O traducere româneasc ă din secolul al XIX-lea: [614402]

O traducere româneasc ă din secolul al XIX-lea:
Hamlet, principele Danemarcei (1855)

Aida TODI

Primele încerc ări de traducere a lui Shakespeare în limba român ă datează din
secolul al XIX-lea, iar unele dintre acestea, precum și cele din secolul urm ător, au
format, de-a lungul timpului, obiect de cercetare pentru câteva studii1. Trebuie precizat
că, în prima perioad ă a receptării lui Shakespeare în România, traducerile au avut la
bază un intermediar francez2, fapt explicabil prin rela țiile culturale strânse cu Fran ța și
prin cunoa șterea acestei limbi de c ătre mulți oameni de cultur ă români. Printre primele
piese traduse amintim Julius Caesar (Julie Cesar , tragedie în cinci acte de William
Shakespeare, tradus de c ăpitanul S. Stoica, Bucuresci, în tipografia lui Eliade, 1844).
După cum remarca P. Grimm în studiul amplu consacrat traducerilor române ști
după capodopere ale literaturii engleze ( Traduceri și imitațiuni române ști după
literatura englez ă, în „Dacoromania”, an III, 1924, p. 284-377), „traduceri române ști,
direct din engleze ște, nu apar decât relativ târziu și sporadic […]. Traduceri din
literatura englez ă, făcute însă din limba francez ă sau german ă, uneori și din grece ște sau
din alte limbi, începuser ă să apară încă cu câteva decenii înainte și după aceea, pân ă
astăzi chiar, cele mai multe din operele literaturii engleze sunt traduse din fran țuzește
sau nemțește”3.
Analiza lingvistic ă și stilistică a traducerilor din secolul al XIX-lea ofer ă date
importante în ceea ce prive ște stadiile de evolu ție a limbii române literare (îmbog ățirea
cu neologisme fie de provenien ță engleză, la traducerile efectuate direct din englez ă, fie
cu împrumuturi din german ă și mai ales din francez ă, în cazul traducerilor prin
intermediari, procedeu atât de frecvent în epoc ă). Secolul al XIX-lea reprezint ă perioada
de modernizare și consolidare a limbii române literare; acest proces continu ă și se
perfecționează în secolul al XX-lea și în zilele noastre, iar traducerile din opera lui
Shakespeare au contribuit la îmbog ățirea și rafinarea mijloacelor de expresie. Este vorba
despre o perioad ă caracterizat ă prin intense fr ământări lingvistice, în care norma
încearcă să se fixeze și se constat ă preocupări intense de îmbog ățire a vocabularului prin
preluarea de cuvinte și sensuri din limbile de cultur ă ale epocii: franceza, italiana,
germana.

1 Pentru traducerile române ști după Shakespeare, vezi I. Botez, Shakespeare în române ște, în „Viața
româneasc ă”, 1923, an XV, mai, nr. 5, p. 277-294; P. Grimm, Traduceri și imitațiuni române ști după
literatura englez ă, în „Dacoromania”, an III, 1924, p. 327.
2 În legătură cu traducerile fran țuzești care au stat la baza traducerilor în române ște după Shakespeare,
vezi I. Horia R ădulescu, Les intermédiaries français de Shakespeare en Roumanie , în „Revue de Littérature
compare”, Paris, nr. 70, avril-juin 1938, p. 252-271.
3 P. Grimm, Traduceri și imitațiuni române ști după literatura englez ă, în „Dacoromania”, an III, 1924,
p. 285. Provided by Diacronia.ro for IP 86.123.29.37 (2020-07-27 08:39:04 UTC)BDD-V2591 © 2006 Editura Alfa

Aida TODI
_______________________________________________________________________________________________________________________________ ______________________________________________________
274Studiul de fa ță face parte dintr-un proiect mai amplu de cercetare – Shakespeare
în memoria spa țiului cultural românesc: un model de integrare european ă prin cultur ă,
prin care ne-am propus s ă investigăm aspecte ale recept ării operei shakespeariane în
România; în aceast ă etapă a derulării proiectului am început studirea textelor din prima
perioadă a receptării în România a lui Shakespeare (m ulte dintre acestea sunt redactate
cu caractere chirilice sau în alfabet de tranzi ție), precum și identificarea traducerilor
manuscrise inedite.
Fragmentul care formeaz ă obiectul prezentului studiu ( Hamlet, principele
Danemarcei , dramă în cinci acte și optu părți de la Shakespeare, tradus ă de D.P.
Economu, Bucure ști, Imprimeria lui Ferdinant Om, 1855) reprezint ă una dintre primele
traduceri în limba român ă a acestei opere shakespeariene. Men ționăm că ea a fost
precedată de o traducere f ăcută de către Ioan Barac ( Amlet, Printul de la Dania . O
tragodie în 5 perdele dup ă Shakespeare), needitat ă, care se poate g ăsi în manuscris la
Biblioteca Academiei Române (mss. rom. 209). P. Grimm, care a studiat traducerile românești vechi dup ă Shakespeare, precizeaz ă despre aceast ă piesă că „a mai avut alte
două edi
ții, în 1857 și în 1859, ceea ce dovede ște că a fost mult citit ă; e important ă
întrucât a fost folosit ă multă vreme pentru reprezenta țiile date de compania dramatic ă
din Bucure ști, unde s-a jucat pentru prima dat ă în 1884 și chiar mai târziu, în 1886”4.
Traducerea este realizat ă, după cum demonstreaz ă principalele tr ăsături semantice
și lexicale ale limbii folosite, dup ă o traducere francez ă5, ea prezentând, în general,
particularit ățile normei limbii române literare de la jum ătatea secolului al XIX-lea. Nu
am găsit în biblioteci varianta francez ă care a stat la baza acestei traduceri. I. Horia
Rădulescu, care a comparat cele dou ă traduceri (român ă și franceză), arăta că titlul
traducerii române ști reproduce titlul francez, de și traducătorul nu m ărturisește că a
tradus din francez ă, cum făcuseră unii dintre predecesorii s ăi. El este de p ărere chiar c ă
traducătorul a încercat s ă disimuleze textul utilizat, introducând unele modific ări în
distribuția personajelor, suprimâ ndu-le pe unele dintre acestea, schimbându-le ordinea
sau dându-le anumite calificative. El semnaleaz ă și unele interpol ări ale traduc ătorului
român în textul francez, care ar sus ține aceeași idee6. Este de re ținut, totuși, că problema
intermediarului care a stat la baza traducerii române ști este controversat ă. I. Botez
avansase ideea c ă traducerea lui Hamlet a fost f ăcută după Letourneur și Benjamin
Laroche7, ipoteză pe care P. Grimm a respins-o, f ără a aduce îns ă argumente8.
În cele ce urmeaz ă vom prezenta unele dintre principalele particularit ăți
lingvistice ale textului – aspecte lexicale și relații semantice (actul I). Cifrele dintre
paranteze indic ă pagina din edi ția citată.

4 Ibidem , p. 327.
5 S-a considerat c ă la baza acestei traduceri a stat un intermediar francez în versuri (traducerea
româneasc ă a lui P.D. Economu este în proz ă) realizat de Alexandre Dumas și Paul Meurice – Hamlet,
Prince de Danemark (Shakespeare’s Hamlet, prince of Danemark ), drame en cinq actes et huit tableaux, en
vers, Paris, Imprimerie D ondey-Dupré, 1847 (I. Horia R ădulescu, Les intermédiaries français de
Shakespeare en Roumanie , în „Revue de Littérature compare”, Paris, nr. 70, avril-juin 1938, p. 252-271).
6 Ibidem , p. 267-270.
7 I. Botez, Shakespeare în române ște, în „Viața româneasc ă”, 1923, an XV, mai, nr. 5, p. 277-294.
8 P. Grimm, Traduceri și imitațiuni române ști după literatura englez ă, în „Dacoromania”, an III, 1924,
p. 328. Provided by Diacronia.ro for IP 86.123.29.37 (2020-07-27 08:39:04 UTC)BDD-V2591 © 2006 Editura Alfa

O traducere româneasc ă din secolul al XIX-lea: Hamlet, principele Danemarcei (1855)
_______________________________________________________________________________________________________________________________ ______________________________________________________
275Neologisme
În a doua jum ătate a secolului al XIX-lea, via ța social-politic ă și cultural ă
româneasc ă a suferit o puternic ă influență occidental ă, grecismele fanariote din perioada
fanariotă fiind abandonate aproape integral; franceza a devenit limba cea mai cunoscut ă
în spațiul românesc, limba „la mod ă” a protipendadei, contribuind, al ături de influen ța
latină savantă și de cea italian ă, la reromanizarea limbii române.9 Ulterior, multe dintre
cuvintele de origine francez ă au fost adaptate conform normelor limbii române10.
Dacă unele dintre traducerile române ști anterioare ale operelor lui Shakespeare
sunt sărace în neologisme11, textul analizat se remarc ă prin multitudinea acestora,
majoritatea de provenien ță franceză, câteva de origine italian ă; unele dintre ele nu erau
necesare, în limba român ă existând echivalente din fondul mai vechi; a șa, de pild ă:
damă „doamnă, femeie” (4); secundul (gropar) „cel de-al doilea” (4); descendând
„coborând” (5), investit „îmbrăcat, înveșmântat” (5), alegru „vioi” (5), crepuscul ă
„apus” (6), (lege) immutabil ă „neschimb ătoare” (6), companion „tovarăș, însoțitor”,
genitore „înaintaș, părinte” (8), giubial „de bucurie, de veselie” (8), ardinte „fierbinte,
arzător” (9), amor „iubire, dragoste” (9), angel „înger” (16)12. Unele dintre acestea au
circulat o vreme în epoca de care ne ocup ăm, fiind utilizate de mul ți scriitori români,
ulterior ie șind din uz sau folosindu-se cu totul excep țional, de regul ă cu sens peiorativ.
Trebuie s ă precizăm totuși că traducătorul nu pare s ă reprezinte o excep ție de la regula
vremii, majoritatea neologismelor utilizate de el întâlnindu-se și la alți scriitori; a șa, de
pildă: acord (9) este întâlnit, în epoc ă, și la Anton Pann; amor (5, 26, 28), la D.
Bolintineanu; bellă (16), la C. Bolliac și M. Eminescu; conchistă (27), la N. B ălcescu;
în darn (15), la I. Heliade-R ădulescu, C. Bolliac și D. Bolintineanu13; espresu (16), la
B.P. Hasdeu; a pasa (4), la Al. Odobescu; popol (5), la C-tin B ălcescu, C. Bolliac și D.
Bolintineanu; tempestă (17), la C. Bolliac; veritate (18), la C.D. Aricescu.14 Dicționarele

9 Fixarea termenilor de origine francez ă a suferit un proces îndelungat. La început termenii erau prelua ți
aidoma din francez ă și folosiți în forme care nu s-au impus, forme ridiculizate de M. Kog ălniceanu,
V.Alecsandri, I.L. Caragiale ( a abima „a ruina” < fr. abîmer , concherant „cuceritor” < fr.conquerant, a
dispoza „a dispune” < fr. disposer) ( Ștefan Munteanu, Vasile Țâra, Istoria limbii române literare , Editura
Didactică și Pedagogic ă, București, 1983, p. 146-147).
10 În legătură cu modele lingvistice care au influen țat, de-a lungul timpului, limba român ă, vezi
Manuela Nevaci, Identitatea prin limb ă și „modele” lingvistice , în volumul sesiunii Limba și literatura
română în spațiul etnocultural dacoromânesc și în diaspora , Academia Român ă și Institutul de Filologie
Română „A. Philippide”, Ia și, 2003, p. 72-77.
11 De pildă, traducerea lui Iuliu Cezar , efectuat ă de căpitanul S. Stoica (1844), și a lui Hamlet , făcută
de Ion Barac la o dat ă probabil anterioar ă, dar greu de fixat, și rămasă în manuscris. Pentru acestea, vezi P.
Grimm, Traduceri și imitațiuni române ști după literatura englez ă, în „Dacoromania”, an III, 1924, p. 327-328.
12 După cum s-a observat, datorit ă „caracterului ei ospitalier”, limba român ă a manifestat permanent o
deosebită capacitate de asimilare a împrum uturilor. Astfel, româna s-a con fruntat de-a lungul timpului cu
diferite influen țe (mode) lingvistice (grece ști, franțuzești, italiene ști), fără a-și pierde îns ă identitatea
(Mioara Avram, Anglicismele în limba român ă actuală, București, Editura Academiei, 1997).
13 Apare pentru prima dat ă în român ă la D. Cantemir, în Istoria ieroglific ă, în forma în dar , alternativ
cu sinonimul s ău românesc mai vechi, în zadar : „Ce în z ădar cuvintele și în dar nevoințele își pierdu” (D.
Cantemir, Istoria ieroglific ă, în Opere complete , vol. IV, Bucure ști, Editura Academiei R.S.R., 1973, p.
109); „că de pre a voroavelor semne, carile aiavea îmi arat ă, ostenința mea în z ădar și nevoința în dar îmi
va ieși” (ibidem , p. 177); „toate ostenin țele în zădar și toate slujbele în dar a fi mi-am arătat” (ibidem, p.
200). Numai în Scară a numelor și cuvintelor ieroglifice ști tâlcuitoare apre forma în darn (< it. indarno ).
14 C. Cruceru, Limba și stilul scrierilor lui D. Bolintineanu , în Studii de istorie a limbii române literare ,
II, Editura pentru Literatur ă, București, 1969, p. 105-143. Autorul afirm ă însă: „nici unul dintre acestea nu Provided by Diacronia.ro for IP 86.123.29.37 (2020-07-27 08:39:04 UTC)BDD-V2591 © 2006 Editura Alfa

Aida TODI
_______________________________________________________________________________________________________________________________ ______________________________________________________
276vremii consemneaz ă, de asemeni, o serie de neologisme, dintre care unele s-au impus
ulterior în limb ă, multe fiind îns ă abandonate15.
Și calcurile lingvistice sunt unele cu circula ție mai larg ă: a cere pardon (16) poate
fi întâlnit și la D. Bolintineanu16.
Parcurgerea, fie și sumară, a traducerii care face obiectul prezentului studiu,
relevă o serie de substantive neologice (în majoritatea lor de origine francez ă), terminate
în -iune (franceză -ion). Acestea sunt frecvente în româna secolului al XIX-lea; unele –
foarte puține – s-au impus ulterior ca atare în româna literar ă, păstrându-se pân ă astăzi:
promisiune (8), afflicțiune (8), comuniune (26); în cazul celor mai multe, și acestea
păstrate, cu u șoare modific ări ortografice și ortoepice, s-a renun țat la termina ția în -iune
în favoarea celei în -ie: pozițiune (8, 29), imaginațiune (11), ilusiune (12), conversațiune
(14, 23), rezuluțiune (20), satisfacțiune (20), adjurațiune (22), meditațiune (22),
revelațiune (24), impresiune (27), espresiune (31), pentru care în româna actual ă se
folosesc formele poziție, imaginație, iluzie , conversație, rezoluție, satisfacție, adjurație,
meditație, revelație, impresie , expresie17; attențiune (24) circul ă astăzi în ambele forme
– atenție și atențiune; în sfârșit, în cazul unor asemenea substantive, româna a p ăstrat
forma în – iune, alături de aceasta ap ărând și forma în -ie, între cele dou ă producându-se
o diferen țiere semantic ă: rațiune (10, 23) se utilizeaz ă astăzi cu sensul din text
(„facultatea omului de a cunoa ște, de a gândi logic, de a în țelege sensul și legătura
fenomenelor; judecat ă, minte“), iar al ături de acesta circul ă și rație („cantitate de hran ă
pe care trebuie s ă o consume un om sau un animal într-un timp determinat și care
conține toate substan țele necesare func țiilor vitale ale organismului“).
Adaptarea neologismelor prezint ă unele fluctua ții, care apar uneori pe aceea și
pagină; este cazul substantivului amiciție: fii sigur de amici ția noastră (15), eu nu cer de
cât amice țea voastră (15); vă atac onoarea și amicițiea (29); am jurământul și amiciea
voastră (31); suvenirul (astăzi neutru), în text este feminin: suvenirea aceluia ((6);
neologismul consoartă prezintă, la singular, desinen ța -e: am luat de consoarte… pe
aceea care… ne a fost sor ă (6); crepusculul (neutru), în text – crepuscula : până când
crepuscula cade din ceruri (7). Faptul este explicabil, dac ă avem în vedere c ă
majoritatea abia intraser ă în limbă și nu exista înc ă un exerci țiu de utilizare a lor.
Neologismele nu sunt întotdeauna suficien t adaptate din punct de vedere fonetic și
grafic; forma lor s-a definitivat abia mai târz iu, prin eforturile conjugate ale oamenilor
de cultur ă și ale institu țiilor abilitate în fixarea și promovarea normei literare:
personagele (4), curtisani (4), să vă protege (5), a vă esprima (5), îmmemorezu (6),
immutabil ă (7), ipocrisiea (7), a sucumbat (8), o durere estrem ă (8) etc.
Altele au avut o existen ță pasageră, nesupravie țuind epocii: alegru „vioi” (6),
amor „iubire, dragoste” (9), angel „înger” (16), ardinte „fierbinte, arz ător” (9),

credem că a fost luat direct din italian ă, ci mai degrab ă este rezultatul tendin ței generale ap ărute la scriitorii
vremii”.
15 Menționăm dicționarele elaborate de I.D. Negulici (Bucure ști, 1848), T. Stamate (Ia și, 1851 – edi ția
I, 1856 – edi ția a II-a, neschimbat ă), E. Protopopescu și V. Popescu (Bucure ști, 1960 – edi ția I, 1962- edi ția
a II-a, îmbog ățită, 1870 – edi ția a III-a) etc. Pentru detalii, vezi Mircea Seche, Schiță de istorie a
lexicografiei române , I, Editura Științifică, București, 1966, p. 85-98.
16 Ibidem , p. 95.
17 Menționăm totuși că formele în -iune s-au păstrat până târziu, unele dintre ele întâlnindu-se pân ă la
începutul secolului XX. Provided by Diacronia.ro for IP 86.123.29.37 (2020-07-27 08:39:04 UTC)BDD-V2591 © 2006 Editura Alfa

O traducere româneasc ă din secolul al XIX-lea: Hamlet, principele Danemarcei (1855)
_______________________________________________________________________________________________________________________________ ______________________________________________________
277companion „tovarăș, însoțitor” (6), descendând „coborând” (5), genitore „înaintaș,
părinte” (8), giubial „de bucurie, de veselie” (8), se passă „se petrece” (4), popolu
„popor” (4), resbel „luptă” (6).
Evitarea sistematic ă a slavonismelor pare a fi o regul ă a vremii, chiar și pentru
traducătorii care nu abuzeaz ă de neologisme18. Fără a ne referi la calitatea propriu-zis ă a
traducerii, consider ăm că traducătorul manifest ă o bună intuiție lingvistic ă în selecția
unor neologisme; este remarcabil c ă, în aceast ă perioadă atât de fr ământată din punct de
vedere lingvistic, caracterizat ă prin numeroase încerc ări de îmbog ățire a limbii prin cele
mai diverse procedee și numeroase dispute pe aceast ă temă, reușește să găsească, în cele
mai multe cazuri, termenul potrivit și consacrat, ulterior, de norma literar ă. Fragmentul
cercetat înregistreaz ă un număr impresionant de neologisme (aproximativ 400 doar în
primul act, unele, cu apari ție izolată, altele, mai frecvente), majoritatea p ăstrate ulterior.
Unele au fost p ăstrate și consfințite de norm ă; enumerăm mai jos numai câteva,
întrucât ele sunt foarte numeroase: a se abate (20), absolut (18), accident (14), acord
(9), a acorda (15, 31), a admira (8), adorat (19), a afecta (30), aliment (11), a anunța
(10), armonie (9), a articula (12), asasin (27, 28), a asista (10), aspect (23), a atesta
(11), atrocitate (26), a avansa (6, 19), bilet (18), bizar (30), cadavru (9), calcul (11),
caritate (22), cauză (10, 31), a comanda (14), a comite (24, 29), compătimire (26),
comuniune (26), a conduce (10), conduită (30), a conserva (10, 24), a consimți (26),
consoartă (6), a constrânge (22), a consulta (11), a consuma (24, 28), conștiință (19,
27), contra (8), a conține (9), a convinge (7), credul (19), curiozitate (p. 12), a declara
(29), delir (30), demn (10, 26), demon (25), a demonstra (31), a denota (7), a descrie
(12), destin (15, 23), disimulat (31), distinge (6, 7, 19), divin (22, 25), doliu (6), echivoc
(21), eroare (24), etern (25, 27), eternitate (22), eveniment (29, 31), a evita (13), fals
(9), fantomă (12, 22), figură (22), filial (8), fatalitate (6), fragilitate (9), frivol (27),
funeralii (10), funerar (11), funest (13, 22), gest (22, 24), grav (15, 21), a guverna (9),
idee (8), imagine (12, 14), imperios (24), imperiu (22), incest (25, 26), infam (9, 25, 26),
injurie (30), insensibil (22), interes (29), intim (10, 29), memorie (8, 28), ministru (6),
mizerabil (9, 27), mizerie (9), mister (13, 25, 30), modestie (15), monotonie (16, 28),
mortal (26), nervos (27), a nota (28), a observa (20), odios (26), onoare (16, 20, 29,
30), ordin (20, 27, 28, 31), oribil (11, 13, 23), paloare (7), parfum (28), pasiune (19),
penibil (9, 22), a prefera (11, 26), a poseda (7), a procura (27), profund (31), a profera
(12), promisiune (8), a propaga (25), pur (26), rațiune (10, 12, 23), a reclama (6), a
recomanda (31), a reflecta (14, 23), registru (28), a repeta (18), a respecta (27), a
revela (25), sacrificiu (19), sacru (15), secret (12, 25), a semnifica (22, 30), sentiment
(8), sentință (24), sferă (29), sincer (19), sinistru (14), sonor (13), speranță (17),
splendid (22), subiect (13), sublim (17), suprem (27, 28, 31), talent (25), tendință (15),
teroare (12, 23), uman (15), valoare (27), vulgar (27) etc.
În cazul altora, s-a produs o specializare semantic ă: a investi , de fapt, cu forma
recomandat ă astăzi a învesti „a da cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o
demnitate, o atribu ție; (în evul mediu) a da cuiva investitur ă”; a investi („a plasa, a

18 În analiza asupra traducerilor din literatura englez ă. P. Grimm arat ă că traducătorul lui Iuliu Cesare
(căpitanul S. Stoica, 1844), „se sile ște de multe ori s ă găsească expresiuni române ști și nu se gr ăbește a
întrebuința neologisme care nu erau înc ă introduse în limb ă”, dar „pare îns ă totuși a voi să se fereasc ă de
slavonisme, ca și Eliade“ (P. Grimm, Traduceri și imitațiuni române ști după literatura englez ă, în
„Dacoromania”, an III, 1924, p. 325). Provided by Diacronia.ro for IP 86.123.29.37 (2020-07-27 08:39:04 UTC)BDD-V2591 © 2006 Editura Alfa

Aida TODI
_______________________________________________________________________________________________________________________________ ______________________________________________________
278aloca, a cheltui un fond, un capital, diver se mijloace materiale într-o întreprindere; a
face o investi ție”). Unele se utilizeaz ă doar în anumite contexte: n’a succumbat (8),
suicidu (9), a descende (6), astăzi în forma a descinde ; parolă (20) etc.
Se întâlnesc câteva fran țuzisme și italienisme, preluate ca atare; unele p ăstrează
particularit ăți grafice ale limbii din care au fost preluate: se passă „se petrece” (4),
companion „însoțitor” (6, 29), spuvantabil „înspăimântător” (12), veritate „adevăr” (18),
inorant „ignorant” (19), a defia „a sfida” (21), încuetudine „neliniște, îngrijorare” (22),
jaluză „geloasă” (22), bellă „frumoasă” (16), angel „înger” (16), nuvele „noutăți, vești”
(16), turment (17, 26) și turmentă „necaz, sup ărare” (24), tempestă „furtună” (18),
conchistă „cucerire” (27), consign „consemn” (28), devuat „devotat” (30) etc.
Ce i s-ar putea repro șa traducătorului este, poate, tocmai preferin ța accentuat ă
pentru ace ști termeni, care înlocuiesc, aproape si stematic, cuvinte uzuale din vechiul
fond al limbii. Astfel, amor (5, 26, 28) apare constant, în detrimentul sinonimelor sale
mult mai vechi și mai uzuale iubire și dragoste , de origine slav ă; la fel, amiciție (16,
29), amicețe (15) și amicie (31) îl înlocuiesc pe vechiul și frecventul prietenie ; amoros
(18), în locul lui iubitor , drăgăstos; adorat (19), pentru iubit (totuși, uneori se folose ște
scump , 16); amantă (20), pentru iubită; asasin (27, 28) și criminal (26), pentru ucigaș,
derivat pe teren românesc de la a ucide ; a avansa (6, 19), este folosit în locul lui a
înainta ; blasfemat (6), pentru blestemat ; bellă (16) pentru frumoasă (frumos este folosit
numai pentru un substantiv masculin: frumos angel , p. 16); turment (17, 26) și turmentă
(24), pentru necaz , supărare, chin etc.
Unele consoane prezint ă grafie dubl ă în special la neologisme: offițier (4),
immutabil ă (7), să possede (7), afflicțiunei (8), poate attesta (11), immobili (12),
permitte (20), promittemu (30), tendin ță care a fost pus ă pe seama influen ței italiene.
Arhaisme
Acestea sunt puțin numeroase: căutătură „privire” (6), neodihnă „neliniște” (14),
a via „a trăi” (26).
Uneori arhaismul coexist ă cu neologismul: sânta veritate (19), sânta unire (31),
umbră santă (27).
Sinonimia
În unele situa ții, neologismul apare alternativ cu sinonimul s ău mai vechi; a șa se
întâmplă cu neologismul spuvantabil – descoperir ă acest secret spuvantabil (13), alături
de care apare, pu țin mai jos, sinonimul s ău din fondul mai vechi înspăimântător: ce
secrete însp ăimântătoare (13). Alte exemple similare: celest (27) și ceresc , în contexte
identice: ce nuvele prin legiunile cere ști? (16), legiuni celeste (27), alegru (6) și vessel
(17): fii mai alegru (6), sunt prea vessel (17); alteori sunt folosite alternativ neologisme:
bizar (30) și straniu (29): conduita mea o s ă vi se pară destul de bizară (30), cât vă e de
straniu și echivoc limbajul (29); mister (13, 25, 30) și secret (12, 25): de cunoști vrun
misteru oribil (13), ce secrete însp ăimântătoare (12) etc.
Un procedeu care ține de manierismul sintactic al textelor medievale const ă în
legarea prin coordonare a unor term eni sinonimi sau foarte apropia ți ca semantism .
Coordonarea a doi sau, mai rar, a trei termeni sinonimi reprezint ă una dintre
particularit ățile sintactice pregnante ale cronicilor române ști din secolul al XVIII-lea19.

19 Procedeul a atras aten ția speciali știlor, care l-au semnalat în opera lui Dimitrie Cantemir (Gr.
Brâncuș, Observații asupra structurii frazei în „Istoria ieroglific ă”, în AUB (LLR), XXII (1973), nr.2, Provided by Diacronia.ro for IP 86.123.29.37 (2020-07-27 08:39:04 UTC)BDD-V2591 © 2006 Editura Alfa

O traducere româneasc ă din secolul al XIX-lea: Hamlet, principele Danemarcei (1855)
_______________________________________________________________________________________________________________________________ ______________________________________________________
279Astfel de construc ții, în care sinonimele sunt utilizate în perechi, au fost numite de Al.
Niculescu „structuri sinonime binare”20 sau „binoame sinonimice”21, iar stilul rezultat
din reluări sinonimice bimembre ar reprezenta un stil binominal , termen preluat de la J.
Marouzeau, care descoperea acest procedeu în texte din latina târzie22.
Alăturarea sinonimelor în perechi constituie o tr ăsătură stilistică întâlnită și în
vorbirea popular ă, cu rol expresiv, nu numai în limba român ă, ci și în celelalte limbi,
mai ales în limbile romanice23. Grupările fixe din limba român ă – viu și nevătămat; în
carne și oase; vai și amar ; mare și tare sau cele din francez ă sain et sauf, bel et bien
sunt construite dup ă același model. Astfel de structuri au fost înregistrate și în texte
nonliterare din latina târzie, cu prec ădere în stilul juridic-administrativ, de c ătre R.
Politzer24, care precizeaz ă că „frazeologia juridic ă a latinei ( și poate a multor alte limbi)
folosește perechi sau serii de sinonime sau expresii apropiate de sinonime”25 și dă ca
exemple: iniuria aut molestia facere, lesionem et damnum , firma et stabilis , cupio et
iubeo , donamus et conferimus , consors aut socius ; havere, tenere et possedire ; teneas,
possedeas ; guvernare et regere ; rectori et gubernatori , totum et ad integrum …habeat;
teneat et possideat ; possidere et dominari , confirmare et signare , per iustitiam et lege,
nihil… agere aut causare etc., extrase din documente legislative din secolele al VII-lea și
al VIII-lea.26 Notând c ă jargonul juridic utilizeaz ă asemenea binominale și în englez ă
(„peacefully and quietly , have and hold said premises”)27 și că stilul binominal juridic al
limbilor europene nu s-a dezvoltat independent, ci este probabil o mo ștenire a
fenomenului latinesc (dar c ă natura legislativ ă a acestor documente nu explic ă în
întregime procedeul stilistic), R. Politzer formuleaz ă concluzia c ă „repetiția sinonimic ă

p.83-88; Stela Toma, Über den Wortschatz in Cantemirs Roman „Istoria ieroglific ă”, în „Dacoromania”,
Freiburg / München, nr. 2/1974, p. 288-298; Al. Niculescu, Structuri sinonimice binare în stilul lui Dimitrie
Cantemir , în Între filologie și poetică, București, 1980, p. 99-104; amplific ări și nuanțări ale conceptelor
prin juxtapuneri sinonimice de tipul „dragostea pe toate învinge și biruiește”, „semne de mirare și de
minunare unul către altul arat ă” (Al. Niculescu, art. cit. , p. 99) sau „nu era, nici să afla dihanie carea … de
virtutea și puterea învățăturii aceștiia cu mare frică, cu neîncetat tremur și cu nespus ă groază să nu se
clătească”, „cu nepotolită și nestinsă de foc par ă” (Gr. Brâncu ș, art. cit ., p. 85), excerptate din scrierile
acestui cărturar, au fost înregistrate și în alte texte române ști din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea –
Grigore Ureche, Miron Costin (Al. Niculescu, art. cit ., p. 103-104). Referindu-se la secolele al XVII-lea și
al XVIII-lea, Gr. Brâncu ș arată că „fenomenul repeti ției prin sinonim, foarte frecvent în limba c ărților
epocii și mai târziu, se justific ă stilistic prin nevoia unei clarific ări maxime a semanticii enun țului” (Gr.
Brâncuș, art. cit ., p. 85). În leg ătură cu frecven ța și clasificarea acestor tipuri de sinonime în literatura
cronicărească a secolului al XVIII-lea, vezi și Aida Todi , cap. Sturcturi sinonimice binare și ternare , în
Elemente de sintax ă româneasc ă veche, Paralela 45, Bucure ști-Pitești, 2001, p. 224-231.
20 Al. Niculescu, art. cit ., p. 99.
21 Ibidem , p.101.
22 J. Marouzeau, Traité de stylistique latine , Paris, 1946, p. 247-251, 277-282.
23 Pentru celelalte limbi, cf. Y. Malkiel, Studies in Irreversible Binomials , în „Lingua. International
Review of General Linguistics / Revue in ternationale de linguistique générale”, Amsterdam , VIII/1959, nr.
2, p. 113-160.
24 Robert L. Politzer, Synonymic Repetition in Late Latin and Romance , în „Language. Journal of the
linguistic Society of America”, edited by Bernar d Bloch, Baltimore, XXX, 37, nr. 4, 1961, p. 484-487.
25 Ibidem , p. 485.
26 Ibidem , p. 485-486.
27 Ibidem , p. 486. Provided by Diacronia.ro for IP 86.123.29.37 (2020-07-27 08:39:04 UTC)BDD-V2591 © 2006 Editura Alfa

Aida TODI
_______________________________________________________________________________________________________________________________ ______________________________________________________
280este caracteristic ă în general latinei târzii și perioadei timpurii a limbilor romanice” (în
engleză Romance )28.
Acest procedeu retoric tradi țional nu afecteaz ă numai limbile romanice propriu-
zise ( Latin-Romance ), ci și pe cele germanice, influen țate de latin ă (Germanic-
Romance )29.
Asemenea structuri sinonimice au fost înregistrate îns ă și în textele medievale literare
(S. Pellegrini studiaz ă problema repeti ției sinonimice în Cântecul lui Roland )30, prezența
procedeului în discu ție în textele literare și neliterare atr ăgând atenția și altor speciali ști31.
În traducerea care formeaz ă obiectul studiului nostru, procedeul este destul de
frecvent; el se întâlne ște constant în textele shakespeariene; iat ă câteva exemple de
sinonime coordonate din traducerea lui Hamlet, care se situeaz ă în special în sfera
semantică a sentimentelor: perderea unui frate scump și iubit (5); aer trist și posomorât
(7); nu mai poate străvede și distinge (7); apari înc ă așa de tristu și sufferindu (7);
denotu tristețea, mâhnirea ce simtu (7); îmi place și admiru (8); perderea unui obiect
scump, precios (8); acordul sau armoniea (9); rușine și desonoare (9); sufflet bun și
nobil (11); corpul tău rece și insensibil (23): dorințele și poftele lui cele infame (27);
sufferințele și turmentele părintelui tău (27), deliru și rătăcirea nebunilor (30).
Construcții similare, cu coordonarea unor termeni aproximativ sinonimi se pot
găsi și în ediția original ă a piesei The Tragedy of Hamlet, Prince of Denmark din
volumul William Shakespeare, The Complete Works, The Oxford Shakespeare , Compact
Edition, Clarendon Press, Oxford, 1988; iat ă câteva exemple construite pe acest tipar:
King Claudius: Tis sweet and commendable in your nature I, 1, 36;
King Claudius: An understanding simple and unschooled I, 1, 97;
King Claudius: This gentle and unforced accord of Hamlet I, 1, 124;
Horatio: By their oppressed and fear-surprisèd eyes I, 2, 203;
Hamlet: How strange or odd soe’er I bear myself I, 5, 171;
Ophelia: And I, of ladies most deject and wretched III, 1, 158;
Hamlet: So I do still, by these pickers and stealers III, 2, 323 Guildenstern: Most holy and religious fear it is III, 3, 8;
Rosencrantz: Are mortised and adjoined , which when it falls III, 3, 20;
Hamlet: O, this is hire and salary , not revenge III, 3, 79.
În textul românesc, se poate constata c ă, în unele cazuri, în perechea sinonimic ă sunt
antrenate cuvinte din fondul vechi: scump și iubit (5), dorințele și poftele (27); mai frecvent,
neologismul este înso țit de sinonimul s ău mai vechi: străvede și
distinge (7), îmi place și
admiru (8), scump , precios (8), acordul sau armoniea (9), rușine și desonoare (9), bun și
nobil (11), rece și insensibil (23), sufferințele și turmentele (27), deliru și rătăcirea (30).

28 Ibidem , p. 486-487.
29 Ibidem , p. 487.
30 Silvio Pellegrini, Iterazioni sinonimiche nella canzone di Rolando , în „Studi mediolatini e volgari”
1/1953, p. 155-167.
31 Th. Elwert, La dittologia sinonimica nella poesia rom anza delle origini et nella scuola poetica
siciliana , în „Bolletino del Centro di studi filologici linguistici siciliani”, 2/1954, p. 157-171; Giovanni
Marroni, Annominazioni ed iterazioni sinonimiche in Juan Manuel , în „Studi mediolatini e volgari” ,
2/1954, p. 57-70; Ferdinando Roselli, Iterazioni sinonimiche in Tirso de Molina , „Studi mediolatini e
volgari”, 2/1954, p. 239-250; Valeria P. Pizzorusso, L’iterazione sinonimica in testi prosaistici mediolatini ,
„Studi mediolatini e volgari”, 1957, p. 51-73. Provided by Diacronia.ro for IP 86.123.29.37 (2020-07-27 08:39:04 UTC)BDD-V2591 © 2006 Editura Alfa

O traducere româneasc ă din secolul al XIX-lea: Hamlet, principele Danemarcei (1855)
_______________________________________________________________________________________________________________________________ ______________________________________________________
281În concluzie, se poate afirma c ă analiza lingvistic ă a traducerii efectuate la
mijlocul secolului al XIX-lea de c ătre D.P.Economu relev ă unele trăsături specifice
limbii române din acea perioad ă. Se constat ă, în textul studiat, împletirea elementelor
vechi și populare cu neologismele, cu preponderen ța evidentă a celor din urm ă.
În ceea ce prive ște neologismele, prima constatare care se poate face este aceea c ă
ele sunt foarte numeroase, de provenien ță în primul rând francez ă, dar și italiană; în
multe situa ții ele substituie elementul mai vechi, curent în limb ă, dovedind, pe de o
parte, un efort sus ținut de îmbog ățire a vocabularului, pe de alt ă parte, o tendin ță sau o
modă a epocii; uneori acestea se datoreaz ă intermediarului în limba francez ă care a stat
la baza traducerii române ști, dar exist ă și situații când confruntarea cu varianta francez ă
infirmă acest aspect. Uneori ele sunt folosite a lternativ cu sinonimele lor mai vechi sau
chiar în perechi sinonimice cu acest ea, procedeu literar cunoscut înc ă din latina târzie și
preluat de numero și scriitori apar ținând diverselor culturi europene. Multe neologisme
se caracterizeaz ă prin instabilitate grafic ă și morfologic ă. Totuși, în linii mari se poate
observa c ă, deși excesul neologic pare uneori sup ărător, imprimând textului o oarecare
impresie de artificialitate, autorul traducerii se dovede ște inspirat în alegerea
neologismelor, multe dintre acestea supravie țuind epocii.

Bibliografie

Hamlet, principele Danemarcei , dramă în cinci acte și optu părți de la Shakespeare, tradus ă de
D.P.Economu, Bucure ști, Imprimeria lui Ferdinant Om, 1855.
William Shakespeare, The Tragedy of Hamlet, Prince of Denmark , in The Complete Works, The
Oxford Shakespeare , Compact Edition, Clarendon Press, Oxford, 1988.

A Translation into Romanian of
Hamlet, the Prince of Denmark (1855)

The fragment on which this research focuses, Hamlet principele Danemarcei ; dramă în
cinci acte și optu părți de la Shakespeare, tradus ă de D. P. Economu (Bucure ști: Imprimeria lui
Ferdinant Om, 1855) represents one of the first translations into Romanian of Hamlet. The
translation was done, as the main semantic and lexical features of the language he used show, from a French translation and it generally displa ys the characteristics of standard nineteenth
century Romanian. This is a period characterized by deep linguistic concerns, when the standard was
being set and there was intense concern with enriching the vocabulary by borrowing words and meanings from the cultivated languages of the time: French, Italian, and German.
The linguistic analysis of the translation performed in mid nineteenth century by D.P.
Economu reveals some features of the Romanian language typical for that period. We notice, in the text analyzed, the fusion of old and folklore elements with neologisms, the latter being predominant. With concern to the neologisms, the first finding that can be established is that their number is very high and they are mainly of French origin, but also of Italian. In many cases, they substitute the common early term in the language, showing, on the one hand, a great effort
to enrich the vocabulary, and, on the other hand, a trend or a fashion of the time; occasionally
they are due to the fact that the translation was made based on a French version, but there are
cases when the comparison with th e French version invalidates this explanation. In some cases, Provided by Diacronia.ro for IP 86.123.29.37 (2020-07-27 08:39:04 UTC)BDD-V2591 © 2006 Editura Alfa

Aida TODI
_______________________________________________________________________________________________________________________________ ______________________________________________________
282they are used in alternation with their early synonyms or even in synonymic pairs with these, a
literary technique known as back as Late Latin and taken over by many writers from various
European cultures. Many neologisms are characterized by graphic and morphologic fluctuations. However, in broad lines, one can notice that, although the excessive use of neologisms seems occasionally irritating, giving a t ouch of artificial perception, the translator is in spired in the
choice of neologisms, many of then surviving the period. Provided by Diacronia.ro for IP 86.123.29.37 (2020-07-27 08:39:04 UTC)BDD-V2591 © 2006 Editura Alfa
Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)