ȘCOALA NA ȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINSITRATIVE [616531]

ȘCOALA NA ȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINSITRATIVE
FACULTATEA DE ADMINISTRA ȚIE PUBLIC Ă
MASTER “MANAGEMENTUL AFACERILOR PUBLICE”

Analiza social ă și economic ă a corupției
Prof.univ.dr. Ani Matei

2007 – 2008

Cuprins

Introducere

Capitolul I
Corupția și anticorup ția
1.1 Defini ția corupției
1.2. Forme ale corup ției
1.3. Anticorupț ia
1.3.1 Tipologii ale strategiilor anti-corup ție
1.3.2. Implementarea strategiilor anticorup ție. Provoc ări strategice

Capitolul II
Corupția și mediul administrativ. Efectele corup ției asupra activității
statale
2.1.Fenomenul state-capture
2.2.Forme ale corup ției în cadrul sistemului administrativ
2.2.1. Pla ți pentru a ob ține contracte majore și concesiuni
2.2.2. Privatizarea – mijloc de reducere sau de cre ștere a corup ției

Capitolul III
Reforma administra ției publice în perioada de tranzi ție.
3.1. Reforma administra ției publice. Caracteristici generale
3.1.1. Reforma func ției publice
3.1.1.1. Reglementarea conflictului de interese. Element al
reformei func ției publice
3.1.2. Reforma administra ției publice locale
2

Capitolul IV
Măsurarea corupț iei
4.1. Indicatori de m ăsurare a corup ției
4.2. Indicele de Percep ție a Corup ției
4.3. Indicele Pl ătitorilor de Mit ă
4.4. Barometrul Global al Corup ției

Capitolul V
Bune practici în lupta impotriva corup ției
5.1. Experien ța din Hong Kong, China, în combaterea corup ției
5.2. Experien ța statului Singapore în combaterea corup ției

Bibliografie
3

Introducere

Misiunea fundamental ă a guvernelor ș i a institu țiilor publice este aceea de a servi
interesul public. Cet ățenii doresc ca func ționarii publici s ă-și facă datoria în mod cinstit,
corect și imparțial. Din ce în ce mai mu lt se cere ca guvernele s ă ia măsuri pentru ca
funcționarii publici s ă nu permit ă compromiterea procesului de luare a deciziilor oficiale
și de administra ție publică din cauza intereselor și relațiilor lor personale. În condi țiile în
care preten țiile societ ății sunt din ce în ce mai mari, m ăsurile guvernamentale privind
reducerea corup ției trebuie sa fie din ce în ce mai concise, mai eficiente.
Corupț ia constituie o amenin țare pentru democra ție, pentru suprema ția dreptului,
echității sociale și a justiției, erodeaz ă principiile unei administra ții eficiente, submineaz ă
economia de piață și pune în pericol stabilitatea institu țiilor statale.
Cu o istorie de mii de ani, începând înc ă din antichitate, corup ția reprezintă unul
dintre modelele comportamentale di ntre cele mai rele dar, în acela și timp, extrem de
răspândite în cadrul func ționarilor oficiali sau reprezentan ților aleși ai comunit ății. În
ultimul secol, ea prive ște și comportamentul celor din domeniul privat. Interesul și
îngrijorarea fa ță de acest fenomen au crescut și au avut loc reac ții pe plan na țional și
internațional.
Deși există nenumarate studii pe marginea acestei teme nu s-a ajuns pân ă acum la
o definiție universal valabil ă și unanim acceptat ă, care să acopere toate actele și faptele
posibile și care să constituie în orice jurisdisdic ție acte de corup ție.
Pentru prima oar ă, în 1975, prin rezolu ția 3514, Adunarea Generală a Națiunilor
Unite a abordat chestiunea prac ticilor corupte în tranzac țiile comerciale interna ționale și
ca urmare au fost adoptate o serie de alte m ăsuri de că tre organisme interna ționale în
legatură cu acest subiect.
Un exemplu în acest sens este Programul de actiune împotriva corup ției realizat în
1995 de c ătre Grupul multidisciplinar de studiu al corup ției și supus aprob ării
Comitetului Mini ștrilor Consiliului Europei în 1996, program care con ține 4 capitole,
primele trei ocupându-se de aspectele de drept civil, penal, administrativ și constituțional
iar cel de-al patrulea tratând o serie de subiecte care, de și s-ar integra cu u șurință într-
unul din capitolele anterioa re au un specific aparte și ca urmare sunt tratate separat:
4

finanțarea partidelor, activitatea de lobby, mass-media și rolul ei în lupta împotriva
corupției, activit ățile de cercetare, instruire și schimb de experien ță în această direcție.
Cel mai frecvent corup ția apare în activit ățile comune public-privat și are
determinări în structurile guvernamen tale centrale sau locale.
Cercetă rile empirice asupra corup ției sunt relativ recente. În încercarea de a
determina cauzele ș i consecin țele corupț iei, mediul academic s-a concentrat în ultima
vreme mai ales pe analizele trans-na ționale. Acestea au la baz ă de cele mai multe ori
studii realizate asupra nivelului corup ției din diferite țări. Acestea sunt adeseori corelate
pentru a se analiza realiz ările de la nivel na țional.

5

Capitolul I

Corupția și anticorup ția

“Aceia care vorbesc despre faptul că popoarele zilelor noastre au cedat în fa ța jafului și
a altor vicii similare vor descoperi c ă acestea sunt consecin ța faptului c ă cei care i-au
condus s-au comportat asem ănător.”
– Niccolo Machiavelli, Discursuri, III (29)-

1.1 Defini ția corupț iei.
A alege o defini ție a corup ției este foarte dificil. Ținând cont de o recenzie a
literaturii și a surselor bibliografice existente asupra acestui subiect (Amundsen and
Fjeldstad 2000)1, cercetarea academic ă poate fi clasificat ă în funcție de diferite științe
sociale, în func ție de cele mai importante dezbateri, precum și în funcție de discu țiile care
au loc în cadrul diferitelor organiza ții guvernamentale ș i nonguvernamentale ce au ca
obiect de activitate cercetarea fenomenului corup ției. Ce se include și ce se exclude în
aceste defini ții? Care sunt diferitele tipuri de corup ție ? Care este diferen ța, dacă există ,
între corup ție și căutarea bun ăstării?
Cercetarea corup ției s-a axat în special pe clas ificarea diferitelor forme ale
corupției în vederea opera ționalizării conceptului din ra țiuni analitice ș i practice. De
aceea exist ă multe opinii în ceea ce prive ște modalitatea de clasificare a corup ției în
categorii și sub categorii. Unii cercet ători au definit corup ția ca fiind o rela ție particular ă
stat-societate și fac o distinc ție între corup ția “politic ă” și corupția “birocratic ă”. O altă
clasificare a fost cea care are în vedere corup ția “func țională” și birocra ția
“disfuncț ională ”. Alți cercetători au încercat s ă relaționeze corup ția cu alte fenomene sau
procese. De exemplu, științele politice au încercat recent s ă plaseze corup ția și lupta
împotriva fenomenului corup ției pe agenda democratiz ării. O defini ție strictă a corupției
limitează corupția doar la agen ți, la anumite sectoare sau la anumite tranzacț ii (așa cum
este cazul corup ției definit ă ca o devia ție de la comportamentul oficialilor).

1 Amundsen, Inge and Odd-Helge Fjeldstad (2000): “C orruption. A selected and annotated bibliography.”
Bergen: Chr. Michelsen Institute (commissioned by Norad).

6

Rolul decisiv al statului este reflectat în majoritatea defini țiilor date corup ției,
definiții care privesc acest fenomen ca fiind o rela ție stat-societate particular ă. Corupț ia
este înțeleasă în mod conven țional și este considerat ă ca fiind comportamentul particular
de că utare a bun ăstării de către cineva care reprezint ă statul și autoritatea public ă. Ea
reprezintă întrebuin țarea greșită a resurselor publice de c ătre autorit ățile publice, pentru
câștigurile personale. Enciclopediile și definițiile de lucru folosite de că tre Banca
Mondială, Transparency International și ceilalți, arată că, corupț ia reprezint ă abuzul de
putere public ă pentru beneficiul particular.
O altă definiție larg folosit ă este aceea conform c ăreia, corup ția reprezintă o
tranzacție între actorii sectorului privat și ai sectorului public, prin care bunurile colective
sunt ilegal transformate în bunuri private (Heidenheimer și ceilalți. 1989)2. Acest punct
de vedere este de asemenea accentuat de c ătre Rose-Ackerman, care spune c ă există
corupție la nivelul interfe ței dintre sectorul public și cel privat (Rose-Ackerman 1978)3.
În definiția clasică a lui Nye, corup ția reprezintă "comportamentul care deviaz ă de
la atribuțiile oficiale ale unui rol pu blic (ales sau numit) din ca uza intereselor private în
ceea ce prive ște bunăstarea sau câ știgurile de func ții" (Nye 1967)4. O versiune actualizat ă
conținând acelea și elemente este defini ția dată de Mushtaq Khan, care spune c ă, corupț ia
reprezintă "comportamentul care deviaz ă de la regulile oficia le de comportament
guvernând ac țiunile cuiva aflat într-o pozi ție de autoritate public ă din cauza privatului –
în ceea ce prive ște motivele, ca de exemplu bog ăția, puterea, sau func ția" ( Khan 1996)5.
Samuel Huntington noteaz ă că, acolo unde oportunit ățile politice sunt rare,
corupția apare atunci când oamenii folosesc bog ăția pentru a cump ăra puterea, iar acolo
unde oportunit ățile economice sunt pu ține, corup ția apare atunci când puterea politic ă
este utilizat ă pentru a urm ări bogăț ia (Huntington 1968)6. Privind la diferitele tipuri de
resurse transferate, s-a f ăcut o distinc ție între corup ție, în termeni economici și corupție,

2 Heidenheimer, Arnold J.; M. Johnston and V. T. LeVine (1989): Political Corruption. A Handbook . New
Brunswick: Transaction Publishers.
3 Rose-Ackerman, Rose (1978): Corruption. A Study in Political Economy. London/New York: Academic
Press.
4 Nye, J.S. (1967): “Corruption and political development”, American Political Science Review , vol. 61,
no. 2, pag. 417-427.
5 Khan, Mushtaq (1996): “A typology of corrupt transactions in developing countries.” IDS Bulletin, vol.
8, no. 5.
6 Huntington, S.P. (1968): “Modernization and corruption”, in Political order in Changing Societies ,
Samuel P. Huntington, New Haven, Connec ticut: Yale University Press. pag. 59–71.
7

în termeni sociali. Corup ția economic ă apare într-o situa ție tipică de piață și necesită un
schimb de numerar sau bunuri materiale, ceea ce reprezint ă fundamentul corup ției.
Aceasta este o defini ție strictă a corup ției, reflectat ă în reglement ările care
specifică limite ale sumelor care pot fi "dat e" înainte de a fi considerate mit ă. Totuși,
transferurile nu sunt numai în numerar sau alte lucruri materiale, iar schimbul are loc într-
un decor social cu un num ăr de semnifica ții culturale și morale. Corup ția, înțeleasă în
acești termeni mai largi, a fost denumit ă "schimbul social" și corupția socială. Corupț ia
socială este înțeleasă în mod conven țional ca un element integrat al clientelismului.
Clientelismul implic ă adesea un schimb de beneficii materiale dar nu poate s ă se
rezume la acestea, deoarece clientelismul are o implica ție socială și culturală mai largă.
Clientelismul, nepotismul, favoritismul etnic sau de alt ă natură reprezint ă toate variante
ale corupției, în termeni sociali ( Médard 1998)7.
Având o defini ție a corup ției ca fiind o rela ție particular ă stat-societate, g ăsim
geneza corup ției, în consecin ță, în cele dou ă câmpuri de interac țiune dintre stat și
societate, și anume în arena na țională și internațională.
Mai mult decât atât, se desf ășoară în cadrul statului însu și, între straturile sau
nivelurile lui diverse. Pe arena interna țională , globalizarea pie țelor, finan țelor, și altor
activități a extins oportunitatea tranzac țiilor ascunse, inclusiv între varia ții jucă torii non-
stat, guvernele „gazd ă” și reprezentan ții lor. Companiile multina ționale cump ără, de
exemplu, concesiuni, ac țiuni privilegiate și monopoluri; sunt oferite mite pentru
concesiuni, împrumuturi și contracte; și proiectele de dezvoltare sunt facilitate câteodat ă
prin includerea c ălătoriilor, calc ulatoarelor și altor avantaje suplimentare pentru
autoritățile locale.
Țările gazdă corupte sunt uneori atractive în mod deosebit pentru anumi ți oameni
de afacere din str ăinătate (Bayart și ceilalți. 1999)8. Totuși, actorii interna ționali (în
cofinanțarea în afaceri, politic ă și dezvoltare) pot fi, deopotriv ă posibili corup ți și
suporteri ai reformei (Rose- Ackerman 1999; Moody-Stuart 1997)9. Mita cu finan țare

7 Médard, Jean-François (1998): ”Postface” in Le Clientélisme Politique dans les Sociétés Contemporaines .
Briquet and Sawicki, eds, Paris: Presses Universitaires de Fr ance. pag. 307-316.
8 Bayart, J-F., S. Ellis and B. Hibou (1999): The Criminalization of the State in Africa . Oxford: James
Currey Press for the International African Institute.
9 Rose-Ackerman, Susan (1999): Corruption and Government. Causes, Consequences and Reform .
Cambridge: Cambridge University Press. Moody-Stuart, G. (1997): Grand Corruption , Oxford:
WorldView Publishing.

8

străină tinde să fie considerat ă de către foarte mul ți observatori din țările în curs de
dezvoltare ca fiind cel mai semnifi cativ factor care contribuie la corup ție.
La nivelul arenei na ționale, corup ția apare la punctul de întâlnire dintre stat și
diverș ii actori non-stat. Pe de-o parte, se afl ă demnitarul de stat corupt; pe de alt ă parte se
află coruptul, furnizorul de mite. Autorităț i pot fi oricine de la preș edinte și conducerea
politică de vârf (corup ția politică) coborând în ierarhie (corup ția birocratic ă) până la
funcționarul cel mai îndep ărtat dintr-un serviciu public din administra ția locală.
Multe teorii și conceptualiz ări privind corup ția vor pune accentul pe „corup ători",
aceia care ofer ă mitele în primul rând, și pe avantajele pe care ei le câ știgă. Alte teorii vor
scoate în relief corup ții și avantajele lor.
La nivelul arenei na ționale institu ționale, în cadrul diverselor agen ții ale statului,
corupția poate s ă apară între ramuri diferite ale administra ției (cum ar fi ramura
executivă, cea legislativ ă si juridic ă), și între institu țiile politice și
administrative/birocratice (administra ția de stat, autorit ățile locale și parastatale). Aceste
relații pot să fie corupte din cauza autorit ății suprapuse, aflate în conflict, din cauza
luptelor puterii politice pent ru accesul la resurse, din cauza debitelor manipulate de
informație, și relațiilor personale de dependen ță și loialitate.
Lipsa unei linii clare de demarca ție între administra ția de stat și politica de partid,
un profesionalism sc ăzut al birocra ției, o lipsă a răspunderii administrative și a
transparen ței, și un control politic ineficient al ături de mecanisme de audit ineficiente,
vor spori corup ția în aceste împrejur ări. Cu cât autorit ățile dețin mai mult ă putere de
decizie prin dispoziț ii complexe și non-transparente, cu atât corup ția devine mai
convenabil ă.
Totuși, corupția există, de asemenea, și între afacerile private și în cadrul
organizațiilor non-guvernamentale, f ără a fi implica ți un demnitar de stat sau o agen ție de
stat.
Nivelul corup ției „private” poate s ă fie simptomatic pentru dezvoltarea general ă
economic ă și politică a unei societ ăți. De altfel, toate formele de corup ție „privat ă” sunt
nocive moralului public și submineaz ă încrederea general ă și încrederea în reguli și
dispoziții. Corupț ia din sectorul public este considerat ă a fi o problem ă fundamental ă față

9

de corupția din sectorul privat, și pentru c ă, stăpânirea corup ției din sectorul public
reprezintă o premisă pentru controlarea corup ției din sectorul privat.
Corupț ia este un fenomen complex care are multiple cauze și multiple efecte,
acționând în diferite forme în func ție de diferite contexte. Fenomenul corup ție merge de
la un simplu act de a da mit ă până la afectarea grav ă a sistemului economic, politic și
administrativ. Problema corup ției a fost v ăzută fie ca un aspect structural al activit ății
economice sau politice fie ca un aspect cultural sau de moral ă a individului. Defini ția
corupției este variat ă și pleacă de la „folosirea incorect ă a puterii publice” sau „dec ăderea
morală”, până la definiția strictă oferită de lege, defini ție care are în vedere corup ția ca
fiind un act de mituire care implică un funcț ionar public precum și transferul unor resurse
tangibile.
Așa cum precizam anterior, defini ția corupției, aplicabil ă sectorului public, pare,
cel puțin la prima vedere, un lucru u șor de realizat: folosirea improprie a puterii publice
în favoarea unor câ știguri private . Conceptul de câ știguri private se referă atât la
primirea de bani sau de bunuri cît și la posibilitatea cre șterii puterii sau a pozi ției sociale.
Acceptarea de favoruri sau de câ știguri viitoare pentru rude sa u pentru prieteni poate de
asemenea s ă fie considerat ca fiind un câ știg viitor. În ceea ce prive ște favorurile pentru
rude și prieteni, cel mai adesea se utilizeaz ă termenii de nepotism si de favoritism. O
astfel de aborda re este utilizat ă de Johann Lambsdorff (2006)10. Continuând demersul s ău
empiric, acesta face o analiz ă intrinsecă a definiției.
Astfel referindu-se la conceptul de putere public ă el afirm ă că aceasta este
exercitată de birocra ți, numiț i în funcția publică, sau de politicieni, ale și sau numi ți în
poziția lor. Puterea public ă este exercitat ă într-o varietate de sectoare, cum ar fi: achizi ții
publice, reglementarea afacerilor, acordarea de licen țe și avize, privatizare, schimburi
externe, (inclusiv vam ă, avize pentru comer ț extern, tranzac ții financiare interna ționale),
domeniul taxelor (inclusiv aco rdarea de scutire de plat ă a taxelor), poli ție, utilități publice
și servicii guvernamentale (s ănătate, educaț ie, apărare).
În ceea ce prive ște conceptul folosire improprie, acesta se refer ă la
comportamentul care deviază de la sarcinile normale apar ținând pozi ției publice (numite
sau aleasă ), care este în opozi ție cu regulile informale (stabilite de a șteptările publicului

10 Lambsdorff, J. Graf and M. Nell(2006) CORRUPTION – WHERE WE STAND AND WHERE TO GO . In:
The Corruption Monster: Ethik, Politik und Korruptio n, ed. by M. Kreutner, Czernin Verlag, 2006
10

standardizate într-un anumit fel ca fiind coduri de conduit ă). Într-un sistem
guvernamental care func ționează aceste forme de defini ții se contopesc într-una singur ă:
Interesele publice se presupune c ă se transform ă în aș teptările publicului vis-à-vis de
deținătorii puterii.

Interesul public Așteptări vis-a-vis de
îndatoririle publice
Obligații formale Defini ția corupției

Fig.1 Definirea corup ției11

Atunci când cei care dicteaz ă obligațiile formale ac ționează fără să țină cont de
așteptă rile publice, o definiț ie a corup ției nu mai poate fi legat ă de obliga țiile formale.
Această problemă este întâlnit ă mai des în cazul parlamen țărilor.
O lume f ără corupției este o lume în care func ționarii publici inten ționează să
servească publicul fie datorit ă unei motiva ții intrinseci fie datorit ă temerii vis-à-vis de
pedepse fie unei alte motiva ții.
Există mai multe direc ții care pot determina o sc ădere a corup ției dintre care putem
aminti: ‘arm’s-length principle’ prin care se statueaz ă că deciziile publice nu trebuie s ă
fie afectate de rela țiile personale.
Concluzionând putem defini corup ția ca o stare de abatere de la normalitate, de la
datorie, însemnând folosirea abuziva de c ătre o persoan ă a funcției de intermediar sau de
decizie pe care o îndepline ște, pentru a acorda celui care corupe sau comunit ății de

11 Lambsdorff, J (2007). The Institutional Economics of Corruption and Reform, Cambridge University
Press, pag 18.
11

interese pe care acesta o reprezint ă, un avantaj economic sau administrativ, în schimbul
unei sume de bani, a un or cadouri, a unor deplas ări, excursii, con cedii sau distrac ții sau a
primirii unor propriet ăți. Tot corup ție înseamn ă și folosirea de c ătre o persoan ă a funcției
sau poziției sale publice, pentru a eluda sau evit a îndeplinirea unor norme, baremuri sau
proceduri legale, la ob ținerea în folosul ei a unor av antaje materiale sau a unor func ții
profesionale sau administrative.
Corupț ia a fost analizat ă ca fiind o problem ă politică, economic ă, culturală sau
morală sau undeva între aceste elemente. Natura complexă a corupției i-a determinat pe
mulți observaori s ă declare c ă aceasta poate fi întâlnit ă în toate societ ățile și că nu există
modalități clare de rezolvare al e acestei probleme. “Source Book” de la Transparency
International afirmă că programele publice, reforma guvernului, responsabilitatea public ă
sau aplicarea legii precum și instituțiile cu caracter de prevenire a corup ției nu sunt decât
elemente în cadrul unui proces pe termen lung, proces care trebuie s ă fie susținut din
toate direc țiile și care implic ă o schimbare la toat e nivelurile (Pope 1997)12.
În același cadru în care corup ția poate fi definit ă ca fiind “folosirea improprie a
puterii publice pentru ob ținerea de profit personal”, ea poate fi descris ă și că o lipsă de
conformare la “principiul evit ării nepotismului”, conform c ăruia, nici un fel de rela ție
familială sau personal ă nu trebuie sa joace vreun rol în luarea deciziilor economice de
către agenți economici particulari sau oficiali guvernamentali. Principiul evit ării
nepotismului este perceput ca fiind fundamental pentru func ționarea eficient ă a oricarei
organizații.13
Un studiu complet diferit, efectuat de filialele na ționale ale TI, realizat în 1995,
sugerează faptul că fenomenul corup ției în interiorul sectorului public îmbrac ă aproape
aceeași formă și afecteaz ă aceleași zone, fie c ă se manifest ă în cadrul unei țari dezvoltate
sau al uneia în curs de dezvoltare. Zonele din cadrul activit ății guvernamentale care sunt
cele mai expuse fenomenului de corup ție s-au dovedit a fi:
intermedierea public ă;
administra ția teritorial ă;
colectarea veniturilor;

12 Pope, Jeremy, ed. (1997): National Integrity Systems: The TI source book. Washington DC: TI and
EDI.
13 Tanzi, Vito – în Corruption, Governmental Activities and Markets , în publicatia interna a FMI, aug.
1994. Articolul argumenteaza faptul ca, o data ce principi ul evitarii nepotismului a fost încalcat si a aparut
o diferenta realizata pe baza relatiilor, coruptia va urma în multe cazuri.
12

numirile guvernamentale;
Formele au fost și ele variatea cuprinzând:
amiciț iile, relațiile, membrii familiei si rudele;
corupția politică, prin dona ții în cadrul campaniilor electorale etc.;
darea de mit ă pentru contracte guvernamentale;
frauda de toate felurile.
În cadrul institu țiilor publice, se desf ășoară adesea urm ătoarele genuri de
activități:
miniștrii își “vând” puterile discre ționare;14
oficialii își însușesc procente din contractele guve rnamentale, care sunt de multe
ori transferate în conturi din b ănci din str ăinătate;15
oficialii sunt beneficiarii unei excesive “ospitalit ăți” și a unor beneficii din partea
celor ce realizeaza contracte guvernamen tale, cum ar fi burse pentru educa ția
copiilor lor la universit ăți din stră inătate;
oficialii realizeaz ă contracte guvernamen tale pentru ei în șiși, fie prin intermediul
unor companii de prim ă mărime sau prin partenerii ac estora, fie chiar numindu-se
în mod deschis chiar pe ei în func ții de “consultan ți”;
oficialii c ălătoresc deliberat peste ho tare pentru a putea preti nde diurne pe care le
stabilesc tot ei la ni ște niveluri extravagante;
partidele politice se folosesc de perspect iva puterii sau de continuitatea acesteia
pentru a percepe sume impor tante din afacerile interna ționale, în schimbul unor
contracte guvernamentale (care pot “îmbraca” haina unor “dona ții” către o
anumită “instituție filantropică ” sau un anumit “spital”);16
oficialii care func ționează în cadrul departamentelo r de percepere a impozitelor
folosesc practici de santaj prin amenin țări cu impunerea de noi taxe asupra

14 De exemplu, în New South Wales, Australia, ministrul pentru serviciile de corectie a fost condamnat si
închis pentru ca a vândut amnistii traficantilor de droguri.
15 Diferitele modalitati prin care se realizeaza acest lu cru, inclusiv regulile ce vizeaza “ajutorul” public,
stabilite de institu țiile interna ționale de creditare, sunt prezentate pe larg în Good Business Guide to
Bribery, de George Moody-Stuart, (Transparency International, Berlin, 1994).
16 De exemplu, în Kenya, în perioada Kenyatta, vehiculul utilizat era Spitalul For țelor Armate Gatundu,
care a fost “beneficiarul” impus al “dona țiilor de caritate” de la toț i acei care doreau s ă facă afaceri cu
regimul. Acest modest spital ar fi devenit un important spital dac ă ar fi fost cu adevarat destina ția finală a
banilor, de fapt folosi ți pentru un alt spital din ceea ce era atunci zona tribal ă a președintelui. Evenimente
petrecute concomitent în Europa au dezv ăluit cât de r ăspândită era acea practic ă în cele mai multe dintre
democrațiile vesteuropene. (ex.: în editiile din Italia, Austria, Franta, Spania, Belgia ale TI Newsletter –
publicația internă a TI – au aparut eseuri pe aceast ă temă)
13

plătitorilor de impozite sau a importatori lor, în cazul în care nu sunt pl ătite sumele
cerute ca mita. Dac ă acestea se achit ă, se aplică amendamente nejustificabile ale
legilor sau anumite bunuri de import sunt trec ute pe lista celor excluse de la plata
taxelor vamale;
oficialii responsabili de punerea în aplicar e a legilor colecteaza prin constrângere
fonduri destinate propriului lor fo los, prin proferarea de amenin țări legate de
impunerea unor taxe de trafic, dac ă nu li se pl ătesc anumite sume de bani (care
sunt adesea pu țin mai mici decât suma reprezentat ă de amenda pentru respectivul
delict în sine, în cazul în care s-ar fi ajuns în fa ța unui tribunal);
oficialii care sunt responsa bili cu acordarea de licen țe pentru servicii publice (ex.:
permise de conducere, permise de vânzare în pie țe, controlul pa șapoartelor), cer
insistent s ă le fie plă tite serviciile, cer bani pentru urgentarea procedurilor de
acordare a licen țelor sau pentru prevenirea întârzierilor;17
superiorii pe scara ierarhic ă în domeniul serviciilor publice solicit ă “plăți” din
partea subordona ților lor, cerându-le acestora s ă colecteze sume fixe s ăptămânal
sau lunar, pe care sa le cedeze superiorilor.18
O altă abordare a corup ției este aceea prin intemediul c ăreia se face tr ecerea de la
planul practic, al analizelor statistice și al observa țiilor de teren, la analiza teoretic ă,
intrinsecă a acestui fenomen, a rela țiilor care se stabilesc în sistemul administra ției
publice atunci cand este vorba de realizarea unui act de corup ție.
Unul dintre cele mai r ăspândite modele de analiz ă este modelul „principal – agent
– client „

17 În America Latin ă, această practică a devenit atât de institu ționalizată, încât s-a dezvoltat o întreag ă
profesie care are ca scop “asistarea” acelora care doresc s ă realizeze tranzac ții cu un departament
guvernamental. Ace ști “profesioniști” au fost atât de perfect coopta ți de sistem, încât pot rezolva
problemele legate de acte f ără să stea la un imens rând sau chiar le pot analiza ei în șiși, dacă nu le
înmâneaz ă pentru a fi analizate imediat. Unele prim ării chiar aloc ă spații distincte acestor indivizi;
politicienii reformatori i-au dat afar ă. (ex.: Ronald McLean Abaroa, ca primul primar ales al capitalei
boliviene, La Paz). Se poate aduce argumentul c ă familiaritatea acestor indivizi cu sistemul birocratic este o
contribuție pozitiv ă la mersul administra ției publice și că ei realizeaz ă un real serviciu. Acest argument ar
putea sta în picioare dac ă sistemele în sine nu ar părea să depind ă – și să se susț ină – din veniturile pe care
acești indivizi le colecteaza de la public și le transfer ă oficialilor. Ref. la discu țiile cu R. McLean Abaroa și
cu Valeria Merino Dirani.
18 Spre exemplu, în Mexico City, s-a dezvoltat o practic ă prin care, un poli țist din departamentul care
acționează în strad ă, trebuie s ă plătească diferite sume de bani pentru ma șina cu care patruleaz ă, pentru
arma și pentru locul de munc ă, sume separate fiind îndreptate c ătre diferi ți ofiț eri responsabili cu
transportul, armele de foc și supravegherile. Ref. – interviurile cu Michael Hershman.

14

In acest model teremnul „The principal” este reprezentat de superiorul ierarhic,
care poate fi un birocrat sau un politician. Acesta îi deleag ă subordonatului „The Agent”,
o sarcină, trasează reguli și stabilește norme de îndeplinire a sa rcinii. Acesta se presupune
că îl servește pe client confom standardelor stab ilite. Frauda, mita, excrocarea sunt
comportamente specifice actelor de corup ție care fac ca agentul s ă aibă un comportament
incorect.

P
A C
Plateste tarfi/taxe Furnizeaza servicii/licente.
Acorda contracte Plateste mita Negociaza
contracte in
mod gresit Forma de baza a modelului Principal – Agent – Client

Tot în literatura de specialitate (Lamsdorff 2006)19, strâns legate de modelul
prezentat anterior, s-a dezvoltat modelul „princ ipal – agent – supervisor”. În acest model,
mita se p ăltește atât din exteriorul c ătre interiorul sistemul ui administrativ dar și în
interiorul sistemului. Schimbul are loc între agent si supervisor dup ă cum este prezentat
în figura de mai jos.

19 Lambsdorff, J. Graf and M. Nell (2006) CORRUPTION – WHERE WE STAND AND WHERE TO GO .
In: The Corruption Monster: Ethik, Politik und Korruption, ed. by M. Kreutner, Czernin Verlag.
15

P
A S Platește salarii
Plătește mită Plătește
salarii
Monitorizeaza
agentul Raporteaz ă onest sau
fraudulos
Respecat regulile sau fraudeaz ă Forma de baz ă a modelului Principal – Agent – Supervisor

A fost creat de asemenea și un arbore decizional pentru pos ibilul „agent” corupt , arbore
decizional care implic ă și stabilirea unui nivel al mitei. Astfel nivelul m itei apare ca un
rezultat al urm ătoarei ecuaț ii:
M≥r(P+R)+C+T
Unde: M = mit ă
R = posibilitatea de detectare
P = pedeaps ă
C = costuri de oportunitate pentru furnizarea serviciului corupt
T = costuri ale tranzac ției
Un alt element pe care oamenii de știință l-au adăugat la acet model este variabil ă
M, aceasta reprezentând costurile morale ale tranzac ției ilegale. Nivelul acestei variabile
diferă de la individ la individ.
16

Cruciale pentru lupta impotriva corup ției sunt m ărimea pedepselor,
probabilitatea de prindere, precum si poten țialele câștiguri pentru p ărțile corupte.
Arborele decizional pentru un
posibil agent corupt
A fi corupt
A nu fi corupt
Salariu Salariu + mită Pedeapsa
r

1.2. Forme ale corup ției

Un studiu recent a caracterizat câteva forme principale sau manifest ări ale
corupției, conform unui num ăr de trăsături de baz ă (Amundsen 1999)20. Formele
principale luate în considerare s unt mituirea, delapidarea, frauda și extorcarea. Chiar și
când aceste concepte se suprapun într-o oarecare m ăsură și din când în când sunt
interșanjabile cu alte concepte, ele pot s ă identifice anumite variet ăți de baz ă ale
corupției.
“Mita ” este plata (în bani sau ceva similar) care este dat ă sau primit ă într-o rela ție
coruptă. A plăti sau a primi o mit ă reprezintă corupția per se , și ar trebui s ă fie înțeleasă
ca fiind esen ța corupției. O mit ă reprezintă o sumă fixă, un procentaj anume dintr-un
contract, sau orice altă favoare în bani sau ceva similar, de obicei pl ătită unui demnitar de
stat care poate s ă încheie contracte în in teresul statului sau s ă distribuie beneficiile
companiilor sau indivizilor, oameni de afaceri și clienți.
Există mulți termeni echivalen ți pentru mit ă, cum ar fi retururi, gratuități,
„aranjamente comerciale”, bac șișuri, cadouri, pl ăți, bani murdari, ob ținuți rapid , toate

20 Amundsen, Inge (1999): “Political corrup tion: An introduction to the issues”, Working Paper 99:7,
Bergen: Chr. Michelsen Institute.

17

reprezentând no țiuni ale corup ției în termenii banilor sau favorurilor pl ătite angaja ților
din întreprinderile private, oficialilor publici și politicienilor.
Acestea reprezint ă plăți sau restituiri necesare sau cer ute pentru a face ca lucrurile
să treacă mai ușor, mai lejer sau mai favorabil de birocra ția administrativ ă sau de stat.
Prin „mâini murdare", corpora țiile și interesele de afaceri pot cump ăra, de exemplu,
favorurile politice și să scape de impozitare și de dispozi țiile de mediu, pot s ă cumpere
piețele protejate și monopolurile, autoriza țiile de import/export și cotele, și să câștige
accesul la contractele mari ale stat ului privind bunurile capitale, livr ările neîntrerupte,
proiectele majore de construc ții civile, lucr ările în construc ții și așa mai departe.
„Delapidarea” reprezint ă furtul resurselor de c ătre oamenii care sunt pu și să le
administreze; apare atunci când personalul angajat neloial fur ă de la patronul lui. Aceasta
reprezintă o ofensă serioasă atunci când autorit ățile publice deturneaz ă resursele publice,
când demnitarul de stat fur ă de la institu ția publică în care el sau ea este angajat și din
resursele pe care el ar fi trebuit să le administreze în interesul poporului.
Delapidarea nu este luată în considerare ca fiind corup ție dintr-un punct de
vedere strict lega l, dar este inclus ă în defini țiile mai largi. În termeni legali, corup ția
reprezintă o tranzac ție între doi indivizi, un agent al statului și un „civil”, în care agentul
statului trece peste limitele legii și dispoziț ii, pentru a- și asigura un beneficiu personal
sub forma mitei. Delapidarea este privit ă ca fiind furt, pentru c ă nu implic ă partea
„civilă” în mod direct. Publicul general este privat atunci când fondurile publice sunt
delapidate, dar nu este furată nicio proprietate individual ă și cetăț enii independen ți sunt
deposedaț i de drepturile legale pentru a se înf ățișa ei înș iși ca pierzându- și ipoteca.
Aceasta atrage aten ția către unul dintre pericolele delapid ării. Ar trebui s ă existe o
voință politică și, de asemenea, o capacitate independent ă legală și judiciar ă pentru a
limita delapidarea. Delapidarea este o form ă de corupție și abuz de putere care poate s ă se
dezvolte în sfere institu ționale și morale închise, în mod independent fa ță de moralul
public și cu posibilit ăți puține de sanc țiune public ă. În multe țări corupte complet,
delapidarea reprezint ă o parte fundamental ă a capacit ății unor elite aflate la guvernare de
extracție a resurselor, chiar și mai important ă decât extrac ția prin mite.
„Încălecarea", procesul prin care anumiț i deț inători ai puterii î și folosesc
sistematic biroul politi c pentru a intra sigur, și-și extind interesele particulare de afaceri,
ar trebui să fie privit ă drept o alt ă formă de delapidare. În anumite ță ri, elita politic ă a
18

naționalizat afacerile externe, drepturile de proprietate și monopol, și le-a redistribuit
membrilor familiilor aflate la guvernare.
„Frauda” reprezint ă o infrac țiune economic ă care implică un anumit tip de
înșelătorie, escrocherie sau în șelăciune. Frauda implic ă o manipulare sau o distorsiune a
informației, faptelor și expertizei, de c ătre autorit ățile publice poziț ionate între politicieni
și cetăț eni, care caută să extragă un beneficiu personal.
Frauda exist ă atunci când un demnitar public (agent), care este îns ărcinat să ducă
la îndeplinire ordinele sau sarcinile desemnate de c ătre superiorii s ăi (director),
manipuleaz ă debitul de informaț ie pentru profitul personal; de aici, teoria larg folosit ă
director-agent (Eskeland și Thiele 1999; Fjeldstad 1999)21. Frauda reprezint ă, de
asemenea, un termen popular și legal folosit în mare m ăsură, care acoper ă mai mult decât
mita și delapidarea. Reprezint ă fraudă, de exemplu, atunci când agen țiile de stat și
reprezentan ții statului se angajeaz ă în reț ele de comer ț ilegale, contrafacere și afaceri
necinstite, și atunci când falsul, prin contraband ă sau prin alt ă infracțiune economic ă
organizată , este sprijinit prin sanc țiune „oficial ă” și/sau prin datorii.
Este fraud ă atunci când politicienii si agen ții statului iau o parte pentru a închide
ochii în ceea ce prive ște infracțiunile economice, și este fraud ă serioasă atunci când deț in
un rol activ în comiterea lor.
“Extorcarea ” reprezint ă extragerea banilor sau a altor resurse prin utilizarea
constrângerii, violen ței sau amenin țării utiliză rii forței. Șantajul și extorcarea reprezint ă
tranzacții corupte prin care banii sunt extra și de către aceia care de țin puterea de a face
asta, și în care foarte pu țin le este returnat „clien ților” (poate doar ni ște promisiuni vagi
de exceptare de la h ărțuiri ulterioare).
„Protecția” sau „securitatea” banilor poate s ă fie extorcat ă în stilul clasic, bine-
știut al mafiei, în care delincven ții organiza ți folosesc nesiguran ța, hărțuirea și
intimidarea pentru a st oarce banii de la cet ățenii individuali, afacerile private și
autoritățile publice. Corup ția sub form ă de extorcare este în țeleasă de obicei ca o form ă
de extracț ie „de jos”, de că tre mafie și criminali.

21 Eskeland, G. and H. Thiele (199 9): “Corruption under moral hazard”, World Bank Policy Research
Working Paper, No. 2204, October. Fjeldstad, Odd-Helge (1999): “Controlling fiscal corruption:
Theoretical approaches and illustrations from Tanzania”. CMI Working Paper 6:99. Bergen: Chr.
Michelsen Institute.

19

Practicile corupte de acest fel, pot, totu și, să fie ș i „de sus”, atunci când însu și
statul reprezint ă mafia cea mai mare dintre toate. Aceasta se întâmpl ă, de exemplu, atunci
când statul, și în special, serviciile lui de protec ție și grupurile paramilitare, stocarc bani
de la indivizi, grupuri și afaceriști. Cu mai multe sau mai pu ține amenin țări ascunse,
impozitele, taxele și alte resurse sunt extrase de la c ălători, vânză tori de piață , transportori
și alți afaceriști din sectorul privat. Mai mult, autorit ățile de stat diverse pot s ă extragă
„pe sub mân ă” taxe și „cadouri” de la cet ățenii individuali pe m ăsură ce aceș tia abordeaz ă
statul sub forma clien ților, cump ărătorilor, pacien ților, elevilor etc. Aceste practici pot s ă
fie interpretate ca fiind forme de impozitare „informale”.
„Favoritismul ” reprezint ă un mecanism de abuz de putere care implic ă
„privatizarea” și o extrem de influen țată distribuire a resursel or de stat, neavând
importanță cum au fost acumulate aceste resurse în primul rând. Favoritismul reprezint ă
înclinația umană naturală de a favoriza prietenii, familia și pe orice considerat a fi
apropiat și de încredere. Favoritismul es te îndeaproape legat de corup ție în măsura în care
el implic ă o distribuire coruptă (antidemocratic ă, „privatizat ă”) a resurselor. Cu alte
cuvinte, acesata reprezint ă cealaltă parte a monezii în care corup ția reprezint ă
acumularea de resurse.
Favoritismul reprezint ă predilec ția autorităț ilor de stat și a politicienilor, care au
acces la resursele de stat și dețin puterea pentru a hot ărî distribuirea acestora, c ătre a oferi
tratament privilegiat unor anumi ți oameni. Favoritismul clientelist reprezint ă, mai
degrabă, înclinația de fiecare zi a celor mai mul ți oameni de a favoriza propria familie
(familie, clan, trib, grup etnic, religios sau regional). Favoritismul sau cronismul
reprezintă, spre exemplu, oferirea unei func ții unui prieten sau rud ă, indiferent de merit.
Favoritismul reprezint ă un mecanism de baz ă politic în multe țări autoritare și semi-
democratice. În majoritatea sistemelor non-democratice, pre ședintele are, de exemplu,
dreptul constitu țional pentru a stabili toate pozi țiile înalte, un drept legal sau uzual care
extinde în mod excesiv posibilit ățile favoritismului.
El se adaug ă cu ușurință câtorva sute de pozi ții din ministere, din aparatul militar
și aparatul de securitate, în companiile parastatale și publice, în corpurile diplomatice și
în partidul de guvern ământ.
Nepotismul reprezint ă o formă specială de favoritism, în care un de ținător de func ție
(conducă tor) îș i preferă membrii de familie și prietenii corespunză tori (soție, frații și
20

surorilele, copiii, nepo ții, verii, rudele prin alian ță etc.). Mul ți președinți fără restricț ii au
încercat s ă-și asigure (nesiguri) pozi ția de putere desemnând membrii familiei în func ții
cheie politice, economice și militare/de protec ție din aparatul de stat.

1.3. Anticorup ția
Dovezile istorice arat ă că încercările de a ține în frâu corup ția sunt la fel de vechi
precum corup ția însăși ( Riley, 1998)22. În ultimii ani, retorica anti-corup ție s-a aflat în
creștere în marea majoritate a guvernelor, adesea ca ră spuns la aten ția crescută a mass-
mediei și activismului societ ății civile, cât și datorită acțiunilor întreprinse de anumite
agenții internaționale pentru a l upta împotriva corup ției ( Kaufmann, 1999)23.
Aceasta nu înseamn ă că nicio țară și nicio institu ție nu au întrep rins eforturi
serioase împotriva corup ției. Dar exist ă multe al c ăror angajament de abordare a
problemei este mai degrab ă dubios.
Este, în consecin ță, important de subliniat faptul c ă lupta împotriva corup ției
poate să prezinte pu ține povestiri de succes. Singurele succese clare au fost Hong Kong și
Singapore, amândou ă oraș e care au avut guvern e clar totalitare, atunci când au ini țiat
eforturile lor împotriva corup ției. Puține alte state, incluzând Italia și Uganda, au
întreprins incursiuni împotriva corup ției, dar nu au distrus sub nicio form ă problema.
Uganda, de exemplu, și-a îmbun ătățit în ultimii ani rata privind indexul de corup ție, dar
rămâne sub media sumbr ă a Africii.
Lipsa succeselor campaniilor anti-corup ție este, într-o oarecare m ăsură, datorată
cunoașterii limitate în ceea ce prive ște cauzele, efectele și vindecarea corup ției, și, în
parte, datorat ă trecutului îndep ărtat, care pare sa fie mai important decât politicile curente
în majoritatea țărilor. Exist ă acum o dovad ă puternică că procesul de dezvoltare
economic ă de succes reduce corup ția în mod considerabil pe termen lung, și, în mică
măsură, pe termen scurt.
Totuși, mecanismul prin care aceasta func ționeză, nu este încă clarificat. O
posibilitate ar putea fi prin ra ționalizarea rolurilor publice și private și răspândirea

22 Riley, Stephen R. (1998): “T he political-economy of anti-corruption strategies in Africa”, TheEuropean
Journal of Development Research , 10 (iunie), pag. 129-159.
23 Kaufmann, D (1999): “Anti-corruption strategies: Starting afresh? Unconventional lessons from
comparative analysis” in Stapenhurst and Kpundeh (eds.) Curbing Corruption. Toward a Model
forBuilding National Integrity. Washington D.C.: EDI Development Studies.

21

educaț iei, ceea ce face ca abuzurile s ă fie mai greu de ascuns (Treisman, 2000)24. Astfel,
politicile care sprijin ă creșterea, dac ă sunt implementate cu succes, pot s ă reducă corupția
pe termen lung. Paldam25 sugereaz ă că „după tranziț ia complex ă de la o țară săracă
tradiț ională la o democra ție bogată liberală, vine, deasemenea, o mic șorare dramatic ă a
nivelului corup ției. Tranzi ția corupției nu este amplasat ă într-o loca ție precisă de-a lungul
drumului tranziț iei, dar urmeaz ă o tendin ță fundamentală a tranziției spre mai pu țină
corupție”.
Rezultatele negative ale reformelor anti-corup ție relatate anterior nu sunt
surprinză toare. În miezul problemei corup ției regăsim faptul că multe autorit ăți ale
sectorui public (atât birocra ți cât și politicieni) se afl ă în poziții în care ac țiunile lor au un
impact considerabil asupra va lorii economice pentru persoa nele particulare, companii și
alte organiza ții. Adesea este imposibil de dovedit dac ă autoritățile sunt plă tite în mod
ilegal pentru a lua anumite decizii (alegeri), chiar și cu o monitorizare sporit ă. În plus, în
incidentele izolate, cei care descoper ă corupția sunt, de cele mai multe ori, agen ți care
lucrează cu agentul corupt.
Dacă ei nu-l raportează , atunci, în mod implicit îl accept ă, iar conduita
necuviincioasă cel mai probabil, se întinde. Astfel, agentul care monitorizeaz ă, va deveni
numai o parte a sistemului corupt. Totu și, dacă alți colegi accept ă comportamentul
curupt, în timp ce monitorul nu face asta, aces tuia îi va fi extrem de dificil pentru a
ajunge în poziț ia pentru a primi informa ția necesară pentru o monitorizare eficient ă.
Organiza țiile caracterizate printr-o corup ție întărită, este posibil s ă fi dezvoltat
un sistem în care agenț ii se protejează unii pe ceilal ți.
Totuși, atâta timp cât memoria structurilor vechi corupte exist ă încă , și agenții
„reformaț i” sunt de p ărere că relațiile recente non-avantajoase, non-corupte sunt numai
temporare, „terapia șoc” iniț ială nu este suficient ă. O structur ă nouă, descrisă în
amănunțime și credibilă, privind tranzac țiile non-corupte trebuie s ă se construiasc ă acolo
unde motivarea individului trebuie sa se schimbe de la cea pur economic ă.
Asemenea considera ții tind spre a fi pe simiste pe termen scurt, dar pe termen
lung, dezvoltarea și maturitatea social ă este posibil s ă rezulte în declinul corup ției.

24 Treisman, Daniel (2000): “The causes of corruption: a cross national study”, Journal of Public
Economics , vol. 76, pag. 399-457.
25 Paldam, M. (1999a): “The big pattern of corruption: Economics, culture and the seesaw dynamics”,
Working Paper No. 1999-11, Department of Economics, University of Aarhus.

22

Totuși, acest lucru nu înseamn ă că, reducând corup ția prin orice mijloace pe termen
scurt, vor spori astfel ratele de cre ștere și vor conduce la reducerea s ărăciei (Khan,
1999)26. Ținând aceste posibile scenarii în minte, vom trece în revist ă pe scurt ni ște
abordări curente privind lupta împotriva corup ției în secțiunile urm ătoare.

1.3.1 Tipologii ale strategiilor anti-corup ție
Strategiile anti-corup ție pot fi tipologizate în moduri diferite:
(A) Prin tipul instrumentelor de politic ă sugerat, de exemplu, dac ă este monitorizat și
concentrat pe control sau concentrat pe motivarea agen ților corup ți.
B) Prin motivarea campaniei , de exemplu dac ă ținta lui major ă este să îmbunătățească
eficiența administra ției, sau să rectifice nedrept ăți, sau să se descotoroseasc ă de adversarii
politici.
(C) Prin poziția agenț ilor țintă, de exemplu dac ă ei sunt aduna ți în câteva sectoare sau se
află în poziții înalte sau joase și așa mai departe.
D) Prin efectul acceptabil al politicii .
(E) Prin tipul de organizaț ie care initiaz ă strategia anti-corup ție.
În mod curent, referindu-ne la tip ul (E), pot fi identificate patr u niveluri largi sau tipuri de
strategii anti-corup ție în țările în curs de dezvoltare:
(1) Interna țional;
(2) Național;
(3) Local sau nivelul “ceta țeanului” și
(4) Populist.

26 Khan, Mushtaq (1999): “The new political economy of corruption”, Department of Economics, School of
Oriental and African St udies, University of London, working paper.

23

Aceste strategii sunt subliniate în tabelul 1.
Banca Mondială și politicile FMI
Eforturile OECD pentru a incrimina mita transna țională
Politicile UNDP și UN 1. INTERNA ȚIONAL
Intervențiile Transparency Interna țional
2. TRANSNA ȚIONAL Activitatea de Practici Corupte Str ăine ale SUA
Proceduri și training între stat și instituțiile sectorului
public
Abordă rile „culturii serviciului”
„Insule de integritate”
Construcția capacităț ii de „design” a corup ției
Abordari legale, incluzând fina ntarea de stat a partidelor
și întâlnirile patronajului
Agențiile anti-corup ție
Auditor Generals și supravegherea parlamentar ă 3. NAȚIONAL
Cooperarea cu poli ția și cooperarea „inter-agen ții”
Minimizarea corup ției de mic ă importan ță prin protec ția
împotriva naturii extractive și arbitrare a statului
Reforma structural ă, descentralizare și de reglementare
Noi proceduri adminsitrative (jurisdic ții, customerizarea
serviciilor publice și studiile privind furnizarea
serviciilor)
Plângeri și îndreptări
Supravegherea comunităț ii 3. LOCAL SAU NIVELUL
"CETĂȚ EANULUI"
Media
Concedieri
A da exemple (umiliri publice și execuții, tribunale
cvasi-oficiale) 4. POPULIST
Campanii de reînarmare morală și „noi cetățeni”

24

Sursa: Riley (1998)27 bazat pe Doig (1995) ș i Doig și Riley (1998).

1.3.2. Implementarea strategiilor anticorup ție. Provocări strategice
Deși tipologia corup ției prezentat ă anterior furnizeaz ă un cadru pentru a putea
defini strategiile anticorup ție individuale fiec ărui model de corup ție existent, în diferite
contexte, există un număr de principii care sunt esen țiale în a opera ționaliza o strategie
efectivă. Ele furnizeaz ă un cadru operativ pentru a începe lupta anticorup ție, creând in
același timp credibilitate în spatele strategiei anticorup ție și în a cre ște sustenabilitatea
strategiei in timp.
Provocări strategice
Prima provocare pe care toate țările aflate în tranzi ție se confrunt ă în lansarea
strategiei anticorup ție este lidership-ul credibil . Un program anticorup ție nu poate fi
impus din afar ă ci reclam ă un lidership comun, din interiorul statului, ideal fiind de la
cele mai înalte nivele ale statului. Este clar c ă, credibilitatea statului, care este
subdeterminat ă de corup ția de peste tot, creeaza un poten țial vicios. Unde pre ședinții și
miniștrii nu doresc s ă facă față provocării lidership-ul, acesta poa te proveni de la un
anumit ministru cu resurse pent ru a lansa strategii anticorup ție în zona sa de activitate sau
de la un executiv regional ce doreș te să schimbe ceva în localitatea lui.
Cea de-a doua provocare este aceea de a g ăsi un punct de intrare pentru lupta
anticorup ție. Datorit ă magnitudinii sarcinilor c ărora trebuie s ă le facă față cele mai multe
tări, este greu să începi de la un punct unde scopurile sunt fezabile iar rezultatele tangibile
pot fi realizate într-o anumit ă perioadă de timp care creeaz ă sprijin pentru reforme
viitoare . Micile câ știguri pot furniza pârghii esentiale pentru a influent a opiniile publice.
Punctele de intrare ar tr ebui alese astfel încât s ă atace problemele mari care r ăspund
opiniei publice sau nemul țumirii mediului de afaceri. A tr eia provocare este aceea de a
detalia diagnosticul naturii și extinderii corup ției în anumite țări. Experien ța a demonstrat
deja că o inspecție asupra gospod ăriilor domestice, firme și oficiali publici pot reprezenta
o armă puternică în strategia anticorup ție. Scopul unui asemenea exerci țiu este aceea de a
dobandi informa ții esențiale despre natura corup ției

27 Riley, Stephen R. (1998): “The political-economy of anti-cor ruption strategies in Africa”, The European
Journal of Development Research , 10 (Iunie): pag. 129-159.

25

Evaluarea culturii politice este o alt ă provocare, pentru a evalua initiaț ivele care
condiționează fezabilitatea instrumentel or particulare de reform ă. Cultura politic ă se
referă la modul cum autori tatea este exercitat ă și diseminat ă la diferite institu ții. O
componentă viitoare a culturii politice se refer ă la gradul de încreder e pe care oamenii îl
simt în institu țiile unde lucreaz ă. Încrederea este de asemenea un important determinant
al capitalului social și a capacit ății comunit ăților de a coordona eforturile lor și de a
acționa ca participan ți efectivi în strategia anticorup ție. Aceasta depinde în conturarea
reformelor de a apela la ini țiative ce influenateaz ă cei mai importan ți actori. Eforturile ar
trebui făcute pentru a contura strategii anticorup ție “win-win” care promoveaz ă interesele
și reputațiile majorităț ii politicenilor și a oamenilor de afaceri în timp ce furnizarea
externalit ăți positive precum cresterea economica, în țărirea guvern ării sau reducerea
sărăciei și inegalității.
Succesiunea
Nu există o formul ă simplă pentru o în șiruire adecvată a reformelor anticorup ție.
Înșiruirea ar trebui sa fie dezvoltat ă ca ră spuns la anumite constrângeri particulare
identificate în fiecare țară. Cu toate acestea, în șiruirea (ordinea) ar trebui schi țată astfel
încat să crească credibilitatea lidershipului și să se asigure rezultate timpurii tangibile
pentru a întă ri componenta reformelor de-a lungul timpului. În anumite țări, credibilitatea
strategiei anticorup ție se poate sprijini pe capacitatea lideshipului politic de a face o
schimbarea ini țială, vizibilă la nivel înalt. Aceasta ac ționează ca un indicator al
angajamentului de la nivel înalt și ca un semnal pentru aceia de la nivelele inferioare al
căror comportament trebuie s ă s e s c h i m b e . Î n a l t e țări eforturile de a ataca contracara
fenemenul state capture frontal în etapele timpurii poate fi imposibil sau chiar periculos
pentru cei implica ți. Singurele puncte de intr are (de abordare) posibile și singurele puncte
de câstig pot fi în sectoarele particulare, de exemplu ca cel al educatiei, unde este pu țin
probabil s ă fie stârnite furia unor interese economice puternice. Chiar și în aceste cazuri
măsurile de întă rire a responsabilit ății nu poate fi amânat ă prea mult, sau absen ța lor
poate determina în cele din urma cred ibilitate atât pent ru strategie cât și pentru lidership.
În afara regiunii primul impuls în lupta anticorup ție este adesea s ă “îi lovești pe
contavenien ți” încercând s ă nu ataci cele mai fundamentale cauze ale corup ției. Deși
întărirea efectiv ă trebuie s ă fie parte a oricarei st rategii credibile, înt ărirea singură este
puțin probabil s ă constituie o strategie de success. În multe țări instituțiile juridice și de
26

apărare a legii r ămân o parte a problemei, nu sursa solu ției. Acuz ările pot fi anulate.
Deciziile judiciare pot fi cump ărate sau l ăsate la infinit. Poli ția poate lucra pentru for țe
private de securitate decât pentru interesul public. În asemenea cazuri înt ărirea abord ării
poate deveni un instrument de represiune sau victimizare politic ă. Ordinea reformelor ar
trebui sa înceap ă prin a ataca ini țiativele și instituțiile care favorizeaz ă corupția și să
educe și să avertizeze asupra costurilor sociale ale corup ției. Ultimul scop este acela de a
ne îndrepta că tre creșterea încrederii în normele și valorile care trebuie împar țite în loc de
măsuri de înt ărire inadecvate.
Sustenabilitatea
Sustenabilitatea strategiei anticorup ție depinde in orice context de trei dimensiuni:
In primul rand necesita o cantitate critica de reforme mutuale puternice care sa fie
comprimate intr-un program. “Insule” isol ate de integritate pot furniza un punct
important de intrare si un efect de demonstr atie valabila, dar poate supravietui doar o
perioada mica de timp inainte de a fi inghitita de coruptia de la celelalte nivele. Din
dorinta de a fi o rein țărire reciproca strategia trebuie sa fie echilibrata. Aceasta sugereaza
un mix de masuri de preventive si masuri de in țărire combinate cu o implicare
substantiala publica si o educatiei pentru a in țări componentele reformei. In al doilea
rand sustenabilitatea necesita o eventuala dezvol tare a unei coalitii di n exterior pentru a
sprijini strategia. Desi pentru a castiga in lupta anticorup ție este necesar ă o abordare
initiala ingusta strategia care se bazeaza doar pe ledershipul de nivel inalt va fi vulnerabil
la multe incertitudini ale procesului politic . Angajamentul politic de a castiga intrare
trebuie sa fie exstinsa pentru a incorpora institutii cheie ale statului si organizatiile
societatii civile. Micile intreprinderi precu m si cele de marime medie, intreprinderi,
societati profesionale, asocia tii de comert si sindicatele pot servi de asemenea ca
importanti parteneri in strategia anticorup ție. Dezvoltarea unei co alitii exterioare va
reduce vulnerabilitate strategiilor anticorup ție si schimbarea lidersh ipului si asigurarea ca
politicienii nu vor ignora la problemele corup ției si riscurile lor.
Unde societatile civile raman sever repr imate sau emergenta lor este destul de
inceata, o combinatie de teama si/sau o lipsa de familiaritate cu implicarea civica poate
inhiba participarea popular a in strategia anticorup ție. Strategia va avea nevoie de
includerea anumitor componente care pot s ă accelereze emergenț a prin cercetarea si
examinarea grupurilor clientelare, promovand actiunea colectiva, dand cuvant celor
27

saraci, si stabilind monitorizarea serviciilor guvernului atat la ni vel national cat si la nivel
local. Donatorii externi pot juca si ei un rol in gasirea si sprijinul mecanismelor “vocii”,
dar trebuie vazut ca ei sa nu domine sau sa ocupe locul din fata, in dezvoltarea unei
autentice si autonome participari bazate sustenabil pe comunitate. In final,
sustenabilitatea reclama resursele și expertiz necesar ș, de a putea vedea reformele
complicate, de-a lungul timpului, si pent ru a putea furniza rezu ltate timpurii notate
anterior. Aceasta implica un mix de masuri pe termen scurt si programe de finantare
adecvate pe termen mediu care pot sapa adanc in sublinierea cauzelor corup ției si
construirea institutiilor care sa ii poata rezista. Reformele bine intentionate care nu sunt in
mod realistic concepute cu resurse suficiente si expertiza vor rata. Guvernele trebuie sa
asigure bugete ca si administratori competenti la aceste programe.Societatea civila poate face foarte multe si de una singura (prin propr iile puteri). Asociatii le de afaceri si ONG-
urile pot ajuta in identificarea prioritatilor si pot monitoriza rezultate, dar ei nu pot
furniza vointa politica si resursele statului de care in cele din urma este nevoie pentru a reforma statul si a crea cadrul pentru piete transparente si competitive.

28

Capitolul II

Corupția și mediul adminsitrativ. Efectele corup ției asupra
activității statale

2.1.Fenomenul state-capture
Legat in acelasi timp de activitatea de guvernare și de sistemul administraț ie
publice trebuie men ționat formele pe care fenomenului corup ției il capătă în ță rile aflate
in tranzitie și nu numai. Pr ăbușirea economiei planificate în țările Europei Centrale și de
Est a determinat o schimbare radical ă a formelor de manifestare a corup ției. Diminuarea
bruscă a rolului statului în economie, lipsa unor solu ții operaționale, oportune și eficiente
de privatizare, precum și diminuarea eficien ței actului de justi ție a determinat accentuarea
și apariția de forme noi ale actului de corup ție. În acest fel și într-o perioad ă scurtă de
timp, un grup restrâns de persoane a acumu lat averi impresionante. Astfel, corup ția și
economia subteran ă creează premisele apari ției unor grupuri de interese, care, datorit ă
influențelor lor, nu se subordonează legislaț iei naționale și controleaz ă sistemele politice
și economice na ționale. Joel Hellman and Daniel Kaufmann (2001)28 analizeza acest
fenomen și incearca sa ofere o perspectiva a ceea ce in literature de sp ecialitate s-a impus
drept state capture . În același demers empiric se situeaz ă și lucrarea coorodonat ă de
Sanjay Pradhan – Anticorr uption in Transition (2000). Conceptul de state capture se
refera la ac țiunea unor indivizi, grupuri sau firme, fie din sectorul public, fie din sectorul
privat care au posibilitatea s ă influenț eze creerea legilor, a reglemen țărilora, a decretelor
sau a politicilor guvernamentale in propriul avantaj, ca rezultat al gradului scazut de
transparen ță sau a unor masuri ilegale luate de catre deciden ți publici. Deciden ții publici
pot devenii la randul lor persone interesate de acest process in momentul in care, abuzând
de poziția pe care o au, creeza reglemen țări în propriul interes. Astfel oficialii statului pot
uneori utiliza de pozi ția lor pentru a acapa intreprinde ri, ori pot beneficia de fonduri
publice in interes personal, fară ca altciva sa mai fie implicat. Dar statul mai poate fi
acaparat si de actori din cadrul propriului sistem institutional – de pa rlament, de aguvern
sau de puterea judecatoreasca. Mini ștrii pot crea reglemență ri legi sau politici fiscale in

28 Hellman Joel si Kaufmann Daniel, Confronting the challenge of state capture in transition economies,
Finance and Development, 2001, Vol. 38, no. 3
29

propriul benefiu sau al propriilor interese financiare. Sunt multe forme ale coruperii
statului. Distinc țiile se pot face intre tipur ile de institutii care sunt corupte – legislative,
executive, juridice sau ale agentii abilitate. Alte discu ții se pot deschide asupra celor care
le captureaza – firmele private, liderii politici, sau grupurile de interese restranse. Se
poate chiar face o distinc ție între natura beneficiilor facute oficialilor publici in schimbul
coruperii – mita directa, compensare de serv icii ilicite, drepturi de control informale.
Totuși toate formele de corupere a statului se indreapta spre ex tragerea de avantaje de la
stat pentru un grup restrans de indivizi, firme sau sectoare prin distorsionarea cadrului
legal si normativ de baza cu pi erderi potential enorme pentru societate in ansamblu. Ei
prospera acolo unde puterea es te foarte concentrata, inte resele sociale care i-ar putea
contracara sunt slabe si canalele formale de in fluenta politica si intermedierea interesului
sunt slab dezvoltate.
În anumite ță ri, anumite grupuri au dispus de b unurile scoase la privatizare prin
intermediul unor mecanisme inchise create in mod special pentru a prevenii orice forma
de concurenta si pentru a benefi a ei insisi de bunurile scoase la privatizare. Terenul fertil
pentru o astfel de situa ție îl constituie proprietat ea statului asupra unei mari p ărți din
economie. Numirea in func țiile de conducere din aceste in treprinderi constituie un
rezultat al unor tranzac ții ilegale, ce au drept finalitate, crearea unui sistem de s ărăcire și
in final de falimentare a respectivei in treprinderi prin acordarea de contracte
preferențiale, neplata facturilor pentru produsele livrate, contracte dezavantajoase s.a.m.d.
Una din modalit ățile de prevenire a acestui fenomen il constituie reglemenatrea
foarte clara a conflictului de interese. Conflic tul de interese atât din sectorul public cât și
din cel privat au devenit un motiv major de preocupare în întreaga lume. În sectorul
guvernamental și în cel public, conflictele de interese sunt de mult ă vreme obiectul unei
politici specifice; abord ările legislative și administrative au avut scopul de a sus ține
integritatea și luarea deciziilor în mod dezinteresat în institu țiile guvernamentale și
publice. Și în sectorul privat exist ă de mult preocup ări legate de integritatea în afaceri și
în mod special de protejarea intereselor ac ționarilor și a marelui public.
În același timp este de la sine in țeles că nu trebuie exclus ă in totalitate influen ța
sistemului privat asupra sistemului public, a sistemui politic. Este normal ca mediul privat sa fie interesat de deciziile politice. Aceasta este o caracteristica a oricaui sistem
30

politic. Ceea de deosebeste act iunea de “state capture” de alte forme de influenare a
deciziei politice, cum ar fi lobby-ul, este mecanismul prin care intersele publice
interactioneaza cu statul.
Referitor la acest subiect, presedintele rus Vladimir Putin afirma cu ocazia unuiei
intalniri cu oamenii de afaceri: „ Vreau sa va atrag atentia ca ati creat sub conducerea
dumneavoastra, prin intermediu unos stru cturi politice si quas i-politice un adevarat
stat.”.(Hellman 2000).
Exemplificatoare pentru acest proces este analiza realizata de Banca Europeana
pentru Reconstructie si Dezvoltare impre una cu Banca Mondiala, prin intermediul
Business Environment and Enterprise Performance Survey (BEEPS).

Linia subtire aflata in capatul fiecarei bare reprezinta marginea statistica de eroare (calculata pentru fiecare
tara in parte . Sursa: Hellman, Jones, and Kaufmann (2000).
31

Conceptul de state capture (conform B ăncii Mondiale)

Se spune ca agen țiile abilitate ale statului sunt „corupte” atunci cand ele dirijea za afacerile cu interes
privat ale celor care le manevreaza in contadic ție cu interesul public pentru care au fost destinate ini țial.
Deși agest gen de corupere se poate produce prin as igurarea de castiguri pers onale, atat directe cât și
indirecte, prin intermedierea de afaceri cu oficialii statului, nu se limiteaza la influen țarea prin mijloace
de corupție. Coruperea statului este un c oncept mai vast in sensul ca el cuprinde formularea legilor,
regulilor și decretelor de catre o gama larga de institut ii ale statului, inclusiv executivul, ministerele și
agentiile statului, legislativul și judiciarul. In acela și timp, coruperea statului are o definitie mai restransa
care se concentreaza exclusiv pe form e de influenta ilicite, nelegitime și netransparente. Cine poate
corupe statul? Adesea, „corupatorii” sunt indivizi, grupuri sau firme din s ectorul privat ca re cauta scutiri
de taxe sau alte avantaje din partea statului. Totu și, oricare dintre actorii, car e au acces la of icialii publici
și la capacitatea de a asigura beneficii private acesto r oficiali pentru a obtine av antaje in procesul de
guvernare, poate fi un potential corupator. In tr-adevar, in șiși oficialii publici pot corupe statutul daca
abuzeaza de autoritatea lor pentru a da o alta forma institutiilor și legilor, in principal pentru a- și urmari
propriile interese financiare in ci uda dezavantajarii interesului public, de și identificarea și masurarea
exacta a unor asemenea conflicte de interese sunt apr opare imposibil de realizat in contextul tranzitiei.
Influenta intereselor private asupra deciziilor statului este o trasat ura specifica a tuturor sistemelor
politice. Ceea ce diferentiaza coruperea statul ui ca forma de coruptie de formele conven ționale ale
influentei politice, precum lobby-ul, sunt mecanismele prin care interesele private interactioneaza cu
statul. Coruperea statului se produ ce prin asigurarea ilicita de castig uri private oficialilor publici prin
canale de acces infromale, netransparente și evident preferentiale.
Se produce și din lipsa unor gr anite clare intre interesele politice și cele de afaceri ale oficialilor statului,
ceea ce a reprezentat o caracteri stica proeminenta a multor tari aflate in tranzitie. In toate formele ei,
coruperea statului tinde sa submineze sau chiar sa substituie, canalele legitime și transparente de
influenta politica și intermediere a intereselor, reducand accesul grupurilor și intereselor competente la
oficialii statului. Diferitele forme al e coruperii statului diferentiate dupa tipurile de corupatori (e.g., firme
private, politicieni, grupuri etnice, armata) și a diferitelor institutii ale st atului implicate (e.g., ramura
executiva, legislativa, judiciar a sau alte institutii abilitate) vor avea fa ra indoiala dinamica și consecintele
proprii. Astfel, coruperea statului in sine poate fi infatise o gama la rga de relatii diverse. Reducerea
coruperii statului implica eliminarea din partea statul ui a influentei sectorului privat in formularea
politicilor, regulilor și legilor statului. Intr-adevar astfel de in fluenta poate fi un fa ctor important care
accelereaza atat refo rma politica cat și pe cea economica. Aceasta proble ma nu se va rezolva nici prin
legalizarea platilor privat e catre oficialii publici. Reducerea cor uperii statului implica mai degraba
schimbul influentei sectorului privat din ilicit, netransparent și evident preferential al canalelor de acces
in forme competitive de intermediere a intereselor. Implica, de asemenea, dezvoltarea unor granite mai
clare intre rolurile politice și de afaceri ale oficia lilor statului pentru a prev eni conflictele de interse.
Totuși problema in multe tari aflate in tranzitie este exacerbata de mar ea concentrare a puterii politice, de
canalele formale slab dezvoltate ale influentei politice și de intermedierea de interese și organizarea slaba
a contracarii intereselo r atat in economie cat și in societatea civila.

32

2.2.Forme ale corup ției în cadrul sistemului administrativ
2.2.1. Pla ți pentru a ob ține contracte majore și concesiuni
Pla țile corupte pentru a câș tiga contracte majore și concesiuni, sunt, in general,
păstrate de catre marile afaceri și de catre autorit ățile de la nivel inalt. Cazurile
importante reprezint ă o cheltuial ă substanțială de fonduri și au o influen ță majora asupra
bugetului guvernului si asupra perspectivelor de dezvoltare a țării. Aceste afaceri sunt,
prin definitie, rezerva autoritatilor centr ale si, adesea, implica si corporatiile
multinationale care functioneaza singure sau reunite cu asociati locale.
Dacă guvernul este un cumparator sau o parte contractantă , exista cateva motive
pentru a plati autoritatile. Mai intai, o firma poate sa plateasc a pentru a fi inclusa pe lista
de licitatanti precalificati si pentru a limita lungimea listei. In al doilea rand, ea poate sa
plateasca pentru informatia interna. In al tr eilea rand, mita poate sa convinga autoritatile
sa structureze specificatiile de licitatie, astfel incat firm a corupta sa fie unicul furnizor
calificat. In al patrulea rand, o firma poate sa plateasca ca sa fie selectata contractor
castigator.
În cele din urma, odata ce o firma castig a contractul, ea poate sa plateasca pentru
a primi preturi mai umflate sau pentru a reduce din calitate.
Coruptia in contractare apare in fiecare țara – chiar si in acele țări de pe treapta
cea mai inalta a indexului onestitatii, ca de exemplu țările scandinave, Singapore, si Noua
Zeelanda. Cateva exemple vor sugera domeniul de posibilit ăți.
In Paraguay, coruptia ca recompensa in cont ractele internationale de infrastructura
in timpul regimului presedintelui Alfredo Stroessner (1954-1989) a crescut in mod
specific de la 10 la 20 de procente. Coruptia a determinat o crestere a pretului barajului
de la Itaipú la granita brazili ana si a condus la construirea unor proiecte care au depasit
nevoile nationale (Nickson 1996: 244-245). In Indonesia, in anii 1970, doua companii
germane au raportat ca au platit unei autoritati a companiei de ulei, proprietate a statului,
mita care reprezenta 20% din valoarea contractelor de construire pentru o otelarie (
Schwarz 1994).
In Zimbabwe, intelegerea secreta dintre ministrii din Posta si Telecomunicatie, si
o companie de telecomunicatie suedeza, a deju cat procedurile de baza organizate local.
33

Au fost relatate retururi in valoare de 7,1 milioane de dolari.29 Intr-o afacere aviatica din
Corea de Sud, cateva companii americane au platit mita Presedintelui Roh Tae Woo. Au
fost chestionati furnizori multinationali, dar au negat implicarea. Intr-o alta afacere cu
arme, consilierul in se curitate national a al lui Roh Tae Woo a recunoscut ca a primit mita
in valoare de aproximativ 300 000 de dolari.30 Un scandal major in Singapore a implicat
cateva firme multinationale si o autoritate de rang inalt a Ministerului pentru Utilitati
Publice. Autoritatea a fost platita pentru a d ezvalui informatii confidentiale despre cei ce
au facut oferte la licitatii. Cazul a dus la trecerea pe lista neagra a cinci multinationale
mari implicate in scandal. Oficialul a primit paisprezece ani de inchisoare.31
Coruptia la nivel inalt nu este limitata la țările in curs de dezvoltare care au de-a
face cu afacerile multinationale. Scandaluri si milare de procurare a contractelor sunt
frecvente in țările industrializate.
In Germania, mitele au fost platite pentru a se castiga contract e in valoare de 2
miliarde de marci germane, pentru constr uctia Terminalului 2 al Aeroportului din
Frankfurt. Conform procurorului public, coruptia a dus la o crestere a preturilor de la 20
la 30%.32 In cadrul departamentului francez Seine- Maritim, paisprezece oameni au fost
acuzati de corup ție in legatura cu cont ractele pentru achiziti onarea de calculatoare.
Functionarii de stat au deform at procedurile normale ducand la o pierdere estimata la 50
milioane de franci, conform Departmentului Francez de Interne.33 In Belgia este posibil
sa se fi platit mita in valoare de 1,9 milioan e de dolari liderilor din partidul Socialist in
legatura cu un contract de aparare.34 In Italia, costul catorva proiecte de constructii
majore publice pare-se ca a scazut dr amatic dupa anchetele anticorupț ie de la inceputul
anilor '90. Costul de constructie al metroului din Milan a scazut de la 227 milioane per kilometru in 1991 la 97 milioane in 1995. Costul unei sine de legatura a scazut de la 54

29 Economic Inteligent Unit, Raportul trimestrial din Zimbabwe , 6/95
30 Șeful unui conglomerat koreean a fost acuzat ca a dat 65000 de dolari consilierului. El a admis ca a dat
banii dar a spus ca a fost un cadou. „Fostul consilier de securitate al lui Roh arestat sub acuzatii de
coruptie”, Agentia France Presse , 13 Decembrie, 1995; „Seoul se zguduie pe masura ce fostii presedinti
sunt acuzati de insurectie”. Jane's Defense Weekly , 10 Ianuarie, 1996;" Directorul S. Koreei Daewoo se
confrunta cu acuzatiile de dare de mita”, Reuters North American Wire , 17 Ianuarie, 1996.
31 „Singapore expune indicii privind icebergul coruptiei”, Financial Times , 15 februarie, 1996.
32 „Proba de coruptie de la Aeroportul German se adanceste:cinci persoane arestate si 20 de companii
anchetate”. Financial Times , 2 iulie, 1996; „Valul de coruptie germana cere actiuni”, Reuter Business
Report , 25 septembrie, 1996.
33 Transparency International Newsletter, iunie 1996, raportand asupra unui articol din Le monde, 19
martie, 1996.
34 „Tentaculele din scandalul de aparare se intind catre noroi”, Financial Times , 19 octombrie, 1995;
„Belgienii cauta sa-l aresteze pe Dassault”, Financial Times , 10 mai, 1996.
34

milioane per kilometru la 26 milioane, si un terminal nou intr-un aeroport este estimat la
costul de 1,3 milioane de dolari de la 3,2 milio ane de dolari. (Wiehan 1997). Licitatiile de
succes complete legate de cont ractorii publici au fost relatate a fi cu 40-50 de procente
mai scazute in 1997 decat cu cinci ani inaint e ( della Porta si Vannucci 1997a: 524). Cel
mai recent scandal la scara larga din Departam entul de Aparare al Statelor Unite a fost
Operatiunea III Wind, o inscenare a Biroului Federal de Investigare care a dus la condamnarea de cincizeci si patru de indi vizi si zece corporatii pentru dezvaluirea
specificatiilor tehnice privind licitatiile competitive pentru contracte in schimbul banilor
si al slujbelor.
35
Nu toate scandalurile de pr ocurare si contractare implica constructii la scara larga
sau proiecte de bunuri de capital. Bunurile care sunt folosite in consum reprezinta primi
candidati pentru platile ilegale, deoarece poate fi dificil ulterior sa descoperim daca ele au
fost livrate sau nu. In Malawi, de exemplu, auditorii au descoperit ca milioane de dolari din imobile neexistente au fost „achiz itionate” de catre Fondul de Presa
Guvernamental.
36 In Kenya, guvernul a pierdut ap roape 1,5 milioane de dolari prin
achizitia ilegala de medicamente de catre Ministerul Sanatatii.37
Exista ceva distinctiv despre toate aces te cazuri, altceva decat dimensiunea
afacerilor? Pe de o parte, apar a fi similare cu cazurile in care guvernul are parte de un
beneficiu scazut. Ca si mai devreme, coruptia sistemica poate sa prezinte ineficiente care
reduc competitivitatea. Poate sa restranga numar ul de licitanti, sa-i favorizeze pe cei ce
au relatii in interior in defavoarea celor mai eficienti candidati, sa limiteze informatia
disponibila participantilor, si sa introduca costur i de tranzactie.38 Totusi, scara afacerilor
corupte si implicarea autoritatilor de la nivel inalt prezinta preocupari noi. Mai intai, daca autoritatile de rang inalt, incl uzand si seful statului, sunt preocupate, in primul rand, cu
maximizarea castigului personal, ele pot sa favorizeze un nive l ineficient, structura, si
perioada de timp a investitiei. In al doilea ra nd, deciziile investitor ilor pot fi afectate de
faptul ca acestia se confrunta cu conducatorii politici corupti.

35 Noelker, Shapiro, si Kellogg (1997)
36 Transparency International Newsletter , decembrie 1995, raportand asupra unui articol din Saturday
Nation, 14-20 octombrie, 1995.
37 Transparency International Newsletter , iunie 1996, raportand asupra unui articol din Daily Nation , 3
mai, 1996.
38 Da-hsiang Donald Lien (1990a, 1990b) dezbate in amanun t aceste dificultati si arata ca o autoritate
corupta care discrimineaza in favoarea unor licitatori, va selecta adesea o parte contractanta ineficienta.
Vezi, de asemenea, Susan Rose-Acker man: (1978:121-132) model de coruptie in contractarea publica.
35

2.2.2. Privatizarea – mijloc de reducere sau de cre ștere a corup ției?
Privatizarea poate reduce corupț ia prin deplasarea anum itor bunuri de la controlul
statului și direcționarea lor în domeniul privat. Totu și, procesul de transfer al bunurilor
către partenerii priva ți este amenin țat de corupț ie. Multe stimulente corupte sunt
comparabile cu cele din contractele de premiere și concesiuni.
În loc să mituiască o firmă ce aparține statului pentru a ob ține contracte și
tratament favorabil, cei care mitu iesc pentru o companie public ă pot mitui oficiali din
sectorul privat sau di n vârful guvernului. Mita poate fi solicitat ă introducerea pe listă a
celor care mituie ș i firmele pot pl ăti pentru a restric ționa numărul celorlal ți ofertanți.
Întâi, când întreprinderi mari de stat sunt privatizate, nu poate fi o cale mai sigur ă
decât evaluarea bunurilor lor ș i taxele ș i regimul de reglementare care pot fi slab
specificate.
Nesiguran ța procesului creaz ă oportunit ăți pentru favorizarea corup țiilor din
interior prin furnizarea de informa ții nedisponibile publicului, informa ții furnizate în
schimbul unor pl ăți sau prin oferirea unui tratament sp ecial firmelor corupte în procesul
de privatizare. Chiar și procesul de evaluare poate fi coru pt din interior sa u exterior prin
ofertă asupra bunurilor. În cazuri extreme nu se realizeaz ă nici o apreciere, și nu se
produce nici o licita ție.
Firma este premiat ă pentru cele mai bune rela ții politice: „Vânz ările, la preț uri
nestabilite au fost f ăcute adesea cu valori dubioase pentru c ă politicienii din partidul la
guvernare și alții nu aveau experien ță în afaceri (Welles și Kikeri 1989:668).
În Brazilia a deveni t clar faptul c ă o rudă al Președintelui Fernando Collar de
Mello a primit o firm ă privatizat ă (Manzetti și Blake 1996). Collar a c ăutat să foloseasc ă
reformele de pia ță pentru a crea un imperiu financiar personal (Manzetti 1999). În Grecia
o companie italian ă a acuzat de mit ă Primul Ministru pentru tratament favorabil în
privatizarea companiei na ționale de ciment (Savona și Mazonatte 1997:107). Exemple
similare vin din Argentina, Peru, Zair, Coasta de Filde ș, Tailanda și Slovacia pentru a
oferi doar cîteva (Manzetti 1999; Pasuk și Sungsidh 1994, Van de Walle 1989).
Legi slabe în reglementarea conflictel or de interese duc la negocieri u șoare.
În Argentina mai mul ți oficiali care se ocupau de procesul de privatizare a
autostrăzii erau în conducerea companiilor care câ știgau licita țiile pentru autostr ăzi.
36

(Manzetii 1999). În Venezuela, o firm ă de consultan ță american ă a organizat privatizarea
liniei aeriene de stat în ciuda leg ăturilor sale cu liniile aerien e spaniole – Iberia (Manzetti
și Blake 1996). Mai târziu, Iberia a fost implicat ă în evaluarea liniei aeriene în ciuda
faptului că ea însuși plănuise să facă oferta companiei și să sfârșească prin a o cump ăra.
(Celarier 1996).
Conform procurorului general, în Rusi a procesul de privatizare din aceast ă țară a
fost subminat de banca care în acela și timp au organizat licita țiile, au licitat și le-au și
câștigat39
În al doilea rând, oficialii corup ți pot prezenta inform ări către public care fac ca
respectiva s ă pară compania slab ă în timp ce persoanelor interesate le prezint ă compania
într-o lumin ă bună . Persoanele interesate au astfel o pozi ție avantajoas ă în procesul de
ofertare. În mod similar, ofertan ții corupți pot fi asigura ți prin omisiunea și astfel
persoana interesat ă din afară se poate baza pe o ofertă avantajoas ă.
Evaluările ulterioare demonstreaz ă că privatizarea a fost un succes imens iar
companiile private au câ știgat enorm. Observatorii din China și Ecuador au notat asfel de
cazuri. În Venezuela o banc ă importantă a fost subevaluat ă de ministerul na țional de
investiții prin acuza ții nefondate (Manzetii și Blake 1996).
Luigi Manzetti argumenteaz ă că multe privatiz ări latino americane au determinat
creșteri și nu scăderi ale concentr ăii pieței (Manzetii 1999) . El argumenteaz ă că
privatizarea companiei de telefonie în Argentina și utilitățile electrice în Chile a fost
realizată în aș a fel încât au dus la avantaje de monopol pentru câ știgători. Reglement ările
ulterioare au fost slabe. Astfel de afaceri nu sunt inevitabile.
Aparent, privatizarea telecomunica țiilor în Chile ș i electricitatea în Argentina au
încurajat competi ția și au limitat monopolul. (Manzetti 1997).
Deși nu au prezentat dovezi evidente ale corup ției, John Welles și Sunita Kikeni
(1989) au listat mai multe exemple de bene ficii speciale pe care firmele le pot ob ține.
Chiar dac ă corupția apare în timpul procesului de privatizare, rezultatul final
poate fi o firm ă privată competitiv ă cu o piață disciplinat ă. Dar mutând o firm ă într-un
sector privat nu se asigură acelaș i rezultat. Mai întâi firma, chiar dac ă deține monopolul
ea menține o rela ție strânsă cu statul. În definitiv, în afara fostelor țări socialiste multe
întreprinderi publice sunt în industrie cu economii dezvoltate.

39 „Russian privatisation face crime probe” Financial Times, February 6, 1996.
37

Capitolul III

Reforma administratiei publice în perioada de tranzitie.

3.1. Reforma administratiei publice. Caracteristici generale.
Pe plan mondial tendinta ultimilor douazeci de ani es te cea a globalizarii si
dezvoltarii intense a sistemelor sociale. În acest nou context statele na tionale sunt puse
într-o pozitie cu totul noua, în care inst itutiile si sistem ele administrative trebuie sa fie
flexibile pentru a se adapta ta acestor transformari. În noul context geopolitic
administratia publica centrala si locala au deveni t factori definitorii în competitivitatea
economica a unei tari sau regiuni economice.
În perioada de dupa 1989 tari le Europei Centrale si de Est au suferit schimbari
fundamentale care au afectat vietile lor sociale si politice. În acest proces de
transformare se pot identifica anumite as pecte comune care suge reaza un model comun
al schimbarii sociale si politice. Printre aceste caracteristici putem enumera: tranzitia de
la sistemul unipartidist la unul pluripartidist, abandonarea principiul ui centralismului în
favoarea descentralizarii, adopta rea principiului separarii pu terilor în stat. Se încearca
întarirea controlului statului asupra admini stratiei având în vedere necesitatea garantarii
actelor publice; se resimte nevoia de a legitima actele publice. Mai mult, exista un
acord în ceea ce priveste nece sitatea cresterii ef icientei, eficacita tii si flexibilitatii
administratiei publice. În aces t context al schimbarilor se produc o serie de modificari
în filosofia administrativa si a furnizarii de servicii sociale. Apare în prim plan ideea de
stat al bunastarii care s-a doved it a fi solutia op tima pentru tarile occidentale. La
aparitia sa în perioada anilor ‘50-’60 statul bunastarii dispune de resurse abundente (
fiind înregistrata o pe rioada de crestere economica si de zvoltare puternica). În aceste
conditii cheltuielile publice se puteau situa la un ni vel ridicat . În pe rioada respectiva
cheltuielile publice chiar au de pasit cresterea econ omica. Era evident însa ca în acest
ritm statul nu putea rezista multa vreme. An ii ’70 marcheza debu tul crizei statului
bunastarii. Odata cu criza petr olului din 1974 se declanseaza si criza statului bunastarii
acesta confruntându-se cu probleme deoseb it de complexe cum ar fi : cresterea
somajului, scaderea natalitatii si cresterea du ratei de viata care au ca efect un proces de
38

îmbatrânire a populatiei, creste rea costurilor sociale si a numarului celor în dificultate,
segmentare economica, o polarizare a economie i si implicit a soci etatii deoarece cei
care lucreaza în ramurile de vârf ale economiei beneficiaza de salarizare ridicata,
securitatea locului de munca, conditii bune de munca, posi bilitati de promovare spre
deosebire de indivizii angajati în sectorul secundar care au drept “ beneficii” contracte
de munca pe timp limitat, sa larizare scazuta, putere s cazuta a sindicatelor.
Dincolo de dezbaterile clasic e referitoare la evolutia sistemelor administrative,
modelelor de organizare si probleme ale rationalitat ii limitate intreaga dezbatere
moderna asupra reformei administrative se bazeaza pe termen i noi, deosebit de
interesanti precum reinventarea guvernamintului sau noul management public.
Ideea “reinventarii guvernamintului” s-a mani festat atit in Stat ele Unite cit si in
Europa; asa cum remarcau Osborne si Gaebler40, aparitia unui guvern ământ
antreprenorial” constituie o evolutie inevit abila:” guvern dupa guver n si sistem public
dupa sistem public, reinventar ea este singura optiune pos ibila”. Noile abordari in
materie de management public sint descrise ca o “ m odernizare” a organizatiilor
publice:” guvernele din tarile cele mai dezvoltate sint pe cale a reconsidera sau revedea
ipotezele fundamentale in ceea ce priveste sectorul publi c/ privat” Putem vorbi din
acest punct de vede re de descoperirea unui “nou model” in ceea ce priveste sectorul
public, un model de “manager ialism” care se distinge de administratia birocratica
traditionala. Principa lele componente ale noii tendinte se refera in principal la:
• etica ce lasa managerilor libertatea de a coordona, actiona si gira problemele
punerea in practica a criteriilor si masurilor de performanta explicite
• importanta semnificativa acordata controlului rezultatelor cresterea concurentei
datorita contractelor pe durata determinat a si a procedurilor de oferte publice
• adaptarea stilului de gestiune tipic sectorului privat
• introducerea disciplinei si controlului in utilizarea resurselor
Acest model de actiune publica se incadreaza intr-un nou tip de cultura axata pe
rezultate intr- un sector public mai putin centralizat, cultura caracterizata prin:
• privilegierea interesului pent ru rezultate in termeni de rentabilitate, eficacitate si
calitate a serviciilor, inlocu irea structurilor organizati onale puternic centralizate

40 D. Osborne și T. Gaebler “Reinventing Government. How the entrep reneurial spirit is transforming the
public sector” , New York, 1993
39

si ierarhizate cu medii de gestionare descentralizata, in care deciziile asupra
alocarii resurselor si furn izarii de servicii sint mu lt mai apropiate de punctul
de”livrare”, permitind deti nerea de informatii de la clienti si alte grupuri
interesate.
• posibilitatea de a stud ia alternativele existente in furnizarea serviciilor publice,
in ideea obtinerii unor efec te politice mai rentabile in ceea ce priveste costurile
• importanta acordata eficacitati i serviciilor furnizate dire ct de sector ul public,
prin crearea unor obiective de productivit ate si crearea unor medii concurentiale
in interiorul si intre orga nizatiile sectorului public.
• intarirea, la nivel central, a abilitatilor strategice capabile sa ghideze evolutia
statului si sa ii permita sa reactione ze adecvat, suplu si cu costuri scazute
schimbarilor externe si diversel or interese.
Mondializarea principiilor si practicilor gestiunii publice face parte dintr- un
proces de mondializare mai larg” imput abil” pe plan ec onomic unei evolu ții inspre o
economie mondial ă în care producț ia este interna ționalizată iar capitalurile circul ă
libere intre țări; aceast ă evolutie a fost în mod esential impulsionat ă de revolu ția
informatic ă ce a contribuit la ridica rea barierelor nationale. Reformele structurale si
institutionale au devenit in evitabile; contextu l mondializant in do meniul economic și
informațional a facilitat un schimb interna țional de de idei si op țiuni politice, astfel c ă
acum “ guvernele pot sa foloseasc ă experienț a altor țări pentru a defini propriile
răspunsuri politice”(OCDE, 1996).
Aceasta convergen ță poate lua dou ă forme:
1. guvernele naț ionale incearc ă să se adapteze practicilor interna ționale pentru a
rămîne “în curs ă”
2. guvernele nationale încearc ă să preia cele mai bune pr actici ale omologilor
internaționali
Este totu și necesar s ă conștientizăm faptul c ă există grade diferite de
convergență international ă; nu exist ă surse sau modele unice. Dimensiunea reformelor
nu este intotdeauna aceea și; practica admini strativa poate fa ce obiectul unor
imbunătățiri mutuale, dar necesitatea și modalit ățile de schimbare țin de contexte și
considera ții pluraliste, influen țate de factori politici si birocratici na ționali și de alte
nevoi în materi e de guvernare.
40

La nivelul democra țiilor dezvoltate domeniile în care se iau cel mai des m ăsuri
sunt (grila de analiza a centrelor reformei în sect orul public in țările OECD, 1993):
• reforme financiare si de management ;
• descentralizare ;
• delegare si deconcentrare ;
Diferențe de abordare a reformei au ap ărut, spre exemplu, intre țările nordice si
Marea Britanie/ Statele Un ite; în acestea din urm ă reforma sectorului public a fost
considerat ă din perspectiva unei logici a privatiz ării, care primise deja o “aprobare”
politică în anii ’80, în special su b guvernele Noii Dr epte ale lui Reagan si Teacher. In
țările nordice privatiz area a provocat reac ții puternice chiar dac ă termenul a fost folosit
pentru a se desemna procesele normale de ajustare între sectorul public/ privat. De aici
a rezultat o diferen ță între discur sul politic și ideologic utilizat de c ătre guvernul
britanic/ american și reformele nordice exprimate în mod esen țial într- un limbaj
apolitic, mergînd pe ideea” moderniz ării”. În Marea Britanie reforma administrativ ă a
constat mai ales într- un proces mergînd dinspre vîrf spre baz ă, un proces dirijat de
către centru(“ un mijloc po litic pentru primul ministru”). În SUA, de multe ori reforma
administrativ ă a fost legat ă de concuren ța politică intre Congres și Presedinte.
Putem considera că este aproape imposibil de definit “ the best way” in ceea ce
privește reformarea sectorului public: nu exist ă modele unice de reform ă, nu exist ă
solutii predeterminat e”(OECD, 1995b). ; varia țiile de abordare în materie de reform ă
sînt de în țeles dată fiind diversitatea datelor istorice, institu ționale, politice, ca și
diferențele la nivel de politici si economii na ționale.
Diferențele între țări constau în intensitate și în luarea de ini țiativă în reformele
particulare. Exist ă cîteva divergen țe importante și în ceea ce prive ște obiectivele
reformei; anumite țări au vizat ca obiectiv specific reducerea taliei sectorului public, in
timp ce altele au optat pentru punerea accentului pe ameliorarea performan ței sectorului
public și întărirea rolului s ău.
Reformele sectorului public pot vi za instrumente politice adoptate în
circumstan țe politice diferite, pe baza unor ra țiuni diferite și cu impact diferit. Aceast ă
posibilitate are precedente în istorie; un studiu referitor la reformele sectorului public în
Anglia și Prusia secolului XIX a ar ătat că, pe cînd sistemul prusac a vizat o integrare a
clasei de mijloc în curs de apari ție în interiorul elitei administ rative, în Anglia s- a avut
41

în vedere contrariul: birocra ția publică a fost perceput ă ca fiind un domeniu rezervat
aristocrației(așa nunita Oxbr idge). Se g ăsesc exemple actuale și în ceea ce priveș te
politicile de privatizare. În studiul refe ritor la diferite exemple de priv atizare industrial ă
în cîteva t ări ale Europei Occidentale, Vickers și Wright au identificat o gam ă
diversificat ă de motive și ambiții ale persoanelor îns ărcinate cu privatizarea, diferite
puncte de plecare la originea privatiz ării, diferite structuri politice și instituționale
servind ca și context persoanelor ce cond uceau privatizarea, precum și instaurarea unor
regimuri financiare diferi te de transfer a propriet ății către investitorii priva ți. Liou a
constatat c ă in cazul Taiwan sau H ong Kong privatizarea s-a f ăcut pe criter ii politice și
nu datorit ă situației economice pr opriu zise.
Putem deci identifica uneori mijloace opuse pentru a re aliza, aparen t, acelasi
obiectiv. Spre exemplu în China reforma sectorului public vizeaz ă ameliorarea
eficacității și “rentabilităț ii” administra ției guvernamentale pr in edificarea unei
birocrații legale și raționale de tip webe rian, un sistem care, para doxal, este deja pus în
discuț ie prin reformele occidentale vizînd noul management public dintr-o perspectiv ă
post birocratic ă.
În economiile în tranzi ție din Europa Central ă și de Est reformele
administrative au fost esen țial definite ca un proces vizînd mai degrab ă finalizarea unei
situații anterioare decît atingerea unei situa ții dorite. Pe cînd efor turile de privatizare
din țările occidentale au vizat în general realizarea unei economii mai rentabile,
eforturile în domeniu di n Europa de Est vizeaz ă în mod esen țial elaborarea unui sistem
de piață inexistent inainte.
Nu putem considera c ă există probe suficiente pentru a sus ține teza unei
convergenț e administrative pe plan interna țional; este ,deci , mult mai interesant de
explorat în ce mod diferite guverne și birocra țiile lor fac fa ță provocării
managementului public în circumstan țele sociopolitice specifice și cum se procedeaz ă
la reforma sectorului public în fa ța unor cerin țe crescute de testare a unor noi metode si
structuri organizationale decît consider area în bloc a tu turor eforturilor na ționale, în
cadrul unui model mondial care nu semnalează decît similitudini superficiale, mascînd
disparități esențiale.
De multe ori se spune c ă reforma sectorului public, în cadrul mai larg al noului
management public, este acompaniat ă de o schimbare fundamentală a valorilor.
42

Rentabilitatea costur ilor, eficacitatea și raportul calitate- pre ț reprezint ă valori esen țiale
și criterii de m ăsură ale formelor de exercitare a se rviciului public. Aceste valori
subliniază în mod egal tentativa de debirocratizare a sectorului public prin intermediul
descentraliz ării și comercializ ării și de transformare a culturii func ționarilor, lucru ce
semnifică un nou regim de motivare, noi condi ții de munc ă, recompense și sancțiuni.
Valorile esen țiale pot fi recapitulate prin intermediul valorii de eficacitate ; atît
apărătorii cît și scepticii reformei au un punct comun: uzeaz ă de argumentele lor în
cadrul unui discur s asupra eficacit ății, primii ap ărînd reforma ca fii nd singurul mod de
a crește eficacitatea în timp ce cei din urm ă sînt îngrijora ți de faptul c ă reforma ar cre ște
eficacitatea în detrim entul altor valori( cu m ar fi echitatea) și considera ții. Nici una din
cele două părți nu a contestat faptul c ă reforma sectorului public vizeaz ă eficacitatea și
că ea poate fi ameliorat ă. Se poate considera, într-un sens, c ă această nouă concepție a
reformei constituie o nega ție a modelului tradi țional de administra ție public ă
caracterizat ă prin dubla dihotomie politic ă/ administra ție și printr-o organizare
birocratic ă sau ceea ce a fost descris ca un model de gestiune administrativ ă în măsura
în care denot ă inițierea unui model “ postbirocratic”.
Regimul birocratic de tip tradi țional pe care reforma sect orului public de tipul
noului management public il vizeaz ă in vederea schimb ării nu este un regim”ineficace”.
Din contr ă, modelul birocratic weberian implic ă importan ța capitală a eficacit ății și
raționalității; Weber a afirmat c ă tipul pur birocratic de organizare administrativa era
capabil să atingă cel mai înalt grad de eficacitate și că este în acest sens cel mai ra țional
mijloc cunoscut de a exercita puterea asupra fiintelor umane.
Istoric, modelul trad itional de administra ție publica a fost rezultatul unui
amalgam de elemente institu ționale provenin d din diferite contexte în diferite epoci ș i
neavînd în mod neap ărat același tip de logic ă institițională . Preocuparea european ă
pentru administra ție publică a fost marcat ă de un trecut imperi al, monocratic, centrîndu-
se semnificativ asupra perfec țiunii clasei guve rnante. Serviciil e publice ale Fran ței lui
Napoleon sau ale Prusiei lui Frederic cel Ma re au fost bazate pe o organizare militar ă,
urmînd acelea și principii ale centraliz ării, disciplinei și solidarit ății unei “clase de
ofițeri”. Aceste caracteristici clasice ale birocra țiilor europene au fost ulterior
raționalizate de Weber.
43

Demersul american de ameliorare a administra ției publice a pornit de la cu totul
altă realitate, rivalit ățile și conflictele rezultîn d din sistemul clie ntelismului politic(
considerat a paraliza administra ția publică). Noua administra ție publică “progresist ă”
va încerca s ă elimine corup ția și incompeten ța asociată spoil systemul ui. Apelul lui
Wilson in anii 1880 pentru o separare a administra ției de politic ă a reprezentat o
tentativă de depolitizare a administra ției publice prin intermediul profesionaliz ării și
vocației. Putem deci considera că la finalul secolului eficacitatea administra ției publice
a fost definit ă atît din punct de vedere organiza țional cît și politic, în cadrul
problemelor specifice de guvernare care s- au pus în aceast ă epocă.
În anii ’80 contextul administra ției publice s-a schimbat pe baza problemelor
puse de intelectualii școlii economice a alegerii publi ce(public choice), care au
caracterizat comportamentul biro cratic ca un comportament esen țial ineficace și axat pe
maximizarea bugetului. Cum a remarcat Frederickson, în literatura asupra reinvent ării
guvernămîntului se sus ține că modelul birocratic este cel care pune probleme și că “teza
antibirocratic ă a reinvent ării guvern ămintului convine cu siguran ță epocii
contemporane”.
Nu este deci nimic nou în preocuparea preponderent ă inspre” eficacitate” a
noului management public. Ceea ce a ap ărut clar de-a lungul tim pului au fost opiniile și
teoriile ce s- au schimbat perpetuu as upra cauzelor și surselor de ineficacitate a
guvernului, as upra a ceea ce semnific ă eficacitatea și cum va fi realizat ă. Noul
management public, ca și tendințele anterioare în materie de reform ă administrativ ă, a
făcut apel la o serie asem ănătoare de valori esen țiale. Ceea ce este cu adevă rat nou în
reforma contemporan ă a sectorului public nu sînt temele centrale de eficacitate și
competen ță managerială ci noile cont exte politice și ideologice în interiorul c ărora
aceste teme sînt rearti culate( sau re inventate) și care fac ca ac este teme s ă figureze în
agenda reformelor.
Fundamentele noulu i management public dau impresia c ă reforma sectorului
public este antibirocratic ă. Neîncrederea fa ță de puterea birocratic ă și tendințele de
expansiune ale elitelor birocratice au produs schimb ările bazate pe de scoperirea “noilor
modele”. Contrar originii ap arent antibirocratice a reform elor sectorului public nu
putem concluziona imediat c ă aceste reforme produc un mode l antibirocratic mondial.
Hood remarca faptul c ă managementul public va fi în viitor mult mai diversificat din
44

două motive: în spatele criticii apar ent concordante asupra administra ției publice exist ă
o diversitate în agenda reformelor exist ă posibilit ăți variate între solu ții “etatice” și
soluții”de piață” în cadrul reformelor managementului public, pentru c ă transformarea
statului birocra ției publice nu înseamn ă pur și simplu simplu un stat minimal.
Este evident faptul c ă noul management public se bazeaz ă pe elemente cum ar fi
chiar privatizarea, pe punerea în discu ție a performan țelor statului birocratic sau pe
“raționalismul economic”.Totu și, privind mai atent NMP ca strategie de reform ă, el
poate fi considerat a se situa în favoarea sector ului public odat ă ce caută să reformeze
birocrația în loc s ă o înlăture ( privatizarea ar putea avea in schimb acest efect). De fapt
se pot identifica doua tipuri de atacuri la adresa birocra ției:
1. unul care vine de la dreapta și este reprezentat de partizanii privatiz ării; aceștia
incită la înlocuirea puterii guvernamentale prin concuren ța pieței
2. un altul de la stinga, ce incit ă la întărirea guvenului și cresterea spiritului să u de
competiție
Există o netă distincț ie între agenda de reforme a celor care sînt în favoarea
privatizării și a celor care pledeaz ă pentru reinventarea guvernă mîntului. Noul
management public ț ine de cei din urm ă și se poate considera a fi o strategie care
vizează să “salveze” guvern ămîntul și să il remodeleze prin reinventare; aceast ă
strategie constituie o solu ție de management pent ru tratarea unei solu ții politice. Cum
personalul și beneficiarii serviciilor publice sînt preocupa ți de impactul negativ pe care
o privatizare total ă poate să îl aibă asupra interesului lor, o reform ă orientată pe NMP
constituie o posibilitate mai acceptabil ă.
Pentru a estima la just a sa valoare reforma sectorului public trebuie în țeleasă
politica de reforme. Putem considera c ă la acest moment și din acest punct particular de
vedere politica conț ine în mod esen țial trei grupe de actori:
1. conducătorii politici ;
2. înalții funtionari de la nivel central;
3. managerii opera ționali;
Coordonatorii politicii încearc ă să exercite un control politic asupra birocra ției,
agențiile centrale încearc ă să exerseze un contro l politic asupra departamentelor de pe
teren/ din teritoriu, iar acestea din urm ă încearcă sa aprofundeze autonomia lor în
45

materie de management opera țional și de management al resurselor umane fa ță de
nivelul central.
Managerialismul a furnizat leaderilor po litici( mini ștri și politicieni) o abordare
globală și strategic ă pentru a exercita un contro l mai eficace asupra performan țelor
birocratice- lucru total diferit de discursul clasic al libert ății manageriale. Un studiu al
reformelor recente ale serviciu lui public anglo american a ar ătat că anii’80 au constituit
un “mediu ostil” birocra ției din serviciile public e. Oricum, orientarea func ționarilor
spre “managerialism” nu a antrenat o diluare a controlului politic. Odat ă ce funcționarii
sunt puși într-o situa ție responsabilizantă față de clienți și de piață ei trebuie, în mod
egal, să “dea socoteală ” politicienilor. De multe ori schimbarea managerial ă în cadrul
sectorului public a fost legat ă de problema co ntrolului politic; în Marea Britanie
guvernul conserva tor s-a orientat spre mana gerialism, în parte, pentru a pune în aplicare
o agendă politică, făcînd recurs la tehnici ale se ctorului privat pentru a înt ări controlul
politic , reduce auto nomia profesional ă și slăbi sindicatele în sectorul public. Exist ă
numeroase exemple în istoria administrativ ă de recurs la reforme administrative și de
management ca mijloc de a re aliza un obiectiv politic( sp re ex.reforma Fulton sau
inițiativa CPRSC-Central Policy Review Staff în Marea Britan ie la debutul anilor ‘70)
Aceste reforme au fost abandonate datorit ă modifică rii cllimatului politic, odat ă cu
sosirea unui nou guve rn avînd o agendă și o strategie politic ă diferită.
Dacă instituțiile sunt percepute ca fiind “scene politice ” unde contestarea,
negocierea și lupta între dife ritele grupuri și raționalități sunt elemente rutiniere,
procesul de schimbare organiza țională tinde să influențeze intensitatea ac estor lupte.Un
aranjament institu țional existent reprezint ă o ordine și o schem ă stabilită de repartizare
a intereselor și valorilor între diferitele pe rsoane vizate. Posibila apari ție a unor
divergențe și conflicte provocate de noile puncte de contestare generate de toate
procesele de reform ă( probleme de putere, autonomie, cultur ă, condiții de muncă , etc)
constituie un fapt inerent al vie ții unei organiza ții.
Interpretarea “mondializant ă” a procesului de reform ă a sectorului public este,
așa cum s-a putut c onstata, discutabil ă. Chiar dac ă putem distinge o anumită
convergență în termeni de reform ă și obiective generale ale reformei( ce constau în
punerea în practic ă a unui cadru de structuri ș i programe ce permit guvernelor s ă
realizeze o perfoman ță crescută și o guvernare mai eficace în contextul unor
46

circumstate economico- sociale schimb ătoare), mijloacele angajate pentru realizarea
obiectivelor variaz ă considerabil în ceea ce prive ște punctul de greuta te al reformelor,
în funcție de istorie, politic ă și caracteristici institu ționale ale țărilor implicate. Motivele
și stilurile de reform ă variază de la o țară la alta.
În ciuda revendică rii anti-birocratice sau post birocratice a reformei sectorului
public, rezultatul procesului de reform ă este mai pu țin sigur în m ăsura în care comport ă
negocieri institu ționale, ce include tendin ța funcționarilor sau experț ilor de a-ș i
reconstitui puter ea, autonomia și dominația în interiorul unei culturi ș i a unui context
nou, de tip “managerial”. Trebuie deci reexamin at, în cadrul reformei sectorului public,
ceea ce s-a schimbat în mod real în termeni de valori și relații de putere. Valoarea de
eficacitate de care se face caz în cadrul reformei se ctorului public nu este nou ă decît din
punctul de vedere al articul ării retorice. Nu putem pr esupune automat faptul c ă
descentralizarea și comercializarea antreneaz ă în mod necesar sfîrș itul birocra ției și
ascensiunea cet ățenilor în postura de consumatori sau clien ți ai serviciilor publice.
Reforma sectorului public poate avea, de fapt, ca efect o cre ștere a gradului de putere a
managerilor publici și nu neapărat a cetățenilor.
Din perspectiva particular ă a României, însu șirea acestor co ncluzii poate
semnifica dou ă lucruri:
1. fie o folosire a teoriei diversit ății proceselor de reform ă pentru justificarea unui
conservatorism administrativ axat pe p ăstrarea unui model birocratic prin
excelență, și bazat, dincolo de declara ții superficiale referitoare la “integrare”
sau “modernizare”, pe ideea simplist ă și periculoas ă a “unicit ății” statutului și
situației societăț ii româneș ti( teza că am fi diferi ți și că nici un model, oricît de
viabil s-ar ar ăta în alte admininistra ții din vestul sa u estul Europei și din Statele
Unite nu poate fi aplicat în România); aceast ă abordare, extrem de prezent ă în
cadrul multor centre de putere ce influen țează evoluția sistemului administrativ
românesc reprezint ă unul din pericolele majo re la adresa unei evolu ții pozitive a
administra ției publice din România.
2. fie înțelegerea unui fenomen, nu numai vizibil ci și inevitabil în orice
democrație ce dore ște să își eficientizeze sistemul administrativ, s ă răspundă
noului tip de a șteptări ale ceta țeanului și noilor realit ăți ale unei societ ăți globale
și informatizate
47

Această ultimă abordare nu poate fi conceput ă în afara promov ării unui model
de managerialism distinct de modelul birocratic tradi țional și integrat într-un nou tip de
cultură axată pe rezultate într-un sector public mai pu țin centralizat. C oncentrarea în
direcția reformelor manageri ale poate semnifica o multitudine de abord ări:
• limitarea dimensiunilor sectorului public;
• descentralizare;
• deconcentrarea în interiorul serviciilor guv ernamentale;
• recursul la mecanisme de tip pia ță;
• noi roluri/ abilit ăți pentru entit ățile guvernamentale;
• inițierea unui effort de construc ție/ ameliorare a managementului
proceselor politice, mana gementului performan țelor, managementul
resurselor financiare, managementul resurselor umane, managementul
tehnologiei și informa ției, etc
• ameliorarea relaț iilor cu cet ățeanul.
Dincolo de aceste tehnici particulare este îns ă extrem de necesar ă
conștientizarea tipu lui de logic ă ce stă la baza reformei sector ului public( necesitatea
“moderniz ării”, “integră rii”,etc), și a direc ției înspre care este orientată reforma(
limitarea dimensiunilo r sectorului public/ ameliorarea performan țelor, etc). Mai mult
decît orice, este îns ă necesară o voință politică vizibilă, coerentă și fermă în direcția
reformei administrative; mijloacele la care face apel acest proces de reform ă pot fi
diferite, dar ele nu au nici o semnifica ție și nici o finalitate în lipsa ini țiativelor reale de
reformare a serviciului public în România.

3.1.1. Reforma func ției publice.
Întarirea capacit ății administrative nu poate fi concepută fară o funcționare
eficientă a administra ției publice, iar o asemenea func ționare presupune adaptarea
continua a acestui sector prin strategii de lunga durata și prin îmbun ătățirea cadrului
legislativ. Obiectivel e referitoare la func ția publică vor asigura dezvoltarea resurselor
umane, în mod evident , componenta cheie a reformei. Acestea, vor constitui, de
48

asemenea, suportul pentru aplicarea m ăsurilor de reform ă pe termen lung. Dintre
obiectivele m ăsurilor de reform ă ale funcției public putem men ționa41:
Dezvoltarea și implementarea unui sistem de recrutare, evaluare și promovare
bazat pe merit si competenta în func ția publică. Îmbunătățirea sistemului de recrutare,
evaluare și promovare se bazeaz ă pe următoarele:
 monitorizarea și gestionarea eficient ă a concursurilor organizate pentru ocuparea
funcțiilor publice, astfel încât comisiile de concurs și de soluționare a contesta țiilor să
funcționeze pe baza principiului neutralit ății, imparțialității și transparen ței.
 standardizarea procedurilor și asigurarea unei pr actici unitare prin:
– elaborarea unor ghid uri practice, care s ă ofere instrumente și tehnici necesare în
procesul de recrutare, evaluare și promovare a func ționarilor publici. O aten ție
deosebită va fi acordat ă dezvoltării carierei în func ția publică, precum și modalităților
de motivare a func ționarilor publici ;
– instruirea responsabililor cu gest ionarea resurselor umane, precum și a funcționarilor
publici care particip ă în cadrul comisiilor de concurs sau de solu ționare a contesta țiilor;
– stabilirea cadrului general privind competen țele necesare exercit ării funcțiilor publice.
 evaluarea modului de ap licare a prevederilor lega le, constatarea deficien țelor
sistemului de recrutare și promovare, precum și îmbună tățirea legislaț iei secundare.
Crearea și implementarea unui sistem unitar de salarizare a func ționarilor
publici motivant, simplu și transparent care să reflecte importan ța și rezultatele
activității depuse ș i să permită atragerea și menținerea func ționarilor publici
competen ți.
Pentru crearea unui sistem de sa larizare unitar sunt necesare:
 elaborarea unei metodologi i de evaluare a posturilor și evaluarea propriu-zis ă a
acestora;
 elaborarea legii privind sistem ul unitar de salarizare a func ționarilor publici
Modernizarea managementului resurselor umane:
 dezvoltarea capacit ății de planificare a re surselor umane prin:
– elaborarea unor instruc țiuni cadru privind întocmirea planului de ocupare a func țiilor
publice;
 dezvoltarea unui sistem informa țional integrat prin:

49

– analizarea actualului sistem informa țional și stabilirea specifica țiilor tehnice pentru
programul de gestionare a bazei de date, astfel încât acesta s ă poată produce analize și
rapoarte complexe care s ă permită evaluări calitative și cantitative al e sistemului
funcției publice;
– dezvoltarea unui sistem tranzitoriu privind eviden ța funcțiilor publice și a
funcționarilor publici;
– stabilirea sistemului de colectare a informa țiilor pentru baza de date;
– stabilirea formatului standard al eviden ței funcțiilor publice și a funcționarilor publici;
– elaborarea specifica țiilor tehnice pentru un sistem informa țional integrat de gestiune a
resurselor umane;
– crearea ș i dezvoltarea noii structuri IT a sistemul ui integrat de ges tiune a resurselor
umane, ținând cont de evolu țiile din domeniul IT și din domeniul managementului
resurselor umane.
 promovarea standa rdelor de conduit ă a funcționarilor publici prin:
– instruirea personalul ui din cadrul compartimentel or de resurse umane privind
aplicarea normelor de conduit ă;
 Promovarea transparen ței în sistemul func ției publice prin:
– realizarea ș i publicarea de rapoarte anuale priv ind modul în care sunt percepu ți
funcționarii publici de c ătre beneficiarii serviciilor pub lice furnizate, pe baza unor
sondaje și chestionare periodice;
3.1.1.1. Reglementarea co nflictului de interese. Element al reformei
funcției publice42.
Reglementarea co nflictului de inte rese in exercitarea functiil or de autoritate si a
functiilor publice, in general, este o tema care a necesitat abordare mai atenta atat din
partea politicului cat si din aceea a societatii . Se discuta tot mai de s ca este nevoie de
prevenirea producerii u nor conflicte de intere se in exercitarea func tiilor publice si, in
cazul in care astfel de conflicte s-au produs, de solutionarea lor. Sunt vizate aici

42 Valerian Stan și Corneliu-Liviu Popescu, Conflictele de interese și integritatea public ă, Fundația pentru o
Societate Deschisă, 2001

50

anumite functii publice de au toritate, dar si celelalte f unctii publice de executie.
Apararea intereselor pu blice trebuie sa stea la baza ex ercitarii functiilo r publice, fiind
total inacceptabil pentru societ ate ca acestea sa fie folosite in mod abuziv de cei care le
exercită în scopul ob ținerii unor avantaje ori câ știguri necuvenite.
Elemente definitorii ale conflictului de interese
In domeniul guvernamenta l, conflictul de in terese poate fi defi nit ca situatia in
care o persoana, cum ar fi un ofic ial public sau un an gajat al administra tiei publice, are
un interes privat sau personal care primeaza sau poate prima in exercitarea obiectiva a
indatoririlor sale de serviciu.
Exista trei elemente cheie in definire a conflictului de interese. Primul îl
constituie interesul privat sau personal, care poate fi un interes financ iar, sau poate fi un
alt fel de interes, spre exemplu a oferi un avantaj special so ției/soțului sau copilului.
Problema intervine când interesul privat intr ă în conflict cu al doilea element al
definiției, și anume "îndatoririle oficiale" de serviciu, sarcinil e pe care un oficial Ie are
de indeplinit in conformitate cu functia pe care o ocupa. Un angajat are anumite
responsabilitati oficiale, prin car e isi asuma obligatii fata de clienti, fata de angajati sau
alte persoane. Aceste obligatii se presupun e ca ar trebui sa pr imeze asupra intereselor
private sau personale.
Conflictul de interese inte rfereaza cu responsabilitati le profesionale intr-un fel
specific si anume prin acee a ca afecteaza sau poate afec ta obiectivitatea judecatii
profesionale. Un motiv pentru care angajatorii si clientii apreciaza profesionistii il
constituie faptul ca acestia reusesc sa is i pastreze obiectivita tea si independenta.
Factori, cum ar fi interesele private sau personale, care pot interfera cu aceste doua
calitati reprezinta un motiv serios de preocupare pentru cei care se bazeaza pe
profesionalismul angaja tilor, fie ei clienti, colegi sau publicul lar g. Asadar, este
deosebit de importanta evitarea conflictelor de in terese aparente sa u potentiale. Un
conflict de interese aparent reprezinta o situatie in care o persoana apreciaza ca s-ar
putea ca judecata angajatului sa fie compromi sa. Un potential conf lict de interese
implica existenta unei situatii care se poat e dezvolta intr-un c onflict de interese.
Pomind de la aceasta distinctie , se poate vorbi desp re eel putin sapte tipuri de conflicte
51

de interese:
– interesele personale: atunci cand o persoana lucreaza pentru Guvern, de exemplu, si
isi foloseste pozitia oficiala pent ru a incheia un contract cu o firma privata de
consultanta care este a sa;
– acceptarea de beneficii: mita si cadourile substantiale reprezinta exemple
semnificative pentru aceasta categorie;
– traficul de influenta: atunci cand un angajat care are infl uenta sau lasa sa se creada ca
are influenta asupra unui functi onar sau asupra unu i alt salariat, primeste ori pretinde
bani sau alte foloase, ori accepta promisiuni, daruri, direct sau indirect pentru sine ori
pentru altul in schimbul folosirii influentei sale pentru a sustine interesul unei alte
persoane;
– folosirea proprietatii angajatoruluii in scop personal: acest lucru este practic similar
cu a fura consumabile de la bir ou pentru a Ie fo losi acasa;
– utilizarea de inform atii confidentiale: spre exemplu, in timp ce o persoana lucreaza
pentru un client, afla ca aces ta planuieste sa cumpere un te ren in regiune si in acest
context, decide sa cumpere terenul pe nu mele sotiei sale in aintea clientului;
– angajarea in acelasi domeniu: reprezentativa pentru acest tip de conflict de interese
este situatia in care o pers oana care demisioneaza dintr-o slujba publica si incepe o alta
slujba in acelasi domeniu;
– desfasurarea de activitati în paralel cu slujba: cum ar fi, de exempl u, inceperea unei
afaceri personale in directa competitie cu angajatorul.
Majoritatea statelor au institutionalizat inregistrarea declaratiilor privind
interesele financiare ale membrilor Parlamentului, Guvemului, sau ale functionarilor
publici. Acest lucru se datoreaza necesitatii de definire a standardelor etice si a nevoii
de o mai mare transparenta in ac tul de guvernare, deoarece mecanismele traditionale –
precum reglementa rile referitoare la ne eligibilitate, incompatib ilitate si la finantarea
activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale – desi sunt absolut necesare nu
sunt suficiente.
52

Modele de reglementare
O analiza a legislatiei altor state indica existenta a trei modele de reglementare a
problemei privind conflictul de interese si incomp atibilitatile fu nctiilor publice cu alte
functii. Un prim model de reglem entare juridica il reprezinta modelul britanic. Acesta
include nu doar statele cu trad itie parlamentara britanica (Marea Britan ie, Australia,
Irlanda, Noua Zeelanda, Canada ), ci si state europene prec um Germania sau Portugalia.
Meritul principal al acestui model consta in faptul ca p une mai degraba accent pe
eventualele relatii financiare si economice care ar putea afecta independenta si
impartialitatea demnitarilor si a functionarilor pub lici, decat pe risc ul imbogatirii fiira
justa cauza. Asadar conceptul chei e este acela de transparenta.
Al doilea model este modelul francez, care a avut un impact mai mare in statele
cu tradiție juridică franceză (Franta, Spania, Italia), dar și asupra statelor din Europa
Centrala aflate în plin proc es de democratizare (Ungaria , Romania, Polonia, Cehia,
Slovacia) și in unele state din America Latina. Modelul francez se fundamenteaza pe
principii diferite, relevand un grad mai mare de neincredere in oc upantii functiilor
publice, decat modelul britanic. Principala preocupare a acest ui sistem este mai degraba
aceea de lupta impotriva corup ției decât de prom ovare a transparen ței. Se urmare ște în
principal dac ă cei ce de țin funcț ii publice acumuleaza pe du rata mandatului averi peste
limitele normalului.
AI treilea model utilizat este cel nordic, intalnit in state pre cum Suedia,
Norvegia, Danemarca, Finlanda si Olanda. In aceste tari inregist rarea sau declararea
intereselor financiare, economi ce sau de alta natura este vo luntara si nu ex ista sanctiuni
specifice in aceste cazuri, c eea ce denota o mai ma re in credere a cetateanului in
persoanele care ii reprezinta si in sistemul administratiei publice.

3 .1.2. Reforma administra ției publice locale.
Toate aceste procese pun prob lema modului optim de solu ționare a lor . În acest
context dupa o perioada în care op țiunea pentru un sistem cen tralizat de acordare a
beneficiilor cet ățenești era perfect valabil ă și aplicabil ă se încearca o descentralizare a
serviciilor care s-au dovedit a nu fi foarte eficiente. Pent ru aceasta se are în vedere
53

posibila retragere a statului din func ția sa de principal furnizor de bunastare în sensul ca
el va avea doar rolul de a coordona activ itatea unor agen ți care vor lucra direct în
comunitate. Statul este ce l care formuleaza strategia și urmărește aplicarea ei, însa nu
mai intervine direct . El î și stabilește criteriile de performan ță ce trebuie îndeplinite de
către cei care vor furniza respectivul serv iciu. În plus se deleaga o serie de
responsabilit ăți la nivel local ș i în ceea ce priveste asigur area fondurilor pentru a se
acorda anumite beneficii. Resursele financia re nu vor mai veni ex clusiv de la nivel
central, ci vor trebui asigurate de la bugetul local; pentru aceast a este necesar ca acest
buget sa fie astfel constituit încât sa poata acorda cetateni lor beneficiile stabilite prin
lege.
Conceptul de cetatean este unul extrem de im portant în societatea moderna, mai
ales acela de cetatenie so ciala. Vorbind despre cet ățenie avem în vedere dinamica dintre
drepturile sociale și cele civile si politice. Teoria libe rala modern ă argumenteaza c ă
cetățenia social ă constituie un set de principii pe care oricine este interesat sa le
accepte. Implicând drepturi si obligatii calitat ea de cetatean presupune faptul ca
indivizii participa la viata sociala, sunt cons ultati cu privire la a numite decizii care se
iau si care îi privesc nemijlocit. În cadrul pr ocesului de descentralizare care are loc în
toate societatile rolul cetateanului este unul foarte important, acela de partener în luarea
deciziilor la nivelul comunitatii. În acest proces al descentralizarii un rol deosebit
revine comunitatii care nu este “ doar beneficiarul pasiv al economiei sau al beneficiilor
sociale oferite de catre stat”, ci are propriile resurse pe car e le poate mobiliza si “poate
dezvolta mecanisme specifice de producer e a bunastarii, comp lementar cu/si în
prelungirea celor al e economiei si statului.”. Prin proc esul de descentr alizare are loc o
deschidere pentru participar ea cetatenilor la re zolvarea problemelor proprii. Se produce
de asemenea o reevaluare a rolului institu tiilor publice locale care dobândesc o mai
mare importanta. Acestea câs tiga o larga autonomie, “încetând a reprez enta statul
central la nivel local, ci comunitatea locala ca membra a colectivit atii globale, în mod
natural este orientata catre un alt tip de par ticipare democratica: pe lânga participarea
electorala, se dezvolta partic iparea continua atât la iden tificarea nevoilor, cât si a
resurselor; atât la luarea de ciziilor, cât si la actiunea de punere a lor în practica.”43.

43 Politici sociale în România 1990 – 1998, Ed. Expert 1999 (C. Zamfir – coordonator, autori C. Zamfir, S.
Cace, A.N. Dan, I. M ărginean, L. Pop, S. Stroie, M. Teodorescu, M. Voicu, B. Voicu).
54

Autoritatile locale pot fi acelea care sa or ganizeze parteneriatul ce este necesar a se
realiza între toti actor ii locali implicati. În țările în curs de tranzi ție acest proces al
descentralizarii duce la cre șterea cerin țelor ca autorităț ile publice locale s ă furnizeze
resursele și să finanțeze serviciile publice. Exista însa anumite constrângeri bugetare în
transferul resurselor de la nivel central la nivel local. Rezult ă, de aici, o diferen ță
semnificativ ă între resursele necesare și cele disponibile. În acest context este
important ă capacitatea autorit ăților locale de a mobiliza resursele existente pe plan
local. Pentru a putea realiza acest obi ectiv este necesara existenta unei re țele fiscale și
de control care impune urmatoarele condi ții:
a) responsabilitatile pent ru furnizarea serviciilor sa fie cl ar delimitate într e nivelele de
guvernare;
b) capacitatea de a genera re surse proprii sa fie sporita;
c) transferurile de la nivel ce ntral catre nivelul local sa fi e predictibile si constante.
Având în vedere aceste resp onsabilitati multe tari în tr anzitie au înfiintat banci
municipale de dezvolta re ca un canal pentru creditel e municipale. Unele administreaza
împrumuturi din surse guv ernamentale. Pentru altele s-a cautat sa serv easca ca punte
pentru piata de credit privata pentru a se împrumuta pe piat a interna sau pe piete straine
(adesea prin garantii gu vernamentale) si a oferi împrumut uri autoritatilor locale direct
sau prin interm ediul bancilor locale. Si tarile industrializate si-a u înfiintat institutii
financiare specializate pent ru sustinerea dezvoltarii ec onomiei locale. De exemplu,
exista intermediari financiari locali în Belgia, Finlanda, Franta, Spania si Suedia;
corporatii financiare muni cipale în Canada; si ba nci municipale în SUA.
Nu exista un model bine definit cu privire la proprietate pr intre intermediarii
europeni specializati în ce ea ce priveste finantele municipale. Unele institu ții sunt în
proprietate privata (ex. Franta, Spania), altele sunt proprietate publica (Belgia, Oalnda).
Sectorul public poate fi pre zent la nivelele centrale sau lo cale ale guvernarii. Astfel,
institutia financiara muni cipala din Fi nlanda este proprieta tea unei asociatii de
guvernari locale. Agentia financiara a autoritatilor publice locale din Suedia, “ Kommuninvest” este proprietatea asociatiei guvernelor loca le, dar este administrata
privat. În unele tari, Banca M ondiala a ajutat administratia publica locala prin fonduri
de dezvoltare municipa la. Cercetatorii domeniu lui arata ca latura de investitii a avut
succes îndeplinindu -si obiectivele. Componenta de dezvo ltare institutiona la, focalizata
55

pe administrarea locala si pe construirea ca pacitatii tehnice, pare a avea un succes
limitat. În termeni de mobilizare a resurselor din surse oficiale mu ltiple, realizarile au
fost modeste sau au esuat. De aceea, viitorul acestei oper atiuni pare a fi încurajarea
tranzitiei la sistemele de credite municipale bazate pe piata care sa includa
autosustinerea in termediarilor financiari pentru investitiile auto ritatilor publice locale.
Se urmareste ca, în final, sa se defineasca conditii le pentru împrumutur ile municipale si
transformarea acestor fonduri de dezvoltare în opera tiuni bazate pe pi ata. Acesta este
înca o tema care se discuta la nivelul exper tilor pentru a fi gasita cea mai buna solutie
de rezolvare.
Descentralizarea presupune în s a nu doar partea financiara, ci este legata si de
delegarea autoritatii si respon sabilitatilor catre nivelele lo cale de guvern are. Diversi
cercetatori au încercat elaborarea unui cadru care poate da masura descentralizarii unei
tari. Astfel, se considera ca din punct de vedere politic este importanta desfasurarea
alegerilor la intervale regulate, prin vot secr et pentru ca se ofera posibilitatea liderilor
sa ia în considerare nevoile si preferintele celor care I-au ales. Din punct de vedere
administrativ, exista acordul asupra faptului ca descentr alizarea este mai eficienta
atunci când autoritatile locale au posibilitatea de a decide cu privire la f unctionarii sai.
Aceasta le confera o mai mare flexibilitate. De asemenea, descentralizarea presupune ca
autoritatile locale sa -si poata determina prioritatile. Sunt extrem de importante si
relatiile interguvernamentale, care sunt resursele la care au acces diverse nivele ale
guvernarii, care este polit ica nationala în domeniul disciplinei fi nanciare.
Însa descentralizarea nu se poate face la întâmplare pentru ca ar da nastere la o
serie de procese nedorite, ci trebuie realizata dupa o logica care sa permita
eficientizarea act ivitatii si nu deruta în ceea ce priveste resp onsabilitatile ce revin
fiecaruia în acest proces. Legat de aceste probleme ale descentralizarii, C. Zamfir
identifica câteva “ patologii “ si anume:
¾ uneori descentralizarea reprezinta un mod al autoritatilor centrale de a scapa de responsabilitatea problemelor pe car e ele însele nu le pot rezolva;
¾ obligarea autoritatilor loca le sa conteze prea mult pe resursele locale, cu un
transfer insuficient de la bugetul central la bugetele locale es te de natura a
mentine si accentua d ezechilibrele regionale;
56

¾ lipsa de suport tehnic a au toritatilor locale.Delegarea responsabilitatilor de
solutionare a unei game largi de probleme, fara însa a sprijini autoritatile locale
sa dezvolte competentele necesare este d e n a t u r a a c r e a discontinuitati si
întârzieri în proces, putând crea chiar situatii de haos;
¾ lipsa de control a realizarii obiectivelor politice si a standard elor nationale, lipsa
de monitorizare a respectarii dr epturilor acordate prin lege.”44

44 Politici sociale în România 1990 – 1998, Ed. Expert 199 9 (C. Zamfir – coordonator, autori C. Zamfir, S.
Cace, A.N. Dan, I. M ărginean, L. Pop, S. Stroie, M. Teodorescu, M. Voicu, B. Voicu).
57

Capitolul IV

Măsurarea corup ției

Problema m ăsurrii tranzac țiilor corupte este în mod liber în leg ătură cu aceea a
măsurării activit ății criminale sau neoficiale în general: cum poate cineva s ă măsoare
tranzacțiile care sunt executate, în esen ță, în secret? În mod oficial, activitatea economic ă
deschisă este măsurată cu o varietate de medii: impozitul pe venit institu țional (plătit atăt
de că tre angaja ți și de către angajatori, cât și de institu țiile financiare și corporațiile care
plătesc dobând ă și dividende); rapoartele corpora țiilor; informa țiile industriale și agricole
relatate către guvern și asociațiile de comer ț particulare; tranzac țiile comer țului exterior
care traverseaz ă vama; veniturile și cheltuielile raportate de c ătre administra ții la fiecare
nivel; și așa mai departe. Pornind de la asemenea informa ții, derivăm informa ții totale
economice privind variabile precum produsul intern brut (PIB), comerț ul exterior,
angajă rile, profiturile, venitul pe gospod ărie, și investiția. Pe m ăsură ce tranzac țiile
corupte – ca de exemplu, mita, pl ățile, și cadourile – nu sunt relatate, pur și simplu nu
există nici o modalitate pentru a compila informa țiile în legatur ă cu acestea, într-un mod
care este paralel cu func ționarea economiei oficiale.
Chiar și activitatea neoficial ă economic ă, în total, poate s ă fie estimat ă din diferite
tipuri de informatie dur ă – comparând schimb ările în activ itatea economic ă măsurată cu
schimbările paralele în asemenea variabil e cum ar fi moneda în circula ție, electricitatea și
întrebuințarea de combustibil, milele facute de avioanele de pasageri, și erorile și
omisiunile în informa țiile plăților interna ționale. Dar, având în vedere că tranzacțiile
corupte, spre deosebire de activitatea neoficial ă economic ă, nu implic ă crearea de valoare
adaugată – dar mai degrab ă, transferă plăți între indivizi (sau ho ția directă de la guvern) –
este de departe mai dificil de a g ăsi moduri indirecte pentru a m ăsura volumul total al
unei asemenea activităț i.
Oamenii de știință precum și diferite organiza ții interna ționale au desf ășurato
serie de m ăsuri pentru m ăsurarea corup ției. Aceste m ăsuri pot fi grupate astfel:

• Studii privind percep ții ale „exper ților”, oamenii de afaceri, gospod ăriilor și
autorităților.
58

• Studii privind experien ța directă a oamenilor de afacere, gospod ăriilor și
autorităților.
• Măsuri indirecte de „informa ții dure” privind variabile considerate a fi rezultatul
corupției sau asociate acesteia.
Niciuna dintre aceste m ăsuri nu este în afara dificult ăților serioase. Mai întâi de
toate, în oricare studiu, cineva trebuie s ă se ocupe atât de înclin ările sistematice cât și de
rezistența pentru a ră spunde în mod sincer. Înclin ările pot să fie în special puternice în
studiile de percep ții: de exemplu, percep țiile de comportament ale persoanei inspectate
vor fi mult mai corecte decât acelea privi nd fenomenele cu care persoana inspectat ă este
mai puțin familiar ă. Înclinările de percep ții pot, de asemenea, s ă fie mult influen țate de
către percep țiile celorlalti – rapoarte publ icate (care ar putea sau nu s ă fie corecte).
Înclinările pot să rezulte din al ți factori exteriori: dac ă dvs sunte ți în opozi ția politică, dvs
veti tinde s ă presupune ți că aceia afla ți la putere sunt mai corup ți decât membrii
propriului grup politic.
Studiile bazate pe experien ța celor intervieva ților pot să fie influen țate de teama
acestora de a r ăspunde în mod sincer, în special dac ă ei înșiși au fost în mod direct
implicați în tranzac țiile corupte: astfel, în timp ce este adesea crezut c ă studiile sunt mult
mai corecte dac ă se concentreaz ă pe experien ță mai mult decât pe percep ții, absența
preferințelor este probabil imposibil ă pentru a fi realizat ă în oricare dintre cazurile
prezentate. În plus, chiar dac ă se cerceteaz ă percepțiile sau experien ța, preferin țele în
anchete pot s ă fie construite de c ătre aceia care proiecteaz ă sau pun în ap licare studiul; și
dacă studiile sunt proiectate în str ăinătate și puse în aplicare local, conducerea studiului
poate ea îns ăși să fie executat ă într-un mod care prezintă în plus preferin țe și erori (în
traducere a conceptelor cheie). Niciuna dintre aceste surse de preferin țe și erori nu a fost
până acum studiată în mod corespunz ător, nici nu au fost înc ă plănuite modalit ăți pentru a
le depăși cu succes45.
O problem ă suplimentar ă – discutat ă de Thomas ș i Meagher – este c ă studiile de
oricare varietate tind spre a ad resa tipuri anumite de corup ție, cum ar fi mituirea
autorităților care furnizeaz ă serviciile publice, și nu altele, cum ar fi delapidarea la nivel

45 Vezi Thomas și Meagher, pp. 16-17.
59

înalt sau mituirea în leg ătură cu achizi țiile publice sau politicile privilegiate46. Și, totuși,
ultimele tipuri de corup ție pot să implice cantit ăți mai mari de bani și contorsiuni
economice mai mari. În plus, compararea interna țională a corupției între diferite țări
suferă, deoarece studiile pe care se sprijin ă aceste compara ții nu iau în considerare
variațiile dintre țări privind importan ța relativă a diferitelor tipuri de corup ție.
Pentru toate aceste dificultăț i, cercetătorii care folosesc studiile în mai multe țări
pentru anchetarea empiric ă, adesea subliniaz ă că, odată ce rezultatele din diferite
măsuratori tind să fie larg corelate între ele, cât și cu câteva tipuri de informatii „dure”,
acestea par s ă țintească către tendin țe reale. Aceste studii sunt considerate a fi de
încredere în mod inerent, atâta timp cât reflect ă percepțiile oamenilor de afaceri care
decid unde să plaseze investi țiile străine directe, care tind s ă fie bine informa ți și care
dețin stimulentul de a fi nevoi ți să ia decizii privind proprii le fonduri, asigurându-se c ă
investigheaz ă atent situa ția din tările poten țiale a fi gazde.
În principiu, informa țiile „dure” – spre exemplu, comparând pre țurile de achizitie-
ar putea s ă devină o bază mult mai de încredere pentru eviden ța corupției, chiar dac ă
obținerea acestor informa ții, adesea implic ă constrângeri severe.47 Aici, problema este c ă
ceea ce este m ăsurat nu reprezint ă corupția însăș i, ci un indicator indirect al corup ției. De
fapt, a fost emis ă o ipoteză legând informatiile care erau examinate cu corup ția, și, în
timp ce legatura ar putea p ărea evidentă sau comun ă, trebuie s ă înțelegem că este vorba
despre o ipotez ă c a r e n u p o a t e f i t e s t a t ă în mod direct. Cu toate acestea, atunci când
rezultatele unui asemenea studiu – concentrat, spre exemplu, pe corup ția posibilă privind
achiziția de materiale pentru spit al – sunt comparate cu rezu ltatele unui studiu care se
concentreaz ă pe o problem ă similară, și ambele rezultate sugereaz ă existența unui
asemena tip de corup ție, convingerea c ă, corupț ia există este cu certitudine mai mare
decât în cazul în care numai „eviden ța” era pur anecdotic ă. Corupția reprezint ă, astfel,
unul din acele câmpuri de studiu în care este în mod evident de dor it adunarea diferitelor
tipuri de eviden ța, în speran ța dobândirii unui grad rezonabil de coroborare. Acesta este
unul dintre motivele pentru ca re programele majore de strângere de date / cum ar fi
Transparency Interna tional sau Banca Mondială – sunt bazate pe colectarea și
compararea rezultatelor dintr-o mare varietate de surse.

46 Recent, a șa cum a fost raportat de Kaufmann 2003, au fost f ăcute primele studii care trateaz ă acest tip de
corupție.
47 Ibid., p. 16.
60

4.1. Indicatori de m ăsurare a corup ției
A existat un num ăr de încerc ări pentru „a m ăsura” corup ția – chiar dac ă „măsura”
trebuie să se afle între ghilimele, întrucât ceea ce înseamn ă „măsurare” în acest context
nu este în totalitate clar. În țelesurile alternative pentru „m ăsurarea corup ției” pot include
măsurarea48:
1. Prevalen ței corupției în contextele specifice: cât de des mita (spre exemplu) este
întâlnită într-o activitate economic ă particular ă sau într-o funcț ie din sectorul public. O
măsură indirectă sub acest titlu po ate fi reprezentat ă de că tre suma de timp pe care
managementul intreprinderii îl petr ece confruntându-se cu autorit ățile de stat
(presupunând că prevalența mitei este corelat ă cu cantitatea de birocra ție).
2. Nivelul corup ției – spre exemplu, propor ția venitului unei intreprinderi sau a unei
gospodă rii care este cheltuit pe mita sau alte costuri rela ționate corup ției. Acesta devine
dificil de definit atunci când se vorbe ște despre corup ția la nivel înalt, sau despre tipurile
de captură de stat. (Care este m ărimea plătilor către autorit ăți proporț ional cu costurile de
achiziții publice?)
3. Nivelul relativ de prevalent ă a corupției într-o ț ară, comparativ cu alte țări: acesta
implică o treaptă subiectiv ă a celor intervieva ți, făra un alt efort de a ata șa însemnatate
evaluată în dolari nivelurilor de corup ție percepute.
4. Impactul corup ției reprezint ă o altă metodă de cuantificare: de exemplu, firmele pot s ă
estimeze costurile pe care le -au atras din cauza corup ției (în valoarea mitei, și timpului
pierdut în tranzac țiile desfășurate cu cei care cereau mita).
O dificultate în momentul acestor m ăsuratori este c ă, cu cât este mai mare scopul
măsurării corupției, cu atât prezint ă mai puține garanții. Oamenii care r ăspund unor studii
îți pot spune care este ponder ea în veniturile lor dat ă pe mită, sau care este media mitei
pentru un anumit scop, dar devin inexac ți atunci când incearc ă să facă o estimare
națională. Datorită rolului important pe care-l joac ă corupția în determinarea calit ății
mediului de afaceri și a ratei de returnare a investi țiilor, o parte din m ăsurile totale ale
corupției menționate mai sus a fost create de că tre organiza ții orientate c ătre afaceri.

48 Lanyi Anthony (2004) “Measuring the economic impact of corruption: a survey”, Center for Institutional
Reform and the Informal Sector at The University of Maryland, THE IRIS DISCUSSION PAPERS ON
INSTITUTIONS & DEVELOPMENT, Paper No. 04/04

61

Unele dintre acestea sunt disponibile în mod u șor (pe internet), altele necesit ă plată
pentru acces. Lista de mai jos ofer ă unele dintre cele mai importante surse.
1. Unul dintre cele mai l ung-stabilite servicii de afaceri este Ghidul Interna țional al
Riscului de Tara (ICRG ) publicat anual de c ătre Serviciile de Risc Politic (PRS): acest set
de date este bazat pe vizion ările oamenilor de afacere str ăini și experților.
2. Serviciul de Analiz ă a Riscului în Mediul de Afaceri (BERI) furnizeaz ă , pentru 50 de
țări un Index de Risc Politic (stabilitate politic ă ), un Index de Risc Operational
(strangularea afacerilor) și un factor R (rela ționat abilit ății firmelor de a repatria
profiturile).
3. Un rival al lui ICRG si BERI este Business International (BI)— condus ă acum de
către Inteligence Economic Unit – care publica indici ai “factoril or riscului de țara”
bazați în mod esen țial pe o re țea de experț i și analiști. BI calculeaz ă indici separa ți pentru
un număr de factori, inclusiv schimbarea politic ă, stabilitatea social ă, sistemul legal și
judiciar, birocraț ia și corupția.
4. Studiul B ăncii Mondiale privind Mediul de Afacer i Mondial (WBES), condus în 80 de
țări, deț ine un numar de intrebari legate de corup ție si poate fi folosit pentru a rela ționa
factorii corup ției de vânz ări și de investi ții.
5. Un nou venit în acest domeniu este Indexul de Opacitate (OI), realizat de c ătre
fundația PricewaterhouseCoopers pe ntru Studiul de Transparen ță și Sustenabilitate. OI
atârnă greu de studiile conduse în 35 de țări, ale directorilor bine plasa ți în afaceri (în
general, șefi ai departamentelor financiare), anali știlor de drept natural, și personalului
PWC care lucreaz ă în ță ri stră ine. Indexul de Opacitate reprezint ă un index compozit
creat din scoruri sepa rate pentru cinci factori: practicile corupte, opacitatea legal ă și
judiciară, politica economic ă, administra ția contabil ă/corporativ ă, și practicile
reglementative.
6. Națiunile Casei Libert ății în Tranziț ie publică scorurile “democratiz ării” și “regulii
legii” pentru 27 de țări foste socialiste din Europa de Est și Asia Central ă. Acești indici
includ factori atât pentru “administra ție” cât și pentru “corup ție.”
7. Forumul Economic Mondial public ă Rapoarte de Competitivitate pentru diverse
regiuni, în mod notabil , Africa, care includ m ăsurarea corup ției. Cele din urm ă sunt
bazate pe Studiul privind opini a directorilor care concentreaz ă comunitatea de afaceri, și
62

din care rezult ă informații detaliate pe care Banca Mondial ă le compar ă acum cu
indicatorii ei de guvernan ță (descriși într-o sec țiune ulterioară ).
8. Poate ca cea mai faimoas ă măsură agregată este reprezentat ă de Indexul de Percep ție a
Corupț iei (CPI) publicat în fiecare an de c ătre Transparency International (TI). CPI –
disponibil pe website-ul TI – este construit din informa țiile din 15 alte surse, incluzând
marea majoritate a surselor men ționate mai sus. (cel care nu este inclus este ICRG).
9. Indicatorii de administra ție agregați ai Băncii Mondiale include unul care este devotat
în exclusivitate corup ției.
Indicatorii men ționați mai sus, colecta ți de către organiza ții având resurse
substanțiale și rețele larg răspandite, sunt avantajo și pentru oamenii de afaceri și pentru
cercetători, în mod egal. Dar to ți tind să fie generali, și, unii ar putea argumenta, chiar
subiectivi. Pentru cei ce ia u deciziile politice – autorit ățile și agenț iile donatoare – și
cercetătorii interesa ți în mare m ăsură despre cum prevaleaz ă corupția într-o organiza ție
privată sau într-o institu ție dintr-o țară anume, este necesar ă o măsurare mult mai atent ă.
Studiile – ale c ăror capcane au fost enumerate mai devreme – reprezint ă un instrument
favorit. În câteva studii detalia te, anchetele sunt suplimen tate prin interviuri în
profunzime și discuții de grup49.
O altă sursă de informa ție provine dintr-o examinare atent ă a datelor dure
existente pentru indicii care ar putea dezv ălui existen ța corupției: aceast ă metodă include
ceea ce cateodat ă este numit “contabilitate legal ă”. O asemenea examinare a registrelor
contabile ale administra ției sau firmelor private poate, într-adevar, s ă releve proasta
administrare a fondurilor; cel mai adesea, dac ă nu întotdeauna, în țările unde evaziunea
fiscală este parte a culturii locale, afacerile au capatat obiceiul de a ține două, daca nu
chiar trei, seturi de registre contabile, ș i sunt multe administra ții în care contabilitatea
este deficitar ținută sau chiar deloc.
Câteodată corupția poate fi indicat ă prin compararea pre țurilor plă tite de
administra ție pentru bunurile procurate și serviciile prestate cu pre țurile care prevaleaz ă
pe piață. DiTella si Savedoff (2001)50 au descoperit corup ție în spitalele din America

49 Lanyi Anthony (2004) “Measuring the economic impact of corruption: a survey”, Center for Institutional
Reform and the Informal Sector at The University of Maryland, THE IRIS DISCUSSION PAPERS ON
INSTITUTIONS & DEVELOPMENT, Paper No. 04/04
50 Di Tella, R. and W.D. Savedoff, eds., 2001. Diagnosis Corruption: Fraud in Latin America’s Public
Hospitals. Washington, DC: Inter-American Development Bank.

63

Latină prin compararea unor anumite date dur e – cum ar fi costurile de achiziț ie și
procentajul na șterilor care erau f ăcute prin cezarian ă – cu informa țiile din studiile din
aceleași spitale. Într-un alt studiu, în care s-a folosit “micro-informatia”, La Porta, Lopez
de Silanes si Zamarripa (2003)51 au expus cau zele corup ției în sectorul bancar prin a
arăta suprapunerea dint re directorii b ăncilor și firmele lor debitoare. Astfel, asemenea
anchetelor pentru cazurile de crim ă, dezgroparea corup ției necesit ă o combina ție de
perseveren ță, ingenuitate și noroc.
Reinikka si Svensson (2003) au furnizat de curând o recenzie interesant ă privind
metodele variate de a colecta micro-informa ție cantitativ despre corup ție. Recenzia lor se
concentreaz ă atât pe studiile privind urm ărirea cheltuielilor publice, studiile despre
furnizorii de servicii, și studiile de antrepriz ă, cât și pe modurile prin care corup ția poate
fi măsurată în școlile individuale, în clinicile medicale, și în firme. Autorii subliniaz ă că
asemenea m ăsuri furnizeaz ă o bază mai bună decât o fac alte studii cu arie mai larg ă care
studiază mecanismele implicate în corup ție. Un exemplu privind folosirea informa țiilor
de acest gen este furnizat de Svensson (2003)52, care combin ă un studiu de antrepriz ă cu
informațiile financiare de la firmele anchetate pentru a ar ăta că autorităț ile publice, prin
extragerea mitelor de la firme, se comport ă ca discriminatori de pre ț (printre firmele cu
diferite abilit ăți de plată) și că prețurile serviciilor publice sunt în parte determinate
pentru a extrage mitele.
În cele ce urmeaz ă ne vom apleca asupra indicatorilor Transparency International,
datorită impactului deosebit pe care ace ști indicatori îi au în analizele na ționale și
transnaționale precum și datorită “greutății” acestor indicatori în foarte multe decizii de
ordin politic, economic.

4.2. Indicele de Percep ție a Corup ției (CPI)
CPI este cel mai cuprinz ător indicator cantitativ al corup ției transna țional în care
fiecare țară poate fi recunoscut ă. Este realizat de c ătre o echip ă de cercet ători de la
Universitatea Passau sub conducerea lu i Johann Lambsdorff. CPI determin ă măsura în
care se crede c ă demnițării și politicienii accept ă mita, încasează comisioane ilicite, î și

51 La Porta, Rafael, Florencio Lopez-de-Silanes, and Guillermo Zamarripa, 2003. “Related Lending.”
Quarterly Journal of Economics , Vol. CXVII (February), 231-268.
52 Svensson, Jakob, 2003. “Who Must Pay Bribes and How Much? Evidence from a Cross Section of
Firms.” Quarterly Journal of Economics. Vol. CXVIII (February), 207-230.

64

însușesc fonduri publice și comit alte astfel de acte. Indicatorul clasific ă țările pe o scară
de la 10 la 0, conform nivelului de corup ție observat. Un scor de 10 reprezint ă o țară în
totalitate onest ă, în timp ce 0 indic ă o țară total corupt ă.53
În anul 2006, pentru realizarea CPI au fost realizate evaluarui pentru 163 de tari, în
timp ce în 2005, CPI a evaluat doar 159 de tariTI solicita cel putin trei surse pentru a
include o tara în IPC. Modificarea zonei de acoperire a CPI este le gata de faptul ca o
noua sursa, the World’s Bank CP IA a fost inclusa, în timp ce alte doua surse (Columbia
University’s State Capacity Survei si Information International’s Survey of Middle
Eastern Businesspeople) sunt de peste doi an i si au fost eliminate din ICP 2006. Niciunul
dintre aceste rapoarte nu trateaz ă exclusiv corup ția, acoperind și alte probleme relevante
în dezvoltarea și siguranța afacerilor. Totu și, TI folose ște numai datele despre corup ție.
Deci, indicele TI nu are la baz ă informații furnizate de proprii exper ți, ci este conceput ca
medie ponderat ă (pentru 1999) dintre 17 indici diferi ți din 10 organiza ții diferite. IPC se
concentreaza asupra coruptiei din sectorul public si defineste coruptia ca fiind abuz în
serviciu pentru dobândirea de câstiguri persona le. Sondajele folosite pentru elaborarea
IPC pun întrebari legate de folosirea incorect a a functiei publice în beneficiu particular,
punând accentul, de exemplu, pe luareade mita de catre oficiali pentru achizitii publice,
delapidarea fondurilor publice sau întrebari care verifica puterea politicilor anticoruptie,
în acest fel determinând atât coruptia politica, cât si cea administrtiva.

53 Înainte de a fi al ăturați, indicii trebuie s ă fie standardiza ți astfel încât to ți să fie cuprin și în intervalul de la
10 (cel mai puț in corupt) la 0 (cel mai corupt), indiferent de scara originar ă. Pentru a ilustra principiul lua ți
o scară de la 0 (lipsa corup ției) la 5 (cel mai corupt). Ru sia are un punctaj de 4 pe aceast ă scară. Care ar fi
punctajul Rusiei în cadrul CPI? În primul rând, scara trebuie inversat ă astfel încât 5 s ă devină cel mai pu țin
corupt și 0 cel mai corupt, valoarea absolut ă a scării CPI trebuie împ ărțită la valoarea absolut ă a celuilalt
indice. În cazuri mai complexe, când de exemplu sub-indicele CPI nu con ține acelea și țări, trebuie efectuate
proceduri mai complexe (cum explic ă Labsdorff 1999b). În principiu, indicele CPI acord ă aceeași
importanță fiecărui sub-indice al fiec ărei țări. Deoarece exist ă țări acoperite de câ țiva indici, pentru țările
acoperite de mai mul ți, fiecare dintre ace știa va avea o pondere mai mic ă. În plus, pentru a simplifica
indicele final CPI, câ țiva ani unii dintre ace ști sub-indici au fost inclu și în formula de apreciere a indicelui
CPI 1999. Nu a fost inclus ă nicio ț ară pentru care s-au f ăcut mai pu țin trei studii, i.e. m ăsurători a cel pu țin
trei sub-indici. Cei de la Transparency International par a fi convin și că au reușit în conceperea unui
indice, capabil s ă clasifice țările într-un mod credibil din punctul de vedere al gradului în care fenomenul
corupției este considerat o problem ă. Baza acestei afirma ții este reprezentat ă de corela ția strânsă care exist ă
între cei 17 sub-indici din struct ura CPI (un coeficient de corelaț ie în jurul valorii de 0,8 este des întâlnit).
Cum unii dintre indici cu o strâns ă inter-corela ție au la baz ă informaț ii culese de la localnici și alții de la
diasporă sau exper ți străini, eroarea generat ă de zvonuri sau de anumite experien țe personale ale
emigranților nu pare semnificativ ă, conform TI. TI afirm ă că nu exist ă nici diferenț e în modul în care se
înțelege nivelul de corup ție ridicat sau sc ăzut de către localnici, deoarece percep ția lor este asem ănătoare cu
cea a perceperii indicilor de c ătre emigran ți si experții străini. În plus, gradul mare de corela ție este asigurat
în ciuda modalit ăților diferite de a pune întreb ările în rapoarte și buletine de vot. Pentru detalii asupra
metodologiei a se consulta site-ul TI.
65

Marea parte a acestor indici se bazeaz ă pe întreb ări destul de vagi și generale
referitoare la nivelul sau frecven ța corupției în percep ția atât a exper ților, cât și a
oamenilor de afaceri. Aproximativ jum ătate se bazeaz ă pe opiniile experț ilor pentru a
asigura relevan ță transnațională. Cealaltă jumătate, în principal pe chestionare trimise
middle-managerilor și high-managerilor din cadrul firmelor interna ționale sau locale. O
singură organiza ție (International Working Group , care a efectuat ce rcetarea asupra
International Crime Victim ) întreabă repondenț ii în mod direct despre propria lor
experiență asupra corup ției. Astfel, CPI este în principa l “un vot al votur ilor”, reflectând
impresia oamenilor de afaceri și a analiștilor de risc care au fost ancheta ți în diferite
feluri.54
Potrivit TI, niciuna dintre aceste surse nu combin ă un cadru de examinare suficient
de larg cu o metodologie conving ătoare pentru a realiza evalu ări comparative relevante.
Deci, TI a optat pentru un indice mixt ca majoritatea mijloacelor statistice de m ăsurare a
percepției despre corup ție. Fiecare dintre celelalte cercet ări foloseș te diferite cadre de
examinare și metodologii variate. Astfel, ne putem întreba dac ă aceste rapoarte acoper ă
același fenomen (vezi Lambsdorff 1999b). Mai mult, toate acestea vizeaz ă proporțiile
fenomenului, deș i sensul termenului nu este foarte clar. Se refer ă oare la frecven ța
activităților corupte sau la cantitatea de mit ă plătită sau la banii însu șiți ilegal?55
În plus, în general rapoartele nu fac diferen ța între corup ția din administra ție și cea
politică.56
În ciuda (sau poate din cauza) caract erului vag al “nivelului de corup ție” rapoartele
sunt în corela ție unele cu altele. Coeficientul de corela ție se situeaz ă în general în jurul
valorii de 0,8 sau mai mult. Marea corela ție dintre indicii din 1997 și cei din 1998 (0,988)
poate fi par țial explicat ă prin suprapunerea unor surse: di n cele 12 rapoarte folosite în
indicele lui 1998, 4 au fost de asemenea folosite și în raportul din 1997. Totu și, deș i

54 Principalele întreb ări abordate (definitorii pentru corup ție) din diferitele voturi și rapoarte utilizate pentru
indicatorii CPI sunt prezentate de Lambsdorf (1999b).
55 A se nota c ă, dacă numeroasele tipuri de modele de echilibru sunt corecte, exist ă regiuni întinse în care
mărimea mitei se coreleaz ă în mod direct cu frecvenț a corupției (vezi Andvig and Moene, 1990). Astfel,
distincția între m ărime și frecven ță nu va mai conta atât de mult în construirea și înțelegerea acestui indice.
56 Într-un raport realizat de Gallup Intern ational, în care se poate face diferen ța între corup ția politică și cea
din administra ție s-a constatat că cele dou ă forme de corup ție prezint ă o corela ție strânsă (coeficient de
corelație 0,88). De aceea, Lambsdorff (1999b) afirm ă că e probabil ca indicele CPI al Transparency
International s ă măsoare de asemenea ambele tipuri de corup ție. Este probabil ca forme diferite ale
corupției să fie într-o m ăsură atât de mare corelate, încât chiar și întrebări vag formulate s ă poată surprinde
majoritatea laturilor importante ale fenomenului.
66

pentru 1996 ș i 1998 nu a existat nici o su prapunere a unor surse, corela ția a fost de
asemenea foarte strâns ă (coeficient de corela ție 0,9689 și 0,9663). Indicii CPI se
corelează într-o mare m ăsură cu indicele de percep ție a corup ției creat de Business
International (BI) la începutul anilor ’80.57 Indicii CPI și BI aveau un înalt nivel de
corelare cu clasificarea publicat ă de “ International Country Risk Guide ” (ICRG) furnizat
de Political Risk Service (PRS).58

Coeficien ți de corela ție între diferitele clasific ări ale corup ției

CPI 1996 CPI
1997 CPI 1998 BI
(începutul
anilor ‘80) ICRG (anii
’80) Gallup International
1997
CPI 1996 1,0000 0,9689 0,9663 0,8739 0,8844 0,7719
CPI 1997 1,0000 0,9880 0,8517 0,8828 0,8403
CPI 1998 1,0000 0,8044 0,8785 0,8424
BI (începutul anilor ‘80) 1,0000 0,8512 0,6471
ICRG (anii ’80) 1,0000 0,7244
Surse: Transparency International și Treisman (2000)

Modul în care strângerea probelor a fost realizat ă a variat de la un studiu la altul,
ceea ce ar putea duce la inadverten țe între acestea. De exemplu, r ăspunsurile pot depinde
de backgroundul cultural al reponden ților, dacă statutul lor de reziden ți sau nu în țara
respectivă. Mai mult, r ăspunsurile pot diferi între exper ți și publicul larg în func ție de
grupele de venituri. Totu și, Lambsdorff (1999b) sus ține că impactul unor as tfel de factori
asupra CPI este nesemnificativ din dou ă motive. Pe de o parte, corela ția dintre surse este
una ridicat ă ceea ce implic ă faptul c ă “nivelul perceput al corup ției” este acela și,
indiferent de diferite le categorii de reponden ți. Potrivit lui Lambsdorff, acest lucru se
poate datora faptului c ă reponden ții au aceea și idee în a defini “gradul de corup ție” Pe de

57 BI este acum preluat ă de Economic Intelligence Unit (EIU). Începând din 1998, evalu ările EIU, intitulate
“Previziunea de țară” (Country Forecast) au fost folosite în cadrul indicelui CPI. Indicele EIU evalueaz ă
dezvoltarea și clasificarea riscurilor de a face afaceri în 60 de țări.
58 Political Risk Services este un serviciu de consultan ță din New York. În cadrul IRCG, 135 de țări sunt
clasificate conform nivelelor lor estimate de risc politic, economic și financiar.
67

altă parte, chiar dac ă percepția diferă în funcție de repondent, datele pot fi totu și însumate
și “se obține o determinare a nivelului de corup ție perceput de un lot mare și eterogen de
repondenți”.
TI arată că atu-ul major al CPI este reprezen tat de combinarea mai multor surse,
deoarece acest lucru îmbun ătățește relevan ța indicelui și reduce posibilitatea unor
interpretări eronate ale ră spunsurilor pentru anumite țări (vezi Lancaster și Montinola
1997). În plus, studiile acoper ă anumite țări, fiecare dintre acestea nefiind acoperit ă de
toate cele 10 surse în cadrul CPI. Pentru a fi inclus ă în acest indice, o ț ară trebuie s ă fie
abordată de cel pu țin 3 studii realizate de 3 institu ții diferite. Datele studiului trebuie de
asemenea s ă se refere la condi țiile actuale și să nu aibă o vechime mai mare de 3 ani.
Indicele TI (CPI) sus ține că actul de corup ție este un fenomen unidimensional
variind de-a lungul unui interval. Îns ă corupția nu este unidimensională . Așa cum se arat ă
în capitolul 2, corup ția are multe fa țete, incluzând delapidarea, mita și extorcarea. CPI nu
face diferen ța între aceste tipuri de comportament. În plus, există mari variaț ii în modul în
care corup ția este organizat ă, în modul în care veniturile din corup ție sunt cheltuite
ș.a.m.d. Este probabil ca aceste varia ții să producă diferite efecte economice. De
asemenea, CPI nu face diferen ța între marea corup ție și corupția mica, deș i prima este
mai periculoas ă pentru economie din diferite motive care vor fi expuse ulterior. Ceea ce
arată indicele este modul în care corup ția sistematic ă este perceput ă de către informatorii
aleși.
Deoarece are la baz ă percepția, CPI nu dezv ăluie neap ărat adevărata amploare a
corupției în țară. CPI poate s ă nu aibă obiectivitate în ceea ce prive ște zonele mai s ărace
ale lumii. Spre exemplu, nu trebuie s ă considerăm că un scor similar reprezintă aceleaș i
realități în ță ri cu diferite nivele de dezvoltare. Totu și, percepția oamenilor în ceea ce
priveș te corupția poate fi important ă pentru ceea ce se întâmpl ă cu adevărat. Simpla
părere că guvernan ții sunt infractori ar putea, de exemplu, s ă afecteze încrederea mediului
de afaceri și, în consecin ță, comportamentul investiț ional (Goldsmith 1999:875).

4.3. Indicele Pl ătitorilor de Mit ă
Începînd cu 1999, Transparency International a realizat un studiu despre pl ătitorii
de mită, în parte pentru a atenua impresia c ă orice act de corup ție transna țională ar fi
cauzată de corupț ia internă din țările sărace. Acest studiu asigur ă bazele a doi indici. Unul
68

este BPI, care indic ă tendința diferitelor țări exportatoare de a câș tiga contracte cu
ajutorul mitei. Al doilea, “mita în domeniul afacerilor”, arat ă tipurile de afaceri în care,
cel mai probabil, se va da mită , indiferent de loca ție.
În 2006 BPI este un clasament a 30 de tari exportatoare în f unctie de dipozitia
firmelor lor de a da mita în afara granitelo r nationale. Sondajul urmareste folosirea mitei
de catre companiile al caror cartier general se afla într-una din cele 30 de tari mari
exportatoare ale (în termeni re gionali sau globali). Se bazeaza pe doua întrebari adresate
unui numar de 11,232 persoane cu pozitii ex ecutive dintr-un numar de 125 companii,
care sunt chestionati cu privire la practicile firm elor straine din tara lor. Pentru a evalua
oferta de mit ă, executivii sunt întreba ți despre înclina ția firmelor straine de a da mita în
țara lor. Sondajul este anonim. Cele 30 de țări ierarhizate în BPI sunt: Australia, Austria,
Belgia, Brazilia, Canada, China, Franta, Germania, Hong Kong, India, Israel, Italia,
Japonia, Malaezia, Mexico, Olanda, Portugalia, Rusia, Arabia Saudita, Singapore, Africa
de Sud, Coreea de Suda, Spania, Suedia, Elve tia, Taiwan, Turcia, Emiratele Arabe Unite,
Regatul Unit la Marii Britanii și StateleUnite ale Americii.
Țările incluse sunt lidere în export re gional sau mondial, iar exporturile lor
însumate au reprezentat în 2005 82% din tota lul mondial, conform FMI. În timp ce cea
mai mare parte a țărilor prinse în cercetare sunt OC DE, calitatea de membru OCDE nu a
fost un criteriu de selectie. Astfel, țări ale OCDE precum Norv egia sau Danemarca nu
sunt parte a listei, în timp ce țări din afara OCDE, precum India, Israel, Singapore ș i
Africa de Sud sunt incluse.
BPI utilizeaza cercetarea Executive Opinion Survey (EOS) realizata de institutele
partenere ale Forumului Economic Mondial. Acesta urmareste 11,232 reprezentanti ai
sectorului de afaceri din 125 tari, al caror PIB reprezinta 98% din totalul mondial. Forumul Economic Mondial este reponsabil pentru coordonarea cercetarii si controlul calitatii datelor, însa se bizu ie pe o retea de institute ca re realizeaza cer cetarea la nivel
local. Parneterii Forumului includ departamen te economice ale universitatilor nationale,
centre independente de cercetare si-sau organizatii de afaceri.
Oferta de corup ție în tranzac țiile de afaceri interna ționale implic ă o responsabilitate
între companiile care functioneaza în afara si în tarile de origine. Sondajul de fata indica
succesul sau esecul guvernelor de a controla co ruptia prin companiile care functioneaza si
în afara tarilor de origine. Indica de asem enea si succesul sau esecul companiilor de a se
69

asigura ca angajatii lor se s upun celor mai înalte standarde de conduita în afaceri. Acest
aspect este urmarit de BPI. BPI nu numai i ndentifica cazurile de co ruptie sau evalueaza
comportamente la nivelul companiei. Cu ma i mult de 60,000 de corporatii multinationale,
cu alte 600,000 de firme afiliate, un clasament bazat pe experien ța fiecarei companii în
parte ar cere un sondaj de piata de o alta natura. În plus, evaluarea si clasamentul
companiilor individuale ar necesita un alt tip de cercetare. Cerând executivilor sa
evalueze conduita firmelor straine care face af aceri în tara lor, mai degraba decât sa le
solicite sa numeasca companii, cercetarea poate identifica tendinte bazate pe expreientele
respondentilor, mai degraba d ecât pe cazuri specifice.
Reponden ții au fost ruga ți să dispună nivelele mitei în tranzac ții pe o scar ă de la 0 la
10, unde 0 reprezintă nivelele ridicate de mită . Cu un punctaj de 8,3 în indicele din 1999,
Suedia este num ărul 1, ceea ce înseamn ă că firmele suedeze sunt considerate cele mai
puțin active în actele de mituir e peste hotare. În cadrul stud iului în domeniul afacerilor,
“lucrările publice, contractele și construc țiile” sunt considerate cele mai vulnerabile la
corupție (un punctaj de 1,5). Un rezultat surprinz ător este acela c ă întreprinderile cu
capital american aveau o mare tendin ță de a mitui în str ăinătate (cum ar fi întreprinderile
din Germania) în ciuda faptului c ă exista legisla ție american ă în domeniul practicilor de
corupție în străinătate în vigoare de mai bine de 2 decenii.
TI a cautat sa îmbunatateasca metodologia BPI si sa asigure cea mai buna calitate a
analizei datelor. Pregat irea metodologiei si analiz a datelor a fost realiz ata în consultare cu
Comitetul Consultativ pentru Indici al TI, care este format din experti internationali în
domeniul coruptiei, econometr iei si statisticii . Membrii acestuia pot face sugestii de
îmbunatatire a BPI, însa managementul TI ia decizii despre metodolog ia folosita. Analiza
statistica a fost realizata de Prof. Gertrud Moosmüller, care conduce cadetra de statistica a Universitatii Passau, Germany. Etapele producerii Indicelui sunt urmatoarele:
Indicele contine doua întrebari.
Respondentii au fost întrebati:
“Din lista de țări de mai jos, va rug ăm să selectați acele na ționalități ale companiilor
straine care afaceri în cea mai mare m ăsură în țara dvs”.
Apoi au clasat tarile într-o scala de 7 puncte (de la 1=mita este comuna, la o 7=mita nu
are loc) raspunzând întrebarii:
70

“După experienta dvs, în ce masura firmele din tarile selectate fac plati neofocoale sai
dau mita?”
Pentru a usura constructia indexului, scal a de 7 puncte a fost convertita într-una
de 10. O medie a fost calculata pentru fiecare tara în functie de numarul de evaluari
oferite de respondenti, cu excep tia evaluarilor privi nd propria tara. Tarile sunt clasate în
functie de punctajele medii obtinute pentru fiecare tara.
Deviatia standard precizata în Raportul de analiza a BPI 2006 indic ă gradul de
convergen ța a opiniilor responden ților în relatie cu fiecare tara în parte. Cu cât este mai
mica deviatia standard, cu atât este mai mare consensul. Rezultatele sunt asemanatoare,
în ciuda locului din clasament.
Marja de eroare pentru o confiden ța de 95% este de asemenea precizat ă. Aceasta
arată că exista o probabilitate de 95% ca valoarea rezultatelor sa fie în intervalul definit
de marja de eroare pentru fiecare punctaj.

4.4. Barometrul Global al Coruptiei
Barometrul Global al Coruptiei, realizat de Transparency International, reprezinta a
parta editie a unui sondaj de opinie ce masoara perceptia publicului larg asupra coruptiei
si experientele oamenilor legate de acest fenomen. Barometrul din 2006 are aproximativ
59 000 de respondenti din 62 de tari. Barometrul colecteaza opiniile publicului asupra
celor mai corupte elemente ale sectorului public , asupra acelor aspecte ale vietii (viata de
famile, mediul de afaceri sau cel politic) cel mai afectate de coruptie, precum si asupra actiunilor întreprinse de guvern e pentru a lupta împotriva co ruptiei. In 2006, Barometrul
cerceteaza mai în profunzime ca oricând problema mitei, prezentând informatii despre frecventa cu care oameni obisnuiti platesc m ita, catre cine o platesc, si care este
cuantumul acesteia. Este un sondaj de opinie publica. Asta inseamna ca se concentreaza asupra publicului larg, nu a expertilor. Pentru fi ecare tara inclusa în cercetare a fost ales
un esantion reprezentativ pentru publicul larg. Respondentii sunt barbati si femei cu vârste de peste 15 ani. Unele es antioane sunt nationa le, altele urbane; ce rcetatorii au avut
grija ca toate esantioanele sa corespunda caracteristicilor populatiilor nationale si
mondiale. Sondarea opiniei publice este realiz ata de catre Gallup In ternational pentru
Transparency International, ca parte a studiului “Voice of the People”. Gallup coopereaza cu partenerii sai din fiecare ta ra, care traduc chestionarul si efectueaza sondajul de opinie.
71

În unele cazuri TI si Gallup apeleaza la alte institute de cercetare de renume pentru a
executa Baromentrul într-o anumita tara.
Barometrul Global al Coruptiei este singurul sondaj de op inie la scara mondiala
ce investigheaza perceptii si experiente legate de coruptie. Adresându-se publicului larg
si cuprinzând anul acesta mai mult de 60 de tari, Barometrul reprez inta un indicator al
successului luptei împortiva coruptiei în intreaga lume. Da. Pe baza Barometrului se pot stabili evolutii în timp. Desi Barometrul este de-abia la cea de-a parta editie, se pot face
deja evaluari intermediare legate de institut iile pe care publicul le considera a fi cele mai
corupte, sau asupra acelor aspecte ale vi etii cel mai puternic afectate de coruptie.
Tarile/ teritoriile incluse pentru prima data în Barometrul Global al Coruptiei
2006 sunt, printre altele: Congo-Brazzaville, Fiji, Gabon si Maroc. În plus, Albania, care
a fost inclusa în editia din 2004 a Barometrul ui, si Suedia, inclusa în cea din 2003, revin
în Barometru anul acesta. Teoretic , nu exista nici o limitare cu privire la tarile care pot fi incluse în Barometru. În general, TI se bazeaza pe Gallup International si reteaua sa de asociati pentru a include cât mai multe tari în Barometru, însa, în unele cazuri, sondajele
de tara au fost realizate de catre filiale nationale ale TI sau alte organizatii. Daca
finantarea ne va permite, TI spera sa poata include mai multe tari in editiile viitoare ale
Barometrului, in special tari în curs de d ezvoltare.Barometrul este un sondaj de opinie
publica, în timp ce Indicele Platitorilor de Mita se realizeaza pe baza opiniilor exprimate de experti ai mediului de afaceri. Barometr ul prezinta viziunea publicului larg asupra
coruptiei, impactul fenomenului asupra vietii oamenilor obisnuiti, precum si experienta
individuala a coruptiei. Indicele Platitorilor de Mita ia în considerare opiniile celor din
interiorul sistemului, prezinta "oferta" de coruptie si nu include date privitoare la
experienta directa cu acest fenomen.
Chestionarul ce sta la baza Barometrului este verificat de catre un comitet
consultativ, compus din experti în domeniul coruptiei, al econometriei si statisticii.
Membriii comitetului fac sugestii de îmbun atatire a Barometrului, insa echipa de
management a Transparency International este cea care ia deciziile finale asupra design-
ului sondajului si asupra modul în care acesta va fi folosit.

72

Capitolul V

Bune practici în lupta impotriva corup ției

Prezentul capitol se bazeaz ă pe articolele publicate de B.E.D. de Speville
(Experiența din Hong Kong, China, în combaterea corup ției) și de Tan Ah Leak
(Experiența statului Singapore în combaterea corup ției) apărute în lucrarea “Corup ția și
combaterea ei. Spre un model de construire a integrit ății naționale”.

5.1. Experien ța din Hong Kong, China, în combaterea corupț iei
Când Hong Kong, China, și-a lansat strategia de lupt ă împotriva corup ției la
începutul anilor 1970, mul ți sceptici au spus c ă diminuarea corup ției este un lucru
imposibil. În ultimele dou ă decenii, s-au înregistrat, totu și, destul de multe succese, care
au dovedit c ă scepticii se în șelaseră. Experien ța din Hong Kong, China, ofer ă câteva
exemple deosebit de utile pentru țările care luptă împotriva corup ției.
Hong Kong, China, a înfiin țat Comisia Independent ă împotriva Corup ției (ICAC)
în 1974. De atunci, Hong Kong, China, a realizat o revolu ție discretă – o revolu ție care a
schimbat mentalit ăți și a avut rezultate excep ționale. Dar nu a fost u șor. Comunitatea din
Hong Kong a în țeles pe parcurs c ă munca susț inută, iscusinț a în afaceri și asumarea
riscurilor au contribuit la atingerea nivelului de trai actual; de asemenea, oamenii și-au
dat seama c ă acest proces nu ar fi dat roade dac ă flagelul corup ției nu ar fi fost st ăpânit.
Să ne gândim cât de mult a progresat Hong Kong, China, în ultimele dou ă
decenii. În primul rând, la nivelul serviciului public, corup ția a fost eliminat ă aproape în
totalitate. La mijlocul anilor 1970, peste 80% din rapoartele despre corup ție ale ICAC
erau legate de sectorul public; în 1994, mai pu țin de jum ătate dintre aceste rapoarte (sub
1800) se refereau la acest fenomen. În 1974, 45% dintre rapoarte erau legate de poli ție; în
1994, aceast ă cifră scăzuse la 8%. Aceste sc ăderi considerabile au fost dublate de o
schimbare a percep ției publicului asupra corup ției în rândurile guve rnului. La primul
sondaj asupra corup ției realizat în 1977, 38% dintre cei chestiona ți considerau c ă
fenomenul corup ției este r ăspândit în majoritatea departamentelor guvernamentale, în
timp ce în 1994 procentajul a sc ăzut la 7,8.
73

În al doilea rând, a titudinea publicului fa ță de corupție s-a schimbat considerabile,
marea majoritate considerând c ă ea reprezintă un fenomen negativ și destructiv. În cadrul
sondajului din 1994, doar 2,9% dintre cei intervieva ți au spus c ă ar tolera corup ția, iar
63% au declarat că ar raporta un caz de corup ție dacă s-ar confrunta cu o asemenea
situație. În plus, oamenii sunt mai dispu și să raporteze deschis cazurile de corup ție: în
1974, doar o treime din cei care raportau asemenea cazuri erau dispu și să-și dezvăluie
identitatea, în timp ce în 1994 ponderea lor a crescut la peste dou ă treimi.
În al treilea rând, sectorul privat (sau comercial) nu este doar con știent de
pericolele corup ției, ci este chiar preg ătit pentru a lua m ăsuri împotriva acestui fenomen.
Numărul organiza țiilor din sectorul privat care au apelat la ICAC pentru a- și îmbunătăți
sistemul de organizare în vederea combaterii corup ției a crescut constant. Mai mult, în
1994, 78% dintre cei intervieva ți au fost de acord asupra faptului c ă angajații ar trebui s ă
ceară permisiunea angajatorilor pentru a accepta anumite avantaje legate de munca lor, în
timp ce, în 1977, 46% dintre cei chestionaț i considerau c ă acceptarea acestor beneficii
reprezintă o practic ă normală în afaceri. Este clar c ă, în prezent, oamenii au o idee mult
mai exact ă decât în trecut în leg ătură cu fenomenul corup ției în sectorul privat.
În mai 1994, ICAC a lansat o Campanie de Promovare a Eticii în Afaceri. Dup ă
doar 18 luni, peste 1200 de companii lista te public sau mari companii private și asociații
comerciale au adoptat coduri interne de conduit ă, iar alte 670 se preg ăteau să facă acest
lucru. Acesta a reprezentat un pas uriaș pentru ICAC, având în vedere faptul că , la
începuturile Comisiei, una dintre principalele camere de comer ț a făcut apel la guvern
pentru a împiedica interven ția ICAC în mediul de afaceri.
Cum a fost posibil ca Hong Kong, China, s ă realizeze aceste schimb ări în numai
două decenii? Cum a reu șit ICAC s ă atragă sprijinul comunit ății? Ce a determinat
publicul să devină un partener activ în lupta împotriva corup ției?
Factorii care asigur ă succesul
Prima component ă a unei strategii anticorup ție eficiente este recunoa șterea
gravității problemei de c ătre guvernan ți, precum și a faptului c ă ea poate fi rezolvat ă pe
termen mediul sau lung. Această recunoaștere trebuie s ă fie dublat ă de un sprijin
considerabil din partea st ructurilor superioare și de furnizarea resurselor adecvate pentru
a aborda problema corup ției.
74

Inițiativa de înfiin țare a ICAC a venit direct din partea guvernatorului din Hong
Kong, China. Prin crearea unei agen ții independente, dedicat ă exclusiv luptei împotriva
corupției, separat ă de orice forță politică și protejată de orice interven ție a politicului,
guvernul a ob ținut credibilitatea de care avea nevoie în lupta sa împotriva practicilor
corupte. Furnizând resursele necesare pentru combaterea corup ției, guvernul a asigurat
durabilitatea beneficiilor pe termen lung generate de m ăsurile anticorup ție. Lucrurile nu
stau la fel în alte țări, unde campaniile anticorup ție pe termen scurt, ini țiate de politicieni
oportuniști, au slabe șanse de succes. Campaniile anticorup ție superficiale, lipsite de
sinceritate creeaz ă în rândul popula ției o stare de triste țe, dezamăgire și cinism.
De asemenea, publicul trebuie s ă aibă siguranța că lupta anticorup ție se află în
mâinile unei agenț ii în care se poate avea încredere deplin ă. Organiza ția care își asumă
această responsabilitate important ă trebuie să fie irepro șabilă.
În cazul ICAC, personalul trebuie s ă aibă integritatea ne știrbită, fără a mai pune la
socoteală hotărârea și angajamentul de a lupta împotriva practicilor corupte. Criteriile de
selecție sunt foarte stricte și sunt recrutate doar persoane cu calific ări excelente. Dup ă ce
au fost angajate, aceste persoane trebuie s ă respecte un cod de disciplin ă foarte strict ș i
sunt supuse controalelor anticorup ție de către un grup de monitorizare intern ă. Agenții
ICAC sunt bine pl ătiți. Acest lucru se datoreaz ă nu atât bun ăstării din Hong Kong, cât
percepției publice referitoare la faptul c ă un funcț ionar public prost pl ătit – și cu atât mai
mult un func ționar care lupt ă împotriva corup ției – este mai vulnerabil fa ță de mită decât
unul foarte bine remunerat.
Cea de-a treia cheie a succesului este formularea și implementarea unei strategii
anticorup ție pe termen lung, bine articulat ă. Lupta nu poate fi câ știgată prin simpla
pedepsire a corup ților și printr-o îmbun ătățire a mecanismului birocratic; sunt necesare
schimbări fundamentale la nivelul atitudinii publicului.
Strategia din Hong Kong a inclus o abordare integrat ă cu trei componente:
anchetare, prevenire și educație – un atac pe trei fronturi. Primul presupune o activitate
bazată pe reacție; /Departamentul Opera țional al ICAC ancheteaz ă cazurile de corup ție în
urma reclama țiilor primite. Pe cel de-al doilea front, Departamentul de Prevenire a
Corupț iei luptă pentru eliminarea oportunit ăților de apari ție a corup ției sistemice la
nivelul guvernului și în cadrul organiza țiilor din sectorul privat. Pe cel de-al treilea front,
75

Departamentul pentru Rela ții Comunitare are misiunea de a educa publicul în leg ătură cu
efectele destructive ale corup ției, precum și de a-ș i asigura sprijinul activ al cet ățenilor.
Departamentul pentru Rela ții Comunitare, având în componen ță aproximativ 200
de ofițeri, a fost creat în baza ideii c ă numai o schimbare în atitudinea publicului fa ță de
corupție poate genera efecte de durat ă în lupta cu acest flagel. În linii mari, sarcina
acestui departament este s ă asigure sprijinul și încrederea publicului în ICAC, explicând
legile anticorup ție, educând tân ăra genera ție în școli și încurajând comunitatea s ă ia
măsuri de prevenire a corup ției și să raporteze orice situa ție de acest gen.
Pentru a atrage sprijinul publicului, depa rtamentul împarte co munitatea în grupuri
și dezvoltă programe speciale de implicare în func ție de nevoile fiec ărui grup. Aceast ă
strategie bazat ă pe implicarea comunit ății consolideaz ă încrederea în eficien ța și
integritatea ICAC. De asemenea, acest lucru presupune faptul c ă cetăț enii devin o forță în
lupta împotriva corupț iei, implicându-se prin ac țiuni susținute pentru a ridica standardele
morale ale societ ății și a îmbună tăți sistemele de administrare a afacerilor, în scopul
prevenirii corup ției. Una dintre realiz ările programului a fost aceea c ă oamenii de afaceri
și publicul în general au în țeles că a plăti pe ascuns un comision reprezint ă o lipsă de fair-
play și implică costuri suplimentare, un nivel redus al profitabilit ății și conduce la
contaminarea unei pie țe libere.
O activitate eficient ă de anchetare și sancționare încurajeaz ă comunitatea s ă
raporteze actele de corup ție, să sprijine Departamentul pentru Rela ții Comunitare în
educarea publicului referitor la pericolele corup ției și să asiste Departamentul de
Prevenire a Corup ției în eforul de a încuraja sectorul public și cel privat s ă-și reevalueze
sistemele de organizare. Ca ur mare, sistemele care beneficiaz ă de protec ție împotriva
corupției, faciliteaz ă, dacă sunt func ționale, detectarea și sancționarea corup ției. Cele trei
departamente ale ICAC sunt interdep endente. Pentru un maxim de eficiență , fiecare
departament depinde de performan țele celorlalte dou ă. Așadar, buna func ționare a
întregului depinde de buna func ționare a fiec ărei părți.
Un al patrulea factor major în lupta împotriva corup ției este legat tot de cel mai
mare avantaj de care se poate bucura o institu ție anticorup ție, și anume încrederea
publică. Pentru a consolida încrederea oamenilor și a-i încuraja s ă raporteze cazurile care
li se par suspecte, o agen ție anticorup ție trebuie s ă-i facă pe oameni să aibă încredere în
faptul că orice reclama ție pertinent ă, indiferent cât de m ăruntă, va fi luată în considerare,
76

iar cazul raportat va fi investigat. Acesta este un principiu de baz ă al ICAC ș i este tradus
în practic ă. O persoan ă care are încredere c ă oficialii ICAC acord ă atenție reclama ției
sale va raporta probabil și alte incidente, unele poate chiar mai serioase.
Opinia public ă apreciază acest aspect al filozofiei ICAC, fapt ilu strat de cre șterea
considerabil ă a numărului rapoartelor asupra unor cazuri investigabile primite de ICAC
din momentul în care a început s ă funcționeze. Aceste rapoarte – cele care con țin
suficiente informaț ii pentru ca investiga ția să poată începe – sunt, de obicei, cele
redactate de persoane dispuse s ă-și dezvă luie identitatea. Ponde rea acestor rapoarte a
crescut de la 33% în 1974 la 71% în 1994. De asemenea, rapoartele includ reclama ții
referitoare și la alte probleme, nu doar la corup ție. Peste jum ătate dintre rapoartele trimise
către ICAC începând cu 1974 nu au avut nici o leg ătură cu corup ția, ceea ce indic ă faptul
că opinia public ă are încredere în comisie, v ăzută ca un receptacul al nemul țumirilor
generale legate de diverse departamente guvernamentale. ICAC încearc ă să ajute publicul
chiar și în aceste probleme, redirec ționând reclama țiile către departamente competente și
anunț ând publicul despre acest lucru.
Cel de-al cincilea factor important pent ru a avea succes în combaterea corup ției
este asigurarea unei depline confiden țialități în privin ța celor care raporteaz ă acte de
corupție. Dezvăluirea actelor de corup ție presupune, de obicei, mult curaj. Cei care se
adresează ICAC au preten ția de a beneficia de confiden țialitate maxim ă și nu sunt
dezamăgiți. Comisia ia foarte în serios protec ția surselor sale. Sistemul de calculatoare și
baza de date intern ă sunt strict monitorizate, astfel încât numai ofi țerii care trebuie
neapărat să fie informa ți au acces la date legate de pers oanele care au înaintat un raport.
Dosarele sunt permanent triate și clasate, pentru a înl ătura informa țiile care nu mai sunt
de actualitate. În cele din urm ă, legea din Hong Kong, China, interzice dezv ăluirea
identităț ii informaț iilor ICAC.
Creare condiț iilor corespunz ătoare
ICAC a reu șit datorită unei combinaț ii de elemente care, împreun ă, au creat cadrul
necesar luptei împotriva corup ției. Cel mai important lucru a fost independen ța ICAC și
sistemele care reprezintă o garanț ie pentru exterior.
Guvernatorul din Hong Kong, China, numeș te comisarul ICAC și pe adjunctul
acestuia; comisarul raporteaz ă direct guvernatorului și numește restul personalului.
Aceste prevederi implic ă în mod eficient interven ția altor agen ții sau a altor persoane în
77

investigațiile desfășurate de ICAC asupra posib ilelor cazuri de corup ție în interiorul
poliției. Comisia trebuie s ă negocieze cu guvernul în leg ătură cu fondurile alocate și,
pentru a simplifica procedurile birocr atice, personalului ICAC i se aplic ă în general
aceleași condiții de angajare ca în cadrul serviciului civil. Cu excep ția acestor aspect,
ICAC se bucur ă de o deplin ă independen ță operațională.
Cu toate acestea, de și independen ța operațională este esen țială pentru a câ știga și
păstra încrederea publicului, aceast ă independen ță nu trebuie s ă fie nelimitat ă. Astfel, se
impune întrebarea „ Quis custodiet ipsos custodies? ” sau „Cine îi supravegheaz ă pe
supraveghetori?”
Pentru a reduce la minim posibilitatea abuzului de putere, ICAC este supus ă unui
sistem strict de controale și bilanțuri. Activitatea Comisiei este coordonat ă de patru
comitete consultative, ai c ăror membri provin din toate sectoarele comunit ății și sunt
numiți de guvernator. Un al cincilea comite t, care include membri ai Executivului și ai
Consiliilor Legislative, analizeaz ă reclamațiile primite împotriva ICAC. Fiecare dintre
aceste comitete este prezidat nu de comisarul ICAC, ci de un membru al comitetului,
având drept obiectiv îmbun ătățirea gradului de independen ță a sistemului de supervizare.
O altă condiție important ă este existen ța unui cadru legislativ puternic, care s ă
permită ICAC să abordeze problema corup ției. Comisarul este autorizat s ă-i împiedice pe
suspecț i să dispună de propriet ățile lor, să obțină ordine judec ătorești pentru a le interzice
să părăsească Hong Kong, China, s ă le cerceteze conturile bancare ș i cutiile de valori, s ă
le ceară detalii referitoare la situa ția financiar ă și să le percheziț ioneze domiciliile. Dac ă
în timpul investiga țiilor sunt descoperite și alte nereguli legate de corup ție, ICAC este
împuternicit ă să le cerceteze ș i pe acestea, pentru a scoate la iveal ă implicațiile corup ției.
Una dintre cele mai puternice arme legislative este folosit ă atunci când un
funcționar public posed ă proprietăți inexplicabile sau are un nivel de trai care dep ășește
posibilitățile oferite de salariul s ău. Dacă funcționarul public respectiv nu poate oferi
explicații satisfăcătoare, el se va face vinovat de corup ție. Aceast ă măsură a fost deosebit
de eficientă în Hong Kong, China, pentru cultivarea unor func ționari publici corec ți.

78

Corupț ia, un fenomen în continu ă schimbare
Progresele uria șe înregistrate în ultimele dou ă decenii în domeniul tehnologiei
informației și al sistemelor de comunica ții au creat condiț ii pentru un tip de corup ție mai
sofisticat, în special în ceea ce prive ște frauda comercială și alte infrac țiuni care transcend
granițele unei ță ri. Cei care comit asemenea infrac țiuni au devenit mult mai aten ți și mai
iscusiți la ștergerea urmelor. Devine din ce în ce mai evident c ă singura modalitate de
rezolvare a acestei probleme este colaborarea dintre agen țiile anticorup ție din diverse țări
și regiuni, cu sprijinul organiza țiilor interna ționale. În Hong Kong, China, corup ția
masivă din sectorul public, cu care s-a c onfruntat societatea în anii 1960 și la începutul
anilor 1970 a devenit o problem ă a trecutului, dar corup ția din sectorul privat este un
fenomen mult mai sofisticat și complex, necesitând resurse importante.
Succesul ob ținut de Hong Kong, China, în acest domeniu nu poate avea rezultate
durabile dac ă investiga țiile se limiteaz ă la probleme interne – ele trebuie, de fapt, extinse,
pentru a include rela ții de cooperare cu țările vecine și cu alț i parteneri. China trebuie
implicată în acest proces; în 1997. suveranita tea asupra Hong Kong ului i-a revenit
Chinei, în momentul în care fosta colonie britanic ă a devenit o Regiune Administrativ ă
Specială a Republicii Populare China. Hong Kong, China, va avea drept constitu ție
Legea Fundamental ă, care garanteaz ă existența ICAC și după 1997, ca organizaț ie
independent ă. Prin eforturile sa le neobosite de lupt ă împotriva corup ției, ICAC va
continua s ă joace un rol important în cadrul Regiun ii Administrative Speciale, pentru a
asigura stabilitatea și prosperitatea societ ății în Hong Kong, China. De asemenea, se va
întări colaborarea dintre ICAC și autoritățile chineze de luptă împotriva corup ției. De
altfel, este în interesul regiuni i Hong Kong ca lupta împotriva corup ției în Guangdong, ca
și în celelalte regiuni ale Chinei, s ă dea rezultate, având în vedere apropierea economic ă
și culturală a acestora.

Concluzii
Fiecare țară sau regiune î și are propria istorie și cultură, propriul s ău sistem politic
și propriul set de valori și fiecare se afl ă într-un anumit stadiu de dezvoltare economic ă și
socială. Este posibil ca o solu ție anticorup ție aplicată într-o țară să nu funcț ioneze în alta.
Însă, uneori, experien ța legată de o problem ă generală poate oferi solu ții aplicabile și în
alte locuri.
79

Există două adevăruri universale legate de abordarea corup ției. În primul când,
corupția, indiferent cum am defi ni-o, nu poate fi eradicat ă în nici o societate. Ea va
rezista, deoarece este motivat ă de două aspecte esen țiale ale naturii umane: necesitatea și
lăcomia. Cu toate acestea, ea poate fi redus ă și menținută la un anumit nivel, pentru a nu
afecta societatea în profunzim e. În al doilea rând, corup ția nu poate fi comb ătută decât
dacă populația în general vede c ă liderii sunt cu adev ărat dispuși să lupte împotriva
corupției, că oficialii de la cele mai înalte nivele sau dovad ă de integritate și de
modalitate și că dezvoltarea economic ă este și în beneficiul categor iilor inferioare ale
societății.
Pentru a trage o concluzie, putem spune c ă necesitatea activităților corupte într-o
societate poate fi înl ăturată . Cu ajutorul comunităț ii, lăcomia poate fi atacat ă și ținută sub
control. Îns ă trebuie s ă ținem minte c ă acele campanii anticorup ție ambițioase, care î și
propun s ă rezolve problemele peste noapte, vor avea doar rezultate temporare,
superficiale. Adev ăratul succes se obț ine numai printr-o strategie complex ă, pe termen
lung, printr-o tactic ă pe termen scurt flexibil ă și printr-o profund ă schimbare a atitudinii
comunității.

5.2. Experien ța statului Singapore în combaterea corup ției
În octombrie 1951, o band ă de hoț i din Singapore a deturnat un transport de peste
800 de kilograme de opiu, în valoare de aproximativ 400.000 de dolari. Printre ho ți se
numărau și trei ofițeri de poli ție. În urma anchetei conduse de Biroul Anticorup ție al
Departamentului de Criminalistic ă, s-a dovedit c ă o serie de ofiț eri din e șaloanele
superioare ale poliț iei erau implicaț i nu doar în deturnarea transportului, ci și în importul
de opiu. La încheierea anchetei, un singur lucr ător din cadrul poli ției a fost demis, iar
altul a fost obligat s ă se pensioneze. Guvernul colonial, nemul țumit de anchet ă, a decis
crearea unei echipe speciale care s ă se ocupe de această problem ă. După ce aceast ă
echipă specială și-a încheiat investiga ția, în septembrie 1952, guvernul a decis ca ea s ă
înlocuiasc ă Biroul Anticorup ție, în calitate de organiza ție independent ă care să gestioneze
cazurile de corup ție în Singapore. Astfel a luat fiin ță Biroul de Investiga ții a Practicilor
Corupte (CPIB).

80

O moștenire dificil ă
În 1959, când Singapore a ob ținut autonomia, corup ția era larg r ăspândită în toate
sectoarele serviciului public. Corup ția sistematic ă era întâlnit ă mai ales printre oficialii
însărcinați cu aplicarea legii; plata serviciilor prestate era o necesitate, iar stimularea
oficialilor era un obicei general.
La crearea acestei situa ții au contribuit multe probleme. În primul rând, legile de
prevenire a corup ției erau slabe. Cei care înc ălcau legea nu erau sanc ționați prin
confiscarea proprietăț ii, iar ofiț erii CPIB nu aveau pr erogative corespunz ătoare pentru a-
și îndeplini misiunea. În al doil ea rând, dovezile erau dificil de ob ținut, dar fiind faptul c ă
nu existau legi anticorup ție eficiente și că mulți oficiali publici erau deseori implica ți în
acte de corup ție. În al treilea rând, oamenii în general nu beneficiau de un nivel superior
de educaț ie. Mulț i dintre ei erau lucră tori imigran ți, obișnuiți să fie prost trata ți de către
funcționarii publici. Aflându-se într-o pozi ție inferioar ă față de autorit ăți, aceștia nu
îndrăzneau să se plâng ă de teama consecin țelor. Ei nu- și cunoșteau drepturile, iar mita
reprezenta singura m odalitate prin care știau să -și rezolve problemele. În al patrulea rând,
funcționarii publici erau mult mai prost pl ătiți decât angaja ții din sectorul privat, ceea ce
le afecta în mod considerabil integritatea. Mul ți funcționari publici au acumulat datorii ca
urmare a stilului de via ță luxos, iar unii dintre eu au recurs la corup ție pentru a o scoate la
capăt. În cele din urm ă, ofițerii CPIB erau recruta ți din rândul for ței de poli ție pentru
detașări pe perioade scurte, nefiind deci preg ătiți psihologic pentru a se dedica total luptei
împotriva corup ției, mai ales dac ă erau implica ți și colegi din poli ție. Așadar, aceste
detașări nu făceau decât s ă perturbe activitatea CPIB; înainte ca investiga țiile să se
încheie, cei mai mul ți ofiț eri erau deja aloca ți pentru o nou ă misiune.

Pași către abordarea corup ției
După câștigarea autonomiei, noii lideri politici s-au gr ăbit să se ofere ca modele
pentru oficialii publici. Ei au renun țat la orice leg ături financiare și comerciale, au dat
dovadă de etică la locul de munc ă venind mai devreme la serviciu și efectuând mai multe
activități care necesitau meticulozitate decât subordona ții lor, nu au f ăcut călătorii inutile
pe banii publici, nu au comis nici un alt fel de abuz și au adoptat o politic ă a toleran ței
zero față de corup ți. Astfel, exemplul personal, ei au creat un climat de onestitate și
integritate.
81

Primele m ăsuri legislative
Noii lideri politici au recurs ș i la măsuri legislative pentru a se asigura că legea
anticorup ție (Actul pentru Prevenirea Corup ției) este adecvat ă și oferă suficiente
modalități de pedepsire a corup ților. Legea a fost amendat ă în 1960, pentru a acorda mai
multe prerogative ofi țerilor CPIB și pentru a impune sanc țiuni mai severe pentru
corupție. De atunci, legea a fost permanent revizuit ă pentru a asigura sanc ționarea celor
care comit abateri.
De exemplu, tribunalul putea decide ca o persoan ă găsită vinovată de luare de
mită să plătească o sumă echivalent ă. În afară de prerogativele de anchetare, ofi țerilor
CPIB li s-au conferit și alte prerogative. Conform legii, procurorul general putea, printre
altele, să ceară departamentului de calculare a impozitului pe venit informa ții în legă tură
cu cei investiga ți de CPIB.
Comitetul Consultativ Anticorup ție
În 1973, la recomandarea prim-ministrului în leg ătură cu eficientizarea luptei
împotriva corup ției în sectorul public, a fost înfiin țat un Comitet Consultativ Anticorup ție
(ACAC). Prezidat de șeful serviciului civil, avân d secretariate permanente și fiind alc ătuit
din membri ai consiliilor statutare, ACAC avea rolul unui organism de consultare. Rolul
ACAC era acela de a stabili norme pentru diverse departamente guvernamentale și
organisme statutare a c ăror activitate era legat ă de corup ție, de a se asigura c ă se iau
măsuri ferme și constante împotriva corup ților și corupătorilor, de a monitoriza prin
CPIB măsurile luate împotriva cazurilor de corup ție de către șefii departamentelor și ai
organismelor statutare și de a accelera, la nivel de depa rtament sau tribunal, procedurile
îndreptate împotriva oficialilor publici corup ți sau a corup ătorilor, ori de câte ori se
înregistrau întârzieri.
Actul împotriva Corup ției (Confiscarea Beneficiilor) 1989
Convingerea c ă practicile corupte se pedeps esc a fost în continuare înt ărită prin
adoptarea Actului împotriva Corup ției (Confiscarea Beneficiilor) 1989. Acest act a
împuternicit instan țele judec ătorești să confiște resursele financia re ale unei persoane
acuzate de corup ție și care nu poate s ă justifice resursele respective. De asemenea, era
posibilă confiscarea beneficiilor ob ținute prin practici corupte dac ă o persoană anchetată
părăsea localitatea, dac ă murea înainte de demararea procedurilor sau înainte de a i se
82

stabili pedeapsa sau dac ă, la ș ase luni de la începerea investiga țiilor, persoana respectiv ă
nu putea fi g ăsită sau nu putea fi supusă procedurilor de extr ădare.
Măsuri administrative
Pe lângă acțiunile legislative, au fost luate m ăsuri administrative pentru a reduce
șansele ca oficialii s ă se implice în acte de corup ție și pentru a eficientiza activitatea
CPIB. Printre aceste m ăsuri s-au num ărat:
• Înlocuirea ofiț erilor de poli ție detaș ați cu anchetatori civili permanen ți;
• Împuternicirea CPIB s ă acționeze liber, f ără a se teme sau a favoriza pe
cineva, indiferent de statutul s ău social, apartenen ță politică, rasă sau
religie;
• Înlăturarea ocaziilor de a apela la practici corupte în cadrul procedurilor de
lucru guvernamentale;
• Condensarea procedurilor administrative complicate;
• Reevaluarea periodic ă a salariilor func ționarilor publici pe ntru ca acestea
să fie adecvate și să fie compatibile cu cele din sectorul privat;
• La semnarea contractelor, contractan ților guvernamentali li se reamintea
că încercarea de a mitui oficialii publici care administreaz ă contractele
poate conduce la pierderea contract ului (în contract exista o clauz ă
referitoare la acest lucru).
De asemenea, manualele de instruc țiuni pentru activit ățile guvernamentale
(secț iunea L, manual 2) stabilesc restric ții clare menite s ă împiedice implicarea
funcționarilor publici în acte de corup ție. De exemplu, func ționarii nu pot s ă împrumute
bani sau să se oblige financiar în orice alt mod fa ță de persoane cu care au leg ături
oficiale. Func ționarii publici nu pot avea datorii sau alte obliga ții financiare care s ă
depășească salariul pe trei l uni. Ei nu au voie s ă utilizeze informa ții oficiale pentru a
obține câștiguri personale și sunt obliga ți să-și declare averile la numirea în func ție și
anual dup ă aceea. În plus, funcț ionarii publici nu au voie s ă se angajeze în activit ăți
comerciale sau de afaceri sau s ă accepte o alt ă slujbă cu jumătate de norm ă fără a obține
o aprobare în acest sens, nu pot benefici a de servicii din partea publicului și nu au voie s ă
accepte ac țiuni într-o companie f ără aprobarea secretariatelor permanente ale serviciului
public și de finan țe.
83

O altă măsură preventiv ă cere ca oficialii CPIB s ă aibă discuții frecvente cu
funcționarii publici – în sp ecial cu cei din agen țiile de implementare – în leg ătură cu
pericolele corup ției. Funcționarii publici sunt sf ătuiți cum să evite implicarea în acte de
corupție și sunt informa ți în legătură cu Actul de Prevenire a Corup ției prin includerea
prevederilor necesare în manualele de instrucț iuni pentru activit ățile guvernamentale.
Sprijin constitu țional
Constituția din Singapore ofer ă, la rândul s ău, pârghii pentru asigurarea
integrității în cadrul serviciului public. Preș edintele Republicii Si ngapore, care nume ște
directorul CPIB la recomandarea Cabinetului sau a unui ministru care ac ționează în
numele acestuia, poate, în cazul în care nu este de acord cu recomandarea, s ă refuze sau
să revoce numirea directorului. La rândul s ău, directorul poate, cu consim țământul
președintelui, s ă solicite investigaț iile pe marginea unor informa ții, acuzaț ii sau reclamaț ii
legate de o anumit ă persoană , chiar dac ă prim-ministrul refuz ă să-și dea acordul.
Acțiuni împotriva oficialilor corup ți
Există două moduri de a aborda pr oblema oficialilor corup ți. Ei pot fi judeca ți de
o instanță judecătorească dacă există suficiente dovezi care s ă permită acest lucru sau
sunt cercetaț i la nivel departamental.
SANCȚIONAREA ÎN INSTAN ȚĂ. În Singapore, atât cel care d ă, cât și cel care
primește mită se face vinovat de corup ție și este susceptibil de a fi sanc ționat. Orice
Persoană care săvârșește acte de corup ție poate fi amendată cu până la 100.000 de dolari,
poate primi pân ă la cinci ani de înch isoare sau ambele. Dacă actul de corup ție este legat
de un contract guvernamental sau implic ă un membru al Parlamentului sau al unui
organism public, pedeapsa poate ajunge și la șapte ani de închisoare. În afar ă de amend ă
și închisoare, persoana vinovat ă de corupț ie trebuie s ă returneze suma pe care a acceptat-
o drept mit ă. În plus, a șa cum am ar ătat mai devreme, Actul împotriva Corup ției
(Confiscarea Beneficiilor) 1989 stipuleaz ă faptul c ă tribunalul poate confisca orice
resurse financiare și propriet ăți aflate în posesia unei persoane și pentru care aceasta nu
poate prezenta justific ări.
Pe lângă aceasta, funcț ionarii publici care sunt g ăsiți vinovați de corup ție își vor
pierde slujba și, dacă este cazul, pensia, precum ș i alte avantaje. De asemenea, ei nu vor
mai avea dreptul de a fi numi ți într-o func ție publică.
84

SANCȚIONAREA LA NIVEL DE DEPARTAMENT. Func ționarii publici care
se fac vinova ți de corup ție la nivel de departament pot primi, în func ție de gravitatea
actului comis, urm ătoarele sancț iuni: demiterea din func ție, retrogradarea, suspendarea
sau amânarea m ăririlor de salariu, o amend ă sau o mustrare.

Succesul CPIB în combaterea corup ției
În prezent, misiunea Biroului de Inve stigare a Practicilor Corupte include și
prevenirea corup ției, pe lâng ă misiunea sa ini țială de anchetare. În cadrul activit ăților de
prevenire, CPIB analizeaz ă procedurile administrative și operaționale ale departamentelor
expuse corup ției și recomandă măsuri care s ă reducă numărul ocaziilor de a recurge la
practici corupte. CPIB are, de asemenea, rolul de a se asigura c ă persoanele compromise
nu sunt numite în func ții importante.
Biroul a câ știgat încrederea și sprijinul publicului în lupta împotriva corup ției. În
general, CPIB este considerat o agen ție eficient ă, puternic angajat ă în combaterea
corupției. Succesul s ău se datoreaz ă câtorva elemente. Unul dintre acestea este climatul
cultural din Singapore, care se opune serios corup ției. Un al doilea este faptul c ă
funcționarii publici sunt bine pl ătiți, ceea ce diminueaz ă considerabil disponibilitatea
acestora de a se angaja în practici corupte. În al treilea rând, agen țiile externe sprijin ă
activitatea CPIB prin m ăsuri administrative, inclusiv proceduri disciplinare asigurate de
Comisia pentru Serviciul Public , printr-o supraveghere atentă a cheltuielilor
guvernamentale prin intermediul depa rtamentului de Control Financiar și al Comitetului
pentru Conturi Publice al Parlamentului, precum și prin controlul cheltuielilor publice,
prin intermediul Ministerului de Finan țe.
De asemenea, societatea sofisticat ă și foarte bine educat ă, care nu mai este
obedientă față de autorit ăți, este dispus ă să raporteze comportamentele corupte f ără teama
de repercusiuni. Publicul prive ște CPIB ca pe o organiza ție eficient ă și credibilă, căreia
este pregătit să-i ofere sprijinul. De altf el, birourile CPIB se afl ă la îndemâna celor care
doresc să ofere informa ții sau să reclame cazuri de corup ție. Rapoartele sunt procesate
rapid, iar cei acuza ți sunt admiș i în faț a justiției.
Deoarece biroul prim-ministrului, supravegheaz ă direct CPIB, această instituție
are libertatea de a ancheta chiar și persoane foarte impor tante. Astfel, CPIB și-a sporit
credibilitatea formulând acuza ții de corup ție la cel mai înalt nivel:
85

• Wee Toon Boon, ministru de stat, a fost anchetat în 1975 pentru c ă a
acceptat mit ă de la un investitor. El a fost condamnat la patru ani și șase
luni de închisoare, perioad ă care a fost reducă , în urma recursului, la un an
și șase luni.
• Phey Yew Kok, parlamentar și lider de sindicat, a fost anchetat în 1979 și
judecat pentru abuz de încredere și alte acuza ții. A ieș it pe cauțiune, iar în
prezent se ascunde de justiț ie.
• The Cheang Wan, ministru, a fost anchetat în 1986 pentru c ă a primit mit ă
de la doi investitori. S-a si nucis înainte de a fi judecat.
• Glen Jeyasingam, consilier juridic de stat și director al Departamentului de
Afaceri Comerciale, a fost anchetat în 1991 și judecat pentru corup ție și
înșelătorie. A fost amendat și condamnat la închisoare.
• Yeo Seng Teck, director executiv al Consiliului pentru Dezvoltarea
Comerțului, Singapore, a fost anchetat în 1993 și acuzat de corup ție,
înșelătorie și fals. A fost condamnat la patru ani de închisoare.
• Choy Hon Tim, director executiv ad junct al Consiliului pentru Utilit ăți
Publice (PUB), a fost anchetat în 1995 și acuzat pentru luare de mit ă de la
contracaran ți (PUB). A fost condamnat la 14 ani de închisoare.

Rolul agen țiilor externe în combaterea corup ției
Responsabilitatea luptei împotriva corup ției nu îi revine numai CPIB. De și acest
birou a fost însă rcinat cu anchetarea cazurilor de corup ție, răspunderea pentru prevenirea
corupției este în primul rând a departamentelor speciale din cadrul guvernului. Un
secretar ministerial permanent trebuie s ă se asigure c ă fiecare departament subordonat are
un comitet care se ocup ă de măsurile anticorup ție.
Manualul de instruc ție pentru activit ățile guvernamentale descrie
responsabilit ățile suplimentarea ale secretarului, care trebuie s ă se asigure c ă se iau
măsurile corespunză toare pentru prevenirea practic ilor corupte. Printre aceste m ăsuri se
numără: îmbunătățirea metodelor de lucru ș i a procedurilor, pentru a evita întârzierile în
eliberarea aprob ărilor, licen țelor și a altor documente, eficientizarea modului de
supraveghere, crearea unui sistem de control al ofi țerilor inferiori cu putere de decizie,
pentru ca ace știa să nu abuzeze de prerogativele lor, acordarea unei perioade suficiente de
86

timp supervizorilor, pentru ca ace știa să poată controla activitatea personalului,
încurajarea ofi țerilor superiori s ă efectueze controale neanun țate și de rutin ă, verificarea
supervizorilor și a personalului administra tiv, pentru a vederea dac ă aceștia iau în serios
activitatea de control și raportare, rotarea personalului pent ru a evita ca un anumit individ
sau grup s ă rămână mai mult timp în aceea și unitate opera țională și aducerea la zi a
măsurilor de prevenire a practicilor corupte o dat ă la 3-5 ani.

Concluzii
În prezent, sectorul publ ic din Singapore are reputa ția de a fi unul dintre cele mai
eficiente și mai puțin „poluate” din lume. Corup ția sistematic ă este rar întâlnit ă, iar la
nivelul serviciului civil acest fenomen este pu țin răspândit și se limiteaz ă la funcț ionarii
de rang inferior. Trecerea de la un serv iciu public puternic afectat de corup ție la sistemul
actual, în care corup ția este aproape absentă , se datoreaz ă unui complex de factori:
angajamentul liderilor politici și civili în combaterea corup ției, legi anticorup ție adecvate,
care prevăd sancțiuni suficient de serioase pentru a descuraja practicile corupte, o agen ție
eficientă pentru anchetarea corup ților, indiferent de statut ul social, orientarea politic ă,
rasa sau religia acestora și, în cele din urm ă, sprijinul publicului, precum și al oficialilor
publici cu func ții înalte.
87

Bibliografie:
1. Amundsen, Inge (1999): “Political corrupt ion: An introduction to the issues”,
Working Paper 99:7, Bergen: Chr. Michelsen Institute.
2. Amundsen, Inge and Odd-Helge Fjeldstad (2000): “Corruption. A selected and
annotated bibliography.” Bergen: Chr. Michelsen Institute (commissioned by
Norad).
3. Bai, C.-E. and S.-J. Wei (2000): “Quality of bureaucracy and open-economy macro policies”, NBER Working Paper, No. 7766, June
4. Banca Mondială (2000): “Helping countries comb at corruption. Progress at the
World Bank since 1997”, Operational Core Services & Poverty Reduction and
Economic Management Network. Washington DC.: Banca Mondial ă.
5. Banca Mondială (2003): Corupț ia și combaterea ei. Spre un model de construire a
integrității naționale. Editura Irecson, Bucuresti.
6. Banfield, E.C. (1979): “Corruption as a f eature of governmental organziation” in
Bureaucratic Corruption in Sub-Saharan Africa: Towards a Search for Causes
and Consequences. M. Ekpo, ed.,Washington D.C.: Un iversity Press of America.
7. Bardhan, P. and D. Mookherjee (2000): “Corruption and decentralization of
infrastructure delivery in developing countries”, Institute for Economic
Development – Discussion Papers , No.104, Boston University, March.
8. Bayart, J-F., S. Ellis and B. Hibou (1999): The Criminalization of the State in Africa . Oxford: James Currey Press for the International African Institute.
9. Breton, A. (1996): Competitive Governments: An Economic Theory of Politics
and Public Finance .
10. Broadman, H.G. and Recanatani, F. ( 2000): “Seeds of corruption. Do market
institutions matter?” World Bank Policy Research Working Paper No. 2368, June.
11. Brunetti, A. and B. Weder (1998): “Inve stment and institutional uncertainty: A
comparative study of different uncertainty measures”, Weltwirtschaftliches
Archiv , CXXXIV..
12. Brunetti, A., G. Kisunko and B. Weder ( 1997): “Credibility of rules and economic
grwoth – evidence from a world wide pr ivate sector survey”, Background paper
for the World Development Report 1997. Washington D.C.: World Bank.
88

13. Chabal, Patrick and Jean-Pascal Daloz (1999): Africa Works. Disorder as
Political Instrument. Oxford : James Currey for the International African Institute.
14. Coolidge, Jacqueline and Susan Rose-Ackerman (2000): “Kleptocracy and reform
in African regimes: Theory and examples”, pag. 57-86 in Hope and Chikulo
(eds.) Corruption and Development in Africa. Lessons from Country Case-
Studies. New York: St. Martin’s Press.
15. De Soto, H. (1989): The Other Path , New York: Harper and Row Friedman, E. et
al. (2000): “Dodging the grabbing hand: The de terminants of unofficial activity in
69 countries”, Journal of Public Economics.
16. Diamond, L. and M.F. Plattner (1993): The Global Resurgence of Democracy .
Baltimore: Johns Hopkins University Press.
17. Doig, Alan and Robin Theobald (2000): Corruption and Democratisation .
London: Frank Cass.
18. Elliot, K.A. (1997): “Corruption as an international policy problem: Overview and recommendations” in Corruption and the global economy. K.A. Elliot, ed.,
Washington D.C.: Institute for International Economics.
19. Eskeland, G. and H. Thiele (1999): “Corruption under moral hazard”, World Bank
Policy Research Working Paper , No. 2204, October. Fjeldstad, Odd-Helge
(1999): “Controlling fiscal corruption: Th eoretical approaches and illustrations
from Tanzania”. CMI Working Paper 6: 99. Bergen: Chr. Michelsen Institute.
20. Fjeldstad, Odd-Helge and Joseph Sem boja (2000): “Dilemmas of fiscal
decentralisation: A study of local government taxation in Tanzania”, Forum for
Development Studies , vol. 27, no. 1.
21. Flatters, F. and W.B. Macleod (1995): “Administrative corruption and taxation”,
International Tax and Public Finance, vol. 2.
22. Girling, John (1997): Corruption, Capitalism and Democracy. London :
Routledge.
23. Goldsmith, Arthur A. (1999): “Slapping th e grasping hand: Correlates of poltcal
corruption in emerging markets”, American Journal of Economics and Sociology ,
vol. 58, no. 4.
24. Hardin, Blaine (1993): Africa. Dispatches from a Fragile Continent. London:
Harper Collins Publishers
89

25. Harris-White, B. and G. White (eds) (1996): “Liberalization and the new
corruption”, IDS Bulletin , 27 (2). Sussex.
26. Heidenheimer, Arnold J.; M. Johnston and V. T. LeVine (1989): Political
Corruption. A Handbook . New Brunswick: Transaction Publishers.
27. Hellman Joel si Kaufmann Daniel , Confronting the challenge of state capture in
transition economies, Finance and Development, 2001, Vol. 38, no. 3
28. Hope, Kempe Ronald Sr. (2000): “Corrup tion and development in Africa”, pag.
17-39 in Kempe Ronald Hope, Sr. and Bornwell C. Chikulu (eds.) Corruption and
Development in Africa. Lessons from Country Case-Studies. New York: St.
Martin’s Press.
29. Huntington, S.P. (1968): “Modern ization and corruption”, in Political order in
Changing Societies ,
30. Huther, J. and A. Shah (2000): “An ti-corruption policies and programs: A
framework for evaluation”, World Bank Policy Research Working Paper, No.
2501, December.
31. Johnston, Michael (1997): “What can be done about entrenched corruption?”
lucrare prezentat ă în cadrul celei de a IX –a Conferin țe bancare anual ă asupra
dezvoltării economice, Washington DC: Banca Mondiala
32. Kaufmann, D (1999): “Anti-corruptio n strategies: Starting afresh?
Unconventional lessons from comparativ e analysis” in Stapenhurst and Kpundeh
(eds.) Curbing Corruption. Toward a Model forBuilding National Integrity.
Washington D.C.: EDI Development Studies.
33. Kaufmann, Daniel and Shang-Jin Wei ( 1999): “Does "grease money" speed up
the wheels of commerce?”, NBER Working Paper, no. 7093 (April).
34. Keefer, P. and S. Knack (1995): “Institutions and economic performance: Cross-
country tests using alternativ e institutional measures”, Economics and Politics ,
vol. 7, no. 3.
35. Khan, Mushtaq (1996): “A typology of corrupt transactions in developing
countries.” IDS Bulletin, vol.8, no. 5.
36. Khan, Mushtaq (1999): “The new political economy of corruption”, Department
of Economics, School of Or iental and African Studi es, University of London,
working paper.
90

37. Klitgaard, Robert (1988): Controlling Corruption . Berkeley: University of
California Press.
38. La Porta, R., F. Lopez-de-Silanes, A. Schleifer and R.W. Vishny (1999): “The
quality of government.” Journal of Law, Ec onomics and Organization , vol. 15,
no. 1. Paldam, M. (1999a): “The big pattern of corruption: Economics, culture
and the seesaw dynamics”, Working Paper No. 1999-11, Department of
Economics, University of Aarhus. Treisman, Daniel (2000): “The causes of corruption: a cro ss national study”, Journal of Public Economics, vol. 76.
39. Lambsdorff, J. Graf and M. Nell CORRUPTION – WHERE WE STAND AND WHERE TO GO. In: The Corruption Monster: Ethik, Politik und Korruption, ed.
by M. Kreutner, Czernin Verlag, 2006
40. Lambsdorff, J . The Institutional Economics of Corruption and Reform,
Cambridge University Press 2007.
41. Lambsdorff, Johann Graf (1999a): “Corr uption in internati onal research – a
review”, Transparency Interna tional Working Paper, Berlin.
www.transparency.de [10.11.00].
42. Lambsdorff, Johann Graf (1999a): “Corr uption in internati onal research – a
review”, Transparency Interna tional Working Paper, Berlin.
www.transparency.de [10.11.00].
43. Lancaster, Thomas D. and Gabriella R. Montinola (1997): “Toward a methodology for the comparative study of political corruption”, Crime, Law &
Social Change , vol. 27.
44. Lui, Francis T. (1985): “An equilib rium queuing model of bribery”, Journal of
Political Economy , vol. 93, no. 4.
45. Manor, James (1999): The Political Ec onomy of Democratic Decentralization.
Washington D.C.: World Bank.
46. Mauro, Paolo (1995): “Corruption and growth”, Quarterly Journal of Economics ,
CX/3 (August).
47. Mauro, Paolo (1997a): “The effects of corruption on growth, investment and
government expenditure: A cross country analysis”, in K.A. Elliot (ed.)
Corruption and the global economy. Washington D.C.: Institute for International
Economics..
91

48. Moody-Stuart, G. (1997): Grand Corruption, Oxford: WorldView Publishing.
49. Myrdal, Gunnar (1968b): “Corruption: Its causes and effects” in Asian drama: An
Enquiry into the Poverty of Nations . Gunnar Myrdal, vol. II, New York: The
Twentieth Century Fund, pag. 951–958.
50. Nye, J.S. (1967): “Corruption and political development”, American Political
Science Review , vol. 61,no. 2,.
51. Paldam, M. (1999a): “The big pattern of corruption: Economics, culture and the
seesaw dynamics”, Working Paper No. 1999-11, Department of Economics,
University of Aarhus.
52. Paldam, M. (1999a): “The big pattern of corruption: Economics, culture and the
seesaw dynamics”, Working Paper No. 1999-11, Department of Economics,
University of Aarhus.
53. Paldam, M. (1999a): “The big pattern of corruption: Economics, culture and the
seesaw dynamics”, Working Paper No. 1999-11, Department of Economics,
University of Aarhus.
54. Pope, Jeremy, ed. (1997): National Integrity Syst ems: The TI source book.
Washington DC: TI and EDI.
55. Proudhon, P.J. (1863): The Principle of Federation. Translated by R. Vernon.
Toronto: University of Toronto Press [1979].
56. Prud'homme, Rémy (1995): “The dangers of decentralization”, The World Bank
Research Observer, vol. 10, no. 2 (August).
57. Rauch, James E. and Peter B. Evans (2000): “Bureaucratic structure and
bureaucratic performance in less developed countries”, Journal of Public
Economics, vol. 75.
58. Rauch, James E. and Peter B. Evans (2000): “Bureaucratic structure and
bureaucratic performance in less developed countries”, Journal of Public
Economics, vol. 75.
59. Rijckeghem, Caroline Van and Beatrice Weder (1997): “Corruption and the rate
of temptation: Do low wages in the civil service cause corruption?”, Working
Paper WP 97/73, International Mone tary Fund, Washington D.C.
60. Riley, Stephen R. (1998): “The political- economy of anti-corruption strategies in
Africa”, TheEuropean Journal of Development Research , 10 (iunie).
92

61. Rose-Ackerman, Rose (1978): Corruption. A Study in Political Economy .
London/New York: Academic Press.
62. Rose-Ackerman, Susan (1999): Corruption and Government. Causes,
Consequences and Reform . Cambridge: Cambridge University Press.
63. Samuel P. Huntington, New Haven, Connecticut: Yale University Press.
64. Tanzi, Vito – în Corruption, Governmental Activities and Markets , în publicatia
interna a FMI, aug. 1994.
65. Treisman, Daniel (2000): “The causes of corruption: a cross national study”,
Journal of Public Economics , vol. 76.
66. Tanzi, V. (2000a): “Corruption, governmen tal activities, and ma rkets”, chapter 6
in Vito Tanzi (2000) Policies, Institutions and the Dark Side of Economics .
Cheltenham: Edward Elgar.
67. Wedeman, A. (1997): “Looters, rent-scraper s, and dividend-collectors: Corruption
and growth in Zaïre, South Korea, and the Philippines”, The Journal of
Developing Areas .
68. Wei, Shang-Jin (2000a): “Natural openness and good government”, NBER
Working Paper 7765 (June).
69. Weingast, B.R. (1995): “The economic ro le of politcal institutions: market-
preserving federalism and economic development”, Journal of Law, Economics
and Organization, vol. 11, no. 1.
70. Weingast, B.R. (1995): “The economic ro le of politcal institutions: market-
preserving federalism and economic development”, Journal of Law, Economics
and Organization, vol. 11, no. 1.
71. Winters, J.A. (1996): Power in Motion: Capital Mobility and the Indonesian
State . Ithaca, NY: Cornell University Press.

93