STUDIU DE CAZ – POLITICA DE MEDIU Conducător științific, Lect. Univ. Dr. Costea -Dunărin țu Anca Absolvent, Lungu Sorina Andreea Bucure ști 2017 2… [615590]

Universitatea Cre ștină „Dimitrie Cantemir”
Facultatea de Rela ții Economice Interna ționale

LUCRARE DE LICENȚĂ

POLITICILE SECTORIALE ALE UE.
STUDIU DE CAZ – POLITICA DE MEDIU

Conducător științific,
Lect. Univ. Dr. Costea -Dunărin țu Anca
Absolvent: [anonimizat]
2017

2 Cuprins
1. Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 3
2. Politica de mediu a Uniunii Europene ………………………….. ………………………….. …… 4
2.1 Nevoia unei politici europene de mediu ………………………….. ………………………. 4
2.2 Fundamentul legal politicii de mediu a Uniunii Europene ………………………….. . 5
2.3 Actori instituționali implicați în politica de mediu ………………………….. …………. 9
2.4 Obiective și principii ………………………….. ………………………….. ………………….. 11
2.5 Introducerea noțiunii de „dezvoltare d urabilă” ………………………….. ……………. 11
2.6 Înființarea Comisiei Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) …. 12
2.7 Conceptele cheie ale Raportului Brundtland ………………………….. ……………….. 13
3. DEZVOLTAREA DURABILĂ ………………………….. ………………………….. …………. 16
3.1 Dezvoltarea durabilă – Concept multidimensional ………………………….. ………. 16
3.2 Evoluția strategiei globale de dezvoltare durabilă ………………………….. ………… 18
3.3 Dezvoltarea durabilă în Uniunea Europeană ………………………….. ……………….. 21
3.4 Dezvoltarea durabilă în România ………………………….. ………………………….. …. 27
3.5 Integrarea obiectivelor de dezvoltare durabilă în politica de mediu a României
29
3.6 Analiza SWOT a politicii de mediu din România ………………………….. ………… 31
4. STUDIU DE CAZ: Calitatea aerului în România ………………………….. ………………. 35
4.1 Noțiuni introductive despre poluarea aerului ………………………….. ……………………. 35
4.2. Cadrul instituțional – responsabilitatea monitorizării calității aerului în România . 37
4.3 Analiza calității aerului în Municipiul București ………………………….. …………. 41
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 44
ANEXA 1 – Reprez entarea grafică a concentrațiilor de benzen, dioxid de azot și PM2,5 45
ANEXA 2 – Stațiile de monitorizare a calității aerului ………………………….. ………………. 49

3 1. Introducere

Până la sfâr șitul anilor 1960, nicio țară europeană nu avea o politică de mediu clar definită.
Revoltele studen ților din Fran ța1 și Germania din mai 1968, Conferin ța Națiunilor Unite
privind Mediul Uman desfă șurată în Stockholm în iunie 1972 și publicarea în aceea și perioadă
a raportului despre „ Limitele dezvoltării” de către Clubul de la Roma2 a alertat popula ția
europeană în ceea ce prive ște problemele ecologice ale dezvoltării economice și a pus la
îndoială ierarhia valorilor promovate de societatea de consum.
Guvernele din Statele Comunitare au fost nevoite să elaboreze rapid măsu ri împotriva
efectelor poluării, pentru a evita o s ituație care ar putea deveni extremă: popula ția să promoveze
o idee „zero dezvoltare”, blocând progresul tehnologic și odată cu acesta, posibil și progresul
economic și social. Dar toate Statele Membre trebuiau să lucreze împreună, întrucât orice stat
care ar fi luat măsuri împotriva poluării pe cont propriu sau mai drastice decât vecinii săi ar fi
putut face rău propriei industrii. Un stat care ar lua o asemenea ini țiativă ar fi apoi for țat să
blocheze plasarea pe propria pia ță a produselor mai poluante, z gomotoase sau produse de la
partenerii săi mai permisivi, lucru care ar risca impunerea unor bariere tehnice în calea
comer țului.
Conferin ța șefilor de stat și de guvern a țărilor desfă șurată în Paris în 1972 a deschis calea
implementării unei politici com une pentru protec ția mediului. Astfel, Comisia Europeană a
demarat pregătirile pentru elaborarea unor programe de ac țiune pentru reducerea poluării și
noxelor și pentru managementul resurselor naturale.
Acum, au trecut peste patru decenii de când Uniunea Europeană a adoptat primul program
de acțiune pentru protecția mediului. De la o abordare sectorială, europenii au trecut la
elaborarea de strategii de dezvoltare durabilă, integrând mediul în toate componentele
politicilor comunitare; Uniunea a adoptat pe ste 200 de acte legislative, a dezvoltat un sistem tot
mai complex de instrumente, a promovat cercetarea și inovarea tehnologică pentru a găsi
tehnologii nepoluante, a dezvoltat eco -piețe, a încercat să acționeze la nivelul
comportamentelor de consum și de producție (apreciate astăzi ca factor cheie determinant al
degradării sistematice a mediului și a eco -sistemelor), s -a implicat activ în acțiunea la nivel
global în direcția reorientării politicilor economice către o dezvoltare durabilă în toate țările
lumii.

1 https://en.wikipedia.org/wiki/May_1968_events_in_France
2 https://www.clubofrome.org/about -us/

4 2. Politica de mediu a Uniunii Europene
2.1 Nevoia unei politici europene de mediu
Societatea industrială europeană s -a dezvoltat într -un ritm foarte alert timp de un secol
(1860 -1960), fără a lua în considerare consecin țele ecologice ale dezvoltării sale. Din motive
economice și geografice, activită țile economice s -au concentrat asupra unor anumite loca ții,
fără a acorda aten ție mediului. Însă fiecare activitate umană și proces industrial afectează
mediul natural, fie pri n poluare atmosferică, fie a apei, sonoră sau chiar prin distrugerea zonelor
rurale. De și distrugerea mediului a continuat timp de un secol, abia în anii 1960 -1970 s -a ajuns
la propor ții alarmante, din trei motive principale: dezvoltarea agresivă a mediulu i urban,
expansiune economică rapidă și utilizarea improprie a noilor tehnologii de produc ție, derivate
în principal din petrol.
În mozaicul de s tate numit Europa, pia ța comună în ceea ce prive ște poluarea a fost stabilită
înainte de pia ța comună a bunuri lor. Aerul și apa poluate circulau liber peste grani țe cu mult
înaintea apari ției ideii de a le deschide pentru bunuri. Astfel, fiecare stat european a devenit
preocupat de ceea ce se întâmpla în statele vecine, cu privire la mediu. Nu trebuie omis din
vedere faptul că fiecare mare lac sau curs de apă din Europa străbate două sau mai multe țări,
faptul că Marea Mediterană și Marea Nordului reprezintă un patrimoniu comun pentru mai
multe țări europene și că aceste mări, lacuri și râuri sunt utilizate drept s pații comune de
deversare a de șeurilor industriale. Pentru a preveni efectele devastatoare ale acestor ac țiuni
incon știente ale oamenilor, trebuie luate măsuri comune de către toate statele implicate.
Nu doar spiritul de vecin ătate, ci și dezvoltarea socio -economică comparabilă a favorizat
acțiunea comună de protec ție a mediului. Fenomenele comun e tuturor statelor europene , de
expansiune a activită ților industriale, cre ștere a popula ției urbane din megalopolisuri și
îndepărtarea de teritoriile utilizat e și întreținute ini țial prin agricultură au necesitat măsuri și
mijloace comparabile astfel încât Statele Membre să le poată face fa ță.
Problemele de mediu comune necesită solu ții comune. Nu departe de a afecta grav
capacitatea competitivă a economiei sa le, niciun stat european nu ar putea spera să î și
soluționeze problemele de mediu individual. Lupta împotriva poluării, de fapt, impune anumite
cheltuieli industria șilor, astfel încât ace știa să î și adapteze produsele sau procesele de produc ție.
Cu cât sun t mai stricte standardele impuse de autorită țile publice, cu atât mai mari sunt
cheltuielile necesare. Dacă un Stat Membru ar fi impus măsuri anti -poluare stricte și costisitoare
industriei sale, acest lucru ar fi putut să -l penalizeze cu privire la compet itorii săi din alte state,
mult mai pu țin aten ți la daunele produse de poluare sau care au abordări diferite în ceea ce
prive ște alocarea fondurilor pentru protec ția mediului. A șadar, competi ția de pe pia ța comună

5 ar fi distorsionată. Astfel s -a ajuns la concluzia că este necesar ca regulile să fie impuse tuturor
producătorilor europeni.
Libera circula ție a bunurilor de pe pia ța comună ar fi afectată, de asemenea, dacă fiecare
stat ar impune reguli diferite pentru produsele vândute pe propria pia ță. De exemplu, o țară care
impune reguli stricte în ceea ce prive ște zgomotul anumitor motoare sau emisiile de CO 2 de la
acestea ar putea împiedica importul de bunuri din alte țări. În alte cuvinte, politica de mediu ar
putea afecta pia ța internă într -un mod subtil. Pe de altă parte, politica de mediu poate avea o
mare contribu ție la dezvoltare, locuri de muncă și calitatea vie ții, cu măsuri ce pot avea impact
pozitiv asupra creării de locuri de muncă, costurilor de sănătate și sănătate publică, securitatea
și eficien ța energiei.
Trebuie men ționat faptul că institu țiile europene au o viziune pe termen lung mai largă în
ceea ce prive ște problemele și cerin țele de mediu, spre deosebire de guvernele na ționale. Chiar
și atunci c ând acestea au convingerea rămânerii în func ție pe termen lung, preocuparea cu
problemele ce produc efecte pe termen scurt le determină să aibă dificultă ți în a planifica
strategii pe termen lung în acest sector non -profit. Relativa deta șare de la probleme le de zi cu
zi tipice fiecărui Stat Membru și dreptul de ini țiativă cu privire la armonizarea legisla ției permit
Comisiei Europene să conceapă un program pe termen lung împotriva poluării. Trebuie însă
menționat faptul că în cazul politicii comune de mediu, ca în cazul oricărei alte politici, Comisia
Europeană, asistată de tehnocra ți naționali (comitete științifice și administrative) doar propun e
măsurile științific și tehnic necesare pentru protec ția mediului. Politicienii din cadrul
Parlamentului Eur opean și din Consiliu sunt cei care iau decizia finală, luând în considerare
costul industrial și politic al măsurilor de precau ție propuse. Aceste decizii privesc toate Statele
Membre, de și sunt implementate cu eficien ță variabilă, în func ție de fiecare s tat în parte .
2.2 Fundamentul legal politicii de mediu a Uniunii Europene
Din punct de vedere legal, politica de mediu a UE este constituită de articolele 174 – 176
ale Tratatului CE, la care se adaugă articolele 6 și 95. Articolul 174 este cel care trasează
obiectivele politicii de mediu și conține scopul acesteia – asigurarea unui înalt nivel de protecție
a mediului ținând cont de diversitatea situa țiilor existente în diferite regiunii ale Uniunii. În
completarea acestuia, Articolul 175 identifică proceduri le legislative corespunzătoare atingerii
acestui scop și stabilește modul de luare a deciziilor în domeniul politicii de mediu, iar Articolul
176 permite Statelor Membre adoptarea unor standarde mai stricte. Articolul 95 vine în
completarea acestuia și are în vedere armonizarea legislației privitoare la sănătate, protecția
mediului și protecția consumatorului în Statele Membre, iar o clauză de derogare permite
acestora să adauge prevederi legislative na ționale în scopul unei mai bune protejări a mediului.

6 Func ționând într -o altă direc ție, Articolul 6 promovează dezvoltarea durabilă ca politică
transversală a Uniunii Europene și subliniază astfel nevoia de a integra cerin țele de protec ție a
mediului în definirea și implementarea politicilor europene sectoria le. Acestora li se adaugă
peste 200 de directive, regulamentele și deciziile adoptate, care constituie legisla ția orizontală
și legisla ția sectorială în domeniul protec ției mediului. Legisla ția orizontală cuprinde acele
reglementări ce au în vedere transpa rența și circula ția informa ției, facilitarea procesului de luare
a deciziei, dezvoltarea activită ții și implicării societă ții civile în protec ția mediului ș.a. (de
exemplu: Directiva 90/313/CEE privind accesul liber la informa ția de mediu, Regulamentul
1210/90/CEE privind înfiin țarea Agen ției Europene de Mediu, etc.). Spre deosebire de aceasta,
legisla ția sectorială (sau verticală) se referă la sectoarele ce fac obiectul politicii de mediu și
care sunt: gestionarea de șeurilor, poluarea sonoră, poluarea apei , poluarea aerului, conservarea
naturii (a biodiversită ții naturale), protec ția solului și protec ția civilă (care se regăsesc în
planurile de ac țiune și în strategiile elaborate). 3
Uniunea Europeană a creat un cadru de lucru pentru politica d e mediu prin intermediul celor
7 Programe de Ac țiune pentru Mediu (PAM) adoptate în decursul timpului (vezi Tabelul 1). O
privire mai atentă asupra celor 7 PAM ne arată că în dezvoltarea politicii de mediu au existat
mai mult elemente de continuitate decât de schimbare radicală în decursul celor 40 de ani de
elaborare a Programelor de Ac țiune pentru Mediu, după cum observă cercetătorii în domeniu .
Anul
elaborării Perioada Implica ții pentru politica de mediu
PAM 1 1973 1973 -1977 – Fundamentul conceptului de „dezvoltare
durabilă”
– Obiective importante: prevenirea, reducerea și
limitarea distrugerii mediului, conservarea
echilibrului ecologic, utilizarea ra țională a
resurselor naturale.
– Principiile generale care stau azi la baza
politicii de mediu au fost conturate în PAM 1,

3 Lucrare elaborată în cadrul proiectului Phare RO 0006.18.02 – Formarea funcționarilor publici din
administrația locală în afaceri europene și managementul ciclului d e proiect , implementat de Institutul European
din România în colaborare cu Human Dynamics (2003)

7 Anul
elaborării Perioada Implica ții pentru politica de mediu
acestea fiind „prevenirea”, ”ac țiunea la sursă”
și „poluatorul plăte ște”4.
PAM 2 1978 1978 -1972 – Reiterează obiectivele stabilite în PAM 1
– Obiectivele cu privire la mediu au întâmpinat
dificultă ți în a fi implementate din cauza
perioadelor de criză economică din 1975 –
1978, 1981 -19835
PAM 3 1982 1982 -1986 – Schimbare în abordare, programul evaluează
cum politicile de mediu influen țează pia ța
internă
– Perspectiva din care politica de mediu este
privită se schimbă dinspre o orientare
calitativă spre una orientată spre emisii
poluante, valori limită pentru emisii) 6
PAM 4 1987 1987 —1992 – Urmăre ște coordonarea obiectivelor legate de
medi u cu dezvoltarea Pi eței Interne
– O abordare integrată ( protec ția mediului
văzută ca activitate integrată a procesului de
produc ție), analiză sectorială, noi instrumente
(taxe, subven ții, comercializarea de permise de
emisii). Dezvoltarea durabilă devine o
referin ță normativă pentru politica de mediu 7.

4 Andrea LENSCHOW. „Politica de Mediu. Dinamici conflictuale în schimbarea politicilor”, în Hellen
WALLACE, William WALLACE &, Mark. POLLACK, (ed. 5). (2005). Elaborarea politicilor în Uniunea
Europeană. Oxford University Press.
5 Christian. HEY, „EU Environmental Policies: A short history of the policy strategies”, în Scheuer, Stefan
(ed.),.”EU Environmental Policy Handbook. A Critical Analysis of EU Environme ntal Legislation. Making it
accessible to environmentalists and decision makers”, Brussels: European Environmental Bureau, (2005).
6 Christian. HEY, „EU Environmental Policies: A short history of the policy strategies”, în Scheuer, Stefan
(ed.),.”EU Enviro nmental Policy Handbook. A Critical Analysis of EU Environmental Legislation. Making it
accessible to environmentalists and decision makers”, Brussels: European Environmental Bureau, (2005).
7 Ibidem.

8 Anul
elaborării Perioada Implica ții pentru politica de mediu
PAM 5 1992 1993 -1999 – Dezvoltarea durabilă într -o strategie pentru
politica de mediu.
– Sunt introduse instrumente fiscale și
economice și consultarea partenerilor care
înlocuiesc abordarea axată pe comandă și
control. În anul 200 0 rezultatele PAM 5 sunt
evaluate și sunt definite priorită țile pentru
următorul PAM.
PAM 6 2001 2002 -2012 – Numit și „Mediu 2010: Viitorul nostru,
alegerea noastră” (“Environment 2010: Our
future, our choice”)
– Sunt conturate patru arii prioritare pentru
politica de mediu a următorilor 10 ani:
a. Schimbări climatice;
b. Protec ția naturii și a biodiversită ții;
c. Mediul și sănătate;
d. Conservarea resurselor naturale și gestionarea
deșeurilor8
PAM 7 2013 2013 -2020 – protecția, conservarea și consolidarea
capitalului natural al UE;
– transformarea UE într -o economie competitivă
cu emisii reduse de carbon, mai verde și mai
eficientă din punct de vedere al resurselor;
– protecția cetățenilor UE împotriva presiunilor
asupra mediului, precum și a risc urilor pentru
sănătate;
– maximizarea beneficiilor legislației UE din
domeniul mediului;

8 Decision No 1600/2002/EC of the European Parliament a nd of the Council of 22 July 2002 laying down the
Sixth Community Environment Action Programme. Extras de pe: www.eur -lex.europa.eu

9 Anul
elaborării Perioada Implica ții pentru politica de mediu
– îmbunătățirea informațiilor și datelor necesare
definirii politicii de mediu;
– asigurarea investițiilor pentru politicile din
domeniul mediului și a schimbărilor climatic e
la un preț corect;
– îmbunătățirea integrării aspectelor de mediu și
coerența cu alte politici;
– sporirea durabilității orașelor din UE;
– creșterea eficacității UE în confruntarea
provocărilor la nivel regional și global.
Tabelul 1 – lista Programelor de Ac țiune de Mediu și obiectivele acestora9
2.3 Actori institu ționali implica ți în politica de mediu
Politica de mediu a Uniunii Europene este sus ținută de un număr de actori institu ționali
implica ți în pregătirea, definirea și implementarea sa, și care se află în permanentă consultare
cu guvernele Statelor Membre, cu diverse organiza ții industriale, organiza ții
nonguvernamentale și grupuri de reflexie (think tanks) . Prin diversele atribu ții pe care le au,
acestea contribuie la caracterul sinergetic al politicii de mediu și asigură realizarea obiectivelor
sale atât la nivel legislativ, cât și la nivel de implementare.
Comisia Europeană, DG Mediu – Direc ția Generală (DG) Mediu a fost creată în 1981 și este
direct responsabilă pentru elaborarea și asigurarea implementării politicii de mediu. Rolul său
este de a ini ția și definitiva noi acte legislative în domeniu și de a se asigura că măsurile astfel
adoptate vor fi implementate de Statele Membre.
Consiliul Mini ștrilor Mediului – parte a Consiliului U niunii Europene și se reune ște de
câteva ori pe an , în scopul coordonării politicilor de mediu ale SM.
Parlamentul European, Comitetul de mediu, sănătate publică și politică a consumatorului –
Implicarea Parlamentului European în politica de mediu a Uniu nii se manifestă prin cooperarea
acestuia cu celelalte institu ții și implicarea în procesul de co decizie. În anul 1973 Parlamentul

9 Stănescu R., Coordonator, Ghidul Politicilor Uniunii Europene, Broșura nr. 4 – Politica de mediu, Institutul
European din România, București, 2012

10 a înfiin țat un Comitet de mediu, format din speciali ști și responsabil pentru inițiativele
legislative privind protec ția mediului și protec ția consumatorului.
Comitetul economic și social are un rol consultativ în procesul de decizie și ilustrează
generalitatea politici de protec ție a mediului ambiant.
Comitetul regiunilor are, de asemenea, rol consultativ și asigură impl icarea autorită ților
regionale și locale în procesul de decizie la nivel comunitar. Aspectele de mediu sunt
responsabilitatea Comisiei 4, alături de planificarea spațială și de chestiunile ce țin de politica
urbană și de energie.
Agen ția Europeană de Mediu are sediul la Copenhaga (Danemarca) și are ca scop principal
colectarea, prelucrarea și furnizarea de informa ții privind mediul ambiant către deciden ți și
către public. Acest lucru se realizează prin activită ți permanente de monitorizar e a mediului și
semnalarea în timp util a problemelor pe cale de apari ție. Astfel, activitatea sa constă în:
• furnizarea de informa ții pe baza cărora sunt întemeiate deciziile politice;
• promovarea celor mai bune practici în domeniul tehnologiilor și protec ției
mediului;
• sprijinirea Comisiei Europene în diseminarea rezultatelor cercetărilor în
domeniul mediului.
Deși nu este direct implicată în procesul de decizie, comunicările și rapoartele sale asupra
situa ției mediului joacă un rol esen țial în adoptarea noilor strategii și măsuri de protec ție a
mediului la nivel comunitar și fundamentează majoritatea deciziilor Comisiei în această
direc ție. Odată cu Agen ția Europeană de Mediu a fost stabilită și Rețeaua Europeană de
Informare și Observare pentru Mediu (E IONET) , care conectează re țelele na ționale de
informare ale S tatelor Membre .
Deciziile actorilor institu ționali implica ți în politica de protec ție a mediului se iau în
conformitate cu următoarele principii stabilite prin Articolul 175 al Tratatului CE:
• ca regulă generală, deciziile se iau prin votul majorită ții calificate în Consiliu și
prin cooperarea cu Parlamentul European (PE);
• pentru programele de ac țiune, se respectă decizia majorită ții calificate în
Consiliu și în co -decizie cu PE;
• decizii în una nimitate în Consiliu și la consultarea cu PE pentru aspectele fiscale
și măsurile privitoare la planificarea teritorială, utilizarea terenului și
managementul resurselor de apă, precum și a măsurilor ce afectează politica
energetică.

11 2.4 Obiective și principii
Obiectivele care stau la baza politicii de mediu a Uniunii Europene sunt clar stipulate de
Articolul 174 al Tratatului CE și sunt reprezentate de:
– conservarea, protec ția și îmbunătă țirea calită ții mediului;
– protec ția sănătă ții umane;
– utilizarea prudent ă și rațională a resurselor naturale;
– promovarea de măsuri la nivel interna țional în vederea tratării problemelor regionale de
mediu și nu numai.
Politica de mediu a UE s -a cristalizat prin adoptarea unei serii de măsuri minime de protec ție
a mediului, c e aveau în vedere limitarea poluării, urmând ca în anii ’90 să treacă printr -un proces
orizontalizare și să se axeze pe identificarea cauzelor acestora, precum și pe nevoia evidentă de
a lua atitudine în vederea instituirii responsabilită ții financiare pen tru daunele cauzate mediului.
Această evolu ție conduce la delimitarea următoarelor principii de ac țiune:
– Principiul „Poluatorul plăte ște”: are în vedere suportarea, de către poluator, a
cheltuielilor legate de măsurile de combatere a poluării stabilite de autorită țile publice –
altfel spus, costul acestor măsuri va fi reflectat de costul de produc ție al bunurilor și
serviciilor ce cauzează poluarea;
– Principiul ac țiunii preventive: se bazează pe regula generală că „ e mai bine să previi
decât să comba ți”;
– Principiul precau ției: prevede luarea de măsuri de precau ție atunci când o activitate
amenin ță să afecteze mediul sau sănătatea umană, chiar dacă o rela ție cauză -efect nu
este deplin dovedită științific;
– Principiul protec ției ridicate a mediului: prevede ca politica de mediu a UE să
urmărească atingerea unui nivel înalt de protec ție;
– Principiul integrării: prevede ca cerin țele de protec ție a mediului să fie prezente în
definirea și implementarea altor politici comunitare;
– Principiul proximită ții: are drept scop încurajarea comunită ților locale în asumarea
responsabilită ții pentru de șeurile și poluarea produsă .
2.5 Introducerea noțiunii de „dezvoltare durabilă”
În primul rând trebuie să precizăm care este originea conceptului în limba engleză și
sintagmele sinonime din vocabularul limbii române. În limba engleză se folosesc termenii de
sustainability, sustainable și sustainable development, intrarea lor în lexicul limbii engleze
datând cel puțin cu câteva sute de ani în urmă. Ei provin din latine scul „sub” și „tenere” care

12 înseamnă a sus ține sau a păstra. În limba română există două concepte relativ similare:
sustenabilitate și dezvoltare durabilă. Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române,
sustenabilitatea este „calitatea unei activită ți antropice de a se desfă șura fără a epuiza resursele
disponibile și fără a distruge mediul, deci fără a compromite posibilită țile de satisfacere a
nevoilor genera țiilor următoare. Când se referă la dezvoltarea economică de ansamblu a unei
țări sau regiuni, este de obicei preferat termenul sinonim dezvoltare durabilă. Aceste concepte
au intrat în jargonul limbii române după 1989, fiind folosite mai mult în documente tehnice și
oficiale și mai puțin în limbajul curent.
Deși utilizat la începutul anilor '80 la Conferin ța Interna țională asupra Conservării Mediului
și în textele PNUD, termenul de dezvoltare durabilă (sustenabilă) este lansat odată cu publicarea
Raportului Brundtland (după numele primului ministru norvegian de atunci) al Comisiei
Mondiale asupra M ediului din 1987 intitulat sugestiv "Viitorul nostru comun". Pledând pentru
o reconciliere între economie și mediul înconjurător, raportul țintește spre a găsi "o cale de
dezvoltare care să sus țină progresul uman nu numai în câteva locuri și pentru câ țiva ani, ci
pentru întreaga planetă și pentru un viitor îndepărtat10". Tot în viziunea acestui raport,
dezvoltarea durabilă (viabilă și susținută) este privită ca fiind acel tip de dezvoltare care
răspunde nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea genera țiilor viitoare de a și le
satisface pe ale lor proprii.
În ace ști termeni definit, conceptul dezvoltării durabile a fost acceptat și preluat la
conferin ța pe aceea și temă organizată de ONU la Rio de Janeiro în 1992. Atunci, pentru prima
dată, s -a realizat dorita conexiune între pozitiv și normativ, între știință și politică. Factorii de
decizie politică au luat act că semnalele transmise de oamenii de știință au în vedere o realitate
ce nu mai poate fi ignorată. Faptul că a șa stau lucrurile este con firmat de nelipsita prezen ță a
subiectului dezvoltare durabilă la principalele conferin țe interna ționale organizate de atunci sub
egida ONU sau la ini țiativa și cu sus ținerea unor organisme nonguvernamentale. Tot în această
direc ție pledează și decizia Băn cii Mondiale de a ține conferin țe anuale începând din 1994 pe
tema sustenabilită ții dezvoltării, numind pentru realizarea acestui obiectiv, un vicepre ședinte
cu prob lemele dezvoltării sustenabile.
2.6 Înfiin țarea Comisiei Na țiunilor Unite pentru Mediu și Dezvo ltare (WCED)
WCED a fost înfiin țată în toamna anului 1983 ca urmare a rezolu ției nr. 38 -161 a Adunării
Generale a Na țiunilor Unite. Primul -ministru norvegian Gro Harlem Brundtland (de aici și
numele sub care este cunoscut raportul final al comisiei) a fost numit pre ședintele comisiei,

10 Our Common Future, WCED, Oxford University Press, New York, 1987, p.4.

13 avându -l ca vice -președinte pe ministrul afacerilor externe din Sudan, Mansour Khalid.
Secretariatul comisiei a fost stabilit la Geneva, această structură având un rol important pentru
comisie. Secretar general și membru din oficiu în Comisie a fost numit canadianul Jim
MacNeill, director pentru mediu în cadrul OECD ( Organiza ția pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică ) .
Comisia era compusă din 22 de membri reprezentând 21 de na țiuni; ace știa aveau profesii,
cuno ștințe, experien țe și tradiții culturale extrem de diferite, aceasta deoarece s -a încercat
obținerea unui input cât mai variat în ceea ce prive ște activitatea comisiei. Merită amintit în
ceea ce prive ște componen ța comisiei că s -a încercat ca aproximativ jumătate dintre membri să
reprezinte na țiunile în curs de dezvoltare. Comisia în ansamblu e ra văzută ca un organism
independent, membrii ei fiind exercitându -și activitatea în calitate de indivizi distinc ți și nu de
reprezentan ți ai guvernelor din țările din care proveneau.
Întâlnirea inaugurală a Comisiei a fost ținută în octombrie 1984, următ oarele întâlniri
desfă șurându -se în diferite regiuni ale lumii și au presupus o implicare fără precedent a unui
număr mare de cetă țeni, guverne na ționale, organiza ții interna ționale, institute științifice,
corpora ții, ONG -uri etc. Într -un interval de timp relativ scurt (3 ani) Comisia a terminat
redactarea raportului care a fost adoptat în unanimitate, în ciuda faptului că pe anumite
probleme membrii comisiei aveau păreri diferite .
2.7 Conceptele cheie ale Raportului Brundtland
Deși percepută la început ca un organism menit să rezolve în principal probleme legate de
mediul înconjurător, comisia a arătat încă de la început că dezvoltarea economică este o
componentă cheie a preocupărilor sale, atrăgând atenția asupra sărăciei endemice care se găsea
în multe țări din lumea a treia. Elementul de noutate raportului comisiei se referă la corelarea a
două probleme percepute până atunci ca fiind complet diferite (atât în ceea ce prive ște
localizarea lor geografică cât și soluțiile și actorii implica ți): pe de o parte protec ția mediul ui
înconjurător, văzută în general ca o problemă determinată de industrializare și afluen ță în țările
dezvoltate; pe de altă parte, problema dezvoltării economice a țărilor sărace din lumea a treia,
care trebuie să implementeze politici pent ru a deveni bogate/dezvoltate. Respingând abordarea
separată a dimensiunilor economice și de mediu, comisia a încercat prin intermediul
conceptului de dezvoltare durabilă să creeze o punte între aceste două dimensiuni, fapt care se
află la baza multor crit ici ulterioare referitoare la caracterul eluziv și vag al conceptului. Această
viziune este detaliată în capitolul 1 al raportului intitulat A Threate ned Future („Un viitor
amenin țat”) (WCED, 1987: 5):

14 „în trecut am fost preocupa ți de impactul creșterii economice asupra mediului (…) acum
suntem nevoi ți să ne preocupăm de impactul stresului ecologic – degradarea solului, a
cursurilor de apă, a atmosferei și a pădurilor – asupra evolu ției economice viitoare” .
Defini ția enun țată de comisie și devenită apoi extrem de cunoscută spune că dezvoltarea
durabilă este „acea dezvoltare care răspunde nevoilor prezentului fără a compromite abilitatea
genera țiilor următoare de a -și satisface propriile nevoi” .
Defini ția dată presupune o reorientare a poli ticilor publice pentru a determina „un proces
de schimbare în cadrul căruia exploatarea resurselor, direc ționarea investi țiilor, orientarea
dezvoltării tehnologice și a schimbării institu ționale sunt toate în armonie și cresc atât
poten țialul curent cât și pe cel viitor de satisfacere a nevoilor și aspira țiilor umane” (WCED,
1987: 46).
Defini ția dată dezvoltării durabile conține două concepte cheie:
a) conceptul de nevoi, înțelegând aici în principal nevoilor celor săraci, cărora trebuie
să li se acorde prio ritate;
b) conceptul de limite sau praguri impuse de nivelul tehnologic și al organizării sociale
în ceea ce prive ște abilitatea mediului înconjurător de a satisface nevoile prezente și
viitoare.
Un termen cheie al acestei secțiuni a raportului se referă la revigorarea dezvoltării/ creșterii
economice. Deși aparent un obiectiv incompatibil cu spiritul raportului, acesta este explicat prin
alăturarea sintagmei de schimbări în ceea ce prive ște calitatea dezvoltării – ea trebuie să impl ice
un consum mai mic de resurse prime, să presupună o utilizare mai mică de combustibili /energie
iar rezultatele ei să fie distribuite mai echitabil.
Alte obiective ale dezvoltării durabile, pe lângă revigorarea și reorientarea calitativă a
dezvoltării, menționate în raport includ: satisfacerea unor nevoi esențiale vizând resursele
alimentare, energetice, apă și igienă; asigurarea unui nivel sustenabil al popula ției; reorientarea
tehnologică și managementul riscului; și corelarea dimensiunilor economică și de mediu în
procesul de luare al deciziilor.
În viziunea comisiei, dezvoltarea durabilă mai implică și o responsabilitate a unui spectru
larg de actori – atât din sfera publică cât și din cea de afaceri, cuplată cu o largă participare a
publicului precu m și cu creșterea rolului și a implicării organiza țiilor societă ții civile (nu ne
referim aici doar la ONG -uri ci și la grupuri mai puțin formalizate, cum sunt de ex. la nivel
local asocia ții de proprietari, grupuri constituite la nivel de cartier pentru p rotejarea ordinii
publice, activi ști locali etc).
Un alt termen cheie este cel de integrare – în special integrarea considera țiilor de mediu în
cadrul unor alte politici sectoriale distincte. Primul ministru norvegian Bruntdland afirma că de

15 multe ori miniștrii mediului sunt chema ți să remedieze dezastrele produse de alte politici
sectoriale adoptate fără consultarea lor prealabilă încă din faza de planificare a acestora . O largă
parte a raportului este dedicată unor domenii sectoriale precise. Acestea sunt: economia și
comer țul interna țional , popula ția, resursele alimentare, biodiversitatea, energia, industria,
dezvoltarea urbană, resursele deținute în comun la nivel internațional (oceane, aer etc), pacea
și securitatea. Fiecărui a dintre aceste domenii îi este rezervat câte un capitol distinct, în cadrul
căruia este detaliat modul în care dezvoltarea durabilă s -ar putea aplica pentru acel sector.
Raportul se încheie cu un capitol deosebit de important intitulat „Towards Common Action:
Proposals for Institutional and Legal Change” („ Către o acțiune comună: propuneri pentru
schimbări institu ționale și legale”) , care discută despre schimbările institu ționale și legale care
sunt necesare pentru a pune în practică conceptul de dezvoltare durabilă. În ceea ce prive ște
schimbările institu ționale , acestea ar trebui să fie generate de principiul integrării discutat mai
sus. Preocupările legate de mediu ar trebui astfel integrate în mandatul și politicile ministerelor,
agen țiilor și comisiilor legislative care se ocupă de politici economice și planificare, precum și
în al celor care au ca obiect politicile interna ționale . În plus, toate aceste agen ții ar trebui să
răspundă pentru modul în care politicile, programele și bugetele lor contribuie la promovarea
dezvoltării durabile.
În ceea ce prive ște schimbările legale, raportul subliniază importan ța unor reforme atât la
nivel național cât și interna țional . Raportul a precedat adoptarea pe plan interna țional a unor
documente interna ționale deosebit de importante precum Conven ția Națiunilor Unite privind
Diversitatea Biologică. Raportul conține, deși într-o anexă, un set important de principii legale
în domeniul protec ției mediului și a dezvoltării durabile. Cele mai importante dintre acestea
sunt:
• toate ființele umane au dreptul fundamental la un mediu adecvat pentru sănătatea și
bunăstarea lor;
• echita te inter genera țională :
• toți indivizii au dreptul de a participa la procesul de luare a deciziilor atunci când se
referă la activită ți care au un impact poten țial asupra mediului;
• toți indivizii au dreptul la obținerea de daune și/sau compensa ții atunci când
sănătatea sau mediul înconjurător le -au fost afectate.

16 3. DEZVOLTAREA DURABILĂ

3.1 Dezvoltarea durabilă – Concept multidimensional

Definiția dezvoltării durabile formulate prin intermediul Raportului Brundtland este
considerată oficială, având rol de bază de raportare și de analize referitoare la obiective, cerințe
ale implementării sale, dimensiuni și altele. Se recomandă reținerea următoarelor aspecte,
rezultate din încercarea de a defini acest fenomen:
a) Introducerea noțiunii de dezvoltare dur abilă în vocabularul economic a reprezentat o
necesitate obiectivă, ca reacție la criza economică și ecologică în desfășurare la sfârșitul
secolului XX ;
b) Conform opiniei publice, dezvoltării durabile i se atribuie un puternic conținut moral .
Ideea transmis ă este că fiecare generație își construiește viitorul pe baza moștenirii din
prezent, având datoria de a lăsa urmașilor, la rând ul său, o versiune îmbunătățită;
c) Dezvoltarea durabilă este un concept comun, global , întrucât:
• Poluarea nu are granițe economic e sau ideologice;
• Toleranța față de poluare și sărăcie se va traduce prin nevoia de
supraviețuire, prin urmare globalizarea acțiunilor devine singura opțiune
valabilă;
• Risipa trebuie limitată, întrucât resursele naturale de mediu și de viață ale
planetei sunt și ele, la rândul lor limitate,
• Deși dezvoltarea industrială este accelerată, prin urmare și creșterile
economice, în timp degradarea umană s -a aprofundat și a pervertit valori ce
reprezintă progresul general;
• Etc.
Dezvoltarea durabilă mai este, d e asemenea, și o realitate mozaicată . Fiecare țară are situația
proprie: un anume tip de populație, o anumită nevoie de creștere, de producție si de consum,
are propriile particularități de mediu și un anume nivel de trai etc. Toate aceste componente
particularizează dezvoltarea durabilă, conform condițiilor și nevoilor fiecărei țări în parte. Însă
tocmai acest aspect al particularizării dezvoltării durabile de către fiecare țară în parte invită la
colaborarea reciprocă între state, în vederea rezolvării un or probleme cu un grad ridicat de
intercondiționare, astfel consolidând latura globală a dezvoltării durabile.

17 d) În strânsă legătură cu punctul c) mai sus menționat, se poate considera că datorită
realității mozaicate aferente fiecărui stat în parte, se poa te face o departajare între statele
dezvoltate și cele sărace .
Astfel, problemele de mediu (poluare, epuizarea resurselor naturale etc) și cele privind calitatea
vieții pot fi puse într -un context de transformare, adaptare și modernizare, în ceea ce privește
statele dezvoltate. În cazul acestora, există tehnologia necesară, voința societății civile și a
politicului, precum și resursele necesare, iar șansele de reușită sunt ridicate.
Pe de a ltă parte, pentru țările slab dezvoltate, cauza acestor proble me este la polul complet opus.
Datorită ratei foarte reduse a creșterii economice, fondurile necesare pentru investiții în
echipamente tehnologice antipoluare, formarea unor specialiști în domeniul mediului ș.a. sunt
așteptări practic nerealizabile. De asemenea, condițiile foarte proaste de trai ca urmare a situației
economice slabe conduc la o luptă mai degrabă pentru supraviețuire, protecția mediului printre
ultimele priorități.
Cu toate acestea, în ciuda factorilor negativi prezentați mai sus în ceea ce privește obiectivele
de dezvoltare ale statelor sărace, se constată faptul că acestea exercită o presiune mult mai
scăzută asupra mediului înconjurător . Spre e xemplu, datorită unei dezvoltări economice
negative, emisiile cu CO 2, SO 2 și NO2 scad considerabil. Pentru a ilustra acest fapt, putem avea
în vedere următoarea situație: populația dintr -o țară săracă are o capacitate economică
semnificativ redusă de a -și cumpăra autoturisme personale, prin urmare oamenii se vor baza fie
pe transportul în comun, f ie pe metode alternative de transport (mers pe jos, biciclete etc.).
Divizia Statistică a Națiunilor Unite a elaborat o analiză statistică11 la nivel mondial în ce ea ce
privește gradul de poluare în mediul urban, la nivel anual, utilizând ca unitate de măsură , printre
altele, concentrația de SO 212 (dioxid de sulf, rezultat în urma arderii combustibililor fosili solizi
și a proceselor industriale) per kilogram în metr ul cub de aer (dioxid de sulf, rezultat în urma
arderii combustibililor fosili solizi și a proceselor industriale ). Ultima actualizare a acestei
statistici a fost în anul 2010.

11 Divizia Statistică a Națiunilor Unite, https://unstat s.un.org/unsd/environment/air_so2_emissions.htm
12 Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului, http://www.calitateaer.ro/parametri.php

18

Figura nr. 1, Harta gradului de emisie de SO 2 în aer, per individ13
Așa cum se poate observa în figura de mai sus, statele considerate sărace sau slab industrializate
au o rată mai mică de emisie de SO 2, la nivel național.

3.2 Evoluția strategiei globale de dezvoltare durabilă
Deși un subiect mai vechi și în permanență schimbare, p entru prima dată, dezvoltarea
durabilă a fost abordată la Conferința ONU pentru Mediul Uman din Stockholm, în anul 1972,
anul lansării publicației Limits to Growth , de către Clubul de la Roma. Cu ocazia acestei
Conferințe, prin Declarația și Planul de Acți une adoptate, s -au stabilit obiectivele de protecție
a mediului natural din țările industrializate.
În februarie 1987 la Tokio a fost adoptată Global Agenda for Change în ceea ce privește
dezvoltarea durabilă, în vederea integrării dimensiunilor ecologice , sociale și economice,
urmărind următoarele principii:
– Stimularea creșterii economice în țările aflate în proces de dezvoltare;

13 Divizia Statistică a Națiunilor Unite, https://unstats.un.org/unsd/environment/air_so2_emissions.htm

19 – Integrarea obiectivelor dezvoltării, respectiv securitatea socială și echitatea, astfel
schimbând calitatea creșterii economi ce;
– Conservarea și sporirea bazei de resurse naturale (apa, aer, păduri, sol), prezervarea
biodiversității, utilizarea eficientă a resurselor naturale;
– Susținerea progresului tehnologic în direcția rezolvării problemelor de mediu;
– Includerea aspectelor legate de mediu și economie în stabilirea tuturor politicilor
comerciale, energetice, agricole, în vederea prevenirii problemelor de mediu.
Un plan concret de acțiune privind politicile necesare pentru abordarea problemelor de
mediu a fost pus în aplicare odată cu Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare
din anul 1992, de la Rio de Janeiro, pe baza Raportului Brundtland. S -a numit „Agenda 21:
Program de Acțiune pentru Dezvoltarea Durabilă”, și a avut ca efect implementarea de
inițiative la ni vel sectorial, regional, local, a avut efecte semnificative asupra politicii de mediu
și asupra stabilirii unor strategii pentru dezvoltarea durabilă.
Elementele Agendei pot fi regăsite mai jos:
Elemente Probleme

Dimensiunea socială și
economică a dezvoltării sărăcie, producție și consum, sănătate,
așezări umane, proces decizional integrat

Prezervare și
managementul resurselor
naturale atmosferă, mări și oceane, pământ, păduri,
munți, diversitate biologică, ecosisteme,
biotehnologie, surse de apă potabilă, elemente
chimice toxice, deșeuri radioactive și solide
periculoase

Consolidarea rolului
Grupurilor Majore tineret, femei, pop ulații indigene,
organizații non -guvernamentale, autorități
locale, sindicate, afaceri, comunități științifice
și tehnice, fermieri

Metode de implementare Finanțare, transfer de tehnologii,
informare, conștientizarea societății civile,
dezvoltarea capacității, educație, instrumente
legale, cadre instituționale

20
În același an, cele 191 de țări participante la summit -ul Mileniului Națiunilor Unite au
adoptat Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODOM). Acestea și -au elaborat un sistem de
monitorizare a progresului la nivel regional, național și global. Această monitorizare, în
România, este făcută de Guvern, cu suportul filialelor ONU din țară.
Cele 8 OD OM sunt:
❖ Asigurarea durabilității mediului
❖ Crearea unui parteneriat global pentru dezvoltare
❖ Reducerea sărăciei severe;
❖ Accesul universal la învățământul primar
❖ Promovarea egalității între sexe și afirmarea femeilor
❖ Scăderea mortalității copiilor
❖ Îmbunătățirea sănătății mamelor
❖ Combaterea HIV/SIDA și TBC
În anul 1997 a fost negociat și agreat protocolul de la Kyoto, care are ca scop scăderea cu
5,2% a emisiilor poluante, în perioada 2008 -2012, față de anul -reper 1990. Acest protocol a
mobilizat unele mecanisme de reducere a efectelor negative asupra mediului, în țările
În cadrul unei noi ediții a summit -ului Pământului, desfășurată în anul 2002 la
Johannesburg, statele participante și -au consolidat sprijinul față de obiectivele asumate prin
Agenda 21. S -au stabilit unele obiective adiționale, respectiv eliminarea sărăciei, promovarea
unei alimentații sănătoase, înlăturarea produselor dăunătoare și protecția resurselor naturale. De
asemene a, conceptul dezvoltării durabile a fost extins prin urmărirea a trei factori:
❖ Factori de mediu și dezvoltarea durabilă din punct de vedere ambiental;
❖ Echitatea și sustenabilitatea creșterii economice;
❖ Echilibrul social.
Mai departe, în decembrie 2004 la evenimentul francofon din Ouagadougou din Burkina
Faso conceptul de dezvoltare durabilă a fost, din nou, extins, fiind adăugată componenta de
dezvoltare culturală pentru evitarea tendințelor culturale xenofobe, care ar ave a un efect negativ
asupra patrimoniului cultural național și internațional. Diversitatea culturală are un mare
potențial de creștere economică, însă acest summit nu a prevăzut și elaborarea unor măsuri
actuale și a unor termene de realizare în ceea ce priv ește acest tip de diversitate.
Ultimul summit al Pământului s -a desfășurat in 2012, la Rio de Janeiro, unde s -a hotărât
lansarea unor măsuri care să încurajeze dezvoltarea continuă a Obiectivelor Dezvoltării Globale
și să continue procesul început de Obie ctivele de Dezvoltare ale Mileniului, după 2015. S -au

21 stabilit, de asemenea, și inițierea unor politici economice verzi, în cadrul unor programe cu o
durată de 10 ani.
Cu toate acestea, în ciuda tuturor evenimentelor globale la care au participat zeci de mii de
oameni, în ciuda tuturor planurilor și programelor elaborate privind dezvoltarea durabilă,
rezultatele așteptate întârzie să apară.

3.3 Dezvoltarea durabilă în Uniunea Europeană
Conceptul de dezvoltare durabilă este frecvent întâlnit în Uniunea Europ eană. Tratatul
de la Maastricht actualizat în anul 1997 îl menționează (împreună cu cele trei dimensiuni ale
sale: politică, socială și mediu) drept unul dintre obiectivele politice ale Uniunii, iar preambulul
Cartei Drepturilor Fundamentale (care are cara cter obligatoriu în UE) menționează faptul că
Uniunea Europeană trebuie să promoveze dezvoltarea durabilă. Conform articolului 3714 din
Carta Drepturilor, dezvoltarea durabilă ar trebui luată în considerare , de asemenea, în elaborarea
politicilor: „ un grad ridicat de protecție a mediului și îmbunătățirea calității mediului trebuie
integrate în politicile Uniunii și aplicate conform principiului dezvoltării durabile”.
Tratatul de la Maastricht și Carta Drepturilor Fundamentale indică faptul că dezvoltarea
durabilă are un rol central în reglementările și politicile Uniunii.
Legislația secundară, precum Directiva Păsări15 și Directiva privind Pr oiectarea Ecologică
(EcoDesign) utilizează aceeași terminologie precum Carta Drepturilor Fundamentale. Spre
exemplu, Di rectiva EcoDesign afirmă: „…contribuie la dezvoltarea sustenabilă prin creșterea
eficienței energiei și a nivelului protecției mediului, crescând în același timp și securitatea
furnizării energiei”16.
Așadar, aceste directive au ca obiectiv dezvoltarea d urabilă, lucru care ilustrează rolul
important al dezvoltării durabile în cadrul legislației europene.
Tratatul de la Amsterdam din 1999 consolidează rolul dezvoltării durabile, cu un accent pe
caracterul social, prin măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă, de protecție socială și de
promovare a egalității între sexe, la nivelul Uniunii Europene.

14 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, „Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene” , (2010/C
83/02)
15 Directiva 2009/14 7E/EC a Parlamentului European și a Consiliului Europei din 30.11.2009 privind
protejarea păsărilor sălbatice
16 Directiva 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului Europei din 21.10.2009 privind instituirea
unui cadru pentru stabilirea cerințe lor în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic

22 Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE (SDD)
În anul 2001, la Goteborg, Consiliul European a adoptat prima Strategie de Dezvoltare
Durabilă a Uniunii Europene . Ulterior a fost completată, având ca reper Summit -ul Mondial
privind Dezvoltarea Durabilă (Summit -ul Pământului) de la Johannesbur g din 2002. În ciuda
tuturor măsurilor impuse de Strategie, problemele privind schimbările climatice, utilizarea
energiei, sănătatea publică, sărăcia, scăderea rezervelor naturale, reducerea biodiversității
ș.a.m.d, au persistat. Așadar, s-au impus acțiuni cu obiective pe termen scurt, fără a omite din
vedere cele pe termen lung. În contextul acestor probleme, Strategia a fost evaluată și s -a hotărât
revizuirea acesteia de către Comisia Europeană, Consiliul European, Comitetul Social și
Economic European, p recum și de către alte organisme europene, noua versiune fiind aprobată
în 2004.
Această Strategie stabilește o abordare unică și concretă privind angajamentul asumat pe termen
lung, de a confrunta pr ovocările dezvoltării durabile, invocând nevoia de solidaritate la nivel
global și de c olaborare cu partenerii externi, inclusiv cu statele aflate în curs de dezvoltare și
care vor avea efect asupra dezvoltării durabile, la nivel global.
Scopul general al SDD este de a identifica și a elabora acțiuni care să încurajeze progresul
continuu și creșterea calității vieții pentru generațiile prezente și viitoare, să creeze comunități
durabile capabile să se auto -administreze și să -și utilizeze eficient și inteligent resursele, să
asigure protecția mediului și coeziu nea socială etc.
Consiliul European a aprobat, ulterior primei revizuiri a SDD, o declarație care a prezentat
următoarele obiective și principii:
„Obiective principale :
– Protecția mediului – Protejarea capacității Pământului de a menține viața în toată
diversitatea ei, respectarea limitelor resurselor naturale ale planetei și asigurarea unui
nivel înalt de protecție și îmbunătățire a calității mediului, prevenirea și reduc erea
poluării mediului și promovarea producției și consumului durabile, pentru a determina
distrugerea legăturii dintre creșterea economică și degradarea mediului;
– Echitate și coeziune socială – Promovarea unei societăți democratice, sigure și juste
care ține cont de incluziunea socială și de principiile unei vieți sănătoase, în ceea ce
privește drepturile fundamentale și diversitatea culturală, care să creeze egalizarea de
șanse și să combată discriminarea în toate formele ei;

23 – Prosperitate economică – Promovarea unei economii prospere, inovative, riguroase,
competitive și eco -eficiente, care furnizează standarde înalte de viață și oportunități de
angajare deplină și de înaltă calitate pe tot cuprinsul UE;
– Respectarea angajamentelor internaționale – Stimu larea înființării instituțiilor
democratice și apărarea stabilității acestora în lume, având la bază pacea, securitatea
și libertatea, promovarea activă a dezvoltării durabile la nivel mondial și asigurarea
că politicile interne și externe ale UE sunt în a cord cu dezvoltarea durabilă și globală
și cu angajamentele internaționale ale UE.
Principii directoare:
– Promovarea și protecția drepturilor fundamentale – Plasarea omului în centrul
politicilor UE, prin promovarea drepturilor fundamentale, prin combater ea tuturor
formelor de discriminare și contribuirea la reducerea sărăciei și eliminarea excluderii
sociale la nivel mondial;
– Solidaritate între și în cadrul generațiilor – Abordarea nevoilor generațiilor actuale
fără compromiterea abilității generațiilor viitoare de a -și satisface propriile necesități
în Uniunea Europeană și în lume;
– Societate democratică și deschisă – Garantarea dreptului cetățenilor privind accesul la
informație și asigurarea accesului la justiție. Dezvoltarea canalelor potrivite pentru
consultarea și participarea tuturor părților interesate și a asociațiilor.
– Implicarea cetățenilor – Încurajarea participării cetățenilor la luarea deciziilor.
Promovarea educației și a conștientizării publicului asupra dezvoltării durabile.
Informarea ce tățenilor privind impactul lor asupra mediului și opțiunile lor pentru a
face alegeri mai durabile;
– Implicarea mediului de afaceri și a partenerilor sociali – Creșterea dialogului social, a
responsabilităților sociale și a corporațiilor și a parteneriatel or public -private, pentru
a promova cooperarea și responsabilitățile comune necesare pentru a obține un consum
și o producție durabile.
– Coerența politică și guvernarea – Promovarea coerenței între toate politicile Uniunii
Europene și între acțiunile de la nivel local, regional, național și global pentru a spori
contribuția lor la dezvoltarea durabilă;

24 – Integrarea politicilor – Promovarea integrării aspectelor economice, sociale și de
mediu astfel încât să fie coerente și să se susțină reciproc prin utiliza rea completă a
instrumentelor pentru o mai bună reglementare, așa cum sunt evaluarea echilibrată a
impactului și consultarea părților interesate;
– Utilizarea celor mai bune cunoștințe posibile – Asigurarea faptului că politicile sunt
realizate, evaluate și implementate pe baza celor mai bune cunoștințe disponibile și a
faptului că sunt corespunzătoare din punct de vedere economic, și eficiente din punct
de vedere al costului;
– Principiul precauției – Acolo unde există incertitudine științifică, implementați
proceduri de evaluare și realizați acțiunile preventive potrivite pentru a evita pagubele
pentru sănătatea umană sau pentru mediu;
– Impuneți poluatorilor să plătească – Asigurați -vă că prețurile reflectă costurile reale
pentru societate ale activităților de consum și producție și că poluatorii plătesc pentru
pagubele pe care le provoacă sănătății umane și mediului.”17
Această declarație a reprezentat fundația pentru revizuirea primei SDD, versiunea nouă
fiind aproba tă de Consiliul Europei în 2006. Schimbările cu care versiunea revizuită a venit se
referă la scopul privind identificarea și dezvoltarea unor măsuri care să introducă și să mențină
o creștere a calității vieții pentru generațiile prezente și viitoare prin dezvoltarea de comunități
sustenabile, care vor putea folosi și gestiona resursele eficient și vor putea veni cu idei noi în
domeniul ecologic și cel social. Strategia a mai stabilit, de asemenea, procedurile stricte de
implementare, monitorizare și de ur mărire a atingerii obiectivelor sale, impunând statelor
membre obligativitatea raportării către Consiliul European la fiecare doi ani, cu privire la
progresul efectuat.
Conform deciziilor adoptate de Consiliul European în ceea ce privește SDD, statele mem bre
trebuie să -și creeze structuri de sprijin instituțional adecvate pentru elaborarea și utilizarea unor
instrumente necesare monitorizării și revizuirii bianuale a propriilor Strategii Naționale de
Dezvoltare Durabilă. Frecvența acestei revizuiri este ne cesară și benefică reducerii marjei de
eroare în ceea ce privește evaluarea resurselor necesare implementării obiectivelor stabilite.

17 Consiliul Uniunii Europene, „Strategia de dezvoltare durabilă a UE revizuită”, Bruxelles, 26 iunie 2006,
p. 2-4

25 Strategia Europa 2020
În anul 2010 a fost adoptată Strategia Europa 2020 – un plan de dezvoltare a Uniunii pentru
următo rii 10 ani. Aceasta urmărește să asigure o creștere economică, după cum urmează:
– Inteligentă – prin investiții eficiente în educație, cercetare și inovare;
– Durabilă – prin orientarea către scăderea emisiilor de dioxid de carbon;
– Inclusivă – prin axarea pe crearea locurilor de muncă și reducerea sărăciei;
– Aceste trei priorități se sprijină reciproc și contribuie la atingerea unui nivel înalt de
ocupare a forței de muncă, de productivitate și de coeziune socială la nivelul UE.
Strategia se axează pe 5 obiective majore: care urmează a fi atinse până în 2020 :
„– 75% din populația cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani ar trebui să aibă un loc de
muncă;
– 3% din PIB -ul Uniunii Europene ar trebui investit în cercetare -dezvoltare (C -D);
– obiectivele „2 0/20/20” în materie de climă/energie ar trebui îndeplinite (inclusiv o
reducere a emisiilor majorată la 30%, dacă există condiții favorabile în acest sens);
– rata abandonului școlar timpuriu ar trebui redusă sub nivelul de 10% și cel puțin 40%
din generaț ia tânără ar trebui să aibă studii superioare;
– numărul persoanelor amenințate de sărăcie ar trebui redus cu 20 de milioane.”18

Acestea sunt conectate între ele. Pentru a ilustra acest fapt, se poate prezenta următorul
exemplu: dacă este asigurat și facilitat accesul la educație, îndeosebi până la nivel superior, pot
crește șansele de angajare, crescând de asemenea și rata ocupării forței de muncă, lucru care
conduce la reducerea sărăciei, într -o măsur ă. Îmbunătățirea capacității de cercetare, dezvoltare
și inovare în toate sectoarele economice , care la rândul ei este legată de nivelul educațional,
combinată cu creșterea capacității de utilizare eficientă a resurselor va duce la o creștere a
competitivi tății și a numărului de locuri de muncă.

În vedere realizării celor 5 obiective majore prezentate anterior, au fost elaborate 7 inițiative
care urmează să stimuleze realizarea progreselor în cadrul fiecărei obiectiv:

18 Comunicare a Comisiei Europene, Europa 2020, „O strategie e uropeană pentru o creștere inteligentă,
ecologică și favorabilă incluziunii” , Bruxelles, 3.3.2010, p. 4

26 – „„O Uniune a inovării” pentru a îmb unătăți condițiile -cadru și accesul la finanțările
pentru cercetare și inovare, astfel încât să se garanteze posibilitatea transformă rii
ideilor inovatoare în produse și servicii care creează creștere și locuri de muncă;
– „Tineretul în mișcare” pentru a con solida performanța sistemelor de educație ș i pentru
a facilita intrarea tinerilor pe piața muncii;
– „O agendă digitală pentru Europa” pentru a accelera dezvoltarea serviciilor de
internet de mare viteză și pentru a valorifica beneficiile pe care le oferă o piață digitală
unică gospodăriilor și întreprinderilor;
– „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” pen tru a permite
decuplarea creșterii economice de utilizarea resurselor, pentru a sprijini trecerea la o
economie cu emisii scăzute de carbon, pentru a crește util izarea surselor regenerabile
de energie, pentru a moderniza sectorul transporturilor și a promova eficiența
energetică;
– „O politică industrială adaptată erei globalizării” pentru a îmbunătăț i mediul de
afaceri, în special pe ntru IMM -uri, și a sprijini dezvoltarea unei baze industriale solide
și durabile în măsură să facă față concurenței la nivel mondial;
– „O agendă pentru noi competențe și noi locuri de muncă” pentru a moderniza piețele
muncii și a oferi mai multă autonomie c etățenilor, prin dezvoltarea competențelor
acestora pe tot parcursul vieții în vederea creșterii ratei de participare pe piața muncii
și a unei mai bune corelări a cererii și a ofertei în materie de forță de muncă, inclusiv
prin mobilitatea profesională
– „Platforma europeană de combatere a sărăciei” pentru a garanta coeziunea socială și
teritorială, astfel încât beneficiile creșterii și locurile de muncă să fie distribuite
echitabil, iar persoanelor care se confruntă cu sărăcia și excluziunea socială să li s e
acorde posibilitatea de a duce o viață demnă și de a juca un rol activ în societate. ”19

Atât Uniunea Europeană, cât și statele membre se vor implica în derularea acestor inițiative.
Pentru realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020 este necesară consolidarea politicii

19 Comunicare a Comisiei Europene, Europa 2020, „O strategie europeană pentru o creștere inteligentă,
ecologică și favorabilă incluziunii” , Bruxelles, 3 .3.2010, p. 6

27 economice , precum și aplicarea tuturor instrumentelor Uniunii, dintre care piața unică,
finanțările europene și instrumentele de po litică externă. Strategia se bazează pe 2 piloni:
atingerea celor 5 obiective majore pr ezentate anterior și întocmirea unor rapoarte de către
fiecare stat membru, în vederea dezvoltării unor strategii proprii de creștere economică durabilă
și de sustenabilitate a finanțelor publice. Domeniile de aplicare ale priorităților și obiectivelor
UE vor fi incluse în orientările integrate, și fiecărui stat i se vor transmite recomandări adaptate
nevoilor sale. Dacă un stat nu respectă recomandările transmise, se pot emite avertismente
politice.
3.4 Dezvoltarea durabilă în România
În anii 1970 -1980, în R omânia, nivelul conștientizării diferențelor dintre modelul de
dezvoltare prezent în vestul Europei și capacitatea de suport a capitalului natural s -a limitat la
anumite cercuri intelectuale, având o influență scăzută la nivel politic. Însă, odată cu
schim bările politice aduse de căderea regimului comunist din decembrie 1989 și cu noul căpătat
acces la informații ascunse pe perioada acestuia, preocupările din acest domeniu s-au răspândit
rapid la nivelul societății civile și în media. S -au înființat ONG -uri și partide ecologiste, similare
cu cele din țările occidentale, iar la nivel central -administrativ, instituții având ca preocupare
principală problematica de mediu (minister dedicat, comisii parlamentare), astfel fiind emise
primele acte legislative din d omeniu.
Un prim pas concret în includerea principiilor dezvoltării durabile în politicile publice
ale României a fost făcut prin intermediul dezbaterilor din cadrul Organizației Națiunilor Unite
și agențiilor sale, respectiv prin a deveni parte la o seri e de convenții internaționale (spre
exemplu, România a fost prima țară din Europa care a ratificat Protocolul de la Kyoto, în cadrul
Convenției Națiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice). Acest pas a fost dus mai departe
prin oportunitatea aderării la Uniunea Europeană, prioritizând adoptarea unei filozofii care să
garanteze corelarea și omogenitatea componentelor economice, sociale și de mediu și însușirea
integrală a acquis -ului comunitar.

Strategia Protecției Mediului, parte a Strategiei Naț ionale de Dezvoltare Durabilă
Protecția mediului reprezintă și pentru România o preocupare principală, în special datorită
creșterii gradului de poluare ca urmare a avântului industrial și a agriculturii practicate
nepreventiv, precum și datorită poluă rii transfrontaliere, cauze ce au condus, local, la dereglarea
ecosistemelor și scăderea nivelului de trai al oamenilor. Dezvoltarea durabilă nu poate fi
asigurată fără protecția mediului, iar protecția mediului condiționează dezvoltarea durabilă. Commented [AL1]: De văzut ce mai pot insera aici

28 Astfel, Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României include părți ale Strategiei
de Protecția M ediului (inițiată în 1992 , reactualizată în anii 1996 și 2002 ).
Schimbările din evoluția calității factorilor de mediu și de la nivel socio -economic al
țării, precum și elaborarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă, emiterea unor acte
normative cu scopul reglementării unor aspecte ale protecției mediului, participarea la noi
Convenții și Acorduri naționale și internaționale , alte documente și reglementări emise la nivel
național și internațional pe problematica mediului au determinat actualizarea anuală a Strategiei
protecției mediului în țară, astfel rezultând caracterul dinamic al acesteia.
Principiile generale c are au stat la baza elaborăr ii Strategiei protecție i mediului sunt:
❖ conservarea și îmbunătățirea condițiilor de sănătate ale oamenilor;
❖ dezvoltarea durabilă;
❖ evitarea poluării prin măsuri preventive;
❖ conservarea diversității biologice și reconstrucția ecologică a sistemelor deterior ate;
❖ conservarea moștenirii valorilor culturale și istorice;
❖ principiul “poluatorul plătește”;
❖ stimularea activității de redresare a mediului.
În ceea ce privește prioritățile identificate, acestea reflectă nu numai nevoile identificate la nivel
național, ci și inițiativele existente la nivel global, precum :
❖ • menținerea și îmbunătățirea sănătății populației și a calității vieții ;
❖ • menținerea și îmbunătățirea potențialului existent al naturii;
❖ • apărarea împotriva calamităților naturale și accidentelor;
❖ • respectarea prevederilor convențiilor și programelor internaționale privind protecția
❖ mediului;
❖ • raport maxim cost/beneficiu;
❖ • integrarea României în Uniunea Europeană.
Cu sprijinul PNUD a fost elaborată prima Strategie Națională pentru Dezvoltare Dur abilă
(SNDD) a României, adoptată ca document oficial al Guvernului în 2008, mai târziu (în 2011)
aceasta devenind subiectul unei raportări intermediare către Comisia Europeană în ceea ce
privește aplicarea obiectivelor dezvoltării durabile.
Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă este o orientare de perspectivă, pe termen
mediu și lung și conține obiective țintă, măsuri de implementare și evaluarea surselor de
finanțare realiste pentru orizo ntul anilor 2013, 2020 și 2030.
Ca orientare generală, documentul vizează realizarea următoarelor obiective strategice pe
termen scurt, mediu și lung:

29 ❖ Orizont 2013: Încorporarea organică a principiilor și practicilor dezvoltării durabile în
ansamblul programelor și politicilor publice al e României ca stat memb ru al UE:
➢ Satisfacerea necesarului de energie pe termen scurt și mediu și crearea
premiselor pentru securitatea energetică pe termen lung, conform
cerințelor unei economii moderne de piață, în condiții de siguranță și
competitivitate;
➢ Îndeplinirea obligațiilor asumate în baza protocolului de la Kyoto,
privind reducerea cu 8% a emisiilor de gaze cu efect de seră;
➢ Promovarea și aplicarea unor măsuri de adaptare la efectele schimbărilor
climatice și respectarea principiilor dezvoltării du rabile.
❖ Orizont 2020: Atingerea nivelului mediu actual al țărilor Uniunii Europene privind
principalii ind icatori ai dezvoltării durabile:
➢ Asigurarea funcționării eficiente și în condiții de siguranță a sistemului
energetic național;
➢ Îndeplinirea obliga țiilor asumate de România în cadrul pachetului
legislativ „Schimbări climatice și energie din surse regenerabile” și la
nivel internațional în urma adoptării unui nou acord global în domeniu;
➢ Promovarea și aplicarea unor măsuri de adaptare la efectele sch imbărilor
climatice și respectarea principiilor dezvoltării durabile
❖ Orizont 2030: Apropierea semnificativă a României de nivelul mediu al țărilor membre ale
UE din punctul de vedere al indicatorilor dezvoltării durabile.
➢ Alinierea la performanțele medii ale UE privind indicatorii energetici și
de schimbări climatice;
➢ Îndeplinirea angajamentelor în domeniul reducerii emisiilor de gaze cu
efect de seră în concordanță cu acordurile internaționale și comunitare
existente și implementarea unor măsuri de adapt are la efectele
schimbărilor climatice.
3.5 Integrarea obiectivelor de dezvoltare durabilă în politica de mediu a României
Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 -2020 a fost conceput pentru a
răspunde nevoilor de dezvoltare a României ident ificate în Acordul de Parteneriat 2014 -202020.
Această Strategie are în vedere obiectivele Strategiei Europa 2020, în corelare cu Programul

20 Acord de Parteneriat încheiat cu Comisia Europeană, pentru perioada 2014 -2020, ce prevede modul de
utilizare al fondurilor europene structurale și de investiții de care România va beneficia în această perioadă de
programare. Commented [AL2]: Cum poate fi refrazat titlul asta?

30 Național pentru Reformă și cu Recomandările Specifice de Țară, cu precădere asupra
dezvoltării durabile prin promovar ea unei economii bazate pe consum redus de carbon datorat
unor măsuri de eficiență energetică și promovare a energiei verzi, precum și prin promovarea
unor modalități de transport ecologice, și o utilizare eficientă a resurselor naturale. Astfel,
obiectivu l global constă în dezvoltarea infrastructurii de transport, mediu, energie și prevenirea
riscurilor la standarde europene, în vederea creării premiselor unei creșteri economice
sustenabile, în condiții de siguranță și utilizare eficientă a resurselor natu rale.
Cele patru sectoare care beneficiază de finanțarea POIM sunt:
➢ Infrastructura de transport,
➢ Protecția mediului,
➢ Managementul riscurilor și adaptarea la schimbările climatice,
➢ Energie și eficiență energetică.
Se poate observa faptul că se acordă o atenție sporită aspectelor de mediu și din împărțirea
axelor prioritare ale POIM din care, din cele 8 în total, 6 cuprind componente de protecție a
mediului , distribuite astfel21:
❖ Axa Prioritară 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal , de calitate,
durabil și eficient
➢ 2.3 Creșterea gradului de utilizare sustenabilă a aeroporturilor
➢ 2.5 Creșterea gradului de siguranță și securitate pe toate modurile de
transport și reducerea impactului transporturilor asupra mediului
❖ Axa Prioritară 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management
eficient al resurselor
➢ 3.1 Reducerea numărului depozitelor neconforme și creșterea gradului
de pregătire pentru reciclare a deșeurilor în România
➢ 3.2 Creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane,
precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a
populației
❖ Axa Prioritară 4 – Protecția mediului prin măsuri de conservare a biodiversității,
monitorizarea calității aerului și decontaminare a siturilor poluate ist oric
➢ 4.1 Creșterea gradului de protecție și conservare a biodiversității și
refacerea ecosistemelor degradate
➢ 4.2 Creșterea nivelului de evaluare și monitorizare a calității aerului la
nivel național prin dezvoltarea instrumentelor de monitorizare

21 Au fost indi cate doar axele prioritate și obiectivele POIM care cuprind componente de protecție a mediului.

31 ➢ 4.3 Redu cerea suprafețelor poluate istoric
❖ Axa Prioritară 5 – Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea și
gestionarea riscurilor
➢ 5.1 Reducerea efectelor și a pagubelor asupra populației cauzate de
fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de
schimbările climatice, în principal de inundații și eroziune costieră
➢ 5.2 Creșterea nivelului de pregătire pentru o reacție rapidă și eficientă
la dezastre a echipajelor de intervenție
❖ Axa Prioritară 6 – Promovarea energiei curate și eficienței energetice în vederea
susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon
➢ 6.1 Creșterea producției de energie din resurse regenerabile mai puțin
exploatate (biomasă, biogaz, geotermal)
➢ 6.2 Reducerea consumului de energie la nivelul consumatoril or
industriali
➢ 6.3 Reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul
locuințelor
➢ 6.4 Creșterea economiilor în consumul de energie primară produsă prin
cogenerare de înaltă eficiență
❖ Axa Prioritară 8 – Sisteme inteligente și sustenabile de transpo rt al energiei electrice
și gazelor naturale
➢ 8.1 Creșterea capacității Sistemului Energetic Național pentru preluarea
energiei produse din resurse regenerabile
Așa cum rezultă din axele prioritare și obiectivele acestora, mai sus prezentate, se poate
conc luziona faptul că România, prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare,
intenționează să se conformeze obiectivelor Strategiei Europa 2020 și cerințelor Uniunii
Europene în ceea ce privește dezvoltarea durabilă, precum și politica de mediu .

3.6 Analiza SWOT a politicii de mediu din România
1. Puncte forte :
a) Armonizarea aproape integrală a legislației de mediu din România cu cea a Uniunii
Europene ;
b) Înființarea unor instituții specializate în domeniul protecției mediului (pentru
supravegherea alinierii la acquis -ul comunitar, monitorizarea calității aerului etc);

32 c) Creșterea gradului de conștientizare la nivel decizional în vederea unei mai bune aplicări
a politicii de protecție a mediului și a planurilor de acțiune pentru acesta;
d) Posibilitatea finanțării prin intermediul POIM a unui mare număr de proiecte de
asistență tehnică ce au impact asupra calității mediului;
e) Partajarea aglomerărilor urbane și a zonelor pentru managementul, monitorizarea și
evaluarea calității aerului;
f) Declararea unui p rocent de 8% din suprafața totală a României drept arii protejate
g) Legea privind protecția mediului, adoptată în 1995, ce a impus principii importante din
punct de vedere legislativ și de protecție a mediului, inclusiv principiul „poluatorul
plătește”
h) Introducerea timbrului de mediu (în perioada 2013 – 2017), ce avea ca scop descurajarea
achiziției autovehiculelor rulate cu motoare cu grad ridicat de emisii de CO 2, respectiv
încurajarea achiziției de autovehicule noi
i) Implementarea Programului Operațional In frastructură Mare 2014 -2020, ale cărui
obiective specifice vizează, printre altele, protecția mediului și promovarea utilizării
eficiente a resurselor, adaptarea la schimbările climatice și sprijinirea tranziției către o
economie cu emisii scăzute de carbo n, în toate sectoarele sale

2. Puncte slabe:
a) Legislația în domeniul protecției mediului nu este considerată o prioritate, în ceea ce
privește sancț ionarea abaterilor. D e exemplu, a crescut masiv gradul defrișărilor ilegale
pe întreaga suprafață a țării, de la aproximativ 30 de cazuri pe zi raportate în 2009, la
aproximativ 90 cazuri în 2015. Acest lucru indică faptul că autoritățile publice fie nu
aplică în mod corespunzător sancțiunile, fie acestea nu sunt suficient de substanțiale
încât să descurajeze fen omenul;
b) Slaba conștientizare a populației c u privire la impactul asupra mediului pe termen lung
și foarte lung al exploatării industriale agresive, consumul rapid și excesiv al
combustibililor fosili, emisiile puternice de poluanți provenite de la acestea, emisiile de
noxe provenite de la autovehic ule, lipsa educației ecologice corespunzătoare etc;
c) Întâmpinarea barierelor financiare în eforturile de a impune tehnologii antipoluare (a
aerului, solului, apei) sau cu impact negativ cat mai redus asupra mediului;
d) Infrastructură aproape non -existentă d e colectare, transport și eliminare a deșeurilor și
o educație precară a cetățenilor, în acest sens;
e) În aprilie 2017, Comisia Europeană a dat în judecată România pentru eșecul de a revizui
și a adopta planul național de gestionare a deșeurilor și programu l de prevenire a

33 deșeurilor, confirm Directivei 2008/ 98/CE22/ Această revizuire ar fi trebuit să se
întâmple până în anul 2013, lucru care nu s -a întâmplat până în 2017.
f) Accesul încă extrem de redus al populației la sistemul centralizat de apă și salubrita te,
în comparație cu celelalte State Membre, precum și calitatea scăzută a apei potabile
furnizate prin sistemul central, în numeroase zone ale țării (de ex. în Vaslui, 40% din
locuitori nu sunt racordați la rețeaua națională de apă, și 80% nu au acces la canalizare)
g) Număr foarte redus al ONG -urilor care activează în domeniul protecției mediului;
h) Poluarea aerului prin eșecul de a iniția legi care să limiteze parcul auto la nivel național,
cu precădere la nivelul municipalităților și prin nivelul scăzut al sancțiunilor pentru
menținerea în circulație a autovehiculelor care nu respectă legislația în vigoare (drept
consecință a eliminării timbrului de mediu, care avea un efect de descurajare a
îmbătrânirii parcului auto, prin impunerea unei taxe costisitoare);

3. Oportunități
a) Accesul la fondurile Uniunii Europene are un impact pozitiv clar asupra posibilităților
de îmbun ătățire a standardelor de mediu;
b) Crearea de parteneriate în procesul de luare a deciziilor privind protecția mediului
c) Ameliorarea poluării siturilor, reducerea riscurilor de producere a dezastrelor naturale,
eficientizarea și creșterea calității serviciilor publice, acțiuni ce duc la creșterea calității
standardelor de viață și a oportunităților economice;
d) Elaborarea uno r planuri de investiții pe termen lung, ce susțin obiectivele dezvoltării
durabile;
e) Reducerea discrepanțelor dintre mediul rural și cel urban;
f) Introducerea și exploatarea surselor regenerabile de energie;
g) Dezvoltarea ecoturismului;
h) Utilizarea materiei prime rezultate din procesarea deșeurilor, și dezvoltarea unei astfel
de piețe;
i) Creșterea nivelului de acces al populației la serviciile publice de bază: apa și canalizare,
la nivel național.
j) Programul Operațional Infrastructură Mare constituie o bună o portunitate de
consolidare a parteneriatelor public -private în domeniul mediului, de aceea a fost pus la
dispoziție un total de aproximativ 11.8 miliarde de euro , provenite în proporție de 79,8%
din sprijinul comunitar și diferența din bugetul național , distribuiți astfel :

22 Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 , eur-lex.europa.eu

34 ➢ Axa Prioritară 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate,
durabil și eficient – 1.7 miliarde euro
➢ Axa Prioritară 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management
eficient al resurselor – 2.9 mili arde euro
➢ Axa Prioritară 4 – Protecția mediului prin măsuri de conservare a biodiversității,
monitorizarea calității aerului și decontaminare a siturilor poluate istoric – 425
milioane euro
➢ Axa Prioritară 5 – Promovarea adaptării la schimbările climatice , prevenirea și
gestionarea riscurilor – 478 milioane euro
➢ Axa Prioritară 6 – Promovarea energiei curate și eficienței energetice în vederea
susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon – 197 milioane euro
➢ Axa Prioritară 8 – Sisteme inteligente ș i sustenabile de transport al energiei electrice
și gazelor naturale – 68 milioane euro

4. Amenințări
a) Utilizarea fără discernământ a fondurilor europene în alte sectoare fără a se lua în calcul
impactul asupra mediului și biodiversității. Spre exemplu, investițiile în infrastructura
de transport, care nu au în vedere și fra gmentarea habitatelor naturale d rept consecință;
b) Disponibilitatea scăzută a terenurilor ce ar putea fi folosite pentru dezvoltarea
infrastructurii de mediu;
c) Existența unor probleme de mediu nu țin doar de factorii naționali, ci există probleme
ce pot depăși granițele statelor. Spre exemplu, calitatea aerului poate fi afectată și de
emisiile poluante din țările vecine care călătoresc purtate de vânt, sau viceversa,
poluarea provenită din România să ajungă la aceștia. Un exemplu de astfel de incident
poate fi eventualitatea unui incendiu petrecut în țară, unde au ars elemente intens
poluatoare (ex. cauciucuri), iar fumul toxic produs să fie purtat de vânt în țara vecină.
Aceasta este o sur să de poluare ce nu poate fi prevenită, și nici remediată.
d) Costurile de susținere a investițiilor din domeniul infrastructurii de mediu sunt dificil de
menținut, cu precădere în comunitățile mici și mijlocii;
e) Creșterea p resiunii asupra mediului și calită ții aerului, în ritm cu creșterea economică;

35 4. STUDIU DE CAZ: Calitatea aerului în România

4.1 Noțiuni introductive despre poluarea aerului
Poluarea aerului reprezintă pătrunderea în atmosferă a unor elemente străine compoziției
sale uzuale care, în funcție de cantitate și de perioada de acțiune, provoacă dezechilibre naturale,
având efecte negative asupra faunei și florei și asupra sănătății umane.
Există mai multe criterii de clasificare a poluanților, astfel cum sunt prezentate în continuare:
❖ După natura lor:
➢ Pulberi și gaze,
➢ Emisii radioactive,
➢ Emisii sonore.
❖ După sursa lor:
➢ Naturale , ce produc o poluare neintenționată, de obicei situ ate la
distanță față de așezămintele umane:
• Vulcani
• Furtuni de praf
• Ceața
➢ Artificiale, aflate într -o permanentă creștere datorită proceselor
industriale necesare evoluției tehnologice:
• Utilizarea combustibililor fosili în procesele industriale,
transpo rt, uzul domestic,
• Procesele industriale în sine și utilizarea diverșilor compuși
chimici,
• Agricultura,
• Procesul de prelucrare a deșeurilor.
Cei mai nocivi poluanți, din punct de vedere al impactului asupra sănătății, sunt particulele fine
în suspensie și ozonul, la nivelul solului.
Există, de asemenea, trei tipuri de poluare a aerului:
❖ Fizică :
➢ Poluare fonică , din cauza emisiilor sonore și zgomote, având ca surse
transporturile (terestre și aeriene), șantiere, complexe industriale etc. Ca
efecte negative, provoacă disconfort psihic, deteriorarea auzului, dureri
de cap, tulburări endocrine, hipertensiune și alt ele;

36 ➢ Poluare radioactivă , provenită din emisia și propagarea în spațiu a unor
unde electromagnetice, extragerea și prelucrarea elementelor radioactive
(minereuri, combustibili), vecinătatea centralelor nucleare etc. Acestea
pot avea ca efecte secundare mo dificări genetice, spre exemplu.
❖ Chimică:
➢ Compuși organici volatili: benzină, eteri de petrol, benzen, acetonă,
cloroform, sulfură de carbon etc, rezultați din prelucrarea produselor
petroliere, din composturi menajere, agricole sau industriale și din
emisiile vehiculelor ce folosesc motoare cu explozie;
➢ Oxizi de carbon:
• monoxid de carbon , provenit din surse naturale (erupții
vulcanice, incendii, descărcări electrice, fermentații anaerobe)
sau artificiale (arderea combustibililor fosili, arderi incomplet e
ale carburanților la motoarele cu explozie). Prezența acestora în
aerul inhalat pot provoca afecțiuni cerebrale, dereglări de sarcină
în cazul femeilor însărcinate, sau, în cazuri extreme, deces;
• dioxid de carbon , cauza principală a „efectului de seră”, și are
ca surse procesele de combustie, respirația plantelor, procesele
industriale și alte procese naturale.
➢ Compuși ai sulfului
• Dioxidul de sulf, provenit din arderea combustibililor fosili și
unele procesele metalurgice. Peste limita maximă admisă poat e
cauza moartea plantelor, iritații ale aparatului respirator,
intoxicații și decese la animale și oameni și, amestec cu vaporii
de apa formează acidul sulfhidric, respectiv ploile acide.
• Acidul sulfhidric (hidrogen sulfurat) provine în special din
surse artificiale (industria petrolieră și petrochimică etc), având
efect toxic asupra oamenilor și animalelor.
➢ Compuși ai azotului:
• Oxizi de azot, proveniți din arderea combustibililor fosili și
emisiile motoarelor cu explozie, și contribuie la formarea
smogu lui.
❖ Biologică, cauzată de eliminarea și răspândirea anaerobă a un or germeni microbieni. Totuși,
în prezent, poluarea biologică (cauzată de bacterii, viruși și paraziți) este destul de rară.

37 În România, calitatea aerului este reglementată prin Legea nr. Legea nr.104/15.06.2011 privind
calitatea aerului înconjurător a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452
din 28 iunie 2011, având ca scop protejarea sănătății umane și a mediului ca întreg prin
reglementarea măsurilor destinate m enținerii calității aerului înconjurător acolo unde aceasta
corespunde obiectivelor pentru calitatea aerului înconjurător stabilite prin prezenta lege și
îmbunătățirea acesteia în celelalte cazuri.
Această lege creează cadrul legal pentru reglementarea măs urilor destinate menținerii și
îmbunătățirii calității aerului, după caz, pe baza obiectivelor pentru calitatea aerului stabilite,
asigurând alinierea legislației naționale la standardele europene în domeniu și îndeplinirea
obligațiilor României ca stat me mbru al Uniunii Europene.
Prezenta lege asigură transpunerea:
– Directivei 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008
privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa, publicată în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L152 din data de 11.06.2008.
– Directivei 2004/107/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind arsenul,
cadmiul, mercurul, nichelul și hidrocarburile aromatice policiclice în aerul înconjurător,
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Eur opene L23 din data de 26.01.2005.
Totodată se creează cadrul organizatoric, instituțional și legal de cooperare între autoritățile și
instituțiile publice, cu competenț e în domeniu, în scopul evaluării și gestionării calității aerului,
în mod unitar, pe în treg teritoriul României, precum și pentru informarea populației și a
organismelor europene și internaționale privind calitatea aerului.
4.2. Cadrul instituțional – responsabilitatea monitorizării calității aerului în România
Rețeaua Națională de Monitorizare automată a Calității Aerului (RNMCA) este
responsabilă pentru colectarea datelor privind aerul, prin intermediul celor 142 de stații de
monitorizare continuă, amplasate la nivel național. Acestea sunt echipate cu aparatură automată
ce măsoară concentrațiile principalilor poluanți atmosferici: dioxid de sulf (SO 2), oxizi de azot
(NO 2, NOX) monoxid de carbon (CO), ozon (O 3), pulberi în suspensie (PM 10 și PM 2.5),
benzen (C6H6), metale grele (mercur, plumb, cadmiu, arsen, nichel), hidrocarburi a romatice
policiclice. Datele sunt colectate și apoi transmise către panouri de informare pentru public, iar
după prelucrarea inițială din centrele județene de monitorizare, sunt transmise spre evaluare la
Centrul de Evaluare a Calității Aerului. Aspectele de interes: poluanții monitorizați, metodele
de măsurare, valorile limită, pragurile de alertă și de informare și regulile de amplasare a
stațiilor de monitorizare, sunt reglementate de legislația națională armonizată cu cea europeană.

38 Cu toate acestea, în luna iunie 2017, Comisia Europeană a emis un avertisment23 către
România referitor la o serie de deficiențe în monitorizarea calității aerului, în special referitor
la rețeaua de monitorizare a unei game largi de zone și aglomerări, precum și a poluanțil or
principali, menționați în tabelul de mai jos. Acest fapt indică posibilitatea ca Rețeaua Națională
de Monitorizare a Calității Aerului să aibă deficiențe în colectarea/interpretarea/prelucrarea
datelor, cu toate că nu există un raport oficial în acest s ens.

Monitorizarea calității aerului se face pe întreaga suprafață a țării prin stațiile de monitorizare24,
amplasate conform criteriilor stabilite prin directivele europene , care sunt de următoarele tipuri :
NUMĂR DE
STAȚII TIP STAȚIE CARACTERISTICI
24 De tip trafic – Evaluează efectul traficului asupra calității aerului
– Are o rază de acțiune cuprinsă între 10 -100m
– Elemente monitorizate: dioxid de sulf, oxizi de
azot, monoxid de carbon, ozon, compuși organici
volatili, PM10, PM2.5
57 De tip
industrial – Evaluează efectul industriei asupra calității aerului
– Are o rază de acțiune cuprinsă între 100m – 1km
– Elemente monitorizate: dioxid de sulf, oxizi de
azot, monoxid de carbon, ozon, compuși organici
volatili, PM10 și PM 2.5, precum și parametri
meteo (di recția și viteza vântului, presiune,
temperatură, radiații solare, umiditate relativă,
precipitații.
37 De tip urban – Evaluează influența „așezărilor umane” asupra
calității aerului;
– Are o rază de acțiune cuprinsă între 1km – 5 km
– Elemente monitorizate : dioxid de sulf, oxizi de
azot, monoxid de carbon, ozon, compuși organici
volatili, PM10 și PM2.5, precum și parametri
meteo (direcția și viteza vântului, presiune,

23 Conform Comunicatului de Presă al Comisiei Europene din 14 iunie 2017
24 www.calitateaer.ro

39 NUMĂR DE
STAȚII TIP STAȚIE CARACTERISTICI
temperatură, radiații solare, umiditate relativă,
precipitații.
15 De tip
suburban – Evalu ează influența „așezărilor umane” asupra
calității aerului;
– Are o rază de acțiune cuprinsă între 1km – 5 km;
– Elemente monitorizate: dioxid de sulf, oxizi de
azot, monoxid de carbon, ozon, compuși organici
volatili, PM10 și PM2.5, precum și parametri
mete o (direcția și viteza vântului, presiune,
temperatură, radiații solare, umiditate relativă,
precipitații.
6 De tip regional – Este stație referință pentru evaluarea calității
aerului;
– Are o rază de acțiune cuprinsă între 200 -500 km;
– Elemente monitorizate: dioxid de sulf, oxizi de
azot, monoxid de carbon, ozon, compuși organici
volatili, PM10 și PM2.5, precum și parametri
meteo (direcția și viteza vântului, presiune,
temperatură, radiații solare, umiditate relativă,
precipitații.
3 De tip EMEP – Monitorizează și evaluează poluarea aerului în
context transfrontalier;
– Sunt amplasate în zona montană la altitudine
medie: Fundata, Semenic și Poiana Stampei;
– Elemente monitorizate: dioxid de sulf, oxizi de
azot, monoxid de carbon, ozon, compuși organ ici
volatili, PM10 și PM2.5, precum și parametri
meteo (direcția și viteza vântului, presiune,
temperatură, radiații solare, umiditate relativă,
precipitații.

Informațiile colectate de la stațiile de monitorizare sunt transmise la Centrele Locale din cad rul
celor 41 de agenții județene ale Agenției de Protecție a Mediului, iar după validare ajung la

40 Laboratorul Național de Referință pentru Monitorizarea Calității Aerului (LNRCA). Acesta,
după prelucrarea datelor, transmite datele mai departe spre informar e a publicului (prin panouri
publicitare, puncte de informare etc).
Circuitul informațiilor colectate la nivel național de la stațiile de monitorizare este următorul:

Sursa: Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului25
În vederea reglementării standardului calitativ al aerului la nivel european, Uniunea
Europeană a stabilit o serie de valori maxime de referință a concentrațiilor poluanților în aer,
valori preluate, de asemenea, în legislația românească privind calitatea aerului:

Poluant Valori limită Perioada de
referință Depășiri maxime
admise anual
Particule fine (PM2.5) 25 µg/ m3 1 an Nu sunt admise

25 http://calitateaer.ro

41 Poluant Valori limită Perioada de
referință Depășiri maxime
admise anual
Dioxid de sulf (SO 2) 350 µg/ m3 1 oră 24
125 µg/ m3 24 ore 3
Dioxid de azot ( NO 2) 200 µg/ m3 1 oră 18
40 µg/ m3 1 an Nu sunt admise
PM10 50 µg/ m3 24 ore 35
40 µg/ m3 1 an Nu sunt admise
Plumb (Pb) 0,5 µg/ m3 1 an Nu sunt admise
Monoxid de carbon (CO) 10 mg/m3 O medie zilnică
de maximum 8
ore Nu sunt admise
Benzen (C6H6) 5 µg/m3 1 an Nu sunt admise
Ozon 120 µg/m3 O medie zilnică
de maximum 8
ore O medie de 25
zile pe parcursul a
3 ani
Arsenic 6 ng/m3 1 an Nu sunt admise
Cadmiu 5 ng/m3 1 an Nu sunt admise
Nichel 20 ng/m3 1 an Nu sunt admise
Hidrocarburi aromatice
policiclice 1 ng/m3 1 an Nu sunt admise
Sursa: website -ul Comisiei Europene26
La nivel național, în ciuda impunerii limitelor maxime ale cantității de poluanți din aer,
limite ce ar trebui să reprezinte pragul de confort asupra sănătății umane, se înregistrează anual
peste 25.000 de decese având cauze legate de poluarea mediului. Astfel, o monitorizar e
adecvată este fundamentală pentru conformitatea cu standardele Uniunii Europene privind
calitatea aerului.

4.3 Analiza calității aerului în Municipiul București
Conform ultimului studiu privind calitatea aerului înconjurător desfășurat de Primăria
Municip iului București, în anul 2016 s -au raportat numeroase depășiri ale pragurilor limită
privind poluarea aerului.

26 http://ec.europa.eu/environment/air/quality/standards.htm

42 Gradul total al poluării, respectiv suma tuturor poluanților proveniți din traficul rutier,
încălzirea locuințelor, activitățile industriale și prestarea diverselor tipuri de servicii , determină
creșterea alarmantă a emisiilor de d ioxid de azot, PM2.5 , PM10 și benzen, pe suprafețe întinse
ale municipiului.

Așa cum rezultă din graficul de mai sus, la nivelul Bucureștiului , în anul 2016, s -au înregistrat
abateri majore de la numărul maxim admis de depășiri a valorii limită zilnice de PM10 , valoarea
maximă admi să fiind de 35 de depășiri, iar numărul înregistrat în București fiind de 38.
PM10 sunt particule în suspensie cu diametrul mai mic de 10 micrometri, ce pot fi inhalate și
ajunge în plămâni, provocând inflamații și intoxicări. Acestea pot afecta persoanele cu afecțiuni
cardiace și pulmonare, copiii, persoanele în vârstă și, mai ales, astmaticii. Copiii, pe de altă
parte, depun mai mult efor t fizic, prin urmare respiră mai mult pe gură iar particulele nu mai
sunt filtrate corespunzător, deci ajung direct în plămâni. Fiindcă aceștia nu sunt suficient
dezvoltați, sunt în mod deosebit mai vulnerabili poluării.

43
Făcând o comparație între valorile atinse în anii 2014 și 2016, se poate co nstata faptul că, deși
valoarea aferentă stației B -6 (de monitorizare a traficului urban – amplasată la Cercul Militar)
a scăzut de la 48 de depășiri la 38 (în 2016) într -un an , a crescut, în același timp, valoarea
depășirilor de la stația de monitorizare B -7 (de tip suburban – amplasată la Măgurele) , de la 10
depășiri ale valorii limită zilnice într -un an din 2014, la 38 depășiri, în 2016.
Corelarea informației potrivit căreia valorile înregistrate raportat e la stația B -6 de la Cercul
Militar din București au stagnat în ultimii 3 ani , cu cea care raportează triplarea valorii
înregistrate din 2014 până în 2016 la stația B -7 din Măgurele , indică o expansiune a
așezămintelor urbane către marginea orașului, fapt ce atrage după sine creșterea traficului rutier,
unul dintre factorii principali ai creșterii nivelului de PM10 în aer.
Cu toate acestea, în ciuda abaterii de la numărul maxim al depășirilor valorilor zilnice limită în
ambii ani de referință, la nivel anual (atât 2014, cât și 2016), nu a fost înregistrată o depășire a
pragurilor limită.
La nivel național nu au fost raportate modificări semnificative ale valorilor PM10 înregistrate
de stațiile de monitorizare, nici pozitive, nici negative, singurele valor i notabile fiind cele ale
Bucureștiului. Pe de altă parte, acest lucru indică faptul că eforturile depuse de autoritățile ce
au sarcina de a impune măsuri de îmbunătățire a calității aerului fie nu sunt suficient de drastice
în abordarea lor, fie legislați a în vigoare nu este corespunzător formulată, fie tehnicile si
tehnologiile utilizate nu fac față modificărilor de la nivelul așezărilor umane ce determină
scăderea calității aerului ce -l respirăm.

44 BIBLIOGRAFIE

– Autor neprecizat, Formarea funcționarilo r publici din administrația locală în afaceri
europene și managementul ciclului de proiect , Seria Micromonografii – Politici
Europene , Institutul European din România în colaborare cu Human Dynamics, 2013
– Bebeșelea A., Kurti V., Tamaș A., Korosi A., Politi ci de mediu , Editura Fundației pentru
Cultură și Învățământ „Ioan Slavici”, Editura Eurostampa, Timișoara, 2013
– Comunicare a Comisiei Europene, Europa 2020, „O strategie europeană pentru o
creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii” , Bruxel les, 3.3.2010
– Consiliul Uniunii Europene, „Strategia de dezvoltare durabilă a UE revizuită”,
Bruxelles, 26 iunie 2006
– Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, „Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene” , (2010/C 83/02)
– Gavrilă -Paven I., Suport de curs – Dezvoltare durabilă”, Alba Iulia, 2014
– Vâlcu E. N., Șerban Barbu S., „ România și Politica de Mediu în Uniunea Europeană ”,
Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Litere și Științe
Sociale, Nr. 1/2010;
– Gardiner R, „Summit -ul Pământului 2002 Expli cat”
– Stănescu R., Coordonator, Ghidul Politicilor Uniunii Europene, Broșura nr. 4 – Politica
de mediu , Institutul European din România, București, 2012
– http://www.eur opedia.moussis.eu/home.tkl
– http://eur -lex.europa.eu/homepage.html?locale=ro
– https://www.mae.ro/
– Divizia de Statistică a Națiunilor Unite,
https://unstats.un.org/unsd/environment/air_so2_emissions.htm

45 ANEXA 1 – Reprezentarea grafică a concentrațiilor de benzen, dioxid de
azot și PM2,5

46

47

48

49 ANEXA 2 – Stațiile de monitorizare a calității aerului

Stație de monitorizare a calității aerului de tip trafic

Stație de monitorizare a calității aerului de tip industrial

50 Stație de monitorizare a calității aerului de tip urban

Stație de monitorizare a calității aerului de tip suburban

51 Panou exterior de informare a publicului cu privire la indicii de calitate a aerului

Panou interior de informare a publicului cu privire la indicii de calitate a aerului, amplasați în
prim ării