3 Recenzii și note bibliografice 261 stage-level sau, mai rar, individual-level ). Autoarea interpretează sintactic predicativele suplimentare ca… [614416]

3 Recenzii și note bibliografice
261
stage-level sau, mai rar, individual-level ). Autoarea
interpretează sintactic predicativele suplimentare ca provenind din propoziții reduse ( small clause );
sunt aduse în discuție: controlorul acestor
propoziții reduse, ambigui tățile/citir ile duble,
dispunerea și restricții le de contiguitate. O
secțiune restrânsă privește apoziția, care este tot
un tip de predicat secundar. Ultima secțiune este
rezervată unor probleme controversate care
privesc adjectivul predicat detașat (tipul Ion,
obosit , s-a oprit, interpretat de autoare ca un
predicat secundar orientat spre participant),
structurile ambigue de tipul Îmi cumpăr rochia
albă, în care adjectivul poate fi considerat atât
modificator, cât și predi cat secundar, structurile
de tipul El a tăiat felia subțire , în cazul cărora se
oscilează între interpretarea adverbială și cea ca
predicat secundar.
Capitolul 6, Adjectivul și elipsa nominală
(p. 212–241), cuprinde o prezentare a teoriilor despre elipsa nominală și relația cu substanti-
vizarea, o descriere a funcțiilor discursive ale adjectivelor substantivizate, urmată de câteva aspecte morfologie, sintactice și semantice legate de adjectivele substantivizate. De o atenție specială beneficiază elipsele lexicalizate
(aviara, prenatal, imobiliare etc.) și construcția
nebunul de Ion. Concluzia acestui capitol este
aceea că formarea de adjective substantivizate este foarte productivă în româna actuală.
Cartea Ralucăi Brăescu prezintă rezultatele
unei cercetări atente, minuțioase, în spatele
căreia se ascunde multă pasiune și curiozitate
științifică, și care, fără a fi excesiv de tehnică,
reușește să dea seamă de numeroase fapte de
limbă românești legate de adjectiv. Dincolo de
chestiunile de detaliu care au primit explicații și
analize în această carte, credem că lingvistica
românească îi datorează Ralucăi Brăescu
descrierea/rezolvarea a cel puțin două probleme
majore legate de clasa adjectivului: clasificarea
semantico-sintactică și topica adjectivului în
grupul nominal.
ADINA DRAGOMIRESCU
Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”
Calea 13 Septembrie, nr. 13, București
Facultatea de Litere, Universitatea din București
Str. Edgar Quinet, n r. 3–5, București
ISABELA NEDELCU, 101 greșeli gramaticale , București, Editura Humanitas, 2012, 189 p.
Cartea Isabelei Nedelcu, ultima apărută în
colecția „Viața cuvintelor”, se înscrie în rândul lucrărilor care ilustrează preocupările curente de cultivare a limbii.
Continuarea seriei amintite cu volumul de
față are la bază următorul scop: în exprimare nu
contează numai conținutul mesajului formulat, ci
și modul în care este structurat acesta, reflectând coerența și logica gândirii. Prin semnalarea greșelilor culese, autoarea are în vedere nu numai să corecteze anumite erori care apar recurent în exprimarea vorbitorilor, ci și să explice mecanismele care conduc la producerea acestora și să ofere strategii pentru a le evita.
Lucrarea cuprinde șase capitole, în care sunt
discutate 101 categorii de greșeli de pronunțare,
grafie, punctuație, morfologie și sintaxă. Pentru ilustrarea greșelilor, autoarea folosește exemple preluate de pe internet sau din monitorizările
personale ale unor posturi de radio și de
televiziune, precum și din monitorizările realizate de un grup de lingviști de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al Rosetti” în cadrul
parteneriatului dintre Academia Română și Consiliul Național al Audiovizualului privind calitatea limbii române î n mediul audiovizual,
desfășurat în perioada 2007–2012.
Noțiunea de „greșeală” trebuie pusă în legătură
cu existența unei norme lingvistice la care
vorbitorii se raportează pentru a se exprima și a scrie corect.
În capitolul introductiv (p. 19–25) autoarea
explică legătura dintre normă și uz, făcând referire și la conceptul de „dinamică” a limbii și a normei – raportul dintre faza actuală a dezvoltării limbii / normei și etapele anterioare.
Limba este supusă schimbărilor, evoluează,
unele domenii (de pildă, lexicul) fiind mai puțin stabile decât altele (morfologia). Astfel, în analiza faptelor lingvisti ce trebuie să ținem cont
și de dinamica uzului. Totodată, și norma
lingvistică admite anumite tipuri de schimbări,
evoluția ei fiind consemnată în dicționare (a se vedea DOOM
1 și DOOM2 și modificările dintre Provided by Diacronia.ro for IP 86.123.211.77 (2020-01-07 17:16:23 UTC)BDD-R162 © 2013 Editura Academiei

LR, LXII, nr. 2, 2013 4
262
cele două ediții) și în lucrări specifice. Ca urmare a
uzului, anumite construcții sau forme considerate
abateri într-o anumită fază de evoluție a limbii s-au impus la un moment dat și au fost acceptate ca literare de norma li ngvistică ulterioară.
Așa cum arată autoarea, greșelile de limbă se
produc din mai multe cauze și trebuie ierarhizate atât în funcție de gravi tatea lor, cât și de
contextul în care s-au produs. Pe lângă necu-noașterea cerințelor limbii literare, mai sunt și alte cauze care dau naștere greșelilor de limbă, ca, spre exemplu, influența puternică a limbilor străine, pe care unii vorbitori o interpretează
greșit și, uneori, o aplică nemotivat la cuvintele
limbii române.
Capitolul al doilea este rezervat greșelilor
de pronunțare (p. 26–36). Tipurile de greșeli comentate privesc: pronunțarea diftongată a lui e
în neologisme ca euro, educație, idee, alee,
poezie sau nediftongată, în cuvintele românești
vechi – formele pronumelui personal el, ea, ei și
formele de prezent sau de imperfect ale verbului a fi, pronumele demonstrative aceea, aceeași ;
rostirea greșită a literei x – [ks], în cuvinte ca
examen [ e k s a m e n ] , exemplu [ e k s e m p l u ] , existe
[eksiste], în loc de [egzamen], [egzemplu],
[egziste]; pronunțiile muntenești cenușe, gogoașe,
păpușe, vraje , î n l o c d e cenușă, gogoașă,
păpușă, vrajă ; diferite accentuări greșite, precum
butel i
i, simbol, Dobr ogea etc.
În capitolul al treilea se discută greșelile de
scriere (p. 37–59). Așa cum remarcă autoarea, majoritatea greșelilor care se încadrează aici sunt „dezonorante”, trădând, de fapt, lipsa instrucției
lingvistice elementare.
Una dintre cele mai grave greșeli se face în
scrierea cu -i, -ii, -iii („vizita a doi membrii ”, în
loc de „vizita a doi membri ”, „banii noștrii ”, în
loc de „banii noștri ”). Exemplele semnalate de
Isabela Nedelcu sunt însoțite de câteva reguli
care stabilesc când se scrie cu -i și când se scrie
cu -ii.
Greșeli apar și în scrierea cu â sau î. Ezitările
care se produc în această p rivință se explică și
prin schimbarea repetată a normei ortografice, schimbare care a produs confuzie în rândul utilizatorilor limbii române. Norma ortografică actuală, stabilită în urma Hotărârii Academiei Române din 1993, indică scrierea cu â î n
interiorul cuvintelor ( pâine , când , p. 47) și
scrierea cu î la inițială de cuvânt ( început, înspre ), la final de cuvânt ( coborî, urî ), precum
și în interiorul cuvintelor compuse ( bineînțeles,
nemaiîntâlnit ) sau al derivatelor cu prefixe de la
cuvinte care încep cu î (preîntâmpina, reîncepe ).
O altă greșeală recurentă este folosirea
incorectă a cratimei: aceasta derivă din confuzia care se face între două secvențe care se pronunță l a f e l , d a r s e s c r i u d i f e r i t ( d e e x e m p l u sau v s
s-au) sau între o formă verbală „independentă”
și gruparea alcătuită din verb și pronume clitic (spuneți , forma de indicativ / imperativ plural a
verbului a spune v s „ spune-ți (părerea)”, forma
de imperativ singular a verbului a spune , urmată
de clitic în dativ).
Greșeala apare și la cuvintele compuse, care,
în funcție de gradul de coeziune semantică, se scriu cu sau fără cratimă (de exemplu, compusele cu adjectivul prim se scriu cu cratimă – prim-
ministru , prim-plan, prim-procuror, asemenea și
cele care care conțin substantivul șef – redactor-
șef, nu redactor șef ), dar și la cuvintele recent
împrumutate, atunci când li se atașează desinența de plural sau articolul h otărât. Pentru evitarea
greșelilor din această cat egorie, trebuie consultat
DOOM
2-ul, în care se indică atașarea directă,
f ă r ă c r a t i m ă , a a r t i c o l u l u i s a u a d e s i n e n ț e l o r d e
plural în cazurile în care litera finală a cuvintelor
împrumutate face parte din alfabetul limbii
române și se pronunță cum se scrie ( job, job ul,
joburi, board, board ul, board uri, p. 52) și sepa-
rarea acestora prin cratimă în cazul împrumuturilor a căror finală se pronunță altfel decât se scrie (show, show- ul, show- uri).
Ultima categorie de greșeli discutată în acest
capitol este cea a cuvintelor omofone care se scriu diferit – sudat sau separat –, în funcție de
rolul lor gramatical în propoziție. Confuzii apar, de exemplu, la scriere a numeralului adverbial o
dată, folosit greșit în contextul „încă odată ”
(p. 53), sau a adverbului omofon odată d i n
secvența „ o dată p l e c a t ă d i n R o m â n i a ” , l a
gruparea prepozițională din afară , scrisă greșit
în contextul „rudele dinafara orașului” (p. 57), și
la adverbul omofon dinafară , din locuțiunea pe
dinafară – „au rămas pe din afară ” (p. 57) etc.
În capitolul al patrulea se au în vedere
câteva greșeli de punctuație (p. 59–70). În română există reguli bine stabilite cu privire la folosirea semnelor de punctuație; acestea sunt guvernate, în mare măsură, de rolul gramatical al
cuvintelor din enunț. Provided by Diacronia.ro for IP 86.123.211.77 (2020-01-07 17:16:23 UTC)BDD-R162 © 2013 Editura Academiei

5 Recenzii și note bibliografice
263
Un substantiv în vocativ sau o interjecție
adresativă plasate la înce putul sau la finalul unui
enunț trebuie întotdeauna separate printr-o virgulă de restul enunțului, iar, dacă sunt în interiorul frazei, vor fi încadrate de virgule de o parte și de alta. Astfel, în exemplul „Unde mergeți doamnă?” (p. 60), trebuia folosită virgula înaintea substantivului doamnă , iar interjecția
adresativă măi trebuia încadrată de virgule în
contextul: „Vorbește măi, nu te lăsa!” (p. 60).
Virgula este obligatorie și înaintea conjuncțiilor cu valoare adversativă dar, însă, ci , dar nu este
admisă între subiect (indiferent de realizarea
acestuia, prin grup nominal sau printr-o
propoziție relativă) și pr edicat decât în situații
excepționale (contexte emfatice precum „Ce-o fi, o fi”, „ Că a fost vina lor , se știa” ). sau între
verb și complementul direct postpus.
Există anumite reguli de folosire a virgulei și
în cazul propozițiilor subordonate circumstanțiale. Subordonata concesivă se separă mereu prin virgulă de regentă, indiferent de poziția ei în frază, în timp ce cauzalele pot fi sau nu despărțite prin virgulă de regentă (a se vedea exemplele „Nu plâng[ ,] pentru că mi-e frică” vs
„Nu plâng pentru că mi-e frică, ci pentru că sunt
bucuroasă”, p.59).
Capitolul al cincilea este cel mai amplu.
Autoarea discută aici mai multe tipuri de greșeli din domeniul morfologiei (p. 71–137), grupân-du-le după clase lexico-gramaticale.
Dintre greșelile com entate în secțiunea
referitoare la substantiv, menționăm: desinențele greșite de plural (spre exemplu, concurența desinențelor -e ș i -uri la substantivele neutre
conduce la ezitări în formarea pluralului – conform DOOM
2-ului nu sunt corecte formele
aragazuri , azile, chibrite, hotele , ci aragaze,
aziluri, chibrituri, hoteluri ); desinențele greșite
de genitiv singular – concurența între -e și -i la
substantivele feminine conduce la forme eronate precum grădinei, săptămânei, pieții , folosite în
locul celor corecte – grădinii, săptămânii, pieței .
Același tip de greșeală se produce și în cazul adjectivelor: adjectivul drag are la feminin
plural desinența -i (deci are la plural forma unică
dragi ), adjectivul ultim are la feminin plural
desinența -e (ultime ), astfel, forma articulată este
ultimele , nu ultimile , cum se aude frecvent în
limba actuală, desinenț a de feminin plural a
adjectivului intrinsec e s t e -e, deci, în exemplul „calități intrinseci ” (p. 91), acesta a fost utilizat
incorect.
Dintre contextele care privesc utilizarea
verbelor, amintim: folosirea incorectă a formelor de prezent tare (fără suf ix) slab (cu sufix) la
verbele de conjugarea I și a IV-a – copii , în loc
de copiez, bănui , în loc de bănui esc, stărui esc, în
loc de stărui etc., conjunctivul să aibe , în loc de
să aibă , formele de persoana a III-a plural
preced, se succed ale verbelor de conjugarea I a
preceda și a se succeda , utilizate greșit în locul
celor cu desinența – ă – precedă, se succedă ,
formele de perfect simplu, persoana a III-a
singular, ale verbelor de conjugarea a IV-a, scrise
cu -ii – (el) veni i, (el) citi i, în loc de (el) veni,
citi, formele de imperfect vroiam , vroiai, vroia,
cu -r- în radical, în loc de voiam, voiai, voia ,
formele verbului a fi din contexte precum „Ce- s
cu banii ăștia?, (ei) erau să-și piardă viața”
(p. 112), utilizate greșit la plural, în loc de singular (dată fiind valoarea contextuală de verb impersonal) etc.
Frecventă în limba actuală este și utilizarea
greșită a formelor maxim ș i minim cu valoare
adverbială: „Consumați minim doi litri de
lichide”, „ maxim două ore (p. 114). Maxim ș i
minim sunt adjective, pentru valoarea adverbială
există în limbă formele maximum și minimum ,
care trebuiau folosite în exemplele de mai sus.
Greșeli se produc și în domeniul prepozi-
țional, prin înlocuirea unei prepoziții cu alta. În contexte precum „și-a amintit despre situațiile de
urgență” (p. 117), „a-i plăcea despre ” (p. 122),
prepoziția de, cerută de verbele a-și aminti / a-i
plăcea , a fost substituită cu prepoziția despre,
probabil după modelul verbului a vorbi , care
poate selecta ambele prepoziții – „a vorbi de /
despre ”. Frecventă în limba actuală este și
utilizarea extinsă a prepoziției pe în contexte
improprii: cu sens locativ, în locul prepoziției la,
în structura „a rămâne pe telefon”, cu sens
relațional, într-un context ca „specialist pe
nutriție” (p. 117) etc.
Același tip de greșeală apare și în cazul
conjuncțiilor: ca să este utilizat în locul lui să
pentru a lega completiva directă de regentă – „Am vrut ca să fim obiectivi”, conjuncția dis-
junctivă ori este confundată cu conjuncția
adversativă or și invers: „Adevărul nu poate fi
apărat decât cu adevăr. O r i v o i n u î l d e ț i n e ț i ”
(p. 133). Provided by Diacronia.ro for IP 86.123.211.77 (2020-01-07 17:16:23 UTC)BDD-R162 © 2013 Editura Academiei

LR, LXII, nr. 2, 2013 6
264
Ultimul capitol , al șaselea, este rezervat
greșelilor de sintaxă (p. 138–166). Sunt menționate
aici: dezacordurile între subiect și predicat („Mi
s-a făcut v r ă j i ” , „ Se știe răspunsurile”, p. 140),
acordul greșit al adverbelor („tineri proaspeți
căsătoriți”, „angajați slabi pregătiți”), dezacordul
numeralelor („ doisprezece mii de români”, în loc
de „ douăsprezece mii”), plasarea greșită a
semiadverbelor („ mai ne-au rămas”, „ cam a m
spus”, în loc de „ne-au mai rămas”, „am cam
spus”, p. 161–162) etc. Faptele de limbă discutate de autoare sunt
mult mai numeroase decât cele amintite în această prezentare. Prin organizarea foarte sistematică și prin expune rea accesibilă, lucrarea
de față reprezintă un inst rument de studiu extrem
de util, care îi poate ajuta pe vorbitori nu doar să ocolească „mecanic” anumite greșeli, ci și să
înțeleagă cauzele care stau la baza producerii lor.
IRINA NICULA
Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”
Calea 13 Septembrie, nr. 13, București
EMANUEL VASILIU, Teorie și analiză în lingvistică . Ediție îngrijită de MARINA RĂDULESCU
SALA, București, Editura Academiei Române, 2012, 425 p.
Volumul de față redă comunității lingvistice
o selecție de 48 de texte publicate de Emanuel
Vasiliu în perioada 1952–1997, în țară și în
străinătate, multe dintre acestea în cărți și reviste greu accesibile. Articolele și studiile sunt împărțite în cinci secțiuni: I. Lingvistică
generală, I I . Fonetică, fonologie , dialectologie,
III. Gramatică, IV. Semantică, pragmatică, stilistică,
V. Teoria textului, ce reflectă diversitatea pre-
ocupărilor lui Emanuel Vasiliu. În fiecare secțiune, articolele se succedă cronologic și sunt
menționate de fiecare dată, în subsol, infor-mațiile despre prima public are. Cele 5 secțiuni
sunt precedate de o listă a publicațiilor autorului. Selecția articolelor și acuratețea redării acestora,
precum și calda prezentare a profesorului Vasiliu
reprezintă meritul editoarei.
În prima secțiune sunt incluse 10 contribuții
teoretice despre semnul lingvistic și teoria binară a semnului, niveluri lingvistice și structuri transformaționale, gramaticile generative, direcții noi de cercetare în lingvistică, impactul semanticii asupra sintaxei, relația dintre teorie și interpre-tarea teoriei în gramatica transformațională, statutul ontologic al părți lor de vorbire, relația
dintre denumire, semn și obiect. Cea de-a doua secțiune conține 11 articol e despre probleme de
fonetică și fonologie (a lternanțe fonologice,
opoziția dintre consoane dure și consoane
„înmuiate”, grupuri cons onantice la jonctura
morfemelor sufixale, sistemul vocalic al limbii române, fonemul, statutul africatelor românești, fonologia transformațională, depalatalizare), adesea ilustrate cu fapte dialectale. În secțiunea a treia sunt grupate articole care discută probleme de gramatică (și relația gramatică–semantică): funcțiile articolului, gramatica articolului hotărât,
flexiunea nominală, categoria genului, sistemul
cazual, semnificația pluralului, relația negație–modalizare, timp și aspect, raportul ortografie–ortoepie, definițiile substantivului și ale adjecti-vului. A patra secțiune cuprinde 15 studii despre propoziții analitice, paradoxuri și tipuri logice, semantica paradigmatică, modalitate, categoria timpului, conceptul analicitate și restricțiile
selecționale, probleme ale cercetării în semantică,
adevărul analitic și definiția lexicografică, inter-
pretarea pragmatică a sistemelor deontice, natura conceptuală a sensului, definiția sensului vs
definiția obiectului, distincția langue–parole și
relația cu pragmatica. Ultima secțiune include numai două articole în c are se discută inter-
textualitatea și conceptul acceptabilitate .
ELENA DĂNILĂ, Probleme de gramatică a limbii române, București, Editura Academiei
Române, 2011, 225 p.
Cartea Elenei Dănilă are ca obiect de
cercetare „aspecte problematice din gramatica
limbii române” (p. 9) m oderne și vechi, unele discutate în literatura de specialitate, pentru care
se caută soluții noi, altele nesemnalate anterior,
prezentate disparat; cartea se prezintă mai Provided by Diacronia.ro for IP 86.123.211.77 (2020-01-07 17:16:23 UTC)BDD-R162 © 2013 Editura Academiei
Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)