Cf7a723a5cteoria Generala A Obligatiilor [614224]

CURS DE DREPT CIVIL
TEORIA GENERALĂ A OBLIGAȚIILOR

2

3
Prof. univ. dr. CORNELIU TURIANU

CURS DE DREPT CIVIL
TEORIA GENERALĂ A OBLIGAȚIILOR

EDITURA UNIVERSITARĂ
București, 2014

4 Colecția ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

Redactor: Monica Stoian
Tehnoredactor: A meluța Vișan
Coperta: Monica Balaban

Editură recunoscută de Consiliu l Național al Cercetării Științi fice (C.N.C.S.) și
inclusă de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplome lor și Certificatelor
Universitare (C.N.A.T.D.C.U.) în categoria editu rilor de presti giu recunoscut.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
TURIANU, CORNELIU
Curs de drept civil : teoria gen erală a obligațiilor /
Corneliu Turianu. – București : Editura Unive rsitară, 2014
Bibliogr.
ISBN 978-606-28-0119-9

347(075.8)DOI: (Digital Object Identifier): 10.5682/978606-2801 199

© Toate drepturile asupra acestei lucrări sunt rezervate, nicio parte din această
lucrare nu poate fi copiată fără acordul Editur ii Universitare

Copyright © 2014
Editura Universitară
Editor: Vasile Muscalu
B-dul. N. Bălcescu nr. 27-33, Sector 1, București
Tel.: 021 – 315.32.47 / 319.67.27
www.editurauniversitara.ro e-mail: redactia@ed iturauniversitara.ro

Distribuție: tel.: 021-315.32.47 /319.67.27 / 0744 EDITOR / 072 17 CARTE
[anonimizat]
O.P. 15, C.P. 35, București
www.editurauniversitara.ro

5

CUPRINS
TITLUL I
NOȚIUNEA DE OBLIGAȚIE. CLASIFICAREA
OBLIGAȚIILOR
CAPITOLUL I. NOȚIUNEA DE OBLIGAȚIE CIVILĂ ………… 11
CAPITOLUL II. CLASIFICAREA OBLIGAȚIILOR ……………. 15
§1. Obligația legală și obligația naturală ……………….. ……….. 15
§2. Clasificarea obli gațiilor după iz voare ……………….. ………. 16
§3. Clasificarea obliga țiilor după obiect ul lor …………… ……… 17
§4. Clasificarea obliga țiilor după efect ele lor …………… ……… 18
§5. Clasificarea obligațiilor după opozabilitatea lor ……… ….. 20
TITLUL II
ACTUL JURIDIC IZVOR DE OBLIGAȚII
CAPITOLUL I. CONTRACT UL ………………………………………… 23
§1. Noțiunea și clasificar ea contractel or civile ………….. ……… 23
1. Definirea c ontractului ………………………………. …………….. 23
2. Clasificarea contract elor ……………………………. ……………. 25
§2. Libertatea contract uală …………………………….. ……………… 32
1. Principiul aut onomiei de voință ………………………. ………. 34
2. Limitări aduse principiului autonomiei de voință ……….. . 35
§3. Condițiile esențiale pentru validitatea contractului …… …. 36
§4. Încheierea c ontractului …………………………….. ……………… 38
1. Oferta …………………………………………….. ……………………. 39
2. Accepta rea …………………………………………. …………………. 42
3. Momentul și locul înc heierii contractului………………. ….. 43

6 §5. Efectele cont ractului civil …………………………. ………………. 45
1. Principiile care guvernează efectele contractului civil ………………………………………………… ………………………. 45
2. Excepții de la principiul relativității efectelor
contract ului ………………………………………….. ………………….. 46
3. Efectele speciale ale contractelor sinalagmatice ……….. .. 52
CAPITOLUL
II. ACTUL JURIDIC UNILATERAL IZVOR
DE OBLIGAȚII …………………………………………….. …………………. 58
§1. Precizări p realabile ……………………………….. ……………….. 58
§2. Caracterizarea actului juridic de formație unilaterală,
ca izvor de obliga ții ………………………………….. …………………… 59
§3. Cazuri de acte juridice unilaterale – apreciate în
literatura de specialitate ca fiind izvoare de obligații …… ……. 59
TITLUL III
FAPTUL JURIDIC IZVOR DE OBLIGAȚII
CAPITOLUL I. FAPTUL JURIDIC LICIT …………………………… 62
§1. Îmbogățirea făr ă just cauză …………………………. …………… 62
1. Regleme ntare ……………………………………….. ………………. 62
2. Condițiile îmbogățirii fără justă cauză ……………….. …….. 63
§2. Gestiunea de afaceri ……………………………….. ………………. 65
1. Condițiile gestiun ii de afaceri ………………………. …………. 66
2. Efectele gesti unii de a faceri ………………………… ………….. 68
§3. Plata ne datorată …………………………………… …………………. 70
1. Definiția plății nedatorate ………………………….. ……………. 70
2. Condițiile restituirii pl ății nedatorate ………………. ……….. 70
3. Acțiunea în restituir ea plății neda torate ……………… ……… 71
CAPITOLUL II. FAPTUL JURIDIC ILICIT ………………………… 72
§1. Răspunderea civ ilă delic tuală ……………………….. ………….. 72
1. Prejudiciul ………………………………………… ………………….. 73
2. Fapta i licită ………………………………………. …………………… 82
3. Raportul de cauzalita te ……………………………… ……………. 89
4. Vinovăția ………………………………………….. ………………….. 90
§2. Răspunderea delictuală pentru fapta proprie …………… …. 94

7 1. Răspunderea civilă delictuală a minorilor și a
persoanelor puse s ub interd icție ………………………… ………… 94
2. Răspunderea altor persoane lipsite de discernământ ……. 9 5
3. Răspunderea civilă delictuală a persoanei lipsite de
discernământ ………………………………………….. ………………… 97
4. Răspunderea pentru fapta proprie a persoanei juridice …. 9 8
§3. Răspunderea civilă delictuală pentru fapta altuia ……… . 102
1. Răspunderea pentru fapta minorului sau al celui pus sub interd icție ……………………………………….. ………………… 105
2. Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului ……. 110
3. Răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate de lucruri, în general, animale și ruina edificiului 11 5
4. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale ….. 122
5. Răspunderea pentru r uina edifi ciului ………………….. ….. 125
TITLUL IV
EXECUTAREA OBLIGAȚIILOR
CAPITOLUL
I. CONSIDERAȚII PREALABILE ……………….. 131
CAPITOLUL II. EXECUTAREA DIRECTĂ ……………………… 133
§1. Plata …………………………………………….. ……………………… 134
1. Subiectele plății …………………………………… ………………. 135
2. Condițiile plății …………………………………… ………………. 135
3. Locul plății ……………………………………….. ………………… 136
4. Data pl ății ………………………………………… …………………. 136
5. Dovada plății ………………………………………. ………………. 137
§2. Punerea în întârzi ere a deb itorului ………………….. ………. 137
CAPITOLUL III. EXECUTAREA SILITĂ…………………………. 139
§1. Executarea silită în natură …………………………. …………… 139
§2. Executarea prin echivalent ………………………….. ………….. 141
TITLUL V
RĂSPUNDEREA CIVILĂ CONTRACTUALĂ
CAPITOLUL I. NOȚIUNEA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ
CONTRACTUALĂ ………………………………………….. ……………. 143
§1. Considerații prelimi narii …………………………… ……………. 143

8 §2. Cauze exoneratoar e de răs pundere …………………….. ……. 145
§3. Alte clauze de exonerare ……………………………. …………… 147
§4. Condițiile răspunderii civile cont ractuale ……………. ……. 147
CAPITOLUL II. EXECUTAREA INDIRECTĂ (PRIN
ECHIVALENT) A OBLIGAȚIILOR CONTRACTUALE ……. 156
§1. Daune-interese. Noț iune. Clasificare …………………. …….. 157
§2. Condițiile acordării daunelor-inte rese ……………….. …….. 158
§3. Evaluarea daunelo r-intere se …………………………. ………… 160
1. Evaluarea judiciară …………………………………. ……………. 160
2. Evaluarea legală ……………………………………. …………….. 161
3. Evaluarea c onvenționa lă ……………………………… ……….. 162
§4. Punerea în î ntârziere ………………………………. ……………… 165
TITLUL VI
TRANSMITEREA OBLIGAȚIILOR
CAPITOLUL I. SUBROGAȚIA ÎN DREPTURILE
CREDITORULUI ………………………………………….. ……………….. 171
CAPITOLUL II. CESIUNEA DE CREANȚĂ …………………….. 173
CAPITOLUL III. CESIUNEA DE DATORI E …………………….. 175
CAPITOLUL IV. CESIUNEA CONTRACTUL UI ………………. 176
TITLUL VII
TRANSFORMAREA ȘI STINGEREA OBLIGAȚIILOR
CAPITOLUL I. TRANSFORMAREA OBLIGAȚIILOR ……… 178
§1. Nova ția …………………………………………… ……………………. 178
1. Noțiune ……………………………………………. …………………. 178
2. Clasificare ………………………………………… ………………… 178
3. Condițiile novației …………………………………. …………….. 179
4. Efectele novației …………………………………… ……………… 179
§2. Delegația …………………………………………. …………………… 179
1. Noțiune ……………………………………………. …………………. 179
2. Clasificare ………………………………………… ………………… 180
3. Efectele de legației …………………………………. …………….. 180
CAPITOLUL II. STINGEREA OBLIGAȚII LOR ………………… 181
§1. Precizări p realabile ……………………………….. ……………… 181

9 §2. Compensația (institu ție echivalen tă plății)……………. …… 182
1. Compensa ția leg ală ………………………………….. ………….. 182
2. Compensația convenționa lă și judecă torească …………… 183
§3. Confuziunea (procedeu legal de stingere a obligațiilor
fără execu tare) ……………………………………….. ………………….. 183
§4. Darea în plată (procedeu convențional de stingere a
obligației, echiv alent plății) ………………………….. ……………… 183
§5. Remiterea de datorie (mod convențional de stingere a
obligației fără ca acea sta să fie executată) ……………… ……… 184
§6. Imposibilitatea fo rtuită de executare ………………… ………. 184
TITLUL VIII
GARANȚIILE DE EXECUTARE A OBLIGAȚIILOR
CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE ………………….. 186
§1. Noțiunea de garanții de executare a obligațiilor ………. .. 186
§2. Clasificarea garan țiilor ……………………………. …………….. 188
CAPITOLUL II. GARANȚIILE GENERALE DE
EXECUTARE A OBLIGAȚII LOR ……………………………………. 189
§1. Dreptul de gaj gener al al creditorilor ……………….. ……… 189
§2. Acțiuni ac cesorii ………………………………….. ………………… 190
1. Acțiunea oblică (subrogatorie) ……………………….. ……… 190
2. Acțiunea pauliană (revocatorie) ………………………. …….. 193
CAPITOLUL III. GARANȚIILE PERSONAL E ………………….. 195
§1. Fideius iunea ………………………………………. …………………. 196
1. Definiția și reglemen tarea fide iusiunii ……………….. …… 196
2. Felurile fid eiusiunii ……………………………….. …………….. 196
3. Caracterele juridi ce ale fideiusiunii …………………. ……… 197
4. Efectele fi deiusiunii ……………………………….. ……………. 198
5. Stingerea fi deiusiunii ………………………………. …………… 202
CAPITOLUL IV. GARANȚIILE REALE ………………………….. 203
§1. Gajul …………………………………………….. …………………….. 205
1. Defin iție ………………………………………….. …………………. 205
2. Constituirea gajului ………………………………… ……………. 205
3. Obiect …………………………………………….. ………………….. 206
4. Caractere juridice ………………………………….. …………….. 207

10 5. Condiții de constitu ire a ga jului …………………….. ………. 208
6. Efectele gajului ……………………………………. ……………… 209
7. Încetarea contra ctului d e gaj ………………………… ……….. 211
§2. Ipot eca …………………………………………… …………………….. 212
1. Definiție și re glementa re ……………………………. …………. 212
2. Caracterele generale ale tuturor felurilor de ipoteci …… 212
3. Bunurile care pot face obi ectul unei ipoteci …………… … 213
4. Felurile ipotecii și f ormalitățile de constituire ………. ….. 213
5. Stingerea ipotecii ………………………………….. ……………… 218
§3. Privile giile ………………………………………. ……………………. 219
1. Definiție și re glementa re ……………………………. …………. 219
2. Caractere juridice ………………………………….. …………….. 219
§4. Dreptul de retenție ………………………………… ………………. 220
1. Definiție și re glementa re ……………………………. …………. 220
2. Caracterele juridice ale dreptului de retenție …………. …. 224
3. Condițiile invocării dreptului de retenție pe cale judici ară …………………………………………….. ………………….. 225
4. Stingerea dreptu lui de retenție ………………………. ……….. 226
ANEXA …………………………………………………….. ……………………… 228

11
TITLUL I
NOȚIUNEA DE OBLIGAȚIE. CLASIFICAREA
OBLIGAȚIILOR
CAPITOLUL I. NOȚIUNEA DE OBLIGAȚIE CIVILĂ
• Etimologic, termenul de obligație provine din cuvântul
obligatio , care însemna în latina veche „a lega” pe cineva, „din
pricina” neexecutării prestației pe care o datora altuia.
În dreptul roman, termenul de obligație, în accepțiunea sa
inițială, însemna o legătură pur materială ( vinculum corporis ),
concretizată, între două persoane, constând în înlănțuirea
debitorului față de creditor.
Urmare a dezvoltării societății romane, cu timpul,
noțiunea de obligație încetează de a mai fi înțeleasă doar ca o
simplă legătură materială ( vinculum corporis ), devenind o
legătură pur juridică (vinculum juris ), în virtutea căreia
creditorul îi putea cere debitorului să dea ( dare), să facă
(facere ) sau să nu facă ( non-facere ), iar, la nevoie, să recurgă la
constrângere pentru asigurarea executării prestației respective .

12 • Literatura juridică de specialitate1 atribuie acestui
termen un triplu sens:
– Lato sensu , termenul de obligație se folosește pentru a
desemna raportul juridic obligațional cu cele două laturi ale
sale (activă, creanța creditorului și pasivă, datoria debitorul ui);
– Stricto sensu , i se conferă numai semnificația de datorie
a debitorului;
– Într-un al treilea sens, termenul în discuție primește
semnificația de înscris constatator al unei obligații
(instrumentum ), în astfel de situații făcându-se confuzie între
raportul juridic obligațional și înscrisul constatator al exist enței
sale.
Așadar, rezultă că obligația se analizează, înainte de
toate, ca un raport juridic la care participă creditorul și
debitorul. Termenul creditor sugerează că participantul
r e s p e c t i v a a v u t î n c r e d e r e ( credere ) în celălalt participant, în
vreme ce termenul debitor indică faptul că subiectul pasiv
datorează ( debit ) o prestație subiectului activ.
În virtutea raportului juridic de obligație, creditorul
dobândește un drept de creanță, iar debitorul se îndatorează la o
prestație corelativă numită datorie .
În virtutea unei definiții legale a obligației în Codul civil
anterior, în literatura juridică din perioada interbelică s-a
considerat că obligația civilă comportă două accepțiuni:
– În sens larg, ea constituie „ o legătură juridică între
două sau mai multe persoane, în virtutea căreia, o parte,
numită debitor, se obligă față de alta, numită creditor, la

1 Pentru dezvoltarea istorică a noțiunii de obligație, a se vede a I. Albu,
Drept civil. Introducere în studiul obligațiilor , Ed. Dacia, Cluj Napoca,
1984, p.14-30.

13 executarea unei prestațiuni pozit ive sau negative, adică la un
fapt sau la o abstențiune ”1.
De aici rezultă că obligația este, în realitate, un raport
juridic al cărui conținut este format din două elemente: sarcin a
debitorului și dreptul creditorului ori creanța.
Este motivul pentru care autorul citat denumește
obligațiile drepturi de creanță, subliniind, totodată, că întru cât
ele constau în raporturi între persoane, mai pot fi numite și
drepturi personale;
– În sens restrâns, se numește obligație numai unul dintre
termenii raportului, anume sarcina debitorului.
• În absența unei definiții legale a obligației, în doctrina
juridică postbelică, unii autori au definit obligația ca fiind
„raportul juridic în temeiul căr uia o persoană este ținută să
dea, să facă sau să nu facă ceva în favoarea unei alte
persoane ”2.
De asemenea, acest din urmă autor precizează, totodată,
că raportul juridic de obligație primește sensuri diferite în
funcție de felul în care este considerat: dacă este privit din
punct de vedere al creditorului el se numește drept de creanță,
iar dacă este privit din punct de vedere al debitorului, el se
numește datorie.
Analizând cele două concepții exprimate în epoci
diferite, s-a observat că, și într-un caz și în celălalt, ideea este
aceeași: obligația dobândește semnificații diferite în funcție de
unghiul sub care este privită, respectiv drept de creanță sau
datorie3.

1 A se vedea C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat
de drept civil român , vol. II, Ed. Național, București, 1929, p.511.
2 T.R. Popescu, Introducere , în „ Teoria generală a obligațiilor ”, de T.R.
Popescu, P. Anca, , Ed. Științifică, București, 1968, p.9.
3 Criticând această concepție, D. Hantea ( Cu privire la conținutul
noțiunii de obligație civilă , în „Dreptul” nr.5/1998, p.40-43) propune ca, pe

14 Actualul Cod civil definește obligația civilă în art.1164
C.civ. ca fiind „ o legătură de drept în virtutea căreia debitorul
este ținut să procure o prestație creditorului, iar acesta are
dreptul să obțină p restația datorată ”.
În raport de conținutul acestei definiții, obligația civilă
este îndatorirea subiectului activ al raportului juridic de a
avea o anumită conduită, corespunzătoare dreptului subiectiv
corelativ, conduită care constă în a da, a face sau a nu face
ceva și care, la nevoie, poate fi impusă prin forța coercitivă a
statului .
Așadar, elementele definitorii ale obligației civile sunt
următoarele:
– obligația civilă înseamnă, întotdeauna, o îndatorire a
subiectului pasiv (iar nu o posibilitate) de a avea o conduită
corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ.
În conținutul raportului juridic de obligație constatăm
existența dreptului de creanță al creditorului și totodată
obligația corespunzătoare a debitorului;
– îndatorirea poate consta în obligația pozitivă de „a da”
(dare) și „a face” ( facere ) ori în obligația negativă de „a nu
face ceva” ( non-facere );
– în caz de neconformare de bună voie, îndatorirea poate
fi impusă subiectului pasiv prin forța de constrângere a statul ui.

viitor, să se renunțe la această abordare unilaterală a obligaț iei ca un drept
de creanță sau ca o datorie, în funcție de unghiul sub care est e privită
obligația, motivând că nimic nu justifică nici pe plan practic, nici pe plan
teoretic abordarea sa unilaterală, fie numai ca drept de creanț ă, fie numai ca
datorie.

15 CAPITOLUL II
CLASIFICAREA OBLIGAȚIILOR
Obligațiile civile (corelative drepturilor) pot fi clasificate
în funcție de diferite criterii, astfel:
§1. Obligația legală și obligația naturală
În primul rând distingem obligația legală și obligația
naturală . Ceea ce deosebește obligația naturală de cea legală,
este lipsa sancțiunii legale pentru legătura juridică ( juris
vinculum ) dintre două persoane.
Obligația naturală, întrucât est e o obligație fără sancțiune,
nu poate face obiectul executării silite, dar dacă este executa tă
de bună voie nu se admite repetițiunea (art.1471 C.civ.).
Obligația naturală este deci susceptibilă de plată
voluntară , dar nu poate fi cerută de creditor prin acțiune.
Doctrina a încercat să contureze trei categorii de obligații
naturale, și anume:
a) obligații civile degenerate sau care nu își ating
scopul , adică obligații civile care nu au avut suficientă putere
pentru a exista ca atare, subzistând ca obligații naturale. Ast fel,
în cazul datoriei stinse prin prescripție este vorba de o oblig ație
degenerată deoarece creditorul poate să nu invoce prescripția ș i
dacă totuși s-a făcut plata, aceasta nu va fi restituită. Tot a stfel,
obligația civilă care nu-și atinge scopul este întâlnită în ipo teza
în care, de pildă, un interzis a încheiat un contract în timpul
unui interval de luciditate și, dacă debitorul devine capabil ș i
plătește de bună voie acea datorie, plata rămâne valabilă;
b) obligații morale transformate în obligații naturale , de
exemplu în cazul în care obligația alimentară este acordată în
situații neprevăzute de legislația în vigoare ori în cazul

16 despăgubirii acordate unei persoane care a suferit paguba în
condiții care excludeau răspunderea juridică a celui care îl
despăgubește;
c) datoriile de onoare c a , d e p i l d ă , d a t o r i a c a r e
rezultă din joc sau prinsoare.
§2. Clasificarea obligațiilor după izvoare
Potrivit Codului civil, sunt izvoare ale obligațiilor:
contractul, cvasicontractul, de lictul, cvasidelictul și legea.
a) Contractul este definit la art.1166 C.civ ca un acord
de voință între două sau mai multe persoane în vederea
constituirii, modificării sau s tingerii unui raport juridic.
b) Cvasicontracul este definit ca un fapt licit și voluntar
din care se naște o obligație către o altă persoană sau obligaț ii
reciproce între părți.
În această categorie, Codul nostru civil cuprinde
gestiunea de afaceri, care constă în fapta unei persoane de a
gera (administra) interesele altei persoane fără a exista un
mandat din partea acelei persoane (art.1330-1340 C.civ) și
plata lucrului nedatorat , care se caracterizează prin aceea că o
persoană plătește alteia o datorie care nu există sau care nu î i
incumbă, ceea ce implică restituirea sumei plătite (art.1341-
1344 C.civ.).
c) Delictul este un fapt intențional și ilicit.
d) Cvasidelictul este un fapt ilicit săvârșit fără intenție,
dar prin imprudență sau neglijență.
Legea este acel izvor de obligații care nu necesită
intervenția unui fapt juridic, obligațiile luând naștere direct ș i
nemijlocit din lege, ca de pildă obligațiile fiscale, pensiile
alimentare, obligațiile tutorelui etc.

17 §3. Clasificarea obligaț iilor după obiectul lor
În această clasificare1 deosebim:
a) Obligațiile patrimoniale și nepatrimoniale , ultimele
fiind legate de drepturile de familie sau de drepturile
personalității, ca de exemplu obligațiile alimentare;
b) Obligațiile pecuniare – care poartă asupra unor sume
de bani și care pot fi totdeauna executate – și obligațiile car e
impun o acțiune ori o abținere și care pot fi executate în natură ,
iar în caz de neexecutare implică despăgubiri2;
c) Obligațiile de a da (dare) , de a face (facere ) sau de a
nu face (non facere)
Obligația de a da este raportul juridic de obligații în care
debitorul este îndatorat să constituie sau să transmită, cu tit lu
oneros sau gratuit, un drept real în patrimoniul creditorului s ău.
Așa sunt: obligația vânzătorului de a transmite cumpărătorului
dreptul de proprietate asupra bunului care se vinde; obligația
donatorului de a transmite donatarului dreptul de proprietate
asupra bunului donat. Obligația de a da nu se confundă cu
obligațiile care au ca obiect prestația de a preda sau remite
bunul înstrăinat în stăpânirea cr editorului, care sunt obligați i de
a face.
Obligația de a face este raportul juridic de obligații care
are ca obiect orice altă prestație decât aceea de a constitui s au
transmite un drept real. Fac parte din această categorie:
obligația de a preda sau restitui un bun cert sau determinat, î n
individualitatea sa. Așa sunt: obligația vânzătorului de a pred a
cumpărătorului bunul cert care este obiectul contractului de

1 A se vedea L. Pop, Discuții în legătură cu unele clasificări ale
obligațiilor după obiectul lor , în „Dreptul” nr.8/2005, p.54-77.
2 Cu privire la deosebirile dintre obligațiile bănești sau pecun iare și
obligațiile în natură, a se vedea I. Albu, Probleme actuale privind obligațiile
civile pecuniare , în „Revista română de drept” nr.8/1983, p.10-11.

18 vânzare-cumpărare; obligația donatorului de a preda
donatarului bunul donat (în aceste situații dreptul de propriet ate
s-a transmis de plin drept, ex. lege , în momentul perfectării
contractului); obligația locator ului de a preda locatarului bun ul
închiriat și de a-i asigura pașnica lui folosință; obligația
depozitarului de a restitui deponentului bunul ce i-a fost dat în
depozit; obligația de a realiza o lucrare, de a confecționa un
lucru, de a repara un bun al altuia etc.
Obligația de a nu face este raportul juridic de obligații în
care debitorul este obligat să se abțină de la ceea ce ar fi fo st
îndreptățit să facă în lipsa legăturii juridice dintre el și cr editor.
De exemplu, obligația de a nu construi într-un anumit loc sau
un anumit edificiu; obligația cel ui care a dobândit un fond de
comerț, de a nu schimba natura comerțului practicat de cedent;
obligația celui care a cesionat clientela de a nu face concuren ță
cesionarului (avocatul sau medicul cu cabinet propriu etc.)
Încălcarea acestor obligații dă dreptul creditorului de a
cere instanței de judecată obligarea debitorului la plata de
daune-interese1 pentru prejudiciul cauzat.
§4. Clasificarea obligațiilor după efectele lor
Clasificarea obligațiilor în: a) obligații de rezultat și b)
obligații de mijloace are în vedere criteriul efectelor acestora.
Este de rezultat (numită și determinată ) acea obligație
care constă în îndatorirea debitorului de a obține un anumit
rezultat, precis determinat, în favoarea creditorului. Și mai
mult, debitorul garantează creditorului că rezultatul va fi

1 Potrivit art.1530 C.civ., „ Creditorul are dreptul la daune interese
pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat ș i care este
consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz,
culpabile a obligației ”.

19 obținut. De exemplu, obligația transportatorului de a preda
marfa la destinație în bună stare și în condițiile fixate prin
contractul de transport de mărfuri.
Obligația de rezultat creează astfel, o veritabilă garanție
d e e x e c u t a r e p e c a r e d e b i t o r u l ș i – o a s u m ă e x p r e s o r i l e g e a o
pune în sarcina sa, față de creditorul său; creditorul are astf el
garanția că va obține fie rezultatul sau prestația la care
debitorul este îndatorat, fie repararea prejudiciului cauzat, d acă
rezultatul promis nu a fost obținut.
Este de diligență (numită și de mijloace ) acea obligație
care constă în îndatorirea debitorului de a depune toată
stăruința pentru obținerea unui anumit rezultat, fără însă a
garanta creditorului că rezultatul urmărit va fi și obținut. În
măsura în care debitorul a dat dovadă de diligență și prudență,
făcând tot ceea ce este în stare să facă pentru obținerea acelu i
rezultat, prestația la care este îndatorat se consideră executa tă,
indiferent că acel rezult at a fost sau nu obținut.
De exemplu, medicul se obligă să recurgă la toate
mijloacele pe care le oferă știința medicală și să dea dovadă d e
diligența necesară pentru a pune un diagnostic corect și să
aplice tratamentul adecvat în vederea vindecării pacientului; e l
însă nu garantează rezultatul urmărit, adică învingerea maladie i
și însănătoșirea pacientului. Cu alte cuvinte, medicul nu
promite vindecarea, obligația sa fiind numai de prudență și
diligență.
Tot astfel, obligația avocatului de a pune în valoare toate
cunoștințele juridice și diligența pentru a câștiga procesul în
care clientul său este parte; obligația unui specialist dintr-u n
domeniu oarecare de a pregăti o persoană în vederea
promovării unui examen sau reușitei la un concurs etc.
Importanța acestei clasificări se remarcă în domeniul
probelor, în sensul că în cazul neexecutării obligației de
rezultat creditorul este scutit de probă, sarcina acesteia

20 revenindu-i debitorului, în timp ce în situația neexecutării
obligației de mijloace sarcina probei revine creditorului.
§5. Clasificarea obligațiilor după opozabilitatea lor
După cercul persoanelor cărora le sunt opozabile,
obligațiile civile pot fi împărțite în trei categorii: obligați i
obișnuite (opozabile numai „între părți”), obligații opozabile
terților ( scriptae in rem ) și obligații reale ( propter rem ).
a) Obligații obișnuite , care alcătuiesc regula, cărora le
sunt proprii, sub aspectul opozabilității, toate regulile care
cârmuiesc drepturile relative.
Numim „obișnuită” acea obligație care incumbă
debitorului față de care s-a născut. Este obligația opozabilă
„între părți”.
b) Obligații opozabile terților, numite și scriptae in rem,
care se caracterizează prin aceea că sunt atât de strâns legate de
posesiunea unui lucru, încât creditorul nu poate obține
satisfacerea dreptului său d ecât dacă posesorul actual al
lucrului va fi obligat să respecte acest drept, deși nu a parti cipat
direct și personal la forma rea raportului de obligații1.
Ele se caracterizează prin aceea că sunt atât de strâns
legate de posesia unui lucru încât titularul dreptului de crean ță
nu poate obține satisfacerea dreptului său decât dacă posesorul
actual va fi obligat să respecte acest drept, deși nu a luat pa rte
la formarea dreptului de obligație.
Un exemplu clasic de o asemenea obligație opozabilă
terțului care a dobândit un drept real asupra imobilului, în
timpul executării obligației, îl constituie contractul de
închiriere, deoarece, noul proprietar locator va trebui să

1 A se vedea I. Lulă, Privire generală asupra obligațiilor „propter rem ”,
în „Dreptul” nr.8/2000, p.8-22.

21 respecte contractele de locațiune încheiate anterior (art.1811
C.civ.)1.
c) obligații reale, numite și propter rem , care apar ca un
accesoriu al unui drept real și reprezintă adevărate sarcini re ale
care incumbă titularului dreptului real. Exemplu, obligația
deținătorului unui teren agricol de a-l cultiva ori obligația
deținătorului unui bun din patrimon iul național de a-l conserva .
În literatura juridică2 s-a arătat că obligațiile propter re m
sunt sarcini care revin titularului unui drept real și care au
următoarele caractere juridice mai importante: debitorul trebui e
să se găsească în raport direct cu lucrul; obligația reală este
autonomă în raport cu dreptul real, dar are, în același timp, u n
regim de accesorietate față de acest drept; obligația propter
rem se impune debitorului, exclusiv din cauza și în timpul
deținerii lucrului; ea grevează o persoană cu o sarcină din
cauza unui drept real și derivă din lege sau din convenția
părților; obligația are ca obiect fie o prestație pozitivă, fie o
abstențiune.
Așa se întâmplă în majoritatea obligațiilor propter rem
legale: obligația de grănițuire a proprietății prevăzută de art .560
C.civ.; obligația ce revine coproprietarilor în coproprietatea
forțată asupra despărțiturilor comune, asupra părților comune
din clădirile cu mai multe apartamente, prevăzută de art.657
alin.2 C.civ.; obligațiile ce re vin proprietarilor fondurilor
învecinate de a construi despărțituri comune, prevăzută de
art.662 C.civ. etc.

1 A se vedea Tr. Ionașcu, S. Brădeanu, Drepturile reale principale , Ed.
Academiei, București, 1978, p.16-17; I. Adam, Drept civil. Teoria generală
a drepturilor reale, Ed. Europa Nova, București, 1998, p.16-18.
2 A s e v e d e a I . S f e r d i a n , Trăsăturile obligațiilor civile propter rem în
lumina reglementărilor actuale , în „Dreptul” nr.11/2013, p.62-82; I. Albu,
Privire generală asupra rapoartelor de vecinătate, în „Dreptul” nr.8/1987,
p.29-30.