Bruxelles, 19.7.2018 [615348]

RO RO

COMISIA
EUROPEANĂ
Bruxelles, 19.7.2018
COM(2018) 547 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

Protecția investițiilor în interiorul UE

1
I. Introducere

Încurajarea și protecția investițiilor în UE
Piața unică a Uniunii Europene este o zonă unică din punct de vedere al oportunităților în
materie de investiții. Un obiectiv -cheie al Planului de investiții pentru Europa1 este de a crea
un mediu de reglementare mai previzibil, mai stabil și mai clar pent ru a promova investițiile.
Ca parte a acestei direcții de lucru, Planul de acțiune al uniunii piețelor de capital („UPC”)2
și evaluarea sa la jumătatea perioadei3 au subliniat faptul că un mediu de afaceri stabil este
esențial pentru încurajarea investiții lor suplimentare în cadrul Uniunii Europene. Comisia s -a
angajat să păstreze și să îmbunătățească atât un mediu de reglementare previzibil, stabil și
clar, cât și asigurarea efectivă a respectării drepturilor investitorilor. Prezenta comunicare
urmărește s ă ofere orientări cu privire la normele existente ale UE pentru tratarea investițiilor
transfrontaliere în UE.
Dreptul Uniunii, astfel cum a fost dezvoltat progresiv de -a lungul deceniilor, le oferă
investitorilor un nivel ridicat de protecție, chiar dacă este posibil să nu soluționeze toate
problemele cu care se pot confrunta aceștia în activitățile lor. Dreptul Uniunii a fost temeiul
pentru dezvoltarea pieței unice ca spațiu în care investitorii se bucură de libertatea de a
înființa o activitate comercial ă, de a investi în întreprinderi, de a importa și a exporta bunuri și
de a presta servicii la nivel transfrontalier, precum și de a beneficia de un tratament egal și
nediscriminatoriu la nivel transfrontalier. Libera circulație a capitalurilor stă la baza oricăror
investiții, iar tratatul interzice măsurile care împiedică în mod nejustificat sau descurajează
circulația transfrontalieră a capitalurilor și a plăților.
În același timp, dreptul Uniunii permite ca piețele să fie reglementate în vederea urmăriri i
unor obiective de interes public, cum ar fi siguranța publică, sănătatea publică, drepturile
sociale, protecția consumatorilor sau protecția mediului, care pot avea consecințe, de
asemenea, asupra investițiilor. Autoritățile publice ale UE și ale statelo r membre au obligația
și responsabilitatea atât de a proteja investițiile, cât și de a reglementa piețele. Prin urmare,
UE și statele membre pot să adopte în mod legitim măsuri pentru protejarea acestor interese,
ceea ce poate avea un impact negativ asupra investițiilor. Cu toate acestea, UE și statele
membre pot face acest lucru numai în anumite circumstanțe și în anumite condiții, și în
conformitate cu dreptul Uniunii.
Investitorii transfrontalieri în UE pot invoca drepturi UE direct aplicabile, care pri mează față
de dreptul național. Judecătorii naționali au un rol și o răspundere cu caracter special în ceea
ce privește protecția investițiilor. Alături de Curtea de Justiție a UE („CJUE” sau

1https://ec.europa.eu/commission/priorities/jobs -growth -and-investment/investment -plan-europe -juncker -plan_ro
2 COM(2015) 0468 final.
3 COM(2017) 292 final.

2
„Curtea de Justiție”), prin intermediul procedurii de decizie p reliminară4, judecătorii naționali
trebuie să asigure, în deplină independență, aplicarea deplină a dreptului UE și protecția
jurisdicțională a drepturilor persoanelor fizice în toate statele membre. În plus, drepturile
investitorilor transfrontalieri sunt protejate în UE inclusiv printr -o serie de mecanisme publice
care vizează prevenirea încălcărilor și soluționarea dificultăților pe care investitorii le pot
întâmpina în ceea ce privește interacțiunea cu autoritățile naționale.
În ultimele decenii, guvernele au încurajat investițiile transfrontaliere prin încheierea de
tratate bilaterale de investiții (TBI). Aceste tratate bilaterale de investiții includ, de regulă,
dreptul la tratament național și clauza națiunii celei mai favorizate, dreptul la tra tament corect
și echitabil, dreptul la protecție împotriva exproprierii și la transferul liber de fonduri.
Investitorii pot invoca încălcarea acestor dispoziții înaintea instanțelor de arbitraj dintre
investitori și stat. Dispoziții similare sunt incluse î n Tratatul privind Carta Energiei, un tratat
multilateral în materie de investiții inițiat de UE pentru a stimula investițiile în sectorul
energetic5. UE a demarat o reformă substanțială a acestor acorduri în contextul extern al UE.
De atunci, unele țări c u care statele membre ale UE au încheiat anterior TBI au aderat la UE.
Ca urmare a aderării, normele de fond ale TBI -urilor, astfel cum se aplică acestea între statele
membre („TBI intra -UE”), au devenit un sistem de tratate paralel care se suprapune cu
normele privind piața unică, împiedicând astfel aplicarea deplină a dreptului Uniunii. Acesta
este cazul, de exemplu, atunci când TBI intra -UE sunt interpretate astfel încât acestea ar putea
constitui baza pentru acordarea unor ajutoare de stat ilegale, încă lcând condițiile de
concurență echitabile de pe piața unică.
TBI intra -UE acordă drepturi doar în ceea ce privește investitorii care provin din unul dintre
cele două state membre implicate, fapt care vine în conflict cu principiul nediscriminării în
rândul investitorilor UE de pe piața unică prevăzut de dreptul Uniu nii. În plus, prin instituirea
unui sistem alternativ de soluționare a litigiilor, TBI intra -UE privează autoritățile judiciare
naționale de litigiile privind măsurile naționale și care implică dreptul Uniunii. Acestea
încredințează astfel de litigii unor arbitri privați, care nu pot aplica în mod corespunzător dreptul
Uniunii, în absența dialogului judiciar indispensabil cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Din aceste motive, Comisia Europeană a susținut în mod consecvent opinia că TBI intra -UE
sunt incompatibile cu dreptul Uniunii. Prin avizele sale motivate din 23 septembrie 2016,
Comisia a adresat o cerere oficială către Austria, Țările de Jos, România, Slovacia și Suedia
să denunțe tratatele lor bilaterale de investiții intra -UE.
În recenta hotărâ re preliminară privind cauza Achmea6, Curtea de Justiție a confirmat că
clauzele de arbitraj între investitori și stat din cadrul TBI intra -UE sunt ilegale.

4 Articolul 267 din TFUE.
5 Tratatul privind Carta Energiei a fost semnat de UE, d e statele sale membre și de o serie de țări terțe.
6 C-284/16 Achmea, ECLI:EU:C:2018:158, punctele 56 și 58.

3
În urma hotărârii în cauza Achmea, Comisia și -a intensificat dialogul cu toate statele membre,
solicitându -le să ia măsuri pentru a pune capăt TBI -urilor intra -UE, având în vedere
incompatibilitatea incontestabilă a acestora cu dreptul Uniunii. Comisia va monitoriza
progresele înregistrate în ceea ce privește acest aspect și, dacă este necesar, poate de cide să
urmeze în continuare procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.
În urma hotărârii în cauza Achmea, ilegalitatea arbitrajului intra -UE dintre stat și investitori
poate conduce la impresia că dreptul Uniunii nu prevede garanții material e și procedurale
adecvate pentru investitorii intra -UE. Cu toate acestea, sistemul juridic al Uniunii protejează
investitorii transfrontalieri de pe piața unică, asigurând în același timp că alte interese legitime
sunt luate în considerare în mod corespunz ător. Atunci când investitorii exercită oricare dintre
libertățile fundamentale, aceștia beneficiază de protecția acordată de: i) normele din tratat de
instituire a libertăților respective; ii) Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
(„Carta”); i ii) principiile generale ale dreptului Uniunii; și iv) legislația sectorială
cuprinzătoare care vizează domenii cum ar fi serviciile financiare, transporturile, energia,
telecomunicațiile, achizițiile publice, calificările profesionale, proprietatea intele ctuală sau
dreptul societăților comerciale7.
Fără a fi exhaustivă, prezenta comunicare reamintește cele mai relevante standarde materiale
și procedurale din dreptul Uniunii pentru gestionarea investițiilor transfrontaliere în UE.
Aceasta arată că dreptul Uniunii protejează toate formele de investiții transfrontaliere în UE
pe parcursul întregului lor ciclu de viață. Comunicarea reamintește obligația statelor membre
de a se asigura că măsurile naționale pe care le pot lua pentru protejarea intereselor publi ce
legitime nu restricționează în mod nejustificat investițiile. Aceasta atrage atenția investitorilor
asupra drepturilor UE pe care le pot invoca în fața administrațiilor și a instanțelor.
Hotărârea Achmea și consecințele acesteia
În hotărârea Achmea, C urtea de Justiție a statuat că clauzele de arbitraj dintre investitori și
stat prevăzute în TBI -urile intra -UE subminează sistemul de căi de atac legale prevăzute în
tratatele UE, punând astfel în pericol autonomia, eficacitatea, supremația și efectul dire ct al
dreptului Uniunii și principiul încrederii reciproce între statele membre. Recurgerea la astfel
de clauze subminează procedura hotărârii preliminare prevăzută la articolul 267 din TFUE, și,
prin urmare, nu este compatibilă cu principiul cooperării lo iale. Aceasta implică faptul că
toate clauzele de arbitraj între investitori și stat din TBI -urile intra -UE nu sunt aplicabile și că
orice instanță de arbitraj stabilită pe baza unor astfel de clauze nu este competentă, din cauza
absenței unui acord valid de arbitraj. Pe cale de consecință, instanțele naționale au obligația
de a anula orice hotărâre arbitrală pronunțată pe acest temei și de a refuza executarea acesteia.
Statele membre care sunt părți la procese pendinte, în orice capacitate, trebuie de asem enea

7 Deși prezenta comunicare menționează unele exemple care provin din legislația specifică sectorului, o analiză
detaliată a acestei legislații ar depăși cu mult scopul acesteia.

4
să acționeze în conformitate cu hotărârea Achmea. Mai mult, în conformitate cu
principiul securității juridice, statele membre sunt obligate să denunțe în mod formal
TBI-urile intra -UE ale acestora.
Hotărârea Achmea este relevantă, de asemenea, pentr u mecanismul de arbitraj dintre
investitori și stat prevăzut la articolul 26 din Tratatul privind Carta energiei în ceea ce privește
relațiile intracomunitare. Dacă este interpretată corect, această dispoziție nu prevede o clauză
de arbitraj dintre investi tori și stat aplicabilă între investitorii provenind dintr -un stat membru
al UE și alt stat membru al UE. Dată fiind supremația dreptului Uniunii, clauza respectivă, în
cazul în care este interpretată ca aplicabilă în interiorul UE, este incompatibilă cu d reptul
primar european și, prin urmare, nu poate fi aplicată. Într -adevăr, raționamentul Curții în
cauza Achmea este valabil în egală măsură pentru aplicarea intra -UE a unei astfel de clauze
care, asemenea clauzelor din TBI -urile intra -UE, oferă posibilita tea de a înainta astfel de
litigii unui organ care nu face parte din sistemul judiciar al UE. Faptul că UE este parte, de
asemenea, la Tratatul privind Carta energiei nu afectează această concluzie: participarea UE la
acest tratat a creat doar drepturi și obligații între UE și țările terțe și nu a afectat relațiile dintre
statele membre ale UE.
Domeniul de aplicare a prezentei comunicări
Prezenta comunicare se axează pe investițiile din interiorul UE și, prin urmare, nu se referă la
investițiile realizate de investitorii din UE în țări terțe sau la investițiile realizate de investitori
din țări terțe în UE8. Normele din tratat cu privire la libera circulație se aplică în situațiile care
prezintă un element transfrontalier sau atunci când circulația transfro ntalieră este cel puțin
posibilă9. Cu toate acestea, o serie de directive și regulamente ale UE care precizează și
elaborează în continuare libertățile fundamentale se pot aplica, de asemenea, situațiilor pur
interne, aducând astfel beneficii tuturor inves titorilor, inclusiv cei naționali. Prezenta
comunicare se concentrează pe protecția investitorilor împotriva măsurilor naționale și nu
împotriva măsurilor adoptate de instituțiile și organele Uniunii.

8 Tratatul protejează, de asemenea, circulația capitalurilor către și dinspre țări terțe. Cu toate acestea, în
temeiul articolului 64 alineatul (3) din TFUE, Consiliul poate adopta unanim măsuri care reprezintă un regres
în ceea ce privește liberalizarea circulației capitalurilor având ca destinație țări terțe sau provenind din țări terțe.
În plus, în cadrul politicii comerciale comune, la 14 septembrie 2017 Comisia a propus un cadru european
pentru examinarea investițiilor s trăine directe din țări terțe de către statele membre din motive de securitate
sau de ordine publică: Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unui
cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniunea E uropeană, COM/2017/0487 final:
https://eur -lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A52017PC0487&from=EN&lang3=choose&lang2=choose&lang1=RO
9 C-67/08 Block ECLI:EU:C:2009:92, punctul 21; C -98/15 Berlington Hungary, ECLI:EU:C:2015:386,
punctul 28; Cauzele conexate C -197/11 și C -203/11 Libert, ECLI:EU:C:2013:288, punctul 34; Cauzele conexate
C-570/07 și C -571/07 Blanco Pérez și Chao Gómez ECLI:EU :C:2010:300, punctul 40; Cauzele conexate
C-51/96 și C -191/97 Deliège, ECLI:EU:C:2000:199, punctul 58.

5
Libertățile fundamentale și marea majoritate a legislaț iei secundare a Uniunii se aplică, de
asemenea pe fond în Islanda, Liechtenstein și Norvegia, prin intermediul Acordului privind
Spațiul Economic European („Acordul privind SEE”), care face parte din dreptul UE10.
Drept urmare, piața unică include, în gener al, aceste trei țări11.

II. Legislația UE protejează toate investițiile transfrontaliere UE pe durata
întregului lor ciclu de viață

Investițiile de pe piața unică pot lua forme multiple, reflectând o realitate economică
pluridimensională. Dreptul Uniunii regl ementează și protejează orice formă de investiție.
Într˗adevăr, orice activitate economică intră în domeniul de aplicare a cel puțin uneia dintre
libertățile fundamentale12, iar libertățile fundamentale se aplică inclusiv atunci când
activitatea nu are scop lucrativ13.
Spre deosebire de dreptul internațional al investițiilor, dreptul Uniunii tinde să nu utilizeze
termenii „investiție” și „investitor” în contextul pieței unice, iar operatorii economici sunt
denumiți în general „resortisanți” (persoane fizice s au juridice) 14 sau „rezident” sau
„nerezident”.
În special, legislația UE reglementează și protejează investițiile care implică circulația de
capital și dreptul de stabilire. Acești termeni se referă la:
 actele de investiție în întreprinderi, precum și achiziționarea și crearea de întreprinderi;
 dreptul de a dobândi, a exploata și a înstrăina bunuri imobile;
 răscumpărarea de acțiuni și obligațiuni tranzacționate și cotate la o bursă de valori;
 primirea de dividende și dobânzi;
 acordarea de credite comerciale (inclusiv credite de consum);
 achiziționarea de unități ale unui fond de investiții; credite ipotecare, moșteniri și
împrumuturi etc15 și

10 CJUE a clarificat că, având în vedere obiectivul Acordului privind SEE de a interpreta și a aplica în mod
uniform dispozițiile sale care sunt, în esen ță, identice cu cele din legislația Uniunii, libertățile fundamentale
pentru protecția investițiilor se aplică, mutatis mutandis, în cazul investițiilor între UE și statele AELS
sus˗menționate. A se vedea cauza C -476/10, Pepic, ECLI:EU:C:2011:422, punctul 33-35 și C72/09,
Établissements Rimbaud, ECLI:EU:C:2010:645, punctele 20 -22.
11 C-452/01 Ospelt, ECLI:EU:C:2003:493, punctul 29 ,
12 C-452/04 Fidium -Finanz, ECLI:EU:C:2006:631 , punctul 32 .
13 C-281/06 Jundt, ECLI:EU:C:2007:816, punctul 33 .
14 Orice persoană juridică înființată în conformitate cu dreptul societăților comerciale în vigoare într -un
stat membru este o persoană juridică în temeiul articolului 54 din TFUE și, prin urmare, beneficiază de libertățile
fundamentale prevăzute în tratat ( a se vedea, de exemplu, cauza C -6/16 Eqiom, ECLI:EU:C:2017:641,
punctele 48-49).
15 Conform jurisprudenței consacrate, Directiva 88/361/CEE, împreună cu nomenclatorul anexat la aceasta, pot fi
utilizate în vederea definirii unei circulații de capital, a se vedea cauza C -483/99, Comisia/Franța,

6
 achiziționarea de brevete, mărci comerciale și alte drepturi de proprietate
intelectuală16.
Dreptul Uniunii protejează accesul la piață, operațiunile efectuate pe piață și retragerea
de pe piață.
i) Accesul la piață
Crearea unei noi activități economice este protejată în special prin libertățile pieței UE.
Acestea cuprind: dreptul investitorilor de a transfera capitalul către alte state membre
(articolul 63 din TFUE), care include atât capitalul financiar, cât și capitalul fizic (cum ar fi
utilaje, fabrici sau alți factori de producție); și dreptul de a se stabili î n alte state membre, de a
înființa agenții, sucursale sau filiale (articolul 49 din TFUE)17. Legislația secundară stabilește
limite ale regimurilor de autorizare care pot fi impuse de statele membre18 și interzice anumite
tipuri de cerințe19.
„Stabilire” înse amnă, în special, crearea și exercitarea unei activități comerciale cu scopul
de a participa, în mod stabil și continuu, la viața economică a unui stat membru diferit de
statul de origine20.
Pentru investitorii care sunt dispuși să investească la nivel tr ansfrontalier în UE, accesul la
achizițiile publice este un element important în cadrul ecosistemului de investiții european în
care sunt acordate oportunități egale de acces pe piață. Anumite tipuri de oferte fac obiectul
unor norme armonizate privind ach izițiile publice21. În plus, dreptul Uniunii prevede că
concesiunile publice și contractele de achiziții publice care prezintă un interes transfrontalier
trebuie să fie atribuite în cadrul unei proceduri deschise și nediscriminatorii bazate pe criterii
obiective, nediscriminatorii și proporționale22.

ECLI: EU:C:2002:327 punctul 36; cauzele conexate C -578/10 și C -580/10 Van Putten, ECLI:EU:C:2012:246,
punctele 28 – 36.
16 C-255/97 Pfeiffer, ECLI:EU:C:1999:240.
17 Investițiile într -o societate pot lua forma controlului (investiții directe) sau pot fi realizate în scopuri de profit,
fără nicio intenție de a controla sau a influența deciziile (investiții de portofoliu).
18 A se consulta, de exemplu, articolele 5 -13 din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (JO L 376, 27.12.2006, p.36
(„Directiva privind serviciile“).
19 De exemplu, testele economice au fost interzise în temeiul articolului 14 din Directiva privind serviciile.
20 C-221/8 9 Factortame, ECLI: EU:C:1991:320 punctul 20.
21 Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile
publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO L 94, 28.3.2014, p. 65); Directiva 2014/25/UE a
Parla mentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își
desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de abrogare a
Directivei 2004/17/CΕ (JO L 94, 28.3. 2014, p. 243); Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European și a
Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune (JO L 94, 28.3.2014, p. 1);
Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actel or cu putere de lege și a
actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de
achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări (JO L 395, 30.12.1989, p. 0033), astfel cum a fo st
modificată.
22 C-458/03 Parking Brixen, ECLI:EU:C:2005:605, punctul 72; C -380/05, Centro Europa 7,

7
Exemplul 1 — Mijloace pentru exercitarea unei concurențe efective pentru întreprinderile
nou intrate pe piață din alte state membre
C-442/02 — Caixa Bank
Franța a interzis băncilor să ofere remunerarea conturilo r curente. Curtea de Justiție a constatat că o
astfel de interdicție reprezenta, pentru societăți din alte state membre decât Franța, un obstacol
major care le afecta accesul efectiv la piața franceză. Această interdicție a făcut mai dificilă
atragerea de capital de la public pentru instituțiile de credit care sunt filiale ale societăților străine,
privându -le de posibilitatea de a concura mai eficace cu instituțiile de credit stabilite în mod
tradițional pe piața internă.
Deși interzicerea remunerării con turilor curente urmărea un interes public legitim precum
încurajarea economiilor pe termen mediu și lung, aceasta depășea ceea ce era necesar pentru
atingerea obiectivului respectiv. Astfel, Curtea de Justiție a considerat că aceasta încalcă libertatea
de stabilire.

ii) Operarea pe piață
Odată ce investitorii din UE încep să desfășoare o activitate comercială într -un alt stat
membru sau încep să efectueze un alt tip de investiție, dreptul Uniunii, astfel cum este
interpretat de Curtea de Justiție a Uniun ii Europene, continuă să se aplice. Acesta îi
protejează, în general, împotriva măsurilor publice care ar priva investitorii de utilizarea
proprietății lor sau care ar limita activitatea comercială în care aceștia sunt implicați, inclusiv
în cazul în care astfel de măsuri se aplică în mod egal operatorilor naționali23.
Investitorii pot înființa o societate comercială într -un stat membru la alegere și au dreptul de a
deschide un sediu secundar în alt stat membru, indiferent de locul în care urmează să se
desfășoare întreaga activitate principală sau o parte din aceasta24. Statele membre trebuie să
recunoască societățile constituite în mod valid în conformitate cu legislația unui alt stat
membru, în special în ceea ce privește capacitatea juridică a societăț ii de a introduce o acțiune
într-un litigiu25.
În cazul în care o societate europeană dorește să se mute și să se transforme într -o societate
care intră sub incidența dreptului unui alt stat membru, aceasta beneficiază de libertatea de
stabilire. În aceast ă privință, statul membru de origine nu poate să impună nicio restricție
privind libera circulație și conversia, decât pentru motive imperative de interes public și în

ECLI:EU:C:2008:59, punctul 120; cauzele conexate C-458/14 și C-67/15 Promoimpresa, ECLI:EU:C:2016:558,
punctele 64 -65.
23 Cauzele conexate C-52/16 și C -113/16 SEGRO, ECLI:EU:C:2018:157, punctul 65; C -179/14,
Comisia/Ungaria, ECLI:EU:C:2016:108.
24 C-212/97 Centros, ECLI:EU:C:1999:126; C -167/01 Inspire Art, ECLI:EU:C:2003:512, punctul 105.
25 C-208/00 Überseeri ng, ECLI:EU:C:2002:632, punctul 9.

8
mod proporțional26. De exemplu, obligația de lichidare a societății în statul de origine ca o
condiție prealabilă pentru transferul său în alt stat membru este disproporționată și, prin
urmare, contravine dreptului Uniunii27. Statele membre pot preveni sau sancționa frauda în
conformitate cu dreptul Uniunii. Cu toate acestea, stabilirea sediulu i social sau a sediului
central real al unei societăți într -un alt stat membru pentru a beneficia de o legislație mai
favorabilă nu constituie, în sine, un abuz28.
Comisia a propus recent un cadru care să le permită societăților să funcționeze cu ușurință pe
piața unică, inclusiv atunci când acestea se dezvoltă și se restructurează la nivel transfrontalier
pentru a se adapta la condițiile în schimbare de pe piață29. Această inițiativă cuprinde
proceduri comune la nivelul UE pentru transformările și divizăril e transfrontaliere și
actualizează normele existente privind fuziunile transfrontaliere. Regulamentul stabilește
garanții solide pentru a proteja drepturile și interesele legitime ale angajaților, ale acționarilor
și ale creditorilor, precum și pentru a pr eveni utilizarea acestor proceduri cu scopul de a
institui aranjamente artificiale urmărind, în special, obținerea de avantaje fiscale necuvenite,
în conformitate cu jurisprudența.
O societate din UE care dorește să ofere servicii în regim temporar în loc să se stabilească
într-un alt stat membru are dreptul să se doteze cu infrastructura necesară în statul membru
gazdă30. Statele membre nu pot condiționa prestarea de servicii pe teritoriul lor de respectarea
tuturor condițiilor impuse pentru stabilire, fap t care ar lipsi de efect libertatea de a presta
servicii31. Acest lucru se aplică, de exemplu, pentru calificările profesionale32, prestațiile
sociale pentru angajați33, licențele de operare34, obligațiile de raportare cuprinzătoare pentru
prestatorii de servi cii35 sau pentru obligațiile cuprinzătoare de traducere a documentelor
justificative36.
În plus, investitorii implicați în producție sunt protejați, de asemenea, întrucât mărfurile care
se află în mod legal pe piață într -un stat membru pot, în principiu, să fie comercializate în
mod liber pe piața unică datorită liberei circulații a mărfurilor37. O serie de norme UE au

26 C-210/06 Cartesio, ECLI:EU:C:2008:723, punctul 113.
27 C-106/16 Polbud, ECLI:EU:C:2017:804, punctul 65.
28 C-106/16 Polbud ECLI:EU:C:2017:804, punctul 62.
29 A se vedea propunerile Comisiei pentru o directivă a Parlamentul ui European și a Consiliului de modificare a
Directivei (UE) 2017/1132 în ceea ce privește transformările, fuziunile și divizările transfrontaliere: https://eur –
lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/?uri=COM%3A2018%3A241%3AFIN
30 C-55/94, Gebhard, ECLI:EU:C:1995:411, punctul 27.
31 C-76/90 Säger, ECLI:EU:C:1991:331, punctul 13.
32 C-342/14 X -Steuerberatungsgesellschaft, ECLI:EU:C:2015:827; C -76/90 Säger, ECLI:EU:C:1991:331,
punctul 21.
33 C-272/94 Guiot, ECLI:EU:C:1996:147, punctele 14 și 15.
34 C-496/01 Comisia/Franța, ECLI:EU:C:2004:137, punctul 65.
35 C-577/10 Comisia/Belgia ("Lim osa") , ECLI:EU:C:2012:814, punctul 47; C-490/04, Comisia/Germania,
ECLI:EU:C:2007:430, punctul 89.
36 C-490/04 Comisia/Germania, ECLI:EU:C:2007:430, punctele 68 și 69.
37 Articolele 28 și 29 din TFUE.

9
armonizat aspectele relevante și au stabilit mecanisme pentru a face ca principiul recunoașterii
reciproce să fie aplicabil în practică în rând ul statelor membre în ceea ce privește libera
circulație a mărfurilor38.
Atunci când fac investiții transfrontaliere, investitorii pot, de asemenea, să apeleze la forțe de
muncă din statul gazdă39. Lucrătorii din UE au, de asemenea, dreptul la liberă circul ație
(articolul 45 din TFUE). În cazul furnizorilor care își oferă temporar serviciile în alt stat
membru, statul membru gazdă nu poate face ca circulația personalului, inclusiv lucrătorii din
țări terțe, să fie supusă unor restricții nejustificate sau dis proporționate, cum ar fi obligația de
a obține un permis de muncă40. În vederea concilierii liberei circulații pe piața unică și a
protecției lucrătorilor, legislația muncii din țara gazdă se aplică lucrătorilor detașați în ceea ce
privește aspectele enumer ate în Directiva 96/71/CE privind detașarea lucrătorilor în cadrul
prestării de servicii41.
Dreptul Uniunii cu privire la piața unică se extinde, de asemenea, la normele fiscale, care sunt
de o importanță crucială pentru investitori. De exemplu, TVA, accizele și impozitarea energiei
sunt reglementate de directivele UE. În plus, chiar dacă, în stadiul actual al dreptului Uniunii,
impozitarea directă intră în sfera de competență a statelor membre, acestea trebuie totuși să își
exercite competența în conf ormitate cu dreptul UE, inclusiv libertățile fundamentale42. În
plus, legislația secundară a Uniunii stabilește, de asemenea, unele limite pentru competența
națională. De exemplu, pentru a asigura neutralitatea fiscală, Directiva privind societățile –
mamă și filialele acestora43 scutește profiturile distribuite de o filială către societatea -mamă a
acesteia de impozitul reținut la sursă. Astfel, statele membre nu pot introduce în mod
unilateral măsuri restrictive și nu pot supune unor condiții dreptul de scutir e de la reținerea la
sursă a impozitului în temeiul articolului 5 alineatul (1) din directivă44.

38 A se vedea, în special, Comunicarea Comisiei „Pachetul privind mărfurile: Consolidarea încrederii în piața
unică” din 19 decembrie 2017 (COM/2017/0787 final).
39 C-201/15 AGET Iraklis, ECLI:EU:C:2016:972, punctul 52.
40 C-113/89 Rush Portuguesa, ECLI:EU:C:1 990:142, punctul 12.
41 Directiva 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea
lucrătorilor în cadrul prestării de servicii (JO L 18, 21.1.1997, p. 1). A se vedea, de asemenea,
Directiva 2014/67/UE a Parlamentul ui European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind asigurarea respectării
aplicării Directivei 96/71/CE privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii și de modificare a
Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare
al pieței interne („Regulamentul IMI”) (JO L 159, 28.5.2014, p. 11).
42 C-319/02 Manninen, ECLI:EU:C:2004:484, punctul 19.
43 Articolul 5 din Directiva 2011/96/UE a Consiliului din 30 noiembrie 2011 privind regimul fi scal comun care
se aplică societăților -mamă și filialelor acestora din diferite state membre (JO L 345, 29.12.2011, p. 8), astfel
cum a fost modificat.
44 Cauzele conexate C -504/16 și 613/16 Deister Holding, ECLI:EU:C:2017:1009, punctele 51 -52 .

10
Exemplul 2 — Fondurile de pensii cu reședința în alte state membre au dreptul la același
tratament fiscal ca fondurile de pensii rezidente
Cauza C -493/09 — Comi sia/Portugalia
În temeiul legislației portugheze, dividendele încasate de fondurile de pensii portugheze au fost
scutite de impozit cu condiția ca acțiunile să fie păstrate timp de cel puțin un an; în schimb,
impozitul reținut la sursă (în principiu, de 2 0 %) a fost crescut în cazul dividendelor plătite
fondurilor de pensii create în alte state membre în ceea ce privește veniturile obținute pe teritoriul
portughez. Curtea de Justiție a confirmat că legislația portugheză nu respecta libera circulație a
capitalurilor consacrată în tratat. Aceasta a considerat că Portugalia nu a justificat tratamentul
discriminatoriu al dividendelor plătite fondurilor de pensii stabilite în alte state membre. În plus,
faptul că fondurile de pensii nerezidente nu pot beneficia, în niciun caz, de scutirea acordată
fondurilor de pensii rezidente în Portugalia nu era proporțional în raport cu dificultățile invocate de
Republica Portugheză în ceea ce privește colectarea informațiilor și recuperarea datoriilor fiscale.
iii) Ieșirea de pe piață
Printre drepturile investitorilor în temeiul legislației Uniunii se numără libertatea de a
determina natura și amploarea activității lor economice. Astfel, Curtea de Justiție a
recunoscut, de asemenea, dreptul operatorilor economici de a decide cuantumul investițiilor
lor, precum și libertatea de a -și reduce ulterior activitatea sau chiar de a renunța la aceasta45.
Această libertate poate fi afectată numai din motive justificate în mod corespunzător și într -un
mod proporțional.

III. Dreptul Uniunii protejează investitorii împotriva restricțiilor nejustificate

Restricțiile privind investițiile pot lua multe forme. Printre acestea se numără:
 interdicția dobândirii de participații la capitalul unei societăți dintr -un alt stat
membru46;
 interdicția pri vind vânzarea de acțiuni în sistemul de distribuție a energiei electrice și a
gazului către investitori privați (și anume, o interdicție de privatizare);
 interdicția ca fondurile de pensii să investească mai mult de 5 % din activele lor în
străinătate47;
 norme care prevăd depozitarea obligatorie a titlurilor de valoare emise sau datorate în

45 C-201/15 AGET Iraklis, ECLI:EU:C:2016:972, punctul 53.
46 C-148/91 Veronica, ECLI:EU:C:1993:45 punctul 8 et seq.
47 C-271/09 Comisia/Polonia, ECLI: EU:C:2011:855 punctul 51 (restricții asupra fondurilor de pensii) .

11
străinătate la o bancă aprobată sau la o bancă străină aleasă de o bancă aprobată48;
 drepturi speciale reținute de statele membre în anumite întreprinderi după privatizarea
acestora (acțiuni privilegiate – „golden shares”)49; precum și
 sisteme de autorizare prealabilă pentru investiții în bunuri imobiliare (de exemplu, în
cazul terenurilor agricole)50.
Cu toate acestea, atunci când limitează drepturile investitori lor din UE, autoritățile publice
trebuie să respecte limitele stabilite prin dreptul Uniunii.
1. Discriminarea și restricțiile naționale ale drepturilor investitorilor sunt, în
principiu, interzise
În conformitate cu tratatul, discriminarea pe motiv de cetățe nie sau de naționalitate, precum și
alte forme de discriminare sunt, în principiu, interzise și sunt legale doar în circumstanțe
excepționale. Această interdicție cuprinde discriminarea indirectă și se extinde astfel la
măsurile care utilizează criterii ap arent neutre, dar care conduc în practică la un rezultat
echivalent cu discriminarea51.
Legiuitorul UE a scos complet în afara legii orice formă de discriminare pe motiv de
naționalitate, cu caracter direct sau indirect, în anumite domenii care sunt complet sau parțial
armonizate, de exemplu în cazul Directivei privind serviciile sau al directivelor din sectorul
telecomunicațiilor52.
Dincolo de discriminare, tratatul prevede, de asemenea, că o restricție este, de asemenea, orice
măsură aplicabilă fără distinc ție53 care este de natură să interzică, să împiedice sau să
submineze atractivitatea exercitării uneia dintre libertățile fundamentale, chiar dacă face acest
lucru în mod indirect și potențial.
Astfel de restricții sunt interzise, cu excepția cazului în ca re sunt justificate în mod
corespunzător și sunt în conformitate cu principiile generale ale dreptului Uniunii și cu

48 C-157/85 Brugnoni, ECLI:EU:C:1986:258 punctul 21.
49 Aceste acțiuni au început în urma „Comunicării Comisiei cu privire la anumite aspecte juridice referitoare la
investițiile din interiorul UE”, 19 iulie 1997: https://eur -lex.europa.eu/legal –
content/EN/TXT/?uri=CELEX%3A31997Y0719%2803%29 %3A31997Y0719%2803%29 .
50 A se vedea Comunicarea interpretativă a Comisiei privind achiziția de terenuri agricole și dreptul Uniunii Europene:
https://eur -lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/?uri=OJ:C:2017:350:TOC
51 C-83/14 CHEZ Bulgaria, ECLI:EU:C:2015:480, punctul 94. Discriminarea nu presupune că numai
resortisanții sunt privilegiați sau că numai resortisanții străini sunt dezavantajați (C -388/01 Comisia/Italia,
ECLI:EU:C:2003:30, punctul 14).
52 Directiva 2002/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea
rețelelor și serviciilor de comunicații electronice (Directiva privind autorizarea) (JO 2002 L 108, 24.4.2002,
p. 21), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140/CE a Parlamentului European și a Consiliului din
25 noiembrie 2009 (JO 2009 L 337, 18.12.2009, p. 37); Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații
electronice (Directivă -cadru) (JO 2002 L 108, 24.4.2002, p. 33), astfel cum a fost modificată prin
Directiva 2009/140/CE; Directiva 2002/77/CE a Comisiei din 16 septembrie 2002 privind concurența pe piețele
de rețele și servicii de comunicații electronice (JO 2002 L 249, 17.9.2002, p. 21).
53 Și anume, aplicabilă în mod egal atât resortisanților, cât și cetățenilor străini.

12
drepturile fundamentale54, chiar dacă sunt cu aplicabilitate redusă sau de importanță minoră55
și, de asemenea, dacă sunt adoptate de statul membru de origine al investitorului56. Această
interdicție se referă în special la dreptul intern, alte măsuri cu aplicabilitate generală și decizii
administrative individuale.

Exemplul 3 — O obligație de notificare pentru investitori poate constitui, de asemenea, o
restricție ilegală
C-577/10 – Comisia/Belgia („Limosa”)
Conform legislației belgiene, prestatorii de servicii din străinătate trebuie să trimită autorităților
naționale competente o declarație prealabilă care detaliază activitatea lor în Belgia. Comisia a
contestat această legislație în ceea ce privește aplicar ea sa în cazul prestatorilor de servicii
independenți.
Curtea de Justiție a constatat că acțiunea era fondată. Aceasta a considerat, în primul rând, că
măsura în cauză constituia o restricție privind libera prestare a serviciilor. Curtea de Justiție a
acceptat faptul că protecția lucrătorilor, invocată de Belgia, reprezintă un interes public legitim. Cu
toate acestea, Curtea de Justiție a hotărât că Belgia nu a prezentat o justificare suficient de
convingătoare a modului în care furnizarea respectivelor in formații extrem de detaliate este necesară
pentru atingerea obiectivelor de interes public pe care le invocă și a faptului că obligația de a furniza
aceste informații în avans nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor în cauză,
deși a cesta ar fi trebuit să procedeze astfel. În contextul respectiv, Curtea de Justiție a reamintit
faptul că orice prezumție de abuz din partea operatorilor economici străini este incompatibilă cu
tratatul.

2. Restricțiile naționale trebuie să fie justificate
Libertățile pieței și drepturile fundamentale nu sunt prerogative absolute, ci trebuie să fie
echilibrate de către autoritățile publice cu alte obiective de politică publică.
a. Anumite restricții nu pot fi niciodată justificate
Anumite tipuri de restricții sunt, per se , incompatibile cu tratatul, de exemplu condițiile de
reciprocitate în raport cu alte state membre57 sau prezumția de fraudă în ceea ce îi privește pe
resortisanții străini58.

54 C-492/14 Essent Belgium, ECLI:EU:C:2016:732 , punctele 96 -97.
55 C-315/13 De Clercq, ECLI:EU:C:2014:2408, punctul 61.
56 C-384/93 Alpine Investments, ECLI:EU:C:1995:126, punct ele 29 – 31.
57C-5/94 Hedley Lomas, ECLI:EU:C:1996:205, punctele 19 -20; C -266/03 Comisia/Luxemburg,
ECLI:EU:C:2005:341, punctul 35.
58C-577/10 Comisia/Belgia ("Limosa"), ECLI:EU:C:2012:814, punctul 53; C -106/16 Polbud,

13
În plus, anumite tipuri de restricții gr ave au fost complet interzise de către legiuitorul UE (de
exemplu „lista neagră” prevăzută la articolul 14 din Directiva privind serviciile interzice
obligativitatea deținerii unui sediu principal)59.
În plus, pentru aspecte care nu sunt pe deplin armoniza te, normele UE reduc libertatea de
decizie a autorităților naționale sau de la nivelul UE, de exemplu prin stabilirea de criterii
pentru evaluarea prudențială a participațiilor calificate la instituții financiare60.
b. Anumite restricții pot fi justifica te de obiective legitime de interes public
Dreptul Uniunii permite anumite restricții ale libertăților fundamentale, atât timp cât acestea
sunt justificate de obiective enumerate expres în tratat. De exemplu, articolul 52 din tratat
permite restricții priv ind libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor pe motive
referitoare la ordinea publică, securitatea publică și sănătatea publică.
Restricțiile care nu fac discriminare pe motiv de cetățenie sau naționalitate pot fi justificate de
motive impe rative de interes public, astfel cum se recunoaște în jurisprudența
Curții de Justiție. Acestea includ:
 protecția mediului61,
 coerența sistemului fiscal62,
 lupta împotriva evaziunii fiscale63,
 menținerea unei comunității agricole și combaterea speculațiil or excesive cu terenuri64,
 amenajarea teritoriului (de exemplu, limitări privind reședințele secundare)65,
 protecția consumatorului66,
 protecția lucrătorilor67 și
 protecția creditorilor și a acționarilor minoritari68.

ECLI:EU:C:2017:804, punctul 63.
59 C-593/13 Rina Services , ECLI:EU:C:2015:399 ; C-179/14 Comisia/Ungaria, ECLI:EU:C:2016:108,
punctul 47.
60 Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la
activitatea instituțiilor de credit și supravegher ea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de
modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (CRD IV)
(JO L 176, 27.6.2013, p. 338). Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Co nsiliului din 15 mai 2014
privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE
(MiFID II) (JO L 173, 12.6.2014, p. 349); Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din
25 noiembr ie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare
(Solvabilitate II) (JO L 335, 17.12.2009, p. 1).
61 C-400/08 Comisia/Spania („centrele comerciale din Catalonia”), ECLI:EU:C:2011:172 punctul 74. A se
vedea, de asemenea, articolul 3 alineatul (3) din TUE și articolele 11 și 191 din TFUE.
62 C-204/90 Bachmann, ECLI:EU:C:1992:35 punctul 28.
63 C-72/09 Etablissements Rimbaud, ECLI:EU:C:2010:645 punctul 33 et seq.
64 C-370/05 Festersen, ECLI:EU:C:2007:59 punctul 27.
65 C-213/04 Ewald Burtscher v Josef Stauderer, ECLI:EU:C:2005:731 punctul 46.
66 C-342/14 X -Steuerberatungsgesellschaft, ECLI:EU:C:2015:827 punctul 53.
67 C-341/05 Laval, ECLI:EU:C:2007:809 punctul 103.
68 C-106/16 Polbud, ECLI:EU:C:2017:804 punctul 53.

14
Lista de motive imperative de interes general a evoluat dat fiind faptul că jurisprudența Curții
de Justiție a recunoscut interesele în permanentă schimbare ale societăților noastre. Cu toate
acestea, dreptul Uniunii nu permite ca măsurile naționale să restricționeze libertățile
fundamentale d in motive administrative sau pur economice69. Mai mult, interesele publice
legitime admise în tratat și în jurisprudență trebuie interpretate în mod strict70.
3. Toate restricțiile trebuie să fie conforme cu principiile generale ale dreptului
Uniunii (principiu l proporționalității, al securității juridice și al încrederii
legitime)
Orice măsuri naționale adoptate de un stat membru care intră sub incidența dreptului Uniunii
și care afectează drepturile investitorilor din UE trebuie să respecte principiile general e
aplicabile ale dreptului Uniunii, care pot fi specificate în continuare în legislația UE71.
În primul rând, restricțiile naționale trebuie să fie proporționale, ceea ce înseamnă că
dispozițiile restrictive trebuie să fie oportune pentru atingerea obiectiv ului urmărit, inclusiv
faptul că acestea trebuie să servească obiectivul legitim de interes public în mod coerent și
sistematic72. Acestea nu ar trebui să depășească ceea ce este necesar pentru realizarea
interesului general73. O măsură restrictivă nu este p roporțională dacă există o posibilă măsură
alternativă care ar putea să urmărească interesul public într -un mod mai puțin restrictiv pentru
libera circulație74.
În practică, principiul proporționalității joacă un rol central. Curtea de Justiție exercită un
control aprofundat în ceea ce privește proporționalitatea măsurilor naționale de restricționare a
libertăților fundamentale. Atunci când se evaluează proporționalitatea, toate împrejurările de
fapt și de drept ale cauzei ar trebui să fie luate în consider are. Revine autorităților naționale să
demonstreze că legislația pe care o adoptă este conformă cu principiul proporționalității. În
această privință, motivele care pot fi invocate de un stat membru drept justificare trebuie să
fie susținute de dovezi core spunzătoare sau de o analiză a oportunității și a proporționalității
măsurii restrictive75.

69 C-367/98 Comisia/Portugalia , ECLI:EU:C:2002:326 punctul 52; C -174/04 Comisia/Italia,
ECLI:EU:C:2005:350 punctul 37 .
70 A se vedea, printre altele, cauzele conexate C-52/16 și C-113/16 SEGRO și Horváth , ECL I:EU:C:2018:157 ,
punctul 96.
71 În acest sens, a se vedea C -17/03 VEMW, ECLI:EU:C:2005:362, punctul 57 și următoarele. Cf., de asemenea,
în acest context, C -195/12 Industrie du bois, ECLI:EU:C:2013:598.
72 C-243/01 Gambelli, ECLI:EU:C:2003:597, punctul 67; C -169/07 Hartlauer, ECLI:EU:C:2009:141 , punctul 55
și jurisprudența citată în aceasta.
73 Cauzele conexate C-52/16 și C-113/16 SEGRO și Horváth , ECLI:EU:C:2018:157 , punctul 76.
74 C-452/01 Ospelt, ECLI:EU:C: 2003:493, punctul 41.
75 C-333/14 Scotch Whisky, ECLI:EU:C:2015:845 , punctul 53; Cauzele conexate C-52/16 și C -113/16 SEGRO
și Horváth , ECLI:EU:C:2018:157, punctul 85

15
Exemplul 4 — Exproprierea indirectă ca restricție disproporționată asupra liberei circulații a
capitalurilor
Cauzele conexate C -52/16 și C -113/16 – SEGRO și Horvát h
O societate maghiară (deținută de persoane fizice cu reședința în Germania) și un cetățean austriac au
dobândit, înainte de 30 aprilie 2014, drepturi de uzufruct asupra unor terenuri agricole în Ungaria,
care au fost înscrise în cartea funciară. Modifică rile aduse legislației maghiare relevante în 2013 au
desființat toate drepturile de uzufruct asupra terenului arabil, cu excepția cazului în care se putea
demonstra că acestea au fost create între membrii aceleiași familii. Prin urmare, drepturile
resortis anților străini din UE în cauză au fost anulate în registrul proprietăților.
Curtea de Justiție a hotărât că modificările aduse prin legea din 2013 menționate mai sus limitau
libera circulație a capitalurilor, întrucât acestea îi privau pe reclamanți de uzul bunurilor în care au
investit capital și aveau caracter discriminatoriu în sensul că modificările vizau de facto resortisanții
străini. Măsurile nu erau adecvate pentru a atinge obiective legitime de politică publică (de exemplu,
menținerea unor comunități agricole viabile), depășeau ceea ce era necesar și ar fi putut fi înlocui te
cu mijloace mai puțin restrictive.

În al doilea rând, principiul securității juridice constituie un principiu general al dreptului
Uniunii care este relevant, de asemenea, pentru investitori. Acesta impune ca normele UE sau
normele naționale să fie c lare, precise și previzibile în ceea ce privește efectele lor, în special
în cazul în care acestea pot avea consecințe nefavorabile asupra persoanelor fizice și
întreprinderilor76. Această cerință trebuie să fie respectată cu și mai multă strictețe în cazul în
care normele pot avea efecte nefavorabile asupra persoanelor fizice și întreprinderilor77 sau
dacă normele sunt de natură să conducă la consecințe financiare pentru persoanele în cauză78.
Atunci când autoritățile publice acționează în domeniul de aplicar e a dreptului Uniunii,
acestea trebuie să își exercite libertatea de decizie pe baza unor criterii obiective,
nediscriminatorii, suficient de specifice și clare, cunoscute în prealabil79.
În plus, certitudinea juridică include, de asemenea, protecția încred erii legitime80. Cu toate
acestea, investitorii UE pot doar în anumite circumstanțe să conteste modificarea normelor
existente sau adoptarea de noi norme care intră în domeniul de aplicare a dreptului Uniunii, pe

76 C-318/10 SIAT, ECLI:EU:C:2012:415, punctul 58.
77 C-17/03 VEMW, ECLI:EU:C:2005:362, punctul 80; C -347/06 ASM Brescia, ECLI:EU:C:2008:416,
punctul 69; C -362/12 Test Claimants in the Franked Investment Income Group Litigation,
ECLI:EU:C:2013:834, punctul 44.
78 C-17/01 Sudholz, ECLI:EU:C:2004:242, punctul 3 4.
79 C-169/07 Hartlauer , ECLI:EU:C:2009:141, punctul 64; C -54/99 Association Église de Scientologie de Paris,
ECLI:EU:C:2000:124 , punctul 22; C -483/99 Comisia/Franța („Elf Aquitaine”), ECLI:EU:C:2002:327,
punctul 50.
80 C-17/03 VEMW, ECLI:EU:C:2005:362, pu nctele 73 -74.

16
baza protecției încrederii legitime a acesto ra.
Pentru a se putea baza pe protecția încrederii legitime, operatorii economici trebuie să
acționeze cu bună credință81 și într -un mod prudent și avizat82. Acest lucru înseamnă că, în
cazul în care un investitor știa sau trebuia în mod rezonabil să știe că temeiul cererii sale,
normele pe care și -a bazat cererea, comportamentul autorității publice care pune în aplicare
normele respective sau procedura urmată de autoritatea publică în cauză erau contrare
dreptului Uniunii, acesta nu poate invoca principiul încrederii legitime83.
Operatorii economici nu se pot aștepta ca un regim juridic existent să fie întotdeauna
menținut84. În același timp, atunci când Uniunea sau un stat membru ia o nouă măsură într -un
mod care influențează în mod negativ interesele inves titorilor, acestea trebuie să prevadă,
dacă este cazul, adaptări la noile norme care să țină seama de situația specifică a investitorilor
afectați, cu excepția cazului în care un interes public major împiedică furnizarea unor astfel de
adaptări85.

Exemplul 5 — Protecția încrederii legitime
C-201/08 — Plantanol GmbH & Co
Dreptul fiscal german a acordat o scutire fiscală pentru un anumit tip de biocarburanți amestecați
până la sfârșitul anului 2009. Scutirea fiscală a fost retrasă la 18 decembrie 2006 cu intr are în vigoare
la 1 ianuarie 2007, și anume cu 2 ani înainte de data expirării.
Curtea de Justiție a reamintit conținutul principiilor securității juridice și protecției încrederii
legitime. Cu toate acestea, Curtea a subliniat, de asemenea, că, în cazul în care un investitor prudent
și avizat ar fi putut să prevadă că adoptarea unei măsuri ar fi fost de natură să îi afecteze interesele,
acesta nu poate invoca beneficiul principiului respectiv dacă măsura este adoptată. Curtea de Justiție
a concluzionat că aceasta este o apreciere de fapt care trebuie să fie efectuată de instanța națională,
dar a confirmat că, în principiu, securitatea juridică și protecția încrederii legitime nu împiedică un
stat membru să retragă un regim de scutire fiscală înainte de dat a de expirare a acestuia.

În principiu, investitorii UE ar trebui să aibă nevoie doar în mod ocazional să invoce protecția
încrederii legitime dat fiind faptul că, de regulă, aceștia se pot baza pa aplicarea libertăților
fundamentale consacrate de tratat (inclusiv principiul proporționalității și cel al

81 C-316/88 Krücken, ECLI:EU:C:1988:201, punctele 23 -24, C -5/89 Comisia/Germania, ECLI:EU:C:1990:320,
punctul 14.
82 C-310/04 Spania/Consiliul, ECLI:EU:C:2006:521, punctul 81.
83 C-24/95 Land Rheinland -Pfalz/Alcan Deutschland, ECLI:EU: 1997: 163 , punctele 25 și 49; C -169/95
Spania/Comisia ECLI:EU:C:1997:10, punctul 51.
84 C-17/03 VEMW, ECLI:EU:C:2005:362, punctul 81; C -201/08 Plantanol, ECLI:EU:C:2009:539, punctul 53.
85 C-17/03 VEMW, ECLI:EU:C:2005:362, punctul 81; C -201/08 Plantanol, ECLI:EU:C:20 09:539, punctul 49;

17
nediscriminării) și în legislația secundară a Uniunii. Într -adevăr, normele UE produc efecte
juridice din momentul intrării lor în vigoare86. De asemenea, acestea sunt imediat aplicabile și
obligatorii pent ru un nou stat membru începând cu data aderării sale, cu rezultatul că acestea
se aplică efectelor viitoare ale situațiilor apărute înainte de aderarea la UE a noului stat
membru respectiv87.
4. Toate restricțiile naționale trebuie să respecte drepturile fundamentale
Investitorii transfrontalieri pot să invoce de asemenea, în domeniul de aplicare a dreptului
Uniunii, drepturile fundamentale, cum ar fi libertatea de a desfășura o activitate comercială,
dreptul la proprietate și dreptul la o protecție jurisd icțională efectivă, atunci când aceștia
acționează în domeniul de aplicare a dreptului Uniunii88. În cazul în care un stat membru
(inclusiv legiuitorul național) adoptă o măsură care derogă de la una dintre libertățile
fundamentale garantate de dreptul Uniu nii, măsura respectivă intră sub incidența dreptului
Uniunii. Prin urmare, protecția oferită de dreptul Uniunii, inclusiv drepturile fundamentale
consacrate în Carta drepturilor fundamentale, se aplică pe deplin89.
Libertatea de a desfășura o activitate com ercială poate fi invocată cu succes împotriva unor
grave restrângeri ale libertății contractuale a investitorului90. Dreptul de proprietate (și anume,
de a deține în proprietate, de a utiliza și de a dispune de bunurile dobândite pe cale legală) este
de o i mportanță esențială pentru fiecare regim de protecție a investițiilor. În temeiul dreptului
Uniunii, dreptul fundamental de proprietate cuprinde noțiunea de „proprietate” în sensul cel
mai larg al termenului91 și cuprinde, în egală măsură, exercitarea netul burată a dreptului.
Dreptul de proprietate presupune în mod direct un drept la despăgubire pentru privarea de
proprietate în interesul general92. Protecția acordată în baza acestui temei este importantă în
special în cazul exproprierii sau al măsurilor echi valente.
Astfel de drepturi nu sunt prerogative absolute și exercitarea lor poate face obiectul unor

86 Cauzele conexate C -10/97 și C -22/97 IN.CO.GE.'90, ECLI:EU:C:1998:498, punctul 23.
87 C-122/96 Saldanha, ECLI:EU:C:1997:458, punctul 14 .
88 Articolele 16, 17 și 47 din Cartă. În temeiul articolului 52 alineatul (3) din Cartă, în măsura în care Carta
conține drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale, înțelesul și întinderea lor sunt aceleași ca cele prevăzute de convenția
menționată; această di spoziție nu împiedică dreptul Uniunii să confere o protecție mai largă.
89 C-685/15 Online Games Handels , ECLI:EU:C:2017:452, punctul 56 .
90 C-426/11 Alemo -Herron a.O. ECLI:EU:C:2013:521, punctul 35.
91 În repetate rânduri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că drepturi asemănătoare celui
de proprietate sunt reglementate de articolul 1 protocolul 1 din Convenția europeană a drepturilor omului,
pe motiv că noțiunea de „posesie” are un înțeles autonom care nu se limitează la deținerea în proprietate de
bunuri fizice; prin urmare, anumite drepturi și interese care constituie active pot, de asemenea, să fie
considerate ca fiind „drepturi de proprietate” și, pe cale de consecință, ca fiind „poses iuni” în scopul acestei
prevederi (a se vedea, de exemplu, hotărârile din cauzele Handyside/Regatul Unit din 7 decembrie 1976;
James/Regatul Unit al Marii Britanii din 21 februarie 1986 privind închirierea; Wittek/Germania din
12 decembrie 2002 privind dr eptul de uzufruct transferabil asupra unei suprafețe de teren; Bruncrona/Finlanda
din 16 februarie 2005 privind închirierea).
92 Cauzele conexate C-78/16 și C-79/16 Pesce a.O., ECLI:EU:C:2016:428, punctul 86.

18
restricții, în măsura în care aceste restricții sunt justificate de obiective de interes general
recunoscute de dreptul Uniunii și sunt proporționale. Impo rtanța obiectivelor urmărite prin
măsurile restrictive poate să justifice consecințe negative, considerabile chiar, pentru unii
agenți economici. Cu toate acestea, restricțiile nu pot să constituie, în raport cu obiectivul
urmărit, o intervenție disproporț ionată și inadmisibilă, care aduce atingere fondului drepturilor
în cauză93.
5. Investitorii pot invoca normele UE în materie de concurență împotriva măsurilor
naționale
Concurența nedenaturată și condiții de concurență echitabile între întreprinderi trebuie s ă fie
asigurate pe piața unică a UE. Prin urmare, statele membre nu sunt autorizate să acorde ajutor
de stat decât dacă acesta este compatibil cu piața internă94. În plus, statele membre nu sunt
autorizate să impună sau să favorizeze adoptarea de acorduri, decizii sau practici concertate
contrare articolelor 101 sau 102 din TFUE ori să consolideze efectele acestora, sau să renunțe
la propriile norme privind caracterul legislației delegând unor operatori economici privați
responsabilitatea de a adopta decizii care afectează sfera economică95. Articolul 102 din
TFUE și articolul 106 alineatul (1) din TFUE sunt încălcate, de asemenea, în cazul în care o
măsură imputabilă unui stat membru, în special o măsură prin care un stat membru conferă
drepturi speciale sau exclusive în sensul articolului 106 alineatul (1) CE, creează un risc de
abuz de poziție dominantă96.

IV. Punerea în aplicare a drepturilor investitorilor în temeiul dreptului Uniunii

În vreme ce dreptul internațional al investițiilor (de exemplu, tratatele bilaterale de investiții)
se axează în principal pe compensarea investitorilor după ce încălcarea a avut loc, dreptul
Uniunii permite protecția investitorilor transfrontalieri în UE în mai multe moduri și la diferite
niveluri. Investitorii transfrontalieri sunt protejați în UE prin intermediul unei serii de
mecanisme care vizează prevenirea sau soluționarea unor încălcări ale drepturilor acestora
comise de către legiuitor, administraț ie sau sistemul judiciar. Asigurarea la nivel judiciar a
respectării drepturilor care decurg din dreptul Uniunii este una dintre soluțiile posibile. În
cazul în care asigurarea la nivel judiciar a respectării drepturilor este considerată a fi cea mai
potri vită cale sau în cazul în care alte posibilități au fost epuizate, o persoană fizică se poate
baza pe un sistem de sine -stătător și complet de căi de atac în temeiul dreptului Uniunii.

93 C-44/79 Hauer, ECLI:EU:C:1979:290 , punctele 15 și urm.; C -5/88, Wachauf, ECLI:EU:C:1989:321 ,
punctul 18.
94 A se vedea, în special, articolele 107 -109 din TFUE.
95 C-198/01 CIF, ECLI:EU:C:2003:430, punctul 46.
96 C-49/07 MOTOE, ECLI:EU:C:2008:376, punctul 50 ; C-553/12 P, C -553/12 P Comisia/Grecia („DEI”) ,
punctele 41 -43.

19
1. Mecanisme de prevenire a încălcărilor și soluții extrajudiciare
Exami narea prealabilă a măsurilor naționale care ar putea aduce atingere drepturilor unei
persoane în temeiul dreptului Uniunii
Prevenirea încălcărilor drepturilor unei persoane în temeiul dreptului Uniunii este deosebit de
importantă pentru investitori, care au o nevoie expresă de a -și planifica și a -și executa
deciziile economice într -un mediu de reglementare previzibil și stabil.
În vederea asigurării unor condiții de concurență echitabile în rândul întreprinderilor de pe
piața unică, articolul 108 din TFUE a prevăzut un regim de notificare prealabilă care
urmărește să permită Comisiei Europene să asigure compatibilitatea măsurilor de ajutor de
stat (inclusiv legislația națională) cu piața unică înainte de intrarea lor în vigoare.
În ceea ce privește normele UE privind libera circulație, legiuitorul a stabilit o obligație pentru
statele membre de a notifica anumite măsuri cu caracter legislativ sau administrativ înainte de
adoptarea lor și de a le transmite în vederea examinării de către Comisia Europeană și, dacă
este cazul, de către alte state membre. În timp ce, în anumite cazuri, Comisia are doar
competența de a emite o recomandare adresată statului membru în cauză97, în alte cazuri
aceasta este abilitată de către legiuitor să emită decizii în temeiul artic olului 288 din TFUE,
care sunt obligatorii pentru statul membru în cauză98. Această putere de decizie a Comisiei
este diferită și separată de competența Curții de a se pronunța cu privire la încălcările comise
de către statele membre99. De exemplu, Directiva privind serviciile100 îi conferă Comisiei o
putere de decizie în ceea ce privește justificarea și proporționalitatea anumitor noi bariere
naționale identificate de legiuitorul Uniunii ca fiind deosebit de dăunătoare pentru realizarea

97 Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la
procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile
societății informaționale (JO L 241, 17.9.2015, p. 1). Statele membre trebuie să notifice Comisiei anumite
reglementări tehnice înainte de adoptarea acestora, cerință concepută, prin mijloace de control preventiv, în
vederea protejării liberei circulații a mărfurilor și a servicii lor, care reprezintă una dintre valorile fundamentale
ale Uniunii; pentru ca un astfel de control să fie eficace, toate proiectele de reglementări tehnice care intră sub
incidența directivei respective trebuie notificate și, cu excepția cazurilor excepțion ale justificate de urgență,
adoptarea acestora sau intrarea lor în vigoare trebuie să fie suspendată în cursul perioadelor prevăzute în
directivă (a se vedea, în ceea ce privește libera circulație a mărfurilor, C -443/98 Unilever, ECLI:EU:C:2000:496,
puncte le 40 și urm.). A se vedea, de asemenea, cu titlu de exemplu, Regulamentul Parlamentului European și
al Consiliului privind măsurile de garantare a securității aprovizionării cu gaze naturale și de abrogare a
Directivei 2004/67/CE.
98 A se vedea, de exempl u, articolul 9 din Directiva 96/67/CE a Consiliului din 15 octombrie 1996 privind
accesul la piața serviciilor de handling la sol în aeroporturile Comunității (JO L 272, 25.10.1996, p. 36). Pe baza
regulamentului respectiv, Comisia a luat o decizie în cel puțin 10 cazuri concrete și, în anumite cazuri, a emis o
hotărâre negativă cu privire la măsura restrictivă propusă. A se vedea, de asemenea, articolul 3 alineatul (2) din
Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 pr ivind coordonarea
anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu
privire la furnizarea de servicii mass -media audiovizuale (Directiva serviciilor mass -media audiovizuale)
(JO L 95, 15.4.2010, p. 1).
99 Cauzele conexate C -15/76 și C -16/76 Franța/Comisia, ECLI:EU:C:1979:29 , punctele 26 -28; C -325/94 P An
Taisce, ECLI:EU:C:1996:293, punctul 25.
100 A se vedea articolul 15 alineatul (7) din Directiva privind serviciile.

20
unei piețe unice pentru anumite servicii. Pentru ca procedura de notificare să fie eficace în
practică, Comisia a propus recent o „Directivă privind notificarea”101.

Exemplul 6 — Măsura de impunere a transferului anumitor zboruri de la Linate la aeroportul
Malpensa
Cauza C -361/9 8, Italia/Comisia („Malpensa”)
Regulamentul nr. 2408/92 vizează libera prestare a serviciilor în sectorul transportului aerian. Italia a
adoptat, în iulie 1996 și, respectiv, în octombrie 1997, două decrete prin care traficul aerian urma să
fie transferat de la aeroportul Linate, situat în apropiere de centrul orașului Milano, către alte
aeroporturi mai îndepărtate, sub rezerva unei excepții care viza, în practică, numai ruta Milano –
Roma.
În urma plângerilor depuse de operatori aerieni internaționali, la 16 septembrie 1998 Comisia a
adoptat o decizie prin care interzicea măsurile legislative italiene în cauză. Decizia a fost adoptată în
temeiul articolului 8 din Regulamentul nr. 2408/92, care conferă Comisiei competența de a lua
decizii privind măsurile nați onale care reglementează repartizarea traficului în detrimentul
prestatorilor de servicii în sectorul transporturilor aeriene. În decizia sa, Comisia a considerat că
măsura italiană în cauză era în mod indirect discriminatorie și disproporționată. Italia a contestat
această decizie în fața CJUE, prezentând o serie de motive în ceea ce privește atât competențele
Comisiei, cât și evaluarea efectuată.
În hotărârea sa, CJUE a respins contestația formulată de Italia. Curtea a hotărât că, în speță, Comisia
a avut pe deplin dreptul să examineze, în primul rând, dacă măsurile naționale adoptate prin decretele
în cauză impun restricții care sunt aparent aplic abile fără distincție și, în al doilea rând, dacă
restricțiile respective sunt adecvate pentru atingerea obiectivului pe care îl prevăd, fără a depăși ceea
ce este necesar pentru îndeplinirea acestuia. Aceasta a verificat evaluarea efectuată de Comisie în
ceea ce privește justificarea și proporționalitatea în decizia sa și a constatat că niciunul dintre
numeroasele motive invocate de Italia nu era întemeiat.

Aplicarea de către administrație a normelor în conformitate cu dreptul Uniunii
Administrațiile n aționale sunt, în general, primul și cel mai obișnuit interlocutor cu care se
confruntă investitorii într -un stat membru atunci când demarează o investiție sau în cursul
desfășurării activităților acestora. Autoritățile administrative naționale trebuie să aplice
dreptul Uniunii în mod eficace, să interpreteze dreptul național în concordanță cu dreptul

101 Propunere de directivă de punere în aplicare a Directivei privind serviciile în cadrul pieței interne,
care prevede o procedură de notificare pentru regimuri de autorizare și cerințele legate de servicii
(COM (2016) 821 final).

21
Uniunii, să anuleze normele naționale contrare dreptului Uniunii și să anuleze consecințele
încălcărilor dreptului UE (de exemplu, rambursarea taxelor nejusti ficate). Aceste principii,
care decurg din obligația de cooperare loială a statelor membre în temeiul articolului 4
alineatul (3) din TUE și din supremația dreptului Uniunii102, permit aplicarea corectă și
eficace a drepturilor care decurg din dreptul Uniuni i, fără necesitatea de a recurge la mijloace
judiciare. Acestea trebuie să fie respectate, inclusiv în cazul în care normele de procedură
naționale nu le prevăd în mod expres103.

Exemplul 7 — Neaplicarea normelor naționale de către organele administrative
Cauza C -476/10 — Pepic
În cazul a doi resortisanți din Liechtenstein s -a refuzat o autorizație prevăzută de legislația austriacă
pentru achiziția de reședințe secundare de către resortisanți străini.
Curtea a interpretat speța având în vedere dispozițiile privind libera circulație a capitalurilor
prevăzute la articolul 40 din Acordul privind SEE, constatând că acestea au același efect juridic ca
articolul 63 din TFUE. Curtea a constatat, în primul rând, că cerința privind autorizația constituia o
discrimina re pe motiv de cetățenie sau naționalitate. În continuare, Curtea a statuat că toate organele
administrative naționale trebuie să respecte supremația dreptului Uniunii și, prin urmare, trebuie să
nu ia în considerare astfel de legislații naționale discrimi natorii.

Orice persoană are dreptul de se face auzită în cazul în care autoritățile statelor membre iau
măsuri individuale care intră în domeniul de aplicare a dreptului Uniunii și care ar putea
afecta persoana respectivă104. Administrația trebuie să aplic e normele în mod imparțial, ținând
seama de toate informațiile relevante și fără discriminare105 și trebuie să furnizeze o motivare
adecvată pentru deciziile sale106. Atunci când un stat membru a perceput taxe cu încălcarea
normelor de drept al Uniunii, acesta este obligat, în principiu, să ramburseze sumele
respective, cu dobândă107.
Recunoscând necesitatea unor soluții extrajudiciare rapide la problemele transfrontaliere de

102 A se vedea, printre alte le, C -103/88 Costanzo, ECLI:EU:C:1989:256 , punctul 32; C -224/97 Ciola,
ECLI:EU:C:1999:212 , punctul 30; C -341/08 Petersen, ECLI:EU:C:2010:4, punctul 80.
103 În acest scop, a se vedea C -349/07 Sopropé, ECLI EU:C:2008:746, punctul 38.
104 C-349/07 Sopropé, ECLI EU:C:2008:746, punctul 36.
105 C-55/94 Gebhard, ECLI:EU:C:1995:411, punctul 37; C -269/90 Technische Universität München,
EU:C:1991:438, punctul 14.
106 C-19/92 Dieter Kraus, ECLI:EU:C:1993:125, punctul 40; C -34/17 Donnellan, ECLI:EU:C:2018:282,
punctul 55.
107 Cauzele conexate C-10/97 – C-22/97 IN.CO.GE.'90, ECLI:EU:C:1998:498, punctul 24; C -591/10 Littlewoods
Retail a.O., ECLI:EU:C:2012:478 , punctele 25 -26; C -69/14 Dragoș, ECLI:EU:C:2015:662, punctul 24 și
jurisprudența citată în aceasta.

22
aplicare a dreptului Uniunii, Comisia și statele membre au creat rețeaua SOLVIT în 2002 .
SOLVIT are obiectivul de a oferi soluții pragmatice pentru cetățenii și întreprinderile din UE/SEE
atunci când se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește aplicarea drepturilor lor în UE de către
autoritățile publice. În comunicarea sa intitulată Planul de acțiune privind consolidarea SOLVIT:
piața unică în beneficiul cetățenilor și întreprinderilor108, Comisia s -a angajat să întreprindă,
împreună cu statele membre, noi măsuri pentru a consolida rolul strategic al SOLVIT de a face ca
piața unică să func ționeze mai bine în practică pentru cetățeni și întreprinderi.
2. O protecție jurisdicțională efectivă a drepturilor investitorilor în temeiul
dreptului Uniunii
Un sistem complet de căi de atac judiciare la nivelul UE și al statelor membre
În conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din TUE, statele membre au obligația să prevadă căi
de atac suficiente pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate
de dreptul Uniunii109. În conformitate cu articolul 47 din Cartă, care se aplic ă direct, orice
persoană are dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil110. Sistemele naționale de
justiție din Uniune fac obiectul unor standarde de independență, de calitate și de eficiență,
precizate în vasta jurisprudență a CJUE și a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO)111.
O multitudine de căi de atac se află la dispoz iția persoanelor fizice care se înfățișează
înaintea instanțelor naționale
Persoanele care se înfățișează înaintea instanțelor naționale au la dispoziție o serie de căi de
atac judiciare care constau, în special, în:
o măsuri provizorii112,
o obligația de a interpreta dreptul național într -un mod care este în conformitate
cu dreptul Uniunii113,
o obligația ca judecătorul să anuleze din oficiu orice act (chiar de natură
constituțională) care este în contradicție cu dreptul Uniunii114,

108 https://eur -lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52017DC0255&from=EN
109 C-64/16 Associação Sindical dos Juízes Portugueses, ECLI:EU:C:2018:117 , punctul 29.
110 C-414/16 Vera Egenberger, ECLI:EU:C:2018:257 , punctul 78.
111 A se vedea articolele 6 și 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale. Jurisprudența Curții Europe ne a Drepturilor Omului este relevantă în ceea ce privește
interpretarea drepturilor fundamentale, întrucât articolul 52 alineatul (3) din Cartă precizează că, atunci când
drepturile prevăzute de Cartă corespund unor drepturi garantate prin Convenția europ eană pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale, înțelesul și sfera lor sunt aceleași, cu excepția cazului în care
dreptul UE acordă o protecție mai largă.
112 C-213/89 Factortame, ECLI:EU:C:1990:257 ; cauzele conexate C -143/88 și C -92/89 Zuckerfabrik,
Süderdithmarschen ECLI:EU:C:1991:65 .
113 C-106/89 Marleasing ECLI:EU:C:1990:395; C -91/92 Faccini Dori, ECLI:EU:C:1994:292.
114 Cauzele conexate C -188/10 și 189/10 Melki și Abdeli, ECLI:EU:C:2010:363, punctele 43 -44. Această
obligație se extin de la anularea jurisprudenței contradictorii: a se vedea C -689/13 Puligienica,
ECLI:EU:C:2016:199, punctul 38.

23
o eliminarea consecințelor unei încălcări a dreptului Uniunii115,
o acordarea de despăgubiri pentru încălcări ale dreptului UE (inclusiv pentru
fapte judiciare ilicite)116.
Căile de atac respective au o bază juridică directă în dreptul Uniunii. Prin urmare, atunci când
sunt îndeplinite condiți ile, instanțele naționale trebuie să le pună la dispoziție, indiferent dacă
acestea sunt sau nu prevăzute în dreptul intern. În același timp, hotărârile naționale pot fi
executate prin intermediul tuturor instrumentelor prevăzute în legislația națională.
Exemplul 8 — Căi de atac având ca temei dreptul Uniunii în pofida dreptului constituțional
național
Cauza C -213/89 – Factortame și cauzele conexate C-46/93 și C -48/93, Brasserie du Pêcheur și
Factortame
Mai multe societăți, proprietari sau operatori de na ve de pescuit au fost privați de drepturile de
pescuit după ce autoritățile britanice au adoptat norme noi și discriminatorii. Societățile au depus
cereri de solicitare a controlului jurisdicțional și de instituire a unor măsuri provizorii. Camera
Lorzilor a admis că reclamantele ar suferi daune ireparabile în cazul în care nu le erau acordate
măsurile provizorii pe care le solicitau, iar acestea au avut câștig de cauză în acțiunea principală. Cu
toate acestea, în temeiul dreptului național, instanțele engl eze nu aveau competența de a acorda
măsuri provizorii într -o astfel de cauză. Mai exact, acordarea de astfel de măsuri era exclusă prin
vechea regulă de drept comun care precizează că nu se pot acorda măsuri provizorii împotriva
Coroanei, cu alte cuvinte î mpotriva guvernului, coroborată cu prezumția că o lege adoptată de
Parlament este în conformitate cu dreptul Uniunii până la momentul emiterii unei decizii cu privire la
compatibilitatea sa cu legea în cauză. Camera Lorzilor a trimis întrebarea Curții. Ace sta din urmă a
răspuns că o instanță națională care, într -o cauză cu care este sesizată privind dreptul Uniunii,
consideră că singurul obstacol care o împiedică să hotărască adoptarea unor măsuri provizorii este o
normă de drept național, aceasta trebuie s ă înlăture aplicarea normei respective.
În cazul unei trimiteri suplimentare din partea unei alte instanțe britanice privind aceeași investitori,
Curtea a constatat că principiul conform căruia statele membre sunt obligate să repare prejudiciile
cauzate pe rsoanelor fizice prin încălcări ale dreptului Uniunii imputabile statului este aplicabil în
cazul în care legiuitorul național a fost responsabil pentru încălcarea în cauză. În plus, despăgubirile
pentru pierderi sau daune nu pot fi condiționate de vinovăț ia (cu intenție sau din neglijență) din
partea organelor de stat responsabile de încălcare, dincolo de faptul că s -a produs o încălcare
suficient de gravă a dreptului Uniunii.

115 C-503/04 Comisia/Germania, ECLI:EU:C:2007/432, punctele 33 și urm.; C -276/07 Delay,
ECLI:EU:C:2008:282, punctul 23. A se vedea, de asemenea, ma i jos, cu privire la rambursarea de taxe percepute
în mod nelegal.
116 A se vedea, printre altele, cauzele conexate C -6/90 și C -9/90, Francovich, ECLI:EU:C:1991:428 ;
C-224/01 Köbler, ECLI:EU:C:2003:513 .

24
Statele membre au obligația, în temeiul dreptului Uniunii, să pună în aplicare proceduri
eficace care să le permită cetățenilor și întreprinderilor, inclusiv investitorilor, să solicite
despăgubiri pentru încălcări ale drepturilor lor în temeiul dreptului UE de către statele
membre. Comisia recunoaște faptul că investitorii transfron talieri s -ar putea confrunta cu
dificultăți în cazul în care susțin răspunderea statului, având în vedere diversitatea sistemelor
naționale de drept procesual. Cu toate acestea, jurisprudența Curții nu numai că stabilește
principiul unei astfel de răspunde ri, ci prevede și o serie de cerințe minime pentru răspunderea
extracontractuală a statului pentru încălcarea dreptului Uniunii117.
Cerințele și sprijinul UE în ceea ce privește independența, calitatea și eficiența sistemului
judiciar național
Independența sistemului judiciar național este un principiu comun al tradițiilor constituționale ale
statelor membre și al dreptului Uniunii118 și este recunoscută ca fiind esențială pentru a asigura o
protecție jurisdicțională efectivă119. Garanțiile de independență și de imparțialitate impun norme
privind alcătuirea organului judiciar, precum și numirea, vechimea și motivele privind abținerea,
recuzarea și revocarea membrilor săi. Acest lucru are ca scop înlăturarea oricărei îndoieli legitime,
în percepția persoanelor, re feritoare la impenetrabilitatea organului respectiv în fața unor factori
externi și la imparțialitatea sa în raport cu interesele cu care se confruntă120.
Astfel cum s -a anunțat în Comunicarea „Legislația UE: o mai bună aplicare pentru obținerea
unor rezulta te mai bune”121, Comisia încurajează și sprijină statele membre să își amelioreze
capacitatea de a asigura aplicarea dreptului Uniunii și de a furniza măsuri reparatorii pentru a
garanta că utilizatorii finali ai dreptului Uniunii, indiferent dacă aceștia su nt persoane fizice
sau întreprinderi, pot beneficia pe deplin de drepturile lor.
Comisia încurajează modernizarea autorităților de asigurare a respectării legii prin intermediul
semestrului european și, atunci când este necesar, prin intermediul unei legi slații specifice.
Comisia a colaborat cu statele membre pentru a îmbunătăți în continuare eficacitatea
sistemelor de justiție, inclusiv independența, calitatea și eficiența acestora. Îmbunătățirea
eficacității sistemelor judiciare este o prioritate a semes trului european, iar Consiliul adoptă în
mod regulat recomandări specifice fiecărei țări privind îmbunătățirea sistemelor de justiție
naționale pe baza propunerilor Comisiei.
UE sprijină financiar anumite reforme în domeniul justiției, prin fondurile stru cturale

117 În principiu, condițiile privind răspunderea statelor membre pentru prejudiciile cauzate persoanelor fizice
printr -o încălcare a dreptului Uniunii nu diferă de condițiile care reglementează răspunderea UE și a instituțiilor
sale pentru astfel de prejudici i în conformitate cu articolul 340 alineatul (2) din TFUE; cauzele conexate C -46/93
și C-48/93 Brasserie du Pêcheur și Factortame, ECLI:EU:C:1996:79 punctele 40 -42.
118 Articolul 47 alineatul (2) din Cartă și articolul 19 din TUE.
119 C-64/16 Associação Sindical dos Juízes Portugueses, ECLI:EU:C:2018:117, punctul 41.
120 C-506/04 Wilson, ECLI:EU:C:2006:587 , punctele 50 -53.
121 Comunicarea „Legislația UE: o mai bună aplicare pentru obținerea unor rezultate mai bune (2017/C18/02)
disponibil ă la adresa https://eur -lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/?uri=CELEX:52017XC0119(01)

25
și de investiții europene. În perioada 2007 -2023, 16 state membre au cheltuit
peste 900 de milioane EUR pentru creșterea calității și a eficienței sistemelor lor de justiție122.
De exemplu, fondurile UE au facilitat introducerea unor noi sisteme de gestionare a cauzelor
și a unor servicii electronice ușor de utilizat în instanțe.
Procedurile naționale trebuie să asigure respectarea efectivă a drepturilor unei persoane
care decurg din dreptul Uniunii
Cu excepția Regulamentului nr. 1215/2012123 care urm ărește să faciliteze accesul la justiție, în
special prevăzând norme privind jurisdicția instanțelor UE în cauze transfrontaliere și privind
recunoașterea rapidă și simplă și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială124,
dreptul Uniunii lasă, de regulă, normele procedurale la latitudinea dreptului național125. Există
însă excepții, cum ar fi Directiva privind căile de atac, care armonizează aspectele procedurale
legate de executare și căile de atac în domeniul achizițiilor publice126.
Inclusiv acolo unde dreptul Uniunii nu armonizează procedurile, acesta stabilește totuși
cerințe minime în aceasta privință. De exemplu, procedurile legate de asigurarea respectării
drepturilor UE nu ar trebui să fie mai puțin favorabile decât cele care reglementează si tuațiile
similare supuse dreptului intern ( principiul echivalenței ) și ar trebui ca, în practică, să nu facă
imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor respective ( principiul efectivității )127.
Costul unei proceduri nu ar trebui să fie prohib itiv, iar asistența judiciară este pusă la
dispoziția celor care nu dispun de resursele necesare, în măsura în care o astfel de asistență
este necesară în vederea asigurării accesului efectiv la justiție, inclusiv, după caz, pentru
persoanele juridice128. Ma i mult, persoanele fizice au dreptul ca, într -un termen rezonabil,
cauza lor să fie soluționată și hotărârea să fie executată129.

122 Tabloul de bord privind justiția în Uniunea Europeană pe 2018, disponibil l a adresa
https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/justice_scoreboard_2018_en.pdf , figurile 2 și 3.
123 Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European ș i al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind
competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, JO L 351,
20.12.2012, p. 1 –32.
124 Regulamentul 1215/2012 se aplică doar în cazul litigiilor „în materie civilă și c omercială”. Prin urmare,
acesta nu se aplică litigiilor în care este implicată o parte (de exemplu autoritate a statului) care exercită
prerogative de putere publică. În materie civilă și comercială, există, de asemenea, mai multe regulamente care
stabiles c proceduri europene specifice care ar putea fi folosite de investitori, cum ar fi Regulamentul privind
somația europeană de plată (18796/2006) sau Regulamentul privind ordonanțele asigurătorii europene de
indisponibilizare a conturilor bancare (655/2014).
125 C-362/12,Test Claimants in the Franked Investment Income Group Litigation, ECLI:EU:C:2013:834,
punctul 31.
126 Directiva 2007/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2007 de modificare a
Directivelor 89/665/CEE și 92/13/CEE ale Co nsiliului în ceea ce privește ameliorarea eficacității căilor de atac
în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice (JO L 335, 20.12.2007 , p. 31).
127 C-169/14 Sánchez Morcillo, ECLI:EU:C:2014:2099 , punctul 31.
128 C-279/09 DEB, ECLI:EU:C:2010:8 11, punctul 59.
129 C-612/15 Kolev, ECLI:EU:C:2018:392 , punctele 70 -72.

26
Exemplul 9 — Neaplicarea normelor naționale privind termenele de prescripție având în
vedere comportamentul înșelător al autor ităților naționale
Cauza C -327/00 — Hotărârea Santex
O societate italiană a fost împiedicată să participe la o procedură de achiziții ca urmare a
nerespectării uneia dintre clauzele de licitație incluse în anunțul de participare la licitație. În urma
publicării anunțului, autoritatea contractantă a indicat s olicitantului că, având în vedere argumentele
împotriva conformității clauzei respective cu dreptul Uniunii, aceasta va interpreta situația astfel încât
să îi permită solicitantului să participe; cu toate acestea, autoritatea a adoptat ulterior o poziție
diametral opusă și a decis să excludă solicitantul de la procedura de ofertare. Termenele naționale
pentru contestarea anunțurilor de oferte au expirat până la aducerea cauzei în fața instanței.
Curtea a constatat că, în general, termenele fixate prin legi slația națională erau rezonabile și asigurau,
prin urmare, securitatea juridică a participanților la licitație. Cu toate acestea, Curtea a considerat că
împrejurările din fiecare cauză trebuie să fie luate în considerare pentru a determina dacă eficacitate a
dispozițiilor dreptului Uniunii nu a fost pusă în pericol. În speță, Curtea a constatat că
comportamentul autorității contractante a creat o stare de incertitudine și că această incertitudine a
fost înlăturată abia în stadiul deciziei de excludere. Prin urmare, autoritatea a făcut ca exercitarea de
către ofertantul prejudiciat a drepturilor care îi sunt conferite de dreptul Uniunii să fie excesiv de
dificilă. Astfel, Curtea a concluzionat că, în circumstanțele specifice ale cauzei de față, instanța
națion ală, pentru a permite reclamantului să invoce motivul de incompatibilitate a clauzei de licitație
cu dreptul aplicabil al Uniunii, ar trebui să interpreteze normele naționale privind termenele de
prescripție în conformitate cu principiul UE al efectivități i sau, dacă această interpretare nu este
posibilă, să înlăture aplicarea acestora.

Sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene
Instanțele naționale acționează în calitate de „instanțe ale Uniunii” și sunt supuse obligației de
a lăsa neaplicate, din o ficiu, dispozițiile naționale care încalcă dispozițiile direct aplicabile ale
dreptului Uniunii. În cazul în care asigurarea respectării drepturilor UE invocă o chestiune de
interpretare a dreptului Uniunii înaintea unei instanțe naționale, instanța respec tivă poate
solicita Curții de Justiție pronunțarea unei hotărâri preliminare. În cazul în care o astfel de
chestiune este invocată în fața unei instanțe ale cărei decizii nu sunt supuse unei căi de atac în
temeiul dreptului intern, instanța respectivă treb uie să sesizeze Curtea de Justiție130.
Întrebările preliminare se pot referi, de asemenea, la validitatea normelor UE: în cazul în care
astfel de întrebări sunt relevante, o instanță națională trebuie să sesizeze Curtea de Justiție,
care are competența exclu sivă de a examina validitatea actelor juridice ale UE131. Pentru a fi

130 Articolul 267 din TFUE.
131 C-314/85 Foto -Frost, ECLI:EU:C:1987:452.

27
calificat drept „instanță dintr -un stat membru” în temeiul articolului 267 din TFUE și pentru a
fi, astfel, în măsură să facă o trimitere la Curtea de Justiție, un organ trebuie să îndepli nească
o serie de criterii132. Arbitrii privați și tribunalele arbitrale instituite în cadrul TBI intra -UE nu
îndeplinesc aceste criterii și, prin urmare, nu pot fi considerate „instanțe” prevăzute la
articolul 267 din TFUE133.
Interpretarea dată într -o hotăr âre preliminară a Curții de Justiție este obligatorie pentru
instanța națională, în ceea ce privește hotărârea care urmează a fi pronunțată în cadrul acțiunii
principale134. Toate autoritățile naționale sunt obligate să ia orice măsură, fie aceasta generală
sau specială, pentru a se conforma unei hotărâri preliminare cât mai curând posibil135. Nu este
necesar ca judecătorul național să solicite sau să aștepte anularea prealabilă a dispozițiilor
contrare dreptului Uniunii prin mijloace legislative sau prin alte mijloace constituționale136.
În temeiul articolului 19 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Curtea de Justiție are
autoritatea de a asigura respectarea dreptului Uniunii și, prin urmare, joacă un rol central în
asigurarea eficacității și a uniformității n ormelor UE care le acordă drepturi investitorilor
transfrontalieri.
3. Rolul Comisiei de gardian al tratatului
Articolul 17 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană conferă Comisiei
responsabilitatea pentru aplicarea efectivă, punerea în aplicare și asigurarea respectării
dreptului Uniunii. Sub egida acestui rol, Comisia poate reexamina măsurile naționale și poate
acționa astfel încât să asigure respectarea garanțiilor UE de protejare a investitorilor. Scopul
principal al procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor este de a se asigura că
acțiunile sau omisiunile statelor membre sunt ajustate pentru a fi conforme cu dreptul Uniunii
(de exemplu, prin modificarea legislației naționale), în calitate de obiectiv de interes general.
Acțiunile întreprinse de către investitori individuali care solicită anularea măsurilor naționale
sau compensații financiare pentru prejudicii provocate de astfel de măsuri sunt de competența
instanțelor naționale.
Statele membre sunt obligate să ia toate măsurile necesare pentru a respecta o hotărâre a
CJUE prin care se constată o încălcare. În caz contrar, Comisia este împuternicită să solicite
Curții de Justiție a Uniunii Europene să impună sancțiuni financiare statului membru care nu
și-a îndeplinit obligațiile137.

132 În acest sens, Curtea ia în considerare mai mulți factori, ar fi instituirea legală a organului, dacă acesta este
sau nu permanent, caracterul obligatoriu al competenței sale, natura contradictorie a procedurii, aplicarea
normelor de drept și independența acestuia (C -54/96 Dorsch Consult, ECLI:EU:C:1997:413, punctul 23).
133 A se vedea C -102/81 Nordsee, ECLI:EU:C:1982:10 7, punctele 10 – 13 și, respectiv, C-284/16 Achmea,
ECLI:EU:C:2018:158, punctele 43 și urm.
134 C-689/13 Puligienica, ECLI:EU:C:2016:199, punctul 38.
135 Cauzele conexate C -231/06 – C-233/06 Jonkman, ECLI:EU:C:2007:373, punctul 38.
136 C-689/13 Puligienica, ECLI:EU:C:2016:199, punctul 40.
137 Articolul 260 alineatul (2) din TFUE.

28
Comisia este hotărâtă să acționeze cu fermitate în cazul încălcărilor care împiedică realizarea
unor obiective de politică importante ale UE sau care riscă să submineze cele patru libertăți
fundamentale 138, care sunt esențiale pentru investitori. Comisi a acordă o prioritate ridicată
încălcărilor care indică deficiențe sistemice și, în special, celor care afectează capacitatea
sistemelor judiciare naționale de a contribui la asigurarea efectivă a respectării dreptului
Uniunii. Ar trebui remarcat faptul că o serie de proceduri de constatare a neîndeplinirii
obligațiilor sunt soluționate înainte de sesizarea CJUE, întrucât statul membru în cauză
modifică sau abrogă legislația în cauză sau ia măsuri pozitive pentru a remedia încălcarea.

V. Concluzie

Facilitarea, încurajarea și protecția investițiilor se numără printre principalele priorități ale UE
în cadrul pieței unice. Dreptul Uniunii, astfel cum este interpretat de Curtea de Justiție,
asigură un echilibru între protecția investițiilor și alte obie ctive privind interesele publice
legitime care sunt în serviciul bunăstării cetățenilor UE. Această punere în echilibru a
intereselor publice diferite ar trebui să aibă loc, de asemenea, atunci când statele membre
acționează la nivel național în cadrul dom eniului de aplicare a dreptului Uniunii.
Dreptul Uniunii nu soluționează toate problemele cu care se pot confrunta investitorii în
decursul activităților acestora. Cu toate acestea, pe piața unică, drepturile investitorilor UE
sunt protejate de dreptul Uni unii, care permite desfășurarea și dezvoltarea de activități
economice în toate statele membre. Investitorii pot să își valorifice drepturile înaintea
administrațiilor și instanțelor naționale, în conformitate cu normele de procedură naționale,
care trebui e să asigure că aceste drepturi sunt protejate efectiv.
Investitorii UE nu pot invoca TBI intra -UE, care sunt incompatibile cu dreptul Uniunii și nu
mai sunt necesare pe piața unică. Aceștia nu pot recurge la instanțe de arbitraj instituite prin
astfel de TBI intra -UE sau, în cazul litigiilor intra -UE, la instanțe de arbitraj instituite în
temeiul Tratatului privind Carta energiei. Cu toate acestea, sistemul juridic al UE oferă o
protecție adecvată și efectivă pentru investitorii transfrontalieri pe piața u nică, asigurând, în
același timp, că alte interese legitime sunt luate în considerare în mod legal și corespunzător.
Atunci când investitorii își exercită una dintre libertățile fundamentale, cum ar fi libertatea de
stabilire sau libera circulație a capita lurilor, aceștia acționează în cadrul domeniului de
aplicare a dreptului Uniunii și, prin urmare, se bucură de protecția acordată prin acesta.
Statele membre au responsabilitatea și competența de a pune în aplicare dreptul Uniunii în

138 Comunicarea „Legislația UE: o mai bună aplicare pentru obținerea unor rezultate mai bune” (2017/C18/02),
disponibilă la adresa: https://eur -lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/?uri=CELEX:52017XC0119(01)

29
general și drepturile investitorilor UE în special. Comisia depune eforturi pentru a crește
eficacitatea sistemului de asigurare a respectării legii în UE, inclusiv prin acțiuni menite să
sprijine consolidarea capacității administrative sau să consolideze sistemele judiciare, precum
și pentru a combate cazurile de încălcare a dreptului Uniunii de către autoritățile naționale.