INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………………………………… 1… [614364]

Cuprins
INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………………………………… 1
CAPITOLUL I – ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA SISTEMULUI BANCAR ………………………. 3
1.1- EVOLUȚIA SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC ……………………………………………………………. 4
1.2- CADRUL JURIDIC ȘI INSTITUȚIONAL DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE A SISTEMULUI
BANCAR ……………………………………………………………………………………………………………………………….. 7
1.3- BANCA CENTRALĂ ȘI FUNCȚIILE EI. ROLUL BNR IN SUPRAVEGHEREA SISTEMULUI BANCAR
………………………………………………………………………………………………………………………………………………. 9
1.4 – BĂNCILE COMERCIALE – INSTITUȚII FUNDAMENTALE IN SISTEMUL BANCAR ……. 10
CAPITOLUL 2 – ROLUL OPERAȚIUNILOR DE CREDITARE ÎN DEZVOLTAREA ECONOMIEI REALE 12
2.1- IMPORTANȚĂ ECONOMICĂ A CREDITULUI ……………………………………………………………….. 14
2.2 – CARACTERISTICILE ȘI FUNCȚIILE CREDITULUI ………………………………………………………. 15
2.2- TIPOLOGIA OPERAȚIUNILOR DE CREDITARE. ROLUL ȘI RISCURILE ASOCIATE ……… 17
CAPITOLUL 3 GESTIONAREA ACTIVITAȚII DE CREDITARE – STUDIU DE CAZ REALIZAT LA BRD –
GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE …………………………………………………………………………………………… 22
3.1 PREZENTAREA GENERALA A BRD – GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE …………………………… 22
1

3.2METODE SI TEHNICI UTILIZAZTE IN ACORDAREA CREDITELOR ………………………………. 25
3.3ANALIZA PERFORMANTELOR IN ACTIVITATEA CREDITELOR ………………………………….. 30
CONCLUZII SI PROPUNERI ………………………………………………………………………………………………… 36
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………………………………………………. 38
INTRODUCERE
Un vocabular englezesc accesat pe Internet sursa (brittanica.com , 2017)caracterizeaza o entitate bancară ca o
„instituție financiară care realizează tranzacții cu bani și substitute ale banilor și furnizează diferite tipuri de servicii
financiare. Băncile acceptă depozite și ofera credite profitul provenind din diferență între dobânda încasata pentru
creditele acordate și dobânda plătită pentru depozitele constituite.”
Concomitent sistemul bancar dintr-o anumită țara poate fi caracerizat ca insumarea băncilor, de toate soiurile,
organizate în cadrul de legalizare și monitorizare a unei bănci centrale.
Băncile sunt unitati particulare, societăți în nume colectiv, societăți anonime sau ale statului care focuseaza
capitalurile disponibile din economie și le pun la dispoziția agenților economici, inclusiv statului sub formă de
credite. Ca entitati specializate, ele se ocupă de structurarea și infaptuirea împrumuturilor, scopul lor de activitate
fiind în principal gestionarea acestora, iar telul final, obținerea profitului bancar. Dinamica actuală de care dă
dovadă sistemul bancar din întreaga lume, cu caracteristicile sale semnificative asupra relațiilor cu clienții și asupra
economiei în ansamblu au format ewsentialul motiv pentru care am ales să fac cercetarea în acest domeniu.
Reformarile esentiale petrecute la nivelul sistemelor bancare determină, în primul rând, schimbări la nivelul
reglementărilor, procese care duc la cresterea și marirea gradului de complexitate pentru produsele și serviciile
bancare și ramificarea activităților bancare.
Vazand multitudinea de bănci, care efectueaza într-un sistem bancar contemporan și performant , este interesant
de cunoscut care sunt normele conform cărora acestea sunt clasificate și tipurile în care sunt împărțite. Trebuie
subliniat faptul că fiecare norma de clasificare reflecta o anumită specializare.
Desi, aparent modul de clasificare și ormele par a fi aceleași în sisitemele bancare din diferite țări, apar unele nuanțe
în felul de tratare a acestei probleme și, asadar, caracteristici în definirea unui anumit tip de bancă.
În literatura de specialitate si inpractica bancară internațională intalnim, primordial următoarele tipuri de bănci:
2

Banca centrală – instituție bancară situata în fruntea aparatului bancar, cu rol de monitorizare și sructurare a
relațiilor monetar-financiare ale unui stat, atât pe plan intern cât și în relațiile cu alte sisteme monetare;
Băncile comerciale – denumire generică dată celorlalte bănci (altele decât banca centrală).
Întocmai, băncile comerciale își exercita activitatea atât pe plan intern cât și internațional. Procesul lor este
diversificat și se focuseaza, în principal, pe: atragerea depozitelor și conferirea de credite, acceptarea de depuneri de
la alte bănci sau firme, operațiuni valutare pentru persoane fizice și juridice, plasamentul fondurilor și schimburilor
comerciale.
Băncile comerciale sunt foarte ramificate, ele putând fi structurate după tipul operațiunilor sau sfera teritorială de
cuprindere.
Asadar, adesea denumirea de banca comercială este potrivita unui termen care îi definește specificul. Astfel sunt
bănci universale și bănci specializate.
Bănci universale – sunt numite bănci comerciale care executa toate operațiunile bancare și care nu își pun granite
la activitatea la anumite sectoare (în România, societățile bancare sunt, prin lege, bănci universale).
Bănci specializate – este denumirea generică pentru a numi băncile comerciale sau instituțiile de tip bancar, care,
imbunatatesc predominant operațiuni bancare de un anumit tip sau un anumit domeniu.
Ca urmare , vom face cunoscute câteva tipuri de bănci comerciale specializate:in
-banca agricolă – ofera credite și alte supolimente financiare și de plată unităților agricole pentru cumpărarea
de terenuri și utilaje agricole, îngrășăminte etc.
-banca de investiții – ofera credite, pe termen mediu și lung, întreprinderilor industriale (uneori și din alte
ramuri economice), de pilda pentru investiți, achizitionandu-și fondurile pe baza unor forme de economisire
pe durate mai îndelungate decât cele uzuale
-banca ipotecara – ofera împrumuturi pe termen lung cu o ipoteca asupra imobilelor deținute de debitori
-banca de export-import – imprumuta, pe diferite termene, producătorii/exportatorii pentru a le acorda suport
în activitatea de cunoastere a produselor țării respective pe piețele externe; garantează creditele externe;
desfasoara operațiuni de casă în favoarea importatorilor și exportatorilor etc.
-banca internațională (privată) – banca comercială cu multe sucursale în alte țări și pentru care tranzactiile
externe joacă un rol important, dar nu chiar predominant;
-Notiunea de banca internațională este folosit și pentru ientitati financiar-bancare interguvernamentale al
căror capital provine din două sau mai multe țări și a căror activitate specifica realizandu-se la nivel
internațional sau mondial depășește granițele unei țări (de exemplu Banca Reglementarilor Internaționale,
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Mondială etc).
-băncile de depozit – efectueaza cea mai mare parte a activităților pe plan intern prin atragerea de depozite și
oferirea de credite financiare și persoanelor private. În Franța, băncile comerciale sunt numite bănci de
3

depozit. În SUA și Gemania acestea sunt insarcinate și de emisiunea și plasarea hârtiilor de valoare și
acordarea de credite având drept amanet hârtiile de valoare.
-băncile de accept – sau casele de accept sunt entitatile bancare care sprijina, prin semnătura lor, titluri de
credit (cambii, bilete la ordin) trase de exportatorii autohtoni asupra importatorilor străini iar titlul de credit
astfel acceptat devine negociabil;
-case de emisiune – sunt entitatile bancare care asigura investirea pe piață a unor emisiuni de hârtii de
valoare (acțiuni, obligațiuni, etc.). În Anglia, aceste instituții sunt considerate “merchant banks”, în timp ce în SUA
sunt catalogate drept “bănci de investiții” (investment banks).
Fiecare sistem bancar național are caracteristicile lui, în ceea ce privește numirea băncilor, genul activităților
cuprinse sub această denumire.
4

CAPITOLUL I – ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA SISTEMULUI BANCAR
Băncile, prin bogata lor implicare în viața economică și socială, detine un element structural deosebit în viața
societății, a cărui buna constituire și permanentă și eficientă funcționare condiționează întreaga viața economică.
ordonarea sistemului bancar, ca parte componentă a sistemului financiar, se face pe baza unor norme definitorii
specifice economiei de piață: construcția duală a sistemului bancar, în sensul limitarii instituțiilor de reglementare și
de coordonare, în particular, Banca Centrală, de entitățile bancare operative; asigurarea autonomiei entităților
bancare într-un cadru legalizat la nivel național și internațional; formarea unui cadru organizatoric unitar; avansarea
diferențierii și specializării instituțiilor bancare și realizarea unei configurații funcționale, în sanul acesteia având
un rol important organismele de credit.
Buna structurarea și utilizare a băncilor nu poate fi lăsată în voie, iar comerțul de banca nu poate fi exercitat pe
deplin liber, așa cum se pot exercita lucrurile pentru mai multe profesii și întreprinderi. ( (Berea, 2009)O dereglare
cât de mică în activitatea bancară creează impedimente miilor de întreprinderi creditate și poate pune în panică
milioane de depunători.
În vederea protejării intereselor deponatorilor și asigurării funcționării degajate a comerțului de banca s-au
stabilit, în întreaga lume, direcxtive legale sau legalizari, resimtite de bănci, în structura lor, care supun activitatea
bancară unor îngrădiri concise.
Adesea statul este implicat major în statuarea și aplicarea acestor directive, analiza lucidă și de profunzime a
necesitatii lor pune pe prim plan caracterul lor de protecție profesională, respectiv subliniază că bună funcționare a
băncilor, stabilitatea și siguranța acestora este, esential, o dispozitie comuna a băncilor, o premiză a îndeplinirii
rolului lor social, implicit al realizării de profituri înalte.
Principiile de funcționare bancare privesc criterii, condiții care trebuie solutionate de bănci pentru a fi acreditate
să funcționeze în condițiile de organizare și specializare declarate.
Capitalul minim este o clauza implicită a unei bune funcționari, asadar banca este, un intermediar. Marimile
capitalului minim pot fi structurate în funcție de specializare. Asadar băncile de afaceri, care se angajează, ele
însele, în plasamentul de capital, trebuie să aibă, în mod itil capitaluri mai mari, decât cele de depozit.
Sfer juridică în care se functioneaza băncile trebuie să satisfacă cerințele specifice.
Indreptatirea nevoilor economice generale este de exemplu o clauza prevăzută în Franța, criteriu care ar putea opri
accesul la comerțul de banca unor noi veniți.
Redactarea și publicarea bilanțurilor și a conturilor de rezultate, este considerată o cerință obligatorie pentru bănci
dacă ele au rezultate bune, și sunt de mare interes pentru clienti.
Băncile, prin satisfacerea tuturor acestor norme sunt supuse înscrierii în lista băncilor, iar la cerere, sau în alte cazuri
ducand din încălcarea normelor, se opereaza radierea, ceea se înseamnă pierderea calității de bancă.
In marile state dezvoltate, sistemele bancare sunt eterogene, adică, cuprind o bogata tipologie de bănci, dar
manifesta tendința de uniformizare în contextul procesului de globalizare financiară.
5

Privitor la organizarea activității bancare și al gradului de specializare este posibilă stabilirea unei diferente între
două tipuri de sisteme bancare:
-sisteme bancare ale Europei continentale, puțin specializate și care merge după modelul băncii universale;
-modelul american, stabilit și în Japonia, bazat pe principiul unei specializări severe a instituțiilor bancare.
Etalonul băncii universale este preponderent în Europa continentala. O bancă universală poate fi prezentată ca o
entitate care prezinta o gamă largă și completă de servicii financiare: acorda credite, colectează depozite,
gestionează mijloace de plată, realizează plasamente în titluri și participații la capitalul întreprinderilor.
Etalonul băncii universale s-a impus în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, timpul în care bancherii au angajat
băncile în activități diferite și în special în operațiuni internaționale.
Cercetarile realizate asupra sistemelor bancare din țările dezvoltate subliniaza ca, actual, băncile se îndreaptă
către modelul băncii comerciale cu acționariat privat.
Procesul de trecere la economia de piață în țara noastră presupune nu numai o schimbare în conceperea activității
bancare, ci și o nouă structurare a sistemului bancar. Se supune o adaptare a structurii organizatorice a sistemului
bancar din țara noastră la normele sistemelor din țările accidentale dezvoltate. În principal, trebuie avută în vedere
formarea unei rețele bancare bogate capabile să se adaptaze la cerințele unei economii moderne, bazată în cea mai
mare parte pe proprietatea privată, punand in valoare concurență și competență.
Precis, după 1990, în condițiile tranziției la economia de piață, structurarea bancară din țara noastră se raportează
la structura sistemelor bancare specifice economiilor moderne. Arhitectura sistemului bancar se contureaza pe două
niveluri de competentă, pe primul nivel situându-se banca centrală, și anume Banca Națională a României, care
dirijeaza întreg sistemul și reglementează activitatea bancară, iar pe cel de-al doilea nivel se situează societățile
bancare, adică băncile comerciale care lucrează cu titularii de cont, oferind pentru aceștia anumite servicii și
operațiuni bancare. Baza acestui mod de functionare a acestui sistem bancar a fost nouă legislație bancară – Legea
privind activitatea bancară nr.58 din 5 martie 1998 și Legea privind statutul Băncii Naționale a României nr.312 din
28 iunie 2004.( (Basno, 2008)
1.1- EVOLUȚIA SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC
Doar ca în 1989 existau numai patru bãnci în România: Banca Națională a României, Banca Românã de Comerț
Exterior, Banca de Investiții și Banca Agricolã, la care se adaugã C.E.C.-ul, sistemul bancar luand nastere , de mult
timp.
Intaile dovezi ale desfășurării unei activități bancare pe teritoriul României au fost descoperite între anii 1786
– 1855 și reprezintã 55 de plãci de piatrã, gãsite într-o zonã de mine aurifere. Minele existau din perioada Daciei
Traiane. Dincele 25 de plãci pãstrate pânã în prezent, a XIII-a conține detalii referitoare la contractul privind
nasterea unei instituții bancare. Contractul era datat 28 martie 167 Î.H. și fusese semnat de Deusara. Conditiile
esentriale se refereau la faptul cã bãncile acordau credite pe termen scurt, iar profitul se obținea din dobânda
perceputã la împrumuturile respective.
6

În vremea modernã, primele încercãri de creare a unei bãnci au avut la începutul sec. al XIX-lea. Deși au
existat și anterior preocupãri în acest sens, abia în 1856 a fost creatã Banca Națională a Moldovei, cu sediul la Iași,
care a fost astfel intaia instituție bancarã ce-și desfășura activitatea pe teritoriul României. Banca a fost infiintatas
ca urmare a demersurilor unui bancher prusac și a fost concesionatã acestuia.
În anul urmãtor, banca a falimentat, datoritã lipsei de fonduri, recurgerii la credite din strãinãtate, precum și datoritã
faptului cã, din capitalul subscris, a fost vãrsatã doar o micã parte.
Dupã unirea Tãrii Românești cu Moldova, în 1859, au început sã funcționeze și alte bãnci. Ca urmare a legii
adoptatã la 24.11.1864, a fost fondatã Casa de Depuneri și Consemnațiuni. aceastã instituție, în 1880, a avut un rol
foarte important, întrucât a fost principala bancã de emisiune pe teritoriul Principatelor Unite.
În 1865 a apãrut la București, sub denumirea de Banca România, o bancã care inițial a avut atribuții de bancã
de emisiune și de scont. Ulterior, ca urmare a modificãrii statutului sãa, a pierdut aceste privilegii, desfășurând apoi
o activitate pur comercialã. Activitatea acestei bãnci a continuat pânã la naționalizarea sistemului bancar din
România. în iunie 1948.
În aceeași perioadã au apãrut și alte bãnci: Banca Albina, prima bancã cu capital integrla românesc, care și-a
început activitatea în 1872, la Sibiu, Creditul Financiar Rural, care a apãrut în 1873, ca și Banca Aurora, din
Nãsãud. în urmãtorul an, a fost creat Creditul Financiar Urban și Rural.
Cea mai importantã bancã ce a luat nastere în aceastã perioadă a fost Banca Națională, care din punct de
vedere structural, a fost crearata dupã etalonul Bãncii Naționale a Belgiei. Acesta a fost începutul dezvoltãrii unui
sistem bancar nou și modern. Nasterea Bãncii Naționale a României a creat premisele pentru apariția și a altor
bãnci și pentru dezvoltarea sistemului bancar românesc.
Formarea bãncii centrale în România a trezit multe discuții referitoare la structura capitalului bãncii și
proporția capitalului strãin maxim permis. În cele din urma , s-a decis ca majorarea capitalului sã fie format din
surse românești, astfel încât sã se asigure controlul asupra economiei naționale și, totodatã, sã nu existe posibilitatea
ca sistemul sãu bancar sã fie supus dominației strãine.
Constitutia prin care s-a creat Banca Națională a fost aprobat de Parlamentul Principatelor Unite la 17 aprilie
1880, Banca Națională s-a format ca importantã instituție deservita creditãrii activităților economice și comerciale,
scontãrii cambiilor și operațiunilor cu alte instrumente financiare. Ulterior, Banca Națională a acordat un sprijin
semnificativ modernizãrii sectorului agricol. Au devenit vizibile idente efectele benefice ale asistentei acordate de
banca centralã dezvoltãrii pieței, prin intermediul creditelor. Rapid, au apãrut și alte bãnci noi. Banca centralã, prin
emisiuni monetare, a ajutat noile bãnci comerciale sã susțină dezvoltarea economicã.
Concordant dezvoltãrii economice a tãrii, la început, activitatea bãncilor se baza,esential , pe acordarea de
credite persoanelor particulare. Odatã cu industrializarea și, implicit, cu dezvoltarea forțelor de producție, a apãrut
necesitatea concentrãrii sumelor disponibile, pentru a satisface proiectele concepute de proprietarii de pãmânt, de
comercianți și de marii industriași. Actiunea de instituirea noilor instituții de credit a fost accelerat prin aportul de
capital autohton, aparținând reprezentanților burgheziei și moșierimii române, dar și prin infuzia de capital strãin.
În perioada anului 1881, la București, a fost înființată Bursa de valori și apoi Bursa de mãrfuri.
7

La finele secolului al XIX-lea a început sã se facã simțită o puternicã centralizare a capitalului bancar în tara
noastra. În aceast timp , unele case bancare sau asociații bancare, apãrute anterior, dar care în noul context nu
dispuneau de suficient potențial financiar, și-au schimbat statutul juridic sau au fost absorbite de altele.
Apoi,dupa anul 1880, s-a marit numãrul și importanta bãncilor românești, de la numai 5 bãnci existente între
1880 – 1890, la 200 de bãnci, înainte de primul rãzboi mondial. Patru dintre importantele bãnci din aceastã vreme
(Banca Generalã Românã, Marmorosch Blak & Co, Banca de Credit Român, Banca Comercialã Românã) erau
finanțate și prin capital strãin. Alte patru bãnci importante – Banca Agricolã (1894),Banca de Scont (1898 ), Banca
Comerțului din Craiova (1898) și Banca Româneascã (1911) – au fost infiintate cu capital autohton participând apoi
la formarea capitalului altor bãnci, întreprinderi industriale și firme comerciale. Asadar, capitalul autohton cãuta sã
câștige teren în concurentã cu capitalul strãin, urmãrind, în acest mod, dobândirea unei poziții avantajoase pe piața
financiarã româneascã.
În vremea primului rãzboi mondial s-a accentuat activitatea bancarã în România. Ca rezultat al neutralității
României, în aceastã perioadã au apãrut oportunități noi de comerț cu toate părțile implicate în conflict. Gradul
ridicat al comerțului a adus beneficii sistemului bancar.
Urmarea imediata a rãzboiului a adus o încetinire dramaticã a activității economice. Declinul a cuprins
întreaga Europã, specula și inflația atingând, în aceastã perioadã, niveluri record.
Progresiv, țările din Europa au început să-și refacã economia, fenomen resimțit și în România. rezultatele
acestui proces s-au regãsit imediat, și în sistemul bancar. Bãncile au atras importante fonduri disponibile de pe piață
și prin intermediul creditelor acordate de cãtre Banca Națională – au reușit sã rambuseze sumele, în bani
devalorizați.
O data cu trecerea primului rãzboi mondial, numãrul bãncilor din România a continuat sã creascã pânã la criză
economicã din perioada 1929-1933. Aceastã depresiune a dus la falimentul multor bãnci sau fuzionarea pentru a
supraviețui.
Economia de piață presupune existența unui sistem bancar care asigură mobilizarea disponibilităților monetare
ale economiei și orientarea lor spre desfășurarea unor activități economice eficiente.În principal ,banca poate fi
numita ca o instituție care mobilizează mijloacele bănești disponibile,finanțează și creditează persoanele fizice și
juridice,organizează și efectuează decontările și plățile în cadrul economiei naționale și în relațiile cu celelalte state
în vederea obținerii de profit.
Banca este entitatea financiară care atrage de la persoanele fizice sau juridice depozite sau echivalente ale
acestora,transferabile prin diferite instrumente de plată,și care utilizează aceste mijloace total sau parțial pentru a
acorda credite sau a face investiții pe propriul cont și risc.Aceastas are ca rol complex în economie,atât din punct de
vedere al serviciilor pe care le prestează,cât și din punct de vedere al relațiilor în spațiul geografic.
Ansamblul bancar românesc a demonstrat în ultimii ani o dezvoltare sustenabilă, fiind pregătit pentru continuarea
expansiunii ,în toată această perioadă dovedindu-se un partener de încredere al economiei reale atât din punct de
vedere al soluțiilor financiare, cât și din cel al percepției riscurilor pe care diversele activități economice le
presupun.
8

Insusirea internaționalizata a competiției pe piața românească a prdus o marire a procesului de integrare și
uniformizare a pieței bancare și a generat ritmuri de creștere mult superioare altor industrii românești. Maturizarea
pieței financiare, cerințele clienților retail și corporate au condus la un grad dezvoltat de sofisticare a ofertei de
produse și servicii bancare.
Sistemul bancar în România este sănătos, funcționează pe o piață foarte bine reglementată și reprezintă pilonul
principal al sistemului financiar.
Ansamblul bancar din România a format și va forma în continuare pilonul principal în ceea ce privește procesul
de integrare reală a țării noastre în Uniunea Europeană.
În evoluția sistemului bancar românesc pot fi prezentate patru etape principale ale reformei :
•Prima etapă a reformei bancare, (1991-1996) este prezentata de două elemente esențiale:
1.prin localizarea Legii nr. 33/1991 privind activitatea bancară și a Legii nr. 34/1991 privind Statutul Băncii
Naționale a României s-a asigurat structurarea sistemului bancar pe două paliere: dezvoltarea noilor funcții
ale băncii centrale (politică monetară, valutară, autorizare, reglementare, supraveghere, sisteme de plăți);
înființarea de bănci comerciale.
2.prin localizarea Ordonanței Guvernului nr. 39/1996 s-a constituit fondul de garantare a depozitelor în
Sistemul Bancar.
A doua etapă a reformei bancare, (1997-2000) este caracterizată prin următoarele elemente:
1.îmbunătățirea și completarea cadrului legislativ bancar prin aprobarea unor noi legi: Legea privatizării
băncilor (Legea nr. 83/1997); Legea bancară (Legea nr. 58/1998); Legea falimentului bancar (Legea nr.
83/1998); Legea privind Statutul BNR (Legea nr. 101/1998);
2.formareanoului cadru legislativ al funcționării cooperativelor de credit (Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr. 97/2000, modificată prin OUG nr. 272/2000, modificată și aprobată prin Legea nr. 200/2002);
3.obiectivul fundamental al BNR în această etapă a fost stabilitatea monedei naționale în vederea asigurării
stabilității prețurilor;
4.instrumentele de intervenție ale BNR au fost modernizate prin eliminarea vechilor linii de credit direcționat
și introducerea operațiunilor de piață deschisă;
5.inceperea programului de restructurare a sistemului bancar, destinat prevenirii riscului sistemic, care a vizat
îmbunătățirea calității supravegherii prudențiale, prin asanarea și consolidarea sistemului bancar.
A treia etapă a reformei bancare, (2001-2006) a vizat finalizarea armonizării cadrului legislativ în domeniul
instituțiilor de credit cu prevederile directivelor Uniunii Europene și cu principiile de bază ale Comitetului
de la Basel privind supravegherea bancară eficientă. În această etapă au fost urmărite trei obiective esențiale:
1.insusirea noului Statut al Băncii Naționale a României (Legea nr. 312/2004), prin care s-au adus o serie de
elemente noi:
9

relatarea clară a obiectivului fundamental al BNR care este stabilitatea prețurilor, în paralel cu menținerea
stabilității financiare;
consolidarea independenței instituționale a băncii centrale;
obstructionarea finanțării directe a sectorului public de către banca centrală;
exluderea accesului privilegiat al sectorului public la resursele instituțiilor financiare.
1.modificare și completarea legislației adoptate în etapa a doua: Legea nr. 101/1998, Legea nr. 58/1998 și
Legea nr. 83/1998;
2.adoptarea noii legi bancare (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și
adecvarea capitalului, aprobată și modificată prin legea nr. 227/2007, cu modificările și completările
ulterioare), prin care s-a realizat armonizarea deplină a legislației în domeniul instituțiilor de credit cu
directivele Uniunii Europene.
In perioada anului 2006 sistemul financiar a evoluat favorabil, conducând la adâncirea intermedierii financiare și
reducerea decalajului față de celelalte țări membre UE, astfel sectorul bancar românesc și-a consolidat poziția
dominantă în sistem. Anul 2006 a marcat , de asemenea, finalizarea liberalizării contului de capital, fapt care a
deschis calea către o mai puternică integrare a economiei naționale în fluxurile financiare globale. Intocmai s-a
continuat procesul, pozitiv, de convergență a pieței de capital românești cu celelalte piețe europene, atât sub aspectul
dinamicii indicatorilor de piață cât și al infrastructurii.
Etapa a patra, începută în anul 2007, are în vedere consolidarea sectorului bancar românesc în perspectiva
atingerii prevederilor stabilite prin Programul Național de Convergență. Potrivit acestui document este prevăzută
participarea la Mecanismul Cursului de Schimb de tip ÎI (ERMII) pentru anul 2012, iar adoptarea euro, pentru anul
2014. Acest calendar urmează a fi rectificat conform declarațiilor reprezentanților autorităților statului, datorită
manifestării efectelor crizei economice internaționale și în România. (Sistemul bancar din România, Editura
Universitară)
În contextul reformei sistemului financiar bancar, inceputa după anul 1989 rețin atenția coordonatele procesului
de macro stabilizare: reducerea ratei inflației, stoparea demonetizării economiei și a procesului de dolarizare și
euroizare, îmbunătățirea nivelului rezervelor internaționale în cadrul sistemului bancar și liberalizarea cursului de
schimb. Toate aceste măsuri au contribuit la crearea cadrului legal pe baza căruia se derulează relațiile monetare la
nivelul întregii economii. ( (Nicolae DARDAC, 2012, )
1.2- CADRUL JURIDIC ȘI INSTITUȚIONAL DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE A
SISTEMULUI BANCAR
10

Sistemul bancar este reprezentat de sistemul coerent al diferitelor categorii de instituții financiar-bancare, care
funcționează într-o țară răspunzând necesităților unei etape a dezvoltării social-economice
În principal, sistemul bancar cuprinde cadrul instituțional , format din banca centrală (cu rol de coordonare și
supraveghere), bănci comerciale și alte instituții financiare asimilate acestora și cadrul juridic, format din ansamblul
reglementărilor, care guvernează activitatea bancară.
Intaiul sistem bancar se definește ansamblul diferitelor categorii de bănci care funcționează într-un spațiu bine
determinat, spațiu organizat potrivit legislației în vigoare într-o economie de piață echilibrată.
Stabilirea cadrului juridic, prin aprobarea de către Parlamentul României a celor două legi bancare respectiv Legea
nr. 33 privind activitatea bancară și Legea nr. 34 privind Statutul Băncii Naționale a României , ambele intrate în
vigoare la data de 3 mai 1991 , a reprezentat pentru economia românească începutul organizării sistemului bancar
pe principiile economiei de piață.
În baza noului cadru legislativ, sistemul bancar a fost organizat pe două nivele:
la vârf, Banca Moțională a României, ca banca centrală a statului român, organ unic de emisiune;
la bază, băncile comerciale, așa cum erau numite atunci, care, de fapt, erau bănci universale efectuând toate
tipurile de operațiuni bancare.
Cadrul legislativ care guvernează, în prezent, sistemul bancar românesc cuprinde:
Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României;
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului,
aprobată prin Legea nr.227/2007;
Ordonanță de Urgență a Guvernului nr.98/2006 privind monitorizarea aditionala a instituțiilor de credit, a
societăților de asigurare și/sau de reasigurare, a societăților de servicii de investiții financiare și a societăților
de administrare a investițiilor dintr-un conglomerat financiar, aprobată prin legea nr. 152/2007;
Ordonanța Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituțiilor de credit, aprobată, modificată și
completată prin Legea nr.278/2004;
Ordonanța Guvernului nr. 39/1996 privind organizarea și funcționarea Fondului de Garantare a Creditelor
din Sistemul Bancar, cu modificările și completările ulterioare;
Ordonanța Guvernului nr.28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată prin Legea
nr.266/2006.
Băncile se implica activ în procesele economico-financiare ale româniei prin principalele lor funcții:
funcția monetară – prin care băncile creează moneda prin acordarea de credite și prin alte modalități proprii.
Băncile procură mijloacele de plată necesare economiei și pun la dispoziția clientului fie propria monedă, fie
moneda emisă de B.N.R.
11

funcția financiară – prin care băncile adună resurse sub forma economiilor lichide și intervin pe piețele de
capital fie prin achiziția de acțiuni, de obligațiuni sau de efecte publice, fie prin emisiunea de acțiuni, de
obligațiuni sau de bonuri negociabile.
Băncile se adresează în primul rând pieței monetare pentru a-și procura și pentru a-și plasa lichiditățile.
O definire de ansamblu a băncilor vizează gestiunea mijloacelor de plată, primirea de depozite la vedere sau la
termen de la populație sau de la agenți economici, acordarea de împrumuturi pe diferite perioade de timp,
participarea la capitalul altor societăți bancare sau nebancare, operațiuni pe piața financiară în nume propriu sau în
numele clienților, servicii financiare bancare, organizarea de emisiuni sau de plasare a valorilor mobiliare sau de noi
instrumente financiare, consultanta, servicii de parteneriat privind creația monetară. (Căpraru, (2009))
În plan global se structureaza 2 categorii de bănci: băncile universale care pot efectua toate titlurile de operațiuni
bancare cu condiția respectării regulilor de prudentă și băncile sau instituțiile financiare specializate pe anumite
categorii de credite (credit ipotecar, credit funciar) sau pe anumite ramuri ale economiei (agricultura, construcții,
etc.).
Sistemul bancare din economia de piața este alcătuit din:
a)banca centrală ca instituție de emisiune monetară;
b)băncile de depozit sau băncile comerciale;
c)instituțiile de credit specializate;
d)băncile de afaceri.
1)Banca centrală ca entitate de emisiune monetară – se bazează în cele mai multe țări pe un capital majoritar
său integral de stat cu tendința de retragere de sub controlul statului și de păstrare a unei autonomii cât mai
mari sub raportul autorității monetare a băncii.
2)Băncile de depozit sau băncile comerciale -sunt prezente în sistemul bancar în majoritate fiind formate ca
societăți pe acțiuni cu capital mixt său privat și conducând o activitate bogata. Aceste bănci desfășoară o
gamă variată de operațiuni în scopul atragerii unei clientele solide și a creșterii rentabilității activității.
3)Instituțiile ce credit specializate – se regăsesc în sistemul bancar fie orientate economic (limitate la un anumit
sector din economie), fie geografic (limitate la un anumit spațiu regional sau internațional), fie de ordin
tehnic (axate pe anumite tipuri de credit sau de operațiuni).
4)Acestea , au legături directe cu băncile comerciale. În unele cazuri acestea pot fi asimilate băncilor
comerciale.
5)Instituțiile de credit specializate pot fi: băncile de investiții, băncile funciare sau băncile ipotecare, băncile de
ramura ale economiei, băncile de comerț exterior, cooperativele de credit, casele de economii și sucursalele
băncilor străine.
12

6)Băncile de afaceri – au ca activitate primordiala cumpararea și gestionarea de participații la societăți
existente sau la societăți în formare și acordarea de credite pe termen mediu și lung. Pincipalul motiv al
băncilor de afaceri este de a acorda avansuri financiare cu scadente îndepărtate în domeniul industriei și de a
participa la capitalul social al acestor societăți prin cumpărarea de acțiuni.
Pentru a-și achizitiona fondurilor necesare băncile se constituie cu un capital important și primesc depozite pe
termen lung. Totodată ele practică și operațiuni pe termen scurt, acceptare de depozite la vedere sau la termen,
scontări de efecte comerciale, dar aceste operațiuni sunt minore în comparație cu operațiunile financiare. (Caraiani
Chiratana, 2008)
O formă derivată a băncilor de afaceri o constituie societățile de portofoliu. Aceste societăți au o dublă
funcționalitate: pe de o parte deoarece deținerile lor asigura o valorificare ridicată a capitalurilor prin veniturile
provenite din dividende, iar pe de altă parte datorită faptului că scopul principal al acestora este asigurarea
controlului asupra anumitor sectoare din economie.
1.3- BANCA CENTRALĂ ȘI FUNCȚIILE EI. ROLUL BNR IN SUPRA VEGHEREA
SISTEMULUI BANCAR
O bancă centrală nu este produsul unei evoluții normale generate de dezvoltarea piețelor financiare. Ea a apărut
ca urmare a unor favoruri guvernamentale, se bucură de anumite benegicii și are anumite responsabilității. În
general această bancă apare ca un bancher al statului și al celorlalte bănci din sistem.
Tema esentiala a unei bănci centrale o reprezintă influențarea comportamentului sistemului într-un sens
consistent cu scopurile politicii economice prin folosirea unor instrumente specifice, atât de piață (cum ar fi
vânzările (cumpărările de titluri sau devize) cât și administrative (cum ar fi măsurile de control selectiv al creditelor)
cu un impact imediat asupra piețelor financiare dar îndeosebi asupra celei monetare.
Datind cu decembrie 1989, ne-am desprins de sistemul hipercentralizat și ne-am orientat către o economie de
piață, ceea ce presupune existența unui sistem bancar care să asigure antrenarea tuturor disponibilităților monetare
ale economiei și orientarea lor temporară spre desfășurarea unei activități economice eficiente .
Indiferent de denumirea oficială a băncii, de fiecare dată statutele sale au reflectat în plan juridic rolul esential al
Băncii Naționale în cadrul economiei, precizând natura acestui organism și cadrul general al relațiilor sale cu
celelalte organe ale statului .
Banca Națională a României are, în principiu, următoarele funcții deși, uneori, aceste responsabilități sunt împărțite
cu alte organisme guvernamentale :
Stabilirea și introducerea politicii monetare și de credit ;
Emisiunea de monedă ;
Supravegherea cursurilor valutare ;
Administrarea rezervelor valutare ;
13

Monitorizarea instituțiilor financiar bancare ;
Acționează ca o bancă a băncilor ;
Împrumutător de ultimă instanță ;
Acționează ca agent al statului și tine în evidențele sale Trezoreria statului ;
Asigurarea de fonduri pentru stat ;
Asigurarea legăturii cu organizații financiar-bancare internaționale ;
Analist al condițiilor monetare în economie .
Apoi, Banca Națională a României are indatoriri speciale legate și de perioada de tranziție de la o economie
centralizată la economia de piața . Acestea sunt :
asigurarea unei concurente loiale între bănci ;
încurajarea dezvoltării unei practici bancare corecte, care să sprijine dezvoltarea unui sector privat sănătos .
Politica monetară și de credit – Banca Națională Romana controlează nivelul masei monetare și ratele dobânzii în
economie, ca parte a politicii generale, microeconomice a guvernului .
Emisiunea de moneda – Banca Centrală deține monopolul emisiunii monetare . În principal, moneda se emite în
conformitate cu creșterea economică . Emisiunea de moneda peste necesitățile economiei reale poate duce la
inflație, ; împiedicarea guvernelor de a determina un proces inflaționist prin emisiune suplimentară de moneda poate
fi un argument în favoarea asigurării independenței Băncii Centrale .
Banca Centrală se ocupa și de preluarea bancnotelor uzate, în vederea distrugerii lor. (Coman, 2010)
Administrarea rezervelor valutare – Banca Centrală păstrează rezervele tarii în aur, valută convertibilă și alte
active de rezervă recunoscute pe plan internațional . Banca Centrală foloseste aceste rezerve atunci când intervine
pe piețele valutare pentru a controla evoluția cursului de schimb al monedei naționale . Rezervele valutare sunt
folosite și pentru a asigura transformarea monedei naționale pe piața valutară
Banca a băncilor – Un alt rol al Băncii Naționale a României este cel de bancă a băncilor, acționând ca bancher al
altor bănci . Ea cere celelalte bănci să-și păstreze la ea o parte a depozitelor sub formă de rezerve, ca depozite
nepurtătoare de dobânda . Banca Centrală poate mări sau micșora capacitatea băncilor de a acorda credite . Ea mai
poate avea conturi ale băncilor comerciale,folosite în decontarea datoriilor interbancare .
Banca Centrală, agent al statului – Banca Centrală functioneaza ca trezorier al statului, ținând în evidențele sale
contul curent al Trezoreriei statului . În acest cont se oglindeste impozitele percepute și alte plati efectuate în numele
Trezoreriei statului .
Asigurarea de fonduri pentru Guvern – Atunci când guvernul împrumuta bani din economie, Banca Centrală
acționează ca agent și consultant al acestuia . Ea poate acționa direct, sau prin intermediul altor bănci, în procesul de
emisiune a obligațiunilor și a altor înscrisuri, în vânzarea și răscumpărarea acestora și plata dobânzilor aferente .
14

Împrumutător de ultima instanta – Acționând în calitate de împrumutător de ultimă instanță, Banca Centrală ofera
împrumuturi băncilor comerciale care nu au, temporar, suficiente fonduri lichide pentru a plăti sumele cerute
de deponenți .
Asigurarea legăturii cu organizațiile financiar-bancare internaționale – Banca Centrală joacă un rol esential în
cooperarea economică și financiară internațională . Banca Centrală gestionează și ține evidența operațiunilor
financiare ale țării cu alte organisme internaționale cum sunt FMI sau Banca Mondială.
1.4 – BĂNCILE COMERCIALE – INSTITUȚII FUNDAMENTALE IN SISTEMUL BANCAR
Felul de structurare al unei bănci comerciale este influențat de felul în care echipa de direcție înțelege: să
satisfacă funcțiile societăților bancare; să gestioneze operațiunile active și pasive proprii băncilor și să respecte
reglementările privind organizarea și desfășurarea activității bancare și nu în ultimul rând să urmeze strategia de
dezvoltare a băncii. Într-o instituție ansamblul de preocupări și activități care se desfășoară cu un anumit tel poartă
denumirea de funcție. La realizarea acestor funcții conlucrează mai multe compartimente organizatorice, direcții,
birouri sau servicii.
In cele din urma, o forma organizatorică poate fi definită ca un sistem de mijloace umane și materiale reunite
sub aceeași autoritate ierarhică. Ea deține, în general o anumită autonomie decizională și trebuie să îndeplinească o
anumită sarcină sau un ansamblu de sarcini complementare sau conexe.
La nivelul instituțiilor de credit se evidențiază următoarele funcții:
funcții de conducere generală : sunt cele care asigură, formulează strategia instituției de credit și definesc
orientările de ansamblu ale activității și evoluției sale;
funcții comerciale: sunt cele care asigură clientela, întreținerea și dezvoltarea relațiilor cu aceasta ca și
atragerea de noi clienți;
funcții de execuție: sunt cele definite de multitudinea activităților ce vin să ducă la bun sfârșit activitățile
comerciale inițiate atât de clientelă cât și de direcțiile comerciale proprii. Aceste activități au de cele mai
multe ori caracter repetitiv și tehnic;
funcții cu caracter funcțional : sunt cele definite de totalitatea activităților de organizare, consultanță, control
și asistență de specialitate;
15

funcții administrative : sunt acele activități prin care se realizează toate obligațiile legate de relațiile sociale,
fiscale și profesionale ale băncii precum și cele prin care se realizează difuzarea normelor de funcționare
internă.
Pentru realizarea acestor funcții, instituțiile de credit își gandesc structuri organizatorice proprii.
Din punct de vedere organizatoric, banca poate fi tratată în trei perspective:
Řperspectiva ierarhică , subcoordonativă, prin care banca este organizata pe nivele ierarhice, structurarea
vizând atât conducerea băncii, cât și activitățile operaționale, executive, care asigură realizarea produselor și
serviciilor băncii. La nivelul conducerii băncii sunt constituite organisme specializate care asigură realizarea
integrării și armonizării unor activități, orientate pe obiective specifice: Comitetul de risc, Comitetul de
credit, Comisia de cenzori și Controlul intern. Conducerea curentă a băncii este exercitată de: președinte,
vicepreședinte, dar și de șefii diviziilor, departamentelor și direcțiilor funcționale.
Řperspectiva funcțională , prin care banca este structurata conform funcțiunilor băncii, insusirile conducerii
fiind atașate diferențiat fiecărei funcții (productivă, financiară, comercială etc), formandu-se în acest scop
compartimente1 (birouri, servicii, direcții divizii, departamente). În funcție de dimensiunea băncii și
specializarea acesteia, activitățile și operațiunile pot fi realizate fie în cadrul unor direcții sau divizii, fie, în
cazul băncilor mari, detaliate pe departamente, servicii sau birouri.
Řperspectiva configurațională , prin care banca este structurata pe centre operaționale (centrală, sucursală,
filială, agenție, oficiu), în cadrul fiecărui centru realizându-se selectiv funcțiunile băncii și atributele
conducerii, organizarea în această perspectivă generând rețeaua bancară.
ŘDirecțiile comerciale și asimilate sunt cele mai esentiale structuri deoarece întrețin și dezvoltă relațiile cu
clientela, producând astfel venituri bancare. Pot fi structurate în:
ŘDirecții de clientelă care gestionează diferitele categorii ale clientelei, existând direcții pe fiecare categorie
omogenă de clienți. De exemplu:
ŘClientela tradițională: societăți comerciale nebancare grupate în funcție de mărime și naționalitate;
ŘClientela specializată: gestionează clientela cu anumite particularități organizatorice și funcționale;
ŘDirecții de rețea: conduce componentele rețelei bancare din interiorul și exteriorul țării, așadar au o funcție
logistică și funcțională a rețelei bancare.
ŘDirecții financiare, de piață și de afaceri, a căror existență este determinată de multitudinea produselor și
serviciilor financiar bancare pe piața națională și internațională .
Acțiunile desfășurate de direcțiile de clientelă sunt completate de activitățile desfășurate de serviciile de execuție ,
cum ar fi:
Servicii de execuție a operațiunii la nivel național : în care se includ: Servicii de portofoliu; Servicii de
secretariat și Serviciu de cauțiuni și garanții.
16

Servicii de execuție a operațiunii cu străinătatea : organizarea lor se justifică dacă volumul clientelei străine
și operațiile cerute de aceasta sunt de importanță mare. Dacă nu, ele pot fi un sector distinct al serviciului de
execuție a operațiuni la nivel național.
Servicii de execuție a operațiunii bursiere : efectuează toate operațiunile necesare pieței financiare și
operațiuni de gestionare și conservare a titlurilor;
Secretariat tehnic: efectuează toate operațiunile de gestionare și punere în aplicare a activităților inițiate de
direcțiile comerciale.
Serviciile de independență generală inglobeaza activități care nu sunt legate direct și imediat de produsele și
serviciile bancare, dar sunt necesare mai multor sectoare sau întregii bănci. Aceste servicii cuprind: Serviciul de
contabilitate; Serviciul de prelucrare a datelor; Serviciul de contencios; Serviciul de personal; Serviciul administrare
generală.
Serviciile funcționale și administrative intrunesc activități de organizare, consultanță, control, asistență de
specialitate precum și toate activitățile care țin de relațiile sociale ale băncii și de difuzarea normelor de funcționare
internă. Aceste servicii pot fi structurate în: Serviciul de inspecție și control, Serviciul de control al angajamentelor;
Serviciul juridic; Serviciul fiscalitate; Serviciul de organizare și metodologie; Serviciul administrativ.
Pentru ca activitatea bancară să se desfășoare eficace, instituțiile de credit și-au dezvoltat puternice rețele în
teritoriu. Acest lucru este util datorită permanentei diversificări a operațiunilor cerute de clienți cât și datorită
maririinumărului de solicitanți ai serviciilor bancare.
Structura teritorială cuprinde:
Centrala bancară: reprezintă o unitate bancară cu personalitate juridică, cu rol exclusiv de îndrumare,
urmărire, analiză și control a activităților tuturor unităților bancare din rețea;
Sucursalele bancare : sunt unități bancare fără personalitate juridică, care se află în subordine directă a
centralelor și au un dublu rol: operativ, desfășurând și diversificând relațiile cu clientela și de îndrumare,
analiză și control a unităților bancare din subordine. Ele se înființează în orașe mari unde pot fi mai multe la
număr în funcție de numărul clienților și al operațiunilor.
Reprezentanțele bancare : sunt unități bancare fără personalitate juridică, cu rol operativ. Ele se află, de
regulă, în subordinea sucursalelor sau, în cazuri extraordinare, în subordinea centralei bancare.
Reprezentanțele se deschid acolo unde sucursalele nu acoperă volumul clientelei și operațiunile ordonate de
către acestea.
Agențiile bancare: sunt unități bancare fără personalitate juridică cu rol operativ, deschise pe lângă
reprezentanțe sau sucursale;
Punctele de lucru: sunt unități bancare fără personalitate juridică deschise în locuri publice unde cantitatea
clientelei și operațiunile cerute sunt mari.
17

Asadar, particularitatea băncilor comerciale sau de depozit (acceptate de regulă fără o asemenea calificare
expresă) este aceea că efectuează toate tipurile de operațiuni bancare. Activitatea lor este variata și se poate
modifica liber în funcție de cerințe, posibilități și propria orientare.
CAPITOLUL 2 – ROLUL OPERAȚIUNILOR DE CREDITARE ÎN DEZVOLTAREA
ECONOMIEI REALE
Imprumutul a apărut pe baza dezvoltării producției de mărfuri. Apariția acestuia se leagă de un stadiu de
dezvoltare al schimbului , când vânzătorii preda valori de întrebuințare în schimbul unor promisiuni că va primi
cândva o valoare. Teoriile economice atestă apariția inițială a noțiunii de credit încă din antichitate , în Orientul
Mijlociu , dovezile fiind găsite în secolul XVIII în Codul de legi a lui Hmmurabi în Babylonul Antic.
Intaile instituții care au efectuat aceste operații de profilul actualelor bănci au fost cele din orașele italiene , în
secolul XII-XIV. Familia Medicii care se afla la guvernarea provinciei Florența a fost cea care acordă credite Italiei
și în toată Europa. Asadar tot în Italia a fost și prima bancă , cunoscută sub denumirea de Banca din Veneția din anul
1171, însă a fost recunoscută official ca fiind o bancă de viramente abia în anul 1587.
Imprumutul a devenit un mechanism principal al vieții economice încă din anul 1850 după revoluția industrială
Pe parcursul dezvotarii științei economice , au existat teorii cu privire la credit:
Platon statul ca “statul trebuie să țină sub control încasarea dobânzii pentru împrumuturi precum și vânzarea
mărfurilor în credit , astfel încât prețurile să asigure vânzătorilor un profit moderat”.
Prezentul ansamblu de credit are ca scop mobilizarea capitalurilor și veniturilor temporar disponibile ale
societății, acumularea și transformarea acestora în capital de împrumut, pentru a-l oferi ulterior spre folosință pe un
anumit termen, cu condiția rambursării și achitării unei plăți prestabilite, subiecților economici, populației și statului
(guvernului).
Din punct de vedere etimologic ,cuvântul credit este de origine latină,”creditum”- creditare , care are semnificația
de “a crede” sau de “a avea încredere”. Originalitatea notiunii de credit subliniaza un element psihologic necesar în
orice operațiune de credit și anume încrederea.
Apariția creditului este strâns legată , însă și de cea a băncilor comerciale , care mobilizează disponibilitățile
monetare de pe piața în scopul plasării eficiente a acestora către solicitanții de fonduri , prin intermediul creditării.
Impeumutul accepta disponibilizarea de fonduri lichide pentru investiții sau activități curente. Fondurile
disponibile, constând în economii pentru diferite perioade de timp, precum și fondurile strânse prin vânzarea de
acțiuni și obligațiuni, pot fi folosite pentru acordarea de împrumuturi întreprinderilor de stat și particulare.
Imprumutul este orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursarea sumei
plătite, ca și la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire a scadenței unei
18

datorii și orice angajament de achiziționare a unui titlu care incorporează o creanță sau a altui drept la plata unei
sume de bani.
Pozitionarea pe care o deține creditul în economie, percum și importanta sa sunt date de funcțiile pe care acesta
le îndeplinește.
Acesta, creditul are o funcție distributivă prin faptul că mobilizează resursele bănești disponibile la un moment
dat în economie (mai ales resursele provenind din sume mici de bani de la deponenți) și le redistribuie sub formă de
credite solicitanților de fonduri bănești.
Disponibilități bănești provin fie de la agenți economici care dispun de ele și prefera să le fructifice plasându-le
sub forma depozitelor bancare, fie din economiile populației aflate la casele de economii sau la băncile comerciale.
Prin acest proces , băncile pun la dispoziție banii necesari dezvoltării economiei în general și, dezvoltării pe
domenii de activitate sau pe ramuri , în special. aSADAR , oferta de disponibilități bănești ( surplusuri de capital de
circulație aflate temporar sub forma inactivă în conturile întreprinderilor la bănci, resursele de casă ale firmei
păstrate la banca , sume de bani reprezentând economiile populației) către diferiți întreprinzători privați micști sau
de stat , prin intermediul procesului de creditar , sporește puterea de acțiune productivă a capitalului ,ceea ce se
resfrange asupra maririi avuției reale a societății.
Acumularea capitalului prin funcția distributivă a creditului da posibilitatea unei adaptări eficiente la
cerințele interne și externe ale pieței, sporind pe această bază eficienta marginală a capitalului .
Procesul de acordare a creditelor se bazează pe următoarele principii generale:
procesul de angajare și acordare a creditelor sub toate formele,ca și activitatea de asumare a unor riscuri, se bazează
pe resursele proprii și atrase ale băncii.Se are in vedere ca evidenta contabilă să fie structurata pe un sistem de
conturi, corespunzător, în lei și valută, de credite și disponibilități deschise diferențiat, pe următoarele categorii:
feluri de valută; termen scurt, mijlociu, lung; feluri de capital ale agenților economici: de stat, privat, mixt, străin
sau al persoanelor fizice. Contabilitatea externă, condusă și organizată cu ajutorul calculatorului, asigura distribuirea
zilnică a extraselor de cont bancare ale clienților, balanta soldurilor conturilor clienților și balanța rulajelor
conturilor clienților în formă stabilită de comun acord cu Direcția Clientela, în funcție de necesitatea de analiza,
controlul și evidentă acestora în materie de disponibilități și credite existente în conturile clienților, conturi pe care
le au în administrare.
oComponentele de analiza care vor sta în toate cazurile la baza asumării de către banca a unor
angajamente sunt următoarele:
oîncadrarea în strategia generală a băncii; această strategie generală a băncii vizează atât menținerea pe
linia politicii monetare a BNR cât și obținerea unui profit cât mai mare, evitarea riscurilor, gestionarea
cât mai eficientă a resurselor băncii;
osituația concretă a fiecărui client; se vor urmări lichidarea, bonitatea, solvabilitatea, responsabilitatea
activității desfășurate, precum și poziția pe piață a fiecărui agent economic;
19

oactivitatea de asumare de angajamente și de derulare a operațiunilor de creditare, va fi treptat, pe măsura
posibilităților, descentralizata în sensul aprecierii serviciilor de clientela din punct de vedere al localizării
teritoriale.
În acestfel , e se vor urmări deschiderea cât mai rapidă de sucursale, în toate reședințele de județ și în marile
orașe industriale.
în toate cazurile, se va urmări corelarea directă, generală a posibilităților de refinanțare existente în
momentul respectiv;
atenție deosebită se va acorda categoriilor de garanții ce se vor putea fi obținute în acoperirea
angajamentelor asumate, în numele clienților săi, între care, un loc deosebit trebuie să ocupe garanțiile
materiale reale oferite de client, bazate pe propria loc activitate, precum și garanțiile bugetare;
Direcția Contencios, va trece la executarea garanțiilor reale (ipoteci, gajul, scrisorile de garanție sau firma
etc.) sau acționarea în justiție pentru recuperarea creanțelor deținute asupra clienților, în cazul în care se
constată una din următoarele situații:
una din declarațiile pe linie financiar contabila, de organizare contabilă, sau de orice altă natură solicitată de
bancă, se va dovedi falsă;
obiectul nu se înscrie în caracteristicile de eficienta economică;
clientul nu are suficiente resurse în conturile sale pentru achitarea la termen și în cuantumul prevăzut, a
obligațiilor ce-i revin, față de bancă;
derularea operațiunilor legate de angajamentele asumate de bancă, pentru și în numele clientelei, trebuie să
asigure alocarea unor sume importante pentru formarea de provizioane de risc, dacă ținem seama de gradul
de incertitudine ridicat, generat de faptul că majoritatea clienților sunt noi, ca și de necesitatea acoperirii
angajamentelor asumate în conformitate cu practica bancară internațională.
2.1- IMPORTANȚĂ ECONOMICĂ A CREDITULUI
În economia de piață, imprumutul are un rol important. Imprumutul este unul din motoarele esentiale ale
întregului angrenaj economico-social. Functionarea rațională a creditului sporește puterea productivă a capitalului și
asigură un volum mare de produse. Imprumutul a apărut pe baza dezvoltării producției de mărfuri, corelat cu
dezvoltarea schimbului (vânzare pe credit).
20

Sub aspect economic, imprumutul reprezintă procesul prin care o persoană fizică sau juridică (debitor) obține
fonduri sau bunuri de la altă persoană fizică sau juridică (creditor), asumându-și obligația să le inapoieze sau să le
plătească la termen/scadenta. Acesta a apărut din necesitatea stingerii obligațiilor dintre diferiții agenți economici,
proces căruia moneda lichida nu-i putea face față. Cu toate că activitatea băncilor comerciale a devenit foarte
complexă, totuși esența acesteia este mijlocirea creditului și efectuarea plăților între agenții economici
și/sau persoanele fizice. Asadar, băncile comerciale reprezintă instituții primitoare și distribuitoare de capital.
Un rol principal îl dețin băncile. În concordanta cu legea 58/2006 și modificărilor ulterioare, banca "este
persoana juridică autorizată să desfășoare în principal, activități de atragere de depozite și de acordare de credite în
nume și cont propriu".
Desi activitatea băncilor comerciale a devenit foarte complexă, totuși importanta acesteia este mijlocirea
creditului și efectuarea plăților între agenții economici și/sau persoanele fizice. In concluzie, băncile comerciale
reprezintă instituții primitoare și distribuitoare de capital.
Notiunea de credit, abordat semantic are numeroase sensuri economice, fiindfolosit, în activitatea, bancară, în
contabilitate, cât și în relațiile cotidiene, nu numai economice, dintre oameni. Desigur, cea mai largă utilizare a
creditului aparține însă domeniului financiar, bancar și comercial.
În principal, imprumutul reprezintă schimbul unei valori monetare prezente, contra unei valori monetare viitoare.
Asadar , creditul este o relație bănească ce apare în legătură cu acordarea de împrumuturi unor persoane juridice sau
fizice, care urmează a se rambursa ulterior, la scadență.
Caracterizând specificul creditului, Virgil Madgearu scria că “prin credit se înțelege schimbul de bunuri actuale
contra bunurilor viitoare, valorificarea unei obligații viitoare pentru o afacere prezenta.Asadar,imprumutul este o
afacere în care prestațiunea și contraprestatiunea sunt separate în timp”.
Procesul de acordare a imprumutului exprima o legatura directă între producător și consumator, intre producător
și consumator, intre ofertă și cerere și între cei doi agenți economici reprezentativi ai economiei: furnizorul și
beneficiarul, această relație dintre cei doi parteneri definind întrega relație a procesului de creditare.
Imprumutul s-a nascu t din necesitatea stingerii obligațiilor dintre diferiți agenți economici, proces căruia nu-i poate
face față moneda lichidă, din această perspectivă, creditul reprezintă o pârghie a desfasuraii oricărui proces
economic. La nivelul enunțului economic, se constată că, pe lângă capitalul propriu, acesta contracteza și
împrumuturi, în particular bancare, sub forma creditului. Marirea și modernizarea producției spre care tinde orice
manager, crearea condițiilor pentru a rezista concurenței și, nu în ultimul rând,obținerea unui profit care să-I asigure
desfășurarea normală a activității sunt de neconceput fără existența creditului. (Untaru, 2005)
Tehnologia bancară este esentiala pentru îmbunătățirea activității de imprumutare,oferind posibilități de
diversificare și modernizare a modalităților de acordare-rambursare-garantare, în vederea acordării ofertei de
produse de credit cu solicitările și necesitățile clienților. Din punct de vedere al solicitanților, activitatea de creditare
se adresează persoanelor juridice, pentru care nivelul creditelor este mai ridicat și riscul bancar este mai mare, și
persoanele fizice, pentru care imprumutrile sunt mai mici și riscurile mai reduse. Băncile Comerciale acorda credite
21

pe termen scurt pe o durată care nu depășește 12 luni, credite pe termen mediu, de până la la 5 ani și credite pe
termen lung cu durata de peste 5 ani.
La fundamentul procesului de creditare stau mai multe principii generale de acordare a creditelor după cum
urmează:
1.Pot beneficia de credite persoanele juridice și fizice care au deschise conturi la unitățile băncii.
2.Sucursalele,filialele și agențiile pot acorda credite clienților care au sediul social sau domiciliul,după caz,pe
raza teritorială a județului în care unitatea băncii își desfășoară activitatea ,sau în localitățile cele mai
apropiate din județele limitrofe în care nu există alte unități ale băncii.
3.Banca verifica împrumutații de la acordarea creditului și până la rambursarea integrală a acestuia.Asadar,
activitatea de imprumutare implica în permanență analizele privind situația patrimonială,rezultatele
economico-finaniciara,capacitatea managerială,credibilitatea fiecărui client și alte elemente ,evaluarea
potențialului economic și financiar present și în perspective.
4.Imprumuturile solicitate,indifferent de valoare și durata ,se acordă cu destinații precise pe bază de contracte
din care să rezulte clar toți termenii și toate condițiile ,și dacă prezintă credibilitate pentru rambursaree
creditului și a dobânzilor la termenele stabilite.
5.Cererile de imprumuturi,indifferent de competenta de aprobare, se analizează și se însușesc de către unitățile
băncii,pe baza documentelor prezentate de solicitanți.Creditele se aprobă potrivit competentelor stabilite de
Consiliul de Administrație.
6.Cantitatea creditelor, destinația, durata de creditare , garanțiile necesare, dobânzile, condițiile de rambursare
a creditelor ,precum și alte clauze se stabilesc prin contractele de credite încheiate pe baza negocierii directe
între bancă și clienții săi
7.Cantitatea totala a aranjamentelor băncii (credite și scrisori de garanție)față de un singur client (debitor) nu
poate depăși 20% din fondurile proprii ale băncii.
8.După abordare ,creditele se pun la dispoziția clienților în condițiile negociate prin contractele de credit
încheiate,înregistrând concomitant aranjamentul în evidență extrabilantiera a băncii, la dată pe durata și
valoarea prevăzută în contract.
9.Pe măsură utilizării creditului ,se scade aranjamentul din evidenta extrabilantiera și se urmărește derularea
acestuia,până la rambursare.
10.Pentru a putea urmări destinația creditului acordat,acesta nu se eliberează în numerar decât în cazuri foarte
bine justificate cu aprobarea conducerii unității.
11.Banca verifica la toți clienții utilizarea creditelor potrivit destinației, existenta garanțiilor și respectarea
celorlalte clauze din contractele de imptumut.
22

12.După acceptarea unui client ,banca nu poate anula sau reduce cuatumul acestuia decât în cazuri
justificative,determinate de constatarea furnizării de către client a unor date nereale și numai după expirarea
unui preaviz, de minimum 5 zile calendaristice,care va fi comunicat în scris acestuia.Banca poate întrerupe
,fără preaviz,în caul în care clientul a încălcat condițiile contractului de credit sau în cazul în care situația
economică și financiară a acestuia nu mai asigura condiții de garanție și rambursare.
13.Banca nu acorda credite pentru rambursarea altor credite scadente.
2.2 – CARACTERISTICILE ȘI FUNCȚIILE CREDITULUI
La temelia formării creditului bancar stau disponibilitățile devenite temporar libere în urma rotației de ansamblu
a fondurilor participante la procesele economice (producție, circulație, repartiție, consum), cât și depunerile la bănci
ale diferiților agenți economici, instituții și populație.
Imprumutul bancar poate fi acordat atât de bănci cât și instituțiile financiare și de credit și acoperă orice scop al
debitorului în condițiile stabilite cu banca. Asadar, exista o gama de credite bancare care se deosebesc între ele după
obiectul creditului, după garanția oferită, după sezonalitate.
Asistentii la angajarea creditului bancar sunt pe de o parte băncile care apar în calitate de creditori, iar pe de altă
parte, diferiți agenți economice care solicita credit, în calitate de debitori.
În raporturile de credit cu banca se pot angaja și persoane care nu au calitatea de agenți economici.
Raporturile de credit ale agenților economici cu băncile sunt de regulă, reciproce. Pe de o parte agenții economici
având conturi deschise la bănci formează depozite care pot fi folosite de aceștia ca resurse, iar pe de altă parte,
băncile acordă credite agenților economici pentru nevoile de producție curente sau cu recuperare ulterioară pentru
investiții.
Important în aceste raporturi este faptul că unul dintre parteneri este bancă, iar relațiile dintre bancă și partener se
desfășoară pe temeiul valorificării capitalurilor disponibile și realizarea de profituri, în principal sub formă de
dobânzi.
Forma acestui credit s-a lărgit foarte mult, pe măsura dezvoltării, societății, ajungând să reprezinte una dintre cele
mai uzuale modalități și forme de creditare, între altele și prin faptul că băncile dispun de active deosebit de mari pe
care urmăresc să le valorifice pe calea dobânzilor în urma împrumuturilor ce le contactează într-un volum tot mai
sporit agenții economici activi.
Marirea imprumutului pe termen lung a devenit o particularitate a creditului bancar în etapa actuală. Un volul
fără precedent o înregistrează creditele acordate pentru prestări de servicii.
Esentialele credite acordate de bănci sunt avansurile în cont curent, linia de credit (cele două tipuri de credit sunt
considerate drept credite implicite) și creditele pentru stocuri (considerate credite explicite).
Avansurile în cont curent sau creditele de casă (sau trezorerie) reprezintă raporturile de credite întemeiate pe o
deplină cunoaștere a activității întreprinderii, fără a fi consemnate prin înscrisuri relative la fiecare angajament.
23

Aceste credite de fapt nu sunt garantate formal. Ele sunt facute să satisfacă necesitățile curente privind acoperirea
cheltuielilor de producție cu caracter imprevizibil și greu de localizat, în obiecte care să reprezinte o garanție
veridica. Aceste imprumuturi nu au stabilite termene de rambursare.
De altfel , acordarea de astfel de credite este întemeiata pe depozite compensatorii. Funcția acestor depozite
decurge, într-un sens, prin faptul că întreprinderile își păstrează toate disponibilitățile în conturile de la bancă, ceea
ce permite băncii să acopere necesitățile unor întreprinderi prin însăși redistribuirea depozitelor în cont curent
constituite de alte întreprinderi. Pe de altă parte, existenta permanentă a depozitelor compensatorii înseamnă pentru
o bancă o reducere a resurselor utilizate, iar pentru întreprindere un mijloc de păstrare a solvabilității.
O altă particularitate a acestor imprumuturi este și faptul că acestea neavând la baza înscrisuri, nu au posibilitatea
de recreditare, bazându-se pe principalele resurse ale băncii. De aici și nivelul dobânzii mai ridicat, dar stabilit de
regulă, în mod obișnuit de utilizarea suplimentară pentru remunerarea băncii, a unui comision.
Sistemul general de acordare care a căpătat o largă circulație este linia de credit, în condițiile căreia se stabilește
limita maximă a creditului acordat în acest cadru.
Într-o formă initiala, această linie de credit conferă întreprinderii un credit provizoriu, întrucât banca poate cere
oricând acoperirea debitului.
O formă mai favorabilă întreprinderii este linia de credit confirmată, pe baza unui acord scris sau un contract în
care posibilitatea de acordare a creditului se menține pentru o perioadă stabilită în contract.
Linia de credit revolving implica utilizarea curentă a acestui mod de obținere de fonduri de către întreprinderi,
întrucât rambursările efectuate, reducând nivelul creditului, permit în etapele ulterioare, obținerea unor noi credite,
în granite stabilite, deoarece, potrivit condițiilor acestui acord, posibilitatea de creditare se reînnoiește.
Imprumuturile de până aici, strâns legate de necesitatea activității de producție, asigura întreprinderii un aflux de
capital circulant care este folosit de aceasta potrivit necesităților sale și liberului sau arbitru, fără a se motiva
utilizarea lui, putând fi caracterizată prin aspectul său general, implicit.
O serie de alte credite bancare, de care pot beneficia întreprinderile necesită, vis – a – vis de bănci o motivare clară
și o condiționare a utilizării lor și adesea garantare. Asadar , după modul de angajare și folosință, ele pot fi
particularizate ca explicite.
Imprumuturile explicite pot fi în ansamblul lor considerate drept credite pentru stocuri. Între aceste credite de
producție sezonieră cunoscute sub denumirea de credite de companie, ce sunt menite să asigure resursele necesare
în cazul irebularitatii ciclului de aprovizionare – producție – vânzări, de exemplu: producția de conserve, blănuri, etc.
Aceste credite sunt garantate cu mărfurile aflate în procesul de producție sau de circulație.
Procesul de creditare are un rol important în economie, fapt pus în evidență prin funcțiile pe care creditul le
îndeplinește.
1. Funcția distributivă consta în mobilizarea resurselor bănești disponibile la un moment dat în economie și
redistribuirea lor sub formă de credite solicitanților de fonduri. Prin acest proces, băncile pun la dispoziție banii
necesari dezvoltării economiei în general și dezvoltării pe ramuri, sectoare sau domenii de activitate în special.
24

Disponibilitățile bănești sunt reprezentate de surplusurile de capital aflate temporar sub forma inactivă în conturile
bancare ale societăților comerciale; de rezervele de casă ale firmelor, păstrate în conturi bancare; de economiile
populației la casele de economii sau la băncile comerciale.
Oferta de fonduri către întreprinzătorii privați, mixti sau de stat prin intermediul creditului, determina marirea
puterii de acțiune productivă a capitalului, ceea ce se resfrange asupra creșterii avuției reale a societății.
Imprumutul oferă posibilitatea unei elasticități mai mari în economie, prin prisma procurării rapide de noi
capitaluri, ceea ce favorizează o orientare mai bună a investițiilor către ramurile economice rentabile. Concentrarea
capitalului prin funcția distributivă a creditului, da posibilitatea unei adaptări eficiente la cerințele interne și externe
ale pieței, și contribuie pe această bază la creșterea eficienței marginale a capitalului.
2. Funcția de transformare a economiilor în investiții , prin care se realizează echilibrul macroeconomic conform
ecuației lui Keynes: S = I, unde: S-economii, I-investitii.
O persoană poate economisii o sumă de bani mai mică sau mai mare, în funcție de venitul și de comportamentul
economic al acesteia. Dacă economisirea nu este urmată de investire, ne aflăm în fața unei tezaurizări, ceea ce
reprezintă un factor de dezechilibru pentru viața economică. Imperumutul pune la dispoziția agenților economici
capitalul necesar pentru a învești în deferite activități în economie, transformând economiile în investiții. Din acest
punt de vedere, creditul este un factor important al creșterii economice.
Imprumutul reprezintă un mijloc de eficientizare a inițiativelor agenților economici, în sensul că pentru a obține
fondurile necesare propriilor investiții, aceștia trebuie să parcurgă mai multe etape în care demonstrează băncii
nevoia de credit și eficientă investirii fondurilor obținute sub formă de credit. Dacă în urma unei analize riguroase,
banca considera că agenții economici respectivi îndeplinesc toate condițiile cerute, va declanșa procedura de
acordare a creditelor solicitate în baza cererii de creditare. Prin sprijinirea diferitelor inovații sau invenții ale
firmelor cu mici dimensiuni, creditul contribuie și favorizează apariția concurenței, fiind astfel o premisă a
concurenței.
3. Rolul de emisiune monetară specifică creditului bancar, decurge din fenomenul
de multiplicare a banilor. Asa ca , un împrumut realizat de o bancă presupune existența unui depozit la o altă bancă
din sistemul bancar. Depozitele, mai puțin numerarul care trebuie reținut pentru a asigura lichiditatea băncii,
constituie disponibilități pentru noi împrumuturi. Al doilea împrumut generează un nou depozit, în monedă
scripturală, care, la rândul lui, poate să fie din nou împrumutat (cu aceiași condiție, a menținerii lichidității). Prin
repetarea acestui proces, stocul de bani scripturali crește, până când depozitele nou create sunt de câteva ori mai
mari decât împrumutul inițial.
4. Funcția de asigurare a stabilității prețurilor se face prin reglarea marimilor cererii și ofertei de bunuri și servicii,
creditându-se pe de o parte consumul iar pe de altă parte, stocurile. Asa ca, dacă anumite mărfuri a căror producere
este sezoniera (de exemplu: cereale, fructe etc.) ar fi aduse toate pe piața în momentul obținerii lor, oferta ar deveni
disproporționat de mare în raport cu cererea și vom asista la o cădere catastofala a prețurilor. Această situație vă fi
urmată, după un timp, când se ajunge la o penurie a mărfurilor respective, de creșterea exagerată a prețurilor. Pentru
prevenirea unor asemenea situații care ar perturba echilibrul economic, risipă urmată de penurie, se folosește un
25

instrument al creditului, ”warantul”, care oferă proprietarului mărfurilor, posibilitatea depozitarii și obținerea cu
anticipație într-o măsură mai mică sau mai mare a contravalorii lor.
Prin natura lui, imprumutul contribuie la creșterea vitezei de circulație a banilor , la multiplicarea monedei
scripturale precum și la rularea permanentă a fondurilor . Prin finanțarea producției și consumului, precum și prin
crearea unor tehnici și instrumente de plată flexibile, creditul a devenit o prezenta sine qua non în viața economică
și socială din orice țară civilizată. Prin reglarea ratei dobânzii, creditul, al cărui cost este dobânda, contribuie la
moderarea fenomenului de inflație.
5. Imprumutul are un rolesential și în ascensiunea relațiilor economice internaționale, în special în promovarea și
stimularea exportului și pentru desfășurarea normală, rapidă și în siguranță a operațiunilor de import – export.
Cu toate avantajele pe care le prezintă creditul că veriga indispensabilă în mecanismul de funcționare al
economiei naționale, atunci când nu este utilizat conform principiilor sale și cerințelor echilibrului financiar, creditul
devine dezavantajos și periculos. Cel mai mare pericol îl reprezinta folosirea lui abuziva, determinată de ideea că
prin sine însuși, creditul devine avuție. O astfel de concepție are consecințe grave atât pentru debitor cât și pentru
creditor; debitorul va fi tentat să folosească fondurile obținute sub formă de credit ca pe propria-i avere, fără
discernământ, iar creditorul se va vedea în imposibilitatea de a-și recupera sumele împrumutate. Un alt pericol este
reprezentat de ”supracreditare”, care conduce la mari dezechilibre economice, monetare și financiare, generând
chiar inflație. Asadar ,folosirea imprumutului pentru finanțarea unor activități care nu sunt suficient fundamentate,
poate conduce la dezechilibru structural în economia națională, la disproporții intre ramurile și sectoarele ei de
activitate.
În sfârșit, trebuie avute în vedere și riscurile care rezultă din utilizarea creditului, în special pentru instituțiile
bancare, care dacă nu sunt luate în considerare, pot provoca prăbușirea în lanț a sistemului bancar, cu consecințe
puternice pe plan economic, politic și social.
Evoluția economiei mondiale, dar mai ales evoluția actuală a economiei României, obliga băncile să promoveze o
atentă politica de cuantificare a riscurilor pentru a obține profituri acceptabile, într-un climat de concurență
susținută, în care numărul operatorilor bancari are tendința să crească împărțindu-și aceeași piață. Chiar dacă se
extinde, această piață este marcată de o tendință generală de erodare a profiturilor ce se obțin.
Creditul bancar realizează două funcții:
1) Redistribuirea fondurilor temporar disponibile;
2) Emisiunea monetară.
1) Funcția de redistribuire . În activitatea de imprumutare băncile folosesc nu numai fonduri lor proprii ci și un
însemnat volum de fonduri atrase de la terți, cum ar fi: disponibilitățile existente în conturile clienților bancari,
diverse plasamente pe termen scurt efectuate de întreprinderi și instituții.
Asa , prin intermediul băncilor se mobilizează disponibilități bănești temporar existente la anumite categorii de
agenți economici, urmând a fi utilizate credite pe termen scurt, pentru acoperirea unor nevoi temporare la alți agenți
economici, realizându-se astfel o redistribuire temporară a unei mari părți a disponibilităților existente la un moment
dat în economie.
26

2) Funcția de emisiune presupune o altă latură a creditului bancar prin care se realizează marirea creditului și
anume pe calea creării de mijloace bănești suplimentare. Funcția de emisiune a creditului este indispensabilă într-o
economie în care activitatea economică în creștere solicita un volum sporit de mijloace bănești. Politica de credit al
băncilor constituie totodată și politica de emisiune, întrucât creditul acordat de bănci este sursa unor mijloace
bănești suplimentare pentru agenții economici, contribuind la realizarea unei corelații între masă banilor în circulație
și nevoile productive.
Dacă pulsul de mijloace bănești cerut de dezvoltarea economică nu poate fi acoperit prin funcția de redistribuire a
creditului, el poate fi completat prin lărgirea creditului pe calea creării de noi mijloace bănești. O depunere la banca
de 100.000 lei, de către un client bancar oarecare poate provoca o lărgire a posibilităților de creditare ale băncilor,
mult peste această sumă atrasă inițial, în felul următor. În conformitate cu prevederile legale, banca primitoare a
depunerii inițiale de 100.000 lei este obligată să păstreze lichid un anumit procent din această depunere, iar restul
poate fi utilizat pentru acordarea unui credit, depunându-l în cont la o bancă spre fructificare; la rândul ei, aceasta a
doua bancă poate păstra lichid procentajul legal, iar restul poate fi utilizat pentru un nou credit, unei alte bănci,
s.a.m.d. cu alte cuvinte, depunerea inițială de 100.000 lei este multiplicata, injectându-se în economie, sub formă de
credit, o sumă cu atât mai mare cu cât circuitul se repeta de mai multe ori. Această cifră se numește multiplicatorul
creditului și ilustrează creșterea mai mare a masei banilor în circulație decât depunerea inițială. Pentru ca emisiunea
de mijloace bănești prin intermediul creditului să contribuie efectiv la creșterea economică, se impun însa câteva
condiții și anume: rezultatele marfa ale activității creditate să aibă desfacere asigurată și să nu îngroașe stocurile
nevandabile; să existe condiții, precum forța de muncă, materii prime, utilaje, ca activitatea creditată să se
desfășoare efectiv; creditele să se ramburseze la timp, ceea ce presupune nu numai stingerea obligațiilor debitorului,
dar inclusiv rezultatele favorabile în activitatea creditată care să permită constituirea surselor pentru rambursarea
creditelor. Nerealizarea acestor condiții mai sus enumerate face ca suplimentarea mijloacelor bănești să nu-și atingă
scopul și să degenereze într-un dezechilibru inflaționist în economie.
2.2- TIPOLOGIA OPERAȚIUNILOR DE CREDITARE. ROLUL ȘI RISCURILE ASOCIATE
Activitățile instituțiilor de imprumut acoperă domenii foarte largi și variate. Pentru categorisirea acestora pot fi
utilizate mai multe criterii:
1.criteriul naturii operațiunilor;
2.criteriul raportului față de intermedierea financiară;
3.criteriul monedei în care sunt exprimate operațiunile;
4.riteriul localizării operațiunilor.
27

5.În raport de criteriul naturii operaaiunilor pot fi delimitate mai multe tipuri de activități ale instituțiilor de
credit:
formarea resurselor financiare prin împrumuturi;
constituirea resurselor financiare prin emisiunea de acțiuni sau de titluri de participare;
acordarea de credite;
operațiuni de leasing;
operațiuni de factoring;
operațiuni de scontare;
servicii de transfer monetar;
emiterea și administrarea mijloacelor de plată (inclusiv de monedă electronică);
emiterea garanțiilor și asumarea unor angajamente;
tranzacționarea, în nume propriu sau în numele clienților, unor active financiare (valută,titluri de creanță,
valori mobiliare etc.);
intermedierea în subscrierea și plasamentul unor instrumente financiare;
servicii de consultanță;
administrarea unor portofolii de active financiare;
păstrarea în custodie a unor active financiare
închirierea de casete de siguranță în care pot fi păstrate diferite bunuri;
servicii de furnizare de date în domeniul creditării etc.
1.Pe baza criteriului raportului faas de intermedierea financiars pot fi delimitate patru categorii de activități ale
instituțiilor de credit:
operațiuni pasive;
operațiuni active;
operațiuni conexe intermedierii financiare;
operațiuni în afara intermedierii financiare.
Operatiunile pasive ale instituțiilor de credit sunt indeplinite în scopul atragerii resurselor
financiare. În raport cu modalitatea de constituire a resurselor financiare, operațiunile pasive pot fi împărțite în două
subcategorii:
28

operațiuni de constituire a fondurilor proprii: emisiune de acțiuni și de titluri de participare, constituirea
rezervelor din profitul obținut etc.;
operațiuni de împrumut: operațiuni de acceptare de depozite, finanțări de la alte instituții de credit sau de la
instituții ale statului etc.
Operatiunile active ale instituțiilor de credit urmareste fructificarea resurselor financiare proprii sau
împrumutate. Din perspectiva modalităților de fructificare a resurselor financiare, operațiunile active pot fi împărțite
în două subcategorii:
operațiuni de creditare;
operațiuni de plasament, care constau în achiziția de active financiare în scopul vânzării cu un preț mai mare
decât cel cu care au fost cumpărate.
Operatiunile conexe intermedierii financiare cuprind, în general, servicii oferite clienților din cadrul activităților
de intermediere financiară. În această categorie sunt incluse oferirea de informații cu privire la situația depozitelor
sau creditelor etc.
Operatiunile din afara intermedierii financiare sunt activități care nu depind de activitatea de intermediere
financiară. Astfel de operațiuni nu au, de regulă, o pondere prea mare în activitatea unei instituții de credit și pot
cuprinde: închirieri de casete de siguranță, operațiuni comerciale autorizate de lege etc.
2.În raport de criteriul monedei în care sunt exprimate operaaiunile pot fi delimitate două tipuri de activități
ale instituțiilor de credit:
operațiuni derulate în moneda națională;
operațiuni derulate în moneda străină.
Aceasta categorisire este importantă din perspectiva riscurilor valutare și a formalităților pe care le presupun
operațiunile derulate în moneda străină.
3.În funcție de criteriul localizsrii operaaiunilor, activitățile unei instituții de credit pot fi împărțite în două
categorii:
operațiuni desfășurate pe plan național;
operațiuni desfășurate în străinătate.
O astfel de divizare este importanță dacă se iau în considerare dificultățile operațiunilor financiare desfășurate în
străinătate, care trebuie uneori să se supună unor reguli diferite de cele din țară și cărora le sunt asociate riscuri
specifice. În contextul integrării europene, operațiuni desfășurate de o instituție de credit în străinătate pot fi
împărțite în două subcategorii: activități din afară și din interiorul Uniunii Europene. Băncile sunt confruntate cu o
serie de riscuri în activitatea lor generate, pe de o parte de condițiile interne (organizarea, conducerea, calitatea
personalului, sistemul informatic adoptat, etc.), iar pe de altă parte de factori externi (mediul economic, politic,
relațiile cu partenerii săi agenți economici, persoane fizice, alte bănci, instituții financiare, etc.).
29

Stabilitatea unei bănci. Încrederea de care se bucura în rândul clienților bancari și nebancari se fundamentează pe
calitatea și modul de gestionare a activelor și pasivelor.
Punand in balanta elementele din activul și pasivul bilanțului și, chiar pozițiile extrabilantiere ale societăților
bancare, putem sesiza riscurile pe care o bancă și le-a asumat în diferite operațiuni, precum și modul cum reușește
să le controleze. Iata bilanțul unei bănci putem aprecia prudenta cu care abordează anumite operațiuni sau
dimpotrivă "agresivitatea" necontrolată, adică riscurile asociate pozițiilor de activ (calitatea portofoliului de credite,
structura acestuia pe termene de rambursare, poziția împrumuturilor mari acordate, etc.) cu cele de pasiv
(dependența de anumite resurse, insuficienta capitalului propriu, statutul acționarilor principali etc.).
Reglementările de prudențialitate au un impact considerabil asupra gestiunii unei bănci deoarece ele consolidează
echilibrele financiare ale bilanțului și în consecință posibilitățile de desfășurare a activității eficiente. Pentru o bancă
putem afirma că riscul reprezintă expunerea directă sau indirectă pe o scară cu variație largă la pierdere cu impact
nefavorabil asupra venitului, capitalului și rezervei sale.
Practica din mediul bancar pune în evidență o serie de tipuri de risc, și anume:
riscul de credit;
riscul ratei dobânzii;
riscul de lichiditate;
riscul de preț;
riscul de schimb valutar;
riscul de tranzacție (operațional);
riscul legislativ;
riscul de strategie;
riscul de reputație;
Din punct de vedere metodologic, în vederea unei analize pertinente, evaluarea riscurilor se face separat.
Riscul de credit este riscul nerealizării veniturilor scontate, determinat de incapacitatea debitorului de a acționa în
termenii și condițiile contractului încheiat cu banca.
Riscul de credit este întâlnit în operațiunile bancare în care performanțele debitorului au tendința de deteriorare,
fondurile băncii fiind deja angajate, investite.
Banca este datoare să identifice gradul de risc care însoțește orice cerere, să facă o evaluare pe scara de acceptare
a riscului și să ia o decizie. O rată a dobânzii mai ridicată, și o monitorizare mai atentă a societății sunt metode de
compensare a unui risc crescut.
Odată cu valorificareași dezvoltarea sistemului bancar și a activității fiecărei bănci, problema riscului de creditare
atinge dimensiuni noi impunând trecerea pe primul plan a preocupărilor de gestionare a sa, ca o garanție absolut
necesară pentru a profita din plin de avantajele oferite de sistemul de credit. Atragerea de depozite și acordarea de
30

credite sunt funcțiile fundamentale ale băncii. Cantitatea creditelor acordate raportat la totalul bilanțier reprezintă
cea mai mare parte a activității unei bănci.
Riscul de creditare reprezintă cea mai periculoasă categorie de riscuri bancare, întrucât se infiltrează la nivelul
unei game mai largi de servicii și expuneri. Pe plan internațional impactul negativ s-a intensificat, iar pentru
economiile în tranziție, potențialul său de producere este supradimensionat de situația economică fluctuanta și de
gradul mare de îndatorare din economie.
Riscul de creditare are mai multe denumiri – risc de parteneriat, de insolvabilitate a debitorului, de nerambursare
său risc de deteriorare a calității activelor – și exprima probabilitatea neîncasării la scadentă de către bancă a fluxului
de venituri anticipat (inclusiv dobânda) sau poate consta doar în simple întârzieri la plata, ambele datorate
modificărilor survenite în nivelul solvabilității debitorului.
În funcție de tipul de imprumut acordat, riscul de creditare poate lua mai multe forme:
riscul de pierdere care rezulta din portofoliul de credite al băncii, caz în care banca își asumă riscul de
scădere a vânzărilor debitorului, ca urmare a unei politici de producție greșite, care duce la imposibilitatea
rambursării.
Riscul de pierdere ce rezulta din portofoliul de titluri, când banca își asumă riscul ca emitantul unei
obligațiuni deținute de ea, să nu plătească cuponul și valoarea de răscumpărare.
Riscul aferent activității extrabilantiere, adică riscul de neplata periodică a fluxului de dobânda din partea
contrapartidei.
Riscul de creditare mai poate fi anlizat și prin prisma a altor două ipostaze:
Risc de credit individual – prin care se surprinde probabilit atea de insolvabilitate a debitorului, și deci de
nerambursare a creditului, baca trecând pe costuri pierderile astfel rezultate la scadență.
Risc de credit global – care exprimă probabilitatea deteriorării calității activelor bancare angajate în cadrul
creditelor.
Riscul global este o funcție crescătoare a masei creditelor acordate, a ratei dobânzii și a mediului economic
național. O dată cu creșterea volumului creditelor acordate, cazurile de nerambursare cresc în proporție accelerată.
De asemenea, creșterea ratei dobânzii, pe fondul unei economii agitate, este un alt factor de amplificare a
insolvabilității globale.
În timp, ca reacție la efectele negative ale acestui risc, băncile au constituit un sistem de acțiuni prin care
fundamentează gestionarea să. Aceste acțiuni sunt importante și pot fi promovate global sau parțial în funcție
de influenta realizării riscului.
31

CAPITOLUL 3 GESTIONAREA ACTIVITAȚII DE CREDITARE – STUDIU DE CAZ
REALIZAT LA BRD – GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE
3.1 PREZENTAREA GENERALA A BRD – GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE
BRD – Groupe Société Générale este a doua bancă românească, după activele bancare și detine a doua
capitalizare la Bursa de Valori București. BRD – Groupe Société Générale este prezentă în toate județele României
printr-o rețea de 917 de agenții .
La data de 31 decembrie 2008, BRD – Groupe Société Générale număra 2,6 milioane clienți activi
individuali și corporativi și peste 2,3 millioane de carduri. Calitatea servicilor noastre este garantată de cei peste
9500 de profesioniști care formează echipa BRD – Groupe Société Générale .
Acționarul principal al BRD este Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri bancare din zona euro,
ale cărui servicii sunt utilizate de 27 milioane clienți din întreaga lume.
Société Générale este unul dintre cele mai esentiale grupuri europene de servicii financiare. Sprijinindu-se
pe un etalon diversificat de bancă universală, Grupul uneste soliditatea sa financiară și strategia de creștere durabilă
32

cu ambiția de a fi banca de referință pentru calitatea relațiilor cu clienții, recunoscută pe toate piețele pe care
activează, aproape de clienții săi, aleasă pentru calitatea și angajamentul echipelor sale.
Cei aproape 160 000 de colaboratori care lucrează în 77 de țări îi servesc în fiecare zi pe cei 33 de milioane
de clienți ai grupului din întreaga lume. Echipele Société Générale acordă consiliere și servicii clienților persoane
fizice, companiilor și comunităților pe trei linii principale de activitate :
Banca de retail în Franța, sub mărcile Société Générale, Crédit du Nord și Boursorama ;
Banca internațională de retail, prezentă în Europa Centrală și de Est, Rusia, Bazinul mediteraneean, Africa
subsahariană, Asia și în Departamentele Franceze de peste Mări ;
Banca de investiții, cu expertiză la nivel global în finanțări și activități de piață.
Société Générale este, de asemenea, un actor semnificativ pe piața serviciilor financiare specializate, asigurărilor,
private banking-ului, a administrării de active și a serviciilor pentru investitori.
Société Générale este inclusă în componența indicilor de dezvoltare durabilă FSE4Good și ASPI.
ISTORIC
1923Ia nastere Societatea Națională de Credit Industrial, ca instituție publică. Statul deținea 20%
din capitalul social, Banca Națională a României 30%, iar restul era deținut de particulari,
dintre care un grup de foști directori ai Marmorosch Blank & Co., prima bancă modernă din
România. Obiectivul noii instițutii era finanțarea primelor etape ale dezvoltării sectorului
industrial din România.
1948După al doilea război mondial, potrivit Legii naționalizării din iunie 1948, Societatea
Națională de Credit Industrial este naționalizată, devenind Banca de Credit pentru Investiții.
1957După restructurarea sistemului financiar, Banca de Credit pentru Investiții obține monopolul
în România pentru finanțarea pe termen mediu și lung a tuturor sectoarelor industriale, cu
excepția agriculturii și industriei alimentare, și ia numele de Banca de Investiții. În toată
această perioadă, cea mai mare parte a finanțărilor provenind de la Banca Mondială sunt
derulate prin Banca de Investiții.
1990Monopolul de care beneficiau băncile specializate în domeniul lor de activitate este suprimat.
Banca Română pentru Dezvoltare se constituie ca bancă comercială, sub formă de societate pe
acțiuni, și preia activele și pasivele Băncii de Investiții, primind o autorizatie de funcționare
generală.
1998În decembrie se semnează contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni între Société Générale
și Fondul Proprietății de Stat, autoritea românească care se ocupa de participațiile statului,
contract prin care SG subscrie o majorare de capital de 20% și cumpără un pachet de acțiuni
care-i permite să devină proprietară a 51% din capitalul majorat al BRD – Groupe Société
Générale .
33

1999Fondul Proprietății de Stat vinde Băncii Europene de Dezvoltare (BERD) 4,99% din capitalul
social al BRD Groupe Société Générale .
2001BRD este listată la Bursa de Valori București, în intaia categorie, devenind foarte rapid una
din cele mai tranzacționate societăți.
2003În urma unei campanii de rebranding, Banca Română pentru Dezvoltare devine BRD – Groupe
Société Générale. Noua identitate a băncii consolidează astfel poziția sa, făcând mai vizibilă
identitatea Grupului – mamă. (www.brd.ro, 2017)
2004Société Générale cumpără pachetul rezidual de acțiuni deținut de statul român în capitalul
BRD, participația sa crescând astfel de la 51% la 58,32%
AXE DE ACTIVITATE
BRD-Groupe Société Générale își focuseaza activitatea pe trei axe majore:
Bancă de Retail – Banca numără peste 2,5 milioane clienți persoane fizice și peste 2,2 milioane de carduri. Cota sa
de piață variază între 15% și 20%, în funcție de produse. Se numără printre liderii pieței cardurilor bancare și a
creditelor pentru consum. Activitatea de credite de consum la locul de vânzare se derulează prin intermediul filialei
specializate BRD roupe Société Générale Finance.
Bancă de Investitii – BRD Groupe Société Générale este implicată în finanțări structurate și oferă soluții complexe
sectorului public și unui număr de mari companii. Cu suportul entităților specializate ale Société Générale, unul din
liderii mondiali pe această piață, BRD Groupe Société Générale își continuă tradiția de bancă a marilor proiecte de
dezvoltare. Cu ajutorul unei filiale comune cu Grupul Société Générale, BRD Groupe Société Générale Corporate
Finance, Banca oferă toată gama de servicii de consultanță în domeniul privatizării și al fuziunilor și achizițiilor. De
alrfel , BRD Groupe Société Générale este una dintre cele două bănci active pe piața obligațiunilor. Filială a
grupului Societe Generale, BRD Groupe Société Générale Asset Management, comercializează prin intermediul
BRD Groupe Société Générale , două fonduri deschise de investiții.
Bancă de referință a interprinderilor românești și internaționale – BRD Groupe Société Générale este banca de
referință în sectorul privat din România, peste 65 % din totalul creditelor fiind acordate acestui sector atât pentru
întreprinderile mici și mijlocii și microîntreprinderi, cât și pentru marile corporații. Este implicată în toate ramurile
economiei și în cadrul colectivităților locale. În afara finanțărilor clasice, scara de produse și servicii acoperă în
totalitate gestiunea fluxurilor de numerar, serviciile de leasing, prin intermediul filialei BRD Groupe Société
Générale Sogelease, factoring-ul intern și extern cat și soluții complete de externalizare a flotelor de vehicule prin
filiala ALD Automotive. Beneficiind de sprijinul Grupului Société Générale, BRD Groupe Société Générale joacă
un rol esenmtial în relația cu societățile multinaționale
Tabelul 3.1 Ratingurile acordate BRD – Groupe Société Générale sunt urmatoarele
34

Fitch Ratings (ultima actualizare la 13/11/2013) RatingPerspectiva
Datoria in valuta pe termen scurt F2n/a
Datoria in valuta pe termen lung BBB+Stabila
Suport 2n/a
Moody's (ultima actualizare la 23/07/2013) RatingPerspectiva
Depozite in lei pe termen scurt Not primeNegativa
Depozite in lei pe termen lung Ba2Negativa
Depozite in valuta pe termen scurt Not PrimeNegativa
Depozite in valuta pe termen lung Ba2Negativa
Soliditate financiara E+Negativa
Sursa : WWW.BRD.RO
Categorisirea Creditelor acordate persoanelor fizice de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE
Credite locuința:
Credit Habitat
Credit Prima Casa
Credite Personale:
Credit Expresso Instant
35

Credit Expresso
Credit Auto
Credit 10
Credit Work&Travel
Credit pentru studii
Credit pentru tratamente medicale
Linii de credit:
Carduri de credit
Descoperit autorizat de cont
Refinatare
BRD Groupe Société Générale este parte componenta a Cancelariei de Stat, în subordinea directă a
Prim-Ministrului și coordonează politicile de stat în domeniul diasporei, creată prin HG 780 din 19 octombrie
2012.
BRD Groupe Société Générale a devenit funcțional și completat cu personal în lunile februarie-martie ale anului
2013. Strategia de organizare și funcționare a instituției combină trei modele de lucru cu
diaspora,recunoscuteinternațional: modelul circumscripției, axat pe răspunderea la nevoile diasporei, modelul
absolvenților, care dezvoltăoportunități și se încadrează în conceptele migrație și dezvoltare și modelul
explorator, care vine să consolideze elitele profesioniste din diasporei în scopul de a acționa ca agenți ai
transformării în țara de origine.
În perioada de referință s-a aratat că tocmai combinația acestor trei modele este eficientă pentru Republica
Moldova, din cel puțin câteva motive: – diversitatea profilurilor educaționale, profesionale și de vârstă ale
migranților moldoveni, – necesitățile diferite exprimate de către membrii diasporei moldovenești și răspunsul
membrilor diasporei la solicitările de dialog ale BRD Groupe Société Générale
Principalele drepturi de referinta guvernamentale în domeniul diasporei:
Valorificarea oportunităților de dezvoltare ale migrației pentru dezvoltarea economică și socială a
Republicii Moldova
Re-stabilirea, menținerea și dezvoltarea legăturii dintre diaspora și populația țării și instituțiile publice
Îmbunătățirea mecanismelor de protecție a drepturilor diasporei moldovenești
Principiile de activitate ale BRD Groupe Société Générale:
36

Guvernul Moldovei, prin BRD Groupe Société Générale, recunoaște importanța implicării tuturor
cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de locul lor de reședință, în dezvoltarea țării
BRD Groupe Société Générale funcționează în baza principiilor legalității, transparenței, autonomiei și
colaborării deschise și constructive
Guvernul, prin BRD, Groupe Société Générale demonstrează că, la elaborarea politicilor, are în
vedere toți migranții moldoveni indiferent de statutul lor legal sau iregular de aflare în țara de destinație
BRD Groupe Société Générale înțelege importanța intaririi capacităților diasporei moldovenești și este
determinat să construiască un dialog constructiv cu cetățenii țării, bazat pe analiza nevoilor și dorințelor
Misiunea și viziunea BRDGroupe Société Générale : Misiunea BRD Groupe Société Générale este
asigurarea unui cadru de politici coerent și comprehensiv pentru consolidarea diasporei moldovenești, care
include cetățenii Republicii Moldova stabiliți temporar sau permanent peste hotarele țării, persoanele
originare din Republica Moldova și descendenții lor, precum și comunitățile formate de aceștia, în scopul
participării active a tuturor cetățenilor țării la dezvoltarea economică, socială și culturală a țării de origine și de
destinație. Politicile elaborate și implementate de Guvernul Republicii Moldova pot lua forma unor programe
structurate, de lungă durată sau pot fi proiecte de scurtă durată, țintite spre realizarea nevoilor cetățenilor.
Viziunea BRD: către anul 2017, BRD va fi o instituție de stat intarita , care are toate capacitățile necesare pentru a
asigura toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de locul lor de reședință, de respectarea drepturilor
aferente. Prin introducerea abordării transversale și integrare de către Guvern a politicilor pentru diaspora,
fiecare autoritate publică va avea o viziune și acțiuni consolidate asupra nevoilor cetățenilor, care sunt în afara
țării. Impactul asupra diaspora va fi luat în calcul la elaborarea și evaluarea tuturor politicilor Guvernului, iar
cetățenii din diaspora își vor spori încrederea în instituțiile statului.
Tintele strategice ale BRD Groupe Société Générale:
Asigurarea unui cadru de politici coerent și intelegator prin integrarea pe orizontală a responsabilităților
autorităților publice către anul 2014 și implementarea abordării transversale și integrate a politicilor destinate
diasporei în Guvernul Republicii Moldova, către anul 2015
Intarirea capacităților diasporei prin dezvoltarea asociațiilor sau comunităților, implementarea programelor
de formare pentru reprezentanții diasporei și a programului de granturi destinat diasporei începînd cu anul
2013
Intarirea eforturilor pentru dezvoltarea țării prin desfășurarea programelor economice, sociale și
educaționale și creșterea participării cetățenilor, indiferent de locul lor de reședință, la dezvoltarea socio-
economică, educațională și culturală a RM
Dezvoltarea continuă a comunicării și dialogului cu asociațiile diasporei și comunitățile de moldoveni din
afara țării prin lansarea, către 2014, a platformei comune de comunicare între Guvern Diaspora și Diaspora-
Diaspora. ORGANIGRAMA
37

Organigrama
Sura : www. brd.ro
3.2METODE SI TEHNICI UTILIZAZTE IN ACORDAREA CREDITELOR
Creditul ipotecar la BRD Groupe Société Générale
Potrivit definitiei uzuale, creditul ipotecar reprezinta creditul bancar acordat pe termen lung si garantat cu un
contract de ipoteca. Creditul ipotecar se acorda, de regula, pentru construirea, cumpararea sau transformarea de
locuinte. Ipoteca se constituie asupra bunului imobiliar in cauza. . Asadar , returnarea acestor resurse se face insotita
de plata unei dobanzi ce remunereaza pe imprumutator.
In ceea ce priveste natura resurselor ar fi totusi de subliniat cadrul general in care poate opera creditul, dar mediul
economic actual face ca relatiile de credit sa nu se poata emancipa de haina monetara. Cea mai mare parte a acestei
relatii de credit privesc mobilizarea capitalurilor disponibile si a economiilor realizandu-se pe piata monetara sau
financiara.
38

Cadrul juridic al creditului ipotecar este consacrat de Constitutie care prevede dreptul la o proprietate privata ca o
conditie fireasca a dezvoltarii economiei de piata si a cresterii calitatii vietii, iar Legea Creditului Ipotecar
nr190/1999 prevede destinatia creditului ipotecar pentru constructia de locuinte, reparatii si consolidari cu destinatie
locativa, industriala sau comerciala.
Beneficiarii creditului ipotecar pot fii persoanele fizice sau juridice.
Perioada de acordare al unui credit ipotecar este de minim 10 ani.
Institutii ipotecare in Romania sunt ANL (Agentia Nationala pentru Locuinte), bancile comerciale, CEC, altele.
Contractul de ipoteca este un contract de garantie reala ce are ca obiect un bun imobiliar. Acest contract se incheie
intre debitor si creditor.
Contractul de credit ipotecar are in structura sa mai multe clauze, cum ar fi:
Proprietatea care serveste drept garantie a rambursarii.
Conditii de renumerare a capitalului – dobanda.
Termenele/Scadentele de rambursare.
Circumstantele in care datorita nerespectarii clauzelor contractuale debitorul isi poate pierde proprietatea.
Elementele creditului sunt:
resursele creditului
relatiile creditului
Procesul de creditare mai presupune existenta si asumarea unor riscuri de catre creditori si respectiv angajarea
unor garantii in favoarea acestuia de catre debitori.
Garantiile se pot structura astfel:
1. Garantia personala, care reprezinta angajamentul luat de o terta persoana (garant) de a plati creditorului datoria in
cazul in care debitorul se afla in incapacitate de plata si cuprinde:
a) Garantia personala simpla – ofera garantului posibilitatea de a negocia indeplinirea obligatiilor sale de plata in
sensul de a cere executarea primordiala a debitorului sau sa raspunda numai pentru partea sa, in cazul in care exista
mai multi garanti.
b) Garantia personala solidara – obliga garantul, daca este solicitat de creditor sa plateasca concomitent, sau chiar
inaintea debitorului, daca aparent prezinta conditii preferabile de solvabilitate.
2. Garantiile reale, se aplica asupra unor proprietati ale creditorului sau altor terte persoane (garanti) si cuprinde:
a. Retinerea – asigura creditorului dreptul de a solicita proprietatea unui bun al debitorului atat timp cat nu a fost
achitata integral o datorie ce se refera la acel bun. Pentru realizarea acestui drept trebuie indeplinite conditiile:
– bunul corporal detinut de debitor sa aiba o legatura cu creanta
– creanta trebuie sa fie certa si exigibila
39

b. Gajarea – este actul prin care debitorul inmaneaza creditorului un bun in garantia creditului (gajul) ceea ce de
regula se face cu deposedare. Daca gajarea are loc fara deposedare, creditorul primeste un titlu de recunoastere a
gajului care este necesar sa fie publicat.Creditorul titular al gajului are, in virtutea gajarii, urmatoarele drepturi:
– dreptul de preferinta – de a fi platit inaintea altor creditori, in cazul vanzarii bunului ce reprezinta garantia
– dreptul de urmarire – in cazul in care se schimba proprietarul
– dreptul de retinere – posibilitatea de a pastra obiectul gajului
– dreptul de vanzare – vanzarea in justitie a bunului gajat
Ipoteca – reprezinta actul prin care debitorul acorda creditorului dreptul asupra unui bun imobil aflat in proprietatea
sa, fara deposedare si cu publicarea pentru autentificare. Creditorul titular al ipotecii i se confera urmatoarele
drepturi:
o de preferinta
o de urmarire
Din punct de vedere juridic, ipoteca poate fi:
• legala – prevazuta de lege
• convenita – consimtita prin contract
• judiciara – acordata de organele judecatoresti
Privilegiul – este dreptul acordat de lege creditorului de a avea prioritate in a fi platit atunci cand dispune de o
garantie asupra patrimoniului unui debitor. Privilegiile pot fi:
• generale – cand garantia este asupra intregului patrimoniu
• speciale – cand garantia este asupra unor parti de patrimoniu (mobiliar, imobiliar)
Termenul de rambursare
In general se poate forma ca:
• scurt – de la 24 de ore pana la 1 an
• mediu – peste 1 an pana la 5 ani
• lung – peste 5 ani pana la 50 de ani
. Dobanda
Are un caracter important in definirea acordului de credit si de regula poate fi:
• fixa – pe toata durata rambursarii
• variabila – cu modificari, previzibile stabilite de cele doua parti
Ipoteca, din punct de vedere juridic, are la baza:
40

Teoria titlului – ipoteca este un titlu executoriu ce transfera automat posesia proprietatii in cazul neindeplinirii
unor obligatii.( (businessday, 2017) Teoria garantiei – nu se realizeaza transferul real de proprietate, ci se
garanteaza executarea unor obligatii doar pana la concordanta valorica cu acestea. O astfel de ipoteca permite
debitorului sa retina posesia atat timp cat obligatiile sunt respectate (hotnews.ro, 2017) )
Unele tipuri speciale de ipoteci au fost dezvoltate ca raspuns la tipurile particulare de conditii de finantare:
– Ipotecile de grup – folosite pentru finantarea noilor dezvoltari. Se pot dezmembra pe masura realizarii pentru a fi
cedate prin scoatere din ipoteca de grup in vederea vanzarii a unor proprietati imobiliare.
– Ipotecile pe echipamente si dotari
– Ipoteca globala pe teren, constructii si echipamente si dottri aferente ce au devenit imobile prin destinatie. Se
utilizeaza pentru finantarea achizitiei de echipamente si dotari chiar si pentru locuinte – accesorii de instalatii,
accesorii si echipamente de finisaje, mobilier, tamplarie si pardoseli, echipamente casnice.
– Ipoteca deschisa. In cadrul acestei ipoteci se pot suplimenta sumele fara constituirea uneia noi. Este foarte
practica pentru asigurarea unor fonduri debitorului ipoteci necesare intretinerii si imbunatatirii proprietatii
imobiliare ipotecate. Avantajoasa si pentru creditorul ipotecar deoarece evita devalorizarea proprietatii imobiliare
prin degradare sau pastreaza nedegradata capacitatea debitorului pentru onorarea obligatiilor, nemaifolosind la
credite pe termen scurt pentru intretinerea in bune conditii a proprietatii imobiliare ipotecate (bnr.ro, 2017) Ipoteca
pentru finantarea partiala sau totala a pretului proprietatii care se ipotecheaza. Bebeficiarul ce doreste sa vanda se
constituie in creditor ipotecar incheie actul de vanzare – cumparare dar simultan primeste ca garantii ipotecare
proprietatea imobiliara pentru un angajament de plata ulterior.
Riscul de creditare
In analiza de risc a creditelor ipotecare se vor avea in vedere cel putin aspectele legate de urmatoarele elemente:
debitorul, proprietatea, piata, legile si reglementarile juridice, administrarea finantarii.
Clasificarea acestora este dificil de realizat deoarece fiecare in felul sau este de maxima importanta pentru
decizia financiara de creditare si pentru evaluarea riscurilor de investire.
Riscul de majorare a costului proprietatii imobiliare
Acesta se manifesta prin aparitia necesitatii de refinatare a creditului ipotecar cu depasirea ulterioara a beneficiului
obtinut de catre serviciul datoriei.
In acest caz, se va analiza foarte atent pentru ca planificarea acordarii transelor de credit sa fie foarte bine
amortizata cu programul de realizare a proprietatilor imobiliare. Totodata se va urmari ca esalonarea rambursarii sa
fie foarte bine adaptata nevoilor si capacitatii financiare a imprumutatului.
Riscul modificarii ratei dobanzii si a puterii de cumparare afecteaza in egala masura atat creditorul cat si debitorul,
dar fiecare incearca sa preia daca este posibil o cota cat mai mica din acest risc.
Riscul nerealizarii veniturilor ce sustin rambursarea a cestor venituri pot avea cel putin doua surse putand fi:
venituri generate de insasi proprietatea imobiliara realizata din credit, alte venituri ale debitorului .(
(ghiseulbancar.ro, 2017) )
41

Desi la prima vedere pare a fi risc al debitorului, totusi creditorul suporta si el un risc major prin posibilitatea
imprumutatului de a intra in incapacitate de plata si trecerea la executarea silita a garantiilor.
Riscul diminuarii valorii garantiilor
Aceasta scadere se poate referi la:
ovaloarea proprietatii realizate din credit
ovaloarea tuturor celorlalte garantii
Efectele suportarii acestui risc apar doar in cazul in care debitorul se afla in incapacitate de plata si se ajunge in
situatia executarii silite a garantilor. Daca valoarea acestora s-a diminuat simtitor poate aparea situatia in care nu se
pot acoperi: creditul, dobanda, penalizarile, cheltuielile de executare silita.
Riscuri cu caracter general
Aceste riscuri se refera la forta majora in general – calamitati naturale, conflicte armate – dar si accidente
(incendiu, inundatii, explozii). In functie de cauzele intamplarii lor, evenimentele pot fi urmare a unor actiuni sau
inactiuni ale persoanelor fizice produse cu premeditare sau accidental, ori numai a unor accidente naturale.
Credite ipotecare: Romania vs alte tari din Europa- prezent
Desi in anii de boom economic, bancile au acordat extrem de multe credite ipotecare, Romania continua sa se afle
pe ultimul loc in UE din punctul de vedere al ponderii creditelor ipotecare in PIB.
Cea mai importanta tara din Uniunea Europeana este Olanda, cu o pondere a creditelor ipotecare in PIB de 99%,
urmata de Danemarca cu o pondere de 95,3% si de Marea Britanie cu 80,5%. In SUA, ponderea este de 86,6%.
In Romania, soldul creditelor ipotecare in prezent se ridica la 6,5 mld euro, sau 300 euro/cap de locuitor, sau 5,5%
din PIB. In compartie cu Bulgaria unde soldul creditelor ipotecare totalizeaza 4.4 mld. euro, sau 580 euro/cap de
locuitor, sau 11,6% din PIB.
In zona euro, totalul creditelor ipotecare aflate in derulare se ridica la 3,65 mii de miliarde de euro, aceasta cifra
reprezinta echivalentul a 40% din PIB-ul zonei. Suma pe cap de locuitor in zona euro este de 11.100 de euro.
Din cifrele prezentate mai sus se intelege ca, in ciuda situatiei dificile cu care se confrunta acum sectorul imobiliar,
pe termen mediu si lung Romania va continua sa ramana o piata interesanta pentru banci, potentialul de crestere pe
acest segment fiind unul semnificativ.
Actual, sistemul bancar romanesc se confrunta cu restante mai mici la creditele ipotecare decat la creditele pentru
consum, dotorata exuberantei cu care bancile au acordat in anii trecuti creditele pentru consum. Valoarea unui
credit ipotecar nu poate depasi 75% din valoarea imobilului pentru achizitionarea caruia se solicita creditul.
In Dec 2006 volumul de credite pe termen lung era cu 71% mai mare decat pe cel pe termen scurt – in lei. In SUA
exista un indice numit “Mortgage market composite index” care arata evolutia cererilor de credite ipotecare. In luna
aprilie 2008, acest indice avea o valoare de 746.2 puncte. Un an mai tarziu (aprilie 2009), valoarea indicelui a urcat
la 1250.6 puncte, evolutie care indica o marire de 67% (sursa). Acest lucru arata faptul ca tot mai multi americani
doresc sa contracteze un credit ipotecar.
42

Vrei să-ți cumperi un apartament, un teren, sa-ți construiești o casă sau să ți-o renovezi pe cea veche? Dacă da,
poți apela la \"Crediul pentru casă\" oferit de Banca Românească în valoare de până la 300.000 de euro, pe o
perioadă de până la 25 de ani.
Cele mai esentiale beneficii ale creditului sunt flexibilitatea – pe o perioadă de până la 25 de ani, accesibilitatea
– sunt acceptate mai multe tipuri de venit -, este pre-aprobat în 24 de ore de la solicitare și sunt acceptați co-plătitori.
Produsul oferit de BRD poate avea mai multe destinații: cumpărarea, construirea, extinderea sau renovarea
unei locuințe, cumpărarea unui teren și chiar refinanțarea creditelor cu aceeași destinație contractate de la alte bănci.
Valoarea creditului
Pentru cumpărarea unei locuințe sau terenuri, valoarea creditului a fost majorată de la 200.000 la 300.000 euro
și poate fi acordat pe o perioadă de până la 25 de ani.
BRD Groupe Société Générale a scazut dobânzile, acestea fiind în present de 8,9% pe an pentru creditele în
euro, 8,75% pe an pentru cele în dolari și 17,5% pe an pentru cele în lei.
Transele lunare sunt egale, valoarea unei rate nu trebuie să depășească 35% din venitul net al familiei,
diminuat cu alte obligații financiare. De exemplu, pentru un credit în valoare de 40.000 euro, acordat pe o perioadă
de 25 de ani, rata lunară calculată este de 337 euro, iar venitul net minim al familiei trebuie să fie de 962 euro.
Banca acceptă și alte tipuri de venituri decât cele salariale, cum ar fi cele provenite din chirii, dividente,
venituri aferente contractelor de colaborare, sau orice altă sursă care poate fi justificată cu documente legale. De
altfel , pot fi luate în calcul și veniturile membrilor de familie sau ale coplătitorilor, dacă solicitantul dorește aceste
lucru
Perioadă de grație
Pentru creditele de construcție și extindere, BRDGroupe Société Générale accordă o perioadă de grație de 9
luni, iar la creditele pentru alte destinații de 6 luni. Pe durata perioadei de grație, solicitantul va plăti doar dobânda,
nu și rata creditului.
Clientul poate opta pentru garantarea creditului fie prin ipoteca pe locuință sau teren, fie prin certificate de deposit
colateral.
BRDGroupe Société Générale acordă credite și pentru renovarea sau amenajarea locuinței în sumă maximă de
25.000 euro pe o perioadă cuprinsă între 1 și 10 ani, fără plata unui avans. Dobânzile pentru acest tip de credit sunt
de 9,5% pentru creditele în euro, 9,25% pentru creditele în dolari și 19,5% pentru cele în lei.
Pentru a fi eligibil, trebuie să aveți între 20 și 65 de ani – vârstă până la care creditul trebuie rambursat
intergral, venitul minim al familiei să fie de cel puțin 200 de euro pe lună, să aveți cel puțin șase luni vechime la
actualul loc de muncă.
Groupe Société Générale este membră a Grupului. de grupul financiar francez Société Générale
3.3ANALIZA PERFORMANTELOR IN ACTIVITATEA CREDITELOR
43

Marcarii de apreciere a calității activelor
Aprecierea calității activelor bancare prezintă o importanță deosebită în analiza de ansamblu a performanțelor
bancare și se realizează cu ajutorul indicatorilor calității activelor, care pun în evidență structura activelor unei bănci
din punct de vedere al performanței și din punct de vedere al capacității de a produce venituri pentru aprecierea
activelor bancare literatura și practica de specialitate folosește o serie de indicarori, cei mai importanți fiind
următorii:
PONDEREA CREDITELOR ÎN TOTAL ACTIVE = * 100
Indicatori 2015 2016
Credite 38.271.868,8 37.866.400,8
Total Active 58.501.197 57.945.969
Provizioane 103.154 113.461
2015 : *100=65.42%
2016:*100 = 65.34%
Grafic Ponderea creditelor in total active in perioada 2015-2016
Din analiza indicatorului putem observa faptul că creditele dețin o pondere însemnată în totalul activelor.
Ușoara scăderea a ponderii creditelor in totlal active reflectă o scădere a riscului asumat.Această indică marirea
gradului de lichiditate a băncii pentru că creditele presupun imobilizări de fonduri pe diferite termene .
Gradul de acoperire a creditelor prin provizioane
= * 100
2015 : * 100 = 0,269%
2016 : * 100 = 0,299%
Grafic:Gradul de Acoperrire a Creditelor prin proviziune
44

2015 2016
Ponderea creditelor în total active 65,42% 65,34%
Gradul de acoperire a creditelor prin
provizioane0,269% 0,299%
Acoperirea prin porvizioane a cunoscut o ușoară marire ceea ce arată o înrautățire a protofoliului de credite al
băncii. Aceasta presupune creșterea ponderii creditelor neperformante și a celor restante în totlaul creditelor
acordate și în totalul activelor. Deci putem spune că optam spre o scadere a calițății managementului portofoliului
de credite.
Indicator 2015 2016
Credite restante și îndoielnice 3.299.296.609 3.790.952.692
Total 30.755.088.902 31.446.605.334
Ponderea creditelor restante in total credite
= * 100
2015 : *100 = 10.72%
2016: *100 = 12.05%
Grafic:Ponderea Creditelor Restante in total credite
Din calcularea indicatorului ponderea creditelor restante în total credite se observă creșterea creditele restante de la
10.72%, în anul 2015 la 12.05% în anul 2016.
Indicatorii de apreciere ai eficienței
Activitatea de ansamblu a băncii poate apreciată prin calcularea și compararea următorilor indicatori de eficiență:
Rata profitului brut = *100
Acest indicator oglindeste valoarea veniturilor obținute pentru realizarea și prezintă gradul în care centrul de profit
realizează dezideratul maximizării veniturilor în condițiile minimizării cheltuielilor.
2015 : *100=3,06%
2016 : *100=2,55%
Grafic EVOLUȚIA RATEI PROFITULUI BRUT
45

Gradul acestui indicator relevă obținerea unor rezultate bune , fară asumarea unor riscuri excesive de către
bancă. Veniturile au crescut în timp ce profitul brut a scăzut ceea ce relevă o creștere a cheltuielilor, ceea ce ar
putea însemna că gestionarea resurselor nu afost foarte bună.
Rentabilitatea = * 100
Măsoară rezultatele managementului bancar, de optimizare a fluxurilor elementelor de activ în corelare cu
volumul și structura resurselor atrase.
2015 : * 100=3,15%
2016 : * 100=2,71%
Grafic Evoluatia Rentabilitatii
Productivitatea muncii lucratorului bancar
=
Exprimă eficiența lucrătorului bancar.
2015 : = 68937 LEI/Sal
2016 : = 69273 LEI/Sal
Grafic:Evolutia Productivitatii Muncii lucratorului Bancar
Se capreciaza o scădere a calității managementului resurselor umane, deoarece a avut loc o scădere a productivității
muncii.
Ponderea salariilor in totalul cheltuielilor cu functionarea băncii
= * 100
2015 : * 100 = 58,61%
2016 : * 100 = 57.89%
Grafic : Evolutia ponderii salariilor in tottalul cheltuielilor cu functionarea
S-au marit cheltuielile administrative ale băncii, ponderea cheltuielilor cu salariile în totalul cheltuielilor de
funcționare scăzând.
Gradul de acoperire a cheltuielilor cu salariile din comisioanele incasate = * 100
46

2015 : * 100 = 126,74%
2016 : * 100 = 131,64%
Grafic : Gradul de acoperire a cheltuielolor cu salariile din comisioanle incasate
Menținerea nivelului ridicat al salariilor determină scăderea profitului, și are loc și scăderea ponderii de acoperire
a cheltuielilor salariale din comisioane. Gradul de acoperire a salariilor din comisioane a crescut.
Gradul de acoperire a cheltuielilor din comisioane
* 100
2015 : *100 = 70,35%
2016 : * 100 =74,34%
Grafic : Gradul de acoperire al cheltuielolor din comisioane 2015-2016
Se observă tendința băncii de a acorda o importanță mai mare veniturilor din comisioane, acestea fiind stabile
și nu presupun angajarea băncii în plasamente foarte riscante. De altfel gradul de acoperire a cheltuielilor din
comisioane a cunoscut o creștere de aproximativ 2,6 procente .
Activitatea bancară are probleme în sfera managementului resurselor umane, banca confruntându-se cu o scădere
a productivității muncii, dar și a ratei profitului și rentabilității.
Indicatori de profitabilitate și rentabilitate bancară
Rentabilitatea financiara = * 100
2015 : * 100 =87.38 %
2016 : * 100 = 81.36%
Grafic: Rentabilitatea financiara 2015-2016
Din calcularea indicatorului de rentabilitate financiara se observă o scadere a profitului net de la 81.36%, în anul
2015 la 87.38% în anul 2016.
Rentabilitatea econimică = * 100
2015 : * 100 = 1.16%
2016 : * 100 = 1.06%
Grafic : Rentabilitatea economica 2015-2016
Din calcularea indicatorului de rentabilitate economica se observă scaderea profitului net de la 1.16%, în anul 2015
la 1.06% în anul 2016.
Efectul de pârghie =
2010 : * 100 = 74%
47

2011 : * 100 =75%
Grafic : Efectul de Parghie 2015-2016
Din calcularea indicatorului efectul de parghie se observă o crestere a activelor de la 74%, în anul 2015 la 75% în
anul 2016.
Rata profitului net= * 100
2015 : * 100 = 3,199%
2016 : * 100 = 2,64%
Grafic: Rata Profitului 2015-2016
CONCLUZII SI PROPUNERI
Dezvoltarea sistemului bancar , privita în ansamblu, nu poate fi detasata de situatia generala a economiei
nationale, cu fluctuatiile acesteia, atât la nivel microeconomic, cât si macroeconomic.
Asadar , transformarile specifice perioadei de tranzitie, mediul economic inflationist, legislatia bancara
precum si problemele de natura manageriala înregistrate la nivelul anumitor societati bancare au contribuit la
mentinerea unui nivel scazut al gradului de intermediere financiara, datorat în principal urmatoarelor
fenomene:
-pastrarea unui nivel ridicat al riscurilor în procesul de creditare, urmare a unui mediu economic înca
inflationist si grad redus de adaptare a agentilor economici la cerintele economiei de piata, ceea ce a condus
la angajarea incompleta, de catre banci a resurselor în procesul de crestere economica.
-intensificarea procesului de economisire la nivelul economiei românesti, concomitent cu incapacitatea
acesteia de a absorbi resursele, nefiind astfel respectata egalitatea dintre economii si investiti, ca regula a
dezvoltarii.
-fructificarea insuficienta în procesul de creditare a economiilor si disponibilitatilor alese de banci, rolul de
intermediar al acestora fiind partial materializat
Evolutiile pietei monetare interne si internationale din ultima perioada de timp caracterizate printr-o
volatilitate ridicata a ratelor dobânzilor si a cursurilor de schimb, cuplate cu cresterea concurentei, a
48

volumului activelor si reducerea marjelor de profit, cuvenite institutiilor de credit din cadrul sectorului
românesc, a stimulat realizarea unei gestiuni prudente a activelor si a pasivelor bancare, în scopul reducerii
variabilitatii venitului net din dobânzi cu impact major asupra performantelor financiare ale bancii.
Pastrarea solvabilitatii constituie unul din obiectivele fundamentale ale diagnosticului performantelor
bancare, deoarece asigura buna functionare a institutiei bancare, iar lipsa lichiditatii sau imposibilitatea
procurarii acesteia echivaleaza cu falimentul bancar.
Pentru bancheri, lichiditatea reprezinta respiratia bancii.
Insuficienta lichiditatii poate afecta semnificativ activitatea curenta, antrenând costuri financiare si de
imagine importante.
În cazul în care banca dispune de un nivel adecvat al fondurilor proprii care finanteaza o parte însemnata din
activele bancii, acoperirea nevoilor de lichiditate nu constituie o problema dificila deoarece, un nivel adecvat
al fondurilor proprii a fost generat fie de profiturile mari realizate de banca respectiva fie de o calitate
corespunzatoare a creditelor ce genereaza în mod cert fluxuri de intrare la scadenta. Pozitia si reputatia unei
banci în cadrul sistemului bancar evaluata prin profitabilitatea trecuta si viitoare influenteaza gestiunea
activelor si a pasivelor bancare.
Profitabilitatea bancara nu poate fi apreciata numai prin analiza statica, realizata cu ajutorul situatiilor
financiare, a performantelor financiare ale bancii, ci mai ales prin analiza profilului de scadenta pe active si
datorii, aceasta din urma evidentiind necorelarile de scadenta bruste ce modifica structura bilantiera a bancii.
Cuantificarea performantelor financiare ale unei banci presupune raportarea lor la un punct de reper numit
benchmark.
Potrivit Cambridge Advenced Learns Dictionary, benchmark-ul este un nivel de calitate care poate fi utilizat
ca standard în comparatii.
Evaluarea performantelor financiare în urma acoperirii la expunerile la risc, se realizeaza global si se axeaza
pe explicarea cauzelor generatoare ale ecartului fata de benchmark.
49

BIBLIOGRAFIE
1)Basno, C. D. (2008). Monedă, credit, bănci . In c. b. Monedă, Monedă, credit, bănci (p. 56). Bucuresti:
Didactică și Pedagogică.
2)Berea, A. P. (2009). Modernizarea sistemului bancar. In M. s. bancar, Modernizarea sistemului bancar (p.
39). Bucuresti: Expert.
3)Căpraru, B. ((2009)). Banca Centrală și mediul economic – repere teoretice,. Iasi: Universității “Al. I.
Cuza”.
4)Caraiani Chiratana, D. M. (2008). Contabilitatea de gestiune și Control. Bucuresti: Universitara.
5)Coman, F. (2010). Activitatea bancară, profit și performanță, . Bucuresti: Luminalex.
6)Nicolae DARDAC, T. V. (2012, ). Monedă și credit – Volumul 1, . In Monedă și credit – V olumul 1, Monedă
și credit – Volumul 1, (p. 19). Bucuresti: ASE.
7)Untaru, F. (2005). Management financiar – bancar . Bucuresti: ASE.
8)xxx wordreference. (2017, iunie 18). Retrieved from wordreference.: http://www. wordreference.com,
9)xxx www.brd.ro. (2017, Iunie 10). Retrieved from www.brd.ro: http://www.brd.ro/banca/profil/
10)xxx bnr.ro. (2017, mai 25). Retrieved from bnr.ro: www.bnr.ro
11)xxx brittanica.com . (2017, iunie 10). Retrieved from brittanica.com : http://www.brittanica.com
12)xxx businessday. (2017, mai 30). Retrieved from businessday: www.businessday.ro)
13)xxx ghiseulbancar.ro. (2017, mai 16). Retrieved from ghiseulbancar.ro: www.ghiseulbancar.ro
14)xxx hotnews.ro. (2017, iunie 3). Retrieved from hotnews.ro: www.hotnews.ro
50

51