Program de studii: Limba și Literatura română – [616122]

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV
FACULTATEA DE LITERE
Program de studii: Limba și Literatura română –
Limba și Literatura franceză

RITUR I ȘI SIMBOLURI: ÎN COMUNITATEA BRĂNEANĂ
Lucrare de licență

Coordonator științific,
Prof.Univ.Dr. Rodica Maria Ilie

Candidat: [anonimizat] 2020

– 2 –

CUPRINS

Argument………………………………………………………………………….. ………………………….3
Capitolul I. Marcarea existenței prin rit și simbol …………………………….. 5
I.1 Definirea de rit și simbol……………………………………………………………..5
I.2. Locul brănenilor în context etnografic ………….. …………………………..7
I.3. Viziunea tradițională a satului brănean ………………………………. 9
I.4. Vatra casei și a satului brănean…………………………………………………..13
Capitolul II.

3 ARGUMENT

Începând cu Antichitatea putem spune că acolo s -a dezvoltat interesul pentru riturile
,ceremonialurile pe care le cultivă în prezent anumite comunități rurale din spațiul cultural
român.Popoarele antice mizau pe puterea ceremonialului pe care îl vedeau ca pe un mod de
comunicare cu zeii lor,mesajul transmis ajungea și în inima tuturor participanților,întărindu –
le credința că își îndeplinesc obiectivele religioase și că vor putea fi una cu
Divinitatea,dobândindu -și astfel o protecție sacră atât a familiei cât și a terit oriului lor.
În spațiul cultural românesc astfel de practici încă se mențin sub diverse forme,prin
acestea transmițând mai departe,credința și supunerea față de Divinitate,dar și dorința de a
fi una cu Universul. Acesta reprezintă și motivul realizării acestei lucrări intitulată: Rituri și
simboluri: în comunitatea brăneană, deoarece consider că această comunitate a cultivat
păstrarea obiceiurilor din satul brănean arhaic,scopul fiind acela de a păstra ordinea și
interesele interioare. De la simplul „bu nă ziua” sau chiar mesele comune,hora satului și
șezătoarea până la evenimentele legate de vârstele individului,unde în gândirea locuitorilor
brăneni „ totul se face cu oameni” ,toate acestea aveau rolul de a forma tânăra generație
,dar și de a proteja băt rânii și vatra satului patriarhal.
Conceptele cheie ale acestei lucrări sunt rit și simbol ,iar pe baza acestora voi arăta modul
în care funcționează în spațiul folcloric românesc ,prin legăturile dintre aceste
noțiuni.Studiul celor doi termeni l -am axat pe o cercetare a zonei Bran -Moeciu,de la
jumătatea anului 2019 și până în prezent. Prezent a lucrare cuprinde trei capitole ,primele
două fixând partea teoretică aferentă studiului meu,iar al treilea fiind dedicat analizei de
corpus și concluziile care vor decurge din cercetarea mea .
Pentru începerea lucrării am pornit de la capitolul I,intit ulat „ Marcarea existenței prin rit
și simbol” ,cu un subcapitol al definirii noțunilor de rit și simbol,urmat de alt subcapitol cu
stabilirea cadrului istoric în care s -au format și așezat satele brănene,întărind informația
printr -o legendă culeasă în cer cetarea de teren din satul Peștera,iar în vederea scopului
propus,voi dezvolta etapele așezării vetrei satelor brănene ,învăluite în credințe sacre și
apărate de un scut al lui Ahile,numit rit. În subcapitolul „ Viziunea tradițională a comunității

2
brănene ” arăt că satul brănean și -a păstrat structura arhaică în gandire ,dovedind astfel
autenticitatea țăranului român,cu o mândrie ce face ca omul brănean să fie consacrat în
ținutul Brașovului.
Capitolul II, cu titlul „ Criteriile tradiționale brănene” ,de zvoltă o prezentare generală a
caracteristicii gândirii comunității brănene, care privește etica și morala țăranului
român,viața de familie ,cât și cea religioasă,urmată de ocupațiile și alimentația brănenilor
păstrate până în prezent și de generațiile tin ere,transmise din tată în fiu,sau din mamă în
fiică. Ajungând la capitolul trei,vom trece podul spre trecut ,în lumea satului arhaic
brănean,unde voi arăta obiceiurile etapelor de viață și vârstă în contextul sincretismului
artistic și ceremonial,în mome ntele temporale desfășurate ciclic.
Prin această lucrare accentuez faptul că obiceiurile și tradițiile ne apropie de trecut,iar prin
această fereastră a timpului vedem și contribuția lor fundamentală la structura noastră
mentală și psihologică.

5 CAPITOLUL I. MARCAREA EXISTENȚEI PRIN RIT ȘI SIMBOL
1.1 . DEFINIREA DE RIT ȘI SIMBOL

În lumea țăranului brănean folclorul românesc a fost conservat și transmis până în
prezent,unde a putut fi cules și cercetat ,dovedind vechimea comunității brănene care a știut
să continue tradițiile înaintașilor și ale pământului pe care îl locuiesc. Faptele culturale sunt
menite s ă organizeze viața omului,să marcheze momentele importante ale trecerii lor prin
lume,acestea constând într -o amalgamă de obiceiuri legate de viața individului,scopul lor
fiind unul și educativ și de a pune viața sub semnul marii treceri, așa cum o denumea și
Lucian Blaga.
A.V.Gennep spune că viața omului este o suită de treceri,de la un statut la altul,de la o
vârstă la alta sau de la o ocupație la alta , iar pentru realizarea acestor treceri este nevoie de
realizarea unor ceremonialuri 1 pe car e le grupează în funcție nivelul timpului individual din
viața individului : rituri simpatetice și rituri contagioase . Prin această teorie a riturilor de
trecere,unde viața este o continuă tranziție,se face și dihotomia de sacru -profan ,putând spune
că ritua lul este o modalitate de a prelungi prezența sacrului ,determinat de poziția diferită a
omului cucerită în cosmos2 .
Potrivit lingvistului și semioticianului francez Emile Benveniste,cuvântul rit, provine din
latinescul ritus ,cu sensul de ordine prestabilită.3 sau ceea ce trebuie făcut 4 ,însă sub raportul
semantic,conceptul de rit se raporteazaî la naumite gesturi și acțiuni simbolice ale societății
arhaice,cu scop de a pregăti persoana pentru trecerea ei de la o stare la alta.

1 A.V.Gennep, Rituri de trecere, Editura POLIROM -colecția Plural,Iași,1996:16 -17
2 Mircea Eliade, Sacrul și profanul, Editura Humanitas București,2000,2017,tradusă de Brândușa Prelipceanu
3 A se vedea sursa on -line: http/www.sociologia. uniroma.it/user/studenți/Riassunti/Antropologia Culturale –
_Longo/Riti_e _rituali_contemporanei.doc. Diciționarul Explicativ al Limbii Române definește termenul :
rânduială tipizată și invariabilă, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, Academia Română
Institututul de Lingvistică Iorgu Iordan ,Ediția II -a ,Editura Univer Enciclopedic, București ,1998:929.
4 Ion Căliman, Ceremonialul riturilor de trecere, Editura Excelsior Art,2011:43 (ediție electronică)

4

„…în toată lum ea și -n toate civilizațiile ,de la cele mai primitive până la cele mai evoluate –scrie i A.V.GENNEP –
orice schimbare de loc,situație socială …,orice inovație și foarte adesea chiar orice modificare este însoțită…de
rituri..care urmează întodeauna aceeași ordine și constiuie schema –tip a riturilor de trecere 5
Această aserțiune vine să sublinieze existenț a unor pattern -uri,a unor structuri sociale ,de
gândire universale care sunt materializate în rituri cu o structură fixă dictată de o anumită
funcționalitate,totuși în acest context se vorbește despre etnicul românesc,situat într -un
spațiu geografic bin e delimitat.,un „rit” este un pasaj care înseamnă recunoașterea faptului
că o persoană a trecut de la un statut social la altul. Câteodata un ritual are dublu
semnificat,ca exemplu : sărbătoarea nașterii unui copil ,asta fiind valabilă dacă este prima
nașt ere,deasemenea se mai sărbătorește și trecerea de la femeie fără copil,la cel de mamă.
Riturile mici de astăzi sunt adesea spontane și nestructurate: de la schimbarea vârstei ,de la
copil,la adult – majoratul,sau chiar când un copil merge pentru prima oa ră la creșă,grădiniță
sau școală,emoțiile părinților pot fi ca un ritual de trecere. Riturile de inițiere sunt asociate
astăzi cu educația în instituții cu pregătire militară,însă dintre toate aceste rituri,cele
funerare păstreză până astăzi idei,tradiții și concepte despre nemurirea sufletului morților,le
regăsim în mediul tradițional românesc sub altă formă.Mircea Eliade își spune punctul de
vedere :
„ Avem destule probe ale supraviețuirii moștenirii <<păgâne >> ,adică geto -dace și daco -romane la
romani.Dar numărul lor este cu siguranță mai mare : este de ajuns să te gândești la cultul morților și la
mitologia funerară,la riturile agrare ,la obiceiurile sezoniere ,la credințele magice etc., care, se știe ,persistă
,abia schimbate ,de la o religie la alta,timp de milenii” 6.
Prin urmare,cu fiecare rit de trecere ,faptul folcloric capătă o semnificație simbolică ,potrivit
gândirii tradiționale sensul magico -religios însoțește fiecare ritual performat în momentele
esențiale ale vieții,deoarece omul este însușit cu darul de a vedea dincolo de lucruri,acest dar
fiind responsabil cu crearea simbolurilor,acetsea din urmă devenind o creație colectivă,un
semn stabilit prin conexiunea comunității de care aparțin e un individ . Simbolul este definit ca
„ obiect,imagine sau entitate grafică care exprimă altceva decât ceea ce este el” 7,pe de altă
parte Mircea Eliade contestă această definiție spunând că„ simbolul revelează anumite

5 A.V.Gennep,op.cit.5
6 Mircea Eliade, De la Zamolxe la Genghis -Han, București,Editura Humanitas,1995.75.
7 Dicționar de psihologie socială București,Editura Științifică și Enciclopedică ,1995:224

5 aspecte ale realității -cele mai pro funde -care resping orice alt mijloc de cunoaștere.Imaginile
și simbolurile,miturile nu sunt creații arbitrare ale psihicului;ele răspund unei necesități și
îndeplinesc o funcție: dezvăluirea celor mai secretenmodalități ale ființei” , un simbol este
,în se nsul general,un semn,obiect,o imagine care reprezintă indirect,obiectul,ființa,idea și
sentimentul ,iar prin acest limbaj simbolic suntem ajutați să înțelegem evoluția gândirii
umane în dezvoltarea artei,religiei,transmițând mesaje care au rezistta timpul ui,asta și pentru
că noțiunea de simbol la început de secol a fost puțin considerată ,chiar dacă această noțiune
avea un rol fundamnetal în valoarea tradițională a satelor,întrucât atât mitul cât și simbolul
alcătuiesc substanța vieții spirituale a satului patriarhal,în cazul cercetării de față,de a ne
dezvălui secretele satului brănean prin care să vedem omul pur și simplu.
Desigur că simbolurile sunt alese în funcție de etapa de viață și locul de origine a
individului.Prin metoda observației din timpul cercetării mele a zonei Bran -Moeciu,unul
dintre cele mai importante simboluri ale casei tradiționale românești, este vatra – simbolul
tradiției,dragostei și al statorniciei,care semnifică legătura mistică între pământ și foc dar și
un izvor al super stițiilor și credințelor populare. Rolul spiritual al vetrei se evidențiază în
orice activitate casnică datorită asocierii cu aspectele mistice ale focului,acesta simbolizând
purificarea,lumina,hrana,totuși având și o parte negativă,aceea a arderii și di strugerii.
Brănenii își respectă vatra,fiind legați de casa părintească și orice lucru din cadrul
acesteia,ei formâdu -și credința că pentru ați proteja casa și familia ,nu te joci cu focul,ci îi
atribui aceeași iubire,precum Prometeu,tocmai pentru a nu deranja cine știe ce forțe ale
răului sau chiar periclitarea destinului lor,iar obiceiul de a nu da jar din sobă seara nimănui
că altfel iei somnul celor din casă,întăresc relația lor cu Divinitatea,legătura cu sacrul fiind
reprezentată și de simbolurile de pe țesăturile lucrate de femeile brănence,de stele,soare .
Pe de altă parte simbolurile de pe costumele lor populare,florile,frunzele,animalele,erau în
gândirea lor purtătoare de noroc sau încărcate de magie,care construia o legătură sacră cu
natura. ( vezi A.1.1)
Legat de mitul funerar,un simbol care îl caracterizează este cel al mărului , acesta
îndeplinește un rol important,sacru, atât în concepția creștină cât și în cea populară, mărul
lui Adam sau merele Domnului, oricum,mărul este un mijloc de cu noaștere,dar totodată și un
fruct care întreține tinerețea. O altă ofrandă rituală strîns legată de cultul morților fiind și
tămîia. ..sau lumânarea.

6
Bradul este un alt simbol de viață curată și îndelungată,care se folosește la nunți și la
înmormântări.Totuși,bradul este și elementul disputei dintre forțele binelui și
răului,deoarece înfățișarea bradului este dată de către divol care i -a făcut cepurile.Deoarece
bradul este și o imagine a codrului de munte,acestei imagini i se asociază și păstorul , un
simbol al veghei permanente și al călătoriei,unde păstorul observă cerul,luna,soarele și
stelele,care atarge și inspiră sensibilitatea omului modern. simbolul rochii de mireasă este
un element principal al unei nunți,sau buchetul miresei ,florile simbolizând fertilitatea,iar
verighetele sunt cele care simbolizează uniunea perfectă și durabilă,pentru că cercul are o
formă interminabilă,iar ca fiecare român care se respec tă,ospățul este un alt simbol care
face parte din ritualul tradițional al meselor din zi. Primirea oaspeților cu pâine și sare ,două
elemente sacre in alimentație,pline de semnificație,pâinea fiind hrana primordială a omului
și rodul muncii lui existând și obiceiul de a oferi,simbolic,pâinea și sarea și -n prezent,în
ritualurile comunități brănene,pentru înțelegere și iubire.
După aceste gânduri despre simbolurile sacre și tradiționale,ne putem da seama că în
folclor sunt un limbaj figurativ, prin car e se exprimă conținuturi cu semnificații
precise,abstracte și vechi,cu o natură mitică sau religioasă,iar pentru a înțelege rolul lor
trebuie să ne gândim la societatea în care trăim,unde vizibilele transformări se găsesc chiar
în portul popular și literat ură,influențate de populațiile vecine,unde nu se reușește
ștergerea principalei surse de inspirație,care este amprenta străbunicilor noștri ca popor.

5 1.2. LOCUL BRĂNENILOR ÎN CON TEXT ETNOGRAFIC

În continuarea lucrării voi c ontinua cu prezentarea zonei Bran -Moeciu din perspectivă
istorică ,geografică și a obiceiurilor cotidiene,referitor la așezarea vetrei. Conceptul
totemului definit de A.V.Gennep 8 ne duce la una dintre legendele de formare a munților 9 și
așezați de către Dumnezeu în anumite puncte ale pământului,fiind un simbol al înălțimii și al
centrului,care exprimă stabilitate sau chiar puritat.,M itul Potopului biblic poate fi o dovadă a
legă turii cu Divinitatea,deoarece Arca lui Noe și muntele Ararat reprezintă un mijloc de
comunicare Universul. Satul risipit pe coaste și văi în bătaia soarelui,fiecare vatră brăneană
este o așezare veche și specifică muntelui. Legenda Branului,în varianta lui Ioan Duicu 10
(vezi A1.3), ne spune că în vremea strămoților Geto -daci pe muntele Bucegi pastorea un
bătrân pe care îl chema: Bran -da-Bur cu cei nouă frați ai săi. Acesta le poruncește ca fiecare
dintre ei,după îndeletnicirea sa, să -și aleagă un loc pe care să -l stăpânească și pop uleze ,iar
Ghicuță Bran este cel care ctitorește zona Branului ,menit ca păstor. Deși până la 1848 satele
moecene și cele brănene aveau statutul de „sate dependente de orașul Brașov” ,totuși prin
desființarea iobăgiei de la 1848,locuitorii satelor moecene și brănene devin liberi iar treptat
ei își vor redobândi proprietățile,însă până la 1872 se formează două comune
brănene:Branul de Sus și Branul de Jos,până la 1924 când printr -o reformă administrativă
toate satele brănene vor forma o plasă distinctă a ju dețului Brașov,numită „Plasa Bran” .
Comuna Moieciu este una dintre cele trei comune administrative care alcătuiesc zona
Branului,amplasată la poalele munților Bucegi și Piatra Craiului,traversată de râul Bârsa,este
o zonă încărcată de tradiții etno -folcl orice,oferindu -i autenticitatea în spațiul românesc prin
zestrea obiceiurilor folclorice și religioase specifice celor trei momente importante din viața
omului: naștere -nuntă -moarte . Arealul etnografic studiat dezvăluie dovezi,că pe aceste
meleaguri au fos t urme de locuire omenescă,încă din perioada paleolitică; în satul Peștera
descoperindu -se o peșteră în urma săpăturilor arheologice 11 ,de aici și denumirea satului.

8 A.V.Gennep, Formarea legendelor ,Editura POLIROM,Iași,1997:40
9 Elena Niculița Voronca, Datinile și credințele poporului românadunate și așezate în ordine mitologică, Editura
POLIROM,Iași,1998:32
10 Ioan Duicu, Legenda Branului, Editura Foton,Brașov,2014
11 https//www.infotour.ro -Ghid turistic Bran -Moeciu,accesat la data de 28.11.2019

8
Brănenii sunt continuatori ai tradiției îndelungate,transmisă din generație în
generaț ie,așezarea geografică permițându -le o izolare parțială față de influențele externe de
mai târziu ,prin păstrarea unor elemente lingvistice originale,dar și a portului popular,
„element de identitate zonală cu o încărcătură simbolică aparte” 12 . Structu ra socială a
satului pornește de la structura familiei până la cea a întregii colectivități,jucând un rol de
prim rang în organizarea vieții prin practica obiceiurilor și ocupațiilor ce implică atât familia
cât și întreaga comunitate .
Ocupația cel mai bine reprezentată în zona Bran -Moeciu este cea a păstoritului, se
organizează stâni prin asocierea a mai multor proprietari de oi,la care se angajau ciobani
pentru paza animamlelor și prepararea produselor lactate, în special brânza în coajă de brad
și cea de burduf. Pentru brăneni,datorită zonei geografice ,exploatarea lemnului ce se găsea
din abundență a influențat cultura materială a zonei prin construirea caselor și anexelor din
cadrul gospodăriei. Arta lemnului a înflorit prin mob ilierul sculptat și decorat cu forme
simbolice,tip solar și stelar . Brănenii sunt cunoscuți ca mari comercianți ,meșteșugul cu
textile era mai mult pentru necesitățile proprii,în trecut brănenii mergeau cu lâna și zeghile
la târgurile din Câmpulung Muscel și Fieni,drumul fiind anevoios pe jos,traversând munții
Bucegi în patru zile dus -întors.
Comunitatea brăneană este mândră de portul său,dl prof.Ioan Prahoveanu studiind
personajele de pe Columna lui Traian,constată că portul brănean este identic cu ce l al
dacilor,chiar și Sextil Pușcariu observă autenticitatea portului brănean atribuindu -i originea
geto -dacă . În cartea sa, Așezările brănene -portul popular și țesăturile tradiționale, Ioan
Prahoveanu a făcut o cercetare a portului popular brănean evidenți ind faptul că portul
brănean are mai puține particularități specific -locale,cu excepția fotei de Moeciu,13 unde
țesătura are diferite ornamente și cromatice pe fondul negru,așadar în contextul etnografic
al județului Brașov,zona Branului se individualizeaz ă prin originalitatea și arhaismul
limbajului dar și al obiceiurilo încă păstrate și de generațiile actuale.
Locul brănenilor în acest context etnografic este unul ales,parcă special a -i ridica pe un
piedestal,afirm asta deoarece atunci când pronunți num ele de „Bran” te duce cu gândul

12 Ioan Praho veanu, Așezările brănene – portul popular și țesăturile tradiționale, 2019.3
13 Maria Gârbacea este una dintre infoematoarele locale,cu privire la țeserea fotei de Moeciu.Interviu ,vezi
A1.4

5 exact la mitul Contelui Dracula,care a luat formă după romanul de ficțiune al scriitorului
englez,Bram Stoker,zona fiind promovată prin intermediul imaginii unui vampir care se
hrănea cu sângele dușmanilor.Totuși,revenind p e meleagurile noastre,castelul a avut rol de
vamă,unde se reținea 3% din valoarea mărfii care ieșea și intra din Transilvania,însă Regina
Maria este cea care a transformat castelul într -un simbol al romantismului și pasiunii,pe care
l-a lăsat moștenire Pri ncipesei Ileana,fiica sa,unde pentru Ileana castelul este un simbol al
dragostei ,delicateții și înțelegerii dintre mamă și fiică. Însă mai târziu,castelul Bran devine
un simbol al turismului românesc,un simbol al Branului, tocmai prin acest mit al lui Dr acula
pus la punct de comuniști,ceea ce le conferă brănenilor un loc primordial în contextul
etnografic românesc.

10

I.3. VIZIUNEA TRADIȚIONALĂ A SATULUI BRĂNEAN

Pășesc cu reverență în lumea trecutului pentru a înțelege mai bine prezentul,o vizită la
Bran fără castel ar fi ca o lectură a unei cărți fără capitolele inițiale. Zona Branului are multe
de oferit și nu lasă pe nimeni să plece ,fără a -i oferi un popas în lumea simbolurilor prin care
poate fi reînvățată tradiția brăneană,din punctul meu de vedere,zona Bran -Moeciu este un colț
de sat care reprezintă întregul univers.Folclorul este privit și pus într -o imagine primitivă
,atitudinea față de tradiție diferă de la individ la individ,de la un grup social la altul, însă la
nivelul conșiinței individuale,tânărul este mai receptiv la nou,prin căsătorie,el se angrenează
mai puternic în viața colectivă a satului,fiind interesat în respectarea rânduielilor
tradiționale . Arthur Gorovei definește folclorul ca „ patrimoniu colectiv,moștenit din gură -n
gură,din generație în generație ,nealterat în fața civilizației și a culturii cărturărești.
O. Densușianu interpretează folclorul din punct de vedere etno -psihologic „ S copul
folclorului este de a ne arăta felul propriu de a simți al unui popor,viața lui sufletească în
toate manifestațiunile ei mai caracteristice ” ,însă comunismul ne -a obișnuit să considerăm
folclorul un aspect limitat la cântec,dans și muzică instrument ală și nu ca un fenomen
complex de cultură populară ,iar prin acest concept înțelegem totalitatea valorilor
materiale și spirituale create de omenire; noțiunea de cultură fiind un factor definitoriu
constituit de noțiunea de valoare.14
In zona Bran -Moeciu,folclorul e cel care -l împacă firesc pe om cu Dumnezeu și cu lumea,cu
realitatea dură,fără să -l îndepărteze cu nimic de pământ, prin acest concept omul
moecean ajunge un credincios și -un cunoscător al lumii sale reale , brănenii sunt oameni
care își respectă sfinții ,ca pe imagini ideale,perfecțiunea lor atribuindu -i țăranului brănean
acțiuni pământești,mâncatul sau chiar cositul. In timpul observării mele , viziunea
tradițională a brănenilor constă în rânduiala din satele lor,care este teme lia,echilibrul
,înțelepciunea vieții lor,în gândirea populară.Această rânduială fără ierarhie,adică fără
supunere nu se poate .

14 Mihai Pop/ Pavel Ruxăndoiu, Folclor literar românesc, Ed.Didactică și Pedagogică,1991.26

5 Pentru Gheorghe și Maria Gârbacea,din satul Moeciu de Sus,munca are un înțeles larg,care
pentru ei a însemnat trudă ,dar și chi n; ei văd că pentru omul de la oraș munca este cea mai
crudă fatalitate a vieții,că pentru omul modern,munca este un chin atunci când stă sub
lăcomie,iar diferența dintre lumea veche și cea de acum este aceeea că : pentru satul
lor,munca era o necesitate firească și nu un câștig,munca în satele brănene dă naștere a
multor vorbe de duh: „ Cine -i harnic și muncește,are tot ce vrea!” ,un motto
tradițional,pornit din propria notă de autenticitate prin care se învață firescul. Prin viziunea
tradițională,brăneni i și-au format gesturi arhetipale ,care ne transpune cu gândul la anii de
istorie a comunității,la faptul că brănenii pregătesc un ritual sau obicei,crezând că are puteri
magice în a le dezvălui un mister legat de natură sau Divinitate,în satul său,țăranul brănean
este singurul stăpân al casei sale,singurul care înfăptuiește ceremonialul întoarcerii cheiței
ceasului care duce timpul cu încă un pas înainte.
Pentru locuitorii satelor brănene,cuvântul bătrân are cea mai frumoasă și respectuoasă
accepție,la oraș are denumirea de pensionar ,care în gândirea lor populară are un înțeles
inutil,fără rost . Gospodăria țărănească,portul oamenilor al zonei Bran,sunt elementele de
identitate simbolice 15 ,sunt cele care vorbesc în locul omului,putându -se afirma fără vreo
abținere că satul brănean și -a păstrat structura spirituală și autenticitatea,având mândria sa
,ceea ce îl diferențiază de celelalte sate învecinate sau mai îndepărtate , aceste sate nu s -au
conformat doar unuia singur la rânduielile sale,ci prin portul,obiceiurile și cântecele
sale,zona Branului își păstrează încă autonomia și aureola,o zonă care vrea să rămână ea
însăși,fără a dicta celorlalte sate gustul sau regulire de comportare,iar prin cercetarea mea
am observat o oarecare distanțare . Satul brănean nu s -a lăsat ispitit în istoria făcută de
alții,ci s -a păstrat neatins,nu a avut nevoie decât de pământul și sufletul său și poate de
puțin ajutor de Sus,pentru a -și duce crucea destinului. Țăranii brăneni,așa au pomenit
ei,casa și locul lor ,pe care nu are voie nimeni să -l strice,nici să lași „ bălăriile ” să astupe
casa,pentru că vatra lor e lăsată de părinți și bunici. Casa lor tradițională înseamnă
simplitate,echilibru și armonie.
Pe ulița satului brănean,toți sunt prieteni ,obiceiuril e transmise dintr -o generație în alta ,ca
un cod genetic spiritual,alcătuiește o salbă neprețuită a satului,pentru că obiceiul este cel ce

15 Ioan Prahoveanu, Așezările brănene – Portul popular și țesăturile tradiționale, Ed.acreditată de
CNCSIS.,Brașov,2008.3.

12
dă viață satului,ce unește întreaga comunitate,iar sintagma „ totul se face cu oameni”
pentru oamenii din zona Branul ui s-a transformat încet de -a lungul timpului într -o lege.
Biserica este cea care a sădit armonia spirituală între brăneni,răsfrângându -se în
tradițiile,datinile și trăirile îndeobște sălășuite în viața sătenilor,plângând și bucurându –
se,convinși că v or avea mereu alături mila și iubirea lui Dumnezeu,de aici se poate deduce că
obiceiurile s -au tras din seva credinței lor,frământate și coapte în covata satului ,cocându -se
la flacăra iubirii dintre generații. Prin această cercetare am refăcut un traseu a l tradiției
satului brănean,focusându -mi atenția către originile pe cale să se lase prăfuite,înțelegând
de la oamenii locului adevăratul sens al comuniunii și iubirii dintre oameni. Bătrânii satului
Moeciu spun că „odată” ,sătenii erau împreună și se aju tau reciproc,făcându -se clacă la
fiecare lucrare specifică gospodăriei sau moșiei.
Primăvara era anotimpul când femeile satului se apucau de curățenia casei,pregătindu -se
pentru sărbătorile Pascale, „ parcă se lumina și satul cănd se apucau femeile de l ucru”
,povestea nea ` Culiță,un vârstnic al satului Cheia -Moeciu. Tot dânsul îmi spunea că bărbații
,după iernile geroase se îngrijeau de ogradă,se scoteau animalele din grajduri,se săpau
grădinile,fiecare om muncea cu spor,încălțat cu opinci sau uneori chi ar desculț. „ Era
greu,dar frumos” accentuează soția lui nea Culiță,trezind în ei dorul după acele vremuri
simple.Tradițiile și obiceiurile creau adevărate legături de prietenie,ceea ce m -a dus la
gândul că în satul românesc tradițional,tradițiile sunt u n izvor al firescului uman.
Interesul brănenilor a fost și rămâne unul insistent asupra obiceiurilor lor folclorice,iar
acestea se dovedesc rezistente în timp.Cu siguranță,că pentru outsideri ,obiceiurile par
adevărate spectacole care încifrează înțeles uri profunde ale relațiilor omului cu natura și
lumea înconjurătoare,asta și pentru că brănenii și -au păstrat rânduiala în viața lor socială
,iar viziunea tradițională este ca un testament în transmiterea sentimentului de folclor noilor
generații.

5 I.4 VATRA CASEI ȘI A SATULUI BRĂNEAN

Satul este definit ca fiind o formă veche de organizare social -economică,alcătuit din grupuri
care au sau nu legături de rudenie,acesta reprezentând și relația dintre o comunitatea umană
bine organizată ș i un spațiu hotărnicit ,alcătuită din vatra satului și „țarina” sau holda,satul
implică legătura omului cu spațiul căruia îi aparține,în sens de moșie 16 . După ce satul a
cucerit câmpia,acesta s -a ridicat și mai sus,pe coaste,iar din sat înșirat riveran s -a transformat
într-un sat risipit în zonele înalte unde casele situate pe coline înscrie omul la o reîntoarcere la
natural. In satele brănene alegerea vetrei s -a făcut în funcție de accesibilitatea terenurilor
pentru o desfășurare cât mai bună a ocupațiilor lor,prin transportul uneltelor și produselor
alimentare ,asigurând apa și hrana necesară atât familiei cât și animalelor lor.
Casa tradițională pentru țăranul brănean reprezenta centrul spiritual al vieții umane,locul de
întâlnire dintre sacru și profan. Necesitatea omului primitiv d e a-și construi o casă,în gândirea
lui mitică se explică printr -o legendă unde Dumnezeu după ce făcuse lumea,nu a creat și
ființei umane un adăpost deoarece luna ,soarele și stele erau aproape de pământ,încălzindu –
i,însă El supărându -se pe oamenia ridica t astrele foarte sus,încât să nu mai fie atinse.Atunci
oamenii au început a se adăposti prin păduri sau peșteri,totuși Divinitatea sugerează
pămânenilor să -și construiască așezări s ubterane -colibe sau supraterestre -case.
Comunitatea Bran – Moeciu ,cu sate le risipite pe sub poalele munților ,amplasate de -a
lungul râurilor și prin fundul văilor , capătă o alură cosmică,țăranul brănean nu -și așază casa
oricum sau la voia întâmplării,vetrele brănene cunoșteau o endogamie locală limitată la
spațiul său,alcăt uită din locuință și holda.Vetrele brănene vechi,au fost risipite pe înălțimi
,pe platforme,la adăpost în apropierea plaiurilor de legătură cu muntele. Pe baza
informațiilor obținute în timpul cercetării de teren,dar și a dlui Ioan Prahoveanu,dezvăluite
în cartea sa „ Așezările brănene” ,prima vatră de sat a Moeciului de Sus era pe creasta dintre
văile Bângăleasa și Moecel ,sau la „ La Bisericuță” . (vezi A1.5 ) Evolu ția vetrei prin roire de -a
lungul văii ,este descrisă de Ioan Prahoveanu în cartea sa,pri n faptul că roirea a dat naștere
unei așezări dense „La Didiță”,casele înșiruindu -se până l a confluența cu altă vale,Valea
Popii,populată și ea cu gospodării izolate .Gospodăriile zonei Bran sunt deschise,gardurile

16 Mihai Pop/Pavel Ruxăndoiu, Folclor literar românesc, Editura Didactică și Pedagogică,București,1991:5 1

14
interioare pentru compartimentarea curț ii lipsesc,iar construcția unei case se realiza după
anumite ritualuri specifice, tăierea unei păsări , credința locuitorilor brăneni fiin d aceea că vor
fi ocrotiți de către Divinitate în construcția noii locuințe.În acest aspect Ernest Bernea
opinează că pe ntru țăran casa nu era doar un obiect ci și o problemă de ordin spiritual și
social,o expresie a nevoilor sale din viață,nu întâmplător atunci la construirea casei în
comunitatea brăneană,pe grinzile din brad se sculptau diferite ornamente geometrice
,florale,precum și astrale ce simbolizau protectorii casei,aceste elemente având un caracter
estetic și spiritual.Principala anexă a unei case brănene este sala,un spațiu al casei cu valențe
mitice,de tranziție între exteriorul și interiorul casei,sau între c urte și casă.Acest loc este unul
sacru,deoarece aici se desfășoară ritualuri și ceremonialuri legate de vârsta omului,dar și cele
legate de obiceiuri calendaristice ,în sălica casei se primeau colindătorii dar se înfăptuiau și
activități mitico -magice de că tre femei. Înfrățit este și pragul care are u n rol major în
îndeplinirea riturilor de trecere. Un loc important al casei țărănești tradiționale reprezintă
vatra,aceasta simboliza contactul divin al Pământul cu Cerul. Vatra este un simbol al casei
românești,al tradiției,al dragostei și al statorniciei ,o împletire mistică între pământ și foc,dar
și o resursă de superstiții și credințe populare.Rolul spiritual al vetrei se reliefează încă de la
construcția casei,continuând să se evidențieze în aproape orice activitate casnică datorită
asocierii cu aspect ele mistice ale focului ,care simbolizează purificarea,lumina,hrana dar și
aspecul negativ: cel al distrugerii,al arderii. Prin respectarea focului și a vetrei,brănenii își
protejează casa și urmașii de cel rău ,pe baza acestui obicei,și -au format credința ,de a nu da
foc seara,jarul din sobă cuiva,că dai somnul celor din casă. La vatră se practicau și
farmecele,ca acelea de deochi,de aducere sau alungarea ploii. Totuși vatra casei este și un
simbol al hranei prin coacerea pâinii și a cozonacilor,aceștia din urmă făcând parte din
ceremonialul mesei de sărbători. Coacerea pâinii avea credințe interesante: când se punea
pâinea în cuptor,se făcea cruce deasupra ei ,dar și a cuptorului cu lopata,se spunea că cine
cocea pâine în cuptoare,rămânea fără hrana cea de toate zilele dacă nu respecta acest
ritual.„ Iar ca să nu uite oamenii de tine,trebuia să lași o pâine la cuptor” 17 .
Satul românesc își păstrează încă acea aură de sacru. Comunitatea brăneană cu gândirea ei
magico -religioasă simte nevoia de a practic a anumite rituri,în credința că i se oferă o protecție
sigură,spiritul popular al brănenilor încă dăinuie…

17 Din spusele Stelei Dragosloveanu,una dintre deținătoarele unui cuptor de făcut pâine

5 CAPITOLUL II .
II.1. ETICA ȘI CRITERIILE MORALE ALE BRĂNENILOR

În capitolele precedente am văzut că satul tradițional ca pământ ale cărui norme sunt
stabilite de către om în comuniune cu alți oameni,recuperează memoria ancestrală a
locuirii,care se manifestă în conștiința țăranului,așa cum spunea Nichifor Crainic, ca o
nostalgie a Paradisului. Satul brănean tradițional mi -a fost prezentat sub formă de
sentimente și concepte morale,cu obiective de conduită de natură colectivă,având deci de
urmărit o psihologie și filosofie morală, o normă etică socială țărănească,mor avurile cu
actele de milostenie și nu în ultimul rînd,formele de politețe ale brănenilor.
Încă de când locuitorii Branului au început să trăiască cu drepturi depline asupra
proprietăților,a fost necesară o regulă morală de comportament pentru binele
com unității,numindu -se etică. Filozoful francez ,Paul Ricoeur păstrează termenul de etică
pentru o reflecție fundamentală asupra întrebărilor despre comportamentul uman,deoarece
felul în care cineva se raportează la sine însuși,la alții ,sau chiar la pământul care menține
viața este manifestarea primară a eticii și valorilor ale comunității b rănene,determinând
atitudini și patternuri comportamentale,ca iubire și compasiune,generozitate și control.
Însă,vorbind despre etică și morală definirea acestor termeni poate fi dificilă din cauza altor
definiții a lor independente,astfel etica este defin ită ca ramură a filosofiei care studiază
morala, pe când morala reprezintă credințele,despre ce este un comportament bun și ce
este un comportament rău.
Termenul grecesc pentru etică ( ethos,eticos ) înseamnă locuință,maniere sau obiceiuri 18.
Platon și Aristotel cu stoicii s -au pus în acord cu ideea,că viața rațională bazată pe realizarea
și practicarea virtuțiilor reprezintă calea de formare a unui carater bun,totuși în
postmodernism,conform filosofiei lui Imanuel Kant, datoria morală era rep rezentată de
Legea Morală 19 . În comunitatea brăneană termenii de datorie morală și etică nu sunt găsiți
în vocabularul moral al bătrânilor,deoarece morala vârstnicilor nu se referă la conflicte de
interese sau altele,ci e formulată ca o mulțime de pilde și sfaturi precum: „ Iubește -ți
aproapele ca pe tine însuți” sau „ Ce ție nu -ți place,altuia nu -i face” ,de aici mi -am dat
seama în cercetarea mea, că spiritualitatea locuitorilor din zona Bran este până în adâncul
sufletului lor,că intimitatea brăneanulu i cu vatra satului său se bazează pe
armonie,înțelegere,respect și buna -cuviință.

18 wikipedia
19 …

16
Rădăcinile filosofiei românești sunt profund legate de spiritualitatea poporului român,Ion
Zamfirescu afirmă că spiritualitatea țăranului român i -a dat în decursul vremii e chilibrul,
sufletesc și moral 20 ,iar prin experiența de viață a bătrânilor noștri a generat și primele
atestări ale filosofiei românești tradiționale reprezentate prin vorbele de duh ale
vârstnicilor. „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodos ie” o carte numită de
B.P.Hașdeu, falnic monument de literatură,politică,filozofie, și elocinta la străbunii noștri
,conține multe învățături de educație morală,ca un testament pentru urmași ,de fapt,sfaturi
cu caracter laic,și multe avertismente față de comportamente ce ar fi pus în primejdie
prestigiul domnitorului,citită și astăzi cu interes,am descoperit că aceste s crieri și -au păstrat
prospețimea prin vocea străbunicilor noștri,c um românul este un povestitor vestit,
proverbele sunt prezente în zona Branului,care exprimă felul locuitorilor de a gândi și de a
simți. ” Cine nu lucrează,nu mănâncă„ , or,cum am mai mențion at mai sus, munca este o
trăsătură a eticii și moralei brănenilor,care se împletește cu obiceiurile tradiționale,fiind
suprapusă pe principiile morale și sănătoase ale endogamiei locale,pentru brăneni,munca
nu este decât o condiție a existenței și supravieț uirii ,țăranul brănean fiind și astăzi obișnuit
să lucreze,etica lui populară este dominată de simțul măsurii,al proporțiilor.
Satul românesc este o prezență continuă în educație,satul fiind punctul de plecare în multe
povești personale ale unor oameni c are s -au format moral la sat. Mircea Vulcănescu ne
amintește să nu uităm valoarea „ filosofiei populare” sau de „ hrana culturală a poporului”
care izvorăște din înțelepciunea autentică și sănătoasă a țăranului român 21 .În doctrina
semănătoristă cultura este mijlocul de ridicare a țărănimii,aflate într -un grad avansat de
înapoiere, de asta satul românesc a construit o adevărată școală în sine de -a lungul
timpului,o școală pe care am întâlnit -o și în satele brănene,acea școală de a transfera către
urmașii săi abilități practice,precum meșteșugurile locale,acel „ know – how” , cît și o
filosofie de viață în raport cu eternitatea,sensul comunității fundamentale valorice. raport
cu eternitatea,sensul comunității fundamentale valorice.
În timpul cercetării mele din satele brănene,am constatat că o comunicare verbală
adecvată și normele morale erau și sunt încă respectate,bătrânii satului se bucurau în
vechime de mult respect ,ei aveau locul bine stabilit în ierarhia familiei și a satului,o normă
morală care se respecta atât în familie ,cât și în localitate,între săteni. Din interacțiunile
mele am aflat că,atunci când bătrânii își împărțeau averea,aveau grijă să o facă corect,fără a
lăsa motiv de ceartă urmașilor,își păstrau pentru ei doar o parte,care,după mo artea lor
revenea mezinului,acesta fiind cel în grija căruia rămînea îngrijirea părinților,proprietatea nu
se dobândea oricum,moștenirea avea legile ei,fiecare își știa locul.
Învățătorul și preotul erau persoanele cărora nu le treceai pe dinainte,preot ul fiind un
simbol al veghei permanente și al călătoriei,cel care observă cerul,luna,soarele și luna,un

20 Ion Zamfirescu, Orizonturi filosofice.Idei,oameni,probleme de cultură , Ed. Casa Școalelor,București,1942:102
21 Mircea Vulcănescu, Pentru o nouă spiritualitate filosofică.Dimensiunea românească a
existenței. Ed.Eminescu,București 1992 :193

5 apropiat al Divinității,dar în același timp era și cel mai apropiat de comunitate,practic un
duhovnic la nevoie,cooperarea dintre Biserică și școală a c ontribuit major la educația
copiilor și tinerilor din satele brănene,asta ne amintește că tinda unei bisericii a fost prima
formă de școală în satele românești. Comunitatea brăneană este definită de buna -cuviință
,salutul între femei și bărbați ,copii -vârstnici se făcea cu adresarea de dumneata,matale sau
în formă regională tălică.
Tișcă Maria este una dintre locuitoarea satului Moeciu de Sus,care mi -a prezentat modul în
care își ofereau respect cetățenii zonei Moeciu,cum că între ea și sotul ei nu era o diferență
de ani prea mare,totuși acei doi ani diferență nu era un impediment de a i se adresa cu
dumneata, pentru amândoi soți dovedea respectul oferit bărbatului,de către femeie, în
schimb fetele de măritat erau harnice și trebuiau să ofere respect celo r din jur,mai ales celor
în vârstă. Însă după căsătorie,când femeia trecea de la statutul de fată,la cel de
femeie,femeia mergea în casa socrilor,pe care trebuia să -i accepte ca părinți adoptivi,să -i
asculte, „dându -se după ei” ,respectându -le obiceiurile familiale. Orice femeie saluta prima
pe stradă,iar copilul saluta pe toată lumea. Multe dintre aceste reguli ale normei de bun
simț,le întâlnim și astăzi în satele brănene,păstrate și transmise generației din prezent,ca pe
niște legi ale lui Moise. Femeile văduve trebuiau să poarte doliul cuvenit,ca un respect
pentru defunct, abstinența de la petreceri,pornind din vechile tradiții brănene,mersul la
biserică pentru a se ruga,era considerat un omagiu adus sufletului pierdut. Un aspect
important opus pentru f iecare familie în parte a comun ității brănene, îl aveau și nașii,care
erau considerați părinți spirituali ai noii familii formate,finii erau cei care se adresau cu
sărut -mâna nașă,nașule.
Ajungând la finalul acestui subcapitol,merg pe ideea că în viața satului nostru românesc
tradițional sunt mentalități și atitudini pe care oricum le -am privi ,le percepem ca pe niște
rele năravuri,dar pe care țăranul nu vrea să le recunoască ca atare,pentru el obiceiurile și
tradițiile vetrei lui sunt cel care îi definesc valoarea ca om al comunității lui.

18
II.2. ASPECTUL RELIGIOS AL SATULUI BRĂNEAN

Acest subcapitol are ca bază analiza de teren a zonei Bran -Moeciu unde voi încerca să
dezvălui specificul comunitar al practicii religioase,situația relig ioasă a brănenilor fiind
conservată ,iar atașamentul lor față de acest fenomen este î ndeplinit prin perspectiva
ceremonialului și a riturilor la fiecare prag din viața socială. A fi credincios în satul brănean
nu înseamnă doar să -ți afirmi sau să -ți asum i apartenența la un cult religios,ci și să respecți
rigorile pe care le impune religia de care aparții ,iar religia creștin –ortodoxă obligă pe
fiecare fiu și fiică a Bisericii ,să respecte și să aplice în viața de zi cu zi o serie de legi și virtuți
moral e dar și materiale,fără niciun dubiu,în cazul brănenilor se poate vorbi de o religiozitate
constantă și durabilă. Țăranul satului brănean se simte intim cu satul lui,iar această
intimitate se extinde pe toate planurile ,bazându -se pe armonie,respect și î nțelegere,poate
chiar și prietenie,asta și fiindcă spațiul brăneanului este unul sacru,natural care este
perceput ca manifestare directă a Divinității,nefiind un principiu rece și impersonal ,gândirea
locuitorului brănean fiind una magico -religioasă,având totuși conștiința existenței a unui
Dumnezeu care l -a creat și care i -a dat îngeri să -i fie de ajutor.
În cercetarea mea asupra modului cum sunt respectate zilele de sărbătoare,am observat că
brănenii și -au format credința că sfinții cărora le sunt închi nate sărbătorile le apără
casele,holdele și animalele de rele sau de furia vremii , de multe ori ei simt nevoia de a
practica unele ceremonialuri magice menite să le ofere protecție sigură,acestea pot fi
ceremonialuri de înlăturare a anumitor boli,sau pen tru aducerea ploii necesare recoltei,ori
din contră ceremonialuri pentru înlăturarea furiei vremii. În satul patriarhal multe dintre
aceste ceremonialuri încărcate de magie, se desfășurau la răscruci sau la hotarul
satului,aceste locuri fiind considerate „ spații sacre” 22, în categoria spațiilor sacre este și
cimitirul , un „ sat al Morții” 23 care pentru locuitorii zonei Br an reprezintă locuința mortului
,un loc al întâlnirii dintre cei vii cu moșii lor,unde bocetul și monologul interior îl aduce mai
aproape atât de Divinitate cât și de cei morți ,în felul acesta se păstrează amintirea vie a
strămoșilor și prin pomenile morților,numite și moși, rânduite de biserică ,iar ziua consacrată
sărbătoririi m orților fiind sâmbăta,deoarece are la bază credința că sâmbăta este ziua în care

22 Romulus Vulcănescu, Mitologie română, Editura Academiei,București,1985:16
23 Mircea Eliade, Istoria Credințelor și Ideilor religioase, Editura Univer Enciclopedic,Bu curești, 2000:20

5 Iisus Hristos s -a pogorât în Iad, după ce a stat în mormânt cu trupul 24 . Locuitorii zonei Bran
sunt descendenți ai omului „ homo religiosus” 25 ,deoarece în comunitatea lor prin
endogamia păstrată,s -au creat legături indestructibile de outsideri. Prin fiecare casă
construit țăranul brănean este martor la o nouă cosmogonie,la o creațio mundi ,deoarece
fiecare locuință reprezintă un centru al lumii,simbolizând prezența lui Dumne zeu.
Pornind de la tema acestei cercetări și din explicațiile informatorilor,în satele brănene am
putut distinge o solidaritate de necesitate și cea sărbătorească,prin respectarea calendarului
popular și bisericesc,devenită o agendă spirirtuală a întâl nirilor țăranului brănean cu
Divinitatea, respectată cu sfințenie de fiecare în parte.Din relatările localnicilor zonei Bran –
Moeciu,am găsit o ierarhie a sfinților,precum: Sf Mihail situat de -a dreapta lui Dumnezeu și
Sf Niculai la stânga,urmat de Sf Gheo rghe,Sf Dumitru și Sf Ilie,iar ritualurile închinate
lor,privite de afară sunt simple spectacole ( Focul lui Sumedru) . Informatorii de vârstă
înaintată își explică atașamentul pentru ritualurile magico -religioase,prin faptul că
mântuirea sufletului sau iertarea păcatelor nu este un scop principal pentru a participa la
sărbătorile parohiale,ci mai degrabă asigurarea bunăstării și a sănătății personale și a
familiei,în urma căreia zilel de miercuri,vineri și duminică sunt considerate sfinte ,încălcarea
lor însemnând o sfidare a lui Dumnezeu cu repercusiuni asupra familiei și vetrei casei, fără a
epuiza subiectul,în cazul brănenilor se poate vorbi de o religiozitate constantă și durabilă,
caracterizată prin credința lor în Dumnezeu și respecta rea tuturor recomandărilor venite din
partea Bisericii.Pentru locuitorii zonei Bran ,credința este o trăire sufletească reprezentând
un dat etern și indestructibil al naturii umane,o siguranță că Dumnezeu există,fără a fi
nevoie de o argumentație teoretică ,iar prin această credință,brănenii au crezul divin în
salvarea sufletului. Se poate spune că viața Viața religioasă a satului brănean se creionează
prin biserică,așezământul tradițional cu rol de îndrumător și organizator al vieții religioase în
satul b rănean patriarhal și actual însă cu un cuprins mai mare decât am arătat până
acum,caracterizat prin faptele religioase sau mituri,trecute în folclorul nostru cu numele de
credințe și superstiții populare,teologii accentuând aceste practici clasificându -le drept
obiceiuri păgâne. Privind în interiorul sacru al satului brănean găsim o seamă de rituri și
ceremonii,de o străveche origine local,cea mai expresivă formă de ritual aparține

24 Informație culeasă de la preotul Colțea,biserica „ Adormirea Maicii Domnului „ sat Cheia,Moeciu.
25 Concept al lui Mircea Eliade

20
bisericii,aceasta fiind liturghia duminicală și ceremonia înmormântării dar și alte acte
religioae care se leagă direct de viața omului în situațiile specifice,pornind de la naștere
până la moarte.
După cele spuse putem conchide prin ideea că toate credințele brănenilor nu s -au pierdut
în timp,persistând chiar și în pofida sch imbărilor moderne din societatea rurarală a
satului,prin practicile,ritualurile ,credința locuitorului al zonei Bran a păstrat esența
creștinismului,însemnând acea credință puternică în Dumnezeu și sfinții Lui,accentuând
comuniunea dintre Divinitate și om.

5 II.3. VIAȚA FAMILIARĂ DIN COMUNITATEA BRĂNEANĂ

Familia este prima Instituție în fața lui Dumnezeu,una Divină,creată de Dumnezeu în Rai
alcătuită dintr -un bărbat și o femeie,aceștia împlinind porunca Divină de a se înmulți și a se
iubi unul pe celălalt,asemeni Sfintei Treimi,o familie unită și indestructibilă.Prima Familie a
fost prima biserică înălțată de Dumnezeu în Rai,alcătuită din Adam și Eva și care au fost puși
să locuiască în grădina Eden,să o păzească și să o îngrijească,munca în P aradis era o
binecuvântare fericită.Caracteristici ale familiei Biblice se găsesc și la familia tradițională a
satului românesc,prin armonia deplină dintre soți,poziția de cap al familiei îi revine
bărbatului,femeia având un loc subordonat față de soțul ei, acest raport existând după
căderea în păcat. Familia din satul tradițional brănean păstrează o legătură strânsă între
părinți și copii,consolidează relația între familie și casă,dar și cea dintre locuință și
pământ,moșie,în urma acestor congruențe încheg ându -se natura și tradiția din satul
patriarhal. Tinerii care ajungeau la căsătorie,trecând mai întâi prin diferite rituri de prag,cum
ar fi logodna ,luând sfârșit printr -un rit de agregare preliminar la noul mediu și la ambele
familii. Potrivit teoriei lui A.V.Gennep,căsătoria înseamnă trecerea de la societatea copilăriei
sau adolescență ,la societatea adultă,sau de la o familie la alta și de la un sat la altul 26 ,în
tradiția brăneană soții se stabileau în casa nouă,sau dacă mirele era cel mai mic dintre
frați,el rămânea în casa părinților lui.
În comunitatea tradițională brăneană locul special ocupat este cel de către
femeie,deoarece asemeni zeiței Geea ,care reprezenta Pământul și zămislind pe Uranus
,dobândește o expresie mitică ,femeia fiind prima c are a cultivat plantele
alimentare,devenind stăpâna ogoarelor și recoltelor,iar prin puterile ei magico –
religioase,predominanța ei socială a dus la modelul cosmic de Pământul -mamă27 . Femeia
participă la efectuarea unor ritualuri magice,ca descântece,invoc ări,ea culege anumite
plante în anumite zile ,de Sânziene, în special folosite la anumite leacuri. Caracterul unor
credințe magice ale unor gospodine din zona Branului,este acela de a nu scoate gunoiul din
casă lunea ,deoarece uliul le -ar mânca găinile,deși prin acțiunile magice ale femeilor

26 A.V.Gennep, Rituri de trece, Editura Polirom,Iași,1996: 113
27 Mircea Eliade, Sacrul și profanul, Editura Humanitas,București,2017 : 110 -111

22
brănence este și blestemul,bazat pe credința cuvântului de modifica starea celui căruia se
aruncă blestemul, acest blestem este și o formulă care aduce binecuvântare,dacă ne referim
la Maica Domnului care îl binecuvântea ză pe fierarul care a făcut piroanele folosite la
răstignirea Mântuitorului,acesta făcându -le mai scurte decât i se ceruse,cât și pe racul care a
furat pironul cel mare destinat răstignirii lui Iisus.28,totuși statutul femeii în familia
tradițională a Bran ului era acela de subordonat al bărbatului ,grija ei cea mai mare fiind
acela de a se mărita,iar odată ajunsă căsătorită,următorul pas fiind procrearea copiilor,însă
exista un risc de a nu putea înfăptui acest lucru,atunci se spunea că a păcătuit în fața l ui
Dumnezeu,sau față de soț,ori fiind atinsă de vreun blestem,dar prin posturi și
rugăciuni,femeia se străduia să merite acest dar de la Dumnezeu,fără a -și face de rușine
bărbatul. Din informațiile cuprinse în cercetarea mea,se specifica des de femeile vâr stnice,că
uneori femeile care se considerau sterpe,se foloseau de farmece și descântece femeiești cu
scop să o integreze forței Divine,creatoare a feminității cosmice.
În cercetarea sa,Nicolae Panea definește femeia ca unitate generică a universului
descriptibil și interpretabil,creionându -i un tablou pozitiv,un Axis mundi al familiei
tradiționale,totuși îi este creionat și aspectul negativ,prin nefericirea de a exista. În
comunitatea brăneană valoarea sa socială fiind una minimă 29 ,cauza fiind aceea de a da
naștere la o fată,decât unui băiat ,care în gândirea satelor brănene acesta constituie ,de
fapt, un stâlp al casei,continuatorul neamului. Prin nașterea unei fete viitorul neamului
putând fi calamitat,iar descendența deviată,însă,femeia este cea care integrează copilul
după naștere ,prima dată în lume,printr -un ritual specific de prag – prima baie . Statutul de
mamă era rolul cel mai important privind popularea comunității ,zămislirea fiind o variantă a
fertilității telurice,ceremonialurile păstrate legate de fecunditate și naștere au structură
cosmică.

28 S.F. Marian, Legendele Maicii Domnului – Legenda căutării Domnului nostru Is.Chr, Edițiunea Academiei
Române,București,1904: 108 -273.
29 Folclor literar românesc,Pâinea,vinul și sarea. Ospitalitate și moarte, Editura Scrisul Românesc,2005: 99

5 II.4. ALIMENTAȚIA ȘI OCUPAȚIILE BRĂNENILOR

In acest subcapitol voi încerca să arăt importanța obiceiurilor tradiționale brănene legată
de alimentație și ocupații , păstrate în timp după niște reguli după care brănenii și -au
organizat atât viața de familie cât și munca,pentru că așa cum spune Mihai Pop în „ Obiceiuri
Tradiționale Românești” , obiceiurile formează ordinea prin implicarea actel or rituale și
ceremonii,provenite din cunoștințele și experiența oamenilor. , adică,aceste obiceiuri merită
atenția deplină,deoarece ele se cer a fi cunoscute și valorificate și în prezent. Dacă stăm să
privim din perspectiva de outsider,aceste obiceiuri pa r ca niște acte de comunicare
tradiționale,cu un limbaj complex,fiecare obicei cu modalitățile lui de expresie,precum cea
verbală care se îmbină cu cea gestică și mimică. Sunt produse spontan,parcă cu scop să ne
transmită ceva,fără a dezminți resturile de veacuri care au păstrat buna rânduială în satul
brănean patriarhal. Brăneanul situează hrana cea de toate zilele în ” Centrul lumii„ (acest loc
amintit îl întâlnim și în poezia colindelor românești) ,grija aceasta este necesară în satului
lui,deoarece fac e parte din procesul de producere și depozitare a hranei. I.Ghinoiu apreciază
efortul țăranului român tradițional pentru asigurarea hranei,deoarece familia creștină își
asumă sensul bilbic al muncii:30 Pentru că ai ascultat vorba femeii tale și ai mâncat din
pomul din care ți -am poruncit să nu mănânci,blestemat va fi Pământul pentru tine! Cu
osteneală să te hrănești din el în toate zilele vieții tale!” (Facerea,3,17) . În urma acestui
blestem,atitudinea față de hrană și conduita la mesele zilnice,face comunitatea brăneană să
tânjească la mântuire,pentru brăneni sfințenia pâinii și a mesei sunt teme recurente în
cultura lor tradițională.
Pentru locuitorii Branului,luarea mesei te duce cu gândul la Cin a cea de Taină,unde trebuie
să participe toți prezenți în casă,chiar și cei străini ,pe care îi integrează pe moment în lumea
lor,luarea mesei desfășurându -se într -un plan al tăcerii.Respectul acordat fiecărei mese se
face printr -un ritual față de sacralit atea alimentelor,anume cumpătarea .31 Totuși ,un prim
ritual care se face înaintea așsezării la masă,este cel al spălatului pe mâini,urmat de
rugăciunea către Divinitate pentru binecuvântarea bucatelor,iar în final ritualul mesei să fie

30 Ion Ghinoiu, Alimentația.Răspunsuri la chestionarele Atlasului Etnografic Român,Vol I, Oltenia,2018:17
31 Ion Prahoveanu, Alimente,bucate și leacuri din zona Brașovului.Atlas Gastronomic
Tradițional. Ed.C2design,2009 :144

24
încheiat cu mulțumir ile către Divinitate,pentru bunătățile pământești oferite ,adresând și
ruga ,totodată, ca omul să nu fie lipsit nici de cele cerești. Nelipsitele alimente,dar și cele de
bază ale brănenilor erau și sunt până astăzi,pâinea și mămăliga.Deși condițiile locale nu au
făcut posibilă recolta de grâu, metafora existenței umane și axa lumii țăranului ,32 pentru
prepararea pâinii se folosea secara,iar mălaiul pentru mămăligă.
Pâinea este un simbol al hranei care a creat credința ,că a te așeza la masă este la fel cum
ai oferi din pâinea ta, și cum am descris mai sus importanța mesei pentru brănean,pâinii i se
dă valoarea sorții,prin faptul că împărțind pâinea cu cineva,e ca și cum îți împarți soarta cu
cineva.Aliment sacru,pâinea nu ai voie să o arunci,să o risipeș ti ,deoarece în credința
țăranului tradițional ,pâinea are calități excepționale,cine mănâncă pâine,e mai sănătos în
fața bolilor și mai cu forță mai mare în muncă. În comunitatea brăneană,pâinea apare și în
ceremonialul funerar,deoarece creștinul mănâncă trupul lui Hristos,gustănd din Împărăția
Cerurilor încă din viață,de altfel,pâinea se oferă ca cinste nașilor,socrilor,nuntașilor sau chiar
mirilor,alături de sare,în ceremonialul de nuntă,pâinea și sarea având un rol sacru în noua
familie formată,căci nu există sărbătoare ,după cum „ nu există moment important din ciclul
familial fără marca rituală a colacului ”33
Ocupația locuitorilor din zona Branului era păstoritul,iar munca la pădure fiind ocupația
secundară,unde unii bărbați au întreprins și meșt eșugul tâmplăriei.Branul se dezvoltă
puternic pe partea economiei de vite,având loc cel mai important fenomen economic,acel al
transhumanței pastorale.Prin aceste ocupații,brănenii își deschid noi drumuri pentru
achiziționarea alimentelor „de aur„ ,cum le numeau bătrânii,asigurându -și atât animalele cât
și familia cu hrana necesară. În timpul cercetării mele,bătrânii satului Moeciu mi -au relatat
că procurarea hranei nu se făcea într -un mod facil,dimpotrivă,” cu dăsagii -n spate și opincili
bine strânse„ se p leca la drum dimineața devreme,lipsa unui mijloc de transport făcea
drumul lung și anevoios. Trocul era metoda târgului ,prin care brănenii schimbau cașul
afumat,brânza în coajă de brad,produsele din lână prelucrate de femei,pe cereale sau
diferite bucate necesare gospodăriei. Totuși lângă vatra gospodăriei ,grădina era o oglindă a
întregii moșii.Femeile erau cele care se ocupau de întreținerea ei,zarzavatul fiind o producție

32 Op.cit,pg 24
33 Ofelia Văduva, Pași spre sacru, Editura Enciclopedică,București,1997 :26

5 proprie. În urma ploilor ,vara și toamna apăreau bureții( gălbiori,ghebe) culeși d e către
săteni,aceștia îi consumau fie pe jar sau murați în oțet.
Comunitatea brăneană își respectă cu sfințenie orele de masă,dimineața hrana lor constă
în mămăliguță,lapte ,brânză,ouă. Ritualul fierberii mămăligii încă se păstrează în zonă,urmat
de tăiatul mămăligii cu ață,aceasta din urmă fiind aleasă dintre firele de urzeală. ” Terciul„
de mămăligă se făcea din mămăliga vârtoasă coaptă pe sobă,care se punea într -un castron
cu apă și zahăr ” ( informație de la Elisabeta Florescu -Moeciu de Sus) .O al tă masă a
valorificării hranei era masa de seară,constituită dintr -o bucată de brânză de oaie
proaspătă, jumări (ouă bătute),o bucată de carne,preferabil de oaie,sau pastramă,lângă
mămăliga pe care femeia are rolul primordial de a o răsturna aburindă pe câr pător.34
Brănenii sunt considerați o comunitate prosperă cu oameni harnici,ocupațiile lor fiind
modeste,tradiționale,fără pregătiri academice,dar care le aduce un loc important în zona
etnofolclorică,dar și a zonei Brașovului. Bucatele lor tradiționale a u devenit un simbol al
gastronomiei tradiționale, brânza în coaja de brad,cașul afumat ,încântă papilele gustative
ale multor turiști veniți din toată Europa.

34 Aici eu am folosit denumirea din Ardeal, în zona Branului se spune „fund de lemn„ sau în limbaj arhaic ”
`coperiș „.

26
CAP III. OBICEIURILE ȘI TRADIȚIILE DIN COMUNITATEA
BRĂNEANĂ

III.1 OBICEIURILE LEGATE DE VÂRSTA OMULUI
III.1. 1 Funcționarea relației sacru -profan

Conceptul lui Eliade de hierofanie care desemneză orice manifestare a sacrului, unde
conform definiției sacrul este o categorie a interpretării, o forță supradăugată realului care
organizează societatea . Eliade concepe sacrul și profanul ca două moduri de a fi,ca
dimensiune posibilă a exi stenței umane 35 ,sacrul se manifestă prin hierofanie,cea care
întemeiază lumea antologic. Hierofania acționând prin reducerea timpului mitic primordial
în prezent,timpul sacru fiind reversibil în ceea ce privește existența umană ,omul religios
prin multe șiruri de rituri de trecere este dus într -o călătorie ontologică spre transcendent .
Hierofania acționând prin reducerea timpului mitic primordial în prezent,timpul sacru fiind
reversibil,în ceea ce privește existența umană ,omul religios prin multe șiruri de rituri de
trecere este dus într -o călătorie ontologică spre transcendent.Acest concept este un motor
al comunicării între sacru și profan,Eliade spune că omul este un simbol viu 36 ,hierofania
fiind o mediere între cele două.Hierofaniile impun omului r eligios un destin hermeneutic și
numai prin descifrarea lor poate obține certitudinea lumii transcendente,existența umană în
adevăratul său sens poate fi și hermeneutică.Homo religious,cum îl numește Eliade dacă nu –
și știe sensul existenței și -l caută în h ierofanii,în timp ce omul religios și -l neagă.
Pentru Mircea Eliade sacrul tradus în limbajul uman este un obiect de mister,care
sugerează ceea ce depășește experiența omulului:
” Dorința omului religios de a trăi în sacru înseamnă de fapt dorința lui de a se situa în realitatea abiectivă
,de a nu se lăsa paralizat de relativitatea fără sfârșit a experiențelor pur subiective de a trăi într -o lume

35 Mircea Eliade, Sacrul ș i profanul, Ed.Humanitas,București,2017,p 15
36 Mircea Eliade, Imagini și simboluri, Ed.Humanitas,București -tradus din franceză de Alexandra Beldescu,2019.

5 reală eficientă și nu într -o iluzie. Acest comportament se verifică pe toate planurile existen ței sale fiind evident
mai ales în dorința omului religios de a se mișca într -o lume sanctificată,adică într -un spațiu sacru” 37 .
Astfel sacru devine un element al structurii conștiinței și nu o realitate Divină
transcedentă ,însă pentru omul satului tr adițional arhaic ,sacrul este o idee esențială care
modelează fiecare aspect al vieții sale,fiind descris prin apelul la simboluri și mituri. În
Estetica lui Hegel,Goethe se întreabă într -un distih,ce este sacrul,la care tot el răspunde ,că
este „ceea ce ține sufletele unite” ,dezvoltând afirmația ,face referire la legătura socială unui
popor arhaic,unde munca p ământului ,dar și produsul activității lor prin intermediul
pământului săpat,îi apropia pe unii de ceilalți, așa cum în prezent,tradițiile ,obiceiurile închegă
legături noi între indivizii unei comunități. Prin aceste obiceiuri ț ăranii brăneni țin cont de
viață și moarte ,deoarece le este amintit uneori prin intermediul visului de faptul că sunt
simpli trecători prin viață ,această credință explică și importanța pe care o dau unor obiecte
sacre,imaginația umană fiind cea care atri buie valențele sacre obiect elor,Taylor denumește
această gândire o teorie animistă,în care fiecare ființă are sufletul sub forma unei
imagini,animismul fiind o esență a religiei, pe când Gilbert Durand spune că imaginea oricât
de degradată ar fi în concepția cuiva ,e prin ea însăși purtătoarea unui sens ce nu trebuie
căutat în afara semnificației imaginare 38 .
Pentru a înțelege lumea țăranul brănean a recurs la mijloacele cele mai aproape gândirii lui
populare,cu scop de a schimba lumea ,în credința de influențare de la distanță e l apelează la
magi e,mai precis magie simpatetică,văzută ca o regulă de comportare ,reglementează modul
de raportare la sacru al unui individ,acest ritual dovedind că este o tradiție colectivă
,semnificând un alt mod de organizare a lumii satului patriarha l.
Satul românesc este un stup care zumzăie de viața colectivă unde tradițiile au jucat și încă
joacă un rol important ,prezentul continuu își ia nectarul din trecut pentru ca floarea tradițiilor
satelor brănene să înflorească frumos și în viitor . Trec utul văzut ca un fir al Ariadnei, unde
el conduce către toate formele și sensurile vieții actuale ale satelor brănene ,puterea tradițiilor
fiind dată de către mintea omenească ,apărută din necesitatea de distincției de profan și sacru.

37 Mircea Eliade, Sacrul și profanul, trad.de Brândușa P,Ed.Humanitas,București,1995,p18
38 Gilbert Durand, Aventurile Imaginii.Imaginația simbolică.imaginarul, Editura NE MIRA,1999: 28

28
III.1.2 NAȘTEREA ȘI BOTEZUL ÎN COMUNITATEA BRANEANĂ

Nașterea reprezintă pentru fiecare om un eveniment important,fiind o binecuvânate Divină
asupra familiei pentru că,acolo unde se va naște un copil,Dumnezeu își imprimă fața acolo.Ca
un prim pas pe Lună ,noua ființă pășeș te din lumea sacră, în lumea profană,părăsind lumea
neagră pentru a păși în lumea albă ,integrarea făcându -se prin tăierea cordonului ombilical
acesta semnificând un rit de separare față de mamă. În satele tradiționale brănene omul este
considerat un produs al Divinității,cu chip de lut vitalizat însă de suflarea Sa de Duh,prin care
devine copil al lui Dumnezeu,iar orice copil care se naște nu este altceva decât intenția
Divină împlinită. Mitul creației influențează gândirea satului tradiți onal brănean dând
naștere ideii că ” femeia e mai păcătoasă decât bărbatul” ,acesta fiind motivul pentru care
femeii i se interzice a intra în altarul oricărei biserici,aici brănenii punând accent pe păcatul
strămoșesc,altarul reprezentând un loc sacru.
Prin naștere,un obicei legat de vârsta omului,se înfăptuiește un ritual sacru cu scop de
inițiere a noului om,în noua lui lume. Inițierea conferă noii ființe un statut uman,iar prin
această acțiune,omul devine capabil să -și asume pe deplin modul lui de a fi. Locul
desfășurării unei nașteri ,era în cea mai mare parte în cadrul gospodăriei,al casei. Casa
reprezentând acel spațiu sacru unde se desfășoară o parte a vieții unui individ,practic
spus,locul unde se reunesc simbolic mai multe generații de oameni: copii -părinți -bunici –
străbunici,un loc unde sacrul și profanul tronează. În ceea ce urmează voi detalia atât rolul
casei cât și locul ei în acest rit de trecere,concept impus de A.V.Gennep îl desemnează ca
ceremonialul care însoțește orice schimbare( de l oc,de situație socială) survenită în starea
unui individ 39 . În cercetarea mea de teren am urmărit evoluția și păstrarea acestor obicee
și credințe legate de dinaintea și după nașterea unui copil,cât și a lehuzei. Nașterea ca rit de
trecere,este marcată prin rituri de anticipare( preliminare) ,rituri liminare,adică cele legate
de nașterea la propriu,apoi de rituri post -ceremoniale,cele care apără copilul de duhuri rele
sau chiar deochi,nu uitând de riturile postliminare de integrare a mamei și copilului .

39 A.V.Gennep, Rituri de trecere, Ed.Polirom,colecția Plural,1996:6

5 Nașterea din punct de vedere biologic și social,este un în ceput,o trecere din lumea neagră
în lumea albă , întunericul fiind un simbol al celeilalte lumi 40 . În satele tradiționale brănene
riturile de anticipație a nașterii,cu funcția de a avea o sarcină ușoară și cu o finalizare
pozitivă,se respectau anumite in terdicții pentru a evita o situație neplăcută în privința
fătului. Starea femeii de graviditate era una sensibilă,iar discreția era modul de protejare a
fătului,brănenii considerau că divulgarea unei sarcini aflate în primul trimestru,avea
consecința pierd erii ei,41de aceea doar familia avea acces la informații despre sarcina femeii.
O interdicție importantă era legată de alimentație,care se baza pe transferul caracteristicilor
alimentelor consumate,către viitorul copil,de exemplu,femeia însărcinată nu avea voie să
mănânce pește, deoarece copilul se putea naște „mut ca peștele”,nu avea voie a se uita la
oameni urâți,sau la ceva defectuos,deoarece se credea că se va naște și copilul după cum a
arătat lucrul sau omul ce lăa văzut,42 prin nerespectarea acestor rituri dinamiste contagios
direct -negative,atrăgeau întreaga vină asupra femeii în cazul unei pierderi a sarcinii. Un alt
rit preliminar,era cel legat de determinarea sexului copilului,care se făcea fără știința femeii
gravide,punându -i-se sare în cap,iar în funcție de unde ducea gravida mâna,se stabilea sexul
viitorului copil (dacă mâna era dusă în cap ,era băiat,iar dacă o ducea la gură era fată.) 43
Riturile liminare se practicau în credința că nașterea va fi ușoară,durerile nașterii fiind
ameliorate ,datorită faptului că femeile brănene munceau în holdă până în momentul
nașterii,un rol important îl avea moașa satului,iar în lipsa ei,soacra sau mama g ravidei îi lua
locul. Moașa era cea care avea un prim contact cu nou -născutul și cea care înfăptuia primul
ritual al copilului,acela de separare de mamă prin tăierea cordonului ombilical. Prima scaldă
o făcea tot moașa,având grijă ca apa să fie aruncată pe un loc curat,deoarece apa este
simbol al rodniciei și a fertilității,având în același timp și rol de sânge al Pământului 44 .
Alegerea numelui se făcea și în funcție de Sfântul care patrona în ziua nașterii,sau cel care
se considera ocrotitorul casei,a stfel copilul integrat în familie,căpăta și un patron spiritual. În
comunitatea brăneană tatăl nou -născutului este cel mai bucuros dacă este băiat,deoarece
prin băieți numele familiei dăinuiește pe când cu fete acesta se pierde.

40 Mihai Pop/Pavel Ruxăndoiu, Folclor literar românesc, Ed.Didactică și Pedagogică,București,1991:141
41 Din experința personală a primului născut,2008,Moeciu de Sus
42 Acest lucru îl consemnează și S.F. Marian în Nașterea la români
43 Ritual experimentat la al doilea născut,2011,Moeciu de Sus
44 Romulus Vulcănescu, Dicționar de Si mboluri și credințe tradiționale romănești, 2009,Editura digitală,2016 :13

30
Nașterea spirituală,sau b otezul ,este ritualul creștin care semnifică atât separarea de vechea
stare,de lumea profană,cât și integrarea în comunitate prin această Taină a botezului.
Acesta se realizează după cele patruzeci de zile în care mama nou -născutului a stat în
casă,conside rându -se că este murdară,preotul este înștiințat de către familie pentru a i se ”
da slobozire„ . Rolul primordial în ritualul purificării copilului îl au nașii. Ei devin părinți
spirituali,o adevărată instituție în satul tradițional,relația cu copilul și părinții lui fiind una
puternică,și care impune niște obligații reciproce pe parcursul întregii vieți. În pregătirea
copilului pentru botez,nașa are un rol aparte,ea aduce trusoul nou -născutului, „ haina pură
de creștin” de după botez, luminile ,împodobite cu busuioc și diferite flori naturale ,o bucată
de pânză albă și crijma ( crasma) ,un simbol al purității sufletești al copilului botezat. Satul
brănean îșî păstrează obiceiul ca atunci când se plea că la botez,nașa vâră în sub fașa
copilului bani,să fie av ut și norocos,iar când îl ia în brațe să spună:” duc un păgân ca să aduc
un creștin„ iar la întoarcere ;” am dus un păgân și am adus un creștin”. Luminile folosite la
botez de către nași se păstrează,deoarece alungă deochiul sau sunt aprinse la vreme rea.45 .
Casa este considerată locul sacru al nou -născutului,pragul are deasemena o semnificație
ritualică: nașa când aduce copilul acasă de la botez il dă mamei,la pragul casei,trecând
copilul de trei ori pste prag,zicând:„ Ți -am luat un păgân,ți -am adus un creștin” ,pragul
reprezentând acea trecere între exterior -profan și interior -sacru. Purificarea propriu -zisă a
copilului se face prin apa botezului prin scufundarea în apa cristelniței,ritualul implicând
zicerea Crezului cu aprinderea ce lor trei lumânări care simbolizează Sf. Treime și ungerea
copilului cu mir,simbol al milei Domnului. Simbolul unirii și continuitatea credinței în
Dumnezeu este acela al cercului,atunci când se înconjoară cristelnița de trei ori.
Scufundarea tot de trei or i a copilului în apă simbolizează purificarea sufletului și peceta
creștină în credința lui D umnezeu.Hainele curate ale copilului,în general de culoare albă
semnifică puritatea copilului,deoarece el îmbracă și haină nouă sufletească. În ritualul
botezului, lepădările nașilor făcute în locul pruncului de stăpânirea Diavolului ,lepădarea se
face către asfințit,locul unde începe întunericul prin suflarea de trei ori ,apoi nașii se întorc
către răsărit,locul luminii,unde nașii făgăduiesc credința celui mic în E l. După Artur
Gorovei,pentru femeia însărcinată pragul este locul unde se adună duhurile rele,ea nu

45 Informator Garbacea Maria,de 65 ani,sat Moeciu de Sus,

5 trebuie să stea pe prag,pentru că ar face copilul cu buza tăiată 46 . Nașa este cea care face și
prima baie a copilul după botez,unde lumina de la botez tr ebuie să fie aprinsă,apa să fie
luată de la izvor,iar în ea se pune busuioc pentru frumusețe,fire de grâu pentru cinste,apă
sfințită( agheasmă) și tămâie,pentru a fi binecuvântat,iar la finalul ceremoniei de îmbăiere
apa nu se aruncă oriunde,ci la rădăcin a unui nuc, acesta fiind un simbol al erotismului dar și
un simbol al fecundității 47 care împlinește un proverb „mulțimea copiilor este averea
românului” . După scoaterea copilului din apă,în momentul îmbrăcării nașa ,mama sau
moașa spune rugăciunea Tatăl Nostru în timp ce se sting cărbuni într -o cană curată ,stupind
peste copil,acest ritual având rol protector împotriva deochiului și pentru ca pruncul să fie
ferit de boli,această datină ne este amintită și de Vasile Alecsandri în „ Legenda rândunicii”.
Continuând datina,urmează înfășarea copilului de către nașă, unde în satul arhaic brănean
pruncii erau înfășați cu cârpe de satin albe,scutece din bumbac,numite pelince și legați cu un
brâușor asemeni femeilor care folosesc la încinsul catrințelor ,în zilele trusoul pruncului este
luat de către nașă,acesta fiind alcătuir dintr -un rând de haine noi,păstrându -se culoarea alb și
motivele tradiționale în cea mai mare parte. Ritualul botezului continuă cu petrecerea sau
cumetria unde copilul este lăsat în voia urs itelor pentru a i se țese soarta,acestea nu sunt
văzute de către nimeni,deoarece în credințele satului patriarhal brănean se credea că acestea
veneau noaptea,pentru acestea fiind pregătită o masă special încărcată cu bunătăți,cu scop de
a îmbuna ursitoare le în a -i dărui nou –născutului o viață îmbelșugată și frumoasă .
În tradiția zilelor noastre,ursitoarele sunt reprezentate prin animatoare ,sunt prezente la
petrecerea botezului,care nu se mai face acasă,ca odinioară,ci prin restaurante, performerele
transmițând un mesaj direct încărcat de magie prin faptul referii la o forță mitică repertoriul
acestei poezii fiind reprezentat prin cuvintel e pline de magie ale ursitoarelor , prin
prezentarea părinților,a familiei,creând o bună dispoziție ,emoțiile mamei fiind cele care
spun totul despre acest spectacol.

46 Artur Gorovei, Datinile noastrela naștere și la nuntă, colecția Științe sociale,Ed.Paideia,2002.40
47 Romulus Antonescu, Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești, Editura TIPO MOLDOVA,Iași
2016 : 471

32
III.1.3 NUNTA

Al doilea evenimen t important aparținând atât categoriei vârstei omuluicât și vârstei
omului este nunta.La acest eveniment adultul paticipă conștient și direct de noul statut
considerându -se în „ rândul lumii” ,și paticipând la dezvoltarea socialâ a comunității de care
aparține,iar prin acest evenime nt se face trecerea în alb,unul dintre cele mai importante rituri
de trecere al omului din viață. Conform teoriei lui A.V.Gennep ceremonialul căsătoriei este
marcat de o suită de treceri dintr -o categorie în alta ,sau dintr -o familie în alta ,căpătând un
nou statut social ,dar și o nouă poziție în relațiile de rudenie.
Formarea unei familii este o nouă celulă socială ,iar în cursul integrării ei în comunitate
individul moare simbolic ,ca mai apoi să renască într -o stare de armonie. Rânduiala
respectată e ste o modalitate de comunicare a omului cu Universul,riturile de trecere fiind
reprezentate de semnele vizuale,auditive sau chiar gesturi,acestea fiind vehiculele unor
mesaje comunicative. În teoria lui A.V.Gennep vedem că importanșa riturilor de trecere
indică individualitatea și caracterul nostru ,amintitndu -ne totodată că aparținem unei
comunități.
În tradiția brăneană nunta era (și încă se păstreză această atenție ) un eveniment important în
viața fiecărui locuitor,fie că avea rol principal sau secund ar în a cest ceremonial ,faptul de a fi
martori la cei care treceau de la starea de flăcău sau fată,la starea de fată de măritat și flăcău
de însurat le atribuia rolul de inițiatori în integrarea noii familii în comunitate.În prezent
ritualul folcloric îmbin at cu elemente economice și juridice formează un spectacol cu o
importanță artistică,noua familie devine centrul interesul ui întregii comunități fiind apărată de
acte rituale cu scop de prosperitate ,fecunditate și cu rol protector împotriva forțelor rele sau
chiar a bolilor. Mihai P op în Obiceiuri tradiționale românești ( 1999:157) face o clasificare a
etapelor de căsătorie prin care trec tinerii miri,acest ritual începe odată cu logodna,sau
perioada de încercare a vieții de familie care poate dura până când tinerii logodnici se simt în
stare de a -și întemeia o familie,dacă decizia este luată se trece la pasul următor ,care este
nunta,ca mai apoi să se continue cu obiceiurile de după ceremonial,atunci când tânăra familie
formată își ocupă locul în sistem ul comunității.
În comunitatea brăneană ceremonialul marital începea cu logodna,obicei prea puțin ținut în
prezent,unde fata era curtată urmând ca legătura să fie pecetluită de inelul de logodnă,acesta

5 fiind un simbol al uniunii dintre cei doi tineri,practic se făcea un l egământ sacru că aparțin
unul altuia. În cursul cercetării mele am trecut pragul trecutului cu gândul, privind prin ochii
Mariei Tișcă care spunea că în timpul ei, fetele și băieții trebuiau să își păstreze demnitatea
pentru cel sau cea aleasă de către p ărinți,iar o căsătorie trebuia să se producă cât tinerii nu
depășeau vârsta de douăzeci și cinci de ani,dacă se depășea această limită,atunci respectivul
era declarat bătrân ,cu greu ,sau aproape imposibil a se infăptui o intenție de însurătoare,însă
aici interveneau și descântecele pentru dezlegarea cununiilor,deoarece se credea că acestea ar
fi impedimentul în întemeierea unei familii,care erau făcute de câteva femei vârstnice știute
doar de ele. Tinerii logodnici erau scoși la biserică de către viitorii nași pentru a primi
binecuvântarea preotului și pen tru ca inele (verighetele) să primească peceta Dumnezeiască
în legământul de a forma o familie.
Momentele principale ale ceremonialului de nuntă erau chemarea,unde în satele brănene se
făcea joia de că tre mire sau doi cavaleri ai acestuia,să menționez că vestirea nunții se făcea
prin „ strigarea în biserică” timp de o lună de zile,de aceea timpul chemării er atât de apropiat
de ritualul sacru al nunții.Chemătoriierau îmbrpcați de sărbătoare,închinau și urau de bine cu
pleosca plină de țuică. Ceremonia era urmată de aducerea bradului la casa miresei și mirelui,
unde flăcăii adunați sub atmosfera veselă împodobeau bradul .Ospitalitatea ca stare mentală
psihologică este prezentă și aici ,în care se relevează reciproc identitatea celui care primește
,recunoscut ca stăpân și a celui primit ca egal al său 48 ,masa se pregătește cu bucate și
vin,flăcăii și mirele încingând hora până în zori. Fedeleșul menționat și de Mihai Pop 49 se
făcea în ajunul nunții ,care e ra de fapt o despărțirea mirilor de părinți ,trecând la statutul de
familie.B ărbieritul ginerelui ,avea loc duminica dimineața ,înconjurat de flăcăii prieteni.
Acest ritual are semnificația de inițiere,prin renunțarea la haina de flăcău și de a o îmbrăca p e
cel de bărbat. Poezia cântecelor de despărțire cântată la casa mirelui era plină de aluzii
ironice,vesele. Repertoriul avea ton de laudă exagerată , scoțându -se în evidență faptele de
flăcău ale mirelui,decât despre perspectivele unei căsnicii.( vezi A.2. 1) Urma cu venirea
alaiului la casa nașilor,apoi la casa miresei, unde era așteptat.
În obiceiurile de căsătorie apa are un rol profilactic având menirea de a proteja mireasa și
participanții la ceremonie de forțe răufăcătoare.astfel că acest ritual al apei se desfășura la
venirea mirelui cu alaiul ,care consta în stropirea tuturor cu un busuioc și făcând Sf Cruce

48 Nicolae Panea, Folclor literar românesc.Pâinea,vinul și sarea.Ospitalitate și moarte, Editura Scrisul
Românesc,Craiova 2005:13
49 Ibidem, p 163

34
peste toți. Mireasa era ce rută de la părinți printr -un grăitor,acest performer în poezia sa
introduce elemente comice menținând suspansul apariției miresei.( vezi A.2.2) ,după acest
spectacol mireasa își ia iertare de la părinți ,acesta fiin unul dintre momentel de jale,pe când
alaiul mirelui răspundeau în chiote,marcând o desfășurare a victoriei.În timpul iertăciunii în
timp ce i se cânta cântecul despărțirii (vezi A2.3) era îndătinat ca mireasa și cei ai casei să
plângă,considerat ca un act normal ,tradițional ,un fapt ceremonial care nu putea lipsi.L egarea
drumului era văzut ca un ritual de trecere dintr -o comunitate la alta,unde mirele era obligat
să plătească un tribut pentru slobozirea drumului.
Cununia civilă se desfășura la primăria comunității urmată de cea religioasă,un de se
oficializa legământul depus în fața lui Dumnezeu din timpul logodnei,schimbul verighetelor
dar și punerea cununiilor pe cap de către nași și preot simbolizeză demnitatea,cinstea ,iar
înconjurul tetrapodului de trei ori,semnifică drumul tienrilor că sătoriți care devine
comun.Degustarea vinului din paharul comun oferit mirilor de către preot este un alt simbol
al dragostei și bucuriei pe care o vor împărtăși împreună.
Un alt aspect ritualic al nunții brănene este acela ca mirii să fie primiți în loc alul unde nunta
are loc cu paine și sare,acestea simbolizând pacea și dragostea din casa lor. Tradiția furatului
miresei cu rădăcini antice ,atunci când unele căsătorii se oficializau fără consimțământul
părinților,în ziua de astăzi o semnificație ar fi ș i moralizatoare ,aceea că mirele trebuie să aibă
grijă de mireasă pentru a nu fi luată de vreunul dintre nuntași,dacă se întâmpla mirele trebuia
să plătească prețul cerut de „hoți” . Finalul ceremoniei de nuntă se termină cu „legarea
miresei”,care constă î n trecrea la statutul de femeie măritată,schimbândui -se voalul cu
basmaua și ruperea turtei deasupra capului de către nașă. A doua zi se continuă cu „ calea
mare” la casa mirelui unde sunt invit ați cei mai apropiați și rudele unde se sărbătorea noua
famil ie întemeiată, mireasa fiind primită în noua familie printr -o serie de rituri profilactice și
de propițiere ( op cit.1999:174) .
În satele brănene sentimentul solidarității sociale există și în prezent,își mențin filozofia de
viață că „ totul se face cu oameni” nunta fiin d un eveniment la care participa tot satul,fie
direct ,fie indirect,iar trecerea alaiului prin sat stârnește tot interesul oamenilor. Nunta cu dar
este practicată și astăzi bazată pe principiul reciprocității,fiind știut că cel care făcut nunta
primind daruri ,are obgliația să dăruiască la nunțile celor care au participat la a lui 50

50 Marcel Mauss, Eseu despre dar, Editura POLIROM,Iași 1997:

5 III.1.3 MOARTEA ȘI ÎNMORMÂNTAREA

Moartea și înmormântarea încheie ciclul obiceiurilor legate de vârsta omului,satele brănene
oferind aceeași atenție ca nașterii,deoarece moartea este văzută ca o naștere simbolică,
defunctul părăsind lumea materială, pentru a păși în cea astrală. Mihai Pop( 1999:178) face o
clasificare acestor obiceiuri funerare,în trei etape principale considerat tot un ritual de
trecere:
– Despărțirea mortului de cei vii
– Pregătirea trecerii în lumea cealaltă
– Integrarea în lumea morți lor și restabilirea echilibrului social rupt prin plecarea celui
mort.
Aceste obiceiuri încep odată cu agonizarea,testamentul este actul social -juridic,care se lăsa
scris sau verbal „ cu limbă de moarte” acesta fiind o ultimă dorință a defunctului adr esată
familiei,care trebuia respectată cu sfințenie. Moartea în comunitatea brăneană nu este privită
cu teroare,dimpotrivă, este privită ca făcând parte din viață,o cale a transcedentului către o
altă viață. Tragerea clopotului s -a păstrat până în preze nt ca modul de a se anunța întreg satul
de moartea cuiva,ca semenii defunctului să aibă timp pentru a -și lua rămas bun .
Etapele pregătirii mortului s -au păstrat și în prezent în satele brănene,tradiția fiind aceea ca
mortul să fie spălat și îmbrăcat, fie de către cei din familie,fie de către cineva apropiat,acesta
din urmă după terminarea ceremonialului de pregătire a defunctului,era dăruit cu un rând de
haine care aparțineau celui mort.Acest dar al morților S.F.Marian îl denumește „ pomana de
mână” 51 , brănenii și -au transmis credința din generație în generație,că a dărui de
pomană,este ca și cum ar fi din partea celui mort,iar în gândirea tradițională brăneană,a nu da
de pomană atunci ” morții vin și cer” . În continuarea pregătirii pentru noua star e,defunctului
i se pun sicriu cele trebuincioase în lumea cealaltă: o batistă,ace și ață de cusut,piaptăn etc ,pe
lângă astea se fac și acte de profilaxie acoperindu -se toate oglinzile din camera unde se afla
mortul,pentru ca sufletul să nu se vadă,să se s perie și să nu mai poată trece în lumea cealaltă.

51 S.F.Marian, Înmormântarea la români, București,Editura Litotipografia Carol Gobl,1982:380

36
Mortul se ținea trei zile în casă,obicei care dăinuie încă în comunitatea brăneană,reprezentând
despărțirea de familie,casă și gospodărie,care consta și într -un moment de jale,de durere
pentru toți particip anții. În timpul priveghiului obiceiul este de a nu îl lăsa singur, brănenii nu
au o explicație anume,ei știu că „ așa trebuie” ,prin asta se respectă credințele vechi oferindu –
i totodată respect defunctului.
Bradul ,„ arborele nunții” 52 ,este un simbo l atât al vieții dar și al nunții funerare,sau
înmormântarea -nuntă,ceremonial în cazul morții unui tânăr neînsurat,acestuia i se face o
zestre,prin lucrurile care se dau la pomenile stabilite. Bradul se pune la căpătâiul mortului
tânăr care se împodobea c u flori și mere,fiind purtat până la groapă de unul dintre apropiații
mortului,care deținea și rol de cavaler în „ nuntă”. Precum ciobanul din Miorița a lui
Alecsandri ,care are o nuntă fabuloasă semnificând integrarea lui în circuitul existențial al
Cosmosului, așa era condus pe ultimul său drum în satele brănene un tânăr mort.
Un moment important în ceremonialul funerar este acela când omul „trage să moară” , i se
aprinde o lumânare pentru a vedea drumul ,iar diavolii să nu -i acosteze sufletul. ” Toiegele”
sau ” luminile de stat„ se pun la capul mortului care trebuia să ardă până mortul era scos din
casă. Ritualul despărțirii de lumea materială lua sfârșit la groapă,drumul până acolo era
presărat cu opriri,în număr de trei,moment în care preotul ci tește evangheliile : pe un pod,la o
răscruce de drumuri și în fața bisericii 53.
Ospățul funerar nu presupune o invitație adresată celor care au participat la funerariile
defunctului, acesta reprezentând un aspect ritual54 care presupune un contra -dar ( Nicolae
Panea,2005:30) acordat atât strămoșilor cît și celor prezenți prin int ermediul celui
decedat.Acomodarea psihică ,procesul mental prin care cineva acceptă moartea cuiva,se face
printr -o serie de forme rituale deschizătoare ale canalelor de comunicare între lumea
pământeană și cea de dincolo. Doliul este un simbol al acomodări i familiei și a comunității cu
moartea ,rudele celui mort poartă haine negre ,bărbații nu se pot bărbieri,iar femeile în
credința brăneană nu aveau voie să se pieptene,deoar ece se considera că urmau drumul
mortului. Satele brănene își omagiază morții la fi ecare zi dedicată lor,prin asta păstrându -le
vie amintirea ,nerăpindu -le dreptul la locul ocupat cândva,în sânul vetrei și a familiei.

52 Romulus Antonescu, Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești, Editura TIPO
MOLDOVA,Iași,20 16:80
53 În unele zone opririle pot fi de mai multe ori, însă eu am făcut referire doar la zona Bran -Moeciu.
54 Ofelia Văduva, Magia darului, București,Editura Enciclopedică,1997:138

5

38

5