Educația sub presiunea timpului [616424]

Educația sub presiunea timpului
Rogin Oana -Georgiana/ Lc/anul I

Rezumat
Prin aceasta temă putem sublinia rolul pe care il are stresul în educarea unui copil într -o
societate și de asemenea putem demonstra care sunt greșelile părinților și profesorilor în
educația copiilor. Tema propusă spre cercetare”Educația sub presiunea timpului” scoate în
evidență aspecte importante care au condus la conceptul de sters, care sunt cauzele acestuia și
ce măsuri putem lua pentru combaterea lui în educație, cât și in viața de zi cu zi. Creșterea
unui copil pe cât de complexă și importantă este, ea trebuie să fie una firească care să se
bazeze pe un set de reguli bine stabilte, autentice și clare adică să fie pe înțelesul copilului iar
la final acestea trebuie să fie respectate în primul rând de părinți pentru că învățarea specifică
copilului este imitația, adică copilul va face exact ce vede l a părinți. Un studiu axat pe această
temă este util în ceea ce privește relația dintre copil -părinte și copil -profesor și educarea
acestuia pentru a ne cunoaște pe noi înșine ca oameni. Prin aceasta, am urmărit să demonstrez
că stesul la scoală și în mediu nu are un rol benefic în dezvoltarea copilului de astăzi și a
adultului de mâine.

Cuvinte Cheie:
Stres, timp, reguli, educație, imitație, părinte, profesor, societate.

INTRODUCERE
Pentru a întelege mai bine subiectul lucrării de față, începem cu definiț ia cea mai elocventă
pentru cuvântul STRES -iar cea mai potrivită definiție ar suna cam așa: Stres -ul psihosocial,
complex ce are ca și cauză confruntarea persoanei cu anumite sarcini, cerințe, care sunt
percepute ca niște situații dificile, având o miză ma re pentru persoana în cauză. Astfel, stresul
este declanșat de probleme zilnice cu care ne confruntăm, la fel cum majoritatea oameniilor
se confruntă cu anumiți factori de stres in cursul intregii lor existente, iar despre unii putem
spune ca sunt stimula ti si dau maximum de randament doar cand se afla “sub tensiune”, mai
ales la serviciu.
Relația omului cu timpul a reprezentat dintodeauna o dramă existențială. Ea a luat amploare
odată cu ritmul alert și cu aglomerararea situațiilor care cer rezolvare într -o anumită periodă
de timp. (preponderent scurtă)
Toată lumea se plânge de lipsă de timp iar asta a devenit o realitate evidentă, și ni se pare că
suntem într -o cursă uimitore care nu ne permite să ne mai bucurăm de lucrurile simple ale

vieții iar asta este rezultatul incapacității de a duce la bun sfărșit ceea ce avem de făcut, iar
pentru a evita această cursă a timpului, trebuie să ne s implificăm viața și totodată să evităm
cursele contra -conometru, lasând la o parte grija zilei de mâine și stresul zilnic.
Nu același lucru îl putem spune despre mici școlarii care încă nu sunt învățați să se descurge
sub presiune. Aceștia zilnic au sarci ni de lucru cum ar fi: memorarea unei poezii, rezolvarea
unor exerciții, lucrul în echipă. Etc Toate aceste sarcinii ce au loc zilnic, au potențialul de a -l
stresa.Un lucru foarte interesant au descoperit sociologi, potrivit studiilor părinții cu o
educați e aleasă putem spune, petrec mult timp în prezența copiilor lor decât părinții mai slab
educați. Deși parinții de astazi muncesc mai mult decât cei din generațiile anterioare, acest
lucru nu îi face pe cei menționați în primă fază să își neglijeze copii, c i dimpotrivă petrec
timp de calitate cu aceștia.

1. Ce este educația?

Răspunsul la întrebarea ce este educatia , poate fi unul foarte simplu și anume: Educația are
responsabilitatea de a pregăti omul pentru viața socială la care acesta este expus. Platon
definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile
native pentru virtu te ale acelora care dispun de ele“. Aristotel, în lucrarea sa „Politica“,
considera că „educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare“.
John Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna“, spunea că, la naștere, natura
înzestrează copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității“, iar ele devin
un bun al fiecărui om numai prin educație. Așadar, în concepția sa, educația este o activitate
de stimulare a acestor „semințe“ și, implicit, de conducere a pr ocesului de umanizare; omul
„nu poate deveni om decât dacă este educat“.
În concepția gânditorului Konigsberg, a educa înseamnă a ridica copilul la ideea de om. Actul
educației stimulează creșterea spirituală, sufletească, conform unui scop transcendentral ,
interzicând abandonarea omului însuși. Deci, a educa înseamnă a scoate copilul din autismul
său natural pentru a deveni om.
Prin urmare, educația se constituie astfel ca o orientare care persistă spre umanitate, care -i
permite fiecăruia dintre noi să -și găsească locul potrivit în lume. De aici reiese faptul că prin
educație lumea capătă sens. Școala nu pare a fi capabilă, nici ca fortă spirituală , nici ca o
lucrare suficentă în timp suficent ca să -i deschidă elevului orizontul spre sensiurile majore al e
vieții.
Cuvântul educație își are rădăcinile în limba latină ,,educatio” care inseamna creștere, hrănire
sau cultivare, rezultă deci că copilul în cei 7 ani trebuie să își însușească valorile și anume să
crească, șă își hrănească cunoștințele și să le cul tive. Acest lucru se realizează prin înțelegerea
faptului că ființa umană complet dezvoltată are, astfel, o mai mare predispoziție către a învăța
lucrurile de care are nevoie pentru a deveni un membru integrat în societate, care contribuie
corespunzător.

2. Stresul

Intotdeauna stres -ul decurge din imbinarea a trei caracteristici cheie:
• prezenta factorilor de stres;
• resursele personale de confruntare cu stresorii

• tipul de reactii la stres.
Stresorii sau factori de stres sunt declanșați de evenimente sau situații limită din mediul intern
sau extern intense sau frecvente care solicită reacții de adaptare din partea individului.
Stresul de la școală rezultă de multe ori din cauza cerințelor mult prea ma ri din partea
profesorilor, pentru că de multe ori profesori vor să înveți foarte bine și te simți obligat să le
faci pe plac, sau atunci când profesorii le impun elevilor să învețe foarte bine în special celor
cu potențial – să obțină rezultate foarte bune la învățătură. Sau spre exemplu -Chiar dacă ți -ai
fixat deja obiective valoroase, unii profesori te fac să te simți ca un gunoi dacă nu urmezi
instruirea superioară pe care ți -o propun ei.
Un alt factor de stres des întâlnit în cazul părinților este acela – când părinții cer ore
suplimentare acasă după ce copilul a fost la școală, mai are teme de rezolvat acasă, iar la
finalul zilei să mai participe la meditații, la un moment dat acest lucru ar duce la
suprasolicitare, epiuizare deci implicit la scăderea pr oductivității.
Problema părințior este că uită că un copil este o ființă în continuă dezvoltare și în continuă
învățare. Comunicarea susținută este un mijloc excelent de a pune capăt stresului,
deasemenea este o cale foarte bună de a integra noile infomații pentru a adopta un
comportament mai aproape de copil.
Eseistul David Sedaris descria în New Yorker o teorie de management al vieții oarecum
intuitivă pentru cei mai mulți dintre noi, dar atât de plastică încât reușește totuși să atingă
o coardă sensibilă. „Teoria celor patru ochiuri aprinse”, căci așa se numește, vede viața ca
pe un aragaz cu 4 ochiuri: unul este prietenia, altul – familia, al treilea – sănătatea și
ultimu l – serviciul. Iar mesajul acestei teorii este că, pentru a avea succes, trebuie să dăm
mai încet unul dintre ochiuri (oricare), iar pentru a avea foarte mult succes, trebuie să dăm
mai încet cel puțin două.
Din contră, sfatul pe care mulți tineri aflați într-o perioadă receptivă la mentorat îl primesc
este acela că e important să petreci timp cu familia, mai ales cu cei mici. „Pentru un copil,
dragostea se scrie «timp»” a devenit o mantră a societăților dezvoltate, adică acelea în care
activitățile sunt î n competiție pentru timpul unui părinte. Iar studiile arată că omniprezența
acestui sfat în media, fie că vorbim de articole de parenting, fie de filme de familie, a dat
roade.
Motivele pentru care copii devin stresați sunt diverse: Tensiuni în familie sau la școală,
schimbarea domiciliului, separarea părinților(chiar și temporală), pierderea animalului de
companie sau chiar a jucăriei preferate. Etc
Întâlnind toate aceste sistuații generatoare de stres, copilul își schimbă treptat
comportamentul, mai întâi – începe să se agite sau să devină apatic, plânge din senin, întervin
schimbări în alimentație, uneori devine agresiv, nerăbdător, nu se poate concentra iar la final
toate aceste schimbări pot duce la inchiderea în sine.
De aceea, nu conștientizăm ce atitudini și ce reacții manifestam automat, ca raspuns la situații
generatoare de stres. Sunt și oameni care se stresează prea mult din orice, iar alții par să
gestioneze stresul într -un mod firesc sau cu succes având și capacitatea de a se relaxa.Copii
mai mici, cu vârsta cuprinsă între 5 -7 ani nu știu să gestioneze stresul la care sunt supuși fie
de persoanele din jur, fie de părinți și devin iritați, plângăcioși, sensibili, în gener al aceștia
sunt stresați din cauza așteptărilor părinților care de multe ori depășesc puterile copiilor, în
mod firesc părinții au asteptări mari de la copii, referitoate la situația școlară.

3. Timpul și societatea

Într-o societate în care știința și tehnologia domină omul în timp ce concurența și viteza
ocupă primul loc, mintea noastră este împărțită în diferite domenii de activitate.
Din cauza aceasta suntem continuu prinși în goana aceasta accelerată a timpului, î n care toată
lumea se grăbește spre a -și atinge scopul final. În acest timp de o repezeală amețitoare, orice
acțiune a noastră este o cursă împotriva timpului, suntem solicitați, ni se cere să rezolvăm, să
gândim totul contracronometru.
Un medic american precum Larry Dossey spune că suntem cuprinși de boala timpului și
anume că timpul zboară mult prea repede, că trebuie să mergem mereu mai repede ca să nu
rămânem în urmă. Oamenii sunt mereu pe fugă, speriați, înfricoșați de ceea ce aduce ziua de
maine și t ermenele pe care le -ar putea rata, mereu speriați că pierd din privilegiile șefilor, că
pierd o cursă importantă sau chiar că ne prăbușim. Așadar ni se amplifică frica, orgoliul,
simțim nevoia de a domina pentru a nu rămâne în urmă.
Suntem cu toții cuprin și de acest cerc viciios: căutăm soluții, căi de scăpare, de economisire a
timpului, pentru a acumula și pentru a face mai multe lucuri în același timp. Am constatat că,
suntem într -o continuă goană infernală a vieții zilnice, așa este și mediul în care tr ăim
obsedat, grăbit. Prin urmare, am devenit în timp – sclavii timpului( ai societății, ai banilor).
Prin urmare, se cer comportamente noi în societatea de astazi. Se caută acele caractere care
dau dovadă de productivitate, promptitudine pentru a câștiga t imp. Așadar putem întelege că
unii angajatori caută angajați care să aibă atât abilități de comunicare , abilității în ceea ce
privește calculatorul, lucru în echipă, permis de conducere, cunoașterea a cel puțin o limbă
străină, cei care se mișcă într -un ritm rapid, care sunt rezistenți pentru a lucra peste program.
Între timp, prin dezvoltarea relațiilor comunitare omul a conștientizat că societatea prin care
își menține existența este totalitatea valorilor care urmează a fi respectate și reformate în
depe ndență de propria conduită.
Angajatul epocii de astazi vrea să se întreacă pe sine însuși, să facă totul iute, pregătit să
acționeze potrivit primei soluții avute la îndemână.
A.Baricco, susține că în vremurile prezente sau produs deja mutații si anume: o amenii sunt
aceia ai vitezei, ai mișcării continue.
În secolul acesta al tehnologiei și al vitezei omul trebuie să aibă capacitatea de a funcționa
non-stop, să nu se oprească și să nu obosească niciodată pentru a găsi soluția potrivită. Să fie
acel om cu aptitudini de luptător, să aibă viteză de reacție, eficență.
Pentru omul modern viteza pare să fie mai presus de orice. Email -ul și să nu mai spunem de
telefonul mobil care cer să răspundem instantaneu iar acel termen limită ne pândește la orice
pas. Problema termenilor limtă ne pândesc la orice pas, iar acest dead -line a devenit o
sintagmă bine cunoscută în societatea de astazi, d in cauza aceasta suntem permanent într -un
fel de curent al termenilor limită, având puțin timp pentru a ne îndeplini nevoile personale și
slăbiciunile, ținându -se cont doar de principiul performanței, de adversari și de cei victorioși.
După cum se vede și resimți în ritm al vieții cu un orar restrans și cu o agendă plină, viața
personală și cea privată cu greu își face loc. La final ne gândim la modul în care putem
cheltui banii agonisiți decât la timpul nostru limitat si totodată de neînlocuit și ireversib il.
Au fost înființate așa numitele programe care ne ajută sa ne gestionam timpul pentru a fi mai
organizați, iar grație acestor inițiative ale unor experți, a luat naștere managementul timpului,
in fine, acest program ne ajută să fim mai organizați, cum să ținem sub control stresul generat
de presiunea evenimentelor, cum să gestionăm relația dintre importanța și urgența unei
activități, cum să îți stabilești obiectivele acest lucru fiind cel mai valoros instrument pe care
îl are omul la îndemână.
Managem ementul timpului presupune un set de reguli care trebuie valorificate prin: stabilirea
rutinei zilnice, valorificarea momentelor pline de dinamism și fixarea pauzelor atunci când te

simți lipsit vitalitate, respectarea dead -linurilor, rezolvarea chestiunil or importante, ignorarea
chestiunilor care nu au importanță, stabilirea termenelor, alocarea unei perioade de timp
pentru situațiile cu adevărat importante și neprevăzute.
În primul rând, autodisciplina este cea mai importantă atunci când trebuie să ne orientăm în
ceea ce privește petrecerea timpului fiind foarte util. În acest sens un jurnal de activitate te
poate ajuta pentru a evidenția și a știi cât timp alocăm activităț ilor cu adevărat importante și
neimportante din viața noastră. Câteva idei cheie pentru a eficentiza timpul sunt: programarea
sarcinilor de lucru mai dificile pentru perioada zilei în care te simți plin de energie pentru a
lucra mai eficent într -un timp m ai scurt, apoi eliminarea sarcinilor care nu aduc beneficii atât
pe plan personal si pe plan de dezvoltare. Etc
Un prim lucru și totodată cel mai important este stabilirea obiectivelor de la bun început. De
ce? Pentru că te ajută să dai sens acțiunilor tal e. Nu doar că vei avea un bun control vieții tale
dar vei putea să îți apreciezi efortul pe parcurs. În acest fel poți să te gândești la lucrurile care
contează și care sunt cu adevărat importante, pentru a te motiva spre a -ți atinge țelul.
În funcție de t impul pe care îl ai trebuie să îți stabilești prioritățile și obiectivele pe care le ai
de îndeplinit. Așadar o anumită planificare ajută pentru a afla ce anume poți realiza într -o
perioadă scurtă de timp pentru ați aloca timpul în cel mai eficent mod posi bil. Tocmai de
aceea avem la dispoziție mai multe timpuri de instrumente pentru a ne planifica activitățile:
jurnale, calendare, organizatoare.
Cu toate acestea, nu reușim niciodată să ducem la îndeplinire toate sarcinile și cu atât mai
important să deven im mai bogați în ceea ce privește timpul. Oricât de bine ne -am organiza și
oricât de atent l -am planifica, timpul e ceva ce nu ne ajunge niciodată.
Orice planificare și orice organizare am avea la un moment dat constatăm că apar o serie de
cerințe și prob leme noi, ceea ce duce la depășirea situației. Este nevoie de o nouă planificare
și o nouă organizare pentru un altfel de ritm mai rapid sau mai lent.
În final, oricât de pregătiți am fi in ceea ce privește gestionarea timpului, avem o limită care
ușor ne duce la imbolnăvirea psihică și fizică.
Timpul face parte din viața noastră. Trăindu -ne viața, ne trăim timpul, valorificând timpul așa
ne trăim și viața. Așadar, nu se mai pune problema de planificarea timpului și de organizarea
acestuia ci de trăirea l ui: într -un mod intens, autentic, simplu și profund.
După cum se poate vedea, în programele acestea de gestionare a timpului – Managementul
timpului, suntem învățați cum să ne supunem lumea interioară adică pacea, echilibrul și
armonia interioară pentru ne cesitățile exterioare. Celebrul sociolog Niklas Luhmann în
lucrarea sa Puținătatea și urgența termenelor, sublineză faptul că nu mai avem timp să facem
ceea ce ne dorim, ci suntem obligați să facem ceea ce trebuie, ceea ce trebuie rezolvat
imediat, observă deci că viața noastră se împarte între activitățile cu termen fix și activitățile
fără termen fix, un număr mai mare având activitățile din prima categorie, de aceea
activitățile cu termen fix trebuie îndeplinite, la momentul lor, altfel ne putem expune – de cele
mai multe ori la mari primejdii.
Prin urmare, reiese faptul că, în raport cu cele din urmă fără un termen stabilit, activitățile cu
termen fix au prioritate. De obicei, termenele sunt unele foarte infexibile și constrângătoare,
nu ne putem permite să înfruntă. Termen fix au ședințele, întâlnirile profesionale, activitățile.
Cele fără termen fix cum ar fi un weekend la munte, mare sau activitățile casnice sau
pasiunile personale, fac parte din preferințele personale și de bucuriile noastre interioar e.. Dar
tind să fie tot mai puține, nu mai avem timp pentru cei dragi, pentru educația noastră iar
tensiunea este tot mai mare. Într -un mod neobișnuit, suntem atât de ocupați încât ne -am lipsit
de tot ceea ce ne umplea sufletul într -un mod semnificativ și am ales să facem ceea ce este
necesar doar pentru că este indispensabil, dar totuși acest lucru nu ne aduce satisfacțiile
lucrurilor cu adevărat importante din viața noastră. Altfel spus, trăind în ritmul acesta, cei

mai mulți dintre noi rămânem ancorați într-un fenomen social general -global care ne obligă
să trăim doar de frica termenelor și cerințelor.
Suntem mereu în grabă, alergăm cu sufletul la gură. Fiecare moment este proiectat după un
anumit program, iar oriunde ne aruncăm privirea pe perete, noptieră, la încheietura mânii,
vedem ceasul care ticăie, indicându -ne timpul pe care îl mai avem de parcur s pentru a nu
rămâne în urmă. Comunitatea în care trăim este cea care ne impulsionează să ne învățăm cu
acest ritm absurd de prompt iar în acestă goană constantă ne pierdem pacea minții și
echilibrul de care avem nevoie.
MCDonalizarea societății, publicat ă la București , de către Editura Comunicare.ro, în anul
2003, de George Ritzer este o critică a aspirațiilor pe care le are omul în lumea
contemporană. În acestă carte se vorbește despre eficență, calculabilitate, previzibilitate și
control, termeni care definesc sistemele actuale. Atunci când au un conținut diferit, lucrurile,
relațiile, oamenii și în general acțiunile au ceva anume care le caracterizează.
Intelectual vorbind, raționalitatea este un factor mcdonalizarea, referindu -se la faptul că
alegeri le oamenilor din ziua de azi sunt infuențate de regulile impuse de unele instituții sau
ale autorităților.
G. Ritzer consideră că lucrurile, relațiile, activitățile sunt în continuitate ale cărui capete sunt
ceva -ul sau nimic -ul, învestitorii încearcă să transforme ceva î n nimic pentru a produce și a
vinde mai mult. Sociologul american afirmă că tot mai multe lucruri, persoane și chiar locuri
devin în timp – nonlucruri, nonpersoane, nonlocuri, adică lucrurile în timp își pierd din
intensitate în funcție de circumstanțe. M. Weber, sociologul german, potrivit procesului
raționalizării, al mcdonalizării societății, afirmă că dimensiunea ludica, misterul ,
enigmaticul, vraja.
„Fenomenele care reprezintă ceva, au de regulă , și un caracter magic, vrăjit , în timp ce
fenomenele ce reprezintă nimicul sunt, de regulă, dezvrăjite, le lipsește misterul.” (2010,p 82)
Cercetând societatea modernă, sociologiul german, ajunge la concluzia că și școala tinde spre
polul nimic -ului. Pentru că în societatea actuală, școlile, universitățile tind să funcționeze
McȘcoli si McUniversități din cauza faptului că ne este imposibil să dezvoltăm relații vii –
face to face – între profesori și elevi sau î n rândul colegilor.
Pe de altă parte, se aplică în școli metode de lucru în echipă, lucru cu clasa în actul de
predare -învățare – evaluare, tot mai des se cer aceste tipuri de metode pentru o mai bună
interacționare dintre profesor și elev.

4. Reguli

Constatăm că în timp pasiunea noastră pentru viteză și eficență a mers prea departe. Așa și
obsesia noastră de a face mai mult în mai puțin timp s -a accelerat, ca mai apoi să se
transforme în îngrijorare, frică și în dependență.
Un lucru cert este că, o viață trăită în grabă devine superficială, constatând că în aces tă cursă
contraconometru, încep să scadă calitatea lucrurilor a valorilor și de ce nu a relației dintre
oameni.
În funcție de percepția, calificarea, educația și personalitatea lor, unii oameni sunt mai puțin
competenți să fie la înălțimea noilor certitu dini și a noilor condiții.
S-a constatat că oamenii nu sunt la fel de mobili ca fluxurile financiare sau la fel de iuți ca
procesele tehnologice. Timpul sufletesc nu este același cu timpul digital, așa cum relațiile nu
pot fi organizate și programate ca î ntâlnirile de afaceri.
Pentru a observa ce se întâmplă este nevoie să ne oprim pentru a ne instala cu adevărat în
viețile noastre pentru a fructifica fiecare moment, pentru a ne opri din această fugă către
nicăieri, este nevoie de timp pentru noi, pentru sufletul nostru pentru a ne găsi cadența bună,

aceea care ne întreține sufletul în profunzime. Tocmai de asta avem nevoie, să facem ceva
doar pentru că ne place, fără să urmărim vreo răsplată, fără să ne preocupăm de soluționarea
unei probleme urgente care face parte din program, ci doar de dragul păcerii pe care ne -o dă
activitatea în sine, pentru noi, ca o hrană a sufletului.
Însă chiar dacă ne dăm seama că ceva nu e bine, cei mai mulți dintre noi nu știm cum să
schimbăm ritmul rapid în care facem lucrur ile pentru unul mai lent, uman. Poate că oamenii
nu mai știu să se oprească din această cursă contraconometru, din teama că rămân în urmă,
sau pentru că vor fi considerați învechiți sau prea lenți. Nu mai știm să ne oprim pentru a
medita, pentru a ne acord a timp nouă ca oameni și pentru cei dragi, să trecem de la această
fugă continuă la liniște, la relaxarea bine -meritată, pentru a fi mai atenți.
În acestă societate a hipertimpului, a fi lent este un dezavantaj, un comportament neagreat,
opus. El exprimă o neputință spre adaptare, un deficit de inteligență socială scăzut. Așadar
este un comportament ce trebuie eliminat.
În epoca vitezei și într -o altă ordine de idei repede înseamnă să fim întodeauna prinși, supuși
unui program, unor constrângeri instituți onale, permanent grăbiți, ușor superficiali.
Repede înseamnă – în cele mai multe cazuri – controlul cantității asupra calității.
În schimb, lent înseamnă să fim mereu domoli, agtenți și echilibrați și reprezintă un
dezavantaj în epoca noastră pentru că pre supune în cele mai multe cazuri -controlul calității
asupra cantității.
Iar, a fi lent nu înseamnă a fi incapabil ci înseamnă a avea dreptul de a te relaxa, de a te gândi
la probleme, a fi lent reprezintă căutarea unei vieți armonioase, în care să nu ne si mțim
cuprinși de grabă. De aici și ritmul absurd pe care a luat -o viața noastră, impus de procesele
economico -financiare, tehnologice, concurențiale și de performanță. De asemenea, după cum
știm, unele pot și este important să se deruleze cât mai repede, î nsă altele trebuie să se
desfăsoare în ritmul lor firesc pentru că dacă sunt grăbite acestea se distrug. De aceea acestea
din urmă au nevoie de timpul lor natural de creștere.
Așadar, trebuie să ne oprim din ritmul absurd de alert al vieții, acel ritm car e ne distruge
sănătatea, care ne slăbește relațiile, ruinează mediul și slăbește educația. Mai exact, este
vorba de respectarea propriului său tempo de construire a fiecărui lucru, acțiune, persoană sau
relație.
Ceea ce este esențial este că fiecare proc es, relație sau persoană își are propriul său timp și
propriul său ritm, așa putem trăi mai bine într -un ritm rezonabil.
Secretul al fi echilibrul: în loc să facem totul într -un timp scurt și rapid ar trebui să facem
totul într -un ritm adecvat.
Așadar, s chimbând viteza de lucru, schimbăm și viteza mintală: din una foarte rapidă în una
temperată. Astfel suntem mai calmi, se mărește puterea de concentrare și abilitatea de a gândi
mai profund și tot odată se dezvoltă și creativitatea.
Prin urmare, supuși un ei viteze halucinante, este esențial să ne găsim ritmul și să -l respectăm
pentru a ne păstra în mod constant pacea pentru a nu depăși limita vitezei interioare, pe scurt,
este importantă o bună relație cu timpul, prin care să dovedim că avem o personalitat e
echilibrată, detașată.

5. Profesorul

O condiție esențială a vieții noastre este identitatea. Este important să știm cine suntem, prin
care ne caracterizăm, prin care ne potrivim cu ceilalți, dar prin care să ne deosebim de ei. În
acest fel, știm ma i bine ce ne cerem nouă înșine și ce le putem oferi celorlalți.

Profesia de profesor are multe puncte în comun cu celelalte profesii, precum: seriozitatea,
responsabilitatea, rigoarea, competență etc.
Principalele caracteristici ale profesiei de profesor sunt:
• Profesorul care iubește viața și care caută să o dezvolte. Astfel profesori se îngrijesc
de dezvoltarea mentală și și sufletească a elevilor. Ei sunt cei care aduc soluționare,
răspunsuri și căutări, metode de a încuraja elevul, pentru a consolida redute fie ele
cognitive sau afective, pentru a clădi aspirații, pentru o bună cunoaștere. Profesori dau
energie și putere, ne sunt alătu ri mereu, îndeamnă spre clarificări și totodată întăresc
încrederea în potențialul nostru și o susțin treptat.
• Profesori sunt cei care transmit, cresc și protejează cunoașterea sistematică a culturii
și a științei, pun bazele discernământului. Ca profesori, aceștia deschid elevilor
orizontul pentru ca mai apoi să îi conducem spre calea cunoașterii. Prin urmare,
aceștia dăruiesc, lămuresc și îmbogățesc ideile, ne clarifică confuziile. Pe scurt, elevii
află de la profesori că valoarea lor ca oameni este dată de valoarea culturii lor.
• Cea de -a treia trăsătură a profesorilor este aceea că dezvoltă rațiunea, pentru că
îndeamnă elevul spre noțiuni, judecăți și raționamente cât mai logice. Profesorii, sunt
cei care formulează, confruntă și consolidează argumentele.
Introduc elevii mai mari sau mai mici din timpul cotidian în cel academic.
• Identitatea profesiei de profesor presupune o a parta dimensiune. Deoarece profesorii
aduc în viața tinerilor în general, echilibru și logică.
Echilibru deoarece într -o lume a exceselor, a extravaganței, a spectacolului intens, pe cât
de ieftin pe atât de facil este important să ne conduc em potrivit simțului măsurii.
Simțul măsurii este și va rămâne semnul bunului simț. Astfel putem spune că profesorii în
general sunt transmițătorii și purtătorii bunului -simț și, prin consecință, simțului măsurii.
În același timp, pe lângă stabilitate/ e chilibru un profesor dă și corență vieții prin
princiipiile în care cred și care le stau drept suport.
• O altă trăsătură a profesiei de profesor este că apără valorile umane. Societatea ș
comunitățile de oameni nu pot supravețui fără un set de reguli/ valo ri fundamentale,
astfel profesorul este cel care ne arată, susține și totodată conservă valorile umane
precum: libertatea, responsabilitatea, loialitatea, modestia, corectitudinea, simplitatea,
demnitatea ș.a
Așadar face parte din identitatea l or profesională formarea de caractere, atitudini și
relații interumane.
• Idealul educațional este indispensabil din această profesie, tocmai de aceea, profesorul
urmărește să formeze un ideal de om, după cum știm realitatea socială în care tr ăim
este imperfectă dar profesori ne demonstrează că realitatea nu este una dură ci că
trebuie să vedem dincolo de aparențe. Fără acest ideal educațional societatea și
membrii ei se conduc după rațiuni înguste, superficiale determinate de constrângerile
și de interesele momentului zilei.
În profesia de dascăl, idealul educațional are un rol central, în fond idealul
educațional este ceea ce facem fiecare dintre noi. Fără acesta nu am avea un punct de
plecare iar profesia s -ar pierde în t imp.
• O altă trăsătură esențială a profesiei este optimismul. Deci, profesorul vede lumea mai
bună și încercă să scoată la suprafață tot ce este mai bun din ea, el are încredere și
crede că șansa este de partea sa – și că lucrând mereu cu atenție și răbdare și reflectând
lucrurile putem merge înspre mai bine.
Desigur, optimismul nu exclude realismul, luciditatea ci dimpotrivă le presupune.
Optimismul profesorului se bazează pe luciditatea cu care vede lucrurile tocmai de

asta el își găsește întodeauna în el forța și capacitatea, pentru a da viață gândurilor,
intențiilor și faptelor bune.
• Un alt punct important este că această profesie nu ar exista în lume fără iubirea de
oameni, în general iubirea pentru iubirea de c opii/ tineri. Sublinez faptul că acesta este
punctul după care m -am ghidat când mi -am ales acestă meserie. Profesia cere
entuziasm, dăruire și bucurie, lăsând la o parte stresul zilnic.
Fiind o instituție a tinerilor în care aceștia se formează, Profesori sunt mereu în preajma
elevilor în momentele critice și mai puțin critice, din adolescența măcinată de fragilitate,
ignoranță și suferință până la maturitate, pentru a forma oameni de valoare cu un orizont bine
definit în ceea ce privește știința, cultura, calmul.