Simona Bodogai Introducere în asistență socială [615950]

Simona Bodogai – Introducere în asistență socială
Subiect 1: Asistența socială , strat al protecției sociale

Statul bunăstării arată ca o rețea complexă de protecție socială , cu funcția de a asigura un nivel de
dezvoltare colectivă acceptabil. În principal, putem distinge mai multe straturi ale protecției sociale:
a. bunuri și servicii oferite gratuit colectivității : educație, sănătate etc.; acest nivel produce o anumită
echilib rare a bunăstării în anumite privințe – de exemplu, educația devine un bun la care are acces
întreaga comunitate, indiferent de resursele individuale disponibile, asigurându -se în acest fel o
anumită egalitate a șanselor;
b. sistemul de asigurări sociale oferă un trai satisfăcător celor care, din diferite motive, și -au pierdut sau
diminuat capacitatea de muncă și deci de obținere de venituri; pensiile de bătrânețe, de urmaș, de boală
/invaliditate oferă un nivel de bunăstare satisfăcător unui segment foart e important al populației;
(asigurări de bătrânețe, asigurări de sănătate, asigurări de șomaj etc.);
c. sprijinul universal acordat unor categorii de oameni cu „nevoi speciale ”: familii cu copii, persoane cu
handicap etc. (alocația de stat pentru copii, aloca ția complementară etc.);
d. asistența socială fundată pe testarea mijloacelor financiare – oferă ultimul nivel de protecție; în
măsura în care mai există persoane care nu primesc suficient suport din nivelurile superioare de
protecție socială, scăpând prin „o chiurile” acestora, vor primi un sprijin ultim prin această rețea de
asistență socială, pe baza determinării nevoilor individuale și a resurselor de care ele dispun.

Bunăstare
bunuri și servicii oferite gratuit colectivității
sistemul de asigurări sociale Straturi ale
protecției sociale sprijinul universal acordat unor categorii de oameni cu nevoi „speciale”
asistența socială fundată pe testarea mijloacelor financiare
Sărăcie
Figura 1: Încadrarea asistenței sociale ca strat al protecției sociale

Asistența socială (Social Work) desemnează un ansamblu de instituții, programe, măsuri, activități
profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităților cu probleme,
aflate temporar în dificultate , care datorită unor motive de natură economică, socio -culturală, biologică sau
psihologică nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace și eforturi propri i un mod normal/decent de viață
Obiectivul asistenței sociale este d e a sprijini aceste persoane în dezvoltarea propriilor capacități și
competențe pentru a funcționa adecvat în societate (restaurarea capacității de funcționare socială normală).
Ajutorul are în vedere o perioadă limitată de timp , până când persoana aflată în dificultate își găsește
resursele sociale, psihologice și economice necesare pentru o viață auto -suficientă.
Următoarele categorii constituie în mod special obiectul intervenției asistenței sociale:
 familiile sărace;
 copiii care trăiesc într -un mediu fa milial/social advers, abandonați și instituționalizați; minorii
delincvenți; tinerii neintegrați;
 persoanele dependente de droguri; persoanele abuzate fizic, sexual etc.
 persoanele cu handicap; persoanele cu boli cronice fără susținători legali;
 persoanele vârstnice neajutorate;
 persoanele care au suferit în urma calamităților naturale, sociale, persecuții și discriminări de orice tip etc.
Asistența socială, ca parte esențială a protecției sociale , reprezintă un mod operativ de punere în
aplicare a programe lor de protecție socială pentru categoriile menționate mai sus. Ea asigură astfel prin
serviciile sale specifice atenuarea parț ială a inegalităților existente .
Trebuie să facem distincția între cele două sisteme principale de protecție socială: asigurări sociale și
asistență socială. Dar ce înseamnă protecție socială ? C. Zamfir și L. Vlăsceanu (1993, p. 465) definesc
protecția socială astfel: “ansamblul de politici, măsuri, organisme care asigură sprijinul persoanelor și
grupurilor aflate în dificultate și care nu pot să realizeze prin efort propriu con diții normale, minime de
viață”. Sistemul de protecție socială caută posibilități de redistribuire a resurselor materiale sau umane ale
colectivităților către acele persoane sa u grupuri aflate în dificultate din diferite motive, în vederea
eliminării decalajelor mari dintre aceștia și populația majoritară.
Sistemul asistenței sociale (sistem redistributiv noncontributiv ) are la bază atât fonduri provenite de
la bugetul de stat, cât și fonduri provenite voluntar de la indivizi sau de la comunitate , spre deosebire de
sistemul asigurărilor sociale (sistem redistributiv contributiv ) unde fondurile sunt obținute prin contribuții
sistematice ale populației active.

Simona Bodogai – Introducere în asistență socială
Prin asistență socia lă sprijinim acele persoane, grupuri sau comunități aflate în dificultate,
defavorizate sau vulnerabile (aceștia sunt beneficiarii ); sprijinul se face în funcție de necesitățile fiecăruia .
De asigurări sociale beneficiază doar cei care au contribuit și acu m sunt în nevoie (de exemplu, cei care au
atins vârsta de pensionare, cei care au fost disponibilizați etc.).
Dacă în cazul asigurărilor prestația este direct proporțională cu contribuția, în cazul asistenței sociale
prestația se face în funcție de nevoia existentă , nu în funcție de vreo contribuție personală anterioară
(conform principiului solidarității). De regulă, sprijinul acordat persoanelor în nevoie prin sistemul asistenței
sociale nu este precizat decât în limite generale prin lege, urmând a fi sp ecificat prin analiza de la caz la caz
a situațiilor concrete, prin anchete sociale efectuate de specialiști. Acest sistem de protecție socială sprijină
persoanele aflate în nevoie să se integreze social sau să -și recapete capacitatea de funcționare socială
normală, ajutorul oferindu -se doar pe o perioadă limitată de timp .
Spre deosebir e de formele universaliste de protecție socială, adică transferurile universale
categoriale noncontributorii (ex.: alocația de stat pentru copii, alocația pentru persoanele cu handicap,
alocația suplimentară pentru familiile cu doi sau mai mulți copii etc. ), asistența socială nu se acordă automat
unei grup de persoane definit prin caracteristici generale, ci persoanelor / familiilor „individuale”, pe baza
analizei situației (financiare și nu numai) a fiecărui caz în parte – evaluarea trebuințelor asistatulu i
(asistența socială bazată pe testarea mijloacelor).
Asistența socială se constituie ca o ultimă rețea de securitate / protecție socială (al patrulea strat al
protecției sociale) : dacă mecanismele economice, piața muncii, indemnizațiile de șomaj, sistemel e de
asigurare de bătrânețe și medicală, ce se constituie de asemenea ca rețele de securitate socială, nu reușesc „să
prindă” în „ochiurile lor” diferite grupuri sociale, asistența socială bazată pe testarea mijloacelor urmează a fi
ultimul strat al securi tății sociale ce își propune „să prindă” în „ochiurile sale” toate persoanele/familiile
aflate în nevoie, ce au scăpat rețelelor de securitate superpuse; funcția sa este să asigure celor mai săraci
dintre săraci un venit minim menit să garanteze subzistenț a (asistența socială oferă o protecție minimală
indivizilor aflați într -o situație problematică); sistemul de asistență socială reprezintă o protecție socială
focalizată : „detectează” doar persoanele aflate efectiv în nevoie, iar sprijinul acordat este det erminat de
nivelul resurselor disponibile ale fiecărei persoane în parte (sprijinul e acordat în raport cu nevoia).
Asistența socială presupune o relație interpersonală între cei doi poli ai relației, pe de o parte se află
asistentul social profesionist, care oferă suport fizic, moral sau social celuilalt pol implicat în relație, și
anume persoana aflată temporar în “criză”.
Această relație presupune interacțiune între asistentul social și asistat, interacțiune care va fi trăită ,în
planul contactului dintre aceștia, ca o experiență socială și emoțională în același timp. Relația de asistență
socială implică trăiri emoționale atât pentru asistentul social cât și pentru as istat, datorită caracterului aparte
a ralației, fiind vorba de o relație de ajutorare , adesea problemele asistaților având o încărcătură emoțională .
Pentru a putea face față solicitărilor emoționale pe care le presupune procesul de ajutorare, asistentulu i social
îi sunt necesare o serie de a bilități precum : evitarea barierelor de comunicare (verbale și nonverbale) ;
îndemnuri pentru suplimentare, accentuarea răspunsurilor, parafrazare, întrebări închise și deschise,
căutarea concretului, sumarizare ; accept are; ascultare activă (preocupare) ; empatie ; autenticitate
(“căldură”) ; asertivitate (competenț ă profesională ); respectarea valorilor specifice asistenței sociale :
credința în autodeterminarea individului, c redința în unicitatea și dem nitatea înnăscută a individului.
În concluzie, putem spune că relația de asistență socială este un proces care se desfășoară pe termen
lung, dacă avem în vedere relația psihologică care se consolidează între cei doi parteneri ai procesului; în
același timp o putem considera ș i o relație care presupune o perioadă limitată de timp , până când persoana
în dificultate își găsește resursele sociale, economice sau psihologice pentru a putea depăși situația care a
generat starea de criză.
În cadrul asistenței sociale se acordă:
1. prestații / beneficii sociale , care suplinesc o lipsă financiară a clientului ( ex.: ajutorul social,
ajutorul pentru înmormântare, ajutorul pentru încălzire, îmbrăcăminte etc. );
2. servicii sociale , care suplinesc o lipsă de capacități a clientului ( servicii de c onsiliere primară,
servicii de informare, servicii educa ționale , servicii de îngrijire permanentă sau temporară în
diferite centre (rezidențiale, de zi, medico -sociale, case de tip familial etc.), servicii de prevenire a
excluziunii sociale, cantina socială etc.).

 Zamfir, Cătălin, Zamfir, Elena (coord.), 1995, „Politici sociale. România în context european”, Ed.
Alternative, București, p. 21 -22, 25, 48 -53, 61, 74 -75;
 Roth, Maria, Rebeleanu, Adina, 2007, „Asistența socială. Cadru conceptual și aplicaț ii practice”, Presa
Universitară Clujeană, Cluj -Napoca, p. 105 -254.