TEZĂ DE DOCTORAT – ARTA ÎN IUGOSLAVIA ȘI ROMÂNIA ÎNTRE 1948 -1990 [616413]

1
REZUMAT
TEZĂ DE DOCTORAT – ARTA ÎN IUGOSLAVIA ȘI ROMÂNIA ÎNTRE 1948 -1990
Cuvinte -cheie:
Comu nism, realismul -socialist , ideologie, cenzură, modernism, tradiționalis m, cosmopo –
litism , naționalism, etnocentrism, rezistență culturală, Iugoslavia , România.

Lucrarea de față intitulată “ Arta în Iugo slavia și România între 1948 -1990 își propune să
aducă noi elemente privind destinul artelor plastice în țările est -europene afectate d e comuni sm,
în perioada 1948 -1990, prin intermediul unei analize comparate, care să evidențieze argumentat
similitudini și diferențe relevante pentru evoluția fenomenului artistic în două țări vecine,
România și fosta Iugoslavie, țări care, deși sunt apropiate te ritorial și se aflau ambele în sfera de
influență a Uniunii Sovietice , nu au împărtășit traiectorii cultural -artistice similare. Plecând de la
premisa că evoluțiiile culturale, îndeosebi a spațiului de artă, ale României și Iugoslaviei ,în pe –
rioada postbelică constituie o temă de cercetare interesantă a spațiului sud -est european , ce nu a
fost cercetată , m-am oprit tocmai din această cauză , tocmai la acest aspect, neavând însă
pretenția că s -au acoperit toate aspectele unei problematici atâ t de diverse cu privire la subiectul
ales. Analiza în paralel a celor două țări are avantajul de a aduce într-o lumină mai clară cazul
aparte sub aspect ideologic și estetic și drumul acestora pe calea socialismului, precum și
abordarea contrastivă a deciziilor și a politizării artei. Putem spune că evoluția Iugoslaviei a dat
naștere unui fenomen care a singularizat -o în interiorul blocului comunist ,totul plec ând de la
schisma dintre Belgrad și Moscova , care l-a obligat dar și ajutat pe Tito , să-și readapteze
politica după1948, implementând un sistem bazat pe socialism.A urmat o perioadă de
liberalizare și prosperitate pentru Iugoslavia , atunci când aceasta a primit ajutor masiv din
Occident. Chiar dacă s -a îndepărtat deURSS , abilitățile politice incontestabile ale liderului
iugoslav, au condus la realiz area unui balans între cele două superputeri, de care Iugoslavia
beneficia pe deplin atunci când era nevoie .
Interval ul temporal ales nu este întâmplăt or, acesta aducând în istoria celor două state ,
adânci metamorfoze sociale, politice, economice și culturale: pentru Iugoslavia anul 1948 fiind

2
anul declanșării, de către Iosip Broz Tito, a procesului de „destalinizare” consfințind astfel
separarea ireconc iliabilă de comunismul de tip moscovit, în vreme ce pentru România , anul 1948
înseamnă : stalinizare forțată, abandonarea relațiilor tradiționale cu Occidentul .
Nu se poate vorbi, în fapt, de o altă artă oficială decât cea a realismului socialist , aceasta
fiind singura formă de artă accep tată și agreată de comuniști, servind în mod total intereselor și
propagandei ideologice de partid, o artă importată direct de la sovietici. Fenomenul artistic, însă,
este cu mult mai complex în epocă, alături de „realismul socialist”, mai cu seamă în România,
conturându -se și un gen artă „semi -oficială”, tol erată, cât și una „underground” .
Arta lagărului comunist precum și arta în România comunistă a fost deseori analizată, sub
varii aspecte, ceea ce individualizează, însă, această lucrare este realizarea unei paralele ce
urmărește parcursul artistic specific celor două țări aflate ambele sub regimuri dictatoriale
comuniste, de o aceeași coloratură sovietică, însă atât de radical diferite „în teritoriu ” și evoluția
acestora , distinctă de cea internațională .
Am analiza t, în mare, factorii ce au avut influențe decisive pe scena politică, socială și
culturală, atât în cazul României cât și în cel al fostei Iugoslavii, urmărind efectele și rezult atele
deciziilor politice luate de cele două guvernări asupra modului de exprimare artistică, căutând să
demonstrăm că cele două țări, deși i nițial au avut parcursuri asemănătoare, curând după schisma
Stalin –Tito și desprinderea Iugoslaviei de „modelu l” stalinist, datorită deciziilor lui Tito ,
acestea au urmat traiectorii în mod esențial diferite.
Elementul de bază al asemănării celor două țări este tipologia regimului: același regim
comunist, în care cultura, ca de altfel toate compartimentele vieții sociale, se afla sub hegemonia
politicului, a ideologie i comuniste impuse de sovietici în mai toate țările satelit . Astfel, până în
anul 1948, cele două țări nu se deosebesc în mod special, amândouă se aliniază și urmează
îndeaproape modelul sovie tic stalinist, așa cum s -a întâmplat, de fapt, în tot blocul de Est imediat
după sfârșitul celui de -al Doilea Război Mondial, când marile puteri beligerante își împarțiseră
teritoriile și zonele de influență. Totuși, și în această perioadă inițială, când d estinele tuturor
țărilor satelit ale URSS par a coincide, decelăm anumite nuanțe care le particularizează
evoluțiile, și aici am putea aminti cazul Iugoslaviei, prima care reușește să facă o breșă în blocul
sovietic .

3
Din poziție comunistă , putem vorbi de politizarea artei și de ideologia care modelează
arta. Vom observa însă că interacțiunea dintre artă și politică, existentă într -un anumit grad în
orice tip de societate, va lua , însă, forme din cele mai acute, mai grave ori mai neaștepta te, în
perioada supusă studiului.
Ca și în cazul României și în Iugoslavia există o periodizare din per spectiva evoluției artistice,
care este aminti tă în cuprinsul tezei.
Viață culturală românească oficială se structurează , după 1945 , conform c anoanelor
realismului socialist , atât intern, pentru îndoctrinarea propriei populații, cât și pe plan extern,
pentru a creea o imagine falsă, care să mascheze „dezastrul” economic, social, politic și cultural,
greu de imaginat de populaț ia occidentală. O privire de ansamblu asupra întregii societăți
românești, ne dezvăluie un regim comunist aberant ce lupta împotriva intereselor propriei
națiuni, ajutând -o să-și piardă chiar și identitatea națională, să -și șteargă istoria și să distrugă în
general întregu l sistem de valori tradiționale. Aservită ideologiei comuniste , arta, uniformizată,
canonizată, era privită ca instrument de bază în mâinile puterii conducătoare, fiind folosită în
scop propagandistic . Astfel că în Româ nia, s -a respectat fidel modelul de guvernare sovietic,
cenzura omniprezentă , având efecte distructive în toate sferele activității culturale . O oarecare
relaxare ideologică se simte și în România, ca și în celelalte țări comuniste după moartea lui
Stalin în 1953, când se schimbă conținutul ideologic al discursurilor ofici ale care menționau și
elogiau până atunci recunoașterea rolului URSS ca lider în lupta împotriva imperialismului, și de
construire a socialismului. Încet se schimbă și liniile directoa re ale politicii . Asumându -și toat e
riscurile, numeroși artiști, au dezvoltat o cultură paralelă, la adăpost de ochii vigilenți ai
partidului, o cultură independentă în car e limbajul era propriu, liber, arta politizată fiind doar
pentru oficialități și e xpoziții cu caracter propagandistic, celelalte modalități de expresie ale artei,
negrevate de balast ideologic, ori, uneori chiar cu un conținut advers regimului.
Scriindu -se foarte puțin despre fosta Iugoslavie și aproape lipsind documentarea în ceea ce
privește climatul cultural în spațiul de artă iugoslav, am încerca t, în limitele impuse de
dimensiunile acestei lucrări, o prezentare a evenimentelor ce au avut loc după 1948, pentru a
putea contura o imagine de ansamblu cât mai ap ropiată de realitățile perioadei de referință, din
istoria țării vecine. Așa cum am menționat , Iugoslavia mergea aproape paralel cu România în
anii imediat de după război, dezvoltând politici restrictive și represive, fiind atașată de o aceeași

4
ideologie s talinistă, de un partid -monolitic și de un singur conducător ce deținea întrega putere în
stat, însă, dintru început, având ca scop principal declarat, acela de a creea un stat iugoslav
unitar, puternic. Din anul 1950 regimul tinde să arate în fața lumii un regim democratic, unul
comunist, dar cu „față umană”, prin formularea unei noi ideologii, distanțându -se ferm de cea
adoptată anterior de la imperiul sovietic. Tito s -a dovedit a fi artizanul unei politici, pe cât de
dificilă pe atât de reușită. O țară multietnică, reușește sub conducerea sa, să trăiască în „Unitate
și Fraternitate” sloganul propagat de Tito pentru a -și îndeplini unul din obiectiv ele de bază ale
guvernării sale, totodată s lăbește puterea dogmatismului realismului socialist începând cu 1949,
până atunci climatul cultural fiind politizat. Iugoslavii au pledat pentru toleranță , considerând că
dezvoltarea și punerea în practică a ideii de democratizare a societăți i, inclusiv a mediului
cultural . Pentru a înțelege arta din Iugoslavia a anil or ’50 , este necesar să privim schimbările
fundamentale în realismul socialist, îndeosebi printr -o interpretare a perspectivei lor politice,
sociale și culturale și tensiunile culturale cu Estul și Vestul. Astfel ,,a doua Iugoslavie” er a denu –
mirea no uă, a unei țări care -și schimbă brusc ideologia, înfățisarea, și modalitățile de exprimare
(realismul socialist), care nu mai corespundeau no ului statut de țară democratică. Aceasta este
atipică din cauza existenței unor paradoxuri fundamentale în proces ul de poziționare a acesteia
și a intere selor sale între Est și Vest. Astfel arta modernistă începe cu respingerea realismului
socialist, în numele reorientării spre o artă ,,înaltă” a m odernismului .
Privind structura studiului , acesta este compus din patru capito le .
Deoarece arta în p erioada cuprinsă între ’48 și ’9 0 nu poate fi disociată de factorul politic,
din cauza imixtiunii politicului în sfera artisticului, a culturii în general, în perioada comunistă ,
un stud iu comparativ al celor două țări din perspectivă politică și socială va prevala, astfel, în
Capitolul I. Chiar plecând de la situații politico -economice aparent similare, evoluțiile ulterioare
din cele două țări, România și Iugoslavia, sunt sensibil diferi te, fapt ce se va reflecta, în mod
evident, și în sfera artelor vizuale.
Capitolul al II -lea urmăre ște fenomenul artistic și evoluția acestuia în perioada 1948 -1990,
atât în cazul României cât și al Iugoslaviei. Capitolul al III -lea aduce o paralelă între mișcările
artistice occidentale și cele din Europa de Est, în perioada amintită revenind apoi la studiul
comparativ al artei în Român ia și Iugoslavia, după anii ’8 0.

5
Capitolul al IV -lea este destinat dezbaterilor, problematizărilor vizavi de câteva aspecte
punctuale ale rezistenței culturale, precum etnocentrismul ori relația dintre cosmopolitism și
tradiționalism. Iugoslavia federală ,o construcție emi namente politică, condusă deTito prin
acțiuni diplomatice echilibrate , ce a încercat să omogenizeze mozaicul etnic, cultural și religios
al acestui spațiu , s-a confruntat la începutul anilor ’90 cu un val de naționalism e extrem de
puternic , declanșarea co nflictelor interetnice, fiind premisele destrămării statului iugoslav .
Mișcarea comunistă a fost supusă eșecului chiar de la nașterea sa, dispunând, totuși, de
capacitatea incredibilă de a distruge identitatea spirituală a oamenilor, care, cu greu a fost
restaurată, oamenii rămânând cu o moștenire nu tocmai plăcută – criza de identitate, prezentă la
multe din aceste națiuni și astăzi ,de aceea în capitolul IV sunt dezbateri legate de : identitate
națională – o problemă care frământă astăzi conștiințele unor națiuni, naționalism , globalizare .
Procesul documentării în vederea realizării cercetări științifice a fost unul de durată având în
vedere vastitatea și complexitatea perioadei istorice studiate, am avut însă la dispoziție o vastă
bibliografie a lucrărilor de specialitate unor renumiți profesori și critic i de art ă din fosta
Iugoslavie, lucrări representative unanim apreciate. Cunoscând limba sârbă, am reușit să mă
documentez și informez chiar de la cei care au cercetat îndeaproape scena de artă din Iugoslavia
în perioada postbelică și o amintesc aici pe prof. Do ctor Lydia Merenik, auto area a numeroase
cărți, eseuri ș i articole despre artă vizuală, curator al Muzeului de Artă Contemporană (1985 –
1990 ) în present profesor la Seminarul pentru Studiul de Artă Modernă din cadrul Facultății de
Filozofie din Belgrad, care m -a ajutat să găsesc , în afară de cărțile sale și cele ale unor nume de
marcă din literatura și critica de specialitate, publicații, care au constituit surse importante pentru
documentarea necesară realizării acestei lucrări ,și care se regăsescîn bibliografie.
Fiecare capitol s -a încheiat cu concluzii , teza se încheie însă cu concluziile finale.