I.1 Scurtă incursiune în istoria Uniunii Economice și Monetare. … … 4 [615341]

1
Cuprins

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 2
CAPITOLUL I: APARIȚIA MONEDEI EURO ÎN SPAȚIUL EUROPEAN. ………………………….. …… 4
I.1 Scurtă incursiune în istoria Uniunii Economice și Monetare. ………………………….. ………………….. 4
I.2 Costuri și beneficii ale apartenenței unui stat la o zonă monetară ………………………….. …………….. 9
I.3 Tratatul de la Maastricht și condiționalitățile adoptării monedei Euro. ………………………….. ……. 16
I.4 Reforma Uniunii Economice Monetare ………………………….. ………………………….. ………………….. 20
CAPITOLUL II : MOMENTUL ADOPTĂRII MONEDEI UNICE ÎN ROMÂNIA (CÂ ND / CUM ?)
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 23
II.1 Covergența reală a României cu zona euro ………………………….. ………………………….. ……………. 24
II.2 Productivitatea și creșterea sănătoasă a economiei ………………………….. ………………………….. …. 27
II.3 Estimarea perioadei de timp necesară pentru realizarea convergenței reale a României cu zona
euro ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 30
CAPITOLUL III : POZIȚIA ROMÂNIEI ÎN PROCESUL ADERĂ RII LA MONEDA EURO ……… 32
III.1 Viziunea Băncii Centrale Europene VS viziunea Băncilor Central e Naționale …………………… 32
III.2 Poziția României din perspectiva Băncii Naționale a României ………………………….. …………… 38
CAPITOLUL IV : ZONA EURO Ș I STAR EA ECONOMI EI ROMANEȘ TI ………………………….. …. 40
IV.1 Zona euro ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 40
IV.2 Economia românească ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 41
IV.3 Riscuri ale aderării timpurii a României la zona euro ………………………….. …………………………. 46
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 49
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 50

2

INTRODUCERE

Crearea monedei euro la începutul anului 1999 , înseamnă , pentru Europa , începutul
unei noi ere , care va modifică profund bătrânul continent și va dinamiza integrarea politică a
Uniunii Europene .
Adoptarea monedei euro este o condiție obligatorie pentru toate statele membre ale
Uniunii Europene , dar fiecare stat european are dreptul să hotărască momentul aderării la
zona euro. Dacă facem o scurtă analiză în ceea ce privește statele care au fost “guvernate” de
communism putem observă că cinci dintre aceste state au aderat deja la moneda unică ,acestea
fiind Slovacia , Slovenia , Estonia , Lituania și Letonia , iar celelalte state încă utilizează
moneda proprie. Prin urmare trebuie menționat faptul că cele cinci state care sunt parte a
zonei euro , sunt state cu o dimenisune a teritoriului mai redusă , ceea ce presupune o anumită
omogenitate a populației , ceea ce facilitează adoptarea monedei euro pe teritoriul lor .
Potrivit unor studii realizate de instituțiile din vestul Europei , s -a ajuns la concluzia că
orașul București , respectiv zona Ilfov s -ar integra cu ușurință în Zona Euro , însă problema
apare în momentul în care ne îndreptăm foarte mult atenția spre celelalte zone ale Românie ,
mai puțîn dezvoltate și anume zona de est. Un avantaj al introducerii monedei euro este acela
că oferă o mai mare comparabilitate între prețurile acelorași bunuri și servicii comercializate
în state diferite. O urmare a acestui fapt este că , consumatorii vor putea cumpără produse din
țările vecine ca re le oferă prețuri mult mai mici. Acest aspect al comparabilitatii , poate genera
pe de – o parte beneficii , cum au fost prezentate mai sus , dar pe cealaltă parte poate cauza
efecte negative pentru populație. Un exemplu ar fi că , unii comercianți români vor dori să
fixeze același prețuri că cele din Vestul Europei , iar în acest caz o pâine nu va mai putea fi
cumpărată cu echivalentul a 1 leu în euro ci direct cu 1 euro așa cum este in țările din vestul
Europei : Germania , Franța , Olanda etc . După cu m am precizat anterior , populația
României din zona București și împrejurimile ei va putea face față la această aliniere a
prețurilor la cele din Zona Euro , însă zonele mai sărace ale țării , acolo unde salariul mediul
obținut este cel minim pe economie , nu vor putea face față la fel că cei din București și
împrejurimi la această aliniere a prețurilor.
Dacă ne îndreptăm atenția spre opinia celor cinci state care care au făcut parte din fostul
bloc communist și anume : România , Cehia , Bulgaria , Ungaria și Polonia , vom ajunge la

3
concluzia că aceste state au adoptat o atitudine de expectativă cu privire la dată exactă a
adoptării monedei euro . Prin urmare dacă până în prezent toate aceste state doreau să adopte
cât mai repede moneda unică pen tru a se bucură de privilegiile acordate odată cu adoptarea
acestei monede , o dată cu perioada prin care a trecut Europa și anume criză financiară , au
ieșit la iveală și părțile negative , limitele generate de adoptarea monedei unice. Prin urmare
au apăr ut noi costuri ocazionate de criză datoriilor suverane și instituirea mecanismelor de
rezoluție , pe de o parte , iar pe cealaltă parte avem exemplul Greciei , care din cauza faptului
că a urgentat adoptarea monedei unice , cu prima ocazie a intrat în criz ă. Nu trebuie să
omitem faptul că unele state membre ale Zonei Euro , în perioada de criză au ajuns să ceară
împrumuturi mai mari decât Cehia sau România. Având la dispoziție cursul de schimb ,
autoritățile abilitate au putut interveni pentru a ține mai bi ne sub control situația economică.

4

CAPITOLUL I: APARIȚIA MONEDEI EURO ÎN SPAȚIUL
EUROPEAN.

I.1 Scurtă incursiune în istoria Uniunii Economice și Monetare.

Uniunea economică și monetară (UEM) este rezultatul unei integrări econ omice
progresive în UE. UEM este o extensie a pieței unice a UE, care implică reglementări comune
privind produsele și libera circulație a bunurilor, capitalurilor, forței de muncă și serviciilor.
Euro a fost introdus ca monedă comună în zona euro, care es te formată în prezent din 19 state
membre ale UE. Toate cele 28 de state membre ale UE, cu excepția Regatului Unit și a
Danemarcei, trebuie să adopte moneda euro după o participare de minimum doi ani la MCS ÎI
și cu condiția să îndeplinească criteriile de convergență. Banca Centrală Europeană (BCE)
stabilește o politică monetară comună care este completată de politici fiscale armonizate și
politici economice coordonate. În UEM nu există o instituție unică responsabilă pentru
politica economică. În schimb, r esponsabilitatea este partajată între statele membre și diverse
instituții ale UE.
Tentative de unificare a noțiunilor europene au existat încă dinaintea apariției statelor
naționale moderne. Acum trei mii de ani, Europa era dominate de alți, i ar mai târziu a fost
cucerită și condusă de Imperiul Roman, centrat în Mediterana. Aceste Uniuni timpurii au fost
create cu forța. Imperiul franc al lui Carol cel Mare și Sfântul Imperiu Roman au unit zone
întinse sub o singură administrație pentru sute de ani. Uniunea vamală a lui Napoleon și mai
recentele cuceriri ale Germaniei naziste din anii `40 au avut doar o existență tranzitorie.
Începutul celei mai importante construcții economice, sociale și juridice ale Europei și
anume Uniunea Europeană, a cons tat în “Declarația din 9 mai 1950 a lui Robert Schuman”1,
ministrul francez al afacerilor externe, care prezenta planul pe care îl elaborase în vederea
unificării industriei europene a cărbunelui și oțelului. Era, cu adevărat, o inițiative istorică în
favoarea unei “Europe organizate și vii”, care este “indispensabilă civilizației” și fără de care
“ pacea în lumen u ar putea fi salvată”. Acest plan a devenit o realitate odată cu încheierea

1 Conform decla rației lui Schuman „Euro pa nu se va construi dintr -odată sau confo rm unui plan unic, ea va lua
naștere din realiz ari practice care vor crea mai întâi o solidaritate real ă, menit ă a fi fermentul unei comunit ăți mai
largi și mai profunde“.

5
tratatului ce a instituit Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțel ului (CEDO), semnat la 18
aprilie 1951 la Paris.
Planul CEDO presupunea o autoritate tutelară, un organism supranațional care să
dețină un oarecare control direct al industriilor cărbunelui, fierului și oțelului din statele
membre.
Marea Britanie a fost invitată să adere la CEDO însă a refuzat. La mijlocul anilor ’50,
aceasta era preocupată de administrarea și dezvoltarea Commonwealth -ului, comerțul britanic
era orientat spre coloniile sale, iar guvernul punea accent pe relațiile cu Statel e Unite.
Primele succese ale CEDO au determinat miniștrii de exetrene ai celor șase țări fondatoare
să opteze pentru continuarea procesului de integrare în domeniul economic, unde pasiunile
naționale erau mai puțin intense și șansele de găsire a unu i teren de ineterese comune erau mai
mari.
Reuniunea de la Messina din iunie 1955 a miniștrilor de externe ai “Celor șase” a avut ca
scop proiectarea unei piețe comune deschise economiei și energiei nucleare. Raportul pe
această temă, prezentat de min istrul Belgian de exeterne Paul Henry Spaak, în 1956, a servit
drept bază de negociere a Tratatului Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom)
semnat în 1957. În același an, s -a semnat la Roma, Tratatul de Constituire a Comunității
Economice Europen e (CEE sau Piața Comună). Acestea au intratin vigoarea la 1 ianuarie
1958.
Cele trei comunități: CEDO, Euratom și CEE au fuzionat la 1 iulie 1967 (după semanrea, în
1965, la Bruxelles, a Tratatului de uniune a executivelor acestora), fiind cunoscute s ub
denumirea de Comunitatea Europeană.2
În primii ani după 1958, Comunitatea Europeană a cunoscut o evoluție impresionantă, pe
fondul înțelegerii franco -vest-germane, al creșterii economice înregistrate de toate cele șase
state membre și al încurajării din partea Statelor Unite ale Americii. Astfel comerțul
comunitar a crescut annual, în primii zece ani cu 28% față de creșterea cu numai 10% în cazul
altor țări.
Anii ’70 au marcat numeroase progrese ale construcției comunitare. La 30 iunie 1970 au
început negocierile de aderare ale Marii Britanii, după ale două tentative întrerupte de
președintele francez de Gaulle. La 22 ianuarie 1972, a fost semnat Tratatul de aderare al Marii

2 Webe r Florentin a Iuliana în Elemente de drept comunitar, Editura Paralela 45, Pite ști 2007, pag. 10;

6
Britanii (odată cu Danemarca, Irlanda și Norvegia). Ulterior, populația No rvegiei a votat, în
cadrul unui referendum, împotriva aderării, dar celelelate țări: Marea Britanie, Danemrca și
Irlanda au aderat la UE la 1 ianuarie 1973.
Tot în această perioadă are loc elaborarea Planului Werner privind Uniunea Monetară, de
stabil ire a unui program de acțiune vizând ajutorul pentru regiunile nedezvoltate și
participarea partenerilor sociali la deciziile economice și sociale.
Anii ’80 au fost din ce în ce mai deschiși la idea uniunii politice europene. Cele trei țări care
ieșiseră r ecent de sub regimuri dictatoriale sau militare (Grecia, Spania, Portugalia) au cerut,
în 1975, respective 1977, să devină state membre cu drepturi depline.
Negocierile cu Grecia s -au realizat fără probleme, în parte datorită faptului că guvernul
grec considera că trebuie să intre în Comunitate cu orice prêt, astfel că în 1981 a devenit tara
membră.
Negocierile cu Spania și Portugalia (care au aderat în 1986) au fost mult mai dificile
datorită opoziției din cadrul Comunității, în special din partea Franței, deoarece fermierii din
sudul Franței, dar și cei din Italia sau Grecia, se temeau de concurență rivalilor spanioli.
Comunitatea avea însă și alte probleme: contribuții disproportzionat de mari ale Marii
Britanii la buget, amenințarea epuizării resurselor bugetare, necesitatea de a răspunde
provocării tehnologice lansate de SUA și Japonia s.a.3
Noile orientări economice ale CEE au fost regrupate prin Actul Unic European (1987), prin
care se voia deschiderea unui spațiu fără frontiere, care s ă permită libera circulație a
mărfurilor, a serviciilor, a capitalurilor și a persoanelor.
În anul 1989, se întocmește Raportul Dellors (după numele președintelui Comisiei
Europene) care a recomandat crearea monedei EURO în trei etape:
– Înlăturarea ba rierelor din calea circulației b unurilor, serviciilor, forței de muncă și
capitalurilor;
– Crearea Institutului Monetar European;
– Apariția “monedei de cont” euro.

3 Uniunea Monetara propus ă de Planul Werner nu a devenit realitate în anii ’70 datorit ă prăbușirii acordului de
la Bretton Woods prin care pre ședintele Nixon a decis s ă nu mai men țină ratele de schimb fixe, întruc ât Statele
Unite ale Americii își riscau rezervele de aur.

7
Un moment de maximă importanță al istoriei comunitare este semnarea în 1992, a
Tratatu lui de la Maastricht (denumit și tratatul de Constituire a Uniunii Euroepe) privind
integrarea, finalizat pe baza ideilor planului Dellors.
Cele mai importante elemente ale noului tratat sunt:
– Infiinatarea unei uniuni economice și monetare, până la 1 ia nuarie 1999;
– Un cadru consolidate pentru noile politici comune;
– Sporirea puterilor instanțelor comunitare;
– Introducerea cetățeniei europene;
– Crearea a doi piloni extracomunitari: politica externă și de securitate comună (PESC),
cooperarea în do meniul justiției și afacerilor interne (JAI) pe lângă pilonul principal care este
considerat a fi Comunitatea Europeană (CEE)4.
Prin intrarea în vigoare, la 1 noiembrie 1993, a Tratatului de la Maastricht au fost
schimbate o serie de denumiri. Astfel, în loc de “Comunitatea Europeană” s -a folosit tot mai
frecvent termenul de “Uniune Europeană” (UE), “Consiliul CE”, devine “Consiliul UE” –
fiind desemnat astfel în special în conținutul actelor adoptate în domeniile PESC și JAI, iar
Comisia CE, aceasta a devenit “Comisia Europeană”.
Amploarea fenomenului comunitar este reflectată de aderarea la Uniunea Europeană în
1995, a altor trei state: Austria, Finlanda, Suedia.
În ultimii ani construcția comunitară a avut o evoluție rapidă. Anul 2004 a repr ezentat
deschiderea extraordinară a Uniunii Europene către țările din Centrul și estul Europei, prin
aderarea a zece țări: Ungaria, Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia, Letonia, Lituania,
Estonia, Estonia, Malta și Cipru.
România și Bulgaria au devenit state membre cu drepturi depline la 1 ianuarie 2007. Cele
două state au îndeplinit criteriile de aderare. Tratatul de aderare a României și Bulgariei,
semnat de reprezentanții statelor membre UE și de cei ai României și Bulgariei la Abația
Neumüns ter din Luxemburg la 25 aprilie 2005, a fost ratificat de parlamentele naționale ale
tuturor statelor membre ale UE.

4 Uniunea European ă are la baz ă un ansamblu de trei „piloni“: Comunitatea European ă (primul și cel mai
consi stent “pilon”), Politica extern ă și de securit ate comun ă (PESC) și cooperarea în domeniile Justi ției și
afacerilor interne (JAI).

8
Uniunea Europeană număra astăzi 27 membri, și, sunt în curs de desfășurare negocieri de
aderare cu alte trei țări din Europa: Turcia, C roația și Macedonia. Negocierile de aderare a
Turciei constituie încă un punct de discuție pe agenda Consiliului European.
După o perioadă agitate din punct de vedere al confruntărilor de opinii privind viitorul
Uniunii, și după renunțarea la Tratatul ce stabilește o Constituție pentru Europa în urma
neratificarii sale de două state membre, a fost adoptat, la 13 decembrie 2007, Tratatul de la
Lisabona. Obiectivele Uniunii Europene definite în acest tratat dovedesc o concentrare
notabilă asupra direcției de acțiune, ce sunt menite să concretizeze ceea ce s -a numit “modelul
social European”5, și anume:
– “Economia socială de piață”;
– Lupta împotriva excluzimii sociale și a discriminării, justiție socială, solidaritate
între generații;
– Coeziunea teritorială;
– Promovarea progresului tehnic și științific;
– Respectul pentru diversitatea culturală și lingvistică, salvarea și dezvoltarea
patrimoniului cultural;
– În relațiile externe, “protecția” cetățenilor Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă,
solidaritatea intre po poare, comerțul liber și echitabil, eliminarea sărăciei și protecția
drepturilor omului.

5 Voiculescu NIcolae, în Drept comunitar al muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucure ști, 2009, pag. 115.

9
I.2 Costuri și beneficii ale apartenenței unui stat la o zonă monetară

România este prima țară din Europa Centrală și de Est care a stabilit relaț ii oficiale cu
Comunitatea Europeană. În 1967, au fost inițiate negocierile pentru încheierea unei serii de
acorduri tehnico -sectoriale privind anumite produse agro -alimentare, respective brânzeturi,
ouă, carne de porc, cu scopul de a scuti produsele roman ești de taxe suplimentare, dar și de a
oblige partea romana să resoecte un anumit nivel al prețurilor pentru a nu crea dificultăți pe
piața statelor membre. În 1974, prin semnarea unui tratat bilateral, România intra în sistemul
generalizat de preferințe a l Comunității Europene. De asemenea, un alt Acord cu privire la
produsele industriale este semnat în 1980.
În 1990, imediat după căderea zidului Berlinului, România stabilește relații diplomatice cu
Uniunea Europeană, semnând în același an, un Acord d e Comerț și cooperare.
La 1 februarie 1993, România semnează Acordul European care instituie o asociere între țara
noastră, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă
parte. Acest acord care crea o zonă de liber schi mb între România și statelel membre
recunoștea obiectivul României de a deveni membru al Uniunii Europene și prevedea
asistență financiară și tehnica din partea UE.
În 1993, la Copenhaga, statele membre au decis că statele associate din Europa Centrală și
de Est pot deveni state membre al Uniunii Europene în momentul în care îndeplinesc criteriile
economice și politice necesare. Acest lucru a dus la depunerea de către România a cererii de
aderare la Uniunea Europeană la 22 iunie 1995, la câteva luni dup ă intrarea în vigoare a
Acordului European (1 februarie 1995).
În iulie 1997, Comisia Europeană adopta Agenda 2000, care include Opinia asupra cererii
de aderare a României la uniunea Europeană. În martie 1998, Uniunea Europeană lansează, în
mod offic ial, procesul de extindere, iar în luna noiembrie a aceluiași an Comisia Europeană
publică primul raport cu privire la progresele înregistrate de România în îndeplinirea
criteriilor de aderare.6
Prin decizia Consiliului European de la Helsinki din dece mbrie 1999 de a deschide
negocierile de aderare cu România, urmată de lansarea oficială, în februarie 2000, a
procesului de negociere a aderării României la Uniunea Europeană, se face trecerea la o nouă
etapa de consolidare a relațiilor dintre România și u niunea Europeană. Consiliile Europene

6 Penea Zenovia -Doina , Moneda euro , Ed Tehnică , Bucureș ti 1999 , p 35

10
pentru finalizarea negocierilor în 2004, semnarea Tratatului de Aderare cât mai curând posibil
în 2005 și aderarea efectivă în ianuarie 2007.
Încheierea negocierilor de aderare are loc în dcembrie 2004, confirmându -se totodată în
cadrul Consiliului European de la Bruxelles calendarul de aderare. În același timp, României i
se recomandă să constituie reformele și să implementeze angajamentele asumate în negocieri
referitoare la acquuis -ul comunitar, în special în cee a ce privește justiția și afacerile interne,
politica în domeniul concurentei și mediu. Uniunea Europeană va continua monitorizarea
pregătirilor de aderare și a considerat că România va fi capabilă să -și assume obligațiile de
membru de la 1 ianuarie 2007.
La 13 aprilie 2005, România primește avizul conform al Parlamentului European, urmând
ca semnarea Tratatului de Aderare să aibă loc la 25 aprilie 2005. Începând cu această dată,
România are statutul de observator la activitatea instituțiilor europene, fiind implicate în
procesul de elaborare a legislației comunitare, dar neavând drept de vot.
La 25 octombrie 2005, Comisia Europeană publică primul Raport Comprehensiv de
Monitorizare pentru România care confirmă progresele importante în pregătirea in ternă și
măsurile ce urmează a fi luate în continuare pentru asigurarea aderării la 1 ianuarie 2007.
Negocierile de aderare a României la UE au fost lansate official în 15 februarie 2000.
Totalitatea normelor juridice care reglementează activitatea institu țiilor Uniunii Europene,
acțiunile și politicile comunitare, respective ansamblu de drepturi și obligații comune ce se
aplică tuturor statelor membre ale Uniunii Europene poartă denumirea de acquis comunitar.
Acquis -ul comunitar este structurat în 31 de c apitole de negociere, astfel:

Capitol 1: Libera circulație a mărfurilor
Capitol 2. Libera circulație a persoanelor
Capitolul 3: Libera circulație a serviciilor
Capitolul 4: Libera circulație a capitalului
Capitolul 5: Dreptul societăților comerciale
Capit olul 6: Politica în domeniul concurenței
Capitolul 7: Agricultură
Capitolul 8: Pescuitul
Capitolul 9: Politica în domeniul transporturilor
Capitolul 10: Impozitare
Capitolul 11: Uniunea economică și monetară
Capitolul 12: Statistică
Capitolul 13: Politici sociale și ocuparea forței de muncă

11
Capitolul 14: Energie
Capitolul 15: Politica industrială
Capitolul 16: Întreprinderi mici și mijlocii
Capitolul 17: Știința și cercetare
Capitolul 18: Educație, formare profesională și tineret
Capitolul 19: Telecomunica ții și tehnologia informațiilor
Capitolul 20: Cultura și politica în domeniul audiovizualului
Capitolul 21: Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale
Capitolul 22: Protecția mediului înconjurător
Capitolul 23: Protecția consumatorilor și a sănătății
Capitolul 24: Justiție și afaceri interne
Capitolul 25: Uniunea vamală
Capitolul 26: Relații externe
Capitolul 27: Politica externă și de securitate comună
Capitolul 28: Control financiar
Capitolul 29: Dispoziții financiare și bugetare
Capitol ul 30: Instituții7
Capitolul 31: Diverse

În primul semestru al anului 2000, România a deschis și a închis provizoriu cinci capitole,
considerate ușoare: cap. 16 – Întreprinderi mici și mijlocii, cap. 17 – Știința și cercetare, cap.
18 – Educație, fo rmare profesională și tineret, cap. 26 – Relații externe, cap. 27 – Politica
externă și de securitate comună.
În cadrul celei de a doua reuniuni care a avut loc în 14 iunie 2000, România a arătat că este
pregătită să înceapă negocieri pentru încă opt c apitole. Consiliul UE, la propunerea Comisiei
Europene, a decis însă deschiderea a numai patru capitoile de negociere cu România: cap. 6 –
concurenta, cap. 12 – Statistica, cap. 19 – telecomunicații și tehnologia informației și cap. 20
– Cultură și politic a în domeniul audio -vizualului.
Dintre cele patru capitole, numai cap. 12 – Statistica, a fost provizoriu închis, pentru
celelalte trei capitole fiind solicitate informații suplimentare din partea autorităților romane.
Astfel, în 2000, România a deschi s negocierile pentru 9 capitole de negociere și a închis
provizoriu negocierile pentru 6 capitole de negociere.
Nouă Strategie de negociere a aderării României la Uniunea Europeană a noului Guvern,
rezultat în urma alegerilor din toamnă anului 2000, s -a bazat în mod special, pe abordarea

7 Chabot Christian, Euro : moneda europeană , traducere Doru Sorin Voin , Ed Teora , 2000 , Bucureș ti , p144

12
globală a procesului de negocieri. Acesta a urmărit accelerarea și intensificarea pregătirilor
pentru aderarea la uniunea Europeană printr -o modificare instituțională care a vizat însuși
nucleul sistemului de coordonare la nivel național a activității de integrare europeană, prin
înființarea Ministerului Integrării Europene și a delegației Naționale pentru Negocierea
Aderării României la UE. Accentul s -a mutat de la capitolelel ușoare pe capitole cu impact
economic și so cial.
Astfel, România a orientat pregătirile negocierilor spre capitolele esențiale legate de cele
patru libertăți fundamentale (Libera circulație a persoanelor, Libera circulație a mărfurilor,
Libera circulație a serviciilor, Libera circulație a capit alului), capitole care nu fuseseră
abordate deloc până la sfârșitul anului 2000. Pentru a contribui la structurarea funcțională a
economiei de piață au fost elaborate de către Delegația Națională, documente de poziție la
celelalte capitole referitoare la p iața unică, la principalele ramuri economice, precum și la
coeziunea economică și socială. De asemenea, au fost abordate capitolele deosebit de dificile,
precum Protecția Mediului, Agricultura, Politici regionale, Control financiar și Prevederi
financiar -bugetare.
Elementele definitorii ale strategiei de negociere pentru anul 2001 au constat în abordarea
preponderant cantitativă a acestui process, concentratat fiind pe analizarea întregului acquis
comunitar, precum și orientarea preponderant internă căt re desfășurarea negocierilor inter –
instituționale în cadrul Delegației Naționale și către consultări cu partenerii sociali, partidele
politice și comisiile parlamentare. De asemenea, România a adăugat și alte dimensiuni
procesului de elaborare a documente lor de poziție și negociere, respective un amplu process
de consultări tehnice cu Comisia Europeană, cu statele membre și cu echipele de negociere ale
statelor candidate.
Noua abordare strategică și instituționala a permis o avansare substanțială în pr egătirea
procesului de negocieri. Astfel, în 2001, România a elaborate și trimis official Uniunii
Europene un număr de 31 de documente de poziție (17 documente de poziție, 8 documente de
poziție complementare, 4 documente de poziție revizuite și 2 document e referitoare la acquis –
ul pe 2000).
Până la sfârșitul anului 2001, au fost communicate official Uniunii Europene documentele
de poziție pentru toate cele 29 de capitole de negociere.
În cursul președinției suedeze și belgiene (la Conferințele Interguv ernamentale de Aderare
România – UE din martie, iunie, iulie, octombrie, noiembrie și decembrie) au fost deschise
negocierile pentru 8 capitole (cap. 4 – Libera circulație a capitalului, cap. 5 – Dreptul
societăților comerciale, cap. 8 – Pescuitul, cap. 9 – Politica în domeniul transporturilor, cap.
10 – Impozitarea, cap. 13 – Politica regională și ocuparea forței de muncă, cap. 23 – Protecția

13
consumatorului și a sănătății, cap. 25 – Uniunea vamală) și au fost închise provizoriu
negocierile pentru 3 capitol e (cap.8 – Pescuitul, cap. 23 – Protecția consumatorului și a
sănătății, cap. 5 – Dreptul societăților comerciale).
Astfel, până la sfârșitul anului 2001, România a deschis negocierile pentru 17 capitole de
negociere dintre care 9 capitole au fost prov izoriu închise.
Pentru anul 2002, principalul obiectiv al negocierilor a fost deschiderea tuturor capitolelor
de negociere, închiderea provizorie a cât mai multor capitole de negociere, bazată pe avansul
pregătirilor de aderare, precum și îndeplinirea angajamentelelor asumate în negocieri.
Având în vedere faptul ca avansarea negocierilor a fost bazate exclusive pe pregătirea internă,
Guvernul României a intensificat măsurile necesare pentru îndeplinirea criteriului de
economie de piață funcțională și a aplicat în întregime Programul de Acțiune pentru
Intensificarea Pregătirilor pentru Aderare, adoptat în ianuarie 2002.
Prioritate a avut întărirea capacității administrative a României, bazată pe planurile de
acțiune pentru capacitatea administrative și PHARE, aprobate de către Comisia Europeană și
prezentate statelor membre.8
În consecință, 13 capitole de negociere (cap. 1 – Libera circulație a mărfurilor, cap. 2 –
Libera circulație a persoanelor, cap. 3 – Libera circulație a serviciilor, cap. 7 – Agricultura,
cap. 11 – UEM, cap. 14 – Energia, cap. 15 – Politica Industrială, cap. 21 – Politica regională,
cap. 22 – Protecția mediului, cap. 24 – Justiția și afaceri interne, cap. 28 – Control financiar,
cap. 29 – Prevederi financiar bugetare, cap. 3 0 – Instituții) au fost deschise în cadrul
Conferințelor de Aderare Interguvernamentale din martie, aprilie, iunie, iulie, octombrie,
noiembrie și decembrie 2002, iar cap. 11 – UEM, cap. 13 – Politica socială, cap. 15 – Politica
Industrială, cap. 19 – Telecomunicații și tehnologia informației, cap. 20 – Cultură și politica
în domeniul Audio -vizualui, cap. 25 – Uniunea vamală și cap. 30 – Instituții au fost închise
provizoriu.
În 2003, cap. 4 – Libera circulație a capitalului a fost închis provizoriu în cadrul Conferinței
de Aderare Interguvernamentale din aprilie. De asemenea în luna iunie au mai fost închise
provizoriu cap. 1 – Libera circulație a mărfurilor și cap. 10 – Impozitarea.
Și tot în 2003, capitolele 2 – Libera circulație a persoanelor, respec tive 9 – Politica în
domeniul transporturilor au fost închise provizoriu la Conferința de Aderare România – UE la
nivel ministerial care a avut loc la Bruxelles, marți, 9 decembrie, și de asemenea, s -a
confirmat închiderea capitolului 28 – Controlul finan ciar.

8 http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/conrep/cr201205ro.pdf accesat î n 27.0 2.2018 , ora 15 :55

14
În cursul președinției irlandeze, la Conferința de Aderare România – UE din 04 iunie 2004 au
fost închise provizoriu cap. 7 – Agricultură și cap. 29 – Prevederi financiare și bugetare.
Capitolul de negociere 14 – Energia, a fost închis provizoriu, în cadrul Conferinței de Aderare
România – UE, care a avut loc la Bruxelles, miercuri, 30 iunie 2004.
România a finalizat negocierile pentru capitolele 3 – Libera circulație a serviciilor și cap
21 – Politica regională și coordonarea instrumentelor st ructurale în cadrul Conferinței de
Aderare România – UE, desfășurata la Bruxelles, miercuri, 23 septembrie 2004.
La Conferința de aderare din 16 noiembrie 2004, România a închis preovizoriu capitolele 22 –
Mediu și Cap. 31 – Diverse.
România a finaliza t negocierile de aderare, prin în chiderea ultimelor două capitole de
negociere: cap. 6 – Concurență și cap. 24 – Justiție și afaceri interne. Închiderea celor două
capitole a avut loc cu prilejul conferinței de aderare România – UE care a avut loc la
Brux elles, în seara zilei de 8 decembrie 2004.
Rezultatul negocierilor este cuprins în Tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea
Europeană.
Amplasarea geopolitică a României va influența politică UE cu privire la relațiile cu
Europa de Est, Or ientul Mijlociu, Turcia și Asia. Pin Inițiativa de Cooperare în Sud – Estul
Europei (SECI), România are o oportunitate de a -și demonstra supremația în regiune.
Integrarea în Uniunea Europeană a influențat și relațiile regionale ale României. În
consecință, România a impus un regim de vize pentru câteva state este -europene, precum:
Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Rusia, Ucraina, Belarus, Turcia.
Oficialii considera că țara face parte atât din Europa Centrală, cât și din Balcani. Acest lucru
reflecta a mbițiile dualiste ale guvernului roman care dorește îmbunătățirea integrării euro –
atlantice a țării, concomitant cu crearea unei zone de satbilitate la Marea Neagră.
Foarte mulți dintre cei din domeniul afacerilor sau din interiorul administrației de stat și-au
pus problem ace anume ne așteaptă după aderare în materie fiscală și dacă Legea 343/2006
privind modificarea și completarea Codului Fiscal ar putea fi pașaportul nostrum de trecere la
fiscalitatea proprie unui stat membru al uniunii Europene. Aderare a este cea care scoate la
iveală taote “bubele”9 legislative, iar statul va trebui să plătească, la propriu, pentru greșelile
sale, atât în ceea ce privește legiferarea în materie fiscală, cât și în ceea ce privește aplicarea
legislației.
După integrar ea în Uniunea Europeană, practice toată lumea s -a confruntat cu noutatea în
domeniul fiscalității. Organele administrației fiscale, care nu sunt obișnuite să țină cont nici
măcar de puțină jurisprudența a Înaltei Curți de Casație și justiție și a Curților de Apel

9 Weber Florentina Iuliana în Elemente de drept comunitar, Editura Paralela 45, Pite ști 2007, pag. 53;

15
teritoriale, vor trebui să țină cont de jurisprudență europeană. Instanțele judecătorești vor
trebui să înțeleagă și să trimită dosare la Curtea Europeană de Justiție, pentru că lor le revine
aceata obligație, și nu petentului care solicita interv enția instanței europene. Autoritățile sunt
obligate să respecte anumite cerințe ale dreptului European în materie fiscală cum ar fi: cota
principală de TVA de minimum 15% sau anumite restrângeri legate de modul de stabilire a
impozitelor directe în idea u nui viitor “șarpe fiscal european”, menit să stabilească cel puțin
marjele minime de impozitare pentru fiecare categorie de impozit. Nu în ultimul rând,
oamenii de afaceri trebuie să înțeleagă și să se integreze într -un system evoluat, în acre vor
trebui s ă renunțe la metodele copilărești legate de societățile off -shore și să înțeleagă faptul că
e nevoie de spirit civic și participare proportioanala la efortul financiar public al comunității.10

10 BOOKER, CRISTOPHER; NORTH, RICHARD. Uniunea Europeană – Marea amăgire : Istoria
secretă a construcției europene. Cristopher Booker și Richard North. Traducere de Mihnea
Columbeanu. [București] : Antet, cop. 2004, 366 p

16
I.3 Tratatul de la Maastricht și cond iționalitățile adoptării monedei Euro .

Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) marchează o nouă etapă în procesul de
integrare europeană, deoarece permite demararea integrării politice. Acesta instituie o Uniune
Europeană fondată pe trei piloni: Comunită țile Europene, politica externă și de securitate
comună (PESC) și cooperarea în domeniul polițienesc și judiciar în materie penală
(JAI). [29]Tratatul: instituie o cetățenie europeană, consolidează puterile Parlamentului
European și lansează Uniunea Econom ică și Monetară (UEM). Pe de altă parte, CEE devine
Comunitatea Europeană (CE).11
Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), semnat la Maastricht, la 7 februarie 1992,
a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. Acest tratat este rezultatul atât al unor element e
externe, cât și interne. Pe plan extern, prăbușirea comunismului în Europa de Est și
perspectiva reunificării Germaniei au condus la luarea angajamentului privind consolidarea
poziției internaționale a Comunității. La nivel intern, statele membre doresc să continue
progresele înregistrate prin Actul Unic European prin intermediul altor reforme.
Aceste elemente au condus la convocarea a două Conferințe interguvernamentale, una
privind UEM și cealaltă privind uniunea politică. Consiliul European de la Hanov ra din 27 și
28 iunie 1988 a încredințat unui grup de experți, prezidat de Jacques Delors, misiunea de a
elabora un raport care să propună etape concrete pentru realizarea uniunii economice.
Consiliul European de la Dublin din 28 aprilie 1990, pe baza unui memorandum belgian
privind relansarea instituțională și a unei inițiative franco -germane care invită statele membre
să ia în considerare accelerarea construcției politice a Europei, a decis să examineze
necesitatea modificării Tratatului CE pentru a avans a în procesul integrării europene.
Cu ocazia Consiliului European de la Roma, din 14 și 15 decembrie 1990, au fost
lansate cele două Conferințe interguvernamentale. Lucrările s -au încheiat după un an cu
reuniunea la nivel înalt de la Maastricht, din 9 și 10 decembrie 1991.
Prin Tratatul de la Maastricht, obiectivul economic inițial al Comunității, și anume
realizarea unei piețe comune, a fost în mod clar depășit și vocația politică a fost exprimată.
În acest context, Tratatul de la Maastricht răspunde la ci nci obiective esențiale:
– consolidarea legitimității democratice a instituțiilor;
– creșterea eficienței instituțiilor;
– introducerea unei uniuni economice și monetare;

11 Ion Lucian Mehedinț i , Adr ian Chicăroș ie , Uniunea Europeană – istorie și Evoluție.România în contextul
integră rii europene , Ed Sinteze , Galaț i , p52

17
– dezvoltarea dimensiunii sociale a Comunității;
– instituirea unei politici externe și de securitate comune.
Tratatul are o structură complexă. Pe lângă Preambul, acesta include șapte titluri.
Titlul I cuprinde dispozițiile comune privind Comunitățile, Politica externă și de securitate
comună și cooperarea judiciară. Titlul ÎI inc lude dispozițiile de modificare a Tratatului CEE,
iar Titlurile III și IV modifică tratatele CECO și, respectiv, CEEA. Titlul V introduce
dispoziții cu privire la Politica externă și de securitate comună (PESC). Titlul VI cuprinde
dispozițiile privind coop erarea în domeniul justiției și afacerilor interne (JAI). Dispozițiile
finale se regăsesc în Titlul VII.
Continuând logica Actului Unic European, Tratatul de la Maastricht consolidează rolul
Parlamentului European. Domeniul de aplicare a procedurii de coop erare și a procedurii de
aviz conform este extins. În plus, tratatul introduce o procedură nouă, codecizia, care îi
permite Parlamentului să adopte acte împreună cu Consiliul. Această procedură presupune
contacte strânse între Parlament și Consiliu pentru a se ajunge la un acord. Mai mult decât
atât, tratatul asociază Parlamentul la procedura de învestitură a Comisiei. Este recunoscut
rolul partidelor politice în integrarea europeană. Acestea contribuie la formarea unei
conștiințe europene și la exprimarea voinței politice a europenilor. În ceea ce privește
Comisia, durata mandatului este extinsă la cinci ani, pentru a corespunde cu cea a mandatului
Parlamentului European.
Ca și Actul Unic, acest tratat extinde votul cu majoritate calificată în cadrul
Consil iului pentru majoritatea deciziilor supuse procedurii de codecizie și pentru toate
deciziile adoptate prin procedura de cooperare.
Pentru a recunoaște importanța dimensiunii regionale, tratatul instituie un Comitet al
Regiunilor. Format din reprezentanți a i colectivităților regionale, acest Comitet are un caracter
consultativ.
Tratatul introduce politici comunitare în șase domenii noi:
– rețelele transeuropene;
– politica industrială;
– protecția consumatorilor;
– educația și formarea profesiona lă;
– tineretul;
– cultura.
Piața unică este realizată prin introducerea UEM. Politica economică presupune trei
elemente. Statele membre trebuie să asigure coordonarea politicilor lor economice, să instituie
un control multilateral al acestei coo rdonări și să respecte anumite reguli de disciplină

18
financiară și bugetară. Obiectivul politicii monetare este introducerea unei monede unice și
garantarea stabilității acestei monede, prin stabilitatea prețurilor și respectarea regulilor
economiei de piaț ă.
Tratatul prevede introducerea unei monede unice în trei etape succesive:
– prima etapă, de liberalizare a circulației capitalurilor, începe la 1 iulie 1990;
– a doua etapă începe la 1 ianuarie 1994 și permite convergența politicilor economice ale
statelor membre;
– a treia etapă trebuie să înceapă cel mai târziu la 1 ianuarie 1999 prin crearea unei monede
unice și instituirea unei Bănci Centrale Europene (BCE).
Politica monetară are la bază Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC), compu s din
BCE și băncile centrale naționale. Aceste instituții sunt independente de autoritățile politice
naționale și comunitare.
Există dispoziții specifice pentru două state membre. Regatul Unit nu s -a angajat să treacă
la cea de -a treia etapă a UEM. Da nemarca a obținut un Protocol care prevede că decizia
trecerii sale la cea de -a treia etapă va fi luată în urma unui referendum.12
Evoluția Reglementărilor din Tratatele UE
MODIFICĂRI ADUSE TRATATULUI
– Tratatul de la Amsterdam (1997)
Tratatul de la Amsterdam permite extinderea competențelor Uniunii și instituirea unei
politici comunitare a ocupării forței de muncă, transferul unei părți din materiile care intrau
anterior sub incidența Cooperării în domeniul justiției și a afacerilor interne, măsuri menite să
apropie Uniunea de cetățeni, posibilitatea unor cooperări mai strânse între anumite state
membre (cooperări consolidate). Pe de altă parte, acesta extinde procedura de codecizie,
precum și votul cu majoritate calificată și simplif ică și renumerotează articolele tratatelor.
– Tratatul de la Ni sa (2001)
Tratatul de la Nișa este consacrat în special „reminiscențelor” de la Amsterdam, și anume
problemelor instituționale cu privire la extindere, care nu au fost s oluționate în 1997. Este
vorba despre componența Comisiei, despre ponderarea voturilor în Consiliu și despre
extinderea domeniilor supuse votului cu majoritate calificată. Acesta simplifică utilizarea
procedurii de cooperare consolidată și eficientizează s istemul jurisdicțional.
– Tratatul de la Lisabona (2007)
Tratatul de la Lisabona introduce vaste reforme instituționale. Acesta elimină vechea
arhitectură instituțională introdusă de Tratatul de la Maastricht și înlocuiește Comunit atea

12 Radu Ș erban , România în Uniunea Europeană , Ed Tribuna Economică , 2006 , p61

19
Europeană cu Uniunea Europeană. Acesta introduce, de asemenea, modificări semnificative
privind modul de funcționare al instituțiilor europene, procesul decizional și repartiția
competențelor între UE și statele membre. Obiectivul este îmbunătățir ea procesului de
adoptare a deciziilor într -o Uniune extinsă, cu 27 de membri. Tratatul de la Lisabona
modifică, în plus, numeroase politici interne și externe ale UE. Acesta permite în primul rând
instituțiilor să legifereze și să ia măsuri în domenii pol itice noi.
Prezentul tratat a fost modificat de asemenea prin următoarele tratate de aderare:
– Tratatul de aderare a Austriei, Finlandei și Suediei (1994), care
crește numărul statelor membre ale Comunității Europene la cincisprezece.
– Tratatul de aderare a Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei,
Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei și Slovaciei (2003)
Acest tratat crește numărul statelor membre ale Comunității Europene de la cincisprezece la
două zeci și cinci.
– Tratatul de aderare a Bulgariei și României (2005).
Acest tratat crește numărul statelor membre ale Comunității Europene de la douăzeci și cinci
la douăzeci și șapte.

20

I.4 Reforma Uniunii Economice Monetare

În uniunea economică și monetară (UEM), politicile economice ale statelor
membre sunt coordonate astfel încât:
 să permită țărilor din UE să facă față unor eventuale noi crize, prin reforme
economice și sociale și politici fiscal -bugetare respons abile
 să se încurajeze investițiile și competitivitatea
 să se creeze/ocupe mai multe locuri de muncă și să se determine creșterea
nivelului de trăi
Avantajele UEM și ale monedei unice:
– UEM are ca scop să ofere un mediu economic stabil și favorabil crește rii pentru zona
euro și piața unică, una dintre priorități fiind menținerea unei monede puternice și stabile;
-UEM dispune de mecanisme menite a garanta stabilitatea prețurilor;
– UEM are ca deziderat susținerea creșterii economice;
– Facilitează o seri e de aspecte practice pentru cetățenii europeni;
– Moneda unică este avantajoasă pentru mediul de afaceri;
– UEM repoziționează UE ca actor economic global;13
Succese majore ale primilor ani de funcționare a UEM sunt:
– Politica monetară comună a contribu it la stabilitatea așteptărilor inflaționiste pe
termen lung;
• Armonizarea politicilor fiscale a sprijinit stabilitatea macroeconomică;
– UEM a mărit viteza și a adâncit profunzimea integrării economice;
• Euro a acționat ca un catalizator puternic a l integrării piețelor finaciare;
• UEM a contribuit la îmbunătățirea reacției zonei euro față de evoluțiile economice
externe adverse;
• UEM a generat semnificative beneficii pentru statele membre angrenate în procesul
de recuperare a decalajelor (catc hing-up process).
• Euro s -a plasat ferm pe poziția de a doua valută la nivel internațional;
• Zona euro a devenit unul dintre polii de stabilitate pentru Europa dar și pentru
economia globală;
• Zona euro a dezvoltat o sănătoasă structură de guverna nță economică;

13 Idem 9, p76

21
• Eurogroup -ul s-a constituit într -un forum esențial al miniștrilor de finanțe din zona
euro în care pot fi atacate aspecte sensibile care merg mai departe de prevederile Tratatelor cu
privire la aspectele conexe cu supravegherea și coord onarea;
• Crearea a peste 16 milioane de locuri de muncă doar în primul deceniu de
funcționare a UEM;
Provocări rămase de gestionat :
• La început în jur de 2 % pe an și apoi chiar negativă creșterea economică potențială
s-a situat la un nivel foarte sc ăzut;
• S-au menținut permanent diferențe substanțiale între SM în materie de inflație și de
costuri unitare ale forței de muncă;
• Lipsa unei strategii internaționale clare și faptul că UE nu vorbește pe o singură voce
în forurile internaționale gener ează costuri de oportunitate pentru zona euro într -o lume tot
mai globalizată;
• Imaginea publică a euro n reflectă pe deplin performanțele economice ridicate ale
UEM; • Rămân de administrat o serie de provocări cum ar fi:
• (a) manifestarea concretă a potențialului ridicat de creștere și salvgardarea și
creșterea bunăstării cetățenilor din zona euro;
• asigurarea unei riguroase capacități de ajustare pe măsură ce la UEM aderă noi
membri;
• protejarea cu succes a intereselor statelor participante la zona euro la nivel
internațional.
UEM rămâne un vector referențial al integării economice la nivel european. Deși
obiectivele și acumulările sale sunt prevalent economice, UEM nu a fost nicioadă doar un
proiect economic. Încă de la debutul său, UEM a fost concepută ca un pas esențial pentru
întregul proces de integrare europeană. Acest role a devenit și mai evident după ce UE a ajuns
la 28 de SM, din care multe se pregătesc să adere la zona euro. Perspectiva aderării la zona
euro a devenit un vector princi pal pentru că aceste state să dorească convergența cu
standardele UE.
O funcționare fără cusur a UEM se poate dovedi un activ al întregului proces de
integrare europeană. Acesta rămâne un truism chiar dacă nu toate statele membre ale UE vor
deven membre a le UEM. O economie înfloritoare a statelor membre ale UEM poate contribui
la bunăstare și dinamisc macro și microeconomic la nivelul întregii UE. Acest rezultat poate
consolida sprijinul public pentru integrarea europeană, atât în interiorul cât și în exte riorul
său.

22
O UEM puternică poate contribui la plusul de leadership al UE la nivelul economiei
globale. O zonă euro funcțională și generatoare de prosperitate poate pune bazele unui rol în
creștere al UEM la nivel extern, atât în sfera macroeconomică cât ș i în ce privește
supravegherea și reglementarea financiară globală. Dovedind că are capabilitatea de a întări
rolul extern al zonei euro și de a asuma responsabilități ferme la nivel global, UEM poate
deveni un exemplu de urmat și pentru alte domenii ale i ntegrării în care UE aspiră să
dobândească un rol global important (dezvoltare durabilă; ajutor pentru dezvoltare; politică
comercială; concurență, drepturile omului).

23

CAPITOLUL II : MOMENTUL ADOPTĂ RII MONEDEI UNICE ÎN
ROMÂNIA (CÂ ND / CUM ? )

Conform Tratatului de Aderare la UE , toate statele care devin membre UE sunt
nevoite să adopte moneda unică euro după o anumită perioada , mai îndelungată sau mai
apropriată. Prin urmare aderarea unei țări la Uniunea Europeană atrage , în mod automat ,
intrarea țării respective în UEM. România a aderat la UE la dată de 1 ianuarie 2007 , ceea ce
înseamnă că în viitorul apropriat trebuie să pregătim economia românească pentru adoptarea
monedei unice.
Procesul de adoptare a monedei unice este format din trei etape .Prima etapă
presupune acceptarea țărilor candidate în UE . Încă de la aderarea în UE , statele membre
trebuie să elaboreze “Programe naționale de convergență “ și să își coordoneze politicile
economice cu celelalte țări pe baza liniilor de coordonare cu CE și cu celelalte state membre.
A două etapă presupune r ealizarea unui criteriu de convergență nominală și a unui nivel de
convergență reală cât mai ridicate cu țările din UE precum și participarea la Mecanismul
Cursului de Schimb II.
În final , ultima etapă , după respectarea criteriilor de convergență reală și nominală ,
statele membre vor participa la UEM prin introducerea în circulație a monedei unice euro . În
momentul aderării la Zona Euro are loc renunțarea la independent politic ii monetare , inclusiv
la instrumentul curs de schimb , că mijloace de ajustare a dezechilibrelor economice. După
aderarea la etapă finală a UEM , statele vor trebui să respecte regulile de funcționare și
coordonare din ZE prin intermediul “ Programelor na ționale de stabilitate ””.14

14Conform art 122 din TFUE , un stat membru al UE care nu îndepline ște criteriile de aderare pentru adoptarea
monedei unice e ste tratat ca stat cu derogare și este exonerat de prevederile privind func ționarea Eurosistemului .
Danemarca și Regatul Unit au solicitat CE și au ob ținut derogarea de la ado ptarea monedei unice , ceea ce
înseamn ă că nu sunt obligate s ă adopte moneda.

24

II.1 Covergența reală a României cu zona euro

Actuala criză a arătat că nevoia de politici economice care să asigure stabilitatea
economică nu se termină însă odată cu adoptarea euro. Potrivit rapoartelor BCE (BCE, 2015)
statele c are au adoptat moneda euro în 1999 sau 2001 nu au înregistrat convergență reală
sustenabilă (adica progrese până în 2008 au fost anulate în largă măsură de efecte ale crizei
financiare acute și ale crizei ZE), în timp ce în aceeași perioadă, în UE28 s -a înregistrat o
oarecare convergență reală, în principal datorită procesului de ajungere din urmă a
economiilor din ECE. Evidențele empirice ex -post au arătat astfel că nu există mecanisme
automate în ZE care să asigure o convergență reală sustenabilă pentru s tatele admise după
intrarea în ZE, motivele principale fiind instituțiile slabe, rigiditățile structurale, creșterea
slabă a productivității, hibele de design și de aranjamente de politici din ZE .15
Criza a scos astfel în evidență slăbiciuni structurale și instituționale severe ale unor
state participante la UEM. Aceste state (Grecia, Portugalia, Irlanda, Spania) au fost cele care
înainte de criză au înregistrat ritmuri ridicate de creștere economică, însă tot aceste state s -au
confruntat cu căderi bruște s i semnificative a PIB real per capita odată cu izbucnirea crizei.
Din aceste motive, factorii care se dovedesc a fi cruciali pentru asigurarea convergenței reale
a statelor în ZE sunt stabilitatea macroeconomică (cu precădere sănătatea finanțelor publice),
flexibilitatea economiei, creșterea productivității totale a factorilor (TFP), integrarea
economică a statelor în cadrul ZE, capacitatea instrumentelor de politici naționale de a
preveni formarea de bule speculative (BCE, 2015).
Convergența reală are îns ă mai multe dimensiuni, aceasta fiind o altă lecție importantă
a actualei crize. Astfel, convergența reală trebuie analizată atât din punct de vedere cantitativ
(ca nivel, sau ca viteză a convergenței), cât și din punct de vedere calitativ (ca surse potenț iale
ale creșterii economice, de exemplu productivitatea totală a factorilor de producție – principala
sursă a procesului de convergență a unei țări). Viziunea lărgită a modului în care trebuie
analizată convergența reală a unui stat cu ZE decurge din nevo ia de convergență reală
sustenabilă, de natură sănătoasă, bazată pe fundamente economice puternice și nu pe un
context conjunctural, aceasta reprezentând una dintre cele mai importante lecții ale crizei
pentru statele pretendente la intrarea în ZE.

15Daniel Daianu , Ella Kallai , Gabriela Mihailovi ci , Aura Socol – Studii de strategies i politici SPOS 2017 , p94 -96

25
O conv ergență reală sustenabilă reprezintă o pre -condiție cheie pentru economiile care
vor să adopte o moneda comună și să fie rezistente în fața șocurilor adverse (BCE, 2015). Un
potențial dezavantaj al acestor criterii de convergență reală ar putea fi acela că acestea nu sunt
prevăzute în mod explicit în Tratatul de Aderare la UE sau în alt act juridic comunitar, motiv
pentru care statele pretendente pot fi, sau nu, suficient de stimulate să le îndeplinească, sau
măcar să asigure o „masă critică” considerată a fi suficientă ca punct de plecare. Un alt
dezavantaj ar fi acela că nu este clar care sunt indicatorii care atestă cel mai bine nivelul
convergenței reale a statelor aspirante cu ZE.
Unul dintre cei mai folosiți indicatori de convergență reală în literatu ra de specialitate
este evoluția PIB real/locuitor la paritatea puterii de cumpărare. Dacă înainte de izbucnirea
crizei țările ECE devenite state membre ale UE au înregistrat rate ridicate de creștere
economică în special în virtutea procesului de catching up susținut de intrări mari de fluxuri
de capital din ZE, actuala criză financiară a încetinit intrările de capital și traiectoria de
creștere economică, subliniind vulnerabilități structurale majore și necesitatea unor ajustări
macro -economice dure în ac este state.
Confrom studiului SPOS 2017 d in punct de vedere al PIB real/locuitor la paritatea
puterii de cumpărare, România se află încă într -o poziție de țară periferică în raport cu țările
europene dezvoltate (Tabel 3.2). De exemplu, în anul 2000, nivel ul absolut al PIB/ locuitor la
PPC în România era de 4 ori mai mic față de media ZE, jumătate din cel al Poloniei și
Ungariei și de 3 ori mai mic decât cel al Cehiei. În anul 2015, nivelul PIB pe locuitor s -a
triplat, însă a rămas la un nivel mult inferior atât mediei din ZE, cât și față de statele
pretendente amintite anterior (Polonia, Ungaria, Cehia). Exprimat în valoare relativă (Tabel
3.2), în România PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare a crescut de la 26 % (2000) la
57% din media UE28 (2015 ), dar a rămas cu mult în urma Cehiei (87%), Poloniei sau
Ungariei (68/69%) și mult sub nivelul ZE (106%), sau al Germaniei (125%).16
Din perspectiva ritmului mediu de creștere economică, România se poziționează destul
de bine, atât față de media ZE, cât ș i față de celelalte state comparabile ECE. Astfel, în
perioada 2000 -2015, ritmul mediu de creștere economică în România a fost în medie de
3,68% conform datelor Eurostat, în timp ce media în ZE a fost în aceeași perioadă de 1,18%.
Din acest punct de vedere , România se apropie cel mai mult de Polonia, care a înregistrat în

1616Daniel Daianu , Ella Kallai , Gabriela Mihailovici , Aura Socol – Studii de strategies i politici SPOS 2017 , p 33 –
36

26
aceeași perioadă un ritm mediu de creștere de 3,60%, în timp ce Cehia a crescut în medie cu
2,7%, iar Ungaria cu 2,08%
Analizând datele prezentate anterior, putem conclude că una dintre p roblemele majore
ale țărilor din ECE rămâne decalajul mare dintre nivelul de dezvoltare economică și nivelul de
dezvoltare a țărilor din ZE (PIB/locuitor, venit/locuitor, salariu mediu etc.). Criza a
demonstrat că aceste diferențe contează și mai mult în c azul uniunilor monetare, din cauza
externalităților negative pe care aceste economii sub -performante le pot genera în întreaga
zonă și ca urmare a deficitului (în cazul UEM) de instrumente de amortizare a șocurilor
asimetrice. În prezent, ZE are deja o mar e problemă de eterogenitate. În timpul crizei,
diferențele mari de performanță economică dintre statele membre au condus la acumularea de
dezechilibre externe tot mai mari, dezechilibre care la rândul lor au condus la crize de datorie
suverană după ce guve rnele au preluat datorii private la datoria publică (Dăianu, 2016b). În
lipsa unor instrumente comune (transferuri fiscale, de exemplu) decalajele de dezvoltare din
interiorul UEM vor genera dezechilibre precum au făcut -o în cazul crizei actuale, sau vor
persista având efecte nefaste asupra funcționării uniunii monetare.

27

II.2 Productivitatea și creșterea sănătoasă a economiei

România are nevoie de o creștere economică sănătoasă, o creștere care să nu genereze
dezechilibre majore, după cum a fost arătat anterior. Într -un context în care potențialul
economiei românești a fost serios afectat de criza financiară actuală, intensificarea reformelor
structurale precum și stimularea surselor sustenabile de creștere economică – investiții în
capital ș i tehnologie, cercetare -dezvoltare și inovare, precum și în sănătate a și educația
capitalului uman sunt cele mai fezabile soluții oferite de teoria economică și confirmate de
practica și realitatea economică. Teoria macroeconomică leagă de multe ori succes ul
convergenței reale de evoluția productivității muncii. De altfel, multe studii arată că indicele
convergenței structurale cu UE poate crește în principal prin creșterea productivității muncii,
care depinde de organizare mai bună, educație, noi tehnologi i, inovatii. Astfel, pot crește
salariile, se mărește ritmul de creștere economică, crește standardul de viață etc.
Viteza de convergență a României față de statele europene dezvoltate poate fi
explicată de nivelul și evoluția productivității muncii. De a ltfel, un motiv pentru care
veniturile în România sunt atât de reduse are legătura directă cu nivelul productivității muncii
și cu eficiența utilizării resurselor. Conform ultimelor statistici disponibile, nivelul
productivității muncii orare în România es te la numai 51,1% din media UE28, pe când
productivitatea muncii pe persoană ocupată este de 56,7%. Analizând dinamica acestui
indicator, observăm o îmbunătățire în perioada analizată (o creștere constantă și substanțială
de la 30,7 % în anul 2000 la mai m ult de 50% în anul 2015). Cu toate astea, nivelul este
inferior Ungariei și Poloniei, de exemplu (ambele peste 70%), cu mult sub nivelul Cehiei
(aproape 80%) și incomparabil cu cel al statelor nucleu din ZE (peste 100%).17
O explicație pentru viteza de con vergență poate fi și procesul de distribuire și
redistribuire a avuției create la nivelul țărilor ECE comparativ cu modul în care se realizează
aceste procese în țările dezvoltate. Dacă în teoria creșterii economice analizele empirice
relevă o pondere a ca pitalului de 35% și a muncii de 65% în ceea ce privește distribuirea
PIB90 în Cehia, Polonia și mai ales în România situația este inversă – o pondere de 35 -40%
revine muncii și o pondere de 60 -65% revine capitalului (repartiția venitului național net între
muncă și capital). Evident, această situație are implicații pe mai multe p aliere și, conduce la
creșterea inegalităților economice, investiții mici în capitalul uman și, implicit, avans de

17Radu Șerban – Rom ânia în Uniunea European ă , Ed Tribuna Economic ă , Bucure ști 2006 , p33 -41

28
productivitate sub potențial și creșterea gradului de sărăcie. Mai mult decât atât, analiza
datelor (Graficul 3.4) arată cum criza actuală nu numai că nu a corectat aceste
dezechilibre/deficiente ci, mai degrabă a afectat și mai mult acest proces în cazul țărilor ECE,
povara picând pe umerii lucrătorilor și, afectând în aces mod premisele unui catching up
rapid. În România ponderea ce revine mu ncii a scăzut de la 39,3% în anul 2008 la 32,3% în
2015.
În studiul SPOS 2017 , autorii precizau faptul ca n ivelul de trai într -o economie
națională înseamnă însă mai mult decât creșterea PIB pe locuitor. Deși PIB ul pe locuitor este
un indicator mult fol osit pentru a compara nivelul de dezvoltare a statelor, dezvoltarea unui
stat înseamnă considerabil mai mult. Îmbunătățirea condițiilor de viață, creșterea bunăstării
sociale la nivelul economiei naționale, creșterea nivelului de trai, evoluții pozitive al e
veniturilor și avuției naționale, toate acestea însumate definesc gradul de dezvoltare a unei
economii și, implicit, nivelul de trai, bunăstarea socială a populației.
În anul 2007, de exemplu, România avea una dintre cele mai mari rate de creștere
econo mică (6,9%), dar și cea mai mare rată de deprivare materială (36,5%). Deși rata de
deprivare materială severă a avut un trend descrescător pe parcursul întregii perioade analizate
(a scăzut de la 36,5% în 2007 la 24,6% în 2015), în România a rămas la nivel uri
considerabile, incomparabile cu cele existente în ZE, dar și în Cehia, Polonia, chiar și în
Ungaria.
Ratele mari de creștere economică au fost cel mai bine reflectate în ratele de deprivare
materială în cazul Poloniei (care a plecat de la 22,3%, în 20 07 și a ajuns în 2015 la numai 8%
nivel comparabil cu ZE, sau Cehiei (care a avut initial o rată de deprivare materială de numai
7,4%, ajungând în 2015 la o rată sensibil mai mică decât cea din ZE).
În acela și studiu este men ționat faptul c ă nivelul de tr ai într -o economie națională este
reflectat până la urmă de bunăstarea indivizilor. În fond, aceștia sunt cei care vor resimți
efectele adoptării monedei euro. Pentru a studia impactul asupra bunăstării îndivizilor, am
considerat că analiza convergenței pr ețurilor trebuie însoțită de analiza convergenței salariilor.
Conform datelor disponibile pe Eurostat, în anul 2015 convergența salariilor era în România
de numai 20,5%, în timp ce convergența prețurilor se ridică la nivelul de aproape 50% față de
EU28. Du pă cum se poate observa în Tabelul 3.9., în timp ce convergența prețurilor în statele
ECE analizate este relativ asemănătoare (în jur de 50%, plus sau minus), convergența
salariilor diferă semnificativ. În România convergenta salariilor (20,5%) este aproap e
jumătate față de Cehia (37,9%) și sub nivelul Poloniei și Ungariei (în jur de 30%).

29
Convergența redusă a salariilor în România vis -à-vis de convergența prețurilor se
traduce printr -o putere de cumpărare scăzută în România față de ZE, dar și față de cele lalte
state est -europene, de unde rezultă din nou un cerc vicios al sărăciei, și toate riscurile care
derivă de aici. În tabelul următor este prezentată în paralel convergența prețurilor și
convergența salariilor în anul 2015.18

.

18https://www.ecb.europa.eu accesat în 03.03.2018 , ora 15 :28

30

II.3 Estimarea perioadei de timp necesară pentru realizarea convergenței reale a
României cu zona euro

Speranța că România poate ajunge din urmă țările dezvoltate se întemeiază pe ipoteza
că România va înregistra în continuare un ritm mediu de creștere econo mică superior celui din
ZE, dar și că aceasta din urmă va crește cu rate asemănătoare înregistrate istoric în perioada
analizată.
Rezultatele studiului SPOS 2017 arată că dacă România și -ar păstra ritmul mediu de
creștere înregistrat în perioada 2000 -2015 , atunci ar reuși să ajungă din urmă media ZE în 27
ani, în vreme ce 75% din media ZE ar putea atinge în 13 ani. Dacă România ar crește în medie
cu 5% pe an în termeni reali (în mod sustenabil), atunci ar putea ajunge din urmă media ZE în
18 ani, iar nivel ul de 75% din media ZE l -ar putea atinge în 9 ani, adică în 2024.
Rate de creștere de peste 5 -6% anual în termeni reali sunt nerealiste în condițiile ce se
prefigurează în economia europeană, dar și în economia globală. Chiar o rată de creștere de
5% anua l reclamă o mobilizare puternică a rezervelor interne de eficiență și valorificarea
resurselor de trecere la un alt model de creștere. Este de subliniat însă că aderarea la ZE nu
reclamă atingerea în prealabil a mediei PIB/capita din ZE. Cum se argumenteaz ă în analiza
noastră, se poate imagina aderarea după atingerea unui nivel de cca 75% din media ZE și
îndeplinirea altor condiții structurale, după cum vor fi arătate în continuare în cadrul lucrării.
Țările care au adoptat moneda unică după 2007 au avut P IB/capita în PPC relativ la
media UE28 în anul anterior adoptării monedei unice cuprins între 94% în cazul Ciprului și
64% în cazul Estoniei ( o țară mică, care avea Consiliu Monetar înainte de adoptarea euro).
Celalalte țări baltice, care au funcționat cu consilii monetare ani buni înainte de aderare la ZE,
au avut o medie în jur de 70%, iar alte țări (Cipru, Slovenia, Malta, Slovacia) o medie de 83%.
România credem ca trebuie să țintească un PIB/capita in PPC de cel puțin 75% din media UE
la data aderării . Țările baltice nu sunt cazuri relevante având în vedere dimensiunea și
aranjamentele de consiliu monetar.19
Deși în perioada 2000 -2015 România a înregistrat cea mai mare rată medie de creștere
economică dintre statele analizate, diferențe foarte mari reg ăsim la nivelurile PIB/locuitor. În

19Daniel Daianu , Ella Kallai , Gabriela Mihailovici , Aura Socol – Studii de strategie si politici SPOS 2017 , p99 -106

31
2015, de exemplu, România înregistra un nivel al PIB/locuitor de numai 15.100 euro, față de
29.200 media ZE, 33.900 euro în Germania, 29.300 în Franța. Chiar și față de Cehia (23.200),
Polonia (18.600) și Ungaria (18.600 ), nivelul PIB/locuitor este semnificativ mai mic. Acesta
este și motivul pentru care, conform calculelor, numărul de ani necesari pentru ajungerea din
urmă a ZE de către aceste state este sensibil mai mic decât în cazul României, deși ratele
medii de creș tere acestora au fost mai mici decât în cazul țării noastre. Rezultatele arată că
Cehia ar putea ajunge din urma ZE în aproximativ 15 ani, Polonia în 19 ani, iar Ungaria în 21
ani, dacă toate aceste state ar crește în medie ca și până acum.
Decalajul mare de dezvoltare între România și ZE este principala piedică în adoptarea
monedei unice. În plus, cum s -a evidențiat în capitolele anterioare, intervine funcționarea
defectuoasă a ZE, care are nevoie de alte mecanisme și aranjamente de politici. Apartenența la
ZE în momentul de față ar încorseta procesul de convergență reală, motiv pentru care aderarea
timpurie la ZE prezintă pentru România riscuri majore .
Autorii studiului si analizei SPOS 2017 precizeaza faptul ca adevarata miza a adoptarii
euro in Romania nu trebuie sa fie daca sau cand ci in ce conditii se va realiza aceasta.

32
CAPITOLUL III : POZITIA ROMANIEI IN PROCESUL ADERARII LA
MONEDA EURO

III.1 Viziunea Băncii Centrale Europene VS viziunea Băncilor Centrale Naționale

Acest subcapit ol are ca scop analizarea poziției pe care se situează diverse state membre ale
Uniunii Europene, dar care nu au adoptat încă moneda Euro. Dintre aceste state amintim în
primul rând România, Bulgaria, Cehia, Ungaria și Polonia
Romania
În prezent, dacă ne focalizam atenția asupra criteriilor de convergență nominală ce
trebuie îndeplinite de toate statele ce vor să adere la Zona Euro, constatăm faptul că singurul
criteriu ce încă nu este îndeplinit de România vizează creșterea prețurilor.
Potrivit previ zionărilor realizate, BCE, considera evoluția viitoare a IAPC în cazul
României ca fiind favorabilă, însă atrage atenția asupra faptului că trebuie luate în considerare
și „dinamica prețurilor materiilor prime și ale prețurilor administrate, în cazul celor din urmă,
în special pe termen mediu.” Privind în perspectivă, faptul că PIB/locuitor și nivelulprețurilor
sunt încă semnificativ reduse în România comparativ cu zona Euro este posibil ca acești doi
factori să influențeze negativ evoluția inflației în ur mătoarea perioadă .
De asemenea, în perioada de referință, România nu a participat la mecanismul de curs
de schimb ERM II. Cursul de schimb al leului raportat la euro a prezentat un grad de
volatilitate relativ ridicat, deși comparativ cu alte state, în me die volatilitatea a fost mai
redusă.20
Atât deficitul bugetar, cât și gradul de îndatorare s -au situat în intervalul stabilit; de
asemenea și ratele dobânzilor pe termen lung s -au situat la un nivel inferior punctului de
maxim stabilit.
Din punctul de ved ere al Băncii Centrale Europene, „Legislația României nu
îndeplinește toate cerințele referitoare la independența băncii centrale. România este stat
membru al UE care face obiectul unei derogări și, în consecință, trebuie să respecte toate
cerințele de ada ptare prevăzute în Trata t.

20“Raport de convergenț ă – mai 2012”, pg. 72, http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/conrep/cr201205ro.pdf accesat
in 05.03.2018 ora 14 20

33
Bulgaria
In perioada de referință, nivelul IAPC în cazul Bulgariei și -a situat sub nivelul valorii
de referință corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor.
Privind evoluția IAPC în ultimii 10 ani, constatăm fa ptul că, în cazul Bulgariei, inflația
anuală măsurată prin indicele prețurilor bunurilor de consum a avut caracter volatil,
înregistrând valori situate între 2,3% și 12%. Intervalul de variație poate fi explicat prin
ajustările prețurilor administrate și a le accizelor, în special la tutun, evoluția prețurilor
materiilor prime, însă trebuie luat în calcul și un alt factor, respective creșterea economică
robustă manifestată de economia bulgară în ultima perioadă. Cu toate că nivelul inflației este
situate sub nivelul de referință, “exista preocupări cu privire la sustenabilitatea convergentei
inflației .
În ceea ce privește nivelul deficitului bugetar și respective nivelul gradului de
îndatorare, Bulgaria se situează în intervalul stabilit prin Tratatul de la Maastricht .
În perioada de referință de 2 ani, leva bulgărească nu a participat la mecanismul
cursului de schimb ERM II. Ratele dobânzilor pe termen lung, sunt situate la un nivel ce
corespunde criteriilor de convergență nominală din Tratatul la Maastrich t. În cazul tuturor
statelor studiate cursul de schimb se încadrează în marjele stabilite, după cum reiese din
graficul următor .
Potrivit previzionărilor realizate, BCE, considera evoluția viitoare a IAPC în cazul
României ca fiind favorabilă, însă atrage atenția asupra faptului că trebuie luate în considerare
și „dinamica prețurilor materiilor prime și ale prețurilor administrate, în cazul celor din urmă,
în special pe termen mediu.” Privind în perspectivă, faptul că PIB/locuitor și nivelul
prețurilor su nt încă semnificativ reduse în România comparativ cu zona Euro este posibil ca
acești doi factori să influențeze negativ evoluția inflației în următoarea perioadă.21
De asemenea, în perioada de referință, România nu a participat la mecanismul de curs
de sc himb ERM II. Cursul de schimb al leului raportat la euro a prezentat un grad de
volatilitate relativ ridicat, deși comparativ cu alte state, în medie volatilitatea a fost mai
redusă.

21Raport de convergenț ă – mai 2012”, pg. 73, http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/conrep/cr201205ro.pdf accesat
in 05.03.2018 ora 14 44
“Raport de convergenț ă – mai 2012”, pg. 56, http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/conrep/cr201205ro.pdf

34
Atât deficitul bugetar, cât și gradul de îndatorare s -au situat în inter valul stabilit; de
asemenea și ratele dobânzilor pe termen lung s -au situat la un nivel inferior punctului de
maxim stabilit.
Din punctul de vedere al Băncii Centrale Europene, „Legislația României nu
îndeplinește toate cerințele referitoare la independen ța băncii centrale. România este stat
membru al UE care face obiectul unei derogări și, în consecință, trebuie să respecte toate
cerințele de adaptare prevăzute în Tratat.
In perioada de referință, nivelul IAPC în cazul Bulgariei și -a situat sub nivelul v alorii
de referință corespunzătoare criteriului privind stabilitatea prețurilor.
Privind evoluția IAPC în ultimii 10 ani, constatăm faptul că, în cazul Bulgariei, inflația
anuală măsurată prin indicele prețurilor bunurilor de consum a avut caracter volati l,
înregistrând valori situate între 2,3% și 12%. Intervalul de variație poate fi explicat prin
ajustările prețurilor administrate și ale accizelor, în special la tutun, evoluția prețurilor
materiilor prime, însă trebuie luat în calcul și un alt factor, re spective creșterea economică
robustă manifestată de economia bulgară în ultima perioadă. Cu toate că nivelul inflației este
situate sub nivelul de referință, “exista preocupări cu privire la sustenabilitatea convergentei
inflației
În ceea ce privește nive lul deficitului bugetar și respective nivelul gradului de
îndatorare, Bulgaria se situează în intervalul stabilit prin Tratatul de la Maastricht. În perioada
de referință de 2 ani, leva bulgărească nu a participat la mecanismul cursului de schimb ERM
II. R atele dobânzilor pe termen lung, sunt situate la un nivel ce corespunde criteriilor de
convergență nominală din Tratatul la Maastrich t.
Din perspectiva, BCE considera ca Bulgaria desi indepliniste toate criteriile de
convergenta nominala, trebuie sa imple menteze strategii de care sa asigure stabilitate
macroeconomica si respectiv stabilitatea durabila a preturilor .
Prin urmare, “legislația bulgară nu îndeplinește toate cerințele privind independența
băncii centrale, interdicția de finanțare monetară și in tegrarea juridică a băncii centrale în
Eurosistem. Bulgaria este statmembru al UE care face obiectul unei derogăriși, în consecință,
trebuie să respecte toate cerințele de adaptare prevăzute în articolul 131 din Tratat
Pe de alt ă parte, din perspectiva au torităților de supraveg here bulgare, pozi ția adoptat ă
cu privire la adopatarea moned ei euro, este una de espectativ ă: „Dacă mă angajez pe calea

35
aderării, nu știu cu exactitate în ce mă implic, așa că vom adopta pur și simplu o atitudine de
expectativă”. (S imeon Djankov, ministru de finanțe în perioada iulie 2009 – martie 2013,
Washington, februarie 2013) .
Republica Ceha
În republica Cehă, în perioada de referință rata medie anuală a inflație s -a situat sub
nivelul de referință. Analiza retrospectiva pe o p erioadă mai îndelungată indică faptul că
inflația anuală măsurată prin IAPC a avut în general un trend descrescător, dar chiar și atunci
când creșterea prețurilor bunurilor de consum a urmat un trend crescător, acesta nu a
înregistrat fluctuații foarte rid icate.
După perioada de criza prin care a trecut, Cehia a început treptat să își redreseze
economia, îndeosebi prin exporturi. La fel ca și în celelalte 2 state, România și Bulgaria,
creșterea remunerarii pe salariat a rămas superioară dinamicii productiv ității muncii.
Prognozele realizate de BCE indică faptul că în perioada următoare inflația va urma un trend
descrescător.
Din punctul de vedere al deficitului bugetar respectiv al gradului de îndatorare, în
prezent Cehia nu întâmpină situații nefavorabile , adică valorile acestor 2 indicatori se situează
în parametrii normali.
Întocmai cu celelalte state, Republica Ceha în perioada de referință nu a participat la
mecanismul de curs de schimb ERM ÎI. Însă, în ceea ce privește volatilitatea cursului de
schim b, aceasta se situează în intervalul stabilit, iar potrivit previziunilor Băncii Naționale a
Republicii Cehe, nici în perioada următoare nu se vor înregistra fluctuații ridicate.
Potrivit concluziilor expuse în „Raportul de Convergență” publicat de către BCE în
mai 2012, Republica Ceha necesita printre altele menținerea unei politici monetare orientată
spre îmbunătățirea cadrului fiscal intern, aplicarea unor măsuri de consolidare fiscală, prin
implementarea unor noi măsuri și în plus menținerea unei polit ici prudențe în privința
cheltuiÎn concluzie, ca și în cazul celorlalte 2 state, “legislația cehă nu îndeplinește toate
cerințele privind independența băncii centrale, interdicția de finanțare monetară și integrarea
juridică a băncii centrale în Eurosistem . Cehia este stat membru al UE care face obiectul unei

36
derogări și, în consecință, trebuie să respecte toate cerințele de adaptare prevăzute în articolul
131 din Tratat.22
Totodată, din perspectiva Guvernatorului Băncii Naționale Cehe atitudinea cu privire
la adoptarea monedei unice este de expectativă, mai ales având în vedere neajunsurile
generate de perioada de criză. Astfel declarația Guvernatorului Băncii Naționale Cehe este
următoarea: „Chiar dacă în urma alegerilor se formează o coaliție favorabilă u nei intrări
rapide în zona euro, opinia mea este că cererea oficială de aderare nu va fi depusă mai
devreme de anul 2016.” (Miroslav Singer, Guvernatorul Băncii Naționale a Republicii Cehe,
Bloomberg, mai 2013)
Ungaria
În anul 2013, nivelul IAPC a fost in ferior valorii de referință, doar că din perspectiva
autorităților europene, riscurile în sensul creșterii inflației în perioada următoare s -ar referi la
majori neașteptate ale prețurilor materiilor prime.
În ceea ce privește nivelul datoriei publice nive lul acesteia corespunde criteriilor de
convergență nominală, iar gradul de îndatorare se încadrează în parametrii normali.
De asemenea, în prezent cursul de schimb se încadrează în marjele de fluctuație de ±
15%, iar ratele dobânzilor pe termen lung încă se situează ușor deasupra valorii de referință.
Așadar, în opinii reprezentanților Băncii Centrale Europene, „Ungaria necesită, o politică
monetară orientată spre stabilitate, inclusiv un cadru instituțional stabil care să mențină
încrederea pieței în inde pendența deplină a băncii centrale.
Din perspectiva autorităților de conducere ale Ungariei, situație este expusă astfel: 
„Ungaria nu va pune pe tapet problema adoptării monedei unice înainte de sfârșitul acestui
deceniu […] Îndeplinirea de către Ungari a a criteriilor de aderare la zona euro este un proces
îndelungat”. (Mihály Vargă, ministrul economiei, aprilie 2013);  „Ungaria nu se poate gândi
serios la intrarea în zona euro până când nivelul mediu de dezvoltare economică nu atinge
90% din cel al sta telor din Zona Euro.” (Viktor Orbán, prim -ministru, aprilie 2013)

Polonia

22Financial Market inflation expectations – march 2014”, Czech National Bank, pg. 9 -10,
http://www.cnb.cz/miranda2/export/sites/www.cnb.cz/en/financial_markets/inflation_expectations_ft/inflation_e
xpectations_ft_2014/A_inflocek_03_2014.pdf accesat in 05.03 .2018 , ora 15 00

37
Potrivit rezultatelor furnizate, constatam că Polonia îndeplinește toate criteriile de
aderare la moneda unică, astfel că în cazul de fata nivelul indicelui prețurilor bunurilor d e
consum se situează sub nivelul de referință. Deficitul bugetar și respectiv datoria publică a
fost deja ajustat, astfel ca deficitul bugetar a înregistrat astfel valori sub nivelul stabilit
respectiv de 3% din PIB. Cursul de schimb se încadrează în inter valul stabilit, iar nivelul
ratelor de dobândă pe termen lung sunt situate sub nivelul de referință.
Prin urmare, din perspectiva îndeplinirii criteriilor de convergență nominală, Polonia
poate opta să adere la Zona Euro oricând. Perspectiva BCE, în momen tul publicării
„Raportului de convergență” era următoarea: „Legislația Poloniei nu îndeplinește toate
cerințele privind independența băncii centrale, confidențialitatea, interdicția de finanțare
monetară și integrarea juridică a băncii centrale în Eurosist em.”, însă între timp Polonia și -a
îmbunătățit indicatorii.
Trebuie analizată, însă și perspectiva Consiliului de Politica Monetară al Băncii
Naționale a Poloniei: „În opinia Consiliului, intrarea Poloniei în ERM II și ulterior în zona
euro ar trebui avut ă în vedere după depășirea crizei financiare cu care se confruntă țările din
zona euro și după finalizarea cadrului instituțional al acesteia, în condiții care să permită
maximizarea beneficiilor asociate integrării în zonă monetară și totodată reducerea l a
minimum a costurilor aferente”. (Consiliul de Politică Monetară al Băncii Naționale a
Poloniei, Orientările politicii monetare pentru anul 2014, septembrie 2013)
Prin urmare, putem conchide subliniind faptul că dacă ne -am rezuma strict la criteriile
de convergență nominală prevăzute în Tratatul de la Maastricht, dintre cele 5 țări ce au
aparținut fostului bloc comunist, 4 dintre acestea îndeplinesc condițiile de aderare la zona
Euro, însă opinia organismelor de supraveghere financiară din fiecare stat, î n speță Băncile
Centrale Naționale, adopta o atitudine de expectativă având în vedere costurile generate de
adoptarea monedei euro și care au ieșit la iveală în special în perioada de criză economică.23

231 Isarescu, M., „Romania si Adoptarea monedei Euro” -Disertaț ia guvernatorului BNR, M. Isărescu, la
decernarea Dr.Honoris. Causa. al Universitatii Bucureș ti, pg. 21 – http://www.bnro.ro/Prezentari -si-interviuri –
1332.aspx – accesat in 05.03.2018 ora 15 : 26

38
III.2 Poziția României din perspectiva Băncii Na ționale a României

În ultima perioadă, România a realizat progrese semnificative în sensul îndeplinirii
criteriilor de convergență. Astfel, în prezent, doar rata inflației depășește încă valoarea de
referință a criteriului de la Maastricht, însă conform previzionărilor realizate de BNR, în
cursul anului 2014 va fi îndeplinit și acest criteriu. Pe de altă parte, în cadrul tabloului de
bord, PIIN rămâne singurul indicator ce depășește parametrii stabiliți, însă corecția acestuia
este în mod inevitab il, rezultatul unui proces de durată nu doar în cazul României cât și în
situația celorlalte 5 țări ce au aparținut blocului comunist, după cum reiese din tabelul
următor. (Țin să precizez faptul că PIIN reprezintă poziția investițională internațională net ă,
adică câte capitaluri din exterior apar și s -a stabilit că acestea să nu depășească 35% din PIB.)
Situația economică a ultimilor ani a demonstrat că accentul cade nu atât pe
îndeplinirea criteriilor nominale, cât pe elementele ce condiționează succesul economic în
interiorul Zonei Euro. Altfel spus, „Este România pregătită să intre în Zona Euro, lăsând de o
parte criteriile de convergență nominală?”. Or, intrând în Zona Euro, nu cumva ni se va
impune un șablon ce nu ne va mai dă libertate, lejeritate de decizie, astfel încât nu vom putea
accentua creșterea economică; oare vom adopta criza ce a fost specifică statelor membre
Zonei Euro, ne vom împrumuta mai scump așa cum s -a întâmplat în cazul Spaniei sau al
Italiei?
Până acum s -a spus că îndeplinind cri teriile de convergență nominală, poți intra în
Zona Euro și apoi mecanismele pieței vor contribui la optimizarea creșterii economice a
noului stat membru al Zonei Euro. Or, acest fapt nu s -a întâmplat, mai ales dacă privim asupra
țărilor din Sud, respectiv Grecia, Italia, Spania, Portugalia despre care s -ar putea spune că au
avut chiar de suferit. Decizia și respectiv momentul aderării la Zona Euro trebuie bine
calculat, nu trebuie să fie doar o ambiție, mai ales ținând cont de faptul că „obținerea și apoi
păstrarea competitivității, a stabilității financiare și a echilibrului fiscal condiționează
convergenta nominală și reală în perioada premergătoare întării în Zona Euro, dar și
fructificarea avantajelor uniunii monetare ulterior aderării .
Prin urmare, în deplinirea criteriilor de convergență nominală este o condiție necesară,
dar nu și suficientă, iar necesitatea atingerii unui grad relativ ridicat a PIB/locuitor, criteriului
de convergență reală, în perioadă anterioară intrării în Zona Euro, a devenit evi denta. Din nou
este reliefata importanta omogenității unui stat, respectiv existența unor decalaje de proporții
între o zonă și alta a aceluiași stat

39
Pentru că tot am făcut referire la competitivitate, puteam lua exemplul unui stat Vest
European, membru a l Zonei Euro, unde prețurile în euro sunt cam tot aceleași cu prețurile în
lei, în România. De exemplu, dacă în Franța o pâine costă 1 euro, iar în România costă 1 leu,
în momentul în care România va deveni membră a Zonei Euro, prețurile treptat se vor ali nia,
adică și în România o pâine va costa 1 euro care înseamnă 4,5 lei și nu 1 leu. Dacă privim și
asupra gradului de omogenizare, am constatat că, conform studiilor Vest -Europene, zona
București și respectiv Ilfov se vor alinia ușor, problema se pune ce v or face celelalte orașe,
zone mai slab dezvoltate ale României.
În plus, forțarea unei adoptări rapide a monedei euro s -a dovedit periculoasă. 40 Iarăși,
luăm exemplul Greciei, care gândindu -se strict la beneficiile aduse de adoptarea monedei
Euro și aici ne referim în special la faptul că Grecia este un stat în care turismul este foarte
bine dezvoltat iar moneda euro ar fi favorizat încă o dată turismul și nu numai, a forțat
adoptarea monedei unice, iar rezultatele sunt deja bine cunoscute.
Este importan t ca reformele necesare să fie făcute înainte de aderarea la Zona Euro,
pentru că există mai multă flexibilitate, iar obiectivul aderării la euro, ar putea fi folosit
maidegrabă pentru a pune la punct într -un mod eficient economia statului și nu pentru a o bține
statutul de stat membru al Zonei Euro.
Și pentru că după cum am spus criteriile de convergență nominală s -au dovedit
insuficiențe a apărut Tabloul de bord, respectiv o imagine de ansamblu asupra procedurii
privind dezechilibrele macroeconomice.
Prin urmare, trebuie precizat faptul că ideea adoptării monedei unice nu este
abandonată însă abordarea acesteia este mai prudentă și mai cuprinzătoare. 41 România este
mai aproape că oricând de îndeplinirea criteriilor de convergență nominală de la Maastrich t,
însă a devenit evident faptul că îndeplinirea acestora nu este suficientă. Acum rezolvarea
problemelor economice interne înainte de aderarea la Zona Euro este o condiție esențială
pentru succesul procesului de extindere a Zonei Euro, doar astfel noile s tate membre tot crea
beneficii atât pentru ele însăși cât și pentru ansamblul Uniunii Monetare.24

24NISTORESCU, NICOLAE . Etica afacerilor în practica europeană. Dr. Nicolae Nistorescu.
București : Tribuna Economică, 2007, 382 p.

40
CAPITOLUL IV : ZONA EURO SI STAREA ECONOMIEI
ROMANESTI
IV.1 Zona euro

ZE are o dimensiune politică pronunțată, fiind gândită de fondatori ca inimă a
procesului de integrare europeană. Ea aduce beneficii economice legate de schimburile
comerciale, costurile tranzacțiilor, eliminarea riscului valutar și, ,,adăpostul” pe care euro îl
aduce în raport cu șocurile puternice ce vin de pe piețele financiare, din economia globală.
Dar ZE prezintă și riscuri, care au fost subestimate nu de puțini, și care au ieșit eclatant la
lumină după erupția crizei financiare. De aceea, analiza aderării trebuie să le examineze,
pentru ca decizia politică să fie informată și responsabilă.
Criza din ZE este legată de mecanisme și aranjamente de politici (policies) inadecvate.
Credința că euro, în sine, va fi o forță cu acțiune inexorabilă pentru convergența reală s -a
dovedit prea optimistă. Evidențe empirice arată că nu exist ă mecanisme automate în ZE care
să asigure o convergență reală sustenabilă pentru state mai puțin dezvoltate; motivele
principale fiind, pe de o parte, instituții autohtone slabe, rigidități structurale, creșterea
insuficientă a productivității iar, pe de altă parte, modul în care ZE funcționează.
Criza a scos în evidență slăbiciuni structurale și instituționale majore ale unor state
participante la UEM. Aceste state (Grecia, Portugalia, Spania) au fost cele care înainte de
criză au înregistrat ritmuri rid icate de creștere economică, însă tot aceste state s -au confruntat
cu căderi bruște si semnificative ale PIB real per capita odată cu izbucnirea crizei. S -a văzut,
totodată, că în ZE dezechilibrele externe, ca ilustrare a unor decalaje de competitivitate î ntre
statele membre, nu își pierd din relevanță .
Criza actuală a lărgit viziunea asupra modului în care trebuie analizată convergența
reală cu ZE a unui stat membru. Acest lucru decurge din nevoia de convergență reală
sustenabilă, sănătoasă, bazată pe fun damente economice puternice și nu conjuncturale;
aceasta este poate una dintre cele mai importante lecții oferite de criză statelor pretendente la
intrarea în ZE.25

25Dardac, N., Barbu, T., “Moned a”, Ed. ASE, Bucureș ti, 2009

41
IV.2 Economia românească

România îndeplinește în prezent criteriile oficiale de intrare în ZE. În România,
stabilitatea macro -economică a fost realizată cu mari eforturi după anul 2010. Supra –
încălzirea economiei154, în anii pre -criză, a mers în tandem cu acumularea de dezechilibre
mari care, odată corectate, au anulat câștigurile de venituri obținute anterior. României i -au
trebuit 6 ani să revină la veniturile (la PIB -ul) din 2008. Notabil este că revenirea economiei
din ultimii ani nu a fost însoțit de o creștere mare a deficitelor externe. Se poate invoca aici
contribuția fondurilor europe ne la finanțarea balanței de plăți. Dar sunt indicii că se produc
mutații în capacitatea de export, remarcabil fiind aportul sectorului IT. Și serviciile de
transport au cunoscut o creștere importantă. Aceste date pozitive nu anulează teza care spune
că su nt necesare reforme structurale și investiții de o anumită natură pentru a depăși „capcana
venitului mediu”.
Criza financiară actuală a arătat că simpla îndeplinire a unor criterii nominale este
departe de a fi suficientă pentru ca o țară să beneficieze d e pe urma intrării în ZE. În plus, s -a
demonstrat că nevoia de politici economice care să asigure stabilitatea economică nu se
termină odată cu adoptarea euro. O convergență reală sustenabilă reprezintă o condiție cheie
pentru economiile care vor să adopte o monedă comună și să fie rezistente la șocuri adverse.
Decalajul mare de dezvoltare între România și ZE este piedica esențială în adoptarea
monedei unice. ZE are deja o mare problemă de eterogenitate. În timpul crizei, diferențele
mari de performanță ec onomică dintre țări au condus la acumularea de dezechilibre externe
tot mai mari, dezechilibre care, la rândul lor, au condus la crize de datorie suverană, după ce
guvernele au preluat datoriile private la datoria publică. În lipsa unor instrumente comune de
amortizare a șocurilor asimetrice, decalajele de dezvoltare din interiorul UEM generează
dezechilibre precum în cazul crizei actuale, ceea ce va reclama corecții foarte costisitoare în
plan social și politic.
Alături de problema decalajelor economice i ntervine funcționarea defectuoasă a ZE,
care are nevoie de alte mecanisme și aranjamente de politici. Aceste două probleme
fundamentale indică dimensiunea riscurilor unei aderări premature la ZE. În lumina lecțiilor
funcționarii ZE este improbabil ca o ade rare prematură să fie acceptată de țările care dau tonul
în ZE – deși pot fi imaginate rațiuni geopolitice care pot grăbi aderarea155. Este posibilă însă
o aderare la UB înainte de aderarea la ZE .
Convergen ța și compatibilitatea

42
Dacă înainte de izbucnire a crizei țările ECE devenite membre ale UE au înregistrat
rate ridicate de creștere economică, în special în virtutea procesului de catching -up susținut de
intrări mari de fluxuri de capital din ZE156, actuala criză financiară a încetinit intrările de
capital și traiectoria de creștere economică, subliniind vulnerabilități structurale majore, mai
ales in unele țări și necesitatea unor ajustări macro -economice de amploare. Nu în cele din
urmă a fost reliefată nevoia de a schimba modelul de creștere economică . De aici a rezultat
necesitatea promovării reformelor structurale în aceste state -și nu numai -, în vederea
mobilizării rezervelorinterne de eficiență, a creșterii potențialului economic și a dezvoltării în
mod sustenabil.
Factorul esențial de realizare a convergenței reale este competitivitatea. O creștere mai
rapidă a competitivității ar conduce la o reducere a decalajelor economice, politice, sociale și
instituționale. Eficiența piețelor bunurilor, a muncii și a capitalului ce trebuie să țină cont de
imperative sociale (o creștere economică inclusivă) ar favoriza un grad mai ridicat de valoare
al afacerilor și potențarea motoarelor de creștere economică endogenă – investiții mai mari în
inovare, cercetare -dezvoltare și capital uman. Toate acestea ar aju ta România și celelalte țări
analizate în această lucrare – Polonia, Cehia și Ungaria – să treacă de la modelul economiilor
bazate pe creștere de eficiență la modelul de dezvoltare specific economiilor bazate pe inovare
România are nevoie de o creștere ec onomică sănătoasă, o creștere care să nu genereze
dezechilibre greu de controlat. Într -un context în care potențialul economiei românești a fost
sever afectat de criza financiară, intensificarea reformelor structurale, precum și stimularea
surselor sustena bile de creștere economică -investiții în capital și tehnologie,
cercetaredezvoltare și inovare) și în sănătatea și educația capitalului uman – sunt soluții
potrivite, deși nu sunt ușor de pus în practică. Deficitul de performanță în domenii ca:
dezvoltare -instituțională, infrastructură, complexitatea afacerilor și inovare poate fi diminuat
considerabil prin accesul deplin la fondurile europene structurale și de coeziune al țărilor
ECE. Probleme structurale ale economiei românești pot fi rezolvate prin utili zarea unui volum
cât mai mare de fonduri europene. Investițiile străine directe (ISD) pot ajuta în continuare
România să se dezvolte, mai ales dacă se vor implementa în domeniile ce favorizează
formarea de avantaje competitive.26
Dacă România și -ar păstra ritmul mediu de creștere înregistrat în perioada 2000 -2015,
atunci ar reuși să ajungă din urmă media ZE în 27 ani, în vreme ce 75% din media ZE ar putea
atinge în 13 ani. Dacă ar crește în medie cu 5% pe an (în mod sustenabil), atunci ar putea

26Scurt ghid despre euro. . [Luxemburg] : Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2015

43
ajunge din u rmă media ZE în 18 ani, iar nivelul de 75% din media ZE l -ar putea atinge în 9
ani, adică în 2024 (diferențialul de creștere economică ar fi de cca. 2,5 – 3%,, având în vedere
că în perioada analizată media ZE a fost de 1,18%, în timp ce media în România a fost de
3,68%) .
Rate mari de creștere economică sunt extrem de dificil de realizat în condițiile ce se
prefigurează în economia europeană, în economia globală. Ne referim la spectrul unei stagnări
seculare (Summers, 2014)158, la gradul de supra -îndatorar e (debt -overhang) din țările
dezvoltate, la revenirea economică dificilă din ZE, la protecționism în creștere, etc. Chiar o
rată de creștere de 5% anual reclamă o mobilizare exemplară a rezervelor interne de eficiență
și valorificarea resurselor pentru a t rece la un alt model de creștere.
Aderarea la ZE nu reclamă atingerea în prealabil a mediei PIB/capita din ZE. Cum se
argumentează în analiza noastră, se poate imagina aderarea după atingerea unui nivel de cca
75% din media ZE și îndeplinirea altor condiț ii structurale.
Țările care au adoptat moneda unică după 2007 au avut PIB/capita în PPS relativ la
media UE28 în anul anterior adoptării monedei unice cuprins între 94%, în cazul Ciprului și
64%, în cazul Estoniei (care avea însă Consiliu Monetar și este o țară foarte mică!). Țările
Baltice, care au funcționat cu consilii monetare ani buni înainte de aderare la ZE au avut o
medie în jur de 70%, iar celelalte țări (Cipru, Slovenia, Malta, Slovacia) o medie de 83%.
România credem ca trebuie să țintească un PIB/capita în PPS de cel puțin 75% din
media UE la data aderării. Țările baltice nu sunt cazuri relevante având în vedere dimensiunea
lor și aranjamentele de consiliu monetar ce au predispus la o opțiune.27
Aspecte monetare si financiare
În ce privește vi teza de transmitere a deciziilor de politică monetară în dobânzile
creditelor în monedă națională acordate populației și companiilor nu există diferențe mari față
de țările din regiune.
Există diferențe mari în percepția riscului de credit. În România cre ditele pentru
companii sunt percepute mai riscante decât creditele pentru achiziția de locuințe acordate
populației,situație inversă față de cea din țările din jur și din ZE. Această situație creează un
handicap companiilor autohtone din cauza costului mai mare al finanțării și un stimulent

27The international role of the euro”, European Central Bank, 2013
http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/other/eurointernationalrole201307en.pdf?f4c76471697141917926e0f0011372
ee accesat in 05.03.2018 , ora 16 :02

44
pentru dezvoltarea pieței proprietăților rezidențiale, creditul de locuințe ieftin susținând
cererea. În aceste condiții, dacă oferta de locuințe rămâne în urma cererii cu ușurință se poate
dezvolta o bulă a prețurilor p roprietăților imobiliare. Aceasta inferență este de ajustat cu
impactul veniturilor (relative scăzute față de alte țări din regiune) și noi reglementări macro –
prudențiale.
După încheierea negocierilor de aderare la UE și liberalizarea contului de capital în
România au intrat fluxuri de capital importante, în special sub forma investițiilor directe și
împrumuturi, investițiile de portofoliu jucând un rol minor datorită sub -dezvoltării pieței de
capital și a datoriei publice reduse. Intermedierea financiară și îndatorarea sectorului privat,
mai ales în valută, au crescut accelerat .
După 2008 intrările de capital au încetinit, intermedierea financiară a scăzut și,
îndatorarea sectorului privat a fost substituită de îndatorarea sectorului public, care
actualme nte a atins un nivel de cca 40% din PIB; este un nivel considerat acceptabil pentru
nivelul de dezvoltare al țării și care nu trebuie să mai crească, având în vedere condițiile din
economia globală.
Gradul înalt de euroizare a creditării a fost un real ob stacol în mecanismul de
transmitere a politicii monetare și a politicii cursului de schimb, care a rămas în regim de
flotare controlată. După 2008 îngreunarea mecanismului de transmitere a politicii monetare de
gradul înalt de euroizare a creditelor nu s -a resimțit deorece majoritatea creditelor noi
acordate au fost în monedă națională și finanțate de economisirea internă. Convergența
dobânzilor la creditele în lei și euro a atins un punct ce permite în continuare creșterea
ponderii creditării in lei. Pe mă sură ce acest proces va continua se va ajunge, probabil, la
situația în care întregul credit în valută va fi finanțat în totalitate de depozitele în valută ale
rezidenților. Este de salutat creșterea gradului de de -euroizare a economiei autohtone în
ultimi i ani, ceea ce ajută mecanismul de transmisie și robustețea economiei. De -euroizarea
trebuie să fie încurajată.
De-euroizarea mărește eficacitatea politicii monetare și ușurează practicarea regimului
de flotare controlată (managed floating) – efectul de v enit și avuție ca urmare a unei deprecieri
este atenuat de scăderea euroizării – chiar dacă un „legacy effect”(reflex al stocului de credite
denominate în euro) se simte încă în mod semnificativ. Este de subliniat că, BNR poate încă
practica politici stand ard având în vedere mersul economiei (cu creștere economică
semnificativă) și perspectiva ca inflația să revină în teritoriu pozitiv curând (la finele anului
2017 inflația CPI este prognozată de BNR la cca. 2%). Măsurile ne -convenționale ale BCE

45
complică f ormularea politicilor monetare în economiile emergente. BNR nu are cum sa
subestimeze diferențialul de rate de politică monetară în deciziile sale .28

28Di Tella, R., Mac Culloch, R., “Happiness, Contentment, and O ther Emotions for Central Banks”
http://www.bostonfed.org/economic/conf/BehavioralPolicy2007/chapter6.pdf accesat in 05 03 2018 ora 17 49

46
IV.3 Riscuri ale aderării timpurii a României la zona euro

Decalajul de ve nituri per capita l a României față de media ZE10 este mult mai mare
decât a fost cel al Portugaliei sau Spaniei în 1999 sau a Slovaciei în 2009. În 2015 în România
PIB/per capita în puterea cumpărării standard a fost 49% din media ZE10, iar nivelul
prețuril orpentru un coș de bunuri și servicii similar de 51.4% din media ZE10167. Datorită
acestor doi factori combinați, ponderea PIB/capita în prețuri curente în me dia EZ10 a fost de
24% în 2015 .
În eventualitatea aderării României la ZE cu acest decalaj, exis tă riscul unei inflații
apreciabil mai ridicate decât în ZE, ceea ce ar conduce la dobânzi reale mai mici decât în
restul ZE și, la o tendință de apreciere în termeni reali a cursului de schimb, precum s -a
întâmplat în Spania și Portugalia. Și nu este clar dacă măsurile macro -prudențiale ar fi
suficient de eficace pentru a combate mișcări de capital nefavorabile. Este improbabil ca
inflația foarte scăzută din ZE să influențeze expectațiile inflaționiste din România atât de mult
încât să micșoreze diferenția lul de inflație și, mai departe, să invalideze supoziția făcută. În
perioada 2000 -2015, în țările ECE diferențialul între dobânda reală a ZE (Euribor 3 luni
minus inflația anuală) și dobânda reală (diferența dintre dobânda de 3 luni de pe piața
interbancar ă și inflația anuală) a fost, în medie, de: 3.5 puncte procentuale în cazul României,
3 puncte procentuale în cazul Poloniei, 2.2 puncte procentuale în cazul Ungariei și -0.2 puncte
procentuale în cazul Cehiei .
Cu o politică monetară unică, dobânzile real e în România ar fi mai mici decât în restul
ZE ceea ce ar crește riscul expansiunii abrupte a creditării, a apariției de bule speculative în
activele imobiliare. Este de reiterat că nu este clar dacă măsuri macro -prudențiale ar fi
suficiente pentru a preve ni dezechilibre mari. În plus, există o serie de factori amplificatori ai
riscului expansiunii abrupte a creditului. În primul rând, intermedierea financiară scăzută în
România, este cea mai mică din UE. În al doilea rând, pentru că ponderea volumului
creditelor de locuință în total credite populație este cea mai mică din UE, există potențial mare
de creștere din cel puțin patru motive: *gospodăriile populației sunt mai puțin îndatorate față
de restul UE, *fondul de locuințe este învechit (mai mult de jumăt ate din locuințe au fost
construite înainte de 1970), *locuințele sunt supra -aglomerate conform standardelor UE,
*proporția mare a proprietarilor de locuință (98% față de 61% în Germania) comparativ cu
cea a chiriașilor cu implicația sub -dezvoltării pieței locuințelor de închiriat. Prin faptul că

47
accesul la locuință se face preponderent prin cumpărare și nu prin închiriere, prețul
proprietăților rezidențiale este mult mai sensibil la schimbările în oferta creditelor de locuințe
și implicit la schimbarea rat elor de dobândă. Subdezvoltarea pieței de închirieri imobiliare
poate crea instabilitate financiară. De obicei fazele recesioniste ale ciclurilor de afaceri
afectează în mai mare măsură gospodăriile cu venituri mici, iar dacă acestea nu au
posibilitatea să închirieze locuințe, atunci reducerea prețurilor locuințelor este mai mare în
urma spargerii unei bule imobiliare. În al treilea rând, pentru că proprietarul de locuință are
tendința să își schimbe rezidența mai puțin frecvent față de cum ar face -o cel ca re închiriază
locuință, sub -dezvoltarea pieței de închirieri imobiliare împiedică mobilitatea forței de muncă
și, contribuie la menținerea diferențelor în nivelul ratei șomajului între regiuni. Având în
vedere cele de sus, se poate anticipa o mai mare sens ibilitate a cererii și ofertei de locuințe la
variația ratelor de dobândă și fluctuații ciclice mai puternice în România față de ZE .
Tendința de apreciere a cursului de schimb prin reducerea competitivității produselor
comercializabile teoretic ar trebui să contra -balanseze comportamentul pro -ciclic generat de
persistența dobânzilor reale mai mici decât cele de echilibru. Ținând seama de particularitățile
economiei românești există factori amplificatori și moderatori ai efectului de contra -balansare.
Efectul de contra -balansare prin aprecierea leului, evocat mai sus, este indezirabil și în
sine. În timp, se poate distorsiona alocarea resurselor în favoarea bunurilor
necomercializabile – este ceea s -a întâmplat în România după 2004 -2005. Cazurile de succes
în dezvoltarea economică sunt legate de politicile de curs care nu au tolerat aprecieri
nesusținute de câștiguri de productivitate corespunzătoare, care au asigurat competitivitate și
construcție de avantaje competitive168. Cursul de schimb real efectiv, du pă o lungă perioadă
de apreciere până în 2007, s -a depreciat până în 2010 după care a rămas relativ stabil. Efectul
negativ asupra evoluției cotei de piață în exporturile mondiale s -a simțit după 2009 când
ritmurile anuale au fluctuat în intervalul de ±10% , iar din 2013 dinamica a încetinit
ajungându -se în 2015 la o sincronizare înaltă a ritmului exporturilor românești cu ritmul
exporturilor mondiale .29
În România de după 2008, ponderea remunerării salariaților în valoarea adăugată, în
industrie mai cu seam a, a devenit cea mai mică din UE (37% in 2015), indicând mari ajustări
persistente atât în salarii cât și în volumul populației salariate (Grafic A4.5). Recuperarea
locurilor de muncă s -a dovedit a fi înceată, din cauza nevoii de ajustare a bilanțurilor în
sectorul privat și a menținerii la nivele joase a creditelor noi acordate companiilor. Se poate

29https://www.ecb.europa.eu accesat în 05 03 2018 ora 18 00

48
vorbi despre o fațetă negativă a corectării dezechilibrelor macro -economice, despre un model
de creștere economică ce nu poate fi sustenabil nefiind “inclusiv” . Reluarea creditării este
necesară, pentru că doar astfel România poate evita capcana venitului mediu. Dar această
creditare nu trebuie să încurajeze consumul exuberant, ci trebuie să sprijine producția de
capital prin investiții bune .30

30Croitoru, L., 2014, ,,Cercul vicios al politicii fiscale’’, disponibil la
http://www.bnr.ro/files/d/Pubs_ro/Stud ii/LC20140209.pdf . Accesat la 05 03 2018 ora 18 20

49
CONCLUZII

Crearea monedei euro la începutul anului 1999 , a înseamnat , pentru Europa ,
începutul unei noi ere , care va modifică profund bătrânul continent și va dinamiza integrarea
politică a Uniunii Europene .
Toate statele ce sunt membre ale UE au obligația de a adopta moneda unică , excepție
făcând Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și a Danemarcei , însă momentul
adoptării monedei unice rămâne la latitudinea fiecărui stat în parte. Scopul principal al
introducerii monedei unice este acela de a oferi stabilita te economică statelor membre.
Îndeplinirea criteriilor de convergență de către țările membre ale uniunii monetare a însemnat
cel mai mare program de stabilizare economică pe care l -a cunoscut Europa de -a lungul
timpului
Băncile românești sunt pregatie să ofere clienților lor toate informațiile și suportul
informatic necesare , pentru bună desfășurare a activităților economice de comerț exterior ,
întâmpinând trecerea la moneda unică fără mari probleme .
În prezent, dacă ne focal izam atenția asupra criteriilor de convergență nominală ce
trebuie îndeplinite de toate statele ce vor să adere la Zona Euro, constatăm faptul că singurul
criteriu ce încă nu este îndeplinit de România vizează creșterea prețurilor. Alături de problema
decalajelor economice intervine funcționarea defectuoasă a ZE, care are nevoie de alte
mecanisme și aranjamente de politici.
România are nevoie de o creștere economică sănătoasă, o creștere care să nu genereze
dezechilibre greu de controlat. Într -un context î n care potențialul economiei românești a fost
sever afectat de criza financiară, intensificarea reformelor structurale, precum și stimularea
surselor sustenabile de creștere economică -investiții în capital și tehnologie,
cercetaredezvoltare și inovare și în sănătatea și educația capitalului uman – sunt soluții
potrivite, deși nu sunt ușor de pus în practică.

50
BIBLIOGRAFIE

1. BOOKER, CRISTOPHER; NORTH, RICHARD. Uniunea Europeană – Marea amăgire :
Istoria secretă a construcției europene. Cristopher Booker și Richard North. Tra ducere de
Mihnea Columbeanu. [București] : Antet, cop. 2004, 366 p
2. Chabot, Christian, Euro : moneda europeană , traducere Doru Sorin Voin , Ed. Teora ,
2000, București
3. Croitoru, L., Cercul vicios al politicii fiscale, 2014
4. Dăianu, Daniel , Kallai Ella, Mihailovici Gabriela, Socol Aura: Studii de strategie și
politici SPOS , 2017
5. Dardac, N., Barbu, T., Moneda , Ed. ASE, București, 2009
6. Di Tella, R., Mac Culloch, R., Happiness, Contentment, and Other Emotions for Central
Banks
7. COMAN -KUND, LIVIU. Construcția și extinderea Uniunii Europene [Carte tipărită] :
Manual pentru specializarea universitară Administrație Publică. Dr. ec. Liviu Coman -Kund.
Galați : Editura Fundației Universitare "Dunărea de Jos", 2005, 123 p.
8. Mehedinți, Ion Lucian, Chicarosie, Adrian, Uniunea Europeană – istorie și Evoluție.
România în contextul integrării europene , Ed. Sinteze , Galați
9. NISTORESCU, NICOLAE, Etică afacerilor în practică europeană , București, Tribună
Economică, 2007
10. Penea, Zenovia -Doina , Mone da euro , Ed. Tehnică , București , 1999
11. Radu, Șerban , România în Uniunea Europeană , Ed. Tribună Economică , 2006
12. Financial Market inflation expectations – march 2014 , Czech Național Bank
13. Scurt ghid despre euro. [Luxemburg] , Oficiul pentru Publicății al Uniunii Europene,
2015

51
14. Voiculescu NIcolae, în Drept comunitar al muncii, Editura Wolters Kluwer, București,
2009
15. Weber Florentina Iuliana în Elemente de drept comunitar, Editura Paralelă 45, Pitești
2007
16. http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/conrep/cr201205ro.pdf
17. http://www.bnro.ro/error.htm?aspxerrorpath=/Prezentari -si-interviuri –/Home.aspx
18. https://www.ecb.europa.eu
19. http://www.ecb.europa .eu/pub/pdf/conrep/cr201205ro.pdf
20.http://www.cnb.cz/miranda2/export/sites/www.cnb. cz/en/financial_markets/inflation_expe
ctations_ft/inflation_e xpectations_ft_2014/A_inflocek_03_2014.pdf
21. http://www.bnro.ro/Prezentari -si-interviuri – 1332.aspx