Claudia Dr Concurentei Curs 2017 [616108]

UNIVERSITATEA ” SPIRU HARET ”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE,
ECONOMICE ȘI ADMINISTRATIVE BRA ȘOV
DREPTUL CONCUREN ȚEI
Fișe de sinteză. Întrebări și răspunsuri
LECT. UNIV. DR. ȘERBAN -CERNAT CLAUDIA
BRA ȘOV 2017

1CUPRINS
CUVÂNT ÎNAINTE Pag. 2
FIȘA 1. Concurența -origini, caracteristici, funcții Pag. 3
FIȘA 2. Dreptul concurenței -definiție, obiect, caractere juridice Pag. 6
FIȘA 3 .Piața relevantă. Clasificarea concurenței Pag. 9
FIȘA 4. Autoritatea de concurență –Consiliul Concurenței Pag. 14
FIȘA 5. Abuzul de poziție dominantă Pag. 18
FIȘA 6. Concentrările economice Pag. 22
FIȘA 7. Ajutoarele de stat Pag. 26
FIȘA 8. Concurența neloială pe piața internă Pag. 32
FIȘA 9. Concurența neloială pe p iața internațională Pag. 42
FIȘA 10. Răspunderea juridică pentru concurență neloial ă Pag. 46
MODEL DE SUBIECTE Pag. 54
BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ Pag. 57

2Cuvânt înainte
Acest tip de curs universitar, un pic atipic, este destinat în principal studenților
facultăților de științe juridice dar și celor ai facultăților de științe economice interesați de
manifestarea și dimensiunea juridică a fenomenului concurenței, cu atât mai mult cu cât ,
dreptul concurenței, ramură de drept nouă, se află în continuă evoluție, racordată tot mai
mult la reforma realizată în domeniu la nivel comunitar.
Disciplină complexă care cuprinde și elemente din dreptul financiar -fiscal, dreptul
proprietății intelectuale, dreptul comercial, dreptul comerțului in ternațional, dreptul
asigurărilor, dreptul transporturilor etc., dreptul concurenței se află într -o continuă formare și
cristalizare atât din punct de vedere teoretic cât și al practicii judiciare și administrative ( a
Consiliului Concurenței ).
Având în ve dere că atât examenele parțiale cât și examenul final la această
disciplină se susțin oral, pentru o mai mare accesibilitate la însușirea materiei, am ales ca
acest curs să fie prezentat sub forma de fișe sintetice, întrebări și răspunsuri.
În speranța c ă această abordare a disciplinei Dreptul concurenței ,vă va fi de un
real folos atât pentru examenele pe care le aveți de susținut cât și înprcaticarea profesiei
Dvs. viitoare, nu -mi rămâne decât să vă doresc:
MULT SUCCES !
Lect.univ.dr. Șer ban Cernat Claudia

3FIȘA 1 .CONCURENȚA -ORIGINI, CARACTERISTICI, FUNCȚII
1. CONCURENȚA -DELIMITĂRI CONCEPTUALE
Noțiunea de concurență este folosită în toate relațiile sociale. Această noțiune provine din
limba latină, de la termenul concurrere care înseamnă a se înfrunta.
Din perspectivă istorică, competiția a fost întotdeauna un factor care a stimulat comerțul.
Evoluția vieții statale s -a concretizat, printre altele, în reguli convenționale sau legale
destinate producției de mărfuri și servicii și transferului acestor activități către beneficiari. O
anumită preocupare din partea comercianților și a autorităților pentru instituirea unor reguli
imperative care să guverneze activitatea de comerț și competiția datează din perioada medievală.
Concurența , în adevăratul ei sens, apare odată cu înlăturarea tuturor obstacolelor politice,
economice și sociale din calea libertății comerțului.
În contextul dezvoltării politice, economice și sociale, competiția s -a extins în spațiul
european, devenind astăzi un obiectiv principal al politicii comunitare
În sensul larg al accepțiunii , prin concurența se înțelege confruntarea dintre agenții
economici cu activități identice sau similare, exercitată în domeniile deschise pieței, pentru
câștigarea și conservarea cli entelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi.
În literatura juridică , ea este definită ca fiind rivalitatea sau lupta desfășurată cu mijloace
economice între comercianți sau industriași pentru cucerirea pieței, producerea și desfacerea
unor p roduse, atragerea și menținerea clientelei și obținerea de beneficii.
Într-o altă definiție , mai simplificată, este considerată o luptă adesea acerbă între agenții
economici care exercită aceeași activitate sau o activitate similară pentru dobândirea, men ținerea
și extinderea clientelei.
Diversificarea conținutului noțiunii de concurență a condus la formarea unei ramuri de
drept distincte: dreptul concurenței.
În literatura de specialitate, dreptului concurenței îi sunt atribuite două accepțiuni
diferite1:
în sens larg , prin dreptul concurenței se înțelege ansamblul normelor juridice care
reglementează raporturile privind reprimarea concurenței neloiale și restricțiile
impuse concurenței.
în sens restrâns , acest drept se restrânge la raporturile juridi ce privind combaterea
concurenței neloiale.
Concurența comercială constituie instituția juridică fundamentală a dreptului concurenței.
Ca parte integrantă a realității economico -juridice, aceasta este influențată permanent de
politica comercială internaț ională.
Politica de concurență urmărește să creeze piețe cu concurență loială și să prevină
formarea monopolurilor care își impun prețurile în detrimentul consumatorilor. Conlucrarea în
acest domeniu se realizează prin Organizația Mondială a Comerțului ș i Organizația pentru
Cooperare și Dezvoltare Economică , dar și prin acorduri multilaterale sau bilaterale. În
Raportul său anual, Organizația Mondială a Comerțului abordează problematica concurenței
1Lucia Irinescu, Dreptul concurenței și al concumatorilor , Facultatea “Al. Ioan Cuza” Iași, 2011, p.15

4prin prisma interdependenței cu structura pieței, raportu rile economice, sursele și costurile
concurenței imperfecte, aspecte legate de relațiile comerciale internaționale.
Punctul de vedere al Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică s-a
concretizat într -o definiție potrivit căreia concurența se înfăț ișează ca “o situație de pe o piață, în
care firme sau vânzători se luptă în mod independent pentru a câștiga clientela cumpărătorilor,
în scopul de a atinge un obiectiv economic, care constă în profituri, vânzări și împărțirea pieței ”.
.Concurența, din punct de vedere economic , într-o anumită viziune doctrinară,
reprezintă confruntarea deschisă, competiția dintre agenții economici vânzători -ofertanți, în
scopul atragerii de partea lor a clientelei ( cumpărători -solicitanți ). Această confruntare pune în
evidență, totodată comportamentul specific, interesat al subiectelor raporturilor concurențiale,
comportament ce se materializează în mod diferit, în funcție de cadrul concurențial și de
specificul diverselor piețe2. Deci, d in punct de vedere economic, noț iunea de concurență este
analizată fie ca o relație între
operatorii economici, fie ca și comportament concurențial sau ca o situație caracteristică
mediului de afaceri ( mediu concurențial ).
În concepția altor economiști concurența reprezintă un comporta ment specific interesat
al unor subiecți de proprietate care, pentru a -și atinge obiectivele, intră în raporturi de cooperare
și confruntare cu ceilalți. Ea este o manifestare a liberei inițiative.3
Concurența derivă din comportamentul operatorilor econom ici pe o anumită piață, bazat
pe un interes personal, concretizat în obținerea de avantaje concurențiale în raport cu rivalii,
referitoare la cota de piața, dominație prin costuri, inovație, fidelizarea clientelei.
Efectul benefic este recepționat, în fin al, de către consumatori. Ei se pot bucura de
diversitatea și calitatea bunurilor și a serviciilor, de prețul relativ scăzut de obținere, de
creativitatea operatorilor economici.
Concurența poate fi caracterizată și ca o confruntare deschisă, loială, în cadrul căreia
vânzătorii și cumpărătorii urmăresc să obțină o poziție cât mai bună pe piața caracteristică,
printr-o serie de metode, mijloace și acțiuni având ca obiectiv testarea și tatonarea forțelor pieții.
Principalele căi pe care se poate desfășura l upta de concurență sunt grupate în două
categorii:
căi economice (ex: reducerea costurilor bunurilor sub cele ale concurenților,
diminuarea prețurilor de vânzare, acordarea unor facilități consumatorilor etc .)
căi extraeconomice ( ex: sponsorizarea unor acț iuni sociale de interes local sau
național, specularea situațiilor critice cum ar fi: crize, războaie etc.)
După cum mijloacele utilizate sunt legale sau ilegale, concurența, ca și fenomen
economic, poate fi încadrată în categoria concurenței loiale sau î n cea a concurenței neloiale4.
Concurența loială -se caracterizează prin folosirea nediscriminatorie de către vânzători a unor a
din căile mai sus exemplificate, în condițiile accesului liber pe piață și ale deplinei posibilități de
cunoaștere a mijloacelo r de reglementare a relațiilor cumpărător -vânzător.
Concurența neloială -constă în acordarea unor stimulente deosebite clienților, precum și în
utilizarea anumitor mijloace extraeconomice de pătrundere și menținere pe piață.
2Titus Prescure, Curs de dreptul concurenței comerciale , Ed. Rosetti, București, 2004, p.8
3D. Ciucur, I. Gavrilă și C. Popescu, Economie, Manual universitar ,Ediția a doua, Ed. Economică, București, 2001,
p260
4A se vedea ptr detalii Titus Prescure, op.cit, p.9

53.FUNCȚIILE CONCURENȚEI
Cele mai importante funcții ale concurenței sunt considerate a fi următoarele:
a)stimulează progresul general și deschide perspective de profituri convenabile pentru toți
participanții, favorizându -i pe cei abili și eliminându -i pe cei care nu au mobilitatea nec esară
de adaptare la noile cerințe
b)contribuie la reducerea prețurilor de vânzare
c)influențează în mod pozitiv psihicul agenților economici competitori, în sensul că un mediu
concurențial imparțial este de natură să stimuleze creativitatea și preocuparea con tinuă de
creștere a eficienței întregii activități, de maximizare a profiturilor, dar și de satisfacere mai
bună a nevoilor de consum
4.FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ CONCURENȚA
Factorii care influențează în mod direct tipurile și modul de manifestare a con curenței pot fi:
a)numărul și puterea economică a participanților la afaceri
b)gradul de diferențiere a bunului care satisface o anumită nevoie umană
c)facilitățile acordate sau restricțiile ridicate în calea celor care intenționează să intre într -o
ramură, pe o anumită piață
d)gradul de transparență a pieții
e)raportul dintre ofertă și cererea de bunuri
f)complexitatea și funcționalitatea rețelei piețelor într -o țară sau alta
g)conjunctura politică internă sau internațională
În contextul internaționalizării relațiilor comerciale, concurența a dobândit noi
dimensiuni. Competitivitatea economiilor naționale, bazată pe creștere economică, nu se poate
realiza decât prin favorizarea procesului concurențial. Acest obiectiv poate fi atins prin stabilirea
unor principii solide privind protecția concurenței, în temeiul cărora să fie sancționate
comportamentele care reprezintă un risc ridicat pentru prejudicierea consumatorilor. Așa se
explică și faptul că la nivel comunitar reglementarea concurenței a evoluat de la a fi considera tă
un instrument regulator al pieței la a deveni un obiectiv al integrării.
INTREBĂRI
1.Accepțiunile conceptului de „ concurență ”
2.Care sunt principalele căi p rincare se poate desfășura lupta de concurență
3.Care sunt cele mai importante funcții ale concuren ței
4.Care sunt factorii care influențează în mod direct tipurile și modul de manifestare a
concurenței

6FIȘA 2.DREPTUL CONCURENȚEI -DEFINIȚIE, OBIECT,
CARACTERE JURIDICE
1.ORIGINILE DREPTULUI CONCURENȚEI
Originile dreptului concurenței sunt înscris e virtual în principiul libertărții comerțului și
industriei , care este un principiu general ale cărui consecințe tehnice se dedublează în alte două
principii: libertatea de a intreprinde șilibertatea de exploatare . Aceste două libertăți sunt
purtătoare a le unei a treia libertăți, și anume libertatea concurenței .5
Libertatea comerțului și industriei -orice persoană este liberă să practice orice negoț sau să
exercite indiferent ce profesiune, artă sau meserie pe care o consideră de cuviință, cu condiția
săse supună regulamentelor emise de autoritățile competente din domeniul respectiv;
Libertatea de a intreprinde -orice comerciant sau alt profesionist poate să desfășoare, în
principiu orice activitate pe care o dorește.
Libertatea de exploatare -orice com erciant sau alt profesionist poate să -și aleagă mijloacele
pe care le consideră că -i vor asigura succesul intreprinderii sale, atât în ceea ce privește
organizarea internă a acesteia, cât și în raporturile externe cu concurenții și clientela sa.
Libertatea concurenței -libertatea competiției între intreprinderile care oferă, pe o piață
determinată, produse sau servicii prin care se tinde a fi satisfăcute nevoi identice sau similare.
Istoria dreptului concurentei este strict legată de istoria dreptului come rcial, pentru că nu se
poate vorbi de un drept al concurenței în afara unor relații de drept economic, în general și de
drept comercial, în special.
Dreptul concurenței în sens larg este constituit din două ansambluri de reguli de inspirație
foarte diferit ă:primele, care constituie dreptul concurenței în sens restâns, au o apariție relativ
recentă și exprimă gradul de intervenționism al statului în materie comercială, celelalte, de
inspirație clasică, se preocupă mai mult de relațiile bilaterale decât de o rganizarea de ansamblu,
și își au baza în mecanismele dreptului și procedurii civile6.
Deci se poate vorbi de două nivele de reglementare: un drept semipublic al concurenței și un
drept privat al concurenței.
2.DEFINIȚIA DREPTULUI CONCURENȚEI
Dreptul c oncurenței este o ramură de drept aflată în plin proces de formare și structurare.
Privit în ansamblul său, dreptul concurenței are o vocație interdisciplinară, fiind influențat, în
mod precumpănitor, de mecanismele economiei de piață.
In ceea ce priveșt e conceptul dreptului concurenței, în doctrină există două categorii de
concepții și anume: o concepție extensivă și una restrictivă .
5Pentru detalii GiorgiuComan , Evoluția dreptului concurenței , Ed. Hamangiu, București, 2015 , p.p.1-22
6Giorgiu Coman, op.cit., p.26

7în concepția extensivă , dreptul concurenței comerciale reprezintă un ansamblu de norme
juridice care reglementează lupta dintre agenții economici în scopul atragerii și menținerii
clientelei.
în concepția restrictivă , dreptul concurenței comerciale este privit prin prisma a două
categorii de interpretări :monistă și dualistă.
oîn interpretarea monistă , dreptul concurenței are ca obiect un ansamblu de reguli
care fie reprimă practicile monopoliste, fie reprimă exercițiul abuziv al libertăților
de care beneficiază agenții economici în lupta pentru atragerea și menținerea
clientelei.
oîn interpretarea dualistă , dreptul concure nței are ca obiect atât reglemetările
antimonopoliste, cât și cele care combat actele de concurență neloială.
Interpretarea dualistă este cea mai acceptată opinie doctrinară, întrucât permite
delimitarea obiectului dreptului concurenței de cel al altor ra muri de drept.
Dreptul concurenței este deci acea ramură de drept formată dintr -un ansamblu de
norme juridice destinate să asigure, pe piața internă și internațională, existența și exercițiul
normal al competiției dintre profesioniști.7
3. OBIECTUL DE REGLEMENTARE ȘI CARACTERELE JURIDICE
Obiectul de reglementare
Dreptul concurenței are ca obiect de reglementare, pe de o parte, prevenirea practicilor
monopoliste, iar pe de altă parte, sancționarea actelor și faptelor de concurență neloială, care
distorsionează mediul concurențial.
Prin prisma obiectului de reglementare, dreptul concurenței îndeplinește două funcții
fundamentale :
de a preveni practicile anticoncurențiale și neloiale ;
de a reprima încălcarea concurenței libere și licite.
Caracter e juridice
Dreptul concurenței se evidențiază în sistemul de drept prin mai multe caracteristici:
a) caracterul subiectiv –dreptul concurenței reglementează comportamentul profesioniștilor,,
care, prin natura lui, este unul subiectiv. De asemenea, repri marea actelor și faptelor care
distorsionează concurența reprezintă voința autorităților care veghează asupra menținerii
echlibrului concurențial ;
b) caracterul economic –un mediu concurențial normal este un barometru al funcționării
economiei de piață ; dreptul concurenței reprezintă un factor de dinamism economic, prin
intermediul lui, profesioniștii fiind stimulați să ofere consumatorilor produse/servicii calitative,
la un preț cât mai scăzut. Totodată, dreptul concurenței utilizează o serie de conc epte și teorii
economice, cum ar fi: piață relevantă, monopol, oligopol, concurență perfectă, concurență
imperfectă , etc.;
c) caracterul evolutiv –dreptul concurenței, cu preponderență față de alte ramuri de drept, este
în plin proces de formare, întrucâ t și economia de piață, ca premisă pentru existența concurenței,
este în curs de trecere spre economie funcțională;
7Lucia Irinesc u,Dreptul concurenței și al concumatorilor , Facultatea “Al. Ioan Cuza” Iași, 2011, p.6

8d) caracterul compozit -dreptul concurenței conține norme de drept material și norme de drept
procesual, specifice altor ramuri de drept :drept comercial, drept administrativ, drept penal,
dreptul proprietății intelectuale, dreptul consumatorilor, etc.8;
ÎNTREBĂRI
1.Care sunt originile dreptului concurenței
2.Prezentați câteva din multiplele definiții date dreptului concurenței în literatura de
specialitate
3.Prezentați caracterele juridice ale dreptului concurenței
8A se vedea Lucia Irinescu, op.cit, pp 7-8

9FIȘA 3.PIAȚA RELEVANTĂ. CLASIFICAREA CONCURENȚEI
1.PIAȚA RELEVANTĂ
În accepțiunea Comisiei Europene ,piața relevantă a produselor cuprinde toat e acele
produse și/sau servicii considerate interschimbabile sau substituibile de către consumator,
datorită caracteristicilor produselor, a prețurilor și a utilizării căreia acestea îi sunt destinate.
Prin urmare, delimitarea pieței relevante se realizea ză în funcție de cerere și ofertă, preț și
utilizarea produsului. Astfel, putem identifica o serie de piețe ale produsului ( de exemplu, pia ța
automobilelor, piața produselor cosmetice, piața electronicii, piața tutunului) sau ale serviciilor
(de exemplu, p iața transporturilor aeriene, piața transporturilor rutiere, pia ța serviciilor de
telecomunicații, piața asigurărilor )9.
Pentru a defini piața relevantă a produsului autoritatea de concurență are în vedere o
serie de elemente de fapt :
caracteristicile pr odusului ( pentru a fi considerate substituibile sau interschimbabile de
către consumator, produsele și serviciile unui comerciant nu trebuie să fie identice din
punct de vedere al caracteristicilor fizice și funcționale sau al calității cu cele ale
concure nților, ci trebuie să reprezinte o alternativă demnă de luat în seamă de către
consumator atunci când face o alegere în scopul satisfacerii nevoilor sale;
date și informații privind substituția produsului în trecutul apropiat;
studii econometrice privind estimarea elasticității cererii unui produs;
punctele de vedere ale clienților și consumatorilor;
preferințele consumatorilor -sunt utilizate informații referitoare la obiceiurile de consum
și comportamentul de cumpărare al consumatorilor
barierele și costurile asociate unui transfer al cererii către produse potențial
substituibile, cum ar fi: bariere de reglementare sau alte forme de intervenție ale statului,
investiții specifice în procesul de producție, în capitalul uman, cheltuieli aferente
cumpăr ării de noi utilaje;
discriminarea prin preț este o practică prin care același produs, obținut prin aceleași
costuri de producție, este vândut la prețuri diferite unor consumatori diferiți;
lanțurile de substituție, atunci când produsele nu sunt substit uibile în mod direct.
Piața geografică
Piața geografică se determină pe baza unor indicii generale privind cotele de piață
deținute de părți și de concurenții lor, precum și pe baza unei analize preliminare a modului de
stabilire a prețurilor și a difer ențelor de preț. Piața geografică nu se suprapune în mod obligatoriu
cu unitățile administrativ -teritoriale.
Definirea pieței geografice se face având în vedere o serie de elemente de fapt precum :
date și informații anterioare referitoare la reorientarea comenzilor către alte zone, în
sensul că anumite variații de preț între diferite zone au determinat reacții din partea
clienților;
9Lucia Irinescu, op.cit., p.20

10natura cererii pentru produsul relevant, loialitatea față de mărcile naționale sau locale,
cultura și stilul de viață, nec esitatea unei prezențe locale;
punctele de vedere ale clienților și ale concurenților;
analiza comportamentului de cumpărare al clienților;
fluxurile comerciale;
barierele și costurile de transfer asociate reorientării comenzilor către alți operatori
economici situați în alte zone.
Piața geografică relevantă poate avea o dimensiune locală, națională sau comunitară .
2. CLASIFICAREA CONCURENȚEI
Există o serie de factori în funcție de care se conturează mai multe forme de concurență
pe o piață și an ume: numărul și puterea economică a participanților la tranzacții, gradul de
diferențiere al bunurilor, facilitățile acordate sau barierele la intrarea pe piață, raportul dintre
cererea și oferta de bunuri, complexitatea și funcționalitatea rețelei de pieț e dintr-o țară sau alta și
conjunctura politică internă și internațională.
Atunci când relația de concurență se desfășoară între operatori economici care realizează
același produs, concurența poate să fie directă, sau indirectă.
concurența este directă atunci când se intervine între comercianți care oferă aceleași
produse și se adresează aceleași clientele .
concurența este indirectă dacă apare între comercianți care oferă produse diferite, dar
se
adresează acelorași consumatori.
În raport de mijloacele folosite , concurența poate îmbrăca două forme: concurență
loială , considerată licită și concurență neloială , considerată ilicită.
Concurența loială se caracterizează prin utilizarea armelor albe în lupta concurențială, în
timp ce concurența neloială presu pune recurgerea la mijloace incorecte pentru a câștiga
competiția.
Doctrina delimitează adesea concurența neloială deconcurența interzisă sau ilicită. Ea
poate fi interzisă prin lege sau convenția părților. Concurența interzisă presupune săvârșirea unui
act fără drept, în timp ce în situația celei neloiale exercitarea dreptului depășește limitele legale.
Concurența ideală , spre care se tinde, ar trebui să fieuna perfectă, caracterizată prin
reguli foarte stricte, care să asigure un cadru economic și ju ridic egal pentru toți operatorii
economici.10
Concurența eficientă se caracterizează prin trei trăsături definitorii, și anume:
existența unei piețe deschise, care să permită accesul egal tuturor operatorilor
economici;
stabilirea, în mod independent de către fiecare participant la relațiile comerciale a
propriei politici în raport cu ceilalți concurenți și cu consumatorii;
libertatea consumatorilor în alegerea furnizorului și a mărfurilor dorite.
10Curtea Europeană de Justiție a apreciat că art. 105 TFUE (ex -art. 85 TCE) face referire la concurența eficientă,
practicabilă, funcțională, suficientă sau workable competition, adică acel nivel de concurență necesar pentru a fi
respectate exigențele fundamentale și pentru a fi atinse obiectivele Tratatului (Hotărârea din 25 octombrie 1977,
Cauza C 26/76, Metro SB -Großmärkte GmbH & Co. KG -Comisia).

11Atingerea unei concurențe eficiente pe o piață relevant ă conduce la eliminarea
operatorilor economici care oferă consumatorilor mai puțin în ceea ce privește calitatea,
varietatea și prețul produselor sau serviciilor oferite.
Concuren ța loială
Concurența loială constituie o garanție a funcționării pieței în condițiile aplicării legii
cererii și ofertei . Concuren ța loială poate fi pură și perfectă sau imperfectă.
A.Concurența pură și perfectă
Concurența pură și perfectă reprezintă modelul ideal pentru orice economie de piață.
Teoretizarea concurenței pure și perfecte își are originea în școala neoclasică
tradițională, care a conceput -o pe baza a cinci trăsături distincte:
1.atomicitatea pieței , caracterizată prin existența unui număr mare de vânzători și
cumpărători, care nu pot influența prețul produselor;
2.omogenitatea produselor înseamnă că din punct de vedere calitativ acestea sunt
identice, iar decizia de cumpărare nu poate fi influențată;
3.libertatea de a acționa , în sensul că pe piață nu există bariere, de orice natură
(financiară, legală, tehnică, str ategică ) care să blocheze accesul sau abandonarea unei
piețe;
4.transparența perfectă a pieței , care presupune ca fiecare participant să aibă acces la
toate informațiile referitoare la cerere, ofertă, preț, caracteristicile și calitatea produsului,
care îi pot influența opțiunea;
5.mobilitatea perfectă a bunurilor și a factorilor de producție , astfel încât acestea să se
adapteze noilor cerințe ale pieței.
Concurența perfectă constituie modelul ideal al economiei celei mai eficiente. Atunci când una
sau mai m ulte cerințe nu sunt îndeplinite, ea devine imperfectă.
B.Concuren ța imperfectă
Concurența pe piață este imperfectă atunci când cel puțin una dintre regulile concurenței
pure și perfecte nu este verificată. Participanții pot influența, în mod individual , raportul dintre
cererea și oferta de mărfuri și nivelul prețului.
În funcție de numărul și forța economică a operatorilor economici producători și
consumatori, piața cu concurența imperfectă poate să existe în una dintre următoarele forme:
monopol, olig opol și concurență monopolistic ă.11
Monopolul se caracterizează prin existența pe o piață a unui singur producător al
unuianumit produs. O altă trăsătură este lipsa substituenților pentru produsul respectiv. Într -o
astfel de situație, jocul concurențial est e distorsionat, întrucât prețul produsului este fixat de
firma producătoare, și nu ca urmare a cererii și ofertei. Consumatorii sunt obligați să cumpere
produsul oferit de monopolist, în lipsa altei opțiuni. Prețul de monopol este mai mare decât cel
practicat pe piețele pe care există concurență.
Totuși, a fost avansat un argument care militează pentru susținerea monopulului și anume
că acesta poate conduce la profituri mari, care, la rândul lor, constituie o bază pentru inovații.
11Lucia Irinescu, op.cit., p.25

12Legislațiile tratează d iferit monopolul în funcție de cota de piață pe care o deține un
operator economic, în economiile moderne monopolurile fiind cazuri foarte rare. Cartelul este o
organizație de tip monopol.
Monopsonul (monopolul cumpărătorului ), reprezintă situația de pe p iață generată de
existența unui cumpărător unic și a unui număr mare de producători. Cumpărătorul este cel care
fixează volumul producției și prețul de vânzare, monopsonul conducând la scăderea prețului
plătit producătorilor.
Oligopolul este o structură d e piață intermediară, controlată de un număr mic de
producători și cumpărători. Caracteristica fundamentală a pieței de oligopol este interdependența
acțiunilor diferiților producători, în sensul că prețurile, cantitatea de produse oferite și profitul
unui producător depind de reacțiile celorlalți producători.
Maximizarea profitului pe piața de oligopol este bazată fie pe omogenitatea produsului și
concurența prin preț, fie pe adoptarea unei strategii de diferențiere a produsului și concurență în
afara pr ețului, prin anumite performanțe care privesc eficiența în utilizare .
Concurența monopolistică se situează între concurența perfectă și monopol. Aceasta se
caracterizează prin existența unui număr mare de concurenți, diferențierea produsului, accesul
liber pe piață și capacitatea limitată de a influența prețurile.
Regulile întrecerii au menirea să stimuleze și să vegheze la respectarea loialității
concurenței pe piață. O concurență care nu este reglementată și monitorizată de către stat poate
conduce la c omportamente deviante din partea comercianților și poate afecta interesele
consumatorilor. Ocrotirea ei poate urma două căi: una preventivă și alta sancționatoare . Din
păcate, controlul preventiv se dovedește ineficace de cele mai multe ori, singura soluți e fiind
aplicarea sancțiunilor, intervenția statului în jocul concurenței fiind indispensabilă .
Concuren ța neloială
Foarte adesea concurența este falsificată, tulburată în funcționarea sa normală fără ca
publicul să reacționeze sau ca justiția, în lipsa unei sesizări, să intervină. Dorința de a câștiga cu
orice preț împinge pe mulți la metode de vânzare, procedee, comportamente dintre cele mai
discutabile, publicitate inexactă, tendențioasă, piraterie, parazitism, deturnarea clientelei,
coruperea angajați lor. De la abilitate la înșelăciune mai este un singur pas și aceasta provoacă
adesea neloialitatea.
Prin urmare, dacă mijloacele folosite pentru a purta o astfel de bătălie se circumscriu
uzanțelor cinstite, competiția este una onestă, chiar dacă există învinși. Per a contrario ,
recurgerea la metode frauduloase atrage sancțiuni.
Potrivit literaturii juridice, concuren ța neloială reprezintă o încălcare a obligației de
respectare a procedeelor oneste sau corecte în exercitarea unei activități comerciale sa u
industriale.12
În ceea ce privește sancționarea concurenței neloiale, se disting două sisteme. Astfel,
potrivit unui sistem se aplică dispozițiile din dreptul comun prevăzute pentru delicte și quasi –
delicte.
Doctrinar, a fost remarcat faptul că putem vo rbi de un drept al concurenței neloiale, ca o
materie de -sine-stătătoare, desprins din dispozițiile de drept comun privind răspunderea civilă.
Un alt sistem, care corespunde cerințelor comerțului internațional, include cazurile de
concurență neloială într -o lege specială.
12A se vedea ptr. detalii Lucia Irinescu, op.cit., p.27

13Actele de concurență neloială au fost reprimate, pentru prima oară, prin Convenția de la
Paris pentru protecția proprietății industriale din 1884. Potrivit art. 10 bis, alin. (2) al Convenției,
constituie act de concurență neloială orice act de concurență contrar practicilor cinstite în materie
industrială sau comercială.
Legiuitorul român a sancționat concurența neloială pentru prima dată prin Legea din 18
mai 1932. Aceasta nu definea concurența neloială, însă conținea prevederi referi toare la confuzie
și falsele indicații de proveniență, ca acte de concurență neloială.
În prezent, ea este reglementată în dreptul intern printr -o lege specială, și anume Legea
nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale . În Legea nr. 11/1991 conc urența
neloială este definită ca fiind orice act sau fapt contrar bunei -credințe și uzanțelor cinstite în
activitatea industrială și de comercializare a produselor, de execuție a lucrărilor și de efectuare
a prestărilor de servicii.13
Observăm că pentru a se circumscrie în sfera licitului, dreptul la concurență trebuie să fie
exercitat cu bună -credință, potrivit uzanțelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor și
a cerințelor concurenței loiale .Numai în aceste condiții concurența este licită și ocrotită de lege.
Comportamentul participanților la raporturile comerciale trebuie să se întemeieze pe două
concepte fundamentale și anume buna-credință , pe de o parte, și respectarea uzanțelor cinstite ,
pe de altă parte.
ÎNTREBĂRI
1.Care sunt element ele luate în considerare la definirea pieții relevante a produselor/serviciilor
2.Care sunt trăsăturile caracteristice concurenței eficiente
3.Care sunt cele cinci trăsături distincte ale concurenței pure și perfecte
4.În ce forme poate să existe piața cuconcu rența imperfectă , în func ție de numărul și forța
economică a operatorilor economici producători și consumatori .
5.Caracterizați succint concurența neloială
13Art.1 din Legea nr. . 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale

14FIȘA 4.AUTORITATEA DE CONCURENȚĂ -CONSILIUL
CONCURENȚEI
1.GENERALITĂȚI
Consiliul Concuren ței urmărește protecția, menținerea și stimularea concurenței și a unui
mediu concurențial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor.
Consiliul Concurenței este autoritatea națională administrativă în domeniul concurenței
care urmărește res pectarea legislației în acest domeniu concurenței, iar în caz de încălcare, va
aplica sancțiunile prevăzute de lege, exercitând astfel forța coercitivă a statului. Astfel, potrivit
Legii 21/1996 privind concurența14,punerea în aplicare a acestui act normat iv, precum și a
prevederilor art. 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene este încredințată
Consiliului Concurentei, ca autoritate administrativă autonomă, beneficiind de personalitate
juridică, investită în acest scop, în condițiile, modalitățile și limitele stabilite prin dispozițiile
legii respective15.
Consiliul Concurenței are și rolul de autoritate națională de contact în domeniul ajutorului
de stat între Comisia Europeană, pe de o parte, și instituțiile publice, furnizorii și be neficiarii de
ajutor de stat, pe de altă parteonsiliului Concurenței îi revine și rolul de a reprezenta România în
relațiile cu organizațiile și instituțiile internaționale de profil; de asemenea, este responsabil de
relația cu instituțiile Uniunii Europen e, potrivit prevederilor relevante din legislația europeană, și
cooperează cu alte autorități de concurență.
Activitatea Consiliului Concurenței se desfășoară pe două componente principale: una
preventiv ă, de monitorizare a piețelor și supraveghere a acto rilor de pe aceste piețe șiuna
corectiv ă, menită să restabilească și să asigure dezvoltarea unui mediu concurențial normal.
2.STRUCTURA CONS ILIULUI CONCURENȚEI
Consiliul Concurenței este un organ colegial, format din 7 membri: un președinte ( a cărui
funcție este asimilată celei de ministru ), 2 vicepreședinți ( a căror funcție este asimilată celei de
secretar de stat) și 4 consilieri de concurență ( a căror funcție este asimilată celei de subsecretar
de stat).
Membrii Consiliului Concurentei sunt numiți în funcție de către Președintele României,
la propunerea Guvernului. Durata mandatului membrilor Plenului Consiliului Concurenței este
de 5 ani, acesta putând fi reînnoit o singură dată. Membrii Plenului îndeplinesc atribuții conform
regulamentelor aprobate de către Plen sau conform delegării Președintelui.
Calitatea de membru al Consiliului Concurenței este incompatibilă cu exercitarea oricărei
alte activități profesionale sau de consultanță, cu participarea, directă ori prin persoane interpuse,
la conduc erea sau administrarea unor entități publice ori private sau cu deținerea de funcții ori de
14Legea nr. 21/1996 -Legea concurențe i, cu ultimele modificări aduse prin OUG nr. 31/2015, M.Of. 474 din 30
iunie 2015
15Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 astfel cum a fost modificată modificată și republicată

15demnități publice, cu excepția funcțiilor și activităților didactice din învățământul superior,
cercetare științifică și creație literar -artistică. Ei nu pot fi de semnați experți sau arbitri nici de
părți și nici de instanța judecătorească sau de către o altă instituție.
Membrii Consiliului Concurentei sunt numiți în funcție de către Președintele României,
la propunerea Guvernului. Durata mandatului membrilor Plenu lui Consiliului Concurenței este
de 5 ani, acesta putând fi reînnoit o singură dată. Membrii Plenului îndeplinesc atribuții conform
regulamentelor aprobate de către Plen sau conform delegării Președintelui.
Calitatea de membru al Consiliului Concurenței este incompatibilă cu exercitarea oricărei
alte activități profesionale sau de consultanță, cu participarea, directă ori prin persoane interpuse,
la conducerea sau administrarea unor entități publice ori private sau cu deținerea de funcții ori de
demnit ăți publice, cu excepția funcțiilor și activităților didactice din învățământul superior,
cercetare științifică și creație literar -artistică. Ei nu pot fi desemnați experți sau arbitri nici de
părți și nici de instanța judecătorească sau de către o altă instituție.
Membrii Consiliului Concurenței și inspectorii de concurență nu pot face parte din partide sau
alte formațiuni politice.
3.FUNCȚIONAREA CONSILIULUI CONCURENȚEI
Consiliul Concurenței își desfășoară activitatea, deliberează și ia decizii în p len și în
comisii. Fiecare comisie este formată din 2 consilieri de concurență în componența stabilită de
președintele Consiliului Concurenței, pentru fiecare caz în parte, și este condusă de către un
vicepreședinte al Consiliului Concurenței. Președintele Consiliului Concurenței ordonă
efectuarea de investigații și desemnează raportorul pentru fiecare investigație.
Consiliul Concuren ței examinează în plen:
rapoartele de investigație, cu eventualele obiecții formulate la acestea, asupra măsurilor
de luat;
autorizarea concentrărilor economice;
punctele de vedere, recomandările și avizele formulate în realizarea atribuțiilor prevăzute
de Legea concurenței;
proiectele de reglementări propuse spre adoptare;
raportul anual al activității instituției, raport ul anual privind ajutoarele de stat, precum și
orice alte rapoarte privind concurența și ajutoarele de stat.
În formațiunile deliberative fiecare membru dispune de un vot; în caz de partaj egal al
voturilor, soluția votată de președinte prevalează.
Struc tura organizatorică și de personal a Consiliului Concurenței, atribuțiile de conducere
și de execuție ale personalului său se stabilesc prin regulamentele interioare adoptate de acesta.
În cadrul Consiliului Concurenței funcționează Colegiul Consultativ ,un organism
neparmanent, format din 11 până la 17 reprezentanți ai mediului universitar de concurență, ai
mediului de afaceri și ai asociațiilor de protecție a consumatorilor sau din alte persoane cu
prestigiu în domeniul economic, juridic sau al concurenț ei
4.ATRIBUȚIILE CONSILIULUI CONCURENȚEI
Consiliul Concurenței adoptă regulamente și instrucțiuni, emite ordine, ia decizii
șiformulează avize, face recomandări și elaborează rapoarte.
Consiliul Concuren ței are următoarele atribuții stabilite prin din Le gea nr.21/1996:

16efectueaz ă, din oficiu sau la sesizarea unei persoane fizice sau juridice, investiga țiile
privind practicile anticoncuren țiale și concentrările economice ilegale
În acest sens, inspectorii de concurență sunt abilitați cu puteri de inspec ție. Ei declanșează o
procedură de examinare preliminară, în cadrul căreia pot solicita întreprinderilor și autorităților și
instituțiilor administrației publice centrale și locale toate documentele și informațiile care le sunt
necesare.
ia deciziile pri n care constat ăîncălcarea prevederilor Legii concurenței și aplică
sanc țiunile corespunzătoare, ia măsuri pentru restabilirea mediului concurențial.
Deciziile Consiliului Concuren ței pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea
de Apel București.
Consiliul Concurenței poate retrage, prin decizie, beneficiul exceptării pentru înțelegerile,
deciziile asociațiilor de întreprinderi sau practicile concertate cărora li se aplică prevederile unuia
dintre regulamentele europene de exceptare pe categorii, potrivit prevederilor art. 29 alin. (2) din
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003. Consiliul Concurenței poate publica un raport cu
privire la rezultatele investigației privind anumite sectoare ale economiei sau anumite acorduri în
diferite sectoare și invită părțile interesate să formuleze observații. De asemenea, poate sesiza
Guvernul asupra existenței unei situații de monopol și propune acestuia adoptarea măsurilor
necesare pentru remedierea disfuncționalităților constatate. Sesizează instanțele ju decătorești
asupra cazurilor în care acestea sunt competente potrivit Regulamentului nr. 1/2003.
se implică în elaborarea actelor normative privind protecția mediului concurențial
Consiliul Concurenței emite aviz conform pentru proiectele de acte normat ive care pot avea
impact anticoncurențial și propune modificarea actelor normative care au un asemenea efect.
Astfel, urmărește aplicarea dispozițiilor legale și a altor acte normative incidente în domeniul de
reglementare al legii concurenței și asigură a plicarea efectivă a deciziilor proprii, inclusiv
monitorizarea măsurilor dispuse și a efectelor concentrărilor economice autorizate condiționat
prin decizii. Totodată, poate face recomandări de bună practică în diverse sectoare economice și
îndrumări privi nd diverse aspecte legate le aplicarea legislației în domeniul concurenței, avâd în
vedere practica Comisiei Europene, a instanțelor naționale și a celor de la nivelul Uniunii
Europene.
Consiliul Concuren ței reprezint ăRomânia și promoveaz ăschimbul de i nforma țiiși de
experien ță în relațiile cu organizațiile și instituțiile internaționale de profil ;.
Ca autoritate națională de concurență, este responsabil de relația cu instituțiile Uniunii Europene,
potrivit prevederilor relevante din legislația european ă, și cooperează cu alte autorități de
concurență.
Conform art. 81-83dinLegea nr. 11/1991 (modificată și republicată ),în scopul definirii și
implementării politicilor publice în domeniul combaterii concurenței neloiale, s econstituie
Consiliul inter instituțional în domeniul combaterii concurenței neloiale , ca organism
nepermanent, în următoarea componență:
a)Ministerul Finanțelor Publice;
b)autoritatea națională de concurență;
c)autoritatea responsabilă de protecția drepturilor în domeniul audiovi zualului;
d)autoritatea națională pentru protecția consumatorilor;

17e)autoritatea responsabilă de protecția proprietății industriale;
f)autoritatea responsabilă de protecția drepturilor de autor și a drepturilor conexe.
Consiliul interinstituțional în do meniul combaterii concurenței neloiale va fi coordonat de
Ministerul Finanțelor Publice. Consiliul Concurenței va asigura secretariatul lucrărilor Consiliului
interinstituțional în domeniul combaterii concurenței neloiale.
ÎNTREBĂRI
1.Care este structura C onsiliului Concurenței
2.Cum funcționează Consiliul Concurenței
3.Care sunt atribuțiile Consilului Europei

18FIȘA 5.ABUZUL DE POZIȚIE DOMINANTĂ
1.DELIMITĂRI CONCEPTUALE
Art. 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene interzice abuzul de poziție
dominantă dar nu definește “ poziția dominantă ”.
Conceptul de poziție dominantă a fost definit de Curtea Europeană de Justiție ca fiind
opoziție de putere economică de care se bucură un agent economic și care îi permite să
afectezeconcuren ța pe o piață relevantă prin capacitatea pe care o are de a se comporta
independent de concuren ții și cumpărătorii săi și, în cele din urmă, față de consumatorii finali
ai produsului respectiv.16
Practica abuzului de poziție dominantă poate fi caract erizată ca fiind o activitate
concurențială unilaterală, spre deosebire de practicile reglementate de art. 101 din Tratat.
Noțiunea de poziție dominantă nu reprezintă altceva decât o transpunere pe plan juridic a
conceptului economic de “ putere de monopol ”sau “putere de piață ”.
Din interpretarea art. 102 din Tratat și a dispozițiilor Legiinr. 21/1996 , putem deduce că
poziția dominată poate aparține unui singur operator economic sau mai multora. Distingem astfel
între o domina ție individuală și una colect ivă.
Domina ția individuală aparține unui singur operator economic, aflat de regulă, în situație
de monopol, cea individuală fiind cel mai des întâlnită17.
Poziția dominantă colectivă presupune ca operatorii economici vizați să constituie o
entitate colecti vă în raport cu competitorii lor. Aceasta poate fi dedusă din similaritatea structurii
costurilor agenților economici dominanți, transparența pieței, prețuri fixe, bariere înalte la
intrare, putere redusă de negociere din partea consumatorilor.18
În acest din ulră caz, criteriile dominării sunt dictate de finalitatea atribuită acestei reguli,
adică controlul situațiilor de piață oligopolice. Pentru a caracteriza o “ poziție dominantă
colectivă ” și a considera cumulativ părțile de piață ale diferitelor intrep rinderi implicate, Comisia
Europeană s -a referit la două tipuri de indicii: “ indicii de structură ” și “indicii de
comportament ”.19
Cea mai bună definire a “ abuzului de comportament ” se consideră a fi cea adoptată de
grupul de experți consultat de Comisia Eu ropeană cu ocazia elaborării memorandumului din
1965 cu privire la “ concentrare ”, și anume că:” există exploatare abuzivă a unei poziții
dominante atunci când deținătorul acestei poziții utilizează posibilitățile care decurg din
concentrare pentru a obține avantaje pe care nu le -ar obține în caz de concurență practicabilă
și suficient de eficace .”20
Cu privire la abuzul de poziție dominantă, Comisia Europeană a emis un document
intitulat Orientări privind prioritățile Comisiei în aplicarea art. 82 din Tratat ul CE la practicile
de excludere abuziv ă ale întreprinderilor dominante. Scopul elaborării acestui document constă
16A se vedea și Giorgiu Coman, op.cit. p.p.250-251
17Pentru detalii a se vedea Giorgiu Coman, op.cit. p.p.251-258
18Pentru detalii a se vedea și T.P.I.C.E, hotărârea din 7 ocotmbrie 1999, în cauza Irish Sugar c. Comisiei , în
Contracts, concurrence, consommation, nr. 28/2000, cu observații de Poillot -Peruzzetto, precum și Gio rgiu Coman,
op.cit. p.p.258-265
19A se vedea: Comisia Europeană, decizia din 7 decembrie 1988, în cauza Verre plat , în J.O.C.E.L. 33 din 4
februarie 1989; C.J.C.E, decizia din 5 ocotmbrie 1988, în cauza Alsatel c.S.A.Novasam , în Recueil….,1988,5987
20Ase vedea pentru detalii Giorgiu Coman, op.cit. p.260

19în interzicerea abuzurilor comise de o întreprindere care deține o poziție dominantă. În acest
sens, Comisia Europeană își va orienta acțiune a pentru a se asigura că piețele funcționează în
mod corespunzător, iar consumatorii beneficiază de pe urma eficienței și productivității
concurenței efective între întreprinderi .
Dispozițiile referitoare la abuzul de poziție dominantă cuprinse în Legea nr. 21/1996
interzic folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziții dominante
deținute pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia.
2.CRITERII DE IDENTIFICARE A POZIȚ IEI DOMINANTE
Existența unei poziții domi nante decurge, de regulă, din deținerea unei cote mari de piață,
pe o perioadă îndelungată.
Pentru a analiza dacă un operator economic deține o poziție dominantă, se analizează
constrângerile cu care se confruntă în raport cu posibilitatea de a se comport a independent pe
piață. Cotele de piață deținute de concurenți sunt un indiciu al presiunii concurențiale cu care
seconfruntă un agent economic pe o piață. Totodată, trebuie evaluată și poziția deținută de
concurenți, precum și modul în care au evoluat cot ele de piață ale acestora.
Astfel, în cauza Hoffmann -La Roche , Curtea Europeană de Justiție a reținut că o poziție
dominantă se determină în funcție de relația dintre cotele de piață ale operatorului economic în
cauză și ale concurenților săi mai importan ți, de avantajul tehnologic de care beneficiază un
operator economic față de concurenții săi sau de existența unei rețele foarte dezvoltate de vânzări
și absența concurenței potențiale. Primul criteriu permite evaluarea puterii concurențiale a
agentului e conomic în discuție, iar cel de al doilea și al treilea evidențiază avantajele sale
comerciale.
În lipsa unor elemente pe baza cărora să fie analizată situația unui operator economic,
poziția dominantă este prezumată automat, atât timp cât cota de piață e ste de 70% -80% pe o
perioadă de timp îndelungată21. În dreptul nostru, se prezumă că una sau mai multe întreprinderi
nu se află în această situație atunci când cota sau cotele cumulate pe piața relevantă, înregistrate
în perioada supusă analizei, nu depăș esc 40%.
Pe lângă cota de piață, Comisia Europeană face trimitere în Documentul de orientare la alte
trei criterii cu ajutorul cărora se poate identifica dacă o întreprindere deține sau nu o poziție
dominantă, și anume :
poziția pe piață a concurenților,
barierele la intrarea pe piață, pentru a identifica potențialele noi intrării
posibilele extinderi și puterea de cumpărare a clienților.
3.ABUZUL DE POZIȚIE DOMINANTĂ
Curtea European ă de Justiție a definit noțiunea de abuz tot în cauza Hoffmann -La
Rocheca fiindun concept obiectiv referitor la comporta mentul unui agent economic aflat într –
o poziție dominant ă, care îi permite să influențeze structura pieței pe care gradul de
21Hotărârea Curții (camera a cincea) din data de 3 iulie 1991, Cauza C -62/86, AKZO Chemie BV împotriva
Comisiei Comunităților Europene

20concurență este redus ca urmare a prezen ței agentului economic în cauză și ca re, recurgând
la alte metode decât cele care condi ționează concurența normală, are ca efect împiedicarea
menținerii gradului de concuren ță existent pe piață sau împiedicarea creșterii concurenței.
Abuzul de pozi ție dominantă se poate înfățișa într -o marevarietate de forme, cum ar fi.22:
impunerea, directă sau indirectă, de prețuri sau condiții comerciale incorecte;
adoptarea unor măsuri vizând limitarea producției, a pieței sau a dezvoltării tehnologice
în detrimentul consumatorilor;
efectuarea unor tr anzacții echivalente în condiții diferite pentru părți diferite;
constrângerea celorlaltor părți contractante să accepte obligații suplimentare care nu au
făcut obiectul contractului
Pentru a putea preveni și combate toate formele abuzului de poziție domi nantă, legislația
comunitară și cea națională exemplifică doar unele dintre comportamentele care pot fi calificate
drept abuz de poziție dominantă.
Astfel, un prim exemplu oferit de art. 102 alin. (2) lit. (a) din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Eu ropene se referă la impunerea, în mod direct sau indirect, a unor
prețuri inechitabile de vânzare ori de cumpărare sau a altor condiții inechitabile de
tranzacționare.
Legea nr. 21/1996 completează textul art. 102 alin. (2) lit. (a) din Tratat cu refuzul de a
trata cu anumiți furnizori ori beneficiari.
În jurisprudența comunitară, două cazuri relevante ne rețin atenția. Unul dintre ele este
cazul United Brands. Compania a abuzat de poziția sa dominantă pe piața bananelor și a refuzat
să mai furnizeze bana nele Chiquita distribuitorului său danez Oelsen, motivat de faptul că acesta
din urmă a luat parte la campania de promovarea unui concurent care furniza bananele Dole.
Curtea Europeană de Justiție a aplicat sancțiuni în cauză pentru încălcarea art. 82 (act ualmente
art. 102) din Tratat.
Un alt caz este cel al unicul producător de sfeclă de zahăr din Irlanda și Irlanda de Nord,
Irish Sugar, compania a scăzut prețurile clienților identificați drept vulnerabili la importuri, ca
urmare a creșterii importurilor, cu scopul de a elimina concurența.
De regulă, companiile acuzate de abuz de poziție dominantă pentru aplicarea unor politici
comerciale diferențiate se apără susținând că acțiunile lor reprezintă doar un răspuns la
comportamentul competitorilor de pe pia ță
Alte forme pe care le poate îmbr ăca abuzul de poziție dominantă exemplificate de legiuitor
sunt:
impunerea, în mod direct sau indirect, a unor prețuri inechitabile de vânzare sau de
cumpărare sau a altor condiții inechitabile de tranzacționare și refuz ul de a trata cu
anumiți furnizori sau beneficiari [lit. (a) a art. 102 alin. (2) din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene și a art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996];
limitarea producției, comercializării sau dezvoltării tehnologice î n dezavantajul
consumatorilor [lit. (b) a art. 102 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene și a art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1996];
aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiții inegale la prestații
echivalente, provocând, în acest fel, unora dintre ei un dezavantaj concurențial [lit. (c)
a art. 102 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a art. 6 alin. (1)
din Legea nr. 21/1996];
22Lucia Irinescu, op.cit., p.45

21condiționarea încheierii contractelor de accepta rea de către parteneri a unor prestații
suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au
legătură cu obiectul acestor contracte [lit. (d) a art. 102 alin. (2) din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene și a art. 6 alin. (1) din Legea nr. 21/1996];
practicarea unor prețuri excesive sau practicarea unor prețuri de ruinare, în scopul
înlăturării concurenților, ori vânzarea la export sub costul de producție, cu acoperirea
diferențelor prin impunerea unor prețuri majo rate consumatorilor interni [art. 6 alin.
(1) lit. (e) din Legea nr. 21/1996]
exploatarea stării de dependență în care se găsește o altă întreprindere față de o
asemenea întreprindere sau întreprinderi și care nu dispune de o soluție alternativă în
condiți i echivalente, precum și ruperea relațiilor contractuale pentru singurul motiv că
partenerul refuză să se supună unor condiții comerciale nejustificate [art. 6 alin. (1) lit.
(f) din Legea nr. 21/1996]
4.SANCȚIONAREA ABUZULUI DE POZIȚIE DOMINANTĂ
Artico lul 102 TFUE declară incompatibil cu piața Comună și interzice faptul de a
exploata în mod abuziv o poziție dominantă pe această piață sau pe o parte substanțială a sa.
Prin acest text este prevăzută și o listă nelimitativă de astfel de abuzuri, cum ar fi:
prețurile impuse, limitarea dezvoltării tehnice, practicile discriminatorii și contractele legate între
ele (vânzările condiționate ).
O anume dificultate există în legătură cu abuzul de poziție dominantă în definirea
incriminării, în determinarea elemente lor constitutive ale acestuia.
În anul 2004, Comisia Europeană a aplicat cea mai mare amendă (497 milioane de euro)
pentru abuz de poziție dominantă companiei Microsoft23
În România, în Legea 21/1996 putem regăsi reglementări privind sancționarea abuzului
de poziție dominantă , considerat a fi contravenție (și deci sancționat cu amendă ).24
ÎNTREBĂRI
1.Poziție dominantă pe piață-definiție și clasificare
2.Care sunt criteriilecu ajutorul cărora se poate identifica dacă o întreprindere deține sau
nu o poziție do minantă pe piață
3.Formele abuzului de poziție dominantă pe piață
4.Cum se sancționează abuzul de poziție dominantă
23Microsoft a abuzat de poziția sa dominantă pe piața sistemelor de operare pentru calculatoarele personale. S -a
constat c ă în perioada anilor 1998 -2004, Microsoft nu a oferit informații care să permită software -ului de server
produs de concurență să fie recunoscut de calculatoarele ce fol oseau sistemul de operare Windows, împiedicându -și
astfel concurenții să rivalizeze în condiții de egalitate pe piață. Totodată, a condiționat umpărarea Windows de
achizionarea produsului Windows Media Player, afectând astfel concurența, prin dirijarea art ificială a furnizorilor de
conținut și dezvoltatorilor de apli cații către platforma Windows.
24A se vedea Cap. VI. “Sancțiuni “, din lege

22FIȘA 6.CONCENTRĂRILE ECONOMICE
1.CONCENTRĂRILE ECONOMICE -ASPECTE GENERALE
Noțiunea de concentrare economică nu se regăsește în Tratatul pr ivind funcționarea
Uniunii Europene.
Termenul de concentrations a fost introdus prin Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 al
Consiliului din 21 decembrie 1989 privind controlul concentrărilor economice între agenții
economici. Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul
concentrărilor economice între întreprinderi [Regulamentul (CE) privind concentrările
economice] a înlocuit Regulamentul (CEE) nr. 4064/89.
Regulamentul (CE) nr. 139/2004 nu arată ce se înțelege prin conc entrare economică, ci
doar oferă elemente cu ajutorul cărora se poate contura o definiție.
Pentru a caracteriza noțiunea de concentrare dreptul comunitar a procedat la o reunire a
definiției mijlocului cu cea a definiției rezultatului.25
Potrivit doctrine i, princoncentrare economic ă se înțelege situația în care un număr de
operatori economici deține o pondere ridicat ăa activit ății economice pe o piață, exprimată
prin totalul vânzărilor, activelor sau forței de muncă utilizată26.
Controlul intreprinderii este definit pe larg în art. 3 din Regulament și ar consta în
“posibilitatea de a exercita o onfluență determinantă asupra activității unei intreprinderi ”.
Conform aceluiași art. 3 alin. (1) din Regulamen tul (CE) nr. 139/2004 realizarea unei
operațiuni de acest fel implic ă o modificare de durată a controlului prin:
fuzionarea a două sau mai multe întreprinderi independente anterior sau părți ale unor
întreprinderi (lit. a);
preluarea, de către una sau mai multe persoane care controlează deja cel puțin o
întreprindere sau de către una sau mai multe întreprinderi (lit. b); achiziționarea de valori
mobiliare sau de active, fie prin contract sau prin orice alte mijloace, a controlului direct
sau indirect asupra uneia sau mai multor întreprinderi sau părți ale acestora (lit. b).
În legislația noastră, Legea nr. 21/199627dedică un capitol întreg concentrărilor
economice în cadrul art. 9-art. 13. Prevederile legii dispun cu privire la operațiunile care sunt
considerate sau nu concentrări economice, la condiții le în care sunt notificate și supuse
controlului Consiliului Concurenței, cu privire la obligațiile care decurg și cu privire la sancțiuni.
Consiliul Concurenței a adoptat în acest sens Ordinul nr. 385 din 5 august 2010 pentru punerea
în aplicare a Regulam entului privind concentrările economice.
Regulamentul privind concentr ările economice adoptat de Consiliul Concurenței
precizează că noțiunea de concentrare economică include acele operațiuni care au ca rezultat
modific ări de durată ale controlului întrep rinderilor, și prin urmare, în structura pieței,
cuprinzând și operațiunile care conduc la crearea de societăți în comun care îndeplinesc în
moddurabil toate func țiile unei entități economice autonome.
25Pentru detalii a se vedea Giorgiu Coman, op.cit.,p.p.270-274
26Lucia Irinescu, op.cit. p.47
27Legea 21/1996 repu blicată în 2016

23În literatura noastr ă juridică se face distincție în tre mai multe tipuri de concentrare
economic ă, în funcție de natura activității întreprinderilor implicate28:
orizontală, care se realizează între operatori economici care au un obiect de activitate
identic sau similar;
verticală, care reunește operatori economici din domenii de activitate diferite, care
acționează pe piețe diferite;
conglomerată, care presupune combinarea unor operatori economici cu profile de
activitate din cele mai diferite, acționând pe piețe diferite.
2.MODALITĂȚI DE REALIZARE A CONCENTRĂRILOR
Potrivit art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004, concentrările economice se pot
realiza prin trei modalități, și anume:
prin fuziunea mai multor întreprinderi. Fuziunea reprezint ă operațiunea prin care
două sau mai multe întreprinderi independente anterior, devin o singur ă entitate
economică. Aceasta se realizează prin absorbție și contopire .Absorb țiaare loc atunci
când un operator economic își sporește activitatea înglobând un alt operator economic
care î și încetează astfel activita tea.Fuziunea presupune c ă doi sau mai mulți operatori
economici se contopesc pentru a alcătui o persoană juridică nouă. Unele fuziuni pot
reduce concurența pe o piață prin crearea sau consolidarea unui juc ător dominant. Situația
astfel creată poate afecta consumatorii prin prețuri mari, printr -o gamă redusă de opțiuni
sau mai puține inovații29.
prin preluarea controlului altor întreprinderi de către una sau mai multe
întreprinderi. Preluarea controlului se realizeaz ă prin obținerea de către un operator
economic a unei influen țe determinante asupra unuia sau mai multor operatori
economici sau asupra unor părți ale acestora. Preluarea se face de către persoane sau
întreprinderi care sunt titulare sau beneficiare ale drepturilor care le conferă controlul sau
dețin cel puțin prerogative de a le exercita .Controlul poate fi unic sau comun, după cum
este exercitat de o singură persoană sau de cel puțin doi asociați. După modul de
exercitare, distingem între controlul direct saucontrolul indirect , exercitat prin p ersoane
interpuse. Controlul tota lcorespunde achiziționării întreprinderii în întregime, iar cel
parțial intervine atunci când a fost achiziționatăo parte din întreprindere. Controlul poate
influența întreaga strategie economică a întreprinderii ( controlstrategic) sau numai
problemele curente ale acesteia ( control operațional ). În funcție de baza juridică a
controlului, acesta poate fi de faptsaude drept.
prin constituirea unei societăți în comun concentrative .Societatea comun ă
concentrativă reprezen tă o concentrare economică care are ca obiect sau efect
28Lucia Irinescu, op.cit, p 48
29Comisiei Europene i -au fostnotificate dou ă fuziuni de proporții, ambele din sectorul farmaceutic, și anume
Sanofi/Synthélabo și Pfizer/Pharmacia. Comisia a constatat că ambele contopiri ar putea denatura co ncuren ța,
limitând gama de medicamente pentru care ar putea opta pacienții. În ambele situa ții, părțile au propus să transfere
către concurenți o parte dintre produsele lor, pentru a reface concuren ța.

24coordonarea com portamentului concurențial al întreprinderilor rămase independente
[art. 10 alin. (3) din Legea nr. 21/1996]. Autoritatea de concuren ță stabilește dacă
operațiunea este sau nu compatib ilă cu un mediu concuren țial normal în funcție de două
criterii. Primul criteriu se refer ă la situația în care două sau mai multe societăți -mamă
rețin, într -omăsură semnificativă, activitățile de pe aceeași piață ca și societatea în
comun ori de pe o piaț ăsituat ă în amonte sau în aval față de cea a societății în comun ori
pe o piață vecină aflată în strâns ă legătură cu această piață. Cel de -al doilea criteriu se
referă la posibilitatea de a elimina concuren ța pentru o parte semnificativă a produselor
saua serviciilor în cauză prin crearea societ ății în comun.
Art. 3 alin. (5) din Regu lamentul nr. 139/2004 stabilește trei situații în care
dobândirea controlului nu constituie concentrare economic ă:
Un prim caz este cel al instituțiilor de credit sau a alt or instituții financiare sau a
societăților de asigurări, ale căror activități obișnuite includ tranzacționarea și negocierea de
valori mobiliare în contul lor sau în contul altora, care dețin temporar valori mobiliare ale unei
întreprinderi pe care le -audobândit în vederea revinderii, cu condiția ca acestea să nu își exercite
drepturile de vot conferite de valorile mobiliare în cauză pentru a determina comportamentul
concurențial al întreprinderii în cauză, sau cu condiția să își exercite aceste drepturi de vot numai
pentru pregătirea cesionării integrale sau parțiale a întreprinderii în cauză sau a activelor acesteia
sau a cesionării valorilor mobiliare în cauză, și ca cesiunea să aibă loc în termen de un an de la
data achiziției. Comisia poate prelungi a cest termen, la cerere, în cazul în care respectivele
instituții sau societăți pot dovedi că cesionarea nu a fost posibilă, în condiții rezonabile, în
termenul stabilit.
O altă situație vizează controlul dobândit de o persoană mandatată de autoritățile pu blice
în conformitate cu legislația statului membru referitoare la lichidarea, falimentul, insolvența,
încetarea plăților, concordatul sau alte proceduri similare.
De asemenea , nu constituie concentrare economică controlul dobândit de holdinguri
financiar e cu condiția, totuși, ca drepturile de vot legate de participațiile deținute să fie
exercitate, în special în ceea ce privește numirea membrilor organelor de conducere și
supraveghere ale întreprinderilor la care dețin participațiile, doar pentru a mențin e valoarea
integrală a investițiilor respective și nu pentru a determina, direct sau indirect, comportamentul
concurențial al respectivelor întreprinderi.
La aceste situa ții, art. 10 din Legea nr. 21/1996 adaugă o a patra, respectiv cea a
întreprinderilor (inclusiv cele care fac parte din grupuri economice ) care realizează
operațiuni de restructurare sau reorganizare a propriilor activit ăți.
3.NOTIFICAREA CONCENTRĂRILOR ECONOMICE
Toate concentrările economice care depășesc pragurile valorice prevăzute în legislație
trebuie notificate Comisiei Europene la nivel comunitar, sau Consiliului Concurenței la nivel
național. Notificarea trebuie efectuată înainte de punerea în aplicare și după încheierea acordului,
anunțarea ofertei publice sau preluarea pachetu lui de control.
Legislația comunitară și națională stabilesc un prag de minimis (de sensibilitate) sub care
se prezumă că o concentrare economică nu afectează concurența.
Art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 139/2004 determină această limită prin raport are la
cifra de afaceri totală realizată la nivel mondial de toate întreprinderile implicate (5000 de

25milioane EUR) sau la nivel comunitar de către fiecare din cel puțin două întreprinderi implicate
(250 de milioane EUR), cu excepția cazurilor în care fiec are dintre întreprinderile implicate
realizează mai mult de două treimi din cifra sa totală de afaceri la nivel comunitar într -unul și
același stat membru .
Legea nr. 21/1996 ( republicată ) stabilește prin art. 12 pragul valoric prin raportare tot la
cifra d e afaceri, precizând că procedura de notificare nu se aplică atunci când cifra de afaceri
cumulată a întreprinderilor implicate în operațiune nu depășește echivalentul în lei a 10.000.000
euro și când
cel puțin două dintre întreprinderile implicate nu au realizat pe teritoriul României, fiecare în
parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4.000.000 euro. Echivalentul în lei se
calculează la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României valabil pentru ultima
zi a exerci țiului financiar din anul anterior realizării operațiunii.
În urma notificării, Comisia Europeană sau autoritatea de concurență pot emite decizii
prin care declară concentrarea compatibilă sau incompatibilă cu piața comună.
În cazul în care se constată că o concentrare a fost deja pusă în aplicare și că a fost
declarată incompatibilă cu piața comună, Comisia Europeană poate să solicite întreprinderilor
implicate să o dizolve și să restabilească situația existentă anterior punerii în aplicare a
concentrării. Î n cazurile în care prin dizolvarea concentrării acest lucru nu este posibil, se poate
lua orice altă măsură adecvată prin care să se asigure că întreprinderile implicate dizolvă
concentrarea sau îndeplinesc măsurile prevăzute în decizia Comisiei Europene.
Curtea Europeană de Justiție are competență deplină în ceea ce privește controlul
deciziilor prin care Comisia Europeană a aplicat o amendă sau o penalitate cu titlu cominatoriu.
Pe plan intern, validitatea oricărei operațiuni de concentrare economică va depinde de
analiza și decizia pe care Consiliul Concurenței o va lua cu privire la operațiune. Deciziile
adoptate de Consiliul Concurenței se comunică părților; acestea pot fi atacate în contencios
administrativ la Curtea de Apel București în termen de 30 de zile de la comunicare.
În termen de 30 de zile de la notificarea deciziei, Guvernul, la propunerea ministrului de
resort,poate lua, pe răspunderea sa, o decizie diferită de cea a Consiliului Concurenței pentru
rațiuni de interes public general. Deciz ia este executorie și va fi publicată împreună cu decizia
Consiliului Concurenței în Monitorul Oficial.
4.SANCȚIONAREA OPERAȚIUNILOR DE CONCENTRARE ECONOMICĂ
Potrivit art. 55 din Legea nr. 21/1996, constituie contravenții și se sancționează cu
amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior
sancționării: nenotificarea unei concentrări economice, înainte de punerea în aplicare a acesteia;
realizarea unei operațiuni de concentrare economică; începerea unei acțiun i de concentrare
economică declarată incompatibilă printr -o decizie a Consiliului Concurenței.
În cazul în care cifra de afaceri, realizată în anul financiar anterior sancționării, nu poate
fi determinată, va fi luată în considerare cea aferentă anului fi nanciar în care întreprinderea sau
asociația de întreprinderi a înregistrat cifra de afaceri, an imediat anterior anului de referință
pentru calcularea cifrei de afaceri în vederea aplicării sancțiunii.
Întreprinderile sau asociațiile de întreprinderi nou -înființate, care nu au înregistrat cifră de
afaceri în anul anterior sancționării, vor fi sancționate cu amendă.

26ÎNTREBĂRI
1.Ce se înțelege prin concentrare economică
2.Precizați c are sunt cele trei modalități prin care se pot reali za concentrările econom ice,
conform art. 3 din Regulame ntul (CE) nr. 139/2004
3.Care sunt situațiile prevăzute în legislația română în care dobândirea controlului nu constituie
concentrare economic ă
4.Când, unde și în ce condiții se face notificarea concentrărilor economice
5.Cum s e sancționează concentrările economice

27FIȘA 7. AJUTOARELE DE STAT
1.AJUTOARELE DE STAT -DEFINIȚIE ȘI REGLEMENTARE
Concurența pe piața unică a Uniunii Europene poate fi distorsionată și prin susținerea de
către state a unor înt reprinderi sau ramuri ale industriei prin acordarea de ajutoare. Linia de
demarcație dintre ajutoarele de stat, impozitarea discriminatorie sau alte măsuri cu efect
echivalent este de multe ori foarte fină. Deși sunt incluse în Tratatul privind funcționare a Uniunii
Europene în capitolul privind concurența, dispozițiile referitoare la ajutoarele de stat sunt în
strânsă legătură cu prevederile privind libera circulație a produselor și serviciilor.
Ajutoarele de stat sunt tipuri de facilit ăți care sunt acorda te de stat sau entități publice
subform ă de subvenții, împrumuturi, reduceri de impozite sau exonerări fiscale .
La nivel comunitar, acestea sunt reglementate de art. 107-art. 109 din Tratatul privind
func ționarea Uniunii Europene.
Prevederile Tratatului au fost completate de legislația secundară. De asemenea, practica
comunitară referitoare la ajutoarele de stat are un rol deosebit de important în interpretarea
textelor legale.
Din perspectiva Acordului General pentru Tarife și Comerț și a Acordului pri vind
Subven țiile și Măsurile Compensatorii , interzicerea lor echivalează cu respectarea principiului
interzicerii subvenției.
Pe plan intern, cadrul legal a fost asigurat deLegea nr. 137 din 17 mai 2007 pentru
aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naționale în
domeniul ajutorului de stat. Scopul acestor reglementări erade a transpune dreptul intern
prevederile art. 107 -art. 109 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ( art. 87 -89 din
Tratatul de institu ire a Comunității Europene ) și a legislației secundare adoptate în baza
acestora.
Actualmente, conform art. 25 lit (ș) din Legea nr. 21/1996 (republicată în 2016)
Consiliul Concurenței asigură aplicarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului
nr.77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru
modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 , aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 20/2015 , cu modificările ulterioare, precum și aplicarea
prevederilor Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, cu modificările și
completările ulterioare.
Conceptul de ajutor de stat a fost interpretat de Comisia Europeană și de Curtea de
Justiție într -un sens larg; el include și noțiunea de su bvenții.
Subvențiile reglementate de G. A.T.T. și Acordul privind Subvenț iileși Măsurile
Compensatorii se deosebesc de ajutorul de stat .În timp ce subven țiile au rolul de a crește
nivelul competitivității unui operator economic din statul de export față de operatorul economic
din statul de import, ajutorul de stat trebuie să readucă un operator economic sau o ramură a
economiei aflați în dificultate la același nivel de competitivitate cu al celor care nu se confruntă
cu probleme de ordin economic.

28Potriv it Curții Europene de Justiție, ajutoarele de stat reprezintă avantaje consimțite de
către autoritățile publice, care sub diverse forme, distorsionează sau amenință să distorsioneze
concurența și favorizează anumite întreprinderi sau anumite producții30
2.CATEGORII DE AJUTOARE DE STAT
În funcție de efectele pe care le produc asupra concurenței, ajutoarele de stat sunt, ab
initio, compatibile sau incompatibile cu piața comună.
Art. 107 alin (1) din Tratatul privind func ționarea Uniunii Europene declară
incompatibile cu pia ța comună ajutoarele care îndeplinesc o serie de condiții31:
sunt acordate de către stat sau din resursele statului, sub orice formă;
favorizează anumite întreprinderi sau sectoare de producție;
denaturează sau amenință să denatureze con curența;
afectează schimburile comerciale dintre statele membre.
Ajutoarele de stat pot să provină de la orice autoritate a statului, centrală, regională sau
locală, dar și de la un organism public sau privat care administrează resursele statului.
Juris prudența Curții Europene de Justiție a calificat drept resurse de stat și fondurile
europene sau fondurile organismelor de protecție socială. Cea mai uzuală formă de ajutor de stat
o constituie subven țiile.
Ajutorul de stat este interzis în măsura în care conferă, în mod selectiv, avantaje
economice întreprinderilor sau sectoarelor de producție. Avantajul la care face referire textul de
lege este avantajul economic pe care întreprinderea beneficiară nu l -ar fi obținut în condiții
normale de piață.
Avantajelepot îmbrăca forma avantajelor fiscale (subvenții la export ), economice
(ajutoare acordate pentru îmbun ătățirea procesului de producție )sau financiare (credite fără
dobând ă sau cu dobândă redusă, reducerea impozitului, reducerea T.V.A. -ului).Avantaju l
poatefi total sau par țial, actual sau potențial, direct sau indirect, temporar sau permanent.
Ajutorul de stat este ilicit în m ăsura în care favorizează un operator economic în
defavoarea concurenț ilor s ăi.Legiuitorul se preocupă îndeosebi de mediul c oncurențial, care
trebuie să fie unul normal, ferit de orice încercări de distorsionare. De aceea, chiar și numai
amenințarea cu denaturarea concurenței situează ajutorul de stat în afara legii. Distorsionarea nu
trebuie să fie semnificativă sau substanți ală.
Direc ția Generală pentru Concurență a identificat cel puțin trei tipuri de denaturări
aleconcuren ței cauzate de ajutorul de stat :
în primul rând , pe termen lung, ajutorul de stat poate avea efecte dinamice asupra
stimulului de a investi și intra în concurență.
în al doilea rând , pot afecta concurența pe piața produselor și pot provoca reacții
diferite din partea concurenilor, în funcție de circumstanțe.
în al treilea rând , poate leza concurența pe piețele factorilor de producție, în special în
ceea ce privește locul investiției.
Aceste denaturări ale concurenței afectează repartizarea activităților economice între
sectoare de activitate și între statele membre, prejudiciind piața internă, afectând comerțul și
dezechilibrând alocarea eficientă a act ivităților dincolo de granițele naționale.
30Hotărârea Curții din data de 2 iulie 1974, Cauza C -173/73, Italia v. Comisi a
31A se vedea ptr detalii și Lucia Irinescu, op.cit.,p.54

29Pentru ca ajutorul de stat să afecteze comerțul între statele membre, efectele sale trebuie
să se extindă în afara granițelor statului în care a fost acordat. În principiu, este cazul
întreprinderilor beneficiare care își exportă producția. Premisa acestei condiții este ca la data
acordării lui să existe deja relații comerciale între statele membre. Ajutoarelor de stat cu efecte
locale, regionale sau naționale le lipsește caracterul comunitar și pot fi astfel exce ptate de la
aplicarea art. 107 alin. (1) din Tratat.
În doctrină a fost remarcat faptul că un ajutor de stat care îndeplinește toate condițiile
prevăzute în art. 107 alin. (1) din Tratat poate să fie totuși realizat dacă se încadrează în vreuna
din situaț iile prevăzute în alin. (2) sau (3).
Unele ajutoare de stat sunt compatibile, de plin drept, cu pia ța comună. Potrivit art.
107alin. (2) din Trat atul privind Funcționarea Uniunii Europene, aceste ajutoare pot
îmbrăca diverse
forme:
ajutoarele cu caract er social acordate consumatorilor individuali,dacă sunt acordate fără
discriminare în funcție de originea produselor;
ajutoarele destinate reparării pagubelor produse de calamitățile naturale sau de alte
evenimente extraordinare;
ajutoarele acordate anum itor regiuni din Germania, afectate de divizarea Germaniei.
În art. 107 alin. (3) di n Tratat sunt enumerate alte categorii de ajutoare de stat, care,
spredeosebire de cele care fac obiectul alin. (2), sunt supuse notificării și autorizării
prealabile din partea Comisiei pentru a fi considerate compatibile. Acestea sunt:
ajutoare destinate regiunilor care se confruntă cu situații deosebite privind nivelul de trai
și ocuparea forței de muncă;
ajutoarele destinate unor proiecte importante, de interes euro pean comun;
ajutoarele destinate să asigure dezvoltarea anumitor activități sau a anumitor regiuni
economice ale unui stat membru;
ajutoarele destinate să promoveze cultura și conservarea patrimoniului național;
orice alte categorii de ajutoarele stabil ite prin decizie a Consiliului.
Acestora li se adaugă cele declarate compatibile cu piața internă de către Comisie, la cererea
unui stat membru, motivat de existența unor împrejurări excepționale.
Analizarea compatibilității cu piața comună a unor măsuri de ajutor de stat sau a unei scheme
de ajutor intră în competența exclusivă a Comisiei, care acționează sub controlul Curții de
Justiție.
Curtea de Justiție a precizat că sunt considerate ajutoare de stat incompatibile cu piața
comună acordarea de subsidi i la import și export, scutiri sau reduceri de taxe fiscale sau sociale,
garanții de credite, preluarea numitor creanțe de către stat, convertirea în acțiuni sau obligațiuni a
datoriilor societății, ori stingerea datoriilor către furnizorii de utilități.
De la regulile înscrise în art. 108 alin. (3) derogă ajutoarele existente și cele exceptate de
la notificare. Cu privire la ajutoarele exceptate de la notificare, Comisia Europeană a adoptat
Regulamentul (CE) nr. 800/2008 din 6 august 2008 prin care a stab ilit27 de tipuri de ajutor
pecare statele membre le pot acorda.
Prin urmare, putem distinge între ajutoare de stat care trebuie aprobate de către Comisia
Europeană, cele care trebuie numai anunțate Comisiei Europene, aceasta fiind informată și cele
de m inimus care nu au nevoie de aprobare și nici nu se comunică Comisiei Europene.

303.MONITORIZAREA AJUTOARELOR DE STAT
Comisia Europeană veghează și monitorizează permanent ajutoarele de stat existente.
Atunci când constată că un ajutor este incompatibil cu piața internă sau că este abuziv, va
impune statului care l -a acordat să îl anuleze sau să îl modifice. Dacă statul refuză să respecte
decizia Comisiei, aceasta poate să sesizeze Curtea Europeană de Justiție.
Aspectele procedurale privind ajutorul de s tatsunt cuprinse în Regulamentul (CE)
nr.659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilir e a normelor de aplicare a articolului
93 dinTratatul CE, în Regulament ul Comisiei (CE) nr. 794/2004 de punere în aplicare a
Regulamentului Consiliului (CE) n r. 659/1999.
Analizând prevederile comunitare în materie, putem remarca faptul că acestea limitează
drepturile statelor membre de a decide în acest domeniu.
Între octombrie 2008 și iulie 2009, Comisia Europeană a adoptat o serie de
comunicăriprin care stabilește modul în care statele membre trebuie să aplice normele privind
ajutoarele de stat. Aceste Comunicări au furnizat orientări cu privire la modalitatea luării unor
măsuri eficiente care să permită menținerea unei concurențe loiale între operatorii economici
care b eneficiază de sprijin public și cei care nu primesc un astfel de sprijin. Comisia a apreciat
că politica în domeniul concurenței a jucat un rol important în răspunsul la criza economică.
Recomandările Comisiei au rolul de a orientare mediul economic spre o eliminare progresivă,
transparentă și coordonată a diferitelor scheme de sprijin, pentru a reveni la o funcționare
normală a pieței.
În legisla ția noastră , ajutoarele de stat sunt în acord cu reglementările europene.
Consiliul Concuren țeieste autoritat ea care reprezintă România în fața Comisiei Europene în
cadrul procedurilor comunitare privind ajutoarele de stat. În acest sens, Consiliul Concurenței
transmite Comisiei Europene notificările, informările și raportările întocmite. Notificările privind
măsurile de ajutor de stat și informările privind pe cele care sunt exceptate de la obligația de
notificare se transmit Consiliului Concurenței, care emite un aviz. Consiliul Concurenței
transmite notificarea sau informarea Comisiei Europene, de îndată, în f orma avizată, după
comunicarea avizului către solicitant.
Consiliul Concuren țeiinformează solicitanții ajutorului de stat cu privire la deciziile
adoptate de Comisia Europeană. Totodată, monitorizează acordarea acestora, întocmește
inventarul lor, organi zează registrul ajutoarelor de stat și elaborează raportul anual al celor
acordate în România. În situațiile în care Comisia Europeană decide că ajutorul de stat acordat
trebuie rambursat sau recuperat, Consiliul Concurenței va trimite furnizorului o copie a deciziei
Comisiei. Dacă beneficiarul nu -l rambursează, furnizorul se poate adresa Curții de Apel
Bucure știpentru a dispune anularea actului prin care a fost acordat ajutorul de stat.
ÎNTREBĂRI
1.Ce reprezintă ajutoarele de stat
2.Care este diferența d intre ajtoarele de stat și subvenții
3.Dați exemple de ajutoare de stat care pot fi considerate incompatibile cu piața comună
(art. 107 alin. (2) din Trat atul privind Funcționarea Uniunii Europene )
4.Dați exemple de categorii de ajutoare de stat, care, sunt supuse notificării și autorizării
prealabile din partea Comisiei pentru a fi considerate compatibile (art. 107 alin. ( 3) din
Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene )

315.Ajutorul de stat este interzis în măsura în care conferă, în mod selectiv, avantaj e
economice întreprinderilor sau sectoarelor de producție . Ce reprezintă aceste avantaje
economice și cum se clasifică acestea.
6.Care este rolul Consiliului Concurenței în domeniul procedurilor comunitare privind
ajutoarele de stat

32FIȘA 8.CONCURENȚA NELOIALĂ PE PIAȚA INTERNĂ
1.CLASIFICAREA ACTELOR ȘI FAPTELOR DE CONCURENȚĂ NELOIALĂ
În dreptul nostru, în Legea nr. 11/1991, actele de concurență neloială sunt grupate în funcție
de răspunderea juridică pe care o antrenează în trei categorii în: contravenții, infracțiuni și
delicte civile .Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale
comercianților în relația cu consumatorii32recurge la o clasificare mai simplistă a practicilor
incorecte în practici comerciale înș elătoare și practici comerciale agresive. La rândul lor,
practicile comerciale înșelătoare pot fi grupate în acțiuni înșelătoare și omisiuni înșelătoare.
Punctul de plecare al acestor clasificări îl constituie același text al art. 10 bis alin. (3) al
Conve nției de la Paris în care sunt clasificate actele de concurență neloială în următoarele
categorii:
confuzia cu întreprinderea, produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui
concurent (pct. 1);
denigrarea, care poate consta în afirmații fals e, de natură a discredita întreprinderea,
produsele sau activitatea industrială sau comercială a unui concurent (pct. 2);
inducerea publicul în eroare cu privire la natura, modul de fabricație, caracteristicile,
aptitudinea la întrebuințare sau cantitatea mărfurilor (pct. 3).
Prevederile art. 10 bis alin. (3) au fost criticate în literatura de specialitate pe motiv că atât în
cazul confuziei cât și al denigrării, nu sunt reținute decât anumite forme pe care acestea le pot
îmbrăca, omițându -le pe altele și pentru că nu sunt menționate actele de dezorganizare a
întreprinderii sau a pieței.
2.CONFUZIA PRIVIND CONCURENTUL VĂTĂMAT
În sens general , princonfuzie se înțelege acțiunea de a confunda între ele două
persoane sau două lucruri . Termenul de confuzie este sinonim cu cel de eroare. Noțiunea de
confuzie este folosită în mod constat în dreptul proprietății intelectuale33, pe tărâmul căreia ea
apare atunci când se reproduce sau se imită un semn distinctiv (marcă, emblemă, nume
comercial sau ambalaj ).
Confuziareprezintă actul de concurență neloială care constă în disimularea credibilă a
activității pe piață a autorului sub aparența semnelor distinctive ale întreprinderii, produselor
sau serviciilor unui comerciant.
În materie de concurență neloială , termen ul de confuzie vizează două aspecte: culpa și
prejudiciul. Pe de o parte, culpa constă în mijloacele utilizate pentru a induce o confuzie sau un
risc de confuzie în rândul clientelei , iar pe de altă parte, prejudiciul, adică paguba suferită de
32Legea nr. 33/2015 pentru modificarea Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale
comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția
consumatorilor, precum și pentru completarea art. 32 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2001
privind reglementarea producției, circulației și comercializării alime ntelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 170 din
11 martie 2015 ( M.Of. nr. 170/2015 ).
33A se vedea ptr detalii și Claudia Șerban Cernat, op.cit., p.p. 88-101

33către concur ent(i) ca urmare a confuziei care are ca victimă clientela . Mijloacele de confuzie se
reduc în mod esențial la procedeul de copiere privit sub unghiul tehnicii de reproducere și a
tehnicii de imitare.
În dreptul intern, confuzia este prevăzută în art. 5 a lin. (1) din Legea nr. 11/1991
(actualizată). Potrivit art. 5 alin. (1)34pot crea confuzie următoarele fapte:
a.folosirea unei firme, invenții, mărci, indicații geografice, a unui desen sau model
industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei e mbleme sau unui ambalaj de
natură producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;
b.punerea în circulație de mărfuri contrafăcute și pirat, a căror comercializare aduce
atingere titularului mărcii și induce în eroare consumatorul asupra calităț ii produsului
sau serviciului;
c.producerea în orice mod, importul sau exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare sau
vânzarea unor mărfuri sau servicii purtând mențiuni false privind brevetele de
invenții, mărcile, indicațiile geografice, desenele sau mo dele industriale, topografiile
de circuite integrate, alte tipuri de proprietate intelectuală cum ar fi aspectul exterior
al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele
publicitare, originea și caracteristicile mărfurilor, n umele producătorului sau al
comerciantului.
Legea nr. 84/199835cuprinde la rândul ei dispoziții speciale privind confuzia, care au
drept scop protejarea drepturilor născute din depozitul unei mărci împotriva eventualelor
confuzii privind originea produsel or.
De asemenea, Legea nr. 148/200036interzice publicitatea comparativă prin care se poate
crea confuzie pe piață între cel care își face publicitate și un concurent sau între mărcile de
comerț, denumirile comerciale sau alte asemenea semne distinctive, b unuri sau servicii ale celui
care își face publicitate și cele aparținând unui concurent.
În situația în care confuzia se referă la produse sau servicii, se apreciază că un competitor
încearcă să se apropie de produsele sau serviciile unei întreprinderi r ivale cu scopul de a provoca
o confuzie în rândul clientelei.
Din analiza doctrinei și jurisprudenței, se desprinde ideea conform căreia nu imitația, ci
confuzia constituie un act de concurență neloială.
Mijloacele de confuzie pot fi grupate, în funcție de obiectul la care se referă, în:
confuzia prin crearea de similitudini cu privire la numele sau denumirea întreprinderilor;
confuzia cu privire la semnele distinctive ale produselor;
34Art. 5 din lege se referă în general la faptele de concurență care constituie infracțiuni
35Legea 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, republicata 2014 .Republicat in Monitorul Oficial,
Partea I nr. 337 din 8 mai 2014 .Republicata in temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 757 din 12
noiembrie 2012, rectificata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 117 din 1 martie 2013, cu modificarile
ulterioare, dandu -se textelor o nou a numerotare.Legea nr. 84/1998 a mai fost republicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 360 din 27 mai 2010 si a mai fost modificata prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea in
aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, pub licata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificarile ulterioare.
36Legea nr.148 din 26 iulie 2000 privind publicitatea. Publicata in Monitorul Oficial nr. 359/2 August 2000
(include modificarile aduse prin legea 283/ 2002, Ordonanta guvernului 17/2003, Ordonanta guvernului 90/2004,
Legea 457/2004 siLegea 158/2008

34confuzia cu privire la aspectul exterior al întreprinderii;
imitar ea publicității unui concurent;
retașarea parazitară;
substituirea mărfurilor.
Riscul de confuzie :
Acțiunea în concurență neloială se poate exercita atunci când în mintea consumatorului a fost
creat un risc de confuzie. Pentru existența concurenței nel oiale este suficientă crearea riscul de
confuzie, nefiind obligatoriu să apară și confuzia . Riscul de confuzie nu este definit de
legiuitor. Curtea Europeană de Justiție a interpretat art. 4 pct. 1 lit. (b) din Directiva nr. 89/104 în
sensul că simpla asoc iere pe care publicul ar putea să o facă între două mărci, ca rezultat al
conținutului lor semantic analog, nu este prin ea însăși suficientă pentru a se concluziona că
există o probabilitate de confuzie.
Riscul de confuzie apare atunci când publicul poat e fi indus în eroare în ceea ce privește
originea produselor sau serviciilor. Existența riscului de confuzie este exclusă dacă publicul nu ar
putea să creadă că produsele sau serviciile provin de la aceeași întreprindere sau de la
întreprinderi legate econ omic.
Putem deosebi un risc de confuzie cu privire la semnele distinctive, dar și referitor la
origineaproduselor. În cazul riscului de confuzie privind semnele distinctive , consumatorii sunt
induși în eroare asupra producătorilor mărfurilor sau serviciil or.Riscul de confuzie creat cu
privire la originea produselor există atunci când consumatorii, victime ale imitației produselor,
nu le pot deosebi pe cele originale de cele contrafăcute .
În doctrină se mai face distincție între riscul de confuzie direct (în sens restrâns) și cel
indirect(în sens larg). În cazul riscului de confuzie direct , publicul atribuie produsele care îi
sunt oferite unei singure întreprinderi. Astfel, consumatorul cumpără produsul protejat de marca
frauduloasă crezând că, de fapt, cu mpără produsul original. Riscul de confuzie indirect intervine
atunci când cumpărătorul este conștient că cele două produse sau servicii provin de la două
întreprinderi diferite, dar consideră că între ele există legături juridice, financiare, tehnice sau
economice.
Potrivit unei jurisprudențe comunitare constante, existența riscului de confuzie trebuie să
rezulte din analiza completă a tuturor factorilor relevanți, precum și a modului în care aceștia
interacționează unii cu alții. În ceea ce privește sim ilaritatea mărcilor, aceasta nu trebuie să fie
totală, adică vizuală, auditivă și conceptuală37
De asemenea, există risc de confuzie atunci când consumatorul, fără să confunde neapărat
originea comercială a produsului sau serviciului respective, este atr as de marca solicitată și va
cumpăra produsul sau serviciul la care ea se referă, deoarece acestea poartă respectiva marcă,
identică sau similară cu marca anterioară de renume38
Cu privire la publicul relevant, trebuie avut în vedere consumatorul mediu, no rmal
informat și suficient de atent și avizat. Nivelul de atenție al consumatorului mediu poate să
varieze în funcție de categoria de produse sau servicii în cauză39
37Tribunalul de Mare Instan țăParis, camer a a 8-a, decizia din 25 martie 2010, www. curia.europa.eu.
38Concluziile avocatului general E. Sharpston prezentate la 26 iunie 2008, în cauza C -252/07, în care s -a pronunțat
Hotărârea din 27 noiembrie 2008, Intel Corporation Inc., ww.curia.europa.eu
39Tribunalul de Mare Instanță Paris, camera a 2 -a, decizia din 3 septembrie 2010, Muller de Bedidas -Missiato
INdustria e Comercio Ltda, www. curia.europa.eu.

35În materia mărcilor și a semnelor notorii, riscul de confuzie se numește risc de
depreciere .
O problematică aparte comportă riscul de confuzie asupra numelui comercial . Riscul de
confuzie poate să apară și în cazul utilizării numelor de domeniu. În cazul activităților
economice, numele de domeniu se apropie de numele comercial, datorită faptulu i că îndeplinește
funcția de adresă în spațiul Internet, dar și funcția de indicator al originii bunurilor și serviciilor
oferite la acea adresă .
Sancțiuni :
Confuzia creată prin folosirea unei firme, invenții, mărci, indicații geografice, unui desen
sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de
natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant sau prin punerea în
circulație de mărfuri contrafăcute sau pirat, a căror comercializare aduc e atingere titularului
mărcii și induce în eroare consumatorul asupra calității produsului/serviciului atrage răspunderea
penală în condițiile art. 5 alin. 1 din Legegea nr. 11/1991. De asemenea, constituie infracțiune
producerea în orice mod, importul, e xportul, depozitarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea unor
mărfuri/servicii purtând mențiuni false privind brevetele de invenții, mărcile, indicațiile
geografice, desenele sau modelele industriale40,topografiile de circuite integrate, alte tipuri de
proprietate intelectuală cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel
vestimentar al personalului, mijloacele publicitare și altele asemenea, originea și caracteristicile
mărfurilor, precum și cu privire la numele producătorului sau al c omerciantului, în scopul de a -i
induce în eroare pe ceilalți comercianți și pe beneficiari (art. 5 alin. 1 lit. fdin Legea nr.
11/1991 republicată ).
La rândul său, în conformitate cu art. 8 lit. (c) din Legea nr. 148/2000 (republicată, cu
modificările ult erioare)constituie contravenție publicitatea comparativă prin care se creează
confuzie pe piață între cel care își face publicitate și un concurent sau între mărcile de comerț,
denumirile comerciale sau alte semne distinctive, bunuri sau servicii ale celu i care își face
publicitate și cele aparținând unui concurent.
Retașarea parazitară
Se provoacă de asemenea confuzie prin faptul de retașare parazitar ă, constând în
exploatarea de că tre autorul faptului de concuren ță neloială a popularităț ii competitoru lui lezat,
prin referire abuzivă la activitatea, popularitatea sau produsele acestuia.
Metodele folosite î n acest scop sunt diferite, cum ar fi de exemplu, afirma ția în
materialale publicitare c ăun produs este de aceea și calitate cu produsul cunoscut al un ui
concurent, referirea la faptul de a fi lucrat un timp îndelungat î n intreprinderea concurent ă, etc.
Astfel, utilizarea semnelor distin ctive ale unui alt comerciant, î nsăpentru produse complet
diferite de cele pentru care marca a devenit notorie, nu con stituie o concuren țăpropriu-zisă, dar
reprezintă opractic ă parazitară . Cel ce recurge la practici parazitare nu urm ăreșteîntotdeauna
deturnarea cl ientelei comerciantului, ci urmă rește de regul ăsăprofite de suc cesul unei
intreprinderi, fie că este sau nu concurent ă, fărăa face eforturi financiare, intelectuale sau
promo ționale proprii, ci utiliz ând munca altui comerciant, f ărăacordul acestuia.
Uneori,publicitatea parazitar ădevine un mijloc de denigrare. De exemplu, c ând reclama
se face recunoscâ nd căprodusul concurentului este bun, dar ar ătând căprodusul propriu este și
40A se vedea ptr detalii Claudia Șerban Cernat, Dreptul proprietății intelectuale , curs online, USH, S JEA, Brașov,
2016, pp.111 -115

36mai bun sau mai ieftin. Î n asemenea cazuri, jurispruden ța pune accentul pe denigrare ș i nu re ține
retașarea parazitară decâ t atunci cand se aduce atingere unui semn distinctiv.
Mărcile notorii se bucur ăde o protec ție cu dep ăsirea principiului specialit ății,
considerându-se căeste anormal ca ter ții săbeneficieze de renumele unei m ărciîn promovarea
căreia nu au nici un merit. Astfel, c ând intreprinderea „pirat” ș i intreprinderea „p iratat ă”
opereaz ă în sectoare dif erite, neloialitatea celei dintâi nu se concretizează î n deturnarea clientelei
celei de-a dou a deoarece ele nu se adresează aceleiași clientele. Consecința neloialităț iiși a
confuziei publicului o constituie câș tigarea de clientel ăfărăefort propriu41.
Parazitarea m ărcilor notorii mai îmbracă și o alt ăform ă, prin imitarea parazitară a
metodelor de publicitate, a tipului de promovare, referiri abuzive la companii sau m ărci de
prestigiu. Anumite ac țiuni vizeaz ătransferarea imaginii favorabile create de reputa ția unor m ărci
asupra propriilor produse sau servicii. Cei care recurg la astfel de practici neloiale utilizeaz ă, în
contextul comercializă riiși al publicit ății produselor lor, expresii ca: „ gen“, „de tipul “, „ca și
produsul X “, „mod“, „stil“, „marca “, „gust“, „dupărețeta“ sau alte men țiuni asem ănătoare. Cu
alte cuvinte, încearc ăsă atragăasupra produselor lor avantajele garan țiilor de calitate conferite
de mărci consacrate.42
3.DENIGRAREA CONCURENTULUI
În limbajul c urent,a denigra înseamnă a ponegri, a defăima sau a discredita . Ca act de
concurență neloială, denigrarea constă în afirmarea sau răspândirea, sub orice formă, în scop
de concurență, de fapte privitoare la o altă întreprindere, de natură a -i prejudicia re putația.43
Răspândirea de informații peiorative și răuvoitoare cu privire la persoana, întreprinderea
sau produsele unui concurent ori la produsele unui grup determinat de concurenți îmbracă forma
denigrării, ca act de concurență neloială. Denigrarea poate fi directă sau indirectă. Denigrarea
directă presupune răspândirea de afirmații mincinoase cu privire la un concurent, pe când cea
indirectă constă în atribuirea unor calități despre care se afirmă că partea concurentă nu le
posedă.
Obiectul denigrării:
Denigrarea vizează persoana, întreprinderea, produsele sau serviciile concurentului .
Denigrarea persoanei concurentului poate să privească anumite trăsături de caracter ale
acestuia, cum ar fi expunerea unui afiș care poartă mențiuni peiorative pentru un concurent
calificat ca fiind fără scrupule. Denigrarea care vizează întreprinderea concurentului se poate
realiza prin referiri la competența profesională a acestuia.
Denigrarea poate produselor sau serviciilor concurentului se referă, cel mai adesea la
calitatea ( publicarea u nui articol care neagă parfumurilor franțuzești meritele pe care le
recunoa ște altora ) sau prețul acestora ( sloganul publicitar Prea scumpă pulpa de miel, conduceți
Volkswagen Polo îi face pe consumatori să rețină doar faptul că mielu l se vinde prea scump ).
41Ca un exemplu, pe pia ța din Rom ânia marca „IBM” a fost înregistrată la OSIM și este utilizată de către ter ți
pentru activit ăți de tip en -gros, case de schimb, valutar, zahar tos, etc.Cu toate acestea, în câteva din hotă rârile
judec ătorești pronunț ate de c ătre instan țele româ ne a fost re ținut conceptul de „ diluție a mărcii notorii ”. Este cazul
marci i „CHIVAS”, inregistrată pentru pr oduse din clasa 33, unde s -a reținut că î nregistrarea unei m ărci identice
pentru produse din c lasa 29, m âncare pentru animale, ar duce la d iluția mărcii celebre „CHIVAS”.
42A se vedea pentru detalii site -ul d-nei avocat și consilier î n proprietate intelectual ă, Elena Grecu, managerul
agen ției de proprietate intelectual ăNomenius.(www.nomenius.ro, http://avocatii -tai.ro/avocat -elena-grecu/).
43Lucia irinescu, op.cit.,p.62

37Condițiile denigrării:
Pentru reținerea denigrării, ca act de concurență neloială, trebuie îndeplinite cumulativ o
serie de condiții:
între autorul și victima denigrării să existe un raport de concurență;
victima denigrării să fie identificată sau identificabilă;
să existe o discreditare conținută într -un mesaj.
Denigrarea prin publicitate :
Prin publicitate comercială clientela unui vad comercial poate fi deturnată, provocând
declinul economic al competitorilor și chiar elimina rea acestora de pe piața relevantă. Acțiunile
privind combaterea publicității comerciale sunt, prin natura lor, acțiuni de concurență.
Publicitatea comercială se înscrie în limitele legale atunci când urmărește informarea
consumatorilor și nu are caracter incitativ.
Legea nr. 148/2000 privind publicitatea recunoaște existența a trei tipuri de publicitate
interzisă: publicitatea subliminală, publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă.
Publicitatea subliminal ăeste orice publicitate care utilizeaz ă stimuli prea slabi pentru a
fi percepuți în mod conștient, dar care pot influența comportamentul economic al unei persoane
[art. 4 lit. (d) din Legea nr. 148/2000].
Publicitatea în șelătoare este aceea care, în orice mod, inclusiv prin modul de prezentar e,
induce sau poate induce în eroare persoanele cărora li se adresează ori care iau contact cu aceasta
și care, din cauza caracterului înșelător, poate afecta comportamentul economic al acestora sau
care, din acest motiv, prejudiciază sau poate prejudicia un concurent [art. 3 lit. (b) din Legea
158/2008]
Publicitatea comparativă este publicitatea care identifică în mod explicit sau implicit un
concurent ori bunuri sau servicii oferite de către acesta [art. 3 lit. (c) din Legea 158/2008].
4.DEZORGANIZAREA INTREPRINDERII CONCURENTULUI
Înțelesul noțiunii
A dezorganiza înseamnă a distruge, a strica ordinea, funcționarea normală și bunul
mers.
În raporturile de concurență ,dezorganizarea constituie un comportament neloial care
vizează destabilizarea funcți onală a întreprinderii rivalului lezat.
În literatura juridică se face distincție între dezorganizarea întreprinderii rivale și
dezorganizarea generală a pieței . În prima ipoteză, destabilizarea funcțională a întreprinderii
concurentului se realizează pri n diferite mijloace precum spionajul, coruperea personalului,
deturnarea clientelei și boicotu l.
Dezorganizarea pieței constă în atingerea adusă ansamblului concurenților care
fabrică sau distribuie un produs. În dreptul nostru, sunt calificate drept dezorganizare o serie de
acte neloiale precum: spionajul economic, atragerea personalului și acapararea agresivă a
clientelei întreprinderii concurente .
Spionajul economic
Spionajul, ca act de concurență neloială, constă în obținerea și folosirea secretelor
comerciale ale concurentului, în scopul dezorganizării întreprinderii acestuia .

38În doctrină spionajul economic este definit ca fiind deconspirarea sau exploatarea de
către agentul economic agresiv a secretelor de producție sau de gestiune ale concurențil or.44
Spionajul economic se află în strânsă legătură cu secretul comercial . Acesta din urmă
dobândește valoare economică prin faptul că nu este accesibil publicului, el conferind unei
întreprinderi un avantaj concurențial. În general, prin secret comercial se înțelege o informație
valoroasă sau potențial valoroasă pe care deținătorul încearcă să o păstreze secretă prin
intermediul unor contracte de confidențialitate cu angajați, contractanți sau parteneri și prin
intermediul unor măsuri de securitate fizică și electronic ă.
Noțiunea desecret comercial a fost introdusă în dreptul nostru prin art. 1¹ lit. (b) din
Legea nr. 298/2001 și este definita ca fiind informația care, în totalitate sau în conexarea
exactă a elementelor acesteia, nu este în general cunoscu tă sau nu este ușor accesibilă
persoanelor din mediul care se ocupă în mod obișnuit cu acest gen de informație și care
dobândește o valoare comercială prin faptul că e secretă, iar deținătorul a luat măsuri
rezonabile, ținând seama de circumstanțe, pentru a fi menținută în regim secret . De fapt,
reglementarea internă redă textul art. 39 alin. (2) din Tratatul privind aspectele drepturilor de
proprietate intelectuală legate de comerț (TRIPS).
Art. 1¹ lit. a) din Legea nr. 11/1991 conferă titularilor de secr ete comerciale posibilitatea
de a se apăra prin acțiune în concurență neloială împotriva practicilor neloiale care presupun o
utilizare a acestor secrete de natură să afecteze poziția comercianților concurenți pe piață.
Această utilizare se realizează prin practici de genul: neexecutării unilaterale a contractului sau
utilizării unor proceduri neloiale, abuzului de încredere, incitării la delict și achiziționării de
secrete comerciale de către terții care cunoșteau de respectiva achiziție.
Neexecutarea uni laterală a contractului presupune ca secretul comercial să facă obiectul
unui contract. Suntem în prezența unei practici neloiale de acest gen atunci când este încălcată
obligația contractuală cu privire la păstrarea și utilizarea secretului.
Prinutilizarea unor proceduri neloiale înțelegem că secretul comercial a fost dobândit
prin mijloace ilicite. În această categorie judecătorul poate include o paletă foarte largă de
comportamente, precum: violarea coresponden ței, spargerea codurilor de securitate,
sustragerea documentelor care con țin informația secretă, interceptarea comunicațiilor sau
fotografierea neautorizat ă a echipamentelor .
În cazul abuzului de încredere ,deținătorul secretului comercial îl încredințează unui
terț,care îl divulg ă.Specifice ac estei tip de practică neloială sunt comportamente privind
divulgarea secretului de către un fost salariat sau de către un eventual co -contractant, care a intrat
în posesia acestuia cu ocazia negocierilor nefinalizate prin încheierea unui contract cu dețină torul
legitim al secretului.
Incitarea la delict constituie o altă practică neloială care constă în fapta unei persoane
de a-l determina pe cel care cunoaște un secret comercial și este ținut de o clauză de
confidențialitate, să îl divulge. Practica neloi ală prinde contur dacă incitarea este urmată de
divulgarea și de utilizarea secretului de către instigator.
Terții care achiziționează secrete comerciale, în cunoștință de cauză, de la persoane care
nu au dreptul să le divulge, recurg la o practică neloia lă.
Toate aceste practici conferă deținătorului legitim al secretului posibilitatea de a recurge
la acțiunea în concurență neloială ori de câte ori clientela este deturnată. Se admite că acțiunea în
concurență neloială se poate introduce și dacă prejudici ul este numai potențial, adică utilizarea
neloială a secretului comercial este de natură să determine o deturnare a clientelei. În ultimul caz,
44A se vedea și Lucia Irinescu, op.cit.,p.68

39reclamantul nu poate obține acoperirea prejudiciului, ci numai obligarea pârâtului la încetarea
utilizării infor mației obținute în mod neloial.
Prevederile Legii nr. 11/1991 sancționează cazuri particulare care pot să apară ca
urmare a utilizării neloiale a secretului comercial:
divulgarea, achiziționarea sau folosirea unui secret comercial de către un comerciant sau
un salariat al acestuia, fără consimțământul deținătorului legitim al respectivului secret
comercial și într -un mod contrar uzanțelor comerciale cinstite;
oferirea, promiterea sau acordarea, mijlocit sau nemijlocit, de daruri ori alte avantaje
salaria tului unui comerciant sau reprezentanților acestuia, pentru ca prin purtare neloială,
să poată afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaște sau folosi clientela sa
oripentru a obține un alt folos pentru sine ori pentru o altă persoană în dauna unui
concurent;
folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări a căror obținere a necesitat
un efort considerabil sau a altor informații secrete în legătură cu acestea, transmise
autorităților competente în scopul obținerii autorizațiilor de com ercializare a produselor
farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care conțin compuși chimici
noi;
divulgarea unor informații secrete, cu excepția situațiilor în care dezvăluirea acestor
informații este necesară pentru protecția publ icului sau cu excepția cazului în care s -au
luat măsuri pentru a se asigura că informațiile sunt protejate contra exploatării neloiale în
comerț, dacă provin de la autoritățile competente;
divulgarea, achiziționarea sau utilizarea secretului comercial de către terți, fără
consimțământul deținătorului său legitim, ca rezultat al unei acțiuni de spionaj comercial
sau industrial;
divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane aparținând autorităților
publice, precum și de către persoane împ uternicite de deținătorii legitimi ai acestor
secrete pentru a -i reprezenta în fața autorităților publice.
Atragerea personalului întreprinderii concurente
Dezorganizarea întreprinderii concurente prin atragerea salariaților se află în strânsă
legătură cu spionajul economic, pentru că, indirect, prin angajarea personalului întreprinderii
rivale, se facilitează accesul la secretele comerciale ale concurentului sau poate fi deturnată
clientela.
În principiu, orice angajat este liber să renunțe la locul de muncă în favoarea unui alt loc
de muncă oferit de întreprinderea concurentă. Simpla angajare a foștilor salariați ai întreprinderii
concurente nu este, prin natura ei, neloială. Noul angajator poate fi acuzat de un comportament
neloial numai dacă, prin an gajarea salariaților concurentului, urmărește un scop ilicit. Domeniul
de aplicare al unei astfel de practice neloiale este precis determinat de textele legale
În doctrina juridică sunt delimitate situațiile în care un angajat este ținut de o clauză de
neconcurență de cele în care clauza de neconcurență lipsește. Astfel constituie act de concurență
neloială oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori
acceptarea unei astfel de oferte.
În opinia noastră, noțiunea d esalariat exclusiv este strâns legată de cea de loialitate și
trebuie interpretată atât în sensul că salariatul este legat de angajator printr -o clauză de
neconcurență, cât și în sensul că orice salariat are o obligație de loialitate, onestitate și

40profes ionalism față de angajator.45În practica noastră judiciară s -a stabilit că prin societăți
concurente se înțeleg acele societăți al căror obiect actual, de fapt, coincide, nefiind obligatoriu
ca obiectul real să fie absolut identic cu el, dar suficient ca o activitate să coincidă, iar prin
societate cu același obiect, legea înțelege să se refere la obiectul de activitate prevăzut în actul
constitutiv.
O altă modalitate de dezorganizarea a întreprinderii concurente prin atragerea
personalului constă în conce dierea sau atragerea unor salariați ai unui comerciant, în scopul
înființării unei societăți concurente care să capteze clienții acelui comerciant sau prin
angajarea salariaților unui comerciant în scopul dezorganizării activității sale. În această
formă, dezorganizarea întreprinderii se poate realiza prin două modalități, și anume:
concedierea sau atragerea unor salariați ai unui comerciant, în scopul înființării unei
societăți concurente care să capteze clienții acelui comerciant;
angajarea salariaților unui comerciant în scopul dezorganizării activității sale.
Prima modalitate implică o decizie de concediere care aparține unei persoane, care,
concomitent, înființează o nouă societate comercială, cu un obiect de activitate similar cu cel al
concurentulu i și acționează pe aceeași piață relevantă. În acest caz, concedierea trebuie să
mascheze o deturnare de personal. Atât timp cât motivele concedierii sunt imputabile angajaților,
sunt incidente regulile din Codul muncii.
Atragerea salariaților unei firme concurente prin promisiunea de avantaje pecuniare nu
constituie, în sine, un act de concurență neloială. Cu toate acestea, dacă se constată că
promisiunile au fost făcute cu scopul de a -l dezorganiza pe fostul angajator, ne aflăm în prezența
unui act de co ncurență neloială .
Acapararea agresivă a clientelei
Acapararea agresivă a clientelei constituie o modalitate de dezorganizare a concurentului
din exterior, fără vreo complicitate din interiorul întreprinderii. Atragerea clientelei de către un
concurent p rin uzanțe necinstite, prin serviciile prestate și prin personal autorizat este licită. În
literatura juridică română această practică este cunoscută sub denumirea de deturnare a clientei .
Deturnarea clientelei unui concurent prin folosirea legăturilor s tabilite cu această clientelă
în cadrul funcției deținute anterior la acel comerciant constituie concurență neloială. Actul de
concurență neloială poate fi săvârșit de către un salariat, un reprezentant sau un asociat al unui
comerciant.
Încheierea de con tracte prin care un comerciant asigură predarea unei mărfi sau
executarea unor prestații în mod avantajos, cu condiția aducerii de către client a altor
cumpărători cu care comerciantul ar urma să încheie contracte asemănătoare constituie o altă
modalitate neloială de acaparare a clientei. Metoda este denumită de doctrină bulgăre de zăpadă
sau vânzare piramidală , iar instanțele judecătorești au calificat -o drept o escrocherie, prin care
comerciantul obține profit cu ajutorul unor manopere frauduloase.
ÎNTREBĂRI
1.Clasificarea actelor și faptelor de concurență neloială pe piața internă
2.Confuzia privind concurentul vătămat
45Lucia Irinescu, op.cit.,p.71

413.Ce reprezintă retașarea parazitară
4.Denigrarea concurentului. Denigrarea prin publicitate
5.În ce constă spionajul economic privitca act de concurență neloială
6.Enumerați câteva cazuri de utilizare neloială a secretului comercial
7.Dezorganizarea întreprinderii concurente prin atragerea salariaților
8.Acapararea agresiv ăa clientelei ca modalitate de dezorganizare a concurentului

42FIȘA 9. CONCURENȚA NELOIALĂ PE PIAȚA
INTERNAȚIONALĂ
1.DUMPINGUL -ASPECTE GENERALE
Dumpingul este o form ă a discriminării de preț, la scară internațională, între țara
exportatoare și cea importatoare . Putem identifica o situație de dumping a tunci când mărfurile
sunt exportate la un preț mai mic decât valoarea lor normală, adică sunt exportate pentru un preț
mai mic decât sunt vândute pe piața internă sau pe piețele din țări terțe sau mai mic decât costul
de producție.
Dumpingul a fost defini t pentru prima oară în art. VI punctul 2.1 din Acordul General
pentruTarife și Comerț din 1947 ca fiind o practică neloială care const ă în introducerea
produselor unei țări pe piața altei țări la un preț inferior valorii lor normale, cu un preț de
export inferior prețului comparabil practicat în cursul unei opera țiuni comerciale normale
pentru produsul similar destinat consumului în țara exportatoare .
Această definiție este preluată și simplificată de art. 1alin. (2) al Regulamentului (CE)
nr. 1225/2009 al Consiliului prin care un produs este considerat a fi supus dumpingului dac ă
prețul său de export către Comunitate este mai mic decât prețul comparabil, practicat în
cadrul opera țiunilor comerciale normale, pentru produsul similar în țara exportatoare .
În rela țiile internaționale ,dumpingul constă în livrarea de mărfuri în alte țări la un
nivelinferior valorii normale, respectiv cu mult sub pre țurile pieței și sub costurile de
producție; diferen ța de preț rezultată din această politică de export este de multe ori
compensată prin obținerea de prime de export și subvenții de la bugetul de stat sau va fi
recuperată ulterior, după înfrângerea concuren ței prin majorarea prețurilor.
Potrivit principiului de bază enunțat în art. 1 alin. (2) din Regulamentul (C E)
nr.1225/2009 al Consiliului, se consideră că obiectul dumpingului îl constituie orice produs care
este exportat către Comunitate la un preț mai mic valoarea sa normală.
Valoarea normală se stabilește, de regulă, prin raportare la prețurile pe care le p lătesc
cumpărătorii din țara exportatoare, în cadrul unei operațiuni comerciale normale, pentru același
produs sau pentru un produs similar.
Termenul de produs similar presupune un produs care prezintă produse caracteristice
foarte apropiate produsului su spectat de dumping.
Țara exportatoare poate fi atât țara de origine a produsului, dar și o țară intermediară.
Măsurile antidumping se aplică tuturor produselor care fac obiectul unui dumping în
cazul în care punerea sa în liberă circulație în cadrul Comun ității cauzează un prejudiciu.
3.CLASIFICAREA DUMPINGULUI
Din interpretarea prevederilor Codului antidumping se disting mai multe forme ale
dumpingului, pe care le putem grupa în funcție de o serie criterii de clasificare și anume: obiect,
perioada de ti mp în care se practică și efectele produse.
În funcție de obiectul său , dumpingul poate fi: de mărfuri și servicii, valutar și social . În
operațiunile de import -export, efectuate în condiții neloiale, fenomenul negativ cel mai frecvent
întâlnit îl constit uie dumpingul de mărfuri și servicii.

43Prin raportare la perioada de timp în care se practică , dumpingul poate fi sporadic,
intermitent și continuu.
După efectele pe care le produce , distingem între dumpingul condamnabil și
necondamnabil.
3.ELEMENTELE DUMPINGULUI
Din punct de vedere tehnic, dumpingul se identific ă și se apreciază prin trei
componente de baz ă:
valoarea normală a mărfii;
prețul de export, care este inferior față de valoarea normală;
marja de dumping, care reflectă decalajul dintre valoarea normală și prețul de export.
Valoarea normală a produsului reprezintă prețul plătit în cadrul unor operațiuni comerciale
normale de către cumpărători independenți din țara exportatoare pentru un produs similar cu cel
bănuit de dumping. Produsul s imilar cu cel suspectat de dumping este un produs identic, și
anume asemănător în toate privințele produsului respectiv sau, în absența unui astfel de produs,
alt produs care, cu toate că nu este asemănător în toate privințele, prezintă caracteristici foar te
apropiate celor ale produsului respectiv. Determinarea produsului similar este una din
problemele economice complexe, pe care instituțiile Uniunii Europene o tratează cu mare
prudență. Metoda standard de calcul a valorii normale a produsului este stabil ită în art. 2 lit. (A)
pct. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului și se bazează pe prețurile plătite de
către cumpărători în țara exportatoare, în cadrul unei operațiuni comerciale normale.
Înarticolul 2 lit. B) pct. 8) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1225/2009 este definit
prețul de export , ca fiind prețul plătit efectiv sau care urmează să fie plătit pentru produsul
vândut la export din țara producătoare către Comunitate . Sunt situații în care nu se poate
determina prețul de expor t. Atunci când există o asociere sau un acord de compensare între
exportator și importator, prețul de export poate ridica semne de întrebare. Astfel, când nu există
un preț de export sau acesta este îndoielnic, se apelează la prețul cu care produsele impor tate sunt
revândute pentru prima oară unui cumpărător independent. În cazul în care produsele nu sunt
revândute unui cumpărător independent sau nu sunt revândute în starea în care erau când au fost
importate, prețul de export se determină prin orice altă metodă rezonabilă. Atunci când se
calculează prețul de export, se fac unele ajustări, pentru a se ți ne seama de toate cheltuielile,
inclusiv de taxe și de impozite, care survin între import și revânzare, precum și de o marjă de
profit, pentru a stabili un preț de export fiabil la nivelul frontierei comunitare.
Marja de dumping reprezint ă suma cu care valoarea normală depășește prețul de
export.
În cazul în care marjele de dumping variază, se poate stabili o marjă de dumping medie
ponderată [articolul 2 li t. (D) pct. (12) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului;
articolul 2.4.2 din Acordul antidumping].
Curtea Europeană de Justiție46a stabilit marja de dumping comparând valoarea normală
calculată medie ponderată pe tipuri de produse cu prețul de export mediu ponderat pe tipuri de
46Hotărârea Curții (Camera a doua) din 27 sep tembrie 2007, în Cauza C -351/04, Ikea Wholesale Ltd împotriva
Commissioners of Customs & Excise, în Culegerea de jurisprudență a Curții Europene a Justiției 2007, p. I -07723,
www. curia.europa.eu.

44produse. Astfel, într -o speță, au fost identificate, mai întâi, mai multe modele diferite ale
produsului care făcea obiectul anchetei. Pentru fiecare dintre acestea, s -a calculat o valoare
normală medie ponderată și un preț de export mediu ponderat, apoi s -au realizat comparații
pentru fiecare model. Întrucât, pentru anumite modele, prețul de export era inferior valorii
normale, a fost stabilită existența unui dumping. În schimb, întrucât, pentru alte modele, prețul
de export era superior valorii normale, în acest caz a fost reținută o marjă de dumping având un
cuantum negativ. Curtea s -a pronunțat în mod repetat în sensul că alegerea între diferite metode
de calcul al marjei de dumping indicate într -un regulament de bază , precum și aprecierea valorii
normale a unui produs sau stabilirea existenței unui prejudiciu presupun aprecierea unor situații
economice complex e.
4.CONDIȚIILE DUMPINGULUI ȘI PROCEDURA ANTIDUMPING
Pentru determinarea situa ției de dumping este necesar să fie îndeplinite cumulativ
treicondi ții, și anume :
importurile să facă obiectul unui dumping;
cauzarea un uiprejudiciu material unei industrii comunitare
ca între importurile care fac obiectul dumpingului și prejudiciu să existe o legătură de
cauzalitate.
Procedura antidumping
Procedura antidumping este reglementată în art. 5 -21 din Regulament și se desfășoară pe
mai multe etape și anume:
formularea către Comisia Europeană a unei plângeri antidumping,
desfășurarea unei investigații
instituirea măs urilor antidumping.
Măsurile antidumping concretizează în instituirea de taxe antidumping definitive,
cunoscute și sub denumirea de drepturi antidumping sau suprataxe vamale
Taxele antidumping definitive se aplică prin Regulamente ale Consiliului Europei . Taxele
se aplică fiecărui furnizor sau fiecărei țări furnizoare în parte și sunt percepute de statele
membre, în conformitate cu rata de schimb valutar. Regulamentul trebuie să menționeze numele
exportatorilor sau al țărilor în cauză, descrierea produsul ui, o sinteză a faptelor și a motivelor
esențiale cu privire la stabilirea dumpingului sau a prejudiciului. Părțile în cauză vor primi o
copie a Regulamentului sau a deciziei. De altfel, Regulamentul se publică și în Jurnalul Oficial
alUniunii Europene.
Măsurile antidumping încetează după cinci ani de la instituirea taxei sau de la data
încheierii reexaminării celei mai recente a dumpingului și prejudiciului.
Comisia Europeană, cu avizul comitetului consultativ, poate dispune suspendarea
măsurilor pe o p erioadă de nouă luni, cu posibilitatea prelungirii perioadei până la un an, atunci
când condițiile pieței s -au schimbat temporar astfel încât este puțin probabil să reapară
prejudiciul.
ÎNTREBĂRI
1.Ce reprezintă dumpingul și cum se clasifică acesta

452.Care s unt componentele de bază în temeiul cărora se identifică dumpingul
3.În ce constă procedura antiduping și care sunt etapele acesteia

46FIȘA 10. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ PENTRU CONCURENȚA
NELOIALĂ
1.RĂSPUNDEREA JURIDICĂ PENTRU CONCUREN ȚĂ NELOIALĂ -ASPECTE
GENERALE
Sancționarea concurenței neloiale asigură buna desfășurarea a activității comerciale.
Săvârșirea de acte sau fapte de concurență neloială atrage, după caz, răspunderea civilă
contravențională sau penală. În unele cazuri, se pot cumula mai multe forme ale răspunderii
juridice: răspunderea civilă cu cea penală, cu cea administrativă sau cu răspunderea disciplinară a
angajaților. Ca regulă generală, răspunderea se antrenează pentru fapta proprie, însă, pot apărea
situații în car e este solidară. Aceste sancțiuni pot fi însoțite și de obligația autorului faptei de
concurență neloială de a înceta sau înlătura actul, iar dacă a fost cauzat și un prejudiciu, de
obligația de a plăti despăgubiri pentru daunele pricinuite comerciantului concurent.
2.RĂSPUNDEREA CIVILĂ
Răspunderea civilă pentru actele și faptele de concurență neloială care se săvârșesc în
relațiile comerciale se fundamentează atât pe dispozițiile speciale, cuprinse în Legea nr. 11/1991
(republicată) , cât și pe dispoziții le generale ale Codului civil. Acestea sunt completate de
prevederile Codului de procedură civilă.
Răspunderea juridică pentru concurență neloială se antrenează în măsura în care sunt
îndeplinite condi țiile clasice ale răspunderii civile delictuale, și an ume:
săvârșirea unei fapte ilicite;
existența unui prejudiciu;
vinovăția celui care a cauzat prejudiciul;
stabilirea unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Potrivit doctrina și jurisprudenței, răspunderea pentru concurență neloi ală intervine atunci
când există un raport de concurență între autorul faptei ilicite și victima comportamentului
neloial. Impunerea acestei condiții a eșuat în dreptul francez prin apariția noțiunii de parazitism,
care elimină existența oricărui raport de concurență din acest cadru.
Legea nr. 11/1991 nu individualizează actele și faptele de concurență neloială care
constituie delicte civile, ci doar pe acelea care constituie contravenții și infracțiuni. Fapta ilicită
poate îmbrăca forma oricărui procedeu contrar bunei -credințe și uzanțelor cinstite în activitatea
comercială sau industrială, indiferent dacă legiuitorul îl identifică sau nu în mod expres .
În vechea reglementare ,art. 6 din Legea nr. 11/199147făceatrimitere la răspunderea
civilă în sensul că , de exemplu, persoana care săvârșește un act de concurență neloială va fi
obligată să înceteze sau să înlăture actul, să restituie documentele confidențiale însușite în mod
ilicit de la deținătorul lor legitim, și, după caz, să plătească despăgubiri pentr u daunele pricinuite.
47Referitor la art. 6 a se vedea din jurisprudență Decizia nr. 3828 din 11 -mai-2007, Sentinta nr. 8562 din 19 -oct-
2006 etc.

47După abrogarea art. 6 prin art. 1 punctul 8 din Ordonanța 12/2014 , la art. 748din
Legea nr. 11/1991 se prevede că:
Orice persoană care are un interes legitim se poate adresa direct instanțelor de judecată
competente pentru încetarea și interzicerea practicilor de concurență neloială, pentru acoperirea
prejudiciilor patrimoniale și morale suferite ca urmare a unei practici de concurență neloială, fără
a fi necesară parcurgerea vreunei formalități în fața Consiliului Concurenței.
Acțiunile izvorând dintr -o practică de concurență neloială sunt de competența tribunalului
locului săvârșirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găsește sediul pârâtului; în lipsa unui
sediu este competent tribunalul domiciliului pârâtului.
În vederea pre venirii unei pagube iminente, instanțele judecătorești competente pot
dispune, în procedură de urgență, în cazul în care constată, la o primă evaluare, existența unor
practici comerciale neloiale, încetarea, respectiv interzicerea acestora până la soluțion area
cauzei.
În cazul în care instanța a dispus încetarea, respectiv interzicerea practicilor de
concurență neloială, iar hotărârea judecătorească prin care s -a dispus măsura a rămas definitivă,
autoritatea națională de concurență va asigura, la cererea persoanei care a formulat cererea de
chemare în judecată, publicarea pe pagina de internet proprie a unui comunicat, care trebuie să
cuprindă sediul și celelalte date de identificare ale întreprinderii, practica de concurență neloială
săvârșită, precum și măsurile dispuse de instanță.
Pe cheltuiala persoanei vinovate, instanța poate dispune publicarea hotărârii judecătorești,
total sau parțial, într -un ziar de largă circulație.
La cererea deținătorului legitim al secretului comercial, instanța poate dispune măsuri de
interzicere a exploatării industriale și/sau comerciale a produselor rezultate din însușirea ilicită a
secretului comercial sau distrugerea acestor produse. Interdicția încetează atunci când informația
protejată a devenit publică.
3.RĂSPUNDEREA A DMINISTRATIVĂ
Potrivitart. 4 din Legea nr. 11/1991 în vechea reglementare, constituiau contravenții :
-lit. (a): oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant, unui concurent ori
acceptarea unei asemenea oferte;
-lit. (b): divu lgarea, achiziționarea sau folosirea unui secret comercial de către un comerciant sau
un salariat al acestuia, fără consimțământul deținătorului legitim al respectivului secret comercial
și într-un mod contrar uzanțelor comerciale cinstite;
-lit. (c): în cheierea de contracte prin care un comerciant asigură predarea unei mărfi sau
executarea unor prestații în mod avantajos, cu condiția aducerii de către client a altor
cumpărători cu care comerciantul ar urma să încheie contracte asemănătoare;
-lit. (d): comunicarea sau răspândirea în public de către un comerciant de afirmații asupra
întreprinderii sale sau activității acesteia, menite să inducă în eroare și să îi creeze o situație de
favoare în dauna unor concurenți;
-lit. (e): comunicarea, chiar făcută confidențial, sau răspândirea de către un comerciant de
afirmații mincinoase asupra unui
48Art. 7 modificat de a rt. 1, punctul 5 din Legea 117/2015

48lit. (e): comunicarea, chiar făcută confidențial, sau răspândirea de către un comerciant de
afirmații mincinoase asupra unui concurent sau asupra mărfurilor/servicii lor sale, afirmații de
natură să dăuneze bunului mers al întreprinderii concurente;
-lit. (f): oferirea, promiterea sau acordarea -mijlocit sau nemijlocit -de daruri ori alte avantaje
salariatului unui comerciant sau reprezentanților acestuia, pentru c a prin purtare neloială să poată
afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaște sau a folosi clientela sa ori pentru a obține alt
folos pentru sine ori pentru altă persoană în dauna unui concurent;
-lit. (g): deturnarea clientelei unui comerciant pr in folosirea legăturilor stabilite cu această
clientelă în cadrul funcției deținute anterior la acel comerciant;
-lit. (h): concedierea sau atragerea unor salariați ai unui comerciant în scopul înființării unei
societăți concurente care să capteze clienț ii acelui comerciant sau angajarea salariaților unui
comerciant în scopul dezorganizării activității sale
Potrivit art. 4 din Legea nr. 158/2008, constituie contravenție nerespectarea prevederilor
legale referitoare la interzicerea publicității înșelătoar e.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 158/2008, constituie contravenție încălcarea dispozițiilor
legale privind publicitatea comparativă
Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 363/2007 utilizarea de către comercianți a unor
practici comerciale incorecte con stituie contravenție
Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 reglementează un număr mare de contravenții
referitoare la practici comerciale interzise, precum: vânzarea piramidală, vânzarea forțată și
vânzarea cu prime, cu încălcarea dispozițiilor legale.
Legea p rivind combaterea concurenței neloiale precum și celelalte acte normative care
incriminează și sancționează fapte de concurență neloială nu conțin dispoziții speciale referitoare
la constatarea și aplicarea sancțiunilor contravenționale. Prin urmare, se vo r aplica criteriile
generale privind regimul juridic al contravențiilor cuprinse în Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
Contravențiile se constată la sesizarea părții vătămate, a camerelor de comerț și industrie
sau din oficiu, de către personalul de contr ol împuternicit în acest scop de către Consiliul
Concurenței, care aplică și amenda.
Constatarea și sancționarea contravențiilor se consemnează într -un proces -verbal. Potrivit
art. 31 din O. G. nr. 2/2001, împotriva procesului -verbal de constatare a contr avenției și de
aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau
comunicării acestuia. Termenul de prescripție pentru aplicarea sancțiunii amenzii
contravenționale pentru faptele incriminate în art. 4 Legea nr. 11/1 991 este de 3 ani, derogând
astfel de la termenul de șase luni prevăzut în art. 30 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001. Termenul
curge de la data săvârșirii faptei.
În M. Of. nr. 355 din 22 mai 2015, s -a publicat Legea nr. 117/2015 privind aprobarea
O.G. nr. 1 2/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea
concurenței neloiale și a altor acte în domeniul protec ției concuren ței49.
Vom prezenta, în continuare, modificările aduse Legii nr. 11/1991 prin Legea nr.
117/2015:
49Legea nr. 117/2015 aprobă O.G. nr. 12/2014, aducând modificări Legii nr. 11/1991 privind combaterea
concurenței neloiale (M. O f. nr. 24 din 30 ianuarie 1991; cu modif. și compl. ult.), precum și Legii concuren ței nr.
21/1996 (rep. M. Of. nr. 240 din 3 aprilie 2014).

49Vecheareglementare
În vechea reglementare, art. 34alin. (1) prevedea faptul că inspectorii de concuren ță
puteau solicita întreprinderilor, precum și autorită țilorși instituțiilor publice informa țiileși
documentele care le erau necesare pentru solu ționarea ses izărilor privind practicile de
concurență neloială, indicând temeiul legal, scopul, termenele, precum și sancțiunile prevăzute
de lege.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, art. 34alin. (1) prevede: „ Inspectorii de concuren ță pot
solicita întrepr inderilor, autorită țilorși instituțiilor publice, precum și persoanelor fizice
definite la art. 11lit. i) [orice fost sau actual salariat/reprezentant al unei întreprinderi sau orice
altă persoană care săvâr șește practici de concuren ță neloială, precum și contraven țiile
prevăzute la art. 4 alin. (3)] informa țiileși documentele care le sunt necesare pentru
soluționarea sesizărilor privind practicile de concuren ță neloială, indicând temeiul legal,
scopul, termenele, precum și sancțiunile prevăzute de lege” .
Art. 4 alin. (2) lit. b) și alin. (3) partea introductivă Legea nr. 11/1991 (modificată prin
Legea nr. 117/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 4 alin. (2) lit. b) prevedea: Contraven țiile prevăzute la alin.
(1) se sanc ționau cu:
b)amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru contraven țiile săvârșite de persoane fizice.
De asemenea, art. 4 alin. (3) în partea introductivă prevedea care erau faptele care constituiau
contraven ții, în cazul procedurii de cercetare a practicilor de concure nță neloială prevăzute de
respectiva lege, săvâr șite cu vinovă ție de către persoane fizice sau juridice, în măsura în care nu
erau săvâr șite în astfel de condi ții încât să fie considerate potrivit legii penale infrac țiuni.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, art. 4 alin. (2) lit. b) prevede: Contraven țiile prevăzute la alin.
(1) se sanc ționează cu:
„b) amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru contraven țiile săvârșite de persoane fizice ”.
De asemenea , art. 4 alin. (3) în partea introductivă are următorul con ținut: „ Constituie
contraven ție, în măsura în care nu sunt săvâr șite în astfel de condi ții încât să fie considerate
potrivit legii penale infrac țiuni, următoarele fapte săvâr șite cu vinovă ție de către persoane fizice
sau juridice ”.
Art. 41alin. (6) Legea nr. 11/1991 (modificată prin Legea nr. 117/2015)
Noua reglementare
La art. 41, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (6).
Potrivit noii reglementări ,art. 41alin. (6) prevede: „ Prin derogare de la prevederile art. 32
alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările și completările ulterioare, împotriva proceselor -verbale de constatare și
sancționare a contraven țiilor prevăzute de prezenta lege se poate introduce plânge re la
Judecătoria Sectorului 1 Bucure ști, în termen de 15 zile de la comunicare ”.

50Art. 7 Legea nr. 11/1991 (modificată prin Legea nr. 117/2015)
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 7 la alin. (1) prevedea faptul că ac țiunile izvorând dintr -un
act de concuren ță neloială erau de competen ța tribunalului locului săvâr șirii faptei sau în a cărui
rază teritorială se găsea sediul pârâtului; în lipsa unui sediu era competent tribunalul domiciliului
pârâtului.
La alin. următor se prevedea faptul că la cererea de ținătorului legitim al secretului
comercial instan ța putea dispune măsuri de interzicere a exploatării industriale și/sau comerciale
a produselor rezultate din însu șirea ilicită a secretului comercial sau distrugerea acestor produse.
Interdicțiaînceta atunci când informa ția protejată a devenit publică.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, art. 7 prevede: „ (1) Orice persoană care are un interes legitim
se poate adresa direct instan țelor de judecată competente pentru încetarea și interzic erea
practicilor de concuren ță neloială, pentru acoperirea prejudiciilor patrimoniale și morale
suferite ca urmare a unei practici de concuren ță neloială, fără a fi necesară parcurgerea
vreunei formalită ți în fața Consiliului Concuren ței.
(2) Acțiunile izv orând dintr -o practică de concuren ță neloială sunt de competen ța tribunalului
locului săvâr șirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găse ște sediul pârâtului; în lipsa unui
sediu este competent tribunalul domiciliului pârâtului.
(3) În vederea preven irii unei pagube iminente, instan țele judecătore ști competente pot dispune,
în procedură de urgen ță, în cazul în care constată, la o primă evaluare, existen ța unor practici
comerciale neloiale, încetarea, respectiv interzicerea acestora până la solu ționare a cauzei.
(4) În cazul în care instan ța a dispus încetarea, respectiv interzicerea practicilor de concuren ță
neloială, iar hotărârea judecătorească prin care s -a dispus măsura a rămas definitivă,
autoritatea na țională de concuren ță va asigura, la cererea p ersoanei care a formulat cererea de
chemare în judecată, publicarea pe pagina de internet proprie a unui comunicat, care trebuie să
cuprindă sediul și celelalte date de identificare ale întreprinderii, practica de concuren ță
neloială săvâr șită, precum și măsurile dispuse de instan ță.
(5) Pe cheltuiala persoanei vinovate, instan ța poate dispune publicarea hotărârii judecătore ști,
total sau par țial, într -un ziar de largă circula ție.
(6) La cererea de ținătorului legitim al secretului comercial, instan ța poate dispune măsuri de
interzicere a exploatării industriale și/sau comerciale a produselor rezultate din însu șirea ilicită
a secretului comercial sau distrugerea acestor produse. Interdic ția încetează atunci când
informația protejată a devenit publică ”.

514.RĂSPUNDEREA PENALĂ
În legislația noastră penală, concurența neloială a fost incriminată prin două acte normative
distincte, respectiv art. 301 din Codul penal (Codul penal din 1968)50și art. 5 din Legea nr.
11/1991.
Potrivitart. 301 Cod penal, infra cțiun ea de concurență neloială consta în fabricarea ori
punerea în circulație a produselor care poartă denumiri de origine ori indicații de proveniență
false, precum și aplicarea pe produsele puse în circulație de mențiuni false privind brevetele de
invenț ii, ori folosirea unor nume comerciale sau a denumirilor organizațiilor de comerț ori
industriale, în scopul de a induce în eroare pe beneficiari.
Prin apariția Noului Cod Penal51, multe dintre pedepse au fost corelate cu pedepsele
aplicate în statele UE i ar unele fapte au fost dezincriminate. Printre pedepsele
dezincriminate se numără înșelăciunea la măsurătoare, concurența neloială , nerespectarea
dispozițiilor privind importul de deșeuri și reziduuri, cerșetoria, prostituția, jocurile de
noroc.
În vechea reglementare, p otrivit art. 5 din Legea nr. 11/1991 constitui auinfracțiuni
de concurență neloială următoarele fapte:
a)folosirea unei firme, invenții, mărci, indicații geografice, unui desen sau model industrial,
unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natură să
producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;
b)punerea în circulație de mărfuri contrafăcute și/sau pirat, a căror comercializare aduce
atingere titularului mărcii și induce în eroare consumatorul asupra calității
produsului/serviciului;
c)folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări a căror obținere a necesitat
un efort considerabil sau a altor informații secrete în legătură cu acestea, transmise
autorităților competente în scopul o bținerii autorizațiilor de comercializare a produselor
farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care conțin compuși chimici
noi;
d)divulgarea unor informații prevăzute la lit. (c), cu excepția situațiilor în care dezvăluirea
acestor inf ormații este necesară pentru protecția publicului sau cu excepția cazului în care
s-au luat măsuri pentru a se asigura că informațiile sunt protejate contra exploatării
neloiale în comerț, dacă acestea provin de la autoritățile competente;
e)divulgarea, ach iziționarea sau utilizarea secretului comercial de către terți, fără
consimțământul deținătorului său legitim, ca rezultat al unei acțiuni de spionaj comercial
sau industria
f)divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane aparținând autori tăților
publice, precum și de către persoane împuternicite de deținătorii legitimi ai acestor
secrete pentru a-i reprezenta în fa ța autorităților publice;
g)producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare sau
vânzarea unor mă rfuri/servicii purtând mențiuni false privind brevetele de invenții,
emblemele, mărcile, indicațiile geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile
de circuite integrate, alte tipuri de proprietate intelectuală cum ar fi aspectul exterior al
firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare și
50Actualmente această infracțiune a fost dezincriminată
51A se vedea Noul Cod penal și Noul Cod de procedură pe nală, ediție îngrijită de Tudorel Toader, Ed. Hamangiu,
București, 2016 (cuprinde și modificările aduse prin OUG nr. 18/2016).

52altele asemenea, originea și caracteristicile mărfurilor, precum și cu privire la numele
producătorului sau al comerciantului, în scopul de a -i induce în eroare pe ce ilalți
comercianți și pe beneficiari.
Conform art. 5 din Legea nr. 11/1991 modificată și republicată52constituie
infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă:
a)folosirea unei firme, embleme sau a unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele
folosite legitim de alt comerciant;
b)folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări sau a altor informații
confidențiale în legătură cu acestea, transmise autorităților competente în scopul obținerii
autorizați ilor de comercializare a produselor farmaceutice ori a produselor chimice destinate
agriculturii, care conțin compuși chimici noi;
c)divulgarea, achiziționarea sau utilizarea secretului comercial de către terți, ca rezultat al unei
acțiuni de spionaj come rcial ori industrial, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau
activitatea unei persoane juridice;
d)divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane împuternicite de deținătorii
legitimi ai acestor secrete pentru a -i reprezenta în f ața autorităților publice ori a instituțiilor
publice, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane juridice;
e)folosirea de către o persoană dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (1) din Codul penal a
secretelor comerciale d e care a luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu, dacă prin
aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane juridice;
f)producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare ori vânzarea
unor mărfur i sau servicii purtând mențiuni false privind brevetele de invenții, brevetele pentru
soiuri de plante, mărcile, indicațiile geografice, desenele ori modelele industriale, topografiile de
produse semiconductoare, alte tipuri de proprietate intelectuală, cu m ar fi aspectul exterior al
firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare și altele
asemenea, originea și caracteristicile mărfurilor, precum și cu privire la numele producătorului
sau al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalți comercianți și pe beneficiari.
Prin mențiuni false privind originea mărfurilor, în sensul alin. 1 lit. f), se înțelege orice
indicații de natură a face să se creadă că mărfurile au fost produse într -oanumită localitate , într-
un anumit teritoriu sau într -un anumit stat. Nu se socotește mențiune falsă privind originea
mărfurilor denumirea unui produs al cărui nume a devenit generic și indică în comerț numai
natura lui, în afară de cazul în care denumirea este însoțită de o mențiune care ar putea face să se
creadă că are acea origine.
5.ACȚIUNEA ÎN CONCURENȚĂ NELOIALĂ
În sistemul nostru de drept, acțiunea în concurență neloială este considerată de către
majoritatea autorilor, o modalitate a acțiunii în răspundere civilă d elictuală53. Acțiunea în
concurență neloială implică aceleași elemente ca orice acțiune civilă și anume: părțile între care
se desfășoară procesul, cauza care a generat litigiul și obiectul, concretizat prin pretenția dedusă
judecății.
52Art. 5 modificat de a rt. 34 din titlul II din Legea 187/2012 la data 01 -Feb-2014
53Lucia Irinescu, op.cit.,p.86

53În acțiunea în concu rență neloială calitatea procesuală activă aparține oricărui comerciant
care se consideră lezat de activitatea desfășurată de un alt comerciant. Acțiunea poate să fie
promovată, în anumite cazuri, și de sindicatele profesionale. Legitimare procesuală activ ă pot
avea și asociațiile de consumatori. Scopul promovării în fața instanțelor judecătorești de către
asociația de consumatori a unei acțiuni în încetarea practicii ilicite este acela de a obține, pe
suportul oferit de cazul consumatorului concret, ocroti rea interesului colectiv.
Hotărârea Guvernului nr. 1553/2004 privind unele modalități de încetare a
practicilor ilicite în domeniul protecției intereselor colective ale consumatorilor cu
modificările ulterioare reglementează pentru prima dată la nivel naț ional, o categorie de acțiuni
specifice promovate de asociațiile de protecția consumatorilor, respectiv acțiuni în încetare în
domeniul protecției intereselor consumatorilor.
În vechea reglementare a cțiunea în concurență neloială erasupusă prescripției e xtinctive
și cuno șteaun regim derogator de la dreptul comun în materia prescripției extinctive. Potrivit art.
12 din Legea nr. 11/199 1, dreptul la acțiune în concurență neloială se prescri aîn termen de un an
de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna și pe cel care a cauzat –
o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei. Prescriptibilitatea acțiunii în concurență
neloială privește numai repararea patrimonială a daunei patrimoniale sau morale cauzate printr –
un a ct de concurență neloială. Acțiunea prin care se solicită numai încetarea sau înlăturarea
acestor acte nu intr asub incidența prescripției extinctive. Actualmente acest articol a fost
abrogat.54
Competența materială în soluționarea litigiilor care izvorăsc dintr-un act de concurență
neloială aparține tribunalului, ca instanță de fond. Din punct de vedere teritorial, competentă este
fie instanța de la locul săvârșirii faptei, fie instanța în a cărui rază teritorială se găsește sediul
pârâtului sau inculpatul ui, sau în cazul lipsei unui sediu, instanța de la domiciliul pârâtului sau
inculpatului (art. 7 din Legea nr. 11/1991). Prin urmare, Legea nr. 11/1991 stabilește o
competență teritorială alternativă, alegerea instanței revenind reclamantului.
Atunci când fapta de concurență neloială constituie infracțiune, acțiunea civilă în
concurență neloială nu este condiționată de existența unei acțiuni penale sau a unei hotărâri
judecătorești Acțiunea civilă poate fi pornită separat de acțiunea penală, cu precizarea că
judecata pricinii civile va fi suspendată până la soluționarea cauzei penale. Instanța civilă poate fi
investită și ulterior obținerii unei hotărâri judecătorești pronunțate de o instanță penală, dacă
aceasta a lăsat nesoluționată latura civilă sau par tea vătămată nu s -a constituit parte civilă în
procesul penal sau prejudiciul a fost descoperit ulterior pronunțării hotărârii penale.
Actele de concurență neloială pot fi dovedite prin orice mijloc de probă, cum ar fi
înscrisuri, proba testimonială, prez umții, mărturisire sau expertize. Sarcina probei revine
reclamantului care trebuie să facă dovada existenței condițiilor de fond ale acțiunii în concurență
neloială.
Prin hotărâre definitivă asupra fondului, instanța de judecată poate să decidă obligarea
pârâtului să înceteze sau să înlăture actul ilicit, să plătească despăgubiri pentru daunele
patrimoniale sau morale pricinuite și să restituie, după caz, documentele confidențiale însușite în
mod ilicit de la deținătorul legitim.
54Art. 12 a fos t abrogat de art. 27, punctul 3. din titlul II din Legea 255/2013

54ÎNTREBĂRI
1.Răspunder ea civilă pentru actele și faptele de concurență neloială care se săvârșesc în
relațiile comerciale
2.Răspunderea administrativă pentru actele și faptele de concurență neloială care se săvârșesc
în relațiile comerciale
3.Răspunderea penală pentru actele și fap tele de concurență neloială care se săvârșesc în
relațiile comerciale

55SUBIECTE
1.Accepțiunile conceptului de „ concurență ”
2.Care sunt principalele căi p rincare se poate desfășura lupta de concurență
3.Care sunt cele mai i mportante funcții ale concurenței
4.Care sunt factorii care influențează în mod direct tipurile și modul de manifestare a
concurenței
5.Care sunt originile dreptului concurenței
6.Prezentați câteva din multiplele definiții date dreptului concurenței în literatur a de
specialitate
7.Prezentați caracterele juridice ale dreptului concurenței
8.Care sunt elementele luate în considerare la definirea pieții relevante a produselor/serviciilor
9.Care sunt trăsăturile caracteristice concurenței eficiente
10.Care sunt cele cinci tr ăsături distincte ale concurenței pure și perfecte
11.În ce forme poate să existe piața cu concurența imperfectă , în func ție de numărul și forța
economică a operatorilor economici producători și consumatori .
12.Caracterizați succint concurența neloială
13.Care este structura Consiliului Concurenței
14.Cum funcționează Consiliul Concurenței
15.Care sunt atribuțiile Consilului Europei
16.Poziție dominantă pe piață-definiție și clasificare
17.Care sunt criteriilecu ajutorul cărora se poate identifica dacă o întreprindere deține sau nu o
poziție dominantă pe piață
18.Formele abuzului de poziție dominantă pe piață
19.Cum se sancționează abuzul de poziție dominantă
20.Ce se înțelege prin concentrare economică
21.Precizați c are sunt cele trei modalități prin care se pot reali za concentrările eco nomice,
conform art. 3 din Regulame ntul (CE) nr. 139/2004
22.Care sunt situațiile prevăzute în legislația română în care dobândirea controlului nu constituie
concentrare economic ă

5623.Când, unde și în ce condiții se face notificarea concentrărilor economice
24.Cum se sancționează concentrările economice
25.Ce reprezintă ajutoarele de stat
26.Care este diferența dintre ajtoarele de stat și subvenții
27.Clasificarea actelor și faptelor de concurență neloială pe piața internă
28.Confuzia privind concurentul vătămat
29.Ce reprezin tăretașarea parazitară
30.Denigrarea concurentului. Denigrarea prin publicitate
31.În ce constă spionajul economic privit ca act de concurență neloială
32.Enumerați câteva cazuri de utilizare neloială a secretului comercial
33.Dezorganizarea întreprinderii concurent e prin atragerea salariaților
34.Acapararea agresivă a clientelei ca modalitate de dezorganizare a concurentului
35.Dați exemple de ajutoare de stat care pot fi considerate incompatibile cu piața comună ( art.
107alin. (2) din Trat atul privind Funcționarea Un iunii Europene )
36.Dați exemple de categorii de ajutoare de stat, care, sunt supuse notificării și autorizării
prealabile din partea Comisiei pentru a fi considerate compatibile (art. 107 alin. ( 3) din
Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene )
37.Ajutorulde stat este interzis în m ăsura în care conferă, în mod selectiv, avantaje economice
întreprinderilor sau sectoarelor de produc ție. Ce reprezintă aceste avantaje economice și cum
se clasifică acestea.
38.Care este rolul Consiliului Concurenței în domeniul pr ocedurilor comunitare privind
ajutoarele de stat
39.Ce reprezintă dumpingul și cum se clasifică acesta
40.Care sunt componentele de bază în temeiul cărora se identifică dumpingul
41.În ce constă procedura antiduping și care sunt etapele acesteia
42.Răspunderea civilă pentru actele și faptele de concurență neloială care se săvârșesc în
relațiile comerciale
43.Răspunderea administrativă pentru actele și faptele de concurență neloială care se săvârșesc
în relațiile comerciale
44.Răspunderea penală pentru actele și faptele de co ncurență neloială care se săvârșesc în
relațiile comerciale

57BIBLIOGRAFIE MINIMĂ RECOMANDATĂ
I.Tratate, monografii, cursuri
Diana Apan, Protecția juridică a consumatorilor. Creditul destinat consumului și domeniile
conexe , Editura Sfera Juridică, Cluj -Napoca, 2007
T.Bodoașcă ,L. I.Târnu,Dreptul proprietății intelectuale , ediția a lll -a revizuită și adaugită,
Editura Universul Juridic , București, 2015
C.Butacu,M.B.Bulancea,Ghid pentru practicieni în dreptul concurenței, Editura:C.H.
Beck , București, 2014
L.Cătună, Drept civil . Proprietate intelectuală , Editura Universul Juridic, București, 2013
A.Circa, Protecția drepturilor intelectuale ,Editura Universul Juridic, București , 2013
O. Căpățână, Dreptul concurenței comerciale, Concurența onestă , Ed. Lumina Lex,
București, 1992
O. Căpățână, Concurența neloială pe piața internă și internațională , Ed. Lumina Lex,
Bucure ști, 1994
O. Căpățână, Dreptul concurenței comerciale. Partea generală . Ediția a II -a, Ed. Lumina
Lex, București, 1998
S.D. Cărpenaru, Drept comercial român , ediția a III -a, Ed. All Beck, București, 2001
D. Ciucur, I. Gavrilă și C. Popescu, Economie, Man ual universitar , Ediția a doua, Ed.
Economică, București, 2001
G.Coman , Concuren ța în dreptul intern și european , Ed. Hamangiu, București, 2011
G. Coman , Evoluția dreptului concurenței , Ed. Hamangiu, București, 2015
V.Constantinescu, Totul despre concure nța loială , Grup de Editură Rentrop& Straton,
București 2008
P. M. Cosmovici, Dreptul european al concurenței, Editura Academiei Române, București,
2011
M. N. Costin, C. M. Costin, Dicționar de dreptul afacerilor , Editura Hamangiu, 2012
A.G.Cotuțiu,V. S abău, Drept român și comunitar al concurenței , Editura C.H. Beck,
Bucuresti, 2008
R.Dinca,Protec ția secretului comercial în dreptul privat ,EdituraUniversul Juridic , 2009
M. Dumitru ,Dreptul concurenței , Editura: Institutul European, București, 2011
E.Mihai, Dreptul concurenței , Editura All Beck, București, 2004
Y. Eminescu, Concurența neleală , Ed. Lumina Lex, București, 1995
Y.Eminescu, Concurența neleală. Drept român și comparat , Editura Lumina Lex, Bucure ști,
1993
Juanita Goicovici, Dreptul consumației , Editura Sfera Juridică, Cluj -Napoca, 2006
L. Irinescu, Dreptul concurenței și al consumatorilor , curs, Universitatea, “ Ioan Alexandru
Cuza ”, Iași, 2011
L. Lazăr,Abuzul de poziție dominantă .Evoluții și perspective în dreptul european și național
al concurenței , Editura: C.H. Beck , București 2013
V.Lazăr, Concurența neloială , Editura Universitară București 2008

58O. Manolache, Regimul juridic al concurenței în dreptul comunitar , Ed. All, București, 1997
E. Mihai, Dreptul concurenței. Drept comunitar și drept românesc , Ed. Mirton, Timișoara,
2001
E. Mihai,Concurența economică. Libertate și constrângere juridică , Ed. Lumina lex,
București, 2004
V.Mircea, Legislația concurenței , Editura C.H. Beck , București, 2012
T. Mrejeru, D.A.P. Florescu, Regimul juridic al concurenței. Doctrină. Jurisprudență , Ed.
All Beck, București, 2003
M.Niță,Gh.Gheorghiu ,Dreptul concurenței interne și europene ,Editura Universul Juridic ,
București, 2011
T. Prescure, Registrul comerțului , Ed. All Beck, București, 2001
T. Prescure, Curs de dreptul concurenței comerciale , Ed. Rosetti, București, 2004
V.Roș,Dreptul proprietății intelectuale. Vo l. 1. Dreptul de autor, drepturile conexe și
drepturile sui generis ,Editura C.H. Beck , București, 2016
I. Schiau, Curs de drept comercial , Ed. Rosetti, București, 2004
Al.C.Strenc, Tehnologia informației. Protejarea și respectarea dreptului proprietății
intelectuale , Editura Universul Juridic, București, 2010
C.Șerban Cernat, Dreptul proprietatii intelectuale ,curs, online, USH, SJ EA, Brașov, 2016
I.Ștefu, Dreptul proprietății intelectuale , Editura Psihomedia, Sibiu, 2011
I. Turcu, Dreptul afacerilor , Ed. Fundației „Chemarea” Ia și, 1992
Diana Ungureanu ,Paul Prisecaru ,ValentinMircea,Norbert Maier ,Sorin Fusea ,Fabio Filpo ,
Adina Claici ,Mihai Dorel Vlad, Acțiunea în concurența neloială , Editura Universitară,
București, 2011
II.LEGISLATIE
A.Legislația din România
Constituția României
Noul Cod de procedură civilă (republicat 2015 )
Noul Cod penal șiNoul Cod de procedură penală (cu modificăruile aduse prin OUG nr.18/2016 )
Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activităț i comerciale ilicite (cu
modificările ulterioare )
 Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale (cu modificările ulterioare )
Legea nr. 21/1996 privind concurența (cu modificările ulterioare )
Legea nr. 148/2000 privind publicitatea (cu modifică rile ulterioare )
Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și
consumatori (cu modificările ulterioare )
Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, M.Of. nr. 483/5.07.2002, modificată și completată
prin Legea nr. 121/2006, M.Of.403/10 mai 2006
Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora;
Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor;
Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului;
Legea nr. 240/2004 privind r ăspunderea producătorilor pentru pagubele generate de
produsele cu defecte;

59Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu
consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția
Consumatorilor;
Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și comparativă;
Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind
contractele de credit pentru consumatori;
H. G. nr. 1553/2004 privind unele mo dalități de încetare a practicilor ilicite în domeniul
protecției intereselor colective ale consumatorilor;
O.G.nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor;
O.G. nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice;
O. G. nr. 106/1999 privind contractele încheiate în afara spațiilor comerciale;
O.G.nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață;
O.G. nr. 130/2000 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la
distanță;
O.U.G. nr. 14/2011 pentru protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor
privind dobândirea dreptului de folosință pe o perioadă determinată a unuia sau a mai multor
spații de cazare, a contractelor pe termen lung privind dobân direa unor beneficii pentru
produsele de vacanță, a contractelor de revânzare, precum și a contractelor de schimb.
Acte normative emise de Consiliul Concurenței
B.Legislația comunitară
Regulamentul CE nr. 1/2003 din 16 decembrie 2003 privind punerea în a plicare a art. 81 și
82 din Tratatul de la Roma
Regulamentul CE nr. 139/2004 referitor la concentrările economice
Regulamentul CE nr. 240/1996 din 31 ianuarie 1996 privind aplicarea art. 81 alin. (3) din
Tratatul de la Roma
Tratatul privind Funcționarea U niunii Europene, Titlul VII, intitulat „Norme comune privind
concurența, impozitarea și armonizarea legislativă” (art. 101 -109); Titlul XV, intitulat
„Protecția consumatorilor” (art. 169);
Regulamentul nr. 1/2003/CE al Consiliului din 16 decembrie 2002 pr ivind punerea în
aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din Tratat;
Regulamentul nr. 139/2004/CE al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul
concentrărilor economice între întreprinderi;
Regulamentul nr. 2006/2004/C E al Parlamentului European și al Consiliului din 27
octombrie 2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure
aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului;
Regulamentul nr. 597/2009/CE din 11 iunie 2009 priv ind protecția împotriva importurilor
care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității
Europene;
Regulamentul Consiliului nr. 1225/2009/CE din 30 noiembrie 2009 privind protecția
împotriva importurilor care fac obiect ul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre
ale Comunității Europene;
Directiva 85/577/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 privind protecția consumatorilor
în cazul contractelor negociate în afara spațiilor comerciale;

60Directiva Consiliulu i 90/314/CEE din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru
călătorii, vacanțe și circuite;
Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele
încheiate cu consumatorii;
Directiva 98/6/CE a Parlamentului Eu ropean și a Consiliului din 16 februarie 1988 privind
protecția consumatorului prin indicarea prețurilor produselor oferite consumatorilor;
Directiva 99/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 mai 1999 privind
anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum și garanțiile conexe
Directiva 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 1997 privind
protecția consumatorilor în cadrul contractelor la distanță;
Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2005/29/CE din 11 mai 2005 privind
practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori;
Directiva Parlamentului European și Consiliului nr. 2006/114/CE din 12 decembrie 2006
privind publicitatea înșelătoare și comparativă;
Directiva2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind
contractele de credit pentru consumatori;
Directiva 2008/122/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 ianuarie 2009
privind protecția consumatorilor în ceea c e privește anumite aspecte referitoare la contractele
privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată, la contractele privind produsele de
vacanță cu drept de folosință pe termen lung, precum și la contractele de revânzare și de
schimb;
Directiva 2009/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind
acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor.
C.Legislație internațională
Convenția Uniunii de la Paris din 20 martie 1883 pentru prote cția proprietății industriale;
Convenția pentru instituirea Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale;
Acordul General pentru Tarife și Comerț (G.A.T.T.);
Acordul de la Marrakech privind constituirea Organizației Mondiale a Comerțului;
AcordulTRIPS ( Agreement on Trade Related Aspects of Intellectual Property Rights )
constituie Anexa 1C a Acordului de la Marrakesh, încheiat la 15 aprilie 1994 –Acord privind
aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală.