Identificarea și evaluarea dislexiei este de o importanț ă crucială, deoarece o evaluare va [616104]

Identificarea și evaluarea dislexiei este de o importanț ă crucială, deoarece o evaluare va
facilita planificarea unei intervenții adecva te care va contribui la a împiedica copilul să fie cuprins de
un sentiment de neputință . Prevenire a, sau cel puțin minimizarea, unor eșecuri elimină amenințarea că
dificultățile intransigente de învățare vor deveni atât de profund încorporate încât nu numai că vor
penetra afectiv si in specil stima de sine a copilului va fi afectata. De asemenea, stilul inadecvat de
citire pe care copilul il abordeaza va fi integrat în modelul de învățare, astfel, la varste mai mari fiind
dificila corectarea erorilor.
În mod evident, evaluarea ar trebui să ia în considerare concepția de sine a copilului. Fiecare
efort ar trebui să se facă pentru a se asigura că dificultățile pe care le prezintă copilul nu diminuează
dezvoltarea abilităților de învățare și de acces la curiculum. În același timp, un rol deosebit de
important este reprezentat de feedback -ul către copil care trebuie tratat foarte atent.
În urma eșecului, copilul dislexic își pierde încrederea în sine, se simte inutil, inferior, celor
de-o seamă cu el, își pierde spiritul de inițiativă și ocolește tot ceea ce este legat de citire și de scriere
din cauza ins uccesului. Amenințarea insucceselor repetate în dislexie afectează dezvoltarea socio –
emoțională, dislexicul putând avea stimă de sine scăzută la vârsta adultă (Bartok, É. , 2010, pg. 9).
Hales (2001) discută efectele ascunse ale dislexiei ș i sugerează că î n timp ce multe cercetari
au dus la dezvoltarea unor metode de abordare a e fectelor evidente ale dislexiei ( lectura, scrierea și
ortografia ), cu atât ma i puțin a fost făcut in privinta aspecte lor mai putin vizibile, cum ar fi anxietatea,
pierderea încrederii și stima de sine scăzută. Hales sustine ca acest lucru se intampla deoarece există o
tendință de a aborda aspectele "mecanice " ale dificultății, ele fiind mai evidente și mai direct
problematice în viaț a de zi cu zi. Premisa acestor cercetari este ca: dacă problemele practice ale lecturii
și ortografiei ar pu tea fi rezolvate, atunci persoanele dislexice s -ar afla într -o poziție mai favorabila,
astfel in plan afectiv nu ar mai exista probleme . Cu toate ac estea, Hales spune că acest lucru este o
premisa falsa si ca un numar de studii de cercetare arata c a un nivel ridicat de anxietate și frustrarea
este un factor consecvent în ceea ce privește dislexia.
El suger ează că dificultățile dislexie i nu pot fi abo rdate în mod izolat fata de alți factori și că
există o relație directa între învățare și viață și în special modul în care fiecare afectează concepția de
sine a persoanei. Hales considera ca efectul participă rii la școală a copiilor dislexici produce o s cădere
aproape imediată a încrederii în sine și că încrederea în sine începe să scadă aproape de la inceputul
vietii de elev și nu se întoarce la nivelul său inițial până la sfârșitul anilor de școala. .
Hales (2001) descrie diferitele strategii pe care le poate adopta tânărul dislexic. Acestea
includ negarea, care , poate fi deliberată sau c hiar inconștientă. Deoarece c opiii cu disle xie nu doresc să
fie diferiți, acest lucru poate duce la negare și sentimente contraproductive. Rezultatul este de obi cei o
scădere a stimei de sine, deoarece persoana știe că nu se confruntă cu realitatea situației.
O altă strategie sau reacție, conform lui Hales, este nega rea responsabilității – aceasta poate
duce la a indreptarea vina pe cei din jur sau chiar l a inadaptarea la cerințele școlii și poate ale

societatii . Pe de altă parte, unii copii dislexici reacționează prin supracompensare, încercând să fie
"perfecți" și devin d foarte implicați în zone extracuriculare , de multe ori obțin acceptarea și
popularita tea în acest fel. Totuși, acest lucru nu este general valabil .
[Hales, G. (2001) Self -esteem and counselling. In: L. Peer and G. Reid (eds), Dyslexia: Successful
Inclusion in the Secondary School. London, David Fulton ]
O alta reactie poate apărea atunci când "grupul " respinge individual, iar persoana își dă
seama că el sau ea nu mai este membru al grupului. R ealizare a acestui fapt poate duce, de asemen ea,
la scăderea stimei de sine.
Acest lucru poate ajuta la explicarea motivului pentru care copiii și tinerii cu dislexie
întâmpină dificultăți in a face fata presiunilor adese a asociate cu învățarea și integrarea in anumite
grupuri, cum ar f i "presiunea de a ține pasul" sau de a citi cu voce tare în fața colegilor .
Chapman și Tunmer (1997) a constatat că elevii cu vârste cuprinse între 5 și 7 ani, care aveau
probleme cu lectura, au dezvoltat, de asemenea, un "concept negativ de sine" . Ei au sugerat că
experientele neplacute ale elevilor dislexici au o influență negativă asupra progresul ui în cadrul
academ ic si, implicit, asupra realizării reale a indivizilor .
Reid și Kirk (2001) discută despre ciclul de "dezamăgire, sfidare și depresie "și oferă dovezi
din mai multe studii , care sugerează că persoanele cu dislexie, în special adolescenț i, sunt deosebit de
vulnerabili și că întregul aspect al stimei de sine trebuie analizat și gestionat cu atenție.
În viziunea logopedului Meixner, dislexia este o „dizarmonie între așteptările noastre
îndreptățite față de copil, timpul alocat învățării citit -scrisului, exersă rii și rezultatele obținute” (1998,
apud Bartok, 2010, pg. 14)