SPECIALIZAREA MEDICINĂ GENERALĂ SIBIU – 2017 – LUCRARE DE LICENȚĂ Conducător Științific: Conf. Dr. Florin GROSU Absolvent: Petru Florin COLȚEA… [614843]

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE MEDICINĂ
SPECIALIZAREA MEDICINĂ GENERALĂ

SIBIU
– 2017 –

LUCRARE DE LICENȚĂ

Conducător Științific:
Conf. Dr. Florin GROSU

Absolvent: [anonimizat] „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE MEDICINĂ
SPECIALIZAREA MEDICINĂ GENERALĂ

SIBIU
– 2017 –

STUDIUL DIFERENTIERII TUBULUI
DIGESTIV PRIMITIV IN PERIOADA
FETALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Conducător Științific:
Conf. Dr. Florin GROSU
Absolvent: [anonimizat] 5
I.1 Introducere……………………………… …………………………………………… …………. 5
PARTEA GENERALĂ …………………………….. …………………………………………… ………. 6
II. MORFOHISTOGENEZA TUBULUI DIGESTIV …………. ……………………………… 6
II.1 Citodiferențierea tubului digestiv ……….. ………………………………………….. 6
II.2 Stomacul …………………………….. …………………………………………… ………… 9
II.3 Duodenul ……………………………… …………………………………………… ……….. 10
II.4 Intestinul mijlociu ……………………. …………………………………………… …….. 11
II.5 Intestinul posterior …………………… …………………………………………… ……… 12
II.6 Diferențieri structurale ……………….. ……………………………………….. 14
II.7 Creșterea în lungime ………………….. ……………………………………….. 15
II.8 Diferențieri celulare ………………….. …………………………………………… …….. 16
II.9 Dezvoltarea tunicilor ………………….. …………………………………………… …… 16
PARTEA SPECIALĂ …………………………….. …………………………………………… . 17
III.1 MATERIAL ȘI METODĂ …………………….. ……………………………………… 17
III.2 REZULTATE ȘI DISCUȚII ………………….. ………………………………………. 19
VI. CONCLUZII ………………………………. …………………………………………… ……. 65
Bibliografie ……………………………….. …………………………………………… ………….. 66

Introducere
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ _________________ 5

I. STUDIUL DIFERENȚIERII STRUCTURILOR CONJUNCTIVE A LE TUBULUI
DIGESTIV

I.1 Introducere

Dezvoltarea structurilor conjunctive ale tubului d igestiv prezintă o importanță
practică deosebită, deoarece ele se diferențiază di n regiuni ce aparțin unor structuri
embriologice diferite.
Dezvoltarea formei exterioare a embrionului se def initivează odată cu formarea
tubului digestiv primitiv când prin flexia dorso-la tero-ventrală, se închide peretele
anterior al corpului embrionului și apare tubul dig estiv primitiv ca derivat direct al
endodermului.
Creșterea și diferențierea structurilor endodermal e se face prin coraborare cu
diferențierea și creșterea structurilor derivat mez enchimale la care se adaugă derivatele
ectodermale și cele ale neuroectodermului.
Enteronul crește și se diferențiază în regiuni top ografice diferite, fiecare dintre
derivatele lui inițiale, cu surse vasculare diferit e, respectiv preenteronul, mezenteronul și
metenteronul vor avea o creștere și citodiferențeir e separată și paralelă funcție de
regiunile topografice amintite.
Depășirea perioadei embrionare și definitivarea fo rmei exterioare a embrionului și
ulterior intrarea în perioada fetală este caracteri zată de existența permanentă a proceselor
de inducție, apariție, diferențiere, dezvoltare și apoptoză specifică.
Urmărind aceste aspecte de dezvoltare am încercat să evidențiem structurile fetale
în cursul diferențierii și dezvoltării în perioadă fetală, urmărind celularitatea blastică și
definitivă pe regiuni topografice distincte ale tub ului digestiv.

Partea generală
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ ________________________ 6

II. STUDIUL DIFERENTIEII TUBULUI DIGESTIV PRIMITIV IN PERIOADA
FETALĂ

II.1 Citodiferențierea tubului digestiv

Aparatul digestiv denumit sugestiv de catre profeso rul Rainer aparatul de import
reprezinta un produs al dezvoltarii endodermlui [2, 3,4]. Hipoblastul / endoblastul apare in
jurul zilei a 8-a si formeaza rapid cavitatea blast ocistica care va deveni din ziua a 9-a
cavitate exocelomica delimitata de membrana Hauser [2] ce va forma viitoarul sac vitelin
primar (vezicula ombilicala primitiva) .
În interiorul sacului vitelin primar celulele endob lastului [2,3] embrionar
prolifereaza înlocuind membrana exocelomica și form eaza în acest fel o noua cavitate
sacul vitelin secundar sau definitiv in interiorul celui primar.
Celulele epiblastice migrate in profunzime deplasea za hipoblastul de pe suprafata
ventrala a discului embrionar si vor forma endoder mul [3], lama interna a discului
embrionar ce tapeteaza tavanul sacului vitelin secu ndar.
Odata cu delimitarea corpului embrionar foita endod ermica ia aspectul unui sant
si delimiteaza spatiul subendodermic in doua compar timente unul dorsal intraembrionar
care sta la originea tubului digestiv si a glandel or sale anexe, si unul ventral
extraembrionar subîmpartit la rândul sau in sacul vitelin propriu-zis care regreseaza
precoce si dispare in jurul lunii a 3-a, si alantoi da. Formarea peretelui ventral al
embrionului reduce comunicarea celor doua comparti mente se reduce si devine canal

Partea generală
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ ________________________ 7vitelin sau omfaloenteric, alungit in pediculul de conexiune. In săptămâna a 5-a de
dezvoltare canalul vitelin se transforma intr-un co rdon conjunciv al funicului ombilical si
comunicarea intre sacul vitelin si tubul digestiv s e oblitereaza [7, 12, 14].
Curbarea craniocaudala face ca tubul digestiv prima r sa se temine in fund de sac
la cele doua extremitati, ambele cu pozitie ventral a, membrana orofaringiana inchide
cranial tubul digestiv formand un prim fund de sac, iar mebrana cloacala inchide caudal
tubul digestiv formand al doilea fond de sac [7, 14 , 18, 3, 4].
Inițial endodermul viitorului tub digestiv este in contact cu ectodermul , ulterior
aparitia mezodermului intraembrionar in ziua 16-a v a dubla endodermul si va furniza
tubului diigestiv tunicile sale conjunctivo-muscula re si invelisurile sale seroase. Totuși in
regiunea cefalica si caudala aceste foite primare rămân în contact direct unde formeaza
membrana orofaringiana si respectiv mebrana cloacal a.
Ca urmare a formării și adâncirii cutelor cefalic ă , laterală și caudală în jurul
regiunii ombilicale intestinul primitiv va prezenta 3 segmente: intestinul anterior sau
cefalic (Preenteron), intestinul posterior sau caud al (Metenteron) care prezinta si o
portiune mai dilatata ,cloaca, si portiunea care co munica cu vezicula ombilicala si care
formeaza intestinul mijlociu (Mesenteron). Cele 3 p orțiuni fiind separate între ele de
către portalul intestinal anterior, deschiderea int estinului anterior în cel mijlociu respectiv
portalul intestinal posterior deschiderea intestinu lui posterior în cel mijlociu [2,3,4,11].
Intestinul anterior si cel posterior corespund stomodeum- ului, respectiv
proctodeum- ului, de catre portiunile lor externe vor fi separa te prin cele două membrane
limitante: membranna orofaringiana si membrana cloa cală.
Din intestinul anterior se formează faringele, esof agul, stomacul, prima portiune a
duodenului si partea superioara a celei de-a doua p ortiuni, până sub mugurii
hepatopancreatici (loc care corespunde poratalului intestinal anterior). Ficatul si
pancreasul , cu canalele lor excretoare apartin tot intestinului anterior.
Histogenetic [20, 21, 22, 24, 25], tubul digestiv e mbrionar trece, în timpul
dezvoltării lui prin stadiul de cordon plin care re capătă lumen prin vacuolizare. În
întregime de origine endodermală , epiteliul tubul ui digestiv se diferentiaza regional
adaptat functiei. La nivelul stomacului apar primel e schițe ale glandelor gastrice in
saptămâna a 6-a, care cuprind toată suprafața mucoa sei gastrice și ajung la pilor în

Partea generală
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ ________________________ 8saptămâna a 10-a. Activitatea enzimatică începe în luna a IV-a când pot fi identificate
enzimele proteolitice [3].
Vilozitățile intestinale apar în săptămâna a 8-a ca proeminențe ale epiteliului
intestinului subțire si gros. În intestinul gros el e regresează în timpul celui de-al doilea
semestru de sarcină [3,4, 21, 22, 23, 25].
Glandele intestinale apar ca invaginări tubulare a le epiteliului la baza vilozităților
la sfârșitul lunii a III-a. Enzimele intestinale au fost identificate către sfârșitul lunii aIV-a
; dizaharidazele alfa si beta apar începând cu luna a IV-a , atingând maximul la luna a
VII-a și aIX-a. Activitatea lor este posibilă spre sfarsitul gestației, tubul digestiv fiind
pregătit functional înainte de naștere.
Nodulii limfatici si plăcile Payer se dezvoltă în luna a V-a .
Musculatura se formează din mezenchimul/mezodermul splahnopleural , întâi
stratul circular la embrionul de 2 luni apoi stratu l longitudinal la fătul de peste 3 luni și
mai târziu la fătul de 4 luni apre musculatura muco asei. Mișcările peristaltice au fost
observate la 10 săptămâni.
Peristaltismul intestinal este dependent de dezvo ltarea normala a plexurilor
enterice: plexul mienteric – Auerbach, situat între stratul circular și longitudinal al
păturii musculare, plexul submucos superficial – Me issner, si plexul submucos profund –
Henle.
Neuroblaștii din plexul mienteric migrează din cre stele neurale cefalice începând
cu săptămâna a 6-a, când ajung la nivelul esofagul ui și stomacului. Migrarea continuă în
săptămâna a 8-a când neuoblaștii ajung la nivelul i ntestinului subțire. În săptămâna a 12-a
areloc o nouă migrare în urama căreia neuroblaștii ajung in peretele întregului intestin
[17, 19, 21, 3].
Neuroblaștii plexurilor submucoase apar prin migr ari în profiunzime din plexul
mienteric ; cel mai profund dintre ele se constitui e între săptămânile a 12-a și a16-a de
viață intrauterină.
La inceput meconiul se formează din : mucus, bilă, celule intestinale descuamate,
elemente epidermice descuamate și secreții sebacee, care se găsesc în lichidul amniotic;
el incepe să se adune în intestin după luna a III- a [7, 14, 2, 3, 5]. La naștere, intestinul
gros și ileonul apar pline cu meconiu care devine s ubstanță gelatinoasă, de culoare

Partea generală
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ ________________________ 9închisă, secundar secrețiilor glandelor intestinale , ficatului și lichidului amniotic înghițit
de făt. Absența celulelor amniotice din meconiu con stituie un iniciu de ocluzie intestinală
la nou-născut. Până la naștere conținutul intestina l este steril [2, 3, 4].

II.2 Stomacul

La embrion stomacul apare ca o dilatație fusiformă sub marginea posterioară a
septului transvers, la sfârșitul săptămânii a 4-a, el se diferențiază în sensul că marginea
dorsală crește mai mult și devine marea curbură a s tomacului , iar marginea nterioară a
lui devine consecutiv curbura mică. Ambele curburi au concavitatea ventrală. În timpul
săptămânii a 5-a stomacul stă în plan sagital fiind legat de peretele trunchiului prin două
mezouri care se desprind de pe cele două curburi: m ezogastrul dorsal și mezogastrul
ventral.
În săptămâna a 6-a mezogastrul dorsal se cudează s pre stânga antrenând spre
stanga marea curbură a stomacului; consecutiv curbu ra mică se orientează spre dreapta
împreună cu mezoul ventral, în care evoluează mugur ele hepatic. Prin rotirea stomacului
apre înapoia lui o cavitate retrogastrica, numita bursa omentală, căreia i se adaugăspre
dreapta un vestibul acoperit de mezogastrul ventral , iar superior și la stanga 2 recesuri [2,
3, 4, 28].
Vestibulul comunica cu cavitatea peritoneala mare prin hiatul epiploic (Winslow)
delimitat între marginea liberă a mezogastrului pri mar ventral (viitor ligament esofago-
gastro-duodeno-hepatic) si vena cavă inferioară [26 , 27, 28, 29 ,30, 31, 32, 33, 34].
Recesul superior tinde spre diafragmă și uneori o depășește cranial, formând bursa
infracardiaca, formatie care dispare sub baza plămâ nului stâng. Consecutiv mișcări de
basculă pe care stomacul o execută in timpul săptăm ânii a 6-a (mișcarea care coboara

Partea generală
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ ________________________ 10 extremitatea superioară cardiacă a stomacului și ur că pe cea inferioară, pilorică, stabilind
poziția normală și definitivă a stomacului), recesu l stâng devine inferior mărindu-se
progresiv cu adâncirea cutei mezogastrului dorsal. Această cută depășește curbura mare a
stomacului și trece anterior de viitorul colon tran svers si de mezoul lui cu care ulterior se
alipește parțial și formează epiplonul mare; acesta va acoperii ansele intestinale ca un
șorț. Cavitatea cuprinsă în cuta epiploică se reduc e prin coaleșcența secundară a foițelo
seroase care o formează [32, 33, 34].
Altă consecința a rotirii stomacului este orientar ea secundară a fețelor lui și a
nervilor vagi sateliți esofagului: fața stângă ajun ge anterioară cu nevul vag stâng , iar fața
dreaptă devine posterioară împreuna cu nervul vag d rept, curbura mare a stomacului
devine stângă, spre splină, iar curbura mică prives te spre dreaptadevine marginea dinspre
ficat a stomacului.
Fața de dilatarea gastrică orificiile de comunicar e a stomacului cu esofagul care îl
precede (orificiul cardic) si cu duodenul care îl u rmează(orificiul piloric) rămân mici. La
orificiul piloric musculatura circulară se dezvoltă mai mult și formează un sfincter
(sfincterul piloric) [2, 3, 32].

II.3 Duodenul

Duodenul este portiunea intestinului primar prin c are intestinul anterior se
continuă cu cel mijlociu, limita între aceste segme nte fiind imediat sub mugurii hepato-
pancreatici, care apartin intestinului anterior. La începutul săptămânii a 4-a și consecutiv
apariției curburilor gastrice , duodenul este împin s ventral și formează o ansă , bucla
duodenală; aceasta se orientează spre dreapta ca si mezogastrul ventral în care evoluează
ficatul. Mezoduodenul dorsal este mai lung în porti unea mijlocie a buclei, dar este foarte
scurt în portiunea caudala a ei, care devine fixă. În luna a III-a mezoduodenul dorsal se
fixează la peritonelu parietal regional prin coaleș cența formând fascia Treitz [28, 24, 33,

Partea generală
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ ________________________ 11 34], proces care îl imobilizează și îi dă forma de potcoavă. Mugurele hepato-cistic si
mugurii pancreatici [2, 3, 4, 5, 11] apar în porțiu nea mijlocie a buclei duodenale ,
viitoarea portiune a 2-a , descendentă sau prerenal a. Prima porțiune a duodenului rămâne
mobilă [22], cu un mezou ventral care continuă și s fârșește mezogastrul ventral; acest
mezoduoden ventral devine ligament duodeno-hepatic și cuprinde elementele hilului
hepatic (artera hepatica, vena porta, canalul bilia r, nervi).

II.4 Intestinul mijlociu

Intestinul mijlociu este segmentul din intestinul primar care crește cel mai mult.
El se dezvoltă inițial în dreptul sacului vitelin s ecundar și va forma partea duodenului de
sub mugurii hepato-pancreatici, jejunul, ileonul ce cul , apendicele și colonul pâna la 1/2
sau 1/3 stângă a portiunii lui transverse.
Prin apropierea convergentă și ventrală a cutelor cefalică , laterală și caudală
comunicarea intestinului mijlociu cu sacul vitelin secundar , inițial largă se îngustează
treptat, dimensionând regresiv această legătură, ca re devine canalul vitelin, vitelo-
intestinal sau omfaloenteric.
Intestinul mijlociu crește mult și ia formă de ans ă sau buclă cu un segment
previtelin si unul postvitelin. În creștetul ansei este fixat canalul vitelin , iar arterele
viteline (arterele primei circulații embrionare) di n mezoul ansei primare merg spre acest
canal. Artera vitelina dreaptă va forma artera mez enterică superioara, hrănind toate
segmentele care se dezvoltă din intestinul mijlociu . Segmentul superio , previtelin al
ansei intestinale primare se alungește cel mai mult , formând în săptămâna a 8-a anse
jejunale si ileale. Între săptămânile a 6-a și a 10 -a intestinul mijlociu herniază în celomul
extraembrionar din cordonul ombilical. Această hern ie fiziologica este normală și

Partea generală
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ ________________________ 12 necesară; în timpul ei ansa intestinală primară își continuă rotația . Rotația se face în sens
invers mișcării acelor de ceasornic, de la stânga s pre dreapta și poate fi descompusă în 3
mișcări de câte 90°. În felul acesta ansa primară, inițial sagitală devine orizontală și
segmentul postvitelin se dispune la stânga, iar mez enterul în plan orizontal. Se consideră
că în această etapă intestinul herniază în mod fizi ologic în celomul intraombilical, aflat în
capătul embrionar al cordonului. Mișcarea de rotați e se continuă după reântoarcerea în
cavitatea mișcarea de rotire cu încă 90° [2,3,4,5,2 2].
Rădăcina mezenterului sau inserția lui posterioară ajunge la poziția definitivă
consecutiv rotirii intestinului și dezvoltării col onului ascendent. Aceasta poziție este
oblică de la unghiul duodenojejunal la unghiul ileo cecal și măsoară la adult aproximativ
15-20 cm , spre deosebire de marginea intestinală c are măsoară aproximativ 4 m. Colonul
cu regiunea cecoapendiculară, care se dezvoltă din segmentul postvitelin, ajung sub ficat
așezând în plan orizontal mezocolonul.
Colonul ascendent s-a format prin coborârea ceculu i în fosa iliacă dreaptă liberă si
tot acum se mărește ca volum cecul, apendicele ramâ nând ca un un aspect al dezvoltării
lui incomplete. Abia după dezvoltarea cecului ,se p oate face demarcarea intre intestinul
subțire și intestinul gros, deoarece inițial intest inul subțire este mai larg decât cel gros și
abia după luna a V-a intestinul gros începe să crea scă în lărgime. Prin alungirea
colonului, cecul coboară din regiunea subhepati în fosa ilică dreaptă Așezarea finală a
intestinului ăn cavitatea abdominală este definitiv ată prin procese de coaleșcență. Mărirea
capacității cavității abdominale , sub impulsul dez voltării ficatului și regresiunea
mezonefrosului și a lobului drept hepatic , permit reântoarcerea intestinului în abdomen și
creșterea lui în continuare [2,3,4,21, 22, 28].

II.5 Intestinul posterior

În continuarea intestinului mijlociu și antrenat î n dezvoltarea cutei caudale , apare
și crește intestinul posterior, din care derivă 1/3 stânga a colonului transvers, colonul
descendent , colonul sigmoid și cele 2/3 superioare ale rectului , toate eceste egmente

Partea generală
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ ________________________ 13 sunt irigate de artera mezenterică inferioară prin ranurile ei [21, 22, 25]. Intestinul
posterior ocupă la început o pozitie mai medială și este împins spre stânga, când se
reduce hernia fiziologică.
Mezoul lui se aplică pe peretele posteropr al cavi tății abdominale și se alipește
parțial prin coalescența de acesta , la fel cu mezo ul colonului ascendent. Rezultă fasciile
de coalescență Toldt si imobilizarea acestor două segmente ale colonului. În regiunea
colonului pelvin (colonul sigmoid fără segmentul il iac) mezoul rămâne liber [17, 19, 21,
28, 32, 33].
Treimea inferioară a rectului împreună cu 2/3 supe rioare ale canalului anal se
dezvoltă din partea terminală a intestinului poster ior care participă la formarea cloacei.
Treimea inferioară a canalului anal provine din pro ctodeum și spre deosebire de restul
canalului anal are origine ectodermală; între cele două porțiuni ale canalului anal a existat
până în săptămâna a 8-a membrana anală. Diferența d e origine a epiteliului celor două
porțiuni ale canalului anl este corelată cu irigați a , inervația si drenajul limfatic diferit.
Partea endodermică a canalului anal (1/3 superioară și mijlocie ) este irigată de artera
mezenterică inferioară, iar partea ectodermală (1/3 inferioară) este irigată de artera
rușinoasă internă.
Cloaca este o cavitate situată la extremitatea cau dală a embrionului; în ea se
deschide intestinul posterior și alantoida. Această cavitate comună căii digestive și
urogenitale este închisă de membrana didermică , en dodermală spre cavitate și
ectodermală spre exterior [2, 3, 4, 5].
Cloaca va fi împărțită in două regiuni de către cr eșterea septului urorectal, care
evoluând de sus în jos spre membrana cloacala despi că cloaca în două regiuni: una
posterioară, in continuarea intestinului posterior care va forma rectul și partea superioară
a canalului anal, și alta anterioară în care se de schide alantoida , care formează sinusul
urogenital. Când septul urorectal ajunge la membran a cloacală , în săptămâna a 6-a ,
împarte această membrană în două portiuni: membrana urogenitală în dreptul sinusului
urogenital și membrana anală în dreptul rectului. A mbele derivate din membrana
didermică cloacală, se vor perfoara ca toate membra nele lipsite de mezoderm, permițând
comunicarea rectului și a sinusului urogenital cu e xteriorul amniotical embrionului și
fătului. Perforarea membranei anale se face la sfâr șitul lunii a II-a, în săptămâna a 8-a.

Partea generală
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ ________________________ 14 Orientarea acestei membrane se schimbă corelat cu c reșterea cutei caudale, cu formarea
părții inferioare a peretelui abdominal subombilica l și cu regresiunea regiuniiicaudale a
embrionului; ea descrie astfel o rotație în plan s agital., devenind în final orientată caudal
și uușor dorsal. Inserția membranei anale marchează limita între porțiunea ectodermică a
canalului anal , derivata din proctodeum și regiune a endodermică, subrectală derivată din
intestinul posterior.
Locul de contact al septului urorectal cu membrana cloacală formează centrul
tendinos al perineului, mezenchimul septului generâ nd musculatura perineală.
Concomitent cu septarea cloacei prin septtul urogen ital este divizat și sfincterul clocal
ini țial unitar , partea dorsală a lui devenind sfincter ul anal striat , iar partea ventrală
formând mu șchii : transversul perineal superficial , mu șchii bulbospobgio și și
ischiocaverno șii și diafragma urogenitală. To ți ace ști mu șchi primesc inerva ție din
nervul ru șinos intern.
Perioada de diferentiere maximă în regiunea cloaca lă este luna a II-a , la începutul
căreia regresează tubercululcaudal și intestinul po stanal, o prelungire mică, în tuberculul
caudal, a intestinului posterior [2, 3, 4, 5, 17, 2 8, 32].

II.6 Diferențieri structurale

În timp ce epiteliul mucoasei bucale, al glandelo r salivare și al canalului anal este
de origine ectodermică , epiteliul esofagului si al tubului gastrointestinal este de origine
endodermică. De origine endodermică sunt și ficatul și pancreasul.
Inițial intestinul primitiv este reprezentat print r-un tub linear, tapetat de un
epiteliu simplu, foramt din celule cubice și/sau ci lindrice, capabile atât de procese
secretorii cât si de absorbție , cele două funcții esențiale ale tubului digestiv. În decursul

Partea generală
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ ________________________ 15 dezvoltării ontogenetice, la nivelul intestinului s ubțire se produc o serie de modificări
esențiale care în final determină creșterea în lung ime și suprafață a tubului intestinal,
diferențierea celulară și dezvoltarea straturilor a diționale, care sunt structuri esențiale
pentru asigurarea unei bune desfășurări a proceselo r de digestie [21, 28, 29, 32].

II.7 Creșterea în lungime

Atât creșterea în lungime cât și mărirea ariei de suprafața sunt consecința unor
intense procese de proliferare celulara. O creșter e rapidă de tip interstițial uniform
repartizată de-a lungul intestinului primitiv deter mină lui lungire care la adult are
dimensiuni între 7,85 și 11, 50 m. Datorită disprop orției dintre lungimea tubului
intestinal, care este fixat la cele două capete, și dimensiunile cavității abdominale, se
formează o serie de inflexiuni (îndoituri) , ansele intestinale, fapt care permite ca un tub
foarte lung să poată fi conținut într-o cavitate m ult mai ”scurtă„ [2, 3, 4, 21, 32].
Și mărirea ariei de suprafață se realizează printr -o puternică și extensiva
proliferare celulară. Consecința acestei proliferăr i este dublă: pe de o parte se constituie o
serie de invaginatii din care se dezvoltă atât glan dele parietale cât și glandele anexe (ficat
, pancreas) iar , pe de altă parte , iau naștere o serie de cute sau pliuri, care maresc
suprafața de absobție a mucoasei intestinale. Aces te pliuri sunt și ele de două tipuri :
unele permanente, circulare sau spiralate, care nu dispar când organul este plin, iar altele
longitudinale și temporare, care dispar în organul plin [21, 22, 32].

Partea generală
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ ________________________ 16 II.8 Diferențieri celulare

Din celulele epiteliale ale intestinului primitiv se dezvoltă în principal următoarele
tipuri celulare: 1) celule exocrine cum sunt cele p roducătoare de mucus, enzime, acid
clorhidric, 2) celulele absorbante caracteristice i ntestinului și specializate în funcția de a
capta nutrimentele din lumenul intestinal și de a le transfera în sânge sau limfă, si 3)
celule endocrine, care secretă printre altele princ ipiul antipernicios (factorul intrinsec),
serotonina, enteroglucagonul, gastrina, etc.[12, 17 , 32, 33]

II.9 Dezvoltarea tunicilor

Inițial tubul intestinal este constituit dintr-un epiteliu simplu, fiind fragil. Însă pe
măsura constituirii sale , se dezvoltă structurile adiționale, care formează tunicile
caracteristice, si care pe de o parte asigură rezis tența tubului, iar pe de altă parte
funcționalitatea sa adecvată.
Aceste structuri adiționale sunt constituite din: 1) celule și fibre colagene, care
sunt structuri de rezistența și fibre elastice ce a sigură mobilitatea mucoasei; 2) elemente
musculare netede, care asigură care asigură contrac țiile intestinale; 3) plexuri nervoase
care coordonează activitatea secretorie și muscular ă; aceste funcții trebuie să decurgă
simultan atât timp cât și în spațiu; 4) țesut limfo id care previne invazia bacteriană, și 5)
vase sanguine și limfatice care pe de o parte asigu ră nutriția țesuturilor proprii, iar pe de
altă parte , prin intermediul lor se realizează di fuzarea în organism a substanțelor
absorbite [2, 3, 4].

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 17

III. PARTEA SPECIALĂ

III.1 MATERIAL ȘI METODĂ

Pentru evidențierea structurile specifice fetale a le tubului digestiv am utilizat mai
multe secțiuni parasagitale efectuate la feți de șo arece cu dimensiunea cefalocaudală de
33 mm, care corespunde momentului otogenic de debut al trimestrului mijlociu de
sarcină.
Am utilizat 5 structuri de trunchi embrionar care au fost prelucrate prin tehini
histologice.
Fixarea
Prin fixarea fizică sau chimică a țesuturilot reco ltate se previne alterarea lor post
mortem și se mențin structurile în starea în care e le se găsesc in vivo, inhibându-se
autoliza și contaminarea bacteriană. Concomitent ag enții fixatori produc coagularea
protoplasmei care devine insolubilă, și determină î ntărirea țesuturilor menineralizate
facilitând secționarea lor ulterioară.
Includerea
Această operațiune constă în înglobarea eșantioanel or într-o substanță cu duritatea
definită, care trebuie totodată, să le și impregnez e (parafină, celoidină, rășini sintetice).
În lucrarea de față am utilizat metoda includerii î n parafină
Manopere pregătitoare
– spălarea cu apă 24 de ore

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 18 – deshidratarea în alcooluri cu concentrații crescând e: 24 de ore în alcool
70%, 24 de ore în alcool de 80%, de 2 ori câte 3 or e în alcool de 90%,
7 ore în alcool absolut
– menținerea eșantioanelor timp de 3 zile în metil be nzoat (soluție
schimbată zilnic)
– introducerea lor în benzol (de 2 ori câte o oră)
– menținerea într-un amestec de benzol și parafină, t imp de 1-2 ore, la
56 grade Celsius.
Includerea propriu-zisă
Eșantioanele sunt introduse în băi de parafină, la 56 grade Celsius (termostat)
timp de 6 ore.
Prin răcirea parafinei se obțin blocuri secționabil e conținând piesa inclusă
Secționarea
Eșantioanele incluse în parafină au fost secționate în felii foarte fine (7-8 microni)
cu ajutorul microtoamelor. (S-au folosit: un microt om Reichert – Austria și unul I.O.R. –
București)
Secțiunile obținute au fost lipite în benzi pe lame cu albumină Mayer (ovalbumină
glicerinată).
Deparafinarea (necesară în cazul colorațiilor cu so luții apoase) s-a făcut cu: xilol –
3 băi a câte 3-4 minute.
Colorarea
În lucrarea de față am utilizat următoarele coloraț ii:
Colorația cu hematoxilină-eozină
Operațiuni pregătitoare: deparafinarea (descrisă an terior)și hidratarea în băi cu
alcool de concentrații descrescânde ( 3 minute în a lcool absolut, 3 minute în alcool de
90%, 3 minute în alcool de 70%, 3 minute în alcool de 30%, 3 minute în apă distilată)
Colorarea propriu-zisă:
– hematoxilină – între 20 secunde și 3 minute (în rap ort cu soluția)
– trecere în apă de robinet cu carbonat de litiu 15-3 0 de minute (culoarea
virează spre violet)
– eozină – 1-2 minute

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 19 – trecerea prin două băi de alcool 90% (prima înlătu ră excesul de
eozină, a doua deshidratează)
– clarificarea în 2-3 băi de xilitol, câte 2-3 minute .
Montarea
Operațiuni preliminare: sunt cele amintite la sfârș itul fiecărei metode de colorare
și anume: spălarea, deshidratarea și clarificarea. Aceasta din urmă (clarificarea) se face în
xilitol-fenol și apoi în două băi de xilol, câte 2- 3 minute.
Montarea propriu-zisă:
– se aplică pe secțiune o picătură dintr-un „mediu de montare” (am
folosit balsam de Canada) care are indicele de refr acție egal cu cel al
sticlei.
– se acoperă preparatul cu o lamelă și se pune la usc at.
Preparatele au fost examinate sub microscop și fot ofrafiate digital.

III.2 REZULTATE ȘI DISCUȚII

Pentru urmărirea sistematică a structurilor conjun ctive derivate ale enteronului din
secțiunile de trunchi de făt de șoarece, am urmărit mai multe repere.
Am identificat poziționarea secțiunii și am urmări t rapoartele topografice și de
vecinătate a structurilor trunchiului fetal. În ace st scop am evaluat:
– coloana vertebrală (unde a fost prinsă pe secțiune)
– peretele anterior al trunchiului, în special perete le abdominal
– diafragma
Fiecare porțiune a tubului digestiv primitiv (subdi afragmatică) a fost examinată și
evaluată din punct de vedere a structurilor evidenț iabile si comparate datele cu cele
întâlnite și cunoscute la adult.
Am identificat: stomacul, intestinul subțire, fără a constitui obiect separat de
evidențiere componentele lui diferite, intestinul g ros, în aceleași condiții.

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 20 După, preparare și secțiunare am observat următoare le date semimicroscopice și
structurale:

Figura 1 Secțiune parasagitală longitudinală prin f ăt de șoarce de 33 mm

Secțiune parasagitală stângă prin trunchi de făt d e șoarece cu axul lung de 33 mm.
Observăm cavitatea abdominală, cu puncte de repera j semimicroscopic: coloana
vertebrală în formare, reprezentată de vertebre în stadiul cartilaginos ; peretele abdominal
și diafragmul în formare.
Peretele abdominal este identificabil prin prezenț a mioblastelor, celule fuziforme
organizate în fascicule, prin dispunere cap la cap și conglomerarea acestora în straturi
suprapuse.

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 21 Originea mioblastilor este reprezentată de mezench imul somitic care se
diferențiază inițial în miotoame.
Miotoamele au ca și componentă specifică și princi pală mioblaștii. Ele cresc
foarte mult în perioadă embrionară, în timpul somit izării (creștere generală). La nivel
celular mioblastele se alungesc și încep să secrete componentă fibrilară specifică striată.
Inițial sunt celule uninucleate cu aspect asemănăto r fibrelor musculare netede. Ulterior
ele vor crește și mai mult în lungime și vor deveni multinucleate.
În ultimul semestru de sarcină apar noi mioblaste nu prin citodoferențiere cum au
originea inițial, din celula mezenchimală ci prin p rocese de mitoză. Aceste procese vor
înceta după naștere.
Ca structură generală mioblastul este inițial o ce lulă ovalară, cu un singur nucleu,
rotund sau ovalar situat în centru celulei. Citopla sma abundentă este eozinofilă. Din
această etapă începe structuralizarea ei prin difer ențierea celor două componente
specifice : partea moleculară nestructurată și part ea reprezentată de organitele
sarcoplasmice.

Figura 2 . Organizarea structurală a mioblastilor ( peretele abdominal în raport cu ficatul
fetal), Ob 10X

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 22 Observând cu atenție modul de dispunere a mioblast ilor în structura
componentelor musculare care vor forma mușchii pere telui anterior al abdomenului
putem să afirmăm faptul că pentru aceasta musculatu ră (care derivă practic din somitele
abdomino-toracice) dezvoltarea musculaturii striate se realizează prin contopirea
mioblastelor în structurii celulare mari care vor f i fibrele musculare striate adulte.

Figura 3 Perete anterior al abdomenului – umbilicu l

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 23

Figura 4 Perete anterior al abdomenului, organizare a și dispoziția miocitelor Ob 20X

Diafragma se identifică a fi un sept subțire muscu lar interpus între cavitatea
toracică și cea abdominală, cu raporturile cunoscut e: caudal ficatul și cranial plămânul,
pleura sau cordul și pericardul.
Se poate identifica și pilierul posterior al diafr amei, probabil stâng, datorită
raporturilor lui de vecinătate cu aorta, și reflecț ia mezogastrului dorsal pe fața
diafragmatică a ficatului care va genera foița supe rioară a ligamentului coronal, și care
participă și la delimitarea areie nude hepatice.
Pentru toate preparatele luate spre studiu am putu t identifica:
– inserția anteriară a diafragmei pe peretele anterio r toracic
o structură eozinofilă, cu origine mezenchimală somit ică
– inserția posterioară
– raporturile cu vasele mari retroperitoneale
– raporturile cu fața viscerală a ficatului, poliloba t
– raporturile cu fața diafragmatică a cordului (acolo unde acesta a intrat în câmpul
de secțiune), și fața diafragmatică a plămânului.

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 24

Figura 5 Secțiune longitudinală parasagitală stâng ă

În câmp parasagital stâng putem observa:
– ficatul polilobat
– stomacul, voluminos, în regiunea topografică corpor eală și fundică
– inferior de stomac se vizualizează anse intestinale
– inferior și posterior stomacului fetal se identific ă rinichiul fetal mezonefrotic.
– Poziția rinichiului este profundă în raport direct cu mioblastele organizate anterior
scheletului axial al corpului embrionar, care vor f orma mușchiul psoas mare.
– Caudal de stomac se identifică lama mezenchimală, laxă ce pare a fi mezocolonul
transvers ce delimitează cele două etaje ale cavită ții peritoneale.

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 25

Figura 6 Obiectivarea diafragmului

Pentru fiecare caz în parte am identificat și indi vidualizat vertebrele
cartilaginoase.
Fiecare vertebra cartilaginoasă păstrează originea din stadiul mezenchimal putând
să observăm, pentru fiecare în parte, rezultanta ca rtilaginoasă a scleromitei proximale a
discului subjacent unită cu o scleromită distală a discului mezenchimal suprajacent.
Fiecare hemivertebră este formată din țesut cartila ginos hialin.
Țesuturile cartilaginoase sunt formate din celule, fibre și susbstanță fundamentală,
care este solidă, semidură dar elastică, proprietat e care determină caracterele
morfofuncționale specifice ale acestui țesut.
Țesuturile cartilaginoase au o rezistență elastică, față de tensiunile și presiunile
care acționează asupra lor, și una mecanică, care l e asigură funcția de suport. Astefel în
acest stadiu coloana vertebrală cartilaginoasă prei a rolul de suport și schelet axial al
corpului fetal în locul structurii precedente care a fost notocordul. Cartilagiile sunt
țesuturi avasculare.
Celulele cartilaginoase iau naștere, fie direct din elementele mezenchimatoase.
Centrii de condrificare formați dintr-un țesut prec artilaginos, se organizează în regiunile

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 26 supuse unor presiuni moderate, însă de lungă durată , și sunt câte unul pentru fiecare
hemivertebră cu origine somitică.

Figura 7 Vertebre cartilaginoase. Vertebra se forme ază între două fisuri sclerotomiale,
fiecare hemivertebră fiind formată din materialul g enetic al unei scleromite (caudală
suprajacentă și cranială subjacentă) rezultând meta meria secundară

Cartilajul hialin este cea mai răspândită varietate a țesutului conjunctiv semidur.
Formează scheletul axial al embrionului și al fătul ui fiind cartilaj de tranziție, din care
printr-un proces de osificare encondrală se va dezv olta scheletul osos.
Macroscopic cartilagiul hialin, se prezintă ca o st ructură sticloasă, opalescentă,
transparentă, de culoare albă sidefie sau albăstrui e, cu un anumit grad de elasticitate.
Este format din celule cartilaginoase și din substa nță intercelulară, compusă din
substanță fundamentală și fibre.

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 27 Vasele sanguine sunt reprezentate prin artere, cond ucte eferente ce se ramifică și
pe măsură ce se îndepărtează de inimă, cresc numeri c și își diminuă calibrul. Ele
distribuie sângele în organe, realizând la nivelul lor o rețea imensă de capilare, cu rol
esențial în schimburile metabolice, gazoase, umoral e, între sânge, țesuturi și celule.
Venele sunt conducte aferente ce adună sângele din capilare și pe măsură ce se apropie de
inimă, diminuă numeric și cresc în calibru.
Originea vaselor sanguine este legată de mezenchimu l extraembrionar în care apar
insule celulare angioformatoare (insulele Wolff-Pan der), a căror celule mezenchimatoase
periferice se aplatizează pentru a forma endoteliul capilarelor primitive.
Tubul endotelial format induce în jur transformarea celulelor mezenchimatoase
treptat în celule musculare netede, ce vor intra în structura pereților vasculari (tunica
medie), și fibroblastele ce vor sintetiza substanța intercelulară. Celulele mezenchimatoase
din centrul insulei se vor dezvolta în celule sangu ine primordiale (celula stem) și hematii
primitive (hemogoniile).
La formarea pereților vaselor sanguine participă tr ei constituenți structurali de
bază: endoteliul, țesutul muscular și țesutul conju nctiv, aceste țesuturi sunt distribuite
variabil, în raport cu funcția vasului.
Endoteliul este structura comună, de bază și obliga torie a peretelui vascular, ce
căptușește peretele înspre lumen. Este un epiteliu simplu pavimentos, interpus între sânge
și țesuturile învecinate. Se dispune pe o membrană bazală ce variază în grosime și
continuitate, realizând împreună cu endoteliul o ba rieră cu permeabilitate selectivă.
Țesutul muscular în vasele sanguine este reprezenta t prin fibrele musculare
netede, ce apar organizate în structuri concentrice helicoidale (în medie), fie dispuse
longitudinal sub formă de fascicule intercalate, pr intre alte structuri din media sau
adventiția vasculară. Fibrele musculare sunt prezen te în toate vasele cu excepția
capilarelor.
Țesutul conjunctiv este reprezentat de substanța fu ndamentală, fibre conjunctive
(reticulinice, pentru acest stadiu de dezvoltare) ș i celule conjunctive fixe și mobile. Din
cauza compoziției diverse, acest țesut îndeplinește funcții complexe.
Toate aceste structuri histologice, precum și grosi mea peretelui vascular, diferă
deoarece se adaptează condițiilor locale, exigențel or funcționale și presiunii sanguine.

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 28 Întreg sistemul circulator are un plan comun de org anizare, la care participă cele
trei tipuri de țesuturi, enumerate mai sus, în prop orție variabilă și dispuse în trei tunici sau
straturi concentrice. Dinspre lumen înspre exterior aceste tunici sunt următoarele :
Tunica internă sau intima, formată din endoteliu, d ispus pe membrana bazală,
strat subendotelial de țesut conjuctiv și limitanta elastică internă.
Tunica medie sau media, formată din țesut conjuncti v și muscular de tip rămos,
reprezentat în proporții diferite, în raport cu tip ul vasului.
Tunica externă sau adventiția, formată din țesut co njunctiv, cu variații ale
componentelor sale, după tipul vasului.

Figura 8 Tipuri diferite de vase sangvine

Capilarele sunt primele structuri vasculare care ap ar în ontogenie. Sunt cele mai
mici structuri vasculare, structuri canaliculare fo arte fine, cu diametre cuprinse între 6-30
µm și lungimi până la 1 mm. Sunt prezente în toate o rganele și țesuturile, unde se
constituie în rețele (patul capilar) de forme și mă rimi variate, în raport de caracterele
morfologice și funcționale ale țesutului respectiv.

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 29 Capilarele sanguine reprezintă ramificațiile termin ale ale arteriolelor, ce permit
trecerea sângelui (plasmă și elemente figurate) pri ntre componentele tisulare. Datorită
numărului foarte mare, ele realizează o suprafață d e schimb enormă, de câteva ori mai
mare decât suprafața lumenului aortei.
Structura histologică a capilarelor se caracterizea ză printr-o mare simplitate a
tunicilor: intima se compune numai din endoteliu, m embrana bazală și uneori câteva
pericite; media lipsește, iar adventiția inconstant ă, este formată dintr-un strat subțire de
țesut conjunctiv pericapilar.
Funcțional, la nivelul capilarelor se efectuează sc himburile dintre sânge și țesuturi
și au o mare capacitate de regenerare.

Figura 9 Structura generală a capilarului, se ident ifică nucleul celulelor endoteliale care
prolabează în lumenul vascular și tendința la conce ntrare a țesutului conjunctiv
pericapilar

Structura capilarelor este adaptată pentre a realiz a condițiile optime necesare
schimburilor active dintre țesuturi și sânge.
Capilarele ca unități funcționale sunt alcătuite di n:
1. Peretele capilar format din : – endoteliu
– spațiul subendotelial
– membrana bazală

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 30 2. Tesutul conjunctiv pericapilar.
Endoteliul este constituit dintr-un singur rând de celule epiteliale simple
pavimentoase, poliedrice alungite și foarte aplatiz ate, cu axul lung așezat paralel cu axul
capilarului. Conturul acestor celule, apare ușor fe stonat sau sinuos, aspect demonstrat
prin tehnica impregnațiilor cu nitrat de argint. Lu ngimea unei celule este între 10-30 µm,
iar grosimea acesteia variază, fiind de 3-4 µm în zona perinucleară și 0,1-0,3 µm la
periferie. Nucleul celulei endoteliale are o formă ovalară și bombează înspre lumen; este
hipercrom, așezat în mijlocul celulei. Celulele sun t atașate prin interdigitații și joncțiuni
de tipul occludens și adherens, fiecare tip de jonc țiune oferă o permeabilitate variabilă
macromoleculelor.
În citoplasmă organitele de regulă sunt puține și s ituate mai ales perinuclear:
REN, aparat Golgi, mitocondriile sunt slab reprezen tate și un un număr variabil de
ribozomi, lizozomi. În ectoplasmă se află numeroase microfilamente care realizează
citoscheletul.
Caracteristic celulei endoteliale este numărul mare de microvezicule de pinocitoză
și caveole, care concretizează transportul transend otelial al diferitelor substanțe și
metaboliți. Celula endotelială mai prezintă saci ro tunjiți, delimitați de citomembrane, ce
conțin 15-20 de microtubuli denumiți corpii lui Wei bel-Palade. Aceștia, conțin o
gliocoproteină, factorul Von Willebrand, implicat î n coagularea sângelui. Pe fața externă
a plasmalemei, înspre lumen, prezintă un înveliș fo rmat din glicoproteine ce facilitează
procesele de transport și împiedică adezivitatea pl achetelor. Celula prezintă receptori
membranali, ce permit reacția față de factori activ i (histamina, acetilcolina, adrenalina).
Suprafața luminală și bazală a endoteliului prezint ă microvili, vizibili numai în ME, ce au
rolul de a mări suprafața de schimb.
Lumenul unui capilar este delimitat de una sau două celule endoteliale aflate în
raporturi strânse de contact. Marginile celulelor p ot fi adiacente sau suprapuse ca olanele
de pe casă, pentru a permite o arie mai mare de con tact sau posibilități de alunecare, în
realizarea vasoconstricției sau vasodilatației.
Histofiziologic, endoteliul simplu este structura obligatorie de pasaj între sângele
din lumen și peretele vascular. Sunt dotate cu capa citatea de a transforma substanțele
vasoactive, elaborate de alte organe și de a le tra nsmite fibrelor musculare. Astfel

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 31 angiotensina I este convertită în angiotensină II, de o enzimă de conversie (ECA)
prezentă în endoteliu și transmisă fibrelor muscula re netede din perete. Posedă enzime ce
pot hidroliza unii factori vaso-activi sistemici, c a peptida natriuretică auriculară, reglând
acțiunea acesteia. Poate elabora o substanță propri e, care acționează asupra fibrelor
musculare din perete denumită endotelină sub formă de precursor și transformată in situ,
cu acțiune vasoconstrictoare. Prin enzimele plasmal emale inactivează bradichinina,
serotonina, trombina, prostaglandina, norepinefrina în compuși inactivi. Scindează
lipoproteinele în trigliceride pentru energie și co lesterol pentru substratul hormonilor
steroizi și din structura membranelor. Prezintă rec eptori sensibili la acțiunea unor
hormoni. De asemeni elaborează monoxidul de carbon cu efect vasodilatator, controlează
multiplicarea fibrelor musculare netede de către en dotelină sau angiotensină și inhibate
de monoxidul de azot.
Alterarea morfologică și funcțională a endoteliului joacă rol în formarea
trombozei și aterosclerozei.
Membrana bazală are o grosime de aproximativ 1 µm și este formată din cele
două componente de bază: lamina bazalis, amorfă, PA S-pozitivă, de natură
mucopolizaharidică și lamina reticularis, bogată în fibre de reticulină. Pe alocuri
membrana bazală prezintă dedublări în care sunt loc alizate celule denumite pericite, cu
excepția rarelor zone de joncțiuni pericito-endotel iale. La acest nivel membrana bazală se
subțiază și se întrerupe, permițând contacte interc elulare. Această regiune de contacte
endotelio-pericitare asigură locul de transmitere a excitației sau informației de la o celulă
la alta.
Pericitele sunt celule inconstante în peretele cap ilarelor. Sunt celule mari
dispuse într-un strat continuu sau discontinuu, cu prelungiri longitudinale din care se
detașază expansiuni transversale. Prezența proteine lor contractile, actina, miozina,
tropomiozina în structura lor, face ca aceste celul e să fie considerate ca celule cu funcții
contractile.
Membrana bazală a capilarului este o structură cu r ol de suport, ghid de
regenerare, ea împiedică dilatarea excesivă a capil arului. Reprezintă și o barieră selectivă,
semipermeabilă, cu o structură dinamică și cu multi ple posibilități adaptative.

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 32 Structuralitatea și integritatea sa morfo-funcționa lă, este condiționată de numeroși factori
umorali, enzimatici și neuro-endocrini.
Spațiul subendotelial este situat între endoteliu ș i membrana bazală, apare doar la
ME, ca un spațiu foarte îngust ( ∅ 0,4 µm), ocupat de un material amorf, omogen. El
conține pe de o parte microvilozitățile celulelor e ndoteliale, iar pe de altă parte
prelungirile pericitelor și ale macrofagelor (histi ocitelor) aflate în țesutul conjunctiv
pericapilar.
Țesutul conjunctiv pericapilar, structură inconstan tă ,denumit de unii autori
adventiția capilarului, este reprezentat printr-un strat subțire (manșon) de țesut conjunctiv
lax, uneori discontinuu. Este constituit din substa nță fundamentală, fibre colagene și de
reticulină și din celule: fibroblaste, implicate în sinteza substanței fundamentale și a
fibrelor, macrofage și mastocite. Macrofagele prezi ntă prelungiri citoplasmatice, care
străbat peretele capilar, pătrund în lumen, în vede rea realizării funcției de pinocitoză și
fagocitoză.

Figura 10 Artera în formare, perete muscular mare î n comparație cu lumenul vascular și
slabă organizare periarteriolară

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 33 Arterele musculare sunt structuri dinamice și puter nic reactive, cu rol de transport
și de distribuție a sângelui în rețeaua capilară. Î n structura lor histologică media este
dominantă și formată din țesut muscular neted și o bogată inervație a peretelui. Aceste
structuri asigură funcția de contracție-vasoconstri cție și relaxare-vasodilatație, care
permit modificarea lumenului vascular și reglarea d ebitului sanguin în funcție de
necesitate. Artrele de tip muscular se caracterizea ză și printr-o adventiție mai dezvoltată,
dar care nu depășește grosimea mediei.
Intima sau endartera reprezintă aproximativ 5-10% d in grosimea peretelui
vascular, fiind constituită din aceleași straturi c a la arterele de tip elastic.
Endoteliul este format dintr-un epiteliu simplu pav imentos, similar celui descris în
intima arterelor mari. În arterele mai mici există prelungiri ale celulelor endoteliale, care
se extind printre fenestrațiile limitantei elastice interne și vin în contact cu fibrele
musculare netede din medie. Membrana bazală a endot eliului este subțire și continuă.
Stratul subendotelial, este mai redus, format din f ibre colagene, reticulinice și
puține fibre musculare netede, dispuse în fascicule longitudinale.

Figura 11 Aorta abdominala

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 34 Limitanta elastică internă, dimpotrivă este foarte evidentă, la adult mai groasă,
formată din mai multe lame elastice fenestrate. La copil limitanta elastică este mai
subțire, fiind constituită numai dintr-o singură la mă.
Media predominant musculară, reprezintă aproximativ 50% din grosimea
peretelui. Este formată din mai multe straturi de f ibre musculare netede, dispuse spiralat
sau concentric în jurul lumenului. Numărul straturi lor musculare este proporțional cu
grosimea peretelui între 10-40. Între straturile de celule musculare există un țesut de
legătură, alcătuit din fibre colagene, puține fibre elastice fine, așezate într-o substanță
fundamentală amorfă, formată din glicozaminoglicani și glicoproteine și foarte rare
fibroblaste.

Figura 12 Secțiuni vasculare, artere și vene în for mare

Adventiția este tunica externă, care reprezintă apr oximativ 40-45% din grosimea
peretelui arterial, nu depășește niciodată grosimea mediei. La limita dintre medie și
adventiție există o condensare de fibre sau 2-4 lam e elastice, uneori foarte bine
reprezentate, alteori discontinue, care alcătuiesc limitanta elastică externă, mult mai
evidentă decât la arterele elastice. Adventiția apa re ca un țesut conjunctiv lax, ce are drept
component principal fasciculele de fibre colagene ș i elastice dispuse longitudinal și/sau

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 35 spiralat, cu o arhitectură mai densă în jumătatea i nternă și mai laxă în jumătatea externă.
În substanța fundamentală se găsesc rare fibroblast e, câteva fibre musculare netede
dispuse longitudinal și celule adipoase. Prezintă v asa vasorum, limfatice și nervi, ce
pătrund până în partea externă a mediei.
Venele, deși au tunici și structuri similare artere lor, se deosebesc totuși prin
următoarele aspecte structurale:

Figura 13 Vase secționate în mezou

– media venelor este mai redusă, mai săracă în fibr e musculare netede și elastice,
care pot chiar lipsi;
– peretele venos este mult mai subțire, iar lumenul mult mai mare ca al arterelor și
frecvent colabat;
– peretele venelor este mai puțin structuralizat, a dventiția fiind tunica dominantă,
unde componentele fibrilare au o dispoziție predomi nant longitudinală;
– există o constantă a proporției celor trei tunici din structura peretelui venos: 5%
intima, 15% media, 80% adventiția.

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 36

Figura 14 Splina în mezogastru dorsal

Figura 15 Splina în mezogastru dorsal (detaliu)

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 37

Figura 16 Orientare generală în etajul supramezoco lic (secțiune parasagitală, Ob 4X)

Se remarcă topografia etajului supramezocolic.
În partea centrală a imaginii putem să identificăm stomacul în formare. El
prezintă raporturile topografice generale de la adu lt. Trebuie să mentionăm că pentru
această perioadă de dezvoltare stomacul și-a luat p oziția definitivă, în etajul
supramezocolic.
Pe secțiune parasagitală se observă rapotul anteri or al stomacului cu ficatul.
Rapurtuile posterioare se fac cu pancreasul în form are.
Poziția posterioară a acinilor pancreatici sugerea ză faptul că rotația stomacului
fost definitivată.
Acinii pancrearticii sunt situați încă în mezenchi mul mezogastrului dorsal ce au
intrat în raport de vecinătate imediată cu derivate le structurilor celomului intraembrionar.
Alipirea acestora duce la formarea fascie de coales cență retroduodenopancreatice.

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 38 Duodenul apare prins printr-un mezou scurt și gros de peretele posterior ale
cavității abdominale.

Figura 17 Axul mezenteric (parasagital, Ob 4X)

Structura conjunctiv mezenchimală situată în centr ul imaginii (figura 9) este
reprezentată de axul mezenterial.
Axul mezenteric apare foarte gros, cu tesut conjun ctiv extrem de lax, conține în
axul său elementele vasculare principale, reprezent ate de vasele mezenterice superioare.
Artera mezenterică superioară se vizualizează mai profund, cu perete muscular
mai bine reprezentat. Vena prezintă un perete mai s ubțire și poziție mai ventrală decât
artera.
Mezenterul prezintă raport de vecinătate direct cu mugurele pancreatic situat pe
fața lui ventrală cu bază largă de inserție în mezo gastru și raport de vecinătate la distanță
cu vasele mari retroperitoneale formate (se poate v izualiza emergența arterei mezenterice
superioare din aorta fetală).
Axul conjunctiv este extrem de bine reprezentat cu ramificatții pronunțate pentru
circumvolutele intestinale.

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 39 Remarcăm prezența și poziția ansei intestinale sec ționate parasagital localizată
imediat caudal mugurelui pancreartic.

Figura 18 Organele etajului inframezocolic (ob. 4X)

Putem observa marginea anterioară a ficatului ce v ine în raport direct cu colonul.
Caudal de acesta se observă conglomeratul anselor jejuno-ileale care respectă
poziția de la adult, deoarece vârsta fetală este ma i mare decât cea în care a avut loc
hernirea fiziologică intestinală și ansele intestin ale și-au ocupat poziția definitivă.
Diferențiem structurile anatomice intestinale prin :
– lumen drept cu aspect tubular pentru intestinul gro s
– lumen cu aspect crenelat, pentru intestinul subțire .
Acest aspect crenelat vizibil de la obiectivul de 4X este datorată fomării
valvulelor conivente încă din această perioadă de d ezvoltare fetală.
Aspectul tubular, cu margini drepte al porțiunilor cadrului colic sugerează faptul
că haustrația colică nu s-a format în această decad ă a vieții fetale.
Structurile mezenteriale sunt groase, cu baze larg i de inserție enterale, bogat
celulare cu structuri vasculare de calibru mare sit uate central.

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 40 Structura cea mai anterioară este peretele abdomin al, tapetat ce peritoneul
anterior.

Figura 19 Organele etajului inframezocolic (Ob. 4X )

Ansele jejuno-ileale aderă de peretele posterior a bdominal prin structui
mezenteriale solide, lungi și efilate ce au bază la rgă de inserție intestinală.
Se observă raporturile cu aorta abdominală și rapo rtul acesteia cu coloana
vertebrală în formare (stadiul cartilaginos).
Lumenul anselor intestinale apare cu contur feston at, crenelat, dat de structuri cu
aspect conivent, mamelonat, proeminete în lumenul i ntestinal și care sunt de fapt
valvulele conivente intestinale (jejuno-ileale).
Localizarea lor la nivelul extremității caudale a axului mezenterial este al doilea
element de identificare topografică intestinală.
Foarte important pentru reperaj anatomo-topografic este raportul secțiunilor
intestinale cu secțiunea longitudinală a aortei ce apare în plan profund anterioară corpilor
vertebrali.

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 41 Tunica mucoasă căptușește lumenul tubului digestiv și prezintă pliuri
longitudinale și / sau transversale.
Ea este constituită:
– epiteliu de acoperire;
– corionul;
– musculara mucoasei.
Epiteliu de acoperire, în partea inițială și term inală este de tip stratificat
pavimentos nekeratinizat, în rest este epiteliu si mplu prismatic, cu celule cu rol de
protecție (celulele mucoase), absorbție (enterocite ), apărare, endocrin (S.E.D.).
Corionul, poate fi;
– superficial (papilar) format din țesut conjunctiv l ax, bogat vascularizat, inervat cu
numeroase celule cu rol în apărare: macrofage (apăr are specifică), plasmocite
(anticorpi), leucocite eozinofile (fagocitoză compl exă), mastocite (histamine),
neutrofile (microfage) limfocite (infiltrații și / sau noduli limfoizi).
– profund subpapilar format din țesut conjunctiv dens ce conține glande digestive
(pesinogen, acid clorhidric) celule endocrine(gastr ina, VIP, serotonina etc)
Musculara mucoasei, este un strat subțire de fibre musculare netede, cu rol de
mobilizare a mucoasei și eliminarea produsului secr etat de glandele din corion.
Tunica submucoasă este formată din țesut conjuncti v lax, ce conține vase
sangvine și limfatice, plex nervos mienteric (Meiss ner), glande (esofag, duoden) țesut
limfoid.
Tunica musculară este formată din două straturi mu sculare: extern cu fibre
musculare dispuse longitudinal și strat intern cu f ibre dispuse circular, care poate forma
sfinctere; între ele plexul nervos mienteric Auerba ch.
Fibrele musculare pot fi: netede sau striate.
La nivelul stomacului apare al treilea strat muscu lar situat superficial: oblic
Tunica externă reprezentată fie de adventiție (eso fag, rect), sau seroasă
peritoneală permit ușoara mobilitate a segmentelor, facilitând transportul conținutului
(alimente, chil, chim, fecale).

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 42

Figura 20 Secțiune transversală pin perete gastric (Ob 10X)

Figura 21 Secțiune transversală prin intestin (Ob 4 0X)

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 43

Figura 22 Stomacul (Ob.10X)

Stomacul, organ tubular al tubului digestiv păstre ază stratigrafia generală
reprezentată de cele patru tunici clasice: mucoasa, submucoasa, musculara și seroasa.
Cele patru tunici sunt bine diferențiate și distin cte între ele.
Mucoasa gastrică formează 2/3 din grosimea peretel ui și este reliefată de pliuri
culoare: alb-cenușie în stare de repaus funcțional și roșie în activitate.
Mucoasa prezintă – ariile gastrice de formă mamelo nată, circumscrise de șanțuri,
cu numeroase orificii ale criptelor sau foveolelor gastrice (invaginări epiteliale) – se
deschid glandele din corion.
Funcțional se descriu:
– zona cardiei – cu glande cardiale
– zona fundică – cu glande fundice
– zona pilorică – cu glande pilorice

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 44

Figura 23 Stomacul, epiteliul de suprafață (cubic s implu) invaginat (cripte gastrice) și
glande tubulare simple

Pasajul gastro-intestinal: trecerea bruscă a epite liului gastric în epiteliu intestinal,
ambele sunt epitelii cilindrice unistratificate.
Epiteliul de suprafață căptușește lumenul gastric și se invaginează în cripte.
Este format dintr-un strat de celule prismatice. N ucleul este ovalar, bogat în
heterocromatină, în 1/3 distală a celulei. Citoplas ma este eozinofilă, vacuolară
supranuclear, cu vacuole cu mucus (PAS pozitivă), n umărul granulelor de mucus
diminuează spre fundul criptelor. În cripte se găse sc celule în mitoză.
Celulele de suprafață sunt de tip mucipare “închis e”, mucusul este eliminat prin
mecanism merocrin; diferă de cel format de celulele caliciforme sau de cel secretat de
glandele gastrice și conține predominant polizahari de neutre.
Celulele de suprafață sunt rapid înlocuite de celu lele criptice.
Ultrastructural celulele mucipare au un ap. Golgi – apical, RER perinuclear,
mitocondrii – apical – microvili și glicocalix; pe interfețe – complexe joncționale
Celulele caveolate – sau cu caveole se pot diferen ția numai prin ultrastructură

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 45 prezintă apical microvili lungi și groși, ce coboar ă până în vecinătatea nucleului, au
caveole supranucleare, sunt sărace în organite și au rol de chemoreceptor (nu se pot
diferenția structural).
Celulele endocrine sunt celule mici, clare, cu nuc leu hipercrom, intercalate printre
celulele epiteliului de suprafață și cele criptice.
Pot fi: argentafine ce au granule ce reduc săruril e de argint. De formă piramidală
– ajung până la lumenul gastric, citoplasma este cl ară, au puține organite, granule ce
conțin serotonină.
Sau argirofile ce nu ajung pînă la lumenul gastric , sunt o populație heterogenă
celulară.
S-au diferențiat mai multe tipuri celulare:
Celula A, cu granule egale asemănătoare cu celula A din insulele Langerhans,
secretă glucagonul.
Celula D, cu granule inegale seamănă cu celulele D pancreatice secretă
somatostatină.
Celulă G cu granule sferice secretă gastrină
Celula EC secretă serotonină și melatonină
Ele nu se pot diferenția in această etapă ontogeni că și nu pot fi puse în evidență
prin colorații uzuale.
În figura de mai sus se observă epiteliul de supra față ce prezintă invaginații în
corionul subjacent ce sunt criptele gastrice care p entru acest moment ontogenic sunt
formate. Celulele epiteliale par mai bazofile și nu au caracteristicele celuleor de la
animaluo adult, adică celule evident mucipare. Pent ru acest stadiu evolutiv ele se prezintă
având talie mică fiind mai degrabă cubice intens ba zofile cu nucei hipercromi rotunzi.
Am considerat critpe invaginările superficiale ale epiteliului de suprafață al
stomacului.

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 46

Figura 24 Epiteliul de suprafață (în jos)

Corionul subjacent epiteliului de suprafață este f oarte bogat celular cu glande al
căror lumen se poate identifica în grosimea epiteli ului cu traiect spre invaginările criptice.
Celulele glandulare au nucli intens hipercromi și posedă un caracter tinctorial
pseudolimfocitar.
CORIONUL este foarte redus dispus interglandular format din țesut conjunctiv
lax, conțin și puține fibre musculare netedă despri nse din musculara mucoasei și conține
glande diferite topografic.
GLANDELE CARDIALE
– glande tubulare simple sau ramificate
– predomină celulele mucipare
– conțin și rare celule parietale și principale
GLANDELE FUNDICE
– glande tubulare simple / rar ramificate
– localizate în porțiunea verticală a stomacului
– se deschid la baza criptelor

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 47

Figura 25 Glande fundice
Formate din:
– col
– corp
– regiune fundică
Glandele sunt lungi dispuse între cripte și muscul ara mucoasei, au celularitate
heterogenă.
CELULE MUCOIDE, situate la nivelul colului glandul ar, cubice, cu
citoplasmă palidă vacuolară, nucleul: hipercrom, tu rtit dispus bazal.
CELULE PRINCIPALE (bazofile, adelomorfe) localizat e în porțiunea profundă a
glandei, prismatice joase, nucleu sferic, eucrom, n ucleolat, dispus bazal, citoplasma este
bazofilă perinuclear, apical eozinofilă, au organit e specializate în sinteza de proteine,
granule cu zimogen apical (pepsinogen).
CELULE PARITALE (acidofile, delomorfe, marginale), mai numeroase în corpul
glandei intre celulele parietale și MB, rotunde sau piramidale, bine delimitate, nucleu

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 48 rotund central bogat în heterocromatină, citoplasma intens eozinofilă, bogate în anhidrază
carbonică, rol în sinteza HCl și sinteza factorulu i intrinsec
CELULELE ENDOCRINE pot fi argentafine sau argentafi le și aparțin SED.
CELULE SUȘE nediferențiate, cubo-cilindrice. Nucleu ovalar, situat bazal.
Citoplasma cu puține organite localizate în partea profundă a glandei
– rol de a forma celulele glandulare exocrine.

Figura 26 Glande pilorice (ob 40X, se observă celul e mucipare)
GLANDELE PILORICE
– glande tubulare simple sau ramificate
– cu traiect sinuos (mai lungi decât grosimea corionu lui)
– criptele receptoare foarte adânci
Celule exocrine, celule mucoase, înalte cu nucleu bazal, aplatizat
citoplasmă clară, vacuolară (supranuclear).
Celule endocrine intercalate printre celulele exoc rine – în număr mare
Celula EC – secretoare de serotonină (crește motili tatea)
Celula D – secretoare de somatostatină (inhibitoare )

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 49 Celula D1 – secretoare de VIP (vasoactiv)
Celulele G . Secretoare de gastrină
Glandele în dezvolatare pentru acest moment ontoge nic sunt sinuase, nu ajung la
dimensiunile gladulare pe care le intâlnim la adult indiferent dacă ne referim la glande
fundice sau pilorice.

Figura 27 Se observă glande tubulare cu lungime ega lă cu grosimea mucoasei, limitate
intern de un strat discontinuu de mioblasti
Toate glandele au o populație celulară extrem de h eterogenă.
Am observat celule principale (bazofile) dar și p arietale (acidofile).
Cel mai spectaculos este prezența celulor calicifo rme, pe care le-am observat la
nivel pilor ca și formațiun vacuolare, sferice clar e, situate la diferite niveluri în glandele
pilorice.
Musculara mucoasei – formată din fibre musculare n etede dispuse în două straturi:
– intern – circular
– extern – longitudinal

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 50 – – din stratul intern se desprind fibre musculare di spuse în jurul adenoamelor
glandulare
Submucoasa
– țesut conjunctiv lax
– bogat celular
– bogat vascularizat
– bine inervat: plexul nervos vegetativ Meissner

Figura 28 Submucoasa tesut conjunctiv bogat celular cu secțiuni vasculare (centrul
imaginii)

Musculara
– prezintă 3 straturi
intern – oblic
mijlociu – circular
extern – longitudinal
Stratul circular participă la formarea pilorului

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 51 Stratul longitudinal consolidează formarea curburil or
– între startul circular și longitudinal se găsește p lexul nervos mienteric Auerbach.

Figura 29 Straturile muscularei

Figura 30 Tunica externă a stomacului

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 52

Seroasa peritoneală (cea mai mare parte a stomaculu i este invelit de ea), forrmată din:
– mezoteliu
– strat subepitelial conjunctiv

INTESTINUL SUBȚIRE
– format din DUODEN – partea fixă
– intestinul mobil: JEJUN (2 / 5), ILEON (3 / 5)
Caracteristic:
– prezenta valvulelor conivente (participă mucoasa și submucoasa)
– vilozitățile intestinale (participă mucoasa)

Figura 31Anse jejuno-ileale

Mucoasa
– formează 2 / 3 din grosimea peretelui intestinal
Epiteliul de suprafață

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 53 – Tapetează vilozitățile
– epiteliu simplu, prismatic, polimorf
Enterocitul
– celule cu rol de absorbție
– înalte
– nucleul așezat în treimea bazală
– toplasmă clară supranuclear
Apical prezintă platou striat, PAS pozitiv
– microvili înalți, groși, egali, strâns alăturați
– sub microvili citoplasma este liberă de organite (microvezicule de endocitoză)

Figura 32 Valvule conivente

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 54

Figura 34 Valvule conivente – participă mucoasa și submucoasa
Histochimic:
– FA
– dizaharidaze
– dipeptidaze
au rol în digestie și absorbție
Ceulele au:
– bandă de închidere apical
– interdigitații pe pereții laterali
– bazal:
– formează cu MB un spațiu triunghiular implica t în pasajul chilomicronilor (spațiul
Ghunhagen)

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 55

Figura 35 Enetrocite și celule caliciforme
Celule caliciforme
– glade unicelulare
– printre enterocite
– rare în duoden cresc spre ileon
Celula M
– localizată în mucoasa adiacentă foliculilor limfa tici
– prezintă apical prelungiri membraniforme cu recep tori
– fagocitează antigenele și le prezintă teliocitelo r
Teliocite
– limfocite așezate intercelular în epiteliul de supr afață
– sunt migrate din foliculii limfoizi, se reîntorc d upă preluarea antigenului, inițiază
răspunsul imun

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 56

Figura 36 Valvule conivente

Figura 37 Valvule conivente

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 57
Celule endocrine
– comune cu cele din mucoasa gastrică (argentafine și argentafile)
Specifice:
celula S – cu granulații mici – sintetizezază secre tina
celula L – cu granulații mari – secretoare de pancr eozimin-colecistokinina
Celule de rezervă
– așezate la baza vilozității și la gătul glandei L ieberkuhn
– regenerarea epitelială

Figura 38 Vilozități intestinale de tip fetal

Corionul
– țesut conjunctiv reticulat
– fibre de reticulină și celule reticulare
– celule alohtone și alogene
Limfocitele pot forma

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 58 – infiltrate difuze
– foliculi limfoizi (plăci Payer în ileonul termina l)
Musculara mucoasei
– fibre musculare netede
– strat intern circular, extern longitudinal
emit fibre musculare spre vilozitate
Vilozitatea intestinală
lipsește în porțiunea inițială a duodenului și term inală a ileonului
– structură în deget de mănușă de 0,5 – 1,5 mm (la adult)
– ax central conjunctivo-vascular
– epiteliu de suprafață

Figura 39 Vilozități intestinale de tip fetal

Stroma conjunctivă provine din corionul mucoasei:
– este mai bogată în fibre de reticulină

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 59 – săracă în fibre colagene și elastice
– celule alohtone și alogene
– vas limfatatic început “orb” – chiliferul central
– înconjurat de capilare preferențiale
– fibre musculare netede (circulare, radiare, longi tudinale)
– formează mușchiul Brucke
Vilozitatea fetală este cea care apare după valvul a conoventă și care este mai
voluminoasă de formă cilindrică, (comparativ cu lum enul intestinal) tapetată de epiteliu
polimorf cubic, cu
– nucleii:
o rotuni
o hipercromi
o situați central
– citoplasma
o spumoasă
o neomogenă
o bazofilă perinuclera
o mai clasă acidofilă apical

Figura 40 epiteliul de suprafață al vilozității int estinale

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 60 Glandele Lieberkuhn
– glande de tip tubular
– invaginarea epiteliului în corionul subjacent
– dispuse pănă la musculara mucoasei
– lungime de până la 0,5 mm (la adult)

Figura 41 Glandele Lieberkuhn
Epiteliul glandular heterogen:
– enterocite
– celule caliciforme
– celule endocrine
– celule de rezervă
– celule Paneth
Celulele Paneth, celule piramidale mari, nucleu vo luminos, central, eucrom,
citoplasma supranucleară conține granulații mari ac idofile, itoplasma subnucleară este
bazofilă, secretă lizozim

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 61 La făt glandele au lume fin sunt ușor sinuase aspec t ce este obiectivat pin așezarea
în cuiburi a nucleilor celulari. Celularitatea este variată, heterogenă, cu celule bazofile și
acidofile, amestecate sau dispuse în cuiburi, unele cu nucleii inteși hipercromi, se întind
în profunzime până la musculara mucoasei.
Toate celulele gladulare, heterogene, au nuclei apl atizați sau rotunși, iar după
aspectul nucleului putem să spunem că celulele vor fi toate aplatizate sau rotunde, spre
deosebire de adult unde celulele sunt ca și princip iu general cilindrice, inalte.
Glandele Brunner, prezente numai în duoden, glande tubulo-acinoase compuse,
mucipare, se deschid la baza vilozității sau în gla ndele Lieberckuhn, formate din celule
zimogene și mucosecretoare, nu le-am putut pune în evidență.
Submucoasa, musculara și seroasa – structura gener ală a tubului digestiv.

Figura 42 Tunicile intestinale

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 62

Figura 43 Tunicile ansei intestinale
INTESTINUL GROS se întinde de la valvula ileocecal ă la orificiul anal.
Topografic prezintă cec cu apendice, colon, rect, canal anal.

Figura 44 Colonul transvers

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 63

Figura 45 Colonul transvers (detaliu)

Figura 44 Colonul secțiune transversală

Partea specială
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 64 Tunica externă până la nivelul treimii superioare a rectului este reprezentată de
seroasă peritoneală, în rest adventiție (în rest d e avdentice, care în cazul acesta este un
țesut mezenchmal.
Tunica musculară formată din strat circular intern, continuu, strat longitudinal
extern discontinuu care va forma teniile.
Tunica submucoasă are structura obișnuită a tubului digestiv.
Tunica mucoasă fără valvule conivente sau vilozităț i prezintă glande Lieberkuhn
lungi. Predomină celulele caliciforme. Corionul lax conține infiltrat cu: neutrofile,
bozinofile, macrofage, foliculi limfoizi. Musculara mucoasei – slab reprezentată.
Ca structură generală, colonul apare tubular, tenii le și haustrele nu s-au format.
Celularitatea este variată dar apar caracterostic m ai numeroase celule caliciforme.

Concluzii
___________________________________________________ _____________________
___________________________________________________ __________________ 65

VI. CONCLUZII

Musculatura peretelui abdominal ce derivă din somit ele abdomino-toracice se formează
prin contopirea mioblastilor în structuri fibrilare adulte.

Diafragma se identifică a fi un sept subțire muscul ar interpus între cavitatea toracică și
cea abdominală, cu raporturile cunoscute: caudal fi catul și cranial plămânul, pleura sau
cordul și pericardul.

Fiecare vertebra cartilaginoasă păstrează originea din stadiul mezenchimal putând să
observăm, pentru fiecare în parte, rezultanta carti laginoasă a scleromitei proximale a
discului subjacent unită cu o scleromită distală a discului mezenchimal suprajacent.
Fiecare hemivertebră este formată din țesut cartila ginos hialin.

Topografia generală a organelor peritoneale este as emănătoare cu cea de la adult.

Stomacul prezintă toate elementele structurale dife rențiate și am identificat prezența
crispelor gastrice și a glandele incomplet dezvolta te fără direrențeire regională

Intestinul subțire are formate valvulele conivente, vilozități intestinale primitive, groase și
masive în raport cu lumenul intestinal cu numeroase celule secretoare de mucus. Glandele
intestinale sunt prezente și rudimentare

Intestinul gros, nu prezintă haustre și nici nu al identificat tenii. Nu am identificat nici
vilozitți intestinale. Glande intestinale sunt rudi mentare cu mai puține celule mucoase
decât la adult.

Bibliografie

1. Nomina Anatomica, Nomina Histologica, Nomina Embryo logica, Third Edition, Churchill
Livingstone, New York 1989
2. Costache M, Seres Sturm L, Embriologie Generală, Ed . Univ. Sibiu, 2000
3. Bareliuc L, EmbriologieUmană, Ed. Medicală, Bucureș ti, 1977
4. Lagman L, Embriology, Roger Warwick, 2001
5. Botărel S, Cotea C, Gaboreanu M.: Histologie și emb riologie. Ed. Didactică și Pedagogică.
București 1982.
6. Drachman DB, Normal Development and Congenital Malf ormation. Bull Rheum Dis, 1999,
19(5):536-540.
7. Bannister LH, Gray s Anatomy 2001, C Livinstome, L ondon
8. Diculescu I, Oicescu D, Histologie medicala, Vol 1, Bucuresti, Ed Medicala. 1987
9. Wolf L, 1989, Chondrosynovial Membrane Serving as J oint Cavity Lining with a Sliding Barrier
Function. Morhol, 17(3):291-308.
10. Diculescu, D. Onicescu, C. Rîmniceanu: Histologie v ol.I și II. Ed. Didactică și Pedagogică
București, 1971.
11. Drăgoiu Ioan, Crișan Cornel: Elemente de Histologie și Tehnică microscopică. Ed. H. Welther,
Sibiu, 1946.
12. Drachman DB, 1969, Normal Development and Congenita l Malformation of Joints. Bull Rheum
Dis, 19(5):536-540.
13. Gardner D.L., Dodds T.C.: Human Histology. Third Ed ition. Ed. Churchill Livingstone-
Edinburgh, London, New-York, 1976.
14. Gray A, Human Anatomy, 2001, C Livinstome, London
15. Papilian V, Anatomia Omului, Ed. Didactică și Pedag ogică, Buc. 2002
16. Papilian V, Tratat elementar de anatomie descriptiv ă și topografică (cu aplicații medico-
chirurgicale) Ed. Dacia Traiana, Sibiu, 1945
17. Papilian V.V., Elena Carpen, Adriana Olinie, Doina Mureșan, Maria-Elena Gocan, Monica
Toader-Radu, V. Mureșan: Curs elementar de Histolog ie. Litografia IMF Cluj-Napoca.
18. Papilian V.V., Roșca Gh.V.: Tratat elementar de His tologie vol. I. și II. Ed. Dacia Cluj-Napoca,
1977-1978.
19. Ranga V, 1990, Tratat de anatomia omului, Vol. 1, E d Medicală, București.

20. Rădescu Adriana, Căruntu Irina, Amălinei Cornelia, Florea-Strat Alina, Adomnicăi Maria:
Țesuturi normale. Curs de Histologie. Ed. Graphix I ași, 1994.
21. Roșca Stela, Grosu F, Anca Roșca, Dura Horațiu, Mol dovan R, Roșca Gh, Curs de histologie,
vol.I Ed.Univ Sibiu, 2002
22. Roșca Stela, Grosu F, Anca Roșca, Dura Horațiu, Mol dovan R, Roșca Gh, Curs de histologie,
vol.II Ed.Univ Sibiu, 2002
23. Rouvier H, Anatomie humaine – descriptive et topogr aphique, 1924, Masson Paris
24. Nița Maria, Histologie, Ed. BIT, Iași, 1997,
25. Snell RS, 7th edition, Clinical anatomy for medica l students Little, Brown Company, 1986
26. Gray A, Human Anatomy, 2001, C Livinstome, London
27. Iagnov Z, Repciuc E, Russu IG, 1962, Anatomia omulu i. Ed Medicala, Bucuresti.
28. Papilian V, Anatomia Omului, Ed. Didactică și Pedag ogică, Buc. 2002
29. Papilian V, Tratat elementar de anatomie descriptiv ă și topografică (cu aplicații medico-
chirurgicale) Ed. Dacia Traiana, Sibiu, 1945
30. Rouvier H, Anatomie humaine – descriptive et topogr aphique, 1924, Masson Paris
31. Snell RS, 7th edition, Clinical anatomy for medica l students Little, Brown Company, 1986
32. Testut L, Traite D’Anatomie humaine, Gaston Doin Ed ., 1982
33. Glenn CT, Chopp TM, Functional Anatomy, J Athl Tr, 2000; 35(3):248-255
34. Berg B, Gross Anatomy, 2000 SUNY Up Med Univ