Echipamentul obligatoriu al sportivului este alcătuit din: cască, vizor, combinezon, [614418]

Echipamentul

Echipamentul obligatoriu al sportivului este alcătuit din: cască, vizor, combinezon,
papucei de cursa și mănuși cu gheare .
Casca are rol de protecție, este alcătuită la exterior din plastic întărit cu o suprafață
netedă iar în interior din burete. De asemenea, căștile au în componența lor 2 benzi de
protecție. Prima bandă face parte din sistemul de menținere a capului sportivului într -o
poziție fixă în timpul coborârii iar a doua bandă are rolul de a asigura fixarea căștii pe ca p.
Singurele căști acceptate de FIL sunt cele de la UVEX.
Vizorul are tot un rol de protecție. Este transparent și completează casca. Are o
dimensiune standard care se potrivește pe fiecare dimensiune de cască UVEX (XS, S, M, L
,XL) dar sportivii au drep tul la mici ajustări ca să nu îi incomodeze. Vizorul vine alături de
cască și poate avea diferite nuanțe (verde, negru, portocaliu).
Combinezonul, prin forma sa aerodinamică, aduce atât o performanță mai bună în
concurs cât și previne riscul de accidentar e în condițiile nefericite ale unei răsturnări.
Combinezoanele se fabrică în funcție de dimensiunile fiecărui sportiv și vin în culori diferite
care să reprezinte țările respective. Există mai mulți producători acceptați de FIL care
realizează aceste combi nezoane.
Papuceii de cursa reprezintă încălțămintea sănierului din timpul coborârii. Forma
ușoară de con aduce un plus aerodinamicii în timpul coborârii. În partea lateral -exterioară a
papucelului grosimea este mai mare pentru a proteja sportivul de posib ilele izbituri de
mantinele iar pe talpă papucelul prezintă silicon atât pentru protecția călcâielor cât și pentru
un ajutor în plus în stabilizarea saniei dacă au apărut erori de pilotaj (deoarece talpa este
alcătuită din silicon prezintă un potențial de forță de frecare mai mare iar sportivul ca sa se
reintre pe trasele optime pune picioarele pe jos, frânează puțin, se stabilizează pe sanie, ridică
picioarele de pe gheață și continuă cursa.) Papuceii vin în diferite dimensiuni în funcție de
sportivi iar s ingurii producători acceptați de FIL sunt cei de la GTS.
De asemenea, în categoria de echipament obligatoriu avem mănușile cu gheare.
Mănușile au atât rol de protecție ale mâinilor sportivilor cât și reprezintă un suport pentru
plasarea ghearelor. Mănușil e se prezintă în dimensiuni și forme diferite și există mai mulți
producători. Ghearele au rolul de a aduce un impuls semnificativ în momentul startului. Ele
sunt în număr de 3 pe fiecare mănușă și sunt poziționate în dreptul vârfurilor degetelor

arătător, mijlociu și inelar. Adâncimea țepilor nu trebuie să depășească 5 mm. Ghearele vin
în forme diferite cu număr divers de țepi în funcție de fiecare producător1.
Alături de echipamentul obligatoriu sportivul mai poate să completeze cu sistemul
de fixare a capului în timpul coborârii, costum din stretch pe sub combinezon și protecții în
plus în zonele cu risc de accidentare mai mare (cotiere, genunchiere, bureți, alte materiale
confecționate).

Echipamentul sportivului

Mănușile cu gheare

Materialul de concurs

Materialul de concurs reprezintă sania și este principalul obiect care face diferența în
timpul competițiilor. Deoarece există mai mulți producători în compe tiție directă în întreaga
lume tehnologia din interiorul săniilor este din ce în ce mai avansată în fiecare sezon
competițional iar FIL -ul ia măsuri ca să limiteze avantajul țărilor care investesc în cercetare
față de cele care nu au aceste oportunități.
Săniile sunt de 2 feluri: sănii de simplu proiectate pentru conducerea optimă a unui
singur sportiv și sănii de dublu pentru conducerea optimă pe traseu a 2 sportivi. Acestea vin
în dimensiuni diferite, potrivite pe fiecare atlet. Greutatea maximă la sani a de simplu este de
25 de kg iar la cea de dublu 30 de kg. Componentele saniei sunt individual specializate,
interconectate iar împreună realizează sistemul de conducere al saniei. Componentele
principale și obligatorii ale saniei sunt: 2 patine, 2 coarne, 2 suporți metalici, 2 mânere și
carena ( copaie ).
Patinele reprezintă singurul obiect al saniei care face contact direct cu gheața în orice
moment al coborârii. Patinele sunt confecționate din diferite aliaje de compoziții chimice
complexe și diferite. Patinele sunt fixate pe coarne prin șuruburi și nu au voie să le
depășească în lungime. Pot fi făcute din 2 bucăți (fierul dur și patina propriu -zisă) sau o
singură bucată. De asemenea, patinele, prin șlefuire, în contactul direct cu gheața, prez intă
unghiuri diverse și complexe pentru un echilibru între viteză mai mare în timpul coborârii și
stabilitate. Aceste unghiuri se ajustează în funcție de centrul de greutate al sănierului pe
sanie, măestria sportivului asupra pilotajului, temperatura ghe ții și dificultatea traseelor.
Coarnele prezintă la rândul lor forme și dimensiuni diferite cu scopul de a reduce
forța de frecare cu aerul cât mai mult și de a reduce probabilitatea de creare a turbioanelor
în spatele acestora. De asemenea, coarnele trebuie să aducă un comfort asupra sportivului în
timpul conducerii saniei. Structura internă a coarnelor are rolul de absorbire al șocurilor din
timpul cursei. Aceste șocuri pot apărea fie din schimbarea direcției de alunecare (tranzițiile
dintre liniile drepte și viraje) fie din imperfecțiunile gheții ca și nivel de netezime. Astfel,
pentru o absorbire a șocurilor cât mai eficientă, în interiorul coarnelor putem avea straturi
din lemn de frasin lipite cu ajutorul unui material cu proprietăți elas tice și îmbrăcate cu fibră
de sticlă. Suprafața coarnelor este una cât mai netedă și se aplică de obicei o vopsea cu
proprietăți elastice și hidrofobe pentru a evita crăparea și deteriorarea acesteia. În față,

coarnele iau forma literei L iar porțiunea fro ntală este realizată din aluminiu îmbrăcat în fibră
de sticlă.
Suporții metalici sunt în număr de 2 și fac legătura dintre coarne și copaie prin
intermediul casetelor unde acești suporți sunt fixați. Sunt construiți din fier forjat și
reprezintă porțiunea consolidată a saniei. Prin duritatea mare a metalului, suporții nu se pot
deforma și asigură stabilitate în coborâre. Suportul din partea frontală a saniei poate fi simplu
dintr -o singură bucată sau format din mai multe piese cu proprietatea de a se scurt a sau lungi.
Acest sistem ajută sănierul să își seteze paralelismul dintre patine.
Carena reprezintă spațiul în care sportivul este aflat culcat dorsal în timpul coborârii.
Aceasta trebuie să vină pe dimensiunile fiecărui sportiv (să nu existe spațiu într e umerii
sportivului și carena), să asigure protecție și un plus de confort. Carenele se pot confecționa
din fibră de sticlă, fibră de carbon sau combinații ale acestora întărite cu kevlar. Ele vin în
forme și dimensiuni diverse ca împreună cu sportivul să formeze un sistem aerodinamic cât
mai eficient. În interiorul carenei, unde sportivul este poziționat, se pot fixa materiale moi
(bureți, cauciuc moale, piele) atât deasupra suporților metalici cât și între aceștia pentru a
asigura confortul atletului. De asemenea, lungimea carenei nu trebuie să depășească umerii
sănierului în spate și genunchii acestuia în față.
Mânerele sunt din fier și sunt atașate de suportul metalic frontal. Acestea vin în forme
și dimensiuni diferite în funcție de preferințele sănie rului și au un rol important atât în
menținerea echilibrului cât și în sistemul de conducere al saniei2.

Materialul de concurs

Sistemul de conducere al saniei

Toate componentele obligatorii ale saniei poartă un rol important în pilotajul
sportivului (patinele, coarnele, suporții metalici, copaia și mânerele).
În primul rând, patina, prin forma ei complexă, prezintă o curbură care nu îi permite
să aibe contact c u gheața pe toată lungimea sa. Astfel, prin manipularea acestor suprafețe se
poate vira spre stânga sau spre dreapta. Sportivul apasă în zona frontală a coarnelor cu
gambele și astfel, prin faptul că patinele sunt fixate de coarne, suprafața care calcă în gheață
este mai mare la o singură patină față de cealaltă iar sania începe să vireze.
Deoarece atât coarnele cât și mânerele sunt prinse de suportul metalic frontal atunci
și mânerul, prin tragerea sa, ridică zona din față a suprafeței de contact cu gheaț a a patinei și
permite o direcționare mai ușoară a saniei spre stânga sau spre dreapta (în funcție de mânerul
tras).
De asemenea, carena poartă un rol foarte important în pilotaj prin schimbarea
centrului de greutate spre stânga sau spre dreapta în funcți e de virajul pe care se află sănierul
sau în pregătirea înscrierilor pe viraje. Astfel, sportivul având ambii umeri în copaie în orice
moment al coborârii, pentru schimbarea centrului de greutate spre dreapta, acesta orientează
ușor capul spre dreapta și a pasă în copaie cu umărul drept, respectiv pentru schimbarea
centrului de greutate spre stânga, capul este ușor orientat spre stânga iar cu umărul stâng se
apasă în carena.
Începătorilor li se explică conducerea saniei mai întâi din umeri și mânere ca apoi să
învețe și apăsare pe coarne și combinații ale acestora. Astfel, pentru schimbarea direcției
saniei spre stânga: se apasă pe cornul drept, se trage de mânerul stâng, se orientează capul
ușor spre stânga și se pune presiune pe umărul stâng. Respectiv, pen tru schimbarea direcției
saniei spre dreapta: se apasă pe cornul stâng, se trage de mânerul drept, se orientează capul
ușor spre dreapta și se pune presiune pe umărul drept.
Toate aceste manevre se realizează într -un echilibru continuu astfel încât sportiv ul
să nu iasă din traseul optim al pârtiei. În funcție de experiența și capacitatea de concentrare
și coordonare a sportivului, acesta reușește mai mult sau mai puțin să efectueze aceste
manevre cu precizie pentru o performanță mai bună în competiție.

Etapele coborârii pe pârtie

De la îmbunătățirea materialului de concurs și al echipamentului până la modificări
efectuate asupra pârtiilor și a tehnicii probei, se pot observa diferențe radicale în comparație
cu practicarea acestui sport acum 30 de ani. Sania a suferit schimbări pe toate planurile
(tehnico -tactic, logistic, regulamentar, etc.) mai puțin asupra etapelor coborârii pe pârtie.
Acest sistem a rămas intact datorită succesiunii logice în care se desfășoa ră și atractivitatea
fiecărui moment al coborârii. Toate probele acestei ramuri de sport se realizează prin aceste
etape desfășurate în următoarea ordine: momentul startului, coborârea prorpiu -zisă, frânarea
pe contrapantă.

Momentul startului

Prin start se înțelege lansarea saniei în coborâre și reprezintă momentul 0 de la care
pornește cronometrul electronic. Sistemul de cronometrare electronic permite cuantificarea
cu cea mai mare precizie în unități de timp (la miime de secundă) a performanței sportivului
pe sanie în timpul coborârii. Există o celulă la start care pornește cronometrul, o celulă la
finish care oprește cronometrul si mai multe celule intermediare pentru o analiză mai ușoară
a coborârii. Astfel, timpul măsu rat între celula de start și prima celulă intermediară reprezintă
timpul de start și este folosit pentru evaluarea eficienței tehnicii și a motricității sportivului.
Timpul de start este foarte important deoarece un elan bun poate tripla (sau mai mult
în funcție de lungimea și profilul pârtiei) diferența ca timp până la linia de sosire. Momentul
startului prezintă la rândul său mai multe faze:
-poziția la start
-crearea elanului
-declanșarea startului
-desprinderea din start
-accelerarea vitezei de aluneca re
-adaptarea poziției finale

Poziția la start3 are loc după ce sportivul s -a așezat în sanie, s -a centrat corect între
mânere și s -a prins de acestea. În acest moment sănierul este pregătit să realizeze coborârea
și asteaptă să primească acordul de plecare. Sistemul de cronometrare prezintă un semafor
cu 2 culori (roșu și verde) ce anunță sportivul că pârtia este liberă sau nu. Din momentul în
care semaforul arată culoarea verde, sportivul la proba de simplu are timp 30 de secunde să
realizeze smulgerea din mânere și să înceapă coborârea pe când cei de la dublu au 45 de
secunde.

Poziția la start

Crearea elanului este realizată printr -un ansamblul de mișcări pregătitoare menite să
creeze condiții favorabile declanșării startului. Aceste mișcări sunt reprezentate de manevrări
ale saniei înaintea și îna poia mânerelor prin forțe proprii (flexia și extensia membrelor
superioare, mișcarea bazinului, îndoirea și revenirea trunchiului, implicarea musculaturii
spatelui, presarea tălpilor în scobitura coarnelor). Ultimele 2 mișcări pregătitoare prezintă o
impor tanță crescută în declanșarea smulgerii din mânere. Sportivul se trage ușor și se
deplasează cu sania înainte până ce ajunge cu bazinul în dreptul mânerelor după care
realizează o împingere progresivă pentru o deplasare cât mai amplă înapoi. Momentul 0 sau
de amplitudine maximă este caracterizat de întinderea completă a brațelor și flexia maximă
a trunchiului pe bazin (diferă de la sportiv la sportiv în funcție de lungimea brațelor și de
mobilitatea coxofemurală).

Mișcare pregătitoare

Declanșarea st artului reprezintă prima fază a smulgerii din mânere și este realizată
prin tracțiunea sistemului sportiv -sanie din momentul de amplitudine maximă până ce
bazinul sănierului ajunge în dreptul mânerelor. Această mișcare este efectuată cu intensitate
maximă de musculatura spatelui, brațelor, centurii scapulare și a bazinului. Dacă până acum
respirațiile în cadrul mișcărilor pregătitoare erau normale, din momentul declanșării startului
până în adoptarea poziției de cursă lucrul de desfășoară în apnee voluntară și astfel efortul
devine anaerob.

Declanșarea startului

Desprinderea din start reprezintă a doua fază a smulgerii din mânere și este realizată
prin împingerea sistemului sportiv -sanie din dreptul bazinului cu a mânerelor până în
momentul ultimului impuls realizat de flexia mâinii pe antebraț. Această fază o urmează
direct pe cea de t racțiune, mușchii extensori preia lucrul efectuat de cei flexori, se utilizează

elanul câștigat anterior și se îmbunătățește, mișcarea este considerată completă în momentul
în care brațele sunt complet întinse înapoi iar mâinile sunt flexate pe antebrațe.

Desprinderea din start
Accelerarea vitezei de alunecare4 începe din momentul desprinderilor mâinilor de
mânere până la adaptarea poziției finale de coborâre. Este realizată de mișcările repetate de
împingeri în gheață (pinguini) prin: flexia ușoară a trunchiului pe bazin și menținerea acestei
poziții; pendulare a energică a brațelor înainte -înapoi; bătaia, tracțiunea și împingerea
prorpiu -zisă în gheață. Numărul de pinguini și viteza lor diferă de la pârtie la pârtie în funcție
de profilul rampei de start (o rampă mai lungă și mai puțin abruptă permite realizarea mai
multor pinguini). De asemenea, în funcție de orientarea primului viraj în care sportivul
urmează să se înscrie, prin presarea inegală a ghearelor în gheață în timpul mișcărilor de
accelerare, acesta schimbă ușor direcția de mers a saniei spre stânga s au spre dreapta pentru
o intrare mai lină în viraj.

Realizarea împingerilor în gheață

Adaptarea poziției finale5 este efectuată cu rapiditate și suplețe după ultima
împingere în gheață. Sportivul la proba de simplu se prinde de mânerele saniei sau de părțile
laterale ale copăii și se trage cu șezutul până în dreptul suportului metalic frontal. În același
timp, tălpile sunt ridicate din scobiturile coarnelor, picioarele se întind înainte astfel încât
gambele să se sprijine de coarne iar sportivul se poziționează culcat dorsal cu umerii lipiți
de copaie. Execuția corectă a acestei mișcări imprimă saniei un nou impuls. Deoarece în
cadrul probei de dublu pilotul este prins de sanie prin chingi, adaptarea poziției finale pentru
dublou se rezuma la poziți onarea culcat dorsală a copilotului pe copaie și a pilotului pe
copilot. După ce sănierul sau dubloul au adoptat poziția finală, momentul startului se încheie
și începe coborârea propriu -zisă.

Adaptarea poziției finale

Coborârea propriu -zisă

Lungimea și înclinarea pârtiei, numărul și distanța dintre viraje, profilul gheții pe
viraje și în porțiunile drepte sunt doar câteva elemente pe care sportivul le ia în considerare
în timpul pilotajului. O pârtie de sanie are între 14 și 20 de viraje pe o lungime de până la
1814 de metrii (Pârtia de la Sochi). Parcurgerea traseului durează aproximativ un minut iar
în acest timp sănierii învață prin numeroase încercări să efectueze coborâri din ce în ce mai
eficiente pentru un timp final cât mai bun.
Un s tart puternic, alegerea traselor ideale, relaxarea fizică, poziția aerodinamică și
pregătirea optimă a materialului sunt elemente care îmbunătățesc timpul final. De asemenea,
datorită factorilor externi (temperatura ambiantă, precipitațiile) și interni (em oțiile de
concurs, motivația), sportivul este nevoit să își adapteze pilotajul neîncetat și să vină cu
decizii de moment extrem de rapide. O singură mică eroare de pilotaj dacă nu este corectată
la timp poate duce la o reacție în lanț de erori precum efect ul domino și să compromită
coborârea.

Poziția de coborâre

Frânarea pe contrapantă

Cronometrarea electronică se încheie în dreptul liniei de sosire iar sportivul continuă
alunecarea pe contrapantă. Pentru a efectua oprirea, sportivul se ridică din poziția de
coborâre în șezut și pune tălpile cauciucate ale papuceilor pe gheață. Dacă pârtia necesită o
oprire mai bruscă, sportivul se prinde cu mâinile de coarne și trage .

Frânarea pe contrapantă