Licenta Bobric Cristina 2019 Upgrade [614983]
1 UNIVERSITATEA “PETRE ANDREI” DIN IAȘI
FACULTATEA DE DREPT
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific:
Conf. univ. dr. CONSTANTIN MANOLACHE
Absolvent: [anonimizat] 2019 –
2 UNIVERSITATEA “PETRE ANDREI” DIN IAȘI
FACULTATEA DE DREPT
REGLEMENTĂRI JURIDICE EUROPENE ÎN
ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ DIN ROMÂNIA. CAZUL
PRIMĂRIEI TÂRGU NEAMȚ
– LUCRARE DE LICENȚĂ –
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Conf. uni v. dr. CONSTANTIN MANOLACHE
Absolvent: [anonimizat] 2019 –
3 CUPRINS
INTRODUCERE …….………………………………………………………………………………………..p. 4
CAPITOLUL I
ASPECTE TEORETICE PRIVIND ADMINISTRAȚI A PUBLICĂ………………………….p. 10
1.1. Conceptul de administrație publică………………………………………………………….p. 10 1.2. Legislația românească privind administrația public ă locală………………………p. 21
CAPITOLUL II
PRIORITATEA REGLEMENTĂRILOR JURIDICE EUROPENE ÎN
LEGISLAȚIA ADMINISTRATIVĂ DIN ROMÂNIA………………………………………………..p. 38
2.1. Întâietatea legislației europene față de dreptul național al statel or membre..p. 38
2.2. Rolul Comisiei Europene în armon izarea ju ridică administrativă cu
S tatele membre…………………………………………………………………………………………p. 50
CAPITOLUL III
SPEȚĂ : APLICAREA LEGISLAȚIEI EUROPENE ÎN ADMINISTRAȚIA
PRIMĂRIEI TÂRGU NEAMȚ …………………………………………………………………………………..p.
61
3.1. Norme juridice europene în administrarea Primăriei Târgu Neamț …………….p.
61
3.2. Proiecte europene de dezvoltare durabilă locală a orașului Târgu Neamț ……p.
71
CONCLUZII ……………………………………………………………………………………………..…p. 78
Anexa nr. 1: Listă de abrevieri ………………………………………………………………………………….p. 82
Anexa nr. 2: D icționar de administrație publică ………………………………………………………..p. 83
Anexa nr. 3: Definiții de dezvoltare durabilă……………………………………………………………..p. 84
BIBLIOGRAFIE ………………..………………………………………………..…………..………….p. 86
4
INTRODUCERE
Sistemul juridic al Uniunii Europene conține norme de administrare a teritoriului său
împreună cu Statele membre pentru a asigura progresul și bunăstarea tuturor cetățenilor
europeni . În acest context , un rol important îl deține și administrația publică , proces în care
instituțiile europene și responsabilii europeni se ghidează după concep te, legi și principii ale
științelor juridice . Preocuparea pentru funcționarea eficientă a administrației publice din
România a fost impusă de nevoia de dezvoltare și consolidare a capacității autorităților administrației publice centrale și locale, astfel încât acestea să poată lucra la standarde europene.
Administrația publică din România , prin autoritățile sale de la nivel central și local, are menirea
de a pune în aplicare legile naționale și europene pentru satisfacerea intereselor generale ale
societății românești și pentru a asigura buna funcționare a serviciilor publice, în beneficiul
cetățenilor români .
Pe acest fond de idei, lucrarea de față cu titlul Reglementări juridice europene în
administrația publică din România, și-a propus să evidențieze un ele aspecte teoretice privind
administrația publică, să precizeze prioritatea reglementărilor juridice europene în
legislația administrativă din România și să descrie Speța : Aplicarea legislației europene în
administrația Primăriei Târgu Neamț .
Construcția acestei lucrări pleacă de la următoarea întrebare: Cum influențează
legislația europeană administrația publică din România, în mod concret într -un oraș române sc ?
Conținutul acestei lucrări încearcă să dea răspunsuri la această întrebare pe baze argumentate din punct de vedere științific și conform cu activitatea de documentare și de studiere efectuată.
Urmând această problematică a lucrării de licență, ipotezele de lucru stabilite sunt
următoarele: administrația publică din România respectă cerințele legi slației europene în acest
domeniu; activitatea primăriei unei localități românești se concretizează în programe
administrative concepute în spiritul normelor juridice europene .
Pentru a susține ipotezele afirmate și pentru a demonstra interesul în alegerea acestei
teme am structurat lucrarea pe trei capitole, cu evidențierea concluziilor, prezentarea
bibliografiei și a anexelor , într -o succesiune logică, determinată pe baze conceptuale și
metodologice.
Cu aceste teze principale stabilite, m -am concentrat în primul capitol al lucrării asupra
unor aspecte teoretice privind administrația publică , explicând c onceptul de administrație
publică și precizând conținutul legislației române ști privind administrația publică locală.
5 În cadrul primei secțiuni din Capitolul I s-au prezentat principalele abordări teoretice
despre conceptul de administrație publică , încadrat în exigențele normative ale dreptului
administrativ și precizarea conținutului său științific .
În ceea ce privește delimitarea juridică a noțiunii de „administrație”, dreptul
administrativ evidențiază natura sa conceptuală, trăsăturile și raporturile acesteia cu diferite
domenii sociale, precum și relațiile dintre puterea executivă și administrația publică. În
general, dreptul este un fenomen social inerent societ ății omene ști. Orice colectivitate uman ă are
nevoie de organizare și ordine, pentru realizarea c ărora se impun anumite reguli de conduit ă,
norme menite a asigura convie țuirea, a armoniza și a orienta într -un anumit mod interese le
membrilor ei.
Conținutul științific al administrației publice vizează elemente care cuprind o definiție,
caracteristici, funcții, principii și relațiile acesteia cu principalele elemente ale societății. În
stabilirea unei definiții a administrației publice, ș tiința adminis trației admite teza potrivit căreia
numai în statul modern se poate vorbi de un spa țiu administrativ autonom, deservit de func ționari
specializaț i. În esență, a dministra ția public ă este activitatea desf ășurată de anumite autorit ăți
publice, prin intermediul c ăreia sunt conduse ș i rezolvate afacerile publice, în regim de putere
public ă, în condi ții de transparen ță și potrivit unei conduite etice specifice.
În secțiunea a doua a Capitolului 1 am prezentat legislația românească privind
administrația publică lo cală, concretizată în următoarele documente juridice: Constitu ția
României, Legea nr. 2/1968, Legea nr. 215/2001 privind administraț ia publică locală, Legea
nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãț ilor administra ției publice locale, Legea nr. 161/2003
privind unele mãsuri pentru asigurarea transparen ței în exercitarea demnitã ților publice, a
func țiilor publice și în mediul de afaceri, Legea nr. 393/2004 privind reglementarea statutului
aleșilor locali, Legea nr. 340/2004 privind institu ția prefectului și Legea nr. 188/1999 privind
Statutul func ționarilor publici.
Legea nr. 215/2001 privind administratia publică local ă – cea mai importantă în acest
domeniu – stabilește norme precise de cooperare și colaborare cu instituțiile europene și alte
organizații internaț ionale la nivel local, cu efecte pozitive în dezvoltarea administrației publice .
Capitolul al doilea al lucrării se referă la prioritatea reglementărilor juridice
europene în legislația administrativă din România , analizându- se, pe de o parte, întâietatea
legislației europene față de dreptul național al statelor membre, iar pe de altă parte, rolul
Comisiei Europene în armonizarea ju ridică administrativă cu Statele membre.
Secțiunea 1 a Capitolului 2, parte a acestei lucrări în care se demonstrează întâiet atea
legislației europene față de dreptul național al statelor membre, cuprinde , în mod detaliat ,
atât instrumentele juridice utile procesului de conducere judiciară la nivel european, cât și
6 natura ierarhică a relațiilor dintre Dreptul Uniunii Europene ș i Dreptul național al unui
Stat membru.
Instrumentele juridice ale Uniunii Europene în procesul de conducere judiciară la nivel
european sunt următoarele: regulamentul, directiva, decizia, recomandarea, avizul de
conformitate, alte patru acte normative: (regulile interne ale instituțiilor U niunii Europene ;
subiecte de interes – rezoluția, acțiunea, programele de comunicare; declarații publice sau
acorduri interinstituționale; comunicate despre politica externă europeană).
Regulamentul are aplicabilitate g enerală în toate Statele membre. A vând un caracter
normativ, el se adresează în termeni generali categoriilor de persoane avute în vedere. Statele
membre, instituțiile europene, instanțele și administrațiile, toate persoanele care intră în
domeniul de apli care al regulamentului sunt direct legați de Dreptul Uniunii Europene și trebuie
să-l respecte așa cum respectă dreptul național.
Directiva reprezintă documentul esențial al legislației Uniunii Europene cu menținerea
diversității particularităților juridice naționale. Directiva europeană se adresează Statelor membre
printr -un obiectiv care trebuie îndeplinit, lăsându- le acestora posibilitatea alegerii formelor și
metodelor de îndeplinire a obiectivelor Uniunii Europene, dar în cadrul ordinii juridice europene stabilite. Statele membre pot lua în considerare particularitățile naționale în cadrul obiectivelor
stabilite de Uniunea Europe ană. Dispozițiile unei directive nu înlocuiesc în mod automat
normele juridice naționale, dar impun Statelor membre obligații de a adapta legislația lor
națională la dispozițiile Uniunii Europene .
Decizia reprezintă un act juridic important în sistemul de reglementare al Uniunii
Europene , fiind obligatorie în toate elementele sale. Tratatul privind Uniunea Europeană permite
adoptarea unei decizii, fie ca act legislativ de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii
Europene, fie la sfârșitul procedurii legislative ordinare sau după o procedură legislativă specială.
Recomandările și avizele reprezintă o categorie necesară în conceperea, elaborarea și
redactarea actelor juridice ale Uniunii Europene , acte ce permit instituțiilor Uniunii Europene să
decidă fără obligații legale asupra destinatarilor desemnați , cum ar fi : State le membre sau
cetățeni i europeni. Recomandările sugerează destinatarilor un anumit comportament, dar fără a
impune o obligație legală.
În ceea ce privește, relațiile dintre Dreptul Uniunii Europene și Dreptul național , se
iau în considerare următoarele teme: primeitatea (supremația, întâietatea) Dreptului Uniunii
Europene asupra dreptului național, autonomia juridică a Uniunii Europene, interacțiunea
între Dreptul Uniunii Europene și dreptul național, aplicabilitatea imediată a Dreptului
7 Uniunii Europene în dreptul național, interpretarea conformă a Dreptulu i Uniunii Europene
cu dreptul național.
Primeitatea Dreptului Uniunii Europene asupra dreptului național se referă la
aplicabilita tea directă a unei prevederi a D reptului Uniunii Europene în dreptul național intern al
unui Stat membru al U niunii Europene .
Prin autonomia juridică a Uniunii Europene Statele membre și -au limitat puterile
legislative suverane și au creat un ansamblu juridic autonom care le leagă împreună, fiind
orientat către cetățeni și fiind aplicate de către instanțele lor naționale.
Inter acțiunea între Dreptul Uniunii Europene și dreptul național se referă la legăturile
stabilite între legislația Uniunii Europene și legislația națională, astfel încât acestea să se
completeze reciproc.
Aplicabilitatea imediată a Dreptului Uniunii Europene î n dreptul național înseamnă că
prin această procedură se conferă, în mod direct, drepturi și se impun, în mod direct, obligații nu
numai pentru instituțiile Uniunii Europene, ci și pentru Statele membre și cetățenii săi.
Conceptul de interpretare conformă a Dreptului Uniunii Europene cu dreptul național
a fost recunoscut de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene și introdus în ordinea juridică
europeană în scopul de a garanta o interpretare coerentă și uniformă a dispozițiilor naționale în
aplicarea un ui act european și evitarea conflictelor între normele Dreptului Uniunii Europene și
dreptul național, care trebuie să fie rezolvate prin aplicarea principiului primeității normelor
juridice europene în fața legislației naționale a Statelor membre.
Secțiu nea a doua a Capitolului 2 analizează rolul Comisiei Europene în armonizarea
juridică administrativă cu Statele membre , indicator care derivă din c adrul juridic al
funcționării Comisiei Europene (art. 17 Tratatul privind Uniunea Europeană – T.U.E.),
compoz iția sa instituțională, funcțiile și activitatea acesteia.
În ceea ce privește cadrul juridic al funcționării Comisiei Europene , ea este instituția cea
mai originală a sistemului comunitar, fiind o structură executivă complexă cu misiunea de a pune
în apl icare tratatele europene. Comisia Europeană este instituția care reprezintă și apără
interesele comune al e Uniunii Europene în ansamblul său, inclusiv problemele administrative
europene.
Prin monopolul său asupra propunerilor pe care le face, ea are un rol de inițiativă, care de
fapt reprezintă motorul sistemului comunitar al Uniunii Europene, deoarece prin funcția sa
principală de organ executiv al Uniunii Europene , ea este responsabilă pentru punerea în aplicare
a deciziilor Parlamentului European și Con siliului Uniunii Europene, elaborează propuneri
(inițiative) legislative, angajează politici și programe de acțiune, asigură respectarea acordurilor
încheiate și promovează Uniunea Europeană în relațiile de cooperare internațională . Membrii
8 Comisiei Europe ne sunt întruniți în Colegiul de comisari, câte unul pentru fiecare stat membru al
Uniunii Europene .
În fine, cel de- al treilea capitol al prezentei lucrări, se referă la Speța : Aplicarea
legislației europene în administrația Primăriei Târgu Neamț , cadru practic în care se
analizează categoria norme lor juridice europene în administrarea Primăriei Târgu Neamț și
se prezintă principalele proiecte europene de dezvoltare durabilă locală a orașului Târgu
Neamț .
Secțiunea 1 a Capitolului 3, cuprinde norme le juridice europene în administrarea
Primăriei Târgu Neamț , avându -se în vedere, atât Strategia pentru consolidarea capacității
administrației publice , cât și Regulamentul de organizare și funcționare a Primăriei Târgu
Neamț , document de referință în conducer ea administrativă a localității.
Strategia pentru consolidarea capacității administrației publice este elaborată în
contextul procesului de programare a fondurilor europene aferente perioadei 2014 – 2020 și
reprezintă o condiționalitate, așa cum este prev ăzut în Regulamentul UE nr. 1303/2013, precum
și în documentul intitulat Poziția Serviciilor Comisiei cu privire la dezvoltarea Acordului de
Parteneriat și a programelor în România pentru perioada 2014 – 2020.
Strategia pentru consolidarea capacității ad ministrației publice este un document integrat
care are în vedere trei elemente cheie: necesitatea remedierii unor deficiențe structurale în
funcționarea administrației publice; recomandările specifice de țară formulate de Comisia
Europeană cu privire la a dministrația publică; necesitatea asigurării/pregătirii administrației
publice pentru a îndeplini obligațiile asumate la nivel european în ceea ce privește o serie de ținte/obiective stabilite prin Strategia Europa 2020.
Regulamentul de organizare și func ționare al Aparatului de specialitate al Primarului
orașului Târgu Neamț are la bază prevederile art. 36 alin. 3, lit. b, art. 61 alin. 3 și alin. 4 din
Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, prevederile Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii, a Legii nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor publici, a Legii nr. 7/2004
privind Codul de conduită al funcționarilor publici, a Legii nr. 477/2004 privind Codul de
conduită al personalului contractual din cadrul autorităților și instituțiilor publice și a
regulamentelor și directivelor europene în domeniu. În spiritul acestui regulament, Primaria orașului Târgu Neamț este organizată și
funcționează potrivit prevederilor Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală și în
conformita te cu hotarârile Consiliului Local al orașului Târgu Neamț privind aprobarea
organigrame i, a numarului de posturi și a S tatului de funcții al Aparatului de specialitate al
Primarului.
9 Secțiunea a doua a Capitolului 3 analizează dezvoltarea durabilă locală a orașului
Târgu Neamț după exigențele Programului Național de Dezvoltare Locală (P.N.D.L.) și
proiectele europene derulate în această localitate.
Programul Național de Dezvoltare Locală (P.N.D.L.) , coordonat de Ministerul
Dezvoltării Regionale și Adminis trației Publice (M.D.R.A.P.), stabilește cadrul legal pentru
implementarea unor proiecte de importanță națională, care susțin dezvoltarea regională prin
realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră, tehnico -edilitară și socio -educativă. Ministerul
Dezvoltării Regionale și Administrației Publice realizează, împreună cu ministerele de resort,
politica guvernamentală a României.
Proiectele europene de dezvoltare durabilă locală a orașului Târgu Neamț , cu
finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, sunt următoarele: Amenajarea
Centrului Național de informare și promovare turistică Târgu Neamț , Construire
infrastructură de agrement, Eficientizarea energetică prin reabilitarea și consolidarea
clădirilor rezidențiale din orașul Târgu Neamț , Reabilitarea Școlii nr. 6 Condreni și
schimbarea destinației în centru pentru persoane cu dizabilități, oraș Târgu Neamț ,
Imbunătățirea accesului populației din județele Vaslui, Bacău și Neamț la servicii medicale de
urgență, Îmbunătățirea infrastructurii educaționale în vederea reabilitării, modernizării și
dotării Colegiului Tehnic Ion Creangă Târgu Neamț , Îmbunătățirea infrastructurii
educaționale în vederea reabilitării, modernizării și dotării Liceului Vasile Conta Târgu
Neamț , Îmbunătățirea infrastructurii educaționale în vederea reabilitării, modernizării și
dotării Școlii Gimnaziale nr. 2 Grigore Ghica Vodă Târgu Neamț , Îmbunătățirea serviciilor
sociale, educaționale, culturale și recreative din orașul Târgu Neamț , Modernizarea și
extinderea Sistemului de ilumin at public în orașul Târgu Neamț .
Consider că prin conținutul acestei lucrări , am adus unele contribuții teoretice și
practice privind reglementările juridice europene în administrația publică din România. În acest
context, am subliniat unele aspecte teoret ice privind administrația publică, am precizat
prioritatea reglementărilor juridice europene în legislația administrativă din România și am descris Speța: Aplicarea legislației europene în administrația Primăriei Târgu Neamț . De fapt,
Uniunea E uropeană es te o „comunitate de drept”: raporturile între cetățenii Statelor membre nu
sunt reglementate prin forță, ci prin legislația Uniunii Europene, formă juridică fundamentală
care stă la baza sistemului instituțional european.
Problematica acestei lucrări de l icență este destul de complexă și a necesitat o
documentare amplă și o studiere detaliată a bibliografiei. Analiza dezvoltării administrației
publice în România în spiritul legislației europene , nu numai că oferă un plus de cunoaștere în
acest domeniu, dar reprezintă și un subiect de actualitate.
10
CAPITOLUL I
ASPECTE TEORETICE PRIVIND ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ
Administra ția public ă este activitatea desf ășurată de autorit ățile publice prin intermediul
cărora sunt conduse ș i rezolvate problemele cetățenești în condi ții de transparen ță și potrivit unei
conduite etice specifice. În înțelegerea conținutului administrației publice, un rol important îl
constituie analiza c onceptul ui de administrație publică și evidențierea legislației române ști în
funcționarea și dezvoltarea administrației publice locale.
1.1. Conceptul de administrație publică
Din punct de vedere conceptual, administrația publică se încadrează în exigențele
normative ale dreptului administrativ și prezintă un conținut științific precis determinat.
În ceea ce privește delimitarea juridică a noțiunii de „administrație ”, dreptul
administrativ evidențiază natura sa conceptuală , trăsături le și raporturile acesteia cu diferite
domenii sociale, precum și relațiile dintre puterea executivă și admi nistrația publică.
În general, dreptul este un fenomen social inerent societ ății omene ști. Orice colectivitate
uman ă are nevoie de organizare și ordine, pentru realizarea că rora se impun anumite reguli de
conduit ă, norme menite a asigura convie țuirea, a armoniza și orienta întrun anumit mod
interesele membrilor ei.
În particular, d reptul administrativ este o ramur ă distinctă a sistemului de drept,
cuprinzând ansamblul normelor juridice care reglementeaz ă raporturile sociale ce apar în cadrul
desfășurării activităț ii executive de că tre autorităț ile administra ției publice . Obiectul dreptului
administrativ îl formeaz ă raporturi le în care autorit ățile administra ției publice înf ăptuiesc puterea
executiv ă, fiind purt ătoare ale autorit ății publice. O norm ă socială devine norm ă de drept
administrativ din momentul în care neglijarea sau înc ălcarea ei este urmat ă, sub form ă de
amenin țare sau în mod real, de aplicarea unei for țe fizice, exercitate de un individ sau de un
grup, ca un privilegiu socialmente recunosc ut al acestuia.
Apari ția administra ției este corelată cu geneza statului; în acest caz, trebuie făcută
distincția dintre aspectul func țional și aspectul institu țional al conceptului de „ administra ție”.1 În
ceea ce privește aspectul funcțional, se are în v edere necesitatea rezolv ării unor cerințe ale
comunit ății, proces care necesită administrarea acesteia printr -un aparat specializat, care
1 Corneliu Liviu Popescu, Autonomia local ă și integrarea europeană , Editura All Beck, București, 1999, p. 18 -31.
11 presupune o birocra ție civil ă și militar ă pe baze ierarhic e și competen țe clar definite. Referitor la
aspectul institu țional, „administrația” este o activitate socială specializat ă, condusă de o
„instituție„ care îndeplinește ordinele unor autorit ăți superioare ale organiz ării statale.
„Statul de drept ” evocă faptul c ă organele statului nu se pot sustrage, în activitatea lor,
exigen țelor dreptului, fiind, de fapt, o ra ționalizare a puterii statale prin intermediul dreptului,
având la baz ă principiul ierarhiei normelor juridice și supunerea întregului aparat de stat,
îndeosebi a executivului, fa ță de normele drept. În esență, este vorba despre stabilirea
raporturilor dintre stat ș i drept.
Ideea central ă a teoriei statului de drept, concretizată în subordonarea statului fa ță de
drept pentru garantarea libert ății umane, presupune îndeplinirea a dou ă cerin țe: a) organele
statale trebuie s ă acționeze numai în baza și în limitele unei competențe juridice; b) dreptul este
constituit sub forma unei ordini juridice ierarhizate.
Punerea în practică a teoriei statului de drept se realizează prin intermediul urm ătoarelor
mecanisme ju ridice: controlul politic al Parlamentului asupra executivului (prin mo țiuni de
cenzur ă, întrebă ri și interpelă ri adresate membrilor guvernului, acceptarea programului de
guvernare și acordarea votului de încredere); controlul administrativ se înf ăptuie ște în interiorul
organelor administrative prin ini țiativa organelor administrative sau a cet ățenilor; controlul
jurisdic țional asupra legalit ății actelor administrative , realizat de puterea judecă torească (prin
instan țe de drept comun sau specializate); controlul constitu ționalităț ii legilor , care presupune
verificarea conformit ății legilor cu Constituț ia; controlul exercitat prin intermediul institu ției
Avocatului Poporului , care ap ără drepturile și libertăț ile cet ățeanului în rela ția acestuia cu
organele ad ministra ției publice; independenț a justi ției, accesul liber la justi ție și organizarea
activităț ii de judecat ă în mai multe grade de jurisdic ție.
Termenul de „administraț ie” provine din limba latină , „administer”, traducându- se prin
cuvintele: agent ajut ător sau instrument . În acest context, n oțiunea de “administra ție” are, în
principal, trei accep țiuni: material, organic, instituțional . Primele dou ă accep țiuni fac referiri la
orice form ă de administra ție, inclusiv la cele din domeniul privat, ultima are în vedere exclusiv
administra ția public ă.
În sens material , administrația desemneaz ă activitatea de a conduce o comunit ate de
oameni , potrivit unor obiective și cerințe sociale. Caracteristicile care deosebesc administraț ia
public ă de cea privat ă, se despr ind din explicarea conceptului de „public”, ce are mai multe
semnificații.
În primul rând, acest concept prive ște pe fiecare dintre cet ățeni și comunitatea în
ansamblul ei. Orice se poate transforma într -un obiectiv legitim al ac țiunii publice dac ă îi
intereseaz ă pe to ți cetățenii sau dac ă satisface o nevoie recunoscut ă a cărei rezolvare este
12 adecvat ă unor domenii esenț iale pentru comunitate. Importan ța acestor domenii determin ă și un
regim juridic diferit aplicat ac țiunii administra ției publice, fapt pentru care aceasta î și desf ășoară
activitatea în regim de putere public ă.
În al doilea rând, conceptul de „public” reprezintă acțiunile întreprinse în interesul
general care trebuie s ă fie supus opiniei cet ățeanului, potrivit principiului transparenței; ce i aleși
de cetățeni trebuie să răspundă în fața publicului. Acest principiu al transparenț ei implic ă două
aspecte: pe de o parte, administra ția trebuie s ă fie supus ă unor forme de control (Guvernul și
celelalte organe ale administraț iei publice sunt supuse controlului parlamentar); pe de altă parte,
să existe posibilitatea ca orice decizie s ă poată deveni public ă.
În al treilea rând, conceptul de „public” sugereaz ă o form ă de administra ție exercitat ă
pentru public, potrivit funcționării serviciului public, cu următoarele tr ăsături: preocuparea
pentru interesul public; respectul fa ță de legi și față de drepturile stabilite legal; obliga ția de a
îndeplini cu conș tiinciozitate îndatoririle func ției.
Conform criteriului organic de definire a administra ției publice se are în vedere structura
concretă de înf ăptuire a administra ției. În acest sens, autorit ățile care realizeaz ă administra ția
public ă sunt: Pre ședintele României; Guvernul României; ministerele și alte organe centrale
subordonate Guvernului; organele centrale de specialitate care nu sunt în subordinea Guvernului;
prefectul; organele locale de specialitate subordonate ministerelor ș i conduse de prefect; organele
autonome locale (consiliul jude țean, consiliul local, primarul).
Din punct de vedere instituțional , „administrația” lucrează prin ins tituții specializate,
care execută comenzile autorit ății statale superioare. A dministra ția ca institu ție cuprinde
structura și activitatea sa și are drept scop îndeplinirea sarcinilor primite de la puterea politic ă,
precum ș i satisfacerea intereselor generale, cu respectarea drepturilor și libertăț ilor cet ățenilor.2
Dreptul public însumeaz ă ansamblul normelor juridice care reglementeaz ă modul de
organizare și de func ționare a institu țiilor statului, atribu țiile ace stora, raporturile dintre stat ș i
supuș ii săi, precum ș i raporturile dintre state . În toate aceste raporturi, statul sau organismele sale
specializate sunt învestite cu prerogativele care decurg din puterea suverană a poporului ș i, în
aceast ă calitate, sta tul elaboreaz ă legi, organizeaz ă executarea acestora ș i sancț ionarea încă lcării
lor, precum ș i alte mă suri obligatorii, menite s ă asigure ordinea social ă și progresul economic, s ă
apere drepturile ș i libertăț ile indivizilor.
Dreptul privat cuprinde ansamb lul normelor juridice care reglementeaz ă drepturile și
obliga țiile persoanelor fizice și juridice private și definesc raporturile dintre ei , fiind format din
dreptul civil, dreptul familie și dreptul muncii . Dreptul public se distinge de dreptul privat pri n
două caracteristici: în raporturile de drept public, întotdeauna unul dintre subiecte este statul, pe
2 Mihai T. Oroveanu, Tratat de ș tiința administr ației, Editura Cerna, București, 1996, p. 25.
13 când în raporturile de drept privat pot fi și două persoane private; în raporturile juridice de drept
public se urm ărește interesul general al societ ății, în timp ce într -un raport juridic de drept privat,
fiecare parte urm ărește un interes personal.
Trăsăturile esen țiale ale dreptului administrativ sunt următoarele: caracter de mobilitate
(normele de drept administrativ sunt foarte dinamice, modificându- se, de regul ă, la scurt timp
după apari ție); subiectele raportului de drept administrativ se află , de obicei, în raporturi de
subordonare; soluț ionarea unor conflicte juridice de că tre organele proprii ale administra ției
publice, apărute între organele ad ministra ției publice și particulari (persoane fizice și juridice);
activitatea organelor administra ției publice, sub form ă de acte și fapte de drept administrativ, este
supus ă atât controlului ierarhic propriu, cât și controlului organelor puterii judec ătorești și al
altor factori care contribuie la înf ăptuirea administra ției publice.
Raporturile de drept administrativ sunt acele raporturi juridice care iau na ștere prin
reglementarea de că tre normele dreptului administrativ a raporturilor sociale care inte rvin în
rezolvarea sarcinilor administra ției publice de c ătre autorităț ile acesteia.
Orice raport juridic este constituit din urm ătoarele elemente: subiect, obiect, con ținut.
Pentru na șterea unui raport juridic administrativ sunt necesare cel pu țin două persoane care se
numesc subiecte. Unele dintre subiecte sunt, în cadrul aceluia și raport, titulare de drepturi, altele,
de obliga ții sau, în mod corelativ, și de drepturi ș i de obliga ții. În cadrul unora dintre raporturile
juridice administrative sunt prec izați, în mod concret ș i individual, atât titularii de drepturi, cât și
titularii de obliga ții. Există însă și raporturi în care doar unul dintre subiecte este precizat, anume
titularul drepturilor, iar toate celelalte persoane r ămân titulare de obliga ții.
Activitatea administrativ ă este îndeplinită de autorit ățile administra ției publice, cel pu țin
unul dintre subiectele raportului juridic administrativ fiind învestit cu putere public ă. În func ție
de subiectele participante, raporturile juridice administra tive se pot clasifica în dou ă categorii:
raporturile juridice administrative în care ambele subiecte sunt autorităț i ale administra ției
publice; raporturile juridice administrative, în care un subiect apar ține sistemului administra ției
publice, iar cel ălalt subiect este o persoană fizică sau juridic ă din afara sistemului.
Obiectul raportului juridic administrativ, ca și în cazul altor raporturi juridice, îl
constituie conduita pă rților, adic ă acțiunea și inac țiunea subiec ților. Conț inutul raportului juridi c
administrativ îl formeaz ă drepturile și obliga țiile p ărților, cu particularitatea conform că reia
organul administrativ, în calitate de subiect al raportului juridic administrativ, nu are facultatea,
ci obliga ția de a le exercita, aceasta fiind asigurat ă, la nevoie, prin puterea public ă a statului.
Relațiile d intre puterea executivă ș i administra ția public ă au o importanță deosebită în
funcționarea administrativă a societății. Întemeietorul principiului separa ției puterilor în stat a
fost filosoful france z Montesquieu, care, în lucrarea L’Esprit des lois (1748), a distribuit
14 atribu țiile suveranităț ii statului în trei puteri: legislativ ă, executivă ș i judec ătoreasc ă, ca trei for țe
egale, încredin țate unor categorii de organe distincte pentru a preveni haosu l și arbitrariul în
societate.
Normele de drept care reglementeaz ă modul de organizare, atribuț iile și actele juridice pe
care le adopt ă sau emit organele statului, ce realizeaz ă sarcinile și competen țele celor trei puteri
alcătuiesc dreptul public. Dintr e ramurile dreptului public, se deprinde dreptul administrativ,
deoarece între acesta ș i puterea executiv ă exist ă o strâns ă legătură. În acest sens, normele de
drept ce alcă tuiesc dreptul administrativ reglementeaz ă modul de organizare a puterii executive,
atribu țiile, sarcinile acesteia, actele pe care le adopt ă sau emite în realizarea acestor atribu ții,
răspunderea și sancț iunea administrativ ă, precum ș i formele de asigurare a legalit ății în
activitatea organelor puterii executive.
Constitu ția României p revede la art. 1 alin. 4 c ă, în cadrul democra ției constitu ționale,
statul se organizeaz ă potrivit principiului separa ției și echilibrului puterilor – legislativă
(elaborarea normelor generale) , executivă (aplicarea normelor elaborate) ș i judec ătorească
(rezolvarea litigiilor care apar în procesul aplic ării legilor).3 Cele trei puteri descrise trebuie să
funcționeze în echilibru prin modalități de reglementare a atribu țiilor și funcțiilor de control
reciproc, eliminând abuzurile de putere.4
În sensul cel m ai general al termenului, executivul sau puterea executivă desemnează
acea funcție a statului care asigură executarea legii.5 Această funcție statală înglobează activități
extrem de diverse. În rândul acestora intră exercitarea funcției de șef al statului, coordonarea
acțiunii administrației publice pentru punerea în aplicare a legii, desfășurarea unor acțiuni directe
de aplicare a legii sau de organizare a aplicării legii, exercitarea unor atribuții care privesc
impulsionarea procesului legislativ și conducerea generală a statului.
În sens funcțional, puterea executivă se definește ca o funcție distinctă a statului, alături
de cea legislativă și de funcția judecătorească. În conținutul acestei funcții există atribuții
specifice care fac obiectul activităț ii unor autorități publice distincte.6 Astfel, în rândul acestor
atribuții, se pot nominaliza: definirea politicii generale a țării, elaborarea proiectelor de legi
necesare înfăptuirii acestei politici, adoptarea actelor normative și individuale necesare aplicării
legilor, luarea deciziilor necesare funcționării serviciilor publice, întreprinderea unor măsuri de
executare materială, în materie de ordine publică, dispunerea teritorială a forțelor armate și a
celor de poliție, precum și conducerea relațiilor internaționale. Aceste atribuții se exercită de
3 Constitu ția României , modificat ă și completată prin Legea de revizuire a Constitu ției României nr. 429/2003,
publicată în Monitorul Oficial al României nr. 767 din 31 decembrie 2003.
4 Valentin Prisacaru, Tra tat de drept administrativ român., Editura All, București, 1996, p. 5 -6.
5 Victor Popa, Drept public , Chișinău, 1998, p. 231.
6 Ioan Vida, Puterea executivă și administrația publică, București, 1994, pp. 29- 31
15 către diverse organe care formează fie un executiv monocratic, fie un colectiv colegial, ori
reprezintă o combinație a acestora.7
În comparație cu puterea legislativă, puterea executivă conține unele caract eristici
principale. În primul rând, trebuie subliniată ideea potrivit căreia executivul cuprinde, în mod
tradițional, două categorii de organe: șeful statului și Guvernul, indiferent că acestea coexistă cu
funcții partajate și responsabilități diferite sa u nu.
În al doilea rând, spre deosebire de majoritatea reprezentanților dreptului constituțional,
unii autori de drept administrativ exclud ideea de „executiv“, înlocuind- o cu cea de funcție
administrativă. În înțelesul acestora, funcția administrativă e ste considerată în mod tradițional ca
una din cele trei funcții ale statului, alături de funcția legislativă și de funcția jurisdicțională.8
În al treilea rând, în concepția constituțională clasică, administrația reprezintă acțiunea
puterii executive, baz ată pe procedee de putere publică. În această optică, administrația nu este
singura sarcină a executivului, dar este o sarcină exclusivă a acestuia. În argumentarea acestei
susțineri se arată că executivul are o serie de sarcini extra- administrative, exerc itate în raporturile
constituționale cu Parlamentul sau în relațiile internaționale. În același timp, administrația este
sarcina exclusivă a executivului, ea neputând fi exercitată nici de puterea judecătorească, nici de
cea legislativă, în virtutea princi piului separației puterilor în stat.
În al patrulea rând, se poate lua în considerare diferențierea între guvern și administrație,
deși delimitarea celor două noțiuni nu este ușor de efectuat. În această opinie, a guverna
înseamnă a lua decizii esențiale care angajează viitorul național, în timp ce administrația este o
sarcină cotidiană care nu are proporțiile celei de a guverna. Totodată, acțiunea guvernamentală și
conducerea administrației publice revin acelorași funcționari, ceea ce duce la concluzia că
distincția dintre cele două categorii de organe nu se poate face pe plan juridic, ea ținând sea,a de
elemente extra- juridice.9
Din descrierea acestor caracteristici ale puterii executive se poate trage concluzia că între
specialiștii în drept constituțio nal și specialiștii în drept administrativ nu există întotdeauna
puncte de vedere convergente. În opinia primilor, funcția executivă a statului nu se confundă cu
autoritățile care exercită puterea executivă. În rândul celei de a doua categorii, administraț ia de
stat și executivul reprezintă o unitate structurală unică, în ale cărei sarcini intră întregul conținut
al funcției executive. Din punct de vedere structural, executivul se subsumează autorităților
publice care exercită funcția executivă și nu se con fundă cu administrația publică.
Legăturile existente între puterea legislativă și puterea executivă se pot realiza în două
moduri: separarea puterilor sau colaborarea puterilor. Aplicarea legilor revine puterii executive,
7 Louis Cada rt, Institutions politiques et Droit Constitutionnele , vol.1, Economica, Paris, 1990, p. 342.
8 Andre de Laubadere, Traite de Droit Administratif, L.G.D.J., Paris, 1980, p. 229.
9 Jean Rivero, Droit Administratif, Dalloz, Paris, 1987, p.15.
16 iar interpretarea lor puterii jud ecătorești. În esență, legislativul se caracterizează prin dezbaterea
și aprobarea legilor în sensul conținutului și formei acestora.
Conținutul științific al administrației publice vizează elemente care cuprind o
definiție, caracteristici, funcții, princ ipii și relațiile acesteia cu principalele elemente ale
societății.
În stabilirea unei definiții a administrației publice, ș tiința administra ției admite teza
potrivit căreia numai în statul modern se poate vorbi de un spa țiu administrativ autonom, deservi t
de func ționari specializa ți.
O societate poate exista, doar dacă persoanele care o compun își coordonează activitățile
după anumite reguli comune, cooperează prin decizii la ac țiuni colective, conform unor direc ții
strategice clare, făcându -se diferenț a între guvernan ți și guverna ți.10 Guvernanț ii sunt diferi ți de
guverna ți prin deținerea de c ătre primii, în mod legitim, a mijloacelor de constrângere necesare
asigur ării respect ării normelor de conduit ă. O comunitate este constituită, atât dintr -un sistem de
norme și principii de organizare, cât ș i din coduri care conțin drepturi ș i obliga ții sociale.
Populația unui stat cuprinde două mari categorii: cetățeni ai statului respectiv și cetățenii
altor state (apatrizii – persoane care nu au nici o cet ățenie) . Cet ățeanul unui stat este persoana
prin care statul de apartenență i -a acordat o situație juridic ă, oferindu- i drepturi ș i obliga ții,
prevăzute în Constituț ie și legile elaborate.11
Autoritatea public ă exprim ă ideea potrivit căreia, pe un anumit teritori u, un sistem de
organe exercit ă funcțiile legislativ ă, executiv ă și judec ătorească , în condi ții care exclud
subordonarea lui fa ță de o autoritate superioar ă sau concurent ă. În consecință, „autoritatea
public ă” reprezint ă o realitate în m ăsura în care exist ă „structuri” (Parlament, Guvern, ministere,
organe judec ătorești etc.) competente s ă emită acte obligatorii.12 În acest context, statul suveran
este acela care are dreptul de a reglementa, în mod liber și fără nici o interven ție din partea altui
stat, orga nizarea și func ționarea sistemului politic, raporturile dintre stat și cetățean, raporturile
patrimoniale dintre cetățeni, prin intermediul normelor juridice.
Administra ția public ă este activitatea desf ășurată de anumite autorit ăți publice, prin
intermediul c ăreia sunt conduse ș i rezolvate afacerile publice, în regim de putere public ă, în
condi ții de transparen ță și potrivit unei conduite etice specifice. În acest sens, exist ă două
concep ții despre administra ție: concep ția tradi țional ă, conform c ăreia admi nistra ția este un
instrument în mâna guvernanț ilor pentru punerea în practic ă a politicilor acestora, adică
administra ția reprezint ă acțiunea puterii executive bazat ă pe procedee de putere public ă, și
10 Léon Duguit, Traité de droit constitutionnel, vol. I, Paris, 1927, p. 655.
11 Ion Deleanu, Drept constitu țional și institu ții politice. Editura Europa Nova, București,1996, vol. II, p. 24.
12 Cristian Ionescu, Drept constitu țional și institu ții politice , Editura Lumina L ex, București, 1997, vol. I, p. 58.
17 concep ția modernă, conform c ăreia administra ția reprez intă un aparat care furnizeaz ă anumite
servicii cet ățenilor, func ționând în slujba lor.13
Caracteristicile administra ției publice sunt relevante pentru o societate democratică. Din
punct de vedere istoric, caracteristicile administra ției publice au fost pr ezentate în sistemul
administrativ francez,14 care apoi au devenit specifice sistemului social global, men ționarea și
prezentarea lor fiind utilă pentru înțelegerea conceptului de admnistrație.
În primul rând, administraț ia constituie un corp intermediar , care acționează în scop
social . Aceasta înseamn ă că este totdeauna subordonat ă Guvernului care îi prescrie ce trebuie s ă
facă, îi nume ște șefii și îi furnizeaz ă mijloacele. Nefiind un organism în întregime independent
sau autonom, administra ția public ă fun cționează sub o autoritate. Chiar subordonat ă,
administra ția păstreaz ă o parte din putere, care îi este proprie. Ca instrument al Statului,
administra ția posed ă totdeauna puteri de care nu dispun particularii. Fiind f ăcută pentru a
acționa, administra ția îndepline ște două mari categorii de sarcini: de execu ție, care implic ă
interpretarea unor texte, că utarea și executarea mijloacelor, coordonarea între activit ățile diverse
și procedee diferite, adaptarea mijloacelor ș i procedurilor la împrejur ări; de elabor are, care
comport ă pregătirea de că tre administra ție a textelor care devin obligatorii pentru aceast ă
administra ție, o dat ă ce sunt acceptate de Guvern sau organele legislative.
În al doilea rând, administraț ia este ierarhizat ă și ordonat ă. Ierarhia admin istrativ ă este
un procedeu care asigur ă coeziunea și disciplina; ea permite Guvernului s ă țină administra ția sub
control, iar în interiorul administra ției faciliteaz ă transmiterea ordinelor, repartizarea
responsabilit ăților ș i supravegherea execut ării.
În al treilea rând, administraț ia este remunerat ă, civil ă, laic ă și egalitar ă. În acest sens, se
remarcă următoarele aspecte: exist ă puține cazuri în care funcț iile publice sunt gratuite, situa țiile
în care nu se primeș te nici o retribu ție fiind o excep ție; cerințele publice sunt rezolvate prin
administra ția civilă (nu militară) ; administra ția este laic ă, pentru c ă folose ște un personal care nu
este clerical ș i care nu intervine direct pentru asigurarea unor nevoi religioase; administra ția este
egalitar ă, în sensul c ă furnizeaz ă servicii tuturor, f ără a face distincț ie de origine, ras ă, partide
politice.15
În al patrulea rând, administraț ia este formalizată (acționeaz ă după anumite proceduri),
scrisă (are la baz ă documente, fapte, decizii, consemnate în docume nte scrise) și birocratic ă (în
sensul c ă acționeaz ă în locurile ș i cu personalul s ău).
13 Cornelius Castoriadis, Pouvoir, politique, autonomie, în Le monde morcelé, Paris, Seuil, 1990, p. 124.
14 Henry Puget, Les institutions administratives etrangeres , Dalloz, Paris, 1969, pp. 32 -45.
15 Drăganu Tudor, Drept constitu țional și institu ții politice. Editura Lumina Lex, Bucure ști, 1998, pp. 15- 17.
18 În al cincilea rând, administraț ia este permanent ă, în sensul că ea necesit ă cunoa ștere și
tehnicitate ceea ce necesit ă folosirea unor veritabili tehnicieni (ingineri, medici, juriș ti), dar și
însuș irea tehnicit ății de c ătre întreg personalul administrativ.
În al cincilea rând, administraț ia public ă este într -o continuă expansiune, caracterizată
prin creș terea serviciilor publice și ale colectivităț ilor locale.
Există două categorii de func ții ale administra ției publice în societate: a) funcția
principală; b ) funcții derivate . În ceea ce privește, funcția principal ă, aceasta are menirea de a
organiza și a asigura execu ția, folosind autoritatea sa ș i chiar constrângerea (în ultimă instan ță).
Determinat ă de pozi ția pe care o are administra ția în raport cu puterea politic ă, de mecanism
intermediar de execu ție, aceast ă funcție primar ă are mai multe laturi: sarcina de preg ătire a
deciziilor politice sau chiar de colaborare la adoptarea lor; sarcina de organizare a execut ării
deciziilor politice; sarcina de executare direct ă a deciziilor politice.
Func țiile derivate ale administra ției publice se refer ă la scopurile acț iunilor desf ășurate
de aceasta: sarcina de instrument de co nservare a valorilor materiale și spirituale ale societăț ii,
care asigur ă continuitatea și perenitatea societ ății; sarcina de organizare și coordonare a
adapt ărilor ce se impun datorit ă transform ărilor produse în evoluț ia diferitelor componente ale
societ ății (în special cea economică ).
Principiile de organizare și func ționare a administra ției publice sunt următoarele :
principiul autonomiei locale; principiul descentraliz ării; principiul deconcentr ării serviciilor
publice; principiul eligibilităț ii autorităț ilor administra ției publice locale; principiul legalităț ii;
principiul consult ării cet ățenilor în soluț ionarea problemelor locale de interes deosebit.
Prin intermediul acestor principii se încearc ă rezolvarea celor dou ă tendin țe, care se
manifest ă în gu vernarea și administrarea unei ță ri: unitatea și diversitatea . Tendinț a de unitate are
caracter naț ional și este determinat ă de necesitatea de a tr ăi în colectivitate. Tendin ța de
diversitate corespunde diversit ății grupurilor sociale și este determinat ă de consideraț ii de ordin
geografic și istoric.
Relațiile dintre administra ția public ă și principalele elemente ale societății fac referire
la sistemul politic și mediul juridic . Administra ția public ă presupune ac țiunea neîntrerupt ă care
are drept scop asig urarea condi țiilor pentru desf ășurarea ritmic ă a vie ții statului. Ea trebuie s ă
servească realit ățile sociale în dinamica lor. Administra ția public ă este direct influen țată de
regimul politic existent într -un stat sau altul. În acest sens, istoria a eviden țiat dou ă din cele mai
semnificative regimuri politice cunoscute: liberal și autoritar .
Administra ția în regim liberal se plaseaz ă sub autoritatea direct ă a Guvernului, dar se
organizeaz ă și func ționeaz ă după liniile generale pe care le impun aleș ii popor ului, după
19 consult ările electorale a dou ă sau mai multe partide. Liberalismul antreneaz ă în mod necesar
descentralizarea și tinde s ă încredin țeze gestiunea colectivit ăților locale, organelor alese.
În regimul autoritar , administra ția este dependent ă compl et de executive; ea rămâne
subordonat ă legii, îns ă legea rezult ă din voinț a unui colegiu guvernamental sau a unui dictator,
nu din aceea a reprezentanț ilor ale și ai na țiunii.
Relațiile dintre administra ția public ă și elementele sistemului politic sunt deosebit de
complexe. Pe de o parte, există conexiunile dintre administraț ia public ă și partidele politice,
astfel cum acestea sunt reflectate în prevederile constitu ționale și celelalte acte normative ce
guverneaz ă organizarea și func ționarea administra ției publice. În acest context, suveranitatea
național ă aparține poporului ș i că acesta o exercit ă prin organele sale reprezentative și prin
referendum și că nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. În
condi țiile în care pl uralismul reprezint ă o garan ție și o condi ție a democraț iei constitu ționale,
partidele politice se constituie ș i își desf ășoară activitatea numai în condiț iile legii, ele fiind
menite a contribui la definirea și la exprimarea voin ței politice a cet ățenilor , respectând
suveranitatea na țional ă, integritatea teritorial ă, ordinea de drept ș i principiile democra ției.
Partidele și forma țiunile politice ca elemente ale sistemului politic nu se supraordoneaz ă
administra ției publice, a șa cum funcționează în statul totalitar. Voin ța partidelor politice nu se
poate impune administra ției publice decât filtrată prin exigențele prevederilor Constituț iei și a
celorlalte legi, care precizeaz ă cu exactitate strategiile transformă rii op țiunilor politice în decizii
politice, iar apoi în norme juridice (singurele obligatorii pentru administra ția public ă).
Apolitismul administra ției publice, în sensul insubordonă rii ei fa ță de partidele politice,
apare ca o rezultant ă logic ă a realit ății că administra ția public ă își realizeaz ă funcțiile în baza
legităț ilor proceselor generale și specifice de conducere a activit ății administrative a statului și a
colectivităț ilor locale, reguli care trebuie s ă facă abstracț ie de caracterul puterii politice.
Pe de altă parte, sunt relevante compatibiliățile dintre administraț ia public ă și puterea
legislativ ă. În condi țiile statului de drept, organul reprezentativ suprem prin care poporul
exercit ă suveran puterea și unica autoritate legiuitoare a țării este Parlamentul. Din punct de
vedere func țional, administra ția public ă se subordoneaz ă autorit ății legiuitoare, ea fiind chemat ă
să execute legea nemijlocit sau s ă organizeze executarea acesteia.16 În acest sens, legislativul
este autorizat s ă stabileasc ă structurile organizatorice și modul de func ționare a administraț iei,
alegând sau numind autorit ățile administra ției publice, conducerile acestora, adoptând norme de
organizare și func ționare pentru toate autorit ățile administra ției publice, în mă sură a răspunde în
cât mai bune condi ții scopului pentru care fiin țează administra ția.
16 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ , ediția a III -a, vol. 1, Editura Beck, Bucure ști, 2001, pp. 18- 21.
20 Mediul juridic al administra ției publice asigură modul în care se realizeaz ă funcțiile
administra ției în cadrul statului de drept. Administra ția public ă nu poate fi conceput ă în afara
organiz ării statale a societăț ii, motiv pentru care este imposibil ca administra ția să fie separat ă de
drept. În statul de drept administra ția public ă poate determina crearea unor condi ții favorabile de
gestionare a tuturor colectivit ăților locale, a serviciilor social- culturale și economice, potrivit
intereselor ș i nevoilor celor administra ți.
Principiile fundamentale care stau la baza statului de drept presupun un anumit cadru
normativ, prin care se realizeaz ă organizarea și func ționarea administra ției publice și prin care se
stabile ște sistemul juridic ce guverneaz ă întreaga administra ției public ă. În întreaga sa activitate,
administra ția public ă se subordoneaz ă normelor juridice, îns ăși rațiunea existen ței sale fiind
organizarea execut ării și asigurarea înf ăptuirii acestora.
Domeniul public și domeniul privat ale statului și ale unitãț ilor administrativ teritoriale
necesită efectuarea de delimitări juridice. Astfel, domeniul public cuprinde totalitatea bunurilor
care constituie obiectul dreptului de proprietate publicã al statului sau al unitã ților administrativ –
teritoriale, bunuri care, potrivit legii sau prin natura ori destina ția lor, sunt de uz sau interes
public . Prin bunuri de uz public se în țeleg bunurile de folosinț ã generalã, adicã bunurile care pot
fi folosite în acela și timp, în mo d actual sau eventual, de toț i membrii societã ții (drumurile ș i
parcurile publice).
Bunurile de interes public sunt cele destinate func ționãrii serviciilor publice (clãdiri,
instala ții, echipamente ș.a.) ori cele care, prin importan ța social -economicã, v aloarea culturalã
sau istoricã etc. (resursele naturale, muzeele, colecț iile de artã. monumentele ș.a.) fac parte din
avuția naț ionalã și servesc intereselor generale ale societãț ii sau pe cele ale colectivitãț ii locale.17
Subiectele dreptului de proprieta te publicã, conform art. 136, alin. 2 din Constituț ie, sunt:
statul sau unitã țile administrativ -teritoriale . Prin urmare, persoanele fizice și celelalte persoane
juridice nu pot de ține, cu acest titlu, bunuri care, potrivit legii, naturii sau destina ției lor, sunt de
utilitate publicã. Bunurile proprietate publicã de stat sunt date Guvernului în administrare
generalã, iar, în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra acestor bunuri, statul este
reprezentat de Ministerul Finan țelor Publice, cu e xcep ția cazurilor când prin legi speciale s -ar
dispune altfel.
În concluzie, administrația publică se încadrează în exigențele normative ale dreptului
administrativ și prezintă un conținut științific precis determinat. Delimitarea juridică a noțiunii de
„administrație” evidențiază natura sa conceptuală, trăsăturile și raporturile acesteia cu diferite
domenii sociale, precum și relațiile dintre puterea executivă și administrația publică. Pe acest
fond conceptual, orice colectivitate uman ă are nevoie de organizare și ordine, pentru realizarea
17 Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã ș i regimul juridic al acesteia, Monitorul Oficial nr. 448 din 24
noiembrie 1998.
21 cărora se impun anumite reguli de conduit ă și norme menite să asigure convie țuirea socială.
Totodată, c onținutul științific al administrației publice vizează elemente care cuprind o definiție,
caracteristici, funcții, pr incipii și relațiile acesteia cu principalele elemente ale societății. În acest
context, știința administra ției admite teza potrivit căreia numai în statul modern se poate vorbi de
un spa țiu administrativ autonom, deservit de func ționari specializa ți.
1.2. Legislația românească privind administrația publică locală
Administra ția public ă local ă este totalitatea autoritã ților cu competen țã generalã sau
specialã, chemate sã satisfacã cerin țele și interesele generale ale populaț iei unei unitã ți
administrative – teritoriale (jude ț, comunã, ora ș).18
Administra ția publicã localã – în cadrul unitã ții administrativ -teritoriale – își realizeazã
sarcinile prin servicii proprii sau deconcentrate cu atribuț ii corespunzãtoare la nivelul comunei,
orașului și al jude țului. Între administra ția public ă central ă și cea local ă exist ă unele delimită ri
determinate de principiul autonomiei locale.
În comune ș i ora șe, administra ția publicã localã se realizeazã prin consiliile locale și
primarii ale și conform legii, aceste institu ții alcãtuind autoritã țile administra ției publice locale,
prin care se realizeazã autonomia localã.
La nivelul jude țelor, consiliile jude țene, în calitate de autoritãț i ale administra ției publice,
realizeazã autonomia localã în județ e. Prin administra ție publicã se înțelege activitatea pe care o
desfãș oarã autoritã țile administrativ -teritoriale organizate pe baza principiului autonomiei locale.
Organizarea administrativã a teritoriului României și delimitarea atribuțiilor autoritã ților
administra ției publice se efectuează în cadrul unei legislații rigurorase , concretizată în
conținutul Constitu ției României și a legilor specifice acestui domeniu, cum ar fi: Legea nr.
2/1968, Legea nr. 215/2001 privind administra ția publică locală, Legea nr. 67/2004 pen tru
alegerea autoritã ților administra ției publice locale, Legea nr. 161/2003 privind unele
mãsuri pentru asigurarea transparen ței în exercitarea demnitã ților publice, a func țiilor
publice și în mediul de afaceri, Legea nr. 393/2004 privind reglementarea st atutului ale șilor
locali , Legea nr. 340/2004 privind institu ția prefectului și Legea nr. 188/1999 privind
Statutul func ționarilor publici.
Potrivit Constitu ției României, s tructura actualã a administraț iei publice conține
următoarele elemente: administraț ia centrală; administrația publică din teritoriu; administrația
publică locală.
18 Mircea Preda, Tratat elementar de drept administrativ , Editura “Lumina Lex”, 1996, Bucure ști, pp. 16- 28.
22 Administra ția central ă cuprinde: Pre ședintele României ș i Guvernul României, ca organe
supreme ale administra ției publice; ministerele și alte autoritã ți centrale de speciali tate ale
administra ției publice; autoritã țile autonome ale administra ției publice centrale; institu țiile
centrale subordonate ministerelor sau autoritã ților autonome, regiile autonome sau societã țile
comerciale de interes public na țional.
Administra ția public ă din teritoriu vizează: prefectul, ca organ de tutelã administrativã;
serviciile publice deconcentrate în teritoriu ale ministerelor sau ale celorlalte autoritã ți centrale.
Administra ția public ă local ă cuprinde: consiliul jude țean; consiliul municipa l, orã șenesc
sau comunal; primarul municipiului, ora șului sau comunei; institu țiile bugetare, regiile autonome
și societã țile comerciale subordonate autoritã ților locale.
Autoritã țile administra ției publice înfãptuiesc activitatea puterii executive a stat ului, în
interesul acestuia, a unitãț ilor administrativ -teritoriale și a particularilor (persoane fizice sau
juridice).
Principalele trăsături ale autorit ăților administra ției publice sunt următoarele: sunt
autoritã ți publice ale statului și pot recurge l a forț a publicã în scopul îndeplinirii sarcinilor
specifice; sunt înfiin țate prin lege sau în baza legii, ceea ce le învesteș te cu autoritate publicã;
activitatea lor se desfãș oarã în temeiul și pentru executarea legii; actele juridice adoptate sau
emise s unt supuse unui control de legalitate prevãzut de lege; activitatea este realizatã de un
personal de specialitate, format din func ționari publici. Structura și defini ția autorităț ilor
administra ției publice ilustreaz ă și rațiunea acestor autorit ăți. Ele re zultă din dispozi țiile
constitu ționale, în special din cele ale Titlului IV, privind Economia ș i finan țele publice .
În prezent, organizarea administrativã a teritoriului României este reglementatã prin
Legea nr. 2/1968,19 care a fost modificată în timp de mai multe ori. Potrivit acestei legi,
organizarea administrativã a teritoriului are în compunere următoarele entități: comună, oraș,
municipiu, județ .
Comuna este unitatea administrativ -teritorialã care cuprinde popula ția ruralã, unitã prin
comunitate de interese și tradiț ii, fiind alcãtuitã din unul sau mai multe sate, în func ție de
condi țiile economice, social -culturale, geografice și demografice. Satele în care î și au sediul
consiliul local al comunei sunt sate -reședințã. În România sunt organizate un num ăr de 2822
comune, cuprinzând 13285 sate.
Orașul este centrul de popula ție mai dezvoltat din punct de vedere economic, social –
cultural și edilitar -gospodãresc. În țara noastrã sunt organizate un numãr de 209 ora șe. În
condi țiile legii, unele ora șe pot f i declarate municipii.
19 Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativ -teritorială a Ro mâniei.
23 Municipiul este localitatea urbanã cu un numãr mai mare de locuitori și cu o însemnãtate
deosebitã în via ța social -politicã și cultural- științificã a țãrii. Municipiul Bucure ști este organizat
în șase subdiviziuni administrativ- teritoriale, numite sectoare.
Jude țul este alcãtuit din ora șe și comune. În func ție de condi țiile geografice, economice și
social -politice, etnice ș i de legãturile culturale și tradiț ionale ale popula ției, consiliile locale ș i
cele județ ene se pot asocia lib er, hotãrând ca zona ce cuprinde jude țele în cauzã sã fie declaratã
regiune de dezvoltare ,20 nefiind o unitate administrativ -teritorialã nouã .
Organizarea administra ției și realizarea în concret a legii și a celorlalte acte bazate pe
lege, în unitã țile adm inistrativ -teritoriale, se asigurã prin autoritã țile administra ției publice locale,
care sunt create ș i func ționeazã în comune, ora șe, municipii ș i jude țe, în scopul de a conduce ș i
administra problemele acestor colectivitã ți.
Cel mai important document juridic privind administra ția public ă local ă este Legea nr.
215/2001.21 Din punct de vedere administrativ se are în vedere organizarea și funcționarea
Guvernului României. Sarcinile autorităț ilor administra ției publice reprezint ă ansamblul
necesit ăților soci ale, obiectiv determinate, evaluate politic și consacrate prin norme juridice,
necesit ăți care reprezint ă rațiunea de a fi a acestor organe. Sarcinile reflect ă, în acelaș i timp, atât
obiectul, cât și acțiunea de înf ăptuire efectiv ă a competen țelor, a atrib uțiilor. Se în țelege c ă, în
funcție de natura ș i caracterul fiec ărei sarcini, îndeplinirea acestora revine unor anumite organe
ale administra ției publice.
Guvernul României se organizeaz ă și func ționeaz ă în conformitate cu prevederile
constitu ționale, avâ nd la baz ă Programul de guvernare acceptat de Parlament. Pentru realizarea
Programului de guvernare, Guvernul exercitã urmãtoarele func ții: funcția de strategie, prin care
se asigur ă elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare; funcția de
reglementare, prin care se asigur ă cadrul normativ și institu țional necesar în vederea realiz ării
obiectivelor strategice; funcția de administrare a proprietãț ii statului, prin care se asigur ă
administrarea propriet ății publice și private a statu lui, precum ș i gestionarea serviciilor pentru
care statul este responsabil; funcția de reprezentare, prin care se asigur ă, în numele statului
român, reprezentarea pe plan intern și extern; func ția de autoritate de stat, prin care se asigur ă
urmărirea și controlul aplic ării și respect ării reglementă rilor în domeniul apă rării, ordinii publice
și siguran ței naț ionale, precum ș i în domeniile economic ș i social ș i al func ționării institu țiilor și
organismelor care î și desf ășoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea Guvernului.
Ședințele Guvernului se convoacã și sunt conduse de primul -ministru. Pre ședintele
României poate lua parte la ș edințele Guvernului (pe care le și conduce) în care se dezbat
20 Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regionalã a României (M.Of. nr. 557/2004).
21 Legea nr. 215 privind administrația publică locală, 23 aprilie 2001, Parlamentul României. Monitorul Oficial nr.
204/2001.
24 probleme de interes na țional privind politica externã, ap ãrarea țãrii, asigurarea ordinii publice și,
la cererea primului -ministru, în alte situa ții. Guvernul se întrune ște sãptãmânal sau ori de câte
ori este nevoie.
Atribu țiile Guvernului României se referă la la asigurarea execut ării legilor ș i a
celorlate di spozi ții normative, date în aplicarea acestora. Guvernul exercitã conducerea generalã
a autoritã ților administra ției publice. Ca urmare, Guvernul efectueazã acte de execu ție și
realizeazã conducerea, în ansamblu, a administraț iei publice, inclusiv a acelor autorit ăți care
efectueaz ătot acte de execu ție, de organizare și aplicare concret ă a legilor și a celorlalte acte
normative, prin care se înf ăptuie ște politica intern ă și extern ă a țării. Guvernul asigurã executarea
de cãtre organele administraț iei public e a legilor și a celorlalte acte normative, date în aplicarea
acestora. Atunci când se impune, Guvernul poate el însuș i sã adopte hotãrâri (norme obligatorii)
pentru executarea unor legi.
În ceea ce privește, atribu țiile de conducere și control a activită ții ministerelor și a
celorlate autorit ăți ale administra ției publice centrale și locale , Guvernul are nu numai obliga ția
de îndrumare, coordonare ș i control a autoritã ților subordonate pe scarã ierarhicã, ci și pe aceea
de anulare a actelor neconforme cu legea, emise de acestea. Exercitarea acestui drept este
înfãptuit de Guvern în mod nemijlocit, dar și prin reprezentan ții sãi în jude țe și în municipiul
Bucure ști, respectiv prin prefec ți, care conduc în teritoriu serviciile publice deconcentrate ale
minis terelor ș i ale celorlalte autoritã ți ale administra ției publice centrale.
Exercitarea dreptului de control al Guvernului prin prefec ți este limitat numai la
activitatea autoritã ților administra ției publice locale autonome alese și la actele emise de acest e
autoritã ți, prefectul având dreptul sã atace, în instan ța de contencios administrativ, orice act pe
care îl considerã ilegal. Anularea propriu -zisã a actului ilegal, nu este de competen ța prefectului,
ci numai a instan ței de contencios administrativ.
Referitor la atribu țiile în privin ța elabor ării proiectelor de legi, pe care le sup une spre
adoptare Parlamentului , Guvernul este cel care are, în primul rând, ini țiativa legislativ ă.
Prioritatea Guvernului, în acest sens, este motivat ă de rolul care- i revin e acestuia în asigurarea
îndeplinirii politicii interne și extrne a statului, prin organizarea ș i executarea efectiv ă a legilor.
Guvernului României îi revin, în mod expres, atribuț ii cu privire la desf ășurarea
activită ții economico -financiare și sociale , astfel : aprobarea strategiilor și programelor de
dezvoltare economic ă a țării pe ramuri ș i domenii de activitate; elaborarea proiectelor de lege a
bugetului de stat și a bugetului asigurãrilor sociale de stat; asigurarea realiz ării politicii în
domeniul s ocial potrivit Programului de guvernare; cooperarea cu organismele sociale interesate
în îndeplinirea atribuț iilor sale; înfiin țarea, cu avizul Cur ții de Conturi, a organelor de specialitate
din subordinea sa; asigurarea administr ării proprietã ții publice ș i private a statului.
25 Guvernul României are atribu ții importante în ce prive ște realizarea politicii interne prin
apãrarea ordinii de drept, a lini știi publice și a siguran ței cetãț eanului, precum ș i a drepturilor ș i
libertã ților cetã țenești, securitatea persoanelor și a bunurilor acestora. Guvernul este obligat sã
realizeze mãsurile privitoare la apãrarea țãrii, la organizarea generalã a for țelor armate, trebuie s ă
asigure buna desfã șurare a alegerilor de la toate nivelurile.
Guvernul României are oblig ația de a întreprinde m ăsuri de politică externă cu privire la
negocierea de tratate, acorduri și conven ții interna ționale care angajeaz ă statul român, dar ș i de a
aproba acordurile interguvernamentale.
Pentru exercitarea atribu țiilor sale, pe baza și în vederea executãrii legilor, Guvernul
adoptã o serie de acte normative și individuale , menite s ă reglementeze și să perfec ționeze
relațiile sociale în cele mai diverse domenii ale administra ției publice.
Guvernul este abilitat sã adopte hotãrâri și ordonanț e. Dac ă hotărârile Guvernului sunt
adoptate pentru executarea legilor, ordonanț a guvernamental ă este emis ă în temeiul unei legi
speciale temporale de abilitare, în limitele și condi țiile prev ăzute de aceasta. Hot ărârea de
Guvern vizeaz ă stabilirea de mă suri sau reguli subsecvente, care s ă asigure aplicarea corect ă a
legilor, iar ordonanț a este expresia unei competen țe legislative delegate.
Hotãrârea – care poate fi normativã sau individualã – este actul prin care Guvernul î și
îndepline ște rolul sãu const ituțional, privind conducerea generalã a administra ției publice.
Hotãrârea reglementeazã relaț iile sociale care, prin natura lor, sunt inferioare ca importan țã fațã
de cele reglementate prin lege.
Ordonanț a nu poate fi emisã decât prin delegarea de puter e, respectiv, ca urmare a unei
legi speciale adoptate de Parlament, de regulã, cu caracter excep țional și numai pe termen strict
delimitat (de exemplu, în perioada vacan țelor parlamentare). Unele dintre ordonanț ele care se
emit pe baza unei legi speciale d e abilitare se supun aprobãrii ulterioare a Parlamentului, în timp
ce altele nu mai impun o asemenea mãsurã.
În general, vor fi supuse aprobãrii ulterioare a Parlamentului numai acele ordonanț e
pentru care legea de abilitare o cere în mod expres. În acel ași context, sã mai subliniem cã
Parlamentul nu poate delega competenț a sa legislativã din domeniul legilor organice, ci numai
din cel al legilor ordinare.
Ordonanț a de urgen țã este emisã de Guvern în situaț ii cu totul deosebite, când, din
motive absolut obiective, nu a fost posibilã adoptarea unei legi în procedurã de urgenț ã și nici a
uneia de abilitare (art. 115, alin. 4 din Constituț ie). Dar și în aceste situa ții, ea poate sã intre în
vigoare numai dupã depunerea acesteia spre dezbatere în procedurã de urgenț ã la Camera
competentã sã fie sesizatã și dupã publicarea ei în Monitorul Oficial.
26 Ordonanț ele de urgen țã nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituț ionale, nu pot
afecta regimul institu țiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertã țile și îndatoririle
prevãzute de Constituț ie, drepturile electorale ș i nu pot viza mãsuri de trecere silitã a unor bunuri
în proprietate publicã. În cazul respingerii, efectele ordonanț ei de urgen țã înceteazã o datã cu
publicarea legii de respingere. Atunci c ând Parlamentul o aprobã, ordonanț a de urgen țã intrã în
categoria legilor. Atât hotãrârile de Guvern, cât și ordonanț ele adoptate de acesta sunt semnate
de primul -ministru, contrasemnate de cãtre mini ștri, care au obliga ția punerii lor în executare, ș i
se publicã în Monitorul Oficial.
Guvernul României rãspunde politic numai în faț a Parlamentului națiunii române .
Guvernul î și poate angaja r ăspunderea în fa ța Camerei Deputaț ilor și a Senatului, în ș edință
comună . Ipotezele de angajare a r ăspunderii Guvernul ui au fost grupate în două categorii:
angajarea r ăspunderii asupra unui program sau a unei declara ții de politic ă general ă; angajarea
răspunderii asupra unui proiect de lege.
Fiecare membru al Guvernului rãspunde politic solidar cu ceilal ți membri pentru
activitatea Guvernului și pentru actele acestuia. Sancț iunea corespunzãtoare rãspunderii politice
a Guvernului constã în demiterea sa, ca efect al retragerii încrederii acordate la învestiturã, prin
adoptarea unei mo țiuni de cenzurã, cu votul majoritã ții deputa ților și senatorilor (art. 113 alin. 1
din Constituț ie).
Cât prive ște rãspunderea juridicã a membrilor Guvernului, dacã în cazul rãspunderii
politice a membrilor Guvernului, rãspunderea este solidarã, în cazul rãspunderii penale, aceasta este individ ualã, afectând numai pe acel membru al Guvernului care a comis o infrac țiune în
timpul exercitãrii func ției sale.
Procedura de sesizare și prevederile referitoare la pedepsele complementare, graț ierea și
prescrip ția pentru infrac țiunile comise de membrii Guvernului în exerci țiul func ției sunt distincte
fațã de infracț iunile prevãzute de legea penalã. Sesizãrile în vederea începerii urmãririi penale,
vor fi depuse la Comisiile de specialitate ale Camerei Deputa ților sau Senatului, în cazul în care
miniș trii sunt deputa ți sau, respectiv, senatori, iar pentru cei care nu sunt parlamentari, la
Comisia special constituitã de Pre ședintele României.
Atribu țiile consiliului local sunt precizate de art. 36 al Legii 215/2001. În ceea ce
privește organizarea și func ționarea aparatului de specialitate al primarului, ale institu țiilor și
serviciilor publice de interes local și ale societ ăților comerciale ș i regiilor autonome de interes
local, atribuțiile sunt următoarele: aprob ă statutul comunei, ora șului sau municipiul ui, precum ș i
regulamentul de organizare și func ționare a consiliului local; aprobă înfiin țarea, organizarea și
statul de func ții ale aparatului de specialitate al primarului, ale institu țiilor și serviciilor publice
de interes local, precum ș i reorganizar ea și statul de func ții ale regiilor autonome de interes local;
27 exercit ă, în numele unit ății administrativ -teritoriale, toate drepturile ș i obliga țiile
corespunz ătoare participaț iilor de ținute la societ ăți comerciale sau regii autonome.
În ceea ce priveșt e dezvoltarea economico -social ă și de mediu a comunei, ora șului sau
municipiului, consiliul local are următoarele atribuții: aprobã, la propunerea primarului, bugetul
local, împrumuturile, virãrile de credite și modul de utilizare a rezervei bugetare; apro bă, la
propunerea primarului, contractarea ș i/sau garantarea împrumuturilor, precum și contractarea de
datorie public ă local ă, prin emisiuni de titluri de valoare în numele unit ății administrativ –
teritoriale, în condi țiile legii; stabile ște impozite și tax e locale, precum ș i taxe speciale, în
condi țiile legii; aprob ă, la propunerea primarului, documenta țiile tehnico -economice pentru
lucrările de investiț ii de interes local, în condi țiile legii; aprob ă strategiile pentru dezvoltarea
economic ă, social ă și de mediu a unit ății administrativ -teritoriale.
Atribu țiile Consiliului local privind administrarea domeniului public și privat al comunei,
orașului sau municipiului: hotãre ște darea în administrare, concesionarea sau închirierea
bunurilor proprietate publicã a comunei sau ora șului, dupã caz, precum și a serviciilor publice de
interes local; hotãrãș te vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privatã a
comunei sau ora șului; avizeaz ă sau aprobă , în condi țiile legii, documenta țiile de amenajare a
teritoriului ș i urbanism ale localit ăților.
Atribu ții privind gestionarea serviciilor furnizate c ătre cet ățeni: înfiin țeazã institu ții
publice, societã ți comerciale ș i servicii publice de interes local; asigurã condiț iile materiale ș i
financiare necesare pentru buna func ționare a institu țiilor și serviciilor publice de educa ție,
sãnãtate, culturã, tineret și sport, apãrarea ordinii publice, apãrarea împotriva incendiilor și
protec ția civilã, de sub autoritatea sa, urmãreș te și controleazã activitatea acestora; hot ărâște
acordarea unor sporuri ș i altor facilităț i, potrivit legii, personalului sanitar și didactic; sprijin ă, în
condi țiile legii, activitatea cultelor religioase; aprob ă construirea locuinț elor sociale, criteriile
pentru repartizarea locuin țelor sociale.
Primarii sunt autoritã ți executive, prin care se realizeaz ă autonomia localã în comune și
orașe. Mandatul primarului, care este de 4 ani, poate fi prelungit, prin lege organicã, pe timp de
rãzboi sau catastrofã. În vederea alegerii primarulu i se depun candidaturi separate de cãtre
partide, alian țe politice, alian țe electorale, organizaț iile cetã țenilor apar ținând minoritã ților
naționale, ori candidaturi independente.
Pentru func ția de primar, candidaț ii independenț i trebie sã prezinte o listã de sus ținãtori,
care trebuie sã cuprindã minimum 2% din numãrul total al alegãtorilor înscriș i în listele
electorale permanente. Centralizarea rezultatelor votãrii pentru funcț ia de primar se face de
biroul electoral de circumscrip ție, candidatul care a întrunit majoritatea voturilor exprimate fiind
declarat primar. Biroul electoral de circumscrip ție, func ție de rezultatul votului, elibereazã
28 certificatul doveditor al alegerii primarului. Procesul- verbal, încheiat de acelaș i birou care
consemneazã acest f apt, se înainteazã, pentru validare, în cel mult 48 de ore, la judecãtoria în a
cãrei razã teritorialã se aflã localitatea pentru care a fost ales.
Primarul nu -și exercitã atribu țiile în nume propriu, ci în numele comunitã ții care l -a ales,
pe de o parte, și al statului care l- a abilitat și i-a recunoscut drepturile ș i obliga țiile ca fiind de
interes public, pe de altã parte. Toate atribu țiile (competen ța) primarului pot fi exercitate în mod
legal, producând efecte juridice obligatorii numai în limitele un itãții administrativ -teritoriale în
care a fost ales.
Atribu țiile primarului sunt următoarele: asigurã executarea hotãrârilor consiliului local;
propune consiliului local consultarea popula ției, prin referendum, cu privire la problemele locale
de interes deosebit și, pe baza hotãrârii consiliului local, ia mãsuri pentru organizarea acestei
consultãri, în condi țiile legii; întocme ște proiectul bugetului local și contul de încheiere a
exerci țiului bugetar, exercitã func ția de ordonator principal de credite ș i verificã, din oficiu sau la
cerere, încasarea ș i cheltuirea sumelor din bugetul local, comunicând, deîndatã, consiliului cele
constatate; ia mãsuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localitãț ii și îl supune spre
aprobare consiliului local; asigurã între ținerea și reabilitarea drumurilor publice, proprietate a
comunei sau a ora șului, instalarea semnelor de circulaț ie, desfãș urarea normalã a traficului rutier
și pietonal; exercitã controlul asupra activitã ților din târguri, pie țe, oboare, loc uri și parcuri de
distrac ție și ia mãsuri pentru buna func ționare a acestora; rãspunde de inventarierea și
administrarea bunurilor care apar țin domeniului public și domeniului privat al comunei sau al
orașului; asigurã respectarea drepturilor ș i libertã ților fundamentale ale cetã țenilor, a prevederilor
Constitu ției, precum ș i punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preș edintelui României, a
hotãrârilor și ordonanț elor Guvernului; asigurã ordinea publicã și liniș tea locuitorilor, prin
intermediul poliț iei, jandarmeriei, poliț iei comunitare, pompierilor ș i unitã ților de protec ție
civilã, care au obliga ția sã rãspundã solicitãrilor sale.
Consiliul jude țean este autoritatea administra ției publice jude țene, organizat la nivel de
județ pentru coordonarea acti vitãții consiliilor comunale ș i orã șenești, în vederea realizãrii
serviciilor publice de interes jude țean. Consiliul jude țean se compune din consilierii ale și prin
vot direct, universal, egal, secret și liber exprimat. Numãrul consilierilor fiecãrui consiliu
județean se stabileș te prin ordin al prefectului, în func ție de popula ția jude țului existentã la data
de 1 iulie a anului care precede alegerile.
Potrivit Legii nr. 215/2001, atribu țiile consiliului jude țean sunt următoarele:
coordoneazã activitãț ile c onsiliilor locale ale comunelor ș i ora șelor în vederea realizãrii
serviciilor publice de interes jude țean; aprobã bugetul propriu al jude țului, împrumuturile,
virãrile de credite și modul de utilizare a rezervei bugetare; stabileș te impozite și taxe, precu m și
29 taxe speciale, în condi țiile legii; hotãre ște repartizarea pe comune, oraș e și municipii a cotei din
sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau din alte surse, în condi țiile legii;
administreazã domeniul public și privat al jude țului; aprobã construirea, între ținerea și
modernizarea drumurilor, podurilor, precum și a întregii infrastructuri apar ținând cãilor de
comunica ții de interes jude țean; hotãreș te darea în administrare, concesionarea sau închirierea
bunurilor proprietate public ã a județ ului; hotãre ște cu privire la vânzarea, concesionarea și
închirierea bunurilor proprietate privatã a jude țului; asigurã condi țiile materiale și financiare
necesare în vederea bunei func ționãri a institu țiilor de culturã, a institu țiilor și servici ilor publice
de educa ție, ocrotire socialã și asisten țã socialã, a serviciilor publice de transport de sub
autoritatea sa, precum ș i a altor activitã ți, în condi țiile legii.
Legea nr. 215 din 2001 a administratiei publice locale stabilește norme precise d e
cooperare și colaborare cu instituțiile europene și alte organizații internaționale la nivel local, cu
efecte pozitive în dezvoltarea rurală românească.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 215/2001, a utoritatile administratiei publice locale au
dreptul ca, in limitele competentelor lor, sa coopereze si sa se asocieze cu alte autoritati ale
administratiei publice locale din tara sau din strainatate (alin. 1), iar pentru protectia si
promovarea intereselor lor comune, autoritatile administratiei publice locale au dreptul de a
adera la asociatii nationale si internationale (alin. 2) .
Mai mult, articolul 12 precizează ideea potrivit căreia, autoritatile administratiei publice
locale pot incheia intre ele acorduri si pot participa, inclusiv prin alocare de fonduri, la initierea
si la realizarea unor programe de dezvoltare regionala.
În spiritul art. 13, Consi liile locale si consiliile judetene din unitatile administrativ –
teritoriale limitrofe zonelor de frontiera pot incheia acorduri de cooperare transfrontaliera cu
autoritatile similare din tarile vecine (alin.1). Aceste acorduri se pot incheia numai in domen iile
ce sunt de competenta consiliilor locale sau judetene, cu respectarea legislatiei interne si a
angajamentelor internationale asumate de statul roman. (alin.2). Prin acordurile de cooperare
transfrontaliera pot fi create si pe teritoriul Romaniei organ isme care sa aiba, potrivit dreptului
intern, personalitate juridica. (alin.3). Consiliile locale si consiliile judetene, care au incheiat
acorduri de cooperare transfrontaliera, au dreptul sa participe, in alte state, la organismele create
prin respective le acorduri, in limita competentelor ce le revin potrivit legii (alin. 4).
Initiativa autoritatilor administratiei publice locale de a coopera si de a se asocia cu
autoritati ale administratiei publice locale din strainatate, precum si de a adera la o aso ciatie
internationala a autoritatilor administratiei publice trebuie comunicata Ministerului Afacerilor
Externe si Ministerului Administratiei Publice, potrivit art. 14, alin. 1 din Legea nr. 215/2001.
Tototdată, a utoritatile administratiei publice sunt o bligate să transmită Ministerului
30 Afacerilor Externe spre avizare proiectele de acorduri sau conventii de cooperare pe care acestea
intentioneaza sa le incheie cu autoritati ale administratiei publice locale din alte tari, inainte de
supunerea lor spre ado ptare de catre consiliile locale sau judetene (alin.2). Acordurile sau
conventiile incheiate de autoritatile administratiei publice locale nu angajeaza decat
responsabilitatea consiliului local sau judetean care este parte la acestea, fiind supuse controlu lui
de legalitate, iar actele emise in virtutea respectivelor acorduri sau conventii au in dreptul intern
aceeasi valoare juridica si aceleasi efecte ca si actele administrative adoptate in conformitate cu
prevederile prezentei legi. (alin. 4).
În atribuțiile Consiliului local din Legea nr. 215/2001, art. 38, sunt precizate prevederi
clare privind relațiile cu organizațiile internaționale, inclusiv instituțiile europene. Astfel, în
conformitate cu art. 38, Consiliul local are initiativa si hotar aste in toate problemele de interes
local, cu exceptia celor care sunt date prin lege in competenta altor autoritati publice, locale sau
centrale. Principalele atribuții ale Consiliul local în domeniul cooperării internaționale sunt
urmatoarele: avizeaza s au aproba, dupa caz, studii, prognoze si programe de dezvoltare
economico -sociala, de organizare si amenajare a teritoriului, documentatii de amenajare a
teritoriului si urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare judeteana, regionala,
zonala si de cooperare transfrontaliera (litera c); hotaraste cooperarea sau asocierea cu persoane
juridice romane sau straine, cu organizatii neguvernamentale si cu alti parteneri sociali, in
vederea finantarii si realizarii in comun a unor actiuni, lucrari, se rvicii sau proiecte de interes
public local; hotaraste infratirea comunei sau orasului cu unitati administrativ -teritoriale similare
din alte tari (litera x); hotaraste cooperarea sau asocierea cu alte autoritati ale administratiei
publice locale din tara sau din strainatate, precum si aderarea la asociatii nationale si
internationale ale autoritatilor administratiei publice locale (litera y).
Potrivit Legii 67/2004, organizarea și func ționarea administra ției publice locale are la
bazã urmãtoarele principii:22 Principiul autonomiei locale; Principiul descentralizãrii;
Principiul deconcentrãrii serviciilor publice; Principiul eligibilitã ții autoritã ților administra ției
publice local e; Principiul legalitã ții; Principiul consultãrii cetã țenilor în soluț ionarea
problemelor locale de interes deosebit.
Principiul autonomiei locale. Ca o consecin țã a aplicãrii principiului autonomiei locale,
autoritã țile comunale/orã șenești nu sunt subordonate faț ã de vreo autoritate județ eanã sau
centralã. Între consiliul local, respectiv primar, pe de o parte, și consiliul jude țean, pe de altã
parte, nu este nici un raport de subordonare. Nu existã raporturi de subordonare nici între
consiliul local/primar, pe de o parte, ș i prefect, minister, departament central, pe de altã parte. În
relațiile cu organele locale, organelor centrale, respectiv județ ene, le revin doar urmãtoarele
22 Legea nr. 67/2004 privind organizarea și func ționarea administraț iei publice locale.
31 drepturi: de a le organiza activitatea; de a le da îndrumãri; de a executa co ntrolul general asupra
diferitelor activitã ți cu caracter economico -financiar, juridic, organizatoric, cultural etc.; de a
solicita anularea actelor ilegale.
Autonomia local ă este dreptul ș i capacitatea efectivã a autoritãț ilor administra ției publice
locale de a solu ționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivitã ților locale pe care le
reprezintã, treburile publice, în condi țiile legii. Acest drept se exercitã de cãtre consiliile locale și
primari, precum ș i de cãtre consiliile jude țene, autoritã ți ale administra ției publice locale alese
prin vot universal, egal, direct, secret ș i liber exprimat.
Colectivitatea localã reprezint ă totalitatea locuitorilor din unitatea administrativ –
teritorialã . Autonomia local ă este numai administrativ ă și fina nciar ă și este exercitat ă pe baza și
în limitele prev ăzute de lege. Autonomia localã conferã autoritã ților administra ției publice locale
dreptul ca, în limitele legii, sã aibã iniț iative în toate domeniile, cu excep ția celor care sunt date,
în mod expres, în competen ța altor autoritã ți publice.
Pentru realizarea autonomiei locale, autoritãț ile administra ției publice din comune, ora șe
și jude țe elaboreazã și aprobã bugete de venituri ș i cheltuieli, având dreptul ca, în condi țiile legii,
sã instituie și sã perceapã impozite și taxe locale.
Autonomia localã reprezintã atât un drept, cât și o obliga ție pentru autoritã țile
reprezentative ale colectivitã ților locale, care au misiunea de a gestiona și rezolva toate
problemele popula ției din raza lor administrati v-teritorialã.
Descentralizarea este un regim juridic opus centraliz ării. Descentralizarea se
caracterizeazã prin aceea cã rezolvarea problemelor de interes local nu se face de funcț ionari
numi ți de la centru, ci de cãtre cei aleș i de corpul electoral sau desemnaț i de aceș tia.23
Autoritã țile locale nu sunt subordonate ierarhic celor centrale, iar actele lor, chiar dacã nu
sunt conforme cu legea, nu pot fi anulate de acestea din urmã (în cadrul sistemului
administrativ), ci de cãtre autoritã ți din afara acestuia – din sfera puterii judecãtore ști, ori în
cadrul unui sistem jurisdic țional special constituit.
Descentralizarea administrativã constã în recunoa șterea personalitã ții juridice unitã ților
administrativ -teritoriale, existen ța autoritã ților publice car e le reprezintã și care nu fac parte
dintr -un sistem ierarhic subordonat centrului, dar care sunt supuse unui control special (tutelã
administrativã).
Elementele specifice descentralizãri administrative care caracterizeazã administraț ia
publicã din Români a sunt urmãtoarele: rezolvarea problemelor locale care intereseazã comuna,
orașul sau jude țul este datã în competen ța autoritãț ilor administra ției publice locale; persoanele
care alcãtuiesc aceste autoritãț i (consilierii locali, consilierii jude țeni, prima rii) sunt ale și de cãtre
23 Mircea Preda, Op. cit. , pp. 287- 301.
32 locuitorii localitã ții sau jude țului, iar ceilalț i func ționari publici, din serviciile publice ale acestor
autoritã ți sunt desemna ți de cãtre respectivele autoritãț i; raporturile dintre autoritã țile
administra ției publice locale di n comune ș i ora șe și autoritã țile administra ției publice la nivel
județean se bazeazã pe principiile autonomiei, legalitãț ii, responsabilitã ții, cooperãrii și
solidaritã ții în rezolvarea problemelor întregului jude ț. În rela țiile dintre autoritã țile
admini strației publice locale și consiliul jude țean, pe de o parte, precum ș i între consiliul local ș i
primar, pe de altã, nu existã raporturi de subordonare; între prefec ți, pe de o parte, consiliile
locale și primari, precum ș i consiliile jude țene și președinții consiliilor jude țene, pe de altã parte,
nu existã raporturi de subordonare; imposibilitatea autoritã ții centrale de a anula actele (chiar și
cele ilegale) ale autoritã ților locale descentralizate. În acest sens, nici o autoritate a administra ției
public e centrale (Guvern, ministere) nu are competen ța sã anuleze, sã modifice sau sã suspende
un act adoptat sau emis de consiliul local, consiliul jude țean sau de primar, aș a cum ar putea -o
face, de pildã, Guvernul cu un act emis de un ministru sau de prefect. La rândul sãu, nici
prefectul, ca reprezentant al Guvernului pe plan local, care are rolul sã “vegheze ca activitatea
consiliilor locale ș i a primarilor, a consiliilor jude țene și a preș edinților consiliilor jude țene sã se
desfãș oare în conformitate cu pr evederile legii”, nu poate anula sau suspenda un act adoptat sau
emis de autoritã țile administra ției publice locale, ci cel mult sã solicite acest lucru unei autoritã ți
din sfera altei puteri a statului – instan ței judecãtoreș ti. Fiecare dintre unitã țile administrativ –
teritoriale (comunã, ora ș, municipiu, jude ț) dispune de un patrimoniu propriu, distinct de cel al
statului și de un buget propriu, pe care le gestioneazã în condi țiile legii, în vederea satisfacerii
intereselor ș i trebuinț elor locale.
Deconcentrarea administrativ ă este o treaptã, situatã între centralizare și descentralizare
administrativã, fiind o “centralizare atenuatã” sau “o slabã descentralizare”. Conducãtorii
institu țiilor deconcentrate sunt numi ți de cãtre mini ștri, au competen ța sã rez olve problemele din
domeniul respectiv care apar în unitatea administrativ -teritorialã, iar actele emise de ei sunt
supuse controlului administrativ ierarhice. Numirea sau eliberarea din func ție a conducãtorilor
acestor servicii se face numai cu avizul con sultativ al prefectului. Deconcentrarea serviciilor
publice nu vizeazã în mod obligatoriu transferarea tuturor activitã ților de la nivel central, la cel
județean sau local (ceea ce nu este nici necesar nici oportun).
La nivelul unitã ților administrativ -teritoriale sunt organizate servicii publice ale organelor
centrale, care au, de regulã, dublã subordonare: pe verticalã – organului central, iar pe orizontalã,
prefectului. În categoria acestora intrã direcț iile sanitare, direc țiile de statisticã, inspector atele
școlare.
Autoritã țile administra ției publice locale, care presteazã servicii de interes local, sunt
consiliile locale ș i primarii, ca unitã ți autonome, precum ș i consiliile jude țene care coordoneaz ă
33 activitatea consiliilor locale comunale, or ășenești, în vederea realiz ării serviciilor publice de
interes jude țean. Sunt ș i o seamã de institu ții publice care presteazã servicii cãtre populaț ie. Ele
se înfiin țeazã prin lege sau potrivit legii, de Parlament, Guvern, ministere și alte autoritã ți de
speciali tate ale administra ției publice centrale, precum și de cãtre consiliile jude țene sau locale.
În aceastã categorie intrã, între altele, institu ții de învã țãmânt, dispensare, policlinici, spitale,
biblioteci etc. Alte tipuri de servicii publice sunt cele pre state de regiile autonome de construcț ii,
transport, comunica ții, salubritate etc. și care se înfiin țeazã prin hotãrâri de Guvern sau ale
consiliilor jude țene sau locale.
În sfâr șit, unele asociaț ii și fundanț ii, care pot fi înfiin țate și de persoane part iculare, fãrã
scop lucrativ sau non- profit, intrã, de asemenea, în cadrul unitã ților care presteazã unele servicii
publice.
Principiul eligibilitã ții privește alegerea autoritãț ilor administra ției publice locale. Dat
fiind natura lor juridicã, aceste autoritã ți nu sunt ale statului ș i, ca urmare, nu exercitã nici una
din puterile statului.
Rațiunea de a fi a consiliilor locale ș i jude țene, precum ș i a primarilor constã numai în a
administra/gestiona treburile unităț ilor administrativ – teritoriale în car e sunt alese, de a sluji ș i
rezolva interesele colectivitãț ilor respective, într -un cuvânt, ale electoratului. A șadar, puterea lor
nu este determinatã de puterea statului, nu derivã din aceasta, ci din mandatul ce le -a fost
încredin țat de alegãtori, în num ele cãrora acț ioneazã și pe care -i reprezintã.
Pentru ca acț iunile autoritã ților alese sã fie eficiente și sã producã efecte juridice, acestea
trebuie recunoscute de stat – în calitatea sa de reprezentant al întregii naț iuni. În virtutea
recunoa șterii lor de cãtre stat, recunoaș tere care este condi ționatã de valabilitatea scrutinului
electoral, primarii, consiliile comunale ș i jude țene sunt încadrate în ordinea juridicã a statului,
acțiunile lor fiind considerate a fi în conformitate cu legea.
Principiul legalitã ții înseamnã respectarea cu stricteț e a unei norme de drept. La starea de
legalitate se ajunge fie prin respectarea unei dispozi ții legale de bunãvoie, fie prin aplicarea silitã
a legii de cãtre for ța de constrângere a puterii publice. Acest princi piu trebuie sã i se subordoneze
organizarea și func ționarea tuturor autoritã ților administra ției publice locale .
Principiul legalitã ții se aplicã în administra ția publicã localã, privitã în toatã
complexitatea sa. În consecin țã, toate aspectele organizato rice și func ționale, respectiv
consacrarea structurilor organizatorice ale autoritãț ilor administra ției publice locale,
componenț a, modul de constituire, atribuț iile, competen țele și modul lor de func ționare, la care
se adaugã actele pe care le emanã, ca și raporturile ș i rela țiile lor cu alte autoritã ți publice sau
structuri organizatorice din țarã și strãinãtate, trebuie sã fie în strictã conformitate cu legea (cu
prevederile Constituț iei, dar ș i cu cele ale legilor și ale celorlalte acte normative în vig oare). Se
34 înțelege c ă nerespectarea legilor este sinonimă cu înc ălcarea principiului legalităț ii, atr ăgând
consecin țele juridice corespunz ătoare.
Principiul consultãrii cetã țenilor în soluț ionarea problemelor de interes deosebit obligã
la consultarea locu itorilor, prin referendum, în situa ția oricãror modificãri ale limitelor teritoriale
ale județ ului. Problemele de interes deosebit din unitã țile administrativ -teritoriale și
subdiviziunile administrativ -teritoriale ale municipiilor pot fi supuse, în condi țiile legii, aprobãrii
locuitorilor, prin referendum local.
Referendumul local se poate organiza în toate satele și localitã țile componente ale
comunei sau ora șului ori numai în unele dintre acestea. În cazul referendumului la nivel
județean, acesta se poate desfãș ura în toate comunele ș i ora șele din jude ț ori numai în unele
dintre acestea, care sunt direct interesate. De regulã, referendumul are un caracter consultativ, de aceea rezultatul sãu nu este obligatoriu, ci doar orientativ. Problemele supuse refe rendumului
local se stabilesc de consiliile locale sau jude țene, dupã caz, la propunerea primarului, respectiv a
președintelui consiliului jude țean.
Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritã ților administra ției publice locale
reglementeazã regimul aleger ilor atât pentru consiliile locale ș i jude țene, cât și pentru primari.
24
Consiliile locale se aleg prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Numãrul
membrilor fiecãrui consiliu local se stabile ște prin ordin al prefectului, în func ție de p opula ția
comunei sau a oraș ului, raportatã de Institutul Na țional de Statisticã și Studii Economice, la data
de 1 iulie a anului care precede alegerile.
Potrivit Legii nr. 67/2004, o persoanã fizicã trebuie sã îndeplineascã, cumulativ,
urmãtoarele condi ții pentru a fi ales consilier: sã aibã drept de vot; vârsta de cel pu țin 23 de ani;
cetãț enia românã; domiciliul în comuna respectivã sau în respectivul ora ș; sã nu le fie interzisã
asocierea în partide politice; dacã candideazã independent, trebuie sã îndeplineascã și condi ția
listei de sus ținãtori.
Legea nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenț ei în exercitarea
demnitã ților publice, a func țiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancț ionarea
corupț iei prevede incompatib ilitatea func ției de consilier cu alte func ții sau calităț i:25 funcția de
primar sau viceprimar; func ția de prefect sau subprefect; calitatea de funcț ionar public sau
angajat cu contract individual de muncã în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în
aparatul propriu al consiliului jude țean ori al prefecturii din jude țul respectiv; func ția de
președinte, vicepre ședinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al
24 Legea nr. 67/2004, pentru alegerea autoritãților administrației publice locale, publicatã în M.Of. nr. 271/2004.
25 Legea nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparen ței în exercitarea demnitãț ilor publice,
Monitorul Oficial nr. 279/21 aprilie 2003.
35 consiliului de administra ție sau cenzor la regiile auto nome și societã țile comerciale de interes
local, înfiin țate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului jude țean respectiv sau
la regiile autonome ș i societã țile comerciale de interes naț ional care î și au sediul sau care deț in
filiale în unitatea administrativ -teritorialã respectivã.
Prin Legea nr. 393/2004 se reglementeaz ă statutul ale șilor locali, care sunt consilierii
locali și consilierii jude țeni, primarii, viceprimarii, pre ședinții și vicepreș edinții consiliilor
județene.26
În exer citarea mandatului, aleș ii locali sunt în serviciul colectivităț ii, fiind ocroti ți de
lege. Libertatea de opinie ș i de acț iune în exercitarea mandatului alesului local este garantat ă prin
Statut, astfel încât ale șii locali nu pot fi tra și la r ăspundere jur idică pentru opiniile politice
exprimate în exercitarea mandatului lor.
Potrivit art. 45 din Statut, ale șii locali, în calitate de reprezentan ți ai colectivităț ilor
locale, au îndatorirea de a participa, pe durata mandatului, la exercitarea funcț iilor autorit ăților
locale din care fac parte sau pe care le reprezint ă, cu bună credin ță și fidelitate fa ță de țară și de
colectivitatea care i -a ales. În Statut se prevede obligaț ia consilierilor locali ș i jude țeni de a
respecta Constitu ția și legile țării, precum și regulamentul de func ționare a consiliului, s ă se
supună regulilor de curtoazie și disciplin ă și să nu foloseasc ă în cuvântul lor sau în rela țiile cu
cetățenii expresii injurioase, ofensatoare sau calomnioase. De asemenea, aleș ii locali sunt
obliga ți la probitate și discre ție profesional ă, să dea dovad ă de cinste și corectitudine, s ă nu
ceară, pentru sine sau pentru altul, bani, foloase materiale sau alte avantaje.
Potrivit art. 74 alin.1 al Statutului, ale șii locali sunt obliga ți să își facă publice interesele
personale printr -o declara ție pe propria r ăspundere, depus ă în dublu exemplar la secretarul
unității administrativ -teritoriale respective. Registrul de interese are caracter public, putând fi
consultat de c ătre orice persoan ă, în condi țiile Legii 544/2001 privind liberul acces la
informa țiile de interes public.
Potrivit art. 55 din Statut, ale șii locali r ăspund, în condi țiile legii, administrativ, civil sau
penal, după caz, pentru faptele s ăvârșite în exercitarea atribu țiilor ce le revin. Consilie rii răspund
în nume propriu pentru activitatea desf ășurată în exercitarea mandatului, precum ș i solidar,
pentru activitatea consiliului din care fac parte ș i pentru hot ărârile pe care le- au votat.
Potrivit Legii nr. 340/2004,27 prefectul este reprezentantu l Guvernului pe plan local, el
conducând serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale
administra ției publice centrale din unit ățile administrativ – teritoriale.
26 Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912/07.10.2004.
27 Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului, Monitorul Oficial Partea I nr. 658 din 21/07/2004.
36 Prefectul este înalt func ționar public. Pentru a putea ocupa aceast ă funcție, persoana
trebuie s ă îndeplineasc ă o serie de condi ții, astfel: vârstă (minim 30 de ani), studii, vechime în
specialitate, absolvire a unor programe de formare ș i perfecț ionare în administra ția public ă.
Conform art. 24 din Legea nr. 340/2004, prefectul îndepline ște urm ătoarele atribu ții
principale: asigur ă, la nivelul jude țului, realizarea intereselor naț ionale, aplicarea ș i respectarea
Constitutiei, a legilor, a ordonanț elor și hot ărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative,
precum și a ordinii publice; ac ționeaz ă pentru realizarea în județ a obiectivelor cuprinse în
Programul de guvernare și dispune m ăsurile necesare pentru îndeplinirea lor, în conformitate cu
competen țele și atribu țiile ce îi revin, potrivit legii; conduce, prin compartimentele proprii de
specialitate, activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe
ale administra ției publice centrale din unit ățile administrativ -teritoriale; ac ționeaz ă pentru
asigurarea climatului de pace social ă, men ținerea unui contact continuu cu toate nivelurile
institu ționale și sociale, acordând o aten ție constant ă prevenirii tensiunilor sociale; stabile ște,
împreună cu autorit ățile administra ției publice locale și jude țene, priorit ățile de dezvoltare
teritorială ; verific ă legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autorităț ile
administra ției publice locale și jude țene, cu excep ția actelor de gestiune; asigur ă, împreună cu
autorit ățile și organele abilitate, preg ătirea și aducerea la îndeplini re, în condi țiile stabilite prin
lege, a m ăsurilor de apă rare care nu au caracter militar, precum ș i a celor de protecț ie civilă ;
dispune m ăsurile corespunz ătoare pentru prevenirea infracț iunilor și apărarea drepturilor ș i a
siguran ței cet ățenilor, prin or ganele legal abilitate.
Legea nr. 188/1999 privind Statutul func ționarilor publici stabilește r egimul juridic al
serviciului public. Administra ția publicã reprezintă totalitatea serviciilor publice menitã sã
satisfacã cerințele cetãț enilor și ale societãț ii, în ansamblu . Administra ția își propune sã rãspundã
unor cerințe diverse, în domenii în care considerã cã ini țiativa particularã nu satisface aceste
nevoi într -un mod suficient, din punct de vedere cantitativ, sau corespunzãtor, din punct de
vedere cali tativ.
Funcția public ă poate fi folosit ă: în sens organic, când se denume ște ansamblul
personalului din administra ție, personal ce cuprinde categorii extrem de variate sau, numai o
parte din acest personal, adică agen ți care nu sunt supuș i dreptului comun al muncii ș i cărora li
se aplică un statut de drept public; în sens formal, când se desemneaz ă regimul juridic aplicabil
personalului administrativ în ansamblul s ău, ipotez ă în care acest regim este lipsit de unitate,
pentru c ă, dac ă o parte din personal este supus ă unui statut de drept public, o alt ă parte se
încadreaz ă în dreptul comun al muncii ; în sens material, când se refer ă la o activitate ce const ă
într-o colaborare permanent ă și cu titlu profesional a persoanelor în cadrul administra ției publice.
37 Principiile care stau la baza exercitãrii funcț iei publice, potrivit Statutului func ționarilor
publici (Legea nr. 188/1999), sunt următoarele:28 legalitate, impar țialitate și obiectivitate;
transparen țã; eficien țã și eficacitate; responsabilitate, în confo rmitate cu prevederile legale;
orientare cãtre cetãț ean; stabilitate în exercitarea funcț iei publice; subordonare ierarhicã.
Potrivit art. 2 alin. 1 din Statut, func ția publicã reprezintã ansamblul atribu țiilor și
responsabilitã ților stabilite în temeiul legii, în scopul realizãrii prerogativelor de putere publicã,
de cãtre administraț ia publicã centralã și localã. Func ționar public este persoana numitã într -o
funcție publicã .
Actualul Statut al func ționarilor publici prevede cã are calitatea de funcț ionar public
persoana numitã într -o func ție publicã și menționeazã posibilitatea ca unele funcț ii publice sã
poatã fi ocupate prin contract individual de muncã, situa ție în care persoana care le ocupã nu mai
are calitatea de funcț ionar public . Potrivit art. 51 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, intrarea în
corpul func ționarilor publici pentru ocuparea func țiilor vacante, se face numai prin promovare,
transfer, redistribuire și concurs.
Organizarea vieț ii în societate presupune respectarea de c ătre to ți membrii ei a unor
reguli de conduit ă, a că ror înc ălcare atrage dup ă sine r ăspunderea social ă a celui vinovat. În
funcție de natura normelor înc ălcate, r ăspunderea corelativ ă poate fi moral ă, politic ă, juridic ă.
Rãspunderea juridicã este acea formã a rãspunderii sociale constând în complexul
drepturilor și obliga țiilor conexe care, potrivit legii, se nasc ca urmare a producerii unor fapte
ilicite și care constituie cadrul în care se aplicã și se executã sancț iunile juridice menite sã
asigure restabilirea ordinii de d rept. Ca dominant ă a statului de drept, r ăspunderea juridic ă se
întinde atât asupra domeniului public, cât și asupra celui privat, c ăpătând forme corespunz ătoare
fiecă ruia din aceste domenii.
Complexitatea activităț ii administrative determin ă împărțirea s arcinilor administrative
între mai multe organe, iar în cadrul acestora, între mai multe subdiviziuni și între mai mulț i
funcționari. De aceea, realizarea obiectivelor finale ale administraț iei publice nu depinde de
funcționarea corect ă și eficient ă a unui singur organ, ci a unui mecanism care, oricât ar fi de bine
pus la punct, nu poate func ționa tot timpul perfect.
A ap ărut, astfel, necesitatea unei funcț ii de control în cadrul administra ției publice care
urmărește să identifice, la diferite nivele, dac ă mijloacele prin care este realizat ă aceast ă
activitate nu sunt conforme cu scopurile pe care trebuie s ă le îndeplineasc ă, pentru ca situa ția să
fie îndreptat ă fără ca atingerea scopurilor s ă fie compromis ă.
28 Legea nr. 188/1999, modificatã și completatã prin O.U.G. nr. 82/2000 (M. Of. nr. 293/28.06.2000), O.U.G. nr.
284/2000 (M. Of. nr. 706/2000) și Legea nr. 161/2003 (M. Of. nr. 279/21.04.2003), republicatã în M. Of. nr.
251/2004 și Legea nr. 251 din 23 iunie 2006 publicată în M. Of. nr. 574/2006.
38 Controlul parlamentar asupra activitã ții admin istrative vizeaz ă activitatea tuturor
autorit ăților publice, realizându- se prin modalit ăți și mijloace diverse, în virtutea principiului
constitu țional potrivit c ăruia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român.
În concluzie, legisla ția românească privind administrația publică se referă la următoarele
documente juridice: Constitu ția României, Legea nr. 2/1968, Legea nr. 215/2001 privind
administra ția publică locală, Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritã ților administra ției
public e locale, Legea nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenț ei în
exercitarea demnitãț ilor publice, a func țiilor publice și în mediul de afaceri, Legea nr. 393/2004
privind reglementarea statutului ale șilor locali, Legea nr. 340/2004 pri vind institu ția prefectului
și Legea nr. 188/1999 privind Statutul func ționarilor publici.
CAPITOLUL I I
PRIORITATEA REGLEMENTĂRILOR JURIDICE EUROPENE ÎN LEGISLAȚIA
ADMINISTRATIVĂ DIN ROMÂNIA
Elaborarea legislație i europe ne reprezintă un proces complex , în cadrul căruia prioritare
sunt evoluțiile relațiilor dintre Dreptul Uniunii Europene și Dreptul național . Prin urmare,
legislația europeană este rezultatul unei vaste activități juridice în plan european cu aportul
teoretic și practic ale instituțiilor juridice europene și cu valorificarea experienței funcționarilor
din structurile juridice europene și specialiștilor în drept național din sistemele juridice ale Statelor membre ale Uniunii Europene. În acest context, se au în vedere aspectele de întâietate a
legislației europene față de jurisdicția internă a unui Stat membru al Uniunii Europene și rolul
Comisiei Europene în armonizarea legislativă administrativă cu Statele membre .
2.1. Întâietatea legislației europene față de dreptul național al statelor membre
Legislația europeană formează ordinea juridică a Uniunii Europene, proces încadrat
armonios într-un sistem coerent de protecție juridică la nivel european. Dreptul Uniunii
Europene determină raportur ile reciproce între Uniunea Europeană și S tatele sale membre: pe de
o parte, Statele membre trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a se conforma obligațiilor ce
le revin în temeiul tratatelor sau documentelor instituțiilor U niunii Europene , iar pe de altă parte
Statele membre au rolul de a spr ijini Uniunea Europeană în ducerea la îndeplinire a misiunilor și
39 să aibă voința de a se abține de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea
obiectivelor tratatelor.29
Pe acest fond de idei, se remarcă, în mod substanțial, întâietatea conți nutului legislație i
europe ne fa ță de practicile judiciare și normele dreptului național al unui S tat membru , fiind
date, în mod evident , atât de instrument ele juridice utile procesului de conducere judiciară la
nivel european, cât și de natura relațiilor dintre Dreptul Uniunii Europene și Dreptul
național al unui Stat membru .
Instrumentele juridice ale Uniunii Europene sunt următoarele: regulamentul,
directiva, decizia, recomandarea, avizul de conformitate, alte acte normative (reguli interne ale
instituțiilor Uniunii Europene ; subiecte de interes – rezoluția, acțiunea, programele de
comunicare; declarații publice sau acorduri interinstituționale; comunicate despre politica
externă și securitatea europeană ).
Documentul juridic prin care instituțiile Uniunii Europene intervin cel mai mult în
activitatea instituțională europeană este regulamentul , definit la art. 288, alin. 2 T.F.U.E.,
astfel:30 „Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele
sale și se aplică direct în fiecare Stat membru.” Potrivit acestei prevederi, regulamentul se
caracterizează prin două calități în Dreptul Uniunii Europene : pe de o parte, capacitatea sa
comunitară de a crea aceeași lege pe întreg teritoriul Uniunii Europene , indiferent de frontierel e
sale, fiind valabil uniform și integral, în toate Statele membre; este interzis Statelor membre să aplice dispozițiile regulamentului de o manieră incompletă sau să efectueze selecții de text din
acesta, în scopul de a elimina norme cu caracter comun; pe de altă parte, aplicabilitatea directă a
acestuia în toate Statele membre, situație care oferă o valabilitate automată a regulamentului pentru toate Statele membre, asigură drepturi și obligații acestora, instituțiilor naționale și
cetățenilor săi.
Regu lamentul are aplicabilitate generală în toate Statele membre; având un caracter
normativ, el se adresează în termeni generali categoriilor de persoane avute în vedere. Statele
membre, instituțiile europene, instanțele și administrațiile, toate persoanele c are intră în
domeniul de aplicare al regula mentului sunt direct legați de D reptul Uniunii Europene și trebuie
să-l respecte așa cum respectă dreptul național.
Directiva reprezintă documentul esențial al legislației Uniunii Europene cu menținerea
diversită ții particularităților juridice naționale. Cu alte cuvinte, d irectiva constituie un instrument
indirect de legislație europeană. În conformitate cu art. 288, alin. 3 T.F.U.E., „ Directiva este
obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând
29 Constantin Manolache, Dreptul Uniunii Europene , Suport de curs, Universitatea „Petre Andrei” din Iași, 2016,
pp. 25- 33.
30 Tratatul privind Funcționar ea Uniunii Europene , Bruxelles, decembrie 2009.
40 autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele.” Ea are rolul de a
menține caracterul unitar al legislației Uniunii Europene , odată cu păstrarea diversității
circumstanțelor naționale.
Directiva europeană se adresează Statelor membre printr -un obiectiv care trebuie
îndeplinit, lăsându- le acestora posibilitatea alegerii formelor și metodelor de îndeplinire a
obiectivelor Uniunii Europene , dar în cadrul ordinii juridice europene stabilite. Acest mod de
lucru cu Statele membre este o reflectare a dorinței de a reduce intervențiile Uniunii Europene în
sistemele juridice și administrative naționale.
Statele membre pot lua în considerare particularitățile naționale în cadrul obiectivelor
stabilite de Uniunea Europeană. Dispozițiile unei directive nu înlocuiesc în mod automat normele juridice naționale, dar impun Statelor membre obligații de a adapta legislația lor
națională la dispozițiile Uniunii Europene .
Competența Statelor membre în elaborar ea unei directive are un caracter dublu: pe de o
parte, nevoia de timp de redactare, în sensul că Directiva stabilește instituții naționale în care se
calculează timpul său de transcriere; pe de altă parte, alegerea modalităților de lucru, în sensul că
Statele membre sunt, în principiu, libere să aleagă forma și mijloacele de transpunere, dar
libertatea autorităților naționale nu este deplină, iar mijloacele și formele utilizate trebuie să fie
în concordanță cu scopurile stabilite.
Transpunerea directivei trebuie să stabilească, suficient de clar și precis, drepturile și
obligațiile care decurg din dispozițiile unei directive, astfel încât cetățeanul european să aibă
posibilitatea să se folosească sau să se opună instanțelor naționale.
În general, este n ecesar să se adopte acte juridice naționale obligatorii sau de anulare sau
de modificare a normelor existente și a prevederilor administrative. O practică administrativă
simplă nu este suficientă, deoarece poate prin natura sa să fie schimbată în funcție d e voința
autorităților în cauză. Flexibilitatea Statului membru destinatar depinde de precizia directivei. Instituțiile Uniunii Europene pot stabili îndeplinirea obiectivului, astfel încât să rămână Statelor
membre prevederi cât mai exacte, iar marjele lor de corectare să fie cât mai puține. Trebuie luat
în considerare faptul că unele directive sunt uneori foarte detaliate și conțin reglementări clare de
fond, lăsând loc, pur și simplu, doar transcrierii. Această tendință se datorează parțial
neîncrederii S tatelor membre care se tem că prea multă libertate acordată partenerilor lor pot crea
denaturări de interpretare. Punerea în aplicare a prevederilor directivei este monitorizată de către Comisia Europeană care are dreptul să exercite acest control. Totodat ă, Statele membre trebuie
să informeze Comisia Europeană printr -o declarație despre măsurile naționale adoptate în
vederea punerii în aplicare a Directivei.
41 Spre deosebire de regulament , document esențial care urmărește armonizarea legislativă
în spațiul european , obiectivul principal al directivei constă în apropierea juridică a legislațiilor
europene ale Statelor membre . Acest lucru permite eliminarea treptată a contradicțiilor și
diferențelor între legislațiile naționale până când în fiecare Stat membru condițiile de fond pot
deveni similare. Directiva este unul dintre instrumentele de bază de realizare a pieței unice
europene. Statele membre pot ține cont de specificul național în îndeplinirea obiectivelor Uniunii Europene.
Prevederile și normele juridice dintr -o directivă nu înlocuiesc în mod automat dispozițiile
și normele juridice naționale, ci ele impun Statelor membre obligația de a adapta legislația
națională la dispozițiile Uniunii Europene . În general, acest lucru necesită o procedură legislati vă
în două etape. În prima etapă, la nivelul Uniunii Europene , obiectivul pe care directiva îl
urmărește să fie îndeplinit este de o manieră obligatorie pentru destinatarul desemnat într -un
termen dat, pentru o parte sau totalitatea Statelor membre.
În a doua etapă, obiectivul fixat la nivelul Uniunii Europene . trebuie îndeplinit în privința
fondului în legislația Statelor membre. În timp ce Statele membre sunt, în principiu, libere în
alegerea formei și a metodelor de punere în aplicare, criteriile Uniunii Europene sunt acelea care
se aplică în conformitate cu Dreptul Uniunii Europene .
Directiva destinată Statelor membre nu creează drepturi sau obligații directe pentru
cetățenii Uniunii Europene, atunci când ea este adresată numai acestora. În acest caz , este
valabilă numai punerea în aplicare a unei directive de către autoritățile naționale competente care
conferă drepturi sau impune obligații cetățenilor. Atâta timp cât Statele membre respectă
obligațiile care le revin în temeiul actelor juridice ale Uniunii Europene , cetățenii europeni nu
pot fi afectați în mod direct. Totuși, cetățenii riscă să fie dezavantajați dacă măsurile naționale de aplicare solicitate nu au fost adoptate sau au fost adoptate de o manieră incompletă, deși
realizarea obiectivului fixat în directivă a fost în avantajul lor. Pentru a depăși aceste
inconveniente, Curtea de Justiție a decis, în jurisprudența sa că, în anumite circumstanțe, cetățeanul european poate invoca direct prevederile unei directive și, prin urmare, se poate
prevala de drepturile pe care le are și, dacă este cazul, le face recunoscute de către instanțele
naționale.
Astfel, Curtea de Justiție a stabilit condițiile acestui efect direct, și anume: dispozițiile
unei directive trebuie să stabilească drepturile intrep rinderilor / cetățenilor europeni de o manieră
suficient de clară și precisă; invocarea acestui drept nu trebuie să fie legată de nici o condiție sau
obligație; legiuitorul național nu trebuie să aibă nici o marjă de apreciere pe fond; termenul de
transpunere în practică a directivei trebuie să fie respectat.
42 Jurisprudența Curții de Justiție cu privire la efectul direct al directivelor se referă la
aprecierea că un Stat membru acționează de o manieră contradictorie și abuzivă atunci când
aplică dreptul său național în raport cu o directivă. Această aplicare inaceptabilă a dreptului
național de către Statul membru este contracarată prin recunoașterea efectului direct al unei directive, deoarece se evită ca Statul membru să nu -și tragă vreun profit din nerespectarea
Dreptului Uniunii Europene .
În acest sens, efectul direct al directivelor are caracterul unei sancțiuni. Prin urmare, este
logic pentru Curtea de Justiție ca să nu recunoască efectul direct al unei directive, decât în
relațiile între cetățenii europeni și Statele membre, și aceasta numai dacă efectul direct este în
favoarea cetățenilor Uniunii și nu în detrimentul lor , adică numai în cazul în care D reptul Uniunii
Europene comportă o reglementare mai favorabilă pentru cetățeni, față de dreptul nați onal
neadaptat (efectul direct vertical). Faptul că efectul direct al unei prevederi dintr -o directivă
favorabilă unui individ este însoțită de o prevedere impusă altei persoane nu se opune aplicării
verticale a directivei.
Aceste prevederi trebuie să fi e considerate doar ca un reflex juridic negativ care rezultă,
prin forța lucrurilor, din angajamentul Statelor membre să respecte ordinea juridică în
concordanță cu obiectivele dintr -o directivă până la expirarea termenului limită de transpunere; o
prevede re suplimentară nu rezultă din recunoașterea efectului direct vertical al directivelor.
Autorul unei directive poate fi Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene prin
procedura legislativă de codecizie. Dacă directiva este adoptată numai de Cons iliul Uniunii
Europene , ea are nevoie de o procedură legislativă specială.
Decizia reprezintă un act juridic important în sistemul de reglementare al Uniunii
Europene . Art. 288, alin. 4 T.F.U.E. definește decizia în următorii termeni: „ Decizia este
obliga torie în toate elementele sale. În cazul în care se indică destinatarii, decizia este obligatorie
numai pentru aceștia.”
31 Decizia își pierde exclusiv caracterul său individual, ceea ce îi permite
să intre în categoria de a produce acte juridice mai multe d ecât în trecut, inclusiv toate actele
adoptate în contextul politicii externe și al securizării frontierelor. Tratatul privind Uniunea
Europeană permite adoptarea unei decizii, fie ca act legislativ de către Parlamentul European și
Consiliul Uniunii Europe ne, fie la sfârșitul procedurii legislative ordinare sau după o procedură
legislativă specială.
Punerea efectivă în aplicare a tratatelor și reglementărilor Uniunii Europene se realizează
de către instituțiile Uniunii Europene , cu posibilitatea de a acțio na direct asupra situației
cetățenilor europeni, companiilor sau Statelor membre. În ordinea juridică a Uniunii Europene ,
deciziile reprezintă actul prin care instituțiile Uniunii Europene decid în cazurile individuale.
31 Tratatatul privind Funcționarea Uniunii Europene , Bruxelles, 2009.
43 Astfel, prin intermediul unei decizii, instituțiile Uniunii Europene pot solicita unui Stat membru
sau unui cetățean european să acționeze sau să se abțină, conferindu- le drepturi sau impunându-
le obligații. De fapt, este aceeași situație și în sistemele juridice naționale, în cazul în care
guvernele naționale fixează pentru cetățeni, în mod obligatoriu, condiții de aplicare a unei legi la
un caz particular.
O decizie are următoarele caracteristici structurale: ea are o validitate individuală, ceea ce
o distinge de regulament; destinatarii unei decizii trebuie să fie desemnați în mod individual;
conținutul deciziei trebuie să influențeze, în mod individual și direct, asupra situației de drept
existente; terții, ca actori de drept, sunt și ei vizați, în mod individual, de o decizie, datorită
caracteristicilor personale ale indivizilor sau a circumstanțelor speciale; ea este obligatorie în
toate elementele sale, ceea ce o diferențiază de directive, care sunt obligatorii numai în ceea ce
privește obiectivul care trebuie atins; ea leagă în mod di rect destinatarii; o decizie adresată unui
Stat membru poate, în aceleași condiții ca ale unei directive, să aibă un efect direct asupra cetățenilor europeni.
Recomandările și avizele reprezintă o categorie necesară în actele juridice ale Uniunii
Europene , în special în tratatele Uniunii Europene. În temeiul art. 288, alin. 5 T.F.U.E.,
„Recomandările și avizele nu sunt obligatorii.” Această categorie de acte permite instituțiilor
Uniunii Europene să decidă fără obligații legale asupra destinatarilor desemn ați: State membre
sau cetățeni europeni. Recomandările sugerează destinatarilor un anumit comportament, dar fără
a impune o obligație legală. Astfel, atunci când există motive de îndoială despre faptul că
adoptarea sau modificarea unui organ legislativ sau administrativ într -un Stat membru
denaturează condițiile de competență, Comisia Europeană poate recomanda statului în cauză măsurile corespunzătoare pentru a preveni denaturarea și cauza (art. 117 T.F.U.E.). Notificările
sunt emise de către instituțiile Uniunii Europene , după caz, în scopul de a evalua o situație sau
fapte în Uniunea Europeană sau în Statele membre. În cazul în care aceste acte nu sunt
obligatorii, aceasta nu înseamnă că sunt lipsite de orice efect juridic. Atunci când se confruntă cu
dena turarea competenței care rezultă din diferențe legislative, Comisia Europeană recomandă
Statelor membre măsurile necesare, în cazul în care aceste recomandări nu sunt urmate, de o propunere de directivă a Consiliului Uniunii Europene .
Avizele sunt emise de către instituțiile U niunii Europene atunci când se creează condițiile
prealabile pentru viitoarele acte juridice obligatorii sau constituie o cerință pentru un recurs la
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (art. 258 și 259 T.F.U.E.). Importanța fundam entală a
recomandărilor și avizelor este politică și morală. Prin aceste acte, autorii tratatelor consideră că persoanele interesate se conformează în mod voluntar la un sfat, opinie, idee sau suportă
consecințele unei situații. Totodată, recomandările și avizele pot avea efecte juridice indirecte,
44 dacă ele creează condițiile prealabile pentru viitoarele acte juridice obligatorii sau dacă instituția
Uniunii Europene în cauză se obligă, dacă poate, în anumite condiții, să conducă la o situație de
încredere legitimă.
Practica a dezvăluit că pe lângă actele prevăzute în mod expres la art. 288 T.F.U.E.,
există și un număr de așa- numite acte "nenominalizate" sau "atipice", adoptate de instituțiile
Uniunii Europene din diverse motive, dincolo de domeniul de apli care definit în vreo dispoziție.
În acest sens, există patru categorii de acte care presupun o mențiune specială: a) actele
referitoare la viața internă a instituțiilor, cum ar fi normele și regulile interne; ele nu sunt lipsite
de efecte juridice; b) rezo luția, acțiunea, programele de comunicare, acestea fiind destinate, în
principal, de a exprima intențiile sau orientările politice, dar fără a fi surse de drepturi și obligații; c) declarațiile publice sau acordurile interinstituționale ale Parlamentului E uropean,
Consiliului Uniunii Europene și Comisiei Europene, care sunt, de multe ori, expresia obligației
de cooperare loială în instituții; d) comunicate despre politica externă și de securitate europeană,
acestea exprimând o linie politică, dar nu sunt obligatorii.
Rezoluțiile pot proveni de la Consiliul European, Consiliul U niunii Europene și
Parlamentul European; ele prezintă intențiile și opiniile comune privind procesul general de
integrare și sarcinile specifice în interiorul și în afara Uniunii Euro pene. Rezoluțiie despre
afacerile interne ale Uniunii Europene se referă la aspectele fundamentale ale uniunii politice,
politica regională, politica energetică și Uniunea Economică și Monetară, în special punerea în
aplicare a Sistemului Monetar European. Semnificația politică a rezoluțiilor constă în orientările
și direcțiile care le au viitoarele activități și lucrări ale Consiliului Uniunii Europene . În calitate
de manifestări ale voinței politice comune, ele facilitează, în mare măsură, înțelegerile în cadrul
Consiliului Uniunii Europene . Aceste rezoluții garantează un minim de coordonare între
autoritățile Statelor membre și cele ale Uniunii Europene . Orice evaluare juridică trebuie să ia în
considerare această funcție importantă de monitorizare și coordonare, ceea ce înseamnă că
rezoluția trebuie să rămână inevitabil un instrument flexibil și să nu fie încadrată în cerințe și
obligații juridice.
Declarațiile pot fi de două tipuri: pe de o parte, acestea se adresează prioritar și deschis
unui public larg sau un grup specific de destinatari și referă la dezvoltarea Uniunii Europene ,
democrație, drepturile omului etc.; pe de altă parte, aceste declarații sunt făcute în cadrul
procesului de decizie al Consiliului Uniunii Europene , jucând un rol esențial în identificarea
compromisului. Pentru aceste situații, membrii Consiliului Uniunii Europene exprimă avize
comune sau individuale privind interpretarea deciziilor luate.
Programele de acțiune stabilite de Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană , din
proprie inițiativă sau la cererea Consiliului European, se referă la programele legislative și la
45 obiectivele generale din tratate. Atunci când aceste programe sunt prevăzute în mod expres de
către tratate , instituțiile Uniunii Europene sunt obligate să respecte aceste dispoziții . În practic a
Uniunii Europene , acestea sunt publicate sub forma de „cărți albe” și „cărți verzi” , considerate ca
simple linii directoare, fără a avea vreun conținut juridic obligatoriu. Uniunea Europeană emite
prin diferite instituții europene și naționale documente juridice care contribuie la funcționarea
optimă a sa. Astfel, la nivel european sunt tratatele, în special, Tratatul privind Uniunea
Europeană (T.U.E.)32 și Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (T.F.U.E.), consolidate
după aprobarea Tratatului de la Lisabona din decembrie 2009, iar la nivel național sunt Codul
penal, Codul civil, Codul vamal și alte documente juridice relevante.
Având în vedere structura instituțională a Uniunii Europene și funcționarea s istemului
juridic european, este necesar să se determine relațiile dintre Dreptul Uniunii Europene și
Dreptul național al unui Stat membru în ansamblul sistemului juridic european .
În acest context, este important să se sublinieze primeitatea (supremația, întâietatea)
Dreptul ui Uniunii Europene asupra drept ului național, autonomia juridică a Uniunii
Europene, interacțiunea între Dreptul Uniunii Europene și dreptul național, aplicabilitatea
imediată a Dreptului U.E. în dreptul național, interpretarea confo rmă a Dreptului Uniunii
Europene cu dreptul național.33
Primeitatea dreptului Uniunii Europene asupra dreptului național se referă la
aplicabilita tea directă a unei prevederi a D reptului Uniunii Europene în dreptul național intern al
unui Stat membru al Uniunii Europene . Întotdeauna o prevedere a D reptului Uniunii Europene
trebuie să fie în favoarea drepturilor și obligațiilor directe ale cetățenilor Uniunii Europene și să
nu intre în c ontradicție cu dreptul național. În consecință, conflictul între D reptul Uniunii
Europene și dreptul național nu poate fi rezolvat decât prin recunoașterea primatului D reptului
Uniunii Europene asupra dreptului național , realitate care presupune înlocuirea prevederilor
juridice naționale ale Statelor membre care se abat de la dispozițiile Uniunii Europene. Astfel,
aplicarea uniformă a dreptului Uniunii Europene în toate Statele membre este necesară. În acest
context, Uniunea Europeană își poate îndeplin i misiunile care i- au fost încredințate de către
Statele membre. În caz cont rar, funcționarea Uniunii Europene poate fi compromisă și
construirea unei Europe unite, purtătoare de mari speranțe poate fi deteriorată . Prin urmare, orice
conflict între legislația Uniunii Europene și legislația națională trebuie să fie rezolvat pe baza
ordinii juridice a Uniunii Europene. Astfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene veghează
permanent la afirmarea principiul ui supremației dreptului Uniunii Europene (comunitar), fără de
care nu ar exista nici o ordine juridică a Uniunii Europene.
32 Tratatul privind Uniunea Europeană, Bruxelles, 2009 .
33 Constantin Manolache, Op. cit. , pp. 43- 48.
46 Uniunea Europeană este o comunitate de drept european, având, pe de o parte, calitatea
de producător de drept, iar pe de altă parte constituind o formă europeană asociativă prin drept.
Principala inovație a Uniunii Europene față de încercările anterioare din is toria europeană rezidă
în faptul că ea nu folosește supunerea în procesul de unificare a Europei, ci forța dreptului. Numai o unificare construită pe un consimțământ liber are șanse de durată, atâta timp cât se ține
cont de valorile fundamentale europene precum libertatea, egalitatea și eficiența sistemului juridic al Uniunii Europene.
Autonomia juridică a Uniunii Europene prezintă valențe juridice superioare în spațiul
european. În instituirea Uniunii Europene, Statele membre și- au limitat puterile legislative
suverane și au creat un ansamblu juridic autonom care le leagă împreună, fiind orientat către
cetățeni și fiind aplicate de către instanțele lor. Dar, autonomia sistemului juridic al Uniunii
Europene este fundamentală, deoarece aceasta este cea care împiedică legislația națională de
anula D reptul Uniunii Europene și permite aplicarea sa uniformă în toate Statele membre.
Astfel, datorită autonomiei sistemului său juridic, noțiunile sale juridice sunt întotdeauna
definite în conformitate cu cerințele legislației Uniunii Europene și cu obiectivele Uniunii
Europene . Această definiție a conceptelor specifice Uniunii Europene este esențială, deoarece
drepturile garantate de ordinea juridică a Uniunii Europene pot fi compromise și fiecare Stat
membru și-ar fi conceput propria sa definiție și propriul domeniu de aplicare al libertăților
garantate de Uniunea Europeană. În acest sen s, actele Uniunii Europene sunt evaluate exclusiv la
legislația Uniunii Europene și nu la legislația națională sau dreptul constituțional național. Având
în vedere această autonomie a ordinii juridice a Uniunii Europene, se pune proble ma descrierii
relațiilor între D reptul Uniunii Europene și dreptul național. Chiar dacă D reptul Uniunii
Europene r eprezintă un sistem juridic autonom în raport cu legislațiile Statelor membre, ar fi
greșit să se creadă că acestea se suprapun. Două argumente vin împotriva acest ui punct de
vedere: în primul rând, aceste drepturi se referă la aceleași persoane, fiecare fiind atât un cetățean
al unui Stat european, cât și cetățean al Uniunii Europene; în al doilea rând, trebuie să se păstreze
spiritul faptului că D reptul Uniunii Europene nu se poate aplica în practică, decât dacă acesta
este acceptat în sistemele juridice naționale. De fapt, sistemul juridic al Uniunii Europene și
sistemele juridice ale Statelor membre sunt interdependente și se completează reciproc.
Interacțiunea între D reptul Uniunii Europene și dreptul național devine necesară în
noile condiții de dezvoltare a Uniunii Europene . Acest aspect al relației dintre D reptul Uniunii
Europene și legislația națională se referă la legăturile care au fost stabilite între leg islația Uniunii
Europene și legislația națională, astfel încât acestea să se completeze reciproc. Art. 4, alin. 3
T.U.E. ilustrează în mod concret această relație: „În temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea și statele membre se respectă și se ajut ă reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg
47 din tratate. Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea
îndeplinirii obligațiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor Uniunii.
Statele membre fa cilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale și se abțin de la orice
măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii.”
Acest principiu general al cooperării loiale a fost elaborat pentru a conștientiza faptul că
ordinea jur idică a Uniunii Europene nu s -a realizat de la sine și nu a fost aceeași tot timpul în
realizarea obiectivelor de creare a Uniunii Europene . Contrar sistemelor juridice naționale,
sistemul juridic al Uniunii Europene nu este închis, ci deschis la cooperare juridică. Pentru a fi
aplicat, el are nevoie de sprijinul sistemelor juridice naționale. Toate instituțiile din Statelor membre – puterea legislativă, executivă (inclusiv administrația), judiciară – trebuie să admită că
ordinea juridică a Uniunii Europene nu le este dată din "exterior" sau din " spațiul internațional",
ci din faptul că Statele membre și instituțiile Uniunii Europene formează un ansamblu
indestructibil și solidar pentru a realiza obiectivele comune.
Prin urmare, Uniunea Europeană nu este doar o comunitate de interese, ci mai ales o
comunitate de solidaritate. Rezultă faptul că Statele membre trebuie să respecte nu numai tratatele Uniunii Europene și dispozițiile juridice adoptate de instituțiile Uniunii Europene , ci și
pentru a le pune în aplicare. Tocmai de aceea, această interacțiune a D reptului Uniunii Europene
cu dreptul național necesită o ilustrare practică.
Mecanismul Directivei, din cadrul actelor normative, reflectă mai bine relația strânsă și
complementaritatea care prevalează în tre ordinea juridică a Uniunii Europene și sistemele
juridice naționale. Directiva nu impune decât un rezultat pentru Statele membre, iar alegerea formei , mijloacelor și metodelor pentru atingerea acestui rezultat sunt lăsate la competențele
autorităților naționale, adică a dreptului național. În domeniul jurisdicțional, este procedura
preliminară de la art. 267 T.F.U.E., care fundamentează aceste legături. În această procedură,
instanțele naționale pot să prezinte Curții de Justiție probleme preliminare pr ivind interpretarea
sau validitatea dreptului Uniunii Europene, cerere care poate fi esențială pentru a se pronunța în afacerea în care a fost sesizată. Procedura preliminară probează, pe de o parte, faptul că
instanțele Statelor membre trebuie tr ebuie să respecte și să aplice D reptul Uniunii Europene, iar
pe de altă parte, faptul că interpretarea și judecarea privind validitatea D reptului Uniunii
Europene intră în competența exclusivă a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Dependența reciprocă a ordinii juridice a Uniunii Europene și a sistemelor de drept
național este evidentă pentru a elimina anumite lacune legislative europene . Pentru a face acest
lucru, D reptul Uniunii Europene poate completa propriile sale reguli, trimite la dispozițiile
existente în sistemele juridice ale Statelor membre. Prin urmare, soarta unei reguli de drept al
Uniunii Europene depinde, la un moment dat, de normele naționale de drept. În general, acest
48 lucru se aplică pentru orice acțiune din D reptul Uniunii Europene, în măsur a în care acesta nu a
definit propriile reguli în această privință. În toate aceste cazuri, autoritățile naționale aplică
normele Uniunii Europene, în conformitate cu dispozițiile dreptului național. Desigur, acest
principiu se aplică doar în măsura în car e se are în vedere ne cesitatea aplicării uniforme a
Dreptului Uniunii Europene, deoarece este necesar a se evita pericolul în care operatorii
economici ar putea fi tratați cu criterii diferite și inechitabile.
Aplicabilitatea imediată a Dreptului U niunii Europene în dreptul național înseamnă,
mai întâi de toate, că aceasta conferă, în mod direct, drepturi și impune, în mod direct, obligații nu numai pentru instituțiile Uniunii Europene , ci și pentru Statele membre, dar și cetățenii
Uniunii Europene. Aceast a este una dintre marile merite ale Curții de Justiție a Uniunii Europene
care a recunoscut aplicabilitatea directă a normelor dreptului Uniunii Europene, în pofida
rezistenței inițiale a anumitor State membre, precum și de a avea garantată existența ordin ii
juridice a Uniunii Europene .
De asemenea, este de remarcat importanța deosebită a recunoașterii aplicabilității directe
a liberei circulații a mărfurilor (art. 41 T.F.U.E.), principiului egalității salariale pentru bărbați și femei (art. 157 T.F.U.E.) , interzicerea oricărei discriminări (art. 25 T.F.U.E.) și libera concurență
(art. 101 T.F.U.E.). În domeniul legislației europene , în special a dreptului secundar (derivat)
problema aplicabilității directe se pune numai pentru directivele și deciziile adr esate tuturor
Statelor membre, având în vedere regulamentele și deciziile adresate persoanelor la
aplicabilitatea lor directă din tratate (art. 288, alin. 2 și 4 T.F.U.E.).
Importanța practi că a aplicabilității directe a D reptului Uniunii Europene, așa c um a fost
recunoscut ă și dezvoltat ă de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene demonstrează faptul că
ea ameliorează poziția cetățeanului față de drepturile și libertățile prevazute despre piața comună, care pot fi invocate în fața instanțelor naționale și constituie, prin urmare, unul dintre pilonii
ordinii juridice a Uniunii Europene.
Pentru a ev ita un conflict de norme între Dreptul Uniunii Europene și dreptul național,
care trebuie să fie rezolvat prin aplicarea principiului primeității, toate inst ituțiile de stat, care
aplică și practică dreptul, pot recurge la interpretarea conformă a Dreptului Uniunii Europene
cu dreptul național .
Concept ul de interpretare conformă cu Dreptul Uniunii Europene a fost recunoscut de
către Curtea de Justiție a Uniunii Europene și introdus în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Inițial, a fost la solicitarea instanțelor naționale prin care Curtea de Justiție Uniunii Europene a
considerat "util" de a "garanta" o interpretare coerentă și uniformă a dispozițiilor naționale în
aplicarea unei directive. În acest sens, Di rectiva 76/207 / C.E.E. dispune că dreptul național
trebuie să aplice egalitatea de șanse privind accesul la angajarea în muncă și sancțiuni eficiente
49 în acest sens. Acesta este motivul pentru care Curtea d e Justiție a Uniunii Europene a hotărât ca
instanțele naționale să fie obligate să interpreteze dispozițiile naționale de drept civil, astfel încât
o sancțiune efectivă de discriminare de gen să fie gar antată.
Temeiul juridic pentru interpretarea confor m D reptului Uniunii Europene constituie
pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene afirmarea principiului cooperării loiale (art. 4 alin.
3 T.U.E.). Conform acestui principiu, Statele membre sunt obligate să ia toate măsurile generale
sau specifice pentr u a asigura îndeplinirea obligațiilor prevăzute în tratate sau care rezultă din
actele instituțiilo r Uniunii Europene. D e asemenea, aceasta include faptul că instanțele naționale
trebuie să orienteze aplicarea și interpretarea dreptului național, la care s unt angajate prevederile
Uniunii Europene, în conf ormitate cu termenii și scopul D reptului Uniunii Europene (obligația
de fidelitate față de Uniunea Europeană). Pentru instanțele naționale, aceasta reflectă rolul
jurisdicțiilor europene în sensul garanțiilor aplicării corecte, unitare și a respectării normelor
Dreptului Uniunii Europene.
O formă deosebită d e interpretare în conformitate D reptul Uniunii Europene este
interpretarea conformă cu Directiva. Conform acestui principiu, Statele membre sunt obliga te să
transpună Directivele Uniunii Europene . Practicienii în drept și jurisdicțiile naționale trebuie,
prin interpretarea conformă cu Directivele, să contribuie pe deplin la respectarea acestui
angajament. Interpretarea conformă cu Directiva este folosită pentru a produce respectarea
Directivei, pe baza aplicării dreptului și a gar antării interpretării și aplicării uniforme dreptului
de transpunere națională în toate Statele membre. Această prevedere nu ar trebui să fie deturnată la nivelul național, față de ceea ce a fost precizat într -o Directivă la nivelul Uniunii Europene.
Interpretarea conformă cu D reptul Uniunii Europene își are limitele sale în textul explicit
al dispoziției naționale . Obligația unei interpretări conforme a D reptului Uniunii Europene face
ca dreptul nați onal să nu poată fi interpretat „contra legem ”.
Acest lucru se aplică și în caz de refuz explicit al legiuitorului național de a transpune
Directiva în legislația națion ală. Conflictul rezultat între D reptul Uniunii Europene și dreptul
național poate fi rezolvat prin procedura în lipsă (art. 258 și 259 T.F.U.E.). Din 1970, Curtea de
Justiție a extins principiul aplicabilității directe la prevederile din directive și la deciziile adresate Statelor membre.
În sensul Dreptului Uniunii Europene, principiile generale de drept reprezintă normele
care reflectă conceptele esențiale ale dreptului și justiției la care se supune orice ordine juridică
statală . Aceste principii permite rezolvarea eficientă a lacunelor existente î n sfera dreptului în
general și contribuie în mod activ la dezvoltarea dreptului, grație interpretării conformă cu
principiul echității.
50 Principiile de drept european sunt aplicate, în special, prin experiența obținută în cadrul
jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, instituție juridică specializată care, în cadrul
sarcinilor și obligațiilor care îi sunt încredințate, asigură respectarea legii în interpretarea și
aplicarea tratatului. Aceste principii sunt valabile și pentru Statele membre. Ca enumerare,
principiile generale de drept sunt următoarele: autonomie, aplicabilitate directă, primeitatea
(supremația) dreptului Uniunii Europene, protecția drepturilor fundamentale, proporționalitatea,
încrederea legitimă, dreptul fi ascultat, responsabilitatea Statelo r membre în caz de încălcare a
dreptului U niunii Europene .
În concluzie, legislația europeană s -a dezvoltat odată cu evoluția Uniunii Europene,
accentul punându- se pe definirea naturii și efectelor actelor Uniunii Europene. În acest context,
întâietatea l egislației europene față de dreptul național al Statelor membre se înscrie într -o
comunitate de drept european, care conține , pe de o parte, instrumentele juridice adecvate
procesului de conducere judiciară la nivel european, iar pe de altă parte, se defin ește natura
relațiilor dintre Dreptul Uniunii Europene și dreptul național al unui Stat membru.
2.2. Rolul Comisiei Eur opene în armonizarea juridică administrativă cu
Statele membre
Comisia Europeană este instituția care reprezintă și apără interesele comune al Uniunii
Europene în ansamblul său, inclusiv problemele administrative europene .34 În numeroase
domenii ea este motorul sistemului instituțional al Uniunii Europene , deoarece prin funcția sa
principală de organ executiv al Uniunii Europene , ea este responsabilă pentru punerea în aplicare
a deciziilor Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene , elaborează propuneri
(inițiative) legislative, angajează politici și programe de acțiune, asigură respectarea acordurilor
încheiate și prom ovează Uniunea Europeană în relațiile de cooperare internațională . Membrii
Comisiei Europene sunt întruniți în Colegiul de comisari, câte unul pentru fiecare stat membru.
Rolul Comisiei Europene în armonizarea juridică administrativă cu Statele membre
derivă din c adrul juridic al funcționării Comisiei Europene (art. 17 Trat atul privind
Uniunea Europeană – T.U.E.), compoziția sa instituțională, funcțiile și activitatea acesteia.
În ceea ce privește cadrul juridic al funcționării Comisiei Europene, ea este instituția
cea mai originală a sistemului comunitar, fiind o structură executivă complexă cu misiunea de a
pune în aplicare tratatele europene. Prin monopolul său asupra propunerilor pe care le face, ea
are un rol de inițiativă, care de fapt reprezintă mo torul sistemului comunitar. Acțiunile sale sunt
mai mult sau mai puțin eficace, în funcție de circumstanțele și personalitățile care o compun, dar mai ales de modul de îndeplinire a sarcinilor de către președintele său.
35
34 Constantin Manolache, Instituții politice europene, Curs Universitatea „Petre Andrei” din Iași, pp. 110 -121.
35 Comisia Europeană, Disponibil online la adresa: http://ec.europa.eu
51 Comisia Europeană reprezintă și ex primă interesul general în cadrul Uniunii Europene.
Alineatul 1 al art. 17 Tratatul privind Uniunea Europeană definește misiunea fundamentală a
Comisiei Europene , în termenii următori: „Comisia promovează interesul general al Uniunii și ia
inițiativele cor espunzătoare în acest scop. Aceasta asigură aplicarea tratatelor, precum și a
măsurilor adoptate de instituții în temeiul acestora. Comisia supraveghează aplicarea dreptului
Uniunii sub controlul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Aceasta execută buget ul și
gestionează programele. Comisia exercită funcții de coordonare, de executare și de
administrare, în conformitate cu condițiile prevăzute în tratate . Cu excepția politicii externe și
de securitate comune și a altor cazuri prevăzute în tratate, aceasta asigură reprezentarea externă a
Uniunii. Comisia adoptă inițiativele de programare anuală și multianuală a Uniunii, în vederea încheierii unor acorduri interinstituționale.”
Astfel, Comisia Europeană rămâne competentă în gestionarea bugetului Uniunii
Europene . Cheltuielile administrative dispun de o linie bugetară specifică , fiind administrată de
executivul european.
Această sarcină de gestionare financiară permite Comisiei Europene să mențină o
anumită influență în cadrul Uniunii Europene pentru a se acorda atenția cuvenită importanței
executivului european în probleme de dezvoltare a cooperării cu toate Statele membre.
Comisia Europeană are o componență precis stabilită care să -i asigure o funcționare
eficientă. În acest sens, Tratatul privind Uniune a Europeană art. 17 alin. 5 arată: „Comisia este
compusă dintr -un număr de membri, incluzând președintele și Înaltul Reprezentant al Uniunii
pentru afaceri externe și politica de securitate, corespunzător cu două treimi din numărul statelor membre, atât timp cât Consiliul European nu decide modificarea acestui număr, hotărând în
unanimitate. Membrii Comisiei sunt aleși dintre resortisanții statelor membre în conformitate cu
un sistem de rotație strict egal între statele membre care să reflecte diversitatea demografică și
geografică a tuturor statelor membre. Acest sistem se stabilește de către Consiliul European, care hotărăște în unanimitate în conformitate cu articolul 244 din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene.”
Uniunea Europeană joacă un rol central pe plan administrativ european și în materie de
dezvoltare prin cooperare, grație activității laborioase a Comisiei Europene, având în vedere
puterea sa de inițiativă exclusivă și competențele sale în aceste domenii. De fapt, gestionarea
activită ții administrative în plan european este partajată în mod echilibrat între două instituții și
două moduri de funcționare: Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene , prima ca sistem
comunitar, cea de -a doua ca sistem interguvernamental. Pe acest fond, Comisia Europeană
posedă o putere de inițiativă exclusivă care îi conferă un rol administrativ important, distribuend
52 această competență cu S tatele membre, reunite în cadrul Consiliului Uniunii Europene și a l
Consiliului European.
Activitatea Comisiei Europene este dusă la îndeplinire de funcționarii administrativi,
experții, traducătorii, interpreții și personalul secretariatului său. Funcționarii Comisiei Europene sunt cetățeni din fiecare Stat membru al Uniunii Europene, selectați prin intermediul unui
concurs deschis. Aproximativ 33 000 de persoane lucrează pentru Comisia Europeană.
36
Totodată, Comisia Europeană răspunde în fața Parlamentului European, care are puterea
de a o demite prin adoptarea unei moțiuni de cenzură. Comisia Europeană participă la toate
sesiunile Parlamentului European, în care trebuie să explice și să justifice strategiile sale
administrative europene . De asemenea, Comisia Europeană răspunde periodic la întrebări scrise
și verbale adresate de deputații Parlamentului European.
Referitor la c ompoziția sa instituțională, Comisia Europeană se modifică l a fiecare cinci
ani, în termen de șase luni de la alegerile pentru Parlamentul European. Proced ura este
următoarea: Guvernele S tatelor membre propun un nou președinte al Comisiei Euro pene , care
trebuie ales de către Parlamentul European. Președintele propus al Comisiei Europene ,
consultând guvernele statelor membre, alege ceilalți membri ai Comisiei Europene . Noul
Parlament European audiază apoi toți membrii propuși și își prezintă avi zul cu privire la întregul
„colegiu”. Dacă este aprobată, noua Comisie Europeană își poate începe oficial activitatea.
Structura administrativă a Comisiei Europene este funcțională și deosebit de complexă.
Astfel, Comisia Europeană are reprezentanți din cele 27 de State membre, fiind condusă de
următoarele structuri: Secretariat General, Serviciul juridic, Direcția Generală de Comunicare,
Biroul Consilierilor de strategii administrative europene .
În mod concret, Comisia Europeană are următoarele Direcții Generale (D.G):
Secretariatul General; Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare; Direcția Generală
Afaceri Interne; Direcția Generală Afaceri Maritime și Pescuit; Direcția Generală pentru
Agricultură și Dezvoltare Rurală; Direcția Generală Ajuto r Umanitar și Protecție Civilă; Direcția
Generală pentru Buget ; Direcția Generală pentru Cercetare și Inovare; Direcția Generală pentru
Combaterea Schimbărilor Climatice; Direcția Generală pentru Comerț; Direcția Generală pentru
Comunicare; Direcția Generală pentru Concurență; Direcția Generală pentru Dezvoltare și
Cooperare EuropeAid; Direcția Generală pentru Educație și Cultură; Direcția Generală pentru
Energie; Eurostat; Direcția Generală pentru Extindere; Direcția Generală pentru Impozitare și
Uniune Va mală; Direcția Generală pentru Informatică; Direcția Generală Translatori; Direcția
36 Informal, membrii Comisiei Europene sunt cunoscuți sub denumirea de „comisari”. În țara lor de origine, aceștia
au deținut funcții politice și mulți dintre ei au fost miniștri de guvern, dar, în calitate de membri ai Comisiei
Europene, ei și -au luat angajamentul de a acționa în interesul Uniunii Europene în ansamblu și de a nu se supune
eventualelor indicații din pa rtea guvernelor naționale.
53 Generală Intreprinderi și Industrie; Direcția Generală pentru Justiție; Direcția Generală pentru
Mediu; Direcția Generală Mobilitate și Transporturi; Direcția Generală pent ru Ocuparea Forței
de Muncă, Afaceri Sociale și Șanse Egale ; Direcția Generală Piața Internă și Servicii ; Direcția
Generală Politică Regională; Direcția Generală de Resurse Umane și Securitate; Direcția
Generală Rețele de Comunicare, Conținut și Tehnologie ; Direcția Generală pentru Sănătate și
Consumatori ; Direcția Generală pentru Traduceri; Direcția Generală Relații Externe.37
Eurostat este Oficiul pentru Statistică al Uniunii Europene și face parte din structura
Comisiei Europene . Eurostat se ocupă cu col ectarea datelor privind dezvoltările administrative,
economice și sociale ale Uniunii Europene . Rolul său este de a asigura pentru U niunea
Europeană statistici realizate la nivel european pentru a permite comparații între țări și regiuni.
Societățile democ ratice nu pot funcționa în mod corespunzător dacă nu posedă o bază solidă de
statistici corecte și obiective.
Comisia Europeană este condusă de un președinte, ajutat de șapte vicepreședinți . În
cadrul Colegiului comisarilor, poziția președintelui a fost c onsolidat ă în mod semnificativ de -a
lungul anilor.
Deși, președintele nu mai este "primus inter pares – primul între egali", el se bucură de o
poziție privilegiată în măsura în care el "definește orientările în cadrul cărora Comisia își exercită misiunea sa" (art. 17 T.U.E.). De asemenea, președintele Comisiei Europene dispune de o
"putere de orientare". El decide organizarea internă a Comisiei Europene în scopul de a asigura
coerența și eficacitatea acțiunilor sale. El atribuie comisarilor competențele lor și poate modifica
această repartiție a responsabilităților în cursul mandatului său. Președintele Comisiei Europene numește vicepreședinții. De asemenea, el poate solicita demisia unui membru al Comisiei
Europene. Poziția sa predominantă este reflectată și în cea de membru al Consiliului European.
Președintele Comisiei Europene deține competențe și autoritate, confirmate de Tratatul
privind Uniunea Europeană art. 17 alin. 6: „Președintele Comisiei Europene : definește orientările
în cadrul cărora Comisia își exercită misiunea; decide organizarea internă a Comisiei pentru a
asigura coerența, eficacitatea și colegialitatea acțiunilor acesteia; numește vicepreședinții dintre
membrii Comisiei.” Aceste atribuții sunt completate prin art. 248 Tratatul privind F uncționarea
Uniunii Europene ( T.F.U.E. ):
38 „Fără a aduce atingere articolului 18 alineatul (4) din Tratatul
privind Uniunea Europeană, responsabilitățile care îi revin Comisiei Europene sunt structurate și
repartizate între membrii săi de către președinte, în conformitate cu articolul 17 alineatul (6) din
respectivul tratat. Președintele Comisiei Europene poate modifica repartizarea acestor
37 Termenul „Comisie Europeană” are două sensuri. În primul rând, se referă la „membrii Comisiei” – adică echipa
de bărbați și femei numită de Statele membre și de Parlamentul European pentru a conduce instituția și a adopta
deciziile acesteia. În al doilea rând, termenul „Comisie Europeană” se referă la instituția în sine și la personalul ei.
38 Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene , Bruxelles, 2009.
54 responsabilități în cursul mandatului. Membrii Comisiei Europene își exercită funcțiile atribuite
de președinte sub aut oritatea acestuia.”
Președintele și membrii Comisiei Europene sunt numiți pentru un mandat de cinci ani,
conform procedurii de investitură. Astfel, Consiliul European desemnează cu majoritate
calificată personalitatea pe care intenționează să o propună Pa rlamentului European pentru
alegerea în funcția de Președinte al Comisiei Europene. În această nominalizare, Consiliul
European ține cont de raporturile de majoritate ieșite după alegerea Parlamentului European.
Apoi, Parlamentul European alege Președinte le Comisiei Europene cu majoritatea
membrilor săi. În cazul în care candidatul propus nu obține majoritatea necesară, Consiliul European propune, în termen de o lună, un nou candidat pentru funcția de Președinte al Comisiei
Europene în fața Parlamentului E uropean. Apoi, Statele membre stabilesc o listă cu personalități
pe care care doresc să le numească membri ai Comisiei Europene. La rândul lui, Consiliul Uniunii Europene, hotărând cu majoritate calificată, și de comun acord cu președintele desemnat,
adopt ă această listă.
După alegerea președintelui Comisiei Europene de către Parlamentul European, Colegiul
comisarilor este supus votului de aprobare în Parlamentul European. Pe baza acestei aprobări,
președintele și ceilalți membri ai Comisiei Europene sunt numiți, în mod oficial, de către
Consiliul Uniunii Europene, cu majoritate calificată. Membrii Comisiei Europene sunt aleși "din rațiuni de competențe generale " și își exercită
responsabilitățile "în deplină independență ". Totodată, membrii Comisiei Euro pene nu pot
solicita și nici accepta orice fel de instrucțiuni de la nici un guvern național. Astfel, membrii
Comisiei Europene sunt aleși pe bază de competențe profesionale și de gradul lor de implicare în
afacerile administrative europene, conform art. 1 7 alin. 3 Tratatul Uniunii Europene: „Membrii
Comisiei sunt aleși pe baza competenței lor generale și a angajamentului lor față de ideea europeană, dintre personalitățile care prezintă toate garanțiile de independență. Comisia își
exercită responsabilități le în deplină independență. Fără a aduce atingere articolului 18 alineatul
(2), membrii Comisiei nu solicită și nu acceptă instrucțiuni din partea niciunui guvern, instituție, organ, oficiu sau agenție. Aceștia se abțin de la orice act incompatibil cu func țiile lor sau cu
îndeplinirea sarcinilor lor.”
Independența membrilor Comisiei Europene este considerată o condiție esențială în
îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților stabilite pe linie administrativă europeană . În
termenii art. 17 alin . 3 Trat atul privind Uniunea Europeană : „Comisia își exercită
responsabilitățile în deplină independență. Fără a aduce atingere articolului 18 alineatul (2),
membrii Comisiei nu solicită și nu acceptă instrucțiuni din partea niciunui guvern, instituție,
55 organ, ofi ciu sau agenție. Aceștia se abțin de la orice act incompatibil cu funcțiile lor sau cu
îndeplinirea sarcinilor lor.”
Această dispoziție este completată de art. 245 T.F.U.E.: „Membrii Comisiei se abțin de la
orice act incompatibil cu natura funcțiilor lor . Statele membre respectă independența acestora și
nu încearcă să îi influențeze în îndeplinirea sarcinilor lor. Pe durata mandatului lor, membrii
Comisiei nu pot exercita nici o altă activitate profesională, remunerată sau nu. La instalarea în funcție, aceștia se angajează solemn să respecte, pe durata mandatului și după încetarea acestuia,
obligațiile impuse de mandat și, în special, obligația de onestitate și prudență în a accepta, după
încheierea mandatului, anumite funcții sau avantaje. În cazul nerespectării acestor obligații,
Curtea de Justiție a Uniunii Europene , sesizată de Consiliu l Uniunii Europene , hotărând cu
majoritate simplă, sau de Comisie, poate hotărî, după caz, destituirea persoanei în cauză.”
Articolul 246 T.F.U.E. stabilește mandat ul Comisiei Europene pe timp de cinci ani : „În
afara de înlocuirea ordinară și de deces, funcțiile membrilor Comisiei încetează în mod individual prin demisie sau prin destituire. Membrul Comisiei care a demisionat sau a decedat
este înlocuit pe perioada rămasă până la încheierea mandatului de un nou membru având aceeași
cetățenie, numit de Consiliu l Uniunii Europene , de comun acord cu președintele Comisiei
Europene , după consultarea Parlamentului European și în conformitate cu criteriile menționate la
articolul 17 alineatul (3) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană. Consiliul
Uniunii Europene , hotărând în unanimitate, la propunerea președintelui Comisiei Europene ,
poate decide că nu este necesară înlocuirea, în special în cazul în care durata rămasă până la
încheierea mandatului membrului Comisiei Europene este scurtă. În caz de demisie, de destituire
sau de deces, președintele este înlocuit pentru restul mandatului.”
Astfel, funcțiile membrilor Comisiei se încheie, fie prin demisie voluntară , fie din oficiu.
Demisia din oficiu este pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene , la solicitarea
Consiliului Uniunii Europene și Comisiei Europene , dacă comisarul respectiv nu îndeplinește
condițiile necesare de exercitare a funcțiilor sale sau a comis o faptă gravă, conform art. 247 T.F.U.E.: „În cazul în care nu mai îndeplinește condițiile necesare exercitării funcțiilor sale sau
în care a comis o abatere gravă, orice membru al Comisiei poate fi destituit de Curtea de Justiție,
la plângerea C onsiliului hotărând cu majoritate simplă sau a Comisiei.”
În îndeplinirea responsabilităților administrative la nivelul Uniunii Europene și al Statelor
membre, Comisia Europe ană deține patru funcții principale : legislativă; administrativă;
juridică; exter nă.
Referitor la prima funcție – legislativă – se are în vedere p ropunerea unor proiecte
legislative Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene . În temeiul Tratatului privind
Uniunea Europeană (TUE) , Comisia Europeană are „ drept de inițiativă ”. Cu alte cuvinte,
56 Comisia Europeană este singura responsabilă pentru elaborarea propunerilor de noi acte
legislative europene, pe care le prezintă Parlamentului European și Consiliului Uniunii
Europene . Aceste propuneri trebuie să aibă ca obiectiv apărar ea intereselor Uniunii Europene și
ale cetățenilor săi.
Înainte de a prezenta orice propunere, Comisia Europeană trebuie să cunoască noile
conjuncturi și probleme din Europa și trebuie să stabilească dacă legislația U niunii Europene este
cea mai bună modalitate de a le soluționa. Din acest motiv, Comisia Europeană se află în
permanență în legătură cu o serie de grupuri de interese și cu două organisme consultative –
Comitetul Economic și Social European (format din reprezentanții angajatorilor și sindicate lor)
și Comitetul Regiunilor (format din reprezentanții autorităților locale și regionale). Comisia
solicită, de asemenea, opinia parlamentelor naționale, a guvernelor și a publicului larg.
Comisia propune acțiuni de ordin administrativ la nivelul U niunii Europene numai în
cazul în care consideră că o problemă nu poate fi soluționată mai eficient printr -o acțiune
națională, regională sau locală. Cu toate acestea, în cazul în care Comisia Europeană stabilește că
se impune un act legislativ la nivelul U niuni i Europene , aceasta elaborează o propunere care
poate, în opinia sa, să rezolve în mod eficient problema și care ține cont de o paletă largă de interese. Pentru a înțelege corect detaliile tehnice, Comisia Europeană consultă experții care
formează diferite le comitete și grupuri de experți.
Cea de -a doua funcție a Comisiei Europene constă în administrarea strategiilor de
dezvoltare ale Uniunii Europene și execuția bugetului. În calitate de organ executiv al Uniunii
Europene, Comisia Europeană este responsab ilă de gestionarea și execuția bugetului U niunii
Europene și a strategiilor și programelor adoptate de Parlament ul European și de Consiliu l
Uniunii Europene .
39 Cea mai mare parte a activităților administrative și cheltuielilor efective
sunt realizate de aut oritățile naționale și locale, însă Comisia Europeană răspunde de
monitorizarea și armonizarea acestora. Comisia Europeană gestionează bugetul european sub
supravegherea Curții de Conturi a Uniunii Europene pentru asigurarea unei gestiuni financiare
eficiente .
Cea de -a treia funcție a Comisiei Europene se referă la aplic area Dreptul ui Uniunii
Europene împreună cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) . Asigurarea respectării
legis lației europene se realizează prin calitatea Comisiei Europene de „gard ian al tratatelor
europene ”. Aceasta înseamnă că, alături de Curtea de Justiție a Uniunii Europene , Comisia
Europeană are responsabilitatea de a se asigura că legislația europeană se aplică în mod adecvat
în toate S tatele membre.
39 Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene , Bruxelles, 2009.
57 Sursa juridică a Dreptulu i Uniunii Europene este voința de a menține pacea și de a crea o
Europă a bunăstării prin legături economice solide , acestea fiind elementele fundamentale în
integrarea europeană. Sursele juridice ale Dreptului Uniunii Europene sunt de două feluri: scrise
și nescrise . Sursele juridice scrise ale Dreptului Uniunii Europene sunt următoarele: dreptul
primar (originar) , dreptul secundar , acordurile și convențiile internaționale încheiate de
Uniunea Europeană . Sursele de drept nescrise sunt următoarele: principi ile generale de drept și
dreptul cutumiar .
Dreptul primar (originar) al Uniunii Europene este cuprins în tratatele europene de la
constituirea comunității europene și până în prezent. Prima sursă juridică o reprezintă Tratatele
de instituire a Uniunii Eur opene , inclusiv anexele și protocoalele atașate acestora și completările
și modificările ulterioare .
Aceste tratate fondatoare, precum și completările și modificările lor prin Tratatele de la
Maastricht , Amsterdam , Nisa și Lisabona , precum și tratatele d e aderare, conțin norme juridice
de bază referitoare la obiectivele, organizarea și funcționarea administrativă a Uniunii Europene .
Tratatele europene formează cadrul constituțional al Uniunii Europene , context juridic pe care
instituțiile europene trebuie să-l ducă la îndeplinire prin respectarea intereselor Uniunii
Europene , grație puterilor legislative și administrative care au fost prevăzute în acest scop .
Dreptul secundar (derivat) al Uniunii Europene este a doua sursă de drept european,
reprezentând d ocumentele juridice ale instituțiilor U niunii Europene . Aici este vorba despre
următoarele documente juridice: cu caracter legislativ (regulamente, directive, decizii); fără
caracter legislativ (documente juridice delegate, documente juridice de execuție); alte acte
juridice (recomandări și avize, acorduri interinstituționale, rezoluții, declarații, programe de
acțiune).40
Totodată, Dreptul derivat conține acte legislative, acte juridice delegate, acte juridice de
execuție și alte acte juridice normative. „Actele juridice legislative” sunt documentele juridice
emise în cadrul procedurii legislative ordinare sau speciale (art. 289 T.F.U.E.). "Actele juridice
delegate" sunt documentele juridice care nu au caracter de lege, dar prezintă un efect general și
oblig atoriu și care pot fi modificate sau completate cu anumite prevederi ale unui act legislativ.
Acestea sunt adoptate de Comisia Europeană, care trebuie să fie autorizată în mod explicit în acest sens. Acest act normativ prevede în mod explicit obiectivele, conținutul, domeniul de
aplicare și durata delegării puterii.
Delegarea poate fi în orice moment să fie revocată de către Consiliul Uniunii Europene
sau de Parlamentul European. În plus, un act juridic delegat nu poate intra în vigoare, dacă
40 Législation de l’UE , disponibil online: https://europa.eu/european -union/law_fr
58 Parlamentul E uropean și Consiliul Uniunii Europene au vreo o obiecție în termenul prevăzut în
actul legislativ respectiv (art. 290 T.F.U.E.).
"Actele juridice de execuție (punere în aplicare)" sunt o excepție de la regulă, în sensul că
măsurile de execuție din toate actele juridice obligatorii sunt adoptate de Statele membre în
temeiul dispozițiilor de drept național intern. Deoarece condițiile uniforme de execuție ale
actelor juridice obligatorii ale U niunii Europene sunt necesare, acest lucru este realizat structural
și funcțional prin acte juridice de execuție (punere în aplicare) corespunzătoare, care sunt luate în
principiu de către Comisia Europeană sau de către Consiliul U niunii Europene în mod
excepțional. În același timp, Parlamentul European și Consiliul U niunii Europene stabilesc, în
prealabil, normele și principiile generale privind mecanismele de control de către Statele membre
în exercițiul competențelor de execuție de către Comisia Europeană (art. 291 T.F.U.E.).
În fine, există un număr de "acte juridice normative" care permit instituțiilor Uniunii
Europene să emită avize și declarații fără caracter obligatoriu sau care reglementează
administrația internă a U niunii Europene și a instituțiilor sale, așa cum este cazul reglementărilor
privind un acord comun, acorduri interinstituționale și regulamente interne ale instituțiilor.
Evoluția dreptului derivat al Uniunii Europene este progresivă, situație favorabilă care
oferă vitalitate în construcția Uniunii Europene, realizată prin dreptul primar (originar) și
completată de ordinea juridică europeană.
În cazul în care Comisia Europeană constată că un stat membru al Uniunii Europene nu
aplică un act european cu putere de lege și, prin urmare, nu își îndeplinește obligațiile legale,
Comisia Europeană ia măsurile necesare pentru a remedia situația. Mai întâi, Comisia Europeană
lansează o procedură juridică numită „procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor”. Aceasta implică trimiterea unei scrisori oficiale guvernului, precizând motivele pentru care
Comi sia consideră că statul în cauză nu își îndeplinește obligațiile în temeiul legislației Uniunii
Europene și stabilind un termen -limită în care guvernul trebuie să trimită un răspuns detaliat
Comisiei Europene . Dacă situația nu este remediată în urma acestei proceduri, Comisia
Europeană sesizează Curtea de Justiție a Uniunii Europene , care are competența de a impune
sancțiuni. Hotărârile Curții sunt obligatorii pentru toate statele membre și instituțiile europene .
Cea de -a patra funcție a Comisiei Europene s e referă la reprezentarea Uniunii
Europene la nivel internațional. Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de
securitate este unul dintre vicepreședinții Comisiei Europene și este responsabil pentru afacerile
externe europene . În plus, în a lte domenii de acțiune externă, Comisia Europeană joacă rolul de
lider – în special în domeniile administrației, comer țului și ajutorului umanitar.
Sintetizând cele afirmate până acum, se desprind următoarele idei. În primul rând ,
Comisia Europeană este "motorul strategiilor de administrare și dezvoltare ale Uniunii
59 Europene." Comisia Europeană este la originea oricărei acțiuni a Uniunii Europene, deoarece
numai ea este aceea care prezintă Consiliului Uniunii Europene propuneri și proiecte de legi și
reglementări ("dreptul de inițiativă" al Comisiei Europene).
Comisia Europeană nu își îndeplinește această sarcină cum consideră de cuviință, în mod
dezorganizat; dimpotrivă, ea acționează în interesul Uniunii Europene. Consiliul Uniunii
Europene (art. 241 T .F.U.E.), Parlamentul European (art. 225 T.F.U.E.), în cadrul unei inițiative
a cetățenilor sau a unui grup de cetățeni ai Uniunii Europene (art. 11, alin. 4 T.U.E. ) pot invita
Comisia Europeană să elaboreze o propunere. De asemenea, prin Tratatul privind Uniunea
Europeană , actele legislative pot să fie luate la inițiativa unui grup de State membre sau a
Parlamentului European, la recomandarea Băncii Centrale Europene sau la solicitarea Curții de
Justiție a Uniunii Europene sau a Băncii Europene de Investi ții.
Tot din punct de vedere administrativ european, Comisia Europeană dispune de putere de
inițiativă legislativă în anumite domenii (bugetul Uniunii Europene, Fondurile structurale, lupta
împotriva discriminării fiscale, ajutoare și clauze de salvgarda re). Totodată, Comisia Europeană
este "gardianul tratatelor". Ea veghează la respectarea și aplicarea de către Statele membre a
prevederilor dreptului originar (tratatele europene ) și a dreptului secundar (derivat) al instituțiilor
Uniunii Europene.
În caz de încălcare a unei norme a Uniunii Europene, ea declanșează procedura în lipsă
(art. 258 T.F.U.E.) și, după caz, sesizează Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Comisia Europeană intervine și asupra persoanelor fizice și juridice care încalcă legislaț ia Uniunii
Europene și poate recomandă sancțiuni severe.
Comisia Europeană reprezintă interesele Uniunii Europene pe timpul negocierilor din
cadrul Consiliului Uniunii Europene și identif ică diferite compromisuri care trebuie luate în
considerare, având un rol de intermediar între Statele membre , în care neutralitatea sa este
esențială.
În al doilea rând, Comisia Europeană este un organ executiv. Această competență se
reflectă, în special, în domeniul dreptului concurenței , unde Comisia Europeană își exer cită
funcțiile de autoritate administrativă clasică: ea examinează faptele, acordă autorizații sau
formulează i nterdicții și, dacă este necesar , impune sancțiuni . Competențele administrative ale
Comisiei Europene sunt foarte extinse în domeniul Fondurilor structurale ale Uniunii Europene
și în execuția bugetară . În general , Statele membre sunt acelea care trebuie să vegheze la
aplicarea normelor Uniunii Europene . Această soluție are avantajul de a apropia pe cetățeni la
realitatea ordinii europene, prin plasarea acesteia ordini sub autoritatea și ordinea națională.
Activitatea Comisiei Europene este complexă în armonizarea juridică a administrației
din Statele membre. Funcționarea Comisiei este bazată pe principiul de colegialitate, care se
60 referă la egalit atea membrilor Comisiei Europene în participarea la luarea deciziilor, obligația ca
deciziile să fie deliberate în comun și îndatorirea ca toți membrii colegiului să fie responsabili
din punct de vedere politic în deciziile luate. O interpretare pozitivă a colegialității pune în cauză
imperativele unei bune gestionări administrative. Fiecare comisar dispune de un domeniu
specific de competență în care el este responsabil cu pregătirea și execuția deciziilor luate .
Comisia Europeană poate fi abilitată de unu l sau mai mulți din membrii săi de a lua în numele
său și sub controlul său măsuri de gestionare sau de administrare clar definite. Comisia Europeană se reunește, ca regulă generală, odată pe săptămână și de fiecare dată
când președintele său sau unul din membrii săi crede că este necesar. Ea este convocată de
președintele său care prezidează ședința și elaborează ordinea de zi. Comisia se întrunește numai
dacă majoritatea membrilor săi sunt prezenți. Dezbaterile sunt confidențiale. În termenii art. 250
T.F.U.E.: „Hotărârile Comisiei sunt valabil adoptate cu majoritatea membrilor săi. Cvorumul
este stabilit prin regulamentul de procedură al acesteia.”
De exemplu, Comisia Europeană constată necesitatea elaborării unui act legislativ al
Uniunii Europene care privește armonizarea juridică administrativă cu Statele membre. În acest
caz, o Direcție Generală este implicată și susține o propunere, pe baza consultărilor aprofundate
cu toate părțile interesate, cu miniștrii d in Statele membre și cu instituțiile administrative .
Multe dintre propuneri sunt deschise consultării publice, ceea ce le permite cetățenilor să
prezinte opinii în nume propriu sau în numele unei organizații. Proiectul de lege va fi discutat apoi cu toate departamentele relevante ale Comisiei Europene și va fi modificat, dacă este
necesar. Ulterior va fi verificat de Serviciul Juridic al Uniunii Europene . După ce proiectul de
lege este finalizat, secretarul general îl va trece pe ordinea de zi a unei viitoare reuniuni a
Comisiei Europene . În cadr ul acestei reuniuni, comisarul cu probleme de administrație
europeană le va expune colegilor săi motivele acestei propuneri legislative, urmând ca aceștia să
discute proiectul. Dacă se ajunge la un acord, Colegiul va adopta proiectul, iar documentul va fi
trimis Consiliului Uniunii Europene și Parlamentului European pentru examinare. Dacă însă nu
se ajunge la un acord în rândul comisarilor, președintele Comisiei Europene le poate solicita
acestora să voteze asupra proiectului. Dacă majoritatea se exprimă în favoarea acestuia, proiectul
va fi adoptat. Din acest moment, va fi susținut de toți membrii Comisiei Europene .
Comisia Europeană realizează evaluări pentru a verifica în ce măsură strategiile
administrative și de dezvoltare ale Uniunii Europene își îndeplinesc obiectivele stabilite și pentru
a propune modalități de îmbunătățire în viitor. Evaluările se realizează periodic pentru a veni în sprijinul procesului decizional , astfel: să furnizeze informații utile pentru planificarea, elaborarea
și implementar ea strategiilor europene , arătând dacă și cum pot fi modificate abordările
existente; să consolideze legitimitatea și răspunderea factorilor de decizie; să îmbunătățească
61 transparența și controlul democratic; să identifice domeniile în care măsurile luate la nivelul
Uniunii Europene pot aduce valoare adăugată; să identifice oportunitățile de simplificare a
procesului de reglementare și de reducere a volumului de acte normative.
Programul anual de lucru al Comisiei Europene pune în practică prioritățile strategice
stabilite de către Președintele Comisiei Europene , iar calendarul evenimentelor este stabilit în
mod riguros. Orice propunere semnificativă a Comisiei Europene trebuie să se bazeze pe o
evaluare a situației, etapă care constituie punctul de plecare al studiului de impact .
Reprezentanțele Comisiei Europene într -o țară membră a Uniunii Europene sunt vocea
Comisiei Europene și iau pulsul opiniei publice din țara -gazdă. Acestea oferă informații despre
Uniunea Europeană prin organizarea de acțiuni și evenimente despre activitatea Comisiei
Europene .
În concluzie, Comisia Europeană e ste instituția care reprezintă și apără interesele comune
al Uniunii Europene în ansamblul său, inclusiv în probleme de armonizare juridică
administrativă cu Statele membre. Ea este motorul sistemului instituțional al Uniunii Europene,
deoarece prin funcți a sa principală de organ executiv al Uniunii Europene , ea este responsabilă
pentru punerea în aplicare a deciziilor Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, elaborează propuneri (inițiative) legislative, angajează politici și programe de acț iune.
CAPITOLUL II I
SPEȚĂ: APLICAREA LEGISLAȚIEI EUROPENE ÎN ADMINISTRAȚIA
PRIMĂRIEI TÂRGU NEAMȚ
Primăria Târgu Neamț pune în aplicare în mod armonios și echilibrat legislația europeană
în domeniul administrativ, normele juridice europene având priorit ate în procesul de
administrare locală, un rol deosebit avându- l derularea p roiecte lor europene de dezvoltare
durabilă locală a oraș ului Târgu Neamț .
3.1. Norme juridice europene în administrarea Primăriei Târgu Neamț
În administrarea Primăriei Târgu Ne amț se are în vedere punerea în aplicare concretă a
normelor juridice europene conținute, atât în Strategia pentru consolidarea capacității
administrației publice , cât și în Regulamentul de organizare și funcționare a Primăriei
Târgu Neamț , document de re ferință în conducerea administrativă a localității.
Strategia pentru consolidarea capacității administrației publice este elaborată în
contextul procesului de programare a fondurilor europene aferente perioadei 2014 – 2020 și
reprezintă o condiționalitate juridică europeană, așa cum este prevăzut în Regulamentul U niunii
Europene nr. 1303/2013, precum și în documentul intitulat Poziția Serviciilor Comisiei Europene
62 cu privire la dezvoltarea Acordului de Parteneriat și a programelor în România pentru perioada
2014 – 2020.
Strategia pentru consolidarea capacității administrației publice este un document integrat
care are în vedere trei elemente cheie: necesitatea remedierii unor deficiențe structurale în
funcționarea administrației publice; recomandările sp ecifice de țară formulate de Comisia
Europeană cu privire la administrația publică; necesitatea asigurării administrației publice pentru
a îndeplini obligațiile asumate la nivel european în ceea ce privește o serie de obiective stabilite
prin Strategia Eur opa 2020.
Administrația publică din România, atât la nivel central cât și la nivel local, a trecut prin
transformări majore începând cu anul 1989, culminând cu aderarea României la Uniunea
Europeană în luna ianuarie 2007, proces care a condus la conectare a administrației publice la
mecanismele europene de guvernare și la corelarea cu alte administrații din Statele membre
Uniunii Europene .41 În pofida evoluțiilor pozitive înregistrate, administrația publică locală
prezintă totuși o serie de disfuncții , în pr incipal în termeni de eficiență și eficacitate, care se
reflectă în principal într -o cultură organizațională conservatoare, concentrată mai mult pe latura
formală a activității administrației.
Preocuparea redusă față de impactul real al rezultatelor sale asupra societății și implicarea
insuficientă a partenerilor (mediul academic, de afaceri, societatea civilă, parteneri sociali relevanți) în cadrul procesului decizional generează un anumit grad de neîncredere între
funcționari i publici și cetățeni, pe de o parte, precum și între funcționari și decidenții politici pe
de altă parte.
În pofida sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru a crește capacitatea
administrativă, concretizat în fondurile de pre -aderare și ulterior în finanțarea Progra mului
Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative, reducerea birocrației, creșterea gradului de
transparență și profesionalizare a administrației, precum și eficientizarea cheltuirii fondurilor
publice continuă să fie obiective majore pentru adminis trația publică din România.
În contextul negocierilor cu Comisia Europeană pe tema Acordului de Parteneriat care
stă la baza finanțărilor nerambursabile din fonduri structurale pentru perioada 2014- 2020,
există o preocupare tot mai mare, atât la nivelul G uvernului României, cât și la nivelul Comisiei
Europene, cu privire la modernizarea administrației publice și la crearea capacității necesare ca
aceasta să- și îndeplinească în mod eficient rolul de facilitator al dezvoltării socio -economice a
României.
42
Strategia este însoțită de un plan de acțiune care include atât obiective pe termen scurt,
până la care România va trebui să îndeplinească integral condiționalitatea aferentă domeniului
41 Romeo Paul Postelnicu , Drept administrativ , Suport de curs, Universitatea „Petre Andrei” din Iași, 2016, p. 35.
42 Strategia pentru consolidarea administrației publice 2014- 2020, Guvernul României, București, 2014, pp. 7 -12.
63 administrație publică, cât și obiective strategice pe termen lung, car e vizează orizontul de timp
2020, termen corelat cu derularea Programului Operațional Capacitate Administrativă.
În definirea obiectivelor strategice pentru perioada 2014 – 2020, instituțiile implicate și-
au propus să pornească de la analizele recent elab orate, precum și de la experiențele dobândite în
exercițiul programatic anterior, încercând să contureze o viziune coerentă a cărei aplicare să
genereze o îmbunătățire substanțială a activității administrației.
Pentru ca acest lucru să se realizeze a trebuit să se îndeplinească o serie de precondiții:
angajamentul politic transpartinic pentru susținerea măsurilor menite să combată cauzele structurale care au contribuit la limitarea efectelor inițiativelor de reformă propuse în trecut;
constituirea unui me canism de coordonare a implementării măsurilor de reformă susținut de la
cel mai înalt nivel, gestionat de către Cancelaria Primului- ministru și Ministerul Dezvoltării
Regionale și Administrației Publice și care să fie însoțit de proceduri transparente de
monitorizare și evaluare și să permită implicarea reprezentanților întregului spectru politic, ai
mediului academic și ai societății civile; constituirea unui mecanism de colaborare și consultare
cu societatea civilă și de responsabilizare a acesteia în vederea sprijinirii procesului de
implementare, monitorizare și evaluare a acestor inițiative de reformă.
Cu scopul de a asigura condițiile necesare îndeplinirii obiectivelor stabilite în Strategia
Europa 2020, dar și pentru a contribui la creșterea impactului utilizării fondurilor europene în
administrația publică, Comisia Europeană a impus o serie de condiționalități prin Poziția
Serviciilor Comisiei cu privire la dezvoltarea Acordului de Parteneriat și a programelor în România pentru perioada 2014 – 2020, precum și prin Regulamentul UE nr. 1303/2013.
Pentru obiectivul tematic ”Consolidarea capacității instituționale și o administrație
publică eficientă”, condiționalitatea este definită în felul următor: existența unei strategii de
consolidare a eficienței administrative a statelor membre, inclusiv o reformă a administrației
publice . În mod specific, criteriile europene vizează următoarele aspecte: analiza și planificarea
strategică a acțiunilor de reformă juridică, organizațională și procedurală; dezvoltar ea unor
sisteme de management al calității; acțiuni integrate de simplificare și raționalizare a procedurilor administrative; dezvoltarea și punerea în aplicare a unor strategii privind resursele
umane care să acopere planurile de recrutare și parcursul carierei personalului, construirea
capacităților și finanțarea; dezvoltarea de competențe la toate nivelurile; dezvoltarea de proceduri
și instrumente de monitorizare și evaluare ; creșterea și consolidarea profilului și rolului
României în cadrul U niunii Eur opene , în condițiile create de prevederile din Tratatul privind
Uniunea Europeană .
Obiectivele generale ale strategiei sunt următoarele: adaptarea structurii și mandatului
administrației la nevoile cetățenilor și la posibilitățile reale finanțare; impleme ntarea unui
64 management performant în administrația publică; debirocratizarea și simplificarea pentru
cetățeni, mediul de afaceri și administrație; consolidarea capacității administrației publice de a
asigura calitatea și accesul la serviciile publice.
Prin strategia elaborată se dorește o administrație care simplifică și consolidează instituții
și mecanisme administrative, astfel: proces decizional predictibil și fundamentat (p rioritizarea,
planificarea și fundamentarea politicilor publice să fie integrate în cultura și practica decizională
a administrației publice); resurse umane profesioniste ( implementarea proiectelor strategice de
dezvoltare a societății); management financiar în interesul public (f ondurile publice să fie
gestionate pe criterii de eficie nță, în interesul cetățenilor, cu scopul de a maximiza performanța
serviciilor oferite; management financiar transparent și predictibil); de la serviciile pentru
cetățeni la proiectele societății (r eceptivitate față de nevoile cetățenilor și răspunsul adecvat al
administrației prin servicii de calitate).
Administrația publică, prin autoritățile sale de la nivel central și local, are menirea de a
pune în aplicare legile pentru satisfacerea nevoilor și intereselor generale ale colectivităților
umane și pentr u a asigura buna funcționare a serviciilor publice, în beneficiul cetățenilor.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) este autoritatea
responsabilă principală de realizare a politicilor guvernamentale în domeniul administrației
publice din România . Astfel, MDRAP inițiază, promovează, facilitează implementarea și
monitorizează măsurile strategice de reformă a administrației publice din România, implicând
partenerii din administrația publică, mediul academic, sectorul privat și so cietatea civilă și
utilizând experiența și bunele practici din alte state, pentru îmbunătățirea calității serviciilor publice furnizate cetățenilor.
În cadrul ministerului, competențele și responsabilitățile în domeniu sunt exercitate de
către Direcția Generală Administrație Publică, care gestionează trei arii majore de activitate: regionalizarea și descentralizarea administrativă și financiară, reforma administrației publice și
politici fiscale și bugetare locale .
43
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) dezvoltă, sprijină și
monitorizează implementarea acțiunilor și instrumentelor de consolidare a capacității
administrative a unităților administrativ -teritoriale și coordonează tehnic procesul de reformă a
administrației publice centrale și locale, descentralizare, regionalizare și reorganizare
administrativ -teritorială a țării.
Pentru realizarea acestor obiective, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației
Publice ( M.D.R.A.P.) desfășoară mai multe tipuri de activități, cele mai importante fiind
următoarele: a sigură cadr ul instituțional necesar coordonării procesului de regionalizare –
43 Administrația publică. Disponibil online: http://www.mdrap.ro/administratie/prezentare -administratie -public
65 descentralizare, pentru implementarea măsurilor incluse în capitolul ”Dezvoltare și
administrație” din Prog ramul de Guvernare ; fundamentează măsurile necesare pentru realizarea
procesului de regionalizare – descentralizare; elaborează cadrul normativ necesar pentru
continuarea procesului de descentralizare și pentru organizarea și funcționarea regiuni lor;
analizează legislația care reglementează exercitarea competențelor de către autoritățile
administrației publice centrale și locale și identifică noile competențe care pot fi transferate autorităților locale; d ezvoltă, sprijină și monitorizează implementarea acțiunilor și instrumentelor
care urmăresc consolidarea capacității administrative a u nităților administrativ -teritoriale
(municipii, orașe, comune, sate și sectoare).
Preocuparea pentru realizarea unei reforme reale a administrației publice din România a
fost impusă de nevoia de dezvoltare și consolidare a capacității autorităților administrației
publice centrale și locale, astfel încât acestea să poată funcționa la standarde europene. Scopul
final constă în creșterea calității serviciilor publice oferite cetățenilor – principalii beneficiari al
tuturor acțiunilor întreprinse de administra ție.
În acest sens, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P.)
elaborează și coordonează aplicarea strategiilor, proiectelor și instrumentelor care sprijină
eforturile autorităților administrației publice pentru atingerea obiectivelor și priorităților de
reformă.
Prioritățile în acest domeniu au o mare valoare strategică și anume : elaborarea Strategiei
pentru consolidarea capacității administrației publice – instrument strategic cu rolul de a facilita
identificarea, planifica rea, gestionarea, monitorizarea și evaluarea priorităților de dezvoltare la
nivelul administrației publice din România. Strategia se bazează pe următorii indicatori de dezvoltare administrativă: eficientizarea
unităților administrativ -teritoriale și redu cerea decalajelor de dezvoltare; consolidarea capacității
autorităților publice centrale și locale; ameliorarea procesului decizional și creșterea calității
reglementărilor juridice în doomeniu; creșterea calității serviciilor publice și a accesului la
acestea ; dezvoltarea cadrului strategic pentru planificarea și implementarea Programării bugetare
2014- 2020 în domeniul administrației publice și elaborarea Acordului de P arteneriat cu Comisia
Europeană ; codificarea legislației din administrația publică și simplificarea procedurilor
administrative ; elaborarea Codului Administrativ și a Codului de Procedură Administrativă ;
revizuirea și sistematizarea principalelor acte normative aplicabile administrației publice locale ;
introducerea modelului costului standard pentru cetățeni; sprijinirea proceselor de regionalizare
și descentralizare administrativă și financiară ; dezvoltarea de concepte, instrumente și
mecanisme de natură să genereze o valoare adăugată în administrația publică (programe
66 multianuale de modernizare – PMM; cadrul comun de autoevaluare a modului de funcționare a
instituțiilor publice – CAF ; instrumente moderne de monitorizare și evaluare ).
Regionalizarea, descentralizarea precum și celelalte componente ale reformei
administrației publice ce vizează autoritățile administrației publice locale nu pot fi realizate fără
aplicarea unor politici fiscale și bugetare locale, care să asigure dezvoltarea fiecărei comunități.
În acest sens, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice asigură, la nivel central,
împreună cu ministerele de resort, elaborarea, coordonarea, monitorizarea, anal iza, evaluarea și
implementar ea politicilor fiscal- bugetare locale. De asemenea, acest minister asigură
implementarea politicii în domeniul parcurilor industriale, în scopul atragerii de investiții și creării de locuri de muncă.
Prioritățile în acest domeniu sunt următoarele : elabora rea și fundamentarea actelor
normative în domeniul administrării creanțelor fiscale (stabilirea, constatarea, impunerea, urmărirea și încasarea impozitelor și taxelor locale; administrarea creanțelor bugetelor locale,
executarea silită, inspecția fiscală, soluționarea contestațiilor asupra actelor de impunere;
finanțele publice locale; transferarea de atribuții, cu accent pe titlul IX din Codul fiscal; Codul de procedură fiscal ă; Legea privind administrația publică locală; Legea descentralizării; Legea
finanțelor publice locale; Legea privind regimul juridic al contravențiilor); elaborarea analizelor
pentru echilibrarea bugetelor locale; creșterea gradului de autofinanțare și descentralizare a unor
cheltuieli; formularea de propuneri pentru accelerarea descentralizării și deconcentrării
serviciilor publice; monitorizarea, din punct de vedere al aplicării prevederilor legale, a
sistemului de echilibrare a bugetelor locale cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de
stat și cu cote defalcate din impo zitul pe venit; dezvoltarea de sisteme de monitorizare și analiză
a modului de formare și de execuție a bugetelor locale, în vederea creșterii capacității administrative și financiare a autorităților administrației publice locale , în colaborare cu
Minister ul Finanțelor Publice; asigurarea continuității procesului de înființare a parcurilor
industriale , prin implementarea politicii Guvernului în domeniu și prin sprjinirea autorităților
publice locale și a investitorilor în constituirea și dezvoltarea acestor infrastructuri de afaceri, în
special pentru domeniile industriale de vârf (electronică, IT, mecanică fină etc.); realizarea și
promovarea unui sistem de indicatori de evaluare a modului de funcționare a instituțiilor din administrația publică , atât de la nivel central cât și local, prin utilizarea standardelor de calitate și
de cost pentru toate serviciile publice ; promovarea și urmărirea revizuirii normelor de
funcționare și reglementare a administrației, în așa fel încât activitatea administrației publice să
fie măsurabilă și eficientă.
Regulamentul de organizare și funcționare al Aparatului de specialitate al
Primarului orașului Târgu Neamț are la bază prevederile art. 36 alin. 3, lit. b, art. 61 alin. 3 și
67 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 privind admini strația publică locală, prevederile Legii nr. 53/2003
privind Codul Muncii, a Legii nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor publici, a Legii nr.
7/2004 privind Codul de conduită al funcționarilor publici, a Legii nr. 477/2004 privind Codul de
conduită al personalului contractual din cadrul autorităților și instituțiilor publice și a
regulamentelor și directivelor europene în domeniu. În conținutul art. 1 din regulament, Primaria orașului Târgu Neamț este organizată și
funcționează potrivit prevederil or Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală și în
conformitate cu hotarârile Consiliului Local al orașului Târgu Neamț privind aprobarea
organigrame i, a numarului de posturi și a S tatului de funcții al Aparatului de specialitate al
Primarulu i.
44
Primarul, Viceprimarul, Secretarul orașului , Administratorul public împreună cu Aparatul
de specialitate al Primarului constituie Primăria orașului Târgu Neamț , instituție publică cu
activitate permanentă care asigură ducerea la îndeplinire a prevede rilor Constituției, legilor țării,
decretelor Președintelui României, hotărârilor Guvernului, actelor emise de ministere și alte autorități ale administrației publice centrale, hotărârilor Consiliului județean, Consiliului local și
soluționează problemele curente ale colectivității. (art. 2).
În temeiul art. 3 alin. 1 -9, primarul este autoritatea executivă a administrației publice
prin care se realizează autonomia locală, fiind persoana care asigură respectarea drepturilor și
libertăților fundamentale ale cetățenilor și rezolvarea treburilor publice din oras, în condițiile
prevăzute de lege.
Statutul juridic al primarului cuprinde și calitatea de reprezentant al statului în oraș. Ca
atare, el are nu numai calitatea de demnitar ales, ci și pe aceea de șef al administrației publice
locale aflat “în serviciul acesteia”.
Atribuțiile ce revin primarului, sunt stabilite de lege sau încredințate de către Consiliul
local, astfel: exercită funcția de ordonator principal de credite; numește și eliberează din funcție
personalul din aparatul de specialitate, cat si din cadrul serviciilor subordonate Consiliului Local;
controlează activitatea personalului din aparatul de specialitate și al serviciilor publice de deservire; constată încălcările legii și adoptă măsurile legale pentru înlăturarea acestora sau, după
caz, sesizează organele competente; emite dispoziții cu caracter normativ sau individual cu caracter executoriu după ce sunt aduse la cunoștința publică sau după ce au fost comunicate
persoanelor interesate.
În spiritul art. 7, aparatul de specialitate al primarului cuprinde funcționarii publici și
personalul contractual din direcții, servicii și compartimente prevăzute în organigramă; el își
44 Regulamentul de organizare și funcționare al Aparatului de specialitate al Primarului orașului Tîr gu Neamț , 22
decembrie 2017.
68 desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile legii, hotărârilor Guvernului și ale
Consiliului local.
Normele de conduită profesională a functionarilor publici sunt reglementate de Legea nr.
7/2004 privind Codul de conduită a functionarilor publici si sunt obligatorii pentru funcționarii
publici din cadrul Primărie i orașului Târgu Neamț . (art. 10).
Articolul 11 prevede următoarele principii care guverneaza conduita profesională a
functionarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului orașului Târgu Neamț :
supremația Constituției si a legii; prioritatea interesului public, care să fie mai presus decât
interesul personal, in exercitarea functiei publice; asigurarea egalitatii de tratament a cetatenilor
in fata autoritatilor si institutiilor publice, cadru în care functionarii publici au indatorirea de a
aplica acelasi regim juridic in situatii identice sau similare; profesionalism în sensul obligațiilor
functionarilor publici în indeplinirea atributiilor de serviciu cu responsabilitate, competenta, eficienta, corectitudine si constiinciozitate; impa rtialitate si independență , principiu conform
caruia functionarii publici sunt obligati sa aiba o atitudine obiectiva, neutra fata de orice interes politic, economic, religios sau de alta natura, in exercitarea functiei publice; integritatea morala
prinn c are le este interzis funcționarilor publici sa solicite sau sa accepte, direct ori indirect,
pentru ei sau pentru altii, vreun avantaj ori beneficiu in considerarea functiei publice pe care o
detin sau sa abuzeze in vreun fel de aceasta functie; libertatea de conștiință și exprimare ; cinste si
corectitudine; deschidere si transparență în fața cetățenilor.
Compartimentul buget, prognoze, contabilitate funcționează după directivele Comisiei
Europene și are următoarele atribuții (art. 12): întocmește documentele justificative pentru orice
operatie care afecteaza patrimoniul unitatii; înregistreaza in contabilitate operatiile patrimoniale;
inventariaza patrimoniul unitatii; întocmeste bilantul contabil; asigura controlul asupra
operatiunilor patrimoniale efectu ate; asigura legatura permanenta cu Trezoreria pentru
ordonantarea cheltuielilor; participa la sedintele comisiilor de specialitate ale consiliului local, prezentand situatiile cerute de membrii acestora; organizeaza si conduce evidenta contabila
privind e fectuarea cheltuielilor prevazute prin bugetul de venituri si cheltuieli, a valorilor
materiale, bunurilor de inventar, mijloacelor banesti, a decontarilor cu debitorii si creditorii; constituie comisiile si subcomisiile de inventariere anuala a mijloacelo r fixe, obiectivelor de
inventar de scurta durata si mica valoare, bunurilor materiale, confruntand rezultatele obtinute cu evidenta contabila si realizand operatiunile contabile ce se impun, inregistrand minusurile si
plusurile de inventar; elaboreaza si supune aprobarii Consiliului Local proiectul bugetului de
venituri si cheltuieli al primariei; ține evidenta furnizorilor, debitorilor, creditorilor, pe fiecare capitol bugetar in parte; aplica legislația în domeniul administrației publice prin contractele și
acordurile implementate la nivelul autoritatii.
69 Conform regulamentului, Compartimentul de dezvoltare locală are următoarele atribuții:
întocmește și actualizează baza de date privind organismele care acorda finanțări de proiecte și
oportunitățile de r ealizare de programe (cereri de finanțare) cu finanțare nerambursabilă;
identifică domenii, programe regionale, naționale și internaționale de interes pentru administrația
publică locală; informează conducerea primăriei despre sursele de finanțare ce pot prezenta
interes pentru comunitatea locală; întocmește cereri de finanțare pentru obținerea de fonduri nerambursabile; implementează proiectele aprobate cu finanțare nerambursabilă; întocmește
rapoarte cu privire la programele inițiate/derulate la nivelul c omunității locale; participă la
diferite programe de pregătire profesională în domeniul integrării europene, dezvoltării regionale și programelor și proiectelor comunitare; participă la diferite prezentări, seminarii, work -shopuri
organizate de către diver se instituții la nivel local, județean, regional și național; acordă
consultanță compartimentelor Primăriei și instituțiilor/serviciilor publice subordonate Consiliului
Local în activitatea de redactare a proiectelor (cereri de finanțare), cu finanțare ner ambursabilă;
ține legătura permanent cu organizațiile neguvernamentale; face propuneri și împreună cu celelalte servicii din primărie, prezintă conducerii noi modalități de colaborare respectiv
(contracte, convenții de colaborare, parteneriate cu ONG – rile și alte organizații civice).
Compartimentul Juridic -Contencios se conduce după următoarele atribuții:
reprezentarea si sustinerea intereselor institutiei in fata instantelor judecatoresti, a autoritatilor
jurisdictionale de la Curtea de Conturi, a organe lor de urmarire si cercetare penala, cat si in fata
notarilor publici; formularea de actiuni, intampinari, apeluri, interogatorii, recursuri, cereri de revizuire, contestatii in anulare etc; formularea de plangeri penale in numele si pentru sustinerea
intereselor legale ale orașului; investirea cu formula executorie a hotararilor judecatoresti
definitive si irevocabile; transmiterea hotararilor judecatoresti, definitive si irevocabile, catre
directiile/serviciile din cadrul instituției, pentru ducerea la în deplinire a acestora; transmiterea
titlurilor executorii (hotarari judecatoresti) catre organele de specialitate in vederea executarii silite; evidenta dosarelor aflate pe rolul instantelor judecatoresti si a termenelor de judecata;
asigură publicitatea, p rin afișare, a hotărîrilor judecătorești înaintate de către instanțe pentru
citarea unor persoane a căror adresă este necunoscută; formularea, in termen, a raspunsurilor scrise la sesizarile cetatenilor; urmarirea si recuperarea sumelor datorate bugetului local,
provenite din neplata redevențelor/chiriilor; întocmirea, redactarea, încheierea și vizarea pentru legalitate a contractelor.
Compartimentul Contracte se ghidează după următoarele atribuții: asigurarea
consultanței juridice pentru toate directiile/birourile/serviciile institutiei; conceperea contractelor,
actelor adiționale, formularea opiniilor de legalitate la diferite situatii juridice etc.; asigurarea
cadrului legislativ cu privire la întocmirea contractelor; avizarea pentru legalitate a contrac telor
70 care angajează fondurile din bugetele locale (cheltuieli achiziții, prestări servicii, închirieri etc.);
evidența contractelor și actelor adiționale în registre speciale întocmite în acest sens; asigură
arhivarea registrelor precum și a contractelor/ actelor adiționale; analizează contractele deja
incheiate, ca urmare a modificarii ori completarii unor acte normative sau a unor situatii nou create si/sau neprevăzute; avizează contractele, supuse spre analiză, din punct de vedere juridic;
întocmirea act elor cu caracter juridic, precum si asigurarea consultanței juridice a
compartimentelor din cadrul instituției in vederea elaborarii si punerii in executare a acestora.
Compartimentul administrație publică locală se conduce în conformitate cu următoarele
atribuții: evidenta dispozitiilor Primarului si distribuirea dipozitiilor Primarului catre
compartimentele si persoanele interesate pentru ducerea la indeplinire a acestora, aceste acte
fiind evidențiate în registre speciale; evidenta sigiliilor instituție i ținută în registrul special;
actualizarea Registrului de evidenta a emiterii hotararilor și de comunicare a hotărârilor
Consiliului local; comunicarea si inaintarea către autoritatile si persoanele interesate a actelor
emise de catre Consiliul local; evidența contractelor/acte adiționale pe care le încheie instituția
(înregistrare, arhivare); verificarea proiectelor de dispozitii intocmite de catre serviciile din
cadrul Aparatului de specialitate din subordinea primarului, in vederea emiterii lor; verific area și
avizarea proiectelor de hotărâri intocmite de catre serviciile din cadrul Aparatului de specialitate
al primarului, precum și cele inițiate de alte instituții cu astfel de atribuții, in vederea supunerii
lor spre aprobare Consiliului local; întocmirea rapoartelor, referatelor si informărilor privind
activitatea de administrație locala pentru Consiliul local si Primar; asigurarea punerii în aplicare
a dispozițiilor legale privind actele de administrație locală.
Compartimentul Administrarea domeniulu i public și privat se ghidează după
următoarele atribuții: urmareste termenele de valabilitate si întocmeste Contractele de
Concesiune, de Concesiune Directa, de comodat si închiriere; urmareste termenele de valabilitate
si întocmeste Acorduri de Amplasare pentru inchiriere teren in vederea desfasurarii de activitati
sezoniere si ocazionale, apartinand domeniul public si privat pe raza orasului si inregistreaza acordurile de amplasare in registrul special; colaboreaza in mod special cu Serviciul Juridic
Contencios si cu Directia Venituri Taxe si impozite; întocmeste procedurile de licitatie in
vederea concesionarii/inchirierii unor suprafete de teren /spatii, apartinand domeniului public sau
privat; întocmeste si transmite spre publicare anunturile privind p rocedurile de licitatii pentru
concesionarea bunurilor apartinand domeniului public/privat. Biroul implementare proiecte naționale și europene are următoarele atribuții: identifică
domnenii, programe regionale naționale și internaționale de interes pentru administrația publică
locală; întocmește și actualizează baza de date privind organismele care acordă finanțări de
proiecte; informează primarul despre sursele de finanțare; furnizează informațiile necesare
71 întocmirii cererilor de finanțare; implementează proiecte cu finanțare externă; întocmește
rapoarte cu privire la programele inițiate la nivelul comunității locale; identifică soluțiile optime
de promovare; asigură suport ul informațional necesar pentru echipa de proiect; asigură relațiile
publice și org anizează acțiunile de promovare și publicitate a proiectului; întocmește rapoarte de
specialitate aferente proiectelor de hotarari ale Consiliului Local; întocmește rapoarte cu privire
la programele inițiate la nivelul comunității locale.
Cabinetul primar ului orașului Târgu Neamț are următoarele atribuții: oferă consiliere
Primarului orașului Târgu Neamț în probleme din domeniul de competență; se ocupă de
instituțiile școlare subordonate; ține legătura cu societățile subordonate Consiliului Local; ține
legătura cu instituțiile de cult recunoscute de lege; menține legătura cu structurile interne ale
Primăriei orașului Târgu Neamț .
În concluzie, normele juridice europene în a dministrarea Primăriei Târgu Neamț sunt
cuprinse atât în Strategia pentru consolidar ea capacității administrației publice, cât și în
Regulamentul de organiza re și funcționare a Primăriei Târgu Neamț , document de referință în
conducerea administrativă a localității.
3.2. Proiecte europene de dezvolta re durabilă locală a orașului Târgu Ne amț
Dezvoltar ea durabilă locală a orașului Târgu Neamț se ghidează după exigențele
Programului Național de Dezvoltare Locală (P.N.D.L.) și proiectele europene derulate în
această localitate.
Programul Național de Dezvoltare Locală,
45 coordonat de Minist erul Dezvoltării
Regionale și Administrației Publice, stabilește cadrul legal pentru implementarea unor proiecte
de importanță națională, care susțin dezvoltarea regională prin realizarea unor lucrări de
infrastructură rutieră, tehnico- edilitară și socio -educativă.46
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice realizează, împreună cu
ministerele de resort, politica guvernamentală în următoarele domenii de activitate: dezvoltare
regională, coeziune și dezvoltare teritorială ; cooperare transfro ntalieră, transnațională și
interregională ; disciplina în construcții; amenajarea teritoriului, urbanism și arhitectură ; locuințe,
clădiri de locuit; reabilitarea termică a clădirilor ; gestiune și dezvoltare imobiliar -edilitară ;
lucrări publice ; construcți i; cadastru și publicitate imobiliară ; administrație publică centrală și
locală; descentralizare; reformă și reorganizare administrativ -teritorială ; fiscalitate și finanțe
45 Programul Național de dezvoltare locală. D isponibil online la adresa
http://www.mdrap.ro/lucrari- publice/pndl/programul -national -de-dezvoltare -locala
46 Ordinul nr. 947/2015 privind modificarea și completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a
prevederilor O.U.G. nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, aprobate prin Ordinul
viceprim -ministr ului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, nr. 1.851/2013 .
72 publice regionale și locale; dialog cu structurile asociative ale autorităților administrației publice
locale; dezvoltarea serviciilor publice comunitare ; ajutor de stat acordat de autoritățile
administrației publice locale ; parcuri industrial e; gestiunea funcției publice ; programarea,
coordonarea, monitorizarea și controlul utilizării as istenței financiare nerambursabile acordate
României de către Uniunea Europeană pentru programele din domeniile sale de activitate.
Zonele rurale și urbane din România prezintă o importanță deosebită din punct de vedere
economic, social și cultural. Dezvo ltarea durabilă a acestora este indispensabilă în procesul de
îmbunătațire a condițiilor existe nte și a serviciilor de bază, prin dezvoltarea infrastructurii și a
unui cadru legislativ favorabil acesteia.
În conformitate cu reglementările cuprinse în Pla nul de amenajare a teritoriului național,
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și alte autorități publice derulează
diverse programe de investiții în infrastructura locală cu caracteristici diferite privind
eligibilitatea, finanțarea, decontarea și monitorizarea acestora.
De asemenea, s -a constatat necesitatea luării unor măsuri care să asigure un climat
investițional atractiv pentru localitățile României, care să ducă la creșterea numărului de locuri
de muncă, precum și necesitatea asigurării standardelor de calitate a vieții, necesare populației, în
domeniul serviciilor publice, cu atât mai mult cu cât România s -a angajat pentru sistemele de
alimentare cu apă și pentru sistemele de canalizare și stații de epurare să asigure localităților din
România conformarea la legislația din domeniul mediului prin dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată.
Obiectivul comun al acestor programe vizează dezvoltarea echilibrată a infrastructurii
teritoriale, rezultând în revitalizarea imediată a comunelor și a satelor componente ale
municipiilor și orașelor. Pentru o utilizare mai eficientă a fondurilor publice sunt necesare o coordonare și o
implementare unitară a dezvoltării infrastructurii locale prin integrarea programelor actuale de dezvoltare a infrastructurii în mediul rural și în cel urban.
Potențialul României de creștere este foarte ridicat iar soluția cheie constituie o serie de
intervenții care să vizeze nevoile specifice ale zonelor dezvoltate și a celor slab dezvoltate. Acest
ansamblu de măsuri sunt planificate și promovate de autoritățile administrației publice locale și
centrale, reprezentând politica de dezvoltare regională.
Obiectivele de investiții care pot fi finanțate în cadrul P.N.D.L. trebuie să vizeze lucrări
de mode rnizare în următoarele domenii specifice: sisteme de alimentare cu apă și stații de tratare
a apei; sisteme de canalizare și stații de epurare a apelor uzate; unități de învățământ preuniversitar (grădinițe, școli generale primare și gimnaziale, licee, gru puri școlare, colegii
naționale, școli profesionale, școli postliceale, unități de învățământ special de stat) ; unități
73 sanitare; drumuri publice clasificate și încadrate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare,
ca drumuri județene, drumuri de interes local, drumuri comunale și drumuri publice din interiorul
localităților; poduri, podețe sau punți pietonale; obiective culturale de interes local (biblioteci,
muzee, centre culturale multifuncționale, teatre ); platforme de gunoi; piețe publice, comer ciale,
târguri, oboare; modernizarea bazelor sportive; sedii ale instituțiilor publice ale autorităților
administrației publice locale, precum și a instituțiilor publice din subordinea acestora;
infrastructura turistică dezvoltată de autoritățile publice locale ca instrument de punere în valoare
a potențialului turistic local, pentru obiectivele de investiții aflate în proprietatea publică sau
privată a unităților administrativ -teritoriale sau în administrarea acestora.
Subprogramul „Regenerarea urbană a m unicipiilor și orașelor” este foarte important
pentru dezvoltarea durabilă a localităților :47 beneficiarii eligibili sunt unitățile administrativ –
teritoriale reprezentate de autoritățile administrației publice locale ale municipiilor și orașelor,
inclusiv pentru satele componente ale acestora, precum și unitățile administrativ -teritoriale
membre ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, constituite în condițiile legii, pentru
investițiile realizate prin asociațiile de dezvoltare intercomunitară, reprez entate de autoritățile
administrației publice locale ale municipiilor, inclusiv ale subdiviziunilor administrativ –
teritoriale ale acestora, ale orașelor, inclusiv pentru satele componente ale acestora.
P.N.D.L. se finanțează din transferuri de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate
anual în bugetul M.D.R.A.P., din fonduri aprobate anual cu această destinație în bugetele locale
ale unităților administrativ -teritoriale beneficiare și din alte surse legal constituite. În limita
fondurilor aprobate anual prin legea bugetului de stat, în baza analizei interne de specialitate a
propunerilor de finanțare ale autorităților locale, M.D.R.A.P. întocmește și aprobă prin ordin al
ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, lista finală cu ob iectivele de investiții
care se finanțează.
Obiectivul prioritar ale P.N.D.L. este finalizarea tuturor obiectivelor finanțate prin alte
programe precum și sprijinirea autorităților publice locale în prioritizarea finanțărilor astfel încât
România, în inte gralitatea ei, să devină un spațiu construit eficient, în care toți locuitorii să
obțină acces egal la resurse, să beneficieze de creșterea calității vieții și să faciliteze dezvoltarea
comunităților funcție de potențialul acestora și de str ategiile de dez voltare durabilă.
Gestiunea eficientă a fondurilor publice în împlementarea P.N.D.L. se realizează prin
selectarea proiectelor în urma analizei acestora, încadrarea în standardele de cost, asigurarea
cerințelor esențiale de funcționare, tehnice, și de cal itate în execuție, în conformitate cu legislația
în vigoare. Introducerea la finanțare a unor obiective noi sau în continuare se face de către
autoritățile publice locale în conformitate cu strategia proprie de dezvoltare locală .
47 O.U.G. nr. 28/10.04.2013 pentru aprobarea Programului national de dezvoltare locala (varianta consolidata)
74 Proiectele cu finanțare n erambursabilă de la Uniunea Europeană pentru orașul
Târgu Neamț sunt următoarele:48 Amenajarea Centrului Național de informare și
promovare turistică Târgu Neamț , Construire infrastructură de agrement, Eficientizarea
energetică prin reabilitarea și consolid area clădirilor rezidențiale din orașul Târgu Neamț ,
Reabilitarea Școlii nr. 6 Condreni și schimbarea destinației în centru pentru persoane cu
dizabilități, oraș Târgu Neamț , Imbunătățirea accesului populației din județele Vaslui,
Bacău și Neamț la servici i medicale de urgență, Îmbunătățirea infrastructurii educaționale
în vederea reabilitării, modernizării și dotării Colegiului Tehnic Ion Creangă Târgu
Neamț , Îmbunătățirea infrastructurii educaționale în vederea reabilitării, modernizării și
dotării Liceu lui Vasile Conta Târgu Neamț , Îmbunătățirea infrastructurii educaționale în
vederea reabilitării, modernizării și dotării Școlii Gimnaziale nr. 2 Grigore Ghica Vodă
Târgu Neamț , Îmbunătățirea serviciilor sociale, educaționale, culturale și recreative din
orașul Târgu Neamț , Modernizarea și extinderea Sistemului de iluminat public în orașul
Târgu Neamț .
Amenajarea Centrului Național de informare și promovare turistică Târgu Neamț .
Prin accesarea fondurilor europene a fost posibilă amenajarea acestui centru care
devenise o necesitate de informare și documentare despre zona turistică a localității. În acest
scop, au fost realizate materiale de promovare turistică, s -au transmis finanțatoru lui rapoarte de
sustenabilitate și s -a efectuat vizita de monitorizare în teren.
Construire infrastructură de agrement, proiect finantat prin Programul Operational
Regional 2014- 2020. Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului
local , sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă în localitate , prin dezvoltarea
potențialului intern ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea
resurselor naturale și cu lturale specifice, conform contractului de finanțare, încheiat cu
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord -Est.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea ocupării forței de munc ă în
orașul Târgu Neamț prin dezvoltarea potențialului intern ca parte a strategiei teritoriale pentru
zona Parc Cetate, care să cuprindă reconversia regiunii aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor.
Obiectivele specifice sunt următoarele: c onstruirea unei infrastructuri de agrement prin
crearea, reabilitarea, modernizarea, amenajarea spațiilor verzi; realizarea de sisteme de irigații
pentru spațiile verzi; dotare cu mobilier urban; crearea de facilități pentru agreme nt pe terenuri
48 Raport privind activitatea administrației publice locale a orașului Tîrgu Neamț în anul 2018.
75 amenajate – zone speciale pentru sport, Amfiteatru în aer liber; instalare Wi -Fi în spațiile publice;
realizarea de activități de marketing și promovare turistică a infrastructurii de agrement.
Eficientizarea energetică prin reabilitarea și consolidarea clădirilor rezidențiale din
orașul Târgu Neamț , proiect finantat prin Programul Operational Regional 2014- 2020.
Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, sprijinirea eficienței
energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în
infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor.
Obiectivul general al proiectului constă în sprijinirea eficienței energetice, a gestionării
inteligente a e nergiei și a utilizării energiei din surse regenerabile prin reabilitarea termică a
blocurilor de locuințe din Târgu Neamț .
Obiective specifice: creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe; reducerea
gazelor cu efect de seră (echivalent tone de CO2); creșterea numărului gospodăriilor cu o
clasificare mai bună a consumului de energie.
Reabilitarea Școlii nr. 6 Condreni și schimbarea destinației în centru pentru
persoane cu dizabilități, oraș Târgu Neamț , proiect finantat prin Programul Național de
Dezvoltare Rurală 2014 -2020, încheiat cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Scopul proiectului constă în înființarea unui centru de zi pentru persoane cu dizabilități în
orașul Târgu Neamț (copii diagnisticați cu sindrom Down și autism) pr in reabilitarea clădirii în
care a funcționat școala nr. 6 Condreni.
Principalele obiective urmãrite prin realizarea acestei investiții sunt următoarele:
înființarea unui centru de zi pentru persoane cu dizabilități în orașul Târgu Neamț (copii
diagnostic ați cu autism și sindrom Down); facilitarea accesului la servicii de bază a grupurilor
minoritare și vulnerabile supuse riscului/excluziunii sociale (copii diagnosticați cu autism și sindrom Down).
Acest proiect contribuie la: promovarea incluziunii socia le, a reducerii sărăciei si a
dezvoltării economice în zona rurală a teritoriului GAL Ținutul Răzeșilor; creșterea nivelului de
trai al populației prin imbunatatirea infrastructurii locale, a serviciilor de baza si sprijinirea
dezvoltării teritoriului GAL Ținutul Răzeșilor; îmbunatatirea calitatii vieții locuitorilor din
teritoriul GAL Ținutul Răzeșilor, prin furnizarea serviciilor sociale adecvate necesităților beneficiarilor cu risc social, cu probleme specifice (copii cu dizabilitati), avand scopul de a
reduce si combate excluziunea sociala pe teritoriul GAL Ținutul Răzeșilor.
Imbunătățirea accesului populației din județele Vaslui, Bacău și Neamț la servicii
medicale de urgență, proiect finantat prin Programul Operational Regional 2014 -2020.
Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale, investiții în infrastructurile sanitare și sociale care
contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce
76 privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la
serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la
serviciile prestate de comunități.
Îmbunătățirea infrastructurii educaționale în vederea reabilitării, modernizării și
dotării Colegiului Tehnic Ion Creangă Târgu Neamț , proiect finanțat din fonduri europene
structurale în cadrul Programului Operațional Regional (P.O.R.) 2014 – 2020. Îmbunătățirea
infrastructurii educaționale, investiții în educație, și formare, inclusiv în formar e profesională,
pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea
infrastructurilor de educație și formare, creșterea gradului de participare la învățământul
profesional și tehnic și învățare pe tot parcursul vieții. Prin acest proiect se reabilitează corpuri
de clădire din cadrul Colegiului Tehnic Ion Creangă Târgu Neamț , precum și amenajarea de
terenuri de sport.
Îmbunătățirea infrastructurii educaționale în vederea reabilitării, modernizării și
dotării Liceului Vasile Conta Târgu Neamț , proiect finanțat din fonduri structurale în cadrul
Programului Operațional Regional (P.O.R.) 2014 – 2020. Îmbunătățirea infrastructurii
educaționale, investiții în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de
educație și formare, creșterea gradului de participare la învățământul profesional și tehnic și învățare pe tot parcursul vieții. Prin proiect se reabilitează Corpul principal din cadrul Liceului
Vasile Conta Târgu Neamț , precum și amenajarea unui teren de sport.
Îmbunătățirea infrastructurii educaționale în vederea reabilitării, modernizării și
dotării Școlii Gimnaziale nr. 2 Grigore Ghica Vodă Târgu Neamț , proiect fi nanțat din
fonduri structurale în cadrul Programului Operațional Regional (P.O.R.) 2014 – 2020.
Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, investiții în educație și formare, inclusiv în formare
profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea
infrastructurilor de educație și formare, creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie
a sistemului. Prin p roiect se reabilitează Corpul principal din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 2
Grigore Ghica Vodă Târgu Neamț , precum și amenajarea unui teren de sport.
Îmbunătățirea serviciilor sociale, educaționale, culturale și recreative din orașul
Târgu Neamț , proiect f inanțat din fonduri structurale în cadrul Programului Operațional
Regional (P.O.R.) 2014 – 2020. Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, oferirea de
sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiu nile
urbane și rurale.
77 În cadrul proiectului se realizează următoarele investiții: a) modernizarea a doua cladiri
cu destinatia de invatamant, respectiv Gradinita nr. 1 – Corp C 2 si Colegiul National Stefan cel
Mare, Corp C 1 prin reabilitarea acestor cladiri si prin achizitionarea unor dotari moderne.
Totodata, terenul de sport al Colegiului National Stefan cel Mare este reabilitat in intregime
urmand sa fie prevazut si cu nocturna; b) modernizarea Parcului Unirea; c) modernizarea Parcului Gradina publi ca; d) modernizarea Spațiilor verzi din fața Cinematografului Ozana; e)
modernizarea Parcului Cetate.
Modernizarea și extinderea Sistemului de iluminat public în orașul Târgu Neamț ,
proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014- 2020. Sprijinirea tranziției
către o economie cu emisii scăzute de carbon, s prijinirea eficienței energetice, a gestionării
inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice,
inclusiv în clădirile publice și în sect orul locuințelor.
Obiectivul general al proiectului il reprezinta modernizarea si extinderea sistemului de
iluminat public cu scopul imbunatatirii eficientei energetice in Orasul T îrgu Neamt, judetul
Neamt. Prin realizarea obiectivului general al proiectu lui se reduce impactul nociv produs asupra
mediului, pe care iluminatul public il are ca efect secundar. Prin implementarea proiectului se
intentioneaza obtinerea unui sistem de iluminat mult mai eficient si eficace, cadru care implică o
durata de utilizar e mult mai mare a corpurilor de iluminat, costuri mult mai mici pentru
consumul de energie si mentenanta, dar si reducerea poluarii asupra mediului inconjurator.
În cadrul proiectului este prevazută extinderea și modernizarea sistemului de iluminat
publi c de pe următoarele străzi: Vetereni, Ion Roată, Baile Oglinzi, Daciei, Vanatorului, Blebei,
Vadului, Gheorghe Doja, Victoriei, Ștefan cel Mare (de la Biserica Adormirea Maicii Domnului pana la Biserica Sf. Nicolae), Castanilor.
În concluzie, dezvoltarea durabilă locală a orașului Târgu Neamț se ghidează după
exigențele Programului Național de Dezvoltare Locală (P.N.D.L.) și proiectele europene derulate
în această localitate.
78
CONCLUZII
Administrația publică din România reprezintă un proces complex cu largi implicații
conceptuale și instituționale care solicită sprijinul legislației europene în realizarea sa. România
are în vedere o administrație publică eficientă și receptivă la nevoile societății, în care cetățenii români să beneficieze de servicii publice integrate și de calitate, după o analiză riguroasă a
opțiunilor de către autorități și instituții publice receptive la schimbare și dezvoltare. În
conceperea și furnizarea serviciilor publice, dar și în luarea deciziilor , administrația publică se
sprijină pe participarea cetățenilor la actul de guvernare și implicarea de specialitate a experților
în acest domeniu .
În demersul teoretic și practic pe care l -am intreprins, am prezentat unele aspecte
teoretice privind administrația public ă, am precizat prioritatea reglementărilor juridice
europene în legislația administrativă din România și am descris Speța : Aplicarea legislației
europene în administrația Primăriei Târgu Neamț .
Consider că ipotezele de lucru ale acestei lucrări de licență, centrate pe idei potrivit
cărora administrația publică din România respectă cerințele legislației europene în acest domeniu
și activitatea primăriei unei localități românești se concretizează în programe administrative
concepute în spiritul normelor juridice europene, au fost argumentate, dezvoltate și demonstrate
din punctul de vedere al teoriilor științifice actuale în domeniu și al aplicațiilor practice existente.
În primul capitol al lucr ării de licență m -am concentrat asupra unor aspecte teoretice
privind administrația publică , explicând c onceptul de administrație publică și precizând
conținutul legislației române ști privind administrația publică locală.
Principalele abordări teoretice au fost despre conceptul de administrație publică ,
încadrat în exi gențele normative ale dreptului administrativ și precizarea conținutului său
științific . În ceea ce privește delimitarea juridică a noțiunii de „administrație”, dreptul
administrativ evidențiază natura sa conceptuală, trăsăturile și raporturile acesteia cu diferite
domenii sociale, precum și relațiile dintre puterea executivă și administrația publică.
Conținutul științific al administrației publice vizează elemente care cuprind o definiție,
caracteristici, funcții, principii și relațiile acesteia cu princi palele elemente ale societății. În
esență, administra ția public ă este activitatea desf ășurată de anumite autorit ăți publice, prin
intermediul c ăreia sunt conduse ș i rezolvate afacerile publice, în regim de putere public ă, în
condi ții de transparen ță și potrivit unei conduite etice specifice.
Un subiect important al lucrării l- a constituit l egislația românească privind
administrația publică locală , concretizată în următoarele documente juridice: Constitu ția
79 României, Legea nr. 2/1968, Legea nr. 215/2001 priv ind administraț ia publică locală, Legea
nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãț ilor administra ției publice locale, Legea nr. 161/2003
privind unele mãsuri pentru asigurarea transparen ței în exercitarea demnitã ților publice, a
func țiilor publice și în mediul de afaceri, Legea nr. 393/2004 privind reglementarea statutului
aleșilor locali, Legea nr. 340/2004 privind institu ția prefectului și Legea nr. 188/1999 privind
Statutul func ționarilor publici.
Capitolul al doilea al lucrării s -a referit la prioritatea reg lementărilor juridice
europene în legislația administrativă din România , analizându- se, pe de o parte, întâietatea
legislației europene față de dreptul național al statelor membre, iar pe de altă parte, rolul
Comisiei Europene în armonizarea ju ridică admin istrativă cu Statele membre.
În ceea ce privește întâietatea legislației europene față de dreptul național al statelor
membre , s-au prezentat , atât instrumentele juridice utile procesului de conducere judiciară la
nivel european, cât și natura ierarhică a relațiilor dintre Dreptul Uniunii Europene și Dreptul
național al unui Stat membru.
Instrumentele juridice ale Uniunii Europene în procesul de conducere judiciară la nivel
european sunt următoarele: regulamentul, directiva, decizia, recomandarea, avizul de
conformitate, alte patru acte normative: (regulile interne ale instituțiilor Uniunii Europene;
subiecte de interes – rezoluția, acțiunea, programele de comunicare; declarații publice sau
acorduri interinstituționale; comunicate despre politica externă europeană).
Referitor la relațiile dintre Dreptul Uniunii Europene și Dreptul național , s-au luat în
considerare următoarele teme: primeitatea (supremația, întâietatea) Dreptului Uniunii
Europene asupra dreptului național, autonomia juridică a Uniunii Europene, interacțiunea
între Dreptul Uniunii Europene și dreptul național, aplicabilitatea imediată a Dreptului
Uniunii Europene în dreptul național, interpretarea conformă a Dreptului Uniunii Europene
cu dreptul național.
Analiza rolului Comisiei Europene în armonizarea ju ridică administrativă cu Statele
membre , a evidențiat cadrul juridic al funcționării Comisiei Europene, compoziția sa
instituțională, funcțiile și activitatea acesteia.
În ceea ce privește cadrul juridic al funcționării Comisiei Europene, ea este instituția cea
mai originală a sistemului comunitar, fiind o structură executivă complexă cu misiunea de a pune
în aplicare tratatele europene. Comisia Europeană este instituția care reprezintă și apără
interesele comune al Uniunii Europene în ansam blul său, inclusiv problemele administrative
europene. Prin monopolul său asupra propunerilor pe care le face, Comisia Europeană are un rol
de inițiativă, care de fapt reprezintă motorul sistemului comunitar al Uniunii Europene, deoarece
prin funcția sa principală de organ executiv al Uniunii Europene , ea este responsabilă pentru
80 punerea în aplicare a deciziilor Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene,
elaborează propuneri (inițiative) legislative și angajează politici și programe de acțiune .
În fine, cel de- al treilea capitol al prezentei lucrări, s -a referit la Speța : Aplicarea
legislației europene în administrația Primăriei Târgu Neamț , cadru practic în care s -a
analizat categoria norme lor juridice europene în administrarea Primăriei Târg u Neamț și s-
au prezentat principalele proiecte europene de dezvoltare durabilă locală a orașului Târgu
Neamț .
În ceea ce privește norme le juridice europene în administrarea Primăriei Târgu
Neamț , s-a avut în vedere , atât Strategia pentru consolidarea capacității administrației publice ,
cât și Regulamentul de organizare și funcționare a Primăriei Târgu Neamț , document de
referință în conducerea administrativă a localității.
Strategia pentru consolidarea capacității administrației publice este elaborată î n
contextul procesului de programare a fondurilor europene aferente perioadei 2014 – 2020 și
reprezintă o condiționalitate, așa cum este prevăzut în Regulamentul UE nr. 1303/2013, precum
și în documentul intitulat Poziția Serviciilor Comisiei cu privire la dezvoltarea Acordului de
Parteneriat și a programelor în România pentru perioada 2014 – 2020.
Regulamentul de organizare și funcționare al Aparatului de specialitate al Primarului
orașului Târgu Neamț are la bază prevederile art. 36 alin. 3, lit. b, art . 61 alin. 3 și alin. 4 din
Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, prevederile Legii nr. 53/2003 privind
Codul Muncii, a Legii nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor publici, a Legii nr. 7/2004
privind Codul de conduită al funcționa rilor publici, a Legii nr. 477/2004 privind Codul de
conduită al personalului contractual din cadrul autorităților și instituțiilor publice și a regulamentelor și directivelor europene în domeniu.
Dezvoltarea durabilă locală a orașului Târgu Neamț a fost analizată după exigențele
Programului Național de Dezvoltare Locală (P.N.D.L.) și proiectele europene derulate în
această localitate.
Programul Național de Dezvoltare Locală (P.N.D.L.) , coordonat de Ministerul
Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P.), stabilește cadrul legal pentru
implementarea unor proiecte de importanță națională, care susțin dezvoltarea regională prin
realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră, tehnico -edilitară și socio -educativă. Ministerul
Dezvoltării Regionale și Administrației Publice realizează, împreună cu ministerele de resort, politica guvernamentală a României.
Proiectele europene de dezvoltare durabilă locală a orașului Târgu Neamț , cu
finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, sunt următoare le: Amenajarea
Centrului Național de informare și promovare turistică Târgu Neamț , Construire
81 infrastructură de agrement, Eficientizarea energetică prin reabilitarea și consolidarea
clădirilor rezidențiale din orașul Târgu Neamț , Reabilitarea Școlii nr. 6 Condreni și
schimbarea destinației în centru pentru persoane cu dizabilități, oraș Târgu Neamț ,
Imbunătățirea accesului populației din județele Vaslui, Bacău și Neamț la servicii medicale de
urgență, Îmbunătățirea infrastructurii educaționale în vederea r eabilitării, modernizării și
dotării Colegiului Tehnic Ion Creangă Târgu Neamț , Îmbunătățirea infrastructurii
educaționale în vederea reabilitării, modernizării și dotării Liceului Vasile Conta Târgu
Neamț , Îmbunătățirea infrastructurii educaționale în ved erea reabilitării, modernizării și
dotării Școlii Gimnaziale nr. 2 Grigore Ghica Vodă Târgu Neamț , Îmbunătățirea serviciilor
sociale, educaționale, culturale și recreative din orașul Târgu Neamț , Modernizarea și
extinderea Sistemului de iluminat public în orașul Târgu Neamț .
O concluzie generală care se desprinde din această lucrare constă în faptul că
administrația publică din România are un caracter științific și se fundamentează pe legislația
europeană în vigoare, demers care presupune ca pe viitor să se identifice noi teme de cercetare în
aprofundarea acestei teme.
82
ANEXA nr. 1
LISTA DE ABREVIERI
A.N.A.F. – Agenția Națională de Administrare Fiscală
A.P. – Acordul de Parteneriat dintre România și Comisia Europeană
A.N.F.P. – Age nția Națională a Funcționarilor Publici
C.A.F. – Cadrul de Autoevaluare a modului de funcționare a instituțiilor administratiei publice
C.I.A.P. – Comitetul Interinstituțional pentru Acordul de Parteneriat
C.E. – Comisia Europeană
F.M.I. – Fondul Monetar Internațional
G.L.A.P – Grupul de Lucru pentru Administrație Publică
H.G. – Hotărârea Guvernului
M.A.E. – Ministerul Afacerilor Externe
M.D.R.A.P. – Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice
M.J. – Ministerul Justiției
O.N.U. – Organi zația Națiunilor Unite
O.U.G. – Ordonanța de urgență a Guvernului
P.A.L.G. – Planul Anual de Lucru al Guvernului
P.O.C.A. – Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014- 2020
P.S.I. – Planul Strategic Instituțional
U.E. – Uniunea Europeană
83
ANEXA nr. 2
DICȚIONAR DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
(Sursa: Legea nr. 215 privind administrația publică locală_
• activități de administrație social -comunitară – acțiunile prin care se concretizează
relația autorităților administrației publice locale cu asoci ațiile de proprietari de pe raza
unității administrativ -teritoriale;
• aglomerări urbane – asociațiile de dezvoltare intercomunitară constituite pe bază de
parteneriat între municipii, și orașe, împreună cu localitățile urbane și rurale aflate în
zona de inf luență;
• asociații de dezvoltare intercomunitară – structurile de cooperare cu personalitate
juridică, de drept privat, înființate, în condițiile legii, de unitățile administrativ -teritoriale
pentru realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de inter es zonal sau regional ori
furnizarea în comun a unor servicii publice;
• autorități deliberative – consiliul local, consiliul județean, Consiliul General al
Municipiului București, consiliile locale ale subdiviziunilor administrativ -teritoriale ale
municipiilor;
• autorități executive – primarii comunelor, orașelor, municipiilor, ai subdiviziunilor
administrativ -teritoriale ale municipiilor, primarul general al municipiului București și
președintele consiliului județean;
• consilii locale – consilii comunale, oră șenești, municipale și consiliile subdiviziunilor
administrativ -teritoriale ale municipiilor;
• organisme prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau
județean – denumirea generică ce include:
instituții publice și servicii pu blice înființate și organizate prin
hotărâri ale autorităților deliberative sau instituții și servicii publice
de interes local sau județean;
societăți comerciale și regii autonome înființate sau reorganizate
prin hotărâri ale autorităților deliberative sau societăți comerciale
și regii autonome de interes local sau județean;
asociații de dezvoltare intercomunitară;
furnizori de servicii sociale, de drept public ori privat, care acordă
servicii sociale în condițiile prevăzute de lege;
asociații, fundații și federații recunoscute ca fiind de utilitate
publică, în condițiile legii;
operatori de servicii comunitare de utilități publice locale sau județene;
• subdiviziuni administrativ -teritoriale ale municipiilor, sectoarele municipiului
București sau alte subdiviziuni ale municipiilor, ale căror delimitare și organizare se fac prin lege;
• unități administrativ -teritoriale – comune, orașe și județe; în condițiile legii, unele
orașe pot fi declarate municipii;
• zonă metropolitană – asociația de dezvoltare intercomuni tară constituită pe bază de
parteneriat între capitala României sau municipiile de rangul I și unitățile administrativ –
teritoriale aflate în zona imediată.
84
ANEXA nr. 3
DEFINIȚII DE DEZVOLTARE DURABILĂ
(Sursa: Regulamentul U.E. nr. 1305/2013 al Parlament ului European și al Consiliului U.E. privind sprijinul pentru
dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală – F.E.A.D.R., art. 2. )
• programare – procesul de organizare, luare a deciziilor și alocare a resurselor financiare
în mai multe etape, cu implicarea partenerilor, care vizează implementarea, pe o bază
multianuală, a acțiunii comune a U.E. și a Statelor membre pentru realizarea priorităților
Uniunii în materie de dezvoltare rurală;
• regiune – unitate teritorială corespun zătoare nivelului 1 sau 2 din Nomenclatorul
unităților teritoriale de statistică (nivelurile NUTS 1 și 2) în înțelesul Regulamentului
(CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului U.E.;
• măsură – un set de operațiuni care contribuie la real izarea uneia sau mai multora dintre
prioritățile Uniunii în materie de dezvoltare rurală;
• rata sprijinului – rata contribuției publice la o operațiune;
• cost transactional – cost suplimentar aferent îndeplinirii unui angajament, dar care nu
este imputabil d irect aplicării acestuia sau nu este inclus în costurile sau în pierderile de
venit care sunt compensate în mod direct și care poate fi calculat pe baza unor costuri
standard;
• Cadrul strategic comun (C.S.C.) – cadrul strategic comun menționat la articolul 10 din
Regulamentul (UE) nr. 1303/2013;
• Cluster – grupare de întreprinderi independente, inclusiv întreprinderi nou- înființate,
întreprinderi mici, mijlocii și mari, precum și organisme consultative și/sau organizații de
cercetare, menită să stimuleze acti vitatea economică/inovatoare prin promovarea
interacțiunilor intensive, a utilizării în comun a facilităților și a schimbului de cunoștințe
și expertiză precum și a contribuției în mod eficace la transferul de cunoștințe, la
interconectare și la diseminarea informațiilor în rândul întreprinderilor din cluster;
• suprafață agricolă – orice suprafață de teren arabil, de pășune permanentă și de fâneață
permanentă sau cultivată cu culturi permanente, astfel cum este definită la articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013;
• pierderi economice – orice costuri suplimentare suportate de un fermier drept rezultat al
unor măsuri excepționale întreprinse de acesta cu scopul reducerii aprovizionării pieței în
cauză sau orice pierdere substanțială a producției;
• fenomen climatic nefavorabil – condiții meteorologice, cum sunt gerul, furtunile și
grindina, gheața, ploile torențiale sau secetele grave, care pot fi asimilate unui dezastru
natural;
• boli ale animalelor – boli care figurează pe lista bolilor animalelor stabilită de
Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor sau în anexa la Decizia 2009/470/CE a Consiliului U.E.;
• incident de mediu – apariția unui caz specific de poluare, de contaminare sau de
degradare în ceea ce privește calitatea mediului, care este legată de un eveniment specific
și limitată din punct de vedere geografic; cu toate acestea, nu acoperă riscurile generale
85 de mediu care nu sunt legate de un eveniment specific precum schimbările climatice sau poluarea atmosferică;
• dezastru natural – eveniment n atural de natură biotică sau abiotică ce generează
perturbări importante ale sistemelor de producție agricolă sau ale structurilor forestiere, cauzând în cele din urmă importante daune economice sectoarelor agricol sau silvic;
• eveniment catastrofal – eveni ment neprevăzut de natură biotică sau abiotică, provocat de
acțiunea oamenilor, care generează perturbări importante ale sistemelor de producție agricolă sau ale structurilor forestiere, cauzând în cele din urmă importante daune economice sectoarelor agric ol sau silvic;
• lanț scurt de aprovizionare – lanț de aprovizionare care implică un număr limitat de
operatori economici angajați în activități de cooperare și de dezvoltare economică locală, precum și relații geografice și sociale strânse între producători , procesatori și
consumatori;
• obiective tematice – obiectivele tematice definite la articolul 9 din Regulamentul (UE)
nr. 1303/2013;
• Pădure – teren care se întinde pe mai mult de 0,5 hectare, cu copaci mai înalți de 5 metri
și cu un coronament de peste 10 % sau cu copaci care pot atinge aceste praguri in situ; se exclud terenurile dedicate în principal unei întrebuințări agricole sau urbane.
86
BIBLIOGRAFIE
I. LUCRĂRI DE SPECIALITATE
1. Cadart, Louis , Institutions politiques et Droit Constitutionnele , vol.1, Economica,
Paris, 1990.
2. Castoriadis, Cornelius , Pouvoir, politique, autonomie, în Le monde morcelé, Paris,
Seuil, 1990.
3. Deleanu , Ion, Drept constitu țional și institu ții politice. Editura Europa Nova,
București,1996.
4. Duguit, Léon, Traité de droit constitutionnel, vol. I, Paris, 1927.
5. Ionescu, Cristian , Drept constituț ional și institu ții politice , Editura Lumina Lex,
București, 1997.
6. Iorgovan, Antonie , Tratat de drept administrativ , ediția a III -a, vol. 1, Editura Beck,
Bucure ști, 2001.
7. Laubadere, Andre de , Traite de Droit Administratif , L.G.D.J., Paris, 1980.
8. Manolache, Constantin, Dreptul Uniunii Europene , Suport de curs, Universitatea
„Petre Andrei” din Iași, 2016.
9. Manolache, Constantin, Instituții polit ice europene, Curs Universitatea „Petre
Andrei” din Iași.
10. Oroveanu, Mihai T., Tratat de ș tiința administra ției, Editura Cerna, București, 1996.
11. Postelnicu , Romeo Paul, Drept administrativ , Suport de curs, Universitatea „Petre
Andrei” din Iași, 2016.
12. Popa, Victor , Drept public , Chișinău, 1998.
13. Popescu, Corneliu Liviu, Autonomia local ă și integrarea europeană , Editura All
Beck, București, 1999.
14. Preda, Mircea, Tratat elementar de drept administrativ , Editura “Lumina Lex”, 1996.
15. Prisacaru, Valentin , Tratat de drept administrativ român.,Editura All, București,
1996.
16. Puget, Henry , Les institutions administratives etrangeres , Dalloz, Paris, 1969.
17. Rivero, Jean, Droit Administratif, Dalloz, Paris, 1987.
18. Strategia pentru consolidarea administrației publice 2014 -2020, Guvernul României,
București, 2014.
19. Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene , Bruxelles, 2009.
20. Tratatul privind Uniunea Europeană, Bruxelles, 2009.
21. Tudor, Dr ăganu , Drept constitu țional și institu ții politice. Editura Lumina Lex,
Bucure ști, 1998.
22. Vida, Ioan, Puterea executivă și administrația publică, București, 1994.
II. ARTICOLE DIN REVISTE ȘTIINȚIFICE
23. Législation de l’UE , disponibil online: https://europa.eu/european- union/law_fr
III. LEGISLAȚIE
24. Constituția României , 2003.
25. Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală
26. O.U.G. nr. 28/10.04.2013 pentru aprobarea Programului national de dezvoltare
locala (varianta consolidata)
87 27. Legea nr. 213/1998 privind propri etatea publicã și regimul juridic al acesteia,
Monitorul Oficial nr. 448 din 24 noiembrie 1998.
28. Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativ- teritorială a României.
29. Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regionalã a României (M.Of. nr. 557/2004).
30. Legea nr. 215 privind administrația publică locală, 23 aprilie 2001, Parlamentul
României. Monitorul Oficial nr. 204/2001.
31. Legea nr. 67/2004 privind organizarea ș i func ționarea administra ției publice locale.
32. Legea nr. 67/2004, pentru alegerea autoritãților ad ministrației publice locale,
publicatã în M.Of. nr. 271/2004.
33. Legea nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparen ței în
exercitarea demnitãț ilor publice, Monitorul Oficial nr. 279/21 aprilie 2003.
34. Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 912/07.10.2004.
35. Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului, Monitorul Oficial Partea I nr. 658
din 21/07/2004.
36. Legea nr. 188/1999, modificatã și completatã prin O.U.G. nr. 82/2000 (M. Of. nr. 293/28.06.2000), O.U.G. nr. 284/2000 (M. Of. nr. 706/2000) și
37. Legea nr. 161/2003 (M. Of. nr. 279/21.04.2003), republicatã în M. Of. nr. 251/2004
și Legea nr. 251 din 23 iunie 2006 publicată în M. Of. nr. 574/2006.
38. Ordinul nr. 947/2015 privind modificarea și completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 28/2013 pentru aprobarea
Programului național de dezvoltare locală, aprobate prin Ordinul viceprim –
ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, nr. 1.851/2013.
39. Raport privind activitatea administrației publice locale a orașului Târgu Neamț în
anul 2018.
40. Regulamentul U.E. nr. 1305/2013 al Parlamentului E uropean și al Consiliului U.E.
privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), 17 decembrie 2013.
IV. SURSE INTERNET
41. Ministerul Dezvoltării și Administrației: http://www.mdrap.ro/ministerul/prezentare
42. http://www.mdrap.ro/dezvoltare -regionala/politica -de-dezvoltare -regionala
43. Uniunea Europeană: https://europa.eu/european- union/law_fr
44. Comisia Europeană, Disponibil online la adresa: http://ec.europa.eu
45. Administrația publică.
http://www.mdrap.ro/a dministratie/prezentare -administratie -public
46. Programul Național de dezvoltare locală. D isponibil online la adresa
47. http://www.mdrap.ro/lucrari -publice/pndl/programul -national -de-dezvoltare -locala
48. UE – http://euro pa.eu./
49. Portalul " Your Europe " – http://europa.eu.int/youreurope/
50. Centrul de Informare al Comisiei Europene în România – http://www.infoeuropa.ro/
51. Misiunea României pe lângă UE – http://www.roumisue.org/
52. Centrul Român de Informare de la Bruxelles – http://www.roinfocentre.be
53. Președinți a în exercițiu a UE – http://www.eu2006.fi/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Licenta Bobric Cristina 2019 Upgrade [614983] (ID: 614983)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.