Inserturi de culoare [614188]

5
Abajur

Inserturi de culoare
pe-un ghimpe de cactus.
Ca un pictor de bătălii
stând deoparte
mă simt un rac
bătrân povestind unei
tinere broaște despre
mersul înainte
într-o lume
ce-a luat -o razna.
Drenaj.
Drum ca un acordeon,
muscă locuind pe -un tort,
limbaj ghilotinant din
secolul douăzeci.
Și eram trist,
surâsul Giocondei trebuind
să-l fur când toate
acele decenii
obsedante, pleznind de
tinerețe, nevoia mea
de-albastru
încetinea plângând.
Resorturi.
Autobuzul cu lăstuni

6
ce pleacă chiar acum
lăsând în u rmă
o mare de cuvânt
și iubirea mea de
umbre pe -un colaj
dintr -o poveste dulce
cu cireși amari.
Și omul de la Dunăre,
exercițiul lui de vorbe…
Canon.
Și stă fața fiecăruia
lipită de spatele
celuilalt sfidând
neantul
căruia niciodată
nu-i voi da
un nume.
Pornind din ou,
mers către ou,
întors din nou la ou,
întotdeauna întinde
o mână către
vreun mormânt.
Ca orice conjuncție
abandonată într -o
liniște făcută zdrențe,
schițez un eseu despre
un vânt care -mi îngână
clopotele unei catedrale
luate cu asalt de acei

7
barbari consumatori
de carne fără
pâine și vin.
Și-amurg pe vitralii
încropesc, pe -un efemer
al clipei acesteia
ce-agonizând,
pretinde delirant un sens
și scormonind după sensuri
îmi pare
că despre inocența
unor rebeli indeciși
tot aș mai avea
ceva de spu s:
pericolul din spatele
cuvintelor,
tatăl meu fără
un loc de muncă
vreodată toată
viața lui.
Tablou cu pictor
de bătălii
pornind spre casă.
Și parcă -l duc în spate
pe Gaugain
privindu -și personajele
pe după colț cu
teamă, ascultând cum
într-un sigiliu gal ben
al tăcerii,

8
grav, dureros de grav
pentru care
cuvinte -n Univers
nu mai există,
pică frunza la pământ.

9
Ca acestea două

În genunchi spre cuvinte
și în ceas de seară plec
la drum cu psalmul și
poezia,
ca două metafore în pace
absolută
ce-ar cuprinde într -o lingură
și marea.
Și să cauți esența, minte și inimă
unind
torcând rugăciune la o așezare
de preot
în cetate
și deci
nu ai nimic să mă întrebi?

*

Și iată sens perfect.
Apă beau și sufletele mari…
și nu e că născocind doar
îmi închipui.
Frunze țâșnesc din ram
și gândul mi -l cuprind
cu o inchiziție mută
oglindită -n infinit.
Văd sentimente căzute -n

10
lanțuri. Și plăcerea?
E doar opusul fericirii:
neputință ce ucide bucuria,
Taj Mahal în jurul
unei partide de amor.
Apoi sofismele m ângâind
și minciunile care compun
dragostea.
Viața -i alegere. Dorești o realitate?
…sofismele…îmi simt
memoria pe -atât de veche
ca și nefericirea -mi lipsită
parcă de -un cod secret
și vraja lui
de necuvinte.

*

Corăbii fără pânze la orizont
ca niște femei fără sâni
grăbesc parcă
spre niște orizonturi
eterne
în care cine știe cât de curând
vom locui
fiecare.
Reazim și vis,
apoi tăcere. “Art Nouveau”
cu cerb la intersecție,
omul ce coboară

11
a doua pantă
c-un pas înainte,
doi la dreapta
ca-ntre-un dans
al iele lor
într-o pădure sub viscolul
iernii
și orașul acesta oferind
orice unora ce se
iubesc
în afară de fericire;
orașul acesta cernând
din fiecare
trei laturi de spațiu și una
de timp
acoperind apoi cu uitare totul.
O, rea întâmplare! Carnea și
sângele n -au cum să moștenească
întinderea divină și -atunci
în strigătul și degetul
lui Toma
am scris în sudoarea
frunții
și neodihna gândului
și dacă ceva am făcut
a fost întocmai
ca acestea
două.

12
Confesiune auctorială

Pornit pe -un drum de -ascet și grație -n declin
De cărturar bondoc cu trei pisici și -un cal
Călare pe -un taxi gonind spre -aeroport:
Ideea de poet mă chinuie total.

Ce locus poetic și urbe și grozav
Și calul cel pătrat care devine zmeu
Și parcă tot cioplind foneme de bazalt,
Citiri de frunze se -aștern pe chipul meu.

Spirit mereu la pândă. Spadă și argint,
Complot. Amurguri succesive la Paris.
Einstein revine și ne zice că -i totul
O prostie, o supă cosmică și -un vis.

Și suprarealism. Drapelul zdrențuit.
Hotel din Patras, femeia lui Codin;
Greutate artei ca joc de neînvins
Cu fiece canon ce -nfruntă un destin.

Tipar mintal de vânt căzut în paseism
Nădăjduind un bronz profund și desuet.
Cel care -nvinge -n somn – deci iată -ne ieșind
Din sfere ce ucid ideea de poet.

13

Cuvânt incandescent. Simbol de gra dul trei,
Dileme de hazard dispuse în mănunchi –
Metaforă -n pericol și mereu pe drum,
Ideea de poet mă pune în genunchi.

14
Construc ție poetică

Nebunie și coșmar – oarba
dezlănțuire a răului la
o zi de poimâine în toamna
tiranică a unui poem când
o țigară și -un scriitor din
lumea ta de legi, te cheamă
anacreontic, murind
stupid de holeră.
Pagină de gardă și monodramă
cu parfum de Polul Nord, cu frig
imens plesnind de singurătate
și asta într -o redescoperire
a sentimentului și dansâ nd parcă
printre motoare, idei de forță
și actori frazând solemn doar tensiuni
creatoare, gândești încet și fără
timp că niciodată nu -i cineva
degeaba lângă tine.

*

Zbor către larg, zbor important,
mănușă de șoimar și de fior
baroc ce aruncă ghilimelele
la coș. Și a lua parte, fiind
de partea unei părți de artă și
revoluție. Și calea artei?

15
O subversiune inestetică
ce-și doarme nopțile prin ștreanguri
în așteptare și printre șoapte
de taină cu nădejdea -n gât –
o Doamne! – și astfel țărâna
repusă în mișca re cade
nemăsurat pe gânduri.

*

Și matrice cu mâl amar, moment
de tihnă. Frați ai întâmplării sub
umbra acuzatoare a unei
cruci când într -un spațiu ireal,
mâine fără ieri înseamnă -ntotdeauna
azi. Și tu și el și ea și eu ca unul
ce nu suportă absurdul.
Și iată că anii au trecut…seară
de luni cu filozof preocupat.
Și tu și el și ea și eu în
Heidegger locuind ca o
ipostază a postmodernității –
străini umblând prin Parnas, mușcați
de secunde oarbe în etici și
echități capitaliste și în
abilități dostoievsk iene
unde grădinile cu pomi
răsturnați dau semne de nu și ca
un sens decorticat de scârbă – ca
o vorbă de amvon spusă cu

16
fața la pereți, un cod absurd de
cifre ne -njunghie pe toți
și la rând, savant.

17
Contrapagină

Nevoie de Wagne r – moment cubist,
„Hic incipit” pe culmi de brazi
Și frunze -ngălbenite de platani –
Identitatea lui Cicero azi.

Izvor de nimfe în cântec de mai,
Tragism radical. Absurd sub control,
Studiu pentru pian și chitară
Cu fire de vânt trăind în simbol.

Legi întemeiate pe excepții?
Să lași focul pe mâna unui om,
Căci ce -i probabil nu e și precis
Nici cât metafora din câine -n pom.

Desăvârșire de seară și punct.
Eroi fără chip mă -ndeamnă să calc.
Gramatici de sin și sic -uri expun
Ce-nseamnă o roză pe -un catafa lc.

Nevoie de Wagner – moment solist,
Maria cea Dintâi pe culmi umblând.
„O Absalom, Absalom!” Ce noapte!
Identitatea lui Cicero -n gând.

18
Cump ăt

Dimensiune socială care se
repetă, conflict succesoral,
imagine romantică a
Bărăganului sub clar de
lună, a rborele cel sacru
care se distinge.
Moartea unei lumi și
reînnodarea
alteia?
Că de nevoie
(nu-i așa?)
mai rupi și -o pâine -n două…
cu răbdare.

*

Pe J. – j. (Jackie – junior) l -am luat în
brațe. Lătra puțin și -ncet. Și l -am
mângâiat vreo juma’ de oră
l-am tot mângâiat și se
cunoaște c -a venit
Crăciunul –
fiecare
cu un cadou.
J.- j. la rându -i mi-a făcut
și mie unul, unul mic,
mic de tot pentru

19
care, toată
ziua m -am tot scărpinat. Și
stare de increat la început de drum,
comprimare temporală ce te
obligă poate a ieși din timp.
Și toți visăm și toate -ncep
c-un vis, visul unui ins
banal ce ține -n mâini
un timbru și
parcă un
creion
cu care -i este dat
să scrie doar un banal cuvânt:
răbdare.

*

Corul acțiunilor morale,
piatra cea albă a Atenei,
motocicleta mea cea veche
ce nu mă mai ascultă,
bancul de nisip
al celor finite
din calea
acestei lumi
a întâmplării;
Horațiu cel rece
și neprieten ce m -a trântit
la ultimul examen…

20

*

Și mai mereu
n-am bani, n -am casă,
n-am o mașină, iubita
m-a lăsat de mult și n -am un loc
de muncă. Și mi -e și mie de vreun ban,
de-o casă, de -o mașină sau
de-un loc de…”Patru tanchiști și -un
câine” vă mai amintiți?
Și polonezii
ăia comuniști
ce omorau doar nemți…
Și câinele i -a părăsit.
S-a dus târâș dup -o cățea…Și l -a
naiba, am cincizeci de ani…
cățeli -m-aș și n -am cui…
și parcă inima
câteodată are nevoie
de-o vacanță.

*

Nimic. Ecou banal. Împrejurarea că -n
Focșani…chipurile zeilor și
despre calmul lor cel blând cu
care adesea îmi șoptesc:
mai crește încă
și-așteaptă,

21
deci, răbdare!
Noroc pe mine că
era la parter căci plin de
mulțumire și răbdare, am coborât…
pentru că mi -a venit deodată
să cobor…
din casă…
pe fereastră.

22
Cuvântul care este

Of, propozițiile lui Kant!
Și degeaba -i apă pentru sete
dacă nu -i și rece și c a să-mi
țină toată viața, degeaba -i cald
dacă nu -i și apă.
Da, era un dom cu bolți, Universul
cel nesfârșit, Pământul cel rotund
și Dumnezeu ca unul ce le
cuprindea în fața mea încet.
Iar eu convins că nu -i castel
făr’ de o cameră secretă,
purtam în păr bu cățele de rai
așteptându -L cuminte,
în cărțile mele.

*

Alfa și Omega și punct nodal,
luptătorul cel frumos…Și e că
sunt un băiat de oraș,
sărac băiat,
în brațe cu epitetul
lui Epictet
și câteodată se mai întâmplă
și ceva rău.
Și hâc…! mintea ca o lămâi e:
à bon entendeur, salut!

23
două cuvinte,
o singură baladă, poetul
care-mi sunt
ajutând pe Dumnezeu.

*

Și să fii alergic la apă
atunci când smulgând lacrimi
regilor, e ca și cum ai smulge un amant
de pe mamă -ta – cine coboară
în calambururi e doar
un hoț de buzunare.
Și trebuie că sunt un băiat de
oraș, omul care plimbă roata,
robul ce poartă pe umeri
clopote
prin viața asta
răvășită
ca un pat de curve.

*

Muntele de aur. Să dai un ban
întotdeauna paznicului
muntelui de aur, chiar dacă
Prostea -l cheamă: singurele greșeli
sunt cele omenești deși unii,
un picior că și -ar mânca
doar pentru un pumn,
de aur.

24
*

Decepții și popcorn când
înserarea cade peste
cinematograf și -adesea mă
trezesc punând apă la fiert,
dând gardul cu var, așteptând
banal vreo nouă republică.
Nu, nu -i nimeni în acel
apartament sărac din Moscova
și scuzați această foame!
dictează -n mine un altul.
Unul cât un fluviu de dispreț
pentru ceea ce
nu poate fi
măsură.

*

Of, propozițiile lui Kant!
Ca un întreg ce se -nchide -n sine,
purtare de faclă mă numesc,
misterul vinului și -al pâinii,
copil ce -și pierde primul dinte.
Și ca un rege ce -și așteaptă
măscăricii, continui să -mi caut
răzbunarea ca pe -un vin ales,
deși, nimic nu -i de găsit decât
poate vreun loc de dobitoc în plus

25
în rându l urâților,
în corul lor cel mare.
Concluzii ce obligă…
Și urâții ăștia trebuie că
le convine când frumusețea
vine și din altă parte.

*

Și stau în rugăciune lângă
Milcov, om fiind, frumosul
lui Dumnezeu?
și deși mai mult prost,
poate c -aș putea să fiu
și-un pic deștept, dar nu te
aștepta să -ți fiu
eroul de serviciu!
În rugăciune lângă Milcov…
uleiul și apa, prietenia
și banii…în rugăciune lângă…
colaj, armonie de piatră
și cuvânt…și ce este vântul
dacă nu doar un aer
foarte grăbit?

*

Și într -o zi. Ș i m-am trezit
ștergându -mi numele de pe
cutia de scrisori cu dălțile

26
lui Fidias și -acesta îmi vorbea
alunecând pe ape despre
urâtul ce pare că
se naște liber.
Da, Fidias vorbindu -mi…
iar eu, „orb” cât un bandit
ce nici în oglindă nu -și mai
recunoaște chipu l,
ca un vierme ce se târăște
dup-un elefant, țineam în brațe
prietenia;

of, propozițiile lui Kant!
prietenia cea cu lumea
asta mare ce -ntotdeauna
singur te lasă
la mormânt.

27
Cuvintele

Gândesc în miezul unui cub răsfrânt
în judecăți on line, profet învins
de-un zgomot al verbelor –
al culorilor?
Ca vinul roșu, sângele Domnului
sub semnul câinelui, robit de -un
timbru mistic, pun aștrilor
întrebare și -adesea mă
obișnuiesc cu ipostaza de
străin purtat pe -aiurea de o
nuanță goală și rece, smulsă
hain din Univers
ca pe -o halcă de carne
ce-o rupe un leu bătrân
și leneș
dintr -o pradă.

*

Natură, anti -natură
trans -natură, mersul meu
de-a bușilea de la bătălie
la nimic.
Ca un teatru refuzat, există
case foarte mici
(Creangă av ea una)
ce scindează un eu în jumătăți

28
rivale, ca niște măști de arlechin
la margine de drum – un poem
de rezonanță cât
Apocalipsa lui Ioan.
Și povestesc, ca ”un pacat
de povestariu” umplându -mă
de realitate, alunecând
fabulos de imprecis în câte -un
substa ntiv străin și colțuros
ce se bate constant
cu mine.

*

Tresar căutând cenușa, iarba,
privirea, timpul acesta ca un
topor fără jupân, căruia
parcă i -aș scrie o elegie.
Restaurări, prezență postmodernă,
identificare ”avant la lettre”…
și trebuie că Baco via zicând…
Don Quijote și a sa
supremație evidentă, îmi
sunt profesori cu ruperi de urechi,
”olé!” în pași de castaniete:
”Espa ňa, por favor!”

*

29
Ca un fluviu incert și blând,
articulat, angajând dialoguri,
imprudente, aduc linii de
baroc întârziat înt r-o
privire de orb naiv ce și -a
propus să plece de acasă -n
lume singur.
Poetul un taumaturg? Zona
bravelor truisme. Și traversând
Focșanii pe bicicletă
cuvintele -mi măsoară
doar nimicuri.

*

Scrisoare către părinți. Parisul
edenic. Și scârțâind, să fiu
mereu albastru pentru aceeași
lumină; orice întoarcere
restitutivă îmi dă un nou
sentiment al frustrării.
Distanță mână -stilou. Și
ridicolul este cel mai aproape
și nu există pagini perfecte
în ordinea lumii în care să
mă regăsesc; o lume ce leagă
mereu p oeții de un pământ sau
altul spulberându -le orice
șansă, șansa ca o deznădejde
ce stinge jarul oricărei drame,
oricărei poezii.

30
*

Și unii care se sinucid,
furișându -se din viață
pe din dos, spălând putina
la miezul nopții sau în zori…
și cuvintele -mi lipsesc,
parc-au zburat
spre un joc nebun și indecent
în fața căruia să ai tupeu,
să fii obraznic dacă măreția
o cauți
convins că aceasta
nu mai vine niciodată.

31
Dioramă

Umbrelă. Ceas de cameră și
balerine nude în zăpadă –
și de păcatele -mi prea mult e, sunt
doar un biet poet. Personaje de
roman, moment egal cu sine,
frumosul săptămânii
sub un clopot de sticlă.
Cântec de închinare, umbrelă;
poveste înghițită de
eveniment și ca un amant
perfid și insinuant mă simt un
zburător în noapte ce liniștea
și-o pierde printre cutele
vreunui suflet ascuns.
Vorbiri interioare,
vorbiri străine
și cuminți,
de datorie și asceză,
succesiune de secvențe
incomplete cu pământul
negru și gras ca o ibovnică
ce buzele – brazde neputincioase –
le lasă sărutate pătimaș.
Și se -ntâmplă lucruri și unii
care au cercei și mască și
câte-o cămilă -n pași de dans.
Poem și swing, parfum de jazz

32
și-mi place când tălpile mă dor
ușor și plâng, ca prostu’ plâng, de lună
de stele și printre ele
un avion, cursa nr. …
Paris -București și parcă
Dumnezeu o mai frumoasă clipă
ca aceasta nici c -ar fi lăsat
pe lume. Umbrelă. Jazz
și pași de swing.
Și tot mai zic: încântare și
povară în ipostază lirică
și cu toții facem legi
dar nimeni nu le gustă
pentru că adevărat, sunt
amare ca naiba. Dramatism șar jat
trezind simpatie, accent de
frază simplă cu Jackie al meu
care niciodată
nu a lătrat degeaba.
Fie pentru o lună plină
fie pentru un os,
fie pentru un prost fudul ce tocmai
la volan fiind
și-a cumpărat o șosea nouă.
Ei da, umbrelă. Swing. Realitate
imediată, natură
reflexivă și -ntotdeauna
am zis că până mâine nu -i un veac…
și veacul, linie parșivă
făcându -se, nebănuit,

33
se pare că m -a auzit.
Și-a doua zi, pentru că n -am știut
să fug, eram deja
un om bătrân.

34
Disonanță

Un timp sărac și gol rămas imund
Și sec și hâd și -aproape incolor
E că-n dezgust și joc sunt prinși ades
Receptori de pulsații care dor.

Stare de Heidegger. Turn prea înalt.
Conflict modern în zdrențe de candriu,
Salcâm înnebunit de vânt și punct,
Un punct cu vi scol de sonet târziu.

Nu știu. E seară și mă enervez
Ținând la piept de goale două mâini.
Și despletită, nudă, triumfând
Distrusă, Yourcenar pictează câini.

Vocale ce respiră tot mai greu,
Angajament semantic, desuet;
Parabole cu sfinți cuminți și zei
Îmi scot în faț -un cerșetor -poet.

Dimensiuni sonore. Monolit.
Melanj de tragedie în Dada –
Tăcut și slab ca un refren de dor,
Un cerșetor -poet se -ndepărta.

35
Fior estetic. Toamnă și confort.
Ce-nseamnă domnilor acest sublim?
Iar dumnealor din umeri ridicân d,
Dădeau în nas de carne și de vin.

Și plouă. Și strigătul lui Munch…
Poveste de cătușe -n Alcatraz,
Prezentul suspendat indefinit
Cu votcă și poeme în extaz.

Un cerșetor -poet și într -o zi,
De triști să ne ferească Dumnezeu!
De cifre mult prea mari îndră gostit,
Un socialist curvar poate și eu…

Da, într -o zi și trebuie că sunt
Din fierul socialist și părintesc –
Pe cai și pești și fluturi călărind
Intrările -mi din cas -am să zidesc.

36
Dispersie

Și era noapte la Heidelberg…
Iritat de propria -mi comedie
umană din care adesea
am fost exclus, mă văd poetul ce
triumfă rămânând caustic
peste un alb ce începe să
audă. Stare de cald și de
vară și totuși în cărți e -atâta
disperare și era o fată,
Șerbana…”Ut pictura, poesis”
și iarăși mă întreb lângă umbr a
vreunui T.B.: cine este în
fapt cel ce se -ntâmplă iar prea singur?

*

Cât despre logos valah ce să
vă spun? Pasăre -n zbor ce cheamă
hăulind un dialog cu
Ezra Pound într -o cădere de stâncă
fierbinte în Atlantic. Jar.
Noapte. Pantofii cei vechi și
testamentul lui Cezar ca o
lectură amânată pentru
pietrele Romei ce -ntotdeauna
incită la revoltă sau
cincisprezece cărți despre

37
Tristan Tzara și cum a reușit să
piară un român în nemurire…
acestea toate și încă mai mari
decât acestea mă conving.

*

Capr iciu. Provoacă cineva
uitarea adevărului?
Ori dezlânat ori încifrat, orice
cuvânt pare fără rest iar
vârstele mele interioare
vor fi sfâșiate de niște
banale antiteze bine

împăcate turuind despre
poemul acesta ce seamănă
cu mine.

*

Și fu așa: omul ce dispare
în zidul mănăstirii…ca un
ecou din Eliade „chef de file”,
lupta maioresciană ce
de-abia că -ncepe pentru un frumos
și cald cât o viață de melc în
dinamica ei neoprită. Și
cine mă rog ești tu?
Degeaba în ochi îți pătrund stele

38
că nu ești o boală
ce-o dregem doar cu -n ceai,
că doar nu ești vreo femeie
urătă pe care s -o ascundem
pe după perdele?

*

Și amintirile -mi se bulucesc
în suflet ca dobitoacele
într-un țarc. Cu frunze de mirt și
rozmarin pătrund în orașul plin
de tunuri, orb în fața lui
Cireșar zicând: flori de ideal
peste -o rândunică ce zboară
duminica în iunie!

*

Cumințenia războiului…ce
nonsens culminant! Conștiință
îndoită cu apă, atunci când
de ea nu ai nevoie, oameni
care-au murit, oameni ce puteau
să mai moară.
Și-acele sisteme f ilozofice
închise în biblioteci ca
niște oase moarte, scâncetul
unui copil fugit de -acasă,
fâșâitul de coasă prin iarbă

39
șoaptele nerostite ale
șopârlelor, scârțâitul
plugului în brazdă și orice
simțâmânt de fiară proastă și cu
inimă de piatră, mă îndeamnă
încă să mai pot gândi.

40
Eccum -talem

Frazeologie comunistă –
limbaj de lemn, cutume de doi bani
găuriți și -o șaibă ruginită;
“istoria” cu Persoanele…
endependente ; fraze care
rezumă principii, nonsens,
paradox, incultură și snobism
într-o fală de noi faliți, și ce
să mai zic? atunci, când bătălia
se pierde într -un cântec de harfe
cu verbe în infinitive lungi
și cu crengi uscate
de augustă toamnă.
Trudă. Determinante verbale
la feminin cu rău amendat de -o
tonalitate gravă.
Trudă.
Și dacă o ca rne se lasă
colindată frumos când cel slab
este sacrificat, întotdeauna
niște dimensiuni meschine cu
conjuncția în genunchi, îmi vor sta
ca-ntr-un simbol născut pe ape.
Lume organizată prin cântec.
Pe Argeș în jos. Și lumânări
aprinse lângă ferestre de
case vechi, un blidar și -o piatră

41
ce stă -mpotriva apei ca un
războinic cuirasat și sunt
obligat să vreau un joc de -a tumba
peste veac gândind că voi sări
peste jocul de -a moartea fără să
mai râd lângă morminte și
undeva se va opri un vânt
peste numele meu, p este umbra mea.
Și bătrânețea ca liniște, viața
ca un medic într -un vino -ncoace
de gașperiță arzând orice
simbol trist
al prostiei celei mai acre și
uneori te -ntrebi dac -ar fi fost
presărată numai cu flori, ce de
pietre în odihna lor
ai fi putut auzi plân gând!
Culoare ce devine carte când
căderea unei măști de aur sau
de bronz nu duce la nimic, decât
doar la vreun cult al formei
până la exasperare.
Ciobani, pescari, călugări și ocnași;
vulturi din cer, vulturi de pe pământ
și gândul cel bun – cei obosiți
de întristare și mâhnire.
Neliniște,
dubiu nervos,
mitul cu femeia.
Participarea la marile

42
mișcări ale strămoșilor
într-o mânie de lup
gâlgâitoare;
și plecând de la convenția
romantică: să înghiți o bombă
ca pe -o chiftea condimentată
într-o ordine legală și
forma ei prozaică.
Cât despre mâine, oricând
am crezut că există doar un
singur tip de ger
și-un singur tip de vânt
care bate și bate și bate
de-mi vine să scot cuțitul
împotriva lui.

43
Emo ție estetică

Agnes – nume de fluture și
de-atâtea f lori câte nu -s pe lume!
Și-ncerc să câștig timp, iar el
dorește să mă piardă
ca pe orice formă
ce dispare
către seară
într-o casă fără nume ce pune
sub lege fericirea ca pe orice
chestiune de stat.
Cumpănă pe mare.
Clocot de avangardiști
iar printre poeți
confuzi
și plini de vin, instrumentiști de
clasă și barmani,
mă văd ciupind
din carnea -i vreun predicat de piatră
în extaz.

*

Metaforă -ncifrată de -un violoncel
în toamnă.
Amurg.
Conceptualism
ce inventează

44
mașina de pus virgulă și punct…
Dezechilibru e vident,
pastă de plumb
ce-mi inundă
convingerea că mai mereu
în viața mea
tot alții au greșit iar eu eram
de vină.
Ar fi istoria -ntr-o grabă? Și
parcă cineva sună mereu la
ușă pentru asta
iar eu răspund
incert adunând doar litere și
semne ce vor povesti
despre sosirea
ierbii.

*

Aluviuni parnasiene torn
neîncetat într -o mare de oțel
din care răsare fără moț doar
metafizica lui Creangă.
Iluzie Maya sau vreun motiv
al cavalerului rătăcitor?!
Nimic.
Viața cu gust de pepeni la umbră
iar eu m -arunc cu capul î nainte
pentru că vreau
până la patru

45
deși sunt
doar unul făcut din doi
ca un semnal
de alarmă dintre vioara -ntâi
și primul flaut.

*

Și vești bune pentru nebuni. Ei da:
brânza e gratis în cursele de
șobolani
și mâine -seară
la un șpriț
ne vindecăm!
Fulgi de melancolie. Baladă
pentru pâine, vin și acordeon –
pledoarie subsecventă cu
N. Steinhardt,
discontinuitate, tehnicism,
canoane divagante cu zbor de
pasăre Spengler
în căutare
de creion
și-o patrie -cuib
aproape cât un om.

*

46
Epică în tombaj?
Ca-ntr-un sfârșit de ianuarie
se face frig.
Mă întreb de unde sunt. Arunc ochi
peste revistele mele, trei rațe
văduve fac scandal pe -o baltă, iar
dinspre nord
îmi curg
în suflet
poeți de vis în odăjdii literare.
E un real ce purifică
durerea și parcă
între culoare și melopee,
pildă și avertisment –
Mama Venus, într -o căruță de aur
trasă de doi porumbei
coboară blând
înspre cetate.

47
Ex-sistere

Concept trăit sever
Pe piatră de topaz…
Galop de blues murind
Peste -amintiri de jazz…

Putere despre tot
În regăsiri pe rechi.
De autor pierdut
Încerc un cântec vechi:

Vai Doamne! Despre semn
Ca Paul din Alep
În minte neuitând
De frică să -l pricep?

Vai Doamne! Despre mit
Și-un anotimp perdant
Ce-nghite revolut
Petale de acant?

De virgulă și punct
Și forme ce dispar,
În linii de frumos
Cei drepți sunt singuri iar.

48
Departe și târziu
În sens difuz mă -nchin
Și-n aer de Parnas,
În zbor de fier puțin

Și-n scâncet de inform
Spre sincere iubiri –
Exil involuntar
În foi de amintiri.

Departe și târziu…
Pe gându -mi ’ncremenit
Trei nuferi de Monet
Stau albi, nemărginit.

Departe și târziu…
Din duhul unui veac
Clepsidre sparte -adun
Și-un iamb elegiac.

Și despre verde zic
Și ochi pe -un cer turcoaz
Și despre ritm mai spun,
Vai Doamne! Despre jazz.

49
Gând de ianuarie

Colaj. D imensiuni de sete
Și despre omul slab emoționat,
Cel care -mi sunt și cel ce regândesc
Retoric, expansiv, neîncetat.

Scenarii revărsate aiurând
Prin joc de anotimp mult sincopat,
Mă văd zâmbind de -un cântec din bătrâni –
Baladă de săgeată și păcat.

Recu l ascuns. Muzica lui Chopin
Când întâmplarea -i ca o târfă șic
Ce cu povești și zâmbre de coțcar,
Îți vinde cocaină pe nimic.

Trădare alăptând diavoli și lași
Și prin țărân’ o tigvă goală. Jar.
Poet în haine de profet ’nălțând
Vocabule solemne în altar.

Și despre omul social vorbind,
Mă rog în T cuminte cât un gest.
Cu verb supus de -un vânt încremenit
În bronz – epistole să scriu cu rest.

50
Și-aș vrea să pot, dar ce păcat! Târziu.
E noapte într -un secol imprecis.
Iubirea de condei ca un furnal,
Mă arde c a pe-un hoț furat de vis.

51
Illo tempore

Enigmă fără sens. Număr de sfinx,
Concluzie pierdută în sevraj,
Îndemnul bătrâneții unui timp,
Eroii ce se -ntorc plini de curaj.

Castel și cub în seara de lumini,
Simbol solar cu nume de amor –
Nemărginirea iernii -ntr-un creion,
Frig ce desparte rege de popor.

Și ca -ntr-un teatru de eroi ciudați
Cu pudre și cu perne să mă cert,
Expresiile -mi devin sintagme N
În joc halucinant, tăcut, incert.

Piatră și lemn, culoare și atom –
De-aceea azi no i vom jertfi un mit
Ce fără sens aruncă în extaz
Lirica Zen, poetul cel răpit.

Și punct major, statuile din veac,
Răbdare resemnată -n calm divin;
Orice vocație -mi repugnă clar:
Istoria ca proză e un chin!

52
În consecință

Memorii, mitul cel vechi, jocul de șah,
Adevărul dat în cheie morții;
Realul și a lui putere oarbă
De unde ies în paradigmă sorții.

Și să poți iubi vreodată un trofeu –
Voroavă arsă -n complement de piatră,
Nume de cub, stoic în suferință
Ce-a fost răzbind flămând lângă vreo vatră.

Manuscrisele celebre din Qunram,
Tot sunt așa ca timpul să re -nvie
Și să priceapă mai tot prostul, niște
Termeni desculți ce -aduc a poezie.

Înspre semnificant plecări eterne
În ritmul meu ascuns de tempo -basso
Și-apoi târziu să iau cu mulțumire,
Tragismul vieții lui Torquato Tasso.

În cuvinte vechi, preludiu cu răspuns,
Surâs uituc de capră feudală,
Pe când prin sfere de pilaf se -ntâmplă
De filozofi -bufoni de -naltă școală.

53
Și-am tot strigat prin lume adevăruri
Drenând către pustii mai toată ura;
Galant ă și complice totuși astăzi
Prostia încă vine cu trăsura.

54
Interferențe

Logică grozavă ce se face
punct în fața poeziei, iar de -ai
să-mi spui pâine coaptă,
întotdeauna
un spirit
locuit de legendă
va inventa împreună cu Dumnezeu
o mo șoaică de vin bun când
Domnul
din Sfânta Cuminecătură
pornește om
și Prinț al Bisericii de azi.

*

Veșnicia sosită la oraș
și luată cu ambulanța.
Iisus vorbind franțuzește?
Enunțuri confesive. Chestiune
de memorie
corectă peste
un romantism
ce formula și -o epuizează
într-un gând cu miros de nuc
în luna
lui mai.

55

*

Și vorbind corect despre
destinația unui zbor ca -ntr-un
strigăt
al suferinței,
o incantație
lirică ce m -asediază cu frig,
în dor
de țară
mă cuprinde.

*

Simbol primar. Soldatul nenumit
ce în provincie se întoarce,
cu neantul până la brâu, până
la suflet
gustând
necunoscute
lumi potențiale – o carte puternică –
Bacovia.

*

Coloane postulare, apologie
și atac, ritm de viață,
calendar de iluzie ce vine…
limba română colosal

56
de poetică
și ca un salt
în mit,
orice mutație de conștiință
îmi amintește că
la urma urmei
ești ceea ce
devii.

*

Către casă. Și oala fierbe azi
și poate fără sare și
spunând chiar acum, iartă -mă!
Către casă. Un imperiu de cai
ce-ntotdeauna
mi-a lipsit…
Și să te bucu ri ca de -o poezie
proastă
ce nu se vrea
citită
ci doar elongată monoton
peste vreun orizont mai
puțin albastru.

*

Frunză amară, frunză de
sălcioară –
fructe interzise.

57
Și trebuie că vor fi fiind
cele mai
dulci
dar să te înclini în fața unor
forme ca re curg dinspre
trandafirii
lui Rilke?

*

Consonanțe evidente, atribut
ce gratulează; corpul tău
ca o perspectivă de intrus
cu dreptul la decizie -n cetate;
Dostoievski încruntat către Paris;
legea lui Picasso și toate ca
un glas al liniștii ce
sentimen tul Creației
îl face
să apară.

*

Și lumea uită. Și lumea
minte.
Pe mine primul.
Și înecat în toate nopțile
ca-ntr-un vis cât o răzbunare,
altare și cruci, palme adunate
în rugăciuni

58
și în descântec
de iubire –
până mâine să pot trăi
de două ori
și lâng ă ramul cel din crâng
al toamnei
până mâine de mai multe ori
să plâng…

59
Interludiu

Omul cognitiv și om de
specie nouă. Și mă numesc
idee ca să devin neom?
Neomul se întoarce folosind
ascensorul sau televizorul.
În depărtare se aude
tronând doar o dărâmare de
templu. Și poate că sunt omul
ce fumează nemișcat, sclavul
închinării privind în gol
o revoluție socială.
Partidul de deasupra dreptății.
Și cine este el? Tăcere. Punct.
Etape care ard. Și poate că
de-aceea… ocupat cu teme
și dimensiuni ocult e, magul
călător în noapte este doar un
urmaș al
zeilor abia născuți.

60
Introspecție

Forme, substanțe, densități –
metonimie la un suflet etic,
verbe și adjective de succes,
simplificarea vieții în care
mă pierd erou singular
într-un șantier al îndo ielii.
Cizmă rusească (metafora
șutului în fund),
o bufniță șezută
pe-o lulea stropșind
continuu știrile despre
Barbăroșie – cei din vechime
ca o funcție a culturii
în mărimi nemăsurate
punctând cu degete
spre mine cel ce
șlefuiește minciuni
până la trist ețe,
până la adevăr
și parcă despre
ce vorbim?

61
*

Materia -n furtună
m-acoperă ireductibil
c-o Americă vorbindu -mi
aspru românește într -o
instanță neutră și glacială.
Și să plângem în Sud!
Ceasurile biologice sunt
peste tot ca niște întrebări
în francez ă la care nu
vreau să răspund:
“ — Vorbești franceză?
— Oui.
– Oui un corn și oui
un cui, marmeladă
pe călcâi.”
Și se poate teatraliza.
Cei din vechime ca o
funcție a culturii…

*

Numerologie. Poeții cei ascunși
lumii dar purtați de îngeri,
îi văd merg ând
și-i văd plecând
și-i văd plângând
împreună cu Pavel

62
la mormântul lui
Vergilius.
Substrat de înscenări
cu mine antiliterare
într-o zonă lemnoasă
de limbaj comunist
ce o reneg cu toată gura.
Niciun fel de truc
nu mă mai interesează;
lecturi liniare din tr-un
bătrân și vrăjit palimsest
se scurg în mine
ca fulgerul și poate
că de -aceea voi fi
scâncit în somn.

*

Intonație și tempo,
curajul rostirii
culorii unui mistreț
ce-nghite un Trabant –
amintire de septembrie
dintr -un oraș în care
unii merg la moar ă
cu avionul.
Și fluvii lungi acoperite
de gondole și bărci
cu poeți -copii
la cârme, metafizic vâslind –

63
o lume de vată, tărâțe și carton
și de Eugen Ionescu
întrebând.
Numerologie și nimic.
Desfășurări retorice
à la V. Hugo.
Și P de la Plural
și T de la Total,
un puhoi de limbi
insinuante,
alt puhoi de limbi
aglutinante;
vreun zmeu mioritic
animicștiutor decât
doar să halească;
un măgar lovește
cu copita un leu
căzut și rănit
și cu toate acestea
cineva vorbește
la persoana -ntâi.

64
Lectur ă cu rest

Fantastic al existenței
comune peste un văzduh plin de
clopote și vânt, lumea ca Sublume
și nu e nevoie de Freud ca să țip.
În distanțe ironice puncte
de suspensie cu pretenții de
metafizică disecând în orașul
cel invadat de nisipuri și
linii drepte, zigur ate
sumeriene laolaltă în
ascultare, popoare dezbinate
în trecut întregind Puterea –
și ce superstiție! Și eu pe
urme de sintonism recuperând
modest vreo batistă parfumată
din bagajul lui
Marguerite Yourcenar.

*

Praful viselor de vară.
Viziune de boem,
dezlănțuire și revoltă în
muzica lui Sch önberg. Și ce cod
târziu al tăcerii despre acea
energie a respirației
în rostire de poezie!

65
O stradă. Un balcon.
O Doamne, căci
“iaste inimii durere” să schimbi
munca pe fraze ce -au devenit
oțel și parcă un gând îl întorc
spre retortele metalurgiei
arabe ce -au forjat spirite
în Univers.

*

Geometrie și cuvânt. Discreție
grafică. Somnul apostolilor
ca o stare de plugar ce
inspiră mângâiere; comedian
de rasă ce trimite publicul
acasă; culoare creată de
suprarealiști .
Degete fără amprente mă
ating și crugul unui soare în
grozăvia întâmplării ce
singură m -alungă într -un exil
de monștri. Și mi -e viața păzită
parcă de zgomote.
Și timpul trece, drumurile se
schimbă iar de pe munți Monalisa
coboară pe motocicletă
înjurân d de mama.
Există talent? Foarte bine…
Fire de tutun pe cămașă.

66
Motiv de iarn ă

La schi prin Carpați
sau la un vin fiert prin București…
și duc în
spinare parcă toate
reflexele leneșe ce vor
calibra opinii despre scara
cerulu i de lângă brâul
pământului, un brâu
cât o neajunsă
superautostradă pe care
se dau de -a dura testosteronii
masculilor umani: duri, răi,
obraznici, numai buni
de pus în bombe.
Ca un popas exegetic în
sufragerie, toate punctele
mele de vedere intră
în confl ict cu o castă
de orgolii ce -mi refuză total
metoda terțului exclus
într-o arhitectură cuminte
din religia fulgului de nea.
Și zaruri. Noapte de iarnă
la gura sobei. Și în plăcerea
clipelor de singurătate,
un glas fără chip
al anotimpului de sub

67
țărână, ce vrea să vremuiască
m-apleacă încet spre artă,
o artă simplă ce vorbește
cu mine furându -mi
gândul și privirile
cu splendida ei
depărtare solară.

68
Nazar

Aplomb.
Oră de semn.
Fugă de vânt în adăpost de cerb
când anotimpurile se succe d
eliberând culoare dintr -un joc
insistent ca o discuție dintre
doi copaci.
Și azi. Și străzile iubirii sunt
pline de stele reci ce vor fi uitat
de tot
ochii și bezelele
tandreții.

*

Știind să mergi.
Lux la superlativ sau stil
vestimentar à la Jacques Doucet
în luptă cu utilul ajuns
putere
și-așa cum nu poți
impune lege unor stânci, istoricii,
de n-ar avea nicio grijă –
chitara spaniolă a lui Homer,
Dacia 1300 a lui Decebal –
și-ar face -o grijă chiar din asta
că doar dintr -o

69
dezinteresată eleganță
l-am văzut om
pe Dumnezeu.
Și loc în umilință ca să -mi fac
prin cântecul lacrimilor.
Ca-ntr-o parabolă
fără ieșire
te-ntrebi ca prostu’:
la ce-ți trebuie să -nnumeri
toți aștrii dacă măcar de
frumusețea unuia nu te mai
poți sătura?!

*

Meditații pascaline
în limbaj concret,
zbor de pescăruși în teamă
de cuvinte.
Și-așa sunt eu: când sunt brav
vorbește Eminescu;
când glumesc e Caragiale ce -mi
bate-n geam iar când mă descopăr
doar un biet Păcălici,
rezultă
implacabil
un uituc fanfaron precum un
fotograf ce ș i-a pierdut
maimuța.
Și vorbind despre singurătatea

70
lui Faulkner
în ținută retorică, ușa
greșesc către suflet
și ca un gând
bun stricat de frică, despre poetul
ce a creat iluzii,
ca un dement
voi putea să strig:
iată puterea!

*

Ecou metalic.
Aplomb.
Meditații pascaline…și oricât
de tare și moral vei putea fi,
întotdeauna
o dimensiune sexuală
îți va aminti cine ești.
Și diversitate ca diferență –
relație complice cu dreptul
câinilor peste non -dreptul unui
om…și aplecându -mă asupra
propriei mele mizerii
umane,
ca o breșă în absurd, noaptea –
fecioară de culoare
a eternului –
cu vocea inimii unui copil
perdant în fața neputinței;

71
despre ireal și metaforă,
despre singurătate începe
a-mi vorbi.

72
Numen

Efuziune lirică și curgerea
ei ega lă – parabolă -n imagini și cuvinte.
Și-n parte, rămâne mai mult
o chestiune de ceva…
Și merg puțin, încet, ca unul
ce-ar duce -n spate doi saci de ciment
și toate cărțile ce -ar trebui
citite, chiar și cele
incredibil de scumpe,
focșanizând pe Dumnezeu, pe M oise și
pe patriarhi.
Și muzica aliterației
–Homer și Hesiod –
ce-au dăruit grecilor toți zeii lor
atât de esențiali.
Restul e doar tăcere și chiar mai puțin…
dezlegare, Rafael pictând spre
seară natura vegetativă
înrudită în
risipa ei
cu arabescul.

*

Efortul clipei și bolnavul care
strigă: voi pe mine să nu
mă tratați cu ceai!

73
Și sinaxar la Trinitas TV; șase din
patrujnouă la TVR 1: trei, cinci,
douășcinci apoi secvențe
nesfârșite cu vinovății
parțiale și
combustibil
de jazz;
istorie și dreptate;
justiție și adevăr
și banii, banii cei foarte mulți
cu care
să ne mai cumpărăm
o țară.
Și dăltuiri în piatră.
Gemete în statuie, Laocoon
cerând momente de răgaz; departe
un albatros ca un principiu
dinamic însăgetează cerul;
aproape de mine un copil
scâncește
lângă o femeie
bătrână
și mi-e dor de toate astea
ca de cei vechi
și superba lor măsură.

*

Ca o poveste ce sfârșește fără
punct, mă înspăimântă întregul cel

74
rupt de întreruperi
și podoabe
căci azi
se zice,
mâine se cântă; orice
povară devine și supor t dar și
reprezentări ce ard în sine spre
liniștea pădurilor, a poemelor dulci,
a fonemelor și toate curg încet mai
departe, ca o procesiune
ce își găsește
mulțumirea
cea cuminte și -n ascultare
de câte -o lege proastă.

*

Și azi, de parcă -mi sunt poetul
cel naiv și dreptul lui
la un măslin
și-un cal
și toate amantele -i
care au făcut din poezie, vorbe
bolborosite și căldare de
vrăjitoare, etos substanțial
ce l-au înnebunit pe Zeus
de dragul Europei.
O, sentiment al nevredniciei mele!
Și-aceste arte ce nu s unt încă
lege, ca doi zdrențăroși mâncând

75
în plină vară
pepeni,
sunt toată lista mea

de oameni buni
și treburi
sub un cer nocturn ce indiscret
și grav, prin miliardele -i
de stele
mă privește.

76
Oracol

Întâlnesc adesea un minut
al întâmplări i, ceva
ce dă neliniște,
o neliniște plină de
gablonzuri marxizante
ce mereu își uită
ciurul acasă.
Și cad în nimic
postulând adevărul
ce-aleargă
să nu -l prind.
Omul modern ”iluminat”
de nihilism;
pământ, trup, sex…
întâlnirea cu ceilalți
când o pasăre zboară,
un mugur înverzește
și uneori din două
se pot întâmpla
amândouă căci
întâlnesc
adesea un minut…
Nimic, nimicul absenței
și dincolo de curiozitate
și plăcere, să mă ridic
sprijinind un
albatros rănit –

77
subiect și stil,
vechi canoane es tetice,
expresia artistică
dezordonată ( mă întreb
cum o fi arătând
cea ordonată)
sau comandată?
Nimicul absenței, cercetare
despătimită mâzgâlind
absurdul.
Și să găsesc un rost
felului de a fi poet
ochii cei deschiși și
fără vârstă ai lui
Eminescu
ce intr au cu
metafora -n mare
mușcați de un duh
ce nu încape în cuvintele
acestui prezent ce -și
strânge rândurile,
cioburile și parcă
sprijin scara
lui Iacob pe care
coboară îngerii
și urcă
preoții și poeții cei cu
bărbi de patriarh.
Codul secret al mâniei:
un nel iniștit,

78
doi neliniștiți
alergând după fulgi
de nea în septembrie
ca după o filozofie
cu filozofi lăudând
necredincioșii
ce-au descoperit
acest postmodernism bolnav
și poveștile lui pe dos.
Of, și filozofia –
o jonglerie de vorbe
dintr -o revoltă de carton
ce scuipă semințe
pe asfalt;
o jonglerie de vorbe -n
vânt cu semne
fugind de oameni,
plină de zei pitici
și vicleni ce -au furat
din puterea lui Hristos.
Da. Șapte și -un sfert…
și-un spațiu al tensiunii
lirice, clipe de dicționar…
sosește cuvântul,
clipe de emoționar…
vă pup…

79
Oraș

Cu plecare jeluită de genunchi,
icoană zugrăvesc la malul mării
despre un timp ce se târăște leneș
către niște întâlniri esențiale
unde Ceaikovski
într-un strigăt
destructurant,
țâșnind, nu dintr -o gură ci din piatră
parcă, re scrie încet balada -rock
pentr -un inel
și-un ghimpe.

*

Treaz și scurt ca o adevărată
pricepere,
gândul cel bun îmi cade în ființă
ca niște fulgi
de zăpadă sosiți
din barba cea albă
a Domnului.

*

Călăuză șchioapă prin colb
analitic de junglă
literară

80
și ca o nevoie mistică
Universul
mi se umple
de locuri închise
în tăcere ca și cum în numele
Geniului
totul este permis.
Și-așa cum o dată deschis spre
cunoaștere e imposibil să
te mai închizi la loc,
stând la târlă
cu dicționarul
pe genunchi

zicând d in frunză
adevăruri fundamentate
metafizic,
n-am să gust niciodată din
aceste prăjituri
cu gust de șaibă.

*

Personaje cu un eu strivitor
ce se mișcă printre flash -uri
boeme,
fisuri istorice îmi cenușesc
sentimentele iar sensul lumii
îmi pare o barieră de
corali ce

81
abia se naște
ca un joc al iubirii
dintre
Vrajă și Conflict.
Și era în septembrie. Hotărnicind
Infinitul cu linii magice,
un fapt divers mă împingea
spre cotidian.
O oarecare contesă U de I,
și chiar în acel moment…și era
septembrie
și votare a pensiilor de
torționari securisto -comuniști
că doar antifasciști,
nu-i așa?!

*

Imagerie de impact. Alunecări
verbale.
Amenințările se scriu la
persoana întâi și de -ai avea
rușine azi…ce să -ți spun? Într -un târg
al speculației
dezmărginite
cineva vi nde rușine?Mai mare
rușinea!
Și ca un timp lipsit de parfum,
un necuminte epitalam și
ca-ntr-o ipoteză de tip dogmatic

82
întotdeauna ai să vezi
vreunul
ce-ți saltă șunca din fasole.
Căci iată un om!

*

Și vara trece…
Cârtind în barbă mă alint
manierist
și mândru
pentru pasărea Valah
și tot bătându -mă cu ploi ca pentru
a doua zi, generații
de minute
mă primesc în brațe cât pentru o
defilare de cuvinte de prin
raftul întâi, o defilare cu
steagul desfășurat
coborând de pe un
soclu ca un bebe -jazz la
New Orl eans
ce se naște
din femeie…

83
Ostinato

Hai, vorbe ște cu mine și te voi
asculta! Vorbește, vorbește -mi
despre tine!
Devenire înceată
ce chinuie faptele. Înec în
valuri zugrăvite? Între două
puteri ce se ciocnesc, există
întotdeaun a ceva mai de preț
decât sabia. Tumult al
orașelor tentaculare, un
el, o ea și poate un al treilea.
Și asta a ținut cât ar ține
vinerea post
un câine.

*

Despre provincie, floare de nard,
viniete de arhivă…Despre
putință și neputință despre
mine…și cu ceritor ca să fiu,
voi spune franc: s -au stins și macii
pe colină, de unde se vede treaba…
încremenire…chiar și îngerii
ar putea îmbătrâni.

84
*

Puritate de culori. Goethe și
al său “Sturm und drang” de babazbang
individual și colectiv,
fatalitate impun ând mâna -mi
ce sprijină fruntea aplecată
peste cărți, peste lumi prea mult
cucerite de vânturători de
vorbe cu nume de profeți…
Și coborâre prea abruptă în
esențe. Ah, sunetul vântului
toamna printre oștiri de trestii…

*

Mâinile omului spre degetul
lui Dumnezeu. Mâini hieratice dar
care pot străpunge. Travaliu
narativ, roză a viscolului
metafizic încărcată parcă
de absolutul unui motan ce
miaună la traistă și iarăși mâini
și mâini singulare în căutare
de aștri.

*

Sângele celor din tine
ca un regiz or în concert lângă

85
un viitor ce se năruie
peste un decor cu piersici coapte
și-un sac de cartofi
ce-și dă cu părerea.
Despre cine? Despre un poet prea
slab ca mine, halindu -mi nevoia;
nevoia -mi de leneș ce la rându -i
mă prinde ca pe un tâlhar ce în
pomenire cu dreptate
împlinește un județ.

*

Deci haide, vorbește cu mine și
te voi asculta! Vorbește -mi despre
tine…despre privirile tale
aruncând cu perne în poeți
într-o înălțime a spiritului
căzând. Ca un cer printr -o fereastră
mică pe unde vreun mort -autor
stă să revină, centrul de
greutate al Pământului
s-a deplasat devenind una cu pielea.
Pe tabla de șah în robe de
jucători termenii devin concepte.
Și plouă iar. Nimic vetust.
Există o cale de lucru pe
care o știu doar înțelepții, dar
oare există înțelepți?
Egal. Orizont. Nimic. Egal.

86
Piatră ce gândește,
informație și măsură,
dopaj: absolvent ce pleacă la
țară la braț cu vreo limbă
(română?) ce cu ochii -i
cei albaștri vestind despre Varlaam
și Neculce…și garoafele, of,
garoafele cele pentru mor ți ca
și cele pentru vii…deci hai,
vorbește -mi despre tine!

87
Paseism

Câine călcând pe -un curcubeu,
Pieride ispășind în foc,
Sublimul lui Camus cerșind
Vreo patrie de blues și rock.

Moment Watteau. Pietre de turn,
Portret de scriitor în veac,
Liniște de incunabul
Cu aere de prepeleac;

Tăcere gravă de artist
Cu zborul țintuit savant,
Gnoză ce stoarce raze reci
Din lacrimi de copil perdant.

Vis. Eu proteic, schizoid.
În larg de timp mă văd din nou
Trezit din somn strigând nebun:
Există umbre în tablou!

Și suflete ca ape -adânci
Prin nopți cu semnele întregi –
De aur legi la ceas de zi
Și aur care strică legi.

Și văd cetatea scrijelind

88
Pe stâncă rece de granit
Frânturi de buchii în concept
De nimb cu viitor rănit.

Cromatică. Altminteri spu s
Sărut în piatră desuet,
Deștul lui Platon către -n sus
Povară de monah poet.

89
Patetism

Libertatea de a fi absurd,
continuum hermeneutic ce
trădează fuga de canon; mișcări
cubice de pescăruși și coame
de cai stilați ce vor pleca
din muz eu…
Era o vreme de temeiuri prime.
Și nimic nou. Plângând pe drumuri
rătăcite vreo patrie uitată,
doar niște împrejurări ce par că
vor să -mi dea zborului esențe și
tăcerii grai.
E greu ludicul? Un scritor nervos.
Și clipe de antifrază, pumni în
spinare, șuturi în pardon când
abia după o trădare descoperi că
lângă tine de fapt iubita ta
e doar o crăcănată.
Ca un pețitor apucat de friguri
mă-nchin, nici cui, nici știu de ce
și ca unii botezați o iau ades
prin porumbi după versuri
urâte și nescrise.
Ah, limba română pe -o
lespede de piatră, Carpații cei
plini de brazi ce -mi coboară
în palmă ca o linie

90
a norocului,
în față îmi șoptesc:
nu duce lemne în pădure!
Și-i vară. Beau bere și glumesc,
glumele -mi ca niște rachete
săpând drum prin pieptul
de piatr ă al munților. Of,
ce parcurs complicat,
ce corespondențe liniare
cuprinse parcă de “căldura”
democratică a pușcăriilor
pline de o întrebare sarmalistă:
da’, iese, ceva?
Ei, ași! Mai mult intră.
Cadență de vers potolit.
Istoria viitorului este
ca o inten să monotonie
scăldată într -o liniște
ce nu -i aparține.

Penser l’Europe? Și cazul lui Ion,
cazul lui Vasile dincolo
de cărți ca dincolo de munți,
amândoi duhnind mai rău
decât iapa berarului.
Și artistul care rezumă
sufletul patriei prin
Dragoslovenii lu i “Vlăhuță” cel
mai vlah dintre toți valahii.
Există o lege a veșniciei?

91
Nimfa ce însoțește izvorul.
Flori de ideal și -un poet ca
mine ce nu -și mai
tace chinul nici
măcar cât un pristav și orice
distonanță torturează ca un
trecut care obligă natura
existenței noastre cea izgonită
mereu cu furca
și ca dintr -o
împreunare de suflet poetic
cu imensitatea cosmică mă
văd strigând: opriți Carpații,
Planeta se grăbește,
absurdul a murit!

92
Premiză

Ca un strigoi ce -ți modifică
pașii, mă vă d invadat de spectre
într-o lume normală până la
refuz. Epic întunecat,
echilibru ce se strică,
pasiuni răscolitoare,
stele care cad,
noroc ce se închide;
astfel că metafora are
limite și ca pe orice
poveste trebuie să știu
să o termin.

*

Meșteșugul cel frumos ce se
opune artei, mic roman
stendhalian cu un orizont
ce-ntotdeauna se va deplasa
cu mine călcând parșiv peste
exigențe de erou ca peste
niște lungi tăceri inutile.
Și dramă erotică cu
inflexiuni sexuale ce
dărâmă orice mângâiere de
flaut sub briza cea blândă a
mării când unii se nasc

93
pentru ca să cânte,
alții să recite,
unii doar să fure
iar alții doar să moară –
eu, din umbra unor
orhidee pătate de roșu
ca de sânge,
voi încerca să scriu
puțin câte puțin…

*

Fantastic liric în masul
dintr -o căruță
sub un agud uscat
la un loc cu Dickens și Turgheniev
ca-ntr-o legendă a celor
trecute, mireasma lor
de neuitat ce mă -nconjoară
cu vraja unui duh de
vară…și voi planta roșii, cimbru
și puțin leuștean și mai apoi
spre seara cea de vară mă voi
odihn i lepădând
de la mine
slăbiciuni
și lacrimi.

94
*

Parfum de violete în
splendide imagini vizuale
de vocabule solemne
ce-ngăduie și unui domn englez
să-și împrumute umbrela.
Ca Argus am o sută de ochi
dar nu mai văd
cu niciunul.
Din semn spre lumină
plec tot căutând ieșirea
din absurd și
nimeni nu mai
telefonează și
nimeni nu mă mai strigă
și mă duc și mă -ntorc
și mă-ntorc și mă duc
și stau și tac
și aș vrea să spun
dar eu tac
și aș vrea să strig
dar eu tac
și nu află nimeni
și ce teamă cumplită
mi-e de unul ca acesta
care tace.

95
Pro aesthetica

Și-am aruncat o privire binelui
ținând întotdeauna o oglindă
în fața poeziei ca în ceilalți
să mă simt fe ricit.
Emoții ce vor sosi la firul
ierbii, zbor de vulturi prin memorie…
într-o doctrină prea retorică,
nu imn ci lege – buzele dulci de
femeie ca o scoică rănită
ce ține ascunsă perla
sărutului.
Și Ionel pictează o vulpe.
— Și tu crezi că eu aș fi o vulp e?
întreabă animalul din tablou.
Gradații de alb, de gri, de galben
și roșu, spinarea lui Hercule
în repaus, apăsări
indiferente ce -ngreunează
aripi, garoafa – floare a trădării;
dragostea, cântecul și iarăși
zborul : da, iată -mă în
sfârșit
și pasăre!

96
*

Ca un zgomot inutil muzicii
mă prezint prin parcuri cu alei.
Să lăudăm un motiv?
Și ce vom mai numi vreodată formă?!
Jocul forțelor vii ale
realului – a vorbi despre
unghiul unui cerc ce -mi descrie
patria printr -un gard de nuiel e.
Odată, într -o zi
(sublim și comic),
Frumosul -pur constrâns să -și lepede
lenea. Dorești să vezi idei?
mă întrerupe un aer, privește
ramul, pârâul, albina ca un
truditor în monahism –
pe pământ cele mai urâte
animale sunt cele care
seamănă cu omul.

*

Elementul X în artă, urât
algebric ce zgândără
binefăcător acest adagiu
plin de gemete prin care
metafizic încerc adesea să
mă strecor.

97
Zeii lui Homer cei lumii nelipsiți
adesea mă indispun.
Dar ce -ar demonstra un filozof
despr e sărutul prin metoda
matematică? Doar niște jocuri
pentru proști și niște jocuri pentru
prinți și șefi de proști ce -au luat locul
prinților și -apoi pe cel al sfinților.
Exact.
Când cunoașterea strigă
avem știință,
când sentimentul plânge, iată
Poezia!

*

Jazz și păpădie, swing. Și să
faci comparație acolo unde
termenul comun lipsește. Sunt doar
o burtă cu două nevoi și -un cap.
doar cu una…și sunt poet:
foaie verde foi ca jarul
m-a țânțat Doamne pișcarul; și nimeni
nu minte mai m ult decât un poet
indignat, ce crede în intenții
ca-n niște semne ale istoriei –
doamna și artista viitorului.
Maluri de râu pe care valurile
le ating dar nu le inundă –
ideile sunt zei, zeii din

98
ochii tăi frumoaso…
deși nici zeii și nici toate
column ele nu vor îngădui
unui poet să mintă.

*

Dar voi muta la noapte prăvălia
de vechituri lângă mutra
acelui bătrân derbedeu. Și râd
uneori din baierele inimii
de toate erorile
inteligente din tratate ca
de toate cuconițele din
Verona ce -au crezut curat în
Coborârea lui Dante în Infern.
Milostenie socialistă,
fabulele lui Esop și -un „au!” de
rușine. Și mă văd încet. Și tac,
Gura umplându -mi-o cu vin
mergând -mergând, făcând -făcând,
greșind -greșind, iubind d estinul
oricărei greșeli ce se retrage
ca un sihastru într -un scurt
aforism dintr -o noapte fără
stele, dintr -o noapte fără cât
așa încât din Atena -aghios
cu disperare neostoită
un strigăt se înalță: nu
aruncați vinul pe expresii!

99
Destul cu metafizica,
expresia s -a născut
și e completă!

100
Propoziție

Mări și țări, pământuri mărețe.
Și-am văzut cum zeul primăverii
nordice sacrifică fecioare.
Nu există izbândă înaintea
căreia să nu fi zburat
un albatros.
Ce vrei să explici?
Victoria c ontează, nu
schemele moarte, nu dogmele
uscate, pătrunse de cuvinte
reci și pline de setea din
șoaptele deșertului.
Înălțimi. Coloane sonore.
Și mă simt ca un soldat obosit
și neputincios în fața
pârjolului.
Proclamând dreptul de cetate în
poezie, filozo fia din
mine, ca un soi de atavism
așteptând logica monstrului.
Orașul se reconstruiește cu
zori dulci în depărtări deluroase
cu timpurile cele vechi dintr -o
carte plină cu parabole blânde
ce par că sar din pagină
la mine.
Extensiuni singulare. Așa cum

101
vinul, poșircă se cheamă uneori.
Și…ochi frumoși, conițe și cucoane,
dramolete de pripas. Kafka pe
înțelesul unui prost? Flăcăul
după care fata nu prea ai vrea
s-o dai.
Și cum definim?
Căci iată spiritele grave
suspinând de -atâta lirică
peste culorile înflăcărate
ale pietrei, îmi poruncesc
s-aud că avem proba manifestă
a tragediei ce -a luat sfârșit,
deși uneori ea pare că
de-abia începe.

102
Rapsodie cu semn

Valoare și sentiment.
Convențional violând ideea
de frumos din scrisorile lu i
Flaubert, când grăbit peste măsură
trec peste vreun pod în zi
de sărbătoare.
Centauri și grifoni, himere,
absurdul unui pictor de a
introduce într -un mic tablou
o țară mare inventată
de insomniaci.
Sunt cel care cunoaște
contemplația stâncilor aspre.
Și înțeleg că nu există o
chimie a pietrelor și o
alta a munților din care să
pot ieși învingător ca orice
brav combatant.
Da. Spre cunoaștere poate c -ai
să omori întotdeauna vreuna
sau mai multe fiare dar oare
la fel vei putea omorî un om?
Chip de oraș ac operit de
metaforă. Valori postulate.
Ca o cultură suficientă
sieși ce duce la disoluție
privind din înălțimi, sunt doar un

103
fir de praf scrutând nemărginirea.
Deștele -mi pe față,
arătătoare de ceasornic
debitând truisme, le simt
ca pe niște hoți care -mi tot fură
umbra. Concept.
Urmă de tristețe în
ochi de pirat când prin U privesc
obiectul – pom ce poate să
devină mobilă într -o zi.
Și-aceste voci de sticlă
în tăcere cromatică!
Poveste despre vreo zidire
alcătuită din păcat
postmodern branșat la un tratat
de Spinoza despre clopotele
care bat.
Și mă întreb, de ce atâta tot
mai bat?

Mă simt un număr vechi albit
de-o vreme solitară ce -și
propune orice adevăr doar
ca simplă soluție
de avarie.
Și privesc în U, moment de izvod
omorât cu pietre căci mobila,
fluid cretin urmând nepăsarea
vreunui dangăt de clopot,
refuză să redevină pom.

104
Recto

Timpul prezent,
ipostas sentimental,
metaforă șocantă lângă
o stare de grație ce -nvinge orice
iluzie. Rătăcesc prin Est cu mâini
apucând doar puncte de vedere
dintr -o sugestie spațială
lipsită de un autor.
Orbul și femeia…
era odată
un film.
Și merg,
merg prin Est,
ca-ntr-o chemare -descântec
și nuntă cu
dar la o normă comună.
Și frunze mi se cern pe cap, ude,
multe, unele după altele
într-o repetiție obsedantă
lipsită de orice anotimp
din care mai pot fugi
doar în poveste.
Și plouă.
O monotonie pluvială
înnebunește gândul,
gândul c -am să devin aici mai
mult decât

105
o apă –
un mister.
Și misterul acesta
ce se -ascunde după semne,
după stele, după somnul meu
ce-mi romantizează
orice cuvânt.
Arta poetică a lui Verlaine,
rigori formale, despre un posibil
joc ce -adaugă pietre inutile
oricărei catedrale. Emoție
astrală, Verlaine…
și poate că de -aceea
în ordinea primordială
voi găsi mereu doar un parfum de tei,
mon amour, unica veșn icie
care-mi este îngăduită. Ideea
de cerc. Iubind poetul.
Și-un timp al
psalmului…
cer pe pământ
ce duce trebuințe
de a fi sau de -a nu fi,
feciorului de împărat
(cuvântul)
el ce se bate
cu aceste circumstanțe
vorbitoare într -o patrie
mai lirică decât ori când,
el, doborât uneori

106
doar de
tăcere –
cuvântul acesta ce
se luptă iar
cu mine.

107
Recurență

Spectacolul literaturii cel
foarte înșelător?
Capriciu estetic, lumea într -o
permanentă defensivă ca unul
ce s-a speriat
de viață și -acela
aș putea fi chiar eu.
Și atingând chestiuni care
îndeamnă…un tu regenerator,
un eu ce se umple în fiecare
clipă de substanța altui eu
mai îndepărtat
și parcă sunt cel ce
nu pleacă niciodată acasă
pentru că nu are una.

*

Justificare estetică desp re
credință și despre Rilke, despre
dorul de Dumnezeu; noi oamenii
cei plini de zgomot; eu omul
cel plin de probleme
gândind la
problema lui Dumnezeu
ca și când
El ar fi având vreuna.

108
Și poezia de azi, careul
ei de forță, un spațiu menit să
pulseze nevrot ic…
mă simt adesea
prins într -un război
pentru care
nu am nicio instrucție
ci doar o lirică
de atmosferă în rostire verde
cât un câmp ce
pare că plutește peste
rândurile unei meditații
acaparatoare.

*

Trepte. Școala lui Noica.
Soluția rămânerii în logi că
și tot ce se mai poate găsi peste
o frunză moartă: vreun ghimpe
ascuțit șoptind de H ölderlin,
vreun melc făcând pe Luna,
Luna ce îmbrățișează
lacul ca pentru un botez.
Dar nu știu și parcă un trecut
obsedant șterge orice memorie
a vântului de la care îm prumut
vreo propoziție cât un erou,
vreo frază cât un înțelept.

109
*

Dicționar. Inima unei
generații și Proust reexaminat
mereu într -o lumină a cărților
sale de debut
ca un exercițiu
de libertate de la religia
cea mai profundă până la cinism.
Nevoindu -mă să scriu despre
principii, plătesc continuu un preț
al ascezei cât o reușită
supremă a ființei mele ce
singură azimutul
și-l fixează.
Involuntar, mâna către esențe
o întind și simt cum mi se dă
peste ea cu polonicul
metafizic dintr -o algebră
superioară ce pișcă mai
abitir decât nuiaua.

*

Și stau în lume ca -ntr-o barcă
admonestat parșiv de un destin
obtuz ca un bătrân barcagiu prea
plin de prea multă bere
ce mă descoase

110
și mă descoase
despre visul luminii,
despre ochi, piramide
neveste înșelate,
despre altitudini și câinitudini
și despre un cer de noapte oblu
în care o dată și el, măcar
o dată să poată
aprinde niște stele.

111
Retrobaladă

Tăcerea lumii așezată
peste flori de păpădie,
eu dincolo de mască un farsor
cât un câine prost cu nevoi le
lui cele mai simple;
derutat și contradictoriu
frazez fluid un cântec
nocturn despre -o autostradă
dintr -o veche vale de carton.
Ca niște vocabule incantatorii
din viața unui contrapunct,
pete de ulei pe -asfalt.
Și le-nnumăr.
Eu cred în literatură,
în antiliteratură, eu nu
cred în atei de -aceea astă -seară
vom dansa la Holywood,
cât despre literatură, antiliteratură –
ca orice treabă de scrib…
Mărci de scandal.
Întins pe jos, undeva
într-o parcare un bărbat.
În mijlocul porumbilor,
patruzeci de grade C elsius
de-ți vine să zici: anii
cei frumoși de altădată!
Limonadă rece, ah, limonadă

112
rece în pahare de cristal!
Se tulbură apele oglinzilor
și temă majoră: spații
îndepărtate de -o fizică
barbară, felinarul cel stins
de pe planeta Coșbuc plină
de portaluri și cetăți abandonate;
domnul U cu gesturi șic recită
poeme cu sprâncene dulci pentru
doamna Grujinski.
Cerere și ofertă, magie
și sex și explicații bâlbâite
în engleză la Focșani.
Există o doamnă Grujinski?

Nimeni nu știe până ce
unul află un adevăr
retras în concept.
Jonglerie, truc, fentă,
teatru și spital,
Studioul de Concerte din
strada Berthelot, București,
România,
hallelujah!
Și sunt esențe care -mi
scapă, foarte multă fanfară,
insula Cuc peste ziua cea
mai plumb (trebuie că e
nevoie și de -o așa conjuncție)
internet, raiul imbecililor

113
(Umberto Eco, plecăciune)
Nerăbdarea unui mistic
la Dunărea de Jos.
Nimic. Magazinul de peste drum
e-nchis.
Faceți loc! Vă rog
nu mă rețineți! Vreau
să cumpăr Universul.

114
Sentim ent 2016

Stare de eseu – inamic al
înălțimii. Mânie convingătoare.
Și cu toții vom plânge într -o casă
mare și ne vom împăca și -n mare
drag, niscaiva urgențe de întrebări
esențiale le vom aprecia
ca pe -o tristă ironie la un
amurg vestit.

*

Glumițe di n România…roman
deconstructor. Un stăpân de
inimi se ivește la orizont
apoi un tren în iarnă, verde și
lung și plin cu nebuni ce se cred
pescăruși…și fata aceea ce
se iubea mereu cu soldații…

*

Primele lecturi, dimensiune socială.
E ușor să trăiești cu ochii
închiși pe -un munte rece ? E noapte
pe Mediterana și ca -ntr-o
evoluție de la parfum la
mit, expresii cuminți din vârsta

115
fierului cu o lene de
pisică m -acoperă încet.
Așadar mai întâi Cuvântul și
mai apoi cuvintele despre
răul cosmic din țesătura de
cuvinte și -apoi ce -ți pasă ție
râmă plină de neputință de
vreme ce Războiul cel ars de
necuvinte nici măcar nu -l auzi?

*

Confuz. Zilele par pline de
semne știute. Un simplu
descălecător mă văd de gaia
scienza și ca o strigare a
unui timp sănătos ce-și câștigă
singur untdelemnul, foamea de
mister mă face om comun; nici
măcar cuminte dară -mi-te sfânt,
un mincinos parșiv zvârlit târziu
și dincolo de toamnă

116
Senzație leneșă

Ceas de citire la
intrare în templu,
tăcere gri, religie și
singurătate;
un solitar ce se -ndepărtează
de la țărmul
unei mări.
Și să nu poți fi dușman
al sentimentului decât
trăindu -l
căci înconjurat de curcani
greu mai este
(îți spun)
să te-ajuți de vulturi!
Și să mă exprim tangent:
într-un joc al pânzelor
în care un poet
se od ihnește în zbor
ca vrăjitoarele lui Chagall,
realități duale
cu parfum
de santal
rămân peste noapte
vorbindu -mi
despre nenorocire și prostie
ca despre două posibile
măsuri ale timpului.

117
*

Există vânt?
Și ce este aceea o tristețe
subterană când
într-o viață de grijnic
nu există nici măcar
una,
o banală geometrie
atât de adevărată
pe cât ar putea fi
o fericire
analfabetă
de dincolo de gard
ce-ntotdeauna ajunge
prea târziu.

*

Ca un iubit sfios
și erudit
cu tot atâtea urme
de ruj pe cămașă
pe cât cele de pix,
grâu în mijloc
de drum să nu semeni
ci cu răbdare de cale
ferată și singurătate
de condor,

118
să dai la o parte
ziduri
care despart și mai ales
ziduri care închid…
doar cel umil iubește
poezia
ce-a creat cântece și statui,
timpul real al durerii
de a șt i
cele fără nume.
Și la ce bun să aduci
la supunere morminte?
într-o senzație leneșă
de adevăr estetic,
oricâtă sprânceană
va fi având un munte,
imbecilii nu se coc
niciodată.

119
Și plouă

Melancolie, dar divin!
Ca un sfinx împresurat
de zicere, îl văd din nou
pe Don Quijotte pus pe drumuri
într-o republică a literelor,
înălțând
în lumina zării mănunchiuri
de orhidee ca pe niște lănci
rătăcite -n mit.

*

Ca un șarpe la drum vestit
mușcând călcâi de călător și
schimbând ape în sânge,
foamea de meta foră mă
scutură de zile iar
anii care -mi trec
mă poartă mereu pe -o cale
către chipul adorat al copilăriei
ce-ntotdeauna isprăvește -n aer.
O Doamne, ce vis desuet
la început de eră! Și filozofii
unde sunt?

120
*

Și plouă. Momentul e că plouă
și-aud căzând o apă
fără nume
ce-mi stinge
angoasele reinventându -mă
într-o sublume coșmarescă
la voia întâmplării
din ironia
unui punct.

*

Intuiție și fapt istoric
de mari ceremonii vegetale
lumii dând răspuns.
Lirism întârziat de -o
poezie ca o patrie unde
dreptul poetului la tristețe
este total
interzis.
Melancolie, dar divin! Și stau
în ferit puține clipe
până ce mânia va mai trece
pierzându -se într -un rost
de artă ce -nchide gura
timpului.

121
*

Rupturi de sens cu
metaforă în diftong
m-apasă cu o forță
a uitării într-un oraș
străvechi cu memorie
cristalizată, necontenit
cerându -mi vreun loc
geometric de întâlnire
cu nașterea formei
și forma cu viață
și viața ca nimic
mai mult decât
un mister cu două
semne de întrebare.

*

Și despre ce vorbim?
Și plouă. Plictis devorator
întemnițând pe Sartre
împreună cu Voltaire și
orice încetare a războiului
este o victorie incertă
într-un dans ca o
tulburătoare nemărturisire.
Și despre ce vorbim?
O, melancolie, dar divin!

122
Sintonie de primăvară

Sămânță d e speranță. Plan mundan.
E martie și -i vis atemporal.
E unul ce -afirmă sus și crunt
Vreo pildă cât un orb sentimental.

Secundă în declin, simbol primar,
Porcoi de haine vechi ca un izvod
Ce sapă -n mine -un cântec de dispreț
Și-o armie de cruci la cap de p od.

Țară de U. Fărâmă de cobalt,
Fior de jar în care te prefaci.
Ce vrei să știi? Nu -i nimeni peste timp,
E doar Hristos zâmbind în câmp de maci.

Și vine ca -ntr-o proză de idei
O lume fără ape, un descânt
De păsări veșnicite către sud
În trudă de ascet pe-aripi de vânt.

E spirit postmodern de apostați?
Ce poți să -mi spui de -un marș în cerc închis,
Când sub un vis nervos plin de cuvânt
Lehamitea oprește orice vis?

123
Retorică și punct. Act cultural.
În drame cu aplomb și cu fistic
Indiferența -i doar un timp dual:
“Bonjour Tristesse. Je t’aime!” și -apoi nimic.

124
Sofism

Noapte și frig cu iz de sărbători.
Și-a fost așa să fiu cât voi mai fi
De n -am să știu cât foc e -ntr-un colind
Și cât delir romantic voi găsi.

Eroi de psihodramă -n ton de plumb
Pătrund în lume frust, alambicat.
Ca-ntr-un tablou cu scene de viol
Mă simt golit de timp și -abandonat.

Capele inundate de nisip.
Aspir indemn la -ntregul de -nceput.
Salcâmi cu perle -mi cad din ochi zâmbind,
Sfidând robia timpului pierdut.

Profilul unui vânt de umbră gri,
Substratul lui de bronz neliterar
Îmi toarnă -n conștiință insistent
Reverberații de cuvinte tari.

Și stau în cerc, istorie vestind.
În câmp de forțe -mi vine -un gând meschin.
Numind prezent o așezare grea,
În viziuni solemne mă închin.

125
Și neputințe mă -ncolțesc în cor.
Și ce -aș mai vrea să strig acut!
Salcâmi cu perle -mi cad din ochi zâmbind
Sfidând robia timpului pierdut.

126
Tabla de șah

Lumea fenomenală, pușcalate,
mitraliate și alte pârâieli
americana te de -ți vineri
să te-ntrebi:
există film chinezesc?
Poveste cu hispanici.
Arând pe apă.
Și ce-ar putea fi un trup,
al meu bunăoară?
Ziduri invizibile ce se
înalță provocator de mult;
memorii transpuse în
blocuri de gheață;
contururi de culoare
așezate în cubism?
Și-a fost odată la Roma
și era noapte…
și parcă -l simțeam
pe Faulkner neutru
în Sudul lui american…
Imobilismul eleaților
când de la Est nu mai
vine nimic, teama de
a mă naște verb
sau clasă muncitoare.
Și să mă parfumez
lăsând parfumurile să se

127
certe între ele – nu sunt
un prinț, dar aș putea fi
omul din spatele lui
ce-i schimbă fața
din porc în maimuță
ca orice ispravă
de ticălos.
Visez și -n visele mele
înjur întruna pe
președintele unei republici
în care niciun câine nu
mai latră decât pe bani.
Și încă -l mai simt
pe Faulkner neutru
curgând și fugind
în colțul cu miracole –
o lume specială a
marilor biblioteci
în care viitorul
se citește noaptea
pe furiș.
Și venind cu o soluție
la problema destinului:
eul meu confesiv,
tristețea ce picură din
poante și tăceri vinovate
cochetând cu stoicismul;
ghemul de limite ce dă
o realitate proastă care
nu ne spune niciodată

128
cum să -mbătrânim
ci doar că suntem deja
bătrâni și că ținem demult
de-o istorie ca o
șușoteală dusă
până la plumb;
istorie cu duhoare
de carne viciată de boală
istorie cu miros de hoit.
Nimicul din haos foarte
aproape de nimic,
puterea lui Dostoievski,
Dumnezeu vorbind popoarelor
prin firul de iarbă,
lumea adusă la ființă.
Și uite -așa auzi chestii,
raiul modern al relaxării
și al somnului;
această existență ca o
jertfă continuă ce
într-un inventar de
termeni descoperă
Adevărul
construindu -și turn.
Iar jos, nebunul lumii
ce duce -n spate
un dumnezeu ucis
lângă cetatea în ruină
de pe marginea hăului,
un hău

129
din care urlă toate
angoasele mele c e
m-au făcut vreodată
să aștept la rându -mi
pe Godot.

130
Tentație

Unii ce iubesc litera
deformând literatul.
Există oare ceva mai penibil
decât un ex -scriitor?
Și-având în mână doar o piatră
ținută cu mânie vom
uita totul într -o zi
de neîncredere.
Și de ce -aș crede când moartea
ne stă în față permanent
ca un spectacol de fotbal
pur și simplu?
Alții spun că metafora
ar trebui puțin
să sângereze.
Și ce este adevărul sau
unde se ascunde când
culorile iernii sunt lipsite
de parfum ca niște bolovani
în deșert. Political correctness.
Și cine -mi este neam dacă nu și
prieten? Poate vreun șarpe,
vreo broască sau poate
vreun mormânt?

131
*

O, tu lume ce te hrănești din
prostie, orbire și trădare!
Una plus alta, formule
nazisto -comunistoide
repuse la dospit, gustul
reculului perdant,
un singur timp: primul.
Mă simt înnebunit de -atâta
grijă pentru spații,
de-atâta punct
de-mi vine să chem străbunii,
să alerg disperat pe străzile
unui oraș ce nu mă mai recunoaște
trântind uși în urmă
și strivin du-mi orice necuvânt
că doar acasă sunt.
Proiecte de scurtă respirație,
direcție de evoluție,
political correctness,
globalizare – și-aproape -mi este
rău gândindu -mă
la bietul glob.

132
*

Stau în sentimente ca în
lanțuri și -am multe de îndreptat –
pe min e cel mai mult și -apoi
pe cei ce -au alăptat,
pe cei care -au muncit,
pe cei care -au luptat,
pe cei ce -au înfruntat
și pe cei care -au trădat –
altfel nu ne găseam
cu toții aici.
Povești la gura sobei, focuri în
noapte, focuri pândind pericolul
de-a fi bun;
păsări ce zborul și -l
iau spre continente răpuse de
lumini crepusculare
când încerci
să fii și tu o dată
nobil
și fără să mai plângi,
fără să te sinucizi.

133
Tot mai mult

Noapte de vară. Propoziție de
dragoste cu gerunziul siderat ce
face din rid icol parte a urâtului
căci „pereat mundus fiat justitia”
mă simt vinovat pentru un drum
care din țărână își țipă numele și
ca-ntr-un joc de sintaxă la modă,
orice orizont istoric devine balauri
de oțel
ce-au aruncat pe pământ
cu sânge.

*

Numere și nea muri. Cuvintele
ce nu -mi mai încap în întrebări.
În zdroabă cotidiană simt aceste
clipe ce vor deveni decenii în sete
de absolut și -așa cum orice gârlă
o ia după alta mai mare
adevărurile
nu pot fi
limitate.
Evidente ca o marmură de Michelangello,
revin în substanța vieții cu înțeles
de fire
în verb
auditiv.

134
*

Duhul lui Homer peste insule
egeene. Simbol de lup. Cu durere
în suflet rup din Hristos un timp
de post, mâncând de carne lângă brazda
lui Novac trăgând bicisnic de firul
de iarbă ca mai repede
să crească.

*

Și există noroc. Un nod legat
prea strâns se dezleagă prin tăiere;
povestea comunistă a unui curcan
cu ochi de scoică pe -o creangă
de salcâm începe cu: nouă
nu ne este frig! Și mă văd
pierdut în ecuația lui Nietzsche,
o ecuație ce devine mo toare de
căutare a vreunui timp pierdut
în devălmășie
balcanică.

135
*

Ah, timpul acesta ce -și suspendă
clipa peste mine – Universul într -o
ceapă.
Ca-ntr-un zbor de condor deasupra
unor turme de bivoli, în tăcere de
plastic, torn clipe dulci peste
gândur ile-mi ce m -au cuprins
în neputința amestecului dintre
apă și foc.
Și mă rog acoperindu -mi fața
cu pricina rușinii târând după
mine metaforă după metaforă
și destin după destin;
umbre de solitari exponențiali,
ca un hoț grăbit de -un
cuvânt
ce-și găurește s ufletul.
Și uit de cap. Mă -nchin căciulii
gândind că -s mântuit, vâslind
o singură dată într -o barcă
ce prinde
și prinde,
of Doamne!
și iar prinde
apă tot mai mult.

136
Un gând

Portert cu personaj minor. Hazard,
Circ comunist cu pâine pentru toți,
Sindromu l ”România” cu parfum
De sfere construite pentru hoți.

Poveste cu tembeli la telefon,
Jegoși scuipând semințe din -înalt;
Tradiție disjunsă din urât
Cu fața ca de cârpă pe asfalt.

Știință discursiv, – academism.
Și doi obtuzi. Dinamic pătimit
Ce face din cultură un sublim
Strănut patriotard alcătuit.

Dimensiune de creștin blazat.
Hazard. Baroc la nesfârșit de veac,
Interior balcanic și cu tâlc –
Titani imberbi extenuați de -un fleac.

Poeme scrise cu creion lila,
Tezaur plin de lacrimi, patinat;
Credinț a și revolta din lirism
Ce-nvinge orice boală și păcat.

137
Și sunt un punct, refuzul stângăcind,
Invers perfect de linie în rock
Ce-nșurubând în nevăzut un blues,
Baloane de săpun, să pun la loc.

Și-aș vrea ”de -al meu” să mă ocup puțin
Cu vers și erezii d e calendar:
Nu mă -mpușcați! E totul sub control.
Sunt deja mort și n -aș mai muri iar.

138

139
CUPRINS

Abajur ………………………….. ………………………….. ………………….. 5
Ca acestea două ………………………….. ………………………….. …….. 9
Confesiune auctorială ………………………….. ……………………….. 12
Construc ție poetică ………………………….. ………………………….. . 14
Contrapagină ………………………….. ………………………….. ………. 17
Cump ăt ………………………….. ………………………….. ………………. 18
Cuvântul care este ………………………….. ………………………….. .. 22
Cuvintele ………………………….. ………………………….. ……………. 27
Dioramă ………………………….. ………………………….. ……………… 31
Disonanță ………………………….. ………………………….. ……………. 34
Dispersie ………………………….. ………………………….. …………….. 36
Eccum -talem ………………………….. ………………………….. ……….. 40
Emoție estetică ………………………….. ………………………….. ……. 43
Ex-sistere ………………………….. ………………………….. ……………. 47
Gând de ianuarie ………………………….. ………………………….. ….. 49
Illo tempore ………………………….. ………………………….. ………… 51
În consecință ………………………….. ………………………….. ……….. 52
Interferențe ………………………….. ………………………….. …………. 54
Interludiu ………………………….. ………………………….. ……………. 59
Introspecție ………………………….. ………………………….. …………. 60

140
Lectur ă cu rest ………………………….. ………………………….. …….. 64
Motiv de iarn ă ………………………….. ………………………….. …….. 66
Nazar ………………………….. ………………………….. …………………. 68
Numen ………………………….. ………………………….. ……………….. 72
Oracol ………………………….. ………………………….. ………………… 76
Oraș ………………………….. ………………………….. …………………… 79
Ostinato ………………………….. ………………………….. ……………… 83
Paseism ………………………….. ………………………….. ………………. 87
Patetism ………………………….. ………………………….. ……………… 89
Premiză ………………………….. ………………………….. ………………. 92
Pro aesthetica ………………………….. ………………………….. ………. 95
Propoziție ………………………….. ………………………….. …………. 100
Rapsodie cu semn ………………………….. ………………………….. . 102
Recto ………………………….. ………………………….. ………………… 104
Recurență ………………………….. ………………………….. ………….. 107
Retrobaladă ………………………….. ………………………….. ……….. 111
Sentiment 2016 ………………………….. ………………………….. ….. 114
Senzație leneșă ………………………….. ………………………….. ….. 116
Și plouă ………………………….. ………………………….. …………….. 119
Sintonie de primăvară ………………………….. ……………………… 122
Sofism ………………………….. ………………………….. ………………. 124
Tabla de șah ………………………….. ………………………….. ………. 126

141
Tentație ………………………….. ………………………….. …………….. 130
Tot mai mult ………………………….. ………………………….. ……… 133
Un gând ………………………….. ………………………….. ……………. 136