TITLUL I – GAJUL GENERAL AL CREDITORILOR CAPITOLUL I – NO ȚIUNEA DE PATRIMONIU SECȚIUNEA I – CONSIDERA ȚII INTRODUCTIVE SECȚIUNEA II – CONSIDERA ȚII… [615834]

UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” – BUCURE ȘTI
FACULTATEA DE DREPT

TEZA DE DOCTORAT

TEMA:
DREPTURILE CREDITORILOR
ASUPRA PATRIMONIULUI
DEBITORULUI ÎNTEMEIATE PE
GAJUL GENERAL
– REZUMAT-

Conducător științific:
Prof. univ. dr. GABRIEL BOROI

Doctorand: [anonimizat]
2011

I. PLANUL LUCR ĂRII

TITLUL I – GAJUL GENERAL AL CREDITORILOR
CAPITOLUL I – NO ȚIUNEA DE PATRIMONIU
SECȚIUNEA I – CONSIDERA ȚII INTRODUCTIVE
SECȚIUNEA II – CONSIDERA ȚII ISTORICE ALE IDEII DE PATRIMONIU
§1. Teoria personalist ă a patrimoniului
§2. Teoria patrimoniului – scop
§3. Teoria modern ă a patrimoniului
SECȚIUNEA III – NO ȚIUNEA DE PATRIMONIU ÎN DOCTRINA ROMÂNEASC Ă.
REGLEMENTAREA LEGAL Ă ACTUAL Ă A PATRIMONIULUI ÎN DREPTUL CIVIL
ROMÂN. REGLEMENTAREA LEGAL Ă ÎN LUMINA NOULUI COD CIVIL
§1. Noțiunea de patrimoniu în doctrina româneasc ă
§2. Reglementarea legal ă actuală a patrimoniului în dreptul civil român. Reglementarea legal ă în lumina
Noului Cod civil
SECȚIUNEA IV – ELEMENTE DEFINITORII ALE NO ȚIUNII DE PATRIMONIU
§1. Patrimoniul este o universalitate juridic ă
§2. Patrimoniul este un atribut al personalit ății
2.1. Elementele patrimoniale active sau pasive apar țin doar titularului
2.2. Numai persoanele au un patrimoniu și orice persoan ă are un patrimoniu
2.3. O persoan ă nu poate avea decât un singur patrimoniu
2.4. Patrimoniul este unitar, dar divizibil
2.5. Patrimoniul este inalienabil
§3. Patrimoniul este alc ătuit din drepturi și obligații cu valoare economic ă
3.1. Drepturile și obligațiile ce compun patrimoniul au o valoare patrimonial ă
3.1.1. Drepturile patrimoniale
3.1.2. Drepturi patrimoniale în jurispruden ța Curții Europene a Drepturilor Omului, circumscrise no țiunii de
„bun” în sensul art. 1 Protocolul nr. 1 al Conven ției Europene a Drepturilor Omului
3.1.3. Obliga ții patrimoniale
3.1.4. Valoarea economic ă a patrimoniului
3.2. Patrimoniul este alc ătuit din drepturi și obligații cu valoare economic ă, iar nu din bunurile care formeaz ă
obiectul acestora
SECȚIUNEA V – DEFINIREA NO ȚIUNII DE PATRIMONIU
SECȚIUNEA VI – GAJUL GENERAL AL CREDITORILOR CHIROGRAFARI –
FUNCȚIE A PATRIMONIULUI
CAPITOLUL II – DREPTUL DE GAJ GENERAL
SECȚIUNEA I – DREPTUL DE GAJ GENERAL. REGLEMENTARE LEGAL Ă, ÎN
LUMINA ACTUALULUI COD CIVIL ȘI A NOULUI COD CIVIL
SECȚIUNEA II – DREPTUL DE GAJ GENERAL. NO ȚIUNE
SECȚIUNEA III – TITULARII DREPTULUI DE GAJ GENERAL
SECȚIUNEA IV – TR ĂSĂTURILE DREPTULUI DE GAJ GENERAL
§1. Dreptul de gaj general este o garan ție generală
§2. Dreptul de gaj general este o garan ție comună
§3. Dreptul de gaj general este o garan ție proporțională
§4. Debitorul nu este deposedat de bunurile sale
§5. Dreptul de gaj general nu confer ă creditorilor dreptul de urm ărire și nici dreptul de preferin ță
§6. Dreptul de gaj general exist ă indiferent de schimb ările sau fluctua țiile care au loc în patrimoniu

SECȚIUNEA V – LIMIT ĂRI ALE DREPTULUI DE GAJ GENERAL
§1. Bunurile neurm ăribile apar ținând persoanelor fizice
1.1. Bunuri exceptate de la urm ărirea silită ca inalienabil
1.1.1. Drepturi și bunuri inalienabile și insesizabile prev ăzute de lege
1.1.2. Bunuri inalienabile în temeiul voin ței părților
1.1.3. Dispozi țiile Noului Cod civil în materie de inalienabilitate voluntar ă, respectiv insesizabilitate
voluntară
1.2. Bunuri alienabile exceptate de la urm ărirea silită
1.2.1. Bunuri neurm ăribile
1.2.2. Bunuri care se pot urm ări numai în mod condi ționat
1.2.3. Salariul debitorului și alte venituri periodice realizate din munc ă, precum și din veniturile asimilate
salariului
1.2.4. Limit ări ale dreptului creditorului chirografar de a urm ări imobilele debitorului
1.2.5. Limit ări ale dreptului creditorului de a urm ări bunurile debitorului care fac obiectul unei mase
patrimoniale
1.2.6. Limit ări ale dreptului creditorului chirografar de a urm ări bunurile debitorului care fac obiectul unei
mase patrimoniale prev ăzute de Noul Cod civil
§2. Bunurile neurm ăribile aparținând persoanelor juridice
2.1. Bunuri exceptate de la urm ărirea silită ca inalienabile
2.2. Bunurile din patrimoniul institu țiilor publice, ce se pot urm ări numai în mod condi ționat
2.3. Bunurile din patrimoniul societ ăților comerciale
SECȚIUNEA VI – CONCLUZII
TITLUL II – MIJLOACE DE PROTEC ȚIE DE DREPT SUBSTAN ȚIAL ALE
CREDITORILOR FUNDAMENTATE PE GAJUL GENERAL ASUPRA
PATRIMONIULUI DEBITORULUI
CAPITOLUL I – RELATIVITATEA ȘI OPOZABILITATEA EFECTELOR
CONTRACTULUI
SECTIUNEA I-RELATIVITATEA SI OPOZABILITATEA EFECTELOR CONTRACTULUI

SECȚIUNEA II-RELATIVITATEA ȘI OPOZABILITATEA EFECTELOR
CONTRACTULUI ÎN NOUL COD CIVIL
CAPITOLUL II – AC ȚIUNEA OBLIC Ă
SECȚIUNEA I – NO ȚIUNEA AC ȚIUNII OBLICE
§1. Aspecte introductive
§2. Reglementare juridic ă și scop
2.1. Reglementare juridic ă
2.2. Scop
§3. Semnifica ția denumirii. Definiții enunțate în doctrin ă și jurispruden ță. Fundament juridic și natură
juridică
3.1. Semnifica ția denumirii. Distinc ție față de acțiunea direct ă, reprezentarea și subrogația personal ă
3.2. Definiții enunțate în doctrin ă și jurispruden ță
3.3. Fundament juridic și natură juridică
SECȚIUNEA II – DOMENIUL AC ȚIUNII OBLICE
§1. Considera ții generale
§2. Principiu. Creditorii pot exercita toate drepturile și acțiunile debitorului cu caracter patrimonial
§3. Excepție. Drepturi și acțiuni exclusiv personale debitorului
3.1. Excluderi legate de natura sau caracterul drepturilor exercitate
3.1.1. Excluderea drepturilor nepatrimoniale
3.1.2. Excluderea drepturilor patrimoniale insesizabile
3.2. Limite ținând de libertatea debitorului
3.2.1. Libertatea patrimonial ă a debitorului
3.2.2. Libertatea moral ă a debitorului
SECȚIUNEA III – CONDI ȚII DE EXERCITARE A AC ȚIUNII OBLICE

§1.Condiții privitoare la reclamant
1.1. Calitatea de creditor
1.2. Interesul de a ac ționa
1.3. Calitățile creanței invocate
1.3.1Calități indiferente
1.3.2Condi ții cerute
§2. Condiții privitoare la debitor
§3. Condiții privitoare la ter ț
SECȚIUNEA IV – EFECTELE AC ȚIUNII OBLICE
§1. Relația între creditor și terț
1.1. Absența limitărilor prin crean ța invocată
§2. Situația debitorului
§3. Relația între reclamant și ceilalți creditori ai debitorului
SECȚIUNEA V – REGLEMENTAREA AC ȚIUNII OBLICE ÎN NOUL COD CIVIL
SECȚIUNEA A VI-A – CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA
CAPITOLUL III – AC ȚIUNEA PAULIAN Ă
SECȚIUNEA I – NO ȚIUNEA AC ȚIUNII PAULIENE
§1. Aspecte introductive
§2. Originea ac țiunii pauliene
§3. Reglementare juridic ă. Scop. Defini ții enunțate în doctrin ă și jurispruden ță. Fundament juridic
3.1.Reglementare juridic ă
3.2. Scopul ac țiunii pauliene
3.3. Definiții enunțate în doctrin ă și jurispruden ță. Fundament juridic
SECȚIUNEA II – CONDI ȚIILE NECESARE ADMITERII AC ȚIUNII PAULIENE
§1. Condițiile pe care trebuie s ă le îndeplineasc ă dreptul de crean ță al reclamantului
1.1.Anterioritatea crean ței
1.2. Certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea crean ței
1.3. Necesitatea existen ței unui t itlu executoriu
§2. Actul atacat s ă fi creat creditorului un prejudiciu
2.1.Actul atacat s ă fie un act de îns ărăcire a debitorului
2.2. Actul de înstr ăinare să fi cauzat debitorului starea de insolvabilitate
§3. Frauda debitorului
§4. Complicitatea ter țului la frauda ( consilium fraudis ) debitorului cu care a încheiat actul atacat
4.1. Actele cu titlu oneros. Condi ția complicit ății terțului
4.2. Actele cu titlu gratuit. Caracterul indiferent al bunei – credin țe a beneficiarului
§5. Situația subdobânditorilor
SECȚIUNEA III – DOMENIUL DE APLICARE AL AC ȚIUNII PAULIENE
§1. Principiu. Aplicarea ac țiunii pauliene în cazul tuturor actelor juridice
§2. Excepțiile de la principiul aplic ării acțiunii pauliene în cazul tuturor actelor juridice
2.1. Actele relative la drepturi extrapatrimoniale
2.2. Acte relative la drepturile patrimoniale cu caracter personal
2.3. Actele juridice privitoare la drepturile și bunurile insesizabile ale debitorului
2.4. Partajul succesoral
2.5. Plata
2.6. Hotărârile judec ătorești
2.7. Contractarea unor noi obliga ții
SECȚIUNEA IV – EFECTELE AC ȚIUNII PAULIENE
§1. Natura efectelor ac țiunii pauliene. Inopozabilitatea actului fraudulos
§2. Raporturile dintre creditorul reclamant și terțul care a încheiat actul fraudulos cu debitorul. Op țiuni
deschise ter țului pârât
§3. Raporturile dintre creditorul urm ăritor și creditorii proprii ai ter țului
§4. Raporturile dintre debitor și terțul dobânditor cu care a încheiat actul fraudulos
§5. Raporturile dintre creditorul reclamant și ceilalți creditori ai debitorului
SECȚIUNEA V – NATURA JURIDIC Ă A ACȚIUNII PAULIENE

§1. Caracterul personal, real sau mixt al ac țiunii pauliene
§2. Acțiunea paulian ă – acțiune în inopozabilitatea actului fraudulos fa ță de creditorul reclamant
§3. Distinc ția față de acțiunea în anulare
§4. Distinc ția față de acțiunea în revocare
SECȚIUNEA VI – REGLEMENTAREA AC ȚIUNII PAULIENE ÎN NOUL COD CIVIL
SECȚIUNEA VII – CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA
CAPITOLUL IV – SIMULA ȚIA
SECȚIUNEA I – SIMULA ȚIA – NOȚIUNE
§1. Reglementarea legal ă a simulației
§2. Definiția simulației
§3. Scopul simula ției
§4. Natura juridic ă a simulației
SECȚIUNEA II – CONDI ȚIILE SIMULA ȚIEI
§1. Condiții specifice pentru existen ța simulației
1.1. Existen ța acordului simulatoriu
1.2. Existen ța actului secret
1.3. Existen ța actului public
1.4. Relația temporal ă dintre actul secret și actul public
SECȚIUNEA III – FORMELE SIMULA ȚIEI
§1. Considera ții introductive
§2. Simula ția absolută (actul fictiv)
§3. Simula ția relativă obiectivă (actul deghizat)
§4. Simula ția relativă subiectivă (interpunerea de persoane)
§5. Contractul de prête-nom – form ă a simulației
SECȚIUNEA IV – EFECTELE SIMULA ȚIEI
§1. Calificarea subiectelor de drept în raport cu simula ția
§2. Efectele simula ției
2.1. Efectele între p ărți, succesorii universali și succesorii cu titlu universal
2.2. Efectele fa ță de terți, succesorii cu titlu particular și creditorii chirografari
2.3. Efectele simula ției în cazul conflictului dintre ter ți
SECȚIUNEA V – AC ȚIUNEA ÎN DECLARAREA SIMULA ȚIEI PROMOVAT Ă DE
CREDITORII CHIROGRAFARI. PREZENTARE COMPARATIV Ă CU ACȚIUNEA
OBLICĂ ȘI ACȚIUNEA PAULIAN Ă
§1. Considera ții introductive
§2. Asemănări și deosebiri între ac țiunea în simula ție, acțiunea oblic ă și acțiunea paulian ă
SECȚIUNEA VI – SIMULA ȚIA ÎN NOUL COD CIVIL
SECȚIUNEA VII – CONCLUZII PRIVITOARE LA REGLEMENTAREA SIMULA ȚIEI
ÎN CEEA CE-I PRIVE ȘTE PE CREDITORII CHIROGRAFARI ÎN ACTUALA
REGLEMENTARE ȘI ÎN VIITOAREA REGLEMENTARE
CAPITOLUL V – AC ȚIUNILE DIRECTE
SECȚIUNEA I – NO ȚIUNEA AC ȚIUNII DIRECTE
§1. Noțiune
§2. Acțiunea direct ă – mecanism juridic original. Natur ă juridică proprie
§3. Distinc ție între acțiunea direct ă și alte institu ții
3.1. Acțiunea direct ă și stipulația pentru altul
3.2. Acțiunea direct ă și contractul de mandat
3.3. Acțiunea direct ă și subrogația personal ă
3.4. Acțiunea direct ă și cesiunea de crean ță
3.5. Acțiunea direct ă și ideea de accesorietate
3.6. Acțiunea direct ă și îmbogățirea fără justă cauză
3.7. Acțiunea direct ă și novația prin schimbarea debitorului, respectiv delega ția perfectă sau novatoare
3.8. Acțiunea direct ă și grupurile de contracte
§4. Definiția acțiunii directe

SECȚIUNEA II – CLASIFICAREA AC ȚIUNILOR DIRECTE
§1. Acțiuni în plat ă și acțiuni în răspundere sau în garan ție
1.1. Evoluția jurispruden ței anterioare anului 1986: ac țiunile directe în cazul grupurilor de contracte eterogene
1.2. Evoluția jurispruden ței în perioada 1986-1991
1.3. Evoluția jurispruden ței în perioada ulterioar ă anului 1991
§2. Acțiuni directe perfecte și acțiuni directe imperfecte
§3. Acțiuni directe generale și acțiuni directe speciale
SECȚIUNEA III – CONDI ȚII REFERITOARE LA CREDITOR, DEBITORUL
INTERMEDIAR ȘI TERȚUL SUBDEBITOR
§1. Condiții referitoare la titularul ac țiunii directe
§2. Condiții referitoare la debitorul intermediar
§3. Condiții referitoare la ter ț
§4. Exercitarea ac țiunii directe. Dreptul de op țiune al titularului
SECȚIUNEA IV – DOMENIUL AC ȚIUNILOR DIRECTE
§1. Acțiunile directe în Codul civil român
1.1. Acțiunea direct ă a lucrătorilor folosi ți de un antreprenor împotriva comitentului sau clientului acestuia în
scopul de a ob ține plata sumelor la care au dreptul pentru munca prestat ă
1.1.2. Reglementarea ac țiunii directe a lucr ătorilor în Noul Cod civil
1.2. Acțiunea direct ă a mandantului împotriva submandatarului sau a mandatarului substituit
1.2.1. Reglementarea ac țiunii directe a mandantului împotriva submandatarului sau a mandatarului substituit
în Noul Cod civil
1.3. Acțiunea direct ă a locatorului împotriva sublocatorului reglementat ă de Noul Cod civil
§2. Acțiunile directe în legi speciale
2.1. Acțiunea direct ă a victimei care a suferit un prejudiciu împotriva asigur ătorului de r ăspundere civil ă
2.1.1.Considera ții generale cu privire la asigurarea de r ăspundere civil ă
2.2. Reglementare legal ă. Legislația comunitar ă în domeniul r ăspunderii civile pentru pagube produse ter ților
prin accidente de autovehicule. Aspecte de drept comparat
2.2.1 Reglementare legal ă
2.2.2. Legisla ția comunitar ă în domeniul r ăspunderii civile pentru pagube produse ter ților prin accidente de
autovehicule. Concordan ța Legii nr. 136/1995 cu dispozi țiile legale de drept comunitar
2.3. Condițiile de exercitare a ac țiunii directe a victimei care a suferit un prejudiciu împotriva asigur ătorului de
răspundere civil ă. Aspecte specifice
2.3.1. Titularii ac țiunii directe
2.3.2. Persoana responsabil ă de producerea cazului asigurat – debitor intermediar în cadrul ac țiunii directe
2.3.3. Societatea de asigurare – subdebitor în cadrul ac țiunii directe
2.3.4. Aspecte procedurale specifice în cazul ac țiunii directe exercitate în procesul civil
2.3.5. Condi țiile de exercitare ale ac țiunii directe a victimei care a suferit un prejudiciu împotriva
asigurătorului de r ăspundere civil ă facultativă în dispozițiile Noului Cod civil
2.3.6. Participarea asigur ătorului în procesul penal
2.4. Acțiunea direct ă a victimei care a suferit un prejudiciu împotriva asigur ătorului de r ăspundere civil ă în
dreptul francez. Scurte considera ții de drept comparat
2.4.1. Reglementarea în legisla ția franceză
2.4.2. Aspecte de drept procesual
2.4.3. Interven ția asigurătorului în procesul penal
2.4.4. Dreptul propriu al victimei asupra indemniza ției de asigurare
2.4.5. Opunerea de excep ții
2.5. Acțiunea direct ă a salariatului temporar împotriva utilizatorului de munc ă temporară pentru plata
salariului, a contribu țiilor și a impozitelor devenite scadente și exigibile reglementat ă de art. 95 alin. 5 din
Codul Muncii
2.6. Acțiunea direct ă a utilizatorului din contractul de leasing contra furnizorului bunului sau bunurilor care i-
au fost date în leasing de c ătre finanțator reglementat ă de art. 12 lit. a din Ordonan ța Guvernului nr. 51/1997
SECȚIUNEA V – EFECTELE AC ȚIUNII DIRECTE
§1. Efectele ac țiunii directe fa ță de subdebitor și de creditorii acestuia
§2. Efectele ac țiunii directe fa ță de debitorul intermediar
§3. Efectele ac țiunii directe fa ță de creditorii debitorului intermediar

SECȚIUNEA VI – CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA
CAPITOLUL VI – ALTE DREPTURI ALE CREDITORILOR ÎN MATERIA
PUBLICIT ĂȚII IMOBILIARE ȘI ÎN MATERIE SUCCESORAL Ă
SECȚIUNEA I – DREPTUL CREDITORILOR DE A SOLICITA NOTAREA ÎN
CARTEA FUNCIAR Ă
§1. Scurte considera ții introductive
§2. Notarea în cartea funciar ă
§3. Reglementarea legal ă
§4. Clasificarea not ărilor
§5. Tipurile de not ări efectuate de creditorii chirografari
5.1. Notarea actelor de urm ărire silită și a măsurilor asigur ătorii prevăzute de Codul de procedur ă civilă
5.2. Notarea ac țiunilor în justi ție în legătură cu imobilul înscris în cartea funciar ă
SECȚIUNEA II – DREPTURI ALE CREDITORILOR DEFUNCTULUI ÎNTEMEIATE
PE GAJUL GENERAL
§1. Dreptul creditorilor defunctului de a cere separa ția de patrimonii
1.1. Reglementare legal ă și noțiune
1.2. Beneficiarii dreptului de preferin ță
1.3. Obiectul dreptului de preferin ță
1.4. Condiții de exercitare a privilegiului separa ției de patrimonii
1.5. Modalitatea de exercitare a dreptului de preferin ță
1.6. Efectele dreptului de preferin ță
1.7. Dreptul de preferin ță al creditorilor mo ștenirii în Noul Cod civil
§2. Dreptul creditorilor defunctului de a cere inventarierea bunurilor succesorale în reglementarea Legii nr.
36/1995 și a Noului Cod civil
2.1. Dreptul creditorilor defunctului de a cere inventarierea bunurilor succesorale în reglementarea Legii nr.
36/1995
2.2. Dreptul creditorilor defunctului de a cere inventarierea bunurilor succesorale reglementat de Noul Cod
civil
§3. Concluzii cu privire la drepturile creditorilor defunctului
TITLUL III – MIJLOACE DE PROTEC ȚIE DE DREPT PROCESUAL ALE
CREDITORILOR FUNDAMENTATE PE GAJUL GENERAL ASUPRA
PATRIMONIULUI DEBITORULUI
CAPITOLUL I – INTERVEN ȚIA VOLUNTAR Ă A CREDITORILOR ÎN PROCESUL
CIVIL
SECȚIUNEA I – NO ȚIUNEA DE PARTE ÎN PROCESUL CIVIL
SECȚIUNEA II – NO ȚIUNEA DE „TER Ț” IN PROCESUL CIVIL. CALITATEA DE
”TERȚ” A CREDITORULUI CHIROGRAFAR
SECȚIUNEA III – CONDI ȚII SPECIFICE PENTRU PROMOVAREA CERERII DE
INTERVEN ȚIE VOLUNTAR Ă DE CĂTRE CREDITORUL CHIROGRAFAR
§1. Interesul de a interveni voluntar în proces al creditorului chirografar
§2. Existen ța unui proces civil în curs de judecat ă
§3. Existen ța unei legături de conexiune între cererea principal ă și cererea de interven ție
SECTIUNEA IV – INTERVENTIA VOLUNTARA PRINCIPALA A CREDITORILOR
§1. Noțiunea și utilitatea cererii de interven ție voluntar ă principală
§2. Domeniul de aplicabilitate a cererii de interven ție principal ă
§3. Soluțiile date cererii de interven ție principal ă
SECȚIUNEA V – INTERVEN ȚIA VOLUNTAR Ă ACCESORIE A CREDITORILOR ÎN
PROCESELE DEBITORULUI
§1. Noțiunea și natura juridic ă a interven ției voluntare accesorii
§2. Interesul creditorului chirografar în calitate de intervenient accesoriu
§3. Domeniul de aplicabilitate a interven ției accesorii
§4. Soluțiile date cererii de interven ție voluntar ă accesorie

SECȚIUNEA VI – CONCLUZII
CAPITOLUL II – M ĂSURILE ASIGUR ĂTORII
SECȚIUNEA I – PRECEDENTE ISTORICE ȘI REGLEMENTARE LEGAL Ă
SECȚIUNEA II – M ĂSURILE ASIGUR ĂTORII. NO ȚIUNE ȘI NATUR Ă JURIDIC Ă
§1. Sechestrul judiciar. No țiune și natură juridică
§2. Sechestrul asigur ător. Noțiune și natură juridică
§3. Poprirea asiguratorie. No țiune și natură juridică
§4. Aspecte comparative
SECȚIUNEA III – BUNURILE ASUPRA C ĂRORA POT FI INSTITUITE M ĂSURILE
ASIGURĂTORII
§1. Bunurile asupra c ărora poate fi instituit ă măsura sechestrului judiciar
1.1. Bunurile asupra c ărora poate fi instituit ă măsura sechestrului judiciar. Practic ă judiciară
§2. Bunurile asupra c ărora poate fi instituit ă măsura sechestrului asigur ător
2.1. Bunurile asupra c ărora poate fi instituit ă măsura sechestrului asigur ător. Practic ă judiciară
§3. Bunurile asupra c ărora poate fi instituit ă măsura popririi asigur ătorii
3.1. Limitele instituirii popririi asigur ătorii și bunurile exceptate de la instituirea acestei m ăsuri asigur ătorii
§4. Aspecte comparative
SECȚIUNEA IV – CONDI ȚIILE NECESARE INSTITUIRII M ĂSURILOR
ASIGURĂTORII
§1. Condițiile necesare instituirii sechestrului judiciar
1.1. Condițiile speciale necesare instituirii sechestrului judiciar
1.1.1. Existen ța unui proces
1.1.1.1 Existen ța unui proces. Practic ă judiciară
1.1.1.2. Excep ții de la regula existen ței unui proces asupra fondului
1.1.1.3. Excep ții de la regula existen ței unui proces asupra fondului. Practic ă judiciară
1.1.2. Necesitatea conserv ării dreptului asupra bunului prin instituirea m ăsurii asigur ătorii
1.1.3. Necesitatea conserv ării dreptului asupra bunului prin instituirea m ăsurii asigur ătorii. Practic ă judiciară
1.1.4. Depunerea unei cau țiuni
1.2. Condițiile generale de exerci țiu a cererii de instituire a sechestrului judiciar
2.1. Condiții generale de exerci țiu a cererii de instituire a sechestrului judiciar. Practic ă judiciară
§2. Condi țiile necesare instituirii sechestrului asigur ător
2.1. Existen ța unei crean țe constatate prin act scris și exigibilă
2.1.1 Existen ța unei crean țe constatate prin act scris și exigibilă. Practică judiciară
2.2. Existen ța unui proces
2.2 Existen ța unui proces. Practic ă judiciară
2.3. Depunerea unei cau țiuni
§3. Condi țiile necesare instituirii popririi asigur ătorii
3.1. Existen ța unei crean țe a debitorului poprit fa ță de terțul poprit
3.2. Condițiile necesare instituirii popririi asigur ătorii. Practic ă judiciară
§4. Aspecte comparative
SECȚIUNEA V – PROCEDURA DE SOLU ȚIONARE A M ĂSURILOR ASIGUR ĂTORII
§1. Procedura de solu ționare a cererii de sechestru judiciar
§2. Procedura de solu ționare a cererilor de sechestru asigur ător și poprire asiguratorie
§3. Aspecte comparative
SECȚIUNEA VI – EXECUTAREA M ĂSURILOR ASIGUR ĂTORII. EFECTE.
ÎNCETAREA M ĂSURILOR ASIGUR ĂTORII
§1. Executarea sechestrului judiciar. Efecte. Încetarea sechestrului judiciar
§2. Executarea sechestrului asigur ător. Efecte. Încetarea sechestrului asiguratoriu
§3. Executarea popririi asigur ătorii. Efecte. Încetarea popririi asigur ătorii
§4. Aspecte comparative
TITLUL IV – CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

II. IMPORTAN ȚA ABORD ĂRII TEMEI SUB ASPECT
TEORETIC ȘI PRACTIC

Teza de doctorat cu tema „Drepturile creditorilor asupra patrimoniului
debitorului întemeiate pe gajul general” abordeaz ă, în materia obliga țiilor civile, un
domeniu care readuce în prim-planul cercet ării doctrinare o tem ă de actualitate, ce,
uneori, nu a primit o reglementare legal ă sau, alteori, a primit o reglementare insuficient ă,
în condițiile în care preocup ările practicii și literaturii de specialitate de pân ă acum, de și
deosebit de valoroase, au fost totu și mai puțin sistematizate și nu au cuprins, pân ă acum,
sub aceea și cupolă, toate mijloacele juridice de drept substan țial și, respectiv, procesual,
pe care legiuitorul și practica judiciar ă constant ă le-au pus la dispozi ția creditorilor
chirografari, în vederea realiz ării dreptului lor de crean ță.
Prin titlul ales s-a urm ărit și, în mod practic, s-a și reușit ca, în cuprinsul unei
singure lucr ări, să fie grupate și analizate toate mijloacele juridice acordate de lege
creditorilor chirografari, în scopul realiz ării drepturilor lor de crean ță pe temeiul
existenței gajului general asupra patrimoniului debitorului.
Așadar, lucrarea a urm ărit să asigure pentru teoreticienii și practicienii dreptului o
abordare sistematic ă a mijloacelor de protec ție a drepturilor creditorilor, accentuând
tendințele practicii judiciare contemporane și prezentând analiza detaliat ă a dispozi țiilor
Noului Cod civil, în materia drepturilor creditorilor chirografari asupra patrimoniului
debitorului, în compara ție cu actualele prevederi legale ce reglementeaz ă domeniul de
cercetare, con ținând, totodat ă, și propuneri pentru îmbun ătățirea legisla ției în domeniu,
care pot fi sus ținute în reglement ările viitoare.
Având preten ția exhaustivit ății, lucrarea abordeaz ă cele mai recente aspecte din
doctrina și, mai cu seam ă, din practica judiciar ă româneasc ă și din cea str ăină (cu
precădere cea francez ă), fără a omite practica Cur ții Constitu ționale, a Cur ții Europene a
Drepturilor Omului, și, respectiv, acolo unde subiectul concret dezvoltat a permis-o, a
legislației comunitare.
Lucrarea a urm ărit o prezentare sistematic ă a temei, atât sub aspectul formei, cât
și al fondului. Sub aspectul formei, subiectul dezvolt ă fiecare dintre mijloacele de

protecție oferite de lege pentru protejarea dreptului de crean ță al creditorilor chirografari,
grupate sub forma titlurilor, capitolelor, sec țiunilor și subsecțiunilor, iar sub aspectul
fondului, se încearc ă să se epuizeze problematica tratat ă, expunerea ideilor fiind concis ă
și clară.

II. Structura lucr ării

Lucrarea de cercetare științifică elaborată este structurat ă în patru titluri și opt
capitole, alc ătuite din sec țiuni și subsecțiuni, cuprinde 444 de pagini și 2083 referin țe
(note) de subsol.
Studiul realizat se bazeaz ă pe o bibliografie bogat ă, care cuprinde literatur ă
juridică națională inserată în studii, articole și monografii, dar și literatură juridică străină,
jurispruden ță națională, atât jurispruden ța Înaltei Cur ți de Casa ție și Justiție, dar și a
celorlalte instan țe, jurispruden ță străină, în special a instan țelor franceze, precum și
jurispruden ța instanței de contencios european, cu referire la no țiunea de „bun”, în sensul
art.1 din Primul Protocol Adi țional al Conven ției Europene a Drepturilor Omului. În acest
sens, fiecare dintre capitolele lucr ării analizeaz ă doctrina și jurispruden ța internă, făcând
trimiteri la institu țiile similare și modalitatea de aplicare a acestora din dreptul francez,
fiind dedicate sec țiuni speciale prezent ării reglement ărilor Noului Cod civil. Unele dintre
capitole fac trimitere la jurispruden ța Curții Europene a Drepturilor Omului și, atunci
când își găsesc aplicabilitatea, la dispozi țiile de drept comunitar.
Titlul I și titlul al IV-lea încadreaz ă conținutul propriu-zis al lucr ării, ce este
format din titlurile al II-lea și al III-lea, cu abordare distinct ă în ceea ce prive ște drepturile
și mijloacele substan țiale ale creditorilor, respectiv drepturile și mijloacele procesuale ale
creditorilor, fundamentate pe gajul general asupra patrimoniului debitorului.
Titlul I, intitulat „Gajul general al creditorilor” , este structurat în dou ă capitole,
primul abordând no țiunea de patrimoniu, iar cel de-al doilea dreptul de gaj general al
creditorilor.
În timp ce primul capitol, intitulat „Noțiunea de patrimoniu” , are rolul de a
explica func ția patrimoniului de a permite gajul general al creditorilor, prezentând
evoluția noțiunii de patrimoniu în doctrina francez ă și, ulterior, în cea româneasc ă,

reglementarea legal ă și elementele definitorii ale patrimoniului, atât în ceea ce prive ște
prevederile actuale, cât și cele ale Noului Cod civil, cel de-al doilea capitol, intitulat
„Dreptul de gaj general” , cuprinde șase secțiuni și ne introduce în subiectul lucr ării,
prezentându-se no țiunea, titularii, tr ăsăturile și limitările aduse dreptului de gaj general,
prin lege sau prin voin ța părților, precum și concluzii formulate de autor.
Primele dou ă capitole analizeaz ă evoluția patrimoniului de la teoria personalist ă la
cea modern ă, determinat ă de adaptarea no țiunii la realit ățile economice, ce influen țează,
în mod direct, drepturile creditorilor chirografari asupra patrimoniului debitorului.
Dispozițiile Noului Cod civil ( art. 31-33 ) reglementeaz ă, alături de regula
indivizibilit ății, și excepția, posibilitatea de divizare sau afecta țiune a patrimoniului,
accentuându-se, pe de-o parte, ideea unit ății patrimoniului, promovat ă de concep ția
clasică, iar, pe de alt ă parte, ideea c ă, în urma diviz ării, o persoan ă nu are mai multe
patrimonii, ci patrimoniul poate fi format din mai multe mase patrimoniale, denumite
patrimonii de afecta țiune. Masele patrimoniale sunt compuse din drepturi și obligații, cu
care nu se confund ă, fiind constituite pentru o durat ă limitată de timp, corespunz ătoare
scopului pentru care acestea au fost constituite. Subroga ția reală cu titlu universal
operează în cadrul fiec ărei mase patrimoniale, iar fiecare dintre patrimoniile de
afectațiune constituie gajul general al creditorilor ce au constituit drepturi asupra fiec ărei
mase patrimoniale. Singur legiuitorul este cel care poate reglementa cazurile în care se
poate înfiin ța un patrimoniu de afecta țiune și condițiile ce trebuie îndeplinite pentru
formarea acestora. Între masele patrimoniale se poate realiza un transfer de drepturi și
obligații, în condi țiile legii și cu respectarea drepturilor creditorilor asupra fiec ăreia dintre
acestea.
Astfel, gajul general al creditorilor dintr-o garan ție general ă și comună devine o
garanție specializat ă, dreptul creditorilor urmând a fi exercitat, cu prioritate, asupra masei
patrimoniale în leg ătură cu care s-a n ăscut crean ța și doar în cazul în care bunurile din
patrimoniul de afecta țiune nu sunt suficiente vor putea fi urm ărite și celelalte bunuri ale
debitorului, cu excep ția masei patrimoniale afectate exercit ării unei profesii, caz în care
dreptul de gaj general este limitat doar la bunurile din acest patrimoniu.
Dac ă aceasta reprezint ă evoluția dreptului de gaj general impus ă de evolu ția
noțiunii de patrimoniu, Noul Cod civil aduce și alte elemente cu caracter inovator, în

sensul că deși creanțele au luat na ștere cu privire la aceea și masă patrimonial ă creditorii
chirografari pot avea drepturi diferite cu privire la bunurile ce compun activul
patrimonial, „debitorul și creditorul putând conveni s ă limiteze dreptul creditorului de a
urmări bunurile care nu îi sunt ipotecate”. Astfel, anumi ți creditori chirografari nu vor
mai avea un drept de gaj general cu privire la toate bunurile din patrimoniul debitorului,
prin conven ția părților stabilindu-se o insesizabilitate conven țională, cu privire la bunuri
existente în patrimoniul debitorului, cu excep ția celor ipotecate. Caracterul de garan ție
comună a dreptului de gaj general este, astfel, limitat, obiectul gajului general fiind diferit
pentru creditorii chirografari ai aceluia și debitor.
De asemenea, principiul egalit ății creditorilor cunoa ște derogări, față de actuala
accepțiune, în sensul c ă este reglementat ă posibilitatea încheierii unor conven ții cu privire
la ordinea îndestul ării creditorilor chirografari.
Analiza titularilor dreptului de gaj general, asupra întregului patrimoniu al
debitorului, permite realizarea unei distinc ții între diferite categorii de creditori,
propunându-se utilizarea sintagmei de creditori chirografari specializa ți pentru creditorii
chirografari ce au un drept de gaj general specializat asupra patrimoniilor de afecta țiune.
Distincția între creditorii chirografari specializa ți și creditorii chirografari ordinari are în
vedere dreptul de gaj general specializat al primilor, ce exclude posibilitatea creditorilor
ordinari de a urm ări bunurile din masele patrimoniale, constituite, de altfel, în cadrul
patrimoniului debitorului, privit ca universalitate juridic ă.
În cadrul sec țiunii a-V-a, ce abordeaz ă limitele dreptului de gaj general, se
analizează inalienabilitatea conven țională, îngrădire temporar ă a dispozi ției asupra
bunului dobândit, ce atrage insesizabilitatea, adic ă posibilitatea creditorului de a proceda
la urmărirea bunurilor declarate inalienabile prin voin ța părților.
În acest sens, stabilindu-se natura juridic ă a clauzei de inalienabilitate, se arat ă că
inalienabilitatea este o simpl ă sarcină personal ă, o obliga ție de a nu face, actul juridic
încheiat fiind un act afectat de o sarcin ă. Privită din perspectiva înstr ăinătorului,
interdicția de înstr ăinare apare ca un drept personal de a vedea neschimbat ă starea
bunului, privit ă din perspectiva dobânditorului, interdic ția de înstr ăinare constituie o
îngrădire temporar ă a dreptului s ău de dispozi ție asupra bunului dobândit.

Inalienabilitatea conven țională este analizat ă, de asemenea, din perspectiva
Noului Cod civil, ce cuprinde, spre deosebire de actuala reglementare, prevederi exprese
referitoare la „clauza de inalienabilitate” și la „clauzele de insesizabilitate”. De și cele
două operațiuni juridice au scop diferit, prima de interdic ție a înstrăinării și cea de-a doua
de împiedicare a urm ăririi silite, având în vedere rela ția tip cauz ă-efect dintre acestea, și
anume inalienabilitatea are ca efect insesizabilitatea, condi țiile de exercitare și domeniul
de aplicare al acestora fiind reglementat, îns ă, în mod identic. Lucrarea cuprinde o analiz ă
detaliată a dispozi țiilor articolelor 627, 628 și 629 din Noul Cod civil, referitoare la
condițiile impuse pentru valabilitatea și pentru exercitarea clauzei de inalienabilitate,
domeniul de aplicare, sanc țiunea aplicabil ă în cazul nerespect ării clauzei de
inalienabilitate.
De asemenea, în cadrul aceleia și secțiuni, reține atenția subsecțiunea referitoare la
limitări ale dreptului creditorului chirografar de a urm ări bunurile debitorului care fac
obiectul unei mase patrimoniale prev ăzute de Noul Cod civil, în care se trateaz ă și
relațiile dintre masa patrimonial ă fiduciară și restul patrimoniului fiduciarului, respectiv
dintre masa patrimonial ă fiduciară și patrimoniul constituitorului fiduciei. În acest sens se
susține că, în lipsa unei stipula ții contrare prin contractul de fiducie, titularii crean țelor
născute în leg ătură cu bunurile din masa patrimonial ă fiduciară nu pot urm ări decât aceste
bunuri. În mod excep țional, prin contractul de fiducie se poate institui obliga ția
fiduciarului sau/ și a constituitorului de a r ăspunde pentru o parte sau pentru tot pasivul
fiduciei, caz în care se va urm ări, mai întâi, activul masei patrimoniale fiduciare, iar
ulterior, în limita și în ordinea stabilit ă prin contractul de fiducie, bunurile fiduciarului
sau/și ale constituitorului.Bunurile din masa patrimonial ă fiduciară pot fi urm ărite și de
creditorii constituitorului care au o garan ție reală asupra bunurilor acestuia și a cărei
opozabilitate este dobândit ă, potrivit legii, anterior stabilirii fiduciei.
În cazul în care contractul de fiducie a fost încheiat în frauda drepturilor de
creanță ale unora dintre creditorii constituitorului, ace știa au la dispozi ție o acțiune
revocatorie, în urma admiterii acesteia bunurile din masa patrimonial ă fiduciară putând fi
urmărite pentru satisfacerea crean ței creditorilor care au introdus ac țiunea sau care au
intervenit în cauz ă. În ceea ce prive ște calificarea dat ă acestei ac țiuni, se arat ă că titularii
fac parte din categoria creditorilor chirografari, ce au un drept de gaj general asupra

patrimoniului constituitorului, și că acțiunea este exercitat ă întrucât în mod fraudulos
debitorul lor a scos bunuri din patrimoniul s ău, micșorând garan ția pe care ace știa o au
pentru realizarea crean țelor lor.
Titlul al II-lea, intitulat „Mijloace de protec ție de drept substan țial ale
creditorilor fundamentate pe gajul general asupra patrimoniului debitorului”, cuprinde
șase capitole, care, cu excep ția capitolului I, abordeaz ă în mod detaliat, drepturile
substanțiale de care dispune creditorul pentru a- și conserva și a-și apăra dreptul de gaj
general, și anume ac țiunea oblic ă, acțiunea paulian ă, acțiunea în declararea simula ției,
acțiunile directe, drepturi în materie succesoral ă ale creditorului asupra patrimoniului
debitorului și dreptul de a cere notarea în cartea funciar ă.
Capitolul I, denumit „Relativitatea și opozabilitatea efectelor contractului” ,
cuprinde dou ă secțiuni, prima abordând subiectul potrivit reglement ării actuale, iar cea
de-a doua din perspectiva Noului Cod civil.
Capitolul I al titlului al II-lea are rolul de a prezenta pozi ția creditorilor
chirografari vizavi de actele încheiate de debitorii lor și efectele pe care acestea le produc
față de ei, pornind de la opiniile doctrinare privitoare la relativitatea și opozabilitatea
efectelor contractului. Inter partes contractul este o « realitate absolut ă », iar față de terți
el este « una relativ ă ». Norma privat ă generată de conven ție este opozabil ă erga omnes ,
întrucât odat ă recunoscut ă ca validă între părțile ei, dovede ște o utilitate social ă protejată
de dreptul obiectiv. Sec țiunea I abordeaz ă principiile relativit ății și opozabilit ății efectelor
contractului, atât în actuala reglementare, cât și în reglementarea Noului Cod civil,
grupează și analizeaz ă opiniile exprimate în doctrin ă privitoare la pozi ția creditorilor
chirografari de terți, respectiv avânzi-cauz ă față de actele încheiate de debitorii lor,
stabilindu-se și argumentându-se pozi ția acestora de avânzi-cauz ă. Chiar dac ă aceștia nu
devin creditori sau debitori, ca urmare a contractelor încheiate de debitorul lor cu alte
persoane, se deosebesc de ter ții propriu-zi și, întrucât între creditorii chirografari și partea
contractant ă, care este debitorul lor, exist ă anumite raporturi întemeiate pe ideea de gaj
general. Astfel, creditorii chirografari, pentru a- și proteja dreptul de crean ță, au mai multe
mijloace juridice de protec ție, prin care urm ăresc conservarea drepturilor debitorului
pentru ca creditorul s ă-și poată realiza dreptul s ău de crean ță, preîntâmpinând o eventual ă
stare de insolven ță a debitorului. Pozi ția creditorilor chirografari în raport de actele

juridice încheiate de debitorul lor cu ter țe persoane nu vizeaz ă, însă, principiul relativit ății
efectelor contractului, ci principiul opozabilit ății efectelor contractului.
Pentru a preîntâmpina starea de insolvabilitate a debitorului, creditorii chirografari
sunt interesa ți să evite diminu ările voluntare și involuntare ale activului patrimonial și să
conserve preventiv valorile active urm ăribile în patrimoniul debitorului, rezultat ce se
poate produce prin imixtiunea în statica și dinamica patrimoniului debitorului în limitele
și condițiile prevăzute de lege.
Î n a c e s t s e n s a u f o s t c r e a t e și puse la dispozi ția creditorilor chirografari, pe
temeiul dreptului de gaj general, mijloace preventive și reparatorii prin care se urm ărește
apărarea lor de insolvabilitatea patrimoniului debitorului.
Capitolul II intitulat « Acțiunea oblic ă » cuprinde 5 sec țiuni, în primele 4 sec țiuni
fiind analizate no țiunea, domeniul, condi țiile de exercitare și efectele ac țiunii oblice, iar
ultima sec țiune tratând reglementarea ac țiunii oblice în Noul Cod civil.
Noțiunea acțiunii oblice este prezentat ă în urma analizei doctrinei și jurispruden ței
române, dar și a celei franceze, având în vedere c ă atât autorii români, cât și cei francezi,
în enunțarea și structurarea ideilor au pornit de la o reglementare legal ă similară, articolul
974 din Codul civil român fiind un corespondent, aproape fidel, al articolului 1166 din Codul civil francez. De asemenea, pentru formularea și fundamentarea defini ției acțiunii
oblice se analizeaz ă nu doar defini țiile doctrinare, cât și cele jurispruden țiale.
Analiza domeniului ac țiunii oblice porne ște de la principiul enun țat de
reglementarea legal ă « creditorii pot exercita toate drepturile și acțiunile debitorului cu
caracter patrimonial », fiind identificate excep țiile ce se încadreaz ă în sintagma « drepturi
și acțiuni exclusiv personale ale debitorului » ce sunt împ ărțite în dou ă mari categorii:
excluderi legate de natura sau caracterul drepturilor exercitate și limite ținând de
libertatea debitorului.
Prima categorie de excep ții analizeaz ă posibilitatea exercit ării pe cale oblic ă de
către creditor a drepturilor debitorului alienabile, dar insesizabile, cum ar fi plata unei
indemniza ții de asigurare, a dreptului la între ținere, dobândit de c ătre debitor printr-un
contract de între ținere, la posibilitatea exercit ării acțiunii oblice în vederea ridic ării unei
inalienabilit ăți conținute de o liberalitate, fiind analizate solu ții jurispruden țiale privitoare
la aspectele men ționate.

În ceea ce prive ște limitele ținând de libertatea debitorului se trateaz ă posibilitatea
exercitării pe calea ac țiunii oblice de c ătre creditor a drepturilor de op țiune, drepturi
subiective ale debitorului, de natur ă patrimonial ă, ce fac parte din categoria drepturilor
potestative, precum și a unor drepturi ale debitorului ce pun în discu ție anumite
considera ții de ordin moral sau familial, cum ar fi dreptul de reducere sau sistare a pensiei
de întreținere, dac ă veniturile salariale ale debitorului s-au diminuat fa ță de momentul la
care a fost stabilit ă pensia sau creditorul pensiei de între ținere nu mai îndepline ște
condițiile prevăzute de lege pentru a putea ob ține pensia de între ținere, dreptul de a cere
revocarea dona ției făcute de un so ț celuilalt, în virtutea principiului reglementat de art.
937 alin. 1 Cod civil, privind revocabilitatea dona țiilor făcute între so ți în timpul
căsătoriei, dreptul de a invoca nedemnitatea celorlal ți succesori de a veni la masa
succesoral ă sau dreptul la repararea unui prejudiciu moral.
Secțiunea a–III-a privind condi țiile de exercitare a ac țiunii oblice analizeaz ă patru
categorii de condi ții ce trebuie îndeplinite: conditii referitoare la creditor, condi ții
privitoare la crean ța invocată, condiții referitoare la debitor și condiții privitoare la ter ț.
Atrage aten ția subsec țiunea ce abordeaz ă condițiile referitoare la debitor pentru
exercitarea ac țiunii oblice. Astfel, în urma analizei jurispruden ței, se constat ă tendința de
a se permite creditorului de a interveni în patrimoniul debitorului doar în cazul unei
carențe caracterizate a debitorului, ce presupune identificarea cauzelor ce l-au determinat
sau l-au împiedicat pe acesta s ă acționeze, întrucât imixtiunea creditorului în afacerile
debitorului este justificat ă exclusiv de o inac țiune ilegitim ă a debitorului, și anume un
refuz de a uza de drepturile sale, o neglijen ță din partea sa sau o inac țiune certă de a
acționa.
În secțiunea a-IV-a se abordeaz ă efectele ac țiunii directe fa ță de fiecare dintre
categoriile de subiecte care fie sunt vizate prin exercitarea acesteia, respectiv creditorul
chirografar, debitorul inactiv și terțul acționat în judecat ă, fie profit ă de admiterea
acțiunii, și anume ceilal ți creditori chirografari ai debitorului.
Pornind de la o solu ție de speță s-a pus problema dac ă creditorului chirografar îi
este opozabil ă simulația atunci când ac ționează în numele debitorului înstr ăinător fictiv,
parte în contractul secret, pe calea ac țiunii oblice împotriva dobânditorului fictiv, în urma
analizei argumentelor invocate, apreciindu-se c ă în cadrul ac țiunii oblice el exercit ă

drepturile debitorului s ău și îi sunt opozabile toate excep țiile pe care le are împotriva
acestuia pârâtul, neavând relevan ță calitatea sa de ter ț față de actul secret ostensibil,
întrucât nu ac ționează în nume propriu.
Secțiunea a-V-a este consacrat ă analizei reglement ării acțiunii oblice în Noul Cod
civil, în ceea ce prive ște natura juridic ă a acesteia de m ăsură conservatorie, condi țiile de
exercitare a ac țiunii oblice, privitoare la creditor, la debitor, regulile speciale aplicabile în
cadrul procedurii judiciare.
Se remarc ă faptul c ă spre deosebire de prevederile actuale, Noul Cod civil
reglementeaz ă cazuri particulare de aplicabilitate ale ac țiunii oblice, clarificând drepturile
creditorilor chirografari întemeiate pe dreptul de gaj general de a accepta succesiunea în locul debitorului s ău moștenitor și de a putea cere raportul dona ției în locul debitorului
lor, în situa ția în care acesta are calitatea de descendent sau so ț supravie țuitor al
defunctului, situa ții ce sunt analizate în mod distinct.
Capitolul III intitulat « Acțiunea paulian ă » cuprinde șapte secțiuni, în primele
cinci secțiuni, fiind tratate no țiunea, domeniul de aplicare, natura juridic ă, condițiile de
admitere și efectele ac țiunii pauliene. Ultimele dou ă secțiuni sunt consacrate analizei
viitoarei reglement ări a acțiunii pauliene, cuprinse în Noul Cod civil, precum și
concluziilor și propunerilor de lege ferenda.
Prima sec țiune, privind no țiunea, stabile ște originea, scopul, fundamentul juridic
și definiția acțiunii pauliene. În scopul formul ării definiției acțiunii pauliene, se dezvolt ă
teoria „fraudei”, ce a fost construit ă în vechiul drept francez în leg ătură cu acțiunea
pauliană, pentru a permite sanc ționarea conven țiilor încheiate de un debitor de rea-
credință prin care acesta se îns ărăcea, urmărind să compromit ă recuperarea unei crean țe.
Încercându-se sintetizarea conceptului se opineaz ă că există fraudă de fiecare dat ă când
subiectul de drept, inten ționând a se sustrage execut ării unei reguli obligatorii, angajeaz ă
intenționat un mijloc eficace care produce un rezultat inatacabil pe terenul dreptului
pozitiv.
Abordarea celei de-a doua sec țiuni a avut în vedere structurarea și analiza
soluțiilor jurispruden țiale și a opiniilor exprimate în literatura de specialitate, în condi țiile
unei reglement ări legale lapidare, cu privire la condi țiile necesare admiterii ac țiunii
pauliene, ce au fost grupate în cinci categorii: condi ții pe care trebuie s ă le îndeplineasc ă

dreptul de crean ță al reclamantului, actul atacat s ă fi creat creditorului un prejudiciu,
frauda debitorului, complicitatea ter țului la frauda debitorului cu care a încheiat actul
atacat, situa ția subdobânditorilor.
Reține atenția, în cadrul subsec țiunii privitoare la condi țiile pe care trebuie s ă le
îndeplineasc ă actul de îns ărăcire al debitorului, enun țarea ideii, împ ărtășite de
jurispruden ța franceză, a aprecierii criteriilor privitoare la existen ța prejudiciului, f ără a fi
avută în vedere starea de insolvabilitatea a debitorului, prin raportare la șansele reale ale
creditorului de a fi pl ătit, stabilite ca urmare a analizei nu doar a criteriilor pur
cantitative, privind existen ța unor discrepan țe de ordin material, ci și a celor pur
calitative, referitoare la natura bunurilor ce au f ăcut obiectul actului și care constituie
activul patrimonial, caracterul u șor sesizabil al acestora sau greu urm ăribil al acestora.
În cadrul subsec țiunii privitoare la frauda debitorului se analizeaz ă frauda
pauliană, ce nu implic ă în mod necesar inten ția de a prejudicia, ci rezult ă din simpla
cunoaștere a debitorului cu privire la prejudiciul cauzat creditorului prin actul litigios. De
asemenea, se re țin particularit ățile din punct de vedere probatoriu, întrucât frauda implic ă
întotdeauna inten ția de a prejudicia, deci un dol civil, dar proba pozitiv ă a unei asemenea
intenții este în mod particular dificil ă de făcut, cu excep ția acelor rare ipoteze unde ea
este flagrant ă și când proba nu mai este necesar ă. Astfel, simpla cunoa ștere a
prejudiciului cauzat, constituind întotdeauna un element subiectiv, se poate deduce din
circumstan țele obiective în care actul contestat a intervenit. Aceast ă cunoaștere, dacă a
fost stabilit ă, face posibil ă a fi dedus ă, prin prezum ții, fapta necunoscut ă care reprezint ă
intenția de a prejudicia, concluzionându-se c ă cel care a încheiat un act știind că va
provoca un prejudiciu pentru creditorul s ău, are în mod necesar inten ția de a cauza acest
prejudiciu, chiar dac ă acesta nu a fost primul s ău obiectiv urm ărit sau un obiectiv
exclusiv.
Secțiunea a-III-a se refer ă la domeniul de aplicare al ac țiunii pauliene, unde, ca și
în cazul ac țiunii oblice, se analizeaz ă, în subsec țiuni distincte, principiul aplic ării acțiunii
pauliene în cazul tuturor actelor juridice, precum și fiecare dintre excep țiile de la regula
generală, când actele juridice încheiate de debitor nu pot fi atacate de creditor pe calea
acțiunii pauliene, și anume excep ții privitoare la actele juridice relative la ac țiunile
extrapatrimoniale, actele juridice relative la drepturi patrimoniale cu caracter personal,

actele juridice privitoare la drepturile și bunurile insesizabile ale debitorului, pl ățile și
noile obliga ții contractate de debitor, condi țiile speciale în care se poate invoca ac țiunea
pauliană în cazul partajului succesoral, precum și posibilitatea exercit ării acțiunii
pauliene împotriva unor hot ărâri judec ătorești.
Cu privire la acest ultim aspect se admite posibilitatea atac ării pe calea unei
acțiuni pauliene a unei hot ărâri judec ătorești în cadrul unui proces în care figureaz ă în
calitate de pârât debitorul, care este rezultatul fraudei sau a unei coniven țe frauduloase a
debitorului cu ter țul, opinie sus ținută și de analiza de solu ții din practica judiciar ă,
pronunțate cu privire la aceast ă problemă de drept.
Secțiunea a-IV-a trateaz ă efectele ac țiunii pauliene, în ceea ce prive ște natura
acestora, raporturile dintre creditorul reclamant și terțul care a încheiat actul fraudulos cu
debitorul, op țiunile deschise ter țului pârât, raporturile dintre creditorul urm ăritor și
creditorii proprii ai ter țului, raporturile dintre debitor și terțul dobânditor cu care a
încheiat actul fraudulos, raporturile dintre creditorul reclamant și ceilalți creditori ai
debitorului.
Secțiunea a-V-a stabile ște natura juridic ă a acțiunii pauliene, pe de-o parte ca
acțiune personal ă a creditorului, iar pe de alt ă parte ca ac țiune în inopozabilitatea actului
fraudulos fa ță de creditorul reclamant. Distinc țiile față de acțiunea în anulare, respectiv
acțiunea în revocare sunt utilizate pentru a sublinia natura juridic ă proprie a ac țiunii
pauliene.
Reglementarea ac țiunii pauliene în art. 1.562-1.565 din Noul Cod civil formeaz ă
obiectul unei sec țiuni distincte. Natura juridic ă, noțiunea, condi țiile de exercitare
privitoare la crean ță, termenul de prescrip ție și efectele admiterii ac țiunii pauliene în
Noul Cod civil, denumit ă revocatorie, sunt tratate în aceast ă secțiune. Astfel, se apreciaz ă
că spre deosebire de ac țiunea oblic ă, acțiunea revocatorie, cum se denume ște acțiunea
pauliană în acest capitol, potrivit denumirii date de Noul Cod civil, este reglementat ă nu
ca o măsură conservatorie, ci ca un alt mijloc de protec ție al creditorilor întemeiat pe
dreptul de gaj general. Se opineaz ă că această calificare juridic ă este concordant ă cu
efectele pe care le produce admiterea ac țiunii revocatorii, care nu readuce bunurile în
patrimoniul debitorului, ci sanc ționează prin inopozabilitate actele încheiate de debitor cu
fraudarea drepturilor creditorului, fiind un mijloc cu caracter reparator pentru creditorul

chirografar. De asemenea, se arat ă că acțiunea paulian ă, deși întemeiat ă pe dreptul de gaj
general privit ca garan ție comun ă a creditorilor, nu mai serve ște satisfacerii crean țelor
tuturor creditorilor, ci produce efecte, în mod individual, doar în ceea ce-l prive ște pe
creditorul fraudat, fapt pentru care nu poate fi calificat ă ca o simpl ă măsură de
conservare.
În ceea ce prive ște condițiile de exercitare a ac țiunii revocatorii se identific ă și se
analizează următoarele patru condi ții: încheierea de c ătre debitor a unor acte juridice în
frauda drepturilor creditorului, cum sunt cele prin care debitorul î și creează sau își
mărește starea de solvabilitate; complicitatea la fraudarea intereselor creditorului a
terțului; creditorul trebuie s ă aibă doar o crean ță certă la data introducerii ac țiunii; actele
încheiate îi creeaz ă un prejudiciu creditorului.
Tot în aceast ă secțiune se identific ă și se analizeaz ă diferențele față de actualul
Cod civil în ceea ce prive ște reglementarea termenului de prescrip ție al acțiunii
revocatorii de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia s ă cunoască
prejudiciul ce rezult ă din actul atacat și în materia efectelor ac țiunii revocatorii, privitoare
la indisponibilizarea bunului prin efectul hot ărârii judec ătorești de admitere a ac țiunii
revocatorii, ce opereaz ă de drept, textul de lege f ăcând referire la regimul juridic al
clauzei de inalienabilitate, analizat, dup ă cum am precizat, în cuprinsul primului titlu.
De asemenea, se trateaz ă acțiunea revocatorie în materia schimb ării regimurilor
matrimoniale, în materia mo ștenirii și în materia contractului de tranzac ție. Se subliniaz ă
diferențele dintre actuala și viitoarea reglementare în materia partajului succesoral, în
care este prev ăzută posibilitatea exercit ării acțiunii pauliene de c ătre creditorii
chirografari personali ai debitorului mo ștenitor, în condi țiile dreptului comun, și în cazul
în care nu au solicitat s ă fie prezen ți la partajarea bunurilor sau nu au intervenit în
procesul de partaj, iar drepturile lor au fost fraudate, f ără a mai exista o prezum ție legală
cu privire la fraudarea drepturilor lor, sarcina probei revenindu-le creditorilor
chirografari.
Ultima sec țiune, referitoare la formularea de concluzii, readuce în discu ție
conceptul mult mai larg al ideii de prejudiciu, astfel cum este definit de doctrina și
jurispruden ța franceză, legat de șansele reale ale creditorului de a fi pl ătit, formulându-se

propunerea unei reevalu ări a opiniei legiuitorului actual și viitor cu privire la aprecierea
oportunității unei ini țiative legislative cu privire la acest subiect.
Capitolul VI, intitulat „Simulația”, cuprinde 7 sec țiuni, păstrându-se rigoarea în
tratarea subiectului, în sensul abord ării și dezvoltării în primele patru sec țiuni a noțiunii,
condițiilor, formelor și efectelor institu ției. Secțiunea a-V-a trateaz ă, în mod comparativ,
acțiunea în declararea simula ției, acțiunea oblic ă și acțiunea paulian ă, pentru ca ultimele
două secțiuni să fie consacrate reglement ării Noului Cod civil și a concluziilor autorului.
Sintetizându-se defini țiile enun țate în doctrin ă se susține că simulația este o
operație juridică complex ă, unitară, care const ă în încheierea și existența concomitent ă,
între acelea și părți contractante, a dou ă contracte: unul aparent sau public, prin care se
creează o situație juridic ă aparentă, contrară realității și altul secret, care d ă naștere
situației juridice reale dintre p ărți, anihilând sau modificând, total sau par țial, efectele
produse în aparen ță în temeiul contractului public, care con ține în sine acordul, implicit
sau explicit, al p ărților de a simula.
Analizându-se natura juridic ă a simula ției, se apreciaz ă că aceasta este privit ă
dintr-o dubl ă perspectiv ă, cea a actului secret , caz în care aceasta reprezint ă o excepție de
la principiul opozabilit ății efectelor contractului, întrucât ter ța persoan ă este îndrept ățită
să ignore, să respingă acele situa ții juridice care au fost create prin actul secret, atâta timp
cât manifestarea de voin ță a fost disimulat ă prin încheierea actului aparent, iar
manifestarea de voin ță a acestora la încheierea actelor prin care au dobândit drepturi
ulterioare s-a întemeiat pe actul public, și cea a actului public , caz în care simula ția
reprezintă un caz special de manifestare a aparen ței în drept.
Subsecțiunea privitoare la condi țiile simula ției abordeaz ă, ca și condiții specifice,
existența voinței de a simula, exteriorizate în cadrul acordului simulatoriu, existen ța
actului secret, existen ța actului public. Re țin atenția analiza opiniilor doctrinare și a
jurispruden ței cu privire la forma pe care trebuie s ă o îmbrace actul secret pentru a putea
produce efecte juridice între p ărți în cazul contractelor solemne.
De asemenea, în cadrul aceleia și subsecțiuni, se analizeaz ă posibilitatea p ăstrării
caracterului secret al contraînscrisului în cazul necesit ății îndeplinirii formalit ăților de
publicitate imobiliar ă, în ceea ce-i prive ște pe creditorii chirgrafari. Pornindu-se de la
opiniile exprimate în doctrin ă, se procedeaz ă la efectuarea de distinc ții cu privire la ter ții

în materia simula ției ce au obliga ția de diligen ță de a cerceta registrele de publicitate
imobiliară și au, astfel, posibilitatea s ă ia cunoștință de eventuala înregistrare a actului
secret. Astfel, se arat ă că succesorul cu titlu particular, dobânditorul unui bun imobil de la
una din p ărțile simula ției, are obliga ția de diligen ță de a verifica registrul de publicitate
imobiliară la momentul dobândirii pentru a verifica existen ța dreptului de proprietate în
patrimoniul vânz ătorului sau eventualele sarcini ce poart ă asupra imobilului, în timp ce
creditorul chirografar, ce are doar un drept de gaj general, ce nu este supus formalit ăților
de publicitate imobiliar ă, nu are o obliga ție de verificare a registrelor de publicitate
imobiliară. Astfel, în ceea ce-l prive ște pe acesta din urm ă, se apreciaz ă că nu se poate
considera c ă prin îndeplinirea formalit ăților de publicitate imobiliar ă de către părțile
simulației, în ceea ce prive ște contraînscrisul, actul secret î și pierde caracterul ocult,
urmând să se aprecieze în concret aceast ă cunoaștere a existen ței actului ascuns.
Secțiunea a-V- a, referitoare la efectele simula ției, pune în discu ție calificarea
subiectelor de drept în raport cu simula ția, stabilindu-se calitatea creditorilor chirografari
de terți în materia simula ției, calitate ce-i îndrept ățește să refuze efectele actelor juridice
simulate încheiate de c ătre debitorii lor, atunci când nu le-au cunoscut existen ța și atunci
când acționează pentru a-și apăra dreptul de gaj general, pus în primejdie de actele debitorilor.
Aceeași secțiune trateaz ă efectele simula ției între p ărți, succesorii universali și succesorii
cu titlu universal, precum și efectele fa ță de terți, și anume succesorii cu titlu particular și
creditorii chirografari, precum și efectele simula ției în cazul conflictului între ter ți.
Secțiunea a-VI-a prezint ă trăsăturile caracteristice ale ac țiunii în declararea
simulației, în urma unei compara ții, pe de-o parte cu ac țiunea oblic ă și pe de alt ă parte cu
acțiunea paulian ă.
O atenție aparte este acordat ă reglement ării simula ției în articolelor 1289-1294 din
Noul Cod civil, în sec țiunea a-VII-a, apreciindu-se c ă atât în reglementarea actual ă, cât și
în reglementarea viitoare, simula ția are aceea și natură juridică, aceleași elemente și
aceleași efecte fa ță de părți și terții în materia simula ției, fiind diferite, fa ță de actuala
reglementare, efectele pe care simula ția le produce fa ță de creditorii chirografari.
În acest sens, se re ține că, spre deosebire de actualul Cod civil ce stipuleaz ă efectele
față de părți și față de terți, printr-o formulare general ă, simulația este abordat ă de legiuitor în
viitoarea reglementare din prisma efectelor pe care aceasta le produce fa ță de părți, față de terți

și față de creditorii chirografari, adoptând titulaturi specifice pentru subiec ții implica ți:
înstrăinătorul aparent, dobânditorul aparent, achizitorul aparent, succesorii universali,
succesorii cu titlu universal, succesorii cu titlu particular, creditorii înstr ăinătorului
aparent, creditorii dobânditorului aparent și terții care au dobândit drepturi de la
achizitorul aparent. Noul Cod civil reglementeaz ă efectele pe care le produce simula ția prin
interpunere de persoane, când achizitorul aparent înstr ăinează bunul ce formeaz ă obiectul
simulației unui ter ț de bună-credință. De asemenea, sunt reglementate aspecte legate de proba
simulației și posibilitatea folosirii simula ției în cazul actelor cu caracter patrimonial, respectiv
a actelor unilaterale.
În ceea ce-i prive ște pe creditorii chirografari, spre deosebire de actuala reglementare,
care îi plasa în categoria ter ților, se observ ă că Noul Cod civil îi plaseaz ă, ca regul ă, în
categoria avânzilor-cauz ă, reglementeaz ă efectele pe care simula ția le produce fa ță de diferite
categorii de creditori chirografari și tranșează situația unui concurs între creditorii chirografari
ai părților și creditorii chirografari și terții care, întemeindu-se cu bun ă-credință pe
contractul public, au dobândit drepturi de la achizitorul aparent, ce a primit pân ă acum
soluții diferite în jurispruden ță.
În viziunea Noului Cod civil, indiferent de interesul acestora, creditorii chirografari
trebuie să suporte efectele manifest ării de voin ță reală a debitorilor lor, iar în cazul în care
întemeindu-se pe actele simulate încep urm ărirea silită sau indisponibilizarea bunurilor din
patrimoniul debitorilor lor în virtutea dreptului de gaj general pot invoca inopozabilitatea
actului secret, cu îndeplinirea anumitor condi ții, și anume: s ă fi început executarea silit ă sau
să fi instituit sechestrul asigur ător cu privire la bunul ce formeaz ă obiectul simula ției; să
fi notat în cartea funciar ă, potrivit art. 902 alin. 2 pct. 17 din Noul Cod civil executarea
silită; să fi fost de bun ă – credință la momentul începerii execut ării silite sau instituirii
sechestrului.
În cazul simula ției prin interpunere de persoane, într-un conflict de interese între
creditorii chirografari ai înstr ăinătorului aparent și terțul care, întemeindu-se cu bun ă-
credință pe contractul public, a dobândit drepturi de la achizitorul aparent, din
considerente legate de necesitatea asigur ării securit ății și stabilității circuitului civil, se
apreciază că Noul Cod civil d ă preferință, terțului, iar în cazul unui conflict de interese între
creditorul chirografar al înstr ăinătorului aparent și cel al dobânditorului aparent, care a

procedat la indisponibilizare sau la urm ărirea silit ă a bunului ce formeaz ă obiectul
simulației în condi țiile legii, conflictul de interese este rezolvat în favoarea creditorului
înstrăinătorului aparent doar în situa ția în care acesta are o crean ță anterioar ă simulației.
Astfel, se re ține că legiuitorul exclude în aceast ă situație existen ța oricărui dubiu cu
privire la buna-credin ță a acestuia, care se apreciaz ă exclusiv prin raportare la momentul
încheierii simula ției, și dă prioritate voin ței reale a p ărților. În cazul în care data na șterii
creanței este ulterioar ă simulației creditorului înstr ăinătorului aparent, se arat ă că în
viitoarea reglementare se d ă preferință creditorului dobânditorului aparent de bun ă-
credință.
Capitolul al VI-lea, intitulat „Acțiunile directe”, cuprinde 6 sec țiuni, ce trateaz ă
noțiunea, clasificarea, condi ții de exercitare, domeniul de aplicare, efectele și
reglementarea Noului Cod civil în materie.
Urmărind realizarea crean ței sale, creditorul are posibilitatea ca în cazuri anume
prevăzute de lege s ă obțină plata de la un debitor al debitorului s ău, prin intermediul
acțiunii directe. Ac țiunea direct ă pune în discu ție, pe de-o parte, principiul relativit ății
efectelor contractului, iar, pe de alt ă parte, principiul egalit ății în drepturi a tuturor
creditorilor chirografari, având drept consecin ță evitarea de c ătre creditor a
insolvabilit ății debitorului s ău.
Mecanism original, ac țiunea direct ă permite reglarea unor raporturi contractuale
între un creditor și debitorul s ău, însă cel care va fi obligat la plat ă este un ter ț față de
obligația asumat ă de debitor, întrucât nu exist ă un raport juridic între creditor și debitorul
debitorului s ău.
În acest sens, se sus ține că acțiunea direct ă este un drept propriu și personal al
creditorului chirografar, o garan ție personal ă legală acordată anumitor creditori, aprecia ți
demni de o protec ție particular ă și că reprezint ă o excepție de la principiul egalit ății
creditorilor chirografari și de la principiul relativit ății efectelor contractului, în ceea ce
privește latura activ ă a raportului obliga țional. Distinc țiile făcute între ac țiunea direct ă și
alte institu ții ce ar putea justifica acela și mecanism juridic de aplicare, cum ar fi stipula ția
pentru altul, contractul de mandat, subrogația personal ă, cesiunea de crean ță, îmbogățirea
fără justă cauză, novația prin schimbarea debitorului, grupurile de contracte, au
consolidat argumentele privitoare la natura juridic ă proprie a ac țiunii directe. Analizându-

se cele dou ă categorii de defini ții exprimate în doctrin ă, formulate în urma polemicii
doctrinare privitoare la posibilitatea exercit ării acțiunii directe doar pe cale judiciar ă, se
definește acțiunea direct ă nu ca o ac țiune judiciar ă, ci ca un drept direct și propriu al unui
anumit creditor chirografar de a ob ține realizarea crean ței sale, de la debitorul debitorului
său, fără a avea raporturi de obliga ții cu acesta, în cazuri determinate, recunoscute sau
prezumate de lege, evitându-se concursul celorlal ți creditori ai debitorului s ău propriu.
Secțiunea a-II-a identific ă trei tipuri de clasific ări ale acțiunilor directe, în func ție
de criteriul reglement ării într-un text de lege, în ac țiuni în plat ă și în acțiuni în răspundere
sau în garan ție, după cum crean ța debitorului imediat este afectat ă exclusiv pentru plata
titularului ac țiunii directe, în ac țiuni directe perfecte și în acțiuni directe imperfecte, și în
funcție de persoana subdebitorului împotriva c ăruia se poate exercita dreptul direct, în
acțiuni generale și în acțiuni speciale. Atrage aten ția subsecțiunea I consacrat ă acțiunilor
directe în r ăspundere sau în garan ție, create de jurispruden ța francez ă, atât în cadrul
grupurilor de contracte omogene, când intervin mai multe vânz ări succesive privitoare la
aceleași bunuri, cât și în cadrul grupurilor de contracte eterogene în care se succed
contracte de natur ă diferită, și anume un contract de vânzare-cump ărare și un contract de
antrepriză sau invers. Astfel, se arart ă că în cadrul grupurilor de contracte omogene a fost
admisă acțiunea redhibitorie exercitat ă de subdobânditor împotriva vânz ătorului ini țial și
acțiunea direct ă „contractual ă” a subdobânditorului exercitat ă contra fabricantului
„pentru livrarea neconform ă”, fondată pe defectul de conformitate al bunului și chiar
pentru înc ălcarea obliga ției de consiliere. De asemenea, în cadrul grupurilor de contracte
eterogene, se constat ă că jurispruden ța franceză a admis ac țiunea direct ă a cumpărătorului
împotriva constructorului unui imobil pentru vicii ascunse ale lucrului vândut, cu toate c ă
nu exista un text legal care s ă prevedă această acțiune, în mod expres, și, în acelea și
condiții, acțiunea direct ă a beneficiarului lucr ării sau a cump ărătorului împotriva
fabricantului, apreciind c ă aceștia dispun de o „ac țiune contractual ă directă”, ce se
transmite odat ă cu dreptul de proprietate al bunului. În urma unui studiu detaliat al
jurispruden ței franceze cu privire la aceast ă problem ă, se concluzioneaz ă în sensul c ă
acțiunea direct ă în răspundere în cazul grupurilor de contracte este permis ă în cazul în
care titularul ac țiunii directe, victim ă a prejudiciului este titularul dreptului de proprietate
asupra bunului. Acest drept de proprietate, întrucât îl leag ă de terț, îi permite

beneficiarului s ă facă apel la drepturile și acțiunile în justi ție cu privire la bun și, mai ales,
la acțiunea în garan ție sau în r ăspundere contra ter țului.
Secțiunea a-III-a este consacrat ă condițiilor pe care trebuie s ă le îndeplineasc ă,
pentru exercitarea dreptului direct, creditorul, debitorul intermediar și terțul
subdobânditor, precum și analizei dreptului de op țiune al titularului ac țiunii directe.
Reține atenția analiza dreptului de op țiune al titularului ac țiunii directe. Astfel, creditorul
direct poate ac ționa fie numai împotriva debitorului s ău imediat, fie numai contra ter țului
sau terților, situa ție foarte des întâlnit ă în cazul în care debitorul imediat este insolvabil
sau într-o procedur ă de declarare a falimentului s ău, fie împotriva ambilor debitori,
întrucât ter țul nu se substituie debitorului imediat, ci creditorul are posibilitatea de a
cumula cele dou ă acțiuni, ba mai mult are posibilitatea de a cumula ac țiunile contra a doi
subdebitori, debitori ai debitorului s ău intermediar, în limita crean ței sale, fundamentul
dreptului de op țiune fiind existen ța unei obliga ții in solidum a debitorului și
subdebitorului sau a celor doi subdebitori. Se admite, de asemenea, c ă dreptul de op țiune
al creditorului confer ă acțiunii directe autonomie fa ță de acțiunea de care acesta dispune
contra propriilor s ăi debitori. Astfel, pentru exercitarea ac țiunii directe, creditorul nu
trebuie să procedeze la punerea în întârziere a ter țului, chiar dac ă această condiție rezultă
din clauzele contractului încheiat între debitorul imediat și subdebitor și nici a debitorului
imediat, având în vedere caracterul ac țiunii directe de mijloc juridic de conservare, a
cărei exercitare nu este condi ționată de insolvabilitatea debitorului imediat.
Secțiunea a IV-a reglementeaz ă domeniul ac țiunilor directe, care este divizat în
două mari categorii: ac țiuni directe reglementate de Codul civil, subsec țiune în care sunt
tratate acțiunea direct ă a lucrătorilor folosi ți de un antreprenor împotriva comitentului sau
clientului acestuia în scopul de a ob ține plata sumelor la care au dreptul pentru munca
prestată și acțiunea direct ă a mandantului împotriva submandatarului sau a mandatarului
substituit, potrivit și viitoarei reglement ări cuprinse în Noul Cod civil, ac țiunea direct ă a
locatorului împotriva sublocatorului reglementat ă de 1807 alin. 1 și alin. 3 din Noul Cod
civil, precum și acțiunile directe reglementate în alte legi speciale, subsec țiune în care
sunt tratate ac țiunea direct ă a victimei accidentului împotriva asigur ătorului de
răspundere civil ă, reglementat ă de Legea nr.136/1995 privind asigur ările și reasigur ările
în România, ac țiunea direct ă a salariatului temporar împotriva utilizatorului de munc ă

temporară pentru plata salariului, a contribu țiilor și a impozitelor devenite scadente și
exigibile, reglementat ă de Codul Muncii, ac țiunea direct ă a utilizatorului din contractul
de leasing contra furnizorului bunului sau bunurilor care i-au fost date în leasing de c ătre
finanțator, reglementat ă de Ordonan ța Guvernului nr. 51/1997, privind opera țiunile de
leasing și societățile de leasing.
În ceea ce prive ște acțiunea direct ă a locatorului împotriva sublocatorului
reglementat ă de 1807 alin. 1 și alin. 3 din Noul Cod civil, se arat ă că deși art. 1807 alin. 1
nu folose ște sintagma de « ac țiune direct ă » sau « drept direct », locatorul exercit ă
împotriva sublocatarului o ac țiune direct ă. În susținerea acestui punct de vedere se aduc
argumente privitoare la aplicabilitatea mecanismului ac țiunii directe: existen ța a două
contracte, între locator și locatar și între locatar și sublocatar, locatorul fiind ter ț față de
contractul încheiat între locatar și sublocatar. Prin contractul de loca țiune se stabilesc
drepturi și obligații în sarcina ambelor p ărți, printre care și obligația de plat ă a chiriei de
către locatar în favoarea locatorului, pentru bunul închiriat, locatorul fiind creditorul
locatarului. De asemenea, prin contractul de subloca țiune se stabilesc drepturi și obligații
în sarcina ambelor p ărți, sublocatarul fiind debitorul locatarului în ceea ce prive ște
obligația de plată a chiriei pentru bunul ce formeaz ă obiectul subloca țiunii. Astfel, se are
în vedere existen ța triunghiului pe care îl presupune exercitarea ac țiunii directe, și anume
locatorul este creditorul locatarului, care, la rândul lui, este creditorul sublocatarului,
având calitatea de debitor mediat, în timp ce sublocatarul dobânde ște calitatea de
subdebitor. Locatorul, în calitate de titular al ac țiunii directe, exercit ă dreptul direct
împotriva debitorului debitorului s ău, în limitele obliga ției proprii a acestuia de plat ă a
chiriei pe care o datoreaz ă locatarului principal. Locatorul, potrivit art. 1807 din Noul
Cod Civil, are, îns ă, la îndemân ă două acțiuni directe, și anume pentru plata chiriei pe
care locatorul o datoreaz ă și pentru neexecutarea de c ătre sublocatar a obliga țiilor
stabilite în contractul de subloca țiune. Spre deosebire de alineatul 1, art. 1807 alin. 3 din
Noul Cod Civil prevede c ă locatorul se poate îndrepta direct împotriva sublocatarului
pentru a-l constrânge la executarea celorlalte obliga ții asumate prin contractul de
sublocațiune. Acțiunea direct ă și în acest caz este compus ă din acelea și operațiuni
juridice: existen ța contractului de loca țiune între locator și locatar și a contractului de
sublocațiune între locatar și sublocatar, locatorul, în calitate de creditor, ac ționându-l în

mod direct pe sublocatar, în calitate de subdebitor, pentru executarea obliga țiilor pe care
acesta și le-a asumat prin contractul de subloca țiune, față de care este un ter ț, fiind pentru
el o res inter alios acta . Obiectul ac țiunii directe se limiteaz ă, însă, la obliga țiile pe care
sublocatarul și le-a asumat fa ță de creditorul s ău, debitorul intermediar, locatarul, prin
contractul de subloca țiune, altele decât cele privitoare la plata chiriei pentru lucrul
închiriat.
În ceea ce prive ște acțiunile directe reglementate de legi speciale se face o analiz ă
detaliată a condițiilor de exercitare a ac țiunii directe a victimei care a suferit un prejudiciu
împotriva asigur ătorului de r ăspundere civil ă, în cadrul unui procesul civil, și a condițiilor
de exercitare a ac țiunii directe a victimei care a suferit un prejudiciu împotriva
asigurătorului de r ăspundere civil ă obligatorie, în cadrul unui procesul penal, fiind
realizată o analiz ă amplă a soluțiilor jurispruden țiale și formulate opinii cu privire la
obligativitatea particip ării asigurătorului de r ăspundere civil ă obligatorie în cadrul unui
proces penal, existen ța dreptului de op țiune al victimei și în cazul exercit ării acțiunii
civile în cadrul procesului penal, posibilitatea angaj ării unei răspunderi concomitente atât
a asiguratului cât și a asigurătorului fundamentate pe o obliga ție in solidum între ace știa,
fapt ce permite, natura juridic ă a răspunderii contractuale a asigur ătorului față de victim ă.
Tot în aceast ă secțiune, se realizeaz ă un studiu de drept comparat cu privire la condi țiile
de exercitare ale ac țiunii directe a victimei care a suferit un prejudiciu împotriva
asigurătorului de r ăspundere civil ă în dreptul francez.
Secțiunea a VI-a este consacrat ă efectelor ac țiunii directe fa ță de subdebitor și de
creditorii acestuia, fa ță de debitorul intermediar, fa ță de creditorii debitorului intermediar,
fiind subliniate deosebirile fa ță de acțiunea oblic ă, acțiunea paulian ă sau acțiunea în
declararea simula ției. În acest sens se re ține, că acțiunea direct ă reprezint ă o măsură de
conservare, întrucât imobilizeaz ă în mâinile subdebitorului și îl împiedic ă pe acesta s ă
invoce împotriva creditorului excep ții născute posterior na șterii dreptului acestuia sau
exercitării acțiunii directe. Ulterior acestui moment, spre deosebire de ac țiunea oblic ă, de
cea paulian ă sau de cea în declararea simula ției, acțiunea direct ă apare ca un mijloc de
executare a crean ței împotriva ter țului, întrucât acesta va trebui s ă plătească datoria, s ă
repare prejudiciul de care este responsabil sau s ă garanteze pentru existen ța viciului ce
afectează bunul. Ca și în cazul ac țiunii oblice, titularul ac țiuni directe exercit ă împotriva

subdebitorului dreptul debitorului s ău. Astfel, creditorul poate s ă-i opună subdebitorului
toate caracterele și accesoriile dreptului debitorului s ău, putându-se prevala de garan țiile
și accesoriile care-l înso țesc. Spre deosebire, îns ă, de acțiunea oblic ă, care are drept efect
reconstituirea patrimoniului debitorului, titularul ac țiunii directe are un drept propriu ce
reprezintă o garanție personal ă și care îi permite s ă-și realizeze, cu prioritate, crean ța, față
de ceilalți creditori chirografari ai debitorului. Ac țiunea direct ă profită exclusiv titularului
său care scap ă de concursul creditorilor debitorului intermediar, ca și în cazul ac țiunii
pauliene. De și condițiile și efectele celor dou ă acțiuni sunt diferite, în cazul ac țiunii
pauliene actul juridic fraudulos devenind inopozabil, exercitarea ac țiunii directe și a
acțiunii revocatorii, profit ă doar titularului ac țiunii. Astfel, creditorii debitorului
intermediar nu pot urm ări creanța indisponibilizat ă. Valoarea indisponibilizat ă nu va intra
în patrimoniul debitorului principal, pentru a putea servi drept gaj general pentru
creditorii chirografari ai acestuia, beneficiarul ac țiunii directe fiind scutit de a suporta
concursul acestora. În ceea ce prive ște un eventual conflict ce ar putea surveni între
diferiții titulari ai ac țiunii directe atunci când exist ă un concurs între dou ă acțiuni directe
ce au acela și obiect, o sum ă de bani, ce nu a fost înc ă atribuită unuia dintre creditori
(titular al unei ac țiuni directe perfecte) și niciunul dintre cei doi creditori nu beneficiaz ă
de o cauz ă de preferin ță, un privilegiu ata șat creanței lor, se sus ține că se va da prioritate
aceluia care a imobilizat primul crean ța pentru acoperirea datoriei sale, ceea ce presupune
identificarea ordinii de exercitare a ac țiunilor în concurs. În cazul în care ac țiunile directe
sunt exercitate simultan, se apreciaz ă că suma corespunz ătoare crean ței debitorului
intermediar se va repartiza propor țional cu valoarea crean ței între creditori, fiind aplicabil
principiul egalit ății creditorilor chirografari, tr ăsătură a dreptului de gaj general.
Capitolul VI cuprinde o prezentare a altor drepturi ale creditorilor chirografari
fundamentate pe dreptul de gaj general, în materie succesoral ă, la decesul debitorului,
precum și în ceea ce prive ște notarea în cartea funciar ă a măsurilor asigur ătorii și a
acțiunilor judiciare fundamentate pe dreptul de gaj general.
Creditorii debitorului au posibilitatea de a efectua not ări în cartea funciar ă a
imobilelor aflate în patrimoniul debitorului. Observ ăm că Noul Cod civil, ca și actuala
reglementare, men ționează acte sau fapte referitoare la imobil ce trebuie s ă fie notate în
mod obligatoriu, precum și acte dau fapte a c ăror notare este facultativ ă. Tot astfel, unele

notări au ca efect opozabilitatea fa ță de terți, în timp ce altele asigur ă doar informarea
acestora cu privire la situa ția juridic ă a imobilului, aducând la cuno ștința persoanelor
interesate existen ța unor procese aflate în curs de solu ționare ce pun în discu ție drepturi
cu privire la imobilul respectiv. Noul Cod civil p ăstrează, de asemenea, actuala
reglementare, instituind obliga ția de notare în cartea funciar ă a acțiunilor judiciare de
drept comun, men ționând, în acest sens, în art. 902 alin. 2 pct 19 urm ătoarele ac țiuni:
acțiunile pentru ap ărarea drepturilor reale înscrise în cartea funciar ă, acțiunea în partaj,
acțiunile în desfiin țarea actului juridic pentru nulitate, rezolu țiune ori alte cauze de
ineficacitate, ac țiunea revocatorie, precum și orice alte ac țiuni privitoare la alte drepturi,
fapte, alte raporturi juridice în leg ătură cu imobilele înscrise. Dup ă cum se poate observa
aria acțiunilor ce pot fi notate în cartea funciar ă este foarte larg ă, Noul Cod civil
încercând s ă dea o reglementare cât mai complet ă.
Creditorii chirografari î și păstrează dreptul de gaj general asupra patrimoniului
debitorului și în situația în care acesta decedeaz ă. Prin efectul transmisiunii succesorale,
obligațiile pe care defunctul le avea fa ță de creditorii s ăi sunt preluate de mo ștenitori.
Creditorii chirografari ai defunctului risc ă în cazul în care mo ștenitorul este insolvabil,
ca, în urma accept ării succesiunii, s ă vină în concurs cu proprii creditori ai mo ștenitorului
și să nu mai poat ă să-și satisfacă propriile crean țe. De aceea, legea le d ă posibilitatea s ă
solicite separa ția de patrimonii, p ăstrând integritatea patrimoniului succesoral, gajul lor
general. Creditorilor defunctului le este recunoscut dreptul de a cere inventarierea
bunurilor succesorale și chiar sigilarea și predarea lor unui custode, pentru a evita
înstrăinarea, dosirea, pierderea sau înlocuirea acestor bunuri.
Noul Cod civil se adapteaz ă evoluției institu ției separa ției de patrimonii, precum
și cerințelor privitoare la stabilirea unei concordan țe între denumirea și caracteristicile
operațiunii juridice. În acest sens, textul men ționat nu mai folose ște sintagma de
„separație de patrimonii”. Art. 1.156 alin. 5 din Noul Cod civil reglementeaz ă un drept de
preferință în favoarea anumitor categorii de creditori, cu titlu de reglare a pasivului
succesoral.
Dacă în actuala reglementare creditorii puteau cere separa ția de patrimonii, Noul
Cod civ. nu mai reglementeaz ă acest drept în mod op țional, ci ca pe un privilegiu general,
o cauză personal ă de preferin ță, neînsoțită de vreun drept de urm ărire, ce le confer ă

titularilor posibilitatea de a fi pl ătiți înaintea altor creditori, datorit ă cauzei juridice ce a
generat crean ța lor. Pân ă la momentul partajului, creditorii mo ștenirii au posibilitatea de a
cere să fie plătiți din bunurile aflate în indiviziune. De asemenea, ei pot solicita
executarea silit ă asupra acestor bunuri ( art. 1155 alin. 2 din Noul Cod civ.). Pe de alt ă
parte, art. 1.156 alin. (1) prevede c ă “Înainte de partajul succesoral, creditorii personali ai
unui moștenitor nu pot urm ări partea acestuia din bunurile mo ștenirii.”
Reglementând indivizibilitatea gajului general al creditorilor chirografari ai
defunctului cât timp dureaz ă indiviziunea între mo ștenitori, ca excep ție de la regula
diviziunii de drept a pasivului succesoral propor țional cu p ărțile ereditare, instituit ă prin
art. 1.155 alin. 1 din Noul Cod civ., legiuitorul ofer ă garanții creditorilor mo ștenitorului
de a-și recupera crean țele. Aceștia au un drept de gaj general specializat asupra masei
succesorale, ce le permite pân ă la partaj s ă-și realizeze crean țele ce devin exigibile, din
activul acestei mase patrimoniale. Creditorii personali ai unui mo ștenitor nu pot urm ări
partea acestuia din bunurile mo ștenirii, pân ă la partaj, întrucât ace știa nu au un drept de
gaj general cu privire la aceast ă masă patrimonial ă.
După partajul succesoral, când masa bunurilor patrimoniale se contope ște în
patrimoniul mo ștenitorului, legea acord ă un drept de preferin ță anumitor categorii de
creditori, cu privire la o anumit ă categorie de bunuri, fa ță de creditorii mo ștenitorului.
Dreptul de preferin ță este acordat, de aceast ă dată printr-o prevedere expres ă, creditorilor
defunctului, „creditorii ale c ăror creanțe s-au născut înainte de deschiderea mo ștenirii” și
creditorilor indiviziunii, „creditorii ale c ăror crean țe provin din conservarea sau din
administrarea bunurilor mo ștenirii”, care reprezint ă, creditorii mo ștenirii, titulatur ă
folosită de art. 1156 alin. 5. De asemenea, dreptul de preferin ță este acordat legatarilor cu
titlu particular, ori de câte ori obiectul legatului nu const ă într-un bun individual
determinat, ci în bunuri de gen. Ca efect al privilegiului, creditorii mo ștenirii au dreptul
de a fi plătiți cu preferin ță față de creditorii personali ai mo ștenitorului.
Noul Cod civil cuprinde prevederi exprese cu privire la opera țiunea juridic ă a
inventarului în materie succesoral ă. Articolele 1.115-1.118 din Noul Cod civil prev ăd
modalitatea de întocmire a inventarului, a procesului-verbal de inventariere, m ăsurile
speciale de conservare a bunurilor și măsurile speciale privind sumele de bani și alte

valori din patrimoniul succesoral. De și unele dispozi ții sunt comune cu cele din actuala
reglementare, Noul Cod civil aduce și modificări față de actuala procedur ă.
În timp ce actuala reglementare folose ște o formul ă cu caracter general « persoane
interesate », viitoarea reglementare, prin art. 1.115 alin. 1, indic ă drept titulari ai dreptului
de a solicita efectuarea unui inventar al bunurilor succesorale, pe succesibili și pe
creditorii mo ștenirii, precum și orice alt ă persoană interesată. Din perspectiva creditorilor
moștenirii, interesul lor este acela și: informarea cu privire la bunurile ce formeaz ă dreptul
lor de gaj general, respectiv împiedicarea înstr ăinării, pierderii, înlocuirii sau distrugerii
bunurilor succesorale.
Dac ă în actuala reglementare cel care dispunea cu privire la întocmirea
inventarului era doar notarul, în viitoarea reglementare notarul va putea s ă dispună
măsura de conservare doar în cazul în care succesibilii sau persoanele care de țin bunuri
din patrimoniul succesoral nu se opun. Potrivit actualei reglement ări, în cazul în care cel
care deținea bunurile nu-i permitea notarului s ă le inventarieze, acesta întocmea doar un
proces-verbal, f ără a se men ționa de legiuitor consecin țele refuzului persoanei de ținătoare
și posibilit ățile concrete pentru inventarierea în aceast ă situație a bunurilor succesorale.
Prin viitoarea reglementare, legiuitorul intervine în mod just și prevede c ă în acest caz,
inventarierea bunurilor succesorale se va dispune de instan ța competent ă, și anume
instanța judecătorească de la locul deschiderii mo ștenirii. În ceea ce prive ște instanța
competent ă, observăm că aceasta nu este indicat ă ca fiind instan ța în raza c ăreia se afl ă
ultimul domiciliu al defunctului, ci instan ța de la locul deschiderii mo ștenirii, legiuitorul
acoperind altfel și situațiile în care defunctul nu a avut un domiciliu în România sau nu a
avut un domiciliu. Persoana interesat ă va solicita o astfel de m ăsură în regim de urgen ță,
în conformitate cu dispozi țiile art. 982 Noul Cod proc. civ., privitoare la ordonan ța
președințială.
Titlul III intitulat „Mijloace de protec ție de drept procesual ale creditorilor
fundamentate pe gajul general asupra patrimoniului debitorului” cuprinde dou ă
capitole.
Capitolul I, dup ă cum sugereaz ă și denumirea dat ă, tratează intervenția voluntar ă
a creditorilor în procesele debitorului, fiind format din 6 sec țiuni. Primele dou ă secțiuni
sunt dedicate analizei no țiunii de „parte”, respectiv a no țiunii de „ter ț”, în procesul civil.

Raportat la pozi ția de terț în procesul civil a creditorului chirografar, se re ține că acesta
poate interveni în procesul civil atât pe calea interven ției principale, cât și pe calea
intervenției accesorii. În acest sens se argumenteaz ă că, pentru a evita introducerea
ulterioară a unei ac țiuni pauliene, creditorul chirografar va interveni în litigiul în care
este parte debitorul s ău, împiedicând, prin prezen ța sa în proces și prin formularea
apărărilor corespunz ătoare, prejudicierea intereselor sale; în cauzele având ca obiect
partaj succesoral creditorii chirografari ai unui coindivizar sunt obliga ți să intervină în
mod voluntar în proces pe calea opozi ției la împ ărțeală și să-și exercite dreptul de
opoziție, potrivit art. 785 Cod civil, sub sanc țiunea de a nu- și mai putea valorifica ulterior
pretențiile; în cauzele având ca obiect partaj bunuri comune, creditorul chirografar al
masei bunurilor comune are interesul interven ției în proces pentru a ob ține valorificarea
creanței sale, odat ă cu lichidarea masei comunitare a so ților, în caz contrar urmând s ă
suporte concursul creditorilor personali ai fiec ăruia dintre so ți; creditorul chirografar
poate interveni în procesele în care debitorul s ău nu are calitatea de parte pentru a ap ăra
drepturile acestuia, exercitând pe calea ac țiunii oblice drepturile deja n ăscute sau intrate
în patrimoniul debitorului s ău, în cazul neglijen ței acestuia în exercitarea drepturilor sale
patrimoniale. De asemenea, creditorul poate interveni, pe calea interven ției accesorii, în
procesele în care debitorul are calitatea de parte pentru ap ărarea titlului principal sau a
acțiunilor intentate contra debitorului.
Secțiunea a III-a trateaz ă condițiile specifice pentru promovarea cererii de
intervenție voluntar ă de către creditorul chirografar, și anume interesul de a interveni
voluntar în proces al creditorului chirografar, existen ța unui proces civil în curs și
existența unei leg ături de conexiune între cererea principal ă și cererea de interven ție
Următoarele dou ă secțiuni sunt consacrate interven ției voluntare principale a
creditorilor chirografari și interven ției voluntare accesorii a creditorilor chirografari. În
cadrul subsec țiunilor privind domeniul de aplicabilitate a interven ției voluntare
principale, se analizeaz ă limitările aduse dreptului creditorului de a interveni într-un
proces, justificate, pe de-o parte, de obiectul preten ției deduse judec ății, iar pe de alt ă
parte de condi țiile de exercitare a anumitor ac țiuni civile. De asemenea, se arat ă că atunci
când intervine într-un proces civil pentru a exercita pe cale oblic ă drepturile debitorului
său neglijent, creditorul chirografar nu se poate substitui debitorului pentru a face s ă se

nască noi drepturi sau pentru a se modifica drepturile existente în patrimoniul debitorului,
opțiunile de a dobândi sau de a modifica drepturi patrimoniale ori de a- și asuma noi
datorii apar ținând exclusiv debitorului. Pentru stabilirea domeniului de aplicabilitate se
analizează soluții jurispruden țiale, pronun țate în materia ac țiunilor exclusiv ata șate
persoanei (anularea sau desfacerea c ăsătoriei, tăgadă paternitate, punere sub interdic ție,
stabilire filia ție), în materia ordonan ței președințiale, în materia partajului succesoral, în
materie posesorie, în materia litigiilor arbitrale, în materia litigiilor de dreptul muncii, în
materie necontencioas ă.
Ultima sec țiune dedicat ă concluziilor subliniaz ă utilitatea interven ției creditorului
chirografar în procesele debitorului s ău, în încercarea acestuia de a asigura conservarea
patrimoniului debitorului s ău de a-și asigura ap ăra drepturi proprii, unele dintre acestea,
nemaiputând fi valorificate pe cale separat ă.
Cel de-al doilea capitol al Titlului III, intitulat „Măsurile asigur ătorii”, tratează
într-o manier ă comparativ ă, în opt sec țiuni, sechestrul judiciar, sechestrul asigur ător și
poprirea asigur ătoriei. Prima dintre sec țiunile componente trateaz ă aspecte introductive,
referitoare la precedente istorice și evoluția reglement ării legale în materie, în timp ce
ultima sec țiune este dedicat ă concluziilor autorului. Sec țiunile II – VII trateaz ă noțiunea
și natura juridic ă a celor trei m ăsuri asigur ătorii, bunurile asupra c ărora pot fi instituite,
condițiile necesare instituirii, procedura de solu ționare, executarea m ăsurilor asigur ătorii,
efecte și încetarea m ăsurilor asigur ătorii. Fiecare dintre sec țiunile II-VII au o structur ă
diferită față de celelalte capitole de pân ă acum, în sensul c ă se prezint ă aspecte teoretice
și practice privitoare la fiecare dintre cele trei m ăsuri asigur ătorii și, într-o subsec țiune
distinctă, aspecte comparative între sechestrul judiciar, sechestrul asigur ător și poprirea
asigurătorie. În ceea ce prive ște subsecțiunea privitoare la bunurile ce pot face obiectul
popririi asigur ătorii, se analizeaz ă posibilitatea instituirii popririi asigur ătorii cu privire la
drepturile indivize ale debitorului. În acest sens se sus ține posibilitatea creditorilor unuia
dintre mo ștenitori de a popri asigur ătoriu în mâinile celorlal ți comoștenitori, valorile ce s-
ar cuveni debitorului lor dup ă lichidarea succesiunii și efectuarea partajului sau
posibilitatea creditorului unuia dintre mo ștenitori de a popri asigur ătoriu, în mâinile
debitorului succesiunii, cota parte cuvenit ă debitorului s ău din suma datorat ă succesiunii.
Se apreciaz ă că valabilitatea popririi instituite în ceea ce prive ște drepturile indivize

depinde de efectele partajului. Astfel, în cazul în care crean ța poprită cade în lotul
debitorului nu exist ă nici o discu ție cu privire la validitatea popririi infiin țate. În cazul în
care în urma efectu ării partajului, crean ța poprită cade în lotul altui mo ștenitor, poprirea
înființată în timpul indiviziunii nu este valabil ă, întrucât în materie de partaj de crean țe,
creanțele și datoriile defunctului se divid de plin drept între mostenitori din momentul
deschiderii succesiunii.
Titlul al IV-lea , care încheie lucrarea, con ține concluziile privind drepturile
creditorilor asupra patrimoniului debitorului întemeiate pe dreptul de gaj general,
sintetizând principalele coordonate ale cercet ării și propunerile de lege ferenda analizate
anterior. În ceea ce prive ște propunerile de lege ferenda, de și apariția Noului Cod civil va
reglementa într-un mod complet și coerent mijloacele de protec ție oferite creditorilor
pentru ap ărarea dreptului lor de gaj general, spre deosebire de actuala reglementare, care,
am remarcat de mai multe ori, are un caracter lapidar și este, uneori, perimat ă, analiza
instituțiilor prezentate pe parcursul întregii lucr ări ne-a permis formularea anumitor
propuneri de lege ferenda , care apreciem c ă ar contribui la perfec ționarea cadrului
normativ actual și pe care le vom prezenta în aceast ă secțiune într-un mod sumar.

1) în materia ac țiunii oblice

Noul Cod civil reglementeaz ă cazuri particulare de aplicabilitate ale ac țiunii
oblice, în materie succesoral ă, reglementând dreptul creditorilor chirografari de a accepta
succesiunea în locul debitorului s ău moștenitor. În acest sens art. 1107 din Noul Cod civil
prevede c ă „creditorii succesibilului pot accepta mo ștenirea, pe cale oblic ă, în limita
îndestulării creanței lor.” Trebuie s ă avem în vedere c ă prin acceptarea succesiunii,
creditorii chirografari exercit ă în locul debitorului lor un drept de op țiune al debitorului,
având în vedere c ă de la data deschiderii succesiunii bunurile succesorale constituie o
masă patrimonial ă distinctă ce se reg ăsește în patrimoniul debitorului. Astfel, nu se poate
aprecia că, în acest caz, pe calea ac țiunii oblice creditorii fac s ă ia naștere un drept nou în
patrimoniul debitorului, întrucât dreptul exista anterior exercit ării acțiunii oblice.
Acceptarea succesiunii nu face decât s ă se consolideze dobândirea care a avut loc la data

deschiderii mo ștenirii. Întrucât creditorii exercit ă drepturile debitorului, în cazul
exercitării acțiunii oblice trebuie s ă fie îndeplinite condi țiile privitoare la termenul de
opțiune succesoral ă.
În ceea ce prive ște bunurile ce vor intra în patrimoniul debitorului, legiuitorul a
limitat, îns ă, valoarea bunurilor succesorale, Noul Cod civil men ționând „limita
îndestulării creanței lor”. Art. 1107 din Noul Cod civil reia doar teza final ă din actualul
art. 699 Cod civil, f ără, însă, a avea în vedere c ă actuala reglementare prevedea
posibilitatea accept ării succesiunii de c ătre creditor ca o consecin ță a admiterii ac țiunii
pauliene, când se revoca renun țarea frauduloas ă, „numai în favorul creditorilor și numai
până la concuren ța creanțelor lor”. Date fiind efectele juridice individuale ale ac țiunii
pauliene, spre deosebire de cele colective ale ac țiunii oblice, revocarea renun țării la
succesiune și acceptarea succesiunii în limita crean ței creditorului reprezenta o repara ție a
drepturilor celui fraudat.
Limitarea posibilit ății creditorilor succesibilului de a accepta mo ștenirea, pe cale
oblică, în limita îndestul ării creanței lor, apreciem c ă nu corespunde scopului ac țiunii
oblice ca m ăsură conservatorie a drepturilor creditorului chirografar. În acest sens,
menționăm că exercitarea ac țiunii oblice de c ătre unul dintre creditorii chirografari are în
vedere realizarea ulterioar ă a creanțelor apar ținând tuturor creditorilor urm ăritori, în
considerarea caracterului colectiv al ac țiunii oblice. Interpretarea restrictiv ă a textului de
lege, în sensul accept ării bunurilor succesorale doar în limita crean ței creditorului
reclamant, ar lipsi de finalitate scopul urm ărit prin exercitarea ac țiunii oblice, întrucât
creditorul reclamant nu are un drept de preferin ță cu privire la acele bunuri, ci acestea
servesc garan ției generale, comune propor ționale a tuturor creditorilor chirografari.
Cu privire la acest aspect, fa ță de observa țiile formulate anterior, propunerea
noastră de lege ferenda este în sensul complet ării art. 1107 din Noul Cod civil cu
sintagma „în limita îndestul ării creanțelor tuturor creditorilor la momentul formul ării
acțiunii”, în sensul ca acceptarea succesiunii s ă se realizeze de c ătre creditorul reclamant
în limita crean țelor tuturor creditorilor debitorului la momentul exercit ării acțiunii oblice.
În acest sens art. 1.107 din Noul Cod civil ar avea urm ătorul con ținut: „Creditorii
succesibilului pot accepta mo ștenirea, pe cale oblic ă, în limita îndestul ării creanțelor
tuturor creditorilor la momentul formul ării acțiunii.”

2) în materia ac țiunii pauliene

Doctrina și jurispruden ța francez ă cunosc noi tendin țe ca, pornind de la teoria
fraudei, s ă lărgească domeniul de aplicare a ac țiunii pauliene cu privire la toate actele
încheiate de debitor cu efectul fraud ării sau înc ălcării drepturilor creditorilor s ăi,
conferindu-i ac țiunii pauliene caracterul de sanc țiune de drept comun a fraudei, numit ă
precis, fraud ă pauliană
În acest sens, se remarc ă abordări inovatoare cu privire la aprecierea existen ței
prejudiciului existen ței prejudiciului prin raportare la șansele reale ale creditorului de a fi
plătit, prin analiza nu doar a criteriilor pur cantitative, privind existen ța unor discrepan țe
de ordin material, ci și a celor pur calitative, referitoare la natura bunurilor ce au f ăcut
obiectul actului și care constituie activul patrimonial, caracterul u șor sesizabil al acestora
sau greu urm ăribil al acestora, exprimându-se opinia c ă un criteriu pur cantitativ ar
conduce la excluderea din câmpul aplic ării acțiunii pauliene a actelor cu titlu oneros
încheiate în condi ții normale, ce nu au creat un dezechilibru valoric, îns ă au adus în
patrimoniul debitorului valori u șor de ascuns sau u șor de făcut să dispară. Doctrina și
jurispruden ța franceză, apreciaz ă că în acest caz nu ar trebui s ă se mai verifice existen ța
stării de insolvabilitate a debitorului la momentul analiz ării condițiilor necesare pentru
admiterea ac țiunii pauliene, întrucât este îndeplinit ă condiția existen ței unui prejudiciu.
Spre deosebire, îns ă, de jurispruden ța franceză, doctrina și jurispruden ța română
majoritară păstrează limite clar stabilite ale ac țiunii pauliene, condi ționând exercitarea
acesteia de un interes actual și propriu al creditorului chirografar condi ționat de existen ța
unei stări de insolvabilitate a debitorului, condi ție care este men ționată distinct și de Noul
Cod civil.
Apreciem c ă reevaluarea concep ției despre existen ța prejudiciului în materia
acțiunii revocatorii, potrivit modelului francez, ar trebui s ă se regăsească și în actuala
reglementare a Noului Cod civil, întrucât natura bunurilor ce formeaz ă obiectul
patrimoniului este esen țială pentru creditorul care procedeaz ă la urmărire pentru
valorificarea crean ței sale.

3) în materia ac țiunii directe

Prima propunere de lege ferenda se referă la reglementarea normativ ă a acțiunii
directe ca opera țiune juridic ă cu reguli proprii de aplicare, care s ă constituie dreptul
comun în materie.
În același sens, legiuitorul francez a ini țiat un demers legislativ de modificare și
actualizare a dispozi țiilor Codului civil care vizeaz ă și reglementarea ac țiunii directe.
Astfel, pornind de la solu țiile jurispruden țiale, Proiectul de reform ă a Cărții a III-a din
Codul civil francez cu privire la contracte sau obliga țiile conven ționale în general,
reglementeaz ă instituția acțiunii directe, dup ă cum urmeaz ă: „(1) Certains créanciers sont
investis par la loi du droit d`agir directement en paiement de leur créance contre un
débiteur de leur débiteur, dans la limite des deux créances. (2) L`action directe este
également ouverte lorsqu`elle permet seule d`éviter l`appauvrissement injuste du
créancier, compte tenu du lien qui unit les contrats”1.
Astfel, având ca model de inspira ție legiuitorul francez, apreciem c ă
reglementarea ac țiunii directe trebuie s ă cuprindă mecanismul juridic special al ac țiunii
directe ce decurge din posibilitatea legal ă a unui ter ț, care urm ărește să-și satisfac ă
propria crean ță, de a profita de clauzele unui contract încheiat de debitorul s ău, în calitate
de creditor, și de a-l ac ționa pe debitorul debitorului s ău pentru satisfacerea crean ței sale
în limita crean ței debitorului s ău, atât în afara unei proceduri judiciare, cât și prin
formularea unei ac țiuni în justi ție, precum și efectele juridice ale exercit ării dreptului
direct în ceea ce prive ște indisponibilizarea crean ței, evitarea concursului creditorilor
debitorului intermediar și dreptul subdebitorului de a-i opune excep ții și apărări
titularului ac țiunii directe pân ă la momentul exercit ării acțiunii directe.
Propunem, în acest sens, ca textul de lege s ă aibă următorul con ținut: „ (1) În
cazurile prev ăzute de lege, creditorul poate exercita direct drepturile debitorului s ău,
contra unui debitor al debitorului s ău, în limitele crean ței sale și a creanței debitorului
său. Titularul ac țiunii directe are un drept de op țiune între exercitarea ac țiunii directe
contra debitorului debitorului s ău și acțiunea de drept comun contra debitorului s ău.

1 (1) Anumi ți creditori sunt investi ți de lege cu dreptul de a ac ționa direct pentru plata crean ței lor contra unui debitor al
debitorului lor, în limita celor dou ă creanțe. (2) Acțiunea direct ă este permis ă, atunci când urm ărește prin exercitarea sa
evitarea îmbog ățirii injuste a creditorului, ținând cont de leg ătura care une ște contractele.”

Exercitarea dreptului direct indisponibilizeaz ă creanța, ce nu poate fi urm ărită de
creditorii debitorului titularului ac țiunii. Debitorul debitorului poate opune titularului
acțiunii directe toate excep țiile și apărările opozabile propriului s ău creditor, pân ă la
momentul indisponibiliz ării creanței.”
O a doua propunere de lege ferenda se referă la reglementarea ac țiunii directe și
pentru submandatar împotriva mandantului, în cazul în care substituirea a fost autorizat ă
de mandant sau se încadreaz ă într-unul dintre cazurile prev ăzute de art. 2023 alin. 2 din
Noul Cod civil ce permite substituirea de c ătre mandatar, pentru sumele rezultând din
executarea mandatului. Bilateralizarea ac țiunii directe și în ceea ce-l prive ște de
submandatar r ăspunde unor considerente de echitate ce stau la baza reglement ării acțiunii
directe, aplicabile și în acest caz, ce i-ar permite submandatarului s ă beneficieze de o
procedură simplificat ă și de garan ții suplimentare pentru satisfacerea crean ței sale ce
rezultă din îndeplinirea mandatului.
În acest sens, propunem completarea art. 2025 din Noul Cod civil intitulat
„Sumele necesare execut ării mandatului”, cuprins în sec țiunea 3 intitulat ă „Obligațiile
mandantului”, prin introducerea alin. 3 care s ă aibă următorul cuprins: „Terțul substituit
care a îndeplinit mandatul potrivit art. 2017 , are ac țiune direct ă împotriva mandantului
pentru cheltuielile rezonabile avansate pentru executarea mandatului, împreun ă cu
dobânzile legale aferente, calculate de la data efectu ării cheltuielilor și pentru repararea
prejudiciului suferit de c ătre mandatar în executarea mandatului, dac ă acest prejudiciu
nu provine din culpa mandatarului.”

4) în materia drepturilor creditorilor asupra mo ștenirii

Dispozițiile art. 784 din Codul civ. prev ăd că “creditorii eredelui nu pot cere
separația patrimoniilor în contra creditorilor succesiunii.”
Aceeași reglementare legal ă în ceea ce-i prive ște pe creditorii mo ștenitorului a
existat în dreptul francez pân ă în 2006, când modificarea adus ă a bilateralizat privilegiul
separației de patrimonii2. În acest sens, dispozi ția din Codul civil francez similar ă celei

2 Modificarea dispozi țiilor în materie succesoral ă au intervenit prin Legea din 23 iunie 2006, cu privire la art. 878 alin. 2
din C. civ.

din art. 784 din Codul civ. a fost modificat ă, în sensul c ă, la rândul lor, creditorii
personali ai mo ștenitorului au posibilitatea de a solicita s ă fie prefera ți tuturor creditorilor
defunctului asupra bunurilor mo ștenitorului, care nu au fost culese cu titlu succesoral.
Bilateralizarea dreptului de preferin ță a determinat doctrina francez ă să le recunoasc ă un
privilegiu de a fi prefera ți față de creditorii mo ștenirii și creditorilor sarcinilor
succesorale, privi ți ca și creditori ai mo ștenitorului, în ceea ce prive ște, însă, bunurile
personale ale mo ștenitorului.
Propunerea noastr ă de lege ferenda se refer ă la bilateralizarea dreptului de
preferință, în sensul de a le recunoa ște și creditorilor personali ai mo ștenitorului
posibilitatea de a- și acoperi crean țele din bunurile mo ștenitorului cu prioritate fa ță de
creditorii mo ștenirii, când vin în concurs cu ace știa, pe de-o parte din considerente de
echitate ce justific ă existența dreptului de preferin ță în ceea ce-i prive ște pe creditorii
moștenirii și pe de alt ă parte ca urmare a reglement ării specializ ării dreptului de gaj
general în cazul diviz ării patrimoniului.