UNIVER SITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU FACULTATEA DE STIINȚE SOCIO -UMANE DEPARTAMENTUL DE ISTORIE, PATRIMONIU ȘI TEOLOGIE PROTESTANTĂ LUCRARE DE… [614676]
UNIVER SITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE STIINȚE SOCIO -UMANE
DEPARTAMENTUL DE ISTORIE, PATRIMONIU ȘI TEOLOGIE
PROTESTANTĂ
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coord onator stiințific :
Conf. Univ. Dr. Valeria SOROȘTINEANU
Absolvent: [anonimizat]
2018
UNIVER SITATEA « LUCIAN BLAGA » SIBIU
FACULTATEA DE STIINȚE SOCIO -UMANE
DEPARTAMENTUL DE ISTORIE, PATRIMONIU ȘI TEOLOGIE
PROTESTANTĂ
Orașul Râmnicu Vâlcea
De la revol uția lui Tudor Vladimirescu la Războiul de
Independenț ă al României
Coordonator stiințific :
Conf. Univ. Dr. Valeria SOROȘTINEANU
Absolvent: [anonimizat]
2018
Curpins
Argument ………………………………………………………………………………………………………… …………. 1
1.Scurt istoric al orașului…………………………………………………………………. …………………………. 3
2.Râmnicu Vâlcea de la revoluția lui Tudor Vladimirescu la revoluția pașoptiștă ……… …… 7
2.1.Orașul în timpul revoluției de la 1821 ……………………….. ………………………. …………. 7
2.2.Râmnicu Vâlcea în perioada 1821 -1848 ……………… ………………………… …………… …. 9
2.3.Anul 1848 în Râmnicu Vâlcea ……………………………… ………………………… ………… … 18
3.Râmnicu Vâlcea după revoluția de la 1848 până la Unirea din 1859 …………………….. …… 24
3.1.Râmnicu Vâlcea între 1848 -1859 …………………………. ……………………………………… 24
3.2.Orașul în timpul Unirii din 1859 ……………………………… ……………………. ………. …… 30
4.Râmnicu Vâlcea după Unirea de la 1859 p âna la Războiul de independența al
României …….. …………………………….. …………………………………………….. …………………………. ……. 33
4.1.Râmnicu Vâlcea în perioada 1859 -1877 ………………………………………….. ………. …… 33
4.2.Participarea orașului la Războiul de I ndependența a l României ………….. …………. 39
5.Concluzie ……………. …………………………………………………………………………………………….. …….. 45
6.Glosar ……… ……… ………………….. ………………………………………………………………………………….. 47
7.Bibliografie …………………….. ………………………. ………………………………………………………… ……. 49
8.ANEXE ………………….. ………………………………………………………….. …………………………… ……… 51
1
Argument
Am ales ca subiect pentru lucrarea de licență istoria orașului Râmnicu Valcea în perioada
modernă deoarece, în opinia mea, este important ca oricine să cunoască istoria locului în care s -a
născut, să înțeleagă motivele pentru care au ajuns lucrurile în stadiul actual și modul lor în care de
transformare pentru a putea percepe în mod cl ar realitatea din jur.
M-am aplecat asupra studierii secolului XIX în orașul Râmnicu Vâlcea pentru că din acel
moment are loc modernizarea orașului. De asemena, această perioadă este interesantă datorită
faptului că cele două țări române se unifică în 185 9 sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza , în
aceeași perioadă în care alte două țări reusesc acest lucru, adică Germania și Italia.
Ca și tematică, am abordat marile evenimente, administrația, economia, învățământul și
activitatea bisericii în cei 50 de ani de la revoluția lui Tudor Vladimirescu, ele mentele esențiale
pentru dezvoltarea unui oraș.
Tehnica de cercetare pe care am folosit -o a fost metoda calitativă , analizând mai multe cărți
de la biblioteca Antim Ivireanu din Râmnicu Vâlcea, precum și articole aflate în revistele de
specialitate ale orașului, în ac est caz fiind vorba despre revista Buridava și revista Studii vâlcene.
De asemena am mai folo sit în cadrul lucrării și documente publicate, prin asociere, de către
Corneliu Tamaș, Sergiu Purece și Pet re Bardașu, care se ocupă de o vastă perioadă din istoria
modernă a județului Vâlcea și inclu siv al orașului Râmnicu Vâlcea, precum revoluția lui Tudor
Vladimirescu, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza pe tronul celor două țări române și războiul de
independența al Românei.
Această lucrare este importantă deoa rece oferă o imagine mai detalia tă a orașului în cei 50
de ani de la revoluția lui Tudor Vladimirescu. Există multe cărți care abordează acest subiect, dar
de multe ori informațiile oferite desp re oraș în perioada modernă sunt insuficiente. De asemen ea,
există multe articole , a căror informații nu au fost incluse în mod integral în cărțile de specialitate,
ci doar sum ar, precum a doua vizită a lui C arol I în Râmnicu Vâlcea.
Ca și bibliografie am folosit documentele publicate de Corneliu Tamaș, Sergiu Purece și
Petre Bardașu. Prima carte este Contribuția județului Vâlcea la susținerea războiului de
independență (1877 -1878) , publicată în 1977, în care sunt expuse numeroase documente din arhiva
Prefecturii județului Vâlcea și din primăria orașului Râmnicu Vâlcea, în care sunt prezentate
măsurile pe care trebuiau să le aplice județul Vâlcea și în același timp orașul Râmnicu Vâlcea
pentru a sigurarea victoriei românilor pe câmpul de luptă.
2
A doua carte pe care am consultat -o a fost Memoria Râmnicului a lui Constantin Mateescu,
în care se face o expunere a unor evenimente importante care au avut loc în oraș, precum și o scurtă
relatare despre Anton Pann, în perioada în care a locuit în oraș.
Documentele publicate de Corneliu Tamaș și Horia Bălcești Nestoriu în lucrarea Revoluția
de la 1821 în județul Vâlcea , oferă câteva detalii despre faptele lui Tudor Vladimirescu din
perioada în care era vataf de plai la Câineni, pe urmă documentele descriu situația cetațenilor
vâlceni în timpul revoluției și care au fost acțiunile lor în cadrul acțiunilor întreprinse de Tudor
Vladimirescu.
A treia carte pentru acest subiect a fost Istoria învățământului în Oltenia , primul volum , în
care este descrisă situația școlilor din Oltenia, a profesorilor și a formelor de predare, adoptate de
acestia, făcându -se un scurt rezumat al învățăturii din Oltenia până în secolul XIX, apoi sunt
analizate cronologic și sistematic toate școlile din Oltenia până la revoluția de la 1848.
O altă lucrare pentru acest subiect este lucrarea Contribuția județului Vâlcea la războiul
din 1877 , publicată în 1982, prezintă acțiunile cetățenilor vâlceni în cadrul războiului de
independență și măsurile luate în oraș pentru ajutoarea celor p lecați la război și a celor răniți.
Lucrarea Râmnicu Vâlcea Mică enciclopedie Repere monografice din 2002 a lui Ion
Măldăr escu și Emilian Frâncu prezintă, într -un mod foarte scurt, detalii legate de istoria și
monumentele orașului, despre sistemul de învă țământ, sănătate, cultură și economie.
Cartea lui Corneliu Tamaș, Istoria municipiului Râmnicu Vâlcea , este cea care oferă
informații liniare , de la preistorie până la începutul secolului XXI, din variate domenii, precum
administrație, e conomie sau evenimentele importante pentru orașul Râmnicu Vâlcea.
Primul volum din Enciclopedia județului Vâlcea , realizat de Nicolae Daneș, Sorin Oane
descrie foarte complex județul Vâlc ea, abordând o gamă largă de subiecte precum cadrul geografic
al județului Vâlce a, istoria acestuia din preistorie până în prezent , cu detalii legate de economie,
politică, sănătate, patrimoniu cultural, sport, turism, administrație, fiecare din aceste sectoare
având propria descriere istorică .
Al doilea volum din Enciclopedia județ ului Vâlcea , are aceeași structura ca și primul
volum, cu diferența că se aplică acestă organizare pentru fiecare oraș din județul Vâlcea , oferind
detalii mai complexe pentru fiecare din aceste asezări .
Si articolele preluate de la revistele Buridava și Studii Vâlcene expun evenimente speciale
din istoria oraș ului, evenimente care adaugă noi sensuri în contextul istoric al orașului.
3
Al doilea volum din Istoria județului Vâlcea , din 2015, a lui Corneliu Tamaș și Emilian
Frâncu abordează o istorie a elemen telor componente ale județului, precum satele, orașele, cultura
scrisă și cea orală, până în secolul al XIX -lea.
Rezultatul acestei lucrări este formarea unei imagini cât mai fidele asupra orașului Râmnicu
Vâlcea în cei 50 de ani de la revoluția lui Tudor Vladimirescu , imagine care să explice cum a ajuns
orașul la stadiul actual .
1.Scurt istoric al orașului
Orașul Râmnicu Vâlcea, aflat într -o zonă prielnică pentru dezvoltarea societății umane,
este unul din vechile orașe din România.1Numeroașele descoperiri arheologice atestă existența
unor comunități pe acest teritoriu. La Căzănești, pe partea vestică a Oltului, a fost descop erit un
răzuitor de silex, care provenea di n perioada paleolitică.2
Epoca mezolitic ă este confirmată prin prezența unor asezări ale cultivatorilor la Copăcelu,
aflat la sud -vest de oraș, iar neoliticul timpuriu este reprezentat de urmele gă șite la Valea Răii, o
asezare cu o vechime de 6.000 -7.000 de ani, unde au fost gă site printre altel e, o seceră realizată
din corn de vită și un vas pentru păstrarea cerealelor.3
Odată cu trecerea de la neolitic la epoca bronzului se observă, ca și rămășițe arheologice,
urme ale locuințelor din chirpici și materiale ceramice. Ca urmare a numeroaselor de scoperiri
arheologice, gă șite mai târziu, pe teritoriul actualului municipiu Râmnicu Vâlcea, exista o
comunitate a dacilor buridaveni, care au fost alipiți de celelalte triburi dacice, sub conducerea lui
Burebista.4
După mai multe conflicte cu romanii, în anul 89, regele Decebal, noul conducător al
dacilor, a încheiat un tratat de pace cu romanii, prin care se recunostea puterea polit ică a acestuia,
devenind un alia t al romanilor. După această pace, roamnii incorporează Oltenia la Imperiu și
construiesc un castru la Stolniceni, numit tot Buridava.5
După re treagerea aureliană, au continua t să existe comunități pe teritoriul orașului Râmnicu
Vâlcea, acest lucru fiind dovedit prin numeroasele rămă șițe de ceramică de natură daco -romană
1 Corneliu Tamaș, Istoria municipiului Râmnicu Vâlcea , Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2006, p. 18.
2 Ion Măldărescu, Emilian Frâncu, Râmnicu Vâlcea Mică enciclopedie Repere monografice , Editura Anton Pann,
Râmnicu Vâlcea, 2002, p. 1 8.
3 Ibidem .
4 Ibidem .
5 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 33.
4
de la Căzănesti și a fib ulelor de la Stolniceni, care atestă o proveniență romano -bizantină.6
Râmnicul a devenit oraș după ce a trecut prin stadiile necesare timp de câteva secole. 7
În secolele X -XI, orașul începe să capete importanță, datorită condițiilor naturale de
apărare, asigurate de o pădure impenetrabilă.8Între secolele XII -XIII s -a desfăsurat etapa de
formare a structurii rețelei rurale, mai ales în zonele apărate în mod natural, cu scopul de a se apăra
de atacurile popoarelor migratoare.9
În 1280 Râmnicu Vâlcea reprezenta o piață importantă pentru negustorii venețieni și
bulgari, care schimbau produsele lor cu sarea și lemnele din pădurile din zonă și le transportau
până în țara lor pe Dunăre.10
Conform Cronicii Franciscane, în secolul al XIV -lea asezarea se tran formase deja în târg.
Cauza evoluției rapide, conform majorității istoricilor, era că aici î și avea reședința cneazul Farcaș,
datorită unor motive strategice și economice, precum și grija acestuia pentru dezvoltarea reședinței
sale, fiind nevoie de constru cții mai rezistente, mai încăpătoare atât pentru el, cât și pentru cei din
anturajul său format din boieri și negustori veniți pentru po sibilele câstiguri, într -un centru politic,
militar și economic bine consolidat.11
Prima atestare a numelui ora șului, Râm nic, apare într -un hrisov emis de Mircea cel Bătrân
în 1388. Documentul reprezintă un act de donație prin care domnitorul oferă ctitoriei sale de la
Cozia, printre alte privilegii, și o moară la Râmnic, spre folosul călugărilor d in acea zonă. Alt
hrisov, emis în Râmnic pe 4 septembrie 1389, domnul numeste Râmnicul drept „Orașul domniei
mele” .12
Orașul este cunoscut încă din secolul al XVI -lea, acest lucru fiind demonstrat de izvoarele
cartografice. O menționare a orașului se face în „Nuova tavola” a lui Jac oppo Castaldo, în 1548,
sub numele de Râmnik. O altă amintire se face în harta lui lui Georg Reicherstorffer, doi ani mai
târziu, intitulată „Tran șilvania”, unde orașul apare sub numele de Rednitz. Apare și termenul de
Rîbnik în cadrul hărților austrice, r ealizate în timpul războaielor cu turcii, din secolul XIX, având
nevoie să stie topografia zonelor pentru desfăsurarea operațiunilor militare. Printre acestia se
6 Ion Măldărescu, Emilian Frâncu, op. cit , p. 19.
7 Corneliu Tamaș, Emilian Frâncu, Istoria judeșului Vâlcea , Editura Conphys, vol. II, Râmnicu Vâlcea, 2012, p. 61 .
8 Ion Măldărescu, Emilian Frâncu, op. cit , p. 19.
9 Corneliu Tamaș, Emilian Frâncu, op. cit , p. 62.
10 Ibidem , p. 76.
11 Ibidem , p. 75.
12 Nicolae Danes, Gheorghe Dumitrescu, Sorin Oane , Silviu Purece et. ali , Enciclopedia Județului Vâlcea , Editura
Fortuna, Râmnicu Vâlcea, vol. II, 2010, p. 30.
5
numără și stolnicul cărturar Constantin Cantacuzino, care a întocmit o hartă în 1700, fiind editată
la Veneția, având în Țara Românească 529 de asezări, printre care se menționa și orașul Râmnic.13
În privința numelui, mulți istorici sunt de părere că numele provine de la cuvântul slav
„râbnic” care a r însemna elesteu sau râu cu pes te, care la rând ul lui se trage din termenul slav
„râba” ce se traduce prin peste, lucru perfect vero simil din moment ce în primii ani de formare a
asezării, cu secole în urmă, partea ei de sud se afla lângă o zonă de terenuri care se inundau în
perioada anotimpurilor plo ioase. Râul Olănești, pârâul Râmnic și chiar Oltul, care străbăteau
acestă aseză, provocau inundațiil e, apele lor fiind bogate în pes ti, care erau crescuți și folo siți ori
pentru hrană cotidină sau pentru schimburile comerciale.14
Un alt document cercetat de istorici, care să fi dat numele orașului, este epopeea germană
„Cântecul Nibelungilor”. Imensa lucrare, având 10.000 de versuri, a fost realziată timp de mai
multe secole, din secolul al V -lea până în secolul al XIII -lea, fiind definitivat în 1 .200 de c ătre un
cavaler anonim din Valea Dunării, care a strâns și reunit mai multe legende care circulau în acest
spațiu, avându -i ca eroi principali pe Siegfrid și Brunhilda.15
În ciuda faptului că epopeea este plină de elemente fantastice, există și pasaje cu valoare
istorică. În cadrul ei sunt prezentate, evenimente, locuri și obiceiuri legate de peri oada formării
democrațiilor militare și a feudalismului timpuriu, fiind , în același timp, și o perioadă de îngrijorare
datorită diverselor popoare care veneau din nord-vestul Europei și dinspre A sia.16
Într-una din strofe este amintit un duce numit Râmnuc din Țara Românească. Într -o altă
strofă sunt amintiți valahii, împreună cu alte popoare precum rușii, grecii, polonezii și bizantinii.
Epoppea îi asează pe condu cătorii valahi în regiunile de răsărit ale Carpaților Orientali și mai
daparte în ținuturile extracarpatice. Această zonă dinspre răsărit de Carpații Orientali a fost vizitată
de un mi sionar catolic, în 1241, numit Giovanni de Pian del Carmine, care a conf irmat prin scrierile
sale existența valahilor în această zonă.17
Termenul Râmnic se mai găseste într -o altă creație germană, în poemul Biterrolf și Dietlib,
unde apare sub forma deformată de Râmmunge uz der Walacheland -Valahia. Legat de acest nume,
istoric ii presupun că vine de la un erou eponim, care a dat numele unei asezări, care în timp ajuns
la stadiul de oraș.18
13 Corneliu Tamaș, Emilian Frâncu, op. cit , p. 76.
14 Ibidem , p. 71.
15 Ibidem , p. 72.
16 Ibidem .
17 Ibidem .
18 Ibidem , pp. 72-73.
6
Actul de la 2 iunie 1247, emis de regele Ungariei, Bela al IV -lea, intitulat „Diploma
cavalerilor ioaniți”, menționează alături de alte forma țiuni prestatale existente, de Cnezatul lui
Farcaș, mulți istorici fiind de părere că se află pe teritoriul actual al județului Vâlcea. Nicolae Iorga
era de părere că termenul de „Vâlcea” provine de la cuvântul slav „vâlc” care ar însemna lup, în
timp ce F arcaș, în maghiară, ar desemna tot lup, de aici creându -se legătura dintre „Farcaș -Vâlcea –
Lup”.19
Croncia franciscană, un document aflat la Arhivele Naționale din România, sugerează că
întemeierea orașului s -a făcut între 1303 -1304 de către Negru Vodă, ipo teză susținută și de către
istoricul Nicolae Iorga.20
Radu cel Mare a întemeiat a doua episcopie din Țara Românească. Acest lucru a dus la
formarea orașului ca și scaun de judecată. Mircea Ciobanu facea vizite în mod regulat în Râmnicu
Vâlcea, unii istoric i con șiderând că el este ctitorul bisericilor Sfântul Nicolae și Buna Vestire.21 În
1557, Pătrascu cel Bun se afla în oraș, fiind bolnav de pneumonie, unii istorici con siderând că
fusese otrăvit de boierul Socol, care furase toți banii din visteria țării și fugise apoi în Ardeal.22
Și în secolul XVI, Râmnicul a participat la evenimentele importante în această peri oadă .
Printre acestea se numără vizita lui Mihai Viteazul, care a fost primit cu veselie de către locuitori
și a ținut sfat cu cei mai credincioși boieri. După moartea domnitorului, soția lui, domana Stanca,
s-a retras în viața monahala pe meleagurile vâlcene, decedând în 1603 și fiind înmormântată la
Episcopia Râmnicului (Anexa 5) .23
În 1656, domnitul Constantin Matei Basarab ridica o cruce mare în curtea Episcopiei
Râmniculu i. Domnitorul Matei Basarab, și -a lăsat amprenta asupra orașului, în special prin
dezvoltarea învățământului și a culturii. Printre aceste realizări se numără aducerea unei tiparnițe,
instrument care a dus la realizarea a num eroase cărți, printre care se numără: Psaltirea slavonă cu
ceaslov (1638), Ceaslovul (1640) și cea mai importantă operă, Pravila, având 164 de file, fiind
realizată în 2 ediții, una pentru Țara Românească și alta pentru Ardeal. Tot în timpul lui Matei
Basa rab se fondează prima moară de hârtie din Țara Românească. 24
Constantin Brâncoveanu, a fost domnitorul care sa interesat cel mai mult de Râmnic și de
județul Vâlcea, cumpărând vii în zona Troianu și rezolvând numeroase conflicte ale locuitorilor în
19 Ion Măldărescu, Emilian Frâncu, op. cit , p. 19.
20 Corneliu Tamaș, Emilian Frâncu, op. cit , p. 74.
21 Ibidem , pp. 20-21.
22 Ibidem , p. 21.
23 Ibidem .
24 Ibidem .
7
legătu ră cu anumite proprietăți. În cazul județului, în 1692 a început construcția complexului
monahal de la Hurezu.25
Ultimul domnitor care a mai arătat un interes pentru oraș, până la ocuparea Olteniei de
către autrieci a fost Stefan Cantacuzino. Secolul al XV III-lea a fost dominat de luptele dintre Ru sia,
Autria și Tucia. În această perioada turcii nu mai aveau încredere în domnitorii români, punând pe
tronul țărilor române pe fanarioți . 26
2.Râmnicu Vâlcea de la revoluția lui Tudor Vl adimirescu la revoluția
pașoptis tă
2.1.Orașul în timpul revoluției de la 1821
În primăvara anului 1821, în Țara Românească au avut loc mișcări sociale și naționale
complexe. Cauzele declansării acestor răscoale au fost abuzurile fiscale și administrative ale
dregătorilor locali. La nivel local, au existat câțiva boieri care au încercat să elimine suzeranitatea
otomană. Cerințele economice ale țăranilor împreună cu dorințele politice ale boierilor s -au
încrucișat cu misc area condusă de Tudor Vladimires cu (Anexa 1) .27
Încă din 1819, Tudor Vladimirescu, în aceea perioadă vataf de plai din Câineni, a realizat
importanța geo -politică pe care o prezenta județul Vâlcea și inclu siv oraș ul Râmnicu Vâlcea. Chiar
un cetățean al orașului , Constantin Boră nescu, a oferit servicii importante revoluționarilor, fiind
un membru valoros pentru Tudor Vladimirescu, primind , în acest fel, rolul de a purta negocieri cu
pasa de la Silistra.28
În faza incipientă a revouției, pe 13 ia nuarie 1821, Tudor Vladimirescu însoțit de 40 de
oameni, au trecut Oltul la Râmnic. În seara acelei zile s -au oprit la Ocnele Mari, unde au cumpărat
tot ce aveau nevoie. Tot acum este capturat vechilul plaiului Horezu, de către oam enii lui Tudor
Vladimirescu, fiind adu și 2.000 de galben i pentru cauza revoluționarilor.29
Un alt vâlcean care a fost apropiat față de Tudor Vladimirescu, a fost Petrache Poenaru
(Anexa 7) . Cât timp conducătorul revoluției a stat la Bucuresti, între 18 martie și 15 mai, Petrache
25 Corneliu Tamaș, Emilian Frâncu, op. cit , p. 98.
26 Nicolae Danes, Gheorghe Dumitrescu, Sorin Oane, Silviu Purece et. ali, op. cit , p. 3 3.
27 Keith Hitchins, Românii 1774 -1866 , Editura Humanitas, București, 1996, p p. 178 -179.
28 Nicolae Danes, Gheorghe Dumitrescu, Sorin Oane , Silviu Purece et. ali , op. cit , p. 34 .
29 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 182.
8
Poenaru a deț inut funcția de secretar, având sarcina de a scrie numeroase scrisori la porunca lui
Tudor Vladimirescu.30
Boierii, negustorii și clericii încercau să fugă de revoluționari spre Tran silvania, folo sind
în acest scop punctul de trecere de la Câineni. Numero și dintre acestia s-au răspândit la Tălmaci,
Sadu, Sebeșul de sus, Sebeșul de jos, Sibiu.31
Pentru a opri acest aflux către Tran silvania, Tudor Vladimirescu a trimis căteva trupe să
ocupe orașele Câineni, Ocnele Mari și Râmnicul Vâlcea, urmând ca și el să se retragă în Ol tenia,
unde beneficia de mai multă protecție și avea po sibilitatea să reziste mai mult datorită mânăstirilor
din munți. Astfel ordona ca 100 de panduri să aibă grijă de zaharele pe care le deținea mânăstirea
Cozia, ctitoria domnească a lui Mircea cel Bătrâ n. Însă în urma conflictului dintre Tudor
Vladimirescu și liderul organizației Eteria, Ip silanti schimbă toți oamenii numiți de Vladimirescu,
reușind în acest fel să controleze toate mânăstirile de la Cozia la Motru.32
În iunie 1821, sub pre siunea otomanilor, prințui Ip silanti a fost nevoit să se retragă spre
Râmnicu Vâlcea, dorința lui fiind aceea de a ajunge la Câmpulung. Înainte de această retragere,
fiind încă la Târgoviste, a cerut ca Tudor Vladimirescu să fie ucis.33
După asa sinarea lui Tudor Vladimirescu de către eteristi și trecerea armatei sale sub
conducerea Eteriei, trupele otomane s -au mobilizat rapid către Târgoviste, unde i -au înfrânt rapid
pe eteristi la Mânastirea Nucet. Ip silanti a poruncit retragerea din Târgoviste spre Olt, încerc ând
în acest fel să -și asigure retregerea către Tran silvania. 34
Un grup de 450 de panduri , care nu aflaseră încă de sfâr șitul liderului, au mers spre
Râmnicu Vâlcea pentru a -l astepta pe conducătorul revoluției, despre care se stia că se îndreaptă
spre Olt. Vitejia acestor soldați s -a făcut remarcată în cadrul bătăl iei de la Zăvideni, fiind conduș i
de povolnicul Ion Solomon, unde au reușit să reziste în fața trupelor otomane pentru o perioadă
îndelungată de timp.35
Un grup de 40 de soldați de la Râmnicu Vâlcea, majoritatea căpitani, tot în nestiință de
decesul lui Tudor Vladimirescu, îi trimit plângeri prințului Ip silanti, rugându -l să îl t rimită înapoi
pe Tudor Vladimirescu, fiind singurul care putea să aducă încurajare românilor. Răspunsul lui
Ipsilnati a fost că Tudor Vladimirescu plecase în Ru sia la chemarea împăratului Alexandru,
30 Ibidem , p. 183.
31 Ibidem , p. 184.
32 Ibidem .
33 Documente externe , p. 348, apud Comeliu Tamaș, H. Nestorescu -Bălcești, Revoluția de la 1821 în județul Vâlcea
Studiu și documente, f.e., Râmnicu Vâlcea, 1980 , p. 34.
34 Nicolae Danes, Gheorghe Dumitrescu, Sorin Oane , Silviu Purece et. ali , op. cit , p. 34.
35 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 184.
9
urmând să se întoarcă rapid pentru a -și continua revoluția și le cerea pandurilor să se ducă la
Drăgăsani pentu a se lupta cu tucii până la venirea acestuia înapoi în țară .36
Printre ultimele momente ale revoluției se numără și uciderea grecilor la Drăgă sani, ceea
ce va reprezenta s fârsitul Eteriei în Țara Românească.37Câteva zile mai târziu, după înfrângerea
suferită la Drăgăsani, Ip silanti a trecut granița spre Tran silvania, unde a fost întemnițat, iar ceea ce
a mai rămas din armata lui s -a risipit.38
În ciuda faptului că mișcarea lui Tudor Vladimirescu n -a avut o viața lungă, obiectivele
sale, precum eliberarea de sub do minația fanariotă, eliberarea ță ranilor de sub povara obligațiilor
pe care le avea față de moșieri și eliminarea restricțiilor asupra comerțului, au intrat în const iința
românilor . Înfrângerea lui nu a stopat încercările de independența a Țării Românești și nici nu au
eliminat încercările de reformare a politici și economiei țării.39
2.2.Râmnicu Vâlcea în perioada 1821 -1848
Odată cu sfâr șitul revoluției din 1821, Țara Românească intr a sub control otoman, acestă
perioadă fiind una foarte dură pentru țară, impunându -i-se o serie de obligații și tributuri grele,
precum și jafurile și abuzurile săvâr șite de cei 20.000 de turci au îngreunat și mai mult situația
țării. Odată cu introducerea Regulamentelor Organice în 1831 s -a mărit baza relațiilor capitaliste,
fapt care a permis manifestarea într -o măsură mai mare a politicii naționaliste a Principatelor
Române. Privilegiile pe care, încă, le deține au boierii și modernizarea lentă a căilor de comunicații
și de transport au influențat negativ dezvoltarea producției de mărfuri .40
Noua legislație aducea , însă, schimbări fundamentale în toate sectoarele statului. Se
stabilea în primul rând procedurile și condițiile prin care erau aleși domnii. Puterea legislativă
aparținea adunării obștești, care prezenta domnitorului cererile țării. Inițiativa legilor aparținea
domnului, el având libertatea de a sancționa legile lucrate de adunare.41
Un alt principiu de bază era separarea puterilor în stat. Prin aceasta justiția se separa de
administrație, prima obținând o organizare de sine stătătoare. Finanțele statului erau organizate,
36 Ibidem , pp. 184-185.
37 Ibidem , p. 185.
38 Keith Hitchins, op. cit , p. 191.
39 Ibidem , p. 191 .
40 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 188.
41 Vladimir Diculescu, Bresle, negustori și meseriași în Țara Românească (1830 -1848) , Editura Academiei Republicii
Socialiste România, București, 1973, p. 18.
10
încercând să se elimine arbitrarul în materie fiscală. Erau reglementate, de asemenea, veniturile
statului și salariile funcționarilor.42
Prin intermediul Regulamentelor Organice se înființează Magistratura orașului Râmnic,
care în 1864 a devenit Primăria comunei urbane Râmnicu Vâlcea (Anexa 2) . Conducerea
magistraturii era încredințată sfatului orăsenesc format din 3 membrii alesi anual de deputații
mahalalelor și de orăș eni pe cartiere. Condițiile necesare pentru a fi ale și erau de a fi r omâni, să
locuiască în ora ș, să aibă vârsta împlinită de 30 de ani și să dețină o avere de 8 .000 de lei. Chiar și
în privința deputaților existau o serie de cerințe pentru a putea fi ale si, acestia trebuind să fie
români, proprietari, deținând o avere imob ilă în localiatate de cel puțin 2 .000 de lei și vârsta de 23
de ani. Și străinii aveau dreptul de a deveni alegători dacă erau stabiliții în oras de cel puțin 2 ani
și dacă plăteau o chirie minimă de 300 de lei.43
În 1825, printr -o rezoluție a domnitorului Barbu , la cererea boierilor pentru organizarea
școlilor la județe, școlile oltene urmand să aibe un dascăl de cântări și un dascăl gramatic, plătiți
cu suma de 600 de taleri pe an.44
Magistratul avea o serie de sarcini de îndeplinit, precum obținerea veniturilor și utilizarea
lor în mod chibzuit. Având o șituație financiară bună, orasul Râmnicu Vâlcea a avut po sibilitatea
să ofere împrumuturi financiare atât Bucure știului în 1834, cât și oraș ului Turnu Severin în 1836.
Pe lângă aceste sarcini magistratul avea și responsa bilitatea de a percepe taxele comunale și de a
se ocupa de recuperarea celor nu au fost achitate. O altă sarcină însemnată pe care o avea de
îndeplin it magistratul era aceea de a dezvolta comerțul și industria prin interzicerea introducerii în
oraș, fără achitarea unei taxe legale, a unor bături alcoolice precum rachiul, vinul sau pentru
vânzarea tutunului și de asemena magistratul trebuia să încheie c ontracte pen tru aducerea în oraș
a cărnii, pâinii și lumânărilor și să decidă o listă cu prețurile produselor ag roalimentare precum
grânele, vitele, păsările, legumele, toate acestea săvâr șindu-se pentru a se elimina specula.45
Un eveniment important pent ru oraș era bâlciul de la Râureni, din cauza acestui lucru
autoritățile administrative locale au luat o serie de măsuri pentru buna funcționare a acestuia prin
asigurarea pazei și adoptarea unor condiții stabile pentru buna funcționare a acestuia, aceleas i
reguli avându -le și târgul săptămânal, în cadrul căreia aveau loc vânzări de animale. Alte atribuții
42 Ibidem .
43 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 188.
44 Nicolae Andrei, Gheorghe Părnuță, Istoria învățământului din Oltenia , Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1977,
vol I, p. 184.
45 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 189.
11
ale magistratului era de a organiza corpul de pompierii, numiți și Comanda de foc, de a păstra în
condiții de funcționare școlile și procesul de învățămân t și de a sigurarea sănătății publice.46
În 1831 magistratul orașului a decis înființarea unui nou bordei, pentru arestarea
criminalilor și împrejmui rea acestuia cu un gard înalt. Î n 1839, stolnicul Ioan Lahovari a cerut ca
arestul să fie mutat de la biser ica „Toți sfinții” la fosta Scoală de Cooperație, această mutare având
loc în 1844.47
Alte atribuții ale magistratului erau de a elibera adeverințe, de a autentifica zapise și
înscrisuri și de a legaliza acte de dobândă, închirieri, împrumuturi și vânzări. În anul 1836 s -a decis
împăcarea dintre negustorii din Râmnic și egumenul mânăstirii franciscane, precum și rezolvarea
plângerilor locuitorilor din mahalaua Cuvioasa Paraschiva legate de abuzurile săvâr șite la alegerea
de deputați din cartierul respectiv.48
În cursul anului 1831 izbucnise o ep idemie de holeră în județul Vâlcea. În urma intrării în
carantină a mai multor județe, precum Olt și Romanați, se decide ca și județul Vâlcea, ca o metodă
preventivă, să intre în izolare . S-au adoptat, pe urmă, n umeroase metode pentru a elimina cauza
declansării holerei, printre care vegherea satelor sau a orașelor, îngroparea celor decedați, oferirea
de alimente proaspete celor bolnavi, ajungându -se până la măsuri extreme, precum arderea
lucrurilor sau locuințelo r celor afectați de boală.49
Un alt motiv pentru răspândirea bolii a fost starea proastă de curățenie a județelor. Pentru
a se reglementa acestă situație, boierii și preoții din județul Vâlcea le cereau locuitorilor să se
ocupe de curățenia caselor și zonelor în care trăiau. În aprilie 1832 polițaiul orașului Râmnicu
Vâlcea anunța conduc erea județului că numai pentru strângerea gunoaielor din oraș și de la
periferia lui au fost necesare 20 de care, cu câte 2 boi și 2 oameni.50
În 1837, au apărut primele l egi legate de curățenia publică din oraș. Conforma acestora,
fiecare proprietar avea responsabilitatea de a curăța mizeria din propria curte pâna la sfârșitul lunii
martie. De asemenea aveau sarcina de a mătura jumătate de stradă din fața prăvăliilor sau a l caselor
de două ori pe săptămână, iar gunoiul urma să fie să fie strâns la marginea drumurilor, pentru a fi
dus la malul râului. Același lucru era valabil și în cazul bălegarului din curți, care trebuia să fie
46 Ibidem , pp. 189 -190.
47 Ibidem , p. 191.
48 Ibidem , p. 191.
49 Bogdan Alecu, Epidemia de holeră în județul Vâlcea în anii 1830 -1831 în Buridava. Studii și materiale, Editura
Offsetcolor, Râmnicu Vâlcea, 2009, p. 160.
50 Ibidem , p. 16 4.
12
dus, direct de către proprietar, la marginea râului. Cei care nu respectau aceste norme, erau
amendați cu un galben, aceste veni turi fiind integrate la bugetul orașului.51
Mem brii din sfatul orăsenesc aveau sarcina de a adopta o serie de măsuri pentru
înfrumusețarea orașului , prin a șigurarea curățeniei zilnice a străzilor și întreținerea drumurilor,
înlăturarea omătului din fața tarabelor , cârciumilor și asezărilor publice, impunând pedepse dure
pentre aceia care blocau căile de comunicații. Din 1835 s-a interzis construirea caselor și clădirilor
din oras fără o autorizație legală.52
O problemă importantă pentru oraș era introducerea apei, inițial prin conducte de fier și
mai apoi prin coloane, iar în 1839 se rezolva conflictul cu Naum fântânarul din Craiova care nu -și
îndeplinise sarcina de a aduce apă în oraș , în urma contractului încheiat. Cele trei drumuri
principale ale orașului au fost pavate cu piatră de râu, arhitectul Hartel fiind cel care s -a ocupat de
această problemă. De asemena s -a hotărât și construirea a trei poduri î n ora ș, îndiguirea iazului
morilor și crearea unei canalizări a Văii Episcopului.53
În 1839 în oras s -a instituit un serviciu de coșerit, iar între 1839 -1840 acestia au înaintat
mai multe plângeri deoarece nu au primit banii pe care îi meritau pentru munca lor depusă. Pentru
a se a sigura linist ea publică s -a instituit paza pe timp de zi și noapte, fiind angajați 8 paznici care
aveau sarcina de a aprinde și de a stinge felinarele, iar autoritățile se ocupau cu observarea și
înarmarea poterelor și a poliției orășenesti.54
De la înființarea sa, magistrații orașului Râmnicu Vâlcea au luat decizii hotărâte pentru a –
și îndeplini sarcinile în mod adecvat, printre acestea numărându -se și înființarea unei școli
naționale. Sfatul orașului decide pe 23 septembrie 1831 ca noua ș coală să se înființeze în locul
episcopiei . 55
În 1825 se deschidea o scoală catolică în oraș, unde se preda în românește, latină, italiană
și maghiară, în timp ce profesorii erau susținuți financiar de către mânăstirile cat olice din Râmnicu
Vâlcea și Câmpulung Mușcel. La scoala de muzică, care aparținea Episcopiei Râmnicul ui, a
profesat ca dascăl Anton P ann, între 1826 și 1828.56
51 Bogdan Aleca , Noi aspecte referitoare la șistematizarea orașului Râmnic în perioada regulamentară în Studii
vâlcene, seria nouă, nr. VIII(XV), 2014, p. 6 5.
52 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 190.
53 Ibidem .
54 Ibidem , pp. 190 -191.
55 Ibidem , p. 19 1.
56 Nicolae Danes, Gheorghe Dumitrescu, Sorin Oane , Silviu Purece et. ali , op. cit , p. 86 .
13
În 1831, școala devine o instituție de stat și, în acest mod, școlile din orașele principale ale
județelor devin publice sau naționale, pentru a le deosebi de cele particulare, și acestea fiind trecute
sub observația statului. Legea prevedea însă numai oferirea de fonduri numai școlilor publice.57
Pentru a se a șigura o buna administrare a învățământului românesc, s -a emis un
Regulament al școlilor. Printre hotărârile adoptate de acesta se număra împărțirea școlilor
naționale în 4 categorii: școli începătoare cu patru clase, școli umanioare de 4 clase, învâțământ
complementar de 3 ani și cursuri speciale.58
Odată cu adoptarea regulamentului pentru școli, Eforia scoalelor a luat măsuri și pentru
pregătirea profesorilor, prin organizarea unor cursuri de două luni. Viitori profesori erau inițiați
mai ales în metoda lan castern.59
Examenele pentru cei care erau pregătiți de a deveni profesori și pentru elevii școlii
normale erau diferite. Pentru candidații care doreau să devină profesori erau examinați la citire,
care trebuia să fie cur sivă și mesajul textului înțeles, la scriere, care trebuia să fie caligrafică,
catehismul omului creștin și moral și trebuiau să fie capabili de a face calcule matematice
elementare. Pentru elevii școlii normale, pe langă aceste probe mai erau incluse:istoria universală,
geografie fizică, ele mente de geografie statistică -elementară și gramatică. Uneori examenul putea
dura și câteva zile, dar ulterior s -a redus la o singură zi.60 Ca sisteme de notare al elevilor, școlile
foloseau numerele 1, 2, 3 și 4 pentru gradarea elevilor. Cei care primeau n ota 4 erau nevoitți să
respecte clasa. Uneori profesorii mai foloseau, pe lângă acest sistem, și nota E (eminență), fiind
folosită la toate școlile.61
În 1832 cursurile încă nu începuseră deoarece nu existau suficienți bani pentru a plăti chiria
și pentru a realiza mobilierul necesar pentru des făsurarea orelor. Nici toți orăș enii nu au participat
la rezolvarea acestei problme, mulți argumentând că numai cei care aveau copii la scoală trebuiau
să ofere sprijin financiar.62
Deoarece clădirea avea nevoi e de reparații, noua scoală a fost mutată în mai multe locații
până în 1837 . Cursurile au î nceput pe 1 mai 1832, în casa profesorului Dimitrie Sherghiade,
continuând în decembrie 1833 în casele lui Ghiță Vlădescu, iar între 1836 -1837 orele aveau loc în
hanul închiriat de Barbu Văcărescu.63
57 Nicolae Andrei, Gheorghe Părnuță, op. cit , p. 199.
58 Ibidem , p. 200.
59 Ibidem .
60 Ibidem , p. 284.
61 Ibidem , p. 292.
62 Ibidem , p. 2 14.
63 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 191
14
În 1837 medelnicelul Alecu Bujoreanu oferă terenul pe care se va înființa noua scoală, unde
azi se află muzeul județean, cursurile începând de pe 19 ianuarie 1837. După incendiul din 1847,
aceasta și-a continuat activitat ea în casele sultanei Obretin Dima. Printre profesorii care au profesat
de-a lungul acestei periaode se numărau Dimitrie Serghiade, Toma Serghiade, Constantin
Codreanu și Gheorghe Râureanu.64
Intrarea și ieșirea de la orele de curs erau anunțate prin tragerea clopotului mic de la biserica
„Toți sfinții”, de către un preot, în funcție de un ceas solar, desenat pe o magazie, fiind o atribuție
creată încă din 1833. Șigiliul școlii era reprezentat de o acvilă cruciată pe o traversă verde, iar în
partea inferioară a acestuia o căruță de postă cu inscripția în litere chirilice „ Școala națională din
orașul Râmnicu Vâlcea”. Această instituție a fost închisă în 1848 și profesorii ei concediați, ca
rezultat al p articipăr ii lor la revoluția paș optistă.65
Regulamentele organice vor afecta și bisericile. Astfel, în 1833, generalul Pavel Kiseleff,
îi cere a episcopului Neofit al Râmnicului Noului Severin să inventarieze toate pisaniile de la
biserici, bisericuțe, mânăstiri, schituri, paraclise și alte locuri sfinte, precum și obiectele de preț
donate de domnitori la mânăstiri, clopotele care au fost dăruite, de cine anume și vechimea lor. Pe
lângă acestea trebuiau înregistrați domnii care au rid icat biserici, mânăstiri și cei erau înmormântați
la mânăstirile respective. Astfel, Regulamentele Organice au trezit un interes al populației pentru
monumentele istorice, acesta fiind primul document legat de monumentele istorice și starea lor din
istoria țării.66
În 1840 a fost înf iințată prima bibliotecă publică din Râmnicu Vâlcea, care era în acela și
timp și bibliotec ă școala ră, ctitorii ei fiind elevii, profesorii și diver si cetățeni ai ora șului. În 1845
existau 95 de volume în cadrul bibliotecii printre acestea numărându -se și cărți ale lui Ion Eliade
Rădulescu, Cezar Boliac, Ion Catrina, Barbu Paris Mumuleanu, Iancu Văcărescu precum și operele
lui Victor Hugo, Byron, Moliere, Cervantes și traduceri din Montesquieu, Jean Jacques Rousseau,
Voltaire, Homer. Profesorul Costache Codreanu a fost cel care a creat catalogul bibliotecii. Tot el
desfăcea cărțile și revistele trimise de Eforia scoalelor pentru cetățenii din ora ș, care doreau să -și
contruiască o bibliotecă personală .67 Pentru achiziționarea de noi cărți, se prevedea ca în bugetul
orașului să fie alocați 200 de lei. De multe ori însă, această sumă era folo sită în alte scopuri de
către magistratul orașului.68Oraș ul vâlcea n deținea ziare care se tipăreau în Bucureș ti și Brasov.69
64 Ibidem , p. 192.
65 Ibidem , p. 192.
66 Cristea Ghera șim, Istoria eparhiei Râmnicului , Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2009, p. 198.
67 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 192.
68 Nicolae Andrei, Gheorghe Părnuță, op. cit , p. 452.
69 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 192.
15
Până la începutul secolulul XX cetățenii aflați la periferia orașului foloseau ca și leacuri,
plantele pe care le prescriau femeile bătrâne, lipitoriile pe care le aveau bărbierii și leacurile
inventate de spițeri . Și apele tămăduitoare erau utilizate de oameni pe post de leacuri. Acesta este
cazul unui izvor aflat în partea de nord a orașului, în „Valea lui Stanciu”, cân d în vinerea de după
Pasti, preo tul sfințea acel izvor, iar locuitorii orașului se spălau cu ea pentru a scăpa de boli, în
timp ce alții o luau în vase pentru a fi folo site în cazul în care s -ar fi îmbolnăvit.70
Tot acum încep să vină în oraș, medicii străni având studii medicale, punându -se bazele
medicinei stiințifice în oraș. Ei erau cei care fa bricau și vindeau medicamentele pe care le prescriau
pentru bolnavi. Pe lângă plantele medicinale, în remediile pe care le creau, medicii utilizau și
droguri aduse de negustorii din Șibiu și Brasov.71
Asigurarea sănătății cetățenilor din Râmnicu Vâlcea a continuat să fie luată în con siderare
de către autoritățile locale. Au fost numiți doctori, s -au creat noi carantine împotriva epidem iei de
holeră și s -a decis înhumarea celor ucisi de ciumă. Vaccinarea copiilor începe a din 1831 la cererea
medicului Francisc Albiner.72
Printre medicii care au profesat în oras se numără austriacul Wilhelm Zingler, care și-a
început munca în 1834 și Vasile Anania în 1837. Tot în această perioadă vine în oraș doctorul
oculist Va sile Popovici. Din cauza unor reclamații f ață de purtarea doctorului Va sile Anania,
autoritățile locale i -au interzis să mai profeseze în 1844, locul lui fiind preluat de către medicul
Iosif Binder, pe un termen de 5 ani, primind o leafă de 5 .970 de lei anual, din care orăș enii plăteau
jumătate din acestă sumă .73
Magistratul a oferit, pentru spitalul din Râmnicu Vâlcea, dar și pentru celelalte oraș e și
localități din județ, dreptul de a aproviziona spitalele civile cu lipitori, în acela și timp luând măsuri
pentru a opri contrabanda.74
Departamentul din Lăuntrul cerea, prin ordinul nr. 6499 din 1832, fondarea unui spital
pentru femeile bolnave din oraș , pentru a fi vindecate în 4 -5 săptămâni. Spitalul a funcționat într –
o casă a lui Ghiță Iovipale, cerând în schimbul acesteia de a fi rea parată și de a fi folo sită numai
pentru vindecarea celor neputincio și.75
70 Octavian Popescu, Vâlcea medicală , Editura Paco, București, 2013, p. 23.
71 Ibidem , p. 23.
72 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 19 3.
73 Ibidem , p. 193.
74 Ibidem .
75 Ibidem , p. 19 4.
16
Prima farmacie este atestată în 1832, apărută sub numele de „Salvador” (Anexa 3) , deținută
de spițerul Misckoltz.76Pâna la acea dată orașul Râmnicu Vâlcea nu deținea nici o farmacie,
medicamentele necesare fiind cumpărate prin intermediul băncilor.77
De-a lungul timpului, au fost mai multe cutremure care au afectat, mai mult sau mai puțin,
orașul Râmnicu Vâlcea. Unul din cele mai docuemntate cutremure a fost cel din 1838. Acest lucru
a fost po șibil datorită informațiilor postate într -un ziar din București numit „Cantor de avis și
comer șiu” unde se precizează că printre pagubele cutremurului se număra crăparea majorității
case, la unele s -au dărâmat pereții și tavanul, dar cea mai avariat ă a fost Episcopia Râmnicului,
zidurile acesteia crăpând , iar în interiorul bisericii au fost rupți codrii de zid atât deasupra turlelor
cât și dimprejur.78
Odată cu introducerea libertății comerțului, bâlciurile și târgurile, unde comerciații
strângeau produse pentru export și pentru buna aprovizionare a orașului , au primit un impuls
puternic.79 Târgul săptămânal din oraș , a fost mutat din ziua de duminică în ziua de marți, fiind
mutat pe terenul stolnicului Ion Lahovari și mânăstirii Franciscanilor la periferia ora șului, în anul
1831.80
Viața economică din oras era formată în mare parte din mica producție de mărfuri și de
activitate comercială, iar la sfâr șitul secolului vor apărea și câteva mici industrii. În 1831 erau
înregistra te în Râmnicu Vâlcea 26 de profe siunii, fiin d practicate de 187 de meserias i și
comercianți, fiind repartizați în felul următor: 7 lipscani, 1 abagiu, 2 bucătari, 1, dulgher, 3 zidari,
23 cojocari gro și, 12 brutari, 21 rachieri, 1 săpunar, 2 argintari, 16 brașoveni, 1 telar, 2 comi sionari,
5 cojocari subțiri, 9 băcani, 1 zugrav, 1 ilicar, 24 cizmari, 5 boiangi, 3 sureci, 11 croitori , 2 tufeaci,
3 cafegii, 1 dulgher, 14 mămulari, 5 bărbieri, 24 de cizmari. În urma unei analize se poate observa
că în Râmnicu Vâlcea cele mai numeroase meserii erau c ele tradiționale: cojocăria, croitoria,
brutăria, cizmăria și tabăcăria.81
În 1835 are loc o altă inventariere a profe șiunilor, diferi tă față de cea din 1831 , nefiind
înregistrate calfele , fiind atestat un număr de 165 de negustori și mesteri: 4 boga sieri, 2 dogari, 4
boiangii, 14 cojocari groși, 7 brutari, 27 povarnagii, 18 precupeți, 1 cofetar, 8 croitori, 3 vărari, 1
76 Ibidem .
77 Petre Petria, Vâlcea în timp și spațiu Fapte și date , Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2008, p. 66.
78 Constantin Mateescu, Memoria Râmnicului , Editura Sport -Turism, București, 1977, p. 135.
79 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 194.
80 Ibidem , p. 196 .
81 Ibidem , pp. 194 -195.
17
argintar, 1 comi șionar, 1 dulgher, 3 joagări, 22 rachieri, 5 băcănii, 2 șimigii, 5 tabaci, 2 cojocari
subțiri, 9 brasoveni, 1 cofetar, 1 islicar, 3 sureci și arendași, 3 bărbieri, 17 cizmari, 1 săpunar.82
Pentru a -și putea practica liber meseria, negustorii și mesterii plăteau o taxă la visterie, în
urma acesteia primind o auto rizație care să le permită acest lucru.83
În inventarul din 18 31, în oraș lucrau 15 negustori de categoria a II -a, 77 de comercianți de
categoria a III -a, 2 meseriași de categoria a IV -a și 75 de categoria a V -a. În cadrul negutorilor
erau încadrați atât negustorii care realizau un comerț mărunt precum precupeții și telarii, cât și
marii negustori care practicau o economie de import și export, fiind inclu și și arendașii care se
ocupau cu afacerile de schimb deținând importante capitaluri bănesti.84
În 1846 cojocarii, cizmarii, cavafii și bioangii din oras i -au cerut magistratului să se
organizeze în bresle. În 1842 au existat numeroase neînțelegeri între comercianții veniți la târgul
de la Râureni și proprietarii pamânturilor pe care îș i aveau prăvăliil e, iar alte surse prezintă
nemulțumirile negustorilor față de autoritățile locale, pentru modul în care a fost a administrat
târgul, precum și încercarea mânăstirii „Dintr -un lemn ” de a muta pe proprietatea ei acest bâlci.85
Din cauza secetei din primăvara anului 1847, pe 7 aprilie un trăsnet a aprins casele
slugerului Stanciu Căpâțeanu, care erau închiriate lui Leopold Steinlingest, tâmplarul supus
austriac. În case, aflate în partea de nord a orașului , erau depozitate catități mari de lemn, necesare
profe siunii lui. Focul, ajutat de viteza vântului, care bătea din răsărit, s -a întins peste alte două ulițe
ale orașului , arzând cea mai mare parte a lui. Reacția comenzii de foc a făcut să fie salvată partea
dinspre râu a târgului. Printre clădirile care au fo st arse se numărau Episcopia, biserica „Tuturor
Sfinților”, școala națională, biserica Sfântul Dumitru, hanul Elenei Vulturescu, Seminarul, temnița
arestaților, proprietatea lui Costache Cerculescu, cârciumile lui Constantin Olănescu și prăvăliile
lui Niță Brătan.86
A fost formată o comi șie pentru ajutorarea celor care avuseseră pierderi în urma
incendiului, condusă de logofătul Ioan Bibescu , adunându -se suma de 80.000 de lei. Au fost
reconstruite 21 de clădiri până în februarie 1848, printre acestea num ărându -se biserica „Toți
Sfinții”, marile proprietăți ale negustorilor și cârciuma bisericii „Sf. Dumitru”.87
82 Ibidem , p. 19 5.
83 Ibidem .
84 Ibidem , pp. 195 -196.
85 Ibidem .
86 Ibidem , p. 202 .
87 Ibidem , pp. 203-204.
18
După incendierea orașului, s -au strâns 1.100 de galbeni pentru reclădirea școlii. Procurorul
județului, pitarul Panaitache Copcea o oferit o odăiță și o sală pentru lecțiile candidaților. Însă
mulți orășeni erau nepăsători față de cauza școlii. Un exemplu era popa Roșu, care le dădea lecții
candidaților care doreau să devină învățăto ri, în grădina sa de pruni. În schimbul timpului său oferit
pentru predare, cerea câte o zi de muncă fiecărui participant la cursurile sale, plus o taxă de 15
pentru fânul pe care nu -l putea strânge în zilele de predare. Și față de biserică, comportamentul
său era același, cerân d bisericii Sfântul Dumitru o oc a de ceară pentru a face cântări cu candidații.88
2.3. Anul 1848 în Râmnicu Vâlcea
Odată cu anul 1848, Țările române se aflau și prinse în cadrul revoltelor europene. Din
punct de vedere strategic, defileul Oltului și al Lotrului ofereau condiții avantajoase, având un
spațiu închis, contra unor armate imperiale care coborau spre Țara Românească. Pe de altă parte,
revoluționarii de pe Valea Oltului se putea retrage spre nord, în Tran silvania, dacă situația devenea
disperată.89
O primă măsură pe care a adoptat -o guvernul în cazul județului Vâlcea, a fost numirea lui
Dumitru Zăgănescu ca administrator al județului. Odată cu numirea sa primise indicații să formeze ,
împreună cu membrii comi siei de propagan dă, o nou gardă națională pentru a asigura linistea în
județ . În Râmnicu Vâlcea, precum și în alte sate vâlceane, au fost aduse și distribuite o mulțime de
copii din textele Con situției.90
În cadrul programului revoluționar realizat la Islaz pe 9 iunie, se prevedea înființarea și
organizara Gărzi Naționale, o unitate capabilă să mențina linistea și ordinea pentru cetățenii
orașului.91 Pentru a sprijini cauza înfințării noii gărzi în Vâlcea, Guvernul provizoriu, creat de
revoluționari, au trimis în oras pe Barbu Bălcescu, care trebuia să ofere sprijin noii administrații
în vederea realizării obiectivelor revoluțio nare. Organizarea gărzii în oraș a avut succes, în ciuda
elementelor antigardiste, fiind ajutată și de administratrul Costache Cerchez, om dedicat cauzei
revoluționare, care pe 18 iulie îi trimite magistratului o copie cu instrucțiunii privind organizarea
noii unități.92
88Nicolae Andrei, Gheroghe Părnuță, op. cit, p. 216.
89 Nicolae Danes, Gheorghe Dumitrescu, Sorin Oane, Silviu Purece et. ali, Enciclopedia Județului Vâlcea , Editura
Fortuna, Râmnicu Vâlcea, vol. I, 2010, p. 152.
90 Ibidem .
91 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 2 09.
92 Nicolae Danes, Gheorghe Dumitrescu, Sorin Oane , Silviu Purece et. ali, op. cit , p. 15 3.
19
În ziua de 26 iunie, garda națională era creată, liderul ei fiind căpitanul Grigore Davidescu,
un reprezentant al burgheziei, deoar ece în 1840 făcea comerț cu băuturile alcoolice, iar în 1845
avea, la Brezoi, un joagăr. Printre cele 200 de persoane care se aflau în cadrul unității, se aflau și
austrieci care s -au înrolat de bună voie, fiind statornici în oraș. Într -un timp foarte scur t, garda
națională a juns la aproximativ 409 oameni.93
Rolul gărzii era de a a șigura pacea și ordinea în oraș , de a nu pleca din post până nu venea
un înlocuitor, păstrarea disciplinei, împiedicar ea utilizării armelor în afara serviciului și a sigurarea
unui serviciu de informare prin stafetă. Membrii garzii erau erau împărțiți în 3 unități:albastră,
galbenă și ro șie, fiind selectați comandanți pentru fiecare culoare.94
Printre realizările gărzii naționale din Râmnicu Vâlcea, se numără și oprirea egumenulu i
mânăstirii Hurez, de a fugi în străinătate, în 1848, împreună cu bunurile cele mai de valoare ale
mânăstirii.95 Acum are loc turnarea clopotului Episcopiei de la Râmnicu Vâlcea, care va anunța
începerea slujbei.96
Caracterul aparte al gărzii naționale din Râmnic l -a dat și faptul că lângă capitala județului,
la Troian, și-a stabilit tabăra revoluționară generalul Gheorghe Magheru (Anexa 8) . Intrarea
trupelor contrarevoluționare străine în țară, făcea ca o parte din membrii gărzii să se integreze în
tabără.97
Un element important la victoria revoluției l -au reprezentat comisarii de propagandă.
Acestia aveau sarcina de a supraveghea la îndeplinirea noilor măsuri luate pentru județ și la
respectarea lor din punct de vedere al legalității revoluționare. Alături de autorităție locale, ei aveau
sarcian de a elimina din aparatul de stat toți membrii care erau împotriva noilor legi, luate de
guvernul revoluționar, și să garanteze alegerea, în cadrul Adunării Constituante, a unor candidați
care să fie, pe de -o parte, dedicați poporului și, pe de altă parte, să fie legați de revoluție.98
După 20 iunie urma să aibe loc depunerea jurământului față de noua constituție, pentru a
garanta loialitatea cetațenilor față de noua constituție. Una dintre cele mai serioase calamități ale
secolelor trecute, care a ucis o parte din populație pământului, a fost holera. Aceasta boală, adesea
mortală, se manifestă prin crampe stomacale foarte puternice, care provocau diaree și vomă,
93 Ibidem .
94 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 2 10.
95 Ibidem .
96 Petre Petria, op. cit , p. 29 .
97 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 210.
98 Ibidem .
20
ducând pâna la des hidratarea corpului. Boala i -a nastere în general în timpul războaielor, atunci
când sunt adu si numero și soldați din puncte diferite ale globului pământesc.99
Epidemi a de holeră a pornit în Râmnicu Vâlcea în timpul revoluției de la 1848 amânându –
se astfel sfinți rea stindardelor. Molima a afectat întreaga țară, apelându -se în acest scop la slujbe
realizate de preoți și au fost aduse moastele Sfântului Grigore Decapolitul. Moastele au fo st expuse
la biserici și în oraș ele Râmnicu Vâlcea, Caracal și Craiova în lunile iulie și august. L a începutul
lunii septembrie, epidem ia a luat sfâr șit.100
Revoluția de la 1848 reprezenta un moment important pentru dezvoltarea culturii și
învățământului. În declarația de la Islaz se prevedea un învățământ egal gratuit și pentru ambele
sexe. Astfel, se dorea înființarea unui liceu în fiecare capitală de județ. Cel care s -a ocupat de
această problemă în Râmnicu Vâlcea a fost Costache Codreanu, un profesor al Școlii Naționale
din oraș , care a trimis un memoriu Administrației județ ului Vâlcea prin care cerea înființarea unui
liceu teoretic pe loc ul care aparținea mânăstirii Bistrița.101 Înabu șirea revoluției române de către
armatele otomane și cele țariste a oprit pentru jumătate de secol materilizarea acestui vis. Abia pe
7 septembri e 1891 se va desch ide gimnaziul teoretic de băiți, care va purta numele de Coleg iul
Național Alexandru Lahovari, având inițial o unică clasă de 42 de elevi.102
Printre demersurile pe care revoluționarii promiteau că le vor îndeplini era și cea legată de
reforma agrară, dar din cauza anumitor circumstanțe nefavorabile, atât pe plan intern, cât și pe plan
extern, acest lucru a fost întârziat.103
Un alt punct al programului revoluționar care trebuia îndeplinit era de a elibera toți țiganii
din robie, proprietar ii de țigani urmând să fie despăgubiți de către stat pentru acea pierdere. De pe
data de 10 iulie țiganii urmau să fie liberi. Și în acest caz au existat greutăți pentru a duce la
îndeplinirea acestui punct. Pentru a putea fi mai usor de gestionat aceste p robleme, s -a înființat pe
28 iunie o comi șie pentru eliberarea țiganilor, dar care a avut dificultăți cu proprietarii acestora din
cauza profiturilor pe care le pierdeau, pe de o parte și pe de altă parte, din cauza noutății acestui
eveniment.104
La 20 iun ie, populația orașului și autoritățile locale au paricipat la ceremonia organizata la
biserica Toți Sfinții (Anexa 6) , pentru a se sfinții standardul libertății naționale prin nou a
99 Ibidem .
100 Ibidem , pp. 212 -213.
101 Ibidem , pp. 213 -214.
102 Ibidem , p. 214 .
103 Ibidem .
104 Ibidem , p. 215 .
21
constituție .105 Printr -un decret al guvernului provizoriu , administratorii de județe au primit sarcina
să cheme populația pentru a depune jurământ pe noua constituție. Acest demers a fost întârziat c u
aproximativ o lună datorită epidemie i de holeră care făcea probleme atât în oras cât și în județ. Pe
29 iulie, ma nifestațiile vâlceane au început, fiind conduse de către comisarul Dumitru Zăgănescu.
Locuitorii orașului , avându -i în frunte pe admininistratorul de district, garda națională și toți
funcționarii, au mers spre o câmpie de la marginea orașului – unde se va ridica mai târziu Parcul
Zăvoi. În această locație, orânduitorii ridicaseră o tribună, un arc de triumf, ornat cu ghirlande de
flori și un umbrar pentru locuitorii care aurmau să participe la acest eveniment. În cadrul bucuriei
generale, au fost citite cel e 21 de puncte al e Constituției revoluționare.106
Un alt moment important, însă, pentru data de 29 iulie, l -a reprezentat corul format din
profesori, tineri seminaristi și preoți fiind condus de către Anton Pann , care se afla în acea perioadă
pe teritoriul Vâlcii.107
La sfâr șitul evenimentului, locuitorii s -au întors în ora ș, fiind urmați de corul care intona
imnul c ântat pentru prima oară în campia Zăvoiului. Versurile făceau parte din marsul revoluționar
Un răsunet, creat de Andrei Mureseanu, pe care compo zitorul Anton Pann le -a preluat din „Foaie
pentru minte și literatură”, unde fusese publicată cu numai o lună în urmă. Astfel, R âmnicu Vâlcea
a fost primul oraș în care a fost cântat, într -un mediu organizat și oficial, cântecul Desteaptă -te
române ! , care va deveni mai târziu imnul național.108
În cadrul evenimentelor din 1848, s -au remarcat mai multe personalități, care au luptat
pentru eliberarea poporului român. Printre acestia se remarcă însuși generealul Gheorghe
Magheru, având un rol important în stâr nirea și obținerea victoriei în cadrul revoluției din Oltenia.
Printr -o hotărâre a Guvernului provizoriu, i s -a oferit titlul de căpitan general al trupelor de
dorobanți și panduri și inspector general al gărzilor naționale.109
Generalul primea, pe data de 11 septembrie 1848, puteri depline asuprea Olteniei și peste
județul Muscel și județul Arges, astfel încât toți administratorii acestor județe trebuiau să -i
îndeplinească cerințele, cele legate de revoluție, fără a mai primi confirmare din partea
locotenen ței.110 Următoarea zi , după ce a avut loc serbarea din parcul Zăvoi, generalul G heorghe
105 Nicolae Danes, Gheorghe Dumitrescu, Sorin Oane , Silviu Purece et. ali., op. cit , p. 15 3.
106 Ibidem , p. 152.
107 Ibidem .
108 Ibidem , p. 153.
109 Corneliu Tamaș, op. cit , pp. 217-218.
110 Ibidem , p. 218.
22
Magheru a intrat în oraș , fiind însoțit de o oaste de 500 de călăreți, fiind primit grandios de către
populația orașului .111
Administrația Râmnicului a luat măsuri pentru a oferi cazare și hrană generalului și
oamenilor săi, fiind mutați la tabăra de la Troianu, după ce a fost amplificat comerțul târgului de
la Râureni. Pe 15 septembrie 1848, în tabăra de la Râureni se aflau aproximativ 1 .500 de soldați,
2.000 de panduri, 6 00 de călăreți, o companie formată din tunuri de 6 piese și 8 .000 de voluntari.112
După înfrângerea suferită de revoluționari la Bucuresti pe 13 septembrie, generalul
Gheorghe Magheru a decis să lupte împotriva soldaților turcesti, folo șind țăranii în cadru l armatei
sale. Planul lui era de a rezista în fața puterii otomane cât putea de mult în Oltenia, retrăgându -se,
în caz de nevoie, în Tran șilvania pentru a se alătura revoluționarilor români tran șilvăneni.113
Momentul intervenției trueplor intervenționiste pe teritoriul României l-a oblig at pe
generaul Magheru, în data de 14 septembrie, să ceară ajutorul tuturor celor care puteau să participe
la luptă. Astfel, în aproximativ două săptămâni s -au alăturat soldați lor revoluționari aproximativ
30.000 de țărani, adunați din județele Muscel, Argeș și Oltenia.114
În timpul adunării armatei, generalul Gheorghe Magheru a implementat o disciplină severă,
pedep sindu-i pe cei care încălcau ordinele și făceau abuzuri, indifer ent de gradul acestora. Un
exemplu pentru intoleranța pe care o avea generalul față de încălcarea regulilor este căpitanul
Vasile, care a fost purtat în lanțuri prin satele în care a cerut banii în mod ilegal, cu ocazia înscrierii
pandurilor, fiind nevoit să-i returneze.115
Pe lângă acestia, s -au mai alăturat forțelor generalului Maghieru și o unitate de pompieri,
condusă de Dincă Bălșan, cu scopul de a răzbuna soldați uci și pe Dealu Spirii. Foloșindu-și funcția
de caimacam, Constantin Cantacuzino încearcă să -l determina pe generalul Magheru să -și desituie
forțele revoluționare și să accepte noua conducere. În schimbul acestei cereri, generalul îi
răspunde, prin intermediul unei scrisori, că nu renunța la promi siunea lui față de revoluționari și
față de jurământul pe care îl depusese pe constituție. Tot în această perioadă sunt trimise scrisori
de protest sultanului, lui Omer Pașa și consulilor străini din Bucuresti, prin care se precizau faptele
înfiorăto are pe care le săvârseau soldații turci.116
111 Ibidem , p. 214 .
112 Ibidem , p. p. 21 7.
113 Ibidem .
114 Ibidem , pp. 21 9-220.
115 Gheorghe Șimeanu, Un secol de istorie în Vâlcea 1821 -1921 -Miscări sociale,revoluționare , Editura Șilviana,
Râmnicu Vâlcea, 2015, p. 59.
116 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 220 .
23
Prin intermediul consulului englez Robert Coloquhoun și a secretarului acestuia, Grant,
împreună cu influența colonelului Zabolcki și a unor scrisori din partea lui Eliade și Tell, care îl
rugau pe general să nu implice țara într -un război care ar fi putut fi dezastros, a avut loc o sedință
în odăile și cancelaria generalului Magheru, unde s -a decis desființarea taberei.117
După înmânarea armelor și muniției administratorului județului, generalul Maghieru a
plecat la Sibiu prin Câineni, în timp ce pandurii și dorobanții s -au împrăstiat pe la satele lor, luând
cu ei armamentul personal.118
După încetarea revoluției, sultanul Fuad Efendi trimite două unități turcesti spre Oltenia,
una aflându -se sub conducerea lui Izma il Pașa care venea de la Bucuresti spre Râmnicu Vâlcea, în
timp ce a doua armată, condusă de Huseim Pasa, venea de la Vidin.119
Cu acordul conducerii țării, cei doi comandanți ai armatelor au luat o serie de măsuri
repre șive împotriva locuitorilor și a celor care participaseră la revoluție. Astfel ei au început să îi
urmăre ască și să -i aresteze pe conduc ătorii revoluției, au interzis aducerea și publicarea
materialelor revoluționare în țară, au efectuat o dezarmare totală a cetățenilor, au interzis
desch iderea școlilor și i -au adus pe soldații care participaseră la revoluție la unitațile militare.120
Conducătorul județului Vâlcea a fost numit clucerul Nicolae Socolescu, care și -a început
ocupația prin săvâr șirea de abuzuri împotriva cetățenilor. Administra ția locală, la îndemnul noului
guvern impus după 13 septembrie, a început să confiste armele și munițiile rămase de la soldați și
cetățeni care participaseră la revoluție. În această șituație s a înființat la 28 octombrie o comi sie
pentru strângerea armelor la ora șul Râmnicu Vâlcea. Dorința noului guvern era de a colecta toate
armele până la 1 decembrie 1848. Pentru cei care nu se conformau acestor cereri, se preconizau o
serie de pedespse printre care închisoare pentru 15 -30 de zile sau erau alungați din ța ră.121
Rezistența vâlcenilor, chiar și după ce revoluția se terminase, se reflectă prin intermediul
unui document din 12 noiembrie 1848, în care administratorul județului anunța că până la data
respectivă, nici un cetățean nu s -a arătat pentru a depune armele. Di n această cauză termenul de
predare al armelor a fost întârziat cu două săptamâni. Pentru păstrarea armamentului pe care
locuitorii urmau să -l aducă, Comi sia din Râmnicu Vâlcea a cumpărat o clădire, căreia i -au pus
zăbrale de fier pentru a nu exista tentat ive de a fura armele.122
117 Ibidem , pp. 220 -221.
118 Ibidem , p. 22 1.
119 Ibidem .
120 Ibidem , pp. 221-222.
121 Ibidem , p. 222.
122 Ibidem , p. 223 .
24
În ciuda acestor condiții, vâlcenii au refuzat în continuare să predea armele, astfel încât
conducerea orașului a decis să dea arme gardienilor de la frontieră și dorobanților care se aflau în
slujba județului. După venirea a 8 .000 de turci în oraș, magistratul din Râmnicu Vâlcea cerea
sprijin rapid din partea conducerii județului, deoarece acestia nu mai respectau legea și intraseră
în conflict cu ru șii.123
După ocuparea Tran silvaniei de către trupele otomane la jumătatea lunii noiembrie în 1848,
numero și cetățeni din Sighisoara, Alba, Scaunul Mediasului , Baia Mare, Sibiu au fugit către Țara
Românească. În acest fel, Valea Oltului era plină de refugiați români din Tran silvania, care cereau
ajutor din partea fraților lor.124
Atori tățile locale , de la sfâr șitul anului 1848, au început să ofere ajutoare financiare
emigranților. Pătrunderea unui grup mare de refugiați prin granița de la Câineni crează probleme
în ceea ce priveste po sibilitatea de a le oferi sprijin material suficient. În acest mod s -a decis
înființarea unei organizații speciale care să strângă fonduri din întreaga țară, necesare refugiaților.
În cazul cetățenilor din Râmnicu Vâlcea, suma pe care au oferit -o românilor din Tran silvania nu
este cunoscută, deoarece mulți d intre acestia și -au ajutat rudel e din Tran silvania, fără să se înscrie
în cadrul tabelelor sau statisticilor. Suma totală, strânsă din întreaga țară, pentru a -i ajuta pe
emigranți s -a ridicat la 120.000 lei, această realizare arătând unitatea poporului rom ân.125
3.Râmnicu Vâlcea după revoluția de la 1848 până la Unirea din 1859
3.1.Râmnicu Vâlcea între 1848 -1859
După revoluția de la 1848, orașul Râmnicu Vâlcea s -a aflat într -o perioadă favorabilă
pentru dezvoltare , însă absența unor statistici pentru această perioadă nu oferă po sibilitatea de a se
cunoaste cu exactitate nivelul economic al orașului .126
Între anii 1855 -1859 au fost create două linii telegrafice, iar permanenta crestere a
veniturilor orașului și a unor cetățe ni a oferit po sibilitatea pentru a lua ființă noi proiecte
urbanistice și administrative.127 Câțiva locuitorii au beneficiat de acest avânt economic pentru a -și
construi noi locuințe, mare parte din acestea fiind din cărămidă. S -a început și un proces de
modificare și de înfrumusețar e a orașului, prin deschiderea și pavarea de noi străzi, eliminarea
123 Ibidem .
124 Ibidem , pp. 223 -224.
125 Ibidem , p. 224 .
126 Corneliu Tamaș, Istoria orașului Râmnicu Vâlcea , Editura Antim Ivireanul, Râmnicu Vâlcea, 1994, p. 135 .
127 Idem , Istoria municipiului Râmnicu Vâlcea , p. 229 .
25
zidurilor dărâmate, alinierea caselor, precum și crearea unui plan al orașului, iar străzile au primit
denumiri.128
Pe parte edilică, s -a modernizat sistemul de alimentare cu apă, prin const uirea a trei fântâni,
în 1850, pe baza unui decret domnesc, stabilindu -se o taxă de 8 galbeni pentru cârciumi și hanuri.
În 1853 s-a instaurat o rețea de fântâni cu apă potabilă, folo șindu-se conducte de lemn, colectate
de la Inătești. Însă în 1857 au apărut mai multe plângeri față de cârmuirea locală din cauza unor
dereglări ale instalațiilor. 129
În 1854 avea loc numirea și numerotarea străzilor. Acest lucru se realiza din cauza ocupație i
austrice, care, odată cu decizia de a stabili locuințe pentru trupele în orașe, nu puteau realiza acest
lucru, deoarece nu exista o nomenclatură oficială a străzilor.130
Contele Colomini, comandantul armatei austriece, le -a cerut autorităților române să
numească și să însemne ulițele și, în același timp, să numeroteze cas ele. Ulițele au fost denumite
după o faptă istorică memorabilă sau după o biserica sau, în alte cazuri, după numele celui mai
stimat proprietar de pe strada respectivă. Acesta era scris c u vopsea albă pe un fond albastru pe
pereții caselor sau pe scândurile din apropiere, la începutul ulițelor, la colțuri sau la răspântii, iar
în cazul în care nu exista nici un obiect, ca și cele descrise anterior, pe care să fie scris numele,
trebuia nota t pe o bucată de scândură fixată pe un par. Numerotarea caselor se făcea de la 1, până
la sfâr șitul uliței , cu condiția ca numerele cu soț, precum 2, 4, 6, 8 să fie scrise pe o parte a uliței,
în timp ce numerele fără soț să fie scrise pe cealaltă parte.131
În 1851 s -a creat parcul Zăvoi (Anexa 4) , cu sprijinul domnitorului Barbu Stirbei, fiind
necesar mai întâi rezolvarea neînțelegerilor asupra stăpânirii terenului dăruit de domnitor pentru
constui rea grădini i publice din oraș cu cetățenii satului Inătești ai mânăstirii Cozia. După
finalizarea lucrărilor pentru parcul public, administratorii au închis locul cu gard, pentru a se ocupa
de principalele căi de circulație. Pentru această parte de proiect au oferit sprijin și cetățenii orașului,
prin intermediul unui ajutor financiar.132
În scurt timp, parcul Zăvoi a devenit un loc pentru plimbarea și relaxarea orăș enilor. În
primii ani de după înființare, parcul a funcționat pe baza propriilor venituri, fiind realizate prin
vânzarea prin licitație a ierbii din parc, arendarea bufetului și grădinilor de la marginea grădinii
publice, precum și oferirea unor donații , pentru înfrumusețarea parcului, de la diferite personalități
128 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 229 .
129 Ibidem , p. 229 -230.
130 Un istoric al străzilor din Râmnic, Bogdan Aleca în Studii vâlcene, Editura Rotipo, nr. IX(XVI), seria nouă, Iași,
2016, p. 55.
131 Ibidem .
132 Corneliu Tamaș, Istoria orașului Râmnicu Vâlcea , Editura Antim Ivireanul, Râmnicu Vâlcea, 1994, p. 135 -136.
26
înstărite. Venitul parcului se ridica, în anul 1851, la 1206 lei. Pe baza acestor sume, precum și alți
bani de la bugetul orașului, s -au construit o cismea de piatră, un pod, precum și fântâna car e a fost
opera lui Sterie Tăna șie.133
Din mai 1856, Magistratul orașului a încheiat un contract cu o companie muzicală, care
avea obligația să ofere două spectacole pe săptămână, adică joia și duminica, precum și în zilele
de sărbătoare, fiind plătiți cu 30 de galbeni.134
În 1853, cu sprijinul financiar al locuitorilor din Râmnicu Vâlcea, a fost reorganizat
serviciul de pază al orașului prin crearea a patru posturi de paznici, în acea perioadă orașul fiind
iluminat de 50 de felinare. Tot în această perioadă, m agistratul orașului a angajat trei coșari din
mahalaua dezrobiților, pentru a -și presta serviciile instituțiilor publice din Râmnicu Vâlcea.135
De as emenea au mai fost construită biserica „Sfânta Paraschiva ”, cazarma dorobanților și
au fost construite noi clădiri pentru biserica „Toți Sfinții”. În 1850 s -a refăcut podul peste râul
Olănesti și avându -l la conducere pe inginerul Vairah au fost organizate șoselele Râmnicu Vâlcea –
Câineni și Râmnicu Vâlcea -Târgu Jiu.136
Și pe plan educațional au fost luate noi mă suri. Au fost numite noi cadre didactice, au fost
întreținute locale de școli, a fost ridicată școala normală din Râmnic, având trei clase și s -a hotărat
ca de pe data de 1 5 august 1851 să înceapă cursurile scolare. În 1855 se deschide a și primul pen sion
de fete și o scoală de cântăre ți pe lângă seminar.137
Locul , pentru școala normală, în care s -au desfăsurat orele a fost vechea clădire, care avea
nevoie însă de numero ase reparații. Clădirea urma să aibe o sală nouă în care să se facă predarea
și două săli mai mici, care să servească drept locuințe pentru institutori.138 Pentru a se oferi timpul
necesar reconstrucției s -a decis ca orele să înceapă de la 15 august, iar pentru modificarea clădirii
a fost adus un arhitect de la Sibiu.139
Școala din Râmnicu Vâlcea era condusă de Teodor Pascal. În 1855, Pascal cerea Eforiei
aprobarea de a achziționa o încăpere pentru a le oferi un loc sigur eleviilor veniți de la sate și astfel
133 „Zăvoiul” – grădina publică a Râmnicului în documentele de arhivă, Doina Petruța Aleca în Studii vâlcene, Editura
Rotipo, nr. IX(XIV), Iași, 2016, p. 75.
134 Ibidem .
135 Corneliu Tamaș, Istoria municipiului Râmnicu Vâlcea , Editura Conph ys, Râmnicu Vâlcea, 2006 , p. 230.
136 Ibidem .
137 Ibidem .
138 Nicolae Andrei, Gheorghe Părnuță, Istoria învățământului din Oltenia , Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1981,
vol II, p p. 101-102.
139 Ibidem , p. 102.
27
să creeze un internat pentru ei. După examenul susținut de elevi pe 5 iulie 1853, comitetu l de
inspecție a fost mulțumit de rezultatele pe care le obținuseră copii.140
Până în 1858, școala i-a avut ca instiutori pe Nae Apostolescu și Teodor Pascal, iar din
1858 a fost numit un nou învățător, Sterie Dumitrescu. 141 Noul profesor a oferit lecții practice,
mai ales din punct de vedere matematic. Pentru a realiza acest lucru, a cerut de la Eforia școlilor
mai multe instrumente matematice printre care un echer de agrimensură, un compas de fier etc.
Folosindu-se de isntru mentele respective, învățătorul Sterie Dumitrescu iesea cu elevii pe teren și
făceau măsurători, aceeași metodă de lucru practicând -o și Gheorghe Lazăr și Petrache Poenaru la
București.142
Pe lângă acestă scoală, mai existau în oraș încă trei pen șioane de f ete. Primul pen șion era
condus de Stăncuța Pascal, soția lui Teodor Pascal. Deschiderea școlii s-a făcut în 1855, iar pentru
întreținere, cei doi soți ofereau suma de 100 de lei lunar. Directoarea școlii se angajase să încețe
pe fete limba germană, să realizeze lucruri de mână, să spele, să gătească și să calce.143 Cel de -al
doilea pen sion de fete, înființat în 1854, aparținea Rozinei Briot. Elevele erau învățate limba
franceză, catehism, lucru de mână și puțină română. Al treilea pen sion aparținea Elenei
Nicolescu.144
O importanța i s -a dat și Comenzii de foc, prin achiziționarea materialelor necesare pentru
îndeplinirea sarcinilor , precum furtunuri de incediu și sacale , precum și cumpărarea de cai și a
furajelor necesare întreținerii acestora.145 În 1855, ci mitirul catolic a fost mutat din centrul orașului
în cartierul Cetățuia, provocând conflicte între mânăstirea Franciscanilor și Episcopia
Râmnicului.146
Numărul medicilor care profesau în cadrul orașului a crescut față de perioada anterioară.
Pentru a benef icia de condiții optime de funcționare, spitalul a fost mutat de la casele Sultanei
Obretinova într -un spațiu adecvat. În 1852 se înfințează spitalul de boli venerice, printr -un decret
domnesc a lui Barbu Stirbei, care beneficia de 15 paturi, iar pentru fu ncționarea lui optimă s -au
folosit cutiile satelor.147
140 Ibidem , p. 76.
141 Ibidem , p. 102.
142 Ibidem , p. 104.
143 Ibidem , pp. 78-79.
144 Ibidem , pp. 79-80.
145 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 230 -231.
146 Idem , Istoria orașului Râmnicu Vâlcea , p. 136.
147 Corneliu Tamaș, Istoria municipiului Râmnicu Vâlcea , Editura Conph ys, Râmnicu Vâlcea, 2006, p. 231.
28
Între 1853 -1856 în oraș s -a construit spitalul public, fiind destiant inițial atât femeilor cât
și bărbaților, funcționând în cadrul caselor Pietrăresei, având 15 paturi. Tot în 1854 se înființează
prima cladătie care să ofere ajutor celor bătrâni și invalizi, construcție realziată prin intermediul
acțiunilor de binefacere.148
În cadrul orașului au fost construite și spitale ale armatelor străine de ocupație, pentru
militarii bolnavi sau răniți. Primu l a fost construit de către armata rusească în 1849, care va fi mutat
la Bucuresti patru luni mai târziu. Magistratura orașului Râmnicu Vâlcea întreținea și spitalul de
la Moghilov, destinat armatei ruse și beneficind de 300 de paturi, fiind instalat tempo rar în oraș.149
Pentru cei 200 de soldați autrieci din armata revoluționară maghiară, banuiți de a fi bolnavi
de holeră, s -a administrat un spital în cadrul clădirilor schitului Troianu în 1849. Un al doilea spital
destinat militarilor austrieci a fost înfi ințat în 1856, în casele lui Fotache Radovici, administrația
locală a șigurând procurarea alimentelor, lemnelor, cazarmamentului și medicamentelor
necesare.150
În 1849 se înființa și un spital pentru soldații tu rci, iar în 1854 se deschidea a doua farmacie
a orașului.151 În 1856 Episcopia Râmnicului Vâlcea a fost zidită, având înfațisarea pe care o deține
și acum, în timp ce domnitor era Barbu Stirbei, iar pe scaunul episcopol era Calinic Cernicarul.152
Acum este perioada în care boierii încep să -și întărească pozițiile sociale și rangul,
profitând de noile schimbări din viața țării. Din această cauză mulți dintre acestia vor depune
eforturi pentru a obține diplome , astfel încât șă fie recunoscută originea pentru urmașii lor .
Autoritățile locale au început o anc hetă pentru cazurile de în nobilare unde s -au folo șit acte dubioas
sau false , pentru a -i repune în drepturi pe unii boieri și pentru a retrage drepturile altora în urma
rezultatelor pe care le -a luat comi șia de anchetare.153
O problemă importantă pentru administratorii din Râmnicu Vâlcea a fost buna
aprovizionare a orașului cu alimente esențiale precum carne, legume, fructe, pâine și lumânări și
au realizat realizat liste cu prețurile maxime pentru produse, eliminând în acest fel specula, iar în
1853 au p edep sit mai mulți brutari deoarece vindeau pâine de slabă calitate.154
148 Constantin Mateescu, op. cit , p. 162.
149 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 231.
150 Ibidem .
151 Ibidem , p. 232.
152 Petre Petria, op. cit , p. 29 .
153 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 232.
154 Ibidem .
29
O importanță li se dădea și zalhanalelor, pentru a funcționa în mod adecvat, deoarece aici
erau sacrificate animalele pentru consumul cetățenilor și tot în acest loc se produceau cervi șul și
serul destinat exportului.155
Printre celelalte atribuții ale edililor locali se numărau vinderea accizelor prin licitație,
create pentru intrarea vitelor în oraș, de marcarea măsurilor și a greutăților, de strângerea
impozitelor de la cetățăni și a zeciuelii de la țiganii dezrobiți și predarea banilor la Departamentul
Visteriei , precum și rezolvarea unor plângeri legate de anumite impuneri abuzive.156
De pe urma schimbărilor sociale au beneficiat și meseriașii. Deoarece breslele au fost
incluse în vi ața cotidiană, mulți d intre acestia și -au creat organizații proprii pentru a -și îndeplini
activitatea profe sională. Un exemplu ar fi zidarii și dulgheri care au cerut magistratului, în 1850,
permi șiunea de a -și înființa propria breaslă. O atenție deosebită i se oferea și bâlciului de la
Râureni , care se deschidea la 8 septembrie, fiind a sigurată ordinea și paza cu ajutorul dorobanților
și târgului săptămânal, peste râul Olt.157
Începând cu anul 1848, orașul Râmnicu Vâlcea a devenit sediul Comandamentului armatei
ruse din Oltenia și reprezenta punctul de trecere al armatelor ruseseti către Tran șilvania. Tot în
oraș au fost cazați aproximativ 1000 de recruți veniți din Ru șia și au fost realizate mai multe
transporturi pentru armata rusească . Generalului rus Gasford i -au fost pus la dispoziție caii necesari
pentru a acompania în oraș trupele militare rusesti, precum și sprijinul necesar pentru a se retrage
din țară, în momentul în care intraseră trupele otomane.158
Din 1854 au fost recrutați cetățeni vâlceni pe ntru Batalionul de voluntari rus i pravoslavnici
din Principatele Române, pentru a participa la operațiuni militare. Datorită mutării locului de
acțiune, această unitate nu a primit nici o mi siune de luptă. În oraș au existat mutări de trupe
otomane, ruse și austriece în timpul războiului din Crimeea.159
Alegerea ca domn al Țării Românesti a lui Barbu Stirbei în 1849, a fost sărbătorită de către
cetățenii orașului Râmnicu Vâlcea și au fost luate măsuri pentru înfrumusețarea orașului odată cu
anunțarea vizite i acestuia în oraș la 7 -8 august 1850. Cu această ocazie magistratul orașului a
împărțit banii persoanelor sărace și văduvelor, bani primiți de la domnitor pentru acest scop.160
155 Ibidem .
156 Ibidem .
157 Ibidem , p. 233.
158 Ibidem .
159 Ibidem .
160 Ibidem , p. 233 -234.
30
3.2.Orașul în timpul Unirii din 1859
Evenimentele de la 1859 au reprezentat un moment de glorie pentru poporul român
deoarece cele două principate ale românilor, Țara Românească și Moldova, s -au unit într -un singur
stat.161
Contextul care a făcut po sibil acest lucru a fost Congresul de pace de la Paris de la 1856,
când s -au discutat diferite probleme ale statelor care participaseră la Războiul Crimeiei . Printre
aceste probleme se număra și cererea românilor de a forma un singur stat. Inițial țările participante
au încercat să rezolve problema între ele, dar cum nu se ajungea la nici o înțelegere, au decis să
ceară părerea românilor, prin intermediul Adunărilor adhoc, care urmau să fie sub observația a 7
reprezentanți ale țărilor din ca drul Congresului, urmând să aibe sediul la București.162
Și orașul Râmnicu Vâlcea a participat la aceste acțiuni de întregire a teritoriului românesc,
finalizate cu adoptarea actului național la 24 ianuarie 1859.163 Cetățenii orașului Râmnicu Vâlcea
aveau dreptul să aleagă un singur deputat pentru Adunarea ad -hoc, po trivit articolului 5 din „Înaltul
împărătesc firman”. Astfel pe una din liste au fost înscriși pe lista 67 de alegători, având o avere
de minim 8 .000 de lei, având dreptul să aleagă și să fie ales i. O a doua listă conținea zece mari
proprietari, care aveau dreptul să aleagă doi reprezentanți pentru Divan, iar pe o a treia listă erau
înscriși 3022 de neorăseni, care aveau dreptul să aleagă un deputat.164
Biserica ortodoxă va participa activ la demersurile făcute pentru realizarea Marii Uniri,
mulți clerici din Oltenia devenind membrii ai Divanului Ad -Hoc, printre acestia numărându -se
Sfântul Calinic de la Râmnic, frații Neofit și Filaret Scriban.165
O situație deosebită a avut loc în orașul Râmnicu Vâlcea în ceea ce priveste deputatul ales
de către cetățeni. Cel desemnat de către alegători a fost prințul Barbu Dimitrie Știrbei. Ceea ce este
interesant la această alegere este faptul că fostul domnitor nu deținea proprietăți în județul Vâlcea,
a primit voturile reprezentanților orașului Râmnicu Vâlcea, datorită măsurilor luate pentru
modernizarea orașului printre care se pot număra grădina publică Zăvoi, restaurarea catedralei
Episcopei Râmnicului și alte proiecte la care a participat cu sume importante de bani.166
Toți reprezentanții județulu i Vâlcea au fost chem ați la București pe 25 septembrie, având a sigurați
cai de postă pentru deplasare și o sumă de bani pentru cheltuielile de drum, acestia fiind deținuți
161 Ibidem , p. 235 .
162 Ibidem .
163 Ibidem , p. 236.
164 Ibidem .
165 Cristea Ghera șim, op. cit , p. 199.
166 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 23 7.
31
de către deputatul clăcașilor Stamate Budurescu. Toți deputații din județul Vâlcea au luat parte la
toate proiectele adunării, care au dus la unirea celor două principate, în afara de Nicolae Iancu
Iancovescu, care a fost nevoit să plece pe 14 noiembrie, timp de 15 -20 de zile pentru a rezolva
anumite probleme familiare.167
Acceptarea solicitărilor moldovenilor și vlahilor în cadrul Conferinței de pace de la Paris
privind unificarea și alegerea domnilor, a făcut să fie luate măsuri pentru numirea deputaților unei
Adunări elective. În vara anului 1858 se înscriau alegătorii pe ntru cele trei colegii.168
Pentru a sărbători deschiderea lucrărilor Adunării Obștești, care presupunea un moment de
glorie pemtru poporul român, în Râmnicu Vâlcea a fost organizată o slujbă grandioasă, după care
au urmat manifestații deosebite. În acest m od se sărbătorea prima adunare cu caracter parlamentar
din istoria țării.169
Locuitorii orașului Râmnicu Vâlcea au avut un rol important la alegerea domnului
Alexandru Ioan Cuza și la actul de unire de la 24 ianuarie 1859. Odată cu vestea alegerii unui
singur do mnitor pentru ambele principate , pe 26 ianuarie 1859, vâlcenii și-au manifestat bucuria
ieșind pe străzi, cu torțe aprinse în mână și au jucat Hora Unirii. 170
Un alt moment important, care a înfățișat bucuria față de alegerea noului domn, a fost
depunea de credință a dorobanților vâlceni față de no ul domn, pe 5 februarie 1859, fiind de față
maiorul Borănescu, ca reprezentat din partea domnitorului și a tuturor ofic ialităților locale. Odată
cu sos irea lui Alexandru Ioan Cuza în Bucure ști, magistratul orașului Râmnicu Vâlcea numeste
doi reprezentați care să prezinte omagiile noului domn din partea cetățenior vălceni.171
Venirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza la conducerea țării a adus numeroase schimbări
în viața țării și inclu siv în cadrul bisericii naționale. Prin legea secularizării averilor mânăstirești,
pământurile bisericilor erau preluate de către stat. Prin ordonanța domnească 272 se preciza ca
limba română să fie folo sită în oficierea cultului or todox în biserica națională. Prin legea comunală
din 1864 clerul era întreținut de către comune, după ce pământul le fusese luat prin reforma
secularizării, dar primăriile, fie nu plăteau, fie le ofereau sume mici, astfel încât preoții trăiau din
slujbele pe care le făceau și din munca pământurilor care mai erau în pose sia bisericilor.172
167 Ibidem , p. 236.
168 Ibidem , pp. 236 -237.
169 Idem , Istoria orașului Râmnicu Vâlcea , p. 1 40.
170 Idem , Istoria municipiului Râmnicu Vâlcea , p. 237.
171 Ibidem , pp. 237-238.
172 Cristea Ghera șim, op. cit , pp. 199-200.
32
Și pe plan educațional au existat momente care să marcheze școala primară de băieți. În
1859 școala a fost de două ori vizitată de către directorul școlilor. Prima inspecție a fost
nefavorabilă pentru școală, membrii comitetului declarându -se total nemulțumiți de pregătirea
elevilor.173
A doua vizită, în decembrie 1859, a fost mai agreabilă pentru șituația elevilor vâlceni.
Inspectorii au fost mulțumiți de situația sc olarilor din clasele I și II legat de performanța lor la
citire, scriere, scădere și adunare, observându -se în acela și timp lipsa manualelor școlare. Pentru
clasele a III -a și a IV -a, situația elevilor era mai puțin bună, deoarece nu se realizaseră multe
progrese. Elevii aveau lacune în ceea ce priveste gramatica, geografie, cosmografie și istoria
patriei. Acest lucru se datora însă din cauza faptului că învățătorul era nevoit sa predea șingur la
toate clasele. În schimb , pentru ca profesorul să compenseze aceste neajunsuri, le -a oferit elevi lor
din clasele III și IV cunsotințe mai avansate de artimetică, geometrie și istorie naturală.174
Vizita domnitorului Alexandru Ioan Cuza în oraș a dus la adoptarea unor măsuri pentru
infrumusețarea orașului, toate acestea fiind realizate de către poliția orașului Râmnicu Vâlcea.175Pe
data de 21 iunie 1859, noul domnitor pleca de la Curtea de Argeș spre Râmnicu Vâlcea, unde a
ajuns la 6 după amiaza. A fost întâmpinat la podul peste la Olt, la intrarea spre oraș, de căt re
reprezentanții județului Vâlcea în frunte cu presedintele con șiliului municipal, Ion Oromolu și
administratorul județului, Ghiță Golescu . Domnitorul a parcurs restul drumului pana în centru
orașului în uralele orășenilor, în sunetele clopotelor și în câ ntecele lăutarilor. Toți cetățenii, de
diferite funcții sociale, de la funcționari, intelectuali, elevi, dorobanți, negustori până la țăranii, se
aflau pe uliță, ovaționând venirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza în oraș.176
Prima lucru pe care domnito rul l-a făcut după venirea în Râmnicu Vâlcea a fost să de
intereseze despre viața economică și politică din oraș. Apoi a vizitat mai multe instituții publice,
precum spitalul sau școala . Pe urmă a trecut în revistă pe dorobanț i, oferindu -le la toți, drept
mulțumire pentru serviciile aduse țării, gratificații din caseta sa particulară, a ridicat la grad de
sublocot enent un unterofițer și îi oferea unui vechi pompier de la 1848, plin de răni, distincția de
a purta dragona de aur.177
173 Nicolae Andrei, Gheorghe Părnuță, op. cit , p. 104.
174 Ibidem , pp. 104-105 .
175 Prefectura județului Vâlcea, dos. 81/1859, f. 29 apud Corneliu Tamaș, Sergiu Purece, Petre Bardașu et ali.,
Contribuția județului Vâlcea la unirea principatelor , Râmnicu Vâlcea, 1982, pp. 210 -211.
176 Corneliu Tamaș, op. cit , pp. 238-239.
177 Ibidem , p. 23 9.
33
Pe lângă acest lucru, domnitorul a mai inițiat o serie de măsuri pentru a -i răsplăti pe eroii
care luptaseră la Dealul Spirii, acordându -le pen sii celor care luptasera în acel loc, precum și
văduvelor și orfanilor celor care participaseră la acea luptă .178
Purtând discuții cu cei care luptaseră la 1848 și având sprijinul maselor populare de a
consolida actul de la 24 ianuarie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a inițiat o serie de reforme
care au pus bazele României moderne.179
4. Râmnicu Vâlcea după Unirea de la 1859 pâna la R ăzboiul de
independența al României
4.1.Râmnicu Vâlcea în perioa da 1859 -1877
Ca și respect al vâlcenilor față de reformele pe care le -a adoptat domnitorul Alexandru Ioan
Cuza, s -a hotărât cumpărarea unui tun, oferit în dar domni torului și armatei sale, prin contribuția
bănească a tuturor locuitorilor. Suma obținută în final a fost de 20.150 de lei, prețul tunului fiind
de 10.000 de lei.180
Odată cu abdicarea domnului Alexandru Ioan Cuza în 1866, întreaga țară era înspăimântată
de o invazie a turcilor, care ar fi pus în pericol unirea, de puțin timp obținută. În această șituație,
camera a fost nevoită sa intre in sedință pentru a decide ceea ce trebuie să se facă pentru națiune.
Grupul liberal -radical, care participaseră la revoluția de la 1848, vin cu propunerea de a se forma
„Armata întregii națiuni” și de a se forma un corp de voluntari format din 10.000 de oameni.,
urmând ca la conducerea acest eia să fie generalul Gheorghe Magheru., stabilindu -și
comandamentul la Craiova.181
Pe 30 iunie 1866, generalul ajunge la Râmnicu Vâlcea pentru a ține un discurs în fața
tuturor cetățenilor, felicitându -i pentru hotarârea lor de a participa activ la ap ărarea țării și pentru
a-i încuraja să continue acest lucru pentru păstrarea unirii celor două principate. În acest fel se
strâng 500 de vâlceni voluntari , pentru ca în august numărul lor să ajungă la 900.182 Însă pe 23
octombrie, Turcia recunoaste a în mod o ficial și definitiv unirea celor două principate.183
178 Gheorghe Șimeanu, Vâlceani participanți la lupta din Dealul Spirii în Buridava. Studii și materiale, vol III,
Râmnicu Vâlcea,1979 , p. 106.
179 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 23 9.
180 Ibidem , p. 2 41.
181 Ibidem .
182 Ibidem , pp. 241-242.
183 Ibidem , p. 242.
34
În mai 1866, ministrul de I nterne Dimitrie Ghica, îi cere prefectului județului Vâlcea să
creeze gărzi civile în orașul Râmnicu Vâlcea, lucru care s -a materializat în 1867. În 1868 se strâng
fondurile necesare cumpărarării de arme, pentru ca întreaga populație a orașului Râmnicu Vâlcea
să se poată apăra în caz de nevoie. Pentru acest lucru, s -a creat un depozit în clădirile schitului
Cetățuia, unde erau păstrate o mie de arme cu muniția necesară.184
De-a lungul acestei periaode, orașul Râmnicu Vâlcea a fost vizitat de mai multe persoane
faimoase și persoane de cultură precum Alecu Donici, Constantin Arion, Cezar Bolliac, precum și
de profesorul fancez Auguste Lancelot, care nota că orașul deținea atât cas e noi și pretențioase,
precum și colibe de lemn, comune pentru orașele românesti. În 1866 autoritățile vâlcene au ajutat
doi geologi, Charles Hofman și B. Winkel să cerceteze versantul tran silvănean al Carpaților
Meridionali.185
A doua jumătate a sec olului al XIX -lea a reprezentat o evoluție din punct de ved ere
economic. Aderarea la capitalism, începutul industrializării, a schimbrilor tot mai accentuate între
sat și oras au adus beneficii pe plan intern. Existând încă anumite practici feudale în cadrul satelor
și transportarea mărfurilor cu ajutorul animalelor, au fost create și s -au înmulțit noi bâlciuri.186
Cel mai renumit dintre acestea era târgul de la Râureni. Acesta a fost înființat acum două
milenii, de către colonistii de la Buridava -romană, și reprezenta locul în care se schimbau produse
agro-alimentare pentru cele animale, produsele mestesugăresti și cele de uz casnic.187 Târgul
reprezenta un adevărat centru de comerț internațional. Aici erau aduse brasovenile și fierăriile din
Tran silvania, piei din Ru șia și băcăniile aduse de la Istanbul, în timp ce localnicii veneau cu ceea
ce aveau ei, precum vite, pastramă, cereale, lână, fructe, brânză, obiecte de încălțăminte,
îmbrăcăminte, împletituri etc.188
Bâlciul reprezenta și un loc de distracție, și ți nea în perioada dintre cele doua Sfint e Mării,
între 15 august și 8 septembrie. Căile spre bâlci erau pline, atât de oameni cât și de mijloacele de
transport. Negustorii încărcau produsele unele peste alte, în niste care mari, numite chervane,
având un acoperis uriaș la căruță.189 Bâlciul de la R âureni a continuat să atragă un număr mare de
negustori și țărani, iar de la 1861 și-au făcut tot mai remarcată prezența comercianții din
Tran șilvania. Din 1863 se organiza anual un o expoziție de produse agricole și industriale din
județ, unde erau oferit e diplome și medalii. Piața orașului a fost mutată în 1865 din Răscrucea de
184 Ibidem , p. 243.
185 Ibidem .
186 Ibidem .
187 Ibidem , pp. 2 43-244.
188 Ibidem , p. 244.
189 Ibidem .
35
la biserica „Cuvioasa Paraschiva”, din fața caselor Lahovari, în Piața Mare, pe un teren amenajat
din centrul orașului.190
Munca meșeriașilor și a negustorilor dominau încă viața ec onomică a orașului. Din 1864
s-au înființat mai multe instituții care au determiant o schimbare în cadrul producției și comerțului.
Aceste instituții au fost Camerele de Comerț și Industrie.191
În cadrul județului și în mod special în orașul Râmnicu Vâlcea au profesat un număr
impre sionant de zugravi, orașul fiind declarat ca fiind al doilea centru din țară legat de numărul de
pictori. Acum încep să apară în oraș și primele instituții industriale, precum unele ateliere de
prelucrat arama, cărămidă, tăbăcărie , zalhanale , ateliere de fabricare a oțetului, cazane de produs
țuică și nenumărate mori.192
Autoritățile orașului s -au ocupat și de problemele legate de bunul mers al comerțului,
legalizând amenzile pentru vânzarea produselor la prețuri exce șive, precum la peste, carne, pâine,
dar se preocupau și de calitatea produselor puse în comerț, de utilizarea cântrelor exacte și de
aplicarea taxelor pentru comercializarea berii și tutunului din Râmnicu Vâlcea.193
Conflicte important între masele populare și clasa cond ucătoare erau cele legare de
drumuri. Munca pentru construcția drumurilor se făcea conform practici feudale, iar țăranii nu mai
doreau să lucreze în vechile forme. Din acest motiv apăruseră numeroase plângeri către
presedintele Comitetului Permanent al jud ețului Vâlcea, legate de starea proasta a căilor de
comunicație dintre comune și sate cu orașul Râmnicu Vâlcea. În 1869 se votase în cadrul
Consiliului județean un proiect de construre a unei șosele vecine în plaiul Cozia. Cu toate că au
lucrările au încep ut în 1871, acestea s -au încheiat curând deoarece orașul Râmnicu Vâlcea nu a
oferit lemnele necesare pentru poduri. Oamenii intrau greu în oraș cu mijloacele de transport,
folosind matca râului și numai atunci când vremea era favorabilă.194
În 1876 are loc prima revoltă a lucrătorilor care lucrau la munceau la construcția șoselei
Podu Olt -Râmnicu Vâlcea. Nemulțumirea lor era legată de antreprenorul șantierului de
construcție. Pentru a opri răzvrătirea, autoritățile locale din orașul Râmnicu Vâlcea au trimis o
unitate de dorobanți, având ordinul să -i aresteze pe cei care se revoltau. Cu toate acestea nu s -au
linistit până când nu li s -au plătit salariile.195
190 Ibidem , p. 245 .
191 Ibidem , pp. 245 -246.
192 Ibidem . p. 246.
193 Ibidem .
194 Ibidem .
195 Ibidem , pp. 246-247.
36
În 1868 hotarele orașului Râmnicu Vâlcea se lărgesc, trecând peste râul Olănești, odată cu
trecerea în administrarea orașului a comunei Inătești. O altă acțiune pe plan administrativ a fost
introducerea iluminatului public, începând din 1861, când se strânge suma necesară, prin donații,
pentru începerea operației. Tot în acest an, unele străzi au fost pava te cu pietre de râu și au fost
canalizate văile Episcopiei și Țăgania. Edilii orașului s -au ocupat și cu alinierea și igienizarea
orașului și demolarea unor clădiri insalubre.196
O problemă constantă pentru oraș a reprezentat aprovizionarea cu apă potabilă. Încă de la
vizita domnitorului Barbu Stirbei în oraș, s -a raportat nevoia de a se înființa fântâni pe străzile
orașului. Evaluarea cheltuielilor s -a făcut de către inginerul statului pentru aducerea apei de la
izvorul din satul Inătesti. După încheierea c ontractului cu mesterii fântânari și după strângerea
sumei de 56.000 de lei, acestia nu au fost suficienți pentru finalizarea proiectului. 197
La 10 ianuarie 1859 inginerul Vairah , cere Departamentului din Lăuntru să se accepte
cheltuielile pentru înființar ea fântânilor pentru orașul Râmnicu Vâlcea, și în același timp cerea
angajarea unui maestru care să repare conductele de alimentare cu apă potabilă.198 Altă problemă
importantă pentru administratorii orașului a fost studierea izvoarelor minerale pentru calit ățile ei
vindecătoare, în scopul de a fi utilizare în parcul Zăvoi.199
Pentru a putea facilita viața economică s -a decis contruirea unui pod modern, peste râul
Olt, spre Goranu. Proiectul inginerului Șerășescu a fost ales de către con siliul prefecturii, fiind mai
ieftin și având idei originale. Piatra utilzată pentru construcția pilonilor de susținerea a fost adusă
din cariera de la Albești -Muscel.200
În 1866 și 1874 au fost introduse primele linii telegrafice din oraș. Prima linie lega orașul
Râmnicu Vâlc ea de Curtea de Argeș, iar a doua făcea conexiunea dintre Râmnicu Vâlcea și Șibiu.
Pe data de 1 mai 1860 s -a înființat o diligență pe drumul Râmnicu Vâlcea -Pitești, care avea sarcina
de a duce bagajele și vizitatorii în cele două orașe. Se planifica din 18 72 și o linie ferată din Valea
Oltului până la Râmnicu Vâlcea.201
Între 1859 -1860 profesau în cadrul orașului doi medici, trei moașe și un spițer. S -au luat
măsuri pentru a sigurarea sănătății populației, prin vaccinări și revaccinări și luarea unor măsuri
pentru eliminarea epi demi ilor, printre care și variola. În 1868 s -a mai înființat un spital dedicat
batalionului III de vânători , fiind cazat în cadrul schitului Troianu. Au existat și fapte de caritate,
196 Ibidem , p. 247.
197 Ibidem .
198 Ibidem .
199 Ibidem , p. 248 .
200 Ibidem .
201 Ibidem .
37
printe care cele ale Crucii roșii din oraș, care au oferit ajutoare financiare rus ilor care participaseră
la războiul sârbo -turc. Tot acum au fost înființate mai multe cimitire, unul la Cetățuia în 1861,
altul evanghelic în 1864 și altul în curtea bisericii „Sfântul Ioan”, în anul 1874.202
În 1876 apare prim ul ziar local numit „Vâlcea.” Mihai Eminescu vine în Râmnicu Vâlcea,
în toamna și iarna anului 1867 -1868, ca și sufleur al teatrului lui Iorgu Caragiali, care a oferit
spectacole și în oraș. Un eveniment care a adus fericire în rândul populației a fost ven irea, timp de
câteva zile, a circului de la Istanbul în 1872. Circul a fost asezat sub Capelă, pe locul cazărmii.203
În 1873, orașul Râmnicu Vâlcea a fost vizitat a doua oară de primul rege al românilor,
Carol I. Legăturile orașului cu Carol I au început mai devreme, odată cu investitura episcopilor la
18 ianuarie 1873. Sala tronurilor a fost locul în care s -a desfăsurat ceremonia, fiind prezenți doi
mitropoliți, parlamentari, delegați ai armatei și ai ministrilo r. Episcopul din Râmnicu Vâlcea care
a fost investit de rege era Anasta sie Stoenescu, primind din partea domnitorului cârja episcopală
de argint.204
La 8 aprilie 1873, în Duminica Pastelui, fiind în același timp și ziua de nastere a regelui
Carol I, în cadrul episcopiei s -a oficiat Ta Deum, la care au participat primarul orașului, Nicolae
Iancovescu și prefectul județului Constantin Budișteanu, alături de numeroși funcționari, negustori
și locuitori ai județului. Sărbătoarea a continuat în oraș, străzile fiind luminate toată seara. În urma
celebrării, primăria orașului Râmnicu Vâlcea a fost nevoită să cheltuie 132 de lei, pentru
procurarea a 3 miei fripți, 2 vedre de vin, 20 de oca de cozonac, 5 sticle de sampanie, 22 de
străchini, 130 de ouă roșii, păcur ă și lumânări.205
Și de ziua doamnei Elisabeta , pe 22 aprilie, s-a organizat Te Deum la episcopie, fiind
foloșiți pentru serbare 69 de lei și 16 bani, pentru achiziționate doar 3 sticle de sampanie și o oca
de piscoturi, în seara aceleiași fiind adu și doi lăutari, plătiți cu 20 de lei din banii publici.206
Și urcarea pe tron a domnitorului Carol I, pe 10 mai, a fost sărbătorită în oraș. Ca și în
celelalte cazuri s -a oficiat Ta Deum -ul la episcopie la ora 12, după care au urmat felicitările primite
la do miciliul prefectului județului. Tot orașul a fost iluminat în acea seară, inclu șiv parcul Zăvoi,
pavilionul acestuia fiind împodobit cu frunză, lampioane de hârtie și 39 de păpuși de sfoară. Au
fost prezenți aceiași lăutari, fiind achiziționate 5 sticle de sampanie, 1,5 oca de piscoturi, 80 de
202 Ibidem , pp. 248 -249.
203 Ibidem , p. 249 .
204 Cătălin Flavius Sîiulescu, Domnitorul Carol I și Râmnicu Vâlcea, în anul 1873 în Buridava. Studii și materiale,
Editura Almarom, nr. 4, Râmnicu Vâlcea, 2008, p. 141.
205 Ibidem , pp. 141 -142.
206 Ibidem , p. 14 2.
38
strachini, păcură și lumânări de seu, pentru toate acestea primăria orașului Râmnicu Vâlcea fiind
nevoită să plăteasca suma de 126 de lei.207
Însă cel mai marcant eveniment al orașului în același an este vizita domnito rului între 24 –
25 mai. Pe 19 mai, soția domnitorului, doamna Elisabeta, pleacă împreună cu fiica acesteia, Maria,
la Neuwied. Regele Carol le-a însoțit pâna la Turnu Severin. La 21 mai, domnitorul alături de
ministrul lucrărilor publice, Nicolae Kretzules cu, se îndreaptă spre capitală folo sind ruta Turnu
Severin –Târgu Jiu –Râmnicu Vâlcea –Curtea de Argeș -Câmpulung.208
Stirea legată de vizita regelui Carol I a fost primită de primarul orașului, Nicolae Incovescu,
pe 19 mai prin intermdiul prefectului Constantin Budișteanu. Stirea era un motiv de îngrijorare
pentru primarul din Râmnicu Vâlcea , deoarece alocase suma de 400 de lei pentru manifestări, iar
prin cele din 8 aprilie, 22 aprilie și 10 mai se cheltuiseră aproximativ 328 de lei, având pentru
vizita regelui numai suma de 72 de lei.209
Vizita regelui a avut loc la 24 mai, primarul și funcționarii asteptându -l la barie ra Troianu,
din sudul orașului. Înainte sa ajungă la Râmnicu Vâlcea, domnitorul Carol I se afla în vizită la
mânăstirile Bistrița și Horezu. Aflat la mânăstirea Bistrița, Carol I e informat de moartea, la Paris,
a fostului domnitor Ghoerghe Bibescu, dând o rdinul să aibă loc un serviciu funerar la Bucuresti
pentru domnitorul răposat.210
La Râmnicu Vâlcea domnitorul e primit cu bucurie de către cetățeni. Orașul e pregătit cu
amănunțire pentru această vizită. Au fost expuse 42 de steaguri tricolore în piețe, la Palat, în
Grădina publică și la poduri. Au fost ridicate arcuri de triumf de către constructori sârbi și români,
fiind nevoiți să repare și po rtretele domnesti, expuse în pie țe. Pentru ornamentarea orașului au fost
foloșite 90 de păpuși și ronduri decora te cu frunze și flori și lămpioane din lemn și hârtie. Pentru
camera în care a dormit domnitorul Carol I s -au folo sit 143 de lumânări, unele dintre ele fiind
aduse special de la Bucuresti, 7 vedre de păcură și 20 de oca de seu, fiind utilizate pentru aces tea
550 de sfetnice. Pavilionul grădinii publice, arcurile de triumf, palatul și piețele au fost iluminate
în timpul nopții. Pentru a servi masa au fost cumpărate 64 de strachini.211
207 Ibidem .
208 Ibidem.
209 Ibidem.
210 Ibidem .
211 Ibidem , p. 14 3.
39
A doua zi Carol I a vizitat mai multe edificii, printre care bisericile, t emnița, școlile și
miliția, după care a trecu Oltul cu pluta, observând că este necesar un pod. Doi ani mai târziu se
înființa podul de fier de peste Olt, de la Goranu.212
Vizita lui Carol I a dus la un dezechilibru financiar pentru orașul Râmnicu Vâlcea, fiind
nevoie de 920 de lei pentru achitarea celor necesare, motiv pentru care magistratul orașului a cerut
decontarea sumei la Prefectură, cerința care a rămas neîmplinită.213
4.2.Participarea orașului la Războiul de independența a l României
În data de 10 mai 1877, România, nemaisuportând jugul turcesc, își declară independența
față de Imperiul Otoman. Ruperea față de Turcia nu se putea realiza pe cale pasnică și acesta a fost
momentul de începere a Războiului de independență.214
Primind vestile la 9 mai , legate de proclamarea independenței, au fost trezite dorințele de
libertate ale cetățenilor din județul Vâlcea care și-au declarat dorința de a participa la înfăptuirea
acestui lucru. Pe 10 mai locuitorii oraș ului Râmnicu Vâlcea și-au manifestat bucuria față de acest
eveniment . Personalul din cadrul administrației locale a primit felicitările din partea locuito rilor
din Vâlcea, în saloanele Prefecturii , în paralel desfăsurându -se o adevărată sărbătoare în cadrul
populației din Vâlcea, prin c are se aclama u deciziile importa nte adoptate de catre stat și de către
regele Carol I .215
În scurt timp a început mobilizarea armatei , iar pe data de 6 mai 1877 s -a emis un decret
prin care toți cetățenii , apți pentru luptă , trebuiau să fie înregimentați, pentru a putea participa la
război. Cei mai mulți cetățeni vâlceni au fo st organizați în cadrul Regimentului 2 Dorobanți și
Batalionul 2 Călăra și. În cadrul primului regiment făcea parte Compania a șasea care se afla în
garnizoana de pace din Râmnicu Vâlcea.216
Regimentul 2 era formată din 2 unități , una aflându -se la Râmnicu Vâlcea, iar cealaltă era
asezată la Târgu Jiu, ambele fiind conduse de câtre colonelul Alexandru Papadopol. Ace astă
unitate era o parte componentă a Diviziei de apărare, care avea rolul, la începutul conflictului, să
apere linia Dunării, din cauza pericolului reprezentat de turcii aflați la cetatea Vidinului. Dar pe
24 aprilie Calafatul deținea suficiente trupe, capabile să facă față unui po sibil atac otoman, iar
212 Ibidem .
213 Ibidem , p. 14 3.
214 Ion Soare, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea , Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2000, p. 78.
215 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 252.
216 Idem , p. 259.
40
trupele vâlcene au trecut Dunărea, Regiementul 2 Dorobanți fiind încadrat în diviziile de luptă ale
Olteniei, unde au participat cu celelalte armate la importantele bătălii ale războiului de
independență, precum la Plevna, Grivița, Rahova, Smâ rdân, Opanaez, Vidin etc.217
Și la războiul de independență al României, biserica din Râmnicu Vâlcea și-a făcut șimțită
prezența. La momentul proclamării independenței de stat, conducătorul Episcopiei Râmnicului era
Anasta sie Stoianescu. În comparație cu fostul lider al Episcopiei, Neofit, care nu se integrase în
viața politică a țării , acesta a particiapt activ la R ăzboiul de Independență. El i -a binecuvântat pe
românii care treceau Dunărea pe la Corabia și a încercat să ridice moralul armatei, publicând
broșuri pentru victoria armatei, mobilizând întregul cler pentru a susține moral și material războiul
pentru eliberarea țării. Tot Episcopul Anasta sie a fost ales presedinte al Comitetului pentru
strângerea de fonduri bănești pentru achiziționarea armelor necesare desfășurării eficiente a
operațiunilor militare. Episcopia R âmnicului a funcționat în perioa da respectivă ca și spital militar
pentru răniți.218 Pentru a oferi sprijin Regimentului 2 dorobanți, Prefectura județului Vâclea
trimitea 10 căruțe, dintre care una era plină de cai, pentru a a șigura transportul bagajelor.219
Pe 5 mai 1877, armata rusă era nevoită să treacă prin oraș pentru a ajunge la Brezoi, orice
achiz iție pe care o făceau soldații ruși, urma să fie achiată de Comandantul Companiei ruse.220 La
1 septembrie 1877 Prefectura județului Vâlcea cerea primăriei Râmnicu Vâlcea să înființeze un
spital pentru a a șigura îngrijirea a 300 de răniți, fiind alese localurile de la Bolnița, aflate în spatele
Episcopiei Râmnicului, și în același timp se făcea a pel la generozitatea locuitorilor orașului pentru
oferirea celor necesare bolnavilor, printre care scaune, pături, haine, scame.221
Din cauza numărului prea mare de bolnavi și a lipsei de personal care să se îngrijească de
acestia, prefectura județului Vâlc ea îî cerea episcopiei Râmnicului să trimită câteva călugărițe care
să ofere sprijin pentru cei răniți.222 Pe 8 septembrie primăria orașului Râmnicu Vâlcea cerea
orașenilor să ofere donații de orice fel pentru ajutorarea armatei române plecate la război. 223
Din nou în septembrie, sub impulsul Ministrului de Agricultură, Comerț și Lucrări publice
și al primului ministru Brătianu, prefectura județului Vâlcea cerea ajutorul primăriei Râmnicu
Vâlcea, în achiziționarea a 2.000 de cojoace pentru armata romana.224
217 Ibidem .
218 Cristea Ghera șim, op. cit , p. 200 -201.
219 Corneliu Tamas, Sergiu Purece, Petre Bardașu et al i., Contribuția județului Vâlcea la susținerea războiului de
independență (1877 -1878) , Editura Bălcesti pe topolog, 1977, p. 61.
220 Ibidem , pp. 88 -89.
221 Ibidem , p. 227.
222 Ibidem , p. 236.
223 Ibidem , p. 259.
224 Ibidem , pp. 267 -268.
41
La finalul lunii septembrie, era încărcinat cu administrarea spitalelor cu răniți din oraș
directorul arestului din Râmnicu Vâlcea, Dimitrie Genuneanu.225 Tot în septembrie, primăria
orașului îi mută pe cei răniți de la școala de băieți la Ocnele Mari, anunțându -l pe directorul școlii
că putea utiliza 4 camere pe post de clase, două pentru locuința acestuia, cerându -i a saptea cameră
pentru a fi transformată într -un birou al primăriei, deoarece acesta se transformase în spital.226
Pe 30 august, orașul a sărbătorit ziua țarului Ru șiei cât și curajul soldaților de a lua Plevna,
menținând lumina pe tot timpul nopții. Pentru ceremonie s -au folo sit 15 oca lumânări de seu, o
oca și 10 dramuri de cuie de sârmă, scânduri, o vadră și jumă tate de păcu ră, lumânări de ceară și
timbre , cheltuindu -se astfel 42 de lei.227
Pe măsură ce evenimentele evoluau pe câmpul de luptă, nevoile armatei începeau să se
amplifice. Unitățile militare aveau nevoie de pături, saltele, scaune, rufărie, cojoace, cio rapi și
diferite alte produse necesare pentru a putea rezista. În acest scop se înființează un comitet care să
se ocupe cu acumularea donațiilor , aflat sub supravegherea Con șiliului comunal, fiind format din
8 persoane: Ioan Alexandrescu, Ioniță Nicolau, Nicu Velescu, Ghiță Lăzărescu, Tache Marinescu
s.a. 228
Și la războiul de independență al României, biserica din Râmnicu Vâlcea și-a făcut șimțită
prezența. La momentul proclamării independenței de stat, conducătorul Episcopiei Râmnicului era
Anasta sie Stoianescu. În comparație cu fostul lider al Episcopiei, Neofit, care nu se integrase în
viața politică a țării, acesta a particiapt activ la războiul de independență. El i -a binecuvântat pe
românii care treceau Dunărea pe la Corabia și a încercat să ridic e moralul armatei, publicând
broșuri pentru victoria armatei, mobilizând întregul cler pentru a susține moral și material războiul
pentru eliberarea țării. Tot Episcopul Anasta sie a fost ales presedinte al Comitetului pentru
strângerea de fonduri bănești p entru achiziționarea armelor necesare desfășurării eficiente a
operațiunilor militare. Episcopia R âmnicului a funcționat în perioa da respectivă ca și spital militar
pentru răniți.229
Administrația publică și Prefectura Județului Vâlcea și-au îndeplinit res ponsabilitățile față
poporul român, în timpul războiului de independență, cu mult succes.230 O altă problemă majoră
pentru armata română era starea învechită a echipamentului de război . De la primele ci ocniri cu
inamicul s -a observat diferența dintre armamentul superior al inamicului și pustile î nvechite
225 Ibidem , p. 279.
226 Ibidem , pp. 282 -283.
227 Ibidem , p. 478.
228 Ion Soare, op .cit , p. 80 .
229 Cristea Ghera șim, op. cit , p. 200 -201.
230 Corneliu Tamaș, Smarand Țana, Județul Vâlcea și prefecții săi , Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2004, p. 99.
42
folosite de armata română . În această situație m inistrul de război a cerut ajutorul tuturor oraselor
din România de a participa la colectarea de bani necesari pentru a cumpăra pusti Peabody. Pe data
de 10 septembrie Prefectura Județului Vâlcea a chemat o adunare a cetățenilor pentru a forma un
Comitet Central, având rolul de a îndruma activitatea de obținere a sumelor necesare pentru
cumpăra rea a 2000 de pusti. Primăria oraș ului Râmnicu Vâlcea a contribuit și ea cu o donție 10.000
de lei din propriul capitalul pentru această achiziție.231
Trupele vâlcene, din cadrul Regimentului 2 Dorobanți, au avut un rol în asedierea
Vidinului. Pe data de 11 ianuarie 1878 trupele române au primit ordinul să atace zonele inamice
din apropierea Vidinului, iar Brigada a 2 -a, în care era inclus Regimentul 2 Dorobanți, avea sarcina
să atace satul Tatargic, după care aveau să atace Novoselo. Unitățile române au cucerit zona de
nord a Vidinului, f ără satul Novoselo, pe 14 ianuarie 1878, formându -se o barieră destul de
puternică în jurul cetății Vidinului, trupele române aflandu -se la aproximativ 3 kilometri de
aceasta.232
Regimentul 2 Dorobanți, laolaltă cu celelalte unități din cadrul Brigăzii 2 -a, au primit
sarcina să atace Novoselo pe data de 19 ianuarie 1878. Însă otmanii aveau aici stabilită o
garnizoană bine pregătită și echipată, având poziții genistice protejate de sanțuri camuflate,
oferindu -le po șibilitatea de a interveni, în c az de nevoie, rapid și eficient. Observând pozițiile
inamice, Regimentul 2 Dorobanți a folo sit o metodă discretă pentru a înainta către otomani, fără
să folosească armele. Însă în momentul în care au intrat în contact cu armata inamică, luptele au
fost sân geroase și grele. Cucerirea satelor Rupcea și Raionvecea și ocuparea pozițiilor din
Smârdan, între 12 și 14 ianuarie 1878, a dus la jerta mai multor soldați din Râmnicu Vâlcea .233
La 12 februarie 1878 armata română intra în Vidin,iar pe 13 februarie în Belagragic, fiind
întâmpinați cu bucurie de către populația locală crestină. Pentru a se trata bolnavii români de pe
front au fost amenajate mai multe spitale, unde au fost tratați și prizonierii turci. În acest scop a
fost înființat in august 1877 în oraș ul Râmnicu Vâlcea un spital cu 150 de paturi, dintre care 40
erau la primărie, 40 la spitalul din localitate, 50 la Școala de băieți și 20 de paturi în casele lui Ion
Constantinescu, unde astăzi se află construit Colegiul Național Alexandru Lahovari.234
În februarie 1878 erau trimi și 300 de prizonieri turci in oras, 200 dintre acestia urmând să
fie trimi și la Mânăstirea Bistrița. Prizonierii urmau sa fie instalați la Cazarma de Călăra și, Cazarma
de Dorobanți și în casele lui Ion Constantinescu , iar daca aceste spații nu erau suficiente pentru
231 Corneliu Tamaș, op. cit , p. 255.
232 Ibidem , p. 254.
233 Ibidem , p. 255.
234 Ibidem , p. 25 6.
43
prizonieri, cetățenii aveau obligația să -i găzduiască. Condițiile în care urmau să trăiască deținuții
trebuiau să fie bune, prefectura județului V âlcea trimițând lemne pentru încălzirea caselor lui Ion
Constantinescu.235
Printre persoanele care au îngrijit prizonierii turci se numărau doctorul George Georgescu
și chirurgul Nicolae Surdu. Pe lângă ajutorul medical pe care l -au oferit, medicii au adus și
contribuții financiare pentru îngrijirea celor bolnavi. Atfel medicul primar al județului Zograf a
oferit 283 de lei, iar doctorul Georgescu depunea 262 de lei. Numărul celor ră niți fiind prea mare,
personalul necesar pentru ambulanță a fost suplimentat prin angajarea unor bărbieri, osta și
voluntari și absolvenți de la școala normală din Râmnic.236
Și femeile au avut un rol important în cadrul acestor evenimente . În iunie 1877 se crea
Comitetul de doamne din Râmnicu Vâlcea, fiind condus de directoarea Școlii de fete din oraș ,
Elena Florescu. Un domeniu important în care au activat doamnele din acest comitet a fost
pregătirea de vată, necesară soldaților de pe front. Un alt comit et de femei din oraș se ocupa cu
strângerea donațiilor bănesti pentru soldații români de pe front. Și comitetul de „Cruce Ro șie” și
Comitetul de Dame au oferit un ajutor substan țíal pentru cauza românilor de pe front.237
Și pe plan cultural s -au făcut eforturi pentru a susțin e osta șii români. O contribuție
importantă au avut -o profesorii și elevii de la Seminarul Teologic „Sfântu Sava” din Râmnicu
Vâlcea, care au participat la strângerea de donații, fie au adus contribuții proprii pentru front, fie
pentru răniții din spitalele din Râmnicu Vâlcea, cât și pentru cei din Drăgăsani, Ocnele Mari ș i
Bistrița.238
O altă metodă culturală prin care s -a susținat armata română au fost organizarea de
spectacolele și programele artistice, fiind cumpărate arme, materiale sanitare și medicamen te cu
banii obținuți de la aceste creații artistice. Aceasta a reprezentat și o forma de educare a publicului
în spiritul patriotismului. Aceste evenimente au fost apreciate de către locuitorii județului Vâlcea,
în cadrul lor participând personalități importante politice, culturale și clerice vâlcene. Cu toate că
unele spectacole au fost minore, precum seratele muzicale organizate de către institu toarele de la
școala de fete până la spectacolele de coruri și cântecele patriotice ale școlii primare din oraș , au
avut un efect puternic de însuflețire a poporului român și de a întări dorința de independență.239
235 Corneliu Tamas, Sergiu Purece, Petre Bardașu et al i., op. cit , p. 478 .
236 Corneliu Tamaș, op.cit , p. 25 6.
237 Ibidem .
238 Ibidem , p. 25 8.
239 Ibidem .
44
Și negustorii și-au adus propria contrib uție la cauza românilor, câțiva dintre acestia
formând un comitet pentru a aduna sume de bani, necesari armatei. Un grup de 54 de comercianți
de la bâlciul din Râureni au oferit donații pentru spitalele militare din Râmnicu Vâlcea, cu
importante cantităț i de pânză pentru saltele și lenjerie de pat, au participat cu su me importante de
bani, plapumi, pături groase, papuci etc. Alți negustorii au donat pânză groasă, care să fie folo sită
pentru necesătățile spitalului din cadrul primăriei ora șului.240
Și salariații de la prefectură și primării, înalți demnitari și consilieri județeni, precum Mihai
Golescu oferă 21 de lei, Alexandru Măcineanu 375 de lei și Nicolae Iancovescu 318 lei. Con șilierii
județeni, Petre Munteanu, Matache Temelie, Anghel Poenaru, Pe tre Andronescu, precum și
avocatul Gheorghe Fărcăsanu, presedintele Con șiliului Județean, alături de vicepresedintele
doctorul Ion Surpățeanu, contribuie cu sume importante la organizarea spitalelor , iar Petre
Olănescu a sigura pe propria cheltuială transpo rtul alimentelor colectate.241
În urma războiului, generalul Grigore Cerchez face o vizită orașului Râmnicu Vâlcea,
alături de Regimentul 2 Călărași, fiind întâmpinați cu bucurie de locuitorii orașului. În timpul
sederii sale la Râmnicu Vâlcea, generaul a fost cazat în casa primarului Nicolae Incovescu, fiindu –
i acordate toate onorurile unui erou. Data de 30 noiembrie 1878, a reprezentat momentul
reîntoarcerii soldaților vâlceani plecați la război, fiind sărbătorită la Capelă.242
Pentru recunoasterea vitejiei soldaților care au participat la războiul de independență, la
inițiativa doctorului Gheorghe Sabin, a fost ridicată Statu ia Independenței din Râmnicu Vâlcea
(Anexa 9) . Independența este reprezentată ca o femeie tânără, ținând în mâna stângă stindardul
național, în timp ce în dreapta era o cunună de laur, fiind deasupra unei cărți deschise de aramă,
asezată pe soclu. În cart e se află numele soldaților din cadrul batalioanelor de linie, de vânători și
de dorobanți care au murit în timpul luptelor din Bulgaria.243
240 Ibidem , p. 259 .
241 Ibidem , p. 259 -260.
242 Ibidem , p. 2 60.
243 Ibidem , p. 2 61.
45
5.Concluzi i
În opinia mea, istoria orașului Râmnicu Vâlcea e importantă , deoarece prin ea se reflectă
marile decizii și evenimente care au afectat întreaga țară. Au avut loc uneori evenimente și
schimbări favorabile pentr u soarta orașului, iar alteori p erioa da de la 1821 reprezintă pentru oraș
începutul modernizării, care se va accentua în timp, mai ales sub influența străinilor.
Primul capitol face o scurtă istorie a orașului până la revoluția lui Tudor Vladimirescu,
pentru a se observa condițiile naturale, sociale, istorice de la care a plecat orașul pentru a se
moderniza.
Al doilea capitol , începe cu revoluția lui Tudor Vladimirescu, unde se vede atașamentul
vâlcenilor față de cauza eliberării Țării Românești de sub jugul turcesc, având dorința să lupte până
la final alături de T udor Vladimirescu, d acă acesta nu ar fi fost asa șinat. Al doilea subcapitol
prezintă șituația orașului de la înfrângerea lui Tudor Vladimirescu până în anul 1847. Acum se
începe în mod oficial modernizarea țarii și în același timp a orașului Râmnicu Vâlcea, prin
regulemantele organice adoptate de către generalul Pavel Kiseleff, noul guvernator rus al celor
două principate române. Acest document, care reprezintă în același timp prima constituție a țărilor
române , aducea noi modificări în administrația, politica și economia țării. Atfel se crează funcția
de magistrat, care avea mai multe obligații fată de orașul pe care îl conducea printre acestea
numărându -se obținerea de venituri și cheltuirea lor într -un mod rațional și util pentru or aș, de a
percepe taxe comunale ,de a a sigura curățenia în oraș, precum ș i de a autentifica acte și documente
oficiale de împrumut, vânzare și cumpărare. Astfel este vizibilă influența stăi nilor pentru
dezvoltarea Țării R omânesti și concomitent a orașului R âmnicu Vâlcea. Altă influența a străinilor
se observă , de data aceasta , în plan medicinal, prin venirea în oraș a numeroși medici autrieci, care
au pus bazele medicinei stiințifice, înlocuind vechile practici ale cetățenilor de a folo și remediile
primite d e la femeile bătrâne din oraș sau apele sfințite pentru a scăpa de anumite boli. Printre
acesti medici se numără Adam Ulrich și Francisc Albaier. Există și momente de stagnare pentru
evoluția orașului, unele create de factori naturali, precum cutremurul di n 1838, care a afectat multe
case și incendiul din 1847, pornit după ce casa slugerului Stanciu Căpâțeanu a fost lovită de un
fulger.
În al treilea capitol se prezintă șituația orașului de la revoluția pașoptiștă pâna la alegerea
domnitorului Alexandru Io an Cuza. În timpul revoluției de la 1848, orașul Râmnicu Vâlcea a jucat
un rol important în cadrul conflictului, având loc două evenimente importante. În primul rând, în
câmpia Zăvoiului s -a intonat pentru prima dată imnul Țării Românes ti, sub îndrumarea lui Anto n
46
Pann și în al doilea rând orașul a reprezentat ultima rezistență a revoluționarilor români din Țara
Române ască, prin tabăra de la Râureni, în fața năvălirii otomanilor.
Din 1849 orașul începe să primească, pentru prima dată, îmbunătățiri din p artea
domnitorilor . Până atunci, domnitorii se îngrijeau mai mult de bisericile din oraș sau de Episcopia
Râmn icului. Vizita lui Barbu Stirbei în oraș a schimbat această șituație, oferind bani pentru
construirea parcului Zăvoi, dar și pentru alte proiecte precum restaurea Episcopiei Râmnicului,
după ce fusese arsă în timpul incendiului din 1847. Tot acum apar alte influențe ale puterilor străine
care au dus la modernizarea orașului, protectoratul austriac cerând în 1855, ca străzile din oraș să
primească nu me, iar casele să fie numerotate. După o perioadă tumultoasă, în 1851 se deschide
prima școală normală din Râmnicu Vâlcea , lucru care amplifică procesul de modernizare al
orașului.
Prin ale gerile din 1859 se poate observa activitatea cetățenilor vâlceni la alegerea unui
domnitor favorabil pentru țările române și tot prin intermediul lor are loc un eveniment deosebit,
prin alegerea ca deputat a fostului domnitor al țării, Dimitrie Barbu Stirbei , cu toate că nu deținea
proprietăți în oraș. Vizita lui Alexandr u Ioan Cuza în Râmnicu Vâlcea și oferirea de pen sii celor
care luptaseră în revoluția de la 1848, întăreste sistemul de patriotism al populației din Râmnicu
Vâlcea.
Al trei lea capitol prezintă situația orașului după alegerea lui Alexandru Ioan Cuza , când se
continuă procesul de modernizare al orașului . Acum se vede că pentru a se obține îmbunătățirea
unei soci etăți este nevoie de sacrificii și de multe ori nu din punct de vedere militar. Acesta e cazul
reformelor noului domnitor, instituția care a avut de suferit era biserica din cauza secularizării
averilor mânăstirești, fiindu -le luate toate pământurile.
Războiul de independență al României prezintă, din nou, atașamentul cetețenilor din
Râmnicu Vâlcea față de probleme țării, oferind pentru ajutorarea celo r răniți clădiri importante,
precum Episcopia Râmnicului, școala normală și chiar primăria orașului , iar pentru cei care se
aflau pe frontul de luptă erau trim ise alimente, cojoace și erau strânse sume de bani pentru
achiziționarea armelor necesare.
Prin această lucrare am încercat să arăt, pe lângă expunerea unei imagini realiste a orașului
în secolul al XIX, că procesul de modernizare al unui oraș es te destul de anevoios, având de multe
ori dificultăți financiare sau cultuarale, pași care sunt însă necesari, și că orice oraș, indiferent de
mărimea lui, are un rol important în statul din care provine, având posibilitatea de a oferi un ajutor
neasteptat pentru soarta țări .
47
6.Glosar :
Agrimensura – Tehnică a măsurătorilor topografice și cadastrale simple ale terenurilor agricole.
Boiangiu -Meseriaș care se ocupă cu vop situl lâ nii și al țesăturilor.
Bogasier – Negustor de articole de manufactură, în special, de pânzeturi fine, pentru căptușeli de
haine .
Cafegiu – Proprietar al unei cafenele; cel care prepara sau vindea cafele.
Catehism – Carte care cuprinde învățăturile principale ale religiei creștine.
Dorobanț – Jandarm cu atribuții speciale.
Dramuri – Veche unitate de măsură pentru greutate și capacitate.
Edil- Persoană care face parte din conducerea administrativă a unui oraș; con silier municipal.
Hrisov – Act domnesc care servea, ca titlu de proprietate, de privilegiu.
Mahala – Cartier mărginaș al unui oraș; periferie.
Mămular – Mic negustor ambulant care desface pe la țară articole de prima nece șitate.
Metoda Lancaster – metodă educativă constând în organizarea elevilor în grupe sau clase,
supravegheate de monitori (selectați dintre elevii buni), care trebuiau să a șigure menținerea
disciplinei și însușirea lecțiilor.
Medelnicer – Titlu dat în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova, boierului care turna
domnului apă ca să se spele pe mâini, punea sarea și servea bucatele.
Oca- Veche unitate de măsur ă pentru capacități și greutăți, egală cu circa un litru (sau un kilogram)
și un sfert.
Pandur -Soldat din oastea lui Tudor Vladimirescu.
Pisanii -Inscripție sculptată în piatră, în metal, pictată etc. pe morminte, la intrarea într -o biserică,
într-o clădire etc., cuprinzând o invocație religioasă, numele ctitorului, motivarea zidirii sau date
asupra monumentului respectiv.
Sacale – Butoi așezat pe un suport cu două sau cu patru roți, cu care în trecut se transporta apa de
la fântână sau de la râu.
Spițeri – Termen vechi pentru farmacist.
48
Șimigiu – Persoană care face sau vinde șimiți, covrigi, plăcinte.
Stolnicul – Boier de divan care avea în grijă masa domnitorului.
Ta Deum – Scurt serviciu religios, oficiat într -o împrejurare solemnă.
Telar – Negustor ambu lant de haĭne și obi ecte vechĭ.
Vataf – Supraveghetor al slugilor de la curtea unui boier sau de la o mănăstire.
Zaharea – Cantitate de alimente necesară pentru aprovizionarea armatei.
Zalhanale – Abator rudimentar special pentru ovine, amenajat în vederea preparării pastramei și a
desfacerii produselor derivate.
Zapise – Document, dovadă scrisă, act.
Zeciuială – Dare anuală reprezentând a zecea parte din recolta de cereale, din vite etc.
49
7.Bibliografie
Colecție de documente:
1. Tamaș, Corneliu, Nestorescu -Bălcești, Horia, Revoluția de la 1821 în județul Vâlcea
Studiu și documente, f.e., Râmnicu Vâlcea, 1980.
2. Tamaș, Corneliu, Purece, Segiu, Bardașu, Petru et ali., Contribuția județului Vâlcea la
susținerea războiului de independență (1877 -1878) , Râmnicu Vâlcea, 1982.
3. Tamas, Corneliu, Purece, Sergiu, Bardașu, Petre et ali., 1877 în județul Vâclea , Editura
Bălcesti pe topolog, Râmnicu Vâlcea ,1977.
Lucrări Generale:
1. Andrei, Nicolae, Părnuță, Gheorghe, Istoria învățământul ui din Oltenia , Editura Scrisul
Românesc, Craiova, vol I, 1977.
2. Andrei, Nicolae, Părnuță, Gheorghe, Istoria învățământului din Oltenia , Editura Scrisul
Românesc, Craiova, vol II, 1982.
3. Diculescu, Vladimir, Bresle, negustori și meseriași în Țara Românească (1830 -1848) ,
Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1973.
4. Hitchins, Keith, Românii 1774 -1866 , Editura Humanitas, București, 1996.
Lucrări Speciale:
1. Cristea, Ghera sim, Istoria eparhiei Râmnicului, Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2009.
2. Danes, Nicolae, Dumitrescu, Gheorghe, Oane, Sorin, Purece, Silviu et. ali, Enciclopedia
Județului Vâlcea , Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, vol. I, 2010.
3. Danes, Nicolae, Dumitrescu, Gheorghe, Oane, Sorin, Purece, Silviu et ali., Enciclopedia
Județului Vâlc ea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, vol. II, 2010.
4. Mateescu, Constantin, Memoria Râmnicului , Editura Sport -Turism, București, 1977.
5. Măldărescu, Ion, Frâncu, Emilian, Râmnicu Vâlcea Mică enciclopedie Repere monografice ,
Editura Anton Pann, Râmnicu Vâlcea, 2002.
50
6. Petria, Petre, Vâlcea în timp și spațiu Fapte și date , Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea,
2008.
7. Popescu, Octavian, Vâlcea medicală , Editura Paco, București, 2013.
8. Șimeanu, Gheorghe, Un secol de istorie în Vâlcea 1821 -1921 -Mișcări
sociale,revoluționare , Editura Șilviana, Râmnicu Vâlcea, 2015.
9. Soare, Ion, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea , Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea,
2000.
10. Tamaș, Corneliu, Istoria orașului Râmnicu Vâlcea , Editura Antim Ivireanul, Râmnicu
Vâlcea, 1994.
11. Tamaș, Corneliu, Țana, Smarand, Județul Vâlcea și prefecții săi , Editura Conphys, Râmnicu
Vâlcea, 2004.
12. Tamaș, Corneliu, Istoria municipiului Râmnicu Vâlcea , Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea,
2006.
13. Tamaș, Corneliu, Frâncu, Emilian, Istoria județului Vâlcea , Editura Conphys, vol. II,
Râmnicu Vâlcea, 2012.
Articole:
1. Simeanu, Gheorghe, Vâlceani participanți la lupta din Dealul Spirii în Buridava. Studii și
materiale, vol III, Râmnicu Vâlcea, 1979, p. 106.
2. Sîiulescu, Flavius Cătălin ,Domnitorul Carol I și Râmni cu Vâlcea, în anul 1873 în
Buridava. Studii și materiale, Editura Almarom, nr. 4, Râmnicu Vâlcea, 2008, p. 141.
3. Alecu, Bogdan, Epidemia de holeră în județul Vâlcea în anii 1830 -1831 în Buridava.
Studii și materiale, Editura Offsetcolor, Râmnicu Vâlcea, 20 09, p. 160.
4. Aleca, Bogdan, Noi aspecte referitoare la șistematizarea orașului Râmnic în perioada
regulamentară în Studii vâlcene, seria nouă, nr. VIII(XV), 2014, p. 65.
51
8.ANEXE
Anexa 1
Tudor în timpul revoluției de la 1821244
244 Sursa: https://www.google.com/search?q=tudor+vladimirescu&client=f irefox –
b&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwj62dim3fTbAhWP66QKHVusALEQ_AUICigB&biw=1366&bi
h=631#imgrc=qpGJQ2mxT0YEJM : 27. 06. 2018, 23:55.
52
Anexa 2
Sediul actual al Primăriei Râmnicu Vâlcea245
245 Sursă: http://www.criterii.ro/index.php/en/national/19938 -primaria -ramnicu -valcea -locuintele -anl-recent –
finalizate -in-ostroveni -vor-fi-predate -beneficiarilor : 28. 06. 2018, 14:18.
53
Anexa 3
Prima farmacie din Râmnicu Vâlcea, Salvator246
246 Sursă: https://www.sjv.ro/index.php/prezentare/istoric : 28.06. 2018, 10:38.
54
Anexa 4
Lacul din parcul Zăvoi247
Anexa 5
Arhiepiscopia Râmnicului Vâlcea248
247Sursă: http://www.ramnicuvalceaweek.ro/?p=20306 : 28. 06. 2018, 11:29.
248 Sursă: http://ziaruldevalcea.ro/2016/08/10/pozitia -staretelor -si-staretilor -din-arhiepisc opia-ramnicului -privind –
actiunile -monahilor -de-la-manastirea -lacul -frumos/ : 28. 06. 2018, 11:55.
55
Anexa 6
Biserica „Toți Sfinții”249
249 Sursă: https://www.crestinortodox.ro/biseri ci-manastiri/biserica -toti-sfintii -ramnicu -valcea -141148.html : 28. 06
.2018, 12:04.
56
Anexa 7
Petrache Poenaru250
250 Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Petrache_Poenaru : 28. 06. 2018, 12:13.
57
Anexa 8
Generalul Gheorghe Magheru251
251 Sursă: http://www.verticalonline.ro/gheorghe -magheru -%E2%80%9Ebratul -de-fier%E2%80%9D -al-revolutiei –
pasoptiste -vii: 28. 06. 2018, 12:17.
58
Anexa 9
Statuia independenței252
252 Sursă: https://adevarul.ro/locale/ramnicu -valcea/statuia -independentei -cartea -vizita -orașului -ramnicu -valcea –
simbol -romaniei -moderne -1_533917700d133766a85eadff/index.html : 28. 06. 2018, 12:54.
59
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: UNIVER SITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU FACULTATEA DE STIINȚE SOCIO -UMANE DEPARTAMENTUL DE ISTORIE, PATRIMONIU ȘI TEOLOGIE PROTESTANTĂ LUCRARE DE… [614676] (ID: 614676)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.