Sinaxarul Sfinților din Închisori: Maica Mihaela Iordache, [616285]

Sinaxarul Sfinților din Închisori: Maica Mihaela Iordache,
o muceni
ț
ă a ortodoxiei române
ș
ti
ortodoxinfo.ro
/2017/04/20/sinaxarul-sfintilor-din-inchisori-maica-mihaela-iordache-o-mucenita-ortodoxiei-romanesti/
54 de ani de la trecerea la Domnul
Maica Mihaela Iordache este un nume binecunoscut în spațiul eclezial românesc. Din
păcate, numeroase date ale biografiei sale au rămas mult timp necunoscute [1]. Vom
încerca aici să-i reconstituim viața în liniile esențiale, pe baza documentelor alcătuite de
fosta Securitate.
Obârșiile și formația
Maria Iordache, fiica lui Alexandru și Elena Iordache, s-a născut la data de 15 noiembrie
1914 în localitatea Nicorești din județul Galați [2]. Primele șapte clase le va urma în satul
natal, cursurile liceale urmându-le la Liceul de Fete din Dej și la Liceul „Domnița Elena” din
București [3]. Între 1934-1938 Maria (Marieta – cum era mai bine cunoscută) urmează
cursurile Academiei Naționale de Educație Fizică (A.N.E.F.), pe care le încheie cu succes,
obținând diploma de licență, dar meseria de profesoară de educație fizică o va exercita cu
totul sporadic, pentru o scurtă perioadă de timp. În paralel ea va audia cursuri la Facultatea
de Litere și Filosofie, însă fără a le finaliza cu o diplomă [4].
1/9

Etapa studenției este decisivă pentru destinul ulterior al Mariei Iordache. Acum ea își
definește convingerile politice și își asumă un drum care o va duce în cele din urmă la
moarte. Ca mulți tineri din epocă, ea vede în Corneliu Zelea Codreanu și în Mișcarea
Legionară o alternativă la partidele politice tradiționale, considerate insuficient de dinamice
pentru o generație care nu se mai mulțumea cu fapte mărunte, ci dorea o
„Românie ca
soarele sfânt de pe cer”
. Distanțarea istorică ne permite să vedem azi erorile acestei
mișcări care au condus la consecințe tragice, dar, în acel moment, Mișcarea Legionară
seducea o mare parte a tinerilor prin mesajul ei de demnitate națională și prin afirmarea
constată a ideii de credință în Dumnezeu, concepție radical diferită de indiferentismul
religios al celorlalte partide. Proveniți în mare parte din copii de țărani, din case în care
religia juca un rol decisiv, acești tineri nu puteau concepe că ar putea să existe o morală
care să fie ruptă de credință. Relația dintre Mișcarea Legionară și Biserică este departe de
a fi lămurită, dar asta nu neapărat din vina istoricilor. Chiar în interiorul mișcării au existat
opinii diferite cu privire la acest subiect. Unii legionari înțelegeau prin Biserică o comunitate
creștină ideală, de sfinți, spre care oamenii (românii, în cazul de față) trebuiau să tindă.
Legiunea era numai o manifestare datorată lumii decadente, care își asuma, asemenea
oștilor îngerești, lupta împotriva răului. E o imagine ce se apropie de Judecata de Apoi,
când îngerii separă pe cei păcătoși de sfinți, instaurându-se împărăția veșnică [5]. Din
aceste considerente unii legionari și-au asumat înfăptuirea acelor asasinate, considerate
acte de justiție [6], care au devenit principale capete de acuzare la adresa Legiunii. Cazul
Mișcării Legionare a dovedit, dacă mai era nevoie, dificultatea enormă de a armoniza
politicul cu spiritualul.
Din Legiune în mânăstire
Revenind la cazul Marietei Iordache, apropierea ei de legionarism este motivată și de
atmosfera familială, deoarece toți copiii familiei Iordache au fost, într-un fel sau altul,
implicați în Mișcare. Iordache Nicoară va deveni comandant legionar [7], iar una din fete va
fi cununată chiar de Căpitan, venit special la Nicorești [8]. Marieta, la rândul ei, devine
membră a Cetățuilor de Fete, sub conducerea Nicoletei Nicolescu [9], cea care va fi ucisă
mai târziu în mod bestial de Siguranță [10]. Împreună cu alte fete, ea va munci ca voluntară
la unul din restaurantele legionare din București și va activa în cadrul organizației de femei
[11]. În ancheta din 1955, care în mod firesc a insistat pe trecutul ei legionar, Maria
Iordache a fost întrebată care era scopul Legiunii. Răspunsul ei a fost crearea unui om nou,
iar acest ideal putea fi realizat prin interiorizarea conștiinței, mărturisirea sinceră a greșelilor
și frecventarea bisericilor. De asemenea, mărturisește că în cadrul ședințelor de cuib se
citea Biblia [12]. A fost întrebată: „Ce se realiza prin frecventarea Bisericii în vederea
formării omului nou?”. Răspunsul a fost: „Prin frecventarea bisericii se căpăta conduită
creștină și principiile de corectitudine, astfel puse în practică de legionari încât aceștia să
se bucure de simpatie și încrederea celor ce-i înconjurau” [13]. Astfel de declarații, strânse
de la mulți arestați, erau un motiv pentru Securitate să vorbească de o infiltrare a Bisericii
de către legionari și doctrina lor. De fapt, în mintea unor oameni precum Maria Iordache era
invers. Doctrina Bisericii urma să pătrundă în viața Legiunii, creând o mișcare socială și
politică care să se ghideze după valorile creștine. Din declarațiile Mariei Iordache rezultă că
pentru ea Legiunea era mai mult un ordin laic, menit să impună un set de valori creștine în
societate.
2/9

Succesul Mișcării a stârnit îngrijorarea regelui Carol al II-lea. Eșuând în încercarea de a o
atrage în proiectele sale de instaurare a dictaturii personale, Carol va lua o serie de măsuri
menite să distrugă Legiunea. Una din ele a fost arestarea și condamnarea lui Corneliu
Zelea Codreanu. Pe 8 iunie 1938 avea loc pe stadionul ANEF o manifestație la care urma
să participe și regele Carol al II-lea. Reușind să intre pe stadion și să se apropie de un
microfon, Maria Iordache a strigat:
„Corneliu Zelea Codreanu este nevinovat și pentru acest
adevăr sunt gata de moarte”
[14]. Arestată și bătută, ea este internată în lagărul de la
Mănăstirea Suzana, destinat femeilor legionare. În octombrie 1938 reușește să evadeze și
rătăcește mai mult timp prin păduri, cu o coastă fisurată. Desființarea lagărului imediat după
evadarea ei o scutește de noi neplăceri [15].
În următoarele luni, două morți o vor afecta profund: cea a lui Corneliu Zelea Codreanu și
cea a fratelui ei, Iordache Nicoară, ucis în noaptea de 21-22 septembrie 1939, în lagărul de
la Miercurea Ciuc. Mult timp va refuza să creadă că cei doi au murit. Revine în satul natal,
unde stă până în septembrie 1940. În acest timp face o vizită la Mănăstirea Vladimirești și
rămâne impresionată de viața din cadrul obștii de acolo. Venirea la putere a unui guvern
legionar în septembrie 1940 o determină să vină la București, dar numai pentru a asista la
deshumarea osemintelor lui Codreanu. Se convinge de moartea Căpitanului și imediat
pleacă la Vladimirești, hotărâtă să se călugărească [16]. În fața anchetatorilor de Securitate
ea a afirmat că s-a retras practic din organizația legionară din acel moment, iar în fața
mirării anchetatorilor de ce a făcut acel gest tocmai atunci, când Legiunea era la putere, ea
a răspuns:
„M-am retras tocmai în timpul guvernării legionare întrucât am văzut că
legionarii comit unele fapte ce nu mi-au plăcut, fapt ce a făcut să ne depărtăm de această
organizație, văzând în același timp că legionarii convinși pentru această idee muriseră”
[17].
Părinții nu au lăsat-o la mănăstire, ci au venit după ea. În aceste condiții, Maria Iordache
pleacă din nou la București, unde lucrează ocazional și organizează cu câteva prietene o
mică fermă pe proprietatea fratelui ei, unde se duce o viață cvasimonahală. Fie la biserică,
fie acasă, Marieta se roagă pentru sufletele celor uciși, pentru iertarea păcatelor [18].
Plecată un timp din București, ea află că ferma a fost confiscată, iar fetele arestate [19]. Din
acel moment decizia este luată. După un scurt timp petrecut la Mănăstirea Pasărea, pe 22
septembrie 1942 ea vine la Vladimirești, pentru a nu mai pleca niciodată, părinții trebuind
să accepte decizia fetei lor [20].
După doi ani, intră în rândul rasoforelor (16 iulie 1944), iar în 22 septembrie 1946 este
călugărită, primind numele de Mihaela [21]. Datorită pregătirii superioare, i s-a încredințat
funcția de secretară. Stareța Mănăstirii Vladimirești, maica Veronica, mărturisea despre
maica Mihaela:
„Ca monahie, prin rugăciune și nevoință, a dus o viață duhovnicească
deosebită, fiind pildă și exemplu de urmat pentru întregul sobor. Deși îndeplinea funcția de
secretară a mănăstirii, maica Mihaela, cu smerenia ce se ridica deasupra tuturor celorlalte
virtuți ale sale, participa neobosit la toate ascultările din obște. Maicile își aduc aminte cum
într-o zi, mănăstirea fiind cotropită de soldați ai armatei ruse, aceștia au vrut să tragă cu
arma în icoana Maicii Domnului din biserică. Fără nici o ezitare, gata de sacrificiu în orice
clipă, curaj născut din profunda-i credință, maica Mihaela s-a așezat în fața icoanei,
preferând să fie împușcată ea decât să vadă chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus
batjocorit”
[22].
3/9

Arestată de Securitate
În anii care au urmat, prestigiul Mănăstirii Vladimirești a crescut necontenit, mulți
considerând-o, datorită predicilor curajoase ale preotului
Ioan Iovan
.
, un centru al
rezistenței anticomuniste. Mulți fugari au găsit ajutor aici. Din aceste motive puterea
comunistă era hotărâtă să desființeze mănăstirea, încercând să se folosească și de unele
neînțelegeri de natură dogmatică între cele predicate de părintele Iovan și restul Bisericii.
Patriarhul Justinian va încerca să rezolve situația creată printr-un compromis, care a eșuat.
Securitatea intervine în forță, printr-o amplă desfășurare de forțe, în noaptea de 30 martie
1955, arestând mai multe persoane din mănăstire, cei vizați în primă instanță fiind părintele
Ioan Iovan și maica Mihaela. Maica stareță Veronica își amintește că
„prima chilie unde s-
au năpustit soldații înarmați, în număr mare, a fost chilia maicii Mihaela (ca secretară,
făcând parte din comitet) și căminul preoțesc, unde se afla părintele Ioan. Maica Mihaela
era la chilie ca să se odihnească o oră, își scosese numai încălțămintea și așa îmbrăcată
se culcase pe patul nepregătit, de-a curmezișul. Când auzi zgomotul, tropote în curte, se
trezi iute și, fiind și îmbrăcată, fugi într-o clipă, desculță, spre stăreție. Militarii, negăsind-o
în chilie, au făcut zarvă mare, țipau ca ieșiți din minți, se repezeau la maicile din chilii. Au
găsit-o la stăreție; au vrut s-o lege de mâini, dânsa s-a luptat cu ei, i-a mușcat de mâini, dar
ei au întors patul puștii și au lovit-o peste gură. Se zice că ar fi pierdut chiar câțiva dinți”
[23].
Cei doi au fost arestați și duși la Penitenciarul Galați, fără mandat de arestare, care va fi
eliberat în cazul maicii Mihaela abia pe 23 aprilie 1955 (pe motiv de agitație publică, art.
327 C.P.) [24]. Anchetatorii nu aveau nimic concret împotriva lor, sperând să se poată
agăța de ceva în cursul investigațiilor. Au urmat un șir de interogatorii dure, în care maica
Mihaela a fost chestionată despre toată viața ei, securiștii insistând în mod deosebit pe
trecutul ei legionar și pe eventuala continuare a acestei activități, pentru a putea găsi un
motiv să o pună sub acuzație oficial și să intre în legalitate. Maica Mihaela își recunoaște
deschis trecutul, afirmă limpede ce a înțeles ea prin legionarism, ce a sperat de la acesta,
dezamăgirea față de unele aspecte ale acestuia și apropierea de Dumnezeu prin Biserică.
Afirmă hotărât că este împotriva ideologiei comuniste [25], că va lupta mereu împotriva
ateismului, că a ascuns fugari în mănăstire și că nu i-a denunțat [26] din spirit de
solidaritate, și că nu ar face niciodată altfel. În același timp, ea spune că foștii legionari care
o mai vizitau uneori făceau acest lucru datorită prieteniei care-i lega, nu pentru a organiza
conspirații, cum doreau să acrediteze anchetatorii. Din procesele verbale reiese că
distanțele dintre vizite sunt mari, iar persoanele sunt altele. Maica Mihaela a știut să
despartă lucrurile. Ea spune clar: „Nu s-au ținut ședințe legionare în mănăstire. Dacă aș fi
știut, i-aș fi dat afară” [27]. Întrebată odată de un legionar (Aurel Tacu) ce ar trebui să facă
în noul context politic, ea răspunde:
„Rostul mișcării legionarilor este de a apăra și sprijini
Biserica, […] să propage în rândurile populației virtuțile creștine și a atrage populația alături
de Biserică. Că legionarii vor trebui să dea ei înșiși exemplul lor personal că apără Biserica
și că sunt uniți împotriva celor care sunt contra lui Dumnezeu”
[28].
Ancheta bătea pasul pe loc, până în momentul când sunt arestați Ioan Lupeș, Petre
Măzăreanu (care uciseseră mai mulți milițieni), Teodorescu Dumitru (Theovid, simpatizant
legionar, admirator al Vladimireștilor, care a sprijinit acțiunile de aici) și Păiș Ghiță (din
Tudor Vladimirescu, luptător împotriva colectivizării) [29]. Toți avuseseră de-a face cu
4/9

Vladimireștiul și cu personalul de aici. Din acest moment, motivul pentru arestare se
găsește și ancheta se concentrează pe legăturile maicii Mihaela, ale lui Ioan Iovan și ale
maicii Veronica (arestate la rândul ei) cu aceste persoane. Se creează un grup ad-hoc,
judecat la Galați de Tribunalul Militar București. În cadrul actului de acuzare, maicii Mihaela
i se impută că a continuat sub haina călugărească activitatea legionară, încercând să le
atragă și pe alte monahii. Ar fi inițiat o veritabilă școală a crimei, ar fi organizat tabere
legionare, ar fi organizat exerciții de tragere cu arma [30]. Faptele sunt prezentate în stilul
caracteristic, mobilizator-apocaliptic, specific actelor de acuzare din perioada comunistă.
Ridicolă este interpretarea dată adăpostirii unor soldați germani după 23 august 1944: a
vrut să-i sustragă de la răspunderea pentru crimele lor [31]! Maica Mihaela a sprijinit într-
adevăr cu bani și alimente pe unii fugari, a dat buletine de identitate sau a falsificat acte
pentru a-i face scăpați și a trimis lui Theovid o mașină de scris, pentru ca acesta să
multiplice broșurile cu vedeniile maicii Veronica [32]. Toate acestea erau motive suficiente
pentru ca maica Mihaela să fie condamnată de justiția comunistă, dar s-a dat un plus de
patetism pentru ca sentința să fie și mai mare și să se justifice teoria conspirației legionare
de care puterea comunistă se va folosi mai târziu pentru a desființa un număr important de
mănăstiri [33].
Moartea în închisoare
Prin sentința 1655 din 7 decembrie 1955, Maria Iordache este condamnată la 25 de ani
muncă silnică și 10 ani degradare civică, pentru „crima de uneltire contra ordinii sociale”
p.p. de art. 209 p III C.P., și la 5 ani închisoare corecțională și 5 ani interdicție corecțională,
pentru fals în acte publice. Urma să execute pedeapsa cea mai mare, conform art. 101 C.P.
[34].
De la Galați este trimisă în închisoarea de femei din Miercurea Ciuc. Pe 4 martie1960 este
trimisă pentru munci la Penitenciarul Arad [35]. Pe 4 septembire 1960 este transferată la
Jilava
pentru cercetări [36], de unde pe 21 februarie 1961 revine la Miercurea Ciuc. Aici, pe
data de 20 aprilie 1963 își găsește obștescul sfârșit, în același loc unde, în urmă cu 24 de
ani, fusese ucis și fratele ei, „bădia” Iordache Nicoară. Pentru a se lămuri cauza morții este
utilă redarea în întregime a referatului medical întocmit de medicul închisorii, Alex.
Lorenzovici, pe data de 23 aprilie 1963:
„Deținuta C.R. Iordache Maria, născută la data de 14.11.1914 a decedat la data de
20.04.1963 orele 20,00. Cauza morții: insuficiență cardiocirculatorie, cardioscleroză
decompensată, reumatism anchilozant
Datele importante ale fișei medicale:
– data completării fișei: 1956.07.18 – sănătoasă
– 31.08.1956: Ptoză gastrică, gastro-enterocolită cronică, dizmenoree, polimenoree,
debilitate fizică generală. Se pregătește ex. ginecologic, deținuta refuză acest examen.
– 9.04.1957: Anemie sec. hipermenoree. Refuză examenul ginecologic
– 19.04.1957: idem (trat: Progesteron, Testosteron, Glanduitrină, Ergatină, Glucoză, Vit. C,
Vit. B1, complex b și Syr. Hemoglobină)
5/9

– 7.07.1957: idem
– 10.10.1957: idem
– febr. 1959: refuză toate medicamentele prescrise
– 13.12.1960: MRF, ITH
– 3.03.1960: Apt pentru muncă (trimisă la Arad, n.n.)
– 11.04.1962: reumatism cronic (tratament vit. C, Aspirină)
– 17.01.1963: Distrofie, reumatism cu anchiloză incipientă (trat. Arenal, Algocalmin,
Polivitamine, Glucofilin, regim alimentar)
– 01.02.1963: insuficiență cardiacă, cardioscleroză, colită cronică (trat. Strofantină,
Glucoză)
– 15.02.1963: idem (trat. Strofantină, Glucoză)
– 26.02.1963: idem (Vit. C fiole, Vit. K, Vit. B1 25 mg. fiole)
– 8.03.1963: Strofantină, Glucoză, Vit. C fiole
– 28.03.1963: Status idem plus Enterocolită, bronșită, suspect de cancer esofagin
– 5.04.1963: Decompensație cardiacă (Strofantină, Glucoză, Vit. C fiole)
– 15.04.1963: Status idem(Strofantină, Glucoză, Vit. C fiole)
– 17.04.1963: Status idem (Cofein, pentazol, Vit. B1, Vit. C)
– 18.04.1963: idem (Vit. B1 100 mg. Strofantină, Glucoză, Pentazol).
În ultimul timp a dominat insuficiența cardiacă, bolnava a devenit cașectizată gravă din
cauza lipsei de poftă de mâncare, vărsăturilor și disfuncției pronunțate (am și pus
diagnosticul: suspect cancer esofagian). În tratament am ținut seama de caracterul bolii,
anulând tratamentul reumatismului, medicamentele căruia fiind contraindicate.
La data de 19.02.1963 am cerut internarea în spitalul Văcărești, care a fost aprobată cu
cursa din 23.04.1963.
Deținuta a refuzat examenul ginecologic în repetate rânduri. În ultimul timp ea nu a mai
acuzat simptomele unei boli ginecologice, însă pe baza datelor anterioare era posibil și
existența tumorii maligne a uterului, care ar explica simptomele abdominale subiective care
s-au accentuat treptat (dureri abdominale, diaree, lipsa poftei de mâncare, cașexia gravă).
În luna ianuarie 1963, cu sprijin, a mai putut să vină jos în cabinetul medical, dar din
februarie nu a putut să se scoale singură din pat, a necesitat îngrijirea din partea altor
persoane. Starea generală s-a agravat rapid, deși am încercat și am făcut tot ce am putut,
și la data de 20.04.1963, orele 20, în urma unei crize de sufocație, a decedat. Luni,
22.04.1963, am raportat cazul, conform ordinelor în vigoare. În condițiile de față,
neexistând medic legist sau medic expert cu delegație în Miercurea Ciuc, am raportat și
acest fapt către Procuratura Militară Tg. Mureș, care ne-a dat aprobarea telefonică pentru
6/9

înmormântarea cadavrului fără autopsie.
Menționez că bolnava nu a fost internată la noi în infirmerie, pentru faptul că nu avem
infirmerie, de aceea nu putem să vă înaintăm copia foii de intrare în infirmerie. Miercurea
Ciuc, 23.04.1963” [37].
Măsurile luate de medic au fost corecte, însă regimul de închisoare era distrugător. Faptul
rezultă printre rânduri din raportul medicului, dar și mai clar dintr-un act scris de maica
Mihaela: „9 iunie 1959 – Miercurea Ciuc – Domnule Comandant, subsemnata deținută
Iordache Maria, condamnată 25 ani m.s., fiind suferindă de metropatie hemoragică și
propunându-mi-se un raclaj uterin, nu l-am putut accepta din motive personale. Declar prin
prezenta că mi s-a propus deci tratamentul condiționat de această operație pe care o refuz,
fiind încredințată că motivul hemoragiilor repetate este determinat de răceală și de o stare
de oboseală și slăbiciune excesivă. Mai înainte de a se încerca deci o refacere fizică,
determinată de condițiile speciale ale vieții din închisoare, nu pot accepta operația propusă,
iar la acest regim desigur nu am nici o pretenție, fiind deținută și nu om liber cu dreptul la
viață. Cu respect, deținuta Iordache Maria” [38]. Este o afirmare cât se poate de limpede a
statutului pe care îl aveau deținuții politici. Prin urmare, intrată sănătoasă în închisoare,
maica Mihaela se îmbolnăvește grav în închisoarea de la Miercurea Ciuc. Refăcută parțial
la un moment dat, a fost trimisă la muncă la Arad și la Jilava, de unde s-a întors la
Miercurea Ciuc reumatică și cu probleme cardiace. Suferințele descrise în raport sunt
atroce. Ironie a sorții: este înmormântată chiar în ziua când trebuia să plece la spitalul
Văcărești. Din pricină că nu s-a făcut autopsia, nu se poate spune cu precizie care a fost
cauza decesului. Toate mărturiile arată că a viețuit în închisoare ca o adevărată
mărturisitoare, îndurând cu răbdare toate chinurile.
(George Enache – Revista Puncte cardinale, anul XX, nr. 11-12/239-240, noiembrie-
decembrie 2010, pp. 14-15; textul a apărut inițial în revista Rost; pentru o variantă
extinsă, cf. vol. colectiv Martiri pentru Hristos, dinRomânia, în perioada regimului comunist,
EIBMBOR, București, 2007, pp. 361-370)
[1] În galeria de personalități întocmită de Fundația „George Manu” sunt prezente și câteva
rânduri referitoare la biografia Mariei Iordache (pe Internet:
http://www.fgmanu.net/personalitati). Un portret deosebit de interesant îi face Petre
Pandrea în Călugărul alb, Ed. Vremea, București, 2003, passim.
[2] Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (A.C.N.S.A.S.), fond
Penal, dosar nr. 160, vol. 3, f. 186.
[3] Ibidem, f. 191.
[4] Ibidem, f. 188.
[5] Codreanu afirmă într-una din scrierile sale: „Legiunea apără altarele Bisericii pe care
dușmanii vor să ni le dărâme. Linia istorică este una: aceea pe care o trăim noi. Căci noi
trăim în veac. Linia Bisericii este cu mult deasupra noastră. Către ea tindem, dar nu
realizăm decât puțin. Pentru că trăim sub condamnare și sub piatra de moară a păcatelor
noastre, a lumii și a moși-strămoșilor noștri. Recunoaștem că suntem păcătoși: aceasta
7/9

este atitudinea legionară față de Biserică…” (Corneliu Zelea Codreanu, Doctrina Mișcării
Legionare, Ed. Lucman, București, 2003, pp. 100-101). Aspirația spre o comunitate
creștină ideală manifestată în veac s-a conjugat cu un anume dezinteres în realizarea unui
proiect pragmatic de organizare socială, Codreanu afirmând că este nevoie mai întâi de
formarea de oameni de caracter care vor înfăptui o „revoluție” a societății românești. Istoria
însă a demonstrat că revoluțiile scapă cel mai adesea de sub control, iar diferențele dintre o
revoluție socio-politică și una spirituală sunt extrem de mari. În aceeași perioadă activează
în Italia don Luigi Sturzo, care este întemeietorul creștin-democrației, arătând cum se poate
valoriza credința creștină în condițiile unei societăți tot mai secularizate (Luigi Sturzo,
Libertatea: prietenii și dușmanii săi, trad. de Nicoleta Panait, Ed. Paidea, București, 2001).
Dacă una din doctrine este „revoluționară”, cealaltă ar putea fi calificată drept „reformistă”,
iar diferența dintre Codreanu și Sturzo este cea dintre un profet mesianic și un teolog
scolastic. Eșecul guvernării legionare din 1940 va arăta limitele doctrinei și va face pe mulți
adepți cu credință în Dumnezeu să se apropie de Biserică, dându-și seama că aici este
adevărata mântuire. Securitatea va folosi acest lucru pentru a acuza Biserica de infiltrări
legionare (vezi în acest sens George Enache, Ortodoxie și putere politică în România
contemporană. Studii și eseuri, Ed. Nemira, București, 2005, pp. 381-400, 451-497).
[6] Erau considerate păcate asumate cu bună știință (vezi Flor Strejnicu, Creștinismul
Mișcării Legionare, Ed. Imago, Sibiu, 2000, passim).
[7] A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 160, vol. 3, f. 187.
[8] Ibidem, f. 192.
[9] Ibidem, 190-191.
[10] Cf. http://www.fgmanu.net/personalitati/personalitati1.htm.
[11] Ibidem, f. 191 (Întrebare: Ce activitate ai desfășurat dumneata în cadrul acestui grup
legionar?. Răspuns: În cadrul acestui grup am desfășurat următoarea activitate: luam parte
la ședințele ce se țineau săptămânal, plăteam cotizația, ajutam legionarii închiși precum și
familiile acestora materialicește, cântam cântece legionare și mergeam la mormintele
legionarilor, am lucrat voluntar la cantina și restaurantul legionar din Str. Gutemberg, alături
de casa lui Cantacuzino).
[12] Ibidem, f. 192.
[13] Ibidem.
[14] Ibidem, f. 187.
[15] Ibidem, f. 196.
[16] Ibidem, f. 197-198.
[17] Ibidem, f. 189.
[18] Ibidem, f. 194, 199.
[19] Ibidem, f. 197-198.
8/9

[20] Ibidem, f. 200.
[21] Cf. mărturia maicii starețe Veronica Gurău de la Mănăstirea Vladimirești, dată în anul
2004, pentru martirologiul realizat de Fundația „Sf. Gerhard”.
[22] Ibidem.
[23] Ibidem.
[24] A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 160, vol. 3, f. 179. Ancheta Maicii Mihaela în vol. 3,
f. 179-355.
[25] Ibidem, f. 221.
[26] Ibidem, f. 216.
[27] Ibidem, f. 214.
[28] Ibidem, f. 204.
[29] Ibidem, vol. 6, f. 1-11.
[30] Ibidem, f. 162.
[31] Ibidem.
[32] Ibidem, f. 179. Și ea, și Ioan Iovan au avut în celulă un informator (ibidem, vol. 11, f.
326-353). În destăinuirile făcute și existente în dosar, maica Mihaela recunoaște că a
încercat să transmită monahiilor ceva din spiritul legionar, dar prin aceasta înțelege cinste
și fermitate.
[33] Vezi G. Enache, op. cit., pp. 148-150, 398-400).
[34] A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 160, vol.6, f. 188.
[35] Ibidem, vol. 12, f. 96.
[36] Ibidem, f. 31,33.
[37] Ibidem, f. 9.
[38] Ibidem, f. 115.
9/9