Frumosul și sublimul în operele muzicale ale lui Johann Sebastian Bach [616239]

1
Frumosul și sublimul în operele muzicale ale lui Johann Sebastian Bach

În cele ce urmează am să dezbat problema esteticului în operele muzicale ale lui Johann
Sebastian Bach. Pentru a realiza acest lucru am sa evidențiez anumite aspecte ale operelor
sale, care sunt in conformitate cu afirmațiile despre frumos și sublim ale unor filosofi.
Pe parcursul timpului mai mulți filosofi au scris despre frumos și despre sublim, aceste
două concepte fiind strâns legate și totuși diferi te una de cealaltă prin intermediul valorilor pe
care le folosesc. Lucrările lui Johann Sebastian Bach sunt un progres în dezvoltarea pe plan
muzical al acestor două concepte.
Frumosul este una dintre temele principale ale esteticii. În jurul acestei teme s -au realizat
nenumărate teorii pentru ca în majoritatea cazurilor aceste definiții pentru frumos erau
subiective, ceea ce înseamnă că nu se aplică la toate persoanele. În Grecia, oamenii
înțelegeau frumosul ca fiind ceva complex, cuprinzând sub acest nume nu numai lucrurile
frumoase, formele, culorile, sunetele, dar și gândurile. Termenul de frumos era asociat cu
termenul de util; când un obiect își îndeplinea rolul pentru care a fost creat atunci acesta era
frumos. Cu timpul ideea de frumos s -a schim bat. Immanuel Kant considera că frumosul și
frumusețea erau proprietăți ale obiectelor. Judecata prin care aceste obiecte erau considerate
ca fiind frumoase se numește logică estetică. Judecata estetică are origini subiective și nu
oferă nici un fel de cun oaștere despre obiect. Pentru Kant, frumos este ”ceea ce reprezentat
fără concept ca obiect al unei satisfacții universale”1. Această afirmație se poate traduce, în
muzică, ca și armonie.
Majoritatea criticilor sunt de părere că o melodie plăcută, și implicit frumoasă, este aceea
care combină sunetele astfel încât să se producă o armonie. Frumosul în muzică, ca și in
multe alte domenii, se apropie cel mai mult de perfecți une. Perfecțiunea este de cele mai
multe ori văzută ca un absolut imposibil de atins. În viziunea lui Immanuel Kant frumosul
poate fi atribuit și obiectelor. O floare, o priveliște liniștită erau considerate frumoase, dar
pentru lucrurile care au un impact asupra oamenilor, care se apropie de perfecțiune, Kant le
atribuie termenul de ”sublim”.
Cel mai bine putem înțelege sublimul prin comparația sa cu frumosul, de aceea sublimul
poate fi înțeles prin relația dintre imaginație și rațiune (facultate a i deilor), în timp ce la
frumos vorbim despre relația dintre imaginație și intelect (facultate a principiilor cunoașterii).

1 Immanuel Kant , Critica facultății de judecare, Editura Trei , 1995, pg. 52

2
Prima deosebire dintre acestea două este aceea că frumosul naturii privește forma
obiectului, iar acest lucru este limitativ, în timp ce sublimul se poate întâlni și în cazul unui
obiect lipsit de formă. Astfel folosim frumosul pentru a înfățișa ideile intelectului, în timp ce
sublimul face referire la ideile ce aparțin rațiunii.
Sublimul este o mărire a frumosului, iar în muzi că acesta este considerat cea mai înaltă
treaptă la care poate ajunge un compozitor prin creația sa. Immanuel Kant observă sublimul
ca fiind ”ceva în comparație cu care orice altceva pare mic”2 . În opera ”Despre sublim”
scrisă de Longinus spune că sublimul “ înalță sufletul în regiuni supreme și face să se nască
în noi o stare admirabilă de uimire”3.
Kant plasează sublimul sub umbrela culturii morale c onsiderând că experiența sublimului
nu ar putea fi posibilă daca oamenii nu ar fi primit un antrenament moral care să îi învețe să
recunoască importanța facultății raționale.
Deși un obiect nu reprezintă nici un interes pentru noi, acesta prin simpla lui mărime
impresionează, chiar și când este considerat lipsit de formă, el poate să producă o satisfacție
universal valabilă. C. S. Lewis folosește termenul de sublim pentru a descrie ceva din punct
de vedere obiectiv frumos, dincolo de atingerea ușoară a gusturilor individuale.
Sublimul muzical este considerat ca fiind singura modalitate prin care compozitorul putea
să exprime divinitatea, sublimul reprezentând cea mai înalta treapta a frumosului și singurul
care este foarte aproape de perfecțiune. „Când spun cuvintele sublim și prolific, mă gândesc
la compozitorii a căror muzică are o conexiune spirituală și compozitori a căror productivitate
zguduie mintea”, spune soprana Susan Bonito.
Muzica creată despre cultul religios,indiferent dacă este catolic sau bizantin, a înflorit în
cadrul bisericii creștine. Genurile muzicale descriau in mare parte cultul liturgic din cadrul
bisericii.Atât muzica vocală cât și cea corală se axau pe contopirea perfectă, iar intervalele
folosite erau cele dezvoltate din principiile proporțiilor pitagorice: prima, octava, cvinta,
cvarta.
Barocul muzical s -a manifestat în secolul XVII și a desemnat crearea unor noi forme și
genuri muzicale,cât si o mai largă limită în ceea ce privește creativitatea din opere,
ajung ându -se la prima sinteză în cultul muzical, cel vocal -instrumentală.
În prima parte din epoca barocului muzical, se urmărește o evidențiază a vocii superioare
melodice, care se distinge, făcând mai ușor de înțeles textul literar de la care s -a inspira t.

2 Immanuel Kant, Critica facultății de judecată, 1995, pg. 67 -75
3 Longinus, On the sublime

3
Aceasta duce la apariția unor genuri noi care implică at ât vocea c ât și instrumentele , precum
opera și oratoriul .
Numele de operă este o prescurtare a ”opera in musica” care se aplică sincspiel -ului
tragediei lirice, operei comice, buffa, seria, etc , acestea fiind genuri care au în comun
existența cântăreților, a instrumentiștilor, câteodată dansatorilor și a actorilor aflați într -un
spațiu scenic în care se îmbină de asemenea arta plastică și jocul teatral.
Totodată se îmbogățește muzica instrum entală și formele specifice acesteia precum suita,
sonata, concertul, etc. De asemenea încep să se contureze noi direcții muzicale unde
compozitorii folosesc un număr mai vast de instrumente pentru a da culoare capodoperelor.
Muzica barocă se dezvoltă datorită compozitorilor precum Charpentier, Lully, Vivaldi,
Casella și Purcell. Datorită lor în epoca barocă se dezvoltă într -un ritm accelerat anumite
genuri muzicale.
Unul dintre cele mai bune exemple de compozitori care fac parte din categoria es tetică a
sublimului, dar și din cadrul barocului este Johann Sebastian Bach. Lucrările sale magnifice,
având rădăcina în texte liturgice se plasează în categoria sublimului, prin aducerea în prim
plan a divinității și prin realizarea unei polifonii armonic e. Acest lucru este pentru prima dată
întâlnit în operele lui Bach.
Kant consideră sublimul ca fiind de 2 feluri: sublimul matematic și sublimul dinamic.
Sublimul matematic este un concept al facultății de judecată, nefiind un concept pur al
intelect ului. Kant spune că a fi mare si a fi o marime sunt concepte diferite. Primul reprezintă
magnitudinea și al doilea reprezintă cantitatea. Pentru a putea stabili cât de mare este un lucru
avem nevoie de o altă mărime pentru a ne indica o măsură. Sublimul di namic poate provoca
un sentiment de frică. Un lucru poate părea înfricoșător fără a ne crea sentimentul de frică.
Cazul omului cu frică de Dumnezeu fără să îi fie totuși frică de El.
În muzica lui Bach se poate observa atât sublimul matematic prin complexitatea stilului
cât și la nivel sensibil prin ceea ce înseamnă fiecare notă din opera sa. Acesta dezleagă
gândirea care folosește sunetele în loc de cuvinte și este din ce în ce mai captivat de infinita
varietate pe care o oferă relaț ia tonală a sunetelor.
Prin lucrările sale religioase sau laice, vocale sau instrumentale, se pot observa inovațiile
apărute la nivel de polifonie, precum și trăsăturile stilistice specifice aparținând zonelor de
înflorire (Franța, Italia, Germania). Atuu -ul operelor bahiene constă în faptul că stilul său
polifonic nu mai apare ca rezultat întâmplător, ci este gândită într -un cadru tonal pe care îl
reazlizează și îl fixează încă cu cele 48 de preludii și fugi, numite astăzi ”Clavecinul bine

4
temperat”. Este un moment unic în care se cristalizează gândirea tonală și se limpezește
posibilitatea pe care o avea la dispoziție un compozitor.
Bach reușește să înțeleagă relația dintre sunete. Prin tehnica pe care o dobândește, prin
mintea sclipitoare, Bach dă naștere unor creații deosebite care ating sublimul prin sentimentul
pe care reușesc să îl transmită. Se resimte în muzica sa faptul că iubirea față de Divinitate era
regula după care își duce viața. În fiecare zi în care a fost organist la biserică el a compus
ceva nou, a adus o nouă ”odă” către prea înaltele ceruri și a încercat prin muzica sa, să se
apropie de Dumnezeu. Drept dovadă și în ziua de astăzi se cântă preludiul în Do Major
printre primele lucrări învățate la pian.
Muzica lui Bach nu ne înalță doar printr -un sentiment de bine și plăcut, ci de multe ori ne
înfricoșează căci ne face să realizăm cât de mărunți suntem. Așa cum spune și Kant, sublimul
nu trebuie în mod necesar să ne creeze doar o plăcere pozitivă, ci la fel de bine să ne conf ere
o plăcere negativă. Johann Sebastian Bach reușește să ne facă mai puternici în fața vieții
tocmai prin lucrurile sale căci de multe ori la finalul lucrurilor sale ne surprinde cu o cadență
picardiană (în loc să termine în minor, așa cum ne pregătește î n cadență, el termină în major),
ce vine ca o surpriză după o lungă răfulare de emoții, de lacrimi, după lungi bătălii, unde ne
plimbă prin tonalități minore care ne bântuie până la final. El prin cadența picardiană ne
demonstrează că și în cele mai lungi și aprige momente ale vieții, putem ieși învingători.
Speranța și surpriza majorului vine ca o mângâiere și poate că tocmai în aceste momente de
revelație, putem foarte ușor întâlni sublimul.
În viziunea lui Immanuel Kant, natura ne conferă tăria de a face față lucrurilor care ne
îngrijorează, precum banii, sănătatea, viața și nu din cauză că ne provoacă sentimentul de
frică.
Johann Sebastian Bach compune operele sale pentru a oferi oamenilor speranță și putere în
ciuda problemelor și descurajăr ilor din viața de zi cu zi. Totodată, acesta utilizează
convingerile sale despre viață și despre frumos pentru a realiza ceva unic. Aceste convingeri
se regăsesc și în spusele lui Immanuel Kant despre frumos și sublim. Bach reușește să își
exprime și părer ile estetice, care sunt în conformitate cu cele ale lui Kant, prin intermediul
muzicii sale. Dar ceea ce oferă operelor lui Bach dreptul de a fi plasate pe o treapta
superioară între epoci de creație este faptul că în creațiile sale artistice armonia nu ma i apare
ca și rezultat întâmplător al desfășurării liniilor melodice, ele având un cadru armonic
prestabilit. Acesta pune în practică ceea ce mulți alți compozitori înaintea lui nu au reușit, și
anume să atingă sublimul prin capodoperele sale .

5
Bibliografie:
Longinus, On the sublime, editura Palala Press, 2016
Ioana Ștefănescu, O istorie a muzicii universale II, Editura Fundației Culturale Romane,
București 1996
Immanuel Kant, Critica facultății de judecată, 1995
Dicționar de estetică generală, editura Politică, 1972
Driga Mirela, Istoria muzicii, editura CD Press, București 2006

Dicui Rareș
Grupa 300