Aspectul spaț ial este cel mai proeminent î n toate scrierile utopice. Fiind un d omeniu de cerc etare, el tinde [615219]

Aspectul spaț ial este cel mai proeminent î n toate scrierile utopice. Fiind un d omeniu de cerc etare, el tinde
să se reflecte ș i în alte segmente ale societăț ii: in economie, sociologie, religie etc. Cu toat e acestea,
depinde foarte mult ș i de modul de interpretare al fiec ărei opera î n parte, de imaginare al cadrului
construit, ce vizeaz ă în mod direct arhitectura și modul de guvernare, dezvă luind interpret ări urbanistice
unice, aflate î n opozitie cu cadrul urban real. În acest sens putem spune c ă aspectul spa țial a fost def init
în conformita te cu formele în schimbare; iniț ial vazut sub form a unei descrieri, ca mai apoi să fie
acompaniata de gravuri, proiect e întregi ș i în zilele noastr e, chiar de forme de vizualizare avansate și
animație.
În tradiț ia occidentală, o veritabilă gândire referitoare la urbanism ia nastere odată cu Platon care
expune, în Republica si mai ales în Legi, principiile care trebuie să stea la baza instaurării orasului ideal.
Despre importanta orasului în viata urbei antice vorbeste faptul că acropola Atenei, centru religios si al
puterii politice a cetătii, este un vast sanctuar grupând culte multiple, dintre care cel principal este cultul
Atenei, zeita întelep ciunii, dar si al orasului (Oraș ul dev ine templu al legii umane în faț a cosmosului
circular).
Urbanismul clasic se întoarce la formulele estetice ale Antichi țătii. Printre al ți arhitecti clasici,
Alberti este primul care reia p roblema platoniciană a cetă ții ideale. Modelarea spaț ială a unei dori țe,
realităț i viitoare a sugerat utopii diferite, cum ar fi Utopia lui Thomas Morus, cetatea soarelui lui Tommaso
Campanella, cetatea ideală a lui Anton Francesco Doni, oraș ul ideal al lui Albrecht Dürer. Ceva mai târziu,
Charles Fourier propune înlocuirea ora șului cu falansterul (palat social locuit în comun de 1600 persoane).
Owen preconizează crearea „satelor armoniei si cooperării”. Cabet se pronunță pentru orașul cu plan în
tablă de ș ah, Icara, care reflectă ideea unui trai comunitar. 1 Mai târziu , proiectele de ora șe ideale
concepute de utopi știi si reformatorii secolului al XIX -lea și al XX -lea au ti ns să fie puse în aplicare: oraș ul-
grădină al lui Ebenezer Howard (care s -a transf ormat de fapt, într -un oraș -dormitor), ora șul regional a lui
Patrick Geddes si a lui Lewis Mumford, monumentalismul lui Haussmann, megalomania totalitaristă a lui
Hitler, Stalin, Mussolini si Franco.
Urbanismul modern a generat si el concepte originale, c um ar fi oraș ul deschis (anti -urban) al lui
Wright, orașul linear al lui Soria, „oraș ul radios” al lui Le Corbusier care se leagă de tradi ția oraș ului-
grădină, cât si de cea a ora șului -monumentelor ș i consti tuie versiunea modernizată si aș ezată pe vertical ă
a falansterului. Urbanismul progresist, a cărui influentă este predominantă în secolele XIX si XX „decurge
în mare măsură din modelele utopice precum cel al lui Fourier, care, vehiculând o ideologie anti -urbană,
a condus la întelegerea echivocă a distinc ției tradi ționale dintre sat si ora ș” 2. Marea vină a acestui
urbanism progresist „a fost aceea de a prezenta orasul viitorului, cu imobilele sale colective uriase,
furnicar cu numeroase celule de locuit dotate cu tot confortul, ca pe un loc al fericirii absolute (…), de a -i
fi impus idealul nemărturisit al unui univers kafkian, care se reflectă în crearea unui spatiu destructurat si
a unor gigantice ‘masini de locuit’ destinate omului -masină” 3

1 Centrul de cercetare al imaginarului, Dimensiunea socială a imaginarului urban , [Online ] Disponibil la:
http://phantasma.lett.ubbcluj.ro/?p=2991 , [Accesat 27 decembrie 2016 ]
2 Jean-Louis Harouel, Istoria urbanismului, Bucuresti, Meridiane, 2001, p. 153 -154
3 Jean-Louis Harouel, Istoria urbanismului, Bucuresti, Meridiane, 2001, p. 130-131