Aspecte ale evaluării didactice în orele de limba și literatura română [616137]
Aspecte ale evaluării didactice în orele de limba și literatura română
Componentă importantă a actului didactic, evaluarea se constituie din totalitatea activităților de
colectare, organizare și interpretare a datelor privind rezultatele școlare, obținute prin aplicarea
unor instrumente specifice și având drept scop emiterea unor judecăți de valoare care determină
o anumită decizie în plan educațional. Proiectarea și realizarea activității evaluative în cadrul
orelor de limba și literatura română respectă trei etape distincte: măsurarea rezultatelor școlare
(probe scrise/ oral e/practice; proiecte; portofolii); aprecierea rezultatelor (bareme, descriptori de
performanță); formularea concluziilor pe care se bazează deciziile educaționale și urmărește
îndeplinirea următoarelor funcții:
diagnostică, prin delimitarea factorilor care conduc la obținerea anumitor rezultate și
identificarea punctelor critice ;
prognostică , de anticipare a performanțelor viitoare și realizare a planificării;
de certificare a nivelului de pregătire a elevilor la sfârșitul unei perioade de instruire;
de selecție a elevilor, la admiterea într -o treaptă superioară de învățământ.
Acestor funcții generale li se adaugă o serie de funcții specifice:
funcția motivațională , prin valorificarea feedback -ului pozitiv și stimularea elevilor;
funcția de ori entare șco lară și profesională – prin furniz area unor informații necesare
alegerii formei de învățământ;
Evaluarea curentă efectuată în cadrul orelor de limba și literatura română se integrează diferit în
procesul didactic, atât prin momentul realizării, cât și prin scopul urmărit.
a. Evaluarea inițială stabilește nivelul de pregătire a elevilor la începutul unui ciclu de învățare
și oferă informații utile activității de planificare viitoare și de elaborare a programelor de
recuperare.
b. Evaluarea formativă , desfășurată s istematic, pe tot parcursul didactic, oferă posibilitatea
raportării permanente la obiectivele operaționale și asigură un feedback mult mai eficient.
Una din condițiile evaluării eficiente în ora de limba și literatura română este deplasarea
accentului din spre evaluarea sumativă, care selectează și ierarhizează prin notă, către evaluarea
formativă, mai relevantă pentru potențialul elevilor și mai eficientă pentru adaptarea stilului și a
metodelor didactice.
c. Evaluarea sumativă , realizată la sfârșitul unei pe rioade mai lungi de instruire (semestru, an,
ciclu de învățământ) se concentrează mai ales asupra cunoștințelor de bază, abilităților,
capacităților dobândite.
Specificul disciplinei limba și literatura română impune, mai ales prin noile orientări ale
modelului comunicativ -funcțional, echilibrarea celor două forme de evaluare: orală și scrisă.
Evaluarea progresului în comunicarea orală este o activitate de observare regulată a
comportamentului fiecărui elev și solicită tehnici și instrumente adecvate. P rofesorul elaborează
grile de evaluare pentru diversele tipuri de situații comunicaționale și fișe de observare a
elevului.
Evaluarea curentă este în raport de intercondiționare cu examenele școlare; prin modalitățile de
evaluare, pregătirea profesorilor pentru evaluare, familiarizarea elevilor cu tipurile de itemi și
baremele de corectare și prin utilizarea rezultatelor sale, evaluarea curentă oferă suport
examenelor. În sistemul actual de învățământ din România, rezultatele evaluării curente
constituie o anumită pondere în stabilirea notei finale la examenul de admitere. Media de
admitere este media aritmeticã între media gene ralã la Evaluarea Naționalã susținutã de
absolvenții clasei a VIII -a și media generalã de absolvire a claselor a V -a – a VIII -a. (ORDIN nr.
4.802 din 31 august 2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învațământul liceal de
stat pentru anul șc olar 2011 -2012 )
În privința metodologiei evaluării didactice , teoria și practica pedagogică discriminează între
metodele tradiționale (probe orale, probe scrise și probe practice) și cele complementare
(observarea sistematică a activității și comportament ului elevilor, investigația, proiectul,
portofoliul, autoevaluarea).
Un concept asociat celui de metodă, prin care se conturează întregul demers de proiectare și
realizare a activității evaluative, este instrumentul de evaluare , a cărui principală realizar e este
testul . Parte integrantă a metodei, instrumentul de evaluare concretizează opțiunea metodologică
a profesorului pentru măsurarea și aprecierea achizițiilor elevului într -o situație educațională
determinată. Un test de limba și literatura română, efi cient și relevant pentru scopul și demersul
inițiat, trebuie să satisfacă unele condiții tehnice indispensabile .
Validitatea sau acuratețea măsurătorii poate fi de conținut, de construct, concurentă,
predictivă sau de fațadă. Această calitate ar putea fi influențată de: indicațiile neclare, nivelul
inadecvat al itemilor, incorectitudinea, dimensiunile reduse ale testului, aplicarea și
corectarea necorespunzătoare etc.
Fidelitatea se reflectă în rezultatele constante în urma aplicărilor repetate. Estimarea
fidelității testului se face prin me tode variate: test -retest, meto da formelor echivalente, test
retest cu forme echivalente, metoda înjumătățirii.
Obiectivitatea sau gradul de concordanță a aprecierilor făcute de evaluatori independenți este
mai mare în c azul testelor standardizate.
Aplicabilitatea este calitatea testului de a fi aplicat și interpretat cu ușurință. O bună
aplicabilitate se concretizează în importanța conținutului măsurat de test, concordanța cu
nivelul de vârstă al subiecților; cost și tim p necesare administrării testului; obiectivitatea
notării și a interpretării rezultatelor. (Ausubel și Robinson):
Proiectarea testului impune parcurgerea unor etape obligatorii .
Stabilirea tipului de test se face în funcție de momentul integrării evaluăr ii în procesul didactic și
de scopul urmărit. Poate fi test inițial, formativ sau sumativ.
Stabilirea competențelor de evaluat se realizează printr -un proces de operaționalizare a
competențelor din programa școlară.
Proiectarea matricei de specificații presupune realizarea unui „tabel cu două intrări care servește
la proiectarea și organizarea itemilor dintr -un test docimologic, în care sunt precizate, pe de o
parte, competențele de evaluat corelate cu nivelurile taxonomice la care se plasează acestea și , pe
de altă parte, conținuturile care vor fi vizate”. (Mason și Bramble, 1997, Gall și borg, 2007).
Matricea de specificații precizează competențele de evaluat prin raportare la conținuturile
învățării și competențele educaționale formate prin procesul di dactic pentru fiecare unitate
tematică parc ursă într -o unitate de timp. Pe linii sunt specificate conținuturile; pe coloane sunt
indicate nivelurile cognitive vizate (achiziție, înțelegere, aplicare, analiză). Procentele ce
urmează a fi evaluate din fieca re domeniu/ conținut/ temă, raportate la nivelurile cognitive/
competențele specifiacte sunt fixate de profesorul evaluator.
Niveluri cognitive /
Competențe de evaluat (conținuturi) Achiziția informației Înțelegere Aplicare Analiză Pondere Total
itemi Total
punctaj
Nivelurile limbii (fonetic, lexical, gramatical) 10,5 5,25 14 5,25 35 5 30p
Înțelegerea și interpretarea textului scris 4,5 2,25 6 2,25 15 3 18p
Adaptarea comunicării scrise la scop 10,5 5,25 14 5,25 35 7 30p
Norme de redactare 4,5 2,25 6 2,25 15 3 12
Pondere 30 15 40 15 100
Nr. itemi 6 2 8 2 18
Punctaj 24 p. 12 p 42 p 12 p 90+10(oficiu)
Fig. 1 – Matricea de specificații pentru testul inițial aplicat la cl. a VI -a
Completarea celulelor matricei se face prin înmulțirea valorii po nderii de pe coloană cu valoarea
ponderii de pe linia corespunzătoare. De ex., celula „Conținut 1/Achiziții” este 2, rezultat din
10% x 20% = 200%=2
Procentele din interiorul fiecărei celule determină calcularea nr. de itemi incluși în test. Dacă
profesorul fixează 20 de itemi, completează fiecare celulă după formula: procentaj/100 x nr. de
itemi. Astfel rezultă a doua matrice care specifică numărul itemilor în funcție de competențele
evaluate și elementele de conținut abordate.
Matricea de specif icație generală este utilă în proiectarea testelor sumative, care vizează
conținuturi largi și obiective cu niveluri de complexitate ridicate. Matricea de specificație
detaliată este recomandată în cazul testelor sumative sau formative care vizează conținu turi mai
restrânse.
Etapa următoare este elaborarea itemilor și co nstruirea testului . Unitatea de bază a testului este
itemul, al cărui grad de obiectivitate oferit în corectare variază.
Itemii obiectivi , cu un grad de obiectivitate ridicat, testează un număr mare de elemente de
conținut într -un interval de timp scurt. Această categorie de itemi măsoară rezultate ale învățării
situate la nivelurile cognitive inferioare: cunoștințe, priceperi, capacități, având la bază t abilitatea
elevului de a identifica și include:
itemii cu alegere duală , care probează capacitatea de a identifica v aloarea de adevăr a
afirmației, obiecti vitatea ei sau raportul cauză -efect al celor două afirmații și care impun
alegerea răspunsului corect din alternative de tipul: adevărat -fals, da – nu etc.
itemii de tip pereche testează capacitatea de stabilire a corespondențelor între premise și
răspunsuri și vizează relații simple, de genul termeni -definiții, reguli exemple etc.
itemii cu alegere multiplă , cu cea mai mare frecvență în to ate tipurile de probe de evaluare,
operează cu două tipuri de răspunsuri: alegerea unui unic răspuns corect; alegerea celui mai
bun răspuns, care implică o discriminare mai complexă.
Itemii semiobiectivi vizează o gamă variată de capacități intelectuale și permit utilizarea
materialelor auxiliare în rezolvarea sarcinilor propuse. Pentru că elevul este solicitat să
construiască răspunsul, gradul de implicare crește iar itemii semiobiectivi sunt relevanți m ai ales
în scop diagnostic. În orele de limbă și literatură română, itemii cu răspuns scurt și întrebările
structurate sunt ușor de construit și nu necesită o schemă de notare detaliată.
Itemii subiectivi testează mai ales originalitatea și creativitatea e levilor și impun mai multă
atenție în elaborarea schemei de notare. Din această categorie fac parte eseul cu răspuns restrâns,
eseul structura T, eseul nestructurat. Eseurile, ca formă de evaluare în orele de limba și literatura
română, evaluează abilități și competențe de complexitate ridicată, care se referă la capacitatea
de a evoca, organiza și integra ideile, capacitatea de a se exprima în scris și de a interpreta și
aplica datele.
Elaborarea schemei de evaluare asigură măsurarea, aprecierea obiectivă a performanțelor
elevilor și orientează viitoarea o pțiune metodologică pentru demersul didactic.
Analiza rezultatelor evaluării permite formularea unor concluzii privind eficiența actului
didactic și nivelul de pregătire al grupului și al fiecărui subiect în parte , realizarea comparațiilor
între momente diferite ale parcursului didactic și monitorizarea progresului școlar. de aceea,
activitatea de evaluare implică atât utilizarea metodelor pedagogice , cât și a celor statistice:
măsurarea și compararea rezultatelor, evidențierea variațiilor randamentului școlar, reprezentarea
grafică.
Lansarea Foii de parcurs de către Ministerul Educației, la începutul anului școlar 2011 -2012,
aduce măsuri de r edimensionare a evaluării didactice, prin transformarea acesteia într -un
instrument standardizat cu scopul de orientare și optimizare a învățării. Conform Foii de parcurs ,
evaluarea trebuie să respecte noua Lege a Educației (Legea 1/2011 art. 71, 72); să o rienteze și să
optimizeze învățarea, să fie centrată pe competențe, să stea la baza planurilor individuale de
învățare și să ofere un feedback real elevilor .
Prof. Ana Haraga
Școala „Aron -Vodă”, Dorobanț
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte ale evaluării didactice în orele de limba și literatura română [616137] (ID: 616137)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
