33Nr. 2, 2014 REVISTA NAȚIONALĂ DE DREPT [616832]

33Nr. 2, 2014 REVISTA NAȚIONALĂ DE DREPT
Starea de responsabilitate a unei persoane presu-
pune că aceasta posedă însușirile psihice (inte-
ligență, rațiune) care o fac capabilă să înțeleagă carac-
terul socialmente periculos al faptelor pe care le săvâr –
șește și să fie stăpână pe acestea, adică să fie capabilă să
se abțină de la săvârșirea acțiunilor interzise de lege.
Prin „fire normală” nu se înțelege idealul, ci tipul
de om care își poate conștientiza activitatea și dirija voința. Lipsa unuia dintre cei doi factori psihici – in-
telectiv sau volitiv – înseamnă incapacitate, întrucât o
persoană iresponsabilă nu realizează caracterul ilicit al faptelor sale sau nu le poate stăpâni
1.
Astfel, responsabilitatea se apreciază prin prisma
a doi factori:
unul intelectiv− ce constă în capacitatea persoa-
nei de a-și da seama de acțiunile sau inacțiunile sale, de semnificația lor socială și de urmările acestora și
unul volitiv− , constând în aptitudinea aceleiași
persoane de a fi stăpână pe faptele sale, în sensul că le putea dirija în mod conștient. Ambii factori sunt
necesari și decisivi în stabilirea responsabilității. Prin
urmare, putem conchide că starea de responsabilitate este starea psihofizică normală a individului, pe când iresponsabilitatea constituie o stare psihofizică anor –
mală, reprezentând, de fapt, o stare de excepție.Responsabilitatea este starea psihologică proprie
omului normal și este opusă iresponsabilității pre-văzute de art.23 CP RM. În literatura de specialitate, responsabilitatea este definită și ca o capacitate penală sau imputabilitate
2.
Între responsabilitate și vinovăție există o strânsă
legătură. Responsabilitatea trebuie să existe în mo-
mentul săvârșirii faptei. Dacă lipsește responsabili –
tatea, nu se mai poate pune problema vinovăției ca
semn al infracțiunii, întrucât o persoană iresponsabilă nu poate acționa cu vinovăție (cu intenție sau din im-prudență). Prin urmare, responsabilitatea este premisa vinovăției
3. În acest sens, este de menționat că dreptul
penal contemporan nu acceptă răspunderea obiectivă a făptuitorului, ci numai răspunderea pentru fapte pe
care acesta le-a reprezentat sau le-a voit.
Analizând conceptul responsabilității psihice, au-
torii V . Dongoroz, I. Fodor, S. Kahane ș.a. au conchis
că nu trebuie pus semnul egalității între „responsabi-litatea psihică” și „răspunderea penală”; prima este consecința capacității biopsihice, deci o noțiune (o
categorie) de ordin psihologic; a doua reprezintă con-
secința săvârșirii unei fapte penale și este o noțiune (o categorie) de ordin juridic. Nu poate exista răspun-derea penală fără responsabilitate psihică; în schimb, IRESPONSABILITATEA – CAuZă CARE ÎNLăTuRă
VINOVăȚIA FăPTuITORuLuI:
DEFINITIV AREA CONCEPTuLuI
Stela BoTnArU,
doctor în drept, conferențiar universitar (USM)
REZuMAT
Scopul acestui demers științific este definitivarea conceptului de „iresponsabilitate” ca fiind cauza de înlăturare a
vinovăției făptuitorului. Realizarea a fost urmărită prin: elucidarea conceptului de responsabilitate în dreptul penal; com-
pararea categoriilor de responsabilitate și răspundere penală; demonstrarea conexiunii dintre responsabilitate și vinovăție; analiza opiniilor doctrinare existente în materia iresponsabilității; clasificarea cauzelor care duc la abolirea discernământu –
lui persoanei; etalarea formelor de iresponsabilitate. Totodată, s-a pus accent pe cele mai sensibile aspecte ale coraportului dintre iresponsabilitate și responsabilitate redusă. Prin urmare, au fost formulate concluzii de rigoare pentru a îmbunătăți doctrina juridio-penală și practica de aplicare a normei cu privire la iresponsabilitate.
Cuvinte-cheie: responsabilitate; iresponsabilitate, responsabilitatea redusă; incapacitatea psihică; incapacitatea inte –
lectivă; incapacitatea volitivă; tulburarea psihică temporară; boala psihică cronică; anomalia psihică.
SuMMARY
The main purpose of this scientific research constitutes the definition of the concept of irresponsibility in the Criminal
law regarded as a circumstance, which eliminates the culpability of the offender. This purpose is achieved by the follow-ing: explanation of the concept of responsibility; comparison between the responsibility and criminal liability; proving of the connection between the responsibility and culpability; analysis of the theoretical points of view in the modern penal doctrine; classification of the causes, which eliminate the discernment of the offender; elucidation of the forms of irrespon-sibility. At the same time, the author submits to a detailed analysis the most acute aspects of the interconnection between irresponsibility and diminished responsibility. As a result, several valuable conclusions have been formulated in order to improve the penal doctrine and the judicial practice in this domain.
Keywords: responsibility; irresponsibility; diminished responsibility; mental incapacity; intellective incapacity; voli-
tional incapacity; temporary mental disorder; chronic disease of mind; abnormality of mind.

Nr. 2, 2014 REVISTA NAȚIONALĂ DE DREPT
34
răspunderea penală poate fi exclusă chiar dacă făptu-
itorul are responsabilitatea psihică (este capabil psi-hofizic) de pildă, în caz de legitimă apărare, stare de
extremă necesitate etc.
4.
Pentru ca fapta prevăzută de legea penală să repre-
zinte o infracțiune, făptuitorul trebuie să fie în depli –
nătatea facultăților psihice, adică să aibă capacitatea
de a conștientiza actul său de conduită și rezultatul acestuia. Pe cale de consecință, comportamentul uman poate fi restricționat de norme juridice doar în cazul în care acesta este manifestat de către o persoană aptă să-și stăpânească actele proprii.
Atât efectele educative ale pedepsei, cât și ame –
nințarea cu aplicarea unei astfel de pedepse apriori nu
se pot răsfrânge asupra unei persoane iresponsabile. Drept confirmare poate servi și opinia expusă de re-putații autori români: „Persoana incapabilă psihic nu
poate fi receptivă la amenințarea sancțiunilor din le-gea penală; pentru persoana iresponsabilă, teama de pedeapsă nu intră ca un mobil în procesul de determi-nare a voinței. Pentru aceleași considerente persoana iresponsabilă nu ar putea fi îndreptată prin aplicarea și executarea pedepsei”
5.
Așadar, în lipsa aptitudinii biopsihofizice necesare
și indispensabile unei persoane fizice sănătoase min-
tal, aceasta din urmă nu poate deveni subiect al rapor –
tului juridico-penal de constrângere, deoarece este o
persoană iresponsabilă, iar legea penală sancționează exclusiv persoanele cu un comportament adecvat, în limitele normalului.
În acest sens, în doctrină se precizează că irespon-
sabilitatea este o stare obiectivă biopsihică a persoa-nei, iar nu o stare juridică. Ea capătă valoare juridică și acționează în sensul împiedicării constituirii infrac-țiunii, atunci când se constată că o persoană lipsită de capacitate psihică normală a săvârșit o faptă prevăzu-
tă de legea penală
6.
Este de precizat că din retrospectivă istorică, nebu-
nia a constituit, din toate timpurile, o cauză de exclu –
dere a vinovăției făptuitorului (furiosus si hominem
occiderit lege Cornelia non tenetur, cum eum fati infe –
licitas excusset – Digeste, XLVIII, titlul VIII). Nebu-
nia este cauză de inexistență a infracțiunii numai dacă excede sferei așa-zisei „nebunii morale”
7. Încă din
Antichitate nebunii nu erau sancționați penal, dar erau trași la răspundere civilă. Dreptul roman nu pedepsea
nebunul. De asemenea, iresponsabilitatea a constituit
o cauză de excludere a ilicitului penal în dreptul ca-nonic și dreptul barbar. În schimb, în Evul mediu, unii dintre bolnavii psihici erau apreciați ca fiind „posedați de diavol”, calificare ce atrăgea sancțiuni mai severe
decât în cazul oamenilor sănătoși, din punct de vedere psihic. Concepția privind nesancționarea persoanelor
iresponsabile datorată lipsei discernământului a fost generalizată mai târziu, în perioada Renașterii, sub in-
fluența ideilor umaniste
8.
Savanții susțin că iresponsabilitatea este o cauză de
inexistență a infracțiunii ce constă în comiterea unei fapte prevăzute de legea penală de către o persoană
care, în momentul săvârșirii faptei, nu are reprezen –
tarea conduitei sale ori nu poate fi stăpână pe ea din cauza alienației mintale sau altor cauze
9.
Autorul român Matei Basarab accentuează: „Ires-
ponsabilitatea constă în incapacitatea psihofizică a
unei persoane care, datorită alienației mintale sau
altor cauze, nu-și poate da seama de acțiunile (inac-țiunile) sale și de urmările acestora, sau lipsindu-i voința nu poate fi stăpână pe acestea și săvârșește o faptă prevăzută de legea penală. Este deci o sta-re opusă responsabilității (discernământului). Ea nu
trebuie confundată cu incapacitățile care decurg din
lege, fiindcă dacă acestea se pot datora și incapaci –
tății psihofizice, incapacitatea psihofizică nu poate decurge din lege”
10.
Cum corect menționează autorul român Narcis
Giurgiu, în cazul iresponsabilității, persoana fiind
lipsită de discernământ critic se află în incapacitate
psihică de a înțelege ori conduce faptele precum și consecințele acestora
11.
Unii savanți susțin că incapacitatea psihică a
persoanei de a înțelege sensul faptelor sale și de a se
autoconduce nu presupune însă neapărat o stare ma-
ladivă a psihicului uman12. Într-adevăr, o astfel de sta-
re se poate manifesta chiar și în cazul unor persoane sănătoase din punct de vedere psihic, care în anumite
împrejurări nu-și pot folosi în mod normal însușirile
psihice de care dispun, pentru a înțelege sensul fapte-lor pe care le săvârșesc și consecințele acestora, sau pentru a-și autodetermina conduita. Astfel, se aduc exemple valide, când o persoană normală ca dezvol-tare biopsihică poate fi lipsită temporar de capacitatea
sa psihică, în timpul unui leșin sau a unui somn hip-
notic, în timpul unei intoxicații grave involuntare cu stupefiante etc. Persoana poate fi determinată în unele din aceste stări să comită fapte penale (de exemplu,
să divulge un secret de stat în stare de somn hipnotic
sau să săvârșească un act de vătămare sau distrugere), dându-și seama de caracterul lor, dar nemaifiind în măsură să se autodirjeze (în cazul săvârșirii unor fapte prin aniliharea voinței pe cale medicamentoasă)
13.
Incapacitatea intelectivă sau volitivă a persoanei
este datorată alienației mintale sau altor cauze (smin-
tire, idioțenie, imbecilitate, nebunie morală, manii,
narcomanii, epilepsii, alte nevroze etc.). Această cau-

35Nr. 2, 2014 REVISTA NAȚIONALĂ DE DREPT
ză de excludere a vinovăției nu trebuie confundată cu
alte incapacități prevăzute de lege (minoritatea, beția sau eroarea de fapt)
14.
Persoana în stare de incapacitate psihică nu pose-
dă însușirile psihice (inteligență, conștiință, rațiune)
necesare pentru a înțelege de ce anumite acțiuni sau
inacțiuni prezintă un pericol social și nu-și dă seama de ce acestea au caracter ilicit
15.
Starea de incapacitate psihică a unei persoane este
determinată de cauza alienației mintale (cauze pato-
logice) sau de alte cauze. Prin alienație mintală se
înțelege alterarea facultăților psihice (facultatea de a
percepe, de a reține, de a raționa, de a hotărî, de a voi), îndeosebi a factorului intelectiv și a factorului volitiv, în lipsa cărora nu există vinovăție și nici răspundere penală
16.
Cauzele incapacității psihice pot fi extrem de vari-
ate: anomalii care fac imposibilă dezvoltarea facultă –
ților psihointelective (inteligență, conștiință, rațiune) ca în cazurile idioțeniei, infantilismului, cretinismului etc.; maladii ale sistemului nervos și psihic (nebunie, nevroze, psihoze, dezechilibru mintal etc.); fenome-ne fiziologice diverse (somn natural, somn hipnotic, leșin, somnambulism etc.); tulburări psihice provoca-
te prin diferite substanțe toxice (stări de inconștiență
prin stupefiante, narcotice, alimente alterate, prepapa-te farmaceutice nocive etc.)
17. După natura lor, cau-
zele de incapacitate psihică sunt naturale, patologice, anomalii, lipsă de maturitate psihofizică, tulburări
psihofizice etc. În esență, incapacitatea penală a per –
soanei fizice se datorează fie stării de inconștiență, fie
imaturității acesteia.
Inconștiența desemnează lipsa conștiinței, a cu-
noașterii de sine și a lumii înconjurătoare, fiind o ma-nifestare patologică din cauza alienației mintale (boli
psihice) sau a altor cauze (comă, stări de confuzie
mintală etc.), care fac ca persoana să nu-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale, de caracterul ilicit al acestora. În cazul inconștienței, vor fi luate în vedere
dispozițiile privitoare la iresponsabilitate
18.
Bolile mintale sunt foarte diverse, dar ceea ce este
relevant în această problemă este efectul lor, care tre-buie să constea în abolirea discernământului făptuito –
rului. Dintr-un alt punct de vedere, bolile care afectea –
ză psihicul unei persoane prin excluderea capacității
de a prefigura caracterul comportamentului său ori care determină pierderea controlului asupra conduitei
sunt psihoze organice, psihoze endogene sau tulburări
toxice
19.
Alterarea proceselor cognitive poate avea loc prin
existența unei iluzii, apariția agnoziilor (grafice, spați-
ale, auditive ori vizuale), existența halucinațiilor (au-ditive, vizuale, olfactive, tactile, gustative, viscerale
etc.), hiperprosexiile (atenția foarte mare), amneziile (de fixare sau de evocare), hipermneziile (capacitate
foarte mare de evocare a trecutului), criptomnezia
(autoatribuirea unei scrieri), alomneziile (persoana aduce în prezent fapte trecute), confabulațiile (repro-ducerea unor evenimente care nu s-au petrecut), ideile delirante
20.
Alterarea proceselor volitive poate avea loc prin
instalarea abuliei (disabulia, parabulia), impulsivita –
tea (raptusus anxios), stupoarea, catatonia. Tulbură-rile psihice de natură afectivă constau în hipotimie, euforie, incontinență afectivă, paratimie. Alte stări ce alterează procesele psihice se referă la starea de conștiență (obtuzie, torpoare, starea comatoasă, deli –
rul, starea amentivă, starea crepusculară, oligofrenie,
schizofrenie, paranoia, psihoza maniaco-depresivă,
epilepsia, beția patologică).
În complexul de tulburări care își pot lăsa ampren –
ta asupra existenței responsabilității psihice a persoa-nei se află și stările afective puternice (emoțiile, pasi-
unile), somnul, somnambulismul, hipnoza, sugestia,
surdomutismul precoce sau congenital.
Nu întotdeauna lipsa capacității psihice este per –
manentă și incurabilă. Sunt frecvente cazurile de inca-pacitate psihică temporară (de pildă, în cazul somnului firesc sau hipnotic) sau cu manifestări intermitente de
luciditate (ca în cazul bolnavilor de epilepsie care pot
săvârși fapte penale în stare de criză, revenind apoi la o condiție psihică temporară normală).
Menționăm că în cazul unor boli mintale discernă –
mântul nu este înlăturat în întregime sau este cu carac –
ter pasager. Dacă fapta este săvârșită în momente de luciditate, individul va răspunde penal. Bineînțeles că, dacă starea sănătății făptuitorului o impune, instanța va pronunța față de acesta, pe lângă pedepse, și măsu-ra de siguranță a obligării la tratament medical forțat sau a internării medicale. Stările de înclinație către să-
vârșirea de infracțiuni sau cele pasionale nu determi –
nă anihilarea discernământului și nu exclud caracterul
infracțional al faptei. Starea de hipnoză trebuie asimi –
lată cu iresponsabilitatea, deoarece făptuitorul care se
găsește în această stare nu are capacitatea de a realiza
conduita sa și consecințele acesteia
21.
Iresponsabilitatea, în sensul legii penale are, prin
urmare, înțelesul unei stări de incapacitate psihică
care se poate manifesta în cazul acelor persoane, care,
fie intelectiv, nu-și pot da seama de sensul faptelor pe care le săvârșesc și semnificația consecințelor acesto –
ra, fie volitiv, nu-și pot determina și dirija (autocon –
duce) în mod normal voința în raport cu propriile lor
acțiuni sau inacțiuni.

Nr. 2, 2014 REVISTA NAȚIONALĂ DE DREPT
36
În docrină sunt evidențiate mai multe forme ale
iresponsabilității, ultima fiind congenitală (înnăscu-
tă) sau survenită (apărută după naștere, dobândită),
permanentă sau temporară, continuă sau intermitentă.
După latura biopsihofizică la care se referă, iresponsa-bilitatea este clasificată ca fiind fiziologică (referitoare
la funcțiile organismului), anatomică (structura fiin-
țelor și a organelor), morfologică (forma exterioară
și structura organismului) sau psihologică (legitatea
proceselor cognitive, afective, volitive și a însușirilor psihice ale persoanei (caracter, temperament etc.)
22.
Ca durată, iresponsabilitatea poate fi permanentă sau trecătoare (de lungă sau scurtă durată), intermitentă
(cu intervale de luciditate)
23.
Cu toate că cauzele, care determină iresponsabi-
litatea și formele ei de manifestare, sunt diverse, sta-rea de iresponsabilitate este datorată unor factori care
afectează, tulbură, suprimă sau împiedică funcționa –
rea normală a facultăților psihice intelective și volitive ale omului, constatarea incapacității psihice constituie o problemă care trebuie soluționată cu ajutorul unor medici de specialitate prin instituirea unor expertize
psihiatrice în regim de internare medicală.
Medicii psihiatri nu se vor pronunța însă niciodată
asupra problemei răspunderii penale a făptuitorului –
căci aceasta este o problemă juridică de competența organelor judiciare – ci numai asupra problemei dacă
făptuitorul a dispus în momentul săvârșirii faptei de
o condiție biopsihică normală, adică dacă a săvârșit fapta în prezența capacității de înțelegere a sensului ei și a valorii consecințelor sale și putându-și stăpâni (dirija, autoconduce) acțiunile sau inacțiunile sale.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească ires-
ponsabilitatea sunt următoarele:
Făptuitorul, din cauza incapacității sale psihice, 1)
să nu poată să-și dea seama de acțiunile sau inacțiuni –
le sale, ori să nu le poată stăpâni.
Starea de incapacitate psihică a persoanei să fi 2)
existat în momentul comiterii faptei.
Starea de incapacitate psihică trebuie să se dato-3)
reze alienației mintale sau altor cauze.
Fapta săvârșită de persoana aflată în stare de 4)
iresponsabilitate să fie o faptă prevăzută de legea pe-
nală
24.
Astfel, iresponsabilitatea persoanei se stabilește în
momentul săvârșirii infracțiunii.
Unii specialiști din domeniu evidențiază următoa –
rele cauze care determină starea de iresponsabilitate:
somnul (stare de repaus, fenomen fiziologic natural al organismului uman, alternând periodic cu starea de ve-ghe, care uneori se manifestă prin modificări ale func-
țiilor fundamentale, ale activității psihice conștiente și ale comportamentului voluntar); somnambulismul
(lat. somnus – „somn” și ambulare – „a merge”, stare
de somn cu caracter patologic constând în desfășura-rea de activități complexe coordonate; hipnoză – sta-
re de somn parțial care se manifestă prin modificarea
comportamentului persoanei respective, provocată ar –
tifical prin care persoana este receptivă la sugestia (de obicei, comanda verbală) transmisă persoanei supuse unui asemenea procedeu, în urma căruia această per –
soană acționează în mod automat executând porunca; psihoză – stare morbidă a psihicului, care se caracteri –
zează prin tulburări ale comportamentului, ale gândi-rii sau ale afectivității bolnavului; delir – tulburare a
conștiinței caracterizată prin iluzii și halucinații, prin
erori de raționament etc.; halucinații (lat. hallucinatio
„aiurare”,) – stare psihică anormală, sub imperiul că-
reia persoana are senzația că percepe lucruri de fapt inexistente (este o percepție fără obiect); cretinism –
boală congenitală, cauză a dezvoltării insuficiente a creierului, apărută în timpul vieții intrauterine, se ma-
nifestă prin înapoiere mintală (debilitate mintală, im-
becilitate etc.); idioție – formă de deficiență mintală,
în care funcțiile psihice nu sunt evoluate; nevroză iste-
rică – boală psihică manifestată prin tulburări motorii, senzitive, rezultat al unor trăiri subiective neplăcute,
care apar la anumite persoane și pot fi reproduse prin
sugestie; epilepsie – boală cerebrală cronică, caracte –
rizată prin manifestări convulsive care apar brusc și uneori prin pierderea cunoștinței. Subiectul epileptic prezintă tulburări psihice de cele mai multe nuanțe și intensități (tulburări ale memoriei, atenției, convulsii,
crize temporare etc.)
25.
Totodată, alții propun o altă clasificare, în opinia
noastră, mai corectă și obiectivă:
anomalii care fac imposibilă dezvoltarea facul – −
tăților psihice, cum ar fi: cretinismul, idioțenia, infan-
tilismul, debilitatea mintală;
unele maladii ale sistemului nervos: schizofre – −
nia, psihozele delirante și psihozele maniaco-depre –
sive;
tulburările psihice provocate de intoxicații prin −
alcool, substanțe stupefiante, narcotice;
unele fenomene fiziologice, de pildă somnul na-−
tural, somnul hipnotic, leșin etc.26.
În opinia noastră, cauzele care pot duce la ires-
ponsabilitate pot fi tipologizate în felul următor: a)
maladii psihice cronice, spre exemplu: schizofrenia,
epilepsia, psihoza maniaco-depresivă etc.; b) tulbu-rări psihice temporare – afectul patologic, ebrietatea patologică etc.; c) alte stări excepționale ale psihicu-lui uman, cum ar fi psihozele; d) anomalii psihice de
dezvoltare, cum ar fi retardul mental. Cauzele abolirii

37Nr. 2, 2014 REVISTA NAȚIONALĂ DE DREPT
discernământului pot fi atât maladiile psihice organi-
ce, cât și tulburările funcționale. Tulburările psihice ce alterează discernământul persoanei pot fi de natură
endogenă (maladiile somatice severe, cum ar fi hepa-
tita, ateroscleroza, ischemia cerebrală etc.) și exoge-nă (encefalopatia posttraumatică sau toxică, epilepsia posttraumatică etc.).
Într-un alt segment de cercetare a conceptului de
iresponsabilitate, vom preciza că în practica judiciară
se pot întâlni și situații în care una și aceeași persoană
se poate afla în stare de lipsă a capacității psihice, da-torată unei tulburări mintale sau unei alte cauze, toto-dată, în restul timpului să fie absolut normală, păstrând deplină capacitatea psihică. În această situație, apare o
problemă de o importanță majoră care ține anume de
dificultatea aprecierii postfactum a discernământului
persoanei la momentul comiterii infracțiunii în cauză: păstrat, abolit sau diminuat.
O altă problemă este delimitarea stării de irespon-
sabilitate de la stările asemănătoare de origine psi-
hopatică sau neuropatică care diminuează discernă-
mântul făptuitorului, însă nu-l afectează. În asemenea cazuri, trebuie precizată prin expertiza medico-legală psihiatrică natura tulburării, în ce măsură este afectat psihicul uman și dacă o astfel de tulburare a fost aptă
să-l depriveze pe făptuitor de discernământ sau doar
să-l diminueze.
Subliniem că problemele care se află la hotarul
iresponsabilității și responsabilității reduse sunt mul-tiple, însă rezolvarea acestora nu poate fi obținută fără participarea medicilor specialiști în domeniu. Așa-
dar, în cazul stabilirii stării de iresponsabilitate, este
suficientă doar obținerea concluziilor unei expertize medico-legale psihiatrice prin care s-ar confirma sau infirma prezența unei boli sau stări patologice care a condus la abolirea discernământului în momentul co-
miterii faptei prevăzute de legea penală.
Totodată, în cazul în care apar dubii rezonabile în
privința unor tulburări neurotice sau psihotice border –
line (de hotar) insistăm la efectuarea unei expertize
complexe psihologo-psihiatrice, care nu se va limita doar la constatarea unei patologii psihice, ci și la dia-
gnosticarea tulburărilor de personalitate, a anomaliilor
comportamentale ale acestuia, și după caz a accentu –
ărilor de caracter, care în anumite condiții favorabile externe, asociate de bagajul genetic predispozant la maladii psihice, poate determina starea de responsabi-
litate redusă în momentul săvârșirii de către făptuitor
a infracțiunii incriminate.
În aceste condiții, considerăm că aprecierea res-ponsabilității penale trebuie făcută individualizat și nu numai în funcție de diagnosticul stabilit de o ex-
pertiză psihiatrică.
Note:
1 Hotca M.-A., Codul penal: comentarii și explicații,
C.H. Beck, București, 2007, p. 577. ISBN(10) 973-115-
001-3; ISBN(13) 978-973-115-001-7.
2 Codul penal al Republicii Moldova cu modificările
de până la 8 august 2003: Comentariu. / Sub red. dr. Ale-
xei Barbăneagră, Centrul de Drept al Avocaților, Chișinău, 2003, p.77. ISBN 9975-61-291-1
3 Codul penal al Republicii Moldova cu modificările de
până la 8 august 2003: Comentariu, p.77.
4 Dongoroz V ., Fodor I., Kahane S., Oancea I., Iliescu
N., Bulai C., Stănoiu R., Explicații teoretice ale Codului
penal român; Partea generală, vol. I, Editura Academiei
Române; All Beck, București, 2003, p.352; în: 4 vol. All
Beck. ISBN 973-655-322-1; vol. I 973-655-320-5; Editura Academiei Române, ISBN 973-27-0994-4; vol. I, 973-27-0995-2.
5 Ibidem.
6 Giurgiu Narcis, Legea penală și infracțiunea: doctri-
nă, legislație, practică judiciară , ediție revizuită și adăugi –
tă, GAMA, Iași, p. 411.
7 Hotca M.-A., op.cit., p.576.
8 Ibidem, p.579.
9 Ibidem.
10 Basarab Matei, Drept penal: Partea generală, vol.II,
Lumina Lex, București, 1997, p.148-149.
11 Giurgiu Narcis. op.cit., p.410.
12 Ibidem, p.411.
13 Ibidem.
14 Hotca M.-A., op.cit., p.577.
15 Dongoroz V ., Fodor I., Kahane S., Oancea I., Iliescu
N., Bulai C., Stănoiu R., op.cit.
16 Abraham Pavel, Derșidan Emil, Codul penal (comen-
tat și adnotat), Științe naționale, București, 2002, p.120.
ISBN 973-8194-25-3.
17 Giurgiu Narcis, op.cit. , p.411.
18 Pitulescu I., Abraham P., Derșidan E., Ranete I. Dic-
ționar explicativ și practic de drept penal și procesual pe-
nal. Cu modificările și completările până la 01 iulie 1999,
Colecția juridică, București, 2000, S.C. Național Rom S.A., p.229. ISBN 973-9459-91-9
19 Hotca M.-A., op.cit. , p.578.
20 Ibidem.
21 Ibidem.
22 Ibidem.
23 Basarab Matei, op.cit., p.149.
24 Abraham Pavel, Derșidan Emil, op.cit., p.121.
25 Ibidem, p.122-123.
26 Pascu Ilie, Drept penal: Partea generală, Hamangiu,
București, 2007, p.333. ISBN 978-973-1720-04-3.