Globalizarea și dilema identitar ă [614909]

Globalizarea și dilema identitar ă

Alina-Petronela NEGREA
Academia de Studii Economice, Bucure ști
[anonimizat]

Rezumat. Lucrarea debuteaz ă cu trecerea în revist ă a unor no țiuni
teoretice cuprinzând o delimitare conceptual ă a termenului de
„globalizare economic ă” din perspectiva mai multor teoreticieni,
principalele sale caracteristici, dimensiunile procesului și vectorii care
impulsioneaz ă și favorizeaz ă extinderea acestuia. Procesul este unul
amplu, complex și greu de controlat, ce prezint ă deopotriv ă avantaje și
dezavantaje, incluse vrând-nevrând în „valul” acesta al mondializ ării.
Fenomenul de globalizare a activit ății economice este studiat cu
ajutorul unor indicatori ai globaliz ării economiei precum: volumul ISD,
dimensiunea financiar ă, rolul actorilor economici transna ționali în
economia global ă, raportul dintre cre șterea comer țului interna țional și
creșterea produc țiilor naționale, interna ționalizarea pie țelor financiare.
Sunt analizate de asemenea structura sistemului economiei mondiale în
condițiile globaliz ării și problemele globale ale economiei mondiale
actuale.
Subiectul spinos al influen ței pe care o are globalizarea asupra
identităților naționale din perspectiv ă economic ă este văzut prin ochii
României, analizând implica țiile economice ale globaliz ării pentru
România, cât de mult a fost afectat ă identitatea firmelor române ști, care
sunt în prezent multina ționalele române ști și ce provoc ări și oportunit ăți a
adus globalizarea țării despre care în perioada interbelic ă se scria cu
invidie că are „petrol și grâu”.

Cuvinte-cheie: globalizare; identitate na țională; România;
economie global ă; competitivitate.

Cod JEL: F41.
Cod REL: 10J.

Economie teoretic ă și aplicată
Volumul XIX (2012), No. 9(574), pp. 68-90

Globalizarea și dilema identitar ă
69
Globalizarea este „cuvântul cel mai des folosit și abuzat, cel mai rar
definit și probabil cel mai neîn țeles, nebulos și spectaculos din punct de vedere
politic al ultimilor și viitorilor ani” (Beck, 2003, p. 37). Subiectul na ște dispute,
reacții pasionale, temeri și suspiciuni, este invocat drept cauz ă pentru multe din
evenimentele și transform ările lumii contemporane și este „boala” de care se
spune că suferă acest secol. P ăcatul cel mai grav de care este acuzat ă
globalizarea este cel al nivel ării specificului țărilor, fie el economic, cultural sau
religios. Percep ția general ă asupra fenomenului este aceea c ă favorizeaz ă
uniformizarea, omogenizarea, occidentaliz area sau americanizarea culturilor,
existând îns ă și în acest domeniu, ca în toate subiectele ce țin de acest proces,
păreri contradictorii sus ținute fiecare de argumente mai mult sau mai pu țin
viabile.
Dependen țele și mai nou interdependen țele economice nu sunt un lucru
nou, însă modul lor spectaculos de a evolua înregistrat în ultimii ani a
transformat cuvântul globalizare într-un laitmotiv pentru speciali știi preocupa ți
de subiect, dar și pentru opinia public ă.
Anthony Giddens descrie glob alizarea ca fiind „nu nou ă, dar revolu ționară”
și demonstreaz ă că este un proces multifa țetat, cu aspecte diferite ce, adesea, sunt
contradictorii. Autorul prezint ă o viziune contrastant ă care percepe globalizarea din
zilele noastre drept un al doilea val al procesului, ce nu are precedent din punct de
vedere al caracteristicilor și al numărului de state implicate.
Globalizarea este v ăzută de mulți dintre speciali ști ca fiind un fenomen
eminamente economic, implicând o interac țiune economic ă în creștere a statelor
sau o integrare a sistemelor economice na ționale, prin sporirea activit ăților de
comerț internațional, a fluxului de capital și investiții. Sugestiv ă din acest punct
de vedere este defini ția dată de George Soros: „globalizarea reprezint ă
dezvoltarea pie țelor financiare globale, cre șterea corpora țiilor transna ționale și
dominația lor crescând ă asupra economiilor na ționale” (Soros, 2002, p. 23).
Thomas Friedman define ște globalizarea drept „proces de integrare la
nivel mondial a pie țelor financiare, statelor-na țiune și tehnologiilor în cadrul
unei piețe libere capitaliste la o scar ă nemaiîntâlnit ă până în prezent” sau ca
„proces ori ansamblu de procese care cuprind transformarea într-o organiza ție
spațială a relațiilor sociale și tranzacțiilor, exprimate prin fluxuri transcon-
tinentale și rețele de activit ăți, interacțiuni și putere” (Chican, 2007, p. 52).
Inclusiv The Economist în „Privi re de ansamblu asupra economiei
mondiale” din 1992 se întreab ă care ar fi cea mai corect ă și mai cuprinz ătoare
definiție a globaliz ării. Conform revistei, termenul „poate fi u șor adaptat
tuturor lucrurilor”, inclusiv „extinderii comer țului interna țional, cre șterii
companiilor multina ționale, ascensiunii companiilor mixte și creșterii
interdependen țelor prin fluxurile de capital”.

Alina-Petronela Negrea
70
Potrivit lui Zbigniew Brzezinski globalizarea este un mod de ordonare/
reordonare economic ă și politică a lumii, ultima manifestare a acestui principiu
fiind stadiul actual al hegemonismului american (Brzezinski, 2000, p. 100).
Dorind s ă dea o defini ție de lucru ( working definition ) conceptului,
Malcolm Waters consider ă că: „probabil cea mai bun ă abordare a unei
asemenea defini ții ar trebui s ă încerce s ă specifice unde s-ar termina procesul de
globalizare, cum ar ar ăta o lume complet globalizat ă. Iar imagina ția autorului,
partizan al globaliz ării, nu se las ă mult așteptată: „într-o lume globalizat ă vor
exista o societate singur ă și o singur ă cultură care ocup ă planeta. Aceast ă
societate și cultură nu vor fi probabil ar monios integrate, de și ar fi convenabil
să fie. Mai degrab ă vor tinde probabil spre ni veluri înalte de diferen țiere,
multicentricitate și haos”. În satul global, nu va exista un guvern organizator
central, și nici un set îngust de preferin țe și prescrip ții culturale. „În m ăsura în
care cultura va fi unificat ă, continuă autorul, ea va fi extrem de abstract ă,
exprimând toleran ța pentru diversitate și opțiunea individual ă. Important este c ă
teritorialitatea va di spare ca principiu organizator pentru via ța socială și
culturală, ea va fi o societate f ără margini și fără granițe spațiale.” Tot în
viziunea aceluia și autor, globalizarea este „un proces în care constrângerile
geografice asupra alc ătuirilor sociale și culturale se retrag și în care oamenii
devin în m ăsură sporită conștienți că ele se retrag” (Cobianu, 2008, p. 62).
Paul Virilio sugera c ă, dacă pare prematur s ă discutăm despre „sfâr șitul
istoriei” anun țat de Francis Fukuyama, putem totu și discuta cu toat ă
convingerea despre „sfâr șitul geografiei”. Distan țele nu mai conteaz ă, iar ideea
de graniță geofizică devine din ce în ce mai greu de sus ținut în „lumea real ă”.
Departe de a fi un dat fizic obiectiv, impersonal, distan ța este un produs social;
mărimea sa variaz ă în funcție de viteza cu care poate fi parcurs ă (și în termeni
de economie monetar ă, de cheltuielile necesare pe ntru atingerea acelei viteze)
(Bauman, 2002, p. 16).
Concluzionând și încercând s ă menținem un caracter cât mai obiectiv al
abordării subiectului, putem afirma c ă globalizarea este un complex amplu de
procese care au ca obiectiv final realizarea integr ării complete pe diferite
domenii: economic, politic, militar, de securitate, social, cultural etc. În consecință, acest proces nu acord ă prea multe șanse statelor de a tr ăi izolat.
Practic, globalizarea înseamn ă în acela și timp libertate și dependen ță,
uniformitate, mi șcări libere de bunuri, oameni și idei la scar ă mondială, trăsături
locale combinate și confundate cu cele mondiale, lumea întreag ă regăsindu-se
astfel în fiec are localitate și, concomitent, fiecare lo calitate, regiune sau na țiune
regăsindu-se pe întreg mapamondul.

Globalizarea și dilema identitar ă
71
Dimensiunea economic ă

Exemple în ceea ce prive ște această dimensiune a globaliz ării pot fi g ăsite
fără probleme în mass-media în fi ecare zi, dimens iunea economic ă fiind de cele
mai multe ori cea mai vizibil ă și în consecin ță cea mai discutat ă (creșterea
volumului comer țului interna țional și al investi țiilor directe, globalizarea
piețelor financiare, produc ție integrat ă, companii transna ționale, competi ție la
nivel global).
Caracteristicile principale ale curentului cuprind creșterea
interdependen țelor la nivel global între to ți actorii, internaționalizarea
schimburilor și a produc ției, o nou ă diviziune interna țională a muncii, noi
mișcări de migra ție dinspre Sud spre Nord, un nou mediu competitiv,
liberalizarea pie țelor financiare, libera circula ție a capitalurilor, informa țiilor,
persoanelor și mărfurilor, a treia revolu ție industrial ă și transnaționalizarea
tehnologiei, domina ția companiilor multina ționale, intensificarea concuren ței la
nivel global (hiperconcuren ța), comprimarea timpului și a spațiului (tranzac ții
în timp real), afirmarea culturii contractului, na șterea unei societ ăți civile
globale, afectarea suveranit ății naționale, a identit ății culturale și spirituale,
precum și internaționalizarea statului, f ăcând din acesta un agent al lumii
globalizate (Br ăilean, 2004, p. 3).
Cele mai importante pârghii ale globaliz ării sunt transna ționalizarea
comunicării, produc ția, comer țul, individualismul, cons umul, descentralizarea
organizațională, transferul resurselor publi ce în mediul privat, precum și
realocarea activit ăților manufacturiere din SUA în Europa de Est și în Asia, ca
și în regiunile geografice s ărace (Săgeată, 2009, pp. 31-32).
Consecințele globaliz ării sunt dintre cele mai diverse și sunt deopotriv ă
pozitive, cât și negative. Astfel:
 apar oportunit ăți extraordinare pentru unele state, permi țându-le s ă
valorifice într-un mod superior av antajele oferite de progresul
tehnologic și de deschiderea pie țelor;
 sunt reduse distan țele și se permite comunicarea în timp real;
 se formeaz ă o conștiință globală care reclam ă, la modul ideal, și o
abordare la scar ă planetară a problemelor;
 apar preocup ări legate de cre șterea inegalit ăților pe plan intern și
extern; vechiul conflic t între Nordul bogat și Sudul sărac fiind înlocuit
de o nouă diviziune a muncii;
 se inaugureaz ă o epocă de sever ă inegalitate, în primul rând, printr-o
deteriorare a distribu ției veniturilor, ceea ce face ca procesul analizat
să fie tot mai mult asociat cu via ța de zi cu zi;

Alina-Petronela Negrea
72
 statul-națiune are de înfruntat concuren ți serioși (organiza țiile
guvernamentale interna ționale și corporațiile multina ționale) în privin ța
primordialit ății pe scena interna țională (Dobrescu, 2003, p. 371).
În planul rezultatelor concre te, globalizarea ar trebui s ă apară ca un proces
de difuzie a cre șterii economice și a bunăstării generale, contribuind prin
transferul tehnologic la o dezvol tare de tip durabil, care s ă nu afecteze resursele
de bază ale planetei. Din p ăcate însă, până în prezent, globalizarea din acest
punct de vedere este înc ă foarte neprielnic ă, provocând introducerea de noi
decalaje economice la scar ă continental ă sau subcontinental ă prin dezvoltarea
unor mari poli de cre ștere (Săgeată, 20009, p. 20).
Realitatea dur ă pe care o tr ăim ne-a confirmat, deja, c ă promotorii
procesului de globalizare nu pot fi d ecât acele state care dispun de mijloacele
necesare, reflectate cu pregnan ță în nivelul de d ezvoltare economic ă. De aceea,
există tentativa simplist ă, dar totu și nu lipsit ă de temei, de a considera c ă
globalizarea promoveaz ă și protejeaz ă interesele acelor state și, îndeosebi, ale
Statelor Unite, care au fost catalogate a priori, dup ă sfârșitul războiului rece,
drept singura superputere mondial ă.
Referindu-se la acest subiect, fostul ministru francez de externe, Hubert
Vedrine, f ăcând o analiz ă a locului și rolului Fran ței în era globaliz ării, arăta:
„Statele Unite sunt ca un pe ște mare care înoat ă cu ușurință în apele globaliz ării
și le domin ă. Încă o dată, globalizarea nu este împlinirea unui plan american,
chiar dacă marile firme americane au sprijinit-o și au profitat cel mai mult de pe
urma acesteia. Este adev ărat că SUA au promovat politica u șilor deschise în
sectorul comercial, care a fost și politica britanicilor în secolul al XIX-lea.
Americanii ob țin cele mai multe avantaje din acest proces de globalizare din
mai multe motive: datorit ă faptului c ă globalizarea are loc în limba englez ă, că
globalizarea este conceput ă în lumina principiilor economice neoliberale, c ă
americanii impun abordarea lor legislativ ă, financiar ă și tehnică și că
promoveaz ă individualismul” (Vedrine, 2001, p. 3).
Însă trebuie amintit faptul c ă și statele capitaliste avansate se afl ă sub
impactul globaliz ării contemporane. Ele sunt obligate s ă intre în competi ție
unele cu altele în dorin ța atragerii de investi ții străine directe. Și ele se
confruntă cu tensiuni dete rminate de nemul țumiri în plan economic, cu nelini ști
provocate de distrugerea sistemului cl asic de ierarhizare a valorilor.
Pe de alt ă parte, este adev ărat că, pentru țăr i l e î n c u r s d e d e z v o l t a r e ,
economia global ă este un dat – ele trebuie s ă se adapteze regulilor instituite de
statele mult mai puternice, g ăsindu-se astfel într-o pozi ție de subordonare,
dependent ă, postcolonial ă. Această stare de fapt i-a determinat pe unii s ă se
întrebe dac ă nu cumva globalizarea este un put ernic instrument ideologic ce
susține exportul anumitor valori și sisteme. Ast ăzi, nu mai putem face distinc ție

Globalizarea și dilema identitar ă
73
clară între latura intern ă și cea extern ă a politicii unui stat, pentru c ă relațiile
sunt din ce în ce mai pu țin atributul strict al se gmentului guvernamental de
conducere a societ ății.
Ca accentuare și generalizare a interna ționalizării, globalizarea a însemnat
și evoluția calitativ ă a companiilor multina ționale, prin extinderea pie țelor de
desfacere și prin ridicarea concuren ței la scară mondială. Firmele trebuie s ă facă
față astăzi atât unei concuren țe autohtone, cât și celei venite din afara grani țelor.
Nu putem încheia aceste succinte considera ții referitoare la implica țiile
globalizării fără a aduce în prim plan actuala criz ă mondial ă ca argument
suprem și concret al acestui fenomen. Dup ă cum au demonstrat evolu țiile
economico-financiare la scara în tregului mapamond, criza din SUA și
intervenția statului în stoparea ei au fost urmate de reac ții similare la nivelul
statelor europene. În acest context, se eviden țiază cu claritate efectul de domino
pe care orice eveniment dintr-un col ț al lumii îl declan șează în alt col ț al lumii.
Criza poate fi, astfel, privit ă fie ca un cataliz ator al globaliz ării, dar și ca un
obstacol în calea ei, prin eforturile într eprinse la nivel local sau regional în
sensul îngr ădirii sau limit ării efectelor sale.
La capitolul provoc ări pe lista lucrurilor de gestionat par a se ad ăuga din
ce în ce mai multe probleme. Greu de f ăcut o ierarhie în func ție de importan ța și
de prioritatea acestora, îns ă aleator pot fi amintite:
 reconsiderarea statului, a suveranit ății sale, determinat ă de
regionalizare și de globalizare, presupunând transferuri de atribute ale
suveranității, permeabilitatea grani țelor și apariția organismelor
suprastatale;
 ciocnirea mai multor civiliza ții, din diferen țierea dramatic ă a
capacităților economice și tehnico- științifice și chiar subordonarea
politicului marilor fuziuni economice și financiar-bancare;
 economia subteran ă, conexată internaționalizării terorismului și crimei
organizate, drogurile;
 explozia demografic ă, paralel cu cronicizarea s ărăciei;
 degradarea mediului natura l, poluarea cu consecin țe majore asupra
viului;
 translația stărilor conflictuale de la nivel regional la nivel global etc.
(Stănescu, 2005, p. 38).
În concluzie, globalizarea este un proces sau un set de procese, care
întruchipeaz ă o transformare în organizarea spa țială a relațiilor și a tranzac țiilor
sociale – în termenii extensiunii, intensit ății, vitezei și impactului lor, generând
fluxuri și rețele transcontinentale sau interregionale de activitate, interac țiune și
exercitare a puterii (Held, McGrew, 2004, p. 40).

Alina-Petronela Negrea
74
Fenomenul de globalizare a activit ății economice

În accepțiunea obi șnuită, globalizarea are în vedere procese definitorii
privind integrarea pie țelor de capital și a celor comerciale, privatizarea masiv ă a
producției și mijloacelor de produc ție astfel încât concuren ța liberă să-și spună
cuvântul în traficul de m ărfuri. Se vorbe ște despre mobilitatea ridicat ă a forței
de munc ă, despre distribu ția veniturilor între țări, despre eliminarea
fragmentării existente în economia lumii, care poate determina retrogresii,
fluidizarea traficului de m ărfuri, a celui legat de for ța de munc ă, a capitalului
financiar, reclam ă eliminarea organismelor exis tente la nivelul statelor
naționale, care constituie o frân ă(1).
Globalizarea economiei ar putea fi definit ă ca fiind procesul deosebit de
dinamic al cre șterii interdependen țelor dintre statele na ționale, ca urmare a
extinderii și adâncirii leg ăturilor transna ționale în tot mai largi și mai variate
sfere ale vie ții economice, politice, sociale și culturale. Problemele devin mai
curând globale decât na ționale, cerând tot mai frecvent și o soluționare global ă.
Globalizarea este stadiu l la care a ajuns ast ăzi procesul secular de
internaționalizare a economiilor și a activit ăților economice, ca urmare a
mutațiilor survenite în structurile economice interne și internaționale. Este un
mijloc strategic la care au apelat marile firme și bănci pentru a- și asigura
profitabilitatea și pentru a putea surmonta oscila țiile superficiale sau de
profunzime petrecute în dife ritele economii unde acestea î și au cantonate
capitalurile (Postelnicu, 2000, p. 120).
Caracteristica fundamental ă a economiei mondiale actuale const ă în
dominația exercitat ă de piețele financiare asupra comer țului cu bunuri și valori,
asta și datorită rolului pe care a ajuns s ă îl aibă cunoașterea ca factor de
producție. Știința și capacitatea creierului uman de a inova de țin un rol tot mai
important în productivitate și în consecin ța în creșterea economic ă.

Indicatori ai globaliz ării economiei

Gradul de globalizare al unei țări se măsoară, în primul rând, prin nivelul
de deschidere a economiei acesteia fa ță de exterior și prin ponderea comer țului
exterior în PIB și mediului investi țional. La baza evalu ării nivelului de
globalizare al economiei mondiale se afl ă gradul de interna ționalizare a
acesteia. Accentuarea integr ării economice între na țiuni a condus la erodarea
diferențelor dintre economiile na ționale și la o scădere a autonomiei guvernelor
naționale, trend ce nu d ă semne că se va opri.
Indiferent dac ă suntem sau nu adep ții globaliz ării, exemplele privind
dimensiunile și efectele sale le putem vedea în fiecare zi: cre șterea volumului

Globalizarea și dilema identitar ă
75
operațiunilor efectuate, cuantumul și localizarea investi țiilor directe, relocarea
afacerilor, oscila țiile piețelor financiare, competi țiile economice între state și
regiuni. Comer țul, finanțele, transportul, produc ția, serviciile, capitalul sunt
astăzi părți ale unui întreg care nu mai ține de grani țele fizice ale statelor sau ale
continentelor.
Creșterea comer țului interna țional, superioar ă creșterii produc țiilor
naționale, interna ționalizarea pie țelor financiare, cre șterea influen ței marilor
companii asupra administra țiilor, omogenizarea stilurilor de via ță sunt câteva
dintre caracteristicile globaliz ării economice (Săcălean, 2008, p. 46).
Malcom Waters consider ă drept dimensiuni ale globaliz ării economice:
comerțul, produc ția, investi țiile, ideologia organiza țională (impunerea unui
anumit stil de a face produc ție), piața financiar ă și piața muncii. Dintre acestea
piața financiar ă și comerțul reprezint ă acele elemente în care globalizarea este
realizată aproape în întregime (Than, 2001, p. 7).
În lumea francofon ă globalizarea este considerat ă un moment în cadrul
procesului de mondializare, ia r actorul principal îl reprezint ă firma, de
preferință una multina țională. Oligopolul mondial a fost definit de mul ți ca fiind
concentrarea capitalurilor la nivelul Tr iadei (SUA, UE, Japonia), dar lucrurile
încep să se schimbe și aici (Pop, 2005, p. 23).
Economia actual ă are nevoie, ca dintotdeauna, de trei elemente pentru a
funcționa: cerere, ofert ă și intermediari, doar c ă spațiul de acțiune s-a mutat din
cel fizic în cel virtual, asigurându-se astfel o condi ție esențială în jocul
economic global: accesibilitatea informa ției.
Internaționalizarea firmelor și capitalurilor a f ăcut dificil ă apartenen ța la
un anumit stat a marilor firme, acestea dezvoltându- și foarte mult filialele din
străinătate.
Printre principalii factori economici ai globaliz ării pot fi men ționați:
 Liberalizarea comer țului cu servicii, în special pentru telecomunica ții,
asigurări și bancar;
 Liberalizarea pie țelor de capital ca urmare a elimin ării treptate a
obstacolelor impuse circula ției devizelor și a capitalului;
 Liberalizarea și extinderea investi țiilor străine directe.

Alina-Petronela Negrea
76

Sursa: Banca Mondial ă, Indicatori, 2010.

Figura 1. Investiții străine directe

Volumul ISD a crescut semificativ din 1970 pân ă în prezent, fapt ce vine s ă susțină ideea de
expansiune a fenomenului de globalizare. Investi țiile străine directe au înregistrat noi recorduri de la
an la an, lucru datorat intensific ării activității corpora țiilor multina ționale și eforturilor de liberalizare
a piețelor și comerțului.

Dimensiunea financiar ă este de asemenea relevant ă în procesul
globalizării. Extinderea portofoliului de servicii financiare și de clien ți la scară
globală indică tendința creării unei pie țe planetare a finan țelor. Piețele sunt
interconectate, iar evenimentele se r ăsfrâng asupra tuturor actorilor.
Deschiderea sau desfiin țarea sistemelor na ționale de control al schimburilor a
fost un element motor al globaliz ării financiare. Pe scena global ă tranzacțiile
financiare sunt capul de afi ș în economia profitului. Ele dep ășesc valoarea
comerțului interna țional de bunuri și servicii, acest fapt putând volatiliza cu
ușurință economii considerate ca fiind stabile . Riscul sistemic a crescut pe pia ța
financiară, economiile na ționale fiind puse ast ăzi în postura di n care pârghiile
de acțiune și-au pierdut eficien ța. Un alt aspect al globaliz ării îl reprezint ă
schimburile economice fundamentale, cu în țelesul de fluxuri de capital pe
diverse pie țe naționale care au devenit din ce în ce mai greu de controlat
(Săcălean, 2008, p. 50).
Satul planetar în care tr ăim este dominat economic de marile corpora ții
transnaționale care, dup ă cum sugereaz ă și numele, transcend grani țele
naționalului, dep ășesc și ies de sub autoritatea na ționalului. Nu exist ă sector
economic în care marile corpora ții să nu fie prezente.

Globalizarea și dilema identitar ă
77
Rolul actorilor economici transna ționali în economia global ă a crescut
considerabil, prin conceptul de companie transna țională referindu-ne la actori
globali cu o puternic ă influență în sfera politic ă, economic ă, socială
internațională. Acestea exercit ă un rol esen țial în sectoare specifice ale
activității economice printre care (Moisiuc, 2001, pp. 200-202):
 sectorul bancar și financiar, în care companiile transna ționale își
construiesc adev ărate monopoluri la nivel mondial și local;
 comerțul interna țional unde companiile transna ționale își impun
produsele lor înalt-comp etitive pe toate pie țele naționale; peste 50%
din comer țul global cu bunuri este controlat de ele, ca și manipularea
nivelurilor de transfer a pre țurilor în comer țul intern al agen țiilor,
filialelor și sucursalelor aceleia și companii;
 nivelul tehnologic prin IS D contribuind la dezvoltarea acestui nivel în
statul-gazd ă;
 nivelul de dezvoltare economic ă a statului gazd ă, prin contribu ția cu
resurse financiare, tehnol ogice, de management, pr in crearea de locuri
de munc ă, prin crearea și dezvoltarea întreprinderilor sau prin
retehnologizarea și modernizarea acestora;
 sectorul serviciilor, în speci al cel hotelier, bancar, de c ălătorii, al
industriei de transport;
 problemele legate de mediu, prin reducerea emisiilor poluante sau prin
influențarea adopt ării unor legisla ții mai pu țin restrictive fa ță de
investițiile poluante;
 introducerea unui tip de management modern, preg ătirea personalului,
furnizarea de experien ță și de know-how;
 domeniul politic, ca o consecin ță a importan ței lor pentru produc ția și
exporturile statului gazd ă și al statului de origine.
Finanțele lumii sunt dominate de dolar, euro și de yen și de câteva mari
bănci transna ționale. Aceste mari b ănci influen țează multe dintre deciziile
economice și politice ale lumii și ne afecteaz ă mai mult sau mai pu țin pe fiecare
dintre noi.
Un alt aspect extrem de important vizeaz ă domeniul fiscal, posibilitatea
controlului asupra finan țelor unei astfel de companii fiind în general redus ă.
Astfel este favorizat transferul unor importante sume de bani rezultate din
activitățile comerciale, existând chiar și riscul disimul ării acestora în scopul
sustragerii de la plata obliga țiilor datorate statului. Prin sp ălarea interna țională a
banilor s-au impus costuri considerabile economiei mondiale, având drept consecință și deteriorarea opera țiunilor eficiente ale economiilor na ționale și,
prin promovarea unei politici economice mai proaste, coruperea lent ă a pieței
financiare, reducerea încrederii pub lice în sistemul financiar interna țional și,

Alina-Petronela Negrea
78
drept rezultat, reducerea sistemului de cre șterea a economiei mondiale.
Confrunta ți cu aceste probleme, factor ii politici de decizie ai țării ar fi for țați
să-și înăsprească politica fiscal ă pentru a încerca s ă creeze un surplus bugetar
care să fie folosit pentru neutralizarea efectelor monetare ale influen țelor de
capital (Săcălean, 2008, p. 55).

Structura sistemului economiei mondiale în condi țiile globaliz ării

Cadrul na țional în care s-au desf ășurat în fond procesele economice de-a
lungul multor secole a încetat s ă fie referin ța ultimă a politicii economice.
Multă vreme, cet ățenii Americii, Angliei, Fran ței, Germaniei au putut crede,
justificat, c ă bunăstarea lor depinde doar de bun ăstarea propriei na țiuni. Astăzi,
lucrurile se prezint ă altfel. Bun ăstarea propriei na țiuni este esen țială pentru
bunăstarea fiec ăruia, dar ea depinde acum de mecanisme atât de complexe, de
conexiuni extinse atât de mu lt, încât nu este exagerat s ă se spună că începem s ă
depindem to ți, în mod perceptibil, de economia mondial ă care ne cuprinde
(Marga, 2003, p. 14).
Indicatorul cel mai relevant pentru gradul ridicat de autonomie de care se
bucură actorii în sistemul interna țional postindustrial este proliferarea
societăților transna ționale. Dac ă până în secolul XIX comer țul interna țional se
desfășura interfirme, sub steagul țării lor de provenien ță, astăzi este tot mai
deschis, mai liberalizat și se extinde dincolo de autoritatea politic ă a guvernelor
naționale. Sistemul economiei de pia ță nu numai c ă s-a generalizat, ci a înlocuit
comerțul mondial prin „legarea” între ele a tranzac țiilor interna ționale.
Existența acestor societ ăți și globalizarea pie țelor se intercondi ționează
reciproc. Anumite ramuri industr iale, cum ar fi cea farmaceutic ă, aerospațială
sau microelectronic ă, au sisteme economice și tehnice care sunt, prin natura lor,
globale și transcend cadrul na țional. În epoca actual ă a informatiz ării, granițele
statale devin tot mai permeabile pentru fluxurile materiale și financiare ce pot fi
transferate instantaneu de pe o pia ță pe alta. În ceea ce prive ște fluxurile
comerciale reale (comer țul cu bunuri și servicii), ca urmare a integr ării
internaționale a produc ției, cea mai mare parte a acestora se desf ășoară în
prezent intrafirm ă, în detrimentul comer țului mondial interfirme. Ierarhia
administrativ ă a firmelor a înlocuit pia ța ca tip de organiza ție economic ă
internațională (Than, 2001, pp. 45-47).
Construcțiile de avioane au devenit monopolul a dou ă mari companii:
Airbus și Boeing. Transporturi le aeriene sunt și ele dominate de câteva
companii gigant americane, vest-europene și japoneze. Industria farmaceutic ă
este și ea dominat ă de câteva mari multina ționale cu sediul în SUA, Elve ția,
Germania, Fran ța sau Marea Britanie. Libe ralizarea aproape total ă a comerțului

Globalizarea și dilema identitar ă
79
mondial de m ărfuri și servicii și crearea OMC a desfiin țat ultimele bariere și
diviziuni. Grani țele și suveranit ățile naționale ale statelor sunt acum aproape
nesemnificative. Ce mai r ămâne din aceste grani țe nu mai are prea mult sens și
nici importan ță (Suian, 2005, p. 51).

Problemele globale ale economiei mondiale actuale și crizele economice
internaționale

Din punct de vedere economi c, globalizarea înseamn ă integrare la scar ă
mondială a produc ției, comer țului și sistemului financiar și bancar. La prima
vedere aceast ă integrare ar trebui s ă ofere țărilor sărace o șansă de a se dezvolta
mai repede, îns ă în realitate pân ă în prezent globalizarea a dus mai curând la
marginalizarea țărilor sărace. Participarea lor la comer țul mondial a r ămas
limitată, accesul la pia ța financiar ă internațională este practic inexistent, iar
partea ce le revine din totalul investi țiilor interna ționale se diminueaz ă.
Globalizarea reduce marja de autonomie și de decizie a guvernelor na ționale și
face ca acestea s ă nu poat ă interveni cu succes în sprijinirea propriilor
economii. Or, stabilizarea macroeconomic ă este necesar ă, chiar și pentru
economiile care nu sunt prinse în sistemul global, asta dac ă mai exist ă acest gen
de țări. În epoca globaliz ării dacă o țară săracă nu este bine administrat ă din
punct de vedere financiar, remediile nu mai pot veni de la guvernele na ționale,
ci de la Fondul Monetar Interna țional, care va cere reforme macroeconomice
prin ajust ări structurale a șa cum a f ăcut până acum în țările unde a fost chemat
în ajutor (Suian, 2005, p. 51).
S-a afirmat c ă procesul de globalizare a sist emului financiar ar fi adus
anumite avantaje tuturor țărilor. Crizele financiare care au atins Asia, Mexicul
și Rusia, toate produse în plin ă perioadă de globalitate, au pus îns ă la îndoial ă
acest presupus avantaj. Unii autori merg mai departe și susțin că înmulțirea
crizelor financiare dup ă 1980 ar fi tocmai rezultatul liberaliz ării financiare și al
posibilității de operare pentru un num ăr foarte mare de b ănci. Se mai adaug ă la
explicațiile crizelor financiare și fenomenul numit contagiune, care se poate
manifesta mai liber într-o economie global ă (Suian, 2005, p. 52).
O altă explicație a crizelor financiare poate fi și dificultatea b ăncilor în a
culege informa ții, în a le actualiza în permanen ță și de a le utiliza în mod
eficient.

Alina-Petronela Negrea
80
Tabelul 1
Crize financiare
Țara Data liberaliz ării
financiare Numărul băncilor și al crizelor
monetare dup ă liberalizare Numărul total al crizelor în
perioada analizat ă
Argentina 1977 8 10
Indonezia 1983-1988 4 6
Chile 1974-1976 5 8
Thailanda 1989-1990 1 6
Malaiezia 1978-1985 2 3
Spania 1974 6 6
Mexic 1974 și 1991 4 și 2 4 și 2
Finlanda 1982-1991 4 5
Suedia 1980-1990 4 5
Norvegia 1980-1990 4 5
Columbia 1980 3 2
Danemarca 1980 2 5
Bolivia 1985 2 4
Brazilia 1975 7 7
Peru 1991 0 3
Filipine 1980-1984 5 6
Uruguay 1975-1990 2 4
Turcia 1980 și 1987 3 4
Venezuela 1981 și 1989 5 6
Sursa: Globalization, margina lization and development , S. Mansoob Murshed,
Routledge, London and New York, 2003, p. 22.

Datele din tabel duc la concluzia c ă sunt mult mai mari costuril e crizelor financiare pentru țările
în curs de dezvoltare decât pentru cele dezvoltate. Acest lucru arat ă atât vulnerabilitatea mai mare a
țărilor în curs de dezvoltare la factorii externi, precum și inadecvarea institu țiilor la cerin țele unei
lumi globale.

Pentru ie șirea din criz ă, hiperglobali știi ne propun cont rolul întregii
economii mondiale printr-o banc ă unică și, poate, o moned ă unică sau printr-o
autoritate unic ă de control monetar. Iat ă ce spune Rockefeler: „Suntem într-un
proces de transformare global ă. Mai avem nevoie doar de o criz ă majoră
necesară și toate na țiunile vor accepta Noua Ordine Mondial ă”, iar F.D.
Roosevelt: „Adev ărul este c ă elementul financiar din marile centre de ține
controlul asupra guvernului SUA înc ă din zilele lui Andrew Jackson”. Și-n fine,
bancherul J.P Warburg: „Vom avea un Guvern Mondial fie c ă ne place fie c ă nu
ne place” (Br ăilean, 2001, p. 22).
Globalizarea cimenteaz ă polarizarea dintre țările bogate și cele sărace și
duce la formarea a dou ă tabere, una cu venituri mari și cealaltă cu venituri mici.
Fenomenul produce inevitabil învin și și învingători, accelereaz ă procesul de
stratificare a țărilor subdezvoltate, ajutând unele țări precum China, alte țări din
Asia de Sud, Brazilia și Mexicul și defavorizând restul lumii s ărace. Statisticile
arată că distribuția venitului mondial s-a înr ăutățit în era globaliz ării.

Globalizarea și dilema identitar ă
81
În plus, prea pu ține resurse au fost dedicate corect ării deficien țelor
globalizării. Drept rezultat, de calajul dintre cei boga ți și cei săraci a continuat s ă
se adânceasc ă. O pondere de 1% dintre cei mai boga ți oameni din lume primesc
tot atât cât 57% din popula ția cea mai s ăracă. Mai mult de un miliard de oameni
trăiesc cu mai pu țin de un dolar pe zi. Aproape un miliard nu au acces la ap ă
curentă, iar 826 de milioane de oameni sufer ă de malnutri ție. În fiecare an, 10
milioane de oameni mor datorit ă lipsei de asisten ță medicală de bază.(2)

Sursa: Banca Mondial ă, World Development Indicators 2009.

Figura 2. Distribuția mondial ă a venitului:
Harta lumii în func ție de PIB pe locuitor al fiec ărei țări

Un alt repro ș adus globaliz ării este acela c ă a dus la un comer ț liber, în
timp ce nevoia real ă este aceea de comer ț corect, just. Fair trade not free trade
susțin speciali știi că ar fi cheia problemelor dezvolt ării. Datorit ă comerțului
liber națiunile Sudului au devenit și mai vulnerabile decât erau în trecut. Nici
măcar regulile și reglement ările impuse de OMC nu au capacitatea de a proteja
economiile acestor țări în fața agresivit ății comerciale ale celor puternici și nici
împotriva efectelor negative ale comer țului injust.
Nimeni nu pretinde c ă globalizarea este responsabil ă pentru toate relele
din lumea Sudului în curs de dezvoltare ori c ă globalizarea nu ar oferi teoretic
cel puțin șanse mai bune de dezvoltare multor țări. Dificultatea const ă în faptul
că până acum nu s-au prezentat dovezi și cazuri de țări care au fost ajutate în
dezvoltarea lor de globalizarea economiei.

Alina-Petronela Negrea
82
Avantaje și dezavantaje ale globaliz ării

Globalizarea ne afecteaz ă pe toți în mod direct. În acest context,
important ă și utilă ar fi o evaluare chibzuit ă a oportunit ăților și riscurilor pe
care le presupune gl obalizarea, distan țându-ne de tendin țele actuale de
demonizare sau, dimpotriv ă, de pream ărire a consecin țelor acestui fenomen.
Obiectiv vorbind, globalizarea nu poate fi f ăcută vinovată pentru toate
relele cu care se confrunt ă astăzi omenirea, oricât ă nevoie am avea de un țap
ispășitor. Exist ă în mod clar și anumite efecte benefice care au survenit și
datorită expansiunii acestui fenomen.
Dacă a reușit ceva, globalizarea a obligat țările să-și îmbunătățească
eficiența sau, cel pu țin, să reducă rolul guvern ării în economie. Îns ă, a dus în
același timp la cre șterea interdependen țelor și a crescut pericolul de propagare a
problemelor interne ale anumitor țări, zone.
Deschiderea comer țului interna țional a ajutat numeroase țări să se
dezvolte prin impulsionarea exporturilor. Elementul-cheie al politicii industriale
care a îmbog ățit o mare parte din Asia Oriental ă și a ameliorat soarta a milioane
dintre locuitorii s ăi este cre șterea bazat ă pe exporturi. Glob alizarea a redus
sentimentul de izolare care domina în atâtea țări sărace și a oferit multora dintre
locuitorii acestora accesul la cunoa ștere. De asemenea, o campanie public ă bine
orchestrat ă a determinat comunitatea interna țională să anuleze datoriile unor țări
foarte sărace (Bari, 2003, p. 22).
În ceea ce prive ște criticile care sunt aduse companiilor multina ționale și
tendinței acestora de a elimina fi rmele autohtone de pe pia ța națională, este
adevărat faptul c ă acestea duc uneori politici nu tocmai ortodoxe, îns ă aduc cu
ele tehnologii noi, know-how, deschid pie țe, creează sectoare de activitate. În
plus, companiile private sunt de cele mai multe ori mai apte în a genera bog ăție
decât statul, acesta având tendin ța de a abuza de propria putere. Globalizarea
oferă un grad de libertate individual ă pe care statul nu îl poate asigura.
Concuren ța liberă la scară globală a eliberat talente antreprenoriale și creative și
a accelerat inova țiile tehnologice.
Cu certitudine, globalizarea limiteaz ă spațiul de acțiune al politicilor și al
economiilor na ționale, îns ă oferă avantajul unei solu ționări mai rapide a acelor
probleme care nu pot, prin îns ăși natura și complexitatea lor, s ă fie soluționate
decât la nivel global: re partizarea resurselor, accesul la tehnologie și informație,
probleme ecologice, combaterea extremismelor contemporane de orice natur ă.
Acuzată și de tendin ța de omogenizare și de standardizare a culturilor,
globalizarea poate oferi și în acest domeniu anumite beneficii. În mod
paradoxal, se manifest ă un interes tot mai crescut pentru culturile pierdute,

Globalizarea și dilema identitar ă
83
pentru limbile ignorate, pentru tradi ții pe cale de dispari ție și pentru recuperarea
și răspândirea acestora prin mijloace neexistente înainte.
Cei care condamn ă globalizarea neglijeaz ă beneficiile pe care le-a adus
lumii, dar cei care o prosl ăvesc se afl ă într-o eroare mult mai mare. În viziunea
lor, globalizarea este echivalent ă cu progresul. Țările în curs de dezvoltare sunt
nevoite să o accepte dac ă vor să se dezvolte și să combată sărăcia, însă pentru
foarte mul ți locuitorii ai acestor țări, și nu numai, globalizarea nu a adus deloc
beneficiile mult promise.
Efectele negative ale globaliz ării constau, în princi pal, în faptul c ă, cel
puțin până în prezent, are loc o tendin ță de concentrare a puterii de decizie în
mâinile marilor companii. Acestea, pr intr-o dezvoltare tot mai accentuat ă, pot
scăpa de sub controlul statelor, î și pot promova politicile f ără a mai ține seama
de restric țiile impuse de statele na ționale, pot sufoca firmele mai mici
concurente, pot determina o excesiv ă aglomera ție de bog ăție la un pol al
omenirii si o s ărăcie generalizat ă î n a l t e p ărți ale globului (S ăgeată, 2009,
p. 26). Băncile occidentale au profitat de atenuarea controlului pe pie țele de
capital din America Latin ă și din Asia și s-au extins, dar aceste regiuni au avut
de suferit atunci când capitalurile care se acumulaser ă s-au retras brusc. Acest
reflux brutal a l ăsat în urma sa o monede na ționale și sisteme bancare extrem de
vulnerabile (Bari, 2003, p. 23).
În cazul liberaliz ării comer țului, dar și în alte domenii afectate de
globalizare, chiar și eforturile aparent bine-inten ționate au avut uneori efecte
negative. Atunci când proiectele ag ricole sau de infrastructur ă recomandate de
Occident și finanțate de Banca Mondial ă sau de alte institu ții de acest gen se
soldează cu un eșec, tot popula ția țărilor respective este cea care trebuie s ă
achite împrumuturile primite, exceptând bineîn țeles cazurile în care se șterge
datoria.
Impactul pe care îl poate avea globalizarea asupra țărilor în curs de
dezvoltare, și în principal asupra locuitorilor din aceste țări, poate ajunge a fi
unul devastator. Este foarte adev ărat faptul c ă globalizarea poate fi benefic ă
prin efectele produse de suprimarea barierelor, de integrarea economiilor
naționale, având poten țial de a îmbun ătăți situația economic ă a locuitorilor
Terrei, îns ă pentru a face acest lucru posibil este necesar un alt mod de
gestionare a lucrurilor. Nu ar strica o aten ție special ă asupra acordurilor
comerciale interna ționale care au contribuit foarte mult la suprimarea barierelor
fără excepții și au ghidat politicile impuse țărilor în curs de dezvoltare. F ără
îndoială că anumite suferin țe sunt inevitabile, îns ă cele suportate de unele țări în
curs de dezvoltare au fost mult mai mari decât era necesar și ar fi putut fi evitate
print-o alt ă viziune asupra lucrurilor. Aceste țări nu primesc niciun sprijin în
ceea ce prive ște sistemul de securitate social ă, unele au fost marginalizate de

Alina-Petronela Negrea
84
piețele globale, sacrificiile f ăcute și prețul plătit de ele nefiind importante și
demne de luate în seam ă de cei care ies înving ători de la masa globaliz ării.
Dacă, în majoritatea cazurilo r, binefacerile globaliz ării au fost mai mici
decât pretind partizanii s ăi, prețul plătit a fost net superior beneficiilor ob ținute:
mediul înconjur ător a fost afectat ireversibil, corup ția a cangrenat clasa politic ă,
iar rapiditate schimb ărilor care intervin zi de zi nu acord ă timp țărilor să se
adapteze sau s ă țină pasul.
Globalizarea a produs o alocare defectuoas ă a resurselor între bunurile
private și cele publice. Pie țele sunt capabile s ă genereze bog ăție, dar nu sunt
capabile și nici destinate s ă răspundă altor tipuri de nevoi sociale.
Cu toate cele men ționate, prea pu ține resurse au fost alocate corect ării
deficiențelor și daunelor globaliz ării. Drept rezultat, decalajul dintre cei boga ți
și cei săraci a continuat s ă crească în loc să se diminueze, cum se promite de
atâta amar de vreme. În anul 19 60 raportul dintre 20% dintre popula ția
mondială cea mai bogat ă și 20% din cea mai s ăracă era de 1 la 30. În 1995,
acest raport era de 1 la 82. Cei 20% dintre cei mai boga ți dispun de 86% din
resursele planetei. Cei 20% dintre cei mai s ăraci dețin doar 1%. Num ărul de
persoane care tr ăiesc sub pragul s ărăciei absolute – un dolar pe zi – atinge 1,5
miliarde și se află în creștere constant ă. Averea de ținută de doar 1% dintre cei
mai bogați oameni ai lumii echivaleaz ă cu cea a restului de 75%, realitate ce nu
mai necesit ă alte argumente. Peste un miliard de oameni tr ăiesc cu mai pu țin de
un dolar pe zi. Aproape un miliard nu au acces la ap ă curentă, iar 826 de
milioane de oameni sufer ă de malnutri ție, date de acest gen ar ătând o altă față a
lumii. Desigur c ă nu globalizarea este cea responsabil ă de aceste realit ăți dar
susținătorii procesului argumenteaz ă că aceasta ajut ă la ridicarea nivelului de
trai… fapt înc ă nedemonstrat…(3).
Important este în final dac ă această interacțiune este în bene ficiul doar al
unor actori sau în bene ficiul tuturor, dac ă tot se nume ște globalizare procesul.

Implicațiile globaliz ării pentru România

„Economia româneasc ă nu mai e româneasc ă!”
Ilie Șerbănescu
Lumea se schimb ă și, odată cu ea, și România. Ce rezerv ă însă
globalizarea pentru țara despre care în perioada interbelic ă se scria cu invidie c ă
are „petrol și grâu”?
Procesul de globalizare economic ă creează noi provoc ări pentru toate
țările, mai ales prin circula ția liberă a capitalurilor și prin modific ări rapide ale
avantajelor comparative. În contextul globaliz ării, provoc ările la adresa

Globalizarea și dilema identitar ă
85
stabilității macroeconomice sunt mult mai nu meroase, fiind generate de
creșterea deschiderii economiilor, de liberalizarea financiar ă și de sporirea
complexit ății piețelor și a produselor financiare . Stabilitatea financiar ă a devenit
o component ă extrem de important ă a stabilit ății macroeconomice, întrucât
fluxurile de capital exploateaz ă vulnerabilit ățile sistemului financiar pentru a
sancționa cu promptitudine erorile sau inconsisten țele din politica economic ă
(BNR, 2007).
Una dintre problemele cu care se confrunt ă România în ceea ce prive ște
globalizarea este datorat ă întârzierii startului în aceast ă cursă. Parte a spa țiul
comunist, a economiei dirijate și controlate de stat, România s-a aflat printre
ultimele țări care a beneficiat de inova țiile din transporturi, comunica ții,
productivit ății muncii și, în final, din informa ție. Abia dup ă revoluție, timid,
societatea informa țională și-a făcut simțită prezența însă cu efecte devastatoare
datorită faptului c ă ne-a găsit total nepreg ătiți. Produse scumpe, economie
ineficient ă, inflație galopant ă, zdrobitoarea concuren ță occidental ă, toate au pus
rapid la col ț economia româneasc ă. Întâlnirea cu Occident ul s-a petrecut rapid
și dramatic, luând aspectul unui val distrug ător care a l ăsat România cu dou ă
milioane de șomeri, un milion de locuitori mai pu țin, cu 85% din popula ție
trăind în sărăcie și cu 5,5 milioane de pensionari. Adic ă o țară epuizată.(4)
Deschiderea fa ță de capitalul str ăin s-a făcut în România cu mai mult ă
dificultate decât în celelalte state fost comuniste.
România este ast ăzi una dintre cele mai s ărace de pe continent din punctul
de vedere al PIB pe cap de locuitor, iar nivelul produc ției sale industriale (în
medie pe ultimii zece ani) se situeaz ă undeva la nivelul a 60% din produc ția
anului 1989 – cel mai prost an al regimului planificat. O țară săracă și lipsită de
un proiect economico-social vala bil este cu atât mai expus ă astăzi crizelor „de
import” de tot felul și mai vulnerabil ă în fața provoc ărilor presupuse de
globalizare.(5)
Analistul economic Ilie Șerbănescu descrie stadiul actual al economiei
românești drept: „un model economic cu consum f ără producție, importuri f ără
exporturi, hypermarketuri f ără fabrici, ma șini fără șosele și bănci fără
economie real ă.” România nu are poli de competitivitate, capabili s ă realizeze
valoare ad ăugată, potențial de export și să conteze în competi ția globală, nu
are decât foarte pu ține branduri autohtone pe care s ă conteze.(6)
Cu alte cuvinte, România pare mai degrab ă surprinsă de valul globaliz ării
decât preg ătită să îi facă față în mod lucid. Nu mai este „ țara cu petrol și grâu”
de la începutul secolului XX, ci un stat aflat într-o dureroas ă tranziție de la
economia de comand ă la cea de pia ță liberă, cu o clas ă politică abia în formare
și una managerial ă de asemenea.

Alina-Petronela Negrea
86
Economia româneasc ă încearc ă să se reinventeze sub presiunea
capitalismului occidental, îns ă deși antreprenoriatul românesc a creat câteva
mărci puternice dup ă șabloanele occidentale, m ărcile străine cu rezonan ță
internațională au acaparat treptat topul notoriet ății. La capitolul m ărci
românești, studiul Synovate îi are în fruntea clasamentului pe cei de la: Dacia
(39%), Arctic (25%) și BCR (20%). BRD, Dorna, Ursus, Bergenbier, Borsec,
Romtelecom, Farmec și Bucegi sunt alte m ărci române ști cu notorietate
ridicată.
Numărul grupurilor de firme române ști era în 2009 de 4.696, în timp ce
cele de multina ționale erau de peste trei ori mai multe, respectiv 15.258, din
care majoritatea controlate din str ăinătate, potrivit datelor Institutului Na țional
de Statistic ă (INS). Din totalul grupurilor de firme multina ționale, 33 sunt
controlate din România, iar 15.225 din str ăinătate. Rezultatele anului 2009 arat ă
că pe primul loc, în func ție de ponderea num ărului de salaria ți, se află
subgrupurile controlate de persoane juridice sau pe rsoane fizice situate în
Germania (17%), pe locul doi sunt cele controlate din Fran ța (11%), în timp ce
9% din subgrupurile de întreprinde ri sunt controlate din Austria.(7)

Multinaționalele române ști

Firmele autohtone puternice au început deja s ă își extindă afacerile și
peste grani țe. Deschiz ătoare de drumuri au fost companiile din industria
chimică și petrolier ă. Au urmat apoi retailerii, produc ătorii de mobil ă și cele din
industria IT. Istoria investi țiilor române ști în străinătate a început în anul 1998,
când produc ătorul de lacuri și vopseluri Policolor a cump ărat Orgachim din
Bulgaria, iar Petrom a deschis primele benzin ării în afara țării. Numărul
firmelor române ști care își extind activitatea și înafara grani țelor țării fie prin
birouri regionale, fie prin magazine este mult mai mare și este în creștere:
Rompetrol, Flamingo, Softwin, Mobe xpert, Jolidon – „singura multina țională
româneasc ă de pe catwalk”.(8)
Una dintre cele mai curajoase multina ționale române ști se arat ă a fi
Grupul Tender – a ajuns nu doar în Serb ia (energie, farma), face prospec țiuni în
Senegal, Columbia, Vene zuela, Iran, Pakistan și Afganistan. Cele mai viguroase
figuri ale capitalului românesc ast ăzi sunt cele cinci societ ăți de investi ții
financiare (cunoscute sub denumirea prescurtat ă de SIF-uri), fostele fonduri ale
proprietății private. Aceste cinci societ ăți (SIF Transilvania, SIF Moldova, SIF
Muntenia, SIF Banat-Cri șana și SIF Oltenia) de țin împreun ă active în valoare
de peste 2 miliarde de euro, în societ ăți comerciale care activeaz ă în România.
Acestea, al ături de Fondul Proprietatea (ale c ărui active sunt evaluate în
perspectiv ă la circa 4 miliarde euro), vor putea fi, în viitor, motoarele

Globalizarea și dilema identitar ă
87
capitalului românesc, și asta nu doar în spa țiul românesc. În urm ătorii 15 ani,
România ar putea „exporta” circa 200 de companii, cel pu țin în regiune. Un
recent studiu al PricewaterhouseCoopers calculeaz ă că în următorii 15 ani vor
putea apărea circa 190 de companii multina ționale noi cu capital majoritar
românesc.(9)
România a realizat în ultimii ani pa și importan ți în direc ția adâncirii
integrării sale în economia globalizat ă: liberalizarea deplin ă a contului de
capital (tranzac ții pe piața valutară de 1 miliard EUR în prezent, fa ță de circa
600-700 milioane EUR în 2006); cre șterea gradului de deschidere a economiei
(76,7% în 2006); aderarea la UE (BNR, 2007).

Provocările și oportunit ățile globaliz ării

Globalizarea poate avea dou ă tipuri de consecin țe pentru România:
benefice sau d ăunătoare. România are nevoie de capital str ăin investi țional
pentru dezvoltare, fiind incapabil ă să-și producă acest capital doar din surse
interne. Fiind o țară cu oportunit ăți economice multiple – de la turism și
agricultur ă la industria petrolier ă și metalurgic ă – România poate deveni
atractivă pentru capitalul str ăin, dacă îi asigur ă acestuia condi ții interne
(legislative, fiscale) propice. Mi șcarea rapid ă de capital presupus ă de
globalizare – în care companiile î și pierd clasica identitate „na țională” – poate
deveni avantajoas ă pentru România în condi țiile unei for țe de munc ă înalt
calificate, dar comparativ ieftine.
Pe de altă parte, treptat, unele for țe economice române ști – companii – pot
începe să joace în viitor un rol regional sau interna țional. Dezbr ăcate de
complexul de stat „fost socialist”, dep ășind stadiul de „tranzi ție la economia de
piață”, țările est- și central-europene care s-au desprins din fostul lag ăr
comunist vor ajunge s ă joace un rol tot mai import ant în economia european ă,
pe măsură ce interesele lor se vor împleti to t mai strâns cu cele ale Uniunii.
Companiile transna ționale au avut un efect pozitiv și în ceea ce prive ște
dezvoltarea tehnicilor de management, marketing, preg ătirea personalului,
îmbunătățirea infrastructurii (cazul Nokia de lâng ă Cluj) și difuzarea
tehnologiei în multe domenii de activitate. Cre șterea concuren ței a constituit un
alt aspect pozitiv al companiilor transna ționale în economia româneasc ă.
Ridicarea nivelului de trai în zonele în care marile companii au investit, ca
urmare a locurilor de munc ă nou create, efectul de antrenare generat de
activitatea acestor firme reprezint ă, de asemenea, efecte benefice pe care marile
companii str ăine le-au generat în economia româneasc ă. Creșterea ISD în
România a determinat și creșterea competitivit ății economiei române ști, prin
prisma cre șterii productivit ății muncii.

Alina-Petronela Negrea
88
Printre beneficiile aduse de glob alizare României pot fi incluse și: libera
circulație a persoanelor, m ărfurilor, serviciilor, capitalurilor și cunoștințelor
(inclusiv sau mai ales științifico-tehnice), participarea neîngr ădită la circuitul
mondial de valori; posibilitatea rezolv ării în condi ții mai bune a unor probleme
care dep ășesc grani țele naționale (insuficien ța resurselor, comer țul
internațional; cooperarea economic ă și asistența financiar ă internațională;
poluarea; securitatea infrastructurilor critice; s ărăcia, subdezvoltarea;
analfabetismul; asigurarea p ăcii, inclusiv prin ap ărarea împotriva terorismului;
migrațiile; catastrofele și urgențele naturale, medicale și umane; problemele
climatice etc.) și nu în ultimul rând reducer ea costurilor datorit ă economiilor de
scară realizate prin produc ția de serie mare destinat ă exportului pe arii mai
extinse.
În același timp, consecin țele negative, riscurile presupuse de globalizare
nu sunt deloc de neglijat. În ultimii 20 de ani, globalizarea a avut pentru
România și consecin țe nefaste: s ărăcie, înstr ăinarea resurselor, sc ăderi
demografice, migra ție. În primul rând trebuie luate în seam ă riscurile
economice. Fenomenul globaliz ării este înso țit mai mult decât oricare altul de o
„filozofie a înving ătorilor” și pășim într-o lume în care exist ă prea puțină milă
pentru învin și.
Economiștii au ajuns la concluzia c ă reacția statelor-na țiune în fa ța Marii
Crize a secolului trecut – aceea a izola ționismului, a închiderii în sine mai ales
din punct de vedere economic – a fost una gre șită și reacția potrivit ă ar fi fost
mai degrab ă deschiderea. F ăcând o paralel ă, în mod cert România nu se poate
apăra de valul globaliz ării închizându-se în sine, încercând s ă conserve structuri
anacronice, jucând „piese” ale secolului trecut atunci când pe marile scene ale
lumii se monteaz ă cu totul alt tip de spectacole. Trebuie deschis ă treptat
economia fa ță de structurile continentale și internaționale, dar dezvoltate și
instituțiile, și reflexele pentru a fi preg ătită să facă față, dacă va fi necesar, unui
alt tip de criz ă față de cea clasic ă.
O altă problemă decurge din dependen ța excesivă pe care o avem fa ță de
capitalul str ăin. Riscul vine din tendin ța pe care o au firmele în vreme de criz ă,
capitalurile p ărăsesc economiile periferice și se retrag c ătre centru, iar capitalul
indigen este total insuficient. Realitatea a confirmat acest risc: în perioada crizei
actuale b ăncile mam ă au retras lichidit ăți semnificative ca m ărime de la
sucursalele lor din România.
Ne lipsește însă o specializare, atât de necesar ă în societatea global ă.
Societatea global ă răsplătește doar ideea, informa ția, invenția, nu mastodon ții
giganți care produc cuie sau ciment. Viitorul apar ține țărilor care produc idei.
O altă schimbare este desfiin țarea grani țelor, apari ția parlamentelor și a
guvernelor europene, rolul institu țiilor financiare mondiale (FMI și Banca

Globalizarea și dilema identitar ă
89
Mondială), desfiin țarea monedelor na ționale și trecerea la euro, lichidarea
armatelor na ționale în favoarea NATO. Toate acestea arat ă că treptat statul
națiune, cu care secolele XIX și XX se obi șnuiseră, ajunge la cap ătul emisiunii
istorice, adic ă „La revedere, România!”, „Bun Ve nit, Europa!” Libera circula ție
a oamenilor, a valorilor și capitalurilor, crearea de regiuni economice,
restrângerea autorit ății statale, toate acestea vor schimba radical România pe
care o știm.
Dacă, practic, statul na țional România se va transforma masiv, asta nu
înseamnă că va dispărea națiunea român ă. Din contr ă, ca și celelalte popoare
europene, și românii vor trebui s ă învețe să își iubească și să-și impună mai
mult limba, tradi țiile și istoria. Conceptul francez al rezisten ței prin cultur ă, nu
ca o antiglobalizare, dar ca o evitare a dezna ționalizării, este necesar s ă fie
aplicat în România. Deja tabloul României fa ță de acum zece ani este mult
îmbunătățit, noile etape ale dezvolt ării societății globale nu ne mai prind nici
rupți de lume, izola ți și nici fără experien ță. Cu alte cuvinte suntem pe drumul
cel bun.
Din păcate sunt îns ă destule voci care claseaz ă România printre perdan ții
globalizării, pentru c ă aceasta nu este în stare s ă intre în clasa înving ătorilor.
Globalizarea îi face mai puter nici pe cei puternici și mai slabi pe cei slabi. Dac ă
România nu va reu și să evolueze rapid, în mod sigur va face parte din cea de-a
doua categorie.
Comparând globalizarea cu gravita ția, aceasta trebuie acceptat ă ca un
fenomen „fizic” pe care nu are rost s ă îl contești sau să încerci s ă îl ocolești:
trebuie îns ă în mod necesar s ă îl înțelegi, din punctul de vedere al cauzelor și
efectelor, în egal ă măsură. Și să îl folosești, fără a-l lăsa să te distrug ă. Mai ales
pentru na țiuni mici, a șa cum este și cazul României, în țelegerea acestui
fenomen și acțiunea în sensul „aikido” – folose ște-te de for ța lui și nu-l lăsa să
te zdrobeasc ă – va face diferen ța dintre învin și și învingători.(4)
Astfel, românii vor trebui s ă facă eforturi de promovare a tot ceea ce
înseamnă specific na țional: economie româneasc ă (prin preferin ța acordat ă
produselor române ști), cultura româneasc ă. Cu alte cuvinte, a șa cum sun ă
deviza Clubului de la Roma, trebuie s ă gândești global și să acționezi local. S ă
nu îți pierzi identitatea într-o mare anonim ă, dar nici s ă practici un na ționalism
îngust și anacronic.

Alina-Petronela Negrea
90

Note

(1) Vezi http://www.nistea.com/media/inte rnet/crestinism_si_globalizare.htm.
(2) China este un caz special, dezvoltarea ei și rata de cre ștere extraordinar ă datorându-se unei
multitudini de factori.
(3) http://cssas.unap.ro/ro/pdf_car ti/Perspective_ale_securitatii_si _apararii_in_Europa_vol3.
pdf, 10.11.2011.
(4) www.mmssf.ro.
(5) http://clubeuro.ro/club/?p=85.
(6) http://www.theinvestor.ro/media/identitatea-romaneasca-reinventata-prin-marketing/.
(7) http://www.wall-street.r o/articol/Companii/102818/De-trei-ori-mai-multe-multinationale-
decat-grupuri-de-fir me-romanesti.html.
(8) http://www.wall-street .ro/articol/Companii/5141/Multinationale-romanesti.html.
(9) Conform Ministerului Administra ție și Internelor, Bucure ști, 2006, p. 55.

Bibliografie

Dăianu, D. (2011). „Statul, finan ța și criza”, Economistul , nr. 35, septembrie
Galbraith J.K. (1982). Știința economic ă și interesul public , Editura Politic ă, București
Georgescu, F. (2011). „Anatomia crizei și schimbarea paradigmei economice”, www.bnro.ro,
octombrie
Mises, von L. (1998). Capitalismul și dușmanii săi, Editura Nemira, Bucure ști
Morris, C. (2010). Criza economic și profeții ei, Editura Litera, Bucure ști
Pohoață, I. (1993). Doctrine economice universale , Editura Funda ției Gh. Zane, Ia și
Stiglitz, J.E., Walsh, C.E.. (2005). Economie , Editura Economic ă, București