TEORII PSIHOLOGICE PRIVIND DEZVOLTAREA COPILULUI [615904]
TEORII PSIHOLOGICE PRIVIND DEZVOLTAREA COPILULUI
Psihologia vârstelor analizează longitudinal și vertical ființa umană în contextul existenței sale
sociale, a modificărilor psiho -fizice ce se produc sub influența condițiilor de mediu, a educației , a culturii,
a statusurilor și rolurilor sociale pe care le îndeplinește.
Principalele perspective de analiză s -au concretizat în teorii.
C. TEORIILE STRUCTURALISTE
Unii psihologi s -au concentrat asupra modalit ăților în care copiii organizeaz ă ceea ce învață. Ei
consider ă dezvoltarea un proces structurat și sistematic. Una dintre cele mai valoroase teorii structuraliste
a fost a vansat ă de către Jean Piaget, în anul 1953.
C1. TEORIA DEZVOLT ĂRII COGNITIVE A LUI PIAGET
Majoritatea psihologilor sunt de acord c ă Piaget a fost cel mai influent psiholog în domeniul
psihologiei dezvolt ării din secolul XX. Piaget a considerat inteligen ța ca pe o form ă de dezvoltare prin
interac țiunea cu mediul. Copilul fiind activ, ac ționeaz ă continuu asupra mediului s ău, observ ând efectul
pe care îl are ac țiunea sa.
Când se g ândește, copilul efectueaz ă opera ții mintale. O opera ție reprezint ă orice set de ac țiuni
care produc un efect asupra mediului. Pe m ăsură ce copilul începe s ă stăpâneasc ă noi abilit ăți, acestea
apar în procesele sale de g ândire sub forma structurilor cognitive denumite scheme. O schem ă conține
toate ideile, amintirile, capacit ățile și asocierile legate de un anumit set de opera ții asupra mediului.
Piaget considera c ă dezvoltarea cognitiv ă are loc prin procesul construirii și dezvolt ării de scheme
noi și al extinderii celor existente, astfel încât să se aplice la un domeniu mai vast. Pe m ăsură ce cre ște și
interac ționeaz ă cu mediul, copilul își dezvolt ă și își modific ă schemele în mod continuu. O schem ă este o
structur ă pe care o utiliz ăm ca fir director în comportamentul nostru. Nu percepem fiecare lucru nou din
viața noastr ă ca fiind la fel de nou în fiecare zi, ci facem apel la experien țele și capacit ățile dob ândite
anterior pentru a ști ce trebuie s ă facem.
Piaget considera c ă procesul g ândirii a luat na ștere ca rezultat al evenimentelor nea șteptate. Prin
asta, el înțelegea c ă, atu nci c ând suntem capabili s ă apel ăm la schemele preexistente f ără nici o problem ă,
nu ne mai g ândim prea mult la evenimentul în curs. Noua uzan ță ar fi în afara a ceea ce Piaget a numit
domeniu de oportunitate al schemelor noastre preexistente, deci treb uie s ă se modifice at ât
comportamentul obi șnuit c ât și schemele. Piaget a considerat c ă toți copiii trec printr -o serie de perioade
distincte în dezvoltarea intelectual ă.
Astfel, stadiile dezvolt ării copilului propuse de Piaget sunt:
1. Stadiul senzorio -motor (0-2 ani): În acest stadiu copilul experimenteaz ă lumea prin percep ții imediate
și prin activitate fizic ă, fără o gândire a șa cum o cunosc adul ții. G ândirea copilului este dominat ă de
principiul „aici și acum”. De exemplu, p ână la vârsta de 8 luni ni ci un copil nu de ține conceptul de
permanen ță a obiectelor. P ână atunci tot ceea ce se afl ă în afara c âmpului vizual se afl ă în afara min ții lui,
adică copilul nu va încerca s ă se uite dup ă un obiect vizibil anterior care este plasat în afara c âmpului
vizual.
2. Stadiul preopera țional (2-7 ani): În perioada preopera țional ă pot fi percepute cel mai clar diferen țele
între g ândirea copiilor și gândirea adul ților. Aceasta este perioada în care se dezvolt ă limbajul și Piaget
considera c ă utilizarea limbajului d e către copil demonstreaz ă o reduce treptat ă a egocentrismului. La
început, copilul prezint ă o vorbire egocentric ă, cu o con știență redus ă a necesit ăților ascult ătorului, dar,
treptat devine con știent c ă, utiliz ând limbajul pentru comunicare, trebuie s ă și-l ajusteze în vederea unei
interac țiuni, în loc s ă își exprime pur și simplu g ândurile. În aceast ă perioad ă copilul își dezvolt ă
capacitatea de descentrare, de adoptare a punctului de vedere al altei persoane.
Atunci c ând se g ândește la diferite probleme , copilul are și o tendin ță de centrare, concentr ându-se asupra
esen ței problemei și ignor ând al ți factori. Un exemplu este lipsa reflexivit ății: la aceast ă vârstă, copiilor le este foarte
greu s ă vadă opera țiile ca fiind reversibile. De exemplu, un copil ar putea învăța că 3×3=9, dar nu ar fi capabil s ă
ajung ă, de aici, la concluzia c ă 9=3×3; sau copilul poate admite c ă are un tat ă, dar nu este capabil s ă admit ă că și tatăl
său are un copil. De și o opera ție este inversul celeilalte, copilul are tendin ța să se concentreze asupra unei laturi a
problemei și îi este greu s ă vadă o alt ă latur ă. Un alt exemplu de centrare este redat de incapacitatea copilului aflat
în perioada preopera țional ă de a înțelege principiile de conservare. Aceasta este cea mai faimoas ă dintre p ărțile
teoriei lui Piaget.
Prin conservare înțelegem c ă un obiect își poate modifica forma sau aspectul, p ăstrându-și totu și aceea și
masă sau volum. El a efectuat mai multe studii asupra conserv ării. Aceste studii s -au realizat cu mai multe obiec te:
bucăți de plastilin ă, transformate din bile în forme alungite, sau apa colorat ă, turnat ă dintr -un pahar larg și mic, într-
unul înalt și sub țire. De fiecare dat ă, copilul se concentra asupra celui mai evident aspect al modific ării, ignor ându-
le pe cele asociate, care indicau faptul c ă volumul sau cantitatea a r ămas aceea și. Principala sarcin ă a perioadei
preopera ționale este de a preg ăti copilul pentru perioadele ulterioare și, în acest scop, copilul învață tot timpul din
ce în ce mai multe despre mediu.
O caracteristic ă a acestei perioade, observat ă de Piaget, este tendin ța de a generaliza excesiv
regulile pe care le -a învățat. Numai prin aplicarea regulii copilul învață modalit ăți diferite de a o utiliza. De
exemplu, la începutul acestei perioade copil ul ar putea numi toate animalele mici „cățel”, dar cu c ât
persevereaz ă mai mult, cu at ât își dă mai bine seama c ă exist ă diferite tipuri de animale mici și că toate
au nume diferite. Prin procesele de asimilare și acomodare copilul își extinde schemele, ap licându-le la
mediu, p ână când își formeaz ă un set opera țional de structuri. La sf ârșitul perioadei preopera ționale,
copilul este dotat destul de bine cu scheme adecvate pentru a face fa ță principalelor provoc ări din mediul
său.
3. Stadiul operațiilor c oncrete (7-11 ani): Încep ând cu aceast ă perioad ă copilul nu mai este at ât de
egocentric, fiind capabil s ă vadă obiectele și evenimentele și din punctul de vedere al celorlal ți. În aceast ă
perioad ă, gândirea copilului începe s ă fie asem ănătoare cu cea a adu ltului, dar copilul are totu și dificult ăți
în manipularea no țiunilor pur abstracte, pentru c ă trebuie s ă le lege de lumea real ă, pentru a le înțelege.
Copiii afla ți în aceast ă perioad ă sunt caracteriza ți de o dorin ță extraordinar ă de a culege informa ții
despre lume: deseori ei adun ă liste considerabile de fapte sau de date despre un subiect de interes.
4. Stadiul operațiilor formale (de la 11 ani p ână la maturitate). Acest stadiu marcheaz ă apari ția abilit ății
de a g ândi abstract f ără a se bizui pe obiec te sau evenimente concrete. El poate manevra acum logica
abstract ă, elaboreaz ă ipoteze (teorii) despre lume, le testeaz ă ca un om de știință și utilizeaz ă noțiuni
abstracte în gândirea sa. Copilul este capabil s ă rezolve o problem ă la nivel mental prin eva luarea sistemic ă
a mai multor propozi ții și, în acela și timp, s ă analizeze intercondi ționarea lor. Piaget considera c ă aceasta
este cea mai înaltă form ă de g ândire și sus ținea c ă, din acest moment, copilul își poate extinde
cuno ștințele, f ără a mai fi împiedicat de egocentrism sau de alte asemenea restric ții.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: TEORII PSIHOLOGICE PRIVIND DEZVOLTAREA COPILULUI [615904] (ID: 615904)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
