Covercă Francesca Nicole, Seria 1, Grupa 2 [615566]

UNIVERSITATEA DIN BUCURE
Ș
TI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE
Ș
I ASISTEN
Ț
Ă SOCIALĂ

SPECIALIZAREA SOCIOLOGIE

UNIREA DOBROGEI CU ROMÂNIA

STUDENTĂ:

COVERCĂ FRANCESCA-NICOLE

ANUL I, SERIA 1, GRUPA 2

Această
lucrare
se
concentrează
asupra
unirii
Dobrogei
cu
România,
considerată
drept

a doua etapă a formării statului na
ț
ional unitar român.

„Iată
ce
ș
tiu
eu
ca
istoric.
Ș
tiu
că
Dobrogea
aceasta
a
fost
un
drum,
ș
i
drumul
este
al

cui
trece.
Ș
i,
nu
numai
că
este
al
cui
trece,
dar
în
drum
nu
rămâne
nimeni.
Să
fi
vrut
să

rămână cineva pe acest drum al năvălirilor barbare,
ș
i ar fi fost cu neputin
ț
ă.
​
”

1
Dobrogea,
pământul
dintre
Dunăre
ș
i
Marea
Neagră,
reprezintă
unicul
teritoriu
al

României
plasat,
din
punct
de
vedere
geografic,
în
cadrul
Peninsulei
Balcanice,
dar
ș
i
primul

teritoriu
populat
de
către
daco-romani
(
​
Pătrașcu,
D.
V.,
&
Manea,
L.
D.,
p.
236).
În

istoriografia
românească,
unirea
Dobrogei
cu
România
este
socotită
drept
a
doua
etapă
în

constituirea
statului
na
ț
ional
unitar
român,
după
unirea
Moldovei
cu
Ț
ara
Românească
în

anul 1859 (
​
Iordachi, C., p. 233).

În
Evul
Mediu,
Dobrogea
a
reprezentat
zona
de
grani
ț
ă
la
extremitatea
Imperiului

Otoman,
acesta
constituind
unul
dintre
cele
mai
progresiste
bastioane
militare
ale
sale
în

Europa
de
Sud-Est.
În
anul
1878,
Dobrogea
a
trecut
brusc
de
la
administra
ț
ia
imperială

otomană
la
ordinea
unui
stat
na
ț
ional.
În
urma
unei
clauze
a
Tratatului
de
la
Berlin
din
iunie

1878,
teritoriul
a
fost
împăr
ț
it
între
România,
care
a
dobândit
Dobrogea
de
Nord,
ș
i
Bulgaria,

care
a
primit
Dobrogea
de
Sud
(supranumită
ș
i
​
Cadrilater
​
),
o
sec
ț
iune
mai
mică,
dar
cu
o

însemnată capacitate economică
ș
i strategică (
​
Iordachi, C., pp. 237-239).

Mai
târziu,
Rusia
a
în
ș
tiin
ț
at
România
cu
privire
la
inten
ț
ia
sa
de
a
reintra
în
posesia

sudului
Basarabiei,
propunând
ca
România
să
anexeze,
în
schimb,
Dobrogea,
drept

despăgubire,
propunerea
Rusiei
fiind,
în
final,
ferm
respinsă.
Însă,
în
ciuda
faptului
că

România
a
obiectat,
Tratatul
de
la
San
Stefano
din
3
martie
1878,
încheiat
între
Rusia
ș
i

Imperiul
Otoman,
presupunea
că
Înalta
Poartă
ceda
Rusiei
Delta
Dunării
ș
i
Dobrogea

(
​
Iordachi, C., pp. 240-241).

Pentru
a
remedia
nedreptă
ț
ile
Tratatului
de
la
San
Stefano,
România
a
realizat
o
listă

de
dolean
ț
e
în
5
puncte:
„1)
salvgardarea
integrită
ț
ii
sale
teritoriale;
2)
interzicerea
trupelor

străine,
în
spe
ț
ă
celor
ț
ariste,
de
a
tranzita
România;
3)
acordarea
controlului
asupra
insulelor

ș
i
a
gurilor
Dunării,
inclu siv
asupra
Insulei
Ș
erpilor;
4)
acordarea
unei
despăgubiri
de
război

propor
ț
ional
cu
efortul
său
militar;
5)
recunoa
ș
terea
independen
ț
ei
ș
i
a
neutralită
ț
ii
sale

perpetue.”,
însă,
Tratatul
de
la
Berlin
îndeplinea
un
singur
punct
(al
treilea),
dar,
pe
lângă

1
Nicolae Iorga, Î
​
n Era „Reformelor”. Discursuri Politice Rostite în Camera Deputa
ț
ilor, 1907-1909,
​
Vălenii

de Munte, Tipografia Neamul Românesc, 1909, p. 305.

Insula
Ș
erpilor
ș
i
Delta
Dunării,
România
devenea
ș
i
posesoarea
Dobrogei
de
Nord
(
​
Iordachi,

C., p. 243).

În
ceea
ce
prive
ș
te
problema
anexării
Dobrogei,
aceasta
putea
fi
decisă
doar
în
urma

stabilirii
avantajelor
ș
i
dezavantajelor
pe
care
provincia
le-ar
fi
oferit
României.
Astfel,

părerile
erau
împăr
ț
ite,
regăsindu-se
politicieni
pro
ș
i
contra
anexării
Dobrogei
(Iordachi,
C.,

p. 248).

Pe
de
o
parte,
Ion
C.
Grădi
ș
teanu
sus
ț
inea
că
„în
privin
ț
a
Dobrogei
pericol
poate
să

existe
[…]
chestiunea
Dobrogei
poate
deveni
un
adevărat
cui
al
lui
Pepelea:
poate
da
ocasiune

Rusiei
de
a
interveni
adeseori
în
afacerile
noastre”,
iar
pe
de
altă
parte,
membrii
campaniei

pro,
prim-ministrul
Ion
C.
Brătianu
ș
i
ministrul
de
Externe
Mihail
Kogălniceanu,
eviden
ț
iau

avantajele
anexării
Dobrogei.
Cel
din
urmă
accentua
avantajele
economice
ale
teritoriului

respectiv,
sfătuind
investirea
în
„dezvoltarea
porturilor
pentru
a
spori
averea
Dobrogei”.

2
După
deliberări
intense,
la
28
septembrie,
anexarea
Dobrogei
a
fost
aprobată
de
către
Senat,

iar la 30 septembrie de către Camera Deputa
ț
ilor (Iordachi, C., p. 250).

Odată
cu
anexarea
sa
la
România,
Dobrogea
căpătase
însu
ș
iri
caracteristice
regimului

domina
ț
iei
otomane:
provincia
avea
una
dintre
cele
mai
variate
structuri
etnice
din
Europa,

fiind
populată
de
„turci,
tătari,
români,
bulgari,
ru
ș
i,
greci,
armeni,
sârbi,
evrei,
germani,

italieni,
albanezi,
arabi
etc”
,
fiind
privită
drept
„un
Orient
în
miniatură,
cu
tot
amalgamul
său

3
de popoare” (Mihai Eminescu).

După
anul
1878,
elitele
politice
ale
României
au
introdus
în
Dobrogea
un
plan
de

modernizare
destinat
confirmării
integrării
României
în
Occident
ș
i
atribuirii
unui
„caracter

legitimant
progresiv”
ac
ț
iunii
de
însu
ș
ire
etnică
ș
i
culturală
a
provinciei.
Autorită
ț
ile
române

au
conceput
un
mecanism
de
integrare
constituit
din
trei
elemente
fundamentale:
„asimilare

etnică,
modernizare
economică
ș
i
omogenizare
culturală,
care
a
îmbinat
politica
de

industrializare protec
ț
ionistă cu o campanie de consolidare na
ț
ională” (Iordachi, C., p. 258).

Asimilarea
etnică
din
Dobrogea
a
fost
înso
ț
ită
de
o
ofensivă
culturală
amănun
ț
ită
a

statului
român.
Cele
mai
importante
politici
culturale
introduse
de
către
administra
ț
ia
română

au
fost:
redenumirea
localită
ț
ilor
dobrogene
ș
i
construirea
mai
multor
biserici,
ș
coli
ș
i

monumente istorice române
ș
ti.

2

​
Mihail Kogălniceanu,
​
Opere
​
, vol. V, part. I, p. 621.

3
​
Iordachi,
C.
(2013).
De
la
o
„capcană
geopolitică”
la
„vechi
pământ
românesc”:
integrarea
Dobrogei
în

România,
1878-1913.
​
Archiva
Moldaviae
​
,
p.
257,
​
apud
​
Maria
Todorova,
​
The
Balkans,
Realia:
Qu’est-ce
qu’il

y a de hors-texte?, Imagining the Balkans
​
, Oxford, Oxford University Press, 1997, pp. 161-183.

În
ceea
ce
prive
ș
te
modernizarea
economică
a
Dobrogei,
elitele
politice
române
ș
ti
au

introdus
un
proiect
de
modernizare
cu
scopul
de
a
încadra
provincia
în
economia
na
ț
ională

românească
ce
se
afla
în
expansiune
ș
i
de
a
consolida
integrarea
României
în
„economia

mondială
vestică”.
Planul
Partidului
Liberal
pentru
modernizarea
economică
a
Dobrogei

făcea
referire
la
răscumpărarea
căii
ferate
Cernavodă-Constan
ț
a,
asigurând
astfel
un

„debu
ș
eu”
necesar
econo miei
na
ț
ionale
(Iordachi,
C.,
p.
270).
Astfel,
Dobrogea
a
reprezentat

„o nouă frontieră economică, teritorială, etnică
ș
i maritimă a României”.

Din
punct
de
vedere
demografic,
Dobrogea
era
un
teritoriu
slab
populat,
o
însu
ș
irea

înrăută
ț
ită
de
efectele
distrugătoare
ale
războiului
din
1877-1878,
iar
referitor
la
organizarea

proprietă
ț
ii,
potrivit
sistemului
otoman
de
proprietate
funciară,
o
por
ț
iune
însemnată
a

Dobrogei
apar
ț
inea,
teore tic,
Imperiului
Otoman.
În
urma
anexării,
acea
por
ț
iune
i-a
revenit

statului
român,
acesta
folosindu-l
pentru
introducerea
unui
proces
de
colonizare
în
provincie,

în special cu etnici români ( Iordachi, C., p. 284).

Anexarea
Dobrogei
ș
i
ob
ț
inerea
independen
ț
ei
de
stat
a
României
au
schimbat
felul
în

care
oamenii
priveau
func
ț
ia
lor
politică
în
Europa.
Integrarea
Dobrogei
ș
i
adoptarea
acesteia

ca
o
latură
integrantă
a
României
nu
era
o
simplă
prelungire
a
grani
ț
elor
statale
ale
ț
ării;

aceasta
genera,
de
fapt,
o
transformare
absolută
a
ideologiei
na
ț
ionale
române
ș
ti
ș
i
a

imaginarului colectiv al românilor (Iordachi, C., p. 252).

Schimbarea
concep
ț
iei
de
politică
externă
a
României
a
fost
nemijlocit
legată
de

domina
ț
ia
asupra
Dunări i
de
Jos
ș
i
peste
Delta
Dunării,
dar
ș
i
de
contribu
ț
ia
sa
hotărâtoare
la

„salvgardarea”
intereselor
occidentale
politice
ș
i
comerciale
pe
teritoriu
(Iordachi,
C.,
p.

4
252).

De
la
data
de
14
noiembrie
1878,
momentul
alipirii
Dobrogei,
regele
Carol
I
ș
i-a

arătat
„iubirea”
fa
ț
ă
de
noua
provincie
ș
i
a
promis
că
aceasta
„va
constitui
punctul
asupra

căreia grija guvernării se va concentra în chip deosebit”.

5
În
ciuda
tuturor
etapelor
grele
prin
care
a
trecut
Dobrogea
pentru
anexarea
sa
la

România,
aceasta
a
dus
numeroase
beneficii
ț
ării
din
punct
de
vedere
economic,
deoarece
era

„un
imens
litoral
cu
trei
porturi”
(dezvoltarea
porturilor
pentru
sporirea
averii,
Podul

Cernavodă-Constan
ț
a), cu ltural (construirea de biserici) etc.

4

​
A apăra, a proteja, a lua sub ocrotire un bun moral, social etc.

5

​
Legea pentru organizarea administrativă a Dobrogei
​
, 2 martie 1880.

BIBLIOGRAFIE

●
Iordachi,
C.
(2013).
De
la
o
„capcană
geopolitică”
la
„vechi
pământ
românesc”:

integrarea
Dobrogei
în
România,
1878-1913.
​
Archiva
Moldaviae
​
,
​
5
​
(5),
233-286.

Valabil la:
​
https://www.ceeol.com/search/viewpdf?id=469648

●
Pătrașcu,
D.
V.,
&
Manea,
L.
D.
(2011).
Unirea
Dobrogei
cu
România
(14
noiembrie

1878).
​
Buridava.
Studii
și
materiale,
IX
​
,
236-242.
Valabil
la:

http://www.muzee-valcea.ro/buridava/B9_21.patrascu,%20manea.pdf