Cap 1 Noţiuni Şi Elemente Fundamentale [616851]

CREATIVITATE ȘI INOVARE

CAPITOLUL 1

NOȚIUNI ȘI ELEMENTE FUNDAMENTALE
DESPRE CREATIVITATE

Cuprins

1.1 Caracterizarea general ă a creativit ății
1.2 Etapele procesului creator
1.3 Factorii intelectuali ai creativit ății
1.4 Motivele și atitudinile creative
1.5 Teorii legate de evolu ția creativit ății
1.6 Metode și tehnici de stimulare a creativit ății

1.1 Caracterizarea general ă a creativit ății
Cele mai multe dintre cercet ările actuale privind creativitatea sunt
orientate spre domeniul științific și tehnic.
Termenul de creativitate a fost introdus de G.W. Allport, în 1938, în
urma înțelegerii faptului c ă substratul psihic al crea ției este ireductibil la
aptitudini și presupune o dispozi ție general ă a personalit ății spre nou, o
anumită organizare a proceselor psihice în sistemul de personalitate.
Tr ăsăturile definitorii pentru creativitate sunt noutatea și
originalitatea răspunsurilor, ideilor, solu țiilor, comportamentelor. Noutatea
se referă la distanța în timp a unui produs fa ță de cele precedente, în timp ce
originalitatea se apreciaz ă prin raritatea produsului. Rezult ă deci că un lucru
poate să fie foarte nou, recent, dar poate s ă aibă un grad de originalitate
redus, comportând doar mici modific ări față de produsele existente anterior.
Foarte important pentru aprecierea creativit ății este valoarea
produselor realizate. Valoarea se refer ă la calități intrinseci ale produsului,
ideii, cât și la valoarea lui social ă.
O serie de alte tr ăsături sunt implicate creativit ății, dar necesare
pentru caracterizarea ei. Este vorba de eficien ța, productivitatea, utilitatea

CREATIVITATE ȘI INOVARE
produselor, ideilor sau solu țiilor noi și originale. Rezult ă, deci, că nu orice
produs al activit ății care este nou și /sau original este întotdeauna și creator.
Multe răspunsuri “noi” și “originale” nu prezint ă valoare și nu corespund
cerințelor obiective sau nu sunt adecvate realit ății, fapt pentru care ele nu
întrunesc calitatea de a fi creative.

Exist ă mai multe forme de creativitate în dependen ță de:
1.

2.

Creativitatea reprezintă, deci, capacitatea de a identifica noi
legături între elemente (obiecte, evenimente, legi) aparent f ără legătură
între ele.
La începutul secolului al XIX-lea se cuno șteau foarte bine trei legi
din științele naturii, și anume:
(1) un material înc ălzit puternic devine incandescent ( știut încă din
antichitate) (2) un material incandescent ținut în aer se oxideaz ă (Lavoisier, 1789)
(3) metalele și grafitul conduc curentul electric și, la trecerea curentului se
degajă căldură, în timp ce oxizii nu au aceast ă proprietate (1841).
În 1882 un american de geniu, EDISON, a f ăcut legătura între cele
trei elemente aparent f ără prea mare leg ătură între ele și a avut ideea de a
încinge puternic (1) prin trecerea unui curent electric (2) un fir de grafit
plasat într-un balon vidat pentru a nu se oxida (3) și a realizat astfel una din
cele mai mari inven ții ale epocii moderne: becul electric. Ulterior,
perfecționările tehnologice au permis înlocuirea firului de grafit, fragil
mecanic, cu firul de wolfram și au înlocuit vidul, care niciodat ă nu era
perfect, cu azot, un gaz inert, ambele modific ări prelungind mult via ța
becului, metod ă care se folose ște și astăzi.
Leg ăturile se stabilesc mai degrab ă intuitiv decât logic și ele apar de
regulă, mai întâi, sub form ă de idei. Am putea spune deci c ă procesul de
creativitate se materializeaz ă în generarea de idei cu caracter original, idei
creative. Planul în care se
desfășoară activitatea
creatoare – individual ă
– colectivă
– socială
Conținutul nemijlocit
al creativit ății – tehnică
– științifică
– artistică
– organizatoric ă
– politică
– ș. a.

CREATIVITATE ȘI INOVARE
O idee creativ ă este caracterizat ă prin următoarele trăsături:
– diferit ă;
– atipic ă;
– f ăcută altfel decât de obicei;
– foarte potrivit ă scopului;
– genial ă.
și cu cât are mai multe din aceste tr ăsături, cu atât șansele ei de succes sunt
mai mari.
Creativitatea implic ă trei pași:
– selectarea informa ției, cu alte cuvinte s ă identifici elementele între
care se vor stabili noile conexiuni. Desigur c ă nu toți oamenii înv ățați sunt și
inventivi, dar inventivii se vor g ăsi întotdeauna între ace știa.

Revenind la Edison, considerat de mul ți istorici ai tehnicii ca
savantul cel mai inventiv, trebuie remarcat c ă toate inven țiile
sale (între care, al ături de becul electric mai putem cita
fonograful sau microfonul), sunt situate, absolut toate, în acela și
domeniu: electricitatea, domeniu pe care îl cuno ștea foarte bine.
În aceeași ordine de idei se mai poate cita un dicton celebru în
istoria științei, conform c ăruia “șansa surâde doar celor
pregătiți”.

– realizarea de conexiuni noi (de exemplu, s ă potrivești piesele unui
puzzle, sau, mai bine, s ă obții o nouă imagine pornind de la puzzle – uri
diferite) . Aici este probabil c ă trăsăturile native ale oamenilor joac ă un rol
foarte important. În ultimii 50 de ani s-au pus îns ă la punct a șa numitele
tehnici de creativitate care permit unor oameni obi șnuiți (așa cum sunt
marea majoritate) s ă genereze idei creative. (Asupra acestor tehnici de
creativitate vom reveni pe larg).
– analiza (să vezi dac ă ideea este sau eventual poate fi f ăcută a fi
acceptabil ă de către piață). Etapa de analiz ă este esen țială deoarece o idee,
oricât de original ă, nu poate fi niciodat ă valorificat ă imediat ca atare, ea
trebuie analizat ă, dezvoltat ă, ceea ce presupune timp și efort. Este, de aceea,
de văzut în ce m ăsură timpul și efortul merit ă acordate.
Creativitatea ca sistem de producere a informa țiilor noi se prezint ă la
mai multe nivele:
a) expresiv – comportamental – se refer ă la trăsăturile psihice implicate în
activitatea creatoare (spontaneitate , plasticitate, receptivitate,
asociativitate), calit ăți care nu sunt înc ă bine structurate, relativ stabile.
De asemenea, aceste tr ăsături sunt insuficiente pentru a contribui la
obținerea unor rezultate, produse noi și valoroase;

CREATIVITATE ȘI INOVARE
b) procesual – calitățile creative ale diferitelor mecanisme și operații
psihice sunt deja cristalizate fiind structurate într-un stil intelectual de
abordare creativ ă a problemelor, stil care asigur ă elaborarea unor
produse noi în plan subiectiv, dar nu și la nivel social;
c) productiv –aptitudinile creative se obiectivizeaz ă în obținerea unor
produse noi atât în plan subiectiv cât și în plan obiectiv, gradul de
originalitate și valoare a produselor fiind relativ sc ăzut;
d) inovativ – la acest nivel anumi ți factori de creativitate, cum ar fi:
ingeniozitatea, operativitatea, plasticitatea, abilitatea de a sesiza rela ții
neobișnuite sau însu șiri mai pu țin cunoscute ale obiectelor, fenomenelor,
capacitatea de interogare, faciliteaz ă elaborarea unor produse noi prin
modificări, adaptări ale celor deja existente (ra ționalizări, inovații);
e) inventiv – trăsăturile psihice cele mai importante pentru acest nivel sunt
capacitatea de abstractizare și generalizare, sintetizare, stabilirea de
asociații cât mai îndep ărtate, elaborarea de analogii. Produsul ob ținut
prezintă un grad înalt de noutate și originalitate având o valoare social ă
ridicată (invențiile);
f) emergent – la acest nivel produsele ob ținute constau în principii, teorii
care revolu ționează un domeniu de activitate, impunând restructurarea
substanțială a sistemului conceptual di n domeniile respective, ele
deschid noi perspective de studiu și au o larg ă aplicabilitate (de exemplu
teoria relativit ății).

1.2 Etapele procesului creator

Exist ă patru mari etape ale procesului creator și anume: prepararea,
incubația, iluminarea și verificarea.
Gradul de importan ță a etapelor difer ă în funcție de domeniu. Toate
etapele sunt strict necesare de parcurs, existând totu și o pondere a acestora.
Astfel, pentru domeniul științific și tehnic, spre deosebire de alte sfere de
activitate în care predispozi țiile native au un rol mult mai însemnat decât în
știință și tehnică, “prepararea” de ține un loc de mare însemn ătate. Modul în
care este analizat ă și formulat ă o problem ă, natura materialului
informațional acumulat, experien ța profesional ă, familiaritatea cu un anumit
domeniu, eforturile depuse în activitatea de c ăutare a solu țiilor sunt aspecte
ale etapei de preg ătire care influen țează în mod considerabil calitatea
rezultatelor muncii în sfera tehnico- științifică.

A) Prepararea sau preg ătirea
Este o etap ă deosebit de complex ă și uneori decisiv ă pentru reu șita
procesului creator.

CREATIVITATE ȘI INOVARE
Cuprinde urm ătoarele subetape:
– observația sau sesizarea problemei;
– analiza și definirea problemei;
– acumularea materialului informa țional;
– formularea de ipoteze preliminare, încercarea de restructurare
a materialului, schi țarea primelor solu ții.
a) Subetapa observa ției constă în sesizarea problemei, adic ă a unei
dificultăți, nevoi. “Deficien țele” sunt aspecte care duc la crea ție în știință și
tehnică, specialiștii din aceste domenii fiind receptivi la ele și în același timp
elaborând modalit ăți pentru dep ășirea lor. Fiecare dintre aceste modalit ăți
conține elemente de noutate și originalitate, desigur în propor ții foarte
variate. Dintre condi țiile care favorizeaz ă parcurgerea acestei etape sunt de
amintit urm ătoarele dou ă: sensibilitatea la implica ții și față de abaterile,
deviațiile de la normal.

b) Analiza și definirea problemei , subetapă în care se formuleaz ă în termeni
mai clari deficien ța, nevoia sesizat ă în cadrul primei etape. Este o faz ă
preponderent analitic ă.
Există o serie de condi ții necesare din partea specialistului de care
depinde reu șita activității în aceast ă subetapă:
– capacitatea de separare a esen țialului de neesen țial (inven ția înseamn ă
alegere și discernământ);
– selectarea informa țiilor relevante pentru problema studiat ă;
– gradul de cunoa ștere a domeniului faciliteaz ă selectarea informa ției
relevante în raport cu problema.

c) Strângerea materialului de lucru
Dup ă ce o problem ă a fost clar definit ă are loc culegerea
informațiilor necesare pentru rezolvarea ei.
Cantitatea și natura materialului informa țional au o importan ță
deosebită. Strângerea unor informa ții cât mai variate, relevante în raport cu
problema, constituie un factor favorizant al creativit ății.

d) Subetapa opera țională
Dup ă formularea problemei începe activitatea de c ăutare a solu ției.
Căutarea “mintal ă” este un moment cheie.
Au loc opera ții de căutare îmbinate cu ilumin ări sporadice care
conțin în germene viitoarea solu ție.
Căutarea se poate realiza în dou ă moduri:
– prin încercare și eroare – varierea la întâmplare a mai multor alternative;
– prin elaborarea unui model de c ăutare a solu ției.

CREATIVITATE ȘI INOVARE
În aceast ă subetapă au loc restructur ări parțiale și treptate ale
informațiilor despre problem ă. Simbolurile au un rol fundamental în
restaurarea creativ ă a informa ției despre problem ă. De exemplu, lui Kekulé
ideea că moleculele anumitor compu și organici nu sunt structuri deschise i-a
venit în minte prin analogia cu șirurile lungi de atomi care se rotesc în
mișcări șerpuitoare.
Originalitatea are un rol important în etapa de c ăutare preliminar ă a
soluției, permi țând elaborarea unor asocia ții noi, ini țierea unor noi direc ții
de căutare mai deosebite, elaborarea unor noi modele de c ăutare a solu țiilor.
Factorii care blocheaz ă creativitatea în aceast ă fază sunt:
– tendința de folosire a modelelor familiare, tradi ționale pentru c ăutarea
soluției la problema dat ă;
– fixitatea metodei;
– autoimpunerea unor restric ții iluzorii.

B) Incuba ția
Incuba ția este etapa de a șteptare în urma perioadei îndelungate de
preparare. Este o etap ă în care persoana este aparent pasiv ă și relaxată.
Caracteristic acestei etape este revenirea în mod incon știent asupra
problemei. Activitatea se desf ășoară preponderent pre și inconștient.
Interacțiuni între materialul stocat și informa ția actuală se produc în plan
mintal utilizându-se opera ții de combinare și sinteză asemănătoare cu cele
conștiente care se desf ășoară însă cu o vitez ă mai mare decât acestea din
urmă.
Mul ți autori consider ă creativitatea rezultatul ac țiunii proceselor
preconștiente, care prezint ă un grad de libertate și flexibilitate mult mai
ridicat decât procesele con știente.

C) Iluminarea
Iluminarea este momentul central al crea ției. Este un moment de
scurtă durată, unic și irepetabil. Inspira ția se bazeaz ă pe etapele precedente
de acumulare activ ă de informa ții și pregătire conștientă, prelucrare pre și
inconștientă a datelor vechi și a celor noi.
Iluminarea se produce în st ări mai pu țin conștiente – de somn, stare
de trezire, în general tocmai când nu te a ștepți să poți găsi o soluție la o
problemă, pentru care te-ai fr ământat zile și poate nop ți în șir la masa de
lucru, fără să obții însă ideea. Deja problema nu se mai afla în sfera
preocupărilor active, con știente ale persoanei.
Iluminarea este facilitat ă de următoarele condi ții:
– ambianță plăcută, intimă persoanei;
– capacitate de transpozi ție;
– liniște, singurătate.

CREATIVITATE ȘI INOVARE
Mecanismele psihice cele mai frecvent utilizate în aceast ă fază a
creației sunt:
– asociațiile îndep ărtate;
– efectuarea de analogii între diferite domenii;
– elaborarea de metafore.
Iluminarea este faza în care ideea, solu ția la o problem ă apare brusc,
fără știrea sau interven ția persoanei.

D) Verificarea
Verificarea este o etap ă foarte important ă pentru domeniul tehnico-
științific. Pentru aceste domenii este un proces îndelungat, anevoios și foarte
laborios.
Verificarea se desf ășoară în trei mari faze:
– de proiect , are loc des ăvârșirea ideii și materializarea ei într-o solu ție
tehnică reală;
– de execu ție, materializarea fizic ă și aplicarea solu ției tehnice în
laborator;
– de experimentare , în vederea confirm ării sau infirm ării validit ății
soluției respective.
Verificarea este o etap ă de elaborare, revizuire și cizelare a ideilor,
soluțiilor, presupunând o gândire solid ă.
Persoanele înalt creatoare se caracterizeaz ă prin rezisten ță la
eforturile mari pe care le presupune finalizarea și materializarea ideilor.
În concluzie, se poate spune c ă o foarte serioas ă pregătire de
specialitate, un spirit de observa ție ascuțit, o capacitate de intui ție
remarcabil ă, faciliteaz ă descoperirea fenomenelor noi.

1.3 Factorii intelectuali ai creativit ății

Modul de gândire științifică și capacitatea de investiga ție științifică
constituie axe principale ale creativit ății științifice și tehnice.
Capacitatea de explorare științifică constituie o aptitudine specific ă
a creației. Ea presupune orientarea spre ceea ce este esen țial, probabil,
inexistent înc ă, dinamica și interacțiunea fenomenelor studiate.
Spiritul de observa ție științifică este o component ă esențială a
creativității. Acesta se remarc ă prin urm ătoarele caracteristici: precizie,
completitudine, caracter sistematic, cuantificare și control. Ca oricare dintre
factorii creativit ății spiritul de observa ție este educabil.
Psihologul sovietic E.I. Regirer a pus în eviden ță unele deprinderi
profesionale ale omului de știință: studiu bibliografic selectiv, abilitatea de a
găsi informa ția cea mai adecvat ă în raport cu problema studiat ă,
perfecționarea continu ă a tehnicilor și metodelor de investigare și prelucrare

CREATIVITATE ȘI INOVARE
a datelor experimentale, preocuparea pentru formulare accesibil ă a
rezultatelor cercet ării, căutarea și formularea problemelor, revizuirea
ipotezelor și a tezelor cunoscute, îndoiala științifică, spiritul critic obiectiv.
Factorii intelectuali implica ți în activitatea creatoare sunt foarte
numeroși. Psihologul american J.P. Guilford a încercat s ă-i grupeze într-un
“model tridimensional al intelectului”. În figura 1.1. se afl ă schema acestui
model.

Date explicative pentru în țelegerea modelului tridimensional
al intelectului

Cele trei dimensiuni ale intelectului sunt: – operațiile (în num ăr de 5);
– conținuturile (în num ăr de 4);
– produsele (în num ăr de 6).

Operațiile
(cu
informații) – cunoașterea (descoperirea, recunoa șterea, în țelegerea
informației)
– memoria (reținerea, stocarea de informa ție)
– producția divergent ă(generarea unei informa ții variate,
alternative, pornind de la o informa ție dată sau
cunoscută)
– producția convergent ă(generarea unor concluzii logice, a
unui răspuns unic pornind de la o informa ție dată)
– evaluarea (stabilirea dac ă o informa ție este bun ă sau nu)
Conținutul
informației
(tipurile
acesteia) – figurat – concret sau amintit ca imagine perceptiv ă
– simbolic – compus din semne
– semantic – înțelesuri, de obicei verbal
– comportamental – comportamentul nostru sau al altora
Produsele
(formele pe care le
dobândește
informația în urma
prelucrării ei cu
ajutorul
operațiilor) – unități (părți ale informa ției circumscrise)
– clase (colecții de unități cu propriet ăți comune)
– relații (relații între unit ăți)
– sisteme (structuri organizate)
– transform ări (schimbări de diferite feluri:
redefiniri, modific ări, tranzac ții)
– implicații (extrapol ări, conectării,
circumstan țieri)

CREATIVITATE ȘI INOVARE

Fiecare dintre parametrii modelului poate fi schimbat cu ceilal ți,
existând 120 de combina ții posibile (5 x 4 x 6 =120), fiecare dintre acestea
reprezentând aptitudini diferite. Vom încerca s ă prezentăm factorii intelectuali ai creativit ății
raportându-i la modelul tridimensional al lui Guilford.

1) Inteligența constituie unul dintre factorii importan ți ai
creativității. Platon o definea ca fiind “capacitatea care permite spiritului
uman să înțeleagă ordinea din univers”; dup ă Descartes, inteligen ța este “un
mijloc de a- ți însuși o știință perfect raportat ă la o lume de lucruri”; Stern
apreciază că inteligen ța reprezint ă “capacitatea de a utiliza gândirea într-un
anumit scop și în rezolvarea de probleme” – dup ă el “neinteligent nu este
numai acela care gânde ște prea pu țin acolo unde o gândire bun ă ar putea
duce la o solu ție mai bun ă, dar și acela care gânde ște prea mult în probleme Cogniție Memorie Producție divergent ă Producție convergent ă Evaluare OPERAȚII
Figural
Simbolic
Semantic
Comportamental CONȚINUTUImplicații Transform ări Sisteme Relații Clase Unitați PRODUSE
F
S
M
B
U
C
RS
T
I
C
MDNE
Figura 1.1 Modelul tridimensional al
intelectului

CREATIVITATE ȘI INOVARE
care nu solicit ă acest efort”; Spearmen considera inteligen ța ca fiind
“aptitudinea de a opera cu simboluri”. În rezumat, se apreciaz ă că inteligen ța constituie un factor
(aptitudine) general, comun tuturor opera țiilor intelectuale. În acest caz, se
poate considera c ă și operația de memorare poate fi apreciat ă ca opera ție a
inteligenței (conform modelului lui Guilford).
În cazul unei memorii mecanice nu putem vorbi de prezen ța
inteligenței, deși ea, din punct de vedere teoretic, este un factor comun
tuturor opera țiilor intelectuale. De aceea, inteligen ța raportat ă la modelului
lui Guilford prive ște mai ales opera țiile: cogni ție, produc ție convergent ă și
elaborare.
2) Rezolvarea de probleme
O problem ă constituie orice situa ție pentru care nu avem cunoscute,
scheme, modalit ăți de soluționare a ei. Rezolvarea de probleme se refer ă la
adaptarea la situa ții noi. Orice proces de crea ție presupune și rezolvări de
probleme, dar nu orice rezolvare de probleme înseamn ă și creație. În
general, în cazul rezolv ării de probleme se ajunge la o solu ție relativ nou ă,
dar la una singur ă. Creativitatea este o forma țiune mai complex ă decât
procesul de rezolvare de probleme. S-a constatat c ă oamenii înalt creatori se deosebesc de cei slabi
creatori nu prin capacitatea de a rezolva probleme, ci prin abilitatea de a
căuta și formula probleme.
Datorit ă acestui fapt se consider ă că rezolvarea de probleme
(Problem solving) este caracteristic ă oamenilor inteligen ți, în timp ce
căutarea de probleme, “inventarea” lor (Problem finding), este proprie
oamenilor înalt creativi.
În cazul creativit ății se ajunge la produc ții divergente, iar la nivelul
inteligenței se ob țin produc ții convergente (modelul intelectului al lui
Guilford). Tratând inteligen ța în termeni de “Rezolvare de probleme” și
creativitatea în termeni de “Descoperire de probleme”, consemn ăm mai jos
diferențele dintre ele, luând drept criterii modul de definire și obiectivul
general:
Persoanele înalt creative se deosebesc în general de cele slab creative
în privința strategiilor de solu ționare a problemelor. Astfel, persoanele
creative acord ă o atenție deosebit ă fazei de analiz ă a problemei consacrând
mai mult timp în țelegerii cât mai bune a problemei prin formularea de
întrebări, căutarea unei informa ții suplimentare decât aceea cuprins ă în
enunțul problemei.

CREATIVITATE ȘI INOVARE
Indivizii slab creativi consum ă mai mult timp sintetiz ării
informațiilor despre problem ă și elaborării planului de rezolvare, aceasta
deoarece problema nu este analizat ă foarte bine în vederea în țelegerii ei.

Problem Solving
(rezolvare de
probleme) Problem Finding
(descoperire de probleme)
Definirea celor
două fenomene Selectarea și
folosirea
programului adecvat
unui set existent de
probleme. Detectarea lacunei la care
conduce folosirea unui program
nou, program ob ținut din
compararea unor programe
existente cu altele a șteptate în
viitor.
Obiectivul
general
urmărit în cele
două tipuri de
activități Alegerea corect ă
între programe deja
existente și
selectarea unui
singur program. Alegerea corect ă între programe
existente și viitoare (a șteptate),
aprecierea c ă unul sau mai multe
dintre programele noi vor fi mai
potrivite decât oricare dintre
programele existente.

3) Imaginația
Creativitatea este identificat ă cu imagina ția datorită concomiten țelor
afective și emoționale și datorită desfășurării spontane, relativ incon știente a
mecanismelor de crea ție.
Imagina ția permite ie șirea dintr-un sistem cunoscut și descoperirea
de noi rela ții. Datorit ă imaginației, se poate ie și de pe “autostr ăzile gândirii”
care, prin natura lor, direc ționează mintea omului pe c ăi deja trasate de
concepții și practici existente. P ărăsirea temporar ă a sistemului obi șnuit de a
gândi, de a formula și rezolva probleme, faciliteaz ă descoperirea altor
“drumuri” de a gândi. Spre deosebire de inteligen ță, care opereaz ă cu noțiuni (concepte) și
este strict dependent ă de legile obiectului cunoa șterii, imagina ția utilizeaz ă
imagini, deosebit de complexe și dinamice, dispunând în acela și timp de
grade de libertate mult mai înalte decât inteligen ța. Mecanismele
operaționale ale imagina ției creatoare sunt: asocierea, combinarea.
Asocierile și combinările inedite (între obiect e, fenomene care par cu
totul diferite între ele) duc la apari ția ideilor originale. Creativitatea
presupune aprecierea unor elemente cât mai îndep ărtate între ele.

CREATIVITATE ȘI INOVARE
În cadrul activit ății creatoare, pe lâng ă procesele orientate spre
atingerea scopului problemei, se desf ășoară și o serie de alte procese cu
caracter asociativ care pot s ă nu aibă legătură directă cu scopul urm ărit.
Mecanismele opera ționale intime ale creativit ății (imagina ției) au un
caracter profund emo țional, par țial precon știent și implică contribu ția
considerabil ă a inspira ției. Psihologul american W. J. J. Gordon a pus în
evidență următoarele mecanisme, “st ări psihologice” ale procesului creator:
– detașarea, inventatorul “se simte” dep ărtat de lume, la distan ță cât mai
mare de datele problemei pentru a le putea aborda cât mai obiectiv, f ără
nici un fel de prejudec ăți;
– implicarea , mecanism prin care creatorul se transpune în situa ția
lucrurilor, a elementelor problemei;
– amânarea , sentimentul necesit ății de autodisciplinare și rezistență în fața
oricărei încerc ări premature de a g ăsi soluția la problem ă;
– speculația, abilitatea de a l ăsa gândurile s ă zboare liber, încercând
elaborarea cât mai multor asocia ții cât mai diferite și ieșite din comun;
– autonomia obiectului , creatorul resimte acest sentiment atunci când se
apropie de rezolvarea conceptual ă a problemei.
W. J. J. Gordon a relevat urm ătoarele condiții psihologice favorabile
creativității:
– interesul viu fa ță de lucrurile comune din zona vast ă a experien ței de
fiecare zi, care apare evident ă pentru un om informat;
– abilitatea de a tolera și folosi neevidentul , acele informa ții și observații
care din punctul de vedere al logicii și bunului sim ț par să nu aibă nici o
legătură cu problema abordat ă (capacitatea de a te juca, de a vorbi ca un
copil, de a stârni neîncrederea adul ților).
Pentru asimilarea mecanismelor intime crea ției este necesar ă
respectarea urm ătoarelor dou ă procedee: “Transformarea familiarului în
străin (necunoscut)” și “Transformarea str ăinului în familiar”. Primul
procedeu const ă în inversarea, transpunerea modurilor cotidiene de a
percepe și interpreta realitatea în moduri noi, cu totul diferite de cele
cunoscute. Un asemenea tip de orientare în realitate (dirijat permanent spre
nou) provoac ă anxietate și nesiguran ță spre deosebire de modurile uzuale de
a percepe lumea care dau omului un sentiment de încredere și securitate.
În creativitate, este absolut neces ar curajul, asumarea riscului. Felul
comun, obi șnuit de a privi lumea este confortabil, comod dar el înv ăluie
omul într-o stare de amor țeală.
Cel de-al doilea procedeu const ă în “transformarea str ăinului în
familiar”. Într-o situa ție nouă primul lucru pe care ar trebui s ă-l facă o
persoană este să înțeleagă problema (datele noi) prin raportarea la
cunoștințele accesibile și cunoscute lui, convingându-se astfel c ă datele noi

CREATIVITATE ȘI INOVARE
nu-i sunt atât de str ăine, îndep ărtate de experien ța lui cotidian ă. Acest
procedeu contribuie la reducerea senza ției de team ă, uneori a dezorient ării și
încordării afective pe care le resim țim atunci când ne afl ăm în fața unor
probleme mai mult sau mai pu țin diferite de acelea cu care ne-am obi șnuit.

4) Sensibilitatea la implica ții constă în observarea și analizarea unei
nevoi, cerin țe și examinarea informa ției respective. Deoarece nevoia
constituie sâmburele unei probleme, aceast ă abilitate este denumit ă
sensibilitate la implica ții și probleme. În modelul intelectului al lui Guilford
apare ca evaluări semantice de implica ții. Această abilitate nu constituie
doar un simplu factor intelectual al creativit ății, ci reprezint ă o dispozi ție
complexă a personalit ății întâlnit ă sub denumirea de “abilitatea de a
recunoaște probleme acolo unde ceilal ți nu le văd”.

5) Procesele asociative
Creativitatea presupune activitatea combinatoric ă – punerea în rela ție
a unor elemente existente separat pân ă la un moment dat. Activitatea
creatoare implic ă operații de combinare și recombinare la toate nivelele
psihice: perceptiv, intelectiv și de personalitate.
6) Fluiditatea se referă la bogăția, ușurința, rapiditatea stabilirii de
asociații, la debitul verbal, idea țional (de idei), expresional (de formele de
expresii).
În func ție de felul materialului cu care se opereaz ă există mai multe
tipuri de fluiditate: a) fluiditatea idea țională: cantitatea de idei, cuvinte, titluri, fraze,
răspunsuri elaborate de individ. În modelul tridimensional al intelectului
corespunde categoriei de producții divergente de unit ăți semantice .
b) fluiditatea asociativ ă: cantitatea de asocia ții, relații, produse, în special
stabilirea de analogii, similarit ăți, sinonime. În modelul tridimensional al
intelectului corespunde producției divergente de rela ții semantice .
c) fluiditatea expresional ă: cantitatea de noi expresii, idei care s ă se
potriveasc ă într-un sistem, o organizare structural ă, propozi ții, idei,
întrebări, răspunsuri. În modelul intelectului al lui Guilford corespunde
producției divergente de sisteme semantice sau figurale.
d) fluiditatea verbal ă: cantitatea de cuvinte produse în unitatea de timp,
cuvinte ce trebuie s ă corespund ă cerințelor unei clase anterior stabilite.
În modelul tridimensional al intelectului corespunde producției de
unități semantice , simbolice.

CREATIVITATE ȘI INOVARE
e) fluiditatea figural ă : cantitatea de desene alc ătuite pe o anumit ă temă. În
modelul tridimensional al intelectului elaborat de Guilford corespunde
producției divergente de unit ăți figurale.
Fluiditatea este important ă pentru creativitate deoarece asigur ă o
mare cantitate de r ăspunsuri existând șansa de a g ăsi un num ăr mai mare de
răspunsuri bune, de calitate superioar ă.
7) Flexibilitatea se referă la modificarea, re structurarea eficient ă a
mersului gândirii în raport cu situa țiile noi, la posibilitatea de a opera cu
ușurință transferuri, de a renun ța la vechile puncte de vedere și adoptarea
altora noi, la schimbarea matricelor experien țiale și a sistemelor de referin ță.
Flexibilitatea poate fi: – spontană, situație în care ini țiativa elabor ării unei diversit ăți de clase de
răspunsuri apar ține persoanei. În modelul intelectului corespunde
producției divergente de clase semantice, figurale, simbolice.
– adaptativ ă, elaborarea unei diversit ăți de clase este sugerat ă de
instructajul probei. În modelul intelectului corespunde producției
divergente de transform ări figurale.

Oamenilor înalt creatori le sunt caracteristice urm ătoarele dou ă
trăsături (specifice flexibilit ății):
– abstractizarea – modelul de c ăutare a solu ției este foarte clar, relativ
independent de contextul dat al problemei, urm ărindu-se permanent
lărgirea ariei de c ăutare a solu țiilor;
– generalizarea – stabilirea unor clase foarte largi.

8) Originalitatea reprezint ă producerea unor r ăspunsuri statistic rare
în cadrul comunit ății în care au fost emise. În modelul matriceal al
intelectului corespunde producției divergente de transform ări semantice .
Originalitatea nu este un factor pur intelectiv, ci constituie o dispoziție a întregii personalit ăți. Ea este o dimensiune multifactorial ă.
Inteligen ța este abilitatea de a rezolva problemele adaptativ,
corespunz ător în mod adecvat cerin țelor realit ății. Originalitatea desemneaz ă
capacitatea de a rezolva probleme, nu numai adaptativ, dar mai ales
neobișnuit și în cât mai multe feluri.
Ingeniozitatea este originalitatea de metod ă de rezolvare. Un om este
desemnat ca fiind ingenios atunci când rezolv ă problemele cu o elegan ță
neobișnuită, într-un mod abil și surprinz ător.

9) Elaborarea reprezint ă stabilirea pa șilor detalia ți în rezolvarea
unei probleme, luarea în considerare a cât mai multor implica ții și

CREATIVITATE ȘI INOVARE
consecințe pe care le poate avea solu ția la o problem ă. În modelul
intelectului corespunde producției divergente a implica țiilor semantice
simbolice și figurale.

1. 4 Motivele și atitudinile creative

1.4.1 Motiva ția
Motivația este motorul oric ărei acțiuni și activități.
Caracteristicile motiva ției creative sunt:
a) motivația are un caracter ofensiv sau de creștere (de dezvoltare).
Datorită acestei tr ăsături persoana î și menține starea de încordare care
este necesar ă continuării acțiunii de căutare a solu țiilor.
b) motivația are caracter neperiodic, adică pe măsură ce o persoan ă
dobândește o serie de cuno ștințe într-o problem ă, îi crește dorința de a
afla cât mai multe lucruri noi.
c) motivația creativ ă este directă sau intrinsec ă; omul ac ționează din
plăcere și din dorin ța de a face ac țiunea respectiv ă, nu urmărește un alt
scop, exterior ac țiunii.
d) persoana creatoare este preponderent orientat ă spre conținutul muncii și
nu spre aspectele de climat.
e) persoana este preponderent orientat ă spre obținerea unor performan țe
superioare în munc ă.
În orice ac țiune pe care o întreprindem (mai ales în cadrul sarcinilor
profesionale) intr ă în joc dou ă tipuri de motiva ții:
– dorința de a avea succes;
– teama de e șec.
f) motivația creatoare are un caracter extensional . Un om înalt creativ are
proiecte foarte variate, în timp ce unul slab creativ este dominat de un
singur domeniu de activitate.
Persoanele înalt creatoare se manifest ă în cât mai multe domenii de
acțiune (cel pu țin 2-3 diferite de sfera de activitate profesional ă curentă).

1.4.2 Atitudinile creative

Atitudinile creative îndeplinesc un rol decisiv în realizarea,
autorealizarea și autodep ășirea persoanei. Ele reprezint ă o trăsătură de
personalitate. Amintim câteva dintre atitudinile creative:
• capacitatea de a fi uluit și de a te mira în fa ța lucrurilor foarte banale.
Această capacitate necesit ă cultivarea spiritului de observa ție;

CREATIVITATE ȘI INOVARE
• capacitatea de a te concentra;
• experiența proprie;
• receptivitatea fa ță de nou care presupune adaptarea u șoară la situații,
probleme noi, chiar dac ă acestea sunt mult ie șite din comun;
• curaj în abordarea situa țiilor noi și asumarea riscului;
• nonconformismul intelectual și profesional;
• orientarea c ătre un viitor cât mai îndep ărtat – deosebit ă capacitatea de
previziune -, anticiparea unor probleme care vor apare într-o perioad ă
mult mai îndep ărtată;
• sensibilitatea fa ță de experien ță – manifestarea curiozit ății față de ceea ce
este bine știut printr-o continu ă atitudine de interogare;
• căutarea creativ ă;
• abilitatea de organizare optim ă și eficientă a timpului – este necesar ca
fiecare persoan ă să-și planifice activitatea profesional ă și
extraprofesional ă, să ierarhizeze problemele și să le soluționeze în
funcție de importan ța lor;
• responsabilitate profesional ă – asumarea întregii r ăspunderi pentru
problemele rezolvate sau nerezolvate;
• finalizarea și obiectivarea ideilor, proiectelor;
• atracții față de lucrurile de specialitate cu șanse reduse de a fi solu ționate
de prima dat ă;
• forță intelectual ă și morală pentru argumentarea propriilor idei;
• autonomie și independen ță în realizarea lucr ărilor de specialitate,
realizarea lucr ărilor de specialitate, realizarea proiectelor, a strategiilor
de lucru prin efort individual;
• evitarea problemelor rutiniene, a muncii repetitive;
• relativă independen ță de opiniilor altora;
• independen ță în gândire și acțiune;
• aprecierea și autoaprecierea dup ă originalitatea rezultatelor;
• spirit de investiga ție științifică;
• nivel de aspira ție ridicat – în plan profesional;
• inițiativă;
• încredere în for țele proprii;
• abilitatea de a opera în acela și timp cu cât mai multe idei;
• autodepășirea, relativa nemul țumire față de lucrurile deja realizate,
terminate și reluarea lor în alte unghiuri;
• tendința de autoperfec ționare continu ă.

CREATIVITATE ȘI INOVARE

1.5 Teorii legate de evolu ția creativit ății

În dezvoltarea acestui domeniu s-au conturat mai multe curente de
gândire sau teorii privind evolu ția creativit ății. Unele dintre acestea sunt
grupate în raport de evolu țiile tehnice (concep ția tehnică, teoria sociologic ă,
teoria tehnicist ă și teoria structuralist ă), iar altele în func ție de influen ța
factorilor psihologici (teoria asocia ționistă, teoria configura ționistă, teoria
comportamental ă și teorii psiho-analitice).
O reprezentare grafic ă a acestor teorii sau curente de gândire se
prezintă în figura 1.2.

Concepția
tehnică Teoria
sociologic ă Teoria
tehnicistă Teoria
structuralist ă
În raport de evolu țiile tehnice
Teoria trăsăturilor
și factorilor Teoria
asociaționistă
Teoria
configura ționistă Teoria
comportamental ă Teoria
psihanalitice În raport de influen ța factorilor
psihologici Teorii în
domeniul
creativității
Figura 1.2 Teorii în domeniul creativit ății

CREATIVITATE ȘI INOVARE
Concepția tehnică a creativit ății și a produselor sale a debutat o dat ă
cu perioada afirm ării unei gândiri, la sfâr șitul secolului trecut, potrivit c ăreia
evoluția tehnicii este asigurat ă de crea țiile marilor inventatori. Potrivit
acestei teorii, persoana care realizeaz ă actul de crea ție are rolul esen țial, iar
creația, ca proces de producere de noi idei, se datoreaz ă în exclusivitate
calităților intelectuale de excep ție ale creatorului.
Teoria sociologic ă, promovat ă în perioada interbelic ă, are o
puternică determinare social ă, este previzibil ă și orientabil ă. Potrivit acestei
teorii, accentul nu se mai pune pe individ, ci pe contactul socio-cultural, în
sensul că un anumit nivel al acestuia, la o anumit ă presiune a cererii,
invențiile sunt determinate, inevitabile.
Teoria tehnicist ă pune accentul pe rolul structurilor tehnice
existente în crearea noilor structuri. Ideea esen țială constă în aceea c ă orice
obiect tehnic nou este rezultatul unei evolu ții interioare, care nu este
obligatoriu o finalitate practic ă, ci urmeaz ă o logică tehnică.
Teoria structuralist ă susține ideea înl ănțuirii structurale a
realizărilor tehnice succesive. Resortul crea țiilor tehnice este dat de
raporturile structuri-inten ții.
Teoria asocia ționistă susține că procesul creativ const ă în găsirea
unor combina ții noi a elementelor asociative, integrate în combina țiile
existente, valoarea creativ ă a produsului științific sau tehnic fiind
proporțională cu distan ța ce separ ă elementele respective.
Teoria configura ționistă după care creativitatea este incitat ă de o
problemă nerezolvat ă, a cărei soluționare nu se face întâmpl ător sau nu se
bazează pe cele înv ățate anterior, ci necesit ă intuiție.
Teoria comportamental ă consider ă că activitatea uman ă creativă
implică stabilirea unor leg ături inedite, neuzuale între stimuli și răspunsuri.
Teoria tr ăsăturilor și factorilor se axeaz ă asupra tr ăsăturilor,
aptitudinilor primare și factorilor aptitudinali ai gândirii creatoare.
Teoriile psiho-analitice au la baz ă concepția că procesul creativ are
la origine elemente ale subcon știentului.
În concluzie, se poate afirma c ă teoriile care trateaz ă creativitatea,
prin prisma evolu ției creațiilor tehnice sau pe plan psihologic, reprezint ă
abordări programate și multilaterale. Apoi, în majoritatea lor, aceste teorii
recunosc rolul calit ăților creative, a tr ăsăturilor aptitudinale ale factorului
uman, rol poten țat de elementele contextuale. În multe dintre aceste teorii,
problema continuit ății structurilor tehnice este prezent ă, în sensul c ă vechile
structuri ofer ă baza pentru manifestarea creativit ății.

CREATIVITATE ȘI INOVARE
1.6 Metode și tehnici de stimulare a creativit ății

Așa cum fabricarea unui produs necesit ă metode și tehnici bine
precizate, la fel producerea ideilor necesit ă metode și tehnici speciale.
Favorabil pentru dezvoltarea creativit ății individuale și de grup este
ca aceste metode s ă fie:
– combinate;
– utilizate alternativ (aceasta presupune existen ța unor multiple
disponibilit ăți de metod ă);
– existența capacității trecerii cu u șurință de la un tip de metod ă la altul.
Aceste metode au fost determinate în raport cu felul și ponderea pe
care o au anumi ți factori intelectuali în procesul de crea ție
Pentru stimularea creativit ății se pot folosi o mul țime de metode și
tehnici, unele intuitive – brainstorming – ul și variantele sale, metoda
carnetului colectiv, Delbecq, sinectica, notarea ideilor din timpul somnului, Philips 66, iar altele ra ționale – concasajul, matricea descoperirilor, analiza
morfologic ă etc.
Exist ă o infinitate de metode și tehnici de stimulare a creativit ății
personalului. Acestea pot fi grupate în trei categorii:
– metode de abordare logic ă (convergente);
– metode euristice (divergente);
– metode imaginative.
Fiind cunoscute etapele principale ale crea ției (pregătirea, incuba ția,
iluminarea, verificarea) trebuie men ționat că în etapele 1 și 2 ale procesului
de creație intervin cu prec ădere metodele convergente, în timp ce în etapele
3 și 4 intervin metodele imaginative și divergente.

a) Metode de abordare logic ă (convergente)
Între aceste metode de analiz ă a problemei, care s ă pună în eviden ță
subproblemele, care apoi s ă fie ușor de abordat, deosebim: analiza
funcțională, analiza morfologic ă și analiza grafic ă.

I. Analiza func țională implică descompunerea unui produs în
funcțiile lui principale, ierarhizarea acestor func ții, stabilirea costului
funcțiilor și căutarea unor solu ții de îndeplinire a acestor func ții în condi ții
îmbunătățite, deci ameliorarea lor, în condi țiile în care costurile acestora pot
rămâne acelea și sau se pot diminua.

II. Analiza morfologic ă implică descompunerea unui produs în
elementele sale de form ă (omogene, independente), c ăutarea tuturor

CREATIVITATE ȘI INOVARE
soluțiilor existente, combinarea diferitelor solu ții, stabilirea costului de
realizare a fiec ărei soluții și alegerea unei c ăi de optimizare.

III. Analiza grafic ă ajută la analiza produsului sau tehnologiei cu
ajutorul unor grafice (spre exemplu: tehnica drumului critic, arborele
decizional etc.).

b) Metode euristice (divergente)
Ca metode euristice, prin intermediul c ărora se caut ă o soluție dintr-
o infinitate de solu ții, fără a avea certitudinea g ăsirii soluției optime, pot fi
menționate: metoda morfologic ă, matricea descoperirilor și concasajul.
I. Metoda morfologic ă constă într-un mod de c ăutare a solu țiilor
care se înscriu în limitele anumitor restric ții ce pot fi tehnologice, financiare,
comerciale etc. Elaborat ă de dr. Fritz Zwichy în anul 1942, profesor de
astrofizică și astrolog pe Muntele Polomar, aceast ă metodă i-a permis s ă
inventeze numeroase procedee de propulsie și să lanseze un proiectil în
spațiu. Prin aceast ă metodă se urmărește identificarea tuturor solu țiilor
posibile de rezolvare a unor probleme date. De regul ă, această metodă se
folosește la conceperea de noi produse sau modernizarea produselor
existente, parcurgând urm ătoarele etape:

¾ în prima etap ă se precizeaz ă problema ce trebuie rezolvat ă, definindu-se
principalii parametrii implica ți în soluționarea ei;
¾ în cea de a doua etap ă se analizeaz ă atent parametrii și se stabilesc
valorile ce le poate lua fiecare parametru (mai precis, posibilit ățile de
realizare a parametrilor). Valorile parametrilor analiza ți se înscriu în
niște matrici, astfel:

Dac ă în fiecare matrice se încercuie ște câte un element și apoi se
leagă între ele aceste cercuri, lan țul obținut reprezint ă o soluție posibil ă de
rezolvare a problemei. Se procedeaz ă în același mod pân ă se obțin toate
soluțiile posibile ale problemei. [ ]k
13
12
11
1p ,…..,p ,p ,p
[ ]m
2k
23
22
21
2p ,p ,…..,p ,p ,p
[ ]n
nm
nk
n3
n2
n1
np ,p ,p ,…..,p ,p ,p

CREATIVITATE ȘI INOVARE
Se recomand ă ca în acțiunea de depistare a solu țiilor să nu se fac ă
nici o apreciere asupra utilit ății lor.
¾ în etapa a treia se stabile ște valoarea performan țelor pentru toate
soluțiile posibile, alegându-se solu ția optimă, în raport cu condi țiile și
posibilitățile existente la un moment dat.
Pentru a demonstra utilitatea practic ă a metodei, se prezint ă în fig.
1.3. un exemplu, care se refer ă la totalitatea reactoarelor compuse din
elemente simple ce utilizeaz ă energie chimic ă.

Figura 1.3 Metoda morfologic ă
• masă chimică activă: intrinsec ă sau
extrinsecă

• generarea trac țiunii: intern ă sau extern ă
• mărirea tracțiunii: intrinsec ă, extrinsec ă
sau nulă

• propulsie: pozitiv ă sau negativ ă

• mărirea tracțiunii: intern ă sau extern ă

• natura conversiei energiei chimice în
energie mecanic ă – 4 posibilit ăți
• vid, aer, ap ă, benzină
• mișcare de transla ție, de rota ție,
oscilatorie sau lips ă de mișcare
• element generator de propulsie: gazos, 2
1p11p
1
2p22p
1
3p
1
4p2
3p
2
4p3
3p
1
5p2
5p
1
6p2
6p3
6p4
6p
1
7p2
7p3
7p4
7p
1
8p2
8p3
8p4
8p
1
9p2
9p39p
1
10p2
10p
1
11p2
11p

CREATIVITATE ȘI INOVARE

Zwicky observ ă că dacă nu ar exista nici o contradic ție internă,
numărul de reactoare posibile compuse din elemente simple și care
utilizează energie chimic ă ar fi de:

Exist ă însă unele restric ții interne, care reduc num ărul de mai sus la
25.344
Solu ția obținută în exemplul de mai sus prin încercuirea anumitor
parametri reprezint ă statoreactorul. Zwicky semnaleaz ă că principalul punct
de interes în matricea de mai sus îl reprezint ă elementul “p
12”. Aceasta
înseamnă că întreaga energie chimic ă este preluat ă de mediul ambiant, ceea
ce permite func ționarea reactorului de și acesta nu poart ă nici un fel de
carburant.
Metoda cercet ării morfologice aduce avantaje considerabile,
deoarece contribuie la identificarea unor noi produse, deschizând în acela și
timp noi orizonturi pentru cercetarea științifică.

II. Matricea descoperirilor este o tehnic ă care permite combinarea a
doi factori. Ca instrument de lucru, aceast ă tehnică folosește un tabel cu
dublă intrare în care sunt înscrise pe orizontal ă și verticală diferite variabile.
Acestea se pot asocia sau combina sugerând, în final, o idee asupra unui nou
produs, noi necesit ăți ce pot fi satisf ăcute, folosindu-se tehnici, procedee și
cunoștințe cunoscute, dar altfel îmbinate.
Matricele sunt concepute prin îmbinarea diferi ților factori, dar cel
mai frecvent sunt utilizate matricea tehnic ă-tehnică și matricea tehnic ă-
economic ă . Matricea tehnic ă-economic ă este folosit ă pentru c ăutarea de
idei în vederea g ăsirii unor noi produse care s ă satisfacă c e r i nțele unei
anumite pie țe sau identificarea unor posibilit ăți de realizare a unor produse
existente cu costuri mai reduse. Aceast ă matrice porne ște de la ideea c ă un
produs este rezultatul conjugat al unor factori tehnici – descoperiri
științifice, procedee tehnologice etc. – și a unor factori economici. În
consecință, ideile pentru produsele noi se pot ob ține pornind fie de la
elementele tehnice, fie de la cele economice. Un exemplu de matrice
tehnică-economic ă, precum și, legăturile pentru ace ști factori se prezint ă în
figura 1.4.

864.3622344422322
0= ∏ ⋅⋅⋅⋅⋅⋅⋅⋅⋅⋅=
=n
iik

CREATIVITATE ȘI INOVARE

În matricea de mai sus factorii economici (B) se refer ă la necesit ățile
și piețele actuale, iar (B’) la necesit ățile și piețele nesatisf ăcute, factorii (A)
se referă la tehnica și tehnologia folosit ă în întreprindere, (A’) la tehnica și
tehnologia cunoscut ă și folosită de alte întreprinderi, iar (A’’)la tehnica și
tehnologiile unui viitor apropiat. Prin combinarea factorilor tehnici și
economici rezult ă 6 variante, dintre care asocia ția BA reprezint ă situația
actuală a întreprinderii, adic ă satisfacerea necesit ăților și piețelor actuale cu
tehnica actual ă existent ă în întreprindere, iar celelalte 5 combina ții
reprezintă variante generatoare de noutate. Astfel, prin combinarea factorilor
economici B sau tehnica A’ sau A’’ ar putea rezulta satisfacerea
necesităților actuale cu costuri mai mici, folosind o tehnologie mai
perfecționistă, iar prin combinarea necesit ăților nesatisf ăcute cu tehnicile A,
A’, A’’ ar putea rezulta noi produse . Eficacitatea acestei tehnici cre ște
atunci când echipa de cercetare are o component ă eterogen ă. Se recomand ă
constituirea acesteia cu speciali ști în probleme de ma rketing-desfacere,
tehnologie, proiectare, participând, totodat ă, și reprezentan ți ai beneficiarilor
produselor și a furnizorilor de materii prime.

III. Concasajul este o tehnic ă care porne ște de la ideea c ă imaginea
noastră despre lumea exterioar ă, obiecte materiale, procese și fenomene,
precum și relațiile dintre ele apare ca dat ă, cu care ne obi șnuim în a șa
manieră încât ni se pare ca fiind de neschimbat. Ori, pentru ca imaginile
noastre să fie schimbate, este necesar ca acestea s ă fie “sparte” și, în locul
lor să construim noi imagini, concretizate în noi obiecte, noi procese, noi
relații.
Aceast ă tehnică este recomandat ă de Osborn, Zwichy și alții și
constă în “spargerea” problemei în elementele sale componente și înscrierea Factori
economici Factori tehnici Actuali Apropia ți
ACTUALI
APROPIA ȚI B B
ABA` BA„
A`B
`A„B
`AB
`B` A` A A„
Figura 1.4 Matricea tehnico –
economic ă

CREATIVITATE ȘI INOVARE
lor într-o matrice de analiz ă. Fiecare component ă este supus ă unui șir de
întrebări înscrise într-o gril ă de cercetare.
Aceast ă tehnică se folose ște în special pentru perfec ționarea
produselor existente. Zwichy folose ște o matrice de analiz ă tridimensional ă,
cu ajutorul c ăreia se stabilesc rela ții între atributele (parametrii) produsului,
grila de cercetare și întrebările de control, a șa cum se poate vedea în figura
1.5. Cercetarea se va baza pe analiza fiec ărui parametru (m ărime,
greutate, culoare etc.), printr-o gril ă de evaluare (a m ări, a dubla, a ad ăuga
etc.) și a unei liste de întreb ări de control (cine?, când?, unde? etc.) a șa cum
se poate observa în fig.1.5. Spre exem plu, referitor la densitate, aceasta se
consideră că trebuie modificat ă prin ad ăugare, caz în care se pune
întrebarea: de ce? Sau în continuare, dac ă se justific ă schimbarea, se poate
da răspuns la întrebarea: “Cine s ă facă modificarea densit ății?” ș.a.m.d.
Parcurgând pentru atributele produsului, prin prisma posibilit ăților
de schimbare, lista întreb ărilor de control, se poate ajunge la o serie de
soluții de schimbare, în sensul îmbun ătățirii produsului respectiv. Evident c ă
atât atributele, cât și posibilit ățile de schimbare și întrebările trebuie
adaptate la specificul produsului care se presupune c ă trebuie modificat,
astfel încât g ăsirea solu țiilor să fie facilitat ă de către modul de construc ție al
matricei de cercetare. Atunci când s-a g ăsit o soluție, este recomandat s ă se
aprofundeze.

Densitate Greutate
Lățime
Lungime
Culoare Mărime
A mări
A dubla
A adăuga
A rearanja
A separa A omite Cine? Unde? Când? De ce? Ce? Cum?
Figura 1.5 Grila de cercetare (analiz ă) a produsului

CREATIVITATE ȘI INOVARE

c) Metode imaginative
Imagina ția este de dou ă feluri: reproductiv ă și creatoare. Cea
reproductiv ă ajută la reconstituirea unor lucruri sau a unor cuno ștințe la care
nu avem acces direct pentru percepere. Spre exemplu, reprezentarea
modului cum ar ăta un dinozaur. Imagina ția creativ ă este orientat ă spre
viitor, are un caracter proiectiv, anticipativ și se refer ă la elaborarea unui
lucru nou. Între metodele creative deosebim: tehnica “brainstorming”,
sinectica, metoda carnetului colectiv, tehnica “Phillips 66” și tehnica not ării
ideilor din timpul somnului.

I. Brainstorming-ul (asaltul de idei) este o tehnic ă prin care, pe
calea discu ției în grup, se urm ărește obținerea a cât mai multor idei, într-un
timp scurt (1/2-1 or ă), privind modul de rezolvare a unor probleme, cu
scopul de a g ăsi soluția optimă căutată. Această tehnică a fost conceput ă de
A. Osborn, care porne ște de la ipoteza c ă în orice domeniu de activitate
problemele pot fi rezolvate mai bine decât în prezent, dar pentru aceasta trebuie găsite ideile care s ă spargă barierele rutinei. Ideile se g ăsesc în stare
latentă în cadrul oric ărui colectiv, dar, întrucât nu este creat un climat psiho-
social corespunz ător, aceste idei se pierd. Prin tehnica brainstorming se
urmărește tocmai crearea cadrului corespunz ător care să permită exprimarea
organizată a ideilor și apoi valorificarea celor mai bune idei.
La baza acestei tehnici stau urm ătoarele reguli :

• Cantitatea genereaz ă calitatea , ceea ce înseamn ă că, cu cât num ărul de
idei va fi mai mare, cu atât probabilitatea de a g ăsi idei valoroase va fi
mai mare;
• Orice critic ă este interzis ă, drept pentru care momentul emiterii ideilor
se va separa de evaluarea critic ă a lor;
• Stimularea asocia ției de idei pornind de la ideile deja emise;
• Imaginația, chiar absurd ă, este bine-venit ă.

Organizarea unei ședințe de brainstorming presupune respectarea
unor cerințe de ordin organizatoric, între care:
– grupul de creativitate va fi format din 5-12 persoane;
– criteriile de selec ție vor fi:
– participarea benevol ă;
– interes fa ță de problem ă;
– profesii diferite;

CREATIVITATE ȘI INOVARE
– persoane cu aceea și poziție ierarhic ă;
– locul adun ării grupului s ă fie în afara institu ției;
– ținuta membrilor s ă fie lejeră, comodă;
– ora adunării va fi stabilit ă, conform preferin țelor participan ților;
– convocarea se va face prin invita ție;
– durata maxim ă a ședinței să nu depășească o oră;
– durata interven țiilor va fi de 1-2 minute;
– prezentarea problemei de c ătre conduc ătorul ședinței se va face în 5
minute;
– secretarul ședinței va înregistra toate ideile emise;
– lista cu ideile va fi analizat ă de către experți.

Pe durata desf ășurării ședinței de creativitate pot apare momente de
stagnare în produc ția de idei, ca urmare a unor critici de genul
“conducerea nu va fi de acord”, “este prea fantezist”, “nu o s ă ne sprijine
nimeni” etc., a șa-zisele fraze “fatale”.
În astfel de situa ții, animatorul grupului va trebui s ă foloseasc ă
anumite “fraze de scuz ă”, spre exemplu: “conducerea nu va fi de acord, dar
” sau “ cunosc eu oameni care ne-ar ajuta” etc.
Produc ția de idei poate fi stimulat ă și prin anumite “vorbe
catalizatoare”, ca de exemplu, “adi ționare, modificare, emitere, diminuare
etc.” sau în cazul amelior ării unui produs se poate folosi “ check – list ”
(listă de control), în care sunt cuprinse întreb ări ca:
– există un alt mod de atingere a scopului?
– există o metodă mai puțin costisitoare?
– folosim oare utilajul cel mai indicat?
Cu toate avantajele folosirii “ brainstorming – ului”, totu și se pot
evidenția și câteva limite , între care:
– scopul tehnicii fiind emiterea de cât mai multe idei într-un interval de
timp determinat, se neglijeaz ă valorificarea permanent ă a potențialului
creativ;
– după ședința de creativitate, grupul se dizolv ă, astfel încât poten țialul
creativ al indivizilor nu se mai valorific ă.
Pornind de la principiile și regulile de desf ășurare a brainstorming –
ului, unii autori au elaborat diferite variante ale acestei tehnici, și anume:
a) Tehnica Little , elaborat ă de Gordon, în care conduc ătorul ședinței
(singurul care cunoa ște natura exact ă a problemei) va pune câteva
întrebări generale, care au o leg ătură mai îndep ărtată cu problema
analizată, pentru ca, treptat, prin întreb ări din ce în ce mai apropiate
de problem ă, să se concentreze pe esen ța acesteia. O astfel de ședință

CREATIVITATE ȘI INOVARE
va dura câteva ore, iar solu ționarea problemei se va face în câteva
ședințe de creativitate.
b) Tehnica “ochiului proasp ăt” pornește de la ideea c ă ședințele de grup
sunt mai eficiente prin participarea unor persoane care au experien ță mai
mică în problemele supuse dezbaterii. Se apreciaz ă că eficiența ședinței
este sporit ă întrucât participan ții la discu ție sunt mai pu țin rutinați,
eliminându-se astfel unul din impedimentele de baz ă ale creativit ății –
care frâneaz ă deseori ideile noi. Se recomand ă ca la ședințele de
brainstorming s ă participe, al ături de oameni cu experien ță, studenți sau
chiar elevi ai școlilor profesionale.
c) Tehnica “cercet ării organizate a problemei” este o alt ă variantă a
brainstormingului. Aceast ă tehnică a fost dezvoltat ă de Frank Williams
și reprezint ă un mod de analiz ă organizat ă a problemei, în locul
abordării acesteia în ansamblul ei, ceea ce impune trecerea de la o idee
la alta. De exemplu, dac ă problema pus ă în discuție se refer ă la găsirea
unor căi de reducere a costurilor de produc ție la un anumit produs f ără a
diminua func țiile acestuia, prin tehnica brainstorming – ului problema
este analizat ă în ansamblu, iar prin tehnica cercet ării organizate a
problemei, aceasta este divizat ă în subprobleme, care sunt analizate una
câte una. De exemplu, se caut ă la început solu ția pentru reducerea
costurilor aferente func ției estetice, apoi func ției de rezisten ță, siguranță
în funcționare etc. Abordarea sistematic ă a problemei urm ărește
productivitatea ședinței de brainstorming.

II. Sinectica a fost elaborat ă de William Gordon și are la baz ă
următoarele postulate:
– creativitatea exist ă în formă latentă în fiecare individ;
– oamenii cu un moral sc ăzut sunt mai pu țin creativi;
– creativitatea este mult mai aproape de procesul emo țional, decât de
intelect și rațiune;
– creația de grup este guvernat ă de acelea și legi ca și cea individual ă.

Sinectica se bazeaz ă pe următoarele mecanisme opera ționale:
– transformarea str ăinului în familiar;
– transformarea familiarului în ceva neobi șnuit;
– ignorarea oric ăror legi, prin atribuirea acestora de semnifica ții diferite de
cele obișnuite.

CREATIVITATE ȘI INOVARE
Sinectica folose ște următoarele tipuri de analogii:
– analogie personal ă, care presupune ca fiecare membru al grupului de
creativitate s ă se identifice cu problema.
– analogie direct ă, care se refer ă la compararea unor fapte apar ținând unor
domenii diferite. O astfel de analogie i-a folosit lui A. Bell când a
observat c ă, dacă o membran ă ca timpanul poate mi șca oase relativ
masive, de ce n-ar putea o membran ă mai mare s ă miște metale? A șa a
descoperit principiul de func ționare al telefonului. Acesta îns ă
presupune ca specialistul s ă cunoască domenii conexe de cercetare.
– analogia simbolic ă, în care se folosesc simboluri impersonale cantitative
și calitative. Astfel, chimistul în loc de formule va folosi fraze poetice,
iar poetul va recurge la rela ții matematice etc.

Grupul sinectic va cuprinde persoane din toate sectoarele
întreprinderii, care nu se bucur ă exagerat de o recompens ă sau care nu
rămân demobilizate în fa ța unui eșec. Fiecare trebuie s ă manifeste interes
puternic fa ță de problemele de specialitate.
Vârsta participan ților trebuie s ă fie cuprins ă între 25 și 40 de ani, iar
mărimea grupului s ă fie între 5-7 persoane. Discu țiile se vor purta în
contradictoriu, bazate pe argumentele științifice, iar durata unei ședințe va fi
cuprinsă între 50 și 60 de minute.
Grupul va fi condus de doi leaderi, unul tehnic, iar altul din afara
domeniului, care vor urm ări ca discu țiile să fie înregistrate pentru a putea fi
analizate mai târziu, dup ă terminarea ședințelor de creativitate.
Reușita unei ședințe de sinectic ă depinde în mare m ăsură de calitatea
participan ților, de exerci țiul pe care îl au ace știa în procesul creativ, de
capacitatea lor de a alterna folosirea tipurilor de analogii și nu în ultimul
rând de calitatea celor care sunt animatorii ședinței de creativitate.

III. Metoda carnetului colectiv
Având în vedere cerin țele posesorului de crea ție precum și
posibilitatea cre șterii eficien ței acestui proces prin îmbinarea mecanismelor
creativității în echip ă cu cele individuale, “metoda carnetului colectiv” este
una dintre cele mai eficiente metode intuitive. Aceast ă metodă a fost
concepută de John Haefele, care și-a propus s ă îmbine creativitatea
dezvoltată în cadrul unui grup cu competen ță individual ă, acordându-se,
totodată, mai mult timp pentru documentare și reflecție asupra problemei.

CREATIVITATE ȘI INOVARE
Aplicarea metodei presupune parcurgerea urm ătoarelor etape:
a) constituirea unui grup de creativitate în care fiecare membru prime ște un
carnet în care va scrie problema de studiat;
b) pe parcurs de o lun ă, fiecare membru al grupului va nota în carnet ideile
sale cu privire la solu ționarea problemei;
c) la sfârșitul lunii se întocme ște de către fiecare participant un rezumat
care va cuprinde cea mai bun ă idee cu privire la solu ționarea problemei;
d) predarea carnetului coordonatorului grupului, care va sintetiza ideile
membrilor grupului de creativitate;
e) distribuirea carnetelor, cu rezumatele întocmite de c ătre coordonator,
membrilor grupului de creativitate;
f) organizarea unor discu ții în grup, în care se vor alege cele mai bune idei
emise.

IV. Tehnica Phillips 66
Această tehnică a fost dezvoltat ă de Phillips Donald, care propune
organizarea unei reuniuni cu participarea unui num ăr mai mare de persoane,
de până la 30. Ace știa urmeaz ă să dezbată o anumit ă problemă în ședința de
creativitate pe o durat ă de până la 2 ore. Tehnica presupune parcurgerea
următoarelor etape:
a) cei treizeci de participan ți la reuniune vor fi împ ărțiți în grupe de 6
persoane, dintre care unul va fi ales reprezentantul grupului.
Microgrupurile se c onstituie pe principiul eterogenit ății;
b) animatorul discu ției generale va prezenta problema ce trebuie rezolvat ă;
c) fiecare microgrup se va retrage pentru a discuta problema timp de 6
minute, în care reprezntantul va nota ideile exprimate;
d) microgrupurile se vor reuni într-o ședință comună, în care fiecare
reprezentant va prezenta opiniile notate;
e) în final, se vor selecta ideile cele mai interesante, dintre care se va
adopta ideea care se consider ă cea mai avantajoas ă.
Acest tip de reuniune, datorit ă operativit ății sale, poate fi aplicat ă
pentru rezolvarea unor probleme din diferite domenii. De exemplu, în cazul
adoptării unei decizii privind asimilarea unui nou produs se urm ărește
colectarea unor p ăreri cu privire la pie țele de desfacere, sursele de
aprovizionare, procesul tehnologic, probleme de produc ție etc. În vederea
găsirii celor mai bune solu ții, la reuniune vor participa membrii din
compartimentele ce au atribu ții în domeniile abordate, precum și muncitori,
maiștri și tehnicieni din cadrul sec țiilor de produc ție.

CREATIVITATE ȘI INOVARE

V. Tehnica not ării ideilor din timpul somnului
Aceast ă tehnică pornește de la ideea c ă în timpul somnului logica
conștientă nu mai este un factor care blocheaz ă stabilirea de leg ături
îndepărtate între lucruri și fenomene. În timpul somnului, utilizând stocul de
informații înregistrat incon știent în creier, se pot stabili rela ții eliberate de
tot felul de conven ții și pe aceast ă bază apar combina ții noi, care în stare de
conștiență păreau incompatibile.
Practic aceast ă tehnică presupune urm ătoarele:
– însușirea înainte de culcare a datelor problemei și în special contradic ția
sa esențială;
– acces rapid la carnetul de note, creion și sistemul de iluminat;
– notarea tuturor imaginilor ce apar, fie în perioada dinainte de a adormi, fie la trezire;
–
discutarea not ărilor în echip ă, completarea imaginilor și selectarea celor
mai bune idei.
Osborn recomand ă organizatorilor ședințelor de creativitate s ă
telefoneze participan ților la reuniunile de brainstorming în diminea ța
următoare organiz ării reuniunii, cu scopul de a culege ideile venite peste
noapte. În acest sens, el relata o astfel de experien ță, când la una din
ședințele de brainstorming s-au produs într-o jum ătate de or ă o sută de idei,
iar prin contactarea telefonic ă a participan ților s-au mai ob ținut 20 de idei,
dintre care 4 s-au dovedit superioare celor din ziua precedent ă.
De altfel, istoria marilor inven ții și inovații atestă rolul pe care l-au
avut visele de idea ție în continuarea unor mari descoperiri. Astfel, laureatul
Premiului Nobel pentru medicin ă din anul 1908, histologul, biochimistul și
farmacologul german Paul Ehrlich, inventatorul salvarsanului, sus ține
datorită unui vis și-a putut explica cum celulele se ap ără de otrăvuri,
respectiv de toxine. Tot în contextul unui vis, chimistul Carl Duisberg a
găsit un nou colorant, iar renumitul chimist August K. von Stradonitz în
cursul unei a țipeli în autobuz i s-au conturat ideile unei teorii cu care a
îmbogățit domeniul chimiei.

Avantajele metodelor și tehnicilor de stimulare a creativit ății

Metodele și tehnicile de stimulare a creativit ății personalului
prezintă unele particularit ăți în ceea ce prive ște modul de organizare
concretă și căile folosite în stimularea creativit ății personalului, dar toate
urmăresc acela și obiectiv și prezintă unele avantaje comune. Cu ocazia
descrierii metodelor s-au prezentat unele avantaje specifice fiec ărei metode

CREATIVITATE ȘI INOVARE
și tehnici. Acum ne propunem s ă prezentăm principalele avantaje comune
acestui grup de metode și tehnici, dintre care cele mai semnificative sunt:
– asigură satisfacerea nevoilor de actualizare a personalului firmelor,
eliminând starea de insatisfac ție generat ă de rutină, cu implica ții directe
asupra cre șterii eficien ței economice și sociale;
– contribuie la cre șterea competivit ății firmelor, prin valorificarea ideilor
care vizeaz ă ridicarea nivelului tehnic al produselor, asimilarea de noi
produse, cre șterea productivit ății muncii, reducerea costurilor de
producție;
– asigură atragerea personalului la rezolvarea unor probleme complexe ale
conducerii, cu implica ții benefice asupra eficacit ății soluționării lor;
– permit elaborarea mai multor variante ale deciziei, cu consecin țe
economico-sociale diferen țiate, ceea ce contribuie la ra ționalizarea
procesului decizional.
Așadar, avantajele multiple pe care le genereaz ă, recomand ă
extinderea aplic ării acestor metode, pentru ini țierea și implementarea
schimbărilor organiza ționale programate.

Rezumat

În prima parte este prezentat ă o caracterizare general ă a creativit ății:
trăsături, defini ții, forme de creativitate, pa șii pe care îi implic ă, urmată de
etapele procesului creator: prepararea, incuba ția, iluminarea și verificarea.
Sunt analiza ți factorii intelectuali ai creativit ății și modelul tridimensional al
intelectului. Se prezint ă motivele și atitudinile creative, precum și teoriile
legate de evolu ția creativit ății.
În partea a doua sunt prezentate și analizate metodele și tehnicile de
stimulare a creativit ății, precum și avantajele acestora.

Cuvinte cheie

– creativitate
– proces creator
– metode
– tehnici
– factori intelectuali
– prepararea (preg ătirea)
– incubația
– iluminarea
– verificarea
– concasaj
– brainstorming
– sinectica

CREATIVITATE ȘI INOVARE

Bibliografie suplimentar ă

BĂLOIU, L.M., Managementul Inova ției, București, Editura
Eficient, 1995;

BURDUȘ, E.,
CĂPRĂRESCU, G. Fundamentele Managementului Organiza ției,
București, Editura Economic ă, 2000.
ROCO, M., Stimularea creativit ății tehnico- științifice,
București, Editura Științifică și Enciclopedic ă,
1985;

ZORLEN ȚAN,
T., BURDU Ș
E.,CĂPRĂRESCU, G. Managementul Organiza ției, vol. 1, 2, Bucure ști,
Editura Holding Reporter, 1996;

Întrebări

1. Ce se înțelege prin creativitate?
2. Care sunt tr ăsăturile definitorii pentru creativitate?
3. Care sunt nivelele la care se prezint ă creativitatea?
4. Care sunt etapele procesului creator?
5. În ce const ă modelul tridimensional al intelectului și care sunt factorii
intelectuali ai creativit ății?
6. Care sunt teoriile legate de evolu ția creativit ății?
7. Prezentați și comenta ți metodele de stimulare a creativit ății personalului.
8. Care sunt avanatajele majore ale folosirii metodelor de stimulare a
creativității?