Nu mai există nimeni pe lumea asta exact ca mine. Mai sunt persoane care îmi seamănă în anumite aspecte, dar nimeni nu îmi seamănă în totalitate.Prin… [614276]

PSIHOTERAPEUT DE FAM ILIE-
TRECEREA DE LA TEORI E LA
PRACTIC Ă
CENTRUL DE FORMARE ȘI
TERAPIE PENTRU COPIL, CUPLU
ȘI FAMILIE

CAȘU ALINA MIOARA
GRUPA POWER PUFF

1 | P a g e
“Eu sunt eu.
Nu mai există nimeni pe lumea asta exact ca mine. Mai sunt persoane care îmi seamănă în
anumite aspecte, dar nimeni nu îmi seamănă în totalitate.Prin urmare, tot ceea ce emană din
mine este sută la sută al meu, pentru că eu sunt cel ce face alegerile. Posed tot ceea ce ține de
mine: corpul meu, inclusiv tot ce face acesta; mintea mea, inclusiv toate gândurile și ideile; ochii
mei, inclusiv imaginile a tot ceea ce văd ei; sentimentele mele, oricare ar fi ele: manie, bucurie,
frustrare, iubire, dezamăgire, emoție; gura me a și toate cuvintele care ies din ea: politicoase, dulci
sau aspre, corecte sau incorecte; vocea mea, sonoră sau liniștitoare; și toate acțiunile mele, atât
cele îndreptate către ceilalți cât și cele direcționate către mine însumi. Posed fanteziile, visele ,
speranțele și temerile mele. Posed toate triumfurile și succesele mele, toate eșecurile și toate
greșelile. Pentru că posed tot ceea ce ține de mine, mă pot cunoaște foarte bine. Dacă fac asta,
mă pot iubi și pot avea o atitudine binevoitoare fa ță de întreaga mea fiin ță. Apoi, pot face în așa
fel încât să acționez în totalitate pentru binele meu.
Stiu că există aspecte în mine care mă nedumeresc și altele pe care nu le cunosc. Dar atâta
vreme cât mă port cu blandețe și iubire cu mine, pot căuta, cu sper anță și curaj, soluții pentru
puzzle și modalități pentru a afla mai multe despre mine.
Felul în care arăt și vorbesc, tot ceea ce spun și fac, tot ceea ce gândesc și simt la un moment
dat, toate acestea sunt eu. Totul este autentic și mă reprezintă pe mi ne, așa cum sunt în acel
moment precis. Când mai târziu, mă uit în urmă la cum am arătat și cum am vorbit, la ce am spus
și am facut, la cum am gândit și am simțit, pot găsi elementele care să mi se pară nepotrivite. Pot
da deoparte elementele nepotrivite, pot păstra ceea ce s -a dovedit adecvat și pot inventa ceva
nou pentru ceea ce am îndep ărtat.
Pot s ă văd, să aud, s ă simt, s ă gândesc, s ă vorbesc și să fac. Am instrumentele pentru a
supravie țui, pentru a fi apropiat de ceilal ți, pentru a fi productiv, pe ntru a înțelege marea de oameni
și lucrurile din exteriorul meu.
Mă posed pe mine și, prin urmare, m ă pot construi.
Eu sunt eu și sunt Ok. ”
Virginia Satir – Arta de a f ăuri oameni

De ce am început cu acest citat? Pentru că cel mai important l ucru învățat în această scurtă
perioadă de practică este: dacă noi nu suntem ok cu noi, cu dezvoltarea noastră personală, nu vom
fi ok nici ca terapeuți .
Personal, cred , că cea mai mare realizarea a mea în aceast ă perioadă a fost să mă simt Eu bine
cu mine și apoi bine cu clienții, să vin dimineața la cabinet veselă, să plec seara obosită dar
satisfăcută, împlinită. Să nu simt că am un job, să simt că , în sfârșit , fac ceea ce îmi place .
M-am bucurat s ă învăț din fiecare experiență de cabinet, să mă documentez după fiecare client,
să încerc, pe cât posibil să fiu obiectivă, să ajut acolo unde am putut și să îmi recunosc limitele
acolo unde s -a impus.
Așa cum era de așteptat, practica nu se compară cu teor ia, oricât de multe am învăța din cărți, din
formarea noastră profesională, experiența de cabinet te pune în fața unor situații noi, neprevăzute
și fiecare caz este diferit de celălalt.
Am să încerc să prezint, pe scurt, experiența trăită de mine cu clienții, cum am aplicat
conceptele și tehnicile psihoterapiei de familie și în ce context, care au fost provocările și
rezultatele.
În baza celor învățate, primul contact cu clienții este telefonic , de unde încercăm să extragem
cât mai multe informații despre membrii familiei și care este “problema” .
Realitatea secolului tehnologiei și a timpului prețios a schimbat puțin teoria, așa că primele mele
contacte cu clienții au fost atât prin telefon, dar și prin email, rețele de socializare, site -uri. Dacă

2 | P a g e
prin comunicarea verbală am aflat mai multe detalii practice despre familie , (vârstă, componența
familiei ) prin comunicarea scrisă, clienții au transmis mai multe informații despre starea
emoțională (ex: “dorim să venim la terapie pentru a vedea d acă ne mai iubim ”; “vreau s ă mă
redescopăr pe mine ”; “vrem s ă înțelegem prin ce trece fiul nostru și să îl ajutăm ca familie ”).
Indiferent de felul comunicării, primele informații sunt valoroase, ne dau un indiciu, o direcție și
o primă ipotezare.
Mi s-a întâmplat de puține ori ca persoana sau familia care a stabilit o primă întâlnire să anuleze
pe ultimul moment , să nu apară, sau su rprinzător să revină după ce inițial a anulat. Am
concluzionat că nu este despre mine, oamenii au nevoie de timp, au nev oie să se simtă pregătiți,
uneori este prea mult pentru ei, sau prea devreme și nu pot face față.
La fiecare prim interviu , indiferent dacă am întâlnit o familie, un cuplu, sau un client, am
parcurs următorii pași:
❖ am început prin a mă prezenta eu (cine sunt pe scurt, ce tip de terapie practic) și cadrul
terapeutic (contractul cu responsabilități și obligații pentru ambele părți; în ce constă o
ședință de terapie și cât dure ază)
❖ am asigurat clienții de respectarea principiului confidențialității
❖ am încercat să creez un spațiu sigur în care clienții să poată să își asume riscul de a se uita
la ei înșiși și acțiunile lor, pentru că am observat că mulți dintre ei vin cu teamă, speriați
❖ am acordat spațiu de exprimare tuturor membrilor familiei
❖ am mers pe gândire sistemică chiar dacă am avut în cabinet doar o persoană
❖ am încercat să definesc împreună cu clienții cât mai clar problema cu care au venit în
terapie
❖ am validat pe fiecare membru în parte. Am realizat cât de mult au nevoie clienții să se simtă
ascultați, înțeleși , să nu fie judecați.
❖ am încercat la final să reinstalez speranța
Atunci când la prima ședință am avut o familie cu părinți și copii :
• am încercat să stabilesc un contact cu fiecare membru al familiei
• să observ dinamica familiei
• m-am concentrat pe întrebări de genul: Cine a luat decizia de a veni la terapie? Cine a
manifestat cel mai puțin entuziasm? Care este motivul pentru care au solicitat terapie?
Când a apărut problema? Cum vă explicați apariția problemei? Cum era înainte de apariția
problemei? Ce ați făcut deja pentru rezolvarea problemei? Cine este implicat în problemă?
Care sunt așteptările de la terapie?
• practic am evaluat familia , lucru pe care l -am continuat și în următoarele 2 ședințe, am fost
atentă la pattern -uri, să observ în ce etapă a ciclului de viață este familia, interacțiuni, relații
și reguli între membrii familiei
Dacă familia a solicitat terapie doar pentru copil am încercat pe cât posibil să stabilesc prima
întâlnire doar cu părinții sau unul din părinți , pentru a afla mai multe detalii despre problemă,
pentru a ruga părinții să explice copilului care este motivul pentru care el va fi prezent în terapie .
Dacă acest lucru nu a fost posibil și copilul a fost prezent alături de părinte de la prima ședință , nu
am pu s întrebări despre problemă, m -am concentrat pe cunoașterea copilului, să mă adaptez la
lumea lui ținând cont de stadiul de dezvoltarea al acestuia . Nu am lăsat familia să vorbească despre
copil ca și cum el nu ar fi prezent și i-am rugat să spună o poveste pozitivă despre copil , potențând
ideea că terapia este un loc unde apreciem lucrurile bune .

3 | P a g e
Clientul venit pentru prima oară în terapie individuală mi s -a părut a avea nevoie să simtă că
este în centrul atenției, că este auzit, înțeles și perspectiva lui este legitimă pentru psihoterapeut ,
motiv pentru care am văzut validarea “arma” cea mai puternică pentru a crea o relație cu acesta.
După experiența primei ședințe cu mai multe cupluri, am considerat util:
✓ să spun partenerilor de la bun început că o relație nefuncțională de mult timp nu poate fi
reparată într-o singură ședință, deoarece am o bservat că așteptările lor sunt nerealiste, vor
o soluție rapidă, ca și cum ar lua o pilulă la doctor
✓ să precizez că relația de cuplu este un “dans în doi ” și niciodată doar unul din parteneri este
vinovat pentru situați a în care s -a ajuns. Partenerii se așteaptă ca terapeutul să facă alianță
cu unul dintre ei, să îl certe sau judece pe ce lălalt.
✓ la finalul întâlnirii să sumarizez, să cer feedback, să întreb: “Cum v -ați simțit azi? Sunteți
siguri că vreți să vă angajați într -un proces, să mergeți mai departe? ”
Ca și particularit ate a primei întâlniri, în ședințele de terapie de cuplu nu am insistat prea mult
pe problemă și niciodată nu am făcut intervenții, nu am întrebat: “Ce vreți să faceți în acest
moment?” .
Unele cupluri au venit pentru infidelitate, altele pentru neimplicare emoțională sau sexuală, astfel
încât prima ședință ar fi fost o acuză și un reproș contin uu, dacă ne -am fi axat pe problemă, iar la
final cuplul ar fi plecat acasă mai frustrat decât a venit. M-am concentrat pe întrebări legate de
începutu l relației: “Cum v -ați cunoscut? Ce v -a atras unul la celălalt? Cum er a relația atunci când
vă simțeați bine împreună? ”
Am observat că acele cupluri care reușesc să povestească pozitiv , cu plăcere despre partea de
început a relației au șanse mari de reconectare. Am avut un cuplu care după amintirea momentelor
frumoase de la începutul relației, soțul la finalul ședinței a spus: “Acum mi -aș dori să mergem într –
o camer ă de cămin, ca acum 23 de ani”.
După doi de practică cred, ca și la început, că toate abordările terapiei familiale sistemice sunt
utile în anumite momente , că nu pot să mă specializez doar pe una din ele și că sunt tehnici și
metode din fiecare ce pot aplicate indiferent de famili a, cuplu l sau client ul prezent în terapie.
În toate cazurile cu care am lucrat am încercat ca primele două, trei ședinte să evaluez familia/
cuplul/ clientul, să sumarizez, să validez , să creez o relație terapeutică .
Genograma ca o tehnică de organizare și stocare, a devenit pentru mine “ imaginea familiei”
și am aplicat -o în fiecare caz , fără excepții. Genograma m-a ajutat și să văd lucrurile într -o
perspectivă sistemică , să generez ipoteze.
Atunci când în cabinet am avut client în terapie individuală, am preferat să facem împreună
genograma, pe o coală de flipcheard. Pe lângă patternu -rile comportamentele, funcț ionale și
relaționale observate de mine și de multe ori și de către client, mi s -a părut importantă
normalizarea situației și uneori chiar depatologizarea. Am primit replici de genul: “Acum înțeleg
de ce sunt așa. / Acum știu de unde mi se trage. / Nu sunt nebună. /Mă simt mai bine când văd familia
mea pe tapet” .
În lucrul cu familia sau cuplul am preferat să fac o schițarea a genogramei după ședințe , să o
actualiz ez pe măsură ce primeam noi informații și apoi să o prezint familiei/ cuplului și să discutăm
împreună.
Am să punctez, ca exemplu, doar câteva din informațiile utile rezultate din interpretarea
genogramei clienților mei:
➢ coincidența de date : mo artea mamei a coincis cu declanșarea ulcerului clientei; moartea
tatălului a coincis cu început ul obezității altei cliente ; copilul a devenit obraznic la grădiniță
din momentul în care certurile între părinți s -au accentuat ;

4 | P a g e
➢ evenimentele specifice unei etape de viață de familie: plecarea adolescentei la facultate a
schimbat dinamica dintre părinții care în ultimii ani și -au concentrat atenția doar asupra
fetei, renunțând la viața de cuplu ; apariția celui de – al doilea copil la o distanță mare de
primul a schimbat total relația de cuplu;
➢ lipsa sau omisiunea unor informații: client traumatizat de copii în școala generală pentru
care aceea perioadă este omisă, nu există
➢ modalități repetitive de funcționare : cuplu în care ambii parteneri sunt agresivi verbali și
fizic au fost abuzați în familia de origine de către tată
➢ modalități repetitive de comportament: clientă certată cu fratele de peste 4 ani, a trăit într –
o familie unde mama nu avea relații cordiale cu sora ei de peste 15 ani
Genograma m -a ajutat să înțeleg mai bine sistemul emoțional al familiei, punctele f orte și
punctele vulnerabile.
În strânsă conectare cu genograma mi se pare și identificarea ciclului de viață al familiei,
cuplului. Cele mai multe dezechilibre, tulburări ale homeostaziei familiei le -am întâlnit la familia
cu copii mici. Revizuirea responsabilităților, a rolurilor, sarcinilor și a timpului petrecut în
intimitate pare a afecta major viața de cuplu.
Problemele cu care familiile cu copii mici s -au prezentat în terapie au fost:
❖ copii indisciplinați, ce nu au reguli clare, granițe difuze
❖ inexistența unor subsisteme bine definite adulți, părinți, copii , bunici
De exemplu, a m avut în terapie familie cu copil de 4 ani ½, fără reguli, pentru copil nu exista
cuvântul NU, nu exista o viziune comună în modul de creștere și educare al copilului nici din
partea părinților, nici din partea bunicilor implicați destul de mult în procesul de creștere al
copilului (familie cu 3 generații) . De asemenea , am lucrat cu familie unde tatăl era plecat perioadă
lungă de timp, cei 2 copii ai familiei de 3 și respectiv 8 ani, erau crescuți în mare parte de mamă
și bunică cu viziuni total diferite (familie acordeon) sau cu familie unde copilul deși avea doar 7
ani își asuma rolul tatălului în absența acestuia (famili e monoparentală) .
Tocmai de aceea, în astfel de cazuri, am utilizat abordarea structurală a familiei.
Am considerat util în primă fază ca familia să se simtă confortabil, să se acomodeze , motiv pentru
care am mers pe susținerea sau menținerea comportamentele specifice fami liei, pe clarificarea
stilului de comunicare și verbalizare în familie.
Am ținut cont de diagnoza familiei și am încercat să îmi răspuns la întrebările:
▪ Care este structura familiei?
▪ Cât de flexibilă și dispusă să schimbe ceva este această familie?
▪ Cât de sensibil i și receptivi sunt membrii acestei familii la nevoile celuilalt?
▪ În ce stadiu de dezvoltare este această familie?
▪ Care sunt simptomele în această familie?
▪ Care este componența acestei familii?
M-am focusat pe modificarea granițelor difuze, permea bilizarea celor rigide și stabilirea unor
grani țe clare , dirijarea interacțiunilor în famili e. Am asistat familiile în stabilirea unor noi seturi
de reguli și renegocierea celor vechi.
Am utilizat ca tehnic ă și modificarea relațiilor de putere din cadrul familiei, pentru a se
ajunge la ierarhia cea mai adecvată, adică cea în care părinții reprezintă autoritatea, nu bunicii, nu
copilul.
Atunci când am vrut să captez atenția familiei am folosit ca tehnică și modificarea intensității :
tonul vocii, am repetat cuvintele folosite, totul pentru a fi sigură că familia recepționează mesajul
și cre ează premisele pentru schimbare.

5 | P a g e
Din poziția de expert , lider , am stabilit sarcini , date uneori membrilor familiei pentru a putea
fi puse în practică în cabinet, alteori au fost date ca temă pentru acasă.
Din toate tehnicile abordării structurale utilizate, cel mai mare impact l -am avut cu
enactmentul . De exemplu: am cerut familiei să reproducă o seară de week -end în care toată familia
este acasă ; în alte cazuri să reproducă o ceartă.
Punerea în act a unei situații de care familia a vorbit m-a ajutat pe mine , prin oferirea unor
informații calitative și cantitative despre familie , sistem, ierarhie și structură (mai ales atunci când
tranz acțiile au fost spontane ), dar a ajutat și familia (atunci când tranzacțiile au fost solicitate ).
În câteva cazuri am intervenit prin includerea în act și a altui membru al familiei (de exemplu :
fratele mai mic într-o joacă la care inițial participa doar tatăl și fratele mai mare; sau tatăl care se
juca la calculator într -o joacă a mamei cu fiul) și chiar prelungirea timpului , lucru a schimbat
actul în sine și implicit a dus la indicarea unor tranzacții alternat ive.
Cel mai provocator lucru în aplicarea abordării structurale mi s -a părut dualitatea dintre
asumarea rolului de lider pe de o parte, și de acceptare a eforturilor familiei de a se organiza singură
pentru a face față dificultăților, pe de altă parte.
Am încercat să susțin membrii familiei, dar să îi și provoc să încerce noi modalități de relaționare
în cadrul ședințelor, și să îi va lorizez când schimbare a s-a produ s.
Personal, nu m -a deranjat stilul directiv , poziția de expert , am înțeles că responsabilitatea
pentru schimbare este a familiei , dar am simțit de câteva ori că nu sunt într -o poziție de egalitate
a relației terapeu t – clienți.
Alături de abordarea structurală, în cazul familiilor, dar mai ales cu unele cupluri am aplicat
metode și tehnici din abordarea strategică.
Am constatat că multe cupluri vin la terapie doar în momente de criză, când se întâmplă ceva
major, ca de exe mplu: soțul a înșelat soția; soțul a dat cu pumnul în perete și a speriat copilul; soțul
s-a hotăr ât să divorțeze; partenera de cuplu vrea o pauză în relație. Ei nu doresc terapie de lungă
durată, nu vor să discute și să rezolve probleme ale familiei sau relației de cuplu în sine, ci vor
doar rezolvarea unei situații de criză, nou apărute. De altfel și o parte din clienții care au venit în
terapie individuală, au avut cam aceeași abordare, ca de exemplu: vreau să pot să mă despart de
partener ; vreau să sl ăbesc ; vreau să îmi schimb serviciul.
În astfel de cazuri, în care clienții de la bun început și-au exprimat dorința unei terapii de
scurtă durată , axată pe rezolvarea unei singure probleme , “aici și acum ”, am mers pe abordarea
strategică . Tot timpul am pornit de la premisa că simptomul sau problema pentru care familia/
cuplul/ persoana se prezintă la terapie joacă un rol important pentru menținerea homeostaziei
familiei , are o anumită funcție de adaptare. De aceea, întrebarea de care am ținut cont frecvent a
fost: “Ce funcție are acest simptom în familie/ cuplu?”
Deși clienții au solicitat de la bun început terapie pentru o scurtă perioadă de timp, stabilirea
unei relații t erapeutice de încredere mi s-a părut esențială pentru procesul schimbării .
O altă etapă importantă în utilizarea abordării strategice am considerat -o clarificarea problemei
și explorarea încercărilor anterioare de rezolvare . Ca și exemplu am folosit întrebări de genul:
Cine este implicat în menținerea problemei? Cum vede fiecare membru al familiei problema? Ce
a făcut fiecare pentru a rezolva problema?
Stabilirea unui plan și a unor moduri de realizare a acestuia m -a ajutat să pot da instrucțiuni
clare familiei/ cuplului sau individului.
Am folosit intrucțiuni directe în diverse situații:
✓ atunci când am încercat să implic membrii unei familii care erau marginalizați din anumite
motive (exemplu utilizat : tatăl în joaca mamei cu copiii )

6 | P a g e
✓ atunci când am dorit să produc schimbări pozitive ( exemplu folosit : partenerii de cuplu să
aibă o seară pe săptămână dedicată doar lor, fără copii )
✓ atunci când am încercat să ajut familia pentru a se putea organiza într -un mod mai eficient
și funcțional (exemplu: fiec are membru al familiei a primit o sarcină casnică săptămânală)
De fiecare dată am încercat să :
▪ dau sarcini clare, să fiu bine înțeleasă, motiv pentru care am preferat să repet mesajul și să
cer feedback
▪ să implic fiecare membru al familiei în îndeplinirea sarcinilor
▪ să dau sarcini potrivite pentru nivelul de cunoș tințe, dezvoltare al fiecărei familii, dar și de
vârstă al membrilor familiei
▪ să anticipez și ce anume poate merge prost sau cine dintre membrii familiei nu ar fi implicat
în ducere la bun sfârșit a instrucțiunii
Uneori am început cu sarcini mici în cabinet și am rugat familia să continue acasă .
Cu anumite famili i sau cupluri am mers și pe con struirea unor ritualuri . De exemplu: cuplu
care a venit în terapie pentru reconectare emoțională, problema principală fiind comunicarea
deficitară , le-am propus ca ritual: în fiecare seară înainte de culcare să discute despre cum se simt,
cum a fost ziua pentru fiecare, dacă i -a deranjat ceva. Un alt exemplu care l -am folosit cu o familie
cu un copil în care toată lumea mânca pe rând, având și un program foarte diferit: am propus ca o
dată de săptămână, în week -end, să încerce să ia masa împreună.
Ca și limitare în utilizarea abordări i strategice în cazurile mele , mi se pare că nu merg e pe
rezolvarea problemelor cu adevărat importante ale familiei/ cuplului/ individului. Am trăit cu
senzația că acești oameni care vin cu o problemă, nu doresc nimic altceva, nu vor să conștientizeze
ce este dincolo de problema curentă, vor reveni în terap ie peste ceva timp cu o altă problemă, că
nu rezolvă decât ceva pentru moment, dar este în final alegerea lor .
Tehnici și metode din abordarea sistemică am folosit practic cu fiecare familie, cuplu sau
client individual. În schimb, regret că nu am lucrat cu o echipă de reflecție, deși aș fi foarte curioasă
să fac acest lucru.
Am simțit modelul de abordare sistemică un model logic și confortabil din prisma
următoarelor aspecte:
❖ interesul meu nu a fost să schimb familia ci să o înțeleg , să o ajut să se poată schimba
singură
❖ poziția mea a fost una neutră , imparțială
Odată cu primul contact avut cu familia/ cuplul/ persoana, au apărut și primele ipoteze și am
încercat să le testez prin întrebări . Mi s-a părut important și uneori dificil să nu rămân “fixată” pe
ipoteza mea, să pot fi flexibilă, să pot renunța la o ipotez ă și să merg mai departe, dar cred că acest
lucru se schimbă cu experiența.
Atunci când nu am fost sigură de ipoteza mea, pentru confirmare am utilizat formularea: „Am
impresia că…și aș vrea să aflu mai multe detalii despre…”
Ca și tehnică terapeutică, întrebările circulare m-au ajutat foarte mult , de exemplu :
– în terapia individuală am putut să aflu detalii despre poziția persoanei în familie, cum este
văzută de ceilalți, să nu mă axez pe o interpretare liniară
– în terapia de familie sau de cuplu au ajutat la clarificarea și compararea unor puncte de
vedere diferite
Impactul acestor t ipuri de întrebări pentru familie/ cuplu / individ a fost destul de mare. Au fost
date răspunsuri de genul: – în ședință individuală –“Nu știu care ar fi părerea fratelui meu despre…,
nu mi -am pus niciodată întrebarea”.

7 | P a g e
– în ședințe de cuplu – “Nu am știut niciodată că aceasta este părerea ta. De ce nu mi -ai
spus? ”
– În ședinte de terapie de familie – „Este pentru prima dată când cineva mă întreabă și pe
mine despre ce părere am și îmi cere opinia ”
De asemenea , la fel de utile au fost și întrebările reflexive , le-am folosit mai ales în terapia
de cuplul, am mer s pe întrebări ipotetice despre viitor și pe conotația pozitivă .
Cea mai frumoasă , creativă și pozitivă abordare mi se pare în continuare abordarea narativă .
Rescrierea poveștii într-o conotație pozitivă și găsirea unei alternative frumoase pentru
povestea inițială am aplicat -o mai ales în terapia cu copii, sau în terapia individuală .
Externalizarea ca și tehnică m -a ajutat foarte mult în lucrul cu copii. Am avut în terapie doar
copii băieți, cu principala problemă: agresivitatea. De fiecare dat ă când am reușit să dăm un nume
Furiei , să devină o persoană cu identitate proprie, despre care să vorbim la persoana a treia, copilul
a putut să se detașeze, să vadă din exterior problema și să nu se mai identifice cu ace astă Furie.
Uneori Furia a fost proiectată prin desen, alteori printr -un animăluț , alteori asociată cu un personaj
din filme sau desene animate (am avut un băiețel care a denumit Furia Dar th Vader).
În lucrul cu această ab ordare mi s -a părut important să identific acele momente unice în care
copilul sau persoana nu au fost dominate de problema lor. De exemplu, atunci când în terapie
alături de copil era și un părinte am adresat întreb ări acest uia: “L-ați văzut vreodată pe A.
opunându -se lui Dark Vader?” sau “Ce calit ăți credeți că l -au ajutat pe A. să îl învingă pe Dark
Vader, chiar și pentru puțin timp? ”
Dacă în celelalte tipuri de abordări ca terapeut , am lucrat cu tehnici specific e, mi-a plăcut în
utilizarea pers pective i narative să mă adaptez din mers, să merg pe materialul oferit de copil,
persoană, să fiu flexibilă, să nu dau directive, dar în același timp să stimulez potențialul , să țin cont
de resursele fiecăruia și să le valorific.
Ca și limitare în utilizarea acestei orientări , am simțit uneori că pierd din vedere perspectiva
sistemică, că mă axez doar pe copil, persoană, individual.
Așa cum genograma a fost definitorie pentru fiecare caz, așa am utilizat și alte tehnici dar ,
punctual , în funcție de cine era pre zent în cabinet: familie, copil, cuplu sau persoană individual.
Sculptura am utilizat -o atât în lucrul cu familia, dar mai ales în terapia de cuplu.
Exemplu de exercițiu făcut : Cuplu venit în terapie pentru reconectare emoțională – I-am rugat să
adopte o poziție fizică care să reflecte starea mariajului lor. S-au așezat spate în spate cu brațele
încrucișate (poziție ce denotă lipsa comunicării, dar faptul că sunt acolo pentru copii, că fac față
lumii împreună, dar nu sunt deschiși un ul cu altul). Am mers pe întrebări de genul: “Cum vă simțiți
în această poziție? /Cum îl simțiți pe partener? /Ce puteți face din poziția în care sunteți acum? /
Ce simțiți nevoia să faceți?/ Ce nu vă doriți să faceți din această poziție?” Iar dup ă răspunsu l la
întrebări i -am rugat să încerce o nouă poziție. Au ales să se întoarcă față în față și să își unească
palmele, deși au păstrat distanță între ei (de aici interpretarea mea cum că își doresc să fie suport
unul pentru celălalt, să comunice). Bineînțeles , am continuat cu întrebări din noua poziție.
Sculptura pentru mine a devenit “ tabloul ” familiei/ cuplului, o scen ă în care “actorii” prezintă și
transmit o imagine a vieții lor.
În terapia cu copii, am folosit desenul familiei ca și tehnică pentru a vedea de multe ori familia
prin ochii copilului. Din toate aspectele relevante , omisiunea unor membrii ai familie i din desen
sau culorile folosite pentru a reprezenta o persoană au avut semnificația cea mai mare. (Exemplu :

8 | P a g e
fratele mai mic nu a fost reprezentat deloc în desen de către fratele mai mare , gelos și furios pe el ;
bunica care era nemulțumită tot timpul și critica copii a fost desenată cu negru).
În terapia individuală, de multe ori au fost utile tehnica scaunului gol și scrisoarea
terapeutică . Am folosit aceste tehnici atunci când clientul avea să spună ceva unei persoane
decedate (exemplu: 2 cliente a căror mamă a decedat au compus o scrisoare, una din ele a și depus
scrisoarea la mormântul mamei), sau persoane cu care nu păstrează legătura , dar au sentimente de
furie, frustrare (exemplu: clientă cu care am folosit scaunul gol ca și reprezentație a tatălui).
Scrisoarea terapeutică am folosit -o și eu cu o clientă ce a renunțat brusc la terapie după câteva
ședințe. I -am prezentat pe scurt , prin email, un rezumat al progresului terapeutic și am încercat să
întăresc povestea alternativă dezvoltată în cadrul ședințelor. Clienta a revenit după 4 luni în terapie.
Încheierea terapiei s-a realizat de multe ori de comun a cord, dar au fost și cazuri care au
renunțat pe parcurs (exemplu: clienta a făcut o programare la o ședință la care nu s -a mai prezentat,
un alt clien t a anunțat că nu poate veni la programarea făcută și va reveni pentru o nouă
programare) . Ipotezele pe ca re le-am avut în vedere în cazul unui abandon pe parcursul terapiei au
fost:
• clientul nu a văzut ce ar avea de câștigat din continuarea terapiei;
• clientul nu e ra pregătit pentru schimbare, durerea pe care schimbarea putea să o provoace
era mai mare decât problema în sine și nu a putut face față în ace l moment ;
• ritmul simțit de client a fost fie prea alert, au fost prea multe noi informații introduse în
sistem într -o perioadă scurtă de timp și clientul a vea nevoie să integreze ideile sau ritmul a
fost prea lent și clientul nu a simțit o evoluție a terapiei;
• clienții au rezolvat problema prin propriile resurse sau chiar le -au fost de ajutor câteva
ședințe
• reziliența familiei/ cuplului/ clientului a fost foarte mare
• eu ca și terapeut am greșit sau nu am avut competența necesară pentru a ajuta în acel caz
• a intervenit un eveniment neprevăzut (chiar am avut o clientă care a renunțat după multe
ședințe pentru o intervenție chirurgicală la genunchi ce o imobiliza pentru o perio adă de 6
luni)
După scurta perioadă de practică am concluzionat că percepția clientului este foarte
importantă pentru succesul terapiei. Indiferent de metoda aplicată, experiența dobândită, dacă
clientul nu mă percepe ca o persoană în care poate avea încredere, care nu j udecă, care manifestă
înțelegere și empatie , respect și interes, șansele de rezultat favorabil al terapiei sunt mici.
Un alt aspect important mai ales pentru un practician începător mi se pare autoreflex ivitatea
mea ca și terapeut. Tocmai pentru că experiența mea în practică este mică și personalul meu poate
influența direcția terapiei, consider necesară o monitorizare permanentă a poziției mele ca terapeut
în sistemul terapeutic și căutarea unor răspunsuri la următoarele întrebări:
❖ Care sunt presupunerile mele legate de familie/ cuplu/client și problema lor/ lui?
❖ În ce fel influențează aceste presupuneri intervențiile mele?
❖ Care este efectul acestor intervenții asupra clientului?
❖ Ce influență are clientul asupra mea ?
❖ Care este reacția mea la comportamentul clientului?
❖ Pe baza reacției mele emoționale ce ipoteze pot formula despre client și cât de reale sunt
ele?
Nu sunt de acord cu utilizarea unor chestionare, dar c onsider feedback -ul constructiv pentru
dezvoltarea unei relații terapeutice reușite, motiv pentru care solicit și ofer feedback la finalul
fiecărei ședinț e. Încerc să aflu dacă clientul:

9 | P a g e
✓ s-a simțit auzit, ascultat, înțeles ;
✓ crede că au fost atinse în cadrul ședinței toate punctele dorit e;
✓ crede că modul meu de abordare ca și terapeut i se potrivește;
✓ crede că ședința per total și -a atins scopul sau nu;
Supervizarea și intervizarea au fost deosebit de utile atunci când am avut un sentiment
de “împotmolire” legat de evoluția unui caz anume. Au ajutat prin experiența și expertiza cu
care au venit colegii, prin oferirea unor perspective noi asupra cazului, prin generarea un or
noi ipoteze, idei și tehnici diferite, dar și prin detașarea față de caz.
Recunoașterea limitelor o con sider o calitate esențială pentru succesul meu în terapie.
Cred că este mult mai important decât să ajutăm, să tratăm, să nu facem mai mult rău .
Ca și concluzie de final, după experiența mea pot spune că:
➢ empatia mea ca și terapeut în momentul „ai ci și acum” cu clientul este valoroasă,
perspectiva acestuia față de ședința de terapie este de multe ori complet diferită de a
mea ca terapeut;
➢ trebuie să țin cont de faptul că eu ca și psihoterapeut am mai mulți clienți, dar clientul
un singur psihoterap eut;
➢ dacă eu nu sunt autentică și “reală” în relația cu clientul , nici acesta care , oricum vine
în terapie cu un grad mare de anxietate , nu va fi, nu va putea să se dezvăluie;
➢ ca și terapeut trebuie să fiu atentă la “vindecarea” aparentă, dar și la ajutorul
(materialul) oferit în permanență de client;
➢ este important să ajut clienții să își asume responsabilitatea , să înțeleagă rolul pe care
ei înșiși îl au în propria stare de nefericire ; atâta timp cât clientul crede că problema
lui este rezultatul a ceva ce nu poate controla (acțiunile altora, nedreptate, gene, etc.)
intervenția mea ca terapeut este minoră
➢ este esențial să fac însemnări după fiecare ședință ;
➢ să țin cont de tot ceea ce înv ăț- tehnici, metode, abordări, dar să îmi dezvolt un stil al
meu, propriu și personal;

10 | P a g e
Bibliografie

1. Virginia Satir, Terapia familiei, București, Editura Trei, 2011
2. Virginia Satir, Arta de a făuri oameni, București, Editura Trei, 2010
3. Irvin D. Yalom M.D, Darul psihoterapiei, București, Editura Vellant, 2011
4. Dr. Sue Johnson, Ține -mă strâns în brațe – Șapte conversații pentru o viață de iubire,
București, Editura Act și Politon, 2017
5. Zoltan Konya și Agnes Konya, Terapia familială sistemi că, Iași, Editura Polirom, 2012
6. Iolanda Mitrofan și Diana Lucia Vasile, Terapii de familie, București, Editura SPER, 2012
7. Franz Rupert, Traumă, atașament, constelații familiale – Psihoterapia traumei, București,
Editura Trei, 2012
8. Brandy Engler și David Re nsin, Bărbații de pe canapeaua mea, București, Editura Litera,
2013
9. Jeffrey A. Kottler și Jon Carlson, Mumia de la masa din sufragerie, București, Editura Trei,
2011
10. Robin Nordwood, Femei care iubesc prea mult, București, Editura Litera, 2014
11. Jim Wilson, Terapia centrată pe copil , Iași, Editura Polirom, 2011
12. Rudolf Dreikurs M.D. și Vicki Soltz R.N, Cum să crești copii fericiți, București, Editura
IPPA, 2011
13. Dr. Laura Markham, Părinți liniștiți, copii fericiți, București, Editura Multi Media Est
Publishing, 2015
14. Lawrence J. Cohen, Rețete de jocuri, De ce și cum să te joci cu copilul tău, București,
Editura Trei, 2012