Școala doctorală [616830]

1
Universitatea din Oradea

Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele
Comunicării

Departamentul de Istorie
Școala doctorală

Raport științific

Biserica ortodoxă din Banat și impulsionarea
culturii naționale (1865 -1918)

Conducător științific: Prof. Univ. Dr. Mihai Drecin
Doctorand: [anonimizat]. Dan Dumitru Gîrjoabă

Oradea
2015

2
I Rolul Episcopului Ioan Popasu în afirmarea și impulsionarea culturii bănățene

În luna august a anului 1865, Ioan Popasu a plecat spre noua reședință din Caransebeș
unde trebuia să își înceapă noua sa misiune ca episcop al acestei eparhii. Plecând din Brașov a
lăsat în urmă câte va mari realizări în sfera istoriei învățământului și culturii românești.
Realizările sale de aic i, în care un loc deosebit l -a ocupat gimnaziul românesc, îl propul sează
printre marii ctitori de Școală R omâne ască alături de Gheorghe Șincai, Gheorghe Lazăr și
Gheorghe Asachi1. Între anii 1840 -1865, școlile românești din Țara Bârsei au cunoscut o
organizare și o dotare comp arabile cu școlile altor națiuni . Când Șaguna trebuia să găsească
exemple pentru felul cum era organizat învățământul românesc primar își îndrepta privirile
spre școlile din Țara Bârsei aflate sub bagheta protopopul ui Ioan Popasu și a învățăceilo r săi2.
Multe încercări îl așteptau în Banat pe noul episcop de Caransebeș, Ioan Popasu, mai
ales în domeniul învățăm ântului. Se cunoștea convingere a sa că numai popoarele care iubesc
învățământul acced cu mai multă ușurință la cultură3.
Prima dintre multele sale înfăptuiri în domeniul acesta a fost transferare a de la Vârșeț
la Caransebeș a Secției românești de T eologie ce funcționa î n acel oraș. Acea stă Școală
Teologică în limba română se înfii nțase în anul 1822 cu scopul de a acoperi necesarul de
preoți pentru satele și orașe le locuite de români. Aici funcționaseră de -a lungul anilor ca
profesori Andrei Șaguna, Nicolae Tincu -Velia, George Peșteanu ș. a4. Mutarea firească a
secției românești de teologie la reședința eparhiei din Caransebeș a fost a nalizată și hotărâtă
cu ocazia Sinodului E piscopesc din 16 august 1865, a doua zi după hirotonia lui Ioan Popasu
ca episcop5. Cu prilejul acesta, Andrei Șagun a a grăbit venirea noului episcop î n reședința din
Caransebeș.
La Vârșeț școala clericală român ească, care primise ca elevi absolvenți i a patru clase
primare în vârstă de cel puțin 18 ani și cu o bună c omportare morală, avusese în ultimii ani
dinainte de m utare ca profesori pe Nicolae Tincu -Velia și George Peșteanu6. Primul însă s -a
retras între timp la Secaș și a fost numit de Ioan Popasu ca protopop în tractul Vârșețului7.
George Peșteanu a acceptat cu m ândrie să se mute la Caransebeș, însă , chiar și așa, școala mai

1 Constantin Brătescu, Episcopul Ioan Popasu și cultura bănățeană , Editura Mitropolia B anatului, Timișoara,
1995, p. 148
2 Dorel Cherciu, Biserică și societate. Eparhia Caransebeșului în timpul episcopului Ioan Popasu (1865 – 1889),
Editura Marineasa, Timișoara, 2004, p. 236
3 Cons tantin Brătescu, op. cit ., p. 149
4 Ibidem
5 Ibidem , p. 151
6 Ibidem , p. 153 -155
7 Nicolae Cornean, Monografia eparhiei Caransebeșului , Editura Diecezană, Caransebeș, 1940, p. 437

3
avea nevoie de încă un profesor. La 11 septembrie 1865 Ioan Popasu a publicat în gazetele
Concordia și Telegraful român condițiile de concurs pentru ocuparea cel ui de al doilea post
care era salarizat cu 399 de florini pe an. Concursul a fost c âștigat de parohu l Dognecii, Mihai
Velceanu, traducător cunoscut în Banat și autor de lucrări bisericești8.
Episcopul Ioan Popasu a făcut pregătirile pentru organizarea Institutului T eologic
caransebeșan, elaborând în acest sens o Circulară care a fost pre zentată și dezbătută în ședința
Consistoriului Diecezan din 23 septembrie 1865. Difuzată la 8 octombrie tuturor
protopresbiterilor , aceasta dezvăluie condițiile de admitere în Institutul Teologic unde urmau
a fi primiți tineri ,, care au învățat întâi gimna ziul public, opt clase gimnaziale, cu spor bun .‖
Știind că foarte multe parohii sunt foarte sărace și nu vor putea asigura preoților o salarizare
cât de cât corespunzătoare, admitea – pentru ocuparea postului din asemenea parohii – ,, să se
primească pre f iecare an cel mult 3 -4 tineri care au învățat cel puțin patru clase gimnaziale‖9.
Două erau motivele care l -au îndemnat pe Ioan Popasu la o asemenea măsură radicală: lipsa
culturii teologice a multora dintre preoți și ,, numărul cel fără măsură de mare a pr eoților care
apasă pre eparhia noastră …‖10. El nu se sfiește să sublinieze ,, apunerea și înapoierea clerului
nostru ortodox român care izvorăsc din neștiință, din numărul cel prea mare și din sărăcia
preoților ‖11.
Analizând această măsură, care însemna o riguroasă selecție a candidaților ce pășeau
pe porțile Institutului cu un grad de cultură superior celei de la Vârșeț, Iosif Traian Bădescu o
va considera prea radicală pentru momentul impunerii ei și arată că în anumite situații însuși
Popasu a fost nevo it să micșoreze pretențiile12.
Datorită faptului că Institutul T eologic urma să funcționeze începând cu 1 noiembrie
1865 în orașul Caransebeș, pe raza Regimentului de graniță nr. 3 româno -bănățea n, se
impunea aprobarea Ministerului de R ăzboi din Viena, car e a fost dată la 19 octombrie 186513.
Urmare acestui fapt, cursur ile Institutului T eologic vor fi inaugurate la 10 noiembrie
de către însuși Ioan Popasu, care va ține o lecție model de pastorală14. El și -a asumat și

8 Ibidem
9 I.D. Suciu, Radu Constantinescu, Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului, Vol. II , Editura
Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1980 , p. 874
10 Ibidem
11 Ibidem ., p. 874 -875
12 Constantin Brătescu, op. cit., p. 46
13 Cornel Corneanu, ―Episcopul Ioan Popasu‖, în Altarul Banatului , Timișoara, an I, nr. 11 -12, noi embrie –
decembrie, 1944, p. 165
14 Ibidem

4
conducerea I nstitutului până în anul 1870, moment în care o va încredința lui Fil aret Musta,
pe care îl ajutase să -și desăvârșescă s tudiile teologice universitare15.
În timpul celui de al doilea Sinod eparhial desfășurat în aprilie 1871, Ioan Popasu –
care urmărise întreaga activitate a acestui ins titut de învățământ – afirma că elevii teologi
,,dau cea mai vie speranță că vor produce un neam mai buni de teologi ‖16.
Viața internă a Institutului era călăuzită prin norme stricte pe care episcopul le -a
elaborat și le -a făcut cunoscute la 26 septembrie 1865. Pretindea ca elevii teologi să primească
și o educație preoțească pe lângă pregătirea teologică. Cerea tuturor o purtare morală
exemplară și prezența zilnică la biserică, însoțiți fiind de profesori17.
În primii ani de viață al I nstitutului erau utili zați doar doi profesori care asigurau
predarea cursurilor. Începând din deceniul noua numărul profesorilor va crește. Vor fi folosiți
la unele obiecte profesori de la Institutul P edagogic. Alături de profesorii amintiți au mai
activat și Ioan Mihailovici, Iosif Tempea, Filaret Musta și George Mărginean. Mai târziu li s –
au alăturat Vasile Mândreanu, dr. Iuliu Ola riu – care v a prelua mai târziu conducerea
Institutului, Gherasim Sârb, Ioan Pinciu, Vasile Goldiș, George Petrescu, dr. Leo Mureșan,
Iosif Bălan și Antoniu Sequens18.
Pe parcursul celor trei ani de școală , viitorii preoți studiau diverse obiecte de
învățământ precum: gramatica limbii române, arheologia, isagogia (introducere în studiul Sf.
Scripturi) , teologia fundamentală, istoria bisericească, dogma tica, catehetica, morala,
liturgica, dreptul canonic, exegeza, stilistica, tipicul bisericesc, pedagogia, retorica, igiena,
economia rurală, cântarea bisericescă, muzica vocală, muzica instrumentală ș. a19. Odată cu
venirea lui Antoniu Sequens ca prof esor d e muzică, se va solicita Consistoriului D iecezan
introducerea muzicii instrumentale ca obiec t de studiu obligatoriu , deoarece în multe comune
preotul ocupa și postul de învățător și acesta avea menirea de a înf iința coruri care vor
contribui la ridicarea p ietății în biserică. Anul 1888 , important și pentru Institutul P edagogic,
același profesor adus de Ioan Popasu din Cehia, va introduce muzica instrumentală ca obiect
de studiu20.
Unii dintre profesorii Institutului T eologic au avut și o remarcabilă activit ate
științifică. Profesorul Vasile Mândreanu a fost autorul unui util manual de Gramatică română,
destinat școlilor elementare, pe care l -a tipărit la Lugoj în anul 1882. Consistoriul diecezan îl

15 Ibidem
16 Ibidem
17 Ibidem , p. 21
18 Constatin Brătescu, op. cit ., p. 61
19 Ibidem
20 Dorel Cherciu, op. cit ., p. 78

5
recomandă la 18 noiembrie 1882 pentru a fi introdus în toate școlile primare confesionale. În
anul 1884 Vasile Mândreanu s -a stabilit în România, însă nu a rupt legăturile cu orașul unde
s-a format ca profesor21.
Climatul din Institutul T eologic era propice unor discuții pe teme care prive au limbajul
presei româneș ti, declanșate de profesori precum Vasile Goldiș, dr. Iuliu Olariu, Iosif Bălan și
D. Gherasim22.
Examenele de sfârșit de an la Institutul T eologic se pregăteau cu exigență și se
desfăș urau într -o atmosferă jubiliară , cu mulți invitați. Elevii trebuiau să r ăspundă nu numai în
fața comisiei examinatoare condusă de însuși Ioan Popasu, dar și în prezența unor
personalități cum era generalul Traian Doda, a unor conducători ai instituțiilor publice din
oraș, fie funcționari ai primăriei, judecători, procurori, pr ofesori ai școlilor de stat și chiar
repre zentanți ai Bisericii C atolice. O asemenea prezență la examene era suprema aprecie re
asupra celui mai prestigios I nstitut de învățământ românesc din Banatul celei de a doua
jumătate a secolului al XIX -lea23.

I.2 Da scăli de elită și preocupările lor didactico -științifice

La Caransebeș a existat o îndelungată și prestigioasă tradiție pedagogică: „Școala de
dăscălie‖ a lui Efrem Zăcan și Ștefan Herce (1582), școala „grămăticească‖ de pe lângă
Mănăstirea Sfântul Gheorg he de la începutul secolului al XVIII -lea și poate chiar de mai
înainte, cursurile pedagogice introduse de protopopul Ioan T omiciu în primăvara anului 1820,
și preluate în anul 1832 de Constantin Diaconovici -Loga în calitatea sa de director al școlilor
naționale din granița militară bănățeană24.
Cursurile pedagogice introduse de Ioan Tomiciu și îmbunătățite de Constantin
Diaconovici -Loga și -au încetat activitatea în anul 1872, o dată cu dispariția Regimentului de
graniță nr. 13 româno -bănățean. În calitatea sa de director al Școlilor N aționale din granița
militară , protopopul Nicolae Andreievici a fost între anii 1857 -1871 ultimul organizator al
cursurilor pedagogice, în forma gândită de înaintașii săi25.

21 A.N. -S.J.C.S. Caransebeș, Fond A.S.T.R.A. – despărțământul Caransebeș , dos. 2, f. 7 -11
22 Constantin Brătescu, op. cit ., p. 62
23 Arhiva Seminarului teologic Caransebeș, dosar I, f. 58
24 Andrei Ghidiu și Iosif Bălan, Monografia orașului Caransebeș , Tiparul tipografiei și librăriei diecezan e,
Caransebeș, 1909, p. 223
25 Ibidem

6
Nici modul de organizare, de numai șase luni pe an, ni ci volumul de cunoștiințe predat
cursanților nu mai corespundea cu exigențele unui învățământ pedagogic mult mai activ și în
consens cu progresul societății.
Lucrul acesta l -a înțeles ș i Ioan Popasu, care proiectase încă din anul 1871 crearea
unui Institut Pedagogic la Caransebeș26. Pentru deschiderea unei asemenea școli, coordonată
de Consistoriul D iecezan, Ioan Popasu avea nevoie de resurse bănești suficiente pentru a
amenaja un spațiu corespunzător și mai ales de cadre didact ice cu pregătire mai înaltă, c erută
de noile vremuri și perspectiva de viitor. Condițiile au fost create abia în anul 1876 când
Institutul Pedagogic ș i-a deschis porțile pentru prima promoție de învățători. Erau 3 cursuri
regulate pe care Ioan Popasu le -a prevăzut cu profesori califica ți în universitățile din Austria
și în insti tutele pedagogice din Germania27. Printre elevii primului an școlar al acestui I nstitut ,
al cărui prestigiu va crește an de an , au fost Damaschin Daicoviciu, Emilian Novacoviciu,
Dimi trie Pruneș și Elisa Drăgălina28.
Primii profesori ai acestui institut au fost Ioan Nemoian u care funcționa ca titular la
Institutul T eologic, Iuon Ionașiu, Filip Adam, George Petres cu și Emanuel V. Nejedly, ultimii
activând ca suplinitori. Ei au predat următoarele obiecte de învățămân t: religia, pedagogia,
limba română, limba maghiară, limba germană, aritmetica, geometria, istoria universală,
științele naturii, caligrafia, cântarea bisericească, muzica vocală și desenul. În următorii ani
vor fi adăugate și alte obiecte de învățământ co nsiderate ca necesare: economia rurală și
igiena29.
Începând cu anul școlar 1877 -1878 vor fi numiți ca profesori Ștefan Velovan și
Patriciu Drăgălina, tineri absolvenți ai universitaților din Viena și Gotha, cărora Ioan Popasu
le-a acordat sprijin bănesc di n resursele proprii pentru a se școlariza30.
Puținii profesori cu care a pornit la drum prin actul de mare curaj al neobositului
episcop Ioan Popasu , aveau obligații didactice dintre cele mai diverse. În această perioadă
Ștefan Velovan preda pedagogia și m etodica, aritmetica, geometria, fizica și istori a naturală,
Ioan Nemoianu limba română, limba maghiară, limba germană și istoria, George Petrescu
cântarea bisericească, Filip Adam istoria biblică și istoria religioas ă, iar Patriciu Drăgălina
pedagogia, ari tmetica, geografia, istoria universală și desenul31.

26 Constantin Brătescu, op. cit ., p. 120
27 Ibidem
28 A.N. -S.J.C.S., Caransebeș , Fond Școala Pedagogică Caransebeș , dosar 2/1876, f. 1 -3
29 Nicolae Cornean, op. cit. , p. 85
30 Ibidem
31 Ibidem

7
În calitate de director al Institut ului Pedagogic diecezan, Ioan Popasu nu a neglijat
niciodată crearea unor condiții materiale dintre cele mai bune, pentru a nu periclita în vreun
fel existența școlii, c are se bucura de ―atenția ‖ permanentă a inspectorilor școlari ai statului.
Institutul avea trei săli de clasă, o grădină de legume, o livadă de pomi, o grădină botanică și
un loc pentru practicarea sportului. Școala avea în dotare 27 de hărți, materiale di dactice
pentru fizică, chimie, zoologie, botanică ș i mineralogie. Se afla în formare o colecție
numismatică constituită din 26 de mone de de argint și patru de bronz32.
Privite de -a lungul timpului și comparabile cu ce ea ce întâlniseră profesorii
caransebeșe ni în timpul studiilor universitare din Austria, Ungaria sau Germania, condițiile în
care lucrau ei erau totuși modeste. Pe toți acești profesori pe care i -am amintit , la care se mai
adaugă dr. Ioan Paul, Nicolae Popovici, Iosif Bălan, Vasile Goldiș și Ant oniu Sequens, aduși
de același episcop Ioan Popasu . Înaltul ierarh îi îndemna la o muncă asiduă pentru a fău rii
suflete curate, a pregăti oameni și români care vor continua munca lor în tot Banatul și nu
numai. Sălile mici și întunecoase nu i -au împiedicat pe ve stiții profesori caransebeșeni să
îmbine în mod armonios cu noștiințele științifice și pedagogice cu necesitatea iubirii de neam
și de limbă, cu nevoia de a apăra Biserica și Ș coala confesională, cu îndemnurile permanente
către elevi , ca întorși în sa te să devină cei dintâi purtători de stindard ai dezider atelor
naționale și culturale33.
Pulsul vieții intelectuale și culturale din acest prestigios I nstitut trebuie căutat și în
manifestările intime ale profesorilor care nu își puteau ascunde la infinit pornirile și
sentimentele românești. Poate cel mai tipic dintre ei era Iosif Bălan, cel care preda elevilor
noțiuni de agricultură, botanică, zoologie, chimie și fizică. Era unul dintre cei mai curajoși
intelectual i caransebeșeni care nu se sfia să plăteas că muzica angajată la vreun restaurant ca
să îi cânte lui „Deșteaptă -te române‖34. Într -o asemenea atmosferă de educație națională s -au
făurit generații de învățător i, care la terminarea studiilor au întemeiat cu ușurință coruri, au
pus în scenă piese de te atru românești și străine, au pregătit recitări din operele poetice ale lui
Dimitrie Bolintinianu, Vasile Alecsandri, George Coșbuc și Mihai Eminescu35.
Ștefan Velovan a fost cel care a ordonat elaborarea instrucțiunilor metodice pentru
conferințele învăță torești, a abordat variate obiecte de învățământ, de la științele naturii la
geometrie și științele fizico -chimice, canalizându -și efortul științific pe tărâmul mai arid al

32 Andrei Ghidiu, Iosif Bălan, op. cit ., p. 225
33 Constantin Brătescu, op. cit ., p. 122
34George Jondr ea, Conferințele învățătorești introduse de episcopul Ioan Popasu (1866 -1867) , Tiparul diecezan,
Caransebeș, 1912 , p. 123
35 Ibidem

8
psihologiei, pedagogiei, filosofiei și esteticii. În anul 1886 a apărut „Foaia diec ezană‖ și încă
de la primul său număr , îl are printre colaboratorii de marcă pe Ștefan Velovan. Numele
acestuia se afla din ce în ce mai des în atenția redacțiilor unor reviste de profil și celor mai
alese cercuri științi fice românești. Opera sa va depă și aria regională de cunoaștere, fiind
găzduită în publicații românești dintre cele mai prestigioase ale timpului36.
Ștefan Velovan se afla , încă din anii petrecuți la Caransebeș , printre puținii învățați
români recunoscuți peste hotare. Studiul său „Întemeier ea psihologică a actelor elementare ale
gândirii în marginile legilor herbartiene de asociere și reproducere‖ , pe care l -a publicat la
început în „Foaia diecezană‖ din anul 1890, numerele 6 -8, cât și în „Convorbiri literare‖, va fi
preluat și de revista ge rmană „Zeitsc hrift fur exacte Philosophie‖37.
Patriciu Drăgălina nu este pentru cultura bănățeană numai autorul „Istoriei Banatului
Severin‖, el a fost tipul de intelectual profund, de luminat pedagog care vedea în institutele
pedagogice acele pârghii prin care viitorii învățători trebuiau să devină, după terminarea
studiilor, catalizatorii mișcării culturale românești prin promovarea muzicii corale studiate pe
băncile școlii, care se inspira din inegalabilul folclor muzical românesc și prin înțelegerea
fenomenului literar autohton în ascensiunea sa firească, ca urmare a difozării celor mai
valoroase opere literare create în spațiul nostru istoric indiferent de frontiere le politice ale
vremii . El înțelegea în mod superior și rosturile bibliotecilor pentru ele vi și ne cesitatea
studiului agronomiei38.
Activitatea științifică a lui Patriciu Drăgălina, care cuprinde numeroase studii
publicate în „Foaia Diecezană‖ și „Calendarul Românului‖ și -a găsit încununarea supremă
prin „Istori a Banatului Severin‖, o monografi e a Banatului de sud, în care izvoarele istorice
sunt interpretate convingător și fără patimă, cu mult simț istoric, ceea ce îl situează în
rândurile celor mai valoroși istorici bănățeni ai tuturor timpurilor39.
Mărturiile timpului ne conving că Velovan, Pa triciu Drăgălina, Vasile Goldiș și Iosif
Bălan au știut să prelingă în sufletele viitorilor învățători, picătură cu picătură, speranță și
luptă, munca și jertfa, în plan ma terial, cultural și național40. Rezultatele unei asemenea
educații primite pe băncile școlii de „dăscălie‖ a Caransebeșului s -au văzut mai ales în timpul
alegerilor dietale , mai convingător dupa anul 1916 , când jandarmii unguri au condus zeci de

36 Nicolae Cornean, op.cit,. p. 145
37 Constantin Brătescu, ―Ștefan Velovan (1852 -1932)‖ în Mitropolia Banatului (Timișoara), an XXXII, 1982,
nr. 7-9, p. 525 -526
38 Constantin Brătescu, Ioan Popasu…., p. 125
39 Ibidem , p. 126
40 Ibidem

9
asemenea învățători români spre închisorile de la Seghedin și Vatz, de la Sopron și Kabold, în
intenția vădită de a lipsi satele de conducătorii spirituali firești41.
Prin asemenea oameni care au sădit pretutindeni în Banat bucuria cântecului și au știut
să răscolească orgoliile naționale, prin asemenea învățători care au rezistat unei teribile
presi uni de maghiarizare, Institutul P edagogic diecezan, care și -a închis porțile în anul 1924,
își ocupă locul său binemeritat în istoria învățământului pedagogic românesc.
Încununându -se cu glorie, meritul îi aparține și mentorului, nimeni altul decât
episcop ul Ioan Popasu, cu marele sau talent de a distinge valorile, de a și le apropia și modela
după propriul mod de gândire. Popasu a impus în acest I nstitut, ca și la cel teologic, o
atmosferă de lucru inegalabilă, în care activitatea la catedră se împletea cu cea științifică,
culturală și de îndrumare pedagogică, în cât se poate spune că nu numai I nstitutul a fost teren
de aplicație fertil, ci însuși Banatul românesc în întregimea sa.
Prin școala teologică și pedagogică, orașul Caransebeș a aparținut elitei în vățământului
românesc, iar contribuția sa la oper a culturală națională este deosebit ă.

I.3 Societatea de lectură caransebeșeană

În spațiul românesc de dincoace de Carpați societățile culturale ale elevilor și
studenților români nu au apărut ca o copie du pă cele create pe lângă gimnaziile, colegiile s au
facultățile întreținute de germani sau maghiari, ci dintr -o necesitate obiectivă și ca o cale spre
cunoașterea culturii pop orului român aflat în plin proces de afirmare. Promovarea și cultivarea
limbii româ ne, apelul permanent la tradiție , port și obiceiuri, într -o epocă în care istoria
națională devenea obiect ul unor preocupări din ce în ce mai asidue, pe fondul vehiculării din
partea altora a unor idei tendențioase și neadevărate la adresa originii și locu lui de formare a
poprului român, vor deveni obiective majore ale societăților culturale.
Acestea au apărut după revoluția de la 1848 și se încadrau în mișcarea de redeșteptare
a conștiinței naționale a românilor promovată prin instituții create de ei înșiș i. După
înființarea societății literare de la Oradea -Mare în anul 185142 și după ce studenții români de
origine greco -ortodoxă au înființat, pe lângă Institutele de învățământ Teologic si P edagogic

41 Ibidem
42 George Cătană, ―Amintiri din trecutele vremuri‖, în Învățătorul bănățean , (Lugoj), an III, nr. 7 -10/1939, p.
178

10
din Arad și Sibiu, unele societăți culturale43, era timpul s ă ia ființă o societate culturală a
clericilor români de la Institutul Teologic din Caransebeș. Aceasta a luat ființă în anul 186844.
Motivul înființării a fost nevoia și setea de cultură românească a studenților în
teologie, știut fiind faptul că planurile de învățământ privind limba și literatura română erau
întocmite astfel încât să satisfacă fie și parțial poruncile primite de la inspectorii școlari ai
statului. Lipsa aproape totală a unor cursuri coerente privind istoria poporului român, sau
necunoașter ea evoluției de la literatura folclorică la cea cultă i -a îndemnat pe studenți să se
adapteze la acel climat care le putea facilita informarea, stabilirea unor judecăți de valoare și
proiectarea unor măsuri care au făcut ca membrii societății clericale car ansebeșene să nu fie
numai receptori ci și difuzori ai ideilor literare, istorice și politico -naționale care au
impulsionat tendințele de unita te prin cultură45. Un asemenea scop era în deplină concordanță
cu statutele inițiale aprobate de C onsistoriul diec ezan încă din anul 1868, când societatea era
creată numai din studenți în teologie46.
După crearea în anul 1876 a Institutului P edagogic diecezan, s -a simțit nevoia
integrării s tudenților pedagogi în această A sociație culturală care se afirmase prin calitat ea și
frecvența ședințelor publice și prin inițiative publicistice notabile. Abia în anul 1888 s -a
redactat un nou statut, în care erau cuprinși pe lângă elevii de la teologie și cei de la secția
pedagogică47. S-au creat două secțiuni: una clericală și ceal altă pedagogică, însă ședințele
publice erau comune. Osmoza dintre cele două secțiuni se impunea de la sine, având în vedere
că marea majoritate a elevilor de la teologie și celor de la pedagogie urmau să ocupe posturi în
satele bănățene, fiecare fiind cup rinși de cauzele bisericești, culturale și naționale, unde nu era
loc de manifestări antagonice. Apropierea dintre viitorii preoți și învățători trebuia pregătită
de pe băncile școlii prin această pârghie culturală, cu efecte benefice pentru satul românesc
bănățean48.
Unul dintre cele mai importante obiective ale societății de lectură, care după dispariția
lui Ioan Popasu a preluat numele acestuia, a fost crearea unei biblioteci în care să predomine
cartea românescă49. Ioan Popasu a fost acela care a facilita t abonarea unor reviste tipărite în
România, printre acestea un loc distinct ocupându -l „Convorbirile literare‖50. În mod firesc s –

43 Ibidem
44 Ibidem
45 Ibidem , p. 123
46 Ibidem
47 Angela Rotaru Dumitrescu, Școala și societatea din Banat la începutul secolului XX , Vol I, Editura Excelsior
Art, Timișoara, 2011, p. 120
48 Ibidem , p. 123
49 Foaia diecezană (Caransebeș), V, nr. 32 din 12 august 1890, p. 4 -5
50 Ibidem

11
au adăugat și cele mai importante reviste teologice ale timpului. În anul școlar 1889 -1890
biblioteca acestei societăți cultur ale ajunsese la 728 cărți cu un total de 838 volume evaluate
în aproximativ 3000 de florini51. Printre cei care au făcut donații amintim pe Nicolae Pop ea,
Coriolan Brediceanu și căpitanul Nicolae Marin din Caransebeș, acesta din urmă donând
„Istoria românil or subt Mihai Voiavod Viteazul‖ de Nicolae Bălcescu, „Ranele națiunii‖ de
Iosif Vulcan și „Memorialul co nferinței naționale din 1881‖52. De la un an la altul fondul de
carte a crescut vizibil.
La opera de îmbogățire masivă cu carte românească a acestei bib lioteci, dedicată prin
excelență elevilor, au contribuit tipografia și librăria diecezană create la începutul anului 1886
prin grija aceluiași episcop Ioan Popasu.
Interesul major pentru cunoașterea istoriei poporului român îl găsim reflectat și în
preocup ările episcopului Ioan Popasu și ale C onsistoriului diecezan de a aloca fondurile
necesar e îmbogățirii bibliotecii. Astfel s-au achiziționat „Letopisețele Moldovei‖,
„Lepturariul‖ lui Aron Pumnul și alte opere ale lui Xenopol53. Din domeniul literaturii ele vii
teologi și pedagogi citeau poeziile lui Vasile Alecsandri, George Coșbuc, Mihai Eminescu,
Dimitrie Bolintineanu și proza lui Ioan Slavici, Ios if Vulcan, Veronica Micle ș.a54. Aceste
orientări vor fi constatate până în toamna anului 1918 și vor influența conținutul ședințelor
publice anuale cât și unele creații personale ale elevilor.
Membrii societății de lectură „Ioan Popasu‖ desfășurau o asemenea activitate de
lectură și creație literară încât unele dintre ședințe erau destinate numai activităților de acest
gen. Revista „Progresul‖ , pe care elevii au scos -o în această perioadă, reflectă din plin
preocupările literare cât și cele de interpretare a unor evenimente istorice55. Sub îndrumarea
unor profesori de talia lui Gherasim Sârb, Enea Hodoș, Iosif Băla n ș.a., s -au prezentat și s -au
redactat conferințe publice despre marele unifi cator de țară – Mihai Viteazul56.
Revista „Progresul‖ a fost singura publicație românească care a apărut la Caransebeș
până în anul 1886 . Cu atât mai mare este meritul redactorilo r ei, nimen i alții decât elevii
teologi și pedagogi și profesorii lor îndrumători. P rin textele redactate ei se adresau inimii
românilor, prezentând fapte din istoria războiului de independență57.

51 Dorel Cherciu, op. cit., p. 239
52 Ibidem , p. 240
53 A.N. -S.J.C.S., Caransebeș , Fond Școala Pedagogică Caransebeș , dosar 4/1893 -1894, f. 3 -4
54 Ibidem
55 Angela Rotaru Dumitrescu, op. cit ., p. 189
56 Ibidem
57 Ibidem

12
Membrii asociației de lectură „Ioan Popasu‖ au urmărit tot t impul cu atenție opera dar
și viața unor scriitori români despre care se discutau la fiecare ședință organizată.
Din punct de vedere muzical , repertoriul coral al Societății de lectură „Ioan Popasu‖
impresiona prin varietate și mesaj. An de an repertoriul coral cu un profund mesaj patriotic,
abordat de corul elevilor caransebeșeni s -a imbogățit cu noi piese muzicale. Repertoriul coral
cuprindea multe piese aparținând unor reputați compozitori bănățeni precum Ioan Vidu și
Antoniu Sequens. Din acest repertori u nu au lipsit nici marile creații ale lui Ciprian
Porumbescu. Acestora li se alătură piese corale de I. St. Paulian și George Dima58.
Cunoașterea vestigiilor istorice ale trecutului mai îndepărtat al neamului românesc,
puse în lumină în primii ani ai secol ului nostru, s -a înscris în paleta de preocupări ale acestei
societăți culturale. Prin actul de cultură întreținut permanent de această societate culturală
formată din elevi ai celor două instituții de învățământ caransebeșene s -a întreținut ca o
flacără v ie sentiment ul național .
Putem spune că toți membrii Societății de lectură „Ioan Popasu‖, începând cu cei
înscriși în anul 1868, au contribuit timp de jumătate de secol la netezirea drumului, plin de
numeroase și imprevizibile obstacole, la capătul căruia se înfăptuia idealul de unitate
națională a poporului român.

I.4 Conferințele învățătorești

Încă din ultima parte a veacului al XVIII -lea, Banatul dispunea deja de o densă rețea
școlară. După anul 1812, când s -a înființat P reparandia din Arad59, cu profesori destoinici pre –
cum Dimitrie Țichindeal sau Constantin Diaconovici -Loga, apar și primii învățători
calificați60. Alături de aceștia funcționa însă un număr însemnat de cadre didactice care nu
beneficiaseră de cursurile P reparandiei arădene. Se impunea, ca urmare a dezvoltării
învățământului din Banat, găsirea unor soluții care să satisfacă cerința de ridicare a nivelului
profesional al învățătorilor necalificați, căci nici cursurile organizate la Ca ransebeș și
Biserica -Albă de protopopul Ioan Tomiciu și con tinuate de Constantin Diaconovici -Loga, în
calitatea sa de di rector al școlilor naționale din fosta graniță militară bănățeană nu au
satisfăcut nevoia ca învățătorii să corespundă intru to tul pretențiilor epocii pe care o trăiau61.

58 Constantin Brătescu, Episcopul Ioan P opasu…. , p. 90
59 Angela Rotaru Dumitrescu, op. cit ., p. 130
60 Ibidem
61 Ibidem , p. 138

13
Pe de al tă parte, având în vedere progresele culturii ro mânești din pe rioada 1821 —
1848, se impunea sporirea pre gătirii profesionale chiar a absolvenților de Preparandie, care
înainte de a urma aceste cursuri, te rminaseră o școală elemen tară.
Energicu l episcop de Caransebeș, cel care dăduse viață unui gimnaziu românesc în
Brașov62, ajunsese la aprecierea că mijlocul cel mai eficient de ridicare a nivelului cultural și
profesional, de însușire a unor metode moderne de predare în școală, în condițiile în care
Preparandia arădeană nu putea asigura numărul corespunzător de învățători necesari
Banatului, iar cursurile preparandiale conduse de Constantin Diaconovici -Loga sau Nicolae
Andreievici nu au putut satisface întru totul exigențele epocii, îl constituie conferințele
învățătorești. Drept urmare, Circulara sa nr. 516 din 4 aprilie 1866 informează toate oficiile
protopresbiterale din eparhie că s -a hotărât desființarea prelegerilor (cursurilor) practice și
introducerea conferințelor învățătorești, apoi aleg erea a zece învățători ,,dintre cei mai
cualificați ‖, care urmau să fie instruiți la Caransebeș și să preia sarcinile de comisari școlari,
achitarea taxelor pentru cheltuielile comisarilor școlari și stabilirea comunelor pentru
desfășurarea conferințelor î nvățătorești63.
Astfel, până în anul 1888 școlile primare confesionale româno -ortodoxe din eparhia
Caransebeșului vor beneficia fără întrerupere de conferințele învățătorești, care au contribuit
la pregătirea metodică și profesională a tuturor învățătoril or64. Un rol deosebit în această
direcție l -au jucat ,,instrucțiunile metodice65‖ elaborate prin grija unora dintre cei mai buni
profesori și pedago gi, chiar a unor clerici cu pregătire universitară66.
Știut fiind faptul că în anul 1862 au fost puse sub con trolul bisericii toate școlile din
localitățile cu populație de religie ortodoxă67, episcopul Ioan Popasu, prin însuși conținutul
,,instrucțiunilor pentru comisarii școlari și învățătorii din dieceza Caransebeșului‖, elaborate
în anii 1866 -1868, a ținut să precizeze principiile care călăuzesc raporturile dintre școală și
biserica ortodoxă română, reprezentată prin preoți, protopopi și episcop. Îndeosebi
,,instrucțiunea‖ pentru conferințele învățătorești din anul 1866, prima de acest fel pentru
eparhia Carans ebeșului, conferă elementele necesare pentru înțelegerea exactă a raporturilor
pe care episcopul Ioan Popas u încerca să le statueze între Ș coală și Biserică. Încă din articolul

62 Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii românești din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș până în 1918 ,
Editura Arhiepiscopiei Clujului, Cluj, 1992, p. 275
63 George Jondrea, op. cit. , pp. 15 -16
64 Cornel Corneanu, art. cit ., p.175
65 Ibidem
66 Ibidem
67 Victor Țârcovnicu, Contribuții la istoria învățământului românesc în Banat (1780 -1918), Ed. Minerva,
București, 1979, p. 202

14
1 se făceau următoarele precizări care au călăuzit întreaga activitate școlară până în deceniul
al doilea al secolului trecut:

,,1.Că școalele sunt confesionale;
2. Că școalele le zidesc și susțin comunele bisericești;
3. Că parohul local este catihet și inspector școalei confesionale;
4. Că protopopul tractual este directorele școalelor din protopopiatul său;
5. Că episcopul este inspectorul suprem școlar, carele pertraptează afacerile
școlare în conțelegere cu consistoriul său;
6.Că inspectorul suprem școlar, pentru ca să corespundă marei îndatoriri și
grelei răspunderi ce i se impune de a se îngriji pentru înaintarea culturei religioase morale și
intelectuale a tinerimei trămite în eparhhia sa comisari școlari, carii ținând conferințe și
prelegeri cu învățătorii, să -i aducă la un grad de perfecționare mai înaltă, așa ca să î nainteze
și sporul elevilor școlari în creștere și învățătură ‖68. Este redat astfel cu claritate scopul
conferințelor învățătorești, așa cum înțelegea Ioan Popasu să se desfășoare în eparhia sa.
Pentru a evita neplăceri și chiar amestecul brutal al autorit ăților administrative
maghiare în modul de desfășurare al conferințelor, Ioan Popasu pretindea comisarilor școlari
ca să se prezinte în ziua stabilită înaintea protopopului și împreună cu acesta ,, și la șeful
jurisdicțiunii politice locale ‖69.
,,Instrucți unea ‖ emisă de Ioan Popasu în anul 1868 dovedește claritate și exigență atât
față de învățători cât și față de comisarii școlari, desemnați câte unul pentru fiecare
protopopiat, cărora li se pretindea să urmărească cu mare atenție modul în care învățătorii ,
obligați să participe la conferințe, făceau eforturi pentru a deprinde și introduce în școală
,,metoda cea nouă intuitivă ‖70.
Trebuie subliniat faptul că perioada introducerii conferințelor învățătorești atât în
Transilvania cât și în Banat corespunde c elei de trecere la un învățământ bazat pe motivație și
intuiție, pornind de la cele mai simple raționamente spre mai greu.
Cercetarea documentelor vremii dezvăluie peste timp grija deosebită acordată de
episcopul Ioan Popasu acestei forme de pregătire pr ofesională. O Circulară din 7 mai 1869
adâncește mult rostul acestei forme de pregătire profesională: ,, conferințele – preciza

68 A.N. -S.J.C.S. Caransebeș , Fond Protopopiatu l ort. rom. Caransebeș , dosar 2/1866, f. 1 -6.
69 Ibidem
70 Ibidem , dos. 6/1867 , f.45

15
episcopul caransebeșan – au ieșit foarte folositoare nu numai pentru învățători, ci chiar și
pentru tinerimea școlară, că(ci) el e sunt mijlocul cel mai sigur spre înaintarea în cultura
morală, intelectuală și religioasă și spre îmbunățățirea stării materiale a învățătorilor
noștri. ..‖71. Circularele sale sunt pline de sfaturi, ele dezvăluie pe omul care își făcea griji
multiple pent ru soarta Bisericii și școlii românești din Banat, care -i fuseseră hărăzite spre
păstorire.
Cu multă satisfacție îl informa episcopul Popasu în februarie 1868 pe protopopul
Iamului, Iosif Popovici, despre ,, rezultatele cele îmbucurătoare secerate (culese – n.n) prin
ținerea conferințelor învățătorești din septembrie an trecut .‖ Aceste rezultate fuseseră
comunicate de episcopul caransebeșan și ,,Înaltului regesc consiliu locțiitoriu al Ungariei ‖,
care pretindea ca autoritățile comitatense Caraș, Timiș și To rontal ,, să se îngrijească mai bine
pentru ținerea în stare bună a școalelor poporale. ..‖72.
Cu aceeași ocazie episcopul aducea mulțumiri atât protopopului cât și comisarului
școlar Pavel Gaitovici, învățător în satul Milcoveni, ,, pentru activitatea, stăru ința și
neobosința ce a dezvoltat cu ocaziunea introducerii acestor conferințe învățătorești precum și
cu nimerita inițiere a învățătorilor din districtul respectiv școlar în scopul și tendința cea
practică și salutară a celei mai raționale metode de învăț ământ.”73.
Pilduitor și de neuitat rămâne faptul că marele cărturar caransebeșan Ioan Popasu a
participat la elaborarea unora din tre „instrucțiuni", iar în timpul conferințelor, mai ales a celor
desfășurate la Caransebeș, era prezent pe parcursul celor tr ei sau patru zile de dezbateri.
Conferințele prilejuiau, de asemenea, participarea și altor categorii sociale. Astfel, la
conferințele învățătorești desfășura te la Caransebeș în anul 1867 au participat, alături de
învăță tori, preoți români, ofițeri de la regimentul de graniță din Ca ransebeș, funcționari,
meseriași ș i chiar țărani din localitate. Î n axul sus menționat au participat și circa 30 de
grăniceri (locuitori ai Graniței militare bănățene – n. n.) și nouă meseriași din localitate74.
Documentele emi se între anii 1868 -1870 cu prilejul con ferințelor învățătorești întăresc
ideea că în paralel cu preocu parea pentru pregătirea profesională a învățătorilor s -a urmă rit ca
toți factorii responsabili, de la protopop la locuitorii sate lor, să contribuie la apărarea școlii
confesionale ortodoxe ro mâne75. Dezbaterile despre o problemă așa de spinoasă nu puteau să
se desfășoare public, fapt consemnat și de George Joandrea, care arată că într-o ședință

71 Idem , Fond Protopopiatul ort. rom. Biserica -Albă , dos. 10/1869, f. 4
72 Ibidem , dos. 1/1868. f . 1-2
73 Ibidem
74 George Jondrea, op. cit ., p. 11
75 Ibidem

16
secretă s -a vor bit și discutat despre caracterul școalelor comunale și confe sionale și învățătorii
«toți au fost și s -au declarat pentru susți nerea școalelor confesionale»76. O asemenea știre,
venită din protopopiatul Bisericii -Albe, unde învățătorii se adunaseră în an ul 1869 în
localitatea Vrăniuț, împreună cu altele asemănă toare, au constituit bucuriile episcopului Ioan
Popasu77.
Constatând, pe baza experienței din anii 1869 -1872, că dezbaterea unui singur obiect
de învățământ în timpul confe rințelor învățătorești a dat rezultate dintre cele mai bune, epis –
copul Ioan Popasu, cu energia -i binecunoscută, a extins dezba terile metodice și de cunoaștere
a materiei de învățământ și asupra altor obiecte de studiu. Calitatea acestora a crescut în mod
indiscutabil după înființarea în anul 1876 a Institutului pedagogic diecezan și mai ales după
aducerea ca profesori la acest institut a două proeminente personalități ale învățămân tului
pedagogic românesc din Banat: Ștefan Velovan și Patri ciu Drăgălina78.
Ștefan Velovan, unul dintre cei mai mari pedagogi români din secolu l al XlX -lea, a
apreciat eforturile episcopu lui Ioan Popasu, îndreptate spre propășirea învățământului pri mar
românesc din Banat, și a elaborat pentru conferințele în vățătorești trei instrucțiuni metodice:
prima de dicată științelor naturii, cea de a do ua dedicata fizicii, iar cea de a treia dedicată
predării geometriei, iar Patriciu Drăgălina a elaborat două instrucțiuni metodice: pen tru
predarea geografiei și pentru pred area istoriei79.
Elaborarea și difuzarea în număr mare a instrucțiunilor metodice p entru conferințele
învățătorești, timpul afectat pen tru studiul acestora, au constituit alte preocupări ale episco –
pului Ioan Popasu. Și pe drept cuvânt se poate afirma că aceas tă formă de pregătire
profesională a influențat în mod benefic învățământul p rimar românesc din Banat, deoarece a
crescut calitatea corpului de învățători și cuantumul de cunoștințe în sușit, prin cele mai
moderne metode de predare, de către elevi. Examenele de sfârșit de an constituiau pentru
învățători pro ba ambițiilor si posibi lităților profesionale, a modului cum aceș tia receptau noile
metode de predare transmise prin profesorii caransebeșeni și comisarii școlari, selecționați cu
atâta grijă de episcopul caransebeșan80.
Privite prin ochiul critic al timpului, supuse exigențelo r unora dintre cei mai avizați
diriguitori a școlii românești din a doua jumătate a secolului al XlX -lea, rezultă că această for –
mă de pregătire superioară a învățătorilor, care au constituit -o conferințele învățatorești,

76 Ibidem , p. 12
77 Ibidem
78 Angela Rotaru Dumitrescu, op. cit ., p. 140
79 George Jondrea, op. cit. , p. 99
80 Ibidem

17
introduse în eparhia Caransebeșulu i de episcopul Ioan Popasu, și -a adus un aport substanțial
la progresul învățământului primar românesc din Banat. În acest sens reținem părerea
învățătorului și folcloristului George Cătană, participant de seamă la conferințele desfășurate
în protopopiatul Caransebeșului, care spune referindu -se la rolul lui Ioan Popasu: „Meritul
acestor conferințe este a se atri bui în prima linie prea fericitului episcop Popasu care le -a in-
trodus și susținut un număr însemnat de ani, spre folosul în vățătorilor și poporu lui nostru"81.
Meritul pentru aceste realizări cu urmări benefice asupra învățământului românesc
revine celui care a fost episcopul re staurator și „mecena" pentru cultura Banatului, cel care s -a
înconjurat de minți luminate, de iubitori de oameni și cultur ă, toți aceștia identificându -se cu
aspirațiile cele mai nobile ale românilor bănățeni, hotărâți ca să apere școala confesională ca
pe lăcașul sfânt al conservării limbii strămoșești, tradițiilor ne întinate și conștiinței de neam.

I.5 Tiparul diecezan – Prima tipografie r omânească din Banat

Așa cum s -a putut constata, ultimele decenii ale secolului al XIX -lea constituie
perioada de explozie în plan cultural a românilor transilvăneni și bănățeni. Acum apar
numeroase societăți culturale ale românilor atât în orașe dar mai a les în spațiul rural, cel care
conserva cel mai bine limba, portul, tradi țiile și obiceiurile, unele născute o dată cu zămislirea
neamului. Ele au propagat literatura patriotică și cântecele corale cu un profund mesaj
național și unionist.
Pretutindeni în să în spațiul național cartea românească era puțină, urmare a lipsei de
tipografii prin care să se promoveze ideile valoroase ale pleiadei de intelectuali formați în
universi tățile Europei centrale, situația se explică și prin forța economică modestă a so cietății
românești, a ignoranței în care o ținea stăpânirile și ocupațiile străine.
Subliniind că primele tipografii moderne din spațiul româ nesc de la vest de Carpați nu
au aparținut românilor, trebuie să recunoaștem că acestea au tipărit publicații și carte româ –
nească, însă într -un număr insuficient, comparabil cu setea de lectură și necesarul de manuale
pentru școlile românești ale timpului.
Oprindu -ne la Banat, constatăm că până în deceniul nouă al secolului al XIX -lea nu
existase nicio tipografie ro mânească. Cele mai multe aparțineau populației germane, aflată la
o sta re materială care îi permitea să investească într -o ase menea întreprindere. Conducătorii

81 George Cătană, art. cit. p. 120

18
spirituali ai românilor bănă țeni făceau eforturi mari pentru a umple acest gol prin procu rarea
unor cărți și mai ales manuale școlare tipărite la Viena, Budapesta, Sibiu sau Arad. Se
constatase de asemenea că cele două tipografii românești ale episcopiilor din Sibiu și Arad nu
satisfăceau necesitățile timpului. Așadar, se impunea crea rea unei ti pografii cu o viață
durabilă și în această provincie.
Prima tipografie românească din spațiul istorico -geografic bănățean a fost creată de
tipograful Simion Pocrean din Reșița, care se desăvârșise în arta tipografică la Viena. Între
anii 1882 -1885 redactas e și tipărise trei periodice de interes local : „Privighetoarea‖,
„Revista‖ și „Opinca‖. După numai doi ani Simion Pocrean a renun țat la gazetărie și la
activitatea tipografică. Credem că hotărâtoare a fost întâlnirea cu vlădica Ioan Popasu care l -a
îndem nat să se înscrie la Institutul pedagogic diecezan, permițându -i-se să -și susțină
examenele semestriale ca elev particular. El a urmat cursurile acestei vestite școli românești
între anii 1886 -1889. Mai apoi, între anii 1888 —1893 acest iscusit gazetar și t ipograf a
funcționat ca învățător confesional la Soceni82.
Demersul tipografic efemer al lui Simion Pocrean, cu greu tățile de nestăvilit pentru un
intelectual român cu posibilități materiale dintre cele mai modeste, cât și nevoia, stringentă de
a întări le găturile spirituale cu toate localitățile eparhiei, ros turile nobile ale învățământului și
presiunea intelectualilor din jurul său, l -au convins pe Ioan Popasu sa înființeze pe lângă
episcopia caransebeșană o ti pografie modernă. Îl îndemnau la definitiv area acestui proiect nu
numai realizările tipografiilor din Sibiu și Arad, ca insti tute tipografice ale celor două eparhii,
cât mai ales grijile și ne voile de pe raza eparhiei sale. Ofensiva permanentă și abuzivă a
autorităților de stat împotriva românil or, care trebuiau să devină cu orice preț maghiari, îl
obligă pe Ioan Popasu, în cali tatea sa de conducător spiritual al românilor bănățeni, la un
dialog permanent și eficient cu toți credincioșii. Sistemul clasic al circularelor înaintate prin
protopopia te parohiilor, mai apoi comunicate credincioșilor și învățătorilor confesionali, se
dovedea anevoios și cu un randament redus, fapt care îl ne mulțumea pe Ioan Popasu.
În anul 1885 prin grija episcopului, Caransebeșul dispunea de mijloacele ma teriale
necesare creării unei tipografii proprii. La 27 ianuarie/ 8 februarie 1885 influenta gazetă
„Luminătoriul", care apărea la Timișoara încă din anul 1880, publica știrea că „în primă vara
acestui an în Caransebeș se vor ridica zidiri frumoase și se va întemeia ș i o tipografie
diecezană, proiectându -se și edi tarea unui organ diecezan". În același loc cititorii erau infor –
mați că la Caransebeș au fost chemați arhitectul Adrian Diaconu și tipograful Simion Pocrean

82 Constantin Brătescu, Episcopul Ioan Popasu …, p. 126 -127

19
pentru „a da deslușiri și informațiuni în privința zidirilor și a tipografiei‖83. Tot anul 1885 a
fost dedicat de către loan Popasu terminării construcțiilor, dotării tipografiei cu mașini și
materiale necesare și angajării unor tipografi de renume. Ioan Popasu angajează tipograf pe
Eduard Haustein, care c âștigase o experiență deosebită în arta tipografică în capitala
Austriei84. Construcțiile și dotarea cu mașini și materiale pentru tipărire și compactorie au
costat 14.671 florini și 76 creițari. La acestea se alăturau și spațiile proiectate pentru librăria
diecezana, ambele considerate de Ioan Popasu „mine de aur" pentru eparhia sa85.
La 30 noiembrie 1885, episcopul Ioan Popasu a tipărit în noua tipografie diecezană o
―Circulară‖ prin care își dădea frâu liber sentimentelor de bucurie pentru noua sa izbândă
arătând că s -au înființat tipografia și librăria86.
Asupra acestui moment de referință din viața culturală a Banatului, Ioan Popasu va
reveni la 26 februarie 1886, când printr -o circulară va arăta că : „ Aceste așezăminte,
tipografia și librăria diecezană, s unt anume create cu scopul de a ne fi întru ajutoriu în
afacerile administrațiunei bisericești și pentru înaintarea afacerilor noastre școlare și peste
tot p entru răspândirea învățăturilor morale, religioase și folositoare între poporul
dreptcredincios"87.
În tipografia diecezană din Caransebeș, la a cărei organi zare și bună funcționare în
primii doi ani de activitate a con tribuit și profesorul Iosif Bălan, s -au tipărit, printre altele,
„Calendarul românului‖ și ga zeta „Foaia diecezană‖88 cu de stinația înscrisă pe frontispiciu, de
„organ al Eparhiei greco -ortodoxe române a Caransebeșului‖. La ceas inaugural, cu prilejul
binecuvântării noii tipografii și a apariției primului număr al Foii Diecezane din data de 5/17
ianuarie 1886, Filaret Musta r elatează: „Nemuritorul episcop restaurator, în acea sâmbătă
seara, din preajma Botezului Domnului al anului 1886, invitase la reședința episcopească pe
toți demnitarii eclesiastici, pe funcționarii și profesorii săi. Când Ioan Bartolomeiu apăru cu
primul e xemplar, urale nesfârșite cutremurară istorica reședință. Iar vlădica, cel nins de
bătrânețe și de griji, cu lacrimi în ochi se înălță și începu să citească cu glas tare, coloană
după coloană și nu se poate opri până nu termină toate paginile. … Căzând în genunchi,

83 Ibidem
84 Călin Petru, Tiparul românesc diecezan din Caransebeș: 18 85-1918 , Vol. I, Editura Banatica, Resita , 1996, p.
22
85 Constantin Brătescu, Episcopul Ioan Popasu… , p. 128
86 Ibidem
87 Ibidem
88 Ibidem , pp. 78 -79

20
mulțumi Domnului că i -a ajutat să desăvârșească și acest deziderat al său. … Îmbrățișează
apoi pe toți colaboratorii săi”89.
Apărută în octavo, având dimensiunile de 30,5 x 22,5 cm, Foaia însuma constant un
număr de opt pagini. Exemplar ele păstrate dovedesc calitatea hârtiei și cernelii tipografice,
ambele fiind livrate de prestigioasele firme vieneze Neusiedler Actien -Gesellschaft și F.
Wuste. Textul este distribuit pe două coloane, dispuse simetric pe suprafața paginii
respectându -se cu strictețe marginile, în așa fel încât ochiul cititorului să se încânte de o
imagine dinamizatoare. Accesibilitatea la rândurile scrise în gazetă este înlesnită de faptul că
limbajul folosit de colaboratori nu depașea limita cotidianului general al ziari sticii vremii.
Ioan Bartolomei, secretar eparhial – mâna dreaptă a episcopului Ioan Popasu – căruia
i s-a încredințat conducerea ziarului, a adunat în jurul său condeieri de cele mai diverse
profiluri intelectuale – profesori ale celor două instituții de învățământ diecezan ( Institutul
Teologic și Institutul Pedagogic din Carasebeș ), preoți , învățători, medici, avocați etc., care
prin scrisul lor completau spectrul problematicii societății din acea vreme. În acest sens, un
sumar nomenclato r al titlurilor prezente în colecția primului an de apariție este revelator:
―Cultura preoților‖; ―Acte și documente din trecutul Episcopiei ortodoxe răsăritene române a
Caransebeșului‖; ―Datinile și moravurile popoarelor Daciei preromane și colonisarea ei ‖;
―Higiena pruncului sugatoriu‖ semnat de Dr. Leo Mureșan; ―Sfaturi bune catră tinerime ce
eșind din școală intră în starea economică‖ de Dr. Ferdinand Stamm; ―Despre musică‖;
―Prelegere practică din fisică‖ de Dr. J. Cruger; ―Despre concubinate ‖ de Miha i Juică;
―Fenomenele vulcanismului‖ de Patriciu Dragalina; ―Trifoiul‖, semnat de profesorul Iosif
Bălan; ―Proiectul de lege asupra instrucției elementare, primare, secundare și superioare în
România‖; ―Amintiri despre G. M. Alexandrescu‖ ș.a. Alături de ac este materiale de fond
sunt prezente și rubricile permanente: ―Varietați‖ – cuprinzând date despre sărbători,
hirotoniri de preoți și numiri de învățători confesionali, actualități din viața bisericească
ecumenică, aspecte din viața politică a țării, apari ții editoriale etc.; ―Concurs‖, în care se
anunțau posturile vacante de preoți și învățători înșiruindu -se și condițiile adiacente.
Reclamele publicitare prezente în fiecare număr vin să completeze ansamblul de informații
comunitare. Demn de remarcat este și efortul redacției de a semnala aparițiile de carte și de
publicații din întreg spațiul românesc, contribuind astfel la promovarea valorilor culturale
naționale. Probabil, una dintre consecințele practice ale îndemnului la zăbava cititului a fost

89 Cornel Corneanu , „Foaia Diecezană împlinește 50 de ani‖ , în Foaia Diecezană , (Caransebeș), nr. 1/ 1935, p.
5

21
constit uirea ―Societății de lectură a clericilor din Caransebeș‖, care a marcat un pas înainte în
stimuarea lecturii publice și apariția ulterioară a unor biblioteci.
―Foaia diecezană‖, alaturi de celelalte publicații ale timpului – ―Telegraful român‖,
―Gazeta de Transilvania‖, ―Luminătorul‖, ―Biserica și Scoala‖, ―Familia‖, ―Albina‖,
―Speranța‖, ―Tribuna‖ ș.a. – era citită de toate categoriile sociale, ținând seama și de prețul
destul de rezonabil: 5 fl. pentru un abonament anual90.
De-a lungul vremii, cei interesați de istoria Bisericii Ortodoxe Române din Eparhia
Caransebeșului află din paginile Foii Diecezane evenimente ilustrând zidirea de biserici,
reparații ori sfințiri de biserici, dar și îndrumări pastorale pentru preoții eparhiei. O pre ocupare
distinctă a avut această gazetă pentru afirmarea personalității preotului și toate cele ce țin de
devenirea duhovnicească a preoților din satele românești bănățene. Se publicau și articole
informative despre dinamica vieții bisericești din Banatul Montan (parohii vacante, numiri de
preoți). Ca și în cazul slujitorilor altarelor se publică mult și despre rolul și cerințele
profesionale ale învățătorilor, mai cu seama că învățământul românesc era susținut de biserică
prin școala confesională. În decur sul anilor, redacția Foii Diecezane a alocat spațiu pentru
problematică didactică, publicând pe lângă articole cu caracter teoretic și planuri de lecții din
diferite discipline de învățământ, inaugurarea făcând -o profesorul Ștefan Velovan, unul dintre
cei mai renumiți pedagogi ai vremii. Foaia Diecezană a fost și principala publicație
românească din Banat, care prin conținutul său a avut în vedere problematica națională91.

I.6 Interferențe culturale românești între Regatul României și Banat. Junimismul
în Banat

Nicăieri în spațiul românesc de la vest de Carpați spiritul junimist nu s -a impus așa de
vizibil ca la Caransebeș. Nu greșim cu nimic când afirmăm că cel care a făcut posibil acest
lucru a fost episcopul Ioan Popasu, a cărui soră era mama lui Titu M aiorescu. Cu marele critic
și istoric literar așezat mai întâi la Iași, unde a înființat societatea literară „Junimea" (1865) și
revista „Convorbiri literare" (1867), mai târziu la București ca parlamentar, ministru, prim –
ministru, dar mai presus de toate ca profesor universitar și Mecena al culturii românești, Ioan
Popasu a păstrat legături permanente.

90 Tamara Berezovschi , ―Privire diacronică asupra colecției revistei bisericești Foaia diecesană (1886 -1950)‖, în
Altarul Banatului , (Timișoara), nr. 1 -3, 2003, Editura Învierea, p. 153
91 Constantin Brătescu, Episcopul Ioan Popasu… , p. 129

22
În calitatea sa de episcop și îndrumător spiritual al celor două institute de învățământ
aflate sub directa sa coordonare, loan Popasu a luat măsura abonări i celor mai prestigioase
publicații românești ale timpului, tipărite în Patria Mamă, printre acestea aflându -se și
„Convorbiri literare"92. Este cunoscut acum și faptul că la sfârșitul anului 1883, Ti tu
Maiorescu — în calitatea sa de editor al poeziilor lui Eminescu — va trimite unul dintre
primele volume ieșite de sub tipar lui Ioan Popasu la Caransebeș93. Și tot Ioan Popasu este cel
care va mijioci, ca un mare om de cultură, format la școlile Vienei, cunoașterea operei lui
Eminescu în Banat. Titu Maiorescu a întreținut spiritul junimii ori de câte ori călca pe
pământul Caransebeșului, ca să -și venereze și să -și bucure unchiul, un Șaguna al Banatului.
Aici a găsit în permanență un climat cultural propice. La Caransebeș a func ționat ca profesor
între anii 18 83-1886 dr. loan Paul, considerat un aprig apărător al ideilor junimiste la
„România jună", vestită societate culturală a studenților români din Viena94.
Ioan Popasu adunase în jurul sau, la cele două presti gioase institute și alți tineri
intelectuali, pe care îi ajutase cu burse de la Fundațiunea Emanuil Gojdu, pentru a termina
studii universitare în străinătate. Printre aceștia se afla și profesorul Ștefan Velovan, format la
universitățile din Viena și Gotha95.
Prin intermediul lui Titu Maiorescu, anul 188 7 este cel al afirmării definitive a
profesorului Ștefan Velovan. Printr -o scrisoare din 3 iunie, Maiorescu îl recomanda cu
căldură re vistei „România Juna" din Viena, alături de Vasile Alecsandri, Ioan Slavici, Mihai
Eminescu, Alexandru Vlahuță, Ion Crean gă ș. a96. Propunerea lui Maiorescu nu a rămas fără
ecou și în nr. 2 din 1888 al „României June" i se publica stu diul „Intelectualitatea ca notă
esențială a plăcerilor estetice și morale" , numele său figurând alături de cele ale lui Emi nescu,
Alecsandri, Maiorescu, Slavici, Alexandru Mocioni, Iosif Vulcan, A. D. Xenopol și Duiliu
Zamf irescu97.
Se contura astfel o afirmare europeană pentru omul de știință care trăia modest la
Caransebeș, unde îl venera pe cel care i -a nete zit drumul spre universitățile A pusu lui, nimeni
altul decât loan Popasu. Alături de „Convorbiri literar e" și „Foaia diecezană, în perioada
anterioară plecării sale în România (1893), de care se temea așa de mult Ioan Popasu, Ștefan
Velovan a mai publicat și în „Romanische Revue" și în revist a germană „Zeitschrift fur exakte
Philosophie", care i -a găzduit studiul „Întemeierea psihologică a actelor elemen tare ale

92 Petru Oallde, Lupta pentru limba românească în Banat , Editura Facla, Timișo ara, 1983
93 Ibidem
94 George Jondrea, op. cit., p. 134
95 Constantin Brătescu, Episcopul Ioan Popasu… ., p. 143
96 Victor Țârcovnicu, op. cit. , p. 336
97 Ibidem

23
gândirii în marginile legilor herbartiene de asociere și reproducere", pe care inițial îl publicase
în „Foaia diece zană" din Carans ebeș, numerele 6 -11 din 189098.
Relațiile dintre Ștefan Velovan și Titu Miorescu, doi oameni de știință, se vor păs tra
nealterate până la moartea lui Titu Maiorescu survenit ă în anul 1917. Îi unise ră pe cei doi
aceleași con cepții filosofice și estetice, c u un numitor comun apreciat, Herbart99.
În anul 1895 s -a stabilit la Caransebeș ca medic și profesor de higienă la cele două
institute dr. Constantin Popasu, nepot de frate lui Ioan Popasu și văr primar cu Titu
Maiorescu100. Acesta adeseori plătea medicamente le necesare unor elevi bolnavi și contribuise
la înființarea tipografiei caransebeșene în anul 1885. Dr. Constantin Popasu fusese în anul
1832 președintele societății „România Jună" din Viena. La semicentenarul acesteia din anul
1923 va conferenția despre Eminescu și despre „România Jună" în pre zența unui num eros
public caransebeșan101.
Un strălucit mesager al operei eminesciene în Banat a fost și profesorul Enea Hodoș
care a funcționat la cele două institute diecezane din Caransebeș între anii 1889 —1904102. În
acel climat cultural și științific creat în jurul episcopiei ortodoxe a Caran sebeșului, la care
contribuiseră din plin dr. Ioan Paul, Vasile Goldiș și mai ales Ștefan Velovan prin studiile sale
de peda gogie, filozofie și estetică, profesorul Enea Hodoș s-a putut afirma ca unul dintre cei
mai valoroși autori de manuale de istoria literaturii române, dar și ca editor.
În anul 1892 Enea Hodoș a început publicarea în „Foaia diecezană", organul de presă
al episcopiei caransebeșene, viitorului său manual, car e în acel stadiu se intitula „Schițe din
Istoria literaturii române pentru tinerimea Institutului pedagogic și teologic diecezan". În anul
următor pe parcursul a mai multor numere va continua prezentarea principalilor scriitori care
au contribuit la făurir ea literaturii române moderne103.
Efortul material remarcabil al acestui editor, pro fesor și folcl orist, a fost apreciat de
Academia R omână în anul 1904 pentru întreaga sa activitate culturală desfășurata mai ales la
Caransebeș104.
Într-un studiu mai vechi A lexandru Bârsescu vorbește de „surprinzătoarea îngăduință"
cu care Titu Maiorescu a privit operele literare ale lui Ioan Popovici Bănățeanu și Victor Vlad
Delamarina105.

98 Constantin Brătescu, Ștefan Velovan …, p. 525 -526
99 Constantin Brătescu, Episcopul Ioan Popasu…. , p. 145
100 Dorel Cherciu, op. cit., p. 176
101 Victor Țârcovnicu, op. cit ., p. 367
102 Ibidem , p. 350
103 Constantin Brătescu, Episcopul Ioan Popasu…. , p. 145
104 Ibidem

24
Oprindu -ne la poetul și prozatorul Ioan Popovici Bănățeanu, cel care se adăpase din
tezaurul de carte românească la școala confesională ortodoxă română a Lugojului și apoi la
școlile din Brașov între anii 1885 -1889, vom aminti că el a urmat între anii 1889 -1892
cursurile Institutului teo logic din Caransebeș pe care le -a părâsit la 19 martie 1892, conform
însemnării făcute de dr. Iuliu Olariu pe certificatul școlar eliberat acestuia la 24 iunie 1892106.
Urmărindu -i traiectoria literară, începută încă la Brașov în anul 1888, când devenise
colaborator al „Tribunei" din Sibiu, cola borare prelungit ă până în anul 1890 cu poezii,
povești, schițe și chiar dizertații, uneori semnate cu pseudonimul Oreste , se poate constata că
era prima încercare serioasă de afirmare și integrare a literaturii bănățene în cea națională.
Întâlnirea cu Titu Maior escu după părăsirea fortuită a Institutului T eologic, unde nu se arătase
deloc o fire docilă, așa cum pretindeau rigidele regulamente ale acestei instituții, a fost un
moment benefic, dar din păcate fără efecte în timp, căci boala îl măcina și -i grăbea sfârșitul107.
Titu Maiorescu văzuse în Ioan Popovici -Bănățeanu pe reprezentantul avizat al unei provincii
românești care până atunci nu dăduse un nume ilustru literaturii naționale. În tânărul lugojan,
care părăsise din motive sentimen tale prestigioasa și prea pretențio asa școală caransebeșană,
Maiorescu vedea o posibilitate de afirmare a unei vechi pro vincii românești în planul
literaturii culte. În acest caz Caran sebeșul și Ioan Popasu au fost doar legături intermedi are și
prea puțin sentimentale108.
Când Ioan Popovici -Bănățeanu a citit la cercul „Junimii" din București în 16 ianuarie
1893 nuvela „În lume", momentul, pe care îl descrie fără zgârcenie Maiorescu, a fost o
adevărată sărbătoare109. El s -a lăsat copleșit, auzindu -l pe Ioan Popovici -Banățeanu vorbind
cu dăruire despre limba românească. Este posibil ca marele critic literar să fi sesizat că lumea
culturală a Banatului, cu vestitele sale coruri țărănești , făcea acum primul pas de integrare în
literatura națională.
Dispărut în același an 1893, după o boală care îi chinuise în ultima vreme , Ioan
Popovici -Bănățeanu nu a putut să ocupe locul pe care i -1 întrezărise Maiorescu. Totuși
rămâne pentru totdeauna în literatura română mai ales prin ceea ce a publi cat în „Convorbiri
literare".
Anii petrecuți la Caransebeș, înt re cărți le și publicațiile bibliotecii I nstitutului diecezan
și celei create de Societa tea de lectură „Ioan Popasu", contactul cu profesori de talia lui Enea

105Alexandru Bârsescu, „Ti tu Maiorescu în Banat‖, în Semenicul , (Resita), V, 1977, p. 34
106 Traian Topliceanu, Viața și opera lui Ioan Popovici -Bănățeanu , Caransebeș, 1930, Tiparul diecezan, p. 16
107 Ibidem
108 Alexandru Bârsescu, art. cit. , p. 234
109 Traian Topliceanu, op. cit ., p. 18

25
Hodoș au influențat mult formarea scriitorului bănățean, speranța neîmplinită a lui Titu
Maiorescu . Modernitatea scrisu lui său trebuie căutata în concepțiile „Junimii" pe care le în –
țelesese și le aplicase suprapunându -le specificului bănățean, care se degajă din proza sa110.
De la Ioan Popasu la Enea Hodoș, de la Constantin Popasu la episcopul Miron Cr istea
sau Vasile Loichița , o întreagă ge nerație de intelectuali caransebeșeni au întreținut permanent
cultul pentru Eminescu și au propagat junimismul ca doctrină culturală națională. Prin aceasta
contribuție Caransebeșul și -a făurit un titlu de glorie cu lturală, neîntâlnită la alte orașe din
Transilvania și Banat înainte de 1 decembrie 1918.

I.7 Concluzii

În fruntea Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeșului, care își întindea aria între
Carpați, Dunăre și Mureș, a fost ales episcopul Ioan Popasu, ca re de -a lungul a peste trei
decenii de vlădicie a știut să se înconjoare de oameni luminați și să încurajeze tot ceea ce
însemna progres în cultura românească.
În ultimii ani de viață, Ioan Popasu putea să privească cu mândrie înapoi. Toate marile
și micil e sale proiecte erau realizate. Institutul teologic a dat multe promoții de preoți care
împânziseră întreg Banatul, iar în 1876 i se alătură și Institutul pedagogic .
Ioan Popasu a fost cel care a știut mai bine ca oricare altul că Biserica dispunea de
acele pârghii necesare apărării și co nservării sale, că românii se nă scuseră creștini și că toate
vicisitudinile care au trecut peste ei nu le -au alterat credința, că în fiecare localitate românescă
există biserică, fie ea din lemn și un preot care a știut să conserve credința strămoșescă.
Ioan Popasu a creat condiții materiale mai bune tuturor școlilor primare de pe raza
protopopiatului său. Cu sprijinul localnicilor a reușit să ridice școli mai arătoase, a avut în
vedere mai buna pregătire a învățătorilor pri n introducerea conferințelor învățătorești și a
reorganizat procesul instructiv -educativ.
Energicul episcop de Caransebeș, cel care dăduse viață unui gimnaziu românesc în
Brașov, ajunsese la aprecierea că mijlocul cel mai eficient de ridicare a nivelului c ultural și
profesional, de însușire a unor metode moderne de predare în școa lă, îl constitui e conferințele
învățătorești. D rept urmare , printr -o circulară informează toate oficiile protopresbiterale din
eparhie că s -a hotărât des ființarea cursurilor pra ctice și introducerea con ferințelor
învățătorești.

110 Ibidem

26
Grija sa acerbă pentru așezarea învățământului primar românesc pe un fundament
puternic, științific și totodată na țional trebuia împlinită printr -un înalt profesionalism și exi –
gență, specifice țărilor d in vestul și centrul Europei.
Una dintre multele sale înfăptuiri în domeniul acesta a fost transferarea de la Vârșeț la
Caransebeș a secției românești a secției teologice ce funcționa în acel oraș. Aceasta școală
teologică în limba română se înfiițase în o rașul mai sus amintit în anul 1822 cu scopul de a
acoperi necesarul de preoți pentru satele și orașele locuite de români.
Mutarea secției românești de teologie la reședința eparhiei din Caransebeș a fost
analizată și hotărâtă cu ocazia S inodului episcopesc din 16 august 1865, a doua zi după
hirotonia lui Ioan Popasu ca episcop. Cu prilejul acesta, Andrei Șaguna a grăbit venirea noului
episcop în reședința sa din Caransebeș.
Cursurile Institutului T eologic vor fi inaugurate la 10 noiembrie de către însuși Io an
Popasu, care va ține o lecție model de pastorală . El și -a asumat și conducerea I nstitutului până
în anul 1870, moment în care o va încredința lui Filaret Musta, pe care îl ajutase să -și
desăvârșescă studiile teologice universitare.
O altă izbândă a epis copului Ioan Popasu a fost crearea Institutului Pedagogic din
Caransebeș. În calitate de director al acestui a, Episcopul nu a neglijat niciodată crearea unor
condiții materiale dintre cele mai bune, pentru a nu periclita în vreun fel existența școlii, care
se bucura de ―atenția ‖ permanentă a inspectorilor școlari ai statului.
Popasu a impus în acest institut, ca și la cel teologic, o atmosferă de lucru plină de
seriozitate în care activitatea la catedră se împletea cu cea științifică, culturală și de îndrum are
pedagogică, încât se poate spune că nu numai institutul a fost teren de aplicație fertil, ci însuși
Banatul românesc în întregimea sa.
Prin școala teologică și pedagogică, orașul Caransebeș s-a încadrat elitei
învățământului românesc, iar contribuția sa la opera culturală națională este apreciată ca
deosebită .
Pe toată perioada existenței sale, permanentă rămâne pre ocuparea pentru pregătirea
profesională a învățătorilor, măr turisită și încurajată de Ioan Popasu.
Este cunoscut meritul E piscopului în crearea și diversificarea activitații Reuniunii
învățătorilor greco -ortodocși români din dieceza C aransebeșului. În concepția sa R euniunea
era un factor important al progresului în învățământ, în corelare directă cu „deșteptarea
conștiinței despre forța în trunirii învățătorilor". Ca asociație profesională constituită din
învățători români, Reuniunea învățătorilor de la școlile confesionale greco -ortodoxe din
dieceza Caransebeșului avea de apărat cu sfințenie limba românească.

27
Îmbr ățișând ideea de a se înfii nța R euniunea, Ioan Popasu a avut intuiția de a sesiza
înaintea altora încă o instituție care trebuia canalizată nu nu mai spre ridicarea măiestriei
profesionale sau apărarea dreptu rilor materiale. Ea urma să devină, în fața pericolului de
deznaționalizar e promovat după anul 1867, o tribună de con solidare a românismului în Banat.
Cu ocazia întrunirilor în cercuri profesionale teritoriale coordon ate de președintele
Reuniunii, un loc primordial și o frecvență însemnată au avut -o acele prelegeri privind
cultivarea limbii române , redactate de cei mai capabili dintre învățătorii confesionali din
episcopie.
Aprig susținător al școlii românești, Ioan Popasu do rea ca această R euniune să se
consolideze rapid. În acest sens redactează o circulară adresată tuturor pr otopopilor din
eparhie, cărora le cerea să se înscrie ca membri fondatori, împreună cu preoții, comunitățile
biseri cești și învățătorii.
Reuniunea s -a bucurat din însuși momentul constituirii sale și de atenția unor
personalități de prestigiu din Transil vania și Banat. Se vor înscrie ca membri onorari dr.
Atanasie M. Marienescu, dr. Titu Hațeg și Ioan Lengheriu, apoi mitropolitul Andrei Șaguna,
episcopii Ioan Popasu și Procopiu Ivacicovici, Alexandru Mocioni, Vincențiu Babeș,
Alexandru Gavra, Atanasie Șan dor, Simion Mangiuca, Zaharia Boiu ș. a.
Împreună cu conferințele învățătorești, R euniunea învățătorilor a reușit să modeleze un
învățător nou, capabil la un efort intelectual sporit, sensibil la inovație și mult mai atașat școlii
confesionale, ca instituț ie de conser vare a limbii și culturii românești.
Tot Ioan Popasu a fost cel care a înființat în Caransebeș Societatea de Lectură a
studenților teologi și pedegogi . Motivul înființării a fost nevoia și setea de cultură românească
a studenților în teologie, știut fiind faptul că planurile de învățământ privind limba și literatura
română erau întocmite astfel încât să satisfacă fie și parțial poruncile primite de la inspectorii
școlari ai statului maghiar .
Ioan Popasu este mentorul, fondatorul și ocrotitorul acestei instituții preluând, după
dispariția sa, numele acestuia.
Cunoașterea vestigiilor istorice ale trecutului mai îndepărtat al neamului românesc,
puse în lumină î n primii ani ai secolului trecut , s-a înscris în paleta de preocupări ale acestei
societă ți culturale. Prin actul de cultură întreținut permanent de această societate culturală
formată din elevi ai celor două instituții de învățământ caransebeșene, create de Ioan Popasu,
s-a întreținut ca o flacără vie acest sentiment.

28
Putem afirma fără rezerv e, că toți membrii Societății de lectură „Ioan Popasu‖ au
contribuit mai multe decenii de -a rândul la netezirea drumului la capătul căruia se înfăptuia
idealul de unitate națională a poporului român.
Ioan Popasu a fost fondatorul Tipografiei și L ibrăriei d iecezane din Caransebeș . La
această tipografie s -au tipărit gazetele „ Foaia diecezană ‖ și „ Calendarul românului ‖ precum
și multe alte scrieri ale intelectualilor vremii precum Ștefan Velovan, Patriciu Drăgălina, Iosif
Bălan, Iosif Traian Bădescu ș.a. La ac eastă tipografie s -au tipărit mai multe manuale necesare
pentru studiul elevilor români.
Aceste două institute create de Ioan Popasu, tipografia și librăria diecezană, cele doua
„mine de aur‖ ale sale, au răspândit multe învățături prin paginile publicatii lor lor în întreg
spațiul românesc, publicații care se găsesc și astăzi în multe case și care ne ajută să cunoaștem
mai bine trecutul poporului român.
Meritul pentru aceste realizări cu urmări benefice asupra învățământului românesc
revine celui care a fo st episcopul restaurator și „mecena" pentru cultura Banatului, cel care s -a
înconjurat de minți luminate, de iubitori de oameni și cultură – Episcopul Ioan Popasu .

29
II. Mișcarea cultural -națională din Episcopia Caransebeșului î n vremea păstoririi
ierarhului Nicolae Popea

Românii greco -ortodocși din Episcopia Caransebeșului au a vut o activitate prodigioasă
în domeniul cultural în perioada 1889 -1910, cu toate măsurile discriminatorii impuse de
guvernanți111. Amplificarea acțiunilor cultural -politice românești, mai cu seamă în lumea
satelor, strângerea legăturilor, pe multiple planuri, cu românii de peste Carpați, au creat o
adevărată emulație în societatea bănățean ă112.
Dimensiunea de masă a culturii românești din Banatul istoric al s fârșitului de secol
XIX și începutul de secol XX poate fi înțeleasă prin implicarea Bisericii Greco -Ortodoxe
Române a Caransebeșului. Episcopia Caransebeșului a coordonat și a susținut instituțiile
culturale: Reuniunea de lectură, cântări și muzică, “Asoci ațiunea” (A.S.T.R.A.), Reuniunea
Femeilor Române, Reuniunea învățătorilor greco -ortodocsi din Episcopie, Conferințele
învățătorești, Fondul de Teatru Român, Comitetele de comemorare a unor personalități
românești s.a. Toate aceste instituții (unele cu o ac tivitate anterioară anului 1889) au fost
sprijinite de Episcopie în scopul revigorării sentimentului etnic românesc , devenind în timp
temelia coeziunii naționale.

II.1 Reuniunile de cântări și muzică

Pentru desăvârșirea unității cultural -naționale, un pa s hotărâtor l -au constituit
schimburile de experiență și cimentarea sentimentelor naționale ―frățești‖ între corurile
românești din Banat și cele similare din România. Cu acordul Episcopiei, Corul din
Caransebeș a întreținut legături statornice cu reuniuni le de același fel de peste Carpați,
participând la sfârșitul secolului al XIX -lea și la începutul secolului al XX -lea la concerte
organizate de Societatea corală “Doina ‖ din Turnu Severin. Aceasta, sub conducerea
dirijorului și compozitorului severinean I. Șt. Paulian, a vizitat Caransebeșul, precum
menționează Foaia Diecezană113. Cu acest prilej, oficiosul Episcopiei scria că: aceste contacte
au dus la ―dezvoltarea și înflorirea artei naționale114‖, iar cele două societăți au acționat

111 I. Munteanu, Mișcarea naționala din Banat. 1881 -1918 , Editura Antib, Timișoara, 1994, p.152. A rhiva
Mitropoliei Banatului , Timișoara, Fond N. Ilieșiu . Raspuns la Chestionarul…comunele Ocna de Fier, Ciclova
Montană, Mehadia, Jebel, Cenad, Domașn ea, Sânandrei, Fizeș, Marga, Dalboșeț, Igriș, Dognecea, Slatina Nouă,
Gruia ș.a.
112 I. Munteanu, op. cit ., p. 168.
113 Foaia Diecezană (Caransebes ), An XVII, Nr. 39/ 29 septembrie , 1902 , p. 5 -6
114 Ibidem

30
împreună la afirmarea edi ficiului cultural -național115. Banii pentru deplasarea coriștilor
caransebeșeni la Turnu Severin proveneau și din Fondurile Episcopiei Greco -Ortodoxe
caransebeșene. Mai târziu, fondurile coriștilor au fost sporite prin contribuția culturală a
Băncii Poporale locale condusă de P. Barbu și D. Cioloca.
Momentul care a marcat revigorarea ideii unității național -statale a fost participarea
corurilor bănățene la Expoziția Jubiliară de la București , din 1906. Ea s -a transformat în cea
mai mare manifestație cultura l-națională de acest gen, până la unirea din 1918116. Cele 12
coruri bănățene, întrunite la Arenele Romane din București au susținut concerte cu melodii
populare și patriotice și au primit din partea organizatorilor ―diplome de onoare‖ și ―medalii
de aur‖.
Emulația reuniunilor de cetire, cântări și muzică , mai buna organizare a lor, s -a
întemeiat pe munca și seriozitatea noii generații de dascăli și preoți. Alături de sătenii cu
experiență, aceștia au beneficiat , alături de tradiți e, de sprijin ul politic al P.N.R. Reînnoite
permanent , reuniunile au continuat sa dea concerte pe linia aceluiași program cultural –
național, adică susținerea spectacolelor românești, bibliotecilor și bisericilor . Aceste
activități erau destinate, după 1906, afirmării idealului române sc unificator . Concerte de acest
gen s -au ținut la Bocșa Română unde activul P. Borlovan a strâns bani pentru îmbogățirea
Bibliotecii117. La Izvin, Reuniunea română de cânt și muzică a plugarilor a strâns bani cu
ajutorul parohului local N. Dobra, în același scop118. Unele fonduri ajutau substanțial și la
renovarea bisericilor, ținând cont de sumele mari necesare demarării licitațiilor în condițiile
sporirii numărului sectelor religioase la începutul secolului XX. Corul din Hitiaș a strâns bani
pentru renovarea Bisericii locale, iar printre cei care au donat s -au aflat: I. Pepa, protopopul
Buziașului, preotul N. Iancoviciu din Căpăt, Aurel Bădescu învățător din Buziaș s.a119.
Aceeași activitate fructuoasă pentru ―zidirea din nou‖ sau renovarea lăcașurilor de cult locale
au avut -o Corul din Vărădia și fanfara locală conduse de preotul M. Petrica, Corul din
Chizătău s.a120. Totodată, ierarhii Bisericii și ai Școlii greco -ortodoxe române din Eparhie,
Consistoriul diecezan și reprezentanții lor s -au străduit permanent să ridice nivelul de educație

115 Ibidem . Această aserțiune indrăzneață apartine redact orului P. Barbu.
116 Ion Crișan, Teatrul din Oravi ța, Editura Timpul Resita, 1968, p.56
117 Drapelul (Lugoj ), An VI, 1906, Nr. 12, 28 ianuarie/10 februarie, p.3
118 Idem , Nr.9, 21 ianuarie (3 februarie), p. 1
119 Idem , Nr.5, 12/25 ianuarie, p. 3
120 Arhiva Mitropol iei Banatului , Timi șoara, Fond N. Iliesu . Raspuns la Chestionarul…Comunele: V ărădia si
Chiz ătau. De pild ă, corul din Chiz ătău a fost reorganizat in 1908 de catre preotul I. B ăcanu.

31
poporală prin participarea unui numeros public la spectacolele corale, de recitări, teatru și
dans121.
Reluarea tradiției și așezarea acesteia pe temelia idealului național a însemnat nu
numai implicarea noilor dascăli și preoți în această acțiune ci, mai ales, așezarea noilor
ierarhi în fruntea manifestațiilor ca un exemplu benefic și necesar pentru popor . Noul
Episcop al Ca ransebeșului, Nicolae Popea , a ținut să participe încă din primul an al păstoririi
sale la astfel de concer te poporale . Cu ocazia sfințirii Bisericii din Sacul, Episcopul a descins
în casa preotului local A. Spăteanu. La fața locului a fost Corul din Lugoj al Reuniunii de
cântări și muzică , condus de I. Vidu. Acesta a dat un concert poporal urmat de petrecere c u
dansuri, interpretându -se piesele: Românul și Călușul . Episcopul nou ales si protopopul G.
Popovici s -au întreținut cu coriștii și au deschis lista de donații pentru dotarea Bisericii
locale122.
Cu o bază și un program bine structurate , Reuniunile de cet ire, cântări și muzică din
Eparhia Caransebeșului au avut sprijinul constant al slujitor ilor Bisericii și Școlii Greco –
Ortodoxe. Aceasta a însemnat implicarea deplină în a ctivitatea de ridicare a nivelului cultural
pentru românii bănățeni. Acțiunea a fost orientată dinspre organizatori spre public și invers,
deoarece la sfârșitul secolului XIX și în primii ani ai secolului XX exista deja un public
românesc receptiv , înclinat să participe și să sprijine manifestările cultural -naționale destinate
menținerii ș i cimentării conștiinței etnice românești.

II.2 Reuniunile învățătorești

Activitatea culturală a Reuniunilor învățătorești din Banat a fost urmărită cu interes de
toți romȃnii greco -ortodocși din m onarhie. Astfel, în 1907, Biserica și Școala (Arad) a scr is
că, după mai multe ședințe, ―consistoriul diecezan ca Senat școlar (din Caransebes) a decis să
cuprindă [activitatea culturală] în viitor[ul] raport de activitate (s.n.) a Reuniunii învățătorilor
din Dieceza Caransebeșului123‖. Aceasta releva implicarea m ai puternică a organelor de
conducere ale Diecezei Caransebeșului în supravegherea și coordonarea activității
învățătorilor romȃni confesionali. Informația era cu atât mai valoroasă în condițiile politizării
problemei școl are, când Parlamentul din Budapest a discuta Proiectele de legi școlare .

121 Drapelul (Lugoj ), An X, 1910, nr. 40, 8/21 aprilie, p. 1. Spectacole anun țate din timp. Cei interesati erau
avizati de scopul caritabil al manifesta ției
122 Idem, Nr.100, 14/27 septembrie 1910 , p.2 . Lista de contribu ții bănești s-a completat prin atragerea unor
notari, economi, țărani si me ștesugari rom âni, dovedind rolul ierarhi lor intr -o actiune organizat ă de Episcopie ,
comuna bisericeasc ă și Comitetul parohial.
123 Biserica și școala , (Arad) , An XXXI, Nr. 20 din 13/26 mai 1907, p.7

32
După introducerea Legii școlare (1907), asociațiile învățătorești au coborât tot mai
mult în lumea satului. ― Reuniunea învățătorilor greco -ortodocși romȃnă din protopopiatele
Belinț, Comloș, Lipova și Timișoara ținea ședințele ―cu concursul‖ Reuniunii de cântări
<<Doina>> din Sân Miclăușul Mare. Acțiunea era urmată de dans, în sala mare a Berăriei din
Fabricul Timișoarei124. O parte din banii acestor întruniri erau destinați școlilor și bisericilor,
așa cum raporta învăț ătorul P. Bandu în 1910125.
Conduita morală a locuitorilor unei comune determina deseori Reuniunea
învățătorilor să aleagă respectiva localitate pentru desfășurarea adunării. În 1906, a fost aleasă
comună Oloșag126. Reuniunea a avut în fruntea sa pe protopopul G.Popovici și pe comisarul
școlar I. Vidu . Reuniunea și-a ales această comună pentru înființarea sa, deoarece era ―unica
localitate în care oamenii nu știau a merge la birt127‖. Înainte de începerea conferințelor ,
comisarii școlari erau chemați la Caransebe ș, unde primeau îndrumări din partea
Consistoriului eparhial despre modul cum au să conducă lucrările și erau pregătiți temeinic
asupra problemelor ce aveau să fie discutate. Pregătirea comisarilor dura trei zile. De aici ei
plecau direct în localitățile u nde aveau să conducă și să îndrume conferințele învățătorești128.
De aceea, comisarii aveau date precise și despre starea moral -religioasă a comunei. Totodată
―conferințele se întemeiau și pe informațiile transmise Episcopiei din partea protopopiatelor –
ele acopereau nevoile stringent, de cultură, ale comunelor bisericești la nivelul poporului și al
intelectualilor locali. Analiza activității Reuniunilor și Conferințelor Învățătorești denotă
interesul Episcopiei, despărțămintelor și intelectualilor laici și eclesiali romȃni de a răspândi
cultura în rândul poporului. Șezătorile literare ale reuniunilor învățătorești constituiau uneori
un prilej de comemorare. În 1910, învățătorul M. Gașpar l -a comemorat în cuvinte de caldă
apreciere pe poetul național V. Alecs andri. Ca de obicei, cu acest prilej, au participat preoți,
învățători și un numeros public129.
În primii ani ai secolului XX, tot mai des sunt semnalați protopopii locali în lumea
satului românesc din Banat . La 23 mai 1906, Adunarea generală a Reuniunii în vățătorilor
greco -ortodocși romȃni din dieceza Caransebeșului s-a ținut în comuna Prisaca, sub
conducerea protopopului A. Ghidiu. Ca invitați la adunare din parohii au fost : I.Lața,
I.Bogdan din Mutnicul Mare, R. Jurchescu din Peștere, N. Turean din Macio va și învățătorii

124 Idem, An XXXII , Nr. 31, 3/16 august 1908 , p.11. Ziarul public ă si Programa manifesta ției din care rezult ă o
similitudine clar ă cu ―programele‖ Reuniunii surori din Episcopia Caransebe șului.
125 A.N. -S.J.C.S. , Caransebe ș, Fond Reuniunea inv ățătorilor gr.ort. rom âni din dieceza Caransebe șului, dos.
17/1910, f4
126 Biserica și Școala (Arad ), An XXX, Nr. 64 din 8/21 iunie 1906, p.3
127 Victor Țârcovnicu, op. cit ., p. 205
128 Ibidem ., p.206.
129 C. Br ătescu, Episcopul Ioan Popasu …, p.32-33

33
G.Joandrea și Al. Onae din Lugoj. Au fost prezenți, de asemenea, mulți țărani din localitate.
―Diaconul -învățător Gh. Joandrea s -a exprimat pentru lupta comună în propășirea școlii
românești. George Cătană a citit diserțiunea <<Școala și poporul >> temă dată de Comitetul
central [al Reuniunii ] și s -a discutat << Noul plan de învățământ >> prezentat de Petru
Bizerea130. Adunarea generală a Reuniunii a avut un ecou suficient de mare în rândul celor
prezenți, determinând înscrierea de noi membrii . În acest sens, remarcăm înscrierea ca
membru deplin a preotului I. Turean din Maciova, iar ca membrii ajutători a parohilor I. Lața
din Prisaca și I. Bogdan din Mutnicul Mare131. În felul acesta, noii membri, ca și cei mai
vechi, deveneau purtători ai idei lor cultural -naționale românești în comunele lo r, adică în
rândul elevilor, țăranilor, meseriașilor și intelectualilor de aceeași origine etnică.
Numeroși preoți din Episcopie au fost implicați în acțiunea plenară a Reuniunilor
învățătorești de atragere a meșteșugarilor și țăranilor români la opera de culturalizare
națională. Pentru aceasta era necesară alfabetizarea unui număr cât mai mare de săteni și
crearea în fiecare comună a unor nuclee culturale formate din preoți, învățători, țărani
cunoscători de c arte s.a . Reuniunea care și -a ținut Adunarea generală la Jidovini (2/15 aprilie
1909) l -a menționat ca ―membru ajutătoriu‖ pe preotul I. Pincu din localitate. Acest paroh a
fost implicat atunci și mai târziu în alfabetizarea sătenilor săi132. Cu alte cuvinte , Episcopia și –
a lărgit sfera de activitate cultural -națională de perspectivă, prin oamenii săi, în sânul
Reuniunii . Ca și învățătorii confesionali, parohii comunelor bisericești constituiau ―vârfurile
de lance‖ ale acestui program. Cu același determinism și după aceleași coordonate au
funcționat Reuniunile despărțămintelor Bocșa Montană și Caransebeș . La Bocșa Montană s -a
ținut Adunarea Reuniunii (18/31 decembrie 1908) în Școala confesională, convocată de
învățătorul I. Cotarlă din Fizeș. Au participat înv ățătorii și preoții din zonă , în frunte cu
protopopul M. Popovici, precum și câțiva țărani133. Reuniunea despărțământului Caransebeș,
sub conducerea președintelui său, N.Regman, i -a avut în mijlocul său pe: protopopul A.
Ghidiu, parohul din Jupa, T. Iancovic i ―preot observator‖ și învățătoarea E. Biju din
Caransebeș134. Reuniunea a sărbătorit 100 de ani de la nașterea Mitropolitului A. Șaguna, iar
cei prezenți au conferențiat pe tema ―Șaguna ca bărbat de școală‖. Președintele Adunării din
acea zi a fost ales pr otopopul A. Ghidiu135. Observăm invitarea unui preot ―observator‖ dintr –
o comună apropiată localității unde se ținea Adunarea , pentru cunoașterea directă a

130 Ibidem
131 Ibidem
132 A.N. -S.J.C.S. , Caransebe ș, Fond Reuniunea …, Dosar 3/1908 -1909, f. 71 -74
133 Ibidem , f. 3
134 Ibidem, f. 7
135 Ibidem

34
problemelor culturale, de actualitate136. Acesta devenea un mesager cultural și pentru comuna
sa, după î ncheierea adunării Reuniunii .
Impunerea de către autorități a tot mai multor teme referitoare la extinderea limbii
maghiare în școlile confesionale a determinat Reuniunea de la Oravița (9/22 mai 1908), sub
președinția protopopului Al. Popovici , să adopte o poziție îndrăzneață. Desigur, cu aprobarea
Episcopiei, a comisarului școlar și a protopopului, învățătorul G. Lipovan a conferențiat
atunci despre introducerea limbii maghiare în Școală, pentru elevii de clasa I -a137.
Conferințele de acest gen lămureau pe învățători și preoți despre ―pericolele legii‖
(Appónyi)138.
Sensul practic al Reuniunii învățătorilor evidențiază noul curs al acesteia , adică
sprijinul efectiv acordat societății. Între 1889 -1895 această Reuniune a acordat numeroase
ajutoare bănești învăț ătorilor emeriți și văduvelor de învățători din comunele Jena, Sălbăgel,
Solcița, Gătaia, Banloc s.a: 2o fl. (1894) văduvei de învățător E. Ioanovici din Jena; 20 fl.
(1894) văduvei de învățător S. Boc din Sălbăgel; 30 fl. (1894) văduvei de învățător S.
Popovici din Solcița; 30 fl. (1894) emeritului învățător N. Popovici din Gătaia; 100 fl. (1894)
învățătorului I. Dragomir din Banloc s.a139. Pe lângă excursiile de studii ale învățătorilor,
precum cea de la Turnu Severin (1899)140, dascălii au fost sfătuiți să s trângă obiecte,
manuscrise și cărți vechi care aminteau trecutul Școlii românești . Acestea urmau să fie
consemnate sistematic în Condica școlară anuală în vederea alcătuirii ―istoriei școalei
noastre141‖.
Sens practic înseamnă permanenta completare de către Reuniune a Fondurilor de
carte prin contribuția învățătorilor din despărțăminte. După 1892, E. Novacovici, participant
la toate Adunările societății , a adus în comuna sa (Răcășdia) abonamente pentru săteni, la:
Luminătorul (Timișoara), Poporul Român (Budap esta) – 200 exemplare de fiecare; Tribuna
(Sibiu), Foaia ilustrată și Cucu – 15 exemplare de fiecare; Progresul – 4 exemplare, Foaia de
Duminică (Timișoara) și Libertatea (Orăștie) – fiecare câte 3 exemplare; Gazeta Poporului
(Budapesta) – câte un exemplar ; Drapelul (Lugoj) – 3 exemplare; Țara Noastră (Sibiu) – un
exemplar142.

136 Ibidem
137 Ibidem , f. 21
138 Ibidem , f. 22. A se ințelege din context pericolele legii Appönyi .
139 Foaia diecezană (Caransebeș) , An XIV, Nr. 48/ 27 noiembrie 1899 , p. 5
140 Idem , An VI, , Nr. 41, 15 decembrie, 1891 , p.6
141 Idem , An XXIII, 1908, Nr. 49, 28 decembrie, p.5
142 A.N. -S.J.C.S. , Caransebe ș, Fond pe rsonal Emilian Novacovici, dos. 1/1907, f. 51 -52.

35
Unele conferințe erau destinate educației preoților și invățătorilor, în perspectiva
întăririi coeziunii dintre școală și familie . La Adunarea Reuniunii din Caransebeș, ținută la
Valead eni, protopopul A. Ghidiu și învățătorii G. Cătană, T. Anca, A. Mureșan, T. Ivan s.a.
au fost instruiți pe această temă. Prelegerea de o importanță majoră pentru societate a fost
susținută de profesorul Regman de la Institutul din Caransebeș. Impactul educ ațional a fost
suficient de mare, dacă ținem cont că Adunarea s -a desfășurat în sala Școlii confesionale din
Valeadeni, în prezența elevilor și sătenilor143.
Reuniunea s-a aflat, deci, in primul deceniu al secolului XX, pe tărâmul proiectelor
cultural -națio nale destinate societății bănățene . Din 1907, aceasta s -a angrenat în opera de
ajutorare a școlilor confesionale sărace, amenințate cu statizarea – transformarea în școli de
stat cu limbă de predare maghiară . Foaia Diecezană a prezentat, în 1907, Adunarea generală
de la Ciacova (8 septembrie). Fiind Sfânta Maria Mare , membrii Reuniunii au participat la
sfințirea Bisericii Greco -Ortodoxe Romȃne din localitate. În Raportul Adunării s-a menționat
propunerea pentru normele unui fond de ajutorare a copiilor de î nvățători săraci144. Proiectul
ca atare a fost adoptat în 1910, la Adunarea Generală de la Băile Herculane145. Societatea
româ nească răspundea cu recunoștință eforturilor Reuniunii . Roadele culturalizării se
întorceau înspre susținerea financiară de către comu nele bisericești a dascălilor proprii.
Drapelul (Lugoj) consemna faptul că datoria intelectualilor romȃni era în continuare de a se
apropia cât mai mult de omul din popor, de a -l lumina și îmbărbăta146. În această direcție, A.
Ghidiu a transmis oficiilor par ohiale din tractul sau (1909), decizia Consistoriului diecezan:
―ca învățătorii care nu reușesc să -și întregească salariul să capete ajutoare la cerere de la
<<Reuniunea învățătorilor greco ortodocși romȃni din dieceza Caransebeșului147. Soluția
practică era destinată găsirii unor mijloace financiare care să acopere diferențele de salarizare,
conform specificațiilor Legii școlare (1907). Ca atare, Reuniunea învățătorilor și-a aflat încă
un rost în societatea bănățeana românească aflată în dificultate din pun ct de vedere al
asigurării condițiilor de învățământ cerute de legile statului. De la participarea în mijlocul
sătenilor, specifică ultimelor decenii ale secolului al XIX -lea, Reuniunea s-a ridicat în secolul
următor până la înțelegerea și implicarea concr etă în problemelor comunelor. Comuna,
învățătorul, Reuniunea aveau acum același ideal.

143 Foaia diecezană (Caransebeș ), An XXII, Nr. 13 din 15 august 1907 , p. 1.
144 A.N. -S.J.C.S. , Caransebes, Fond Reuniunea invățătorilor…, dos. 5/1907, f. 2
145Idem, Dosar11/1910, f, 1
146 Drapelul (Lugoj ), An IX, Nr. 77 din 18/31 iulie 1909 p. 1
147 Ion Pârvu, Biserică și societate în Episcopia Caransebeșului în perioada păstoririi Episcopului Nicolae
Popea (1889 -1908 ), Editura Eurostampa, Timișoara, 2009 , p. 156

36
Episcopia Caransebeș a cunoscut permanent situația grea (statutară, financiară) a
Reuniunilor. Ca atare, Consistoriul diecezan a doptat întotdeauna o cale moderată în privința
―exagerărilor‖ din partea unor studenți, pr eoți, învățători sau profesori. Astfel, în 1894,
studentul T. Popovici s -a aflat în grupul celor care, în cadrul Societății literare , au apărat
tradiția românească a modestiei în ținută și limbă . Curentul respectiv era întreținut la
Institutul Teologic -Pedagogic din Caransebeș de profesorul Gh. Serb, care a combătut in
Foaia Diecezană ținuta nemțească‖ . Același membru de frunte al Societății literare a
combătut folosirea excesivă a cuvintelor nemțești , intr oduse artificial în limba romȃnă, mai
ales în mediile celor avuți148. Mediul Societății literare de la Institutul din Caransebeș și de la
celelalte Reuniuni culturale ale Episcopiei era închis atât exagerărilor cosmopolite, cât și a
celor conservatoare . Realismul și moderația specific acestora s -au dovedit benefice pentru
noile generații de preoți și dascăli romȃni bănățeni.
Scopul în sine al Reuniunii învățătorilor era permanenta îmbunătățire a programului
de emancipare desfășurat de elitele eclesiale și ci vile românești în rândul țăranilor și
meseriașilor romȃni din Banat. Rolul Episcopiei Caransebeșului în acest program de interes
național a fost de primă importanță, deoarece accesul la fondul de carte era îngrădit, pentru
învățători, de: 1. lipsa banilor; 2.‖lenevirea‖ celor care, în afara activităților practice lăsau la
urmă ―cetirea cărților‖; 3. i nteresul autorităților politice de a limita accesul romȃnilor de la
sate la adevărata cultură, românească149. Ca atare, Adunarea generală a reuniunii
învățătoril or greco -ortodocși romȃni din dieceza Caransebeșului , întrunită la 8 septembrie
1907 la Ciclova s -a axat pe problemele specifice învățătorilor. În Raportul Adunării s -a
prevăzut preocuparea continuă a preoților -învățători și a învățătorilor de a strânge fo nduri
pentru bibliotecile poporale150. Tot pe aceleași scopuri, în 1907, despărțământul Buziaș a ținut
două adunări151, despărțământul Lugoj – 3 adunări, iar despărțământul Caransebeș 2
adunări152.
Un aspect prezent permanent pe agendele Reuniunilor învățătoreșt i îl prezintă
educația națională . La Valea Boului, protopopiatul Caransebeșului, învățătorul G. Lața a
prezentat disertația ―Războaiele lui Traian cu Decebal153‖. Dizertația a avut un deosebit
succes în rândul auditoriului. Este semnificativ faptul că, în an ul de grea cum pănă pentru
românii din monarhia dualistă (1907), Reuniunea mobiliza poporul prin prelegeri de istorie

148 Foaia diecezană (Caransebeș ), An VI, 1891, Nr.39, 29 septembrie/11 octombrie, p.6.
149 Idem , An XXII, 1907, Nr.14, 15 septembrie, p.3.
150 Ibidem , p.4
151 Idem, Nr. 32, 5 august 1907 , p.4-5.
152 Ibidem . Câte dou ă Adun ări au fost la Oravi ța si V ârșeț.
153 Ibidem

37
națională sau de limbă romȃnă. Învățătorii prezentau dizertații îndrăznețe pentru apărarea
limbii române, cunoașterea și aprecierea aceste ia sau în sens profesional, pentru
îmbunătățirea salarizării lor. În despărțământul Biserica Albă, învățătorul N. Băiaș, preot –
învățător în Rusova Montana, a citit disertația: ― O vorbă la îmbunătățirea salariilor
învățătorilor confesionali romȃni”, stârni nd o adevărată furtună în rândul colegilor săi din
Dieceza – așa cum menționa Foaia Diecezană154. Pentru sprijinirea celor care credeau în
viitorul limbii române și al istoriei naționale în școli, învățătoarea M. Vuia din Vrani a ținut o
prelegere practică c u elevele sale din Limba romȃnă , iar George Lața din Valeaboului, în
același an, a ținut prelegerea practică cu școlarii săi din clasele V -VI, despre războaiele daco –
romane . În despărțământul Făgetului, profesorul universitar I. Popovici a ținut o conferin ță
―Despre pronunțarea sunetelor limbii române ‖ ascultată cu viu interes de un numeros
public155.
Se observă, in ultimii doi ani primului ai deceniu din secolul XX, o activitate
concertată a dascălilor confesionali ai Reuniunii și a organelor de conducere a le Episcopiei și
pentru probleme concrete specifice da scălilor: întărirea disciplinei , strângerea rândurilor
pentru salvarea școlilor confesionale, rezolvarea problemelor sociale și profesionale
―restante‖ s.a. Pentru a limita controlul revizorilor guverna mentali în școlile greco -ortodoxe
romȃne din Eparhie, Reuniunea a solicitat înființarea Fundației care să asigure fonduri pentru
specializarea a t rei revizori școlari, romȃni, î n Germania. De asemenea, pentru cunoașterea
personalităților culturii românești din Regat , s-a votat suma de 20000 cor. Mai exact, p entru
publicarea cărții învățătorului G. Joandrea din Lugoj, Gramatica lui Ienăchiță Văcărescu
(1910). În același an, pentru impulsionarea activității Reuniunii , episcopul Elie Miron Cristea
s-a înscris ca membru fondator al acesteia, impulsionându -i activitatea156.
Din fondurile Reuniunii s-au alocat sume însemnate pentru învățătorii care nu -și
puteau susține familiile din salariile lor sau aveau nevoie de tratament medical. La Adunarea
Reuniunii de la Fă get (1910), învățătorul G. Lipovan a primit un ajutor de 200 cor. pentru a –
și îngriji sănătatea157.
Din considerentul limitării amestecului autorităților și pentru întărirea disciplinei în
cadrul Reuniunii s-a apelat uneori la Consistoriul eparhial din Car ansebeș. Astfel, în anul
1909, Reuniunea din Caransebeș, în ―conțelegere‖ cu Consistoriul diecezan, a hotărât ca

154 Idem, Nr. 39, 3 august, 1907, p. 6
155 Ibidem , p.4.
156 Ibidem .
157 A.N. -S.J.C.S , Caransebes, Fond Reuniunea…, dos. 17/1910, f. 1 -2v, 3 -3v, 4.

38
―membrii absenți să fie scriși în liste, pe despărțăminte și să se prezinte rapoarte în
Consistoriul diecezan158‖.
În 1909 -1910, Fondurile Reuni unii au înregistrat goluri serioase. Neachitarea taxelor
de la membri s -a reflectat negativ în activitatea de ansamblu. Desigur, aspectul acesta poate fi
explicat parțial prin golul de autoritate eclesială înregistrat în perioada ―sedivacanței
episcopești‖ (1908 -1910). Totuși, în 1909, Episcopia a găsit o posibilitate de remediere a
situației: protopopii din Dieceza erau ―rugați‖ de către Consistoriu să intervină pe lângă
învățători pentru strângerea taxelor restante159. Măsurile practice ale unor protopopi a u ridicat
nivelul cultural -național și material al Reuniunilor din diferite despărțăminte. Adunarea
generală a Reuniunii învățătorilor greco -ortodocși romȃni din despărțământul
Caransebeșului s-a ținut în localitate, la 30 mai 1910. Fiind și examenele de s fârșit de an, a
participat și protopopul A. Ghidiu. Cu acest prilej s -au înscris ca membri ajutători : preotul V.
Nicolaevici și țărani fruntași din comuna Valeaboului. După adunare, membrii Reuniunii au
vizitat comuna . Raportul Adunării cuprinde și lista a 13 membri de la care s -au recuperat
taxele restante, de 642 cor (total), rămânând alți 8 restanțieri, pentru care urma să se facă
apel160.
Deosebit de intensă pe tărâmul acțiunii cultural -național s -a dovedit activitatea
reuniunilor învățătorești după apar iția Legilor Școlare (Appo nyi). În Banat, semnalul acestei
acțiuni politice inițiate de învățătorii confesionali greco -ortodocși a fost dat de ziarul Drapelul
(Lugoj). Acesta considera școlile românești ―așezăminte naționale de cultură și viață
națională‖, pentru promovarea culturii materiale și spirituale a tuturor romȃnilor161. La rândul
său, Foaia Diecezană a preluat mesajul politic al Drapelului într-o formă subtilă. În speță,
ziarul diecezan scotea în prim -plan activitatea unor învățători confesionali po rniți pe tărâmul
prelegerilor practice, de instruire a sătenilor și mește șugarilor romȃni . Învățătorul P. Jumanca
de la Institutul Teologic și Pedagogic din Caransebeș a prezentat în Foaia Diecezană
―Adunarea de primăvară a despărțământului Caransebeș a R euniunii învățătorilor din Dieceza

158 Ibidem, Dosar 8/1909, f.3 Propunerea a avut girul reprezentanților tuturor despărțămintelor, inclusiv a lui T.
Bădesc u din Despărțământul Caransebeșului .
159 Ibidem, Act Nr.56/1909, f 1, Reuniunea invățătorilor Greco -Ortodocsi români din D espărțământul Bocșa –
Montană. Sedinta din 10 mai 1909. Inv ățătorii urmau sa intervina pe lang ă membrii Reuniunii in timpul
examenelor școlare.
160Drapelul (Lugoj ), An X, 1910, Nr.60, 5/18 iunie, p.3. Adunarea general ă de la Valeaboului a evidentiat, prin
referentul scolar St. Jianu , pericolul care ameninta Scoala confesional ă română, ‗‘îndemn ând inv ățătorii la
munca pentru salvarea ei‘‘, ce ea ce pentru s ăteni reprezent ă un sprijin moral deosebit. Cf. A.N. -S.J.C.S ..,
Caransebe ș, Fond Reuniunea…, , dos. 7/1910, f. 18.
161 Ion Cicală, ‗‘Drapelul – factor activ in mișcarea națională a românilor bănățeni ‖, în Banatica , (Reșita ), vol. I,
1977, p. 409

39
Caransebeșului ținută în 26 aprilie 1909 , în Valeadeni‖, insistând asupra prelegerilor
economice prezentate sătenilor din respectiva localitate de către președintele adunării
despărțământului, N. Regman162. Tot Foaia Diecez ană anunța ca reprezentanții
despărțământului Lugojului au cerut reînvierea revistei Vatra școlii , că o necesitate a
învățământului românesc163.
Perioada propunerilor practice in activitatea Reuniunilor debuta firav in anii luptei
pentru votul universal . Era perioada în care fiecare învățător își căuta dreptul la opinie.
Reuniunea învățătorilor s-a preocupat, începând cu 1908 , cum era și firesc, de apărare a
intereselor membrilor săi. În Arhiva Episcopiei Caransebeșului se găsesc multe scrisori
adresate Ofic iului diecezan de către conducerea Reuniunii, prin care se făceau propuneri
privind cruțarea cheltuielilor pe care dascălii urmau să le plătească din salariul lor164. Din
păcate, cheltuielile membrilor Reuniunii au crescut constant165.
Lucrurile au intrat pe un făgaș realist și activist din 1908 și la Caransebeș, unde
profesorul N. Regman și -a început ciclul de Conferințe (publicate în Foaia Diecezană ).
Despre însemnătatea acestor conferințe, ziarul diecezan scria: ―El [Regman – n.n] a început
ținerea de confe rințe publice și a scos Caransebeșul din starea de amorțire. Acum tot el le
continuă. Pentru aceste conferințe, publicul din Caransebeș arăta tot mai mult interes.
Duminicile după amiază aceste conferințe sunt o adevărată recreație sufletească pentru cei c e
iau parte la ele‖166. De aceea, nu este întâmplătoare revigorarea ideii istoriei învățământului
românesc din Banat . Inițiativa a avut -o Episcopia, protopopii și Reuniunile învățătorești . În
1908, prezidiul Reuniunii învățătorilor scria în Foaia Diecezană : ―să năzuiască fiecare a
aduna în comuna sa materialul menit pentru istoria școalelor noastre, care material azi -mâine
va fi de o valoare netăgăduită și a -l depune și păstra în condica școlară anuală cu cea mai
mare conștientizare167‖. Se avea în vedere a se demonstra guvernanților, în pofida ― Legilor
Appönyi ‖, existența unui învățămân t românesc comunal și confesional din Banat, cu o veche
tradiție. Totodată, istorismul stimula exercițiul conștiinței naționale în rândul romȃnilor
bănățeni și atrăgea un numeros public la conferințe . Învățătorul G. Joandrea din Lugoj a
prezentat cu ocazia Adunărilor generale ale despărțământului Lugoj al Reuniunii, părți din
lucrarea sa: ― Primii șase ani din trecutul reuniunii noastre învățătorești (1869 -1874)‖, tipărită

162 Foaia diecezană (Caransebe ș), An XXII, 1909, Nr.19, 25 mai , p.7
163 Ibidem
164 V. Târcovnicu, op. cit ., p.264
165 A.N. -S.J.C.S , Caransebe ș, Fond Reuniunea …, dos. 10/1907, f.4.
166 Foaia diecezană (Caransebeș ), An XXII I, 1908, Nr. 7, 10 februarie , p. 1 -2
167 Idem, Nr. 49, 21 august, 1908, p.5

40
la Tipog rafia Diecezană168 și vândută prin Librăria Diecezană . Exercițiul său de natură
istorică și națională a răspuns astfel inițiativei din 1904 a Protopopiatului greco -ortodox al
Lugojului.
Din 1909, Educatorul, ziar al Reuniunii învățătorilor apărut la Oravița, a preluat în
mare parte problemele de analiză ale acestei instituții: examenele școlare din protopopiatele
Episcopiei, adunările generale ale Reuniunii , Conferințele învățătorești , articolele unor
învățători s.a169. Se adăuga astfel presei românești din Ban at un ziar profesionist, mult
apreciat în epocă.
Pe terenul contactelor dintre Reuniune si comunele bisericești s -a înscris, în 1909,
Adunarea generală din despărțământul Caransebeșului ținută la Zăgujeni (5 mai). Ziarul
Drapelul (Lugoj) a pus în evidență principale le puncte -program ale acesteia unde au participat
președintele, A. Ghidiu și numeroși membri. Învățătorul confesional local N. Cornean le -a
făcut acestora o primire sărbătorească și tot el a prezentat ―o prelegere din limba romȃnă‖ .
Președintele despărțământului Lugoj, Șt. Jianu, a arătat importanța Școlii confesionale
românești pentru popor, iar G. Cătană din Valeadeni a ținut prelegerea Ce să cetim și să
scriem noi învățătorii români . Învățătoarea E. Biju a raportat că ―dl. căpitan Babeu a dărui t
bibliotecii despărțământului mai multe cărți folositoare‖. Masa festivă s -a servit în casa
parohială a părintelui local I. Popovici170. Cum este de observat, o astfel de adunare a
implicat toți factorii naționali și culturali, de la Episcopie la comuna bis ericească. Pe direcția
Luptei pentru limba română, Reuniunea învățătorilor din Dieceza s -a implicat intens pentru
susținerea acesteia. Educatorul s-a făcut și mesagerul luptei pentru limba română dusă de
Reuniune . În 1910, el scria că ―Toate timpurile și -au avut deviza lor. Deviza timpului nostru
pentru noi este dezvoltarea limbii171‖. Educatorul a apărat totodată și caracterul românesc al
Reuniunii atunci când scria că: în Adunarea generală de la Nădlac (1910), membrii Reuniunii
au protestat față de ―afrontu l de contopire forțată‖ preconizata de stat, între membrii
confesionali ai Reuniunii și învățătorii maghiari impuși de guvernanți după ― Legile Appönyi ‖
(1907). Deși măsura nu a fost adusă la îndeplinire, protestul a rămas ca o măsură energică și
curajoasă a dascălilor români confesionali din Banat172.
Colaborarea dascălilor greco -ortodocși romȃni cu cei de alte confesiuni din Banat a
depășit, în cele mai multe cazuri, discuțiile interconfesionale inerente. Între 1872 -1909,

168 G. Joandrea, Primii șase ani din trecutul reuniunii noastre invățătoresti (1869 -1874) , Tiparul Di ecezan,
Caransebeș, 1910, p.7 -9
169 Educatorul , (Oravita ), Nr. 6 -7, iunie -iulie 1910, p.97 -98.; I dem, Nr. 2 -3, ianuarie 1910 , p.50 -55
170 Idem , Nr. 10, octombrie 1910, p. 163 -167
171 Drapelul (Lugoj ), An IX, 1909, Nr. 49, 9/22 mai, p.3
172 Educatorul (Oraviț a), An II, 1910, Nr.9, septembrie, p. 155

41
învățătorii și profesorii aparținân d diferitelor confesiuni au contribuit esențial la întemeierea
unui învățământ modern și a unor instituții și societăți științifice de prestigiu, precum:
Societatea de istorie și arheologie și Muzeul Banatului (Timișoara, 1877), din inițiativa lui
Sigismun d Ormos; Muzeul orășenesc Biserica Albă (Biserica Albă, 1903); Muzeul
Comitatului Torontal (Becicherecul Mare, 1905); Societatea muzicală a Comitatului Caraș –
Severin (Lugoj, 1905)173. Între 1895 -1909, răspunzând apelurilor noii Reuniuni a învățătorilor
romȃn i din școlile confesionale greco -ortodoxe din dieceza Caransebeșului , numeroși ierarhi,
preoți și dascăli romȃni au dat obiecte istorice, manuscrise și cărți rare pentru Muzeul
Episcopiei . În acest sens, menționăm pe G. Popovici, A. Ghidiu, T. Tătucu, D. T erfeloagă, G.
Joandrea s.a. Aceștia au contribuit și la întemeierea muzeelor din Lugoj și Băile Herculane174.
Acțiunea a fost stimulată de vizita unui protestant , profesorul german Weigand, care realiza
studii lingvistice în Banat. Același profesor l -a iniți at în 1895 pe preotul greco -ortodox G.
Tătucu din Iablanița în studierea istoriei și folclorului românilor.
Un aspect mai puțin studiat este cel al originii noului Statut al Reuniunii (1895). Încă
din 1888, preoții, învățătorii și ierarhii căutau o nouă d irecție națională. Cu puțin timp înainte
de sistarea activității Reuniunii învățătorilor greco -ortodocși romȃni din Dieceză (1888) , A.
Ghidiu a redactat un Statut al reuniunii preoților și învățătorilor romȃni din protopopiatul
Oraviței (1887)175. Deși nu ex istă convingerea că acest Statut s -a apli cat în protopopiatul
respectiv , iar b oala Episcopului I. Popasu a abătut atenția forurilor diecezane de la validarea
acestuia, credem că documentul a fost revalorificat ulterior, regăsindu -se după 1895 în
programul cultural -național al noii Reuniuni eparhiale prin toate prevederile sale
programat ice, din care menționăm: 1. s copul Reuniunii a fost promovarea culturii în rândul
poporului, adică a ―culturii intelectuale, morale și sociale‖; 2. apărarea reciprocă a inter eselor
bisericești; 3. întărirea legăturilor preoților și a învățătorilor; 4. restituirea bunei armonizări
dintre preoți și învățători; 5. îmbunătățirea stării materiale a preoților și învățătorilor; 6.
înființarea unei Biblioteci centrale; 7. dizertații p rezentate în Adunările generale176; 8. limba
oficială a Reuniunii să fie romȃna177; 9. un Fond de ajutorare pentru preoți și învățători178.
Observăm o restructurare a instituției pornită din partea Episcopiei. Nu este întâmplător
faptul că din 1889, A. Ghidiu a devenit președintele Reuniunii învățătorilor din

173 Ibidem, p. 156
174Dumitru Terfeloagă , Monografia comunei Iablanița din jurul Caraș -Severin , Editura Mirton, Timișoara, 1996,
p. 138
175 A.N. -S.J.C.S ., Caransebe ș, Fond Reuniunea .., 17/1910, f 1-4
176 Ibidem , f.1.
177Ibidem , f.2.
178Ibidem , f.5.

42
Despărțământul Caransebeș. El s -a implicat alături de Episcopul N. Popea, de ceilalți
protopopi , învățători și preoți pentru sa lvarea ―vechii Reuniuni‖ din mâinile statului maghiar .
Ca atare, despărțământul Caransebeșului a devenit un exemplu de restructurare funcțională
pentru alte protopopiate, pregătindu -se astfel termenul în vederea aplicării noului program
cultural -național. A dat rezultate parțiale cooptarea de noi membri ajutători : Bocșa (14), Făget
(18). La Mehadia, 6 membri ajutători susțineau financiar despărțământul. La Caransebeș, toți
cei 25 membri își plăteau cotizațiile179. Ce este și mai important, listele noilor membri
cuprindeau preoții și învățătorii cei mai activi pe tărâmul vieții comunitare românești în acea
perioadă. Aceștia cumpărau din banii proprii cărțile românești necesare educației naționale
prin Reuniune. Numai în perioada 1893 -1894 au intrat în fondul Bibliotecii Reuniunii , cărți
tipărite pe întreg teritoriul locuit de romȃni, precu m: Lepturariu de Aron Pumnul, Letopisețul
Moldovei , lucrările istorice ale ―corifeilor neamului‖ A. D. Xenopol, Gr. Tocilescu, S.
Bărnuțiu, A.T. Laurian s.a180. Pentru completarea educației cultural -naționale a studenților
teologi și pedagogi, precum rezultă din Foaia Diecezană , s-au achiziționat operele literare ale
scriitorilor romȃni consacrați: M. Eminescu, D. Bolintineanu, I. Vulcan, V. A. Urechia, N.
Gane, I. Slavici, V. Micle s.a181. Se remarcă în primii ani ai conducerii lui N. Popea realizarea
unei Biblioteci bazată pe cultivarea valorilor cultural -naționale. Contribuția Reuniunii a fost,
din acest punct de vedere, esențială.
Rezultatele eforturilor culturale ale membrilor Reuniunii s-au concretizat si ȋn larga
participare a elevilor Institutului . Ședin țele Reuniunii cu un pronunțat caracter național – mai
ales prin participarea studenților teologi și pedagogi de la Institut au devenit un exemplu de
urmat182. În perioada 1890 -1901 ședințele Reuniunii aveau o orientare junimistă , sub
influe nța lui Ioan Popo vici-Bănățeanu . Nu este surprinzătoare această orientare, deoarece Ioan
Popovici -Bănățean u a participat la o ș edință a cercului Junimea (cerc condus de T.
Maiorescu) și a publicat în Convorbiri Literare183. Spiritul junimist a fost transmis Reuniunii
și de p rofesorii Institutului , membri activi ai acesteia: Șt. Velovan, I. Paul, E. Hodoș și P.

179 Arhiva Episcopiei Caransebeșului , Registrul 9/1980/1891 , f. 11, 57, 71, 77. Inclusiv cei 15 inv ățători, 2
profesori si 2 preo ți – fiind un exemplu pentru ceilalti membri ai desp ărțământului. Raportul Adunarii generale
de la Ghilad (28 august/9 septembrie 1891) semnat de I. Oprea, M. Tiapu si casierul A. Dr ăgan prezinta o
situatie bună : 7 membri ordinari , 5 membri fondatori si 1 membru ajutator . Membrii aveau o restan ță de 190 fl
si 20 cr. Majoritatea restan țierilor erau, ins ă, ‗‘economi‘‘ (țărani – n.n) și doar un preot (I. Popovici din Ciclova
Rom ână cu 52 fl si 50 cr).
180 A.N. -S.J.C.S ., Caransebes , Fond Scoala Normal ă din Caransebes , dos. 4/1893 -1895, f. 3 -4.
181 Foaia diecezană (Caransebe ș), An IV, 1889, Nr. 23, 11/23 ianuarie, p. 6 Cf. A rhiva Protopopiatului
Caransebe ș, Registrul de Exibite al Proteprezbiteratului Caransebe ș pe anii 1885 -1900 , poziti ile 451 si 466.
182 Foaia d iecezană (Caransebeș), An V, 189 0, Nr. 32, 12/24 august, p. 4 -5
183 C. Brătescu, Episcopul Ioan Popasu… , p.148

43
Ionescu184. Pe această direcție, relațiile dintre T. Maiorescu și ruda sa din Caransebeș, A.
Ghidiu, au impulsionat, între 1890 -1908, ampla acțiune de valorificare a trad ițiilor de limbă
românească, obiceiuri strămoșești și istorie națională . În 1892, studenții, ajutați de Reuniune,
au scos propria revistă, Progresul , în care au apărut studiile junimiste, semnate de G. Serb, I.
Pavel, E. Hodoș, I. Bălan s.a. În același con text s -au prezentat ședințele publice pe teme de
istorie națională, precum cea despre Mihai Viteazul ca unificator al tuturor romȃnilor185.
Reuniunea își creștea noua generație de membri asimilând creator ce avea mai valoros
poporul român de pretutindeni. D in acest punct de vedere, studenții Institutului prezentau
studii bine documentate. Astfel, elevul Ioan Popovici (Bănățeanul) a încântat publicul auditor
cu disertația despre Româncele în istorie (1890)186. În cadrul Reuniunii s-au întâlnit mai multe
generaț ii de dascăli dornici să ofere tinerilor învățăcei ―metodul‖ de valorificare a ceea ce
însemna românismul la el acasă. Totodată, Societatea “Junimea” din Viena a ajuns să se
întâlnească la Caransebeș cu un mediu intelectual permeabil, deja pregătit în aces t scop. La
ședințele Reuniunii caransebeșene au participat și C. Popasu, cel care, în 1895, s -a stabilit în
oraș (medic și profesor de Igienă la cele două Institute ). La Viena, el l -a sprijinit pe M.
Eminescu (1883 -1884) în perioada internării acestuia la Sanatoriul Ober -Döbling187. Din
generația celor vârstnici, Junimismul a fost asimilat fără rezerve de I. Bartolomei, căruia
Foaia Diecezană i-a oferit paginile pentru elogierea lui Eminescu188.
Emulația națională a făcut din Reuniune un nucleu al mișcării cult urale în Banat.
Dintre membrii marcanți ai culturii românești au participat, ca invitați la Adunările generale
ale Reuniunilor învățătorilor : P. Vasici, C. Brediceanu, P. Drăgălina, A. M. Marinescu, Al.
Grava, I. Tuducescu s.a. La multe dintre Adunările ge nerale au participat și episcopii N.
Popea, Elie Miron Cristea și Arhimandritul F. Musta189. Reuniunea s-a dovedit prin tot ce -a
întreprins cu sprijinul Bisericii și al intelectualilor laici o adevărată cetate de cultură

184 Ibidem , p. 148.
185 A.N. -S.J.C.S , Caransebe ș, Fond Ș coala Normal ă…, dos. 1/1892, f. 195.
186 Foaia diecezană (Caransebeș) , An V, 1890, Nr. 19, 13 -25 mai, p.7 -8.
187 T. Boșcaiu, ―Un sprijinitor al lui Eminescu: medicul Constantin Pop asu‖, î n Studii de limbă, literatură si
folclor , Reșița, vol. III, 1976, p. 275 -283.
188 Foaia diecezană (Caransebeș ), An IV, 1889, Nr. 25, 25 iunie/7 iulie, p. 7. Cel care a scris in Foaia Diecezan ă
―Necrologul‖ la moartea lui M. Eminescu: ―Poeziile lui Eminescu sunt un monument ce va glorifica veșnic
numele celui care simțind cu frații săi de suferință din toate parțile a scris <<De la Mare pân‘la Tisa /Tot
Românul plânsu -mi-s-a s.c. e>>‖. Sub influența aceluiași current și in interesul tuturor românilor, E. Hodoș a
publicat la Tipografia Diecezană din Caransebeș, in colectia ―Biblioteca noastră‖ (1901) prima culegere din
lirica eminesciană tiparită in B anat si Transilvania, ―Câteva poezii‖ (Pătrunderea in Banat a ideilor junimiste
dinspre România, prin intermediul Societatii de la Institutul caransebeșean). In spirit junimist, V. Goldiș,
profesor la Institu t, a publicat studiul ‖Pesimismul in poeziile lu i Mihai Eminescu‖. Cf. George Jurma, Presa si
viața literara in Caraș Severin, Reșita , 1978, p. 102.
189 C. Brătescu, Episcopul Ioan Popasu… , Timișoara, 1994, p. 102.

44
națională – despărțămintele acesteia au întreținut ―viața celulară‖ a ei190. Adunările generale
ale asociației au devenit adunări naționale cu specific cultural, la care participau reprezentanți
ai intelectualilor romȃni din Banat: P. Rotariu, I. Tuducescu, I. Vuia, din alte zone ale
Banatului decât Episcopia Caransebeșului, dar și țărani, meseriași, negustori s.a191. Întorși de
la astfel de manifestații, în propriile centre protoprezbiterale, învățătorii abordau probleme
teoretice de interes cultural -național, subsumate idealului deșteptării conș tiinței naționale , așa
cum s -a exprimat în 1902 I. Marcu din Bocșa192.

II.3 ASTRA în Banat. Ieșirea din provincialism

În realizarea unității culturale a tuturor românilor, un rol important i -a revenit
ASTREI, înființată în 1861 și aflată timp de trei dece nii într -o activitate de culturalizare a
tuturor categoriilor sociale românești din Monarhie.
Încă din 1894, A.S.T.R.A. și -a propus extinderea sa și în Banat. Adunarea generală a
―Asociațiunii‖ (A.S.T.R.A.)193 de la Lugoj din 1896 a însemnat implicarea sa î n spațiul socio –
cultural și economic al Banatului. La manifestație au participat și reprezentanți ai Episcopiei
Greco -Ortodoxe Române a Caransebeșului, precum N. Popea și G. Popovici194. Pentru
întărirea tradiționalei relații dintre Biserică, Societate și Cu ltură, Adunarea generală de la
Lugoj s -a deschis cu un serviciu religios oficiat de Episcopul Caransebeșului în ―Biserica cea
Mare‖ a orașului. Apoi, un ―banderiu de călăreți‖, în costume tradiționale românești, l -a
condus pe acesta în locul unde se desfăș ura manifestația. Invitat să ia cuvântul, N. Popea a
arătat rolul ― Asociațiunii ‖ edificatoare, Episcopul amintind despre înființarea ASTREI: ―au
fost niște oameni credincioși, iar datorită lor <<Asociațiunea>>, care poposește pentru prima
oară în Banat est e cea mai veche și mai însemnată la noi românii‖195. Timpurile moderne cu
cerințele lor specifice l -au făcut pe Episcop să -i îndemne pe cei prezenți la muncă susținută,
în activitatea de dezvoltare a industriei, comerțului și meseriilor pentru propășirea de care
românii aveau nevoie196.

190 Ibidem
191 Ion Pârvu, op. cit ., p. 156
192 Foaia diecezană (Caransebeș ), An XVII, 1902, nr 38, 22 septembrie, p. 5.
193 Statutele Asociației pentru Literatură si Cultură a poporului român , Sibiu, 1897; Cf. Transilvania , (Sibiu ),
An 28. Nr. IX -X (noiembrie -decembrie), 1897, p.18. Autoritățile au impus ca publicațiile Asociațiunii să se facă
in ziar ele oficiale maghiare din Budapesta.
194 Dreptatea (Timișoara ), An III, 1896, Nr. 182, 19/31 august, p.1.
195 Ibidem
196 Ibidem

45
Din inițiativa unui grup de intelectuali români din Oravița, membri ai P.N.R ., în frunte
cu E. Trăilă, P. Cornean s.a., în prezența a 60 de români (preoți, învățători, avocați, notari,
meseriași, țărani s.a.), la 29 octombrie 18 98, s -a constituit Despărțământul din Oravița al
―Asociațiunii ‖ (A.S.T.R.A.). Activitatea acestuia s-a concentrat în primul an asupra satelor de
pe Valea Carașului și din Clisura Dunării. Din necesități organizatorice, munca temeinică a
―Asociațiunii (A.S. T.R.A.) s -a extins și asupra cercurilor din Iam și Moldova Nouă197.
La 22 aprilie/4 mai 1899 s -a întrunit la Caransebeș Adunarea de constituire a
despărțământului “Asociațiunii ‖ (A.S.T.R.A.). Protocolul întocmit atunci releva punctele
importante ale ș edinței . Din partea Comitetului Central (Sibiu), protopopul A. Ghidiu a
prezentat obiectivele noii instituții, în fața preoților din tract: P. Domil, N. Ionescu, I. Musta,
I. Rădoi și a învățătorilor confesionali: V. Jurchescu, I. Olariu s.a198. Adunarea a hotărât ca
preoților și învățătorilor să li se pună la dispoziție liste pentru înscrierea de noi membri . În
comunele unde aceștia își desfășurau activitatea, preoții și învățătorii au devenit, ca atare,
mesagerii ―Asociațiunii‖ (A.S.T.R.A.). Adunarea generală de la Caransebeș a înscris noi
membri, printre care preoții I. Grozăvescu din Cireșa și I. Popovici din Iaz. În unanimitate,
membrii prezenți l -au ales în fruntea Despărțământului Caransebeș pe protopopul A. Ghidiu,
iar printre membrii Comitetului de conducere pe I. Musta, preot la Glimboca, I. Olariu, G.
Serb – profesori la Institutul Teologic din localitate, G. Tătucu preot la Iablanița s.a199. În
echipa de conducere și verificare a actelor și a fondurilor au fost aleși I. Lințu și I. Musta. Cu
acest prilej, la propunerea preoților G. Ionescu din Verendin și G. Tătucu din Iablanița s -a
hotărât c ă, prin mijlocirea preoților , să se acționeze pentru sporirea numărului membrilor, să
se solicite preoților înscrierea parohiilor și a bisericilor ca membri ai despărțămâ ntului200.
Principalele direcții practice ale strategiei de luminare și ajutorare a poporului201 se
înscria în Programul ―Asociațiunii‖. În conformitate cu aceste direcții, învățătorii și preoții
din Câlnic, Ramna, Valeapai, Reșita -Montană și Berzovia, parti cipanți la Adunările generale
ale ―Asociațiunii‖ (A.S.T.R.A.) între 1899 -1902, au prezentat în comunele lor conferințe și
prelegeri pe teme economice. În mod deosebit, aceștia i -au instruit pe locuitorii satelor în
cultivarea pomilor fructiferi, cultivarea rațională și eficientă a pământului cu zarzavaturi,

197 Ion Pârvu , op. cit ., p. 159
198 Ibidem
199 Ibidem
200 Transilvania (Sibiu ), An XXX, 1899, Nr. VI (iunie), p. 229: In Sedin ța a II -a din 2 8 X/9 XI/1899 s -a hotărât
inființarea bibliotecilor poporale și a agentiilor de la sate.
201 I. Muntean, op. cit , Timișoara, 1994, p. 158 -160

46
creșterea vitelor în propriile gospodării s.a202. Astfel, preotul învățător P. Ieremia din Câlnic a
scris și a difuzat broșuri de popularizare a cunoștințelor agrotehnice pe aria acestei comune203.
Intre 19 00 și 1905, activitatea Despărțământului Caransebeș nu s-a ridicat la nivelul
cerințelor, fapt pentru care Comitetul Central de la Sibiu l -a trimis la Conferința din 25 iunie
1905 pe reprezentantul său, C. Diaconovici. Din motive de sănătate, președintele
despărțământului, A. Ghidiu, nu a putut să participe la această ș edință cu rol de bilanț204.
Pentru mai bună racordare a lumii satelor la problemele social -economi ce și
culturale ale Asociațiunii‖ (A.S.T.R.A.), unele despărțăminte din Eparhie au continuat să
înființeze agenturi în cele mai importante comune. Între 1898 -1900, prin eforturile preotului –
învățător I. Marcu, președintele P. Ieremia al Despărțământului Bo cșa-Montană , a înființat
agenturi la Ramna, Bocșă -Română și Vasiova205. Totodată, s -a inițiat sprijinirea cu fonduri a
țăranilor din zonă în scopul înființării tovărășiilor de consum (asociațiilor economice). În
1899, I. Marcu și conducerea despărțământului Bocșa au încercat să puna pe picioare o
întreprindere de valorificare a fructelor (―poamelor‖). Această tovărășie de consum de la
Vasiova urma să aducă locuitorilor comunei venituri substanțiale, dar lipsa de experiență a
interupt entuziasmul inițial. Pent ru început, au fost cumpărați peste 1400 de pomi fructiferi de
la Uniunea economică din Lugoj . Pomii ―de soi‖ au fost împărțiți locuitorilor săteni din
Vasiova și din comunele învecinate206.
O soluție îndrăzneață pentru procurarea banilor necesa ri afirmări i economice a
comunelor după un program inițiat de Comitetul Central (Sibiu) a fost adoptată de protopopul
M. Popovici. El s -a adresat Consistoriului diecezan din Caransebeș, solicitând strângerea de
fonduri necesare țăranilor români din zona Mehadia -Bozovi ci. Ca urmare, în 1900,
Caransebeșul și Bozoviciul au primit ajutoare financiare din România, prin intermediul unor
bănățeni refugiați peste Carpați207. Banii erau necesari punerii în practică, în lumea satului, a
cunoștințelor agronomice și zootehnice imple mentate prin intermediul preoților și
învățătorilor, din Despărțământul Bocșa -Montană al "Asociațiunii" (A.S.T.R.A.).

202 A.N. -S.J.C.S , Caransebes , Fond ASTRA – despartamantul Boc șa Montan ă, Dosar 14/1899, 23 /1899,
25/1900, 1/1901 , 2/1902
203 Ibidem
204 Ibidem, dosar 709/1905, f.2. A fost numit in functia de presedinte N. Marin. Profesorii de la Institut, aderen ți
ai P.N.R ., I. Bălan, P. Barbu, N. Ionescu, P. Ionescu si E. Hodoș au susținut ca despărțământul sa nu fie condus
de civili.
205 Ibidem, dos. 5/1899, f 1 -2
206 Ibidem, dos. 5/1899, f. 1. Pe lângă lipsa experienței în domeniu, o altă cauză care a grevat asupra acestui
demers a fost insuficiența fondurilor financiare .
207 Idem, Fond ASTRA – despărțământul Caransebeș , dos. 2/1900 -1901, f 1 -2.

47
In același timp, despărțămintele bănățene s -au preocupat de culturalizarea țăranilor și
meseriașilor, într -un program comun și de perspect ivă, articulat pe întreaga dimensionare
cultural -național ă a asociațiilor românești din m onarhie208. Impulsurile în acest sens au venit
de la Sibiu, din partea Comitetului Central , prin educația economică și morală a sătenilor în
cadrul ședințelor de profil (prelegeri) și prin “augmentarea” bibliotecilor poporale cu cărți
și broșuri destinate acestui scop. În acest program vast și de perspectivă, Episcopia a avut un
rol activ prin circularele sale emise către protopopiate. Organele bisericești centrale și cel e
tractuale s -au identificat astfel cu dorința conducerii sibiene de a situa comunele din Banat în
pas cu cerințele moderne ale vremii. Astfel, conducerea Episcopiei ―în conțelegere‖ cu cea a
despărțământului Bocsa -Montană a hotărât în 1900 să intensifice activitatea de înființare și
extindere a bibliotecilor poporale prin prevederea de fonduri în bugetele parohiilor.
Precum celelalte so cietăți culturale, Asociațiunea (A.S.T.R.A.). și -a manifestat
atașamentul față de valorile cultural -naționale românești, din considerentul ridicării și
susținerii conștiinței etnice comune . Afirmarea noului spirit românesc s-a făcut treptat, prin
acțiuni diversificate: spectacole cu public, strângerea de fonduri pentru Institut , excursii de
documentare, integrarea valorilor muzicale naționale209, strângerea unor sume de bani pentru
procurarea cărților românești de literatură, istorie, economie s.a210. În Despărțământul
Oravița al Asociațiunii‖ (A.S.T.R.A.), E. Trăilă a înființat biblioteci poporale . În 1901, în
zonă existau deja comune fruntașe precum Ticvaniul Mare și Vrani, după aprecierea
Comitetului Central de la Sibiu. În cadrul acestora s -au folosit toate mijloacele culturale și
economice în folosul poporului211.
Ridicarea nivelului cultural al țăranilor, meseriașilor, negust orilor și intelectualilor
romȃni din despărțăminte era un domeniu care necesita creșterea ―gustului pentru cetit‖ al
acestora. De aceea, conducerea sibiană a organizat concursuri cu premii constând în broșuri
sau abonamente anuale la revistele de profil. P e lângă rolul de culturalizare, acest obiectiv s -a
înscris în efortul permanent de înființare și dezvoltare a bibliotecilor poporale212. Implicarea
organelor de conducere ale Diecezei a relegat tradiția preoților și învățătorilor confesionali
greco -ortodocși din Banat de a apropia cartea de vetrele țăranilor . Preotului -învățător din
Macoviște a participat în 1901 la un astfel de concurs inițiat de Comitetul Central al

208 Mihai Bordeianu, Petru Vladcovschi, Invățământul românesc in date, Iasi, 1979, p. 283 -284
209Foaia diecezană (Caransebeș) , An XV, 1900, Nr. 6, 6 februarie ., p. 6 -7
210 Arhiva Mitropoliei Banatului , Timișoara, Fond Institutul Teologic din Caransebe ș, pe a nii 1890 -1910 , dosar
3/1905, f. 3 -4
211 A.N. -S.J.C.S , Caransebe ș, Fond ASTRA – Despărțământul Bocșa -Montană , dos. 35/1900, f 1 -3
212 Transilvania (Sibiu ), An XXXII, 1901, Nr. 10, decembrie, p. 284

48
―Asociațiunii‖ din Sibiu. Cu acest prilej, biblioteca poporală a comunei sale s -a îmbogățit cu
mai multe broșuri213.
Comitetul Central al ―Asociațiunii‖ din Sibiu publica, periodic, în revista Transilvania
(Sibiu) date despre evoluția (sau involuția) unor despărțăminte din Transilvania și Banat. În
scurtă vreme de la înființare, Despărțământul Orav ița s-a afirmat printre cele mai active din
Banat. Din considerente de acest fel, președintele acestuia, E. Trăilă, a propus, la 18 august
1901, Comitetului Central ca Adunarea generală să se desfășoare în anul următor la
Oravița214. El a invitat pe Al. Moci oni să țină cuvântul de deschidere al Adunării . În cuvinte
de înalt nivel cultural și spiritual, Al. Mocioni a remarcat faptul că perioada 1898 -1902 s -a
dovedit prolifică pentru ―Asociațiune‖ (A.S.T.R.A.). El considera că aceasta a devenit până în
1902 o t emelie de educație pentru români, o instituție care a completat mai vechile societăți
cultural -naționale din Banat215.
Apropierea Asociațiunii (A.S.T.R.A.) de lumea satului a însemnat și ajutorarea școlilor
românești sărace. De pildă, în 1901, prin învățăto rul confesional I. Vuia, Despărțământul
Caransebeș a strâns bani pentru sprijinirea școl ilor românești din fosta ―graniț ă bănățeană‖ –
activitate la care s -au implicat toți membrii despărțământului216. În același domeniu, prolifică
s-a dovedit activitatea des părțămintelor în anul 1902. Adunarea generală a D espărțământului
Bocșa -Montană din 10 august 1902 s -a ținut în comuna Jidovini și a decis să ia măsuri
―pentru susținerea școalei și trebuințelor bisericii‖. Conducerea acestui despărțământ a făcut
apel către locuitorii comunelor pentru ―a jertfi totul […], a se lipi tot mai mult de aceste
foculari ale culturii poporului nostru ‖217.
Pentru cultivarea limbii române in școli, printre obiectivele cultural -naționale ale
despărțămintelor din Banat s -a numărat și cel al modernizării și uniformizării acesteia . Acest
aspect a implicat intele ctualii laici și eclesiali din B anatul istoric, cu mult înainte de momentul
pătrunderii ―Asociațiunii‖ ( A.S.T.R.A.) pe terenul cultural al Episcopiei Caransebeșului218.
Din 1902, Comite tul Central (Sibiu) a luat inițiativa unui demers organizat, sistematic în acest
sens. În ședința sa de la Sibiu, din 19 februarie 1902, forul de conducere a hotărât

213 Arhiva Episcopiei Caransebeșului , Registrul de Exibite , pe an ul 1900, pozi țiile 16,73,101. Aspectul sprijinirii
de către organele Episcopiei si ale protopopiatului a infiin țării bibliotecilor poporale și a dot ării acestora cu
broșuri si reviste ale Asocia țiunii (A.S.T.R.A.). Se solicita preo ților si inv ățătorilor s ă se afle in primele r ânduri
ale acestui demers cultural -național.
214 Transilvania (Sibiu ), An XXXII, 1901, Nr. VIII, septembrie -octombrie, p. 166.
215 Foaia diecezană (Caransebe ș), An XVIII, 1902, Nr. 36, 8 august c.v., p.1 -2. Cuvântarea lui A. Mocioni a
relevat aspectele culturale și naționale ale Asocia țiunii (A.S.T.R.A. ) pentru rom ânii din monarhie și in mod
special pentru cei din Banatul istoric.
216 A.N. -S.J.C.S ., Caransebe ș, Fond ASTRA – despărțământul Caransebe ș, dos. 3/1901, f.1 -2.
217 Idem, Fond ASTRA – despărțământul Boc șa Montană , Act. Nr. 15 -16/1902, f. 1.
218 P. Oallde, op. cit. , p. 51 -5

49
―uniformizarea ortografiei și îndreptarea limbii literare la noi în țară‖. Ca președinte a l
Despărțământului Caransebeș , A. Ghidiu a primit această înștiințare la 22 februarie 1902 și a
prezentat -o Consistoriului eparhial câteva zile mai târziu. Consistoriul a amânat luarea unei
decizii până la definitivarea problemei pe plan cultural219. Reform a ortografiei s-a definitivat
în 1905, pentru întreg spațiul locuit de români. În acel an, în concordanță cu decizia
conducerii centrale a ―Asociațiunii‖ (A.S.T.R.A.), Episcopia Caransebeșului a decis abordarea
normelor ortografice ale Academiei Române220. Este meritul Consistoriului diecezan din
Caransebeș, al preoților, învățătorilor Eparhiei pentru această decizie de mare interes cultural –
național.
Un rol hotărâtor în susținerea programului ―Asociațiunii‖ (A.S.T.R.A.) l -a avut N.
Popea. Încă de la înființ area D espărțământului Caransebeșului, Episcopul a fost membru
fondator al acestuia – aspect menționat de protopopul A. Ghidiu în ―fișele de lucru‖ strânse
între 1898 -1908 pentru alcătuirea Monografiei orașului Caransebeș221. Corespondența lui A.
Ghidiu cu Comitetul Central din Sibiu denotă sprijinul permanent de care s -a bucurat
despărțământul caransebeșean din partea lui N. Popea. Episcopul participa des la ședințele
acestuia. În același timp, A. Ghidiu a susținut și un schimb de experiență cu alte
despărțăm inte. De pildă, în 1903 el s -a aflat la Timișoara și a luat la cunoștință scrisoarea
Comitetului Cercual timișean, prin care acesta și -a exprimat regretul că nu existau mijloace
financiare suficiente pentru înființarea bibliotecilor poporale și școlare222. S-a înregistrat
atunci îndemnul Comitetului Cercual Timiș către bărbații fruntași ai comunelor (preoți,
învățători, țărani și meseriași) de a face totul pentru înființarea așezămintelor de carte “pe
seama comunelor bisericești ‖223.
Despărțământul Timișoara a urmat exemplul despărțământului caransebeșean – unde
bibliotecile erau susținute deja pe această bază, în comunele: Iablanița, Iaz, Glimboca s.a224.
Anual, în urma adunărilor despărțământului caransebeșean , bibliotecile erau îmbogățite cu
cărți, broșuri, zia re, dar și opere tipărite în Tipografia Episcopiei225.

219 A.N. -S.J.C.S ., Fond ASTRA – Despărțământul Caransebes , dos. 3/1902, 3 f. Asociatiunea (A.S.T.R.A.)
anun ța uniformizarea ortografiei rom âne. Consistoriul a hot ărât amânarea p ână la definitivare[a] problemei.
220 Arhiva Episcopiei Caransebeșului, Protocolul sinodului eparhiei gr.or. rom âne a Caransebe șului…pe anul
1905 , Caransebe ș, 1905, p.12
221 A.N. -S.J.C.S ., Caransebe ș, Colectia de documente bisericesti …(A. Ghidiu), dos. C4, f. 1-8.
222 A.N. -S.J.T ., Timi șoara, Fond D espărțământul ASTRA Timis , dos. 31/1903, f. 1
223 Ibidem
224 I. Parvu, op. cit , p. 72.
225 Petru Că lin, op. cit ., p. 55 -82. Prin grija Episcopiei erau distribuite acestor biblioteci publicații precum : Foaia
Diecezană , Lucrul, Economia aparute la Tipografia Diecezană . Adevarații curieri ai publicațiilor erau preoții –
invățători S. Bistrian (Var), G. Cătană (Valead eni), E. Novacovici (Gavojdia) ș .a.

50
Mai timidă s -a dovedit activitatea specifică a D espărțământului Timișoara. Respectivul
despărțământ s -a aflat în centrul atenției Sibiului. Președintele acestuia, protopopul Tr. Putici,
i-a mobilizat pe preoți și învățători . Între 1900 -1903, în urma acestei activități s -au inaugurat
biblioteci poporale la Utvin și Becicherecul Mic (1899)226. În 1900 existau doar 6 biblioteci
poporale, adăugându -se celor existente și cele din Șag, Meneș, Urseni, Ghiroda, Sâ nmihaiul
Român și Cernăteaz. În total, despărțământul dispunea de 260 ―op‖ -uri (volume )227. În anul
următor, la Adunarea generală de la Buziaș, s -a raportat existența a 10 biblioteci, adăugându –
se la cele existente și cele din comunele: Calacea, Hodeni, Bără teaz și Mănăștur, cu încă 228
de volume228. În 1901 -1902, alte biblioteci au fost create la Cerna, Sinersig, Vucova, Chioșda
și Ianova, cu un total de 1053 volume229. În anul 1903 s -au adăugat bibliotecile din Lucareț,
Topolovățul Mare, Murani, Budinț și Ictar230, adică un total de 20 de instituții de acest gen pe
teritoriul întregului despărțământ231. La Adunarea generală a despărțământului, în 1903, E.
Ungureanu a anunțat ―abordarea‖ a 22 de exemplare din Gazeta Transilvaniei (Brașov) pentru
19 comune posesoare d e biblioteci poporale . Sugerând că persoanele desemnate a primi ziarul
să-l răspândească știutorilor de carte din satele românești232 avea în vedere, desigur, pe
intelectualii laici, dar și eclesiali.
Element de legătură cu preoții și învățătorii din comune, Consistoriul eparhial trimitea
permanent oficiilor protoprezbiterale circulare de genul: Asociațiunea din Sibiu propune
poporului << Enciclopedia română >>233 sau ― Sibiul cere colectă pentru Muzeul de istorie și
etnografie ‖234. Concomitent, Rapoartele generale ale despărțămintelor ―Asociațiunii‖
(A.S.T.R.A.) pentru începutul secolului XX, scot în evidență existență interesului constant în
lumea satului românesc pentru Conferințele și Prelegerile ținute de către intelectualii români,
printre care se numărau cele ale preoților, învățătorilor și profesorilor. Acestea vizau nu numai
latura economico -socială ci și aspecte cultural -naționale. Astfel, preotului -învățător I. Marcu
le-a vorbit țărani lor și meseriașilor români din D espărțământul Bocșa al ―Asociațiunii‖ des pre
cultivarea limbii române și istoria de 1800 de ani a românilor (prin strămoșii săi) – elemente

226 Transilvania (Sibiu ), An XXX, 1899, Nr.3 (martie), p.113
227 Ion Pârvu , op. cit., p. 170
228 Ibidem
229 Drapelul (Lugoj ), An II, 1902, Nr. 52, p.1 -2
230 Ibidem
231 Ibidem
232 Spre a fi citit celor care, in lumea satelor nu stiau a scrie și a citi. Fondul de carte al celor 20 de biblioteci
poporale a sporit si prin dona țiile intelectua lilor rom âni laici și eclesiali, precum: E. Ungureanu, P. Rotariu, V.
Babe ș, Al. Sever, Dr. P. Barbu, P. Tagle si C. Brediceanu.
233 Arhiva Episcopiei Caransebe ș, Registrul IV, Pro 1904 , Act 372 III 89/904
234 Idem , Act 481814, Astra V, 396/904.

51
indispensabile ale înțelegerii și fundamentării sanctuarului cultural -național românesc în
lumea satului bănățean235.
Totodată, prin răspândi rea publicațiilor românești – ale ―Asociațiunii‖ (A.S.T.R.A.) în
primul rând – a crescut preocuparea învățător ilor confesionali pentru implica rea organului de
presă în descrierea evenimentului local. Nu se neglija receptarea oportună a unor fapte de
importanță națională. Raportorii ―Asociațiunii‖ (A.S.T.R.A.), în majoritate preoți și
învățăt ori, au întărit comuniunea dintre gazetarul militant și cititorul -țăran236. Un astfel de
reporter ad -hoc al ―Asociațiunii‖ în lumea satelor bănățene a fost învățătorul confesional I.
Mioc din Vărădia, care a relatat impactul programului acesteia printre țărani. El trimitea
relatări interesante ziarului Drapelul (Lugoj)237.
În câteva momente de importan ță capitală pentru românii din m onarhie,
―Asociațiunea‖, prin despărțămintele bănățene , a luat atitudine politică . Adunarea generală
de la Timișoara (8/12 septembrie 1904) , la care a fost prezentă Eparhia Caransebeșului prin
G. Popovici, G. Adam și Tr. Putici. Aceștia au aprobat o Rezoluție privind noul activism
politic. Printre cei prezenți, ie rarhii, preoții și învățătorii confesionali au strâns fonduri pentru
ajutorarea școlilor sărace. Totodată, s -a hotărât acordarea unor premii ale Asociațiunii
(A.S.T.R.A.) învățătorilor eminenți238. Activismul cultural -național se împletea armonios cu
activit atea politică. În același spirit activist a debutat acțiunea de inaugurare a Muzeului
A.S.T.R.A. din Sibiu. După pregătirea care a început în 1904, o impresionantă delegație a
despărțămintelor din Eparhie a participat la această manifestație, în 1905. Din delegație au
făcut parte reprezentanți ai Bisericii, precum: A. Ghidiu, M. Popovici, S. Olariu, G. Popovici,
F. Musta, M. Popovici, E. Trăilă și Corul din Lugoj , dirijat de I. Vidu239.
În 1905 -1906 a continuat acțiunea dirijată de preoți și învățători de dis tribuire a
―cărților folositoare pentru popor‖240, de ajutorare a școlilor poporale sărace cu bani ( 280 cor.
date acestor școli de D espărțământul Timișoara al ―Asociațiunii‖ în frunte cu protopopul Tr.

235 C. Br ătescu, ―Activitatea desp ărțământul Boc șa al Astrei in slujba unirii Banatului cu România ―, in Banatica ,
(Reșita ), An VI, 1981, p. 293
236 Ion Pârvu, op. cit ., p. 178
237 Drapelul (Lugo )j, An IV, 1904, Nr. 16, 21 februarie, p.1. Relev ă interesul tot mai mare al satel or rom ânești
din Banat pentru cartea economic ă, istoric ă, literar ă, pentru prelegerile Asocia țiunii A.S.T.R.A si rela țiile acestuia
cu membrii -intelectuali (preo ți, inv ățători, profesori).
238 I. Munteanu, op. cit ., p. 158 -160.
239 Foaia diecezană (Caransebe ș), An XX, 1905, Nr. 29, 17 iulie, p.3 Cf. Analele Asocia țiunii pentru literaturea
si cultura poporului rom ân, Sibiu, Nr. VI, 1905, p. 281. Din desp ărțământul Caransebe ș la Muzeul din Sibiu s -au
trimis 149 exponate istorice, etnografice și carți. A. Ghidiu a donat car ți vechi din secolele XVIII -XIX. In 1905,
Comitetul Central a dat Diploma de onoare Corurilor țărănesti din Chizatau si Bania. Comitetul Central Timi ș a
cump ărat dou ă costume populare de la Chiz ătău (170 cor.)
240 Foaia diecezană (Caransebe ș), An XX, 1905, Nr. 29, 17 iulie, p.5

52
Putici)241. Numeroși intelectuali din Banat – printre care ierarhul A. Ghidiu, au dat Muzeului
manuscrise și cărți vechi românești. Acțiunea de inaugurare a Palatului și Muzeului
―Asociațiunii‖ și ajutorarea comunelor în ridicarea nivelului economic și cultural s -au încadrat
în ampla mișcare de consolidare a unit ății cultural -naționale. Acest aspect poate fi înțeles
numai în contextul implicării preoților și dascălilor confesionali. Faptul că întreaga acțiune
(1904 -1905) a avut un program politic rezultă din instruirea acestora în cadrul unor Adunări
generale. De pildă, învățătorul E. Novacovici din Răcășdia a primit o Invitație -Program (5/18
septembrie 19 04) de la Comitetul Central al D espărțământului Oravița242. Pe baza acestei
Invitații, el a participat la Adunarea A.S.T.R.A. de la Timișoara (1904).
Noul activism a implicat activitatea ―Asociațiunii‖ (A.S.T.R.A.) și din alte puncte de
vedere. Acolo unde intelectualii Bisericii se aflau divizați din punct de vedere politic,
dezideratele A.S.T.R.A. i -a apropiat, i -a unit. Probleme politice erau mai ales în
despărțămâ ntul Caransebeș . Conducerea despărțământului, ca de altfel și a altor societăți
culturale din ―granita bănățeană ‖, era divizată între: proguvernamentalii conduși de I. Olariu,
pe de o parte, și aderenții P.N.R ., în frunte cu protopopul A. Ghidiu, pe de alt ă parte. Alegerile
electorale din 1905 -1906 au adâncit criză. Financiar, Comitetul electoral al P.N .R. nu a avut
un sprijin direct . În schimb, proguvernamentalii s-au bazat pe influența financiară a Băncii
Sebeșana din localitate, condusă din 1905 de I. Ol ariu. În același an, sub presiunea
proguvernamentalilor care amenințau cu scindarea ―Asociațiunii‖ (A.S.T.R.A.), Comitetul
Central din Sibiu l -a trimis la Caransebeș pe C. Diaconovici. Adunarea despărțământului l -a
înlocuit pe A. Ghidiu de la conducerea ac estuia cu un ―civil‖ , N. Marin.243 Pentru a tulbura
apele și mai mult, N. Ionescu, redactorul ziarului Renașterea din Caransebeș , a deschis
definitiv ―Cutia Pandorei‖, cu acuzații grave la adresa vechii conduceri P.N.R. din Caransebeș
(printre care se afla ș i A. Ghidiu). Aceasta ar fi urmărit să aducă în localitate o filială a Băncii
“Albina” din Sibiu, condusă de P. Cosma. Dar, scria Renașterea , nu se dorea o filială a
Albinei în Caransebeș deoarece orașul avea deja o bancă ( Sebeșana , condusă de
proguvername ntali). N. Ionescu considera că manevrele politico -financiare au aparținut
protopopului A. Ghidi u. După ce acesta a înființat D espărțământul, l -a condus

241 Drapelul (Lugoj ), An VI, 1906, Nr. 26, 4/7 martie, p.7.
242 A.N. -S.J.C.S ., Caransebe ș, Fond personal Romulus Novacovici , dos. 1/1904, f. 3 -4. Dupa Program, Corul de
țărani din Oravi ța a interpretat c ântece, iar elevii Scolii locale au recitat poezii de G. Co șbuc. Intors in comuna
sa, E. Novacovici a devenit un adevarat agent cultural al Asocia țiunii (A.S.T.R.A) in zona Oravi ța.
243 Rena șterea (Caransebe ș), an II, 1906, Nr. 29, 9 iulie, p. 3

53
spre…stagnare. ―A trebuit să vină Diaconovici la Caransebeș să reînființeze despărțământul și
să-l pun ă sub altă conducere‖, scria Renașterea .244
Rezultatele Despărțământului Caransebeș nu au fost foarte bune în 1905 și datorită
pregătirii Campaniei electorale pentru aderenții P.N.R . de către ―echipa Protei‖ . Pentru un
timp, rezultatul negativ înregistrat de aderenții P.N.R . la alegerile parlamentare locale au
întârziat și desfășurarea progresului despărțământului A.S.T.R.A. Totuși, aprecierea
Renașterii era exagerată: stagnarea despărțământului Caransebeș a fost de scurtă durată.
Urmărind evoluția biblioteci lor poporale din D espărțământul Timișoara, comparativ cu cel al
Caransebeșului, pentru 1900 -1906, înțelegem că nu existau diferențe semnificative între cele
două – ca atare, nu existau nici motive reale de îngrijorare pentru președintele A. Ghidiu.
Era ne dreaptă și ―răutăcioasă‖ acuzația formulată de N. Ionescu la adresa
protopopului Caransebeșului. În primul rând, printre librăriile alese de despărțământul
timișorean pentru a face comenzi de cărți în vederea îmbogățirii bibliotecilor poporale s-a
aflat și Librăria Diecezană din Caransebeș. Faptul denotă o colaborare a celor două
despărțăminte, la nivelul organismelor culturale și rămânerea despărțământului caransebeșan
în centrul atenției (ca model de organizare și evoluție) pentru despărțămintele nou înfi ințate.
Un alt argument împotriva acuzației ziarului Renașterea era însăși a ctivitatea intensă a
preoților și învățătorilor din A.S.T.R.A., pentru zona caransebeșană245. Deosebit de activi au
fost, în înființarea bibliotecilor pe Valea Bistrei, preoții I. Mu sta din Glimboca și I. Popovici
din Cireșa246. În 1906 -1907, Despărțământul Caransebeș a avut abonamente la ziarele locale
Lucrul și Economia și a reușit să -și reactiveze bibliotecile, susținute de ―Asociațiune‖247.
Chiar dacă în privința bibliotecilor poporal e ale ―Asociațiunii‖, despărțământul Timișoara era
depășit de cel al Caransebeșului, contribuția D espărțământului Timișoara pe tărâmul sprijinirii
școlilor sărace s -a dovedit la înălțime: câte 100 cor. pentru școlile din Foeni, Melveș, Iloda
s.a. Ajutorul s-a repetat în 1901. Observăm puncte tari și puncte slabe în evoluția fiecărui
despărțământ248.
Cu toate ca Episcopul deținea aura de membru fondator și onorariu al ASTREI și al
despărțământului caransebeșean, acesta era încorsetat de problemele pe care i le stârneau
guvernanții și proguvernamentalii . Nu există dovezi ale implicării sale în treburile

244 Ibidem
245 A.N. -S.J.T ., Timi șoara, Fond ASTRA – despărțământul Timi șoara , dos. 100/1900, f. 1, dos. 36, f.16 . Astfel
de comenzi au fost f ăcute și la Arad.
246 Arhiva Protopopiatului Caransebe ș, Exibitul de protocol al Protopopiatului Caransebe ș pe anul 1902 ,
pozițiile 158, 159 si urm.
247 I. Parv u, op. cit ., p. 67.
248 A.N.-S.J.T ., Timi șoara, Fond A.S.T.R.A – despărțământul Timi șoara, dos. 11/1901, f.2. Din 1907, anual, din
banii Desp ărțământului au fost achitate salarii inv ățătoresti de 1339 cor.

54
―Asociațiunii ‖ (A.S.T.R.A.) din Eparhie după 1907. În schimb, remarcăm o reprezentare bună
a oamenilor Bisericii în despărțământ: din cei 36 de membrii, 17 erau preoți și ierarhi. Cei mai
cunoscuți reprezentanți ai Episcopiei în forurile de conducere ale ― Asociațiunii ‖ (A.S.T.R.A.)
erau: asesorul consistorial Tr. Bȃrzu, membru al Secțiunii Economice , I. Olariu, directorul
Institutului Teologic din Caransebeș și secretarul științific al Asociațiunii (A.S.T.R.A.), G.
Popovici, Secretar științific al D espărțământului Caransebeș s.a249.
Fără problemele de sorginte politică ale Caransebesului, Despărțământul Lugoj al
―Asociațiunii‖ (A.S.T.R.A.) a avut printre membri fo ndatori “Biserica Greco Ortodoxă a
Lugojului ‖, iar printre membri ordinari 7 preoți și ierarhi, dintre care amintim pe protopopul
Făgetului, S. Olariu, protopopul Lugojului, G. Popovici, preotul D. Tătar din Jupani s.a250. La
rândul său, Despărțământul Bocșe i-Montane avea 22 de membri, dintre care 5 erau oamenii
Bisericii. Amintim în acest sens pe parohul I. Marcu și pe protopopul M. Popovici al Bocșei.
Precum am văzut, rezultatele acestora în domeniile național, cultural și economic au atras
aprecierile Comi tetului Central de la Sibiu251. Aprecieri elogioase din partea conducerii
sibiene a avut, în 1907, și Despărțământul Oraviței pentru rezultatele bune obținute sub
conducerea președintelui E. Trăilă. Preoții și învățătorii din Despărțământul Oraviței au
excel at în înființarea bibliotecilor sătești, conferințele de literatură, economie, istorie și igienă.
Lăudabil era faptul că aceste activități erau organizate în sprijinul țăranilor români252.
Înțelegerea în numele intereselor culturale și naționale s -a stabilit la Caransebeș ,
deoarece în 1907 s -a demarat a ctivitatea de reorganizare a despărțământului. După doi ani de
―conducere civilă‖, a fost depășită perioada de criză la vârf . Profesorul G. Dragomir de la
Institutul local a fost însărcinat de către Comitetul C entral de la Sibiu să convoace Adunarea
generală . Acesta și -a declinat responsabilitatea și a cerut să fie desemnată o altă persoană
pentru această întreprindere. Adunarea generală din 4 iulie 1907 a întrunit 47 de membri
(majoritatea fiind preoți, ierarhi , asesori consistoriali, profesori la Institut , absolvenți de
teolo gie, dascăli s.a.). Conducerea era cea din perioada 1899 -1905; președintele A. Ghidiu și
membrii Comitetului Cercual dintre care se remarcau I. Olariu, N. Ionescu, D. Cioloca, F.
Musta s.a . Se părea că s -a restabilit definitiv pacea cultural -națională în fosta ―graniță
bănățeană‖, deoarece pe ordinea de zi a Adunării au figurat: 1. Înființarea de agenturi în
comune; 2. constituirea a 10 biblioteci poporale cărora urma să li se distribuie că rți, broșuri,
reviste; 3. reluarea prelegerilor poporale în localitățile despărțământului s.a. Totuși, noul

249 Ibidem
250 Ibidem
251 Ibidem
252 Ibidem

55
vicepreședinte, I. Olariu, a refuzat postul oferit. Situația ―pe muchie de cuțit‖ a fost rezolvată
de A. Ghidiu. Acesta i -a scris lui Olariu, rugând u-l să accepte funcția în folosul unității
culturale . În cele din urmă, I. Olariu a trecut peste deosebirile de vederi politice și a acceptat
responsabilitatea conducerii253.
În 1908, Comitetul Central al ―Asociațiunii‖ din Sibiu a trimis o adresă către
despărțămintele bănățene, solicitând participarea preoților și a învățătorilor la organizarea
cursurilor de alfabetizare din lumea satelor254. S-au instituit premii pentru învățătorii care
raportau o activitate practică în acest domeniu. Colaborarea despărțămint elor Bocșa -Montană
și Timișoara cu Reuniunile învățătorești de profil a devenit o practică în lumea satului:
învățători precum I. Marcu din Bocșa, I. Cucu din Belinț s.a. au obținut rezultate bune în
opera de culturalizare255. Aceeași acțiune energică și ben efică pentru cultura română din
Banat au desfășurat -o preoții, ierarhii și învățătorii din noul Despărțământ al Buziașului .
Despărțământul Timișoarei fiind prea mare, la 12/19 aprilie 1909 s -a ținut Adunarea de
constituire a noului despărțământ – Buziaș. C u acest prilej, cei prezenți au ales un Comitet de
conducere , în frunte cu protopopul Buziașului I. Pepa. Din Comitet mai făceau parte V. Pirtea
(secretar), I. Folea (casier), I. Nedelcu, Al. Moise și Al. Buiban (membri). Pe aceleași
coordonate de cuprinde re a unor reprezentanți ai tuturor categoriilor sociale, cu prilejul
Adunării de constituire s-au înscris 4 membri ordinari și 6 membri ajutători , preoți,
învățători, meseriași, avocați s.a256. Înființarea Despărțământului Buziaș încheia etapa de
cuprindere și organizare a ―Asociațiunii‖ (A.S.T.R.A.) în Banat.
Deși prelegerile organizate de despărțăminte au continuat și în 1910257, față de
perioada 1900 -1905 s -a constatat o scădere a numărului membrilor unor despărțăminte,
precum cel al Timișoarei – de la 87 (1 905) la 53 (1910), aspect ca re se explică prin înființarea
Despărțământului Buziaș (1909) și arondarea unor membri la noul centru258.

253 A.N. -S.J.C.S ., Caransebe ș, Fond ASTRA – despărțământul Caransebe ș, dos. 704/1904, f. 9 -10. S -au reactivat
bibliotecile poporale si prelegerile din Cireșa, Iablanița si Glimboca. In 10 sate ale despărțământului s -a distribuit
gratuit gazeta economic ă și social ă Lucrul (Caransebe ș).
254 A.N. -S.J.C.S., Caransebe ș, Fond ASTRA – despărțământul Boc șa Montană , Dosar 7/1908, 2 f. A.N. -S.J.T.,
Timișoara, Fond ASTRA – despărțământul Timi șoara , dos. 1082/1908, f 1 -2.
255 Ibidem
256 Drapelul (Lugoj), An IX, 1909, Nr. 44, 25 aprilie, p.3
257 Transilvania (Sibiu), An XLII, 1910, Nr. 5, p. 450. Î n Desp ărțământul Timi șoara, prelegerea ―Despre
tovara șii și foloasele lor‖ de preot V. Popovici (Ghiroda).
258 A.N. -S.J.T., Timi șoara, Fond ASTRA – despărțământul Timi șoara , dos. 31/1905, f 1 -2, Transilv ania, (Sibiu),
An XLI, 1910, nr 4, (iulie -august), p. 237. Activitatea desp ărțământului Timi șoara a fost intens ă și in ceea ce
prive ște rela țiile cu Comitetul Central din Sibiu. In 1910, pentru Muzeul Asocia țiunii (A.S.T.R.A), E. Lungu
Puhallo din Timi șoara a donat ilustra ții reprezent ând Biserica Ortodox ă Rom ână in hramul ―Sfântul Ilie‖ din
cartierul ―Fabric‖. Cf. A.N. -S.J.C.S ., Caransebeș , Fond ASTRA , Procesele verbale ale ședintelor Comitetului
Central pe anul 1910 , f. 33.

56
Analiza activității despărțămintelor bănățene ale ―Asociațiunii‖ ne îndreptățește să
afirmăm că, prin p olitica sa culturală, prin componență și strategie, aceasta a reușit să mențină
echilibrul necesar între intelectualii români din Banat situați din punct de vedere politic în
partide diferite. Fără să se suprapună peste preocupările celorlalte societăți culturale,
―Asociațiune a‖ (A.S.T.R.A.) le -a întregit și le -a șlefuit acestora munca trudnică desfășurată în
Școală și Biserică. ― Asociațiunea ‖ (A.S.T.R.A.) a pătruns și s -a organizat în Eparhia
Caransebeșului într -un moment de mare emulație populară. Ea a impulsionat participare a
majorității românilor la acțiunile culturale existentă încă din perioada anterioară. De aceea,
despărțămintelor , membrilor și membrilor ajutători (mulți dintre ei preoți și învățători) le -a
revenit sarcina de a dimensiona capacitățile extraordinare ale ț ăranilor și meșteșugarilor
români, adică de a absorbi “cultura veche”, “cultura nouă”, orientările tehnico -economice, a
acoperi prin disimulare culturală suspiciunile politice ale Budapestei și mai ales de a încheia
ciclul cultural al unificării tuturor ro mânilor “în cuget și simțiri ‖.

II.4 Reuniunea Femeilor Române din Lugoj și Caransebeș

În mișcarea de susținere a instituțiilor școlare și bisericești românești din Eparhie,
apărare a caracterului lor național, alături de Reuniunile și Conferințele învăță torești,
Societățile de lectură, cântări și muzică, despărțămintele “ Asociațiunii ‖ (A.S.T.R.A. ) au
acționat și alte societăți cultural -naționale. Dintre acestea, cele mai importante au fost:
Reuniunile Femeilor Române și Fondul de Teatru Român259.
Reuniunea Femeilor Române din Lugoj, condusă de H. Maniu, s -a implicat permanent
împreună cu instituțiile eclesiale locale pentru sprijinirea unor acțiuni comune ale Cassinei
lugojene. În preajma anului 1890, Societatea a strâns fonduri pentru comunitatea româneasc ă
din Viena. Protopopul G. Popovici și H. Maniu au strâns bani pentru construirea unei Capele
ortodoxe destinată românilor greco -ortodocși din capitala Imperiului. Între 1890 -1910,
Reuniunea Femeilor Române din Lugoj, patronată de Biserica Greco -Ortodoxă a Lugojului , a
strâns sute de coroane destinate ridicării acestui edificiu eclesial și românesc, pe baza unor
liste de subscripții întocmite de preoții și învățătorii din Herendeș, Satul Mic, Lugojel s.a260.
Fondurile destinate Școlii de fete din Lugoj s -au d ovedit întotdeauna insuficiente, iar
spectacolele Reuniunii Femeilor Române din aceeași localitate au întregit acești bani prin

259 I. Munteanu, op. cit , p. 194.
260 Arhiva Protopopiat Lugoj, Fond Protopopiatul greco -ortodox al Lugojului , Pachet 1891, Act Nr 47/1891, f.
1

57
donații mărinimoase ale locuitorilor greco -ortodocși sub conducerea ierarhilor, preoților și
învățătorilor261.
O activitate la fel de susținută pentru Școală, Biserică și păstrarea tradițiilor românești
a desfășurat -o Reuniunea Femeilor Române din Caransebeș, patronată de Oficiul eparhial și
Epitropia Bisericii greco -ortodoxe locale. Învățătoarea E. Biju de la Școala de Fete de pe
lângă Institutul caransebeșan a fost ―sufletul‖ Reuniunii . Societatea s -a ocupat de îngrijirea
cimitirului greco -ortodox al orașului, folosind cu multă chibzuința fondurile administrate de
Eparhie în acest scop. Tot în scopuri cultural -naționale, A. Velovan și M. Românu au
organizat, cu aprobarea Episcopiei, prima Expoziție etnografică română la Caransebeș.
Exponatele valoroase ale femeilor din fosta ―graniță bănățeană‖ au contribuit la reușita acestei
manifestații, fiind remarcate soțiile, surorile și fiicel e unor preoți, învățători, meșteșugari,
agricultori s.a. din Caransebeș și din satele învecinate262. Expoziția s-a dovedit un succes
notabil, evidențiind geniul țărăncii române263. Totodată, banii strânși din vânzarea produselor
casnice expuse au întregit Fond ul pentru ridicarea unui monument la mormântul lui
Diaconovici Loga , din Cimitirul ortodox al orașului. Reuniunea Femeilor Române din
Caransebeș a strâns pentru acest monument 270 fl din contribuția Episcopului N. Popea, a
Arhimandritului F. Musta, a preoț ilor și învățătorilor din oraș și comune, a doamnelor A.
Velovan, Z. Hodoș , E. Doda s.a264. Înțelegând necesitatea momentului, numeroși preoți și
învățători au dat 90 fl în contul Reuniunii și pentru ridicarea monumentului lui Diaconovici –
Loga265.
Din 1890, Reuniunea Femeilor Române din Caransebeș s -a implicat și mai
mult în larga mișcare culturală din Banat, fiind la unison cu interesul național al românilor de
pe ambele versante ale Carpaților. Educația susținută în spiritul aprecierii și susținerii
literat urii române din România s -a materializat în 1890 sub forma unor întâlniri și discuții ale
E. Biju cu V. Alecsandri – poetul aflându -se atunci în tratament la Băile Herculane266.

261 Reuniunea trimitea bani și haine pentru copiii s ăraci din Lugoj, Oravi ța-Montan ă s.a. Inv ățătorul G. Lipovan
din protopopiatul Caransebe șului a primit pentru ș coala sa 40 cor. Cf. Drapelul (Lugoj ), An X, 1909, Nr. 138,
22 de cembrie (4 ianuarie 1910), p.5
262 Arhiva Episcopiei Caransebe șului, Fond III , Act nr.428/1891. Problema a intrat in atentia Consistoriului
diecezan. Cf. C. Brătescu, Stefan Ve lovan. Pedagog si filozof român. 1852 -1932 , Editura Ionesc u, Caransebe ș,
2000, p.28. Aurel Turcuș, Catalogul obiceiurilor populare calendaristice din Banat , Editura Orizonturi
Universitate, Timi șoara, 2008, p.59 -60; 88 -90; 99 -101.
263 Ibidem
264 Foaia diecezan ă (Caransebe ș), An VI, 1891, Nr 14, 7/19 aprilie, p.7.
265 Ibidem , Din totalul de 270 fl. str ânși de Reuniun e.
266 P. Vintil ă, ―Un portret necunoscut al lui Vasile Alecsandri ”, in Magazinul , (Bucure ști), 1968, nr. 740,
februarie, p.4

58
Spiritului conservator , închistat și antiromânesc al m unicipalității, Reuniunea i-a
răspuns cu fermitate, atunci când Epitropia din Caransebeș și Primăria locală s -au opus ținerii
sărbătorii Nedeii în Curtea Bisericii. E. Biju a scris Oficiului episcopesc (1906) și a cerut să
se respecte tradiția românească . Reuniunea caransebeșana în tâmpina opoziția preotului I.
Stoian din Biserica orașului. E. Biju, reprezentând Reuniunea Femeilor , a cerut Episcopiei
ținerea Rugii în curtea lăcașului de cult267. Aceeași opoziție din partea preotului Stoian a
întâmpinat -o E. Biju cu prilejul realizării unui spectacol religios în curtea Bisericii “Sfântu
Gheorghe ‖ din localitate, de Paște. Ca atare, E. Biju a comunicat Consistoriului că, în vederea
acestei sărbători, Reuniunea Femeilor Române s-a pregătit în mod deosebit și a introdus
lumină electrică în curtea Bisericii. Acțiunea desfășurată pe banii Reuniunii și în folosul
comunității l -a impresionat pe Episcop, deoarece acesta a scris protopopului A. Ghidiu,
solicitându -i rezolvarea conflictului de interese între Reuniune și preotul Stoian268.
Spectacol ele organizate de Reuniunile Femeilor Române erau în genere destinate
educației publicului românesc și, precum am arătat, au avut sprijinul necondiționat al Bisericii
Greco -Ortodoxe prin ierarhii, preoții și învățătorii confesionali. Intelectualii au înțel es
necesitatea mobilizării femeilor din înalta societate, a tărăncilor române, elevelor școlilor
patronate de Episcopie și deservite de învățătoare destoinice. Aceste Societăți și-au atins
scopurile naționale și culturale din toate punctele de vedere269.

II.5 Fondul pentru Teatru Român

Acțiunea românilor din Eparhia Caransebeșului pentru înființarea unui Fond de Teatru
Român a reprezentat un deziderat mai vechi al intelectualilor bănățeni și arădeni. Pentru
perioada de care ne ocupăm, remarcăm inițiativa ―oamenilor Bisericii‖ și în primul rând a
Episcopului N. Popea, prezent la Adunarea generală de constituire a societății (17/29 și 18/30
septembrie 1889) de la Caransebeș270. Pe lângă faptul că Episcopul a fost membru fondator al
acesteia, o ―comisie pentru câștigarea de noi membrii‖ i -a avut în frunte pe protopopii M.

267 Arhiva Episcopiei Carans ebeșului, Fond II, Act. Nr. 932 8 B.ex. din 3 aprilie 1902, f. 1
268 Ibidem, Act nr. 6 din 11 aprilie 1902, f. 1
269 Arhiva Protopopiat Lugoj, Fond Protopopiatul …, Pachet 1880. Funda ția ―Ana Alexandrovici‖ din Lugoj a
susținut financiar Scoala de Fete din Lugoj si Internatul acesteia dintr -o clădire a Bisericii Greco -Ortodoxe
locale. Absolvenetele acestei Scoli, precum S. Vi ța-Vidu, P. P ăunescu, S. Seco șan, A. Tripon s.a. au devenit
cadre didactice ale școlilor confesionale din Banat. S. Vi ța-Vidu a condus Reuni unea Femeilor Rom âne din
Lugoj, care organiza spectacole in scop caritabil si era patronat ă de Biserica Greco -Ortodox ă a Lugojului, Cf.
Drapelul , (Lugoj), An X, 1910, Nr.7, 19 ianuarie/7 februarie, p.2 Reuniunea Femeilor Rom âne din Caransebe ș a
dat in loca litate o reprezenta ție teatral ă – unde s-au str âns 653 cor. pentru Scoala de Fete de la Institutul
Pedagogic.
270 Foaia diecezană (Caransebe ș), An IV, 1889, Nr.32, 23 august/3 septembrie, p.7

59
Popovici, G. Popovici, A. Ghidiu și câțiva profesori de la Institutul Teologic și Pedagogic din
localitate271. Acest considerent ne face să credem că Societatea a avut legături culturale firești
cu Cassina din localitate, ambele fiind destinate progresului românilor din Eparhie . O
Reuniune de Teatru funcționa și la Oravița272, avându -l pentru început ca membru ajutător pe
E. Trăilă. Învățătorii confesionali și preoții frecventau Cassina din Oravița273, iar intelectualii
din Caransebeș, Lugoj, Reșita Montană și Bocșa au luat ca model Societatea din această
localitate cu tradiții în teatrul de amatori274.
În 1908, Fondul de Teatru Român și-a ținut Adunarea generală la Oravița275 și a avut
printre participanț i reprezentanți ai Episcopiei: E. Trăilă, I. Sârbu, C. Patriciu s.a276.
Impulsionarea acestor ―filiale‖ ale Fondului , organizat pe protopopiate, era mai clară după
1908. Organizarea destinată culturalizării românilor se observă la Bocșa -Montană, unde
funcțio na un astfel de Fond de Teatru Român , condus de notarul public C. Patriciu. Printre
membrii acestuia întâlnim pe preotul -învățător I. Marcu, iar printre susținători pe M. Gașpar.
Acțiunea de revigorare a Fondului a fost concomitentă și complementară celei de alfabetizare
a țăranilor români din satele de pe Valea Bârzavei, de sub patronajul ―Asociațiunii‖
(A.S.T.R.A.) și coordonată de preoții și învățătorii locali277.
Colaborarea dintre societățile cultural -naționale românești din Eparhie a fost înțeleasă
ca un imperativ al momentului: se evita izolarea intelectualilor romȃni în turnul de fildeș al
proiectelor mărețe . Alfabetizarea, ridicarea gradului de instruire în rândul poporului creau
baza de masă pentru aceste instituții de interes național. De fapt, in stituțiile culturale erau
destinate ―poporului‖, cum a remarcat pe drept cuvânt ziarul Drapelul (Lugoj): adunarea
generală a Societății pentru fond de teatru romȃn de la Oravița a hotărât crearea de filiale în
tot Banatul, prin președintele acesteia, G. Gr ădinariu, s -a început această acțiune de interes
național. Poporul trebuie doar să fie cu intelectualii nostri în eforturile lor și pe acest tărâm278.
Acțiunea comună a asociațiilor le sporea gradul de impact în rândul poporului. În
protopopiatul Lugojului s -a desfășurat Reuniunea Femeilor Române ―care a strâns 303 cor.
pentru Fondul de Teatru Român279, iar la câteva zile distanță de acest eveniment, tot la Lugoj
s-a întrunit Societatea de Fond de Teatru Român . La Adunarea generală a acesteia au

271 Ibidem
272 Ioan Crisan, op.cit., p.240.
273 Ibidem .
274 Foaia diecezan ă (Caransebe ș), An XI, 1896, Nr.44, 26 decembrie, p.2.
275 Idem , An XXIII, 1908, Nr. 35, 15 august, p.5
276 Ibidem .
277 A.N. -S.J.C.S ., Caransebe ș, Fond Astra – despărțământul Boc șa-Montan ă pe anul 1908 . dos. 4/1908, f. 1 -4.
278 Drapelul (Lugoj ), An IX, 1909, Nr. 2 ,3/16 ianuarie, p.2.
279 Ibidem , p.4

60
participat pri ntre alții: G. Popovici, parohii I. Popovici și I. Velcelean ―ca membrii‖, alături de
alți intelectuali din zonă. Comitetul de conducere al Fondului a hotărât să strângă legăturile cu
celelalte Reuniuni culturale coordonate de Biserica Greco -Ortodoxă Român ă și totodată să -și
extindă activitatea280.
Împrejurările materiale dificile și nu în ultimul rând opoziția autorităților au constituit
cauzele pentru întârzierea acțiunii de realizare a unei instituții teatrale românești în Banat și în
Transilvania. Acest e eforturi au continuat și după 1910. La Caransebeș au sosit în 1910
delegații din Transilvania și Crișana, reprezentând Societățile de Teatru Român . Acestea s -au
arătat hotărâte să sprijine un proiect amplu de unificare a Reuniunilor de acest gen281.

II.6 Omagierea unor personalități cu un rol deosebit în cultura neamului

Proiectele cultural -naționale sprijinite de Episcopia Caransebeșului au fost orientate și
înspre omagierea unor personalități cu rol deosebit în acțiunea culturală românească. Pentru
ridicarea unui Monument lui Alexandru Mocioni, la Budapesta, Societatea studenților români
<<Petru Maior >> din capitala Ungariei a lansat un apel tuturor românilor din Monarhie.
Listele de contribuire au mobilizat societățile culturale și naționale ale Dieceze i. Ca atare,
oficiile protoprezbiterale au strâns sume impresionante. Astfel, peste 60 de învățători și preoți,
în frunte cu A. Ghidiu, I. Olariu s.a au contribuit la ridicarea acestui bust282.
Mai vechi și mai amplu a fost proiectul Mitropoliei de a ridica un Monument lui
Andrei Șaguna , la Sibiu. Acțiunea a demarat în 1886 în Dieceza Caransebeșului, sub
conducerea Episcopului I. Popasu. Listele de contribuire au fost completate cu un tas special
al Bisericilor din Eparhie283. Episcopul N. Popea a continuat ac est proiect. Astfel, numai în
1900 s -au strâns din Episcopie peste 8000 cor. Pentru a înțelege entuziasmul cu care românii
au răspuns acestui apel al Episcopului, prezentăm ―Lista de contribuire – spre scopul ridicării
unui monument fericitului Arhiepiscop și Mitropolit al Românilor din Ungaria și Transilvania
1900‖ pentru comunele Iaz, Ciuta și din Caransebeș. De pildă, în comuna Ciuta inițiativa i -a
aparținut preotului I. Rădoi, care a deschis lista cu 8 cor.; 16 localnici din aceeași comună au

280 Idem , nr. 5, 13/26 ianuarie, 1909, p.2
281 Foaia diecezană (Caransebe ș), An XXVII, 1913, nr. 45, 10 noiembrie/23 noiembrie, p.4. La Institutul
Teologic și Pedagogic din Caransebe ș, Adunarea general ă a Fondului de Teatru Rom ân a fost deschis ă de V.
Goldi ș din Arad, care a adus ―salutul de bine‖ al Societa ții si hot ărârea de a -i sprijini pe rom ânii din fosta
―grani ță bănățeană‖ in eforturile lor de intemeiere a unei institu ții teatrale. Printre membrii de conducere ai
Fondu lui de Teatru Rom ân din Caransebe ș, aleși atunci s -au remarcat mai t ârziu: M. Ienciu, G. Lobon țiu, St.
Iancu, I. Vuia, membri din 1910 și ai Asocia țiunii (ASTRA).
282 Transilvania (Sibiu ), Nr. 5, 1909, p.1 -2.
283 Arhiva Episcopiei Caransebe șului, Fond IV, Circulara, Nr. 386 ex.1886 din 2 mai 1886, f. 1

61
dat între 1-13 cor., adică un total de 17 cor284. La Iaz, în urma acțiunii coordonate de preotul
N. Ionescu, s -au strâns 15 cor. – au dat bani: Biserica Greco -Ortodoxă a Iazului – 4 cor.,
învățătorul P. Lucaliu – 1 cor.; învățătorul I. Ambruș – 1 cor. ș.a. Total = 15 cor., 18 fl. ș.a285.
La Caransebeș, lista a fost deschisă de protopopul A. Ghidiu cu o donație de 25 cor.
Societatea de cântări și muzică din localitate a dat 3 cor.; C. Călțun – 1 cor; profesorul A.
Sequens de la Institutul Teologic și Pedagogic – 1 cor.; Prima Casă de Păstrare [bancă] – 5
cor. ș.a286.
Caracterul național al acestor proiecte culturale a atras interesul societății românești
pentru tot ce a însemnat trecutul românesc . Erau comemorate și li se aducea un pios omagiu
personalităților culturii român e, care au pus bazele instituțiilor bisericești și instructiv –
educative. Inițiativa și susținerea lor a aparținut de cele mai multe ori Bisericii, iar poporul le –
a susținut cu însuflețire și respect. O activitate intensă subsumată acelorași idealuri promov ate
în cadrul Episcopiei a fost sprijinul acordat culturii naționale de către Consistoriul eparhial
prin abonamente la “op” -urile (volumele – n.n.) intelectualilor români . În 1895, Mitropolia a
omagiat ―25 de ani de la organizarea bisericii noastre pe baza Statutului Organic‖. Cu acest
prilej s -a hotărât ―să se publice un memoriu istoric despre restaurarea Mitropoliei (s.n.) în
legătură cu publicarea documentelor istorice despre înființarea ei, precum și despre viața
noastră bisericească‖287. O Comisie a Cons istoriului mitropolitan s-a ocupat de organizarea
unui concurs destinat acestui scop, iar ―rezultatul este că a apărut op -ul <<Mitropolia
rom[ână] ort[odoxă] din Transilvania și Ungaria>> de arhim[andritul] Dr. Ilarion Pușcariu, cu
două părți. Volumul a a părut pe spesele C onsistoriului mitropolitan, a cărui proprietate este.
Episcopia noastră a primit 1o coli de abonament‖288. În 1901, Consistoriul eparhial a anunțat
protopopiatele sale că Mitropolia din Sibiu solicita să se ia măsurile necesare pentru
―fina lizarea cât mai curând a abonamentelor pentru tractatul <<Metropolia Românilor
ortodocși>> de Dr. Ilarion Pușcariu. În 1905 Oficiul Cassei Mitropolitane din Sibiu a
confirmat Episcopiei Caransebeșului primirea sumelor restante la abonamentele pentru
aceast ă operă289.
În rândul manifestărilor cultural -naționale pentru comemorarea marilor personalități
ale neamului românesc s -a înscris: Sărbătoarea a 400 de ani de la moartea lui Ștefan cel

284 Ibidem, act nr.11, 30 aprilie 1901, f. 6
285 Ibidem, act, nr. 17 din 15 mai 1900, f. 4
286 Ibidem, act nr. 8, 1901, f 1
287 Idem , Fond II , act M. Pr ot 40.14 -16 octombrie 1895, f . 4
288 Ion Pârvu, op. cit ., p. 180
289 Ibidem. Rezult ă că intre 1901 -1905 acest volum a ajuns in protopopiatele Episcopiei, fiin d cump ărat de preo ți
și invățători. Printre ace știa s-au num ărat: I. Marcu, G. C ătană, I. Musta și ―epitropia bisericii gr.ort. a Iablani ței,
pentru Scoal ă‖.

62
Mare . Comemorarea a fost inițiată de Liga Culturală din Iași și s-a refl ectat în activitatea
Reuniunii învățătorilor români din Episcopia Caransebeșului, prin tematica prelegerilor .290
Comemorarea domnitorului din Moldova, organizată cu multă recunoștință în România a fost
prezentată de ziare din Transilvania, Crișana și Banat – printre acestea s -a numărat și Foaia
Diecezană din Caransebeș291. Mai mult decât atât, înfruntând eventualele măsuri represive din
partea autorităților de la Budapesta, cu aprobarea Episcopului Popea și din însărcinarea
redactorului P. Barbu, Foaia Diecezan ă a publicat în acel an cuvântarea istoricului D. Onciul
la mormântul lui Ștefan cel Mare de la Putna292. Evenimentul prezentat în gazeta diecezană a
avut rolul de a întări conștiința românilor bănățeni și, în subsidiar, a demonstrat intenția
grupăr ii aderen ților P.N.R. din Banat de a-l sprijini moral și financiar pe I. Sârbu din Rudăria
în a -și publica volumul al doilea din opera dedicată lui Mihai Viteazul293. Nu era
întâmplătoare această alăturare în cugetul și simțirile românilor bănățeni a celor mai marca nte
personalități politice din evul mediu r omânesc. Ecoul ― sărbătoririi de la Putna ‖ era încă
prezent în 1906 în rândul românilor din Banat, Crișana și Transilvania, care comemorau la 2
iulie** atât pe Ștefan cel Mare, cât și stingerea din viață a lui A. Șa guna, prilej de a -i evalua și
întregi Fondul destinat Monumentului marelui ierarh .294

II.7 Concluzii

Orizontul cultural -național al românilor greco -ortodocsi din Eparhia Caransebeșului s –
a limpezit continuu înspre valorizarea resurselor intelectuale, finan ciare și materiale.
Comunitățile românești, numite îndeosebi ―comune bisericești‖, s -au aflat într -o continuă
confruntare cu actele respective ale autorităților maghiare. În acest monolog autoritar al
Budapestei, Biserica s -a dovedit un pilon de bază în su sținerea sa ca instituție tradițională și
națională și, mai ales , în polarizarea acțiunilor militante, cultural -naționale. Forța tradițiilor295
a depășit în manifestările Reuniunilor cultural -naționale sau în circulația și stocarea cărților,

290 Drapelul (Lugoj ), An IV, 1904, nr. 70, 17/30 iunie, p.3 Cf. I. Munteanu, ―Ștefan cel Mare și Sfânt in
conștiința rom ânilor b ănățeni la inceputul secolului al XX -lea”, în Altarul Banatului , (Timi șoara), An XV
(LIV), 2004, nr. 4-6, aprilie -iunie, p.41 -46
291 Foaia diec ezană (Caransebe ș), An XIX , 1904, nr. 29, 18 iulie, p.1 -2
292 Idem , Nr.30, 23 iulie , 1904 , p.1
293 Valeriu Braniste, Amintiri din inchisoare , vol II, Editura Albatros, Bucuresti, 1982, p.15
294 Biserica si Scoala , (Arad), An XXXI, 1907, nr.44, 28 octombrie (10 n oiembrie), p.1 la Congresul Na țional
Bisericesc din Sibiu (1906) s -a discutat progresul Fondului pentru Monumentul lui A. Saguna. S -au adunat
807570 cor. Pentru 1908 se vor aduna cel pu țin 100000 cor. Publica ția a f ăcut o apropiere intre Stefan cel Mare
si cel Sf ânt care i și avea monumentul s ău și Andrei Saguna, cu merite la fel de mari, dar ―care -și așteapt ă
monumentul‖.
295 Ion Pârvu , op. cit ., p. 187

63
intenționalitate a birocratico -romantică a curentelor ―poporaniste‖. Candele vii prin formare și
nu prin formalism , preoții și învățătorii Eparhiei Caransebeșului au reușit să coboare de la
înălțimea discursului patetic înspre inima poporului român . Biserica și-a asumat as tfel rolul
social , în primul rând prin fiica sa , Școala . Susținerea instituțiilor Episcopiei a fost vitală
pentru transformarea ideii daco -românismului în principiu de acțiune plenară și generatoare
de forță . Această solidaritate reciprocă (Biserică – instituții cultural -naționale ) a făcut
posibilă rezistența în fata presiunilor morale, materiale și politice ale statului.296
Modeste și nepretențioase ca alcătuire, întrunind într -o comuniune spirituală, timp de
câteva generații ―oamenii bisericii‖, țăranii, m eseriașii și intelectualii laici, instituțiile cultural –
naționale din Eparhia Caransebeșului și -au dovedit implicarea în aspirațiile obștii românești .
Acestea au reprezentat cu succes permanența unității culturale într -un program politic coerent
– de la 18 81 până la Marea Unire. Privit din perspectivele timpului, autenticitatea programului
a salvat oscilațiile politice . Acest aspect, privit din perspectiva timpului istoric, este de înțeles
pentru o regiune a multiculturalismului și plurietnismului297.
Sub p resiunea factorului politic extern, străin aspirațiilor românești de limbă proprie și
afirmare națională, societatea românească din Eparhia Caransebeșului și-a păstrat normele ei
ca pe deziderate ale ―ființei etnice‖. Dinamica economico -socială a antrenat comunitățile
românești în afara uniformizării culturale urmărită de guvernanții de la Budapesta.
―Civilizației‖ propusă de statul Dualist, românii greco -ortodocși din Dieceză i -au răspuns
printr -o potrivire a ceasului istoriei lor după particularitățile cu lturii proprii . Rolul preoților,
învățătorilor și ierarhilor Bisericii a fost înțeles și valorizat la nivelul cerințelor epocii. Înainte
de toate, aceștia și -au găsit menirea ca intermediari între ființa comunitară și instituțiile
cultural -naționale române ști alimentate permanent cu energia credinței298.
Aflate în aceste relații inseparabile, instituția Bisericii și Reuniunile cultural -naționale
au împlinit unitatea culturală a tuturor românilor ca parte a programului care s -a desăvârșit
în 1918 prin Marea U nire299.

296 N. Bocsan, Contribu ții la istoria Banatului , Editura Facla, Timi șoara, 1986, p.210; N. Bocsan, V. Leu, op.
cit., p. 14 -88; 121-210, Drapelul (Lugoj ), An VI, 1906, nr. 28, 9/22 martie , p. 5
297 V. Neuman, Ideologie și fantasmagonie. Perspective comparative asupra istoriei g ândirii politice in Europa
Est-central ă, Timi șoara, 2001, p. 6 -8
298 T. Bră ileanu , Teoria C omunit ății omene ști, Bucuresti, 1941, p. 121.
299 I. Munteanu, Mișcarea na țional ă…, Editura Antib, Timi șoara, 1994, p. 228 -229.

64
III. Rolul Bisericii Ortodoxe b ănățene păstorite de Miron Cristea în afirmarea
culturii și identității naționale

Dezideratele sociale ale Episcopiei Caransebeșului au fost întregite de năzuința de a
ridica prin cultură întreaga populație crești nă din eparhie. În acest sens, Biserica din Banat s -a
implicat în promovarea și susținerea actelor de cultură, proiectele Bisericii câștigănd în
coerență odată cu instalarea la Caransebeș a episcopului Miron Cristea. O importantă parte a
realizărilor cultu rale ale administrației diecezane se datorau viziunii și experienței episcopului
Miron Cristea, care a lucrat, încă de la Sibiu, pentru întărirea și îmbogățirea orizonturilor
comunităților românești. Pe de altă parte, un rol însemnat în culturalizarea româ nilor din
Banat a fost jucat de asociațiile, reuniunile și societățile funcționale pe întreg cuprinsul
eparhiei300.

III.1 ASTRA – la începutul secolului XX, un veritabil promotor al culturii pentru
românii transilvăneni

Pe lângă activitățile desfășurate d e ASTRA prin intermediul despărțămintelor de pe
teritoriul eparhiei Caransebeșului, ea a acordat între 1910 -1919 numeroase premii și burse
românilor din Transilvania și Banat. Spre exemplu, la 21 august 1911 Foaia diecezană anunța
că Asociația oferă două b urse de câte 300 de coroane din Fundația Ioan Petran , o bursă de
100 de coroane din Fundația Ioan Galiann de Kecskes , o bursă de 100 de coroane din
Fundația Avram Iancu și o bursă de 80 de coroane din Fundația Radu M. Râureanu301. Astfel
de burse au fost aco rdate în fiecare an, parte din ele pentru susținerea elevilor în școală, parte
pentru orfani, văduve și săraci.
Grija episcopului Miron Cristea pentru promovarea ASTREI a fost reliefată încă de la
instalarea sa la Caransebeș. Preocupat să ajute comunități le românești de pretutindeni și
cunoscător al acțiunilor derulate de ASTRA, întrucât fusese vreme de 5 ani director al
Comitetului din Sibiu, episcopul Miron Cristea a emis la 16 octombrie 1910 o circulară prin
care îi îndemna pe toți să se înscrie ca memb ri în ASTRA. În actul nr. 7508/1910, episcopul
sublinia: ―în privința luminării poporului român din patrie Biserica și școala și slugitorii ei
sunt foarte mult ajutorați de marea însoțire culturală de la Sibiu, cunoscută sub numele

300 Pr. G. Cotoșman, „Înfăptuirile Patriarhului Miron, ca episcop în Banat‖ în Biserica Ortodoxă Română ,
București, 1938, nr. 11 -12, p. 678 -788
301 Foaia diecezan ă (Caransebe ș), XXVI, 1911, Nr. 34 din 21 august, p.5.

65
<<Asociațiunea pentru li teratura română și cultura poporului român>>, întemeiată în 1861 de
nemuritor nostru mitropolitul Andrei Șaguna cu ajutorul altor fruntași de pe atunci. Această
însoțire și -a câștigat multe vrednicii pentru înaintarea culturală și economică a poporului
roman‖302.
În ianuarie 1912 episcopul Miron Cristea a trimis preoților, învățătorilor și poporului
dreptcredincios din eparhie o nouă circulară referitoare la ASTRA. Și în cadrul acestei adrese,
episcopul arătă că ―în privința cultivării celor mari ne face bun e serviții marea tovărășie
culturală de la Sibiu‖ și pretindea preoților și învățătorilor ―să popularizeze […] ideea
bibliotecii poporale a Asociațiunii, arătând și cu graiul viu poporului folosul ce poate rezulta
din cetirea de cărți bune303. De asemenea, M iron Cristea a căutat să motiveze oamenii de bine
din Episcopie ―să se grupeze la muncă sub stindardul Asociațiunii‖, întrucât ―eparhia noastră
a arătat prea puțin interes față de scopurile mărețe ale Asociațiunii, neglijând luminarea
poporului‖304. Astfel d e circulare au fost trimise și în anii următori până la izbucnirea primei
conflagrații mondiale.305
Tot în anul 1912, la 28 noiembrie, episcopul a cerut preoților și învățătorilor să se
implice în propovăduirea și răspândirea culturii temeinice ―în păturile mai largi ale poporului
nostru‖. În acest scop, Miron Cristea arăta preoților că ―în serile lungi de iarnă, când după
terminarea lucrului de câmp și poporul nostru răsuflă mai ușor, să -și țină fiecare […] de o
scumpă datorință, să adune credincioșii măcar odată sau de două ori pe săptămână la școala
noastră și sa le deie povețe trebuincioase vieții, să le cetească bucăți potrivite din scrierile
instructive ale scriitorilor noștri mai de seamă, iar pe cei care nu știu carte să -i învețe a ceti și
scrie.‖306
În 31 octombrie 1913 ― Asociația pentru literatura română și cultura poporului
român ‖ din Sibiu a cerut Consistoriului diecezan să ―introducă în fiecare biserică românească
o casseta a Asociațiunii‖. Președintele Asociației, A. Bârseanu, spera că prin aceasta colectă
se va putea continua întreținerea școlii civile de fete a Asociației307. Urmare apelului,
episcopul Miron Cristea a trimis la 25 noiembrie 1913 o circulară către preoții și învățătorii
din eparhie. După propunerea ca preoții și învățătorii să se abo neze la cărțile Asociației,
episcopul reamintea tuturor despre necesitatea de a combate analfabetismul, de a ține iarna
cursuri la care să fie adunați toți locuitorii satelor și de a căuta ridicarea sentimentului

302 Arhiva Protopopiatului Caransebeșului , Fond Miron Cristea , dos. 1910, circular nr. 7508/16 octombrie 1910
303 Ibidem, dosar 1912, 229/1 ianuarie 1912 , f.34
304 Ibidem.
305 Ibidem, dosar 1913, 8211/25 noiembrie 1913, f. 15
306 Ibidem, dosar 19 12, 8181/28 noiembrie 1912, f. 12
307 Arhiva Episcopiei Caransebeșului , Fond Scolar (IV), dos. 179/1 913, nr. 7679/23 octombrie 1913, f.56

66
apartenenței la neam prin accesul la cultur ă308. În același an, la 9 noiembrie 1913, episcopul
Miron Cristea a trimis și un răspuns către Asociația din Sibiu, spunând că datorită greutăților
din eparhie, bisericile parohiale nu pot susține un nou disc309.
Activitatea ASTREI a impulsionat comunitățile românești din întreaga dieceză, între
1910 -1919 fiind întreprinse numeroase acțiuni pentru promovarea valorilor culturale
românești. Dintre toate despărțămintele existente pe teritoriu eparhia Caransebeșului, în
perioada ep iscopatului lui Miron Cristea, D espărțământul Vârșet a fost cel care a desfășurat
cea mai susținută și organizată misiune, datorită eforturilor depuse de protopopul Traian
Oprea și de membrii comitetului cercual. Activitatea ASTREI a fost sprijinită de centrul
adminstrativ de la Caransebe ș și de episcopul Miron Cristea, dar și de preoții și învățătorii din
Banat, coalizând toți intelectualii în lupta pentru afirmarea identității naționale și a libertății
bisericești.

III.2 Pentru un teatru național în Banat

Societatea pentru fondul de teatru român a desfășurat o acțiune de culturalizare
asemănătoare celei întreprinse de ASTRA, preocupările Societății pentru teatru
întrepătrunzându -se cu cele ale Asociației pentru promovarea culturii românești. Societatea
pentru fondul de teatru român a luat ființă la 4 octombrie 1870 în Deva datorită eforturilor
depuse, în vederea structurării și orientării acestei Asociații, de către Iosif Vulcan310, iar din
anul 1874 a început să organizeze filiale pe teritoriul Transilvaniei și Banatului311. Mai mult,
între anii 1872 -1874 toate reuniunile generale ale Societății au fost ținute în Banat la
Timișoara, la Caransebeș, la Oravița, la Reșita respectiv la Lugoj.312 Din anul 1909, când a
fost tipărit la Brașov un Regulament pentru afacerile comitetelor filiale ale S ocietății313,
Asociația a redefinit acțiunile culturale ale comitetelor cercuale, iar în anul 1910, după
aprobarea noului Statut al Societății la 6 noiembrie de către Comitetul central și la 13
decembrie de către Ministerul regesc ungar de interne314, a fost i mpusă o reformă și asupra
activităților generale ale Societății. Cu toate acestea, scopul Asociației a rămas peste ani

308 Idem, Fond Bisericesc (III), dos. 461/1913, nr.8211/25 noiembrie 1913, f.23
309 Ibidem, 8538/9 noiembrie 1913.
310 Daniel Alic, Eparhia Caransebeșului în perioada păstoririi Episcopului Miron Cristea (1910 -1919) , Ed.
Universitară Cluj, Cluj Napoca, 2013, p. 189
311 Ibidem
312 Vasile Netea, Spre unitatea statal ă a pop orului rom ân: leg ături politice și culturale intre 1859 -1918 , Editura
Stiin țifică și Enciclopedic ă, Bucuresti, 1979, p. 125.
313 Daniel Alic, op. cit ., p. 180
314 Ibidem

67
―crearea unui fond, din care cu timpul să fie posibilă înființ area unui teatru național
român ‖315.
Episcopul Miron Cristea a fost un susțin ător fervent al Societății pentru un fond de
teatru, implicându -se în organizarea unor filiale ale Asociației încă de la venirea sa în
Caransebeș. În 1911, între 15 -17 august316, episcopul a participat la adunarea generală a
Societății pentru un fond de teat ru de la Blaj317, ținând și o conferință intitulată: ―Despre
originile dansului și a teatrului la popoarele păgâne și la Români. În cadrul prelegerii sale,
Miron Cristea sublinia că ―între așezămintele de cultură ale unui popor teatrul național trebuie
să oc upe un loc de frunte‖318 și arătă că ceea ce nu poate face Biserica, școala și celelalte
așezăminte de cultură, va suplini teatrul, că astfel cultura poporului să fie deplină fără lacune,
și astfel în mod armonic.‖319
Până la izbucnirea Primului Război Mondia l, datorită eforturilor depuse de episcopul
Miron Cristea, la Caransebeș a fost organizată între 9 -10 noiembrie 1913 și adunarea generală
a Societății.320 Aceasta a fost legată de întâlnirea anuală a Reuniunii învățătorilor români din
dieceza Caransebeșului , în scopul de a motiva tinerii învățători să se implice în acțiunile
culturale ale Asociației pentru teatrul român. La această adunare au participat delegații din
Transilvania și Banat, printre invitați numărându -se și Vasile Goldis, Emanuil Ungureanu,
Valeriu Braniște, Ștefan Petrovici, Titu Hățieg, Ioan M. Roșiu, Aurel Novac, Nicolae Cena,
Iosif Blaga, Octavian Goga, Aurel Cosma și Iuliu Maniu.321 Cu această ocazie, trupa de teatru
condusă de Victor Antonescu din București a interpretat, ―în premieră în sp ațiul bănățean‖,
operele ―Năpasta‖ și ―O noapte furtunoasă‖ de I. L. Caragiale322, ―Legea iertării‖ de M.
Landay, ―Poema crudă‖ și ―Sacrificiul‖ de Robert Bracco.323
Cuvântările și pastoralele episcopului Miron Cristea, precum și preocuparea sa pentru
promova rea culturii teatrale românești au motivat protopopii, preoții și învățătorii din eparhie
să lucreze pentru perpetuarea Societății pentru un fond de teatru românesc . Între 1910 -1914
în Episcopia Caransebeșului au fost organizate mai multe spectacole de tea tru. Spre exemplu,

315 Ibidem
316 Românul (Arad ), I, 1911, nr. 154 din 15 iulie, p.6
317 Pr. I. Popescu, prof C. Br ătescu, Patriarhul Miron Cristea ierarh providen țial al națiunii române , Editura
Învierea, Timișoara, 2001, p.48.
318 Ibidem
319 Ibidem, p. 56
320 Foaia Diecezan ă (Caransebe ș), XXVIII, 1913, nr, 41 din 26 octombrie, p.5
321 Pr. I. Popescu, prof. C. Br ătescu, op. cit., p.53
322 Ibidem , p.52
323 Foaia Diecezan ă (Caransebe ș), XXVIII, 1913, nr, 41 din 26 octombrie, p.5

68
la 26 decembrie 1912, în sala mare a Casei Culturale din Coștei, s -a desfășurat un concert al
corului bisericesc și a fost susținută o piesă de teatru324.
În tractul V ârșetului promovarea teatrului românesc a primit din septembrie 1913 o
formă sistematică. La 20 septembrie 1913, avocatul Iustin Cloșca Iuga, secretar al ASTREI
Vârșet și membru pe viață al Societății teatrale, în baza delegației din 16 septembrie 1913
primite de la Societatea pentru fondul de teatru român325, a convocat pentru 28 septembrie
ședința de constituire a filialei Societății pentru teatrul român din Vârșet . La ședi nța ce urma
să se țină în sala Institutului de credit ―Luceafărul‖ din Varșet au fost invitați oficial
protopopul Traian Oprea, Petru Zepeneag, Ilie Trăilă, Octavian Proștean, dr. Nicolae
Popovici, dr. Mihai Spăriosu, Petru Iștfan, Valer Cârje, Lazăr Ciuta, Ștefan Popovici, Nicolae
Corcea, Ion Nistor, Avram Corcea, preotul Nicolae Băiaș și învățătorul Patrichie
Râmneamțu326. Ședința de constituire a filialei Vâ rșeț a avut loc la 28 septembrie 1913, fiind
deschisă de avocatul Iustin Iuga. În cadrul ei au fost aleși membrii comitetului cercual. Ilie
Trăilă a fost ales președinte, Iustin Iuga, vicepreședinte, Nicolae Imbroane, secretar, Lazăr
Ciuta, casier, Nicolae Băiaș, controlor, iar Petru Zepeneag, Nicolae Popovici, Avram Corcea
și protopopul Traian Oprea au fost aleși membri ai comitetului din Vârșeț327.
Încă din 1913, filiala din Vârșeț a purtat tratative cu trupe de teatru și cu scriitori
pentru organizarea un or evenimente culturale în Vârșeț. Spre exemplu, în lunile septembrie –
octombrie, Iustin Iuga a corespondat cu dramaturgul A.P. Bănuț pentru a primi de la acesta
textul piesei de teatru ―Năzdrăvăniile divorțului‖ și dreptul de a reprezenta această piesă în
Vârșeț328. Se pare că această colaborare nu a fost fructificată iar piesa nu a fost interpretată în
Vârșeț.
Cu toate acestea, la 14 noiembrie 1913 trupa de teatru formată din Nicolae Imbroane,
domnișoara Ersilia Manescu, Valeriu Liuba, Petru Nistor, I. Cl. Iuga, domnișoara E. Drăgan,
P. Licarețiu, domnișoara Minca Trăilă și Ion Băiaș a dat o reprezentație a comediei
―Vacanțiile‖ de M. Baiulescu329. Programul serii, organizat pentru comunitatea românilor din
Vârșeț, a fost menit să întărească sentimentele națio nale și să redea ceva din frumusețea
culturii românești. De aceea, pe invitația făcută tuturor românilor din Vârșeț se și specifica:

324 Idem, XXVII, 1912, nr.52 din 23 decembrie, p.14.
325 Daniel Alic, op. cit ., p. 268
326 Ibidem , p. 269
327 Ibidem , p. 27 0
328 Ibidem , p. 27 2
329 Ibidem

69
"costumul național e foarte bine văzut‖.330 Un alt spectacol teatral a fost susținut în 17 iulie
1914, cu prilejul sărbători rii jubileului de 25 de ani de preoție a protopopului Traian Oprea331.
În iunie 1914 Comitetul central al Societății din Brașov a propus ca în toată filiala
Societății să se înființeze o trupă de teatru cu statut permanent. Ținând cont de această cerere,
I. C. Iuga, vicepreședinte al filialei din Vârșeț a înaintat la 22 iulie 1914 comitetului un raport
în care arăta că nu există trupă de teatru, dar în noiembrie 1913, cu ajutorul membrilor
societății, a fost organizată o seară ce ―a avut un succes extraordin ar atât moral cât și material,
participând peste 800 de inși‖. În același act, avocatul Iuga sublinia că filiala Societății din
Vârșeț și comitetul cercual ―nu prea desvoltă activitate‖332. Odată cu începerea războiului,
filiala din Vârșeț și -a încetat activ itatea.
Societatea pentru un fond de teatru român a fost promovată de episcopul Miron
Cristea și de administrația de la Caransebeș, acțiunile acestei Asociații având un scop
convergent cu aspirațiile ASTREI și ale intelectualilor români din Banat. Activi tatea
desfășurată de această Societate a cunoscut o înflorire în perioada de dinainte de război, însă
odată cu anul 1914 acțiunile culturale au fost sistate datorită condițiilor sociale și politice
potrivnice.

III.3 Alte societăți cultural e și filantropic e

Societățile culturale studențești din Transilvania și Banat au apărut și s -au dezvoltat în
jurul ideii de emancipare națională, promovată de revoluția din 1848, înscrisă, la rândul ei, în
mișcarea europeană de la sfârșitul secolului al XVIII -lea și înce putul secolului al XIX -lea,
intitulată generic ― primăvara popoarelor ‖. Vechile instituții de învățământ teologic din
Transilvania, de la Sibiu și Arad, urmând exemplul altor școli superioare românești, au
constituit astfel de societăți în anul 1865 și resp ectiv 1867333. În ton cu vremurile, Institutul
teologic de la Caransebeș, clădit prin grija episcopului Ioan Popasu în anul 1865, a înființat
―Societatea de cultură a tinerimii ortodoxe de la Institutul diecezan ‖ în anul 1868334.
Până în anul 1887 Societatea a fost alcătuită numai din student teologi, apoi au fost
primiț i și studenti de la Institutul P edagogic. După moartea episcopului fondator (1889)
societatea s -a numit: ― Societatea de lectură Ioan Popasu a elevilor de la Institutul T eologic –

330 Ibidem
331 Foaia Diecezana (Caransebe ș), XXIX, 1914, nr, 28 din 13 iulie, p.5
332 Daniel Alic, op. cit ., p. 270
333 Petre Dan, Asocia ții, cluburi, ligi, societa ți. Dic ționar Cronologic , Editura Stiin țifică si Enciclopedic ă,
Bucure ști, 1983, p.33 -49.
334 C. Br ătescu , Episco pul Ioan Popasu…., p.86.

70
pedagogic din Ca ransebeș ‖335. Dintre realizările societății în perioada ei de început, amintim
că membrii acesteia au editat o revistă intitulată Progresul, care din lipsă de mijloace tehnice
de tipărire a fost manuscrisă. De reținut că, până la apariția Foii Diecezane , org anul oficial de
presă al eparhiei Caransebeșului, revista Progresul a fost singura publicație românească din
Caransebeș, care prin conținutul ei istoric și literar urmărea emanciparea culturală și politică a
nației române336.
Statutul societății, alcătuit d e o comisie de profesori de la Institutul teologic și aprobat
de Consistoriul Eparhial, nu a suferit modificări majore în cei aproape 80 de ani de
funcționare (1865 -1946)337. În 11 august 1914, sub președinția episcopului Miron Cristea,
Consistoriul diecezan a aprobat un proiect de statut al Societății de lectură.338 Conform
Statutului , Societatea a stat sub înaltul protectorat al Episcopului de Caransebeș și sub
supravegherea directorului Institutului, iar scopul societății a fost îmbogățirea și aprofundarea
membrilor ei în cunoștințele teologice, social -creștine și literare și exercitarea lor în mod
practic339.
Scopul pentru care a fost adusă la existența societatea s -a împlinit cu prisosință,
cultura românească fiind promovată cu succes, iar idealul național a înflorit în conștiințele
membrilor ei. Paginile Foii Diecezane sunt pline de manifestări culturale organizate de
membrii Societății. Acestea erau legate de diferite momente din istoria neamului sau de
diverse debuturi literare pe care Societatea le promov a340.
Între 1910 -1919 Societatea a organizat numeroase festivități și acțiuni culturale. Spre
exemplu, în 30 ianuarie 1911, de ziua Sfinților Trei Ierarhi, în sala hotelului Pomul Verde din
Caransebeș, Societatea de lectură s -a întrunit pentru a -l comemora pe episcopul Ioan Popasu,
pregătind pentru acest eveniment mai multe momente artistice. Au fost interpretate piese
muzicale de către corul și orchestra S ocietății, s -au citit eseuri și a fost susținută o disertație cu
titlul ―Ioan Popasu‖, scrisă de studen tul teolog I. Gheța341. Astfel de evenimente au avut loc
anual, scopul lor fiind comemorarea episcopului Ioan Popasu342.
După izbucnirea războiului, elevii de la Institut, prin Societatea de lectură, și -au
manifestat solidaritatea față de soldații plecați pe f ront. În 5/18 noiembrie 1917 Societatea a

335 Pr. conf. dr. Vasile Petrica, Institutul Teologic Diecezan Ortodox Rom ân Caransebe ș 1865 -1977, Ed. Mirton,
Timișoara, p. 108.
336 C. Br ătescu , Episcopul Ioan Popasu și cultura…, p.89.
337 Arhiva Episcopiei Caransebeșului, Fond Scola r (IV), dos. 22/1934, 8 file.
338 A.N. -S.J.C.S , Caransebeș , Fond Episcopia ort -rom Caransebe ș, dos. 88/1914, fila 2.
339 Arhiva Episcopiei Caransebeșului, Fond Scolar (IV), dos. 22/1934, f. 8
340 C. Bratescu, Episcopul Ioan Popasu si cultura …, p.89.
341 Foaia Diec ezană (Caransebe ș), XXVI , nr, 4 din 23 ianuarie, 1911, p.6
342 Idem , XXIX, 1914, nr .4 din 26 ianuarie, p.7.

71
organizat o ―serbare în amintirea eroilor căzuți pe câmpul de luptă‖343. Cu această ocazie,
elevii au realizat și o colectă pentru crearea unui fond ―pentru îngrijirea monumentelor eroilor
căzuți pe câmpul de onoare‖ . Episcopul Miron Cristea, care participa la majoritatea acțiunilor
întreprinse de Societate, a donat, în scopul înființării fondului, 50 de coroane344.
Un aspect important al activității desfășurate în această perioadă de Societatea de
lectură a fost și împ ărțirea bibliotecii Societății în două secții. Problema a fost ridicată pentru
prima dată în anul 1908. În data de 17 noiembrie 1908 senatul școlar al Consistoriului
diecezan a decis împărțirea Societății de lectură ―Ioan Popasu ‖ în două secții potrivite c elor
două secțiuni ale Institutului diecezan teologic și pedagogic345. În anul 1912, la 20 mai,
direcțiunea Institutului a înaintat Consistoriului procesul verbal prin care se cerea împărțirea
bibliotecii Societății în dou ă secții corespondente deciziei de împărțire dat ă în noiembrie
1908346. Proiectul a fost aprobat la 29 martie 1915347.
Reuniunile de cântări și muzică din cuprinsul Episcopiei Caransebeșului, numite și
casine române, au avut o activitate culturală și națională remarcabilă. În perioada păstorir ii
episcopului Miron Cristea, cele mai active reuniuni au fost cele din Caransebeș, unde au
activat mulți dintre profesorii de la cele două institute ale eparhiei, din Lugoj, sub îndrumarea
cunoscutului compozitor și dirijor bănățean Ioan Vidu și din Reșit a, unde a activat Iosif
Velceanu348.
Societatea (Reuniunea) română de cântări din Caransebeș a organizat multe
evenimente cu conținut cultural -muzical, grupate în așezători literare și artistice, în care au
fost promovate elemente culturale românești. În pr ezența episcopului sau a altor demnitari
bisericești, se susțineau și conferințe despre personalități ale vieții literare românești. La
acțiunea din 27 februarie 1911, la care a participat și episcopul diecezan, corul Reuniunii de
cântări , dirijat de către Achim Alionte, a oferit celor prezenți un concert, iar Iuliu Vuia a
susținut o conferință despre poetul Mihai Eminescu349. În 6/19 martie 1911, în șezătoarea
literară organizată de această reuniune, a cântat corul bărbătesc de la Institutul Diecezan
dirijat de Antoniu Sequens, au fost recitate poezii și s -au audiat opere din muzica clasică,
interpretate la pian și violină. La eveniment au participat aproximativ 400 de persoane în
frunte cu episcopul Miron Cristea. Cornel Cornean a susținut o conferință despr e Vasile

343 Arhiva Episcopiei Caransebeșului, Fond Scolar (IV), dos. 72/1917, nr.7027/10 noiembrie 1917 , f. 35
344 Ibidem.
345 Idem . Fond Bisericesc (III), dos. 447/1908, nr. 6990/26 noiembrie 1908 , f. 23
346 Idem , Extras din Protocol sedintei Senatului Scolar din 20 mai 1913 , f. 65
347 Idem , nr. 161/2 aprilie 1916
348 Pr. I. Popescu, Prof. C. Bratescu, op. cit , p.52
349 Foaia Diecezan ă (Caransebe ș), XXVI , nr, 10 din 6 martie, 1911, p.8-9

72
Alecsandri, poetul căruia i -a fost dedicata șezătoarea350. În același an, la șezătoarea din 20
martie/2 aprilie 1911, profesorul Vasile Loichița a rostit o prelegere cu titlul ― Despre
mișcarea noastră literară mai nouă ‖351.
În cadrul șezătorilor reuni unii s -au rostit și conferințe cu teme de cultură generală sau
de educație. Duminică, în 13/26 martie 1911, la a III -a șezătoare, asesorul consistorial Ștefan
Jian a ținut o conferință cu titlul ―Italia‖352, iar în 27 martie/9 aprilie 1911 Isidor Tătariu a
vorbit despre ―Starea comerțului și a meseriilor la români‖353.
Reuniunea de cântări a organizat numeroase concerte în Caransebeș, la anumite
sărbători sau evenimente naționale românești și în alte localități, cu prilejul unor evenimente
bisericești sau cult urale notabile354. În fiecare an, la Duminica Tomii, prima duminică după
sărbătoarea Paștilor, Reuniunea oferea caransebeșenilor un concert, la care erau invitate
personalități ale vieții publice românești din întreg Banatul355. La acestea se adaugă
participăr ile corului la concerte în alte localități, cum a fost concertul de la sărbătoarea Sfântul
Ilie, din 20 iulie 1914, organizat în Mehadia, din inițiativa generalului Nicolae Cena356.
De remarcat emulația culturală oferită de această societate prin schimburil e artistice
avute cu Societatea română de cântări “Doina ‖ din Turnu -Severin. În acest sens, amintim
vizita Societății ―Doina‖ la Caransebeș, vizită desfășurată în perioada 6 -8 iunie 1914357.
Vizita fraților români din ―Țara M amă‖ a fost primită cu bucurie la Caransebeș. Foaia
Diecezană , periodicul Episcopiei Caransebeșului, a descris pe larg vizita și concertul din
Caransebeș358.
În paginile unui cotidian din Severin, se descrie într -un mod foarte patetic drumul
Societății “Doina ‖ spre românii aflați în Imperi ul austro -ungar: ―Nu poate fi pe pământ om
mai ospitalier decât românul subjugat, când își primește pe fratele de un sânge din țară
liberă‖359. La Orșova, pe peronul gării, au ieșit în calea severinenilor dr. Ion Sârbu sin preotul
din Mehadia, Coriolan Burac u. Coriolan Buracu a fost lăudat și admirat pentru curajul sau de
a se împotrivi autorităților maghiare atunci când era vorba de credința și cultura românească
Severinenii l -au numit apostol al culturii românești ―de dincolo‖360.

350 Idem , nr.11 din 13 martie, p.4 -5.
351 Ibidem, p.5.
352 Idem , Caransebe ș, XXVI , nr. 12 din 20 martie, 1911, p.6-7.
353 Ibidem , p.7.
354 Idem , nr. 15 din 10 aprilie, 1911, p.8
355Idem , XXIX , nr. 16 din 20 aprilie, 1914, p.5-6.
356 Idem , nr.27 din 6 iu lie, 1914, p.5.
357 Idem , nr.11 din 24 mai, 1914, p.6.
358 Idem , nr.22 din 1 iunie, 1914, p.6-7.
359 Tudor Ratoi, Societatea muzical ă DOINA , Editura Prier, Drobeta Turnu Severin, 1997, p. 110 -112.
360 Ibidem.

73
Episcopul a participat la a ceste manifestări de frățietate românească, mulțumind public
dirijorului Ion Ștefan Paulian pentru succesul concertului, iar dr. Cornel Cornean i -a oferit lui
Ion Ștefan Paulian o cunună de lauri cu panglică tricoloră361. Din pricina războiului ce a
izbucnit la puțină vreme după acest frumos episod din viața culturală a Caransebeșului,
Societatea română de cântări și muzică din oraș nu a putut întoarce vizita fraților de la
Severin până în anul 1919, în condiții de deplină libertate și ca cetățeni ai aceleiaș i țări362.
La adunarea generală a Societății de cântări și muzică din Caransebeș din 19 august
1912, a fost ales ca președinte al societății dr. Cornel Cornean363 care a condus reuniunea pe
toată perioada de păstorire a episcopului Miron Cristea.
În 8 octombr ie 1915, Reuniunea de cântări din Caransebeș a cerut episcopului Miron
Cristea ca, întrucât fo arte mulți dintre cântăreți erau concentrați în unități militare pe front , să
permită elevilor seminariști să completeze corul mixt al Reuniunii364. Cererea a speci ficat și
faptul că supraveghetorii elevilor urmau să fie Ștefan Jianu, Antoniu Sequens, dr. Vasile
Loichiță, Ilie Orzescu și A. Buțiu, membri activi ai Reuniunii. În acest sens, la 12 octombrie
1915, Miron Cristea a trimis direcțiunii Institutului teologic încuviințarea ca elevii să participe
la repetițiile de miercuri și sâmbătă după -amiaza ale corului mixt condus de Antoniu
Sequens365. Răspunsul favorabil al episcopului Miron Cristea a influențat conducerea
Reuniunii, ca în 1916 să -și înnoiască cererea, mot ivând că participarea teologilor ―numai
influință binefăcătoare a avut și are asupra creșterii sociale‖366. Situația s -a repetat și în anul
1917, când, la 31 octombrie, episcopul a consimțit pentru a treia oară implicarea elevilor
seminariști în activitățile muzicale ale Reuniunii367.
Pe lângă Reuniunile din orașele mari, în multe din localitățile eparhiei au funcționat și
asociații corale, cu o activitate prodigioasă în domeniul culturii românești. Asociații și
reuniuni corale au existat în Ciclova -Română368, Zgribești369, Unip370, Bozovici371, Coștei372,
Berzasca373, Rușchița374, Berliște375, Jidovini (Berzovia)376 și Ticvaniu Mare377.

361 Foaia Diecezan ă (Caransebe ș), XXIX , nr, 22 din 1 iunie, 1914, p.6-7
362 Idem , XXXIV, 1919, nr. 20 din 20 iulie, p. 3
363 Idem , XXVII, 1912, nr.35 din 26 august, p.6
364 Arhiva Episcopiei Caransebeșului, Fond Bisericesc (III), dos. 121/1 915, nr. 6181/10 octombrie 1915, f. 34
365 Ibidem , 12 octombrie, 1915, f. 45
366 Ibidem , nr. 5989/26 octombrie 1916, f. 23
367 Ibidem , nr. 6895/31 octombrie 1917, f. 67
368 Foaia diecezana (Caransebe ș), XXVI , nr. 9 din 27 februarie, 1911, p.4-5.
369 Idem , nr. 18 din 1 mai, p.1.
370 Ibidem , p. 7.
371 Idem , nr. 51 din 18 decembrie, 1912, p.7
372 Foaia Diecezana (Caransebe ș), XXVII , nr, 1 din 1 ianuarie, 1912, p.7
373 Idem , XXIX, 1914, nr. 28 din 13 iulie, p.5.
374 Idem , XXXIV, 1919, nr. 13 din 1 iunie, p.1 -3.

74
Activitatea asociațiilor era susținută de Consistoriul diecezan, organul care aproba
înființarea sau reorganizarea acestora. Spre exemplu, în 4 aprilie 1913, președintele
comitetului parohial din Percosova, Costa Mărcia, a comunicat Consistoriului diecezan actul
de înființare al unui cor, cerând, totodată, aprobarea unui statut după care să se desfășoare
activitatea corală și de instrucție.378 În extrasul din protocolul ședinței comitetului parohial din
Bocșa Română ținută în 17/30 decembrie 1911 Reuniunea de muzică și cântări din localitate a
cerut Consistoriului transformarea în cor bisericesc, lucru aprobat de administrația de la
Caransebeș379.
O altă societate cu o influență benefică asupra comunității românești a fost Societatea
femeilor române din Caransebeș , înființată în 3 martie 1883 sub denumirea de Societatea
femeilor române pentru regularea și înfrumusețarea cimitirului Greco ortodox din
Caransebeș ‖380. În anul 1910, președintă a societății a fost aleasă Maria Romanu, iar
vicepreședinte, dr. Dimitrie Cioloca381. Din anul 1911, vicepreședinte al societății a fost dr.
Cornel Corneanu, secretarul eparhial, care s -a implicat activ în susținerea acț iunilor
promovate de Societate382. A desfășurat cu prioritate activități sociale, dar a organizat și
numeroase evenimente culturale. În timpul războiului și -a intensificat activitatea, oferind
ajutoare tuturor răniților din spitalul de campanile de la Carans ebeș383.
În colaborare cu Reuniunea femeilor ortodoxe , la Caransebeș au funcționat și
Reuniunile pentru înmormântări . Aceste Reuniuni au avut ca scop oferirea de sprijin la
înmormântare celor înscriși ca membri, precum și îngrijirea cimitirelor. Spre exemplu , în 31
octombrie 1910, ―Societatea femeilor române pentru îngrijirea și înfrumusețarea cimitirului
gr.ort. român din Caransebeș‖ s -a întrunit în ședință la școala primară de fete din Caransebeș.
Pentru a promova Activitatea acestei Societăți, episcopul Mi ron Cristea s -a înscris ca membru
fondator al ei384.
Luna iunie a anului 1913 a reprezentat un moment important pentru aceste r euniuni.
Atunci, în 29 iunie, episcopul Miron Cristea i -a îndemnat printr -o circulară pe toți fruntașii
români din eparhie să se î nscrie ca membri într -o reuniune ce avea ca scop acoperirea

375 Dumitru Jompan, Coruri si fanfare din Banat , Editura Mirton, Timi șoara, 2003, p.45.
376 Ibidem, p.46
377 Ibidem, p.212
378 Arhiva Episcopiei Caransebeșului , Fond Bisericesc (III), dosar 13 4/1913, nr. 2476/6 aprilie 1913, f. 4
379 A.N. -S.J.C.S., Caransebeș , Fond Protopopiatul ort. rom. Boc șa Montan ă, dosar nr. 9/1911, f. I
380 Aurelia Jompan, Dumitru Jompan, Societ ăți ale femeilor rom âne ortodoxe din Caransebe ș (1884 -2004),
Editura Intergraf, Reșița, 2004, p. 23
381 Ibidem , p.36
382 Ibidem, p.40-42
383 Foaia Diecezan ă (Caransebe ș), XXX , nr, 2 din 11/24 ianuarie, 1915, p.6
384 Idem , XXV, 19 10, nr. 45 din 6 noiembrie, p.6

75
cheltuielilor de înmormântare. Tractul Caransebeșului a fost dat ca exemplu în inițierea și
susținerea unei astfel de reuniuni, iar pentru celelalte protopopiate a fost cerută înființarea
unei reu niuni care să cuprindă două grupe de asistați: ( 1) cei care contribuie cu 1 coroană pe
lună și ai căror familii vor primi 100 de coroane ajutor de înmormântare și ( 2) o grupă formată
din cei care contribuie cu 2 coroane pe lună și ai căror familii vor prim i 200 de coroane cu
ajutor385. Urmare a circularei, la 10 august 1913, protoprezbiterul Lugojului, dr. George
Popoviciu, a informat că în tractul Lugojului există de mai bine de 10 ani o Reuniune
funebrală română care avea un fond general de 3000 de coroane386.
Toate aceste asociații aflate în colaborare cu Biserica sau în grija acesteia, au susținut
o activitate remarcabilă pe linia coagulării unității naționale a românilor din Eparhia
Caransebeșului. Colportarea unor scrieri ale autorilor români, grija pentr u evoluția socială a
comunităților românești și întreținerea unui sentiment național au fost coordonatele principale
pe baza cărora s -a organizat programul de lucru al Astrei, al casinelor române și al altor
societăți românești ale timpului, iar Biserica a fost reazemul cel mai de preț de care au
beneficiat în Activitatea lor de luminare a populației bănățene.

III.4 Modernizarea și dezvoltarea activității tipografice

Între realizările de seamă ale primului episcop al Caransebeșului, Ioan Popasu, s -a
numă rat achiziționarea unei tipografii în anul 1885 și apariția publicației eparhiale Foaia
Diecezană . Rememorând evenimentul apariției primului număr al Foii Diecezane din data de
5/17 ianuarie 1886387, Filaret Musta consemna: ―nemuritorul episcop restaurator, în acea
sâmbătă seara, din preajma Botezului Domnului al anului 1886, invitase la reședința
episcopească pe toți demnitarii eclesiastici, pe funcționarii și profesorii săi. Când Ioan
Bartolomeiu apăru cu primul exemplar, urale nesfârșite cutremurară istori ca reședința. Iar
vlădica, cel nins de bătrânețe și de griji, cu lacrimi în ochi se înălță și începu să citească cu
glas tare, coloană după coloană și nu se poate opri până nu termină toate paginile. […]
Căzând în genunchi, mulțumi Domnului că i -a ajutat s ă desăvârșească și acest deziderat al
său388. Tot episcopul Popasu a inițiat apariția publicației anuale Calendarul Românului , cel
mai longeviv calendar almanah din peisajul publicistic românesc, care a apărut fără întreruperi
până în 1948.

385 Arhiva Episcopiei Caransebeșului, Fond Epitropesc (V), dos. 258/1913, nr. 4511/29 iunie 1913 ,f. 56
386 Ibidem, nr. 5629/25 august 1913 , f. 67
387 Petru Că lin, op. cit , p.23
388 Foaia Diecezană (Caransebe ș), L, nr. 1 din 6 ianuarie, 1935, p.5

76
Episcopul Miron C ristea a preluat moștenirea tipografică a înaintașilor săi și a
încercat, în vremurile grele ale păstoririi sale, difuzarea cât mai constantă a cărții în eparhia
să. De aceea, Miron Cristea a și implementat o serie de modernizări ale tipografiei diecezane
de la Caransebeș. Problema modernizării tipografiei a fost ridicată încă din anul 1911. Într -o
circulară din 22 septembrie 1911, episcopul cerea preoților să plătească restanțele pentru
abonamentele la Foaia Diecezană , sumă ce ―se urca la 40.000 de coroane ‖, pentru că din
banii aceștia să poată fi începute lucrările la stabilimentul nou al Tipografiei389.
Demersurile au continuat și în perioada 1913 -1916. În 26 noiembrie 1913
conducătorul T ipografiei, George Imbronovici, a înaintat Consistoriului diecezan un raport
prin care a cerut renovarea clădirii tipografiei, dotarea ei cu curent electric și cumpărarea unei
noi mașini de tipărit care să aibă motor electric390. Raportul conducătorului tipografiei a fost
însoțit și de constatările făcute de asesorul consistor ial Dominic Rațiu, care a subscris celor
pretinse de George Imbronovici.391 În acest scop, episcopul Miron Cristea, însoțit de
conducătorul tipografiei George Imbronovici și de tipograful Birăuți, a plecat la Budapesta
pentru a cumpăra o mașină nouă de tipar it de la firma Wahrner&Comp. La 9 iulie 1914, într -o
scrisoare adresată Consistoriului din Caransebeș, episcopul Miron Cristea a anunțat că a
cumpărat mașina de zețuit Linotype ―Ideal‖ la un preț de 7000 de coroane, primind o reducere
de 10% din prețul ini țial. Întrucât mașina trebuia să fie dotată și cu un motor electric,
episcopul a cumpărat tot atunci de la firma Laub din Budapesta un motor electric potrivit
necesitaților tipografice392. Odată cu aceste investiții pentru mo dernizarea tiparului, clădirea
Tipografiei diecezane a fost renovată și lărgită și a fost conectată la curent electric393.
Toate aceste renovări au fost impuse de creșterea volumului de tipărituri, datorită
implicării Bisericii în editarea de manuale pentru școlile elementare, teologice și pedagogice,
de cărți religioase și de broșuri. Din același motiv, au fost angajați la Tipografie oameni
calificați394.
Cele mai importante dintre lucrările editate între 1910 -1919 au fost Foaia Diecezană
și almanahul bisericesc Calendarul Românului . Foaia Di ecezană a publicat articole diverse,
cuprinzând, în rubricile sale, un adevărat tezaur cultural ce se poate structura pe mai multe
coordonate. Printre instituțiile de cultură avute în permanenta atenție a revistei se afla
Academia Română de la București, d espre a cărei activitate au fost incluse, cu regularitate,

389 Daniel A lic, op. cit. , p. 289
390 Arhiva Episcopiei Caransebeșului, Fond Epitropesc (V), dos. 526/1 913, nr. 8293/26 noiembrie 1913, f. 78
391 Ibidem, 18 noiembrie 1913, f. 67
392 Ibidem, dosar 5 26/1913, nr. 4467/27 iunie 1914, f. 31
393 Ibidem, 1491/25 aprilie 1914, f. 4 2
394 Foaia Diecezana (Caransebe ș), XXVII , nr, 47 din 19 noiembrie, 1917, p.4

77
știri, consemnări de evenimente și uneori relatări mai extinse despre sesiunile anua le și
premiile acordate pentru a ctivitatea științifică395. Foaia Diecezană a publicat și articole de spre
igienă, de științe naturale, geografie și istorie, scrise de profesorii I nstitutului pedagogic din
Caransebeș, precum și unele planuri de lecții pentru școala elementară și articole de
pedagogie396. Calendarul românului se tipărea anual și cuprindea șematismul mitropo liei,
informații și studii pe diferite domenii, dar și ―portrete ale unor binefăcători ai eparhiei‖397.
Tot în Tipografia diecezană au fost editate o serie de 10 ilustrate ce reproduceau
costume populare românești din diferite localități ale Banatului398, Tipicul Bisericii Ortodoxe
Orientale. Manual pentru elevii Institutelor teologice și pedagogice, conceput dr. Iosif
Olariu,399 Colinde, cântări ocazionale la Nașterea Domnului și alte sărbători a învățătorului
pensionat Nicolae G. Velcu400, Manualul de teologie mo rală scris de dr. George Dragomir401,
Teoria muzicei elementare de Antoniu Sequens402, Cântec de război , volum I403 și II404
alcătuite de dr. Dumitru Cioloca, Școala modernă și religiunea la noi de Petru Barbu405, Carte
de rugăciuni cu sfânta liturghie406 sau broșura Magii de la răsărit, Cântece și cuvinte pentru
copiii care umblă cu steauă întocmite de același dr. Petru Barbu407.
O situație deosebită a fost acceptul Tipografiei diecezane de a tipări Gazeta Română a
dr. Mihail Pop. În 6 iulie 1919 dr. Mihail Pop a rugat Consistoriul de la Caransebeș să îi
permită tipărirea unei foi săptămânale în Tipografia diecezană. În cererea sa, dr. Mihail Pop
sublinia că ziarul său, Gazeta Română , urma să aibă ―de program o politică națională în spirit
curat democrat‖408. Pentru culeg erea, tipărirea ș i hârtia folosită conducătorul T ipografiei
diecezane, George Imbronovici, a cerut în 8 iulie 1919 suma de 550 de coroane pentru fiecare
număr al gazetei409.
În cadrul Librăriei diecezane au fost puse în vânzare nu doar apariții tipografice d e la
Caransebeș, ci și lucrări cu caracter bisericesc și național și obiecte liturgice. Spre exemplu, în

395 Petru C ălin, Tiparul rom ânesc din Caransebe ș 1885 -1918, volumul II, Editura Ionescu, Caransebe ș, 2003,
p.35.
396 V. Țâ rcovnicu, op. cit., p. 247.
397 Foaia Diecezan ă (Caransebe ș), XXVI , nr, 1 din 2 ianuarie, 1911, p.7
398 Idem , XXV, 1910, nr. 47 din 21 noiembrie, p.6.
399Arhiva Episcopiei Caransebeșului , Fond Bisericesc (III), dosar 396/1911, f. 69
400 Foaia Diecezan ă (Caransebe ș), XXVI, 1911, nr, 49 din 4 decembrie, p.6
401 Idem , XXVII, 19 12, nr. 27 din 1 iulie, p.8.
402 Idem , XXIX, 1914, nr. 4 din 26 ianuarie, p.8
403 Idem , XXX, 1915, nr. 19 din 10 mai, p.7 -8.
404 Idem , XXXI, 1916, nr.9 din 28 februarie, p. 8
405 Idem , nr. 15 din 10 aprilie, 1916, p.8.
406 Idem , nr. 21 din 22 mai, 1916, p.8
407 Idem , XXVII, 1917, nr, 37 din 10 septembrie, p.1
408 Arhiva Episcopiei Caransebeșului . Fond Epitropesc (V), dos. 115/1919, nr. 1563/6 iulie 1919, f. 11
409 Idem, 8 iulie 1919, f. 3

78
anul 1911, Foaia Diecezană a anunțat că Librăria pune în vânzare: baldachine, prapori,
perdele pentru ușile altarului, veșmânt pentru tetrapod, veșmint e pentru sfânta masă, chivoturi
de lemn și de argint de China, pocale pentru apă și vin, clopoței pentru altar, discuri cu stea,
vase pentru mir, litiere, lingurile pentru Sfânta Împărtășanie, copie, sfeșnice pentru una, două
sau trei lumini, potire de met al și sticlă, coroane pentru cununii, cădelnițe, candele mici și
mari, cruci de metal și de lemn, mormântul Domnului, pictat pe mătase și veșminte preoțești,
realizate cu măiestrie din materiale cumpărate din Franța410.
Atât Tipografia diecezană, cât și Libr ăria diecezană au desfășurat o activitate de
promovare a culturii românești, cultivând în preoții și credincioșii din eparhie simțul estetic și
valorile strămoșești. Tipografia diecezană și -a înmulțit activitatea tipografică și calitatea
editorială, datori tă modernizărilor impuse de episcopul Miron Cristea, în timp ce Librăria
diecezană a căutat să răspundă tuturor cerințelor culturale și bisericești ale românilor din
Banat.

***

Pe baza documentelor și a altor evidențe istorice, se poate afirma cu certitu dine că
Episcopia Caransebeșului a promovat, prin toate mijloacele aflate la dispoziția ei,
modernizarea societății bănățene. Întreprinderile sociale și culturale, susținerea educației
economice și sanitare, popularizarea cărților și a altor monumente de c ultură românească, au
fost acțiunile complementare susținerii bisericești a comunităților. De aceea, în perioada la
care facem referire, Biserica și Societatea au avut o istorie comună, care nu poate fi despărțită
ori divizată.

410 Foaia Diecezana (Caransebe ș), XXVI , nr, 12 din 20 martie, 1911, p.12