Ionut Ene Disertatie. [614711]

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific:
Lect.Univ. Dr. Gabriela Motoi

Absolvent: [anonimizat]
2017

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE
MASTER: DEZVOLTARE COMUNITARĂ ȘI
INTEGRARE EUROPEANĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

STAREA DE SĂNĂTATE A
POPULAȚIEI DIN ROMÂNIA.
ANALIZĂ COMPARATIVĂ
RURAL -URBAN

Coordonator științific:
Lect.Univ.Dr. Gabriela Motoi

Absolvent: [anonimizat]
2017

CUPRINS
INTRODUCERE 3

CAPITOLUL I:
SĂNĂTATEA. DELIMITĂRI CONCEPTUALE 5
1.1. Ce este starea de sănătate ? 5
1.2. Starea de sănătate ca indicator de bază în dezvoltarea capitalului uman 8
1.3. Abordarea sănătății din punct de vedere sociologic 9

CAPITOLUL II:
ANALIZA STATISTICĂ A STĂRII DE SĂNĂTATE 15
2.1. Starea de sănătate a populației la nivel European 15
2.2. Starea de sănătate a populației din România 20
2.3. Exemple europene de bună practică 25

CAPITOLUL III :
EVALUAREA STĂRII DE SĂNĂTATE A LOCUITORILOR
JUDEȚULUI DOLJ. ANALIZĂ COMPARATIVĂ RURAL -URBAN
(CERCETARE CANTITATIVĂ )
34
3.1. Precizări introductive 34
3.2. Descrierea metodologiei de cercetare 35
3.3. Rezultatele cercetării 36

CONCLUZII 56

BIBLIOGRAFIE 59

ANEXA

3

Introducere

Aderarea României la Uniunea Europeană a făcut ca starea de sănătate și serviciile sanitare
oferite la nivelul țărilor membre ale Uniunii Europene să devină cadru de referință și pentru
cetățenii din România.
Modul de planificare, organizare și furnizare a serviciilor de sănătate are un impact deosebit
asupra sănătății și bunăstării populației. Structurile organizatorice trebuie să fie astfel concepute
încât să asigure un sistem sanitar adaptabil, capabil de reacție rapidă, care să răspundă nevoilor
populației într -un mod eficient și la costuri rezonabile.
Este de la sine înțeles că, luată separat, o anumită structură organizatorică a sistemului
sanitar nu poate asigura furnizarea unor servicii eficiente și orientate către pacienți. Este nevoie ca
aceste structuri să fie coroborate cu o serie de politici și practici adecvate din alte domenii, ceea ce
înseamnă inclusiv o funcție eficientă de resurse umane și o cunoaștere clară a direcției de acțiune.
Satisfacția pacienților reprezintă un indicator important al îngrijirii în sectorul medical.
Literatura de sp ecialitate demonstrează faptul că aceasta influențează gradul de retenție a
pacienților, afectează rezultatele obținute din punct de vedere medical, dar și satisfacția personalului
medical, tendința pacienților de a solicita o a doua opinie sau de a intent a procese de malpraxis.
Practica medicală, dar și sistemele de sănătate au evoluat considerabil în ultimele decenii,
principalele elemente care le caracterizează fiind: dezvoltarea unităților medicale private,
beneficiind de tehnologie și dotări de ultimă oră, existența terțului plătitor sub forma companiilor de
asigurări, a caselor de asigurări de sănătate sau a guvernelor și disponibilitatea crescută a
informației medicale pe internet, ceea ce generează așteptări ridicate din partea pacienților, dar și
creșterea numărului proceselor de malpraxis ca urmare a obținerii unor rezultate nesatisfăcătoare.
Toate aceste aspecte determină operarea instituțiilor medicale într -un mediu din ce în ce mai
dinamic și mai competitiv. Din această cauză, managerii devin t ot mai atenți în obținerea unor
scoruri ridicate în ceea ce privește satisfacția pacienților, cu scopul de a sprijini astfel diferențierea
instituției pe care o conduc față de competitori.
Satisfacția pacienților, alături de factorii care o influențează, a devenit astfel o temă tot mai
cercetată în încercarea de a oferi managementului instituțiilor medicale soluțiile cele mai potrivite în

4
vederea maximizării rezultatelor obținute atât din punct de vedere medical, cât și în ceea ce privește
retenția pacien ților și imaginea instituției pe piață.
Toate strategiile sănătății publice au ca principiu fundamental intervențiile pentru un start
sănătos în viață și sănătatea copiilor ca fundament al generațiilor viitoare sănătoase.
Structura lucrării cuprinde trei capitole. În capitolul I se va defini noțiunea de “sănătate”, și
se va face o clasificare a dimensiunilor sănătății.
Se va analiza de asemenea s tarea de sănătate ca indicator de bază în dezvoltarea capitalului
uman, prec um și abordarea sănătății din punct de vedere sociologic.
În capitolul al II -lea se va prezenta din punct de vedere statistic evoluția sănătații, la nivel
european și național, precum și care sunt principalele boli care contribuie la cr eșterea ratei
deceselor. Se va face de asemenea o comparație între mediul rural și urban, în privința stării de
sănătate.
Se vor prezenta de asemenea politicile europene privind eficientizarea sistemelor de sănătate
în rândul populației europene în țări precum Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania și
Luxemburg.
Activitatea de cercetare a lucrării, cuprinsă în capitolul al III -lea, constă în organizarea și
desfășurarea unei cercetări, ce are ca scop evaluarea stări i de sănătate a locuitorilor Județul ui Dolj,
Româ nia, realizându -se o analiză comparativă între mediul rural și cel urban .

5
Capitolul 1. Sănătatea . Delimitări conceptuale

1.1. Ce este starea de sănă tate ?
Virginia Henderson consideră individul ca fiind “o entitate bio -psiho -socială formând un
TOT indivizibil. El are necesități fundamentale cu manifestă ri specifice pe care și le satisface singur
dacă se simte bine. El tinde spre autonomie în satisfacerea necesităț ilor sale”.
Ea prezintă sănătatea ca fiind :
– o stare în care necesitățile sunt satisfăcute î n mod autonom, nu se limitează la absenț a
bolii;
– o stare de echili bru bio -psiho -social, cultural ș i spiritual, stare de autonomie și
independență, fără a fi egală cu ab sența bolii sau a infirmi tății – este o stare dinamică ce dă
posibilitatea unui organism de a rămâne î n echil ibru cu mediul extern ș i intern ;
– ansamblul forț elor biofiz ice, fizice, afective, psihice ș i sociale, mobilizabile pentru a
înfrunta, compensa boala, a o depăș i”.1
În anul 1967 , Organizația Mondială a Sănătății definește sănătatea ca fiind “o stare totală de
bine fizic, mental ș i social și nu constă numai în absența bolii sau a infirmităț ii”.2
Sănătatea este o dimensiune importantă a calității vieții și poate fi considerată în cel puțin
trei moduri diferite:
– pornind de la aspectele sale negative, se poate defini ca absența bolii. În acest caz,
indicatorii sănătății sunt datele privind mortalitatea, morbiditatea și speranța de viață;
– poate fi considerată ca o bună adaptare a individului la mediul său și ca funcționare bună
în acest mediu. În acest caz indicatorii se focalizează pe consecințe: neplăcerile bolii, incapacități
funcționale, handicap și/sau dezavantaj social;
– poate fi definit ă în modul în care este concepută în documentele O rganizației Mondiale a
Sănătății (ca o bunăstare fizică mentală și socială), într -o manieră pozitivă, devenind o valoare .3

1 Virginia H enderson, Nursing Theories , pp. 67-68, file:///C:/Users/Ionut/Downloads/Carte%20Nursing%20Amg.pdf ,
Accesat la 15 Ianuarie 2017.
2 Educaț ie pen tru sănătate . Conceptul de sănătate, parte integrantă în sistemul de ecologie socială și protecție umană,
p.2, http://www. scoalacantemir.ro/files/uploads/Educatie_pentru_sanatate.pdf , Accesat la 17 Ianuarie 2017.
3Vieillissement, aide et soins de santé en Belgique , Rapport pour le SPF, 2004, 2006 , http:// www.sesa.ucl.ac .be/ sesa
web/publications/acrobat/RapInt%C3%A9gr%C3%A9FRNL_2.pdf , Accesat la 20 Ianuarie 2017.

6
Definiția dată de Organizația Mondială a Sănătății cuprinde și componenta socială, sănătatea
fiind nu doar absența bolii sau a unei dizabilități, ci o stare completă de bunăstare fizică, mentală și
social.4
Sănătatea este o resursă pentru viața de zi cu zi, constituind un concept pozitiv care
subliniază resursele sociale și personale, c a și capacitățile fizice .5
Dimensiunile sănătăț ii :
Sănă tatea emoț ional ă – reflectează emoț iile unei pers oane, sentimentele acesteia față de
sine, situații cât și față de alte persoane. Sănătatea emoțională include ințelegerea emoțiilor și
cunoașterea modului de soluț ionare a probl emelor cotidiene, a stresului cât ș i capacitatea de a
studia, de a lucra sau de a îndeplini actvități eficiente și cu bună dispoziție. Î n timp ce el e sunt
importante în sine, emoțiile influențează de aseme nea sănătatea fizică. Medicii vă d în mod frecvent
demonstrarea conexiunilor organism – mental.
Sănătatea intelectuală – joacă un rol crucial în starea de sănătate și de bună stare a
individului. Chiar dacă capacitatea intelectuală variază de la individ la individ, toți indivizii sunt
capabili să învețe cum să dobândească și să -și evalueze informațiile, cum să aleagă între alternative
și cum să ia deciziile asupra diferitelor tipuri ale problematicii, i nclusiv sănă tatea .
Sănă tatea fizic ă – se referă la starea organismului și la răspunsurile acestuia în fața
vătămărilor și a bolii. Pentru menținerea unei condiții fizice bune, a unei sănătăți fizice este
important să adop tam acele conduite ce ne conferă o bunăstare fizică .
Sănă tatea social ă – se referă la capacitatea de realizare a rolului din viață , cum ar fi rolul de
fiu sau fiică, părinte, soț, prieten, apropiat sau cetățean, într -un mod eficient și confortabil, cu
plăcere, fără a tulb ura climatul de ec ologie socială, de protecț ie al altor persoane. Fiecare dintre
aceste roluri pr esupune diferite responsabilități ș i riscuri. Persoanele care sunt private de aceste
trebuinț e pot dezvolta co mportamente ce pot aduce amenințare la starea lor de sănătate și de buna
dispoziție, intrâ nd astfel î n sfera anomiei, devianței ș i patologiei sociale.
Sănă tatea spiritual ă. – este acel sentiment, trăire, după care comportamentul ș i valorile
funda mentale ale unei persoane sunt î n armonie.6

4Constituția WHO (World Health Organization), 1946, http://www.who.int/trade/glossary/story046/en/i ndex.html ,
Accesat la 1 Februarie 2017.
5 Ibidem
6 Educație pentru sănătate . Conceptul de sănătate, parte integrantă în sistemul de ecologie socială și protecție umană,
p.2, http://www.scoalacantemir.ro/files/uploads/Educatie_pentru_sanatate.pdf , Accesat la 17 Ianuarie 2017.

7
Există mai multe categorii de indicatori prin care poate fi măsurată starea de sănătate a
persoanelor. În funcție de metoda lor de măsurare există indicatori obiectivi și subiectivi . Indicatorii
obiectivi privind starea de sănătate se bazează pe măsurări condiționate de starea respectivă în timp
ce indicatorii subiectivi se bazează pe evaluarea opiniilor populației privind condițiile care duc la
starea de sănătate .7
Măsurarea numărului de persoane bolnave dintr -o populație este un indicator obiectiv pentru
măsurarea stării de sănătate în timp ce înregistrarea aprecierilor privind propria lor sănătate este un
indicator subiectiv. Indicatorii subiectivi trebuie folosiți cu precauție, permițând identificarea unor
aspecte specifice “ conștiinței sociale” și în n iciun caz nu trebuie folosiți ca un înlocuitor al
indicatorilor obiectivi. Indicatorii subiectivi fac referire la opiniile și evaluările populației cu privire
la starea proprie de sănătate.
În funcție de caracteristicile pe care le măsoară pot fi indicat ori de sistem (globali) și
indicatori individuali . Indicatorii de sistem oferă informații legate de starea de sănătate la nivel de
populație: rata brută de mortalitate sau rata de morbiditate la nivelul populații întregii țări.
Indicatorii individuali sunt indicatori agregați care cuprind informații despre indivizi evidențiate
prin însumarea informațiilor despre indivizi.
În funcție de modalitatea de prelucrarea a datelor, există indicatori direcți și indicatori
indirecți . Indicatorii direcți se bazează pe măsurători directe ale variabilei înseși, î n timp ce
indicatorii indirecți se bazează pe aproximări sau pe relații indirecte cu alte variabile. De exemplu,
starea de săn ătatea poate fi măsurată prin indicatori direcți : analize de sânge, simptomatologie et c.
În același timp, starea de sănătate se poate măsura indirect prin rata de mortalitate. Problema este că
indicatorii indirecți își pot schimba valoarea fără ca starea de săn ătate să își modifice valorile .8
Speranța de viață este un indicator al stării de sănătate a populației și un indicator “inv ers” al
mortalității depinzând de calculele făcute pe tabelele de mortalitate. Dintre toți indicatorii
mortalității, speranța de viață este cel mai des utilizat, acesta sintetizând nivelurile mortalității unei
populații la toate vârstele. La fel de importantă este și rata mortalității infantile deoarece are un efect
major asupra speranței de viață, moartea copiilor cu vârsta până într -un an însemnând pierderea
multor ani potențiali de viață.9

7Grigore Lucuț, Sorin M. Rădulescu, Calitatea vieții și indicatorii sociali, București, Editura Luminalex, 2000 , pp.56 –
57.
8 Ibidem .
9Andrei Novak , Dicționar de sociologie, http://www.dictsociologie.netfirms.com , Accesat la 7 Februarie 2017.

8
1.2. Starea de să nătate ca indicator de bază î n dezvoltarea capitalului uman
Capitalul uman este format din două componente: „capitalul educațional (abilități dobândite
de indivizi în procesul de instruire școlară, dar și în afara acestuia) și capital biologic (abilități fizice
ale indivizilor, sintetizate, cel mai adesea, în starea de sănătate)” .10
Din perspectiva abordării capabilităților a lui Amartya Sen, a avea o stare bună de sănătate
reprezintă una dintre „funcționările de bază” ale unei persoane, contribuind alătur i de alte tipuri de
„funcționări” la bunăstarea unei personae.11
„Capabilitatea unei persoane este determinată de diferitele combinații ale „funcționărilor” pe
care aceea persoană le poate realiza cu resursele de care dispune” .12
Capabilitățile unei persoa ne pot fi influențate atât de aranjamentele la nivel social, cât și de
cele la nivel politic, de existența unor inegalități între diferite categorii sociale .13
Există o relație strânsă între capital ul educațional și cel biologic: „(…) studiile relevând că
indivizii cei mai educați optează pentru servicii medicale de calitate sporită, selectând alternativele
cele mai adecvate pentru menținerea sănătății în parametrii optimi” .14
Nivelul educațional influențează strategiile de viață dezvoltate de oameni pentru a avea o
viață bună, implicit pentru menținerea unei stări bune de sănătate .15
Statutul socioeconomic al unei persoane influențează, prin numeroase circuite, starea sa de
sănătate. El determină circumstanțele imediate ale vieții unei persoane: condițiile de muncă,
condițiile de locuit, accesul la servicii sociale (de îngrijire a sănătății sau educație etc.). Accesul la o
sursă de apă potabilă, la o locuință având facilități sanitare, la o încălzire adecvată a locuinței etc. ,
contribuie la starea de sănătate .16
Desfășurarea muncii într -un mediu toxic sau predispus la accidente de muncă, o muncă
solicitantă din punct de vedere fizic sau psihic constituie alți factori determinanți ai stării de
sănătate.

10 Bogdan Voicu, Penuria Pseudo -Modernă a Postcomunismului Românesc. Volumul II: Resursele , Iași, Editura Expert
Projects, 2005, p.74.
11 Amartya Sen, Capability and Well -Being, în M. Nussbaum, A. Sen, (eds.), The Quality of Life , Oxford, Editura
Claredon Press, 1993, pp. 30 –53.
12 Margrita Antoinette Verkerk, J.J. Busschbach, E.D.. Karssing, Health -related quality of life research and capabilty
approach of Amartya Sen , în „ Quality of Life Research ” no. 10, 2001, p.51 .
13 Ibidem
14 Bogdan Voicu, op. cit., p.76.
15 Iuliana Precupețu, Evaluări ale protecției sociale și îngrijirii sănătății , în Ion Mărginean, Iuliana Precupețu (coord.),
Calitatea vieții și dezvoltarea durabilă. Politici de întărire a coeziunii sociale , București, Editura Expert – CIDE, 2008,
pp. 137–146.
16 Cristina Doboș , Accesul populației la serviciile de sănătate publică, în Revista Calitatea Vieții , nr. 3 -4, 2003, p p.7-
10.

9
Diferențele socioeconomice determină, pe de o parte, starea de sănătate, iar pe de altă parte,
accesul și calitatea serviciilor de îngrijire a sănătății . „Un nivel suficient al veniturilor are o
influență puternică asupra accesului la serviciile de sănătate. Controlând influența acestuia, nivelul
educațional are un efect important, iar genul păstrează un efect semnificativ, dar slab” .17
Capitalul biologic depinde, în mare măsură, de cel educațional, studiile relevând faptul că
indivizii cei mai educați optează pentru servicii medicale de calitate sporită, selectând a lternativele
cele mai adecvate pentru menținerea sănătății în parametri optimi.
La nivel agregat, pot fi utilizați numeroși indicatori pentru a caracteriza starea de sănătate a
unui grup, comunități sau societăți. Cei mai des întâlniți în statisticile internaționale sunt legați de
speranța de viață, mortalitatea pe grupe de vârstă, precum și incidența unor boli, de regulă cele
asociate cu sărăcia (tuberculoza) sau cu epi demiile contemporane (HIV/SIDA, SARS , etc.).
Speranța de viață reflectă, destul de fidel, efectul îngrijirii medicale acumulate de -a lungul
mai multor generații, depinzând de un complex de factori legați de dezvoltarea economică, nivelul
de trai, tradițiile culturale în ceea ce privește tratamentul medical , etc.
Mortalitatea infantilă și cea înregistrată la vârste mici (sub 5 ani) reprezintă indicatori
consistenți pentru nivelul curent, reflectând în ce măsură îngrijirea medicală la care majoritatea
populației are acces asigură o stare de sănătate bună. Incidența bolilor are același se ns, însă este
puternic expusă la influența unor factori conjuncturali, precum prezența unei epidemii în
vecinătate.18

1.3. Abordarea sănătăț ii din punct de vedere sociologic
Abordarea sănătății în studiile de sociologie a avut ca punct de plecare recunoașterea
faptului că sănătatea reprezintă rezultatul unor factori multipli, inclusiv factori de natură socială.
Definiția dată de World Health Organization (WHO) sănătății cupri nde și componenta
socială, sănătatea fiind nu doar absența bolii sau a unei dizabilități, ci o stare completă de bunăstare
fizică, mentală și socială (WHO, 1946) .19
Sănătatea este o resursă pentru viața de zi cu zi, constituind un concept pozitiv care
subliniază resursele sociale și personale, ca și capacitățile fizice.

17 C.ristina Doboș, op.cit.
18 Bogdan Voicu, Capitalul uman: Componente, niveluri, structuri. România în context European , pp.7-8, http:// www.
revistacalitateavietii.ro/2004/CV -1-2-04/11.pdf , Accesat la 10 februarie 2017.
19Constituția WH O (World Health Organization), 1946, http://www.who.int/trade/glossary/story046/en/index.html ,
Accesat la 1 Februarie 2017.

10
Starea de sănătate este o resursă fundamentală pentru indivizi dar și pentru societate, fiind
un factor important pentru dezvoltarea socială și pentru creșterea nivelului economic a unei
societăți. Cristina Doboș remarca în acest sens că “o societate bolnavă e mai puțin productivă, ceea
ce este o stavilă în dezvoltarea economică și impune costuri ridicate pentru tratare, suportate tot de
beneficiari, finalmente. O s ocietate bolnavă poate costa bugetul mai mult prin consecințele pe
termen lung decât rezol varea unor probleme de sănătate în punctele țintă în prezent” .20
Prin urmare, starea de sănătate a populației este o stare socială care poate afecta negativ
buna funcționarea a societății sau a condiției individului, încadrându -se astfel în definiția dată de
Zamfir Cătălin care prezintă problema socială drept „un factor, un proces, o stare socială sau
naturală care afectează negativ funcționarea societății și condi ția umană”. 21
Pentru o definire complexă a unei probleme sociale sunt necesare în plus o serie de condiții
teoretice și metodologice. O problemă devine problemă socială, dacă este considerată indezirabilă
de populația dintr -o comunitate sau cel puțin de o parte din aceasta. Este clar că anumite probleme
sociale sunt percepute drept indezirabile doar de anumite categorii de persoane iar de altele nu. În
cazul de față, starea de sănătate a populației poate fi o problemă socială pentru populația întregii țări
dar percepută ca indezirabilă în mod deosebit de persoanele peste 50 de ani.
Gradul de indezirabilitate este de fapt strâns legat de gradul de conștientizare a problemei și
al atitudinii față de această problemă. Conștientizarea unei probleme poate fi di ferită la anumite
categorii de persoane. Persoanele de sex feminin ar putea defini starea de sănătate drept o problemă,
în timp ce persoanele de sex masculin dau importanță mai mică acestui aspect. De asemenea,
persoanele care au peste 50 de ani au ca preo cupare principală starea de sănătate, în timp ce
persoanele mai tinere consideră că alte probleme sunt mai importante .22
Un alt criteriu în formularea unei probleme social e este numărul semnificativ de mare al
persoanelor. Paul B. Horton și Gerald R. Leslie sublinia importanța acestui element. O problemă
socială apare atunci când un proces sau o stare socială afectează un număr semnificativ de
persoane.23
Cătălin Zamfir prezenta în lucrarea sa, O nouă provocare: dezvoltarea socială, mai mulți
pași în formularea unei probleme sociale:

20 Cristina Dobos, op.cit.
21Cătălin Zamfir, Laura Stoica, O nouă provocare:dezvoltarea socială. București : Editura Polirom, 2006, p.17.
22 Ibidem
23 Joseph Himes , Social problems în The Study of Sociology. Glenview –Illinois: Scot t, Foresman and Company, 1968,
pp. 440-444.

11
 Identificarea unei probleme sociale ( de ce tip este respectiva problemă) ;
 Diagnoza naturii problemei sociale ;
 Determinarea magnitudinii e i;
 Identificarea soluțiilor la acea problemă și evaluarea lor ;
 Voința colectivă pentru a acționa în vederea soluționării problemei .
Starea de sănătate are toate elementele întâlnite în definirea unei probleme sociale: afectează
un număr mare de persoane, p oate afecta ordinea de bază a societății și a individului și inclusiv
relaționarea dintre indivizi și se datorează în mare parte inacțiunii indivizilor.
Indezirabilitatea, simțământul că poate fi făcut ceva în acest sens precum și gradul de
conștientizar e în rândul populație trebuie determinat, precum și atitudinea față de problemă: de
resemnare sau voință colectivă de a acționa. De asemenea trebuie luată în calcul diversitatea
gradului de conștientizare a problemei în rândul diferitelor categorii de pers oane. Unele pot
conștientiza altele nu, unele categorii pot avea dorință de a acționa, altele nu .24
Sunt trei abordări majore pentru a înțelege problemele sociale:
1. Abordarea istorică : este folosită pentru înțelegerea schimbărilor sociale .
2. Abordarea sociologică : pune accent pe dezorganizarea socială acompaniată de schimbări
sociale. Aici există mai multe perspective: perspectiva patologiei sociale, perspectiva dezorganizării
sociale, perspectiva conflictului de valori, perspectiva comportamentului dev iant, perspectiva
etichetării.
3. Abordarea psihologică : subliniază factorii de personalitate în problemele sociale. 25
Apariția sociologiei medicale se bazează atât pe pluridimensionalitatea fenomenului
„sănătate“, cât și pe ambiția sociologiei care se doreșt e, în conformitate cu dezideratele enunțate de
întemeietorii săi, o știință a „bunăstării“ și a „libertății“ umane.
Sociologia medicală a debutat practic odată cu publicarea lucrării „ Le suicide. Etude de
sociologie “ (1897) a lui Emile Durkheim, în care el distinge două tipuri de solidaritate: mecanică și
organică.
Solidaritatea mecanică este, ca formă de integrare socială caracteristică societăților
primitive, definite de o minimă diviziune a muncii, omogenitate a rolurilor sociale, experiențe de
viață com ună și o conștiință colectivă puternică, în timp ce s olidaritatea organică este specifică

24 Cătălin Zamfir, Laura Stoica, op.cit.
25 Ibidem

12
societății moderne industriale cu o diviziune a muncii sociale complexă, care presupune prin
specializare și interdependența între indivizi .26
Primele teorii de sociol ogie medicală au apărut în anii 19 50 fiind elaborate de cercetători
celebri precum Parsons, Merton sau Kendall. Ei au abordat din perspectivă sociologică aspecte ale
instituțiilor de îngrijire a sănătății, ale rolurilor profesionale, organizarea instituții lor de învățământ
medical, au definit conceptele de boală și sănătate și au pre cizat și principalele drepturi și obligații
ale statusurilor și rolurilor de pacient și medic.
Sociologia medicală are drept obiect de studiu fundamentele sociale ale sănătății și
îmbolnăvirii, interdependența dintre factorii sociali și starea de sănătate sau de boală a populației,
precum și incidența stării de sănătate sau de boală asupra vieții sociale a indivizilor și a grupurilor
umane .27
Între obiectivele sociologiei medicale se numără:
– distribuirea bolilor în societate, în funcție de sistemul social, mediul familial, religi e, sex, clase
sociale, profesie;
– factorii sociali și culturali legați de natura și gravitatea bolii ;
– tipul de tratament adoptat ;
– elementele sociale care intervin în procesul terapeutic;
– etiologia socială și ecologia bolii ;
– comportamentele sociale ale terapiei și readaptării ;
– medicina ca instituție social ă;
– sociologia învățământului social :
– studiul variabilelor culturale ale manifest ării sănătății și bolii :
– relațiile medicale și sociale în grupurile mici ;
– bazele economice ale serviciilor medicale ;
– influența industriilor medicale asupra stării de sănătate a populației ;
– conexiunea dintre structura socială și boală :
– influența factorilor economico -sociali asupra stării de sănătate și răspunsul societății la sănătate
și îmbolnăvire .28

26 Emile Durkheim, Despre sinucidere, Iași, Editura Institutul European, 2003, pp.57 -58.
27 Sorin Rădulescu, Sociologia sănătății și a bolii, București, Editura Nemira, 2002 , pp.89 -90.
28 Ibidem

13
În sociologia medicală actuală există trei curente majore, ilustrate prin trei perspective teoretico –
metodologice. Astfel, concepțiile cu privire la locul și r olul sănătății, bolii și al sistemului medical
în cadrul social diferă în funcție de perspectiva adoptată.
Perspectiva funcționalistă cu privire la sănătate și boală i -a avut ca reprezentanți de marcă pe
Emile Durkheim, Max Weber, Talcott Parsons și Rober t Merton, care susțineau că sănătatea este
esențială pentru perpetuarea speciei umane și viața socială organizată.
Pentru a funcționa în parametri optimi, societatea trebuie să asigure existența unor persoane
productive care să efectueze sarcinile vitale . În caz contrar, se produc disfuncționalități în ceea ce
privește bunul mers al vieții sociale, al bunăstării populației, precum și al alocării de resurse în
sectoarele neproductive. Conform funcționaliștilor, instituțiile medicale își au rolul bine defin it de a
diagnostica, a trata și a încerca să vindece o afecțiune, de asemenea trebuie să prevină apariția bolii
folosind programele de asistență primară și să activeze în cercetarea științifică în scopul
eficientizării actului medical. Totodată ele devin ș i instituții de control social, prin abilitatea de a
defini comportamentele umane drept normale ori deviante. Talcott Parsons a definit rolul de bolnav,
printr -un set de așteptări culturale ce definesc comportamentele adecvate ori inadecvate ale
persoanelo r bolnave. Astfel, el consideră că boala afectează negativ viața socială, impunându -se
astfel un control al societății, rolul de bolnav având numeroase trăsături comune cu rolul de
deviant .29
Perspectiva conflictualistă îi are ca susținătorii pe Marx, Mills, Waitzkin și Therborn și
pornește de la presupoziția că serviciile de îngrijire medicală nu sunt accesibile pentru toți membrii
societății, fără discriminare. Astfel, serviciile de sănătate sunt condiționate și de capacitatea
financiară a indi vidului, existând și aici o stratificare socială generatoare de inechități. Ei acuză
rețele private de instituții medicale, orientate spre profit, pentru faptul că nu acordă îngrijiri și celor
de nu își pot permite financiar aceste servicii. Totodată, clin icile private sunt acuzate și de faptul că
nu acordă atenție învățământului medical, susținut din bani publici în spitalele universitare,
cheltuielile acestora din urmă fiind mai mari cu 30%, față de cele ale unui spital obișnuit .30
Perspectiva interacționi stă promovată de Mead, Cole, Goffman, Schutz și Garfinkel,
pretinde că boala este o etichetă atribuită unei afecțiuni. Astfel, definiția bolii este negociată,
validată prin confirmare sau infirmarea sa de către alte persoane în procesul interacțiunii socia le
simbolice.31

29 Ilie Bădescu, Istoria sociologiei. Teorii contemporane, București, Editura Eminescu, 2002 , pp.103 -104.
30 Ibidem
31 Sorin Rădulescu, op.cit.

14
Din perspectiva interacționistă, comportamentele sau reglementările sociale îi îndeamnă pe
oameni să se conformeze normelor sociale, să gândească, să acționeze și să perceapă lucrurile în
modalități acceptabile în cadrul unei culturi. Un ro l important în cadrul acestei perspective îl joacă
și teoria sociologică a etichetării, a rolului reacțiilor sociale față de devianță. Adepții acestei teorii
susțin că nu actul sau comportamentul unei p ersoane este deviant, ci devianț a este determinată de
reacția socială la devianță .32
În ceea ce privește metodologia sociologică se disting două paradigme dominante în sociologia
medicală:
a) Perspectiva (paradigma) pozitivistă propune o metodologie bazată pe modelul științelor
naturii, în care sursele fundamenta le ale cunoașterii sunt inducția teoretică sau testarea teoriilor
prin intermediul experienței. Există astfel o distincție clară între judecățile de constatare și
judecățile de valoare. Astfel, faptele sociale sunt explicate prin alte fapte sociale, iar cu noașterea
socială trebuie să asigure obiectivitatea discursului sociologic, evitând explicațiile axiologice și
bazându -se pe legi și generalizări empirice. În sociologia medicală, pozitiviștii au studiat
influența variabilelor sociale asupra originii bolii .
b) Perspectiva (paradigma) interpretativă are la bază scrierile lui Max Weber, punând accentul
pe specificul subiectiv, ireductibil al faptelor sociale și conducând la necesitatea concentrării
asupra analizării semnificațiilor vehiculate de actorii sociali în interacțiunile sociale. Se pune
astfel accent pe distincția dintre studiul naturii și studiul culturii, în sociologia medicală avându –
se în vedere distincția dintre fenomenul biofizic al bolii și fenomenul social al îmbolnăvirii . În
timp ce boala apare independent de natura umană, fiind studiată de știința bio -medicală,
analizarea reacției la boală a grupurilor sociale și trăirii în plan psihic a stării de boală aparțin
psihologiei sociale și sociologiei. Astfel, se insistă asupra etichetării bolii și a bolnavului și
asupra caracterului stigmatizant al acestei etichetări.
În rândul sociologilor medicali, părerile sunt împărțite, existând fie adepți ai uneia dintre
cele două paradigme, fie neutri care consideră ca ambele perspective au valoarea lor explic ativă,
pentru diferite probleme. De asemenea, au existat și voci care au promovat integrarea lor în folosul
științei, ele neexcluzându -se reciproc .33

32 Ilie Bădescu, op.cit.
33Sorin Rădulescu, op.cit.

15
Capitolul 2. Analiz a statistic ă a stării de sănătate

2.1. Starea de sănătate a populației la nivel European
Cele mai recente informații estimate pentru UE-28 referitoare la cauzele de deces sunt
disponibile pentru perioada de referință 2013 . Bolile sistemului circulator și cance rul au fost, de
departe, principalele cauze de deces în Uniunea Europeană.

Tabelul 2.1: Cauze de deces — rata standardizată a mortalității, 2013
(la 100 000 locuitori)

Sursa: Eurostat
Între 2004 și 2013, s -a înregistrat o reducere de 11,0 % a ratei standardizate a mortalității
legate de cancer în UE -28 la bărbați și o reducere de 5,9 % la femei.

16
Scăderi mai mari au fost înregistrate în ceea ce privește decesele cauzate de cardiopatia
ischemică, unde rata mortalității a scăzut cu 30,6 % la bărbați și cu 33,4 % la femei, în timp ce
scăderi și mai mari au fost înregistrate pentru decesele cauzate de accidentele de transport, unde
ratele au scăzut cu 45,3 % la bărbați și 47,0 % la femei.34
Rata standardizată a mortalității cauzate de cancerul mamar a scă zut cu 10,1 % la femei,
fiind de asemenea mai pronunțată decât evoluția pentru cancer în general. În schimb, ratele
mortalității cauzate de boli ale sistemului nervos au crescut cu 18,9 % la bărbați și cu 25,1 % la
femei. Cancerul pulmonar (care include, d e asemenea, cancerul traheei și al bronhiilor) prezintă
tendințe divergente: la bărbați, rata standardizată a mortalității a scăzut cu 20,8 %, însă la femei
aceasta a crescut cu 71,9 %.
Cancerul a constituit o cauză majoră de deces, provocând, în medie, 2 65 de decese la
100.000 de locuitori în UE -28 în 2013. Cele m ai răspândite forme de cancer (toate cu rate
standardizate ale mortalității de peste 10 la 100.000 de locuitori) au inclus neoplasmele maligne ale:
traheei, bronhiilor și plămânilor; colonului, j oncțiunii recto -sigmoidiene, rectului, anusului și
canalului anal; sânului; pancreasului; stomacului, ficatului și căilor biliare.35
Ungaria, Croația, Slovacia, Slovenia, Danemarca și Letonia au fost țăril e cele mai afectate
de cancer, cu cel puțin 300 de decese la 100. 000 de locuitori în 2013. Ungaria a înregistrat, de
departe, cea mai ridicată rată standardizată a mortalității cauzată de cancerul pulmonar dintre statele
membre ale UE în 2013 (89 de decese la 100. 000 de locuitori), fiind urmată de Danemarc a (72 de
decese la 100. 000 de locuitori), Polonia (68 la 100. 000 de locuito ri) și Țările de Jos (68 la
100.000 de locuitori); Serbia a raportat, de asemenea, o rată standardiz ată a mortalității de 70 la
100.000 de locuitori. Cea mai ridicată rată standardi zată a mortalității pentru cancerul colorectal a
fost observată, de asemenea, în Ungaria, cu 56 de decese la 100. 000 de locuitori, în timp ce
Slovacia și Croația au înregistrat, de asemenea, rate standardizate ale mortalității d e cel puțin 50 de
decese la 100.000 de locuitori.
După bolile circulatorii și cancer, bolile respiratorii au fost pe locul trei între cele mai
răspândite cauze de deces în UE -28, cu o medie de 83 de decese la 100. 000 de locuitori în 2013. În
cadrul acestui grup de boli, bolile cronice ale căilor respiratorii inferioare au reprezentat cea mai
răspândită cauză de deces, fiind urmate de pneumonie. Bolile respiratorii sunt legate de vârstă,

34Statistici privind cauzele de deces , http://ec.europa.eu/eurostat/statisticsexplained/index.php/ Causes_ of_death_
statistics/ro, Accesat la 23 Februarie 2017.
35 Health and care in an enlarged Europe, Europe Foundation for the Improvement of living amd Working Conditions,
2003, https://www.eurofound.europa.eu/publications/report/ 2004/quality -of-life-social -policies/health -and-care-in-an-
enlarged -europe -report , Accesat la 2 Martie 2017.

17
marea majoritate a deceselor provocate de aceste boli înregistrându -se la persoane cu vârsta de cel
puțin 65 de ani.36
Cele mai ridicate rate standardizate ale mortalității cauzate de bolile respiratorii în statele
membre ale U niunii Europene au fost înregistr ate în Regatul Unit (144 la 100. 000 de locuitori),
Irlanda (131 la 100. 000 de lo cuitori), Danemarca (128 la 100. 000 de locuitori) și Po rtugalia (124 la
100.000 de locuitori).
Ratele standardizate ale mortalității pentru bolile sistemului nervos au crescut în ultimii ani.
În 201 3, rata globală pentru UE -28 a fost de 38 de decese la 100. 000 de locuitori. Finlanda a
înregistrat de departe cea mai ridicată rată în rândul statelor membre ale UE pentru bolile sistemului
nervos, întrucât rata sa de 141 de decese la 100. 000 de locuitori a fost mai mult decât dublă în raport
cu rata imediat u rmătoare, care era de 56 la 100. 000 de locuitori în Țările de Jos.

Figura 2.1: Cauze de deces – rata standardizată a mortalității la 100 000 de locuitori, bărbați, UE -28,
2004 -2013
Sursa: Eurostat

36 Human Developement Reports, www. undp.org, Accesat la 2 Martie 2017.

18

Figura 2.2: Cauze de deces — rata standardizată a mortalității la 100 000 de locuitori, femei, UE –
28, 2004 -2013
Sursa: Eurostat

Cu excepția cancerului mamar, în 2013 ratele standardizate ale mortalității în UE -28 au fost
mai ridicate în rândul bărbaț ilor decât în rândul femeilor pentru toate cauzele principale de deces.
Ratele standardizate ale mortalității cauzate de abuzul de alcool, automutilarea intenționată
și dependența de droguri au fost de aproximativ patru ori mai mari la bărbați decât la f emei, în timp
ce rata mortalității cauzate de cancerul pulmonar a fost de trei ori mai mare la bărbați decât la femei.

19
Tabelul 2.2: Cauze de deces — rata standardizată a mortalității locuitorilor
cu vârsta sub 65 de ani, 2013 (la 100 000 de locuitori cu vârsta sub 65 de ani)

Sursa: Eurostat

În cazul persoanelor cu vârsta sub 65 de ani, principalele cauze ale mortalității au fost, într -o
anumită măsură, diferite din punct de vedere al importanței lor relative. Cancerul a reprezentat cea
mai importantă cauză de deces î n această categorie de vârstă, în medie, rata standardizată a
mortalității a fost de 80,8 decese la 100. 000 de locuitori în UE -28 în 2013, fiind urmat de afecțiunile
sistemului circulator.37
În contrast cu datele raportate pe ntru ansamblul populației, în cazul persoanelor cu vârsta
sub 65 de ani bolile sistemului respirator nu s -au clasat printre primele trei cauze predominante ale
mortalității: de exemplu, rata standardizată pentru bolile sistemului respirator a fost mai scăz ută
decât rata mortalității prin sinucidere.
Rata mortalității în rândul persoanelor cu vârsta sub 65 de ani în UE -28 a scăzut între 2004
și 2013 pentru fiecare dintre principalele cauze de deces, cu excepția cancerului pulmonar. Acest

37Statistici privind cauzele de deces , http://ec.europa.eu/eurostat/statistics explained/index.php/ Causes_ of_ death_
statistics/ro, Accesat la 23 Februarie 2017 .

20
lucru a fost valabi l, în special, pentru accidentele de transport și bolile cardiace ischemice, în cazul
cărora incidența mortalității a scăzut cu 31,2 % și respectiv, 26,3 %.38

2.2. Starea de sănătate a populației din România
Starea de sănătate a populației este determina tă de accesul la sănătate, pe de o parte, și de
accesul la servicii de sănătate, pe de altă parte. Accesul la sănătate depinde într -o mare măsură de
factori externi sistemului de sănătate: factori genetici, factori de mediu, factori de dezvoltare
economică , factori socio -culturali. Accesul la îngrijiri de sănătate este influențat aproape în
totalitate de organizarea sistemului sanitar.
În perioada de tranziție, România a trecut prin numeroase procese economice, sociale și
politice cu influență asupra stă rii de sănătate a populației. În perioada anilor ’90, starea de sănătate a
populației din România s -a degradat, abia după 1999 –2000 începând să se înregistreze îmbunătățiri.
Similar s -a întâmplat și în alte state fost comuniste din Centrul și Estul Europei , dar România a
înregistrat progrese într -un ritm mai redus decât celelalte țări.39
Degradarea stării de sănătate s -a datorat căderii economice și a urmărilor acesteia (scăderea
nivelului de trai al populației, scăderea ponderii populației ocupate, subfi nanțarea sistemului
medical și deteriorarea severă a calității acestuia), trecerii la sistemul de asigurări sociale etc.
Sistemul de sănătate din România este de tip asigurări sociale și are ca scop declarat
asigurarea accesului echitabil și nediscrimina toriu la un pachet de servicii de bază pentru asigurați.
În prezent, sursele de finanț are a sănătății publice sunt : B ugetul d e Stat, Bugetul Fondului Național
Unic de Asigurări Sociale de S ănătate, bugetele locale, veniturile proprii, creditele externe,
fondurile externe nerambursabile, donații și sponsorizări. În totalul surselor de finanțare, principala
pondere o deține Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de S ănătate, care contribuie cu circa
75% în totalul cheltuielilor de sănătate.40
Teoretic, p rincipala responsabilitate a Ministerului Sănătății este aceea de a elabora politicile
din domeniul sănătății la nivel național, de a reglementa sectorul sănătății, de a stabili standardele
organizaționale și funcționale și de a ameliora s ănătatea publică. În practică, ministerul și cele 42 de
direcții de sănătate publică județene continuă să fie răspunzătoare de funcționarea spitalelor publice

38 Robert Erikson, John Goldthrope, The Constant Flux , Oxford, Editura Calderon Press, 1993, p.62.
39 Cristina Doboș, Finanțarea Sistemelor de Sănătate în Țările Uniunii Europene. România în Context European ,
Calitatea Vieții, XIX, nr. 1 -2, București, Editura Academiei, 2008, pp. 20 -24.
40 Cristian Vlădescu, Sănătate Publică și management sanitar. Sisteme de sănătate , București, Editura Cartea
Universitară, 2004, pp.11 -16.

21
și sunt adânc implicate în finanțarea activităților bazate pe tehnologie avansată din cadrul sectorului
prin inter mediul unui număr anormal de mare de programe naționale de sănătate.
Aceste responsabilități au distras atenția Ministerului Sănătății de la necesitatea de
dezvoltare a capacității sale în domeniul politicilor și reglementării și, drept urmare, unitatea s a de
elaborare a politicilor dispune de personal insuficient iar reglementarea calității este aproape
inexistentă.
Pe parcursul anului 2010, Ministerul Sănătății a relansat procesul de reformă prin
descentralizarea responsabilității managementului spital elor de nivel inferior (360 din cele 432
spitale publice) către autoritățile locale. Acesta este un pas important care va degreva ministerul de
povara gestionării unităților mai mici, dar își va menține rolul de furnizor de servicii, fiind în
continuare re sponsabil de spitalele mai mari și de programele naționale de sănătate bazate pe
tehnologii avansate.41
Accesibilitatea la servicii de îng rijire medicală este determinată de convergența dintre oferta
și cererea de astfel de servicii, sau, altfel spus, disp onibilitatea reală a facilităților de îngrijiri
comparativ cu cererea bazată pe nevoia reală pentru sănătate. Disparitățile în accesul la îngrijiri apar
din cel puțin patru motive: etnice sau rasiale; economice, aici incluzând costurile directe suportate
de populație (co -plăți, costuri legate de tratamente și spitalizare) precum și cele indirecte (cost
transport, timpi de așteptare); așezare geografică inadecvată a facilităților de îngrijiri; calitatea
inegală a serviciilor de același tip.
Cele mai multe c omparații sugerează faptul că România cheltuiește mai puțin pentru
sănătate comparativ cu alte țări. Potrivit statisticilor oficiale, România cheltuiește puțin sub 5% din
PIB pentru sănătate, comparativ cu o medie europeană de 6,5% și cu o medie de 8,7 % l a nivelul
țărilor U niunii Europene . 42
O parte din această diferență provine din cheltuielile publice relativ scăzute ale României
din sectorul sănătate. Statisticile oficiale referitoare la cheltuielile private arată faptul că numai 18%
din cheltuielile pentru sănătate din România provin din s ectorul privat, procent care este foarte
scăzut comparativ cu Bulgaria (41%), Polonia (28%) și alte țări învecinate.43

41Analiza Funcțională a Sectorului Sănătate în România , http://sgg.gov.ro/docs/File/UPP/doc/rapoarte -finale -bm/etapa –
II/MS -RO-FR-Health -Sector -ROM , Accesat la 3 Aprilie 2017.
42Ministerul Sănătății Publice , Planul strategic al Ministerului Sănătății pentru perioada 2008 -2010 , http://www.ms.ro/ ,
Accesat la 10 Aprilie 2017 .
43 Ministerul Sănătății Publice , Managementul sistemului public de sănătate. Studiu comparativ: România -Republica
Moldova, București, 2010, http://w ww.ms.ro/ , Accesat la 11 Aprilie 2017.

22
Speranța de viață la naștere reprezintă un indicator complex, de sinteză, care se bazează pe tabelele
de mortalitate, reflectând „destul d e fidel efectul îngrijirilor medicale acumulate de -a lungul mai
multor generații, depinzând de un complex de factori legați de dezvoltarea economică, nivel de trai,
tradițiile culturale în ce privește tratamentul medical” .44
Alături de țările baltice și B ulgaria, România se situează printre țările cu cea mai scăzută
speranță de viață la naștere, între țările din UE.
Conform Eurostat (2009), în anul 2007 speranța medie de viață în România era de 73,2 ani,
mai scăzută fiind în Bulgaria (73 ani) și în Eston ia (73,1 ani), Letonia (71,2 ani) și Lituania (70,1
ani). Cea mai ridicată valoare pentru speranța de viață la naștere pentru anul 2007 a fost înregistrată
în Italia (81,6 ani), urmată de Suedia (81,1 ani), Spania (81,1 ani) și Olanda (80,4 ani).
În anul 2007, speranța de viață în România era mai mică cu șase ani față de media speranței
de viață la naștere a statelor UE -27.45
În România, speranța de viață la naștere este mai ridicată în mediul urban față mediul rural.
În anul 2008, speranța de viață la na ștere în mediul urban era de 73,8 ani, în timp ce în rural aceasta
era de 72,1 ani.
În perioada 1996 –2008, diferența între urban și rural în cee a ce privește acest indicator s-a
diminuat, dar foarte puțin, de la 2 ani (199 7–1998) la 1,7 ani (2008) .
În funcție de regiunile de dezvoltare, există variații în ceea ce privește speranța de viață la
naștere. Regiunea București -Ilfov înregistra cea mai ridicată speranță de viață la naștere în 2008
(74,5 ani), fiind urmată de regiunea Centrală (73,3 ani) și de Nord -Est (73,1 ani), apoi de regiunile
din sud: Sud -Muntenia (73 ani), Sud -Est (72,9 ani), Sud -Vest Oltenia (73 ani). Vestul țării avea
speranța de viață cea mai redusă: regiunea Vest (72,5 ani) și Nord -Vest (72,4 ani). Municipiul
București se bucura, în 2 008, de cea mai ridicată speranță de viață la naștere (74,8 ani), fiind urmat
de județele Vâlcea (74,5 ani), Prahova, Cluj (74 ani) și Vrancea (73,9 ani). Cea mai scăzută speranță
de viață în 2008 a fost înregistrată în județul Satu Mare (69,9 ani), Călăra și, Giurgiu (71,5 ani) și
Bihor (71,9 ani) .46
Conform datelor Eurostat, România se afla în 2009, pe ultimele locuri în Uniunea
Europeană, cu o durată medie de viață de 72.7 ani: 76.2 ani pentru femei și 69.2 pentru bărbați.

44 Cosmina -Elena Pop Starea de sănătate a populației din România în context European. O abordare din perspectiva
calității vieții . Revista Calitatea Vieții, Nr. 3 -4, 2010, pp.12 -16.
45 Institutul Național de Statistic ă, Speranța de viață la naștere în România, în perioada 1989 –2008,
http://www.insse.ro/cms/ , Accesat la 13 Aprilie 2017.
46 Cosmina -Elena Pop Starea de sănătate a populației din România în context European. O abordare din perspectiva
calității vieții . Revista C alitatea Vieții, Nr. 3 -4, 2010, pp.12 -16.

23
Doar Letonia și Lituania au o valoare mai mică decât cea a României de 71.15 ani respectiv 70.85
ani.
În ce privește situația României în lume, aceasta se afla pe locul 104 în anul 2009, fiind
depășită atât de țările din Uniunea Europeană, cu un nivel ec onomic ridicat, cât și de țări din Asia,
Caraibe, America de S ud sau Europa dar cu un nivel economic mai scăzut: Albania, Taiwan, Cuba,
Chile, Libia, Jamaica sau Ecuador, care au speranța de viață cel puțin cu 4 ani mai mare.
Se poate spune că aceste da te constituie un semnal de alarmă cu privire la starea de sănătate
a populației din România, deoarece este depășită la acest indicator de țări mult mai sărace .47
În anul 2014 în România peste trei sferturi din populația rezidentă consideră că au o stare d e
sănătate bună sau foarte bună, una din patru persoane suferă de cel puțin o boală cronică sau o
problemă de sănătate de lungă durată, 19,6% din populația rezidentă de 15 ani și peste fumează
zilnic și 18,7% consumă băuturi alcoolice cel puțin o dată pe s ăptămână. Numai 9,2% din populația
rezidentă de 6 ani și peste desfășoară activități sportive în timpul liber în mod obișnuit.
Una din patru persoane suferă de cel puțin o boală cronică sau o problemă de sănătate de
lungă durată, o pondere mai mare fiind întâlnită în rândul persoanelor de sex feminin (29,9%) față
de cele de sex masculin (21,8%).48
În mediul rural ponderea persoanelor care suferă de o boală cronică sau o problemă de
sănătate de lungă durată (24,9%) este mai mică decât cea a persoanelor din mediul urban (26,8%).
Cele mai frecvente boli cronice declarate de persoanele în vârstă de 15 ani și peste sunt:
hipertensiunea arterială (întâlnită la 17 persoane din 100), afecțiunile zonei lombare (11 persoane
din 100), afecțiunile zonei cervicale (6 persoane din 100) și diabetul zaharat (5 persoane din 100).
Copiii sub 15 ani sunt într -o măsură mai mică afectați de boli cronice (4,6%), cele mai
frecvente fiind alergiile (exclusiv astmul alergic), bronșita cronică, boala pulmonară obstructivă sau
emfizemul. Cinci copii din 1 .000 suferă de anomalii congenitale osteo -articulare, iar doi copii din
1.000 au anomalii congenitale cardio -vasculare.
Mai puțin de jumătate (47,0%) din populația rezidentă a apelat, cel puțin o dată, la medicul
de familie sau la un medic de medicină generală în ultimele 12 luni precedente interviului,

47Eurostat, Europe in figures, 2009, http://ec.europa.eu/eurostat/web/prod ucts-statistical -books/ -/KS-CD-09-001,
Accesat la 17 Aprilie 2017.
48 Institutul Național de Statistică, Starea de sănătate percepută în anul 2014 de populația din România ,
http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/sanatate2015r_0.pdf , Accesat la 18 Aprilie 2017.

24
efectuând în medie 3,7 consultații, iar 3,6% din populația rezidentă nu a apelat niciodată la un
medic de familie sau la un medic de medicină generală.49
Medicii specialiști (incl usiv chirurgi) au consultat 16,0% din populația rezidentă în decursul
ultimelor 12 luni precedente interviului. Persoanele de sex feminin au solicitat într -o măsură mai
mare decât persoanele de sex masculin o consultație unui medic specialist (18,7% față d e 13,2%),
ca și persoanele din mediul urban (18,2% dintre acestea față de 13,6% dintre persoanele din mediul
rural). Un sfert din populația țării nu a solicitat niciodată o consultație unui medic specialist. O
persoană care a apelat la medicul specialist a primit, în medie, 2,3 consultații (2,4 consultații în
mediul urban și 2,2 consultații în rural).
În decurs de 12 luni precedente interviului, 15,8% din populația rezidentă de 3 ani și peste a
efectuat cel puțin o vizită la cabinetul unui medic stomatolog sau ortodont (11,7% în mediul rural și
19,3% în urban). 13,0% din populația rezidentă de 3 ani și peste nu a apelat niciodată la medicul
stomatolog sau ortodont (8,5% în mediul urban și 18,2% în rural).50
În cele două săptămâni precedente interviului, 20 ,3% din populația rezidentă a utilizat
medicamente prescrise de un medic (24,1% persoane de sex feminin și 16,4% persoane de sex
masculin). Populația rezidentă din mediul urban a utilizat în proporție de 21,6% medicamente
prescrise de un medic, față de 18, 9% din populația rezidentă în mediul rural.
Începând cu vârsta de 35 de ani principala cauză pentru care populația a luat medicamente
prescrise a fost tensiunea arterială ridicată, aceasta fiind menționată în proporție de 34,2% de
persoanele de 35 -44 ani , de 52,1% de persoanele de 45 -54 ani, 62,0% de persoanele de 55 -64 de
ani, ajungând la 72,0% la persoanele de 75 de ani și peste.
În aceeași perioadă de referiță, medicamentele neprescrise de un medic au fost utilizate de
14,8% din populația rezidentă ( 11,2% din populația de sex masculin și 18,3% din populația de sex
feminin). Cea mai mare parte a populației care a recurs la medicamente neprescrise a utilizat aceste
medicamente pentru răceală, gripă sau dureri de gât (48,1%), dureri de cap sau migrene (3 8,5%) și
vitamine, minerale etc. pentru fortificarea organismului (36,8%).51
Populația din România având un nivel redus de educație în ceea ce privește menținerea și
îngrijirea sănătății, iar sistemul medical fiind foarte puțin orientat spre prevenire, ace asta a fost

49 Ilie Bădescu, Oscar Hoffman (coord), Viața și moa rtea în satul românesc , București, Editura Mica Valahie, 2005,
pp.26 -28.
50 Sorin Rădulescu, Sociologia sănătății și a bolii , București, Editura Nemira, 2002, pp.33 -36.
51 Institutul Național de Statistică, Starea de sănătate percepută în anul 2014 de popu lația din România ,
http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/sanatate2015r_0.pdf , Accesat la 18 Aprilie 2017.

25
afectată de noile riscuri apărute o dată cu trecerea la economia de piață și modernizarea rapidă
(publicitatea agresivă pentru consumul de tutun și pentru noi forme de alimentație, precum cea
de tip „fast -food”, obiceiuri alcoolice noi, creșter ea numărului accidentelor de autovehicule,
expunerea la bolile cu transmitere sexuală etc.).52
Din anul 1999, România are un sistem de asigurări sociale de sănătate de tip Bismarck,
similar majorității statelor membre ale U niunii Europene . Circa 90% din po pulație este asigurată.
Cea mai mare categorie de asigurați este cea a salariaților, care reprezintă 36% din total. Pen sionarii
și copii (inclusiv elevii) sunt următoarele categorii ca mărime, cu 24% și 22%.
Tendința ascendentă raportată de C asa Națională de Asigurări de Sănătate contrastează cu
numărul în scădere al salariaților comunicat de Institutul Național de Statistică, care era cu
aproximativ 600 de mii de persoane mai mic în anul 2012 față de anul 2008.53
Analizate în contextul îmbătrânirii populației, aceste dinamici sunt îngrijorătoare. Potrivit
estimărilor, în următorii 15 ani numărul salariaților va scădea sub cel al pensionarilor.
În orice sistem de asigurări de sănătate bolnavii cronici generează cele mai mari costuri, ia r
România nu este o excepție. La sfârșitul anului 2013, în registrele medicilor de familie erau
înregistrați peste 1,3 milioane de bolnavi cronici. Cifra este în creștere susținută încă din anul 2010,
de când raportarea centralizată a acestora a devenit ob ligatorie.
Cele mai ample evoluții le -au avut pacienții cu diabet, cancer, afecțiuni ale aparatului
respirator și cardiovasculare. O explicație parțială pentru dinamica rapidă este ameliorarea
practicilor de raportare, dar nici accelerarea incidenței „bo lilor civilizației” nu poate fi negată.54

2.3. Exemple europene de bună practică
Finanțarea și organizarea sectoarelor de sănătate, precum și infrastructura sistemelor de
sănătate și utilizarea lor sunt importante pentru a întelege natura, structura și ca racteristicile
individuale ale sistemelor de sănătate ale statelor Uniunii Europene.
În prezent, finanțarea și organizarea sistemului de sănătate în statele membre ale UE
urmăresc tradițiile instituționale, politice și socio -economice naționale. Acestea s e concretizează

52Cosmina -Elena Pop, Starea de sănătate a populației din România în context European. O abordare din perspectiva
calității vieții . Revista Calitatea Vieții, Nr. 3 -4, 2010, pp. 20 -22.
53Institutul Național de Statistică, Starea de sănătate percepută în anul 2014 de populația din România ,
http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/sanatate2015r_0.pdf , Accesat la 18 Aprilie 2017.
54România Starea de fapt în asigurările de sănăta te, http://www.medicalmanager.ro/docs/raportul_apsr_ –
_sistemul_de_asigurari_de_sanatate_din_romania_2014.pdf , Accesat la 23 Aprilie 2017.

26
într-o serie de obiective sociale în materie de finanțare și de oferte de servicii de îngrijire medicală
eficiente și la un preț abordabil.
Printre criteriile utilizate pentru a evalua amploarea și natura nevoilor de asistența medicală
figurează caracteristicile populației, precum și indicatorii de sănătate cum ar fi speranța de viață,
morbiditatea și mortalitatea. Acești indicatori se pot considera și indicatori ai sistemelor de sănătate.
Valoarea relativă, repartizată pe fiecare obiect iv, variază într -o manieră considerabilă,
potrivit sistemelor naționale, la fel ca și între sectorul de sănătate și alte sectoare de acțiune ale
puterii publice din interiorul fiecărei țări.55
Pentru finanțarea unui sistem de sănătate este necesar să se co lecteze bani de la populație
pentru a putea contracta furnizorii de servicii medicale. Obiectivul principal al sistemelor este acela
de a repartiza costurile serviciilor medicale între persoanele bolnave și cele sănătoase și de
modulare a lor în funcție de resursele de care fiecare individ dispune. Acest mecanism de
solidaritate reflectă consensul care se întâlnește în cadrul țărilor Uniunii Europene conform căruia
sănătatea nu poate fi lăsată pe seama mecanismelor pieții.
Sistemele de sănătate în țările U niunii Europene sunt finanțate prin contribuții publice sau
prin contribuții directe. Fiecare stat membru și -a dezvoltat propriile mecanisme de finanțare.
Toate sistemele sunt mai mult sau mai puțin hibride, în măsura în care acestea se sprijină pe
o comb inație de surse de finanțare, dar majoritatea fondurilor sunt controlate direct sau indirect de
către stat. Numai într -o mică proporție serviciile sunt plătite în mod direct.
În conjunctura în care serviciul național de sănătate se afla în plină dezvolta re, resursele și
serviciile medicale sunt furnizate, în principal, de serviciile publice și accesul la acestea este gratuit.
Nici un sistem de sănătate din statele membre ale U niunii Europene nu este în exclusivitate
de stat. În majoritatea țărilor din, îngrijirile medicale primare sunt scutite de plată în cadrul unui
sistem mixt care combină medicina liberală privată cu medicina publică.
Cetățenii țărilor din sudul Europei se declară în general mai puțin satisfăcuți de serviciile
medicale ce le sunt of erite decât cetățen ii din celelalte state membre . Se constată astăzi, în toate
țările membre ale U niunii Europene , o certă insatisfacție față de modalitățile de finanțare și de
furnizare a serviciilor medicale.

55Hotărârea Guvernului nr. 1714 din 17 decembrie 2008 pentru aprobarea Contractului cadru privind condițiile acordării
asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru a nul 2009, http://
www.hosptm.ro/files/jurid ic/Hotarare%20Nr.%201714%20din%2029.12.2008.pdf , Accesat la 29 Aprilie 20 17.

27
Toate statele membre pun în practică politi cile de creștere a cheltuielilor pentru îmbătrânirea
populației, implicațiile financiare de dezvoltare tehnologică, așteptările crescânde ale
consumatorilor ce apar în mod neprevăzut asupra sistemelor de sănătate puternic inflaționiste.56
În Austria, legea generală a asigurărilor sociale din anul 1956 consacră dreptul la protecție
socială și la îngrijiri medicale.
Fondat pe principiul asigurărilor publice obligatorii, sistemul de protecție socială austriac
acoperă 99% din populație.
Asigurările so ciale se împart în patru mari categorii, în funcție de riscurile pe care le
acoperă: asigurare de boală, asigurare de accident, asigurare de bătrâneț e și asigurare de somaj.
Sistemul de sănătate austriac este foarte apropiat, în multe privințe, de sistemu l german.
Principalele diferențe sunt legate de plățile directe pentru serviciile din sistemul ambulatoriu și
negocierea retribuțiilor prin camerele regionale ale medicilor.
Sistemul global de sănătate este unul dintre cele mai bune din U niunea Europeană .
Asigurarea de boală cuprinde o gamă de servicii foarte completă, și majoritatea populației (63.3%)
se arată foarte mulțumită.
Austria a înregistrat o mare creștere a cheltuielilor destinate sănătății, conform tendinței
observate la toate sistemele baza te pe asigurări din cadrul UE.
Gestionarea și administrarea serviciilor de sănătate se găsește în responsabilitatea
autorităților din provincii. Ministerul Muncii și Afacerilor Sociale își exercită dreptul de control
asupra bugetului asigurărilor de sănă tate și controlul asupra caselor de asigurări de sănătate.
Uniunea caselor de asigurări sociale (Hauptverband der Sozialversicherungstrager ) este o
instituție influentă, responsabilă cu fixarea proporției de compensare a medicamentelor, formularea
recoma ndărilor politice, stabilirea liniilor directoare cu privire la prestarea serviciilor, la încheierea
convențiilor cu prestatorii de servicii medicale și de coordonarea metodologică a diverselor case de
asigurări.
Aceste organisme se ocupă de trei tipuri de asigurări : pentru serviciile medicale de urgență,
servicii asigurări de sănătate și asigurări sociale, acestea din urmă fiind concretizate în principal prin
alocații în bani.

56Hotărârea Guvernului. nr. 366 din 25 martie 2008 pentru modificarea și completarea Contractului cadru privind
condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de as igurări sociale de sănătate pentru anul 2009 aprobat
prin H.G. nr. 1714 din 17 decembrie 2008, http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/100826 , Accesat la 29
Aprilie 2017.

28
Asigurările sunt obligatorii : 99% din populație este afiliată la una din c ele 24 de case de
asigurări de sănătate. Acestea sunt organisme autonome. Finanțarea lor se realizează în mod esențial
prin contribuții.
Eforturile sunt în mod egal îndreptate către sporirea capacității de gestiune a spitalelor
publice și către stimularea concurenței între prestatorii de servicii spitalicești.
Lista medica mentelor compensate cuprindea 2. 700 produse în anul 1993. Prețurile sunt
fixate prin decret ministerial. În cazul produselor cu vânzare liberă, farmaciștii facturează un adaos
maxim de 15%.57
Sistemul de sănătate din Belgia se bazează pe asigurarea obligatorie, care acoperă toată
populația. Prestarea serviciilor medicale se înscrie în tradiția liberală. Pacienții sunt liberi să își
aleagă medicul, care poate fi un specialist sau un generalist.
Accesul la spitalizare este direct. Libertatea de alegere și accesul la o largă gamă de servicii
medicale se evidențiază printr -un înalt nivel de satisfacere a utilizatorilor în comparație cu alte țări
europene.
Sistemul belgian de sănătate favorizează o inflație sigură a ofertei de servicii medicale de
sănătate. În particular nu a avut o planificare sistematică a resurselor umane . Pe de altă parte
sistemul de sănătate belgian este unul dintre cele mai complicate din Europa și de aici dificultatea
de a implementa o reglementare efectivă.
Rolul guvernului se limitează la reglementarea și finanțarea parț ială a sistemului, prestator ii
de servicii medicale beneficiază de o largă autonomie atât în planul gestiunii, cât și în cel al
activității.
La nivel național, șapte portofolii ministeriale sunt coresponsabile de sectorul de sănătate în
probleme de politică de sănătate, de reglemen tare și control a sistemului. Asigurările sociale sunt în
responsabilitatea Ministerului Securității Sociale. Guvernul fixează cotele de cotizație și definesc
nivelul minim de acoperire cu prestații medicale.
Ministerul Sănătății poate reorganiza spitale le și serviciile, și poate achiziționa tehnologii în
domeniu. Nivelul renumerațiilor prestatorilor de servicii medicale sunt aprobate de Ministerul
Securității Sociale. Sistemul Național de A sigurare obligatorie acoperă 88% din populație. Liberii
profesion iști acoperă 12% din populație. Ei sunt asigurați în cadrul unui program distinct care nu
acoperă decât riscurile majore (spitalizarea și servicii spitalicești tehnice).

57Health and care in an enlarged Europe, Europe Foundation for the Improvement of living amd Working Conditions,
2003, https://www.eurofound.europa.eu/publications/report/2004/quality -of-life-social -policies/health -and-care-in-an-
enlarged -europe -report , Accesat la 2 Martie 2017.

29
Programul Național de Asigurări de S ănătate este pus în practică de către o casă pub lică de
asigurări de sănătate și cinci Uniuni de Mutualitate. Consumatorul este liber să aleagă la ce casă de
asigurări să se afilieze.
Serviciile spitalicești private sau publice sunt direct finanțate de către casele de sănătate.
Plata serviciilor se înt emeiază pe un proiect de buget calculat în funcție de capacitatea spitalului
(numărul de paturi), în raport de activitatea anului precedent și caracteristicile de dezvoltare.
Personalul medical este remunerat după o metodă combinată, tarif pe zi și plata pe baza
documentelor întocmite. Cheltuielile pentru investiții sunt finanțate de către stat. Cheltuielile de
spitalizare ce revin pacienților sunt progresive în funcție de durata internării. Serviciile medicale
ambulatorii sunt plătite parțial și în mod di rect de către pacienți , care sunt rambursate în termen
scurt de către casele de asigurări în procent de 75% în medie.25% din cheltuieli revine pacienților.
Tarifele medicale sunt negociate între casele de asigurări de sănătate și medici cu aprobarea
minis terului. Onorariile sunt controlate de un comitet compus din reprezentanți ai organismelor de
cumpărători și ai organizațiilor furnizoare de servicii.58
Din 1973, în Danemarca toți cetățenii sunt înscriși la serviciul național de sănătate. Acesta
este în î ntregime finanțat și planificat de autoritățile publice. Accesul la îngrijiri medicale este
universal și în mare parte total gratuit. Finanțarea este asigurată din impozite. Organizațiile de
îngrijiri medicale sunt împărțite în 14 comitate, cuprinse într -un cadru aprobat de guvern și de
parlament.
Sistemul danez se înrudește cu Sistemul Național de Sănătate Britanic în aceea că cele două
sisteme se sprijină pe principiul că medicul generalist este punctul de plecare obligatoriu pentru
accesul la specialiș ti și la serviciile spitalicești.
Sistemul de sănătate danez se caracterizează printr -o puternică descentralizare:
responsabilitatea organizării și gestiunii ofertei de îngrijiri este rezervată celor 14 comitate (ținuturi)
și celor 275 municipalități ( i nclusiv Copenhaga și Frederisksberg).
Finanțarea provine în principal din impozitele locale (cota parte pe impozitul pe venit și
impozitul funciar). Municipalitățile sunt responsabile de serviciile de asistență la domiciliu și de
programele preventive ca și de marea majoritate a sistemului de protecție socială.
Ministerul Sănătății, principala autoritate în domeniu, are responsabilitatea coordonării
sistemului de sănătate; ca de altfel și acordarea de autorizății în domeniul medicamentelor și de
acredit are profesională a sănătății.

58 Human Developement Reports, www. undp.org, Accesat la 2 Martie 2017.

30
Rolul ministerului se limitează la liniile directive și recomandări; acțiunile concrete și
modalitățile de aplicare sunt decise în urma negocierilor cu asociațiile și municipalitățile. Ministerul
realizează, pe de altă part e, planificarea ansamblului de servicii curative și preventive, stabilind și
controlând obiectivele de realizat. Îngrijirile primare sunt asigurate printr -o metodă unică. Afilierea
este obligatorie.
Utilizatorii pot alege între două regimuri de asigurări pentru serviciile ambulatorii.59
În Franța modelul sistemului de sănătate se remarcă prin natura sa hibridă, rezultată dintr -o
combinație complexă între sectorul privat și cel public din punct de vedere al ofertei și al finanțării.
Sistemul este consolida t pe asigurări de sănătate obligatorii și completat într -o mare măsură de
asigurări opționale private.
Atât sectorul spitalicesc, cât și medicina ambulatorie oferă o vastă gamă și un volum
aproape nelimitat de servicii de sănătate și pacienții se bucură de o libertate totală de consultare.
În termeni de speranță de viață și de mortalitate, Franța se clasează în primele rânduri în
cadrul Uniunii Europene. Sănătatea publică prezintă totuși puncte slabe, cum ar fi incidența SIDA
care este foarte puternic ă, consumul de alcool și tutun. Mortalitatea diferă mult în funcție de clasa
socială, lucru ce îngrijorează guvernul. Creșterea cheltuielilor cu sănătatea și adâncirea deficiențelor
securității sociale, combinate cu încetinirea creșterii economice, persist ența unei rate ridicate a
șomajului și îmbătrânirea populației constituie o preocupare majoră.
Sistemul francez este unul dintre cele mai raspândite în U niunea Europeană . Politicile de
dominație a cheltuielilor vizează limitarea ofertei. Statul joacă rol ul cel mai important în cadrul
sistemului de sănătate francez. Acesta își asumă responsabilitatea pentru protecția tuturor
cetățenilor.
Guvernul se ocupă de sănătatea populației în general și în ansamblu de sistemul de protecție
socială, controlând relaț iile între diferitele organisme financiare, exercitând coordonarea asupra
sectorului spitalicesc public și organizând pregătirea profesională în domeniul sănătății.
Ministerul Muncii și Solidarității și Secretariatul de Stat pentru sănătate, asistați de
organisme precum Agenția Medicamentului, formează baza politicii de sănătate la nivel național.
Înaltul Comitet de Sănătate Publică, prezidat de Ministrul Sănătății, stabilește obiectivele de
sănătate publică. Agenția Națională de Acreditare și Evaluare î n Sănătate (ANAES) are misiunea de
evaluare a practicilor medicale, a calitații și a performanțelor sectorului de sănătate public și privat.

59 Robert Erikson , John Goldthrope, The Constant Flux , Oxford, Editura Calderon Press, 1993 , p.77.

31
Finanțarea sistemului de sănătate se bazează în principal pe cotizații din partea angajatorilor
și din partea ang ajaților. Pensionarii contribuie cu un procent inferior.
Sistemul de asigurări de sănătate francez acoperă în proporție de 74,0% cheltuielile totale
din domeniul sanitar. O cotă de 6,8% din cheltuieli este acoperită de mutualitate și 5,0% de
asigurările private. Fiscalitatea contribuie cu mai puțin de 3,0%, în ti mp ce participarea directă a
pacienților la costuri se ridică la mai mult de 13,0%.
Asigurările de sănătate joacă un rol major în fixarea tarifelor pentru furnizorii de îngrijiri de
sănătate private. Guvernul determină nivelul de finanțare al spitalelor publice. Spitalele publice sunt
finanțate prin alocații globale calculate la nivelul cheltuielilor din anul precedent.
Serviciile sunt plătite printr -o cotă zilnică. Personalul spitalelor publice este salariat la fel ca
cel din instituțiile private. Spi talele private sunt finanțate după o formulă ce combină prețul pe zi de
spitalizare cu plata pe baza cotelor zilnice rezultate din documente.
În cadrul sectorului ambulatoriu medicii sunt remunerați pe baza documentelor întocmite și
a tarifelor convenționale aprobate.
Medicamentele compensate sunt cuprinse într -o listă. Prețurile și proporția coplății sunt
stabilite prin decret ministerial. Pr odusele cu vânzare liberă care nu sunt compensate, nu sunt
reglementate de către stat. Procentul de participare a pacienților la costuri este în medie de 20,0%
dar variază de la zero (pentru medicamentele de strictă necesitate) până la 65,0% pentru
medicam entele de întreținere a sănătății. Nu există plafon bugetar pentru cheltuielile cu
medicamentele.60
Între 1945 și 1990, Germania a fost divizată în două state, unul de vest și unul de est, în
cadrul cărora sistemul de sănătate se baza pe concepții practic opuse.
Democrația liberală a dat model de organizare și mod de finanțare sistemului vest -german,
în timp ce sectorul de sănătate în Germania orientală era fondat pe planificare și control centralizat.
După unificare, sistemul de sănătate a fost reformat în vederea adaptării la structura financiară și
organizațională vest -germană.
Modelul german este bazat pe asigurare socială obligatorie. Acoperirea este completă și
garantează egalitate la acces și un volum important de servicii medicale avansate.
Majoritatea cetățenilor germani se declară foarte mulțumiți sau satisfacuți de sistemul de
sănătate. Acest succes este atributul unei puternice descentralizări a procesului decizional,

60Sistemul de sănătate – România în context European , http://www.cnpv.ro/pdf/analize2007_ 2009/studiu_i_
medicamente_2009.pdf , Accesat la 2 Mai 2017.

32
eficacitatea sistemului de negociere între furnizorii de servicii medicale și cei care plătesc la nivel
central, guvernamental și local.
Organizarea și finanțarea îngrijirilor de sănătate în Germania se sprijină pe principii
tradiționale de solidaritate socială, de descentralizare și de autoreglare. Rolul guvernului se
limitea ză la realizarea cadrului legislativ al sistemului de sănătate, în timp ce responsabilitățile
executive sunt în mare parte transmise administrațiilor landurilor.
La nivel federal, instituția centrală este Ministerul Federal de Sănătate, asistat de diferi te
organisme stiințifice. Consiliul Consultativ de Acțiune Colectivă formulează recomandări și oferă
opinii asupra problemelor ce apar în domeniul medical și economic în cadrul sistemului de sănătate.
Regimul legal acoperă aproape 88,0% din populație. Afil ierea este obligatorie pentru muncitorii ale
căror venituri sunt inferioare plafonului.
Casele de asigurări de sănătate sunt organizate pe districte, pe profesiuni sau pe grupe de
firme. Angajații își pot alege casa de asigurări. În jur de 60,0% finanțar ea este acoperită din
asigurările obligatorii și opționale de stat, 21,0% din fiscalitate, 7,0% din asigurările private și
11,0% prin participare directă la costuri. Cotizațiile către casele de asigurări sunt plătite în părți
egale, atât de angajați cât și de angajatori. Valoarea medie a cotizației se ridică la circa 13,5%.61
În Luxemburg majoritatea populației beneficiază de asigurare de sănătate obligatorie,
organizată în jurul a 9 case de asigurări de sănătate conform regimurilor de solidaritate profesio nală.
Cotizațiile sunt asociate veniturilor și sunt plătite în mod egal, atât de angajatori cât și de
angajați. Principalele diferențe în organizarea îngrijirilor de sănătate, în raport cu alte state membre
ale U niunii Europene , constau în faptul că toat e serviciile medicale sunt acordate de medici care își
exercită profesia în mod liber.
Plasate sub tutela Ministerului Muncii și Securității Sociale, casele de asigurări de sănătate
sunt administrate prin reprezentanți aleși de către furnizorii de îngrij iri și asigurații sociali.
Casele de asigurări sunt organizate în jurul unui organism central responsabil cu evidența
conturilor, precum și a plăților către furnizori. Tarifele sunt negociate între casele de asigurări și
furnizorii de îngrijiri medicale.
Organizarea serviciilor de sănătate se află în responsabilitatea Ministerului Sănătății.
Asociația Spitalelor din Luxemburg acordă consultanță și face propuneri ministrului în materie de
planificare și organizare a serviciilor spitalicești. Sistemul de asigurări de sănătate obligatorii

61Health and care in a n enlarged Europe , Europe Foundation for the Improvement of living amd Working Conditions,
2003, https://www.eurofound.europa.eu/publications/report/2004/quality -of-life-social -policies/health -and-care-in-an-
enlarged -europe -report , Accesat la 2 Ma rtie 2017.

33
acoperă majoritatea populației; anumite categorii de populație sunt asigurate la casele de asigurări
speciale organizate pe categorii profesionale. Asigurații nu își pot alege singuri casa de asigurări
(afilierea se face a utomat în funcție de statutul socioprofesional).
Ca regulă generală, casele de asigurări de sănătate rambursează pacienților sumele, dar și
alte forme de plată, cum ar fi plata furnizorilor de servicii medicale.
Finanțarea spitalelor (publice și privat e) a trecut de la tariful pe zi la stabilirea unui buget,
negociat pentru fiecare spital între Uniunea Caselor de Asigurări de Sănătate și spitale. Aceste
bugete nu cuprind salariile medicilor, care continuă sa fie plătite pe baza actelor medicale realizat e.
Guvernul preia în jur de 80,0% din cheltuielile de infrastructură și păstrează la un anumit
nivel investițiile. Pacienții spitalizați achită un cost pe zi, destinat acoperirii cheltuielilor de
restaurare.
Crearea unei rețele de centre de sănătate și de centre de geriatrie este importantă datorită
lipsei de infirmieri. A existat o tentativă de a transforma centrele de îngrijiri de scurtă durată în
centre de îngrijiri de lungă durată. Ministerul Sănătății a întreprins o acțiune de îmbunătățire a
servic iului de vizite la domiciliu pentru persoanele vârstnice, în scopul de a preveni spitalizările
sistematice. Programele de îngrijire la domiciliu sunt dezvoltate și consolidate de către autoritățile
locale.62

62 Sistemul de sănătate – România în context European , http://www.cnpv.ro/pdf/analize2007_ 2009/studiu_i_
medicamente_2009.pdf , Accesat la 2 Mai 2017.

34
Capitolul 3. Evaluarea stării de sănătate a locuitorilor Județului Dolj .
Analiză comparativă rural -urban
(cercetare cantitativă)

3.1. Precizări introductive

Cercetările cantitative folosesc cifre și metode de analiză statistică. Ele tind să se bazeze pe
măsurarea numerică a unor aspec te specifice fenomenelor studiate cu scopul testării ipotezelor
cauzale.
Cercetarea cantitativă determină frecvența, intensitatea, probabilitatea , etc., cu care se
manifestă un fenomen.
Cercetătorii cantitativiști caută determinarea cauzelor, predicția și generalizarea
descoperirilor.
Pentru ca rezultatele obținute să fie reprezentative, trebuie să fie stabilit corect obiectivul, să
se identifice corect grupul -eșantion studiat, să se aplice același instrument de cercetare și în același
mod.
În aces t chestionar au fost incluse două tipuri de întrebări:
 Întrebri închise – se alege răspu nsul (o variantă de răspuns) dintr -un set de răspunsuri
prestabilite;
 Întrebări deschise – răspunsul este formulat liber.
După funcția pe care întrebările o au în c adrul chestionarelor, s -au folosi t:
 Întrebări introductive;
 Întrebări de trecere – trec de la o temă la alta;
 Întrebări filtru – direcționează mai departe interviul, în funcție de răspunsul dat la o
anumită întrebare;
 Întrebări de opinie;
 Întrebări de control – verifică sinceritatea respondentului;
 Întrebări de identificare – obțin elemente de descriere a respondentului.
Se va urmări obținerea informațiilor cu privire la starea de sănătate a locuitorilor Județului
Dolj, realizându -se ulterior o comparație între mediul rural și mediul urban.

35
3.2. Descrierea metodologiei de cercetare

Termenul de sondaj este sinonim cu cel de cercetare selectivă sau de eșantion.
Ideea sondajului este de a reduce populația efectiv cercetată la o parte (mică) a ei, capabilă
să reprezinte caracteristicile întregului.
Sondajul de opinie este un gen de anchetă, și anume cea efectuată pe diferite probleme de
mare interes public și care urmărește, în principal, să surprindă opiniile oamenilor legate de acest e
probleme.
Metoda de cercetare utilizată este ancheta de opinie pe bază de chestionar administrat,
realizându -se ulterior o analiză statistică a datelor recoltate.
Tehnica de investigare este reprezentată de chestionar, care cuprinde 20 de întrebări c u
răspunsuri libere și preformulate.
Completarea chestionarelor s -a efectuat în Județului Dolj .
Perioada de culegere completă a informațiilor este cuprinsă între 5 -15 aprilie 2017 .
Perioada de descărcare a datelor este cuprinsă între 5 -15 mai 2 017.
Lotul exploratoriu este format dintr -un număr de 100 de respondenți cu vârste cuprinse între :
sub 18 – peste 65 ani, 50 sunt de gen feminin și 50 de gen masculin , 50 apaținând med iului de
rezidență urban, și 50 mediului de rezinență rural. Toți cei 100 de respondenți sunt din Județul Dolj.

36
3.3. Rezultatele cercetării

Nr.
crt. 1. Care este vârsta dumneavoastră în ani împliniți? %
1. Peste 65 ani 20,0
2. 55-64 ani 20,0
3. 45-54 ani 15,0
4. 35-44 ani 15,0
5. 25-34 ani 10,0
6. 18-24 ani 10,0
7. Sub 18 ani 10,0
TOTAL 100,0

Instrumentul de cercetare a fost aplicat persoanelor încadrate în următoarelor categorii de
vârstă:
– sub 18 ani, 10,0%;
– 18-24 ani, 10,0%;
– 25-34 ani, 10,0%;
– 35-44 ani, 15,0%;
– 45-54 ani, 15,0%;
– 55-64 ani, 20,0%;
– peste 65 ani, 20,0%.

37
Accentul a fost pus în mai mare măsură pe respondenții de vârsta a treia, deoarece aceast ă
categorie beneficiază frecvent de serviciile sistemului de sănătate.

Eșantionul supus cercetării este format din femei și băr bați în procent egal, respectiv 50,0%.

Nr.
crt. 2. Sexul ? %
1. Masculin 50,0
2. Feminin 50,0
TOTAL 100,0
Nr.
crt. 3. Mediul de rezidență ? %
1. Rural 50,0
2. Urban 50,0
TOTAL 100,0

38

Pentru a avea o imagine mai clară asupra stării de sănătate a locuitorilor Județului Dolj,
procentul respondenților participanți la studiu, din mediul rural este egal cu cel al respondenților din
mediul urban, (50,0%).

În ceea ce privește starea civilă, au participat la cercetare un procent de 64,0% de personae
căsătorite, 20,0% personae necăsătorite, 12,0 persoane văduve, și 4,0% personae divorțate.
Nr.
crt. 4. Starea civilă ? %
1. Căsătorit(ă) 64,0
2. Necăsătorit(ă) 20,0
3. Văduv(ă) 12,0
4. Divorțat(ă) 4,0
TOTAL 100,0

39

Nivelul educațional al persoanelor chestionate cuprinde un procent de :
– 36,0% absolvenți de liceu;
– 27,0% absolvenți de școală generală;
– 14,0% absolvenți de studii superioare;
– 10,0% absolvenți de școală profesională;
– 9,0% absolvenți de școală postliceală;
– iar 4,0% nu au absolvit nicio formă de învățământ.

Nr.
crt. 5. Care este ultima formă de învățământ
absolvită? %
1. Școala general 36,0
2. Liceul 27,0
3. Școala profesională 14,0
4. Studii superioare 10,0
5. Școala postliceală 9,0
6. Nu am absolvit nicio formă de învățământ 4,0
TOTAL 100,0

40
Nr.
crt. 6. Care este statutul profesional actual ? %
1. Pensionar(ă) 37,0
2. Șomer(ă) 23,0
3. Angajat(ă) 22,0
4. Elev(ă) 11,0
5. Student(ă) 7,0
TOTAL 100,0

Privind statutul profesional actual, un procent semnificativ este deținut de respondenții
pensionari (37,0%).
Procentul persoanelor încadrate pe piața forței de muncă este aproximativ egal cu cel al
responde nților șomeri (22,0% respectiv 23,0%).
Pe ultimele poziții se afă persoanele care încă urmeză o formă de învățământ: elevi (11,0%)
și studenți (7,0%).

Nr.
crt. 7. Care este venitul dumneavoastră lunar ? %
1. 100-1.000 lei 35,0
2. Nu am niciun venit 34,0
3. 1.000 -2.000 lei 27,0
4. 2.000 -3.000 lei 4,0
TOTAL 100,0

41

Venitul persoanelor participante la studiu este, putem spune, foarte mic, deoarece procentul
cel mai ridicat (35,0%), este deținut de persoanele care câștigă între 100 -1.000 lei pe lună
(indifferent că veniturile provin din salarii sau pensii), urmat de procentul persoanelor care nu au
niciun venit (34,0%).
Poziția a treia este ocupată de persoanele care câștigă între 1.000 -2.000 lei pe lună (27,0%),
pe ultimul loc aflându -se persoanele care au un venit lunar de 2.000 -3.000 lei (4,0%) .

Nr.
crt. 8.Când ați fost ultima dată la medic ? %
1. Acum 2 -3 luni 26,0
2. În ultima lună 22,0
3. Acum 6 luni 20,0
4. Acum un an 18,0
5. Peste 2 ani 14,0
TOTAL 100,0

42

Chiar dacă mulți dintre noi tratează cu indiferență analizele medicale uzuale, acestea sunt
destul de importante.
Pentru a ști că totul este în regulă cu organismul nostru, specialiștii recomandă efectuarea
acestor investigații cel puțin o dată pe an.
Cea mai mare parte dintre respondenți au mers la medic cu 2 -3 luni în urmă (26,0%),
procent urmat de al celor car au mers la medic în ultima lună (22,0%). Un procent de 20,0% au
mers la medic în urmă cu 6 luni, pe ultimele poziții aflându -se cei care au mer s la medic în urmă cu
un an (18,0%), și cei care nu au mers la medic de cel puțin 2 ani (14,0%).

Nr.
crt. 9. În general ați spune că starea
dumneavoastră de sănătate este ? %
1. Mediocră 24,0
2. Proastă 22,0
3. Bună 20,0
4. Excelentă 18,0
5. Foarte bună 16,0
TOTAL 100,0

43

Un stil de viață sănătos se cladește în timp și se bazează pe ec hilibru, consecvență și
asumarea responsabilităț ii pentru deciziile care ne influențează sănă tatea.
Din totalul respondenților, cele mai semnificative procente în privința percepției asupra
stării personale de sănătate, aparțin respondenților care declară că starea lor de sănătate este
mediocră (24,0%), sau proastă (22,0%). Cei care declară că starea lor de sănătate este bună, dețin un
procent de 20,0%, procent urmat de cei cu o stare de sănătate excelentă (18,0%), și foarte bună
(16,0%).

Nr.
crt. 10. Ați fost vreodată internat în spital? %
1. Da 59,0
2. Nu 41,0
TOTAL 100,0

44

Din totalul respondenților marea majoritate declară că au fost internați în spital, cel puțin o
dată, în procent de 59,0%, în comparație cu cei care nu au fost niciodată internați în spital, în
procent de 41,0%.

Nr.
crt. 11.În ce măsură considerați că serviciile
sistemului medical din România satisfac nevoile
cetățenilor ? %
1. Deloc 47,0
2. În foarte mică măsură 23,0
3. În mică măsură 20,0
4. În mare măsură 10,0
TOTAL 100,0

45

În societatea actuală, sistemele publice de servi cii medicale sunt, prin excelenț ă, sisteme
deschise, care, în cele mai multe cazuri, își desfășoară activitatea în medii sociale intens solicitante.
Odată cu creșt erea extraordinară a posibilităț ilor de tratament oferite de industria
farmaceutică și noile tehnologii medicale, cererea de servicii s -a multiplicat exponenț ial.
Ca funcț ie a stării de sănătate a populaț iei, cererea de servicii poate exercita o presiune mai
mare sau mai mică asupra performanțe lor unui sistem medical, starea de sănătate fiind, la rân dul
său, o rezultantă a influenț ei unui număr mare de factori.
Respondenții consideră în procent majoritar de 47,0%, că serviciile sistemului medical din
România nu satisfac deloc nevoile cetățenilor, sau că le satisfac în foarte mică măsură (23,0%), sau
în mică măsură (20,0%).
La polul opus se află cei care consideră că nevoile cetățenilor sunt satisfăcute în mare
măsură de către sistemul medical român (10,0%).

Nr.
crt. 12.În ce măsură sunteți mulțumit(ă) de
personalul medical din spitale ? %
1. Deloc 39,0
2. În foarte mică măsură 25,0
3. În mică măsură 13,0
4. În mare măsură 13,0
5. În foarte mare măsură 10,0
TOTAL 100,0

46

Sistemul public de sănătate continuă să reprezinte principala opț iune pen tru cea mai mare
parte a pacienților, din considerente ce țin de gratuitatea ș i accesibil itatea serviciilor, de
recomandă ri primite din pa rtea medicilor de familie, dar și de încrederea în competenț a medicilor .
Totuși, vulnerabilitățile generate de calitatea scăzută a serviciilor, în special î n spitale,
costurile suplimentare pentru medicame ntele necesare pe durata spitalizării, precum și percepția
conform căreia sistemul este profund măcinat de corupț ie, la diferite niveluri, continuă să fie
percepute ca principalele prob leme ale sistemului sanitar româ nesc.
În ceea ce privește per sonalul medical din spitale, respondenții se declară deloc mulțumiți în
procent de 39,0%, în foarte mică măsură mulțumiți (25,0%), în mică măsură mulțumiți (13,0%),
procent egal cu al celor care se declară în mare măsură mulțumiți (13,0%), pe ultima poziți e se
situează cei care se declară în foarte măsură mulțumiți (10,0%) .

Nr.
crt. 13.În ce măsură sunteți mulțumit(ă) de condițiile
din spitale ? %
1. Deloc 48,0
2. În foarte mică măsură 38,0
3. În mică măsură 14,0
TOTAL 100,0

47

Insalubritatea din spitalele românești este în continuare un subiect extrem de dezbătut.
În ceea ce privește condițiile din spitale respondenții se declară deloc mulțumiți în procent
majoritar de 48,0%, mulțumiți în foarte mică măsură în procent de 38,0%, și în mică măsură
mulțumiți, în procent de 14,0%.

Nr.
crt. 14.Suferiți de afecțiuni cronice ? %
1. Da 57,0
2. Nu 43,0
TOTAL 100,0

Din totalul respondenților, majoritatea au declarat că suferă de afecțiuni cornice (57,0%).

48
Nr.
crt. 15.De ce afecțiuni cronice suferiți ? %
1. NS./NR. 43,0
2. Diabet 18,0
3. Cardiace 13,0
4. Pulmonare 7,0
5. Artrită 7,0
6. Astm 7,0
7. Osteoporoză 5,0
TOTAL 100,0

Cele mai valoroase date statistice din perspectiva analizei științifice a mortalității, a
morbidității și nu în ultimul rând a stării de sănătate , sunt date de indicatorii specifici pe cauze de
boală .
În rândul respondenților participanți la acest studiu am întâlnit următoarele afecțiuni:
– Diabet (18,0%);
– Cardiace (13,0%):
– Pulmonare (7,0%);
– Artrită (7,0%);
– Astm (7,0%);
– Osteoporoză (5,0%).

49

Nr.
crt. 16.Cât de des mergeți la medic pentru tratarea
bolii de care suferiți ? %
1. NS./NR. 43,0
2. Trimestrial 39,0
3. Lunar 13,0
4. Annual 5,0
TOTAL 100,0

Majoritatea bol ilor cronice nu dispar spontan ș i nu vor fi vindec ate complet. Unele pot pune
viața bolnavului î n pericol (cum ar fi infarctul mioca rdic și accidentul vascular cerebral ), altele pot
persista în timp și ar putea necesita menținere intensivă sub control (de exemplu, diabetul zaharat).
Desi majo ritatea bolilor cronice persistă de -a lungul vieț ii unei persoane, acestea nu sunt
întotdeauna o cauză de deces (de exemplu, artrita).
Respondenții care suferă de anumite afecțiuni cornice m erg la medic pentru tratament
trimestrial (39,0%), lunar (13,0%), iar anual (5,0%).

Nr.
crt. 17.Înainte de apariția bolii cronice, ați fost la
medic pentru prevenire? %
1. Nu 49,0
2. NS./NR. 43,0
3. Da 8,0
TOTAL 100,0

50

Activitatea preventivă este susținută larg în toate programele de sănătate adoptate în forurile
internaționale, ca fiind singura metoda eficientă și ieftină care poate limita riscul îmbolnăvirilor și
rata mortalitătți.
Având în vedere rezultatele obținute, doar 8,0% dintre responden ți au fost la medic pentru
prevenirea unor afecțiuni, restul 49,0% nu au recurs la această metodă de prevenire.

Nr.
crt. 18.Statul are programe specifice bolii
dumneavoastră ? %
1. NS./NR. 82,0
2. Da 11,0
3. Nu 7,0
TOTAL 100,0

51

Programele naționale sunt un ansamblu organizat de activități și servicii, instituite prin lege
în scopul prevenirii și tratării unor boli cu consecințe grave asupra stării de sănătate a populației și,
în unele cazuri, cu risc epidemiologic crescut.
Programele sunt implementate de Ministerul Sănătății iar obiectivele lor sunt stabilite de
aceeași instituție împreună cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Colegiul Medicilor din
România, Camera Federativă a Medicilor, cu reprezentanți ai asociațiilor profesionale, științifice,
medicale, ai clinicilor universitare, unităților de cercetare, organizațiilor neguvernamentale,
sindicatelor, patronatelor, ai ministerelor și instituțiilor central cu rețea sanitară proprie, precum și
cu reprezentanți ai populației.
Finanța rea se face din Bugetul statului și din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de
Sănătate, în limite stabilite a nual prin Legea Bugetului de Stat.
Din numărul total al respondenților, un procent de 11,0% au declarat că statul are programe
specific bol ii de care ei suferă, 7,0% au declarat că statul nu are astfel de programe, iar marea
majoritate au declarat ca nu au informații despre astfel de programe (82,0%).

Nr.
crt. 19.Ați auzit de medicina preventivă ? %
1. NS./NR. 57,0
2. Nu 33,0
3. Da 10,0
TOTAL 100,0

52

Medicina preventivă este specialitat ea practicii medicale, destinată promovării sănătății,
respectiv prevenirii bolilor, a morbidităților și a morț ii premature.
Medicii sunt obligați să practice medicina preventivă prin juramantul lui Hipocrate, dar
preferă medicina curativă, fiind susținuți de autorităț iile sanitare, companiile de asigurări, de
medicamente și aparatură.
În prezent se vorbește despre eșecul medicinii curative î n principal din motive economice,
medi cina preventivă fiind chemată să amel ioreze acest eș ec.
Cu toate acestea doar 10,0% dintre respondenții care n u suferă de boli cornice în prez ent, au
declarat că au auzit de medicina preventivă.

Nr.
crt. 20.Ați fost la medic pentru a preveni anumite
tipuri de boli ? %
1. NS./NR. 57,0
2. Nu 32,0
3. Da 11,0
TOTAL 100,0

53

Fiecare dintre noi își cunoaște propriul său corp și recunoaște atunci când se simte rău. Însă
acest "rău" are o semnificație diferită pentru fiecare persoană și, desigur, o altă însemnătate pentru
medic.
Cu toate acestea, există anumite simptome care ne fac să ne prezentăm la medic sau cel
puțin ar trebui să ne tragă un semnal de alarmă că există ceva care nu funcționează bine în corp.
Cel mai ușor este să previi decât să tratezi o boală și fiecare bolnav are particularitățile lui.
Totuși doar 11,0% d intre respondenții care nu s uferă de nicio afecțiune în prez ent au mers la
medic pentru a preveni anumite tipuri de boli.

54
Corelații :
Mediul de
rezidență ? În general ați spune că starea dumneavoastră de sănătate
este ? TOTAL
Excelentă Foarte
bună Bună Mediocră Proastă
Rural 18 12 12 4 4 50
Urban 0 4 8 20 18 50
TOTAL 18 16 20 24 22 100

Chiar dacă sistemul de sănătate din România este public, acesta este marcat de inegalități
sociale care se reflectă în starea de sănătate a populației.
Dacă numărul de decese este în continuare mare în mediul rural prin comparație cu cel din
mediul urban, numărul de îmbolnăviri declarate medicului de familie este mai mic decât în mediul
urban.
După cum putem observa, din datele obținute în urma cercetări i, populația din mediul rural
este mai optimistă în ceea ce privește starea personală de sănătate, în comparație cu populația din
mediul urban.
Acest fapt se poate datora faptului că:
– populația rurală, în cea mai mare parte, are ocupații agricole, past orale și culegătoare, cei ce
locuiesc în urban se încadrează în servicii, comerț, industrie și o mare varietate de alte acțiuni ș i
profesiuni;
– natura este apropia tă oamenilor din rural, hrana pe care aceștia o consumă provine în mare parte
din gospodăria proprie .
– oamenii din mediul rural își petrec timpul liber expuș i vicisit udinilor naturii ( frigului, arșiț ei,
etc. ).

Mediul de
rezidență ? Când ați fost ultima dată la medic ? TOTAL
În ultima
lună Acum 2 -3
luni Acum 6
luni Acum un
an Peste 2
ani
Rural 2 8 12 14 14 50
Urban 20 18 8 4 0 50
TOTAL 22 26 20 18 14 100

55
Există o corelație directă între sărăcie și accesul la servicii medicale, acestea fiind precare
sau chiar inexistente în comunitățile cu venituri reduse, aflate de regulă la sate, indiferent dacă
vorbim despre sistemul public sau cel privat .
În mediul rural, medicul de familie este cam singurul furnizor de servicii medicale.
Dotarea cabinetelor nu se ridică însă la cea de care dispun medicii de familie din alte țări, iar
în centre le de permanență medicamentele se termină repede.
Cu o populație tot mai îmbătrânită care are nevoie de îngrijiri, medicina din mediul rural are
nevoie de piloni rezistenți.
Cabinetele de medicină de familie din mediul rural sunt departe de a avea dotăr ile necesare.
În multe zone, medicul de familie este singura speranță a pacienților, mai ales a celor
bătrâni.
Poate acesta să fie motivul pentru care oamenii din mediul rural sunt mai reticenți în ceea ce
privește vizitele periodice la medic în comparație cu populația din mediul urban.

Mediul de
rezidență ? În ce măsură considerați că serviciile sistemului medical din
România satisfac nevoile cetățenilor ? TOTAL
În mare
măsură În mică
măsură În foarte mică
măsură Deloc
Rural 8 13 12 17 50
Urban 2 7 11 30 50
TOTAL 10 20 23 47 100

Având în vedere rezultatele obținute putem observa că populația din mediul rural, poate
datorită educației, cunoștințelor, sau poate că știu că nu vor primi mai mult decât au momentan în
comunitatea lor, se declară în mai mare măsură mulțumită de sistemul medical din România, în
comparație cu populația din mediul urban.
Deși se confruntă cu o criză de medici în mediul rural, România nu are politici de încurajare
a medi cilor să se stabilească la sate.
Medicina rurală nu este încurajată de statul româ n sub nicio formă. Majoritatea medicilor de
familie care lucrează î n provincie fac na veta, de aceea nu e de mirare că tinerii absolvenți preferă să
muncească în străină tate.
Sistemul medical românesc se încăpățânează să nu le ofere condiții optime în care să-și
desfățoare activitatea, cu atât mai puțin să le răsplătească financiar anii de studiu .

56
Concluzii

Sistemul de sănătate din Romania este de tip asigurări sociale și are ca scop asigurarea
accesului echitabil și nediscriminatoriu la un pachet de servicii de bază pentru asigurați. În
consecința, accesibilitatea la serviciile medicale constituie o preocupa re continua la Nivelul
Ministerului Sănătății Publice.
Factorii determinanți care influențează gradul de accesibilitate al populației la serviciile de
sănătate sunt în general reprezentați de: nivelul sărăciei, șomajul, ocupația, mediul de rezidență,
statutul de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, gradul de acoperire cu personal
medical.
Sistemele de sănătate sunt unele dintre cele mai mari consumatoare de resurse, în ultimii 30
de ani înregistrându -se o creștere continuă a nivelului resurselor necesare, creștere datorată, în
principal: îmbătrânirii populației, descoperirii de medicamente mai eficiente și de tehnologii mai
avansate, dar și mai costisitoare, creșterea numărului persoanelor care beneficiază de asistență
medicală.
Teore tic, susținerea financiară poate fi îmbunătățită printr -o serie de măsuri: limitarea
accesului la servicii, reducerea calității serviciilor sau creșterea po nderii finanțării private. Nici una
dintre acestea însă nu este dezirabilă din punct de vedere social .
Din perspectiva protecției sociale, cel mai indicat mod de îmbunătățire a susținerii financiare
este creșterea eficienței sistemului de sănătate: eficientizarea se referă aici la scăderea costurilor,
menținând la aceleași niveluri cantitatea și calitat ea, realizată prin prevenirea supraconsumului (care
poate fi legat de supraaprovizionare) de servicii medicale și prin alocarea de suficiente resurse
destinate programelor de prevenție și celor de menținere a sănătății, cu scopul reducerii unor
potențiale cheltuieli viitoare.
Scopul asistenței de sănătate publică îl constituie promovarea sănătății, prevenirea
îmbolnăvirilor și îmbunătățirea calității vieții. Strategia sistemului sănătății publice urmărește
asigurarea sănătății populației în cadrul unor c omunități sănătoase.
Legislația românească în domeniul sanitar a cunoscut periodic modificări, atât anual odată
cu aprobarea contractelor -cadru, cât și punctual pentru îmbunătățirea funcționării sistemului de
sănătate, iar impactul acestor intervenții nu a fost întotdeauna în beneficiul consumatorilor de
servicii medicale și medicamente, în rândul cărora persoanele vârstnice reprezintă o categorie
importantă din cauza polipatolo giei prezente la vârsta a treia .

57
Principalele cauze ale problemelor legate d e starea de sănătate rezidă în problemele
sistemulu i sanitar și anume : resursele limitate investite în asistența medicală, inclusiv în sistemul
farmaceutic; inec hitatea în oferta de servicii ( exemplu: discrepanțele între mediul rural și cel urban);
inefici enta organizare și finanțare în domeniul sanitar.
Principalele obiective, care trebuie urmărite cu priorita te, în perioada următoare, sunt : acces
universal și echitabil la un pachet de servicii; libertatea opțiunilor pentru consumatori și furnizori;
utilizarea eficientă a resurselor disponibile.
Realitatea cu care se confruntă persoanele vârstnice vin în contradicție cu principiile
asumate în contextul aderării la Uniunea Europeană și promovate prin legea cadru privind reforma
sistemului de sănătate. Persoanele vârstnice beneficiare ale diverselor legii speciale (deținuți
politici, deportați, veterani de război, persoane cu handicap) nu pot beneficia de gratuitate totală
pentru medicamente decât la nivelul prețului de referință , și numai când prețul de referință coincide
cu prețul de vânzare , gratuitatea este totală.
Orice strategie pe termen lung pentru a sectorului va trebui să răspundă la trei seturi de
probleme:
a) necesitatea îmbunătățirii guvernării și managementului;
b) necesitatea eficientizării rețelei de servicii și dezvoltarea sistemelor d e asigurare a calității;
c) necesitatea întăririi serviciilor preventive și a sporirii ec hității în cadrul sistemului.
Sistemul de sănătate românesc trebuie să devină unul care ajută oamenii să fie mai sănătoși,
un sistem care este corect, în care oamenii să aibă încredere și care este acolo când e nevoie de el.
Modul în care serviciile de sănătate sunt furnizate în cadrul sistemului trebuie personalizat.
Indivizii diferă în multe moduri, inclusiv în ceea ce privește cunoștințele și capacitățile lor
de a înțelege sistemul sau propria stare de sănătate. Indivizii au nevoi și preferințe dife rite, iar
serviciile trebuie adaptate acestor diferențe. Acest lucru înseamnă că:
• serviciile trebuiesc organizate, localizate și accesate în așa fel încât să se țină cont de nevoile și
preferințele comunităților pe care le deservesc;
• sistemele social e și de sănătate trebuie să fie capabile să asimileze diferențele preferințelor
pacienților și să încurajeze procesul de luare în comun a deciziilor;
• consumatorului să i se dea un control mai mare, dar și o responsabilitate mai mare pentru propria
sănăt ate;
• consumatorii trebuie să aibă acces la informații de mare calitate în ceea ce privește sănătatea
pentru a beneficia total de sistemul social și de sănătate și pentru a putea participa la deciziile legate

58
de propria lor sănătate. Informațiile de cali tate disponibile stimulează alegerea informată și sporesc
șansele de menținere sau recăpătare a stării de sănătate;
• o implicare sporită a consumatorului ca și partener în planificare și evaluare, reprezintă o
componentă importantă în promovarea transpar enței și responsabilizării în sistemul de sănătate.
Un sistem de sănătate centrat pe om este un sistem al viitorului care va avea structuri
dinamice și integrate care se vor putea adapta diverselor și schimbătoarelor nevoi de sănătate ale
societății în ge neral și ale indivizilor în particular. Aceste structuri vor împuternici oamenii pentru a
participa activ în luarea deciziilor în ce privește propria lor sănătate.
Câștigarea încrederii populației în sistemul de sănătate presupune garantarea calității.
Oamenii doresc să știe că serviciile și îngrijirile pe care le primesc se bazează pe cea mai
bună practică și pe evidențe și că îndeplinesc standardele aprobate și certificate. Îmbunătățirea
calității în sistemul de sănătate necesită implementarea ghidurilo r internațional recunoscute bazate
de evidențe, educație continuă și angajamentul instituțiilor medicale și a profesiilor medicale în
acest demers.
Garantarea calității presupune ca deficiențele sistemului să fie identificate, corectate și
progresul în acest domeniu monitorizat. Nu este suficientă doar stabilirea și atingerea standardelor.
Doar dezvoltarea unei culturi a calității în tot sistemul de sănătate poate asigura furnizarea
unor servicii omogene, de înaltă calitate și integrate atât la nivel local, regional și național.
Creșterea nivelului de finanțare pentru s ectorul de sănătate din România, dezvoltarea unui
sistem de alocare a resurselor în sănătate bazat pe criterii transparente și pe evidențe medicale ,
introducerea și susținerea mecanismelor de plată bazate pe eficien ța și calitatea actului medical, pot
reprezenta metode de efi cientizare a sistemului sanitar din România.

59
Bibliografie

Cărți:
1. Bădescu, Ilie, Istoria sociologiei. Teorii contemporane, București, Editura Eminescu, 2002 .
2. Bădescu, Ilie, Hoffman Oscar, (coord), Viața și moartea în satul românesc , București, Editura
Mica Valahie, 2005.
3. Durkheim, Emile, Despre sinucidere, Iași, Editura Institutul European, 2003 .
4. Erikson, Robert, Goldthrope, John, The Constant Flux , Oxford, Editura Calderon Press, 1993.
5. Himes, Joseph, Social problems în The Study of Sociology. Glenview –Illinois: Scott, Foresman
and Company, 1968.
6. Lucuț, Grigore, Rădulescu, Sorin, Calitatea vieții și indicatorii sociali, București, Editura
Luminalex, 2000.
7. Precupețu, Iuliana, Evaluări ale protecției sociale și îngrijirii sănătății , în Ion Mărginean,
Iuliana Precupețu (coord.), Calitatea vieții și dezvoltarea durabilă. Politici de întărire a coeziunii
sociale , București, Editura Expert – CIDE, 2008.
8. Rădulescu, Sorin, Sociologia sănătății și a bolii, București, Editura Nemira, 2002 .
9. Rădulescu, Sorin, P opescu, Grigore, Medicina și colectivitățile umane , București, Editura
Medicală, 1981.
10. Sen, Amartya , Capability and Well -Being, în M. Nussbaum, A. Sen, (eds.), The Quality of Life ,
Oxford , Editura Claredon Press, 1993.
11. Verkerk, Margrita , Antoinette , J.J. Busschbach, E.D.. Karssing, Health -related quality of life
research and capabilty approach of Amartya Sen , în Quality of Life Researc h no 10, 2001 .
12. Vlădescu, Cristian, Sănătate Publică și management sanitar . Sisteme de sănătate , București,
Editura Cartea Universitară, 2004.
13. Voicu, Bogdan , Penuria Pseudo -Modernă a Postcomunismului Românesc. Volumul II:
Resursele , Iași, Editura Expert Projects, 2005.
14. Zamfir, Cătălin, Stoica, Laura, O nouă provocare: dezvoltarea socială. București, Editura
Polirom, 2006.

60
Articole :
1. Doboș, Cristina , Accesul populației la serviciile de sănătate publică , în Revista Calitatea Vieții ,
Nr. 3-4, 2003.
2. Doboș, Cristina, Finanțarea Sistemelor de Sănătate în Țările Uniunii Europene. România în
Context European, în Revista Calitatea Vieții , Nr. 1-2, București, Editura Academiei, 2008.
3. Pop, Cosmina -Elena, Starea de sănătate a populației din România în context European. O
abordare din perspectiva calității vieții , în Revista Calitatea Vieții, Nr. 3 -4, 2010.

Surse electronice (site -uri):
1. Analiza Funcțională a Sectorului Sănătate în România , http://sgg.gov.ro/docs/File/ UPP/ doc/
rapoarte -finale -bm/etapa -II/MS -RO-FR-Health -Sector -ROM , Accesat la 3 Aprilie 2017.
2. Constituția WHO (World Health Organization),1946, http://www.who. int/trade/ glossary /story
046/en/index.html , Accesat la 1 Februarie 2017.
3. Educație pentru sănătate . Conceptul de sănătate, parte integrantă în sistemul de ecologie
socială și protecție umană, http://www.scoalac antemir.ro/files/ uploads/Educatie_pentru_sanatate.
pdf , Accesat la 17 Ianuarie 2017.
4. Eurostat, Europe in figures , 2009, http://ec.europa.eu/eurostat/web/products -statistical -books/ –
/KS-CD-09-001, Accesat la 17 Aprilie 2017.
5. Health and care in an enlarged Europe, Europe Foundation for the Improvement of living amd
Working Conditions , 2003, https://www.eurofound.europa.eu/publications/report/2004/quality -of-
life-social -policies/health -and-care-in-an-enlarged -europe -report , Accesat la 2 Martie 2017.
6. Henderson, Virginia , Nursing Theories , file:///C:/Users/Ionut/Downloads/ Carte%20Nursing%
20Amg.pdf , Accesat la 15 Ianu arie 2017.
7. Hotărârea Guvernului nr. 1714 din 17 decembrie 2008 pentru aprobarea Contractului cadru
privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate
pentru anul 2009, http://www.hosptm.ro/files/juridic/ Hotarare% 20 Nr.% 201714
%20din%2029.12.2008.pdf , Accesat la 29 Aprilie 2017.
8. Hotărârea Guvernului. nr. 366 din 25 martie 2008 pentru mod ificarea și completarea Contractului
cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de
sănătate pentru anul 2009 aprobat prin H.G. nr. 1714 din 17 decembrie 2008,
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/100826 , Accesat la 29 Aprilie 2017.

61
9. Human Developement Reports , www. undp.org, Accesat la 2 Martie 2017.
10. Institutul Național de Statistică, Speranța de viață la naștere în R omânia, în perioada 1989 –
2008 , http://www.insse.ro/cms/ , Accesat la 13 Aprilie 2017.
11. Institutul Național de Statistică, Starea de sănătate percepută în anul 2014 de populația din
România, http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/sanatate2015r_0.pdf ,
Accesat la 18 Aprilie 2017.
12. Ministerul Sănătății Publice, Managementul sistemului public de sănăta te. Studiu comparativ:
România -Republica Moldova , București, 2010, http://www.ms.ro/ , Accesat la 11 Aprilie 2017.
13. Ministerul Sănătății Publice, Planul strategic al Ministerului Sănătății pentru perioada 2008 –
2010 , http://www.ms.ro/ , Accesat la 10 Aprilie 2017.
14. Novak , Andrei , Dicționar de sociologie , http://www.dictsociologie.netfirms.com , Accesat la 7
Februarie 2017.
15.România Starea de fapt în asigurăril e de sănătate, http://www.medicalmanager.ro/ docs/raportul
_apsr -_sistemul_de_asigurari_de_ sanatate_ din_ romania_2014 .pdf, Accesat la 23 Aprilie 2017.
16. Sistemul de sănătate – România în context European , http://www.cnpv.ro/pdf/analize2007_
2009/studiu_i_ medicamente_2009.pdf , Acc esat de 2 Mai 2017.
17. Statistici privind cauzele de deces , http://ec.europa.eu/ eurostat/statisticsexplained/index.php/
Causes_ of_death_ statistics/ro, Accesat la 23 Februarie 2017.
18.Vieillissement, aide et soins de santé en Belgique, Rapport pour le SPF, 2004, 2006 ,
http://www.sesa.ucl.ac.be/sesaweb/publications/acrobat/RapInt%C3%A9gr%C3%A9FRNL_2.pdf ,
Accesat la 20 Ianuarie 2017
19. Voicu, Bogdan , Capitalul uman: Componente, niveluri, structuri. România în context
European, http://www.revistacalitateavietii.ro/2004/CV -1-2-04/11.pdf , Accesat la 10 F ebruarie
2017.

Anexa
CHESTIONAR
Evaluarea stării de sănătate a locuitorilor Județului Dolj.
Analiză comparativă rural -urban

1.Care este vârsta dumneavoastră în ani împliniți ?
a) Sub 18 ani
b) 18 – 24 ani
c) 25 – 34 ani
d) 35 – 44 ani
e) 45 – 54 ani
f) 55 – 64 ani
g) peste 65 ani

2.Sexul : a) Masculin b) Feminin c) NS./NR.

3.Mediul de rezidență: a) Rural b) Urban c) NS./NR.

4.Starea civilă: a) Căsătorit(ă)
b) Necăsătorit(ă)
c) Concubinaj
d) Văduv(ă)
e) Divorțat(ă)
f) NS./NR.

5. Care este ultima formă de învățământ absolvită?
a) Școala generală
b) Liceu
c) Școala profesională
d) Studii superioare
e) Școla postliceală
f) Nu am absolvit nicio formă de învățământ
g) NS./NR.

6. Care este statutul profesional actual?
a) Șomer(ă)
b) Angajat(ă)
c) Întreprinzătorprivat
d) Elev(ă)
e) Student(â)
f) Pensionar(ă)
g) Altul. Care?……………………………………
h) NS./NR.

7. Care este venitul dumneavoastră lunar?
a) 100 -1.000 lei
b) 1.000 -2.000 lei
c) 2.000 -3.000 lei
d) 3.000 -4.000 lei
e) peste 4.000 lei
f) nu am niciunvenit
g) NS./NR.

8. Câ nd ați fost ultima dată la un medic ?
a) În ultima lună
b) Acum 2 -3 luni
c) Acum 6 luni
d) Acum un an
e) Peste 2 ani
f) Alt interval. Care ? ………
g) NS./NR.

9. În general ați spune că starea dumneavoastră de sănătate este ?
a) Excelentă
b) Foarte bună
c) Bună
d) Mediocră
e) Proastă
f) NS./NR.

10. Ați fost vreodată internat î n spital ?
a) Da
b) Nu
c) NS./NR.

11. În ce masură considerați că servic iile sistemului medical din România satisfac nevoile
cetăț enilor?
a) În foarte mare masură
b) În mare masură
c) În mică masură
d) În foarte mică măsură
e) Deloc
f) NS./NR.

12. În ce măsură sunteți mulțumit(ă ) de personalul medical din spitale?
a) În foarte mare masură
b) În mare masură
c) În mică masură
d) În foarte mică măsură
e) Deloc
f) NS./NR.

13.În ce măsură sunteți mulțumit(î ) de condițiile din spitale?
a) În foarte mare masură
b) În mare masură
c) În mică masură
d) În foarte mică măsură
e) Deloc
f) NS./NR.

14. Suferiți de afecțiuni cronice ?
a) Da (continuați cu întrebarea 15)
b) Nu (mergeți la întrebarea 19)
c) NS./NR.

15. De ce afecțiuni cronice suferiți ?
a) Cardiace
b) Pulmonare
c) Diabet
d) Artrită
e) Osteoporoză
f) Astm
g) Altă boală. Care ? ……………..
h) NS./NR.

16. Căt de des mergeți la medic pentru tratarea bolii de care suferiți ?
a) Săptămânal
b) Lunar
c) Trimestrial
d) Anual
e) Alt interval. Care ?……….. …
f) NS./NR.

17. Înai nte de apariția bolii cronice aț i fost la medic pentru prevenire ?
a) Da
b) Nu
c) NS./NR.

18. Statul are progra me specifice bolii dumneavoastră ?
a) Da
b) Nu
c) NS./NR.

NUMAI PENTRU PERSOANELE CARE NU SUFERĂ DE BOLI CRONICE

19. Aț i auzit de medicina preventivă ?
a) Da
b) Nu
c) NS./NR.

20. Ați fost la medic pentru a preveni anumite tipuri de boli ?
a) Da
b) Nu
c) NS./NR.