înainte să
–
mi pot
controla cuvintele. Însă era o întrebare ce mă măcinase încă de când am aflat adevărul. De ce eu?
―
Nu, veni răspunsul lui scurt, dar vehement.
Îmi plăceau gemenii, chiar
și Daphnis nu îmi era atât de antipa
tic pe cât lăsam să se vadă.
Însă nu îmi doream să fiu ca ei. Tânjeam după normalitate, după adolescen
ța pe care o pierdeam
cu fiecare secundă în care încercam să capăt control asupra puterii mele. Magia nu era a
șa cum
mi
–
o imaginasem în copilărie. Ea nu a
vea mături, cape magice, incanta
ții ori ritualuri sub clar de
lună. Magia e o for
ț
ă
pe
care, dacă nu o po
ți controla, te controleaz
ă.
Scâ
r
ț
ăitul u
șii fu
cel care mă
tras
e
din gânduri, iar prezen
ța lui Darko umpluse camera cu
zâmbetul lui nelipsit
de pe buze.
― Ce facem?
întrebă el, mutându
–
și privirea de la fratele lui la mine f
ără să aibă habar de
momentul ciudat de mai devreme.
―
Eu mă întorc în camera mea.
―
Dar nu am terminat, protestă Daphnis, nervos. Purtarea lu
i îmi confirmase că ce
ea ce
văzusem mai devreme fusese
decât o iluzie. Daphnis nu mă plăcea deloc.
―
Haide, începu Darko, lăsându
–
și palmele pe umerii mei. Mai stai pe aici. Și nu trebuie s
ă
mai încerci nimic dacă nu vrei, adăugă el, de data asta
întorcăndu
–
și privirea c
ătre Daphnis.
―
Nu, am clătinat din cap
și l
–
am refuzat când a vr
ut să mă înso
țeasc
ă în cameră.
Ie
șind din dormitorul gemenilor am simțit cum o parte din tensiunea acumulat
ă în urma
zilei de azi s
–
a risipit. Curâ
nd am dat uitării reac
țiile ciudate ale lui Daphnis și frustrarea mea
legată de magie, împotmolindu
–
mă în fa
ța unui sentiment nou și
necunoscut pe când treceam prin
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
78
fa
ța dormitorului lui Elian. De sub uș
ă nu venea nici
măcar un firicel de lumină ceea ce în
semna
că cel mai probabil nu era în camera lui.
Stomacul mi se
strâns
e
mult prea dureros la amintirea celor petrecute vineri seara. Eu
și
Elian fusesem pe punctul de a ne săruta.
Și înc
ă nu
știam ce m
ă îngrozea cel mai mult, ideea că
și
eu am vru
t să
–
l sărut sau că era posibil să am o altă viziune. Nu ne mai văzusem din noaptea
aceea
și îmi era team
ă de clipă când o să
–
l întâlnesc din nou. Privirea lui îngrozită după ce
țipasem s
ă stea departe de mine încă mă bântuia.
După ce am travers
at coridorul
și am ajuns la
trepte, mi
–
am tras pe cap gluga
de la
hanoracul negru pe care îl purtam. Nu aveam de gând să mă merg încă în dormitor. O plimbare
până la lac îmi făcea mai mult bine decât să stau în cameră, zgâindu
–
mă la pere
ți.
De ob
icei coridorul de la etajul trei
și ultimul erau cele mai aglomerate. De data asta zarva
venea de la etajul unu
și am înjurat în gând realizând c
ă singura mea cale de a ie
și din c
ămin era
blocată. M
–
am ascuns în spatele treptelor încercând să aflu ce se pe
trece. Auzeam doar voci, era
mult prea întuneric pentru că să văd ce
va. Mi
–
am tras
și mai mult gluga
pe cap
și am înaintat pe
hol
și la doar câțiva pași de mine am descoperit sursa g
ălăgiei. Doi băie
ți se luaser
ă la bătaie.
Erau cu un an mai mare ca mine
ș
i al
ții încercau s
ă
–
i
țin
ă la distan
ț
ă pe cei doi bătău
și. Erau în jur
de opt
băie
ți, printre care și Elian.
Băie
ții se lipiser
ă de o parte
și cealalt
ă a peretelui în timp ce Elian stătea în mijlocul lor.
Îmbrăcat simplu, în blugi negrii
și bluza
albă cu mâneci lungi, iar părul îi atârnă în jurul fe
ței,
Elian ie
șea în evidenț
ă în fa
ța celorlalți. Era impun
ător
și ceilalți b
ăie
ți p
ăreau intimida
ți de
prezen
ța lui. Mi
–
am lăsat să cadă perdeaua care mă împiedică să văd aurele. To
ți erau furioși.
Elia
n era cel mai înalt dintre ei
și brațele îi atârnau pe lâng
ă corp cu pumnii încle
ștați. Nu îi
puteam vedea trăsăturile fe
ței și nici pe ceilalți b
ăie
ți nu puteam s
ă
–
i disting. Unul dintre ei avea o
lanternă aprinsă însă o
ținea îndreptat
ă în jos, cel mai p
robabil ca să nu atragă aten
ția.
―
A
ți înnebunit? tun
ă Elian. Dacă atrage
ți din nou atenția gardienilo
r nu pot să vă mai scot
iar
cu fa
ța curat
ă. M
–
am săturat să vă tot dădăcesc. Nu pute
ți s
ă vă lua
ți la ceart
ă de fiecare dată
când nu vă convin
e ceva. Elian vorbi pe un ton ferm, superior. Era un încrezut
și un nesimțit. Era
de părere că ceilal
ți erau neajutorați f
ără el, însă privindu
–
le încă odată aură mi
–
am dat seama că
ceilal
ți b
ăie
ții chiar așteptau ca Elian s
ă rezolve lucrurile. Doar era li
derul lor. Nu
știam cum
reu
șea s
ă
–
i atragă pe to
ți în ciuda comportamentului lui arogant.
―
Elian are dreptate, zise unul dintre băie
ți. M
–
am lipit de perete, de parcă a
ș fi putut s
ă
trec prin el, când băiatul cu lanternă lumina
se
pentru o secund
ă holul în di
rec
ția unde eram.
Băiatul î
și l
ă
să
din nou lanterna în jos
și eu am
răsuflat u
șurat
ă. Nu voiam să mă vadă Elian. Nu
eram sigură de cum ar fi putut să reac
ționeze, mai ales acum c
ă era furios. Dar nici nu puteam să
plec, eram impresionată de mo
dul lui de a aranja lucrurile. Îi calmase pe bătău
și.
Cineva mă apucase de umăr
și m
ă răsuci cu fa
ța, lipindu
–
și palma de gura mea înainte s
ă
scot un sunet.
―
Sunt eu. Valentini
șopti, dându
–
mi drumul după ce i
–
am mormăit în palmă „Bine
”.
―
E
ști nebun? Aproape c
ă mi
–
ai provocat un infarct, am spus în
șoapt
ă, făcându
–
i semn să
plecăm de aici.
Inima părea să
–
mi plesnească în piept
și zâmbetul care îi juca pe buzele lui Valentin mi
–
a
dat de în
țeles c
ă
și el îmi audea b
ăt
ăile nebune
ști ale inimii. Auzul lui fîn îi permitea s
ă audă
lucruri pe care ceilal
ți nu puteau s
ă le audă.
―
Nu asta a fost inten
ția mea, se scuz
ă el, prinzându
–
și cercelul din buz
ă între din
ți. Îl
spionai pe Elian? Tonul lui devenise brusc rece
.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
79
La utima treaptă m
–
am împiedicat, găsindu
–
mi echilibrul rapid.
―
Ce? Nu. Eu doar voiam să ies afară
și ei erau acolo. Și tu ce faci, umbli de unul singur și
îi sperii pe cei vulnerabili? I
–
am zâmbit.
―
Tu nu e
ști vulnerabil
ă
, Aissa. Pentru mine e
ști la fel de periculoas
ă ca un strigoi.
M
–
am pus în fa
ța lui, forțându
–
l să se oprească. Mi
–
am lipit mâna în dreptul inimii lui,
sim
țind prin materialul tricoului cum inima i
–
o luase razna sub atingerea. Eram de
–
a dreptul
e
goistă că îmi plăcea faptul că aveam efectul ăsta asupra lui.
―
Deci, m
–
am hizlit eu. Ce vrea să însemne asta?
Mă prinse de ambele încheieturi cu o singură mână în timp ce cu cealaltă îmi ridică u
șor
bărbia în a
șa fel încât s
ă
–
l privesc
în ochii negrii. Cercelul din buza lucea în pu
țin
ă lumină venită
de afară.
―
Vreau să zic… făcu el o pauză, adunându
–
și gândurile. Ești nociv
ă pentru mine. Când
sunt cu tine îmi pierd cumpătul, ra
ționamentul… în fine, totul. Nu m
ă pot contro
la atunci când
sunt cu tine, spuse
și mi
–
am amintit de vineri noaptea. La fel mă sim
țisem și eu în prezența lui
Elian. Dându
–
mi seamă în ce direc
ție mi se îndreptau gândurile, m
–
am tras de lângă Valentin.
―
Trebuie să mă întorc în cameră.
Nou
ă
Uram zilele de luni, cine nu o făcea? Ziua în care aveam cele mai multe ore
și dup
ă un
weekend dezastr
u
os, ce mai conta pu
țin
ă tortură cu matematică? După cele opt ore lun
gi, am
urcat la etajul al doile
a unde era biblioteca. Eram în urm
ă cu istoria
și dac
ă voiam să mai rămân
pe aici nu aveam nevoie de note acceptabile, ci de note bune. Ca să fiu sinceră, nu îmi doream să
mai rămân la internat.
Planul meu era următorul, să învă
ț s
ă îmi controlez puterea
și dup
ă aceea
să îmi iau tălpă
șița
din acest loc, întorcăndu
–
mă la Samara.
Însă nu aveam de gând să renun
ț la
prietenii pe care mi
–
i făcusem aici.
Coridorul era luminat de ferestrele înalte în formă de arcadă ce porneau din jumătatea
peretelui
și în
ăl
țându
–
se
până la plafon
. Ramel
e erau aurii
și cu perdele albe atârnând pân
ă la
jumătatea lor, încad
rate în păr
ți cu draperi grele vișinii
legate cu câte un
șnur auriu.
Tavanul boltit
te conducea către ultima
încăpere
din hol. Cum era de a
șteptat și în partea aceasta a internatului
erau
o mul
țime de uși și sp
ărturi în perete ce conduceau spre alte coridoare
și, evident, alte uși.
Nu era greu să te pierzi pe aici, din fericire pe f
iecare u
ș
ă erau plăcu
ț
e aurii inscrip
ționate cu
numele u
șii. Iar pe una din a
cele u
și ieși Elian
împreună cu
fată.
Când i
–
am văzut pe cei doi era prea târziu ca să mă furi
șez într
–
o altă încăpere. Reu
șisem
înt
reg weekend
–
ul să
–
l evit pe Elian
. Până aici cu norocul meu. Vineri seara mă comportasem ca
o isterică în fa
ța lui și speram s
ă
–
i fi scăzut intere
sul fa
ț
ă de mine. El încă nu mă observase,
părând distrat de fata care părea încântată de aten
ția pe care o primea din partea lui. Mâna lui se
odihnea pe umărul ei dezgolit de bluză ce,
după mine, căzuse inten
ționat
pe umăr.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
80
Fata care arăta ca o
Cosânzeană, cu ochii a
lba
ștri deschiși și p
ăr lung
au
riu ca mierea, îl
sorbea pe Elian
din privi, dându
–
mi de în
țeles c
ă în momentul acela el ar fi putut spune orice că
nu conta pentru ea, îi era de ajuns să
–
l privească.
Ș
i mi
–
am amintit de vineri seara
c
ă
și eu
căzusem pentru un moment în aceea
și trans
ă în care era
acum
fata aceea.
Zâmbetul
lui
i se lă
ț
i în clipa
în care verdele din ochii lui întâlni albastrul
d
in ai mei. O
strânse pe fată
la piet, reu
șind s
ă o fac
ă
să se împleticească
în propri
ile picioare
și s
ă se aga
țe de
căma
șa lui neagr
ă.
Un junghi de gelozie mă fulgeră la scena aceea. Ea putea să se bucure de atingerea lui fără
să se gândească la consecin
țe. Putea s
ă
–
l îmbră
țișeze, s
ă
–
l ia de mână
și chiar s
ă
–
l sărute fără să
simt
ă că face ceva gre
șit. Nu înțelegeam de ce m
ă afecta atât de tare lucrul acela, dar pentru o
frac
țiune de secund
ă mă gândisem să trec printre ei
și
să
–
i despart a
șa cum f
ăcuse el în urmă cu
câteva seri cu mine
și Darko.
Nu, nu
, mi
–
am spus. Nu trebuia să mă
simt a
șa.
―
Aissa, mereu o plăcere să te văd. Tonul lui, ironic ca de obicei, con
ținea și o urm
ă de
seriozitate. De ce mă căutai?
Dacă era cineva care
ș
tia să t
e surprindă de fiecare d
ată, atunci acel cineva era Elian
. Am
clipit de câte
va ori ca să alung umirea ce puse stăpânire pe expresia mea.
―
Nu te căutam, m
–
am încruntat.
― M
ă căuta, spuse Elian
către acea fată al cărei nume nu îl
știam. Mereu o face, dar e prea
timidă ca să recunoască asta. Acum ce
zici dacă ne
la
și puțin singuri?
Î
și puse ambele mâini pe
umerii ei
și o împinse ușor.
―
Bine, mârâi ea, aruncându
–
mi o căutătură urâtă.
Am sim
țit o satisfacție s
ă o văd plecând.
―
Acum sunt tot al tău, zise, deschizându
–
și larg brațele.
―
Oricât de tentant sună, mă simt obligată să te refuz.
―
Oh! Î
și încruciș
ă bra
țele la piept. Dar ce poate fi mai important ca mine?
―
O carte de istorie, i
–
am răspuns, făcându
–
i semn către bibliotecă.
Î
și d
ădu ochii
peste cap.
―
Cred că glume
ști.
Nimic din tonul, comportamentul sau privirea lui nu arăta ostilitatea la care mă a
șteptam s
ă
o găsesc. Iar o parte din mine, una nechibzuită ce
–
i drept, era bucuroasă că el încă mă privea cu
acea privire c
e îmi adusese mult venin din partea fetelor din internat. Partea mea ra
țional
ă avea
enervant de mult glasul asemănător cu cel al lui Daphnis. M
–
am dat într
–
o parte
și am încercat s
ă
trec pe lângă
el. Anticipandu
–
mi mi
șcare, Elian
îmi blocă rapid calea.
―
Poli
ția are un termen pentru ceea ce faci tu, se numește h
ăr
țuire.
Amenin
ț
ările mele nu aveau niciun efect asupra lui. Acea urmă de zâmbet caracteristică lui
prinse u
șor contur în colțul gurii.
―
Nu prea cred, am gânduri pa
șnic
e.
Mi
–
am permis să răsuflu u
șurat
ă în clipa în care el făcu un pas înapoi. Însă în ochii lui
vedeam că discu
ția noastr
ă era pe departe de a se termina
aici
.
Uneori nu eram sigură că, dacă
ceea ce îmi doresc era să
–
i trag un
șut în fund sau s
ă
–
l s
ărut. Dar înainte să apuc să mă gândesc de
două ori la ultima variantă, cea cu sărutatul, vorbele lui Daphnis îmi reveni în minte.
”
Stai
departe de el.
”
―
Pentru ce ai nevoie de carte? mă întrebă el.
―
Un referat la istorie, am rămas în
urmă, i
–
am răspuns, regretând acum
orele la care am
tras chiulul.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
81
―
Am o idee, mai bine vii la mine în cameră
și vedem un fi
lm cu tematică istorică.
―
Bună încercare, am râs. Dar nu. Credeam că ai în
țeles c
ă noi doi nu o să facem niciodat
ă
lucruri împreună.
―
Mai vedem, zise el
și ceva din tonul lui îmi d
ădu fiori nepotrivi
ți. I
–
am ignorat rapid, dar
nu am putut să ignor cum căma
șa neagr
ă îi scotea în eviden
ț
ă tenul ca de lapte, cum părul negru
și lung îi venea pe faț
ă
și la nive
lul umerilor stătea ondulat.
―
Hmm, dacă nu a
ș fi auzit de atâtea ori c
ă nu mă placi, acum a
ș fi înțeles dup
ă privirea ta
că îmi împărtă
șești sentimentele.
Elian mă provoca.
Profesorul Anatasie apăru la fix
înainte ca discu
ția mea cu El
ian
să ducă nicăieri.
În mod surprinzător profesorul nu purta unul din costumele lui obi
șnuite, ci jeanși albaștri, tricou
alb
și o jachet
ă crem pe deasupra cu guler îmblănit.
Și, fir
–
ar să fie, dacă nu arăta mai degrabă ca
o vedetă dec
ât ca un profesor
. B
ra
țele lui erau pline cu c
ăr
ți, ceea ce îmi adusese o ușurare. El
mergea tot la bibliotecă.
― Elian
, nu te
–
am mai văzut la orele mele.
―
Sunt
prea de diminea
ț
ă, răspunse Elian
, sec.
―
Cred că opt e o oră rezonabilă. Ai rămas î
n urmă
și
tezele semestriale se apropie.
Elian
era câtu
și de puțin interesat de profesorul Anatasise și faptul c
ă rămăsese în urmă cu
materia. Ac
um că
știam c
ă tatăl lui
investea în internat îl credeam
și eu c
ă nu avea nici o treabă.
―
B
ine. Eu v
ă
las, zise profesorul, uitându
–
se la căr
țile pe care le avea. Nu era prost,
în
țelesese c
ă nu ave
a rost să î
și bat
ă capul cu Elian
.
―
Merg cu dumneavoastră, am zis
și de d
ata asta am trecut pe lângă Elian
cu succes.
―
Pe mai tâ
rziu, angel, spuse Elian
în urma noastră
și profesorul își ridic
ă surprins
sprâncenele la auzul a
pelativului
–
pe care îl uram.
―
Nu e treaba
mea, dar o să o spun. Elian
era o proastă decizie.
Surprinsă, era rându
l meu să înal
ț sprâncene
le. Elian
î
și câștigase reputația de r
ăsfă
țat și c
ă
avea ceva probleme când era vorba de a se supune regulilor, dar venind din partea lui voiam să
–
i
aflu motivele.
―
De ce crede
ți asta? l
–
am întrebat, aruncând rapid o privire asupra căr
ților pe c
are le
ducea. Nici una din ele nu erau în stare perfecte, erau tocite.
―
Î
n afară orelor spune
–
mi pe nume
Anatasie, îmi
ceru el
și îmi f
ăcu cu ochiul.
Flirta? Nu, sigur că nu, mi
–
am răspuns imediat la întrebare. El era genul de profesor
tânăr
și
cool, normal că ura să fie tratat ca to
ți ceilalți profesori care erau de seam
ă cu dinozaurii.
― Elian
e neobrazat
și nu merit
ă aten
ția ta. Aissa, eu cred c
ă tu ai mult poten
țial în timp ce
el e obi
șnuit s
ă trândăvească.
Nu eram
în
tr
–
un totul de acord cu el.
Elian
era neru
șinat, petrec
ăre
ț și credea c
ă tot
ul i se
cuvine, însă avea
și un farmec ce îi f
ăcea pe cei din jur să roiască în jurul lui. Îl vedeam capabil
să creeze o
armată
cu numărul de adoratori pe care îl avea.
Cum avea bra
țele ocupate, i
–
am deschis u
șa, îns
ă el se dădu la parte, lăsându
–
mă pe mine să
pă
șesc prima.
Ce drăgu
ț
, mi
–
am zis. Cine a spus că, cavalerii au murit?
O voce pi
țig
ăiată ne întâmpina, apar
ținând unei
femei trecute de vârsta a doua.
Chiar lângă
u
ș
ă era biroul a două biblio
tecare, dar eram prea surprinsă de bibliotecă în sine decât de cele două
femei.
Mi se tăie răsuflarea la vederea ei. Nu era o noutate că
și înc
ăperea aceasta să pară
interminabilă
și cu tavanul pân
ă la cer,
însă coridoarele formate din rafturile cu căr
ți sem
ănau
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
82
izbitor cu intrarea într
–
un labirint. De fiecare raft era sprijinită câte o scară de lemn
și m
ă
întrebam oare cine urcă pe ele?
―
Nu ai mai fost aici?
Am clătinat din cap,
incapabilă
să spun
ceva. Ochii încă mi se
plimbau de
–
a lungul coridoarelor care erau mai pu
țin luminate. Nu c
ă ar fi fost asta o problemă
pentru mine. Biblioteca îmi amintea de cele din filme unde mere
u se petrecea ceva înfrico
ș
ător
și
poate
doar gândul acela îmi trimiseră
un fior pe
șira spin
ării.
Profesorul făcu un schimb politicos de replici cu bibli
o
tecarele apoi lăsa căr
țile și plec
ă, nu
înainte de a
–
mi arunca o ultimă privire înainte de a se ascunde în spatele u
șii din lemn masiv. O
privire ce mă făcuse să mă
simt expusă în rochia neagră pe care o asortasem cu ni
ște bocancii în
aceea
și culoare și un cardigan gros, lung și alb. Rochia nu era atât de scurt
ă, însă privirile celor
două femei care surprinsese
și ele acea privire a profesorului m
ă făceau să mă simt
de parcă
defilasem în lenjerie intimă.
―
Ar trebui să purta
ți uniforme, murmur
ă una dintre ele
și mi
–
am întors aten
ția asupra lor,
care mă priveau dezaprob
ator peste ochelarii cu lentile
du
ble. Cu părul grizonat
și ochii
bulbuca
ți
cele două semăna
u cu două gorgone.
Faptul că nu aveam uniforme era încă unul din plusurile internatului. Cine ar vrea să vadă o
mul
țime de elevi ar
ătând la fel? Oribil.
―
Ce cau
ți aici? M
ă împunse cu privirea.
E
ști într
–
o bibliotecă.
―
Ăăă, a
m făcut, lăsându
–
mi bra
țul pe biroul lor, credeam c
ă e sala de bal. Se pare că am
gre
șit, dar dac
ă tot sunt aici ce zice
ți s
ă mă ajuta
ți cu o carte?
După ce mi
–
am găsit cartea de care aveam nevoie, m
–
am a
șezat pe jos cu picioarele
încruci
șate
și
cu spatele lipit de unul din rafturile cu căr
ți. Mirosul de c
ăr
ți vechi și spațiu închis
îmi umplură plămânii, iar lumina slabă ce abia pătrundea printre culoarele formate din rafturi cu
căr
ți îmi înl
ătură acea bulă cu imaginea lui Luka. După ce
le întâmpla
te vineri seară, Elian
îmi
bântuise aproape toate gândurile. Însă acum m
–
am lăsat prinsă de paginile gălbui ale căr
ții de
istorie pe care o răsfoiam.
Citisem treizeci de pagini când am sim
țit c
ă temperatura din bibliotecă a scăzut. Am lăsat
carte
a deoparte, înfă
șurându
–
mi mâinile în jurul corpului.
„Ai grijă.”
Mi
–
am săltat bursc capul încât am sim
țit ace în ceaf
ă. M
–
am uitat în stânga
și în dreapta, dar
nu era nimeni.
Bine
, mi
–
am spus, continuând să mă încălzesc. Doar
mi s
–
a părut. Eram obosită
și cel mai
probabil mă pândea o răceală, asta explica
și de ce mi se p
ărea atât de frig.
Mi
–
am reluat lectură până când vocea se auzi din nou. De data asta mai tare
și ameninț
ător.
„ Fere
ște
–
te de cel care es
te înconjurat de întuneric.”
Frica se strecură u
șor în pieptul meu.
―
Hei, e cineva? Vocea îmi tr
emurase
și mi
–
am aduna
t în grabă lucrurile de pe jos.
Memorând
pagina la care rămăsesem, m
–
am îndreptat spre biroul bibliotecarelo
r, înc
ercând
să par cât mai naturală.
―
Pot să iau cartea cu mine? Le
–
am întrebat cât de politicos
am putut, rugându
–
mă în gând
să nu fiu nevoită să completez cine
știe ce formulare.
―
Trebuie să te înregistrez mai întâi.
Fir
–
ar să fie.
―
E nec
esar? V
–
o aduc înapoi, promit.
Când m
–
au refuzat din nou, am adăugat: Sunt o
adolescentă, nu am nevoie de căr
ți ci de lucruri interzise.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
83
―
Îmi pare rău, asta e politica.
Am
ținut înjur
ăturile pentru mine
și a
m completat în grabă fi
șa, simțind cum un firicel de
transpira
ție mi se scurge pe spate.
Am ie
șit în fug
ă din bilioteca,
ținând cartea la piept ca pe un scut și nu m
–
am
oprit până
când nu am pă
șit în c
ămin
unde muzica
și agitația
celor din hol î
mi domoli frica.
La casa scării, o fată îmbrăcată într
–
o rochie purpurie pătată î
și purta p
ărul
șaten ciufulit și
părea să privească pierdută undeva în spatele meu. Amintindu
–
mi de frica care mă cople
șise în
bibliotecă, mi
–
am întors precaută privi
rea peste umăr, însă nu erau decât ni
ște elevi g
ălăgio
și.
Mi
–
am săltat din nou cartea la piept,
ținând
–
o strâns cu ambele mâini
și am trecut pe lâng
ă ea,
spunându
–
mi în gând că aveam nevoie de o pauză. Eram obosită, iritată
și acum paranoic
ă. Asta
era, un
somn bu
n era tot ceea ce aveam nevoie.
Am trecut pe lângă acea fată al cărei chip nu puteam să i
–
l asociez cu nici un nume. Nu
știam numele tuturor din internat, dar eram convins
ă că pe fata aceea n
u o mai văzusem prin
internat.
Cu coada ochiului
am privit către mâinile ei mici, încle
ștate în pumni ce țineau o
panglică de păr în aceea
și culoare cu rochia.
La etajul al treilea, cineva mă trase în spatele scărilor, reu
șind s
ă smulgă un strigăt de la
mine.
―
Aissa. Darko râse, înd
reptând camera de la telefon spre mine. Trebuie să î
ți fac o poz
ă să
vezi
și tu ce faț
ă ai făcut.
―
E
ști un mare idiot, am șuierat nervoas
ă. Împingându
–
l cu cartea, am trecut pe lângă el
și
am urcat primele trei trepte când el mă prinse din urmă.
―
De ce e
ști furioas
ă?
M
–
am prins de balustradă, răsucindu
–
mi u
șor corpul spre el.
―
Am…. am avut o zi proastă, am oftat. Încă nu mă hotărâsem dacă să
–
i spun sau nu. Nici
nu eram sigură cum puteam să formulez corect „ Am în
ceput să aud voci” fără să par o nebună.
―
Hai să facem ceva în privin
ța asta. Eu mi
–
am terminat de văzut cele trei episoade pe ziua
de azi
și Daphnis își face temele. Deci ce vrei s
ă facem? Sunt tot numai al tău.
M
–
am încruntat. Aceea
ș
i replică o ma
i auzisem mai devreme de la Elian
. Poate că cei doi
nu erau atât de diferi
ți.
―
Sunt obosită. Vreau să dorm, i
–
am spus
și vocea îmi sunase frânt
ă.
―
Haide, făcu el ochii mari, nu fi plictisitoare.
Daca stateam bine s ama
gandesc poate ca nu era rau sa imi ocup mintea decat sa ma gandesc la
ceea ce auzisem mai devreme.
Ne
–
am dat la o parte,
făcând loc unui grup gălăgios de fete. Darko era atrăgător, poate
acela
și lucru aș fi spus și despre Daphnis dac
ă nu ar fi fos
t atât de acru,
și vedeam cum multe fete
întorceau capul după el. Chiar
și grupul g
ălăgios ce abia trecuse î
și d
ăduseră coate la vederea lui.
Iar Darko, ca de fiecare dată, părea să nu le observe.
―
De ce nu î
ți faci o prieten
ă?
Darko r
âse.
―
Te
–
am pe tine.
Mi
–
am dat ochii peste cap, ab
ținându
–
mă să nu îi dau cu cartea în cap.
―
Mă refer în celălalt sens, de
șteptule. Adic
ă o iubită.
Zâmbetul lui caracteristic de eu
–
sunt
–
cel
–
mai
–
glume
ț
–
și
–
șmecher
p
ăli.
―
Nu în
țeleg, de ce ai crede c
ă am nevoie de o iubită? Accentuă ultimul cuvânt. Pentru o
secundă ochii lui î
și pierdu
seră sclipirea devenind tri
ști.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
84
―
Doar ziceam
și eu ținând cont de fetele care se uit
ă lung la tine. Uneori po
ți fi
la fel de
enervant ca Daphnis.
Î
și trecu mân
ă prin păr, oftând zgomotos.
―
Momentan am alte priorită
ți. Printre care și tu, îmi doresc s
ă te ajut să î
ți controlezi
puterea.
Nu mă îndoiam că inten
țiile lui erau nobile și c
ă î
ș
i dorea întradevăr să mă ajute. Însă aura
lui se schimbase când i
–
am vorbit despre o posibilă iubită. Oare Darko era deja îndrăgostit?
–
Darko, ma placi?
–
Sigur ca te plac.
–
De ce baietii sunt atat de fraieri? Ma refer daca ma placi mai mult ca pe o pri
etena.
–
Ti s
–
au urcat avansurile lui Elian la cap? Si vorbind de lup.
În clipa în
care am vrut să
–
l întreb, Elian
și prietenii lui coborâr
ă treptele. Nu îi puteam
vedea ochii din cauza ochelarilor cu lentile negre pe care le purta, dar îmi imagin
am că cel mai
probabil îi sclipeau.
―
Ți
–
ai pus ochelari ca să nu vezi cum te eclipsez? Râse Darko, revenindu
–
și din discuția
noastră.
Elian
î
și întoarse privirea în spatele lui, unde st
ăteau
ca doi stâlpi Raul
și Cristian.
―
L
–
a
ți auzit? Întreb
ă el, ironic, iar cele două marionete din spatele lui izbucni în râs la
comanda lui. Elian
coborî cu mi
șc
ări de felină până pe acea
și treap
tă pe care era
și Darko.
―
Crezi că mă po
ți eclipsa cu imitații? Își duse mân
ă la amu
leta de la gâtul lui Darko.
―
Nici să nu îndrăzne
ști s
ă mă atingi. Darko se încorda
se
și mi
–
am dat seama din privirea
lui ce voia să facă
. Să se joace cu mintea lui Elian
.
―
Darko, l
–
am oprit
și el îmi arunc
ă o privire consternată, dar
nu aveam de gând ca după ce
se întâmplase azi să mai se simtă
și altcienva ca mine. Chiar dac
ă era
vorba cu Elian
. Mi
–
am
amintit, am să î
ți ar
ăt ceva. La mine în cameră, am rostit ultima propozi
ție printre dinți,
con
știent
ă că toate privirile erau acum asu
pra mea. Însă doar Darko zâmbi infatuat.
―
Aissa. Elian
î
și d
ădu jos ochelarii, străfulgerându
–
mă cu privirea.
―
Obi
șnuiește
–
te cu gândul, Elian
. Aissa preferă compania mea. De fapt, în clipa aceea îmi
doream să fiu singură. În camera m
ea, adevărata mea cameră.
Zece
Trecuseră două săptămâni de la întâmplarea din bibliotecă. Prinsă între programul meu de
zi
și cel nocturn, ziua aceea mi se ștergea treptat din cap. Nimic din programul meu nu se
schimbase, în fiecare noapte
mă furi
șam din camera mea și mergeam în dormitorul gemenilor
încercând să capăt control asupra puterii mele. Ultima viziune o avusem în urmă cu două
săptămâni când, din gre
șeal
ă, am atins o veche cutie de bijuterii ce i
–
a apar
ținut mamei mele.
Puterea mea
cre
ștea, m
ă sim
țeam mai aproape de magie ca niciodat
ă, dar ceva mă împiedica să
ajung la ea. Ca un fel de zid pe care nu reu
șeam s
ă
–
l dărâm.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
85
Daphnis era constant nemul
țumit, iar lucrurile p
ăreau să se
înrăută
țeasc
ă, mai ales cu Elian
pe urma mea.
De cele mai multe ori părea să apară de nicăieri, ca în noaptea aceea după ce
plecasem furioasă din camera gemenilor. Certurile mele cu Daphnis deveniseră o obi
șnuinț
ă
pentru mine, dar în seara aceea cuvintele lui mă afectase mai mult decât a
ș fi vrut. Ia
r singurul loc
din internat unde puteam să mă adun era la lac.
Temperaturile scăzute de afară nu mă speriau îndeajuns de mult încât să mă întorc în cameră.
Țineam la Aimee mai mult decât mi
–
a
ș fi propus vreodat
ă să
țin la o persoan
ă străină, dar în acele
momente aveam nevoie să fiu singură. Dar nu eram complet singură, în îndepărtare auzeam
țip
ătul unei bufni
țe și Luna se zgâia la mine din spatele unor nori cenușii. Razele ei se reflectau
tremurânde în apa tulbure a lacului, amintindu
–
mi de mi
șcarea șerpil
or. Cumva, asta reu
șea
întotdeauna să mă lini
șteasc
ă.
Mi
–
am strâns în jurul meu cardiganul vi
șiniu pe care îl purtam. Nu eram îmbr
ăcată adecvat
unei nop
ții geroase, pentru c
ă nu îmi închipuisem nici o clipă că noaptea avea să se sfâr
șeasc
ă
altfel
. De fapt, nu am luat în considerare că Daphnis avea să se comporte ca un nemernic
și s
ă
–
mi
arunce în fa
ț
ă, din nou, că nu eram demnă de magie. În urmă cu ceva timp vorbele lui nu reu
șeau
să ajungă atât de departe, mai exact în suflet. Poate
și din cauza c
ă nu mai percepeam magia ca pe
un lucru grav. Îmi tot spuneam că trebuie să
–
mi amintesc că magia mă adusese în aceea situa
ție.
Din cauza magiei cei din afară internatului mă considerau nebună
și m
ă băgase în nenumărate
încurcături. Venisem aici cu un simpl
u gând, să
–
mi controlez
magia
și s
ă mă întorc la Samara.
Dar acum nu mai eram a
șa sigur
ă de asta.
Mergând în jurul lacului, cuprinsă de gânduri
și fr
ământări, m
–
am trezit ridicându
–
mi
privirea către Lună
și cerându
–
i:
Ajută
–
mă. Spune
–
mi ce să fa
c?
Sunetul
unor pa
și venind dinspre copaci
. M
–
am certat imediat pentru că nu am fost atentă
și
m
–
am întors în direc
ția sunetului, strângând din ochii și rugându
–
mă să nu fie unul dintre paznici
.
―
Deschide
–
ți ochii, iubito. Sunt eu.
Elian
era la doar câ
țiva pași de mine, îmbr
ăcat cu un paltonul negru
,
lung, o căciulă verde
și
ochelari de soare la ochi. Desigur, doar cineva ca el putea să fie atât de înfumurat încât în toiul
nop
ții s
ă poarte ochelari. Aura lui mult prea strălucit
oare venea de multe ori în contradic
ție cu
personalitatea lui.
―
M
–
ai speriat, am reu
șit s
ă îngăim.
―
Nu asta
a
fost inten
ția mea, zise și își d
ădu ochelari de la ochii, strecurându
–
i în
buzunarul paltonului. Nu e ciudat că ne tot întâl
nim?
―
Faptul că mă urmăre
ști nu se pune ca și coincidenț
ă, am zis, sărind de pe bordura de
beton ce înconjura lacul. M
–
am
îndepărtat
de lac, mergând pe aleea ce ducea spre clădirea
Addergoole, care spre deosebire de cămin părea îng
hi
țit
ă într
–
o
tăcere de ghea
ț
ă.
―
Nu te
–
am urmărit. Cred că e mâna destinului care ne vre
a împreună. Elian
î
și potrivi
pasul cu al meu. Pe buze avea acel zâmbet sfidător.
―
Crezi în destin?
Elian
o
ținuse întruna de când m
ă transferasem la A
ddergoole că el
știa c
ă voi fi a lui.
Cunoscând
reputa
ția lui b
ănuiam că era vorba despr
e o tactică de a lui, dar de mu
l
te ori, ca în
clipa
aceasta, Elian
mă deruta
și nu mai știam dac
ă făcea doar bă
șc
ălie sau era serios.
―
Cred în ideea că într
–
o zi noi doi o să fim împreună, răspunse el
si aproape ca l
–
am
crezut
. Erau rare momentele în ca
re nu îmi găseam cuvintele. Elian
reu
șise s
ă mă ia prin
surprindere
și aproape c
ă î
l lăsasem să mă îmbrobodească.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
86
―
Pari cam sigur pe ceea ce spui. Mâ
ndră că mi
–
am men
ținut tonul impasibil, mi
–
am ridicat
privirea către el.
―
Da, zise
și îmi arunc
ă unul din zâmbetele lui arogante. Am visat că asta o să se întâmple.
Am pufnit, oprindu
–
mă din mers
și r
ăsucindu
–
mă cu fa
ța spre el.
Mereu
eram nervoasa in
preajma lui Elian. Incercam sa par calma, adoptand expresia lui impasibila, insa adevarul eram ca
de fiecare data cand eram asa aproape de el ma simteam de parca inauntru meu erau explozii de
artifici.
―
Nu credeam că e
ști genul
care recurge la replici ieftine din filme ca să aga
țe o fat
ă.
Elian
păru surprins. Sau doar juca teatru.
―
Crezi că încerc să te agă
ț?
―
Nu asta încerci să faci? Mi
–
am înăl
țat o sprâncean
ă.
―
Nu, doar încerc să î
ți
deschid ochii. Mă prinse cu o mână de talie
și m
ă lipi brutal de el.
Mi
–
am pus mâinile între noi, apăsând pe pieptul lui.
―
Elian
, dă
–
mi drumul, m
–
am zbătut în bra
țele lui. El râse și i
–
am sim
țit cum trupul i se
zguduie de încantare.
―
Nu încă. Elian
puse mai multă for
ț
ă în strânsoare,
țintuindu
–
mi ambele mâini pe lângă
corp. Când mi
–
am dat seamă că mă zbăteam în zadar, mi
–
am dat capul pe spate înfruntându
–
i
privirea. Era dificil să sfidezi pe cineva care era cu două cap
ete mai înalt ca
tine. Speram c
ă
privirea mea era suficient de ucigătoare să în
țeleag
ă că nu eram a
șa de încântat
ă de apropierea
noastră. El mă eliberă din strânsoare
și îmi cuprinse fața în palme. Mâinile lui era
u
calde
și
degetele lui îmi lăsau atingeri fine ca de mătas
e. O voce îmi striga în cap să plec de acolo, însă eu
nu m
–
am mi
șcat. Eram curioas
ă cât de departe va merge, ce va face. Oare avea de gând să mă
sărute?
Stârnită de o senza
ție nou
ă, necunoscută, m
–
am ridicat pe vârfuri cercetând acel chip palid
în lumina lunii.
Și am simțit cum r
ămân fără suflare. Privirea din ochii lui îmi intensificase
senza
ția mistuitoare din piept și am prins curaj s
ă
–
i smulg căciulă
și s
ă
–
mi încurc degetele în părul
lui. L
–
am tras spre mine, rămânând câteva secunde cu frunte
a lipită de a lui înainte ca imaginile
să apară.
Nu
, m
–
am opus.
Însă sim
țeam c
ăldură, iubire
și lumin
ă. Era ca o zi de vară unde soarele strălucea pe
fundalul unui cer senin. Adieri calde, miros de tei, mentă
și mere coapte. Toate
f
ăcea
u parte din
fiin
ța lui Elian
și îmi doream cu disperare s
ă descopăr mai mult.
Imaginile prinseră contur
ș
i alte sentimente puternice se revărsă
în mine. Iub
i
re. Pasiune.
Recunoa
ștere. Elian
mă privea din spatele unei u
și, o întredeschise suficie
nt încât să mă vadă pe
mine
și gemeni. Simțeam neînțelegere și suspiciune venind din partea lui, dar nimic din astea nu
se compara cu iubirea pe care o sim
țea pentru mine. Eram cea mai frumoas
ă în ochii lui
și iubea
cum părul meu căpăta reflexii aurii în l
umina Soarelui. Cum ochii mei îi aminteau de cerul
tulburător dinaintea furtunii. Când zâmbeam
și când îl provocam. Chiar și lucrurile pe care le
făceam incon
știent și p
ăreau nesimnificative în ochii altora, pentru el mă transformau într
–
o
persoană unică.
―
Încep să prind care e
șmecheria. M
–
am auzit exclamând încântată. Era ciudat să mă aud
și s
ă mă văd prin ochii altcuiva.
Eram întoarsă cu spatele la Elian
cu mâinile ridicate deasupra
capului. Purtam o rochie neagră din piele, cu mânecile
trei s
ferturi,
strânsă la piept
și în talie și
largă în partea de jos
. T
rebuia să recunosc
că arătam mortal
, părul îmi era împletit într
–
o
coadă de
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
87
pe
ște și eram sigur
ă c
ă
la mijloc era mâna lui Aimee. Dar eram convinsă că nu aveam o asemenea
rochie printre hain
ele mele.
În jurul meu
și al gemenilor mingi de foc pluteau. Mi
–
am întins către una din acele mingi
și
am înăl
țat
–
o către tavan.
―
Da, am
țipat și am f
ăcut o piruetă.
Și atunci i
–
am întâlnit ochii verzi plini de groază.
―
Ais
sa. Ce naiba se întâmplă?
țip
ă
și i
–
am sim
țit îndoiala din voce. Eu înghețasem,
incapabilă să scot un cuvânt.
―
E un truc.
Darko se puse în fa
ța mea. Elian
, tu nu ai învă
țat s
ă ba
ți la uș
ă? Încerca să
pară că glume
ște, dar era la fel de speriat ș
i confuz cum păream eu.
―
Nu, nu, Elian
î
și scutur
ă capul,
știu ce am v
ăzut. Voi a
ți
făcut
să apară acele chestii.
Ochii lui verzi scânteiau.
―
Elian
, pot să
–
ți explic. Vocea îmi sunase gâtuit
ă de lacrimi. Vreau să mă ascul
ți cu
aten
ție
.
―
Nu te apropia de mine,
țip
ă el, dându
–
se înap
oi.
Mai dureros ca privirea lui erau
sentimentele negre ce umbreau iubirea lui pentru mine.
―
Probleme în paradis? Victoria deschise larg u
șa, izbind
–
o în interior de perete. Bănuiam
că
țipetele noastre au atras curioșii care se strânseser
ă la u
șa gemenilor.
Raul pă
ș
i către Elian
, a
șezându
–
și mân
ă pe umărul lui.
―
Elian
, e
ști bine?
―
Te rog, nu le spune, am
șoptit, implorându
–
l din priviri. Te rog.
*
Patul pe care stăteam întinsă era pe departe de a fi comod. Cearceaful cu care fusesem
învelită era decolorat
și în camer
ă era un miros în
țep
ător de clor amestecat cu cel de pastile. De
îndată ce am realizat unde sunt, am început să intru în
panică. Eram la infirmerie. Ce căutăm aici?
Mi
–
am închis ochii, încercând să
–
mi amintesc ce s
–
a întâmplat. Noaptea trecută, după ce mă
certasem cu Daphnis, m
–
am d
us la lac unde am dat peste Elian
.
Și apoi… O, Doamne, am înghițit
în sec, ridicându
–
mă auto
mat în
șezut și strângând cearceaful în pumni. Am avut o viziune.
Ce făcusem?
Înaine să apuc să mă învino
vă
țesc, cu coada ochiului am per
ceput o mi
șcare în cealalt
ă
parte a camerei.
Pe canapeaua maro jerpelită de trecerea timpului, Darko adormise cu capul pe spate
și,
ciudat, acel zâmbet ironic pe care îl etala de obicei nu
îi dispăruse nici în somn.
Probabil că
și în
vise tortura pe cineva cu glumi
țe
le
lui.
―
Psst, Darko. T
reze
ște
–
te!
Cum nu primisem nici o reac
ție din partea lui, am luat perna
–
care reprezenta doar un
pumn de fulgi îndesa
ți într
–
o fa
ț
ă de pernă
–
și am
aruncat cu ea în Darko.
―
Nu am fost eu. Darko se ridică speriat în capul oaselor.
Am râs de izbucnirea lui în pumn. Părul îi stătea răvă
șit, bretonul c
ăzându
–
i peste ochi
și
hainele îi erau mototolite. Purta un tricou alb, iar pe deasupra o căma
ș
ă albastră din denim la care
a
sortase o pereche de jean
și neg
ri
și converse.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
88
―
Se pare că e
ști bine din moment ce îți arde de glume.
Î
și trecu mân
ă prin păr,
aranjându
–
l
în reflexia de la geam.
―
Cât e ceasul?
―
Unsprezece.
― De c
ând e
ști aici? l
–
am întrebat, rezemându
–
mă c
u spatele de per
ete. Pe noptier
a
de
lângă
patul meu într
–
o vază era un buchet de unsprezece trandafiri alba
ștri, decorat cu frunze și plas
ă.
Nu mă dădeam în vânt după flori, dar trebuia să admit că buchetul acela era aranjat
drăgu
ț
ș
i era
pentru prima oar
ă
când cineva îmi
dăruise flori. Hei, cine mi
–
a adus flori?
Darko se a
șez
ă pe marginea patului, având acel zâmbet pe buze care îmi sugera să mă
pregătesc pentru o ironie.
―
Sunt aici de la
șase dimineața, de când Aimee ne
–
a spus ce s
–
a întâmplat. Iar fl
orile,
începu el, trecându
–
și mâinile peste petale, sunt de la Romeo al t
ău.
L
–
am lovit cu piciorul în coapsă.
―
Auch! Po
ți s
ă nu mai fi măcar cu un pic a
gresivă? Florile sunt de la E
l
ian
.
–
Ce flori sunt astea?
–
Nu stiu, poate se fac
ceai din ele. Zambi. Oricum, doar Elian putea sa cumpere flori de care
nimeni nu a auzit.
―
Deci
știți ce s
–
a întâmplat, am zis, ocolindu
–
i privirea. Gemenii nu trebuiau să afle
despre ce am văzut. Văzusem vi
itorul
și nu era deloc roz. Elian
, în
cele din urmă, avea să
descopere adevărul despre noi.
―
Eu… cuvintele mi
–
au fost curmate de Daphnis care intra
se
în cameră urmat de Aimee.
Era ciudat să
–
i văd pe cei doi împreună, dar nu asta mă îngrijora acum.
Aimee se năpusti ca o t
ornadă asupra mea, strângându
–
mă puternic în bra
țe.
―
M
–
ai speriat. Rău.
―
Grija ta îmi reprimă aerul. Am tu
șit, eliberând
u
–
mi o mână din strânsoarea ei.
Când se desprinse din îmbră
țișare, am f
ăcut un schimb de priviri din care
am în
țel
es că
Daphnis era foc
și par
ă.
Dar nu puteam să
–
l contrazic, chi
ar
și eu eram furioas
ă pe mine.
―
Încep să cred că faci lucrurile inten
ționat. La ce te
–
ai g
ândit când te
–
ai furi
șat cu Elian
?
Ei, ast
a mă surprinse.
―
As
ta crede
ți voi? mi
–
am întrebat prietenii indignată, cercetându
–
le pe rând expresiile.
Crede
ți c
ă
m
–
am întâlnit pe ascuns cu Elian
? Nici măcar să nu îndrăzni
ți s
ă
–
mi răspunde
ți. V
ăd
deja răspunsul pe chipurile voastre.
―
Atunci ce căutai cu el? mă
luă Daphnis la rost. Spre deosebire de geamănul lui, Daphnis
părea abia scos din cutie cu părul aranjat
și hainele c
ălcate la dungă. Purta o pereche de pantaloni
cargo gri, un pulover negru, iar pe dedesubt o căma
ș
ă albă.
―
Ne
–
am întâlnit întâmp
lător. După ce am plecat din camera voastră, am sim
țit nevoia s
ă
iau o gură de aer
și m
–
am dus la lac.
―
Dacă sim
țeai nevoia s
ă iei o gură de aer, de ce nu ai mers în cameră
și ai deschis
geamul? Un astfel de comentariu mă a
șteptam din partea lu
i Darko
, nu a lui Daphnis.
Aimee mă luă de mână,
șoptindu
–
mi la ureche să mă lini
ștesc.
―
Aissa, vreau să
ști
u ce viziune ai avut despre Elian
. Sper să fie un secret murdar. Î
și frec
ă
Darko palmele între ele.
Ochii l
or erau înd
repta
ți spre mine. Nu le puteam spune adev
ărul, dar din fericire pentru
mine imagina
ția mea
îmi lucra bine
și sub presiune.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
89
―
Nimic important, decât ni
ște lucruri legate de copil
ăria lui
și faptul c
ă tatăl lui nu l
–
a
abandonat a
șa cum se crede.
―
Oh măi, se bosumflă Darko.
Nu min
țisem în leg
ătură cu tot, d
escoperisem că bârfa despre Elian
era doar o bârfă cu pu
țin
timp în urmă. Tocmai ce demontasem un z
von despre Elian
, însă nu mă făcea să mă simt mai
pu
țin vinovat
ă.
―
Acum e rândul vostru să mă lumina
ți, cum am ajuns aici?
―
Elian
, îmi răspunse Aimee, el te
–
a adus aici. Ai le
șinat în brațele lui, cel mai probabil
după ce ai avut viziunea. Din fericire nu
și
–
a dat seama de nimic, el crede că doar
ți s
–
a făcut
rău.
Și s
ă
știi, a fost întradev
ăr îngrijorat pentru tine. Doctorul a spus că a stat toată noaptea trez în
salon cu tine. Dar a trebuit să plece, a
șa c
ă m
–
a anun
țat pe mine și se pare c
ă între timp
ți
–
a
comandat
și flori. Aimee zâmbi și îmi d
ădu cu cotul î
n bra
ț.
La mama naibii. Pare
–
se ca imi facusem un obicei din a lesina in bratele englezului.
―
Mda, am mormăit, amintindu
–
mi de ceea ce sim
țisem în timpul viziunii.
―
Sper că acum ai în
țeles c
ă trebuie să stai departe de el, zise Daphni
s tăios
și l
–
am urmărit
cu privirea ducându
–
se la geam. Dincolo de fereastră, printre copaci, se zărea clădirea
Addergoole.
―
Cel pu
țin pân
ă î
ți controlezi puterea și dup
ă pute
ți s
ă vă continua
ți povestea romantic
ă.
―
Nu avem nici o pov
este
romantică
.
Și nici nu vom avea vreodat
ă
, am adăugat în sinea
mea.
Să fiu aproape de el înseamnă să vă pun pe voi în pericol.
―
Nu vor putea
fi
despăr
țiți, interveni Aimee. Au de f
ăcut o pedeapsă împreună.
―
Ce pedeapsă? M
–
am încru
ntat.
―
Directorul v
–
a pedepsit pentru încălcarea regulamentului.
I
ar sâmbătă
, la
șapte
diminea
ț
ă, tu
și Elian
o să
–
l ajuta
ți pe
super sexy profesorul Anatasie.
―
Sâmbătă? La
șapte dimineaț
ă? Cred că glume
ști.
Aimee scutură din
cap.
―
Vreau să plec de aici, m
–
am plâns, sim
țindu
–
mă murdară după ce adormise
m
în acela
și
haine de ieri. Aveam nevoie de un du
ș. Ba nu, de dou
ă ca să alung acel miros de pastile.
―
Nu po
ț
i
încă, doctorul a spus că vrea să te consulte î
nainte să te lase să pleci.
―
Dar de ce am le
șinat?
― Puterea
ta cre
ște, e incontrolabil
ă
și pe deasupra ai nevoie de odihn
ă.
Și nici cafelele pe
care le bei nu î
ți fac bine.
―
Ce tot zici, Darko? Chiar a
ș avea nevoie de una a
cum.
―
Dup
ă ce o să scapi de aici, o să
luăm ni
ște cafele cu mult
ă fri
șc
ă. Îmi
sărută Aimee
obrazul, ridic
â
ndu
–
se
de lângă mine. Noi
trebuie să plecăm, a
vem ore.
―
Eu deja m
–
am ales cu absen
țe pe ziua d
e azi ca să o veghez pe frumoasa
a
dormită, a
șa c
ă
mă duc în camera mea să
–
mi continui somnul pe care cineva mi l
–
a întrerupt. Darko apucă perna
de pe canapea
și mi
–
o aruncă fix în fa
ț
ă.
După ce am rămas singură, am coborât din pat
și m
–
am aplecat asupra trandafirilor, unde
am o
bservat ceva prin
s
în interiorul lor. Un săcule
ț roșu de catifea împreun
ă cu un bilet. Am tras
de
șnurul s
ăcule
țului și am scos o amulet
ă Feng Shui. De
șnurul roșu
era prins o până albă cu o
bilă
alb
astră pe care am recunoscut
–
o ca
Angelit
și un charm meta
lic în formă de înger cu o piatră
de Ametist în inter
ior. Era superb. Pe bilet scria:
„
Un înger lângă tine.
”
E o amuletă pentru
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
90
protec
ție, dragoste și noroc. Conform Feng Shui se ag
ă
ț
ă în col
țul de dreapt
ă de lângă u
șa de la
intrare.
Am sim
țit cu
m stomacul mi se strânge dureros.
―
Ai min
țit mai devreme, în leg
ătură cu viziunea.
Ți
–
am sim
țit fric
ă. Bu apăru de nicăieri,
aruncându
–
și privirea peste trandafiri.
Sunt frumo
și, Elian
are gusturi bune.
―
Nu am chef, Bu. M
–
am a
șezat pe
pervazul lat de la fereastră
și am deschis geamul.
―
Probleme, spiritualule? Vocea lui sunase ca
și cum ar fi râs. Am strâns în palm
ă amuleta.
Nu am putut să le spun gemenilor adevărul
și nici lui Aimee. Îns
ă să
–
i spun lui Bu nu era o idee
rea.
Aveam nevoie să mă descarc.
―
Ai dreptate, i
–
am recunoscut. Nu i
–
am văzut trecutul, ci viitorul.
Și în plus, când am avut
viziunea
am sim
țit ceea ce simțea și Elian
.
―
Și ce simte? p
ăru umbra curioasă.
―
Iubire. Multă iubire
pentru mine. Nu sunt doar o provocare pentru el a
șa cum credeam.
De fapt tot ce credeam despre el era a
șa de greșit. Am v
ăzut o p
arte din el, din adevăratul Elian
,
și e plin de sentimente puternice și e înv
ăluit într
–
o lumină. Dar e ceva mai mult de atât,
dar nu
pot să
–
mi dau sea
ma ce. Chiar nu contează, m
–
am
posomorât
.
―
De ce?
―
Pentru că el o să descopere adevărul despre mine
și o s
ă fie îngrozit. Nu contează nimic
din ce simte acum pentru că toate acele sentimente o
r să fie înlocuite
de repulsie.
Am clipit des ca să
–
mi alung lacrimile.
―
Nimeni nu m
–
a iubit a
șa cum pare el s
ă o facă, am continuat privind în gol.
―
Părin
ții t
ăi au făcut
–
o, spuse Bu.
―
A
șa e, dar la el e altfel de iubire. E profund
ă, pură… nu pot explica în cuvinte ce
ea ce
am
sim
țit, dar știu c
ă nu vreau să pierd acea iubire.
―
Poate nu o să o pierzi.
―
Ce parte din el o să descopere adevărul nu ai în
țeles?
―
Întradevăr, viitorul nu poate fi schimbat,
dar poate fi modelat.
―
Te contrazici singur.
―
Nu chiar. Elian
o să afle adevărul, lucrul ăsta e inevitabil, dar depinde de tine cum află
adevărul. Po
ți s
ă
–
i spui chiar tu
și dac
ă sentimentele lui pentru tine sunt atât de puternice e
i
mposibil să fie umbrite.
―
A
ș vrea s
ă fie a
șa simplu, am oftat. Dar Daphnis
ar turba dacă ar afla adevărul.
―
Po
ți s
ă nu îi spui.
―
Faci lucrurile să pară atât de simple, dar tu nu ai vă
zut ceea ce am văzut
și eu. Elian
poate s
ă ne creeze probleme grave. Nu o să reac
ționeze bine.
―
Aminte
ște
–
ți c
ă
și tu când ai aflat adev
ărul nu l
–
ai îmbră
țișat pur și simplu.
Tocmai plecasem de la petrecerea de început de an
școlar, când mi
–
am dat seama că sunt
urmărită. În sp
atele meu erau doi băie
ți ce nu p
ăreau mai mari ca mine. Însă îmbrăcămintea
neagră
și ochelarii de soare total nepotriviți pentru acea vreme îmi d
ădeau de gândit. Sau poate
că doar eram paranoică. Nu eram de condamnat că nu mai aveam încredere în nimeni.
Norii cenu
șii ce atârnau greu deasupra orașului aveau s
ă aducă în curând o ploaie de
propor
ții. Hot
ărâsem că nu voiam să fiu afară când avea să se întâmple asta.
Și era doar o
singură cale de ajunge repede acasă. O scurtătură ce presupunea să merg
printre străzile
înguste ale blocurilor. Prima regulă când cineva era pe urmele tale, era că niciodată să nu te
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
91
separi de grupurile de oameni. Dar eu eram singură
și, oricum, eu nu am ascultat niciodat
ă de
reguli. Mi
–
am tras gluga hanoracului pe cap, numă
rând în gând pa
șii pe care îi parcurgeam.
1, 2, 3… 15…
Și cineva m
ă prinse de cot.
Mă răsuci cu fa
ța spre el, țintuindu
–
mi ambele mâini pe lângă corp. Eforturile mele de a
mă zbate erau zadarnice. Era mai înalt ca mine cu aproximativ
un cap jumate
și plin de forț
ă.
― Calmeaz
ă
–
te, îmi ceru el aproape râzând. Nu o să î
ți facem nimic r
ău. Vezi? Î
și luase
mâinile de pe mine, ridicându
–
le deasupra capului
și f
ăcu un pas înapoi lângă celălalt băiat în
negru. E bine a
șa?
― Cine sunte
ți?
Mi
–
am îndreptat spatele încercând să par calmă, însă în clipa în care umbra s
–
a desprins
de întuneric am realizat cât de frică îmi era.
Băie
ții își scoaser
ă într
–
o sincronizare perfectă ochelarii, uitându
–
se spre locul u
nde Bu î
și
tremură silueta fantomatică.
― Un om
–
umbră. Interesant, murmură unul dintre băie
ți.
―
Îl pute
ți vedea pe Bu? Mult prea șocat
ă că îl puteau vedea pe Bu, nu am acordat
importan
ț
ă celor doi care păreau tra
și la indigo.
― Sigur c
ă îl putem vedea, Aissa. Nu pot să cred că i
–
ai pus
și un nume, râse cel care m
ă
prinse mai devreme.
Bu pâlpâi pe lângă mine, apoi dispăru, auzindu
–
se îndepărtare vocea lui precum o adiere
de vânt. „În sfâr
șit devine interesant.”
M
–
am încruntat.
― De unde
îmi
știți numele?
― Haide, Aissa. Cine nu a auzit de fata care vede
în trecutul oamenilor?
Oh.
Pentru o secundă chiar crezusem că nu o să aud asta.
― Asta era. Cine v
–
a trimis s
ă râde
ți de mine? Mi
–
am încruci
șat brațele la piept. Amice, cu
mine nu î
ți merge.
― Suntem aici ca s
ă te ajutăm, spuse celălalt. El nu avea acel rânjet batjocoritor, pe care
îl avea geamănul lui. Însă tot mă îndoiam de ei.
―
În legătură
cu ce? am întrebat.
―
În legătură cu puterea ta. Suntem ca tine.
Și știm cum s
ă te ajutăm. Judecând după
expresia mea confuză, geamănul serios adaugă: Un fel de vrăjitori.
Am izbucnit în râs.
― Chiar sunte
ți ca mine, nebuni.
Acum spune
–
ți, care idiot din liceu v
–
a pus să face
ți asta?
Gemenii se priviră în acela
și fel în care doar gemenii puteau s
ă o facă, de parcă ar fi putut
vorbi telepatic. Apoi cel care părea serios
și iritat de ceva anume, se încovoi cuprins de s
pasme.
Un strigăt aproape ca un mârâit ie
și printre buzele tremurânde ale geam
ănului.
Celălalt îmi tăie calea.
― Nu vrei s
ă vezi partea asta. E dureroasă.
Cu greu am înghi
țit nodul din gât. În doar câteva clipe sute de scenarii
îmi trecuseră prin
minte. Iar cea mai înspăimântătoare era cel în care el murea.
― Sunt gata, spuse el, aproape vesel ca
și cum acum câteva secunde nu ar fi țipat ca o
femeie în chinurile faceri. Din fericire nimeni nu apăruse, de fapt nimeni nu
se încumeta să
cutreiere printre blocuri la ore tarzi. Aproape nimeni.
Geamănul se dădu din fa
ța mea. M
–
am frecat la ochi. Tare.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
92
― Acum sunte
ți trei? Am clipit din nou. Oare chiar înnebuneam? Cu palme strânse în
pumni am continuat să î
mi frec ochii până când au început să mă usture. E imposibil.
― El e dublura mea. Acum ne crezi?
―
Mi
–
a
fost frică la început, dar Elian
nu e ca noi. Nu o să în
țeleag
ă
și dac
ă o face, nu o să
mai simtă la fel. Am putut să mă
opun viziunii lui, dar când i
–
am sim
țit sentimentele revarsandu
–
se în mine nu am vrut să mă opun.
―
Deci ai reu
șit s
ă controlezi o viziune, însă i
–
ai permis tu să continue. Nu ar trebui să fii
fericită sau ceva de genul că ai reu
șit?
―
Nu
și nici nu o s
ă le spun gemenilor. Dacă ar afla că am putut să
–
mi controlez puterea
și
nu am vrut, atunci ei chiar or să vrea să mă omoare.
Unsprezece
Nu am fost surprinsă să aflu că deja to
ți din internat știau despre ce se în
tâmplase noapt
ea
trecută. Z
vonurile circulau cu viteza luminii
și dac
ă nu erai bârfit măcar pentru o singură dată,
atunci nu existai
aici
. Nu acordas
em importan
ț
ă zvonurilor
, însă în timp ce coboram din lift la
etajul meu, înainte să fac dreapta spre hol, am auzit din c
ealaltă parte a holului două fete vorbind.
―
Nu era o noutate pentru nimeni că Aissa
și Darko au un fel de relație, dar s
ă aibă deja un
copil? Sunt nebuni, spuse una din
cele două
și am simțit cum gura
mi se deschide larg.
Ce?
―
Da, aprobă cealaltă, dar am auzit că a
seară când a le
șinat era cu Elian
. Cu siguran
ț
ă vor
să
–
i pună copilul lui în cârcă pentru bani.
Dacă nu ar fi fost buchetul de trandafiri pe care îl
țineam cu grij
ă în bra
țe, aș fi fost
încântată să le fac
să
–
și doreasc
ă să nu fi rostit niciodată acea povestioară. Cu mi
șc
ări silen
țioase
de pisică, m
–
am strecurat în spatele lor.
―
Bau, am
țipat și cele dou
ă t
resări. Am auzit mai devreme o
povestioară interesa
ntă, am
râs, for
țat ce
–
i drept.
―
Nu am fost noi. Doar vorbeam din ce am auzit.
Zâmbetul îmi păli. Asta însemna că o mare parte din
internat
știau despre zvonuri
―
Și de la cine sunt florile? întreb
ă una
și i
–
am aruncat cea mai fioroasă privire de care
eram în stare.
―
Dacă sunte
ți deștepte, nu o s
ă apleca
ți urechea la zvonuri, am spus într
–
o încercare de a
fi veselă
și m
–
am răsucit pe un călcâi, îndreptându
–
mă spre camera mea.
În cameră am căutat ceva în care să
–
mi pun trandafirii. Nu aveam vază
și
nici un pahar înalt
nu găsisem. Improvizasem dintr
–
o sticlă de apă pe
care o tăiasem prin din două
și am lipit hârtie
colorată pe exterior.
Am umplut
–
o cu apa
și mi
–
am pus trandafirii pe birou, apoi am agă
țat
amuleta cu înger în partea din dreaptă de lângă
u
ș
ă
și apoi m
–
am dus la baie.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
93
Când cineva bătu în u
ș
ă am sărit ca arsă din pat, reu
șind s
ă mă împiedic de bocancii pe care
mi lăsasem pe jos. I
–
am împins sub pat cu piciorul
și m
–
am îndreptat spre u
ș
ă. Inima mi se zbătea
aproape dureros în pie
pt
și numai din cauz
ă că prima persoană la care
mă gândisem că putea fi
era Elian
. Însă senza
ția de rece
–
cald anun
ța prezența altcuiva.
Am deschis u
șa și i
–
am făcut loc lui Valentin să treacă pe lângă mine. Ceea ce
și f
ăcu.
―
Aissa, am
auzit ce s
–
a întâmplat. Cum te sim
ți? Îngrijorarea de pe chipul lui frumos era
autentică
și dintr
–
o dată m
–
am sim
țit vinovat
ă pentru că, doar pentru o clipă mi
–
am dorit să fi fost
altcineva în locul lui.
Știam ce simțea Valentin pentru mine și niciodat
ă nu
îi dădusem de în
țeles
că îi împărtă
șeam sau nu sentimentele. Partea egoist
ă din mine nu voia să piardă aten
ția lui. Și
îmi părea rău pentru că nu sim
țeam același lucru.
―
Mă simt bine, i
–
am răspuns
și între noi se instalase o t
ăcere stânjenitoar
e. Era ciudat să
vezi cum o persoană care arăta precum un r
ăzboinic afi
șa un aer stingher.
Valentin era cu mult mai
înalt ca mine
și când nu zâmbea
avea o figură glaciară. Ochii lui
negri erau ca un zid ce nu permitea accesul spre sufletul lui. Un
eori îmi doream să am puterea lui
Darko doar pentru a vedea în ce gânduri se scălda vânătorul.
Aimee avuse dreptate când îl numise
„
o contradic
ție
”. Era dur
și totodat
ă blând.
Știam c
ă fiecare om avea două păr
ți, una bun
ă
și alta mai puțin bun
ă,
din care doar una reu
șea s
ă
iasă învingătoare, însă la el părea să fie o luptă continuă.
―
Tu ce mai faci?
Era cea mai idioată
și banal
ă întrebare pe care putusem să o pun, însă se pare că
func
ționase.
―
De fapt chiar foarte bi
ne, adică îmi pare rău pentru ce ai pă
țit, eu m
ă referam la faptul că
aseară am fost la vânătoare.
Șuvoiul lui de cuvinte mi se p
ăruse drăgu
ț, iar el se relaxase.
M
–
am a
șezat pe pat, cu spatele lipit de perete și cu un picior sub mine. I
–
am făcut
semn din
cap să se a
șeze lâng
ă mine.
―
Și cum a fost? am întrebat. În mod normal nu aș fi vrut s
ă
știu cum decurge o vân
ătoare,
însă văzându
–
i entuziasmul am zis că pot să suport. Era nerăbdător să împlinească optsprezece
ani
și s
ă devină un vân
ător oficial. Dar asta însemna că în ziua în care va fi ziua lui, va fi
și ultima
zi a lui în Addergoole. Vânătorii erau activi în fiecare seară, iar aici era greu să te strecori în
fiecare noapte
și s
ă
străba
ți o p
ădure până în ora
ș.
―
Am nimicit
câ
țiva asear
ă după ce pusesem la cale o strategie împreună cu unchiul
Cedric. Am fost mul
ți vân
ători aseară, am înconjurat un cimitir
și am distrus toți acei morți
umblători, îmi povesti el, însufle
țit.
I
–
am zâmbit în tot timpul acesta
și speram
că fa
ța nu m
–
a trădat când a pomenit de mor
ții
umblători. Preferam termenul de strigoi.
Nu am sim
țit trecerea timpului cu Valentin al
ături de mine. De la vânătoarea de strigoi
trecuserăm la pove
ști amuzante din copil
ărie. El vorbise mai mult ca
mine, pentru că toate
întâmplările mele se rezumau la câte o îmbrânceală de fiecare dată când cineva mă numea într
–
un
fel anume. De
–
a lungul anilor avusem numeroase porecle, de
l
a acele mai neinspirat
e precum
nebună
și
posedată
la unele mai aproape de adev
ăr
ca
vrăjitoare
și
fata care vede în trecutul
oamenilor
. Sâc! Vedeam trecutul, prezentul
și viitorul. Îns
ă până acum avusem experien
țe doar
din trecut
și viitor.
Nu numai că întunericul se instalase pe tăcute, dar
și vremea se schimbase aducând
primi
fulgi de
zăpadă
.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
94
―
Cât timp am vorbit? Mi
–
am desprins privirea de la fereastră, privindu
–
l pe Valentin care
se puse pe râs, arătându
–
și gropițele din obraji. Și am simțit cum o parte din mine se topește la
vederea lor, la fel ca atunci când
î
și prindea involuntar cercelul din buza între dinți.
―
Am auzit că aseară a fost
și Elian
cu tine. E adevărat?
Oh. De ce trebuia el să distrugă totul?
Ca prin magie, mi
–
am adus aminte de noap
tea trecută, de bra
țele lui Elian
în jurul meu
și ce
bine se sim
țeau. De ochii lui verzi, de p
ărul lui în care mă jucasem. Era un lucru pe care nu
aveam de gând să îl recunosc în fa
ța nim
ănui, nici chiar mie. Făceam o pasiune pentru cel mai
arogant băiat din internat. Odată cu viziunea, d
escoperisem în el ceva ce mă atrăgea, ceva
familiar
și dup
ă care tânjeam. Nu
știam exact ce era acel lucru, dar îl voiam.
―
Aissa. Valentin î
și așezase mâna pe genunchiul meu.
―
Scuze, am murmurat, for
țându
–
mă să zâmbesc. Aseară m
–
am în
tâlnit cu el la lac.
Întâmplător, am adăugat rapid, sim
țind nevoia s
ă specific acel lucru.
Oricum nu conta nimic din ce sim
țeam sau ce credeam c
ă încep
să simt pentru Elian
.
Văzusem unde avea să aducă apropierea dintre noi
și eram hot
ă
râtă că ace
ea viziune nu trebuie
să
se îndep
linească. Bu îmi spusese că Elian
va afla adevărul, însă nu eram de acord cu el. Dacă
reu
șeam s
ă
pun o barieră între mine
și Elian
, atunci el nu va afla niciodată adevărul. Tot umbra
îm
i spusese că era posibil ca Elian
să a
ccepte adevărul
și s
ă păstreze secretul, dar
știam c
ă oricum
va fi aveam să pierd iubirea aceea. Cine ar iubi pe cineva
anormal
? Preferam să
–
i p
ierd iubirea
treptat, decât să
creadă
ce e mai rău despre mine.
―
Când e vorba de Elian
nimi nu e întâ
mplător, rosti Valentin mai mult ca pentru el. Nu
era nevoie să fi un expert în cititul sentimentelor ca să cite
ști gelozia de pe chipul lui Valentin.
―
De ce am impresia că nu îl ai deloc la suflet? am încercat să întreb pe un ton cât mai
glume
ț
. Nu eram sigură că îmi
și reușise.
―
Dar tu, îl ai la suflet?
―
Elian
nu mă interesează, m
–
am grăbit să răspund,
îmi doresc să mă lase în pace.
Nu se
putea spune că era chiar o minciună. Bine, bine, doar una mică care în curând avea să
devină un
adevăr
. Nici măcar Elian
nu putea să insiste la nesfâr
șit. La un moment dat va renunța la mine
.
Ultima parte îmi aduse parcă
mărăcini
pe suflet, zgâriindu
–
mă. De ce deodată mi se părea
dure
roasă idee de a
–
l pierde pe Elian
?
―
Diseară
m
ă gândeam să trec pe la Silvian
, spuse
și mi
–
am amintit că lipisesem de la
petrecerea de majoratul lui.
Și, continu
ă, făcând o pauză, vrei să mergi cu mine?
Da, voiam să merg, mai ales acum că eram sigură că puteam să îmi
țin puterea în frâu. Dar
pentru asta trebuia
să le spun gemenilor adevărul.
―
A
ș vrea, chiar foarte mult. Îns
ă gânde
ște
–
te ce se poate întâmpla într
–
o cameră unde sunt
înconjurată de o mul
țime de persoane?
―
Scuze. Mi
–
a scăpat amănuntul ăsta, zise
și își lovi f
runtea cu podul palmei.
―
Când o să am controlul asupra puterii o să merg cu tine.
―
E o promisiune, da? întrebă
și eu am aprobat din cap. M
ă sim
țeam ca cea mai rea dintre
mincinoase. Adică nu puteai să te sim
ți altfel dup
ă ce
ți
–
ai min
țit prietenii.
**
*
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
95
La scurt timp după ce Valentin plecă, am căzut pradă unui somn adânc fără vise. Când m
–
am trezit, m
–
am izbit de
verdele ireal din ochii lui Elian
, care mă privea de pe patul celălalt.
Aruncând o privire spre ceasul din pe
rete, am realizat că dormisem mai mult decât am crezut
și
nu mai era mult până la ora de stingere.
Încă ame
țit
ă de somn nu am putut să schi
țez nici un gest, pri
vindu
–
l printre gene
pe Elian
.
Era îmbrăcat din cap până în picioare în negru, părând
gata să dea o spargere. Părul
și
–
l acoperise
cu o căciulă neagră, iar vârfurile ondulate îi ie
șeau pe sub ea.
―
Voiam să mă asigur că e
ști bine.
M
–
am ridicat în capul oaselor împleticindu
–
mă până la fereastră, unde am rămas uimită de
st
ratul de zăpadă ce se a
șternuse peste internat. Uitându
–
mă la lumina unei lămpi observasem că
încă ningea. Aerul rece îmi alunga
se
și ultima f
ărâmă de somn.
―
Sunt bine, i
–
am răspuns, închizând geamul la loc.
Dormitorul era destul de sp
a
țios, îns
ă acum mi se părea atât de mic încât mă suf
ocam. Sau
poate că era doar Elian
care făcea ca aerul din cameră să fie rarefiat pentru mine.
―
Ce naiba e în neregulă cu fraierul ăla de Daphnis? pufni el. Mi
–
a interzis să mai vorbesc
cu tine
. E nebun dacă are impresia că o să ascult de el.
―
A făcut ce? am clipit surprinsă.
Știam c
ă a
șa era corect, îns
ă tot eram furioasă pe geamăn. Dacă cineva trebu
ia să
–
l
țin
ă la
distan
ț
ă pe Elian eu eram aceea
.
Și credeam c
ă Daphnis era
mai inteligent
de atât. Să
–
i interzici
lui Elian
ceva
era ca
și cum l
–
ai provoca.
―
Judecând după reac
ția
ta
se pare că nici tu nu e
ști de acord cu ce a
spus Daphnis.
Îmi aruncă
unul din acele zâmbete arogante
atât caracteristice lui.
Zidul pe care î
l ridicasem în absen
ța
lui Elian
se sfărâmase la vederea lui.
Fusese u
șor s
ă
spun că puteam să
–
l
țin la distanț
ă când el nu era aici. Dar acum, nu mai eram a
șa sigur
ă că
puteam să o fac.
―
Sunt obosită
și aș prefera s
ă mă c
ulc la loc, mi
–
am dres glasul sperând să prindă aluzia.
Unde era Aimee când aveai nevoie de ea?
―
Asta e mul
țumirea pe care o primesc pentru c
ă te
–
am ajutat, pentru a doua oară?
Privirea lui nu numai că mă dezbrăca de haine, c
i
și de secrete. Mi
–
am dus bra
țele
la piept
ca pe un fel de scut împotriva
ochilor lui tulburători.
―
Să î
ți mulțumesc? Pentru ce? am replicat și cuvintele îmi ieșiser
ă mai tăios decât a
ș fi
vrut. Din cauza ta suntem pedepsi
ți.
―
Gre
șea
la mea. Ar fi trebuit să te duc pe o bancă
și
să te las acolo, incon
știent
ă.
―
M
–
a
ș fi trezit la un moment dat.
―
Sigur, d
ar cu hipotermie, mormăi el
.
Am pufnit
și mi
–
am îndreptat din nou aten
ția spre fereastr
ă, privind entuzias
mată cum
bucă
țelele de cristal sclipeau în lumina l
ămpilor. Mă sim
țeam ca un copil mic ce așteptase dup
ă o
toamnă târzie sosirea primilor fulgilor de zăpadă. Eram complet absorbită de dansul fulgilor de
nea ce mă ducea cu gândul la basme.
―
Nu am
întâlnit pe nimeni care să fie a
șa de fericit
ă la vederea zăpezii. Celelalte fete de
aici deja se plâng că trebuie să
–
și mai pun
ă încă un rând de haine pe ele.
Cu ochii lipi
ți de
fereastră, nu îl văzusem pe Elian
venind spre mine.
―
Ăă
ă… m
–
am bâlbâit u
șor nesigur
ă dacă chiar voiam să rostesc cu glas tare următoarele
cuvinte. Când eram mică aveam o tradi
ție cu tata. La fiecare z
ăpadă căzută făceam câte doi
oameni de zăpadă
și îi numeam Grardieni. Spuneam c
ă ei ne protejau pe timpul nop
ții atunci
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
96
când dormeam, i
–
am mărturisit o bucată mică, dar importantă din copilăria mea. Nu mai
vorbisem cu nimeni despre părin
ții mei de câțiva ani și acum c
ă o făcusem mă a
șteptam s
ă mă
bufnească plânsul, în schimb m
–
am sim
țit ușurat
ă, mai ales când
i
–
a
m întâlnit privirea lui Elian
și
am citit în ochii lui în
țelegere.
―
Cât timp a trecut de când nu ai m
–
ai făcut gardieni?
Întrebarea lui mă surprinse.
―
Nu îmi amintesc, eram mică.
―
Oh.
Știi, începu el, zâmbind, gar
dienii de aici sunt tare nepricepu
ți.
Mi
–
am înăl
țat sprâncenele așteptând s
ă continue.
―
Cred că e timpul să facem ceva în legătură cu asta.
M
–
am prins u
șor în jocul lui.
―
S
–
ar putea să ai dreptate, dar ce putem fac
e?
―
Să facem proprii no
ștri gardieni.
Mi
–
am mărit dramatic ochii, ducându
–
mi mâna la gură.
―
Să o facem, am zis.
―
Dar mă întâi îmbrăcă
–
te cu ceva mai gros.
Am dat din cap
și am mers spre dulap de unde mi
–
am scos o pereche de blugi negri, un
pulover gros alb
astru
și cu greu am ales de pe
umera
ș
paltonul negru cu două rânduri auri
i
de
nasturi în locul jachetei de piele.
În timp ce mă schimbam la baie de haine, m
–
am întrebat ce făceam. În urmă cu câ
teva ore
eram dispusă să mă îndepărtez de el
și acum nu numai c
ă îi făcusem o mărturisire dar
și eram pe
punctul să mă furi
șez cu el din c
ămin. Poate că încă pu
țin timp petrecut cu el nu avea s
ă îmi facă
rău
și brusc m
–
am sim
țit c
ă una din acele persoane c
are
țineau regim în fața unei buc
ă
ți de
ciocolată. M
–
am prins cu mâinile de marginile chiuvetei, privindu
–
mă în oglindă.
―
Ce naiba fac? m
–
am întrebat. De ce nu l
–
am dat
pur
și simplu afar
ă din cameră?
Am întors spatele la propria reflex
ă din oglindă
și am ie
șit din baie, lovindu
–
mă de Elian
care mă a
ștepta indreptul ușii.
Stai departe de el. El înseamnă necazuri, aproape că îl puteam auzi
pe Daphnis cum ar fi
țipat la mine dac
ă m
–
ar vedea ce fac. Întradevăr îmi era teamă de ceea ce s
–
ar
putea întâmpla dacă riscam să fim descoperi
ți. Și totuși nu puteam s
ă mă opun în fa
ța acelui
sentiment mistuitor din piept asemenea flăcărilor iadului care mă împinse spre el.
În timp ce ne furi
șam pe coridoare, asigurându
–
ne pe rând că nimeni nu
ne vedea, l
–
am
întrebat pe Elian
:
―
De ce nu îi la
și pe ceilalți s
ă te vadă a
șa cum ești?
Nedumerit,
î
și
ridică sprânceana.
―
Mă refer la toată imaginea asta de băiat răsfă
țat și petrec
ăre
ț. Tu nu ești așa. Ești mai
mult de a
tât.
El zâmbi, meditând o clipă înainte să
–
mi răspundă.
―
Nu te
–
ai gândit c
ă de fapt a
șa sunt eu și c
ă decât
tu mă vezi diferit?
―
De ce să fac asta? M
–
am încruntat când el mă prinse de mijloc
și m
ă ridică ca pe o
păpu
ș
ă pe pe
rvaz.
― Pentru c
ă mă pla
ci
și vrei s
ă vezi ceva bun în mine.
Am ignorat prima parte
și i
–
am răspuns:
―
Nu e adevărat. Aura
și sentimentele pe care le simțisem în timpul viziunii erau dovada c
ă
el era o altfel de persoană decât
cea care încerca să pară.
―
A
ș fi vrut s
ă fiu o persoană mai bună, dar într
–
o lume ca asta e aproape imposibil.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
97
―
Haide
. Sari, mă îndemnă el.
Fără să mai stau pe gânduri, am sărit de la geam aterizând în
genunchii
și m
–
am rostogolit pe
spate.
―
Zăpada
amortizează căderea, râse el, căzând la câ
țiva p
ă
și de mine.
Ne
–
am furi
șat printre copaci pân
ă la por
țile de fier.
Cum
zăpada
era proaspătă
nu reu
șisem
să facem nici măcar un bulgar, dar asta nu ne stricase
distrac
ția
.
Elian
se aplecase
și își umpluse
palmele cu zăpadă care ajunse pe fa
ța mea. Cu prima ocazie în care el nu fusese atent, i
–
am
întors
gestul
.
―
O să te prind, zise el î
ntr
–
o încercare de a fi serios.
Am intrat în pădure, alergând. Sim
țeam
cum aerul rece îmi ardea plămânii
și respirația îmi
era din ce în ce ma
i greoaie. Nu l
–
am văzut pe Elian
apărând din spatele unui copac cu trunchi
mare, reu
șind s
ă mă prindă în bra
țe ca într
–
o menghină. Am sim
țit cum tot trupul mi se relaxeaz
ă
și cum respi
ra
ția îmi revenea la normal. M
–
am prins cu mâinile de bra
țele lui și mi
–
am dat capul
pe spate
.
―
Ți
–
am zis că o să te prind. Mereu o să fac
asta. În doar câteva clipe Elian
îmi dăruise
ceea ce îmi lipsise după ce nu i
–
am mai avut pe părin
ții mei.
Iubire
și acceptare. Era înghețat,
obrajii îi erau ro
și și buzele lui c
ăpătaseră o nuan
ț
ă vine
ție, îns
ă
știam c
ă era dispus să mai reziste
și înc
ă zece ore în frig dacă i
–
a
ș fi cerut.
―
E
ști cam friguros, am râs.
―
Mda, mormăi el, strâ
ngându
–
mă
și mai
tare în bra
țe. Prefer soarele.
Mi
–
am odihnit capul
pe pieptul lui, uitându
–
mă în jurul nostru. Era întuneric
și fr
ig. Iar copacii erau pretutinden
i în
jurul nostru
ferindu
–
ne de ochii celorlal
ți.
Am mai rămas câteva clipe în tăcer
e înainte să mă desprind din îmbră
țișare. Nu f
ăceam
decât să înrăută
țesc situația.
―
Ar trebui să ne întoarcem, am
șoptit.
―
De ce? Ne sim
țim bine. Nici m
ăcar nu mai simt frigul.
―
E gre
șit ceea ce facem.
―
Nu e prim
a oară când ne furi
ș
ăm, zise el, de
și în ochii lui vedeam c
ă
știa la ce m
ă
referisem.
―
Nu putem să fim nici măcar prieteni. Nu suntem potrivi
ți unul pentru cel
ălalt.
M
–
am dat cu un pas înapoi.
―
De ce? Ce am făcut gre
șit? spu
se
și toat
ă fa
țada aceea de siguranț
ă
și încredere în el îi
căzuse la picioarele mele.
―
Nu, nu, am spus. Nu ai făcut nimic gre
șit.
―
Oh, te rog, să nu îmi spui că Nu e
ști tu de vin
ă, ci eu.
De fapt, nu eram prea departe de a
ș
a ceva.
―
Mă derutezi, Aissa. Mai devreme nu s
–
ar fi zis că gândeai a
șa. E din cauza gemenilor
nu?
―
Nu mai căuta scuze. Nu te plac în felul acela, în
țelegi? M
–
am sim
țit bine, doar atât.
―
Nu sunt prost.
Știu c
ă îmi ascunzi c
eva
și poți s
ă îmi spui ce. Tot ce î
ți cer e s
ă ai
încredere în mine. Ai avut dreptate mai devreme, nu sunt a
șa cum vreau ca toți ceilalți s
ă mă
vadă. E
ști singura care știe cum sunt. Și știi de ce? Pentru c
ă e
ști singura persoan
ă care nu s
–
a
lăsat influen
țat
ă de
ceilal
ți
. Dacă î
ți eram așa indiferent nu era mai ușor s
ă te iei după spusele
celorlal
ți? țip
ă el
și am simțit cum ochii mi se umple de lacrimi.
―
Spune
–
mi, ce se întâmplă? Vocea îi sunase frântă.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
98
Po
ți s
ă îi spui chiar tu
și dac
ă sentimentele lui pentru tine sunt atât de puternice e imposibil
să fie umbrite.
Cuvintele lui Bu îmi răsunase în cap. Poate că acum era momentul să
–
i spun
adevărul. Dar imaginile cu el speriat îmi reveni în minte înainte să rostesc un cuvin
țel. Nu o
pute
am face.
―
Nu e nimic de spus, am înghi
țit în sec. Nu ascund nimic.
―
Bine, zise el la fel de rece ca vântul ce îmi ciupe
ște obrajii. Poate c
ă m
–
am în
șelat în
privin
ța ta. Nu ești persoana pe care o așteptam. Cuvintele lui fu atât de du
reroase încât m
–
am
sim
țit de parc
ă m
–
ar fi lovit.
Doisprezece
SA SCRIU CUM AISSA II APARAREA UNUI COLEG ATUNCI CAND PROFESORUL IL
CEARTA PE NEDREPT
―
Ceva e în neregulă, spuse Darko pe când ie
șeam din laboratorul de biologie. Și avea
drepta
te. În doar câteva zile se întâmplase lucruri pe care niciodată nu mi le
–
a
ș fi închipuit c
ă o să
se întâmple. Nu erau schimbări majore pe care oricine le putea observ
a, dar cineva ca Darko
–
care e
și prietenul meu cel mai bun
–
î
și d
ăduse seama că ascunde
am ceva.
În urmă cu trei zile avusem o viziune când, fără să mă gândesc l
a consecin
țe, l
–
am atins pe
Elian
și ce v
ăzusem în viitorul lui nu numai că mă afec
ta pe mine ci
și pe gemeni. Elian
avea să
descopere adevărul despre noi, însă viziune
a
se î
ntrerupse înainte să aflu dacă el va pă
stra
secretul sau nu. A
șa c
ă
hotărâsem să mă
țin departe de el, dar la câteva ore dup
ă ce îmi
promisesem că nu aveam să mai vorbesc cu el, m
–
am trezit, împreună, furi
șându
–
ne din internat
și
petrecând clipe pe care nu
aveam să le uit prea curând. Descoperisem că putea fi altfel decât
adolescentul arogant
și r
ăsfă
țat și îmi pl
ăcuse cum mă privise
de parcă eram tot ceea ce el î
și
dorea.
Și nu doar în privirea lui v
ăzusem că sentimentele lui pentru mine erau reale, ci le
sim
țisem în timpul viziunii
–
lucru ce mă dăduse complet peste cap.
Din noaptea aceea el mă evitase, a
șa cum îi cerusem într
–
un final
și în loc s
ă mă simt mai
bine
,
mă sim
țeam de parc
ă făcusem cel mai gre
șit lucru de pe p
ământ. Era greu să recunos
c, dar
îmi lipsea aten
ția lui. În clas
ă sau când ne întâlneam pe holuri era de fiecare dată înso
țit și când
nu erau prietenii lui era
cu câte o fa
ț
ă
–
ceea ce provoca
în mine ni
ște sentimente atât de puternice
încât eram surprinsă că nu dădusem cu nimeni d
e to
ți pereții. În timpul orelor încercasem de
câteva ori să
–
i surp
r
ind privirea, întorcăndu
–
mi privir
ea peste umăr
și de fiecare dat
ă
îl vedeam
mâzgălind pe spatele caietului. Nu în
țelegeam de ce deodat
ă devenisem a
șa de mâhnit
ă. Pasiunea
aceea avea să
–
mi
treacă la un moment dat, îmi tot repetam, sperând că avea să se întâmp
le
și cât
mai curând lucrul acest
a.
―
La ce te referi? l
–
am întrebat dând pe gât ultimile picături de cafea din termos. Se răcise,
însă aveam nevoie de
toată cafeina
pentru ace
astă discu
ție.
―
În primul rând, începu el, ridicându
–
și degetul ar
ătător în aer, Elian
te ignoră.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
99
I
–
am răspuns cât de impasibil am putut, de
și el nu f
ăcea altceva decât să răsucească cu
țitul
în rană.
―
Nu asta a
ți vrut? Ca El
ian
să mă ignore?
―
Ba da, dar chiar eram sigur că el simte ceva pentru tine. Uite, din neferic
ire pentru mine,
îl
știu pe Elian
de patru ani
și el niciodat
ă nu a alergat
după o fată a
șa cum a f
ăcut cu t
ine în
ultimile luni. Desigur că la început
am crezut că e
ști doar un moft, apoi m
–
am strecurat în
gândurile lui
și am realizat c
ă sub toate acele fi
țe ale lui, el chiar simte ceva pentru tine.
―
Și abia acum îmi spui asta? m
–
am oprit, făcându
–
l să se lovească de mine.
Un zâmbet
ciudat îi apăru pe chip.
―
Te
–
ar fi ajutat la ceva lucrul ăsta?
―
Poate, i
–
am răspuns.
―
Oricum, î
și flutur
ă el mâna
în aer. Să continuăm. Iar cel mai ciudat lucru e că, nu pot să
vă mai
citesc
pe nici unul din voi.
Mi
–
am înăl
țat sprânceana, așteptând s
ă termine de vorbit.
―
Înainte îmi era u
șor s
ă mă strecor în mintea lui sau a ta, însă când am încercat ieri să vă
citesc gândurile, m
–
am lovit de un zid. Pur
și simplu nu
am putut, zise Darko frustrat.
Însă p
e
mine altceva mă înfuriase.
In cartea a doua sa realizeze Aissa ca Darko nu a
putut sa citeasca gandurile lui Elian pentru ca e vrajitorul Soarelui.
―
Mi
–
ai promis că nu o să îmi cite
ști niciodat
ă gândurile, mi
–
am ridicat tonul, privindu
–
l în
alb
astrul glaciar al ochilor lui.
―
Doar am vrut să văd ce e în neregulă cu voi. Cum tu în ultima perioadă îmi ascunzi
lucruri, îmi repro
ș
ă el.
―
Nu sunt singura care are secrete, am râs, amintindu
–
mi că el încă nu îmi
mărturisise
unde
dis
păruse Daphnis în urmă cu câteva săptămâni. Cumva, lucrul acela încă continua să mă
obsedeze.
―
Bine, am în
țeles. Dar ce altceva ai fi vrut s
ă fac din moment ce tu nu îmi spui nimic?
Și
pot să îmi dau seama că ceva te frământă.
Darko er
a telepat
și, la fel ca și mine, el își lua puterea din al cincilea element, spiritul.
Puterea lui era telepatia
și asta îl transforma pe Darko într
–
o persoană foarte empatică, de
și ma
sca
asta prin sarcasm. Pentru a
citi gândurile cuiva, Darko empatiza cu
persoana respectivă, sim
țind
tot ce sim
țea și
cealaltă
persoană. Cel mai u
șor îi era s
ă citească gândurile când persoana
respectivă era vulnerabilă. Dar eu nu mai eram a
șa. Acum c
ă puteam să
–
mi controlez puterea,
reu
șisem s
ă ridic un fel de scut împotriva
oricui care încerca să se strecoare în mintea mea. Acum
mi se părea atât de simplu să mă opun viziunilor, încât nu în
țelegeam de ce nu reușisem pân
ă
acum. După întâmplarea
cu Elian
, în următoarele zile, când eram singură, reu
șisem s
ă am parte
de alte viziu
ni pe care le controlasem.
Împrumutasem
câteva lucruri de la colegi, când ei nu erau
tocmai aten
ți, și descoperisem o mulțime de lucruri interesante despre ei. Era ușor, în momentul
energia unui obiect sau a unei persoane era prea mare, mă gândeam la o u
ș
ă
pe care puteam să o
blochez sau să o las deschisă. Nu mai le
șinasem și presupuneam c
ă era din cauza că puteam să
îmi
țin în frâu puterea, deși dup
ă fiecare viziune încă mă sim
țeam sl
ăbită.
În schimb mă sim
țeam mai aproape de magie, dar nu eram atât de apr
oape pe cât îmi doream. Era
ca
și cum tot ce avea natura și lumea mai frumos se adunase în mine și abia acum puteam s
ă
în
țeleg de ce Daphnis spusese c
ă odată ce o să descopăr cum să
–
mi controlez puterea o să renun
ț
la ideea de a o reprima.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
100
―
E ci
udat. Darko mă făcu din nou atentă la el, trecându
–
și mâna de dup
ă gâtul meu
și
lipindu
–
mă de el. La rândul meu, l
–
am cuprins cu o mână de talie
și am mers șold în șold,
lovindu
–
ne unul de celălalt la fiecare pas.
―
E
ști tu prea paranoic, i
–
am zi
s.
―
Nu, î
și scutur
ă el capul
și bretonul îi c
ăzură pe ochi. De obicei când nu pot să citesc o
persoană asta e pentru că aceea persoană e ca mine, un telepat. Când doi utilizatori ai acea
și
puteri se întâlnesc, nu î
și pot folosi puterile unul asu
pra celuilalt, asta pentru că se anulează
recipoc.
Am făcut ochii mari, dându
–
mi seama câte lucruri nu
știam despre spirituali. Poate c
ă nu ar
fi trebuit să
–
l ignor pe Daphnis de fiecare dată când vorbea despre cei ca noi.
Ceva din cuvintele lui
îmi adusese aminte de o parte din viziune pe care o ignorasem complet.
Acele mingi de foc pe c
are Elian
le văzuse plutin
d în jurul meu
și al gemenilor.
Cum era posibil? Nici unul din noi nu era capabil să controleze focul. Însă acum altceva îmi
atrăsese at
en
ția, privirile celor din jur care înc
ă credea zvonul acela.
―
Nu suport cum ne privesc, am mârâit.
―
Mie îmi place să fiu în centrul aten
ției, zâmbi el și mai c
ă avea să facă din mână ca o
regină.
―
Sigur că î
ți place, pentr
u că ei nu se uită la burta ta, ci la a mea.
―
Mie mi se pare că e
ști destul de slab
ă.
L
–
am împins cu
șoldul cât de tare am putut.
―
Și s
ălbatică, completă el.
―
Ei chiar cred că sunt gravidă.
―
Cum de nu m
i
–
a venit mie ideea asta? Putem să facem un copil
ș
i după să spunem că e a
lui Elian
. Î
ți dai seama câți bani am avea? Și apoi pot s
ă îmi cumpăr iahtul pe care mi
–
l doresc.
Am izbucnit în râs. În marea majoritate a timpului, Darko era pus pe glume
și, uneori, era
chiar enervat. Dar totu
și, el era genul de prieten ironic de care nu te puteai lipsi. Darko era ancora
mea, el era cel care mă ajutase să trec peste
șocul adev
ărului
și s
ă nu mă gândesc la Addergoole
ca la o colivie.
Știam c
ă la u
n moment dat era posibil ca drumurile noastre să se despartă, dar nu voiam să
mă gândesc la asta acum.
Mă despăr
țisem de Darko, l
ăsându
–
l în urmă
și îndreptându
–
mă spre cămin când am zărit
–
o
pe Victoria venind spre mine.
Încăl
țat
ă cu o pereche d
e cizme negre cu toc ce îi ajungeau până la
coapse, Victoria făcea pa
și m
ărun
ți pe aleea proasp
ăt cură
țat
ă. Iarna î
și f
ăcuse sim
țit
ă prezen
ța,
acoperind internatul cu un strat de câ
țiva cm de z
ăpadă
și copaci nu mai p
ăreau a
șa golași f
ără
frunze. Însă de l
a fereastra mea vedeam pe departe cel mai frumos peisaj. Lacul, sălcile
și b
ăncile
pline de zăpadă neatinsă. Norii cenu
șii de deasupra noastr
ă anun
ța o nou
ă furtună, cum internatul
era într
–
o zonă de pădure fu
rtunile de aici erau mai rele,
chiar
și gerul
e
ra
mai năprasnic decât îmi
aminteam.
Un zâmbet plin de satisfac
ție îi lumina
se
chipul.
Și atunci am înțeles.
―
Tu ai fost, am
țipat, mergând cu pași mari și ap
ăsa
ți spre ea.
―
Despre ce vorbe
ști, nebuno? Râse și își d
ădu părul
pe spate.
Acel cuvânt aprinse ceva în mine. Îl auzisem de prea multe ori
și îmi trezea prea multe
amintiri neplăcute. Furioasă, mi
–
am lipit mâinile pe pieptul ei
și am împins
–
o cât am putut de
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
101
tare. Victoria căzu peste unul din mormanele de zăpa
dă strânse pe marginea aleii. Înainte să
apuce să
–
și scoat
ă fundul din zăpadă, m
–
am năpustit asupra ei, îngropând
–
o
și mai mult în z
ăpadă.
Țipetele ei isterice m
ă iritau
și nu f
ăceau altceva decât să îmi doresc să o scutur
și mai mult.
―
Tu le
–
ai
spus tuturor că am le
șinat din cauza c
ă sunt gravidă cu Darko. De ce? i
–
am cerut
țipând, încurându
–
mi mâinile cu ale ei. Între
țipete și încerc
ările ei de a se ridica, reu
șise s
ă
–
mi
smulgă fularul verde de la gât.
―
De ce nu recunoscti că
ți
–
o t
ragi…
―
O să î
ți trag eu mam
ă de bătaie dacă mai vorbe
ști ce nu trebuie. De ce m
ă ură
ști? Înc
ă de
când am ajuns aici te compor
ți cu mine ca o jigodie.
―
Pentru că mi
–
ai luat ceva ce îmi apar
ține, țip
ă
și îmi arunc
ă cu zăpada în ochi. Î
n clipa
acea de neaten
ție, Victoria se r
ăsuci ajungând deasupra mea. Tot corpul mi se cutremură când
zăpada îmi ajunsese pe spate, ch
iar
și în urechi. Victoria puse
presiune pe umerii mei, urlând într
–
una că i
–
am furat ceva. Nu avea
m
nici o idee despre ce
vorbea, dar trebuia să scap. Eram mai
slăbu
ț
ă
și mai scund
ă ca ea, dar
și eu aveam un avantaj. Eram furioas
ă
și nu doar pentru ce f
ăcuse
ea, ci pentru tot ce mi se întâmplase în ultima vreme. Deodată nu mai sim
țeam frigul, ba chiar îmi
era cald
și odat
ă cu
palma pe care i
–
o trântisem Victoriei, am sim
țit cum m
ă descarc.
― Aissa.
Vocea inconfundabilă, chiar neplăcută, a lui Daphnis se deslu
și printre țipetele
Victoriei
care era din nou în zăpadă. El
împreună cu Aimee
și Darko, reușise s
ă ne despart
ă pe
mine
și Victoria.
―
Mă mir cum de nu a mai auzit
și altcineva țipetele voastre, mârâi Darko, prinzându
–
mi
mâinile la spate blondinei.
―
E
ști s
ărită de pe fix,
țip
ă ea către mine.
―
O să le spui tuturor adevărul sau ce ai
primit azi e doar o mostră pentru ceea ce urmează
să î
ți fac, am țipat la rândul meu, smulgându
–
mă de lângă Daphnis.
După ce l
–
am asigurat din priviri pe Daphnis că nu voi încerca nimic nebunesc, m
–
am
apropiat de Victoria, care încă prinsă în cap
cana lui Darko, nu părea să mai fie a
șa curajoas
ă.
Citeam frică în ochii ei căprui
și buzele îi erau strânse într
–
o linie sub
țire. În spatele ei mi
–
a atras
aten
ția mormanul de z
ăpadă care acum nu era tocmai morman, se transformase într
–
o baltă
și
eram sing
ura care remarcase asta. M
–
am încruntat neîn
țelegând cum ar fi putut s
ă se topească atât
de repede
și apoi mi
–
am întors aten
ția c
ătre Victoria.
―
Ai în
țeles? mi
–
am ridicat tonul. O să le spui tutror adevărul.
―
Ple
a
că odată, că mi s
–
a
acrit de fa
ța ta, interveni Aimee.
―
Sigur, au venit ceilal
ți ciudați în ap
ărarea ta, scui
pă Victoria. A
ș plec
ă de aici,
de
șteapto
,
dar, după cum vezi, î
și întoarse privrea spre Darko, nu prea pot.
―
Se rezolvă. Clipi Darko
și o împi
nse de lângă el.
―
Nu a
șa se trateaz
ă o fată, necioplitule. Victoria î
și masa încheieturile, îndep
ărtându
–
se de
noi.
―
Tu nu e
ști o fat
ă, e
ști o curv
ă, i
–
o întoarse Darko.
Victoria dispăru de după u
șile masive din lemn ale cl
ă
dirii Addergoole, iar Daphnis mă
surprinse când
țip
ă la mine:
―
Nimeni nu a reu
șit s
ă mă enerveze atât de mult pe cât ai făcut
–
o tu. Te
–
ai gândit măcar
pentru o secundă la ce s
–
ar fi întâmplat dacă ai fi avut din nou o viziune?
Gemenii
încă nu
știau c
ă reu
șisem s
ă
–
mi controlez puterea
și nu aveam de gând s
ă le spun
încă. Îi convinsesem pentru încă două zile să nu mai reptam între timp avea să îmi vină mie vreo
idee.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
102
―
Nu s
–
a întâmplat nimic.
―
Dar putea să se întâmple.
―
Și totuși nu s
–
a întâmplat nimci, am zis printre din
ți.
Aimee se agă
ț
ă de bra
țul meu.
―
Hai la bar. Hai să bem o cafea, spuse
și am refuzat
–
o. Îmi doream o cafea fierbinte, dar
mai întâi aveam nevoie de o baie.
**
*
Vestea bătăii dintre mine
și Victoria se r
ăspândiseră mai repede ca ciuma.
Și în stilul
caracteristic celor din Addergoole, înflorită. Însă de data asta am ales calea cea mai corectă, adică
să le ignor. În câteva zile lumea părea să fi uitat de ele, c
oncentrându
–
se pe altele noi, iar eu mi
–
am continuat via
ța la fel ca pân
ă acum, încercând să par că totul era în regulă.
Daphnis căpătase un aer misterios
și în ultimul timp nu mai p
ărea a
șa interesat s
ă mă ajute
să învă
ț s
ă
–
mi controlez puterea,
nu că mă plângeam de asta. Cumva, reu
șisem singur
ă să ob
țin
controlul asupra puterii
și nu eram sigur
ă când sau cum o să le spun gemenilor despre asta.
Iar
asta era o reu
șit
ă pentru mine, dar nu eram pe deplin fericită. O
ri de câte ori îl vedeam pe Elian
îmi aminteam de viziune
și de ceea ce v
ăzusem prin ochii lui. Sau de ceea sim
țisem. Din noaptea
aceea ne evitasem reciproc.
Sâmbătă diminea
ța lucrul acela era imposibil. Aveam de f
ăcut o
pedeapsă împreună.
Ne aflam în clădirea principală
, într
–
o
încăpere întunecoas
ă unde aerul era închis
și miro
sea
a rânced. Mai exact, eram la subsol. Pere
ții erau din piatr
ă
și singura surs
ă de lumina era cea a
razelor de soare care se strecurase prin vitralii creând modele mozaicale de lumină pe podeaua
din cimen
t. Era o zi însorită, zăpada aproape că se topise
și la fiecare țurțure c
ăzut tresăream
.
Cu
toate astea, sim
țisem un fior ca de gheaț
ă traversându
–
mi
șira spin
ării.
Și o team
ă nejustificată
punându
–
mi noduri în gât. Cel mai probabil mă sim
țeam ciudat din c
auza prezen
ței lui Elian.
―
E
ști un magnet de probleme.
Ștergeam un raft gol când Elian
mă împunse în coaste cu cotorul unui atlas.
―
Nu e doar vina mea că suntem aici, am replicat, speram eu, tăios. De
și inima mi
–
o luase
la go
ană la auzul vocii lui
răgu
șite cu un ușor accent britanic, ce de fiecare dat
ă scormonea ceva
în mine.
―
Nu mă refer la asta, î
și deschise larg brațele parc
ă cuprinzând întreaga încăpere într
–
un
singur gest. Vorbeam despre bătaia dintre tine
și Vi
ctoria.
―
Hmm, m
–
am strâmbat, oprindu
–
mă din
șters. Nu a fost chiar o b
ătaie. I
–
am dat doar o
palmă. L
–
am privit în och
i
i, sim
țind cum stomacul mi se strânge
și mai tare
. Mă sim
țeam ușor
dezamăgită
că singurul motiv pentru că Elian
mă întrebase d
e vorbă era să afle amănunte despre
a
șa
–
zisă bătaie.
Insa aura lui era in continuare stralucitoare.
―
Ea singură
și
–
a căutat
–
o. Sunt sigur că ai auzit acele zvonuri.
―
Mda, murmură el. Victoria poate fi uneori o mare durere de cap.
Am v
ăzut ce urmă i
–
a
lăsat palma
ta.
Victoria avea un semn? Din fericire
,
nu aveam ore comune
și nici pe holuri nu ne mai
intersectasem.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
103
―
Nu
știu de ce m
ă ură
ște, i
–
am spus, întorcăndu
–
mă d
in nou cu fa
ța spre raftul meu,
ascunzându
–
mi nelin
i
ștea.
Știam c
ă dacă mai aveam să
–
l privesc în ochi fie
și pentru o secund
ă
aveam să
–
i cedez.
―
O să îi ia ceva timp până o să îi treacă. De fapt, chiar î
ți sugerez s
ă fii prudentă acum.
Probabil că nu e în cele mai bune toane ale ei după ce i
–
ai f
ăcut.
Elian
vorbea despre Victoria ca
și cum știa mai multe despre ea decât eu.
Bingo
! Mi
–
am spus.
M
–
am răsucit din nou cu fa
ța spre el.
―
Victoria mi
–
a zis că i
–
am luat ceva ce îi apar
ține. La tine se referea, nu
–
i
a
șa? Victoria a
fost iubita ta.
Elian
doar ridică din umeri.
―
Nu prea mă mândresc cu asta.
Eram curioasă. Voiam să aflu mai multe detalii despre rela
ția lor. Iar acum c
ă
știam c
ă între
ei fuseseră ceva mă sim
țeam și furioas
ă pe
Victoria.
―
Bine, am zis, mascând gelozia ce prindea aripi în mine,
sâcâindu
–
mă
. Nu aveam niciun
drept să mă simt a
șa, mai ales dup
ă ce eu i
–
am spus că nu eram interesată de el. Dar de ce zice că
i te
–
am luat? În plus, mă bucur că nu mai e
ști cu
ea. Adică, vreau să spun, a vorbit despre tine ca
de un obiect.
Un zâmbet c
iudat îi apăru pe chip pentru
scurt timp.
―
Mai
ții minte ziua în care ne
–
am văzut pentru prima oară?
P
loua
se
cu găleata
în ziua acea
și
pe când
alerga
m spre intra
re,
m
–
am lovit de el. Un
șoc
precum un curent electric îmi străbătuse corpul în clipa în care ne
–
am atins. Fusese atât de
neobi
șnuit și în același timp un sentiment straniu de pl
ăcut.
―
Îmi amintes
c.
M
i
–
am înghi
țit nodul din
gât.
―
În ziua aceea trebuia să mă întâlnesc cu Victoria la bar. Dar înainte să ajung la ea, te
–
am
văzut pe tine
și mi
–
am dat seama că Victoria nu era ceea ce îmi doresc. Nu am mai ajuns la bar,
am lăsat
–
o acolo să mă a
ștepte.
Acum în
țel
egeam de ce Victo
ria era a
șa înverșunat
ă
împotriva
mea. Dacă
și eu aș fi fost
lăsată baltă a
ș fi fost la fel de sup
ărată. Dar tehnic vorbind eu nu aveam nici o vină.
Și, ia stai, el
nu s
–
a mai dus din cauza mea?
―
Oh, am
șuierat și el îmi întoar
se spatele, întorcăndu
–
se la raftul lui. Se pare că doar atât
durase discu
ția noastr
ă
și îmi tot repetam c
ă asta era cel mai bun lucru în timp ce
ștergeam
mecanic rafturile.
Aseza
șem câteva cutii una peste alta
să ajung
să
șterg rafturile de sus.
Elian
era
înalt
și nu
avea nevoie de nici
un ajutor. Î
și d
ăduse
jos bluza
, rămânând într
–
un tricou alb, simplu.
P
urta
jean
și negri ce
–
i atârnau pe
șoldurile înguste și tricoul îi era
un picu
ț
larg.
Când profesorul Anatasie se întoarse la noi cu a
lte cutii pline de căr
ți, raftul
meu
era deja
șters și cârpa pe care mi
–
o dăduse era murdară
și am aruncat
–
o pe jos.
―
Aici am manualele care au fost scoase din program. Dar nu le putem irosi, într
–
o zi vor fi
din nou folositoare a
șa
c
ă
cel mai b
ine e să le depozităm aici.
Profesorul avea azi un aer oficial
și nu îmi ceruse s
ă
–
i spun pe nume când mai devreme mă
adresasem
cu "
domn
ule
profesor". În locul unui costum, purta blugi alba
ștri, bocanc
i
i de culoarea
mu
ștarului și o geac
ă de fâ
ș î
n aceea
și culoare.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
104
―
Aranja
ți c
ăr
țile și vreau s
ă face
ți în așa fel încât s
ă fie u
șor de g
ăsit. Apoi sunte
ți liberi.
O să vin să mai vă verific, spuse
și dup
ă plecă, trântind u
șa de lemn în urma lui. Se comportase
pu
țin ciudat, dar eram s
ingura c
are remarcase asta. Elian
luase una dintre cutii
și se l
ăsase pe
vine, sco
țându
–
le pe
rând. Părul îi acoperea fa
ța ca
o perdea întunecată. Mi
–
am întors privirea în
altă direc
ție, apoi m
–
am apucat
și eu de treab
ă.
Treisprezece
Cel mai gr
ozav mo
d de a
–
ți petrece sâmb
ăt
ă
seara
în Addergoole era participând la
una din
petrecerile lui Silvian
.
Și cel mai plictisitor lucru pe care puteai s
ă
–
l faci era să împar
ți o pizza cu
prietenul tău obsedat de CSI New York. Nu spun că Darko nu era o companie plăc
ută, dar în
clipa aceea a
ș fi preferat s
ă fiu în altă parte decât în camera gemenilor, lăsând gândurile să mă
tortureze.
―
Îi ador pe tipii ă
știa. M
ă tot gândesc că a
ș putea fi ca ei. Darko molf
ăi la o felie de pizza.
―
Realizezi că a
șa
ceva nu se întâmplă în realitate.
Î
și lu
ă pernă de sub cap
și arunc
ă cu ea în mine.
―
Nu ai de unde să
știi.
―
N
u vreau să
știu. Nici m
ăcar nu m
–
am gândit ce vreau să fac mai târziu.
―
Eu
da. Mi
–
ar plăcea să fiu un
detectiv, să investighez cazuri, spuse el
și eu am c
ăzut pe
gânduri.
Iar puterea mea mi
–
ar fi de mare folos.(stiam ca cei mai multi telepati
lucru in astfel de domenii)
Nu mă gândisem prea mult la ce a
ș putea face dup
ă ce termin
liceul. Desigur, mai aveam
aproape doi ani, dar nu mă gândisem ce facultate a
ș putea s
ă urmez.
Când eram mică îmi doream să fiu la fel cu ceilal
ți și odat
ă ce am crescut doar am încercat să mă
integrez printre ceilal
ți, în încercarea mea de a fi normal
ă am scăpat multe lucruri impo
rtante din
vedere.
―
Ai de gând să îmi spui unde e Daphnis?
―
Ai de gând să
–
mi
spui ce viziune ai avut cu Elian
? replică el. Darko nu înghi
țise g
ălu
șca
cu viziunea din trecut
și nici eu nu m
ă obosisem să
–
i mai neg. Atâta timp cât timp el
îmi ascundea
unde dispărea Daphnis, mă s
im
țeam la fel de îndrept
ă
țit
ă
să nu îi spun adevărul.
―
Când a plecat? De fapt, sunt curioasă cum a reu
șit s
ă plece de aici. Credeam că doar
Valentin e capabil să se strecoare în afara Coliviei.
―
Nu a fost mare chestie. A plecat azi cu mătu
șa noastr
ă când tu încă î
ți f
ăceai pedeapsă
împreună cu Elian
.
―
Dar data trecută s
–
a strecurat noaptea. Cum a reu
șit?
―
L
–
a ajutat Valentin.
Îmi
răspunse Darko
și dup
ă nu mai
adăug
ă
nimic, făcându
–
se atent la serial.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
105
Trebuia să fiu sinceră
și s
ă recunosc că pe o parte mă bucuram că Daphnis nu era aici, de
și
nici că stăteam în patul lui nu mă făcea să mă simt prea confortabilă.
―
Nu e
ști deloc atent
ă la serial, re
marcă Darko, privindu
–
mă cu coada ochiului. A
șezase
laptopul pe un scaun, în mijlocul camerei, că să putem vedea amândoi, însă mie mintea nu îmi
stătea la serial. Mă gândeam doar la ceea ce văzusem în viziune. Mingile de foc. Era posibil chiar
să mă fi în
ș
elat. Poate că mintea îmi jucase feste după ce fusesem abs
orbită de sentimentele lui
Elian
. Aveam atâtea teorii în cap, dar nici una nu era mul
țumitoare. M
ă temeam de reac
țiile
gemenilor când vor află adevărul despre viziune
. Mă temeam de reac
ția lui Elian
când va afla
adevărul despre noi.
Și cel mai r
ău mă temeam că aveam să fiu respinsă din nou.
Nu
știu când am adormit, dar când m
–
am trezit primul chip pe care l
–
am văzut a fost a lui
Daphnis. Mă rog, a dublurii lui, care stătea aplecat asupra mea
privindu
–
mă atent cu acei ochii
reci. Noroc că nu mă speriam u
șor.
―
Cred că vrea să stea în pat.
M
–
am ridicat în coate, privindu
–
l pe Darko printre br
etonul care îmi căzuse pe fa
ț
ă.
―
Nu ai dormit?
―
Noo
, răspunse f
ără să mă privească.
―
E ciudat, am spus mai mult ca pentru mine, ridicându
–
mă din pat.
―
Ce?
―
Dublura
. Mă sperie. Dar dacă el e aici înseamnă că
Daphnis o să lipsească
și azi?
Darko îmi răspunse cu un simplu
„
M
h
m
”
și
mi
–
am dat seama
că nu avea să mă bage în
seamă până când nu î
și termina serialul.
Am ie
șit din camer
ă lui, străbătând holurile pe furi
ș. Înc
ă era prea devreme ca elevii să se
trezească, în schimb era posibil să dau nas în nas cu un paznic
și era
ultimul lucru pe care mi
–
l
dorea
m
, să fiu pedepsită din nou.
Am ajuns în siguran
ț
ă în cameră, iar lini
ștea care m
ă întâmpină îmi provocase un ciudat
sentiment de nelini
ște. Am aruncat o privire spre patul lui Aimee, care era la fel de neatins ca
al
meu. Uneori, nici nu credeam că aveam o colegă de cameră. Somnul îmi dispăruse
și dup
ă ce mă
învârtisem de câteva ori prin cameră, am sfâr
șit prin a
–
mi aprinde laptopul
și a viziona câteva
episoade din Arrow.
Pe la prânz, m
–
am schimbat de hain
e într
–
o pereche de blugi comozi
și o bluz
ă neagră cu
Obsession, iar pe deasupra mi
–
am luat geaca mea de piele. În jurul gâtului
mi
–
am pus fularul de
la Silvian
, sim
țindu
–
mă u
șor vinovat
ă că nu am fost l
a nici una din petrecerile lui.
La bar, Aime
e,
Darko, chia
r
și dublura
păreau prin
și
în treburile lor în timp ce eu îmi
plimbam privirea peste to
ți cei din înc
ăpere.
La cea mai izolată masă, unde lumina abia
pătrundea, l
–
am zărit pe Adam. Dracula, cum îi spuneau cei mai mul
ți, era îmbr
ăcat în negru,
cu o
geacă ce
–
i ajungea aproape până la glezne
și gâtul îl aveam mai plin de lanțuri ca mine. Un
zâmbet îmi curbă col
țurile gurii când mi
–
am dat seama pe cine fixa el cu privirea. Pe Aimee.
Mul
ți b
ăie
ții din internat o admirau pe prietena mea, îns
ă privir
ea lui era diferită. Era aproape
afectuoasă. Când Adam îmi surpinse privirea, el se încruntă
și deodat
ă se făcu interesant de
con
ținutul din paharul lui.
Trecusem mai departe de el, când privirea mi se opri asupra celor mai gălăgio
și de la masa
de
lân
gă fereastră. Era masa lui Elian
. Între sutele de vocii pe care le auzeam, accentul lui
englezesc se deosebea.
―
S
–
a în
tâmplat ceva între tine
și Elian
? Aimee î
și l
ăsă telefonul pe masă.
―
Nimic, m
–
am prefăcut. De ce?
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
106
―
Nu
î
ți mai acord
ă aten
ție. Se pare c
ă a trecut peste tine.
Cuvintele ei avură efectul unei băi c
u ghea
ț
ă. Nu îmi doream ca Elian
să fi trecut mai
departe, dar asta era partea egoistă din mine care tânjea în continuare după aten
ția lui. În timp ce
p
artea ra
țional
ă mă aplauda pentru decizia luată.
―
Nu te obosi să întrebi nimic. Pentru că nimic nu î
ți va spune, spuse Darko, ridicându
–
se
de
la masă. Eu mă duc în dormitor.
După ce Darko
și dublura plec
ă, Aimee ocupă scaunul liber de l
ângă mine
și îmi arunc
ă o
privire serioasă.
―
Bine, începu ea. Ceva se întâmplă cu tine. Ultima oară când te
–
ai comportat a
șa ciudat a
fost când ai venit aici
și nu știai cum s
ă
–
mi
spui că e
ști un spiritual. E clar c
ă ceva te frământă
și
nu trebui
e să îmi spui.
Ea nu vrea să
știe și cumva m
ă sim
țeam ușurat
ă.
―
Nu îmi place să
te văd a
șa. Orice te
–
ar frământa
, nu lăsa să î
ți fac
ă asta. Distrage
–
ți
aten
ția de la probleme altfel.
―
Cum? am privit
–
o curioasă.
―
Băie
ți.
―
Băie
ți? am repetat,
surprinsă.
―
Da, clipi ea lent. Ai nevoie de un prieten care să î
ți distrag
ă aten
ția de la anumite lucruri.
Asa facea ea. Asta era motivul pentru care iesea cu diferiti baieti. Sa
–
si distraga atentia de la
propriile probleme.
―
Nu
știu ce s
ă zic. Un prieten? Nu cred că am nevoie de a
șa ceva.
―
Ba eu cred că ai
și știu și b
ăiatul potrivit pentru tine.
Camera lui Valentin
și a lui Gab
r
i
el
era camera tipică a
unor băie
ților. Într
–
un cuvânt,
dezordonată. U
șile dulapului erau deschise, iar c
ămă
și și pantaloni ag
ă
țate deasupra lor. Pe podea
zăceau multe doze, printre care
și de bere. Pe cei doi, Gab
r
i
el
și Valentin, i
–
am găsit jucând căr
ți.
După felul în care erau aranjate căr
țile am
bănuit că era vorba despre poker.
Surprinderea era
vizibilă pe chipul amândurora. În cele două luni, sau chiar trei de când eram aici
,
nici nu mai
țineam minte de câte ori l
–
am refuzat pe Valentin, a
șa c
ă uimirea lui era firească. Onest, nu era
m
prea sigur
ă ce vânt
mă adusese aici. Sau poate mă lăsasem infl
uen
țat
ă de cuvintele lui Aimee
.
Valentin, deloc subti
l, îi făcu semn din cap lui Gabriel
să iasă din cameră. Brunetul se
conformă situa
ției și îi arunc
ă rapid o privire lui Valentin în ca
re îi t
ransmitea ceva de genul
„
Bravo, frate
!”
.
Mi
–
am dat ochii peste cap. Însă eram fericită că Valentin avea pe cineva atât de normal cu
care să se în
țeleag
ă, a
șa cum eu o aveam pe Aimee. Singura diferenț
ă era că Aimee
știa ce sunt.
Eram de părere că
noi
aveam nevoie în preajmă noastră de un om normal. Eram con
știent
ă că asta
suna a egoism, dar sim
țeam c
ă mă pierd cu firea ori de câte ori eram singură, ori cu gemenii. Nu
voiam să mă las cu totul atrasă de noua lume pe care abia o descoperisem
și de car
e încă nu
știam
multe lucruri despre ea. Uneori îmi plăcea să cred că părin
ții mei au trimis
–
o ca să mă ajute să nu
îmi pierd min
țile
,
la fel cum îl trimisese pe Darko să fie cel mai bun prieten al meu
și s
ă mă ajute
să accept lumea din care făceam parte.
Cei doi, Aimee
și Darko, erau dou
ă persoane important
e
pentru care a
ș fi f
ăcut orice
.
Gândurile mi se apropriau periculos de mult de părin
ții mei
și
de
zi
ua aceea
. De ziua în care s
–
a schimbat totul pentru mine. Dacă era posibil, mi
–
a
ș fi șters din
memorie
acea zi întunecată pentru mine.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
107
Cu efort, m
–
am îndepărtat de acele gânduri
și m
i
–
am lăsat
greutatea pe un picior,
analizându
–
l pe Valentin care arăta extraordinar
într
–
o
bluză fără mâneci
cu siglă celor de la
Nirvana
și un sort scurt de plaj
ă neg
ri. Văzând că mă uităm la el, spuse:
―
Sunt comozi.
Drept răspuns am zâmbit, admirând felul în care î
și prindea cerceul ce
–
i înconjura buza
de
jos
între din
ți.
―
Aissa, zise el. Valentin rămase în picioare, parcă înlemnit la
câ
țiva pași de mine. În
ochii lui citeam cu câtă ardoare ar veni spre mine, dar
și team
ă că l
–
a
ș putea respinge.
Mă sim
țeam ușor stinghera.
―
Sper că nu v
–
am întrerupt
, am spus, acoperind stinghereala cu un zâmbet larg. Dacă tot
eram aici nu
a
veam de gând să mă simt prost
sau să
–
l fac pe el să se simtă incomod din cauza
mea.
―
Nu, sigur că nu, răspunse
și trase de cercel atât de r
ău încât pentru o secundă m
–
am
temut că o să
–
și smulg
ă buza. Însă am presupus că era obi
șnuit s
ă
–
și control
eze emo
ț
iile
datorită
acelui piercieng. Probabil av
ea un efect antistres pentru el, a
șa cum purtam eu pe degetul ar
ătă
tor
de la mână dreaptă un
inel din o
țel inox antistres. Partea exterioara a inelului se învârte și ori de
câte ori eram nervoasă aproape c
ă îmi înro
șeam buricele degetelor învârtindu
–
l.
Ideea era următoarea, e
u eram
o ini
țiat
ă în lumea tenebrelor, iar el era un vânător de strigoi
care probab
il primul lui cuvânt fusese
„
luptă
”
înainte de
„
mamă
”
.
Știa foarte bine ce f
ăcea, care
era s
copul lui
ș
i din ce lume facea parte
. În schimb pe mine mă înspăimânta tot. Chiar
și el m
ă
înspăimânta, u
șurința cu care accepta lucrurile acelea. Nu îmi pl
ăcea gândul că bra
țele acele
puternice, dar în acela
și timp imposibil de delicate erau f
ăcute pentru
a frânge gâtul strigoilor.
De
și trebuia s
ă
–
i dau dreptate lui Aimee, Valentin era o contradic
ție. Una înnebunitor de sexy.
Dar îmi era frică că dacă voi fi cu el, mă voi lăsa atrasă de lumea nouă
și o voi da uit
ării pe
cealaltă, pe cea a părin
ților.
A
șa c
um era Daphnis. L
–
am privit de multe ori pe geamăn cât de
nelalaocul lui se sim
țea printre ceilalți elevi. Și nici privirile dezaprobatoare aruncate pe furiș
către Aimee nu trecuseră neobservate de mine. Uneori cred că s
–
ar zgâria mai bine pe ochii decât
s
ă iasă
și cu prietena mea roșcat
ă.
―
Hei, vocea lui mă readuse înapoi în cameră. L
–
am privit în ochii
și m
–
am sim
țit pe loc
vinovată. Eram în camera lui
și eu m
ă gândeam la motivele pentru care nu puteam avea o rela
ție
cu el. Valentin nu avea nici
o vină pentru ideile mele, aproa
pe absurde. M
–
am plesnit mintal
și l
–
am privit rapid din cap până în picioare. Era fru
mos
și eu îi c
ăutam nod în papură.
Am mic
șorat distanța dintre noi, iar el m
ă privi parcă înmărmurit cum mă prindeam de
umerii
lui
și îl tr
ăgeam spre mine. După o secundă, a realizat ce se întâmpla. El se aplecă
și își
lipi gura de a mea. Î
și mișc
ă buzele cu atâta foame pe ale mele încât îi sim
țeam cerceul cum îmi
zgâria u
șor pielea. Dar îmi pl
ăcea senza
ția provocat
ă. Mi
–
am trecut
mâinile prin părul lui, apoi l
–
am prins de ceafă în timp ce mâinile lui coborâră în jos spre coaps
e
și dintr
–
o mi
șcare m
ă ridică.
I
–
am încolăcit bazinul cu picioarele, iar el făcu câ
țiva pași înapoi, așezându
–
se pe pat, cu mine
deasupra lui.
Valentin î
și
rezemă spatele de perete, iar eu mi
–
am ridicat genunchii în sus,
rămânând încălecată peste el fără să ne desprindem din sărut.
Nu
știu cât timp am petrecut în camera lui Valentin, s
ărutându
–
ne
și
îmbră
țișându
–
ne
,
dar
cert era că atunci când am aj
uns în camera
mea
avea
m
un zâmbet mare
imprimat pe chip
ce nu
trecu neobservat de Aimee.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
108
―
Ai acel zambet
, î
și pițig
ăi ea vocea, iar
părul tău e super răvă
șit. A
sta nu poate fi decât
opera unui băiat.
Î
nseamnă că mi
–
ai ascultat sfatul, dar să fi
u sinceră nu mă a
șteptam s
ă
–
l pui a
șa
rapid în practică. Râse.
Mi
–
am ridicat uimită sprâncenele. Normal că lui Aimee nu îi scăpa nimic, era un geniu
când era vorba de băie
ți.
―
Ai fost cu vânătorul?
Zâmbetul meu se mări
inv
oluntar
, dacă se putea mai mult de atât,
și îmi simțeam buzele
dureroase
și umflate.
―
Îl cheamă Valentin, am spus, trecându
–
mi limba peste buze. M
–
am a
șezat pe pat, tr
ăgând
de
șireturile ghetelor.
―
Mhm, făcu ea. Î
ți place de el?
Îmi plăcea? Da, sigur că da,
și aveam drept dovad
ă buzele pe care mi le sim
țeam inflamate.
―
Mă refer la modul acela, adică de iubit. Am tăcut. Sau sunte
ți
deja
împreună
și nu mi
–
ai
spus?
țip
ă ea, fluturându
–
și isteric
ă mâinile deasupra capu
lui.
Acum îmi doream ca ea să tacă, uneori devenea enervantă. Nu mă gândisem la o posibilă
rela
ție pân
ă acum. Mă sim
țisem bine cu Valentin și aveam de gând s
ă repet asta, dar o rela
ție?
Mă speria ce
–
i drept. În primul rând pentru că asta ar fi în
semnat că Valentin să fie pr
imul meu
iubit
–
ignorând
întâlnirile cu băie
ții de la fostul
meu liceu
. În al doilea rând Valentin îmi era un
prieten foarte bu
n, însă acea barieră ca mă
ținuse
la stadiul de doar un prieten azi a fost împinsă
un pic, cine
știe
, cu timpul, nu avea să mai existe nici o barieră.
Și mai era Elian
. Poate că
Valentin reu
șise s
ă mi
–
l scoată din cap pentru scurt timp, însă după ce plecasem din cameră lui
vraja
dispăruse
și Elian
făcea din nou
parte
în gândurile mele.
Telefon
ul care era pe pat sunase
de două ori înainte să formulez un răspuns pentru Aimee.
Era tonul ce mă anun
ța c
ă primisem un mesaj. Mâinile îmi tremurară înainte să mă întind să iau
telefonul. Lista mea de contacte era foarte restrânsă, a
șa c
ă aveam o idee des
pre persoana care
îmi dăduse mesaj.
Samara
.
Draga mea, o să ajung în weekend acasă. O să vin sâmbătă la tine, cu multe cadouri. Ai
grijă de tine. Te îmbră
țișezi!
În ultima perioadă nu mai
ținusem leg
ătura cu ea
și simțeam cum
mi se îneacă corăbiile, iar
zâmbetul acela ce îmi luminase până de curând chipul devenise o umbră.
Mătu
șa mea era singura persoan
ă care îmi rămăsese alături, teoretic, pentru că ea era PR unei
vedete cunoscute
și avea tot timpul parte de turneuri, de mu
lte ori în afara
ț
ării.
Aimee remarcase că, după mesajul primit starea mi se schimbase.
―
Ai nevoie de o cafea, zise ro
șcata.
Zece minute mai târziu eram
din nou
la bar, luptându
–
mă din greu să ignor o rană mai
veche, de care până de c
urând fusesem sigură
că o îngropasem adânc în mine.
Trebuia să
bănuiesc că la un moment dat toată suferin
ța pe care o l
ăsasem să se ducă la fund avea să
răbufnească. Dar nu acum. Nu aici. Din nou, am încercat să fiu atentă la lucrurile din jurul meu
și
mai
pu
țin la r
ăzboiul ce se ducea în mine.
Era modul meu de evadare. Me
reu procedasem la fel,
era ceva
înăuntru
meu care ma facea sa acord
importan
ț
ă lucrurilor din jurul meu
și s
ă las la urmă
ce mi se întâmpla
.
Barul nu era atât de gol pe cât mă a
ș
teptam, doar câteva mese erau libere
și acelea erau cele
de lângă u
ș
ă. De afară se auzea ropotele ploii care se înte
țise între timp, printre z
ăbrele puse la
geam menite să dea un aer vechi
și dur, vedeam cum copaci își unduiau crengile la cheremul
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
109
violent
al vântului. Masa noastră era situată într
–
un col
ț, iar deasupra noastr
ă pluteau oranemnte
de crăciun: globuri
și îngerași din sticl
ă
,
care îmi adusese aminte de amuleta mea înger.
Mai era
pu
țin pân
ă la sărbătorile de Crăciun
și cei de aici d
eja începuse p
regătirile. Samara
avea să vină în
ultimul weekend din noiembrie
și era posibil, dac
ă spuneam adevărul, să fie ultima mea
săptămână la Addergoole. Era o solu
ție pe care o luasem în considerare, și în ultimile ore mai
mult ca niciodată. Nu puteam
și nici nu
era corect să mă agă
ț de Valentin. Ce se întâmplase în
urmă cu câteva minute între noi nu trebuie să se mai repete niciodată.
Când u
șa de la intrare s
–
a deschis, un curent de aer rece intră odată cu tipul de culoare care
î
și sufla în plame ca s
ă
le dezghe
țe.
―
Nu cred, oftă Aimee, întrerupându
–
mi analizarea colegilor.
―
Ce s
–
a întâmplat?
―
Uite cine vine, îmi făcu semn în spatele meu.
M
–
am întors
și l
–
am văzut pe Dan cum î
și croia drum spre masa noastr
ă.
Și
părea pus pe
har
ț
ă
.
―
C
redeam că te
–
a lăsat în pace, am
șoptit, apucând strâns de piciorul paharului meu cu
latte amaretto.
Ea
șov
ăi înainte să
–
mi răspundă.
―
Aimee?
―
M
–
a deranjat de câteva ori. Dar nimic important,
am crezut că pot să îi fac fa
ț
ă.
―
De ce nu mi
–
ai spus? mi
–
am ridicat tonul.
―
Pentru că
știam c
ă vei reac
ționa așa și ultimul lucru care îți mai lipsea era s
ă te încarc cu
probleme mele.
―
Nu contează, m
–
am răstit la ea. Te
–
a
ș fi putut ajuta.
Dan, nervos, lovi masa cu pumnul.
―
Am auzit că te vezi cu Andrei, mârâi el.
Aimee îl privi exasperată printre degetele răsfirate, însă rămase tăcută. Dan lovi din nou, iar
storpii din paharul meu se prelins
e pe masă.
―
Dacă îmi mai ver
și
un singur strop
din cafea următorul pumn
pe
care îl vei vedea va fi al
meu în fa
ța ta
, am pus, scrâ
șnind din dinți.
El îmi aruncă o privire ostilă
și își îndrept
ă din nou aten
ția asupra lui Aimee.
―
Ple
a
că, îi ceru Aimee.
―
Nu! M
–
ai umilit
și vreau s
ă îmi plăte
ști.
―
Pleacă, ce dracu nu în
țelegi? țip
ă Aimee.
Înainte să anticipez ce avea Dan de gând să facă, o
prinse pe Aimee de bra
ț și o s
ă
ltă de pe
scaun
, sumucind
–
o
.
―Dan, am
șuierat la rândul meu
și aveam impresia unui deja
–
va. Era josnic ce făcea.
Când eram pe punctul să mă sacrific să renun
ț
la cafea
și s
ă i
–
o vărs în cap, ornamentele de
deasupra noastră s
–
au desprins, căzând pe rând în c
apul l
ui Dan. Ultimul glob, un îngera
ș
de
sticlă, aproape că îi spărsese
țeasta.
― Ce a fost asta?
Aimee mă trase de mână
și am ieșit rapid din bar, sub privirile curioșilor.
―
Cum
ai reu
șit? Aimee m
ă opri pe verandă
. Fel
ul în care
au căzut globurile
și l
–
au lovit
doar pe el
nu a fost normal,
păru ea
șocat
ă, eu eram la fel.
―
Nu am fost eu. Nu am idee, am spus, con
știent
ă de felul ireal cum au căzut pe rând
globurile de parcă cineva le
–
ar fi aruncat.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
110
―
Dacă nu a
i fost tu, atunci cine? Gemenii?
―
Nu, mi
–
am scuturat capul. Niciunul dintre noi nu
ar fi putut să mi
ște lucruri,
doar un
spiritual cu capacitatea de a stăpâni telekinezia, am continuat în
șoapt
ă.
―
Înseamnă că mai e un spiritual în int
ernat.
―
Nu, am zis vehement. Dacă ar mai fi fost un alt spiritual în interna
t l
–
a
ș fi simțit.
―
Atunci?
Am ridicat din umeri.
―
Cineva te
–
a protejat azi. Sau poate că nici Dumnezeu nu îl suportă pe Dan. Tipul e idiot
rău.
Paisprezece
Eram o altfel de vrăjitoare. O descendentă a celor mai puternici vrăjitori
și vr
ăjitoare din
antichitate. De
țineam una din cele zece puteri și totuși în clipa aceasta nu îmi era de nici un folos.
La ce e bună magia dacă nu poate
să mă salveze de propriile probleme? În urmă cu câteva ore
făcusem o gre
șeal
ă când am apărusem în camera lui Valentin. Fusese atât de gre
șit s
ă mă folosesc
de el pentru a
–
mi distrage aten
ția de la problemele pe care singur
ă mi le creasem. A
șa mi
–
am
petrec
ut duminică noaptea, pe patul din dormitorul meu, acoperită de plapuma care mirosea a
citrice de la cearceaful curat, gândindu
–
mă la lucrurile pe care a
ș fi putut s
ă le evit. În cealaltă
parte a camerei, Aimee adormise strângând telefonul la piept. Adormis
e într
–
un schimb de mesaje
cu prietenul ei Andrei, un băiat din ultimul an. Văzând
–
o a
șa liniștit
ă aproape că îmi doream să fi
fost în locul ei
și
unica
mea problemă să fie doar băie
ții. Deși unele probleme mi s
e trăgeau din
cauza unui băiat
pe care a
ș fi
putut să
–
l evit dacă îl ascultam pe Daphnis. Una dintre problemele
mele avea nume, un accent înfiorător de plăcut
și era incredibil de atr
ăgător. Elian, doar evitându
–
l pe el a
ș fi fost scutit
ă de jumătate dintre probleme mele. Dar acum era prea târziu
și
sim
țeam
cum deasupra capului îmi ticăia un ceas ce nu avea să se oprească până la sfâr
șitul s
ăptămânii
când aveam să o revăd pe Samara
. Atunci trebuia să iau o decizie, dacă spun adevărul
și m
ă
întorc cu ea, sau rămân
și m
ă prefac în continuare. Să plec pă
rea unica
șans
ă ca secretul meu
și al
gemenilor să rămână nedescoperit. Dar, de
și tânjeam dup
ă libertate,
știam c
ă îmi va fi greu fără
Aimee
și Darko.
Că îmi va fi dor de Valentin
și mai ales de Elian. Dup
ă ce trăisem câteva luni
printre adolescen
ții norma
li de vârsta mea îmi era greu să mă întorc la liceul unde fusesem mereu
considerată o ciudă
țenie. Colivia îmi crease sentimentul de siguranț
ă pe care mă temeam că
aveam să
–
l pierd
odată ce pă
răseam locul acesta
–
pe care îl detestam
și îl iubeam în aceeași
măsură.
A doua zi diminea
ța
, m
–
am trezit speriată în urma unui vis. Încă încercam să
mă
scutur de
amintirea acelui vis când privirea îmi zburase spre ceasul din perete care se oprise din ticăit. Mi
–
am dat seama că cel mai probabil Aimee îi scosese baterii
le. Patul ei era făcut
și mi
–
am strecurat
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
111
mâna sub pernă, căutând telefonul. Ceasul mic din col
țul ecranului îmi ar
ăta că era nouă jumate
și
am sărit ca arsă din pat, repezindu
–
mă spre dulap de unde mi
–
am înhă
țat o pereche de blugi, o
căma
ș
ă din voal albas
tru
și un cardigan negru în colțuri. Cincisprezece minute le
–
am pierdut în
du
ș, iar alte cincisprezece minute s
–
au dus îmblânzindu
–
mi părul cu placa să fie drept
și ca s
ă îmi
fac patul. Nu am mai avut timp
și pentru cafeaua de la tonomat, deja ratasem prim
a oră
și nu
aveam de gând să lipsesc
și de la a doua or
ă. Aerul rece de afară mă trezise de binelea
și m
–
am
felicitat în gând pentru că optasem pentru palton. Nu era o zi mohorâtă, soarele se i
țea din spatele
brazilor, aruncându
–
și razele asupra cl
ădirilor
.
În captul treptelor de la clădirea Addergoole era aceea
și fat
ă pe care o văzusem cu câteva
săptămâni în urmă la casa scărilor din cămin. M
–
am încruntat la vederea ei, de fapt la tinunta ei.
Avea aceea
și rochie și am simțit cum m
ă cutremur la vederea ei
. Nici Aimee nu era atât de fudulă
încât să poarte rochie fără dresuri pe o vreme ca asta. Urcam treptele
și chiar dac
ă nu voiam să
par că mă holbez îmi era imposibil să nu mă uit la ea, la cum stătea de dreptă
și p
ărea că frigul nu
o atinge. În schimb eu
aproape că mă îndoisem de la mijloc
și îmi îmbr
ă
țișasem corpul.
Se postase în dreptul u
șilor și m
–
am oprit, aten
ția fiindu
–
mi furată de vânătăile din jurul gâtului.
―
E
ști bine? m
–
am grăbit să întreb, ne
ținând cont cât de indiscret
ă eram. Însă ea nu îmi
răspunse. Părul de culoarea pământului era dat pe spate cu ajutorul unei panglici. Avea trăsături
delicate, însă expresia chipului era o combina
ție între tristețe și furie.
―
E frig pentru o asemenea rochie. Rochia era drăgu
ț
ă
și chiar dac
ă nu îmi era ea
foarte lungă
era decentă. Era genul de rochie pe care o por
ți la o întâlnire.
Din nou tăcere. Bine, mi
–
am spus. Poate era timidă, ba nu, m
–
am contrazis repede. Cineva care
purta o rochie ca asta în sezonul ăsta era pe departe de a fi timid.
―
Îmi dai voi
e? i
–
am cerut, făcând un pas mai aproape de ea. Fata î
și trecu mâna prin p
ăr,
desfăcându
–
și panglica. Întinse panglica de culoarea cireșei spre mine, dar eu am r
ămas
nemi
șcat
ă, nedumerită de gestul ei. Lăs
ă
panglica să cadă
și trecu surprinz
ător de iute pe
lângă
mine. Un curent în ceafă îmi zbârli părul de pe mine.
M
–
am aplecat să iau panglica
și când mi
–
am întors, fata dispăruse. Odată ce am atins panglica, un
val de energie îmi zguduiră puternic corpul
și m
–
am opus înainte să ajungă la mine sub forma
un
ei viziuni.
Obiectele noastre erau pline de energia pe care o primeau de la noi, astfel dacă un obiect avea o
anume importan
ț
ă pentru noi primea o cantitate mai mare de energie,
și puteam s
ă am o viziune
doar atingând obiectele respective. În schimb o pang
lică, cât de importantă putea fi pentru
cineva? Era ciudat. Iar fa
ța îmi întinsese mie panglic
ă ca
și cum ar fi știut de puterea mea și ar fi
vrut că eu să am o viziune.
Nu
, mi
–
am scuturat capul. Nu avea nici un sens. Însă am strecurat panglică într
–
unul
din
buzunarele paltonului, aveam de gând să i
–
o înapoiez, dar mai întâi eram curioasă să aflu
povestea din spatele panglicii. Însă curiozitatea mea nu era atât de mare încât să aflu chiar în
momentul acela, ci mi
–
am îndreptat spatele
și am deschis ușa ce d
ădea spre interiorul clădirii.
Gălăgia făcută de colegii mei se auzea
și pe holuri și mi
–
am amintit de perioada în care fusesem
într
–
un liceu obi
șnuit. Era aproape la fel, singur
ă noutate era că odată ce pă
șeam în clas
ă, urechile
îmi erau asaltate de difer
ite accente, unul mai pronun
țat și mai caraghios ca altul. Îns
ă doar unul
singur ie
șea în evidenț
ă
și era pl
ăcut la auz. Mi
–
am impus să nu îmi întorc privirea în direc
ția din
care venea, însă lucrul acesta era imposibil. Ca să ajung la la bancă unde erau g
emenii, eram
nevoită să trec prin fa
ța clasei, pe lâng
ă catedră unde Elian
și adoratorii lui f
ăceau ce mai mare
gălăgie. Câteva fete se străduiau să iasă în eviden
ț
ă prin decolteourile lor pe care le bănuiam a fi
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
112
generoase doar din cauza sutienului cu push
up,
și aproape c
ă sim
țeam cum m
ă cuprinde grea
ța la
vederea lor. Iar băie
ții din jurul lor p
ăreau să î
și rup
ă gâturile, tot sucindu
–
le de la ele la El
ian
care povestea ceva plin de
reverberă
. Se opri în clipa în care verdele din ochii lui întâlni cenu
șiul
din ochii mei.
Și am simțit cum mi r
ămân fără aer. Felul în care mă privea îmi răspândea fiori în
tot corpul. Cu veselie, am descoperit că doar pe mine mă privea în felul acela. Era înconjurat de
multe fete, dar nici una nu era privită în felul ăsta, cu o
intensitate ce î
ți r
ăpea tot aerul.
Nu realizasem că mă oprisem din mers până în clipa în care un coelg se ciocni de mine
și rispi
vraja dintre mine
și Elian. Observându
–
i din nou pe to
ți, am realizat c
ă mul
ți dintre colegii noștri
fuseseră martori la s
chimbul nostru de priviri
și am simțit cum obrajii mi se coloreaz
ă într
–
o
nuan
ța trandafirie. Mi
–
am lăsat părul pe fa
ț
ă
și m
–
am dus val vârtej în bancă.
―
Poate ar trebui să eliberăm clasa, din câte se pare tu
și Elian v
ă dori
ți intimitate.
Mi
–
am agă
țat
paltonul în cuierul de lângă bancă
și mi
–
am întors privirea câte Daphnis, deloc
încântată să
–
l revăd.
―
Chiar îmi plăcea dublura. Era atâta lini
ște.
―
Credeam că ne
–
am în
țeles c
ă după ceea ce s
–
a întâmplat cu Elian vei sta în banca ta, zise el în
șoapt
ă.
Ah. M
uream de nerăbdare să
–
i dezvălui că reu
șisem s
ă ob
țin controlul asupra puterii mele f
ără
ajutorul lui.
―
Aissa, m
ă auzi
? răcni el.
―
Din păcate.
―
Crezi că nu am remarcat cum tu
și Elian v
–
a
ți apropiat în ultimul timp?
―
Chiar ai remarcat ceva?
Adică,
știi tu, în ultima vreme nu prea ai fost aici. Daphnis nu avu
timp să
–
mi dea replică, pentru că în clipa următoare Elian împreună cu prietenii lui se opri lângă
banca noastră.
―
Aissa
și gemenii ariani. Își înclin
ă el capul într
–
o parte ca într
–
un
gest de salut.
―
Bravo, lângă mine Darko aplaudă zgomotos. Cineva
și
–
a făcut temele la istorie.
Elian îi aruncă o privire ucigătoare
și merse mai departe.
Ora trecuse greu
și pauza se dovedise la fel de insuport
abilă, cu Daphnis pe capul meu.
―
Vreau s
ă stai departe de Elian
și de data asta nu vreau s
ă mă mai repet. Nu e de ajuns că are o
ciudată obsesie pentru tine, dar pe deasupra, se întoarse spre Darko, pui
și tu paie pe foc și te cerți
cu el.
―
Ce, cine te
–
a pus pe tine
șef? p
ăru Darko contrariat
.
―
Eu sunt singurul care poate să
țin
ă situa
ția sub control.
Am pufnit. Situa
ția sc
ăpase de mult de sub control.
―
Ce e a
șa amuzant? întreb
ă Daphnis.
Și atunci am r
ăbufnit.
―
Mi s
–
a luat să îmi spui tot ce să fac. Darko are dreptate, cine te
–
a pus p
e tine
șef?
―
Trebuie să î
ți spun
ă cineva ce să faci pentru că tu de una singură faci lucrurile gre
șit.
Asta duruse, poate
și pentru c
ă într
–
o anumită măsură avea dreptate.
Nervoasă, mi
–
am luat lucrurile de pe bancă
și înainte s
ă plec, am spus către D
aphnis.
―
Întotdeauna m
–
am descurcat singură. Poate că nu am procedat de cele mai multe ori corect,
dar nu am avut nevoie de nimeni pe care să mă bazez.
Și dac
ă să mă bazez pe cineva înseamnă că
trebuie să suport să fiu tratată că o cârpă, atunci prefer s
ă fiu pe cont propriu. O să plec de aici.
Era o hotărâr
e la nervi, dar în clipa aceasta
tot ce îmi doream eram să plec.
―
Aissa, nu trebuie să pui la suflet tot ce spune Daphnis. Uneori nu
știu ce e în neregul
ă cu el.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
113
Darko mă urmase în afara clasei.
―
Cine a spus că pun la suflet ce zice el?
―
Te cunosc
și nu am nevoie de nici o putere magic
ă ca să îmi dau seama că te afectează.
Și sper
că ai glumit mai devreme, în legătură cu plecarea ta din internat.
―
La mama naibii, am înjurat. Pe o parte îmi d
oresc să plec, pe altă pare chiar nu
știu.
Furia mi se diminuase, însă orgoliul meu rănit mă împinsese să spun Da.
―
Unde vrei să pleci? Sau ai de gând să te întorci la
acel liceu unde nu ai avut nici
un prieten
și s
ă
stai după aceea închisă în cameră?
―
Mul
țumesc c
ă îmi aminte
ști, am spus pe un ton rece.
―
Nu vreau să te supăr. De fapt
știi ce, am încheiat orice discuție tine. Tu nu o s
ă pleci de aici,
pentru că nu o să te las să faci asta.
―
De ce? Am clipit surprinsă.
―
Pentru că e
ști cea mai bun
ă p
rietenă a mea, zise
și aproape c
ă nu l
–
am recunoscut pe Darko. Pe
ironicul
și carismaticul Darko. Dar așa era el cu adev
ărat, sincer
și blând. Ești o tip
ă grozavă
și
cum să te las să pleci când e
ști singur
ă care râde la glumele mele?
―
Po
ți s
ă repe
ți ce a
i zis? Vreau să te înregistrez
și s
ă te pun ca ton de apel când mă suni.
―
Pfiu, î
și duse el mâna la frunte. Ce bine c
ă eu nu sun, decât trimit mesaje.
Am râs.
―
Vino aici, am spus
și mi
–
am deschis larg bra
țele.
―
Ăsta e momentul în care avem nevoie de
șervețele? Râse el.
Îmbră
țișarea noastr
ă nu dură mai mult de o secundă. Elian apăru de pe col
ț, cu un zâmbet plin de
satisfac
ție imprimat pe buze.
―
După ce v
–
am auzit pe voi, o să refuz desertul la prânz.
―
Eu mă întorc, îmi
șopti Darko la ureche. Nu ui
ta că eu nu sunt de acord cu Daphnis. Fă ceea ce
trebuie.
Știam la ce se referea. Și avea dreptate. Trebuia s
ă îmi fac ordine în via
ț
ă
și în minte, astfel
aveam să
sfâr
șesc
cum deja mul
ți m
ă considerau, nebună. De fapt chiar eram surprinsă cum de nu
mi se
făcuse capul
ț
ăndări până acum.
Darko plecase, lăsându
–
mă singură cu Elian, de fapt nu eram chiar singur, coridorul era plin de
elevii zgomoto
și.
―
Se pare că nu mai trebuie să îmi fac griji în privin
ța lui Darko, voi doi sunteți prieteni aproape
în gen
ul în care va împleti
ți p
ărul
și va faceți unghiile.
―
Nu fi răutăcios, am spus, dar cuvintele lui nu fuseseră deloc răutăcioase. Avea o tentă
glumea
ț
ă în ton.
―
Urmează
–
mă, îmi spuse
și trecu pe lâng
ă mine.
Nu
știu de ce, dar nu am șovoit nici o clip
ă
când m
–
am descis să
–
l urmez.
―
Deci unde mergem? l
–
am întrebat pe când ie
șeam din cl
ădire din nou în aerul rece.
―
E un secret. Mă privi el peste umăr
și îmi d
ărui unul din zâmbetele lui arcuite în col
țul gurii.
―
Oh, am gemut, suflându
–
mi peste palmele
împreunate.
―
Probabil ar fi trebuit să te leg la ochii sau ceva de genul, dar aleg să am încredere în
ține.
Am pufnit.
―
S
–
ar putea să fie cea mai proastă alegere a ta, a
m spus, dar el nu îmi răspunse.
Împreună am ocolit clădirea
și ne
–
am oprit în spa
tele ei. Zidul era plin de iederă, singurul lucru
verde care mai
rămase
în campus în afara brazilor.
Elian dădu iedera într
–
o parte de unde lăsă să se vadă o u
ș
ă boltită din lemn în zid.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
114
―
Cred că glume
ști. Am f
ăcut ochii mari.
―
Nu, rânji el.
―
Chiar
e un pasaj secret?
―
Da, răspunse el
și se aventur
ă în întuneric. Colivia
, cum îi spui tu,
e plină de a
șa ceva, țip
ă el
și vocea lui prinse ecou în
ăuntru. Am intrat
și eu, iar el închise ușa în urm
ă noastră după ce se
asigurase că idera nu avea să lase ni
mic la vedere.
Elian î
și scoase telefonul performant și lumin
ă incaprea cu el.
―
Cum de
știi de el? am întrebat, mutându
–
mi privirea în locurile pe care el le lumina cu bli
țul de
la telefon. Era o încăpere mică, cu tavanul mult prea jos, ceea ce îl fă
cea pe Elian să stea un pic
coco
șat și pereții erau din piatr
ă.
―
Sunt aici de mult timp, îmi răspunse el
și am simțit o not
ă ciudată în vocea lui, de parcă ar fi
fost trist. Apoi mi
–
am amintit că el era de la doisprezece ani în internat. Era de cinci ani
prins în
Colivie.
―
Mai
știe cineva de pasajul
ăsta? am întrebat
,
curioasă.
―
Nu, au fost înainte câ
țiva prieteni care știau, dar ei au plecat.
Aerul era închis
și un miros puternic îmi umplea pl
ămânii. Iar aura din jurul lui Elian îmi era
mult mai fol
ositoare ca lumina telefonului
din mâinile lui. Chiar dacă era o cameră mică, din
mijlocul ei răsărea ni
ște trepte în spiral
ă ce se înăl
țau undeva unde ochiul meu nu putea distinge
din cauza întunericului.
―
Unde duc?
―
Haide să î
ți ar
ăt, spuse
și urc
ă e
l prima treaptă, întinzându
–
mi mâna. Prinde
–
mă de mână. Nu
vreau să te împiedici.
Am dat din cap în se
mn de da
și l
–
am luat de mână.
Nu s
–
a întâmplat ca în filme, explozii
și
artifici în jurul nostru, însă când i
–
am sim
țit mâna lui strângând
–
o pe a mea ce
va din interiorul
meu s
–
a strâns, într
–
un fel neobi
șnuit de dureros și pl
ăcut. Mână lui era fină la atingere
și cald
ă.
Treptele ne
–
au condus într
–
o încăpere semiluminata de razele soarelui ce se strecuraseră prin cele
trei geamuri cu vitralii ce aruncau um
bre colorate pe podea. Încăperea era aproape goală, doar
câteva cutii de carton bine sigilate erau lăsate la întâmplare
și o mas
ă cu un singur picior. Nu era
praf a
șa cum m
ă a
șteptasem s
ă găsesc, ceea ce însemna că Elian venea destul de des aici.
―
E locu
l tău secret? Elian îmi răspunse printr
–
un zâmbet
și am înțeles c
ă aici venea când î
și
dorea să fie singur. Îmi place, e un loc bun când vreai să te refugiezi. Dar nu prea te
caracterizează.
―
De ce crezi asta?
―
Păi e izolat
și întunecat. Total opusul t
ău.
M
–
am ridicat pe vârfuri, privind pe geam. Peisajul ce se întindea sub privirea mea era superb.
Pădurea arămie se vedea de sus ca o mare în flăcări. Abia atunci am realizat unde ne aflam, în
unul din turnuri.
―
E superb, nu
–
i a
șa?
Elian veni în spat
ele meu.
―
Ai dreptate, m
–
am întors cu fa
ța spre el. Îți mulțumesc c
ă mi
–
ai arătat locul ăsta. Elian era atât
de aproape de mine încât doar o fâ
șie îngust
ă de aer ne despăr
țea. Îmi amintisem de noaptea
aceea după ce ie
șisem de la infirmierie, cum Elian m
ă
făcuse să uit tot ceea ce mă frământa.
Și
mă lăsasem pradă sentimentelor care prindeau rădăcini în mine cu fiecare clipă petrecută lângă
Elian. În noaptea aceea ne
ținusem în brațe și nu mai existase nimeni în afara din noi. Îmi doream
să fac acela
și lucr
u
și acum. Înțelesesem c
ă nu puteam să evit la nesfâr
șit sentimentele pe care le
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
115
nutream pentru el. Luasem o decizie, una poate pripită
și condus
ă de sentimentele pe care le
purtam pentru Elian,
și indiferent ce urma nu aveam s
ă dau înapoi. Îmi
ștersesem d
in cap ideea de
a
–
l evita.
Întotdeauna
preferasem să mă ascund
și s
ă nu îmi asum riscuri. Era timpul să
–
mi asum
riscuri.
―
Credeam că nu vrei să mai vorbe
ști cu mine.
―
Mi
–
am dat seama că am fost un idiot ascultând de tine. Zilele astea m
–
am gândit bine
și am
ajuns la o concluzie.
Oh.
―
Aissa, tu nu vrei să fii cu mine? Sinceritatea lui era brutală.
La mama naibii! am
țipat în sinea mea. Dintre toți b
ăie
ții de pe fața p
ământului, inima mea o lua
razna doar la văzul acelor ochi verzi, păr negru
și zâmbe
t drăcesc. Cred că cel mai greu lucru de
făcut era să recunosc fa
ț
ă de mine că eram îndrăgostită de el.
―
Vreau să fiu cu tine.
―
Simt că urmează un „dar”, oftă el.
―
A
șa e.
―
Mereu trebuie să fie un dar. De ce?
Îmi cuprinse fa
ța în palme în așa fel în
cât să
–
l privesc în ochii.
―
Sunt unele lucruri de care mă tem că nu le vei în
țelege. Uneori și mie mi
–
e greu, am
șoptit și
aproape că nu mi
–
am recunoscut vocea. Îmi era mai greu decât m
–
a
ș fi așteptat s
ă recunosc că
sim
țeam ceva pentru el și s
ă
–
l privesc
în ochi.
―
Doar încearcă. Poate o să te uimesc. Aissa, tot ce î
ți cer e s
ă ai încredere în mine.
―
Da
–
mi timp să mă gândesc la unele lucruri.
―
Și eu ce ar trebui s
ă fac între timp?
Știam c
ă dacă nu o să îmi mut rapid privirea aveam să cedez dorin
ței
de a
–
l săruta. Ochii lui îmi
cereau să fac asta
și buzele lui parc
ă mă îndemnau să
–
l sărut.
Și pân
ă la urmă asta am făcut.
L
–
am prins de gulerul cămă
șii negre și l
–
am sărutat.
Primul meu sărut adevărat.
Buzele lui le
mângâiau pe ale mele, lăsându
–
mi ati
ngeri delicate. Mi
–
am închis ochii, bucurându
–
mă de sărut.
Mă mu
șcase de buza jos, strecurându
–
și limba în interiorul gurii mele și explorând
–
o. Sim
țeam c
ă
în curând ceva o să explodeze de la noile senza
ții ce îmi încordau corpul și în același timp îmi
făc
eau genunchii ca de gumă. Sărutul nostru era a
șa cum îmi imaginasem, perfect și plin de
pasiune. Nu se compara cu sărutul pe care îl avusem cu Valentin, de
și nu îmi displ
ăcuse, nu îmi
crease fiorii care acum mi se plimbau în tot corpul, dorindu
–
mi să vreau
mai mult.
Nu
credeam că doi oameni pot să oprească timpul în loc. Era o chestie ridicolă pe care o citisem
de nenumarare ori în căr
ți. Îns
ă când Elian î
și înclinase capul în așa fel încât buzele noastre
să se atingă, am sim
țit cum secundele se scurg
altfel. În favoarea noastră.
Explozia de sentimente pe care o lăsa simpla apropiere dintre noi aproape că mă
cople
șea, temându
–
mă în orice moment că aveam să sfâr
șesc în buc
ă
ți. Atât de r
ău era ce
sim
țeam pentru el.
―
Dumnezeule, am spus, rupând s
ărutul, cu respira
ția întret
ăiată. Deodată se făcuse mult prea
cald.
―
Nu ai idee de când a
șteptam asta, zise el, tot cu pauze, trasandu
–
mi conturul fe
ței cu degetul
arătător. E
ști superb
ă.
―
Nici tu nu e
ști de aruncat, am zâmbit și l
–
am sărutat scur
t pe buze.
―
Deci avem o rela
ție?
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
116
―
Da, am spus, iar stomacul mi se strânse aproape dureros. Prima mea rela
ție adev
ărată. Dar
Elian, seriozitate îmi reveni în voce, nu putem spune la nimeni deocamdată.
―
De ce? Păru el încurcat.
―
Va fi pentru pu
țin t
imp, i
–
am răspuns, ignorându
–
i întrebarea. Promit. Sau cel pu
țin așa
speram.
Asta era, nu mai puteam da înapoi. Trebuia să le spun adevărul gemenilor despre puterea mea,
dar mai pu
țin partea în care îl v
ăzusem pe Elian spionându
–
ne.
Și apoi urma s
ă
–
i spun
adevărul
gol golu
ț lui Elian despre noi. În cel mai bun caz nu m
ă va crede, în cel mai rău… ei bine, nu
voiam să mă gândesc la asta. Nu acum când mă sim
țeam dup
ă mult timp întradevăr fericită.
―
Bine, acceptă el
și m
ă trase spre el,
ținându
–
mă lipită d
e trupul lui cu o mână în timp ce cu
cealaltă îmi dezmierda obrazul. Avea
m
senza
ția unui deja
–
vu. Exact ca în noaptea aceea, la scurt
timp înainte să am viziunea, Elian mă
ținuse la fel. Și de data asta îi simțeam energia și era la fel
de puternică
și mure
am de curiozitate să aflu ce mai era de descoperit la el.
―
Am putea face asta toată ziua, zise el printre săruturi, făcând câ
țiva pași cu mine și lipindu
–
mă
cu spatele de zid.
Puteam să rămânem aici toată ziua
și s
ă ne sărutăm
și chiar așa se întâmplas
e. Curând uitasem de
ore
și de ceilalți. Pentru câteva ore restul lumii încetase s
ă mai existe pentru mine
și la fel și
magia.
Când m
–
am întors în camera mea din cămin, i
–
am găsit pe gemenii acolo împreună cu Aimee. Mă
rugam în gând
pentru că nimeni să
nu observ
e ceva diferit la mine. De
și pe o parte voiam s
ă
–
i
p
ovestesc lui Aimee
și
Darko că făcusem ceea ce credeam că trebuie să fac de ceva timp, dar mai
mult îmi plăcea să
țin relația dintre mine și Elian doar pentru noi doi.
Văzându
–
le fe
țele serioase
, mi
–
am dat seama că ceva era în neregulă.
―
Trebuie să vezi asta, spuse Aimee pe un ton grav.
Când am ie
șit din c
ămin
și ne
–
am îndreptat spre clădirea principală pentru o secundă m
–
am temut
că ei
știau despre mine și Elian, ba chiar c
ă
știau despre pasa
jul secret ce ducea spre turn. Dar,
bineîn
țeles, ei nu știau nimic și constatasem c
ă nici Darko nu avea habar despre ceea se întâmpla,
ci doar Aimee
și Daphnis.
În clădire încă se aflau atât elevi cât
și profesori pentru cursurile de dup
ă amiază, însă Aim
ee nu
ne
–
a îndrumat spre etaj, ci spre subsol. La subsol era mai mult o galerie, un tunel cu multe u
și de
o parte
și de cealalt
ă parte care erau închise. Trecusem de u
șa în care în urm
ă cu câteva zile eu
și
Elian aranjasem căr
țile pentru profesorul Anatasi
e.
Ne
–
am oprit în dreptul unei u
și care nu era cu nimic mai diferit
ă de celelalte, din lemn
și în form
ă
de arcadă. Daphnis fu cel care deschise u
șa cu un scârțâit slab și g
ăsi un fel de întrerupător ce
aprinse un bec chior din tavan.
Și am r
ămas uimită. Î
ncăperea era de câ
țiva pași, nu mai mare ca
o debaraua pe care o foloseau oamenii de servici. Doar că în locul unui mop sau al altor lucruri
pentru cură
țenie, de perete erau atârnate diferite obiecte din fier, multe frânghii, bolovani mari de
rău
și un sca
un de lemn cu spătar
și brațe, pe care erau așezate alte frânghii.
―
Ce
–
i locul ăsta?
Și cum l
–
a
ți g
ăsit? am întrebat, rămânând în pragul u
și și rotindu
–
mi privirea
înăuntru. Sim
țeam o energie ciudat
ă
și brusc am simțit nevoia s
ă
–
mi înconjor trupul cu bra
țele.
―
Păi, eu l
–
am găsit, îmi răspunse Aimee. Eram cu un tip
și c
ăutam un loc unde să fim doar noi
doi pentru că la el în cameră era cam ocupat
și…
―
Am prins ideea, am întrerupt
–
o.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
117
―
Stai. Acel tip nu era cumva Andrei? întrebă Darko curios.
Aimee
se îmbujoră.
―
Ăăă… nu. Altfel nu a
ș mai fi ajuns pe aici.
Buzele lui Darko se întredeschise într
–
un O perfect.
―
Locul ăsta e straniu
și îmi d
ă fiori pe
șira spin
ării.
―
Întradevăr, l
–
am aprobat pe Darko. Dar ce
–
i cu atâta fier?
―
S
–
ar putea să
știu eu.
―
Luminează
–
ne, frate, îi ceru Darko lui Daphnis.
―
În antichitate oamenii credeau că fierul simbolizează o for
ț
ă a răului. Galii considerau metalul
un principul al răului, iar egiptenii îl numeau „osul diavolului”. Partea interesantă vine de l
a
nordici, unde foloseau fierul împotriva lucrărilor vrăjitore
ști, de obicei creau talisamne din fier ca
să se protejeze de spiritele nop
ții.
―
Și franghile? Bolovanii? întreb
ă Aimee, la fel de curioasă precum eram eu
și Darko.
―
Când a fost marea vânăto
are de vrăjitoare, începu Daphnis
și am sesizat o not
ă ciudată în
vocea lui, un amestesc de furie
și tristețe. Lucrurile au început s
ă se lege pe rând în capul meu.
Citisem multe căr
ți despre vr
ăjitorie
și perioad
ă inchizi
ției, unde numeroși oamenii suspec
ți de
vrăjitorie au fost tortura
ți.
―
Cel mai probabil franghile frânghiile
și bolovanii sunt pentru testul cu apa. Dac
ă suspec
ții se
salvau, adică nu se înecau erau considera
ți vr
ăjitori
și omorâți, iar dac
ă se înecau erau considera
ți
nevinova
ți.
―
Ce g
rozăvie! Oricum, tot cu moarte s
–
ar lăsa, spuse ea
și geam
ănul o aprobă. Cum de Daphnis
știe a
tât de multe
și tu… Aimee l
ăs
ă
întrebarea neterminata, privindu
–
l pe Darko.
―
Trebuia să fie unul dintre noi super.
Ignorându
–
l
pe Darko
, Aimee întrebă?
―
Da
r de ce sunt lucrurile astea aici?
Și unde ar pute
a face cineva aici testul cu ap
ă
?
―
La lac, am răspuns, mecanic. Cineva se joacă de
–
a vânătorii de vrăjitori, nu? l
–
am întrebat pe
Daphnis
și am sperat ca el s
ă nege.
―
Posibil, dar poate să nu mai fie ni
meni acum. Cine
știe de câți ani sunt.
―
Nu, am răspuns
și mi
–
am făcut loc pe lângă el, apropiin
du
–
mă de peretele plin de fier.
Uite, nici urmă de praf. Cineva vine aici destul de des. Mi
–
am trecut degetele peste un obiect din
fier.
―
Oare
știe cineva de
voi?
―
Ce prostie,
șuier
ă Darko. Nici măcar nu suntem vrăjitori pe deplin.
―
Ar putea fi un fel de grupare? Ochii mei îl privi aproape dispera
ți pe Daphnis și r
ăspunsul lui
ne
șocase.
―
S
–
ar putea să fie o mică grupare ce urmează ni
ște reguli vechi, sa
u s
–
ar putea să nu însemne
nimic toate astea. Nu
știu. Chiar nu știu ce se întâmpl
ă. Dar trebuie să plecăm rapid de aici.
Cincisprezece
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
118
Există o vorbă, dai din lac în pu
ț. Nici bine nu m
ă trezisem din
șocul c
ă exista un soi de grup care
erau
pe urmele mele
și ale gemenilor, c
ă at
unci când am intrat în cantină,
Victoria era suită pe una dintre mese
și le cerea colegilor s
ă fie aten
ți la ea. Dar nu asta m
ă
îngrijora, ci Elian care o trăgea de mână, încercând să o dea jos. Am sim
țit o ușoar
ă urm
ă de
gelozie să
–
i văd împreună,
ținând cont c
ă ei în trecut avuseră o rela
ție. Dar cum am spus, asta s
–
a
întâmplat în trecut.
―
Ce se întâmplă? Darko era la fel de nedumerit ca mine.
―
Hmm, Victoria are nevoie de aten
ție ca de obicei. Aimee ridic
ă nonsal
antă din umeri
și se
îndreptă spre bufetul cu mâncare. În schimb eu mă foiam nelini
știt
ă lângă gemeni. Nu
știu de ce,
dar aveam o stranie senza
ție c
ă ceva urma să se întâmple.
Victoria avea un zâmbet larg
și r
ăutăcios pe chip, iar obrazul stâng era colorat
de o vânătaie
aproape gălbuie. Elian nu glumise când îmi spusese că palma mea lăsase o urmă zdravănă.
―
Dragi colegi, fi
ți atenți, mai ales tu Elian. Își întoarse privirea spre el, iar apoi o g
ăsi pe a mea,
plină de furie.
Știu c
ă mul
ți sunteți fermecați
de noua noastră colegă Aissa, dar cine este ea de
fapt?
Știe cineva de unde s
–
a transferat? Sau mai ales de ce s
–
a transferat?
țip
ă ea, sus
ținându
–
mi
privirea.
―
Ce pune că
țeaua asta la cale?
Aimee reveni lângă mine cu o farfurie cu gogo
și.
―
Aissa,
draga noastră colegă, nu este nici mai mult nici mai pu
țin decât o nebun
ă. Râse
și
flutură deasupra capului o foaie. B
rusc, am sim
țit cum mi se face râu când
am realizat ce era, fi
șa
mea medicală.
―
S
crie negru pe alb că domni
șorica
are o tulburare mentală
. Probabil a venit aici sperând că noi
nu o să aflam adevărul despre ea. Eu în locul vostru m
–
a
ș feri de ea. Dumnezeu știe de ce e în
stare.
SI CEL MAI ALES CINE A LASAT SA VINO O NEBUNA IN LOCUL ASTA? E
IMPOSIBIL. PARINTII MEI NU PLATESC CA SA FIU LANGA O
NEBUNA.
Paralizasem. Picioarele refuzau să mă as
culte
, de parcă ar fi prins rădăcini în podea. Privirile
tuturor erau a
țintite spre mine, îns
ă de una singură îmi păsa. De cea a lui Elian. El stătea chiar
lângă ea
și nu puteam desluși nimic din privirea l
ui.
―
Aissa, nu o băga în seamă.
Darko î
și puse mâna pe um
ărul meu, strângându
–
mă.
―
O să o omor.
Aimee aruncă cu farfuria spre ea, dar nici nu o atinse. Era mult prea departe de noi.
Și atunci a
izbucnit haosul.
Pentru prima oară nu mai m
–
am sim
țit
capabilă să înfrunt pe nimeni. Am ales calea cea ma
i
u
șoar
ă
și am fugit din cantin
ă
,
lăsând glasurile scandalizate ale colegiilor mei în urmă.
Chiar crezusem că aici avea să fie altfel
și c
ă nimeni nu va afla.
Ce proastă am fost
, m
–
am certat
singură pe cân
d alergam pe aleea luminată de becuri. Era trecut de
șapte seara, iar soarele apusese
demult. Însă în seara asta era mai multă gălăgie ca de obicei în campus. Am trecut pe lângă câ
țiva
colegi care încă nu aflaseră ultimile ve
ști despre mine, oprindu
–
se la
vederea mea. Nu m
–
am oprit
la chemările lor care încercau să afle ce se întâmplase. Însă m
–
am oprit când m
–
am auzit strigată
de cineva pe un accent britanic.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
119
―
Aissa. Elian mă prinse din urmă. A
șteapt
ă
–
mă. Î
și l
ăsa palmele pe genunchi, trăgându
–
și suflu.
―
De ce? am
țipat c
ătre el. Să po
ți râde de mine? Pun pariu c
ă acum nu î
ți mai place de mine.
―
Ce? Păru el uimit. Privirea lui era plină de îngrijorare
și îmi p
ăru rău că
țipasem la el. Nu cred
nimic din ce zice Victoria.
―
Dar e adevărat. E
fi
șa mea me
dicală foaia pe care o
ținea Victoria.
Dacă era surpins sau nu, nu lăsase acest lucru să se vadă. Elian mă prinse de încheietură.
Și dac
ă
nu ar fi fost atâta tensiune în jurul nostru, a
ș fi g
ăsit lucrul ăsta romantic. Felul în care mă
ținea,
lumina aurie
a becurilor care se răsfrângea în ochii lui plini de grijă pentru mine
și buzele acele
întredeschise cu o tentă rozalie mă provoca la cu totul la altceva. Dar mi
–
am revenit rapid în fire.
―
Nu e
ști nebun
ă.
Și dac
ă e
ști, atunci sunt și eu. Pentru c
ă doar u
n nebun s
–
ar îndrăgosti de o
nebună.
Sim
țeam cum lacrimile mi se adunau în ochii. Elian vorbea cu atâta c
ăldură că aproape îmi topea
inima.
―
Pentru mine nu e
ști nebun
ă, e
ști special
ă.
Esti in regula, taria cu care o spunea si modul lui
chiar ma facea sa
cred ca avea dreptate si ca pierdeam timpul degeaba.
Glasul lui căpătase o notă
caldă
și felul în care m
ă privea îmi înmuia genunchii. Ce îmi mai păsa mie de ce credea restul
lumii când cel mai grozav băiat pe care îl cuno
șteam m
ă dorea a
șa cum eram?
Mi
–
am lăsat capul pe pieptul lui, suspinând.
―
Ei bine, în afară de prietenii mei acum e
ști singurul care mai crede asta despre mine. Presupun
că nu o să îmi fie greu să mă obi
șnuiesc s
ă fiu strigată „nebuna” în loc de Aissa.
―
Te asigur că nimeni nu î
ți va
zice nimic. Nimeni nu o să te privească diferit. Totul o să rămână
ca înainte. Era o oarecare duritate în vocea lui ce mă făcea întradevăr să cred că nimic nu se va
schimba. Dar
știam în adâncul meu care era adev
ărul, to
ți știau acum c
ă eram nebună. Bine,
nu
eram întradevăr nebună. Eram o altfel de vrăjitoare, dar dacă spui cuiva că e
ști vr
ăjitoare, oricum
tot nebună ai fi catalogată.
―
E frumos din partea ta că vrei să mă faci să mă simt mai bine, dar
știi c
ă e imposibil lucrul
ăsta. Nu într
–
un loc ca ast
a. Până mâine
și cei care nu au vorbit niciodat
ă cu mine mă vor striga „
Hei, nebuno, ai gre
șit locul.
Ăsta nu e un centru pentru dezechilibra
ți.”
Elian râse.
―
E incredibil cum po
ți glumi și plânge în același timp, zise în timp ce îmi șterse o lacrim
ă.
Tot
ce î
ți cer e s
ă ai încredere în mine. Vreau să te întreb ceva, asta are legătură cu lucrurile pe care
spuneai că nu pot să le în
țeleg?
M
–
am desprins de lângă el.
―
O parte.
―
Aissa.
M
–
am uitat pe lângă Elian, văzându
–
mi prietenii în spatele lui. Ex
persiile lor erau pline de
îngrijorare, chiar
și expresia lui Daphnis era mai puțin mai încruntat
ă ca de obicei. Iar asta
însemna că tare groaznic mai arătam dacă Daphnis cel cu privirea de ghea
ț
ă părea că se topise un
picu
ț la vederea mea.
―
Îmi pare rău
, am
șoptit c
ătre Elian pe când mă îndreptam spre prietenii mei. Nu voiam să plec
și în privirea lui g
ăsisem acela
și regret.
―
O să o omor. Aimee î
și puse mâinile în șolduri. E o jigodie.
―
A spus că o să se răzbune pe mine, trebuia să mă a
ștept la ceva
de genul.
―
Dar nici măcar nu e adevărat ce scrie în fi
șa aia, zise Darko, p
ărând la fel de pornit ca Aimee
împotriva
Victoriei. Ea e singura care suferă de psihoze pe aici.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
12
0
―
Și ce vrei s
ă facem, să le spunem tuturor adevăratul motiv pentru care în fi
șa
mea sunt
nebună? Pentru o secundă se lăsase tăcerea
și am luat asta drept un r
ăspuns. Vede
ți, nu am ce s
ă
fac, o să se repete istoria din vechiul meu liceu.
―
Ba nu, nu o să îi permitem Victoriei să câ
știge.
―
Apreciez ceea ce face
ți pentru mine, dar ac
um vreau să fiu singur
ă
. Le
–
am întors spatele,
uitându
–
mă în locul în care în urmă cu câteva clipse fusese Elian.
Daphnis
și Aimee plec
ă, îndreptându
–
se spre cămin.
―
Și pentru tine e valabil, am spus, ridicându
–
mi privirea către cerul întunecat.
―
Lucr
urile nu mai sunt ca înainte, Aissa. Nu mai e
ști singur
ă
și nu ai de ce s
ă treci prin toate
astea de una singură. Am dat să protesez, însă el îmi închise gura la loc înainte să articulez un
cuvânt.
Știu c
ă ai fost obi
șnuit
ă să
ții totul pentru tine, dar nu
mai e cazul acum. Mă ai pe mine,
pe Aimee, chiar
și pe Elian.
Darko
știa de mine și de Elian. El întotdeauna știa ce se petrece cu mine f
ără să
–
i spun eu sau să
apeleze la puterea lui.
Lacrimile mi se prelinsese pe obraji în jos, fierbin
ți.
―
Îmi pare
rău, am spus,
ștergându
–
mi ochii cu mâneca de la bluză. Nervii mei nu sunt de o
țel
a
șa cum îmi doresc, sunt din sticl
ă
și se sparg foarte ușor.
―
Știu, zise și îmi d
ărui unul din rarele lui zâmbete sincere, lipsite de urma de ironie care îi
înso
țea de obi
cei zâmbetul
șmecheresc.
Cumva, trebuia să mă împac cu gândul că nu mai eram singură. Erau persoane care
țineau la
mine
și m
ă în
țelegeau. Așa c
ă, mai târziu hotărâsem că era momentul adevărului, chemându
–
i în
cameră pe gemenii
și spunându
–
le adevărul. Le
mărturisisem că reu
șisem s
ă
–
mi controlez puterea,
dar fără să le spun
și partea în care v
ăzusem că Elian urma să afle despre noi.
―
Ai putut să împiedici viziunea
și nu ai vrut? Darko p
ăru curios.
―
Mda, a
șa s
–
a întâmplat. M
–
am lăsat pe patul lui Aimee,
îndrep
tându
–
mi privirea către amuleta
mea înger de lângă u
ș
ă.
Spre surprindere
a mea, Daphnis nu schi
țase nici
un gest, părând să se gândească cu totul la
altceva.
―
Cum, nici măcar o urecheală? am zis către el.
―
Ce e făcut e bun făcut, zise el, ridicâ
ndu
–
se de pe patul meu. De când descoperisem camera
aceea, Daphnis părea schimbat, chiar înfrico
șat. Aissa, spuse el și am tres
ărit la tonul lui. O să
lipsesc din nou, nu
știu pentru cât timp. S
–
ar putea să dureze chiar o săptămână. Există o
șans
ă ca
eu să
găsesc Grimoarul.
Inima începu să îmi bată de două ori mai repede.
―
Cum? Unde e?
―
Nu pot să vă spun.
―
Nici mie nu mi
–
a spus, zis
e Darko
și i
–
am verificat rapid
aura. Nici el nu
știa unde
dispărea
Daphnis de fiecare dată
.
―
Dacă îl găsesc, s
–
ar put
ea să aflăm lucruri importante. Cred că el e solu
ția la problemele
noastre. Grimoarul ascunde multe lucruri. Cât o să fiu plecat, vreau să nu atrage
ți atenția
nimănui.
Și s
ă sta
ți cât se poate de mult împreun
ă.
―
Păi asta nu o să fie greu. Darko mă luă de
gât. Ea e cea de a doua mea geamănă. Nu îmi plăcea
nimic din ce auzisem. Lucrurile erau întradevăr grave
și trebuia s
ă fim pruden
ți pân
ă când vom
descoperi cine se află în spatele acelui grup, asta dacă exista un grup.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
121
După ora stingerii, m
–
am furi
șat îm
preună cu Elian din cămin
și am mers spre pasajul secret din
clădirea Addergoole. Tot drumul până la intrare am mers în lini
ște, dar ne ținusem de mân
ă ceea
ce era reconfortant. Mă hotărâsem să
–
i spun adevărul
–
mă rog,
o
parte din el.
Mă aseza
șem pe una
dintre cutii, cu spatele lipit de perete, iar el stătea în fa
ța mea. Nu știu de
unde făcuse rost de o lumânare, pe care o a
șezase pe jos și lumina slab înc
ăperea. Însă suficient
încât să
–
i deslu
șesc tr
ăsăturile frumoase, dar nu prea tare încât să nu obser
ve nimeni lumina.
Ochii lui verzi căpătase o nuan
ț
ă aurie, iar părul negru
și lucios îi c
ădea în onduleuri până la
niveul gâtului.
―
Trebuie să î
ți vorbesc despre ce s
–
a întâmplat mai devreme.
―
Nu, nu trebuie, mă contrazise el. Pot să a
ștept.
Mi
–
am scu
turat capul
―
Vreau să î
ți spun, am zis și i
–
am a
șezat mâna pe genunchiul meu, iar eu am l
ăsat
–
o pe a mea
peste a lui. Chiar dacă pe foaia aceea scrie că sunt nebună, nu e adevărat. Nu sunt nebună. Cel
pu
țin așa cred.
Zâmbetul îi apăru în col
țul gur
ii.
―
Știam asta. Dar de ce în fișa ta scrie c
ă ai o tulburare?
―
Aici urmează partea grea în care crezi că sunt nebună
a
șa cum au crezut majoritatea.
Expresia confuză de pe chipul lui îmi aduse un mic zâmbet pe buze.
―
Ai auzit de aure?
―
Te referi la
câmpul luminos din jurul oamenilor? Am aprobat din cap. Sigur că da. Dar ce au
de a face cu tine?
―
Păi, am tras aer în piept
,
jucându
–
mă
cu inelul meu antistres
. Eu pot să le văd. De când mă
știu
am văzut aurele din jurul oamenilor.
Și am crezut c
ă to
ți
oamenii le pot vedea. Dar m
–
am în
șelat,
iar familia mea au crezut că sunt nebună. În special bunica mea, care nu m
–
a acceptat niciodată
și
m
–
a adus la un psihiatru. Din cauza ei apare că în fi
șa mea c
ă sunt nebună. Doar pentru că ea nu a
putut să în
țeleag
ă anumite lucruri, am spus aproape scuipând cuvintele.
Nu îmi făcea plăcere să
vobesc despre trecutul meu, mai ales despre bunica mea. Mă sim
țeam vul
nerabilă
și expus
ă în
fa
ța lui.
De fapt a
șa m
ă sim
țeam în fața oricui când vorbeam despre trecutul meu. De
aceea am
ales să
–
l îngrop. Ultima oară când vorbisem despre trecutul meu, a fost la pu
țin timp dup
ă ce i
–
am
cunoscut pe gemeni.
―
Acum crezi
și tu c
ă sunt nebună?
El scutură din cap,
însă
rămase tăcut.
―
Spune ceva, i
–
am cerut aproape disperată.
―
Cu
m e aura mea? Întrebarea lui mă surprinse.
―
E unică. Cea mai frumoasă aură pe care am văzut
–
o vreodată. E
ști înv
ăluit de o lumină
strălucitoare.
―
De asta nu aveai tu nevoie de lanternă pe scări. Vedeai datorită aurei.
―
Da, am spus. Deci tu chiar mă c
rezi?
―
Da, spuse hotărât. Am m
ai auzit de oameni speciali ca t
ine, desigur că am mai întâlnit nici o
persoană ca tine până acum.
Mi
–
am permis să răsuflu u
șurat
ă sim
țind cum mi se ia o greutate de pe inim
ă.
―
Î
ți mulțumesc, l
–
am strâns de mână.
―
Eu î
ț
i mul
țumesc c
ă mi
–
ai spus. E u
șor ciudat, dar m
ă bucur că prietena mea e diferită. Ce tot
zic, e grozav. Spune
–
mi mai multe despre aure, dacă vrei. Nu sunt toate la fel, nu?
Și chiar poți s
ă
cite
ști oamenii în funcție de ele? Adic
ă culoarea chiar se schimb
ă în func
ție de starea de spirit?
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
122
Am râs la
șuvoiul lui de întreb
ări. Nu mă a
șteptasem
ca
el să reac
ționeze atât de bine. Poate m
ă
în
șelasem și Bu avea dreptate. Elian era plin de surprize.
―
Tu de unde
știi despre aure?
―
Îmi place să am o cultură
vastă
, răspunse el. Elian era p
rintre primii din clasă în ciuda
aerului
superficial pe care îl afi
șa. De fapt putea la fel de bine s
ă se ia la întrecere cu Daphnis
și s
ă
demonstreze care
știe mai multe.
―
Aimee
și gemenii știau?
―
Da.
―
Văd
și ei?
―
Nu, am
râs.
―
Să vezi aurele înseamnă că e
ști o persoan
ă specială.
―
Oh. Doamne. Mi
–
am ridicat privirea în tavan
și apoi l
–
am privit pe el. Tu chiar e
ști cel mai
tare.
―
Mi
–
au auzit bine urechile, tu tocmai mi
–
ai făcut un compliment? Ce
–
i drept,
ți
–
a luat cam
mult
până
ți
–
ai dat seama.
L
–
am înghiontit.
―
Ia mai taci!
Șaisprezece
Oare visasem eu întreaga scenă din cantină sau cei din jur chiar nu dădeau doi bani pe cuvintele
Victoriei? Nimeni nu mă strigase într
–
un nici un fel
și nici parte de șușote
li sau de ocheade nu am
avut pe când mă îndreptam cu Aimee spre ora de latină, una din orele op
ționale pe care le f
ăceam
împreună.
―
Nu e ciudat că nimeni nu spune nimic?
Urcasem treptele la etajul al doilea, unde câ
țiva elevi r
ămaseră pe holuri
și dup
ă
ce se sunase de
intra
re. Trecusem de un grup de elev
i pe care îi cuno
șteam de la alte ore și în loc s
ă aud porecle
sau
șușoteli, ei doar m
–
au salutat
și dup
ă î
și v
ăzuseră de ale lor.
―
Pentru asta să
–
i mul
țumești lui Elian.
M
–
am oprit brusc.
―
Ce?
―
As
eară, după ce ai plecat, el a pus la punct pe oricine care a avut ceva de zis despre tine. Ba
chiar a umilit
–
o pe Victoria. I
–
a făcut pe to
ți s
ă creadă că fi
șa pe care Victoria a ar
ătat
–
o era falsă
și c
ă a făcut totul din pură gelozie. Până la urmă tot ea
a picat de fraieră. Un zâmbet plin de
satisfac
ție îi lumin
ă chipul prietenei mele ro
șcate. Iar eu nu puteam decât s
ă mă gândesc la Elian.
Îmi promisese că nimic nu se va schimba, că totul va rămâne la fel.
Și așa a f
ăcut. Elian se
ținuse
de cuvânt. Îmi păr
ea rău că aseară nu îl crezusem, dar trebuia să mă a
șt
ept la asta. Cumva, el
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
123
reu
șea ca
toată lumea să asculte de el.
Iar după mărturisirea pe care i
–
o făcusem aseară, mă
sim
țeam și mai legat
ă de el.
―
Ei, se pare că până la urmă te place întradevăr.
Și
–
a f
olosit puterea lui de lider pentru tine.
Entuziasmul lui Aimee era contagios
și dac
ă nu ar fi fost
și alți elevi pe aici, probabil c
ă acum era
momentul în care ar fi trebuit să sar de bucurie. Eram pe punctul de a
–
i spune adevărul lui Aimee
despre rela
ția
mea cu Elian când prietenul ei Andrei venise din spatele nostru
și o ridic
ă în bra
țe.
Aimee chicoti
și apoi se întoarse cu fața spre el, s
ărutându
–
l. Am sim
țit un mic junghi de gelozie
la vederea lor. Cum ar fi fost ca în locul lor să fiu eu
și Elian? Mi
–
am alungat
rapid acel gând
ridicol
. Chiar dacă uram la fel de mult ca Elian faptul că trebuie să ne ascundem rela
ția, tot nu m
–
a
ș fi aruncat în brațele lui de faț
ă cu toată lumea. Erau unele lucruri pe care voiam să le
țin pentru
mine
și deodat
ă apari
ția l
ui Andrei mi se părea benefică.
―
Ce mai faci, Aissa? m
ă salută el,
ținând
–
o în continu
are pe Aimee lipită de pieptul lui.
Văz
ându
–
l a
șa, mi
–
am dat u
șor seama
cât era îndrăgostit de ea. Nu acela
și lucru puteam spune
despre Aimee, care cu o seară înainte g
ăsiseră accidental o cameră plină de obiecte împotriva
vrăjitorilor în timp ce era cu un alt băiat. Andrei era un băiat din ultimul an, de statură medi
e, cu
ochii căprui
și p
ăr castaniu
.
Era frumu
șel, dar, categoric, nu era genul meu.
Oricât de mult mi
–
a
ș fi dorit s
ă rămân cu ei, brusc am realizat un lucru.
―
Eu plec, i
–
am anun
țat
.
―
Stai. Nu rămâi la oră?
―
Nu. Î
ți povestesc mai târziu, i
–
am spus
și m
–
am grăbit să cobor la subsol înainte ca un profesor
să mă prindă
și s
ă mă trimită înapoi în clasă. Nu
puteam să rămân lini
știt
ă după toate cele aflate.
Acum când to
ți profesorii și el
e
vii erau la ore
–
sau cel pu
țin așa speram
–
era momentul potrivit
să fac unele cercetări pe cont propriu.
Înaintând prin întuneric, aproape că tot drumul până la acea came
ră mi
–
am
ținut respirația
a
șteptând dintr
–
un moment în altul ca cineva să mă p
rindă.
Și aveam toate șansele ca
nimeni să
nu mă audă de aici. Mi
–
am lăsat gândurile negative deoparte, bazându
–
mă pe ideea că cei care
erau implica
ți în aceast
ă grupare respecta
u
orarul internatului. Nu aveam idee dacă erau
profesori, elevi sau al
ți oameni din personalul internatului. Iar faptul c
ă nu
știam cine sunt și ce
știau despre noi îi f
ăcea
u
periculo
și. Dar exista o modalitate de a afla. Eram clarv
ăzătoare
și tot
ce era n
evoie era să ating unul din acele obiecte din cameră. Apoi lucrurile aveau să curgă de la
șine.
Știam s
ă găsesc acea cameră
și f
ără să mă bazez pe lumina, care oricum era aproape inexistentă.
Camera mocnea de o energie negativă, ce aproape că era palpabil
ă. Am apăsat u
șor pe clanț
ă
și,
spre surprinderea mea, nu
s
–
a deschis. Cineva încuiase u
șa
.
Acum aveam certitudinea că cineva frecventa acea cameră.
―
La mama naibii, am înjurat, trăgând un
șut ușii cu botul de la bocanci.
Eram atât de furioasă încât m
–
am mirat că Bu nu era în preajma mea. Sim
țeam o oarecare
dezamăgire să plec de acolo fără să fi aflat ceva.
Și brusc am avut o revelație. Clanța. Nu era
încărcată de energie precum restul obiectelor din cameră, dar tot avea ceva care putea să îmi fie
folo
sitor. Mi
–
am încle
ștat degetele pe ea, concentrându
–
mă,
și nu a durat mult pân
ă când o
imagine începu să prindă contru în mintea mea. Era întunecat
și nu puteam distinge aproape
nimic. Doar două siluete mi
șcându
–
se prin întuneric.
―
Ai lăsat u
șa deschis
ă?
Un bărbat
țip
ă nervos, descoperind că u
șa nu opuse deloc rezistenț
ă când o deschise.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
124
―
Cred că am uitat.
Cea de
–
a două vocea îi apar
ținea unui b
ărbat mai tânăr, vizibil înspăimântat de cel mai învârstă.
―
Crezi? răcni celălalt bărbat.
Nu puteam să le
văd fe
țele, oricât de mult m
ă străduiam. Singura sursă de lumină provenea de la
telefonul pe care bărbatul mai tânăr îl
ținea cu mâinile tramurande, verificând clanța.
―
Oricum nimeni nu vine aici jos, se apără băiatul.
Și viziunea s
–
a oprit. Telefonul
care îmi vibra în buzunarul de la blugi mă smulse din starea în
care fusesem.
―
Darko, am răspuns
șoptit, bâjbâind prin întuneric pân
ă la ie
șire. Tot corpul mi se încordase la
gândul că unul dintre acei bărba
ți ar putea s
ă iasă din celelalte încăperi.
―
U
nde e
ști?
―
Nu o să î
ți vin
ă să crezi. Spune
–
mi unde te găsesc
și îți povestesc
c
â
nd ne vedem.
―
La cantină.
I
–
am închis
și mi
–
am folosit telefonul să luminez treptele care aveau să mă scoată de la subsol.
Holul era liber
și am încercat s
ă merg cât mai
normal
și s
ă par cât mai lini
știt
ă, de
și în mine
aveam un ghem nervos.
Diminea
ța cantina era mai liber
ă, doar câ
țiva se treziser
ă cu foame
–
n gât printre care
și Dark,
carte stătea singur la o masă
și înfuleca dintr
–
o o omletă cu
șunc
ă.
Mi
–
am tras un scau
n lângă el.
―
Iată
–
te, molfăi el, rupând încă o bucată din omletă cu furculi
ța
,
pe care
și
–
o îndesă în gură.
―
Darko, am spus, imitând tonul profesorilor când încerca să ne atragă aten
ția, avem o problem
ă
serioasă.
―
Știu, lovi el ecranul telefonului, c
onexiunea la internet e foarte slabă de ieri.
Remarcasem
și eu lucrul acesta, dar nu se num
ăra printre priorită
țile mele.
―
Cum po
ți fi atât de liniștit știind c
ă ni
ște psihopați ne vâneaz
ă?
―
Dacă tot o să fiu tor
turat, vreau ca măcar burta
mea să fie
plină
și fericit
ă.
―
Am fost la subsol.
Scuipă mâncarea din gură într
–
un
șervețel.
―
Tu nu ai auzit nimic din ce a zis Daphnis?
―
Ba da, dar nu credeai că o să stau
și liniștit
ă?
―
Nu, dar am sperat.
―
U
șa era închis
ă.
―
Fir
–
ar să fie.
―
Mda, ast
a a fost
și reacția mea. Am crezut c
ă dacă o să mai găsesc u
șa deschis
ă o să pot să
ating obiectele
și s
ă am o viziune despre cei care se joacă de
–
a vânători. Însă nu am plecat de
acolo fără nici o informa
ție. M
–
am agă
țat de energia pe care cei doi au l
ăsa
t
–
o tot atingând clan
ța.
―
Și? întreb
ă el cu sufletul la gură.
―
Am văzut doi bărba
ți certându
–
se. Unul era mai învârstă
și avea o atitudine de șef. Dar era
prea întuneric ca să le văd fe
țele.
―
Tot e ceva, mormăi el. Acum
știm c
ă cineva nu vrea să mai
ajungem din nou la subsol.
―
Și
ce o să facem?
―
Nimic. O să ne comportăm cât mai normal. Nu o să ie
șim cu nimic mai mult în evidenț
ă decât
în mod obi
șnuit.
―
Ai înnebunit? m
–
am străduit să nu
țip. O s
ă a
șteptam s
ă fim prin
și?
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
125
―
Nu, răspunse el în stilul
lui caracteristic, delăsător. O să
–
i derutam. Nu cred că ei
știu despre
noi
și dac
ă nu o să ie
șim cu nimic neobișnuit în evidenț
ă, o să treacă pur
și simplu pe lâng
ă noi.
―
Dar, Darko, eu nu pot să stau lini
știt
ă.
―
De asta îmi e cel mai teamă.
Șapt
esprezece
Îmi dorisem atât de tare să merg la una
din petrecerile date de Silvian
încât ai fi crezut că
odată ce voi ajunge la una nu mă voi opri din dezmă
ț. Îns
ă acum lucrurile stăteau pe dos
și chiar
eu eram surprinsă de atitudinea mea. Stăte
am lângă geam, cu un cot lăsat pe pervaz
și în cealalt
ă
mână
țineam un pahar de bere din care am luat doar câteva guri.
Aimee mă convinsese că era o idee bună să mergem la petrecere
ținând cont c
ă puterea mea
nu mai reprezenta acum nici un impedi
ment. Iar eu l
–
am convins la rândul meu pe Darko că era o
idee bună să mai ie
șim și cu alți elevi din internat. Aproape c
ă am dus o luptă colosală în
încercarea de a
–
l aduce aici. Bine, exageram, dar nu a fost deloc u
șor s
ă
–
l fac să renun
țe la serial
în fa
voarea unei petreceri într
–
o cameră. Daphnis plecase de ieri
și m
ă tot întrebam care era
misterul călătoriei lui. Presim
țeam c
ă era ceva grav dacă alesese să
–
i ascundă
și lui Darko numele
loca
ției unde va g
ăsi Grimoarul.
Poate că disimulam că era
m în regulă
și zâmbeam și r
ăspundeam cât mai natural celor care
se apro
p
iau de mine, dar nu îmi puteam scoate din cap acea grupare. Sau viziunea pe care o
avusem de diminea
ț
ă. Nu suportam ideea că cineva, chiar în clipa asta, plănuia cum să mă
tortureze pe
mine
și pe gemeni în timp ce eu trebuia s
ă mă conformez planului lui Dahpnis care
apropo tare jalnic mai era. Îmi doream să fac ceva, dar realitatea mă izbi curând. Atât eu cât
și
gemenii aveam puteri cu care nu puteam să ne luptăm. Într
–
o luptă corp la c
orp pentru
supravie
țuire nu aș fi putut face nimic cu magia mea. Daphnis ar putea s
ă se dedubleze, dar
știam
că nu se pricepea la bătaie. Iar Darko, ei bine, el putea să
–
i înnebunească. Dar dacă sunt
mai
multe persoane în grupare
șansele noastre de a
–
i opr
i erau aproape nule.
Nu
, mi
–
am întrerupt
șirul gândurilor. Trebuia s
ă mă opresc din a mă gândi la acea grupare.
Eram la o petrecere la care mă chinuisem să ajung în
că din primele zile petrecute la
Addergoole.
Însă toate sim
țurile mele îmi spunea
m că acum ar fi trebuit să fiu în altă parte.
Trecându
–
mi rapid privirea peste cei din încăpere, am descoperit că nu eram singura care
stătea retrasă
și încerca pe cât de mult posibil s
ă evite contactul cu ceilal
ți. Adam Crap st
ătea pe
diagonal c
u mine, într
–
un col
ț, strângând un pahar din plastic în mân
ă.
Eram surprinsa sa
–
l gasesc
aici.
Adam îmi amintea mult de perioada de dinainte de Addergoole. Firea lui singuratică mă
ducea cu gândul la zilele în care, la fel ca el, mă mul
țumeam s
ă stau într
–
un con de umbră
și s
ă
–
i
privesc pe ceilal
ți. În afar
ă de mine, nimeni altcineva nu părea să
–
i fi remarcat prezen
ța, iar el
părea mul
țumit s
ă rămână în umbră.
Dormitorul lui Silvian
părea mult mai mare decât era de fapt
și asta pentru c
ă el nu avea
camera atât de aglomerată precum dormitorul meu
și a lui Aimee. Doar strictul necesar și ele erau
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
126
împinse spre pere
ți, l
ăsând loc liber în mijloc a
s
tfel încât cei care erau dornici să danseze să aibă
loc. Aimee împreună cu Andrei se amestecase printre cei
care dansau, la fel
și Darko. L
–
am zărit
dansând cu o fată
și pe moment m
ă entuziasmasem la gândul că poate
–
poate între ei doi s
–
ar fi
legat ceva. Însă la o privire mai atentă, am realizat că Darko se prostea singur
și c
ă fata doar
încerca să
–
i atragă ate
n
ția.
Silvian
decorase camera cu instala
ții de Cr
ăciun, aducându
–
mi aminte cât timp trecuse de
când părăsisem vechea mea via
ț
ă pentru Addergoole. Dacă m
–
ar fi întrebat cineva în ziua în care
mi
–
am luat la revedere de la Samara
și tot ce însemna ve
chea mea via
ț
ă pentru mine, cât timp voi
sta la Addergoole, a
ș fi r
ăspuns câteva săptămâni. Dar, iată
–
mă aici, după câteva luni.
Evitasem toată noaptea să mă uit în col
țul acela, unde Elian înconjurat de fete și b
ăie
ți, mai
ales fete, râdeau zgomo
tos uneori acoperind muzica. Nu
știam sigur dac
ă era vorba de gelozie sau
altceva, dar prezen
ța acelor fete lâng
ă el mă făcea să vreau să le scot din cameră, pe rând,
trăgându
–
le de păr. Desigur, în mintea mea deja făcusem asta.
Eu îi cerusem să nu atragem
aten
ția
celorla
ți asupra noastr
ă
și, deși nu înțelesese de ce, el acceptase. Ceea ce m
ă făcea să cred că nu
am gre
șit cu nimic când am acceptat s
ă ne dăm o
șans
ă. De câteva ori mă privise cu subîn
țeles,
cerându
–
mi să mă alături lui. To
ți din internat știa
u că eu
și Elian ne tachinam și de multe ori
acele tachinări se lăsau cu certuri. Oare cât de ciudat ar fi fost pentru ei să ne vadă împreună?
―
În sfâr
șit.
Nu îl văzusem pe Silvian venind spre mine
și
, sincer,
nici că nu vedeam un mome
nt mai
bun ca el să apară. L
–
am întâmpinat cu un zâmbet larg, mul
țumit
ă că într
–
un fel îmi distrase
aten
ția de la Elian. Cine ar fi crezut c
ă e a
șa greu s
ă ai o rela
ție?
―
Chiar credeam că nu o să te văd niciodată la una din petrecerile mele.
Sim
țeam un iz de alcool venind dinspre el. La fel ca ceilalți, avea și el un pahar în mân
ă
și
bănuiam că el nu stătea de două ore pe acela
și pahar ca mine.
―
Se pare că te
–
ai în
șelat.
―
Cred că e pentru prima oară când mă bucur
că gre
șesc, spuse și își trecu mân
ă liberă prin
bretonul scăldat în sudoare.
Silvian
veni lângă mine, lăsându
–
și paharul lâng
ă al meu, pe care îl cercetă
și am citit
dezaprobare în ochii lui.
―
De ce stai singură?
Am
șov
ăit o
clipă înainte să
–
i răspund.
―
Îmi place să privesc.
―
Și mie. M
ă bucur să văd că tot oamenii ă
știa se simt bine datorit
ă mie. Vreau să te văd
și
pe tine.
Îmi aruncă o privire serioasă
și dup
ă plecă, apărând înapoi în mai pu
țin
de un minut.
―
Uau, am spus când s
–
a întors lângă mine. Tu chiar e
ști rapid. Prinsesem o sclipire
neobi
șnuit
ă în ochii lui căprui înainte să se stingă. Cum Silvian nu îmi răspunse, am continuat cu
întrebările.
―
Asta e ideea ta de distra
c
ție? a
m întrebat, uitându
–
mă la sticla
de tequila pe care o
adusese cu el. Ar trebui să mă simt privilegiată că eu primesc tequila în timp ceilal
ți beau bere
la
pet
?
―
Sigur, îmi răspunse el, întorcăndu
–
se cu spatele la ceilal
ți și așezând dou
ă
paharele pe
pervaz. Nu e
ști cineva pe care s
ă
–
l văd prea des la petrecerile mele. Trebuie să fii răsplătită
cumva.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
127
Nu mai băusem niciodată tequila
și nu m
–
am a
șteptat ca gustul s
ă fie atât de rău
și s
ă vreau
să
–
l scuip înapoi.
―
Ah, scuz
e, am uitat de lămâie.
Din
nou, Silvian
dispăruse de lângă mine
și ap
ăru la fel de repede. Era ciudat cum cineva
deja ame
țit reușea s
ă fie îndemânatic. Ce
–
i drept, cu lămâie tequila nu era atât de rea, dar tot mă
strâmbam după fiecare pahar băut.
Gustul era oribil, dar senza
ția de cald din stomac era pl
ăcută.
Și pe m
ăsură ce beam, gustul aproape că dispăruse.
―
Ce zici, dansăm?
În
clipa în care m
–
am desp
rins de perete, camera începu
să se învârtă
cu mine. L
–
am apucat
pe Silvia
n
de mână
și l
–
am lăsat să mă conducă în mijlocul camerei, amestecându
–
ne printre
ceilal
ți. Melodia care umplea în momentele acelea camera era ritmat
ă
și nu mi
–
a luat mult până să
încep să prind mi
șc
ările
, care erau dezordonate
.
Deodată totul păr
ea mai intens, muzica, felul în care becurile î
și schimbau lumina, trecând
de la ro
șu la
verde, apoi la albastru. Silvian
mă cuprinse cu o mână de după tal
i
e
și primul meu
gând a fost să
–
l împing, dar apoi mi
–
am dat seama că doar ne distram. Cu mâinile flu
turând
deasupra capului
și cântând verusrile unei melodii pe care nu
o
știam, m
ă sim
țeam fericit
ă. Dar
undeva, îngropat adânc în mine, o voce urla că nu era bine ceea ce făceam. După patru mel
odii în
care dansasem cu Silvian
, la un moment dat el se împleti
ci în propriile picioare
și mi
–
a luat câteva
secunde să realizez că nu era din cauza oboselii sau a alcoolului. Elian îl îmbrâncise.
―
Haide. Mă apucă Elian de încheietură. Plecăm de aici.
―
Dar nu vreau să plec, m
–
am plâns, încercând să
mă eliberez
din strânsoarea lui.
Cu coada
ochiului l
–
am căutat pe Silvian, aigurându
–
mă că era bine. Î
și recuperase rapid echilibru,
îndreptându
–
se spre masa unde erau gustările
și b
ăuturile. Din fericire, nimeni altcineva nu
remarcase incidentul, to
ți ce
ilal
ți din înc
ăpere fiind
prea ocupa
ți de persoana de lâng
ă ei sau erau
prea be
ți.
Ridicându
–
mi furioasă privrea către Elian,
am sim
țit cum
toate acea furie mi se scurge din
piept la vederea ochilor lui ca
și cum nici nu ar fi fost acolo
. Lumina
becurilor se răsfrângeau
asupra trăsăturilor lui, făcându
–
l să pară ie
șit dintr
–
o poveste cu prin
ți. Era atât de frumos încât nu
m
–
ar fi deranjat să rămân pierdută pentru totdeauna în verdele ochilor lui.
Era frumos
și era al
meu.
―
Nu, spuse el c
ategoric, transformându
–
se din prin
țul din povești într
–
o persoană pusă pe
spart petreceri. Enervant era faptul că, chiar
și atunci când era furios și dou
ă
șanțuri îi ap
ărea între
sprâncene, el continua să atragă privirile tuturor.
Conducându
–
mă
în afara camerei, am observat că în loc să facem stânga
și s
ă urcăm scările
spre camera mea, nu am părăsit acel hol
și mi
–
am dat seamă că mă conducea spre camera lui.
Pe hol erau câteva persoane care ne priveau cu ochi bulbuca
ți sau mai exact, îl
priveau pe
Elian cum aproape trăgea de mine să merg
e
m în camera lui în timp ce eu insistam să ne
întoarcem.
―
Nu te mai împotrivi, îmi ceru el. Sau altlfel o să t
e iau pe sus. Privindu
–
l
în ochi
, mi
–
am
dat seama că nu glumea.
Oftând zgo
motos, mi
–
am
ținut protestele pentru mine și l
–
am urmat în camera lui. Încă
sim
țindu
–
mi capul ca pe un balon, imediat cum am intrat în camera lui m
–
am a
șezat pe pat. Elian
î
și încrucișase brațele la piept, sprijinindu
–
se de biroul lui. C
eva din privirea lu
i îmi aduse
noduri
în gât. Mă privea mustrător aproape la fel în modul în care mă privea tata când de fiecare data
intram în belele. În spatele lui,
pă
rin
ții lui m
ă priveau zâmbitor din poze.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
128
―
E
ști sup
ărat pe mine? Nu eram sigură dacă sunase ca o
întrebare sau nu.
―
Nu sunt supărat.
Elian îngenunche lângă mine. A
șezându
–
și palmele pe genunchii mei acoperiți de materialul
sub
țire al dresurilor, am simțit furnic
ături în tot corpul. Nu era nimic pasional sau îndrăzne
ț în
felul în
care î
și ținea mâinile pe picioarele mele, dar în momentul acela, era singurul lucru asupra
căruia puteam să mă concentrez.
―
Nu sunt supărat pe tine, mă asigură el din nou. Mă bucur că vrei să te distrezi. Dar… făcu
o pauză, luându
–
și privirea
de la mine. Nu mi
–
a plăcut a
propierea dintre tine
și Silvian
.
În ciuda ame
țelii
care mă cuprinse, am avut un moment de luciditate în care să realizez un
lucru important.
―
E
ști gel
os pe Silvian
?
―
Da, îmi răspunse senin. Elian era mereu sincer
, uneori bru
tal de sincer.
Și cu siguranț
ă
ă
sta era
unul din lucrurile care îmi plăceau cel mai mult la el. Partea orgolioasă din mine se umflase toată
în pene, dar sim
țeam nevoia acut
ă să
–
l lini
ștesc, s
ă
–
i spun că nu exista nimeni la care să mă
gândesc în
fiecare zi în afara lui. Brusc, m
–
am întrebat de unde a venit asta. Îmi plăcea Elian,
chiar foarte mult, dar uneori sim
țeam c
ă sentimentele îmi scăpa de sub control. Era de parcă… să
–
l iubesc pe el e
ra
cel mai normal lucru.
―
Nu trebuie să fii
gelos.
―
Ar trebui să te întinzi un pic, zise el în schimb.
―
Aici? m
–
am mirat eu.
―
Da, mă aprobă Elian. Mă duc să î
ți aduc o pastil
ă, adăugă
și m
–
am ferit din calea
sărutului lui. S
–
a întâmplat ceva?
Ei, ăsta era u
n lucru care nu mi se întâmpla prea des. Mă sim
țeam rușinat
ă.
―
Ăăă… miros a alcool.
Elian izbucni în râs.
Îmi cuprinse obrazul într
–
o palmă, trăgându
–
mă u
șor spre el.
―
Aissa, nu ai idee cât de umitoare e
ști. Buze
le lui abia le atinseră pe ale mele. E
ști cea
mai frumoasă. Elian îmi zise de nenumărate ori că eram frumoasă, dar niciodată în felul ăsta.
Privindu
–
mă îndeaproape în ochi, cu intensitate
și iubire, aproape c
ă îmi venea să plâng.
Nu
știam
exact de ce, dar
îmi doream să
–
mi afund capul în adâncitura dintre umărul lui
și gât, scuturându
–
mi corpul de hohotele de plâns ce
–
mi stăteau în gât.
A doua zi m
–
am trezit cu o sete atât de mare încât nici dacă a
ș fi b
ăut toată apa din lac nu a
ș
fi crezut că ave
am să o potolesc. Însă când m
–
am ridicat din pat, am realizat că setea nu era unica
mea problemă. Mă sim
țeam obosit
ă
și amețit
ă, chiar dacă ceasul îmi arăta că am dormit mai bine
de opt ore. Până
și puțina lumin
ă care se strecura printre draperiile trase m
ă deranja. Elian nu era
în cameră
și m
ă întrebam unde a dormit. Noapte trecută îmi ceruse să mă întind în pat cât timp el
îmi căuta o pastilă, însă eu căzusem pradă somnului.
M
–
am îndreptat spre baie
și nu am fost surprins
ă să găsesc totul în ord
ine, la fel ca în
cameră. M
–
am spălat
pe fa
ț
ă
și mi
–
am clătit gura, sperând
să scap de gustul acela îngrozitor de
amar. Doar gândindu
–
mă la tequila pe care o consumasem aseară se învârtea din nou totul cu
mine.
Ce o fi fost în capul meu?
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
129
Când m
–
am uitat în o
glindă, am descoperit cu veselie
că în ciuda faptului că mă sim
țeam
îngrozitor, arătam destul de bine. Bine, teneul meu era mai palid
și vinișoare roșii îmi eclipseau
ochii cenu
șii. P
ărul îmi stătea cât de cât bine
și dup
ă ce mi
–
am tr
ecut degetele prin el, s
–
a a
șezat
cum voiam. Cum bretonul îmi crescuse, nu cu foarte mult, puteam să
–
l dau după ureche fără să
mai am nevoie de agrafe. Privindu
–
mă pentru încă câteva secunde, am în
țeles de ce Elian nu
e
xag
erase când m
–
a numit uimitoare.
C
o
mbina
ția dintre p
ărul meu de culoare
a coniacului, o
nuan
ța chihlimb
ă
rie cu reflexii aurii,
și ochii mei precum cerul înfuriat era unic
ă.
După ce am ie
șit din baie, eram hot
ărâtă să plec. Însă mi s
–
a părut nepotrivit să plec fără să
–
l a
ștept, la f
el cum mi se părea de nepotrivit să
–
i umblu prin frigider. Setea î
și spusese cuvântul și
căutam apă.
Și am g
ăsit.
Sorbeam lacomă din sticla de apă pe care o găsisem când am auzit u
șa deschizându
–
se.
―
Sete mare, petrecărea
țo?
Zâmbind în felul acela de eu
–
sunt
–
un
–
fel
–
de
–
rege, Elian veni spre mine
și îmi s
ărută obrazul.
Era îmbrăcat ca
și cum ar fi ieșit afar
ă, cu
paltonul bleumarin trei sferturi
și cu un fular gri în
jurul gâtului. Iar pun
gile pe care le lăsase pe biro
u
era o confirmare a faptului că Elian ie
șise din
cămin.
―
Dumnezeule, am oftat. Încă îmi e sete. Îmi simt gâtul
și stomacul de parc
ă ar fi luat foc.
Elian izbunc
i
în râs.
―
Să în
țeleg c
ă nu ai mai băut până acum?
Am
scuturat din cap. Proastă idee, senza
ția de greaț
ă îmi revenise
și m
–
am a
șezat cu grij
ă pe
pat.
―
Elian, unde ai dormit aseară?
Scotea nu
știu ce din pung
ă, când el se opri
și îmi arunc
ă acel zâmbet impertin
ent.
―
În pat.
―
În patul ăsta?
―
Da.
Jur că în clipă aceea, milioane de senza
ții necunoscute mie îmi str
ăbătură corpul la gândul
că Elian fusese atât de aproape de mine.
―
Dar să
știi c
ă am fost cuminte. Veni spre mine,
ținând un borc
an în mâini. De
și a fost
cam dificil. Haide, bea. Îmi întinse borcanul
și îndat
ă ce i
–
am scos capul, m
–
am strâmbat.
―
Bleah! Vrei să mă omori?
―
Nu, vreau să te scap de mahmureală. E zeamă de la murături, singurul lucru pe care l
–
am
put
ut găsi.
―
În cealaltă pungă ce ai? m
–
am interesat eu.
―
Pateuri cu brânză
și foietaj cu car
n
e. Mă gândeam că o să î
ți fie foame.
Mă a
șteptam ca stomacul meu s
ă protesteze la auzul mâncăr
ii. S
urprinzător, la auzul
mâncării deo
dată mi se făcuse tare foame.
―
Mul
țumesc pentru tot, am șoptit.
El doar ridică din umeri.
―
E doar unul din milioanele din lucruri pe care l
–
a
ș face pentru tine, îmi r
ăspunse. Dar
sper că nu ai de gând să ma
i repe
ți dansul
acela cu Silvian
.
Amintirea celor petrecute noaptea trecută îmi
șterse zâmbetul de pe buze.
―
L
–
ai î
mbrâncit pe Silvian
, am murmurat
.
―
Un mic avertisment, zise el, a
șezându
–
se lângă mine.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
130
―
El a încercat să fie p
rietenos cu
mine, am protestat, amintindu
–
mi în minte cum Silvian
aproape că î
și pupase podeaua.
―
Un pic cam prea prietenos. Elian î
și d
ădu ochii peste cap.
Și nu puteam s
ă
–
i repro
șez
nimc pentru că
și eu m
ă sim
țisem la fel când îl v
ăzusem încon
jurat de acele fete. Doar că eu nu
puteam să vorbesc cu atâta lejeritate ca el despre asta. Gelozia era un lucru nou pentru mine.
―
Toată faza asta cu ascunsul rela
ției devine sâcâitoare. De ce nu putem s
ă fim ca to
ți
ceilal
ți?
―
Pentr
u că suntem diferi
ți. Eu sunt diferit
ă.
―
Te referi la… aure
?
*
cu bratele ocupate*
–
Imi suna telefonul. Raspunzi tu?
–
Daca asta e o scuza ca sa iti bag mana in pantaloni, sa stii ca o patesti.
Înainte să apuc să
–
i răspund, telefo
nul lui sunase. Iar Elian răspunse în engleză.
Și pân
ă în
acel moment, în care să
–
l aud vorbind în limba lui, am crezut că stăpânesc limba engleză. Era un
lucru esen
ți
al să
știi engleza
la Addergoole, unde orele erau împăr
țite
în limba
română
și în
engleză
. Însă engleza
lui era diferită. Vorbea rapid
și engleza lui nu suna așa cum o ș
tiam eu.
Accentul acela britani
c era înn
ebunitor
și remarcasem c
ă abia pronun
ța
„
R
”
–
ul în cuvinte.
Trăgând cu urechea la o mică parte din discu
ția lui, mi
–
am dat se
ama că vorbea cu tatăl lui.
De
și eram curioas
ă, nu am ascultat pe mai departe, lăsându
–
mă din nou pe patul lui
și l
ăsând
propriile gânduri
și griji s
ă mă cople
șeasc
ă. Elian avea dreptate, ascunsul rela
ției nu se num
ăra
printre cele mai strălucite idei ale
mele, dar acum mai mult ca niciodată nu îmi permiteam ca
Elian să fie într
–
un fel asociat cu mine. Nu până când aflam mai multe informa
ții despre acea
grupare. Pe măsură ce continuam să mă gândesc la grupare, mă învinovă
țeam tot mai mult pentru
cele întâmp
late noaptea trecută. Cum am putut să beau în halul acela
știind c
ă cineva din internat
putea să
–
mi facă rău? Poate că fusese
și el asear
ă invitat la petrecere.
Știam sigur c
ă unul dintre
acei bărba
ți pe care îi v
ăzusem în viziune era tânăr. Atât de tânăr
încât putea fi unul dintre elevi.
***
Mai târziu, după ce am plecat din camera lui Elian, am ie
șit s
ă mă plimb prin campus.
Mul
ți dint
re elevi încă erau la ore, iar
cei care preferaseră să nu mear
gă la ore stăteau aduna
ți pe
bănci
la soare s
au în foi
șoarele de lemn, profitând de ultimile zile însorite. Cum îmi doream s
ă fiu
singură, am intrat în pădure. Gândurile pe care am încercat să le ignor de când mă trezisem acum
erau imposibil de îndepărtat. Mă învinovă
țeam pentru comportamentul meu de
noaptea trecută,
iar vocea din cap
ul meu care îmi repro
șa lucrul
ă
sta semăna destul de mult cu cea a lui Daphnis.
Poate că, într
–
un fel ciudat, îmi era dor de el
și aveam nevoie de cineva care s
ă îmi
arată
că am
gre
șit. Nu era greșit c
ă îmi doream să mă d
istrez, dar să mă las luată de val
știind tot ceea ce se
întâmpla er
a iresponsabil din partea mea.
În pădure era mult mai frig, razele soarelui fiind blocate de copacii ce se î
năl
țau deasupra
mea. Încă era z
ă
p
a
da pe lângă trunchiurile copacilor
și amintindu
–
mi de noaptea în care cu Elian
ne
–
am furi
șat pân
ă aici, m
–
am sim
țit nostalgic
ă. Trecuse doar câteva zile de atunci, însă aveam
impresia că trecuse un an. Se schimbase prea multe, de la gândurile mele până la vremea de afară.
Azi era mai mult o
zi de primăvară, dar
știam c
ă iarna avea să î
și fac
ă din nou sim
țit
ă prezen
ța.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
131
Ajunsesem la gardul care delimita internatul de restul pădurii când am auzit un fo
șnet
venind din urma
mea. Noduri
mi s
–
au pus în gât
la gândul că putea fi unul din
cei doi bărba
ții.
Primul instinct a fost să mă întorc
și s
ă verific cine era, dar nu a
ș fi f
ăcut decât să par nervoasă.
Am tras aer în piept
și am continuat s
ă merg pe lângă gard, ciulindu
–
mi bine urechile. Însă nici un
zgomot nu mai ajunse până la mine. A
șa c
ă, după ce am respirat u
șurat
ă, am dat vina pe vreun
animălu
ț. Eram paranoic
ă
și orice zgomot pe care îl auzeam îmi aducea un va
nou
l de emo
ții.
Găsind un bă
ț pe jos, l
–
am luat
și am început s
ă trasez cercuri într
–
un petic de zăpadă,
ajungân
d în cele din urmă să bat zăpada.
―
Ce
ți
–
a făcut bucata aia de zăpadă?
Aproape că nu l
–
am recunoscut pe Valentin când m
–
am răsucit spre el. Strângând în
continuare în mâini bă
țul, am realizat cât de speriat
ă eram încât nu sim
țisem a
cea alarm
ă care mă
anun
ța de fiecare dat
ă
când în preajma mea se afla un supranatural. Daphnis avea dreptate, magia
nu era unicul lucru pe care nu puteam să
–
l controlez. Sentimentele mele erau la fel de
incontrolabile.
Purta g
luga de la hanorac
ul negru de sub geacă trasă pe cap
și privind într
–
o parte, mi
–
am
dat seama că
Valentin
ascundea ceva.
―
Care e treaba? l
–
am întrebat fără să mă mai obosesc
să
–
l iau pe ocoli
șuri. Oricum,
Valentin era
și ar
ăta ca o persoană care nu î
și dorea s
ă
fie cocolo
șit
ă.
Oftând exasperat
î
și d
ădu jos gluga de pe cap.
―
Ah
. Un
țip
ăt de uimire îmi părăsiseră buzele fără voia mea.
Fa
ța lui era plin
ă de vânătăi.
―
Ce ai pă
țit?
―
Antrenamente.
―
Te
–
au pus cumva să te lup
ți cu urșii?
Nu
știam clar în ce const
ă antrenamentele lui, dar bănuiam că erau periculoase din moment
ce de fiecare dată când se întorcea de la ele era vânat. Însă de data asta, aproape că nu scăpase
nici o bucă
țic
ă i
ntactă din fa
ța lui.
―
Antrenamentele au fost mai dure ca de obicei. A
șa și trebuie din moment ce mai sunt
doar două zile până la noapte de Sfântul Andrei.
―
Despre ce vorbe
ști?
―
Nu
ți
–
au spus gemenii? Păru el
șocat c
ă nu
știam ceva ce p
ărea foarte important. De
două ori pe an, hotarul dintre lumea noastră
și cea a oamenilor obișnuiți dispare. În noaptea de
Sânziene
și cea de Sfântul Andrei, dispare orice regul
ă, lege pe care o
știm. Iar strigoii își încalc
ă
regula de a uci
de doar trei persoane pe noapte.
Surprinsă, mi
–
am strâns buzele într
–
o linie
sub
țire, gândindu
–
mă la toate pove
știle pe care
le auzisem despre noaptea de Sfântul Andrei. Era
șocant cum tot ceea ce trecusem pân
ă acum
drept mit se dovedea a fi re
alitate.
―
O să fie una din cele mai grele nop
ți, oft
ă el, din nou.
―
De ce nu ai rămas cu ai tăi? am întrebat, realizând motivul pentru care el se afla în
pădure. Se ascundea de ceilal
ți s
ă nu fie văzut cu vânătăile acelea pe fa
ț
ă.
―
A
ș fi vrut, dar deja unii profesori se întreab
ă de ce lipsesc atât de mult.
―
E o mare bătaie de cap, vreau să spun să pleci
și s
ă te tot întorci aici. Nu era mai u
șor
dacă învă
țai la un liceu obișnuit?
―
Sigur că da, d
ar nu mi
–
ar fi oferit protec
ția
pe care mi
–
o oferă internatul.
Strigoii
vânează doar în locurile aglomerate, ei urăsc pădurile
și chestiile de genul. Și la mine acas
ă,
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
132
aproape niciodată nu stă c
ineva. Oricum, peste câteva lun
i asta nu o să mai reprezinte o
problemă.
―
O să fii un vânător oficial, am spus
și acel zâmbet ce îi aducea întotdeauna gropițele
în
obrajii
apăru.
―
Încă câteva luni
și o s
ă plec.
― C
ând împline
ști
optsprezece ani? am întrebat, făcându
–
i semn spre un
copac căzut pe
care îl puteam folosi pe post de bancă.
―
Cu o săptămână înainte ca
școala s
ă se termine.
―
Deci, am zis, încercând să îmi înghit nodul din gât. Nu o să mai fi aici la anul?
―
Nu. O să
intru în drepturile vâ
nătorilor
și nu o s
ă mă pot furi
șa în fiecare noapte. Tu o s
ă
mai fii aici?
La asta nu mă gândisem.
―
Nu
știu. Într
–
un fel îmi place aici.
―
Știi, dac
ă vrei po
ți s
ă vii cu mine.
―
Să vânez
și eu?
―
Sigur că nu, nu te
–
a
ș l
ăsa niciodată să te
pui în pericol. Ne
–
am a
șezat amândoi pe scoarț
ă
umedă a copacului fără să ne deranjeze.
Cateva noduri mi se puse in ganduri.
―
Nu
știu ce o s
ă fac, am zis
și nu m
ă refeream doar la internat. Mă referam la tot.
―
Cum am zis, po
ți oricând s
ă vii cu mine,
zise
și când m
–
am uitat în ochii lui, mi
–
am dat seama
că el chiar nu glumise. Chiar î
și dorea s
ă fiu cu el. Însă singurul lucru pe care puteam să i
–
l ofer
era doar să stau aici
și acum cu el, pân
ă când vânătăile aveau să
–
i dispară.
Optsprezece
Pe Aimee mereu o văzusem zâmbind larg, chiar
și atunci când era nec
ăjită. De fapt nu îmi
amintesc să o fi văzut, până în acel moment, plângând.
După ce m
–
am întors în camera mea din
cămin, am găsit
–
o pe Aimee plângând. Am clipit de câteva ori ca să mă asi
gur că nu am
halucina
ții. Aimee era întins
ă pe pat, cu capul în perne, ascunzându
–
și lacrimile. Tot corpul îi se
zguduia
și nici m
ăcar nu mă auzise când am strigat
–
o. Îndreptându
–
mă spre ea, îmi făceam tot
felul de scenarii în cap. Oare ce o dusese în halu
l ăsta?
―
Aimee, am strigat
–
o pe un glas blând. Voiam să existe ni
ște cuvinte magice care s
ă
–
i aline
durerea. Ea se întoarse
și m
ă trase în bra
țele ei.
―
Ce s
–
a întâmplat? M
–
am rupt din îmbră
țișare, punându
–
i mâinile pe umeri. Frecându
–
și ochii,
machiaju
l ei era întins
și cel mai probabil ceva oribil trebuie s
ă i se fi întâmplat. Ea acorda multă
aten
ție felului în care ar
ăta. Părul ei care mereu îl îngrija cu multă aten
ție ținându
–
l în împletituri
complicate, acum era desfăcut
și încâlcit.
―
Dan a fost
, îmi răspunse
și izbucni din nou în plâns. Doar auzul numelui lui îmi aduse o
grimasă.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
133
―
Ce
ți
–
a făcut? Am scuturat
–
o văzând că nu îmi răspunde. Aimee. Părea pierdută
și m
ă speria
să o văd a
șa.
―
Eram în sala de sport
și am r
ămas ultima. Îmi strângeam
echipamentul când a apărut el
și… Nu
mai aveam nevoie să
știu ce s
–
a întâmplat. Mi
–
am dat seama singură. Îl văzusem de multe ori pe
Dan reac
ționând agresiv. Cuprinzând
–
o în bra
țe, am remarcat o urm
ă în jurul gâtului.
―
Cineva trebuie să îl pună la punct
pe idiotul ăla, am zis
și m
–
am ridicat de lângă ea.
―
Unde te duci? Glasul ei era plin de disperare.
―
Cum am spus, cineva trebuie să
–
i amintească idiotului ăla cum să se comporte. Reu
șisem de
multe ori să
–
l intimidez pe Dan
și speram s
ă fac la fel
și d
e data asta. Strigătele lui Aimee s
–
au
auzit
și dup
ă ce am trântit u
șa în urma mea, dar ele nu m
ă puteau opri. Nu puteam să permit a
șa
ceva.
―
Ar trebui să te întorci.
Bu apăruse lângă mine.
―
Ai lipsit zilele astea. Credeam că în sfâr
șit ai g
ăsit pe al
tcineva pe care să enervezi. Îl vedeam
cu coada ochiului ca pe o mi
șcare abia sesizabil
ă.
―
Nu,
șuier
ă el. De când hoinăresc prin lume, nu am mai întâlnit pe cineva la fel de interesant ca
tine, adăugă el, dar nu i
–
am mai acordat importan
ț
ă. Încercam să î
mi amintesc la ce etaj era
camera lui Dan în timp ce cu o mână încercam să
–
l îndepărtez pe Bu ca pe o muscă.
Cum nu mi
–
am amintit la ce etaj era camera lui, am preferat să cobor pe trepte, sperând că printr
–
un noroc
chior să dau peste el. La etajul al doi
lea, am dat peste doi băie
ți din primul an și b
ănuiam că îl
cuno
șteau pe Dan.
―
Nu te mai băga în probleme, zise Bu, dar, evident, nu l
–
am ascultat. De ce nu mai bine te duci
la Elian? M
–
am încruntat la el. Dar dându
–
mi seama că î
și dorea s
ă mă facă să vr
eau să renun
ț la
pla
nul meu, l
–
am ignorat în continu
are.
―
Nu po
ți rezolva problemele tuturor, zise și de data asta am simțit o urm
ă de disperare în glasul
lui. Ceva ce era neobi
șnuit pentru el. Glasul lui sunase întotdeauna lipsit de inflexiuni.
―
Ba si
gur că pot. Ce
știi tu, ești doar o umbr
ă, am spus
și pe urm
ă m
–
am sim
țit un pic vinovat
ă
când Bu a dispărut. Nici măcar nu
știam dac
ă ceea ce spusesem îl afectase sau doar a dispărut ca
de obicei.
―
Hei, băie
ți, i
–
am salutat, etalând cel mai seducător zâ
mbet de care eram capabilă.
Știam c
ă nu
îmi vor oferi răspunsuri dacă îi abordăm a
șa cum procedasem cu Bu. Știți unde este Dan? Nu îi
știam numele lui de familie, dar speram c
ă cei doi să
știe despre cine vorbesc.
―
Ultima oară l
–
am văzut în sală de sport
, îmi răspunse unul dintre băie
ți.
―
Hmm, am făcut, păstrându
–
mi în continuare aerul sexy. Mi
–
am undoit u
șor șoldul, punându
–
mi
mâna pe el. Mă cam îndoiesc că pot să
–
l găsesc acolo. Poate în camera lui.
―
Nu, îmi răspunse
acela
și b
ăiat. Sunt colegul lui
de cameră
și tocmai vin din dormitor. Dar dac
ă vrei mergem în
dormitor
și îl așteptam.
―
Vezi să nu! M
–
am răsucit pe tocurile pătră
țoase ale bocancilor mei și am plecat, ușor
bosumflată ce
–
i drept.
Erau slabe
șansele s
ă
–
l mai găsesc pe Dan în sala de sp
ort, dar era ultimul loc în care fusese văzut
și, din nou apelând la norocul meu, speram s
ă dau peste el. Sala de sport era imensă, cu tavan în
înalt
și geamuri micuțe plasate pe o parte a peretelui. În paralele erau așezate spaliere și câteva
bănci.
―
Aa
a.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
134
Un strigăt prinse ecou în sală.
Și mi
–
am dat seama că era al meu. Dan zăcea pe jos, între bănci.
Am încremenit la vederea trupului lui inert.
―
Dan, l
–
am strigat, însă picioarele refuzau să mă asculte parcă prinzând rădăcini în podea. Îmi
era de fapt
frică de ceea ce a
ș putea descoperi. Dan, am țipat din nou, rugându
–
mă să primesc o
reac
ție de la el.
Când am auzit sunetul unor pa
și în sal
ă
și l
–
am văzut pe antrenor, am sim
țit cum corpul mi se
relaxează.
―
Să fiu al naibii! Catalogul îi căzu de la su
bra
ț și își arunc
ă
șapca de pe cap. Ce s
–
a întâmplat
aici? Trecând în fugă pe lângă mine, antrenorul îmi aruncă o privire ce nu îmi plăcea
deloc
ce îmi
transmitea.
***
―
De ce trebuie să mă repet? Am spus printre din
ți deși îmi venea s
ă
ți
p cât mă
țineau pl
ămânii.
Nu am fost eu. Nu eu l
–
am lovit pe Dan. După ce Aimee plecase din sală, Dan rămase
singur
și
înainte să plece de acolo, cineva s
–
a strecurat prin spatele lui
și l
–
a lovit atât de t
are în cap încât
și
–
a pierdut
cuno
ștința. Dan nu a
vuse timp să
–
l vadă
și când a fost întrebat cine ar fi putut face
asta, e
l răspunse
„Putea fi oricine. La fel de bine putea fi
și Aissa. Ea m
ă uraste”
―
Dan a zis că îl ură
ști și c
ă ai motive să
–
i vrei răul.
Cred că era a treia sau a patra oară când mă a
flam în biroul directorului, care era în clădirea
principală la parter. Biroul era la fel de spa
țios ca toate celelalte înc
ăperi din clădire, decorat cu
un dulap plin de premii
și cu tapete roșii.
―
Dar nu îl urăsc. Exagerează
și nu pot s
ă cred că dumneav
oastră îl crede
ți. Recunosc c
ă nici
simpatic nu îmi e
și, dac
ă a
ș fi vrut s
ă îl lovesc, nici măcar nu sunt sigură dacă pot să o fac. Nu
min
țisem cu absolut nimic, nu îl uram pe Dan. Deși acum parc
ă merita din ce în ce mai mult un
șut în fund.
―
Colegul lu
i de cameră a spus că l
–
ai căutat azi?
Am oftat, lăsându
–
mă pe spătarul scaunului.
―
Da, este adevărat. Dar nu îl căutam pentru asta.
―
Atunci pentru ce, Aissa? Directorul, un bărbat la treizeci
și ceva de ani, cu p
ăr
șaten tuns scurt
și ochii verzi dec
olora
ți, p
ărea genul de persoană care nu era a
șa ușor de înduplecat.
―
Doar voiam să vorbesc cu el.
―
Aissa, toate dovezile te acuză pe tine. E
ști la a doua pedeaps
ă, încă una
și o s
ă fii
exmatriculată.
―
Ce? Am sărit din scaunul meu, de
și știam c
ă nu f
ăceam decât să
–
mi înrăută
țesc situația. M
ă
pedepsi
ți pentru ceva ce nu am f
ăcut?
―
Nu pot…
Apari
ția vijelioas
ă a lui Elian îi curmă cuvintele directorului.
―
Domnule, Van der Wall, nu a
ți înv
ă
țat înc
ă să bate
ți la uș
ă?
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
135
―
Îmi pare rău, domnule, se scu
ză Elian, părând agitat. Dar e urgent. Am auzit ce s
–
a întâmplat
și Aissa nu e vinovat
ă.
―
Cum pute
ți fi sigur de asta? Directorul se puse în fața lui, încercând s
ă
–
l intimideze.
Și am
rămas surprinsă la faptul că Elian nici măcar nu se clintise în fa
ța l
ui, rămânând la fel de stăpânit
pe sine de parcă ar confrunta un elev oarecare
și nu directorul.
― Pentru
că eu am fost cu ea, zise, privindu
–
l în ochii.
―
Sigur nu o acoperi? Directorul dădu semne de slăbiciune, însă vedeam că încă nu era sigur
dacă să
mă lase să scap sau nu.
―
Crede
ți
–
mă, insistă Elian. Ea a fost cu mine. Când în sfâr
șit rupse ciudatul contact, Elian își
îndreptă aten
ția asupra mea, șocându
–
mă când m
–
a luat de mână. Ea este iubita mea
și am vrut s
ă
fim singuri
și…
―
Gata, am în
țeles
, îl opri directorul
și aproape c
ă vedeam cum se înro
șea. Te cred, domnule
Van der Wall. Dumneatea e
ști un model pentru ceilalți elevi de aici și nu ai creat niciodat
ă
probleme. Doar o singură dată
și dac
ă îmi amintesc bine, tot din cauza Aissei. Directoru
l î
și
întoarse privirea spre mine
și eram sigur
ă că eu nu o să primesc laude. Trebuie să facem ceva cu
impulsivitatea ta.
Oare de ce toată lumea credea că am probleme cu impulsivitatea?
―
Mereu intri probleme sau apari unde sunt ele, zise
și atunci am
realizat că anumite zvonuri
ajungeau până la urechile lui. Dar nu credeam că avea
și s
ă le ia în considerare. Cred că ar trebui
să î
ți folosești timpul liber și energia în ceva ce ar putea s
ă î
ți fie folositor pe folos, ad
ăuga el
și
nu îmi plăcea în ce di
rec
ție se îndreptau lucrurile.
―
O să mergi la orele profesorului Leonte.
Dădusem să protestez când Elian puse for
ț
ă în strângerea lui de mână. Acela era avertismentul
meu că trebuia să tac.
După ce am părăsit biroul, Elian mă trase într
–
o parte a corid
orului.
―
Cum te las un pic singură, hop, intri în probleme. Îmi puteam da seama că dincolo de
amuzamentul lui era îngrijorare. Ce s
–
a întâmplat cu Dan?
―
Nu am fost eu. Doar l
–
am găsit incon
știent.
―
Atunci unde ai fost? Deveni el suspicios.
Cu Valent
in.
―
Am fost să mă plimb, prin pădure.
―
Dar am auzit că l
–
ai căutat pe Dan? De ce? Nu îmi plăcea interogatoriul lui, dar m
–
am văzut
nevoită să
–
i explic
și ajunse singur la o concluzie.
―
Oh, gemu el. Atunci
și
–
o merită idiotul. Sper că Aimee e bine.
―
Mda, chiar încep să cred că mai e cineva care nu îl suportă pe idiotul ăla.
―
Nu pot să te înso
țesc în c
ămin. Trebuie să merg să mă întâlnesc cu cei din consiliul atât al
elevilor cât
și al profesorilor. Și trebuie s
ă fac ceva
și în leg
ătură cu Dan. Nu
se poate să rămână
nepedepsit. Trebuie să iau măsuri.
Mi
–
am dat ochii peste cap.
―
Oh, a
șa e. Am uitat c
ă internatul nu func
ționeaz
ă fără tine.
Elian era liderul sau mai bine zis pre
ședintele elevilor, cei care aveau probleme sau se plângeau
de ceva anum
e, mergeau mai întâi la el
și apoi Elian discuta cu profesorii. Și trebuia s
ă recunosc
că nu vedeam pe nimeni mai potrivit ca el pentru treaba asta. Chiar dacă de multe ori era arogant,
to
ți p
ăreau să
–
l placă
și îl ascultau. Chiar și eu care m
ă împotrivise
m atâta timp să nu am astfel de
sentimente pentru el,
știam c
ă nu mai era nici o persoană ca el.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
136
L
–
am sărutat în chip de rămas bun
și în timp ce el mergea la etaj, eu am ieșit din cl
ădire unde am
dat nas în nas cu Victoria
și Otilia.
―
Serios?! Î
ți bați
joc de mine? M
–
am întrebat, ridicându
–
mi privirea către cer.
―
Probabil ar trebui să ne dăm într
–
o parte, altfel o să ne bată ca pe Dan. Nu eram surprinsă să
aflu că deja to
ți știau de incident. Victoria își prinse p
ărul într
–
o coadă de cal
și urma l
ăsată
de
palma mea nu mai era vizibilă.
―
Vrei o nouă urmă
și nu știi cum s
ă îmi spui, Victoria?
―
Victoria, nu te pune cu ea. O nebună tot nebună rămâne.
Mi
–
am îndreptat privirea către Otilia, care spre deosebire de prietenă ei care părea să fie o Barbie,
e
a era plinu
ț
ă
și ușor prostuț
ă.
―
Am întâlnit animale mai profunde ca tine, am zis către ea.
―
Nu mă jigne
ști tu pe mine, nebuno.
Îmi doream atât de tare să
–
i întorc replică, însă cuvintele dir
ectorului îmi reveni în minte „
Încă o
pedeapsă
și o s
ă fii e
xmatriculată.” Nu voiam să provoc o nouă ceartă, abia ce ie
șisem din biroul
directorului
și nu aveam de gând s
ă mă întorc prea curând acolo. A
șa c
ă, fără tragere, m
–
am dat
înapoi.
―
Foarte bine. Să nu te mai pui cu mine.
Mi
–
am întors privirea peste umăr.
―
Încep să cred că tu nu e
ști gras
ă de la mâncare ci de la prostie, am spus
și am v
ăzut cum
Victoria se ab
ținea s
ă nu zâmbească. Era gre
șit s
ă mă iau de greutatea cuiva, dar Otilia mergea pe
cărbuni încin
și.
***
Trebuie să fie un co
șmar, mi
–
am zi
s, lăsându
–
mă pe pat. Magia, vânătoare
și acum cineva care se
lega de al
ți elevi. Mi
–
am închis ochii, spunându
–
mi că atunci când aveam să
–
i deschid aveam să
fiu acasă cu părin
ții mei. Ei stând lâng
ă mine a
șa cum st
ăteau de fiecare dată când lor li se părea
că era ceva în neregulă cu mine. Dar când i
–
am deschis, de
și știam c
ă era o prostie din partea mea
să cred că era doar un vis urât, m
–
am sim
țit ușor dezam
ăgită la vederea dormitorului meu
din
camin
.
Eram suprinsa cum de mai tineam toate lucrurile astea mi
nte. Uneori, imi spuneam ca
erau doar in mintea mea. Ca totul era bine si nu eram decat o adolescenta normala.
Aimee plecase la Andrei, găsindu
–
și cel mai probabil consolare în brațele lui. Iar eu, ei bine,
puteam să merg la Elian,
știam c
ă el m
–
ar fi ascu
ltat, dar cum puteam să îi explic
și treburile care
aveau legătură cu magia?
Mi
–
am lăsat gândurile să cutreiere dintr
–
o parte în altă
și chiar când ațipisem, o b
ătaie în u
ș
ă m
–
a
trezit.
Știam sigur c
ă Aimee nu era, ea întotdeauna avea cheia la ea. Mă a
șt
eptam să fie Elian sau
Darko. În schimb, când am deschis u
șa, aproape c
ă am izbucnit în plâns.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
137
Nouăsprezece
― Samara
, am
țipat și m
–
am aruncat în bra
țele ei. Am auzit sunetul pungilor pe care le ținuse
până de curând în mâini prăbu
șindu
–
se pe po
dea. Mâinile ei firave se strânse puternic în jurul
meu, aproape lăsându
–
mă fără aer. Am inspirat cu nesa
ț parfumul ei familiar ce îmi aducea
aminte de acasă, citrice
și lavand
ă. Amintirea ei era dureroasă
și am alungat
–
o rapid din minte.
Nu aveam de gând
să fiu
tristă acum, nu când era Samara
aici.
―
Mi
–
a fost dor de tine, i
–
am
șoptit în p
ăr
și cu toate c
ă nu voiam să mă despart de ea, am rupt
îmbră
țișarea și am ajutat
–
o cu pungile, care erau patru la număr
și erau grele.
―
Ce sunt în ele? am întrebat
–
o
pe când a
șezam pungile pe pat.
―
Cadouri, îmi răspunse, cercetând cu un ochi un critic dormitorul. Era pentru prima oară când
era aici
și în timp ce ea își plimba privirea cu minuțiozitate peste lucruri, eu o cercetam la rândul
meu pe ea. Trecuse mai bine
de două luni de când nu ne
–
am mai văzut
și am remarcat c
ă părul ei
crescuse cu câ
țiva centimetrii, iar umerii i
–
au devenit mai oso
și. Chiar dac
ă păstrase acel
zâmbet
cald pe buze, ochii ei alba
ștri
ascundeau triste
țe. M
–
am sim
țit ușor vinovat
ă
știind c
ă e
u puteam
să pun capăt tristetei ei. Nu trebuia decât să
–
i spun adevărul
și ea avea s
ă mă scoată de aici.
―
Nu e rău, apreciă
ea, lăsându
–
se pe patul meu. Bătu cu palma lângă ea, invitându
–
mă să mă
a
șez lâng
ă ea. Cum
te descurci? Î
ți place aici? ad
ă
ugă ea
și eu m
–
am lansat în explica
ții și
povestiri.
Ca de fiecare dată când treceam peste anumite lucruri, mă sim
țeam ușor vinovat
ă. Îmi era greau
să
–
i mărturisesc că acum de
țineam controlul asupra puterii mele. Nu voiam s
ă plec, nu atâta timp
cât aveam aici per
soane cărora să le simt lipsa. Îmi era dor de casă mea, de
timpul petrecut cu
Samara
și multe dintre lucrurile pe care le
–
am lăsat acasă. Dar aici aveam persoane cărora să le
duc lipsa, nu obiecte. După ce am terminat de povestit, venise rândul ei să îmi s
pună c
e a făcut în
absen
ța mea. Samara era PR
–
ul unui cântăre
ț
ce avea un succes interna
țional și de cele mai multe
ori ea era plecată. Curioasă, am început să umblu în pungi de unde am scos câteva cămă
și
superbe din voal, fuste
și dou
ă perechi de blugi
și
câteva rochi
țe. Punând rochițele pe lâng
ă mine,
am încremenit la vederea rochi
ței negre din piele. Era rochia cu care m
ă văzusem îmbrăcată prin
ochii lui Elian.
― Nu
î
ți place rochia? Samara
păru îngrijorată. Credeam că
ți
–
ar plăcea. E genul tău.
―
Roch
ia e superbă, am reu
șit s
ă îngăim.
Dacă rochia apăruse, ce însemna asta? Că viziune era pe cale să se împlinească? Nu voiam să mă
gândesc la asta, dar oare era un avertisment că trebuia să îi spun adevărul lui Elian?
Samara
îmi dădu o veste ce îmi aduse
un mic zâmbet pe buze, dar nu îmi alungase
și sentimentele
întunecate.
―
Vorbe
ști serios? Chiar o s
ă petrecem un weekend în Bucure
ști?
―
Sigur că da. Mă gândeam că ai nevoie să te distrezi.
―
Putem să
–
i luăm pe Aimee
și pe Darko?
―
Sigur, dar trebuie s
ă vorbesc mai întâi cu directorul
și cu p
ărin
ții lor.
Știam c
ă nu era o problemă cu părin
ții lui Darko, nu îi cunoscusem înc
ă, dar din ce
știam erau
ni
ște oameni de treab
ă. În schimb
știam cât de dificili erau parinii lui Aimee.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
138
Cât timp Samara
era în bi
roul directorului, mă rugam în gând că directorul să nu profite de ocazie
și s
ă
–
i spună ce problematică eram.
―
Doamne, oftă Aimee. Îmi doresc atât de mult să ies de aici. Nici nu
știu cât timp a trecut de
când nu am mai ie
șit pe aici, spuse roșcat
ă, dând
ture prin cameră. Îmi părea rău pentru ea.
Știam
că părin
ții ei o l
ăsaseră în internat
și pe durata verii.
―
O să fie bine. Nu uită că mătu
șa mea e o expert
ă, am încurajat
–
o.
―
Acum stai jos. Mă am
e
testi,
țip
ă Darko de pe patul meu.
Și ce o s
ă facem mai
exact în
weekend? Se interesă el.
― Nu
știu, Samara
e cu organizarea.
Câteva minute mai târziu, Samara
s
–
a întors în dormitor
și ne
–
a dat vestea cea mare. Ea nu avea
nevoie de magie ca să convingă lumea.
―
Mul
țumesc, i
–
am spus în timp ce o îmbră
țișam.
Bagajul meu constă într
–
un rucsac în care îmi alesesem d
ouă din cămă
șile aduse de Samara
, două
tricouri
și dou
ă perechi de blugi. I
–
am lăsat pe cei trei să se ducă la ma
șin
ă în timp ce eu mai
aveam un lucru de făcut.
Trebuia să
–
l găsesc pe Elian.
Eram
în fa
ța ușii lui și chiar când eram pe punctul de a bate în uș
ă, ea se deschise, în prag
apărând Elian.
―
Tocmai la tine voiam să vin. Elian mă cuprinse cu o mână de după tal
i
e
și m
ă trase spre el,
închizând u
șa în urm
ă noastră. Nu am avut timp să
–
i spun
că de fapt îl căutam că să îmi iau la
revedere de la el, că atunci când buzele noastre s
–
au întâlnit am fost cople
șit
ă de sentimentele
mele pentru el.
―
De ce mă căutai? L
–
am întrebat, punând capăt sărutului. Doar pentru o clipă.
―
De asta, îmi răspunse
, întâlnindu
–
m
i din nou buzele. Sărutul care ini
țial
fusese unul blând se
transformase într
–
unul pasional
și știam c
ă îmi era mai greu acum să mă rup de el.
―
S
–
a întâmplat ceva? Întrebă el cu respira
ția scadata.
I
–
am explicat pe scurt că trebuia să plec
.
―
La naiba, murmură el, mimând o expresie dezamăgită. Deci, trebuie să las planurile pe care le
făcusem pentru altă data.
―
Ai nevoie de mai mult de câteva sărutări ca să mă convingi să…
știi tu ce.
―
Doar nu mă refeream la prostii, se apără el. Dar,
hmm, că tot ai adus discu
ția, cam de ce
anume a
ș mai avea nevoie?
―
Aici, te descurci singur, Van der Wall.
―
Nici o problemă. Nu ai auzit că mă pricep la orice?
―
Trebuie să plec.
―
Știu, dar nu vreau. M
ă prinse de mână. Merg
și Castor și Pollux?
―
Hei, nu fi răutăcios.
―
Nu sunt, de fapt chiar le
–
am făcut un compliment gemenilor.
―
Doar Darko merge.
―
Uneori, am impresia că tu e
ști geam
ăna lui, nu Daphnis.
―
Ce vrei să spui?
Se uită pentru o clipă la reflexia lui din ceas.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
139
―
Până să vii tu, Da
phnis
și Darko erau de nedesp
ăr
țiți. Iar acum, unde îl v
ăd pe Darko te văd
și
pe tine, unde te văd pe tine îl văd
și pe Darko. Dac
ă nu a
ș fi știut ce e între voi, aș fi fost gelos.
Nu
știam cât de apropiați au fost înainte Darko și Daphnis, dar eram conșt
ientă că petreceam mai
mult timp cu Darko.
Și atunci am avut o revelație.
―
Crezi că Daphnis ar putea fi gelos pe mine? L
–
am întrebat pe Elian, de
și b
ănuiam că ăsta era
răspunsul la întrebarea mea. Altfel de ce Daphnis s
–
ar fi puratat mereu atât de urât c
u mine.
―
Hmm, orice e posibil.
Alergând prin campus, m
–
am oprit doar când m
–
am auzit strigată pe nume. Profesorul Anatasie
împreună cu o fată ie
șeau din cl
ădirea principală. Pe ea nu am recunoscut
–
o
și dup
ă modul în care
cei doi î
și zâmbeau b
ănuiam că
erau foarte apropia
ți.
―
Bună ziua, i
–
am salutat politicos.
―
Aissa, ea e prietena mea, Cristi. Cristi, ea e eleva mea preferată.
Am dat mână cu ea, studiind
–
o rapid. Era de statură medie, doar cu câ
țiva cm mai înalt
ă ca mine,
cu un păr
șaten spre blond
prins într
–
o coadă de cal
și ochii albaștri decolorați.
―
Îmi pare bine, am zis la unison.
―
Unde te duci a
șa gr
ăbită? Mă întrebă profesorul
și i
–
am explicat rapid. De
și îmi doream s
ă
mai
rămân cu ei,
știam c
ă Samara
mă a
ștepta. Foarte bine. S
ă te distr
ezi.
Înainte să mă îndepărtez de ei, am sim
țit un curent neobișnuit lovindu
–
mă în ceafă. Ridicându
–
mi
privire către clădire, am zărit
–
o la geam pe fata de zilele trecute. Mă privirea într
–
un fel…
dezaporbator? Ah, mi
–
am adus aminte. Desigur, panglica ei
era la mine. Aveam să i
–
o returnez
după ce mă întorceam din weekend.
Nerăbdătoare, mi
–
am ocupat locul din fa
ț
ă de lângă
Samara
.
―
Ce a durat atât? Mă întrebă ea,
aranjându
–
și
centura de siguran
ț
ă. În oglindă retrovizoare l
–
am
văzut pe Darko coborându
–
și
și în
ăl
țându
–
și sprâncenele. I
–
am aruncat o căutătură.
Apoi am auzit cel mai plăcut sunet, motorul ma
șinii pornind. În mașin
ă se instalase lini
ștea, iar
eu împreună cu Aimee
și Darko p
ărea să avem sufletul la gură, a
șteptând s
ă ie
șim odat
ă pe por
țile
de
fier ale internatului. În oglinda laterală, vedeam cum Luna răsărea de undeva din spatele
clădirii
și m
–
am uitat în oglindă până când nu am mai văzut nimic în urma noastră decât copacii.
Douăzeci
Escapada noastră întâmpinase un mic obstac
ol pe care, în cele din urmă, l
–
am rezolvat. Nu
era cine
știe ce, dar, încântați pân
ă peste cap de mini excursia noastră, ne scăpase un a
mănunt
și
anume faptul că Samara
rezervase doar o cameră la hotel. Cum era imposibil să dormim to
ți patru
în aceea
și ca
meră,
după câteva minute ne
–
am hotărât ca Samara
să doarmă cu Aimee
și eu cu
Darko. Îmi fusese dor de Samara
și îmi doream ca eu s
ă fiu în locul lui Aimee, dar
știam c
ă, dacă
îi las pe Aimee
și Darko în aceeași camer
ă a
ș fi riscat ca a doua zi s
ă îi găsesc
sugruma
ți. Sau ce
l
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
140
pu
țin pe Darko. Aimee nu gusta la fel ca
mine glumele geamănului… de fapt
,
cred că eram unica
persoană care făcea asta.
După cină stătusem cu Darko până târziu în dormitorul Samarei, povestind. Când a trebuit
să ne înto
arc
em în camera noastră, Samara
ne
–
a
pus într
–
o postură stânjenitoare
sau cel pu
țin
ciudată.
―
Știu c
ă sunte
ți prieteni, dar, în definitiv, tot un
băiat
și o fat
ă sunte
ți. Samara
î
și îndrept
ă
spatele, privindu
–
ne cercetător. Eram sigură că
și ea se
sim
țise la fel de stânjenit
ă să spună asta pe
cât m
–
am sim
țit eu s
ă aud asta. Niciodată nu mi
–
am închipuit că între mine
și Darko ar putea
exista mai mult decât prietenie
.
Darko nu pă
ru afectat de cuvintele Samarei
și c
um îi stătea în
fire, el puse paie pe
foc.
―
Desigur, o aprobă el, zâmbind
șmecherește. M
ă cuprinse cu o mână de după gât
și m
ă
lipi de pieptul lui, cum avea obiceiul. Cele mai grozave lucruri se întâmplă între un băiat
și o fat
ă.
I
–
am tras un cot între coaste.
―
Vrei să dormi pe
terasă
? M
–
am ridicat pe vârfuri,
șoptindu
–
i la ureche.
Camera noastră era la fel ca a celor două, unica diferen
ț
ă era că priveli
ștea de la teras
ă
noastră dădea spre stradă în timp ce dormitorul Samarei
și a lui Aimee aveau c
ă p
anoramă micu
ța
grădină amenajată în spatele hotelului.
M
–
am descăl
țat de bocancii, l
ăsându
–
i lângă u
ș
ă
și m
–
am trântit pe unul dintre paturi. Darko
ocupase primul baia
și cât timp el f
ăcea baie, am schimbat posturile de la televizorul a
șezat într
–
un col
ț al camerei. Ușa de geam care d
ădea spre terasă era acoperită de draperii în culoarea mierii
care se asortau perfect cu pere
ții zugr
ăvi
ți în aceeași nuanț
ă caldă.
―
Baia a fost nemaipomenită. Darko mă întrerupse din analizatul camerei.
Se schimbase
de haine, având acum o pereche de pantaloni de trening gri ce
–
i cădeau pe
șoldurile subțiri și un
tricou alb. Părul îi stătea în toate direc
țiile de parc
ă ar fi fost în bătaia vântului.
Chiar dacă pe terasă era frig, am mers cu Dark
o acolo, bucurându
–
ne de peisajul ce se
întindea la picioarele noastre. Ne aflam la etajul cinci
și în locul copacilor pe care m
ă obi
șnuisem
să
–
i văd din camera mea din cămin, în seara asta vedeam blocuri, lumini
și mașini gonind pe
străzi. Era trecut de m
iezul nop
ții și barul de lâng
ă hotel era aglomerat. Câ
țiva dintre clienții,
ame
țiți, se așezaser
ă pe bordura, îndoi
ți de la mijloc și vomitând ce consumaser
ă înăuntru. Vântul
îmi arunca
șuvițele de p
ăr în fa
ț
ă
și mi
–
am îmbră
țișat bazinul cu mâinile, încerc
ând să alung
tremurul. Darko se confrunta cu aceea
și problem
ă, dar nici el nu dădea semne că ar vrea să se
întoarcă în cameră. Până în clipa aceasta nu am realizat cât de dor îmi era de zgomotul făcut de
oameni, de ma
șini și de luminiile orașului. Trecuse
doar câteva luni de când învă
țam în
Addergoole, în mijlocul unei păduri,
și acum m
ă sim
țeam de parc
ă eram acolo de ani. La fel ca
Darko, priveam cu ochii mari ora
șul și încercam s
ă păstrez cât mai multe imagini în cap.
Și dac
ă
nu ar fi fost atât de frig, a
m fi petrecut toată noaptea pe tereasa.
―
Darko, am
șoptit, atr
ăgându
–
i aten
ția geam
ănului asupra mea. Vântul îi ar
uncase părul pe
fa
ț
ă
. Era un lucru care mă măc
inase încă de când sosise Samara
. Nu i
–
am povestit Samarei că am
reu
șit s
ă
–
mi control
ez puterea. Nici ea nu m
–
a întrebat, dar…
―
Nu îi spune. Darko veni lângă mine
și îmi acoperi gura cu mâinile. Ochii mi s
–
au mărit
brusc la gestul lui.
―
Ce naiba? I
–
am îndepărtat mâna. Nu pot să o mint.
―
Dacă îi spui adevă
rul o să te ia de la Addergoole. Î
și l
ăsase mâinile pe lângă corp,
încle
ștându
–
le în pumni. În clipa aceea nu mai era nimic din flu
șturaticul Darko. P
ărea cu
adevărat îngrijorat
și eu eram la fel.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
141
―
Știu. Dar nu pot s
ă o mint. Nu pe ea, m
–
am răst
it.
―
Oricum o faci. Ea
știe doar despre noi, dar despre ceilalți? Despre strigoi și vân
ători i
–
ai
povestit?
―
Nu, m
–
am încruntat. Nu am făcut
–
o pentru că vreau să o protejez.
―
Indiferent care e scopul pentru care o faci, o m
inciună tot o minciună rămâne.
―
Acum te
–
ai găsit să fii profund?
Știu c
ă o mint, dar crezi că îmi place? Sau că trebuie
să
–
i
ascund lucruri lui Elian?
―
Doar nu te
–
ai gândit să
–
i spui adevărul lui Elian? Ceva din expresia mea probabil c
ă mă
trădase. O, Doamne! Tu chiar ai de gând să
–
i spui.
Mi
–
am încle
ștat
palmele pe balustrada rece, aplecându
–
mi u
șor corpul în jos încât s
ă
primesc tot curentul în fa
ț
ă.
―
Ce e rău în asta?
―
Ce e rău? Păru el
șocat. Vorbim a
ici de Elian
și știm cât de mult îi place s
ă fie în centrul
aten
ției. Dac
ă ar afla despre noi, ar spune tuturor.
―
Nu ar spune, am strigăt către el
și era prima oar
ă când făceam asta. Dar nu îmi păsa.
Știam c
ă prietenii mei îl vedeau pe Elian ca
pe o persoană superficială
și așa îl v
ăzusem
și eu
până de curând. Dar era pe departe de a
șa ceva. Nici eu nu eram sigur
ă de cum ar putea reac
ționa
Elian, dar aveam o speran
ț
ă creată de vorbele lui Bu că sentimentele lui pentru mine erau atât de
puternice
încât putea să treacă peste faptul că iubita lui era un fel de vrăjitoare. Însă era doar o
lumini
ț
ă, nu aveam nici un plan. Nu
știam când și cum s
ă
–
i povestesc lui Elian. Nu
știam cum va
reac
ționa gemenii când vor afla c
ă Elian
știe adev
ărul.
Și, brusc, re
alitatea mă lovise ca un fulger
în moalele capului. Nu aveam nici cea mai mică ideea despre ceea ce trebuie să fac. Îi spuneam
adevărul lui Elian,
și apoi? Dac
ă el păstra secretul, dar nu va mai continua rela
ția noastr
ă? Dacă
gemenii mă vor uri?
―
Elian nu e a
șa cum crezi tu, aproape c
ă am
șoptit. Și, am spus dregându
–
mi vocea, tu ai
fost cel care m
–
a îndemnat să fac ce trebuie în privin
ța lui Elian.
―
Păi da, î
și flutur
ă el exasperat mâinile deasupra capului. Am zis că trebuie să fi
ți
împreună din moment ce amândoi sim
țiți același lucru, dar nu am zis s
ă
–
i spui adevărul. Poate că
atunci când e cu tine e altfel, dar tot un nemernic arogant rămâne. Oricum, hai să punem punct.
Nu vreau să ne certăm.
―
Atunci nu mai vorbi despre El
ian de parcă l
–
ai cunoa
ște.
―
Nici tu nu îl cuno
ști, mi
–
o trântise Darko.
Și trebuia s
ă recunosc că avea dreptate. Nu po
ți
să le spui adevărul tuturor băie
ților cu care vei fi. Cuvintele lui Darko îmi aduse în faț
ă o nouă
realitate. Nu mă gândisem
până acum unde
și cât va dura relația mea cu Elian. El era primul meu
prieten, prima mea iubire
și singurul b
ăiat care reu
șea s
ă mă înfioare dintr
–
o singură atingere. Nu
știam cum va evolua relația noastr
ă, dar în momentul acesta, nu mai vedeam alt băiat
în via
ța mea
în afară lui Elian. Nu îmi puteam închipui pe altcineva. Desigur, nu mă gândeam la prostii de
genul măriti
șului sau lucruri din astea, dar nu m
ă puteam închipui cu altcineva.
Acum că
știam c
ă nu contam pe sprijinul lui Darko de a
–
i sp
une adevărul lui Elian,
devenisem
și mai îngrijorat
ă decât eram înainte. Iar faptul că Samară îmi cumpărase rochia pe
care o purtam în viziune nu făcea decât să complice lucrurile pentru mine.
Știam c
ă nu eram
departe de momentul în care Elian va află adev
ărul despre noi.
Și în cele mai crunte coșmaruri ale
mele, atât gemenii cât
și Elian m
ă vor urî pentru că i
–
am min
țit. Deodat
ă, m
–
am sim
țit teribil de
singură. Darko care era cea mai apropiată persoană de mine, mă sim
țeam forțat
ă să
–
l mint. De
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
142
fapt îmi era
teamă că aveam să găsesc în ochii lui aceea
și dezaprobare pe care o vedeam constant
în ochii lui Daphnis.
―
Știi ce? Darko m
ă curpinse după gât, a
șa cum f
ăcea mereu. Urăsc să mă cert cu tine.
―
Și eu, i
–
am
șoptit la piept, strângând î
n pumnii tricoul lui alb. Cu tot ce se întâmplase în
ultimul timp eram surprinsă că nu cedasem psihic.
Știam c
ă din toată treaba asta cineva avea să
iasă
șifonat. Și știam c
ă eu voi fi aceea. În loc să rezolv proble
mele, mă complicam
și mai mult.
―
Ar trebui să intrăm, zise Darko
și eu am aprobat. Deși prins
ă în gândurile mele, nu am
sim
țit nici frigul.
A doua zi, dupa o noapte in care am dormit doar patru ore din cauza lui Darko, am mers intr
–
un
mall. Eu impreuna cu Darko preferasem sa ne
uitam prin magazine fara sa ne uitam de fapt la
haine. Ne prosteam si parca dis
cutia noastra de noaptea trecuta
nici nu existase.
Probasem cateva palarii si imi alesesem una neagra ce imi acoperea fata, iar Darko isi cumparase
o pereche de ochelari si un p
ulover albastru pentru Daphnis. Cat timp Aimee si Samara probau
niste rochii, m
–
am asezat cu Darko pe o bancuta, band ciocolata calda din niste pahare albe de
plastic.
–
M
–
am gandit la ce am vorbit noaptea trecuta.
Mi
–
am rasucit brusc capul spre Darko, auz
ind cum imi trosneste ceva la gat.
–
Poate ca nu e o idee rea sa
–
i spui adevarul lui Elian. Asa o sa inteleaga ca sunt cu mult peste el.
Mi
–
am dat ochii peste cap. Si in caz ca ar incerca sa spuna adevarul, o sa am eu grija de capul lui.
Imi facu cu ochiul
.
–
Vorbesti serios?
–
Da, isi inclina el capul. Nu o sa intervin intre tine si Elian. Daca el e alesul, atunci nu am ce
face. Desi se putea mai bine de atat, ma inghonti el. Si cred ca pana la urma ar trebui sa
–
i spui
adevarul Samarei. Stiu, stiu, ma intr
erupse el, vazand ca voiam sa spun ceva. Aseara am zis sa nu
ii spui. Dar cred ca ar trebui sa
–
i spui adevarul si ca vrei sa ramai la Addergoole. Desi daca te
–
ar
lua de la internat nu ar fi atat de rau.
Aproape ca imi scapasem paharul din mana.
–
Ce?
–
P
ai, inalta el din umeri, pastrandu
–
si aerul flusturati
c
, desi in ochii lui ved
eam cat de serios era.
Cei din grupare nu ar putea ajunge niciodata la tine.
Atunci mi
–
am dat seama ca Darko era intradevar ingrijorat in privinta acelei grupari. Incercasem
sa
–
m
i tin deoparte gandurile legate de grupare, dar acum era aproape imposibil. Si nu imi venea
sa cred ca Darko voia sa plec doar pentru a fi departe de grupare.
–
Cat timp am dormit, ti
–
au spalat extraterestrii creierii? Nu va parasesc. Nu o sa te parasesc,
ai
inteles? Am zis printre dinti. Nu o sa va las singuri cu psihopatii aia. Nu doar voi sunteti
implicatii, ci si eu.
–
Stiam ca o sa zici asta.
Cand Aimee si Sam
ara s
–
au intors din magazin cu bratele incarcate de pungi, eu si Darko ne
–
am
intors la vechil
e noastre glume. Nici gand sa ii spunem Samarei despre asa ceva.
Nu avusem in plan sa
–
i marturisesc Samarei despre reusita mea cu magia si adevarul era ca nu o
facusem de teama pentru ca stiam ca ea si
–
ar fi dorit sa plec din internat imediat cum am reusi
t sa
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
143
capat controlul asupra puterii mele. Dupa lungi insistente ale lui Darko, i
–
am spus matusii mele
adevarul. Eram la o cafenea, uitandu
–
ma in alta parte decat in albastru ochilor ei.
–
Serios? Zise ea entuziasmata si asteptam din clipa in clipa sa
–
mi z
ica sa ma retrag de la
Addergoole.
–
Mda,am murmurat, luand o gura de cafea. Tineam ceasca in maini, luand sorbituri mici de
fiecare data cand simteam nevoie sa spun ceva. Gatul mi se uscase.
–
Si ce o sa faci acum? Ma intreba ea si eu mi
–
am luat ochii de
la barmanul care pregatea un
cocktail.
Am suspinat, aruncandu
–
i pe furis o privire lui Darko.
„Haide” ma indemna el. „Spune
–
i ca vrei sa ramai. O sa inteleaga.”
In loc de raspuns, am sorbit prelung din cafea. Darko ma inghionti, iar stropi de cafea imi cur
se
pe langa ceasca.
–
Vreau sa termin anul scolar la Addergoole.
Samara ma fixa cu privirea si pentru prima oara nu am putut sa citesc in ochii ei. Raspunsul ei
venise dupa o clipa, care pentru mine a fost la fel de lunga ca o vesnicie.
–
Cred ca e o deciz
ie inteleapta. Aici ai prieteni si eu… oricum o sa fiu nevoita sa plec.
Nici nu imi dadusem seama ca imi tinusem respiratia pana in clipa in care am rasuflat zgomotos.
–
Stiu ca esti fericita aici si ai prieteni. Asta si
–
ar fi dorit parintii tai. Asta im
i doresc si eu. Mi
–
e
dor de tine, dar nu vreau sa te oblig sa te intorci intr
–
un loc unde ti s
–
a facut rau.
Faptul ca amintise de parintii mei ma facuse sa simt o usoara tristete, dar pe care am ascuns
–
o in
spatele unui zambet larg.
–
Multumesc, am spus si
m
–
am intins peste masuta de sticla ca sa o imbratisez. Credeam ca te vei
supara.
–
Ma vei supara doar daca la vara nu o sa ma insotesti in turneuri.
–
Ce? Am tipat, atragand
atentia catorva din incapere.
Coborandu
–
mi tonul, am adaugat: Mereu
am vrut sa te
insotesc in turneuri. Si ma incanta ideea ca la vara urma sa vizitez tari noi.
*
Duminica dupa
–
amiaza cand ne
–
am intors la internat ploua marunt. Cerul era mohorat si ma
uitam cu grija pe unde calcam, ocolind baltile facute in urma ploii de azi
–
noapte.
Restul
weekend
–
ului l
–
am petrecut la hotel, la barul de jos. Ploaia ne
–
a stricat o parte din planuri, insa o
parte din mine s
–
a bucurat ca am reusit sa ne tinem departe de oras. Intreg weekend
–
ul ma
bantuisera cuvintele lui Valentin, dar din fericire nu a
m avut de ce sa imi fac griji. In schimb ma
intrebam daca Valentin ajunsese la internat. Imi doream sa
–
l vad ca sa ma asigur ca era bine.
Niciodata nu as fi crezut ca o sa fiu macar un pic fericita ca o sa revad internatul.
Dupa ce i
–
am marturisit a
devarul
Samarei ma simteam
usurata, spre deosebire de Darko care,
brusc, parea tulburat de ceva. Isi aco
perise capul cu o caciula neagr
a si isi tinea fata ascunsa in
fularul albastru din jurul gatului.
–
Eu ma duc la Andrei, ne anuta Aimee, strangandu
–
si umbrela
cand am ajuns la adapost. I
–
am
cumparat un ceas pentru ziua lui.
–
Esti de ceva timp cu el. Nu e timpul pentru urmatorul?
Colturile buzelor lui Darko i se inaltara intr
–
un zambet impertinent.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
144
–
Nu stiu. Roscata isi dadu ochii peste cap. Deja am stat prea m
ult cu el
, plus ca de cate ori sunt
cu el ma simt incomod si uneori am senzatia ca cineva ne priveste.
Hop. Lucrul asta imi atrase atentia. Si nu doar mie, Darko isi puse una din rarele lui expresii
serioase.
–
Cum adica cineva va priveste? Crezi ca cineva
te urmareste? Am intrebat, uitandu
–
ma
involuntar in spate.
–
Aaa… incepu ea. Stiu ca voi va ganditi la aceea grupare, dar nu cred ca e vorba de asta. E
altceva. Nici nu pot sa explic clar in cuvinte.
–
Si uite pentru asta iti cumpar de Craciun un dictio
nar. Daca e asa cum banuiesc, dei din grupare
nu stiu sigur cine e spiritual si cine nu, asa ca oricine e vinovat in ochii lui. Poate ca ne studieaza
pe fiecare in parte, sperand sa gaseasca ceva anormal la noi, zise Darko si gura mi se deschise
larg. Avea
dreptate. Si nu imi placea deloc ideea ca cineva din umbra ne urmarea fiecare miscare.
Inauntru un vald de caldura mi
–
a mangaiat obrajii ciupiti de frig si am scapat imdediat de fular.
–
Eu iau liftul, spuse Aimee si am urmarit
–
o cu privirea pana cand usi
le metalice ale liftului s
–
au
deschis si s
–
a strecurat in cabina.
–
Deci, ce ai patit?
M
–
am intors catre Darko, a
sigurandu
–
ma ca nimen
i nu ne auzea. M
–
am
sprijinit
cu cotul de balustrada treptelor, dandu
–
i de inteles ca nu aveam sa ma misc pana cand nu
imi
spunea tot.
–
E vorba despre Daphnis. Se incrunta el. Nu imi raspunde la telefon de doua zile. Habar nu am
unde e, ce face sau cand are de gand sa se intoarca.
–
Nu iti mai face atatea griji, el e mai in siguranta ca noi. Oricum, Daphnis e prea destept ca
sa se
puna singur in pericol.
Ochii lui sclipira si zambetul ii reveni si am banuit ca nu vorbele mele l
–
au facut sa zambeasca.
Imediat mi
–
am dat seama despre ce era vorba. Sau mai bine zis, despre cine era vorba. Mirosul
placut si bine cunoscut de menta
ajunse la mine inainte sa
–
mi intorc privirea peste umar si sa
–
l
gasesc pe Elian in spatele meu. Un zambet care nu imi era deloc tipic imi facuse colturile gurii sa
ajunga pana la urechii.
Elian imi cuprinse fata in palme si ma saruta.
–
Nu puteti astepta s
a plec si eu?
L
–
am simtit pe Elian cum zambea in sarut.
–
Ah, Darko
ce s
–
a intamplat cu tine? Arati cam ciufulit.
–
Laudatori, unde sunteti? Il lasati pe Elian sa se autoflateze.
–
Ah, erai si tu aici? Intreba zeflemitor Elian.
–
Aaa, da. Ai probleme cu ve
derea?
–
Nu vreti sa incetati, va rog?
Eram constienta ca cei doi nu se simpatizau, dar at
ata timp cat faceau parte din v
i
a
ta mea trebuia
sa
–
i aduc cumva la un acord.
Douăzeci
și unu
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
145
Luni dimineata dupa orele obisnuite in timp ce colegii mei se indr
eptau spre cantina, camin sau
mai stiu eu pe unde, eu am urcat treptele in spirala spre mansarda. Spatiul dintre pereti devenisera
stramt si daca voiam cumva sa imi intind mainile in lateral nu as fi putut. Dupa ce am urcat
treptele, am mers de
–
a lungul un
ui hol micut ce conducea spre o singura camera, cea din capat.
Peretii erau din piatra si ferestrele erau acoperite de murdarie, totul ducandu
–
ma cu gandul la o
temnita. Cine naiba isi tinea ora in mansarda? Nu auzisem si inainte de ora domnului Leonte pan
a
in clipa in care directorul considerase ca trebuie sa merg neaparat la acea ora. Iar lucrul care ma
recomandase la
ora speciala
fusese impulsivitatea mea despre care directorul imi spusese ca
trebuia sa o folosesc intr
–
un scop benefic si nu distrugator.
Inainte sa deschid usa galbuie din lemn de brad, am aruncat rapid o privire asupra reflexiei mele
din geam. Nu stiam cine si ce ma astepta inauntru, dar cel putin imi doream sa arat bine. Macar
atat din moment ce starea mea de spirit se intunecase la putin
scurt dupa intoarcerea mea in
internat. Faptul ca nu stiam nimic despre acea grupare ma nelinistea si parcursul orelor de azi ma
batuse de cateva ori gandul sa coboor la subsol, dar nu avusem nici o sansa sub atenta
supraveghere a lui Darko. “Nu te las sa
te sinucizi.” Imi spuse el, prinzandu
–
ma de cot inainte sa
ajung la subsol. Si avea dreptate, fusese o nebunie din partea mea sa cobor din nou singura la
subsol. Daca m
–
ar fi prins cei din grupare, nu as fi avut nici o sansa in fatal or si, de altfel, fii
nd
acolo m
–
as fid at singura de gol. “Ai dreptate” i
–
am recunoscut. Poate ca pana la urma nu era un
lucru atat de rau ca ma aflam azi aici. Chiar trebuia sa ma opresc din a actiona la impulsivitate.
Dupa ce am stabilit ca aratam grozav in noua mea camasa d
e voal primita de la Samara si cu
parul aranjat intr
–
o impletitura facuta de Aimee, am intrat cu un aer increzator pe usa
–
de care la
inceput mi
–
a fost teama ca o sa cada la prima bataie.
Aerul meu increzator se clintise pentru o clipa la vederea clasei u
nde era ocupata numai de baieti.
Oare am gresit sala? Ce
–
I asta, vreo fratie?
Un ras ragusit venind de la catedra imi atrase atentia.
–
Nu ai gresit clasa, Aissa. Te asteptam. Ia un loc, imi facu semn cu mana… aseaza
–
te unde vrei.
Am dat din cap, certandu
–
ma ca data viitoare sa nu mai gandesc cu voce tare.
Inca eram confuza, dar printre toti acesti baieti gasisem si o fata cunoscuta si m
–
am asezat langa
el. Era Raul, unul dintre prietenii lui Elian.
–
Chiar ma intrebam ce a durat atat, mumura el pe cand imi
trageam scaunul langa banca lui.
–
Ce? m
–
am mirat.
–
Sa ajungi aici. In clasa copiilor problematici. Mi
–
am strans buzele intr
–
o linie subtire intelegand
ce voia sa zica. Insa ceea ce mi se parea cel mai ciudat era ca eu eram singura fata. Si nu era
corect
. Ora tinuta de profesorul Leonte e ca o ultima sansa de a fi salvati. Daca nu, o sa fim
exmatriculati.
–
Ce? m
–
am repetat, uimita. Adica sunt la un pas de a fi exmatriculata?
–
Da, ma aproba el. Daca te
–
au trimis aici, inseamna ca esti un elev
–
problema, d
ar cu o inteligenta
deosebita. Iar profesorii nu vor sa piarda asta, de asta ne trimit aici, sperand ca o sa ne remediem
problemele. Altfel…
–
O sa fim dati afara, am inteles.
Deci trebuie sa trecum cursul asta, nu?
Nu imi venea sa cred ca
auzeam lucrurile
astea din gura lui si nu a lui Elian. Eram sigura ca el stia despre ce era vorba
cand mi
–
a cerut sa nu protestez in afara directorului.
–
De ce ai zis ca te
–
a suprins ca a durat atat pana am ajuns aici? am intrebat curioasa, pe un ton
jos, aruncand din ca
nd in cand cate o privire la profesorul care aranja niste dosare pe birou.
Raul izbucni in ras, acoperindu
–
si indata gura cu mainile cand observa ca atrage atentia asupra
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
146
noastra.
–
Pai, de cand ai ajuns ne
–
ai aratat tuturor ca nu esti tocmai genul de pers
oana care se supune
regulilor.
Ah.
–
Dar tu de ce esti aici? am intrebat, privindu
–
l cu un ochi cercetator. Parul saten
–
deschis a lui
Raul parea neimblanzit si eram sigura ca pentru aspectul acela de ravasit
–
dar
–
cu
–
stil petrecuse
ceva timp in fata oglinzii
. Avea un inceput de barba ce
–
I aducea puncte in plus la stitlul de baiat
sexy si misterios. Ochii lui caprui erau si ei ascunsi sub breton.
–
Ai auzit de incendiul de la ultimul etaj, din weekend?
Nu fusesem in weekend aici, dar Elian imi povestise cate
ceva.
–
Tu ai fost? Am intrebat surprinsa, amintindu
–
mi ca Elian imi ca cineva daduse foc pe coridor.
SA SCRIU CUM II ZICE RAUL AISSEI “CREDEAM CA ELIAN MINTE CAND
VORBEA DE TINE”
–
Mda, inalta el nepasator din umeri. Nu ma gandeam ca o sa se ajunga atat d
e departe.
–
Stai, am zis, amintindu
–
mi de un lucru. Cand am ajuns aici scria clar in regulament ca trei
lucruri iti garantau exmatricularea pe loc, hartuirea profesorilor si provocare unui incendiu. Dar
tu esti… A! Nu ai fost exmatriculat din cauza lui El
ian. El imi confirma
se
lucrul acesta tacut,
printr
–
o inclinare a capului. Deci, iubitul meu chiar era genul acela de prieten de te scotea din
cele mai oribile incurcaturi si nu am putut impiedica sentimentul de mandrie ce imi aduse un
zambet tamp pe chip.
Cum de gemenii si Aimee nu vedeau lucrurile pe care le facea Elian?
–
Aissa, imi atrase atentia barbatul de la catedra cu parul argintiu cu dungi negre. Sunt sigur ca
Raul te
–
a informat de ce esti aici, dar nu sunt sigur daca s
–
a exprimat si correct, adau
ga el,
facandu
–
l sa roseasca pe Raul. Esti aici din acelasi motiv pentru care sunt si restul colegilor tai, o
fapta sau comportamentul usor inadecvat v
–
a adus aici. Iar eu sunt de parere ca puteti sa va
folositi energia in scopuri folositoare. Poate chiar
venind aici o sa va dati seama ce o sa faceti in
viata. Si in loc sa te exprimi carand pumni, spuse, atitandu
–
si ochii spre un baiat din primul rand
sau distrugand lucruri… cel mai bun mod de te
–
a exprima este prin arta.
–
Ce? pufni dezaprobator unul dintr
e baieti. Arta? Dar eu nu ma pricep la asa ceva. Si deodata
clasa fu curpinsa de o gramada de proteste. Tot nu imi venea sa cred ca eu eram unica fata dintre
acesti baieti zgomotosi. Sunt sigur
a ca si Victoria merita sa fie
aici.
–
Liniste, taie profesoru
l murmurul. Nu imi vine sa cred ca va desconsiderati in felul asta. Cand
eram de varsta cu voi, imi placea sa cred ca sunt capabil de orice. Si inca cred asta. Fiecare dintre
noi are un talent ascuns, trebuie doar sa
–
l descoperim si sa invatam cum sa
–
l fol
osim. Mi
–
am
retinut zambetul la gandul ca unul dintre talentele mele ascunse era magia.
–
Acum, spuse el, impartind coli albe. Vreau sa desenati primul lucru care va vine in minte. Nu va
ganditi la ce, doar desenati.
–
Dar eu nu stiu sa protestez. Am auzit
un alt protest.
–
Nu caut nici un Picasso. Doar desenati.
Uitandu
–
ma incruntata la coala mea, am luat creionul si am inceput sa trasez un semicerc. Apoi
creionul parca incepu sa se miste dupa bunul plac. Nu ma pricepeam la desen atat de bine pe cat
mi
–
as
fi dorit, dar cand eram mica imi placea sa desenez peisaje, in special deseneam dealuri pe
timp de noapte, de unde Luna se inalta de undeva din spatele lor.(pe acel deal sa aiba loc batalia,
Aissa sa fi desenat fara sa stie unde avea sa se petreaca una di
n cele mai importante momente ale
vietii ei) De data asta nu am mai desenat dealuri, ci o semiluna care se contopea cu soarele. Asta
reprezenta desenul meu, luna imbratisand soarele. Razele lor inconjurandu
–
le iubire ca pe un scut.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
147
Aruncand o privire asupr
a a ceea ce desanase Raul, nu am fost surpinsa sa gasesc o masina. Si, de
fapt, era chiar grozav desenata. Cu aripi in parti si botul masinii usor ridicat spre cer, creandu
–
ti
impresia ca in orice moment era posibil sa se inalte la cer.
La sfarsitul orei,
am fost ultima care am parasit clasa. Mi
–
am aruncat pe umar geanta, tinand in
mana foaia cu desenul
–
pe care profesorul nici macar nu ceruse sa le vada. Inca nu intelegeam
modul lui de predare si ce ince
rca mai exact sa descopere la noi
, dar nici nu mi
–
a
m pus prea
multe semne de intrebare. Daca asta insemna ca trebuie sa fac ca sa raman la internat, sa desenez,
atunci nu ma suparam.
La iesire din cladire, Elian statea la baza treptelor cu mainile varate in buzunarele paltonului
bleumarin, cuprizand dintr
–
o singura privire tot internatul. Ploaia nu parea sa
–
l deranjeze,
intrebandu
–
ma daca lucrul asta avea legatura cu faptul ca el era englez. Adica in Londra ploua
aproape tot timpul, nu? Cine stie, poate statul in ploaie ii amintea de acasa.
–
Deci, iti aduc
i aminte de casa? L
–
am intrebat, uitandu
–
ma rapid in jurul nostru si in timp ce
faceam asta ma simteam vinovata. Uram faptul ca trebuia sa ne ascundem din cauza a ceea ce
sunt.
–
Ce? paru el surpins. Uau! Cine ar fi crezut ca Elian putea fi prins pe picior
gresit.
Amuzata de reactia lui, am izbucnit in ras.
–
Ploaia, am spus, dandu
–
mi capul pe spate si lasand picurii sa
–
mi mangaie obrajii.
–
A, facu el si ma cuprinse in capcana bratelor lui. Bratele mele imi erau imobilizate pe langa
corp si mi
–
am ridicat
privirea catre el, clipind des din cauza picurilor de ploaie ce imi cadeau pe
gene. Nu de asta stateam aici, ci te asteptam.
–
Nu puteai sa ma astepti si tu ca un om normal, in cladire?
–
As fi putut sa fac asta, dar cand sunt cu tine nimic nu pare normal.
Am inghitit in sec. Nici macar nu avea idée cat de aproape era de adevar.
–
Oricum tot ar fi trebuit sa mergem prin ploaie, adauga el si am inteles incontro ma ducea. La
camera din turn.
Doar ca ea nu mai arata asa cum mi
–
o aminteam ultima data. Cat sa fi
trecut de cand nu am mai
fost impreuna aici, patru zile?
Cutiile din carton disparusera si in locul lor aparusera o masuta de cafea extensibila, care semana
foarte mult cu o bancheta si pe care era asezata doua termosuri. Si pe jos era o patura plusata in
tr
–
o violet si in mod straniu, mi
–
am adus aminte de cum il gasisem pe Valentin in padure.
Observandu
–
mi reactia, Elian zise pe un aer aproape impasibil.
–
Am facut cate ceva in weekend. In spatele ati
tudi
nii lui, mi
–
am dat seama ca era incantat de
incantar
ea mea.
–
Imi place, i
–
am spus, lasandu
–
ma in genunchi, trecandu
–
mi mana peste moliciunea paturii.
–
Nu e mare lucru.
Ce? Innebunise? Era umitor ca el facuse toate astea pentru mine.
Dar nu aveam de gand s alas tot
entuziasmul meu la suprafata.
–
Ai adu
s c
afea, am spus, clipind des.
–
Stiu cat de mult iti place. Pentru o secunda am zarit un licar de incantare in ochii lui.
–
Ei bine, am spus luand unul dintre termosuri in maini. Pentru asta s
–
ar putea sa te iert pentru ca
nu mi
–
ai spus despre ce e mai exac
t ora profesorului Leonte.
–
Ma gandeam ca nu o sa iti placa daca iti spuneam direct ce insemna. Si nici nu eram sigur ca o
sa accepti. Nu voiam sa risc sa fii data afara.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
148
–
Chiar crezi ca as putea sa fiu data afara?
–
Chiar crezi, cu toata faima pe care o
are Addergoole, ca ar pastra pe cineva pe care le
–
ar putea
distruge reputatia?
–
Nu era raspunsul pe care mi l
–
am dorit sa
–
l aud. M
–
am imbufnat, lasandu
–
ma sa ma preling pe
peretele noduros din piatra. Elian se asezase in fata mea, punandu
–
si picioarele i
ntr
–
o parte a si
alta a bazinului meu, in timp ce picioarele mele mi le strecurasem pe ale lui.
–
Ih, m
–
am strambat, luand o gura din cafea. Nu pot fi ca tine.
–
Cum? Se interesa el, arcuindu
–
si coltul gurii.
–
Un exemplu pentru toti. Toti te asculta si te
vad ca pe cineva pe care ar putea trece drept model.
Surprinzandu
–
ma, Elian ma prinse de picioare si ma trase spre el. un zgomot infundat se auzisera
la apropierea bazinelor noastre si apropierea mult prea intima dintre noi ma facuse sa uit pentru o
clipa
despre ce vorbeam. Imi simteam obrajii colorandu
–
se intr
–
o nuanta trandafirie in timp ce
pulsu imi crescu
se
. Uitandu
–
ma la el, imi dadeam seama ca se lupta la fel ca mine sa se
concentreze pe ceea ce vorbeam si nu pe apropierea fizica dintre noi.
Am lasat
termosul pe covor, balasandu
–
mi piciorul de bazinului lui paru sa
–
l scoata din transa.
–
Aissa, zise el un pic mai aspru. Felul tau de a fi te face uimitoare. Implusivitatea care te baga in
probleme si te face sa sari sa
–
ti ajuti prietenii, are un farmec
anume.
–
Multumesc, am soptit, privind in alta parte decat in ochii lui. Elian era un tip grozav si ma
simteam, din nou, vinovata ca il subestimasem. Ma lasasem influentata de cuvintele lui Daphnis
si de zvonurile legate despre el. El era aici si era unic
ul care credea, ca in nebunia mea, se gaseste
ceva uimitor.
Ma prinse de barbie, fortandu
–
ma sa
–
l privesc.
–
Pentru ce imi multumesti, Blue Moon
? Pentru ca esti umitoare? Eu ar trebui sa iti multumesc
asta. Esti o bucata din visul meu. Tu esti dovada ca vi
sele sunt reale.
Usor, am devenit crispate. Erau rarele momente
–
dar cu certitudine erau
–
cand Elian parea sa
bata campii. Iar acum era unul din ele.
–
Elian, l
–
am strans de mana.
–
Imi cer scuze, scutura el din cap, fluturandu
–
si parul ondulat. Nu cred
ca vrei sa auzi despre
visele mele ciudate. Oricum nu te
–
am adus aici ca sa vorbim despre mine.
–
Ca sa vezi, mi
–
am ridicat sprancenele, m
–
ai adus aici cu un scop anume. Sa te aud, Van der
Wall.
–
Vreau sa te cunosc mai bine.
Probabil ca
ceva din expresia
mea ma dadu
de gol pentru ca Elian ranji precum o pisica de
Chesire.
–
Nu ma refeream in sensul ala, domnisoara Perversa. Desi ideea de a te intinde pe patura e destul
de ispititoare. Imi facu cu ochiul si mi
–
am reprimat dorinta de a
–
l lovi cu piciorul in
coaste.
–
Esti atat de aproape de a primi un sut, l
–
am avertizat.
–
Cum asa? facu el ochii mari. Niciodata nu am fost lovit pentru ca am fost sincer.
–
Pentru toate exista un inceput. Deci, da
–
I drumul. Spune ce vrei sa afli despre mine, l
–
am
indemnat, sor
bind din cafeaua mea.
–
Vreau sa stiu de viata ta de dinainte de Colivie, zise si printr
–
un miracol nu i
–
am scuipat
cafeaua pe fata. In schimb, am reusit sa ma inec.
–
De ce? am intrebat si am fost surprinsa de propria amaraciune din glas.
–
Pentru ca est
i iubita mea, imi raspunse el fara sa bage de seama crisparea mea.
Si nu stiu mai
nimic despre tine, ti se pare un motiv destul de intemeiat. Si care e tot misterul din jurul tau, doar
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
149
nu esti o criminala, nu?
–
Nu sunt. Si de ce nu vorbesti despre tine? N
ici eu nu stiu despre tine mai mult decat stii tu
pentru mine. Cuvintele imi sunase mai taios decat as fi vrut si pentru cateva clipe, tare lungi, intre
noi se instalase o tacere apasatoare. Nu eram sigura de asta, dar aveam o banuiala ca si el avea
propri
i demoni din trecut.
–
Bine, zise el deodata. Nu
–
I mare lucru, adauga fara sa ma priveasca de fapt in ochii, privirea
parand sa treaca prin mine. Mama mea a murit, iar tatal meu nu a suportat sa ramana in Londra
pentru ca ii amintea de ea. Asa ca am venit
aici, iar pe mine m
–
a inscris la internat. Nu pentru ca
voia sa scape de mine, ci pentru ca voia sa am parte de o educatie aleasa. Sfarsit, incheie el rigid.
Felul in care vorbise inlturase singura farama de mila la confirmarea a ceea ce banuiam ca se
inta
mplase cu mama lui. Poate ca, cuvintele ii sunase reci, dar dincolo de privirea lui imi dadeam
seama ca era mai mult de atat. Ramasese lucruri nespuse si dintr
–
un motiv nescunoscut mie nu
parea sa aiba de gand sa mi le releve. Daca asa voia, atunci foarte
bine. Imitandu
–
I tonul, am spus
printre randuri povestea mea, aproape fara suflare.
–
Mi
–
am pierdut parintii la zece ani. Iar de atunci am fost crescuta de matusa mea care, ei bine
, s
–
a chinuit
o perioada pana sa imi obtina custodia. Bunica mea in schimb v
oia sa ma trimita la un
centru de plasament. Dar matusa mea a impiedicat asta. Ea e eroina mea. Iar anul asta si
–
a reluat
serviciu de PR si lucreaza pentru un cantaret si nu poate sta cu mine. Si uite
–
ma aici. Sfarsit, am
spus.
Cand am privit drept in ochi
i lui, am descoperit cu manie ca furia de mai devreme ii disparuse
luand locul altceva.
–
Aissa, nu am stiut. Imi pare asa rau.
–
Uite, tocmai de asta nu vorbesc despre trecutul meu. M
–
am ridicat de langa el, lasand termosul
pe masa. Nu vreau ca ceilalti s
a ma stie drept fata care si
–
a pierdut parintii. Nu vreau ca ceilalti sa
ma considere o orfana si sa ma priveasca cu mila. Prefer sa fiu vazuta in continuare ca o
nechibzuita decat ca persoana drept de mila. Sper ca te
–
am multumit acum, am zis si m
–
am
indr
eptat catre iesire inainte sa izbucnesc in lacrimi
.
Douăzeci
și doi
Mult mai tarziu dupa aceea, dupa ce furia, mahnirea si frustrarea creata in urma discutiei cu Elian
s
–
au mai domolit, am realizat cat de gresit ma comportasem cu el.
El planificase
totul doar pentru
a se apropia si a ma cunoaste mai bine, iar eu ce facusem? Stricasem totul. Dar mi
–
am amintit ca
nici el nu se comportase dupa iesirea mult prea bine. Amandoi am pierdut persoane dragi si eu
stiam cel mai bine cat de greu
era sa vorbesti
despre asta. Trebuia sa vorbesc cu el. Si eram
decisa sa
–
i spun adevarul. Poate ca innebunisem de
–
a binelea. Insa dupa ce se intamplase azi, mi
–
am dat seama ca nu puteam sa tin minciuna asta la nesfarsit. Nu cand Elian voia sa patrunda atat
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
150
de adanc in ob
scuritatea trecutului meu. In seara asta Elian va afla adevarul, eram descisa asupra
lucrului asta.
Am aruncat rapid o privire asupra oglinzii din baie, aranjandu
–
mi parul pe care reusisem sa mi
–
l
ciufulesc, apoi am coborat treptele spre etajul lui Elian.
Inima imi batea puternic in piept si asta
pentru ca nu stiam ce urma sa se intample.
Poate ca peste putin timp Elian ma va crede nebuna si
nu va mai vorbi niciodata cu mine, iar asta era unul din scenariile pozitive. Sau poate ca Darko
avuse dreptate si va
folosi informatia asta ca sa atraga si mai mult atentia asupra lui. Nu, mi
–
am
alungat acel gand din minte. Elian imi dovedise de mai multe ori ca era diferit fata de persoana pe
care o arata. Si mai presus de toate, el tinea la mine. Sau cel putin asa cre
deam asta, pentru ca in
clipa in care l
–
am vazut cu Victoria aproape ca m
–
am impiedicat in propriile picioare. Nu erau
singuri, impreuna cu ei mai erau si Raul si Cristian. Erau in dreptul camerei lui Cristian, care era
urmatoare camera dupa a lui Elian, m
ai exact fata in fata cu dormitorul gemenilor.
Socul fusese atat de puternic incat incremenisem la vederea lor. Picioarele refuzau sa ma asculte.
Dupa tot ce imi facuse Victoria ma simteam tradata de faptul ca Elian inca mai statea in preajma
ei. Un junghi
de gelozie ca un cutit sageta pieptul simtind cum mi se face rau. Niciodata nu mai
simtisem astfel de sentimente puternice, mistuitoare si atat de obscure.
Nu intelegeam de ce ea
era cu el, si eram furioasa si ranita in acelasi timp. Si hotararea mea de m
ai devreme disparuse si
aproape ca il auzeam pe Darko facand seama pe faptul ca fusesem atat de naiva incat sa am
incredere in Elian.
Pentru o clipa ma agatasem de sentimentele pe care le simtisem din partea lui
in timpul viziunii. Si totusi adevarul era i
n fata mea, Elian era cu Victoria si isi aruncau unul
altuia zambete.
Nu auzeam ce isi spuneau, er
am indreptul camerei lui Silvian
si pentru o secunda mi
–
a trecut prin
minte sa bat in usa si sa ma refugiez in camera lui. Nu voiam sa
–
i mai vad. De parca mi
–
ar fi
simtit nelinistea, Elian isi indrepta privirea spre mine si zambetul de pe chipul lui pali.
Cand l
–
am vazut ca se desprinde de grup si vine spre mine, ideea de a ma as
cunde in camera lui
Silvian
parea si mai tentanta.
–
Aissa, zise el si am sezizat o
nota de neisguranta in vocea lui, ceea ce era un lucru nou pentru
mine. Pe Elian il vazusem mereu atat de sigur pe el incat eram tentata sa cred ca nimic nu ii putea
clatina incredere in el. Aceeasi nesiguranta o vedeam si in ochii lui. Era neobisnuit sa
–
l vada asa.
Ma asteptam sa ii vad zambetul acela sfidator. Si m
–
am plesnit imediat mintal. Nu il cunosteam
asa bine cum pretindeam. De fapt, il cunoscusem, pana de curand, doar prin vorbele aruncate de
gemeni. Iar gemenii si Elian nu se simpatizau.
Si in c
lipa aceea am simtit aceea senzatie enervanta, ca si cum cineva m
–
ar gadalia pe creier. Am
recunoscut opera lui Darko. „Vino la mine.” Imi ceruse el. „OK”
–
Trebuie sa clarificam ce s
–
a intamplat maai devreme, spuse Elian, facandu
–
ma din nou atenta la
el.
Urma aceea de nesiguranta disparuse, iar vocea ii sunase acum taios ca taisul unei lame.
–
Da, ar trebui, am spus, modelandu
–
mi tonul dupa al lui. Am aruncat o privire in spatele lui unde
erai prietenii lui.
–
Poate mai tarziu, cand nu o sa mai avem specta
tori.
Trecusem pe langa el cand Elian ma prinse strans de brate.
–
Asta e doar o scuza, spuse el printre dinti. Nu vrei sa vorbim.
Am oftat.
–
Vreau. Chiar vreau. Dar nu acum.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
151
–
Probleme in paradis? Vic
toria isi rasuci o suvita
de par pe deget. Eram sigura
ca ei nu ne auzise
vorbind, dar judecand dupa tensiunea din jurul nostru era usor sa iti dai seama ca nu aveam
tocmai o discutie amicala.
–
Unde te duci? Ma intreba Elian, facand abstractie de Victoria
–
lucru ce imi convenea.
–
La Darko.
–
Desigur ca te
duci la el, zise ironic. Cand o sa imi spui ce ascunzi tu si gemenii? Si vorbind de
ei, unde e cealalta jumatate? Nu l
–
am mai vazut pe Daphnis de, hmm, cateva zile.
Eram un pic surprinsa ca remarcase disparita lui Daphnis
–
desi in realitate nu ar fi trebu
it sa fiu.
Elian era mereu cu ochii pe mine.
–
Asta e? Am intrebat, aruncand fulgere din ochii. Te deranjeaza ca nu stii ce se intampla? Stiu ca
esti obisnuit sa controlezi totul. Eram un piculet nedreapta cu el, dar hotararea de mai devreme
imi disparuse.
Si momentul adevarului nu era acum.
–
Nu, intelegi totul gresti. Stiu ca voi ascundeti ceva.
As putea sa va ajut. M
–
am uitat in ochii lui
descoperind ca el chiar vorbea serios. Daca ar putea intr
–
ul fel anume el chiar ne
–
ar fi ajutat. Si
inima parea sa
–
mi
pleseneasca la gandul ca el i
–
ar ajuta si pe gemenii doar pentru mine. Dar stiam
ca cu toata popularitatea de care se bucura Elian nu putea impedice un grup de fanatici din a face
rau. Si nici eu nu il voiam pe Elian implicat in treaba asta. Daca cumva ce
i din grupare stiau
adevarul despre mine, atunci cu atat mai putin voiam ca el sa fie asociat cu mine. Doar simplul
gand ca el ar avea de suferit din cauza mea ma umplea de furie.
Nu, nu aveam sa permit asa ceva.
–
Promit, am zis, uitandu
–
ma in alta parte
decat in ochii lui, ca intr
–
o zi o sa afli totul. Si cu asta
tocmai ce am recunoscut ca ascundeam ceva de el.
–
De ce nu acum? Insista el. Dandu
–
mi capul pe spate, am lasat un geamat de disperare sa
–
mi
paraseasca buzele.
Uram sentimentele in contradictorii
pe care Elian mi le provoca.
Partea logica imi spunea ca nu
trebuie sa
–
i spun nimic, cel putin deocamdata. Insa cand il priveam in ochii aceia tulburatori, de
un verde
–
menta, gandurile mi se incetosau, preluand controlul sentimentele mele. Felul in care
p
utina lumina infiltrata printre ferestre ii faceau ochii sa straluceasca ca doua pietre pretioase si
cum parul negru era strans legat la spate imi taia respiratia. Efectul asta il avea Elian asupra mea,
reusea sa ma suceasca si fara sa depuna cel mai mic e
fort. Iubeam si uram in acelasi timp lucrul
asta.
–
Elian, zau, ca as vrea sa vorbim despre asta. Dar nu acum si nu aici.
–
Bine, ceda el pentru un moment. Eram constienta de faptul ca acum mai mult ca niciodata nu va
renunta pana nu va afla adevarul.
Inai
nte sa plec, l
–
am intrebat:
–
Auzi, m
–
am foit nelinistita. Ce cauta Victoria cu tine?
Acel zambet enervant ii reveni in coltul gurii.
–
Esti geloasa? Se apleca catre mine, soptindu
–
mi la ureche. Aproape ca ii simteam cum buzele
imi ating usor pielea.
Iar r
eactia corpului meu nu intarzie sa apara, dandu
–
mi fiorii in tot corpul.
Daca nu ar fi fost prietenii lui care ne priveau curiosi de la distanta, l
–
as fi tras spre mine,
intalindu
–
i buzele. In clipa aceasta cearta de mai devreme parca nu mai existase, nici
discutia in
care ne
–
am marturisit pierderea persoanelor tragi. Era de parca eram doar noi doi, atrasi de
intensitatea sentimentelor noastre. Ceea ce ma lua si pe mine uneori prin surpindere ce simteam
cand sunt cu el.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
152
–
Ne
–
am intalnit cu ea pe hol, imi ex
plica el cateva clipe mai tarziu. La auzul acestora mi
–
am
permis sa rasuflu usurata, lucru ce
–
i lati zambetul, la fel ca urmatoare intrebare pe care i
–
am
adresat
–
o:
–
Si unde te duci?
–
La Raul.
Am incuviintat din cap.
–
Imi place cand esti geloasa, Blue M
oon.
*
Am incremenit. Si odata cu mine timpul paru sa se opreasca in loc in momentul in care franturi
din intalnirile mele cu fata cu rochie mov mi se derulau in minte asemenea unui film. Prima oara
o intalnisem in urma cu o luna la casa scarilor, apoi
o mai vazusem in fata usilor de la cladirea
principala si ultima oara o vazusem vineri, inainte sa plecam la Bucuresti. Darko se insela, striga
o voce disperata in capul meu. Fata aceea nu era moarta. Era imposibil. Sau poate era vorba doar
despre una din
glumele lui Darko. Geamanul era cunoscut pentru glumele lui si uneori, chiar si eu
trebuia sa recunosc, erau deplasate.
o alta ideee imi rasarise brusc in minte si parea cea mai logica
dintre toate teoriile pe care mintea mea incepuse sa la creeze. Poate n
u era vorba de aceeasi fata.
–
Te rog, mai arata
–
mi o data poza, i
–
am cerut si aproape ca nu mi
–
am recunoscut vocea. Sunase a
teama.
Darko sovai inainte sa imi dea poza si cand in sfarsit se hotari sa imi intinda poza, am
simtit cum tot corpul mi se incord
eaza in acelasi timp credeam ca si genunchii aveau sa
–
mi
cedeze.
Inhatand poza, am avut grija sa ma uit atent la trasaturile fetei din poze. Sperasem pana in clipa
aceea sa fie vorba doae despre o asemanare. Insa spre groaza mea, era vorba de aceeasi fata.
Ochii ei migdalati de culoarea nesului erau inconfundabili. Dar remarcasem un lucru pe care nu il
vazusem atunci cand am intalnit
–
o fata in fata. In poza, ochii ei avea o sclipire anume. Licarul
vietii, imi sopti o voce in cap si deodata m
–
am inforat.
–
P
e ea ai vazut
–
o?
Darko batu cu degetul in poza. Nodul din gat nu imi daduse voie sa
–
i raspund, asa ca m
–
am
multumit sa confirm printr
–
o inclinare a capului. Apoi, au urmat cateva clipe de liniste. Auzeam
zumetul din hol, glasurile colegilor mei care nu is
i inchipuiau ca dincolo de usa aceasta realitatea
lor nu mai exista. Cu coada ochiului, am vazut ca afara incepuse sa ninga. Fulgi mari precum
aripile unor ingeri intrau in camera prin geamul deschis.
Cand mi
–
am ridicat privirea catre Darko, am descoperit
ca expresia lui reflecta groaza de pe
chipul meu.
Dincolo de aceea spaima pe care o resimteam amandoi, remarcasem ceva in ochii lui
Darko ce imi facu stomacul sa tresalte. Tristete. Cine era fata aceea si ce importanta are pentru
Darko?
–
A fost prietena
mea, imi raspunse Darko ca si cum mi
–
ar fi citit gandurile. Eram constienta ca
lucrul asta era imposibil. Reusisem sa
–
mi ridic un fel de zid mental impotriva oricui ar fi vrut sa
imi citeasca gandurile. Desigur, doar Darko era singurul telepat pe care il c
unosteam. Desi am
inteles imediat ca de cele mai multe ori nu aveam nevoie de cuvinte ca Darko sa inteleaga
anumite lucruri
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
153
–
Adina era la fel ca noi, un spiritual, continua Darko, fixand cu privirea fulgii ce se asezau pe
biroul lui. Puterea ei era apa. L
a fel ca tine, adora sa mearga la lac si sa faca apa sa vibreze. Dar
anul trecut a murit. A alunecat pe scari, incheie el brusc si sumbru.
Pentru a doua oara, timpul paru sa se opreasca pentru mine. Tacerea care se instalase intre noi era
apasatoare si deo
data intelegeam totul. Intelegeam anumite lucruri care pana acum nu le
vazusem. Asa se explica retinerea lui Darko fata de alte fete si de ce imi era asa greu sa
–
l scot din
dormitorul lui. Darko avea amintiri dureroase aici.
Simteam cum durere imi sfasie p
ieptul, lasandu
–
ma fara aer. Stiam cum era sa fii prins in locul in
care amintiri dureroase cu persoanele dragi te chinuiau. Eu si Darko eram mult mai asemanatori
decat credeam. Iar el era la fel de ranit. Imi doream sa
–
l strang in brate, sa fac ceva sa ii
iau
durerea. Dar socul ma paralizase.
–
Cum e posibil asa ceva? Adica, vreau sa spun, eu am vazut
–
o de cateva ori.
–
Cum arata? Ma intreba Darko in schimb si trebuia sa recunosc ca eram surprinsa de schimbarea
lui. Cu o clipa in urma deslusisem in ochii l
ui tristete, iar acum curiozitatea era cea care il
macina.
–
Aaa, am inceput, trista, uneori furioasa. Dar de cele mai multe ori avea o privire inexpresiva ce
iti dadea fiori.
Darko aproba din cap.
–
E ceva tipic pentru fantome.
Ce?
O parte din mine nu era
surprinsa. De ce ar fi fost? Pana acum cateva luni nici in magie nu
credeam.
Tot ce am crezut pana de curand ca erau doar povesti se dovedise a fi minciuna. Dar
fantome? Niciodata nu ma gandisem pana in acest moment la fantome. Ce stiam eu despre ele?
Nim
ic.
–
Nu inteleg de ce nu m
–
a cautat pe mine. Fruntea lui Darko se increti. Apoi, deodata, se relaxa de
parca si
–
ar fi dat seama de ceva. Daca asa era, mie nu mi
–
a spus, in schimb reusise sa ma
surprinda cu o alta intrebare:
–
Ti
–
a vorbit?
Imi luase cateva
clipe pana sa
–
i raspund. In definitiv vorbeam despre fantoma prietenei lui. Cat
de ciudat era asta?
–
N… da. Am tresarit, amintindu
–
mi ca prima oara cand o vazusem pe Adina a fost dupa
intamplarea aceea neobisnuita la biblioteca. Mi
–
a spus cand eram la
biblioteca sa am grija si apoi
mi
–
a dat o panglica. Si acum stiu de ce, voia ca eu sa vad ceva. Trebuie sa mergem in…
–
Haide, ma intrerupse Darko, prinzandu
–
ma de mana.
Am iesit impreuna cu Darko ca doua vijeli
din camera, alegand pe holuri. Ne
–
am ciocn
it de Raul si Cristian care banuiam ca mergeau la
Elian. Il auzisem pe Raul strigandu
–
ma insa nu am apucat sa
–
i raspund, grabindu
–
ma sa tin pasul
cu Darko. Banuiam ca cei doi ii vor spune lui Elian ca ma vazuse cu Darko si stiam ca iar o sa
intre la banuie
li, dar trebuia sa ma ingrijorez pentru asta mai tarziu.
–
De ce nu mi
–
ati spus niciodata despre existenta fantomelor? L
–
am intrebat pe Darko pe cand
alergam pe trepte, gafaind.
–
Pentru ca nu am crezut ca va fi necesar. Adica, aveam de gand sa iti spunem,
dar… nu stiu.
Aimee nu era in camera si pentru o clipa, in toata nebunia, am simtit ca imi scapa ceva. Nu o mai
vazusem pe Aimee de ieri, de cand se dusese sa
–
i dea cadoul
–
care era mai mult de despartire
–
pentru Andrei. Sau poate ca se razgandise.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
154
–
Unde ai panglica? Exasperarea din vocea lui Darko imi alunga gandurile despre Aimee. De fapt,
ma bucuram ca nu era aici. La fel ca pe Samara, incercam sa o tin pe Aimee departe de lucrurile
astea.
–
Trebuie sa fie in palton, i
–
am raspuns, repezindu
–
ma spre
dulap.
Usile dulapului scartira atunci cand le
–
am deschis. Paltonul meu era langa celelalte geci ale mele
si ale lui Aimee.
Scotocind in buzunare, o curiozitate intensa ma cuprinse. Nu stiam de unde venise acel impuls,
dar trebuia sa descopar ce voia Adin
a ca eu sa vad. Cand am scos panglica, am scos un sunet ceea
ce ar fi trebuit sa fie unul de usurare, insa a sunat mai degraba de parca cineva m
–
ar fi sugrumat.
Panglica era asa cum mi
–
o amintea, de culoare mov si fina la atingere. Langa mine, Darko tresar
i
la vederea lui.
–
Obisnuia sa poarte pangli
c
a asta. Mie niciodata nu mi
–
a placut, spuse sec, desi nu o slabise nici
o secunda din vedere. Intr
–
un fel ii dadeam dreptate geamanului, nici mie nu imi placeau
panglicile. Dupa mine erau pentru fetite. Nici ga
nd sa ma vedeti cu asa ceva.
Darko zise ceva, dar nu l
–
am putut auzi. Imaginile incepura sa apara cand el ma prinse de mana.
O vedeam pe Adina cum isi prindea parul cu ajutorul panglicii, privindu
–
si reflexia in geam.
Cu
coada ochiului surprinse o miscare
in stanga ei, langa pat. Camera familiara si am vazut chipul
stralucitor al Amandei Seyfried zambind de deasupra patului lui Darko. Geamanul se ridicase de
pe pat, pasind catre ea cu un mers caraghios, balasandu
–
si soldurile. Cuprizand
–
o in brate, o lipi
c
u spatele de pieptul lui si ii dadu la o parte coada pe care si
–
o prinsese in crestetul capului. Ii
despuse o sarutare pe gat care o infiora. Ochii geamanului privira pret de cateva secunde la
imaginea lor reflectata in geam. Se potriveau atat de bine. Fel
ul in care ea se tanguia ca o pisica
in bratele lui, cum parul ei matasos ii atingea obrazul, cum ochii lor aveau aceeasi sclipire.
–
Urasc panglica asta. Ar trebui sa o ardem. Zambetul smecher, atat de caractersitic lui, i se lati.
–
Nuu, protesta ea, ras
ucindu
–
se in bratele lui. Adina era la fel de inalta ca Darko si isi trecu cu
usurinta mainile de dupa gatul lui. Darko isi dadu ochii peste cap, apoi o saruta. Si am inteles de
ce geamanul se strambase atunci cand ma vazuse pe mine si pe Elian intr
–
o ipos
taza
asemanatoare. Era gretos sa iti vezi prietenul cel mai bun sarutandu
–
se.
–
Ar trebui sa plec, spuse ea, printre sarutari.
–
Ar trebui sau poti ramane aici. Mainile lui devenisera alunecoase, gasindu
–
si loc pe curburile
soldurilor ei. Sunt sigur ca Dap
hnis isi poate gasi un loc unde sa doarma in noapte asta. Il putem
trimite la colega ta.
Adina rase.
Chiar cand incepeam sa cred ca hainele aveau sa zboare dupa ei, Daphnis ii intrerupse.
–
Adina, trebuie sa pleci. In curand o sa fie ora de stingere.
–
Hai
mai, cum de apari mereu la partea interesanta?
–
Pentru ca niciodata nu inchizi usa. Si tu de ce mai esti aici? Privirea lui de gheata se indrepta
catre Adina. Ea isi ridica mainile deasupra capului.
–
Plec acum.
Ca sa vezi, Daphnis era uracios cu toata l
umea.
Dupa ce isi lua la revedere de la Darko print
–
un sarut si lui Daphnis ii arata degetul mijlociu
–
lucru ce ma facu sa o simpatizez
–
iesi pe hol. Remarcase ca era singura pe coridor, verificandu
–
si ceasul.
Intradevar se apropia ora de stingere si ele
vii mereu erau cuminti in camera, pacalindu
–
i
pe gardieni pana dupa acestia plecau. De teama sa nu fie prinsa, Adina alergase pe coridor
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
155
reusind sa se impiedice si realiza ca daduse peste cineva. Fata i se schimbase si intr
–
o clipa se
relaxa cand vazu de c
ine se lovi. Albastru din privirea profesorului Anatasie o linisti.
–
Profesoare, zie ea. M
–
ati speriat.
–
Nu asta era intentia mea, rase el. Ar trebui sa mergi in camera ta. Adina raspunse printr
–
o
miscare a capului. Hai sa te conduc eu. Nu vreau ca gardi
enii sa te vada de una singura. Asa cu
mine o sa ai un pretext.
–
Multumesc, raspunse ea. Ce cautati aici? Paru sa se simta usor jenata pentru ca intrebase, dar
profesorii nu prea veneau in caminul elevilor.
–
Am fost pana la un elev. Avea nevoie de mine,
spuse el, evaziv. Adina intelese ca profesorul nu
avea sa detalieze asa ca se multumi sa dea din nou din cap.
Coborau amandoi treptele cand profesorul isi puse mana de dupa gatul ei. Ea se foi nelinistita, dar
nu ii indeparta mana. Nu stia cum sa reactione
ze sau cum sa interpreteze acest gest. Stia ca
profesorul Anatasie era unul din cei mai de treaba profesori, dar felul in care mana lui ii inconjura
gatul ii aduce mici semne de intrebare. Ar fi vrut sa
–
i dea mana la o parte, dar nu voia sa para
nepolitico
asa mai ales dupa ce se oferise sa o ajute in caz ca ar fi prins
–
o gardienii.
–
Deci, Adina, zise el si tonul ii deveni de nerecunoscut, aspur. Povesteste
–
mi despre tine.
–
Ce? Aaa… adica, ce vreti sa stiti? Credeam ca aveti totul despre mine in dosarul
meu. Inainte sa
isi duca ideea pana la capat, dintr
–
o miscare rapida profesorul ii smulse panglica de la par si
–
o
infasura in jurul gatului, sugrumand
–
o.
–
Pai, spuse el, ce ar fi sa
–
mi povestesti despre faptul ca esti o anomalie?
–
Ce? Zise ea, zbatandu
–
s
e. Nu pot sa respir. Adina tusi.
Profesorul Anatasie avea o privire nebuna.
–
Te
–
am urmarit de multe ori ce poti sa faci cu apa. Esti atat de gresita, spuse el si apoi, pe
neasteptate, o impinse peste balustrada. Adina cazu pe podea cu un sunet surd, tot c
orpul
incovoindu
–
se de durere. Pleoapele ii tremurau insa reusi sa
–
l vada pe Anatasie cum cobora in
fuga treptele. Inchise ochi, apoi ii deschise si i vazu ranjetul sinistru ce
–
i deforma fata
profesorului. Si toata acea frumusete disparuse in fata zambetul
ui diabolic.
–
Nu vrei sa mor, ha?
–
Ai omorat
–
o? O voce grava sparse linistea. Recunosteam acea voce. Si Adina la fel.
–
Nu inca, ii raspunse profesorul. Simti cum capul i se misca si in acele momente Adina realiza ca
profesorul i lega parul inapoi. De ce
?
–
O treaba buna o faci cu propriile maini, zise Anatasie, si mainile lui care inca erau pline de
creta, curma viata Adinei, nu inainte de a vedea clar cine era baiatul care asista de langa trepte la
scena. Andrei.
Douăzeci
și trei
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
156
Cand m
–
am intors
in prezent, m
–
am trezit uitandu
–
ma in albastrul glaciar al ochilor lui Darko. Si
pentru prima oara de cand il cunosteam, acea sclipire jucausa din ochii lui care il diferentiase de
geamanul sau disparuse. Ochii lui erau intunecati si reci.
De cand puterea
mea crescuse sau, ma rog, era in crestere, du
pa fiecare viziune ma simteam
s
l
a
bita. Insa nu si de data asta. Senzatia de oboseala fusese alungata de furia care se reflecta si in
ochii prietenului meu.
–
Darko, am tipat cand am realizat ca el inca ma tinea
strans de brat, tinandu
–
ma pe loc.
–
Trebuie sa facem ceva. Stiu cine se afla in spatele gruparii, m
–
am rastit catre el, neintelegand de
ce el inca ma tinea pe loc. Mintea imi lucra cu repeziciune si deja ma vedeam confruntandu
–
ma
cu Anatasie si Andrei.
–
Anatasie si Andrei, sopti Darko. Am vazut ceea ce ai vazut si tu.
Am incetat sa ma mai zbat, impotmolindu
–
ma in vorbele lui.
–
Vrei sa spui ca tu ai vazut cum…
–
Am vazut ce ai vazut si tu, repeta el, pe un ton lipsit de inflexiuni.
Nu stiu cat durase p
ana sa ma dezmeticesc, dar cand in sfarsit am realizat ca Darko vazuse cum
Adina fusese ucisa, m
–
am simtit neputincioasa.
–
Imi pare atat de rau, Darko.
–
O sa plateasca.
Nu ma indoiam de asta. Insa nu intelegeam de ce mai era
m
aici. De ce nu eram pe urmel
e lor? De
ce nu faceam ceva ca ei sa plateasca? Si cel mai rau eram dezgustata ca imi placuse de profesorul
Anatasie. Nu imi trecuse niciodata prin cap sa
–
i verific asta pentru ca niciodata nu m
–
as fi gandit
ca el in secret era un psihopat.
Insa cu cat ma
gandeam mai mult la asta, cu atat imi dadeam
seama ca acele mici lucruri pe care la observasem la Anatasie si le pusesem pe seama unui flirt
nevinovat, era cat se poate de reale. El incercase intr
–
un fel sau altul sa ma atarga in capcana lui.
Simteam cum v
oma imi urca pe gat.
Vazandu
–
l absent pe Darko, am tipat catre el. Il intelegeam prin ce trecea, dar, constientizand cat
de grava era situatia, nu aveam timp sa
–
l menajez.
–
Aimee ar putea fi in pericol. Sunt sigura ca Andrei…
–
S
–
a apropiat de ea
si a v
rajit
–
o
ca sa ajunga la noi.
Pentru ea era mandrogora.
Iar acum o foloseste pe post de momeala ca sa ne atraga in capcana lor, ma completa Darko. Iar
asta era minunea noastra. Stiam intotdeauna ce avea celalat de zis, chiar si fara ajutorul legaturii
tele
patice.
–
Trebuie sa o salvez. Nu pot sa o pierd. Nu si pe ea…
–
Credeam ca ai incetat sa te autoinvinovatesti.
–
Nu pot. As fi putut sa imi salvez parinti, dar…
–
Ba nu puteai. Erai doar un copil.
–
Nu. Nu eram doar un copil. Eram mai mult de atat si
tu stii asta.
–
Intai trebuie sa ne gandim la un plan. Suntem doar noi doi.
–
Doar noi doi.
Nu ma lasasem infricosata de lucrul acesta.
Desi tot corpul meu parea cuprins de adrenalina si imi doream parte de actiune, stiam ca ne
trebuia un plan.
Nu era un
joc. Profesorul Anatasie ii ucise iubita prietenului meu si acum imi
tinea captiva prietena mea.
In toata acea nebunie, imi scapase un amanunt.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
157
–
Mai devreme ai spus ca ai vazut ceea ce am vazut si eu in viziune. Cum e posibil? Am intrebat,
gandindu
–
ma poa
te era un fel de extensie a puterii mele de care cel mai probabil Daphnis imi
spusese, iar eu, ca de obicei cand el vorbea, nu l
–
am ascultat.
Darko ma prinse si de celalalt brat, aducandu
–
ma cu fata spre el.
–
In momentul viziunii eu te tineam de mana si,
cumva, ai reusit sa imi transmiti si mie imiaginile
pe care le vedeai.
–
Nu credeam ca putem face asa ceva.
Oricat de mult imi displacea mie magia, trebuia sa recunosc ca lucrul asta chiar mi se pare tare.
–
In mod normal, nu e posibil asa ceva. Cel putin
nu pentru niste spirituali, zise el, pironindu
–
ma
cu privirea. Era o privire greu de sustinut, pentru ca stiam ca urma ceva grav.
–
Dar
tocmai ai spus ca am reusit sa iti transmit imaginile. Darko, ce se intampla? Si nu vreau
minciuni. In glasul meu se sim
tise o nota de disperare si dupa cum cutele dintre sprancene i se
imblanzisera, mi
–
am dat seama ca si el imi simtise disperarea.
–
Nu am vrut sa iti spunem asta pana acum pentru ca nu eram siguri. Era o banuiala, dar… acum
sunt convins ca tu esti o vraji
toare autentica.
Nu eram sigura ca auzisem bine.
–
Sunt ce? Mi
–
am ridicat tonul, facand un pas inapoi.
–
O vrajitoare autentica, imi confirma el.
Un ras sfasietor umpluse dormitorul. Era al meu.
–
Vrajitorii au murit. Ei nu mai exista, i
–
am reamintit ce i
mi spusesera ei inainte sa accept sa ii
insotesc la Addergoole. Nu pot sa cred ca glumesti tocmai acum.
–
Nu glumesc, Aissa. Exista zvonuri despre vrajitorii autentici care mai exista si in zilele noastre.
–
Nu. Mi
–
am prins parul lung in maini. Cand v
–
am l
asat sa imi povestiti despre voi, mi
–
ati spus
clar ca vrajitorii nu mai exista.
–
Pai da, incepu el in stitlul lui flusturatic, trecandu
–
si mana prin par. Asa credeam cu totii, ca nu
mai exista. Dar mai sunt unele povesti
despre ei, dar cum nu am intalnit
pe nimeni, am crezut ca
sunt doar povesti. Uite, daca e sa ma intrebi pe mine, eu inca cred ca mai exista vrajitori autentici,
dar prefer sa ramana ascunsi din cauza celor ca Anatasie si Andrei.
Aveam in minte o gramada de intrebari, insa tot ce reusise sa
imi iasa pe gura fusese:
–
Cand eram mica si am zis ca imi doresc sa fiu vrajitoare, am glumit.
Darko rase.
–
Serios? Chiar ti
–
ai dorit asta?
–
Da, imi doream superputeri ca sa ma pot proteja de cei care
radeau de mine
Zambetul lui smecheresc, atat de cara
cteristic lui, se intoarse. Asta era un lucru pe care il
admiram la Darko, zambetul lui nelipsit de genul nu
–
imi
–
pasa. Stiam mai bine ca oricine ca in
clipa aceasta el era cel mai afectat, dar nici gand sa arate asta. Avea modalitatile lui prin care isi
ex
terioriza suferinta.
–
Presupun ca ai o gramada de intrebari.
Am dat din cap.
–
Chiar crezi ca eu sunt cu adevarat o vrajitoare? M
–
am incruntat.
Darko se asezase pe patul lui Aimee si am simtit o strangere de inima la vazul numelui ei de pe
perete. Mi
–
am
promis sa o scot teafara din incurcatura in care intrase din vina mea. Dar mai intai
trebuia sa aflu niste informatii atat pentru sanatatea mea mentala cat si ca sa o ajut pe Aimee.
Eu m
–
am asezat pe patul meu, cu picioarele sub mine, ascultandu
–
l pe Darko
fara sa
–
l intrerup.
Cum imi era imposibil sa fac asta, imi invarteam inelul antistres
.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
158
–
Cand te
–
am cunoscut, chiar am crezut ca esti un spiritual ca noi. Numai ca tu vezi aure si
reusesti sa
–
mi raspunzi telepatic, ceea ce e imposibil sa faci daca nu esti
la randul tau o telepata.
Mai e si faptul ca nu poti sa iti controlezi puterea, adica clarviziunea. Si asta am pus
–
o pe seama
faptului ca tu nu ai doar o putere de controlat, ai toate puterile de controlat. Pe deasupra il ai pe
Bu mai tot timpul in preajm
a ta si sunt sigur ca el stie ce esti tu. Daca ma gandesc mai bine, el
cred ca sta pe langa tine cu un motiv anume.
–
Intr
–
un fel, l
–
am gonit, i
–
am zis, nevenindu
–
mi sa cred ca umbra avea un motiv pentru care era
tot timpul in jurul meu. Amintindu
–
mi de cu
vintele lui Bu ” Ai ceva ce atrage pana si fiintele
intunecate ca mine” m
–
am trezit injurand:
–
La mama naibii! Trebuia sa imi fi dat seama de asta. Desi nu imi pot da seama ce motiv ar avea
Bu.
–
Nici eu nu stiu, dar sunt sigur ca el nu ar fi singurul car
e ar vrea ceva de la tine daca ar stii ca
esti o vrajitoare.
–
De ce nu mi
–
ati spus de mai devreme?
–
Cum am spus
, la inceput era o banuiala. Apoi lucrurile astea, aparent minore, se tot adunau si…
se opri, aparandu
–
i un licar in ochi. Iti mai amintesti
de noaptea in care ai lesinat si te
–
ai trezit in
camera lui Elian? Intreba el pe un ton jos si mi
–
am dat seama ca facea pe detectivul. Apoi v
–
ati
certat si brusc afara furtuna s
–
a dezlantuit. Gura mi se deschisese larg, intelegand ce voia sa zica.
–
Exact,
tu ai provocat furtuna. Sau in ziua in care aproape te
–
ai batut cu Victoria, un morman de
zapada s
–
a topit brusc. Cine crezi ca a facut asta? Desigur, tu. Pana atunci crezusem ca eram
singura care remarcase cat de repede se topise zapada in acel loc. Se p
are ca ma inselasem si in
acelasi timp pusesem la indoiala si perspicacitatea lui Darko.
–
Iar faptul ca ai vazut
–
o pe Adina fara sa banuiesti de fapt ca ea e o fantoma, e o alta confirmare
a puterilor tare. Doar vrajitorii autentici pot vedea fantomele in
forma in care au fost umani. Noi,
spirituali, vedem fantomele ca pe niste fotografii sterse. Iar oamenii nu pot sa
–
i vad, dar le pot
simti prezenta. Si acum ai reusit sa imi transmiti mie o viziune. Nu mai e nici o urma de indoiala.
Aissa, esti o vrajitoa
re autentica, spusese si odata cu vorbele lui am simtit cum ma cuprinde
panica.
–
Stai sa vezi cand o sa afle Daphnis. Daca ar fi auzit toate astea, nu ar mai fi plecat in cautarea
Grimoarului.
–
Ce vrei sa spui, ca el a plecat din vina mea?
–
El a fost pr
imul care a banuit ca esti o vrajitoare autentica. Si de atunci unicul lui scop a devenit
gasirea Grimoarului lui Seramis. Acel jurnal se deschide doar in fata unui vrajitor adevarat, in
rest e doar o carte cu foi albe, imi explica el si totul se lega. Di
sparitiile lui Daphnis si obesia lui
legata de Grimoar, intr
–
un fel el ma ajutase in tot acest timp.
–
Credeam ca nu ma agreeaza si ca ma crede nedemna de magie.
–
Pai, atatandu
–
te credea ca va scoate la iveala adevarata ta putere.
–
Nu inteleg logica voas
tra. Mi
–
am dat ochii peste cap.
–
Eu voiam sa iti spun, Aissa. Dar exista si posibilitatea ca totul sa fie doar o banuiala si atat.
Trebuia sa fim sigur de asta inainte sa iti spunem si Grimoarul nu da gres. Tu nu voiai sa fii nici
spiritual, cum sa iti sp
un ca esti o vrajitoare?
Sesizasem o nota de disperare in glasul lui Darko. Ii era teama ca as putea sa ma supar pe el, si pe
buna dreptate ca aveam toate motivele sa fiu suparata. Insa pe alta parte intelegeam ca nu era usor
sa spui lucruri ca astea unei
persoane ca mine.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
159
–
Bine, am spus, lasandu
–
mi un oftat sa imi scape. O cearta acum nu ne
–
ar fi ajutat cu nimic. Dar
aurele? Ele nu fac parte din puteri. De ce pot sa le vad? Nu ca ma plangeam de asta, cu ajutorul
lor aflam lucruri pretioase despre oamenii
din jurul meu. Si din noaptea aceasta imi promisesem
sa verific aurele tuturor peroanelor pe care le cunosteam.
–
Asta e farmecul in a avea toate puterile. Ele se combina si rezulta altele noi.
De fapt, nu poti stii
niciodata care e capacitatea puterilor.
De aceea, pe vremuri, unii vrajitori erau mai puternici ca
altii. Isi combinau puterile intre ele, creau altele.
–
Deci, eu am facut toate astea fara sa stiu?
–
Aham. Sari el din pat, venind spre mine. Si acum trebuie sa fii constienta de ele, doar asa ii
putem prinde pe criminalii aia.
–
Eu nu am reusit sa imi controlez o putere in doua luni, apoape trei. Ce te face sa crezi ca o sa
pot acum sa le controlez pe toate?
M
–
am dat a randul meu jos din pat, mergand de la usa la fereastra, si inapoi.
–
Circumsta
ntele. Trebuie sa ne gandim la un plan. Aimee ar putea avea necazuri.
L
–
am aprobat.
Dupa ce m
–
am asigurat ca usa de la dormitor era inchisa, am scos cheia si am pus
–
o pe birou, in
speranta ca Aimee avea sa isi foloseasca propria cheie sa intre.
Darko trase
de unul din sertarele de la birou, de unde scoase un caiet si un pix.
Se aseza pe birou si spuse:
–
Chiar as fi vrut ca Daphnis sa fie aici.
–
Ne putem descurca fara el.
Afara se inserase, doar lumina de la lampi permitandu
–
mi sa vad privelistea ce se in
tindea sub
fereastra mea. Inca ningea si am fost cuprinsa de senzatia unui deja
–
vu. Imi amintisem de noaptea
in care eu si Elian mersesem in padure.
Darko spuse ceva si mi
–
a luat cateva secunde sa imi indrept atentia asupra lui, lasand acea
amintire intr
–
u
n colt al mintii.
–
Evident, astia doi inca sunt in internat. Daca o tin pe Aimee, era imposibil sa o scoata prin fata
paznicilor de la intrare.
Paznicii de la iesire erau vigilenti, verificand fiecare masina ce intra ori iesea din internat. Insa
doar ata
t. Restul gardului care marginea internatul era nesupravegheat, motiv pentru care
Valentin, chiar si Daphnis se strecurau noaptea din internat. Desi nu intelegeam cum reuseau ei
sa strabta intreaga padure
–
sau poate ca avea ajutor din afara.
–
Dar unde s
unt? Tranti caietul de birou, cu un sunet infundat.
Raspunsul mi se forma in minte sub forma unei noi amintiri, legata tot de o intamplare cu Elian ”
Asta chiar e un pasaj secret?” ”Cladirea asta e plina de asa ceva.”
–
In castel Cladirea principala e plin
a de pasaje secrete.
Darko ma privi intrebator.
–
De unde stii? Eu sunt aici de patru ani si nu stiu de niciun pasaj secret.
–
Dacar ar stii toti de ele, atunci nu s
–
ar mai numi pasaje secrete. De la Elian, stiu, i
–
am raspuns.
–
E ceva ce nu stie el? In
fine, sa zicem ca ei se afla in unul din pasaje. Cum ne dam seama care
e?
–
Ast
a, am zis, e ceva ce lasam pentru mai tarziu. Acum trebuie sa ne gandim la un plan prin care
sa
–
i infruntam. Uram chestia asta. Eu nu fusesem niciodata cu planurile, asta parea
ceva ce intra
in atributiile lui Elian sau Daphnis
–
ei erau cei carora le placea sa detina totul sub control.
Daca
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
160
era sa ma las purtata de impulsurile care m
–
au condu pana acum, probabil ca deja eram undeva in
castel, cautand un pasaj secret.
–
Trebuie s
a ne lasam prinsi, am zis, lasandu
–
l perplex pe Darko.
–
Te
–
a lovit filoxera?
–
Ha? Nu conteaza. Stim ca ei act
i
oneaza dupa vechile traditii. Am vazut uneltele cu care
lucreaza. Daca am toate puterile, inseamna ca pot sa ne scot fara sa patim nimic.
Zambet
ul lui Darko se lati, intelegand ce voiam sa zic.
Nu fusese greu sa
–
i explic lui Darko, el anticipandu
–
mi vorbele.
Ce usor suna! Si la fel ca Darko, eram la fel de inflacarata. Amandoi aveam un plan. Poate ca era
de
–
a dreptul nebunesc si mai stiam ca Daph
nis ar fi avut un unul mai bun, dar el nu era aici. Si
intr
–
un fel ma bucuram ca nu era aici. Imi doream sa fie cat mai putine persoane implicate.
–
Okay, am zis. Avem cateva ore la dispozitie ca sa ma inveti cum sta treaba cu puterile. Macar
atat cat sa p
ot sa ne scoatem cu viata de acolo.
Dar mai intai incearca sa vezi daca dai de Aimee.
Darko privi drept inainte.
–
Nu pot sa dau de ea. Doarme, intr
–
un fel sau altul. Ceea ce ne confirma ca e cu ei. Aimee nu ar
dormi niciodata de la zece seara. Dar e bine,
spuse el repede, vazundu
–
mi agitatia.
Asta era, mi
–
am spus. Trebuie sa o fac!
Darko se dadu jos de pe birou si trosni degetele.
–
Sa trecem la treaba, zise el intr
–
o incercare de a fi serios. Uitasem ca Darko era la fel de bun ca
Daphnis cand era vorba de
magie, insa aerul nepasator pe care il afisa nu il ajuta.
–
Intai incepem cu aa, zise si desfacu sticla de pe birou, turnand in pahar. Lasa atat paharul cat si
sticla plina cu apa doar pe jumatate pe birou.
–
Incearca sa scoti apa din pahar.
–
Cum? Adica
inainte era chestia aia cu asezatul pe podea si concentratul.
–
Si acum trebuie sa te concentrezi. Si meditatia ajuta doar pentru a ajunge la un echilibru. Acum
avem nevoie ca tu sa iti scoti puterile la iveala.
Am dat din cap. Insa nu stiam cum sa procede
z. In filme, vrajitorii de obicei controlau obiectele
cu ajutorul maini intinse. Insa mie mi se parea chiar comic
–
desi nu era nimic amuzant
–
sa stau
cu mana intinsa.
Mi
–
am concentrat atentia asupra paharului, intarindu
–
ma mental. ”Hai. Hai. Hai”
Apa di
n pahar incepu sa vibreze. Si deodata apa din sticla fu cea care tasni si il improsca pe
Darko.
–
Nu imi amintesc sa fi spus ca imi era cald. Darko isi sterse apa de pe fata cu maneca de la bluza.
Dar tot e ceva. Controlez apa, intr
–
un fel sau altul.
Eram
speriata si entuziasmata in acelasi timp. Cum spusese si Darko, controlam apa, ceea ce
insemna ca asta nu era decat o confirmare a puterilor mele.
–
Acum incearca sa scoti apa din pahar. Mai bine de o ora, ceea ce mi se paruse ridicol la inceput,
eram cu m
ana usor ridicata si intinsa in fata un timp ce degetele imi erau r
asfirate si incordate. Si
dadu
roade. Apa din pahar se adunase intr
–
o bula, ridicandu
–
se pana la tavan, unde pluti pret de o
clipa inainte sa cada si sa se revarse din nou asupra lui Darko.
–
Ce naiba? Injura el. Sa trecem mai departe. Darko scoase creioanele si pixurile din penar,
asezandu
–
le pe birou.
De data asta el veni langa mine.
–
Nu vreau sa ma trezesc cu un pix in ochi.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
161
Am tras adanc in piept. Pana acum mi se paruse ireal. Dar timpu
l se scurgea in defavoarea
noastra. Darko imi spusese ca odata ce eram constienta de puter imi era mai usor sa le descopr.
Desigur, nu la fel de usor erau de controlat.
Grija pentru prietena mea ma facu sa ma concentrez de doua ori mai mult. Am reusit sa
selectez
dintre pixurile si creioanele de pe birou, doar pixurile cu mina rosie, impingandu
–
le pe marginea
biroului.
–
Daa! Darko ma prinse de umeri, zgaltaindu
–
ma.
–
Uite, acum eu imi doresc ca Daphnis sa fie aici si sa ma vada.
I
–
am intors zambetul.
–
O
sa aiba alte ocazii. Acum sa trecem la ceva mai complicat. Deschide usa.
Obisnuita sa ma uit la ceasul din perete, m
–
am uitat intr
–
acolo, uitandu
–
ma pentru o clipa ca
Aimee scoase bateriile din el. Stiam ca era tarziu si atat eu cat si Darko voiam sa o sco
tem pe
Aimee in noaptea asta. Aveam o noapte la dispozitie. Dupa miezul noptii, incepea cu adevarat
provocarea. Si intr
–
un fel imi dovedeam mie cat eram de demna pentru magie. Fixand cu privirea
clanta, mi
–
am intins mana inainte, amintindu
–
mi ca timpul t
recea. Si aveam doar noaptea aceasta
ca sa o gasim pe Aimee.
Douăzeci
și patru
Sa deblochez usa fusesera mult mai greu decat mi
–
am inchipuit. Dar dupa mai multe incercari,
usa se deblocase cu un bufnet si dupa cum arata, probabil aveam nevoie de o no
ua yala.
–
E trecut de miezul noptii, ma anunta Darko. Timpul zburase pe langa noi. Dupa miezul noptii,
cand paznicii erau la parter, era momentul oportun sa ne furisam din camin. Trebuia sa o gasim
pe Aimee inainte de ivirea zorilor si inainte ca altcinev
a din internat sa isi dea seama ce se
intampla. Parea mai mult o lupta contra conometru. De fapt, chiar asa era.
Darko se dovedise un profesor bun si reusisem intr
–
un timp scurt sa scot la iveala o parte din
puterile mele. Si speram ca era suficient incat
sa o salvam pe Aimee.
Auzind galagia de pe holuri, mi
–
am dorit inca o data ca eu sa am parte de o viata normala lipsita
de complicatiile magiei.
–
Mergem la Valentin? Vocea lui Darko ma trase inapoi la realitate, aducandu
–
ma in fata
problemelor cu care ne
confruntam.
–
Da, mergem la el, am spus. Intre timp hotarasem ca ceva ajutor in plus nu ne strica.
Nu imi placea ideea implicarii unei alte persoane, dar cine altcineva ar fi fost mai potrivit decat
Valentin? Si stiam din motive personale ca el nu ar sta d
eoparte daca ar putea sa ma ajute.
Coplesiti de tensiunea momentului si de faptul ca nu stiam ce ne astepta, in timp ce coboram
treptele pe varfuri, ne imaginam tot felul de scenarii, unul mai sucit ca altul.
Simtindu
–
se la fel de ingrijorat ca mine
–
desi
el se pricepea mai bine ca mine sa ascunda lucrul
asta
–
Darko ma prinse de mana.
–
O sa reusim, spuse el. I
–
am intors zambetul, strangandu
–
l la randul meu de mana.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
162
Treceam pe langa colegii nostri de parca nici nu ar fi existat sau nu ar fi susotit la ved
erea
noastra. Inca ma surprindea faptul ca atat eu cat si Darko reprezentam un fel de interes major
pentru ei incat sa se opreasca o clipa din actiunile lor ca sa ne priveasca tacut cum ii ocoleam.
Eram un fel de atractie pentru ei si m
–
am trezit blesteman
d holurile mici si inguste ale caminului.
Ca sa ajungi de la un etaj la altul era nevoie sa traversezi holurile ca sa ajungi la trepte, si tot asa.
Constructia era ceva in genul scarilor de bloc.
Darko ignorase, ca de obicei, restul elevilor de pe hol si a
proape ca o facusem si eu, insa m
–
am
auzit strigata pe nume.
Am inghetat imediat la auzul vocii, facandu
–
l pe Darko sa se opreasca la randul lui. Sprijinit de
perete, cu bratele incrucisate pe piept, Elian lumina cu aura lui stralucitoare holul cufundat in
intuneric precum un soare.
Vazandu
–
l asa, inima mi
–
o luase la trap de parca as fi alergat in tot
timpul asta.
Si atunci mi
–
am adus aminte de ce imi spusese el in urma cu cateva zile ” Mereu ne gasim unul
pe celalalt”. Si cata dreptate avea! Mereu ne gasea
m, chiar si atunci cand nu voiam ca lucrul asta
sa se intample. Nu ma intelgeti gresit, eram fericita ca il vedeam pe Elian, insa picase la
momentul nepotrivit. Mereu dadeam unul peste celalalt, era un fel de sincronizare intre noi. Insa,
luandu
–
ma dupa in
cruntatura din sprancene care ii asprea trasaturile frumoase, mi
–
am dat seama
ca el nu avuse aceeasi revelatie ca mine.
Realizand care era motivul incruntari lui Elian, mi
–
am smuls mana din a lui Darko.
–
Aaa… nu e ceea ce pare, am ingaimat eu.
Elian ven
i langa noi, privindu
–
ne de sus. Mi se parea mai inalt ca niciodata sau era doar vina
sentimentul de vinovatie care ma facea sa ma fac mica si sa ma ascund.
–
Atunci ce se intampla? Tonul lui era lipsit de caldura sau chiar de tipica lui aroganta. Era taio
s
precum taisul unei lame proaspat ascutita.
Langa mine, Darko savura momentul.
–
Stii ca intre mine si el nu e nimic, nu? Voiam sa
–
l asigur ca ceea ce vazuse nu era nimic.
–
De fapt, nu mai sunt sigura de asta.
Uitandu
–
ma la aura lui, aproape ca am tresar
it. Era in continoare la fel de stralucitoare, insa se
strecurase nuante de brun
–
roscat. Era furios.
–
Eu… Uram cand ma comportam ca o idioata in fata lui, dar cuvintele refuzau sa imi iasa. O sa iti
explic…
–
Lasa
–
ma sa ghiesc, ma intrerupse el. O sa
imi explici mai tarziu. Asa cum spui mereu. Asa cum
ar fi trebuit sa ne intalnim mai devreme si sa imi explici. Iti mai amintesti, trebuia sa ne vedem la
noua.
Noroc ca imi prinsem parul in coada pentru ca simtisem imboldul sa ma prind de el.
–
Bineinteles
ca ai uitat. Pun pariu ca, ceea ce faci tu cu el acum e mult mai important ca mine.
Sau ma insel?
Am inghitit in sec. Nu mi
–
am inchipuit nici o secunda ca se va intampla asta. Ma asteptasem ca in
noaptea aceasta unica mea confruntare sa fie cu Andrei si A
natasie. Dar sa
–
l infrunt pe Elian?
Parea de zece ori mai dificil.
El voia adevarul. Dar adevarul nu imi apartinea doar mie. Erau si
gemenii implicati.
” Oricat de mult imi place sa
–
l vad pe Elian gelos, trebuie sa plecam.”
Stiam ca geamanul are dreptate.
Ma simteam ca o jigodie pentru ceea ce ii faceam lui Elian, dar
Aimee avea prioritate.
–
Te rog, am spus catre Elian, hai sa vorbim maine.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
163
–
Dupa ce termini treburile pe care il ai cu el? Elian isi inclina capul catre Darko, pufnind. Eram
constienta ca ura
sa se simta lasat pe dinafara, dar el nu stia ca era cel mai bun lucru care i se
putea intampla. Si in momentul acela mi
–
am dat seama ca as fi preferat ca el sa ma urasca decat
sa fie implicat in toata nebunia asta.
–
Du
–
te, imi ceru el. Imi dau seama ca
te retin. Si, apropo, nu mai trebuie sa imi explici nimic.
Privirea lui, care era un amestesc de dezamagire si furie, imi provoca si mai multa durere.
Darko ma trase de langa el, indrumandu
–
ma catre treptele. Intorcandu
–
mi privirea peste umar, l
–
am vazut p
e Elian cum se indeparteaza pe hol, mergand in capatul lui. Stiam ca pe acel palier era
si camera Victoriei. Gandul ca el se indrepta acum spre ea, ma umpluse de furie pe care am
directionat
–
o impotriva celor doi, Anatasie si Andrei. Abia asteptam sa
–
i fac
sa regrete pentru
mizeriile pe care le
–
au facut.
–
Ce naiba a fost asta? Ma intreba Darko pe cand faceam stanga pe holul de la etajul al doilea,
spre camera lui Valentin.
–
Cred ca Elian tocmai s
–
a despartit de mine, am murmurat. Partea asta din camin era
mult mai
linistita. Doar cativa elevi care ieseau si intrau dintr
–
un dormitor in altul.
–
Doare?
Daca durea? Ma simteam de parca cineva tocmai imi infipse un cutit in inima si il tot rasucea.
–
De cand esti tu terapeutul meu?
–
Intra in atributiile mele d
e cel mai bun prieten, ranj el. In fine, sa speram ca Gabriel nu e in
camera.
Oricum, nu o sa inteleg niciodata de ce din toti baietii din internat a trebuit sa te
indragostesti de cel mai enervant.
Una din marele avantaje ca pot vedea aure, e ca iti permi
tea sa citesti oamenii in functie de
culoare si intensitate si ca ii puteai sa observi de la distanta sau, in cazul asta, din spatele unor usi.
Iar in spatele usii personalizate era o singura aura. Una cu nuante aurii. Era Valentin.
Desi discutia de mai de
vreme cu Elian continua sa ma afecteze, nu am permis ca lucrul acesta sa
ma impiedice sa termin ceea ce am de facut.
Dupa ce i
–
am confirmat lui Darko ca Valentin era singur in camera, geamanul incepu sa bata cu
pumnii si picioarele in usa, ceea ce ma facu
sa ridic dintr
–
o spranceana.
–
Ideea era sa ne auda doar Valentin.
Usa se deschise inainte sa imi termin propozitia, lasand la vedere un Valentin capiat de somn.
–
Ce naiba, murmura el, cu o mana pe fata. Ce s
–
a intamplat?
Privirea mi se opri pe pieptul lu
i descoperit. Si, Doamne Dumnezeule, daca nu parea opera de
arta a unui sculptor. In realitate, el insusi era o arta. Valentin era inalt, cu un corp suplu, dar plin
de forta. Era un luptator si totusi avea ceva delicat in el.
O contradictie
, mi
–
am spus.
–
Am venit cu probleme, ii raspunse Darko.
–
Mi
–
am dat seama dupa modul in care ai incercat sa imi scoti din tatani usa. Valentin se dadu
intr
–
o pare, facandu
–
ne loc sa intram.
Ultima oara cand am fost in camera lui, lucrurile se inferbantasera. Iar expresia
de pe chipul
vanatorului imi spunea ca si el retraieste acel moment. Insa nu puteam sa ma mint, imi placea
Valentin, dar el nu reusea sa ajunga unde Elian ajungea.
Darko il puse rapid in tema pe Valentin si chiar daca la inceput ne privea ca pe niste smin
titi, se
schimba de sortul negru pe care il purta cu o pereche de pantaloni de trening negri si un hanorac
cu gluga in aceeasi culoare.
–
Asta e cel mai prost plan pe care l
–
am auzit vreodata, zise el pe cand ne strecuram la etajul unu.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
164
Din cate imi martur
isese el despre vanatori, stiam ca acestia se foloseau de planuri bine puse la
punct inainte sa atace strigoii.
Vigilent, Valentin ma impinse pe mine si pe Darko in spatele scarilor la auzul unor pasi pe care
eu si Darko i
–
am auzit abia dupa ce grupul gala
gios ajunse pe scari. Din fericire, erau doar cativa
elevi desi teama de a fi descoperiti de paznici nu ma parasise. Imi era teama ca paznicii i
–
ar fi
putut auzi pe idiotii aceia.
Am stat in spatele acelor trepte pret de cateva clipe pana cand grupul s
–
a r
isipit, inchizandu
–
se in dormitoare. Apoi am facut stanga pe hol, mergand silentios pana la
geam.
–
E tot ce avem, i
–
am rasăuns lui Valentin referitor la planul nostru prost. Suntem doar niste
adolescenti care au avut norocul sau nenorocul de a ne naste cu
aceste puteri. El imi raspunse
printr
–
o miscare a capului, tot corpul fiindu
–
i incordat. Scurta din nou cu privirea holul si dupa
imi facu semn sa sar. Zapada se asternuse pe pervaz, ceea ce imi ingreuna saltul. O miscare
gresita si alunecam. M
–
am prins b
ine de marginile ferestrei si apoi am sarit, urmata de Darko si
apoi de Valentin.
–
Sper ca stiti ca avem toate sansele sa nu putem sa intram. S
–
ar putea sa fie inchisa cladirea.
Mi
–
am scuturat zapada de pe genunchi, privindu
–
l usor amuzata pe Valentin.
–
Stim asta, ii raspunse Darko. Dar cine a spus ca noi o sa intram pe usa principala? Ceea ce
cautam e un pasaj secret.
Zambetul acela incantator ce
–
i scotea la iveala gropitele din obraji i se intinse pe buze.
–
Doamne! In ce m
–
am lasat bagat?
–
Esti antren
at sa te lupti cu strigoii si pe tine te sperie niste oameni? Darko ridica din spranceana.
–
Nu ma sperie creaturile malefice cat ma sperie mintea umana, raspunse Valentin. Stiu ce vor
strigoii, dar oamenii? Niciodata nu poti stii ce e in mintea lor.
–
Ei,
nici chiar asa. Rase Darko.
–
Ma rog, zise Valentin.
Pasii nostri lasase urme adanci in zapada, lucru ce ma nelinisti. Speram ca zapada ce continua sa
cada sa le acopere.
Cand am ajuns in dreptul cladiri, atat eu cat si cei doi insotiori ai mei ne
–
am opr
it brusc, lovindu
–
ne unul de celalalt. Senzatia aceea care ne avertiza ca un alt supranatural prin apropiere ne
–
a facut
sa ramanem pe loc. Dar era ceva diferit. Nu era nici spiritual si nici vanator. Atunci ce era?
–
Ce e? Am intrebat, privindu
–
l pe Darko.
–
Habar nu am. Nu era tocmai raspunsul pe care ma asteptam sa
–
l aud. Uitandu
–
ma in susul
cladirii, spre turnuri, am simtit un soi de frica amestecat cu… nostalgie? Da. Intr
–
unul din acele
turnuri se afla camera in care obisnuiam sa merg cu Elian. Castel
ul imi trimitea de obicei fiori de
gheata pe sira spinarii, insa acum era mai mult de atat. Castelul se transformase pentru noaptea
aceasta in camp de batalie. Si cu totii stiam ca victoria putea sa apartina doar unei echipe.
Mergand in jurul cladiri, in p
artea in care era pasajul ce ducea spre camera din turnul, am
descoperit ca, foarte aproape de usa ceea, erau doua aure in miscare.
–
Suntem aproape, i
–
am avertizat pe baieti, pe un ton soptit.
Inima incepu sa imi bata cu putere, gandindu
–
ma la deznodamant
ul noptii.
Daca totul avea sa se
sfarseasca prost, oare aveam sa fim gasiti a doua zi precum Adina? Aveau sa inventeze si pentru
noi niste scuze penibile cum ca am fi alunecat? Gandul acel aimi provocase si mai mult rau si l
–
am alungat indata ce am auzit u
n zgomot asemanator scartaitului unei usi.
–
Voi ori sunteti prosti, ori sunteti un soi de genii neintelesi. Va aruncti singuri in gura lupului.
Parca aparuti de nicaieri, Andrei si Valentin iesira din spatele unor copaci.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
165
–
El nu era in plan, spuse Anatas
ie, referindu
–
se la Valentin. Pacat, vanatorule, ca te
–
ai lasat
imbrobodit de ei. Acum esti la fel ca ei. Esti unul de al lor si pot sa presupun ca doar din cauza ei.
Te
–
ai lasat fermecat de ochii ei albastri.
L
–
am simtit pe Valentin incordandu
–
se langa mi
ne.
–
Ce o sa facem cu el? Andrei paru agitat.
–
Que sera sera, fu raspunsul lui Anatasie.
Uitandu
–
ma la aura lui m
–
am cutremurat. Era atat de intunecata. Cum de nu ma gandisem mai din
timp sa o verific? Parea aproape ireal ca omul din fata mea era profeso
rul care pana de curand se
purtase atat de frumos cu noi.
Zambetul lui era mai mult o grimasa, iar dezgustul i se citea pe
chip.
–
Unde e Aimee? Aproape am tipat. Cu coada ochiului, l
–
am vazut pe Andrei tresarind. Aura lui
nu era la fel de intunecata si pr
inse acea stralucire la auzul roscatei. Poate ca pana la urma, el
chiar era indragostit de ea. Si puteam sa folosesc asta in favoarea noastra.
–
E bine, deocamdata. Dar daca vreti sa fie cu adevarat bine, atunci urmati
–
ne.
Valentin pasi spre ei.
–
Sau poat
e ca putem termina totul aici. Isi incleta pumnii.
–
Vai. Vai. Anatasie aplauda. Latura de razboinic ti
–
a iesit la iveala. Voi, vanatorii, sunteti atat de
infatuati cand in realitate sunteti doar niste brute fara creier. Sunteti condusi de dorinta de a lup
ta.
Dar pana la urma, tot din magie sunteti facuti. O alta anomalie.
M
–
am incruntat la auzul ultimului cuvant.
Darko fu cel care ma lamuri. ” Cei ca el, ne considera niste anomalii.”
–
Valentin, gandeste
–
te la Aimee. L
–
am atins pe brat, sperand sa continue
planul.
–
Bine, ceda Valentin. Venim cu voi doar daca ii da
–
ti drumul lui Aimee.
–
S
–
a facut.
Evident, nici unul nu credea ca avea sa fie asa simplu ca Aimee sa fie eliberata. Dar trebuia sa ne
jucam in continuoare rolul de adolescenti creduli.
I
–
am urmat
pe cei doi. Nu foarte departe de unde era pasajul secret ce ducea spre camera din turn,
o alta usa ascunsa sub idera si alte plante agatatoare era ascunsa in zid, intrebandu
–
ma oare cate
altele mai erau?
Spre surprinderea mea, usa nu dadea intr
–
un spatiu
ingust asa cum ma asteptam, ci ma puse in
fata unor holuri intortocheate precum un labirint.
–
Uau! Exclama Darko langa mine. Tunelurile erau luminate de tortele care erau prinse de o parte
si de cealalta parte a peretilor din caramida. Anatasie era cel c
are mergea in fata noastra in timp
ce Andrei era in spatele nostru. Parea usor sa
–
i doboram pe cei doi, dar stiam ca ei nu erau
singurii. Nu foarte departe de noi, simteam din ce in ce mai puternic, prezenta unui alt
supranatural. Nu stiam ce insemna asta,
dar ceva imi spunea ca oricine ar fi fost acel supranatural
nu facea parte din tabara baietilor buni.
Douăzeci
și cinci
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
166
Cand Anatasie a deschis usa de lemn si ne
–
a facut semn sa intram, am stiu
t ca ne aruncam in gura
lupului. Dar nu imi pasa pentru
ca tot ce aveam in minte era ca, trebuie sa o salvam pe Aimee. Ea
era nevinovata si abia acum intelegeam de ce Daphnis tot insistase sa nu spunem si adevarul
celorlalti despre noi. Secretul nostru ii punea in pericol.
Camera in care pasisem era slab lumin
ata de un bec ce atarna din tavan, insa era de ajuns incat sa
o vad pe Aimee legata de un scaun cu capul lasat pe spate. O funie groasa ii inconjura trupul
subtire invesmantat in rochia verde in care o vazusem ultima oara. Mainile ii erau legate la spate,
iar una dintre bretele ii cauzse pe umar.
Un tipat sugrumat imi iesi din gat si am dat sa fug spre ea cand o mana ma apuca de brat,
tintuindu
–
ma.
M
–
am rasucit pe calcaie, dand nas in nas cu Anatasie.
–
Ce i
–
ai facut? Am tipat, reprimandu
–
mi impulsul de a
–
i
da una intre picioare.
–
E doar inconstienta.
Un zambet plin de satisfactie ii aparu pe chip.
Am scrasnit din dinti gata sa renunt la plan, insa prezenta altcuiva din incapere ma luase prin
surprindere. Senzorul care ma anunta de fiecare ca eram in preajm
a unui supranatural era acum
de doua ori mai puternic ca atunci cand eram in preajma gemenilor sau a lui Valentin. Era ceva
nou pentru mine. Era altceva.
–
De ce nu ii legam odata?
Smucindu
–
mi capul in directia de unde s
–
a auzit vocea, am vazut
–
o pe Cristi
iesind din umbra. Si
era ceva schimbat la ea
–
si aici nu ma refeream la licarul preiculos din privirea ei.
–
Ce naiba esti tu? Am intrebat, zbatandu
–
ma in stransoare lui Anatasie. Cum de nu te
–
am simtit
de prima oara?
I
–
am verificat aura si era asemanato
are ca cea unui spiritual, numai ca a ei avea multe nuante
inchise de rosu.
–
Esti unul din Cei Ascunsi, asa
–
i? Intreba Darko si nu mi
–
am dat seama din tonul lui daca era
ironic sau iriat. Poate ca era amandoua.
–
Cei Ascunsi? Am repetat eu, cautandu
–
i pri
virea lui Darko.
–
Gata. Anatasie ma impinse.
–
Nu o trata asa, racni Valentin.
I
–
am intalnit privirea vanatorului si i
–
am incercat sa
–
i transmit sa se tina de plan. Nu puteam sa
riscam. Nu acum cand nu stiam ce era de fapt Cristi. Desigur ca stiam ce nu
sunt doar cei doi
implicati, dar nu m
–
am asteptat ca ajutorul lor sa fie cineva cu puteri magice. Iar lucrul asta
complica situatia, nu?
Langa Aimee mai erau inca trei scaune cu spatar metalic si mi
–
am dat seama ca unul din acele
scaune ar fi trebuit sa fi
e pentru Daphnis.
Anatasie ma impinse din nou, indemnandu
–
ma sa ma asez pe scaun.
–
Haide.
Eram terifiata de ce se intmpla, dar nici gand sa le arat celor trei macar o farma din teama pe care
mi
–
o provoca incaperea aceasta, scaunele incomode pe care statea
m sau cand Anatasie ma lega
de scaun cu un lant. Si in cazul lui Darko proceda la fel, ii lega picioarele si mainile cu un lant
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
167
greu. In schimb, Valentin fusese legat cu o funie si vedeam pe fata lui cat de greu ii era sa se dea
invins.
–
Lanturi? Zise Dar
ko. Se pare ca noi doi avem parte de tratament special. Darko imi facu cu
ochiul.
–
Sunteti nebuni, am suierat catre cei trei, care stateau mandri in fata noastra privindu
–
ne ca pe
niste trofee. Sau ca pe niste animale pe care le vanasera.
–
Cristi, adu
–
mi
geanta, ii ceru Anatasie fetei. Cristi disparu in umbra, intrebandu
–
ma cat de mare
era de fapt incaperea aceasta care imi amintea teribil de mult cu pivnita din casa bunicilor.
Lumina becului nu reusea sa strapunga fiecare coltior al camerei, dar imi inch
ipuiam eu ce ar
putea fi.
–
De ce faceti asta? Intreba Darko si i
–
am recunoscut tonul ironic. E din cauza ca nu imi fac
temele?
–
Taci, progenitura iadului ce esti, racni profesorul, lovindu
–
l peste fata cu un obiect metalic.
–
Nu
–
l atinge, am tipat. Daca
vrei sa te iei de cineva, atunci lega
–
te de mine. Ai auzit?
Anatasie izbucni intr
–
un ras sinistru ce imi trimisera fiori pe sira spinarii.
–
Darko, esti bine?
O pata purpurie de marimea unui capac de la sticla de suc ii aparu pe obrazul drept.
–
Lumineaza
–
ma, profesoare, torturarea elevilor face parte din pregatirea profesorilor? Daca da,
am o propunere serioasa de schimbare, am zis pastrand o nota glumeata. Nici nu stiam cum
reuseam sa fiu asa din moment ce corpul meu parea sa explodeze de furie.
–
Ce vre
ti de la noi?
–
Haide, Aissa, cred ca ti
–
ai dat singura seama, altfel nu ai fi fost aici.
Anatasie se lasa pe vine langa mine, atingandu
–
mi genunchii. M
–
am zbatut, dar in zadar.
–
Crede
–
ma, mie imi pare cel mai rau de situatie. Daca nu ai fost asa, lucruri
le ar fi stat altfel. Ar
fi putut fi ceva intre noi…
–
Esti bolnav. Glasul lui Valentin se auzi in toata incaperea, prinzand ecou.
–
Are dreptate, daca nu ar fi fost toate astea, sigur te
–
as fi acuzat de pedofilie si de lipsa de
profesionalism, il aproba
Darko.
Anatasie imi prinse barbia intre degete, fortandu
–
ma sa
–
l privesc. Era un licar in ochii lui pe care
nu il vazsuem pana acum. Anatasie nu era in toate mintile, am stabilit eu. Era cumplit ca barbatul
acela pana de curand imi fusese drag. Ma urasc
pentru slabiciunea si naivitatea de care am dat
dovada, crezand ca in el se gasea ceva bun. Dar ce tare m
–
am inselat, el era un demon in chip de
om frumos.
Nu am putut stapani amintirea primei clipe in care l
–
am intalnit sa imi tulbure gandurile. Ochii lui
pe atunci erau calzi si plini de bucurie incat nu iti inchipuiai ca acea veselie era doar un paravan
pentru gandurile acelea negre. Anatasie era rece si crud.
–
Ridica
–
te. Cristi il trase de langa mine. Ce crezi ca faci? Ai uitat ce e ea?
„ Daca situatia
ar fi fost alta, acum as fi ras de acest fabulos triunghi amoros.”
„ Darko, lasa prostiile. Mai devreme ai numit
–
o pe Cristi unul din Cei Acunsi. Ce inseamna
asta?”
„Ihh. Cei ca ea au doua puteri. Dar, spre deosebire de noi, ei nu au fost alesi de magie, c
i au
primit puterile la nastere. Cand doi spirituali au copii, puterile lor merg mai departe la primul
copil nascut.”
„ Nu o sa inteleg niciodata magia.”
„Nu te chinui. O sa treaca multi, multi ani pana cand cineva o sa inteleaga magia.”
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
168
Afland noile infor
matii, am strigat catre Anatasie:
–
Ea de ce nu e langa noi? Nu e, cum ai zis tu, tot o progenitura a iadului?
–
Nu ma compara cu tine, draga mea. Cristi veni langa mine, aplecandu
–
se usor asupra mea. Parul
ii inconjura fata. Poate ca avem amandoua puteri,
dar spre deosebire de tine eu sunt constienta ca
nu e un lucru firesc. Crezi ca mi
–
am dorit sa fiu asa? Nu, tipa in urechea mea, iar eu m
–
am
strambat. E vina parintilor mei. Dar ei au platit pentru asta si toti cei ca tine vor plati. Puteam sa
fiu normala
, in schimb m
–
am trezit cu astea. Pocni ea din degete creand o scanteie.
„ Se pare ca tocmai am aflat una din puterile ei. Focul. Nu
–
i de bine.”
Uram ca trebuia sa recunosc asta, dar la fel ca si Cristi imi doream acelasi lucru, normalitate.
–
Ce se intamp
la?
Scanteia produsa de Cristi o trezi pe Aimee.
–
Aimee, cum te simti?
Isi smuci capul spre mine, ochii ei marindu
–
se considerabil la vederea mea.
–
Aissa, ce cautati aici? O sa va faca rau.
–
Cred ca ne
–
am dat si noi seama in clipa in care ne
–
au legat cu
niste lanturi de scaune, zise
Darko.
–
Imi pare asa rau, izbucni in lacrimi Aimee.
–
Linistete
–
te. Profesoare, am tipat. Noi ne
–
am respectat partea din plan, acum e randul vostru sa o
eliberati pe Aimee.
–
Ma crezi idiot? Isi infipse mainile in solduri. D
aca o sa ii dau drumul o sa vorbeasca. Oricum,
sunt sigur ca daca pateste ceva nimeni nu o sa
–
i simta lipsa, sau ma insel?
Inima parea sa imi bata in tot corpul. Ochii aceia albastri pe care pana de curand ii gaseam
innebunitori de sexy acum ii vedeam ins
paimantatori.
–
Cum ai aflat despre noi? Am intrebat, gandindu
–
ma ca era timpul sa ne punem planul in
functiune.
–
Pentru asta sa
–
i multumesti prieteni tale. Ea i
–
a spus lui Andrei despre tine si gemeni. Dar se
pare ca unul a scapat, nu
–
i nimic il prindem
noi. Zambi ca pentru el.
–
Nu am vrut, Aissa. Trebuie sa ma crezi. Nu stiu de ce am facut asta. De fapt nici nu imi
amintesc, spuse Aimee printre lacrimi.
–
Nu e vina ta. Andrei te
–
a vrajit. Planta aceea e pentru tine.
Ochii roscatei il gasira pe Andrei, c
are ramase tacut in tot acest timp.
–
De ce mi
–
ai facut asta?
–
Trebuia sa o fac. E datoria noastra sa scapam lumea de cei ca ei. Dar eu chiar te iubesc. Nu am
vrut niciodata sa iti fac rau.
–
Tare prost esti, fratioare. Il plesni Cristi pe Andrei. Doar t
u te puteai indragosti de o sustinatoare
de a lor.
–
Fratioare? Am pufnit. Deisgur, abia acum observ, amandoi sunteti la fel de dezgustaori. Cred ca
e ceva genetic.
Si atunci, Cristi ma plesni.
–
Nu o atinge, mi
–
am auzit prietenii tipand. O sa uit ca esti
fata si o sa iti smulg parul din cap si o
sa ti
–
l indes pe gat, marai Valentin.
Cristi nu dadu nici doi bani pe vorbele vanatorului.
–
Mi
–
e sila de tine, adauga ea pe acelasi ton sfidator. Esti nedemna.
–
Nedemna pentru ce? Am tipat.
–
Pentru lume. Isi dad
u ochii peste cap. Sunteti niste anomalii, copiii demonilor.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
169
–
Singurul lucru gresit de aici e ceea ce faceti voi. Puterile noastre sunt niste daruri, proasto, am
spus, nevenindu
–
mi sa cred ca acele cuvinte imi apartineau. Vorbisem la fel ca Daphnis. Si
tr
ebuia sa ma aflu intr
–
o situatie ca aceasta ca sa imi dau seama ca nu exista magie buna sau rea.
Ci doar oamenii buni sau rai.
–
Aissa, spuse Anatasie. Asta a fost mereu problema ta, niciodata nu ai stiut sa te tii departe de
probleme.
Mana profesorului al
uneca pe gatul meu, sugurumandu
–
ma.
–
Esti asa frumoasa… imi pare rau pentru ceea ce trebuie sa iti fac.
Simteam cum raman fara aer. Cum ochii mi se dadeau fara voia mea peste cap. Imi auzeam
prietenii tipand si plamani ma ardeau in timp ce stransoarea c
restea. Apoi nu i
–
am mai simtit
mainile pe gatul meu. Profesorul cazu la picioarele.
Pentru o clipa nu imi pasa ce se intampla, ci ma bucuram de faptul ca puteam sa repir. Apoi am
realizat ca aici era mana lui Darko. Intrase in mintea profesorului.
–
Folos
iti obiectele, tipa Anatasie, cu mainile infipte in par.
Andrei si Cristi scotocisera in geanta neagra, scotand un fel de catuse metalice cu zimti in
interior.
–
Nu ma atinge, m
–
am zbatut cand Cristi se apropiasera de mine. Ce sunt astea?
–
Chestia asta o
sa va impiedice sa va folositi puterile. Atunci cand zimtit va vor strapunge pielea,
durerea va fi atat de groaznica incat nu o sa mai puteti face altceva decat sa va concentrati asupra
durerei.
–
Ganditi
–
va la pustii emo, spuse Andrei. Cand gandurile neg
re ii coplesesc, se taie pentru a simtit
durerea fizica.
Cum eram legata nu am putut sa o oprec pe Cristi sa imi lege draciile alea de maini. Si mi
–
am
inabusit un tipat. Era ca si cum aveam doi caini atarnati de maini ce ma muscau intruna.
–
Lasati
–
i in pa
ce, i
–
am auzit pe Aimee si Valentin tipand.
Muscandu
–
mi buza de jos pana la insangerare, am refuzat sa tip. Nu voiam sa le dau satisfactie.
–
Deci, unul dintre voi e telepat. Vorbi Anatasie, parandu
–
se ca si
–
a revenit din atacul lui Darko.
El constinuase s
a vorbeasca, venind la mine doar franturi. Durerea era prea groaznica si daca
incercam sa ma misc era si mai rau. Nu puteam sa
–
l privesc pe Darko, dar banuiam ca la fel era si
pentru el.
Cum o sa mai scapam de aici? Intrebarea prinse contur pe buzele mele.
–
Probabil ca meritati sa va spun o poveste. Si, a, puteti sa tipati cat vreti, de aici nu o sa va auda
nimeni.
–
Elibereaza
–
ne, am tipat, lasandu
–
mi capul pe spate. Imi era sila de propria voce rugatoare. I
–
am
simtit mana lui alunecandu
–
mi pe umar, insa
am refuzat sa imi deschid ochii. Nu voiam sa
–
l vad.
–
Am tot sperat ca tu sa nu fii asa. Am crezut ca Aimee s
–
a inselat, de aceea am adus
–
o pe Cristi
in ziua acea la internat si te
–
am chemat, sa imi confirme daca esti sau nu o anomalie. Stiu ca voi
va pute
ti recunoaste intre voi si Cristi a putut sa te recunoasca. Am fost atat de furios in ziua
acea. Chiar mi
–
am dorit ca tu sa nu fi asa.
–
De ce? De ce faceti asta?
Simteam cum burboane de transpiratie mi se formeaa pe frunte.
–
E in familia mea. Precum vana
tori de strigoi, noi suntem la randul nostru vanatori de vrajitori si
vrajitoare, sau cum va numiti voi acum, spirituali. Lucrurile astea au existat de secole. Si nu se
vor schimba pana cand cei ca tine nu vor fi distrusi. Locul vostru nu e pe aceasta lume
.
Lucram
impreuna cu familia mea, dar ei nu erau de acord cu tehnicile mele. Asa ca m
–
am hotarat sa va
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
170
vanez pe cont propriu, pana i
–
am intalnit pe Cristi si Andrei. Ei erau in cautare de razbunare. Isi
doresc sa curete lumea de anomalii ca sa nu mai exist
e si altii care sa se simta ca ea. Cand i
–
am
intalnit si a aflat ce sunt, Cristi m
–
a rugat sa o omor, dar cum ea poate sa ii recunoasca pe cei ca
voi, m
–
am gandit ca mi
–
ar fi de folos mai mult vie decat moarta.
–
Ce poveste frumoasa, gemu Darko.
–
Cum ati
ajuns aici? Am reusit sa intreb.
–
Aveam nevoie de bani si am auzit ca Addergoole e locul preferat pentru cei ca voi. Unde se pot
integra niste oameni care nu sunt de fapt oameni daca nu intr
–
un loc ca asta? In primul an, nu s
–
a
intamplat nimic deosebit, a
poi am surprins
–
o pe Adina la lac. I
–
am urmarit indeaproape si pe
gemeni si nimic. Nu am gasit nimic la ei si acum stiu de ce, pentru ca Daphnis a fost mereu cel
precaut. Am scapat de Adina si aproape ca eram sigur ca nu mei e nimic anormal in acest
intern
at, pe care am ajuns sa
–
l iubesc. Apoi ai aparut tu, iar felul in care stateai doar cu gemenii…
si tot timpul secretosi, mi
–
am dat seama ca ceva nu era in neregula. V
–
am urmarit, dar tot nu am
gasit nimci. Insa folosindu
–
ma de reputatia lui Aimee, l
–
am p
us pe Andrei sa obtina informatii
despre voi. Stiam ca nu ar spune nimic din moment ce iti e loiala, asa ca a trebuit sa recurg la un
mic truc de al vostru.
–
Esti o jigodie, am tipat.
Un zgomot ca si cum ar fi cazut ceva jos ne
–
a facut pe toti sa tresarim
.
–
Cum ati facut asta? Racni Anatasie.
–
Nu am fost eu.
–
Nici eu, am zis.
–
Poate sunt doar sobolani, zise laconic Cristi. Ce ar fi sa scapam odata de ei?
O atingere pe inchieturi imi furnica tot corpul. Simteam cum catusile mi se desprind de maini.
Eram
sigura ca nu eu faceam asta si nici Darko. Apoi au urmat lanturile, am auzit un mic
zdranganit si am realizat ca eram eliberata. Nici macar nu ma mai intrebam cum era posibil sa fiu
dezlegata din senins. Nimic din ce se petrecea nu era asa cum mi
–
as fi in
chipuit ca ar decurge
noaptea de marti.
–
Chiar sper ca nu ati fost voi, zise profesorul, nestiind ca acum eram libera. Singura problema
acum se pare ca era Cristi, dar trebuia sa
–
i faca fata. Nu cred ca ati vrea sa va puneti in pericol un
alt prieten. Nu
–
i asa, Aissa? Imi atrase atentia catre
el, vorbind inflacart. Nu
–
i asa ca nu vrei ca
Elian sa pateasca nimic rau?
–
Nu am fost eu, am spus.
–
Poate asta o sa va convinga sa vorbiti, zise si scoade din buzunar un lant.
Nu. Era a lui Elian. El niciodata nu
isi dadea lantul jos.
–
Ce i
–
ai facut? Am tipat si fara sa realizez, m
–
am ridicat de pe scaun.
–
C… cum ai reusit? Se balbai Andrei, cu ochii mari si ingroziti.
Cristi trecu in fata lui Anatasie, creand in jurul lor o perdea de foc. Simteam cum caldura i
mi
ardea pielea. Si mai erau mainile. Erau pline de sange si ma dureau.
–
Ce i
–
ai facut lui Elian? Am tipat, surprinsa de propria amaraciune din voce.
–
Aseaza
–
te la loc daca vrei ca iubitul tau sa fie bine.
Am simtit o mana pe umar si m
–
am intors sa
–
l gas
esc pe Darko zambind nerusinat.
–
Sunteti liberi, am zis, privindu
–
i cu coada ochiului.
–
Datorita tie, murmura Darko.
M
–
am incrunat.
–
Nu am fost eu.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
171
–
Treceti la loc sau Elian va plati consecintele.
Odata cu vorbele profesorului ceva in mine exploda.
–
N
u, am tipat. Sa nu indraznesti sa te atingi de el.
Podeaua incepu sa tremure sub picioarele mele, la fel ca celelalte lucruri din incapere. Cutremur,
mi
–
am spus.
–
Aissa, opreste
–
te. Tu faci asta, spuse Darko, tragand de mine. Aissa.
Eram prea furioasa sa
–
l ascult pe Darko.
–
Aissa, o sa ne ranesti pe toti.
Dincolo de zidul de flacari ce
–
i protejau, vedeam pe chipurile lor teama. Le era teama de mine.
Foarte bine! O meritau. Poate ca ii dadeam satisfactie lui Anatasie, intarindu
–
si atfel ideile cum
ca ar fi
ceva malefic in noi, dar stiam ca o meritau. Trebuiau si ei sa sufere, asa cum au facut
–
o
Adina, Aimee, noi si cine stie cati altii.
–
Aissa. O voce pluti langa urechea mea.
Opreste
–
te.
Adam se materializa in fata mea si am clipit de cateva ori ca sa fiu
sigura ca nu mi
–
am pierdut
mintile.
–
Elian e bine. Te
–
a mintit. Acela nici macar nu e pandantivul lui. E o copie.
Adam isi puse mainile pe umerii mei, scuturandu
–
ma.
–
Te minte, spuse si d
u
pa felul disperat in care ma priviea, am stiut ca nu ma mintea.
Cu
tremurul a incetat.
–
Scapa, tipa Valentin.
Anatasie aproape ca deschise usa, cand Valentin il prinse de umeri, il intoarse si ii dadu un pumn
ce il facu sa se clatine. Curand, am aflat si care era cea de
–
a doua putere a lui Cristi, aerul.
Provoca un curen
t ce il izbi pe Valentin de perete.
–
Ma ocup eu, spuse Adam, intorcandu
–
se cu spatele la mine. Iar obiectele din jurul nostru incepu
sa pluteasca, zburand deasupra captelor noastre. Telekinezie, mi
–
am spus. Bine, Adam. Apoi el
disparu si aparu in cateva s
ecunde in spatele lui Cristi, prinzand
–
o.
–
Invizibilitate, am zis la unison cu Darko.
Nu am avut timp sa asimilez tot ce se intampla ca am pornit cu Darko sa
–
i ajutam pe cei doi.
–
Du
–
te la Aimee, striga Adam catre mine.
Voiam sa ajut, dar avea dreptate.
Aimee era slabita si am descoperit ca nici eu nu eram mai bine
ca ea. Uitandu
–
ma la bratele mele, m
–
am infiorat de adanciturile din piele care imi inconjurau
bratele. Pot sa rezist, m
–
am incredinat eu in timp ce m
–
am lasat pe vine langa Aimee.
–
Oh, draga
mea, cum te simti? I
–
am mangaiat parul incalcit. Cu mainile se tinea de scaun.
–
Sunt doar obosita, atata tot, zise si vocea ii suna franta.
–
Stiu, si eu ma simt la fel. Dar rezista, bine? Inca un pic si o sa iesim de aici.
–
Nu vad eu bine sau Adam e aic
i si are super puteri? Spuse ea, tusind.
–
Vezi cat se poate de bine, am asigurat
–
o. Trebuie sa ma duc sa ii ajut. O sa fii bine?
Ea clatina din cap si mi
–
a fost de ajuns. Stiam ca nu era bine, dar nici foarte rau nu ii era. Era
doar slabita.
Cat timp fuse
sem langa Aimee, Valentin il prinse pe Andrei
–
de fapt ii dadause un pumn ceea ce
i
–
a fost de ajuns. Iar acum el si Adam incercau sa o scoata pe Cristi care se baricadase in jurul
unui cerc de foc. Primul meu instinct fu sa le dau o mana de ajutor, dar ui
tandu
–
ma inca o data la
scena ce se desfasura in fata mea
, i
–
am vazut pe Darko si Anatasie.
Anatasie statea in genunchi, cu capul in palme iar chipul ii era contorsionat de groaza.
Darko il privea fix. Era in mintea lui si cine stie ce ii face.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
172
–
Te urasc,
tipa geamanul. Te urasc pentru ce i
–
ai facut Adinei. Nu ti
–
a facut nimic, ticalosule.
–
E de ajuns, am zis catre Darko, iar el ma aproba din cap. Haide sa il legam pe el si pe Andrei.
Spre surprinderea mea, Antasie nu opuse rezistenta, era atat de slabit
incat nu schitase nici macar
un sunet cand Darko il stranse cu funia. Valentin il lasase incostient pe Andrei, asa ca a trebuit sa
il taram pana sa il legam si pe el de scaun.
–
Aissa, Darko. Ajutati
–
ne, tipa Adam.
,
–
Dati
–
va batuti, altfel va prajesc pe t
oti.
Darko rase.
–
E doar o chestiune de timp pana obosesti, Cristi.
–
Nu putem astepta, se face prea cald, zise Adam.
–
Lasati
–
ma sa fiu eroul vostru, zise Darko, zambind smechereste. Si nu dura mult pana cand
Cristi ceda. Valentin o prinse repede si am t
ipat catre el cand am vazut ca voia sa o lege tot cu
funie.
–
O sa le arda. Ia launturile.
Adam il ajuta sa o lege.
–
Trebuie sa ma inveti si pe mine cum faci asta, am spus catre Darko.
Permitandu
–
mi sa ma relaxez pentru o clipa, am simtit toata acea pute
re venind dinspre Adam. Ca
si cum mi
–
ar fi ghicit gandurile, Darko zise:
–
Cine ar fi crezut?
Am vrut sa rad, insa un zgomot gutural imi iesi din gatlej. Mi
–
am pierdut echilibru cand am
incercat sa fac un pas. Valentin fu cel care ma prinse inainte sa cuno
sc mai bine podeauda,
trecandu
–
si o mana de dupa mijlocul meu.
–
Nu arati bine deloc,
spuse el cu o mina ingrjorata.
–
Multumec.
–
Nu o sa puteti sa ne lasati aici. Directorul si ceilalti din internat or sa isi dea seama ca eu si
Andrei o sa lipsim.
Am fa
cut un pas in fata, desi ma simteam foarte ametita.
–
Anatasie, am inceput eu, sperand taios, nu esti singurul care se pricepe la povesti. Daca ei au
crezut povestea ta despre Adina, atunci or sa o creda si pe a mea despre voi.
Profesorul deveni palid.
–
T
rebuie sa plecam de aici. Ne intoarcem peste cateva ore, le facu Darko cu ochiul.
Lua cheia din buzunarul lui Anatasie si ii incuia dupa ce plecam.
–
Tu de ce nu esti asa rau ca mine? Am intrebat in timp ce ma sprijneam de Valentin ca sa pot
merge.
–
Pentr
u ca eu nu am provocat niciun cutremur. Si, apropo, te simt acum de parca m
–
as afla langa
o suta de spirituali.
–
Chiar asa, zise Adam. De ce?
–
Pentru ca e o vrajitoare autentica, raspunse dramatic Darko si expresia lui Adam mi
–
ar fi
provocat o isterie de
ras daca nu m
–
as fi simtit asa rau.
–
Nu poti sa merg, stabil Valentin si ma salta in brate in ciuda prostestelor mele. Nu imi placea ca
ma simteam atat de neajutorata.
–
Aimee, esti bine?
–
Sunt bine. Vocea ei sunase precum un clopotel. Am privit peste
umarul lui Valentin si am vazut
ca Adam era langa ea. Cu toate ca eram ametita, nu aveam cum sa nu remarc felul in care imi
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
173
privea prietenul. O privea cu adoratie si nu era prima oara cand surprindeam privirea aceea pe
chipul lui.
–
Tu ai fost, am murmurat
.
Simtind parca vorbeam de el, Adam isi ridica privirea catre mine, suflandu
–
si parul negru din
ochi.
–
Ce?
–
La bar, in ziua aceea cand ornementele au cazut numai peste Dan tu ai fost, la fel si ce s
–
a
intamplat cu el in sala de sport, desi eu am patit
–
o
din cauza ta, si mereu ai… mi
–
am ales cu grija
cuvintele, ai avut grija de Aimee.
Chiar daca era intuneric, eram sigura ca vauzsem cum obrajii lui se coloreaza.
–
Serios? Intreba Aimee, uimita.
–
Of. Da, eu am fost. Sper ca nu crezi despre mine ca sunt u
n ciudat.
Darko mergea in fata noastra, luminand tunelul cu blitul de la telefon.
–
De fapt credem cu toti asta, zise el, apoi se rasuci catre el, luminandu
–
i chipul lui Adam.
Nu te
–
am mai auzit niciodata pana acum vorbind, zise Darko, la fel de socat pe c
at eram si eu. Pana in
noaptea aceasta nu il mai auzisem pe Adam vorbind, chiar si la ore cand era intrebat de profesori
el refuza sa vorbeasca.
–
Stai putin, zise geamanul. Tu mi
–
ai turnat aici iaurtul in poala.
–
O meritai, frate.
–
Asa cred. Darko ridi
ca din umeri.
–
Hei, zise Darko pe un ton grav. Pe ce parte am venit? In fata noastra tunelul se ramifica in doua
brate. Nu stiu cat am mers, dar cand am ajuns la captul tunelului pe care la ales Darko nu era nici
o usa, ci niste scari metalice ca cele de
incendiu.
–
Iesim pe aici? Intreba Darko, luminand usa sau capul de sus.
–
Aissa nu poate sa urce.
–
Ba pot, am protestat eu.
Dupa ce am urcat, am ramas uimita vazand unde ducea tunelul. Eram in padure.
–
Mai sa fie, zise Darko. E o retea de tuneluri sub i
nternat care fiecare are o alta iesire.
–
De ce ar face cineva asa ceva? Intreba Aimee.
–
Nu asta trebuie sa ne preocupe acum, zise Valentin, ci cum intram in camin.
Se lumina de zori. Zapada nu incetase si cumva, aerul proaspat si zapada, mi se parea cel
mai
frumos lucru.
–
O sa intram pe usa principala. O sa ma fac invizibil si o sa le distrag atentia paznicilor cat timp
voi va furisati.
–
Super, zise Darko, entuziasmat. Asa eram si eu, dar frigul si toata obseala aceea ma coplesisera
voiam sa dorm. Doar
un pic, apoi voi avea putere suficienta incat sa imi dau seama ce s
–
a
intamplat de fapt acolo jos. Imi era atat de somn incat si sa ma intind pe zapada mi se parea o
idee buna.
–
Haide, Aissa. Rezista. Valentin ma prinse, din nou, inainte sa cad.
–
Nu ai
de gand sa ma lasi sa cad, nu
–
i asa?
Ii stimeam muschii tari ca piatra si m
–
am lasat invaluita de caldura corpului lui, de mirosul lui.
–
Nu o sa te las sa cazi. Nu stiu daca o sa reusesc intotdeauna, dar macar o sa incerc. Iar daca o sa
cazi, atunci o sa
cad si eu.
–
Ce frumos. I
–
am mangaiat obrazul.
Privindu
–
l in ochi, pentru prima oara am reusit sa deslusesc
un sentiment in ochii intunecati. Tristete.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
174
–
De ce esti trist?
Raspunsul lui veni sub forma unei imbratisari. Ma stranse tare la pieptul lui si i
–
am simtit cum
corpul i se zguduia. Plangea. Oare cat de rau eram de fapt?
Douăzeci
și șase
Am clipit de cateva ori ca sa alung ceata ce nu imi permitea sa imi vad clar prietenii care, dupa
fetele lor, se incadrau in expresia „stateau cu ochii pe min
e ca pe butelie”.
–
S
–
a trezit.
Aimee fu cea care dadu larma si intr
–
o clipita tot se adunasera in jurul patului.
–
Esti bine?
–
Cum te simti?
–
Te doare ceva?
Intrebarile curse garla si a trebuit sa imi inabus un tipat cand m
–
am ridicat in coate si durere
imi
sageta trupul, ca sa imi asigur prietenii ca eram bine. Nu am reusit sa ma prefac mai mult de doua
secunde si m
–
am lasat sa cad inapoi pe pat cu un „Buf” zgomotos.
–
Nu ar trebui sa te fortezi, spuse Valentin. Amintindu
–
mi de privirea lui inainte sa l
esin, am
simtit o strangere de inima.
Din nou, am fost asaltata de intrebari. Nu ma simteam grozav, dar nici prea rau nu imi era. Eram
invelita cu una din paturile mele albastre si observasem mancile de la bluza mea de pijama.
Speram din tot sufletul ca Ai
mee fusese cea care ma schimbase.
–
Cat am dormit? Am intrebat in cele din urma.
–
O zi, imi raspunse Aimee, asezandu
–
se usor langa mine.
–
E dimineata? M
–
am incruntat. Obloanele erau trase.
–
Nu, seara.
–
Mama, am spus, apoi mi
–
am intors privirea catre A
imee. Vad ca arati bine.
Asa cum ma
obisnuise, tinuta ei era ingrijita iar parul ca focul era strans la spate intr
–
o impletitura complicata.
–
Da, datorita tie. M
–
ai salvat.
–
Nt, am dat din cap. Nu am fost doar eu, i
–
am amintit roscatei. Trecandu
–
mi rapid
privirea peste
ceilati, l
–
am observat pe Daphnis. El imi intalni privirea.
–
Ma bucur ca frumoasa noastra adormita s
–
a trezit. Acum putem vorbi despre cat de nechibzuita
ai fost noaptea trecuta?
–
Si mie mi
–
a fost dor de tine.
–
Aissa, vorbesc serios. Ase
ara ai riscat prea mult. Acum puteati fi cu toti morti.
–
Dar nu suntem. Suntem aici, iar ei sunt prinsi. Bine? A iesit totul bine. Nu mai cauta probleme
acolo unde nu sunt. Nu te mai gandi intruna la ce s
–
ar fi intamplat. Totul a iesit bine, de ce nu
vezi
asta?
–
Bine, spuse el in stilul lui laconic. In ochii lui aparu o sclipire pe care o mai surprinsesem o
singura data si am crezut ca m
–
am inselat. Ma privea cu mandrie… Era oare cu putina ca Daphnis
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
175
sa fie mandru de mine? Nu intelegeam de ce imi puneam
atatea intrebari, dar in fond, undeva
foarte adanc, poate chiar imi pasa ce parere avea Daphnis.
–
Darko, cum te simti? Am intrebat in cele din urma. Mainile lui, la fel ca si ale mele, erau
bandajate. Cine a facut astea? Am aratat spre el.
Geamanul o imp
inse pe Aimee, ceea ce i
–
a atras o incruntatura din partea roscatei.
–
Mult mai bine ca tine, imi raspunse. Iar bandajele sunt multumit
e lui dra… Adam aici de fata, isi
intoarse usor capul catre Adam, care parea un pic terorizat de toata atentia pe care
o primea
deodata.
–
Deci, si tu esti unul din Cei Ascunsi?
Am intrebat si el dadu din cap.
–
Ai stiut in tot timpul asta despre noi, dar tu ai preferat sa stai departe de noi. De ce:
–
Chiar asa, erai si esti bine venit in clubul nostru de ciudati.
–
Multu
mesc. Nu stiu, doar ca am preferat sa stau departe, spuse si chiar puteam sa
–
l inteleg.
Cu toate ca ma simteam vlaguita, m
–
am asezat in fund, cu spatele rezmat de perete. Era mult mai
bine asa decat sa stau intinsa. Nu faceam decat sa inrautatesc situatia.
Panicata, mi
–
am adus aminte de un lucru:
–
A mai fost careva jos?
Valentin fu cel care ma linisti.
–
Am fost impreuna cu Darko si Adam. Sunt acolo, dar nu v
–
am intrebat, ce o sa se intample
acum cu ei?
–
Am vorbit cu spiritualii sa se ocupe de ei, spuse D
aphnis si mi
–
am dat seama ca el deja stia
planul.
–
Cand te
–
ai intors?
–
Azi dimineata, imi raspunse.
–
Ai gasit jurnalul?
–
Da, dar nu cred ca mai avem nevoie de el. Ne putem da seama cu toti ce esti.
–
Stiu, dar totusi vreau sa
–
l deschid.
–
Esti sigura?
Ma intreba Darko. Jurnul iti poate arata unele lucrui pe care nu vrei sa le vezi.
–
Stiu, dar simt ca trebuie sa fac asta. Trebuie sa aflu de ce eu am toata puterea asta.
–
Bine, zise Daphnis. E dreptul tau sa stii. Am Grimoarul in dormitor. Vrei sa ti
–
l
aduc?
–
Nu, am raspuns imediat. O sa fac asta maine. Cand trebuie sa soseasca Anton si Catalin? Am
intrebat de cei doi spirituali care avea sa ne ajute cu cei din grupare.
–
Maine
–
noapte, dar tu nu pot sa vii cu noi.
–
De ce? Am spus aproape ranita. Voia
m sa revad Larixul.
–
Pentru ca asa vor afla toti despre tine.
–
Si? Am intrebat.
–
Si? Isi ridica Daphnis o spranceana. Ai idee ce s
–
ar intampla daca s
–
ar afla adevarul? Unii o sa
isi doreasca sa profite de puterile tale. De ce crezi ca povestile despre a
ltii ca tine sunt doar
povesti? O sa le spunem ca ai reusit sa iti controlezi puterea si ca ai plecat inainte sa afli de
grupare.
–
Deci, acum nu o sa mai fiu niciodata in siguranta?
–
Sunt anumite vraji care te pot ascunde.
–
Dar el cum reuseste? M
–
am uit
at la Adam. Acum nu il mai simt si nici aura lui nu mai e ca a
noastra.,
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
176
–
El nu a fost ales de magie. Asa ca, habar nu am, dar isi poate strange aura incat sa nu stie
nimeni adevarul despre el. Se face simtit doar cand vrea
. Acum trebuie sa asteptam ca sa
te refaci
ca sa incepem sa iti stapanesti puterile.
–
Ce aproape ca am sarit din pat in ciuda durerii. Credeam ca am terminat.
–
Nu si acum il ai si pe Adam ca invatator. El o sa te ajute cu telekinezia si invizibilitate, Darko
cu telepatia, eu cu dedubla
rea si restul impreuna.
–
Super, m
–
am bosumflat.
Inainte sa pot protesta, altceva imi atrase atentia. Aimee si adam. Pentru mine nu era un secret ca
el o placea.
–
Hei, voi doi, le
–
am atras atentia. Nu credeti ca va miscati cam repede? Adam se incrunta si
Aimee chicoti.
–
Nu fi rea, Aissa.
El a fost in tot timpul asta ingerul meu pazitor, zise Aimee, entuziasmata.
Adam se foi stingherit
.
–
Asta e un compliment dragut.
–
Bleah! Terminati altfel o sa vomit.
–
Si pe tine te
–
am salvat, Aissa.
–
Stii, din cauza
ta am fost pedepsita pentru faza cu Dan.
Nu te astepta la o reactie din asta si din
partea mea. Totusi, trebuie sa remarc ca ai fost tare acolo jos. Iti multumesc.
Era o intrebare pe care trebuia sa o pun, desi imi displacea ca trebuie sa intreb asta de f
ata cu
Valentin, iar felul in care ma privea facea ca durerea fizica sa fie nimic.
–
Stiti cumva daca… am tras aer in piept. Daca Elian este bine.
–
British boy? Zambi Darko nerusinat. Umbla pe aici ca o furtuna si in mare parte cred ca e din
cauza ca nu
te
–
a vazut.
–
Deci, tu si Elian, spuse Valentin, uitandu
–
se spre fereastra mea. Era acoperita, dar se uita de
parca acolo ar fi vazut raspunsul.
–
Aaa, Aissa, presupun ca iti e foame. Ma duc jos la cantina sa iti aduc mancare. Adam, gemenii
D. Veniti cu
mine?
–
Gemenii D? Ranji Darko.
I
–
am multumit lui Aimee desi pe o parte imi doream ca ei sa nu fi plecat.
–
Deci, sovai Valentin dupa ce am ramas singuri. Esti cu Elian?
Ih. M
–
am strambat. Preferam sa ma imbrac inapoi la subsol si sa ma confrut in continua
re cu
Anatasie.
–
Da, i
–
am spus usor nesigura. Inca nu eram convinsa daca mai era asa.
Valentin isi inclesta si isi desclesta pumnii.
–
Desigur, zise el . Doar e vorba de Elian. Tatal lui e miliardar, e unicul fiu, e monitorul elevilor
de aici, preferatul
profesorilor, notele lui sunt maxime. La naiba, fiinta asta e perfecta. E genul de
baiat la care orice fata viseaza si se pare ca nici tu nu faci exceptie. Credeam ca esti altfel, ca nu
lasi lucruri superficiale ca astea sa te impresioneze, zise si eram su
rprinsa de amaraciunea
cuvintelor lui. El parasi camera inainte sa
–
i dau replica. Uram cand oamenii credeau ca pot spune
orice si dupa pot pleca fara macar sa auda un raspuns. Nu lucrurile de care vorbise Valentin ma
facuse sa ma indragostesc de Elian, dar
cum puteam sa ii explic lui Valentin ceva ce nici eu nu
reuseam sa inteleg pe deplin.
Eram atrasa de Valentin ca doar
–
la naiba
–
era sexy, dar in clipa in
care Elian imi aparea in ganduri totul devenea neclar. Stiam sigur ca intre mine si Valentin exist
a
acea actractie. Insa cu Elian era mai mult de atat, cu el nu ma puteam controla. In schimb cu
Valentin da, dar cu Elian… reusea sa ma dea peste cap.
Nu imi era usor sa tin pasul pasul cu
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
1
77
Elian. Valentin era dreptate, daca era cineva care se apropia de
perfectiune, atunci Elian era
persoana potrivita, iar eu eram total opusul lui Elian. Intram in belele tot timpul.
Usa se deschise din nou si ma asteptam sa fie tot Valentin care a uitat sa imi spuna cat de
superficiala eram. In schimb era Darko si adusese
mancare.
–
Parea nervos.
–
Chiar asa e.
–
Nu e vina ta.
–
Ba sigur ca e. Din cauza mea el tuna si fulgera acum.
–
Nu e vina ta ca nu poti sa ii raspunzi la sentimente.
–
Nu vreau ca el sa sufere. Ieri m
–
a protejat. Si i
–
ai vazut privirea?
–
Da, dupa ce ai
lesinat in bratele lui, pur si simplu si
–
a pierdut controlul.
–
Vezi. Tocmai de asta ma simt prost.
–
Dar tu il placi pe Elian.
–
Da.
–
Asta e.
–
Asta e.
Douăzeci
și șapte
–
Darko, cu Adina ce o sa se intample acum? L
–
am intrebat desi banuiam ras
punsul. Ai vazut
–
o?
Geamanul se opri din rontait cartofi.
–
Fantomele raman aici
doar pentru o perioada limitata de timp, gen sa isi rezolve problemele pe
care nu a putut sa le faca cat erau in viata. Misiunea Adinei a fost sa ne avertizeze despre
Anatasie
si acum ca s
–
a terminat, cred ca in sfarsit si
–
a gasit linistea.
Incercasem sa deslusesc vreun semn de durere sau regret pe chipul lui, dar era la fel de vesel ca
intotdeauna.
–
Nu te deranjeaza ca nu ai vazut
–
o? Adica stiu ca nu ai fi putut sa o vezi cum
am vazut
–
o eu, dar
macar sa iti iei la revedere de la ea.
–
Cred ca ne
–
am luat deja la revedere. Si ca sa iti raspund la intrebare, nu, nu ma deranjeaza. Cred
ca stia ca eu nu imi doream sa o vad asa.
Ei, asa ma luase prin surprindere.
Darko izbucni in ra
s.
–
Erau doua lucruri pe care le apreciam la ea. Sa nu crezi ca o iubeam doar pentru acele lucruri,
dar acele lucruri au diferentiat
–
o in ochii mei de celelalte. Poate ca suna egoist si chiar superficial,
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
178
dar iubeam frumusetea ei si faptul ca ma accepta
asa cum sunt. Niciodata nu credea despre mine
ca sunt prea ironic sau ca glumele mele sunt proaste.
Am cazut pe ganduri. Asta era ce ne lipsea mie si lui Elian, intelegere si acceptarea. Dar ca acele
lucruri sa fie posibile, Elian trebuia sa stie adevarul.
Iar eu nu eram sigura, dupa cele intamplate
cu Aimee, sa mai marturisesc cuiva despre noi.
–
Si cu Elian cum ramane? Noaptea trecuta parea hotarat…
–
Nu stiu, i
–
am raspuns, strangandu
–
mi genunchii la piept si cuprizandu
–
i cu bratele. Presupun ca
ar treb
ui sa iau o decizie, dar cum stiu eu care e cea corecta?
–
Cea care te face fericita, acea decizie e corecta.
–
Uneori, ma surprinzi.
–
Pai asta fac persoanele cool, nu? Mereu lasa oamenii fara cuvinte, spuse el si am izbucnit
amandoi in ras.
In dimineat
a urmatoare, mi
–
am respectat obiceiurile ca si cum nimic nu s
–
ar fi intamplat cu doua
nopti in urma. M
–
am trezit cu zece minute mai devreme ca sa am timp sa imi iau cafea si in timp
ce imi turnam cafeaua in termos, am simtit o adiere ciufulindu
–
mi parul. A
runcand o privire catre
usa de la intrare, ea era inchisa si atunci mi
–
am dat seama ce era cu acel curent.
–
Adina, am murmurat.
Fantoma aparu pe coridor.
Era un pic ciudat sa o privesc si sa stiu ce era de fapt.
–
Iti multumesc ca ne
–
ai ajutat sa
–
l prinde
m pe Anatasie.
Ea isi inclina capul in semn de aprobare. Vazand
–
o asa, mi
–
am amintit de ce imi spusese Darko,
ca iubea frumusetea ei. Intradevar, Adina era superba si nu am putut sa nu simt un junghi de
remuscare la gandul ca odata mi
–
a placut de asasinul
ei.
–
Darko mi
–
a spus ca o sa pleci, ca ti
–
ai terminat misiunea. Sincer, nu stiu cum ne
–
am fi descurcat
fara ajutorul tau.
„ Nu plec, Aissa. Nu inca.” Vorbele ei ajunsera ca niste soapte la mine.
M
–
am crispat.
–
Asta inseamna misiunea ta nu a fost sa ne av
ertizezi de grupare?
„ Doar o parte. Nu pot sa plec. Aissa, ai mare grija de tine si Darko.” Spuse si apoi disparu.
–
Ce vrei sa spui? Adina, intoarce
–
te, am tipat catre locul unde fusese mai devreme. Nu poti sa ma
lasi asa. Mi
–
am inclestat degetele pe ter
mos.
–
Stii ca daca o sa fii vazuta tipand de una singura nu o sa iti faci o imagine prea buna,
vrajitoareo?
–
Hopa! Mi
–
am pus mainile in solduri, rasucindu
–
ma pe calcaie. Daca nu e tocmai umbra
tradatoare. Credeam ca ai plecat definitiv.
–
Pai, spuse el,
invartindu
–
se in jurul meu, asa am vrut. Dar nu pot sta departe de tine.
–
Ai stitut intotdeauna ca… mi
–
am moderat tonul, ca am puterile astea, nu
–
i asa?
–
Da.
–
De ce nu mi
–
ai spus?
–
Era datoria ta sa afli adevarul, si gasindu
–
l de una singura e mult m
ai usor sa
–
l intelegi.
–
De ce tocmai acum? L
–
am intrebat, iesind in frigul de afara. Nu mai ningea.
–
Frica de a
–
l stii pe Elian in pericol a trezit puterile in tine. Uneori, e nevoie doar de un imbold ca
puterile sa iasa la iveala.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
179
–
Dar nu e singura da
ta, cand stii tu, m
–
am simtit asa.
–
Atunci ti le
–
ai reprimat, pentru ca stiai ca nu poti sa mai faci nimic ca sa iti salvezi parinti. Dar
acum? Ai vrut atat de mult sa il ajuti pe Elian incat puterile tale s
–
au aratat. Stii care e cea mai
puternica putere
?
–
Nu, am clatinat din cap.
–
Cea mai puternica putere pe care o poate detine cineva e iubirea.
–
Oh, am zis, izbucnind in ras. Oricat mi
–
ar placea sa am discutile astea spirituale cu tine, trebuie
sa ma grabesc la ore.
–
Nu crezi ca ar trebui sa
–
l gases
ti pe Elian mai intai?
–
Ma bucur ca te
–
ai intors, i
–
am spus umbrei si am luat
–
o din loc. Insa ea aparu din nou langa
mine.
–
Nu inteleg de ce te intereseaza atat de tare sa fiu cu Elian.
–
Imi plac finalurile fericite, zise el si nu l
–
am crezut. Si cred c
a asta era pe departe de a fi un
final, tinand cont de cuvintele Adinei. Nu aveam sa scap de nelinistea asta pana cand cei trei nu
dispareau din Addergoole, dar eram convinsa ca acum nu mai erau niciun pericol pentru noi. Cu
puterile noastre, ii puteam inv
inge usor. Atunci la ce s
–
a referit Adina?
–
Nu te mai stresa, te simt de parca ai fi un ibric uitat pe foc.
–
Ai dreptate, cred ca trebuie sa fac ceva cu asta. Trebuie sa vorbesc cu Elian, i
–
am spus umbrei,
indreptandu
–
ma cu pasi grabiti spre salile de cu
rs.
–
De unde stii ca o sa il gasesti acolo?
I
–
am zambit.
–
Mereu il gasesc pe Elian.
Si am avut dreptate.
Aveam ore impreuna, dar stiam ca el nu prea se trezea asa de dimineata. Era in afara salii,
sprijinindu
–
se de perete
. Nu eram surprinsa sa
–
l vad pe E
lian inconjurat de jumatate dintre colegii
nostri, sorbindu
–
i fiecare cuvant. Era ca un soare.
–
Acum e ocazia perfecta sa
–
i spun, Bu, am spus, insa umbra disparuse. Dar in timp ce mergeam
spre el, mi
–
am amintit de cum Aimee a fost in pericol tocmai din ca
uza ca stia adevarul despre
mine, dar apoi o alta amintire mai veche o inlocui pe cea de acum doua nopti. Ceea in care
parintii mei isi pierd vietiile.
As fi putut sa
–
i opresc. Daca as fi vorbit la timp si nu mi
–
ar fi fost frica, ei inca ar fi trait. Acum
riscam din nou sa pierd pe cineva din cauza aceleasi frici de a spune adevarul. Elian nu era in
pericol de moarte
. Insa riscam sa
–
l pierd, lucru ce parea a fi la fel de dureros ca moartea.
Nu pot sa las frica sa ma controleze pentru totdeauna.
M
–
am hotara
t. O sa spun adevarul, de data asta o sa fac lucrul pe care a trebuit sa il fac in urma si
cu sapte ani. O sa fiu sincera, chiar daca nu o sa fiu crezuta. Chiar daca el dupa aceea ma va crede
nebuna sau va spune tuturor despre mine. Macar o sa scap de intr
ebarile de genul „ Daca i
–
as fi
spus?”
Fie ce o fi, mi
–
am spus in timp ce ma indreptam spre el.
–
Elian, l
–
am strigat.
El isi ridica privirea spre mine, intampinandu
–
ma cu acel zambet impertinent si sexy.
I
–
am facut semn sa se indeparteze de grupul lui de
adoratori.
–
Acum ai timp de mine? Cuvintele nu ii sunase taios, insa stiam ca undeva in adancul lui lucrul
asta il zganderea foarte tare. Dar nu il puteam invinovati, probabil ca eram cea mai teribila iubita
din lume.
Cei Ascun
și
Georgiana
Ștefan
180
Puteam sa ma vaicaresc in fata lui s
i sa incep sa
–
i insir explicatii. Insa am preferat sa
–
i raspund in
nota mea sarcastica:
–
Agenda mea asa spune.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Partea bună când e [616878] (ID: 616878)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
