Demografia este o știință socială care are ca obiect studiul colectivității umane, al [615254]

INTRODUCERE

Demografia este o știință socială care are ca obiect studiul colectivității umane, al
fenomenelor și proceselor demografice specifice, în scopul cunoașterii legităților care determină
evoluția efectivului, structurii și mișcării acesteia, stabilind locul și corelațiile care derivă din
calitatea populației ca verigă a sistemului general economico -social1. În realizarea obiectivelor
precizate, demografia folosește un ansamblu de metode de observare, prelucrare și analiză a fenomenelor și proc eselor demografice, în rândul cărora rolul preponderent îl au metodele
statistice. Secolul al XIX -lea se caracterizează prin dezvoltarea demografiei, printr -o tendință de
autonomizare a disciplinei, prin dezvoltarea teoriei probabilităților. În decursul ac estui secol se
dezvoltă tabelele de mortalitate și diferitele teorii despre populație, sunt formulate legile de mortalitate. În ceea ce privește istoria Antichității, în secolul XX se înregistrează o deplasare a interesului de la istoria politică la istoria socială și economică, context în care se dezvoltă unele ramuri ale demografiei, și anume demografia istorică și demografia antică. Știință relativ tânără,
demografia Antichității, și a Antichității romane în special, s -a confruntat și se confruntă încă cu
o serie de dificultăți ce țin de metodologia de cercetare, dificultăți determinate de materialele epigrafice, principalele surse utilizate în studiile demografice. Considerată de unii o știință
auxiliară a istoriei antice, demografia antică, definită ca studiul științific al populațiilor umane,
cu trimitere directă la mărimea, structura și dezvoltarea lor
2, a înregistrat în ultimele decenii
progrese însemnate, materializate printr -o multitudine de studii de specialitate și o diversificarea
a direcțiilor de cercetare.
Una dintre primele lucrări științifice dedicate demografiei Antichității apare la sfârșitul
secolului al XIX -lea și i se datorează istoricului german K.J. Beloch – Die Bevölkerung der
griechisch -römischen Welt (1886). În cadrul acestei lucrări, autorul tratează diverse aspecte, cum
ar fi folosirea comparativă a rezultatelor privind structura de vârstă sau problema rotunjirii vârstei în izvoarele epigrafice. Acesta optează pentru analiza științifică a surselor, neinterpretând
însă rezultatele o bținute în urma analizei demografice.
După Beloch, studiile privind populațiile antice au intrat într -o fază de regres. Acestea s-
au reîntors la interpretarea pozitivistă a surselor literare și epigrafice. Până în anii ’60, direcția de
1 SORA, HRISTACHE, DESPA 1983, p. 6.
2 VAN DE WALLE 1982, p. 101.
7

cercetare a rămas neatinsă de progrese noi și interesante în demografia istorică a trecutului mai
recent. Un moment hotărâtor în dezvoltarea demografiei antice, ca domeniu de cercetare științifică, este reprezentat de apariția studiului lui K. Hopkins în anul 1966. Importanța acestuia
rezidă nu numai din introducerea tabelelor moderne de viață în tratarea istoriei antice, ci și din recunoașterea explicită a relației dintre indivizii din trecut și structurile de vârstă și pe sexe a populației din care făceau parte.
După anii ’8 0, studiul demografic al lumii greco -romane a cunoscut o renaștere, ce a fost
determinată de utilizarea conceptelor, modelelor și a datelor comparative derivate din istoria populației aparținând trecutului recent. Acest progres nu s -a datorat descoperirii unei cantități
semnificative de date noi, ci a fost făcut posibil prin noi maniere de abordare a dovezilor deja existente. Integrarea demografiei în istoria romană a fost sprijin ită, în parte, de cartea lui T. G.
Parkin, Demography and Roman Society (1992), situând fertilitatea, mortalitatea și migrațiile în
contextul surselor materiale ce au supraviețuit din lumea romană (textele juridice, cunoscute sub numele de „tabele de viață ale lui Ulpian”; datele osteologice din provinciile romane; listele de census din Egiptul roman). Acest studiu a contribuit la introducerea de metode și materiale utile
pentru o posibilă specializare marginală și tehnică a cercetătorilor Antichității, și subliniază multe din carențele demersurilor demografice determinate de utilizarea surselor juridice, literare
sau de altă natură în înțelegerea nașterii, morții s au a mobilității. În 1994, B. W. Frier publică,
alături de R. S. Bagnall, The Demography of Roman Egypt , unde cataloghează și analizează
listele de census (cuprind o î nșiruire a membrilor unei gospodării, numele și vârsta fiecăruia).
Este primul studiu care propune o investigație demografică amplă și sistematică pentru o populație antică. Analizează vârsta la naștere, căsătorie și deces cu ajutorul metodelor demografice moderne și a tabelelor moderne de viață, și ne informează despre impactul acestora
asupra societății, economiei și culturii.
În deceniul anterior , W. Scheidel a reprezentat o figură cheie în cercetarea demografiei
antice. A editat colecția de eseuri Deba ting Roman Demography (2001), în rândurile căreia se
pledează pentru utilizarea teoriilor și metodelor demografice în explorarea tendințelor populației în lumea romană. Scheidel consideră această abordare ca fiind cea mai productivă și rațională cale de ur mat pentru studiul demografiei romane și a istoriei populației.
Lucrarea noastră vizează analizarea și prezentarea evoluției populației din provinciile
romane dintre Alpi și Dunăre, din perspectivă demografică . În acest scop au fost aleși pentru
8

calculare și interpretare trei parametri demografici importanți : speranța de viață, structura de
vârstă și mortalitatea. Acești parametri sunt calculați nu numai în vederea obținerii unor statistici.
Mult mai importante sunt rezultatele obținute, acestea constituind expresia unei părți a imaginii
societății la un moment dat.
Cadrul spațial este reprezentat de două provincii occidentale ale Imperiului roman: Raetia
și Noricum. Varietatea de condiții geografice și de situații istorice, caracteristice fiecărei
provincii în parte, pot determina diferențe de populare și de populații, și prin urmare
particularități diferite în ceea ce privește speranța de viață și mortalitatea.
Perioada avută în discuție este încadrată cronologic între secolul I e.n. și sfârșitul
secolulul III e.n., când odată ajuns la conducerea Imperiului roman, Dioclețian întreprinde o
amplă reformă administrativă, în urma căreia Raetia este împărțită în două provincii numite
Raetia Prima și Raetia Secunda (aparținând de dioceza Italiei), Noricum fiind su bdivizată la
rândul ei în Noricum Mediterraneum și Noricium Ripense (aparținând de dioceza Pannoniei). În decursul acestui palier cronologic s -au descoperit cele mai multe inscr ipții din întrega perioadă
antică.
Până în prezent, atât în literatura de spec ialitate din România, cât și în cea străină,
problema dinamicii populației din provinciile Raetia și Noricum nu a fost tratată. În țara noastră,
drumul spre studierea demografiei Antichității a fost deschis de L. Mihai lescu -Bîrliba, urmat de
V. Piftor, ace știa focalizându -și cercetarea asupra unor provincii romane balcano -danubiene.
Provinciile occidentale ale Imperiului roman, Raetia și Noricum, amplasate în bazinul
superior al Dunării (de la sursele Dunării în Germania până la Bratislava, în Slovacia, con form
definiției date de Comisia Internațională pentru Protecția Dunării
3 – ICPDR – pentru bazinul
Dunării), au atras atenția cercetătorilor străini începând cu prima jumătate a secolului al XX -lea.
Studiile acestora, realizate prin prisma surselor litera re, arheologice și, în special,
epigrafice, au evidențiat principalele etape din evoluția celor două provincii, pornind de la anexarea acestora de către Roma către sfârșitul primului secol î.e.n., urmată de istoria lor
ulterioră – politică, militară, admin istrativă, socială și culturală – până la sfârșitul stăpânirii
romane în secolul al V -lea. Lucrările cu caracter general, ce fac trimitere la spațiul aflat în
analiză, poartă semnătura unor istorici, precum Th. Mommsen
4, M. Šašel Kos5 (corpus de 181
3 http://www.icpdr.org/icpdr -pages/river_basin.htm , accesat la 13.09.2014 .
4 MOMMSEN 1909.
9

inscri pții provenind din Pannonia și Noricum – Celeia și Atrans) și K. Królczyk6 (cuprinde
catalogul inscripțiilor cu veterani din toate provinciile danubiene). Unii cercetători și -au focalizat
analiza asupra unor aspecte particulare din i storia celor două provi ncii: M. B. Peaks7, H.J.
Kellner8 (studiază compoziția armatei din Raetia în timpul Principatului), I.G. Farkas9, R.
Wedenig10 (examinează magistraturile municipale atestate în diferite orașe ale provinciei), G.
Piccottini11, M. Šašel Kos12, G. Walser13, G. Winkler14, J. Stern15 (publică rezultatele
prospecțiunilor sale asupra drumurilor romane), F. B eutler16 (investighează cazul soțiilor
magistraților municipali din Noricum și Pannonia, tipul mariajului și implicarea acestora în viața
orașului), S. R. Flynt17 (autoarea tratează așezările civile dezvoltate în apropierea castrelor
militare ce supravegheau frontiera dunăreană a provinciei), J. Freutsmiedl18. Numele indivizilor
atestat în sursele epigrafice aferente celor două provincii a fost de asemenea cercetat19.
Monografia orașului Teurnia20, monografia provinciei Raetia21 și cele două monografii dedicate
provinciei Noricum22 constituite contribuții esențiale la cunoașterea spațiului analizat. Pe lângă
acestea, merită adus în discuție corpus- ul pietrelor sculptate romane din partea sudică a
Germaniei (zona provinciei Raetia ș i o parte a provinciei Noricum, aflată în interiorul frontierei
actuale), editat de F. Wagner, G. Gamer și A. Rüsch în anul 1973 – Corpus Signorum Imperii
Romani (Corpus of the Sculpture of the Roman World). Deutschland, Band I, 1: Raetia (Bayern
südlich des Limes) und Noricum (Chiemseegebiet) . În 2005, A. Kolb, G. Walser și G. Winkler
editează un nou volum din Corpus Inscriptionum Latinarum , unde au regrupat bornele miliare
descoperite în cuprinsul celor două provincii.
5 ŠAŠEL KOS 1997.
6 KRÓ LCZYK 2005; KRÓLCZYK 2009.
7 PEAKS 1907.
8 KELLNER 1971.
9 FARKAS 2013; FARKAS 2014.
10 WEDENING 1997.
11 PICCOTTINI 2003.
12 ŠAŠEL KOS , SCHERRER 2002 ; ŠAŠEL KOS 2010, p. 209 -230.
13 WALSER 1983.
14 WINKLER 1985.
15 STERN 2002.
16 BEUTLER 2005.
17 FLYNT 2005.
18 FREUTSMIEDL 2006.
19 ALFÖLDY 1977; HÜTTENBACH 1989; GALLEGO FRANCO 2001; KAKOSCHKE 2009; KAKOSCHE 2012.
20 GLASER 1992.
21 VOIT 1959.
22 ALFÖLDY 1974; FISCHER 2002.
10

Istoria celor două provincii dunăre ne a fost analizată și de unii cercetători români. Astfel
că, Gh. Al. Niculescu prezintă, în studiul său, evoluția populației din trei provincii ale Imperiului
Roman târziu: Pannonia Prima, Noricum Ripense și Raetia S ecunda23. Un alt autor pe care îl
putem menționa aici este R. Cîrjan, care și -a propus să urmărească, în principal din perspectivă
istorico -juridică, unele aspecte ale aplicării dreptului public roman în provinciile dunărene24.
Regiunile danubiene au fost foarte puțin explorate din punct de veder e demografic. Cu
excepția studiilor lui J. Szilagyi (articole tratând mortalitatea în diferite provincii ale Imperiului,
apărute în Acta Archaeologica Academiae Scientarum Hungaricae), A. Mócsy25, A. Paki26, A.
Ștefănescu27, M. Balaci Crînguș28, și L. Mihailes cu-Bîrliba29, demografia acestor provincii a
rămas n ecunoscută. Anul 2004 reprezintă un moment important în cercetarea demografiei
Antichității romane din țara noastră, prin apariția studiului demografic al provinciei Dacia, urmat îndeaproape de lucrările c e au investigat demografia celorlalte provincii balcano -danubiene ale
Imperiului
30.
Motivul acestui demers este de a completa cu noi date, obținute în urma analizei celor
două provincii, tabloul demografic al provinciilor danubiene, început de anumite studii
demografice cu privire la Pannonia (Inferior și Superior), Dacia, Moesia (Inferior și Superior), și, de asemenea, de a compara rezultatele obținute pentru epoci diferite, dar și pentru zone diferite.
Apariția cercetărilor sistematice a surselor docu mentare ce pot fi utilizate de către istoricii
antici în scopuri demografice , cum ar fi – inscripții le funerare ; tăblițele mumiilor și declarațiile
de census din Egiptul roman ; resturile osteologice; statisticile antice înregistrate în surse literare –
a făcut posibilă identificarea și dezvoltarea a trei modele metodologice , modele condiționate de
sursele materiale antice.
Primul model vizează interpretarea directă, pozitivistă a datelor oferite de sursele
specifice perioadei aflate în discuție (documente epigrafice, papyri, resturi osteologice), fără a se raporta la alte modele și fără apelul la abordări comparative. Acest model este reprezentat de
23 NICULESCU 2009 .
24 CÎRJAN 2010.
25 MÓCSY 1966.
26 PAKI 1990.
27 ȘTEFĂNESCU, BALACI 2007.
28 BALACI CRÎNGUȘ, BALACI 2012.
29 MIHAILESCU -BÎRLIBA 2001 ; MIHAILESCU -BÎRLIBA 2003.
30MIHAILESCU- BÎRLIBA 2004 a; MIHAILESCU -BÎRLIBA , PIFTOR , COZMA 2007; PIFTOR 2009; PIFTOR
2012 .
11

Beloch, dar continuat deopotrivă și de alți autori moderni: I. Kajanto31 în anii ’60; R. Étienne32,
G. Fabre33 sau P. Salmon34 în perioada anilor ’50 – ’80; W. Suder35 și M. Sgarlata36 în anii ’90.
O direcție metodologică opusă, susținută de K. Hopkins în anii ’6037 și adoptată ulterior
de mulți alți istorici38, constă în respingerea sistematică a tuturor datelor care nu pot oferi
rezultate sigure sau reprezentative, ș i a potențialelor corelații între astfel de date și modelele
predictibile. Această abordare sceptică reclamă renunțarea la calcularea unor date statistice
importante, precum mortalitatea, fertilitatea, sex ratio , plecând direct de la datele oferite de
sursele antice, optând pentru folosirea modelele moderne ale structur ilor demografice
considerate asemănătoare cu modelele antice.
B.W. Frier propune un al treilea model metodologic aplicabil în cercetarea demografică.
Acest model are drept fundament recunoașterea valorii și a eficienței ridicate a metodelor demografice mo derne aplicabile în studiul populațiilor antice, fără a fi respinse datele oferite de
sursele antice, ce pot fi exploatate. Este o direcție metodologică intermediară, în relație cu celelalte opțiuni descrise mai sus. Modelul de față îl are ca principal reprezentant în istoriografia românească pe L. Mihailescu -Bîrliba, autorul mai multor studii și sinteze pe această temă.
Analizele demografice moderne au urmat, în linii mari, calea deschisă de Frier și continuată de Scheidel. Acestea s- au concentrat fie asu pra investigației anumitor fenomene în anumite
provincii sau regiuni (mortalitatea, structura de vârstă, fertilitatea, epidemiile, migrația), fie
asupra demografiei anumitor categorii sociale.
Din punct de vedere met odologic, în întocmirea tezei am căutat să integrăm categoriile de
surse pertinente pentru reconstrucția istorică a demografiei celor două provincii: principalele
izvoare fiind cele de natură epigrafică. Documentele epigrafice au contribuit enorm la dezvoltarea demografiei lumii greco -romane ca domeniu științific: an alizele statistice a
numeroaselor inscripții au generat noi perspective în regimurile de mortalitate, practicile privind
căsătoria și structurile familiei în zone distincte din Imperiul roman. Potrivit editorilor săi, în
prezent Corp us Inscriptionum Latinarum cuprinde 17 volume, ce numără aproximativ 180 000
31 KAJANTO 1968.
32 ÉTIENNE 1959 ; ÉTIENNE 1987 .
33 ÉTIENNE, FABRE 1970 .
34 SALMON 1974.
35 SUDER 1990.
36 SGARLATA 1991.
37 HOPKINS 1966.
38 DUNCAN -JONES 1977; LASSÈRE 1987 ; SALMON 1987 .
12

inscripții39, la care se mai adaugă 13 volume suplimentare cu ilustrații și indici de specialitate.
Bazele de date epigrafice digitale sunt mult mai extinse, incluzând inscripții c are nu sunt încă
publicate în CIL. În octombrie 2011 baza de date Epigraphic -Database Clauss -Slaby conținea
404 465 inscripții dintr -un total de 19 500 de locații diferite. În aprilie 2014 numărul acestora
crescuse la 458 178 inscripții provenind din mai m ult de 21 300 locatii40. Până în prezent –
august 2015 – 735 664 seturi de date extrase din 491 190 de inscripții din aproximativ 21 900
locații au fost înregistrate41. Aceste cifre, chiar dacă nu sunt exacte oferă pentru moment cea mai
completă estimare can titativă disponibilă a inscripțiilor latine ce s -au păstrat până în prezent.
Lăsând la o parte factorii variați care au determinat șansa de supraviețuire a
inscripțiilor42, cum ar fi resursele disponibile de piatră, durata de locuire a unor așezări rurale sau
urbane, intensitatea cercetărilor de natură epigrafică și arheologică, distribuția geografică a
inscripțiilor latine din lumea romană, potrivit datelor adunate în EDCS (Anexa 1), arată o concentrație însemnată a acestora în Italia. Din Roma și orașele d in Italia provin jumătate din
inscripțiile publice ce s -au păstrat până în prezent, în timp ce aproximativ altă jumătate provin
din provinciile vestice și doar trei procente provin din estul Imperiului. În ceea ce privește provinciile vestice ale Imperiulu i, următoarele regiuni oferă cifre suprinzătoare (în ordine
descrescătoare): Africa Proconsularis și Numidia, provinciile spaniole, Gallia Narbonensis și Dalmattia și anumite provincii din regiunea Rin- Dunăre, cum ar fi Germaniile, Panoniile și
Dacia. Din restul regiunilor vorbitoare de latină – Britannia, Gallia Belgica și Gallia
Ligudunensis, Moesia Superior și Inferior, Mauretania Caesariensis și Tingitana, provinciile alpice și insulele – provine un număr mai mic de inscripții.
Numărul total al inscrip țiilor din cele două provincii situate în bazinul superior al Dunării
analizate de noi, se prezintă disproporționat. Astfel că, eliminând numărul mare al inscripțiilor din categoria instrumentum domesticum , din Noricum provin 3161 de inscripții latine, în timp ce
numărul monumentelor epigrafice descoperite în Raetia este de 1035, reprezintând puțin peste o treime din totalul inscripțiilor din Noricum. Aceste cifre arată că cele două provincii dunărene nu
se situează printre provinciile foarte bogate din punct de vedere epigrafic. Analizând densitatea
39 Vezi http://cil.bbaw.de/cil_en/dateien/forschung.html#bestand.
40 LLORIS 2015, p. 136.
41 http://www.manfredclauss.de/gb/index.html.
42 KEPPIE 1991, p. 30- 35; ECK 2007, p. 49- 64.
13

epigrafică în zonele latinofone ale Imperiului Roman, Woolf43 încadrează provincia Raetia
printre provinciile cu mai puțin de 10 inscripții/1000 km2, alături de Hispania, Brittania și
Mauretania Tingitana. Noricu m, pe de altă parte, se numără printre provinciile cu 20 -30 de
inscripții/1000 km2. Această statistică plasează provinciile Raetia și Noricum printre zonele mai
puțin spectaculoase epigrafic ale Europei romane.
Epitafurile desemnează una din categoriile î nsemnate a inscripțiilor latine și grecești,
care ne- au parvenit până în pr ezent. În forma sa cea mai simplă, un epitaf conține numele
decedatului. Cea mai mare parte a acestora conține însă informații privind vârsta de deces, detalii
biografice (statutul social, legăturile de familie, ocupația sau funcțiile publice deținute), formule privind caracterizarea defunctului sau exprimarea pierderii, sfârșind cu numele dedicantului(ților). Acestea, cumulate, formează o imensă bază de informații pertinentă în
studiile privind populația. Din numărul total al inscripții păstrate până în prezent d in Noricum,
am identificat, în uma analizei acestora, 651 de inscripții funerare în care vârsta de deces a defuncților este menționată, ceea ce înseamnă aproximativ un procent de 20,60%. În ceea ce privește epitafurile din Raetia în care este precizată vâr sta de deces, acestea sunt reprezentate
printr -un procent de numai 8,70% (90 de inscripții funerare). Comparând valorile numerice
obținute pentru cele două provincii, observăm că în Noricum apar de 7 ori mai multe epitafuri cu vârstă de deces decât în Raet ia.
În tratarea materialului epigrafic, ne -am propus să realizăm o bază de date, care să
cuprindă, pe cât posibil, informații privind numele persoanelor defuncte, statutul juridic sau socio -profesional deținut, vârsta, numele dedicanților, datarea, locul d escoperiri și sursa
bibliografică a epitafurilor. Din totalul inscripțiilor disponibile, aferente celor două provincii am
selectat acele inscripții ce conțin informații referitoare la vârsta și sexul populației, fiind respinse datele care nu pot oferi rezu ltate reprezentative. Inscripțiile au fost adunate din volumele de
inscripții publicate pentru cele două provincii, precum: Antike Inschriften aus Jugoslavien , Heft
1: Noricum und Pannonia Superior ; Corpus Inscriptionum Latinarum ; Inscriptiones Baivariae
romanae sive Inscriptiones Prov. Raetiae adiectis aliquot Noricis Italicisque ; Inscriptionum
Lapidarium Latinarum Provinciae Norici usque ad annum MCMLXXXIV repertarum indices ,
dar și din revista L’Année Épigraphique (anii 1888- 2009 ). Baza documentară utili zată ne- a
43 WOOLF 19 98, p. 81- 82.
14

permis alcătuirea a două eșantioane, compuse din 115 persoane în Raetia și 934 de persoane în
Noricum.
Cei trei parametri demografici au fost studiați separat, pe sexe, prin metode cantitativ –
statistive, matematice, prin utilizarea unor modele mo derne de structuri demografice. Aceste
modele sunt considerate a fi comparabile cu cele din Antichitate. Am ales să utilizăm cel de- al
treilea model metodologic expus mai sus, folosit de R.S. Bagnall și B.W. Frier pentru Egiptul roman, de L. Mihailescu- Bîrliba în studiile și articolele dedicate provinciilor Dacia, Pannonia
Inferior și Pannonia Superior și de V. Piftor pentru cele două Moesii. Speranța de viață , structura
de vârstă și mortalitatea specifice celor două provincii au fost calculate pe baza eșantioanelor
oferite de inscripții separate pe sex și categorii de vârstă (categoria 0 -1 an, 2- 5 ani și apoi din 5 în
5 ani) și a tabelelor moderne de viață create de A.J. Coale și P. Demeny pentru populațiile
moderne, tabele ce corespund celor patru puncte cardinale: Vest, Est, Nord și Sud. Rezultatele astfel obținute au fost interpretate și ulterior comparate cu rezultatele privind speranța de viață ,
structura de vârstă și mortali tatea obținute pentru Egiptul roman și provincii dunărene ale
Imperiului roman: Pannonia Inferior și Pannonia Superior, Dacia, Moesia Inferior și Moesia Superior. Am ținut cont în interpretarea datelor de anumite obstacole de ordin metodologic: lipsa de re prezentativitate socială a eșantionului disponibil (din cauza hazardului descoperirilor și a
faptului că inscripțiile reprezintă în special populația înstărită și populația urbană), reprezentarea
inegală a vârstelor în eșantionul studiat, rotunjirea vârste lor.
Un aspect aparte asupra căruia ne- am concentrat atenția este cel al problemei rotunjirii
vârstelor. Incapacitatea de a exprima propria vârsta sau a unui membru al familiei și aproximarea
acesteia prin întrebuințarea unei game limitate de cifre convenț ionale, cum ar fi multiplii de 5 sau
10, desemnează o practică frecvent întâlnită în Antichitatea clasică
44, dar care s- a perpetuat până
inclusiv în perioada contemporană45. Fenomenul demografic al rotunjirii vârstelor a intrat în
atenția cercetătorilor Antichității clasice începând cu sfârșitul secolului al XIX -lea, prin articolele
lui A.G. Harkness46 și W. Levison47. După o jumătate de secol, perioadă în care studiile
demografice privind perioada romană s -au aflat într -un declin considerabil, problema rotunji rii
44 Pentru declarațiile de vârstă ale lui Aurelius Isidorus din Karanis, prosper proprietar de pământ din vremea
împăratului Dioclețian, a se vedea DUNCAN -JONES 1977, p. 334; DUNCAN -JONES 1990, p. 80.
45 Pentru rezultatele recensământului din 21 octombrie 1945 din Turcia, vezi Methods of Appraisal of Quality of
Basic Bata for Population Estimates (Manuals on methods of estimating population, no. II, United Nation ST/SOA
Series A, Population Studies no. 23) 1955, p. 35, 41.
46 HARKNESS 1896, p. 35-72.
47 LEVISON 1898, p. 1-82.
15

vârstelor a revenit în atenția cercetătorilor prin articolele lui A. Mócsy48, J. Szilágyi49, R.P.
Duncan- Jones50 și W. Scheidel51. Pentru provinciile dunărene, acest fenomen a fost analizat de
L. Mihailescu -Bîrliba (ca singur autor sau împreună cu V. Piftor și R. Cozma), V. Piftor și de L.
Pricop52.
În studiile lor ce au vizat cunoașterea vârstelor în Imperiul roman, Levison și Mócsy pur
și simplu au împărțit vârstele în două categorii: cele divizibile cu cifra 5 și cele care se termină în
alte cifre în afară de 0 sau 553, iar Mócsy nu a făcut o diferențiere între sexe, utilizând în analiza
sa toate vârstele începând cu pragul de 20 de ani54. Duncan- Jones este singurul care, pormind de
la datele oferite de Mócsy și Szilágyi, a încercat să realizeze un tablou complet al rotunjirii vârstelor în zona latinofonă a Imperiului roman. Studiul său a avut la bază peste 40.000 de inscripții funerar e (ce conțin vârsta de deces a persoanelor defuncte) provenind din jumătaea
vestică a Imperiului, datate în primele trei secole ale erei curente. Acesta a adoptat o nouă metodă statistică, condiționată de punctele slabe ale metodei globale utilizată de Mócsy și Levison, efectuând astfel o analiză socială și regională extinsă a surselor epigrafice romane. Scheidel este cel care a investigat problema rotunjirii vârstelor la nivelu l unei singure provincii,
alegând pentru aceasta Egiptul roman, singura zonă din lumea romană ce păstrează înregistrate
date privind vârsta de deces în diferite tipuri de surse într -un număr suficient pentru a putea
permite realizarea unor analize comparative. Scheidel s -a concentrat asupra unor surse
cuprinzătoare și omogene alcătuit e din liste de recensământ, liste de taxe, etichete ale mumiilor,
consemnări ale unor tranzacții legale, liste ale oficialilor publici. Eșantionul analizat de Scheidel este compus din 2136 de referințe ale vârstelor de deces, cuprinse în intervalul 10 -69 de ani,
dintre acestea un număr de 1860 de vârste sunt încadrate între 20 și 69 de ani (1437 de persoane de sex masculin, 517 persoane de sex feminin).
Pentru a afla procentul de rotunjire a vârstelor am utilizat metoda de calcul a indexului lui
Whipple. F ormula de calcul este aplicată asupra unui interval limitat de vârstă, selectat de Biroul
48 MÓCSY 1966, p. 387-421.
49 SZILÁGYI 1961, p. 125-155; SZILÁGYI 1962, p. 297-396; SZILÁGYI 1963, p. 129-224; SZILÁGYI 1965, p.
302-334; SZILÁGYI 1966, p. 235-277; SZILÁGYI 1967, p. 25-59.
50 DUNCAN -JONES 1977, p. 333-353; DUNCAN- JONES 1979, p. 169-177.
51 SCHEIDEL 1996, p. 53-93.
52 MIHAILESCU- BÎRLIBA 2001, p. 87-102; MIHAILESCU -BÎRLIBA 2004 a, p. 32-33, 38 -40; MIHAILESCU-
BÎRLIBA, PIFTOR, COZMA 2007, p. 17-21, 27 -31; PIFTOR 2009, p. 33-36, 44- 47; PIFTOR 2013, p. 87-114;
PRICOP 2014, p. 185-217.
53 SCHEIDEL 1996, p. 54.
54 DUNCAN -JONES 1977, p. 334, nota 7.
16

de Recensământ din S.U.A pentru a analiza surplusul datelor rezultate în urma recensământului
din anul 1910. Analizele sunt restrânse la intervalul de vârstă 23 -62 de ani55, pentru a exlude
copiii și tinerii, ale căror vârste exacte sunt probabil mai bine cunoscute de către părinți, precum
și persoanele vârstnice. Intervalul este divizat în patru decade de vârstă. Indexul de rotunjire a
vârstelor se calculează astfel: se stabilește procentul vârstelor divizibile cu cifra 5 din fiecare decadă, din procentul rezultat se scade 20 și se înmulțește cu coeficientul 1,25
56. Dacă decada de
vârstă analizată este alcătuită exclusiv din vârste terminate în multiplu de 5, rezultatul este 100;
dacă acestea apar într -un procent de 20%, atunci rezultatul este 0. Scheidel este de părere că
indexul lui Whipple pornește de la două ipoteze discutabile. Conform primei ipoteze, numărul
vârstelor din cele patru decade trebuie să fie egal, aspect neîntâlnit la nici o populație efectivă.
Cea de- a doua ipoteză enunță ideea conform căreia în cadrul fiecărei decade de vârstă divizarea
pe cifre trebuie să fie egală (fiecare cifră trebuie să reprezinte 10% din eșantionul pe decadă).
Pentru ca prima ipoteză să fie adevărată, ratele de natalitate ar trebui să fie constante. În plus,
speranța de viață ar trebui să fie destul de ridicată. În ceea ce privește cea de- a doua ipoteză, este
greu de închipuit că în fiecare decadă de vârstă a intervalului 23- 62 de ani se înregistrează același
număr de decese57. Scheidel afirmă, în articolul său privind preferințele pentru anumite cifre în
exprimarea vârstelor de deces a defuncților, că intervalul 23 -62 de ani sau 20- 69 de ani nu
reprezintă cea mai bună alegere pentr u calcularea rotunjirii vârstelor, având în vedere că pentru
eșantionul populației din Egipt, Bagnall și Frier au obținut o speranță de viață la naștere de numai 22,5 ani
58. Scheidel consideră oportună extinderea eșantionului de la 23 la 62 de ani la
unul extins cu vârste variind între 10 și 69 de ani, deoarece decada 10- 19 ani este slab
reprezentată în raport cu decada de vârstă următoare și, analizând listele de recensământ din Egiptul roman, a observat că vârstele cuprinse între 60 și 69 de ani nu sunt rotunjite într -o
manieră excesivă. Așadar, pentru analiza procesului de rotunjire a vârstelor populației din Raetia și Noricum am întrebuințat atât intervalul de vârstă 23 -62 de ani, folosit de Duncan- Jones, cât și
eșantionul extins (10 -69 de ani) propus de Scheidel.
Lucrarea este structurată în cinci capitole , precedate de o listă de abrevieri utilizate în
text, urmărind pe cât posibil realizarea unui tablou cât mai complet al structurilor demografice
55 WHIPPLE 1923, p. 180-181.
56 DUNCAN -JONES 1977, p. 337.
57 SCHEIDEL 1996, p. 54.
58 BAGNALL, FRIER 1994, p. 77.
17

din bazinul superior al Dunării. Ultima parte a lucrării este destinată considerațiilor fi nale,
bibliografiei și anexelor (prezintă sub formă tabelară evidența persoanelor defuncte comemorate
în inscripțiile din cele două provincii).
Prezentul demers își propune să ofere o nouă perspectivă asupra unui timp și spațiu
istoric mai puțin abordate în studiile românești și străine dedicate dem ografiei Antichității și
reprezintă o incercare de a pune în evidență particularitățile și elementele comune oferite de
parametrii demografici în provinciile stu diate, prin prisma comparației cu rezultatele deja
obținute pentru celelalte regiuni din bazinul dunărean în epoca Principatului .
Nu putem încheia aceste rânduri fără a adresa mulțumirile noastre domnului prof. univ.
dr. Petronel Zahariuc, în calitatea sa de coordonator al proiectului Cercetători competitivi pe
plan european în domeniul științelor umaniste și socio- economice. Rețea de cercetare
multiregională (CCPE) – POSDRU/159/1.5/S/140863. Recunoștiința noastră se îndreaptă, de
asemenea, către domnul prof. univ. dr. Lucrețiu- Ion Bîrliba, conducătorul științific al acestei
lucrări, pentru consultanța științifică oferită pe tot parcursul realizării tezei de doctorat și, în
special, pentru sprijinul acordat în decursul celor opt ani de studii universitare . Mulțumim
membrilor comisiei de îndrumare din cadrul programului doctoral, lect. univ. dr. Roxana –
Gabriela Curcă, C.S. I dr. Dan Aparaschivei și prof. univ. dr. Octavian- Nicolae Bounegru, pentru
sugestiile și aprecierile oferite. Nu în ultimul rând, adres ăm mulțumiri domnilor prof. dr. Hans –
Joachim Drexhage și prof. dr. Kai Ruffing, care ne -au facilitat completarea catalogului de surse,
precum și a bibliografiei aferente temei de cercetare pe parcursul mobilității de studiu desfășurată la Philipps Universi tät Marburg.
18