PLANIFICAREA PROCESULUI DE PREGĂTIRE A ÎNCEPĂTORILOR ÎN HANDBAL Prof.univ.dr .Constantin RIZESCU Dorința specialiștilor de a efectua o eșalonare cât… [614484]

PLANIFICAREA PROCESULUI DE PREGĂTIRE
A ÎNCEPĂTORILOR ÎN HANDBAL
Prof.univ.dr .Constantin RIZESCU
Dorința specialiștilor de a efectua o eșalonare cât mai rațională a
conținutului instruirii, a metodelor și mijloacelor de antrenament a
condus la necesitatea periodizării și programării pregătirii sportivilor.
Periodizarea reprezintă “împărțirea anului competițional în
intervale mai scurte, strâns legate între ele și fiecare urmărind
influențarea creșterii gradului de pregătire a sportivilor potrivit cerințelor
obținerii și menținerii formei sportive” (Șiclovan I., 1977).
În lucrarea “Terminologia educației fizice și sportului” (1974),
periodizarea este definită ca “operația de programare a pregătirii
sportivilor pe anumite unități de timp, variabile ca durată și corelate între
ele”. Asemănător este definită periodizarea și de Bompa T. (2002), care
mai face precizarea că termenul nu este deloc nou, originea sa trebuie
căutată la olimpici antici.
Referindu-se la programarea conținutului pregătirii, Șiclovan I.
(1977) înțelege prin aceasta “eșalonarea ponderii componentelor
instruiri (pregătirea tehnică, tactică, fizică, psihologică și teoretică),
precum și volumul și intensitatea efortului corespunzător obiectivelor
proprii fiecărui microciclu”. Există o strânsă relație între cele două
activități, periodizare și programare, care se realizează la parametrii
diferiți în funcție de obiectivele prioritare ale etapelor de pregătire, dar și
de nivelul de pregătire al sportivilor.

La nivelul handbalului, periodizarea instruirii copiilor și juniorilor
este o activitate metodică de mare responsabilitate. Dacă la nivelul
juniorilor și al handbalului de performanță periodizarea se realizează în
strânsă concordanță cu sistemul competițional, la incepatori stabilirea
perioadelor și etapelor de pregătire urmărește realizarea obiectivelor de
perfecționare a componentelor antrenamentului. În fiecare perioadă și
etapă se urmărește îndeplinirea de obiective instructiv-educative
intermediare, care să conducă la realizarea obiectivelor finale planificate
pentru anul respectiv.
Periodizarea pregătirii copiilor trebuie făcută în concordanță cu
structura anului școlar. Se va avea în vedere faptul că pe parcursul unui
an școlar sunt perioade cu o mai mare încărcătură pe plan școlar –
testări și verificări semestriale sau finale, dar și perioade mai putin
aglomerate – începuturile de semestru și vacanțele școlare.
Programarea instruirii pe parcursul acestor etape fiind diferită, ele pot
deveni etape distincte de pregătire.
Cerințele metodologice și organizatorice specifice pregătirii copiilor
vor influența programarea instruirii la acest nivel.
Necesitatea perfecționării permanente a procesului de pregătire,
pentru realizarea de performante superioare, necesită o accelerare a
instruirii la nivelul bazei de masă a handbalului de performanță.
Accelerarea instruirii rezultă și din tendințele de evoluție și
dezvoltare a jocului de handbal pe plan mondial, care solicită jucători tot
mai bine pregătiți fizic, tehnic, tactic și psihic. Pe această direcție
considerăm că este necesară experimentarea unor modalități, practice și
eficiente, de accelerare a pregătirii, în concordanță cu cerințele actuale
ale handbalului de mare performanță.
Lipsa calendarului competițional la începători, va orienta
pregătirea spre perfecționarea componentelor antrenamentului și nu la

obținerea formei sportive. Deasemenea, pregătirea se va realiza în
concordanță cu obiectivele prioritare stabilite pentru fiecare etapă de
instruire. Datorită stabilității în general reduse a efectivelor la aceste
grupe, copiilor nou selecționați li se vor întocmi programe de pregătire
individualizată, pentru a ajunge la același nivel de instruire. Toate aceste
considerente vor influența periodizarea și programarea pregătirii copiilor
începători și avansați (juniori IV) și parțial pe a copiilor de performanță
(juniori III).
Cunoașterea particularităților de vârstă a celor care alcătuiesc
grupele, dar și analiza și interpretarea disponibilităților din punct de
vedere fizic, tehnic, tactic și psihic, vor constitui baza unei corecte
conceperi a instruirii copiilor și juniorilor.
Instruirea în jocul de handbal se caracterizează prin prezența
simultană a tuturor componentelor antrenamentului, respectându-se
cerința de modelare a pregătirii în conformitate cu structura și caracterul
jocului. Ponderea componentelor diferă în funcție de nivelul de instruire
și perioadele de pregătire. La nivelul eșaloanelor de juniori și în
handbalul de performanță, ponderea componentelor este strâns legătă
de calendarul competițional.
Atingerea formei sportive determină ponderea
componentelor antrenamentului, și diferă de la o perioadă la alta sau
chiar în cadrul aceleiași perioade. Cea mai mare stabilitate a raportului
dintre componentele antrenamentului o vom întâlni la nivelul grupelor de
copii începători (Tabelul 1)
Stabilirea ponderii componentelor antrenamentului la grupele de
copii se face luând în calcul trei elemente:
 motricitatea fiecărei grupe în parte și nivelul atins în
perfecționarea fiecărei componente;

 încărcătura profesională din anumite perioade școlare;
 baza materială și condițiile climaterice de lucru;
Tabelul 1. Ponderea componentelor antrenamentului la nivelul
bazei de masă a handbalului de performanță
(după Kunst-Ghermănescu I., Gogâltan V,. Jianu E., Negulescu I., 1983)
Componentele
antrenamentului
Nivelul de instruirePregătire
fizică Pregătire
tehnică Pregătire
tactică
Copii începători 40% 50% 10%
Copii avansați – jun.IV 35% 50% 15%
Copii performanță – jun III 35% 45% 20%
Juniori II
30% 45% 25%
Juniori I
25% 40% 35%
Constatăm că pregătirea tehnică ocupă ponderea cea mai mare
în antrenamentul copiilor și juniorilor. Cu toate acestea conținutul ei, la
copiii începători și avansați, cuprinde numai tehnica de bază
(fundamentală) care trebuie însușită foarte bine, consolidată și
perfecționată. Deși cuprinde mai puține procedee, volumul de muncă va
fi mare, fiind necesară folosirea unui sistem de mijloace cât mai variat și
diversificat.

Modelul de joc la nivelul copiilor este mult simplificat, iar învățarea
și consolidarea tehnicii de bază cuprinsă în aceste modele constituie
premise pentru însușirea ulterioară a tehnicii handbalului de
performanță.
Modelul de joc la nivelul handbaliștilor începătorilor
Modelul jocului în atac
Faza a I-a – Trecerea rapidă din apărare în atac – contraatacul
colectiv
Componentele tehnico-tactice de realizare :
 alergare accelerată, alergare lansată, alergare de viteză în linie
dreaptă și cu schimbări de direcție
 porniri, opriri, sărituri, întoarceri
demarcajul pentru intrarea în posesia mingii
 degajarea mingii de către portar
 pasa oblică în adâncime efectuată de un jucător de câmp
 pase din deplasare, între 2-3 jucători, în același plan și în
adâncime
 driblingul simplu și multiplu
 aruncarea la poartă din alergare și din săritură
Faza a-II-a – Atacul în sistem ; forma pozițională, în sistemul cu un
pivot
Componentele tehnico-tactice de realizare :
 așezarea în teren și respectarea posturilor în cadrul sistemului
 pase în potcoavă, pase cu amenințarea porții
 aruncarea la poartă din săritură, din sprijin (cu pas încrucișat
sau pas adăugat) și din plonjon

 acțiuni tehnico-tactice simple: pătrunderea printre doi adversari
cu finalizare și depășirea individuală a adversarului direct
 așezarea la executarea aruncării de la 7 m
Modelul jocului în apărare
Faza a I-a – Retragerea în apărare în cea mai mare viteză–
replierea colectivă
Componentele tehnico-tactice de realizare:
 alergare de viteză la momentul oportun, alergare cu spatele,
alergare cu schimbare de direcție
 porniri, opriri, sărituri, întoarceri
marcajul adversarului
atacarea adversarului aflat în posesia mingii
 aglomerarea zonei unde se află mingea, sau a zonei centrale
Faza a-II-a – Apărarea în sistem; forma “om la om” sau zonă 6+0
Componentele tehnico-tactice de realizare:
 repartizarea adversarilor și marcajul adversarului direct strâns,
la intercepție și om la om
 așezarea în sistem cu respectarea posturilor
 deplasări în poziție fundamentală cu pași adăugați lateral,
înainte și înapoi
 atacarea adversarului cu minge și retragerea oblică în sensul
pasării mingii
 așezarea la aruncările de la 7 m și 9 m
Ca și documente de planificare a pregatirii la nivelul începătorilor
recomand folosirea planului anual (cu obiective de performanță și pe

componentele antrenamentului), graficul planului anual, graficele
planurilor de etapă (mezocicluri) și pentru fiecare etapă un plan
calendaristic cu eșalonarea conținuturilor pregatirii.
Pentru a putea prezenta modelul planificării pregătirii la
handbaliștii începători, pe un macrociclu anual, vom pleca de la
stabilirea obiectivelor de performanță, dar și a celor instructiv-educative
pe componentele antrenamentului. Obiectivele pe componentele
antrenamentului trebuie privite în ansamblu lor, deoarece se
condiționează reciproc și se abordează simultan în pregătire.
Eșalonarea pregătirii cuprinde conținuturile pentru toate
componentele antrenamentului care vor fi rezolvate cu mijloacele
specifice metodicii jocului de handbal.
Modelul mijloacelor de pregătire specifice sunt în mod deosebit
pentru pregătirea tehnică a handbaliștilor începători, find alcătuite din
jocuri dinamice și pregătitoare, ștafete și concursuri, dar și din exerciții
specifice pregătirii tehnice a handbaliștilor.
Prezentăm în continuare obiectivele pregătirii;
Obiective generale
I. De performanță;
1. Promovarea probelor de control F.R.H. și a celor suplimentare.
II. Instructiv-educative;
1. Continuarea preocupărilor pentru lărgirea și asigurarea bazei de
selecție, în concordanță cu cerințele F.R.Handbal.
2. Îmbunătățirea continuă a motricității generale.
3. Creșterea capacității de efort a organismului pe baza dezvoltării
fizice generale.
4. Dezvoltarea calităților motrice de bază cu accent pe viteză și
îndemânare.

5. Însușirea corectă a procedeelor tehnice de bază ale jocului și
formarea priceperilor de utilizare a acestora în condiții simple de
joc.
6. Învățarea regulilor tactice de utilizare în joc a procedeelor tehnice
de bază, paralel cu însușirea principalelor aspecte ale
regulamentului de joc.
7. Formarea motivației pentru practicarea handbalului; dezvoltarea
trăsăturilor pozitive de caracter și a celor moral-volitive.
Obiective și sarcini pe componentele antrenamentului
I. Pregătire fizică
A. Generală
1. Dezvoltarea vitezei sub toate aspectele.
2. Dezvoltarea îndemânării generale și în manevrarea mingii.
3. Dezvoltarea forței generale.
4. Dezvoltarea rezistenței generale.
B. Specifică
1. Dezvoltarea vitezei în regim de rezistență și de forță.
2. Dezvoltarea îndemânării specifice manevrării mingii și mișcării în
teren.
3. Dezvoltarea detentei membrelor inferioare și superioare.
4.Dezvoltarea rezistenței în regim de viteză și îndemânare.
II. Pregătirea tehnică
1. Învățarea și consolidarea poziției fundamentale de atac și apărare
și a mișcării în teren specifică jocului în atac și apărare.
2. Învățarea , consolidarea și perfecționarea prinderii și pasării mingii
(procedeul “zvârlit de deasupra umărului”), de pe loc, din
deplasare și în pătrundere.

3. Învățarea și consolidarea aruncării la poartă (procedeul “zvârlit de
deasupra umărului”), de pe loc, din alergare, din săritură și din
pătrundere cu pas încrucișat.
4. Învățarea , consolidarea și perfecționarea driblingului multiplu.
5. Învățarea și consolidarea atacării adversarului cu minge.
III. Pregătirea tactică
1. Învățarea marcajului și demarcajului.
2. Învățarea utilizării cu eficiență tactică a procedeelor tehnice.
3. Învățarea și consolidarea trecerii rapide din apărare în atac.
4. Învățarea și consolidarea trecerii rapide din atac în apărare.
5. Învățarea și consolidarea apărării om la om și zonă 6+0.
6. Învățarea și consolidarea sistemului de atac pozițional cu un pivot.
IV. Pregătirea teoretică
1. Însușirea noțiunilor de igienă individuală și colectivă.
2. Însușirea de cunoștințe referitoare la tehnica și tactica jocului
3. Formarea de cunoștințe referitoare la efort, parametrii efortului și
refacerea organismului după efort.
4.Învățarea principalelor aspecte legate de regulamentul de joc.
V. Pregătirea psihologică
1. Educarea motivației pentru practicarea handbalului, înțelegerea
necesității depunerii de eforturi în antrenament pentru a devenii
buni jucători.
2. Educarea trăsăturilor morale și de voință.
3. Dezvoltarea curajului, perseverenței și a dârzeniei.
4. Educarea atitudinii de respect pentru coechipieri, adversari și
arbitrii.

GRAFICUL PLANULUI ANUAL
LUNA sept. octombrie noiembrie decembrie ianuarie februarie martie aprilie mai
SĂPTĂMÂNA 52 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
VACANȚA DE IARNĂ14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 16 27 28 29 30 31 32
ETAPA a – I – a a – II – a a – III – a a – IV – a a – V – aC.M.Motricitate gen.
Îndemânare
Viteză
Forță
Rezistență Preg. tehnicăMișcare în teren
Manevrarea
mingii
Prindere/pasare
Arunc.la poartă
Dribling
Atac.adversarului
Fente/dep.ind.Preg. tacticăMarcaj-demarcaj
Contratacul
colect.
Replierea colect.
Atac cu un pivot
Ap.”om la om”
Ap.zonă 6+0
JOCooooo o o o o o o o o o o o o o o o o
Probe de controlooo o o o

GRAFICUL ETAPEI I – a, mezociclu de acomodare
Obiective – prioritare: 1, 2, 3
– secundare: 4, 5
Lunaseptenbrie octombrie
Saptămâna 1 2 3 4 5 6
Nr.antrenamentului 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18Calități motriceMotricitate generală
Îndemânare
Viteză
Rezistență Pregătire tehnicăMișcarea în teren
Manevrarea mingi
Prindere și pasare
Aruncare la poartă

Eșalonarea conținutului pregătirii
Săpt. Obiective – sarcini de antrenament Cod #
11 – Învățarea tehnicii alergării corecte
– Învățarea ținerii și transmiterii mingii
2 – Dezvoltarea vitezei de deplasare
– Învățarea mișcării în teren – în apărare
– Consolidarea ținerii și transmiterii mingii
3 – Dezvoltarea vitezei de deplasare
– Îmbunătățirea motricității generale
– Consolidarea ținerii și transmiterii mingii M1, M2
Mt1
M2, M3
M4
24 – Dezvoltarea vitezei de reacție
– Îmbunătățirea motricității generale
– Învățarea prinderii și pasării mingii de pe loc
5 – Dezvoltarea vitezei de reacție
– Consolidarea mișcarii în teren – în atac
– Consolidarea prinderii și pasării mingii de
pe loc
6 – Consolidarea mișcării în teren – apărare
– Consolidarea prinderii și pasării mingii de
pe loc
– Îmbunătățirea motricității generale P1-2
Mt1,Mt2
P3
Mt1,Mt3
P5, P9
37 – Dezvoltarea vitezei de reacție
– Îmbunătățirea motricității generale
– Învățarea prinderii și pasării mingii din
deplasare
8 – Dezvoltarea vitezei de reacție
– Consolidarea prinderii și pasării mingii din
deplasare
– Dezvoltarea rezistenței generale
9 – Dezvoltarea vitezei de reacție
– Îmbunătățirea tehnicii paselor din alergare
– Îmbunătățirea motricității generale P4
P6
P7, P8

410 – Dezvoltarea vitezei de reacție
– Consolidarea mișcării în teren – apărare
– Îmbunătățirea tehnicii paselor din alergare
11 – Dezvoltarea vitezei de reacție
– Învățarea aruncării la poartă de pe loc
– Dezvoltarea motricității generale
12.- Îmbunătățirea tehnicii mișcării în teren, în atac
– Consolidarea aruncării la poartă de pe loc
– Dezvoltarea rezistenței generale Mt1,Mt3
P4, P9
Ap1,Ap2
Mt3,Mt4
Ap2,Ap4
513 – Dezvoltarea vitezei de reacție
– Învățarea aruncării la poartă din alergare
– Dezvoltarea rezistenței generale
14 – Îmbunătățirea tehnicii mișcării în teren, în
apărare
– Consolidarea paselor din alergare
– Dezvoltarea rezistenței generale
15 – Dezvoltarea vitezei de reacție
– Îmbunătățirea aruncării la poartă din alergare
– Dezvoltarea rezistenței generale Ap3,Ap6
Mt1,Mt2
P3
Ap7
616 – Dezvoltarea îndemânării generale
– Consolidarea tehnicii mișcării în teren, în atac
– Îmbunătățirea aruncării la poartă precedată
de pasă
17 – Dezvoltarea îndemânării generale
– Consolidarea paselor din deplasare
– Îmbunătățirea rezistenței generale
18 – Dezvoltarea îndemânării generale
– Consolidarea paselor din deplasare
– Consolidarea tehnicii mișcării în teren, în
apărare Mt2
Ap9
P4
P4
Mt4

GRAFICUL ETAPEI a – II – a, mezociclu de bază
Obiective – prioritare: 1, 2, 3
– secundare: 4, 5
Luna noiembrie decembrie
Săptămâna 7 8 9 10 11 12 13
Nr.antrenamentului 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39Calități
motriceÎndemânare
Forță Pregătire tehnicăMișcarea în teren
Prindere și pasare
Aruncare la poartă
Dribling
Atacarea adversarului
P.Ta .Marcaj-demarcaj
Joc

Eșalonarea conținutului pregătirii
Săpt. Obiective – sarcini de antrenament Cod
719 – Dezvoltarea îndemânării generale
– Învățarea driblingului multiplu
– Consolidarea paselor din deplasare
20 – Dezvoltarea îndemânării generale
– Consolidarea aruncării la poartă din alergare
precedată de pasă
– Consolidarea driblingului multiplu
21 – Dezvoltarea îndemânării generale
– Consolidarea tehnicii paselor din deplasare
– Joc: Huștuluc (prindere-pasare, aruncare din
alergare)D1
P8
Ap14
D1, D2
P7
2×10
822 – Dezvoltarea forței generale
– Învățarea aruncării la poartă cu pași încrucișați
– Consolidarea tehnicii mișcării în teren, în
apărare
23 – Dezvoltarea forței generale
– Consolidarea aruncării la poartă cu pași
încrucișați
– Consolidarea tehnicii mișcării în teren, în atac
24 – Dezvoltarea forței generale
– Consolodarea tehnicii aruncării la poartă cu
pași încrucișați, precedată de dribling
– Joc: Huștuluc (prindere-pasare, aruncare din
alergare)Ap4.Ap16
Mt3
Ap16
Mt3, Mt4
Ap14
2×10
925 – Dezvoltarea forței generale
– Consolidarea tehnicii pasării mingii
– Consolidarea aruncării la poartă – joc cu
temă
26 – Dezvoltarea forței generale P9
2×10

– Consolidarea aruncării la poartă precedată
de pase
– Consolidarea paselor din deplasare – joc cu
temă
27 – Dezvoltarea forței generale
– Consolidarea aruncării la poartă din alergare
precedată de dribling
– Joc școală Ap14,Ap17
2×10
Ap13,D7
4×10
1028 – Dezvoltarea forței membrelor inferioare
– Învățarea paselor în pătrundere
– Consolidarea aruncărilor la poartă – joc cu
temă
29 – Dezvoltarea forței membrelor inferioare
– Consolidarea paselor în pătrundere
– Repetarea aruncărilor la poartă (din alergare
și din pătrundere cu pas încrucișat)
30 – Dezvoltarea forței membrelor inferioare
– Consolidarea paselor în pătrundere
– Joc școală P18, P19
4×10
P18, P19
Ap12,Ap1
3
P19,P20
4×10
1131 – Dezvoltarea forței musculaturii spatelui
– Învățarea atacării adversarului cu minge
– Repetarea paselor din deplasare
32 – Dezvoltarea forței musculaturii spatelui
– Învățarea atacării adversarului cu minge
– Repetarea driblingului multiplu
33 – Dezvoltarea forței musculaturii spatelui
– Consolidarea atacării adversarului cu minge
– Joc școală Aa1,Aa2
P14,P16
Aa2, Aa3
D9
Aa3, Aa4
4×10
1234 – Dezvoltarea forței musculaturii abdomenului
– Învățarea aruncării la poartă din săritură
– Consolidarea paselor
35 – Dezvoltarea forței musculaturii abdomenului Ap9,Ap17
P12,P17

– Consolidarea aruncării la poartă din săritură
– Consolidarea paselor
36 – Dezvoltarea forței musculaturii abdomenului
– Consolidarea aruncării la poartă din săritură
– Joc școală Ap17,Ap18
P14,P17
Ap12,Ap13
Ap17
4×10
1337 – Dezvoltarea forței musculaturii brațelor
– Învățarea marcajului și demarcajului
– Joc școală
38 – Dezvoltarea forței musculaturii brațelor
– Repetarea marcajului și demarcajului
– Joc școală
39 – Dezvoltarea forței musculaturii brațelor
– Consolidarea marcajului și demarcajului
– Joc școală Md1,Md2
4×10
Md4,Md5
4×10
Md2,Md6
4×10
Vacanța de iarnă
GRAFICUL ETAPEI a – III – a, mezociclu de
acomodare
Obiective – prioritare: 2, 3, 4
– secundare: 1, 5, 7
Luna ianuarie
Săptămâna 14 15 16
Nr.antrenament 40 41 42 43 44 45 46 47 48
C.M. ÎndemânarePregătire tehnicăMișcare în teren
Prindere și pasare
Aruncare la poartă
Atacarea adversarului
. Joc

Eșalonarea conținutului pregătirii
Săpt. Obiective – sarcini de antrenament Cod
1440 – Dezvoltarea îndemânării generale și specifice
– Consolidarea aruncării la poartă precedată
de pasă
– Joc școală
41 – Dezvoltarea îndemânării generale și specifice
– Repetarea paselor din deplasare
– Joc școală
42 – Dezvoltarea îndemânării generale și specifice
– Consolidarea paselor din deplasare
– Joc școală Ap16,Ap17
2×15
P15,P17
2×15
P14,P16
2×15
1543 – Dezvoltarea îndemânării generale și specifice
– Consolidarea aruncării la poartă precedată
de dribling
– Joc școală
44 – Dezvoltarea îndemânării generale și specifice
– Consolidarea paselor în pătrundere
– Joc școală
45 – Dezvoltarea îndemânării generale și specifice
– Consolidarea paselor în pătrundere
– Joc școală D11
2×15
P10,Ap15
2×15
P19,P21
2×15
1646 – Dezvoltarea îndemânării specifice
– Consolidarea mișcării în teren
– Joc școală
47 – Dezvoltarea îndemânării specifice
– Consolidarea atacării adversarului cu minge
– Joc școală
48 – Dezvoltarea îndemânării specifice
– Consolidarea atacării adversarului cu minge
– Joc școală Mt7,Mt10
2×15
Aa3,Aa4
2×15
Aa2,Aa5
2×15

GRAFICUL ETAPEI a – IV – a, mezociclu de bază
Obiective – prioritare: 3, 4, 5
– secundare: 1, 2, 6, 7
Luna februarie martie
Săptămâna 17 18 19 20 21 22 23 24
Nr.antrenamentului 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72C.M.Îndemânare
Viteză
Forță P.TehnicăPrindere și pasare
Aruncare la poartă
Atacarea adversarului
Fente – depășire
individuală Preg. TacticăContraatacul colectiv
Replierea colectivă
Atacul cu un pivot
Apărare “om la om”
Apărare zonă 6+0
Joc

Eșalonarea conținutului pregătirii
Săpt. Obiective – sarcini de antrenament Cod
1749 – Dezvoltarea îndemânării specifice
– Învățarea depășiri individuale
– Învățarea fazei I-a a atacului, contraatacul
colectiv
50 – Dezvoltarea îndemânării specifice
– Învățarea depășiri individuale
– Învățarea fazei I-a a atacului, contraatacul
colectiv
51 – Repetarea fazei I-a a atacului, contraatacul
colectiv
– Repetarea depășiri individuale
– Joc bilateralDi1,Di2,Di3
Ca1,Ca2
Di1,Di3
Ca2,Ca3
Ca3,Ca4
Di3,Di4
4×10
1852 – Dezvoltarea vitezei de repetiție
– Învățarea fazei I-a a apărării, replierea
colectivă
– Consolidarea aruncărilor la poartă precedate
de pase
53 – Dezvoltarea vitezei de repetiție
– Învățarea fazei I-a a apărării, replierea
colectivă
– Consolidarea aruncărilor la poartă precedate
de pase
54 – Dezvoltarea vitezei de repetiție
– Consolidarea fazei I-a a apărării, replierea
colectivă
– Joc bilateralRe1,Re2
Ap12,Ap19
Re1,Re2
Ap16,Ap19
Re2,Re3
4×10
1955 – Dezvoltarea vitezei de reacție
– Consolidarea depășirilor individuale Di3,Di5

– Învățarea sistemului de apărare “om la om”
56 – Dezvoltarea vitezei de reacție
– Consolidarea depășirilor individuale
– Repetarea sistemului de apărare “om la om”
57 – Dezvoltarea vitezei de reacție
– Repetarea sistemului de apărare “om la om”
– Joc bilateralOo1,Oo2
Di4,Di5
Oo2,Oo3
Oo4
4×10
2058 – Dezvoltarea vitezei de execuție
– Învățarea sistemului de atac cu un pivot
– Consolidarea aruncărilor la poartă precedate
de dribling
59 – Dezvoltarea vitezei de execuție
– Repetarea sistemului de atac cu un pivot
– Consolidarea aruncărilor la poartă din
pătrundere
60 – Dezvoltarea vitezei de execuție
– Repetarea sistemului de atac cu un pivot
– Joc bilateralP20,P21,
At1
Ap15,D11
At1,At2
Ap15,Ap17
At3,At4
4×10
2161 – Dezvoltarea forței musculaturii spatelui
– Consolidarea fazei I-a a atacului,
contraatacul colectiv
– Consolidarea depășirilor individuale
62 – Dezvoltarea forței musculaturii spatelui
– Consolidarea fazei I-a a atacului, contraatacul
colectiv
– Consolidarea depășirilor individuale
63 – Dezvoltarea forței musculaturii spatelui
– Consolidarea fazei I-a a atacului,
contraatacul colectiv
– Joc bilateralCa1,Ca2
Di2,Di3
Ca2,Ca3
Di4,Di5
Ca3,Ca4
4×10
2264 – Dezvoltarea forței musculaturii abdomenului
– Consolidarea fazei I-a a apărării, replierea Re2,Re5

colectivă
– Consolidarea atacării adversarului cu minge
65 – Dezvoltarea forței musculaturii abdomenului
– Consolidarea fazei I-a a apărării, replierea
colectivă
– Consolidarea atacării adversarului cu minge
66 – Dezvoltarea forței musculaturii abdomenului
– Consolidarea fazei I-a a apărării, replierea
colectivă
– Joc bilateralAa3,Aa4
Re3,Re4
Aa4,Aa5
Re3,Re5
4×10
23 67 – Dezvoltarea musculaturii membrelor inferioare
– Consolidarea atacului cu un pivot
– Consolodarea sistemului de apărare
“om la om”
68 – Dezvoltarea musculaturii membrelor inferioare
– Consolidarea atacului cu un pivot
– Consolidarea sistemului de apărare
“om la om”
69 – Dezvoltarea musculaturii membrelor inferioare
– Consolidarea atacului cu un pivot
– Joc bilateralAt1,At3
Oo2,Oo3
At2,At4
Oo3,Oo4
At3,At4
4×10
24 70 – Dezvoltarea musculaturii membrelor superioare
– Învățarea apărării în zonă 6+0
– Consolidarea paselor din deplasare
71 – Dezvoltarea musculaturii membrelor superioare
– Repetarea apărării în zonă 6+0
– Consolidarea paselor din deplasare
72 – Dezvoltarea musculaturii membrelor superioare
– Repetarea apărării în zonă 6+0
– Joc bilateralAz1,Az2
P15,P16
Az2,Az3
P14,P16
Az3,Az4
4×10

GRAFICUL ETAPEI a – V – a, mezociclu de bază
Obiective – prioritare: 2, 4, 5
– secundare: 1, 3, 6, 7
Luna aprilie mai
Săptămâna 25 26 27 28 29 30 31 32
Nr.antrenamentului 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82 83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 9596C.M.Îndemânare
Viteză
Rezistență P.Teh.Prindere și pasare
Aruncare la poartă
Fente – depășire
individuală Preg. TacticăContraatacul colectiv
Replierea colectivă
Atacul cu un pivot
Apărare “om la om”
Apărare zonă 6+0
Marcaj – demarcaj
Joc

Eșalonarea conținutului pregătirii
Săpt Obiective – sarcini de antrenament Cod.
2573 – Dezvoltarea rezistenței generale
– Consolidarea paselor din pătrundere și deplas
– Joc școală (arunc.din alergare se punctează
dublu)
74. – Dezvoltarea rezistenței generale
– Consolidarea paselor din pătrundere și deplas
– Joc școală (arunc.cu pas încrucișat se
punctează dublu)
75.- Dezvoltarea rezistenței generale
– Consolodarea paselor din pătrundere și deplas
– Joc bilateralP9,P10,
P20
2×15
P17,P14,
P21
2×15
P16,P21
4×10
2676 – Dezvoltarea rezistenței generale
– Consolidarea aruncărilor la poartă
– Joc școală (golul precedat de dep.ind. se
dublează)
77 – Dezvoltarea rezistenței generale
– Consolidarea aruncărilor la poartă
– Joc școală (golul precedat de dep.ind. se
dublează)
78 – Dezvoltarea rezistenței generale
– Consolidarea aruncărilor la poartă
– Joc bilateralAp12,Ap13,
D11
2×15
P14,Ap19,
Re3
2×15
Ap16,Ap17
4×10
27 79.- Dezvoltarea îndemânării specifice
– Repetarea marcajului și demarcajului
– Joc școală (apărare “om la om” pe jumatate
de teren)
80 – Dezvoltarea îndemânării specifice MD6,MD9
2×15
MD7,MD9

– Repetarea marcajului și demarcajului
– Joc școală (apărare “om la om” pe jumatate de
teren)
81.- Dezvoltarea îndemânării specifice
– Repetarea marcajului și demarcajului
– Joc bilateral2x15
MD8,MD9
4×10
2882 – Dezvoltarea rezistenței specifice
– Repatarea aruncării la poartă din plonjon
– Joc școală (Golul din arunc cu plonjon se
dublează)
83 – Dezvoltarea rezistenței specifice
– Repatarea aruncării la poartă din plonjon
– Joc școală (golul din arunc cu plonjon se
dublează)
84.- Dezvoltarea rezistenței specifice
– Repatarea aruncării la poartă din plonjon
– Joc bilateralAp14,Ap17
2×15
Ap17,Ap19
2×15
Ap15,Ap19
4×10
2985 – Dezvoltarea vitezei de reacție
– Consolidarea. contraatacului și replierii colective
– Joc școală (golul precedat de dep.ind. se
dublează)
86 – Dezvoltarea vitezei de reacție
– Consolidarea contraatacului și replierii colective
– Joc școală (golul precedat de dep.ind. se
dublează)
87.- Dezvoltarea vitezei de reacție
– Consolidarea contraatacului și replierii colective
– Joc bilateralRe2,Ca3,
Re4
2×15
Re2,Re3,
Ca3
2×15
Ca3,Re4
4×10
3088 – Dezvoltarea vitezei de execuție
– Consolidarea sistemului de atac cu un pivot
– Joc școală (golurile din aruncări cu plonjon
se dublează) At1,At2
2×15

#Pe parcursul eșalonării conținutului pregătirii am folosit următoarele coduri
ale mijloacelor utilizate: M – școala mingii; Mt – mișcare în teren; P – prinderea și
pasarea mingii; Ap – aruncare la poartă; D– dribling; MD – marcaj și demarcaj;
Aa– atacarea adversarului cu minge; Di – depășire individuală; Ca– contraatacul
colectiv; Re – replierea colectivă; At– atacul cu un pivot; Oo– sistemul de
apărare “om la om”; Az – sistemul de apărare zonă 6+0. 89 – Dezvoltarea vitezei de execuție
– Consolidarea sistemului de atac cu un pivot
– Joc școală (golurile din aruncări cu plonjon se
dublează)
90.- Dezvoltarea vitezei de execuție
– Consolidarea sistemului de atac cu un pivot
– Joc bilateralAt2,At3
2×15
At3,At4
4×10
31 91 – Dezvoltarea vitezei de deplasare
– Consolidarea apărării în zonă 6+0
– Joc școală (golurile din pătrundere pe culoar
se dublează)
92 – Dezvoltarea vitezei de deplasare
– Consolidarea apărării în zonă 6+0
– Joc școală (golurile din pătrundere pe culoar
se dublează)
93 – Dezvoltarea vitezei de deplasare
– Consolidarea apărării în zonă 6+0
– Joc bilateralAz1,Az2
2×15
Az2,Az3
2×15
Az3,Az4
4×10
3294 – Consolidarea aruncărilor la poartă
– Joc bilateral
95 – Consolidarea aruncărilor la poartă
– Joc bilateral
96 – Consolidarea aruncărilor la poartă
– Joc bilateral4x15
4×15
4×15

MODEL DE EȘALONARE A MIJLOCELOR
SPECIFICE PREGĂTIRII TEHNICE A ÎNCEPĂTORILOR
(jocuri dinamice și pregătitoare, ștafete și concursuri, exerciții specifice)
I. Mișcarea în teren – Mt
Mt 1. Prinde-l pe ultimul, 3 x 2 min, pauză 45 sec
Mt 2. De-a prinsa cu tăierea drumului, 2 x 4 min, pauză 30 sec
Mt 3. Năvodul, 4 x 4 min, pauză 30 sec
Mt 4. Cursa pe numere, 2 x 5 min, pauză 1 min
Mt 5. Labirintul, 4 x 4 min, pauză 45 sec
Mt 6. Urmărește-l pe cel cu minge, 2 x 5 min, pauză 45 sec
Mt 7. Ștafete cu ; alergare cu fața și cu spatele, porniri, întoarceri, opriri,
sărituri, schimbări de direcție, 6 x 30 m, pauză 45 sec
Mt 8. Alergare cu pași adăugați (lateral, înainte sau înapoi) și pași încrucișați, 4
x 30 m, pauză 45 sec
Mt 9. Galop lateral, înainte, înapoi, 4 x 30 m, pauză 45 sec
Mt 10. Deplasări laterale, înainte și înapoi din poziție fundamentală de apărare,
6 x 30 sec, pauză 30 sec
II. Școala mingii – M
M 1. Jonglerii cu mingea, 4 x 1 min, pauză 30 sec
M 2. Mingea peste pod, 5 x 1 min, pauză 30 sec
M 3. Mingea pe sub pod, 5 x 1 min, pauză 30 sec
M 4. Mingea în val, 5 x 1 min, pauză 30 sec
M 5. Mingea călătoare (prin lateral), 5 x 1 min, pauză 30 sec
M 6.Ștafete cu transportul mingiilor ( de diferite dimensiuni), 4 x 30 m, pauză
45 sec
M 7. Ștafete cu rostogolirea a două mingii, 4 x 30 m, pauză 45 sec
III. Prinderea și pasarea mingii – P
P 1. Apără cetatea, 4 x 2 min, pauză 30 sec
P 2. Mingea frige, 4 x 2 min, pauză 30 sec
P 3. Mingea în stea, 2 x 5 min, pauză 1 min

P 4. Mingea la căpitan, 4 x 3 min, pauză 30 sec
P 5. Mingea națiunilor, 2 x 5 min, pauză 1 min
P 6. Pasează numărul strigat, 4 x 4 min, pauză 30 sec
P 7. Goana mingiilor, 2 x 5 min, pauză 1 min
P 8. Ștafete cu pase în doi, 6 x 30 m, pauză 45 sec
P 9. Pase în 2 și 3 jucători, de pe loc, 5 x 2 min, pauză 1 min
P 10. Pase în triunghi, cu ieșire la minge, 6 x 2 min, pauză 45 sec
P 11. Pase în zig-zag, 6 x 2 min, pauză 45 sec
P 12. Pase în pătrat, 6 x 2 min, pauză 45 sec
P 13. Pase în stea, 6 x 2 min, pauză 45 sec
P 14. Pase din alergare între 2, 3, 4 jucători, fără și cu aruncare, 8 x 30 m,
pauză 45 sec
P 15. Suveică simplă, 5 x 2 min, pauză 1 min
P 16. Suveică dublă, fără și cu aruncare, 5 x 3 min, pauză 45 sec
P 17. Pătratul mișcător, cu una și două mingii, 4 x 4 min, pauză 45 sec
P 18. La nivel de inter stânga și dreapta, pase în pătrundere și retragere
înapoia șirului, 4 x 2 min, pauză 45 sec
P 19. La nivel de inter stânga, inter dreapta și centru, pase în pătrundere și
retragere înapoia șirului, 3 x 3min, pauză 30 sec
P 20. Pe grupe de patru, interi și extreme, pase în pătrunderi succesive, fără
sau cu aruncare de la nivelul extremelor sau interilor, 3 x 5 min, pauză 1
min
P 21. Din așezare în atac, fără pivot, pase în pătrunderi succesive, fără sau cu
aruncare, 3 x 5 min, pauză 1 min
IV. Aruncarea la poartă (de pe loc) – Ap
Ap 1. Mingea la țintă, 2 x 5 min, pauză 30 sec
Ap 2. Aruncă cel strigat, 2 x 5 min, pauză 30 sec
Ap 3. Rața sălbatică, 2 x 6 min, pauză 1 min
Ap 4. Mingea pe sub șnur, 2 x 5 min, pauză 30 sec
Ap 5. Mingea la turn, 2 x 6 min, pauză 1 min

Ap 6. Doboară mingea, 2 x 6 min, pauză 1 min
Ap 7. Culorile (aruncă culoarea strigată), 2 x 6 min, pauză 1 min
Ap 8. Cursa cu ochire, 2 x 6 min, pauză 1 min
Ap 9. Concurs de aruncări la distanță (cu mingi de tenis sau de oină), 4 x 2
min, pauză 30 sec
Ap 10. Aruncări la poartă de pe loc (lovirea bări verticale sau orizontale, 3 x 10
aruncări
Ap 11. Aruncări la poarta împărțită în 9 dreptunghiuri, 3 x 7 aruncări
Ap 12. Aruncări la poartă precedată de pase, de pe diferite posturi din atac, 3 x
10 aruncări
Ap 13. Aruncări la poartă precedată de dribling, 3 x 10 aruncări
Ap 14. Aruncări la poartă din plonjon, 3 x 7 aruncări
Ap 15. Aruncări la poartă precedate de pase în potcoavă, 3 x 5 aruncări
Ap 16. Aruncări la poartă cu pași încrucișați, 3 x 10 aruncări
Ap 17. Aruncări la poartă din săritură sau plonjon, precedate de pase,
3 x 10 aruncări
Ap 18. Aruncări la poartă din săritură peste banca de gimnastică, 2 x 10
aruncări
Ap 19. Aruncări la poartă de pe extreme, fără și cu plonjon, 3 x 10 aruncări
Ap 20. Aruncări la poartă de la 7 m, 4 x 2 aruncări
V. Driblingul – D
D 1. Drum lung cu dribling, 6 x 30 m, pauză 45 sec
D 2. Mingea pe cărare, 6 x 30 m, pauză 45 sec
D 3. Cursa pe numere cu dribling, 2 x 5 min, pauză 30 sec
D 4. Dribling printre obstacole, 6 x 30 m, pauză 30 sec
D 5. Dribling pe loc, cu brațul îndemânatic sau cel neîndemânatic, 4 x 45 sec,
pauză 30 sec
D 6. Dribling din alergare în linie dreaptă, 6 x 30 m, pauză 30 sec
D 7. Suveică simplă cu dribling (20-30 m), 4 x 2 min, pauză45 sec
D 8. Dribling printre 6 jaloane, fără și cu aruncare, 2x 8 execuții, pauză 45 sec

D 9. Ștafetă cu dribling, pe grupe de 4 jucători, 6 x 30 m, pauză 30 sec
D 10. Dribling în viteză pe 15-20 m urmat de pasă sau aruncare, 3 x 7 execuții,
pauză 45 sec
D 11.Dribling, pasă, prindere, dribling, aruncare, 2 x 10 execuții, pauză 1 min.
VI. Marcajul și demarcajul – MD
MD 1. Leapșa cu ghemuire, 3 x 2 min, pauză 30 sec
MD 2. Prinde umbra, 6 x 30 sec, pauză 30 sec
MD 3. Deplasări “în oglindă”, 6 x 30 sec, pauză 30 sec
MD 4. Crabi și creveții, 6 x 30 sec, pauzp 30 sec
MD 5. Cursa cu urmărire în linii, 2 x 5 min, pauză 1 min
MD 6. Cine ține mingea mai mult, 4 x 3 min, pauză 1 min
MD 7. Joc 2.2, pe jumătate de teren, 4 x 2 min, pauză 1 min
MD 8. Joc 3:3, pe jumătate de teren, 4 x 3 min, pauză 1 min
MD 9. Joc 4:4, pe tot terenul, 3 x 4 min, pauză 2 min
MD 10. Joc cu apărare “om la om” pe tot terenul, 4 x 3 min, pauză 2 min
VII. Atacarea adversarului cu minge – Aa
Aa 1. Deplasări “în oglindă” pe perechi, 4 x 40 sec, pauză 20 sec
Aa 2. Din deplasări în poziție fundamentală de apărător, pe perechi de câte doi,
atingerea umerilor partenerului, 4 x 45 sec, pauză 15 sec
Aa 3. Deplasări cu pas adăugat pe semicerc, cu ieșiri la nivelul interilor și
centrului, cu atingerea unor jaloane, 6 execuții, pauză 30 sec
Aa 4.Pe grupe de câte doi, atacantul la 9 m, apărătorul la 6 m, apărătorul ieșire
și atacarea adversarului urmată de retragere oblică, 3 x 10 execuții, după
fiecare serie se schimbă rolurile
Aa 5. Joc școală 3:3, 4:4, 5:5, pe jumătate de teren, 3 x 3 min, pauză 1 min
VII. Depășirea individuală – Di
Di 1. Din alergare ușoară pe lungimea terenului, la fluierul antrenorului se
execută schinbare simplă de direcție, 6 x 30 m, pauză 30 sec
Di 2. Din alergare ușoară, fiecare cu minge în mână, aruncarea acesteia ușor
în sus, prinderea, efectuarea unei schimbări de direcție urmată de un

dribling, 6 x 4 execuții, pauză 30 sec
Di 3. Pe grupe de câte doi, un atacant și un apărător pasiv, atacantul primește
mingea de la apărător, efectuează o depășire urmată de aruncare la
poartă, 2 x 10 execuții fiecare
Di 4. Depășire individuală cu apărător semiactiv, cu pas primit din lateral, 2 x
10 execuții
Di 5. Joc 1:1, 4 x 5 atacuri fiecare, pauză 1 min
VIII. Contraatacul colectiv – Ca
Ca 1. Suveică dublă, pe grupe de 3, 4 jucători, 4 x 4 min, pauză 45 sec
Ca 2. Pase din deplasare între 2, 3, 4 atacanți, cu 1, 2, 3 apărători (pasivi sau
semiactivi), fără sau cu finalizare, 4 x 4 min, pauză 1 min
Ca 3. Pase din deplasare între 2, 3, 4 atacanți, cu 1, 2, 3 apărători activi în
jumătatea adversă de teren, fără sau cu finalizare, 4 x 4 min, pauză 1
min
Ca 4. Joc 3:3 sau 4:4, fără repunerea mingii de la centru, 4 x 3 min, pauză 2
min
IX. Replierea colectivă – Re
Re 1. Pe grupe de câte doi, unu execută dribling, celălalt se retrage pe direcția
lui de înaintare, 6 x 30 , pauză 30 sec
Re 2. Suveică dublă, pe grupe de 3, 4 jucători cu repliere, 4x 3 min, pauză 1
min
Re 3. Pe grupe de doi atacanți la nivel de interi care execută 2, 3 pase
finalizate cu aruncare, urmate de repliere la celălalt semicerc, 15
execuții, pauză 45 sec
Re 4. Joc 3:3 sau 4:4, fără repunerea mingii de la centru, 4 x 3 min, pauză 2
min
Re 5. Pe grupe de 3, 4 în atac, pase în pătrunderi succesive finalizate cu
aruncare, urmate de repliere, 10 execuții, pauză 45 sec

X. Sistemul de atac cu un pivot – At
At 1. Din așezare în atac cu un pivot, pase în pătrundere succesivă de la o
extremă la cealalta și retur, 4 x 2 min, pauză 1 min
At 2. Din așezare în atac cu un pivot, pase în pătrundere succesivă din doi în
doi (extremă-centru-extremă-pivot-inter-inter), 4 x 3 min, pauză 1 min
At 3. Din așezare în atac cu un pivot, pase în pătrundere succesivă cu
angajarea pivotului de cătr inter, 4 x 3 min, pauză 1 min
At 4. Din așezare în atac cu un pivot, pase în pătrundere succesivă cu
schimbarea direcției de pasare, cu apărători semiactivi, 4 x 3 min, pauză
1 min
XI. Sistemul de apărare “om la om” – Oo
Oo 1. Deplasări “în oglindă”, pe perechi de câte doi, 4 x 2 min, pauză 45 sec
Oo 2. Joc “Cine ține mingea mai mult”, pe echipe de 4, 5, sau 6 jucători, 3 x 2-4
min, pauză 1 min
Oo 3. Joc școală pe jumătate de teren, pe grupe de 4, 5 sau 6 jucători, 3 x 5
min, pauză 2 min
Oo 4. Joc școală cu apărare “om la om” pe tot terenul, 4 x 5 min, pauză 2 min
XII. Sistemul de apărare în zonă “6 +0” – Az
Az 1. Trei apărători în zona centrală care se deplasează după mingea pasată
între centru și cei doi interi, 3 x 2 min de lucru ca apărător, pauză 1 min
Az 2. Patru apărători și patru atacanți (doi interi și două extreme), atacanți
pasează mingea iar apărătorii, ținându-se de mâini încearcă să fie
totdeauna pe direcția mingii, 3 x 2 min de lucru ca apărător, pauză 1
min
Az 3. Patru apărători și cinci atacanți, atacanții pasează mingea în pătrundere,
apărătorii atacă jucătorul cu minge și se retrag oblic în sensul de pasare
a mingii, 3 x 2 min de lucru ca apărător, pauză 1 min
Az 4. Cinci apărători și cinci atacanți, atacanții pasează mingea în pătrundere
cu schimbarea direcției de pasare, apărătorii atacă jucătorul cu minge și

se retrag oblic în sensul de pasare a mingii, 3 x 2 min de lucru ca
apărător, pauză 1 min
Materialul prezentat face parte integrantă dintr-o mai amplă lucrare de
cercetare științifică, în care modelul eșalonării mijloacelor pentru pregătirea
tehnică și cel al planificării instruirii pe un macrociclu anual au constituit partea
experimentală. Verificarea eficienței aplicării celor două modele s-a făcut prin
aplicarea unor baterii de teste somatice, funcționale și motrice (fizice generale,
fizice specifice și tehnice) a căror rezultate au fost analizate și interpretate
statistico-matematic.
Bibliografie selectivă
1. ACSINTE A., EFTENE A. Handbal, de la inițiere la marea performanță, Bacău, Editura
MediaTM, 176 p.
2. BAȘTIUREA E., SÂRBU D., STAN Z. Handbal pas cu pas, Brăila , Editura Evrika, 2001.
3. CERCEL P. Handbal, exerciții pentru fazele de joc, București, Editura Sport-Turism, 1980.
4. DRAGNEA A. Antrenamentul sportiv, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1996,
5. GHERVAN P. Pregătirea sportivă a handbaliștilor în baza programei cu conținut adaptat
vârstei de 9-12 ani, Teză de doctorat, I.N.E.F.S. Chișinău, 2003.
6. GOGÂLTAN V. Instruirea copiilor și juniorilor în handball, București, Editura Stadion, 1974,
7. KUNST-GHERMĂNESCU I., GOGÂLTAN V., JIANU E., NEGULESCU I., Teoria și
metodica handbalului, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1983.
8. MIHĂILĂ I. Handbal, curs teoretic, Pitești, Editura Universității din Pitești, 2004.
9. NICU A. coord. Antrenementul sportriv modern, București, Editura Editis, 1993.
10. NEGULESCU I. Argument pentru un debut timpuriu, București, Editura Universitas
Company, 1998, 145 p.
11. RIZESCU C. CIORBĂ C. Pregătirea tehnică în jocul de handbal a elevilor de 10 -11 ani //
Revista științifico-tehnică „Teoria și arta educației fizice în școală” nr. 4/2006, Chișinău,
R.Moldova.
12. RIZESCU C. Aspecte ale pregătirii tehnice și planificării antrenementului la copii începători
în handbal // Simpozion Internațional “Educație prin Sport”, Buletin Științific nr. 11 (1/2007),
vol. II, Editura Universității din Putești, 2007.
13. RIZESCU C. Handbal. Pregătirea tehnică a începătorilor,Editura Valinex, Chișinău, 2008.
14. TEODORESCU L. Probleme de teorie și metodică în jocurile sportive, București, Editura
Sport-Turism, 1975.

Similar Posts