NOI PERSPECTIVE ÎN TRATAMENTUL AFECȚIUNILOR [614454]

NOI PERSPECTIVE ÎN TRATAMENTUL AFECȚIUNILOR
TRACTULUI URINAR

CONF. DR. GÎRD CERASELA

Organizator

Parteneri

Cuprins

1.1. Tratamentul fitoterapic în tulburările de micțiune
1.2. Tratamentul fitoterapic în infecții urinare
1.3. Tratamentul fitoterapic în litiază urinară
1.4. Tratamentul fitoterapic în hiperplazia benignă prostatică (HBP)

3
Introducere
Terapia diferitelor tipuri de afecțiuni cu plante medicinale sau cu medicamente care au la bază
extracte naturale de origine vegetală / animală reprezintă unul dintre domeniile cele mai utiliz ate în
prezent.
Tratamentul cu plante medicinale și/sau extracte de origine vegetală prezintă avantajul că, de cele
mai multe ori nu induc toxicitatea sau reacțiile adverse atât de pronunțate ca cele induse de
medicamentele de sinteză.
Ca ramură a farmacoterapiei, fitoterapia poate fi folosită atât ca metodă alternativă de tratament cât
și ca metodă complementară. Foarte important este să nu confundăm fitoterapia modernă cu cea
tradițională (medicina populară). În prezent, terapia cu plante nu mai poate fi considerată o practică
tradițională ci o terapie științifică, fapt datorat stabilirii mecanismelor de acțiune a majorității claselor
de compuși naturali cu utilizare terapeutică, determinării toxicității acestora, stabilirii relațiilor dintre
structura chimică a principiilor active și acțiunea terapeutică.
O terapie cu medicamente de origine vegetală sau cu plante medicinale presupune cunoașterea
foarte bine a profilului chimic al acestora, respectiv paleta de principii active conținute. De aceea, un
rol foarte important în abordarea unei terapii naturiste îl are și fitochimia, cea care furnizează informații despre principiile active.

Printre maladiile cu incidență crescută asupra populației și care beneficiază și de tratament naturist
se numără și afecțiunile renale.
Medicamentele care conțin extracte vegetale/produse vegetale utilizate în aceste afecțiuni pot fi denumite fitourologice [11], ele se pot adresa tratamentului afecțiunilor renale, ale căilor excretoare
și ale prostatei. În compoziția acestor tipuri de medicamente întâlnim produse vegetale/extracte cu
acțiune diuretică, antimicrobiană, antiinfecțioasă, antiseptic urinară, antispastică, analgezică,
antilitiazică, ușor sedativă etc. Toate aceste asocieri au ca scop tratamentul sau ameliorarea
simptomelor induse de aceste afecțiuni.

Trebuie menționat faptul că deși aceste tip de medicamente sunt incluse în clasa suplimentelor
nutritive, prin fitocomplexele conținute induc efect terapeutic, dar în cazul unei administrări
neraționa le pot induce efecte secundare uneori chiar marcante.
Pacientul care își administrează un asemenea tip de tratament trebuie să urmeze întocmai indicațiile din prospect, sau indicațiile medicului specialist.

Rinichiul (fig. nr. 1) reprezintă cel mai impor tant organ de excreție, indispensabil menținerii vieții. Are
rol esențial în homeostazia hidrică, ionică și acido- bazică, în eliminarea deșeurilor metabolice
[5,13,20].

Fig. nr. 1. Aparatul renal
Afecțiunile aparatului renal cuprind afecțiunile rinichilor (glomerulonefrite, pielonefrite, litiaze,
insuficiență renală), ale căilor urinare (cistită, uretrită, litiază uretrală, vezicală și ureterală), precum
și țesutului prostatic (hiperplazia benignă prostatică – HBP sau afecțiuni inflamatorii ale prostatei)
[5,13,20, 25].
Apartenența chimică a principiilor active utilizate în tratamentul afecțiunilor urinare
Cele mai reprezentative clase de principii active întrebuințate în afecțiunile urinare sunt: uleiuri
volatile, heterozide ale hidrochinonei, salicozidă și derivați, flavonoide, saponozide, alantoină,
cumarine, derivați antrachinonici.
Uleiurile volatile , Aetherolea, sunt produși ai metabolismului secundar vegetal secretați de celule
specializate în acest scop, reprezentați de amestecuri heterogene de constituenți organici cu miros
aromat și gust arzător, se volatilizează la temperatura camerei. Sunt constituiți din compuși organici care aparțin claselor: momoterpene (compuși cu 10 atomi de carbon), sesquiterpene (compuși cu 15
atomi de carbon) și derivați aromatici. În compoziția unui ulei volatil putem întâlni sute de compuși
organici, acțiunea terapeutică dominantă fiind impregnată de compușii dominanți [9,15].

Acțiunea terapeutică a constituenților chimici activi din compoziția uleiurilor volatile este explicată pe
baza interrelației – materie – energie – informație – emisă de către J. Franchome [9,15].
Materia este reprezentată de structura chimică și influențează acțiunea prin: numărul. atomilor de carbon, dispoziția lor, configurația spațială, locul de fixare al funcțiunilor chimice pe schelet,
încărcătura electrică, orientarea în spațiu.

Activitatea energetică constă în captarea de electroni (negativanți) sau de cedare de electroni
(pozitivanți) – toți constituenții uleiurilor volatile sunt vectori energetici.
Sub aspect informațional uleiurile volatile transmit mesaje specifice prin intermediul receptorilor nervoși (olfactivi sau gustativi) ca o consecință a difuzibilității atmosferice și inhalării constituenților
uleiurilor volatile care influențează ariile corticale olfactive determinând reacții în lanț capabile să reactiveze funcțiile biologice sau fiziologice.

5
S-a născut astfel conceptul de referențial el ectric, cu ajutorul căruia este explicată acțiunea
constituenților chimici activi din compoziția uleiurilor volatile.
Referențialul electric este reprezentat de un sistem de ordonate și axe, în care constituenții uleiurilor
volatile sunt dispuși în funcție de gradul de apolaritate sau polaritate, precum și de energia electrică,
de la negativ la pozitiv [9,15].
Reguli generale:
• Toți constituenții din uleiurile volatile dispuși în partea superioară a referențialului electric prezintă
acțiune calmantă și relaxantă asupra SNC;
• Toți constituenții din uleiurile volatile dispuși în partea inferioară a referențialului electric prezintă acțiune tonică și stimulentă.

• Pe lângă aceste acțiuni generale, fiecare clasă de compuși prezintă și acțiuni specifice.

Proprietățile biologice specifice constituenților din uleiurile volatile sunt urmatoarele:
• Antispastice pentru esteri;
• Mucolitice, lipolitice și cicatrizante pentru cetone;
• Antil itiazice și antiinfecțioase pentru aldehidele monoterpenice;
• Antihistaminice, antialergice pentru hidrocarburile sesquiterpenice polinesaturate;
• Antiinflamatoare și antiseptice pentru hidrocarburile monoterpenice;
• Expectorante și antiparazitare, oxizii monoterpenici;

• Antispastice și antiinfecțioase, fenol metil -eterii;
• Antiinfecțiose și imunostimulatoare, acțiuni specifice pentru fenoli, alcooli și aldehide aromate [9].
Conform acestei reprezentări, în afecțiuni le aparatului renal putem întrebuința uleiurile volatile
bogate în esteri (acetat de mentil, acetat de linalil, petasina etc.) pentru acțiunea antispastică,
aldehide monoterpenice (neral, geranial, citronelal, cuminal) pentru acțiunea antilitiazică,
hidroc arburi monoterpenice ( α- și β-pinen, camfen) pentru acțiunea antiinflamatoare și antiseptică,
fenol -metil -eteri (eugenol) pentru acțiunea antiinfecțioasă și antispastică, aldehide aromate (aldehida
cinamică), fenoli (timol, carvracol) sau alcooli cu 10 ato mi de carbon (geraniol, linalol, tuianol -4,
mirtenol, terpineol, mentol, piperitol etc.) pentru acțiunea antiinfecțioasă [9].

Esterii monoterpenici (acetat de geranil, din specii de Humulus, hamei; acetatul de linalil din florile
și uleiul de levănțică, pericarpul de citrice) sunt compuși negativanți cu acțiune relaxantă asupra
SNC și antispastică.
Esterii sesquiterpenici (petasina din rizomul de captalan, Petasitidis rhizoma et aetheroleum)
întâlniți în uleiurile volatile prezintă acțiune antispastică, (petasina este un antispastic de 14 ori mai
intens decât papaverina) și calmantă și relaxantă asupra SNC [9].
Observații: acțiunea este dependentă și crește odată cu numărul atomilor de carbon din structura
acidului, devine maximă la acizii cu șapte atomi de carbon; prezența nucleului aromatic intensifică acțiunea terapeutică, astfel că benzoații, sali cilații și antranilații sunt mult mai activi comparativ cu
acetații, propionații, formiații [9].

7

Cele mai reprezentative aldehide monoterpenice din uleiurile volatile sunt: geranial, neral (întâlnite
în specii de Pelargonium, Melissa officinalis, Thymus vulgaris citraliferum, Citrus aurantium ssp.
bergamia); citronel al (întâlnit în specii de Helicrysum, Eucalyptus citriodora citronnellalifera,
Cymbopogon nardus, Citrus hystrix); cuminaldehida (din Cuminum cyminum, uleiul de Eucalyptus
polybractea cryptonifera).
Sunt compuși polari, negativanți cu acțiune calmantă și r elaxantă asupra SNC (acțiune de grup),
antiinfecțioasă și antilitiazică (acțiuni specifice). Se întrebuințează în tratamentul tulburărilor minore
ale somnului, hipertensiunei arteriale, litiazei biliare și renale [9].

Timolul și carvacrolul , prezintă cea mai intensă activitate antiinfecțioasă, sunt stimulenți generali.
După absor bție, suferă un proces de sulfoconjugare sau glucuronoconjugare, la nivel hepatic, formă
sub care se elimină din organism prin bilă sau urină.
Acționează direct – prin disociere creează un pH acid, recunoscut ca impropriu pentru dezvoltarea
microorganismel or și indirect – justificare pe baza proprietăților tonice și stimulente. Trebuie
menționat totuși fpatul că la administrare timp îndelungat sunt hepatotoxici, carvracolul fiind de 18 ori
mai hepatotoxic decât timolul [9,15].
Eugenolul , izoeugenolul prezintă acțiune antispastică, antalgică (la doze mici), antiinflamatoare
(scade γ-globulinele), antiinfecțioasă (datorită fenolilor pe care îi generează sub acțiunea unor
enzime specifice). Este repede metabolizat și excretat sub formă conjugată [9,15].

Aldehida cinamică, aldehida anisică prezintă o acțiune antiinfecțioasă puternică pe bacterii,
virusuri, fungi și paraziți cu diverse localizări, este un tonic – stimulent general. Aldehida cimanică
dependent de sensibilitatea individuală poate avea un efect iritant pentru piele și mucoase, poate
induce alergii [9].

Geraniolul prezintă acțiune comparabilă cu a timolului. Geraniolul după absorbție se leagă de o oză
transportoare, intră în circuitul sanguin și ajunge prin vena portă la hepatocite, aici se leagă de
proteină prin radicalul OH pozitiv cu o grupare negativă a unei proteine serice. O parte din geraniol
este oxidată la acid digeranic, intră în circulație și este eliminată renal; o altă parte este
sulfoconjugată sau glucuronoconjugată și eliminată [15].

Linalolul este de 3- 4 ori mai puțin activ decât geraniolul; se transformă cu ușurință în acid,
farmacocinetica fiind similară cu a geraniolului [15].

9

Aldehidele monoterpenice (geranial, neral, citronelal, citral) prezintă acțiune antibacteriană mai
slabă decât alcooli; captează oxigenul pe care îl eliberează ulterior; prezintă proprietăți antilitiazice,
calmante și re laxante asupra sistemului nervos central [9].

Hidrocarburile monoterpenice (alfa, beta- pinen, camfen, limonen etc.) fixează oxigenul la nivelul
dublelor legături cu formarea de ozonide (compuși ușor degradabili), pe care îl eliber ează apoi la
interfața aer -mucoase; sunt substanțe pozitivante cu proprietăți tonice și stimulente. În funcție de
sensibilitatea individuală pot determina fenomene iritative, pot stimula nefronii cu apariția nefritei [9].

Heterozidele hidrochinonei (arbutozida și derivați), dominante în frunzele de merișor (Vitis idaeae
folium) și strugurii ursului (Uvae ursi folium), prezintă acțiune antiseptic urinară mai intensă la pH
alcalin 8- 8,5. Administrate intern aceste heterozide se absorb la nivel intestinal unde sub acțiunea
florei microbiene intestinale sunt scindate în hidrochinonă (aglicon) și oze. Hidrochinona eliberată
este metabolizată probabil la nivelul peretelui intestinal și ficat în glucurono- conjugați sau sulfo-
conjugați, compuși care sunt excretați pe cale renală. Prin aducerea concomitentă a mediului alcalin,
hidrochinona este eliberată din formele conjugate și manifestă acțiunea antiseptic urinară la nivelul
căilor excretoare [8,14].

Deci, arbutozida își manifestă indirect efectul terapeutic, active fiind agliconul (hidrochinona).

Salicozida și derivații (populozida, salirepozida, salicortozida, salicilpopulozida, monotropitozida,
spireina, primverozida, primulaverozida), compuși întâlniți în mugurii de plop (Populi gemmae),
scoarța de salcie (Salicis cortex), crețușcă (Ulmariae herba), flori de primulă (Primulae flos) prezintă
acțiune analgezică prin suprimarea sau atenuarea durerii, antipir etică, antiinflamatoare,
antiagregant -plachetară. Salicozida și derivații săi se absorb la nivel intestinal unde sub acțiunea
florei intestinale sunt scindați la saligenol și oze. Saligenolul eliberat din forma heterozidată este oxidat în ficat sub acțiunea citocrom P -450 la acid salicilic; acesta inhibă ciclooxigenaza, enzimă
care intervine în metabolismul acidului arahidonic și în felul acesta este scăzută secreția de prostaglandine proinflamatorii la nivelul focarului inflamator ca rezultat fiind reducer ea din intensitate
a durerii [8].

11

Flavonoidele (flavone: kemferol, cvercetol; antociani: pelargonidol, cianidol, delfinidol; proantociani
de tip o ligomeri A și B; cateholi monomeri și dimeri) prezintă acțiune diuretică [8].

13

Saponozidele din Equiseti herba (coada calului – equisetonină), Betulae foli um (frunză de
mesteacăn, bogată în betulinol, acid betulinic, aldehidă betulinică) și Ononidis radix (osul iepurelui
cu α și β -onocerina) prezintă acțiune diuretică, prin iritarea directă a epiteliului renal [8,14].

Cumarinele de tipul fraxozidei din Frax ini folium (frunză de frasin) imprimă acțiune diuretică cu
favorizarea eliminării acidului uric;

Piranocumarinele (visnadina), prezintă acțiune antispastică;

Furanocromonele (kelină, kelinol, visnagină, amiol, kelol, kelolglucozida etc.) prezintă acțiune
antispastică [8,14].

Derivați antrachinonici (alizarină, purpurină, rubiadină) din Rubiae tinctorium radix (rădăcină de
roibă), prezintă acțiune antilitiazică; acțiunea este datorată capacității acestor compuși de a
preîntâmpina formarea calculilor de natură oxalică prin chelatarea ionilor de calciu și magneziu [8].

15

Pentru o înțelegere cât mai ușoară a tratamentului destinat polipatologiilor aparatului renal, voi
prezenta separat cele mai reprezentative surse vegetale și principiile active aferente care se pot
întrebuința în tulburările de micțiune, infecții urinare, litiază și HBP.
1.1 Tratamentul fitoterapic în tulburările de micțiune
Tulburările de micțiune apar în situația unei infecții urinare chiar recidivante, cistită, litiaze renale, HBP. Cel mai frecvent se întâlnesc: polakisuria (senzație stringentă de micțiune, dar totuși
eliminarea este foarte redusă), nicturia (este o formă de polakisurie nocturnă), disurie (senzația de
usturime în timpul urinării), incontinența urinară (pierderi de mici cantități de urină ca o consecință a
relaxării detrusorului, pierderil e apar chiar și în situația simplu strănut, tușit sau aplecat). În situația
când pacientul suferă de retenție urinară nu se recomandă administrarea unui tratament fitoterapic.

Dintre multitudinea de principii active, în această disfuncție se recomandă admi nistrarea de compuși
de tipul: monoterpene și sesquiterpene volatile și nevolatile, antrachinone, flavone, proantociani etc. Produsele vegetale întrebuințate în acest tip de afecțiune sunt reduse ca număr, reprezentative fiind rădăcina de valeriană, asociată în general pentru efectul sedativ și spasmolitic, conuri de hamei,
asociate pentru efectul sedativ, sunătoarea asociată pentru efectul antidepresiv și relaxant muscular.
Se mai pot folosi și extracte de Scopoliae rhizoma, care prin scopolamina conținută (alcaloid
tropanic) poate prezenta efect spasmolitic și sedativ; extracte din semințe de dovleac, care prin
sterolii conținuți induc un efect antiinflamator, decongestiv [11].

Valerianae rhizoma cum radicibus (valeriană) are în compoziția chimică un fitoc omplex
reprezentat de uleiul volatil (0,5- 2%), valepotriații (1,5%) și alcaloizii actinidinici (0,1%); mai întâlnim
acizi organici, acizi grași, tanin, glucide, steroli, enzime, rezine.
Valepotriații sunt compuși cu structură iridoidică, derivați termolabi li și ușor oxidabili. Cei mai
reprezentativi sunt valtratul, izovaltratul și acevaltratul. Aceștia sunt derivați ai cilcopentanopiranului, compuși epoxi -hidroxilați, esterificați cu acid acetic, izovalerianic, acetoxiizovalerianic.

S-au mai izolat valtrath idrinele și valerosidatul. La o temperatură mai mare de 400C și la un pH acid
(mai mic de 3), valtrații sunt rapid transformați în aldehide instabile, cea mai reprezentativă fiind
baldrinalul.

Structura valepotriaților
Datorită fitocomplexului, produsul vegetal prezintă acțiune sedativă asupra SNC și cord, spamolitică
de tip papaverinic prin valepotriații și constituenții chimici activi din uleiul volatile; se întrebuințează în
tratamentul tulburărilor minore ale somnului, nevroze cardiace, tulburări de menopauză, tensiune
nervoasă.

17
Acțiunea terapeutică este datorată fitocomplexului, niciunul dintre compușii separați nu induc efecte
similare.
Preparatele obținute din Valeriana officinalis sunt întrebuințate ca sedative nocturne (inductoare ale
somnului), cele obținute de la Valeriana edulis și V. wallichii sunt sedative de zi.
Studiile au demonstrate că valepotriații izolați sunt citotoxici și mutageni, toxicitatea fiind mult mai
mare decât a extractelor.
Majoritatea extractelor au concentrații mici de valepotriați, compuși care sunt degradați sub acțiunea
sucului gastric la baldrinali, derivați care conservă activitatea valepotriaților [9,11,15].
Strobuli lupuli (conuri de hamei) conține 0,3- 1% ulei volatil (constituit din hidrocarburi mono- și
sesquiterpenice, cetone, acizi liberi), rezine (humulona, lupulonă, compuși răspunzători de gustul
amar caracteristic al hameiului), principii amare, tanin, derivați flavonici (rutozidă, cvercitrozidă,
astragalozidă), calcone, flavanone. Fitocomplexul imprimă acțiune sedativă, hipnotică, antispastică,
tonic amară, fapt care face posibil întrebuințarea acestui produs vegetal în tratamentul stărilor de anxietate, nevroze, tulburări minore ale somnului. Produsul vegetal se asociază și cu alte sedative
de tipul păducelului, roiniței, pasiflorei, valerianei pentru potențarea efectului sedatv; hameiul în
combinație cu valeriana, este indicat în tratamentul stărilor de nervozitate, tulburărilor de somn, gastropatiilor nervoase, sau în menopauză; preparatele pe bază de hamei sunt contraindicate în
depresi e severă; humulonele și lupulonele inhibă peroxidarea lipidică; humulona inhibă resorbția
osoasă, efect util în osteoporoză [9,11,15].

Hyperici herba (sunătoarea) are în compoziția chimică 0,10- 0,50% naftodiantrone, reprezentate de
hipericină și pseudohipericină, localizate în punctele negre de pe petale; ulei volatil bogat în hidrocarburi monoterpenice, 4- 5% flavone, proantociani, tanin, acid cafeic și clorogenic, carotenoide,
hiperforină (derivat de floroglucinol).

Fitocomplexul imprimă acțiune colagog- coleretică (acid cafeic și clorogenic), cicatrizantă (flavone,
carotenoide, tanin), antipruriginoasă (ulei volatil), antidepresivă și fotosensibilizatoare (hipericină,
pseudohipericină), spasmolitică (flavone) [8].
Scopoliae rhizoma este cunoscut pentru conținutul în alcaloizi tropanici, atropină și scopolamină,
compuși cu acțiune parasimpatolitică [9].

1.2 Tratamentul fitoterapic în infecții urinare
Ca antiseptice urinare se folosesc derivații hidrochinonei (arbutozida, metilarbutozida, cafeoilarbutozida, pirozida etc.) din frunzele de merișor (Vitis idaeae folium), strugurii ursului (Uvae
ursi folium), tioderivați (glucocohlearozida din Armoraciae radix, rădăcină de hrean), acizi
polifenolcarboxilici, derivați monoterpenici din Juniperi fructus (fructe de ienupăr), sesquiterpenici
(din uleiul de Santal), proantociani din specii de Vaccinium (V. macrocarpon, V. vitis idaeae, V.
myrtillus etc.); derivaț i flavonici și produse cu saponozide pentru acțiunea antiinflamatoare și
diuretică, în special Betulae folium (mesteacăn), Equiseti herba (coada calului), Ononidis radix (osul
iepurelui), Fraxini folium (Frasin), Graminis rhizoma (pir).

Frunzele de merișor (Vitis idaeae folium) conțin arbutozida și derivații acesteia (acetil -, cafeoil – și
metilarbutozida), alături de care întâlnim tanin, triterpene, glucide și flavone. Prezintă acțiune
antiseptică urinară, optimă la pH 8- 8,5 prin arbutozidă și derivații săi ; slab diuretică prin flavone și
triterpene, antidiareică și hemostatică prin tanin, antiinflamatoare prin triterpene și flavone. Se întrebuințează în tratamentul infecțiilor urinare.

19
Observații:
• este necesară administrarea de alcalinizante ale urinii;
• datorită taninului la administrare îndelungată pot apare fenomene iritative la nivel gastric; pentru a
preveni aceste fenomene se recomandă asocierea în părți egale a frunzelor de merișor cu frunze de
mentă;
• dacă se urmărește înlocuirea produsului veget al Uvae ursi folium (strugurii ursului) cu Vitis idaeae
folium se recomandă ca pentru o parte frunze de strugurii ursului să se adauge 1,3 părți frunze de
merișor.
Se administrează sub formă de decoct sau infuzie obținut din 1,5- 3 g produs vegetal la 200 m l apă,
se pot administra 2- 3 căni/zi fără a se depăși doza de 5- 10 g produs vegetal/zi; decoctul obținut din
două linguri amestec de mentă și frunze de merișor la 400- 500 ml apă, timp de extracție 30 minute.
Nu se administrează ceaiuri care conțin în amest ec frunze de merișor sau preparate farmaceutice
care conțin extracte vegetale femeilor gravide datorită efectelor uterotonice și copiilor mai mici de 12
ani [8,14].
Frunzele de strugurii ursului (Uvae ursi folium) conțin 7 -14% arbutozidă și în cantități mi ci derivații
aceteia, flavone, triterpene, acizi organici. Acest produs vegetal este mult mai bogat în derivați cu
acțiune antiseptic urinară decât frunzele de merișor. Prezintă acțiune antiseptică urinară prin
arbutozidă și derivați, slab diuretică prin f lavone și triterpene, antiinflamatoare prin triterpene și
flavone. Se întrebuințează în tratamentul infecțiilor urinare.
Se administrează sub formă de macerat obținut dintr -o linguriță pulbere produs vegetal la 150 ml
apă, timp de contact 6- 12 ore; se pot administra 2 -3 căni de macerat proaspăt preparat/zi. Foarte
bine tolerat este și extractul hidroalcoolic 1:1 în alcool de 25%; se administrează 1,5- 4 ml de trei
ori/zi.
Observații:
• nu se administrează cu acidifiante ale urinii, doar cu alcalinizante nece sare pentru eliberarea
hidrochinonei din formele conjugate;
• la administrarea îndelungată urina se poate colora în verde;
• prin administrarea internă a 10- 20 g frunze se eliberează 1 g de hidrochinonă cu inducerea de
fenomene toxice;
• administrarea a 30- 100 g produs vegetal conduce la eliberarea unei cantități mai mari de 5 g
hidrochinonă, cu efect fatal asupra organismului.
Ca și în cazul frunzelor de merișor nici acesta nu se recomandă a fi administrat femeilor gravide, deoarece induce fenomene uterotone [8].

Glucocohlearozida din Armoraciae radix prezintă acțiune antimicrobiană, revulsivă, analgezică. Se
recomandă a se administra un amestec format din părți egale de miere și rădăcină de hrean
proaspăt mărunțită. Se pot consuma de două ori pe zi câte două linguri dintr -un asemen ea amestec
[1,8].

Fructele de ienupăr (Iuniperi fructus), conțin 0,5- 2% ulei volatil bogat în hidrocarburi monoterpenice
și alcooli, alături de care întâlnim substanțe rezinoase, taninuri catehice, derivați flavonoidici
reprezentați de flavone, antociani ș i proantociani; ulei gras bogat în gliceride. Prezintă acțiune
diuretică (derivații flavonoidici și terpinen- 4-ol), antiseptic urinară, carminativă, sudorifică și
antibacteriană (uleiul volatil). Se întrebuințează în tratametul artrozelor, infecțiilor resp iratorii și
digestive; condiment alimentar (ienibahar) [9,15].
Observații:
• precauții la administrare orală, deoarece dozele mari și curele prelungite provoacă hematurie și albuminurie;

• primul simptom care se instalează este mirosul particular al urinei – miros de violete;
• uleiul volatil obținut din ramuri conține α și β-pinen în cantitate mare;
• tratamentul cu preparate pe bază de ienupăr nu se face în cure mai mari de 6 săptămâni, nu apare
nefrotoxicitate. Administrat peste această perioadă induce o stimulare puternică a nefronilor;
• nu se administrează în afecțiuni inflamatorii renale (nefrite) și pe perioada sarcinii (în ultimul
trimestru poate induce contracții uterine).
Se administrează sub formă de infuzie, obținută din 2 g produs vegetal în 150 mL apă, se pot administra până la 3 ceaiuri pe zi pentru acțiunea diuretică, atenție, administrar e cu precauție;
pentru potențarea efectului diuretic se poate asocia cu frunze de mesteacăn ( Betulae folium ), iarbă
de coada calului ( Equiseti herba), fructe de pătrunjel ( Petroselini fructus ), rădăcină de osul iepurelui
[9].

Juniperi aetheroleum (uleiul volatile de ienupăr), este bogat în hidrocarburi monoterpenice (alfa- ,
beta- pinen), alcooli. Prezintă acțiune antiseptică, antispastică, antiinflamatoare. Se întrebuințează în
tratamentul infecțiilor și litiazelor renale, sciatică.
Alte specii de Juniperus întrebuințate în terapie:
• Juniperus sabina , cătină de negi; frunzele conțin ulei volatil bogat în derivați monoterpenici (alcooli
monoterpenici, reprezentativi fiind geraniol, citronelol, sabinol și hidrocarburi monoterpenice,
reprezentate de α și β-pinen, sabinen, terpinen) și podofilotoxină. Prezintă acțiune antalgică,
hemostatică și diuretică (cu favorizarea eliminării acidului uric), emenagogă și abortivă (sabinol),
antihelmintică; frunzele au acțiune necrozantă asupra negilor, efect datorat podofil otoxinei; se
întrebuințează în tratamentul efecțiunilor reumatismale și parazitoze intestinale; se administrează cu prudență;

• Juniperus mexicana, ienupăr mexican; conține ulei volatil bogat în compuși sesquiterpenici (hidrocarburi și alcooli); este un bun decongestiv venos și flebotonic prin cedrol (alcool
sesquiterpenic dominant în uleiul volatil – până la 25%); se întrebuințează în tratamentul varicelor și
al hemoroizilor;

• Juniperus virginiana , cedru roșu, conține ulei volatil bogat în derivați sesqui terpenici; din lemnul
acestei specii se obține Oleum Ligni cedri întrebuințat în microscopie, industria sîpunurilor și în parfumerie;

21
• J. oxycedrus întrebuințat ca materie primă pentru obținerea de Pix Cadi cu acțiune paraziticidă [9].
Frunzele de mesteacăn (Betulae folium) conțin 3% saponozide triterpenice pentaciclice de tip
lupeolic, (betulinol, acid betulinic, aldehida betulinică etc), flavone (heterozidele cvercetolului și
miricetolului), heterozide fenolice de tipul monotropitozide i și betulozidei, ulei volatil cu salicilat de
metil, tanin, steroli, vitamină C, săruri minerale. Prezintă acțiune diuretică, cu favorizarea eliminării
acidului uric (prin flavone, saponozide și ulei volatil), diaforetică și hipotermizantă (prin
monotropi tozidă și betulozidă), hipocolesteroleminată (saponozide). Se întrebuințează în tratamentul
gutei, afecțiuni reumatismale; tradițional ca depurativ în cura de primăvară.
Se administrează sub formă de infuzie, obținută din 2- 3 g produs vegetal la 200- 250 ml apă; se pot
administra 3- 4 căni de infuzie/zi [8].
Iarba de coada calului (Equiseti herba), conține 5% saponozide reprezentate de equisetonină,
derivați flavonici (glucozidele cvercetolului și kemferolului), alcaloizi în urme, 6 -8% dioxid de siliciu,
ulei volatil în urme, săruri minerale. Prezintă acțiune diuretică, antiinflamatoare, antiedematoasă prin
saponozide, flavone, ulei volatil și dioxidul de siliciu (acționează sinergic); de creștere a sintezei de
colagen solubil, prin saponozide, hemostatică, su cul obținut din produsul vegetal proaspăt. Se
întrebuințează în tratamentul nefritelor, infecții urinare, edeme, artroze, degerături.
Se administrează sub formă de infuzie/decocție obținută din 2- 4 g produs vegetal la 150 ml apă;
macerat timp de 10- 12 ore, pentru solubilizarea silicaților (în infuzie se solubilizează parțial) [8,14].
Observație: saponozidele din produsul vegetal prezintă slabe proprietăți hemolizante.
Rădăcina de osul iepurelui (Ononidis radix), conține saponozide de tip triterpenic pentac iclic,
dominante fiind α- și β-onocerina; izoflavone, pterocarpani, ulei volatil în cantitate mică cu anetol,
carvonă și mentol etc. Prezintă acțiune diuretică, cu favorizarea eliminării calculilor renali. Se
întrebuințează în tratamentul litiazei renale, infecții urinare.
Se administrează sub formă de infuzie obținută din 2- 2,5 g produs vegetal la 200 ml apă, timp de
contact 20- 30 min.; se pot administra 2- 3 căni de infuzie/zi timp de 4- 5 zile urmat de o pauză de 8-
10 zile.
Prelucrat sub formă de decoct, u leiul volatil din produsul vegetal se evaporă, iar pe lângă saponine
și flavone se va extrage și o fracțiune nevolatilă, care este greu solubilă în apă și care dezvoltă un efect antidiuretic.

La administrarea îndelungată a infuzie, efectul diuretic scade d in intensitate [8,14].

Fraxini folium (frasin), conține derivații cumarinici conținuți reprezentati vă fiind fraxozida, alături de
care mai întâlnim flavone, tanin, saponozide triterpenice, manitol (1- 3%), ulei volatil. Fraxozida
imprimă produsului vegetal acțiune diuretică cu favorizarea eliminării acidului uric. La înnobilarea
acestei acțiuni terapeuti ce participă și derivații flavonici și saponozidele. Produsul vegetal mai
prezintă acțiune antiinflamatoare, ușor laxativă, analgezică și diaforetică. Produsul vegetal se
întrebuințează în tratamentul gutei, artritei, artrozelor, reumatismului, infecții ur inare. Se
administrează infuzia obținută din 1,5- 2 g produs vegetal la 150 ml apă, timp de contact 10- 15
minute [8,14].
Rizomul de pir (Graminis rhizoma), conține 3- 18% triticină, care este un fructan solubil, alături de
inulină, manitol, 10% mucilagii și în urme ulei volatil care conține 95% agropiren (un derivat poliininc)
și 5% carvonă (o cetonă monoterpenică). Prezintă acțiune diuretică, diaforetică, antimicrobiană și
antifungică (prin agropiren).

Se întrebuințează în tratamentul cistitei, litiază urinară, în tratamentul gutei singur sau asociat cu alte produse vegetale.
Se administrează sub formă de infuzie obținută din 5- 20 g produs vegetal fin mărunțit peste care se
aduce 150 ml apă fierbinte; se filtrează după 5- 10 min. Se pot administra până la 4 infuzii proaspăt
preparate de zi.

23
Observații:
• prelucrarea sub formă de infuzie este justificată, pentru a beneficia de acțiunea antimicrobiană și
antifungică a constituenților chimici activi din uleiul volatil;
• extractele de pir sunt întâlnite în compoziția unor preparate dietetice întrebuințate în hrana
diabeticilor [8].
1.3 Tratamentul fitoterapic în litiază urinară
Dintre toate tipurile de afecțiuni ale tractului urinar, litiaza urinară este depășită ca frecvență doar de
infecțiile urinare.
Litiaza reprezintă afecțiunea caracterizată prin formarea unor calculi în bazinet și căi urinare, în urma precipitării substanțelor (dezvoltarea unor agregate policristaline solide) care, în mod natural,
se găsesc dizolvate în urină. Incidența acestei afecțiuni este de patru ori mai mare la bărbați și
apare în special între 30 și 50 de ani.

După compoziția chimică se cunosc cinci tipuri de calculi și anume: oxalați, urați, calculi din fosfat de calciu, cistină și struviți. Cei mai frecvent întâlniți sunt calculii pe bază de calciu, ca o consecință a
eliminării c rescute a calciului la nivel renal.

Etiopatogenia formării calculilor nu se cunoaște precis; sunt necesare mai multe condiții/factori care
induc apariția calculilor:
• prezența în exces în urină a unor substanțe care pot cristaliza (acid uric și urați prov eniți dintr -o
alimentație bogată în proteine, exces de acid uric în cazul gutei; acidul oxalic datorat unui exces de cafea, cacao, ceai; fosfați datorați fie unui exces de hormon paratiroidian sau dintr -un regim
alimentar bogat în proteine; calciu datorat unei hipervitaminoze D sau decalcefieri importante);

• existența unor altor tipuri de afecțiuni care constituie adevărate obstacole în eliminarea urinii, ca de exemplu adenomul de prostată, stenoza uretrală;

• preexistența unor leziuni la nivelul căilor ex cretoare renale;
• lipsa unor coloizi protectori care să împiedice cristalizarea;
• hipovitaminoze A etc.
Prezența calculilor renali predispune organismul la infecții urinare repetate care, sunt responsabile
de formarea de cicatrici renale cu deformări ale rinichilor și căilor urinare; rinichii își reduc
dimensiunile și funcțiile [13,20].
Simptomatologie
Cea mai caracteristică manifestare este colica nefritică. Durerea se datorează migrării unui calcul,
care induce spasm la nivelul musculaturii căilor urinare. Bolnavul este neliniștit și agitat, prezintă micțiuni frecvente și dureroase însoțite uneori de eliminarea unor mici cantități de sânge prin urină.
Uneori apar și manifestări reflexe, ca vomismente, constipație, balonări abdominale etc [13,20].

Tratam ent

Colica se tratează cu antispastice (papaverină, atropină, scobutil, uneori procaină sau xilină), uneori
se administrază analgezice (aminofenazonă, algocalmin, mialgin etc.), se pot utiliza și preparate cu
acțiune litică asupra calculilor [5], toate acestea fiind însoțite de o dietă corespunzătoare.
În ceea ce privește dieta, persoanele care au dezvoltat calculi urinari sunt sfătuite să aibă o alimentație săracă în sare, iar cantitatea de proteine consumată în decursul unei zile să nu
depășească 1g/kg corp/zi [19].

Atenție – creșterea aportului de proteine în alimentație predispune la formarea calculilor de
acid uric.
Dieta este diferențiată în funcție de tipul sau de natura litiazei.
În litiaza urică, printr -o dietă corespunzătoare se urmărește atât cr eșterea diurezei cât și ajustarea
pH-ului urinei la 7,5 prin administrarea de regimuri alcalinizante. Se preferă un regim alimentar bogat
în fructe, lactate și alimente vegetariene (tabelul nr. 1). Deoarece este un regim carențat în proteine, acesta nu trebuie administrat pe o perioadă îndelungată [19].

Tabel nr. 1
Regim alcalinizant indicat în litiază urică (după Mihele D.)

În litiaza oxalică printr -o dietă corespunzătoare se urmărește acidifierea urinii prin administrarea de
alimente acidifiante (tabelul nr. 2), eliminarea alimentelor cu un conținut crescut de acid oxalic
precum și evitarea consumării alimentelor (leguminoase uscate, produse zaharoase concentrate în
glucide) care pot elimina acid oxalic în urma proceselor fermentative produse la nivel intestinal.
Se recomandă și scăderea aportului de calciu cu scopul evitării precipitării oxalatului de calciu [19].
Tabel nr. 2
Regim acidifiant indicat în litiaza oxalică (după Mihele D.)

25

În litiaza fosfatică, dieta urmărește evitarea precipitării fosfaților prin administrarea de alimente
acidifiante (tabelul nr. 3). Se va evita administrarea de alimente bogate în calciu și fosfor [19].
Tabel nr. 3
Dieta indicată în litiaza fosfatică (după Mihele D.)

Concomitent cu o dietă corespunzătoare este absolut necesar asigurarea unei diureze crescute prin
ingerarea de cantități mari de lichide (2- 2,5 litr i/zi sub formă de apă, ceaiuri, sucuri naturale, ape
minerale).
Tratamentul fitoterapic al afecțiunilor renale se realizează cu principii active care prezintă acțiune
antiinfecțioasă, antiinflamatoare, spasmolitică, diuretică, și antilitiazică [12,26].
Dintre principiile active cu acțiune antiinfecțioasă cele mai reprezentative sunt uleiurile volatile.
Dintre compușii chimici întâlniți în compoziția uleiurilor volatile acțiune antiinfecțioasă prezintă:
fenolii, alcoolii, hidrocarburile, cetonele, oxizii mon oterpenici.
Fenolii monoterpenici (timolul și carvacrolul întâlniți în uleiurile volatile de cimbru, cimbrișor, cimbru
de grădină, sovârf, arnică, fenicul portughez) sunt antiinfecțioși puternici, acționează pe baza legii tot
sau nimic . Acțiunea este dependentă de gradul de disocire al acestora, soluțiile lor având un pH
acid; cu cât aciditatea este mai mare cu atât puterea antiinfecțioasă este mai netă, aceasta
datorându- se cedării de protoni. Prezintă dezavantajul că la administrarea unor doze mari de ulei uri
volatile conținând timol (peste posibilitățile de glucuronoconjugare și sulfoconjugare ale
organismului) induc hepatotoxicitate. Timolul este de 18 ori mai puțin toxic decât carvacrolul[9,15].

Din categoria alcoolilor monoterpenici , cei mai reprezentat ivi pentru acțiunea antiinfecțioasă sunt:
geraniolul din uleiul de mirt, linalolul din uleiul de levănțică, coriandru, bobocii florali de portocal,
mirtenolul din uleiul de mirt, mentolul din uleiul de mentă etc. Acțiunea antiinfecțioasă a acestor
derivați se datorează pe de o parte distrugerii germenilor patogeni cât și prin stimuarea sistemului
imunitar, cresc γ -globulinele în deficit și le diminuă pe cele în exces. Alcooli se absorb la nivel enteral
unde se leagă de o oză transportoare. Sub această formă intră în circuitul sanguin, unde se leagă
de o proteină serică, și ajung în ficat prin intermediul venei porte. Aici sufăr un proces de oxidare (se transformă de regulă în acizii corespunzători). Acidul eliberat intră în circulația generală și este elimin at pe cale renală. O altă parte din compusul de biotransformare este sulfoconjugat și urmează
aceeași cale enterohepatică descrisă mai sus pentru a ajunge la rinichi unde este glucuronoconjugat și eliminat. Numai o mică fracțiune va trece intactă în circui tul sanguin, și aceasta constituie
fracțiunea activă farmacodinamic [9].

În mod similar și fenolii suferă aceleași biotransformări.
Hidrocarburile monoterpenice de tipul α și β-pinenului întâlnite în uleiurile volatile de pin, brad,
jneapăn, ienupăr etc. prezintă mare afinitate pentru oxigenul atmosferic pe care îl fixează sub formă de ozonide. La interfața aer -mucoase eliberează oxigenul, care acționează ca agent antiinfecțios. La
administrare îndelungată stimulează nefronii și induc apariția nefritei acute [9].

Cetonele monoterpenice din uleiurile volatile, datorită nucleofiliei față de grupările tiol și amino (din
compoziția unor situsuri active care aparțin enzimelor esențiale vieții agenților infecțioși), induc alchilări ireversibile și conduc la oprirea multiplicării agenților infecțioși respectivi. Studiile efectuate asupra uleiului volatil obținut din Rosmarinus officinalis verbenoriferum, care conține 25% verbenonă
au co ncluzionat că cetonele fixează un atom de oxigen la legătura etilenică cu formarea unui epoxi –
derivat, urmat de scindarea legăturii catenei izopropilice și refacerea structurii monociclice.
Compusul final rezultat din biotransformare este glucurono- sau sulfuronoconjugat și eliminat apoi
enterohepatic sau renal.

Tratamentul cu uleiuri volatile bogate în acești derivați prezintă dezavantajul că induc neurotoxicitate
și fenomene abortive la femeile gravide [9,15,17].
Acțiune antiinflamatoare prezintă flavonele, salicozida și derivații acesteia, unele uleiuri volatile, saponozidele (acidul gliciretic, saponozidele sterolice), derivații iridanului și witanolidele.

Flavonele sunt pigmenți naturali, de culoare galbenă, utilizați cu preponderență în fitoterapie pentru
acțiunea capilaroprotectoare, antioxidantă și diuretică. Unele flavone cum sunt apigenolul, crisolul,
taxifololul și gossipina prezintă acțiune antiinflamatoare prin inhibarea lipo- și ciclooxigenazei enzime
implicate în biosinteza prostaglandinelor proinflamatorii [8,14].
Salicozida din scoarța de salcie și mugurii de plop cunoscută și sub denumirea de aspirină vegetală
induce acțiune antiinflamatoare prin inhibarea ciclooxigenazei. Salicozida ajunsă la nivel intestinal sub acțiunea mediului alcalin s au sub acțiunea florei microbiene din segmental terminal este
hidrolizată enzimatic, cu eliberarea saligenolului. Saligenolul este oxidat sub acțiunea sistemului
citocrom P -450 la acid salicilic. Acidul salicilic eliberat intervine în metabolismul acidului arahidonic
cu inhibarea ciclooxigenazei [8,14,17,25].

Acidul gliciretic din rădăcina de lemn dulce induce acțiune antiinflamatoare prin inhibarea
competitivă a enzimelor implicate în degradarea hormonilor steriodici (∆4,5 -β-reductaza) sau în
dezactivarea cortisolului (11- β-hidroxisteroid dehidrogenaza) cât și prin afinitate crescută față de
receptorii aldosteronici [8,14].

27
Principiile active cu acțiune antispastică cele mai reprezentative sunt:
• flavonele (apigenolul este un antispastic de trei ori mai intens decât papaverina);
• derivații cumarinici (visnadina este de trei ori mai activă decât papaverina):
• unii constituenți ai uleiurilor volatile (petasina este de aproape 4,8 ori mai activă decât papaverina):
• unii alcaloizi (atropina, scopolamina, papaverina – la administrare îndelungată induc toxicitate
datorită fenomenului cumulativ) [14,15,16,17].
Dintre principiile active cu acțiune diuretică cele mai reprezentative sunt: flavonele, saponozidele,
alantoina, cumarinele [8,14,17].
Acțiune antilitiazică prezintă anumiți constituenți ai uleiurile volatile (aldehidele din Citri aetheroleum ,
cetonele din Geranium macrorrhizi aetheroleum , pinenul din Juniperi aetheroleum ), derivații
alizarinici ( Rubiae tinctorium radix ), saponozidele și poliholozidele din Gleditshia triacanthos [17].
Dintre fitopreparatele utilizate în tratamentul acestor afecțiuni cele mai reprezentative sunt cele care conțin anumiți constituenți ai uleiurilor volatile.

Kellagon , este un remediu natural care se adresează afecțiunilor renale, indicat în tratamentul
calculozei renale și uretrale, nisip uretral, prevenirea infecțiilor tractului urinar, colică renală. Se
administrează pe cale orală câte o capsulă de trei ori pe zi.
Fiecare capsulă conține e xtracte uscate de Ammi visnaga (180 mg, corespondent cu 20 mg kelină)
și Cymbopogon proximus (72 mg) [31].
Prin compoziția chimică complexă pe care o are acest preparat, este cuprinsă întreaga paletă de
principii active care se adresează tratamentului simptomatic al afecțiunilor renale, și anume principii
active cu acțiune antiinflamatoare, spasmolitică, antilitiazică, antiinfecțioasă și diuretică.
Extractul uscat de Ammi visnaga
Ammi visnaga (L.) Lam. cunoscută în țările arabe și sub denumirea de khella, constituie un remediu
tradițional egiptean al tratamentului litiazei renale.
De la această specie se utilizează fructele, denumite științific Ammi visnagae fructus.
Din punct de vedere chimic, fructele de Ammi visnaga conțin un fitocomplex ale căror principii active
aparțin mai multor clase de substanțe și anume:
• furanocromone (2- 4%) reprezentate de kelină (0,3- 1,2%), visnagină (0,05- 0,3%), kelol, kelinol,
amiol, kelolglucozida;
• piranocumarine (0,2- 0,5%) reprezentate de visnadină, samidină, dihidrosamidină;
• flavone, reprezentate de glicozidele cvercetolului, kemferolului, izoramnetolului și ale unor flavonoli sulfatați;

• lipide (18%) reprezentate de gliceride ale acidului petroselinic;
• ulei volat il (0,02 -0,03 mL/kg, constituit în principl din camforă, carvonă, α-terpineol, terpinen- 4-ol,
linalol, linalol- oxid);
• furanoacetofenone, protide (12- 14%), glucide [2,4,8,7,14,24].
Acțiune și întrebuințări
Principiile active existent în produsul vegetal s au în extract induc acțiune antiinflamatoare,
spasmolitică, diuretică, antilitiazică [2,4,8,24,28].
Furanocromonele de tipul kelinei, kelolului și amiolului sunt spasmolitice, acționează la nivelul
bronhiilor, coronarelor, tractului gastrointestinal, căi biliare și renale [18,28,29].
Scad lipoproteinele serice și colesterolul total, fiind utilizate în prevenirea aterosclerozei [10,28].
Piranocumarinele de tipul visnadinei acționează ca spsmolitice (visnadina este un spasmolitic de
trei ori mai intens decât papaverina) și coronarodilatatoare [6,14,28].
Flavonele induc acțiune diuretică, antiinflamatoare și antioxidantă.
Uleiul volatil, prin compoziția complexă pe care o prezintă induce acțiune antiinflamatoare,
antiinfecțioasă și imunomodulatoare.
Existența î n produsul vegetal dar și în extract a kelinei, visnaginei alături de visnadină și samidină
induce potențarea acțiunii spsmolitice și coronarodilatatoare.
Produsul vegetal este indicat în tratamentul afecțiunilor gastrointestinale, litiază biliară și renal ă
(postoperator), astm bronșic, angină pectorală.
Este rar utilizat ca infuzie, se preferă utilizarea extractului total standardizat în kelină și visnadină
[14,28].
Mecanism de acțiune
In vitro kelina, kelinolul și amiolul acționează ca blocante ale canalu lui de calciu și cresc concentrația
intracelulară de AMPc [24].
Visnadina crește nivelul sanguin al acizilor grași liberi, scade nivelul lactatului, piruvatului și glucozei, fapt care determină o intensificare a metabolismului energetic [24].

Flavonele inhibă lipo- și/sau ciclooxigenaza, enzime implicate în sinteza prostaglandinelor
proinflamatorii și inactivează radicalii liberi prin chelatare [9].
Constituenții uleiului volatil diminuă producția de α-globuline și α-euglobuline care intervin î n faza
primară a inflamației, creează medii nefavorabile dezvoltării microorganismelor dependent de gradul
de disociere; prin creșterea producției de imunoglobuline, induc acțiune imunomodulatoare [15].

29
Cercetările efectuate pe un extract obținut din fruct e de Ammi visnaga, standardizat în γ−pirone
(10,5%) exprimat în kelină a demonstrat că în primele 10 min. de la administrarea a 20 µg/mL, se
observă o ușoară creștere a debitului coronarian (experiențe pe inima de cobai). Administrat în doză
de 1 mg/kg corp la animalele de experiență (șobolan) provoacă o creștere a ritmului și volumului
cardiac, efect care durează aproximativ o oră de la întreruperea tratamentului [28].
În studiile experimentale s -a urmărit efectul indus de extractul de Ammi visnaga asupra nefrolitiazei
oxalice induse cu acid glicolic 3% la animalele de experiență (șobolani albi, rasa Wistar).
Administrarea zilnică pe cale orală a 500 mg/kg corp extract a redus incidența nefrolitiazei, prin
scăderea depozitului de oxalat de calciu în rinichi, efect potențat și de acțiunea diuretică. De asemenea valorile bilirubinei și uremiei crescute sub acțiunea acidului glicolic au fost ameliorate
[18].

Farmacocinetică
După administrarea pe cale orală a 140 mg de extract la un număr de pacienți voluntari, s-a dozat
kelina și visnadina din plasmă. Visnadina nu s -a putut evidenția, dar kelina a fost evidențiată în
concentrații maxime de 29,4 și 276,5 ng/mL în intervalul 20- 6o min. Eliminarea rapidă și totală se
realizează după 10 ore de la administrare. Cmax medie de kelină este de 98,3 ng/mL.
Doza medie este de 20 mg γ-pirone derivate, calculate în kelină [28,30].
Efecte adverse, toxicitate
Cercetările pe animalele de laborator au stabilit că doza toxică minimă la administrarea pe cale orală
este cuprinsă între 10 și 150 mg/kg corp (la șobolan). La doze mai mari de 600 mg/kg corp se
observă o ușoară hipertrofie centrolobulară a parenchimului hepatic, însoțit de degenerare celulară.
Administrarea pe cale orală a 100 mg/zi kelină, determină creșterea reversibilă a activității
transaminazelor hepatice și a gamma- glutamil -transferazelor plasmatice.
Toxicitatea cronică efectuată pe diverși constitu enți ai extractului de Ammi visnaga a relevant un
efect toxic pronunțat indus de samidină [28,30].
În caz de utilizare prelungită sau de supradozaj apare constipația ca o consecință a relaxării
mușchilor intestinului gros, manifestări alergice (prurit), fenomene exacerbate de radiațiile solare,
fapt datorat cicloadiției derivaților cumarinici la dublele legături a bazelor pirimidinice din structura AND -ului, inapetență, durei de cap, hepatotoxicitate etc [14,28].

Preparatele pe bază de extracte de Ammi visn aga nu se administrază femeilor gravide deoarece
induc modificări hormonele în trimestrul 2 și 3 de sarcină [30].
Nu se cunosc studii concrete asupra toxicității cronice, cancerogenității, mutagenității și
teratogenității [28].
Extractul uscat de Cymbopogo n proximus
Cymbopogon proximus (Hochst.) Staph., este o plantă erbacee întâlnită în Egipt și Sudan. În țara de
origine este cunoscută sub denumirea de Halfabar.

Se utilizează pentru acțiunea antispastică, antiseptică, antipiretică și diuretică în afecțiuni renale
(colici și calculoză renală). Specia producătoare conține substanțe rezinoase, ulei volatil bogat în
compuși terpenici și saponozide.
Srincipalul compus răspunzător de acțiunea terapeutică este proximadiolul, un alcool terpenic identificat în fracț iunea nesaponificabilă obținută prin extracția cu eter de petrol din plantă. Alături de
acesta s- au mai identificat derivații eudesmolului (alcool sescviterpenic) și selinanului (hidrocarbură
sescviterpenică) [12].

Mecanism de acțiune
Proximadiolul este un spasmolitic, induce propulsarea calculilor renali și ureterici fără a aboli
mișcarea propulsivă a țesutului [12].
Derivații terpenici cresc excreția de urină și implicit a glucuronidelor urinare rezultate din metabolizarea acidului glucuronic [21].

Saponi nele prin efectul iritant indus la nivelul mucoasei intestinale favorizează absorbția în organism
și a altor principii active cu acțiune diuretică, ca de exemplu flavone, alantoină, săruri minerale etc
[14].
Hidrocarburile terpenice acționează anti -hiper -α-globulinemic, prezența α-globulinelor fiind un
indicator al procesului inflamator. Totodată cele mononesaturate prezintă afinitate crescută față de
oxigenul atmosferic pe care îl fixează sub formă de ozonide. Acesta, la interfața aer -mucoase
eliberează ox igenul, care acționează ca agent antiinfecțios.
Alcooli terpenici induc acțiune antiinfecțioasă, dependentă de gradul de disociere al acestora. Cu cât
aciditatea lor este mai mare, cu atât puterea antiinfecțioasă este mai netă, aceasta datorându- se
cedării de protoni [15].
Concluzii
Asocierea extractelor de Ammi visnagae fructus și Cymbopogon proximus în preparatul Kellagon
este justificată prin compoziția chimică complexă a acestora, principiile active inducând o acțiune spasmolitică, antiinflamatoare, ant ilitiazică, antiinfecțioasă și diuretică.

Corelarea acțiunii terapeutice cu compoziția preparatului farmaceutic Kellagon
Acțiunea spasmolitică este indusă de:
• furanocromonele (kelina), piranocumarinele (visnadina) și flavonele din extractul de Ammi visnaga;
• proxamadiolul din Cymbopogon proximus, care induce propulsarea calculilor renali și ureterici fără a aboli mișcarea propulsivă a țesutului

Acțiunea antiinflamatoare se datorează:
• flavonelor, care inhibă lipo- și ciclooxigenaza, enzime implicate în sinteza prostaglandinelor
proinflamatorii și hidrocarburilor terpenice care acționează anti -hiper -α-globulinemic, suplimentar
flavonele acționează și ca antioxidante prin chelatarea radicalilor liberi de oxigen (RLO);

31
Acțiunea diuretică este indusă de:
• flavonele și terpenele din cele două extracte, care determină creșterea debitului sangvin renal prin
dilatarea vaselor renale și creșterea ratei filtrării glomerulare, previn în felul acesta stagnarea urinei,
suplimentar saponinele din extractul de Cymbopo gon proximus prin efectul iritant indus la nivel
mucoasei intestinale favorizează absorbția în organism a flavonelor.
Acțiunea antiinfecțioasă se datorează:
• hidrocarburilor și alcoolilor terpenici, fapt datorat capacității acestor compuși de a ceda protoni sau
de a fixa oxigenul la nivelul dublelor legături din structura chimică.
Acțiunea antilitiazică este indusă de:
• kelină, care produce scăderea depozitului de oxalat de calciu în rinichi, corelat cu acțiunea
diuretică și de terpenele din extract care cresc excreția de urină și implicit a glucuronidelor urinare
rezultate din metabolizarea acidului glucuronic.
1.4 Tratamentul fitoterapic în hiperplazia benignă prostatică (HBP)
Prostata este o glandă aflată la intersecția aparatului urinar cu cel genital și ea produce 25- 30% din
lichidul seminal. La 20 de ani, prostata are un volum de 15 cm cubi și seamănă cu o castană ca
volum și formă (fig. nr. 2) [33].
Fig. nr. 2 Localizarea prostatei [33]

Loca lizarea prostatei prevestește viitoarele probleme, ce pot apare din cauza potențialului de
creștere al prostatei, care poate în mod gradat ștrangula uretra, provocând o multitudine de posibile probleme.

Din statisticile făcute, 11% din bărbații americani au fost surprinși că există prostata și 57% nu cunosc simptomele unor deranjamente ale prostatei.

Cu trecerea anilor, scade testosteronul și are loc o inversare a producției hormonale, astfel încât se mărește prostata ca volum și ea este mai dură, mai puțin elastică, boală care poartă numele de
adenom de prostată. Astfel că prostata mărită apasă pe uretra ce trece prin mijlocul ei, creând dificultăți în urinare. Uneori atât de strangulată este uretra, încât se ajunge la imposibilitatea de a

urina, deci la retenția urinară, care trebuie deblocată la spital prin montarea unei sonde direct în
vezică. Cu cât rămâne mai multă urină neevacuată la timp, cu atât crește pericolul ca prostata să se
îmbolnăvească din cauza bacteriilor și să se formeze calculi renali [33].
Pe masură ce bărbatul îmbătrânește, prostata acestuia crește în dimensiuni și deși acest lucru reprezintă un proces natural, poate restricționa fluxul urinar. Această stare este numită hiperplazie
benignă de prostata (HBP). Este atât de comună încât există o zicală: ”toți barbații ar ajunge să aibe
prostata marită, dacă ar trăi suficient”. O ușoară creștere în dimensiuni a prostatei este prezentă la mulți bărbați de peste 40 ani și la mai mult de 90% dintre bărbații cu vârste peste 80 ani. Unul dintre simptomele HBP este nevoia de a urina de mai multe ori în cursul nopții. Alte simptome includ
dificultatea în a începe micțiunea și dribblingul terminal. Volumul și forța jetului urinar pot scadea
[33].

Prostatita cronică reprezintă o inflamație comună a glandei prostatice. Se estimează că până la 35%
dintre barbații au avut sau vor avea prostatită cronică pe parcursul vieții. Prostatita cronică poate
face urinarea dificilă sau dureroasă.
Poate da de asemen ea febră, dureri de spate sau dureri inghinale. Poate determina scăderea
libidoului sau incapacitatea de a avea ereție sau de a menține erecția suficient de mult pentru un raport sexual.

Prostatita acută este mult mai rară. Atât prostatita acută, cât și ce a cronică sunt ușor de confundat
cu alte infecții ale tractului urinar [33].
Cancerul de prostată afectează în special bărbații în vârstă. Patru din cinci cazuri sunt diagnosticate
la bărbații cu vârsta peste 65 de ani, iar mai putin de 1% au vârsta sub 5 0 de ani. Deși rar, cancerul
de prostată poate fi întâlnit și la pacienții de 30- 40 de ani. Bărbații care au în familie cazuri de cancer
de prostată au risc mai mare de îmbolnăvire decât populația generală. Medicii nu pot spune care sunt cauzele cancerului de prostată, la fiecare caz în parte, dar experții sunt de acord ca dieta
contribuie la factorii de risc. Bărbații care consumă cantități mari de grăsimi – în special carne roșie
și alte surse de grăsime animală – au un risc mai mare de a dezvolta cancer prostatic.

Această afecțiune este mult mai frecventă în țările în care carnea și produsele lactate reprezintă baza alimentației decât în cele în care aceasta este reprezentată de orez, alimente de bază de soia și legume. Factorul ascuns care leagă dieta d e cancerul prostatic este probabil hormonal. Grasimile
stimulează o producție crescută de testosteron și alți hormoni, iar testosteronul stimulează creșterea tumorii. Nivele crescute de testosteron pot stimula celulele canceroase dormande, acestea devenind
astfel active. Unele studii sugereaza că un nivel crescut de testosteron influentează, de asemeni, instalarea cancerului de prostată. Consumul de carne poate fi riscant și din alte motive: carnea pregatită la temperaturi mari produce substante cancerigene care afecteaza direct prostata.

Au fost descoperiți și alți factori de risc. Fabricanții de baterii, lucrătorii în industria cauciucului, și cei care sunt frecvent expuși la cadmiu par sa fie mult mai vulnerabili la cancerul de prostată.
Cercetătorii ști u mai multe despre ce nu determină cancer de prostata decât ce îl determină. Nu a
putut fi stabilită o legatură între cancerul de prostată și o viată activă din punct de vedere sexual, vasectomia, masturbarea, folosirea alcoolului și a tutunului, circumcizia, infertilitatea, infecțiile
prostatei sau afecțiuni necancerioase ale prostatei, numite hiperplazie prostatică. Majoritatea vârstnicilor au o prostată marită ca volum.

Simptomele: nu există semne și simptome de avertizare pentru stadiul precoce al cancerului de
prostată. Odată ce tumoarea malignă determină mărirea semnificativă de volum a glandei, sau
odată ce cancerul se răspândește dincolo de prostată pot apare următoarele simptome: nevoia
frecventă de a urina, în special noaptea, dificultăți în pornir ea și orpirea fluxului urinar, un jet urinar

33
slab sau întrerupt, o senzație dureroasă sau de arsură în timpul micțiunii sau al ejaculării, prezența
sângelui în urină sau spermă.
Simptomele cancerului de prostată avansat sunt: durerea surdă, continuă, profu ndă sau amorțeală
la nivelul pelvisului, regiunii lombare, coastelor sau partea superioara a coapselor; durere artritică în
oasele acestor zone; pierderea în greutate și a apetitului, oboseală, greața sau vărsături.
La populația masculină a țării nostre, t recută de 50 de ani, se apreciază că ar fi afectați de suferințe
prostatice cam 900.000 de bărbați. Statisticile medicale din România arată că ajung la tratament
pentru prostată, în fiecare an, cam 200.000 de pacienți, ceea ce înseamnă mai puțin de un sfer t din
numarul de persoane bolnave [33].
Tratamentul HBP constituie o decizie care trebuie luată împreună de medic și pacient, pentru ca
rezultatele să fie optime. Fiecare pacient are "adenomul lui", de aceea tratamentul este individualizat
și nu colectiv ș i se stabilește în urma unui consult urologic. Mulți bolnavi încep terapia (cel mai
frecvent bazată pe plante) la sfatul unui prieten care are și el adenom sau la indicația farmacistului.
Metodele actuale de tratament constau în: tratament medicamentos, fi toterapie (tratament cu
extracte din diverse produse vegetale sau produse vegetale ca atare), intervenție chirurgicală, terapie convențională.

Efectul benefic al folosirii extractelor de plante în tratamentul adenomului de prostată a fost demonstrat prin numeroase studii, însă chiar și aceste intervenții terapeutice trebuie inițiate la sfatul
medicului urolog, iar pacienții trebuie să știe că efectele fitoterapiei sunt inferioare celor
medicamentoase sau chirurgicale. Se folosesc în acest sens extracte din coaja de prun african (Pygeum africanum), din fructe de palmier pitic din America de Nord (Serenoa repens), din semințe
de dovleac (Cucurbita pepo), din polen de secară (Secale cereale) sau din rădăcini de urzică (Urtica
dioica).

Efectele cele mai importante sunt cele antiinflamatorii la nivelul țesutului prostatic, de inhibiție a 5 alfa reductazei, antiandrogenic, antiestrogenic și alfa blocante adrenergice. Utilizarea extractelor de
plante este frecvent preferată datorita faptului ca produc reacții adver se minime. De multe ori
bolnavii recurg la aceste tratamente bazate pe extracte de plante odata cu aparitia LUTS, fără a
consulta medicul urolog, ceea ce este total contraindicat.

Bolnavului cu HBP i se recomandă și un regim dietetic care trebuie să conțin ă roșii (conțin licopen, o
substanță ce reduce volumul prostatei), carne, pește, cereale, fasole, nuci, semințe de dovleac și de
floarea soarelui (contin zinc care se pare că este implicat în metabolismul hormonal). Este interzis
consumul alimentelor condi mentate sau afumate, precum și al conservelor, iar carnea, ouale și
alcoolul trebuie utilizate cu prudentă . De asemenea, pacienții trebuie să evite stările de constipație [33].

Principii terapeutice
Dependent de gravitatea și intensitatea lor, tulburările de micțiune conduc la o reducere a calității
vieții pacientului.
Dacă tulburările sunt reduse, iar pacientul se încadrează la un scor IPSS de până la 8 (din maximum 35), în general nu se intervine cu niciun fel de medicație. Pe de altă parte, pacientul îș i dorește un
tratament care să- i amelioreze calitatea vieții afectată de tulburările de micțiune, astfel încât medicul
îi poate recomanda o serie de fitomedicamente, care nu sunt grevate de niciun fel de efecte secundare adverse și care se pretează la un t ratament de lungă durată. Niciun medicament (fie el și

de sinteză sau de origine vegetală) nu poate determina o remisie a hipertrofiei odată instalată, dar
ameliorează simptomatologia și calitatea vieții și poate încetini evoluția ulterioară a procesului
hiperplazic.
Dacă însă, obstrucția este clinic relevantă (flux urinar sub 10 ml/s), dacă staza urinară și complicațiile (infecții) recidivează, dacă apare macrohematurie sau staza urinară apare în segmentul
superior al tractului urinar, se impune o rezolvar e operatorie, farmacoterapia fiind contraindicată.

Fitomedicamentele se prescriu în tratamentul conservator al HBP, iar scopul este acela de a:
• reduce congestia prostatei;
• reduce simptomatologia asociată;
• îmbunătăți fluxul urinar [33].
Acțiunea medicamentelor de origine vegetală se datorează cel puțin în parte, intervenției directe în metabolismul androgenilor (și respectiv, a steroizilor) și a mecanismului de diferențiere celulară, pe
de altă parte, ele intervenind și prin acțiunea lor antiflogistică și/sau spasmolitică.

Înaintea începerii unui tratament fitoterapic al afecțiunilor prostatice este necesară o evaluare urologică a obstrucției eventual existente, deoarece, în lipsa acesteia, dacă este prezentă o
obstrucție asimptomatică, ac easta poate degenera fără ca pacientul sau medicul să- și dea seama.

Produse vegetale utilizate în obținerea unor medicamente destinate tratamentului afecțiunilor prostatice.

În fitoterapia afecțiunilor prostatice, numărul produselor vegetale eficiente nu este mare, iar ele nu se prelucrează în forme farmaceutice simple; ele se extrag în funcție de fracțiunea bioactivă care
este urmărită, cu solvenți hidrofili sau lipofili, acțiunea putând să varieze dependent de lipofilia
fracțiunilor extrase.

În tabelul 4 sunt reunite produsele vegetale folosite în tratamentul afecțiunilor prostatice [11].
Tabelul 4
Produse vegetale utilizate pentru obținerea unor extracte condiționate în forme farmaceutice prescrise în tratamentul afecțiunilor prostatei

35

Produsele vegetale care se utilizează în tratamentul afecțiunilor prostatice nu conțin un singur
principiu activ, ci se consideră că întregul fitocomplex este responsabil de efectele produse asupra
prostatei hiperplazice și, în consecință, a tulburărilor d e micțiune. Cu toate acestea, anumitor
substanțe din compoziția extractelor li se atribuie în mod deosebit anumite acțiuni. Chimic, acestea
aparțin grupelor:
• Fitosteroli, întâlniți în: Cucurbitae semen, Hypoxis rooperi radix, Pruni africanae cortex, Saba lis
serrulatae fructus, Urticae radix, Epilobii herba, polen;
• Flavonoide, derivați glicozidați: Epilobii herba;
• Derivați salicilici: Populi cortex et folium;
• Lectine: Urticae radix;
• Polizaharide: Urticae radix, Epilobii herba [11].
Profilul de acțiune al extractelor întrebuințate în tratamentul afecțiunilor prostatice

Medicamentele de proveniență vegetală care se utilizează în tratamentul afecțiunilor prostatei nu
conțin pulberi vegetale condiționate (excepție făcând semințele de dovleac), ci extrac te, uneori
speciale, obținute prin extracția materiei prime cu solvenți lipofili, amestecuri hidroalcoolice sau cu apă. În funcție de solventul de extracție utilizat, fracțiunile extrase din produs vor avea o compoziție,
dar și o acțiune farmacologică diferită.

Din acest motiv, rezultatele unor studii clinice realizate cu un anume extract (standardizat în principii
active), nu pot fi transferate asupra unor medicamente care sunt realizate de alt producător,
deoarece detaliile tehnice privind procesul extrac tiv sunt determinante pentru compoziția chimică și
activitatea biologică a acestora.
Cunoștințele legate de activitatea unor extracte folosite în ameliorarea, mai ales, a tulburărilor de
micțiune din HBP au rezultat în urma numeroaselor studiu farmacologic e efectuate in vitro sau/și in
vivo, precum și a studiilor clinice. Medicamentele de origine vegetală care se adresează
tratamentului HBP sunt eficiente și lipsite de reacții adverse, chiar la utilizare pe termen lung, dar pe
întrega perioadă a administrăr ii lor nu trebuie pierdut din vedere faptul că la fel ca și chimioterapice,
ameliorează doar tulburările de micțiune, eventual întârzie evoluția, dar niciodată nu determină
regresia adenomului [11].
În urma testelor farmacologice și a studiilor clinice dej a efectuate cu diverse extracte prelucrate sub
formă unor medicamente existente pe piață, rezultatele pot fi sistematizate după cum urmează:
Pentru extractele din rădăcinile de Urtica dioica mult timp s -a presupus că ar interfera cu sistemul
SHBG -testoster onă, deoarece măsurătorile efectuate pe voluntari au demonstrat o supresie cu 67%
a capacității de fixare a SHBG pentru androgen după ameliorarea medicației. Mai nou, s -a pus în
evidență faptul că extractul inhibă procesul de aromatizare extratesticulară.
Se presupune că de acestă acțiune ar fi responsabilă, cel puțin în parte, UDA (lectina). În plus, pentru UDA s -a dovedit capacitatea de inhibare a unor fracțiuni de creștere, intensitatea acesteia
fiind strâns corelată cu cantitatea de lectine administrat ă. UDA stimulează limfocitele T și
influențează metabolismul prostaglandinelor. Pe lângă UDA, în rădăcină întâlnim și fitosterol care
modulează metabolismul hormonal al nivelul prostatei și prezintă și efect antiinflamator. Fracțiunea
poliholozidică din rădăcină prezintă acțiune antiinfecțiosă.

Sub forma unor monopreparate sau în asociere cu alte extracte prostatotrope, extractul lipofil din semințe de Cucurbita pepo , intră și el în compoziția multor preparate fitourologice care se
adresează tratamentului t ulburărilor de micțiune din HBP [11].

În semințele de dovleac întâlnim ca și constituenți chimici activi 35- 50% ulei gras constituit din
gliceride ale acizilor linolic, linolenic, arahidonic, vitamina E, luteină, beta- caroten, 25- 30% proteine,
30% pectine; 1% steroli, seleniu (cel mai ridicat conținut din regnul vegetal – 0,4µg/g), mangan, zinc,
cupru, scvalen (în cantitate mare). Trebuie menționat că natura și concentrația componentelor chimice depinde de variatatea de Cucurbita utilizată în terapeutică. Datorită fitocomplexului,
semințele de dovleac au acțiune antiinflamatoare, decongestivă la nivel prostatic, vermifugă, emolientă și laxativă ușoară.
Se folosește în iritații ale vezicii urinare, probleme de micțiune asociate cu adenom de prostată
stadiul I și II [8,11].

Pentru explicarea eficienței clinice a extractelor din semințele de dovleac, au fost formulate o serie de ipoteze, cea mai importantă se bazează pe prezența fitosterolilor. Se presupune că beta-
sitosterolul ar inhiba competitiv sinteza de androgeni, ar interacționa cu mecanismele de recuplare
de la nivelul hipotalamusului și astfel ar inhiba sinteza de prostaglandine. Pe de altă parte într -o

37
serie de experimente realizate pe animalele de experiență, administrarea de steroli izolați din
semințele de dovleac, a condus la o reducere semnificativă a concentrației de dihidrotestosteron în
țesutul prostatic al animalelor, datorită calităților lor de agonist pentru receptorii specifici, de
asemeni, inhibă specific 5 -alfa-reductaza.
Extractele obținu te prezintă acțiune antiproliferativă, antiflogistică, diuretică, antioxidantă și de
tonifiere a detrusorului. Acțiunea se bazează pe inhibarea 5- alfa-reductazei și a fixării DHT pe
receptorii celulari asigurată mai ales de prezența în extract a fitoestrog enilor, dar și pe efectul de
captare al speciilor reactive de oxigen de către carotenoide, seleniu, zinc, în timp ce vitamina E tonifică musculatura și țesutul conjuctiv [11].

Extractele de polen de graminee (secară), conțin fitosteroli, acizi grași și est erii lor, precum și alfa –
aminoacizi, peptide, polizaharide [11].
In vitro, pe epiteliul prostatic, s -a dovedit pentru aceste extracte inhibarea 5- alfa-reductazei și a
producție de DHT, iar pe culturi de fibroblaști o acțiune antiproliferativă; totodată ext ractele de polen
inhibă atât COX, cât și 5 -LOX din cascada acidului arahidonic.
În consecință, utilizarea unor preparate medicamentoase pe bază de polen în tratamentul HBP și a postatitei abacteriene va interveni prin calitățile anticongestive, antiflogist ice și spasmolitice.

Extractele de Epilobium au acțiune diuretică, antioxidantă și slab antiinflamatoare, datorită
conținutului în flavonozide și fitosteroli, în timp ce derivații salicilici din extractele de frunze și scoarță
de Populus sunt antiinflamatoare.
Ca adjuvante în tratamentul afecțiunilor prostatei se pot folosi și produse vegetale cu acțiune
antiseptic urinară, antiinflamatoare, diuretică, capilaroprotectoare [11].
În profilaxia cancerului de prostată se pot întrebuința și fitopreparate în compoziția cărora întâlnim
principii active din c lasa izoflavonelor, polifenolilor, vitamina E și seleniu .
Izoflavonele , prezintă acțiune estrogenă; în testele pe animalele de laborator dovedindu- se un efect
antiproliferativ.
S-a constatat că la om, la consumatorii de lapte de soia cel puțin o dată pe zi , s-a observat
reducerea semnificativă a dezvoltării carcinomului de prostată cu 70%.
În laptele de soia întâlnim oligoelemente precum fosfor, calciu, magneziu, sodiu, vitaminele B, D și E, izoflavone (genisteina, daidzeina), proteine (40%).

Laptele de soi a este dulce, asemănător la gust cu laptele de vaca. Principalul avantaj al alimentației
bogate în lapte de soia constă în absența din compoziția lui a lactozei care poate cauza alergii. Laptele de soia nu conține colesterol, acesta conține fitosteroli car e produc scăderea colesterolului.

Polifenolii din ceaiul verde au demonstrat in vitro o acțiune antiproliferativă; totuși consumul
exagerat poate conduce la o oarecare hepatotoxicitate. Polifenolii împiedică și peroxidarea lipidelor de la nivelul membranel or fosfolipidice, contribuind la efectul antiradicalar, prin chelatarea radicalilor
liberi eliberați în aceste stări patologice [11].

Vitamina E prezintă acțiune antioxidantă și antiproliferativă. Administrată la pacienții cu incidență
crescută la afecțiuni prostatice, s -a constatat că prin efectul antioxidant reduce această incidență.

Seleniu este un antioxidant pe care îl ingerăm odată cu alimentele, doza zilnică necesară protecției
organismului fiind 200 µg/zi. Se întâlnește în cantitate mare în semințele de dovleac [11].
În fructele de Sabal serulata întâlnim ulei gras (26,7%) bogat în fitosteroli (beta- sitosterol care este
întâlnit sub formă glicozidată, de sitosterolină), acizi grași nesaturați și satura ți (acid oleic, capric,
caproic, caprilic, lauric, miristic, palmitic, stearic) liberi și sub formă de gliceride; poliholozide, tanin,
flavone, carotenoide, rezine și o fracțiune volatilă (1,5%); acid cafeic, clorogenic, antranilic [11].
Acest fitocomplex imprimă acțiune antiinflamatoare și decongestivă asupra prostatei.
Beta-sitosterolul inhibă competitiv sinteza de androgen și interacționează cu mecanismele de
recuplare de la nivelul hipotalamusului și astfel produce inhibiția sinteza de prostaglandine și
leucotriene. Pe de altă parte într -o serie de experimente realizate pe animalele de experiență,
administrarea de steroli izolați, a condus la o reducere semnificativă a concentrației de dihidrotestosteron în țesutul prostatic al animalelor, datorită calit ăților lor de agonist pentru receptorii
specifici, de asemeni, inhibă specific 5- alfa-reductaza.

Se consideră astăzi că acțiunea cunoscută se datorează conținutului în acizi grași saturați cu 8- 16
atomi de carbon, esterilor acestora, hidroxiacizilor grași, alcoolilor cu catenă lungă, GLA și
fitosterolilor, toate fiind substanțe lipofile; pe lângă acestea, în semințe se mai găsește și o polizaharidă acidă (extractibilă în apă), care a dovedit în cercetări farmacologice acțiune
antiexudativă [11,14].

Un extract lipofilic (hexanic) a fost testat încă de la începutul anilor 80 în diverse modele
experimentale pe animal, demonstrând acțiune antiedematoasă.
Reluând problematica solventului de extracție versus activitate biologică, un studiu recent (2005) a analizat echivalența farmaceutică și farmacologică a 4 extracte lipofile de semințe de Sabal, și
anume:

• un extract hexanic
• un extract alcoolic (etanol 96%)
• extract cu etanol 90% (v/v)
• un extract cu etanol 90% (m/m).
În baza lipofiliei, extractul hexanic s/ a dovedit cel mai bogat în acizi grași totali și alcooli superiori
totali, dar raportul dintre componente a fost același, indiferent de solventul de extracție, ceea ce
confirmă echivalența lor farmaceutică.
Un studiu clinic recent (2007) efectuat în Turcia a comparat eficiența tratamentului (durata de
administrare 6 luni) asupra tulburărilor de micțiune din HBP, comarativ cu tamsulosin, un blocant al
receptorilor alfa. Concluzia a fost că tratamentul cu fitopreparate este comparabil ca rezultate
tratamentul ui cu tamsulosin.
Extractul lipofil obținut din scoarța de Pygeum africanum a dovedit în teste in vitro, la administrare
în doze mici o reducere a activității a 5- alfa-reductazei dacă omogenatul pe care a fost testat
provenea de la prostată de șobolani, și respectiv a aromatazei, în cazul utilizării de placentă umană
[11].

39
Beta-sitosterolul și sitosterolină care se găsesc în extractele de Hypoxis rooperi dezvoltă acțiune
antiflogistică și antiedematoasă, și se presupune că ar fi totodată spasmolitice, iar prin modulare
hormonală, antiproliferative.
În urmă cu 25 de ani se presupunea că acțiunea modulatoare s -ar datora capacității fitoestrogenilor
de a fixa SHBG, prin aceasta influențând biodisponibilitatea DHT, dar studii efectuate recent in vitro
și in vivo au condus la concluzia, că cele două componente influențează de fapt metabolismul
prostaglandinic și prolactinic.
Ipoteza s -a conturat în urma studiilor clinice realizate cu beta- sitosterol de extracție (din Hypoxis
rooperi), la doze de 30- 60 mg/zi, dar e a nu poate fi transferată pe extracte, care la doza uzuală vin
cu aport sub 10 mg fitosterol.
Administrarea, timp de 12 luni, a unor doze de beta- sitosterol de extracție (60 mg/zi) a condus, în
cadrul unor studii clinice, la o reducere a simptomatologiei l egate de tulburările de micțiune cu 35%
față de placebo, iar Qmax a crescut cu 34%. Într -un alt studiu clinic dublu- orb, controlat placebo,
administrarea a 50 mg beta- sitosterol/zi (durata studiului 38 săptămâni), a condus deja 2- 3
săptămâni la ameliorarea simptomelor subiective legate de tulburările de micțiune, precum și a
volumului de urină reziduală.
Pe de altă parte, într -un studiu clinic efectuat timp de 12 luni cu preparatul HARZOL (extract de
Hypoxis rooperi cu 10 mg beta- sitsoterol + 0,1 mg sitosterolină/zi), a produs o scădere a nivelului
PGE2 și PGF2alfa, atât în secreția prostatică, cât și în materialul biopsic, prezența sistosterolinei
influențând pozitiv resorbția fitosterolilor la nivel intestinal [11].
Xanthii spinosi herba (ghimpe), conține derivați flavonici, tanin, saponozide, urme de ulei volatil,
lactone sesquiterpenice cunoscute sub denumirea de xantanolide (xantatina, xantinina),
carotenoide, acid cafeic și clorogenic etc. În uleiul volatil sau identificat cariofilen- oxidul și β-costolu l.
Prezintă acțiune antiinflamatoare, decongestivă (în adenomul de prostată, prin lactone), diuretică
(flavone și saponozide), cicatrizantă (tanin, carotenoide). Se întrebuințează ca adjuvant în adenomul
de prostată, prostatite, litiază renală (tradițional ). Se recomandă în cure prelungite, administrarea
sub formă de decoct 2- 3%. Se recomandă un regim hiposodat, evitarea condimentelor, a alcoolului,
a băuturilor și mâncărurilor acide [9].
Epilobi herba (pufuliță) conține derivați polifenolici de ti acid ca feic, clorogenic, heterozide ale
cverecetolului, derivați cumarinici, saponozide sterolice, antociani, ulei volatil, aminoacizi, vitamină
C, săruri de Co, Cu, Zn, K, S, Mg, poliholozide mixte de tip mucilag. Fitocomplexul imprimă acțiune depurativă, coleretică, hemostatică, astringentă, diuretică, antiinfalamatare, decongestivă,
regeneratoare a țesuturilor; se întrebuințează în asociere cu Epilobium palustre și parviflorum în
tratarea hepatitei cronice evolutive, cirozei hepatice, prostatitei, adenomului de prostată, ca adjuvant
în cancerul de prostată, în ulcer gastroduodenal, enterite, afecțiuni ale căilor urinare [8].

Preparatul Prosta Repair Plus se adresează tratamentului HBP, prostatită. Se poate folosi și ca
adjuvant în carcinom prostatic și infecții ale tractului urinar la bărbați. În compoziția acestuia întâlnim
asociate o gamă largă de vitamine (E, B6) și oligoelemente (Zn, Cu, Se, Ca), extracte vegetale (Serenoa repens, Pygeum africanum, Rubus idaeus, Thaeae folium, Brassica oleracea italica ) și
produse vegetale pulverizate (urzică, ienupăr, strugurii ursului, brusture, gheara mâței, nalbă mare,
ciuperci din genul ganoderma etc.) [32].

Efectul indus de către extractele de Serenoa repens este datorat beta- sitosterolul care inhibă
competitiv sinteza de androgen, a acizilor grași nesaturați de tip oega 3, 6 care sunt inhibitori
competitivi pentru 5- α-testosteron- reductază și 3- α-cetosteroid reductazei [11].

Extractul de Pygeum africanum prin fitocomplexul conținut acționează ca un inhibitor de 5- alfa-
reductază, similae extractului de Serenoa repens. Descrierea detalită a mecanismelor de acțiune
pentru cele două extracte s -a făcut la datele generale ale trtamentului fitoterapic al HBP.
Extractul de Rubus idaeus (zmeur, probabil frunză), conțin tannin cu acțiune astringent și
decongestivă, derivați polifenolici cu acțiune antioxidantă și steroli cu acțiune antiinflamatoare [8].
Extractul de Thaeae folium prin derivații polifenolici (flavone, proantociani, cateholi, acizi
fenolcarboxilici) și vitamina C acționează ca antiradicalari prin chelatarea ionilor superoxide eliberați
concomitant cu inhibarea proceselor de peroxidare lipidică la nivel membranar [9,16].
Brassica oleracea italica, sau br occoli este cunoscut pentru conținutul în vitamine (A, C, K, B 1, B2,
B3, B5, B 6, B 9), minerale (potasiu, fosfor, zinc, seleniu, calciu, magneziu), acizi grași omega 3 și
derivați sulfofuranici (sulfofuran, indol -3-carbinol, 3,3 -diindolilmetan). Cercetăril e au demonstrat că
derivații de sulfofuran, indol -3-carbinol, 3,3- diindolilmetan sunt modulatori ai răspunsului imun cu
potențial de activate antivirală, antibacteriană și antitumorală. Indol 3 -carbinolul blochează
dezvoltarea celulelor canceroase în cancerul de prostată prin inhibarea producerii de antigen
specific prostatic (PSA), o proteină produsă de prostată și ale cărei valori crescute indică
declanșarea cancerului de prostată. Sulfofuranul este un detoxifiant al organismului, acționează prin
stimular ea enzimelor de detoxifiere din ficat, ajutând astfel la curățarea mai rapidă a substanțelor
cancerigene din organism. Compușii fenolici participă prin acțiunea antioxidantă la efectul terapeutic.
Urzica (Urtica dioica) conține derivați carotenoidici (β-caroten, licopen, violaxantină), clorofilă A și B,
vitamine C, K, B 2, acid folic, acid pantotenic, proteine (24%), derivați flavonici (glucozidele și
rutinozidele cvercetolului, kemferolului, izoramnetolului), tanin, cumarine, steroli ( β-sitosterol liber și
glicozidat), ulei volatil, substanțe minerale. În urzicile bătrâne întâlnim lectine (UDA = Urtica Dioica Agllutinina, glicoproteine cu acțiune decongestivă asupra prostatei). Fitocomplexul imprimă acțiune
hematopoetică (prin acid folic, pantotenic), hemost atică (prin vitamina K și tanin), hipoglicemiantă,
antiinflamatoare (prin complexul lectinic cu specificitate în decongestionarea prostatei), revulsivă,
antidiareică (tanin), diuretică cu favorizarea eliminării acidului uric (derivați flavonici).

Efectul d econgestiv asupra prostatei este datorat inhibiției 5- α-reductazei, enzimă ce transformă
testosteronul în dihidrotestosteron, care se presupune că induce hipertrofia prostatei [22].
Ienupărul (Iuniperi fructus) conține 0,5- 2% ulei volatil bogat în hidrocar buri monoterpenice (alfa și
beta- pinen) și alcooli (terpinen- 4-ol), alături de care întâlnim substanțe rezinoase, taninuri catehice,
derivați flavonoidici reprezentați de flavone, antociani și proantociani; ulei gras bogat în gliceride. Fitocomplexul impri mă acțiune diuretică (derivații flavonoidici și terpinen- 4-ol), antiseptic urinară,
carminativă, sudorifică și antibacteriană (uleiul volatil) [9].

Rădăcina de brusture (Arctium lappa) conține inulină, steroli liberi, acizi fenolcarboxilici (acid cafeic
și clorogenic), ulei volatile în urme, săruri de potasiu, vitamine din complexul B etc. Fitocomplexul
imprimă acțiune diuretică, diaforetică, depurativă ajutând la eliminarea toxinelor renale și hepatice
[8].
Gheara mâței (Uncaria tomentosa), conține alcalo izi pentaciclici (mitrafilina, rincofilina) cu acțiune
imunostimulatoare [27].

41

Rădăcina de nalbă mare (Althaeae radix) conține până la 25% mucilag alcătuit din două fracțiuni
neutre denumite undecaholozide și o fracțiune acidă, alături de care întâlnim 20- 30% amidon,
pectine, săruri minerale etc. Prezintă acțiune demulcentă (formează un film de protecție l a nivelul
mucoaselor iritate), emolientă și imunostimulatoare [8].
Uvae ursi folium (frunze de strugurii ursului) s -a asociat pentru conținutul ridicat în heterozide
hidrochinonice (7- 14% arbutozidă și în cantități mici derivații acesteia), flavone, triterpene, acizi
organici. Prezintă acțiune antiseptic urinară optimă la pH 8- 8,5, prin arbutozidă și derivați, slab
diuretică prin flavone și triterpene, antiinflamatoare prin triterpene. Se întrebuințează în tratamentul
infecțiilor urinare.
Efectul terapeuti c este indus de hidrochinona eliberată din formele heterozidate în urma
metabolizării în organism [8].

Ganoderma conține polizaharide (51%) reprezentate de arabinogalactani/glucani, acizi ganoderici,
acizi lucidenici liberi și esterificați, lucialdehide, proteine – ganodermin (format din 110 aminoacizi),
principii amare, steroli (ergosterol), enzime (proteaze acide, ribonuclează, α−galactozidază),
hidrochinone sesquiterpenice, minerale (săruri de Mg, Ca, Zn, Mn, Fe, Cu), colină, betaină, acid
ascorbic. Fitocomplexul este responsabil de acțiunea terapeutică complexă a acestei ciuperci, astfel:
glucanii sunt responsabil i de inhibarea tumorilor de tip sarcom; poliholozidele sunt stimulatori ai
factorilor de necrozare a tumorilor; induc direct apoptoza celulor tumorale prin inhibarea sintezei de
ADN; acizii ganoderic A și C inhibă farnesil -protein- transferaza; activează macrofagele și cresc
AMP -c [23].
Abrevieri
• HBP – hipertrofia benignă a prostatei
• LUTS – lower urinary tract symptoms
• TURP – rezecție transuretrală a prostatei
• IPSS – international prostate symptom score
• SHBG – sex hormone binding globulin
• UDA – Urtica dioica agllutinina
• DHT – dihidrotestosteron
• COX – ciclooxigenaza
• LOX – lipooxigenaza
• GLA – acid gamma- linolenic
• PG – prostaglandine

Bibliografie
1. Bojor O., Popescu O., Fitoterapie tradițională și modernă, ed. fiat Lux, București, 1998, 146
2. Bruneton J., Pharmacognosie, Phytochimie, plant medicinales, ed. TEC &DOC, Paris, 2 003, 3e
edition, 271- 272
3. Chirilă P., Chirilă M., Constantin D., Tămaș M. , Macovei N., Medicină naturistă, Fitoterapie,
Acupunctură, Homeopatie, ed. Christiana, București, 2008, 236-54
4. Ciulei I., Grigorescu Em., Stănescu U., Plante medicinale; Fitochimie și fitoterapie, ed.
Medicală, București, 1993, vol. I., 383 -389
5. Dobrescu D., Farmacoterapie practică, ed. Medicală, București, 1989, vol. II , 299 -306
6. Duarte J. et al, Effects of visnadine on rat vascular smoth muscle, In:PM, 1997, 63(3), 233- 36
7. Evans W.C., P harmacognosy, W.B. Saunders Company Ltd., London, 1996, 249, 251
8. Gîrd C.E., Farmacognozie, Fitochimie, Fitoterapie, ed. Curtea veche, București, 2010, vol. I, 46-
86, 107- 110, 172, 207, 222 -224, 266, 276, 296, 298, 312

43
9. Gîrd C.E., Farmacognozie, Fitochimie, Fitoterapie, ed. Curtea veche, București, 2010, vol. II, 3-
42, 56- 60, 62, 72, 73, 183, 184, 243, 272- 274, 347- 349, 361- 366
10. Harvengt C., Desager J.P., HDL- cholesterol increase in normolipaemic subjects on khellin: a
pilot study, Int.J.clin.Pharmacol Res., 1983, 3(5), 363- 6
11. Hăncianu M., Stănescu U., Aprotosoaie C., Bazele farmaceutice, farmacologice și clinice ale
fitoterapiei, ed. “Gr. T. Popa”, Iasi, 2009, vol. III, 1 -62
12. Hesham I., Meselhy R.M., Ahmed M.G., Sesquiterpene from Cymbopogon proximus, Molecules,
2003, 8, 670- 677
13. Ifrim M., Niculescu Gh., Compendiu de anatomie, ed. Științifică și Enciclopedică, București,
1988, vol. I
14. Istudor V., Farmacognozie, Fitochimie, Fitoterapie, ed. Medicală, Bucuresti, 1998, vol. I, oze,
ozide, lipide, 107, 133, 155, 276, 303
15. Istudor V., Farmacognozie, Fitochimie, Fitoterapie, ed. Medicală, Bucuresti, 2002, vol. II.,
aetherolea, rezine, iridoide, principii amare, vitamine, 2, 41- 44, 58- 61, 107- 110, 127- 128
16. Istudor V., Farmacognozie, Fitochimie, Fitoterapie, ed. Medicală, Buc uresti, 2005, vol III,
principii active azotate, 49, 105
17. Istudor V., Orientări moderne în apiterapie, fitoterapie, aromaterapie, note de curs, ed.
Tehnoplest, București, 2004, 233
18. Khan ZA., Assiri AM., Al -Afghani HM., Maghrabi TM., Inhibition of oxalate nephrolithiasis with
Ammi visnaga, Int.Urol.Nephrol., 2001, 33(4), 605- 608
19. Mihele D., Nutriție, dietoterapie și compoziția alimentelor, ed. Multi Press Internațional,
București, 2004, 195- 198
20. Mogoș G., Mică enciclopedie de boli interne, ed. Științifică și E nciclopedică, București, 1988,
587-593
21. Mosawi A.J., A possible role of essential oil terpenes in the management of childrood
urolithiasis, Therapy, 2005, 2(2), 237- 247
22. Nakata A., Dixit K.V., Ameliorative effects of stinging nettle ( Urtica dioica L.) on te stosteron-
induced prostatic hyperplasia in rats, Andrologia, 2011, XX: 1- 14
23. Popescu M.L., Ciuperci – potențial terapeutic și toxicologic, ed. Tehnoplast, București, 2006,
162-177
24. Stănescu U., Miron A., Hăncianu M., Aprotosoaie C., Plante medicinale de la A la Z,
monografiile produselor de interes terapeutic, ed. “Gr. T. Popa”, Iasi, 2004, vol. I, 38- 41
25. Stănescu U., Miron A., Hăncianu M., Aprotosoaie C., Plante medicinale de la A la Z,
monografiile produselor de interes terapeutic, ed. “Gr. T. Popa”, Iasi, 2004. II., 359, 500 -505
26. Stănescu U., Miron A., Hăncianu M., Aprotosoaie C., Bazele farmaceutice, farmacologice și
clinice ale fitoterapiei, ed. “Gr. T. Popa”, Iasi, 2002, vol. I., 290- 292
27. Stănescu U., Aprotosoaie C., Alcaloizi, substanțe biogene de interes terapeutic, ed. “Gr. T. Popa”, Iasi, 2010, 148,149
28. Wichtl M., Anton R., Plantes therapeutiques, tradition, practique officinalis, science et
therapeutique, ed. TEC&DOC, Paris, 1999, 27- 30
29. x x x., PDR for herbal medicines, ed. Thomson, Physicians desk ref erence, 2002, 81- 82
30. x x x., Extras din monografia comisiei E (Banz. Nr. 71/15.04.1994)
31. x x x., Prospect Kellagon
32. x x x., Prospect Prosta Repair Plus
33. http://ro.wikipedia.org/wiki/Prostat%C4%83