Curelaru, M. (2015). Invidia. În Ștefan Boncu, Ș. Nastas, D. Emoțiile com plexe. Iași: [614295]

Curelaru, M. (2015). Invidia. În Ștefan Boncu, Ș. & Nastas, D. Emoțiile com plexe. Iași:
Polirom , p. 173 – 184.

Capitolul 15

Invidia

Mihai Curelaru*

În toate culturile identificăm cel puțin un termen pentru invidie și în toate religiile și diversele
forme ale înțelepciunii populare există proverbe și istorioare moralizatoare care condamnă acest
sentiment și propun mijloace de „vindecare”. Este f irească această preocupare a societății,
consideră Schoeck (1969), deoarece invidiosul este un perturbator al păcii, un instigator la revoltă,
un neîmpăcat cu semenii săi, o persoană care se împotrivește stabilității sociale, care este incapabil
să accepte faptul că oamenii nu pot fi egali și o societate egalitară nu este viabilă.

Găsim în Biblie relatarea despre Iosif, fiul lui Iacov, care a fost invidiat de frații săi după ce le –
a povestit două vise care prevesteau o viitoare ascensiune a sa și o supunere a lor față de el. În plus,
tatăl său îl iubea mai mult decât pe ei, ceea ce le -a stârnit și gelozia. Cedând urii, frații au complotat
împotriva lui Iosif și au sfârșit prin a -l vinde ca sclav. De asemenea, relevantă pentru tema invidiei
este și is toria regelui David care, adus la curtea împăratului Saul, a început o carieră militară
strălucitoare. Succesele pe câmpul de luptă și aprecierea de care se bucura din partea ostașilor au
declanșat invidia și apoi ura lui Saul. În pofida sfaturilor și rugă minților celor apropiați, împăratul
încearcă de câteva ori să îl omoare pe David.

Literatura și arta sancționează de asemenea invidia. În 1791 se stingea la Viena, în circumstanțe
tulburi, la numai 35 de ani, unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii, Wolfgang Amadeus
Mozart. La scurt timp după moarte s -a răspândit zvonul că unul dintre rivalii săi, Antonio Salieri,
l-a otrăvit din invidie. Poate că totul ar fi fost dat uitării dacă în 1831 Alexandr Pușkin nu scria
cunoscuta dramă Mozart și Sali eri, care va deveni o sursă de inspirație pentru diverse creații artistice
ulterioare. Filmul Amadeus, regizat de Miloš Forman, este unul dintre exemplele remarcabile din
domeniul cinematografiei. Desigur, nu există dovezi despre presupusul asasinat, nici măcar despre
existența invidiei, dar personajul literar și de film Salieri rămâne simbolul omului invidios,
caracterizat de mediocritate, urând geniul și creatorul talentat. Însă sindromul Salieri, cum au
denumit Duffy și Shaw (2000) invidia, nu se manifes tă rar și doar printre artiști, ci reprezintă una
dintre cele mai comune emoții umane.

În capitolul de față ne -am propus să prezentăm în partea introductivă caracteristicile invidiei
și formele sub care aceasta se manifestă de obicei. Într -un subca pitol ulterior analizăm mecanismul
principal care stă la baza producerii acestei emoții, și anume compararea socială. În ultima parte
detaliem câteva cercetări asupra invidiei în două spații de manifestare, colectivul de muncă și rețelele
de socializare.
15.1. Universul emoțional al invidiei

Invidia se manifestă în raport cu persoane care dețin un avantaj situat în sfera dezirabilului
inaccesibil subiectului (o posesiune, o calitate personală sau socială, o poziție sau un statut social).
Însă nu mer itele celuilalt reprezintă problema centrală a invidiei, ci preocuparea invidiosului față de
inferioritatea sa (Ben -Ze’ev, 1992).

Invidia este o temă dificil de studiat deoarece constituie un tabu în societate și rămâne într -o
anumită măsură la niv el inconștient (Schoeck, 1969; Foster, 1972; Vidaillet, 2007, 2008). De
asemenea, cercetarea acestui fenomen întâmpină dificultăți întrucât are conceptualizări foarte
variate, provenind din psihologie, psihanaliză sau sociologie. Pentru unii cercetători es te emoție,
pentru alții trăsătură sau pur și simplu un comportament social, așa cum o tratează Schoeck (1969).

Din perspectiva adoptată în acest text, invidia este o emoție socială complexă, destul de
frecventă în experiența umană, caracterizată pr in valență negativă și produsă prin compararea
defavorabilă cu alte persoane. Ea poate fi situată într -o categorie a emoțiilor neplăcute, considerate
problematice, alături de rușine și vinovăție, producând dificultăți de reglare emoțională și de
adaptare s ocială (Tangney și Salovey, 1999). Invidia este o stare emoțională uneori dureroasă ce
provoacă rușine celui care o experimentează, deoarece îl face să se simtă nerezonabil sau irațional
și chiar să acționeze imprudent (D’Arms, 2009). Dintr -o perspectivă s pirituală, o astfel de persoană
se poate simți păcătoasă, invidia fiind considerată în creștinism unul dintre cele șapte păcate
capitale.

Trăirea invidiei se caracterizează printr -un melanj emoțional complex, de exemplu, cu
ostilitatea, sentimentul inferiorității și al nedreptății (Smith și Kim, 2007). Prin urmare, eticheta
invidiei poate fi aplicată unui ansamblu articulat de reacții și stări afective mai simple și diferite,
aflate în diverse proporții și combinații (Parrott, 1991; Miceli și Castel franchi, 2007). Totuși, acest
amestec este perceput de subiect ca o emoție distinctă, clar individualizată în gama trăirilor afective
(Harris și Salovey, 2008). În acest sens, Parrott (1991) consideră că episodul emoțional, pe care îl
denumim într -o manier ă obiectivă invidie, poate cuprinde mai multe componente experimentate
subiectiv de o persoană și cumulate în timp. Dintre acestea, șase sunt cele mai importante: tânjirea
după ceea ce are în plus celălalt sau după ceea ce îi oferă acestuia superioritate, sentimentul
inferiorității, resentimentul față de persoana sau grupul invidiat, resentimentul în raport cu situația
(„soarta”, condițiile vitrege, inechitatea), vinovăția și admirația. De exemplu, comparația socială
ascendentă poate produce scăderea stimei de sine și sentimentul inferiorității, iar reacțiile
emoționale imediate care sunt experimentate într -un episod de invidie pot fi tristețea și anxietatea.
În același timp, dacă evaluarea cognitivă probează inechitatea socială, se pot resimți și alte emoți i
simple, cum ar fi mânia sau ura.

În afară de emoțiile componente al invidiei există și unele asociate, cu caracter mai complex,
cum ar fi gelozia sau rușinea. Atunci când invidia este însoțită de un soi de plăcere, persoana trăiește
emoția denumită Schadenfreude, acea bucurie maliț ioasă pe care o poate avea cineva față de
nenorocirea altuia. Ea apare, în general, atunci când se întrunesc trei condiții: când este prezentă
invidia, când există convingerea că necazul celuilalt aduce un câștig, ecaz (Smith et al., 2009).
Invidiosul, scr ia Sf. Vasile cel Mare într -una din omiliile sale, „așteaptă o singură ușurare a bolii lui:
să vadă căderea unuia dintre cei invidiați” (2009, p. 189). De asemenea, speranța poate fi uneori
asociată invidiei, manifestându -se fie prin dorința ca persoana in vidiată să își piardă superioritatea
comparativă, fie prin ameliorarea dezavantajului subiectului.

În afară de trăirile emoționale, invidia se caracterizează și prin prezența unei serii de credințe,
frecvent întâlnite în discursul omului invidios: celălalt se bucură de mai mult noroc în viață, plusul
pe care acesta îl are îi dă avantaj și superioritate, avantajul său amenință propria poziție socială, iar
situația este nejustificabilă sau inechitabilă (Ben -Ze’ev, 1990).

15.2. Invidia și geloz ia – posibile diferențieri

În literatura de specialitate se menționează că în limba engleză, cel puțin la nivelul simțului
comun, se produce o confuzie între invidie și gelozie, ca urmare a unei ambiguități semantice și a
frecventelor coocurențe li ngvistice (Foster, 1972; Smith, Kim și Parrott, 1988; Salovey și Rodin,
1986; Parrott și Smith, 1993; Clanton, 2007). În limba română, se pare că situația este puțin diferită,
atât la nivelul definițiilor din dicționare, cât și la cel al uzului curent al l imbii. Astfel, invidia apare
cu înțelesuri cum ar fi pizma, ciuda, părerea de rău sau necazul provocat de reușita altuia, dar nu ca
gelozie. Aceasta din urmă este definită foarte specific mai degrabă ca sentiment bazat pe bănuiala
sau certitudinea că o per soană iubită este infidelă (vezi, de exemplu, DEX, 2009 și Marele dicționar
de neologisme, 2007). Mai rar este folosit acest termen cu sensul de invidie.

Pentru cercetarea psihologică, gelozia este o emoție socială distinctă de invidie, chiar dacă
această diferențiere nu este ușor de realizat în cadrul curent al experienței emoționale (Taylor, 1988).
Unele emoții sunt comune celor două, ca, de exemplu, mânia și tristețea, dar altele sunt specifice,
cum ar fi vinovăția în invidie sau frica pentru pie rderea persoanei iubite în gelozie (vezi, pentru mai
multe detalii, tabelul comparativ propus de Guerrero și Anderson, 1998). Există diferențe, așa cum
vom arăta ceva mai departe, și la nivelul experimentării stărilor afective asociate, cu caracteristici
specifice în aria antecedentelor și consecințelor. Totuși, pe baza unor asemănări între cele două
emoții, unii autori tratează împreună invidia și gelozia în diverse studii teoretice sau empirice, însă
disting conceptual sau metodologic între ele (de exempl u, Salovey și Rodin, 1988, 1991; Haslam și
Bornstein, 1996; Vecchio, 2000; Clanton, 2007).

Și gelozia, și invidia presupun existența a trei poli, dar similaritatea este doar la nivel superficial,
după cum observa D’Arms (2009). În gelozie există su biectul, partenerul său relațional și rivalul din
cadrul acestei relații. Atenția gelosului este concentrată predominant asupra partenerului și a
beneficiilor care decurg din relația respectivă. Gelozia este marcată în special de teama de pierdere
a recomp ensei, experimentată deja sau anticipată în relație, precum și de sentimentul diminuării
stimei de sine. În invidie, relația esre diadică, locul partenerului emoțional fiind luat de avantajul
care oferă superioritatea (poziția, calitatea sau bunul dezirabi l), iar atenția este îndreptată esențial
asupra rivalului (D’Arms, 2009). La fel ca și în gelozie, inferioritatea resimțită în raport cu celălalt
poate duce la diminuarea sentimentului valorii personale, dar dorința celui invidios de a accede la
avantajul rivalului reprezintă un aspect care determină în mod esențial diferența dintre cele două
emoții complexe.

Spre deosebire de invidie, în gelozie contextul relațional este mult mai important, deoarece
aceasta se manifestă în special prin teama de a p ierde o relație semnificativă pentru sine, în
competiție cu un rival (Parrott și Smith, 1993; Clanton, 2007). Ea se poate produce în cadrul unor
relații sociale particulare, cum ar fi cele de căsătorie, romantice, de rivalitate între frați și de prietenie.
Prin urmare, această emoție este o reacție de apărare la o amenințare, reală sau imaginată, la adresa
unei relații semnificative din viața cuiva. Gelozia, considera Foster (1972), privește ceea ce o
persoană posedă deja și se teme să nu piardă, în timp ce invidia se referă la ceea ce persoana
respectivă nu are, dar râvnește să aibă. Dintr -o altă perspectivă, am putea spune că ținta geloziei
este mai degrabă relația, în timp ce în invidie accentul cade pe persoană, fie că este vorba despre
sine, fie că se r eferă la celălalt care este invidiat.

Observăm diferențe și la nivelul manifestării emoțiilor asociate sau componente ale geloziei și
invidiei. În gelozie se poate constata un grad mai ridicat de anxietate și mânie, precum și
manifestarea unor emoț ii specifice, cum ar fi frica față de amenințarea relației, resentimentul și
suspiciunea față de partener și rivalul subiectului (Ben -Ze’ev, 1990). Mai notăm de asemenea
sentimentul trădării și al respingerii, precum și cel al nesiguranței privind evoluția relației. În ceea
ce privește invidia, stările afective experimentate au ca obiect preponderent propria persoană, ca,
de exemplu, sentimentul inferiorității, dorința de a obține ceea ce persoana invidiată posedă deja,

dezgustul și vinovăția față de emoții le trăite, umilința și devalorizarea (Parrott și Smith, 1993).
Menționăm de asemenea că invidia și gelozia se pot manifesta împreună în cazul amenințării unei
relații, ca, de exemplu, atunci când o persoană devine geloasă în raport cu partenerul relațional pe
care riscă să îl piardă, dar și invidioasă față de rivalul cu care intră în competiție.

15.3. Un singur fenomen, mai multe fațete

Mai mulți autori propun o distincție între invidia propriu -zisă (sau malițioasă, negativă) și
invidia emul ativă (sau benignă, admirativă, nemalițioasă, pozitivă) (Rawls, 1971; Silver și Sabini,
1978; Taylor, 1988; Parrott, 1991; Smith și Kim, 2007; Harris și Salovey, 2008; Lange și Crusius,
2015). Deși „împărțirea” de mai sus este larg asumată de cercetători, existând după cum vom vedea
și un instrument care distinge între ele, bazele teoretice și empirice ale acestei separări nu sunt foarte
clare.

În prima dintre ele, invidia propriu -zisă, se poate observa manifestarea unor emoții cu
încărcătură negati vă mai mare, cum ar fi mânia, ostilitatea și reaua -voință (Harris și Salovey, 2008).
Alte stări sau comportamente negative asociate sunt izolarea, nemulțumirea, autocritica, tendințele
distructive și insatisfacția față de viață. Însă prezența a trei elemen te, ostilitatea, inferioritatea
resimțită dureros și reaua -voință, este nucleul dur al invidiei malițioase.

A doua dintre ele, invidia nemalițioasă, este mai degrabă o emoție mai apropiată de admirație
decât de invidie (Foster, 1972; Silver și Sabi ni, 1978). Impactul ei este oarecum pozitiv deoarece
provoacă o persoană invidioasă, în raport cu cea invidiată, să depună eforturi pentru a atinge
performanțele acesteia din urmă, pentru a obține ceea ce creează diferența dintre sine și cealaltă
persoană. Invidia benignă implică dorința de autoperfecționare, de progres personal, speranța în
reușita proprie, familială sau profesională, convingerea că succesul obținut deja de alții poate fi atins
și de propria persoană.

O altă deosebire pe care ne -o propun cercetătorii invidiei este cea între forma dispozițională a
acesteia și cea situațională. În prima variantă, invidia este tratată ca trăsătură de personalitate,
caracterizată printr -o tendință relativă la stabilitate și consistență (Gold, 1996; Smit h et al., 1999).
Din această perspectivă, Gold (1996) a fost printre primii care a dezvoltat un instrument de evaluare
intitulat York Enviousness Scale (YES). Acesta măsoară latura malițioasă a invidiei, deoarece itemii
scalei se axează pe resentiment, rea -voință și se corelează pozitiv cu furia și ostilitatea, ce reprezintă
aspecte caracteristice acestei forme de invidie. În același sens, al măsurării laturii negative a invidiei,
s-a construit și Dispozitional Envy Scale (DES) (Smith et al., 1999). Pentru acești autori, invidia
este un amestec relativ constant de mai multe emoții, ce are tendința de a se manifesta de -a lungul
timpului cu o anumită frecvență și intensitate, fapt ce ar da acesteia un caracter dispozițional. Itemii
instrumentului evaluează în principal inferioritatea, reaua -voință, frustrarea și sentimentul injustiției,
prin urmare, ca și scala YES, fațeta malițioasă a invidiei.

Invidia dispozițională, în ambele sale manifestări, malițioasă și nemalițioasă, poate fi evaluată
prin Benign and Malicious Envy Scale (BeMaS), un instrument propus de Lange și Crusius (2015).
Potrivit autorilor, invidia nu poate fi tratată ca un construct unitar și evaluată ca atare, deoarece are
cele două forme care provoacă efecte diferite, pozitive (invidia b enignă) și negative (cea malițioasă).
Latura malițioasă este măsurată prin elemente identificabile și în scalele anterioare, cum ar fi
frustrarea, neplăcerea și resentimentul. Dimensiunea benignă cuprinde itemi referitori la dorința de
perfecționare, de a -i ajunge din urmă pe cei care dețin un avantaj sau de a obține un succes
echivalent.

Am mai adăuga la evaluarea dispozițională încă un instrument de dată recentă, și anume Vices
and Virtues Scales (VAVS), elaborat cu scopul de a măsura tendințele dispoziționale la comiterea
așa-numitelor păcate de moarte (Veselka et al., 2014), în c adrul căruia există și o scală pentru a
măsura invidia. Autorii au evidențiat corelații semnificative între toate cele șapte tendințe
dispoziționale măsurate, iar în ceea ce privește invidia, aceasta se corelează pozitiv, cu un prag de
semnificație foarte ridicat, cu avariția și mândria.

A doua perspectivă, cea situațională, conceptualizează invidia ca emoție (Ben -Ze’ev, 1990). În
mod evident, există destule situații de viață în care o persoană care nu poate fi caracterizată în
general prin invidie o experimentează uneori temporar, prin comparare socială ad hoc. Rezultatele
cercetărilor întreprinse arată că invidia exprimată astfel are o componentă emoțională negativă
(anxietate, depresie, dispoziție rea și ostilitate) și una cognitivă, reprezentând rezultatul unei
comparații sociale. Aceste manifestări situaționale sau temporare ale invidiei au fost grupate în
cadrul cercetării sub o etichetă generică, și anume invidia episodică (Cohen -Charash, 2009), ale cărei
caracteristici le -am descris deja în pr ima secțiune a textului.
15.4. Compararea socială în invidie

Cum se naște invidia? Care sunt condițiile sau factorii care o determină să apară și să se
dezvolte? Compararea socială pare a fi mecanismul principal prin care este generată invidia, atu nci
când acest proces are un rezultat defavorabil care amenință stima de sine (Salovey și Rodin, 1984;
Miceli și Castelfranchi, 2007; Alicke și Zell, 2008; Cohen -Charash, 2009).

Oamenii se angajează în mod constant în comparații sociale pentru că s unt interesați de cum
sunt alții, ce pot și ce nu pot face aceștia, pentru a afla cum sunt ei înșiși, evaluându -și astfel propriile
lor opinii și abilități (Festinger, 1954). Însă compararea se extinde și asupra altor dimensiuni sau
prelungiri ale eului, d intre care cele mai importante ar fi realizările personale, calitățile, posesiunile,
sentimentele și realizările celor care sunt apropiați sau semnificativi, ca, de exemplu, copiii (Gibbons
și Buunk, 1999). Există trei motive principale pentru care persoan ele doresc să se compare social:
autoevaluarea, perfecționarea și autoglorificarea (Wills, 1981; Taylor și Lobel, 1989; Gibbons și
Buunk, 1999; Corcoran et al., 2011). Așa cum a arătat Festinger, scopul principal al comparării este
de a obține informații n ecesare unei evaluări cât mai stabile și mai obiective a propriei persoane,
însă informația socială dobândită prin acest mecanism este utilă și în îmbunătățirea sau
perfecționarea calităților și abilităților personale. Astfel, prin compararea socială ascen dentă sunt
valorizate și asimilate standarde, exemple, modele sau experiențe umane folositoare în acest proces.
Informația obținută joacă un rol emulativ, de stimulare a efortului în această direcție, hrănind
speranța și motivându -i pe oameni spre progres. În sfârșit, prin compararea socială descendentă, se
creează, se menține și se amplifică o stimă de sine pozitivă, prin sporirea eului sau autoglorificare.

Dincolo de aspectele pozitive descrise mai sus, există însă și o „parte întunecată” a compar ării
sociale, manifestată în special pe dimensiunea ascendentă, în care invidia ocupă un loc important
printre consecințele negative ale acesteia (White et al., 2006; Alicke și Zell, 2008). De exemplu, într –
un studiu realizat de Alicke și Zell (2008) s -a constat că frecvența mai ridicată a comparării sociale
este asociată cu emoții negative și comportamente indezirabile, cum ar fi invidia, vinovăția, regretul,
folosirea minciunii pentru a se proteja pe sine sau pe ceilalți apropiați. De asemenea, invidia se
găsește în relație cu percepția inegalității sociale, implicând o preocupare a subiectului pentru
această problemă (Ben -Ze’ev, 1992). Însă invidia nu este rezultatul automat al constatării, ca urmare
a comparației, a diferenței dintre două persoane, ci ma i degrabă o consecință a modului în care acea
persoană, situată în poziția dezavantajată, percepe și interpretează această diferență (Vidaillet, 2008).

Există mai mulți factori care sporesc invidia ca urmare a comparării sociale, dar trei dintre
aceștia sunt invocați mai frecvent în cercetare: similaritatea, relevanța domeniului și schimbarea

statutului (Salovey și Rodin, 1984; Smith și Kim, 2007; Harris și Salovey, 2008; Alicke și Zell, 2008).
Similaritatea este probabil factorul cel mai important. Observațiile antropologilor (Schoeck, 1969;
Foster, 1972) și rezultatele studiilor empirice realizate în aria psihologiei (Salovey și Rodin, 1984;
Parrott, 1991) conduc spre ideea potrivit căreia invidia apare față de persoane care au caracteristici
similare, evident exceptând domeniul unde li se recunoaște avantajul și care este, de altfel, și
declanșatorul invidiei. În lipsa similitudinii, comparația este irelevantă și invidia are puține șanse să
se producă. Cunoscutul filozof Francis Bacon observa tendi nța de comparare și manifestarea
invidiei în această condiție atunci când scria că „regii nu sunt invidiați decât de regi” (Simenschy,
1979, p. 401). Schaubroeck și Lam (2004) au realizat o cercetare în care, printre altele, au analizat
importanța acestui aspect în producerea invidiei. Cu două luni înainte de anunțarea unei promovări,
funcționarii unei bănci din Hong Kong, toți de gen feminin, și -au evaluat percepțiile față de celelalte
colege în cadrul unităților lor de lucru. Din fiecare astfel de unitate , de aproximativ 5 -6 membre, se
selecta o singură persoană pentru a ocupa funcția de supervizor. La o lună după promovare s -a
evaluat invidia resimțită față de colega care a avansat. Rezultatele arată că invidia legată de
promovare a fost mai mare în rându l persoanelor respinse, care le -au perceput pe cele promovate
ca fiind mai asemănătoare cu ele însele și care au avut anterior așteptări mai mari în ceea ce privește
propria promovare.

Un alt factor este relevanța domeniului de comparație pentru si ne. Dat fiind că resursele
personale sunt limitate, oamenii obișnuiesc să investească mai mult într -un domeniu al vieții și mai
puțin în altele, urmărind mai mult sau mai puțin programatic să devină relevanți în aria respectivă
(profesională, familială sau de altă natură), pentru a -și menține o stimă de sine pozitivă.
Autovalorizarea se produce în măsura în care obiectivele stabilite pentru domeniul respectiv sunt
atinse. În ceea ce privește invidia, aceasta se declanșează atunci când o altă persoană obține rezultate
mai importante în domeniul considerat relevant, în aria ce are un rol esențial în definirea propriului
eul (Ben -Ze’ev, 1990). În cercetarea citată anterior, femeile nepromovate au devenit invidioase
pentru că avansarea era o miză profesională im portantă pentru ele, relevantă în carieră
(Schaubroeck și Lam, 2004). Și alte rezultate empirice întăresc ipoteza relevanței domeniului, cum
ar fi cele obținute într -un studiu experimental realizat de Salovey și Rodin (1984). Aceștia au dat
fiecărui partic ipant un feedback pozitiv sau negativ la un fals test de personalitate vizând alegerea
carierei, ce era relevant sau irelevant pentru conceptul de sine al persoanei respective. Se ofereau
apoi rezultatele pozitive, false desigur, ale unui alt participant, aflat într -o cameră alăturată. Invidia
s-a manifestat într -o proporție semnificativ mai ridicată dacă subiectul experimental primea
feedback negativ cu privire la propria performanță, urmată de rezultatul pozitiv al celuilalt
participant, în cazul în care comparația se producea în aria de relevanță a acestuia.

Schimbarea statutului de la o poziție superioară la una inferioară este de asemenea un factor
care favorizează apariția invidiei (Harris și Salovey, 2008). Pierderea unei poziții importante, a l unui
avantaj profesional, a unei funcții sau calități oficiale deținute până la un moment dat și trecută
asupra altuia, relevant pentru comparație, reprezintă o schimbare a raporturilor sociale care poate
genera invidie. Dintre factorii contextuali care ar putea accentua manifestarea invidiei, în cazul
pierderii unui statut, menționăm importanța socială a poziției respective, durata mare a deținerii
acesteia, atribuirea succesului în mod exclusiv calităților personale ale celuilalt, catalogarea
dobândirii poziției acestuia drept o pierdere proprie fără posibilitate de compensație și competiția
pentru resurse.
15.5. Spațiile invidiei

Putem descoperi invidia în toate domeniile vieții sociale în care oamenii interacționează și se
evaluează reciproc, c um ar fi comunitatea profesională, vecinătatea rezidențială, grupul școlar sau
familia. Însă locul de muncă este unul dintre spațiile predilecte ale apariției invidiei. Organizația
dispune de anumite resurse, le gestionează și le alocă membrilor săi pe baz a unor criterii mai mult

sau mai puțin explicite. Acestea variază în percepția subiectivă a corectitudinii, situație ce creează
un mediu în care invidia poate apărea cu ușurință. Recompensele financiare și stimulentele de tot
felul, promovările, alocările de spații sau birouri, evidențierile curente ale activității și repartizarea
unor proiecte cu miză mai ridicată sunt doar câteva dintre resursele disputate. Studiile de caz
realizate în organizații arată că invidia cauzează disfuncții serioase și, chiar da că acestea nu sunt
constante sau sistematice, au efecte la nivelul eficienței muncii și al relațiilor interpersonale prin
degradarea acestora din urmă (Vidaillet, 2007, 2008).

Am arătat mai înainte cum invidia poate apărea între angajați, în urma p romovării unora dintre
ei, în cazul unei bănci. Într -o altă cercetare, realizată de Vecchio (2005), participanții, care
reprezentau segmentul de supervizare din diverse firme, au fost investigați asupra a două aspecte
ale invidiei la locul de muncă, sentim entul resimțit de a fi invidiat și, respectiv, invidia față de alții.
Rezultatele arată că există o asociere pozitivă între insatisfacția la nivel organizațional și invidia față
de alții, experimentată de angajați, dar nu și o asociere în același sens într e satisfacția la locul de
muncă și sentimentul de a fi invidiat. În ceea ce privește stima de sine, aceasta s -a dovedit a fi
asociată negativ cu invidia manifestată față de colegi, însă nu s -a obținut nici o relație pozitivă între
aceasta și sentimentul de a fi invidiat, așa cum s -a prevăzut prin ipoteză. Cercetătorii au pus în
evidență și relația de asociere pozitivă dintre invidie, indiferent dacă este direcționată spre subiect
sau spre ceilalți, machiavelism și competiție în vederea obținerii recompensei .

Cercetările de mai sus arată și complexitatea impactului invidiei, care acționează la mai multe
niveluri. Îngrijorarea față de reacțiile colegiilor invidioși nu este un fenomen rar întâlnit în mediul
organizațional. Există chiar credințe larg împ ărtășite potrivit cărora oamenii ar trebui să ascundă
succesul ca să nu devină ținta invidiei celorlalți, situație ce le -ar cauza, în concepția lor, diverse
neplăceri (Schoeck, 1969). Suspiciunea, vigilența sporită, retragerea din diverse proiecte sau chia r
abandonarea lor sunt alte reacții posibile ale unei persoane care se simte invidiată. Cel care
avansează rapid sau se află într -o poziție de conducere încearcă o frică ascunsă de mici acte de
„sabotaj” care ar putea fi puse în practică, uneori aproape in conștient, de colegii care se compară
în mod constant cu el, ca urmare invidiei de a nu fi reușit înaintea lui (Schoeck, 1969; Vidaillet,
2008).

Datele empirice furnizate de mai multe studii realizate în ultimele două decade arată că dintre
motivel e invocate de victime în hărțuirea sau agresiunea la locul de muncă (workplace bullying)
invidia este o cauză foarte importantă (Björkqvist et al., 1994; Vartia, 1996). Într -un studiu realizat
într-o universitate finlandeză s -au explorat motivele hărțuirii la locul de muncă, la mai multe
categorii de angajați, printre care profesori, cercetători și personal administrativ. Rezultatele arată
că superiorii hărțuiesc mai mult decât subordonații, femeile se simt în mai mare măsură agresate
decât bărbații, iar an gajații din administrație și servicii se declară mai hărțuiți decât cercetătorii și
profesorii. Invidia a fost indicată printre primele patru motive ale hărțuirii dintr -o listă mai lungă
pusă la dispoziție de autori, alături de competiția pentru diverse po ziții sau statusuri și nesiguranța
agresorului în relația cu victimele (Björkqvist et al., 1994). Aceste rezultate concordă cu cele
obținute într -un alt studiu, realizat de Vartia (1996). Participanții, de această dată funcționari
municipali, au declarat c ă invidia (63%), lipsa de autoritate a superiorului (42%), competiția pentru
sarcini, avansarea (38%) și favorurile sau aprobarea superiorului (34%) au fost printre cele mai des
evocate motive.

În cultura occidentală, caracterizată printre altele ș i prin tendința spre individualism,
competiție, afirmare, un interes foarte ridicat pentru poziții sociale și goana după posesiuni
materiale, invidia pare să se manifeste din ce în ce mai puternic. În acest sens, „invidia virtuală”,
dacă o putem numi așa, este forma nouă în care se manifestă această emoție, mediată de etalarea
tot mai mare a vieții personale în rețelele de socializare. Epoca internetului favorizează compararea

socială deoarece arată fiecăruia ceea ce altădată era rezervat unui cerc restrâns de persoane,
considerate foarte apropiate. Prezentăm pe scurt, în continuare, rezultatele obținute în două
cercetări asupra invidiei, raportată la cea mai utilizată rețea de socializare, Facebook.

Krasnova și colaboratorii săi (2013) au conceput două studii în care și -au propus să exploreze
relația dintre utilizarea Facebookului, invidie și satisfacția față de viață. Autorii au pornit de la
rezultatele unor cercetări anterioare care indicau i nfluențe negative ale „consumului” ridicat de
informație socială asupra comportamentului uman, ca, de exemplu, creșterea geloziei, a tensiunii în
relațiile sociale și a izolării. Participanții la primul studiu au fost chestionați, printre altele, despre
emoțiile încercate atunci când au intrat ultima oară în rețeaua Facebook. Doar 1,2% au declarat că
s-au simțit invidioși, ceea ce în mod evident nu era un rezultat care să corespundă cu situația reală.
Prin urmare, în etapa următoare cercetătorii au întrebat dacă, utilizând socializarea online, subiecții
experimentează frustrarea, iar 36,4% dintre ei au dat răspunsuri pozitive, variind pe treptele scalei
de la „uneori” până la „deseori”. Întrebarea următoare a investigat cauzele frustrării pe care unii
utiliz atori o resimt când utilizează rețeaua de socializare. Cel mai ridicat procent dintre participanți,
29,6%, declară drept cauze invidia și tendința spre comparare ascendentă, ceea ce ar putea fi un
rezultat mai aproape de realitate decât cel obținut anterio r. În ceea ce privește al doilea studiu,
rezultatele arată, în rezumat, că invidia, care apare ca urmare a explorării conținuturilor postate pe
Facebook, subminează satisfacția față de viață și duce la creșterea tendinței de autoprezentare și a
frecvenței comportamentelor narcisice, formând împreună o spirală cu efecte negative care se
amplifică în timp.

Rezultatele unui alt studiu recent, realizat pe un eșantion din populație studențească,
evidențiază relația dintre utilizarea Facebook, depresie și invidie (Tandoc et al., 2015). Primele
ipoteze formulate de cercetători au avut în vedere două variabile: utilizarea mai intensă a rețelei de
socializare și dimensiunea grupului de prieteni. Astfel, s -a intenționat să se verifice dacă invidia este
mai mar e la utilizatorii mai activi și cu un număr mai ridicat de prieteni comparativ cu utilizatorii
ocazionali și cu o rețea mai mică de prieteni. De asemenea, s -a formulat ipoteza conform căreia cei
care vor înregistra niveluri mai ridicate ale invidiei vor ma nifesta și imptome mai numeroase ale
depresiei. Rezultatele arată că la utilizatorii mai pasionați de Facebook există un nivel mai ridicat al
invidiei decât la cei ocazionali, dar în ceea ce privește variabila cealaltă, numărul de prieteni, nu s -a
obținut nici o diferență între grupuri. Mai menționăm în final și rezultatele unei analize de regresie
asupra datelor care arată că invidia legată de Facebook este un predictor semnificativ pozitiv pentru
depresia tinerilor.

*

În concluzie, invidia poate apărea ca urmare a angrenării individului în relații interpersonale în
care se declanșează compararea socială inferiorizantă pentru sine. Aceasta are profunde implicații
în viața curentă, atât asupra propriului comportament, cât și al celor din jur, „otrăvind” insidios și
treptat ființa umană și relațiile sociale ale acesteia (Vidaillet, 2008). Rezultatele cercetărilor
întreprinse până acum arată că invidia se asociază pozitiv cu alte trăsături, emoții sau stări negative,
cum ar fi neuroticismul, dep resia, ostilitatea și resentimentul (Smith et al., 1999). De asemenea, s –
au obținut corelații negative cu stima de sine, fericirea și satisfacția față de viață (Smith et al., 1999).
În plus, un număr de comportamente indezirabile social, cum ar fi ostilita tea, violența îndreptată
spre ceilalți și criminalitatea, sunt uneori asociate invidiei (Schoeck, 1969; Smith et al., 1996).

Ce soluții există, ne putem întreba, pentru a reduce invidia la nivel personal? Am arătat deja că
dispunem de rezultate emp irice ale unor studii care demonstrează că frecvența ridicată a comparării
sociale este asociată cu un nivel mai ridicat al invidiei. În acest sens, o soluție ar fi renunțarea pe cât
posibil la compararea realizărilor proprii cu ale altora, menținând totuș i dorința de îmbunătățire a

situației proprii. Un efort de deplasare a atenției dinspre persoană spre avantajul deținut de aceasta
ar fi o altă soluție ce ar stimula mai degrabă concentrarea eforturilor asupta dobândirii acelui plus,
și mai puțin alunecare a în invidie. Valorizarea propriei persoane pe o altă dimensiune decât cea care
poate stârni invidia ar putea fi de asemenea luată în calcul. Inclusiv credința în Dumnezeu poate fi
o modalitate de coping pentru invidie. Astfel, se poate accepta situația ac tuală, uneori chiar
inechitabilă, ca fiind un dat al hotărârii divine, existând credința că în viața viitoare va exista o
restabilire a dreptății sau, cel puțin, lucrurile vor sta altfel decât acum (Harris și Salovey, 2008).

Așa cum am arătat într -un subcapitol anterior, invidia între colegi are efecte negative asupra
performanțelor organizaționale. Cum ar putea fi gestionate aceste consecințe într -un mod mai
constructiv? Ce ar trebui să facă managerii pentru a gestiona situațiile obișnuite din viaț a unei firme,
dar care pot trezi invidie? Dogan și Vecchio (2001) consideră că efectele pot fi diminuate prin
asumarea unui rol mai activ al liderilor, concretizat în aplicarea unor strategii relativ simple. În
primul rând, autorii citați sugerează că în p rocesul de recrutare a personalului ar trebui să se acorde
o mai mare importanță evaluării maturității emoționale a candidaților. Apoi, ar fi indicat să se
practice cât mai mult munca în echipă, managementul participativ, desemnarea unor obiective
colectiv e, dar fără renunțarea la responsabilitatea individuală, precum și asumarea mai largă atât a
rezultatelor pozitive, cât și a eșecurilor. Acestea ar avea ca efect dezvoltarea cooperării, reducerea
concurenței directe la o valoare funcțională, încurajarea re lațiilor pozitive în rândul angajaților și
diminuarea sentimentelor e amenințare și insecuritate la nivelul întregii organizații. Rotația
angajaților sau trecerea lor periodică prin diverse poziții sau locuri de muncă în cadrul aceleiași
firme este, din no u, un instrument eficient în prevenirea apariției invidiei. Staționarea temporară
într-o poziție organizațională nu permite dezvoltarea unui sentiment de proprietate asupra
resurselor și a proceselor gestionate și va scădea, prin urmare, riscul de a consid era colegii ca
potențiali rivali sau surse ale unor eventuale amenințări personale. Încurajarea unui program de
mentorat și a unei comunicări deschise sunt de asemenea strategii care pot fi aplicate în prevenirea
invidiei la locul de muncă.

Referin țe bibliografice

Alicke, M.D. și Zell, E. (2008). Social comparison and envy. În R.H. Smith (ed.), Envy: Theory
and research (pp. 73 -93). New York: Oxford University Press.

Ben-Ze’ev, A. (1990). Envy and Jealousy. Canadian Journal of Philos ophy, 20(4), 487 -516.

Ben-Ze’ev, A. (1992). Envy and Inequality. The Journal of Philosophy, 89(11), 551 -581.

Björkqvist, K., Osterman, K. și Hjelt -Back, M. (1994). Aggression among university
employees. Aggressive Behavior, 20, 173 -184.

Clanton, G. (2007). Jealousy and Envy. În J.E. Stets și J.H. Turner (eds.), Handbook of the
Sociology of Emotions (pp. 410 -442). New York: Springer.

Cohen -Charash, Y. (2009). Episodic envy. Journal of Applied Social Psychology, 39, 2128 –
2173.

Corcoran, K., Crusius, J. și Mussweiler, T. (2011). Social comparison: Motives, standards, and
mechanisms. În D. Chadee (ed.), Theories in social psychology (pp. 119 -139). Oxford: Wiley –
Blackwell.

D’Arms, J. (2009). Envy. În Stanford Encyclopedia of Philosophy.
http://plato.stanford.edu/entries/envy/, accesat la 29 ianuarie 2015.

DEX – Dicționarul explicativ al limbii române (2009). Academia Română, Univers
Enciclopedic Gold.

Dogan, K. și Vecchio, R.P. (2001). Managing Envy and Jealousy in the Workplace.
Compensation Benefits Review, 33(2), 57 -64.

Duffy, M.K. și Shaw, J.D. (2000). The Salieri syndrome: Consequences on envy in groups.
Small Group Research, 31, 3 -23.

Festinger, L. (1954). A theory of social comparison processes. Human Relations, 7, 117 -140.

Foster, G.M. (1972). The anatomy of envy. A Study in Symbolic Behavior. Current
Anthropology, 13(2), 165 -202.

Gibbons, F.X. și Buunk, B.P. (1999 ). Individual differences in social comparison:
Development and validation of a measure of social comparison orientation. Journal of Personality
and Social Psychology, 76, 129 -142.

Gold, B.T. (1996). Enviousness and its relationship to maladjustmen t and psychopathology.
Personality and Individual Differences, 21, 311 -321.

Guerrero, L.K. și Anderson, P.A. (1998). The Dark side of jealousy and envy: Desire, delusion,
desperation, and destructive communication. În B.H. Spitzberg și W.R. Cupach (eds.), The Dark
side of close relationships (pp. 33 -70). Mahwah, NJ: Erlbaum.

Harris, C.R. și Salovey, P. (2008). Reflections on Envy. În R.H. Smith (ed.), Envy: Theory and
Research (pp. 335 -356). Oxford: Oxford University Press.

Haslam, N . și Bornstein, B.H. (1996). Envy and jealousy as discrete emotions: A taxometric
analysis. Motivation and Emotion, 20(3), 255 -272.

Krasnova, H., Wenninger, H., Widjaja, T. și Buxmann, P. (2013). Envy on Facebook: A hidden
threat to users’ life sat isfaction? 11th International Conference on Wirtschaftsinformatik (WI),
Leipzig, Germany. http://warhol.wiwi.hu –
berlin.de/~hkrasnova/Ongoing_Research_files/WI%202013%20Final%20Submission%20Kras
nova.pdf, accesat la 10 februarie 2015.

Lange, J. și Cr usius, J. (2015). Dispositional envy revisited: Unraveling the motivational
dynamics of benign and malicious envy. Personality and Social Psychology Bulletin, 41(2), 284 -94.

Marcu, F. (2007). Marele dicționar de neologisme. Saeculum Vizual.

Miceli, M. și Castelfranchi, C. (2007). The Envious mind. Cognition and Emotion, 21, 449 –
479.

Parrott, W.G. (1991). The Emotional experiences of envy and jealousy. În P. Salovey (ed.),
The Psychology of jealousy and envy (pp. 3 -30). New York : Guilford.

Parrott, W.G. și Smith, R.H. (1993). Distinguishing the experiences of envy and jealousy.
Journal of Personality and Social Psychology, 64, 906 -920.

Rawls, J. (1971). A theory of justice. Harvard University Press.

Salove y, P. și Rodin, J. (1984). Some Antecedents and Consequences of Social -Comparison
Jealousy. Journal of Personality and Social Psychology, 47, 780 -792.

Salovey, P. și Rodin, J. (1986). The Differentiation of social -comparison jealousy and romantic
jealousy. Journal of Personality and Social Psychology, 50, 1100 -1112.

Salovey, P. și Rodin, J. (1988). Coping with envy and jealousy. Journal of Social and Clinical
Psychology, 7, 15 -33.

Salovey, P. și Rodin, J. (1991). Provoking jealousy a nd envy: Domain relevance and self -esteem
threat. Journal of Social and Clinical Psychology, 10, 395 -413.

Schaubroeck, J. și Lam, S.K. (2004). Comparing lots before and after: Promotion rejectees’
invidious reactions to promotees. Organizational Be havior and Human Decision Processes, 94, 33 –
47.

Schoeck, H. (1969). Envy: A theory of social behavior. New York: Harcourt, Brace, and World.

Sf. Vasile cel Mare (2009). Omilii și cuvântări. Colecția Părinți și scriitori duhovnicești.
Bucure ști: Editura Basilica a Patriarhiei Române.

Silver, M. și Sabini, J. (1978). The Perception of envy. Social Psychology Quarterly, 41, 105 –
117.

Simenschy, Th. (1979). Un dicționar al înțelepciunii. Cugetări antice și moderne. Iași: Junimea.

Smith, R.H. și Kim, S.H. (2007). Comprehending envy. Psychological Bulletin, 133, 46 -64.

Smith, R.H., Kim, S.H. și Parrott, W.G. (1988). Envy and jealousy semantic problems and
experiential distinctions. Personality and Social Psychology Bulletin, 14, 401 -409.

Smith, R.H., Powell, C.A.J., Combs, D.J.Y. și Schurtz, D.R. (2009). E xploring the When and
Why of Schadenfreude. Social and Personality Psychology Compass, 3(4), 530 -546.

Smith, R.H., Parrott, W.G., Diener, E., Hoyle, R.H. și Kim, S.H. (1999). Dispositional envy.
Personality and Social Psychology Bulletin, 25, 1007 -1020.

Tandoc, E.C., Ferrucci, P. și Duffy, M. (2015). Facebook use, envy, and depression among
college students: Is facebooking depressing?. Computers in Human Behavior, 43, 139 -146.

Tangney, J. și Salovey, P. (1999). Problematic social emo tions: Shame, guilt, jealousy, and envy.
În R.M. Kowalski și M.R. Leary (eds.), The Social psychology of emotional and behavioral
problems: Interfaces of social and clinical psychology (pp. 167 -195). Washington, DC: American
Psychological Association.

Taylor, G. (1988). Envy and jealousy: Emotions and vices. Midwest Studies in Philosophy, 13,
233-249.

Taylor, S.E. și Lobel, M. (1989). Social comparison activity under threat: Downward evaluation
and upward contacts. Psychological Review, 96, 569-575.

Vartia, M. (1996). The Sources of bullying -psychological work environment and organizational
climate. European Journal of Work and Organizational Psychology, 5(2), 203 -214
Vecchio, R.P. (2000). Negative emotion in the workplace: Employee jealousy and envy.
International Journal of Stress Management, 7, 161 -179.

Vecchio, R.P. (2005). Explorations in employee envy: Feeling envious and feeling envied.
Cognition and Emotion, 19(1), 69 -81.

Veselka, L., Giammarco, E.A. și Vernon, P.A. (2014). The Dark Triad and the seven deadly
sins. Personality and Individual Differences, 67, 75 -80.

Vidaillet, B. (2007). Lacanian Theory’s Contribution to the Study of Workplace Envy. Human
Relations, 60, 1669 -1700.

Vidaillet, B. (2 008). Workplace Envy. Palgrave Macmillan.

White, J.B., Langer, E.J., Yariv, L. și Welch, J.C. (2006). Frequent Social Comparisons and
Destructive Emotions and Behaviors: The Dark Side of Social Comparisons. Journal of Adult
Development, 13(1), 36 -44.

Wills, T.A. (1981). Downward comparison principles in social psychology. Psychological
Bulletin, 90, 245 -271.

*. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Psihologie și Științe ale
Educației, Departamentul de Psihologie.