Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 1 Curs 1 Evoluția conceptuală a concurenței: dimensiunea co ncurenței- motor al d ezvoltării, piața-… [614575]

Licență

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 1 Curs 1 Evoluția conceptuală a concurenței: dimensiunea co ncurenței- motor al d ezvoltării, piața-… [614575]

Byadmin ianuarie 1, 2024

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 1
Curs 1
Evoluția conceptuală a concurenței: dimensiunea co ncurenței-
motor al d ezvoltării, piața- instituția centrală a d ezvoltării
economice
1. Dimensiunile concurenței-motor al dezvoltării
Conceptul de concurență are un rol central în liter arura de specialitate, iar diversitatea
abordărilor, definițiilor și modelelor de analiză a aspectelor importante ale comportamentului actoril or
în economia de piață a asigurat continua dezvoltare a acestui concept. Abordarea concurenței a urmărit
fidel etapele dezvoltării societății umane, pornind inițial de la o “viziune” mai mult intuitivă, evol uând
apoi către o abordare politică, pentru ca, în cele din urmă, să se cantoneze într-o perspectivă
conceptuală și doctrinară aparținând juriștilor și economiștilor.
Paradoxul principal în legătură cu conceptul mode rn de concurență este acela că reprezintă încă
un subiect extrem de controversat în teoria economi că și definirea sa nu reușește acoperirea tuturor
elementele acestui fenomen. Din perspectiva abordăr ii moderne, concurența se definește sintetic ca un
mecanism de bază al economiei de piață, care are ro lul de a realiza coerența, prin jocul prețurilor, î ntre
orientarea producției și opțiunile consumatorilor. Concurența încurajează inovarea și conduce la
scăderea prețurilor, cu condiția existenței unei pi ețe transparente, care să asigure o bună circulație a
informațiilor și cu condiția ca regulile jocului să fie respectate,astfel încât să existe relații conc urențiale
normale între toți participanții pe piață. Potrivi t unei alte definiții larg răspandite, concurența e ste
reprezentată de totalitatea relatiilor dintre cei c are acționează pe aceeași piață pentru realizarea
propriilor interese in condiții de libertate econom ică.
Nici în domeniul juridic definirea concurenței nu e ste mai clară, cu atât mai mult cu cât nu există
o definiție legală a termenului, de la această „scă pare” nefăcând excepție nici reglementările comunit are
din domeniu..
Concurența are o natură bivalentă: ea fiind atât o stare cât și un comportament. Din abordarea
cronologică a principalelor curente de gândire care au marcat Europa și continentul Nord American, și

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 2
studierea subiectului extrem de delicat al interven ției statului în domeniul concurenței, a problemati cii
legate de “cât stat e nevoie pentru ca o economie d e piață să funcționeze optim” rezultă esențialmente
rolul dezvoltator al concurenței.
Dacă ne orientăm atenția asupra politicii de concu rență constatăm că principalul său obiectiv
este maximizarea bunăstării sociale, iar bunăstarea presupune progress, altfel spus dezvoltare
economică, socială, umană. Sunt evidente beneficii le reglementării de către autoritățile publice a
acestui domeniu, păstrând totuși în memorie și argu mentele oponenților intervenționismului prezentate
mai sus, și potrivit cărora, costul social al exist enței monopolurilor este compensat cu economiile de
costuri datorate economiilor de scară, iar o politi că împotriva puterii de piață a concentrărilor poat e
avea un efect exact contrar celui urmărit în fapt – sancționarea companiilor eficiente și descurajarea
concurenței.
Toți economiștii, indiferent de orientarea doctrin ară, sunt de acord cu faptul conform căruia
concurența joacă un rol primordial în cadrul acțiun ii economice. Pornind de la concepția conform cărei a
concurența reprezintă un factor de progres incontes tabil, ea trebuie studiată, stimulată și, mai ales,
menținută în limitele fairplay-ului.
Din punct de vedere istoric piața a fost cea care a precedat economia de piață, iar jocul
economiei de piață e unul guvernat de concurență. A cesta e și motivul pentru care analiza doctrinelor
pe care am făcut-o nu s-a limitat strict la concept ual de concurență, ci a vizat, firesc, piața și eco nomia
de piață. Odată cu evoluția pieței, concurența a ev oluat și ea, raportat întotdeauna la tipologia poli ticilor
aplicate, manifestându-se în mod natural pe piață s au dimpotrivă fiind îngrădită. Mediul concurențial în
care acționează unitățile economice s-a dezvoltat d e-a lungul anilor într-o manieră esențialmente
dinamică, către ceea ce astăzi este un mediu concur ențial dominat de complexitatea relațiilor de tip
concurențial. Această dinamică a relațiilor de tip concurențial presupune și un ritm alert în procesul de
luare a deciziilor.
Spuneam că dincolo de a fi o stare, concurența est e un comportament, un comportament
combativ permanent. Este o luptă în care funcțione ază supremația intereselor economice și în care, ca
în orice altă bătălie, la final vor exista învinși și învingători. De aceea este esențial ca fiecare agent
economic să cunoască atât structura cât și intensit atea concurenței, să găsească și să explice cauzele

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 3
succesului concurenților importanți, formele de ma nifestare,și mai apoi, folosindu-se de aceste
cunoștințe și asimilări să-și evalueze nu doar ș ansele de supraviețuire, ci și cele de reușită, alt fel spus
să descopere “cheia succesului” prin fixarea de obi ective prioritare ancorate în realitate și racordâ ndu-și
la realitate, obieictivele prioritare și strategii concurențiale optime.
Dacă analizăm evidenta tendință economică contempor ană de globalizare cât și felul în care au evolua t
studiile privitoare la problematica concurenței, se poate lesne constata că regulile după care
funcționează principiile concurenței libere s-au schimbat. Consecința acestei constatări este că se
impune și o abordare a concurenței adaptată acestei realități și strâns legată de: micșorarea posibili tății
de intervenție a statelor, creșterea competitivităț ii întreprinderilor, diversificarea strategiilor de luptă
concurențială .
1.1.Funcțiile concurenței
Am putea spune, că în general societatea manifestă o oarecare teamă față de consecințele
concurenței, ea fiind întotdeauna privită ca o cauz ă a proliferării șomajului. Din analiza teoriilor
economice, rezultă însă fără putință de tăgadă rolu l benefic al concurenței și capacitatea acesteia de a
adduce beneficii, în special pentru cei care, în pr imă fază, păreau afectați de concurență.
În cele ce urmează ne vom orienta atenția asupra pr incipalelor funcții ale concurenței pentru o mai bu nă
evidențiere a rolului ei dezvoltător.
1) O primă funcție este cea de facilitare a ajustării cererii și ofertei. Întrucât concurența
crește preocuparea pentru diverisficare, îmbunătăți re și eficientizare a producției ea
ajută la adaptarea ofertei la specificul cererii în mod diferențiat în funcție de
dominația de pe piață.
Daca piața este una a cumpărătorilor, dominată de ofertă așadar, strategiile concurențiale sunt
orientate către diferențierea firmelor față de comp etitori în timp ce pe o piață a vânzătorilor, domin ată
de cerere asadar, firmele încearcă specializarea pe un anumit sector al cererii.
2) O a doua funcție a concurenței este tocmai cea de s timulare a dezvoltării, a
progresului. Concurența este cea care oferă firmelo r o motivație de dezvoltare a

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 4
produselor performante și de descoperire a metodelo r pentru realizarea acestor
obiective.
Este cea care duce cu sine noutatea, inovația care apoi va trebui să treacă de testul supreme, cel
al consumatorilor. Reușita pe piața concurențială d epinde de capacitatea de adaptare, anticipare și
inovare a producătorilor, toate converg spre o prim enire a producătorilor, cei buni rămân, restul se
pierd pe drum…
3) Altă funcție a concurenței este cea de asigurare a unei alocări raționale a resurselor.
Concurența este cea care împiedică agenții economic i să obțină profituri de
monopol, pentru că ea este garantul alocării profit urilor proporțional cu contribuția
efectivă a agenților economici.
4) O a patra funcție a concurenței este legată de preț uri, mai exact de plasarea pe un
nivel real a prețurilor, contribuind astfel la redu cerea prețurilor de vânzare prin
raționalizarea costurilor. Este de altfel logic că un preț real, deci mic, va atrage mai
mulți clienți, iar aceasta va determina sporirea ce rerii, creșterea cererii ducând la un
volum mai mare de vânzări, deci unui profit mai mar e, iar asta înseamnă câștig pe
toată linia.
5) Nu în ultimul rand se cuvine să menționăm funcția p e care concurența o joacă
asupra psihicului întreprinzătorilor. Concurența es te născătoare a atitudinilor
optimiste, încrezătoare, stimulează creativitatea ș i duce la eficiență și optimizare.
1.2. Tipurile concurenței
Teoria economică a concurenței evidențiază o serie de factori care au determinat tipologia
concurenței. Cei mai semnificativi dintre aceștia s unt:
• Numărul și puterea economică a agenților economici participanți la tranzacțiile
din cadrul pieței; 1
• Gradul de diferențiere a bunurilor care satisfac o anumită nevoie umană;
• Facilitățile sau restricțiile de intrare pe o piață ;

1 T. Moșteanu (2000), Concurența. Abordări teoretice și practice , Editura Economică, București, p. 36-37.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 5
• Gradul de transparență a pieței;
• Raportul dintre cererea și oferta de bunuri;
• Conjunctura politică internă și internațională;
• Complexitatea și funcționalitatea rețelei de piețe dintr-o țară sau alta, sau pe o
piață unică.
Având în vedere factorii prezentați mai sus și ținâ nd cont de variantele de combinare a lor,
teoria economică a concurenței a concluzionat că ex istă următoarele tipuri de concurență între
producători (vânzători): concurența pură și perfect ă și concurența imperfectă. Cea din urmă prezintă o
serie de forme caracteristice: monopolul, oligopolu l și concurența monopolistică.
Noțiunea de concurență pură și perfectă a fost tratată pe larg în literatura de specialitat e
economică de numeroși autori, care au explicat cond ițiile necesare pentru existența acesteia. Piața cu
concurență pură și perfectă reprezintă o stare idea lă spre care neoclasicii și-au imaginat că piața ti nde în
mod natural. Studierea ei are valențe instructive, normativ – practice, indiscutabile pentru că relevă
acțiunile pe care trebuie să le întrepătrundă insti tuțiile abilitate pentru a orienta, completa și cor ecta
piețele reale, pentru ca ele să se apropie pe cât p osibil de starea ideal – potențială. 2
În viziunea renumitului economist Gilbert Abraham – Frois, trebuie să facem distincție între ceea
ce înseamnă „puritatea” concurenței și „perfecțiune a” concurenței 3 Astfel concurența este pură atunci
când sunt îndeplinite simultan trei condiții:
• Atomicitatea, care presupune existența unui număr s uficient de mare de agenți economici
(vânzători și cumpărători) de dimensiuni neglijabil e în raport cu piața și nici unul dintre ei neputân d
influența semnificativ piața;
• Omogenitatea produsului, ceea ce presupune că pe pi ață există bunuri echivalente, identice, fără
deosebiri între ele, neexistând diferențierea produ selor și nici publicitate;
• Intrarea și ieșirea liberă de pe piață, care presup une să nu existe nici o barieră juridică sau
instituțională care să limiteze intrarea noilor con curenți într-un domeniu de activitate, ramură sau
industrie. Eficiența producătorilor va fi determina tă exclusiv prin mijloacele economiei de piață.

2 D. Ciucur, I. Gavrilă, C. Popescu (2004), Economie , Editura Tribuna Economică, București, p.198
3 G. Abraham – Frois (1994), Economie Politică , Editura Humanitas, București, p.216.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 6
Aceasta este completată de condițiile concurenței perfecte reprezentate de transparență și
mobilitatea perfectă a factorilor de producție:
• Transparența perfectă a pieței, care presupune ca d eciziile agenților economici să fie luate în
condiții de informare perfectă, informațiile fiind referitoare la calitatea și natura produselor și
asupra prețului;
• Mobilitatea perfectă a factorilor de producție; ace astă condiție presupune ca
„factorii de producție (munca și capitalul) să fie distribuiți” acolo unde vor fi folosiți cel mai bin e.
Ca urmare, concurența este pură și perfectă numai a tunci când cele cinci condiții sunt
satisfăcute simultan. Dacă una dintre aceste condiț ii nu este îndeplinită, atunci se poate vorbi despr e
concurența impură sau imperfectă.
Piața cu concurență pură și perfectă are o existenț ă doar teoretică, deoarece în practică este
aproape imposibil să fie reunite concomitent toate cele cinci condiții enumerate mai sus. De aceea,
situația reală existentă în cadrul oricărei economi i de piață este aceea a unei concurențe imperfecte, cu
o varietate de forme. Totuși, poate surprinzător, c oncurența perfectă începe să se contureze ca model
existent în lumea reală.
Edward Yardeni, economist la Deutsche Bank, este de părere că Internetul pare să fie cel mai
aproape de modelul de competiție de piață perfectă. În modelul competiției perfecte „nu mai există
bariere la intrare, nu mai există protecție pentru firmele neprofitabile și oricine (consumator sau
producător) are acces liber și neîngrădit la orice informație. Acestea sunt cele trei caracteristici p rincipale
ale comerțului prin Internet…Internetul reduce la zero costul comparării prețurilor. Consumatorul po ate,
din ce în ce mai mult, să găsească ușor și rapid pr ețul cel mai convenabil pentru orice bun sau servic iu.” 4
Concurența imperfectă reflectă cel mai bine realitatea economică, fiind, varianta întâlnită în
economiile cu piață concurențială. O scurtă analiză a fiecărei forme în parte, urmărind caracteristici le
referitoare la ofertă și cerere, la atomicitatea ac estora, la diversificarea produselor, la stabilirea prețului
și la satisfacerea consumatorilor poate fi redată î n tabelul următor:

4 T.L. Friedman(2001), Lexus și măslinul. Cum să înțelegem globalizarea , Editura Fundației Pro, București, p.103.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 7

Sursa : Adaptare după C. Gogoneață, A. Gogoneață, Metodă de studiu – rapid și temeinic – al economiei
Monopolul se caracterizează prin existența unui singur produ cător al unui bun omogen care se
confruntă cu o infinitate de cumpărători existenți pe piață. Produsul realizat de o întreprindere ce d eține
monopolul nu mai are alt substitut pe acea piață, s ituație ce nu se regăsește în realitate, fiind doar o
ipoteză, ca și în cazul pieței cu concurență perfec tă. Întreprinderea care deține monopolul fixează pr ețul
pe piață, dar nu poate impune cantitățile ce vor fi cumpărate la acest preț, ele depinzând de cererea
cumpărătorilor. Această cerere este obținută prin a gregarea cererilor individuale ale tuturor
consumatorilor de pe piață. Dacă în cazul concurenț ei perfecte prețul este stabilit de piață, monopoli stul
poate allege orice nivel al prețului, dar cantități le cerute de către consumatori pot fi afectate, cee a ce se
va reflecta negativ în veniturile încasate.
Comparativ cu concurența perfectă, monopolul conduc e la prețuri mai mari, producții mai mici
și profituri supranormale, ceea ce va determina un transfer de venituri dinspre consumatori înspre
monopol.O întreprindere se poate constitui într-un monopol în următoarele situații semnalate în studiile
economice:
• Când este singură pe piață și deține controlul într egii oferte;
• Costul mediu minim este obținut pentru un output su ficient de mare pentru a
satisface toată cererea de pe o piață;
• Existența unor licențe exclusive din partea unor ag enți guvernamentali.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 8
Existența monopolurilor este legată de existența un or bariere la intrare pe piață, acestea
împiedicând pătrunderea unor noi concurenți. Princi palele bariere la intrare pot fi: economiile de sca ră,
costurile de producție mai scăzute, existența unor brevete și licențe, materiile prime, localizarea
nefavorabilă, etc.
În unele situații, se poate ajunge la deținerea unu i monopol temporar, atunci când
întreprinderea își dezvoltă activitatea de inovare și astfel, obține un avantaj competitiv, dar odată cu
apariția unor produse similare sau substituibile al e concurenților, această poziție de monopol va fi
pierdută. Existența îndelungată a unui monopol pe o piață are ca efect lipsa preocupărilor pentru
minimizarea costurilor și promovarea inovațiilor te hnologice, risipă de resurse etc. Toate acestea se
constituie în efecte negative, cu implicație pe ter men lung, afectând grav mediul concurențial existen t.
Pentru a preveni aceste aspecte nefavorabile se rec urge la o serie de măsuri, ca de exemplu: eliminare a
reglementărilor vamale protecționiste, accentuarea relațiilor comerciale internaționale etc.
Trebuie reținut că monopolul pur, ca de altfel și c oncurența perfectă, nu există în realitate. În
practică poate exista situația de monopol natural. Acest concept relevă posibilitatea ca o singură
întreprindere să poată deservi o piață specifică cu costuri mai reduse decât s-ar putea realiza acest lucru
de două sau mai multe întreprinderi.
Monopolurile naturale sunt caracterizate, în genera l, de costuri medii și marginale puternic
descrescătoare pe termen lung, ceea ce face posibil ă exploatarea eficientă. Acesta apare datorită
proprietăților tehnologice specifice unui anumit do meniu de activitate.
Concurența monopolistică este una dintre cele mai răspândite forme ale concu renței
imperfecte, considerându-se că reușește să combine atributele monopolului, ca de exemplu, puterea de
piață cu atributele concurenței perfecte , și anume inexistența supraprofiturilor . Piața cu concurenț ă
monopolistică se caracterizează prin diferențierea produselor și existența unui număr mare de vânzător i
de dimensiuni relativ reduse. De asemenea, o întrep rindere prezentă pe piață se confruntă cu o curbă a
cererii descrescătoare în raport cu prețul. Dar un argument important în favoarea acestui tip de
concurență îl constituie diversificarea produselor și intrarea/ieșirea liberă de pe piață. De asemenea ,
diferențierea produselor permite întreprinderilor s ă-și stabilească prețurile peste cele ale concurenț ilor,

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 9
fără a-și pierde astfel consumatorii, deoarece aceș tia percep avantajul competitiv oferit și sunt disp uși să
plătească un preț mai mare.
Oligopolul se caracterizează prin existența unui număr mic de întreprinderi care produc bunuri
similare sau diferențiate, între ele putându-se sta bili înțelegeri în privința fixării prețurilor. În situația în
care pe piață există câteva întreprinderi care prod uc aceeași marfă întâlnim situația de oligopol pur, în
timp ce oligopolul diferențiat poate fi caracteriza t prin existența câtorva întreprinderi care oferă
produse parțial diferențiate (exemplu: autoturisme) . În acest caz, diferențierea se poate face prin
calitate, prin diversificare sortimentală sau prin serviciile oferite.
Piața oligopolistă poate fi caracterizată prin interdependența acțiuni lor întreprinderilor
existente și prin incertitudinea reacțiilor întrepr inderilor concurente. În cazul oligopolului pur
întreprinderile se concurează, de regulă, prin preț , acesta având un caracter rigid și formându-se pri n
înțelegerea dintre producători. Acest lucru nu mai apare în situația oligopolului diferențiat, când
întreprinderile se concurează prin performanțele of erite consumatorilor , adică exact pe acele
caracteristici ale produsului care creează avantaju l competitiv.

1.3. Perspective asupra concurenței
Din punct de vedere al marketingului sunt surprinse alte două forme importante ale
concurenței, și anume: concurența directă și cea indirectă.
Din punct de vedere al dreptului comercial, concure nța prezintă două forme: Concurența loială,
considerată licită, deoarece se desfășoară într-un cadru loial, având ca bază perfecționarea propriei
activități a agenților economici; Concurența neloia lă, considerată ilicită, deoarece nu sunt respectat e
reglementările din domeniul concurenței, din dorinț a de a câștiga prin orice mijloc piața și prejudici ind
activitatea competitorilor.
Concurența loială sau corectă se caracterizează prin utilizarea nedis criminatorie a
instrumentelor concurențiale, în condițiile accesul ui liber pe piață a deplinei cunoașteri și conformă ri la

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 10
totalitatea reglementărilor privind relațiile dintr e producători, vânzători și dintre vânzători și
cumpărători.
Concurența neloială sau incorectă constă în oferirea de stimulente publ ice (acordate de
organismele guvernamentale producătorilor sau comer cianților) sau private (acordate de agenții privați
clienților) care distorsionează concurența liberă, scutirea discriminatorie de taxe și impozite pentru
anumiți agenți economici, licitațiile trucate, util izarea anumitor mijloace economice sau extraeconomi ce
de pătrundere și menținere pe piață, încheierea de acorduri între întreprinderile concurente, abuzul d e
poziție dominantă, alianțe strategice sau concentră ri cu scopul restricționării sau eliminării concure nței
etc.
Având în vedere procesul de globalizare putem spune că acesta a întețit concurența, dar a
permis și apariția unui comportament anticoncurenți al. În industria automobilului au fost cartelizate
diferite sectoare ale pieței, au avut loc numeroase fuziuni și achiziții transnaționale, excluderea un or
firme străine de pe piețele naționale sunt doar cât eva aspecte ale acestei probleme, de exemplu sistem ul
nipon al grupărilor industriale (keiretsu) discrimi nează împotriva firmelor nonjaponeze și constituie un
impediment major pentru importurile pe piața japone ză .
2. Piața, instituția centrală a dezvoltării econom ice
2.1. Definirea pieței economice
Vizează delimitarea întinderii unei piețe sub trei aspecte : definirea produsului, a ariei geografice
și a perioadei de timp.
Importanța delimitării piețelor este centrală deoar ece legile anti-monopol și cele care
reglementează concurența în general se referă la co nduită care crează, sporește sau conservă puterea
pe piață. Definirea pieței constituie primul pas în a stabili dacă o firmă beneficiază sau nu de puter e pe
piață.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 11
Din acest punct de vedere, determinarea puterii de piață pare să necesite „ definirea unei piețe
în care poate fi exercitată capacitatea de a crește prețul în mod profitabil deasupra nivelului compet itiv” 5
Definirea corectă a pieței este, de multe ori, de o importanță covârșitoare. Acest lucru se observă
mai ales în situația cazurilor anti-monopol în deci ziile autorităților de concurență. Sigur, există di ferențe
în definirea piețelor (în special dacă ne gadim la Uniunea Europeană, respective SUA) dar principiile
economice care stau la baza acestor definiții sunt aceleași, diferențierile fiind adesea de nuanță mai
degrabă decât de substanță. Legislația americană vo rbeste adeseori despre cerința de a identifica
„piețele unde se manifestă o slăbire considerabilă sau o obstrucționare a concurenței” în timp ce
legislația europeană, dat fiind cadrul pieței inter ne vorbeste despre „obstrucționarea concurenței în piața
internă europeană sau o parte semnificativă a acest eia.”6 În plus, existența mai multor State Membre
aduce cu sine complicații în definirea piețelor rel evante în ceea de privește dimensiunea geografică a
acestora.
Sunt două noțiuni ale conceptului de piață : piețe relevante și piețe economice , ambele având
o dimesiune referitoare la produs și una geografică .
Prima dimensiune se referă la linia sau setul de pr oduse care se tranzacționează pe piață într-un
orizont temporal dat.
Cea de a doua se referă la regiunea geografică pe c are o acoperă piața.
Accepțiunea economică a pieței se referă la setul de produse, numărul po tențial de
cumpărători, de vânzători și la regiunea geografică în care ofertanții și consumatorii interacționează ,
determină prețul fiecărui produs.
Această definiție economică a pieței își are origin ea în scrierile lui Cournot care definea piața ca
fiind : “întregul teritoriul ale cărui părți sunt a tât de unite de relațiile comerțului neîngrădit ast fel încât
prețurile ajung peste tot la același nivel cu ușuri nță și rapiditate.“ 7 Este de notat în acest context că

5 16 Church, Ware (2000)

6 Art 101, 102 TCE
7 Cournot (1971), p.51-52 citat în Church (2000), p .601

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 12
întinderea pieței geografice este determinată de do uă elemente : arbitraj și costurile de transport. Î ntr-o
piață „perfectă” prețul în diferitele locații difer ă de prețul oricărei alte locații doar datorită cos tului cu
transportul bunului respectiv între cele două zone. În accepțiunea dată de Cournot pieței, se presupun e
că produsul este unul omogen, prețul acestuia nefii nd afectat de prețurile din alte piețe și viceversa .
Aceasta înseamnă că firmele de pe piață produc subs tituți perfecti dar și că produsul respectiv este u n
substitut relativ slab pentru ale produse care nu s unt incluse în piață. În realitate însă, produsele sunt de
cele mai multe ori diferențiate.
2.2. Piețe relevante: puterea de piață
Concepul de piață relevantă a revoluționat, practic , definirea piețelor, fiind folosit pentru prima
dată în 1982 de către Ghidul concentrărilor, public at de Departamenul de Justiție al SUA. Diferența
fundamentală față de conceptul de piață economică r ezidă în mutarea accentului de pe identificarea
determinanților prețului de echilibru pe obiectivul fundamental al unei piețe relevante : identificare a
puterii de piață.
În această nouă accepțiune a pieței, granițele sunt determinate prin folosirea așa-numitului test
relevant ipotetic: O piață se definește ca acel pro dus sau grup de produse și arie geografică în care este
realizat sau comercializat, astfel încât o firmă ip otetică ce este singurul producător sau distribuitor
prezent sau viitor al acelor produse și în acea zon ă (ceteris paribus) și care are drept scop maximizare a
profitului, ar impune, în absența oricărei reglementări privind prețul, cel puțin o c reștere „mică dar
semnificativă și persistentă” a prețului. O piață relevantă este un grup de produse și o arie geografică
îndeajuns de restrînsă pentru a satisface acest tes t.

Mai simplu, o piață relevantă (sau antitrust) este un grup de produse și o arie geografică unde
un singur ofertant ar fi în măsură să exercite o pu tere de piață semnificativă. În procesul de analiză
pentru determinarea acestor piețe, în cele două dim ensiuni – a produsului și cea geografică se foloseș te
acest test SSNIP (în original “small but significant and nontransito ry increase in price”). Paradigma a fost

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 13
adoptată de către autoritățile de concurență din SU A și din Europa, unde practica a impus un nivel de 5%
al creșterii ipotetice a prețurilor . 8
Puterea de piață reprezintă capacitatea unui producător de a ridica prețul deasupra nivelului
costului marginal. Prin urmare, orice firmă care se confruntă cu o curbă a cererii cu pantă negativă
dispune de o anumită putere de piață. Dar nu orice putere de piață deținută de firmă echivalează cu
monopolul asupra pieței . Putere de piață semnificativă înseamnă că prețurile se află nu numai deasupra
costului marginal, dar și deasupra costului mediu p e termen lung, astfel că firma înregistrează profit uri
pe termen lung.
“Puterea de monopol este puterea de a controla preț urile sau de a exclude concurența” 9 Sigur că
folosirea acestui « sau » a creat unele confuzii și opinii diferite prin re specialiști, dar există un larg
consens asupra faptului că puterea de monopol const ă în puterea de piață pe care firma o deține (adică
puterea de a controla prețurile) și de a obține pro fituri în mod susținut (aceasta din urmă drept rezu ltat
al excluderii concurenților). Această putere a mon opolistului de a-și exclude concurenții de pe piață pe
termen lung este cea care îi conferă firmei puterea de piață. Dacă s-ar intra cu ușurintă pe piață, pu terea
de piață ar fi minimizată sau chiar eliminată, în f uncție de economiile de scară.
Cotele de piață pot fi folosite pentru aproximarea puterii de piaț ă cu condiția ca piața să
fie corect definită. O piață definită mai restrâns va duce la calcularea unor cote mai mari care, astf el, vor
supraevalua puterea de piață a firmei respective. O astfel de piață nu include substituți importanți,
capabili să impună constrângeri semnificative asupr a concurenței. O definire prea largă a pieței va du ce
la calcularea unor cote mai mici, ceea ce va subest ima puterea firmei tocmai pentru faptul că piața as tfel
definită va include produse sau zone geografice ce nu exercită presiuni concurențiale.
2.3. Definirea piețelor în practică
Definirea unei piețe relevante poate fi realizată î n două moduri : fie direct, prin estimarea pur și
simplu a elasticităților cererii pentru piețele can didate, fie, în absența datelor necesare estimărilo r

8 Pentru mai multe detalii, Nimineț Liviana (2008) The Small but Significant and Nontransitory Increas e in Price
(SSNIP) , Studies and Scientific Researches, Economic Editi on
9 Autoritatea de coincurență din SUA

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 14
econometrice, prin metode indirecte. Cele două meto de nu se exclud reciproc, putând fi folosite pentru
a demonstra existența puterii de piață a monopolist ului ipotetic.
Ȋn 1982, în cadrul Instrucțiunilor privind concentr ările economice, departamentul de justiție al
Statelor Unite ale Americii au introdus “Testul mon opolistului ipotetic” (testul SSNIP) ca o nouă meto dă
de definire a piețelor și de măsurare directă a put erii de piață. În Uniunea Europeană testul a fost u tilizat
pentru prima dată în 1992 în cazul Nestlé/Perrier ș i a fost recunoscut oficial de către Comisia Europe ană
în 1997 în „Notă a Comisiei privind definirea piețe i relevante”. Testul SSNIP încearcă să identifice c ea mai
restrânsă piață pe care un monopolist ipotetic ar p utea practica în mod profitabil o creștere mică dar
semnificativă și non-tranzitorie a prețului și o co nsideră ca fiind piața relevantă. Testul monopolist ului
ipotetic adresează următoarea întrebare: „Ar fi pro fitabil pentru monopolistul ipotetic să practice, î n
acea arie geografică, pentru produsul (produsele) r espectiv (respective), un preț mai mare cu 5% față de
nivelul competitiv, pe o perioadă de cel puțin un a n?”.
Testul se aplică astfel:
● se pornește de la cea mai restrânsă piață și se v eriﬁcă dacă o creștere a prețului cu 5% ar ﬁ
profitabilă;
● dacă răspunsul este aﬁrmaâgL56v, piața considerată re prezintă chiar piața relevantă; în caz
contrar, se consideră că agentul economic nu are su ficientă putere de piață pentru a crește prețul;
● se va include cel mai apropiat produs subsâgL56tuient în piața relevantă și se repetă testul pentru
noul grup de produse;
● procedeul se va repeta până când monopolistul ipo tetic poate practica o creștere profitabilă a
prețului cu 5%;
● setul de produse sau de zone geograﬁce asâgL5Lel dete rminate consituie piața relevantă. Pentru
a defini piața relevantă în cazul abuzului de poziț ie dominantă, testul monopolistului ipotetic trebui e să
aibă în vedere nivelul competitiv al prețurilor și nu nivelul existent al lor. Calculul nivelului comp etitiv al
prețurilor nu este o problemă ușoară, iar uneori ch iar nu poate fi determinat acest nivel.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 15
Curs 2
Politica Uniunii Europene in d omeniul concurenței: Politica d e
concurență din perspectivă economică, Reformarea p oliticii d e
concurență a Uniunii Europene

Originea politicii concurențiale moderne este consi derată a fi poziționată temporal în ultima
decadă a secolului al XIX-lea, legată fiind mai exa ct de formarea trusturilor în Statele Unite ale Ame ricii,
iar primul set de norme în domeniul concurenței a f ost introdus în SUA, în US Sherman Act, din 1890.
Măsurile au fost adoptate ca rezultat al îngrijorăr ilor crescânde manifestate la sfârșitul secolului a l XIX-
lea în legătură cu creșterea numărului de înțeleger i din domeniul căilor ferate, petrolului și băncilo r, care
amenințau stabilitatea sistemului economic și polit ic.
În țările din Europa, începând cu secolul al XX-le a, reglementările în domeniul concurenței au
căutat să asigure un echilibru între beneficiile ec onomice generate de colaborarea dintre firme și ris curile
politice și economice pe care aceasta le implica. Î n Germania cartelurile erau privite ca un instrumen t de
a controla instabilitatea provocată de competiția a cerbă și de prețul războiului, iar în 1923, ca o re acție
la hiper-inflație a fost introdusă Legea Cartelului10 . În Regatul Unit al Marii Britanii o primă formă d e
manifestare legislativă a preocupărilor vizând poli tica concurenței a fost reprezentată de Actul Pract icilor
Restrictive de Comerț (RTPA 11 ) în 1956. Prevederi anti-trust au fost introduse ș i în Tratatul CECO, semnat
la Paris în 1954, care, spre deosebire de Tratatul CEE, a inclus de la început și reglementări privind
controlul concentrărilor.Tratatul CEE din 1957 cup rinde reguli privind concurența pentru a se asigu ra
faptul că restricțiile – tarifare și netarifare – e xistente în cadrul relațiilor comerciale dintre țăr ile membre
și anulate prin acest tratat, nu vor fi înlocuite d e carteluri între companii din diferite țări.
Politica în domeniul concurenței nu este un scop în sine, ci o condiție necesară realizării pieței
interne după cum se prevede chiar în TCE Art.3(g) : scopul urmărit este de a permite instituirea unui
„regim care să asigure faptul că, în cadrul pieței unice, concurența nu este distorsionată”.

10 Massimo Motta (2007)
11 Restrictive Trade Practices Act

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 16
1. Politica concurenței in UE din perspectivă econ omică
Concurența normală și funcționarea corectă a piețel or sunt două subiecte ce au născut vii
controverse în mediul economic, opiniile economiști lor fiind extrem de diferite. Ca o consecință și
dezirabilitatea unei politici de protecție a concur enței precum și abordările tehnice privind aplicare a
acesteia au fost și încă sunt interpretate foarte diferit în funcție de doctrina căreia îi subscrie fiecare
dintre specialiștii în domeniu.
Economic vorbind, se cunoaște faptul că există o se rie întreagă de practici care adesea pot servi
aceluiași scop anticoncurențial și pentru acest con siderent, prima întrebare formulată de autoritatea de
concurență în analiza unui caz este: care este nat ura pericolului / răului asupra concurenței? Răspun ul
la această întrebare nu poate fi dat decât printr-o analiză economică temeinică.
1.1.Importanța analizei economice în aplicarea poli ticii de protecție a concurenței
Este un fapt indubitabil că economia este cea care ar trebui să ghideze politica și nu invers.
Discursul politic nu se mai poartă pe marginea aces tei probleme, ci asupra modului în care ar trebui s ă
fie integrate ideile economice în design-ul și apli carea politicii de concurență. Există cel puțin dou ă
aspecte care oferă răspunsuri la această întrebare: îmbunătățirea calității mediului instituțional în
materie de concurență și îmbunătățirea fundamentelo r economice ale politicii de concurență. În acest
context, putem identifica trei afirmații de natură normativă esențiale pentru rolul analizei economice în
aplicarea legii concurenței (Muris, 2003) și anume: revizuire și ajustare continuă a teoriilor, capaci tate
de implementare administrativă și testare empirică.
a) necesitatea revizuirii periodice a ipotezelor ca re stau la baza explicării efectelor comportamentul ui
agenților economici, nu numai prin prisma noilor te orii economice, ci și din punct de vedere al
transformărilor continue care au loc într-un mediu de afaceri tot mai dinamic;
b) creșterea capacității de a fi utilizate din punc t de vedere administrativ prin transformarea ipotez elor
economice în fundamente pentru dezvoltarea de stand arde pe care agențiile de implementare și curțile
de justiție să le poată folosi eficient în formular ea deciziilor.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 17
Atât economiștii cât și juriștii în egală măsură au admis principiul fundamental referitor la
legătura dintre analiza economică și politica privi nd concurența, conform căruia abordările economice
au un impact maxim asupra legislației și eficienței politicii de concurență atunci când sunt transform ate
în norme aplicabile și tehnici analitice de evaluar e a comportamentului în afaceri.
Toate aceste aspecte au pentru autoritățile de pro tecție a concurenței o importanță vitală tocmai
datorită înțelegerii rolului pe care analiza econom ică și instrumentele noi pe care ea le oferă în
creșterea calității actului decizional în domeniul concurenței.
2. Reforma politicii de concurență a Uniunii Europe ne
Reformarea politicii de concurență dar și a cadrulu i juridic și procedural, a modului de
organizare, cu accentul sporit pe latura economică s-a datorat într-o măsură semnificativă și
înfrângerilor din acea perioadă, pe care autoritate a de concurență a UE le-a suferit în justiție într- o serie
de cazuri din domeniul controlului concentrărilor p recum Airtours/First Choice, Schneider Electric, Te tra
Laval. După reforma bazei legislative privind acord urile verticale și elaborarea unei Cărți Verzi priv ind
controlul concentrărilor și a unor studii economice și rapoarte, a avut loc reformarea regulamentului
privind concentrările (mai 2004). Mai mult, Comisia a manifestat intenția de a introduce abordări mai
economice și în aplicarea prevederilor legale privi nd comportamentul firmelor aflate în poziții de
dominanță 12 .
Un aspect extrem de important pe care analiza efe ctului total asupra pieței și în special asupra
consumatorilor trebuie să-l ia în calcul este acela că strategiile adoptate de firmele dominante nu su nt în
mod necesar rezultatul încercărilor de a exclude sa u limita concurența, ci se pot datora încercării
acestora de a spori eficiența și calitatea produsel or oferite pe piață.
Putem vorbi despre alterarea concurenței normale în situația în care rivalii actuali sau potențiali
sunt eliminați sau atunci când li se blochează acce sul pe o piață. Putem distinge între trei mari tipu ri de
excluziune, fiecare cu efectele sale distincte: exc luziunea pe o piață principală, excluziunea pe o pi ață
adiacentă și excluziunea de pe o piață din amonte s au aval.

12 Grupul de Consultanță Economică pe Probleme de Con curență (Group for Competition Policy), EAGCP – A m ore
economic approach to Art. 82 ( www.europa.eu.int EAGCP_Economic Advisory

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 18
În lipsa unui cadru legal și de analiză în care pi ețele să fie clar și correct delimitate, este însă
imposibil să vedem cum anume este afectată concuren ța pe aceste piețe.
2.1.Forme de încălcare a concurenței în UE
2.1.1. Acordurile între întreprinderi și practicile concertate (Cadrul legal: Art. 101[81]
TCE)
În Art. 101 (fost 85 și ulterior 81) al TCE se int roduce principiul interzicerii „tuturor acordurilor
între firme, deciziilor și practicilor concertate care sunt susceptibile de a „afecta comerțul între statele
membre”și care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în
interiorul pieței comune” 13 . Totuși, paragraful 3 al aceluiași articol permite anumite acorduri cu condiția
ca efectele benefice ale acestora să fie mai mari d ecât efectele negative asupra procesului concurenți al,
adică acele acorduri care „contribuie la ameliorare a producției sau distribuției de produse sau
promovarea progresului tehnic sau economic și care oferă consumatorilor o parte echitabilă din profitu l
rezultat…”
Anumite tipuri de acorduri au fost întotdeauna con siderate periculoase de către Comisie și
interzise fără excepție și anume:.
În cazul acordurilor verticale:
• fixarea prețurilor de revânzare
• clauzele de protecție teritorială absolută;
În cazul acordurilor orizontale:
• fixarea prețurilor
• existența birourilor de vânzare comune
• fixarea de cote de producție sau livrare

13 Titlul VI al TCE “Regulile commune privind concure nța, fiscalitatea și armonizarea legislațiilor nați onale”

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 19
• împărțirea pieței sau a surselor de aprovizionare .
2.2. Pachetul de modernizare
Pachetul de modernizare include noile reguli de apl icare ale articolelor 101(81) și 102(82) din
Tratatul CE. Prin Regulamentul nr. 17/1962, Comisia Europeană beneficia de puterea exclusivă de a
exonera de la interzicere acorduri anticoncurențial e prevăzute la articolul 101(81) aliniat 3 și consi dera
că exonerările individuale erau valide de la data n otificării acordurilor. Drept urmare, Comisia a fol osit
regulamentele exonerărilor în bloc ca pe un instrum ent de a reduce numărul imens de notificări. În
regulamentele privind exonerările în bloc Comisia d efinește categoriile de acorduri care, după cum
experiența a dovedit-o în timp, satisfac condițiile prevăzute de articolul 101 (81).3 și , de aceea, s unt
considerate compatibile cu legea comunitară și nu m ai necesită notificare prealabilă. Totuși, această
abordare s-a dovedit a fi ineficientă întrucât sist emul notificărilor nu a fost folositor pentru ident ificarea
acordurilor restrictive. În încercarea de a evita c osturile precum și riscurile notificărilor individu ale,
firmele erau tentate să își adapteze clauzele contr actuale la modelele predefinite în regulamentele de
exceptare în bloc 14 , ceea ce le reducea libertatea de acțiune. În plus , datorită numărului imens de
notificări individuale, Comisia a apelat la practic a simplelor scrisori administrative pentru închider ea
cazurilor (așa-numitele scrisori de consolare 15 ), metodă ce nu oferă aceleași garanții de siguranț ă legală
ca în cazul deciziilor formale.
Obiectivele modernizării introduse de Regulamentu l Nr. 1/2003 vizează în principal:
– posibilitatea comisiei de a-și concentra acțiunil e asupra celor mai grave abateri sau încălcări ale
regulilor concurenței prin intermediul unor puteri de investigație sporite;
– stabilirea unui sistem de aplicare a articolelor 101(81) și102(82) bazat pe cooperarea dintre
Comisia Europeană și autoritățile naționale în mate rie de concurență ale Statelor Membre (rețeaua
europeană a concurenței 16 )
Pachetul de modernizare garanteaza:

14 Așa numitul effect de uniformizare ( strait-jacket effect)
15 Comfort letters
16 the European competition network

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 20
– aplicabilitatea directă;
– siguranța juridică;
– aplicarea descentralizată a legislației comunitar e;
– implicarea sporită a curților naționale.
2.3. Delimitări conceptuale
Un acord restrictiv reprezintă o înțelegere între două sau mai multe f irme, prin care părțile se
obligă să adopte un anumit tip de comportament, pri n care sunt ocolite regulile și efectele concurențe i
libere pe piață. Acordurile restrictive îmbracă dou ă forme care beneficiază de un tratament diferit în
funcție de gravitatea efectelor lor asupra concuren ței: acorduri verticale și acorduri orizontale
Acordurile orizontale sunt definite ca fiind acțiuni ale unor firme afl ate în același stadiu al
producției, transformării și/sau comercializării un ui produs sau serviciu.
Acordurile verticale reprezintă acele acțiuni ale unor firme aflate în stadii diferite ale procesului
de producere și comercializare, acestea nefiind în concurență unele cu altele.
Înțelegerea este definită ca acel acord între două sau mai mu lte firme, prin care unul sau mai
mulți parteneri se obligă să acționeze într-un mod bine definit.
Practica concertată se poziționează la un nivel inferior înțelegerilor și reprezintă un proces de
coordonare realizat între diferite firme, proces ce nu se concrezitează în încheierea unui acord propr iu-
zis. În acest caz este vorba de o coordonare la niv elul strategiilor comerciale care nu presupune
existența unei manifestări de voință clar exprimate
2.4. Restricții verticale
2.4.1. Concurența prin intermediul mărcii (Inter- ș i Intra-marcă )17
Firmele care produc produse diferențiate dezvolt ă aceste produse și astfel se concurează prin
intermediul mărcii, inter-marcă așadar (spre exempl u: Coca-Cola versus Pepsi-Cola, Levi’s versus GWC

17 75 OECD Glossary on Industrial Organization Econom ics and Competition Law

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 21
Jeans). Cumpărătorii pot fi fideli uneia sau alteia dintre mărci, fiind gata să plătească prețuri mai mari
sau să cumpere mai des produsele fabricate sau dist ribuite sub o anumită marcă doar datorită numelui.
Concurența intra-marcă (intra-brand) apare între d istribuitorii sau magazinele cu vânzare en-
detail ale aceleiași mărci. Rivalitatea dintre ei s e poate manifesta prin intermediul prețului sau al altor
factori. Unii producători caută să mențină prețuri de vânzare cât mai uniforme pentru produsele pe car e
le oferă și, în acest fel, limitează concurența int ra-marcă. Un astfel de instrument îl constituie
menținerea prețului de revânzare (MPR) cu scopul de a stimula concurența non-preț dacă aceasta le-ar
mări astfel cifra de afaceri.
Recent, economiștii au ajuns la un oarecare consen s privind analiza acordurilor verticale în
special referitor la două aspecte:
– importanța structurii pieței în determinarea impa ctului pe care eventualele acorduri verticale l-
ar putea avea asupra concurenței: restricționarea c oncurenței este un pericol doar în cazul unei
insuficiente concurențe inter-marcă (i.e. dacă exis tă un anume grad de putere pe piața respectivă);
– restricțiile verticale sunt, în general, mai puți n periculoase decât restricțiile orizontale precum
fixarea prețurilor sau împărțirea pieței.
Ceea ce ne arată analiza economică este că acorduri le verticale pot avea o gamă largă de efecte
asupra firmelor implicate cât și asupra pieței pe c are acestea operează. Problema formulării politicii
concurenței presupune luarea în calcul atât a consi derentelor de ordin economic, dar și alegerea
obiectivelor de politică în general, efectul asupra costurilor de aplicare a legislației, efectele asu pra
stabilității legislative în anumite industrii etc. În continuare ne vom concentra doar asupra efectelo r
restricțiilor verticale așa cum sunt ele deduse din teoria economică.
2.4.2.Efectele negative ale restricțiilor vertical e .
Restricțiile verticale se pot fi clasifica în pat ru mari categorii, restricțiile din fiecare categor ie având
efecte negative similare asupra concurenței:
1. Distribuța exclusivă

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 22
Cuprinde acele acorduri/clauze având ca element pri ncipal vânzarea de către fabrica unui număr
limitat de cumpărători. Restricția poate viza număr ul distribuitorilor în cadrul unui spațiu geografic sau
tipul cumpărătorilor.
Dacă ofertantul își limitează vânzările la un anumi t cumpărător pentru o zona geografică sau
categorie de clienți, atunci vorbim despre distribu ție exclusivă și alocare exclusivă a clienților. Da că se
include în contract obligativitatea sau o schemă de stimulente pentru a-l face pe cumpărător să vândă
doar pe o piață anume sau unui consumator anume, at unci vorbim despre ofertă exclusivă și forțare
cantitativă. Aceste tipuri de acorduri au în princi pal două efectele negative asupra concurenței. Ele duc la
excluderea anumitor cumpărători de pe piață iar în cazul produselor finale de vreme ce produsul
respectiv va fi oferit de mai puțini distribuitori, ele conduc la reducerea concurenței intra-marcă .
2. Marca unică
Pentru această categorie de acorduri restrictive e lementul fundamental este concentrarea
comenzilor cumpărătorului unui anume bun asupra unu i singur ofertant.
Printre acordurile de acest gen se numără clauza d e non-concurență și forțarea achiziționării de
contingente la cumpărare, astfel încât cumpărătorul va fi determinat să achiziționeze un bun sau servi ciu
ori substituți, în principal sau exclusiv de la ace l unic ofertant. Efectele negative asupra concurenț ei sunt
eliminarea anumitor ofertanți și, la nivelul distri buției bunurilor finale, faptul că distribuitorii r espectivi
vor vinde o singură marcă, ceea ce va elimina pract ic, concurența între produse în cadrul aceluiași
magazin. Ambele efecte se pot transforma într-o red ucere a concurenței inter-marcă.
3. Menținerea prețului la revânzare
În această situație, vânzătorul impune cumpărătorul ui o anumită restricție privind prețul de
revânzare al produsului oferit, fie privind nivelul minim sau maxim, fie pur și simplu fixând prețul.
Teoretic, un preț maxim de revânzare nu are efecte negative asupra concurenței. Dar prețul
minim și cel fix au efecte negative clare asupra co ncurenței : exclud posibilitatea concurenței prin
intermediul prețului la nivel de distribuitor, ceea ce înseamnă eliminarea concurenței intra-marcă pri n
preț. În plus, dacă piața este destul de transparen tă și concentrată, poate facilita coordonarea între
producători, ceea ce poate avea un efect de reducer e a nivelului concurenței inter-marcă.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 23
4. Împărțirea pieței
Aici sunt incluse toate acordurile în care cumpărăt orul este constrâns fie în ceea ce privește
alegerea furnizorilor, fie în distribuția unui anum e bun.
Exemple de împărțire a pieței includ cumpărarea exc lusivă, restricția teritorială, restricția privind
anumite categorii de consumatori, restricții privin d serviciile postvânzare (mai ales în industria
automobilelor ), interdicții la revânzare și legare a produselor (vânzarea unui produs este condiționat ă de
achiziționarea concomitentă a unui alt produs sau s erviciu).
Pentru o mai bună înțelegere a efectelor negative asupra concurenței pentru principalele tipuri
de restricții verticale prezentate anterior:
Reduce concurența intra-marcă Reduce concurența in ter-marcă
Distribuție selectivă Da
Distribuție exclusivă Da
Dealership exclusiv Da
Prețuri maxime
Impunerea cantității minime Da
Teritorii exclusive Da
Menținerea prețului la revânzare Da Da

O nouă întrebare se naște: când și dacă trebuie s ă intervină autoritatea privind concurența?
Răspunsul este din nou, ambivalent: pe de o parte, teoria economică spune că este necesar ca
autoritatea de concurență să intervină pe piață împ otriva restricțiilor verticale doar atunci când are loc
reducerea concurenței inter-firmă, dar, pe de altă parte, aceeași teorie economică arată că acordurile
verticale sunt adesea necesare pentru creșterea efi cienței. În aceste cazuri, efectele pozitive ale
restricției le exced pe cele negative, în final be neficiind atât firmele din industria respectivă cât și
consumatorul.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 24
2.4.3. Efecte pozitive ale restricțiilor verticale
Nu putem vorbi despre efectele pozitive ale restri cțiilor verticale fără a menționa cele două
exemple clasice referitoare la efectele pozitive al e acordurilor verticale: dubla marjă/dubla
marginalizare 18 și problema pasagerului clandestin 19 .
1. Dubla marjă
Dubla marjă demonstrează cum o structură alcătuită din două firme – una situată în amote
(stadiul A), să spunem producătorul (M) iar cealalt ă în aval (stadiul B) – să presupunem distribuitoru l (R)
– va conduce, prin integrarea pe verticală, la o îm bunătățire nu numai la nivelul ofertei, ci și la ni velul
consumatorilor. Pentru simplificare, presupunem un cost marginal aferent producției constant. Graficul
de mai jos reprezintă cererea pieței pentru bunul p rodus de firma. Observăm cum curba cererii pentru
producător coincide cu cea a venitului marginal pen tru distribuitor, cel care se confruntă pe piață cu
cererea totală D.

Dubla marjă
Problema a dublei marje se referă la faptul că, în cazul separării verticale, fiecare agent
economic va lua decizia de maximizare a prețului în condiții de monopol. Dacă singurul instrument
contractual pe care cei doi îl pot folosi este preț ul cu ridicata, atunci fiecare firmă va adauga marj a sa de
preț peste costul marginal, rezultatul final fiind un nivel de preț mai mare decât în cazul în care do ar o

18 Martin (1994), p.189-201

19 Cabral (2000) p. 111

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 25
firmă ar fi deținut poziția de monopol. Drept urmar e, profiturile combinate ale celor două firme sunt mai
mici decât atunci când cele două firme ar fi fuzion at/integrate. Mai mult, și surplusul consumatorului
este mai mic în cazul separației verticale, deoarec e prețul plătit în final de consumator este mai mar e
decât prețul care ar fi stabilit în cazul de monopo l. Această problemă a dublei marje este invocată
adesea ca argument în favoarea integrării verticale . Totuși, există păreri conform cărora aceasta nu
este, în fapt, o problemă de separare verticală, ci mai degrabă o problemă de limitare a opțiunilor
contractuale între firmele din amonte și cele din a val 20 . Un exemplu îl constituie tarifele duble (o parte
variabilă și una fixă aplicabilă firmei din aval) c are în cele din urmă se rezolvă tot prin intermediu l unei
restricții verticale, cea de fixare a unui preț max im.
2. Problema pasagerului clandestin (externalități de pe urma investițiilor)
Pentru anumite categorii de produse complexe cum ar fi electronicele sau autovehiculele, efortul
în timpul vânzării joacă un rol important. Servicii le de informare de la punctul de vânzare sunt în câ știgul
consumatorilor. Ca o consecință firească unii dintr e detailiști investesc pentru susținerea vânzărilo r și
atrag astfel, un număr mai mare de cumpărători. În acest caz, ceilalți detailiști care nu au făcut ace st tip
de investiții își pot permite să vândă la un preț m ai mic. Este foarte posibil ca potențialii cumpărăt ori să
se informeze extensiv în legătură cu produsele în m agazinul detailistului care investește, iar apoi să se
adreseze pentru cumpărarea efectivă celui care ofer ă același produs la un preț mai mic. În acest caz, de
investiția făcută de unii vânzători beneficiază și ceilalți. Cum majoritatea clienților sunt sensibili la preț,
este mai probabil ca beneficiile să fie obținute de cei care nu investesc. Apare în acest caz o extern alitate
importantă care se datorează existenței pasagerului clandestin – firma care nu platește pentru investi ție,
dar câștigă de pe urma acesteia. Această externalit ate atrage cu sine două efecte: pe de o parte,
tendința de a investi în calitatea serviciilor de v ânzare este redusă, iar pe de altă parte, cererea p entru
produsul respectiv este mai mică. Producătorul ar f i putut vinde mai mult dacă investiția ar fi fost
realizată.
Pentru a se evita această problemă a pasagerului cl andestin o metodă este aceea de a impune
un minim de preț la vânzarea en detail a produselor de acest gen. Rezultatul va fi o uniformizarea a
prețului la acel nivel minim, iar consumatorii vor alege să cumpere din magazinul unde li se oferă și cea

20 Cabral (2000), p.191

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 26
mai bună calitatea a serviciilor de vânzare. Extern alitatea nu mai apare, de vreme ce beneficiul de pe
urma investiției va fi înregistrat de firma investi toare.
Asemănătoare este și situația în care un anumit vân zător face publicitate unui produs anume.
Publicitatea duce la o creștere a cererii, ceea ce va aduce vânzări suplimentare și altor detailiști, nu
numai celui care a plătit pentru reclamă. Din nou, dacă un alt dealer vinde produsul mai ieftin decât cel
care a făcut efortul investițional, o parte din ben eficiile de pe urma investiției vor fi preluate de pasagerul
clandestin. Modul de soluționare al acestei problem e este de a oferi exclusivitate teritorială pentru
firmele din aval. Cel mai cunoscut și important pen tru studiul nostru este exemplul pieței automobile lor.
Dacă activitatea de publicitate a dealer-ului este cuplată cu exclusivitatea teritorială, atunci nu ma i
apare externalitatea inter-detailiști. Așadar, atun ci când distribuitorii trebuie să facă investiții p entru a
vinde produsele și de pe urma cărora pot beneficia și alții, eventualele externalități pot fi corectat e prin
introducerea restricțiilor verticale de tipul fixăr ii prețului la revânzare sau exclusivitatea teritor ială.
Este important de reținut că trei combinații ale ac estor tipuri de restricții verticale sunt
considerate deosebit de nocive pentru concurență, e le făcînd aproape imposibil arbitrajul și intrarea pe
piață a altor agenți economici distribuitori:
– restricția teritorială combinată cu distribuția s electivă la același nivel al distribuției;
– distribuția exclusivă combinată cu cumpărarea exc lusivă;
– distribuția selectivă combinată cu cumpărarea exc lusivă.
2.4. Restricțiile orizontale: carteluri „soft” și carteluri „hard”
Pe mai toate piețele agenții economici realizează i nterdependența strategiilor comerciale
reflectată în faptul că profitabilitatea unei strat egii adoptate de o firmă depinde de strategiile ado ptate
de celelalte firme de pe piață. În acest mod, se na ște posibilitatea ca un agent economic să-și sporea scă
profiturile acceptînd coordonarea acțiunilor sale c u firmele concurente. Scăderea gradului de
concurență face ca prețurile și, prin urmare, profi turile să crească, iar aceasta în defavoarea
cumpărătorilor.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 27
Cel mai simplu model care ilustrează stimulentele c are pot determina firmele să se angajeze în
asemenea tipuri de coordonare îl reprezintă dilema prizonierului 21 .

Stimulentele pentru coordonarea între două firme
Exemplul ne arată că, deși adoptarea unui preț mare pentru vînzare ar fi profitabilă pentru ambele fir me,
existența concurenței între ele ar face ca pe piață să se practice nivelul de preț mai redus. Dacă fir mele ar
putea, într-un fel sau altul, să își coordoneze acț iunea și ar putea cădea de acord asupra fixării unu i nivel
de preț înalt,atunci este probabil rezultatul unui preț mare pe piață și implicit al unor venituri mai mari
pentru ambele firme. Totuși, după cum ilustrează jo cul, deși există această tentație pentru coluziune,
există în același timp și tentația de a trișa. Cea mai bună variantă pentru fiecare din firme ar fi, ș tiind că
cealaltă va folosi un preț înalt, să reducă prețul. Dacă ambele firme vor adopta acest comportament,
atunci rezultatul va fi din nou cel corespunzător p ieții competitive – ambele firme adoptînd un nivel redus
al prețului. Un număr de studii (începând cu cel al lui Stigler, 1964) au identificat caracteristicile piețelor
care facilitează coordonarea (comportamentul coluzi v ) firmelor – caracteristici care permit cartelulu i să
ridice prețurile și elemente care îi împiedică pe m embrii cartelului să trișeze.

21 Este un paradox, componentă centrală a teoriei jo curilor. În cazul dilemei este vorba despre un joc de tip sumă
non-zero care a fost formulat de către angajați ai companie i RAND Corporation. Merrill Flood și Melvin Dresche r
descriu o dilemă socială ca pe un joc între două pe rsoane, care arată cum pot conduce hotărârile rațio nale individuale
la rezultate colective neoptime. Termenul dilema prizonierului a fost formulat de Albert Tucker de la Universitat ea
Princeton. În forma originală această dilemă presup une: Doi prizonieri bănuiți că au săvârșit o infra cțiune. Pedeapsa
maximă pentru această infracțiune este de cinci ani . Celor doi prizonieri li se face o propunere pe ca re cei doi o
cunosc. Dacă unul dintre ei mărturisește și astfel își împovărează partenerul, atunci scapă nepedepsit – celălalt
trebuie să ispășească o pedeapsă de cinci ani. Dacă cei doi decid să nu mărturisească, rămân doar dove zi
prezumptive care le vor aduce o pedeapsă de doi ani . Dacă amândoi mărturisesc, pe fiecare îl așteaptă o pedeapsă de
patru ani. Prizonierii sunt chestionați separat unu l de celălalt, astfel încât nici unul dintre ei nu va cunoaște nici
înainte și nici după chestionare intenția celuilalt . Această dilemă poate fi numită paradox, deoarece decizia
prizonierilor luată individual și conștient (aceea de a mărturisi) și decizia colectivă (aceea de a tă inui) sunt
divergente

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 28
2.4.1.Coluziune tacită și coluziune explicită
Cartelurile reprezintă în mod concret, exercitarea colectivă a puterii de piață. Aceasta se poate face în
mod explicit, prin organizarea de întîlniri, schimb uri de informații și negocieri între membrii grupul ui, dar
și în absența unor încerări formale, prin simpla în telegere și acceptare a faptului că, dacă fiecare f irmă
concurează cu mai puțină forță, în final toate comp aniile vor beneficia de prețuri mai mari și, implic it, de
profituri sporite.
În practică, diferențierea dintre comportamentul t acit anticoncurențial și cel normal este dificil de
realizat, motiv pentru care, de regulă, agențiile r egulatoare în materie de concurență evită să interv intă
pe piață atunci când suspectează că firmele concure ază tacit. Mai mult, este dificil de găsit un remed iu
de natură reglatoare pentru corectarea acestui comp ortament. Iată de ce, în general, instrumentele de
politică a concurenței vor fi îndreptate împotriva coluziunii tacite doar prin intermediul controlului
concentrărilor, avînd natură preventivă mai degrabă decît coercitivă.
2.4.2.Condiții pentru crearea și menținerea cartelu lui
Cartelurile sunt interzise prin lege. Iată de ce, d acă apare totuși coluziunea între firme, aceasta
trebuie să fie non-cooperantă în sensul că fiecare firmă care ia parte la o astfel de înțelegere, fiec are
membru al cartelului, va respecta aranjamentul doar atâta timp cât este în interesul său să o facă. Câ nd
firmele urmăresc să-și maximizeze profitul în mod i ndependent, câștigul lor combinat este, în general,
mai mic decât profitul care ar fi fost realizat în cazul existenței monopolului.
Condiții pentru crearea cartelurilor:
Există un număr de condiții ce trebuiesc îndeplini te pentru crearea unui cartel, cum ar fi:
– aptitudinea colectivă a firmelor de a ridica nive lul prețului. Această capacitate este dependentă
de elasticitatea cererii firmelor luate în ansamblu l lor. Cu cît aceasta este mai mică, cu atît mai ma re va fi
creșterea de preț posibil de realizat de cartel. Pe ntru aceasta, este necesar ca intrarea de noi firme pe
piață sau posibilitatea concurenților marginali de a-și spori capacitatea de producție să fie limitată ;
– capacitatea cartelului în ansamblu de a cădea de acord asupra unor prețuri acceptabile pentru
fiecare dintre membri;

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 29
– “profitabilitatea” cartelului- câștigurile scont ate de pe urma cartelului trebuie să depășească
eventualele costuri care ar apărea în cazul descope ririi lui de către autoritatea în domeniu; este, ma i
exact, o analiză a costului de oportunitate a cărui mărime depinde și de riscul de a fi descoperiti ( adică
de forța cu care autoritățile concurenței urmăresc existența cartelurilor) cît și de modul de pedepsir e (de
obicei amenzi) al comportamentului coluziv;
– costurile asociate cu formarea și intrarea în vig oare a acordurilor – acestea trebuind să fie mai
mici decît beneficiile scontate.
Nu toate tipurile de piață sunt susceptibile de cre area unui mediu propice cartelurilor. De regulă
sunt prolifice pentru coordonarea firmelor sub form a cartelurilor acele piețe care au ca principale
caracteristici următoarele:
– un număr mic de firme pe piață întrucât cu cât a cest număr este mai mic, cu atât capacitatea
de coordonare a comportamentului este mai mare;
– gradul de concentrare a pieței : cu cât cota de p iață deținută de câteva firme este mai mare, cu
atât mai ușor le va fi acestora să se coordoneze, f ăcând abstracție de numeroasele firme mici;
– omogenitatea produselor: negocierea și căderea de acord asupra prețului este mai ușoară în
cazul produselor omogene decât în cazul produselor diferențiate, unde natura concurenței este
multidimensională și nu se mai axează doar pe preț;
– existența prealabilă a unui mecanism de coordonar e: existența unor asociații patronale sau
industriale facilitează shimburile de informații și posibilitatea creării și menținerii cartelurilor.
Sustenabilitatea și funcționarea cartelului de-a lu ngul timpului este determinată de o serie de
factori. Tentația firmelor de a trișa depinde de cî t de mult cîștigurile realizate pe termen scurt de pe
urma încălcării acordului coluziv depășesc pierderi le rezultate de pe urma desfacerii cartelului. (ace st
factor este folosit de autoritățile concurenței pe post de „clenci” în descoperirea cartelurilor prin
folosirea notificărilor de clemență (vezi subsecțiu nea următoare). De asemenea, cu cît este mai mare
perioada de timp în care firma poate trișa fără a f i descoperită, cu atît este mai tentantă încălcarea

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 30
acordului. Factorii care ajută la menținerea cartel ului se suprapun parțial peste cei care facilitează
crearea acestuia. Menționăm:
– numărul firmelor din industrie;
– natura produsului realizat;
– structura de cost din industria respectivă;
– stabilitatea cererii;
– mărimea și frecvența comenzilor;
– mecanismul de coordonare: publicitatea, stabilire a prețului funcție de distribuția teritorială;
– structura costurilor: restricțiile de capacitate;
– rata de actualizare.
În efortul de depistare și pedepsire a membrilor cartelurilor autoritățile concurenței fac o analiză
detaliată a tuturor acestor factori. Cu toate acest ea, trebuie să remarcăm că, în general, demonstrare a
existenței cartelurilor este deosebit de dificilă î n practică și că, de obicei, inițierea procedurilor de
urmărire a comportamentelor colusive explicite se f ace, în practica europeană, de cele mai multe ori, ca
urmare a divulgării informațiilor privind cartelul de către una din firmele participate (autodenunțare ,
urmată de denunțarea celorlalți participanți) pentr u care încălcarea acordului și ieșirea din cartel s e
dovedește mai profitabilă.
Pe o piață unde firmele se angajează în comportame nte coluzive evoluția prețurilor indică o
creștere a prețului. când firmele se angajează în c omportamente coluzive, după care o scădere a
acestuia, rând pe rând, firmele încep să trișeze și să nu mai respecte restricțiile de cantitate, fo rțând
prețurile să scadă. De remarcat ca o astfel de alur ă a modificării prețurilor constituie un indiciu pe ntru
autoritățile concurenței că pe acea piață a existat o înțelegere privind comportamentul firmelor.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 31

2.5.Acordurile și practicile restrictive
Jurisprudența Curții Europene de Justiție 22 stabilește două principii importante în aplicarea
legislației comunitare cu privire la acordurile res trictive întrucât „gradul de „coordonare” și „coope rare”
trebuie înțeles în lumina conceptului prevăzut în T ratat relativ la concurență, conform căruia, fiecar e
agent economic trebuie să determine independent pol itica pe care intenționează să o adopte în piața
internă..
Definirea unui acord ilegal între întreprinderi est e strict legată de un proces de coordonare între fi rme
pentru care există dovezi materiale. Faptul că firm ele și-au exprimat intenția de a se comporta pe pia ță
într-un anume fel constituie un element suficient p entru existența unui acord.
Practica concertată a fost definită de CEJ în Zu iker Unie ca fiind: „o formă de coordonare între
întreprinderi care, fără a fi dusă până la un stadi u în care să se încheie un acord pripriu zis, cu bu nă
știință, substituie riscul concurenței printr-o coo perare între firme, cooperare care duce la condiții
concurențiale care nu corespund condițiilor normale de concurență ale pieței.”
În acest caz, CEJ a fost foarte aproape de a interz ice coordonarea implicită dintre firme (ceea ce
numim cartel „soft”). Totuși, cerința Curții ca exi stența intențiilor să fie susținută de evidențe mat eriale
aproape că a exclus coordonarea implicită din sfera prohibiției.În concluzie, coordonarea implicită în
exercitarea puterii de piață nu este considerată pr actică concertată și, prin urmare, nu cade sub
incidența legii. Dacă practica concertată este dove dită de rezultate, nu este necesar să se stabileasc ă
dacă practica concertată are efectul restricționări i concurenței. În schimb, în ceea ce privește acord urile,
în cazul acestora este necesar să se dovedească fap tul că acestea au drept obiect sau efect
restricționarea concurenței. Ca în toate cazurile d e aplicare a legii concurențeni, analiza pieței con tează
enorm. Probleme precum definirea pieței și factorii care afectează posibilitatea existenței coordonări i
(cunoscuți sub numele de factori de plauzibilitate economică) 23 trebuie analizați cu atenție. Această

22 Zuiker Unie
23 Menționăm dintre factorii ce pot indica existența c ircumstanțelor favorabile apariției coordonării în exercitarea
colectivă a puterii de piață : existența capacități lor de producție în exces pentru o perioadă semnifi cativă de timp,

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 32
analiză economică este dificil de realizat și, de m ulte ori, lasă loc de interpretări. Iată de ce, mul te decizii
luate de Comisie în aplicarea articolului 81 dar ma i ales în ceea ce privește acordurile orizontale se crete
și practicilor concertate (carteluri) sunt adesea a duse în fața CEJ de către firme.

Caracteristicile pieței susceptibile de cartelizare
Dintre toate formele de restrângere a concurenței c artelurile ocupă numărul cel mai mic în
cazuistica organismelor concurențiale întrucât nu numai că este foarte dificil de observat un asemene a
comportament, dar este și greu de dovedit, de regul ă inițierea unui asemenea caz aparând datorită
stimulentelor oferite de clauzele de clemență. Cele care oferă informații importante pentru dovedirea
existenței cartelului sunt firmele care se adreseaz ă autorității concurenței și recunosc comportamentu l
coluziv în speranța de a scăpa de amenzi și sunt și cele care oferă informații importante pentru
dovedirea existenței cartelului.

costuri fixe semnificative și costuri marginale car e cresc rapid pe măsură ce capacitatea de producție scade,
elasticitatea cererii ridicată la nivel de firmă et c.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 33
Curs 3
El emente al e raportului dintre politica concurenței și
competitivitate în România: Politica d e concurență d e la
regl ementare la aplicare, aplicarea politicii d e co ncurență în
România, Competitivitate și avantaj competitiv, St rategii
concurențial e al e firmel or
Politica de concurență poate fi definită ca fiind a cea folosire a paradigmelor teoretice de către
entități cu rol de supervizare a economiei pe bază de principii și metode strategice și în considerare a
efectelor obținute având ca scop promovarea și menț inerea unei concurențe effective, pentru
eficientizarea alocării resurselor 24 .
Prima etapă în realizarea unei politici a concurenț ei constă în creionarea unui cadrul legislativ
care să stabilească granițele de desfășurare a conc urenței, care să fixeze limita de demarcare a licit ului și
ilicitului, a concurențialului și anticoncurențialu lui.
Reglementarea concurenței în Romania s-a făcut prin Legea 21/1996 (intrată în vigoare la 1
februarie 1997). Importanța domeniului vizat rezult ă și din faptul că această lege este o lege organic ă.
Necesitatea acestei legi a reieșit la vremea respec tivă din nevoia creării unui echilibru și realizare a unei
dezvoltări normale a economiei, protejarea consumat orilor, în spiritual disciplinei proprii pieței lib ere.
Legea are o abordare bivalentă: pe de o parte îi ar e în vizor pe agenții economici pe care își
propune să îi conștientizeze asupra semnificației l ibertății concurenței, iar pe de altă parte își pro pune să
pună bazele unei politici a statului promovată prin autorități special desemnate cu rol în crearea
condițiilor firești de desfășurare a concurenței.
Principalul obiectiv al Legii Concurenței este asig urarea condițiilor comportamentale specifice
pentru stimularea și protejarea concurenței pe piaț a liberă, cu scopul final de a se dezvolta o econom ie

24 A se vedea și:Moșteanu T (2000), Concurența. Abord ări teoretice și practice, p. 109

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 34
echilibrată, eficientă și competitivă 25 nu doar la nivel național ci și global.Toate acest e obiective sunt de
natură să asigure bunăstarea socială și să creeze o protecție a consumatorilor.
Sub aspectul adresabilității legii aceasta îi are î n vedere, după cum se precizează în art. 2 alin.1,
pe agenții economici sau asociațiile de agenți econ omici (personae fizice sau persoana juridice) de
cetățenie sau naționalitate română ori străină care prin actele sau prin faptele lor comerciale provoa că
efecte de îngrădire a concurenței pe piața liberă ș i pe organelle administrației publice centrale și l ocale
care prin măsurile pe care le iau intervin în opera țiunile pieței, având efecte asupra concurenței, cu
excepția situațiilor în aceste măsuri servesc pentr u executarea altor legi sau pentru ocrotirea unui
interes capital.
1. Aplicarea politicii de concurență în România
Politica concurenței din țara noastră se bazează pe sancționarea comportamentelor. Sunt trei
astfel de tipuri de comportamente anti-concurențial e și anume: înțelegerile între întreprinderi, abuzu l
de poziție dominantă și fuzionările și alte forme d e concentrări între întreprinderi
1.1. Înțelegerile între întreprinderi
Sunt interzise orice intelegeri intre intreprinderi , orice decizii ale asociatiilor de intreprinderi s i
orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca rezultat restrângerea, împiedicarea sau
denaturarea concurenței pe piața din România sau, d upă caz, pe o parte a acestei piețe. Legea se refer ă
expres la următoarele situații:
– stabilirea, direct sau indirect, a prețurilor de cumpărare sau de vânzare inclusive a altor condiții
de tranzacționare;
– limitarea sau controlul producției a comercializă rii,a dezvoltării tehnice sau a investițiilor;
– impărțirea piețelor sau a surselor de aprovizio nare;
– aplicarea unor condiții inegale la prestații echi valente în raporturile cu partenerii comerciali,
provocându-se astfel unora dintre ei un dezavantaj concurențial;

25 Ibidem, p.288

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 35
– condiționarea încheierii contractelor de accepta rea de parteneri a unor clause suplimentare
care, dată fiind natura lor sau potrivit uzurilor c omerciale, nu au legatură cu obiectul contractelor ;
– participarea concertată, cu oferte trucate la l icitații sau alte forme de concurs de oferte;
– eliminarea altor concurenți de pe piață, limitar ea sau impiedicare accesului pe piață sau a
liberei concurențe de alte întreprinderi, cât și î ntelegerile de a nu cumpăra de la sau a nu vinde c ătre
anumite întreprinderi fără o motivație rezonabilă.
Sunt exceptate, potrivit legii, de la aplicare acel e întelegeri cât și categoriile de întelegeri,
deciziile sau categoriile de decizii ale asociațiil or de întreprinderi, practicilor concertate sau cat egoriilor
de practici concertate, care îndeplinesc următoare le trei condiții cumulative:
– contribuie la creșterea producției sau distribuț iei de mărfuri sau la promovarea progresului
tehnic sau , după caz, economic, asigurând totodată consumatorilor un avantaj corespunzător celui
realizat de participanții la ințelegerea, decizia s au prectica concertată respectivă;
– nu impun restrictii indispensabile pentru atinger ea acestor obiective întreprinderilor;
– nu ofera posibilitatea eliminării concurenței de pe o parte substanțiala a pieței produselor în
cauză.
Implicarea Uniunii Europene rezidă în stabilirea re gulamentelor de către Consiliul Uniunii
Europene sau Comisia Europeană pentru a asigura apl icarea corespunzătoare a art 101 alin.3 din
Tratatul privind funcționarea UE, regulamente care fixează categoriile de excepții pentru înțelegeri,
decizii ale asociațiilor de întreprinderi sau pract ice concertate. Aceste categorii de excepții sunt
cunoscute sub denumirea de Regulamente de exceptare pe categorii/în bloc. În domeniul
autovehiculelor au funcționat o serie de regulamen te succesive numite Motor Vehicle Block Exemption
Regulation (MVBER).
Oridecâte ori înțelegerile sau deciziile sau practi cile concertate, după caz, se încadrează ori în
categoriile menționate sau îndeplinesc cele trei co ndiții cumulative prezentate mai sus, acestea sunt
considerate ca fiind legale fără a mai fi necesară notificarea făcută de către părți sau emiterea unei
decizii de către Consiliul Concurentei.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 36
In măsura în care înțelegerile, deciziile sau pract icile concertate afectează comerțul între statele
membre, Consiliul Concurenței aplică nu doar preved erile legii românești, ci și art.101 din Tratatul d e
funcționare a Uniunii Europene. Sarcina probei în t oate situațiile revine Consiliului Concurenței.
Practica scoate la iveală o mare diversitate de pra ctici anticoncurențiale pe care firmele le
folosesc în scopul obținerii de avantaje concurenți ale.
Din punct de vedere juridic înțelegerile între într eprinderi se împart în două categorii și anume:
a) înțelegeri structurate juridic și anume acele acord uri exprese sau tacite încheiate
între agenții economici
b) înțelegeri nestructurate juridic care include pract icile concertate ale agenților
economici în procesul de adaptare la mediul concure țial
Forma de vinovăție în săvârșirea acestor practici e ste intenția, și în această formă ele intră sub
incidența legii. Sunt anumite practici pentru care se admite și culpa ca formă a vinovăției și anume
limitarea producției, distribuției, dezvoltării teh nologice sau investițiilor. Condiția esențială pent ru ca
aceste practici să fie interzise este ca ele să afe cteze în mod semnificativ mediul concurențial.
Înțelegerile între firme pot viza aprovizionarea cu materii prime, condițiile de producție,
activitățile comerciale sau orice alt element legat de piață. Aceste înțelegeri trebuie să aibă ca sco p
eliminarea concurenței între participanți prin rest rângerea producției, creșterea prețurilor, împărțir ea
zonelor de desfacere etc. Dacă ar fi să privim lucr urile prin prisma firmelor, este evident că motivaț ie
unor astfel de practici ar putea fi creșterea efic ienței întreprinderii prin realizarea unor economii de
scară datorită standardizării produselor, reducerea riscurilor legate de crearea de noi produse sau de
pătrunderea pe noi piețe. Și totuși o astfel de pra ctică nu este nici morală, etică și cu atât mai puț in
legală.
Înțelegerile pot îmbrăca două forme și anume expres e atunci când sunt constatate printr-un
înscris sau tacite atunci când nu există un înscr is.
Practica concertată este definită ca fiind manifestarea agenților econo mici concurenți care pe
piața relevantă, adoptă un comportament similar av ând ca efect restrângerea, împiedicarea sau
denaturarea concurenței, în lipsa unei înțelegeri prealabile între aceștia. În practică, o înțelegere

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 37
expresă între agenții economici dintr-un domeniu de activitate poate lua forma unui cartel, care are c a
scop maximizarea profiturilor prin controlul nivelu lui producției fiecărei întreprinderi și al prețulu i de
vânzare. După scopul lor cartelurile pot viza împăr țirea pieței sau impunerea prețurilor.
Un exemplu de concertare economică în domeniul viza t studiului este cel din Decizia 148/ 2006
a Consiliului Concurenței. În fapt firma CROSS LAND ER USA Inc. a dobândit controlul asupra SC ARO SA
Câmpulung în baza unui contract de vânzare-cumpărar e de acțiuni. Decizia Consiliului a fost aceea că
potrivit dispozițiilor legale și anume art.11 alin 2, lit b) din Legea 21/1996 privind concurența,
dobândirea controlului unic asupra SC ARO SA Câmpul ung de către CROSS LANDER USA Inc. 26 reprezintă
o concentrare economică.
O clasificare economică a înțelegerilor distinge în tre:
• acorduri orizontale, care privesc agenții economi ci situați la același nivel al proceselor
economice (de exemplu, acorduri între producători, acorduri între distribuitori);
• acorduri verticale, care privesc agenții economic i situați la niveluri diferite ale aceluiași proces
economic (de exemplu, acorduri între producătorii ș i distribuitorii aceluiași produs).
Înțelegerile pe orizontală de regulă pot afecta înt r-o mai mare măsură mediul concurențial în
timp ce înțelegerile verticale pot avea în anumite circumstanțe și efecte benefice pentru concurență
cum ar fi creșterea eficienței economice, sau efec te benefice asupra consumatorilor și, ca urmare, se
încadrează în categoriile exceptate de la aplicarea Legii Concurenței așa cum am arătat mai sus.
Exemple pentru acordurile între producătorii de aut omobile pot lua una din următoarele forme:
• Acorduri privind cumpărarea de licențe pentru diver se modele, servicii, relații verticale cu
furnizorii și distribuitorii, schimburi de piese și componente mecanice, în materie de
debarasare și reciclare și nu în ultimul rând, acor durile se referă la activități de finanțare
a livrărilor de automobile;

26 CROSS LANDER USA Inc. Și-a schimbat denumirea în GLOBAL VEHICLES USA Inc., cum rezultă din
certificatul de de schimbare a denumirii societăți i emis de Secretariatul de Stat al Statului Nevada , USA, certificat
anexat în copie la adresa de răspuns înaintată și î nregistrată la Consiliul Concurenței cu nr. DIE/108 3/21.06.2006.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 38
• Proiecte comune ce corespund unui angajament mutual prin care doi constructori se
angajează reciproc să-și împartă responsabilitățile și finanțările activităților de cercetare
și dezvoltare, în investițiile productive în care s unt direct implicați. Există asemenea
consorții în Japonia, în S.U.A. (USCAR), în Uniunea Europeană (EUCAR). De asemenea
trebuie menționat și acordul dintre P.S.A. și Ford privind dezvoltarea unei noi generații
de motoare diesel, Renault cu G.M.;
• Co întreprinderile (joint–venture) în materie de pr oiecte comune, cu respectarea
autonomiei constructorilor: asocieri cu parteneri l ocali sau cu alți constructori. De
menționat aici asocierea Toyota cu Renault în SOFAS A după 1990 pentru Columbia. În
anii 80 au debutat implantările japonezilor în Ame ricade Nord cu asocierile : General
Motors pentru Toyota (NUMMI) și Suzuki (CAMI), Chry sler pentru Mitsubishi
(DiamondStar) și Ford pentru Mazda (Auto Alliance)
• Participațiile financiare în cadrul capitalului con structorilor: de exemplu situațiile
existente la momentul dinaintea crizei când Ford deținea 33,3% din Mazda; G.M.
deținee 20% din capitalul lui Suzuki; Daimler Chrys ler avea sub control Mitsubishi cu
37%; Nissan 15% din capitalul lui Renault, cu toat e că ultimul deține 44% din capitalul
constructorului nipon; etc.;
• Fuziuni și achiziții: parteneriatele între construc tori și asiguratori. Acestea sunt o situație
aparte întrucât politica de marcă a constructorilor face referire la poziționarea
automobilului asigurat în ceea ce privește calitate a serviciilor post achiziție
1.2. Abuzul de poziție dominantă
Abuzul de poziție dominantă este o practică antico ncurențială gravă, cu o mare varietate a
formelor de manifestare mergând de la impunerea de preț, utilizarea unor prețuri de ruinare sau de
discriminare, stabilirea de condiții inegale la pre stații echivalente realizate de acei agenți economi ci care
dețin o putere mare de piață și care urmăresc elimi narea concurenților direcți.
Noțiunea de poziție dominantă a fost definită în ca drul Regulamentului pentru aplicarea
prevederilor art. 5 și 6 din Legea Concurenței priv ind practicile anticoncurențiale astfel: „situația în care
un agent economic este capabil, într-o măsură aprec iabilă, să se comporte independent față de
concurenții și clienții săi de pe această piață. În tre concurenți se vor include și concurenții potenț iali,

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 39
adică agenții economici care, în circumstanțele eco nomice date, au capacitatea de a intra pe piața
relevantă cu produse de pe alte arii geografice, in clusiv din import, sau prin adaptarea rapidă a
capacităților de producție de care dispun, în condi ții acceptabile de eficiență”.
La nivel european CJCE a definit poziția dominantă ca fiind „poziție de forță economică
deținută de o întreprindere, care îi dă posibilitat ea să împiedice menținerea concurenței efective pe
piața relevantă, dându-i astfel puterea de a se com porta independent de concurenții săi, clienții săi și în
cele din urmă față de consumatori”.
Obținerea unei poziții importante pe o piață const ituie un obiectiv strategic deosebit de
important pentru mulți competitori, obiectiv ce poa te fi atins prin adoptarea unei strategii de market ing
adecvate. Odată câștigată această poziție prin tact ici de marketing consecvente și corespunzătoare
strategiei de marketing, se poate ajunge într-o sit uație de dominare a pieței.
Trebuie înțeles foarte clar că poziția dominantă de ținută de un agent economic pe o piață, nu
contravine legii prin ea însăși întrucât legea sanc ționează numai abuzul de poziție dominantă. Este în să
lesne de presupus că deținând o poziție dominantă, firma respectivă va fi tentată s-o speculeze,
adoptând un anumit comportament concurențial. Dacă însă ceilalți competitori vor fi capabili să
contracareze acțiunile acestuia, prin acțiuni de ma rketing bine gândite, atunci poziția dominantă nu v a
mai fi deținută de agentul economic în cauză.
Se consideră că o firmă deține o poziție dominantă dacă, pe o piață relevantă, ea poate acționa
în mare măsură, independent de concurenții ei. 27
Pentru a stabili poziția pe piaăț trebuiesc măsurat e segmentele de piață. Jurisprudență CJCE
consideră că o cotă de piaăț de minimul 75% menținu tă o perioadă mare de timp dovedește existența
unei poziții dominante. Dacă cota de piată este înt re 40 și 75% atunci pentru stabilirea abuzului de
poziție dominantă este nevoie și de alte elemente.
În România legea înterzice folosirea abuzivă a un ei poziții dominante deținute de
una sau mai multe întreprinderi pe piața româneasc ă sau pe o parte substanțială a acestei pieț e.

27 Mereuță C. (2004) Abuzul de poziție dominantă în legislația română , Revista Profil: Concurența, nr.2

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 40
Se consideră a fi practice abuzive una dintre următ oarele acțiuni:
– impunerea directă sau indirectă, a unor prețuri in echitabile de vânzare sau de cumpărare sau
a altor condiții inechitabile de tranzacționare cât și refuzul de a trata cu furnizori ori beneficiari ;
– limitarea producției, comercializării sau dezvolt ării tehnologice în dezavantajul consumatorilor;
– aplicarea unor condiții inegale la prestații ec hivalente între partenerii de afaceri, provocându-
se astfel unora dintre ei un dezavantaj concurenția l;
– condiționarea încheierii contractelor de acceptar ea de parteneri a unor prestații suplimentare
care dată fiind natura lor sau potrivit uzanțelor c omerciale, nu au legătura cu obiectul acestor contr acte;
– practicarea de prețuri excesive sau practicarea de prețuri de ruinare, în scopul înlăturării
concurenților, sau vânzarea la export sub costul de producție, cu acoperirea diferențelor prin impuner ea
unor prețuri majorate consumatorilor interni;
– exploatarea dependenței in care se află o altă î ntreprindere față de o asemenea întreprindere
sau întreprinderi și care nu dispune de o soluție a lternativă in condiții echivalente, cât și ruperea
relațiilor contractuale pentru motivul refuzului p artenerului de a se supune unor condiții comerciale
nejustificate.
O analiză a acestor practici anticoncurențiale prez entate referitoare la abuzul de poziție
dominantă nu poate fi făcută decât cu foarte multă atenție și ținând cont de fiecare caz în parte.
Să luăm ca exemplu concurența prin preț care a repr ezentat mult timp o strategie a marilor
întreprinderi, în încercarea de a câștiga un segme nt important de piață. Întreprinderile se angajau î ntr-
un „război al prețurilor” pe o perioadă determinată de timp, ceea ce avea ca efect eliminarea
concurenților. În unele situații, stabilirea unui p reț sub costuri poate fi o variantă strategică urmă rită
atunci când se dorește pătrunderea pe o nouă piață, atragerea unui segment de consumatori, eliminarea
stocului de produse, realizarea unor campanii promo ționale etc.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 41
Prețul de ruinare este de regulă practicat de căt re un agent economic cu poziție dominantă pe
piața relevantă, care urmărește să elimine un concu rent și implică, fie reduceri selective de prețuri, fie
impunerea unui preț care nu este profitabil.
Vânzările condiționate, sunt o altă situație demnă de luat în seamă întrucât presupun atunci
vânzarea unui produs condiționată de cumpărarea al tui produs care ar putea fi achiziționat în condiți i
mai avantajoase de la alt furnizor sau când prestar ea unui serviciu este condiționată de
achiziționarea unui produs sau prestarea altui serv iciu.
Ca și în situația înțelegerilor între întreprinderi și în situația abuzului de poziție dominantă prin
care se afectează comerțul dintre statele membre Co nsiliul Concurenței aplică prevederile Tratatului U E,
mai précis art. 102. Până la proba contrarie funcți onează prezumția că în situația în care cota sau co tele
cumulate pe piața relevantă, în perioada analizată, nu depășesc 40%, nu se poate vorbi despre o poziți e
dominantă de care să se poată abuza.
Deasemenea nu ne aflăm în fața unui abuz de poziție dominantă atunci când:
– cota de piață cumulată deținută de părțile la o înț elegere nu depășește 10% pe niciuna dintre
pietele relevante afectate de ințelegere, atunci ca nd aceasta este încheiată între întreprinderi
care sunt concurenți, existenți sau potențiali, pe una dintre aceste piețe;
– cota de piață deținută de fiecare dintre părțile la o înțelegere nu depășește 15% pe niciuna
dintre piețele relevante afectate de înțelegere, at unci când înțelegerea este încheiată între
întreprinderi care nu sunt concurenți, existenți sa u potențiali, pe niciuna dintre aceste piețe;
– este dificil să se stabilească dacă este o înțeleg ere între concurenți sau între neconcurenți, se
aplică pragul de 10%
În situația în care pe o piață relevantă concurenț a este restrânsă de efectul cumulativ al unor
ințelegeri de vânzare de bunuri sau de servicii inc heiate cu diferiți furnizori sau distribuitori, pra gurile
sunt reduse la 5%, atât pentru întelegerile încheia te între concurenți, cât și pentru cele încheiate î ntre
neconcurenți. În situația în care cotele de piață n u depășesc pragurile de 10%, 15% Și 5 % prevăzute m ai
sus cu mai mult de două procente pe parcursul a doi ani calendaristici succesivi, se consideră că
respectivele înțelegeri nu sunt de natură să restrâ ngă concurența.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 42
De la situația descrisă în paragraful următor sunt exceptate acele înțelegeri care direct sau
indirect, independent sau împreună cu alți factori controlați de părți au ca scop: fixarea prețurilor de
vânzare către terți; împărțirea piețelor sau client elei; limitarea producției sau a vânzărilor.
În ceea ce privește autoritățile sau instituțiile a dministrației publice centrale sau locale, acestora
le este interzisă desfășurarea oricăror acțiuni sau inacțiuni de natură să restrângă, să denaturize sa u să
împiedice concureța. În categoria acestor acțiuni i ntră:
– restrângerea libertății comerțului sau a autonomiei întreprinderilor, chiar dacă sunt
exercitate cu respectarea reglementărilor legale în vigoare;
– fixarea unor condiții partipririce, discriminatorii pentru activitățile întreprinderilor
Organismul competent să se pronunțe în situațiile d escrise anterior este Consiliul Concurenței,
care emite decizii raportat la care autoritățîle sa u după caz instituțiile administrației publice cent rale
trebuie să se conformeze într-un anumit termen, în caz contrar, Consiliul Concurenței este în drept să
introducă acțiuni în contencios administrative. Ins tanța competentă este Curtea de Apel București care
se pronunță în sensul anulării în tot, sau în parte a actului autorității sau instituției administrati ei care a
produs restrângerea, denaturarea sau împiedicarea c oncurenței, și care, totodată, poate dispune
obligarea autoritățîi sau instituției să emită un a ct administrative sau chiar să efectueze o anumită
operațiune administrativă.
1.3.Concentrările economice
In formularea legii se consideră a fi concentrare e conomică modificarea de durată a controlului
rezultată ca urmare a:
1) fuzionării a două sau mai multe întreprinderi ca re anterior au fost independente sau părți ale unor
întreprinderi;
2)dobândirii, de una sau mai multe persoane care c ontrolează deja cel puțin o întreprindere ori de că tre
una sau mai multe întreprinderi, fie prin achizițio narea de valori mobiliare sau de active, fie prin c ontract
ori prin orice alte mijloace, a controlului direct sau indirect asupra uneia ori mai multor întreprind eri sau
părți ale acestora.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 43
3) Totodată constituie concentrare crearea unei soc ietăti care îndeplinește durabil în integralitate
funcțiile unei entități economice autonome.
Sintetizând, putem afirma că noțiunii de concentra re economică îi sunt circumscrise trei categorii
de operațiuni:
• fuziunile,
• achizițiile prin dobândirea controlului
• crearea de societăți în comun concentrative.
Să analizăm pe rând aceste tipuri de concentrări ec onomice.
Fuziunile pot îmbrăca mai multe forme:
• Fuziune prin Contopire când doi sau mai mulți agenț i economici se unesc într-un nou agent
economic. Ca urmare își încetează existența cei doi agenți economici inițiali și ia naștere un nou
agent
• Fuziune prin absorbție în situația când un agent ec onomic este înglobat de un alt agent
economic. Ultimul dintre ei, cel ce înglobează își păstrează personalitatea juridică, în timp ce
primul, cel înglobat încetează să mai existe ca pe rsoană juridică;
• Fuziunea de facto atunci când doi sau mai muți agen ți economici independenți, deși își
păstrează personalitatea juridică, își combină acti vitățile, creând un grup care se manifestă
concurențial ca o singură entitate economică, în ab sența unui act juridic legal.
Scopul care stă la baza creării unei fuziuni poate fi diferit mergând de la dorința de creștere a
eficienței economice, sporirea puterii de piață, do rința de diversificare, extinderea pe piețe
geografice și până la considerente ce țin de evitar ea insolvenței.
OECD 28 a clasificat fuziunile în trei categorii:
• fuziuni orizontale care se referă la asocierea înt re agenți economici concurenți (care
produc și comercializează aceleași produse pe piața relevantă). Dacă sunt

28 Glosarul de Economie Industrială, de Drept și Poli tică a Concurenței, editat sub egida Secretariatulu i General al
Organizației Economice pentru Cooperare și Dezvolta re.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 44
reprezentative ca mărime, fuziunile orizontale pot reduce concurența pe piață, fiind
deseori sub supravegherea autorităților de concuren ță.
• fuziuni verticale care au loc între agenți economic i care operează la nivelul diferitelor
stadii de producție, de la materii prime până la pr odusele finite, aflate în faza de
distribuție, efectul lor se concretizează, de obic ei, în creșterea eficienței economice,
deși uneori pot avea un impact anticoncurențial
• fuziuni conglomerate care iau forma unei asocieri de agenți economici aflați în
sectoare neînrudite.
Printr-o fuziune se poate consolida puterea de piaț ă sau se poate crea o putere de piață după
cum se poate înlesni exercitarea ei, în măsura în care ea sporește semnificativ gradul de concentrar e a
pieței și dacă are ca efect o piață concentrată, de finită și măsurată corect. Fuziunile, care fie nu m ăresc
semnificativ gradul de concentrare a pieței, fie nu duc la acest rezultat nu necesită de obicei contin uarea
analizei instituțiilor abilitate.
Se mai impune o mențiune legată de ultima formă de concentrare economică și anume cea
realizată prin crearea unei societăti care îndepli nește durabil în integralitate funcțiile unei entit ăți
economice autonome. Atunci când crearea unei societ ăți în comun prin fuziunea descrisă la 1) are ca
obiect sau efect coordonarea comportamentului concu rențial al unor întreprinderi rămase
independente, acestea sunt supuse analizei referito are la compatibilitatea cu mediul concurențial
normal potrivit prevederilor art, 101 din Tratatul de funcționare a Uniunii. Această analiză urmărește o
serie de criterii. Primul se referă la situația în care 2 sau mai multe societăți rețin, într-o mare măsură
activitațile de pe aceeași piață ca și societatea î n comun ori de pe o piață situată în amonte sau în aval
față de cea a societății în comun ori pe o piață ve cină aflată în strânsă legătură cu această piață. U n alt
criteriu se referă la verificarea dacă prin coordon area care reprezintă consecința directă a creării
societății în comun, întreprinderile implicate au p osibilitatea de a elimina concurența pentru o parte
semnificativă a produselor sau a serviciilor în cau ză.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 45
2. Competitivitate si avantaj competitiv
Nu de puține ori în raporturile comerciale este inv ocat “avantajul competitiv “ al uneia sau alteia
dintre industrii cu scopul vădit de a se justifica astfel poziționarea economică și chiar înșeși polit icile
naționale de susținere a domeniilor în cauză.
Politicile guvernamentale găsesc ca motivație supre mă pentru măsurile lor, capacitatea forurilor
executive de a distinge avantajele competitive și, totodată aptitudinea vădită de a adopta măsuri de
exploatare a acestora.
Este evident că sursa succesului în afaceri o re prezintă ansamblul avantajelor competitive, ceea
ce înseamnă că dacă mediul economic este guvernat d e un stat intervenționist, avantajele competitive
devin doar o măsură a abilității de a capacita priv ilegiile guvernamentale. Dacă ar fi să analizăm pol itica
Uniunii Europene pentru ameliorarea performanțelor economice, prima privire se îndreaptă spre
Strategia de la Lisabona, care până la momentul izb ucnirii crizei, se aștapta să aibă rezultate din ce le mai
spectaculoase concretizate în poziționarea Europei pe locul “celei mai competitive economii bazate pe
cunoaștere din lume”.
În încercarea de a realiza o delimitare conceptuală a noțiunii de competitivitate, doctrina
economică a emis de-a lungul timpului mai multe def iniții. Paternitatea avantajului competitiv este
atribuită în mod tradițional lui Porter, deși aces ta nu apare în nici o scriere a lui Michael Porter anterior
anului 1985, însă apar definiții ale competitivităț ii la Uri în 1971 fiind definită ca o “abilitate de a crea
precondiții pentru venituri ridicate”, în 1982 la O rlowski ca fiind “abilitatea de a vinde”, în 1985 S cott și
Lodge definesc competitivitatea ca fiind “abilitate a țărilor de a produce, distribui și vinde bunuri ș i servicii
în economia mondială, și de a face în așa fel încât câștigurile să conducă la creșterea standardului d e
viață”, unul din organismele comunitare, OECD in 19 92 definea competitivitatea ca fiind aptitudinea de a
“produce bunuri și servicii capabile să facă față c oncurenței internaționale în condițiile menținerii și
amplificării reale a venitului intern”. Dincolo de toate definițiile o constantă subzistă și anume rea litatea
determinată de faptul că ori de câte ori se dorește evaluarea gradului de dezvoltare al unei țări, sau
poziționarea acesteia în cadrul economiei mondiale competitivitatea oferă răspunsul nu doar referitor la
performanțele prezentului ci și la perspectiva de c reștere în viitor.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 46
Noțiunea de avantaj comparativ își are originea în teoria lui David Ricardo (1772-1823).
În 1965 Alderson în lucrarea “The search for differ ential advantage” vorbea despre existența a
trei avantaje diferențiale și anume cele tehnologic e, legale și geografice și despre strategiile de a tingere
a acestor avantaje: segmentarea, alegerile selectiv e și diferențierea. Handerson în “Anatomia
Concurenței (The anatomy of competition)”, 1983 con stata că întotdeauna câștigă acea firmă care se
adaptează mai bine comparativ cu restul competitori lor de pe piață.
În formularea de acum aproape 200 de ani Ricardo at ribuia noțiunii de avantaj competitiv
următorul conținut: dacă fiecare națiune se special izează în a produce doar acele bunuri pentru care
beneficiază, comparative cu alți producători, de un avantaj comparative determinat de resurse, mediul
natural și calificare, atunci schimbul internaționa l este benefic tuturor țărilor. În esența avantajul
comparativ este o aplicare a principiului specializ arii si al schimbului care se traduce prin faptul c ă
fiecare individ, întreprindere sau stat după caz, a re de câștigat dacă se specializează în producerea
acelor bunuri și servicii pentru care are un cost a l oportunității ridicat. Mai précis ceea ce determi nă
competitivitatea unei țări este “înzestrarea cu fac tori”. Această teorie a generat de-a lungul timpulu i
politicile de liber schimb și a fundamentat regleme ntarea și orientarea comerțului internațional.
La momentul elaborării teoriei, Ricardo a identific at ca avantaje sectoriale condițiile climatice,
productivitatea solului, calificarea forței de munc ă, caracteristicile proprietății, raportul producți e-marfă.
De-a lungul vremii în categoria avantajelor compara tive au pătruns pe rand costul muncii sau paritatea
monetară.. Esesnțial spunea Ricardo, este ca mediul socio-economic să fie cât mai omogen, reflectat în
costul forței de muncă, nivelul și tipul politicilo r sociale, regelementarea domeniului fiscal și mone tar și
protecția mediului. Aceste aspecte par a fi fost ui tate în contextual izbucnirii crizei economice, iar
diferențierea de abordare poate fi considerată, de ce nu, unul din precursorii crizei economice, sau u nul
din factorii de încetinire a ieșirii din recesiune, chiar dacă încă de la începutul anilor 2000 se cun oștea
faptul că aplicarea politicilor economice în contex tual teoriei ricardiene este diferențiată în funcți e de
sectoarele vizate. Exemplul României în criză este unul edificator în argumentația prezentată. Odată c u
creșterea omogenității economiei globale diferenție rile dintre factorii prezentați mai sus tind să se
estompeze, lăsând locul unor alți factori de avanta j comparative cum ar fi fiabilitatea, inovația, cal itatea
produselor, a serviciilor, condițiile de service și garanție și lista poate continua.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 47
În lumina celor menționate, factorii de avantaj com parative ar putea fi clasificați, potrivit
profesorului Mircea Coșea în :
1. Factori ricardieni: resurse, condiții naturale și c alificarea muncii
2. Factori marfari: costul muncii, paritatea monetară
3. Factori calitativi: calitatea, inovația, fiabilitat ea, serviciile

Într-o lume în care materiile prime, capitalul și c hiar forța de muncă sunt animate de globalizatre ca re le
face mobile este de înțeles că limitarea exclusivă la factorii ricardieni ar fi o gravă eroare cu atât mai
mult cu cât există țari sărace în factori ricardien i dar dezvoltate economic și țări bogate în resurse dar cu
o economie subdezvoltată.
O altă clasificare a factorilor se face după aplica bilitate. Din această perspectivă vorbim despre
existența :
1. Factorilor economici naționali: resursele( natur ale, umane,financiare, tehnologice, infrastuctura) ,
Structura si dimensiunea cererii interne, gradul de tehnologizare, concurența și structura industriei.
Aceste elemente sunt cele care crează contextual, m ediul economic național în care firmele se
înființează, concurează și dobândesc avantaje compe titive pe care mai apoi le vor folosi în comerțul
internațional. Pentru că domeniul care reprezintă s tudiul de caz al acestei lucrări este unul în care
structura concurențială este de tip oligopolist, se cuvine să precizăm acum că această structură
facilitează cucerirea de pieței noi. Argumentarea s e referă la trei aspecte și anume: rivalitatea nati onală
obligă la inovare, iar inovarea sporește avantajul competitive; concurența de oligopol crează avantaje
prin prețuri concurențiale, calitate ridicată pentr u celellalte activități industriale; se crează astf el un
mediu concurențial aproape imposibil de creat prin concurența externă.
2. Acțiunea puterii executive. Rolul autoritătilor guvernamentale este decisive în crearea avantajului
competitive exterior al întreprinderilor prin măsur i ce vizează subvențiile, politicile industriale,
standardele și reglementările modelatoare ale cerer ii și nu în ultimul rand rolul său de important
cumpărător pe piață.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 48
3. Factorii globali se reflectă în: dereglementarea americană, prăbușirea gestiunilor economice de
tip comunist, explozia internetului și globalizarea piețelor. Fenomenul globalizării a dat naștere une i
situații apparent paradoxale reflectat în individua lizarea nevoilor consumatorilor în contextual
flexibilizării producției și al redimensionării rap ortului produs-piață la nivel mondial.
4. Alți factori determinanți pentru competitivitate sunt investițiile strâine, protecția mediului,
evoluția procesuală și fenomenologică a economiei.
In procesul de racordare la piața internațională ex istă momente diferite în care se manifestă
tendința ca unul din acești factori să devină predo minant.
Factorul predominant nu este doar determinat de mec anismele pieței ci ar trebui să rezulte
dintr-o strategie a raporturilor comerciale interna ționale pe termen mediu și lung. Acest fapt este
evident dacă ne uităm la statele din SE Asiei 29 care au conceput și au pus în practică planuri car e le-au
adus în mai puțin de douăzeci de ani la factorii de tip calitativ despre care vorbea profesorul Coșea. În
contextual globalizării, și cu atât mai mult al cri zei, teoria ricardiană devine o modalitate de relan sare
economică prin creșterea eficienței comerțului inte rnațional, în cadrul unei strategii pe termen mediu și
lung.
Dacă ar fi să privim strategia României, putem spun e că la nivelul anului 2008 exportul a fost conside rat
unul din motoarele propulsoare ale economiei. După 2009, șansa de ieșire din recesiune era reluarea
activității economice pe piețele occidentale urmată de efectul său angrenant. Care a fost totuși “asul din
mânecă” pe care a mizat țara noastră atunci când și – a pus toată încrederea în viitor în export? Facto rii
pe care s-a bazat România au fost cei marfari și an ume costul relative scăzut al forței de muncă și
paritatea dintre leu, euro și dolarul American. Ace st lucru rezultă și din felul în care a fost orient at
exportul: aproape exclusive către Europa occidental ă 30 . În lipsa unei strategii de orientare a investiții lor
străine industria s-a axat pe o structură manufactu rieră și de asamblare. Poate că dacă s-ar fi văzut
necesitatea trecerii la alt tip de factori, calea R omâniei s-ar fi arătat nu ca în cazul Asiei în dire cția
factorilor calitativi, ci ar fi însemnat o întoarce re la factorii ricardieni având în vedere potențial ul
resurselor și mediului natural, în special pentru d omeniul agricol. Statisticile ne arată că la calita tea și

29 In special India, China și Thailanda
30 Gradul de competitivitate fiind determinat de dife rențele de curs valutar și de cele salariale

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 49
suprafața de teren agricol pe cap de locuitor Român ia se află printer primele țări din Europa și că da că ar
fi exploatat întregul potențial agricol acesta ar a coperi de patru ori necesarul populației țării.
Dacă ne gândim și la potențialul pe care îl reprezi ntă culturile ecologice sau bio cifrele sunt cu
atât mai mari.
Deși Porter a dedicat un număr impresionant de pagi ni avantajului competitiv, totuși cartea Competitiv e
Advantage nu elucidează într-o manieră exhaustivă c onceptul. El spune că performanța economică
sinonimă adesea cu noțiunea de competitivitate, es te susținută prin costuri sau diferențierea produsu lui,
fără însă a oferi o definiței propriu-zisă a avanta jului competitiv. Porter susține ca “avantajul cos tului
constituie unul din cele două tipuri de avantaj com petitiv pe care o firma le poate deține 31 ”. Reiese că
sursa determinantă a avantajului competitive este c ostul . Rezultă un alt paradox: dobândirea unui
avantaj competitive trebuie să fie însoțită sine qu a non de deținerea unui avantaj competitive. Si aic i
aceeași problemă a definiției idem per idem . Este așadar greu de identificat raportul de cauzalitate
dintre sursele avantajului competitive și dobândire a acestui avantaj. Practica a venit cu soluția
considerării avantajului competitive ex ante pe baz a unor metodologii, considerându-se dacă o industri es
au alta deține avantaje competitive. Dacă însă avan tajul competitive este identificat prin performanța
economică a unei industrii sau a unei întreprinderi , atunci se impune o testare ex-post , adică verifi carea
măsurii în care întreprinderea a obținut performanț ele economice estimate. Totodată pentru a se verifi ca
dacă o firmă are sau capătă avantaj competitive în raport cu celelalte firme concurente se impune
analiza tuturor competitorilor efectivi cât și pote nțiali. Cum cei potențiali nu sunt cunoscuți, valab ilitatea
avantajului competitive ar fi strict limitată în ti mp, oferind informații pur statistice, fără a putea face
precizări referitoare la perspective și evoluția vi itoare a actorilor pe piață. E o chestiune pe care Porter nu
a soluționat-o.
Să luăm următorul exemplu: o firmă X pretinde că d eține un avantaj competitiv reflectat în
costuri comparative cu concurenții săi pe piață. În momentul imediat următor, pe aceeași piață pătrund e
un nou competitor, firma Y, cu costuri relative mai scăzute. În această situație avantajul competitive al
firmei X dispare și este înlocuit de avantajul com petitiv al firmei Y.

31 Ibidem, p.62

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 50
3. Strategii concurențiale ale firmelor
Avantajul concurențial poate fi atins doar pe baza informației identificate, colectate și utilizate în
mod eficient în sensul evitării sau chiar înlăturăr ii concurenților.
În lupta pe piața concurențială firmele au la dispo ziție două tipuri de strategii concurențiale și
anume strategiile de bază numite și :
– concurenți ale generice și
– Strategiile particulare concuren țiale ale firmei.
Strategiile concurențiale au fost de asemena clasi ficate și după nivelul ierarhic al adoptării.
Există din această perspectivă:
• Strategii corporatiste (la nivelul firmei)
• Strategii la nivelul afacerilor
• Strategii la nivel funcțional
Strategiile concurențiale au ca scop delimitarea fi rmei de principalii concurenți pe baza unor
analize și a unor informații amănunțite a firmei și a mediului.
Analiza poate să vizeze punctele tari, punctele sla be, oportunitățile și riscurile (analiză SWOT) 32
atat cele existente cât și cele potențiale. Concure nța presupune combinația de succes și eșec, iar
strategia are ca finalitate stabilirea și menținere a unei poziții profitabile, iar acest lucru nu se p oate face
decât în contextul unei foarte bune cunoașteri a me diului și a competitorilor.
Într-o lume în continuă schimbare este important, așa cum spunea Porter să ai flerul de “a
decide care este informația crucială care te intere sează cel mai mult”. Modelul lui Porter care să asi gure
profitabiltatea pe termen lung se bazează pe raport ul dintre cost și preț. La Porter, sunt așadar stra tegia
liderului de cost ( strategie generică a celui mai mic cost) și strategia diferențierii care îți permi te să alegi
acea cale care poate susține cel mai mare preț unit ar.

32 SWOT ,acronim: Strenghts, Weaknesses, Oportunities and Threats

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 51
Pe de altă parte GCB 33 consideră că singurul determinant al puterii firme i este rata
creșterii pieței
Strategia liderului de cost se aplica acelor afaceri care încearcă să adopte c el mai mic cost de
producție din sector. În situația în care produsele , mai mult sau mai puțin diferențiate sunt vândute la
prețul standard al pieței, acel concurent care are costul cel mai mic va obține cel mai mare profit și va
deține supremația, fiind liderul de piată. Vulnerab ilitatea celorlalți competitori va fi determinată d e
costurile lor, ei fiind puși în situația de a-și re duce cotele de piață sau chiar de a ieși de pe piaț ă. Pentru o
astfel de strategie e nevoie de investiții și acces la capital, o continuă supervizare a activităților , crearea
de produse care să se concretizeze ușor, un sistem de distribuție cu costuri mici, abilități inginereș ti. O
astfel de strategie nu este avantajoasă pe termen m ediu și lung pentru că duce la pierderi de profit, cote
de piață, angajați care vor antrena după sine o dez investire total contraproductivă. Poate fi folosită ca
strategie după model japonez: doar într-o primă eta pă pentru câștigarea clienților fiind apoi combinat ă
cu alte strategii.
Strategia prin diferențiere se poate referi la diferențierea pe produs, pe cal itate sau pe
serviciile oferite consumatorilor. Această strategi e se poate combina și cu cea a liderului de cost. P entru
adoptarea unei astfel de strategii e nevoie de abi lități sporite în domeniul marketing-ului, creativi tate,
calitate, know-how, capacitatea de combinare a afac erilor, cooperarea între canalele de distribuție.
Există și riscuri pentru această strategie și anume : posibilitatea imitării din partea concurenților p e piață,
pierderea avantajului costului.
Orice strategie concurențială presupune analiza în tregului lanț de activități și anume
aprovizionarea și controlul stocurilor, procesul de primire a comenzilor, producție și distribuția, se rviciile
post-vânzare, managementul, dezvoltarea tehnologică și administrarea. Analiza acelor legături care
presupun crearea unor avantaje competitive nu trebu ie să fie cantitativă ci calitativă.
Strategiile concurențiale presupun mai mult decât simpla eficiență operațională, care
prin imitare își pierde statutul de avantaj competi tiv.
Ne întoarcem la ce spunea Porter în legătură cu maj oritatea firmelor japoneze și anume
că acestea nu au strategii concurențiale ci se baze ază exclusiv pe eficiența operațională. Dacă ne uit ăm

33 Grupul de Consultanță de la Boston

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 52
însă la sectorul auto, vedem că lucrurile nu stau t ocmai așa cum le prezenta Porter, firma Toyota fiin d
leader pe piața autoturismelor în ultimii doi ani c onsecutivi, detronând greu încercata companie Gener al
Motors.
Strategia concurențială nu este întotdeauna ceva le sne de observat având un puternic caracter
incorporal, intangibil, ea este vizibilă exclusiv p rin intermediul rezultatelor care pot apărea într-u n
orizont temporal destul de întins.
Orice strategie concurențială are două componente interdependente și anume una de
vigilență continuă (care s-ar putea traduce prin îndemnul “nu-ți sube stima competitorul”) și una
anticipativă a mișcărilor competitorului . A doua pare mai greu de realizat pentru că presup une mai
mult decât o bună cunoaștere cantitativă a resurse lor competitorilor, fie ele financiare, umane sau
tehnologice ci cunoașterea strategiilor concurențil or. E nevoie așadar de intuiție și de capacitatea d e a
vedea dincolo de tactici, de a face fată la presiun i și de a descoperi strategii, ale firmei și ale
concurenților acesteia pe piață.
Piețele de astăzi sunt animate de firme dornice să crească cât mai mult și cât mai repede, iar
aceasta este o slabiciune strategică pentru că în î ncercarea de a-și mări dimensiunile firmele își
diminuează avantajele competitive prin compromisuri . Trebuie găsită acea formă de competiție care să
pornească de la activitățile deja existente la nive lul firmei și să se respectestrategia în lansarea d e noi
produse pentru că strategia determină ce fel de pro duse se produc si nu învers, produsele să determine
strategia. Pentru a putea vorbi de creștere trebuie ca toate acțiunile firmei să respecte strategia. C alea
cea mai bună este abordarea pe rând a sectoarelor s au a piețelor și nu atacarea concomitentă a mai
multor segmente de piața sau piețe. În felul acesta “atacul” firmei va fi unul puternic care îi va per mite o
creștere veritabilă.
Fenomenul globalizării modifică fundamental natura competitivității întrucât firmele găsesc din
ce în ce mai greu să concureze într-o manieră efici entă în contextul blurării barierelor comerciale di ntre
state, tendinței spre dispariție a monopolurilor și nișelor de piață, lipsei unei cereri crescute în ț ările
dezvoltate asociate cu scăderea natalității. Toate acestea duc la o înăsprire a concurenței în lipsa u nor
condiții clare de diferențiere a firmelor, și a uno r produse din ce în ce mai asemănătoare,

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 53
consumatorului rămânăndu-I ca argument pentru deciz ia de cumpărare doar prețul, cu atât mai mult cu
cât și noțiunea de “fidelitate față de marcă” a con sumatorului s-a perimat.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 54
Curs 4
Mecanismul prețuril or: Concepte privind prețul și v al oarea,
Forme d e prețuri, Relațiil e dintre prețuri, Activi tatea d ecizională
privind prețuril e în economia d e piață

1. Conceptul de preț
Definit în termenii cei mai generali, PREȚUL repre zintă o sumă de bani primită sau plătită pentru
cedarea, respectiv obținerea unui bun sau serviciu.
Sub aspect economic, prețul este expresia bănească a valorii bunurilor sau serviciilor care fac
obiectul schimbului și constituie o categorie econo mică. Prețul exprimă relațiile bănești care apar și se
derulează între agenții economici, între aceștia și populație, între cetățeni, între diferite firme și state
etc. cu privire la exprimarea în bani a valorii măr furilor care fac obiectul schimbului.
Dar, în prezent, prețul nu se limitează doar la va loarea bunurilor și serviciilor care fac obiectul
schimbului, ci cuprinde în sfera sa și alte acte și fapte, putându-se astfel vorbi de: prețul acțiunil or, al
obligațiunilor și al altor titluri de valoare, preț ul concesiunilor (redevența), prețul locațiilor de gestiune,
prețul capitalului împrumutat (dobânda) sau a celui utilizat (amortizarea, chiria) etc.
Referitor la baza, la factorii de formare a valor ii mărfurilor (și a prețurilor) au existat mai mult e
curente de gândire, mai multe teorii.
a) Teoria valorii muncă elaborată și susținută de reprezentanții economiei politice engleze:
William Petty, Adam Smith și David Ricardo. Referin du-se la valoarea mărfii, David Ricardo concluziona
că mărfurile, având utilitate (pe care o considera esențială pentru valoarea de schimb), își trag valo area
din două izvoare: din raritatea și cantitatea de mu ncă necesară pentru obținerea lor.
b) Teoria valorii muncă susținută de Marx. Karl Marx a preluat de la clasic ii englezi teoria valorii
muncă și a dezvoltat-o până la o formă extremă. Mar x afirma că, din punct de vedere calitativ, valoare a
mărfii nu reprezintă altceva decât muncă omenească abstractă, omogenă, nediferențiată, socialmente
recunoscută ca utilă și că valoarea nu conține nimi c în afară de muncă, iar din punct de vedere

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 55
cantitativ, mărimea valorii este determinată de tim pul de muncă socialmente necesar creării bunurilor.
Prin urmare, Marx absolutizează rolul muncii, în sp ecial al celei fizice, în crearea valorii și neagă rolul
utilității bunurilor ca factor determinant al valor ii, utilitatea fiind redusă la o simplă premisă. Mu nca este
considerată ca singura măsură reală care poate serv i la aprecierea și 7 compararea mărfurilor și ea
constituie prețul real (natural) al unei mărfi, iar cantitatea de bani definește prețul nominal al măr fii.
c) Teoria utilității marginale – conform acesteia, valoarea (prețul) unei mărfi e ste determinată
de utilitatea marginală, mărimea ei fiind o funcție de raritatea mărfii respective, iar mecanismul con cret
de stabilire se bazează pe acțiunea legii cererii ș i ofertei: cererea este o funcție de utilitate și o ferta
funcție de raritate. Raritatea unui bun determină m ărimea sacrificiului pentru obținerea lui. Adepții
acestei teorii pun deci accentul pe utilitatea bunu lui ca factor de determinare a valorii, acordând
prioritate satisfacerii nevoilor umane, căreia treb uie să i se subordoneze producția. De asemenea, în
formarea valorii, ei acordă muncii un rol asemănăto r rolului oricărui alt factor de producție (capital ,
informație sau știință, factori naturali etc.) și n u unul exclusiv. Valoarea unei mărfi, după această teorie,
este cu atât mai mare cu cât ultima unitate consuma tă din acea marfă are o utilitate mai mare.
d) Există și opinii după care cele două concepții privind formarea valorii (teoria valorii muncă și
teoria utilității marginale) nu se exclud automat, ci, mai degrabă, luate separat ambele sunt unilater ale și
deci trebuie considerate complementare.
Astfel, economistul francez Charles Gide considera că în formularea ofertei (și a prețului de
ofertă) importanță au costurile, iar în formularea cererii (și a prețului de cerere) utilitatea bunuri lor. Un
alt reputat economist, Alfred Marshall, afirma că v aloarea se întemeiază pe utilitatea finală și pe
cheltuiala de producție și se menține în echilibru între aceste două forțe opuse. După alți economiști , se
poate vorbi de două teorii în formarea valorii, una obiectivă și alta subiectivă. Conform teorii obiec tive,
valoarea este dată atât de munca încorporată în mar fă, cât și de utilitatea mărfii.
După susținătorii teoriei subiective valoarea (de schimb) se apreciază prin utilitatea și raritatea
bunului, dar și prin solvabilitatea cereri, ei situ ându-se pe poziția cumpărătorului.
Prin urmare, se poate concluziona că în formarea v alorii și prețurilor au importanță, atât
utilitatea care determină, în ultimă instanță, cere rea și prețul de cerere, cât și costul de producție prin

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 56
care se manifestă caracterul limitat, raritatea fac torilor de producție și care determină oferta și pr ețul de
ofertă. Într-o economie de piață, prețurile se form ează ca rezultat al comportamentului specific al
agenților economici, al modului în care aceștia reu șesc să cunoască mai bine piața și să-și adapteze
activitatea sau consumul la cerințele și situația p ieței.
În funcție de condițiile economico-sociale prin c are trece o țară, într-o anumită perioadă,
importanță mai mare are unul sau altul din cei doi factori (cererea sau oferta) în formarea prețurilor .
În țara noastră, în perioada de tranziție, prețuril e au fost, în general, impuse de către ofertanți și
se bazează pe costuri ridicate, rezultat al unei pr oductivități scăzute a muncii, a unor salarii care joacă și
rol de protecție socială (nu doar de remunerare a m uncii), a unor dificultăți economice și financiare prin
care trec mulți agenți economici.
2. Funcțiile prețurilor
Principalele funcții îndeplinite de către preț în tr-o economie de piață sunt următoarele:
1 . Funcția de calcul și măsurare a cheltuielilor și rezultatelor constă în aceea că prin intermediul
prețurilor, indicatorii eforturilor și efectelor ce caracterizează activitățile economicosociale capăt ă o
expresie bănească concretă. În acest context, prețu l apare ca instrument de fundamentare a deciziilor
adoptate de agenții economici în toate fazele circu itului economic: aprovizionare-producție-desfacere;
2. Funcția de informare a agenților economici, prin intermediul căreia pe de o parte, factorii de
producție sunt orientați spre utilizările cele mai eficiente, iar consumatorii spre alegerile cele mai
convenabile. Prețul este acela care îl determină pe producător să extindă, să restrângă sau să
abandoneze anumite activități. În acest fel, el est e cea mai importantă sursă de informații pentru
adoptarea deciziilor de alocare și realocare a resu rselor pe domenii;
3. Funcția de stimulare a agenților economici producători, prin recuperare a cheltuielilor și
asigurarea profitului, ca premisă a continuității a ctivităților economice. Ofertanții sunt stimulați s ă
crească producția acelor bunuri pentru care se ofer ă prețuri avantajoase pe piață dar, în același timp ,
prețurile acționează ca factor de presiune asupra r educerii costurilor de producție în scopul creșteri i
profiturilor încasate;

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 57
4. Funcția de pârghie economică , justificată în primul rând prin aceea că prețuril e cuprind în
structura lor elemente valorice, considerate fiecar e ca fiind pârghii economice și anume: salarii,
impozite, contribuții, dobânzi, taxe, profit, comis ioane și adaos comercial etc.; în al doilea rând pr in
aceea că prețul unui produs se încadrează într-un s istem de prețuri ale altor produse cu care se află în
raporturi de proporționalitate (denumite și prețuri relative), iar în al treilea rând prin aceea că pr ețurile
au implicații complexe în gestiunea agenților econo mici acționând în două faze importante: în faza
aprovizionării, prin prețurile factorilor de produc ție și în faza desfacerii, prin prețurile produselo r livrate;
5. În anumite situații, și în special când se prac tică prețuri administrate, prețul este un factor de
redistribuire a veniturilor și patrimoniului între diferite categorii de agenți, ramuri și sect oare de
activitate. Decizia de preț se adoptă ținând seama de existența unor constrângeri monetare, fiscale,
bugetare, tehnice, economice și sociale, etc. și a unor libertăți de acțiune a agenților economici.
Constrângerile se manifestă sub forma unor element e normative și a unor elemente sau condiții
obiective.
Elementele normative constau în legi, hotărâri și ordonanțe guvernamentale, ordine ale
ministerelor, hotărâri ale autorităților locale, și alte acte normative privind prețurile, cheltuielil e
cuprinse în preț și celelalte componente ale prețur ilor (dobânzi, profit, impozite și taxe, adaos
comercial), precum și unele restricții privind prod ucția, desfacerea și consumul, importul și exportul , etc.
În fostele țări socialiste, cu economie planificată , rolul hotărâtor l-au avut aceste elemente normati ve. În
economia de piață, elementele normative au un rol m ai scăzut; în general intervenția statului în
formarea prețurilor se realizează indirect, prin mă suri fiscale, valutare, vamale, etc.
Elementele obiective sunt date de existența și fu ncționarea pieței cu toate componentele sale:
raportul cerere-ofertă; nivelul cheltuielilor de pr oducție și rata profitului, pe plan intern și inter național,
care determină producătorii să-și extindă sau restr ângă producția la anumite bunuri; oferta scăzută la
anumite mărfuri care permite ofertanților să practi ce prețuri ridicate și care pot provoca o creștere a
producției la sortimentele respective; existența un or stocuri de mărfuri greu vandabile, care impune
operarea unor reduceri de prețuri; variația intensă a raportului cerere-ofertă care presupune
adaptabilitatea operativă la modificarea condițiilo r; existența unor capacități de producție neutiliza te
sau insuficiente care determină producătorii să ado pte anumite decizii privind producția și prețurile
(extinderea producției și reducerea prețurilor sau scăderea ori menținerea producției și a prețurilor) etc.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 58
3. Categoriile de prețuri și structura prețurilor
Ținând seama de stadiile și verigile pe care le pa rcurg mărfurile în mișcarea lor de la producător
la consumator, de variația mărimii cheltuielilor în funcție de aceste stadii, de particularitățile cir culației
mărfurilor (unele circulă numai între agenții econo mici, altele ajung la consumatorul final), de
elementele structurale ale prețurilor și de deosebi rile dintre sfera producției și cea a serviciilor, în
practica economică se folosesc mai multe categorii de prețuri și anume:
– prețuri cu ridicata;
– prețuri cu amănuntul;
– tarife.
a) Prețurile cu ridicata sunt prețurile care se negociază și la care circul ă produsele, în general,
între agenții economici. Ele cuprind costurile și p rofitul, ca regulă generală, iar unele produse, pre cizate
prin acte normative, prețurile cu ridicata cuprind și accizele datorate bugetului de stat.
Prețurile cu ridicata sunt legate în special de pro ducătorii de bunuri materiale. Ei negociază
nivelul acestor prețuri cu beneficiarii, în funcție de cerere și ofertă. Dar, în circuitul unor mărfur i de la
producători până la consumatori se interpun mai mul te categorii de intermediari: o societate comercial ă
cu ridicata (en gros) și alta cu amănuntul (en deta il). În aceste cazuri, prețurile cu ridicata trebui e
negociate între unitățile comerciale respective. În ultimă instanță obiectul negocierii nu-l constitui e
prețul propriu-zis, mărimea adaosului comercial (co misionului) ce îi revine unității cu ridicata și ca re se
cuprinde în prețul facturat către societatea comerc ială cu amănuntul. În alte situații, producătorii î și
desfac produsele prin magazine proprii. Livrarea pr oduselor către aceste magazine se face tot la prețu ri
cu ridicata, iar magazinele desfac produsele la pre țuri cu amănuntul .
Având în vedere particularitățile circulației mărf urilor, prețurile cu ridicata pot fi de două feluri și
cu două niveluri:
– prețuri cu ridicata ce revin unităților producăt oare și care marchează sfârșitul procesului de
producție. Ele trebuie să asigure acestora acoperir ea costurilor de producție și obținerea unei rate d e
profit, în funcție de concurența de pe piață, precu m și realizarea accizelor datorate statului, după c az.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 59
Aceste prețuri sunt întâlnite în raporturile de vân zare-cumpărare dintre unitățile din ramurile produc ției
materiale, dintre aceste unități și unitățile comer ciale cu ridicata, precum și dintre unitățile
producătoare și magazinele proprii;
– prețurile cu ridicata ce revin unităților comer țului cu ridicata, practicate la livrarea produselo r
de către aceste unități comerciale către unitățile comerciale cu amănuntul sau de alimentație publică
(sau de către alte unități comerciale cu ridicata). Ele cuprind, în plus, față de prețurile cu ridicat a ce revin
producătorilor, adaosul comercial (comisionul) afer ent unității comerciale cu ridicata. Prețurile cu
ridicata nu conțin taxa pe valoare adăugată, dar el e constituie baza de impozitare, baza de calcul pen tru
această taxă.
La prețurile cu ridicata se aplică cota de 20 %, î n cazul produselor livrate la intern ori cota zero
pentru livrările de produse la export. Sunt și unel e produse scutite, pentru care nu se calculează tax a pe
valoarea adăugată. Unitățile comerțului cu ridicata pot vinde produse și direct populației. În acest c az,
prețul cuprinde și taxa pe valoare adăugată.
b ) Prețurile cu amănuntul sunt prețurile la care se desfac sau se revând pop ulației diferite
produse de către unitățile comerciale specializate sau de către magazinele proprii ale unităților
producătoare. Prețurile cu amănuntul se aplică și l a vânzările prin rețeaua comerțului cu amănuntul
către unitățile de stat, cooperatiste sau private ș i organizații obștești.
Aceste prețuri se practică mai ales pentru produse le destinate consumului neproductiv. Din punct de
vedere al structurii, ele sunt cele mai complexe, c uprinzând pe lângă costuri, profit, accize (după ca z),
adaos comercial (comision) aferent unității comerci ale cu ridicata (după caz) și adaosul comercial
(comisionul) cuvenit unității comerciale cu amănunt ul, precum și taxa pe valoare adăugată, calculată ș i
colectată din toate stadiile anterioare. Prețul cu amănuntul marchează sfârșitul circuitului mărfurilo r
care intră în consumul final. Similare prețurilor c u amănuntul, sub aspectul domeniului de aplicare și al
structurii, sunt prețurile de alimentație publică. Și ele se practică pentru mărfurile destinate consu mului
final, consum ce se realizează însă pe loc, în cadr ul unităților de alimentație publică. Aceste unităț i se pot
aproviziona, după caz, direct de la producători, di n rețeaua comerțului cu ridicata sau chiar din rețe aua
comerțului cu amănuntul. Adaosul de alimentație pub lică cuprins în aceste prețuri se deosebește de
adaosul comercial din prețurile cu amănuntul, nu nu mai din punct de vedere al mărimii, ci și prin

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 60
diferențierea sa de la local la local în funcție de categoria de confort și în raport cu gradul de pre parare a
produselor ce se desfac prin unitățile de alimentaț ie publică. De asemenea, unitățile din categoriile
superioare adaugă la prețurile de alimentație publi că remiza și, după caz, taxa de serviciu potrivit
dispozițiilor legale.
c) Tarifele reprezintă categoria de prețuri care se practică î ntr-un anumit domeniu specific de
activitate, în domeniul prestărilor de servicii. În funcție de categoria beneficiarului, tarifele au c aracterul
de prețuri cu ridicata (când serviciile se presteaz ă, de regulă, agenților economici) sau de prețuri c u
amănuntul.
În ceea ce privește prețurile cu ridicata ale produ selor provenite din import (PPI), acestea sunt
formate din: valoarea în vamă (rezultată prin trans formarea în lei, la cursul de schimb în vigoare, a
prețului extern, în condițiile de livrare franco-fr ontieră română), taxa vamală, alte taxe și accize
datorate, după caz. La aceste prețuri se calculează , de regulă, un comision cuvenit unității importato are.
Formarea celorlalte prețuri (cu ridicata, cu amănun tul sau de alimentație publică) pentru produsele
importate este similară formării prețurilor interne în funcție de natura bunurilor și circuitului lor. Pentru a
înlesni înțelegerea modului de formare a prețurilor , se prezintă structura prețurilor produselor inter ne și
a prețurilor produselor din import (figura 1.1 și 1.2).
4. Relațiile dintre prețuri
Între diferitele prețuri care alcătuiesc sistemul de prețuri există o diversitate de raporturi, relaț ii
care pot fi grupate în: legături, corelații și inte rdependențe. Legăturile dintre prețuri sunt relații le dintre
diferitele categorii de prețuri din punctul de vede re al elementelor de structură. Existența unui sist em de
prețuri impune asigurarea unor legături precise înt re diferitele categorii de preț ale aceluiași produ s, în
funcție de fazele circuitului economic pe care-l pa rcurge un produs. De exemplu, legătura dintre prețu l
cu ridicata al unui produs preluat de la producător i și prețul cu amănuntul se realizează prin adaosul
comercial cuvenit unităților comerciale cu ridicata și cu amănuntul și TVA datorată bugetului de stat.
Datorită acestor legături, modificarea prețurilor d intr-o categorie antrenează modificări ale elemente lor
de legătură sau poate determina modificarea prețuri lor din celelalte categorii.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 61
Legătura reciprocă a diferitelor categorii de preț uri nu trebuie înțeleasă ca o dependență
automată între ele. Având în vedere funcțiile concr ete și rolul relativ diferit al categoriilor de pre țuri,
există posibilitatea modificării nivelului unei cat egorii de prețuri fără ca aceasta să antreneze neap ărat
sau concomitent, și în aceeași măsură, modificarea nivelului de prețuri din celelalte categorii.
Astfel, modificarea prețurilor cu ridicata la unele produse nu implică neapărat și modificarea
nivelului prețurilor cu amănuntul sau, dacă o impli că, aceasta se poate efectua mai târziu, corelat cu alte
măsuri privind protecția populației. Se deosebesc ș i consecințele economice ale modificării diferitelo r
categorii de prețuri. Așa de exemplu, creșterea sau reducerea prețurilor cu ridicata pentru produse ca re
circulă între unități economice, nu afectează în mo d direct nivelul de trai, în timp ce modificarea
prețurilor cu amănuntul sau a prețurilor produselor agricole cumpărate de la producători influențează în
mod direct veniturile reale ale populației și, după caz, veniturile sau cheltuielile bugetului de stat .
Corelațiile dintre prețuri sunt raporturile dintre prețurile din aceeași categorie (între prețurile c u
ridicata ale diferitelor produse, sau între prețuri le cu amănuntul).
Acestea pot fi:
– cu caracter general, ca de exemplu: între prețu rile (cu ridicata sau cu amănuntul)
mărfurilor alimentare și prețurile mărfurilor indus triale; între aceleași prețuri ale diferitelor mărf uri
nealimentare (industriale); între prețurile produse lor agricole și prețurile produselor industriale et c.;
– cu caracter special: între prețurile mărfurilor ce se pot înlocui reciproc (cu însușiri
diferite, dar pentru aceleași utilizări); între pre țurile mărfurilor ce nu se pot înlocui reciproc (cu însușiri
diferite), dar care în anumite condiții pot fi folo site unele la fabricarea celorlalte; între prețuril e
mărfurilor ce pot fi folosite ca atare și cele care necesită o prelucrare suplimentară. Dacă corelații le cu
caracter special nu sunt asigurate, poate avea loc un proces de substituire a bunurilor.
Interdependențele dintre prețuri exprimă raporturi le complexe dintre nivelul diferitelor
categorii de prețuri ale unor produse, pe de o part e, și nivelul costurilor sau al prețurilor produsel or care
se obțin din primele produse, pe de altă parte. Est e vorba deci de raporturile dintre diferite categor ii de
prețuri ale diferitelor produse care se folosesc un ul la fabricarea celuilalt. Modificarea prețului di ntr-o
categorie la un anumit produs atrage după sine modi ficări nu numai în ce privește nivelul și structura
acestui preț, ci propagă influențe asupra costurilo r și prețurilor la alte produse. Astfel, nivelul pr ețurilor

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 62
cu ridicata sau cu amănuntul al unui produs este în dependență de nivelul și mișcarea prețurilor la
materiile prime și auxiliare a combustibililor, a t arifelor pentru serviciile utilizate la fabricarea acelui
produs.
Această interdependență se manifestă sub forma uno r influențe care pot fi de două feluri:
– în lanț, sau într-un singur sens, sau de succes iune, de la prețul materiilor prime la
costurile produsului finit și mai departe, asupra p rețului acestuia.
De exemplu: lapte-brânzeturi; carne- preparate din carne; minereu – fontă – fier
– oțel – laminate – piese – subansamble – produse f inite; lemn – celuloză – hârtie; sfeclă de zahăr –
zahăr – produse zaharoase; lână – fire – țesături – confecții, etc.
– reciproce (flux – reflux), sunt atât influențe ale prețurilor materiilor prime asupra
prețurilor produselor unei ramuri și, mai departe, asupra altor ramuri, cât și influențe ce se întorc asupra
primei ramuri.
De exemplu: creșterea prețurilor cu ridicata ale co mbustibililor influențează
costurile în transporturi și mai departe, tarifele de transport . Acestea, la rândul lor, influențează prețurile
combustibililor. Cele mai frecvente influențe de re ciprocitate apar la produsele din ramura
combustibililor, energiei electrice și transporturi lor, datorită legăturilor strânse dintre aceste ram uri:
producția de combustibil nu poate fi realizată fără energie electrică și mijloace de transport; produc ția de
energie electrică, prin folosirea resurselor termic e, nu poate avea loc fără combustibili transportați la
locul de consum: transportul nu se poate realiza fă ră combustibili sau energie electrică .
Nici interdependențele dintre prețuri nu trebuie î nțelese în mod rigid, ca niște raporturi care se
schimbă în mod automat și în aceeași măsură. Agenți i economici au posibilitatea să compenseze o parte
din influențele propagate din creșterea prețurilor prin măsuri proprii suplimentare de reducere a
consumurilor materiale. Ei ar trebui, în primul rân d, să caute soluții pentru compensarea influențelor
negative din creșterea acestor prețuri (prin reduce rea consumurilor specifice, a altor cheltuieli, sa u prin
reproiectarea produselor, etc.) și numai pe urmă să ia în considerare o eventuală majorare a prețurilo r
propriilor produse.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 63
Curs 5
Strategii d e adaptare a prețuril or la cerințel e pie ței: Strategii d e
adaptare pe piața cu concurență perfectă, Strategii d e adaptare
pe piața d e monopol, Strategii d e adaptare pe piața d e
monopson, Strategii d e adaptare pe piața cu concure nță
monopolistic, Strategii d e adaptare pe piața d e ol igopol

1. Strategiile firmelor în domeniul prețurilor
Modalitățile de determinare a prețului de vânzare î ntr-o economie concurențială diferă în
funcție de politica adoptată de firmă.
Există trei mari strategii pentru stabilirea prețul ui produsului și anume:
/head2right Fixarea prețului pornind de la cost. Conform aceste i metode, la baza prețului stă ϖ
valoarea costului unitar determinat ca raport între suma totală a cheltuielilor ocazionate
cu producerea bunului respectiv și numărul de unită ți produse. La acesta se adaugă
profitul, care de cele mai multe ori este calculat ca un procent din costul total, și
impozitele și taxele prevăzute de lege. În funcție de verigile pe care le parcurge produsul
până la consumatorul final, se adaugă la prețul de cumpărare adaosurile comerciale ale
comercianților intermediari. Cel mai mare inconveni ent al acestei metode constă în
faptul că fixarea prețului de vânzare nu ține cont de piață, ceea ce poate conduce la
supraevaluări ale produsului și deci la imposibilit atea vânzării lui.
/head2right Fixarea prețului pe baza cererii. Prețul practicat este rezultatul experimentării mai ϖ
multor prețuri pe un interval scurt de timp. În fun cție de jocul cererii și al ofertei se
ajunge la un preț de echilibru cu care se va vinde, în final, produsul. Punctul de plecare
însă este nivelul prețului aferent pragului de rent abilitate al firmei.
/head2right Determinarea prețului pe baza competiției. În aceas tă situație, în fixarea prețului, firma
ignoră costurile și cererea pieței și folosește în locul lor prețurile competitorilor ca ghid

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 64
în stabilirea propriilor prețuri. O astfel de deter minare a prețului este des practicată, în
special de detailiști, datorită avantajelor pe care le oferă și anume: este o metodă simplă
ce nu presupune studierea cererii, determinarea pun ctului de echilibru și nici măcar
calcularea adaosului comercial (firma pur și simplu folosește același preț cu competitorii
săi pentru bunurile și serviciile asemănătoare); es te metoda considerată cea mai corectă
atât de cumpărător cât și de vânzător și rareori st ârnește un “război” al prețului.
Problema stabilirii prețului apare întotdeauna la lansarea produselor noi pe piață.
Ca urmare pot fi utilizate mai multe forme de preț impuse de politica de distribuție a firmei:
– Prețul de lansare este cel mai mare preț pe car e firma poate să-l obțină în perioada de lansare
a produsului, perioadă relativ scurtă din ciclul să u de viață. Vânzătorul ia "spuma pieței", ceea ce-l ajută
să acopere mult mai repede costurile ridicate de ce rcetare și dezvoltare. Riscurile practicării acestu i preț
sunt mari deoarece el poate să descurajeze cererea sau poate atrage competitorii care vor încerca să
intre pe piață cu același produs sau cu unul simila r.
– Prețul de penetrare, contrar prețului de lansare acesta este cel mai scăzut preț practicat pentru
produsele noi. Ideea este de a dezvolta repede o zo nă de piață mai mare. Vânzătorul speră că în felul
acesta va vinde mai multe unități de produs de-a lu ngul nivelelor de început ale ciclului de viață și astfel
îi va descuraja pe competitorii săi care nu vor fi atrași să intre pe piață. Pe de altă parte, dacă pr ețul este
mic vor fi stimulate vânzările, o cifră de afaceri mare permițând firmei să-și dezvolte producția, fen omen
ce conduce la reducerea costurilor unitare. Dezavan tajul acestei strategii este acela că plasează firm a
într-o poziție mai puțin flexibilă deoarece este mu lt mai dificilă creșterea vizibilă a prețurilor dec ât
reducerea lor.
Descoperite relativ recent în raport cu vechimea a ctivității de comerț, strategiile psihologice au
căpătat o amploare apreciată îndeosebi de marii com ercianți. În prezent se practică o varietate de
strategii de acest gen care au ca efect principal c reșterea cifrei de afaceri și îmbunătățirea imagini i
firmelor producătoare și de distribuție. Amintim di ntre acestea pe cele mai des apelate:
– Prețul incomplet și constă în afișarea unei sum e incomplete care se situează cu puțin sub un
preț rotunjit și care lasă impresia consumatorului că face o economie cumpărând produsul respectiv. De
exemplu în loc de 27000 lei se afișează 26999 lei. Cele mai des folosite cifre finale ale prețurilor s unt 8 și
9 pentru produsele de valoare mică și chiar 5 pentr u produsele ale căror valori sunt mai mari. Vânzăto rii
din țările dezvoltate care apelează la aceste prețu ri afirmă că metoda conduce la creșterea vânzărilor ,
clienții fiind încurajați să facă cumpărături în ca ntități mai mari.
– Un singur preț pentru două sau mai multe unităț i de produs. Mulți detailiști și în special
supermarket-urile practică un singur preț pentru do uă sau mai multe produse care este mai mic decât
suma celor două separat. În mod special, pentru pro dusele cu o fluctuație rapidă, această strategie

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 65
poate să ducă la creșterea vânzărilor. Clienții car e văd un singur preț și care se așteaptă să folosea scă în
cele din urmă produsele din pachet vor cumpăra într eg pachetul în ideea că vor economisi o anumită
sumă.
– Prețul de prestigiu se practică cu scopul de a m arca statutul și calitatea produsului respectiv.
Datorită calităților superioare, unele produse sunt mai scumpe decât cele de calitate medie sau mică,
mulți cumpărători crezând că un preț ridicat presup une și o calitate superioară pentru anumite produse
ca bijuteriile sau cosmeticele.
– Aplicarea discount-ului. Producătorii și vânzăt orii oferă clienților lor o varietate de discount-u ri
dintre care:
discount-uri comerciale care se oferă intermedia rilor sau agenților de vânzări
care prestează activități de distribuție;
discount-uri cantitative care sunt reduceri valo rice acordate clienților ce
cumpără în cantități mari și constituie un mod de e conomisire pentru aceștia deoarece costul vânzării pe
unitatea de produs devine mai mic (se practică la p rodusele cu o viteză de circulație mare);
discount-uri cash sunt oferite pentru o plată im ediată (vânzătorul poate oferi,
de exemplu, un discount de 1,5 % dacă factura este achitată înainte de 10 zile, termenul de scadență
fiind de 30 de zile).
2. Formarea prețului pe piața cu concurență perfect ă
În cadrul concurenței perfecte (liberei concurențe ) prețul se formează la nivelul punctului de
echilibru dintre cerere și ofertă. Pe o anumită pia ță și pentru un anumit bun sau serviciu, sub acțiun ea
legilor cererii și ofertei, se ajunge la o situație sau la un anumit punct în care acestea sunt în ech ilibru,
stabilind nivelul prețului. Acest preț este unic pe ntru aceeași marfă pe întreaga piață.
Interdependențele dintre forțele pieței cu concure nță perfectă și nivelul prețului, ca expresie a
acțiunii legii cererii și ofertei, se pot sintetiza în următoarele cazuri (situații):
a) Când oferta unui produs rămâne constantă, iar c ererea curentă crește în raport cu cererea
inițială, are loc o creștere a prețului (fig. 2.2)

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 66

b) Când oferta rămâne constantă, iar cererea curent ă scade în raport cu cererea inițială, are loc
scăderea prețului (Fig. 2.3).

c) Când cererea rămâne constantă, iar oferta curent ă crește în raport cu oferta inițială, prețul
scade (Fig. 2.4).

d) Când cererea rămâne constantă, iar oferta curent ă scade în raport cu oferta inițială, prețul
crește (Fig. 2.5).

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 67

e) La creșterea egală a cererii și a ofertei și la scăderea egală a cererii și a ofertei, prețul rămân e
neschimbat (Fig. 2.6 și 2.7).

f) Când cererea și oferta se modifică simultan și î n mărimi diferite, prețul variază în functie de
factorul (cerere sau ofertă) cu intensitatea cea ma i mare. Intensitatea și amploarea modificării
raportului dintre cerere și ofertă sunt diferite în timp. Pe termen scurt, oferta nu se poate modifica
substanțial, astfel că cererea constituie factorul principal al determinării prețului pe piață. Pe ter men
lung, modificarea ofertei devine factorul preponder ent al evoluției prețului.
Caracteristicile principale ale prețului de echilib ru în cadrul concurenței perfecte sunt:
– orice producător își poate vinde toate cantități le dintr-un produs la prețul inițial al
pieței, ori la prețuri mărite sau micșorate (datori tă elasticității cererii) sau poate să nu vândă nim ic din
produsul său, fără ca prin aceasta să poată influen ța prețul de piață al bunului respectiv;
– apare în mod spontan ca rezultat al jocului lib er al factorilor pieței fiecărui bun și
reprezintă acel nivel la care are loc egalizarea ca ntităților cerute cu cele oferite de bunul respecti v
(cantitatea vândută este egală cu cea cumpărată);

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 68
– prețul de echilibru al unui bun depinde și de si tuația piețelor interdependente ale
celorlalte bunuri, adică de prețurile de echilibru ale celorlalte bunuri;
– echilibrul pieței nu înseamnă imobilitatea forțe lor pieței ci o continuă mișcare a
acestora, ceea ce face ca prețul pieței, să poată f i diferit de prețul de echilibru numai pe perioade scurte,
interval în care oferta se adaptează automat la cer ințele consumatorilor;
– prețul de piață nu poate fi ales în mod liber de producători sau consumatori, aceștia
trebuind să îl accepte; ceea ce pot agenții economi ci să aleagă sunt cantitățile pe care le vor vinde
(cumpăra) la prețul pieței.
3. Formarea prețurilor în condițiile monopolului
În cazul monopolului există două situații favorizan te comparativ modelului concurenței perfecte:
cererea pentru produsele oferite de firmă se confun dă cu cererea pieței, iar oferta firmei este sinoni mă
(sau foarte apropiată) de oferta globală a industri ei.
Prețul nu mai constituie un element exogen firmei , ci aceasta exercită un control
riguros asupra formării sale, nivelul prețului fiin d stabilit în funcție de un complex de factori, din tre care
se detașează ca importanță evoluția cererii și a co sturilor de producție, cantitatea de bunuri vândute
(deci volumul vânzărilor) și masa profitului.
Monopolul își asigură starea de echilibru la acel v olum al producției și nivel al prețului care îi
asigură maximizarea profitului total, prin egalitat ea dintre venitul marginal și costul marginal.
Pentru demonstrație, se folosesc următoarele notați i: VT – veniturile totale; CT – costurile totale;
π – profitul aferent producției totale. π = VT – C T = V(q) – C(q), adică profitul reprezintă diferenț a dintre
veniturile totale și încasările totale în funcție d e producție. Profitul este maxim atunci când deriva ta
funcției lui prin raportare la nivelul producției s e anulează.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 69

Cmg este costul marginal, adică creșterea costului ce revine pe unitatea de produs pentru fiecare
unitate suplimentară de produs obținută în plus. At âta timp cât Vmg>Cmg, producția unei unități
suplimentare de produs, generează obținerea unui pr ofit adițional, iar profitul total sporește pe măsu ra
creșterii cantităților de produs oferite. Invers, d acă Vmg< p și totodată CTM<P1diferența reprezintă
pierderea ocazionată de ultima unitate de produs fa bricată.
În figura nr. 3.3, AB reprezintă dreapta venitului marginal, AC este curba cererii, PN – profitul
unitar, aria RPNM – profitul total. Starea de echil ibru este descrisă de qe și Pe (cantitatea și prețu l de
echilibru). Egalitatea dintre venitul marginal și c ostul marginal este atinsă în punctul de echilibru E, din
care se imaginează o paralelă la ordonată care inte rsectează curba AC a cererii în punctul P, ale căru i
proiecții sunt punctul R pe axa prețului (corespunz ător lui Pe) și D pe axa cantității (care desemneaz ă
cantitatea de echilibru qe).

Profiturile supranormale obținute de monopolist nu sunt eliminate pe termen lung, așa cum se
întâmplă în cazul concurenței perfecte, deoarece in trarea de noi firme în cadrul ramurii este
restricționată pe diverse căi. Ca regulă de comport ament pe termen lung, în ceea ce-l privește pe
monopolist, este aceea că el părăsește piața dacă p rețul nu-i acoperă cheltuielile totale medii pe ter men
lung. Spre deosebire de firmele perfect concurenția le care acceptă prețul stabilit în funcție de cerer e și
ofertă, monopolistul este un cercetător de preț. Fi ind singurul ofertant de pe piața respectivă, el ca ută

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 70
să stabilească pentru produsul său acel preț care î i maximizează profitul. Așa cum rezultă din figură,
maximizarea profitului se poate obține pe termen lu ng, datorită lipsei concurenței. Spre deosebire de
firma perfect concurențială care își stabilește pre țul la nivelul costului marginal, monopolistul își va
maximiza profitul practicând prețuri mai mari decât costul marginal.
4. Formarea prețurilor pe piața cu concurență monop olisticӑ
Aceasta se apropie de monopol, dar și de concurenț a perfectă, întrucât reunește elemente care
aparțin celor două structuri de piață diametral opu se.
Concurența monopolistică păstrează toate premisele concurenței perfecte, cu excepția uneia:
omogenitatea produsului. Aceasta este înlocuită de diferențiere, situație în care cumpărătorii au
posibilitatea să aleagă produsul pe care și-l dores c (dintr-o anumită categorie), iar vânzătorii pot s ă-și
impună prețul, și chiar cantitatea, prin politica n oilor sortimente de produse.
La modificări nesemnificative ale prețului, cererea este inelasică, în principal ca urmare a
atașamentului consumatorului față de o anumită marc ă a unui produs.
La modificări importante ale prețului, cererea faț ă de bunurile oferite de o anumită firmă
devine elastică sau foarte elastică datorită abunde nței de bunuri substituibile ale căror prețuri nu s -au
modificat: când prețul se majorează substanțial, o parte importantă a clientelei tradiționale se
orientează spre bunurile cu aceeași utilizare oferi te de concurență.
Ca și monopolul, firma monopolistic concurențială m aximizează profiturile dacă vinde o
cantitate corespunzătoare punctului în care costul marginal este egal cu venitul marginal.
În fapt, pe termen scurt, firma monopolistică se co mportă ca un monopol. Analiza concurenței
monopolistice evidențiază că, în condițiile actuale , deși pârghiile tradiționale ale concurenței – pre țul și
cantitatea se mențin, se extinde tot mai mult o nou ă formă a concurenței – concurența prin produse.
Totodată, datorită caracteristicilor prezentate, se apreciază că piața cu concurență monopolistică
reprezintă acea structură de piață care asigură con sumatorului cel mai ridicat nivel al satisfacției.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 71
5. Formarea prețurilor în situația oligopolului
Interdependența firmelor din ramură reprezintă cara cteristica ce deosebește fundamental
această structură de piață de alte forme de piață i mperfectă. Interdependența este consecința
numărului mic de ofertanți, ceea ce face ca decizii le și acțiunile unui agent în privința modificării
prețurilor, înnoirii sortimentale etc. să se reflec te direct asupra evoluției curbei cererii pentru pr odusele
celorlalte firme.
Relațiile dintre firmele oligopoliste pot fi inclus e, de regulă, în tiparele celor două
comportamente extreme: necooperant și, respectiv, c ooperant.
Întrucât comportamentul necooperant a avut de cele mai multe ori urmări dezastruoase,
soldate cu deteriorarea rezultatelor financiare și chiar eliminarea de pe piață a unor firme oligopoli ste,
acestea încheie de cele mai multe ori acorduri (une ori confidențiale) cu privire la împărțirea piețelo r,
cantitatea oferită, prețul etc. Aceste înțelegeri î mbracă forme specifice oligopolurilor coordonate, d e
tipul cartelului, trustului sau concernului.
Cartelul desemnează un acord între firme care le păstrează individualitatea, independența în
producție și pe cea financiară și are ca obiectiv p rincipal limitarea concurenței pe o anumită piață p rin
stabilirea prețurilor, a volumului producției și îm părțirea piețelor (fiecare participant primește o a numită
cotă din vânzările totale). Pentru a maximiza profi tul, cartelul determină acel volum al producției to tale
pentru care costul marginal mediu al cartelului est e egal cu venitul marginal, el comportându-se ca un
monopol.
Trustul este o aglomerare de capitaluri grupate sub aceeași conducere. Managementul comun
este asigurată de o societate holding care deține p achetul acțiunilor de control la mai multe firme
oligopol, independente din punctul de vedere al pro ducției. Holdingul are următoarele funcții: fixarea
prețurilor care se realizează după mecanismul monop olului, împărțirea pieței între firmele la costul f ixat,
aplicarea procedeului cotelor, minimizarea costului total, realizarea unor obiective strategice comune
etc.
Concernul este o grupare oligopolistă alcătuită din firme car e aparțin unor ramuri diferite, dar
care cooperează fiind integrate vertical, după ceri nțele fluxurilor tehnologice, sau orizontal din ram uri
complementare.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 72
Forma cea mai complexă de înțelegere oligopolistă e ste conglomeratul care concentrează și
integrează sub controlul unui centru de decizie uni tăți economice care au activități foarte diferite,
aparent fără nici o legătură între ele, ceea ce per mite realizarea unui profit mai mare, prin acțiunea
simultană pe mai multe piețe, diminuarea riscurilor și adaptarea la cerințele progresului tehnic.
În cadrul modelului cooperant, concurența se manif estă în forme diferite comparativ cu clasica
concurență prin preț: publicitatea, acordarea de av antaje cumpărătorului pentru menținerea și
atragerea clientelei etc.
Oligopolul mixt este o altă formă de manifestare a comportamentulu i cooperant, caracterizată
prin existența unei firme lider care se detașează d e celelalte, prin forța economică, cota de piață, n ivelul
eficienței sau gradul de informare și organizare. C ând o structură oligopolistă este caracterizată pri n
coexistența unei firme dominate care se comportă ca un monopol și un număr de firme mici, firma lider
impune concurenților prețul pieței, adică prețul ca re îi asigură maximizarea profitului, prin egalitat ea
dintre venitul marginal și costul marginal. În func ție de nivelul prețului și cel al producției stabil ite de
lider, celelalte firme oligopoliste își fixează pre țul și cantitățile, chiar dacă între ele nu există nici o
înțelegere formală sau informală în acest sens. Fir ma lider, ca ,,firmă barometru” al prețurilor, cuno aște
cel mai bine starea pieței și dispune de mijloace p entru a domina adversarii. În oligopol sunt situați i când
două sau trei firme dau semnalul modificării prețur ilor sau realizează prin rotație acest rol.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 73
Curs 6
Intervenția statului în mecanismul prețuril or: Moda lități și
instrumente d e intervenție în mecanismul prețuril or ,
Intervenția statului în protecția concurenței econo mice,
Consiliul Concurenței

1. Statul și prețurile în economia de piață
Realitatea este că în economia concurențială contem porană, formarea prețurilor este
influențată și de intervenția statului.
Statul este interesat în dubla sa calitate de a int erveni asupra prețurilor. În primul rând, ca
reprezentant al tuturor membrilor societății este i nvestit cu autoritate publică și poate lua măsuri d e
orientare a activității destinate schimbului pe pia ță, pentru a asigura satisfacția tuturor consumator ilor,
în funcție de veniturile lor. În al doilea rând, pe ntru a putea finanța diferitele obiective cu caract er
economic sau social pentru care răspunde nemijlocit prin buget, statul are nevoie de resurse. Atât
resursele, cât și cheltuielile publice sunt influen țate de prețuri sub incidența impozitelor și subven țiilor.
Astfel, prețurile nu sunt numai polul de atracție spre care converg forțele specifice ale pieței, ci
și pârghii economice și financiare supuse în perman ență observării și dirijării lor către stat. Interv enția
statului în formarea prețurilor se înfăptuiește pe cale indicativă.
Există numeroase măsuri de natură administrativă de intervenție statală în formarea prețurilor.
Mai uzuale sunt:
– înghețarea prețurilor (menținerea neschimbată p e o perioadă de timp a nivelurilor
prețurilor);
– fixarea de limite de preț (niveluri maxime sau m inime de preț);
– stabilirea unor marje de variație a prețurilor.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 74
Cum nu poate nesocoti cerințele pieței, statul folo sește și metode economice de reglare a
mecanismului de formare a prețurilor. Acestea sunt pârghii economico-financiare prin care se
influențează prețurile și factorii care concură la formarea lor. Astfel, statul intervine frecvent în unitățile
din sectorul său economic prin intermediul profitul ui, căruia îi fixează o anumită mărime sau acționea ză
prin intermediul costului.
De asemenea, o altă măsură o constituie subvenționa rea prețurilor, adică acoperirea de la buget
a costurilor ridicate pentru anumite sectoare.
O formă de intervenție este și reglarea cererii și a ofertei. Statul achiziționează de pe piață
surplusul de produse, în perioada de abundență cons tituind stocuri, iar în viitor, când se revigorează
cererea, sporește oferta prin vânzarea mărfurilor d in stoc.
În țările cu economie de piață, intervenția statulu i în mecanismul formării prețurilor urmărește
protejarea consumatorilor și garantarea veniturilor producătorilor.
În agricultură, se urmărește diminuarea influenței fluctuațiilor producției agricole asupra
producătorilor și consumatorilor. În această ramură se manifestă două aspecte: pe de o parte caracteru l
relativ incert al recoltelor la principalele produs e, pe de altă parte inelasticitatea cererii în rapo rt cu
prețurile existente. În vederea garantării venituri lor agricultorilor, prețurile de stat sunt superioa re celor
de echilibru, ceea ce presupune intervenția puterii publice și asupra ofertei, prin crearea de producț ie
sau de penurie. Politicile de prețuri ale produselo r agricole se materializează, în anumite perioade, în
prețuri de piață însoțite de subvenții sau credite acordate producătorilor de cereale, prețuri plafon cu
compensare bănească directă a diferenței nefavorabi le dintre acesta și nivelul mai scăzut al prețurilo r de
piață (în anii cu recolte mari) sau prețuri plafon, practicate în condițiile stocării surplusurilor de cereale
pentru a asigura o stabilitate a prețurilor.
2. Intervenția statului in protecția concurenței. Cons iliul Concurenței
Autoritatea română de concurență și-a început activ itatea la 6 septembrie 1996 prin elaborarea
reglementărilor necesare aplicării Legii concurențe i (nr.21/1996), ce a intrat în vigoare la 1 februar ie
1997.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 75
În calitatea sa de autoritate națională în domeniul concurenței, instituția pune în aplicare și
asigură respectarea prevederilor naționale, dar și a celor comunitare de concurență.

În același timp, Consiliul Concurenței are rolul de autoritate națională de contact în domeniul
ajutorului de stat între Comisia Europeană, pe de o parte, și instituțiile publice, furnizorii și bene ficiarii
de ajutor de stat, pe de altă parte.
Consiliului Concurenței îi revine și rolul de a rep rezenta România în relațiile cu organizațiile și
instituțiile internaționale de profil; de asemenea, este responsabil de relația cu instituțiile Uniuni i
Europene, potrivit prevederilor relevante din legis lația europeană, și cooperează cu alte autorități d e
concurență.
Activitatea Consiliului Concurenței se desfășoară p e două componente principale: una
preventivă, de monitorizare a piețelor și supravegh ere a actorilor de pe aceste piețe și una corectivă ,
menită să restabilească și să asigure dezvoltarea u nui mediu concurențial normal.
Astfel, misiunea autorității române de concurență p oate fi definită sintetic ca fiind aceea de a
proteja și de a stimula concurența pe piața românea scă în vederea dezvoltării unui mediu concurențial
normal, pentru ca, în final, să se asigure o promov are cât mai bună a intereselor consumatorilor.
2.1.Structura Consiliului Concurentei
Consiliul Concurenței este un organ colegial, forma t din 7 membri: un președinte (a cărui
funcție este asimilată celei de ministru), 2 vicepr eședinți (a caror funcție este asimilată celei de s ecretar
de stat) și 4 consilieri de concurență (a caror fun cție este asimilată celei de subsecretar de stat).
Membrii Consiliului Concurentei sunt numiți în func ție de către Președintele României, la
propunerea Guvernului. Durata mandatului membrilor Plenului Consiliului Concurenței este de 5 ani,
acesta putând fi reînnoit o singură dată. Membrii P lenului îndeplinesc atribuții conform regulamentelo r
aprobate de către Plen sau conform delegării Președ intelui.

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 76
Calitatea de membru al Consiliului Concurenței este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte
activități profesionale sau de consultanță, cu part iciparea, directă ori prin persoane interpuse, la
conducerea sau administrarea unor entități publice ori private sau cu deținerea de funcții ori de
demnități publice, cu excepția funcțiilor și activi tăților didactice din învățământul superior, cercet are
științifică și creație literar-artistică. Ei nu pot fi desemnați experți sau arbitri nici de părți și nici de
instanța judecătorească sau de către o altă institu ție.
Membrii Consiliului Concurenței și inspectorii de c oncurență nu pot face parte din partide sau
alte formațiuni politice.
Inspectorii de concurență din cadrul Consiliului Co ncurenței, cu excepția debutanților, au fost
abilitați, prin lege, cu puteri speciale de inspecț ie pentru investigarea încălcării prevederilor de
concurență.
2.2. Atribuții si competențe ale Consiliului Concurenței
Consiliul Concurenței are urmatoarele atribuții in domeniul concurenței:
o efectuează investigațiile privind aplicarea prevede rilor naționale și comunitare de concurență;
o ia decizii pentru cazurile de încălcare a dispoziți ilor naționale și comunitare de concurență,
precum și pentru cazurile de concentrări economice;
o acceptă angajamente și impune măsuri interimare;
o retrage beneficiul exceptării pentru înțelegerile, deciziile asociațiilor de întreprinderi sau
practicile concertate cărora li se aplică prevederi le unuia dintre regulamentele europene de
exceptare pe categorii;
o asigură aplicarea efectivă a deciziilor proprii, in clusiv monitorizarea măsurilor dispuse și a
efectelor concentrărilor economice autorizate condi ționat prin decizii;
o efectuează, din proprie inițiativă, investigații pr ivind un anumit sector economic sau un anumit
tip de acord în diferite sectoare, atunci când rigi ditatea prețurilor sau alte împrejurări sugerează
posibilitatea restrângerii sau denaturării concuren ței pe piață.;

PREȚURI ȘI CONCURENȚĂ

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 77
o sesizează Guvernul asupra existenței unei situații de monopol sau a altor cazuri și propune
acestuia adoptarea măsurilor necesare pentru remedi erea disfuncționalităților constatate;
o sesizează instanțele judecătorești asupra cazurilor în care acestea sunt competente;
o urmărește aplicarea dispozițiilor legale și a altor acte normative incidente în domeniul de
reglementare al Legii concurenței;
o sesizează Guvernului cazurile de imixtiune a organe lor administrației publice centrale și locale în
aplicarea prezentei legi;
o emite avize pentru proiectele de acte normative car e pot avea impact anticoncurențial,
autoritățile și instituțiile administrației publice centrale și locale fiind obligate să solicite aces t
aviz, și poate recomanda modificarea actelor normat ive care au un asemenea efect;
o face recomandări Guvernului și organelor administra ției publice locale pentru adoptarea de
măsuri care să faciliteze dezvoltarea pieței și a c oncurenței;
o propune Guvernului sau organelor administrației pub lice locale luarea de măsuri disciplinare
împotriva personalului din subordinea acestora, în cazul în care acesta nu respectă dispozițiile
obligatorii ale Consiliului Concurenței;
o realizează studii și întocmește rapoarte privind do meniul său de activitate și furnizează
Guvernului, publicului și organizațiilor internațio nale specializate informații privind această
activitate;
o reprezintă România și promovează schimbul de inform ații și de experiență în relațiile cu
organizațiile și instituțiile internaționale de pro fil; ca autoritate națională de concurență,
Consiliul Concurenței este responsabil de relația c u instituțiile Uniunii Europene, potrivit
prevederilor relevante din legislația europeană, și cooperează cu alte autorități de concurență;
o stabilește și aprobă misiunea, strategia generală ș i programele de activitate ale autorității de
concurență.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 1 Curs 1 Evoluția conceptuală a concurenței: dimensiunea co ncurenței- motor al d ezvoltării, piața-… [614575] (ID: 614575)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Lect.univ.dr . Liviana Andreea NIMINET Page 1 Curs 1 Evoluția conceptuală a concurenței: dimensiunea co ncurenței- motor al d ezvoltării, piața-… [614575]

Copyright Notice

INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN CLUJ LICEUL TEORETIC „P A V E L D A N” Str. 1 Decembrie 1918, nr. 17, CÂMPIA TURZII, jud. Cluj Tel./fax 0264 368855 ;… [612058]

Suplimente nutritive cu rol imunostimulator, folosite în practica farmaceutică [303678]

Appl. Sci. 2020 , x 5148 doi:10.3390 app10155148 www.mdpi.com journal applsci [616734]

PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I Coordonator științific: Prof. univ. dr. Vasile CHIȘ Candidat: Alexandra-Monica VARGA Universitatea… [302139]

Metodă optoelectronică de spectrometrie de absorbție [622210]

Platformă integrată de co municare și planificare [612971]

Copyright Notice

Similar Posts