Progresele tehnologice în domeniul informaticii au condus la creșterea puterii de calcul [615699]

3 INTRODUCERE

Progresele tehnologice în domeniul informaticii au condus la creșterea puterii de calcul
și a memoriei calculatoarelor electronice. Calculatorul a devenit un instrument indispensabil
pentru viața omului modern. O data cu dezvoltarea contin ua a sistemelor de calcul și a soft –
urilor care pot fi instalate pe acestea a crescut și viteza de procesare a informaților și sarcinilor
pe care le poate prelucra acesta. Un mare ajutor în prelucrarea acestora vine de la bazele de
date.

O baza de date este privită ca o colecție de informații menținută computerizat cu scopul
de a permite utilizatorului să efectueze operații (introducere, ștergere, actualizare și interogare)
prin intermediul unor programe specializate, oferind avantaje, cum ar fi: o vite ză mai mare de
actualizare și găsire a înregistrărilor, securizarea bazei de date prin desemnarea unei singure
perso ane responsabilă cu actualizarea ei, posibilitatea modificării înregistrărilor din baza de
date, distribuirea datelor între mai mulți utiliz atori.

De exem plu în arhiva unei universități trebuie să se păstreze pe o perioadă mai mare de
timp informații despre student (vârsta, CNP, facultatea la care studiază), facultățile din cadrul
universității, laboratoarele și sălile de curs, etc.. Aceste informații se pot păstra cu ușurință cu
ajutorul unei baze de date centralizată a universității, fiecare facultate având acces doar la
detaliile propriei evidențe, fără a accesa baza de date a celorlalte facultăți.
Construcția bazelor d e date se face țin ând cont de nevoile actuale, de legislația în vigoare
și de cerințele, clar definite ale be neficiarului cu ajutorul unui si stem de gestiune al bazei de
date (SGBD). Un SGBD îi oferă beneficiarului accesul la date prin intermediul unui program
specializat. Beneficiarul prin intermediul utilizatorilor proprii putând accesa oricând baza de
date prin intermediul unui cont de utilizator și o parole. SGBD -ul devine, astfel o interfață între
utilizator și baza de date.

Un SGBD conț ine un limbaj de descriere a da telor (LDD) care permite descrierea
structurii unei baze de date, a entităților din cadrul ei, a relațiilor care se pot stabili între
înregistrări, dreptul de acces al utilizatorilor la baza de date. O alta componenta foarte
importanț a a unui SGBD este lim bajul de interogări (LI) sau limbajul de prelucrare a datelor
(LPD) ce permite operații asupra datelor aflate in baza de date cum sunt: interogarea bazei de
date, adăugarea de noi înregistrări, ștergerea unui element, căutarea unor informații, realizarea
unor formulare sau rapoarte cu informații din baza de date.

Bazele de date trebuie să fie proiectate logic pentru a corespunde cerințelor actuale și
să conțină limbaje separate pentru declarare și. Aceasta deoarece utilizatorul să nu poată
modifica în mo d conș tient sau inconștient informații care nu mai pot fi recuperate.
Limbajele de descriere și de interogări sunt de cele mai multe ori extinderi ale unor
limbaje de programare numite limbaje gazda. Comenz ile din baza de date trebuie ef ectuate cu
ajuto rul butoanelor din aplicație fără a fi nevoie de comenzi succ esive sau compilări ale
programului până la obținerea efectului dor it.

Scopul SGBD -ului este de a procesa cererile utilizatorului și de a efectua operațiile pe
care acesta i le cere.

4 Cel care se ocupă de crearea bazei de date trebuie să țină cont de :

– Reducerea redu ndantel or prin identificarea informațiilor comune ș i structurarea bazei
de date astfel încât acestea să nu apară;

– Eliminarea ce ar putea să apară prin eliminarea redunda ntelor;

– Crearea de conturi pentru mai mulți utilizatori;

– Standardizarea informaț iilor.

– Asigurarea securității bazelor de date în sensul acordă rii rolurilor de acces al
utilizatorilor la diferite părț i componente ale bazelor de date.

– Integri tatea bazei de date în sensul păstră rii corectitudinii datelor introduse în
aplicație;

– Asigurarea sincronizării în cazul utiliză rii ba zei de date simultan de mai mulț i
utilizatori prin distribuirea informației pe mai multe servere.

Utilizatorii baz elor de date pot fi definiți astfel :

– Utilizatorii obi șnuiți care pot doar să interogheze și să actualizeze baza de date prin
sistemul de gestiune al acesteia;

– Programatorii de aplicaț ii care se ocupă cu construirea propriu zisă a bazei de date;

– Administratorul bazei de date care stabile ște structura inițială a bazei de date si modul
de memorare a datelor la nivel fizic, acorda drepturi de acces al utili zatorilor la baza de date
sau părți ale ei, stabilește condițiile pentru asigurarea securităț ii și integrit ății datelor, modifică
structura bazei de date dacă este nevoie , face periodic copii pentru eventualul caz în care apar
erori;
– Administratorul sistemul ui de baze de date care stabileș te bazele de date de pe un
sistem de calcul, aloca spat ii de memorare si asigura drepturi de acces.

5 1. ARHITECTURA UNEI BAZE DE DATE

O bază de date trebuie să satisfacă anumite cerințe :

– Din punctul de vedere al utilizatorului, baza de date trebuie să răspundă cererilor
formulate prin i ntermediul rapoartelor, formularelor și meniurilor existente în macrocomandă .

– Din punctul de vedere al administratorului, baza de date trebuie să fie construită logic
folosind un singur model conceptual .

– Din punct de vedere al celui care creează ba za de date, văzând -o ca o colecție de fișiere
memorate pe diferite medii de stocare .

Fiecare dintre cele trei cerințe, sau altfel spus, nivele poate fi structurat în mai multe
subnivele . De exemplu util izatorii pot fi utilizatori obiș nuiți, fără să aibă cunoștințe de
programare, ei ocupându -se doar cu operațiile uzuale cum ar fi introducere, interogare, ștergere
datelor. La fel nivelul fizic poate să conțină un subnivel logic î n care să conteze doar anumite
câmpuri de baza de date ș i structurile de date a sociate cu acestea și un subnivel fizic î n care e ste
esențial doar modul de organizare ș i gestionare a acestora .

Primele doua nivele sunt de scrise prin planuri ce constau î n enumerarea tipurilor de
entități ce apar în baza de date, relaț iile care se s tabilesc între aceste tipuri de entități ș i modul
de trecere de la un nivel la altul. În mod uzual aceste planuri se numesc scheme externe sau
subscheme conceptuale sau vederi pentru primul nivel si scheme conceptuale pentru al doilea
nivel. Descrierile l a nivel fizic sunt fă cute prin scheme interne sau scheme fizice.

6 2. SCHEME EXTERNE

Informațiile care apar î n scheme le externe pot fi tratate ca atare din nivelul logic ș i
fizic sau pot să fie dedus din aceste informaț ii pe baza unor calcule. De exemplu pentru o
persoană care are memorat atributul vârstă dar la n ivel logic si fizic atributul vârstă nu este
indica t din cauza permanentei modificări a conținutului lui. Î n acest caz pentru evitarea
redundanțelor de la nivelul schemei logice, vârsta se poate obține prin scăderea datei de naștere
din data actuală a sistemului.

Rapoartele și formularele sunt definite prin intermediul unui sublimbaj de definire a
datelor (SLDD) care de cele mai multe ori este inclus in LDD sau este fo arte apro piat ca
structura de LDD. Există sisteme de baze de date care permit m ai multe SLDD în același timp
fiecare utilizator alegându -și modul propriu de vizualizare al datelor. Informa țiile ce se obț in
din baza de date pot fi apoi prelucrate prin proce duri scrise in anumite limbaje de programare.

Pentru utilizatorul bazei de date modu l de definire a formularelor sau a rapoartelor este
transparent el putând să obțină sau să modifice informa țiile dorite prin intermediu l unor
comenzi cu structura dată , folosind forme pr edefinite pe care le completează sau folosind
butoanele incluse într -un meniu .

În reprezentarea int uitivă a formularelor sau rapoartelor intervin noț iunile de entitate,
relație, atribut, cheie, func ționalitate, diagramă si altele pe c are le vom defin i ulterior.

O entitate poate fi definită ca un obiect al lumii reale, o activitate sau un concept. Mai
multe elemente de acelaș i tip for mează o entitate. Câteva exemple de entităț i sunt: persoana,
student, sala, culoare, simț, un automobi l, curs universitar, etc. O problemă foarte importanta
în definir ea vederilor este fixarea entităților asociate ei adică a claselo r de obiecte cu care se
operează in macro comanda respectivă .

Fiecare entitate este descrisă de o serie de proprietăți esenț iale numite atribute care
pentru diferitele elemente ale entității pot să primească valori din anumite mulțimi numite
proprietățile atributului. De regulă proprietățile unei entități sunt submulț imi ale mu lțimii
numerelor re ale sau ale mulțimii numerelor î ntregi sau ale mulțimii ș irurilor de caractere.
Aleg erea atributelor asociate entităț ilor se face în concordanță cu structura bazei de date.

Un atribut sau o mulț ime de atribute pentru care v alorile asociate determină î n mod unic
orice element al entit ății respective se numeș te cheie primară. De regulă orice entitate admite
cel puț in o cheie primară deci implicit se consideră că toate elementele unei entități sunt
distincte. În cazurile î n care exista element e care să aibă aceleaș i valori pentru toate a tributele
se ia drept cheie primară un atribut suplimentar ce defineș te elementul asociat î n entitatea
respectivă și care definește în mod unic elementul

Numim relație intre entităț ile E1, E2,…, Ek orice subm ulțime a produsului cartezian al
mulțimilor elementelor celor k entități, adică mulț imi de elemente de forma (e1,e2,…,ek) unde
e1 este un element din E1, e2 este un element din E2 si aș a mai departe. O astfel de rela ție o
notam REL(E1,E2,…,Ek) si spunem ca are aritatea k. De cele ma i multe ori k=2 deci se lucrează
cu relaț ii binare.

In cazul rela țiilor binare se poate f ace o clasificare a lor in funcț ie de cate elemente
corespund fiecărui element dintr -o entitate în cealaltă entitate :

7 – relația unu-la-unu (no tata 1:1) in cazul in care fiecă rui element din prima entitate î i
corespunde cel mult un element din a doua entitate ș i reciproc.

– relația unu -la-multe (notata 1:N) în cazul în care fiecărui element al primei entități î i
pot corespunde mai multe elemente din cea de -a doua entitate dar fiecă rui element din a doua
entitate î i corespunde un singur element din prima entitate.

– relație mai -mulți -la-mai-mulți (notata M:N) in cazul in care fiecărui element al primei
entităț i îi pot corespunde mai multe elemente din cea de -a doua entitate și reciproc.

În practica cele mai des întâlnite sunt ultimele două tipuri de relaț ii dar la implementarea
bazelor de date de cele mai multe or i ultimul tip se reduce la relaț ii de tipul 1:N după cum vom
vedea in continuare.

8 3. SCHEME CONCEPTUALE

Schema conceptuală a bazei de date combină subschemel e vederilor ce privesc o
anumită aplicație î ntr-un mo del unitar. Modul de descriere și de reprezentare este acelaș i cu
modul d e descriere ș i de reprezentare al acestora . Deci si in schema conceptuala intervin
noțiunile de entitate, relaț ie, cheie, diagrama entitate -relație ș i altele.

În combinarea vederilor se ț ine s eama de posibilitatea identificării unor entităț i, de
transformarea unor rela ții, de completarea unor inform ații, de modul de reconstituire a
informa țiilor la nivelul vederilor. În plus trebuie să se țină seama ș i de modelul de baze de date
ales pentru cazul particular dat.

O schemă conceptuala trebuie să se bazez e pe un model teoretic și să fie simplă în sens ul
de a fi uș or de folosit. Numă rul elementelor ce o constituie sa nu fie prea mare, diferitele
concepte f olosite sa fie separate clar, să se păstreze simetriile, să se țină sub control
redundanțele datelor .

Sistemele de gestiune ale bazelor de date se c lasifică astfel :

– modelul de date relațional propus de E. F. Codd, cercetător la compania IBM, unde
datele sunt percepute de utilizatori ca tabele iar asocierea dintre ele se realizează prin
intermediul egalității valorilor unor atribute comune;

– modelul de date orientat obiect, care se bazează pe limbaje de programare orientate
obiect în care datele sunt independente de timpul de viață al programelor;

– modelul de date obiect -relațional care păstrează structura datelor în relații cu
posibilitatea a dăugării unor noi tipuri de date;

– modelul de date ierarhic, a fost primul model folosit pentru dezvoltarea bazelor de
date;

– modelul de date rețea, unde fiecare interogare trebuie să fie prevăzută încă din faza de
proiectare

In capitolele urmă toare vom descrie aceste modele punâ nd accent pe modelul relațional
care este cel mai răspâ ndit fiind foarte eficient in special pentru baze de date de dimensiuni
mici, fiind mai mult studiat si din punct de ved ere teoretic si nu in ultimul rând fiind mai uș or
de folosit de utilizatori.

9

4. SCHEME INTERNE

Schemel e interne descriu diferitele fiș iere uti lizate pentru memorarea informaț iilor bazei
de dat e și modul de operare cu ele. Dintre multiplele moduri de organ izare a fiș ierelor vom
descrie în capitolul al șaselea al acestei lucră ri organizarea secven țială, organizarea cu index rar
si index dens, organizarea cu dispersie si organizarea folosind B -arbori. Vor fi discutate si alte
probleme speciale legate de organizarea fi șierelor cum ar fi căutarea informațiilor după chei
secundare sa u chei incomplete si memorarea înregistră rilor de dimensiuni variabile.

Traducerea schemelor conceptuale in scheme interne se face de obicei automat de către
SGBD. Pe lângă stabilirea diferitelor tipuri de înregistră ri utilizate in reprezentarea fizică a
datelor se specifică ș i existenta indecș ilor asociați unor fișiere, semnificația câ mpurilor ,
înregistrărilor, ordinea de apariție a înregistră rilor și modul de acces.

10
5. PROIECTAR EA BAZELOR DE DATE

Proiectarea bazelor de date presupune fixarea structurii bazei de date si a metodelor de
prelucrare a datelor spre deosebire de util izarea bazei de date care priveș te mai mult ceea ce
conține baza de date la un moment dat. Daca baza d e date îș i schi mba frecvent conținutul,
structura ei rămâne nemodificată pe lungi perioade de timp.

Proiectarea bazei de date constă in proiectarea logică și fizică a acesteia, pentru a
corespunde cerințelor utilizatorului.

Presupunem că proiectarea co rectă a unei baze de date trebuie să țină cont de:

– Analiza cererilor și strângerea de informații referitoare la aplicație;
– Proiectarea conceptuală a bazei de date;
– Alegerea unui SGBD;
– Proiectarea logică a bazei de date;
– Proiectarea fizică a bazei de date;
– Implementarea bazei de date și a aplicației

În proiectarea bazelor de date se ține seama de independenț a datelor pe diferite nivele.
De exemplu reprezentarea fizică a datelor se poate schimba în timp pentru a obține performanț e
superioare din p unct de v edere al timpului de răspuns și al spațiului ocupat fără ca aceasta să
afecteze m odul de reprezentare a datelor î n schema conce ptuală. Acesta independență se
numește independența fizică a dat elor. De asemenea intre vederi și schema conceptuală apare
o inde pendență numită independența logică a datelor. În timpul existenței unei baze de date pot
apărea modificări î n schema conceptual ă prin adăugarea unor noi entități sau prin adă ugarea de
noi atribute unor entităț i existente. Ved erile care nu fac referiri la câmpurile modificate rămâ n
neschimb ate fiind rescrise numai aplicaț iile pentru care s -au modificat unele atribute sau pot fi
construite vederi noi.

Proiectarea unei baze de date privește în primul rând nivelul logic și mai puț in cel fizic.
Proiectarea s e poate face plecând de la modelul relaț ional care perm ite o tehnologie de
proiectare ș i apoi se poate transforma rezultatul proi ectării î n oricare dintre modele prin
adaptările corespunză toare.

Un sistem de calcul din compunerea sistemului informatic are organizate datele într -o
ierarhie care începe cu biți și octeți (bytes) și continuă cu câmpuri, înregistrări, fișiere , baze de
date și depozite de date.

Sistemul bază de date se defineș te ca fiind un ansamblul de colec ții organizate de date,
împreună cu descrierea datelor și a rela țiilor dintre ele, care reprezintă, complet, corect și
coerent, universul real al organizație i economice (compartimentului specializat al acesteia) prin
caracteristicile relevante (reprezentative) ale elementelor sale, perceput e de sistem prin
semantica lor ( semnificația lor reală) și prin legăturile din tre aceste caracteristici (Fig. 1).

Conceptul de bază de date a fost introdus în anul 1969, cu prilejul prezentării primului
raport CODASYL.

11 Ulterior și alte grupuri de lucr u specializate (IIBM, ANSI, DBTG) și -au adus contribuția
la standardizarea conceptelor din teoria bazelor de date.

Fig. 2.1

Fig. 1 Proiectarea bazei de date

UNIVERS
REAL
DOMENIUL CONCEPTUAL

COLECȚII
DE DATE
DOMENIU
L
SEMANTIC

**********

CARACTERISTICI
BAZA DE
DATE

SGBD
Percepție
Reprezentare
Percepție
Reprezentare

12 6. DEFINIREA CONCEPTULUI DE BAZĂ DE DATE

Colecția de date, se definește ca fiind mulțimea de valori (date) pe care le iau
caracteristicile reprezentative ale unui element din universul real al organizației economice,
dacă la fiecare moment de timp se aplică asupra lor un predicat, o acțiune din realitatea
organizației economice, împreună cu domeniile de definiție reale ale acestor caracteristici.

Într-un sistem bază de date, descrierea datelor constă în descrierea structurii de date a
sistemului bază de date și în descrierea regulilor care asigură coerenț a datelor, în raport cu
universul real al organizației economice reprezentat. Se reamintește că tipurile de structuri
logice de date sunt: punctuală, liniară, arborescentă, rețea , relațională , orientată pe obiecte
(OO).

Structura de date a unui sistem baz ă de date este determinată de modelul abstract de
reprezentare a datelor folosit, numit bază de date. În funcție de tipul stabilit pentru legăturile
dintre datele din colecțiile de date (ierarhic, rețea , relațional , orientat pe obiecte), s -au realizat
mai multe modele abstracte de reprezentare a datelor, dar fiecăruia îi corespunde o singură
structură de date a sistemului bază de date. Din acest motiv s -a generalizat utilizarea conceptului
de bază de date, BD sau DB (DataBase), care este folosit atât pentru denumirea structurii de
date a unui sistem bază de date, cât și pentru denumirea modelului abstract de reprezentare a
datelor care o determină. Mai mult chiar, conceptul de bază de date denumește atât colecția
organizată, câ t și structura de date folosită pentru reprezentarea acesteia în sistemul bază de
date.
Sistemul de gestiune a bazei de date, SGBD sau DBMS (Data -Base Management
System) reprezintă un ansamblu complex de programe care asigură interfața dintre baza de
date și utilizator.

O bază de date poate să fie exploatată, de regulă, în regim de prelucrare pe loturi (batch)
și în regim conversațional . Accesarea bazei de date se realizează prin aplicații generale,
programe de aplicație , limbaje de manipulare autonome (procedurale și neprocedurale),
interfețe specializate cu limbajele de programare clasice etc., local sau de la distanță , prin
utilizarea calculatoarelor personale sau a rețelelor de calculatoare. Rezultatele interogărilor
utilizatorilor se prezintă sub formă vizuală, listată, prin memora re pe diverse suporturi de
memorare de date, local sau la distanță .

Sistemul bază de date are rolul de organizare și stocare a unor volume mari de date, în
vederea gestionării, prelucrării, distribuirii și utilizării multiple, folosind sistemele de calcul ,
programele utilitare și programele de aplicație.

Pornind de la funcția sa, un sistem bază de date este format, ca structură generală, din:
colecții de date, baza de date, SGBD, programe de aplicație și utilitare, precum și utilizatori.
Dacă conceptul de bază de date denumește atât colecțiile de date câ t și structura de date folosită
pentru reprezentarea acesteia, atunci structura generală a sistemului bază de date este baza de
date, SGBD, programe de utilizare, utilizatori.

Arhitectura unui sistem bază de date este prezentată în fig. 2. În conformitate cu
specificațiile utilizatorilor finali (end -users), programatorii de aplicație , având la dispoziție
utilitare (programe specializate de proiectare) și prin colaborarea cu administratorul bazei de
date (a cesta lucrează nemijlocit cu schema bazei de date), pun la punct programele de aplicație .
Așa cum s -a precizat deja, interfața dintre baza de date și schema BD, utilitare și programele de
aplicație este sistemul de gestiune a bazei de date, SGBD.

13 Obiecti vele unui SGBD sunt, în principal, următoarele:

– asigurarea independenței datelor fată de aplicație ;
– asigurarea redundanței minime și controlate a datelor;
– asigurarea tuturor facilităților posibile de exploatare a datelor;
– asigurarea securității și protecț iei datelor împotriva accesului neautorizat (inclusiv prin
criptarea datelor);
– asigurarea coerenței și integrității datelor împotriva ștergerilor accidentale sau
intenționate ;
– asigurarea partajării datelor (accesul concurent al utilizatorilor la baza de da te);
– asigurarea nivelului de performanță globală (volum mare de date complexe gestionate
cu un timp de răspuns acceptabil la adresarea cererilor de interogare din partea
utilizatorilor multipli).

Funcțiile generale ale unui SGBD sunt:
– descrierea datelor (definirea structurii bazei de date prin intermediul limbajului
de definire a datelor);
– manipularea datelor (încărcarea, actualizarea, prelucrarea și regăsirea datelor cu
ajutorul limbajului de manipulare a datelor);
– utilizarea bazei de date (de către toat e categoriile de utilizatori);
– administrarea bazei de date.

Fiecare grup de lucru pentru standardizarea bazelor de date (CODASYL și ANSI, în
principal) a propus o arhitectură proprie a unui SGBD.
Comenzile SGBD (DBMS) pot fi grupate în trei categorii de limbaje:

a) limbajul de definire a datelor (DDL, Data Definition Language);
b) limbajul de manipulare a datelor (DML, Data Manipulation Language);
c) limbajul de descriere a stocării datelor (DSDL, Data Storage Description Language).

Limbajul de definire a datelor asigură, în principal:

– definirea tuturor tipurilor de înregistrări și de câmpuri de date, precum și asocierea
corespondenței acestora cu nivelul conceptual;
– specificarea ordinii logice a câmpurilor de date;
– definirea câmpurilor ce vor fi folosi te drept chei de căutare;
– definirea drepturilor de acces;
– definirea legăturilor între tipurile de înregistrări.

Limbajul de manipulare a datelor permite:
– parcurgerea structurilor și a legăturilor existente;
– accesul la înregistrări prin adresă sau prin con ținutul acestora;
– actualizări ale înregistrărilor;
– reordonări ale câmpurilor de date;
– definirea tranzacțiilor și a condițiilor de eroare.

Limbajul de descriere a stocării datelor oferă posibilități de:

– asociere a fișierelor la programele de aplicație, a dispozitivelor fizice, alocare de spații
de memorie;
– specificarea zonelor de lucru permanente și tranzitorii;
– definirea și izolarea datelor confidențiale;

14 – specificarea structurilor de memorare, a mecanismelor de adresare, a modului de
translatare a înregis trării logice în înregistrare fizică;
– crearea indecșilor asociați cheilor de căutare.

Operațiile ce se execută asupra unei baze de date sunt:
-creare;
-încărcare (populare);
-consultare: căutare (selecție);
-actualizare: modificare, adăugare articole noi , ștergerea unor articole, ordonare (sortare,
indexare), prelucrare etc.

Fig.2 Arhitectura unui sistem B.D.

O bază de date este compusă dintr -o mulțime de atribute (câmpuri, coloane) și are
asociată o mulțime de date (linii, rânduri, înr egistrări, articole). O înregistrare (record)
reprezintă o asociere a valorilor pentru fiecare câmp (field) al bazei de date.

Cele trei nivele de organizare a datelor într -o bază de date sunt logic, virtual și fizic
(fig.3).

Fig.3 Niveluri de organizare a datelor într -o bază de date

Baza
de date

SGBD
PROGRAM
DE
APLICAȚIE
SCHEMA
BD

UTILITARE
UTILIZATORI
ADMINISTRATOR
PROGRAMATOR DE
APLICAȚIE
SCHEMA
EXTERNĂ 1
SCHEMA
EXTERNĂ 2
SCHEMA
EXTERNĂ n

SCHEMA
CONCEPTUALĂ

SCHEMA
FIZICĂ
NIVEL LOGIC
NIVEL VIRTUAL
NIVEL FIZIC

15
Nivelul logic sau extern (nivelul programatorului de aplicație) califică o structură de
date ce are o realitate în planul semnificației sau utilizării, dar nu și în implementarea fizică;
califică forma în care fiecare utilizator vede structurarea datelor, în funcție de aplicația pe care
o folosește sau în funcție de resursele de date pe care administratorul bazei de date i le pune la
dispoziție. Nivelul virtual sau conceptual (nivelul administratorului baz ei de date) se referă la
definirea structurii datelor din baza de date astfel încât aceasta să îndeplinească cerințele tuturor
utilizatorilor, în condiții de redundanță minimă și controlată a acesteia. Nivelul fizic (nivelul
inginerului de sistem) privește modul de stocare și de structurare a datelor pe suportul fizic de
memorare a datelor (volum magnetic, cilindru, pistă, sector, bloc, octet și bit). Structura virtuală
reprezintă schema bazei de date, iar structura logică este denumită subschema bazei de d ate
(concepția CODASYL). Astfel, se poate concluziona că SGBD (DBMS) asigură legătura dintre
nivelul conceptual (virtual) și nivelul fizic.

O înregistrare virtuală se poate prezenta sub forma a una sau mai multe înregistrări fizice
și poate participa la construirea unei sau mai multor înregistrări logice.
Într-o bază de date ideală datele sunt definite o singură dată și folosite ori de câte ori este
necesar.

În funcție de locul în care sunt memorate colecțiile de date ce formează baza de date, se
deoseb esc:
-baze de date centralizate, CDB (Centralized DataBases), în situația în care toate colecțiile care
formează baza de date sunt stocate pe un singur calculator;
-baze de date distribuite, DDB (Distributed DataBases), în situația în care colecțiile care
formează baza de date sunt răspândite în nodurile unei rețele de calculatoare și de comunicații.
După orientare, bazele de date pot fi generalizate și specializate.
În cadrul DDBMS, accesarea bazelor de date distribuite, DDB se realizează, în principal, pr in
intermediul limbajului structurat de interogare, SQL (Structured Querry Language) și al
arhitecturii Client/Server (acestea sunt prezentate pe larg în capitolul 7 al lucrării).
Realizarea unei baze de date se obține prin parcurgerea unor etape.
Conți nutul acestor etape este dependent, de regulă, de tipul bazei de date și de domeniul
în care este ea folosită. Activitatea de analiză a sistemului economic presupune:
-analiza componentelor sistemului și a legăturilor dintre acestea sau analiza structurală în urma
căreia se definește modelul structural sau static al sistemului economic;
-analiza stărilor sistemului și a tranzacțiilor posibile între aceste stări în raport cu anumite
evenimente. În urma acestei analize rezultă modelul dinamic sau temporal;
-analiza cerințelor informaționale, în urma căreia se definește modelul funcțional al sistemului
economic;
-integrarea modelelor sistemului economic (structural, dinamic și funcțional) în scopul corelării
și completării lor.
Se face mențiunea că analiza func țională a sistemului are ca scop determinarea
transformărilor de date care se produc în cadrul sistemului în scopul satisfacerii cerințelor
informaționale specifice acestui sistem. Transformările de date se vor prezenta sub forma unei
diagrame de flux a pr elucrărilor (modelul funcțional), în care nodurile reflectă procesele de
prelucrare informațională și arcele fluxurile informaționale ale datelor în baza de date.

La proiectarea unei baze de date, procesul de normalizare ajută proiectantul bazei de
date s ă creeze o structură a bazei de date care poate economisi spațiul de memorare a datelor și
poate conduce la creșterea eficienței prelucrării datelor. Scopul normalizării este de a minimiza
redundanța datelor.

16 Erorile de introducere a datelor pot să compr omită precizia și validitatea bazei de date.
Utilizatorul poate să fie uneori în situația de a nu conștientiza faptul că el introduce date
incorecte. Datele incorecte pot proveni, în primul rând, de la apăsarea greșită a unor taste. Cele
mai multe SGBD -uri pot preveni, dar nu pot elimina introducerile incorecte de date. Informația
furnizată de rutinele de prelucrare și de rapoarte este la fel de precisă și corectă în măsura în
care aceste caracteristici sunt prezente și la datele stocate în bazele de date.

Formatul de câmp menține consistența datelor prin asigurarea unei structuri de
introducere a datelor, așa cum se arată în figura următoare:

Formatul de câmp pentru CONT LA BANCA

Proiectantul bazei de date poate să preîntâmpine introducerea datelor incorecte prin:
-specificarea unui anumit format de câmp destinat pentru introducerea datelor (formatul de
câmp este de fapt o imagine a cum trebuie să arate data atunci când această dată este introdusă
în baza de date);
-utilizarea regulilor de va lidare a câmpurilor (acele specificații prin care se filtrează datele
introduse într -un anumit câmp), a casetelor cu liste sau a formatelor predefinite.

Elemente fundamentale ale serverelor de baze de date.

Format câmp
CONT LA BANCĂ
ROXXAAAAXXXXXXXXXXXX
XXXX
Exemplu
RO96RXBR00000004312679
82
X – cifră,
A – literă

17 7. ARHITECTURA CLIENT/SERVER

Într-o rețea de calculatoare și de comunicații dintr -o organizație economică, unul dintre
modelele de bază pe care se fundamentează funcționarea rețelei este constituit de modelul
client/server, susținut de arhitecturi adecvate în funcție de numărul de en tități componente ale
lanțului de lucru în rețea a unei aplicații ale cărei elemente – prezentare, procesare și date – se
găsesc pe același calculator sau sunt distribuite pe calculatoare diferite (în varianta standard,
datele sunt stocate pe server, proce sarea este divizată între server și client, iar prezentarea
aparține clientului). Aceste arhitecturi client/server pot fi cu două entități (two -tier), cu trei
entități (three -tier) sau cu mai multe entități (n -tier). Toate calculatoarele care se găsesc în tre
server și client alcătuiesc ceea ce se denumește generic middleware (mediul de mijloc).

Serverul, ca noțiune de bază, prezintă două accepțiuni:
– -un calculator dedicat pe care este instalat un soft pentru gestionarea accesului într -o
rețea locală de calculatoare (LAN), inclusiv gestionarea accesului la resursele din rețea
din partea calculatoarelor – stații de lucru (workstations);

– -un program (co nceput pe un model de proces distinct) sau un calculator care răspunde
cererilor (requests) adresate de entitatea denumită client; clientul, în acest caz, este un
proces care are nevoie de un serviciu pe care trebuie să i -l furnizeze serverul.

Ca urmare, noțiunea de server trebuie considerată în rețea sub cele două aspecte hard –
soft (dualitatea hard -soft). Cea de -a doua accepțiune prezentată mai sus pentru server,
caracterizează arhitectura client/server ce permite divizarea procesului specific aplicației în
două componente distincte, denumite client (« front -end ») și server (« back -end »). De regulă,
componenta client este reprezentată de un calculator mai puțin pretențios, independent, ce se
prezintă utilizatorului cu toate resursele la dispoziție. Spre deosebire de aceasta, componenta
server este un sistem de calcul (microcalculator puternic, minicalculator sau un calculator mare
– mainframe) cu caracteristici tehnologice maximale momentului implementării în mediu
distribuit (gestionare date, partajare resurse între clienți, securitate sporită, administrare
avansată în cadrul rețelei de calculatoare și de comunicații).

Cu ajutorul arhitecturii client -server se obține: conectarea în rețea a mai multe
calculatoare de diferite tipuri (mainframe și microca lculatoare), tratarea unitară a bazelor de
date aflate pe diferite calculatoare din rețea, colaborarea categoriilor de utilizatori (utilizatori
finali, administratori ai bazelor de date, programatori).

Între entitatea client și cea de server se poartă un dialog permanent sau în anumite
momente, de tipul cerere (request) – răspuns (response). Clientul, prin adresarea cererii de
serviciu către server, interoghează baza de date ce se găsește stocată pe server. serverul
gestionează baza de date și răspunde int erogării adresate de client. În dialogul client -server, pot
exista următoarele cazuri: client -server, client pasiv și server pasiv. Cazul cu client pasiv se
întâlnește atunci când se realizează conexiuni cu prelucrare gazdă (host procesing) pe un server
de tip mainframe, iar clientul este un terminal cu rol neimportant în execuția operațiilor necesare
efectuării dialogului. Cazul cu server pasiv se constată atunci când cele mai multe aplicații se
efectuează de către client, serverul îndeplind doar rolul de server de fișiere (File Server) și/sau
server de imprimare (Print Server). Cel mai eficient este cazul client -server când activitățile
sunt divizate în mod echilibrat între client și server.

Există și situația în care cele două entități, server și client , sub aspect software, pot
coexista pe același calculator. Dacă cele două entități sunt instalate pe același calculator, atunci

18 acest calculator are instalat un sistem de operare pentru multi -procesare, deoarece clientul și
serverul reprezintă procese dist incte. În rețeaua de calculatoare și de comunicații, un client
poate adresa cereri către mai multe servere. De asemenea, un server poate răspunde la cererile
adresate de mai mulți clienți.

În evoluția sa, arhitectura client -server a cunoscut mai multe generații.

Generația I, care se caracterizează prin faptul că server -ul stochează baza de date
relațională, iar clientul stochează și execută aplicația client. Cererile SQL sunt formulate de
aplicația client către SGBDR de pe server. Execuția acestor cereri de interogare și transmiterea
răspunsului se efectuează de către entitatea server. Entitatea client poate executa următoarele
apeluri la transport:

– SendRequest, ceea ce înseamnă: clientul anunță serverul asupra operațiilor ce urmează
a fi executate;
– Recei veReply, prin care se asigură recepționarea răspunsului de la server de către client.
– În același timp, la entitatea server, apelurile specifice sunt următoarele:
– ReceiveRequest, care semnifică faptul că entitatea server recepționează cereri de
interogare d e la entitatea client ;
– SendReply, care înseamnă că serverul transmite răspunsul către entitatea client, răspuns
ce corespunde cererii de interogare adresate anterior.

Generația a II -a, caracteristică anilor ’90, orientată pe obiecte. Entitatea server asi gură
mai multe clase de servicii clienților: execuția aplicațiilor; interfețe grafice destinate dialogului
cu utilizatorul; accesul la fișierele și bazele de date administrate de SGBDR de pe server.

Există mai multe tipuri de client -server, în funcție d e importanța acordată unei sau alteia
dintre componentele « triadei » stocare – prelucrare – prezentare:
client – server de prezentare, în care un proces este destinat funcției de asigurare a dialogului cu
utilizatorul, iar celelalte procese considerate re alizează gestionarea datelor și execuția
aplicațiilor;

client – server de date, în care utilizatorul are acces la datele administrate de server utilizând o
aplicație -client, cu ajutorul cererilor de interogare SQL;
client – server de proceduri pentru pre lucrare, în care aplicația -client poate realiza controlul
execuției procedurilor stocate pe server prin intermediul unei interfețe specializate.

Cel mai răspândit este tipul combinat client -server de date, de prezentare și de proceduri
pentru prelucrare c are prezintă următoarele componente (fig.7.1):
• clienții, care se ocupă cu gestionarea codului aplicației client și care dispun de interfațe
interactive și prietenoase cu utilizatorii finali;
• serverul, care stochează baza de date, gestionează conectare a și accesul la baza de date,
gestionează logica aplicației, asigură securitatea bazei de date;
• rețeaua, care asigură conectarea și comunicarea dintre clienți și server (1) și între
servere (2).

În general, aplicațiile client -server pot fi aplicații cu baze de date distribuite, aplicații de
poștă electronică, aplicații groupware (ce permite unui grup de utilizatori dintr -o rețea să
colaboreze la realizarea unui anumit proiect și care oferă servicii de comunicații (e -mail), de
planificare și de administra re a proiectelor, de elaborare în comun a documentelor de diferite
tipuri – text, multimedia) etc.

19 Avantajele utilizării arhitecturii client -server sunt multiple, drintre acestea
menționându -se: administrarea centralizată, de pe server, a bazei de date; m icșorarea
dimensiunilor aplicațiilor; reducerea traficului în rețea; securitate sporită a bazelor de date
stocate pe server; manipularea de către utilizatori, conform drepturilor de acces, a procedurilor
stocate.
În aplicațiile de baze de date pe Web se ut ilizează arhitectura cu trei niveluri: client,
aplicație și date. Nivelul client permite unui utilizator să comunice cu baza de date prin Web,
cu ajutorul unei interfețe specializate asigurate de către browser -ul Web la dispoziție.

Fig.4 Arhitectura client -server de date, de prezentare și de proceduri pentru prelucrare

Nivelul aplicație reprezintă nivelul cu aplicații la îndemâna utilizatorului final, pe
serverul Web care, prin intermediul protocolului http, recepționează cererile clienților, le
prelucrează și le transmite către o altă aplicație sau/și către nivelul de date. Nivelul date conține
sistemul de gestiune a bazelor de date (SGBD), care conțin, de regulă, date multimedia.

Stocare bază de date
Conectare și acces la baza de date
Gestionare logică aplica ție
Asigurare securitate bază de date
Gestionare cod aplicație client
Interfață interactivă cu utilizatorul
final

20 8. NECESITATEA BAZELOR DE DATE DIST RIBUITE ÎN
APLICAȚIILE ECONOMICE

Din punctul de vedere al modului de localizare al datelor, bazele de date pot fi locale
sau distribuite.

Bazele de date distribuite apar ca o consecință firească a faptului că organizațiile
economice performante sunt dis tribuite logic în departamente, secții, birouri, grupuri de lucru
și distribuite geografic în locații diferite ce reprezintă filiale ale acestei organizații.

Abordarea bazelor de date distribuite, ca elemente fundamentale ale sistemelor
informatice integ rate unei organizații economice, trebuie să aibă în vedere cele trei tendințe
importante care redefinesc rolul acestora în aplicațiile economice:

1. Internetul și alte rețele de calculatoare și de comunicații pe arie largă, WAN (Wide
Area Network) conect ează în timp real participanții cheie: vânzători, producători,
distribuitori și clienți.
2. Globalizarea pieții, a mediului de afaceri, necesită stocarea și procesarea unor cantități
mari de date (baze de date mari), distribuite în toate locațiile geograf ice implicate într –
o anumită activitate sau proces economic.
3. Transformarea SUA și a altor țări industrializate în societăți informaționale (economii
informaționale) accentuează importanța eficienței sistemelor informatice și de
comunicații în care baze le de date distribuite joacă rolul determinant prin aceea că
stochează date ce susțin informații și cunoștințe, cu ciclul de viață din ce în ce mai scurt.

Așa cum s -a arătat, fișierul reprezintă unitatea fundamentală de stocare care (într -o
definiție si mplificată) asigură deosebirea unei mulțimi de date de alta de către sistemul de
calcul.

Fig.5 Sistem de fișiere

FIȘIER
1
FIȘIER
2
FIȘIER
3
PROGRAM 1
DESCRIERE
DATE 1
PROGRAM 2
DESCRIERE
PROGRAM 3
DESCRIERE

21

Fig.6. Gestiunea unei baze de date

SGBD soluționează cererile utilizatorilor referitoare la div ersele acțiuni legate de baza
de date și asigură stabilirea unor măsuri de integritate și de securitate.

O bază de date distribuită, DDB (Distributed DataBase), este o colecție formată din mai
multe baze de date logic interconectate și care sunt localiz ate în nodurile unei rețele de
calculatoare și de comunicații. În fapt, o DDB este o colecție de site -uri distribuite
interconectate cu ajutorul unei rețele de comunicații. Dintr -o altă perspectivă, o DDB este o
bază de date virtuală cu componentele stocat e fizic într -un număr de baze de date „reale”
diferite, localizate în site -uri diferite. Sistemul de gestiune a bazei de date distribuite, DDBMS
(Distributed DBMS), reprezintă softul ce asigură lucrul cu DDB prin integrarea și distribuirea
acestor baze de date (fig. 7), furnizând un mecanism de acces care face distribuirea acestora
transparentă pentru toți utilizatorii. Sistemul baze de date distribuite, DDBS (Distributed
DataBase System) este format din DDB și DDBMS.

Fig.7 Determinările într -un sistem baze de date distribuite (DDBS)

SISTEM
DE
GESTIU
NE A
BAZEI
DE
DATE
(SGBD )
BAZA DE
DATE
PROGRAM DE
APLICAȚIE 1
PROGRAM DE
APLICAȚIE 2

PROGRAM DE
APLICAȚIE 3

REȚEA DE
CALCULATOARE
TEHNOLOGIE A
BAZEI DE DATE
SISTEM BAZE DE
DATE DISTRIBUITE
(DDBS)
distribuire
integrare
integrare

22 Este important de menționat că într -un sistem baze de date distribuite (DDBS) operația
de integrare nu este similară cu aceea de centralizare. Într -un cadru mai larg, DDBS este inclus
în conceptul de calcul dist ribuit ce desemnează un număr de elemente de procesare autonome,
nu în mod necesar omogene, care sunt interconectate într -o rețea de calculatoare și de
comunicații și care cooperează în scopul realizării sarcinilor (task -uri) atribuite. Pentru calcul
distribuit, există mai mulți termeni sinonimi cum sunt: prelucrarea datelor distribuite,
multiprocesare, procesare back -end, sisteme în time -sharing, sisteme modulare funcțional etc.
În DDBS sunt distribuite logica prelucrării, datele, funcțiile și controlul. C a urmare, un sistem
baze de date distribuite, DDBS, se poate defini ca o colecție de baze de date multiple, logic
interlegate, distribuite în întreaga rețea de calculatoare și de comunicații. Este important de
reținut că un DDBS nu este un sistem în time -sharing și nici un sistem multiprocesor puternic
sau slab cuplat. O bază de date centralizată, CDB (Centralized DataBase) este o bază de date
ce este localizată într -unul din nodurile rețelei de calculatoare. Un sistem de gestiune a bazelor
de date (SGBD) centralizat într -o rețea de calculatoare reprezintă sistemul distribuit în care
utilizatorii, prin intermediul rețelei de comunicații asociate, accesează DDB.

Un mediu specific unui sistem de gestiune a bazelor de date (SGBD) distribuite,
DDBMS, oferă pos ibilitatea accesării bazelor de date distribuite (DDB) din oricare locație din
rețeaua de calculatoare prin intermediul rețelei de comunicații asociate (fig.8 ). Așa cum se
observă din configurația DDBMS, datele sunt memorate într -un număr de locații (site -uri) ale
rețelei de calculatoare, iar fiecare site conține, logic, un singur procesor. DDB pot fi astfel
utilizate în orice organizație care are o structură organizatorică descentralizată, inclusiv în
compunerea sistemelor informatice pentru management, MI S (Management Information
Systems) și a sistemelor informatice pentru asistarea deciziei, DSS (Decision Support Systems).

Fig.8 Un SGBD centralizat într -o rețea

SITE 3
SITE 2

SITE 4

SITE 5

SITE 6

SITE 1

REȚEA DE
COMUNICAȚII

23 DDBMS prezintă avantaje legate de gestiunea transparentă a datelor distribuite,
fragmentate și replicate, de îmbunătățirea fiabilității și disponibilității prin intermediul
tranzacțiilor distribuite, de o dezvoltare mai facilă și mai economică a DDBMS. Gestiunea
transparentă presupune s epararea semanticilor de nivel ridicat de cele de nivel scăzut (prin
semantică se înțelege în acest caz relația dintre cuvinte sau simboluri și semnificația lor).
Problema fundamentală în DDBMS este realizarea independenței datelor, adică separarea
datelo r de programele care le manipulează.

Din punctul de vedere al oricărui utilizator, DDB este percepută ca o bază de date
centralizată. Actualizarea datelor replicate necesită implementarea controlului concurenței
distribuite. Proiectarea unei DDB se referă , între altele, la modul cum este distribuită baza de
date, cum se distribuie datele replicate și nereplicate și cum se rezolvă problema de gestionare
a directoarelor. Directoarele (Directory) reprezintă cataloage ce conțin elemente de gestiune a
DDB. Prel ucrarea interogărilor asigură conversia tranzacțiilor utilizatorului în manipularea
datelor, minimizează costurile de transmitere a datelor și de prelucrare locală a acestor date și
optimizează aceste operații. Controlul concurenței distribuite se referă l a sincronizarea
acceselor concurente la DDB, consistența și izolarea efectelor tranzacțiilor și gestionarea
blocărilor. Fiabilitatea privește modul cum reacționează sistemul la defectări, atomicitatea și
durabilitatea. Relațiile existente între diferitele componente ale mediului DDBMS sunt
sintetizate în fig. 8.6. Este interesant de precizat că între cerințele de prelucrare de interes
general din sistemul informatic și cerințele de prelucrare a bazelor de date există o dihotomie.
Sistemul de operare al rețe lei sprijină DDB. Caracteristicile de sistem deschis și de
interoperabilitate al DDBS au condus la ideea dezvoltării sistemelor multibaze de date
distribuite, DMDBS (Distributed Multi -DataBase Systems).

Fig . 9 Configurația unu i sistem de gestiune a bazelor de date distribuite (DDBMS)
SITE 3
SITE 2

SITE 4

SITE 5

SITE 6

SITE 1

REȚEA DE
COMUNICAȚII

24

Fig.10 Relațiile existente între diferitele componente ale mediului DDBMS

Așa cum s -a arătat mai sus, o bază de date distribuită, DDB (Distributed Data -Base)
reprezintă o bază de date ce este logic integrată (utilizatorii percep o singură bază de date), dar
fizic distribuită pe mai multe calculatoare distincte, interconectate între ele. Utilizatorii
interacționează cu o DDB în același mod în care interacționează cu o bază de dat e centralizată.
O DDB este compusă din mai multe baze de date locale (LDB) care sunt memorate în nodurile
unei rețele de calculatoare (uneori, și dintr -o bază de date centrală, CDB). Baza de date centrală
primește de la bazele de date locale numai acele co lecții de date a căror stocare este justificată
la nivelul CDB în scopul unor prelucrări centralizate la nivelul sistemului informatic integrat.
DDB reprezintă o bază de date globală și este concepută după o singură schemă conceptuală
gobală, cunoscută și accesată de utilizatorul global. Utilizatorul local are acces și exploatează
una sau mai multe baze de date locale, în limitele permisiunii acordate de softul de gestiune în
rețea la dispoziție.

Un DBMS pentru DDB, adică un DDBMS, asigură următoarele obi ective:
transmiterea datelor la utilizatorii acestora (utilizatori care dispun de dreptul și autoritatea de a
le accesa);
asigurarea unui raport optim între centralizarea și descentralizarea resurselor de date (o
centralizare ridicată a resurselor de date determină costuri foarte mari de prelucrare și
transmitere a datelor la utilizatori);
creșterea durabilității și disponibilității sistemului (sistem open, adică deschis să primească
oricând noi structuri de baze de date în schema conceptuală globală, precu m și noi restructurări
ale bazelor de date locale);
asigurarea proiectării structurii organizatorice și funcționale a sistemului informațional
conformă cu structura organizației deservite de sistem;
sporirea gradului de utilizare a sistemului informațional (mărirea numărului de utilizatori
efectivi).
În implementarea DDMBS este valabilă aceeași filozofie ca și la decizia de
implementare a unei rețele de calculatoare: o astfel de decizie are consecințe pe termen mediu
și lung, implică investiții mari, nu m ai poate fi schimbată după achiziția platformei de bază de
un anumit tip decât cu « plata » renunțării în totalitate la soluția inițială. Ca urmare, decizia de
implementare a unui anumit DDBMS implică înainte de toate alegerea unui furnizor de marcă.
Cei ș ase mari producători de DDBMS – Oracle, Sybase, Informix, Microsoft, IBM și Computer
Associates – monopolizează peste 90% din piața mondială a domeniului.
GESTIONAREA
DIRECTOARELOR
FIABILITATE
PROIECTAREA
DISTRIBUIRII
CONTROLUL
CONCURENȚEI
GESTIUNEA
BLOCĂRI LOR
PRELUCRAREA
INTEROGĂRILOR

25
10.MICROSOFT ACCESS

Microsoft Access este aplicația de management al bazelor de date pus ă la dispoziție de
suita Microsoft Office. Spre deosebire de Excel, Access va permite să stocăm și să administrăm
volume mari de date, organizate în unități numite înregistrări. O bază de date Access constă din
următoarele obiecte:

Tabele – conțin toate înregistrările

Interogări – localizează înregistrări specifice

Formulare – afișează înregistrările din tabele, una cîte una

Rapoarte – tipăresc loturi de înregistrări

Pagini de acces la date – pun la dispoziție date prin intermediul paginilor Web

Macrocomenzi – acțiuni automate uzuale

Module – stochează declarații si proceduri Visual Basic, care ne permit să scriem programe
pentru bazele de date, astfel încât acestea să poată interacționa cu alt software.

Utilitarele de asistență din aplicaț ia Access asigură un proces simplu, pas cu pas, de
configurare a tabelelor, formularelor, paginilor de acces la date, rapoartelor și interogărilor

La începutul anilor 80 s -a produs o trecere în masă la elaborarea și utilizarea sistemelor
de gestiune a baz elor de date de tip relațional.Acest fenomen se explică prin atingerea unor
limite tehnice și prin flexibilitatea redusă a sistemelor de gestiune a bazelor de date cu structuri
arborescente și rețea care se foloseau pînă atunci .Înzestrate cu limbaje de ge nerația a patra și
cu generatoare de aplicații puternice , SGBD de tip relațional oferă numeroase facilități de
proiectare și dezvoltare a aplicaților .Cele mai răspîndite SGBD de acest tip sunt: Oracle,
Informix, SyBase, MySQL, Interbase, Access, acesta d in urmă fiind subiectul capitolului de
față.
Sistemul de gestiune a bazelor de date MS Access 2003 (și versiunile care l -au precedat)
a fost realizat de corporația Microsoft și reprezintă o nouă ideologie în acest domeniu, avînd
performanțe sporite.

SGBD MS Access funcționează numai în mediul Windows. Există mai multe modalități
de lansare a sistemului Access, una din ele fiind executarea consecutivă a acțiunilor Start/All
Programs(sau Programs)/Microsoft Office/Microsoft Office Access.

26 11. SAL ARIZAREA PERSONALULUI

Un sistem de salarizare este necesar:

– Pentru ca fixează principii și reguli clare cu privire la stabilirea nivelurilor salariale pe
posturi si grupe de posturi ceea ce micșorează posibilitatea apariției conflictelor de
munca și a nemulțumirilor salariaților cu privire la salarii;

– Pentru ca ușurează munca departamentelor de resurse umane. Sistemul de salarizare
creează un clar de acțiune în privința salarizării oferind răspunsuri la multitudinea de
probleme care pot apărea la cal ul si acordarea salariilor.

– Pentru stabilirea sistemului de salarizare se vor avea in vedere următoarele principii si
criterii de salarizare:

Principii:

– principiul negocierii salariilor – conform acestui principiu salariul este rezultatul
negocierii d intre salariați si administrația unității , negocierea salariilor presupune
negocieri individuale, dar si negocieri colective intre reprezentanți ai salariaților si ai
administrației ;

– principiul salariului minim – salariul minim este stabilit la nivel macr oeconomic si are
un important rol in gestiunea economiei naționale ; unitățile pot stabili salariile minime
la nivel unitate cu condiția ca acesta sa fie mai mare decât salariul minim legiferat

– principiul diferențierii salariului in conformitate cu impor tanta muncii; conform acestui
principiu salariile sunt diferențiate pe posturi si salariați in funcție de importanta muncii
desfășurate ;

– principiul confidențialității salariilor – salariul, drepturile salariale obținute de un salariat
nu pot fi comunicate de către administrația unității altor persoane decât cu acordul
salariatului în cauza î n anumite situații speciale.

Criteriile de salarizare decurg din principiul diferențierii acestora în funcție de
importanta muncii:

– criteriul performantei obținute – conform acestui criteriu salariile se diferențiază in
funcție de rezultatele obținute în muncă ; acest criteriu asigur ă echitatea individual ă a
sistemului de salarizare în sensul că acestea sunt diferențiate î n funcție de performanț ele
individuale;

– criteriul importantei postului – în fapt cel mai răspândit și important criteriu de acordare
al salariului; cu câ t un post este mai important, cu atâ t titularul postului va mai bine
plătit; acest criteriu garantează echitatea inte rna a sistemului de salarizare î n sensul că
asigură , prin evaluarea porturilor, diferențierea acestora și retribuire a lor în consecință ;

27 conform acestui criteriul salariul director ului general va fi mai mare decât a orică rui
post din unitate;

– criteriul pieț ei muncii – salarizarea difer itelor categorii de profesi onale sau categorii de
posturi ț ine seama de nivelurile de salarizare practicate pentr u respectivele categorii pe
piața muncii; acest criteriu asigură echitatea externă a sistemului de salarizare;

– criteriul puterii economice al firmei – potrivit acestui criteriu, unitățile cu putere
economică mai mare oferă niveluri de salarizare mai mari;

– criteriul vechimii este un criteriu de salarizare folosit încă pe scară largă mai ales în
funcție de vechimea în muncă ;

– criteriu l studiilor – plata salarială se face în funcț ie de nivelul studiilor salariatului; în
general sunt luate în considerare următoa rele trepte: studii superioare, studii postlici ale
de specialitate, studii lice ale, studii generale.

– SALARIUL DE BAZĂ – se stabileș te pen tru fiecare salariat, î n raport cu calificarea,
importanța, complexitatea lucrărilor ce revin postului în care este încadrat, cu pregătirea
și competenta profesională . El se stabilește în raport cu sarcinile de munca ce revin
postului, ține seama de pregăt irea profesională necesară realiză rii acestor sarcini.

28 APLICAȚ IE

Aplicația este realizată in Access și își propune să realizeze gestiunea salariilor dintr -o
unitate comercială .

Unitatea comercială este formată din mai multe depart amente. O persoana care lucrează
în unul dintre aceste departame nte este încadrat cu o anumita funcție. Ținând cont încadrarea
la locul de muncă se porneș te de la un salariu de baza. Pentru un salariat in calcularea salariului
total vor fi luate î n calcul orel e suplimentare, vechimea, condițiile de periculozitate, precum ș i
primele acordate.

Aplicația împarte activitățile în următoarele secț iunii:

Actualizare
Salarizare
Căutare
Rapoarte

Secțiunea destinată actualizărilor permite e fectuarea operațiilor de adăugare ,
modificare, ștergere pentru principalele tabele existente î n baza de date(departament, funcție ,
salariu, personal).

Accesarea acestor operații se face prin selectarea butonului corespunzător (căruia i-a
fost asociata o macro comanda de deschidere a unei alte machete).

29

Secțiunea „Salarizare” permite realizarea următoarelor operații :

– Calculare salariu pe luna in curs pentru fiecare angajat

– Totalul salariilor pe societate

– Totalul salariilor p e fiecare departament

30

Secțiunea „Căutare ” permite următoarele operații :

– Căutare după cnp a unui salariat

– Căutare după nume a unui salariat

– Căutare după departament a salariaților

– Căutare după funcție a salariaților

Secțiunea „Rapoarte” permite următoarele operații :

– Raport salarii luna in curs

– Raport salarii personal cu vechime de 10 ani.

– Raport salarii personal cu vechime mai mare de 10 an

31
Modelul fizic

a) Tabele
Aplicația este realizată în Acces s. Baza de date a aplicației este formata din tabelele:
– Personal
– Salarii
– Departamente
– Functii

Tabela „Personal” are structura (cnp, nume_prenume, data_angajarii, sex, stare_civila,
nr_copii, cod_departament, cod_functie). Cheia primara este cnp, si are m asca de intrare a unui
text xu 13 caractere.

32

Tabela „Departamente” are următoarea structura: cod_departament, denumire, e_mail,
telefon). Cod_departament este cheie primara.

Tabela „Functii” are structura (cod_functie, denumire, salariu_incad rare). Cheia
primara „cod_functie”.

33

Tabela „Salarii” are structura (cnp, nr_ore_suplimentare, spor, sindicat,
card_adas_bancii, premiu, cond_periculozitate).Cheia primara „cnp”

34 b) Formulare

Formularul „start”( formularul p rincipal de pornire), avem patru posibilității:
actualizare, adaugare, stergere, modificare.

Pentru realizarea acestor operatii s -a construit un submeniu, folosind un control „lista
optiunii”. Comutarea butoanelor permite accesarea operatiilor apeleaza macrocomenzii de
deschidere a formularelor corespunzatoare.

Formularul „adaugare”

Pentru operatia de adaugarea avem la dispozitie un meniu pentru accesarea operatiilor :
– Adaugare departament
– Adaugarea functie
– Adaugare personal
– Adauga salariu

35 În cadrul formularului sunt integrate subformulare ascunse care sunt făcute vizibile prin
intermediul macro comenzilor de sub butoane.

36

Adăugarea unei noi înregistrări se face prin accesarea butonului „Adauga inregistrare”,
completarea câmpurilor .

Formularul „modificare”
Pentru realizarea operațiilor de modificare s -au realizat urmatoarele machete:

37

In mod asemănător s-au folosit subformulare ascunse, care se reactivează în momentul
accesării butoanelor corespunzătoare .
Formularul „st ergere”
Pentru realizarea operatiilor de stergere s -au realizat următoarele machete:

38

39

În mod asemănător s-au folosit subformulare ascunse si reactivate in momentul accesării
butoanelor corespunzătoare .

Formularul „Calculare_salariu” – prin selectarea cnp -ului unui salariat din lista derulanta
permite calcularea salariului final. Calculul s -a relaizat prin intermediul unei interogari.
Subformularele sunt legate prin intermediul câmpurilor comune( cheii primare ș i străine ).

40

Formular ul „Total salarii pe societate” s -a construit plecând de la interogarea ce
însumează salariile pe întreaga societate.

Formularul „suma_salarii_pe departamente” calculează totalul salariilor grupate pe
departamente.

c) Interogari
„calcul_salarii” – pentru fiecare salariat se va calcula salariu pe luna în curs.

41 „calcul_salariu_total” – calculează suma tuturor salariilor

„calcul_salariu_departament” – calculează suma sal ariilor pe fiecare departament î n parte.

„cautare_cnp” – cauta un s alariat după cnp și afișează informațiile despre acesta.

„cautare _nume” -caută un salariat după nume si afișează informațiile despre acesta.

42 „cautare_functie” -caută toți angajații cu aceeași funcție , ce se introduce de la tastatura.

„cautare_de prtament” -caută toți angajații unui departament introdus de la tastatura.

d) Rapoarte

Raport salariu lunar

43 Raport salariu persoane cu vechime de 5 ani

Raport salariu persoane cu vechime de 10 ani

Raport salariu persoane ce vechime de pes te 10 ani