Program de studii DREPT FRECVEN ȚĂ REDUSĂ [615072]

MINISTERUL EDUCA ȚIEI, CERCET ĂRII ȘI INOV ĂRII
UNIVERSITATEA TRAN SILVANIA DIN BRA ȘOV
Facultatea de Drept și Sociologie
Program de studii DREPT FRECVEN ȚĂ REDUSĂ

DREPT

– ORGANIZATII SI RELATII INTERNATIONALE –

Note de curs

NICOLAE BUJDOIU

2009

– CUPRINS –

Unitatea de înv ă
țare nr.1
pag. 3 Introducere
Unitatea de înv ățare nr.2
pag. 5 Organizatii internationale . Istoric
Unitatea de înv ățare nr.3
pag. 8 Personalitatea juridica a organizatiilor internationale
Unitatea de înv ățare nr.4
pag. 12 Constituirea organizatiilor internationale
Unitatea de înv ățare nr.5
pag. 15 Participarea la activitatile organizatiilor internationale
Unitatea de înv ățare nr.6
pag. 18 Structura organizatiilo r internationale
Unitatea de înv ățare nr.7
pag.23 Functionarea organizatiilor internationale
Unitatea de înv ățare nr.8
pag.27 Mijloacele financiare ale organizatiilor internationale
Unitatea de înv ățare nr.9
pag.29 Organizatia Natiunilor Unite
Unitatea de înv ățare nr.10
pag.36 NATO

2

___________________________________________________________________Introducere
Unitatea de învăț are nr.1

INTRODUCERE

OBIECTIVELE CURSULUI
Cunoa șterea și aprofundarea conceptelor general e privind organizatiile si
relatiile international e, familiarizarea studen ților cu elementele esen țiale ale
dreptului interna țional privat prezint ă o deosebit ă importan ță atât în plan teoretic
cât și practic.
Explica țiile teoretice privind știința dreptului interna țional privat
particularizeaz ă această știință în raport cu alte știin țe.
Analiza teoretic ă amănunțită a normelor conflictuale utilizate în care se
regăsesc în materia st ării și capacit ății persoanei fizice ar e o mare importan ță
practică deoarece studen ții vor fi capabili s ă aplice dispozi țiile din acest domeniu
la diversitatea situa țiilor ce pot ap ărea în practic ă.
Analiza teoretic ă a normelor conflictuale utilizate în forma, condi țiile de fond
și efectele actelor juridice prezint ă aceeași importan ță practică.
MOTIVA ȚIE CURRICULAR Ă

Syllabusul de fa ță își propune dezvoltarea cuno ștințelor dobândite anterior la
materii esen țiale de drept și aplicarea acestora la specificul acestei materii în
deplină corelație cu legisla ția în vigoare.
Este un dom eniu dedicat, cu activit ăți specifice, prevederi corespunz ătoare
care nu pot decât s ă întregeasc ă cunoștiin țele în domeniu ale studen ților de la
specializarea drept.

SCOPUL UNITĂȚ ILOR DE ÎNV ĂȚARE
Unitățile de înv ățare au fost alese astfel încât s ă ajute cursan ții în primul rând
să identifice locul și rolul acestei discipline în cat egoria disciplinelor de drept. De
asemenea printr-o selec ție atent ă a tematicii a fost posibil ă corelarea
cunoștințele dobândite la alte discip line cu aplicarea practic ă a institu țiilor
acestuia. Nu în ultimul rând, acest curs vine s ă aprofundeze no țiuni specifice
domeniului, s ă ofere no țiuni noi care pot fi asimilate, eviden țiate și puse în
valoare în rezolvarea situa țiilor practice pe care le poate rezolva cel care
studiază această disciplin ă.
Cursul se dore ște a fi o aprofundare pertinent ă a domeniului, astfel încât
acesta să-i ajute pe cursan ți în cariera lor juridic ă ulterioară .

TEMATICA UNIT ĂȚILOR DE ÎNV ĂȚARE

Unitatea de înv ățare nr.1
Introducere
Unitatea de înv ățare nr.2
Organizatii internationale. Istoric
Unitatea de înv ățare nr.3
Personalitatea juridica a organizatiilor internationale
__________________________________________________________________________ 3

___________________________________________________________________Introducere
Unitatea de înv ățare nr.4
Constituirea organizatiilor internationale
Unitatea de înv ățare nr.5
Participarea la activitat ile orgasnizatiilor internationale
Unitatea de înv ățare nr.6
Structura organizatiilor internationale
Unitatea de înv ățare nr.7
Functionarea organizatiilor internationale
Unitatea de înv ățare nr.8
Mijloacele financiare ale organizatiilor internationale
Unitatea de înv ățare nr.9
Organizatia Natiunilor Unite
Unitatea de înv ățare nr.10
NATO

BIBLIOGRAFIE

A. Fuerea – Drept interna țional privat. Editura Universul Juridic, Bucure ști. 2005
A. I. Filipescu – Tratat de drept interna țional privat. Editura Universul Juridic,
București. 2007
O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa – Manual de drept interna țional privat. Editura
Hamangiu, Bucure ști. 2007

__________________________________________________________________________ 4

Unitatea de învăț are nr.2

ORGANIZATII INTERNATIONALE. ISTORIC

2.1 OBIECTIVE
– să familiarizeze cursan ții cu organizatiile internationale
– să prezinte condi țiile de fond și de form ă privind crearea organizatiilor
internationle
– să dezvolte capacitatea cursan ților de a identifica notiuni specifice
organizatiilor internationale
Organizatii internationale
O Organiza ție Interna ționala este o “asocia ție” statală
, reunind deci mai multe
state sau nestatală, și in acest caz reune ște mai multe personae fizice sau juridice cu
naționalități diferite. Prima categorie de asocia ții poarta numele de Organiza ții
Internaționale Interguvernamentale, iar a doua categorie, Organiza ții Interna ționale
Neguvernamentale. Numarul Organiza țiilor Interna ționale Interguvernamentale este mai mic (cca.
400), decât numă rul Organiza țiilor Interna ționale Neguvernamentale (cca. 13.000).
Aceste doua categorii de asocia ții acoper ă toate domeniile activit ății umane.
Prezentul curs se ocup ă numai de Organiza țiile Internaț ionale Interguvernamentale, de
constituirea și funcționarea lor.
Constituirea lor este explicat ă prin necesitatea organiz ării politice a societa ții
internaț ionale, ca o reacț ie la anarhia care rezult ă din conflictele interna ționale. Pe de
altă parte unii teoreticieni v ăd Organizaț iile Internaț ionale ca fiind embrionul unui guvern
mondial în curs de formare.
ISTORIC
Asocieri statale au fost înc ă din antichitate – confedera țiile ateniene (Liga de la Delos,
476 înainte de Hristos – prima). Se bazau pe egalitatea între membrii și libertatea de
adeziune. In anul 1865 a ap ărut prima Organiza ție Interguvernamental ă propriu zis ă
Uniunea Telegrafic ă Internațională – impus ă de problematica comunica țiilor pe fluviile
internaț ionale.
Până la primul r ăzboi mondial
, Organiza țiile Internaț ionale Interguvernamentale au vizat
domeniul tehnico – economic. Între cele dou ă războaie mondiale , ia naștere prima
organizaț ie cu voca ție universala – Societatea Na țiunilor .
Aceasta a cuprins toate statele suverane existente în acea perioadă , cu excep ția
SUA, deși a fost creat ă din inițiativa pre ședintelui SUA – Wilson.
In timpul celui de al doilea r ăzboi mondial și în perioada ce i-a urmat, au fost
create Organizaț ia Națiunilor Unite și organismele sale specializate.
S – au dezvoltat organizaț iile politice și economice cu caracter regional și
subregional în Europa, America Latin ă, Asia, Africa. Ex:
Politice: – NATO (Alian ța Nord Atlantica),
– Pactul de la Varsovia,
– Anzus.
Economice: – CEE (Comunitatea Economica European ă),
– CAER (Consil iul de Ajutor Economic Reciproc)

__________________________________________________________________________ 5

Factori care au determinat apari ția Organiza țiilor Interna ționale.

1. Constituirea Organiza țiilor Interna ționale a fost determinat ă de factori multipli, dar
în primul rând de necesitatea prevenirii r ăzboiului și reglementarea regulilor de
purtare a lui. Acesta a fost și scopul primordial al constituirii Societa ții Națiunilor,
cât și a Organiza ției națiunilor Unite (ONU).
2. Revoluția industrial ă și descoperirile din domeniile științei au favorizat cooperarea
dintre state. Domenii prioritare:
– comer țul,
– transferul de tehnologie,
– dezvoltarea regional ă.
Cel mai important mec anism pentru promovarea și reglementarea comer țului
internaț ional a fost Acordul General pentru Tarife și Comer ț (GATT) creat in 1947.
Principiile lui au fost incorporate în Organiza ția Interna ționala de Comer ț (1995).
In 1945 au fost create:
– Fondul Monetar Interna țional FMI,
– Banca Internaț ională pentru Reconstruc ție și Dezoltare BIRD

3. Societatea s-a confruntat cu probleme noi :
– creșterea popula ției,
– sărăcia, alimenta ția,
– deteriorarea mediului,
– epuizarea resurselor naturale,
– utilizarea spa țiului cosmic.

Rolul Organiza țiilor Interna ționale Interguvernamentale

Rolul principal, actorii principali in cadrul rela țiilor interna ționale îl au statele și
Organizaț iile Interna ționale Interguvernamentale. Ală turi de ace știa:
– Organiza țiile Interna ționale neguvernamentale,
– Corporaț iile transnaț ionale,
– Persoanele fizice, în m ăsura în care particip ă la viața interna țională ,
– Mișcarile de eliberare na țională.
Principala func ție a Organizaț iilor Interna ționale Interguvernamentale este aceea de a
asigura mijloacele de cooperare între state în domeniile de interes comun. Aceste
organizaț ii au la bază principiul cooperă rii voluntare.
De menț ionat este activitatea Organiza ției Națiunilor Unite privind men ținerea
păcii prin organismul s ău, Consiliul de Securitate.

Definiț ia Organiza țiilor Internaț ionale
O posibil ă definiție, dată de unul dintre raportorii Comisiei de Drept Interna țional a
Organizaț iei Națiunilor Unite, ar fi urm ătorul: Organizaț iile Interna ționale sunt asocieri de
state, constituite prin trat at, înzestrate cu o constitu ție și organe comune, posedând o
personalitate juridic ă distinctă de cea a statelor membre.

Elementele constitutive ale Organizaț iilor Internaț ionale

1. La respectiva asociere trebuie sa participe ca p ărți contractante, statele . Calitatea
de a reprezenta statele o au reprezentan ții guvernelor.
2. Asocierea se realizeaz ă pe baza acordului de voin ță al statelor care se
materializeaz ă într-un tratat purtând denumirea de Cart ă, Satut, Constitu ție, Pact
etc.
__________________________________________________________________________ 6

Aceste dou ă elemente disting Organiza țiile Interna ționale Interguvernamentale de
Organizaț iile Interna ționale Neguvernamentale: p ărți sunt persoane fizice și juridice.
Tratatul impune p ărților o anumit ă conduită, drepturi și obligatii.
3. Asocierea presupune urm ărirea unor scopuri, obiective comune ex. men ținerea
păcii, dezvoltarea economic ă, cooperarea financiar ă etc.
4. Organizaț ia Interna țională Interguvernamentală are o structur ă instituțională
proprie, adic ă are un num ăr de organe prin care î și desfășoară activitatea potrivit
statutului.
5. Pentru a fi calificat ă Organiza ție Internaț ională, asocierea de state trebuie s ă se
constituie și să-si desfășoare activitatea pe baza normelor de drept interna țional.
5. Organizaț ia Interna țională Interguvernamentală are o personalitate juridica
proprie , adică are drepturi, obliga ții pe teritoriul statelor membre, în raporturile cu
acestea sau cu alte subiecte de drept internaț ional.

BIBLIOGRAFIE
A. Fuerea – Drept interna țional privat. Editura Universul Juridic, Bucure ști. 2005

A. I. Filipescu – Tratat de drept interna țional privat. Editura Universul Juridic,
București. 2007
O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa – Manual de drept interna țional privat.
Editura Hamangiu, Bucure ști. 2007

__________________________________________________________________________ 7

Unitatea de învăț are nr.3

PERSONALITATEA JURI DICA A ORGANIZATIILOR INTERNATIONALE

3.1 OBIECTIVE
– să familiarizeze cursan ții cu organizatiile internationale
– să prezinte condi țiile de fond și de form ă privind crearea organizatiilor
internationle
– să dezvolte capacitatea cursan ților de a identifica notiuni specifice
organizatiilor internationale
Personalitatea juridica a organizatiilor internationale
Organizația Interna țională este titular ă de drepturi și obligații, pe care le dobânde ște prin voin ța
statelor. Statele membre transfer ă Organiza ției Interna ționale unele din puteril e lor, astfel încât
aceasta promoveaz ă interesele comune ale membrilor ei. În acest scop, Organiza țiile
Internaționale intr ă în contact cu alte subiecte de drept interna țional: state și alte Organiza ții
Internaționale.
Ele dobândesc personalitate juridic ă proprie, distinct ă de cea a statelor ce o compun și opozabil ă
erga omnes
.
Personalitatea juridic ă a Organiza țiilor Interna ționale se manifestă
– in ordinea interna țională (personalitate juridică internaț ională)
– în ordinea intern ă a statelor (personalitate juridic ă de drept intern).

A. Personalitatea juridică internaț ională
– Exprimă calitatea de subiect de drept interna țional. Temeiul ei îl c onstituie acordul de voin ță al
statelor materializat în actul constitutiv în ca re se stabilesc obiectivele, principiile de func ționare
etc.
Actele constitutive nu prev ăd, de regul ă, că Organiza țiile Interna ționale au personalitate juridic ă
internațională, ea apare ca implicit ă.
Întinderea personalit ății juridice difer ă de la o organizaț ie la alta în func ție de actele constitutive.
În ceea ce prive ște opozabilitatea persoanei juridice a Organiza ției Interna ționale distingem 2
aspecte:
– opozabilitatea fa ță de statele membre,
– opozabilitatea fa ță de celelalte state.
Opozabilitatea fa ță de statele membre
decurge din: necesitatea de a îndeplini scopurile
organizației. Organiza ția are organe speciale în acest sens, iar membrii organiza ției se angajeaz ă
să-i acorde sprijin în acest sens. Organiza ția Interna țională ia măsuri, întreprinde ac țiuni, ia
decizii, impune sarcini statelor membre. Acestea trebuie s ă le respecte.
În ce prive ște opozabilitatea fa ță de terțe state , nemembre ale organiza ției, există o regulă
cutuniară de drept interna țional potrivit c ăreia un acord nu creaz ă prin el însu și obligații și
drepturi pentru un stat ter ț, fără consimțământul acestuia. Rezult ă deci că opozabilitatea
personalit ății juridice interna ționale a Organiza țiilor Interna ționale depinde de recunoaș terea
acesteia de c ătre terți.

B. Personalitatea juridică de drept intern

Organizațiile Interna ționale intr ă în raporturi juridice cu pers oane fizice sau juridice apar ținând
statelor membre. Personalitatea juridic ă de drept intern se manifest ă în raporturile cu statul pe
teritoriul că ruia are sediul și în raporturile cu statele membre.
__________________________________________________________________________ 8

Această personalitate semnific ă tratamentul de care se bucur ă Organizaț ia Interna țională din
partea acestor state.
ƒ Între organiza ție și statul de sediu se încheie acordul de sediu în care se stabilesc drepturi
și obligații reciproce, respectiv con ținutul personalit ății juridice.
ƒ În ceea ce prive ște raportul cu statele membre, ca urmare a ratific ării actului constitutiv,
acestea recunosc personalitatea juridic ă de drept intern a organiza ției, astfel încât aceasta
poate întreprinde pe teritoriul lor toate masurile și acțiunile necesare pentru atingerea
scopului organiza ției. Totu și, aceasta nu echivalează cu asimilarea Organiza țiilor
Internaționale cu subiectele de drept intern.

Aria de manifestare a personalit ății juridice a Organiza țiilor Interna ționale

1. Relația cu statele membre.
Obligațiile născute din actul constitutiv precum și din decizii ale organiza țiilor sunt obligații
interne , iar cele rezultate dintr-un acord special încheiat între organiza ție și un anumit stat
membru sunt obligaț ii externe . Spre exemplu, obligaț ia de a plă ti contribu ția la bugetul
organizației constituie o obliga ție internă, iar angajamentul unor stat e de a contribui cu fonduri
suplimentare reprezint ă o obligație externă.
2. Relația cu statele nemembre

Atunci când un stat este interesa t de activitatea unei Organiza ții Interna ționale, dar nu poate
deveni membru al acesteia din diferite motive, are posibilitatea de a participa la lucr ările ei ca
observator sau ca membru asociat, în m ăsura în care actul constitutiv al organiza ției permite acest
lucru.

3. Relații cu alte Organiza ții internaționale.
Se desfășoară în baza unor acorduri.

Formele de manifestare a personalit ății juridice

Sunt următoarele:

1. Capacitatea de a încheia tratate .

Unele acte constitutive prev ăd expres acest drept, altele nu. As tfel s-a conturat 2 curente de
opinie:
– se consideră că Organizaț iile Interna ționale au capacitatea de a încheia tratate numai dac ă
actele constitutive prev ăd acest lucru și numai în limitele prev ăzute de acestea.
– Organizațiile Interna ționale au capacitatea de a încheia tratate chiar dac ă aceasta nu este
prevăzut în mod expres în actele constitutive, în temeiul deciziilor și regulilor stabilite de
organele organiza ției și în temeiul regulilor dreptului interna țional.
Convenț ia de la Viena 1986 privitoare la dreptul trat atelor prevede la art. 6: „Capacitatea unei
organizații Internaționale de a încheia tratate este guvernat ă de regulile acestei organizaț ii”.
Putem formula urm ătoarele concluzii:
– actul constitutiv este principalul temei al acestei capacit ăți,
– deciziile Organiza țiilor Interna ționale pot constitui temeiul acestei capacit ăți,
– dacă actul constitutiv nu con ține prevederi exprese în acest sens, aceast ă capacitate se
poate deduce din func țiile organiza ției,
– organizațiile interna ționale nu pot încheia acorduri care nu au leg ătură cu obiectivele,
scopul sau func țiile organiza ției.

__________________________________________________________________________ 9

2. Dreptul de lega ție.

Ca și statele, Organiza țiile Interna ționale au dreptul de a fi reprezentate pe lâng ă alte subiecte
de drept interna țional (lega ție activă) și de a primi reprezentan ți ai acestora (lega ție pasivă).
Legația activă. Nici o Organizaț ie Interna țională nu este împuternicit ă expres prin actul
constitutiv s ă trimită reprezenta ți în statele membre. Totu și acest lucru se întâmpl ă. În țara
noastră, spre ex. sunt reprezentate urm ătoarele organiza ții: Organiza ția Națiunilor Unite,
Uniunea European ă, Fondul Monetar Interna țional, Banca Interna țională pentru Reconstruc ție
și Dezvoltare, Banca European ă pentru Reconstruc ție și Dezvoltare, Organiza ția
Iinternaț ională a Muncii, Organiza ția Interna țională pentru Migra ții, etc. Organiza țiile
Internaționale pot avea misiuni permanente și misiuni speciale.
Misiuni permanente au rolul de a informa statul despre activit ățile desfășurate și de a
coordona programele de asisten ță.
Misiuni speciale sunt trimise temporar, cu scop bine determinat.
Asemenea misiuni pot fi trimise și pe lângă state terțe sau alte Organiza ții Internaționale.
Legația pasivă. Organiza țiile Interna ționale pot primi reprezentan ți dacă regulile organiza ției
o permit și dacă acest lucru a fost prevă zut în acordul de sedi u încheiat de organiza ție.
Denumiri întâlnite: „delega ții permanente”, „misiune permanent ă”, „reprezentant permanent”.
Exemplu: țara noastră are asemenea misiuni pe lâng ă:
– Organizația Națiunilor Unite (New York, Geneva, Vene ția),
– Organizația pentru Alimenta ție și Agricultur ă – FAO (Roma),
– Organizația Națiunilor Unite pentru Educa ție, Stiință și Cultură – UNESCO (Paris),
– Consiliul Europei (Strassburg),
– Uniunea European ă (Bruxelles),
– Organizația Tratatului Atlanticului de Nord – NATO (Bruxelles),
– Comisia Dună rii (Budapesta),
– Organizația Mondial ă a Turismului (Madrid).

3. Recunoașterea altor subiecte de drept interna țional.
Organizațiile Interna ționale intră în contact:
– cu state membre,
– cu state terț e,
– cu alte Organizaț ii Internaționale,
– cu entități nestatale, cum ar fi popoarele și mișcările de eliberare na țională ,
cărora acestea le recunosc astfel cali tatea de subiect de drept interna țional,

Echivaleaza cu o recunoa ștere:
– admiterea unui stat ca membru în organiza ție,
– încheierea unui acord,
– invitația la o sesiune sau conferin ță.

4. Capacitatea de a prezenta reclama ții.

Organizațiile Interna ționale trebuie s ă se protejeze și să-și protejeze agen ții, și trebuie s ă răspundă
pentru actele lor. Mijloacele de reglementare a diferendelor:
– negocierea,
– arbitrajul,
– ancheta etc.

5. Privilegii și imunităț i.
Organizațiile Interna ționale se bucur ă în statele membre de privilegii și imunități. Întinderea lor
este stabilit ă în actele constitutive și în acorduri speciale, în acordul de sediu.
__________________________________________________________________________ 10

Privilegiile și imunitățile Organiza ției Interna ționale privesc însu și organiza ția:
– inviolabilitatea sediului,
– inviolabilitatea arhivei,
– imunitatea de jurisdic ție și fiscală etc.
Privilegiile și imunitățile agenților organiza ției sunt asimilate privilegiilor și imunităților
agenților diplomatici, cum ar fi spre exemplu :
– imunitate juridic ă,
– scutirea de impozite, taxe vamale etc.
– beneficiaz ă de pașapoarte diplomatice.

Dizolvarea organiza țiilor interna ționale

Cauze:
– expirarea termenului pentru care a fost constituit ă,
– realizarea sarcinilor pe ntru care a fost înfiin țată,
– schimbarea condiț iilor care au determinat constituirea,
– necesitatea cre ării unei noi organiza ții, care să o înlocuiască pe cea veche.
Actele constitutive pot cuprinde dispozi ții privitoare la dizolvare, îns ă cele mai multe nu cuprind
asemenea dispozi ții.
Din momentul dizolv ării Organiza ției Interna ționale, personalitatea juridic ă a acesteia
încetează.

BIBLIOGRAFIE
A. Fuerea – Drept interna țional privat. Editura Universul Juridic, Bucure ști. 2005

A. I. Filipescu – Tratat de drept interna țional privat. Editura Universul Juridic,
București. 2007
O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa – Manual de drept interna țional privat.
Editura Hamangiu, Bucure ști. 2007

__________________________________________________________________________ 11

Unitatea de învăț are nr.4

CONSTITUIREA ORGANIZAT IILOR INTERNATIONALE

4.1 OBIECTIVE
– să familiarizeze cursan ții cu organizatiile internationale
– să prezinte condi țiile de fond și de form ă privind crearea organizatiilor
internationle
– să dezvolte capacitatea cursan ților de a identifica notiuni specifice
organizatiilor internationale
Constituirea organizatiilor internationale

Actul constitutiv
Organiza țiile Interna ționale iau na ștere prin încheierea unui tratat multilateral, în
formă scrisă, care pentru a- și produce efectele trebuie s ă fie supus ratific ării statelor
membre. Actul constitutiv poart ă denumiri diferite:
Pact – Societatea Na țiunilor
Cartă – Organiza ția Națiunilor Unite
Constituție – Organiza ția Interna țională a Muncii (OIM)
Statut – Agen ția Interna țională pentru Energie Atomic ă (AIEA)
Act constitutiv – Organiza ția pentru Alimenta ție și Agricultur ă (FAO)
Articole de În țelegere – Fondul Monetar Interna țional (FMI), Banca Interna țională pentru
Reconstruc ție și Dezvoltare (BIRD) etc.

Actul constitutiv cuprinde:

– proclamarea constituirii unei Organiza ții Interna ționale,
– reglementarea problem elor legate de func ționarea organiza ției,
– sunt enun țate principiile pe care se bazeaz ă funcționarea,
– scopurile organiza ției,
– condiț ii pentru ob ținerea calit ății de membru,
– compozitia și competen țele organelor de conducere și executive ale organiza ției,
– privilegiile și imunitățile de care se bucură organiza ția și reprezentan ții acesteia.
– Interpretarea – logic ă, juridică, gramatical ă etc. a dispozitiilor actului constitutiv.

2.2. Încheierea actului constitutiv

Prin încheiere în țelegem parcurgerea urm ătoarelor etape:
– negocierea,
– semnarea ,
– ratificarea,
– intrarea în vigoare.
Tratatul
Acest act constitutiv se deosebe ște de tratatele interna ționale obi șnuite întrucât d ă
naștere unui nou subiect de drept interna țional, care ac ționează în relațiile interna ționale
alături de statele care l-au creat.
I Negocierea – are loc în cadrul unei conferințe diplomatice , convocat ă de statele care
doresc constituirea organiza ției.
Exemplu: Fran ța a iniț iat Conferinț a de la Paris – CECA, Marea Britanie și China –
Conferin ța de la San Francisco – Carta ONU.
__________________________________________________________________________ 12

Și organiza țiile internaț ionale pot avea ini țiativa unor conferin țe în vederea constituirii
unor organiza ții interna ționale.
Exemplu: O NU – Conferin ța de la New York 1956 – Agen ția Interna țională pentru
Energie Atomic ă.
Se redacteaz ă proiectul de tratat . Acesta este dezb ătut, amendat (modificat) și adoptat.
Textul poate fi adoptat prin: – consens
– votul unanim – majoritatea calificat ă a statelor prezente (2/3).
II Semnarea tratatului de c ătre state
. Prin semnare statele î și manifest ă
consimțământul de a fi p ărți la tratatul constitutiv.
III Ratificarea. După semnare, de regul ă, tratatul parcurge o procedur ă internă care
îmbracă forma: ratific ării, accept ării, aprobarii.
Statele care nu au participat la negociere și semnare pot deveni ulterior membre prin
aderare , dacă actul constitutiv prevede aceast ă posibilitate.

Admiterea de rezerve

Prin formularea unei rezerve la tratat, statul î și exprim ă poziția diferită în legă tură cu
aplicarea unor prevederi ale acestuia, refuzul de a fi legat de anumite clauze ale lui.
Rezervele pot fi formulate la: semnare, ratificare, aderare.
Întrucât îns ă, tratatul reprezint ă constitu ția unei organizaț ii, formularea de rezerve nu
este de dorit pentru c ă modifică drepturile și obliga țiile rezultate din tratat, ceea ce
conduce la regimuri juridice diferite pentru statele pă rți ale aceleia și Organiza ții
Internaționale.
Or, principiul de drept interna țional pe care se bazeaz ă constituirea și
funcționarea Organiza țiilor Interna ționale – și anume, egalitatea între membrii și
uniformitatea de tratament pare să nu admit ă practicarea de rezerve. Totu și, în practica
internațională s-a acceptat ideea c ă organiza ția poate aprecia oportunitatea și
admisibilitatea unor rezerve la actul constitutiv.
Aceast ă soluție este afirmat ă (consacrat ă) și de Conven ția de la Viena asupra
dreptului tratatelor 1969, în care se arat ă că în situa ția în care un stat formuleaz ă
rezerve, organul competent al organiza ției se pronunță asupra rezervei formulate.
De regulă , Organul competent – este adunarea plenar ă (Adunarea General ă,
Conferin ța, Consiliul etc.).

IV Intrarea în vigoare.

După negociere și semnare , instrumentele de ratificare (textul tratatului, ratificat de
statele fondatoare) se depun pe lâng ă unul din guvernele statelor care au participat la
negociere și semnare sau pe lâng ă o organiza ție interna țională – depozitarul .
Textul tratatului cuprinde dispozi ții privitoare la intrarea în vigoare. De regul ă,
intrarea în vigoare este condi ționată de:
– întrunirea unui anumit num ăr de ratifică ri,
– trecerea unei anumite perioade de timp.
Momentul intr ării în vigoare marcheaz ă apariția unui nou subiect de drept interna țional.

2. 3. Modificarea actului constitutiv.
Societatea interna țională cunoaște o permanent ă schimbare și astfel este
necesar ca organiza țiile interna ționale să se adapteze noilor realit ăți. Poate ap ărea
nevoia modific ării actului constitutiv.
Modificarea se realizeaz ă în 2 forme:
__________________________________________________________________________ 13

– Revizuire,
– Amendare.
De regulă actele constitutive conț in dispozi ții cu privire la modificare, dispozi ții care se
referă la:
– momentul introducerii propunerii de modificare,
– iniț iatorul propunerii (statele, organele organiza ției),
– amploarea modific ărilor,
– modul cum se ia decizia de modificare (votul unanim, votul majorit ății simple,
majoritatea calificat ă),
– condiț iile intrării în vigoare.
Refuzul accept ării modific ărilor de că tre unele state membre ar trebui s ă conducă fie la
excludere, fie la retragere voluntară din organiza ție.
Revizuirea – vizeaz ă schimbă ri esenț iale, de amploare ale actelor constitutive (ex.
obiective, funcț ionare).
Amendamentele privesc numai anumite probleme, bine precizate: structura organiza ției
– crearea de noi organisme, competen țe, retragerea din organizaț ie, excluderea etc.

2. 4. Interpretarea actului constitutiv.

Pentru o buna aplicare a tratatului este necesar ă interpretarea sa uniform ă de către
statele membre, ceea ce evit ă apariția unor dispute. De regul ă, actele constitutive
cuprind dispoziț ii cu privire la interpretare și la modul de solu ționare a problemelor puse
de interpretare. Regula general ă de interpretare
a tratatelor stabilit ă prin Conven ția de la Viena 1969, se
aplică și actelor constitutive ale Organizaț iilor Interna ționale.
Un tratat trebuie interpretat cu bun ă-credință, urmând sensul obi șnuit atribuit
termenilor tratatului, în contextul lor și în lumina obiectului și a scopului s ău.
Din aceast ă regulă rezultă 3 moduri de interpretare:
1. Interpretarea obiectiv ă – bazată pe textul tratatului (logic ă, gramatical ă, oficială).
2. Interpretarea func țională – bazată pe scopul și obiectul tratatului.
3. Interpretarea subiectiv ă – care are în vedere inten ția părților (sensul obi șnuit al
termenilor tratatului în contextul lor).
Organizaț iile interna ționale p ăstrează dreptul de a- și interpreta propriile tratate. Ele
încredinț ează problemele legate de interpretare:
– adunării generale
– unor organisme interne organiza ției sau unor organisme interna ționale
specializate ex. Curtea Interna țională de Justi ție ONU, Curtea de Justi ție a
Uniunii Europene.
Buna-credin ță cu care trebuie interpretate tratatele semnifica evitarea interpret ării
abuzive a textului tratatului, deturnând sensul obi șnuit al termenilor, în propriul interes.

BIBLIOGRAFIE
A. Fuerea – Drept interna țional privat. Editura Universul Juridic, Bucure ști. 2005

A. I. Filipescu – Tratat de drept interna țional privat. Editura Universul Juridic,
București. 2007
O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa – Manual de drept interna țional privat.
Editura Hamangiu, Bucure ști. 2007

__________________________________________________________________________ 14

Unitatea de învăț are nr.5

PARTICIPAREA LA ACTIVITATILE ORGANIZATIILOR INTERNATIONALE

5.1 OBIECTIVE
– să familiarizeze cursan ții cu organizatiile internationale
– să prezinte condi țiile de fond și de form ă privind crearea organizatiilor
internationle
– să dezvolte capacitatea cursan ților de a identifica notiuni specifice
organizatiilor internationale
Participarea la activitatile organizatiilor internationale

În principiu, Organiza țiile interna ționale sunt compuse din state suverane.
Dreptul internaț ional, a consfin țit însă recunoa șterea calit ății de subiect de drept
internaț ional și unor entit ăți nestatale:
– organiza ții interna ționale,
– state în formare, – mișcări de eliberare na țională .
Calitatea de mambru se ob ține pe 2 c ăi:
1. Participarea la elaborarea actului constitutiv.

Membrii „fondatori” sau „originari” ai Organiza țiilor Interna ționale sunt aceia care au
participat la negocierea și semnarea actului constitutiv. Distinc ția între ace știa și membrii
admiși ulterior în organiza ție nu prezint ă o relevan ță deosebit ă sub aspectul drepturilor
și obliga țiilor, totu și prin actele constitutive membrii fondatori î și pot rezerva un loc
special, anumite privilegii, facilit ăți.
2. Aderarea ulterioar ă, prin care noi subiecte de drept interna țional dobândesc
calitatea de membru al Organiza ției Interna ționale.
Pe plan interna țional se manifestă urmă toarele tendinț e:
a) apartenen ța la o organizaț ie este condiț ionată de obț inerea în prealabil a calit ății
de membru în alt ă organiza ție.
Ex. un stat nu poate deveni membru al B ăncii Interna ționale pentru Reconstruc ție și
Dezvoltare dac ă nu este membru al F ondului Monetar Internaț ional.
b) Apartenen ța la o anumit ă zonă geografic ă nu conduce în mod automat la
dobândirea calit ății de membru al unei Organiza ții Interna ționale regionale, fiind
impuse și condiții.
Ex. Uniunea Europeană impune indeplinirea urm[toarelor condi ții:
– politice – existenta statului de drept, separaț ia puterilor, pluralism politic.
– juridice – acceptarea f ără rezerve, principiul aplic ării imediate, principiul priorit ății.
– economice – economie de pia ță.
Admiterea într-o organiza ție presupune îndeplinirea unor condi ții, diferite de la o
organiza ție la alta, uneori foarte precise.
Ex. pentru admiterea în UPI (Uniunea Po ștală Internațională) statul trebuie s ă aibă un
serviciu po ștal propriu.
În toate cazurile, aderarea este un act bilateral , se încheie un acord între statul viitor
membru și organiza ție.
Apariția de noi state poate interveni în 2 situa ții:
– când are loc unirea a 2 sau mai mu lte state într-un stat federal,
– când are loc dezmembrarea unui stat federal în mai multe state.
__________________________________________________________________________ 15

Ex. 1: unificarea Germaniei
Ex. 2: dezmembrarea URSS, RSF Iugoslavi a, desprinderea Pakistanului din India .
În aceste cazuri se pune problema succesiunii la calitatea de membru.
În prima situa ție, noile state iau locul celor vechi în cadrul organiza țiilor, înlocuirea
având loc automat, f ără a se mai parcurge procedura admiterii.
În cea de a 2 – a situa ție, statele desprinse parcurg procedura ader ării.
Ex 1.: statele desprinse din URSS (12 stat e) au aderat la ONU, continuatoarea URSS
fiind considerat ă Republica Federativă Rusia.
Pierderea calit ății de membru.

Cauze:
1. Retragerea voluntar ă.
Cea mai mare parte a actelor constitutive prev ăd
posibilitatea retragerii voluntare. În toate cazurile, membrul care dorește s ă se retrag ă trebuie s ă notifice organizaț iei
hotărârea sa.
2. Excluderea
, are o dubl ă relevanță , este în acela și timp o sanc țiune, ce se aplic ă
membrului organiza ției, cât și o măsură de protec ție a organizaț iei Interna ționale. Statul
pierde drepturile rezultând di n calitatea de membru, dar și obligațiile față de Organizaț ia
Internațională .
Cazurile de excludere sunt pu ține.
Ex. 1939 URSS este exclusă din Societatea Na țiunilor ca urmare a agresiunii împotriva
Finlandei. În cazul în care actele constitutive nu prev ăd dispoziț ii cu privire la excludere, celelalte
state membre exercit ă presiuni pentru a determina „retragerea voluntar ă”. Dacă
presiunile se dovede sc ineficiente exist ă posibilitatea amend ării actului constitutiv prin
includerea unor prevederi referitoare la excludere. Din practica interna țională reiese c ă
adoptarea unei propuneri de amendare a actu lui constitutiv a fost suficient ă pentru ca
statul să se retragă din organizaț ie, fă ră a mai a ștepta ratificarea propunerii de
amendare. Ex. 1961 Africa de Sud s-a retras „voluntar” din OIM (Organiza ția Internaț ională a
Muncii), datorit ă nerespect ării drepturilor omului, a problemei rasiale.
3. Dispariț ia unui membru
. Dispari ția unui stat ca subiect de drept internaț ional
conduce automat la pierderea calit ății de membru al organiza ției,
4. Dizolvarea organiza ției. In cazul dizolvarii, organizatia își înceteaz ă existenț a, iar
statele membre î și pierd aceasta calitate.

Situații speciale de dobândire a calit ății de membru.

1. Membrii asocia ți. Majoritatea Organizaț iilor Interna ționale permit obț inerea calit ății de
membru asociat: Uniunea Europeana., Organizatia Mondiala a Sanatatii, Uniunea Postala Internationala, etc.
Această calitate dă dreptul de participare la activitatea organiza ției, însă nu dă
dreptul de a fi ales în organele organiza ției și nici dreptul la vot.
Este o participare incomplet ă, secundar ă.
Situaț ii:
• Este posibil ca statul s ă doreasc ă să facă parte dintr-o organiza ție, dar nu
îndepline ște toate condi țiile de aderare.
Exemplu: România – Uniunea European ă, acord de asociere în 1993
• Statul dorește s ă participe la activitatea unei organiza ții internaț ionale regionale,
dar face parte dintr-o alt ă regiune.
• Fenomenul de „asociere externă ” specific Uniunii Euro pene – a încheiat acorduri
__________________________________________________________________________ 16

de asociere cu grupe de state.
Exemplu: cu țările mediteraneene (Turcia, Cip ru, Malta, Iugoslavia) cu țările în
curs de dezvoltare din A.C.P. (Afr ica, Caraibe, Pacific) etc.

2. Observatorii:

Statutul de observator se acord ă:
a. Statelor nemembre . Acestea pot participa la activitatea organizaț iei în
baza unei invita ții de participare;
b. Statelor membre ale organiza ției, dar care nu fac parte din unul sau mai
multe dintre organele cu compunere restrâns ă ale organiza ției, în cazul în
care au un interes particular într-o problem ă ce se dezbate în acel organ;
c. Mișcărilor de eliberare na țională recunoscute ca autorit ăți ce controleaz ă
un anumit teritoriu aflat în procesul de constituire a unui stat independent. Exemplu: O.E.P. (Organiza ția pentru Eliberarea Palestinei);
d. Altor organiza ții interna ționale

Drepturile
ce decurg din statutul de observator sunt limitate și reglementate în
acorduri. În esen ță sunt urm ătoarele:
– au acces la ședințele organiza ției;
– primesc documentele organizaț iei;
– pot face declara ții;
– nu au drept de vot.
Statutul de membru asociat este considerat superior celui de oservator.
3. Consultan ții:

Statutul de consultant se acord ă:
– unor organiza ții interna ționale neguvernamentale;
– unor persoane fizice – speciali ști, cu înalt prestigiu profesional;
– persoanelor juridice.
Aceștia sunt consulta ți în vederea rezolv ării unor probleme de specialitate, g ăsirii unor
soluții care implic ă cunoștințe de specialitate.

BIBLIOGRAFIE
A. Fuerea – Drept interna țional privat. Editura Universul Juridic, Bucure ști. 2005

A. I. Filipescu – Tratat de drept interna țional privat. Editura Universul Juridic,
București. 2007
O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa – Manual de drept interna țional privat.
Editura Hamangiu, Bucure ști. 2007

__________________________________________________________________________ 17

Unitatea de învăț are nr.6

STRUCTURA ORGANIZATIILOR INTERNATIONALE

6.1 OBIECTIVE
– să familiarizeze cursan ții cu organizatiile internationale
– să prezinte condi țiile de fond și de form ă privind crearea organizatiilor
internationle
– să dezvolte capacitatea cursan ților de a identifica notiuni specifice
organizatiilor internationale
Structura organizatiilor internationale

Este determinat ă de următorii factori:

– natura activit ății organiza ției;
– numărul membrilor ei;
– scopurile orgniza ției;
– modul de participare la luarea deciziilor; – condi țiile politice, economice, sociale, tehnice existente în momentul constituirii
organiza ției etc.

Clasificarea organelor organizaț iilor interna ționale

În structura Organiza țiilor Interna ționale distingem 3 categorii de organe:

1. Organe principale și organe subsidiare
Organele principale sunt cele prev ăzute în actul constitutiv, iar cele subsidiare sunt
cele create de un organ principal sau prin delegarea puterilor acestuia. Astfel, spre
exemplu, în art. 7 al Cartei O.N.U. se arat ă:
a. Se înfiin țează ca organe principale al e ONU: o Adunare General ă, un Consiliu de
Securitate, un Consiliu Economic și Social, un Consiliu de Tutel ă, o Curte
Internațională de Justiție și un Secretariat.
b. Organele subsidiare care s-ar dovedi necesare se vor putea înființ a în conformitate
cu prezenta Cartă .
Prevederi similare se reg ăsesc și în actele constitutive ale altor Organiza ții
Internaționale.
O tr ăsătură a tuturor Organiza țiilor Interna ționale este aceea c ă organele
principale ale acestora (denumite și „organe supreme”), nu li se poate modifica
compoziția și competen țele decât prin amendarea sau revizuirea actului constitutiv, ca
rezultat al voin ței statelor membre.
În afara compozi ției și competen țelor, actele constitutive mai precizează și denumirea
organelor principale.

Organele subsidiare denumite și organe auxiliare, organe s ubordonate, comisii,
subcomisii, grupe de lucru etc. sunt destinate s ă răspundă, în principal, urm ătoarelor
cerinț e:
– să fie instituite de unul sau mai multe organe principale ale organiza ției,
– funcț iile lor le sunt delegate de organele principale,
– deciziile sau concluziile acestora nu sunt obligatorii pentru organele principale.
__________________________________________________________________________ 18

2. Organe politice, jurisdic ționale și administrative.

Organele politice – sunt acelea în care sunt r eprezentate toate statele membre și care
stabilesc orientarea general ă a activit ății organiza ției. De regul ă, organul politic este
organul plenar al organiza ției.
Spre exemplu, organul plenar (organ po litic) al ONU este Adunarea General ă.
Organe jurisdic ționale – respectiv Cur țile de Justi ție din structura Organiza țiilor
Internaționale. Trebuie precizat c ă sunt puț ine Organizaț ii Internaț ionale care au organe
jurisdicționale proprii. Printre ele se num ără ONU, în a carei Cart ă la art. 7 se prevede
constituirea Cur ții Interna ționale de Justi ție (organ principal al organiza ției). De
asemenea, UE are în stru ctura sa Curtea European ă de Justi ție, una din cele mai
importante instan țe interna ționale.
În sistemul ONU au fost create și organe speciale de jurisdic ție administrativ ă, în
scopul reglement ării conflictelor interna ționale intervenite între institu țiile ONU și
funcționarii sau agen ții lor. Spre ex. Tribunalul Administrativ al Organiza ției
Internaționale a Muncii (1927). Jurisdic ția acestui tribunal a fost acceptat ă și de alte
organizaț ii din sistemul ONU cum ar fi UNESC O, GATT, FAO, OMS etc. De asmenea,
Banca Mondial ă are propriul Tribunal Administrativ (1980).
Pe plan interna țional, pentru aplicarea unor conven ții interna ționale multilaterale
au fost constituite organe de jurisdic ție cu competen ță specializat ă. Astfel în 1982 a fost
creat Tribunalul Interna țional pentru Dreptul M ării, în 1950 a fost creat ă Curtea
European ă a Drepturilor Omului.

Organe administrative – din aceast ă categorie fac parte secretariatele ca organe cu
caracter permanent, conduse de regul ă de o persoan ă îndeplinind func ția de Secretar
General, ră spunzând de buna func ționare internă a organiza ției. Alte atribu ții ale
secretariatului ar fi aceea de informare și documentare a organiza ției, de preg ătire a
reuniunilor, de propunere a unor ac țiuni, de executare a unor decizii ale organiza ției, de
reprezentare a organiza ției, competen țe în domeniul bugetar. Anual întocmeste
rapoartele organiza țiilor.
Necesitatea constituirii secretariatului a ap ărut ca urmare a faptului că organele plenare
și cele cu compunere restrâns ă se întrunesc de regulă periodic. Secretariatul are
menirea de a asigura permanen ța organiza ției. Conduc ătorii secretariatelor pot purta
denumirea de secretar general (ONU, NATO, UE), director general (OIM, FMI, OMS,
UNESCO) ori pre ședinte (BIRD). Perioada de timp pentru care sunt aleși variaz ă de la o
organizaț ie la alta (în general 4 – 5 ani). Conduc ătorii secretariatelor sunt ale și din
rândul personalit ăților care se bucur ă de încrederea statelor membre și beneficiaz ă de
prestigiu interna țional recunoscut în domeniul lor de activitate. Secretarul general
reprezint ă organizaț ia în raporturile cu alte subiecte de drept interna țional și are dreptul
să încheie acorduri, s ă primeasc ă scrisorile de acreditare ale reprezentan ților misiunilor
acreditate pe lâng ă respectiva organizaț ie, să numească reprezentanț i pe lâng ă alte
organizaț ii interna ționale sau state.
Personalul secretariatului este de obice i numeros, iar persoanele care lucreaz ă aici sunt
funcționari interna ționali .
Prin func ționar interna țional se în țelege orice persoan ă însărcinată de o organiza ție
internaț ională să execute, continuu și exclusiv, atribu ții determinate în interesul
ansamblului statelor membre ale organiza ției respective. Astfel, func ționarii interna ționali
trebuie:
1) să lucreze exclusiv pentru organiza ție,
2) activitatea sa s ă aiba permanență și continuitate,
3) să se supun ă regulilor rezultând din statutul s ău interna țional.
De regulă , acești funcționari sunt numi ți direct de secretarul general. Totuși exist ă
__________________________________________________________________________ 19

organizaț ii în care ei sunt ale și de adunarea plenar ă (FAO) sau organul executiv (FMI).
Aprobarea sau consul tarea guvernelor țărilor de origine nu este obligatorie, dar se
practică. Criteriul principal de recr utare este cel al calific ării, al competen ței profesionale .
Există 3 categorii de func ționari:
– permanen ți,
– temporari , angaja ți pe o perioad ă determinat ă, fără a se avea în vedere
angajarea lor permanent ă,
– auxiliari , angajați pentru efectuarea unor misiuni, activit ăți determinate și a căror
angajare se încheie la termi narea (finalul) misiunii.
Funcționarii secretariatelor au urm ătoarele obligații:
– să îndeplineasc ă sarcinile de serviciu,
– să nu primeasc ă instrucțiuni de la guvernele țărilor de origine sau alte autorit ăți
decât de la conducerea organiza ției care i-a angajat.
– impar țialitate și discreție în exercitarea atribu țiilor lor,
– să nu se angajeze în activit ăți incompatibile cu calitatea de angaja ți ai unei
organizaț ii interna ționale,
– să nu se pronun țe public (f ără a fi imputerniciti in acest sens) în leg ătură cu
activitățile și interesele organizaț iei,
– sa nu se angajeze în activit ăți politice,
– să nu primeasca cadouri și s ă nu beneficieze de favoruri.
Ei se bucur ă de privilegiile și imunitățile prevăzute în actele constitutive ale organiza ției.
Cea mai important ă este imunitatea de jurisdictie în baza c ăreia nu pot fi supuși
jurisdicției locale din statele pe teritoriul c ărora își desfășoară activitatea, cu privire la
acte decurgând din exercitarea func ției lor oficiale. De asmenea ei nu au obliga ția de a
se înregistra ca str ăini, sunt scuti ți de plata taxelor vamale pentru bunuri de strict ă
trebuință (îmbră căminte, mobil ă, alimente etc.), sunt scuti ți de impozit pe salarii etc.
Sediul secretariatului se afl ă de regulă în localitatea unde î și are sediul
organiza ția.

3. Organe plenare și organe cu compunere resrâns ă

Fiecare organiza ție are cel pu țin un organ plenar în care sunt reprezentate toate
statele membre, astfel încât fiecare membru s ă poată participa la elaborarea politicii
organizaț iei în vederea atingerii obiectivelor propus e. În afara organelor plenare exist ă și
organe cu compunere restrâns ă, cu activitate permanent ă sau periodic ă, în care nu sunt
reprezentate toate statele membre.
a) Din categoria organelor plenare fac parte adună rile generale, adun ările
parlamentare, comisiile plenare, reuniunile speciale.
Adunarea general ă este organul suprem al organizaț iei care stabile ște orient ările
generale ale activit ății acesteia.
Organul plenar poate purta și alte denumiri decât cea de adunare general ă și anume
„conferin ță” (UNESCO), „congres” (Uniunea Po ștală Universal ă – OPU), „consiliu”
(OCDE), „comitetul mini ștrilor” (Consiliul Europei), „consiliul guvernatorilor” (FMI, BIRD).
În general, adunarea generală este compus ă din reprezentan ții tuturor statelor
membre, acestea fiind libere, în principiu s ă-și desemneze reprezentan ții. Există însă
organizaț ii care con țin reguli precise cu privire la compunerea organului suprem.
Astfel, în Consiliul UE, fiecare stat memb ru este reprezentat de ministrul de externe
și/sau un alt membru al guvernului, dup ă caz, ministrul agriculturii, finan țelor etc. în
funcție de punctele înscrise pe ordinea de zi.
Delegațiile statelor membre sunt formate din șeful delega ției, membrii, suplean ți,
consilieri, exper ți.
Șeful delegaț iei reprezint ă statul membru, dar el poate delega puterile sale unui alt
__________________________________________________________________________ 20

membru al delega ției.
Trebuie precizat c ă numărul de voturi de care dispune fiecare stat nu este determinat
de numărul membrilor delega ției, ci deciziile adun ării generale sunt luate potrivit
principiului „un stat un vot”.
Adunarea general ă poate priva un stat de exerci țiul dreptului s ău de a participa la
vot, prin refuzul de a accepta deplinele puteri ale reprezentan ților statului respectiv la
lucrările sale. În condi ții normale, aprobarea deplinelor puteri este o formalitate, fiind un
act de procedur ă. La fiecare sesiune a adun ării generale se constituie un Comitet de
verificare a deplinelor puteri. Acesta întocme ște un raport aprobat de adunarea
generală . Verificarea deplinelor puteri nu vizeaz ă autenticitatea documentului ca atare,
ci competen ța organului care l-a eliberat în țara emitentă . Astfel, legitimitatea guvernului
emitent este luat ă în considerare.
În unele organiza ții, ale căror acte constitutive prevă d prezen ța în adunarea plenar ă
a unor reprezentan ți guvernamentali de rang înalt ( șefi de stat sau de guvern, mini ștrii)
și pentru a se evita absen ța îndelungat ă a acestora din capitalele respective, se deleg ă
competen ța pregătirii deciziilor unui e șalon inferior compus din reprezentan ți ai statelor
membre, de obicei la nivel de ambasadori. Sp re exemplu, în UE a fost constituit
Comitetul Reprezentan ților Permanen ți (COREPER).
Este vorba despre adunări plenare de rang inferior . Unele organizaț ii (UE, Cosiliul
Europei), și-au creat adun ări parlamentare în care st atele sunt reprezentate de
parlamentari din parlamentele na ționale, num ărul de locuri atribuit fiec ărui stat fiind
determinat, în principiu, de m ărimea popula ției.
Adunările generale î și pot constitui organe subordonate – comisii, comitete, grupe de
lucru – în cadrul c ărora se analizeaz ă, paralel cu lucr ările adun ării plenare, diferite
puncte de pe ordinea de zi, sau aspecte ale acestora.
b) Organele cu compunere restrânsă sunt acelea în care nu sunt reprezentate toate
statele membre, cel mai important fiind organul executiv, putând diferite denumiri
(Comisia UE, Consiliul de Securitate ONU). Reprezentarea în aceste organe difer ă de la o organiza ție la alta, urmând aplicarea a 3
principii:
A. reprezentarea geografic ă echitabil ă,
B. accesul tuturor membrilor, prin rota ție, în organele cu componență restrâns ă și la
conducerea organiza ției,
C. reprezentarea echitabil ă a intereselor diferitelor grupe de state, clasificate după
alte orientari decât cele geografice (spre exemplu: țări dezvoltate – țări în curs de
dezvoltare, importatori – exportatori, produc ători – consumatori etc.).
A. Se refer ă la faptul c ă statele aceleia și regiuni exprim ă, în general, puncte de vedere
similare, urm ărindu-se reprezentarea tuturor regiunilor. Se rezervă un anumit num ăr
de locuri pentru fiecare regiune geografic ă.
B. Există tendinț a alegerii celor mai reprez entative state din regiune și cea a alegerii cu
precădere a statelor care exprim ă pozițiile cele mai echilibrate.
Principiul rota ției depinde de termenul pentru care se face alegerea: cu cât termenul
este mai scurt, cu atât se asigur ă posibilitatea reprezent ării în timp a mai multor state
(ex. în Cosiliul de Securitate ONU mandatul este de 2 ani). Organele cu compunere restrâns ă au 2 categorii de competen țe:
– rezultate din cuprinsul actelor constitutive, – rezultate din deciziile organului plenar.
În principal, ele pregă tesc deciziile pe care urmeaz ă să le ia organul plenar, pun în
aplicare aceste decizii, supravegheaz ă executarea acestor decizii de c ătre celelalte
organisme ale organiza ției sau de c ătre statele membre.
Astfel, Consiliul de Securitate, organ cu compunere restrâns ă are
responsabilitatea principal ă în menținerea păcii și securit ății interna ționale și atunci când
__________________________________________________________________________ 21

își exercit ă funcțiile în domeniu, Adunarea general ă nu poate face nici o recomandare în
legătură cu situa ția care se afl ă în atenț ia Consiliului, decât dac ă acesta i-o cere,
plasând acest organ într-o pozi ție de independență față de Adunarea General ă.
În cadrul UE, comisarii Comisiei UE î și exercit ă funcțiile în deplin ă independen ță,
în interesul general al comunit ății. Comisia are rolul de ap ărător al tratatelor comunitare,
de executare a tratatelor și actelor adoptate de Consiliu, având totodat ă și inițiativă
legislativ ă. Are un important rol în adoptarea bugetului comunit ății, poate negocia
acorduri externe fiind denumit ă și „motorul integr ării europene”.

BIBLIOGRAFIE
A. Fuerea – Drept interna țional privat. Editura Universul Juridic, Bucure ști. 2005

A. I. Filipescu – Tratat de drept interna țional privat. Editura Universul Juridic,
București. 2007
O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa – Manual de drept interna țional privat.
Editura Hamangiu, Bucure ști. 2007

__________________________________________________________________________ 22

Unitatea de învăț are nr.7

FUNCTIONAREA ORGANIZAT IILOR INTERNATIONALE

7.1 OBIECTIVE
– să familiarizeze cursan ții cu organizatiile internationale
– să prezinte condi țiile de fond și de form ă privind crearea organizatiilor
internationle
– să dezvolte capacitatea cursan ților de a identifica notiuni specifice
organizatiilor internationale
Functionarea organizatiilor internationale

Actul constitutiv reglementeaz ă funcționarea organiza ției interna ționale astfel încât
fiecare organiza ție internaț ională prezintă trăsături specifice. Totu și, în cele ce urmeaz ă,
vom încerca formularea unor reguli cu aplicabilitate generală .

Sesiunile organiza țiilor interna ționale. Generalit ăți.

Organele plenare și cele cu compunere restrâns ă nu își desfășoară activitatea,
de regulă , în mod permanent, ci ele se reunesc periodic, aceste reuniuni sau întruniri
purtând denumirea de sesiuni.
Spre exemplu, Adunarea General ă ONU se intrune ște într-o sesiune anual ă, cu
durată limitată.
O sesiune are o dat ă oficială de deschidere și una de închidere și se compune
din mai multe ședințe (întâlniri, reuni uni) care se pot ține de 2 sau 3 ori pe zi. Între 2
ședințe, sesiunea se consider ă întreruptă sau amânat ă. Dacă deși a trecut o perioad ă
mai lung ă de timp, lucr ările sesiunii nu au fost reluate, are loc fie închiderea sesiunii –
urmând ca ea s ă fie redeschis ă după un anumit interval de timp, fie suspendarea
lucrărilor sesiunii, urmând ca reluarea acestora s ă aibă loc după perioada de timp
convenită.
Organele plenare se intrunesc în sesiuni ordinare și extraordinare . Cele ordinare
dezbat problemele de ansamblu ale organiza ției, iar cele extraordinare sunt destinate
dezbaterii unor probleme speciale, care reclam ă urgență.
Frecvența și durata sesiunilor depind de ansamblul problemelor cu care se
confruntă organiza ția si de num ărul problemelor înscrise pe ordinea de zi.
Unele organiza ții se întrunesc (organele lor plenare) anual (ONU, FMI), la doi ani
(UNESCO, FAO) sau chiar la interv ale mai lungi de timp (UPU – o dată la 5 ani).
Organele cu compunere restrâns ă se reunesc, de obicei, la intervale mai scurte
de timp, dat fiind specificul atribu țiilor acestora (au caracter executiv , indeplinesc func ții
executive).
Durata sesiunilor difer ă de la o organiza ție la alta, fiind favorizate îns ă sesiunile
scurte.
Cheltuielile ocazionate de desf ășurarea sesiunilor pot fi gr upate în 2 categorii:
– cheltuieli administrative (secretariat, s ăli de conferin țe, traduceri etc.) suportate din
bugetul organiza ției,
– cheltuieli legate de participarea la lucr ări a delega țiilor țărilor membre (diurn ă și
costul transportului); în privinț a acestora practica interna țională nu este uniform ă.
Spre ex. ONU pl ătește numai costul transportului pentru 5 delega ți din fiecare stat
membru, iar FMI și BIRD suport ă atât cheltuielile de transport cât și diurna
__________________________________________________________________________ 23

membrilor delegaț iilor participante. Alte organiza ții (OMS, UNESCO) nu suport ă
nici cheltuielile de transport nici diurna pentru delega țiile participante la sesiunile
organelor plenare, dar le suportă pe ambele la sesiunile organelor cu compunere
restrânsă.
În mod obi șnuit sesiunile organizaț iilor interna ționale se țin la sediul acestora, dar ele se
pot reuni și în alte localit ăți decât cea de sediu din diferite ra țiuni: pentru a înt ări
raporturile organiza ției cu un anumit st at sau cu o anumit ă regiune, pentru a spori
interesul unui stat, grup de state sau a unei regiuni pentru activitatea organiza ției etc.

Conducerea sesiunilor

De obicei, în cadrul fiec ărei sesiuni se alege o persoana care conduce lucrarile acesteia,
persoana care poart ă denumirea de președinte .
Alegerea pre ședintelui presupune prealabile negocieri.
În unele organiza ții nu se organizeaz ă alegeri, ci reprezentan ți ai statelor membre
prezideaz ă lucrările sesiunilor prin rota ție (spre ex. Consiliul de Securitate ONU și
Consiliul UE). Pentru stabilirea ordinii rota ției există reguli – criterii diferite de la o
organizaț ie la alta, cum ar fi.
– ordinea alfabetic ă,
– data intră rii în organiza ție
– etc
Președintele are urm ătoarele atribu ții:
– conduce dezbaterile sesiunii respective,
– decide asupra unor probleme de procedură ,
– inițiază discuții cu delegaț iile participante,
– propune solu ții problemelor înscrise pe ordinea de zi,
– atunci când num ărul voturilor pro și contra unei solu ții sunt egale, votul
președintelui este decisiv.
Președintele este ajutat de unul sau mai mul ți vicepre ședinți. Președintele și
vicepreședinț ii alcătuiesc biroul sesiunii . Din acesta mai pot face parte și alte persoane
potrivit prevederilor actelor consti tutive sau regulamentelor organiza ției. Biroul asigur ă
conducerea general ă a sesiunii.
Din birou fac parte și raportorii . În cadrul organelor subordonate organelor plenare sau
cu compunere restrânsa se alege sau se nume ște un raportor care are menirea de a
informa organele superioare asupra stadiului lucr ărilor. Ei întocmesc în acest scop un
raport care rezum ă discuț iile purtate, propunerile f ăcute și soluțiile adoptate împreun ă cu
motivarea acestora. În întocm irea raportului, raportorul este ajutat de secretariatul
organizaț iei sau, dac ă nu este numit un rapo rtor, raportul este întocmit de secretariat.

Procedura urmat ă în cadrul sesiunilor

Lucrările sesiunilor organizaț iei se desfăș oară cu respectarea unor reguli de
procedur ă. Un prim pas îl constituie alegerea biroului sesiunii. Urmeaz ă aprobarea
ordinii de zi a reuniun ii. Trebuie precizat c ă proiectul ordinii de zi trebuie comunicat
membrilor organiza ției, într-un timp rezonabil, înainte de deschiderea oficial ă a sesiunii,
astfel încât ace știa să poată stabili compozi ția delega ției și mandatul acesteia la
sesiunea respectiv ă.
Este posibil ca ordinea de zi, ulterior comunică rii acesteia statelor membre, s ă fie
modificat ă (să fie schimbat ă ordinea în care vor fi dezb ătute problemele înscrise în
ordinea de zi, anumite probleme s ă fie scoase și transmise unor viitoare sesiuni, s ă fie
trecute noi puncte pe ordinea de zi), situa ție care ridic ă serioase probleme delega țiilor.
După alegerea biroului și aprobarea ordinii de zi, se trec e la dezbateri generale. În
__________________________________________________________________________ 24

cadrul acestora, șefii delega țiilor participante expun punctul de vedere al guvernelor pe
care le reprezint ă cu privire la problemele inscrise pe ordinea de zi. Timpul acordat
ținerii unui discurs este de obicei limitat. Paralel cu dezbaterile oficiale au loc și
dezbateri neoficiale, între delega țiile participante având loc consult ări, negocieri,
desfășurate în s ălile de conferin țe și în afara acestora. Astfel, se pregă tesc puncte de
vedere comune, ini țiative comune, pozi ții comune, solu ții comune.

Adoptarea hotă rârilor

Actele organizaț iilor interna ționale poart ă diverse denumiri: decizii, rezolu ții,
declarații, recomand ări, hotărâri etc.
Adoptarea oric ărei decizii presup une parcurgerea urm ătoarelor etape:
– inițiativa (propunerea) deciziei poate apartine statelor membre, secretarului
organizaț iei, membrilor asocia ți, consultan ților, observatorilor – în limitele
permise de actele constitutive,
– negocierea, – redactarea textului, – adoptarea propriu-zis ă a deciziei.
O inițiativă îmbracă forma unui proiect de rezolu ție, recomandare, hot ărâre,
declarație. Daca apartine unui stat membru, in redactarea proiectului respectiv se
implică în afara delega ției căreia îi apar ține iniț iativa și alte delega ții, în calitate de
coautori. De obicei aceste proiecte sunt com unicate celorlalte state membre înainte de
data fixat ă pentru deschiderea oficial ă a sesiunii.
Orice delega ție poate propune amendamente, înainte sau în cursul dezbaterilor.
În cadrul sesiunii are loc negocie rea proiectului respectiv în cadrul dezbaterilor, are loc
redactarea textului final al rezolu ției (deciziei etc.), u rmând adoptarea propriu-zisă a ei.
În practica interna țională sunt întâlnite urm ătoarele modalități de adoptare a
hotărârilor:
1. Consensul
– semnific ă acord între membrii organiza ției asupra unei anumite
probleme, f ără ca aceasta s ă fie supus ă la vot. Această procedur ă de adoptare a
deciziilor s-a impus treptat în practica mai recent ă a organizaț iilor interna ționale și, în
consecin ță, actele constitutive ale acestora nu con țin prevederi referitoare la consens.
Elementele definitorii ale consensului sunt:
– constatarea acordului general f ără a se recurge la vot,
– absen ța oricărei obiec țiuni din partea vreunui reprezentant față de adoptarea
hotărârii,
– nu orice observaț ie formulat ă față de o propunere trebuie considerat ă
obiecție, ci numai acelea pe care care membrii ei le consider ă un obstacol în
adoptarea unei propuneri.
2. Unanimitatea . Ca modalitate de adoptare a unei hot ărâri este prezent ă în actele
constitutive ale unor organiza ții interna ționale (spre ex. UE). În jurispruden ță și doctrin ă
s-a arătat că unanimitatea este întrunită chiar dac ă unii membri se ab țin.
3. Votul ponderat . Regula general ă este ,,un stat un vot”, îns ă există organizaț ii în
care anumite state au un num ăr mai mare de voturi, având o putere de vot sporit ă și
deci o capacitate sporit ă de a influen ța deciziile (spre exemplu, în UE). Acest sistem
poate crea tensiuni în procesul decizional , daca nu sunt luate în considerare și
interesele statelor mici sau care au un num ăr redus de voturi.
4. Majorități. În terminologia organizaț iilor internaț ionale no țiunea de majoritate
exprimă numărul de voturi necesare pentru adoptarea hot ărârilor .
Distingem 4 categorii de majorit ăți:
– majoritate simpl ă: o hotărâre este luat ă cu majoritate simpl ă când în favoarea
ei voteaz ă jumă tate plus unu din numă rul membrilor prezen ți și votanți,
__________________________________________________________________________ 25

– majoritate absolut ă: o hotărâre este luat ă cu majoritate absoluta când în
favoarea ei voteaz ă jumătate plus unu din num ărul total al membrilor votan ți ai
organiza ției.
– majoritate relativ ă: întâlnită în cazul propunerilor cu mai multe variante, fiind
considerat ă votată varianta care întrune ște mai multe voturi. Spre exemplu,
dacă o variant ă întrunește 60% din voturi și a doua 40% din voturi, este
adoptată prima.
– majoritate calificat ă: de 2/3 , 3/4 etc.

Practica organiza țiilor interna ționale a impus urm ătoarele metode de votare :
1. Votul deschis – cel mai des întâlnit. În documentele sesiunii se înscriu
numărul de voturi înregistrate ( nu si modul în care a vo tat fiecare delega ție).
2. Votul prin apel nominal – se înregistreaz ă fiecare delega ție și modul cum a
votat aceasta.
3. Votul secret – folosit în special la alegerea persoanelor din conducerea
organizaț iei și în unele probleme de procedur ă.
4. Votul prin coresponden ță – se recurge la aceast ă modalitate atunci când
deciziile reclam ă adoptarea lor urgent ă, organiza ția nu se afl ă în sesiune și nu
se poate aștepta viitoarea sesiune. Vo turile prin coresponden ță se
înregistreaz ă prin intermediul secretariatului organiza țiilor.

Valoarea juridică a hotărârilor organiza țiilor interna ționale

În majoritatea organiza țiilor interna ționale hotă rârile adoptate au valoare de
recomandare . Statele sunt libere s ă le pună sau nu în aplicare.
Exist ă și organiza ții unde hot ărârile adoptate au valoare juridic ă obligatorie ( in
cadrul organizatiilor de integrare).

BIBLIOGRAFIE
A. Fuerea – Drept interna țional privat. Editura Universul Juridic, Bucure ști. 2005

A. I. Filipescu – Tratat de drept interna țional privat. Editura Universul Juridic,
București. 2007
O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa – Manual de drept interna țional privat.
Editura Hamangiu, Bucure ști. 2007

__________________________________________________________________________ 26

Unitatea de învăț are nr.8

MIJLOACELE FINANCIARE ALE ORG ANIZATIILOR INTERNATIONALE

8.1 OBIECTIVE
– să familiarizeze cursan ții cu organizatiile internationale
– să prezinte condiț iile de fond și de form ă privind crearea
organizatiilor internationle
– să dezvolte capacitatea cursan ților de a identifica notiuni specifice
organizatiilor internationale

Mijloacele financiare ale organizatiilor financiare
Pentru a- și desfășura activitatea, organiza țiile interna ționale efectueaz ă cheltuieli
acoperite, în majoritatea organiza țiilor, prin contribu țiile statelor membre.
Bugetul este actul juridic intern, cu for ță obligatorie, prin care organizaț iile interna ționale
își estimeaz ă veniturile și cheltuielile, pe o perioad ă determinat ă de timp.
Bugetul este temeiul juridic al colect ării fondurilor și al efectu ării cheltuielilor.
Organizaț iile interna ționale au adoptat reglement ări privitoare la:
– compozi ția (structura) bugetului,
– procedura de aprobare, – execu ția bugetar ă,
– controlul execuț iei bugetare.
Majoritatea organiza țiilor interna ționale au bugete anuale. Exist ă și organiza ții în care
bugetele se stabilesc pentru 2 ani, ex. ONU. Se alcătiuește de obicei un proiect de buget care este aprobat în adunarea plenar ă.
Astfel:
– în ONU proiectul este adoptat de Secretarul General ONU și este aprobat
de Adunarea General ă ONU.
– În UE, Comisia UE adopta anteproiectu l de buget pe care-l trimite spre
aprobare Consiliului UE . Aici se dezbate și se alc ătuiește proiectul de
buget, care este trimis spre aprobare Parlamentului UE.
Bugetul are doua parti: resurse (venituri) si cheltuieli.
Resursele bugetare
pot proveni din:

A. Contribuț ii obligatorii – reprezint ă 90% din buget în aproape toate organiza țiile.
Există însă și organiza ții care nu impun plata unor contribu ții anuale.
În privința cotei de contribu ție a statelor s-au impus 3 principii:
2) Principiul cotelor egale de contribu ție – reținut de pu ține organiza ții interna ționale,
ex. OPEC.
3) Principiul op țiunii clasei de contribu ție, fiecare membru alege sau i se atribuie o
anumită clasă de contribu ție, ex. UPI.
4) Principiul sc ării de repartizare , fiecărui membru îi este atri buit un anumit procent
din cheltuielile organiza ției. Este cel mai r ăspândit. Stabilirea cotei de contributie
se face potrivit unor criterii de performant a economica (cum ar fi Produsul Intern
Brut). Scara contribu țiilor este rev ăzută periodic (ex. ONU – anual), fiind
introduse limite minime și maxime.
Organele plenare au competen ță exclusiv ă în stabilirea contribu ției. În general,
statele î și achită cu regularitate contribu țiile. Pentru cele care nu- și îndeplinesc
această obligație, actele constitutive prevă d sancțiuni, care cel mai adesea sunt:
pierderea dreptului de vot si pierderea dreptului de reprezentare.
__________________________________________________________________________ 27

B. Contribuț ii voluntare – se refer ă la programe și acțiuni aprobate de organul
plenar, ex. Fondul Na țiunilor Unite pentru ajutorarea copiilor (UNICEF), Înaltul
Comisariat ONU pentru refugia ți (UNHCR).
Ele pot proveni de la :
– state membre,
– state nemembre, – surse private.
C. Donaț ii
– din partea statelor sau particularilor f ăcute, de obicei, la începutul
activitații organiza țiilor și se refer ă la :
– clădiri și terenuri pentru sedii, să li de conferinț e, reprezentan țe,
– dotări etc.

D. Venituri din activit ăți proprii – cum ar fi: vânzarea de publica ții, studii,
materiale documentare, închirieri de spa ții, emisiuni de timbre, de ac țiuni,
dobândă la împrumuturile acordate etc.
Specific organizaț iilor de integrare și celor financiare este faptul c ă aceste venituri sunt
majoritare, conferidu-le independen ță de funcț ionare.
Ex.: UE și-a constituit începând cu 1980 un sistem de venituri proprii constituit
din:
– impozite pe salariile func ționarilor,
– amenzile aplicate operatorilor economici ce încalc ă normele comunitare,
– tarif vamal comun fa ță de terți,
– taxa pe valoarea adaugat ă – TVA.
FMI, BIRD: isi constituie bugetul di n dobânzile percepute la împrumuturi.

Cheltuielile bugetare.
Există 2 categorii de cheltu ieli: administrative și opera ționale.
Cheltuieli administrative : plata personalului, chirii, organizarea sesiunilor, dotă ri etc.
Cheltuieli opera ționale : cele care privesc derularea programelor organiza ției.
Prin actele constitutive sau regulam ente , anumite organe sunt îndrituite cu execu ția
bugetară. Dacă nu sunt cheltuite toate fondurile, surp lusurile sunt returnate statelor
membre, de regul ă prin reducerea contribu ției lor în anul urm ător.
Controlul execu ției bugetare se realizeaz ă pe 2 căi:
– controlul intern – realizat de serviciile de contol ale organiza ției ex. :
ONU – controlul financiar este condus de Secretarul General
UE – controlul financiar este r ealizat de Curtea de Conturi a
Uniunii.
– control extern – organiza ția apeleaz ă la exper ți numiți de
adunările plenare.

BIBLIOGRAFIE
A. Fuerea – Drept interna țional privat. Editura Universul Juridic, Bucure ști. 2005

A. I. Filipescu – Tratat de drept interna țional privat. Editura Universul Juridic,
București. 2007
O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa – Manual de drept interna țional privat.
Editura Hamangiu, Bucure ști. 2007

__________________________________________________________________________ 28

Unitatea de învăț are nr.9

ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE

9.1 OBIECTIVE
– să familiarizeze cursan ții cu organizatiile internationale
– să prezinte condi țiile de fond și de form ă privind crearea organizatiilor
internationle
– să dezvolte capacitatea cursan ților de a identifica notiuni specifice
organizatiilor internationale
Organizatia Natiunilor Unite

Societatea Na țiunilor – precursoarea ONU

Data oficial ă a constituirii acestei organizatii este 10 ianuarie 1920. Actul constitutiv –
Pactul Societatii Natiunilor – a fost aprobat în cadrul Conferin ței de pace de la Paris
(1919), fă când parte integrant ă din Tratatul de pace de la Versailles. Scopurile
principale ale organiza ției erau promovarea p ăcii și prevenirea r ăzboiului. Printre că ile și
mijloacele de înf ăptuire se numă rau:
– negocierea, – arbitrajul, – reglementarea juridiciar ă,
– aducerea conflictului în discuț ia Consiliului Organiza ției,
– izolarea economic ă și politică.
Organele principale ale organizatiei erau:
1. Adunarea 2. Consiliul 3. Secretariatul
Deciziile erau luate în Adunare, cu unanimitate, dupa regula „un stat un vot”. Deși SUA a ini țiat constituirea organizaț iei, ea nu a ratificat Pactul și nu a făcut parte din
organizaț ie. Societatea Naț iunilor a reu șit să soluționeze și să aplaneze un num ăr mare
de conflicte (cca. 30), îns ă medierea privea state mici și mijlocii. Astfel, in anul 1925
guvernul bulgar a în științat Consiliul Societ ății Națiunilor că trupele grecești au invadat
Bulgaria. Pre ședintele Consiliului a cerut Greciei înce tarea focului si retragerea trupelor,
trimitand observatori militari în teren pentru evaluarea situa ției. A numit o comisie de
anchetă pentru a recomanda modalit ăți de solu ționare a conflictului (conflictul a fost
stins și s-a restabilit pacea).
Totuși, activitatea organiza ției s-a dovedit ineficient ă în raport cu marile puteri. Astfel, în
anii ’30 puterile Axei au promovat o politic ă expansionist ă. Italia a ocupat Abisinia
(Etiopia), Germania a ocupat Cehoslovacia și Austria, iar Japonia a invadat Manciuria
( teritoriu apar ținând Chinei). Consiliul Societ ății Națiunilor a numit un grup de experț i pe
care i-a trimis la fa ța locului, a condamnat agres iunile, dar nu a luat m ăsuri față de
guvernele acestor state pentru a se conforma recomand ărilor organiza ției. De altfel, cele
3 state s-au și retras voluntar din organiza ție. În ciuda e șecului, Societatea Naț iunilor a
oferit o larg ă experien ță folosită de organiza ția care i-a luat locul – ONU.

__________________________________________________________________________ 29

Organiza ția Națiunilor Unite (ONU)

Constituirea ONU
Expresia „Naț iunile Unite” apar ține președintelui american Franklin Roosevelt și a fost
folosită pentru prima dat ă în Declara ția Națiunilor Unite prin care reprezentan ții a 26 de
state se angajau s ă continue lupta împotriva Puterilor Axei. Declara ția a fost semnat ă la
Washington, la data de 1 ianuarie 1942. La aceast ă declaraț ie au aderat ulterior alte 22
de state.
Ideea constituirii ONU a fost exprimat ă oficial în anul 1943, prin declara ția semnat ă la
Moscova de reprezentantii SU A, URSS, Marii Britanii și Chinei. Doi ani mai târziu, la 25
aprilie 1945, începeau lucr ările Conferin ței de la San Francisco pentru constituirea ONU,
lucrări care au durat 2 luni și s-au finalizat cu adoptarea Ca rtei ONU. Textul Cartei
cuprinde 19 capitole și 111 articole, a fost aprobat în unanimitate în sesiunea plenar ă la
25 iunie 1945 și a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945, când membrii permanen ți ai
Consiliului de Securitate precum si alte state semnatare au depus instrumentele de
ratificare.
Scopurile ONU

Scopurile pentru care a fost creat ă ONU sunt înscrise în art. 1 al Cartei și anume:
1) menținerea p ăcii și securit ății interna ționale – constituie scopul principal al
organiza ției, rolul preponderent în realizarea lui revenindu-i Consiliului de
Securitate.
2) realizarea cooper ării interna ționale în domeniul economic și social , principalul
organ desemnat de Cart ă pentru înf ăptuirea lui fiind Co nsiliul Economic și Social
(ECOSOC).
3) cooperarea interna țională pentru promovarea și încurajarea respect ării drepturilor
omului și libertăților fundamentale, f ără deosebire de ras ă, sex, limb ă sau religie ,
principala responsabilitate în ac est sens purtând-o Adunarea General ă și
ECOSOC.

Principiile ONU.

Art. 2 din Carta ONU stabile ște principiile pe baza c ărora organizaț ia și statele membre
vor acționa pentru înf ăptuirea scopurilor consacrate la art.1 și anume:
1) nerecurgerea la for ță sau amenin țarea cu for ța,
2) soluționarea pa șnică a diferendelor interna ționale,
3) neamestecul în treburile interne ale statelor, 4) îndatorirea statelor de a coopera între ele,
5) dreptul popoarelor la autodeterminare,
6) egalitatea suveran ă a statelor,
7) îndeplinirea cu bun ă credință a obliga țiilor interna ționale (pacta sunt servanda).

Dobândirea și pierderea calit ății de membru ONU.

Calitatea de membru O NU se poate dobandi pe doua c ăi:
– prin participarea la elaborarea actului constitutiv, – prin aderare.
În consecin ță, exista doua categorii de membrii: memb ri originari sau membrii fondatori
și membrii admi și ulterior.
Membrii originari sunt t oate cele 51 de state care au participat la Conferin ța de la San
Francisco, la redactarea Ca rtei ONU. Pr in aderare num ărul membrilor ONU a sporit
__________________________________________________________________________ 30

necontenit.
Potrivit art.4 alin.1 din Cart ă, pot deveni membre ONU toate statele „iubitoare de pace”,
care „accept ă obligațiile Cartei” și care „dup ă aprecierea Organizatiei, sunt capabile și
dispuse s ă le îndeplineasc ă”.
Statul care dore ște să dobândeasc ă calitatea de membru înainteaz ă Consiliului de
Securitate o cerere de aderare, înso țită de o declara ție că acceptă obligațiile cuprinse în
Cartă . Admiterea ca membru se face printr-o hot ărâre a Adun ării Generale, la
recomandarea Consiliului de Securitate. Hot ărârea se ia cu majoritate de 2/3 din
membrii prezen ți și votanți.

Pierderea calit ății de membru ONU.

Pierderea calit ății de membru ONU are loc în urm ătoarele situa ții:
– dizolvarea organiza ției,
– dispari ția unui stat membru ,
– retragerea voluntar ă,
– excluderea, – suspendarea temporar ă.

Carta nu cuprinde dispozi ții privitoare la retragerea din organiza ție. S-a apreciat totu și
că Națiunile Unite nu urm ăresc să oblige statele membre s ă coopereze în cadrul
organizaț iei, orice stat putându-se retrage dac ă se simte constrâns, datorit ă unor
„împrejur ări excep ționale”. Un stat poate fi exclus din ONU dacă „încalcă în mod
persistent principiile cuprinse in Carta ( excluderea Africii de Sud in 1974). Decizia de
excludere va fi luat ă de Adunarea General ă la recomandarea Consiliului de Securitate,
cu majoritate de 2/3 din membrii prezen ți și votanți. Statul exclus nu mai poate face
parte nici din institu țiile specializate ale ONU sau din organiza țiile interna ționale care
condiț ionează calitatea de membru de cea de memb ru ONU. Un membru ONU poate fi
suspendat din exerci țiul drepturilor decurgând din calitat ea de membru, în cazul în care
Consiliul de Securitate a întreprins împotriva acestuia o ac țiune preventivă sau de
constrângere. Decizia de suspendare se ia de Adunarea General ă, la recomandarea
Consiliului de Securitate, cu majoritate de 2/3 din membrii prezen ți și votanți. Repunerea
în drepturi a statului suspendat se poat e realiza de Consiliul de Securitate f ără
intervenția Adunării Generale.

Structurile ONU

Art. 7 alin. 1 din Carta ONU precizeaz ă că organizaț ia are urm ătoarele organe
principale :
– Adunarea General ă,
– Consiliul de Securitate,
– Consiliul Economic și Social,
– Consiliul de Tutel ă,
– Curtea Internationala de Justitie,
– Secretariatul.

Adunarea general ă.

Compunerea Adună rii Generale
Adunarea General ă se compune din to ți membrii ONU. Delega țiile statelor în Adunarea
Generală sunt formate din cel mult 5 reprezentan ți și tot atâ ția suplean ți, precum și din
atâția consilieri, consilieri tehnici și exper ți câți consider ă necesar fiecare delega ție.
__________________________________________________________________________ 31

ONU suport ă numai cheltuielile privind trans portul celor 5 membrii ai delega ției.
Imediat dup ă deschiderea sesiunii Adun ării Generale se nume ște o comisie de verificare
a deplinelor puteri , formată din 9 membrii, pentru a verifica conformitatea deplinelor
puteri ale delega ților cu Regulamentul interior al Adun ării. În practica ONU îns ă, prin
verificarea deplinelor puteri ale reprezentan ților, emanate de la șeful statului, șeful
guvernului sau ministrul afacerilor externe s-a pus în discu ție, de fapt, prezen ța unor țări
în cadrul Adun ării Generale, reprezent ativitatea anumitor delega ții la sesiunile Adun ării
Generale și, nu în ultimul rând, legitimitatea organului trimi țător emitent al deplinelor
puteri.

Competen țele Adună rii Generale.
Adunarea general ă asigură supravegherea general ă a activit ăților organiza ției, pentru
buna func ționare a ei. Competen țele de ansamblu ale Adun ării Generale sunt precizate
la art. 10 al Cartei ONU.
Astfel „Adunarea general ă poate discuta orice chestiuni sau cauze care intră în cadrul
prezentei Carte, sau care se refer ă la puterile și funcțiile vreunuia din organele
prevăzute în prezenta Cart ă”, putând face „recomand ări membrilor Naț iunilor Unite sau
Consiliului de Securitate, în orice asemenea chestiuni sau cauze”. Putem conchide c ă
puterile și funcțiile Adun ării Generale se extind în toate domeniile ce ț in de competen ța
ONU. COMPETEN ȚE:
– alege metodele de organizare a propriilor lucră ri,
– desemneaz ă membrii altor organe ale ONU, cum ar fi spre ex. membrii
permanenț i ai Consiliului de Securitate,
– gestioneaz ă resursele financiare ale organiza ției,
– admite noi membrii, – alege Secretarul General ONU și judecătorii Curtii Internationale de Justitie,
– face recomand ări având drept scop promovarea cooper ării interna ționale în
domeniul politic și încurajarea dezvolt ării dreptului interna țional și codificarea lui.
Astfel, a fost creat ă Comisia de Drept Interna țional (CDI), principalele teme
studiate în cadrul ei finalizâdu-se sub forma unor conven ții interna ționale. Spre
ex. Conven ția de la Geneva 1958 asupra dreptului m ării, Convenț ia de la Viena
1969 privind dreptul tratatelor etc.,
– încurajează respectarea drepturilor omului. Astfel, a fost adoptat ă Declaraț ia
Universal ă a drepturilor omului, Pactele internaț ionale relative la drepturile civile
și politice și cele economice, sociale și culturale. De asemen ea, au fost elaborate
numeroase conven ții și declara ții vizând drepturi specifice (cum ar fi dreptul la
viata si la integritate fizica si psihic a prin reglementarea genoc idului, crimelor de
război, sclaviei, azilului, torturii etc. ) sau anumite categorii de persoane (refugia ții,
apatrizii, femeile, copii, handicapa ții, deținuții),
– discut ă orice probleme referitoare la men ținerea păcii și securit ății interna ționale,
putând face recomand ări statului sau statelor interesate ori Consiliului de
Securitate.

Organizarea lucr ărilor.
Adunarea General ă se întrune ște odată pe an în sesiune ordinar ă
care se desf ășoară
din a treia zi de mar ți a lunii septembrie și până la mijlocul lunii decembrie, iar în cazul
unei agende înc ărcate, se poate prelungi în anul urm ător.
Adunarea General ă se poate întruni și în sesiuni extraordinare convocate de Secretarul
General, la cererea Consiliului de Securitate ori a majorit ății statelor membre.
Se alege un pre ședinte potrivit principiului rota ției, asigurându-se posibilitatea tuturor
__________________________________________________________________________ 32

grupurilor de state (Asi a, Africa, Europa R ăsăriteană, America Latin ă, Europa
Occidental ă, America de Nord și alte state) s ă ajungă la președin ția adunării. Se alege
un birou și se aprob ă ordinea de zi.
Adunarea general ă lucrează atât în plen cât și în cele 7 Comitete Plenare, în func ție de
natura problemelor cu care se ocup ă fiecare comitet.
Hotărârile se adopt ă cu majoritate absolut ă, fiecare membru dispunând de un vot. Este
vorba de „chestiuni importante” (men ținerea păcii, compunerea organiza ției și calitatea
de membru, compunerea organelor principale, buget ). Pentru toate celelalte chestiuni,
hotărârile se iau cu majoritate simpl ă. Hotă rârile se iau si prin consens, deși aceast ă
modalitate de vot nu este prev ăzută în Cartă, atunci când fa ță de o anumit ă propunere
nu există nici o obiec ție. Hotă rârile Adun ării Generale au val oare de recomandare,
neavând for ță juridică obligatorie. Excep ție fac hot ărârile privind func ționarea intern ă a
organizaț iei.

Consiliul de Securitate

Este un organ cu compunere restrâns ă având ca principal ă competen ță menținerea
păcii și securit ății interna ționale.
Compunere.

Consiliul de Securitate cuprinde 2 categorii de membrii: permanen ți și nepermanen ți.
Membrii permanen ți: SUA, Marea Britanie, Fran ța, Federa ția Rusă, China.
Membrii nepermanen ți sunt în num ăr de 10 ale și de Adunarea General ă pentru o
perioadă de 2 ani, urm ărindu-se o reparti ție geografic ă echitabilă și luându-se în
considerare contribu ția statelor la menț inerea p ăcii mondiale. Acela și stat nu poate fi
ales 2 mandate consecutive. Funcționare.

Consiliul de Securitate are o func ționare permanent ă și în acest scop, fiecare membru
numește un reprezentant permanent la sediul organiza ției.
Președinția se asigur ă prin rota ție, câte o lun ă, de reprezentantul fiecă rui stat membru.
Hotărârile se adopt ă cu majoritate calificat ă de 9 voturi. Abț inerea de la vot nu este
interpretat ă vot negativ. Tot mai mult hot ărârile se adoptă prin consens.
Competen țe.

– menținerea păcii și securit ății interna ționale ,
– soluționarea pa șnică a diferendelor (prin tratativ e, mediere, arbitraj, anchet ă,
conciliere etc.),
– în cazurile în care Consiliul constat ă existența unor situa ții pe care le calific ă
drept o amenin țare împotriva p ăcii, o înc ălcare a p ăcii sau un act de agresiune
acest organ este autorizat să adopte rezolu ții cu valoare obligat orie prin care
poate dispune m ăsuri coercitive culminând cu utilizarea for ței armate ( ex.
folosirea embargoului, ruperea rela țiilor diplomatice, interven ția armată ).
„Operațiunile de men ținere a p ăcii” constituie un mecanism de interven ție dezvoltat de
Adunarea General ă și Consiliul de Securitate pentru men ținerea pă cii interna ționale,
avind urmatoarele particularit ăți:
– aceste misiuni sunt initiate de Adun ărea Generala sau Consi liului de Securitate,
– se compun din contingente m ilitare ale statelor membre și misiuni de observatori,
– mandatul (competen țele) și durata desf ășurării sunt stabilite de organizatie,
– sunt plasate sub autoritatea Secretarului General ONU.

__________________________________________________________________________ 33

Consiliul Economic și Social ( ECOSOC)

Este organul care ,sub autoritatea Adun ării Generale, coordoneaz ă activitățile
economice și sociale desf ășurate în sistemul ONU. Es te un organ cu compunere
restrânsă format din 54 de membrii. Adunarea General ă alege în fiecare an 18 membrii
ECOSOC pentru un mandat de 3 ani , cu posibilitatea realegerii.
Anual se desf ășoară o sesiune principal ă și 2 cu caracter organizatoric. Statele
sunt reprezentate de mini ștri sau înal ți funcționari.
Competen țele ECOSOC sunt largi: cooperare în domeniul economic, social,
cultural, educa ție, sănătate, drepturile omului , având un rol de execu ți e î n r a p o r t c u
Adunarea General ă. Este forumul principal de dezbatere a acestor probleme și de
adoptare a unor recomand ări și strategii de dezvoltare. Se realizeaz ă studii, au loc
conferințe, sunt preg ătite proiecte de conven ții etc. Are grupe de exper ți pe diferite
probleme, fiind abilitat s ă consulte organiza ții interna ționale neguvernamentale .

Consiliul de Tutel ă
A fost creat pentru teritoriile foste colonii și care nu au atins un deplin grad de
autoguvernare, obiectivul regimului de tutel ă instituit prin Carta ONU const ănd în
promovarea progresului tehnic, economic, social și evolu ție progresiv ă spre
autoguvernare și independen ță. Început în 1993 sistemul de tutelă nu se mai aplic ă nici
unui teritoriu și deci Consiliul de Tutel ă nu se mai întâlne ște.

Curtea Internationala de Justitie

– Este organul judiciar pr incipal al ONU, fiind fo rmat dintr-un corp de judec ători
independenti, persoane cu înalte calit ăți morale și juriști cu competen ță
recunoscut ă în materie de drept interna țional.
– Este formată din 15 judec ători aleși de Adunarea General ă și Consiliul de
Securitate pentru 9 ani, cu posibilitatea realegerii.
– Se pot adresa Cur ții numai statele, nu și persoanele fizice sau juridice ori alte
organizaț ii.
– Deciziile sunt obligator ii numai pentru statele p ărți ale litigiului supus judec ății
Curții.
În soluționarea litigiilor Curtea aplic ă:
– conven ții interna ționale,
– cutuma interna țională ,
– principiile generale de drept recunoscute de na țiunile civilizate,
– hotărârile judec ătorești și doctrina celor mai califica ți speciali ști de drept public ai
diferitelor na țiuni.
Curtea poate acorda avize consultative
, la cerere, Adună rii Generale, Consiliului de
Securitate si institu țiilor specializate ONU. Aceste avize nu au for ță obligatorie, dar sunt
respectate de cei c ărora li se adresează .

Secretariatul
Este compus din Secretarul General și personalul secretariatului.
Secretarul general este al es pe 5 ani de Adunarea general ă la propunerea Consiliului de
Securitate fiind cel mai înalt func ționar administrativ al organiza ției.
Atribuț ii:

– întocme ște Raportul anual privind activitatea organiza ției pe care-l prezint ă
__________________________________________________________________________ 34

Adunării Generale,
– conduce secretariatul, personalul aces tuia aflându-se su b autoritatea sa
exclusivă,
– organizeaz ă sesiunile Adun ării Generale,
– coordonează activitatea organelor și institu țiilor din sistemul ONU,
– atribu ții în domeniul financiar (preg ătește bugetul, prime ște contribu ții etc.,
– reprezint ă organiza ția,
– are func ția de depozitar al unor conven ții interna ționale încheiate în cadrul ONU.
Personalul secretariatului este compus din func ționari numiț i de Secretarul General,
lucrând la sediul central al organiza ției (New York). În calitate de func ționari
internaț ionali, atât ei cât și Secretarul General, nu vor solicita și nu vor primi instruc țiuni
de la vreun guvern sau alt ă autoritate exterioar ă organizaț iei. Sunt r ăspunzători numai
față de ONU. Se bucur ă de privilegii și imunit ăți, asemănător personalului diplomatic.

BIBLIOGRAFIE
A. Fuerea – Drept interna țional privat. Editura Universul Juridic, Bucure ști. 2005

A. I. Filipescu – Tratat de drept interna țional privat. Editura Universul Juridic,
București. 2007

O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa – Manual de drept interna țional privat.
Editura Hamangiu, Bucure ști. 2007

__________________________________________________________________________ 35

Unitatea de învăț are nr.10

NATO

10.1 OBIECTIVE
– să familiarizeze cursan ții cu organizatiile internationale
– să prezinte condi țiile de fond și de form ă privind crearea organizatiilor
internationle
– să dezvolte capacitatea cursan ților de a identifica notiuni specifice
organizatiilor internationale
NATO

Originile Alian ței

Între 1945 și 1949, puse în faț a necesit ății imediate de reconstruc ție
economic ă, țările Europei Occidentale și aliații lor Nord-americani, au privit cu
îngrijorare politicile și metodele expansioniste ale Uniunii sovietice.
Îndeplinindu- și promisiunile luate în timpul r ăzboiului de a- și reduce
potenț ialul de ap ărare și de a demobiliza trupele, guv ernele oocidentale au observat
intenț ia clară a conducerii sovietice de a- și menține forța militară la întreaga sa
capacitate. Mai mult, în lumina obiectivelor ideologice declarate ale Partidului Comunist Sovietic, era evident c ă apelul de respectare a Cartei Na țiunilor Unite și a
acordurilor interna ționale stabilite la sfâr șitul războiului nu garantau suveranitatea
natională sau independen ța statelor democratice amenin țate de acte de agresiune
externă sau de subversiune din interior.
Ca o temere în plus, s-a mai ad ăugat și realitatea faptului c ă în Europa
Occidental ă și de Est, precum și în alte state, s-au impus for țe nedemocratice de
guvernă mânt represiuni ale opozi ției, ori a drepturilor și libertăților civile, umane și
fundamentale. Între 1947-1949, o serie de evenimente po litice dramatice, la nivel mondial,
au agravat și mai tare situa ția. Astfel, au avut loc evenimente ca: amenință ri fățise la
suveranitatea Norvegiei, Greciei, Turciei, a altor ță ri din Vestul Europei, lovitura de
stat din Cehoslovacia (iunie 1948), blocada ilegal ă a Berlinului (aprilie 1948).
Semnarea Tratatului de la Bruxe lles- martie 1948 , a marcat hot ărârea a cinci țări
vest-europene, Belgia, Fr anta, Luxemburg, Olanda și Marea Britanie, de a dezvolta
un sistem de ap ărare comun și de a înt ări legă turile, încât s ă poată rezista în fa ța
amenințărilor ideologice, politice și militare la adresa securit ății lor.
Negocierile cu S.U.A și Canada au creat cadrul form ării unei singure
Alianțe Nord-Atlantice,bazat ă pe garan ții de securitate și angajamente comune între
Europa și America de Nord.
Danemarca, Islanda, Norvegia și Portugalia au fost invitate de c ătre
Puterile Tratatului de la Bruxelles s ă se alăture acestui proces.
Aceste negocieri s-au concretizat prin semnarea Tratatului de la
Washington în aprilie 1949, in stituindu-se astfel, un si stem comun de securitate
bazat pe un parteneriat între cele 12 țări.
Mai apoi, în 1952, Grecia și Turcia au aderat la Tratat, Republica Federal ă
a Germaniei intr ă în Alianță în 1955, în 1982 Spania dev ine , deasemenea membr ă
NATO.În 1999 Republica Ceh ă, Ungaria, Polonia ader ă la NATO. Ultimul val de
__________________________________________________________________________ 36

aderări a adus în 2004 alte șapte țări membre: România, Lituania , Letonia, Estonia,
Bulgaria și Slovacia.
Alian ța Nord-Atlantic ă a fost fondat ă pe baza unui tratat între statele
membre, acceptat de c ătre acestea în urma dezbaterilor publice și a unor procese
parlamentare specifice.
Fiecare țară membră este obligat ă să își asume atât riscurile, cât și
responsabilit ățile, cât și avantajele securit ății colective, angajându-se s ă nu ia parte
la nici un alt acord interna țional care ar putea intra în conflict cu clauzele Tratatului.
De la crearea Alian ței și până în prezent, s-a scurs o jum ătate de secol de
istorie. În marea parte a acestei perioade princi palul obiectiv NATO a fost acela de
a asigura ap ărarea imediat ă și securitatea Țărilor Membre.
Chiar dac ă NATO, va continua s ă asigure securitatea membrilor s ăi și să
simbolizeze comunitatea destinului popoarelor reunite sub semnul ata șamentului
pentru democra ție, acestor func ții și responsabilit ăți li se vor ad ăuga altele noi, într-
un context cu totul diferit.
1
Observ ăm că, în afara principalul ui obiectiv, apare o nou ă preocupare,
odată cu Sfârșitul Războiului Rece, deoarece, pentru prima dat ă în istoria european ă
de după război, perspectiva îndeplinirii lui a devenit o realitate.
Unul din înv ățămintele Ră zboiului Rece, este acela de a ne fi ar ătat că
statele posesoare de arme de distrugere în mas ă, se aflau în imposibilitate de a
recurge la r ăzboi pentru a- și rezolva conflictele.
NATO reprezint ă legătura transatlantic ă prin intermediul c ăreia, securitatea
Americii de Nord este în permanent ă conexiune cu securitatea Europei.2
Ea este manifestarea practic ă a efortului colectiv depus de c ătre membrii
săi pentru sus ținerea intereselor lor co mune în problema securit ății.
Principiul fundamental care st ă la baza Alian ței este un angajament comun
față de cooperarea mutual ă între statele membre, axat pe indivizibilitatea securit ății
acestora. Solidaritatea si coez iunea din cadrul Alian ței, susțin faptul c ă nici o țară
membră, nu poate fi for țată să se bazeze doar pe propriile eforturi na ționale, în cazul
apariției unor amenință ri asupra securit ății sale.
F ără a priva statele membre de drepturile și obliga țiile de a- și asuma
responsabilit ățile suverane în domeniul ap ărării, Alian ța le ajut ă să își atingă
obiectivele de securitate na țională în urma unui efort colectiv.
Tratatul Nord-Atlantic din aprilie 1949 care este baza legal ă și contractual ă
a Alianței, a fost stabilit in cadrul art. 51 al Cartei Na țiunilor Unite, care reafirm ă
dreptul inalienabil al st atelor independente la ap ărarea individual ă sau colectiv ă.
Cu toate c ă, scopul alia ților este acela de a “promova rela ții de pace și
prietenie în zona Nord- Atlantic ă”
3, scopul imediat al NATO a fost acela , de a- și
apăra membrii de o poten țială amenințare care ar fi putut re zulta în urma politicii și
sporirii capacit ății militare a fostei Uniuni Sovietice.
Organiza ția Tratatului Nord-Atlantic, asigur ă structura care permite
implementarea obiectivelor Alian ței. Este o organizatie inter-guvernamentală , în
cadrul căreia, ță rile membre î și păstrează neatinse, suveranitatea și independen ța.
Organiza ția asigur ă forumul în care au loc consult ări în orice probleme și în
care țările membre iau decizii politice și militare care le pot afecta securitatea.
Organiza ția, oferă structurile necesare pentru facilitarea consult ărilor și

1 Miga Beșteliu, oper. cit. pag 42
2 Ciuvăț V., oper.cit. pag 11
3 Miga Beșteliu, oper. Cit. pag 21
__________________________________________________________________________ 37

cooperării între statele membre, în domenii politice, militare și economice, precum și
științifice sau în afara sferei militare.
Astfel, ideea de securitate imp ărtășită de către membrii Alian ței, indiferent
de diferen țele specifice sau de capacit ățile militare na ționale, contribuie la stabilitatea
din zona Euro-Atlantic ă. Se creeaz ă condiț ii care favorizeaz ă extinderea cooper ării
între membrii Alian ței și alte țări.
Mijloacele prin care Alian ța își exercit ă politicile de securitate , include
menținerea unei capacit ăți militare suficiente pentru a preveni un eventual r ăzboi și
pentru a asigura o ap ărare adecvat ă, o capacitate general ă de rezolvare a crizelor
care ar putea afecta securitatea membrilor s ăi , și promovarea activ ă a dialogului cu
alte naț iuni și a unei abord ări a securit ății europene în spiritul ajut orului reciproc, care
să includă măsuri de dezvoltare în domeniul controlului armamentului și al
dezarmării.
Pe scurt, Alian ța este o asociere de state libere, unite în hot ărârea lor de a-
și menține securitatea prin garan ții comune și prin rela ții stabile cu alte țări.

Emblema NATO

Ultimele evenimente din cadrul Alian ței s-au axat mai ales pe consolidarea Identit ății
Europene de Securitate și Apărare și pe dezvoltarea structur ilor de cooperare între
NATO și UNIUNEA EUROPEAN Ă în urma deciziilor adoptate de UE pentru
intensificarea rolului s ău operațional în gestionarea crizelor și menținerea păcii.
Emblema NATO a fost adoptat ă de către CONSILIUL Nord-Atlantic ca
simbol al Alian ței Atlantice, în octomb rie 1953. Cercul reprezint ă unitatea și
cooperarea , în timp ce roza vânturilor simbolizeaz ă direcț ia comun ă spre pace pe
care o urmează țările membre ale Alian ței Atlantice.4
Tratatul NATO

Tratatul NATO a fost semnat la 4 aprilie 1949 în WASHINGTON DC.
Statele care sunt parte a prezentului Trat at îsi reafirm ă credința în

4 Manualul NATO

5 Definitia teritoriilor carora li se aplica Articolul 5 a fost revizuita de catre articolul 2 al
Protocolului la Tratatul Nord-Atla ntic, odata cu aderarea Greciei si Turciei, semnata la data de 22
octombrie 1951.
6 La data de 16 ianuarie 1963, Consiliul Nord-Atlantic a luat nota de faptul ca, in ceea ce priveste
fostele departamente algeriene ale Frantei, clau zele relevante ale acest ui tratat au devenit
inaplicabile incepand cu data de 3 iulie 1962.
7 Tratatul a intrat in vigoar e la data de 24 august 1949, dupa depunerea ratificarilor din partea
tuturor statelor semnatare.
8 Defarfes P.M, “Organiza țiile Interna ționale contemporane”, Institutul European, Ia și, 1998, pag
24-25
9 Manualul NATO

10 Defarges P.M., oper. Cit. pag 32
11 Ciuvăț . V, Drept Interna țional Public, pag 44-46
12 Miga Beșteliu R., “Drept Interna țional”. Editura “All Beck”- Bucure ști, 2003
13 Articolul 5 din Tratatul nord-atla ntic vizeaza, in principal, atacul or icarui membru este considerat
un atac impotriva tuturor. Activitatile Aliantei ca re ies de sub incidenta art. 5 sunt denumite
impreuna drept “Operatiuni non-articol 5”
__________________________________________________________________________ 38

obiectivele și principiile Cartei Na țiunilor Unite, precum și dorința lor de a convie țui în
pace cu toate popoarele și guvernele.
Ele sunt angajate în salvgardarea libert ății, a mo ștenirii comune și a
civilizaț iei popoarelor pe care le reprezint ă, pe baza principiilor democra ției, libert ății
individuale și a literei legii.
Ele caut ă să promoveze stabilitatea și bun ăstarea zonei nord-atlantice.
Ele sunt hot ărâte să își uneasc ă eforturile în scopul ap ărării colective și al
păstrării păcii și securit ății.
Astfel, ele sunt de acord cu prezentul tratat :
ARTICOLUL 1
P ărțile se angajeaz ă conform prevederilor din Carta Na țiunilor Unite, s ă
rezolve prin mijloace pa șnice orice disput ă internaț ională în care ar putea fi
implicate , astfel încât s ă nu aduc ă atingere p ăcii, securit ății și dreptului interna țional
și să se abțină să recurgă în relațiile interna ționale la amenin țarea cu for ța sau la
folosirea for ței, în vreun mod incompatibil cu obiectivele Na țiunilor Unite.
ARTICOLUL 2 P ărțile vor contribui la dezvoltarea continu ă a relațiilor internaț ionale de
pace și prietenie prin consolidarea institu țiilor libere , prin facilitarea unor mai bune
ințelegeri a principiilor pe baza c ărora sunt fondate aceste institu ții și prin
promovarea condi țiilor de asigurare a stabilit ății și bunăstării. Ele vor c ăuta să
elimine conflictele din politicile lor economice interna ționale și vor încuraja
colaborarea economic ă bilateral ă sau multilateral ă.
ARTICOLUL 3 Pentru a îndeplini mai eficient obiectivele acestui Tratat, P ărțile, separate
sau impreun ă, prin intermediul auto-ajutor ării și al sprijinului reciproc continu, î și vor
menține și își vor dezvolta capacitatea individual ă și cea colectivă în fața unui atac
armat. ARTICOLUL 4 P ărțile vor avea consult ări comune ori de câte ori vreuna dintre ele va
considera c ă este amenin țată integritatea teritorială , independen ța politic ă sau
securitatea vreuneia dintre P ărți.
ARTICOLUL 5 P ărțile convin ca un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele,
în Europa sau America de Nord , va fi considerat un atac împotriva tuturor și, în
consecin ță, sunt de acord c ă, dacă are loc un asemenea atac armat, fiecare dintre
ele , în exercitarea dreptului de auto-ap ărare individual ă sau colectiv ă recunoscut
prin Articolul 51 din Carta Na țiunilor Unite, va sprijini Partea sau P ărțile atacate prin
efectuarea imediat ă, individual sau de comun acord cu celelalte P ărți, a oricărei
acțiuni pe care o consider ă necesar ă, inclusiv folosirea for ței armate, prin restabilirea
și menținerea securit ății zonei nord-atlantice.
Orice astfel de atac armat și toate m ăsurile adoptate ca rezultat al acestuia
__________________________________________________________________________ 39

vor trebui raportate imediat Consiliului de Securitate. Aceste m ăsuri vor înceta dup ă
ce Consiliul de Securitate va adopta m ăsurile necesare pentru restabilirea și
menținerea păcii și securit ății interna ționale.

ARTICOLUL 65
În scopul aplic ării art 5 , un atac armat asup ra uneia sau mai multe dintre
Părți se consider ă ca include un atac armat:
– pe teritoriul oric ărei Pă rți în Europa sau America de Nord, în departamentele
algeriene ale Fran ței
6 , pe teritoriul Turciei sau pe insulele aflate sub jurisdic ția
oricărei Pă rți din zona nord-atlantic ă, la nord de Tropicul Cancerului;

– asupra for țelor terestre, navale sau aeriene ale oric ărei Părți, care se afl ă pe
sau deasupra acestor teritorii, sau în oricare zon ă a Europei în care for țele de
ocupație ale uneia dintre P ărți erau sta ționate la data intr ării în vigoare a
acestui Tratat, sau pe Marea Mediterană ori în zona nord-atlantic ă aflată la
nord de Tropicul Cancerului.

ARTICOLUL 7
Tratatul nu afecteaz ă și nu va fi interpretat ca afectând în nici un fel
drepturile și obliga țiile care decurg din Carta P ărților care sunt membre ale Naț iunilor
Unite, sau responsabilitatea principal ă a Consiliului de Securitate de men ținere a p ăcii și
securității interna ționale.
ARTICOLUL 8 Fiecare parte declar ă că nici una din obliga țiile interna ționale, aflate în
vigoare la un moment dat între ea și oricare dintre celelalte P ărți sau un al treilea stat,
nu este în contradic ție cu prevederile prezentului Tratat și se angajeaz ă să nu își asume
nici o obliga ție interna țională aflată în conflict cu acest Tratat.
ARTICOLUL 9 Prin prezentul, P ărțile înființează un Consiliu în cadrul c ăreia fiecare va fi
reprezentat ă în procesul de analiz ă referitoare la implementarea acestui Tratat. Consiliul
va fi astfel organizat încât s ă fie capabil s ă se reuneasc ă prompt și în orice împrejurare.
Consiliul va constitui atâtea organisme subsidiare cât este necesar; în primul rând, va
inființa de urgen ță un comitet al ap ărării care va recomanda m ăsurile de implementare a
Articolelor 3 și 5.
ARTICOLUL 10 Prin acord unanim, p ărțile pot să invite să adere la acest Tratat orice alt
stat European aflat în pozi ția de a urma principi ile acestui Tratat și de a contribui la
securitatea zonei nord-atlantice, s ă adere la acest Tratat. Orice stat astfel invitat poate
deveni parte la tratat , în urma depunerii la guvernul Statelor Unite ale Americii a
documentului de aderare. Guvernul Statelor Un ite ale Americii va notifica fiecare Parte
în legatur ă cu depunerea fiec ărui astfel de document la aderare.

__________________________________________________________________________ 40

ARTICOLUL 11
Acest Tratat va fi ratificat și prevederile sale vo r fi îndeplinite de c ătre Părți,
în conformitate cu regulile constitu ționale respective. Documentele de ratificare vor fi
depuse cât mai curând de guvernul Statelor Unite ale Americii, care îi va notifica pe to ți
ceilalți semnatari în legatur ă cu fiecare depunere. Tratatul va intra în vigoare între
statele care l-au ratificat, imediat ce se va depune ratificarea de c ătre majoritatea
semnatarilor, incluzând ratific ările Belgiei, Canadei, Fran ței, Luxemburgului, Olandei,
Marii Britanii și Statelor Unite, și va intra în vigoare, cu priv ire la alte State, la data
depunerii ratific ărilor lor
7.
ARTICOLUL 12 D u p ă zece ani de la intrarea în vigoar e a Tratatului, sau la orice alt ă dată
ulterioară, Părțile, la cererea oric ăreia dintre ele, se vor c onsulta în scopul revizuirii
Tratatului, luând în considerare factorii care la vremea respectiv ă afecteaz ă pacea ș i
securitatea în zona nord-atlantic ă, inclusiv dezvoltarea de acorduri universale sau
regionale, conform Cartei Na țiunilor Unite, pentru menț inerea p ăcii și securit ății
internaț ionale.
ARTICOLUL 13 D u p ă două zeci de ani de la intrarea în vi goare a Tratatului, oricare Parte
poate să se retragă din cadru; acestuia la un an de la depunerea notific ării de denun țare
la guvernul Statelor Unite ale Americii, care va info rma guvernele celorlalte P ărți în
legatură cu depunerea fiec ărei astfel de notific ări de denun țare.
ARTICOLUL 14 Acest Tratat, ale c ărui variante în limba englez ă sau francez ă sunt în mod
egal autentice, va fi depozitat în arhivele gu vernului Statelor Unit e ale Americii. Copii
autorizate conforme vor fi transmise de c ătre acest guvern celorlalte guverne
semnatare.
ORGANIZARE ȘI STRUCTURI CIVILE
Cartierul General al NATO

Cartierul General al NATO din Bruxe lles este atât sediul politic al Alian ței,
cât și reședința permanent ă a Consiliului Nord-Atlantic. Aici se află birourile
reprezentan ților permanenț i și ale delega țiilor naționale, ale Secret ariatului General și
Secretariatului Interna țional, ale reprezentan ților militari naț ionali, al Pre ședintelui
Comitetului Militar și ale Statului Major Militar Internaț ional. De asemenea, g ăzduiește și
misiunile diplomatice ale st atelor membre, Statul majo r pentru consultare, comand ă și
control (C3) al Cartierului General, precum și unele agen ții ale NATO.
La Cartierul General al NATO lucreaz ă aproximativ 3150 de angaja ți
permanenti. Dintre ace știa, circa 1400 sunt membri ai delega țiilor naționale și
reprezentan ți militari na ționali ai NATO. Secretariatul Interna țional și agen țiile
internaț ionale num ără aproximativ 1300 de salaria ți civili, iar Statul Major Militar
Internațional are 350 de membri, dintre care circa 80 de civili. De asemenea,
reprezentan ții oficiali ai misiunilo r diplomatice sau ai birourilor de legatur ă dintre ță rile
Partenere dispun de birouri la Cartierul General al NATO.
__________________________________________________________________________ 41

Reprezentan ți permanen ți și delegatii na ționale

Fiecare țară membră este reprezentat ă în Consiliul Nord-Atlantic de un
ambasador sau reprez entant permanent, asistat de o delega ție națională alcatuită din
consilieri și oficiali, care î și reprezint ă țările în diferite comite te ale NATO. În multe
privințe, delega țiile sunt asem ănătoare unor mici ambas ade. Amplasarea delega țiilor în
cadrul aceleia și clădiri le permite s ă mențină, ușor și rapid, contacte oficiale și neoficiale,
atât între ele, cât și cu serviciile Secretariatului Interna țional al NATO, sau cu
reprezentan ții țărilor Partenere.

Secretarul General

Secretarul General este un om de stat internaț ional de rang înalt, numit de
către guvernele țărilor membre în func ția de pre ședinte al Consiliului Nord-Atlantic, al
Comitetului pentru planificarea ap ărării și al Grupului pentru planificare nuclear ă; de
președinte în func țiune al altor comitete superioare ale NATO. Totodat ă, el este și
presedintele Consiliului pentru Parteneriat Euro-Atlantic și al Grupului de cooperare
mediteranean ă, dar și președinte asociat (împreună cu reprezentantul Rusiei și
reprezentantul țărilor membre NATO, func ționând ca pre ședinte onorific) al Consiliului
Permanent Comun NATO-Rusia. De asemenea, este și președinte asociat, al ături de
reprezentantul ucrainean, al Comisie NATO- Ucraina.
Secretarul General este responsabil cu promovarea și dirijarea procesului
de consultare și de adoptare a decizi ilor în cadrul Alian ței8. El poate propune teme de
discuție și elementele decizionale și este abilitat s ă rezolve pe cale amiabil ă posibilele
divergen țe între țările membre. Este responsabil de conducerea Secretariatului
Internațional și este principalul purt ător de cuvânt al Alian ței, atât în rela țiile externe și în
comunicarea și contactele cu guvernele membre, cât și cu mass-media. Adjunctul
Secretariatului General îl asist ă pe acesta în exercitarea func țiilor sale și îl înlocuie ște în
caz de absenț a. El prezideaz ă Forțele operative la nivel înalt pentru controlul armelor
convenționale. Grupul executiv de lucr u, Comitetul NATO pentru ap ărarea aerian ă,
Comisia consultativ ă comună, Comitetul mixt pe problem e de proliferare, precum și alte
câteva Grupuri ad-hoc și de lucru.9
Secretarul General r ăspunde de conducerea Secretariatului Interna țional
în ansamblu și are sub autoritate direct ă un Cabinet și biroul Secretarului Interna țional.
Secretariatul Interna țional este format din reprezentanț i ai țărilor membre și servește
Consiliul, precum și comitetele și grupurile de lucru subordonate acestuia, dar și
Consiliul Parteneriatului Nord-Atlantic, Consiliul Permanent Comun NATO-Rusia,
Comisia NATO-Ucraina și Grupul de cooperare mediteranean ă. El acționează atât ca
secretariat, cât și ca personal de consultan ță politică si operativ ă, și functioneaz ă pe
baza permanent ă, abordând o larg ă varietate de probleme re levante pentru Alian ța și
pentru țările Partenere.

Secretariatul Interna țional

Activitatea Consiliului Nord-Atlantic și a comitetelor subordonate acestuia este
sprijinită de un Secretariat Interna țional, al c ărui personal este alc ătuit din cet ățeni ai
țărilor membre, fie recruta ți direct de c ătre Organiza ție, fie deta șați de către guvernele
respective, Membrii Secretariatului Interna țional răspund în fa ța Secretarului General și
se subordonează Organiza ției pe toat ă perioada serviciului lor.
Secretariatul Interna țional este format din Biroul Secretarului General, cinci
departamente operative, Biroul administrativ și Biroul Inspectorului financiar. În fruntea
fiecărui departament se află un Secretar General adjunct, care prezideaz ă, de obicei,
__________________________________________________________________________ 42

principalul comitet care trateaz ă problemele aflate în competen ța sa. Cu ajutorul
structurii lor pe direc ții, secțiuni și servicii, departamentele sprijin ă lucrările comitetelor în
diferite domenii de activitate.10
Secretariatul Interna țional sprijin ă procesul de realizare a consensului și de
adoptare a deciziilor între țările membre și partenere și este responsabil cu preg ătirea și
supravegherea reuniunilor și deciziilor comitetelor NATO și ale institu țiilor create pentru
coordonarea diferitelor forme de parteneriat bilateral și multilateral, înfiin țate încă de la
sfârșitul Războiului rece, cu țări nemembre. In plus, exist ă un numar de agen ții și
organizaț ii civile localizate în diferite țări membre, cu responsabilit ăți în domenii precum:
logistica de consum, logistica de produc ție și echipamente, planificarea situa țiilor de
urgență civilă, coordonarea traficului aerian și apărarea antiaerian ă, războiul electronic.

ORGANIZARE ȘI STRUCTURI MILITARE

Comitetul militar

Reprezentan ții permanen ți ai NATO se întâlnesc, la nivel de Ambasadori, în
cadrul Consiliului Nord-Atlantic, sub pre ședinția Secretarului General, pentru a dezbate
și a aproba politica Alian ței. La intervale regulate, Consiliul și alte comitete politice
superioare (în primul rând co mitetul de planificare al ap ărării (DPC) și Grupul de
planificare nuclear ă (NPG)) se reunesc la Bruxelles s au în alte capitale ale Alian ței, la
nivele mai înalte, de miniștri de externe și ai apărării și, uneori, în cazul reuniunilor de
vârf, la nivel de șefi de stat și de guvern.

Deciziile adoptate de c ătre fiecare din aceste organisme au acela și statut și
reprezint ă politica aprobat ă de ță rile membre, indiferent de nivelul la care au fost
adoptate. Comitetele specializate, alc ătuite la rândul lor din oficiali reprezentând
diversele țări, sunt subordonate acestor organisme superioare. Aceast ă organizare pe
comitete reprezintă mecanismul de baz ă care ofer ă Alianței mijloacele de consultare și
de adoptare de decizii, asi gurând reprezentarea fiec ărui stat membru la toate nivelele și
în toate domeniile de ac tivitate ale NATO.
Activitatea curent ă a Comitetului Militar este asigurat ă de reprezentan ții militari
care acționează în numele șefilor de Stat major din țările lor. Ei ac ționează în calitate de
reprezentan ți naționali, ap ărând cât mai bine interesele țărilor lor, ră mânând în acela și
timp deschi și la negocieri și discuții, pentru ob ținerea consensului. Aceasta implic ă
adesea compromisuri, atunci când ob ținerea acordului este în interesul întregii Alia țe și
servește la promovarea scopurilor politice și obiectivelor sale globale. În consecint ă,
reprezentan ții militari dispun de suficient ă autoritate pentru a perm ite Comitetului Militar
să își îndeplineasc ă misiunile colective și să adopte decizii prompte.
Comitetul este abilitat s ă recomande autorit ăților politice ale NATO acele m ăsuri
considerate necesare pentru ap ărarea comun ă în aria de ac țiune a Alian ței. Principalul
său rol este de a stabili orient ările și de a oferi consiliere asupra doctrinei și strategiei
militare. Consiliaz ă Comandan ții strategici ai NATO, ai c ăror reprezentan ți particip ă la
întrunirile sale, asupr a problemelor militare și este r ăspunzător în fa ța Consiliului, de
administrarea general ă a problemelor militare ale Alian ței, precum și de func ționarea
eficientă a agențiilor Comitetului Militar.
Comitetul ajut ă la elaborarea conceptelor strategice generale ale Alianț ei și
realizeaz ă o evaluare anual ă pe termen lung a for ței și capacit ăților țărilor și zonelor
care prezint ă un risc la adresa intereselor NATO. În plus, responsabilit ățile sale pe timp
__________________________________________________________________________ 43

de criză, tensiune sau razboi sunt acelea de a oferi Consiliului și Comitetului pentru
Planificarea Ap ărării sfaturi cu pr ivire la situa ția militar ă și de a face recomand ări pentru
utilizarea for ței militare, aplicarea planurilor de circumstan ță și elaborarea unor reguli
corespunz ătoare de angajament.

Comitetul Militar se întâlne ște în fiecare zi de joi, dup ă întrunirile ordinare ale
Consiliului, ce au loc miercurea, astfel încât s ă poată pune în practic ă fără întârziere
deciziile acestuia. În practică , întâlnirile pot fi convocate or i de câte ori este necesar si
atât Consiliul, cât și Comitetul Militar se întrunesc mult mai frecvent decât prevede orarul
săptămânal. Ca rezultat al rolului Alian ței în Bosnia-Hertegovina și în Kosovo, al
adaptării interne și externe a structurilor Alian ței, al dezvolt ării parteneriatului și
cooperării cu alte țări și al creării de noi institu ții care să supravegheze aceste evolu ții,
frecvența întâlnirilor tuturor organi smelor decizionale ale Alianț ei a crescut considerabil.
În mod normal, Comitetul Militar se reune ște de trei ori pe an în sesiuni la nivel de
șefi de Stat major (CHODS). Dou ă dintre aceste întâlniri ale Comitetului Militar au loc la
Bruxelles, iar cealaltă este gazduit ă de una din țările NATO, prin rota ție.

Preș edintele Comitetului Militar

Președintele Comitetului Militar (CMC) este ales de c ătre șefii de Stat major și
desemnat în func ție pe o perioad ă de trei ani. El actioneaz ă exclusiv în calitate
internaț ională și autoritatea sa deriv ă de la Comitetul Militar, în fa ța căruia răspunde
pentru îndeplinirea ăndatoririlor sale. În mod normal, el prezideaz ă toate reuniunile
Comitetului Militar. În absen ța sa, atribu țiile îi sunt preluate de c ătre președintele-adjunct
al Comitetului Militar (DCMC).
11

Pre ședintele Comitetului Militar este atât purt ătorul de cuvânt, cât și
reprezentantul acestuia. El conduce activit ățile zilnice ale Comitetului și stabile ște în
numele acestuia directivele și orientările necesare, adresate Directorului Statului Major
Militar Interna țional. De asemenea, el reprezint ă Comitetul Militar la reuniunile la nivel
înalt, cum ar fi cele ale Co nsiliului Nord-Atlantic, ale Co mitetului pentru planificarea
apărării și ale Grupului de pl anificare nuclear ă, în calitate de consilier pe probleme
militare. Prin func țiile sale, pre ședintele Comitetului Militar are, totodat ă, un important rol
public, fiind și principalul purt ător de cuvant pe problem e militare ale Alian ței, în
contactele cu mass-media. Efectueaz ă vizite oficiale și reprezint ă Comitetul Militar atât
în țările Alian ței, cât și în cele cu care NATO urm ărește să dezvolte leg ăturile stabilite în
cadrul Programului Parteneriatului pentru Pace, al Consiliului Parteneriatului Euro-
Atlantic, Consiliului Permanent Comun NATO-Rusia, Comisiei NATO-Ucraina, Grupului
de cooperare mediteranean ă și Initiațivei pentru Europa de sud-est. În același timp, este
și președintele din oficiu al Biroului academic consultativ al Colegiului de Ap ărare al
NATO.
Comandanț i Strategici

Comandan ții Strategici ai NATO (SC), res pectiv Comandantul suprem al forț elor
aliate din Europa (SACEUR) și Comandantul suprem al for țelor aliate din Atlantic
(SACLANT), sunt raspunz ători, în fa ța Comitetului Militar , pentru orientarea și
coordonarea general ă a problemelor m ilitare ale Alian ței, în cadrul ariilor lor de
comandă.
12 De asemenea, ei consiliaz ă și Comitetul Militar. Fiecare Comandant
__________________________________________________________________________ 44

strategic este reprezentat pe lâng ă NATO de militari cu grad de general sau amiral, care
îi ajută menținând leg ături strânse cu oficialit ățile politice și militare de la Cartierul
General, dar și prin asigurarea eficien ței fluxului informa țional și comunica țiilor în
ambele direc ții. Reprezentan ții sc particip ă la reuniunile Comitetului Militar și oferă
consiliere cu privire la activit ățile acestuia, în concordan ță cu opiniile comandan ților lor.

Statul Major Militar Internaț ional

Statul Major Militar Interna țional (IMS) este condus de un Director cu rang de
general sau amiral, desemnat, pentru aceast ă poziție, de c ătre țările membre și
selecționat de Comitetul Militar (DIMS). Sub conducerea sa, IMS este responsabil cu
planificarea, evaluarea și recomandarea politicii privind problemele militare, pe care le
supune analizei Comitetului Militar, precum și cu asigurarea aplic ării imediate a politicilor
și deciziilor Comitetului.
IMS este compus di n personal militar deta șat, de țările membre, pentru a ocupa
funcții la Cartierul General al NATO, în scopul desf ășurării unei activit ăți la nivel
internaț ional, în interesul comun al Alian ței și nu doar în numele țării lor. Unele posturi
din cadrul Statului Major Militar Internaț ional sunt ocupate de per sonalul civil, care
îndeplineste roluri administrative și de sprijin. IMS sprijin ă activitatea Comitetului Militar
prin preg ătirea și supravegherea aplic ării deciziilor sale, f iind activ implicat și în procesul
de cooperare cu țările din Europa centrală și de est, în cadrul ini țiativei Parteneriatului
pentru Pace (PfP). Coordonarea activit ății Statului major și controlul Fluxului informa țional și
comunicaț ional, cât și în interiorul IMS, cât și între IMS și alte organisme de la Cartierul
General al NATO, constituie responsabilita tea unui Coordonator executiv din cadrul
Biroului directorului IMS. Împreun ă cu subordona ții săi, acesta ofer ă, de asemenea,
sprijin administrativ Comitetului Militar, precum și consiliere pe probleme de procedur ă.
Directorul Statului Major Militar Interna țional este asistat și de cinci Directori adjunc ți,
fiecare dintre acestia conducând câte un departament funcț ional separat.

Forțele Militare Integrate

Toate țările care aleg s ă facă parte din structura militar ă a NATO contribuie cu
forțe armate care, împreun ă, constituie structura militar ă integrat ă a Alian ței. În
concordan ță cu principiile funda mentale care guverneaz ă relația dintre instituț iile politice
și militare în ță rile democratice, structura militar ă integrat ă rămâne sub îndrumare și
control politic la cel mai înalt nivel.
Rolul structurii armate integrat e este de a oferi cadrul organiza țional pentru
apărarea teritoriului țărilor membre împotriva amenin țării la adresa securit ății și
stabilității lor, potrivit art. 5
13 din Tratatul Atlanticului de No rd. În cadrul acestei structuri
armate integrate, Alian ța menț ine capacit ățile militare necesare î ndeplinirii întregului
spectru al activit ăților NATO. În ceea ce prive ște apă rarea colectiv ă prevazut ă de
Articolul 5 al Tratatului, for țele militare combinate ale Alian ței trebuie s ă fie capabile s ă
descurajeze orice poten țial act de agresiune împotriva aces teia, iar în cazul în care un
atac s-ar produce, s ă opreasc ă avansarea agresorului la cât mai mare distan ță cu
putință, și să garanteze independen ța politic ă și integritatea teritorial ă a statelor
membre. Totodat ă, forțele armate trebuie s ă fie preg ătite să contribuie la prevenirea
conflictelor și să dirijeze opera țiunile de rezolvare a crizelor. For țele Alian ței au un rol
essenț ial în promovarea cooper ării și înțelegerii cu partenerii NATO și cu alte state , mai
__________________________________________________________________________ 45

ales în cadrul ajutorului acordat țărilor partenere în preg ătirea pentru o posibil ă
participare la opera țiunile PfP aflate sub comanda NA TO. Astfel, ele contribuie la
menținerea p ăcii, la asigurarea intereselor comu ne în materie de securitate ale
membrilor Alian ței, precum și la păstrarea securit ății și stabilit ății zonei euro-atlantice.
Structura militar ă integrată include for țe armate puse la dispozi ția NATO de c ătre
țările membre participante, conform condi țiilor stabilite. Actual mente, aceste for țe sunt
clasate în trei categorii, și anume, Forțele de reac ție imediată și rapidă, Forțele
principale de ap ărare și Forțele de înt ărire.
Forțele de reac ție sunt forțe terestre, aeriene și maritime polivalente extrem de mobile,
menținute la un nivel înalt de preg ătire și disponibile în termen scurt, pentru a asigura o
reacție militară promptă în caz de criz ă.
Forțele de reac ție imediat ă au componente terestre, maritime și aeriene, precum
Forțele navale permanente ale Alian ței, staționate în Atlantic și în Mediteran ă, sau
Cartierul General al For țelor mobile (Terestre) (AMF(L)) din cadrul Comandamentului
aliat pentru Europa (ACE). Forțele de reacț ie rapidă au alte componente terestre,
aeriene și maritime, precum, Cartierul General al trupelor de reac ție rapidă ACE și
Cartierul General al diviziei multina ționale (centrale) (MND(C)).
Forțele principale de apă rare includ for țe terestre, aeriene și maritime active și de
rezervă, capabile s ă asigure descurajarea inamicului și apărarea în fa ța amenin țării cu
forța sau în caz de agresiune. Aceste for țe au în compunere unit ăți multina ționale și
naționale cu nivele variate de preg ătire și care includ patru corpuri de armat ă principale,
multinaț ionale: unul danezo-german, unul olandezo-german și două germano-
americane. Unele dintre aceste for țe pot fi angajate și în opera țiuni care nu intr ă sub
incidenț a Articolului 5.
Pe lâng ă aceste for țe au încheiat un acord pentru fixarea condi țiilor în care
Trupele de armat ă europene (EUROCORPS), care includ unit ăți din Belgia, Franta,
Germania, Luxemburg și Spania, vor fi puse la dispozi ția NATO în perioade de criz ă,
urmând s ă opereze atât în cadrul For țelor principale de ap ărare, cât și în acela al
Forțelor de reac ție. În aprilie 2000, în urma unor acor duri similare, s-a operat transferul
comenzii operative a For țelor din Kosovo (KFOR) c ătre Eurocorps, conform principiului
de rotație a comenzii, sub comanda general ă a NATO.
Forțele de înt ărire sunt alcătuite din alte for țe armate men ținute la diferite nivele de
pregătire și disponibilitate, care pot fi trimise ca întă riri în orice regiune sau arie maritim ă
a NATO, în scopuri de descurajare, gestionare a crizelor sau ap ărare.

BIBLIOGRAFIE
A. Fuerea – Drept interna țional privat. Editura Universul Juridic, Bucure ști. 2005

A. I. Filipescu – Tratat de drept interna țional privat. Editura Universul Juridic,
București. 2007
O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa – Manual de drept interna țional privat.
Editura Hamangiu, Bucure ști. 2007

__________________________________________________________________________ 46