INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 2 I.1. FAMILIA…. [616725]
1
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 2
I.1. FAMILIA. Delimitări conceptuale ………………………….. ………………………….. ………. 4
I.1.1. Tipuri de familii ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 7
I.1.2. Funcțiile familiei și principiile familiei ………………………….. ……………………… 10
I.1.3. Dezvoltarea copilului de vârstă școlară mică. Factori ai reușitei școlare. …… 13
I.2. ROLUL ȘI FUNCȚIILE PĂRINȚILOR ÎN DEZVOLTAREA ȘCOLARULUI
MIC ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 17
I.2.1. Rolul și funcțiile mamei în educația școlarului mic ………………………….. ………… 19
I.2.2. Rolul și funcțiile tatălui în educația școlarului mic ………………………….. ……… 22
I.3. STILURILE EDUCATIVE PARENTALE ………………………….. ……………………. 28
I.4.DISFUNCȚIONALITĂȚI ALE FAMILIEI CONTEMPORANE ………………. 31
CAPITOLUL II: VIOLENȚA ÎN FAMILIE. ASPECTE PSIHOSOCIALE ………….. 34
II.1. VIOLENȚA ÎN FAMILIA CONTEMPORANĂ. ………………………….. …………… 34
Delimitări conceptuale ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 34
II.2. CAUZE ALE VIOLENȚEI DOMESTICE ………………………….. ……………………. 36
II.3. TIPURI ȘI FORME DE MANIFESTARE ALE VIOLENȚEI ÎN FAMILIE . 37
II.4.IMPACTUL VIOLENȚEI ÎN FAMILIE ASUPRA COPIILOR . ……………….. 39
II.5.CONSECINȚE ALE VIOLENȚEI DOMESTICE ASUPRA COPILULUI ….. 41
CAPITOLUL III : METODOLOGIA CERCETĂRII ………………………….. ………………. 46
CONCLUZII ALE CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. ……………… 69
CONC LUZII GENERALE ………………………….. ………………………….. …………………………. 71
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 74
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 75
ANEXA 1 – CHESTIONAR APLICAT PĂRINȚILOR ………………………….. ………… 75
ANEXA 2 – CHESTIOANR APLICAT ELEVILOR ………………………….. …………….. 77
ANEXA 3 – CHESTIONAR APLICAT CADRELOR DIDACTICE ………………….. 79
2
INTRODUCERE
Nu alegem să ne naștem în această lume. Nu ne putem alege părinții, nu avem
posibilitatea de a alege în privința multor aspecte, cel puțin în prima parte a vieții, când
depindem în totalit ate de adulții din jurul nostru . Nu ne putem alege familia prin urmare
trăim, creștem și ne dezvoltăm în mediul pe care îl primim de la divinitate, fie el favorabil
sau nu. Familia a evoluat o dată cu societatea și se modifică în același ritm cu aceasta.
Familia îndeplinește funcții sociale, precum procrearea, creșterea și socializ area copiilor,
iar societatea actual ă preia din funcțiile familiei. Climatul familial trebuie să asigure
stabilitate, echilibru, durabilitate și moralitate pentru ca aceasta s ă dăinuie în timp.
Familia contemporană se caracterizează prin structura de autor itate și putere. În
familia tradițională doar bărbatul lua deciziile, însă în noul tip de familie, partenerii au
aceeași autoritate, hotărârile fiind luate la comun. Raporturile de putere în cuplul modern
s-au schimbat, în primul rând, datorită emancipării femeii, care se bazează pe creșterea
nivelului ei de cultură. Independența economică a femeii este un alt factor care a contribuit
la noile exigențe și redistribuiri conjugale.
Toate modificările care au apărut în ceea ce privește rolul membrilor familiei și
funcțiile acestora au consecințe asupra copilului. Aceste consecințe se resimt, atât la nivel
afectiv, emoțional, cât și intelectual.
Părinții sunt cele dintâi repere ale copiilor pentru autoidentificare. Ei sprijină primii
pași ai celui mic. Educația în familie trebuie să se realizeze în mod echilibrat, deoarece
copilul, încă de la o vârstă fragedă, își alege modelul parental. Copilul are nevoie de un
climat favorabil pentru a crește și a se dezvolta. Dacă în familie relațiile dintre părinți sunt
tensi onate, toată această tensiune se va resfrânge asupra copilului și asupra rezultatelor
școlare ale acestuia.
În societatea contemporană întâlnim din ce în ce mai des termenul de viole nță în
famile sau violență domestică. Violența domestică include toate act ele de violență apărute
într-o relație, indiferent de factori, femeile sunt victime predilecte ale violenței domestice,
sintagma folosindu -se în vorbirea curentă pentru a desemna de obicei violența bărbatului
împotriva partenerei sale.
3
În familiile în c are se practică violența copii poate fi afectați atât fizic, cât și psihic,
aceștia poat avea tulburări de comporta ment, de personalitate, se pot izola de ceilalți , sau
dimpotrivă devin agresivi cu colegii, prietenii și profesorii. Ei tind să fie neobedienți,
iritabili și ușor de înfuriat. Copiii care distrug obiectele și au tendința de a se implica în
conflicte, pot dezvolta o personalitate delincventă în adolescent și pot ajunge d e cele mai
multe ori să aibă insucces școlar.
4
CAPITO LUL I:CARACTERISTICI ALE FAMILIEI
CONTEMPORANE
I.1. FAMILIA. Delimitări conceptuale
Derivând din latinescul famulus -“sclav domestic” , termenul familie s-a schimbat în
decursul vremurilor căpătând conotații diferite . Familia a fost și este un mediu de generare
și regenerare a resursei umane, dar și al formării personalității viitorilor adulți. Ea
constituie mediul natural al copilului, exercitând o influ ență esențială asupra dezv oltării
acestuia. (E. Bonchiș ,2011, p. 17)
De-a lungul timpului, specialiștii au tratat sub diferite aspecte familia, abordând
acest tip de comunitate cu referire la caracterul evoluției și al continuității în viața socială.
Cu toate acestea, termenului „familie” nu i s -a stabilit o definiție clară, conținutul său fiind
înconjurat de penumbre.
Familia reprezintă o latură relativ stabilă și închegată care reușește să înlăture, în
mare parte, anxietatea ce apare înăuntrul copilului , anxietate declanșată de numeroși
factori interni și externi. În cadrul familiei, copilul se va simți întotdeauna în siguranță și
apărat de stimulii externi.
Încercând să definească „ familia”, sociologia și antropologia s -au ocupat nu doar
de nivelul simț ului comun sau doar din punct de vedere juridic de aceasta, ci chintesența
analizelor socioantropologice se referă la strânsa legătură dintre formal și informal în viața
socială, evidențiind -o pe cea din urmă.
Familia este “un grup de rude prin căsătorie, sânge sau adoptare care trăiesc
împreună, desfășoară o activitate economic -gospodărescă comună, sunt legate prin
anumite relații spirituale (ideologice și psihologice), iar în condițiile existenței statului și
dreptului, și prin anumite relații juridice” ( C. Levi -Strauss apud P. Iluț, 1972 , p. 58)
Tot sub raport sociologic, familia este considerată ca “unitatea socială constituită
din adulți și copii, între care există relații de filiație -naturală (de sânge) sau socială,
indiferent de orice alte considerente” (E. Stănciulescu, 1997, p. 26). Este necesar să se
observe relația familiei cu educația. Latura fundamentală a educației copilului își are baza
în mediul familial.
Din acest punct de vedere, familia este definită astfel: “micromediul social în care
începe socializarea individului, este principala sursă care oferă omului cele mai generale
5
modele de c omportament social” (E. Bătrînu, 1980, p. 12). Familia este cea dintâi școală a
copilului . Înainte să înceapă interacțiunea cu viața socială, copilul își formează primele și
cele mai importante trăsături de personalitate în cadrul mediului familiei. Copilul se
dezvoltă psihic, social, moral, dar și fizic, pornind de la modelele pe care i le oferă căminul
său. Viața socială trece prin diferite tr ansformări și o dată cu aceasta și educația se
modifică, căpătând dimensiuni uriașe în care familia joacă un rol primordial.
“Familia este mediul care satisface sau ar trebui să satisfacă cât mai multe dintre
nevoile membrilor ei” (G. Albu , 2009, p. 182). Există cazuri în care părinții se îngrijesc să
asigure copiilor săi toate trebuințele. Aceștia nu își neglijează copiii din punct de vedere
afectiv, intelectual sau social, încercând o îmbinare între ele. Astfel, nu există șanse ca cel
mic să devină un cop il-problemă, ci dimpotrivă, va ajunge la stadiul cel mai înalt de
evoluție și anume la autodezvoltare, la maturitate. Dar apare și cealaltă categorie de
părinți, care ignoră, voluntar sau nu, nevoia de dragoste și atenție pentru copil,
concentrându -se asup ra aspectului material, insuficient însă pentru a reuși să -i formeze
copilului comportamente dezirabile. De data aceasta, copilului i se pot dezvolta sentimente
de nesiguranță, nefiind capabil să ia singur o hotărâre, deoarece are nevoie în permanență
de confirmări din partea celorlalți.
“Familia este un sistem complex, cu atât mai complex cu cât este alcătuit di n mai
mulți membri” (C. Ciofu, 1989 , p. 131). Interacțiunea dintre două persoane din familie este
relativ ușoară, dar când intervine și un al treilea membru, lucrurile se schimbă, devenind
mai dificile. De pildă, interacțiunea dintre mamă și copil poate fi afectată de intervenția
tatălui sau relația dintre soț și soție poate deveni defectuoasă dacă fiecare dintre aceștia își
îndreaptă atenția do ar asupra copilului. Orice factor negativ la care este supus tatăl se
răsfrânge și aupra mamei, fapt ce presupune că mama nu va mai fi la fel de disponibilă
sufletește în relația ei cu cel mic. Cu toate acestea, nu doar intervenția tatălui poate avea
efect e asupra legăturii dintre mamă și copil. Nașterea altor copii își pune amprentă clară
asupra conexiunii primului copil cu mama sa, deoarece aceasta nu își va mai concentra
toată atenția doar asupra lui, intervenind mai multe responsabilități.
Din perspecti vă religioasă, Vechiul Testament arată că familia reprezintă o
instituție divină, consolidată prin căsătorie, care are un rol deosebit și o menire aleasă în
lume. Primele oportunități de relaționare între om și divinitate, între om și natură sau între
om ș i om, se realizează în mediul microsocial al familiei. Nu există însă instituție
(grădiniță, școală, creșă, biserică) care să reușească să suplinească absența părinților.
6
O familie care reușește să satisfacă toate trebuințele copilului său reprezintă
pentr u acesta din urmă un mediu afectiv, un mediu ocrotitor, dar și unul eterogen.
Prezența afectivității în cadrul mediului familial este foarte importantă. Apar însă
și aspecte negative. Sentimentele de iubire se pot tranforma foarte ușor în ură sau
indiferen ță, în funcție de evenimentele care se produc în interiorul acesteia. Iubirea poate fi
despotică, posesivă sau devoratoare, certificând faptul că iubirea nu este mereu
dezinteresată. Dacă în ceea ce îi privește pe părinți apar tulburări în echilibrul emoți onal,
atunci acest lucru va avea consecințe nefavorabile asupra psihicului copilului lor. Multe
cercetări au demonstrat că duioșia este o componentă deosebit de importantă pentru
menținerea unei stări psihice, morale și sociale sănătoase a copilului. Însă la copilul mic,
această duioșie este necesar să vină în special din partea mamei. Ceilalți membri își
exercită în mod indirect influența asupra evoluției copilului (foarte) mic .
Familia, ca mediu ocrotitor al copilului, trebuie să intervină îndeosebi la o vârstă
foarte fragedă. Pe lângă nevoia afectivă, cel mic trebuie să se miște, să experimenteze,
lucru care îl poate pune în pericol fără implicarea membrilor familiei. Înainte de a căpăta
suficientă forță pentru a înfrunta viața socială, copilul trebuie să aibă parte de ocrotire
familială. Va deveni dificil pentru el atunci când va merge la școală, deoarece își va da
seama că nu mai poate fi în centrul atenției așa cum este acasă și accentul nu mai cade pe
nevoile și preferințele lui. Mediul familial este c el în care el se simte cel mai sigur,
deoarece mediul școlar îi creează la început diverse incertitudini. Cadrul familiei poate
deveni tulburător pentru cel mic, doar în condițiile în care atmosfera căminului se află în
declin.
Familia este vazută atât ca totalitate complexă, cât și ca fiind alcătuită din
subsisteme ce pot fi tratate ca entități independente .Ca orice sistem familia se supune
următoarelor principii :
-totalitatea, familia nu poate fi considerată o sumă a comportamentelor
individuale sau a relațiilor; ea are propriet ăți, cum ar fi coeziunea sau atmofera emoțională ,
ce nu pot fi aplicate părinților ;
– integritatea subsistemelor se referă la fapul că fiecare sistem este alcătuit din
subsisteme care relaționează între ele, fi ecare relație putând fi privită, la râdul ei, ca un
subsistem;
-circularitatea influenței se referă la faptul că toate componentele sunt
interdependente, în sensul că un anumit comportament al copilulu i este influențat și
influențează la rândul său;
7
-stabilitatea și modificarea se referă la faptul că familia este un sistem deschis .
Plecând de la aceste considerente, autorul consieră familia ca fiind un grup de oameni
format dintr -un bărbat și o femeie, uniți prin căsătorie și copiii pe care cet cuplu îi aduce
pe lume . (E. Bonchiș , 2011, p. 18-19 )
Familia se deosebește de celelalte medii artificiale prin faptul că aceasta este și un mediu
educogen. Drept urmare, familia este un microcosmos care îl ajută pe copil.
În sens larg, familia este o instituție ai cărei membrii se alătură ținând cont de
raporturile de vârstă, de căsătorie sau adopție, care locuiesc împreună și au responsabilități
comune, participând împreună la dezvoltarea copilului.
În sens restrâns, familia este un grup social alcătuit din două persoane căsătorite,
dar și din copiii acestora .
În concluzie putem considera familia ca fiind primul mediu de dezvoltare al
copilului și în același timp cel mai important.
I.1.1. Tipuri de familii
De-a lungul vremii, de la o cultură la alta, a existat o diversitate copleșitoare de
modele de familii. Familia ca grup social de bază, unit prin legături de rudenie sau
căsătorie, este prezentă în toate societățile. În mod ideal, familia le oferă membrilo r săi
protecție, companie, siguranță și permite socializarea acestora.
Când vorbim despre tipurile de familie , ne gândim la structurile de idei sau norme
în baza cărora aestea se constituie . Numeroși sociologi, istorici, antro pologi au încercat să
descrie și să explice variațiile și schimbările familiei de-a lungul timpurilor. (E.Bonchiș,
2011, p. 22)
Putem dist inge două mari tipuri familiale : familia extinsă, patriarhală, de tip
traditional și familia nucleară, conjugală, de tip modern. (I. Mitrofan și N. Mitrofan N ,
1991 , p.76)
Voi prezenta mai jos câteva caracteristici ale tipurilor de familie .
Familia nucleară este formată din soț, soție și copiii acestora, care trăiesc
împreună. Familia nucleară reprezintă centrul tuturor celorlalte tipuri de famil ii. Cuplul
căsătorit care nu are copii face parte tot din familia nucleară. De asemenea și un singur
părinte care are un copil.
Familia tulpină este un grup domestic ce reunește trei generații, aceea a tatălui ș i a
mamei, a unuia dintre copii (de regulă, un băiat), cu nevasta sa și copiii acestuia, deci
8
bunicii, părinții, copiii, având aceeași locuință. Tot în “familia tulpină” intră și copiii
necăsătoriți. În cadrul acestui grup, pământul și celelalte bunuri sunt drepturi comune.
Din punct de v edere sociologic, se mai stabilește o clasificare a familiei: “familia
consangvină” și “familia conjugală”. Familia consangvină este familia care se bazează pe
“legăturile de sânge”, fiind considerate sursa cea mai importantă de socializare care oferă
copiilor modele, norme, valori, comportamente și atitudini. Familia consangvină mai
poartă denumirea de “familie de orientare”.
Familia conjugală se referă la adulții legați între ei prin instituția căsătoriei și se
mai numește și “familie de procreare”.
Virgi nia Satir numește noile familii create, drept “vitrege”, “de adopție” sau “de
plasament”. Familiile care se constituie din nou, sunt denumite, familii “mixte”, iar cele
care nu reușesc să se reconstituie, familii “monoparentale”. Deși aceste tipuri su nt familii
speciale, membri care fac parte din astfel de cămine nu trebuie să considere că nu vor avea
o familie bine realizată. Este necesar să aibă încredere în faptul că vor izbuti în înfăptuirea
unei familii care se va dezvolta normal, luând totul ca pe o p rovocare. Chiar dacă există
mai multe tipuri de familii, între acestea se stabilesc mai multe asem ănări decât deosebiri.
Comunicarea, stima de sine, climatul, respectul și ajutorul reciproc, sunt factori care se
regăsesc în orice tip de familie.
Dacă părinții decid să divorțeze și apoi să se recăsătorească, alcătuind o nouă
familie, care cuprinde copiii din prima căsătorie a unuia dintre parteneri sau a ambilor,
dacă o persoană rămasă singură adoptă un copil sau dacă deși nu este căsătorită, femeia
dorește să păstreze o sarcină, atunci aceste familii sunt monoparentale. Asupra creșterii și
dezvoltării copilului pot interveni efecte produse de amprentele trecutului mamei sau al
tatălui.
O problemă care prezintă aspecte discutabile legate de familiile monoparentale se
referă la expunerea unor păreri negative în ceea ce -l privește pe părintele care a decis să
părăsească locuința conjugală. Mama, care a rămas cu sarcina de a -și îngriji și crește
singură copiii este tentată să le transmită celor mici mesaj e rău -intenționate despre cel care
s-a îndepărtat. La auzirea unor astfel de informații despre tatăl său, îndeosebi băiețelului, îi
va fi dificil să mai considere că bărbații au părți bune, drept urmare va crede și despre sine
că este predominant rău. Răma să singură, mama tinde să transfere din responsabilitățile
tatălui către băiat. Acest lucru perturbă rolul său de fiu al mamei, dar și de frate al celorlalți
copii (dacă există) din familie.
9
Într-o familie monoparentală, copilul nu poate vedea cum se desfă șoară o relație
bărbat -femeie; în consecință, el va crește în lipsa unui model complex legat de o relație.
Același lucru se aplică și în cazul familiilor în care părinții sunt de același gen. Dar aceste
dificultăți pot fi depășite dacă femeia reușește să a ibă o imagine și o atitudine pozitivă față
de bărbați. Trebuie să evite expunerea unor mesaje negative despre aceștia în fața copiilor
apelând la maturitate. Astfel, riscă să îi tulbure psihic pe copii. Ea le poate vorbi foarte
frumos despre adulții de gen masculin pe care îi recunoaște și îi admiră, sprijinind în acest
fel o relație dintre copiii săi și bărbații din jurul lor.
Familiile mixte sunt cele reconstituite. Virginia Satir (2010, p. 198) subliniază că
apar trei forme fundamentale ale familiei mix te:
● o femeie care are copii se căsătorește cu un bărbat fără copii ;
● un bărbat care are copii se căsătorește cu o femeie fără copii;
● atât femeia, cât și bărbatul au copii din relații anterioare;
În cazul familiilor mixte trebuie să se țină cont și de părerile membrilor care au
făcut cândva parte din viața lor, chiar dacă acum nu mai locuiesc sub același acoperiș și nu
îi mai leagă instituția căsătoriei sau sentimentele. Atunci când femeia are copii și se
căsătorește cu un bărbat fără copii, familia mixtă este compusă din soție, copiii soției,
soțul, dar și din fostul soț al soției. În cea de -a doua situație în care bărbatul are copii și se
căsătorește cu o femeie fără copii, familia mixtă este alcătuită din soț, copiii aces tuia, soția
și fosta soție. Iar în ultimul caz de familie, prezentat de Virginia Satir, familia mixtă este
formată din soț, copiii soțului, fosta soție a soțului, soție, copiii soției și fostul soț al soției.
10
I.1.2. Funcțiile familiei și princ ipiile familiei
Din perspectiva funcțiilor sale familia se diferențiază de celellte grupuri sociale,
având un rol decisiv atât pentru inivid cât și pentru societate.În literatura de specialitate
există opinii diferite privitoare la aceasta problemă: unii a utori accentuează funcția
biologică,iar alții insistă asupra fun cției economice și educaționale . Emilia Bătrînu
realizează o scurtă clasificare a funcțiilor familiei: “funcții interne” și “funcții externe”.
Funcțiile interne sunt atât cele biologice, dar și cele care se referă la asigurarea familiei din
punct de vedere cultural, educativ, material și afectiv. În cadrul acestor funcții se stabilește
un climat familial armonios, apelând la omogenitate a și coeziunea membrilor familiei.
Funcțiile externe evide nțiază instruirea individului pentru integrarea acestuia în viată, din
toate punctele de vedere: moral, profesional, cetățenesc.
Din punctul de vedere al lui Petru Iluț principa lele funcții ale familiei ar fi :
– regula rizarea comportamentului sexual , relevă faptul că prin setul ei de reguli
formale și informale, familia moniorizează acest tip de comportament .
– reglementarea modelelor reproducerii prin care se promovează o anumită
concepție despre divorț, căsătorie, recăsătorie , se încurjează/descura jază reproducerea, se
permit/interzic anumite forme de mariaj.
– socializarea copiilor vizează procesul de educare a acestora , de control, de
impunere a unor norme și reguli, obiceiuri și tradiții .
– funcția socio -afectivă exprimă capacitatea familiei de a asigura membrilor ei
suport material și spiritual. (E. Bonchiș , 2011, p. 30)
În alte surse găsim menționate doar trei funcții ale familiei .
– funcția de socializare/educare , prin care se contribuie la asimilarea de către membrii
familiei a regulilor și normelor ce permit adaptarea socială .
– funcția economică , exprimată prin faptul că familia are rol de asigurarea a condițiilor
materiale pentru buna creștere a copiilor.
– funcția polit ică, prin care se asigură membrilor un statut în societate.
Există diferite abordări privind funcțiile pe care le îndeplinește familia. Nicolae
Mitrofan , realizează următoarea taxonomie a funcțiilor : funcția de reproducere, funcția
economică, funcția psiho -afectivă, funcția educațională.
Funcția de reproducere nu se referă doar la satisfacerea nevoilor sexuale, ci mai
degrabă acest comportament participă la crearea coeziunii cuplului conjugal și a familiei.
11
Funcția de reproducere este deosebit de importantă în cadr ul unei familii. Modul
cum funcț ionează o căsătorie poate să depindă de dorința de a avea sau nu copii. Adulții
care se hotărăsc că nu vor să dea naștere unui copil o fac din cauza egoismului, ceea ce
reprezintă o mare p roblemă pentru societate. Forțele de muncă sunt influențate de rata
natalității. Cea mai mare bucurie și realizare a unor adulți trebuie să fie naș terea și
creșterea unui copil. Nerealizarea acestui eveniment va produce în timp sentimente de
neîmplinire, p oate chiar frustrare în interiorul cuplului conjugal.
Teoretic acestea ar fi funcțiile familiei, practic însă există medii care îi aco rdă
copilului o largă autonomie, permițându -i să experimenteze cât mai multe lucruri, după
cum există situații în care pe rsonalitatea este sufocată intr -un spațiu îngust. (A. Berge
1970, p.280 )
Situația economică numai reprezintă un criteriu de selecție în cazul adulților,
deoarece atât femeia, cât și bărbatul se pot întreține singuri. Accentul cade pe sentimente și
pe relația de dragoste creată între cei doi parteneri. Un element important al funcției
economice vizează atitudinea și comportamentul pe care membrii cuplului le adoptă unul
față de celalalt. Dacă există o atmosferă familial ă armonioasă, bazată pe încredere, vor
face progrese și în cadrul muncii pe care o desfășoară. Însă discuțiile în contradictoriu
(continue, nesfârșite) și incertitudinile legate de unul sau de celălalt, pot afecta motivația
lor pentru muncă.
În cadrul funcției psiho -afective fundamental este climatul familial. O atitudine
pozitivă adoptată de fiecare membru al familiei dă posibilitatea relaxării și confortul
fiecăruia. Relația care se bazează pe afectivitate, favorizează comunicarea și buna sa
desfășurare. Astfel, sunt ignorate sentimentul de tipul izolării sau sing urătății, iar individul
simte că aparține unui grup în care este iubit și tolerat. Funcția psiho -afectivă promovează
ideea de solidaritate familială și de funcționalitate a acesteia. Prin intermed iul
comportamentelor oamenilor, se poate observa foarte ușor dacă sunt împliniți în mediul
conjugal și cel familial. Efecte precum agresivitatea, alcolismul sau alte vicii, sunt cauze
clare ale neînțelegerilor familiale. Acest climat familial negativ se p oate regăsi și în
comportamentul copiilor. De pildă, sunt cazuri în care copiii pleacă de acasă doar pentru a
se îndepărta de tensiunea insuportabilă care există în familia lor.
Societatea și familia sunt factori care trebuie să conlucreze la formarea unei
educații sănătoase a copiilor.
Funcția educativă implică participarea absolut necesară a fiecăreia dintre aceste
părți. Familia este prima școală a copilului. Ea redă modele și valori pentru pregătirea
12
vieții sociale. Datorită acțiunilor directe și indirecte ale părinților și ale societății, copilul
își va forma personalitatea.
Principiile familiei
Există o serie de principii ale familiei care sunt stabilite în acte legislativ e:
1) Principiul ocrotirii căsătoriei și familiei. Acest principiu se regăsește și în
“Codul Familiei ” și exprimă faptul că statul este cel care oferă sprijin din punct de vedere
social și economic pentru stabilizarea și evoluția familiei;
2) Principul ocrotirii intereselor mamei și copilului. Aici apare o serie de
drepturi care îi servesc intereselor mamei, dar și a copilului: măsuri de protecție a
minorilor, adopția, stabilirea filiației
3) Principiul căsătoriei liber consimțite între soți . Niciun alt membru din
familie nu poate influența alegerea de a se căsători a unor oameni. Această hotărâre
izvorăște din interiorul tinerilor, realizându -se la nivel democratic;
4) Principiul egalității în drepturi dintre bărbat și femeie . Se regăsește și el în
“Codul Familiei”. Se referă la faptul că, atât bărbatul, cât și femeia au aceleași drepturi atât
în mediul familial, cât și în societate;
5) Principiul exercitării drepturilor și al îndeplinirii îndatoririlor părinteși în
interesul copiilor . Toate acțiunile pe care părinții le s ăvârșesc trebuie să influențeze pozitiv
interesele copiilor. Este necesar ca aceste interese să coincidă pentru a contribui la
dezvoltarea copiilor;
6) Principiul potrivit căruia membrii familiei sunt datori să -și acorde unul
altuia sprijin moral și material . Atât timp cât au decis să formeze o familie, în mintea
fiecărui membru trebuie să existe ideea că o dată ce s -au căsătorit, au nu doar drepturi, ci și
obligații, atât morale, cât și economice unul față de celălalt. Respectarea acestui principiu
duce la un itate și coeziune familială;
7) Potrivit principiului monogamiei , atât femeii, cât și bărbatului căsătoriți le
este interzisă o căsătorie în paralel cu aceasta. Este natural să se întâmple astfel, deoarece
viața conjugală mizează pe dragoste și afecțiune, în principal. Dr ept urmare, a nu respecta
acest principiu exclude automat imaginea de coeziune și funcționalitate f amilială.
( http://legeaz.net/dictionar -juridic/principiile -generale -ale-dreptului -familiei , accesat la
16.06.2017, ora 09:50)
13
I.1.3 . Dezvoltarea copilului de vârstă școlară mică. Factori ai reușitei
școlare.
Dezvoltarea psihică a copilului școlar se realizează în stadii, fiecare stadiu
caracterizându -se printr -o configurare proprie de procese și însușiri psihice. Trecerea de la
un stadiu la altul marchează un salt nu numai în cadrul diverselor compenente psihice ci și
în cadrul relațiilor dintre ele, a persoanelor în ansambul său .
Cea de -a treia copilărie, sau vârsta școlară mică, denumită ș i marea copilarie, este
prima, dintr -o serie de perioade care se caracterizează prin faptul ca dezvoltarea psihică se
face sub influența foarte puternică a vieții școlare. Î n acelasi timp, aceasta este ultima
perioada a copilariei, fapt ce o face sa se caracterizeze prin d escreșterea treptată a unor
trăsaturi proprii copilăriei si prin apariț ia unei atitudini mai controlate ș i mai mature fata de
lumea nemijlocit apropiata și față de sarcinile de î nvatare.
Vârsta școlară mică se desfasoară între 6 -7 ani ș i 10-11 ani . În ansamblul dezvoltării,
aceasta vârstă ap are ca o etapă cu relativă stabilitate și cu posibilități de adaptare uș or de
realizat. Progresele obținute sunt destul de constante și se manifestă î n toate
compartimentele psihice ș i fizice.
Către începutul vârstei școlare, în condițiile unei o rganizării corecte a procesului
instructive -educativ, percepția copilului capătă caracterul unei activități dirijate spre un
anumit scop. Trecerea de la percepția neorganizată la cea organizată, diferențiată,
selectivă, orientată spre un anumit scop se realizează în procesul unei educații și instrucții
adecvate, prin organizarea unor activități cu obiectele care să necesite anali za lor fină.
Astfel, copilul reușește să desprindă treptat diferitele părți componente ale obiectelor și
legătura între aceste părți. Școlar ul de vârstă mică, înainte de a -și însuși pe deplin scrierea
și citirea cifrelor, confundă adesea cifrele (ex: cifra 6 cu 9) care se aseamănă prin formă,
diferind numai în ceea ce privește poziția lor spațială pe care copiii o sesizează cu greu.
Prin proce sul de învățământ aceste trăsături ale percepției sunt depășite, deoarece
perceperea materialului intuitiv se desfășoară sub îndrumarea învățătorului care orientează
percepția elevilor spre caracteristicile esențiale ale materialului de observat pe baza
analizei părților componente, percepția devenind astfel analitică. La început analiza este
sprijinită intens pe materialul intuitiv, apoi, treptat, ea se realizează și pe plan mental. În
procesul instructiv -educativ este de asemenea necesar să se urmărească nu numai
realizarea unei percepții corecte la un moment dat, ci și dezvoltarea spiritului de
14
observație. Acesta se dezvoltă în practica observării obiectelor și fenomenelor în clasă, la
demonstrarea experimentală. Pregătirea observării de către învățător ș i cerința de a relata
ulterior cele observate întăresc și dezvoltă spiritul de observație al copilului. (P. Osterriech,
1980, p.87)
Prin urmare, pe criteriul unității practice, pot deveni operante trei delimitări în
cadrul vârstelor preșcolare: elevii într e 9-12 ani, cei între 12 -15 ani și etapa 16 -18 ani.
Din perspectiva stadialității clasice Erikson, Piaget , etapa 9 -12 ani prezintă
următoarele încadrări :
Stadiul dezvoltării pihosociale : hărnicie vs inferioritate. Este important de oferit
copiilor o activitate constructive limitând comparațiile între cei buni și cei slabi la
învățătură.
Stadiul dezvoltării cognitive : operații concrete ale gândirii și începutul operațiilor
formale.În clase le mai mari copii au nevoie să opereze cu abstacțiuni, însă cei mai
mulți au nevoie de generalități pornind de la operații concrete.
Stadiul dezvoltării morale : tranziție de la moralitatea constrângerii la moralitatea
cooperării. Are loc înțelegerea reguli lor drept înțelegeri mutuale, dar și supunerea
regulilor oficiale.
Reușita școlară
REUȘITA ȘCOLARĂ – Reușita școlară se definește prin formarea la elevi, în
concordanță cu cerințele programelor școlare , a structurilor cognitive (sisteme de
cunoștințe), afectiv -motivaționale și socio -morale (atitudini, trăsături de voință și de
caracter). Reușita școlară trebuie analizată din perspectiva obținerii de către elevi a unui
randament școlar superior, care să le permită în viitor integrarea socio -profesională și
realizarea ca personalități productive, receptive față de schimbări, inteligente, creative,
capabile să ia decizii și să se adapteze rapid la situații noi. (
http://play fullearning.ro/centru/conceptul -de-reusitanereusita -esec/ , accesat la 10.06.2017,
ora 16:43)
Factori ai reușitei școlare
1. Mediul familial, care are mai multe variabile: tipul locuinței, nivelul de instruire al
părinților, structura familiei, atitudinea părinților față de școala, nivelul de aspirație
privind formarea profesională;
15
2. Resursele școlare: calitatea echipamentelor școlare și a programelor (laboratoare,
cari), caracteristicile corpului profesoral (studile, vechime în învățământ),
compoziția socia lă a mediului școlar;
3. Caracteristicile elevilor: "Mai mult decât caracteristicile mediului familial și
variabilele școlare, reusita este influențată de particularitățile individuale ale
elevilor: nivelul de aspirații, motivațiile, atitudinea față de școală , încrederea în
instituția școlară".(M. Jigau, p.10)
De multe ori reușita școlară și eșecul școlar au în vedere clasa socială din care provine
elevul, existând patru criterii principale de evaluare a apartenenței la o clasă socială:
Nivelul de instruire ce rut de exercitarea unei anumite profesii;
Veniturile obținute;
Statutul ocupațiilor în intreprinderi și societăți;
Statutul ocupațiilor într -o presupusă scală generală a "prestigiului".
Cercetările privind factorii reușitei școlare decelează o serie de variabile de
structura (autogestiunea așezământului școlar, managementul, stabilitatea personalului,
conținutul și organizarea programelor de studii, imaginea școlii, sprijinul acordat școlii de
către autorități) și variabile de practică (sincronizarea efo rturilor pedagogice ale cadrelor
didactice, atmosfera școlară pozitivă, sentimentul de comunitate)
Adaptarea școlară – Condiție a reușitei
Adaptarea școlară – Se referă la ușurința de îndeplini re a sarcinilor școlare cât și
la reușita de integrare în mediull școlar din care copilul face parte.
Mai întâi mediul familial și școlar apoi cel profesional și social vor constitui etape
ale adaptării și reabilitării successive ale individului. Acest proces presupune asimilarea de
noi valori, interese, cunoștințe, dar și renunțări la atitudini sau chiar valori personale care
se dovedesc a fi nefuncționale, fiind refuzate de către societate. O bună adaptare socială va
presupune un constant accord între cerințele și normele sociale și c onduitele sau atitudinile
individului manifestate în medii sociale curente.(M. Jigău,1998, p.16 )
Adaptarea este în relație cu reușita școlară, dar nu formează singurul criteriu de
evaluare al acestui a și nici singurul determinant. Adaptarea este mai degra bă un factor de
16
stabilitate și continuitate a efortului, atendinței cătr e valorile grupului. (M. Jigău, 1998,
p.17 )
Pionul principal pentru testarea adaptabilității unui individ este școala, cu sarcinile
și exigențele sale intelectuale și sociale, de obice i la începutul școlarității, dar și la trecerea
de la un nivel la altul de învățământ . Confruntarea cu școala va proba comportamentul
unui individ .Acesta este momentul în care adaptarea socială începe să fie luată în
considerare printr -unul dintre aspecte le sale particulare specific unei categorii de vâestă și
anume școală. Copiii care trăiesc într -un regim sever cu interdicții impuse de părinți, mai
ales prin interdicția jocului, pot dezvolta în timp datorită reprimării activități specific
infantile, comp ortamente inadecvate de tipul negativismului ,opoziționismului, atitudini
protestatare.
Un copil este adaptat atunci când reușeste să stabilească relații cu alți indivizi, dar
și atunci când sunt capabili să răspundă exigențelor externe, social acceptate, printer care
figurează și cele școlare.Esența adaptării școlare constă în ajustarea reciprocă a procesului
de educație și a caracteristicilor de personalitate ale elevului.(M. Jigău,1998, p.17 -18 )
Adaptarea școlară se realizează între individ și mediul șc olar în diferite momente
ținându -se cont de o serie de indicatori.
– aptitudinea elevului de a -și însuși informațiile transmise .
– capacitatea de relaționare cu grupul școlar .
– interiorizarea unor norme școl are și valori sociale acceptate .
Prin opoziție inadaptabilitatea școlară se referă la dificultăți de a îndeplini sarcini
școlare, cât și la eșecul de integrare în mediul școlar din care cop ilul face parte .
Cauzele inadaptării pot fi de natură:
Intelectuală – tulburări ale dezvoltării cognitive identificabile prin teste psihologice
Paraintelectuală – tulburări permanente sau episodice ale atenției.
Insrumentală – tulburări de perceptive, integrar ea cerebrală și răspuns motric ce
afectează limbajul .
Organică – tulburări ce au o etiologie organică
Olfactivă – tulburări prin perturbarea echilibrului emotional .
17
I.2. ROLUL ȘI FUNCȚIILE PĂRINȚILOR ÎN DEZVOLTAREA
ȘCOLARULUI MIC
În urma unor cercetări științifice reiese ideea că, atât în societățile primitive, cât și
în cele preindustriale, rolul educativ al părinților este marginal. Tot în aceste lucrări este
semnalat faptul că implicarea taților este mai redusă comparativ cu par ticiparea mamei în
educația copilului. Actualmente, chiar dacă există opinia generală conform căreia mama și
tata își aduc aportul în egală măsură, în practicile cotidiene se observă clar diferențele
dintre cele două roluri.
Transformările produse în societate, modifică și atribuțiile paternității, dar și pe
cele ale maternității. Există însă și cazuri în care cei doi adulți își construiesc viața de
familie având la bază imaginea în care ei au crescut, nereușind să s e desprindă de unele
principii. Un fa ctor care delimitează implicarea mamei de cea a tatălui în educația copilului
este bugetul de timp. În orice societate, bărbații alocă din timpul lor perioade mai mici
destinate creșterii fiului său/fiicei sale comparativ cu femeile. Nu putem să înțelegem însă
distribuția rolurilor educative doar prin prisma bugetului timpului.
Există trei aspecte cu referire la rolurile educative parentale, pe care Kellerhals și
Montandon le prezintă comparativ în urma utilizării chestionarului dublat de observație
experim entală (E. Stănciulescu , 1997, p. 129):
● vizând comportamentul copilului , părinții trebuie să îl fixeze, ocupându -se de
activități precum, controlul temelor, supravegherea igienei, stimulare ;
● al doilea aspect face referire la comunicare . Părinții trebuie să acorde
importanță deosebită actului de comunicare cu copiii, prin schimbul de informații, opinii și
confidențe ;
● ultimul aspect vizează cooperarea , respectiv implicarea în activități comune a
celor doi adulți.
În demersurile de a cerceta roluri le părinților privind creșterea și evoluția
copilului, autorii confirmă slaba implicare a tatălui în acest proces. Unele studii arată că
tatăl ia parte la educația copilului de două ori mai puțin decât mama. Iar în momentul în
care se implică, intervențiil e sale sunt mai mult legate de norme și reguli. El aduce în prim –
plan respectarea unor principii, comentarii legate de vreo activitate sau interzicerea
completă a unei activități.
18
Sunt foarte rare cazurile în care tatăl urmărește în permanență activitatea copilului
și acordă primordialitate laturii emoționale.
În principiu, bărbatului nu îi este repartizată nic i o responsabilitate educativă. Așadar,
“Munca educativă este efectuată de către mamă, singură sau în colaborare cu soțul”
(Kellerhals și Montandon apud E. Stănciulescu , 1997, p. 130).
Și în domeniul comunicării, prezența mamei se resimte mai mult decât cea a
tatălui. Deși copilul comunică sensibil mai mult cu mama, acest lucru nu înlocuiește
implicarea tatălui în actul de comunicare. Activitățile co mune de tipul părinți -copii sunt,
de asemenea, neglijate în mare parte de tată.
Factori precum clarviziune, cooperare sau fermitate, stau în specializa rea
instrumentală a bărbatului, iar resursele expresive, de pildă, protecția, înțelegerea,
complicitatea îi revin mamei. Rolul tatălui este îndeosebi secundar, nu specific, în timp ce
rolul mamei este foarte complex. Diferențele dintre rolurile feminine și cele masculine sunt
reprezentate foarte bi ne de elaborarea unor modele (E. Stănciulescu, 1997, p.130):
● modelul diferențierii duble care se referă la stabilirea sarcinilor care îi revin în
responsabilitate, pe de -o parte femeii și, pe cealaltă parte, bărbatului, dar și a resurselor pe
care fiecare dintre aceștia le furnizează ;
● modelul diferențierii simple se caracterizează ori din perspectiva împărțirii
sarcinilor, ori sub aspectul furnizării resurselor ;
● modelul nediferențiat accentuează egalitatea în ceea ce privește sarcinile și
resurse le pe care le au cei doi adulți;
Prin urmare, înseamnă că încă se p ăstrează modelul familiei tradiționale, în care
mama își asumă rolurile educative ale copilului. Totuși, existența modelului diferențierii
simple și a celui nediferențiat, arată orientarea pe calea pluralismului opțiunilor și
îndepărtarea de m odelul clasic.
În urma unor cercetări cu privire la gestiunea timpului s -a constatat că duratele în
care părinții petrec timpul alături de copii satisfac trei funcții:
● o “funcție de întreținere și reparație” , care constă în activități menajere, de
tipul, pregă tirea mesei, menținerea curată a obiectelor de îmbrăcăminte sau în acțiuni care
vizează sănătatea copilului;
● altă funcție este cea de “reconfort” , care implică momente de tandrețe și
confesiune, întărirea relațiilor dintre părinte și copil, jocuri comune ;
● foarte importantă este și o funcție de „dezvoltare ”, conform unor obiective
educative.
19
Urmărind ceea ce îi este caracteristic fiecăreia dintre cele trei funcții, se evidențiază
clar diferențele dintre bărbați și femei. Mama reușește să îndeplinească ce le trei funcții,
indiferent dacă ta tăl se implică sau este absent. Însă, specific tatălui este funcția de
“reconfort”, deoarece acesta intervine voit în jocuri des fășurate împreună cu copilul și
reușește să împărtășească clipe de tandrețe reciprocă sau dor ește să se convingă dacă fiul
său/fiica sa, are o dispoziție bună sau mai puțin bună.
Diferențele dintre rolul matern și rolul patern constau în natura și modul
participării acestora în actul educativ al copilului. Aceste două aspecte pun în lumină
raportu rile diferite privind timpul și spațiul ca două viziuni asupra lumii. Spațio –
temporalitatea maternă nu se întrerupe, duratele și spațiile fiind neclare, multifuncționale și
multirelaționale. Însă coordonatele paterne sunt discontinue, duratele și spațiile fiind
stabilite clar conform activității desfășurate și a tipului de relație. Timpul și spațiul
delimitează rolurile educative ale membrilor familiei. În ceea ce privește orientarea
temporalității paterne, în special la bărbații căsătoriți, aceștia acordă o importanță
deosebită familiei în ciuda aparențelor. Datorită faptului că tatăl are în principal rolul de a
asigura securitatea materială a căminului, timpul profesional al acestuia este asociat
indirect timpului parental. Este susținută ideea că tatăl mu ncește pentru familie.
I.2.1. Rolul și funcțiile mamei în educația școlarului mic
Mama are o disponibilitate mereu deschisă față de dificultățile copiilor săi. Acest
lucru nu înseamnă că mama se implică concret în orice clipă din viața copilului. Ce este
mama pentru copil ? Primul intermediar al său cu lumea și de aceea nu ne poate fi deloc
indiferent dacă această primă legătură a sa cu viața este plăcută sau neplăcută,dacă e a
răspunde sau nu primelor sale necesități a fective. Ce este mama pentru copil ? Un
permanent exemplu de ”cum s ă trăiești “și “cum să te comporți”. Copilul vede și înțelege
lumea aș a cum o vede și o înțelege mama . Fiecare mamă își îndeplinește rolul în raport cu
posibilitățile sale afective . Competența educa tivă a mamei nu este determ inată nici de
situația ei mater ială și culturală, nici de timp este determinată în primul rând de capacitatea
ei de a iubi și mai ales de dorința ei de a a se perfec ta, de a se r idica la înălțimea acestui
rol.(P. Osterrieth, 1973, p. 134)
Datorită faptului că mama este cel dintâi intermediar al copilului cu lumea este
foarte important de luat în calcul această primă legătură. În primi i ani de viață este necesar
ca,îndeosebi mama, să răspundă nevoilor afective ale copilului. Ea trebuie să fie atât de
20
matură, încât să conștientizeze că reprezintă primul model uman pentru fiul său/fiica sa, iar
stările și emoțiile pe care ea le transmite sunt trăite intens și preluate de copilul ei.
Indiferent de situația materială sau de sistemul de cunoștințe, mama își asumă efectiv rolul
prin exprimarea trăirilor și sentimentelor sale față de copil. Ea își îndeplinește cu adevărat
rolul de mamă prin demonsntrarea capacității de a iubi și doleanța sa de a se perfecta în
cadrul acestui rol.
Deformări de rol matern
Situațiile în care mama oferă dragoste posesivă nu sunt benefice copilului. Mamele
care procedează în acest fel sunt de obicei ori femeile mai în vârst ă, doar cu un singur
copil, ori femeile foarte tinere care își concentrează toate sentimentele și toată atenția
asupra copilului. Aceste tipuri de femei ajung chiar să își neglijeze soțul. Drept consecință,
copilul suferă în principal la nivel psihologic, deoarece acestuia îi va fi foarte dificil să se
desprindă de mamă atunci când vor interveni diferite situații.
În concepția Corneliei Dimitriu, se conturează o serie de profile ce evidențiază
lipsa aptitudinilo r parentale, profile ce influenț ează în mod direct personalitatea copilului.
mama rigidă – controlatoare – acest tip de comportament exagerează amestecul în
toate activitățile și în legatură cu toate înclinațiile copilului, nu admite să i se
ascundă ceva, acest comportament provoacă la copil o conduită esențial timidă ,
supusă , doc ilă și conformistă .
mama pro tectoare infantile – tratează copilul de vârstă școlară ca pe un copil de
vârstă mică și este anxios preocupată de a-l feri de orice dificultate și
frustrare. Favorizează prin atitudinea sa apariția dezamăgirilor , a obsesiilo r, a
fobiilor, a stărilor anxioase și blocarea maturiză rii copilului.
mama părtinitoare – manifestă preferinț a pentru unii dintre copii. Această atitudine
descurajează profund ceilalți copii ignorați sau le poate dezvolta un puternic
sentiment de compe tiție adresat fraților prefer ați mamei, iar mai tâ rziu colegilor sau
prietenilor de grup.
mama slaba și indiferentă – oscilează permanent între "da" și "nu”, evit ă să ia o
atitudine fermă și c erentă în problemele de educație sau disciplină, nu -și poate
adapta condui ta la aceea a copi lului, provocâ nd astfel la acesta forme de neliniște și
agitație, mergând până la agresivitate.
21
mama supraindulgentă – manifestă o toleranță excesivă față de copil, care î n felul
acesta are o dezvoltare vicioasă . Asemene a atitudine provoacă și întreț ine la copil
incapacitatea de a înfrunta dificultățile, frustrările inevitabile și stimulează stări
colerice, ostilitate ș i nesociabilitate.
mama degeneratoare – manifestă dispreț față de interesele ș i aptitudinile copilulu i,
provocând reacții de agresivitate, indisciplină, reacții regresive, tendință spre
minciună prin care el își apără inconș tient trebuinta de autorealizare.
mama excesiv ambi țioasă – cere în permanență dovezi ale unei capacități care o
depășeș te pe cea naturală a copilului, stimulându -l să depună eforturi peste puterile
lui. Neputând să satisfacă ambițiile mamei, copilul se fixează pe stări de
nemulțumire, cedează, și renunță să înveț e a se achita de sarcini.
mama pedepsitoare – recurge permanent la s ancțiuni î n general fizice, c a
instrument de corectare, sancțiuni care provoacă î n copi l conduite negative, ca de
pildă , neascultarea, revolta, agresivitatea, minciuna, furtul. ( http://www.la –
psiholog.ro/cabinet -individual -de-psihologie -/rolul -mamei -n-via-a-copilului ,
accesat 08.06.2017 )
Una dintre principalele cauze ale modificărilor rolur ilor parentale este emanciparea
economică a femeii, fapt ce a determinat o schimbare, atât la nivel conjugal, cât și în
relația mamei cu copilul/copiii. Referitor la această transformare, unii bărbați își păstrează
încă o mentalitate de opoziție. Ei doresc să își păstreze autoritatea în familie, refuzând să
accepte egalitatea cu soția privitoare la drept urile și responsabilitățile familiale. Subminând
autoritatea soției, imaginea copilului în ceea ce o privește pe mamă va fi una discreditată.
Efectele negative ale despotismului tatălui nu vor afecta doar copilul, ci și coeziunea
familială. Cu toate aceste a nu doar tatăl poate fi despotic, ci și mama în unele cazuri.
O dată cu împlinirea vârstei de șapte ani a copilului, rolurile parentale capătă
importanță în aceeași măsură, deși este fixată ideea că d oar mama este răspunzătoare de
creșterea și educarea co pilului, inclusiv de bunul mers al gospodăriei. La îndeplinirea
acestor sarcini trebuie să participe și bărbatul, venind în ajutorul femeii.
Problemele apar atunci când soțul nu este prezent acasă în cea mai mare parte a
timpului, iar atunci când revine e ste ignorant cu soția care inițiază discuții legate de
gospodărie și educație. Deseori, soțul este de părere că femeia este cea răspunzătoare de
sarcinile familiale, iar el se mulțumește cu rolul de a critica și de a fi servit.
22
Pentru menținerea unității familiale este de evitat imaginea tatălui stăpân, însă el
nu trebuie să renunțe la autoritate. Neintervenția acestuia atunci când o cere situația, poate
avea mai multe consec ințe negative asupra copilului decât chiar lipsa tatălui. Dacă mama
ia asupra sa t oate sarcinile, inclusiv pe cele ale tatălui, atunci simpla prezență a tatălui în
viața familială poate reprezenta un pericol pentru copil, oferindu -i un model de slăbiciune
și lașitate.
Rolul mamei a devenit o cheie în procesul de creșt ere și socializare a copilului. Baza
formării intelectuale și emoționale a celui mic o conturează mama. Relația dintre mamă și
fiu/fiică determină reușita școlară și integrarea copilului în mediul cultural. Spațiul
instrumental era ocupat în perioada tradi țională strict de bărbat, însă societatea
contemporană aduce în câmpul muncii un număr tot mai mare de femei. Rolul tatălui în
îngrijirea și educația copiilor este mai mare doar atunci când statutul socio -ocupațional al
femeii este mai ridicat. Dar în oric e categorie socială, mama oferă o participare mult mai
mare față de tați.
I.2.2. Rolul și funcțiile tatălui în educația școlarului mic
Locul central în viața copilului îl ocupă familia. Familia este primul mediu cu care
el intră în contact și care îi of eră atitudini, valori, modele, determinându -i ulterior
personalitatea. Cel mai prielnic loc pentru formarea, dezvoltarea și afirmarea celui mic îl
asigură cadrul familial. Familia îi oferă condiții de securitate și protecție, atât fizic, cât și
psihic. Con ceptul de sine și concepția despre viață se formează tot în intervalul de timp
trăit în mediul familia l.
O condiție foarte importantă pentru ca școlarul mic să se dezvolte armonios este
ca băiețelului/fetiței nu doar să i se spună că este iubit, ci să i se demonstreze acest
sentiment. Astfel, copilul va crește și el iubitor. De cele mai multe ori, se aduce în discuție
iubirea mamei pentru copil. Inclusiv la școală, învățătorul cere elevului să vorbească
despre iubirea mamei, copiii fiind pregătiți să ofere o imagine cât mai frumoasă despre
mama lor. În acest fel, relația mamă -copil se consolidează.
Rolul și f uncți ile tatălui nu mai sunt aceleași ca în perioada tradițională. S -a trecut
de la un model patriarhal la un model paternal.
Tatăl consideră că problemele legate de copilului său trebuie să stea în
responsabilitatea mamei, deoarece acestea sunt mai simple , comparativ cu sarcinile pe care
23
le are el de îndeplinit în afara mediului familial. În viziunea tatălui, condiția materială a
familiei și nivelul ei de aspirație privitoare la bunăstarea materială sunt responsabilități
mult mai importante și mai serioase decât implicarea sa în educația și creșterea propriului
copil.
Ca bărbat, tatăl pledează pentru relaxare, indiferent de tipul de activitate care
presupune această destindere, în timp ce mama se ocupă de treburile gospodărești, inclusiv
de educația și îngr ijirea copiilor. Tatălui nu i se pare nimic anormal în această situație,
dimpotrivă, o susține. Când este nemulțumit și tensionat nu stă prea mult la discuții cu
ceilalți membrii ai familiei. Nu le dă dreptul la replică, deoarece crede că el deține
autorit atea și el este în măsură să ia deciziile.
Serviciul le ocupă o bună parte din timp taților, fapt care nu le permite să petreacă
foarte mult timp cu copiii lor, însă și dacă reușesc să își organizeze timpul, astfel încât să
aibă parte de libertate, alocă aceste perioade altor activități, în afara c elor care îi includ pe
copii. Motivele invocate sunt de tipul, “nu sunt suficient de răbdător să lucrez cu cei mici”
sau “nu mă pricep la asta”.
Cea mai mare problemă este reprezentată de faptul că grija fundamentală a tatălui
nu mai este copilul. Gânduri le și preocupațiile sale ies din sfera educației copilului, de
aceea se vorbește deseori despre iubirea mamei, iar cea a tatălui rămâne nediscutată sau
prea puțin discutată. Tatăl cooperează destul de greu și rar în ceea ce privește copilul și
creșterea sa . Este lipsit de inițiativă și se ocupă de cel mic atunci când este constrâns.
Copilul are foarte mare nevoie ca tatăl său să îl prețuiască și să îi ofere atenție. Dezvoltarea
micuțului depinde de aceste aspecte, care trebuie să vină din partea ambilor păr inți. Însă
tatăl nu conștientizeză câtă nevoie are copilul de el și cât de mult îi așteaptă prezența.
Accentuând rolul lui în familie ca fiind cel aducător de bani, tatăl nici nu își mai dă seama
ce dorește și ce așteaptă copilul de la el. Nu înțelege cum l-ar putea ajuta pe copil să
crească, să evolueze.
Viziunea tatălui referitoare la educația copilului și ce implică aceasta nu a căpătat
niciodată primordialitate sau importanță. El nu stăpânește o definiție a educației, nu are un
obiectiv educațional. At itudinea lui legată de acest concept se rezumă la vorbele “a
dispune”, “a impune”, “a bate”, “a pretinde”, “a pedepsi”, “a urla”.
Învățătoarea/învățătorul este responsabilă/responsabil în totalitate de cum se comportă
copilul, de cât știe acesta și de ceea ce trebuie el să facă, acestea sunt considerentele tatălui
legate de educația copilului.
24
Foarte important nu este doar modul cum tatăl înțelege ce înseamnă un copil, ci și
reciproca. Percepția copilului despre tatăl său trebuie de asemenea vizată ca avân d o mare
însemnătate. Ce înțelege și ce așteptări are el de la tatăl său este necesar de luat în calcul.
Iubirea tatălui poate că există. Dacă tatăl îi vorbește despre sine, dacă îl face să râdă, dacă
îl îmbrățișează, atunci copilul va reuși să -și descoper e părintele prin prisma sufletului.
Deși în marea majoritate a lucrărilor de specialitate se vorbește despre iubirea
mamei, ar trebui exploatată din ce în ce mai mult și iubirea tatălui. Acest aspect îi este
benefic copilului, care conștientizează că exis tă și iubirea de tată. Activitățile în care copiii
sunt puși să povestescă despre tată îi vor ajuta să își stabilească o imagine mai clară despre
sentimentele pe care tatăl i le poartă. Transmițându -i tatălui informații despre imaginea pe
care și -a format -o despre el, tatăl încearcă să atingă acel ideal din perspectiva copilului
său, ceea ce devine benefic relației tată -fiu/fiică. “El nu va fi lăsat să -și ignore, să -și uite
sentimentele, să uite de sine în fața și în prezența copilului său. I se va accentua conștiința
de părinte și întreține ideea, starea că și iubirea lui trebuie să existe, că există și că este
foarte important să existe, că este foarte importantă prin ea însăși” (G. Albu , 2009, p. 133).
În literature de specialitate E. Stănciulescu descrie câteva aspect fundamentale ale
rolului patern (E. Stănciulescu , 1997, p. 134):
● afecțiunea, prin prezența lui alături de familie;
● protecția referitoare la deciziile pe care tatăl trebuie să le ia în cele mai dificile
momente, sprijinul material;
● ofe rirea unui model pentru identificare imitare prin inițierea în viața socială;
● exercitarea controlului prin autoritatea sa.
Identitatea paternă și cea maternă nu sunt prestabilite. Ele se consolidează în cuplul
existent prin interacțiunea celor doi parten eri. Rolurile parentale trebuie să prezinte
funcționalitate și eficacitate. În funcție de normele sociale, de conjuncturi și în termenii
spectrului material dintre parteneri se armonizează și rolurile parentale.
Un tată care își asumă orice responsabilitat e este cel care a trecut prin toate
etapele educației alături de copilul său. Atunci când copilul este mic, nu așteaptă doar de la
mamă manifestări de tandrețe și de aprobare, ci aceleași schimburi afective le dorește și de
la tată.
Tatăl nu are scuză atun ci când susține că nu se poate ocupa de educația copilului
din cauza timpului insuficient. Rolul lui este esențial în dezvoltarea armonioasă a celui
mic. Lipsa sau slaba implicare a tatălui în educația copilului, îl poate pune pe părinte în
situații difici le, fiind depășit de evenimente uneori. Dacă lasă tot demersul educativ în baza
25
mamei, a altor membrii ai familiei sau în baza unor instituții specializate, în limitatul timp
pe care îl acordă fiului său/fiicei sale va constata că nu este de acord cu unele
comportamente, manifestări, acțiuni, dar și că nu mai poate schimba multe lucruri, deoarce
nu a fost alături de copil când acesta a deprins abilități -cheie. Educația copilului nu se
reduce doar la transmiterea unor cunoștințe și la supravegerea celui mic, ci și la
concordanța care se stabilește între persoanele care se ocupă de evoluția lui.
În unele cazuri, simpla validare a tatălui privitoare la unele progrese școlare ale
copilului contribuie la întărirea pozitivă a învățării.
În mare măsură, tatăl este răspunzător de educația morală a copilului. În
momentele de calitate petrecute împreună poate introduce unele concepte rigide, dar fără
tentativă de a deveni duri cu cel mic, ci pentru a le transmite mesaje clare despre ceea ce
este bine și rău, greșit și corect, permis și nepermis.
Figura tatălui în peisajul familiei este o parte esențială dintr -un tablou care se
formează în mintea unui copil. Lipsa acestei laturi deosebit de importante formează în
sufletul celui mic o lacună majoră de dezvoltare psihică. Astfel, prezența tatălui oferă
pilonul pe care trebuie să se sprijine anumite trăsături de caracter ale copilului. Capacitatea
organizatorică, posibilitatea de a interacționa cu cei din jur cât mai mult și cât mai bine,
găsirea unui sprijin puternic, toat e acestea se regăsesc cu deosebire în modelul patern. Un
climat familial pozitiv se stabilește atunci când tatăl devine model pentru copil, dar și
sprijin pentru partenera sa. Atunci când copilul este crescut doar de mamă pentru că s -a
produs un divorț sau mai grav, atunci când tatăl există, dar nu dorește să participe în
educația fiului său/fiicei sale, influența psihologică asupra copilului este negativă.
Cercetătorii concluzionează că absența tatălui sau neimplicarea acestuia în viața copilului
duce la i nteriorizare, la un comportament deviant sau chiar la abandon școlar.
Între conceptele de funcție și rol, s -a stabilit o diferență. Funcția paternă este
alcătuită din ansamblul determinărilor care înlesnește structurarea psihicului copilului. Iar
rolul es te caracterizat în funcție de un anumit context socio -cultural. Rolul tatălui diferă în
funcție de ce impune fiecare societate în parte.
Există două forme de exercitare ale funcției paterne :
1. Funcția paternă indirectă . Este foarte importantă atmosfera din cadrul
cuplului. Funcția paternă depinde de raporturile dintre mamă și tată. Tatăl trebuie să ofere
iubire și suport soției pentru a asigura garanția unei relative siguranțe în cadrul cuplului.
Dezvoltarea psiho -afectivă a copilului depinde de echilibrul c uplului ;
26
2. Funcția paternă directă . Aici tatăl apare ca factor de separație între mamă
și copil. O dată ce a ajuns la nivelul maturității, copilul începe să se distanțeze de mamă.
Este important ca mama să fie pregătită pentru acest moment și să -l privescă optimist. În
caz contrar, tatăl, prin funcția lui, poate interveni pentru a împiedica manifestările abuzive
ale mamei.
O perioadă importantă în viața copilului o reprezintă intrarea în școală. Foarte
multe soții și -au învațat partenerii să participe foart e puțin în viața fiului/fiicei lor. Situația
școlară a copilului este verificată de mamă prin prezența ei la școală într -o zi obișnuită sau
la ședințele cu părinții. Când apare o problemă legată de școală, tot mama, de cele mai
multe ori, se implică. În mu lte situații învățătoarea/învățătorul nu ajunge să -l cunoască pe
tatăl copiilor, decât în cadrul vreunei serbări sau la sfârșit de an.
Este important ca tatăl să -și întrebe școlarul/școlărița despre ceea ce s -a întâmplat
în ziua respectivă la școală. El tr ebuie să manifeste interes pentru problemele cu care cel
mic se confruntă, dar și pentru găsirea unor soluții. Implicarea în activitatea școlarului
presupune joc interactiv cu copilul raportată la noțiuni legate de școală, pentru o bună
aprofundare a disc iplinei.
Deformări de rol patern
Neintervenția tatălui referitoare la educația copilului atrage după sine consecințe
nefavorabile asupra celui din urmă. S -a precizat că printre rolurile funcționale ale tatălui se
numără sursa de afecțiune, protecția și inițierea în viață. Însă apar și def ormări de rol:
● tatăl dominator . Acest tată îi vede pe soția și pe copilul său ființe slabe care
trebuie protejate și conduse. Eu nu tolerează să fie contrazis, ci ascultat, respectat, chiar
venerat. Un tată dominator poate forma două tipuri de copii : copil timid și supus sau copil
rebel și autoritar. Cele mai mari probleme ale acestor copii vor fi legate de adaptarea
socială, de confruntările lor cu realitatea. Acest tip de tată poate genera o ruptură a relației
cu fiul său/fiica sa, deoarece apar situați i în care copiii nu acceptă autoritatea paternă.
● tatăl tiran . Diferența între tatăl tiran și tatăl dominator este că tatăl tiran își
ascunde manifestările agresive, nervoase, în spatele unor temeri, slăbiciuni. Relația tată –
copil este afectată, deoarece în cele din urmă tatăl este descoperit. În ochii copilului
imaginea tatălui se deteriorează și este dificil de reparat;
● tatăl prieten . Fundamentul tatălui este crearea unei stime de sine ridicată a
copilului și nu manifestarea autorității. Slăbiciunea ac estui tip de tată este că el nu se
27
comportă de fapt nici ca tată, nici ca prieten, ceea ce îl aduce în tr-o postură de
nesinceritate. Copilul își acuză tatăl prieten de spionaj. Însă tatăl prieten are și avantaje.
Discută liber, iar copilul, deși îl critică uneori, are sentimente de tandrețe și recunoștință;
● tatăl bomboană . Se stabilesc raporturi afective armonioase și satisfăcătoare
între tată și fiu/fiică. Există pericolul ca tatăl bomboană să creeze copii răsfățați, capricioși
și veșnic nemulțumiți ;
● tatăl demisionar . Acest tip de tată este tot timp absent : ori plecat în călătorii sau
la serviciu, ori cere în permanență să fie lăsat în pace. Copiii acestor părinți acceptă cu
greu regulile și exigențele sociale. Ei nu doresc să se supună niciunui contro l și vor
întâmpina dificultăți în adaptarea socială. În creșterea și evoluția copiilor este mult mai
nocivă absența tatălui decât un tată autoritar. Faptul că se află mai tot timpul în preajma
copiilor. Le oferă acestora ocazia de a avea aproape modelul pa tern.
Sentimentul de siguranță pe care îl oferă tatăl copilului ia naștere datorită faptului
că cel mic are impresia că tatăl domină lumea exterioară. El este cel care inspiră copilului
pătimașa doleanță de a deveni ca el. Tuturor copiilor le lipsețte tată l dacă nu îl poate
admira pe al său.
Unii cercetători prezintă rolurile educative ale părinților raportate la trei
aspecte(E.Stănciulescu, 1997, p.129):
1. Al reglării directe a comportamentului copilului. Mamele se implică de două ori mai
mult decât tați i, iar cei din urmă participă normativ în formarea comportamentului
copilului;
2. Al comunicării, privitor la schimbul de informații confidente. Comunicarea cu tatăl
este mai deficitară, dar aceasta se compensează printr -o comunicare mai intensă cu ma ma;
3. Al cooperării, participarea la activități comune. Chiar dacă activitățile rezervate
relației părinți -copii sunt frecvente, tatăl este mai puțin prezent decât mama.
Închei prin a spune că mama se ocupă de încurajarea și suportul afectiv al
copilului, orientându -se spre dezvoltarea personalității copilului. Tatăl asigură securitatea
financiară a familiei și își disciplinează copiii prin puterea exemplului personal.
28
I.3. STILURILE EDUCATIVE PARENTALE
Expresia “stil educativ” este utilizată într -un sens relațional. Ea vizează natura și
caracteristicile raporturilor familiale în cadrul cărora se realizează procesul educativ, fiind
adesea înlocuită în literatura de specialitate ca “atmosferă familială”.
În cadrul familiilor se regăsesc stiluri diferit e, deoarece fiecare transmite mai mult
sau mai puțin, alte valori, alte atitudini și alte cunoștințe. Aceste stiluri sunt adaptate în
funcție de scopurile și obiectivele pe care și le propune fiecare familie.
Studiile care s -au ocupat de stilurile educativ e, concentrează această temă în jurul
a două axe (E. Stănciulescu , 1997, p. 91):
● axa autoritate/liberalism sau constrângere/permisivitate ;
● axa dragoste/ostilitate sau atașament/respingere.
Prima variabilă se referă la atitudinea pe care o abordează păr inții în privința
desfășurării unei activități a copilului, la limitele pe care aceștia le stabilesc, la
responsabilitățile atribuite copilului/copiilor și la modul în care părinții își săvârșec
controlul asupra celor mici. A doua variabilă reflectă factori de tipul sprijin, ocrotire,
afectivitate, satisfacerea nevoilor copilului/copiilor.
Îmbinând ideile rezultate în urma celor două axe, Diana Baumrind apud
Stănciulescu, (1997, p. 104) stabilește trei tip uri de stiluri parentale :
● stilul permisiv . Se caracterizează prin reducerea numărului de reguli, stabilirea
unor limite care uneori pot fi încălcate, iar relația părinte -copil se fundamentează pe stările
emoționale ale celui mic, adulții încercând să înț eleagă comportamentul copiilor;
● stilul autoritar . Se caracterizează prin impunerea de reguli, manifestând teamă
în rândul copiilor. Relația dintre părinte și copil este distantă și coordonată de strictețe și
rigiditate. Modelul autoritar promovează oblig ativitatea respectării unor principii, pe care
adulții le stabilesc;
● stilul “autorizat ” se caracterizează prin formularea regulilor, dar fără impunerea
lor. În acest caz, relația părinte -copil este una deschisă, relaxantă, iar opiniile copiilor sunt
ascultate și acceptate. În momentul în care li se cere să respecte o normă, adultul explică
fiului său/fiicei sale care sunt motivele referitoare la respectarea acelei reguli.
Unele studii arată că există o strânsă legătură între stilul educativ al familie i și
structura de clasă a societății. Orice clasă socială tinde să evolueze către permisivitate.
29
Într-un articol publicat în Franța, au fost identificate trei stiluri educative care
corespundeau a trei grupuri sociale:
● clasele superioare sunt caracteriza te de stilul educativ “lax”, care pune în
evidență autonomia copiilor;
● în opoziție cu modelul prezentat anterior, clasele populare sunt caracterizate de
stilul “laisser -faire”, aparent asemănător laxismului claselor superioare, însă diferența
dintre cele două constă în faptul că cel de -al doilea model educativ este definit prin
ignoranța față de actul educativ;
● clasele mijlocii sunt caracterizate de rigoare în proiectele educative.
Unii cercetători constată că o parte dintre părinți dorește să se implic e în
dezvoltarea personalității copilului, în timp ce cealaltă parte preferă să acționeze asupra
mediului de viață al copilului. S -au stabilit patru tehnici de influență : control, rela ție,
motivație și moralizare. Părinții vor să obțină prin control un anu mit comportament. Pentru
îndeplinirea acestui obiectiv, ei stabilesc o serie de reguli și obligații, apelând la sancțiuni
pentru a pedepsi copilul. Metodele relaționale se referă la faptul că părinții consideră că
manifestările copilului sunt în strânsă le gătură cu mediul exterior. Drept urmare, ei
încearcă să formeze comportamentul copilului prin adaptarea acestuia la mediul relațional.
Tehnicile de motivare au drept scop aducerea copilului într -un stadiu de conștientizare a
relației dintre costurile și be neficiile dobândite în urma unei acțiuni, iar în baza acestora să
abandoneze o acțiune în favoarea alteia. Tehnicile de moralizare se referă la activarea sau
împiedicarea unei conduite a copilului, apelând la valori deja interiorizate.
Stilul educativ al familiei își lasă amprenta și asupra dezvoltării cognitive a
copilului. Deși nu s -a stabilit care dintre stilurile educative se află mai în strânsă legătură
cu dezvoltarea cognitivă, s -ar părea că o contribuție mai mare o au stilurile democratice.
Un stil educativ flexibil, o relație relaxantă între părinți și copii, oferă condiții optime
pentru stimularea capacităților psihice ale celor mici. Potrivit teoriei piagetiene,
dezvoltarea cognitivă a copilului este favorizată de prezența a mai multor stimuli car e
îndrumă către tulburări în sistemul cognitiv existent, dar care conduce și la îndeajunse
regularități pentru restabilirea echilibrului psihic.
Copiii care obțin rezultate bune la învățătură sunt susținuți de mamele lor prin
intermediul întrebărilor aju tătoare, sunt orientați de aceasta către explorarea realității, îi
îndrumă să se concentreze mai mult pe parcursul rezolvării unei sarcini și le oferă indicații
și informații adecvate. Adoptând o atitudine deschisă și recreativă față de copil, mama îi dă
acestuia un feed -back optimist. În schimb, copiii care nu au performanțe cognitive și au
30
rezultate slabe, sunt ținuți sub control asiduu, iar mama are tendința să acționeze în locul
copilului, neoferindu -i șansa la mai multe variante. În acest fel, mama eta lează un feed –
back negativ față de copilul său.
O latură fundamentală care influențează dezvoltarea cognitivă a copilului este și
exprimarea acordului sau a dezacordului membrilor familiei cu referire la c reșterea și
educarea celui mic. Coeziunea familială este foarte importantă. Dezacordul familial
rezultă, de cele mai multe ori din diferența prea mare de atitudine pe care o adoptă cei doi
adulți cu copilul lor. Dacă mama se comportă cu fiul său/fiica sa de parcă acesta ar fi
centrul uni versului, iar tatăl are un stil autoritar, este normal să apară tulburări la nivelul
proceselor psihice ale copilului. Trebuie să existe o atitudine moderată a ambilor parteneri,
pentru a evita apariția dificultăților în dezvoltarea cognitivă a copilului.
Pentru integrarea socială a copilului este necesar un nivel satisfăcător al
dezvoltării cognitive și anume, deținerea unor informații, coduri de comunicare, dar sunt
importante și abilitățile motrice. Pentru a reuși în integrarea socială trebuie să existe și o
implicare emoțională a copilului. De pildă, încredere, siguranță, dar și cultivarea
respectului de sine și a respectului față de ceilalți. Există o strânsă legătură între stilurile
educative parentale și dezvoltarea afectivă; prin urmare, între stilu rile educative parentale
și integrare.
Copiii care trăiesc într -un climat caracterizat prin toleranță, afecțiune și
înțelegere, reușesc mult mai ușor să lege prietenii și să își susțină un punct de vedere
referitor la o incertitudine sau o problemă. Dar o atmosferă familială negativă declanșează
la copil stări de neliniște, privitoare la microgrupul social și tinde să îi dezvolte
neîncrederea în sine.
31
I.4.DISFUNCȚIONALITĂȚI ALE FAMILIEI CONTEMPORANE
O dată ce și -au propus să se căsătorească, oamenii sunt atât de preocupați de
activitațile lor încât uită să se întrebe dacă ei chiar se simt bine în cadrul acelui cuplu
conjugal sau să se gândească dacă ceilalți membri ai familiei sunt cu adevărat fericiți și
liniștiți. Dacă totuși această ultimă condiție este îndeplinită, iar ei conștientizeză că sunt
împliniți în familia în care conviețuiesc, atunci acea familie favorizează atât dezvoltarea
cuplului, cât și a copilului, deci este o familie funcțională. Situațiile în care apar crizele
familiale și nici un membru nu își mai găsește locul în acel cămin determină apariția unei
familii disfuncționale. O familie disfuncțională nu este o familie rea, dar în cadrul acesteia,
membrii nu știu să se prețuiască reciproc și să își demonstreze iubirea.
Potrivi t unor studii, s -a constatat că există asemănări în modalitatea de a acționa a
familiilor care favorizează dezvoltarea, însă și familiile cu probleme s -au dovedit să aibă
multe în comun, chiar dacă tipul dificultății diferă.
O familie disfuncțională este u șor de sesizat. Prin prezența alături de o astfel de
familie se simte o stare de nesiguranță, insatisfacție și lipsă de confort ce se manifestă între
membri familiei. Climatul în cadrul acestei familii este de natură politicoasă, dar toți se
arată plictisi ți. Ori este o atmosferă asemănătoare “calmului dinaintea furtunii”. În urma
oricărei acțiuni al unuia dintre membri se poate dezvolta un conflict.
Starea lor de spirit este de multe ori învăluită în secrete, fapt care tulbură liniștea
și coeziunea familia lă. Există o strânsă legătură între familia cu dificultăți și aspectul
exterior al ființei umane. S -a demonstrat că fețele și corpurile oamenilor expun climatul
nereușit din care fac parte. “Corpurile sunt înțepenite și încordate sau, dimpotrivă,
gârbovite ” (V. Satir, 2010, p.25). Culoarea pielii este ștearsă, iar fața pare mâhnită și
deprimată. Privirea în pământ denotă nesiguranță, iar tonul vocii este mereu ridicat.
Sentimental care predomină în familia disfuncțională este nesiguranța, iar familia pare s ă
se păstreze doar din datorie. Eforturile unuia dintre adulți de a detensiona atmosfera este în
cele mai multe cazuri zadarnică. Glumele ajung deseori să fie sarcastice sau satirice. În
puținele momente în care par să fie fericiți unul în prezența celuila lt, membrii familiei se
arată surprinși că au fost cuprinși de această stare. Sunt atât de preocupați să -și atribuie
unul altuia, dar și copilului, responsabilități încât ajung să nu se mai bucure ca persoane.
32
Apar situații în care membrii familiei parcă se încăpățânează să rămână captivi în
acea familie, chiar dacă nu le aduce o stare de bine. Își găsesc ocupații cu alte planuri, doar
să poată evita contactele cu ceilalți membri ai familiei. De obicei, serviciul și alte activități
exterioare devin primord iale, ceea ce îi împiedică să se vadă prea mult timp cu restul
familiei, chiar dacă locuiesc sub același acoperiș. În ciuda neputinței și a singurătății,
oamenii care trăiesc într -o familie cu probleme au curajul de a ascunde realitatea cu care se
confrunt ă. Interiorizând aceste aspect, omul poate fi “ucis prema tur”. Rămân în această
familie -problemă, ag ățându -se de cea mai mică speranță că l ucrurile s -ar putea îmbunătăți.
Unele relații se manifestă doar prin țipete, certuri sau indiferență. Petrec ani în șir
împreună într -un mod care le afectează tuturo r dezvoltarea sub orice aspect. Iubirea,
înțelegerea, sprijinul, respectul reciproc trebuie să definească orice familie. Atunci când
parcă toate probleme exteriorului tind să năvălească peste om, mediul care îl poate ajuta să
depășească toate acestea trebuie să fie tocmai familia. Nu ea să le declanșeze. Dar pentru
familiile disfuncționale, sentimentele plăcute par să rămână la nivel de visare. Cei care
aleg să rămână într -un astfel de mediu o fac pentru că n u cunosc alt mod de viață.
De cealaltă parte, în preajma familiei care favorizează creșterea se resimte rapid
plăcerea pentru viață, pozivitismul și autenticitatea. În interiorul acestei familii intervin și
stări ce țin de suflet, legate de “a simți”, nu d oar cele bazate pe rațiune. Aici apare interesul
pentru celălalt, apreciere și respectul reciproc. Dispare teama de a susține propria părere
sau cea în care îți arăți dezaprobarea referitoare la o hotărâre. La nivelul acestei familii,
greșeala este înțelea să.Se consideră că erorile participă la experiența uma nă, iar ele devin
un ajutor în prevenirea greșelilor viitoare. Comparativ cu familia disfuncțională, de data
aceasta expresia facială emană optimism, siguranță. Privirea nu le este ațintită în jos,
oame nii se uită unii la alții. Tonul vocii este clar și cald. Corpurile sunt binevoitoare și
prietenoase. Baza pe care se formează relațiile este legată de emoție și armonie. Copiii,
chiar și cei foarte mici, sunt tratați ca niște persoane.
Familiile funcționa le se identifică chiar și după modul de amenajare a casei.
Locuințele sunt de obicei luminoase și colorate, amenajate pentru confortul și plăcerea lor.
Liniștea este produsă pentru menținerea unei atmosfere echilibrate, nu din cauza fricii. Iar
dacă este z gomot se datorează unor activități cu sens nu din cauza agitației, în ideea de a -l
enerva sau indispune pe celălalt. O familie bine organizată nu se lasă surprinsă atunci când
între membrii familiei este o atmosferă dominată de afecțiune și iubire. În inte riorul
acesteia sunt normale dovezile de dragoste și onestitate. Predomină libertatea în a spune
33
fiecare ce gândește, chiar dacă este vorba de o critică, o supărare sau o dezamăgire ori
despre bucurii și împliniri.
În cazul în care un copil face, de regul ă, o năzbâtie și acesta face parte dintr -o
familie disfuncțională, lucrurile se vor desfășura astfel: părinții îi vor ține morală o
perioadă de timp, îl vor certa aspru, ajungând poate la violență fizică și se va încheia totul
cu o suferință cruntă a copil ului exprimată prin lacrimi. Familia care favorizează
dezvoltarea va proceda prin opoziție cu celălalt caz. Membrii acestei familii se asigură
prima dată că cel mic nu a suferit nici o lezi une gravă în urma incidentului. Atitudinea
acestor părinți este acee a de conducere a celorlalți către dezvoltare, nu de a arăta cine
deține autoritatea în casă. Cel mai important obiectiv al acestor adulți este să îl umanizeze
pe copil indiferent de situație. Ei iau în considerare opiniile, supărările și bucuriile fiului
său/fiicei sale și țin cont de ele, fără să își arate nervozitatea sau agitația. Părinții din
familiile cu probleme îi îndeamnă pe copii să nu se lovească, dar ei când au ocazia îi
pocnesc fără să stea prea mult pe gânduri. Dacă adulții adoptă o atitudine de înțelegere și
deschidere, în momentul în care greșește cu ceva, copilul va merge singur la părinți să le
destăinuie fapta fără a -i fi teamă de reproșuri și pedepse. Părinții îi vor deschide ochii către
învățămintele pe care le poate trage în urma unei gr eșeli.
Cazurile în care copiii se poartă distructiv sunt tratate ușor de părinții care
favorizează evoluția. Ei nu se reped să acționeze până nu află care a fost contextul.
Conștientizează că s -a produs o neînțelegere sau că stima de sine a copilului a fost pusă în
pericol și încearcă să îl îndrepte pe copil, arătându -i unde nu a proce dat corect. Acești
părinți nu vor să -și devalorizeze fiul/fiica, manifestând comportamente agresive, deoarece
acest lucru i -ar încuraja să repete greșelile și în alte momente. Copiii preiau astfel modelele
adulților din imediata apropiere.
Cercetătorii sus țin că orice familie disfuncțională se poate transforma într -una
care să favorizeze dezvoltarea. Pentru această modifi care există câteva
considerente (V.Satir, 2010, p. 34):
● este necesar ca membrii familiei să conștientizeze și să recunoască situația
problematică în care trăiesc;
● este necesar să se ofere dreptul la iertare a greșelilor trecute, mizând pe
schimbare în bine;
● este necesar să se hotărască schimbarea lucrurilor;
● și, în ultimul rând, dar nu nesemnificativ, este necesar să se facă primul pa s în
demersul schimbărilor.
34
CAPITOLUL II : VIOLENȚA ÎN FAMILIE. ASPECTE
PSIHOSOCIALE
II.1. VIOLENȚA ÎN FAMILIA CONTEMPORANĂ .
Delimitări conceptuale
Violența face parte uneori din viața umană. Fie că este îndreptată împotriva
propriei persoane, fie că este vorba de violență îndreptată împotriva altei persoane, sau de
violență colectivă, acest fenomen duce la moarte unui milion de persoane pe an și a unui
număr mult mai mare de răniți. Violența, în sens generic, semnifică utilizarea forței și a
constrângerii de către individ, grup sau clasă socială, în scopul impunerii voinței asupra
altora.
Din punct de vedere juridic, violența înseamnă folosirea forței fizice sau a altor mijloace
persuasive pentru a aduce prejudicii unor bunuri sau o vătăm are integrit ății unei
persoane. În acest sens, un act de violență are, de cele mai multe ori, un caracter
premeditat, fiind elaborat cu intenție sau semnificând intenția de a produce o suferință sau
un prejudiciu fizic altei persoane. În context psihologic, violența de semnează
comportamentul agresiv manifestat, cel mai adesea, ca urmare a unor frustrări, care nu pot
fi defulate pe căi dezirabile social.
Dincolo de multitudinea sensurilor care i se asociază, violența este un abuz de
putere, fiind legată, aproape întotdea una, de o poziție de putere și de impunerea acestei
puteri asupra celorlalți. Această caracterizare definește, cel mai bine, situația bărbatului în
raport cu cea a femeii, copilului sau vârstnicului. Totuși, în mod aparent paradoxal,
adeseori, chiar lipsa de putere determină violența. Conștiința lipsei de putere, a impotenței,
creează, în multe cazuri, o nevoie de afirmare atât de puternică, încât devine agresivitate
destructivă, care, în ultimă in stanță, conduce la violență. Aceasta poate explica, în mare
măsură, frustrările care caracterizează numeroși bărbați agresori, dar și actele de viole nță
comise de femeile agresoare. (S. Rădulescu, 2001, pag. 21.) Există o multitudine de
definiții privind noțiunea de violență, dar definiția cea mai cuprinzătoare este definiția dată
de O. M. S , care înțelege prin violență: “amenințarea sau utilizarea intenționată a forței
fizice sau a puterii împotriva propriei perso ane, a altei persoane, împotriva unui grup, sau a
comunității, și care antrenează un risc crescut de a produce un traumatism, un deces, o
daună psihologică, o dezvolta re anormală sau o privațiune”. În aceasta definiție, O.M.S.
35
definește violența în raport cu sănătatea și starea de bine din punct de vedere fizic, psihic și
social.O.M.S. înglobează în această definiție caracteristica de intenționalitate a actului
indiferent de consecințele acestuia și exclude aspectele legate de incidental -accidental.
Include rea în definiție a termenului de “putere” în plus de expresia “utilizarea forței fizice”
lărgește astfel natura actelor de violență și a definiției convenționale la acte rezultate prin
exercitarea unei relații de putere, cuprinzând de asemenea actele de am enințare și
intimidare. Utilizarea termenului de putere permite, în plus, includerea neglijenței și a
actelor de omitere pe lângă actele evidente de violență foarte important în studierea
fenomenului violenței împotriva persoanelor în vârstă. Astfel, O.M.S . include în definiția
violenței: neglijența, toate tipurile de violență fizică, psihică și sexuală precum și violența
auto-aplicată, sinuciderea. Evaluările făcute de sociologi familiei contemporane sunt
contradictorii între ele. Astfel, pe de o parte, i se recunoaște familiei o deosebită capacitate
de comuniune și solidaritate socială, în măsura în care ea este un refugiu, un loc privilegiat
al manifestării afectivității, iar pe de altă parte, se apreciază că familia se află într -o criză,
constând în decl inul funcțiilor ei tradiționale, insularizarea sa în cadrul societății, izolarea
ei de rețeaua largă de rudenie, creșterea tendințelor ei de instabilitate. Unul dintre cele mai
acute aspecte ale acestei crize, pe care socio logii care se ocupă de familie au abordat mai
puțin, este creșterea violenței între membrii familiei, fenomen care există în majorita tea
societăților contemporane. (S. Rădu lescu , 2001, p . 16)
Din punct de vedere legal , violența în familie reprezintă orice acțiune fizică sau
verbală săvârșită cu intenție de către un membru de familie împotriva altui membru al
aceleiași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu
material. Constituie, de asemenea, violență în familie împiedicarea femeii de a -și exercit a
drepturi le și libertățile fundamentale.
Violența intrafamilială s -a manifestat de multă vreme, dar conștientizarea ei ca
problemă socială a avut loc abia în ultimele patru decenii. Astfel, în cursul deceniilor 6 și
7, abuzul comis contra copiilor și agre sarea soțiilor au devenit, pentru prima dată, subiecte
de dezbateri publice, în mai multe țări, captând interesul publicului larg și, desigur, al
specialiștilor. Ulterior, în deceniile 8 și 9, abuzul contra bătrânilor a ajuns în centrul
atenției, devenind o problemă socială complementară cu cea a agresării copiilor și soțiilor.
Motivul principal pentru care violența intrafamilială ca problemă socială a fost
conștientizată atât de târziu, pentru a deveni o preocupare aparte a specialiștilor, l -a
constituit, cel puțin în Occident, specificul, ca atare, al familiei, ca un “sanctuar” detașat de
36
constrângerile spațiului public, ca un spațiu privat cu caracter tabu, în care nu poate fi
admisă nicio intruziune sau intervenție din afară. În fostele țări socialiste, dimpotrivă,
familia – în calitatea ei de “celulă de bază a societății”, așa cum era definită de ideologia
oficială – a trebuit să sufere toate consecințele unui regim autoritar, în cadrul căruia orice
instituție socială trebuia integrată spațiului public ș i supusă exigențelor exterioare. Pe de
altă parte, în regimul comunist, violența exercitată în cadrul familiei nici nu era
recunoscută oficial ca problemă socială.( S. Rădulescu 2001, p. 17)
II.2. CAUZE ALE VIOLENȚEI DOMESTICE
Violența în familie, prin amploarea și formele grave in care se manifestă, pune în
pericol însăși existența familiei, ca grup social.
Din cercetările realizate de Ana Muntean s -au desprins următoarele cauze ale violenței
domestice:
a) Cauze care țin de caracteristicile individuale:
Afectarea stării de sănătate a victimei sau agresorului;
Consumul cronic de alcool sau substanțe nocive (droguri);
Istoria infracțională a agresorului;
Statut educațional scăzut;
Status ocupațional scăzut (lipsa unui loc de muncă);
Graviditatea la victimă;
Violența ostilă;
Gelozia.
b) Cauze determinate de caracteristicile relației:
Trai comun cu părinții;
Locuință comună după divorț;
Perpetuarea modelului: prezența unei istorii a violenței în copilăria victimei
și/sau a agresorului;
Izolarea soc ială;
Perioada scurtă de cunoaștere;
Prezența unor relații adultere.
37
c) Cauze sociale ale violenței intrafamiliale – Inegalitatea de gen în familie și
societate:
Toleranța socială față de violența domestică – reprezentările colective;
Neimplicarea celorlalți;
Dificultăți materiale, venituri reduse, dependența materială a soției de soț ;
Unele norme religioase, tradiția care favorizează poziția bărbatului;
Absența unor legi specifice;
Așadar, c auzele violenței sunt complexe. Acestea nu au legătură do ar cu asocierile, cu
mediul social. Sunt implicați mai mulți factori decât cei prezentați mai sus.
II.3. TIPURI ȘI FORME DE MANIFESTARE ALE VIOLENȚEI ÎN
FAMILIE
Când vorbim despre violența în familie sau violența domestică, ne refer im at ât la
violența în cuplu, cât și la maltratarea copiilor din familie. Identificarea corectă a tipului de
violență domestică este importantă mai ales din perspectiva stabilirii unui plan de
intervenție corect, menit să dea șanse maxime membrilor familiei pentru a rămâne
împreună într -o atmosferă sănătoasă (A. Muntean, 2011, p.67 -68) .
Pot exista mai multe forme de violență după cum urmează:
a) violența verbală – adresarea printr -un limbaj jicnito r, brutal, precum utilizarea de
insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare .
Chiar dacă pentru multe persoane utilizarea unui astefel de limbaj este ceva
obișnuit, în de familie trebuie să se bazeze pe respect și tocmai de aceea , utilizarea
unui astfel de limbaj este interzisă de lege, mai ales în situația în care acest fel de
limbaj a devenit unul obișnuit . Acest tip de violență poate fi demonstrat cu
înregistrări video și audio, prin depunerea la dosar a mesajelor trimise și ma i rar,
cu ajutorul martorilor pentru că, de cele mai multe ori, acest tip de violență nu are
loc în prezența altor persoane.Martorii pot să afle aceste aspect direct de la victimă
sau de la copii.
b)violența psihologică – impunerea voinței sau a controlul ui personal, provocarea de
stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență
demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare
ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie,
38
constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar.Chiar dacă victima nu
este agresată fizic, de multe ori ea este supusă violenței psihologice, tinută într -o
permanent stare de stres și de tensiune, se teme pentru viața sa și a copiilor minori sau
uneori chiar majori, sau pentru sănătatea și integritatea lor corporală.Acest tip de
violență este mai greu de dovedit, însă se întâmplă ca scenele de gelozie să aibă loc și în
prezența altor persone care pot fi audiate ca marto ri .
c)violen ța fizică – vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire,
tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice
ontensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor acciente prin otrăvire, intoxicare,
precum si alte actiuni cu efect similar.Este una dintre cele mai des întâlnite forme de
violență și poate cel mai ușor de demonstrat în fața instanței de judecată, cu atât mai
mult cu cât pot fi obținute certificare medico -legale de natură să stabilească natu ra și
cauza leziunilor și modul de îngrijiri medicale necesare vindecării.Acest tip de violență
poate fi demonstrată cu ajutorul fotografiilor pe care și le face victima, dar și cu ajutorul
martorilor.
d)violența sexuală – agresiune sexuală, impunere de a cte de gradante, hărțuire,
intimidare, manipulare, brutalitat în vederea întreținerii unor relații sexuale forțate, viol
conjugal . Victima este obligată să întrețină acte sexuale cu agresorul atunci când acesta
dorește și în maniera impusă de el, indiferent de situație sau indiferent de starea de
sănătate sau de graviditate a victimei, de prezența copiilor minori etc.Acest tip de
violență poate fi demonstrată cu ajutorul unei expertize medico -legale, cu condiția ca
victima să se prezinte în vederea efectuări i expertizei în cel mai scurt.
e)violența economică – interzicerea activității profesionale, privare de mijloace
economice, inclusiv lipsire de mijloace de existență primară, cum ar fi hrană,
medicamente,obiecte de primă necesitate, acțiunea de sustragere intenționată a
bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile
comune, control inechitabil asupra bunurilor și resurselor comune, refuzul de a susține
familia, impunerea de munci grele și nocive în detrimentul sănăt ății,inclusiv unui
membru de familie minor, precum ș i alte acțiuni cu efect similar. O astfel de formă de
violența se demonstrează cel mai ușor cu ajutorul martorilor.
f) violența socială – impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de
prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ, impunerea izolării prin
detenție,inclusiv în locuința familială, privare intenționată de acces la informație,
precum ș i alte acțiuni cu efect similar. Scopul izolării victimei de comunitate, de rude și
39
de prieteni este acela de exercitare a unui control total și de a evita ca victima să se
plângă cuiva cu privire la agresiunile la care este supusă și de a putea cere ajutor; sunt
situații în care victima poate ieși din casă doar însoțită de către agres or sauun alt
membru al familiei acestuia. Este o altă formă de violența dificil de demonstrat.
g) violența spirituală – subestimarea sau diminuarea importanței satisfacerii
necesităț ilor moral -spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a
aspiraț iilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori
religioase, impunerea aderării la credințe ș i practice spirituale și religioase
inacceptabile, precum ș i alte acțiuni cu efect similar sau cu repercusiuni
simil are.Victima nu este lăsată să meargă la biserică sau să se spovedească, pentru a nu
putea să îi povestească preotului nimic cu privire la agresiunile la care este supusă, i se
interzice să păstreze legătura cu prie teni sau membri de familie care sunt de al tă religie.
Alteori victim ei sau copiilor li se interzice să folosească limba română – mai ales î n
cazul persoanelor de etnie maghiară. (A. Rațiu, și L. Miloș ,2016, p.11 -14)
II.4.IMPACTUL VIOLENȚEI ÎN FAMILIE ASUPRA COPIILOR .
În cadrul psihologiei dezvoltării umane,interpret area ființei umane din perspectiva
suferinței și a rezilienței pleacă de la descoperirile neurobiologice cu privire la importanța
emoțiilor în viața omului .Suntem de -alungul întregii vieti ființe emoținale . Emoțiile ne pot
spori capacitățile de rezolvare a problemelor, inteligența, d ar în același timp ne pot bloca
raționamentele și eficiența în rezolvarea problemelor . Emoțiile alcătuiesc suferința,inclusiv
suferința fizică, ce se acompania întotdeauna cu suferința psihică, afecte ază intens
funcționar ea și dezvoltarea ființei umane . Un copil care suferă, în funcție de intensitatea
suferinței ,de vârsta când i -a fost provocată , de durata ei și mai ales de în funcție de șansa
sau neșansa de a avea un sprijin,,o persoană care să îi î nțeleagă suferința și care să îl
iubească astfel încât să îi de sentimentul că este văzut și că este valoros,va găsi cai de
rezolvare mai mult sau mai puțin benefice pentru el și pentru societatea, pentru grupur ile
sociale din care face parte.(A. Muntean, 2011, p.108 -109)
Studiile arată cât se poate de clar faptul că în mediile fam iliale, în care se manifestă
în mod frecvent violența, nevoile de bază ale copiilor: de siguranță, de afecțiune, de
încredere,viața ordonată nu sunt respectate și asigurate în mod constant. În familiile în care
40
se manifestă violența, funcția parentală nu mai poat e fi îndeplinită
corespunzător. Uneori,această funcție este preluată total de un singur părinte, de obicei de
mama, alteori unul din frații mai mari dar când șl aceștia sunt victime ale violenței, nu mai
pot fi capabili să asigure îngrijirea de bază necesară copilului sau să -1 protejeze de
violența celuilalt părinte.
În relațiile cu copiii, părinții din astfel de medii își pierd autoritatea în fața acestora,
ei nu se mai bucură de calitatea de educatori pe care trebuie să o exercite în familie.
Dragostea părintească se manifestă printr -un amestec bizar de tandreț e și violență, care
întreține o continuă incertitudine, ce va conduce la dezvol tarea unui mechanism de apărare
din partea minorului (izolare socială, negare, neîncredere în adulți etc). Copilul va învăța
că relațiile sociale se bazează pe raporturi de forță, de supunere a celui slab, devenind
foarte sensibil la aceste forme de manifestare și va fi mereu preocupat de găsirea diferitelor
mijloace de a scăpa, de a se sustrage din situații cu potențial factor de risc. Minorul va fi în
prezența timorat și se va aștepta oricând la izbucniri violente din partea părinților chiar
dacă nimic nu prevestește izbucnirea unui conflict sau a unei stări conflictuale.
De cele mai multe ori lucrurile nu se opresc aici, violența familială influențând
randamentul școlar al copilului șl chiar gradul de Inteligență al acestuia, performanțele lor
fiind mult diminuate. Agresivitatea tinde să influenfeze șiș a implementeze modelele de
comportament ulterioare, copiii și tinerii fiind înclinați să Imite șiș a -și însușească ulterior
aceste comportamente. Se crede că tatăl oferă un model violent pentru fii, în timp ce
mamele oferă un model nepotri vit pentru fete – viitoare mame.
Violența domestică poate fi rezultatul unui model comp ortamental, pe care copilul
1-a văzut în familia de origine și care constituie o manieră, o metodă de rezolvare a
diferitelor situații apărute în viața de zi cu zi a fam iliei sau poate fi un model preluat de pe
canalele mass -media ori din mediul sau de viață, satul, orașul, cartierul în care locuiește și
în care aceste modele comportamentale sunt răspândite, acceptate sau chiar încurajate.
41
II.5.CONSECINȚE ALE VIOLE NȚEI DOMESTICE ASUPRA
COPILULUI
Dacă evenimentele traumatice pot genera nivelul acut al traumei și ulterior
sindromul de stresposttraumatic, în cazul particular al violenței domestice, cercetătorii au
descris sindromul femeii bătute.Acesta se manifestă ca un complex de probleme fizice și
psihosociale pe care femeia le dezvoltă în relție cu un partener violent, dar și cu
intervențiile inadecvate sau chiar neglijarea.
Potrivit HG nr. 49/2011, anexa 1, cap. III violența poate avea consecințe imediate
și/sau pe termen lung asupra sănătății, dezvoltării și bunăstării copilului. Pe termen lung,
consecințele se răsfrâng și asupra vieții de adult, fiind reflectate în dificultatea de a
dezvolta sau de a menține relații intime cu sexul opus ori chiar relații sociale în general, de
a-și găsi un loc de muncă stabil, de a avea atitudinile și abilitățile necesare unui părinte
suficient de bun etc. Nu numai actul în sine al violenței are consecințe, ci și contextul în
care aceasta se produce. De obicei are loc o interacți une între mai mulți factori de risc care
conduc la apariția consecințelor și creșterea impactului. Intervievarea/Audierea repetată a
copilului ulterior descoperirii actului de violență poate, de asemenea, revictimiza
copilul. Consecințele se reflectă asupra dezvoltării copilului atât pe plan afectiv, cât și
asupra celorlalte aspecte ale dezvoltării și asupra adaptării școlare:
a) pe plan afectiv: atașament atipic (dezorganizat, de tip D), carențe afective, afecte
negative, agresivitate, stima de sine redusă etc.;
b) pe planul celorlalte aspecte ale dezvoltării: retard al creșterii, întârzieri în dezvoltarea
motorie, cognitivă și de limbaj, competențe sociale reduse etc.;
c) pe planul adaptării școlare: performanțe școlare reduse, dificultăți de învățare etc.
A.Consecințele produse de abuzul fizic -Abuzul fizic poate avea consecințe fizice,
neurologice și poate conduce la boli, fracturi, dizabilități și chiar la deces. De a semenea,
conduce frecvent la instalarea unor comportamente agresive, probleme emoționale și de
comportament, la dificultăți de învățare și la diminuarea performanțelor școlare. Contextul
în care se produce abuzul fizic poate fi în familie, în diverse insti tuții (de exemplu, școală,
centru de reeducare, centru de plasament), în comunitate (de exemplu, pe stradă) și chiar
societal.
B.Consecințele produse de abuzul emotional – Abuzul emoțional susținut are mai ales
consecințe pe termen lung asupra dezvoltării copilului, sănătății sale mintale,
42
comportamentului și stimei de sine. Contextele producerii acestui tip de abuz sunt de
regulă cele legate de violența domestică/în famili e, de adulții cu probleme de sănătate
mintală și de părinții cu abilitățile parentale scăzute.
A. Consecințele produse de abuzul sexual -Abuzul sexual este deseori recunoscut prin
comportamente autoagresive, depresii, pierderea stimei de sine și comportame nt
sexual inadecvat vârstei copilului. Severitatea impactului este cu atât mai mare cu cât
abuzul are o durată și intensitate mai mari, cu cât copilul este mai mare ca vârstă, dacă
există o componentă de premeditare, amenințare, coerciție, sadism etc. În c azul
abuzului sexual, odată ce copilul l -a recunoscut și l -a dezvăluit, este vitală prezența
unui adult, mai ales a unui părinte protector sau a unei persoane de îngrijire, în care
copilul să aibă încredere și care să îl ajute să facă față acestei experien țe dramatice și
să înțeleagă ce i s -a întâmplat, oferindu -i sprijin și protecție.
B. Consecințele produse de neglijare – Neglijarea severă mai ales a copiilor de vârstă mica
afectează major creșterea și dezvoltarea fizică și intelectuală a copilului, iar în cazurile
extreme poate conduce la spitalizarea, instalarea unei dizabilități și /sau decesul
copilului.( https://transcena.ro/wp -content/uploads/HG49 -2011 -metodol -cadru.pdf ,
accesat la 15.06.2017,ora 16:52
II.6 V IOLENȚA ȘI REUȘITA SAU EȘECUL Ș COLAR
Formarea personalității umane ca proces complex de devenire și formare nu se
poate realiza decât strans legată de activit atea de învățare și
educație.( http://www.scritub.com/profesor -scoala/Esecul -si-reusita -scolara12952.php
accesat la 10.06.2017 , ora 14:53)
Multă vreme s -a considerat că existența familiei complete formată din copii și
ambii părinți reprezintă o premisă a reușitei școlare și a soci alizării copilului .(S.Eftimie,
2014, p. ) Perspectiva conflictualistă asupra relației dintre mediul familial și reușita
școlară/socială, poziționa școala ca un mediator al reproducției sociale.
43
În prez ent se vorbește mai mult despre reușita școlară și mai puțin despre
eșec.Eșecul școlar apare în cadrul societății modern și este considerat din mai multe
perspective ca fapt pedagogic, ca jus tiție socială și ca risipă economică.
EȘECUL ȘCOLAR
Eșecul școlar – văzut ca incapacitatea elevului de a progresa în ritmul colegilor, de
a obține un randament î n conformitate cu obiectivele stabilite – se sancț ionează în mod
obișnuit prin repetarea clase i, ceea ce constituie o problemă psihopedagogică importantă,
deoarece reflectă adaptarea limitată a sistemului de învățământ, a acț iunilor educative, la
particularităț ile psi hice ale elevului fapt ce condiționează reușita
școlară .(http://www.scritub.com/profesor -scoala/Esecul -si-reusita -scolara12952.php ,
accesat la 12.06.2017,ora 11:17)
De cele mai multe ori valorile umane ale unui copil sunt apreciate în funcție de
rezultatele școlare și rare sunt cazurile în care nici elevul și nici părinț ii nu dau atat de
mare importanță acestui lucru, acceptandu -l ca pe un fapt normal.
Tipuri de esec
1.Ca fapt pedagogic, noțiunea de eșec este în relație cu dificultățile școlare ale unor
copii în procesul invățământului. La î nceput fenomen ul aparea ca un fapt normal fară
consecințe î n exclusivitate elevului. "Elevul nu mai este o problema ped agogică , ci devine
o problemă socială".( M. Jigau ,1998, pag.5)
2.Eșecul școlar ca instituție socială a aparut o dată cu generalizarea învățământului
și prelungirea școlarizării, câ nd s-au creat prem ise teoretice de acces la educaț ie pentru
toate clasele sociale .
"Dacă la început selcț ia se realiza pe baze financiare, ș i deci social e, ulterior aceasta
se apreciază pe criterii academice, ceea ce în principiu oferă posibilitatea promovă rii
sociale prin instruire (M. Jigau , 1998, pag.5)
3. Eșecul școlar ca risipă economică
44
Elevul defavori zat este considerat o cheltuială prea mare și uneori inutilă, atât timp
cât locurile de muncă necalificate se reduc, iar costurile sociale pe care le implică
susținerea celor care nu și -au însușit o meserie sunt din ce î n ce mai mari.
Cauzele eșecului ș colar
1. Individualitatea elevului, care poate fi privită din două puncte de vedere:
a) Din punct de vedere gen etic, unde explicația care se dă eșecului ș colar
este nivelul redus al inteligenț ei individuale, defi ciențe de natura
intelectuală sau psihosenzorială ;
b) Din punct de vedere psihoafectiv se are î n vedere raport ul elevului cu
mediul familial și școlar și influenț ele pe care acestea le au asupra
procesului de formare a personalităț ii lui.
2. Handicapul socio -cultural: un mediu considerat defavo rizant nu poate asigura
referinț ele culturale mini me pentru a se putea valoriza cât mai eficient oferta școlii
existentă .
Lipsa limbajului copiilor care provin dintr -un mediu defavorizat le creează acestora un
dezavantaj de debu t. De asemenea, starea economică precară este un factor care duce la
eșecul ș colar prin lipsa ma terialelor necesare sustinerii școlarității (taxe, rechizite, cărț i,
etc.)
3. Reproduce rea raporturilor de clasa prin școala.
Unii sociologi văd ș coala ca pe o institu ție de reproducere socială datorită faptului că
sunt ignorate valorile elevilor care provin dintr -un grup defav orizat ș i sunt mult mai
promovate normele claselor favorizate. Elevul pro venit dintr -o familie favorizată va
beneficia chiar de la începutul școlarităț ii de un "capital cultural" identic sa u apropiat de
cultura vehiculată de școală care îi va asigura succesul școlar ș i ulterior,
profesional. Dezavantajat va fi elevul care pro vine dinr -un mediu nefav orabil și care va
intra în conflict cu normele ș colare pentru ca multe dintre ele îi sunt straine.
45
4. Atitudinea față de cunoastere explică eșecul ș colar prin sensul pe care elevul îl dă
cunoașterii ș i reușitei școlare; dar atitudinea față de cunoaștere e independența de mediul
social de proveniență a elevului.
5. Curentul interacționist care susține ca eșecul școlar se construiește în interiorul
școlii datorită modului de interacțiune dintre elevi ș i profesori. Conform acest ei teze
profes orii au anumite așteptă ri de la elevii lor, la care aceș tia răspund pe masură . Statutul
ambiguu al uno r note, acela care recompensează sau sancționează uneori cu aceeași
valoare numerică nu va fi stimulator pentru elev ș i nici nu -i va clarifica locul lui p e o scală
a progresului (http://www.scritub.com/profesor -scoala/Esecul -si-reusita -scolara12952.php
,accesat la 12.06.2017,ora 11:32) .
Eșecul ș colar apare ca fenomen pr eponderent indiv idual, privind, de regula anumiți
elevi. Prevenirea ș i combaterea eșecului acestora presupune cunoaș terea formei concrete
de manifestare ș i a cauzelor specifice care au generat situația în sine. Și în situații în care
insuccesul priveș te un grup, trebuie identificate situațiile ș i aspectele care pot constitui
surse ale acestui a, cu referire la adaptarea conținuturilor învăță rii la p osibilitatile elevilor,
modalități de organizare a activității, mijloace ș i metode utilizate.
Deasemenea , un ro l deosebit de important în sensul îmbunătățirii rezultatelor
școlare il c onstituie promovarea unei relații profesor – elevi, bazată pe încrederea în
posibilitățile acestora, stimulare ș i cooperare.
În concluzie, succesul are un ro l mobilizator, conduce la dorința de a învăța și de a
obține rezultate bune, pe când insuccesul , dacă este întărit ș i de aprecierile pro fesorului,
poate descuraja, ducând la lipsa de interes față de actul
educativ. (http://www.scritub.com/profesor -scoala/Esecul -si-reusita -scolara12952.php
,accesat la 12.06.2017,ora 17:35)
46
CAPITOLUL III : METODOLOGIA CERCETĂRII
Scopul cercetării:
Identificarea cauzelor și a fenomenelor de manifestare ale violenței în familie
precum și impactul pe care aceasta îl are asupra reușitei școlare a copiilor din învățământul
primar.
Obiectivele cercetării:
O1:Identificarea factorilor care duc la reușita școlar ă a elevului .
O2:Determinarea gradului de implicare a părinților în educația copiilor în vederea
obținerii reușitei școlare a elevilor.
O3:Identificarea efectelor violenței în familie asupra dezvoltării cognitive a elevilor .
O4:Analiza percepției pe care elevul o are în privința implicării părinților în educația sa.
Ipotezele cercetării:
I1:Dacă copilul își valorizează pozitiv părinții, atunci acesta le va prelua valorile și îi va
alege drept model.
I2:Cu cât familia oferă copilului o educație bazată pe cooperare, un mediu suportiv lipsit
de violență, cu atât copilul va demonstra comportamente dezirabile , acceptate social, atât
la școală cât și acasă și va avea reușită școlară.
Descrierea lotului de subiecți :
Microcercetarea ”Impactul vio lenței în familie asupra reușitei școlare a elevilor din
învățământul primar ” a fost aplicată pe 83 de subiecți .
grupul nr.1 este alcătuit din 27 de subiecți de genul masculin și feminin,cu
vârstă cuprinsă între 32 -42 ani, părinți ai elevilor din clasele a III -a-a IV-a,
ai Școlii Gimnaziale Cioranii de Sus, Comuna Ciorani, Sat Cioranii de Sus,
Județul Prahova .
47
grupul nr.2 este alcătuit din 50 de elevi, 23 fete și 27 băieți, cu vârstă
cuprinsă între 9 -11 ani, formând colectivul claselor a III -a și a IV-a, al
Școlii Gimnaziale Cioranii de Sus, Comuna Ciorani, Sat Cioranii de Sus,
Județul Prahova.
grupul nr.3 este alcătuit din 6 profesori învățământ primar, ai Școlii
Gimnaziale Cioranii de Sus, Comuna Ciorani, Sat Cioranii de Sus, Județul
Prahova.
Toți subiecții provin din mediul rural.
Descrie rea instrumentului de cercetare:
Chestionarul este una din tehnicile de cercetare cel mai frecvent utilizate în
științele sociale și umane. Este o tehnică, dar și un instrument de investigare, constând într-
un ansamblu de întrebări scrise, eventual imagini grafice, ordonate logic. Chestionarul se
clasifică după următoarele crierii: după conținut (chestionar de date factuale și de opinie);
după formă (chestionare speciale și omnibus); după modul de aplica re (chestionare
administrate și autoadministrate); după structură (întrebări introductive, de trecere,
întrebări filtru).
Această microcercetare are ca obiectiv investigarea opiniei școlarilor, dar și a
părinților și cadrelor didactice cu privire la violen ța în familie,dar și la reușita școlară a
elevilor.
Interpretarea chestionarului aplicat părinților:
Chestionarul numărul 1 a fost aplicat pe 27 de subiecți cu vârsta cuprinsă între 32 –
42 de ani, de sex masculin și feminin .Instrumentul folosit a cuprins 12 itemi
deschiși/închiși cu diferite variante de răspuns.
Itemul 1: Cât timp petreceți în medie pe zi cu copilul dumneavoastră?
Fiind întrebați cât timp petrec în medie pe zi cu copilul lor 15 % dintre părinți au
spus că nu petrec suficient timp, 22% au spus că petr ec între o oră și două ore, 26% au
spus că le acordă între două și trei ore, în timp ce 37 % au spus că petrec m ai mult de trei
ore cu cei mici .
În urma rezultatelor se constată că o parte dintre cei intervievați nu petrec suficient
timp cu copiii lor, aspect ce evidențiază o oarecare neg lijență față de aceștia .În timp ce
mai mult de un sfert dintre părinți au spus că acordă copilului mai mult de trei ore pe zi ,
48
ceea ce înseamnă că pentru aceștia creșterea și educarea copiilor are o import anță
primordială.
Fig. nr. 1-Timpul acordat copilului
Itemul 2: După părerea dumneavoastră ce membru al familiei se ocupă mai mult de
creșterea și educarea copilului ?
La itemul 2, care vizează ce membru din familie se ocupă mai mult de edu cația
copilului, 85% dintre cei intervievați au răspuns că mama este cea care acordă mai multă
importanță educației copilului , 15% au spus că tatăl este cel care se ocupă de educația
copiilor și niciun părinte nu a bifat varianta în care bunicii s -ar putea ocupa de partea
educativă. Drept umare, tații sunt aproape inexistenți în educația copilului.
Faptul că nu au timp suficient nu este o scuză pentru ca tații să nu se ocupe de
educația copiilor, rolul lor fiind fundamental în creșterea armonioasă a acestora. Dac ă nu
participă efectiv la educarea fiului/fiicei, tatăl poate descoperi că modul în care mama s -a
ocupat de cel mic nu este chiar cel agreat de el și poate întâmpina situații care îl depășesc.
Poate 48uffic că nu a fost lângă copilul lui atunci când acesta și-a format principalele
trăsături de personalitate. 15%
22%
26% 37% Cât timp petreceți pe zi cu copilul dumneavostră ?
nu petrec suficient
1-2 ore
2-3 ore
mai mult de 3 ore
49
Fig. nr. 2 -Disfunc ționalitatea rolurilor educației în familie
Itemul 3 : Câte ore pe zi alocați ajutor copilului dumneavoastră pentru a -și efectua
temele?
La acest item, 30 % dintre chestionați au bifat a) 2 -3 ore, 44 % au ales variata b)o
oră , 7 % au ales c) nu mă ocup și restul de 19 % au încercuit d) spunând că își ajută
copilul/copiii întotdeauna la efectuarea temelor.
Se observă că foarte mulți părinți evită să se implice în realizarea temelor c u cei
mici. Pot apărea div erse motive, justificate sau nu.Unii p ărinți au tendința de a rezol va ei
înșiși tema copilului, deoarece pentru ei este foarte simplu, dar trebuie să dea dovadă de
răbdare și să -și ajute copilul să găse ască singur un rezultat sau o soluție. 85% 15% După părerea dumneavoastră ce membru al familiei se ocupă
mai mult de creșterea și educarea copilului ?
mama
tata
50
Fig. nr. 3 -Distribuția timpului pentru efectuarea temelor
Itemul 4: Vă întrebați copilul despre ce s -a întâmplat la școală?
La această întrebare, 4% au bifat a) niciodată , 7% au ales b) rareori , 15% au
optat pentru c) deseori , iar restul de 74 % au precizat varianta d) întotdeauna .
Majoritatea părinților sunt interesați de parcursul copilului în timpul orelor și îl
întreabă pe acesta despre ce s -a întâmplat la școală în ziua, în timp ce un procent de 4%
dintre părinți suțin că nu le adresează niciodată întrebări referitoare la școală, ignorând
acest aspect.
Fig. nr. 4 -comunicarea părinților cu copilul
30%
44% 7% 19% Câte ore pe zi alocați ajutor copilului
dumneavoastră pentru a -și efectua
temele?
2-3 ore
o oră
nu mă
ocup
4%
7%
15%
74% Vă întrebați copilul despre ce s -a întâmplat la școală?
niciodată
rareori
deseori
51
Itemul 5 : Credeți că atmosfera familială este adecvată pentru o dezvoltare
armonioasă a copilului dumneavoastră?
La această întrebare, în proporție de 89% părinții au răspuns afirmativ, iar 11% au
precizat că nu își dau seama. Din rezultatele obținute, se înțelege că respondenții sunt
conștienți de faptul că atmosfera familiar ă este un factor deosebit pentru o dezvoltare
armonioasă a copilului. Există însă un procent de 11% dintre părinți care spun că nu își dau
seama dacă atmos fera din cadrul familiei lor este potrivită s au nu pentru evoluția
fului/fiicei .
Fig. nr. 5-percepția asupra rolului climatului din familie
Itemul 6:Ce înțelegeți prin violență domestică ?
La această întrebare 67 % dintre cei chestionați au spus că prin violență domest ică
înțeleg agresiune fizică, 22 % dintre subiecți au spus că înteleg suferință psihică, iar 11 %
au spus că prin violență domestică înțeleg agresiune verbală.
Din acest item se constată faptul că mai mult de jumătate dintre persoanele
chestionate asociază violența domestică cu agresiunea fizică. 89% 11% Credeți că atmosfera familială este adecvată pentru o
dezvoltare armonioasă a copilului dumneavoastră?
da
nu-mi dau seama
52
Fig. nr 6 -Definirea violenței domestice
Itemul 7: Care credeți că sunt cauzele comportamentului violent ?
La această întrebare, procentajele pentru variantele de răspuns au fost următoarele:
11% dintre respondenți au bifat varianta a) certuri
56% au răspuns b) lipsa comunicării
15% au ales varianta c) lipsa controlului
18% au optat pentru varianta d) neînțelegeri
Se constată că aproximativ jumătate dintre subiecții chestionați consideră că lip sa
comunicării este cauza principală a comportamentului violent.Atunci când comunicarea
lipsește apare neîncrederea, factor ce declanșează de multe ori violență. 67% 22% 11% Ce înțelegeți prin violență domestică ?
agresiune fizică
suferință psihică
agresiune verbală
53
Fig. nr. 7 – Cauzele comportamentului violent
Itemul 8:În familia dvs atunci când copilul greșeste este pedepsit ?
La acest item 68% dintre persoanele chestionate au raspuns au răspuns pozitiv, 9%
au spus că nu își pedepsesc copilul,iar 23% au spus că îl pdepsesc uneori .În urma
rezultatelor se observă că majoritatea părinților își pedepsesc c opilul atunci când greșeste.
Fig. nr. 8 -pedeapsa copilului
11%
56% 15% 18% Care credeți că sunt cauzele comportamentului violent ?
certuri
lipsa comunicării
lipsa controlului
neînțelegeri
68% 9% 23% În familia dvs atunci când copilul greșeste este pedepsit ?
da
nu
uneori
54
Itemul 9 : Utilizați în formarea copilului dumneavoastră sistemul de recompense și
pedepse?
Întrebarea itemului 8, “Utilizați în formarea copilului dumneavoastră sistemul de
recompense și pedepse?”, vizează diferite variante de răspunsuri. La această întrebare,
chestionații au bifat asfel:
● 7% au bifat a) niciodată ;
● 26% au marcat b) rareori ;
● 11% au optat pentru c) deseori ;
● 56% au ales d) întotdeauna .
Se constată că foarte puțini pări nți ignoră acest tip de pedeapsă -recompensă în
formarea copilului. Cel mai mare procent, de 59% dintre părinți, consideră că pentru
evoluția și creșterea fiului său/fiicei este foarte important să utilizeze pedeapsa pentru
comportamenetele indezirabile și să se folosească de 54ufficient pentru cele dezirabile.
Recompensele au un rol important în motivația copiilor. De aceea, ele trebuie fol osite, dar
ținând cont de unele lucruri . De pildă, recompensele nu se oferă oricând, ci doar când o
cere situația. Părinții nu trebuie să promită recompense pe care nu și le permit din variate
motive, deoarece acest lucru duce către construirea neîncrederii în copil pentru o altă
tentative de a-l stimula. Aplicarea pedepsei poate avea efecte negative asupra copilului,
dacă ea nu este data în timpul desfășurării comportamentului indezirabil și pe măsura
gravității ei.
Fig. nr. 9 – utilizarea pedepse lor și recompense lor în educarea copilului 7%
26%
11% 56% Utilizați în formarea copilului dumneavoastră sistemul de
recompense și pedepse?
niciodată
rareori
deseori
55
Itemul 10: Ce fel depedepse acordați copilului?
La acest item părinții chestionați au răspuns următoarele:
51% din tre au spu s că le interzic copiilor anumite lucruri
12% au spus că îi lovesc cu palma
32% au spus că îi certă
5% au ales alt răspuns
Se observă că aproximativ jumătate dintre părinți își pedepsesc copiii interzicându -le
lucrurile pe care ei le preferă de ex:tabletă, telefon, calculator,unii părinți apelează la
ceartă și bătaie, iar alții își pedepsesc copii prin reținerea banilor de buz unar, sau
interzicerea ieșirilor cu prietenii.
Fig. nr.10 –tipuri de pedepse aplicate copiilor
Itemul 10 :Cât de des se întâmplă la dumneavoastră în familie cearta ?
La această întrebare 71 % dintre cei chestionați au spus că în familia l or cearta are
loc foarte rar, 18 % au spus că se ceartă uneori, iar 11 % au spus că nu se ceartă niciodată.
Se constată că în aproximativ trei sferturi dintre familiile chestionate cearta are loc
foarte rar,ceea ce poate fi considerat un lucru foarte bun , deoarece pentru a se dezvolta
armonios un copil are nevoie de liniște. 48%
11% 30% 11% Ce fel de pedepse acordați copilului?
le interzic anumite lucruri
îl lovesc cu palma
îl cert
alt răpuns
56
Fig. nr. 11-frecvența certurilor în familie
Itemul 1 2: Sunteți mulțumit de educația pe care i -ați dat -o copilului dumneavoastră?
Dacă nu, atunci ce ați modifica la stilul pe care l -ați adoptat în educarea acestuia?
Majoritatea de 74 % a răspuns afirma tiv la această întrebare, iar 26 % au răspuns
negative. Cei care au răspuns că nu sunt mulțumiți de educația pe care au acordat -o
copilului, au spus că și -ar organiza altfel timpul pentru a reuși să petr eacă o bună parte cu
acesta.
Fig. nr. 12 – Satisfacția cu privire la educația acordată copilului 71% 18% 11% Cât de des se întâmplă la dumneavoastră în familie cearta
?
foarte rar
uneori
niciodată
74% 26% Sunteți mulțumit de educația pe care i -ați dat -o copilului
dumneavoastră? Dacă nu, atunci ce ați modifica la stilul pe care
l-ați adoptat în educarea acestuia?
da
nu
57
Interpretarea chestionarului aplicat elevilor
Chestionarul numărul 2, a fost adresat unor elevi de clasa a III -a și a IV -a care
locuiesc în mediul rural. Dintr -un total de 50 de elevi, doar 47 ( 2 4 băieți și 23 fete) au
răspuns chestionarului, deoarece 2 au fost absenți, iar unul a refuzat să complet eze. Acest
instrument a cuprins 10 itemi, care au avut drept obiectiv identificarea percepției pe care
elevul o are în privința implicării părinților în creșterea și educația lor .
Itemul 1: Cine te ajută mai mult la teme sau să înveți pentru școală ?
La ac eastă întrebare, în pr oporție de 64 %, elevi au bifat variant a) mama , 14% au
ales b) tata, 11% au încercuit c) bunicii și 11 % au optat pentru variant d) alte persoane .
Majoritatea copiilor a spus că mama este cea care îi ajută mai mult la teme . De
aici rezultă că tatăl nu are ti mp suficient pentru a -și ajuta copilul la lecții .
Câțiva copii au ales și variantele c) și d), ceea ce demonstrează că răspunderea
pentru creșterea lor rămâne, în unele cazuri, bunicilor, fraților, unchilor etc.
Fig. nr. 13 -Ajutorul acordat de părinți pentru efectuarea temelor
Itemul 2: Cu cine îți place să vorbești atunci când ai problem e la școală?
Acest item se referă la importanța comunicării copilului cu membrii familiei.
Drept urmare:
● 70% dintre elevi au optat pentru variant a) mama ;
● 15% dintre elevi au ales variant b) tata; 64% 11% 14% 11% Cine te ajută mai mult la teme sau să înveți pentru
școală?
mama
tata
bunicii
58
● 11% dintre elevi au bifat variant c) bunicii ;
● 4% dintre elevi au încercuit variant d) alte persone.
Comunicarea cu copilul este esențială penru dezvoltarea ps ihică, morală, și
afectivă a acestuia. În primul rând, este foarte importantă o comunicare de calitate între toți
membrii familiei. Dacă există un climat familial favorabil, atunci acest aspect avantajează
evoluția copilului.Rezultatele primate în urma răs punsurilor obținute de la subiecți, arată
că în cea mai mare măsură, prefer să vorbească cu mama despre problemele sale.
Petrecând mai mult timp în preajma acesteia, copilul se simte confortabil să se deschidă în
fața mamei.
Fig. nr. 14 -Comunicarea cu alte persoane
Itemul 3: Îți este solicitat carnetul de note de către părinți la fiecare sfârșit de
săpămână ?Dacă da, de cine ?
La acest item 59 % dintre elevi au ales varianta a) da, de mama, 37 % dintre elevi au
ales varianta b) da, de tata, iar 4 % au ale s varianta c) nu mi se solicită.
Din acest item putem observa că ambii părinți sunt preocupați de rezultatele pe
care copii lor le au la școală. 70% 15% 11% 4% Cu cine îți place să vorbești atunci când ai probleme la
școală?
mama
tata
bunicii
59
Fig. nr.15 -Carnetul de note
Itemul 4: Se întâmplă să-ți auzi părinții certându -se?
La acest item 8 0% dintre cei ch estionați au răspuns negativ, 15 % au spus că se
întâmplă ca uneori să -și audă părinții certându -se,iar 5 % au răspuns afirmativ . Se observă
că aproximativ trei sferturi dintre cei c hestionați nu își aud părinții certându -se, ceea ce
înseamnă că relațiile familiale sunt bazate pe armonie și înțelegere, elemente benefice
pentru dezvoltarea intelectuală a copiilor.
59% 37% 4% Îți este solicitat carnetul de note de către părinți la fiecare
sfârșit de săpămână ?Dacă da, de cine ?
Da.De mama
Da.De tata
60
Fig. nr. 16 – Cearta în familie
Itemul 5:De obicei când greșești ești pedepsit ?
La întrebarea itemului 5 aproximativ 74 % dintre elevii chestionați au răspuns
afirmativ, în timp ce 26 % au ales varianta b) nu .De obicei atunci când greșesc elevii sunt
pedepsiți de către părinți, scopul p edepsei fiind responsabilizarea .
Fig. nr.17 – Aplicarea pedepsei în familie 80% 15% 5% Se întâmplă să -ți auzi părinții certându -se?
Da
Nu
Uneori
74% 26% De obicei când greșești ești pedepsit ?
Da
Nu
61
Itemul 6:Ce fel de pedepse primești ?
La acest item elevii chestionați au răspuns următoarele:
44% dintre elevii au spus că atunci când sunt pedepsiți le sunt interzise
anumite lucruri
7% au spus că sunt loviți cu palma
30% au spus că sunt certați
19% au ales alt răspuns
Se observă că aproximativ jumătate dintre părinți își pedepsesc copiii interzicându -le
lucrurile pe care ei le preferă de ex:tabletă, telefon, calculator,unii părinți apelează la
ceartă și bătaie, iar alții își pede psesc copii prin reținerea banilor de buzunar, sau
interzicerea ieșiriilor cu prietenii .
Fig.nr.18 – Tipuri de pedepse
Itemul 7:Cum te simți în majoritatea cazurilor când ești pedepsit ?
Fiind întrebați cum se si mt atunci când sunt pedepsiți 52 % dintre cei chestionați au
ales varianta a)neînțeles , 22% au ales varianta b)nelinișt it, 19% au ales varianta c)trist, iar
7% au ales varianta d)in diferent.
Se poate observa că atunci când sunt pedepsiți majoritatea copiilor se simt
neînțeleși, se poate întâmpla acest lucru din cauza faptului că părinții nu oferă copiilor
posibilitatea de a -șijustifica greșeala. 44%
7% 30% 19% Ce fel de pedepse primești ?
mi se interzic anumite
obiecte/lucruri
sunt lovit cu palma
sunt certat/ă
alt răspuns
62
Fig. nr 19 -Efecte ale pedepsei
Itemul 8:Ce faci atunci când ești pedepsit ?
La acest item 80% dintre cei chestionați au spus că atunci când sunt pedepsiți
plâng, 20% suferă în tăcere și niciunul nu a spus că vorbește cu cineva .
Se constată că atunci când sunt pedepsiți marea majoritate a copiilor plâng, iar
niciunul nu a ales varianta a) vorbesc cu cineva .Comunicarea este foarte importantă în
situații de criză, dar se pare că părinții preferă să -și pedepsească copiii fără a discuta cu
aceștia. 52%
22% 19% 7% Cum te simți în majoritatea cazurilor când ești
pedepsit ?
neîneles
neliniștit
trist
indiferent
63
Fig. nr 20 -Efecte ale pedepsei
Interpretarea chestionarului aplicat profesorilor din învățământul
primar
Chestionarul nu mărul 3 a fost adresat provesorilor din învățământul primar ai
Școlii Gimnaziale Cioranii de Sus, Comuna Cioran i, Sat Cioranii de Sus, Județul
Prahova.Am chestionat 6 subiecți, cerându -le să răspundă sincer la întrebărilor
adresate .Prin acest chetionar am urmărit identificarea p ercepției pe care învățătorii o au
asupra violenței în familie.
Itemul 1:Există elevii la dumneavoastră în clasă care prezintă insusces școlar?
La această întrebare 86% dintre subiecții chestionați au răspuns afirmativ, în timp
ce 14% au dat un răspuns negativ. Se constată în majoritatea claselor există elevi ce
prezintă insucces școlar.Insuccesul se poate datora de cele mai multe ori mediului fam ilial,
dar și tratării superficiale a materiilor de către elevi. 77% 23% 0% Ce faci atunci când ești pedepsit ?
Plâng
Sufăr în tăcere
Vorbesc cu cineva
64
Fig. nr 21 -Percepția asupra frecvenței insuccesului școlar al elevilor
Itemul 2:Puteți prezenta câteva cauze ale insuccesului ?
În urma răspunsurilor acordate de către cadrele didactice a m constatat că 32% au
spus că una dintre cauzele principale ale insuccesului școlar ar fi neimplicarea părinților în
activitățile copiilor ,dar și violența în familie, 16% au spus că din punctul lor de vedere
insuccesul școlar se poate datora și dezinteres ului copiilor față de școală, iar 20% afirmat
că pot exista și alti factori care impiedică elevul să aibă succes de exemplu grija pentru
fratele mai mic, calculatorul, sau alte activități extrașcolare cum ar fi fotbalul. 86% 14% Există elevi la dumneavoastă în clasă care
prezintă insucces școlar ?
Da
Nu
65
Fig. nr.22 -Cauze ale insuccesului
Itemul 3: Există la dumneavoast ră în clasă elevi care asistă la scene de violență în
familie?
La această întrebare 47% dintre subiecții chestionați au ales variant a)da, 31% au
ales b)nu, iar 22% au spus că nu cunosc foarte bine familiile copiilor . Putem constata că
aproximativ jumătate dintre cadrele didactice cunosc foarte bine copii, dar și familiile lor.
Fig. nr.23 -Frecvența elevilor care asistă la scene de violență în familie 32%
32% 16% 20% Puteți prezenta câteva cauze ale insuccesului ?
neimplicarea părinților
violență în familie
dezinteresul elevilor
față de școală
alți factori
47%
31% 22% Există la dumneavoastă în clasă elevi care asistă la scene de
violență în familie
Da
Nu
Nu le cunosc foarte bine
familiile
66
Itemu l 4:Cum se manifestă în sala de clasă elevii în a căror familie are loc violența ?
La această întrebare 19% dintre subiecții chestionați au afirmat că în sala de clasă
elevii în a căror familie are loc violența se comportă tot violent, ceea ce înseamnă că
aceștia copiază comportamentele văzute acasă, 39% dintre subiecți au spus că elevii sunt
neatenți, 19% au spus că au tulburări de comportment, iar 23% au spus că elevii sunt
retrași.
Fig.nr.24 – Forme de manifestare a elevilor în a căror familie are loc v iolența
Itemul 5:Considerați că familia și relațiile din familie influențează reușita școlară a
copiilor?Cum?
La această întrebar e 100% dintre cei chestionați au răspuns afirmativ .Marea
majoritate a cadrelor didactice consideră că mediul familia l este foarte important. Dacă
copilul trăiește într -un mediu care nu îi este favorabil, acesta nu se poate dezvolta
armonios, nu se poate concentra asupra procesului de învățare și nu poate avea rezultate în
ceea ce privește reușita școlară. 19%
39% 19% 23% Cum se manifestă în sala de clasă elevii în a căror familie are loc
violența ?
tot prin violență
sunt neatenți
au tulburări de comportament
sunt retrași,nu comunică
67
Fig. nr.25 -influența relaț iilor familiale asupra reușitei școlare a elevilor
Itemul 6 : Ce efecte considerați că are viole nța asupra dezvoltării copiilor ? Dacă da
care credeți că sunt aceste efecte?
La această întrebare toț i subiecții chestionați au ales varianta a )negative. Aceștia au
spus că violența are efecte negative asupra dezvoltării copiilor atât pe termen scurt, cât și
pe termen lung. Majoritatea au afirmat că pe termen scurt violența creează copiilor o stare
de anxietate, neliniște, insucces școlar, incapacitate de concentrare. Pe termen lung
violența pote crea neîncredere în sine, incapacitatea copiilor de a se integra social, teama
de a-și construi o familie, mai ales în cazul fetelor al căror tată este violent, acestea își pot
asocia partenerul cu tatăl și astfel intervine teama de căsătorie.
100% 0% Considerați că familia și relațiile din familie influențează reușita
școlară a copiilor?Cum?
da
nu
nu știu
68
Fig.nr.26 -efectele violenței asupra dezvoltării copiilor
Limite ale cercetării
● am folosit un singur instrument de cercetare;
● microcercetarea s-a realizat doar în mediul rural și pe un număr mic de
subiecți;
● există un grad mai mare sau mai mic de subiectivitate în răspunsurile
componenților lotului de cercetare.
100% 0% 0% Ce efecte considerați că are violența asupra dezvoltării
copiilor?Dacă da care credeți că sunt aceste efecte?
negative
pozitive
nu are efecte
69
CONCLUZII ALE CERCETĂRII
În urma analizei statistice bazată pe răspunsurile pe care părinții chestionați le -au
oferit am observat că aceștia sunt împotriva violenței în familie, majoritatea încercând să
ofere copiilor un mediu propice devoltării pentru ca ei să dobândească reușită școlară.
Pe percursul acestei microce rcetări am urmărit relația dintre violența în familie și
reușita școlară a elevilor. În urma chestionarelor aplicate părinților, elevior și cadrelor
didactice de la Școala Gimnzială Cioranii de Sus, Comuna Ciorani, Sat Cioranii de Sus,
Județul Prahova sunt mulțumită de răspunsurile primite, chiar dacă între acestea există
anumite discrepanțe. Se observă că între școală și familie există o strânsă colaborare, iar în
ceea ce privește familia aceasta se ocupă de educarea copilului în limita timpului
disponibil .
Au fost găsite rezultate care afirmă că părinții își întreabă zilnic copilul de
activitățiile petrecute la școală. Putem observa că mama este cea care se ocupă în mare
parte a timpului de copil, dar nici tata nu pare să fie absent, implicându -se în acti vitățile
acestuia. Se pare că atât mama cât și tatăăl pun un accent foarte mare pe rezultatele
copiilor, deoarece din răspunsurile date de elevi putem observa că la fiecare sfârșit de
săptămână le sunt solicitate carnetele de note, ceea ce pare a fi un luc ru foarte bun
deoarece părinții pot observa evoluția copilului, sau stagnarea acestuia și po t lua măsuri
necesare în cazu l stagnării.
În urma interpretării chestionarelor aplicate părinților se observă că aceștia își
pedepsesc copiii atunci când greșesc s au îi motivează atunci când dobândesc rezultate
școlare excepționale, prin sistemul de pedepse -recompense, răspuns aprobat și de către
copii în urma chestionarului aplicat lor.
În ceea ce privește violența în familie marea majoritate a părinților au spus că în
familia lor violența are loc foarte rar. Aceștia afirmă că atunci când în familie există un
climat nefavorabil dezvoltării, copiii dobândesc insucces școlar.
Din chestionarele aplicate cadrelor didactice am constatat că își cunosc foarte bine
copii i, dar și mediul familial din care aceștia fac parte. Ei susțin că părinții se implică în
educație, dar există și familii în care are loc violența, aceasta având efecte negative asupra
copiilor prin eșec școlar sau izolare.
70
În concluzie influența cea mai mare asupra copiilor o are climatul familial, fiind un
factor determinant al progresului școlar al elevilor. Nu trebuie neglijată nici relația familie –
școală deoarece părinții pot influența reușita copilului prin relațiile pe care aceaștia le
stabilesc cu mediul instituțional.
Din microcer cetare rezultă faptul că în mult e cazuri nu violența este cea care duce
copilul aproape de insucces școlar, ci neimplicarea suficientă a familiei, dar și dezinteresul
copilului față de școală.
Pe parcursul acestei microcercetări am încercat să evidențiez faptul că atât familia
cât și mediul școlar au roluri foarte importante în dezvoltarea copilului. O bună colaborare
a familiei cu școala și în principal cu învățătorul poate avea efecte benefice asupra
copilului, as upra rezultatelor școl are ale acestuia, asupra integrării sociale a acestuia și
asupra relațiilor pe care acesta le stabilește cu alți factori externi .
71
CONCLUZII GENERALE
În dezvoltarea micilor candidați la maturizare, unul din factorii centrali îl
reprezintă mediul familial. Aici, copilul învață primele deprinderi și cunoștințe, imită și
preia trăsături din comportamentul modelelor sale -părinții.
După familie, un alt factor care intervine în fundemantarea personalității este
școala. În acest mediu, școlarul repetă deprinderile deja însușite acasă și învață altele
noi.Apare un alt model pentru elevi și anume prodesorul din învățământul primar –
învățătorul.
Ambele medii joacă un rol decisiv în formarea copilului ca om, ca adult.Educ ația
făcută de învățători, părinți și școală se resfrânge asupra tuturor laturilor presonalității
elevului, în funcție de particularitățile individuale ale acestuia.
Integrarea și adaptarea școlară reprezintă pași importanți atât pentru familie cât și
pentru copii. Familia este cea care pregătește copilul pentru intrarea într -un nou mediu.
Fără o susținere afectivă, fără un ansamblu de activități, de achiziții și experiențe,
întâlnirea copilului cu școala va fi violentă, iar procesul de instruire și educați e nu va avea
success.
Înainte să înceapă interacțiunea cu viața socială, copilul își formează primele și
cele mai importante trăsături de personalitate în cadrul mediului familiei. Acesta se
dezvoltă psihic, social, moral, dar și fizic, pornind de la modelele pe care i le oferă căminul
său. Viața socială trece prin diferite transformări și o dată cu aceasta și educația se
modifică, căpătând dimensiuni uriașe în care familia joacă un rol primordial.
Violența în familie reprezintă o problemă universală c are afectează toate țările
lumii indiferent de gradul de dezvoltare manifestându -se la nivelul tuturor segmentelor
societății.Violența conjugală apare din ce în ce mai des în societatea românească tulburând
funcționalitatea familiei și mai ales punând în p ericol existența acesteia.
Violen ța domestică reprezintă o problemă socială ce are consecințe grave atât
pentru familia care trăește în violență, cât și pentru comunitatea care nu intervine și nu
acționează pentru a stopa acest fenomen .
72
În această lucr are am pus accent pe violența intrafamilială, pe efectele pe care
aceasta le are asupra dezvoltării cognitive a copiilor, dar și asupra reușitei sau eșecului
școlar al acestora.
Eșecul pare să fie una dintre condițiile succesului.Astfel în timp ce un indiv id, un
grup social, o comunitate sau o colectivitate mai largă se bucură de reușită, alți indivizi,
grupuri sau comunități cunosc efectul simetric -insuccesul.Violența în familie pare să fie
una dintre cauzele care provoacă, de cele mai multe ori insucces ș colar.Astfel, în familiile
în care are loc violența copiii nu se pot dezvolta din punct de vedere cognitiv, au tulburări
de comportament, nu se pot concentra, sunt hiperactivi.
Este lesne de înțeles că nevoia de putere și prestigiu corelează puternic cu r fuzul
anonimatului și cu dorința de a se diferenția de colegi prin autoafirmare agresivă.Pentru a
contura personalitatea elevului violent trebuie luat în considerare o serie de factori :factori
individuali, socio -familiali, școlari, de context social.
La n ivel individual, factorii care afectează potențialul de violență al
elevilor,determinându -le comportamente violente include caracteristici biologice, genetice,
psihologice și sociale .
Manifestările violente pot apărea încă din copilărie, la vârste mici, fiind influnețate
in diferite grade de mediul familial, de grupul de aparetnență sau de alți factori d e natură
socială sau culturală.
Pentru p revenirea și combaterea violenței putem lua în considerare următoarele
aspecte:
Cadrele didactice trebuie să obser ve comportamentul elevilor pentru a putea
preveni manifestările violente ale acestora prin discuții atât cu elevii în cauza cât și
cu familiile lor.
Rolul învatatorului este acela de a omogeniza colectivul, de a -i determina să -și
respecte colegii și cadrel e didactice. Acest lucru se poate realiza prin dezbateri
colectiv, prin intermediul povestioarelor, prin acordarea de sarcini pe echipe
La nivelul clasei este indicată elaborarea unui regulament intern. Elevii sunt cei ce
negociază regulile, și stabilesc s ancțiunile în cazul abaterilor. Trebuie stabilite
reguli simple ce pot fi lesne înțelese și respectate.
73
În condițiile în care situațiile de violență școlară nu pot fi rezolvate în mod direct
prin acțiunea efectivă și imediată a cadrului didactic se impune formarea unei
echipe (în cadrul căreia să fie incluse atât cadrele didactice cât și psihologul școlii,
medicul, reprezentanți ai poliției, pompierilor, primăriei).
Altă metodă de prevenire și combatere a violenței este elaborarea R.O.I., aducerea
acestuia la cunostința atât elevilor cât și părinților și respectarea sa strictă.
La nivelul școlii se pot înființa grupuri de dezbateri în care să se pună în discuție
dificultățile muncii de formare a comportamentului prosocial al elevilor. Situațiile
problemă ex puse, de unul sau mai mulți profesori să fie dezbatute în cadrul
grupului.
Înfiintarea în cadrul școlii a unui centru de consultanță cu părinții și elevii unde să
se poată depista, mediatiza, și dezbate acte de violență școlară.
Așadar v iolența intrafamilială este un factor distinct al violenței care deține propriul
sistem de intervenție, fiind un proces care include aproximativ toate categoriile
sociale,necesitând măsuri specifice de intervenție și prevenire. Aceasta poate avea efecte
deosebit de grave asupra copiilor și asupra dezvoltării acestora.
74
BIBLIOGRAFIE
1) Albu, G., 2009, Educația , profesorul și vremurile , Editura Paralela 45, București ;
2) Bătrînu, E., 1980, Educația în familie , Editura Politică, București ;
3) Bergé, A., 1977, Profesiunea de părinte , Editura Didactică și Pedagogică,
București ;
4) Bruce, I., 2013, Cum să fii un tată minunat, Editura Litera, București ;
5) Ciofu, C., 1989, Interacțiunea părinți -copii, Editura Științifică și Enciclopedică,
București ;
6) Cristea, M., 1994, Sistemul educațional și personalitatea , Editura Didactică și
Pedagogică, București ;
7) Iluț, P., 2005, Sociopsihologia și Antropologia familiei, Editura Polirom, Iași ;
8) Mitrofan, I., Ciupercă, C., 1998, Incursiune în psihosociologia și psihosexologia
familiei , Editura Edit Press, București ;
9) Roudinesco, E., 2006, Familia în dezordine, Editura Trei, București;
10) Satir, V., 2010, Arta de a făuri oameni, Editura Trei, București ;
11) Stănciulescu, E., 1997, Sociologia educației familiale, Editura Polirom, Iași ;
12) Osterrieth, P., 1973, Copilul și familia, Editura Didactică și Pedagogică, București;
13) Rădulescu, S., 2001, Sociologia violenței (Intra) Familiale , Editura Lumina Lex,
București ;
14) Bonchiș, E., 2011, Familia și rolul ei în educarea copilului ,Editura Polirom , Iași
15) Muntean, A. și Muntean A., Violență, Traumă, Reziliență, Editura Polirom, 2011 ,
Iași;
16) Sălăvăstru , D., 2004, Psihologia Educației , Editura Polirom, Iași;
17) Eftimie, S., 2014 , Agresivitatea la vârsta adolescenței , Editura Institutul
European, Iași;
18) Rațiu, A și L Miloș, 2016, Violența Domestică , Editura Napoca -Star, Cluj -Napoca ;
19) Jigău, M., 1998, Factorii Reușitei Școlare , Editura Grafoart, București;
20) http://legeaz.net/dictionar -juridic/principiile -generale -ale-dreptului -familiei
21) http://playfullearning.ro/centru/conceptul -de-reusitanereusita -esec/
22) http://www.la -psiholog.ro/cabinet -individual -de-psihologie -/rolul -mamei -n-via-a-
copilului
23) https://transcena.ro/wp -content/uploads/HG49 -2011 -metodol -cadru.pdf
24) (http://www.scritub.com/profesor -scoala/Esecul -si-reusita -scolara12952.php
75
ANEXE
ANEXA 1 – CHESTIONAR APLICAT PĂRINȚILOR
Prin acest chestionar ne -am propus să aflăm mai multe informații cu privire
la “Impactul violen ței în familie asupra reușitei școlare a copiilor din învățământul
primar ”. Vă rugăm să răspundeți sincer la fiecare întrebare, încercuind răspunsul pe
care îl considerați adecvat. Nu există răspunsuri corecte sau greșite.
1.Cât timp petreceți în medie pe zi cu copilul dumneavoastră?
a) nu petrec suficient timp
b) 1-2 ore
c) 2-3 ore
d) mai mult de 3 ore
2. După părerea dumneavoastră ce membru al familiei se ocupă mai mult de
creșterea și educarea copilului ?
a) mama
b) tata
3.Câte ore pe zi alocați ajutor copilului dumneavoastră pentru a -și efectua temele?
a) 2-3 ore
b) 1 oră
c) nu mă ocupp
d) întotdeauna
4. Vă întrebați copilul despre ce s -a întâmplat la școală?
a) niciodată
b) rareori
c) deseori
5.Credeți că atmosfera familială e ste adecvată pentru o dezvoltare armonioasă a
copilului dumneavoastră?
a) da
b) nu -mi dau seama
6. Ce înțelegeți prin violență domestică ?
a) agresiune fizică
b) suferință psihică
c) agresiune verbală
76
7. Care credeți că sunt cauzele comportamentului violent ?
a) certuri
b) lipsa comunicării
c) lipsa controlului
d) neînțelegeri
8. În familia dvs atunci când copilul greșeste este pedepsit ?
a) da
b) nu
c) uneori
9. Utilizați în formarea copilului dumneavoastră sistemul de recompense și pedepse?
a) niciodată
b) rareori
c) deseori
d) întotdeauna
10. Ce fel depedepse acordați copilului?
a) le interzic anumite lucruri
b) îl lovesc cu palma
c) îl cert
d) alt răspuns
11. Cât de des se întâmplă la dumneavoastră în familie cearta ?
a) foarte rar
b) uneori
c) niciodată
12. Sunteți mulțumit de educația pe care i -ați dat -o copilului dumneavoastră? Dacă
nu, atunci ce ați modifica la stilul pe care l -ați adoptat în educarea acestuia?
a) da
b) nu
77
ANEXA 2 – CHESTIOANR APLICAT ELEVILOR
Prin acest chestionar ne -am propus să aflăm mai multe informații cu privire
la “Impactul violen ței în familie asupra reușitei școlare a copiilor din învățământul
primar ”. Vă rugăm să răspundeți sincer la fiecare întrebare, încercuind răspunsul pe
care îl considerați adecvat. Nu există răspunsuri corecte sau greșite.
1.Cine te ajută cel mai mult la teme sau să înveți pentru școală ?
a) mama
b) tata
c) bunicii
d) alte personae
2.Cu cine îți place să vorbesști atunci când ai problem e la școală ?
a) mama
b) tata
c) bunicii
d) alte personae
3.Îți este solicitat carnetul de note de către părinți la fiecare sfârșit de săptămână?
Dacă da , de cine ?
a) Da. De mama
b) Da. De tata
c) nu mi se solicită
4.Se întâmplă să-ți auzi părinții certându -se?
a) da
b) nu
c) uneori
5.De obi cei când greșești ești pedepsit ?
a) da
b) nu
6.Ce fel de pedepse primești?
a) mi se interzic anumite lucruri/obiecte
b) sunt lovit/ă cu palma
c)sunt certat/ă
d) alt răspuns
78
7.Cum te simți în majoritatea cazurilor când ești pedepsit?
a) neînțeles
b) neliniștit
c) trist
d) indiferent
8.Ce faci atunci când ești pedepsit ?
a) plâng
b) sufăr în tăcere
c) vorbesc cu cineva
79
ANEXA 3 – CHESTIONAR APLICAT CADRELOR DIDACTICE
Prin acest chestionar ne -am propus să aflăm mai multe informații cu privire
la “Impactul violen ței în familie asupra reușitei școlare a copiilor din învățământul
primar ”. Vă rugăm să răspundeți sincer la fiecare întrebare, încercuind răspunsul pe
care îl considerați adecvat. Nu există răspunsuri corecte sau greșite.
1.Există elevii la dumneavoastră în clasă care prezintă insusces școlar?
a)Da
b) Nu
2.Puteți prezenta câteva cauze ale insuccesului ?
a) neimplicarea părinților
b) violența în familie
c)dezinteresul elevilor față de școală
e) alți factori
3.Există la dumneavoastră în clasă elevi care asistă la scene de violență în familie?
a) Da
b) Nu
c) Nu le cunosc familiile
4.Cum se manifestă în sala de clasă elevii în a căror familie are loc violența ?
a)Tot prin violență
b)sunt neatenți
c) au tulburări de comportament
d) nu comunică, sunt retrași
5.Considerați că familia și relațiile din familie influențează reușita școlară a
copiilor?Cum?
a) da
b) nu
c) nu știu
6.Ce efecte considerați că are violența asupra dezvoltării copiil or? Dacă da care
credeți că sunt aceste efecte?
a) negative
b) poz itive
80
c) nu are efecte
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 2 I.1. FAMILIA…. [616725] (ID: 616725)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.