DOMENIUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER: FINANȚE [615586]

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
DOMENIUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER: FINANȚE

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITATE DE MASTER:
FINANȚAREA PROTECȚIEI SOCIALE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific
Conf.univ.dr. Nicoleta CARAGEA

Absolvent: [anonimizat], 2017

2
UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
DOMENIUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER: FINANȚE

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITATE DE MASTER:
FINANȚAREA PROTECȚIEI SOCIALE

ANALIZĂ STATISTICĂ A SISTEMULUI DE
SĂNĂTATE DIN ROMÂNIA

Coordonator științific
Conf.univ.dr. Nicoleta CARAGEA

Absolvent: [anonimizat]

3
Declarație

Prin prezenta declar că Lucrarea de licență / disertație cu titlul
“Analiză statistică a sistemului de sănătate din România ” este scrisă de mine
și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de
învățământ superior din țară sau străinătate. De asemenea, declar că to ate
sursele utilizate, inclusiv cele de pe Internet, sunt indicate în lucrare, cu
respectarea regulilor de evitare a plagiatului:
 toate fragmentele de text r eproduse exact, chiar și în traducere
proprie din altă limbă, sunt scrise între ghilimele și dețin referința
precisă a sursei;
 reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alți autori
deține referința precisă;
 rezumarea ideilor altor autori deține referința precisă la textul
original.

București, 2017

Absolvent: [anonimizat]

_________________________

4
CON ȚINUT:
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 8
CAPITOLUL 1. SĂNĂTATEA POPULAȚIEI ………………………….. ………………………….. ……. 10
1.1. Speranța de viață în România ………………………….. ………………………….. …………………… 10
1.2. Speranța de viață în Uniunea Europeană ………………………….. ………………………….. ……. 15
1.3. Speranța de viață sănătoasă ………………………….. ………………………….. ……………………… 19
1.3.1. Speranța de viață sănătoasă în România ………………………….. ………………………….. 20
1.3.2. Perspective ale speranței de viață sănătoasă ………………………….. …………………….. 21
1.4. Speranța de viața sănătoasă în Uniunea Europeană ………………………….. …………………. 22
CAPITOLUL 2. EVOLUȚIA SISTEMULUI DE SĂNĂTATE ÎN ROMÂNIA …………….. 25
2.1 Accesul la serviciile de sănătate ………………………….. ………………………….. ………………… 25
2.1.1. Medicina de familie ………………………….. ………………………….. …………………………. 25
2.1.2. Ambulatoriul de specialitate ………………………….. ………………………….. ……………… 29
2.1.3. Servicii medicale paraclinice ………………………….. ………………………….. ……………. 32
2.1.4 Asistența medicală spitalicească ………………………….. ………………………….. ………… 34
CAPITOLUL 3. RESURSELE ȘI CHELTUIELILE SISTEMULUI NAȚIONAL DE
SĂNĂTATE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 39
3.1. Infrastructura sistemului național de sănătate ………………………….. ………………………… 39
3.2. Personalul medical …. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 39
3.3. Cheltuielile sistemului de sănătate ………………………….. ………………………….. …………… 42
3.3.1. Finanțarea cheltuielilor publice pentru sănătate în România ………………………….. . 42
3.3.2. Cheltuieli pentru sănătate – componentă a investițiilor în resurse umane ………….. 45
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 48
BIBLIOGRAFIE………………………………….. ……………………………………………………………………50

5

Lista figuri:

Figura 1. Speranța de viață la naștere a populației masculine, pe județe, în anul 1990 ……….. 12
Figura 2. Speranța de viață la naștere a populației masculine, pe județe, în anul 2015. ………. 13
Figura 3. Speranța de viață la naștere a populației feminine, pe județe, în anul 1990 …………. 13
Figura 4. Speranța de viață la naștere a populației feminine, pe județe, în anul 2015 …………. 14
Figura 5. Speranța de viață la naștere în țările membre ale UE -28, în anul 2015 ……………….. 16
Figura 6. Speranța de viață la naștere , pe sexe, in țările membre ale UE -28, în anul 2015 …. 18
Figura 7.Speranța de viață sănătoasă la naștere, pe sexe, în țările membre din UE -28, în anul
2015 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 22
Figura 8. Comparația pe sexe a speranței de viață sănătoasă la naștere în țările membre UE -28
, în anul 2015 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 24
Figura 9. Distribuția medicilor de familie pe forme de proprietate, număr medici pe județele
României, în anul 2016 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 27
Figura 10. Evoluția numărului de medici de familie, pe medii de rezidență, în perioada 2012 –
2016 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 28
Figura 11. Finanțarea medicinei de familie în perioada 2009 -2016 ………………………….. …….. 29
Figura 12. Evoluția numărului de medici de specialitate în ambulatoriul clinic, în perioada
2012 -2016 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 30
Figura 13. Evoluția numărului de consultații și servicii medicale în asistența medicală
ambulatorie -clinic în perioada 2012 -2016 ………………………….. ………………………….. …………… 31
Figura 14. Finanțarea ambulatorului de specialitate in perioada 2009 -2016 ……………………… 31
Figura 15. Situația numărului medicilor și a contractelor încheiate cu furnizorii de servicii
medicale paraclinice în anii 2012 -2016 ………………………….. ………………………….. ………………. 32
Figura 16. Evoluția numărului de servici i medicale paraclinice după tipul recomndărilor în
perioada 2012 -2016 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 33
Figura 17. Finanțarea serviciilor paraclinice ………………………….. ………………………….. ………… 33
Figura 18. Ponderea spitalelor cu proprietate majoritar de stat ………………………….. ……………. 35
Figura 19. Ponderea spitalelor cu proprietate majoritar privat ………………………….. …………….. 35
Figura 20. Evoluția numărului de paturi sanitare, în perioada 2010 -2015 …………………………. 36
Figura 21.Evoluția numărului de contracte de furnizare de servicii medicale spitalicești în
perioada 2012 -2016 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 36
Figura 22. Evoluția numărului cazurilor rezolvate prin spitalizare continuă și a numărului de
cazuri rezolvate prin spitalizare de zi, în perioada 2012 -2016 ………………………….. …………….. 37

6
Figura 23. Numărul pacienților ieșiți din spital, pe clase de boli ………………………….. …………. 38
Figura 24. Numărul de medici, în perioada 2010 -2015 ………………………….. ……………………… 40
Figura 25. Principalele categorii de personal medico -sanitar ce revin la 10.000 locuitori în
anul 2015 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 41
Figura 26. Evoluția cheltuielilor pentru sănătate total , în perioada 2005 -2015 …………………. 45
Figura 27. Ponderea cheltuielilor pentru sănătate din P.I.B, în perioada 2005 -2015 …………… 46
Figura 28. Structura cheltuielilor totale pentru de sănătate, pe tipuri de servicii de sănătate, în
anul 2014 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 47

7

Lista tabele:

Tabel 1. Speranța de viață la naștere, pe sexe, între anii 1968 și 2015
-ani- ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 12
Tabel 2. Speranța de viață la naștere, pe sexe, înregistrată în țările membre ale UE -28, în anii
2007 -2015 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 17
Tabel 3. Speranța de viață sănătoasă la naștere, pe sexe, în șările membre ale UE -28, în anii
2007 -2015 -procente ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 23
Tabel 4. Distribuția medicilor de familie pe forme de proprietat e, numeric și distribuția la % 000
de locuitori, pe județele României , în anul 2016 ………………………….. ………………………….. ….. 26

8
INTRODUCERE

Sănătatea este ,, acea stare perfectă de bine în care se găsește un individ din punct de
vedere organic, spiritual și social,,.
În ceea ce mă privește , sănătatea reprezintă un factor i mportant care ajută la
funcționarea aproape perfectă a organismului, atât din punct de vedere al organismului ca
fizic, cât și a s tării emoționale a acestuia.
Sistemul de sănătate românesc este unul dintre domeniile rămase în urma dezvoltării
generale a economie i. O simțim atât noi în calitat e de pacienți, cât și medicii și asistentele,
care aleg să plece în masă în alte țări . Sănătatea este un serviciu public, ceea ce face ca
personalul să aibă un grad mare de respons abilitate .
Modele de bună practică în sănătate din regiune sunt Turcia și Grecia , care au sisteme
de sănătate private dezvo ltate și de o calitate care a atras înapoi medicii emigranți.
Rezultatele actualului sistem de sănătate sunt cele mai evidente în statistici. Cu toate
că românii plătesc asigurări sociale, aceștia aleg să se opereze în străinătate sau să plătească
din buz unar o consultație la privat, ceea ce dovedește că încrederea pe care o au în sistemul
de stat este redusă.
Acce sul la serviciile de sănătate este considerat un drept fundamental al individului, în
toate țările civilizate. Sănătatea pare a fi un nou,, se gment,, în care problemele tind să se
globalizeze. Nu doar România se confruntă cu g reutăți în finanțarea sistemului de sănătate , ci
mai toate țările lumii.
România, în anul 1990, avea un sistem me dical puternic exclusiv public, centralizat,
susținut financiar de către bugetul de stat și coordonat de către Ministerul Sănătății și
inspectoratele sanitare județene. Serviciile erau oferite populației, oficial în mod gratuit, însă
subfinanțarea gravă a sistemului o lungă perioadă de t imp a dus la scăderea calității serviciilor
oferite și transferul unei părți a costului acestora către populație. Multe dintre policlinici și
spitale funcționau în clădiri deteriorate, fără tehnică corespunzătoare, medicamentele
românești și materialele sa nitare nu acopereau cererea din unitățile sanitare, iar
medicamentele din import, noi și eficiente , erau inaccesibile pentru majoritatea populației.
Astfel, o parte din costurile tratamentelor erau transferate, direct sau indirect, către beneficiar,
inclu siv prin plățile informale către personalul medical, limitând astfel accesul unor segmente
din populație la serviciile medicale.
Trecerea la un model bazat pe asigurări de sănătate a fost evaluată de către decidenți,
la momentul respectiv, drept soluția optimă pentru multe dintre problemele sistemului. Drept
urmare, principiile de organizare, finanțare și oferire către populație a s erviciilor sistemului de

9
sănătate public au fost modificate, începând cu anul 1996, din punct de vedere legislativ, iar
din punctul de vedere al transformărilor efective, începând cu anul 1999.
Serviciile medicale acordate în prezent, se fac în baza contr ibuției la fondul de
sigurări de sănătate. Asiguratul beneficiază, pe baza acestei contribuții, în mod gratuit d e un
pachet de servicii considerate vitale și reglementate legislativ. Asistența medicală pr imară
este, în prezent, asigurată de către medicul d e famil ie, dorindu -se o accentuare a ro lului
serviciilor primare, ca prim filtru de rezolvare a problemelor. Accesul la asistența ambulatorie
și cea spitalicească( în afara urgențelor) și accesul la medicamente compensate și gratuite se
face prin medicul d e familie.
Medicii nu mai au statutul de salariați ai statului, ci devin furnizorii de servicii
medicale care încheie un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, noua coordonatoare a
sistemului. Personalul medical mediu este angajat de catre acești furni zori de servicii( medici
și spitale). Ministerul Sănătății își menține doar rolul de finanțare și coordonare a programelor
naționale de sănătate publică.
De asemenea, noul model a dus la o reducere a accesului populației la serviciile
medicale, prin apari ția unor persoane care nu pot beneficia de asistență medicală( în afara
celei de urgență) neavând asigurare de sănătate.
După anul 1990, au fost realizate și modificări în sens pozitiv, în oferirea asistenței
medicale. Unele dintre policlinicile și spitale le din sectorul public oferă astăzi servicii
îmbunătățite și diversificate , iar pe piață există medicamente noi și eficiente, inclusiv din
import. Există, de asemenea, un sistem privat de acordare a serviciilor medicale, adiacent
celui public și o rețea e xtinsă de farmacii private. În același timp, în contextul sărăcirii
populației, un segment larg al acesteia, deși asigurat, nu își permite costul tratamentelor,
accesarea serviciilor spitalicești performante aflate în afara localității de reședință sau ape larea
la ser viciile sistemului privat, ca alternativă la sistemul pubic.
În ace st sens am descris și analizat evoluția sistemului de sănătate din România.
Lucrarea cuprinde trei capitole. În primul realizăm o analiză asupra sănătății populației,
pornind de la speranța de viață ,respectiv speranța de viață sănătoasă atât în România cât și
în țările Uniunii Europene. Al doilea capitol analizează evoluția sistemului de sănătate, cu
subcapitole dedicate organizării și serviciilor medicale. Capitolul al treilea cuprinde o
analiză a finanțării și cheltuielilor sistemului de sănătate. La final, am adăugat sintetizarea
principalelor constatări și propuneri pentru reforma în sănătate.

10
CAPITOLUL 1 . SĂNĂTATEA POPULAȚIEI

1.1. Speranța de viață în R omânia

Speranța de viață sau durata medie a vieții arată numărul mediu de ani pe care îi are de
trăit o persoană, dacă ar trăi tot restul vieții în condițiile mortalității pe vârste din perioada de
referință. Speranța de viață a fiecărei persoane se schimbă pe măsură ce per soana îmbătrânește
sau tendințele mortalității se schimbă.
Speranța de viață la naștere este cel mai folosit indicator care reprezintă numărul
mediu de ani pe care un nou născut îi poate trăi în condițiile intensității mortalității pe vârste
din perioada d e referință a tabelei de mortalitate. Acest indicator este un barometru care
reflectă „destul de fidel efectul îngrijirilor medicale acumulate de -a lungul mai multor
generații, depinzând de un complex de factori legați de dezvoltarea economică, nivelul de trai,
tradițiile culturale în ceea ce privește tratamentul medical” .
Studierea fenomenului de mortalitate și prima încercare de realizare a tabelei de
mortalitate au fost făcute de John Graunt, părintele statisticii și al demografei. În anul 1662,
John Graunt a conceput o tabelă de mortalitate pentru populația Londrei. Pri n intermediul
acestei lucrări, el a deschis drumul perfecționării acestui instrument de analiză a fenomenului
mortalității .
Apariția teoriei probabilităților a contribuit la perfecționarea metodelor de elaborare a
tabelelor de mortalitate. Cei mai aprecia ți matematicieni, care au avut contribuții notabile la
dezvoltarea teoriei probabilităților, au adus perfecționări la elaborarea tabelelor de mortalitate.
În istoria demografică este subliniată contribuția astronomului englez Ed. Halley care a
întocmit pri ma tabelă de mortalitate completă pentru orașul Breslaw, publicată în anul 1693.
La elaborarea și perfecționarea tabelelor de mortalitate și -au adus contribuția și
matematicienii A. Deparcieux, E. Duvillard, P.S. Laplace, Peer Wargentin, K Becker și G.
Zeuner.
Metodele de elaborare a tabelelor de mortalitate au cunoscut în secolul XX o
diversificare accentuată, prin apariția unor noi metode de determinare a indicatorilor tabelei și
prin prelucrarea diferită a datelor primare, în funcție de organizarea siste mului informațional.
În România, prima tabelă de mortalitate a fost elaborată de către N. Praporgescu și M.
Sanielevici pentru anii 1899 -1901, pe baza recensământului populației din anul 1899 și a
deceselor din anii 1899 și 1900. A doua tabelă de mortalita te a fost realizată pentru perioada
1909 -1912, iar a treia tabelă a fost elaborată pentru anii 1930 -1932 .
Prima tabelă de mortalitate cunoscută în istoria statisticii românești a fost elaborată

11
pentru anii 1899 -1901. A fost realizată pe baza informațiilor disponibile privind mortalitatea
înainte de 1900 (26‰ rata mortalității și 200‰ rata mortalității infantile) și a scos în evidență
faptul că speranța de viață la naștere pentru acea perioadă a f ost de 36,4 ani. A doua tabelă de
mortalitate a fost realizată pentru perioada 1909 -1912 când, conform tabelei, speranța de viață
la naștere a crescut la 39,6 ani. A treia tabelă, care a fost elaborată pentru anii 1930 -1932,
perioada de dinaintea celui de -Al Doilea Război Mondial, a rezultat o speranță de viață la
naștere de 42,0 ani.
După cel de -Al Doilea Război Mondial, schimbările care au intervenit în creșterea
nivelului de trai și creșterea serviciilor medicale pentru populație au determinat scăderea
mortalității. În numai zece ani, din anul 1946 până în anul 1955, rata mortalității generale a
scăzut de la 18,8 la 9,7 la 1000 locuitori. Scăderea mortalității generale s -a concretizat în
creșterea speranței de viață la naștere, la 63,2 ani, determinată pe baza tabelei de mortalitate
pentru anul 1956 . După anul 1956, speranța de viață a continuat să crească cu o intensitate
mai mică, la sfârșitul deceniului al șaselea (1968 -1970) ajungându -se la 67,33 ani. În 1998 –
2000, speranța de viață a depășit pragul d e 70 ani. Î ntre anii 2006 -2008 și 2012 -2015 , speranța
de viață a cunoscut o creștere semnificativă, de la 73,47 ani la 75,44 ani.
Creșterea speranței de viață în 2012 -2015, față de 1968 -1970, a avut loc în condițiile
scăderii ratelor de mortalitate specifi ce pe grupe de vârstă, îndeosebi la grupa de vârstă 0 -4
ani, de la 20,1 decese la 1000 locuitori (1968) la 1, 8 decese la 1000 locuitori (2015 ).

12

Tabel 1. Speranța de viață la naștere, pe sexe, între anii 1968 și 201 5
-ani-
Anii Total Masculin Feminin Diferența dintre
feminin și masculin
1968 -1970 67,33 65,07 69,51 4,44
1978 -1980 69,21 66,68 71,75 5,07
1988 -1990 69,56 66,56 72,65 6,09
1998 -2000 70,53 67,03 74,20 7,17
2005 -2007 72,61 69,17 76,14 6,97
2007 -2009 73,76 70,19 77,45 7,26
2009 -2011 74,20 70,63 77,86 7,23
2011 -2013 75,16 71,75 78,61 6,86
2012 -2015 75,44 72,00 78,91 6,91
Sursa : INS, Anuarul Demografic, 2016 ;
Pe parcursul întregii perioade, din 1968 -2015 , s-a accentuat ecartul între femei și
bărbați în ceea ce privește speranța de viață la naștere. Dacă în 1968 femeile trăiau în medie
cu aproximativ 4 ani mai mult decâ t bărbații, în 2015 diferența a crescut la aproximativ 7 ani.
Creșterea diferenței dintre cele două sexe privind speranța de viață, în conditiile
creșterii valorii indicatorului, arată de fapt scăderea rap idă a mortalităț i la femei în timp ce
supramortalitat ea masculină se menține la un nivel ridicat între 1968 -2015 .

Figura 1. Speranța de viață la naștere a po pulației masculine, pe județe, î n anul 1990

Sursa: INS

13

Figura 2. Speranța de viață la naștere a populației ma sculine, pe județe, în anul 2015 .

Figura 3. Speranța de viață la naștere a populației feminine, pe județe, în anul 1990

14

Figura 4. Speranța de viață la naștere a populației feminine, pe județe, în anul 2015
Sursa: INS, Anuarul Demografic, 2016

În profil teritorial, în zonele cu o mortalitate ridicată se remarcă, de regulă, acele
județe care au un grad de urbanizare mai scăzut și o pondere a populației vârstnice mai mare.
Acești factori au determinat o variație sensibilă a speranței de viață la nivelul fiecărui județ.
În dinamică, speranța de viață la naștere a crescut în toate județele. Dacă în 1990,
durata medie de viață la bărbați era cuprinsă între 63,67 ani (Satu Mare) și 68,57 ani
(Vrancea), la nivelul anului 2015 speranța de viață a crescut, situându -se între 69,29 ani (Satu
Mare) și 75,06 ani (Vâlcea).
La femei, speranța de viață la naștere în anul 1990 a fost cuprinsă între 7 0,56 ani
(Tulcea) și 74,38 ani (Sibiu). Î n anul 2015 speranța de viață a crescut, situându -se între 77,02
ani (Satu Mare) și 80,76 ani (Municipiul București).
Comparativ cu valorile înregistrate în anul 1990 la nivelul județelor, în anul 2015
speranța de v iață la naștere a crescut cel mai mult, cu peste 7 ani, atât la bărbați cât și la femei,
în județele Constanța, Vâlcea și Municipiul București. Creșterile cele mai mici ale speranței
de viață la naștere au fost consemnate la bărbați în județul Brăila (cu c irca 3 ani) și la femei în
județul Covasna (cu 4,30 ani ). Pe regiuni, București -Ilfov a înregistrat cea mai ridicată
speranță d e viață la naștere, în anul 2015 , (77,46 ani), fiind urmată de regiunea Centru (75,97

15
ani). Cea mai scăzută speranță de viață a f ost înregistrată în regiunile Sud -Est (74,94 ani) și
Sud Muntenia (74,98 ani).
Nivelul speranței de viață și caracteristicile mortalității pe grupe de vârstă din țara
noastră sunt expresia fidelă a stării economice, sociale și culturale a societății române ști, dar și
a evoluțiilor care au dus la această stare. O îmbunătățire a condițiilor de viață și mai ales a
nivelului serviciilor medicale la nivel regional ar duce implicit la o creștere a duratei medii a
vieții la nivel teritorial .
1.2. Speranța de viață în Uniunea E uropeană

Speranța de viață la naștere reprezintă un indicator demografic ce caracterizează
nivelul de dezvoltare economică și socială atins de o țară. Nivelul atins de acest indicator la
un moment dat este rezultatul cumulat al factorilor ec onomici și sociali, al factorilor care
influențează starea de sănătate a populatiei, al factorilor care actionează cu intensitate diferită
asupra mortalității.
În anul 2015 , speranța de viață la nivelul UE a fost de 80,9 ani. Cu toate că la nivelul
Uniunii Europene s -au realizat progrese semnificative în domeniul sănătății populației, există
în continuare mari decalaje în ceea ce privește speranța de viață între țările membre. Cele mai
ridicate valori ale s peranței de viață la naștere au fost înregistrate în Spania( 83,3 ani) și Italia(
83,2 ani). La polul opus situându -se Bulgaria, Letonia și lituania, având speranță de viață sub
75 ani. România, cu speranța de viață de circa 75 ani, are un decalaj de 6 -7 ani față de statele
vest europene, situându -se cu 5,9 ani sub media europeană.
Unul dintre principalii factori care au generat creșterea speranței de viață a fost
„revoluția cardio -vasculară“. Factorii medicali (prevenția, progresele importante în
diagnost icul și tratamentul bolilor precum și în dezvoltarea intervențiilor chirurgicale,
medicamentele de generație nouă), factorii economici (costurile asociate vindecării bolilor
cronice și reformarea sistemelor de sănătate) și cei sociali (schimbarea stilului de viață,
scăderea consumului de alcool și tutun, etc.) au stat astfel la baza creșterii speranței de viață în
ultimii ani, însă statele dezvoltate au avut un avans mai puternic din acest punct de vedere.

16

Figura 5. Speranța de viață la naștere în țările membre ale UE -28, în anul 2015

Sursa: Eurostat

Între anii 2007 -2015, speranța de viață la naștere la nivelul UE a crescut cu 1,8 ani( de
la 79,1 ani în anul 2007 la 80,9 ani în 2015). Dintre statele membre, estonia și lituania au
înregistrat cele mai mari creșteri al e speranței de viață la naștere ( de 4,2 ani și respectiv 4 ani),
iar cea mai scăzută creștere a fost consemnată în Germania( de 1,1 ani). În aceeași perioadă,
Romînia a inregistrat o creștere a sp eranței de viață de 1,9 ani.
Pe sexe, în anul 2014, la nivelul UE -28 speranța de viață la naștere a femeilor a fost de
83,6 ani și a bărbatilor de 78,1 ani. Speranța de viață la naștere a bărbaților înregistrată de
către țările membre ale Uniunii Eu ropene a oscilat între 69,1 ani(Letonia) și 80,9 ani (Cipru),
iar speranța de viață la naștere a femeilor a variat între 78,0 ani (Bulgaria) și 86,2 ani (Spania).
În perioada 2007 -2015 , speranța de viață la naștere la bărbați, la nivelul UE -28, a
înregistrat o c reștere mai accentuată de 2,1 ani (de la 76,0 ani, în anu l 2007, la 78,1 ani în anul
2015 ), față de creșterea speranței de viață la naștere la femei de numai 1,4 ani (de la 82,2 ani
în an ul 2007 la 83,6 ani în anul 2015 ). Creșterea accentuată a speranței d e viață la bărbați a
determinat, la nivelul UE -28, reducerea ecartului speranței de viață dintre sexe, de la 6,2 ani
(în anu l 2007) la 5,5 ani (în anul 2015 ). Diferențele în ceea ce privește speranța de viață între
femei și bărbați sunt date atât de factor ii biologici, cât și de cei comportamentali. Mortalitatea
masculină este superioară celei feminine încă de la naștere, astfel valoarea supramortalității
masculine influențiază scăderea speranței de viață a bărbaților.

17

Tabel 2. Sper anța de viață la naștere, pe sexe, înregistrată în țările membre ale UE -28, în anii
2007 -2015
Total Masculin Feminin
2007 2015 2007 2015 2007 2015
UE 79,1 80,9 76,0 78,1 82,2 83,6
Belgia 79,9 81,4 77,1 78,8 82,6 83,9
Bulgaria 73,0 74,5 69,5 71,1 76,6 78,0
Cehia 77,0 78,9 73,8 75,8 80,2 82,0
Danemarca 78,4 80,7 76,2 78,7 80,6 82,8
Germania 80,1 81,2 77,4 78,7 82,7 83,6
Estonia 73,2 77,4 67,5 72,4 78,9 81,9
Irlanda 79,7 81,4 77,3 79,3 82,1 83,5
Grecia 79,7 81,5 76,9 78,9 82,5 84,1
Spania 81,1 83,3 77,9 80,4 84,4 86,2
Franța 81,3 82,8 77,6 79,5 84,8 86,0
Croația 75,8 77,9 72,2 74,7 79,2 81,0
Italia 81,6 83,2 78,8 80,7 84,2 85,6
Cipru 79,8 82,8 77,6 80,9 82,1 84,7
Letonia 70,8 74,5 65,3 69,1 76,2 79,4
Lituania 70,7 74,7 64,5 69,2 77,2 80,1
Luxemburg 79,5 82,3 76,7 79,4 82,2 85,2
Ungaria 73,6 76,0 69,4 72,3 77,8 79,4
Malta 79,9 82,1 77,5 79,8 82,2 84,2
Olanda 80,4 81,8 78,1 80,0 82,5 83,5
Austria 80,3 81,7 77,4 79,2 83,1 84,0
Polonia 75,4 77,8 71,0 73,7 79,8 81,7
Portugalia 79,3 81,3 75,9 78,0 82,5 84,4
România 73,1 75,0 69,5 71,4 76,8 78,7
Slovenia 78,4 81,2 74,6 78,2 82,0 84,1
Slovacia 74,6 77,0 70,6 73,3 78,4 80,5
Finlanda 79,6 81,3 76,0 78,4 83,1 84,1
Suedia 81,1 82,3 79,0 80,4 83,1 84,2
Marea Britanie 79,7 81,4 77,6 79,5 81,8 83,2

Sursa: Eurostat

18
Figura 6. Speranța de viață la naștere , pe sexe, in țările membre ale UE -28, în anul 2015

Sursa:Eurostat
Decalajul între speranța de viață a femeilor și speranța de viață a bărbaților variază la
nivelul fiecărei țări membre din cadrul Uniuni i Europene. Astfel, în anul 2015 , femeile au
înregistrat o speranță de viață cu peste 10 ani mai mare decât a bărbaților în țările baltice
Letonia și Lituania. La polul opus se găsesc feme ile din Cipru, Olanda, Suedia și Marea
Britanie care trăiesc cu aproape 4 ani mai mult decât bărbații.
Între anii 2007 și 201 5, cea mai mare creștere a speranței de viață a bărbaților a fost
înregistrată în Estonia și Lituania (cu 4,9 ani și respectiv cu 4 ,7 ani), iar cea mai mare creștere
a speranței de viață a femeilor a fost consemnată în Letonia (cu 3,2 ani), Estonia (cu 3,0 ani)
și Luxemburg (cu 3,0 ani). În Germania a fost înregistrată cea mai mică creștere a speranței de
viață la bărbați (cu 1,3 ani) , iar în Germania și Austria cea mai mică creștere a speranței de
viață la femei (sub 1 an).
Speranța de viață la anumite vârste constituie un reper important pentru configurarea
unor politici care iau în considerare ciclul vieții pentru fiecare dintre cel e două sexe, cum ar fi
politicile de ocupare a forței de muncă, politicile de pensionare, politicile din domeniul
îngrjirii sănătății.
60 65 70 75 80 85 90
UE
Belgia
Bulgaria
Cehia
Danemarca
Germania
Estonia
Irlanda
Grecia
Spania
Franța
Croația
Italia
Cipru
Letonia
Lituania
Luxemburg
Ungaria
Malta
Olanda
Austria
Polonia
Portugalia
România
Slovenia
Slovacia
Finlanda
Suedia
masculin feminin

19
1.3. Speranța de viață sănătoasă

Speranța de viață sănătoasă (Healthy Life Expectancy –HLY) este indicatorul care
introduce conceptul de calitate a vieții, prin focalizarea asupra acelor ani de care se pot bucura
oamenii fără a avea limitări datorate unei boli sau dizabilități. Conceptul speranță de viață
sănătoasă a fost propus de Sanders (1964) și primele calcule au fost publicate de Sullivan1în
1971.
În ultimele decenii, speranța de viață a crescut foarte mult și în acest context speranța
de viață la naștere era considerat un indicator care semnala îmbunătățirea stării de sănătate a
populației.
În prezent, la nivel global, speranța de viață a crescut, dar în același timp, în structura
morbidității, prevalența bolilor cronice a crescut. Așadar, indicatorul speranță de viață oferă o
imagine mult mai generală a stării de sănătate a populației.
Indicatorul privind speran ța de viață sănătoasă a fost dezvoltat pentru a se analiza dacă
creșterea speranței de viață este însoțită de o creștere în timp a stării bune de sănătate sau din
contră. Speranța de viață sănătoasă împarte speranța de viață în diferite stări de sănătate ș i dă
o dimensiune calitativă noțiunii cantitative de număr mediu de ani trăiți.
Speranța de viață sănătoasă măsoară câți ani în medie este de așteptat să trăiască o
persoană la o anumită vârstă în stare bună de sănătate, având în vedere ratele specifice de
mortalitate, morbiditate și riscul de invaliditate pentru anul respectiv.
Indicatorul speranță de viață sănătoasă se calculează în baza tabelelor de mortalitate și
a datelor privind starea de sănătate a populației, rezultate dintr -un set de întrebări incl use în
Ancheta Statistica Veniturilor și Condițiilor de Viață (Statistics on Income and Living
Conditions).
Modulul Minim European de Sănătate (MEHM) este compus din 3 întrebări generale
care acoperă aceste dimensiuni și a fost introdus, în 2005, în Anchet a Statistica Veniturilor și
Condițiilor de Viață, care determină îmbunătățirea comparabilității speranței de viață
sănătoasă între țări. Cele trei întrebări se referă la:
a) aprecieri generale asupra stării de sănătate (foarte bună, bună, satisfăcătoare, rea,
foarte rea),
b) existența bolilor cronice
c) gradul de limitare în activitățile zilnice.
România a aderat la Uniunea Europeană începând cu anul 2007, indicatorul speranță
de viață sănătoasă fiind disponibil începând cu această dată. Indi catorul speranței de viață

1 D. F. Sullivan, „A single index of mortality and morbidity”, HSMHA Health Reports, vol. 86, aprilie 1971

20
sănătoasă se calculează pentru două categorii de vârstă: speranța de viață sănătoasă la naștere
și speranța de viață sănătoasă la vârsta de 65 de ani, separat pentru ambele sexe.
1.3.1. Speranța de viață sănătoasă în România

În România, speranța de viață la naștere a femeilor a fost, în anul 2015 , de 78,91 ani,
iar a bărbaților de 72 ani, din care atât bărbații cât și femeile, se vor aștepta să aibă o viață
sănătoasă timp de 59 ani, ceea ce înseamnă o diferență de 13 ani la bărba ți și de aproape 20
ani la femei în raport cu speranța de viață la naștere. Prin urmare, în comparație cu bărbații,
femeile trăiesc un număr mai mare de ani, dar aproximativ 20 ani cu probleme de sănătate .
Figura 7. Speranța de viață sănătoasă la naștere și speranța de viață la naștere , pe sexe, in
perioada 2007 -2015

Sursa : INS, Anuarul Demografic, 2016 ( speranța de viață la naștere); Eurostat,

În perioada 2007 -2015, cu toate că s -a înregistrat o creștere continuă a speranței de
viață la naștere atât la bărbați cât și la femei, speranța de viață sănătoasă a scăzut, de la 62,5
ani (2007) la 59 ani (2015 ) la femei și de la 60,5 ani (2007) la 59 ani (2015 ) la bărbați. În cei 8
ani care au trecut, bărbații au câștigat 2,8 3 ani în durata medie a vieții, dar trăiesc cu probleme
de sănătate cu 1,5 ani mai mult. În aceeași perioadă, femeile trăiesc cu 2,76 ani mai mult, dar
speranța de viață sănătoasă s -a redus cu 3,5 ani.
Din speranța de viață de 18,02 ani a femeilor d e 65 ani (la nivelul anului 2015 ), numai
5,7 ani vor fi trăiți într -o stare bună de sănătate. Bărbații de 65 ani vor trăi, în medie, numai
5,9 ani fără probleme de sănătate din cei 14,68 ani care reprezintă speranța de viață. 50 55 60 65 70 75 80 85 90
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2015 masculin -speranța de viata
feminin – speranța de viață
masculin -speranța de viață
sănătoasă
feminin -speranța de viață
sănătoasă

21
Figura 2.2. Speranța de viață sănăt oasă la 65 ani , pe sexe, în perioada 2007 -2015

Sursa: INS, Anuarul Demografic, 2015( speranța de viață la 65 ani);
Eurostat, http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/submitViewTableAction.do(speranța
de viață sănătoasă la 65 ani).
1.3.2. Perspective al e speranței de viață sănătoasă

În cadrul Uniunii Europene, durata medie a vieții într -o stare mai bună de sănătate
reprezintă un important obiectiv pentru toate statele membre care se confruntă cu fenomenul
de îmbătrânire a populației.
Îmbătrânirea sănătoasă înseamnă menținerea capacității funcționale a persoanelor cât
mai mult timp și la vârste înaintate. Bolile cronice, infirmitatea, bolile psihice și dizabilitățile
fizice tind să devină prevalente odată cu înaintarea în vârstă, determ inând scăderea calității
vieții celor afectați. Dacă numărul de ani trăiți în stare de sănătate ar crește mai rapid decât
speranța de viață, atunci oamenii ar putea trăi o parte mai însemnată din viața lor fără
probleme de sănătate.
Comisia Europenă a lans at, în anul 2012, Parteneriatul european pentru inovare
privind îmbătrânirea activă și în condiții bune de sănătate. Scopul acestui parteneriat este de a
favoriza adoptarea cât mai rapidă a noilor idei, a tehnologiilor inovatoare și a bunelor practici,
în interesul persoanelor vârstnice. Unul din principalele obiective ale acestei inițiative este de
a crește durata de viață medie în condiții bune de sănătate a cetățenilor europeni cu 2 ani, până 0 5 10 15 20
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2015 masculin -speranța de viata
feminin – speranța de viață
masculin -speranța de viață
sănătoasă
feminin -speranța de viață
sănătoasă

22

în 2020.

Ameliorarea sănătății populației reprezintă un obiectiv complex ce necesită implicarea
tuturor actorilor sociali și politici din diferite domenii – sănătate, educație, sectorul de
producție, mass -media – în promovarea sănătății, în responsabilizarea oamenilor pentru
adoptarea unui stil de viață sănătos .
1.4. Speranța de viața sănătoasă în Uniunea Europeană

La nivelul Un iunii Europene, pentru anul 2015 , speranța de viață sănătoasă la naștere a
bărbaților fost estimată la 6 1,4 ani iar a femeilor 61,8 ani
Figura 8.Speranța de vi ață sănătoasă la naștere, pe sexe, în țările membre din UE -28, în anul
2015

Sursa: Eurostat

23
Speranța de viață sănătoasă a bărbaților înregistrată în cadrul țărilor membre UE -28,
în anul 2015 , a fost cuprinsă între 73,6 ani (Suedia) și 51,5 ani (Letonia), iar în cazul
femeilor valorile indicatorului au oscilat între 74,3 ani (Malta) și 54,6 ani (Slovacia).
Comparând datele din anul 2015 cu datele din 2007, cele mai mari creșteri ale
speranței de viață sănătoasă au fost înregistrate în Suedia (cu 5,9 ani pentru bărbați și cu 6,8
ani pentru femei) și Lituania (cu 4,3 ani pentru bărbați și cu 3,6 ani pentru femei). La polul
opus, cele mai m ari scăderi au fost semnalate în Danemarca (cu -7,1 ani pentru bărbați și cu –
6,0 ani pentru femei) și Bulgaria (cu -5,1 ani pentru bărbați și cu -7,8 ani pentru femei).
Tabel 3. Speranța de viață sănătoasă la naștere, pe sexe, în ș ările membre ale UE -28, în anii
2007 -2015 -procente
2007 2010 2013 2015
M F M F M F M F
UE 61,72 62,610 61,8 62,6 61,4 61,5 61,4 61,8
Belgia 63,5 63,9 64,0 62,6 64,0 63,7 64,5 63,7
Bulgaria 67,1 73,9 63,0 67,1 62,4 66,6 62,0 66,1
Cehia 61,4 63,3 62,2 64,5 62,5 64,2 63,4 65,0
Danemarca 67,4 67,4 62,2 61,4 60,4 59,1 60,3 61,4
Germania 59,0 58,6 57,9 58,7 57,8 57,0 56,4 56,5
Estonia 49,8 54,9 54,2 58,2 53,9 57,1 53,2 57,1
Irlanda 62,9 65,6 65,9 66,9 65,8 68,0 66,3 67,5
Grecia 66,0 67,6 66,1 67,7 64,7 65,1 64,1 64,8
Spania 63,5 63,2 64,5 63,8 64,7 63,9 65,0 65,0
Franța 62,8 64,4 61,8 63,4 63,0 64,4 63,4 64,2
Croația 57,4 60,4 57,6 60,4 58,6 60,0
Italia 63,4 62,6 61,8 60,9 62,5 62,3
Cipru 63,1 62,8 65,1 64,2 64,3 65,0 66,1 66,3
Letonia 51,4 54,8 53,1 56,4 51,7 54,2 51,5 55,3
Lituania 53,3 58,1 57,4 62,3 56,8 61,6 57,6 61,7
Luxemburg 62,3 64,6 64,4 66,4 63,8 62,9 64,0 63,5
Ungaria 55,1 57,8 56,3 58,6 59,1 60,1 58,9 60,8
Malta 69,2 71,1 70,1 71,3 71,6 72,7 72,3 74,3
Olanda 66,1 64,3 61,3 60,2 61,4 57,5 63,3 59,0
Austria 58,7 61,4 59,4 60,8 59,7 60,2 57,6 57,8
Polonia 57,6 61,5 58,5 62,3 59,2 62,7 59,8 62,7
Portugalia 58,5 57,9 59,3 56,7 63,9 62,2 58,3 55,4
România 60,5 62,5 57,3 57,5 58,6 57,9 59,0 59,0
Slovenia 58,7 62,3 53,4 54,6 57,6 59,5 57,8 59,6
Slovacia 55,6 56,1 52,4 52,0 54,5 54,3 55,5 54,6
Finlanda 56,8 58,0 58,5 57,9 58,7 57,5
Suedia 67,7 66,8 67,0 66,4 66,9 66,0 73,6 73,6
Marea Britanie 64,6 66,0 64,9 65,6 64,4 64,8 63,4 64,2

Sursa: Eurostat
În majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, datele cu privire la speranța de

2 Date UE -27;nu sunt date disponibile

24
viață sănătoasă, pe sexe, au indicat valori mai ridicate în rândul femeilor decât în cel al
bărbaților.
În anul 2015, în Lituania și Bulgaria, femeile au înregistrat o speranță de viață fără
probleme de sănătate, cu 4,1 ani mai mare decât a bărbaților. În Portugalia și Olanda raportul
este invers, bărbații se bucură de o viață sănătoasă cu 2,9 ani și respectiv 4,3 ani mai mult
decât femeile.

Figura 9. Comparația pe sexe a speranței de viață sănătoasă la naștere în țările membre UE -28
, în anul 2015

Sursa:Eurostat

50.0 55.0 60.0 65.0 70.0 75.0
UE
Belgia
Bulgaria
Cehia
Danemarca
Germania
Estonia
Irlanda
Grecia
Spania
Franța
Croația
Italia
Cipru
Letonia
Lituania
Luxemburg
Ungaria
Malta
Olanda
Austria
Polonia
Portugalia
România
Slovenia
Slovacia
Finlanda
Suedia
Marea Britanie
masculin feminin

25
CAPITOLUL 2 . EVOLUȚIA SISTEMULUI DE SĂNĂTATE ÎN
ROMÂNIA

2.1 Accesul la serviciile de sănătate

Capacitatea sistemului medical de a răspun de nevoilor medicale ale cetățen ilor este
limitată de factori diverși, dintre care subfinanțarea este unul dintre cei mai discutați. Evident
lipsa mijloacelor materiale este un obstacol pentru îngrijirile medicale și din pers pectiva
pacienților. Incapacitatea de a plăti pentru trata ment, atunci câ nd acesta nu este compensat,
distanța prea mare până la o clinică specializată sau listele lungi de așteptare, pun obstacole
serioase în calea tratării afecț iunilor. Astfel de obstaco le în accesul la serviciile medicale vin
din afara sistemului medical.
În Europa, distribuția lor nu este uniformă, întrucât depinde de nivelul de trai și
reflectă inechități în distribuția de putere și resurse. O analiză comparativă a determinanților
sociali în cadrul Uniunii Europene poate fi foarte informativă pentru starea de sănătate a
populației din România și pentru dificultățile pe care le au potențialii pacienți în a accesa
serviciile medicale, mai ales în condițiile în care asistăm în prezent la un efort susținut de
restructurare și reorganizare a sistemului de sănătate din Români a.
Sistemele de sănătate sunt influențate de mărimea bugetelor și resurselor alocate
pentru sănătate (atât financiare cât și umane), de repartizarea geografică și de ine galitățile
sociale. Calitatea serviciilor și accesul la asistență medicală cuprinde infrastructura,
echipamentele și numărul de specialiști în sănătate.
Calitatea asistenței medicale joacă un rol cheie în asigurarea unor niveluri ridicate ale
sănătății pu blice.
2.1.1 . Medicina de familie

Asistența medicală primară și cea comunitară sunt obiective specifice ale strategiei
naționale. Medicina primară reprezentată de medicina de familie este foarte heterogenă ca
structură și formă de organizare, nu este uniform repartizată în teritoriu, prezintă diferențe
între județe și între medii, urban și rural. Medicina de familie este un pilon principal în
intervențiile de sănătate publică menite să limiteze impactul bolilor transmisibile și
netransmisibile. De asem enea medicii de familie sunt primul punct de contact cu sistemul
sanitar pentru majoritatea pacienților. Casele de sănătate încheie anual contracte cu circa
12000 de medici de familie, organizați în cabinete individuale, societăși comerciale, societăți
civile etc. Dintre aceștia aproximativ 60% profesează în mediul urban și 40% în mediul rural.
Numărul de pacienți înscriși la un medic de familie în mediul depășește 2000 de persoane, în

26
timp ce în urban scade la 1600 de persoane. Evoluțiile efectivelor din u ltimii șase ani au fost
neconvingătoare, creșterea numărului medicilor de familie fiind insignifiantă în rural și
moderată în urban. Astfel, dezechilibrele de acces la servicii dintre cele doua medii de
rezidență se accentuează continuu..
Tabel 4. Distribuția medicilor de familie pe forme de proprietate, numeric și distribuția la % 000
de locuitori, pe județele României , în anul 2016
Județ Proprietate publică Proprietate privată Medici de familie la
%000 locuitori
Alba 161 78 62,22
Arad 292 40 69,64
Argeș 351 11 55,53
Bacău 294 10 40,58
Bihor 45 362 65,45
Bistrița Năsăud 97 52 45,16
Botoșani 3 179 39,42
Brașov 396 13 64,94
Brăila 3 156 43,77
Buzău 141 73 43,98
Caraș Severin 34 184 65,3
Călărași 104 19 38,27
Cluj 232 190 58,74
Constanța 38 423 59,75
Covasna 111 0 48,27
Dâmbovița 2 237 44,84
Dolj 457 0 64,54
Galați 19 76 14,92
Giurgiu 126 262 138,87
Gorj 208 8 58,17
Harghita 158 0 47,16
Hunedoara 129 117 51,50
Ialomița 123 4 42,71
Iași 41 629 75,09
Ilfov 3 160 44,66
Maramureș 168 102 51,06
Mehedinți 140 31 58,63
Mureș 50 331 63,62
Neamț 3 265 46,01
Olt 244 0 53,13
Prahova 267 126 48,05
Satu Mare 28 167 49,64
Sălaj 2 121 49,32
Sibiu 259 40 64,55
Suceava 194 129 43,57
Teleorman 1 189 47,56
Timiș 72 505 78,20
Tulcea 84 17 40,70
Vaslui 134 50 38,90
Vâlcea 209 15 55,00
Vrancea 155 8 41,33
Municipiul București 983 715 79,57
Sursa:IN S

27
Figura 10. Distribuția medicilor de familie pe forme de proprietate, număr medici pe județele
României, în anul 2016

Sursa : INS

0 200 400 600 800 1000 Alba Arad Argeș Bacău Bihor Bistrița Năsăud Botoșani Brașov Brăila Buzău Caraș Severin Călărași Cluj Constanța Covasna Dâmbovița Dolj Galați Giurgiu Gorj Harghita Hunedoara Ialomița Iași Ilfov Maramureș Mehedinți Mureș Neamț Olt Prahova Satu Mare Sălaj Sibiu Suceava Teleorman Timiș Tulcea Vaslui Vâlcea Vrancea Municipiul București
Proprietate privată
Proprietate publică

28
Figura 11. Evoluția numărului de medici de familie, pe medii de rezidență, în perioada 2012 –
2016

Sursa: CNAS

Volumul de activitate în medicina de familie este influențată de mai multe cauze, unele
specifice sistemului sanitar, iar altele externe acestuia. În prima categorie se încadrează
constrângerile stabilite prin contractul cadru și pachetul de servicii de bază . Acestea limitează
prestațiile medicilor de familie, adeseori în contradictie cu prevederile curriculei de pregătire
în specialitate și cu ghidurile de practică medicală.
De exemplu, medicilor de familie li se interzice eliberarea de bilete de trimitere pentru
unele servicii pa raclinice importante, diminuându -se aportul lor în prevenție. Activitatea este
afectată și de încărcarea birocratică și de schimbările frecvente de politică publică în domeniu.
În privința cauzelor externe, se distinge neimplicarea autorităților administra ției
publice în sprijinirea medicilor de familie și a cabinetelor acestora. În același timp,
apatiaprimăriilor este tolerată și de Ministerul Sănătății , care nu are un program de dezvoltare
a infrastructurii medicinei de familie , în special în mediul rural. Deși inițiativa de vânzare a
cabinetelor către medicii titulari ar fi putut stimula investițiile private și evoluția calității
actului medical, impl ementarea a fost îngreunată de autoritățile locale, care au contestat
legislația și au tergiversat transferul de proprietate.
11914 11988
11416 11295 11256
7340 7245 6924 6888 6902
4574 4743 4492 4407 4354
0 2000 4000 6000 8000 10000 12000 14000
2012 2013 2014 2015 2016 total
urban
rural

29
Figura 12. Finanțarea medicinei de familie în perioada 2009 -2016
Mil lei

Sursa: CNAS

2.1.2 . Ambulatoriul de specialitate

În ciuda importanței sale sistemice, asistența medicală ambulatorie pentru specialitățile
clinice reprezintă o componentă redusă a sistemului de asigurări de sănătate, CNAS alocându –
i , în medie , numai 2% din resurse anual. Anual CNAS contractează între 2500 și 3000 de
furnizori de servicii, dintre care 370 de ambulatorii integrate ale spitalelor. Numărul medicilor
care fac parte din aceste contracte se apropie de 14.000.
Ca și în med icina de familie, anii 2009 și 2010 au adus scăderi ale finanțării nominale,
reflecție directă a constrângerilor bugetare, dar și a importanței reduse acordată de autorități
acestei ramuri de asistență medicală. Abia în anii 2012 -2016 s-a revenit la creșt eri
semnificative ale bugetului alocat , ca urmare a reorientării priorităților de politici publice și
către serviciile din medicina primară.
Ambulatoriul clinic de specialitate nu a cunoscut volatilitatea pachetului de servicii și
a condițiilor de contract are din medicina de familie, însă câteva modificări de amploare au
lăsat o amprentă durabilă. Cea mai importantă este eliminarea serviciilor de diagnostic și
terapeutice din pachetul de bază în anul 2010. Acestea reprezentau o cincime din volumul de
activi tate al medicilor specialiști, care au fost obligați să efectueze numai consultații sau să
perceapă tarife pentru servicii. CNAS a încercat fără succes să compenseze măsura cu
creșterea valorii punctului per consultație și cu eliminarea unor limite asupra numărului
acestora. Efectele nu s -au lăsat așteptate: numărul de contracte de furnizare a scăzut cu 10%,
iar execuția bugetară în anul 2010 a fost numai 90% din programul aprobat. Serviciile 1104 1101 1104 1197 1,315 1,485 1515 1565
0 200 400 600 800 1000 1200 1400 1600 1800
2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 finanțarea

30
medicale au fost reintroduse în anul următor, însă chiar și în an ul 2013 erau cu 54 % decât în
urmă cu patru ani.
Și în privința consultațiilor se manifestă o tendință de scădere; numărul total era cu o
zecime mai mic în anul 2013 decât în urmă cu patru ani. Majoritatea sunt acordate pacienților
cronici, care pot beneficia de o consultație pe lună sau pe trimestru. Numărul și ponderea
acestora este în creștere, tendință vizibilă și la medicina de familie . Consultațiile pentru
pacienți cu afecțiuni acute și subacute sunt în scădere, ca urmare a limitării, începând cu anul
2010, a numărului aferent unui episod de boală la 1 -3 consultații.

Figura 13. Evoluția numărului de medici de specialitate în ambulatoriul clinic, în perioada
2012 -2016

Sursa: CNAS

0 2000 4000 6000 8000 10000 12000 14000 16000
2012 2013 2014 2015 2016 12783 13387 14811 15052 15811 numar medici specialitate

31
Figura 14. Evoluția numărului de consultații și servicii medicale în asistența medicală
ambulatorie -clinic în perioada 2012 -2016

Sursa: CNAS
Figura 15. Finanțarea ambulatorului de specialitate in perioada 2009 -2016
Mil
lei

Sursa : CNAS
0 2,000,000 4,000,000 6,000,000 8,000,000 10,000,000 12,000,000 14,000,000 16,000,000 18,000,000 20,000,000
2012 2013 2014 2015 2016 18,900,634 19,027,682
18,216,005 17,734,114 17,984,093
3,035,173 3,277,593 4,025,448 5,325,415 6,576,076 număr consultații
număr servicii
321 289 310 387 548 649 662 778
0 100 200 300 400 500 600 700 800 900
2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 ambulatoriu de specialitate

32
2.1.3 . Servicii medicale paraclinice

Asistența medicală în specialități paraclinice cuprinde analizele de laborator, anatomia
patologică, examenele de radiologie, imagistica medicală și explorările funcționale. Cumulat,
ele au avut o pondere variabilă în FNUASS, între 1,6% și 3,6%. După un vârf al finanțării în
anul 2008, mulțumită „Programului național de evaluare a stării de sănătate a populației”,
resursele pentru servicii paraclinice s -au înjumătățit în anii 2009 – 2012. Mai mult, rata de
creștere a finanțării a fost de 3%, sub rata medie a inflației în aceeași perioadă (4,3%).
Resursele au depășit nivelul anului 2008 abia în anul 2014, când în pachetul de bază
sunt 103 analize de laborator și 111 examinări radiologice/ imagistică m edicală/ explorări
funcționale, cu 19 mai multe decât în urmă cu 6 ani. Tot din anul 2014, investigațiile
paraclinice efectuate în ambulatoriu în spitale se finanțează din bugetul alocat asistenței
medicale paraclinice.
Figura 16. Situația numărului medicilor și a contractelor încheiate cu furnizorii de servicii
medicale paraclinice în anii 2012 -2016

Sursa: CNAS
contracte medici 0 1000 2000 3000 4000 5000 6000 7000
2012 2013 2014 2015 2016 1160 1145 1306 1338 1395 4824 5027 5056 5439 6119
contracte
medici

33
Figura 17. Evoluția numărului de servicii medicale paraclinice după tipul recomndărilor în
perioada 2012 -2016

Sursa: CNAS

Figura 18. Finanțarea serviciilor paraclinice

Sursa: CNAS
324 314 313 322 365 584 630 655
0 100 200 300 400 500 600 700
2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Finanțarea serviciilor paraclinice 24,073,455 25,260,070 34,148,936
29,565,730 30,374,370
9,715,960 8,760,300 13,510,506
11,632,150 12,889,846
0 5,000,000 10,000,000 15,000,000 20,000,000 25,000,000 30,000,000 35,000,000 40,000,000
2012 2013 2014 2015 2016 servicii medicale
recomandate de
medicii de familie
servicii medicale
recomandate de
medicii de
specialitate

34
2.1.4 Asistența medicală spitalicească

Serviciile furnizate de spitale constituie cea mai mare componentă a sistemului de
asigurări de sănătate. Ponderea lor în cheltuielile FNUASS este în prezent 36%, însă istoric ea
s-a situat între 40% și 50%. Spitalele au trecut prin transformări importante în ultimii 25 de
ani, chiar dacă procesul nu a fost întotdeauna caracterizat de coerență și predictibilitate. Cea
mai tumultoasă perioadă a fost între anii 2009 și 2013, când au fost implementate simultan
măsuri de descentralizare, restructurare și reduce re a costurilor. Impactul acestora asupra
activității spitalelor nu s -a lăsat așteptat și îl vom analiza în cele ce urmează.
În contextul reformei sistemului sanitar, mutarea accentului de pe îngrijirea pacienților
în regim de spitalizare pe îngrijirea în regim ambulatoriu, prin medicii de familie și medicii
specialiști din unități medicale de specialitate, a determinat diminuarea numărului de paturi de
spital. În perioada 2005 – 2007, numărul paturilor de spital a scăzut, după care a crescut ușor
în următor ii doi ani. În urma descentralizării serviciilor publice și trecerea unui număr
important de spitale în administrarea Consiliilor Locale, în perioada 2010 -2011 evoluția
numărului de paturi a înregistrat un trend descrescător, ajungând în anul 2011 la un nu măr de
128 mii de paturi de spital, mai puține cu 14 mii de paturi față de anul 2005. În ultimii 4 ani
numărul paturilor din spitale a fost în ușoară creștere, ajungând la 132 ,1 mii în anul 20 15
În anul 2015 , numărul paturilor de spitale contract abile de c ătre CNAS este 132,1 mii ,
fiind stabilit pe baza „Planului național de paturi”. Pe lângă numărul total, și structura s -a
modificat, în corelație cu morbiditatea generală, progresele tehnologiilor medicale și
restructurări: ponderile secțiilor de obstetrică -ginecologie, nou -născuți și pediatrie au scăzut,
iar cele de boli interne, pneumoftiziologie, psihiatrie și neurologie au crescut. Repartizarea pe
județe a numărului de paturi nu este corelată cu populația, ci cu adresabilitatea spitalelor
respective; ast fel, primele cinci județe cumulează o treime din numărul paturi contractabile la
nivel național, cu o medie la 1.000 de locuitori mai mare cu 60% decât cea națională.
CNAS contracteaz ă anual servicii cu spitale le, atât cu cele publice cât și cu cele
privat e. Serviciile includ spitalizare continuă pentru bolnavi acuți și cronici, spitalizare de zi
pentru acuți, îngrijiri paliative, asistență de specialitate în ambulatoriul integrat sau centre de
sănătate multifuncționale și investigații paraclinice.
Analiza structurală a spitalelor este posibilă numai pentru cele din sectorul public, ale
căror date sunt disponibile.

35
Figura 19. Ponderea spitalelor cu proprietate majoritar de stat

Figura 20. Ponderea spitalelor cu proprietate majoritar privat

Sursa :INS

urban
91% rural
9%
urban
94% rural
6%

36
Figura 21. Evoluția numărului de paturi sanitare, în perioada 2010 -2015

Sursa: anuarul statistic al României 2016

Figura 22.Evoluția numărului de contracte de furnizare de servicii medicale spitalicești în
perioada 2012 -2016

Sursa : CNAS

0 20 40 60 80 100 120 140 160
2010 2011 2012 2013 2014 2015 132 128.5 129.6 130.7 130.9 132.1
paturi
0 200 400 600 800
2012
2013
2014
2015
2016 443 460 543 579 632
numar contracte cu spitale

37
Se poate constata o creștere a numărului de contracte încheiate între spitale și CNAS și
totodată o scădere a duratei medie de spitalizare.

Figura 23. Evoluția numărului cazurilor rezolvate prin spitalizare continuă și a numărului de
cazuri rezolvate prin spitalizare de zi, în perioada 2012 -2016

Sursa: CNAS

0 1,000,000 2,000,000 3,000,000 4,000,000
2012 2013
2014
2015
2016
nr.cazuri realizate prin spitalizare continuă nr.cazuri realizate prin spitalizare de zi

38
Figura 24. Numărul pacienților ieșiți din spital, pe clase de boli

Sursa: anuarul statistic al României 2016

Dintre pacienții internați în regim de spitalizare continuă, cel mai mare număr al
pacienților ieșiți din spital s -a înregistrat, în anul 2015, în cazul bolilor aparatului circulator și
în cazul bolilor aparatului respirator.

0 100 200 300 400 500 600 700 800
2010 2011 2012 2013 2014 2015 631
582
526 530 503 502 520
477 451 451 426 419
boli infecțioase și parazitare tumori boli ale aparatului circulator
boli ale aparatului respirator boli ale aparatului digestiv

39
CAPITOLUL 3. RESURSELE ȘI CHELTUIELILE SISTEMULUI
NAȚIONAL DE SĂNĂTATE

3.1. Infrastructura sistemului național de sănătate

Infrastructura sistemului de sănătate a suferit o serie de modificări, atât în sectorul
public cât și în cel privat, fiind unul din principalele obiective ale reformei în domeniul
sănătății. În ultimii 20 ani, numărul unităților sanitare a crescut în mod constant, însă anumite
categor ii de unități au dispărut, mai ales în mediul rural ( dispensare, policlinici rurale). În
parale cu restructurarea sectorului public, sectorul privat s -a extins oferind alternative pentru
toată gama de servicii medicale . Tendințele de dezvoltare ale sector ului privat se datorează
faptului că acestea pot oferi servicii de calitate și tehnologie de ultimă generație, fiind
influențate în principal de subfinanțarea sistemului public de sănătate.
Sistemul public a înregistrat o diminuare a numărului de spitale, de la 439 în anul 2000
la 367 în anul 2015. Cu toate acestea, în anul 2015, sistemul sanitar public deținea toate
centrele de transfuzie sanguină, toate cabinetele ( medicale și stomatologice) școlare și
studențești, cea mai mare parte a spitalelor, a cen trelor de sănătate cu paturi de spital, a
ambulatoriilor de spital și ambulatoriilor de specialitate, întreaga rețea de sanatorii TBC, toate
centrele de sănătate mintală și întreaga rețea de unități medico -sociale.
În paralel s – a dezvoltat infrastructura sistemului sanitar privat, care în anul 2015
deținea un număr de 187 spitale ( față de 3 în anul 2000 și 11 în anul 2005) , 134 policlinici.
Totodată în anul 2015, în sectorul privat funcționau aproape toate cabinetele de medicină
generală ( 750 ) față de 20 cabinete în sectorul de stat și 94% din totalul farmaciilor și cel al
punctelor farmaceutice.

3.2. Personalul medical3

Numărul de medici a crescut continuu în perioada 201 0-2015, creșterea fiind circa
20%, de la circa 52 mii medici în anul 201 0, la circa 56 mii în anul 2015.

3 Datele statistice privind personalul medical se referă numai la personalul încadrat cu norma de bază în unitățile
medicale din sectorul public sau din cel privat. Nu sunt disponibile statistici referitoare la personalul medical
care își desfășoară activitatea în mai multe unități sanitare.

40
Figura 25. Numărul de medici, în perioada 2010 -2015

Sursa: anuarul statistic al Romaniei 2016

Între diferitele specialități medicale, medicii de familie sunt cei mai numeroși.
Numărul stomatologilor a crescut la 15,5 mii în anul 2015. Cele mai semnificative creșteri s –
au înregistrat în rândul farmaciștilor, care în perioada 2000 – 2015 și -au dublat numărul.
Evoluția numărului personalului sanitar cu studii medii a avut deasemenea o tendință de
creștere, de la 119 mii persoane în anul 2000 la 133 mii persoane în anul 2015 .

50000 51000 52000 53000 54000 55000 56000 57000
2010 2011 2012 2013 2014 2015 52204 52541 53681 54086 54929 56110
medici

41
Figura 26. Principalele categorii de person al medico -sanitar ce revin la 10.000 locuitori în
anul 2015

Sursa : anuarul statistic 2016

0 20000 40000 60000 80000 100000 120000 140000
2010 2011 2012 2013 2014 2015
medici stomatologi farmaciști personal sanitar mediu

42
3.3. Cheltuielile sistemului de sănătate

3.3.1. Finanțarea cheltuielilor publice pentru sănătate în România

Sisteme de finanțare a sănătății:

 sistemul german ( Bismark): Se bazează pe cotizații obligatorii suportate atât
de salariați, cât și de întreprinderi ; Cotizațiile sunt mobilizate de instituții
speciale (case de asigurări) ; Pacienții nu plătesc nimic pentru consultații,
tratame nte etc. ; Raportul dintre finanțarea publică și ce pe bază de cotizații: 25 –
75%; se aplică în Germania, Belgia, Luxemburg, Olanda, Franța, Austria
 Sistemul englez : oferă îngrijiri medicale gratuite pentru toți indivizii ; Sistem
bazat pe resursele financiar e provenite din impozite ; Pacienții nu plătesc nimic,
dar au obligația de a se înscrie la un medic care primește remunerația de la
Sistemul Național de Sănătate ; Finanțarea bugetară: 85%, restul se suportă din
ale fonduri sau de către pacienți (medicamente le); se aplică în Danemarca,
Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia, Grecia, Italia, Canada, Marea Britanie
 Sistemul american : Asigurarea sănătății se realizează într -o mare măsură prin
intermediul pieței, prin asigurările private de sănătate ; aceste sume nu sunt
considerate obligatorii ; Se caracterizează prin asigurări individuale pe baze
contractuale ; Acordarea serviciilor medicale se face prin sistem privat, orientat, în
mod predominant, spre profit ; Este un sistem orientat excesiv către intervenții pentru
afecțiuni acute, în defavoarea celor profilactice ; Statul american finanțează două
programe în domeniul sănătății: MEDICARE ( destinat persoanelor în vârstă de peste
65 de ani și celor aflați în incapaciatte de muncă ) și MEDICAID (pentru persoane cu
venitu ri sub pragul sărăcie i).

43

FINANȚAREA SĂNĂTĂȚII
BUGET DE STAT
STATSTATSTAT De la bugetul de stat se finanțează, în primul rând,
Ministerul Sănătății și serviciile publice
descentralizate, institutele de sănătate publică ,
Academia de Științe Medicale.
De la bugetul de stat se mai asigură:
 Desfășurarea activităților cuprinse în
programele naționale de sănătate
 Dotarea cu echipamente medicale de înaltă
performanță a unităților medicale
 Investiții legate de construirea/finalizarea
unor obiective sanitare
Sumele acordate de la bugetul de stat sunt cuprinse
în bugetul Ministerului Sănătății sau a ministerelor
de resort.
BUGETE LOCALE Bugetele locale pot participa la finanțarea unor
cheltuieli pentru finalizarea construcțiilor noi și
realizarea de reparații curente și capitale, precum și cu
dotarea cu aparatură medicală .
VENITURI PROPRII Majoritatea instituțiilor sanitare publice se finanțează
din veniturile proprii din sistemul de asigurări sociale
de sănătate. Veniturile proprii reprezintă sumele
încasate de la casa de asigurări de sănătate în urma
serviciilor medicale furnizatye pe baza contractelor
încheiate cu aceasta. Unitățile sanitare au posibilitatea
de a semna contracte de prestări servicii și cu casele
de asigurări private. La aceasta se adaugă veniturile
obținute din servicii medicale acordate la cererea
persoanelor fizice

FONDURI
EUROPENE Fondurile ecterne sunt contractate pentru completarea
finanțării unor proiecte de interes național c are nu pot fi
susținute doar din resurse interne.

44
Pentru fiecare individ, ca și pentru întreaga colectivitate, sănătatea reprezintă unul
dintre cei mai importanți factori care asigură desfășurarea vieții și a activităț ii.
Organizația Mondială a Sănătății definește sănătatea ca fiind o stare de bunăstare
fizică, mentală și socială și nu doar o absență a bolii și a infirmității. Deci ocrotirea sănătății
nu este o problemă de asistență medicală, ci și o problemă cu un puternic caracter social,
făcând parte integrantă din ansamblul condiț iilor social -economice de dezvoltare. Politica
sanitară este parte integrantă a politicii sociale și pentru înfăptuirea ei, în numeroase ță ri ale
lumii, se cheltuiesc importante resurse financia re.
Majoritatea țărilor se confruntă în prezent cu o creștere rapidă a cheltuielilor de
sănătate, fapt ce determină cercetarea cauzelor acestui fenomen. Dintre acestea, cererea de
servicii medicale joaca un rol esenț ial, iar aportul economiștilor î n domen iu este incont estabil.
Ei au introdus o metodă logică și riguroasă , au formulat propuneri pri vind rolul factorilor
consideraț i ca tradiț ionali: venitul, tariful, interacțiunea cerere -ofertă.Totuși, numai acești
factori nu permit să se analizeze î n totalita te cererea de se rvicii medicale. Este necesar să se ia
în consideraț ie elementele culturale, varia bilele demografice care reflectă caracteristicile
societății și care nu se schimbă decat î n timp. Toate aceste aspecte trebuie să fie integrate î n
studiile de specilitate specifice managementului serviciilor medicale.
Cheltuielile publice pentru sănătate au o mare impotanță în asigurarea calității vieții
indivizilor ș i privite din acest punct de vedere, prezintă mari diferențe de la o tară la alta.
Ocrotirea să nătății este un serviciu public cu caracteristici deosebite, e l nu poate fi
supus numai cerințelor pieții ci, în acelaș i timp el trebuie supus unei econ omii de tip
administrativ. Relația medic -pacient nu este o relație de tip vânzător -cumpără tor , ci ea
implică o multitudine de aspecte. În acest sens, sistemul de sănătate trebuie bine organizat și
structurat, trebuie să existe o “cultură pentru sănătate”, care să conducă la respectarea unei
discipline în economia sănătății; între cererea și oferta de sănă tate trebuie să existe anumite
elemente care să le puna în legatură cât mai convenabil și mai eficient. O astfel de legătură o
asigură și mecanismul de finanțare al sănătăț ii.
Cheltuielile publice pentru sănătate sunt destinate întreținerii și funcționă rii instituț iilor
sanitare ( spitale, policlinici ) precum și finanțării unor acțiuni de prevenire a îmbolnă virilor,
evitare a accidentelor și de educație sanitară. În acest sens subliniem importanța concepțiilor
actuale privind apărarea ș i prom ovarea sănătăți i, conform cărora medicina nu trebuie să mai

45
fie medicina bolnavului, ci în primul rând medicina omului sănă tos, cu accent pe profilaxia
maladiilor.
3.3.2. Cheltuieli pentru sănătate – componentă a investițiilor î n resurse umane
Cheltuielile publice pentru sănătate reprezintă acele cheltuieli făcute de administrația
publică în domeniul sănătății. Ele cuprind de regulă, cheltuieli pentru instituțiile sanitare,
cercetări medicale, administrația în domeniul sănătății și acoperirea totală sau parțială a
cheltui elilor indivizilor cu îngrijirea sănătății. În afara acestora, există cheltuielile efectuat e
prin intermediul unor instituț ii spe ciale cum sunt casele de asigurări de sănătate (boala ) sau
organizații mutuale, care se bazează pe cotizaț iile sociale plătite de salariați, patroni și alte
persoane. În funcț ie de sistemul ingrijirilor de sănă tate folosit, pot predomina cheltuieli
bugetare pentru sănă tate c are se efectueaza de administrația publică sau cheltuielile care se
finanțează pe seama coti zațiilor social e suportate de salariați și agenți economici obligaț i la
plata acestor .
Figura 27. Evoluția cheltuielilor pentru sănătate total , în perioada 2005 -2015

Sursa : CNSISP -INSP
0 5000 10000 15000 20000 25000 30000
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
TOTAL CHELTUIELI PENTRU SĂNĂTATE ( mil lei )

46

Figura 28. Ponderea cheltuielilor pentru sănătate din P.I.B , în perioada 2005 -2015

Sursa : CNSISP -INSP

0 1 2 3 4 5 6
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Ponderea cheltuielilor pentru sănătate din P.I.B

47
Figura 29. Structura cheltuielilor totale pentru de sănătate, pe tipuri de servicii de sănătate,
în anul 201 5

Sursa: INS, Sistemul Conturilor de Sănătate în România

Între serviciile curente de sănătate, cele mai mari cheltuieli se realizează pentru
serviciile curative și de recuperare cu internare și pentru bunurile medicale furnizate
pacienților în ambulatoriu.

2.90% 7.40%
32.70%
2.10% 10.20% 9.40% 33.00% 1.70%
servicii de administrare a sănătății și asigurări de sănătate
servicii de prevenție și sănătate publică
bunuri medicale furnizate pacienților în ambulatoriu
servicii auxiliare de îngrijire
servicii de îngrijire pe termen lung
servicii curative și de recuperare ambulatorii
servicii curative și de recuperare cu internare
formarea de capital a furnizorilor de servicii de sănătate

48
CONCLUZII

Sistemul de asigurări sociale de sănătate din România a făcut progrese importante în
cei optsprezece ani de existență. Serviciile medicale sunt la parametrii mult superiori și în
evoluție continuă, comparativ cu sfârșitul anilor 1990, iar infrastructura de date reprezintă o
referință la nivel european. Criza financiară din anii 2009 – 2011 a obligat auto ritățile din
domeniu la măsuri de control al costurilor, care au avut adesea consecințe neintenționate. În
ultimii ani, resursele FNUASS au fost suplimentate, iar pachetul serviciilor de bază revizuit.
În viitorul apropiat, este esențial ca CNAS să o bțină mai multă calitate în schimbul
finanțării mai generoase a furnizorilor. Pe termen mediu și lung, însă, perspectiva este
complicată de provocări structurale care vor obliga sistemul de asigurări de sănătate să se
„reinventeze”.
Cele mai importante sun t:

1. Orientarea spre pacient. Succesul reformelor din sistemul de sănătate depinde de
schimbarea mentalității tuturor celor implicați, astfel încât pacientul să fie plasat în
centrul activităților, iar deciziile, inclusiv cele financiare, să se alinieze int ereselor
acestuia.
2. Evoluția costurilor . Costurile prestațiilor medicale cresc pretutindeni odată cu
progresul tehnologic. Aceste tentințe i se alătură îmbătrânirea populației, schimbările
profilului morbidității și îmbunătățirea treptată a accesului la ser vicii.
3. Diminuarea bazei de impozitare . Deși presiunea pentru majorarea cheltuielilor va
crește, încasările FNUASS din contribuții nu vor ține pasul, deoarece baza veniturilor
se diminuează odată cu inversarea raportului dintre salariați și pensionari.
4. Iden tificarea unor noi contribuabili . Aproximativ 3,5 milioane de persoane din
populația activă a României nu plătesc impozite, dar sunt beneficiari de servicii
publice. Transformarea acestora în contribuabili trebuie să fie o prioritate continuă a
statului și societății.
Analiza stării de fapt, realizată pe baza datelor statistice și modificărilo r legislative din
ultimii ani, relevă o serie de probleme structurale:

1. Veniturile sunt insuficiente. Criza financiară din anii 2009 – 2011 a avut un impact
major asupra FNUASS. Au scăzut încasările din cote de contribuții, pe fondul
diminuării veniturilor populației și a conformării la plată. Gradul de colectare este încă
suboptim.

49
2. Controlul resurselor prevalează . În anii 2009 – 2015 , controlul resurselor a prevalat în
fața calității și accesului la servicii. Reformele nu au fost întotdeauna corelate, iar
analizele de impact au lipsit. În general, măsurile de reducere a costurilor au restrâns
accesul asiguraților la toate serviciile medicale.
3. Alocarea resurse lor este subiectivă . Utilizarea resurselor financiare nu este calibrată
cu obiectivele de sănătate publică ale Guvernului. Tra nsferul fondurilor către casele de
asigurări nu se face obiectiv, în funcție de morbiditatea pacienților și costurile asociate,
ci istoric, pe baza realizărilor din anii prec edenți.
4. Acces deficitar la servicii . Dezechilibrul de acces la servicii dintre mediile urban și rural se
amplifică. Dezvoltarea insuficientă a medicinei primare lasă fără alternativă numeroși
asigurați, care ape lează la spitale pentru afecțiuni tratabile la alte niveluri de asistență.
5. Activitatea din asistența spitalicească este concentrată la vârf . Deși spitalele mari ar
trebui să trateze afecțiuni complexe, ele internează numeroase cazuri simple,
compatibile cu unități de categorie inferioară sau cu ambulatoriul de specialitate.
După ani de reforme și constrângeri bugetare, care au avut un efect mixt asupra
furnizorilor și serviciilor, remarcăm două evoluții pozitive care ar trebui să marcheze trecerea
la o nouă etapă pentru sistemul de asigurări de sănătate. În primul rând, resursele disponibile
la FNUASS au crescut semnificativ; în consecință, au fost majorate cheltuielile în toate
ramurile de asistență medicală, ceea ce va motiva suplimentar furnizorii. În al doilea rând,
restructurarea pachetului de servicii de bază, din anul 2014, a creat o fereastră de oportunitate
pentru redirecționarea atenției autorităților de la controlul resurselor către calitatea prestațiilor,
care a fost prea mult timp ignorată.
Cu re surse mai mari și un nou pachet de servicii sistemul de asigurări de sănătate se
află în fața unei provocări istorice: cum să obțină prestații mai multe și mai bune pentru
asigurați în schimbul unei finanțări mai generoase a furnizorilor?
Realizarea acestu i obiectiv cere ca CNAS și M inisterul Săănătății să continue
inițiative le existente, dar și să înceapă altele noi. Presupune, mai mult decât orice, schimbarea
mentalității CELOR implicați din sistem, astfel încât pacientul să fie plasat în centrul tuturor
activităților, iar deciziile, inclusiv cele financiare, să se alinieze intereselor acestuia. Desigur,
sustenabilitatea bugetară este crucială; eficiența utilizării resurselor rămâne deosebit de
importantă, însă nu mai trebuie privită ca un scop în sine.
Din păcate, sistemul de asigurări de sănătate nu îndeplinește încă toate condițiile
pentru a face un salt calitativ. În ciuda evoluțiilor din ultimii ani, rămâ n multe reforme de
implementat.

50 BIBLIOGRAFIE

1. Anuarul de Statistică Sanitară, 2014, INSP -CNSISP ;
2. Anuarul de Statistică Sanitară,2015, INSP -CNSISP;
3. Raport de activitate anul 2016, CNAS;
4. Eurostat, http://appsso.e urostat.ec.europa.eu/nui/submitViewTableAction.do
5. Anuarul Demografic, 2015, INS
6. Anuarul Demografic, 2016, INS