FELICIA – MONICA ARDELEANU (CHIVU) 2018 UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI DEPARTAMENTUL PSIHOLOGIE… [615723]

UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

LUCRARE DE DISERTA ȚIE

Coordonator științific,
Prof. univ. dr. RODICA ENACHE

Absolvent: [anonimizat]

2018

UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
DEPARTAMENTUL PSIHOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ
MASTER PSIHODIAGNOZA PERSONALITĂȚII

RELAȚIA DINTRE FOBIA
SOCIALĂ ȘI
COMPORTAMENTELE ADICTIVE
LA ADOLESCENȚI

Coordonator științific,
Prof. univ. dr. RODICA ENACHE

Absolvent: [anonimizat]

2018

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I – Adolescența – etapă de dezvoltare ……… …………………….06
1 Adolescența – prezentare generală a etapei de dez voltare …………………………06
2 Particularități ale personalității adolescentului …………………………………….14
3 Stima de sine – aspect al personalității adolesce ntului …………………………….18

CAPITOLUL II – Fobia socială …………………………………………………… 22
1 Fobia socială – Aspecte teoretice și sociale ………… ……………………………..22
2 Cauze, factori de risc, simptomatologie și mecani sme de apărare …………………23
3 Studii și cercetări privind fobia socială la adol escenți ………………………….….32

CAPITOLUL III – Dependența și comportament adictiv ……………………….35
1 Dependența– Considerații generale și delimitări c onceptuale ……………………..35
2 Factori de risc ………………………………………………………………………36
3 Diagnosticarea dependenței ………………………………………………………. .39
4 Tipuri de comportamente adictive ………………………………………… ………40
5 Studii și cercetări privind dependența la adolesc enți ………………………………49

CAPITOLUL IV – Metodologia cercetării ………………………………… ……..50
1 Scopul cercetării ……………………………………………………………………50
2 Obiectivele cercetării ………………………………………………………………51
3 Ipotezele cercetării …………………………………………………………………51
4 Metoda și instrument aplicat …………………………………………………… ….51
5 Populația eșantionului ……………………………………………………………… 57
6 Designul cercetării …………………………………………………………………59
7 Principii etice ………………………………………………………………………59
8 Analiza și interpretarea datelor ………………………………………… ………….59

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) INTRODUCERE
4

INTRODUCERE

Adolescența este vârsta discordanței: abandonul ide ilor și al sentimentelor,
perpetua devenire, eterna schimbare, totul presupun e contradicția. Este vârsta
veleităților și a decepțiilor. Pesimismul alterneaz ă cu entuziasmul pentru o idee nouă
sau pentru o cauză nobilă, de aici rezultând ambiva lența afectivă.
În perioada adolescenței are loc un proces de dezvo ltare la finele căruia individul
se va afla în fața unor structuri psihice coerente. Transformările psihice prin care trece
adolescentul sunt generate de nevoile și trebuințel e sale, nevoi prezente încă din
copilărie dar și nevoi apărute în perioada pubertăț ii. Adolescentul se confruntă cu o
serie de nevoi și, în mod special, nevoile prezente în perioadele anterioare cunosc o
schimbare semnificativă: nevoia de a ști, de a prim i afecțiune, de apartenență la grup, de
autonomie și nevoia modelelor (Golu et all., 1993).
Dependența este o tulburare a creierului caracteriz ată prin implicarea compulsivă
în stimularea recompensării, în ciuda consecințelor negative (Nestler, 2013). În ciuda
implicării unui număr de factori psihosociali, un p roces biologic – unul care este indus
de expunerea repetată la un stimul de dependență – este patologia de bază care conduce
la dezvoltarea și menținerea dependenței (ASAM, 201 2).
Voi aborda în primul capitol al acestei lucrări del imitările conceptuale ale
perioadei de adolescență, particularitățile persona lității adolescentului, precum și stima
de sine ca aspect al personalității adolescentului. În cel de al doilea capitol voi aborda
fobia socială, mai specific considerații generale d espre acestea, cauze, factori de risc,
simptomatologie și mecanisme de apărare, precum și studii și cercetări privind fobia
socială la adolescenți. Cel de-al treilea capitol v a fi alcătuit pe baza conceptului de
dependență și comportament adictiv, factorii de ris c ai acestora, diagnostic, tipuri de
comportamente adictive, precum și studii și cercetă ri privind dependența la adolescenți.
Ultimul capitol reprezintă partea practică a aceste i lucrări în care voi utiliza trei
teste în identificarea aspectelor pe care doresc să le investighez. Voi studia un lot de
subiecți, utilizând trei chestionare, și anume: Fiv e-Factor Personality Inventory (FFPI),
Scala de evaluare a tulburărilor din adolescență – forma scurtă (ASP-SF), precum și un
instrument propriu sub forma de chestionar, intitul at Chestionarul TCA – scală
concepută pentru a măsura tendința spre comportamen te adictive.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) INTRODUCERE
5
Această lucrare reprezintă un studiu comparativ și corelațional, tema aleasă fiind
una de interes major în ziua de astăzi, adolescența fiind considerată una din perioadele
cu cel mai mult impact în dezvoltarea personalități i omului.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) CAPITOLUL I
6
CAPITOLUL I
Adolescența – etapă de dezvoltare

I.1 Adolescența – prezentare generală a etapei de d ezvoltare

„Adolescența este vârsta oglinzii, vârsta la care a dolescentul caută să coincidă cu
sine” (Golu et al., 1993). Adolescența este “vârsta crizelor”, cea mai frumoasă parte a
vieții, când oamenii își formează și își dezvoltă p ersonalitatea.
Adolescența este vârsta discordanței: abandonu l ideilor și al sentimentelor,
perpetua devenire, eterna schimbare, totul presupun e contradicția. Este vârsta
veleităților și a decepțiilor. Pesimismul alterneaz ă cu entuziasmul pentru o idee nouă
sau pentru o cauză nobilă, de aici rezultând ambiva lența afectivă.
Adolescența este o perioada dezvoltării în cursul c ăreia se operează trecerea de
la copilărie la vârsta adultă. Începutul este situa t în jurul vârstei de 11-12 ani (pubertate)
și încheierea se plasează in jurul vârstei de 18 an i.
Primul ciclu al dezvoltării umane se încheie cu ad olescența și postadolescența.
Mai ales adolescența, a fost și a rămas în atenția cercetătorilor. Acest stadiu implică
schimbări de ordin psihic atât de numeroase și impo rtante încât unii autori l-au
considerat o a doua naștere. El este cuprins între 14 și 20 de ani și este urmat de post
adolescență până la 25 de ani. Alții i-au remarcat caracterul tumultuos al schimbărilor și
au numit-o "vârsta furtunii și stresului", a "vivac ității afective".
În perioada adolescenței se produce o dezvoltare in tensă in plan psihic și se
stabilizează structurile de personalitate.
"Perioada adolescenței (14/15-18/25 ani) mai este denumită și ca perioada
școlarului mare. Dacă în pubertate se înregistrează un pușeu de creștere, în perioada
adolescenței se produce o dezvoltare intensă în pla n psihic și se stabilizează structurile
de personalitate". (Verza & Verza, 2000, p. 185-186 )
"Traversarea acestei perioade nu se face în mod len t, dimpotrivă,
tensionat,adeseori cu existența unor conflicte și t răiri dramatice, cu frământări interne
pentru găsirea surselor de satisfacere a elanurilor , a aspirațiilor și cu tendința de a evita
teama față de piedicile ce se pot ivi în realizarea proiectelor sale de viitor. Adolescentul
este un nonconformist și un luptător activ pentru î ndeplinirea dorințelor sale, un original
în adaptarea soluțiilor urmărite, în modul de a pri vi și de a se adapta la lumea
înconjurătoare". (Verza & Verza, 2000, p. 185-186)

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Adolescența – e tapă de dezvoltare
7
Adolescența a mai fost numită:
 "vârsta de aur" ,
 "vârsta crizelor" ,
 "vârsta integrării sociale" ,
 "vârsta participării la progresul social" .
Pentru adolescenți lumea este prea mică, ei se simt mult prea mari pentru lumea
in care trăiesc, de aici decurgând relațiile interp ersonale defectuoase, tulburările de
comportament și dificultățile de adaptare. Se poate spune că drama adolescenței este
"drama realității", lumea apare ca un obstacol in c alea adolescentului.
Emil Verza mai spunea că "pentru prima parte a peri oadei, adolescentul, în plan
comportamental oscilează între copilărie și maturit ate, visează și este preocupat de
viitor, trăiește intens sentimental, dar este labil în relațiile cu sexul opus, este dornic de
a ști și de a învăța și adoptă un ușor narcisism fa ță de sine". De asemenea, acesta a
precizat ca "dezvoltarea psihică, a intelectului îl maturizează îndeosebi sub raport social
și cultural și îl face să devină avid de cunoaștere și de participare cu responsabilitate, se
antrenează în elaborarea de lucrări originale în l iteratură, artă, știință, tehnică." (Verza
& Verza, 2000, p. 185-186)
Adolescența reprezintă o etapă foarte importantă în dezvoltarea fiecărui individ,
este acea etapă a marilor experiențe, a schimbărilo r biologice, psihologice și sociale de
la pubertate la maturitate.
Adolescența este o perioadă a vieții individului ca re se situează între copilărie,
pe care o continuă, și vârsta adultă. Este o perio adă marcată de transformări corporale
și psihologice care debutează la 12 sau 13 ani și s e termină între 18 și 20 ani. "Aceste
limite sunt vagi, deoarece apariția și durata adole scenței variază după sex, rasă,
condițiile geografice și mediul socio-economic." (S illamy, 1998, p. 15)
Pe plan psihologic, perioada adolescenței este marc ată de activarea și
intensificarea instinctului sexual, de schițarea in tereselor sociale, profesionale. De
asemenea, adolescentul are dorința de autonomie, de libertate și pune adesea pe primul
plan viața afectivă. Adolescentul este, frecvent, p us "într-o situație echivocă întru-cât el
a depășit copilăria de care se desparte demonstrati v, dispune de capacități similare cu
cele ale adulților, dar încă nu este acceptat ca eg al în cercul acestora, în aceste condiții
el se integrează în grupele celor de aceeași vârstă cu cele care are mari afinități."
(Neveanu, 1978, p. 28)

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Adolescența – e tapă de dezvoltare
8
Adolescența reprezintă, după stadiul sugarului, cea mai rapidă etapă de creștere
și schimbare fizică, spre sfârșitul pubertății, cei mai mulți adolescenți se vor fi
confruntat deja cu schimbările hormonale, acumulând în greutate și înălțime. O dată ce
corpurile adolescenților se dezvoltă, ei trebuie să se adapteze acestor modificări dar și să
gestioneze reacțiile proprii și ale celorlalți față de corpurile lor aflate în schimbare.
Etimologic, cuvântul adolescență provine din limba latină, în care adolesco-ere
semnifică a crește, a căpăta putere, a se maturiza. Prin urmare, fie că este vorba despre
organism, despre procese psihice sau despre fenomen e ale naturii, cuvântul "adolesco"
înseamnă a crește, a se maturiza. (Adams, 2009)
Printre cei mai cunoscuți cercetători care s-au ocu pat de perioada adolescenței,
se pot enumera:
 F. Mendeuse considera perioada adolescenței o perio adă a anarhiei mintale.
 M. Debesse considera ca adolescența este "epoca ent uziasmului juvenile", este
"afirmarea eului", ocupându-se și de "criza juvenil ă".
 E. Spranger considera adolescența un "sentiment adâ nc de singurătate",
acordând importanță fenomenului de conștientizare.
În perioada adolescenței are loc un proces de dezvo ltare la finele căruia individul
se va afla în fața unor structuri psihice coerente . Transformările psihice prin care trece
adolescentul sunt generate de nevoile și trebuințel e sale, nevoi prezente încă din
copilărie dar și nevoi apărute în perioada pubertăț ii. Adolescentul se confruntă cu o
serie de nevoi și, în mod special, nevoile prezente în perioadele anterioare cunosc o
schimbare semnificativă: nevoia de a ști, de a prim i afecțiune, de apartenență la grup, de
autonomie și nevoia modelelor. (Golu et all., 1993)
Bazându-ne pe aspectele definitorii ale perioadei a dolescenței, putem evidenția
variate caracteristici ce îi dau acestei perioade o notă de specificitate în raport cu
celelalte etape ale vârstelor individului. Printre cele mai semnificative caracteristici se
află dezvoltarea conștiinței și a conștiinței de si ne în care sunt implicate identitatea
egoului și plasarea individului în realitate. În ac eastă perioadă, adolescentul se confruntă
cu diverse schimbări legate de maturizarea sexuală și de descoperirea mediului social.
În concordanță cu opinia lansată de U. Șchiopu și E . Verza, vârsta adolescenței
se etapizează astfel:
 Pubertatea (10-14/15 ani), corespunzătoare cu gimna ziul,
 Adolescența propriu-zisă (14/14-18/20 ani), ce cupr inde liceul,

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Adolescența – e tapă de dezvoltare
9
 Adolescența prelungită (18/20-24/25), care este car acterizată printr-o diversitate
de situații (studii superioare, stagiul militar, se rviciu) (Verza, 1993).
Apartenența la o familia sa dar și la grup presupun e adaptarea și gestionarea
crizelor infantile, frustrante, nesigure sau depend ente. La toate acestea se adaugă
identitatea vocațională care se bazează pe stabilit atea trăsăturilor de personalitate.
Luând în considerare această perspectivă, E. Erikso n a caracterizat stadiul
adolescenței ca o a cincea criză ce are loc între 1 2 și 20 ani (Adams, 2009). A cincea
criză se referă la identitate versus confuzia rolul ui, fiind un stadiu în care adolescenții
caută să-și dezvolte propria identitate personală, dar în același timp și cea vocațională.
În această etapă, adolescentul își formează comport amente specifice rolului sexual, el
caută să se implice în variate roluri dar fără a ră mâne permanent în vreunul. Pentru
adolescent este perioada întrebărilor, căutărilor, inițiativelor și din această cauză este de
preferat să nu se simtă înfrânat de limitele impuse de părinți. Scopul final al acestei
etape este până la urmă formarea autonomiei copilul ui prin acordarea încrederii și
independenței, dezvoltarea și maturizarea acestuia. Adolescenții trebuie să descopere
care este rolul lor, ce credințe au, în vederea con struirii unei identități puternice
deoarece în caz contrar poate apărea confuzia în le gătură cu propria persoană.
Erikson considera că adolescența reprezintă criza c entrală a întregii dezvoltări a
individului. Criza de identitate este considerată c a fiind unul dintre cele mai mari
conflicte pe care o persoană le înfruntă pe parcurs ul vieții, iar depășirea într-un mod
benefic pentru individ se poate realiza în condiții le în care și celelalte stadii au avut o
rezolvare pozitivă. (Adams, 2009)
Presiunile puternice din partea mediului familial s au social pot determina
dezorientarea adolescentului care are ca rezultat a baterea fizică sau psihică de la mediile
normale, iar în cazuri extreme ale difuziunii rolul ui, adolescentul poate adopta o
identitate negativă.
În adolescență apariția conflictelor este de cele m ai multe ori frecventă, dar
acestea nu au un caracter atât de negativ cum încea rcă unii autori să le dea o anumită
direcție spre patologizare. Drept urmare, pot apăre a conflicte specifice pubertății, ce se
manifestă în relația căutării de sine și raportate la modul de a fi și a se comporta în jurul
adolescentului, conflicte ce apar în prima perioadă a adolescenței, generate pe baza
aspirațiilor formate și nivelul realizării de sine. Toate acestea pot mobiliza eforturile
adolescentului în lupta acestuia pentru afirmarea p otențialului său și mai ales în
raportarea așteptărilor sale la situațiile de viață .

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Adolescența – e tapă de dezvoltare
10
Dezvoltarea comportamentelor adolescentului se real izează și sub semnul
evoluției erotismului, astfel se semnalează faptul că deși adolescentul este matur,
conduita sexuală este neorganizată și anxioasă. Dar , în timp, în perioada adolescenței
prelungite, începe să se manifeste o afecțiune pute rnică, în care conduita sexuală devine,
în cele din urmă, adaptată la realitatea înconjurăt oare.
Dezvoltarea intelectuală a adolescentului reflectă, de cele mai multe ori, s etea sa
pentru cunoștințe și disponibilitatea acestuia pent ru confruntarea de idei în cadrul
grupului său sau a familiei. În această perioadă, î ncepe să se evidențieze gândirea
discursivă care se constituie pe baza concepției de spre lume și viață. Perioada
adolescenței și preadolescenței este perioada maxim ă de creștere a capacităților
perceptive și de reprezentare. În această perioadă, activitatea senzorială se modifică
simțitor, de asemenea se modifică și pragul minimal și maximal al analizatorilor
(Șchiopu, 2009). Totodată, crește acuitatea vizuală , capacitatea de acomodare, vederea
la distanță, vederea sub unghi mic, se lărgește câm pul vizual, precum și vederea fină a
detaliilor.
În ceea ce privește sensibilitatea auditivă , aceasta se dezvoltă mult pe linia
reproducerii, a identificării obiectelor. În aceast a perioadă, creșterea și antrenarea
sensibilității vizuale și auditive sunt susținute d e interesul pentru muzică și pictură.
Observația este folosită, în general, pentru a înțe lege și mai ales pentru a dezvolta teme
proprii de interes, adolescentul dispunând de o per cepție complexă, voluntară.
În ceea ce privește evoluția intelectuală, Jean Rou sselet arăta trei forme de
conduite importante ce au loc datorită dorinței ado lescentului de a fi unic. Prima este
conduita revoltei, prin care adolescentul refuză ce ea ce i s-a impus să învețe, poate
adopta atitudini negative, utilizează un limbaj iro nic, nepotrivit situațiilor. A doua este
conduita închiderii în sine din care reiese o cenzu rare accentuată a sentimentelor și a
atitudinilor, analizarea comportamentelor celor din jurul său, intrarea într-o stare de
reverie ce poate duce la închiderea în sine sau la îndepărtarea de cei din jurul său. A
treia formă este cea a conduitei exaltării și afirm ării prin care se caută confruntarea cu
alte persoane, în acest mod adolescentul își verifi că capacitățile fizice, intelectuale și
motivaționale și adoptă, de cele mai multe ori, ati tudini negative față de ceea ce nu
crede că este în acord cu vederile sale. Toate aces te caracteristici ale conduitelor se pot
manifesta sub toate formele activității psihice, un ele dintre acestea fiind mai pregnante
față de altele. (Rousselet, 1969)

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Adolescența – e tapă de dezvoltare
11
În ceea ce privește limbajul , acesta se nuanțează, apar exigențe tot mai mari î n
exprimare, adolescentul se angajează în discursuri sau contradicții argumentate.
Limbajul adolescentului câștigă în melodicitate, vo cabularul se îmbogățește cu concepte
abstracte care fac posibilă o cuprindere largă a un ui câmp de evenimente. Capacitatea de
verbalizare crește, evenimentele, situațiile și emo țiile determinând extinderea
comunicării. Dezvoltarea psihică a adolescentului p oate contribui la elaborarea unor
producții proprii literare, muzicale, artistice.
Cunoștințele verbale se corelează, în această etapă , cu varietatea și mai ales cu
bogăția conceptelor adolescentului, îndeosebi când aceste concepte sunt simbolizate
prin cuvinte.
Dezvoltarea limbajului și creșterea debitului verba l arată un salt remarcabil ca
urmare a semnificațiilor ce intervin în comunicare. Se manifestă o capacitate verbală
creatoare care determină complexitatea structurilor intelectuale. Adolescentul este
interesat de folosirea unui limbaj elevat cu persoa nele din jurul său, dar în același timp
adoptă și o formă nonconformistă a limbajului care este capabil, astfel, să dea o notă
personală exprimării sale. Legat de acest ultim asp ect, adolescentul folosește, deseori,
jargoane școlare care se constituie prin mixtiuni a le vorbirii din vocabularul diferitelor
discipline școlare sau din limbajul curent și cuvin te ce provin din limbajul pitoresc ale
tinerilor care apelează la elemente cu valoare necu ltivată.
În pubertate exisă două stadii de evoluție a intele ctului:
 Stadiul operațiilor concrete (7-12 ani),
 Stadiul operațiilor formale care debutează la 11/12 ani și continuă dincolo de
acest palier ontogenetic.
Prin operațiile concrete se realizează gruparea de gradul I, această perioadă fiind
caracterizată de capacitatea de conservare a cantit ății, în schimb conservarea greutății și
a volumului se instalează mai târziu.
În subetapa operațiilor formale (operații care apel ează la propoziții), gândirea
intră într-o etapă superioară de dezvoltare. La ace st nivel se realizează o grupare de
gradul II. În ceea ce privește operativitatea gândi rii, aceasta este de două feluri:
 Nespecifică (regula gândirii se aplică în orice sit uație),
 Specifică (regula gândirii este valabilă doar la un ele probleme).

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Adolescența – e tapă de dezvoltare
12
În pubertate, este prezentă și operativitatea nespe cifică (abstractizare,
generalizare, sinteză), dar se schițează și operat ivitatea specifică (capacitatea de a
utiliza algoritmi).
Tot în această perioadă, se formează judecăți și ra ționamente foarte complexe și
apare un nou tip de reversibilitate, prin simetrie și reciprocitate. De asemenea, se
structurează și un stil de gândire, adică modul per sonal al adolescentului prin care
acționează intelectiv asupra aspectelor din realita te. Tot în această etapă, apare
curiozitatea intelectuală și caracterul critic al g ândirii care se structurează pe baza
aspectelor din mediul copilului.
În adolescență, este specific stadiul operațiilor f ormale care este punctul maxim
în evoluția gândirii. În această etapă, apare un no u tip de gândire, logică, cauzală și se
dobândesc diverse abilități noi: distincția dintre real și posibil, utilizarea de simboluri
secundare. În dezvoltarea adolescentului, curiozita tea continuă să evolueze, apare
nevoia de a filosofa. (Șchiopu, 2009)
Memoria adolescentului asigură consistența vieții psihice ș i inserția în
dimensiunea temporală a vieții sale. În perioada pu bertății este specifică memoria
voluntară, logică și, în special, memoria de scurtă durată, dar funcționează deosebit de
bine și cea de lungă durată. În ceea ce privește ui tarea, aceasta apare ca o perioadă
critică la vârsta de 11-12 ani, dar copilul uită, m ai ales, pentru ca tratează repetiția ca o
acțiune obositoare, inutilă. În adolescență, caract eristică este memoria de lungă durată,
iar în perioada adolescenței prelungite, atât memor ia de scurtă durată, cât și memoria de
lungă durată. Adolescența este caracterizată de mem oria logică, individul evocând mai
ales evenimente socio-culturale. Memoria operează f oarte frecvent cu reprezentări și
noțiuni complexe, din ce în ce mai bogate, iar actu alizarea este mai rapidă deoarece
procesarea informației devine mai structurată și co nduce la o organizare mai eficientă și
inteligibilă a materialului. Toate acestea au conse cințe pozitive asupra capacității de
învățare care devine mai potrivită și utilă de patr u sau cinci ori decât în perioada micii
școlarități.
Atenția , în special atenția voluntară și post-voluntară, î și modifică mult aspectul,
devenind mai eficientă. În această perioadă sunt st ructurate noi particularități ale atenției
datorită îmbogățirii cunoștințelor, a lărgirii inte resului de cunoaștere și a creșterii
spiritului de observație. Adolescenții pot fi capab ili de eforturi susținute și sporite
pentru controlul atenției și sunt conștienți de anu mite deficiențe pe care le pot gestiona
într-un mod pozitiv.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Adolescența – e tapă de dezvoltare
13
În ceea ce privește motivația , în pubertate sunt specifice trebuințele de securi tate,
precum și cele de dragoste și afiliere la grup, în adolescență apar trebuințele sinelui (de
cunoaștere și estetice), iar în adolescența prelung ită se manifestă cu precădere trebuința
de autoactualizare. În adolescență, afectivitatea se nuanțează iar emotivitatea devine
mai echilibrată. Pe fondul deschiderii față de lume , față de frumos, apar sentimentele
superioare, intelectuale, estetice, morale. În acea stă etapă, apare o deschidere particulară
față de sexul opus, care inițial se manifesta ca o aparentă indiferență. Adolescența este
vârsta celor mai frenetice iubiri iar în alegerea p artenerului, individul se raportează, de
cele mai multe ori, la imaginile parentale. În inte riorul grupului său format din persoane
de aceeași vârstă, relațiile sunt calde, afectuoase , grupul securizează adolescentul și îi dă
acestuia forță.
Comportamentele de învățare sunt specifice pentru această perioadă deoarece
formele inteligenței, afectivității și motivației i mprimă întregii activități un caracter
selectiv. Aceste forme îl plasează pe adolescent în tr-un context mai larg în care
adaptarea este corelată cu învățarea și inteligența . Adaptarea adolescentului la viața
școlară, care ocupa cea mai mare parte a timpului s ău, este facilitată de capacitatea
acestuia de a decodifica cunoștințe, imagini, repre zentări pe care le ordonează, le
organizează în sisteme ale cogniției.
Personalitatea , în această perioadă, este caracterizată prin defi nitivarea și
stabilizarea structurilor de personalitate, fenomen ce are loc la 14-15 ani. În ceea ce
privește transformările ce invadează întreaga perso nalitate, U. Șchiopu afirmă că există
trei dominante care dau culoare și specificitate ac estei etape:
 Cristalizarea conștiinței de sine,
 Identitatea vocațională,
 Debutul independenței (Șchiopu, 2009).
Adolescentul se construiește pe sine prin multitudi nea de căutări și prin
evidențierea diferențelor față de ceilalți din juru l său, aceste căutări fiind presărate cu
tensiuni, conflicte și frustrări. Tot în perioada a dolescenței se înregistrează un avânt al
creativității exprimat mai ales prin creșterea orig inalității. Se formează aspecte
importante ale personalității creative: non conform ism, curajul, spiritul interogativ,
asumarea riscului. Caracterul suferă schimbări impo rtante în adolescență, însușirile
caracteriale se consolidează, în special în cadrul relațiilor cu persoanele adulte.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Adolescența – e tapă de dezvoltare
14
Toate aceste aspecte prezentate evidențiază faptul ca adolescența este un lung
proces, intens și amplu de schimbare a copilului, u n parcurs al său către vârsta adultă.
Toate aceste schimbări au ca finalitate restructura rea si dezvoltarea personalității.

I.2 Particularități ale personalității adolescentul ui
Pe parcursul vieții, autonomia individului poate cr ește sau scădea pe măsura ce
indivizii își dezvoltă noi abilități, competențe. Î n perioada adolescenței, dezvoltarea
autonomiei poate fi accelerată datorită schimbărilo r fizice și cognitive sau a extinderii
responsabilităților sociale. În acest mod, sporește stima de sine, eul și identitatea se
consolidează, iar comportamentul și afectele se aut oreglează.
"Termenul “autonomie” este în general utilizat pent ru a desemna un set de
aspecte psihosociale de o importanță specială în a dolescență. Totuși, sensul particular
al acestui termen este deseori dificil de precizat. Mai mult, explicațiile modului în care
indivizii devin autonomi variază, depinzând de pres upunerile inițiale în ceea ce privește
înțelesul și semnificația autonomiei. Autonomia se referă la multiple dimensiuni ale
gândirii, acțiunii și emoțiilor și la suprapunerea dintre autonomie și alți termeni care
descriu creșterea funcționării individului matur." (Adams, 2009, pag. 210)
Una din problemele de mare importanță în adolescenț ă este dobândirea
autonomiei, toate cercetările în acest domeniu arăt ând că pot apărea probleme în
dezvoltarea ulterioară a individului dacă acesta nu este susținut în dobândirea
autonomiei. În general, capacitatea adolescentului de a fi autonom îi dă acestuia o stare
de bine fizică și psihologică, crește dorința de a intra în legătură cu alte persoane. În
măsura în care independența adolescentului crește, mediul familial poate avea o
influență mai scăzută asupra opiniilor, deciziilor și convingerilor tânărului.
Cercetările recente (Karabanova, 2013) au arătat fa ptul că autonomia
adolescentului nu necesită, în mod obligatoriu, ru perea legăturilor cu figurile parentale.
De exemplu, adolescenții ai căror părinți îi susțin în luarea deciziilor și le oferă sprijin
vor fi mult mai capabili să ia decizii independente , vor avea comportamente mai
adecvate mediului social și vor fi mai deschiși în explorarea mediului înconjurător.
În dobândirea autonomiei, un rol important îl au re lațiile sociale semnificative
care permit adolescentului să aibă opinii diferite. Un alt rol important îl constituie
eforturile părinților de a implica tinerii în luare a deciziilor, demonstrarea respectului
față de ideile altor persoane, oferirea posibilităț ii de a alege.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Adolescența – e tapă de dezvoltare
15
În urma nenumăratelor cercetări s-a constatat că an umite comportamente ale
părinților, profesorilor, colegilor pot facilita de zvoltarea autonomiei adolescentului. În
ceea ce privește acest aspect, părinții pot acorda adolescentului autonomia psihologică
prin acordarea unei discipline democratice, necoerc itivă și încurajarea spre
individualitate în cadrul familiei. Susținerea auto nomiei de către părinți este evidentă
atunci când aceștia țin cont de părerea tinerilor, permițându-le să aibă libertate de
exprimare, îi încurajează să participe la diferite acțiuni și să-și valorizeze propriile trăiri
interne sau dorințe. De asemenea, profesorii pot în curaja dezvoltarea autonomiei
adolescentului prin ascultarea sugestiilor lor și î ncurajarea și implicarea în luarea
deciziilor. Pe de altă parte, o altă contribuție în dezvoltarea independenței tinerilor o au
și organizațiile dedicate tinerilor și programele d estinate adolescenților pentru prevenție
și educație care pot crește funcționarea la nivel s ocial prin încurajarea angajării și
implicării în mediu sau în proiecte personale și so ciale.
În dezvoltarea autonomiei, copilăria mijlocie și pr eadolescența au o mare
importanță în dobândirea unei independențe responsa bile, deoarece adolescenții devin
capabili de mai multă autoreglare, acest proces înc epând cu reglarea parentală a
copiilor.
În majoritatea societăților occidentale, individual itatea și autonomia sunt valori
culturale puternice, părinții încurajând copiii să ia decizii și să-și asume responsabilități
suplimentare.
În ceea ce privește diferențele de gen în privința dobândirii autonomiei, se
așteaptă ca fetele să dobândească mai târziu autono mie comportamentală decât băieții,
indiferent de cultură sau etnie. Cu toate acestea, studiile au arătat că așteptările cu
privire la dobândirea independenței comportamentale nu mai sunt atât de pronunțate în
zilele noastre față de cum erau în trecut.
Rezultatul unui studiu recent (Rutger, 2005) a arăt at că unele comportamente
parentale pot avea efecte diferite asupra dezvoltăr ii autonomiei comportamentale și
autoreglării la fete comparativ cu băieții. Comport amentul parental autocratic manifestat
în perioada preșcolarității, lipsa comportamentelor de susținere și stilul parental ostil au
fost asociate cu patternuri ale controlului de sine în adolescență și cu supracontrolul
comportamentului tinerilor. Astfel, în urma stilulu i parental autocratic, comportamentul
adolescentului devine rigid, agresiv, dominant, în rândul băieților adolescenți. În ceea ce
privește fetele, acestea tind să se concentreze mai mult asupra celorlalți. (Adams, 2009)

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Adolescența – e tapă de dezvoltare
16
Toate acestea demonstrează ca anumite comportamente parentale au efecte
diferite asupra femeilor și bărbaților.
Autonomia a reprezentat, de-a lungul timpului, un c onstruct multidimensional,
fiind conceptualizat în diferite moduri de către c ercetători. Teoriile asupra acestui
concept diferă foarte mult, deoarece autonomia este rezultatul unei adaptări mentale,
sociale, cognitive și emoționale ce rezultă din int eracțiunea individului cu familia, dar și
cu societatea în ansamblul ei.
Adolescența este caracterizată de creșterea importa nței grupului de prieteni și
slăbirea autorității parentale. Pentru cei mai mul ți dintre adolescenți, această perioadă
este una de socializare intensă și de experiențe ro mantice. Pe baza schimbărilor din
mediul familial și al prietenilor, se pot descrie t rei stadii ale socializării în adolescență.
În adolescența timpurie, părinții sunt în continuar e importanți din punctul de vedere al
sprijinului social și al dobândirii echilibrului ma terial și emoțional. Nevoia
adolescentului către autonomie duce către cel de al doilea stadiu de socializare,
caracterizat de conflicte determinate pe de o parte de dependența materială a
adolescentului de familie și pe de altă parte de ne voia de a aparține unui grup de prieteni
și de a fi acceptat în interiorul acestuia. În acea stă etapă, conflictele dintre adolescenți și
părinți se concretizează prin interferențe în viața afectivă a adolescentului, criticarea
prietenilor acestuia. În cel de al treilea stadiu a l socializării, adolescentul funcționează
ca un individ în cercul de prieteni și devine relat iv independent de familie.
Relațiile romantice în adolescență reprezintă un as pect foarte important al lumii
sociale a individului, peste jumătate dintre adoles cenți declarând că au trecut printr-o
relație romantică.
Partenerii romantici pot fi o sursă de sprijin pent ru cei mai mulți dintre
adolescenți, dar și o sursă de emoții puternice poz itive sau negative.
Relațiile romantice favorizează atât dezvoltarea in timității, dar și a identității,
aceste două procese psihosociale fiind de maximă im portanță pentru adolescent.
Întâlnirile cu partenerii romantici pot aduce adole scentului multe beneficii, ajutându-i
pe adolescenți să-și stabilească autonomia într-un cadru din afara familiei, dar aceste
întâlniri pot implica și anumite riscuri, adolescen ții pot deveni victime ale agresiunilor,
violențelor.
Cei mai mulți teoreticieni au afirmat că relațiile părinte-copil pot influența
relațiile romantice ale adolescentului, acestea rep rezentând un șablon pentru relațiile
ulterioare. O educație corectă și grija din partea părinților măresc stima de sine a

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Adolescența – e tapă de dezvoltare
17
adolescentului și odată cu aceasta încrederea lui î n ceea ce privește deschiderea către
noi experiențe sociale și romantice. De asemenea, u n comportament parental adecvat
dezvoltă adolescentului competențe în negocierea re lațiilor ulterioare dar și în ceea ce
privește alegerea partenerului. Patternul format în relația copil-părinte este păstrat în
relațiile ulterioare ale adolescentului, formând re prezentări ale relațiilor apropiate și
realizând intimitatea față de persoana opusă.
De asemenea, căsătoria părinților influențează trăi rile și relațiile romantice ale
adolescentului, creează modele de comunicare și de rezolvare a conflictelor din relația
romantică, adolescentul ajunge să interpreteze rela țiile de egalitate și experiențele
romantice prin prisma mariajului părinților.
Pe de altă parte, grupul de prieteni poate avea un rol important în caracterizarea
și desfășurarea relațiilor romantice ale adolescent ului. Grupul de prieteni asigură un
context pentru desfășurarea relațiilor romantice și pentru stabilirea relațiilor
heterosexuale, adolescentul cunoaște reprezentanți ai sexului opus prin grupul de
prieteni. Unele deprinderi sociale dobândite în gru pul de prieteni sunt duse mai departe
în relațiile romantice iar concepțiile despre sine au legătura cu cele de prieten apropiat.
(Sion, 2007)
Integrarea socială a adolescentului este marcată de atașamentul față de grupul de
care aparține iar cele mai multe din criteriile lu i sociale sunt ale grupului. În cadrul
grupului de prieteni, adolescentul se poate confrun ta cu o serie de probleme: teama de a-
și asuma responsabilitatea față de prieteni sau faț ă de partenerul romantic, teama de a nu
fi manipulat de către ceilalți.
Toate transformările fizice și psihice prin care tr ece adolescentul îl pot face
vulnerabil în fața diferitelor provocări și în fața mediului său de viață. Adolescentul
poate găsi un sprijin în grupul său de prieteni, as tfel natura mediului său social are un
rol important în dezvoltarea sa armonioasă și în dr umul său către succes.
În această perioadă, adolescentul poate renunța la valorile ce l-au însoțit în
perioada copilăriei și poate îmbrățișa altele noi, în conformitate cu individualitatea sa
sau cu a grupului de prieteni. În căutarea identită ții sale, adolescentul se află într-o
dinamică cu mediul său social care îi dezvoltă zi d e zi personalitatea.
"Adolescentul își joacă rolurile sociale, în stilul său de viață, în gradul de
integrare socială și de socializare, în felul în ca re își duce lupta pentru independența
relativă." (Neacșu, 2010, pag. 127)

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Adolescența – e tapă de dezvoltare
18
I.3 Stima de sine – aspect al personalității adoles centului
Deși adolescența reprezintă perioada marilor transf ormări, există mai multe
moduri în care putem caracteriza schimbările adole scenței. Din cele mai multe puncte
de vedere, evenimentele prin care trece adolescentu l reprezintă o treaptă spre viața de
adult. Schimbările hormonale, capacitatea cognitivă și schimbările sociale trec prin
diferite transformări, trecând de la formele specif ice copilăriei la cele tipice vieții de
adult. Așadar, adolescența reprezintă un portal căt re viața de adult, iar modificările ce o
caracterizează sunt o adaptare la transformarea din copil în adult (Adams, 2009). Multe
din ritualurile din diferite culturi reflectă aceas tă perspectivă, în sensul că un anume
moment din perioada adolescenței este privit ca pun ctul în care individul trece de la
stadiul de copil la cel de adult, corespunzător la un nivel mai mare de responsabilitate și
datorie.
În adolescență, tinerii se confruntă pentru prima d ată cu caracteristicile corpului
adult, cu schimbările fizice evidente însoțite de c reșterea atracției sexuale. Experiența
emoțională a adolescentului integrează noile evenim ente cognitive și fiziologice, cât și
percepțiile adolescentului despre dezvoltarea lui.
În ceea ce privește studiul sinelui, acesta a fost mai bogat decât orice altă
cercetare din psihologie. Astfel, psihologii cognit iviști, precum și cei sociali au
contribuit la înțelegerea tot mai aprofundată a che stiunilor legate de sine (Arjan, 2006
apud Harter, 1999). Interesul mărit cu privire la s ine a stârnit multe controverse de-a
lungul timpului. Mulți specialiști preferă să defin ească conceptul de sine drept
dimensiunile prin care privim sinele și o măsură ca litativă, iar stima de sine drept
evaluarea sau aprecierea propriei persoane, deci o măsură cantitativă.
Conceptul de sine al unei persoane ia naștere din i nteracțiunile cu alți oameni.
Abordarea umanistă a conceptului despre sine pune a ccent pe recompensa pozitivă
condiționată din partea altor persoane importante. Când un individ primește o
recompensă pozitivă condiționată, sinele său real e ste în concordanță cu sinele ideal și
rezultatul constă într-o bună stare de echilibru me ntal. Dacă un individ nu s-a bucurat de
o recompensă pozitivă condiționată, el va căuta în mod continuu să obțină aprobarea
altor indivizi. Aceasta va duce la o apreciere de s ine scăzută.
Aprecierea de sine este considerată o altă fațetă a sinelui și reprezintă evaluările
pe care le facem despre noi înșine, putând să aibă o influență profundă asupra
comportamentului. Dezvoltarea conștiinței de sine e ste determinată de diferiți factori.
Unul din acești factori este reprezentat de relații le adolescentului cu cei din jurul său, în

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Adolescența – e tapă de dezvoltare
19
special cu adulții, aprecierile acestora față de ca litățile sale sau de munca și eforturile
sale. Comportamentul în școală și în afara acesteia îl diferențiază pe adolescent de
restul, făcându-l să-și dea seama că este o ființă cu o anumită individualitate, care
gândește, simte, reacționează într-un mod propriu.
În adolescență, individul realizează dacă gândește corect sau fals asupra
diferitelor probleme, dacă are voință, dacă este mo tivat. Un alt factor este reprezentat de
tendința adolescentului spre reflectarea de sine pr in lectură, muzică, meditație. Analiza
conținutului lecturii poate aduce emoții puternice și schimbări asupra stărilor sale
sufletești. Momentele orientării către sine sunt de terminate și de o anumită dispoziție,
când adolescentul este calm, liniștit, nepreocupat de alte probleme.
Oboseala, boala, sunt condiții nefavorabile reflecț iei de sine. Această reflecție de
sine are diferite efecte asupra adolescenților. Ast fel, pentru unii, reflecția are efecte
tonice, de înviorare, oferind curaj, determinare, î n schimb pentru alții poate avea efecte
negative, ducând la simptome depresive, descurajare sau melancolie.
În formarea imaginii de sine, contribuții important e le au condiționările
exterioare, dar și cele interioare. Astfel, în cazu l condiționărilor exterioare, o importanță
deosebită o au diferitele greșeli de educație în me diul familial sau școlar, exprimate prin
lipsa de tact, răbdare a adultului, profesorului. A ceste greșeli vor duce la formarea unei
imagini de sine negative și la apariția unor comple xe de inferioritate. De asemenea, un
regim de viață excesiv de sever îl fac pe adolescen t speriat, timorat, înspăimântat de
eventualele greșeli sau eșec, astfel încât în aștep tarea unui eveniment, imaginația sa
poate elabora o mulțime de scenarii negative și de îngrijorări. Pe de altă parte, un
premiu sau o laudă pot stimula încrederea în sine a adolescentului, oferindu-i o părere
bună despre sine.
La fel de complexe sunt și efectele condiționărilor interioare asupra formării
imaginii de sine a adolescentului. Unele particula rități individuale, cum sunt
timiditatea, hiperemotivitatea, introspectarea exag erată pot influența negativ imaginea
de sine.
În imaginea de sine sunt incluse informații despre sinele corporal, greutatea,
culoarea părului sau a ochilor, cunoștințele person ale despre abilitățile noastre, despre
ceea ce ne place și ceea ce nu ne place și despre a titudinile noastre. Tot aici, regăsim și
informații sociale despre noi, cum ar fi relațiile cu alți oameni, informații obiective
despre noi în relațiile cu societatea, toate aceste a formând o concepție despre sine.
Imaginea de sine se conturează din propria experien ță de viață, dar rezultă și din modul

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Adolescența – e tapă de dezvoltare
20
în care ceilalți se comportă față de noi. O parte d in motivul pentru care reacțiile
celorlalți ne influențează atât de mult în formarea imaginii de sine o reprezintă o altă
latură a concepției despre sine, stima de sine.
Stima de sine este rezultatul estimării propriei va lori, fiind dimensiunea
evaluativă și afectivă a eului, care se manifestă c a satisfacția sau insatisfacția pe care
omul o asociază imaginii de sine.
Adolescența reprezintă o etapă importantă în formar ea Eului, un moment de
profundă reorganizare a conceptului de sine. Aproap e toți adolescenții trec prin perioade
marcate de frământări interioare, dar nu toți trăie sc crize de identitate. Cei care reușesc
să aibă o cunoaștere de sine optimă sunt mai feriți în a experimenta stări de anxietate,
depresie și sunt mai puțin vulnerabili în fața expe riențelor negative venite din mediul
social.
Nivelul stimei de sine depinde și de vârsta copilul ui. La preșcolari, cea mai
importantă sursă pentru formarea stimei de sine o r eprezintă evaluările părinților,
mesajele transmise de către aceștia, fiind interior izate de către copil. La școlari, sursa de
formare a stimei de sine se extinde, în general, la grupul de prieteni, mediul școlar, iar
autoevaluarea este încă puternic ancorată în caract eristicile fizice ale copilului. La
adolescenți, în formarea stimei de sine și dezvolta rea acesteia, este foarte importantă
susținerea venită din partea familiei și a grupului de prieteni. Cele mai multe cercetări
confirmă faptul ca tinerii care percep că sunt apre ciați și iubiți au o stimă de sine mai
ridicată față de acei tineri care se simt respinși sau chiar ridiculizați de către persoanele
din anturajul lor. (Sharma, 2015)
În perioada debutului adolescenței, se produce o sc ădere a stimei de sine,
deoarece autoevaluarea nu mai găsește același punc t de sprijin ca în trecut iar
deplasarea interesului adolescentului de la mediul familial către mediul de prieteni poate
duce la rupturi sau neînțelegeri. Aceasta perioadă de declin al stimei de sine dispare
daca există condiții normale de dezvoltare iar adol escentul devine conștient de propria
valoare în raport cu ceilalți.
O stimă de sine ridicată duce la sentimente de auto apreciere, încredere în propria
persoană, optimism în ceea ce privește viitoarele p erformanțe, persistență în depășirea
obstacolelor. Un adolescent cu stimă de sine poziti vă își va asuma responsabilitățile, se
va comporta independent, va fi mândru de realizăril e sale, nu va avea probleme în
implicarea în sarcini necunoscute, își va exprima c u ușurință sentimentele pozitive sau
negative. Pe de altă parte, adolescentul cu o stimă de sine negativă, va avea frecvent

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Adolescența – e tapă de dezvoltare
21
sentimente negative de frustrare, anxietate, depres ie și va anticipa eșecul. De asemenea,
acest adolescent va fi nemulțumit de felul lui de a fi, va evita să se implice în sarcini
noi, se va simți neiubit, nevaloros, va fi ușor de influențat și, în cele mai multe cazuri,
nu își va asuma responsabilitatea pentru faptele sa le.
Riscurile unei stime de sine scăzute sunt următoare le: probleme emoționale,
probleme de comportament, risc în creșterea consumu lui de alcool, imagine corporală
negativă, tulburări alimentare.
Conform literaturii de specialitate, există trei in fluențe importante asupra
dezvoltării stimei de sine a adolescentului: modul în care au loc schimbările fizice în
perioada de creștere, contextul familial împreună c u practicile parentale și impactul
tranzițiilor școlare.
Școala și realizările școlare ajută la formarea ima ginii de sine a adolescentului,
majoritatea studiilor indicând că există relații po zitive între stima de sine și realizările
școlare (Erol, 2011). Aceste cercetări se bazează p e faptul că adolescentul trece prin
foarte multe schimbări, devine din ce în ce mai sof isticat din punct de vedere cognitiv,
se angajează în comparații sociale și dezvoltă o vi ziune mai realistă asupra capacităților
lui.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) CAPITOLUL II
22
CAPITOLUL II
Fobia socială

II.1 Fobia socială – Aspecte teoretice și sociale
Tulburarea de anxietate socială, cunoscută și sub n umele de fobie socială, este o
tulburare de anxietate caracterizată printr-o canti tate semnificativă de frică în una sau
mai multe situații sociale, provocând dificultăți c onsiderabile și abilitatea de a funcționa
în cel puțin unele părți ale vieții de zi cu zi. Ac este temeri pot fi declanșate de controlul
perceput sau real al altora. (Social Anxiety Disord er: Recognition, Assessment and
Treatment., 2013)
Simptomele fizice includ deseori excesul de roșeață în obraji, excesul de
transpirație, tremurături, palpitații și greață. Bâ lbâitul poate fi prezent, împreună cu
vorbirea rapidă. Atacurile de panică pot apărea, de asemenea, sub o frică și un
disconfort intens. Unii suferinzi pot folosi alcool sau alte medicamente pentru a reduce
temerile și inhibițiile la evenimentele sociale. Es te obișnuit ca persoanele care suferă de
fobie socială să se auto-medicheze în acest mod, ma i ales dacă sunt nediagnosticate,
netratate sau ambele; acest lucru poate duce la alc oolism, tulburări de alimentație sau
alte tipuri de abuz de substanțe. Această fobie est e uneori menționată ca o boală a
oportunităților pierdute în care "indivizii fac ale geri majore de viață pentru a se adapta
bolii lor". (Stein et al., 2001).
Conform ghidurilor ICD-10, principalele criterii de diagnostic ale fobiei sociale
sunt teama de a fi centrul atenției sau de teama de a se comporta într-un mod care ar fi
jenant sau umilitor, evitare și anxietate. Scările de rating standardizate pot fi folosite
pentru a examina tulburările de anxietate socială ș i pentru a măsura severitatea
anxietății. (ICD 10, 2009)
Tratamentul de primă linie pentru tulburarea de anx ietate socială este terapia
comportamentală cognitivă cu medicamente recomanda te numai la cei care nu sunt
interesați de terapie. (Pilling et al., 2013)
Terapia cognitiv-comportamentală este eficace în tr atarea fobiei sociale, fie ea
livrată individual sau în grup. Componentele cognit ive și comportamentale încearcă să
schimbe modelele de gândire și reacțiile fizice la situațiile de anxietate. Atenția acordată
tulburării de anxietate socială a crescut în mod se mnificativ din 1999, odată cu
aprobarea și comercializarea medicamentelor pentru tratamentul acesteia.
Medicamentele prescrise includ mai multe clase de a ntidepresive: inhibitori selectivi ai

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Fobia socială
23
recaptării serotoninei (SSRI), inhibitori ai recapt ării serotoninei-norepinefrinei (SNRI)
și inhibitori de monoaminooxidază (MAOI). (Blanco e t al., 2012)
Alte medicamente utilizate frecvent includ blocante -beta și benzodiazepine. Este
cea mai frecventă tulburare de anxietate, cu până l a 10% dintre persoanele afectate la un
moment dat în viață. (Craske &Stein, 2016)

II.2 Cauze, factori de risc, simptomatologie și mec anisme de apărare
Cercetarea cauzelor anxietății sociale și ale fobie i sociale este vastă, cuprinzând
perspective multiple de la neuroștiință la sociolog ie. Oamenii de știință încă nu au
indicat cauzele exacte. Studiile sugerează că genet ica poate juca un rol în combinație cu
factorii de mediu. Fobia socială nu este cauzată de alte tulburări mintale sau de abuzul
de substanțe.
În general, anxietatea socială începe într-un anumi t moment al vieții unui
individ. Acest lucru se va dezvolta de-a lungul tim pului, pe măsură ce persoana se luptă
să se recupereze. În cele din urmă, incomoditatea s ocială ușoară se poate dezvolta în
simptome de anxietate socială sau fobie.

a.Genetică
S-a demonstrat că există un risc de două până la tr ei ori mai mare de a avea fobie
socială dacă o rudă de gradul întâi are asemenea tu lburare. Acest lucru se datorează
geneticii și / sau datorită faptului că copiii dobâ ndesc temeri și evitare sociale prin
procese de învățare observațională sau educație psi hosocială parentală. Studiile privind
gemenii identici crescuți (prin adopție) în diferit e familii au arătat că, dacă unul dintre
gemeni a dezvoltat tulburare de anxietate socială, atunci celălalt a fost între 30% și 50%
mai probabil decât media pentru a dezvolta tulburar ea (Kendler, Karkowski & Prescott,
1999). Într-o anumită măsură, această "heritabilita te" poate să nu fie specifică – de
exemplu, studiile au constatat că, dacă un părinte are vreun fel de tulburare de anxietate
sau depresie clinică, atunci copilul este mai proba bil să dezvolte o tulburare de anxietate
sau o fobie socială. (Merikangas et al., 1999)
Creșterea alături părinți supra-protectivi și hiper critici a fost, de asemenea,
asociată cu tulburarea de anxietate socială. Adoles cenții care au fost evaluați ca având
un atașament nesigur (anxietate-ambivalentă) cu mam a lor ca sugari au fost de două ori
mai susceptibili de a dezvolta tulburări de anxieta te prin adolescenta târzie, inclusiv
fobia socială. (Warren et al., 1997)

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Fobia socială
24
O linie conexă de cercetare a investigat "inhibarea comportamentală" la sugari –
semne timpurii de natură inhibată și introspectivă sau înspăimântătoare. Studiile au
arătat ca aproximativ 10-15% dintre indivizi arată acest temperament timpuriu, ceea ce
pare să se datoreze parțial geneticii. Unii continu ă să arate această trăsătură în
adolescență și la vârsta adultă și par a fi mai pro babil să dezvolte o tulburare de
anxietate socială. (Schwartz, Snidman și Kagan, 199 9)

b.Experiențele sociale
O experiență socială negativă anterioară poate fi u n declanșator al fobiei sociale,
poate mai ales pentru persoanele cu o "sensibilitat e interpersonală". Pentru aproximativ
jumătate dintre cei diagnosticați cu tulburare de a nxietate socială, un eveniment social
specific traumatic sau umilitor pare să fie asociat cu apariția sau agravarea tulburării
(Mineka & Zinbarg, 1995), acest tip de eveniment pa re a fi în special legat de fobia
socială (de performanță) specifică, de exemplu în c eea ce privește vorbirea publică.
Pe lângă experiențele directe, observarea sau auzir ea experiențelor sociale
negative ale altora sau avertizările verbale cu pri vire la pericolele și problemele sociale
pot, de asemenea, să determine dezvoltarea unei tul burări de anxietate socială.
Tulburarea de anxietate socială poate fi cauzată de efectele pe termen lung ale
neincluziunii, respingerii sau ignorării (Beidel & Turner, 1998).
Adolescenții timizi sau adulții evitanți au sublini at experiențe neplăcute cu
colegii sau hărțuirea sau bullying din copilărie. Î ntr-un studiu, popularitatea s-a dovedit
a fi corelată negativ cu anxietatea socială, iar co piii neglijați de colegii lor au raportat o
anxietate socială mai mare și teama de evaluare neg ativă decât alte categorii de copii.
Copiii cu fobie socială par mai puțin susceptibili de a primi reacții pozitive din partea
colegilor, iar copiii anxiosi sau inhibiți se pot i zola. (Rubin & Mills, 1988)

c.Influențele culturale
Factorii culturali care au fost legați de tulburare a de anxietate socială includ
atitudinea societății față de timiditate și evitare , care afectează capacitatea de a forma
relații sau de a avea acces la locuri de muncă sau la educație și rușinea. Un studiu a
constatat că efectele parentalității sunt diferite în funcție de cultură – copiii americani
par mai mult probabil să dezvolte tulburări de anxi etate socială dacă părinții lor
subliniază importanța opiniilor altora și folosesc rușinea ca strategie disciplinară, dar
această asociație nu a fost găsită copii chinezi / chinezi-americani. În China, cercetările

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Fobia socială
25
au arătat că copiii inhibați timizi sunt mai accept ați decât colegii lor și este mai probabil
să fie luați în considerare pentru conducere și con siderați competenți, spre deosebire de
constatările din țările occidentale. De asemenea, v ariabilele demografice pot juca un rol
(Chen, Rubin & Li, 1995).
Problemele de dezvoltare a abilităților sociale sau "fluența socială" pot fi cauza
unor tulburări de anxietate socială, fie prin incap acitate, fie prin lipsa de încredere
pentru a interacționa din punct de vedere social și pentru a obține reacții pozitive și
acceptare de la alții. Studiile sunt împărțite, tot uși, unele studii care nu au găsit
probleme semnificative în aptitudinile sociale (Rap ee & Lim, 1992) în timp ce altele au
găsit. Ceea ce pare a fi clar este că anxietatea so cială percepe propriile abilități sociale
ca fiind reduse. Este posibil ca nevoia crescândă d e aptitudini sociale sofisticate în
formarea relațiilor sau a carierei, și accentul pus pe asertivitate și competitivitate, face
ca problemele sociale de anxietate să devină mai fr ecvente, cel puțin printre "clasele de
mijloc" (Heimberg et al., 2000). Un accent interper sonal sau mediatic asupra
caracteristicilor personale "normale" sau "atractiv e" a fost de asemenea susținut pentru a
combate perfecționismul și sentimentele de inferior itate sau insecuritate în ceea ce
privește evaluarea negativă de către ceilalți. Nevo ia de acceptare socială sau de
autonomie socială a fost elaborată în alte linii de cercetări referitoare la anxietatea
socială. (Stopa & Clark, 1993)

d.Anxietatea indusă de substanțe
În timp ce alcoolul inițial ameliorează fobia socia lă, abuzul excesiv de alcool
poate agrava simptomele fobiei sociale și poate pro voca tulburări de panică pentru a se
dezvolta sau agrava în timpul intoxicației cu alcoo l și mai ales în timpul sindromului de
abstinență a alcoolului. Acest efect nu este unic p entru alcool, dar poate apărea și în
cazul utilizării pe termen lung a medicamentelor ca re au un mecanism similar de acțiune
asupra alcoolului, cum ar fi benzodiazepinele care sunt uneori prescrise ca
tranchilizante. (Terra, Figueira & Barros, 2004)
Benzodiazepinele au proprietăți anti-anxietate și p ot fi utile pentru tratamentul
pe termen scurt al anxietății severe. Ca și anticon vulsivante, ele tind să fie ușoare și bine
tolerate, deși există un risc de formare a obiceiur ilor. Benzodiazepinele sunt, de obicei,
administrate pe cale orală pentru tratamentul anxie tății; cu toate acestea, ocazional
lorazepam sau diazepam poate fi administrat intrave nos pentru tratamentul atacurilor de
panică.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Fobia socială
26
Consiliul Mondial de Anxietate nu recomandă benzodi azepinele pentru
tratamentul pe termen lung al anxietății datorită u nei serii de probleme asociate cu
utilizarea pe termen lung, incluzând toleranța, tul burările psihomotorii, tulburările
cognitive și de memorie, dependența fizică și sindr omul de întrerupere a
benzodiazepinei după întreruperea tratamentului cu benzodiazepine. (Allgulander et al.,
2003)
Cu toate că se concentrează în mod intensiv asupra utilizării antidepresivelor și a
altor agenți pentru tratamentul anxietății, benzodi azepinele au rămas un pilon al
farmacoterapiei anxiolitice datorită eficacității l or robuste, apariției rapide a efectului
terapeutic și, în general, favorizării efectului se cundar. (Stevens & Pollack, 2005)
Modelele de tratament pentru medicamentele psihotro pe par să fi rămas stabile
în ultimul deceniu, benzodiazepinele fiind medicame ntul cel mai frecvent utilizat pentru
tulburarea de panică. (Bruce et al., 2003)
Aproximativ jumătate dintre pacienții care frecvent ează servicii de sănătate
mintală pentru afecțiuni, inclusiv tulburări de anx ietate, cum ar fi tulburarea de panică
sau fobia socială, sunt rezultatul dependenței de a lcool sau de benzodiazepine. Uneori,
anxietatea a existat deja în urma dependenței de al cool sau benzodiazepină, dar
dependența de alcool sau benzodiazepină a menținut tulburările de anxietate și, deseori,
le făcea să se înrăutățească. Mulți oameni care sun t dependenți de alcool sau
benzodiazepine prescrise, atunci când li se explică , au posibilitatea de a alege între
starea de sănătate mintală în curs de desfășurare, sau renunțarea și recuperarea de la
simptomele lor, decid să renunțe la alcool sau benz odiazepine. (Cohen, 1995)
S-a observat că fiecare persoană are un nivel de se nsibilitate individuală la
alcool sau medicamente hipnotice sedative și ceea c e poate tolera o persoană, în cazul
altei persoane poate fi provocată o stare de sănăta te foarte proastă, și chiar băutura
moderată poate provoca sindroame de anxietate de re bound și tulburări de somn. O
persoană care suferă efectele toxice ale alcoolului sau benzodiazepinelor nu va beneficia
de alte terapii sau medicamente, deoarece acestea n u abordează cauza principală a
simptomelor. Simptomele se pot agrava temporar totu și, în timpul retragerii alcoolului
sau al retragerii benzodiazepinelor. (Cohen, 1995)

e.Factori psihologici
Cercetările au indicat rolul "core" sau "necondițio nat" al convingerilor negative
(de exemplu, "eu sunt inept") și "condiționate" mai aproape de suprafață (de exemplu,

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Fobia socială
27
"Dacă mă expun, voi fi respins"). Se crede că acest ea se dezvoltă pe baza personalității
și a experiențelor adverse și trebuie activate atun ci când persoana se simte amenințată.
O linie de lucru s-a concentrat mai exact pe rolul cheie al preocupărilor de auto-
prezentare. (Leary, Kowalski & Campbell, 1988)
Stările de anxietate rezultate, sunt văzute ca inte rferând cu performanța socială și
abilitatea de a se concentra pe interacțiune, ceea ce creează, la rândul său, mai multe
probleme sociale, ceea ce întărește toată această s chemă negativă. De asemenea, s-a
subliniat faptul că există un focus pe grijile în l egătură cu simptomele de anxietate
însăși, și cum ar putea să apară de față cu alții. Un model similar subliniază dezvoltarea
unei reprezentări mentale distorsionate a sinelui ș i o supraestimare a probabilității și a
consecințelor evaluării negative și a standardelor de performanță pe care le au ceilalți.
Astfel de modele cognitive-comportamentale iau în c onsiderare rolul amintirilor
negative ale trecutului și al proceselor de reflect are după un eveniment și anticiparea
înfricoșătoare înaintea lui. Studiile au evidențiat , de asemenea, rolul factorilor de evitare
subtilă și al factorilor defensivi, și au arătat cu m încercările de a evita situații, au la bază
temerea față de evaluări negative sau utilizarea "c omportamentelor de siguranță" (Clark
& Wells, 1995), ele pot face dificilă interacțiunea socială și agravarea anxietății pe
termen lung. Această activitate a influențat dezvol tarea Terapiei comportamentale
cognitive pentru tulburarea de anxietate socială, c are s-a dovedit a fi eficace.

Mecanismele neuronale:
Există multe studii care investighează bazele neuro nale ale tulburării de
anxietate socială. Deși mecanismele neuronale exact e nu au fost încă găsite, există
dovezi referitoare la faptul că tulburarea de anxie tate socială dezechilibrează anumite
neurochimicale și hiperactivitate în unele zone ale creierului. (Mathew, Coplan &
Gorman, 2001)

a.Neurotransmițătorii
Sociabilitatea este strâns legată de neurotransmisi a dopaminei. Folosirea abuzivă
a stimulenților, cum ar fi amfetaminele, pentru a s pori încrederea în sine și a îmbunătăți
performanța socială este comună. Într-un studiu rec ent s-a constatat o legătură directă
între statutul social al voluntarilor și afinitatea de legare a receptorilor D2 / 3 ai
dopaminei în striatum (Martinez et al., 2010). Alte cercetări arată că afinitatea de legare
a receptorilor D2 de dopamină în striatumul persoan elor care suferă de anxietate socială

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Fobia socială
28
este mai mică decât în cazul în celor care au anxie tatea sub control. Unele cercetări arată
o anomalie a densității transportatorilor de dopami nă în striatumul persoanelor care
suferă de anxietate socială (van der Wee et al., 20 08). Cu toate acestea, unii cercetători
au fost incapabili să reproducă rezultatele anterio are ale dovezilor anormalității
dopaminei în tulburarea de anxietate socială. Studi ile au arătat o prevalență ridicată a
anxietății sociale în boala Parkinson și schizofren ie. Într-un studiu recent, fobia socială
a fost diagnosticată la 50% dintre pacienții cu boa lă Parkinson. Alți cercetători au
descoperit simptome de fobie socială la pacienții t ratați cu antagoniști ai dopaminei,
cum ar fi haloperidolul, subliniind rolul neurotran smisiei dopaminei în tulburarea de
anxietate socială. (Kummer, Cardoso & Teixeira, 200 8)
Unele dovezi indică faptul că tulburarea de anxieta te socială implică o reducere
a legării receptorilor de serotonină (Lanzenberger et al., 2007). Un studiu recent a
evidențiat o creștere a legării transportorilor de serotonină la pacienții care nu au primit
medicamente psihotrope cu tulburare de anxietate so cială generalizată (van der Wee et
al., 2008). Deși există puține dovezi de anomalie a neurotransmisiei serotoninei,
eficacitatea limitată a medicamentelor care afectea ză nivelul serotoninei poate indica
rolul acestei căi. Paroxetina și sertralina sunt do uă SSRI care au fost confirmate de FDA
pentru a trata tulburarea de anxietate socială. Uni i cercetători cred că SSRI-urile scad
activitatea amigdalei (Marcin & Nemeroff, 2003). De asemenea, se concentrează din ce
în ce mai mult pe alți emițători candidați, de ex. norepinefrina și glutamatul, care pot fi
supra-active în tulburările de anxietate socială și transmițătorul inhibitor GABA, care
poate fi subactiv în thalamus. (Pollack et al., 200 8)

b.Zone ale creierului
Amigdala face parte din sistemul limbic care este l egat de cunoașterea fricii și
învățarea emoțională. Persoanele cu tulburare de an xietate socială au fost găsite ca
având o amigdală hipersensibilă; de exemplu în ceea ce privește indicii de amenințare
socială (de exemplu, evaluarea negativă percepută d e o altă persoană), fețe furioase sau
ostile, sau așteptarea de a tine un discurs. Studii le recente au arătat, de asemenea, că o
altă zonă a creierului, cortexul cingular anterior, care era deja cunoscut ca implicat în
experiența durerii fizice, pare, de asemenea, impli cat în experiența "durerii sociale", de
exemplu perceperea excluderii de grup. O meta-anali ză din 2007 a constatat, de
asemenea, că persoanele cu anxietate socială au avu t hiperactivitate în zonele amigdalei

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Fobia socială
29
și zonele insulare, care sunt adesea asociate cu te ama și prelucrarea emoțională
negative. (Etkin & Wager, 2007)

Simptomatologie și mecanisme de apărare:

a.Aspecte cognitive
În modelele cognitive ale tulburării de anxietate s ocială, cei cu fobie socială se
tem de modul în care vor fi prezentați celorlalți. Ei se pot simți prea conștienți de sine,
pot acorda o atenție deosebită după o activitate sa u au standarde înalte de performanță
pentru ei înșiși. Conform teoriei psihologiei socia le a auto-prezentării, o persoană cu
anxietate socială încearcă să creeze o impresie bin e gândită față de ceilalți, dar crede că
nu poate face acest lucru. De multe ori, înainte de situația socială care provoacă
anxietate, suferinzii pot revizui în mod deliberat ce ar putea merge prost și cum să facă
față fiecărui caz neașteptat. După eveniment, aceșt ia pot avea percepția că au efectuat
acest lucru în mod necorespunzător. În consecință, ei vor percepe orice lucru care ar fi
putut fi anormal ca fiind jenant. Aceste gânduri se pot extinde timp de săptămâni sau
mai mult. Distorsiunile cognitive sunt un semn dist inctiv și sunt învățate în CBT
(terapia cognitiv-comportamentală). Gândurile sunt deseori înfrânte și inexacte. Cei cu
fobie socială tind să interpreteze conversații neut re sau ambigue cu o viziune negativă și
multe studii sugerează că indivizii anxioși sociali își amintesc mai multe amintiri
negative decât cei mai puțin anxioși. (Furmark, 200 0)
Un exemplu de situație poate fi cel al unui angajat prezentând ceva colegilor săi.
În timpul prezentării, persoana poate bâlbâi un cuv ânt, despre care el sau ea ar putea să-
și facă griji că alte persoane au observat în mod s emnificativ și cred că percepția lor
despre el sau ea ca prezentator a avut de suferit d in această cauză. Acest gând cognitiv
propulsează o anxietate suplimentară, care se amest ecă cu bâlbâitul, transpirație
excesivă și, eventual, un atac de panică.

b.Aspecte ale comportamentului
Tulburarea de anxietate socială este o teamă persi stentă a uneia sau mai multor
situații în care persoana este expusă unei examinăr i posibile de către alții și se teme că
el sau ea ar putea să facă ceva sau să acționeze în tr-un mod care să fie umilitor sau
jenant. Acesta depășește "timiditatea" normală, deo arece duce la o evitare socială
excesivă și la o afectare socială sau profesională substanțială. Activitățile de care se pot

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Fobia socială
30
teme pot include aproape orice tip de interacțiune socială, în special grupuri mici,
întâlniri, petreceri, vorbitul cu străini, restaura nte, interviuri etc.
Cei care suferă de tulburare de anxietate socială s e tem că sunt judecați de alții în
societate. Mai specific, persoanele cu anxietate so cială sunt nervoase în prezența
persoanelor cu autoritate și se simt inconfortabil în timpul examinărilor fizice.
Persoanele care suferă de această tulburare se pot comporta într-un anumit mod sau pot
spune ceva și apoi se simt jenate sau umilite imedi at după. Drept urmare, ei adesea aleg
să se izoleze de societate pentru a evita astfel de situații. De asemenea, s-ar putea simți
inconfortabil să întâlnească persoane pe care nu le cunosc și să acționeze distante atunci
când sunt cu grupuri mari de persoane. În unele caz uri, ele pot prezenta manifestări ale
acestei tulburări prin evitarea contactului vizual, sau înnroșirea în obraji când cineva le
vorbește. (Schneier, 2006)
Potrivit psihologului B. F. Skinner, fobiile sunt c ontrolate de comportamente de
evadare și evitare. De exemplu, un student poate pă răsi încăperea atunci când vorbește
în fața clasei (evadare) și se abține de la a face prezentări verbale din cauza atacului de
anxietate întâlnit anterior (evitare). Comportament ele majore de evitare ar putea include
un comportament aproape patologic / compulsiv, pent ru a păstra imaginea de sine și a
evita judecata în fața altora. Comportamentele mino re de evitare sunt expuse atunci
când o persoană evită contactul vizual și își încru cișează brațele pentru a evita tremurul
observabil. Un răspuns automatizat este declanșat î n astfel de evenimente. (Furmark,
2000)

c.Aspecte fiziologice
Efectele fiziologice, similare cu cele din alte tu lburări de anxietate, sunt prezente
în fobiile sociale. La adulți, pot fi lacrimi, tran spirație excesivă, greață, dificultăți de
respirație, agitație și palpitații, ca rezultat al răspunsului automatizat. Perturbarea
mersului propriu zis (în cazul în care o persoană e ste atât de îngrijorată cu privire la
modul în care se deplasează pentru a pierde echilib rul) poate apărea, mai ales atunci
când trece pe lângă un grup de oameni. Înroșirea în obraji este frecvent manifestată de
persoanele care suferă de fobie socială. (Furmark, 2000)
Aceste simptome vizibile întăresc anxietatea în pre zența altora. Un studiu din
2006 a constatat că zona creierului numită amigdala , parte a sistemului limbic, este
hiperactivă atunci când pacienții sunt expuși unor fețe amenințătoare sau se confruntă

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Fobia socială
31
cu situații înspăimântătoare. Ei au descoperit ca p acientii cu fobie sociala mai severă au
aratat o corelație cu răspunsul crescut în amigdala . (Monash University, 2006)

d.Comorbiditate
Tulburarea de anxietate socială prezintă un grad ri dicat de coexistență cu alte
tulburări psihiatrice. De fapt, un studiu bazat pe populație a constatat că 66% dintre cei
cu această tulburare au prezentat una sau mai multe tulburări suplimentare de sănătate
mintală (Acarturk et al., 2008). Această tulburare apare de multe ori alături de stima de
sine scăzută și cel mai frecvent, depresia clinică, probabil datorită lipsei de relații
personale și perioade lungi de izolare legate de ev itarea socială. (Weeks, 2014)
Depresia clinică este de 1,49 până la 3,5 ori mai m are la persoanele cu Tulburare
de anxietate socială. Tulburările de anxietate sunt , de asemenea, foarte frecvente la
pacienții cu depresie clinică, în special tulburare a de anxietate generalizată. (Chartier,
Walker & Stein, 2003)
Tulburarea de personalitate afectivă este, de aseme nea, foarte corelată cu
tulburarea de anxietate socială, cu rate de comorbi ditate cuprinse între 25% și 89%.
(Chambless, Fydrich & Rodebaugh, 2008)
Pentru a încerca să-și reducă anxietatea și să aten ueze depresia, persoanele cu
fobie socială pot folosi alcool sau alte medicament e, ceea ce poate duce la abuzul de
substanțe. Se estimează că o cincime dintre pacienț ii cu tulburări de anxietate socială
suferă și de dependența de alcool. (Buckner et al., 2008)
Cu toate acestea, unele cercetări sugerează că tulb urarea de anxietate socială nu
are nici o legătură sau chiar protejează împotriva problemelor legate de alcool (Morris,
Stewart & Ham, 2005).
Cei care suferă atât din cauza alcoolismului, cât ș i din cauza tulburării de
anxietate socială au mai multe șanse să evite trata mentele bazate pe grupuri și să
recidiveze în comparație cu persoanele care nu au a ceastă combinație (Kushner et al.,
2005).

e.Diagnostic diferențiat
Criteriile DSM-IV au arătat că un individ nu poate primi un diagnostic de
tulburare de anxietate socială dacă simptomele sale sunt mai bine luate în considerare de
una dintre tulburările din spectrul autismului, cum ar fi autismul și sindromul Asperger.
(Joshi et al., 2010)

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Fobia socială
32
Din cauza relației sale strânse și a simptomelor ca re se suprapun, tratarea
persoanelor cu fobie socială poate ajuta la înțeleg erea conexiunilor care stau la baza
altor tulburări mintale. Tulburarea de anxietate so cială este adesea legată de tulburarea
bipolară și de tulburarea de hiperactivitate a defi citului de atenție (ADHD), iar unii cred
că acestea împărtășesc o dispoziție de ciclotimie-a nxioasă. (Pini et al., 2006)
Co-apariția ADHD și a fobiei sociale este foarte ma re; în special atunci când
simptomele deficitului tempo cognitiv sunt prezente . (Schatz & Rostain, 2006)

II.3 Studii și cercetări privind fobia socială la a dolescent
a.Diagnostic:
ICD-10 definește fobia socială ca o teamă de contro l de către alți oameni care
conduce la evitarea situațiilor sociale. Simptomele de anxietate pot apărea ca o
manifestare de înroșire în obraji, tremur, greață s au urgență de micțiune. Simptomele
pot progresa până la atacurile de panică. (The ICD- 10 Classification of Mental and
Behavioural Disorders: Diagnostic criteria for rese arch, 1993)
Scări standardizate de evaluare, cum ar fi inventar ul de fobie socială, SPAI-B,
Scala de anxietate socială Liebowitz și Scala anxie tății de interacțiune socială, pot fi
utilizate pentru a examina tulburarea de anxietate socială și pentru a măsura severitatea
anxietății. (Mattick & Clarke, 1998)

b.Prevenire
Prevenirea tulburărilor de anxietate este unul din obiectivele cercetării.
Utilizarea terapiei cognitive-comportamentale și a tehnicilor aferente poate reduce
numărul copiilor cu tulburări de anxietate socială după finalizarea programelor de
prevenire. (Drake & Ginsburg, 2012)

c.Tratament
– psihoterapii:
Tratamentul de primă linie pentru tulburarea de anx ietate socială este terapia
comportamentală cognitivă cu medicamente, cum ar fi inhibitorii selectivi ai recaptării
serotoninei (SSRI), utilizați numai la cei care nu sunt interesați de terapie. Auto-ajutorul
bazat pe principiile terapiei cognitive-comportamen tale reprezintă un tratament
secundar. (Andersson et al., 2006)

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Fobia socială
33
Există unele dovezi emergente privind utilizarea te rapiei de acceptare și de
angajament (ACT) în tratamentul tulburării de anxie tate socială. ACT este considerat un
extras din terapia cognitive-comportamentală tradiț ională și subliniază acceptarea
simptomelor neplăcute, mai degrabă decât combaterea acestora, precum și flexibilitatea
psihologică – capacitatea de a se adapta la cerințe le situaționale în schimbare, de a-și
schimba perspectiva și de a echilibra dorințele con curente. ACT poate fi util ca
tratament secundar pentru această tulburare în situ ațiile în care terapia cognitive
comportamentală este ineficientă sau refuzată. (Blu ett et al., 2014)
Unele studii au sugerat că formarea abilităților so ciale (SST) poate ajuta în cazul
anxietatății socială. Exemple de aptitudini sociale axate pe SST pentru tulburarea de
anxietate socială includ: inițierea conversațiilor, stabilirea de prietenii, interacțiunea cu
membrii ai sexului preferat, construirea unei abili tăți de vorbire și asertivitate. Cu toate
acestea, nu este clar dacă sunt necesare tehnici sp ecifice de competențe sociale și
formare profesională, mai degrabă decât doar spriji n cu funcționare socială generală și
expunere la situații sociale. (Beidel & Turner, 200 7)
Având în vedere dovezile că tulburarea de anxietate socială poate prezice
dezvoltarea ulterioară a altor tulburări psihiatric e, cum ar fi depresia, diagnosticul și
tratamentul sunt importante. Tulburarea de anxietat e socială rămâne sub-recunoscută în
practica de îngrijire primară, pacienții prezentând u-se adesea pentru tratament numai
după apariția complicațiilor cum ar fi depresia cli nică sau tulburările de abuz de
substanțe. (Weiller et al., 1996)
– medicamente:
● SSRI
● alte medicamente

Epidemiologie
Tulburarea de anxietate socială este cunoscută ca a părută la o vârstă fragedă în
majoritatea cazurilor. Cincizeci la sută dintre cei care dezvoltă această tulburare au
dezvoltat-o până la vârsta de 11 ani și 80% au dezv oltat-o până la vârsta de 20 de ani.
Această vârstă fragedă poate provoca tulburările de anxietate socială deosebit de
vulnerabile la boli depresive, alte conflicte psiho logice. (Stein & Stein, 2008)
Atunci când estimările prevalenței s-au bazat pe ex aminarea probelor de clinică
psihiatrică, s-a considerat că tulburarea de anxiet ate socială este o tulburare relativ rară.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Fobia socială
34
Opusul s-a dovedit a fi adevărat; anxietatea social ă a fost obișnuită, dar mulți se tem să
caute ajutor psihiatric, ceea ce duce la o subrecun oaștere a problemei. (Furmark, 2000)
Un studio național de comorbiditate a peste 8,000 d e corespondenți americani,
din 1994 a relevat rate de prevalență pe 12 luni și pe durata vieții de 7,9% și, respectiv,
13,3%; acest lucru o face a treia cea mai răspândit ă tulburare psihiatrică după depresie
și dependența de alcool și cea mai frecventă dintre tulburările de anxietate. Potrivit
datelor epidemiologice din SUA de la Institutul Naț ional de Sănătate Mintală, fobia
socială afectează 15 milioane de americani adulți î n orice an. Estimările variază între
2% și 7% din populația adultă din SUA. (American Fa mily Physician, 1999)
Debutul mediu al fobiei sociale este între 10 și 13 ani. Debutul după vârsta de 25
de ani este rar și este de obicei precedat de tulbu rare de panică sau depresie majoră.
Anxietatea socială apare mai frecvent la femei decâ t la bărbați. Prevalența fobiei sociale
pare să crească în rândul indivizilor albi, căsător iți și bine educați. Ca grup, persoanele
cu fobie socială generalizată sunt mai puțin suscep tibile de a absolvi liceul și au mai
multe șanse să se bazeze pe asistență financiară gu vernamentală sau să aibă salarii
foarte, foarte mici. Sondajele efectuate în 2002 ar ată că tinerii din Anglia, Scoția și Țara
Galilor au o rată de prevalență de 0,4%, respectiv 1,8%, respectiv 0,6%.
În Canada, prevalența anxietății sociale raportate de cei din Nova Scoția la vârsta
de 14 ani a fost de 4,2% în iunie 2004, iar femeile (4,6%) au raportat mai mult decât
bărbații (3,8%). În Australia, fobia socială este c ea de-a 8-a și a 5-a boală sau boală de
conducere pentru bărbați și femei în vârstă de 15-2 4 ani începând cu 2003.
Din cauza dificultății de separare a fobiei sociale de abilitățile sociale slabe sau
de timiditate, unele studii au o gamă largă de prev alență. Studiul arată, de asemenea, o
prevalență mai mare în Suedia. (Furmark et al., 199 9)

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) CAPITOLUL III
35
CAPITOLUL III
Dependența și comportament adictiv

III.1 Dependența– Considerații generale și delimită ri conceptuale
Dependența este o tulburare a creierului caracteriz ată prin implicarea compulsivă
în stimularea recompensării, în ciuda consecințelor negative. (Nestler, 2013) În ciuda
implicării unui număr de factori psihosociali, un p roces biologic – unul care este indus
de expunerea repetată la un stimul de dependență – este patologia de bază care conduce
la dezvoltarea și menținerea dependenței. (ASAM, 20 12) Cele două proprietăți care
caracterizează toți stimulii de dependență sunt rep rezentate de faptul că întăresc (adică
cresc probabilitatea ca o persoană să caute expuner ea repetată la acestea) și
recompensează intrinsec (adică ele sunt percepute c a fiind în mod inerent pozitive, de
dorit și plăcute). (Taylor et. al 2013)
Dependența este o tulburare a sistemului de recompe nsă al creierului care apare
prin mecanisme transcripționale și epigenetice, și apare în timp din niveluri cronice de
expunere la un stimul de dependență (de exemplu, mo rfină, cocaină, act sexual, jocuri
de noroc etc). (Ruffle, 2014)
Așa cum a fost descrisă de două grupuri de cercetăt ori, dependența exactează un
"impozit financiar și uman uimitor de mare" asupra indivizilor și societății în ansamblu
prin efectele adverse directe ale medicamentelor, c osturile asociate asistenței medicale,
complicațiile pe termen lung (de exemplu, cancerul pulmonar cu tutun de fumat, ciroza
hepatică cu alcool etilic, sau metamfetamină intrav enoasă), consecințele funcționale ale
plasticității neuronale modificate în creier și pie rderea productivității în consecință
(Merikangas, & McClair, 2012). Semnele clasice ale dependenței includ deprecierea
controlului asupra substanțelor sau comportamentulu i, preocuparea cu substanța sau
comportamentul și utilizarea în continuare, în ciud a consecințelor. Obiceiurile și
modelele asociate cu dependența sunt caracterizate de satisfacția imediată (recompensa
pe termen scurt), asociată cu efecte dăunătoare (co sturi pe termen lung). (Marlatt et. al,
1988)
Exemple de dependențe de droguri și de comportament includ: alcoolismul,
dependența de amfetamine, dependența de cocaină, de pendența de nicotină, dependența
de opiacee, dependența de alimente, dependența de j ocuri de noroc și dependența
sexuală. Singura dependență comportamentală recunos cută de DSM-5 este dependența
de jocurile de noroc. Termenul de dependență este f olosit în mod eronat frecvent pentru

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Dependența și c omportament adictiv
36
a se referi la alte comportamente compulsive sau tu lburări, în special dependența, în
mass-media (American Psychiatric Association, 2013) . O distincție importantă între
dependența de droguri și dependența este că depende nța de droguri este o tulburare în
care încetarea consumului de droguri are ca rezulta t o stare neplăcută de retragere, ceea
ce poate duce la consumul de droguri în continuare. Dependența este utilizarea
compulsivă a unei substanțe sau a performanței unui comportament independent de
retragere.
În neuropsihologie se vorbește despre controlul cog nitiv și controlul stimulilor,
care sunt asociate cu condiționarea operantă și cla sică, și reprezintă procese opuse
(adică interne sau externe sau de mediu, respectiv) care concurează asupra controlului
comportamentelor individuale provocate de un indivi d. Controlul cognitiv, și în special
controlul inhibitor asupra comportamentului, este a fectat atât în tulburarea de
hiperactivitate a dependenței, cât și a deficitului de atenție. Răspunsurile
comportamentale determinate de stimuli (adică, cont rolul stimulilor) care sunt asociate
cu un stimulent deosebit de plăcut tind să domine c omportamentul unui dependent.
(Diamond, 2013)

III.2 Factori de risc
Există o serie de factori de risc genetici și de me diu pentru dezvoltarea unei
dependențe care variază în rândul populației (Vasso ler & Sadri-Vakili, 2014).
Aproximativ jumătate din riscul unui individ de a d ezvolta o dependență derivă din
genetică, în timp ce cealaltă jumătate este derivat ă din mediul înconjurător (Diamond,
2013). Cu toate acestea, chiar și la persoanele cu o încărcare genetică relativ scăzută,
expunerea la doze suficient de mari de droguri adic tive pentru o perioadă lungă de timp
(de exemplu, săptămâni/luni) poate duce la o depend ență. (Diamond, 2013). Cu alte
cuvinte, oricine poate deveni dependent în circumst anțele potrivite.

A.Vârsta
Adolescența reprezintă o perioadă de vulnerabilitat e unică pentru dezvoltarea
dependenței (Spear, 2000). Nu numai că adolescenții au mai multe șanse să inițieze și să
mențină consumul de droguri, dar odată dependenți, aceștia sunt mai rezistenți la
tratament și mai susceptibili de recidivă (Catalano , et al. 1990). Statisticile au arătat că
cei care încep să bea alcool la o vârstă mai tânără au mai multe șanse de a deveni
dependenți ulterior. Aproximativ 33% din populație a gustat primul lor alcool cu vârste

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Dependența și c omportament adictiv
37
între 15 și 17 ani, în timp ce 18% au experimentat acest lucru înainte de aceasta. În ceea
ce privește abuzul de alcool sau dependența, cifrel e încep de la început cu cei care au
băut mai întâi înainte de a avea 12 ani și apoi au renunțat după aceea. De exemplu, 16%
dintre alcoolici au început să bea înainte de împli nirea vârstei de 12 ani, în timp ce doar
9% au atins prima dată alcoolul între 15 și 17. Ace st procent este chiar mai mic, la
2,6%, pentru cei care au început primul după 21 de ani. (Alcohol Rehab, n.d.)

B.Factorii genetici
De mult timp sa stabilit că factorii genetici împre ună cu factorii sociali și
psihologici contribuie la dependență. O teorie comu nă în aceste privințe este ipoteza de
auto-medicație. Studiile epidemiologice estimează c ă factorii genetici reprezintă 40-
60% din factorii de risc pentru alcoolism. Ratele s imilare de heritabilitate pentru alte
tipuri de dependență de droguri au fost indicate de alte studii. Knestler a emis ipoteza în
1964 că o genă sau un grup de gene ar putea contrib ui la predispoziția la dependență în
mai multe moduri. De exemplu, nivelurile modificate ale unei proteine normale datorate
factorilor de mediu ar putea schimba apoi structura sau funcționarea neuronilor
creierului specific în timpul dezvoltării. Acești n euroni modificați ai creierului ar putea
schimba susceptibilitatea unui individ la o experie nță inițială de consum de droguri. În
sprijinul acestei ipoteze, studiile efectuate pe an imale au arătat că factorii de mediu,
cum ar fi stresul, pot afecta genotipul animalului. (Clarke et al., 2013)
În ansamblu, datele care implică gene specifice în dezvoltarea dependenței de
droguri sunt amestecate pentru majoritatea genelor. Un motiv pentru acest lucru poate fi
faptul că acest caz se datorează unui accent al cer cetării curente asupra variantelor
comune. Multe studii de dependență se concentrează pe variante comune cu o frecvență
alelelor mai mare de 5% în populația generală, totu și asociate cu boala, acestea conferă
doar o mică cantitate de risc suplimentar cu un rap ort de șanse de 1,1-1,3%. Pe de altă
parte, ipoteza despre variantă rară prevede că gene le cu frecvențe joase în populație
(<1%) conferă un risc suplimentar mult mai mare în dezvoltarea bolii. (Clarke et al.,
2013)
Studiile de asociere la nivelul genomului (GWAS) su nt o metodă de cercetare
recent dezvoltată, utilizată pentru a examina asoci ațiile genetice cu dependență,
dependență și consum de droguri. Aceste studii util izează o abordare imparțială pentru a
găsi asocieri genetice cu fenotipuri specifice și p entru a da greutate egală tuturor
regiunilor ADN, inclusiv celor care nu au nici o le gătură aparentă cu metabolismul

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Dependența și c omportament adictiv
38
medicamentului sau cu răspunsul. Aceste studii rar identifică gene de la proteinele
descrise anterior prin intermediul modelelor de kno ck-out de animale și analiza genei
candidate. În schimb, procentaje mari de gene impli cate în procese precum adeziunea
celulară sunt identificate în mod obișnuit. Acest l ucru nu înseamnă că rezultatele
anterioare sau constatările GWAS sunt eronate. Efec tele importante ale
endofenotipurilor nu pot fi captate prin aceste met ode. În plus, genele identificate în
GWAS pentru dependența de droguri pot fi implicate fie în ajustarea comportamentului
creierului înainte de experiențele de droguri, ulte rior acestora, fie ambele. (Hall et al.,
2013)

C.Factorii de mediu
Experiențele anterioare în copilărie (ACEs) sunt di ferite forme de maltratare și
disfuncție familială cu experiență în copilărie. St udiul privind experiența copilăriei a
Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor a arătat o puternică relație doză-răspuns
între ACE și numeroase probleme de sănătate, social ă și comportamentală de-a lungul
vieții unei persoane, inclusiv cele asociate cu abu zul de substanțe (Samhsa.gov, n.d.).
Dezvoltarea neurologică a copiilor poate fi întreru ptă atunci când sunt expuși cronic la
evenimente stresante, cum ar fi abuzul fizic, emoți onal sau sexual, neglijarea fizică sau
emoțională, asistarea la violență în gospodărie sau părintele fiind încarcerat sau suferind
de o boală mintală. Ca urmare, funcționarea cogniti vă a copilului sau capacitatea
acestuia de a face față emoțiilor negative sau disr uptive pot fi afectate. De-a lungul
timpului, copilul poate adopta folosirea substanței ca mecanism de coping, în special în
timpul adolescenței. (Samhsa.gov, n.d.)
Institutul Național pentru Abuzul de Droguri citeaz ă lipsa supravegherii
parentale, prevalența consumului de substanțe la eg al la egal, disponibilitatea de droguri
și sărăcia ca factori de risc pentru dezvoltarea ut ilizării substanței. (Drugabuse.gov, n.d.)

D.Factori Psihologici
Persoanele cu tulburări de sănătate mintală comorbi dă, cum ar fi depresia,
anxietatea, tulburarea de deficit de atenție / hipe ractivitate (ADHD) sau tulburarea de
stres posttraumatic, au mai multe șanse de a dezvol ta tulburări de utilizare a
substanțelor. (Mayo Clinic, n.d.)

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Dependența și c omportament adictiv
39
Institutul Național pentru Abuzul de Droguri citeaz ă comportamentul agresiv
timpuriu ca factor de risc pentru dezvoltarea utili zării substanțelor. (Drugabuse.gov,
n.d.)

E.Moștenire epigenetică transgenerativă
Genele epigenetice și produsele lor (de exemplu, pr oteinele) sunt componentele
cheie prin care influențele de mediu pot afecta gen ele unui individ (Vassoler & Sadri-
Vakili, 2014) și servesc ca mecanism responsabil pe ntru moștenirea epigenetică
transgenică a fenotipurilor comportamentale, fenome n în care influențele mediului
asupra genelor unui părinte pot afecta trăsăturile asociate și fenotipurile
comportamentale ale descendenților lor (de exemplu, răspunsurile comportamentale la
anumiți stimuli de mediu) (Vassoler & Sadri-Vakili, 2014). În dependență, mecanismele
epigenetice joacă un rol central în fiziopatologia bolii (Diamond, 2013); s-a observat că
unele dintre modificările epigenomei care apar prin expunerea cronică la stimulii
dependenți în timpul unei dependențe pot fi transmi se de-a lungul generațiilor, la rândul
lor care afectează comportamentul copiilor lor (de exemplu, răspunsurile
comportamentale ale copilului la medicamentele depe ndente și recompensele naturale).
Sunt necesare mai multe cercetări pentru a determin a mecanismele epigenetice specifice
și natura fenotipelor comportamentale ereditare car e apar din dependențele la om. Pe
baza dovezilor preclinice cu animale de laborator, fenotipurile comportamentale legate
de dependență care sunt transmise de-a lungul gener ațiilor pot servi la creșterea sau
scăderea riscului copilului de a dezvolta o depende nță. (Vassoler & Sadri-Vakili, 2014;
Yuan et al., 2015)

III.3 Diagnosticarea dependenței
A 5-a ediție a Manualului de diagnostic și statisti c al tulburărilor mintale (DSM-
5) utilizează termenul "tulburare de utilizare a su bstanței" pentru a se referi la un spectru
de condiții legate de utilizare. DSM-5 elimină term enii "abuz" și "dependență" din
categoriile de diagnosticare, în schimb folosindu-s e specificatorii "ușoară", "moderată"
și "severă" pentru a indica amploarea utilizării de zordonate. Specificatorii sunt
determinați de numărul de criterii de diagnosticare prezente într-un caz dat. Manualul
nu folosește niciodată termenul "dependență" clinic (American Psychiatric Association,
2013). În prezent, numai dependențele de droguri și dependența de jocuri de noroc sunt
enumerate în DSM-5. Edițiile anterioare au folosit dependența fizică și sindromul de

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Dependența și c omportament adictiv
40
abstinență asociat pentru a identifica o stare de d ependență. Dependența fizică apare
atunci când corpul s-a adaptat prin încorporarea su bstanței în funcționarea sa "normală"
– adică atingând homeostazia – și, prin urmare, apa r simptomele fizice de întrerupere la
întreruperea utilizării (Nestler, Hyman & Malenka, 2010). Toleranța este procesul prin
care corpul se adaptează continuu substanței și nec esită cantități din ce în ce mai mari
pentru a obține efectele inițiale. Retragerea se re feră la simptomele fizice și psihologice
cu care se confruntă reducerea sau întreruperea une i substanțe pe care organismul a
devenit dependentă. Simptomele de întrerupere inclu d, în general, dar nu se limitează
doar la acestea: anxietate, iritabilitate, pofte in tense pentru substanță, greață, halucinații,
dureri de cap, transpirații reci și tremor.
Cercetătorii medicali care studiază în mod activ de pendența au criticat
clasificarea DSM a dependenței pentru faptul că a f ost defectuoasă și a implicat criterii
arbitrare de diagnostic. Scriind în 2013, directoru l Institutului Național de Sănătate
Mintală din Statele Unite a discutat despre invalid itatea clasificării DSM-5 a tulburărilor
psihice:
În timp ce DSM a fost descris ca o "Biblie" pentru domeniu, este, mai degrabă,
un dicționar, creând un set de etichete și definiți i. Puterea fiecărei ediții a DSM a fost
"fiabilitatea" – fiecare ediție a asigurat faptul c ă medicii folosesc aceeași termini, în
același mod. Slăbiciunea este lipsa acestuia de val abilitate. Spre deosebire de definițiile
noastre de boală cardiacă ischemică, limfom sau SID A, diagnosticul DSM se bazează
pe un consens privind grupurile de simptome clinice și nu o măsură obiectivă de
laborator. În medicină, acest lucru ar echivala cu crearea de sisteme de diagnostic bazate
pe natura durerii toracice sau a calității febrei.
Mai recent totuși, NIH a recunoscut progrese în ide ntificarea biomarkerilor,
observând că depășesc categoriile fenomenologice tr adiționale în identificarea tipurilor
de psihoză (Clementz et al., 2016). Ca biomarker de diagnostic, expresia ΔFosB ar
putea fi utilizată pentru a diagnostica o dependenț ă la om, dar acest lucru ar necesita o
biopsie a creierului și, prin urmare, nu este utili zat în practica clinică.

III.4 Tipuri de comportamente adictive
a.Dependența de substanțe
Abuzul de substanțe, cunoscut și sub numele de abuz de droguri, este un pattern
de utilizare a unui medicament în care consumatorul , consumă substanța în cantități sau
în metode care sunt dăunătoare pentru acesta sau pe ntru alte persoane, și este o formă de

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Dependența și c omportament adictiv
41
tulburare legată de substanță. Definițiile extrem d e diferite ale abuzului de droguri sunt
folosite în contextele de sănătate publică, justiți e medicală și penală. În unele cazuri,
comportamentul criminal sau antisocial apare atunci când persoana este sub influența
unui medicament și pot să apară și schimbări de per sonalitate pe termen lung în cazul
indivizilor. (Ksir, Oakley Ray & Charles, 2002)
Drogurile cele mai des asociate cu acest termen inc lud: alcool, canabis,
barbiturice, benzodiazepine, cocaină, metaqualona, opioide și unele amfetamine
substituite. Cauza exactă a abuzului de substanțe n u este clară, cele două teorii
predominante fiind: fie o dispoziție genetică învăț ată de la alții, fie un obicei care, dacă
apare dependența, se manifestă ca o boală cronică d ebilitantă.
Semne și simptone:
În funcție de compoziția actuală, abuzul de droguri , inclusiv abuzul de alcool,
poate duce la probleme de sănătate, probleme social e, morbiditate, leziuni, sex
neprotejat, violență, deces, accidente auto, omucid eri, sinucideri, dependență fizică sau
dependență psihologică. (Burke, O'Sullivan & Vaugha n, 2005)
Există o rată ridicată de sinucideri la alcoolici ș i alți dependenți de droguri.
Motivele considerate cauze ale riscului crescut de sinucideri, includ abuzul pe termen
lung al alcoolului și al altor medicamente care cau zează distorsiuni fiziologice ale
chimiei creierului, precum și izolarea socială. Un alt factor este faptul că efectele acute
de intoxicare ale drogurile pot face suicidul și ma i probabil. Sinuciderea este, de
asemenea, foarte frecventă la adolescenți dependenț i de alcool, 1 din 4 sinucideri la
adolescenți fiind legate de abuzul de alcool. În SU A, aproximativ 30% din sinucideri
sunt legate de abuzul de alcool. Abuzul de alcool e ste, de asemenea, asociat cu riscul
sporit de săvârșire a infracțiunilor, inclusiv abuz ul asupra copilului, violența domestică,
violurile, etc. (Isralowitz, 2004)
Abuzul de droguri, inclusiv alcoolul și medicamente le eliberate pe bază de
prescripție medicală, poate induce simptomatologie care seamănă cu boala mintală.
Acest lucru poate să apară atât în stare de intoxic are, cât și în timpul stadiului de
întrerupere. În unele cazuri, aceste tulburări psih iatrice induse de substanță pot persista
mult după detoxifiere, cum ar fi psihoza prelungită sau depresia după abuzul de
amfetamină sau cocaină. Un sindrom de întrerupere p relungită poate apărea, de
asemenea, cu simptome persistente la câteva luni du pă încetarea utilizării.
Benzodiazepinele reprezintă drogul cel mai notabil pentru inducerea unor efecte de
întrerupere prelungită, simptome care uneori persis tă ani după încetarea utilizării.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Dependența și c omportament adictiv
42
Abuzul de halucinogene poate declanșa fenomene halu cinogene și alte fenomene
psihotice mult după încetarea utilizării.
Canabisul poate declanșa atacuri de panică în timpu l intoxicației și în caz de
utilizare continuă, poate provoca o stare similară cu distimia. Cercetătorii au descoperit
că utilizarea zilnică de canabis și utilizarea cana bisului cu potență mare sunt asociate
independent cu o șansă mai mare de a dezvolta schiz ofrenie și alte tulburări psihotice.
(Di Forti et al., 2013)
Anxietatea severă și depresia sunt în mod obișnuit induse de abuzul susținut al
alcoolului, care, în cele mai multe cazuri, acestea se estompează prin abstinență
prelungită. Chiar și consumul moderat de alcool sus ținut poate crește nivelele de
anxietate și depresie la unii indivizi. În cele mai multe cazuri, aceste tulburări psihiatrice
induse de medicamente se estompează cu abstinență p relungită. (Evans, Sullivan &
Michael, 2001)

b.Dependența de internet și jocuri video
Dependența de jocuri video se presupune a fi o util izare excesivă sau compulsivă
a jocurilor pe calculator sau a jocurilor video, ca re interferează cu viața de zi cu zi a
unei persoane. Dependența de jocuri video se pot pr ezenta în jucarea compulsivă,
izolarea socială, schimbările de dispoziție, imagin ația diminuată și hiper-focalizarea
asupra realizărilor în joc, excluzând alte evenimen te din viață. În mai 2013, Asociația
Americană de Psihiatrie (APA) a propus criterii pen tru dependența jocurilor video în a
5-a ediție a Manualului de Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Mintale, concluzionând
că nu există suficiente dovezi pentru a include ace astă afecțiune ca o tulburare mentală
oficială. Cu toate acestea, criteriile propuse pent ru "tulburarea jocurilor pe Internet" au
fost incluse într-o secțiune numită "Condiții pentr u studiu ulterior". Deși tulburarea
jocurilor pe Internet este propusă ca o tulburare, este încă discutată cât de mult este
această tulburare cauzată de activitatea jocurilor în sine sau dacă este într-o anumită
măsură un efect al altor tulburări. Contradicțiile în cercetarea studierii dependenței de
jocuri video pot reflecta mai multe inconsecvențe g enerale în cercetarea jocurilor video.
De exemplu, în timp ce unele cercetări au legat joc uri video violente cu un
comportament agresiv crescut, alte cercetări nu au reușit să găsească dovezi pentru
astfel de legături. (Przybylski, Rigby & Ryan, 2010 )

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Dependența și c omportament adictiv
43
Cauze posibile:
Unii teoreticieni se concentrează asupra sistemelor presupuse de recompensare a
jocurilor pentru a explica natura lor potențială de dependență. Multe jocuri video, în
special jocuri masive de multiplyer online Roleplay ing și jocurile de rețea socială și
mobilă (LeClaire, 2006), se bazează pe o "buclă de compulsie" sau pe o "buclă de
bază", un ciclu de activități care implică recompen sarea jucătorului și conducerea
acestuia pentru a continua un alt ciclu, păstrându- i în joc. Anticiparea unor astfel de
recompense poate crea o reacție neurologică care el iberează dopamină în organism,
astfel încât odată ce se obține recompensa, persoan a o va aminti ca pe un sentiment
plăcut. Acest lucru a fost găsit similar cu aceeași reacție neurologică considerată a fi
asociată cu dependența de jocuri de noroc. Referind u-se la jucători, despre o sinucidere
în China, șeful unei asociații software a spus: "În lumea ipotetică creată de astfel de
jocuri, ei devin încrezători și câștigă satisfacție , pe care nu o pot obține în lumea reală".
Griffiths a propus de asemenea că există un alt mot iv pentru care jocurile video
online sunt potențial provocatoare de dependență, ș i anume faptul că acestea "pot fi
jucate toată ziua în fiecare zi". Faptul că nu exis tă nici un sfârșit al jocului se poate simți
răsplată pentru unii, și prin urmare, jucătorii sun t implicați în continuare în joc.
(Griffiths, 2010)
O încărcătură mare de testosteron prenatală poate f i un factor de risc pentru
dezvoltarea dependenței de jocuri video la vârsta a dultă.
Ferguson, Coulson și Barnett, într-o analiză meta-a nalitică a cercetării, au ajuns
la concluzia că dovezile sugerează că dependența de jocuri video apare din alte
probleme de sănătate mintală, în loc să le provoace . Astfel, nu este clar dacă dependența
de jocuri video ar trebui să fie considerată un dia gnostic unic. (Ferguson, C. 2013).
Cercetătorii de la Universitatea din Rochester și I mmersyve, Inc. (au investigat
ce motivează jucătorii să continue să joace jocuri video. Potrivit cercetătorului principal
Richard Ryan, ei cred că jucătorii joacă din mai mu lte motive decât distracția singură.
Ryan, un psiholog motivator la Rochester, spune că multe jocuri video satisfac nevoile
psihologice de bază, iar jucătorii continuă să joac e din cauza recompensei, libertății și a
unei conexiuni cu alți jucători. (Ndri.com, 2013)
Asociația Americană de Psihiatrie a decis că există suficiente dovezi pentru a
propune tulburarea potențială a dependenței de jocu ri video ca fiind o "condiție care
necesită studii suplimentare" în Manualul Diagnosti c și Statistic al Tulburărilor Mentale
ca pe o “tulburare de joc pe Internet”. Dependența de jocuri video este un concept mai

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Dependența și c omportament adictiv
44
larg decât dependența de jocuri pe internet, dar ma joritatea dependenței de jocuri video
este asociată cu jocurile pe internet. APA sugereaz ă, ca și Khan, că efectele (sau
simptomele) dependenței de jocuri video pot fi simi lare cu cele ale altor dependențe
psihologice propuse (Khan, M. 2006). Jocul de depen dență de joc poate fi o tulburare de
control al impulsurilor, similar cu jocurile de nor oc compulsive, APA explică de ce
tulburarea jocurilor de pe Internet a fost propusă ca o tulburare: "Această decizie s-a
bazat pe numărul mare de studii asupra acestei afec țiuni și pe gravitatea consecințelor
acesteia. … Din cauza caracteristicilor distincti ve și a riscurilor crescute de probleme
semnificative din punct de vedere clinic asociate c u jocurile video, grupul de lucru a
recomandat includerea numai a unei tulburări de joc uri pe internet în secțiunea 3 a
DSM-5." (Khan, 2006)
Utilizarea excesivă a jocurilor video poate avea un ele sau toate simptomele de
dependență de droguri sau alte dependențe psihologi ce propuse. Unii jucători devin mai
preocupați de interacțiunile lor în joc decât în vi ața lor mai largă. Jucătorii pot juca mai
multe ore pe zi, neglijează igiena personală, câști gă sau pierd o greutate semnificativă
din cauza jocului, perturba somnul pentru a juca, d ucând la privarea de somn, joacă la
locul de muncă, evită apelurile telefonice de la pr ieteni sau mint cât timp petrec în
Jocuri video.

c.Dependența de telefonul mobil
Excesul de utilizare a telefonului mobil (dependenț a de telefonul mobil) este un
sindrom de dependență văzut printre anumiți utiliza tori de telefoane mobile. Unii
utilizatori de telefoane mobile prezintă comportame nte problematice legate de
tulburările consumului de substanțe. Aceste comport amente pot include preocuparea cu
comunicarea mobilă, sume de banii excesiv cheltuite pe gadget-uri mobile sau timpul
petrecut pe telefoanele mobile, utilizarea telefoan elor mobile în situații inadecvate din
punct de vedere social sau fizic, cum ar fi de exem plu conducerea unui automobil.
Utilizarea sporită poate, de asemenea, să ducă la c reșterea timpului de comunicare prin
intermediul telefonului mobil, la efecte adverse as upra relațiilor sociale și la anxietate
dacă o persoană este separată de utilizarea telefon ului mobil.
Abuzul este deseori definit ca un "sindrom de depen dență", care este termenul
folosit de Organizația Mondială a Sănătății (Comite tul Experților OMS, 1964) pentru a
înlocui dependența sau obișnuința (Who.int, 2018). Acesta este clasificat fie ca abuz de
substanțe , cum ar fi drogurile psihoactive, alcoolul și tutu nul din cadrul ICD-10, fie

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Dependența și c omportament adictiv
45
dependența de comportament , cum ar fi dependența de telefoane mobile. (Davey &
Davey, 2014)
Interacțiunea cu smartphone-uri poate fi comparată cu tulburările de utilizare a
substanțelor prin faptul că telefoanele furnizează drogul (divertisment și conexiune) în
timp ce acționează ca mijloc prin care consumul de droguri este consumat. Un studiu
efectuat la Universitatea de Stat din Alabama cu pr ivire la efectele telefoanelor asupra
studenților, definește problema prin a spune că nu suntem dependenți de smartphone-
uri, ci că suntem dependenți de informațiile, diver tismentul și conexiunile personale (pe
care le oferă un smartphone) (Emanuel & Richard 201 5). Oamenii au o afinitate pentru
divertisment constant, iar telefoanele oferă calea cea mai rapidă și mai ușor accesibilă.
Prevalența utilizării excesive a telefonului mobil depinde în mare măsură de
definiție și, prin urmare, de scalele utilizate pen tru cuantificarea comportamentelor unui
subiect. Se folosesc două scale, Problematic Use of Mobile Phones (PUMP) și Mobile
Phone Problem Use Scale (MPPUS), care au fost utili zate atât la adulți, cât și la
adolescenți. Există variații în ceea ce privește vâ rsta, sexul și procentul populației
afectate în mod problematic, în funcție de scări și definiții utilizate. Prevalența în rândul
adolescenților britanici cu vârste cuprinse între 1 1 și 14 ani a fost de 10% (Lopez-
Fernandez et al., 2014). În India, dependența este stabilită la 39-44% pentru această
grupă de vârstă (Davey & Davey, 2014). Prevalența p roblemei legate de dependența de
Internet a fost de 4,9-10,7% în Coreea de Sud și es te considerată acum o problemă
serioasă de sănătate publică. (Koo & Kwon, 2014)
Comportamentele asociate dependenței de telefonie m obilă diferă de la un sex la
altul (Roberts, Yaya & Manolis, 2014). Femeile au m ai multe șanse de a dezvolta
comportamentul de dependență de telefonul mobil de cât bărbații. Bărbații simt mai
puțin stres social decât femeile și își folosesc te lefoanele mobile mai puțin în scopuri
sociale. Persoanele în vârstă sunt mai puțin suscep tibile de a dezvolta comportamente
dependente de telefonul mobil din cauza utilizării sociale diferite, a stresului și a unei
mai mari autoreglementări. (van Deursen et al., 201 5)
Există foarte multe cercetări, privind utilizarea t elefonului mobil și influența sa
pozitivă și negativă asupra psihicului omului și a comunicării sociale. Utilizatorii de
telefoane mobile pot întâmpina stres, tulburări de somn și simptome de depresie, în
special adulții tineri. Utilizarea consistentă a te lefonului poate provoca o reacție în lanț,
care afectează un aspect al vieții unui utilizator și se extinde pentru a “contamina”
restul. De obicei, începe cu tulburări sociale, car e pot duce la depresie și stres și, în cele

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Dependența și c omportament adictiv
46
din urmă, afectează obiceiurile și stilul de viață, cum ar fi somnul și hrănirea. (Thomée,
Härenstam & Hagberg, 2011)

c.Dependența de jocuri de noroc
Problema jocurilor de noroc (sau ludomania, dar de obicei denumită
"dependență de jocuri de noroc" sau "gambling compu lsiv") este o necesitate de a juca
în mod continuu, în ciuda consecințelor negative dă unătoare sau dorinței de a te opri.
Dependența de jocuri de noroc severă poate fi diagn osticată ca gambling clinic
patologic dacă jucătorul îndeplinește anumite crite rii. Dependența de jocuri de noroc
patologică reprezintă o tulburare comună care este asociată atât cu costurile sociale, cât
și cu cele familiale.
DSM-5 a reclasificat condiția ca o tulburare de dep endență, în timp ce suferinzii
prezintă multe asemănări cu cei care sunt dependenț i de substanțe. Termenul
dependență de jocuri de noroc a fost folosit de mul t timp în mișcarea de recuperare.
Dependența de jocuri de noroc patologică a fost mul t timp considerată de Asociația
Americană de Psihiatrie ca fiind o tulburare de con trol a impulsurilor, mai degrabă
decât o dependență. Cu toate acestea, datele sugere ază o relație mai strânsă între
patologia jocurilor de noroc și tulburările consumu lui de substanțe decât există între
gambling patologic și tulburarea obsesiv-compulsivă , în mare parte datorită faptului ca
comportamentele manifestate în cadrul dependenței d e jocuri de noroc și a majorității
tulburărilor principale de utilizare a substanțelor (adică acelea care nu rezultă din
dorința de a consuma "medicamente" pentru o altă st are, cum ar fi depresia) încearcă să
activeze mecanismele de recompensare ale creierului , în timp ce comportamentele care
caracterizează tulburarea obsesiv-compulsivă sunt d eterminate de semnalele hiperactive
și prost deplasate din mecanismele de frică ale cre ierului. (Potenza, 2008)
Dependența de jocuri de noroc este un comportament de dependență cu o mare
comorbiditate cu probleme legate de alcool. Comorbi ditatea este prezența uneia sau a
mai multor boli sau tulburări care coexistă una cu cealaltă. O caracteristică comună a
persoanelor care suferă de dependența de jocuri de noroc este impulsivitatea.
APA a elaborat 9 criterii pentru caracterizarea tul burărilor de jocuri de noroc
propuse: (Petry, et al 2014):
• Preocupare
• Retragere
• Toleranță

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Dependența și c omportament adictiv
47
• Reduce / oprire
• Renunțarea la alte activități
• Continuarea în ciuda problemelor

e.Relația dintre bulimie și dependență
Bulimia nervosa, cunoscută și sub numele simplu de bulimie, este o tulburare de
alimentație caracterizată prin hipoacuzie urmată de vomare auto-provocată numită și
curățare . Hrănirea în exces înseamnă a consuma o cantitate mare de hrană într-o
perioadă scurtă de timp. Curățarea se referă la încercările de a scăpa de alimentele
consumate. Acest lucru se poate face prin vărsături sau prin consumul de laxative. Alte
eforturi de a pierde în greutate pot include folosi rea diureticelor, stimulentelor,
clismelor sau exercițiilor excesive. Majoritatea pe rsoanelor cu bulimie au o greutate
normală. Forțarea vărsăturilor poate avea ca rezult at o îngroșare a pielii pe articulații și
defalcarea dinților. Bulimia este frecvent asociată cu alte tulburări psihice, cum ar fi
depresia, anxietatea și problemele legate de drogur i sau alcool. Există, de asemenea, un
risc mai mare de sinucidere și auto-vătămare. (Buli k et al., 2012)
Caracterul haotic al bulimiei nervoase reflectă mul te asemănări cu dependența
de droguri și alcool. De fapt, bulimia se întâlneșt e în mod obișnuit alături de
dependențele de droguri. Multe studii de cercetare au demonstrat comportamentele
suprapuse ale tulburărilor de alimentație și abuzul de substanțe și o personalitate
asemănătoare care este adesea observată la persoane le care suferă atât de dependențe,
cât și de bulimie.
De exemplu, Centrul Național Privind Dependența și Abuzul de Substanțe a
arătat că aproximativ 35% din toate femeile care su feră de alcoolism suferă de
asemenea și de o tulburare de alimentație. Persoane le care suferă de tulburări de
alimentație au, de asemenea, un risc crescut de a a buza de alcool sau de droguri ilicite,
studii care arată că până la 50% dintre persoanele cu tulburări de alimentație se luptă
simultan cu abuzul de substanțe. (Centrul Național Privind Dependența și Abuzul de
Substanțe (CASA) al Universității din Columbia, 200 3)
Ce factori contribuie la natura similară a acestor boli psihiatrice? Ce leagă aceste
tulburări și le face condiții frecvente co-morbide printre suferinzi?
Următorii factori pot explica similitudinile observ ate atât în tulburările de
alimentație, cum ar fi bulimia, abuzul de substanțe și / sau dependența:

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Dependența și c omportament adictiv
48
1.Genetica
Tulburările de consum și dependența de substanțe su nt influențate de o varietate
de factori, inclusiv de genetică. Influențele genet ice împărtășite pot duce cu siguranță la
corelația dintre bulimie și abuzul de substanțe.
Cercetările au constatat că aproximativ 83% din leg ătura fenotipică dintre abuzul
de substanțe și bulimia nervoasă a fost determinată de influențele genetice (Sebelius,
2012). Factorii genetici influențează de asemenea e xpresia comportamentului biologic
al unei persoane, care poate explica dezvoltarea co ndițiilor coexistente.
De exemplu, un individ poate avea niveluri mai scăz ute de neurotransmițători ca
rezultat al geneticii lor, care poate fi legată de susceptibilitatea tulburărilor de
dependență. Biologia și genetica unei persoane vor determina direct dacă acestea sunt
vulnerabile la dezvoltarea unei tulburări de alimen tație, a dependenței de droguri sau a
ambelor.
2.Mediul înconjurător
Mulți factori de mediu similari pot declanșa dezvol tarea bulimiei sau abuzului de
substanțe la persoanele predispuse genetic. Pot inc lude factori de stres cum ar fi:
 Abuzul copiilor
 Trauma
 Tranziții de viață, inclusiv:
 Mutarea la facultate
 Experiența divorțului
 Moartea unui iubit
Istoria familială poate fi, de asemenea, un factor influent. Persoanele care au
membri de familie care au abuzat de droguri sau alc ool, sau care s-au luptat cu o
tulburare de alimentație, au o șansă mai mare de a dezvolta comportamente similare.

Bulimia și dependența de substanțe pot avea comport amente și caracteristici
comune, cum ar fi:
 Compulsivitatea (băut, vărsături, exerciții fizice excesive etc.)
 Preocuparea obsesivă (cu alimente, o substanță sau o activitate)
 Comportamente repetative
 Opțiuni impulsive
 Izolare socială

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) Dependența și c omportament adictiv
49

III.5 Studii și cercetări privind dependența la ado lescenți
Cercetările arată că vaccinurile care utilizează an ticorpi monoclonali antidrog
pot atenua armarea pozitivă indusă de drog prin împ iedicarea deplasării medicamentului
peste bariera hemato-encefalică; cu toate acestea, terapiile curente bazate pe vaccinuri
sunt eficiente doar într-un subset relativ mic de p ersoane. Începând cu noiembrie 2015,
terapiile bazate pe vaccinuri sunt testate în studi ile clinice umane ca tratament pentru
dependență și măsuri preventive împotriva supradoze i de droguri care implică nicotină,
cocaină și metamfetamină (Zalewska-Kaszubska, 2015) .
Deoarece dependența implică anomalii ale glutamatul ui și neurotransmisiei
GABAergice, receptorii (Moeller, London & Northoff, 2016; Cao et al., 2016) asociați
cu acești neurotransmițători (de exemplu receptorii AMPA, receptorii NMDA și
receptorii GABAB) sunt ținte terapeutice potențiale pentru dependență. N-acetilcisteina,
care afectează receptorii metabotropici ai glutamat ului și receptorii NMDA, a arătat un
beneficiu în studiile preclinice și clinice care au implicat dependența de cocaină, heroină
și canabinoide. De asemenea, poate fi util ca terap ie adjuvantă pentru dependențele de
stimulenți de tip amfetamină, dar este nevoie de ma i multe cercetări clinice. (Cao et al.,
2016)

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) CAPITOLUL IV
50

CAPITOLUL IV
METODOLOGIA CERCETĂRII

IV.1.Scopul cercetării

Studiul pe care l-am realizat este unul comparativ și corelațional care privește
mai multe aspecte, printre care relația dintre trăs ăturile de personalitate, tulburările în
adolescență, și tendința spre comportamente adictiv e la adolescenții instituționalizați si
cei neinstituționalizați.

Scopul principal al lucrării a fost identificarea unor aspecte comp ortamentale și
trăsături de personalitate ale adolescenților de do uă categorii, instituționalizați si
neinstituționalizați.
Am dorit să aleg această tematică pentru lucrarea m ea de disertație deoarece am
dorit să aprofundez aceste aspecte, considerând imp ortanța identificării acestora în
perioada adolescenței, în special punând în valoare diferența dintre cei instituționalizați
și cei neinstituționalizați.
Unul dintre cele mai importante efecte ale instituț ionalizării asupra
adolescentului este scăderea stimei de sine, scăder e cu atât mai marcantă cu cât durata
instituționalizării este mai mare.
De cele mai multe ori, la adolescentul instituționa lizat, eșecul reflectă:

 forma de exprimare a unor conflicte inconștiente (c ăutarea refugiului în
diferite substanțe și preocupări, nevoia de siguran ță etc.);
 relaționarea inadecvată cu ceilalți (adulți, copii) . Fiind etichetat si
marginalizat, se ajunge la dezvoltarea unui sentime nt de inferioritate,
care duce spre diferite manifestări comportamentale .
 reacție negativă față de normalitatea, uneori prea rigidă, a mediului școlar
care se suprapune mediului deja prea rigid din inst ituție. Copilul
interpretează începutul școlarizării ca pe o limita re a libertății personale,
deja mult limitată în instituție.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
51
IV.2.Obiectivele cercetării

O.1.Analiza pe criterii de gen, vârstă și contextul ins tituționalizării.
O.2.Evidențierea nivelului tendinței spre comportamente adictive ale participanților.
O.3.Identificarea trăsăturilor de personalitate ale lot ului de subiecți.
O.4.Compararea particularităților lotului adolescențilo r instituționalizați cu cele ale
lotului format din adolescenți care nu sunt institu ționalizați.

IV.3.Ipotezele cercetării

I.1. Se prezumă că există o diferență semnificativă într e adolescenții instituționalizați și
cei neinstituționalizați, în ceea ce privește facto rul Anxietate Generalizată .
I.2. Se prezumă că există o diferență semnificativă într e adolescenții instituționalizați și
cei neinstituționalizați, în ceea ce privește Dependența de Substanțe .
I.3. Se prezumă că există o diferență semnificativă într e adolescenții instituționalizați și
cei neinstituționalizați, în ceea ce privește Tulburarea de Alimentație .
I.4.Se prezumă că există o corelație pozitivă între fac torul Anxietate și Tendința spre
comportamente adictive .
I.5.Presupunem că există o corelație negativa între factorul Stabilitate Emoțională și
Tendința spre comportamente adictive .
I.6.Presupunem că există o corelație negativă între fac torul Stabilitate emoțională și
Dependența de substanțe .

IV.4.Metoda utilizată. Instrumentul utilizat

Am urmat în realizarea acestui studiu, o anchetă pe bază a trei chestionare.
Acestea sunt următoarele: Five-Factor Personality Inventory (FFPI), Scala de evaluare a
tulburărilor din adolescență – forma scurtă (ASP-SF ), precum și un instrument propriu
sub forma de chestionar, intitulat Chestionarul TCA – scală concepută pentru a măsura
tendința spre comportamente adictive.
Five-Factor Personality Inventory (FFPI), evaluează cei cinci suprafactori din
modelul Big Five: Extraversiunea (E), Amabilitatea (A), Conștiinciozitatea (C),
Stabilitatea emoțională (S) și Autonomia (D). El a fost proiectat cu scopul de a fi utilizat
atât pentru autoevaluare, cât și pentru evaluarea subiectului d e către persoane care îl

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
52
cunosc bine. FFPI poate fi utilizat pentru diagnoza personalității, î n domeniul
educațional, în domeniul clinic și al psihologiei sănătății. Chesti onarul FFPI a fost
etalonat pe o populație non-clinică, formată din pe rsoane cu vârsta cuprinsă între 14 și
65 de ani. Chestionarul constă din 100 de itemi. Ac eștia sunt grupați în cinci scale.
Construirea chestionarului FFPI a constituit obiectul tezei de doctorat elaborată de A.A.
Jolijn Hendriks, la Universitatea din Groningen (Ol anda), sub conducerea profesorului
W.K.B. Hofstee și a lui B. de Raad. Aceste trei per soane sunt și autorii chestionarului,
alături de A. Angleitner, de la Universitatea din B ielefeld, care a participat la realizarea
versiunii în limba germană (formular în limba român ă prezent în Anexa 1)
Scala de evaluare a tulburărilor din adolescență – forma scurtă (ASP-PF) , a
fost construită pe baza Scalei de evaluare a tulbur ărilor din adolescență (APS; Reynolds,
1998a) și a presupus testarea a peste 3 000 de adol escenți, într-o varietate de medii, cum
ar fi școli, centre de sănătate mintală, centre pen tru pacienți ambulatori sau cabinete
medicale individuale. Forma originală a scalei APS a fost concepută pentru a evalua
simptomele tulburărilor clinice și ale distresului la adolescenți, ținând cont de
descrierile simptomelor clinice din DSM ‑IV . APS reprezintă un instrument cu spectru
larg de evaluare a formelor de psihopatologie din a dolescență care cuprinde 40 de scale
pentru măsurarea tulburărilor clinice (20 de scale) , a tulburărilor de personalitate (5
scale), a problemelor psiho ‑sociale (11 scale) și a indicatorilor privind stilu l de răspuns
(4 scale). Scalele privind tulburările clinice și c ele de personalitate reflectă un nivel
ridicat de validitate a conținutului în raport cu d escrierile simptomelor cuprinse în
DSM ‑IV și permit o evaluare comprehensivă a personalității adolescenților. APS ‑SF
cuprinde 12 subscale clinice și 2 subscale de valid itate. Șase subscale clinice se
centrează pe simptomatologia DSM ‑IV . Acestea au fost concepute pentru a reflecta
principalele simptome prezentate în DSM ‑IV și asociate cu următoarele tulburări:
tulburarea de conduită ( CND ), tulburarea opoziționismului provocator ( OPD ),
tulburarea depresivă majoră ( DEP ), anxietatea generalizată ( AG ), stresul posttraumatic
(SPT ) și dependența de substanțe ( SUB ). Celelalte șase subscale clinice nu sunt în mod
special asociate cu tulburările sau cu simptomele DSM ‑IV, dar, cu toate acestea,
evaluează aspecte relevante legate de problemele ps ihosociale ale adolescenților. Aceste
subscale includ: tulburarea de alimentație ( TA ), suicidul ( SUI ), probleme școlare ( PȘ),
predispoziția spre violență/ furie ( PVF ), concepția despre sine ( CS ) și probleme
interpersonale ( PI ). Cele două subscale de validitate privind atitudi nea defensivă ( DEF )

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
53
și consecvența răspunsurilor ( CR ) examinează aspecte legate de validitatea
răspunsurilor (vezi Anexa 2).
Chestionarul TCA, este scală concepută pentru a măsura tendința spre
comportamente adictive. Acesta a fost inspirat din scalele relevante ale chestionarului
Millon Clinical Multiaxial Inventory-III (MCMI-III) care este un instrument
psihometric menit să ofere informații referitoare l a psihopatologie, inclusiv tulburări din
DSM-IV, și după construirea acestuia, a fost testat și validat conform metodologiei.
Primul pas a fost reprezentat de operaționalizarea conceptului cu scopul de a
identifica conținutul itemilor ce urmează a alcătui chestionarul.
Conceptul de "tendință spre comportament adictiv" a fost transpus în fapte și
comportamente observabile ca urmare a parcurgerii l iteraturii de specialitate, de
asemenea, itemii chestionarului au fost construiți pe baza scalelor relevante ale
chestionarului Millon Clinical Multitaxial Inventor y-III (MCMI-III), care pot fi
considerate distorsiuni ale patternului de bază al pacientului dar pot fi în același timp și
stări distincte sau tranzitorii, patternul clinic d e personalitate de pe Axa II (Dependent),
și Sindroamele clinice de pe Axa I (Dependență de a lcool, Dependență de droguri).
Fiecare întrebare din următorul chestionar constitu ie un indicator care relevă
gradul tendinței spre comportamentul adictiv.
În urma operaționalizării conceptului am realizat o primă versiune a
chestionarului (Anexa 3) alcătuită din 20 de itemi pe care am pretestat-o pe un eșantion
de 30 de subiecți de gen masculin și gen feminin, c u vârste cuprinse între 14-18 de ani.
În urma pretestării am selectat ulterior itemii car e au obținut o distribuție normală, iar
după am alcătuit a doua formă a chestionarului care a cuprins același număr de itemi, cu
o ajustare a întrebărilor neclare în formulare, for mă pe care am aplicat-o pe același
eșantion la un interval considerabil de timp.
Am obținut coeficientul de fidelitate Alpha Cronbac h al chestionarului de 0.807,
ce scoate în evidența o consistența internă foarte bună a itemilor, mai precis capacitatea
acestora de a măsura tendința spre comportamentul a dictiv.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
54
Tabelul 4.4.1 Coeficientul de fidelitate Alpha Cron bach al chestionarului

Case Processing Summary
N %
Case
s Valid 30 100,0
Excluded
a 0 ,0
Total 30 100,0
a. Listwise deletion based on all variables in
the procedure.

Reliability Statistics
Cronbach's
Alpha N of
Items
,807 20

Tabelul 4.4.2 Indicele Alpha Cronbach pentru cei 20 itemi
Item-Total Statistics
Scale Mean if
Item Deleted Scale
Variance if
Item Deleted Corrected
Item-Total
Correlation Cronbach's
Alpha if Item
Deleted
1.Intotdeauna ma
straduiesc sa le fac pe
plac celorlalti, chiar si
daca imi sunt antipatici. 54,10 148,645 ,243 ,806
2.Pedeapsa nu m-a oprit
niciodata din a face ceea
ce am vrut. 54,17 154,075 ,121 ,810
3.Am o problema cu
alcoolul, care mi-a cauzat
dificultati mie si familiei
mele. 54,50 137,569 ,605 ,785
4.Deseori le permit
celorlalti sa ia decizii
importante pentru tine. 54,00 152,414 ,106 ,814
5.Obiceiurile mele legate
de consumul de
substante mi-au creat o
serie de necazuri in
trecut. 54,33 130,368 ,692 ,777

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
55
6.Ma preocupa si
ingrijoreaza foarte mult
gandul ca as putea fi
lasat/a singur/a si va
trebui sa-mi port singur/a
de grija. 54,20 152,372 ,100 ,815
7.Am dificultati in a-mi
controla impulsul de a
bea. 54,63 142,033 ,523 ,791
8.Obiceiul meu de a
consuma droguri, m-a
facut sa lipsesc de la
scoala. 54,33 133,885 ,759 ,777
9.Sunt intotdeauna
dispus/a sa cedez in
favoarea altora intr-o
neintelegere, pentru ca
imi este frica de
supararea sau
respingerea lor. 54,37 163,275 -,190 ,830
10.Consumul asa
numitelor droguri ilegale
poate fi nechibzuit, dar in
trecut am avut nevoie de
ele. 54,43 132,323 ,732 ,777
11.Cand ma simt la
pamant, ma ajuta daca
beau alcool. 54,60 142,248 ,587 ,790
12.As face ceva cu
adevarat disperat pentru
a impiedica persoana pe
care o iubesc sa ma
paraseasca. 54,53 149,361 ,185 ,810
13.Ma inspaimanta
gandul de a fi singur/a,
fara ajutorul cuiva
apropiat pe care sa ma
pot baza. 54,37 160,240 -,109 ,825
14.Consumul asa-
numitelor substante
ilegale a dus la certuri in
familia mea. 54,40 134,800 ,768 ,778
15.Tin foarte bine 53,97 164,240 -,217 ,831

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
56
evidenta banilor mei,
astfel incat sa fiu
pregatit/a in caz ca as
avea nevoie de ei.
16.Am o problema cu
bautura, pe care am
incercat fara success sa o
rezolv. 54,60 142,731 ,588 ,790
17.Au existat perioade in
care nu rezistam pe
parcursul zilei fara să
consum substante. 54,37 130,309 ,751 ,774
18.Sunt foarte bun/a in a
inventa scuze cand intru
in incurcatura. 54,43 147,013 ,256 ,806
19.Stiu ca am cheltuit mai
multi bani decat ar fi
trebuit cumparand
substante ilegale. 54,43 131,702 ,698 ,778
20.Consumul de alcool nu
mi-a cauzat niciodata
probleme reale la
serviciu. 54,67 137,195 ,724 ,781

De asemenea, în timpul pretestării și testării s-au respectat principiile etice,
participanților le-a fost comunicat faptul ca acest chestionar își propune să analizeze
câteva aspecte ale comportamentului lor, dar și fap tul că răspunsurile acestora la
chestionar sunt confidențiale.
Colaborarea cu toți cei 30 de participanți, a făcut posibilă parcurgerea celor două
forme ale chestionarului.
La începutul chestionării, a fost efectuat un instr uctaj în care s-a specificat
participanților să răspundă cât mai sincer, fără a se impune o limită de timp pentru
completarea lor.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
57
IV.5.Populația eșantionului

Populației eșantionului cuprinde adolescenți instit uționalizați la Centrul de
Plasament "Ovidiu" Constanța și Centrul de Plasamen t "Antonio" Constanța, cât și
neinstituționalizați. Aceștia sunt elevi la Liceul Tehnologic C. A. Rosetti Constanța
precum și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă "Albatros" și au vârsta cuprinsă
între 14 și 18,
Pentru acest studiu am utilizat un eșantion aleator iu, format din 67 de subiecți,
pe care l-am egalizat ulterior, în două subeșantioa ne de 30 de subiecți de sex masculin și
30 de subiecți de sex feminin.
Am prezentat ponderea subiecților pe criterii de vâ rstă și gen în următoarele
grafice:

Figura 4.1 Distribuția participanților pe criteriul vârstei

În diagrama din Figura 4.1 , putem observa că un procent de 31,67% dintre
participanți au vârsta de 18 de ani, un procent de 16,67% au vârsta de 16 respectiv 14
ani, un procent de 21,67 vârsta de 17 ani, și un pr ocent de 13,33% pentru vârsta de 18
ani.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
58

Figura 4.2 Distribuția participanților pe criteriul sexului

În diagrama din Figura 4.2 , putem observa că un procent de 50,00% dintre
participanți sunt de sex masculin, și în aceeași mă sură, un procent de 50,00% este
reprezentat de participanți de sex feminin.

Figura 4.3 Distribuția participanților – adolescenț i instituționalizați
și adolescenți neinstituționalizați

În diagrama din Figura 4.3 , putem observa că un procent de 50,00% dintre
participanți fac parte din mediul instituționalizat , și în aceeași măsură, un procent de
50,00% este reprezentat de participanți neinstituți onalizați.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
59
IV.6.Designul cercetării

Am realizat chestionarea, administrând cele 3 instr umente participanților care au
alcătuit cele două eșantioane pe parcursul a 10 zil e, în funcție de disponibilitatea
programului instituțiilor cu care am colaborat.
Inițial, am realizat un instructaj în timpul căruia am menționat faptul ca aceștia
trebuie să răspundă cât mai sincer.
Cele 3 chestionare au fost aplicate ambelor eșantio ane fără a se impune o limită
de timp pentru completarea acestora.
Datele obținute în urma chestionării au fost centra lizate și analizate cu
programul S.P.S.S., prin diferite calcule statistic e de comparație și corelație, precum și
reprezentări grafice.

IV.7.Principii etice

Studiul pe care l-am realizat a respectat principii le etice care permit desfășurarea
în condiții optime a acestuia.
Am obținut consimțământul informat al participanțil or la cercetare prin:
prezentarea procedurilor utilizate în cercetare, pr ezentarea riscurilor implicate în
cercetare, prezentarea naturii, scopurilor, utilită ții cercetării, și de asemenea libertatea
participanților de a se retrage oricând de la cerce tare.
În altă ordine de idei, au fost respectate intimita tea și drepturile fundamentale ale
participanților la studiu.
Am informat participanții că datele oferite sunt co nfidențiale.

IV.8.Analiza și interpretarea rezultatelor

Datele obținute în urma chestionării a 67 subiecți au fost prelucrate cu ajutorul
programului S.P.S.S.
În urma rezultatelor obținute, am egalizat cele dou ă eșantioane prin eliminare
aleatorie, în ceea ce privește sexul acestora, prec um și criteriul instituționalizării,
rămânând cu un număr de 60 de subiecți.
Cele două eșantioane sunt separate prin caracterist ica instituționalizării în
următoarele categorii: adolescenți instituționaliza ți și adolescenți neinstituționalizați.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
60

Figura 4.3 Distribuția participanților – adolescenț i instituționalizați
și adolescenți neinstituționalizați

Astfel, am calculat pentru verificarea ipotezelor f ormulate, indicii statistici de
start pentru fiecare scală utilizată (media, median a, modul, abaterea standard), teste de
comparație și corelație pentru eșantioane independe nte, și am extras și reprezentări
grafice sub formă de histograme, grafice și nori de puncte.
Am extras o analiză descriptivă a scorurilor obținu te de către subiecți în cadrul
chestionarelor aplicate.
Tabelul 4.8.1 Descriptive Statistics – Stabilitate Emoțională / Tendința spre
comportament adictiv / Anxietate Generalizată / Dep endența de Substanțe / Tulburare
de alimentație
Descriptive Statistics
N Minimu
m Maximu
m Mean Std.
Deviation
FFPIStabilitateEmotionala 60 35 65 49,00 7,996
TCATendintaSpreCompor
tamentAdictiv 60 30 79 52,35 15,725
APSAnxietGeneralizata 60 45 70 58,93 6,134
APSDepenSubstante 60 35 75 60,45 11,080
APSTulbAlimentatie 60 45 75 63,37 8,421
Valid N (listwise) 60

În tabelul de mai sus se observă media aritmetică a re valori cuprinse între 49.00
și 63.37. Abaterea standard variază de la 6.134 la 15.725.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
61
IPOTEZA I.1

I.1.Se prezumă că există o diferență semnificativă într e adolescenții
instituționalizați și cei neinstituționalizați, în ceea ce privește factorul Anxietatea
Generalizată .
Verificarea primei ipoteze I.1 s-a realizat pe baza unei analize comparative
între adolescenții instituționalizați și adolescenț ii neinstituționalizați, considerând
factorul Anxietate Generalizată, înregistrat în cadrul instrumentului Scala de evaluare
a tulburărilor din adolescență – forma scurtă (ASP- PF).
Tabelul 4.8.2 Indicii de start ai factorului Anxiet ate Generalizată

Statistics
APSAnxietGeneralizata
N Valid 60
Missing 0
Mean 58,93
Median 60,00
Mode 60
Skewness -,428
Std. Error of Skewness ,309
Kurtosis -,242
Std. Error of Kurtosis ,608
Sum 3536
În Tabelul 4.8.2 sunt prezentați indicii statistici de start: media, mediana, modul
și abaterea standard ai factorului Anxietate Genera lizată, unde media obținută de către
participanții întregului eșantion este 58.93.
Următorul pas, considerând șirul de date obținut, a fost verificarea normalității
distribuției cu ajutorul programului S.P.S.S.:
Tabelul 4.8.3 Test of normality pentru factorului A nxietate Generalizată
Tests of Normality
CritInstit Kolmogorov-Smirnov a Shapiro-Wilk
Statistic df Sig. Statistic df Sig.
APSAnxiet
Generalizata Institutionalizat ,167 30 ,032 ,946 30 ,133
Neinstitutionalizat ,128 30 ,200
* ,956 30 ,239
*. This is a lower bound of the true significance.
a. Lilliefors Significance Correction

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
62

Calculul Kolmogorov Smirnov prezintă pragul de semnificație pentru
normalitatea distribuțiilor, care este mai mare de 0.05 doar în cazul adolescenților
neinstituționalizați, nu și în cazul adolescenților instituționalizați, pentru factorul
anxietate generalizată.

Figura 4.4 Histograma scorurilor pe eșantionul alcă tuit
din adolescenți instituționalizați, factorul Anxiet ate Generalizată

Figura 4.5 Histograma scorurilor pe eșantionul alcă tuit
din adolescenți neinstituționalizați, factorul Anxi etate Generalizată

Tabelul de mai sus, prezintă distribuția ca nefiind normală, în cazul unuia dintre
eșantioane, cel format din adolescenți instituționa lizați.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
63
Pentru realizarea comparației dintre cele doua eșan tioane independente, unde
N1, N2 = 30, și de asemenea unde factorul măsurat n u a dovedit o normalitate a
distribuției, am utilizat Testul neparametric Mann-Whitney (U) , și am obținut
rezultatele din tabelul afișat.

Tabelul 4.8.4 Testul Mann-Whitney (U) pentru factor ului Anxietate Generalizată
Ranks
CritInstit N Mean Rank Sum of Ranks
APSAnxietGeneralizata Institutionalizat 30 39,97 1199,00
Neinstitutionalizat 30 21,03 631,00
Total 60

Test Statistics a
APSAnxietGe
neralizata
Mann-Whitney U 166,000
Wilcoxon W 631,000
Z -4,213
Asymp. Sig. (2-
tailed) ,000
a. Grouping Variable: Institutionalizat

În Tabelul 4.8.4 se observă că în primul eșantion valoarea mediei e ste de 39.97,
iar pentru cel de al doilea eșantion media este 21. 03.
Valorile obținute evidențiază faptul că există o diferență semnificativă în cazul
factorului Anxietate Generalizată între cele două eșantioane, unde pragul de
semnificație este mai mic de 0.05.
Așadar se poate spune că adolescenții instituțional izați au parte de un nivel
mai ridicat de anxietate generalizată, prin compara ție cu adolescenții
neinstituționalizați.
Se poate spune așadar că ipoteza I.1 este validă.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
64

Figura 4.6 Histograma scorurilor pe eșantionul alcă tuit din
Adolescenți instituționalizați si neinstituționaliz ați și factorul
Anxietate Generalizată

Anxietatea a fost definită de Schlenker și Leary (1 982, apud Roth & Heimberg,
2006) ca un fenomen care apare atunci când indivizi i sunt motivați să facă o impresie
bună despre ei în fața altora și nu sunt siguri de ce se va întâmpla. Putem întâlni astfel
de situații în activitatea de obișnuită, de exemplu , atunci când mergem la un interviu,
atunci când avem un examen care trebuie susținut or al, când întâlnim pe cineva nou, cu
care dorim să stabilim o prietenie, întâlniri cu cl ienții, etc. Unii sunt foarte preocupați de
acest lucru și de imaginea pe care o expun, crezând că o sa dea greș în a afișa una
pozitivă, și sfârșesc simțindu-se speriați și stres ați de relațiile sociale. Acest fapt îi face
incapabili să stabilească relații funcționale și să nătoase cu ceilalți. Mulți cercetători au
concluzionat aceste sentimente cu anxietatea de eva luare, deoarece situațiile în care
indivizii sunt evaluați conduc la anxietate (André & Légeron, 2001). Alți autori au
afirmat că anxietatea socială este, de asemenea, o anxietate anticipativă, deoarece
individul anxios social formează credințe anticipat ive și chiar scenarii întunecate, bazate
pe premise false (Riviere, 1991, apud André & Léger on, 2001). După cum bine știm,
“fenomenul profeției” care se auto-îndeplinește est e real și individul anxios social va
eșua din cauza acestor credințe false, care tind să se confirme, prin auto-influențare.
Persoanele cu un nivel de anxietate crescută sunt a desea convinse că vor acționa
într-un mod greșit sau că altcineva le va judeca în tr-un mod greșit și, de asemenea, ele

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
65
vor exagera posibilele consecințe ale faptului că a u o imagine negativă (Asbaugh,
Antony, McCabe, Schmidt & Swinson, 2005).
În plus, acești indivizi susțin că nu primesc un sp rijin social prea mare pe care îl
merită sau pe cât îl consideră necesar. Lipsa supor tului social este corelată, după cum
afirmă cercetătorii, cu niveluri ridicate de anxiet ate (Calsyn, Winter & Burger, 2005).
Astfel, anxietatea afectează modul în care individu l se angajează în relații și poate duce
fie la inhibiții, fie la agresivitate inadecvată, d epinzând de partenerii de relaționare, de
așteptări, precum și de restrângerea socială a situ ației (André & Légeron, 2001).
Anxietatea este corelată cu o serie de tendințe și comportamente negative, cu
judecăți greșite, cu credințe iraționale și cu eval uări negative (Patterson & Ritz, 1997,
apud Calsyn et al., 2005). Individul anxios are cre dințe incorecte despre el însuși,
precum și o realitate în care el reprezintă ca acto r social. Aceste credințe pot fi împărțite
în trei categorii (André & Légeron, 2001): convinge ri despre comportamentul propriu,
convingeri despre ceea ce ar putea gândi partenerul de relații și convingeri despre riscul
de a se angaja în anumite acțiuni. Stopa and Clark (1993, apud André & Légeron, 2001)
au arătat că acești indivizi au o imagine defavorab ilă sinelui și asupra propriei
performanțe, individul având de obicei tendința de a sublinia ceea ce nu face bine și nu
se mai concentrează asupra aspectelor sau activităț ilor pozitive ale existenței.
Studiile efectuate asupra copiilor și adolescențilo r au demonstrat că nivelurile
ridicate de agresivitate a relațiilor sunt asociate cu o funcționalitate interpersonală
scăzută și cu o inadecvare psihologică (Crick & Gro tpeter, 1995; Wener & Crick, 1991;
apud Loukas, Paulos & Robinson, 2003). Anxietatea i nfluențează atribuțiile pe care o
persoană anxioasă le face cu privire la propriul co mportament și la comportamentul
altora, fiind definită ca teama de evaluare negativ ă și / sau de evitare a contactului social
(Watson & Friend, 1969, apud Loukas et al., 2003). Este un fenomen destul de comun și
poate fi găsit în diferite comunități.
Pentru adolescenți, acest fenomen apare adesea și p oate avea forme problematice
(Beidel, Morris & Turner, 2004, apud Elizabeth et a l., 2006). Adolescentul trăiește cu
anxietate excesivă în diferite contexte sociale, în competiții sau atunci când trebuie să se
afișeze în fața străinilor. Efectele anxietății asu pra adolescenților sunt cel puțin
nefericite. Este corelată cu performanțele academic e, ocupaționale și sociale reduse
(Nuț, 2003).
Felker (1969, apud Nuț, 2003) a arătat într-un stud iu că studenții care se
subestimă din punct de vedere al performanțelor aca demice, dar care sunt apreciați

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
66
pozitiv de către profesori sau colegi de clasă, au un nivel scăzut de anxietate și dacă
elevul are o supraevaluarea a imaginii personale, c u alte cuvinte, dacă are stima de sine
pozitivă, aceasta va reacționa ca o apărare împotri va anxietății, în cazul în care alții îl
subestimează.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
67
IPOTEZA I.2

I.2.Se prezumă că exista o diferență semnificativă într e adolescenții
instituționalizați și cei neinstituționalizați, în ceea ce privește Dependența de Substanțe .
Verificarea ipotezei I.2 s-a realizat pe baza unei analize comparative într e
adolescenții instituționalizați și adolescenții nei nstituționalizați, considerând factorul
Dependență de substanțe, î nregistrat în cadrul instrumentului Scala de evaluare a
tulburărilor din adolescență – forma scurtă (ASP-PF ).
Tabelul 4.8.5 Indicii de start ai factorului Anxiet ate Generalizată
Statistics
APSDepenSubstante
N Valid 60
Missing 0
Mean 60,45
Median 65,00
Mode 69
Std. Deviation 11,080
Skewness -,730
Std. Error of Skewness ,309
Kurtosis -,575
Std. Error of Kurtosis ,608
Sum 3627

În Tabelul 4.8.5 sunt prezentați indicii statistici de start: media, mediana, modul
și abaterea standard ai factorului Dependență de su bstanțe, unde media obținută de către
participanții întregului eșantion este 60.45.
Următorul pas, considerând șirul de date obținut, a fost verificarea normalității
distribuției cu ajutorul programului S.P.S.S.:
Tabelul 4.8.6 Test of normality pentru factorului D ependență de substanțe
Tests of Normality
Institutionalizat Kolmogorov-Smirnov a Shapiro-Wilk
Statistic df Sig. Statistic df Sig.
APSDepen
Substante Institutionalizat ,153 30 ,071 ,948 30 ,152
Neinstitutionalizat ,107 30 ,200 * ,948 30 ,153
*. This is a lower bound of the true significance.
a. Lilliefors Significance Correction

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
68
Calculul Kolmogorov Smirnov prezintă pragul de semnificație pentru
normalitatea distribuțiilor, care este mai mare de 0.05 în cazul ambelor eșantioane,
eșantionul adolescenților neinstituționalizați, și eșantionul adolescenților
instituționalizați, pentru factorul dependență de s ubstanțe.

Figura 4.7 Histograma scorurilor pe eșantionul alcă tuit
din adolescenți instituționalizați, factorul Depend ență de Substanțe

Figura 4.8 Histograma scorurilor pe eșantionul alcă tuit
din adolescenți neinstituționalizați, factorul Depe ndență de Substanțe

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
69
Tabelul de mai sus, prezintă distribuția ca fiind n ormală, în cazul ambelor
eșantioane, atât cel format din adolescenți institu ționalizați, cât și cel format din
adolescenți neinstituționalizați.
Pentru realizarea comparației dintre cele doua eșan tioane independente, unde
N1, N2 ≤ 30, am utilizat Testul parametric T Student , în programul S.P.S.S., unde am
obținut rezultatele din tabelul afișat.
Tabelul 4.8.7 Testul t Student pentru factorului De pendența de Substanțe

Group Statistics
Institutionalizat N Mean Std. Deviation Std. Error
Mean
APSDepenSubstante Institutionalizat 30 69,40 3,001 ,548
Neinstitutionalizat 30 51,50 8,661 1,581

Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of
Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2-
tailed) Mean
Differen
ce Std.
Error
Differ
ence 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
APS
Depen
Substante Equal
variances
assumed 26,863 ,000 10,696 58 ,000 17,900 1,674 14,550 21,250
Equal
variances
not
assumed
10,696 35,865 ,000 17,900 1,674 14,505 21,295

În Tabelul 4.8.7 se observă că în primul eșantion valoarea mediei e ste de 69.97,
iar pentru cel de al doilea eșantion media este 51. 50.
Valorile obținute evidențiază faptul că există o diferență semnificativă în
cazul factorului Dependență de Substanțe între cele două eșantioane, unde pragul
de semnificație este mai mic de 0.05. Așadar se poa te spune că adolescenții
instituționalizați au o tendință mai ridicată pentr u dependența de substanțe în
comparație cu adolescenții neinstituționalizați.
Se poate spune așadar că ipoteza I.2 este validă.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
70

Figura 4.8 Histograma scorurilor pe eșantionul alcă tuit din
Adolescenți instituționalizați si neinstituționaliz ați și factorul
Dependență de Substanțe

Deși mulți tineri sunt implicați în consumul de dro guri experimentale și
recreaționale, progresele înregistrate de abuz sau dependență sunt mult mai reduse
(Fergusson & Horwood, 2000; Kandel, Yamaguchi, & Ch en, 1992).
Consumul de substanțe de către adolescenți este imp licat într-o legătură a altor
tulburări în dezvoltare, puternic prezis de tulbură rile de externalizare în copilărie și
comorbide, și care prevăd atât rezultate antisocial e, cât și tulburări afective mai târziu în
viață. Multe riscuri psihosociale timpurii pentru c onsumul de droguri și alcool se
suprapun cu adversitățile familiale implicate în ri scul altor tulburări; în consecință,
există dificultăți majore în determinarea progresel or adverse ulterioare specifice pentru
problemele legate de consumul de droguri, care func ționează în principal prin efecte
asupra altor tulburări.
Cu toate acestea, studiile pe gemeni oferă mijlocul cel mai util de testare a
mecanismelor alternative (Kendler & Prescott, 2006) .
Luând în considerare problemele asociate continuită ții heterotipice cu alte
tulburări, trebuie de asemenea să ne concentrăm pe rolul vârstei la debut, ca un
predictor potențial al rezultatelor negative ulteri oare. De-a lungul istoricului studiilor
epidemiologice privind utilizarea substanțelor, ini țierea timpurie a consumului de

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
71
droguri și alcool – în general, înainte de adolesce nță – a fost identificată ca un marker
puternic atât pentru progresul până la etapele ulte rioare ale căilor de abuz de substanțe,
cât și pentru dificultățile globale în funcționarea adulților. Ca și în cazul
comportamentului antisocial, aceste constatări ridi că întrebarea cheie dacă inițierea
timpurie în sine contribuie la aceste efecte sau da că aceasta funcționează în primul rând
ca un indicator pentru răspunderea mai severă și, e ventual, mai generalizată, la
dificultățile ulterioare. După cum se poate observa , răspunsurile la această întrebare au
implicații majore pentru politică și practică, prec um și pentru înțelegerea teoretică
(Rutter, 2005b). Deși dovezile actuale nu sunt în î ntregime fără echivoc, există indicii
care arată că apariția timpurie a unui șir de "comp ortamente problematice" tinde să se
întâmple simultan.
McGue și Iacono (2005) au găsit dovezi puternice pe ntru un risc generalizat
pentru problemele de debut precoce, care includ del incvența și comportamentele
sexuale timpurii, precum și consumul de alcool și d roguri înainte de vârsta de 15 ani.
Tinerii cu acest grup multiplu de probleme de compo rtament timpuriu au avut riscul
extrem de ridicat de dezvoltare a unor tulburări de externalizare și depresie până la
vârsta de 20 de ani. Acest lucru, la rândul său sug erează că riscurile comune (genetice și
de mediu) care stau la baza unei tendințe generale de dificultăți la debutul precoce pot
avea un rol-cheie în rezultatele ulterioare. Studii le pe gemeni, confirmă importanța
influențelor genetice partajate în acest grup multi plu de probleme (Kendler & Prescott,
2006). Deși inițierea timpurie poate, în sine, să a ibă un efect suplimentar minor de
facilitare, cea mai mare parte a riscului crescut d e funcționare necorespunzătoare,
ulterior în curs de dezvoltare, pare să se afle în riscurile primare partajate de acest tip.
Acest lucru a fost demonstrat cel mai clar prin mod elele discordante de gemeni
(Kendler & Prescott, 2006). Gemenii, ca grup, arată aceeași asociere între consumul
timpuriu de alcool și alcoolismul deprins mai târzi u. Cu toate acestea, atunci când
gemenii diferă în vârsta lor de debut în consumul d e alcool, ei nu diferă în rezultatul
alcoolismului lor. Efectul aparent de debut precoce este în mare măsură un artifact al
răspunderii genetice partajate.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
72
IPOTEZA I.3

I.3. Se prezumă că exista o diferență semnificativă într e adolescenții
instituționalizați și cei neinstituționalizați, în ceea ce privește Tulburarea de
Alimentație .
Verificarea ipotezei I.3 s-a realizat pe baza unei analize comparative într e
adolescenții instituționalizați și adolescenții nei nstituționalizați, considerând factorul
Tulburare de Alimentație, înregistrat în cadrul instrumentului Scala de evaluare a
tulburărilor din adolescență – forma scurtă (ASP-PF ).
Tabelul 4.8.8 Indicii de start ai factorului Tulbur are de Alimentație

Statistics
APSTulbAlimentatie
N Valid 60
Missing 0
Mean 63,37
Median 64,00
Mode 74
Std. Deviation 8,421
Skewness -,386
Std. Error of Skewness ,309
Kurtosis -,936
Std. Error of Kurtosis ,608
Sum 3802

În Tabelul 4.8.8 sunt prezentați indicii statistici de start: media, mediana, modul
și abaterea standard ai factorului Tulburare de Ali mentație, unde media obținută de către
participanții întregului eșantion este 63.37.
Următorul pas, considerând șirul de date obținut, a fost verificarea normalității
distribuției cu ajutorul programului S.P.S.S.:
Tabelul 4.8.9 Test of normality pentru factorului T ulburare de Alimentație
Tests of Normality
Institutionalizat Kolmogorov-Smirnov a Shapiro-Wilk
Statistic df Sig. Statistic df Sig.
APSTulbAlimentatie Institutionalizat ,174 30 ,022 ,922 30 ,031
Neinstitutionalizat ,161 30 ,045 ,910 30 ,015
a. Lilliefors Significance Correction

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
73
Calculul Kolmogorov Smirnov prezintă pragul de semnificație pentru
normalitatea distribuțiilor, care nu este mai mare de 0.05 în cazul ambelor eșantioane,
eșantionul adolescenților neinstituționalizați, și eșantionul adolescenților
instituționalizați, pentru factorul tulburare de al imentație.

Figura 4.9 Histograma scorurilor pe eșantionul alcă tuit
din adolescenți instituționalizați, factorul Tulbur are de alimentație

Figura 4.9 Histograma scorurilor pe eșantionul alcă tuit
din adolescenți neinstituționalizați, factorul Tulb urare de alimentație

Tabelul de mai sus, prezintă distribuția ca nefiind normală, în cazul ambelor
eșantioane, cel format din adolescenți instituționa lizați, cât și cel format din adolescenți
neinstituționalizați.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
74
Pentru realizarea comparației dintre cele doua eșan tioane independente, unde
N1, N2 = 30, și de asemenea unde factorul măsurat n u a dovedit o normalitate a
distribuției, am utilizat Testul neparametric Mann-Whitney (U) , și am obținut
rezultatele din tabelul afișat.

Tabelul 4.8.10 Testul Mann-Whitney (U) pentru facto rului Tulburare de Alimentație

Ranks
Institutionalizat N Mean
Rank Sum of Ranks
APSTulbAlimentatie Institutionalizat 30 32,88 986,50
Neinstitutionalizat 30 28,12 843,50
Total 60

Test Statistics a
APSTulbAlim
entatie
Mann-Whitney U 378,500
Wilcoxon W 843,500
Z -1,059
Asymp. Sig. (2-
tailed) ,290
a. Grouping Variable: Institutionalizat

În Tabelul 4.8.10 se observă că în primul eșantion valoarea mediei e ste de
32.88, iar pentru cel de al doilea eșantion media e ste 28.12.
Valorile obținute evidențiază faptul că nu există o diferență semnificativă în
cazul factorului Tulburare de Alimentație între cele două eșantioane, deoarece pragul
de semnificație nu este mai mic de 0.05.
Așadar se poate spune că nu există diferențe semnif icative între adolescenții
instituționalizați prin comparație cu adolescenții neinstituționalizați, în ceea ce
privește tulburarea de alimentație.
Se poate spune așadar că ipoteza I.3, nu este valid ă.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
75

Figura 4.10 Histograma scorurilor pe eșantionul alc ătuit din
Adolescenți instituționalizați si neinstituționaliz ați și factorul
Tulburare de Alimentație

În multe privințe, tulburările de alimentație repre zintă forma de psihopatologie
care ar părea să necesite cel mai mult o perspectiv ă de dezvoltare psihopatologică.
Tulburările de alimentație provocate, apar pentru p rima dată la adolescenți și prezintă
un curs de lungă durată foarte variabil; până în pr ezent, însă, se cunosc foarte puține
despre precursorii importanți ai copilului în ceea ce privește consumul necorespunzător,
sau despre predictorii unui rezultat mai bun sau ma i sărac. În plus, întrebările de bază
rămân legate de asociațiile dintre diferite tipuri de tulburări de alimentație și continuități
cu mai multe probleme legate de consumul alimentar.
Pentru a examina posibilele continuități în populaț ia generală, este necesară
focusarea pe puținele eșantioane mari, cu date long itudinale care cuprind perioada
adolescenței și viața adultă timpurie. Kotler, Cohe n, Davies și colab. (2001), într-o
monitorizare a copilăriei – adolescență târzie, a c onstatat o stabilitate ridicată a
simptomelor bulimice între adolescența timpurie și viața adultă, dar numărul cu
simptome a fost prea mic pentru analiză. În ciuda a cestui fapt, autorii au remarcat faptul
că, deși alimentarea conflictelor din copilărie a p rezis simptomele, nu au prezis
tulburările.
Leon, Fulkerson, Perry și colab. (1999), într-un st udiu longitudinal de 3-4 ani al
adolescenților, au constatat că afecțiunile negativ e și atitudinile au fost singurii
predictori robuști ai tulburărilor de alimentație.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
76
Johnson, Cohen, Brook și colab. (2002) a constatat că principalul predictor al
tulburărilor de alimentație a fost depresia.
Measelle, Stice și Hoganson (2006) au raportat o re lație unidirecțională de la
simptome depresive la alimentația patologică la ado lescenți.
În concluzie, deși dovezile existente nu sunt în în tregime consecvente, se poate
trage concluzia că tulburările emoțională în adoles cența timpurie constituie principalul
factor de risc pentru tulburările ulterioare de ali mentație. Dovezile privind riscurile
presupuse care rezultă din conflictele de alimentaț ie în copilărie nu sunt convingătoare.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
77
IPOTEZA I.4

I.4. Se prezumă că există o corelație pozitivă între fac torul Anxietate
Generalizată și Tendința spre comportamente adictive .
Verificarea ipotezei I.4 s-a realizat pe baza rezultatelor obținute în urma
aplicării instrumentelor Scala de evaluare a tulburărilor din adolescență – forma
scurtă (ASP-PF) , precum si instrumentul propriu Chestionar TCA.

Tabelul 4.8.11 Indicii de start pentru factorii Anx ietate și Tendința spre comportament
adictiv

Statistics
TCATendinta
SpreComport
amentAdictiv APSAnxietGe
neralizata
N Valid 60 60
Missing 0 0
Mean 52,35 58,93
Median 50,00 60,00
Mode 31 a 60
Std. Deviation 15,725 6,134
Skewness ,261 -,428
Std. Error of Skewness ,309 ,309
Kurtosis -1,177 -,242
Std. Error of Kurtosis ,608 ,608
Sum 3141 3536
a. Multiple modes exist. The smallest value is show n

In Tabelul 4.8.11 sunt prezentați indicii statistic i de start: media, mediana, modul
și abaterea standard. Mediile obținută de participa nți sunt 58.93 pentru factorul
Anxietate Generalizată, și 52.35 pentru factorul Te ndința Spre Comportamente
Adictive.
Următorul pas, considerând șirul de date obținut, a fost verificarea normalității
distribuției cu ajutorul programului S.P.S.S.:

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
78

Figura 4.11 Histograma scorurilor pe cele doua eșan tioane,
factorul Anxietate Generalizată

Figura 4.12 Histograma scorurilor pe cele doua eșan tioane,
factorul Tendința spre comportamente adictive
Tabelul 4.8.12 Test of normality pentru factorii An xietate Generalizată și Tendința spre
comportament adictiv
Tests of Normality
Institutionalizat Kolmogorov-Smirnov a Shapiro-Wilk
Statistic df Sig. Statistic df Sig.
TCATendintaSpreComport
amentAdictiv Institutionalizat ,139 30 ,147 ,912 30 ,017
Neinstitutionalizat ,141 30 ,133 ,898 30 ,008
APSAnxietGeneralizata Institutionalizat ,167 30 ,032 ,946 30 ,133
Neinstitutionalizat ,128 30 ,200 * ,956 30 ,239
*. This is a lower bound of the true significance.
a. Lilliefors Significance Correction

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
79
Pragul de semnificație este mai mare de 0.05, așada r datele sunt distribuite
normal.
În acest context, următorul pas a fost aplicarea Testului Pearson al corelației, metodă
parametrică.
Tabelul 4.8.13 Test Pearson al corelației pentru fa ctorii Anxietate Generalizată și
Tendința spre comportament adictiv
Correlations
TCATendintaSpre
ComportamentAdi
ctiv APSAnxietGenera
lizata
TCATendintaSpreComportament
Adictiv Pearson Correlation 1 ,395 **
Sig. (2-tailed) ,002
N 60 60
APSAnxietGeneralizata Pearson Correlation ,395 ** 1
Sig. (2-tailed) ,002
N 60 60
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2 -tailed).

Tabelul de mai sus, confirmă prezumția cum că între cele două aspecte, exista o
corelație pozitivă, factorul Anxietate Generalizată și factorul Tendința spre
comportament adictiv. Corelația are o valoare de 0. 395, la un prag de semnificație
mai mic de 0.05.
În acest caz, se poate considera că ipoteza I.4 est e validă.

Figura 4.13 Norul de puncte al corelației dintre AG și TSC

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
80
În timpul adolescenței, numeroase schimbări au loc atât în interiorul individului
(de exemplu, pubertatea, dezvoltarea abilităților c ognitive avansate) cât și în contextele
individului (de exemplu, familia, colegii, școala). Pe lângă aceste schimbări normative,
modificările care nu sunt normative (de exemplu, pi erderea locurilor de muncă pentru
părinți, plecarea părinților în alte țări) apar pen tru mulți adolescenți. Având în vedere
toate schimbările care apar într-o perioadă relativ scurtă de timp, nu este surprinzător
faptul că adolescența este o perioadă critică pentr u dezvoltarea problemelor de
internalizare, inclusiv tulburări de anxietate. (Sp ear, 2000)
Multe studii au arătat că prevalența problemelor de internalizare crește în mod
dramatic în timpul adolescenței. Cu toate acestea, majoritatea investigațiilor s-au
concentrat asupra depresiei. Relativ puține studii s-au concentrat asupra anxietății, ceea
ce este regretabil deoarece unele cercetări au indi cat că anxietatea este la fel de comună
ca și depresia în timpul adolescenței. De remarcat, ratele de prevalență pentru tulburările
clinice de anxietate la copii și adolescenți variaz ă de la 8,3% la 27%. Nivelurile
subclinice de anxietate sunt importante pentru a fi luate în considerare, de asemenea,
deoarece multe tineri experimentează niveluri ușoar e până la niveluri moderate de
anxietate, care pot afecta negativ funcționarea lor . (Ohannessian et al, 1999)
Conform modelului de reglementare a afecțiunilor ne gative, persoanele care
prezintă niveluri ridicate de anxietate pot consuma alcool și / sau medicamente pentru a
diminua simptomele lor. Într-adevăr, unele cercetăr i au indicat că indivizii cu anxietate
folosesc alcoolul ca o modalitate de a face față se ntimentelor lor anxioase. Deși au fost
efectuate comparativ mai puține cercetări asupra ad olescenților, anxietatea și utilizarea
substanțelor par să se manifeste similar în timpul adolescenței. În unul dintre puținele
studii care examinează anxietatea și utilizarea sub stanțelor la adolescenți și
preadolescenți, s-a constatat că anxietatea prezice tulburările de utilizare a substanțelor
în adolescență. (Low et al, 2008)
Într-un alt studiu care a examinat adolescenții, s- a constatat o asociere puternică
între anxietate și abuzul de alcool. (Costello et a ll, 2003)
În mod similar, într-un studiu care a examinat stud enții, tinerii care au raportat
atacuri de panică aveau mult mai multe șanse de a f olosi droguri (sedative, cocaină,
stimulente) în comparație cu cei care nu au raporta t atacuri de panică. Luate împreună,
rezultatele acestor studii sunt informative și indi că o relație între anxietate și utilizarea
substanței. (Deacon et al, 2000)

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
81
IPOTEZA I.5

I.5. Presupunem că există o corelație negativă între fac torul Stabilitate
Emoțională și Tendința spre comportamente adictive .
Verificarea ipotezei I.5 s-a realizat pe baza rezultatelor obținute în urma
aplicării instrumentelor Five-Factor Personality Inventory (FFPI) , precum și
instrumentul propriu Chestionarul TCA.

Tabelul 4.8.14 Indicii de start pentru factorii Sta bilitate Emoțională și Tendința spre
comportament adictiv

Statistics
FFPIStabilitat
eEmotionala TCATendinta
SpreComport
amentAdictiv
N Valid 60 60
Missing 0 0
Mean 49,00 52,35
Median 48,50 50,00
Mode 46 a 31 a
Std. Deviation 7,996 15,725
Skewness ,154 ,261
Std. Error of Skewness ,309 ,309
Kurtosis -,555 -1,177
Std. Error of Kurtosis ,608 ,608
Sum 2940 3141
a. Multiple modes exist. The smallest value is show n

In Tabelul 4.8.14 sunt prezentați indicii statistic i de start: media, mediana, modul
și abaterea standard. Mediile obținută de participa nți sunt 49.00 pentru factorul
Stabilitate Emoțională, și 52.35 pentru factorul Te ndința Spre Comportamente Adictive.
Următorul pas, considerând șirul de date obținut, a fost verificarea normalității
distribuției cu ajutorul programului S.P.S.S.:

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
82

Figura 4.14 Histograma scorurilor pe cele doua eșan tioane,
factorul Stabilitate Emoțională

Figura 4.15 Histograma scorurilor pe cele doua eșan tioane,
factorul Tendința spre comportamente adictive
Tabelul 4.8.15 Test of normality pentru factorii St abilitate Emoțională și Tendința spre
comportament adictiv
Tests of Normality
Institutionalizat Kolmogorov-Smirnov a Shapiro-Wilk
Statistic df Sig. Statistic df Sig.
TCATendintaSpreComport
amentAdictiv Institutionalizat ,139 30 ,147 ,912 30 ,017
Neinstitutionalizat ,141 30 ,133 ,898 30 ,008
FFPIStabilitateEmotionala Institutionalizat ,154 30 ,068 ,942 30 ,105
Neinstitutionalizat ,077 30 ,200 * ,960 30 ,310
*. This is a lower bound of the true significance.
a. Lilliefors Significance Correction

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
83
Pragul de semnificație este mai mare de 0.05, așada r datele sunt distribuite
normal.
În acest context, următorul pas a fost aplicarea Testului Pearson al corelației, metodă
parametrică.
Tabelul 4.8.16 Test Pearson al corelației pentru fa ctorii Stabilitate Emoțională și
Tendința spre comportament adictiv
Correlations
TCATendinta
SpreComport
amentAdictiv FFPIStabilitat
eEmotionala
TCATendintaSpreCompor
tamentAdictiv Pearson Correlation 1 -,438 **
Sig. (2-tailed) ,000
N 60 60
FFPIStabilitateEmotionala Pearson Correlation -,438 ** 1
Sig. (2-tailed) ,000
N 60 60
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2 -tailed).

Tabelul de mai sus, confirmă prezumția cum că între cele două aspecte,
exista o corelație negativă, factorul Stabilitate E moțională și factorul Tendința
spre comportament adictiv. Corelația are o valoare de -0.438, la un prag de
semnificație mai mic de 0.05.
În acest caz, se poate considera că ipoteza I.5 est e validă.

Figura 4.16 Norul de puncte al corelației dintre St abilitate Emoțională și TSC

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
84
Watson, Clark, Weber și colab. (1995) a dezvoltat u n model tripartit care să țină
cont de tulburările emoționale care co-apar la pers oanele aflate în perioada adolescenței
târzii. Conform acestui model, depresia și anxietat ea au tendința de a coexista, deoarece
ambele împărtășesc niveluri ridicate de afectare ne gativă sau neuroticism, inclusiv stres
și teamă. În plus, depresia este caracterizată în m od specific prin afectări pozitive
scăzute (sau extraversiune), iar anxietatea este ca racterizată în mod specific prin
excitare fiziologică. Există un sprijin general pen tru aceste asociații ipotetice în studiile
transversale utilizând o gamă largă de populații de tineri, precum și unele dovezi
conform cărora un mare efect negativ prezice crește ri ale anxietății și un efect pozitiv
scăzut prezice creșteri ale depresiei la tineri (Lo nigan, Vasey, Phillips et al, 2004). Mai
mult, un studiu al emoționalității pozitive a preșc olarilor (evaluat prin sarcini de
laborator și observații de comportament) a furnizat dovezi interesante că emoționalitatea
scăzută pozitivă este asociată în mod specific cu d epresia maternă (Durbin et al., 2005);
nu s-au găsit legături comparabile pentru emoțional itatea negativă a preșcolarilor.
Inhibarea comportamentală prezintă, de asemenea, ri scuri pentru dezvoltarea
tulburărilor de anxietate, în special a anxietății sociale, cu toate că cei mai mulți copii cu
inhibitori comportamentali nu dezvoltă tulburări de anxietate (Tackett, 2006). Așa cum
am menționat anterior, deoarece măsurile actuale de inhibiție a comportamentului sunt
susceptibile să confundă abordarea scăzută și teama ridicată, nu este clar care dintre
aceste componente (sau ambele) sunt cele mai predic tive pentru tulburările de anxietate.
Deși o mare parte din cercetările privind tulburări le emoționale s-au axat pe
afecțiuni pozitive (extraversiune) și pe afecțiuni negative (neuroticism), aspectele
conștiinței și agreabilității pot fi, de asemenea, relevante.
Lonigan, Vasey, Phillips și colab. (2004) au susțin ut și furnizat unele dovezi
preliminare că controlul efortului atenuează efectu l unui mare efect negativ asupra
experienței simptomelor de anxietate. Cu alte cuvin te, efectul negativ mare prezice
simptomele de anxietate doar atunci când tinerii nu dispun de niveluri adecvate de
control al efortului pentru a-și putea reglementa e moțiile negative și prejudecățile
cognitive față de informațiile amenințătoare.
Muris și Ollendick (2005) au prezentat unele dovezi preliminare, totuși, că
aspectul atenției al efortului controlat este cel m ai relevant pentru tulburările de
internalizare, probabil datorită faptului că contro lul scăzut al atenției duce la distorsiuni
cognitive mai mari. Rolul atenției în provocarea di ficultăților emoționale este, de
asemenea, susținut de cercetări care demonstrează c ă un control atențional mai mare

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
85
este asociat cu o reglementare mai eficientă a emoț ionalității negative, începând din
copilărie și continuând adolescență (Eisenberg, Smi th, Sadovsky et al., 2004).
În cele din urmă, aspectele de acceptabilitate exce sivă, cum ar fi empatia
excesivă și conformitatea, pot fi legate de dezvolt area depresiei, în special în cazul
fetelor (Keenen & Hipwell, 2005); dovezile actuale pentru această posibilitate sunt
subțiri, dar demne de examinare ulterioară.
În concluzie, tulburările emoționale din copilărie și adolescență sunt în mod clar
asociate cu un mare efect negativ (neuroticism – in stabilitate emoțională); aspectele de
frică și de primejdie ale neuroticismului sunt prob abil cele mai relevante. O meta-
analiză recentă a cercetărilor cu probe sugerează c ă distresul general poate fi un
predictor mai puternic al tulburărilor, cum ar fi d epresia și anxietatea generalizată, în
timp ce teama poate fi un predictor mai puternic al tulburărilor, cum ar fi tulburarea de
panică și fobiile.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
86
IPOTEZA I.6

I.6.Presupunem că există o corelație negativă între fac torul Stabilitate
emoțională și Dependența de substanțe .
Verificarea ipotezei I.6 s-a realizat pe baza rezultatelor obținute în urma
aplicării instrumentelor Five-Factor Personality Inventory (FFPI) , precum si Scala
de evaluare a tulburărilor din adolescență – forma scurtă (ASP-PF).

Tabelul 4.8.17 Indicii de start pentru factorii Sta bilitate Emoțională și Dependența de
substanțe

Statistics
FFPIStabilitat
eEmotionala APSDepenSu
bstante
N Valid 60 60
Missing 0 0
Mean 49,00 60,45
Median 48,50 65,00
Mode 46 a 69
Std. Deviation 7,996 11,080
Skewness ,154 -,730
Std. Error of Skewness ,309 ,309
Kurtosis -,555 -,575
Std. Error of Kurtosis ,608 ,608
Sum 2940 3627
a. Multiple modes exist. The smallest value is show n

In Tabelul 4.8.17 sunt prezentați indicii statistic i de start: media, mediana, modul
și abaterea standard. Mediile obținute de participa nți sunt 49.00 pentru factorul
Stabilitate Emoțională, și 60.45 pentru factorul De pendență de substanțe.
Următorul pas, considerând șirul de date obținut, a fost verificarea normalității
distribuției cu ajutorul programului S.P.S.S.:

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
87

Figura 4.17 Histograma scorurilor pe cele doua eșan tioane,
factorul Stabilitate Emoțională

Figura 4.18 Histograma scorurilor pe cele doua eșan tioane,
factorul Dependența de Substanțe
Tabelul 4.8.18 Test of normality pentru factorii St abilitate Emoțională și Dependența de
substanțe
Tests of Normality
Institutionalizat Kolmogorov-Smirnov a Shapiro-Wilk
Statistic df Sig. Statistic df Sig.
FFPIStabilitateEmotionala Institutionalizat ,154 30 ,068 ,942 30 ,105
Neinstitutionalizat ,077 30 ,200 * ,960 30 ,310
APSDepenSubstante Institutionalizat ,153 30 ,071 ,948 30 ,152
Neinstitutionalizat ,107 30 ,200 * ,948 30 ,153
*. This is a lower bound of the true significance.
a. Lilliefors Significance Correction

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
88
Pragul de semnificație este mai mare de 0.05, așada r datele sunt distribuite
normal.
În acest context, următorul pas a fost aplicarea Testului Pearson al corelației, metodă
parametrică.
Tabelul 4.8.19 Test Pearson al corelației pentru fa ctorii Stabilitate emoțională și
Dependența de substanțe
Correlations
FFPIStabilitat
eEmotionala APSDepenSu
bstante
FFPIStabilitateEmotionala Pearson Correlation 1 -,572 **
Sig. (2-tailed) ,000
N 60 60
APSDepenSubstante Pearson Correlation -,572 ** 1
Sig. (2-tailed) ,000
N 60 60
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2 -tailed).

Tabelul de mai sus, confirmă prezumția cum că între cele două aspecte,
exista o corelație negativă, factorul Stabilitate E moțională și factorul Dependența
de Substanțe. Corelația are o valoare de -0.572, la un prag de semnificație mai mic
de 0.05.
În acest caz, se poate considera că ipoteza I.6 est e validă.

Figura 4.19 Norul de puncte al corelației dintre St abilitate Emoțională și Dependența de Substanțe

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) METODOLOGIA CERCETĂRII
89
Pentru a asigura un nivel mai ridicat de înțelegere , este foarte important să
analizăm factorii relevanți asociați cu dezvoltarea abuzului de substanțe la adolescenți
din mai multe motive. Unul dintre ele se bazează pe faptul că abuzul de substanțe din
adolescență dezvoltat prezintă o preocupare majoră pentru sănătatea publică din cauza
frecvenței și a unei game largi de consecințe negat ive: dezvoltarea psihosocială
perturbată, eșecul academic, comportament criminal, suicid, psihopatologie la vârsta
adultă etc.
În literatura științifică relevantă, foarte des se regăsește prezența anxietății și a
depresiei ca factori de risc care "împinge" adolesc entul la abuzul de droguri.
Studiile au stabilit că anxietatea și depresia ar p utea fi descrise ca factori
preexistenți sau ca factori coexistenți, dependenți de substanță (Subramaniam et al,
2009). Așa cum a fost menționat mai devreme în cazu l co-morbidității, atunci când
depresia apare în timpul tratamentului abuzului de substanțe, mai ales când depresia este
prezentă la momentul începerii sale, aceasta a fost semnificativ legată de rezultatele mai
slabe ale tratamentului (Hasin et al, 2004). Un num ăr mare de studii au arătat că 15%
până la 50% din probele clinice ale adolescenților cu tulburări de consum de substanțe
au prezentat tulburări depresive care co-apar.
Conform teoriei personalității lui Eysenck, tipul d e personalitate dependentă are
nivele mai ridicate de psihotism și instabilitate e moțională (Francis, 1996). În plus, un
studiu similar a determinat faptul că dependenții a u prezentat rezultate semnificativ mai
mari asupra psihotismului și a scalelor neuroticism ului. (Gossop & Eysenck, 1980)
În concluzie, tulburările emoționale din copilărie și adolescență sunt în mod clar
asociate cu un mare efect negativ (neuroticism – in stabilitate emoțională); aspectele de
frică și de primejdie ale neuroticismului sunt prob abil cele mai relevante. O meta-
analiză recentă a cercetărilor cu probe sugerează c ă distresul general poate fi un
predictor mai puternic al tulburărilor, cum ar fi d epresia și anxietatea generalizată, în
timp ce teama poate fi un predictor mai puternic al tulburărilor, cum ar fi tulburarea de
panică și fobiile.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) CONCLUZII
90
CONCLUZII

Această lucrare reprezintă un studiu comparativ și corelațional, tema aleasă fiind
una de interes major în ziua de astăzi, adolescența fiind considerată una din perioadele
cu cel mai mare impact în dezvoltarea personalități i omului.
Adolescența este vârsta discordanței: abandonul ide ilor și al sentimentelor,
perpetua devenire, eterna schimbare, totul presupun e contradicția. Este vârsta
veleităților și a decepțiilor. Pesimismul alterneaz ă cu entuziasmul pentru o idee nouă
sau pentru o cauză nobilă, de aici rezultând ambiva lența afectivă.
În perioada adolescenței are loc un proces de dezvo ltare la finele căruia individul
se va afla în fața unor structuri psihice coerente . Transformările psihice prin care trece
adolescentul sunt generate de nevoile și trebuințel e sale, nevoi prezente încă din
copilărie dar și nevoi apărute în perioada pubertăț ii. Adolescentul se confruntă cu o
serie de nevoi și, în mod special, nevoile prezente în perioadele anterioare cunosc o
schimbare semnificativă: nevoia de a ști, de a prim i afecțiune, de apartenență la grup, de
autonomie și nevoia modelelor (Golu et all., 1993).
Dependența este o tulburare a creierului caracteriz ată prin implicarea compulsivă
în stimularea recompensării, în ciuda consecințelor negative. (Nestler, 2013) În ciuda
implicării unui număr de factori psihosociali, un p roces biologic – unul care este indus
de expunerea repetată la un stimul de dependență – este patologia de bază care conduce
la dezvoltarea și menținerea dependenței. (ASAM, 20 12)
Am abordat în primul capitol al acestei lucrări del imitările conceptuale ale
perioadei de adolescență, particularitățile persona lității adolescentului, precum și stima
de sine ca aspect al personalității adolescentului. În cel de al doilea capitol am abordat
fobia socială, mai specific considerații generale d espre acestea, cauze, factori de risc,
simptomatologie și mecanisme de apărare, precum și studii și cercetări privind fobia
socială la adolescenți. Cel de-al treilea capitol e ste alcătuit pe baza conceptului de
dependență și comportament adictiv, factorii de ris c ai acestora, diagnostic, tipuri de
comportamente adictive, precum și studii și cercetă ri privind dependența la adolescenți.
Ultimul capitol reprezintă partea practică a aceste i lucrări în care am utilizat trei
teste în identificarea aspectelor pe care doresc să le investighez. Am studiat un lot de
subiecți, utilizând trei chestionare, și anume: Fiv e-Factor Personality Inventory (FFPI),
Scala de evaluare a tulburărilor din adolescență – forma scurtă (ASP-SF), precum și un

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) CONCLUZII
91
instrument propriu sub forma de chestionar, intitul at Chestionarul TCA – scală
concepută pentru a măsura tendința spre comportamen te adictive.
În urma analizei rezultatelor, am obținut diferențe semnificative între
adolescenții instituționalizați și adolescenții nei nstituționalizați în ceea ce privește
anxietatea generalizată (și, implicit, fobia social ă) și dependența de substanțe, și
corelații semnificative între factorul anxietate ge neralizată, stabilitate emoționala și
factorul tendința spre comportament adictiv, precum și corelații între factorul stabilitate
emoțională și factorul dependența de substanțe.

PROFILUL CONSUMATORULUI ADOLESCENT

În perioada adolescenței are loc un proces de dezvo ltare la finele căruia
individul se va afla în fața unor structuri psihic e coerente. Transformările psihice prin
care trece adolescentul sunt generate de nevoile și trebuințele sale, nevoi prezente încă
din copilărie dar și nevoi apărute în perioada pube rtății.
Adolescentul este un nonconformist și un luptător a ctiv pentru îndeplinirea
dorințelor sale, un original în adaptarea soluțiilo r urmărite, în modul de a privi și de a se
adapta la lumea înconjurătoare.
Pe plan psihologic, perioada adolescenței este marc ată de activarea și
intensificarea instinctului sexual, de schițarea in tereselor sociale, profesionale. De
asemenea, adolescentul are dorința de autonomie, de libertate și pune adesea pe primul
plan viața afectivă.
Presiunile puternice din partea mediului familial s au social pot determina
dezorientarea adolescentului care are ca rezultat a baterea fizică sau psihică de la mediile
normale, iar în cazuri extreme ale difuziunii rolul ui, adolescentul poate adopta o
identitate negativă.
Unele comportamente parentale pot avea efecte dife rite asupra dezvoltării
autonomiei comportamentale și autoreglării la fete comparativ cu băieții.
Comportamentul parental autocratic manifestat în pe rioada preșcolarității, lipsa
comportamentelor de susținere și stilul parental os til au fost asociate cu patternuri ale
controlului de sine în adolescență și cu supracontr olul comportamentului tinerilor.
Astfel, în urma stilului parental autocratic, compo rtamentul adolescentului devine rigid,
agresiv, dominant, în rândul băieților adolescenți. În ceea ce privește fetele, acestea tind
să se concentreze mai mult asupra celorlalți.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) CONCLUZII
92
În literatura științifică relevantă, foarte des se regăsește prezența anxietății și a
depresiei ca factori de risc care "împinge" adolesc entul la abuzul de droguri.
Rezultatele obținute în urma analizei din acest stu diu, prezintă un număr de
argumente care conturează caracteristicile adolesce ntului.
Adolescenții instituționalizați au parte de un nive l mai ridicat de anxietate
generalizată (și, implicit, de forma acesteia repre zentând fobia socială), prin comparație
cu adolescenții neinstituționalizați. Așadar, acest rezultat vine în completarea studiilor
efectuate asupra copiilor și adolescenților care au demonstrat că nivelurile ridicate de
agresivitate a relațiilor sunt asociate cu o funcți onalitate interpersonală scăzută și cu o
inadecvare psihologică. Anxietatea influențează atr ibuțiile pe care o persoană anxioasă
le face cu privire la propriul comportament și la c omportamentul altora, fiind definită ca
teama de evaluare negativă și / sau de evitare a co ntactului social. Este un fenomen
destul de comun și poate fi găsit în diferite comun ități. Pentru adolescenți, acest
fenomen apare adesea și poate avea forme problemati ce. Adolescentul trăiește cu
anxietate excesivă în diferite contexte sociale, în competiții sau atunci când trebuie să se
afișeze în fața străinilor. Efectele anxietății asu pra adolescenților sunt cel puțin
nefericite. Este corelată cu performanțele academic e, ocupaționale și sociale reduse. Cei
cu fobie socială tind să interpreteze conversații n eutre sau ambigue cu o viziune
negativă și multe studii sugerează că indivizii anx ioși sociali își amintesc mai multe
amintiri negative decât cei mai puțin anxioși. (Fur mark, 2000)
De asemenea, adolescenții instituționalizați au o t endință mai ridicată pentru
dependența de substanțe. prin comparație cu adolesc enții neinstituționalizați. Consumul
de substanțe de către adolescenți este implicat înt r-o legătură a altor tulburări în
dezvoltare, puternic prezise de tulburările de exte rnalizare în copilărie și comorbide, și
care prevăd atât rezultate antisociale, cât și tulb urări afective mai târziu în viață. Multe
riscuri psihosociale timpurii pentru consumul de dr oguri și alcool se suprapun cu
adversitățile familiale implicate în riscul altor t ulburări; în consecință, există dificultăți
majore în determinarea progreselor adverse ulterioa re specifice pentru problemele
legate de consumul de droguri, care funcționează în principal prin efecte asupra altor
tulburări. Luând în considerare problemele asociate continuității heterotipice cu alte
tulburări, trebuie de asemenea să ne concentrăm pe rolul vârstei la debut, ca un
predictor potențial al rezultatelor negative ulteri oare. De-a lungul istoricului studiilor
epidemiologice privind utilizarea substanțelor, ini țierea timpurie a consumului de
droguri și alcool – în general, înainte de adolesce nță – a fost identificată ca un marker

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) CONCLUZII
93
puternic atât pentru progresul până la etapele ulte rioare ale căilor de abuz de substanțe,
cât și pentru dificultățile globale în funcționarea adulților. Ca și în cazul
comportamentului antisocial, aceste constatări ridi că întrebarea cheie dacă inițierea
timpurie în sine contribuie la aceste efecte sau da că aceasta funcționează în primul rând
ca un indicator pentru răspunderea mai severă și, e ventual, mai generalizată, la
dificultățile ulterioare. După cum se poate observa , răspunsurile la această întrebare au
implicații majore pentru politică și practică, prec um și pentru înțelegerea teoretică. Deși
dovezile actuale nu sunt în întregime fără echivoc, există indicii care arată că apariția
timpurie a unui șir de "comportamente problematice" tinde să se întâmple simultan.
Din altă perspectivă, exista o corelație pozitivă î ntre anxietate generalizată și
tendința spre comportament adictiv. În timpul adole scenței, numeroase schimbări au loc
atât în interiorul individului (de exemplu, puberta tea, dezvoltarea abilităților cognitive
avansate) cât și în contextele individului (de exem plu, familia, colegii, școala). Pe lângă
aceste schimbări normative, modificările care nu su nt normative (de exemplu, pierderea
locurilor de muncă pentru părinți, plecarea părinți lor în alte țări) apar pentru mulți
adolescenți. Având în vedere toate schimbările care apar într-o perioadă relativ scurtă de
timp, nu este surprinzător faptul că adolescența es te o perioadă critică pentru
dezvoltarea problemelor de internalizare, inclusiv tulburări de anxietate. Multe studii au
arătat că prevalența problemelor de internalizare c rește în mod dramatic în timpul
adolescenței. Cu toate acestea, majoritatea investi gațiilor s-au concentrat asupra
depresiei. Relativ puține studii s-au concentrat as upra anxietății, ceea ce este regretabil
deoarece unele cercetări au indicat că anxietatea e ste la fel de comună ca și depresia în
timpul adolescenței. De remarcat, ratele de prevale nță pentru tulburările clinice de
anxietate la copii și adolescenți variază de la 8,3 % la 27%. Nivelurile subclinice de
anxietate sunt importante pentru a fi luate în cons iderare, de asemenea, deoarece multe
tineri experimentează niveluri ușoare până la nivel uri moderate de anxietate, care pot
afecta negativ funcționarea lor (Ohannessian et al, 1999). Conform modelului de
reglementare a afecțiunilor negative, persoanele ca re prezintă niveluri ridicate de
anxietate pot consuma alcool și / sau medicamente p entru a diminua simptomele lor.
Într-adevăr, unele cercetări au indicat că indivizi i cu anxietate folosesc alcoolul ca o
modalitate de a face față sentimentelor lor anxioas e. În concordanță cu modelul de
reglementare a afecțiunilor negative, cercetările a supra adulților au arătat că tulburările
de anxietate și tulburările de consum de substanțe tind să coapară. Deși au fost efectuate
comparativ mai puține cercetări asupra adolescențil or, anxietatea și utilizarea

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) CONCLUZII
94
substanțelor par să se manifeste similar în timpul adolescenței. În unul dintre puținele
studii care examinează anxietatea și utilizarea sub stanțelor la adolescenți și
preadolescenți, s-a constatat că anxietatea prezice tulburările de utilizare a substanțelor
în adolescență. (Low et al, 2008).
Pentru a încerca să-și reducă anxietatea și să aten ueze depresia, persoanele cu
fobie socială pot folosi alcool sau alte medicament e, ceea ce poate duce la abuzul de
substanțe. Se estimează că o cincime dintre pacienț ii cu tulburări de anxietate socială
suferă și de dependența de alcool. (Buckner et al., 2008)
Tendința spre un comportament adictiv, corelează și cu instabilitatea emoțională.
În studiile care au examinat adolescenții, s-a cons tatat o asociere puternică între
anxietate și abuzul de alcool, lucru care s-a confi rmat și în cercetarea de față.
În completarea acestui fapt, rezultatele obținute s pun că există o corelație
negativă, între stabilitatea emoțională și dependen ța de substanțe. În literatura științifică
relevantă, foarte des se regăsește prezența anxietă ții și a depresiei ca factori de risc care
"împing" adolescentul la abuzul de droguri. Studiil e au stabilit că anxietatea și depresia
ar putea fi descrise ca factori preexistenți sau ca factori coexistenți cu dependența de
substanțe, la adolescenți. Așa cum a fost menționat mai devreme în cazul co-
morbidității, atunci când depresia apare în timpul tratamentului abuzului de substanțe,
mai ales când depresia este prezentă la momentul în ceperii sale, aceasta a fost
semnificativ legată de rezultatele mai slabe ale tr atamentului. Un număr mare de studii a
arătat că 15% până la 50% din probele clinice ale a dolescenților cu tulburări de consum
de substanțe au prezentat tulburări depresive.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) REZUMAT
95
REZUMAT

Această lucrare reprezintă un studiu comparativ și corelațional, tema aleasă fiind
una de interes major în ziua de astăzi, adolescența fiind considerată una din perioadele
cu cel mai mare impact în dezvoltarea personalități i omului.
Am abordat în primul capitol al acestei lucrări del imitările conceptuale ale
perioadei de adolescență, particularitățile persona lității adolescentului, precum și stima
de sine ca aspect al personalității adolescentului. În cel de al doilea capitol am abordat
fobia socială, mai specific considerații generale d espre acestea, cauze, factori de risc,
simptomatologie și mecanisme de apărare, precum și studii și cercetări privind fobia
socială la adolescenți. Cel de-al treilea capitol e ste alcătuit pe baza conceptului de
dependență și comportament adictiv, factorii de ris c ai acestora, diagnostic, tipuri de
comportamente adictive, precum și studii și cercetă ri privind dependența la adolescenți.
Ultimul capitol reprezintă partea practică a aceste i lucrări în care am utilizat trei
teste în identificarea aspectelor pe care doresc să le investighez. Am studiat un lot de
subiecți, utilizând trei chestionare, și anume: Fiv e-Factor Personality Inventory (FFPI),
Scala de evaluare a tulburărilor din adolescență – forma scurtă (ASP-SF), precum și un
instrument propriu sub forma de chestionar, intitul at Chestionarul TCA – scală
concepută pentru a măsura tendința spre comportamen te adictive.
În urma analizei rezultatelor, am obținut diferențe semnificative între
adolescenții instituționalizați și adolescenții nei nstituționalizați în ceea ce privește
anxietatea generalizată (și, implicit, fobia social ă) și dependența de substanțe, și
corelații semnificative între factorul anxietate ge neralizată, stabilitate emoționala și
factorul tendința spre comportament adictiv, precum și corelații între factorul stabilitate
emoțională și factorul dependența de substanțe.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) ABSTRACT
96
ABSTRACT

This paper is a comparative and correlational study , the theme chosen being one
of major interest today, adolescence being consider ed one of the periods with the most
impact on human personality development.
In the first chapter of this paper I approached the conceptual aspect of
adolescence, the particularities of adolescent pers onality, as well as self-esteem as an
aspect of adolescent personality. In the second cha pter I discussed about social phobia,
more specificallz, the general considerations about them, causes, risk factors,
symptomatology and defense mechanisms, as well as s tudies and research on social
phobia in adolescents. The third chapter is based o n addiction and the addictive
behavior, their risk factors, diagnosis, types of a ddictive behaviors, as well as studies
and research on adolescent addiction.
The last chapter represents the practical part of t his paper in which I have used
three tests to identify the issues that I want to i nvestigate. I have studied a group of
subjects using three questionnaires, named: the Fiv e-Factor Personality Inventory
(FFPI), the Adolescence Disorder Assessment Scale – Short Form (ASP-SF), and a
personal questionnaire tool created by me, named TC A Questionnaire – Scale designed
to measure the trend towards addictive behaviors.
Following the analysis of the results, I have obtai ned significant differences
between institutionalized adolescents and non-insti tutionalized adolescents in terms of
generalized anxiety (and, as implied, social phobia ) and substance dependence, and
significant correlations between generalized anxiet y factor, emotional stability,
autonomy, and addictive behavioral, as well as corr elations between emotional stability
and substance dependence.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) BIBLIOGRAFIE
97
BIBLIOGRAFIE

1. Acarturk, C., de Graaf, R., van Straten, A., Have, M. & Cuijpers, P. (2008).
Social phobia and number of social fears, and their association with
comorbidity, health-related quality of life and hel p seeking. Social Psychiatry
and Psychiatric Epidemiology, 43(4), pp.273-279.
2. Adams, G.R. & Berzonsky, M.D. (2009). Psihologia ad olescenței. Manualul
Blackwell. Iași, Ed. Polirom.
3. Alcohol Rehab. (n.d.). Age and Substance Abuse . [online] Available at:
http://alcoholrehab.com/drug-addiction/age-and-subs tance-abuse/ [Accesat la 5
Ian. 2018].
4. Allgulander C, Bandelow B, Hollander E, et al. (Aug ust 2003). "WCA
recommendations for the long-term treatment of gene ralized anxiety
disorder". CNS Spectr. 8(8 Suppl 1): 53–61.
5. American Psychiatric Association (2013). "Substance -Related and Addictive
Disorders". American Psychiatric Publishing. pp. 1–2.
6. American Society for Addiction Medicine (2012). "De finition of Addiction".
7. Andersson, G., Carlbring, P., Holmström, A., Sparth an, E., Furmark, T.,
Nilsson-Ihrfelt, E., Buhrman, M. & Ekselius, L. (20 06). Internet-based self-help
with therapist feedback and in vivo group exposure for social phobia: A
randomized controlled trial. Journal of Consulting and Clinical Psychology,
74(4), pp.677-686.
8. André, C., Légeron, P. (2001). Cum să ne eliberăm d e frica de ceilalți, Editura
Trei, București
9. Arjan, E. & Muris, P. (2006). „Chancing self esteem in children and adolescents.
A roadmap for future interventions”. Journal of psy chology, 62, pp. 26-33.
10. Asbaugh, A., R., Antony, M., M., Mccabe, R., E., Sc hmist, L., A., Swinson, R.,
P. (2005). Self-evaluative biases in social anxiety , Cognitive Therapy and
Research, vol.29, nr.4

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) BIBLIOGRAFIE
98
11. Beidel, D. & Turner, S. (2007). Shy children, phobi c adults: Nature and
treatment of social anxiety disorders (2nd ed.).
12. Beidel, D.C., & Turner, S.M. (1998). Shy children, phobic adults: The nature
and treatment of social phobia. American Psychologi cal Association Books.
13. Blanco, C., Bragdon, L., Schneier, F. & Liebowitz, M. (2012). The evidence-
based pharmacotherapy of social anxiety disorder. T he International Journal of
Neuropsychopharmacology, 16(01), pp.235-249.
14. Bluett, E., Homan, K., Morrison, K., Levin, M. & Tw ohig, M. (2014).
Acceptance and commitment therapy for anxiety and O CD spectrum disorders:
An empirical review. Journal of Anxiety Disorders, 28(6), pp.612-624.
15. Bruce, S., Vasile, R., Goisman, R., Salzman, C., Sp encer, M., Machan, J. &
Keller, M. (2003). Are Benzodiazepines Still the Me dication of Choice for
Patients With Panic Disorder With or Without Agorap hobia?. American Journal
of Psychiatry, 160(8), pp.1432-1438.
16. Buckner, J., Schmidt, N., Lang, A., Small, J., Schl auch, R. & Lewinsohn, P.
(2008). Specificity of social anxiety disorder as a risk factor for alcohol and
cannabis dependence. Journal of Psychiatric Researc h, 42(3), pp.230-239.
17. Bulik, C., Marcus, M., Zerwas, S., Levine, M. & La Via, M. (2012). The
Changing “Weightscape” of Bulimia Nervosa. American Journal of Psychiatry,
169(10), pp.1031-1036.
18. Burke, P., O'Sullivan, J. & Vaughan, B. (2005). Ado lescent Substance
Use. Pediatric Emergency Care, 21(11), pp.770-776.
19. Calsyn, R., J., Winter, J., P.; Burger, G., K. (200 5) The relationship between
social anxiety and social support in adolescents: a test of competing causal
models, in Adolescence, Libra Publishers Inc, vol.4 0, Nr.157
20. Cao, D., Shi, J., Hao, W., Wu, N. & Li, J. (2016). Advances and challenges in
pharmacotherapeutics for amphetamine-type stimulant s addiction. European
Journal of Pharmacology , 780, pp.129-135.
21. Catalano, R.F., Hawkins, J.D., Wells, E.A., Miller, J., Brewer, D., (1990).
"Evaluation of the effectiveness of adolescent drug abuse treatment, assessment

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) BIBLIOGRAFIE
99
of risks for relapse, and promising approaches for relapse prevention". The
International Journal of the Addictions . 25 (9A-10A): 1085–140.
22. Chambless, D., Fydrich, T. & Rodebaugh, T. (2008). Generalized social phobia
and avoidant personality disorder: meaningful disti nction or useless
duplication?. Depression and Anxiety, 25(1), pp.8-1 9.
23. Chartier, M., Walker, J. & Stein, M. (2003). Consid ering comorbidity in social
phobia. Social Psychiatry and Psychiatric Epidemiol ogy, 38(12), pp.728-734.
24. Chen, X., Rubin, K. & Li, B. (1995). Social and sch ool adjustment of shy and
aggressive children in China. Development and Psych opathology, 7(02), p.337.
25. Clark, D. M., & Wells, A. (1995). A cognitive model of social phobia. In. R. G.
Heimberg, M. R. Liebowitz, D. A. Hope, & F. R. Schn eier (Eds.), Social phobia:
Diagnosis, assessment, and treatment (pg 41–68). Gu ilford Press: New York.
26. Clarke, T., Crist, R., Kampman, K., Dackis, C., Pet tinati, H., O’Brien, C., Oslin,
D., Ferraro, T., Lohoff, F. & Berrettini, W. (2013) . Low frequency genetic
variants in the μ-opioid receptor (OPRM1) affect ri sk for addiction to heroin and
cocaine. Neuroscience Letters , 542, pp.71-75.
27. Clementz, B., Sweeney, J., Hamm, J., Ivleva, E., Et hridge, L., Pearlson, G.,
Keshavan, M. & Tamminga, C. (2016). Identification of Distinct Psychosis
Biotypes Using Brain-Based Biomarkers. American Journal of Psychiatry ,
173(4), pp.373-384.
28. Cohen, S.,I., (February 1995). "Alcohol and benzodi azepines generate anxiety,
panic and phobias". J R Soc Med. 88 (2): 73–7
29. Costello, E., Mustillo, S., Erkanli, A., Keeler, G. , Angold, A. (2003) Prevalence
and development of psychiatric disorders in childho od and adolescence. Arch
Gen Psychiatry. 60:837–844
30. Craske, M. & Stein, M. (2016). Anxiety. The Lancet, 388(10063), pp.3048-
3059.
31. Crittenden, P. M. (1990). Toward a concept of auton omy in adolescents with a
disability. Children’s Health Care, 19(3), 162–168.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) BIBLIOGRAFIE
100
32. Davey, S., Davey, A., (2014). "Assessment of Smartp hone Addiction in Indian
Adolescents: A Mixed Method Study by Systematic-rev iew and Meta-analysis
Approach". J Prev Med. 5(12): 1500–1511.
33. Deacon, B., Valentiner, D. (2000) Substance use and non-clinical panic attacks
in a young adult sample. J Subst Abuse. 11:7–15
34. Di Forti, M., Sallis, H., Allegri, F., Trotta, A., Ferraro, L., Stilo, S., Marconi, A.,
La Cascia, C., Reis Marques, T., Pariante, C., Dazz an, P., Mondelli, V.,
Paparelli, A., Kolliakou, A., Prata, D., Gaughran, F., David, A., Morgan, C.,
Stahl, D., Khondoker, M., MacCabe, J. & Murray, R. (2013). Daily Use,
Especially of High-Potency Cannabis, Drives the Ear lier Onset of Psychosis in
Cannabis Users. Schizophrenia Bulletin, 40(6), pp.1 509-1517.
35. Diamond, A. (2013). "Executive functions". Annu Rev Psychol. 64: 135–168.
36. Drake, K. & Ginsburg, G. (2012). Family Factors in the Development,
Treatment, and Prevention of Childhood Anxiety Diso rders. Clinical Child and
Family Psychology Review, 15(2), pp.144-162.
37. Drugabuse.gov. (n.d.). What are risk factors and protective factors? . [online]
Valabil la: https://www.drugabuse.gov/publications/ preventing-drug-abuse-
among-children-adolescents/chapter-1-risk-factors-p rotective-factors/what-are-
risk-factors [Accesat la 5 Ian. 2018].
38. Durbin, C. E., Klein, D. N., Hayden, E. P., Buckley , M. E., & Moerk, K. C.
(2005). Temperamental emotionality in preschoolers and parental mood
disorders. Journal of Abnormal Psychology, 114, 28– 37.
39. Eisenberg, N., Smith, C. L., Sadovsky, A., & Spinra d, T. L. (2004). Effortful
control: Relations with emotional regulation, adjus tment and socialization in
childhood. In R. F. Baumeister, & K. D. Vohs (Eds.) , Handbook of self-
regulation: Research, theory, and applications (pp. 259–282). New York:
Guilford.
40. Elizabeth, J., King, N., Ollendick, T., H., Gullone , E.; Tonge, B., Watson, S.,
Macdermott, S. (2006) Social anxiety disorder in ch ildren and youth: a research
update on aetiological factors, in Counselling Psyc hology Quarterly

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) BIBLIOGRAFIE
101
41. Emanuel, R., (2015). "The Truth about Smartphone Ad diction". College Student
Journal. 49: 291 – via JSTOR.
42. Erol, R. & Orth, U. (2011). „Self-esteem developmen t form age 14 to 30 years: a
longitudinal study”. Journal of personality and soc ial psychology, 101, pp. 607-
619.
43. Etkin, A. & Wager, T. (2007). Functional Neuroimagi ng of Anxiety: A Meta-
Analysis of Emotional Processing in PTSD, Social An xiety Disorder, and
Specific Phobia. American Journal of Psychiatry, 16 4(10), pp.1476-1488.
44. Evans, Katie; Sullivan, Michael J. (1 March 2001). Dual Diagnosis: Counseling
the Mentally Ill Substance Abuser (2nd ed.). Guilfo rd Press. pp. 75–76.
45. Feldman, S. S., & Rosenthal, D. A. (1991). Age expe ctations of behavioral
autonomy in Hong Kong, Australian and American yout h: The influence of
family variables and adolescents’ values. Internati onal Journal of Psychology,
26(1), 1–23.
46. Ferguson, C. (2013). Violent Video Games and the Supreme C . [online]
Available at: http://www.christopherjferguson.com/S COTUSPaper.pdf [Accesat
la 10 Ian. 2018].
47. Fergusson, D. M., & Horwood, L. J. (2000). Does can nabis use encourage other
forms of illicit drug use? Addiction, 95, 505–520.
48. Francis, L. (1996) The relationship between Eysenck ´s personality factors and
attitude towards substance use among 13-15-year-old s, Personality Individual
Differences;21(5):633-40.
49. Furmark, T. (2000). Social Phobia. From Epidemiolog y to Brain Function.
[online] diva-portal.org. Available at: http://uu.d iva-
portal.org/smash/record.jsf?pid=diva2%3A166039&dswi d=755 [Accessed 30
Jan. 2018].
50. Furmark, T., Tillfors, M., Everz, P., Marteinsdotti r, I., Gefvert, O. & Fredrikson,
M. (1999). Social phobia in the general population: prevalence and
sociodemographic profile. Social Psychiatry and Psy chiatric Epidemiology,
34(8), pp.416-424.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) BIBLIOGRAFIE
102
51. Golu, P. & Zlate, M. & Verza, E. (1993). Psihologia copilului. București, Ed.
Didactică și Pedagogică.
52. Gossop, M., Eysenck, S. (1980) A further investigat ion into the personality of
drug addicts in treatment. Br J Addic;75:305-11
53. Griffiths, M., (2010). "Online video gaming: what s hould education
psychologists know?". Education psychology in practice . 26: 35–40.
54. Hall, F., Drgonova, J., Jain, S. & Uhl, G. (2013). Implications of genome wide
association studies for addiction: Are our a priori assumptions all
wrong?. Pharmacology & Therapeutics , 140(3), pp.267-279.
55. Hasin, D., Nunes, E., Meydan, J. (2004) Co-morbidit y of alcohol, drug and
psychiatric disorders: Epidemiology. In: Kranzler H R, Tinsley JA (Eds.). Dual
diagnosis and psychiatric treatment: Substance abus e and comorbid disorders.
Vol. 1, pp. 1-34. New York: Marcle Dekker, Inc.
56. Heimberg, R., Stein, M., Hiripi, E. & Kessler, R. ( 2000). Trends in the
prevalence of social phobia in the United States: a synthetic cohort analysis of
changes over four decades. European Psychiatry, 15( 1), pp.29-37.
57. Hill, J. P., & Holmbeck, G. N. (1986). Attachment a nd autonomy during
adolescence. In G. J. Whitehurst (Ed.), Annals of c hild development, 3 (pp. 145–
189). Greenwich, CT: JAI Press.
58. ICD 10. (2009). Geneva: World Health Organization.
59. Isralowitz, Richard (2004). Drug use: a reference h andbook. Santa Barbara,
Calif.: ABC-CLIO. pp. 122–123.
60. Johnson, J. G., Cohen, P., Brook, J. S., Kotler, L. , & Kasen, S. (2002).
Psychiatric disorders associated with risk for the development of eating
disorders during adolescence and early adulthood. J ournal of Consulting and
Clinical Psychology, 70, 1119–1128.
61. Joshi, G., Petty, C., Wozniak, J., Henin, A., Fried , R., Galdo, M., Kotarski, M.,
Walls, S. & Biederman, J. (2010). The Heavy Burden of Psychiatric
Comorbidity in Youth with Autism Spectrum Disorders : A Large Comparative
Study of a Psychiatrically Referred Population. Jou rnal of Autism and
Developmental Disorders, 40(11), pp.1361-1370.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) BIBLIOGRAFIE
103
62. Kandel, D. B., Yamaguchi, K., & Chen, K. (1992). St ages of progression in drug
involvement from adolescence to adulthood: Further evidence for the gateway
theory. Journal of Studies on Alcohol, 53, 447–457.
63. Karabanova, O. (2013). „Adolescents autonomy in par ents-child relations”.
Socials and behavioral sciences, 86, pp. 621-628.
64. Keenen, K., & Hipwell, A. E. (2005). Preadolescent clues to understanding
depression in girls. Clinical Child and Family Psyc hology Review, 8, 89–105.
65. Kendler, K. S. & Prescott, C. A. (2006). Genes, env ironment, and
psychopathology: Understanding the causes of psychi atric and substance use
disorders. New York: Guilford Press.
66. Kendler, K., Karkowski, L. & Prescott, C. (1999). F ears and phobias: reliability
and heritability. Psychological Medicine, 29(3), pp .539-553.
67. Khan, Mohamed K. (2006). "Report of the council on science and public health".
American Medical Association
68. Kimberly, L., Shivelband, A., Comello, M. & Slater, M. (2011). Belief that
Alcohol Use is Inconsistent With Personal Autonomy: A Promotive Factor for
Younger Adolescents. Journal of Alcohol and Drug Ed ucation, 55.
69. Koo, H. & Kwon, J. (2014). Risk and Protective Fact ors of Internet Addiction: A
Meta-Analysis of Empirical Studies in Korea. Yonsei Medical Journal, 55(6),
p.1691.
70. Kotler, L. A., Cohen, P., Davies, M., Pine, D. S., & Walsh, B. T. (2001).
Longitudinal relationships between childhood, adole scent and adult eating
disorders. Journal of American Academy of Child & A dolescent Psychiatry, 40,
1434–1440.
71. Ksir, Oakley Ray; Charles (2002). Drugs, society, a nd human behavior (9th ed.).
Boston [u.a.]: McGraw-Hill.
72. Kulbok, P. P., Earls, F. J., & Montgomery, A. C. (1 988). Life style and patterns
of health and social behavior in high-risk adolesce nts. Advances in Nursing
Science, 11(1), 22–35.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) BIBLIOGRAFIE
104
73. Kummer, A., Cardoso, F. & Teixeira, A. (2008). Freq uency of social phobia and
psychometric properties of the Liebowitz social anx iety scale in Parkinson's
disease. Movement Disorders, 23(12), pp.1739-1743.
74. Kushner, M., Abrams, K., Thuras, P., Hanson, K., Br ekke, M. & Sletten, S.
(2005). Follow-up Study of Anxiety Disorder and Alc ohol Dependence in
Comorbid Alcoholism Treatment Patients. Alcoholism: Clinical & Experimental
Research, 29(8), pp.1432-1443.
75. Lanzenberger, R., Mitterhauser, M., Spindelegger, C ., Wadsak, W., Klein, N.,
Mien, L., Holik, A., Attarbaschi, T., Mossaheb, N., Sacher, J., Geiss-Granadia,
T., Kletter, K., Kasper, S. & Tauscher, J. (2007). Reduced Serotonin-1A
Receptor Binding in Social Anxiety Disorder. Biolog ical Psychiatry, 61(9),
pp.1081-1089.
76. Leary, M., Kowalski, R. & Campbell, C. (1988). Self -presentational concerns
and social anxiety: The role of generalized impress ion expectancies. Journal of
Research in Personality, 22(3), pp.308-321.
77. LeClaire, J. (2006). Warning Signs Appear Along Road to Video Game
Addiction | Technology | TechNewsWorld . [online] Technewsworld.com.
Available at: http://www.technewsworld.com/story/52 916.html [Accesat la 10
Ian. 2018]
78. Leon, G. R., Fulkerson, J. A., Perry, C. L., Keel, P. K., & Klump, K. L. (1999).
Three to four year prospective evaluation of person ality and behavioral risk
factors for later disordered eating in adolescent g irls and boys. Journal of Youth
and Adolescence, 28, 181–196.
79. Lonigan, C. J., Vasey, M. W., Phillips, B. M., & Ha zel, R. A. (2004).
Temperament, anxiety, and the processing of threat- relevant stimuli. Journal of
Clinical Child and Adolescent Psychology, 33, 8–20.
80. Lopez-Fernandez, O., Honrubia-Serrano, L., Freixa-B lanxart, M. &d Gibson, W.
(2014). Prevalence of Problematic Mobile Phone Use in British
Adolescents. Cyberpsychology, Behavior, and Social Networking, 17(2), pp.91-
98.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) BIBLIOGRAFIE
105
81. Loukas, A., Paulos, S. K., Robinson, S. (2003). Ear ly adolescent social and overt
aggression: examining the roles of social anxiety a nd maternal psychological
control, in Journal of Youth and Adolescence, Vol.3 4, Nr.4
82. Low, N., Lee, S., Johnson, J., Williams, J., Harris , E.. (2008) The association
between anxiety and alcohol versus cannabis abuse d isorders among adolescents
in primary care settings. Fam Pract.;25:321–327.
83. Marcin, M. & Nemeroff, C. (2003). The neurobiology of social anxiety disorder:
the relevance of fear and anxiety. Acta Psychiatric a Scandinavica, 108(s417),
pp.51-64.
84. Marlatt, G.A., Baer, J.S., Donovan, D.M., Kivlahan, D.R., (1988). "Addictive
behaviors: etiology and treatment". Annu Rev Psychol. 39: 223–52.
85. Martinez, D., Orlowska, D., Narendran, R., Slifstei n, M., Liu, F., Kumar, D.,
Broft, A., Van Heertum, R. & Kleber, H. (2010). Dop amine Type 2/3 Receptor
Availability in the Striatum and Social Status in H uman Volunteers. Biological
Psychiatry, 67(3), pp.275-278.
86. Mathew, S., Coplan, J. & Gorman, J. (2001). Neurobi ological Mechanisms of
Social Anxiety Disorder. American Journal of Psychi atry, 158(10), pp.1558-
1567.
87. Mattick, R. & Clarke, J. (1998). Development and va lidation of measures of
social phobia scrutiny fear and social interaction anxiety11Editor’s note: This
article was written before the development of some contemporary measures of
social phobia, such as the Social Phobia and Anxiet y Inventory (Turner et al.,
1989). We have invited this article for publication because of the growing
interest in the scales described therein. S.T. Beha viour Research and Therapy,
36(4), pp.455-470.
88. Mayo Clinic. (n.d.). Drug addiction Risk factors – Mayo Clinic . [online]
Available at: http://www.mayoclinic.org/diseases-co nditions/drug-
addiction/basics/risk-factors/con-20020970 [Accesat la 05 Ian. 2018]
89. McGue, M., & Iacono, W. G. (2005). The association of early adolescent
problem behavior with adult psychopathology. Americ an Journal of Psychiatry,
162, 1118–1124.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) BIBLIOGRAFIE
106
90. Measelle, J. R., Stice, E., & Hogansen, J. M. (2006 ). Developmental trajectories
of co-occurring depressive, eating, antisocial, and substance abuse problems in
female adolescents. Journal of Abnormal Psychology, 115, 524–538.
91. Merikangas, K. R., McClair, V. L., (2012). "Epidemi ology of Substance Use
Disorders". Hum. Genet. 131 (6): 779–789.
92. Merikangas, K., Avenevoli, S., Dierker, L. & Grillo n, C. (1999). Vulnerability
factors among children at risk for anxiety disorder s. Biological Psychiatry,
46(11), pp.1523-1535.
93. Mineka, S., Zinbarg, R., (1995) Conditioning and et hological models of social
phobia. In: Heimberg R, Liebowitz M, Hope D, Schnei er F, editors. Social
Phobia: Diagnosis, Assessment, and Treatment. New Y ork: The Guilford Press,
134–162
94. Moeller, S., London, E. & Northoff, G. (2016). Neur oimaging markers of
glutamatergic and GABAergic systems in drug addicti on: Relationships to
resting-state functional connectivity. Neuroscience & Biobehavioral Reviews ,
61, pp.35-52.
95. Monash University (2006). Studying Brain Activity C ould Aid Diagnosis Of
Social Phobia. [online] ScienceDaily. Available at:
https://www.sciencedaily.com/releases/2006/01/06011 8205940.htm [Accessed
30 Jan. 2018].
96. Morris, E., Stewart, S. & Ham, L. (2005). The relat ionship between social
anxiety disorder and alcohol use disorders: A criti cal review. Clinical
Psychology Review, 25(6), pp.734-760.
97. Muris, P., & Ollendick, T. H. (2005). The role of t emperament in the etiology of
child psychopathology. Clinical Child and Family Ps ychology Review, 8, 271–
289.
98. National Center on Addiction and Substance Abuse (C ASA) at Columbia
University. (2003).Food for Thought: Substance Abus e and Eating Disorders.
New York, National Center on Addication and Substan ce Abuse.
99. Ndri.com. (2013). Cause and impact of video games addiction . Some ch ildren
get into bad habits with their homework because . [online] Available at:

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) BIBLIOGRAFIE
107
http://ndri.com/article/cause_and_impact_of_video_g ames_addiction_-211.html
[Accesat la 10 Ian. 2018].
100. Neacșu, I. (2010). Pedagogie socială. București, Ed . Universitară.
101. Nestler, E., Hyman, S. & Malenka, R. (2010). Molecular
neuropharmacology . New York, NY [u.a.]: McGraw-Hill Medical.
102. Nestler, E.J., (2013). "Cellular basis of memory fo r addiction". Dialogues
Clin. Neurosci. 15 (4): 431–443.
103. Neveanu, P. P. (1978). Dicționar de psihologie.Bucu rești, Ed. Albatros.
104. Nuț, S. (2003) Anxietate și performanță la tineri, Editura Eurostampa,
Timișoara
105. Ohannessian, C., Lerner, R., Lerner, J., von Eye, A . (1999) Does self-
competence predict gender differences in adolescent depression and anxiety? J
Adolesc.;22:397–411
106. Petry, N. M., Rehbein, F., Gentile, D. A., Lemmens, J. S., Rumpf, H.-J.,
Mößle, T., Bischof, G., Tao, R., Fung, D. S. S., Bo rges, G., Auriacombe, M.,
González Ibáñez, A., Tam, P. & O'Brien, C. P. (2014 ), An international
consensus for assessing internet gaming disorder us ing the new DSM-5
approach. Addiction, 109: 1399–1406.
107. Pilling, S., Mayo-Wilson, E., Mavranezouli, I., Kew , K., Taylor, C. &
Clark, D. (2013). Recognition, assessment and treat ment of social anxiety
disorder: summary of NICE guidance. BMJ, 346(may22 16), pp.f2541-f2541.
108. Pini, S., Maser, J., Dell’Osso, L., Abelli, M., Mut i, M., Gesi, C. &
Cassano, G. (2006). Social anxiety disorder comorbi dity in patients with bipolar
disorder: A clinical replication. Journal of Anxiet y Disorders, 20(8), pp.1148-
1157.
109. Pollack, M., Jensen, J., Simon, N., Kaufman, R. & R enshaw, P. (2008).
High-field MRS study of GABA, glutamate and glutami ne in social anxiety
disorder: Response to treatment with levetiracetam. Progress in Neuro-
Psychopharmacology and Biological Psychiatry, 32(3) , pp.739-743.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) BIBLIOGRAFIE
108
110. Potenza, M., (2008). The neurobiology of pathologic al gambling and
drug addiction: an overview and new findings. Philo sophical Transactions of the
Royal Society B: Biological Sciences, 363(1507), pp .3181-3189.
111. Przybylski, A., Rigby, C. & Ryan, R. (2010). A moti vational model of
video game engagement. Review of General Psychology , 14(2), pp.154-166.
112. Rapee, R. & Lim, L. (1992). Discrepancy between sel f- and observer
ratings of performance in social phobics. Journal o f Abnormal Psychology,
101(4), pp.728-731.
113. Roberts, J., Yaya, L. & Manolis, C. (2014). The inv isible addiction: Cell-
phone activities and addiction among male and femal e college students. Journal
of Behavioral Addictions, 3(4), pp.254-265.
114. Roth-Ledley, D., Heimberg, R. G. (2006) Cognitive v ulnerability to
social anxiety, in Journal of Social and Clinical P sychology, vol.25, nr.7
115. Rousselet, J. (1969). Adolescentul, acest necunoscu t. București, Ed.
Politică.
116. Rubin, K. & Mills, R. (1988). The many faces of soc ial isolation in
childhood. Journal of Consulting and Clinical Psych ology, 56(6), pp.916-924.
117. Ruffle, J. K. (2014). "Molecular neurobiology of ad diction: what's all the
(Δ)FosB about?". Am. J. Drug Alcohol Abuse . 40 (6): 428–437
118. Rutger, C. & Baumeister R. (2005). „Parenting behav iour and adolescent
behavioural and emotional problems: The role of se lf control”. International
journal of behavioral development, 29, pp. 58-69.
119. Rutter, M. (2005b). Multiple meanings of a developm ental perspective
on psychopathology. European Journal of Development al Psychology, 2, 221–
252.
120. Ryan, R. M., & Lynch, J. H. (1989). Emotional auton omy versus
detachment: Revisiting the vicissitudes of adolesce nce and young adulthood.
Child Development, 60(2), 340–356.
121. Samhsa.gov. (n.d.). Adverse Childhood Experiences | SAMHSA . [online]
Available at: https://www.samhsa.gov/capt/practicin g-effective-

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) BIBLIOGRAFIE
109
prevention/prevention-behavioral-health/adverse-chi ldhood-experiences
[Accesat la 05 Ian. 2018]
122. Schatz, D. & Rostain, A. (2006). ADHD With Comorbid
Anxiety. Journal of Attention Disorders, 10(2), pp. 141-149.
123. Schneier, F. (2006). Social Anxiety Disorder. New E ngland Journal of
Medicine, 355(10), pp.1029-1036.
124. Schwartz, C., Snidman, N. & Kagan, J. (1999). Adole scent Social
Anxiety as an Outcome of Inhibited Temperament in C hildhood. Journal of the
American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 38(8), pp.1008-1015.
125. Sebelius, K. (2012). Co-Morbid Substance Abuse and Eating Disorders
Statistics – HealthyPlace. [online] HealthyPlace. A vailable at:
https://www.healthyplace.com/blogs/debunkingaddicti on/2012/02/co-morbid-
substance-abuse-and-eating-disorders-statistics/ [A ccessed 17 Feb. 2018].
126. Sessa, F. M., & Steinberg, L. (1991). Family struct ure and the
development of autonomy during adolescence. Journal of Early Adolescence,
11(1), 38–55.
127. Sharma, S. (2015). „Self-esteem and collective self -esteem among
adolescents. An interventional approach”. Psycholog ical thought, 8, pp. 105-
113.
128. Sillamy, N. (1998). Dicționar de psihologie. Bucure ști, Ed. Univers
Enciclopedic.
129. Silverberg, S. B., & Gondoli, D. M. (1996). Autonom y in adolescence: A
contextual perspective. In G. R. Adams, R. Montemay or, & T. P. Gullotta
(Eds.), Psychosocial development in adolescence (pp . 12–61). Thousand Oaks,
CA: Sage.
130. Sion, G. (2007). Psihologia vârstelor. București, E d. Fundației România
de Mâine.
131. Social Anxiety Disorder: A Common, Underrecognized Mental Disorder.
American Family Physician. Nov 15, 1999.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) BIBLIOGRAFIE
110
132. Social Phobia (F40.1) in ICD-10: Diagnostic Criteri a and Clinical
descriptions and guidelines.
133. Spear, L. (2000). The adolescent brain and age-rela ted behavioral
manifestations. Neuroscience & Biobehavioral Reviews , 24(4), pp.417-463.
134. Stein, M. & Stein, D. (2008). Social anxiety disord er. The Lancet,
371(9618), pp.1115-1125.
135. Stein, M. D., Murray, B.; Gorman, M. D., Jack, M. ( 2001). "Unmasking
social anxiety disorder". Journal of Psychiatry & N euroscience. 3. 26 (3): 185–9.
136. Stevens, J. C., Pollack, M. H. (2005). "Benzodiazep ines in clinical
practice: consideration of their long-term use and alternative agents". J Clin
Psychiatry. 66 Suppl 2: 21–7.
137. Stopa, L. & Clark, D. (1993). Cognitive processes i n social
phobia. Behaviour Research and Therapy, 31(3), pp.2 55-267.
138. Subramaniam, G., Harrell, P., Huntley, E., Tracy, M . (2009) Beck
Depression Inventory for depression screening in su bstance abuse adolescents. J
Substance Abuse Treat;37:25-31.
139. Șchiopu, U. (2009). Psihologia copilului. București , Ed. România Press.
140. Tackett, J. L. (2006). Evaluating models of the per sonality–
psychopathology relationship in children and adoles cents. Clinical Psychology
Review, 26, 584–599.
141. Taylor, S. B., Lewis, C. R., Olive, M. F. (2013). " The neurocircuitry of
illicit psychostimulant addiction: acute and chroni c effects in humans". Subst.
Abuse Rehabil . 4: 29–43
142. Terra, M., Figueira, I. & Barros, H. (2004). Impact of alcohol
intoxication and withdrawal syndrome on social phob ia and panic disorder in
alcoholic inpatients. Revista do Hospital das Clíni cas, 59(4), pp.187-192.
143. Thomée, S., Härenstam, A. & Hagberg, M. (2011). Mob ile phone use and
stress, sleep disturbances, and symptoms of depress ion among young adults – a
prospective cohort study. BMC Public Health, 11(1).

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) BIBLIOGRAFIE
111
144. van der Wee, N., van Veen, J., Stevens, H., van Vli et, I., van Rijk, P. &
Westenberg, H. (2008). Increased Serotonin and Dopa mine Transporter Binding
in Psychotropic Medication-Naive Patients with Gene ralized Social Anxiety
Disorder Shown by 123I- -(4-Iodophenyl)-Tropane SPE CT. Journal of Nuclear
Medicine, 49(5), pp.757-763.
145. van Deursen, A., Bolle, C., Hegner, S. & Kommers, P . (2015). Modeling
habitual and addictive smartphone behavior. Compute rs in Human Behavior, 45,
pp.411-420.
146. Vassoler, F. & Sadri-Vakili, G. (2014). Mechanisms of transgenerational
inheritance of addictive-like behaviors. Neuroscience , 264, pp.198-206.
147. Verza E, Verza, F., 2000, Repere psihogenetice si p sihodinamice in
cunoașterea si evaluarea copilului (in colab.), Buc urești, Ed. Pro. Humanitate
148. Verza, E. (1993). Psihologia vârstelor. București, Ed. Hyperion.
149. Warren, S., Huston, L., Egeland, B. & Sroufe, L. (1 997). Child and
Adolescent Anxiety Disorders and Early Attachment. Journal of the American
Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 36(5), pp .637-644.
150. Watson, D., & Clark, L. A. (1997). Extraversion and its positive
emotional core. In J. Hogan, J. Johnson, & S. Brigg s (Eds.), Handbook of
Personality Psychology (pp. 767–793). San Diego, CA : Academic Press.
151. Watson, D., Clark, L. A., Weber, K., Assenheimer, J . S., Strauss, M. E.,
& McCormick, R. A. (1995). Testing a tripartite mod el: II. Exploring the
symptom structure of anxiety and depression in stud ent, adult, and patient
samples. Journal of Abnormal Psychology, 104, 15–25 .
152. Weeks, J. (2014). The Wiley Blackwell Handbook of S ocial Anxiety
Disorder.
153. Weiller, E., Bisserbe, J., Boyer, P., Lepine, J. & Lecrubier, Y. (1996).
Social Phobia in General Health Care: An Unrecognis ed Undertreated Disabling
Disorder. British Journal of Psychiatry, 168(02), p p.169-174.
154. Who.int. (2018). WHO | Dependence syndrome. [online ] Link:
http://www.who.int/substance_abuse/terminology/defi nition1/en/ [Accesat la 5
Ian. 2018].

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) BIBLIOGRAFIE
112
155. Yuan, T., Li, A., Sun, X., Ouyang, H., Campos, C., Rocha, N., Arias-
Carrión, O., Machado, S., Hou, G. & So, K. (2015). Transgenerational
Inheritance of Paternal Neurobehavioral Phenotypes: Stress, Addiction, Ageing
and Metabolism. Molecular Neurobiology , 53(9), pp.6367-6376.
156. Zalewska-Kaszubska, J. (2015). Is immunotherapy an opportunity for
effective treatment of drug addiction?. Vaccine , 33(48), pp.6545-6551.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) ANEXE
113
ANEXE

ANEXA 1

Chestionarul Five-Factor Personality Inventory ( FFPI)

Ați primit un caiet intitulat Chestionarul FFPI și o foaie numită Foaie de
răspuns . Cu ajutorul lor, vă rugăm să caracterizați persoa na al cărei nume este scris pe
foaia de răspuns, sub titlu.

În caiet găsiți o listă cu 100 de comportamente. Vă rugăm să notați pentru
fiecare dintre ele în ce măsură i se potrivește per soanei în cauză. Pentru acesta, scrieți pe
Foaia de răspuns , în dreptul numărului respectiv, una dintre cifrel e 1, 2, 3, 4 și 5, care
înseamnă:

1 = i se potrivește foarte puțin;
2 = i se potrivește puțin;
3 = i se potrivește cam pe jumătate;
4 = i se potrivește mult;
5 = i se potrivește foarte mult.

Iată un exemplu :

Să presupunem că găsiți în caiet, la un număr oarec are N, propoziția Îi place să
mănânce bine .

Dacă sunteți de părere că această descriere „i se p otrivește foarte mult” persoanei
respective, scrieți pe Foaia de răspuns , în dreptul numărului N, cifra 5.

Nu vă gândiți prea mult la răspunsurile dumneavoast ră!

Dacă aveți îndoieli, comparați persoana respectivă cu alte persoane pe care le
cunoașteți bine.

Aveți grijă să scrieți răspunsul în locul corect. L a sfârșitul fiecărei pagini cu
descrieri de comportamente, verificați dacă ați aju ns la sfârșitul unei coloane din Foaia
de răspuns .

Vă rugăm să răspundeți la toate punctele.
Nu scrieți nimic pe caiet! Scrieți numai pe Foaia de răspuns !

Răspunsurile dumneavoastră sunt confidențiale.
Timpul de răspuns nu este limitat.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) ANEXE
114
1. Caută prilejuri de a povesti cu alții.
2. Îi repede pe ceilalți.
3. Lucrează fără să-și facă un plan de acțiune.
4. Se simte disperat.
5. Acceptă ordinele fără să le judece.
6. Se pricepe să învioreze o petrecere.
7. Îi ajută pe ceilalți.
8. Îi place ordinea și regularitatea.
9. Se gândește că ceea ce face se va termina cu bine.
10. Repetă ceea ce spun alții.
11. Rămâne pe planul al doilea.
12. Ascultă cu răbdare ceea ce povestesc ceilalți.
13. Îi place să aibă un program de viață fix.
14. Își face probleme pentru lucruri mărunte.
15. Ia hotărâri în privința sa fără a le cere altora pă rerea.
16. Se simte stingherit în prezența altora.
17. Este atent să nu îi deranjeze pe ceilalți.
18. Își lasă lucrurile vraiște.
19. Vede partea bună a lucrurilor.
20. Conduce acțiuni.
21. Vorbește pe ton scăzut.
22. Respectă drepturile celorlalți.
23. Face lucruri cu care ceilalți nu și-ar pierde vreme a.
24. Se teme că acționează greșit.
25. E în stare să creadă orice.
26. Se distrează de minune.
27. Îi acceptă pe ceilalți așa cum sunt.
28. Începe să lucreze fără să știe la ce va folosi ceea ce face.
29. Își ascunde emoțiile.
30. Se lasă influențat de părerile celorlalți.
31. Evită compania celorlalți.
32. Se gândește în primul rând la el însuși.
33. Face lucrurile în ultima clipă.
34. Vede viitorul în culori întunecate.
35. Își asumă riscuri.
36. Îi plac petrecerile.
37. Încearcă să-i mulțumească pe toți.
38. Își termină munca la timp.
39. Se teme că se va întâmpla ce e mai rău.
40. Lasă pe alții să hotărască.
41. Îi place să discute.
42. Provoacă certuri.
43. Se comportă corect.
44. Trece cu ușurință peste eșecurile proprii.
45. Privește lucrurile din diferite puncte de vedere.
46. Cunoaște puține persoane.
47. Ține seama de sentimentele altora.
48. Respectă regulile.
49. Face față cu bine situațiilor stresante.
50. Propune acțiuni.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) ANEXE
115
51. Creează bună dispoziție.
52. Se folosește de alții pentru scopurile proprii.
53. Se angajează în acțiuni riscante.
54. Îi dau lacrimile.
55. Face așa cum vor alții.
56. Se ține deoparte de alții.
57. Împărtășește bucuria și tristețea altora.
58. Vrea ca totul să meargă perfect.
59. Găsește motive de bucurie.
60. E ușor de supus.
61. Intră în vorbă cu alții.
62. Povestește despre situații în care le-a fost superi or celorlalți.
63. Își lasă munca neterminată.
64. Își lasă la o parte grijile.
65. Înainte de a acționa așteaptă să vadă ce fac ceilal ți.
66. Ține pe alții la distanță.
67. Îi place să facă ceva pentru alții.
68. Face lucrurile așa cum scrie la carte.
69. Își stăpânește nervii.
70. Acționează la fel ca majoritatea celor din jur.
71. Preferă să fie singur.
72. Râde de părerile celorlalți.
73. Muncește cu râvnă.
74. Are încredere în forțele sale.
75. Reacționează rapid.
76. În societate se simte în largul lui.
77. Se amestecă în treburile altora.
78. Își abandonează cu ușurință munca.
79. Intră în panică.
80. Se simte atras de sarcinile grele.
81. Visează cu ochii deschiși.
82. Îi împiedică pe alții să își spună părerea.
83. Își respectă promisiunile.
84. E nemulțumit.
85. Își fixează scopuri clare.
86. În prezența străinilor se închide în sine.
87. Respectă părerile altora.
88. Își pregătește bine acțiunile.
89. Își iese din fire.
90. E ușor de păcălit.
91. Își face ușor prieteni.
92. Își impune părerile proprii.
93. Face doar ceea ce-i place.
94. Se frământă pentru diverse lucruri.
95. E plin de idei.
96. Își arată bucuria.
97. Vorbește doar despre sine.
98. Își neglijează îndatoririle.
99. Își păstrează sângele rece.
100. Găsește soluții originale.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) ANEXE
116

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) ANEXE
117

ANEXA 2

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) ANEXE
118

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) ANEXE
119

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) ANEXE
120

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) ANEXE
121
Scala de evaluare a tulburărilor din adolescență – forma scurtă

1. Am chiulit de la școală de câteva ori pe lună. CND
2. Am inițiat bătăi cu alții. CND/PVF
3. Am dat o spargere într-o casă, o mașină sau o clădi re. CND
4. Am fugit de acasă de cel puțin două ori. CND
5. Am avut câteva certuri în viața mea. DEF
6. Am rănit animale. CND
7. Am folosit o armă în timpul unei bătăi. CND/PVF
8. Am rănit fizic pe cineva. CND/PVF
9. Am furat lucruri dintr-un magazin de cel puțin două ori. CND
10. Am încălcat deseori regulile de acasă sau de la șco ală. CND
11. Am distrus intenționat o mașină sau am spart geamur ile sau alte lucruri
dintr-o clădire. CND
12. Am recunoscut întotdeauna când am făcut o greșeală. DEF
13. M-am simțit suficient de nervos/nervoasă încât să f ac rău altora. PVF
14. Mi s-a întâmplat ceva foarte rău mie sau familiei m ele. SPT
15. Am fost câteodată supărat/ă pe părinții mei. DEF
16. Am mințit mult. CND
17. Am dat foc la ceva ce nu ar fi trebuit. CND
18. Am fost suspendat/ă sau exmatriculat/ă de la școală . CND
19. Mi-a fost foarte frică să nu mă îngraș. TA
20. Am furat ceva ce nu îmi aparținea. CND
21. Nu m-am supărat niciodată pe părinții mei. DEF
22. Am spart sau distrus lucruri care aparțineau altora . CND/PVF
23. Cineva m-a rănit în mod intenționat. SPT
24. Întotdeauna am făcut ceea ce trebuia. DEF
25. M-am enervat câteodată. DEF
26. Am făcut rău celor care m-au enervat. PVF
27. M-am certat cu profesorii sau părinții mei. TOP
28. Am fost foarte neatent/ă la școală sau la muncă. PȘ
29. Dacă mi se spunea să fac ceva făceam exact opusul. TOP
30. Mi-a fost greu să îmi fac temele /sarcinile. PȘ
31. Am fost preocupat/ă să nu mă îngraș. TA
32. Mi-a fost greu să stau cuminte la ore sau acasă. PȘ
33. Mi-am pierdut cumpătul. TOP/PI
34. M-am simțit bine cu mine. CS
35. M-am certat cu adulți. TOP
36. Am făcut lucruri ca să îi deranjez pe alții. TOP
37. Mi-a fost greu să fiu atent/ă la ore. PȘ
38. M-au deranjat alte persoane. TOP
39. Am fost foarte nervos/nervoasă. TOP/PVF
40. Mi-a fost teamă că dacă încep să mănânc nu voi pute a să mă mai opresc. TA
41. Am simțit nevoia să mă răzbun pe alții. TOP/PVF

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) ANEXE
122
42. Am încălcat regulile de acasă sau de la școală. TOP/PȘ
43. La școală sau acasă am fost atât de nervos/nervoasă , încât am aruncat cu
lucruri. PVF/PI
44. Am fost foarte singur/ă. PI
45. Mi-a fost foarte greu să fiu înconjurat/ă de oameni . SPT/PI
46. M-am simțit foarte tensionat/ă. AG
47. Am intrat în necazuri la școală sau la muncă. PȘ
48. M-am tot gândit la lucrurile rele care s-au întâmpl at. SPT
49. M-am simțit nervos/nervoasă (agitat/ă). AG
50. M-am simțit deprimat/ă sau trist/ă. SPT
51. M-am simțit supărat/ă sau nervos/nervoasă pe aproap e toată lumea. PVF
52. Oboseam foarte repede. AG
53. Mi-a fost frică să nu mă îngraș. TA
54. M-am îngrijorat în privința multor lucruri. AG
55. M-a îngrijorat ceea ce credeau alți copii sau adulț i despre mine. PI
56. Mi-a fost frică să nu se întâmple ceva rău cu mine sau cu alte persoane pe
care le cunosc. SPT
57. Am avut dureri fizice. AG
58. Nu am avut astâmpăr. AG
59. Nu am învățat și nici nu mi-am făcut temele. PȘ
60. M-am simțit amețit/ă. AG
61. Nu puteam să înțeleg ce se întâmpla la școală sau l a muncă. PȘ
62. Mi-a fost greu să adorm. AG
63. Am fost foarte agitat/ă. AG
64. M-am simțit gras/ă oricât de mult am slăbit. TA
65. Mi-a fost greu să mă concentrez. SPT/AG/PȘ
66. Mi s-a părut că totul merge prost în viața mea. PI
67. Am fost supărat/ă. AG
68. Îmi place cum arăt. CS
69. Oamenii mă enervează ușor. PVF
70. Am impresia că nu am prieteni. PI
71. Nu mă simt confortabil/ă în prezența altor oameni. PI
72. Simt că nu am pe nimeni cu care să vorbesc. PI
73. Îmi doresc să nu mă fi născut. SUI
74. Se pare că odată ce ajunge să mă cunoască, lumea nu mă place. CS
75. Mă enervez atât de tare încât nu pot să îmi control ez comportamentul. PVF
76. Cred că majoritatea oamenilor mă plac. CS
77. Mă gândesc să mă sinucid. SUI
78. Mă simt aerian/ă (cu capul în nori). SPT
79. Am impresia că sunt o persoană lipsită de valoare. CS
80. Mă rănesc intenționat. SUI
81. Cred că sunt o persoană bună. CS
82. Mă îngrijorez că nu voi avea prieteni. PI
83. Cred că sunt la fel de bun/ă ca majoritatea oamenil or. CS

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) ANEXE
123
84. Nu pot să îmi controlez comportamentul. PI/PVF
85. Am vomitat intenționat după ce am mâncat o masă cop ioasă. TA
86. Mi se făcea rău doar dacă vedeam mâncare. TA
87. Am mâncat cantități mari de mâncare pe ascuns ca să nu mă vadă nimeni. TA
88. Mi-a fost greu să adorm noaptea. SPT
89. După ce reușeam să adorm, mă trezeam des în timpul nopții. SPT
90. Am visat că mi se întâmpla ceva rău. SPT
91. M-am simțit foarte deprimat/ă. DEP
92. M-am simțit mai lent.. DEP
93. M-am gândit să mă sinucid. DEP/SUI
94. Mi-a fost greu să adorm. DEP
95. M-am simțit lipsit/ă de valoare. DEP/CS
96. Am simțit că nu am energie. DEP
97. Mi-a fost greu să mă concentrez sau să gândesc. DEP
98. M-am simțit vinovat/ă. DEP
99. Nu am avut poftă de mâncare. DEP
100. Am fost foarte supărat/ă. DEP
101. Am plâns sau mi-a venit să plâng. DEP
102. Mi s-a părut că lucrurile care îmi plăceau nu mi-au mai plăcut. DEP
103. M-am simțit obosit/ă aproape tot timpul. DEP
104. Mi s-a părut că viața nu mai merită trăită. SUI
105. Am încercat sau m-am gândit serios să mă sinucid. SUI
106. Am fost nervos/nervoasă pe mine. DEP/PVF/CS
107. Marijuana SUB
108. Bere SUB
109. Băuturi tari (rom, vodcă etc.) SUB
110. Cocaină SUB
111. LSD, DMT sau mescalină SUB
112. Speed, amfetamine, benzedrină. SUB
113. Am inhalat vopsea, lipici, corectoare, conținutul c utiilor de spray. SUB
114. Antidepresive, somnifere, seconal, Quaalude etc. SUB
115. Alte droguri sau alcool. SUB

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu) ANEXE
124
ANEXA 3

Chestionarul TCA
(Tendința spre Comportamente Adictiv)

Acest chestionar cuprinde întrebări referitoare la modul în care acționați, vă
comportați sau la anumite sentimente ale dumneavoas tră. Pentru fiecare întrebare există
5 variante de răspuns.

1 = mi se potrivește foarte puțin;
2 = mi se potrivește puțin;
3 = mi se potrivește cam pe jumătate;
4 = mi se potrivește mult;
5 = mi se potrivește foarte mult.

Va rugăm sa bifați varianta care vi se potrivește c el mai bine. Întregul chestionar
nu trebuie să dureze mai mult de câteva minute, iar răspunsurile dumneavoastră sunt
confidențiale
Fiți atenți pentru a nu omite nici una din aceste î ntrebări.

1. Întotdeauna mă străduiesc să le fac pe plac celorla lți, chiar și dacă îmi sunt
antipatici.
2. Pedeapsa nu m-a oprit niciodată din a face ceea ce am vrut.
3. Am o problemă cu alcoolul, care mi-a cauzat dificul tăți mie și familiei mele.
4. Deseori le permit celorlalți să ia decizii importan te pentru tine.
5. Obiceiurile mele legate de consumul de substante mi -au creat o serie de necazuri
în trecut.
6. Mă preocupă și îngrijorează foarte mult gândul că a ș putea fi lăsat/ă singur/ă și
va trebui sa-mi port singur/ă de grijă.
7. Am dificultăți în a-mi controla impulsul de a bea.
8. Obiceiul meu de a consuma droguri, m-a făcut să lip sesc de la școală.
9. Sunt întotdeauna dispus/ă să cedez în favoarea alto ra într-o neînțelegere, pentru
că îmi este frică de supărarea sau respingerea lor.
10. Consumul așa numitelor droguri ilegale poate fi nec hibzuit, dar în trecut am avut
nevoie de ele.
11. Când mă simt la pământ, mă ajută dacă beau alcool.
12. Aș face ceva cu adevărat disperat pentru a împiedic a persoana pe care o iubesc
să mă părăsească.
13. Mă înspăimântă gândul de a fi singur/ă, fără ajutor ul cuiva apropiat pe care să
mă pot baza.
14. Consumul așa-numitelor substanțe ilegale a dus la c erturi în familia mea.
15. Țin foarte bine evidența banilor mei, astfel încât să fiu pregătit/ă în caz că aș
avea nevoie de ei.
16. Am o problemă cu băutura, pe care am încercat fără success să o rezolv.
17. Au existat perioade în care nu rezistam pe parcursu l zilei fără să consum
substanțe.
18. Sunt foarte bun/ă în a inventa scuze când intru în încurcătură.
19. Știu că am cheltuit mai mulți bani decât ar fi treb uit cumpărând substanțe
ilegale.
20. Consumul de alcool nu mi-a cauzat niciodată problem e reale la școală.

Felicia – Monica Ardeleanu (Chivu)
125

Declarație

Subsemnata.. …………………………………………… …………………………………………. , declar prin
prezenta că Lucrarea de licență / disertație cu tit lul “ …………………………………………… ……………….
…………………………………………… …………………………………………… …………………………………………… .
…………………………………………… …………………………………………… …………………………………………… .
…………………………………………… …………………………………………… ……………….. ” a fost elaborată de
mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o ins tituție de învățământ superior din țară sau
străinătate. De asemenea, declar că toate sursele b ibliografice utilizate, indiferent de natura lor,
sunt indicate în lucrare, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului.

Constanța, Absolvent,