Obligatia De Intretinere (1) [615347]

CUPRINS
1. Presta ția compensatorie. Inciden ța dispozi țiilor art. 390 Cod civil înainte și după
intrarea în vigoare a Legii nr . 60/2012, criterii de stabilire
……………………………………………………………………………………. 4
2. Dreptul la desp ăgubiri (art. 388 C. civ.):
………………………………………………………………………………………………….7 a) Posibilita tea
acordării în cazul în care divor țul se pronun ță prin acordul so ților pe cale
judiciară;……………………………………………………………………………………………………………… ….
……………………………….. 8 b) Modalitatea de stabili re a taxelor judiciare de
timbru;………………………………………………………………… 8 c) Desp ăgubirea ob ținută în
temeiul art. 388 C. civ. exclude dreptul de a ob ține despăgubiri potrivit dreptului comun în
materie de r ăspundere civil ă, chiar ulterioar ă divorțului?……………. 9 d) Posibilitatea
reevaluării despăgubirilor acordat e ulterior r ămânerii definitive a hot ărârii de
divorț………………………………………………………………………………………………………………. ……..
………………………………. 12
3. Autoritatea
părintească……………………………………………………………………………………………………………..
…………..13 a) Autoritatea p ărintească ar putea fi exercitat ă de un singur p ărinte și în
alte situa ții decât cele prev ăzute la art. 507 C. civ. și 398 C.
civ.? ……………………………………………………………………………….. 13 b) Este posibil ă
renunțarea benevol ă a unuia dintre p ărinți la exercitarea autorit ății
părintești?……………………………………………………………………………………………………………….
……………………………… 18 c) Ipoteza conven ției încheiate între p ărinți, în care se
prevede ca autoritatea p ărintească să fie exercitat ă de un singur
părinte ……………………………………………………………………………………………………. 18 d)
Drepturile și obliga țiile p ărintești ale p ărintelui minor
………………………………………………………… 19
4. Locuin ța copilului: Aspecte practice privind stabilirea și schimbarea locuin ței
copilului (art. 496-497 C. civ.).
………………………………………………………………………………………………………………. ………………
……….22
5. Relațiile personale dintre copil și părintele la care acesta nu locuie ște: modalități
de exercitare a dreptului de a avea leg ături personale cu copilul (întinderea
programului), raportat la art. 401 și 496 C. civ.
………………………………………………………………………………………………………………. …..26
6. Contribu ția la cheltuielile de cre ștere, educare, înv ățătură și pregătire profesional ă
a copilului :
………………………………………………………………………………………………………………. ………………
………………………….29
a. Stabilirea și executarea obliga ției de între ținere; stabilirea contribu ției părinților
la cheltuielile de cre ștere, educare, înv ățătură și pregătire profesional ă a copilului;
………………….. 29 b. Criterii de apreciere la stabilirea în natur ă a obliga ției de
întreținere ………………………………. 31 c. Modalitatea în care se dispune obligarea

părintelui la care nu s-a stabilit locuin ța minorului la plata pensiei de între ținere în
natură………………………………………………………………………… 32 d. Posibilitatea aplic ării
prin analogie a dispozi țiilor art. 532 C. civ. atunci când obliga ția de între ținere a fost
stabilită sub forma unei pensii de între ținere ……………………………………………… 33
e. Stabilirea pensiei de între ținere sub forma unei sume fixe, indexate de drept,
trimestrial, în func ție de rata infla ției, raportat la dispozi țiile art. 531 alin. (2), art.
529 alin. (2) și art. 530 alin. (3) C. civ.
………………………………………………………………………………………………………………. ………………
……….

7. În procesele de divor ț cu minori, judecata cererii se face în contradictoriu cu
autoritatea tutelar ă sau se emit doar adrese c ătre aceste institu ții, prin care li se
solicită să întocmeasc ă și să depun ă referatul de anchet ă
psihosocial ă?…………………………………………………………………………………………..35

1. Presta ția compensatorie. Inciden ța dispozi țiilor art. 390 Cod civil înainte și după
intrarea în vigoare a Legii nr . 60/2012, criterii de stabilire
COMENTARII:
a. Prestația compensatorie se stabile ște în sarcina so țului vinovat pentru divor ț, în
scopul compens ării unui dezechilibru semn ificativ pe care divor țul l-ar produce în privin ța
condițiilor de via ță ale soțului nevinovat. Prin urmare, instan ța va putea obliga la presta ție
compensatorie, în baza dispozi țiilor art. 390 C. civ., pe so țul din a c ărui culpă exclusivă a
fost desfăcută căsătoria, atunci când sunt î ndeplinite cumulativ urm ătoarele condi ții:
-există un dezechilibru semnificativ pe care divor țul l-ar determina în condi țiile de
viață ale soțului inocent;
-durata căsătoriei a fost de cel pu țin 20 de ani;
-nu se acord ă pensie de între ținere în favoarea aceluia și soț.
Prestația compensatorie nu poate fi solicitat ă decât odat ă cu desfacerea c ăsătoriei,
ulterior acesta putâ nd fi doar modificat ă, dacă intervine o schimbare semnificativ ă a
resurselor debitorului și a mijloacelor creditorului.
b. În leg ătură cu aplicarea în timp a dispozi țiilor Codului civil privind presta ția
compensatorie, dup ă intrarea în vigoare a Legii nr. 60/2012, la 20 aprilie 2012, a fost
modificat art. 45 din Legea nr. 71/2011, în sensul c ă prestația compensatorie se poate
acorda numai dac ă motivele de divor ț s-au ivit dup ă intrarea în vigoare a Codului civil.
Anterior, nu exista o dispozi ție special ă privind aplicabilitatea dispozi țiilor legale privind
prestația compensatorie în raport cu mo mentul ivirii motivelor de divor ț; aceasta se putea
acorda, ca orice alt efect al desfacerii c ăsătoriei, în toate cauzele de divor ț pronunțat din
culpa exclusiv ă a unuia dintre so ți, indiferent când au ap ărut motivele de divor ț, dacă
acestea subzistau și după intrarea în vigoare a Codului civil.

Ce implica ții ar putea avea, a șadar, modificarea art. 45 din Legea nr. 71/2011, realizat ă
prin
art. III pct. 5 din Legea nr. 60/2012?
Interpretarea literal ă a acestor dispozi ții legale ne-ar conduce la situa ția absurd ă în
care, dacă motivele de divor ț s-au ivit înainte de data intr ării în vigoare a Codului civil și
au persistat și după această dată, prestația compensatorie nu ar putea fi acordat ă, în timp ce
dacă aceste motive au ap ărut abia dup ă intrarea în vigoare a Codului civil, so țul vinovat
poate fi obligat la presta ție compensatorie. A șadar, am ajunge s ă respingem cererea de
obligare la presta ție compensatorie f ăcută de soțul nevinovat de desfacerea c ăsătoriei care
a suportat o perioad ă mai îndelungat ă fapte ce constituie motive de divor ț și să admitem
cererea celui pentru care faptele ce constituie motive de divor ț au apărut mult mai recent,
respectiv dup ă intrarea în vigoare a Codului civil.
Este cert c ă legiuitorul a dorit s ă evite sanc ționarea prin efectele pecuniare ale
divorțului a soțului vinovat de fapte petr ecute în perioada în car e noua reglementare nu era
încă în vigoare, iar nu s ă îl avantajeze pe so țul a cărui comportare culpabil ă este mai
veche, față de cel a c ărui culpă este mai recent ă.
Prin urmare, consider ăm că dispozițiile art. 45 din Legea nr . 71/2011, astfel cum a fost
modificat prin art. III pct. 5 din Legea nr. 60/2012 ar putea fi inte rpretate în sensul c ă
prestația compensatorie poate fi acordat ă dacă motivele de divor ț s-au ivit sau au continuat
să existe (într
o măsură suficientă pentru a conduce la pronun țarea divor țului) după intrarea în vigoare a
Codului civil.
În mod evident, presta ția compensatorie va fi acordat ă doar dac ă sunt îndeplinite și
celelalte condi ții, respectiv durata c ăsătoriei de cel pu țin 20 de ani și culpa exclusiv ă în
desfacerea c ăsătoriei, iar între condi țiile de trai anterioare divor țului și cele pe care so țul
nevinovat le va avea ulterior acestuia se va dovedi existen ța unui dezechilibru
semnificativ.
c. Întrucât scopul presta ției compensatorii const ă în diminuarea unui dezechilibru
semnificativ generat de divor ț, criteriile de stabilire a presta ției compensatorii care sunt

enumerate exemplificativ de art. 391 alin. (2) C. civ. se refer ă la:
-resursele so țului care o solicit ă; -mijloacele din momentul divor țului ale celuilalt so ț;

-efectele pe care le are sau le va av ea lichidarea regimului matrimonial;
-orice alte împrejur ări previzibile de natur ă să le modifice, cum ar fi vârsta și starea de
sănătate a
soților; -contribu ția la creșterea copiilor minori pe care a avut-o și urmează să o aibă
fiecare so ț; -pregătirea profesional ă; -posibilitatea de a desf ășura o activitate produc ătoare
de venituri; -altele asemenea. Întrucât presta ția compensatorie se stabile ște prin hot ărârea
de divorț, care, în cele mai multe cazuri, se pronun ță înaintea partajului bunurilor so ților,
aprecierea pe care judec ătorul trebuie s ă o facă este destul de relativ ă, având în vedere
doar consecin țele ce pot fi prev ăzute la acel moment. De altfel, presta ția compensatorie nu
are drept scop egalizarea averilor celor doi fo ști soți, ci doar diminuarea unui dezechilibru
semnificativ în privin ța condițiilor de via ță ale soțului inocent, care ar urma s ă apară ca o
consecință a divorțului. În acest context, se pune în trebarea în ce mod poate aprecia
judecătorul situa ția posterioar ă divorțului a soțului nevinovat, potrivit criteriului referitor
la efectele pe care le are sau le va avea lichidarea regimului matrimonial, având în vedere faptul că, la data pronun țării divorțului, lichidarea regimului matrimonial și partajul
bunurilor comune ale so ților nu s-au f ăcut încă? Este adev ărat că, în momentul solu ționării
divorțului, nu avem cum s ă cunoaștem, cu certitudine, efectele pe care le va avea
lichidarea regimului matrimonial pentru so țul beneficiar al presta ției compensatorii. Pe de
altă parte îns ă, aprecierea pe care trebuie s ă o facem în vederea stabilirii presta ției
compensatorii nu prive ște egalizarea averii fo știlor soți după divorț, ci doar dovedirea unui
dezechilibru semnificativ în privin ța nivelului de trai pe care so țul nevinovat îl sufer ă prin
desfacerea c ăsătoriei. Practic, vom încerca s ă restabilim un echilibru în privin ța condițiilor
de viață ale soțului inocent, pentru a-i mic șora trauma pe care ar putea s ă o trăiască după o
căsă
torie de cel pu țin 20 de ani, desf ăcută fără ca el să aibă vreo vină și fără acordul s ău.
Acesta trebuie, a șadar, să dovedeasc ă, în concret, deteriorarea condi țiilor sale de via ță,
faptul că, de exemplu, urmare a divor țului el nu mai are condi țiile de locuit de care a
beneficiat în timpul c ăsătoriei, autoturismul cu care se deplasa, banii necesari pentru
cheltuielile gospod ăriei

și altele asemenea. Acest dezechilibru semnificativ î și găsește repara ția sub forma
prestației
compensatorii, chiar dac ă bunurile care îi serveau so țului inocent pentru asigurarea unor
standarde superioare de via ță sunt proprii ale celuilalt so ț. Criteriul privind efectele pe care
lichidarea regimului matrimoni al le va produce ne folose ște pentru a putea s ă anticipăm
condițiile de via ță viitoare ale so țului care a solicitat presta ție compensatorie și forma în
care am putea s ă o stabilim pentru a înl ătura efectele traumatizante ale dezechilibrului
produs.
Prin urmare, ceea ce instan ța trebuie s ă analizeze în cadrul solu ționării cererii de
acordare a presta ției compensatorii este doar m ăsura în care condi țiile de trai de care so țul
nevinovat beneficia anterior divor țului vor fi modificate semnificativ, astfel încât s ă îl
traumatizeze. O astfel de analiz ă va fi realizat ă, așadar, din perspectiva modific ării
condițiilor de via ță ale acestuia, iar nu prin compararea patrimoniilor celor doi so ți.
În aceeași logică va fi stabilit ă și forma presta ției compensatorii, care va trebui s ă
asigure so țului nevinovat condi ții de trai cât mai apropiate de cele avute în timpul
căsătoriei, putând fi acordat ă în natură, sub forma uzufructului unor bunuri mobile sau
imobile care apar țin debitorului sau în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente
viagere.
În funcție de criteriile mai sus men ționate, presta ția compensatorie va putea fi stabilit ă
pe toată durata vie ții celui care o solicit ă sau doar pe o perioad ă limitată de timp.
Spre deosebire de desp ăgubirile ob ținute în temeiul art. 388 C. civ., care nu se mai pot
modifica ulterior, presta ția compensatorie, ca și obligația de între ținere, poate fi reevaluat ă
și modificat ă, în sensul m ăririi, micșorării, transform ării din natur ă în bani sau invers ori al
încetării, în func ție de modificarea mijloacelor de trai pe care fo știi soți le vor ob ține.
S-a pus problema dac ă există posibilitatea so ților de a se în țelege, în cadrul unui divor ț
prin acord, ca unul dintre ei s ă fie obligat la presta ția compensatorie. Apreciem c ă, într-o
astfel de situa ție, condițiile legale pentru dispunerea presta ției compensatorii nu sunt
îndeplinite, astfel c ă nu se poate dispune în acest sens.
2. Dreptul la desp ăgubiri (art. 388 C. civ.): a) Posibilitatea acord ării în cazul în

care divor țul se pronun ță prin acordul so ților pe cale judiciar ă;

b
) Modalitatea de stabilire a taxelor judiciare de timbru;
c) Despăgubirea ob ținută în temeiul art. 388 C. civ. exclude dreptul de a ob ține

a) Posibilitatea acord ării în cazul în care divor țul se pronun ță prin acordul so ților pe
cale judiciar ă
Despăgubirile prev ăzute de art. 388 C. civ. se acord ă soțului nevinovat, atunci când
divorțul se pronun ță din culpa exclusiv ă a unuia dintre so ți.
Chiar dac ă în textul legii nu se specific ă în mod expres c ă aceste desp ăgubiri se acord ă
numai în cazul pronun țării divorțului din culpa exclusiv ă a unuia dintre so ți, prevederea
art. 388 C. civ., conform c ăreia „soțul nevinovat” poate solicita desp ăgubiri de la „so țul
vinovat” pentru desfacerea c ăsătoriei ne indic ă acest lucru. Instan ța nu poate acorda
despăgubiri în temeiul acestui ar ticol nici în cazul pronun țării divorțului din culpa comun ă
a soților.
Prin urmare, acestea nu se pot acorda în situa ția pronun ță
rii divorțului prin acordul
soților, chiar dac ă cererea a fost introdus ă ca divorț din culpă (cererea de divor ț a unuia
dintre soți acceptat ă de celălalt), întrucât în solu ționarea unui astfel de divor ț nu se
determină culpa.
De asemenea, în situa ția în care ac țiunea a fost introdus ă în baza art. 373 lit. c) C. civ.
pentru separare în fapt de cel pu țin doi ani, divor țul se va pronun ța din culpa so țului
reclamant, care șia asumat e șecul căsătoriei, acesta putând fi obligat la desp ăgubiri în baza
art. 388 C. civ.

Prin excep ție, dacă pârâtul se declar ă de acord cu divor țul, acesta se pronun ță în
condițiile art. 379 alin. (2) teza a II- a C. civ., când, potrivit dispozi țiilor art. 934 coroborat
cu art. 930 C. proc. civ., se transform ă în divor ț prin acordul so ților, acordarea
despăgubirilor nemaifiind posibil ă.
b) Modalitatea de stabilire a taxelor judiciare de timbru

Taxa judiciar ă de timbru se stabile ște potrivit dispozi țiilor art. 2 din Legea nr. 146/1997,
referitoare la ac țiunile și cererile evaluabile în bani2.
Întrucât legisla ția privind taxele de timbru nu a fost completat ă cu reglement ările
aferente noilor institu ții introduse în dreptul române sc de noul Cod civil, ac țiunile pe care
acestea le genereaz ă vor fi timbrate potrivit dispozi țiilor legale existente.
Astfel, având în vedere faptul c ă prin cererea de desp ăgubiri se solicit ă obligarea
soțului culpabil exclusiv pentru divor ț la plata unei sume de bani, cu acest titlu, so țului
nevinovat, pentru acoperirea unui pr ejudiciu produs prin desfacerea c ăsătoriei, apreciem
că această cerere ar putea fi timbrat ă potrivit dispozi țiilor legale privind cererile evaluabile
în bani.
S-a arătat că, în practica unor instan țe judecătorești, prestația compensatorie a fost
asimilată obligației de între ținere, care este scutit ă de plata taxei de timbru, chiar dac ă nu
există o reglementare expres ă în acest sens. Consider ăm însă că cererile scutite de plata
taxei de timbru sunt expres prev ăzute de lege și nu se pot stabili prin asimilarea cu alte
instituții juridice apropiate.
c) Despăgubirea ob ținută în temeiul art. 388 C. civ. exclude dreptul de a
obține despăgubiri potrivit dreptului comun în materie de r ăspundere civil ă, chiar
ulterioar ă divorțului? Despăgubirile ob ținute în baza art. 388 C. civ. sunt destinate
acoperirii prejudiciului suferit prin desfacerea c ăsătoriei. A șadar, cauza producerii
prejudiciului a c ărui acoperire se realizeaz ă prin acordarea unor astfel de desp ăgubiri
trebuie să fie însăși desfacerea c ăsătoriei, iar nu alte fapte s ăvârșite de soțul din a c ărui
culpă exclusiv ă se va pronun ța divorțul, acestea din urm ă constituind doar motive de
divorț.
În doctrin ă3 s-a arătat că acordarea acestor desp ăgubiri constituie o form ă specială a
răspunderii civile delictuale, în care prejudic iul este produs prin desfacerea c ăsătoriei, iar
nu
2 Ulterior desf ășurării Conferin ței, legisla ția privind taxele de ti mbru a fost modificat ă prin
intrarea în vigoare a

O.U.G. nr. 80 din 26.06.2013, privind taxe le judiciare de timbru, publicat ă în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 392/29.06.2013, care prevede, în art. 15 lit. d), c ă taxa de
timbru pentru acordarea desp ăgubirilor și pentru stabilirea presta ției compensatorii este de
50 lei. 3 Marieta Avram , Drept civil. Familia, Ed. Hamangiu, Bucure ști, 2013, p. 143.

printr-o fapt ă ilicită. Este suficient, a șadar, ca so țul nevinovat s ă dovedeasc ă existența unui
prejudiciu (care s-a produs în timpul solu ționării divorțului sau a c ărui producere s ă fie
certă și iminentă), întinderea acestuia și legătura de cauzalitate dintre acest prejudiciu și
desfacerea c ăsătoriei, pentru ca instan ța de tutel ă, prin hot ărârea de divor ț, să dispună
repararea acestui prejudiciu, f ără a fi nevoie s ă se dovedeasc ă existența vreunei fapte
ilicite.
Este, de altfel, interpretarea acordat ă dreptului la desp ăgubiri și în alte sisteme de
drept, printre care și dreptul francez, care a constituit izvor de inspira ție pentru legiuitorul
român în reglementarea acestei institu ții noi a dreptului nostru civil.
Astfel, în dreptul francez4 există, de asemenea, aceast ă instituție a despăgubirilor ce
pot fi acordate pentru acoperirea pr ejudiciului cauzat prin desfacerea c ăsătoriei, fiind
reglementate în art. 266 C. civ. francez s ub denumirea de „dommages et intêrets”. Și în
acest sistem de drept, acordarea desp ăgubirilor a fost condi ționată de constatarea culpei
exclusive în desfacerea c ăsătoriei, ca și în Codul nostru civil, iar în urma reformei din anul
2004, în care culpa în divor ț și-a pierdut foarte mult din importan ță, rămânând aproape
fără niciun fel de efecte, acest articol de lege a fost modificat în sensul c ă se pot acorda
despăgubiri soțului care a suferit un prejudiciu foarte grav prin desfacerea c ăsătoriei. Se
prevede c ă acestea se pot acorda în dou ă situații: -când so țul respectiv este pârât într-o
cauză de divorț și nu a făcut nicio cerere de divor ț el
însuși (deci nici nu a cerut și el divor țul prin cerere reconven țională); -în cazul în care
celălalt soț este vinovat exclusiv de divor ț. Prin urmare, și în acest sistem de drept a r ămas
recunoscut ă și culpei exclusive o oarecare
importanță în acordarea desp ăgubirilor.
În ceea ce prive ște întrebarea dac ă despăgubirea ob ținută în temeiul art. 388 C. civ.
exclude dreptul de a ob ține despăgubiri potrivit dr eptului comun în materie de r ăspundere
civilă, chiar ulterioar ă divorțului, am c ăutat răspunsul în alte sistem e de drept care cunosc
această instituție juridică și, întrucât legiuitorul român s-a inspirat în principal din dreptul
civil francez, am încercat s ă văd dacă jurispruden ța franceză a cunoscut astfel de cauze.
4 Yvaine Buffelan-Lanore, Virginie Larribau-Terneyre , Droit civil. Introduction.

Biens. Personnes. Famille, 17e édition, Ed. Sirey, Paris, 2011, p. 680.

În acest sens, și în dreptul francez s-a opinat în sensul c ă, în cazul prejudiciului produs
prin divor ț, există dispoziția special ă din art. 266 C. civ. francez, care este similar ă
oarecum celei din art. 388 C. civ. român, dar, în acela și timp, recunoa ște dreptul la
despăgubiri pe temeiul r ăspunderii civile delictuale, conf orm art. 1382 C. civ. francez,
pentru orice alte prejudicii pe care so țul nevinovat le sufer ă, chiar dac ă fac parte dintre
motivele de divor ț sau sunt produse ulterior divor țului. Doctrina și jurispruden ța franceză
explică și fac diferen ța între situa țiile în care se pot acorda desp ăgubiri pe temeiul art. 266
C. civ. francez, pentru prejudiciile cauzate de divor ț, și în baza art. 1382 C. civ. francez, în
temeiul dreptului comun al r ăspunderii civile delictuale.
Astfel, în jurispruden ța francez ă5 s-au acordat desp ăgubiri în baza art. 266 C. civ.
francez so ției de origine vietnamez ă care, în urma divor țului de un cet ățean francez, nu se
mai putea întoarce în Vietnam în acelea și condiții familiale și sociale, prejudiciul grav
produs astfel provenind chiar din desfacerea c ăsătoriei. De asemenea, în baza aceluia și art.
266 C. civ. francez, au fost acordate desp ăgubiri soției grav bolnave de o boal ă evolutivă,
care nu mai poate s ă conteze, în viitor, pe sprijinul material și moral al so țului care
divorțează de ea, trebuind s ă apeleze la alte persoane. Într
o altă speță din dreptul Luxemburgului6, faptul că soția și-a abandonat serviciul pentru a-l
ajuta pe so țul său care era avocat, pentru a-i face aces tuia secretariatul, a îngriji de
gospodărie și de copilul comun va genera un prejudiciu produs prin divor ț, în sensul c ă
dreptul său la pensie este diminuat și nu se va mai bucura nici de sprijinul material al
fostului său soț. Este vorba, a șadar, de acoperirea unui prejudiciu n ăscut doar din divor ț; e
drept că vom putea acorda desp ăgubiri în baza art. 388 C. civil foarte rar.
În baza dreptului comun al r ăspunderii civile delictuale, în sistemul de drept francez au
fost acordate desp ăgubiri soției care, din cauza leg ăturilor adulterine ale so țului, care au
condus la lovituri exercitate asupra acesteia și rănirea ei, a suferit un prejudiciu produs
prin aceste fapte.
Așadar, chiar în cadrul aceluia și proces pot fi solicitate desp ăgubiri și într-un temei și
în altul. Consider c ă și în sistemul nostru ar put ea fi solicitate aceste dou ă tipuri de
despăgubiri. Diferen ța între acestea este c ă, în cazul desp ăgubirilor solicitate în baza art.

388 C. civ., trebuie dovedit c ă prejudiciul este cert și a fost produs prin îns ăși desfacerea
căsătoriei, în timp ce în cazul

prejudiciilor pentru care s-ar putea acorda desp ăgubiri în baza dreptului comun al
răspunderii civile delictuale, care, în dreptul nostru este reglementat ă de art. 1349 și 1357
C. civ., trebuie s ă se dovedeasc ă faptul că a existat o fapt ă ilicită, un prejudiciu cert, o
legătură de cauzalitate între aceast ă faptă ilicită și prejudiciul produs, precum și vinovăția
respectivului so ț.
Prin urmare, nu v ăd niciun motiv pentru ca re, în dreptul nostru, s ă nu poată fi acordate
despăgubiri potrivit dreptului comun pentru orice alte prejudicii , anterioare sau ulterioare,
care nu au fost cauzate de divor ț, chiar dac ă acestea au leg ătură cu căsătoria, cu condi ția
de a fi dovedite toate elementele pe care legea le prevede în cazul r ăspunderii civile
delictuale.
În cazul acord ării despăgubirilor în temeiul art. 388 C. civ. nu este necesar ă existența
faptei ilicite (divor țul nefiind o fapt ă ilicită), în acest caz fiind vorba de o aplica ție în
materia divor țului a răspunderii civile delict uale care este prev ăzută de legiuitor pentru
acoperirea anumitor prejudicii, re spectiv a celor produse prin îns ăși desfacerea c ăsătoriei.
d) Posibilitatea reevalu ării desp ăgubirilor acordate ulterior r ămânerii
definitive a hot ărârii de divor ț
Spre deosebire de presta ția compensatorie, legea nu prevede posibilitatea
reevaluării ulterioare a desp ăgubirilor acordate în baza art. 388 C. civ., în textul legii
prevăzându-se doar c ă se acordă prin hotărârea de divor ț.
Este adev ărat că aprecierea întinderii prejudici ului suferit prin desfacerea c ăsătoriei este
dificil de realizat și de dovedit în timpul solu ționării procesului de divor ț, în condi țiile în
care, potrivit dispozi țiilor art. 388 C. civ., instan ța de tutel ă soluționează cererea prin
hotărârea de divor ț, dar reglementarea este în acest sens.
Pentru solu ționarea unei cereri de desp ăgubiri întemeiat ă pe dispozi țiile art. 388 C.
civ., instan ța trebuie s ă aprecieze, în baza probelor pe care so țul nevinovat le
administreaz ă, existența sau iminen ța și certitudinea producerii unui prejudiciu prin
desfacerea c ăsătoriei, pe care acesta l-a suportat sau urmeaz ă să îl suporte, precum și
întinderea lui.

Apariția unor consecin țe ulterioare desfacerii c ăsătoriei, care ar nece sita o reevaluare
a despăgubirilor acordate, nu au fost avute în vede re în reglementarea Codului civil. Acolo
unde legiuitorul a dorit s ă prevadă posibilitatea reevalu ării unor presta ții acordate în
beneficiul unuia

dintre foștii soți a făcut aceasta în mod expres, prev ăzând posibilitatea modific ării, astfel
cum
este cazul presta ției compensatorii sau al pensiei de între ținere.
Lipsa unei astfel de dispozi ții în cazul desp ăgubirilor acordate în ba za art. 388 C. civ.
ne conduce la concluzia c ă reevaluarea ulterioar ă a acestora nu este posibil ă. Consider c ă
toate celelalte prejudicii care ar ap ărea ulterior desfacerii c ăsătoriei ar putea fi acoperite
prin aplicarea dreptului comun al r ăspunderii civile delictuale, în m ăsura în care sunt
îndeplinite toate condi țiile pe care legea le impune în acest sens.
3. Autoritatea p ărintească a) Autoritatea p ărintească ar putea fi exercitat ă de un singur
părinte și în alte situa ții decât cele prev ăzute la art. 507 C. civ. și 398 C. civ.? b) Este
posibilă renunțarea benevol ă a unuia dintre p ărinți la exercitarea autorit ății părintești? c)
Ipoteza conven ției încheiate între p ărinți, în care se prevede ca autoritatea p ărintească să
fie exercitat ă de un singur p ărinte d) Drepturile și obligațiile părintești ale părintelui minor
COMENTARII:
a) Autoritatea p ărintească ar putea fi exercitat ă de un singur p ărinte și în alte
situații decât cele prev ăzute la art. 507 C. civ. și 398 C. civ.?
Autoritatea p ărintească este o no țiune nou introdus ă în dreptul nostru de Codul
civil, care înlocuie ște noțiunea de „încredin țare spre cre ștere și educare a copilului”,
prevăzută de Codul familiei și definește ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc
atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor p ărinți.
Potrivit art. 397 C. civ.: „dup ă divorț autoritatea p ărintească revine în comun
ambilor p ărinți, afară de cazul în care instan ța decide altfel”. A șadar, regula const ă în
exercitarea în comun a autorit ății părintești, în cazul p ărinților separa ți aceasta
presupunând luarea în comun a hot ărârilor importante care privesc cre șterea, educarea,
învățătura și pregătirea profesional ă a copilului. Este tendin ța care se manifest ă în foarte
multe sisteme de drept din Europa și nu numai, pentru a veni în întâmpinarea interesului
copilului de a fi crescut, îngrijit, ocrotit de

ambii părinți. Și, pentru c ă fosta încredin țare spre cre ștere și educare a copilului constituia
o
atribuire a drepturilor și obligațiilor părintești doar în favoarea unuia dintre p ărinți,
întrucât cel c ăruia copilul nu îi era încredin țat nu putea decât s ă vegheze la modul în care
celălalt părinte îl cre ște și îl educă pe copil, legiuitorul a înlocuit aceast ă noțiune de
„încredințare spre cre ștere și educare a copilului c ătre unul dintre p ărinți” cu noțiunile de
„exercițiu al autorit ății părintești” și „stabilirea locuin ței copilului”.
Autoritatea p ărintească se poate analiza din dou ă perspective: o dat ă ca o capacitate
de folosin ță, i-aș spune, a drepturilor și obligațiilor părintești, pentru c ă ea se dobânde ște
odată cu stabilirea filia ției față de un copil a unei persoane și subzistă până la dobândirea
capacității depline de exerci țiu a copilului respectiv, iar pe de alt ă parte, ca o capacitate de
exercițiu a drepturilor și obligațiilor părintești, cu privire la care instan ța dispune de câte
ori este sesizat ă în acest sens, în cadr ul procesului de divor ț al părinților sau pe cale
separată.
De regulă, exercițiul autorit ății părintești de către ambii p ărinți este cel care face
obiectul contesta ției în cadrul pr ocesului de divor ț.
Regula pe care legea o instituie este exercitarea de c ătre ambii p ărinți, în comun, a
autorității părintești. Aceasta înseamn ă că deciziile importante cu privire la copil trebuie
luate în comun, prin acordul intervenit în urma consult ării, de către ambii p ărinți, iar nu −
așa cum mai cred unii justi țiabili − îngrijirea zilnic ă a copilului de c ătre ambii p ărinți.
Îngrijirea zilnic ă a copilului și deciziile privind via ța sa curent ă aparțin părintelui la care
este stabilit ă locuința copilului. Stabilirea locuin ței copilului la unul dintre p ărinți nu se
rezumă la obligarea acestuia de a-i oferi copilului o camer ă în care s ă locuiască, ci în a-l
găzdui și îngriji. În dreptul francez, stabilirea locuin ței copilului se refer ă la un „droit
d’hebergement”, care înseamn ă drept de g ăzduire a copilului, cu tot ce presupune aceasta.
Pot fi numeroase aspecte ce privesc exerci țiul comun al autorit ății părintești asupra
cărora părinții să nu se înțeleagă și să apeleze la instan ța de tutel ă. De exemplu, stabilirea
instituției de învățământ pe care s ă o urmeze copilul poate fi un motiv de neîn țelegere între
părinți, în acest caz unul dintre ace știa putând s ă sesizeze instan ța pentru a decide. În alte
sisteme de drept, cum ar fi cel german sau cel belgian, instan ța are posibilitatea de a scinda

exercițiul autorit ății părintești și de a atribui unuia dintre p ărinți exercițiul autorit ății
părintești cu privire la

învățătura copilului, pentru celelalte aspecte urmând s ă ia deciziile importante împreun ă.
În
sistemul dreptului românesc îns ă, o astfel de scindare a exerci țiului autorit ății părintești nu
este posibil ă, instanța trebuind s ă decidă la ce institu ție de învățământ va fi înscris copilul.
Nu trebuie uitat, de asemenea, faptul c ă noțiunile de „autoritate p ărintească” și de
„locuință a copilului” în în țelesul Codului civil sunt noi în dreptul românesc și că, de
multe ori, p ărinții nu le în țeleg și confund ă semnifica ția lor. Este obliga ția judecătorului de
a explica p ărților, de fiecare dat ă, care sunt deciziile important e prin care se concretizeaz ă
exercițiul comun al autorit ății părintești și care sunt deciziile care apar țin părintelui la care
copilul locuie ște.
Una dintre cele mai frecvente cereri car e se fac în cadrul proceselor de divor ț cu
copii și nu numai se refer ă la exercițiul exclusiv al autorit ății părintești.
Exercitarea autorit ății părintești exclusiv de unul dintre p ărinți constituie excep ția
pe care Codul civil o prevede pentru prot ejarea interesului superior al copilului și poate fi
dispusă ori de câte ori exist ă motive întemeiate care s ă justifice o astfel de m ăsură. Este
vorba, în mod evident, de motivele care ar putea împiedica pe unul dintre p ărinți să
participe la luarea deciziilor importante care îl privesc pe copil. Printre aceste motive s-ar
putea num ăra și o parte dintre cele prev ăzute expres de art. 507 C. civ., cum ar fi punerea
sub interdic ție sau dec ăderea din drepturile p ărintești. Acestea sunt motive care determin ă
exercitarea exclusiv ă a autorit ății părintești în orice fel de situa ții, indiferent dac ă
respectivul copil este din c ăsătorie sau din afara c ăsătoriei, atunci când este lipsit de
ocrotirea unuia dintre p ărinți ca urmare a imposibilit ății acestuia de a- și exercita drepturile
și obligațiile părintești din cauzele acolo enumerate. Aceasta este situa ția în care nici nu
este neapărat necesar s ă existe o hot ărâre judec ătorească, unul dintre p ărinți fiind nevoit s ă
exercite singur autoritatea p ărintească. Se poate îns ă ca unul dintre aceste motive s ă apară
și în momentul divor țului părinților și atunci constituie și motiv temeinic în sensul art. 398
C. civ., determinând hot ărârea instan ței de atribuire a exerci țiului exclusiv al autorit ății
părintești părintelui care nu se afl ă în imposibilitatea exprim ării voinței.
Formularea art. 398 C. civ. este una general ă, în care nu exist ă o enumerare
limitativă a acestor motive. Este o prevedere care prive ște, generic, orice situa ție în care ar

exista motive

temeinice care s ă determine interesul superior al copilului, în sensul acord ării exercițiului
autorității părintești unuia singur dintre p ărinți.
Așadar, instan ța urmeaz ă ca, în cadrul solu ționării fiecărei cereri de exercitare a
autorității părintești de către unul singur dintre p ărinți, să aprecieze având în vedere
interesul superior al copilului, potrivit unor criterii referitoare la capacitatea fiec ărui
părinte de a contribui la luarea deciziilor importante privind cre șterea și educarea
copilului, dac ă aceasta poate fi admis ă.
Raționamentul pe care îl întâlnim în jurispruden ța belgiană7 și care a fost preluat de
unele instan țe din România în aprecierea interesulu i superior al copilului presupune ca,
prin probatoriul administrat de p ărintele care solicit ă exercițiul exclusiv al autorit ății
părintești, să se facă dovada urm ătoarelor elemente cumulative: existen ței suferin ței
copilului care se afl ă sub autoritatea ambilor p ărinți, stabilirea unei leg ături de cauzalitate
între suferin ța copilului și exercitarea în comun, de c ătre ambii p ărinți, a autorit ății
părintești și demonstrarea faptului c ă soluția constă în exercitarea autorit ății părintești de
către unul singur dintre p ărinți8.
În acest sens, în jurispruden ța belgiană9 s-a decis c ă distanțele mari între locuin țele
părinților, uneori situate chiar în state diferi te, nu constituie, prin ele însele, motive
temeinice pentru exercitarea autorit ății părintești în mod exclusiv de c ătre unul dintre
părinți, dar dac ă aceasta este dublat ă de relații foarte tensionate sau lips ă de comunicare
între părinți, de refuzul celui plecat de a colabora cu p ărintele la care copilul locuie ște,
poate conduce la împiedicarea lu ării unor decizii importante și urgente cu privire la
creșterea și educarea copilului și ar putea constitui un astfel de motiv. Totul depinde, prin
urmare, de situa ția dovedit ă în fiecare dosar, de condi țiile existente în care se exercit ă
autoritatea p ărintească în fiecare cauz ă.
La fel, condamnarea unuia dintre p ărinți la o pedeaps ă privativă de libertate nu
constituie, prin ea îns ăși, un motiv pentru exercitarea autorit ății părintești, în mod
exclusiv, de c ătre celălalt părinte, dar, în raport de situa ția concret ă a copilului și regimul
de executare a pedepsei, interesul copilului ar putea fi interpretat și în acest sens. Simplul
fapt că părintele este

7 Nathalie Massager , Droit familial de l’enfance. Filiation. Authorité parentale.
Hébergement, Ed. Bruylant, Bruxelles, 2009, p. 252-254. 8 Curtea de Apel Bac ău, Secția I
civilă, Decizia nr. 573/1.04.2013, nepublicat ă. 9 Nathalie Massager , op. cit., p. 252,
559-561.

încarcerat în momentul solu ționării cererii nu conduce automat la privarea acestuia de
exercițiul
autorității părintești.
De asemenea, faptul c ă unul dintre p ărinți este consumator de alcool sau de droguri
nu constituie un motiv pent ru exercitarea autorit ății părintești în mod exclusiv de cel ălalt
părinte, atâta vreme cât discern ământul său, capacitatea și posibilitatea de a lua decizii cu
privire la copil nu îi sunt afectate.
De asemenea, dac ă unul dintre p ărinți este violent și exercită violențe conjugale,
chiar și în prezen ța copiilor, aceasta nu înseamn ă că el nu ar putea s ă discute cu cel ălalt
părinte și să participe la luarea deciziilor importante pentru copil împreun ă cu acesta.
În același fel, părintele cu handicap fizic nu are niciun fel de problem ă în privin ța
exercitării autorit ății părintești.
S-a mai pus problema exerci țiului autorit ății părintești de către părintele care nu
și-a văzut copilul o perioad ă îndelungat ă, din cauza refuzului acestuia din urm ă. Știm cu
toții că există numeroase situa ții în care copilul este influen țat foarte mult de c ătre
părintele cu care locuie ște sau cu care a locuit în ultima vreme, care îi poate inocula idei
negative despre cel ălalt părinte, astfel încât refuzul cons tituie efectul acestor influen țe
nefaste.
La fel, faptul c ă părintele a trecut la o alt ă religie, tr ăiește într-un cuplu
homosexual, a plecat pentru o perioad ă lungă în străinătate sau a plecat cu copilul în
străinătate s-a apreciat c ă nu constituie, prin ele însele, motive pentru a-l priva pe acesta de
exercitarea autorit ății părintești, împrejurarea respectiv ă putând fi considerat ă un atare
motiv doar în m ăsura în care contravine interesului supe rior al copilului, aducând atingeri
grave cre șterii, educ ării și pregătirii profesionale a acestuia. De exemplu, dac ă părintele
plecat în str ăinătate pentru o perioad ă îndelungat ă refuză să discute cu cel ălalt părinte, să îi
dea acestuia datele de contact, între ține un climat conflictual care face imposibil ă
comunicarea, prin aceste fapte l-ar putea împiedica pe cel ălalt părinte să ia deciziile
necesare și uneori chiar urgente care îl privesc pe copil, contravenind interesului acestuia.
Soluții asemănătoare au fost pronun țate și de unele instan țe din România.

b) Este posibil ă renunțarea benevol ă a unuia dintre p ărinți la exercitarea autorit ății
părintești?
În principiu, renun țarea benevol ă a unuia dintre p ărinți la exercitarea autorit ății
părintești nu constituie un motiv temeinic, în sensul art. 398 C. civ., aceast ă abdicare
nefiind în interesul copilului.
Analiza interesului superior al copilului relev ă nevoia acestuia de a fi crescut și
educat de c ătre ambii p ărinți, fapt care a condus la instituirea regulii exerci țiului comun al
autorității părintești.
Pe de altă parte, autoritatea p ărintească reprezint ă nu doar drepturile p ărintelui, ci
și îndatoririle p ărintești, astfel încât o sustragere de la îndeplinirea obliga țiilor de c ătre
unul dintre p ărinți consider ăm că ar trebui s ă fie temeinic motivat ă din punctul de vedere
al respect ării interesului copilului.
Este însă evident faptul c ă refuzul categoric al unuia dintre p ărinți de a se implica
în creșterea și educarea copilului constituie un imped iment în luarea deciziilor de comun
acord, cel ălalt părinte fiind împiedicat s ă își exercite în mod eficient prerogativele
autorității părintești,
o astfel de atitudine fiind contrar ă interesului superior al copilului.
Instanța va analiza îns ă, de la caz la caz, care su nt motivele reale care au
determinat renun țarea și dacă interesul superior al copilului este protejat prin exercitarea
exclusivă a autorității părintești de către unul singur dintre p ărinți10.
c) Ipoteza conven ției încheiate între p ărinți, în care se prevede ca autoritatea
părintească să fie exercitat ă de un singur p ărinte
10 Ulterior desf ășurării Conferin ței, aceast ă problemă a fost reglementat ă prin Legea nr.
257/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr . 272/2004 privind protec ția și
promovarea drepturilor copilului, publicat ă în Monitorul Of icial, Partea I, nr. 607 din 30
septembrie 2013. În acest sens, prin art. I pct. 20 care modific ă și completeaz ă art. 31 din
Legea nr. 272/2004, au fost introduse alin. (21) – (25) cuprinzând unele dispozi ții privind
exercițiul autorit ății părintești. Astfel, alin. (24) prevede c ă: „Un părinte nu poate renun ța
la autoritatea p ărintească, dar se poate în țelege cu cel ălalt părinte cu privire la modalitatea

de exercitare a autorit ății părintești, în condi țiile art. 506 C. civ. De asemenea, prin alin.
(25) al art. 31 al aceleia și legi s-au stabilit și unele împrejur ări care pot constitui motive
temeinice pentru acordarea exerci țiului exclusiv al autorit ății părintești unuia dintre p ărinți
[art. 36 alin. (6) și (7) din Legea nr. 272/2004, republicat ă în M. Of. nr. 159 din 5 martie
2014, cu modific ările și completările ulterioare].

Și în cazul existen ței unei înțelegeri între p ărinți, instanța va verifica, de la caz la caz,
respectarea interesului superior al copilului.
Spre deosebire de alte m ăsuri pe care instan ța de tutel ă are competen ța să le ia cu
privire la situa ția copilului, cu privire la care legea prevede posibilitatea în țelegerii
părinților, în cazul exerci țiului autorit ății părintești de către unul singur dintre p ărinți doar
instanța este cea care poate dispune, atunci când exist ă motive întemeiate. Chiar și în cazul
divorțului prin acordul so ților prin procedura notarial ă, potrivit dispozi țiilor art. 375 alin.
(2) C. civ., so ții nu se pot în țelege decât în sensul exercit ării autorit ății părintești de către
ambii părinți.
Având în vedere con ținutul exerci țiului autorit ății părintești, care cuprinde atât
drepturi, cât și îndatoriri p ărintești, o desistare benevol ă a unuia dintre p ărinți nu este, de
regulă, în interesul copilului. Pot exista îns ă și cazuri în care, în spatele acestei renun țări
benevole s ă existe anumite situa ții în care exerci țiul comun al autorit ății părintești ar fi
prejudiciabil pentru interesul superior al copilului, când instan ța poate dispune exerci țiul
exclusiv de c ătre unul dintre p ărinți a acesteia.
În jurispruden ța franceză și belgiană11 s-a apreciat c ă instanța trebuie s ă analizeze
înțelegerea din perspectiva interesului superior al copilului și, numai în cazul în care
constată că există împrejur ări care fac prejudiciabil pentru interesul copilului exerci țiul
comun al autorit ății părintești, poate admite o astfel de în țelegere. Dac ă însă este vorba
doar de o desistare a p ărintelui, care dore ște să nu mai aib ă niciun fel de alte obliga ții
părintești în afar ă de obliga ția de între ținere, care îi r ămâne, instan ța nu va admite
înțelegerea p ărinților în acest sens.
Așadar, instan ța va dispune exercitarea autorit ății părintești de către unul singur
dintre părinți doar în situa țiile în care exist ă motive întemeiate, analizate prin prisma
respectării interesului superior al copilului, chiar dac ă există o înțelegere a so ților cu acest
conținut.
d) Drepturile și obligațiile părintești ale părintelui minor

Părintele minor, care a împlinit 14 ani, are numai drepturile și îndatoririle p ărintești cu
privire la
persoana copilului, cele pr ivind bunurile copilului apar ținând tutorelui sau altor persoane,
în condițiile legii.
Părintele care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu are capacitate de exerci țiu, prin
urmare nu poate exercita autoritatea p ărintească nici în privin ța persoanei și nici în cea a
bunurilor minorului. La rândul s ău, acest p ărinte se afl ă sub autoritatea propriilor p ărinți
sau a ocrotitorului s ău legal, care î și exercită în privin ța sa drepturile și obligațiile
părintești și care îl reprezint ă la încheierea actelor juridice.
Astfel, în situa ția în care copilului nu i-a fost stabilit ă filiația față de tată, iar mama
nu a împlinit vârsta de 14 ani, ne afl ăm în situa ția copilului lipsit de ocrotire p ărintească,
reglementat ă Legea nr. 272/2004 privind protec ția drepturilor copilului, lege din care nu
au fost abrogate decât articolele 40 alin. (2), 41 și 42, celelalte r ămânând în vigoare,
devenind aplicabile dispozi țiile art. 39 și 56 din aceast ă lege.
Astfel, potrivit dispozi țiilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 (art. 44 alin. 1
în forma republicat ă a legii), „Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de
ocrotirea p ărinților săi sau care, în vederea protej ării intereselor sale, nu poate fi l ăsat în
grija acestora are dreptul la protec ție alternativ ă.” Protec ția alternativ ă de care poate
beneficia copilul aflat în astfel de situa ții este precizat ă în alin. (2) al aceluia și articol:
„Protecția prevăzută la alin. (1) include instituirea tutelei, m ăsurile de protec ție special ă
prevăzute de prezenta lege, adop ția. În alegerea uneia dintre aceste solu ții autoritatea
competent ă va ține seama în mod corespunz ător de necesitatea asigur ării unei anumite
continuități în educarea copilului, precum și de originea sa etnic ă, religioas ă, culturală și
lingvistică.” Prin urmare, consider c ă, în situația lipsei unor dispozi ții referitoare la astfel
de cauze în Codul civil, putem face aplicarea acestor dispozi ții din Legea nr. 272/2004, în
baza cărora să găsim soluția cea mai potrivit ă pentru protejarea in teresului superior al
copilului. Întrucât mama care nu a împlinit vârsta de 14 ani este ea îns ăși sub autoritatea
părinților săi sau sub tutel ă, m i s e p a r e c ă soluția cea mai convenabil ă a r f i i n s t i t u i r e a
tutelei, cu numirea ca tutore a ocrotitorulu i mamei, în felul acesta asigurând mediul
familial, precum și o unitate și coerență în dezvoltarea acestora.

Chiar dac ă o astfel de situa ție nu face parte dintre cele în care Codul civil prevede
instituirea tutelei minorului, apreciem c ă art. 39 din Legea nr. 272/2004 ne ofer ă
posibilitatea lu ării acestei m ăsuri de protec ție alternativ ă. Prin urmare, copilului i se va
putea numi un tutore, care poate fi chiar ocrotitorul legal al p ărintelui minor, pentru a
exercita drepturile și obligațiile părintești cu privire la bunurile copilului.
În cazul în care copilul are filia ția stabilită și față de celălalt părinte, iar acesta are
capacitate deplin ă de exerci țiu și nu se afl ă într-una dintre situa țiile de imposibilitate de a
exercita autoritatea p ărintească prevăzute de art. 507 C. civ., el va fi cel care va exercita,
împreună cu părintele minor, drepturile și obligațiile părintești privind persoana copilului
și singur pe cele privi nd bunurile acestuia.
Odată cu împlinirea vârstei de 14 ani, p ărintele minor dobânde ște capacitate
restrânsă de exerci țiu și, în baza art. 490 alin. (1 ) C. civ., are drepturile și obligațiile
părintești doar cu privire la pers oana copilului, pe acestea putându-le exercita singur, iar
drepturile și îndatoririle cu privire la bunurile c opilului, potrivit a lin. (2) al aceluia și
articol, „revin tutorelui sau, dup ă caz, altei persoane, în condi țiile legii”.
Și într-o astfel de situa ție, dacă filiația copilului fa ță de tată nu este stabilit ă iar
mama a împlinit 14 ani, aceasta va exercita drepturile și obligațiile părintești cu privire la
persoana copilului. Nu trebuie ignorat, de asemenea, c ă faptul de a avea un copil nu îi
aduce minorei de 14 ani recunoa șterea capacit ății depline de exerci țiu, la rândul s ău mama
fiind sub autoritatea p ărinților săi sau a propriului ocrotitor legal, care o asist ă la
încheierea oric ărui act de dispozi ție.
Cu privire la administra rea bunurilor minorului instan ța urmează să instituie tutela,
aceasta fiind m ăsura de protec ție care asigur ă cel mai bine garantarea unei bune
administr ări a bunurilor minorului, prin existen ța obligațiilor pe care tutorele le are, de a
prezenta d ări de seam ă periodice cu privire la aceasta.
În cazul în care minorul are bunuri fo arte importante, s-ar putea apela și la
instituția administr ării bunurilor de c ătre o persoan ă fizică sau juridic ă autorizată.
Firește, în situa ția în care filia ția copilului este stabilit ă și față de cel de-al doilea
părinte, iar acesta este major, bunurile copilu lui vor fi administrate de acesta din urm ă,

nemaifiind necesar ă instituirea tutelei minorului.

4. Locuin ța copilului: Aspecte practice privind stabilirea și schimbarea locuin ței
copilului (art. 496-497 C. civ.).
a. Locuin ța copilului se stabile ște la unul dintre p ărinți, fără a se men ționa adresa
imobilului.
Potrivit dispozi țiilor art. 400 C. civ., ori de câte ori p ărinții nu se în țeleg sau
înțelegerea lor nu corespunde interesului superior al copilului, instan ța de tutelă stabilește,
prin hotărârea de divor ț, locuința copilului minor la p ărintele cu care acesta locuie ște în
mod statornic. A șadar, locuin ța copilului va fi stabilit ă la unul dintre p ărinții săi, cu
excepția situațiilor excep ționale care se pot încadra în aplicarea dispozi țiilor alin. (3) al
aceluiași articol.12
Pentru situa ția în care copilul are filia ția stabilit ă doar față de unul dintre p ărinți, în
doctrină s-a apreciat c ă nu mai este neap ărat necesar ă stabilirea locuin ței copilului,
întrucât acesta locuie ște la acest p ărinte, potrivit dispozi țiilor art. 92 alin. (4) C. civ.
Considerăm, totuși, că și în astfel de situa ții instanța trebuie s ă verifice respectarea
interesului superior al copilului.
Atunci când exerci țiul autorit ății părintești aparține ambilor p ărinți, aceștia se pot
înțelege cu privire la stabilirea locuin ței copilului la unul dintre ei, iar în lipsa unei astfel
de înțelegeri sau dac ă aceasta este contrar ă interesului superior al copilului, potrivit art.
400 C. civ., instan ța de tutel ă va stabili, prin hot ărârea de divor ț, locuința copilului minor
la părintele cu care locuie ște în mod statornic.
b. Criteriile avute în vedere la stabilirea locuin ței copilului sunt altele decât cele
avute în vedere la stabilirea exerci țiului autorit ății părintești.
Spre deosebire de exerci țiul comun al autorit ății părintești, care presupune doar
consultarea ambilor p ărinți în vederea lu ării împreun ă a deciziilor importante care privesc
creșterea, educarea, înv ățătura și pregătirea profesional ă a copilului, stabilirea locuin ței
acestuia nu înseamn ă doar asigurarea unui spa țiu de locuit de c ătre unul dintre p ărinți, ci
chiar îngrijirea și educarea permanent ă de care are nevoie copilul. P ărintele la care copilul

locuiește este cel care
12 Codul civil român nu prevede posibilitatea st abilirii locuin ței la ambii p ărinți, alternativ,
așa cum este regula în alte sisteme de drept, cum ar fi cel belgian sau francez.

ia toate deciziile care privesc actele curente privind cre șterea și educarea copilului; a șadar,
el va
trebui, în mod obligatoriu, s ă aibă exercițiul autorit ății părintești.13
Prin urmare, criteriile pe care instan ța de tutel ă le va avea în vedere la stabilirea
locuinței copilului sunt diferi te. Am putea considera c ă, în general, putem avea în vedere
aceleași criterii pe care le analizam la încredin țarea copilului spre cre ștere și educare unuia
dintre părinți din vechea reglementare.
Aceste criterii privesc condi țiile materiale și morale pe care p ărintele le ofer ă
copilului, leg ătura afectiv ă dintre părinte și copil, disponibilitatea fiec ăruia dintre p ărinți
de a se dedica cre șterii și educării copilului, p ăstrarea fra ților împreun ă, vârsta copilului,
deschiderea p ărintelui pentru a da posibilitatea copilului de a avea rela ții personale și cu
celălalt părinte etc.14
În toate cazurile în care copilul a împlinit vâ rsta de 10 ani, ascultarea acestuia este
obligatorie, opinia sa fiind luat ă în considerare în raport cu vârsta și gradul de
discernământ de care d ă dovadă.
c. În ceea ce prive ște stabilirea locuin ței copilului în mod alternativ la fiecare
dintre părinți un număr de zile, atunci când ace știa locuiesc în aceea și localitate, la distan ță
mică unul de cel ălalt, spre deosebire de reglement ările din alte sisteme de drept din unele
țări occidentale în speci al, unde aceasta tinde s ă devină regula, legiuitorul român nu a
prevăzut o astfel de posibilitate, în considerar ea nevoii copilului de a avea un mediu stabil
în care să fie crescut și educat. Potrivit dispozi țiilor art. 400 C. civ., instan ța stabilește
locuința copilului minor „la p ărintele cu care locuie ște în mod statornic”, iar dac ă până la
divorț copilul a locuit cu ambii p ărinți, instanța îi stabile ște locuința „la unul dintre ei,
ținând seama de interesul s ău superior”.
13 Nathalie Massager , op. cit.,, p. 260. 14 O enumerare exemplificativ ă a criteriilor care ar
putea fi avute în vedere de instan ța de tutel ă pentru stabilirea locuin ței copilului a fost
prevăzută în art. 162 al Legii nr. 272/2004, astfel cum a fost modificat ă și completat ă prin
Legea nr. 257/2013 (art. 21 în varianta legii republicat ă în M. Of. nr. 159 din 5 martie
2014) , cuprinzând: „a) disponibilitatea fiec ărui părinte de a-l implica pe cel ălalt părinte în

deciziile legate de copil și de a respecta drepturile p ărintești ale acestuia din urm ă; b)
disponibilitatea fiec ăruia dintre p ărinți de a permite celuilalt men ținerea rela țiilor
personale; c) situa ția locativ ă din ultimii 3 ani a fiec ărui părinte; d) istoricul cu privire la
violența părinților asupra copilului sau asup ra altor persoane; e) distan ța dintre locuin ța
fiecărui părinte și instituția care ofer ă educație copilului.”

Instanța va trebui s ă stabileasc ă o locuință a copilului, unde acesta s ă aibă domiciliul din
actele
de identitate, iar dac ă părinții se înțeleg ca acesta s ă locuiască perioade de timp de o
frecvență oricât de mare și la celălalt părinte sunt liberi s ă organizeze cre șterea și educarea
copilului conform în țelegerii lor.
d. Stabilirea locuin ței copilului la bunici sau la alte persoane în situa ția părinților pleca ți la
lucru în str ăinătate poate fi dispus ă în condițiile art. 399-400 C. civ. Plasamentul copilului
la o rudă sau la o alt ă familie ori persoan ă, în baza art. 399 C. civ. poate fi înso țită și de
exercițiul autorit ății părintești către aceasta. În celelalte cazuri, exerci țiul autorit ății
părintești va rămâne părinților. De exemplu, dac ă locuința copilului este stabilit ă la bunici
cu consim țământul acestora, în temeiul art. 400 alin. (3) C. civ., exerci țiul autorit ății
părintești va rămâne în continuare p ărinților, bunicii exercitând doar supravegherea
copilului și îndeplinind toate actele obi șnuite privind educa ția, sănătatea și învățătura
acestuia.
e. În practica judiciar ă s-a pus problema dac ă este necesar ca instan ța de tutel ă să
menționeze în dispozitivul hot ărârii judec ătorești și adresa imobilului în care se stabile ște
locuința copilului sau doar p ărintele la care acesta va locui. În prezent s-a conturat opinia
că este suficient s ă se stabileasc ă la care dintre p ărinții divorțați va locui copilul, f ără a se
menționa și adresa imobilului, întrucât este posibil ca dup ă un interval de timp, ce poate fi
chiar foarte scurt, p ărintele să se mute în alt imobil, copilul r ămânând cu o adres ă la care
nu mai locuie ște și părinții fiind nevoi ți să revină cu o cerere în instan ță pentru schimbarea
acesteia.
S-a mai afirmat c ă menționarea adresei imobilului este necesar ă întrucât sunt
situații în care p ărintele la care s-a stabilit locuin ța copilului s-ar putea muta împreun ă cu
acesta în alt ă localitate, situat ă în țară sau în str ăinătate, fără acordul celuilalt p ărinte,
afectându-i acestuia din urm ă dreptul de a avea rela ții personale cu copilul. Consider ăm că
prevederea adresei imobilului în care acesta locuie ște în dispozitivul hot ărârii judec ătorești
prin care se stabile ște locuin ța copilului nu previne aceast ă mutare și, oricum, în
dispozitivul hot ărârii judec ătorești este men ționată adresa pă
rților.

f. Potrivit dispozi țiilor art. 497 C. civ., „Dac ă afectează exercițiul autorit ății sau al unor
drepturi
părintești, schimbarea locuin ței copilului, împreun ă cu părintele la care locuie ște, nu poate
avea loc decât cu acordul prealabil al celuilalt p ărinte.”
Pot interveni înc ălcări ale acestei dispozi ții legale atunci când p ărintele la care a fost
stabilită locuința copilului s-a c ăsătorit ori și-a găsit un loc de munc ă ori au intervenit alte
astfel de împrejur ări, când acesta î și ia copilul și se mută în altă localitate f ără să ceară
acordul celuilalt p ărinte sau chiar împotriva voin ței acestuia. Ce va putea dispune instan ța
atunci când va fi sesizat ă de părintele căruia îi este astfel afectat dreptul de a men ține
relații personale cu copilul, solicitând obligarea p ărintelui respectiv de a se întoarce cu
copilul s ă locuiasc ă în localitatea în care avea re ședința la data stabilirii locuin ței
copilului?
În cazul schimb ării locuinței copilului împreun ă cu părintele cu care acesta locuie ște
fără acordul celuilalt p ărinte, afectându-i acestuia din urm ă exercițiul autorit ății părintești,
instanța poate reanaliza m ăsurile privind situa ția minorului. În mod cert nu vom putea
dispune obligarea p ărintelui respectiv de a locui într-o anumit ă localitate, o astfel de
măsură afectând grav libertatea de mi șcare a persoanei. În schimb, instan ța de tutelă poate
analiza noua situa ție a minorului din perspectiva in teresului superior al acestuia și, dacă
constată că este afectat prin schimbarea locuin ței, la cererea celuilalt p ărinte poate
modifica m ăsura stabilirii locuin ței minorului. Dac ă interesul superior al minorului este s ă
rămână în localitatea de unde a plecat și în care continu ă să locuiască părintele reclamant,
în scopul de a p ăstra o anumit ă stabilitate sub aspectul frecvent ării aceleia și instituții de
învățământ, al mediului social și familial cu care copilul este obi șnuit, atunci se poate
stabili locuin ța acestuia la cel ălalt părinte. Sau, dac ă impedimentele privind realizarea
programului de rela ții personale cu copilul țin de situa ția financiar ă a părintelui la care
copilul nu locuie ște, putem s ă amenajăm acest program de vizitare astfel încât s ă poată fi
realizat, inclusiv prin obligarea ambilor p ărinți de a contribui la suportarea costurilor
deplasării copilului dintr-o loca litate în alta sau oblig ării deplas ării alternative a p ărinților
cu copilul în acest scop.
Mai dificil este atunci câ nd mutarea are loc în str ăinătate iar cel ălalt părinte nu are

exercițiul autorit ății părintești, întrucât consim țământul celuilalt p ărinte este cerut la
trecerea frontierei ori de câte ori și el are exerci țiul autorit ății părintești.

În situația în care mutarea copilului împreun ă cu părintele la care locuie ște nu afecteaz ă
exercitarea drepturilor p ărintești ale celuilalt p ărinte, el nu are obliga ția de a-i cere acordul
pentru aceast ă schimbare. De exemplu, atunci când p ărintele la care copilul locuie ște se
mută, împreun ă cu acesta, pe o alt ă stradă din aceea și localitate.
g. Părintele la care c opilul va locui se va ocupa de cre șterea și educarea permanent ă a
acestuia, luând toate d eciziile privind activit ățile sale cotidiene, fa ță de terții de
bună-credință fiind prezumat c ă are și consimțământul celuilalt p ărinte (art. 503 C. civ.).
h. Pentru copiii încredin țați spre cre ștere și educare unuia dintre p ărinți în baza Codului
familiei, modificarea m ăsurilor privind exerci țiul autorit ății părintești și locuința copilului
se poate dispune având în vedere doar intrarea în vigoare a noii reglement ări din Codul
civil, fără a fi necesare și alte schimb ări apărute în situa ția copilului și a părinților acestuia.
Această practică judiciară care s-a format porne ște de la ideea c ă noile reglement ări sunt
diferite sub aspectul drepturilor și obligațiilor părintești și al posibilit ăților de implicare a
părinților în cre șterea și educarea copilului, iar interesul superior al acestuia este de a
beneficia de ele.
5. Relațiile personale dintre copil și părintele la care acesta nu locuie ște: modalități
de exercitare a dreptului de a avea leg ături personale cu copilul (întinderea
programului), raportat la art. 401 și 496 C. civ.
a) Și în cazul stabilirii modalit ăților de exercitare a rela țiilor personale dintre
părintele la care copilul nu locuie ște și acesta, instan ța va avea în vedere interesul superior
al
copilului, care, de regul ă, este de a avea rela ții cât mai strânse cu ambii p ărinț
i.
b) Codul civil nu prevede modalit ățile concrete în care se pot desf ășura relațiile
personale dintre p ărintele la care copilul nu locuie ște și acesta din urm ă. Programul de
vizitare se poate stabili în modalit ăți diferite, în func ție de situa ția concret ă a copilului și a
părintelui (vârsta copilului, distan ța dintre locuin țele părinților, relațiile dintre p ărinți,
condițiile materiale și morale pe care p ărintele le ofer ă etc.). În acest sens, dispozi țiile
Codului civil se completeaz ă cu

cele ale art. 15 din Legea nr. 272/200415 (art. 18 în varianta republicat ă a legii). Astfel, în
funcție
de interesul superior al copilului, instan ța poate dispune realizarea rela țiilor personale
dintre copil și părintele cu care acesta nu locuie ște ori cu persoanele care, potrivit legii, au
dreptul la rela ții personale cu copilul, sub forma vizit ării sau g ăzduirii copilului,
coresponden ță sau altă formă de comunicare cu copilul, transmiterea de informa ții
copilului cu privire la p ărinte sau p ărintelui cu privire la copil, inclusiv fotografii recente,
evaluări medicale sau școlare, întâlniri într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau f ără
supravegherea modului în care rela țiile personale sunt între ținute.
Forma de realizare a rela țiilor personale este diferit ă de la o cauz ă la alta, în func ție
de situația concret ă din dosar și este analizat ă din perspectiva interesului copilului. Astfel,
de exemplu, pentru un copil cu o vârst ă foarte fraged ă, de câteva luni, nu este posibil ă
stabilirea programului clasic de vizitare, dar se poate g ăsi modalitatea potrivit ă pentru a se
crea condi țiile necesare ca și părintele desp ărțit de copil s ă îl poată vedea și să poată stabili
relații personale cu acesta. La fel în cazurile în care p ărintele cu care copilul nu locuie ște
ar putea prezenta un poten țial pericol pentru cre șterea și educarea copilului din cauza unor
împrejurări speciale (de exemplu, atunci când p ărintele respectiv este consumator de
alcool sau de droguri, este violent, locuie ște în condi ții insalubre etc.), situa ție în care nu
este indicat s ă obligăm copilul s ă meargă și să stea la acest p ărinte perioade lungi sau f ără
supravegherea corespunz ătoare. Cu toate acestea, se pot g ăsi soluții pentru ca, și în astfel
de situații, copilul s ă realizeze rela ții personale și cu acest p ărinte, interesul s ău fiind să își
cunoască și să aibă cât mai strânse leg ături cu ambii p ărinți. Evident c ă găzduirea copilului
de către celălalt părinte pe perioade cât mai extinse este cea mai eficient ă modalitate de
cunoaștere și de realizare a unor rela ții personale cât mai strânse între p ărinte și copil, dar,
atunci când interesul copilului impune, o putem în locui cu alte tipuri de realizare a acestor
contacte, care s ă conducă la evitarea unor prejudicii în cre șterea și educarea copilului.
15 Art. 15 din Legea nr. 272/2004 a fost modificat și completat prin art. I pct. 11 al Legii
nr. 257/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protec ția și

promovarea drepturilor copilului, publicat ă în Monitorul Of icial, Partea I, nr. 607 din 30
septembrie 2013.

Uneori se poate întâmpla ca rela țiile dintre p ărinți, care sunt fo ști soți, să fie extrem de
tensionate, ceea ce face ca ori de câte ori ace știa se întâlnesc în vederea realiz ării
programului de vizitare s ă ajungă la scandal, traumatizând copilul. În Fran ța există spații
special amenajate de c ătre asocia ții ale părinților, în vederea realiz ării programului de
relații personale cu copilul în astfel de situa ții. Sunt imobile cu mai multe camere,
amenajate, mobilate, dotate cu juc ării, cu buc ătărie echipat ă cu tot ce este necesar, în care
sunt angaja ți 2-3 asisten ți sociali. Pentru ca p ărinții să nu se întâlneasc ă în timpul realiz ării
programului de rela ții personale cu copilul, p ărintele la care acesta locuie ște îl aduce pe
copil cu un sfert de or ă înainte de începerea programului de vizitare și îl lasă în grija unui
asistent social, iar la ora stabilit ă pentru începerea programului de vizitare vine cel ălalt
părinte și îl preia. La sfâr șitul programului de vizitare copilul r ămâne la acela și asistent
social, de unde îl ia p ărintele la care acesta locuie ște, un sfert de or ă mai târziu. La noi nu
au fost create înc ă asemenea condi ții, dar am putea g ăsi alte solu ții; de exemplu, dac ă între
părinți relațiile sunt conflictuale, s-ar putea dispune exercitarea dreptului de vizitare la
domiciliul bunicii sau al altei persoane apropiate copilului, unde copilul s ă fie protejat de
orice scene de violen ță verbală sau chiar fizic ă.
c) Instanța de tutelă nu poate respinge cererea de stabil ire a programului de vizitare a
copilului de c ătre părintele cu care acesta nu locuie ște. Am v ăzut o astfel de hot ărâre
judecătorească în care instan ța a respins o astfel de cerere pe motiv c ă părinții s-au înțeles
cu privire la con ținutul acestui program. În mod cert, interesul admiterii cererii exist ă,
chiar dacă părinții se înțeleg cu privire la configura ția programului de realizare a rela țiilor
personale cu copilul, întrucât, în lipsa unei hot ărâri judec ătorești, fie părintele care dore ște
să își exercite rela țiile personale cu copilul îl viziteaz ă fără să anunțe sau la ore nepotrivite
(de multe ori supraveghind via ța celuilalt p ărinte sub pretextul rela țiilor personale cu
copilul), fie p ărintele la care el locuie ște găsește diferite pretexte pentru a nu permite
celuilalt p ărinte să își vadă copilul. Prin urmare, chiar dac ă părinții se înțeleg cu privire la
configurarea programului de vizitare, acesta trebuie s ă fie consfin țit printr-o hot ărâre
judecătorească ori de câte ori p ărțile o cer, pentru a putea fi pus ă în executare f ără

probleme și în cazul unor p ărinți mai dificili.

6. Contribu ția la cheltuielile de cre ștere, educare, înv ățătură și pregătire profesional ă
a copilului :
a. Stabilirea și executarea obliga ției de între ținere; stabilirea contribu ției părinților la
cheltuielile de cre ștere, educare, înv ățătură și pregătire profesional ă a copilului;
b. Criterii de apreciere la stabilirea în natur ă a obligației de între ținere ;
c. Modalitatea în care se dispune obligarea p ărintelui la care nu s-a stabilit locuin ța
minorului la plata pensiei de între ținere în natur ă;
d. Posibilitatea aplic ării dispozi țiilor art. 532 Cod civil atunci când obliga ția de între ținere
a fost stabilit ă sub forma unei pensii de între ținere;
e. Stabilirea pensiei de între ținere sub forma unei sume fixe, indexate de drept, trimestrial,
în funcție de rata infla ției, raportat la dispozi țiile art. 531 alin. (2), art. 529 alin. (2) și art.
530 alin. (3) C. civ.
a. Stabilirea și executarea obliga ției de între ținere; stabilirea contribu ției părinț
ilor
la cheltuielile de cre ștere, educare, înv ățătură și pregătire profesional ă a copilului
Prin hotărârea de divor ț, instanța de tutel ă stabilește contribu ția fiecărui părinte la
cheltuielile de cre ștere, educare, înv ățătură și pregătire profesional ă a copilului.
Necesitatea dezbaterii acestei probleme izvor ăște din faptul c ă unele instan țe au
considerat c ă textul art. 402 C. civ., car e prevede stabilirea contribu ției „fiecărui părinte”
la creșterea, educarea, înv ățătura și pregătirea profesional ă a copilului ar impune stabilirea
acesteia în sarcina ambilor p ărinți, în timp ce altele au decis c ă părintele la care se
stabilește locuința copilului î și va aduce aceast ă contribuție în natur ă, instanța stabilind
doar contribu ția părintelui la care copilul nu locuie ște, de regul ă sub forma unei pensii de
întreținere.
Interpretarea divergent ă își are originea în modul de aplicare a dispozi țiilor
generale cuprinse în art. 530 C. civ. și a celor speciale cuprinse în art. 402 C. civ. Astfel,
reglementarea general ă a obligației de între ținere, care se refer ă la toate persoanele între
care exist ă obligația legală de întreținere (prev ăzute de art. 516 C. civ.) este supus ă doar
dispozițiilor reunite în Titlul

V referitor la obliga ția de între ținere și cuprinde, în art. 530 C. civ., regula modalit ății de
executare
în natură a obligației de între ținere. Aceasta este o prevedere logic ă și normală întrucât, în
principiu, persoanele între care exist ă obligația de între ținere o execut ă de bunăvoie, în
natură, prin asigurarea celor necesare traiului sau a cheltuielilor privind cre șterea și
educarea copiilor. În acest sens, putem observa modul de executare a obliga ției de
întreținere între so ți, între ace știa și copii (în timpul c ăsătoriei), între rude în diferite grade
de rudenie etc. Doar în momentul în care debitorul unei astfel de obliga ții de între ținere
refuză să își îndeplineasc ă obligația în acest mod, creditorul obliga ției solicit ă instanței
judecătorești obligarea acestuia la pl ata unei pensii de între ținere în bani, în baza
dispozițiilor art. 530 alin. (2) C. civ.
În cazul divor țului cu copii minori, instan ța are obliga ția de a stabili contribu ția
fiecărui părinte la cheltuielile privind cre șterea, educarea, înv ățătura și pregătirea
profesional ă a copilului, regula fiind aceea a stabilirii pensiei de între ținere în bani în
sarcina părintelui la care copilul nu locuie ște, astfel cum s-a stabilit atât în doctrin ă, cât și
în jurispruden ță.16 În legătură cu aceast ă formă a obliga ției de între ținere, Codul civil
cuprinde o reglementare special ă, în art. 402, care se completeaz ă cu dispozi țiile Titlului
V, referitor la obliga ția de între ținere.
Potrivit dispozi țiilor alin. (1) al art. 402 C. civ., instan ța de tutel ă stabilește, prin
hotărârea de divor ț, contribu ția fiecărui părinte la cheltuielile de cre ștere, educare,
învățătură și pregătire profesional ă a copiilor. Dispozi ția este preluat ă întocmai din art. 42
alin. (3) C. fam., care a generat practic ă unitară, în sensul c ă părintele căruia copilul i-a
fost încredin țat (în cazul noii reglement ări, la care copilul locuie ște) îi asigur ă acestuia
toate condi țiile necesare cre șterii și educării sale în natur ă, fără ca instan ța să le poată
cuantifica și fără a se dispune prin hot ărârea judec ătorească în acest sens, în timp ce
părintele cel ălalt, la care copilul nu locuie ște, va plăti o contribu ție la cheltuielile de
creștere, educare înv ățătură și pregătire profesional ă a acestuia.17
16 Dan Lupa șcu, Cristiana-Mihaela Cr ăciunescu , Dreptul familiei, Ed. Universul
Juridic, Bucure ști, 2012, p. 253; Marieta Avram , Drept civil. Familia, Ed. Hamangiu,

București, 2013, p. 164. 17 A se vedea, de exemplu: C. A. Bucure ști, Secția a III-a civil ă și
pentru cauze cu minori și familie, decizia civil ă nr. 1589 din 24 noiembrie 2005, în Elena
Roșu, Dreptul familiei. Practic ă judiciară. Hotărâri C.E.D.O., Ed. Hamangiu, Bucure ști,
2007, p. 96 și urm., Plenul Tribunalului Suprem, deci zia de îndrumare nr. 2 din 7 aprilie
1973, în Dana Tițian, Antonia Constantin, Mihaela Cîrstea , Codul familiei adnotat,
ediția a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucure ști, 2008, p. 305; Tribunalul Suprem, s. civil ă, decizia
nr. 1888 din 5 noiembrie 1971, în Dana Tițian, Antonia Constantin, Mihaela Cîrstea,
op. cit. p. 305; C. A. Cluj, s. I ci v., dec. Nr. 2802/R din 1 iunie 2012, în Gabriela Cristina
Frențiu,

Așadar, având în vedere rolul parental îndeplinit de fiecare dintre p ărinți în reglementarea
noului Cod civil, instan ța va stabili aceast ă contribuție pentru p ărintele separat de copil
sub forma unei pensii de între ținere, părintele la care copilul locuie ște urmând s ă o execute
în natură. În cazul în care exist ă doi copii a c ăror locuin ță este stabilit ă la ambii p ărinți
(câte unul la fiecare dintre p ărinți), instanța va stabili pensia de între ținere pentru fiecare
dintre copii, pl ătindu-se efectiv doar diferen ța de contribu ție în sarcina p ărintelui ale c ărui
venituri sunt mai mari, pentru c ă „amândoi copiii trebuie s ă beneficieze deopotriv ă de
posibilitățile materiale mai largi ale p ărintelui ce realizeaz ă un venit mai mare și să aibă
același nivel de trai”.18
Firește că pot fi și situații în care instan ța de tutelă stabilește contribu ția aceasta în
natură, însă, cu certitudine, astfel de cazuri nu pot fi decât cele în care p ărinții se înțeleg,
comunică foarte bine și sunt de acord cu aceast ă modalitate de între ținere a copilului lor,
deoarece, în caz contrar, aceasta ar constitui o surs ă de conflicte între p ărinți, fapt care ar
prejudicia interesul supe rior al copilului.
Contribuția în natur ă se poate stabili sub forma unor bunuri determinate sau a
uzufructului unor bunuri ale debitorului obliga ției.
b. Criterii de apreciere la stabilirea în natur ă a obligației de între ținere
Criteriile ce pot fi avute în vedere la stabilirea obliga ției de între ținere în natur ă sunt
nevoile concrete ale copilului și posibilit ățile părintelui ce urmeaz ă a fi obligat.
Potrivit dispozi țiilor art. 525 alin. (1) C. civ., minorul se afl ă în nevoie dac ă nu se
poate între ține din munca sa, chiar dac ă ar avea bunuri. Valorifi carea bunurilo r copilului
în vederea ob ținerii mijloacelor necesare între ținerii sale nu ar putea fi dispus ă decât în
situația în care p ărinții n-ar putea presta între ținerea fără a-și primejdui propria existen ță.
Potrivit dispozi țiilor art. 527 C. civ., poate fi obligat la între ținere cel care are sau ar
putea dobândi mijloacele necesare pentru a o pl ăti. Noua reglementare prevede c ă la
stabilirea mijloacelor debitorului unei astfel de obliga ții se ține seama de veniturile și
bunurile acestuia,
Dreptul familiei. Practic ă judiciară conform noului Cod civil. Jurispruden ță C.E.D.O., Ed.

Hamangiu, Bucure ști, 2013, p.
148. 18 Tribunalul Suprem, s. civil ă, decizia nr. 779/1974, în Cristiana Turianu, Corneliu
Turianu , Dreptul familiei, Ed. Press „Mihaela” S.R.L., Bucure ști, 1999, p. 477.

precum și de posibilit ățile de realizare a lor. Prin urmare, dac ă părintele care urmeaz ă a fi
obligat la pensie de între ținere în favoarea copilului s ău invocă faptul că nu este angajat și
nu obține venituri, instan ța îl va obliga, dac ă are capacitate de munc ă, la o pensie de
întreținere calculat ă în funcție de venitul minim pe economie sau de situa ția concret ă
dovedită în cauză.
În cazul stabilirii contribu ției la între ținerea copilului în natur ă, se vor avea în vedere
nevoile concrete ale copilului și bunurile p ărintelui. În practic ă s-a considerat, de exemplu,
că uzufructul unui imobil al debitorului obliga ției de între ținere ar putea fi dispus cu acest
titlu.19
O altă modalitate de stabilire și executare a obliga ției de între ținere în natur ă ar putea
fi sub forma unor bunuri de care copilul are nevoie și pe care p ărintele la care acesta nu
locuiește să i le cumpere. În acest caz îns ă, consider c ă relațiile între cei doi p ărinți trebuie
să fie foarte bune, astfel încât ace știa să poată comunica eficient și să fie de acord cu
stabilirea unei obliga ții de între ținere în aceast ă formă. În cazul în care între ace știa există
relații conflictuale, print r-o astfel de obliga ție de între ținere nu facem decât s ă amplificăm
conflictele, în detrimentul interesului copilului.
c. Modalitatea în care se dispune obligarea p ărintelui la care nu s-a stabilit locuin ța
minorului la plata pensiei de între ținere în natur ă
Contribuția la cheltuielile de cre ștere și educare a copilului se stabile ște pentru
părintele separat de copil, de regul ă, în bani, doar atunci când între p ărinți există o
înțelegere în acest sens și relații neconflictuale, putând fi stabilit ă în natură, sub forma
uzufructului unor bunuri sau sub forma unor bunur i. În toate cazurile, trebuie precizat ă
forma în care obliga ția în natur ă va fi executat ă, nu doar valoarea aceste ia, altfel aceasta
nu va putea fi supus ă executării silite.
Considerăm că s-ar putea acorda contribu ția la cheltuielile de cre ștere, educare,
învățătură și pregătire profesional ă a copilului și sub forma unor bunuri determinate, îns ă
doar dacă părinții se înțeleg în acest sens și colaboreaz ă în creșterea și educarea copilului,
astfel încât s ă nu se creeze prin aceasta motive de controverse între ace știa cu privire la

alegerea bunurilor oferite copilului. Atâta vreme cât drepturile și obligațiile părintești sunt
exercitate de c ătre părintele la care copilul locuie ște, apreciem c ă, ori de câte ori rela țiile
dintre părinți nu sunt foarte bune, stabilirea pensiei
19 Tribunalul Suprem, s. civil ă, decizia nr. 1308 din 31 mai 1984, în Dana Tițian, Antonia
Constantin, Mihaela Cîrstea , op. cit., p. 307.

de întreținere în bani este cea mai bun ă soluție. Evident c ă, potrivit legii, cel ălalt părinte
are
posibilitatea de a veghea la modul în care acest p ărinte își exercită drepturile și își
îndeplinește obligațiile cu privire la cre șterea și educarea copilului. Iar dac ă vede că acest
părinte cheltuie ște banii copilului într-un mod neconform cu interesul acestuia, poate s ă
acționeze.
Pensia de între ținere se poate stabili sub forma une i sume de bani sau a unei cote
procentuale din venitul net lunar al p ărintelui obligat. Este posibil ă, de asemenea,
stabilirea obliga ției de între ținere sub forma unei sume globale, îns ă aceasta este mai
dificil de modificat ulterior, în situa ția schimb ării nevoii copilului sau a veniturilor
părintelui.
La stabilirea formei în care se dispune contribu ția la cheltuielile de cre ștere, educare,
învățătură și pregătire profesional ă a copilului se au în vedere solicit ările făcute de părinți,
veniturile celui care urmeaz ă să fie obligat și posibilitatea execut ării. Astfel, dac ă părintele
care urmeaz ă a fi obligat are venituri din salariu este simplu de stabilit pensia de
întreținere sub forma unei cote procentuale, care are avantajul c ă poate fi permanent
actualizat ă automat, ori de câte ori intervin modific ări în veniturile debitorului, f ără a fi
nevoie să se mai apeleze la instan ță. Dimpotriv ă, dacă veniturile acestuia sunt dintr-o
profesie liberal ă sau din mai multe surse este mult ma i dificil de pus în executare silit ă.
d. Posibilitatea aplic ării prin analogie a dispozi țiilor art. 532 C. civ. atunci când
obligația de între ținere a fost stabilit ă sub forma unei pensii de între ținere
Pensia de între ținere se acord ă, de regul ă, de la data introducerii cererii de chemare
în judecat ă. Dacă părintele a contribuit la cheltuielile de cre ștere, educare, înv ățătură și
pregătire profesional ă a copilului în perioada solu ționării procesului de divor ț, aceasta va
fi stabilită de la data pronun țării. În cazul în care introducerea cererii de stabilire a pensiei
de întreținere a fost întârziat ă din culpa debitorulu i, potrivit dispozi țiilor art. 532 C. civ.,
aceasta poate fi acordat ă și pentru o perioad ă anterioar ă. Este vorba, eviden t, de perioada
în care se face dovada împiedic ării de către debitor a introducerii cererii de stabilire a
pensiei de între ținere.

Pe de altă parte, în cazul stabilirii pensiei de între ținere prin hot ărârea de divor ț,
dacă se face dovada c ă în perioada solu ționării cauzei debitorul și-a îndeplinit obliga ția,
atunci îl vom obliga de la data pronun țării, în caz contra r fiind obligat s ă facă o plată
dublă.

e. Stabilirea pensiei de între ținere sub forma unei sume fixe, indexate de drept,
trimestrial, în func ție de rata infla ției, raportat la dispozi țiile art. 531 alin. (2), art.
529 alin. (2) și art. 530 alin. (3) C. civ.
Astfel cum prevede art. 530 ali n. (3) C. civ., pensia de între ținere se poate stabili sub
forma unei sume fixe sau a unei cote procentu ale din veniturile nete ale debitorului.
Atunci când debitorul exercit ă o profesie liberal ă sau obține venituri din mai multe
surse, este foarte dificil s ă stabilim pensia de între ținere sub forma unei cote procentuale,
forma cea mai potrivit ă fiind cea a unei sume fixe, care, bineîn țeles, trebuie s ă se
încadreze în plafonul maximal al ve niturilor care ne sunt dovedite.
Atunci când pensia de între ținere se stabile ște sub forma unei sume de bani, devine
aplicabilă dispoziția art. 531 alin. (2), aceasta indexându- se de drept, trimestrial, în func ție
de rata infla ției. Aceast ă indexare se face în baza legii, iar nu a hot ărârii judec ătorești; prin
urmare, instan ța de tutel ă nu are obliga ția de a o dispune. Cu toate acestea, practica
judiciară s-a cristalizat în sensul inser ării unei men țiuni privind indexarea trimestrial ă în
dispozitivul hot ărârii judec ătorești, pentru a atrage aten ția părților cu privire la acest aspect
nou în dreptul românesc.
Dispoziția pe care o reg ăsim în art. 531 alin. (2) C. civ. este inspirat ă din dreptul
francez, unde tot trimestrial se indexeaz ă și salariile și celelalte venituri în func ție de rata
inflației. În România nu se întâmpl ă însă acest lucru, fapt care va putea conduce, în cazul
pensiilor de între ținere stabilite la plafonul maxim prev ăzut de lege (de 1/4 din venitul net
pentru un copil, 1/3 pentru 2 copii și 1/2 pentru trei sau mai mul ți copii), ca dup ă un
trimestru s ă fie deja dep ășit acest plafon și să se formuleze cereri de mic șorare a pensiilor
de întreținere. De aceea, consider ăm că ori de câte ori veniturile p ărintelui sunt certe, din
salariu, cel mai potrivit este ca pensia de între ținere să se stabileasc ă în forma unei cote
procentuale, evitâ ndu-se astfel obliga ția acestei index ări. Mai mult, pensia de între ținere
stabilită sub forma unei cote procentuale se va aplica și cu privire la veniturile pe care
debitorul obliga ției la va ob ține și din alte surse în afar ă de cele dovedite în cursul
procesului.

În practic ă s-a ivit și situația în care, în cadrul unui divor ț constatat prin procedura
notarială, soții s-au în țeles cu privire la pensia de între ținere pentru copilul lor minor,
înțelegerea fiind constatat ă prin înscris autentic notarial, îns ă angajatorul a refuzat s ă pună
în executare aceast ă tranzac ție, pretinzând necesitatea existen ței unei hot ărâri
judecătorești. Consider ăm că o astfel de cerere este lipsit ă de interes, astfel c ă instanța o
poate respinge pe acest temei, motivând, în considerentele hot ărârii, în sensul existen ței
unui titlu executoriu, pe ntru ca angajatorul s ă aibă certitudinea c ă nu greșește punând în
executare pensia stabilit ă prin înțelegerea autentificat ă a soților. Calea cea mai indicat ă
însă este aceea a execut ării silite, realizat ă potrivit dispozi țiilor dreptului comun în
materie, prin executorul judec ătoresc.
De asemenea, au fost formulate cereri prin care p ărintele solicita ca, în perioada în
care copilul se afl ă la el în timpul progr amului de vizitare, s ă nu fie obligat la pensie de
întreținere. Nu credem c ă există vreun impediment legal ca, în cazul în care p ărinții nu se
înțeleg asupra acestui aspect, s ă stabilim pensia de între ținere în acest mod.
7. În procesele de divor ț cu minori, judecata cererii se face în contradictoriu cu
autoritatea tutelar ă sau se emit doar adrese c ătre aceste institu ții, prin care li se
solicită să întocmeasc ă și să depună referatul de anchet ă psihosocial ă?
Potrivit Codului civil, citarea autorit ății tutelare nu mai este obligatorie, aceasta având
doar obliga ția de a face raportul de anchet ă psihosocial ă, la solicitarea instan ței. Prin
urmare, citarea autorit ății tutelare nu mai este necesar ă, adresa prin care se solicit ă
efectuarea raportului de anchet ă psihosocial ă fiind suficient ă. Consider ăm că nu mai este
necesară participarea autorit ății tutelare la solu ționarea cauzelor cu copii, întrucât
atribuțiile pe care aceasta le avea privind cre șterea și educarea copiilor au fost trecute în
competen ța instanței de tutel ă.