Această lucrare își propune să explice, dinamica marilor puteri în contextul crizelor [614186]

5 Introducere

Această lucrare își propune să explice, dinamica marilor puteri în contextul crizelor
politco -economice pe parcursul perioadei sec XX -XXI.Vom vorbi despre evoluțiile statelor
contemporane și despre relațiile acestora în formarea unui nou concept de sistem
internațional,axându -ne pe noile concepte de putere și influență la nivel mondial.Lumea pe care
o cunoaștem astăzi, este caracterizată drept un spațiu în care noi, oamenii simpli, indiferent de
naționalitate, etnie, sau alte caracteristici, ne putem desfă șura activitățile de zi cu zi fără să ne
gândim la ziua de mâine cu frică. Inconștient, am devenit actorii principali ai realțiilor politice și
a ”marii table de șah”1, de la un simplu criteriu cantitativ demografic ce au definit statele de la
începutul si stemului internațional, am ajuns să fim factorul cheie în cadrul prăbușirii celor mai
mari imperii și elementul ce a stat la baza modificării sistemului internațional.
Astfel, suntem martorii unei tranziții a desfășurării și importanței acțiunilor noastr e de la
un nivel micro -politic (statul națiune), la macro -politic (sistemul internațional). Această trecere
se datorează unui proces complex și îndelungat, care a fost posibil prin prisma progreselor
imense în domeniul tehnologiei, civilizației, culturii, informației și economiei.La rândul său
această evoluție a fost și este măcinată de mari contradicții, provocări, discrepanțe, în care
formele de progres și cele de protest î mpotriva efectelor secundare al acestui progres sunt vectori
care, pe măsură ce se îndepărtează, își măresc gradul de tensiune, zonele de criză și starea
conflictuală. În aceste condiții, are loc o complexă bătălie pentru reconfigurarea centrelor de
putere, pentru cucerirea și menținerea inițiativei politice și strategice, pentru domina rea marii
politici , care indiferent de statutul nostru, sau cadrul teritorial căruia aparținem, ne poate
influența în cel mai direct mod.
Lucrarea de față este proiectată cu scopul de a înțelege cum poate să afecteze momentele
de criză politico -economică s istemul internațional,și cum putem delimita conceptele pe care se
axează tendințele statelor supradezvoltate în relație cu statele mai slab dezvoltate.
Războiul și insecuritatea sunt legate de rolul indivizilor de rolul statelor și modul de
funcționare a s istemului internațional. Lumea în care predomină nesiguranța și teama afectează
comportamentul tuturor indivizilor.Consecințele macro -politi ce delimitează distincția dintre state
puternice și state slabe introduse în diferite contexte internaționale care sunt direct legate de
dinamica politică dintre state. Când vorbim de securitatea statelor și de aspirațiile acestora ne
dăm seama că securitatea externă înseamnă în special acele amenințări care te vizează dinspre
zona internaționalului, așa cum vulnerabil itățile unui stat înseamnă acele amenințări din interior.

1Brzezinski, Zbigniew, Marea tablă de șah, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2000, p. 41

6
În primul capitol initulat ,,Dinamica Marilor Puteri în contextul Crizei Economice ’’ mă
voi axa pe ceea ce reprezintă fact orul cheie în cadrul științelor legate de relațiile internaționale, și
voi delimita conceptele pe care se bazează aceste tendințe de interacțiune dintre state. Voi
încerca să disting realțiile dintre Puterile Politie care sunt cele mai reprezentativesurse de
conducere a unui stat, instaurând diferite tipur i de dominare și influență asupra tuturor
minților.Puterea politică constituie un subsistem al puterii sociale cu rol determinant în reglarea
și funcționarea vieții sociale, aceasta reprezint ă capacitatea unor grupuri de oameni de a -și
impune voința în org anizarea și conducerea de ansamblu a societății cât și relațiile din afara ei.
În capitolul doi intitulat ,, Geo-Politica Noului Sistem Intern ațional echilibrul puterii în
Noua Ordine Mondială ’’ îmi propun să explic sistemul int ernațional actual și evoluț iile sale,după
transformările politice în edificarea unei Noi Ordini Mondiale,care la nivel de securitate conform
teoriilor moderne este condusă de o structură financiară.Conducătorii lumii încearcă să convingă
întreaga umanitate că singura soluție în stab ilirea și menținerea „păcii mondiale” este crearea
Noii Ordini Mondiale, prin unificarea tuturor superputerilor lumii.
Mihail Gorbaciov a fost primul lider mondial care a vorbit în mod public despre „o nouă
ordine mondială”. În discursul rostit în fața A dunării Generale a Organizației Națiunilor Unite
(ONU) în 7 decembrie 1988, președintele Uniunii Sovietice a făcut această declarație profetică:
„Continuarea progresului global este posibilă numai printr -o ajungere la un consens universal în
acțiunile într eprinse în vederea constituirii Noii Ordini Mondiale.Conform acestui discurs al
președintelui Uniunii Sovietice avem imaginea actuală a unei Noi Ordini Mondiale și o nouă
dinamică a echilibrului de putere din cadrul Sistemului Internațional.
În capitolul treiintitulat ,, Criza Politico -Economica si pozit iile economice a Marilor
Puteri’’ v oi descifra cauzele crizelor politco -economice și a relațiilor dintre supra puterile de pe
urma Primului Război Mondial. Mă voi axa pe relațiile economice dintre marile put eri ale lumii
și pe contextele transfrontaliere care creează parteneriate între acestea.Voi prezenta cooperarea
dintre SUA și China care sunt legate de un parteneriat general cât și crizele economice actuale
legate de hegemonia statelor influente cât și de Actorii non -statali și contribuțiile acestora pe
scena internațională.

7
Capitolul I

Scurt Istoric asupra evoluției Marilor Puteri
în perioada sec XIX -XX

Secolul al XIX, este considerat un secol al reformelor geo strategice ale statelor pe plan național
cât și pe plan internațional.Secolul al XIX -lea este considerat un secol al revoluților și a
schimbărilor radicale din sistemele politice. Societatea Euro peană a cunoscut transformări
fundamentale în domeniile culturale,politice,economice și sociale în comparație cu vechiul
Regim.
Marile monarhii ale epocii moderne, după constituirea și consolidarea lor, și -au îndreptat
privirile afară, căutând să -și mărea scă teritoriile și puterea pe seama statelor mai slabe; în
consecință, împotriva tendințelor expansioniste ale câte unei mari puteri, „care amenința să rupă
raportul de forțe dintre puterile concurente” a fost adoptată și ridicată la rang de principiu, în
practica relațiilor internaționale, ideea de echilibru.Secolul XX aduce cu sine cele mai sumbre
perioade tuturor actorilor politici cât și tuturorpopoarelor lumii.Perioadele de tensiune create de
actorii internaționali și de puterile emergente conturează un nou sistem internațional și o nouă
ordine mondială fiind mult mai diferită de vechile sisteme și mult mai sângeroase.
Realitățile Politico -statale apărute în cadrul Primului Război Mondial, oferă imaginea
unui nou contex relațional dintre toate statele lumii,care au avut la bază anumite realități și
principii axate pe noi documente pragmatice care au cadrul apariției noilor state pe ruinele
imperiilor defuncte.
Avem imaginea a ceea ce înseamnă statul cre deține o putere și poate fi descris ca un
teritori u care își exercită puterea menținându -și suveranitatea și se află sub dominația să
exclusivă.
În următoarele capitole vom putea distinge imaginile celor două războaie cât și efectele
acestora per ansamblu în noile societăți contemporane, cât și evoluția m arilor puteri în cadr ul
crizelor politico -economice.

8 1.1. Puterea Politică și statele – o nouă transformare geografică

Puterea este caracterizată ca una dintre cele mai importante paradigme ale
secolelor.Puterea se manifestă în toate tipurile de activități omenești fie ele fizice,morale,sau
intelectuale. Pentru a caracteriza dimensiunile puterii o putem încadra în diferite sfere,
politică,socială,economică culturală în care se manifestă. Puterea poate fi de mai m ulte tipuri
(fizică,psihologică,intelectuală).În continuare voi încerca să definesc ce este o putere politică, și
care sunt mijloacele puterii care se pot manifesta prin influență. Puterea politică este una dintre
cele mai dificile și mai controversate î n domeniul Științelor Politice,ea poate să preia forma unor
fenomene tradiționale într -un stat sau într -o comunitate.Când vorbim despre putere politică într –
un stat,înțelegem relațiile reciproce de control între deținătorii autorității publice și a societă ții în
general. R. Dahl spune că : Puterea lui A asupra lui B reprezintă capacitatea lui A de a -l
determina pe B să facă ceva ce n -ar fi făcut fără intervenția lui A..Deci Puterea Politică este o
relație psihologică, ea oferă influență între cei care exe rcită și cei asupra cărora este
exercită.Prima relație de a exercita puterea asupra cuiva este legată de deținerea controlului de
către aceștia, prin efectul unor acțiuni care se produc asupra minții celorlalți2.
Puterea poate fi exercitată prin amenințări autoritate sau prin carisma unui om sau a unei
funcții care îi poate oferi liderului imunitate,forță decizională sau influență asupra indivizilor cu
care aceștia la rândul lor dau dovadă de supunere fie acceptată sau nu.Exemplu de stat ca spațiu
de desfă șurare a puterii politice apare în urma acțiunilor produse de către actorii politici pe arena
politică.
Puterea Politică oferă liderului pe lângă imunitate și o putere legitimă de a lua decizii și de a se
desfășura la nivel de comunitate prin diferite mij loace tehnice cum ar fi adoptarea
deciziilor,normelor sau strategii propuse de structurile sociale.Natura puterii politice nu are în
vedere puterea omului asupra naturii, ci însuși proveniența mediului politic, formele de control al
acestuia,mijloacele și tehnicile de care dispun,tradițiile și modul prin care se aplică puterea
pentru a putea guverna o societate. Puterea unui Stat este de multe ori înțeleasă ca o putere fizică.
Când vorbim de puterea fizică a unui stat,vorbim despre resursele pe care le po sedă,de
teritoriu,populație,armată,strategii,programe politice3. Statul de obicei preia o caracteristică
fundamentală de putere în urma suveranității pe care o deține.Suveranitatea este un drept pe
care îl posedă orice stat în relație cu altul.
Leibniz d upă părerea sa ne redă modelul seniorului teritorial ,, Un suveran adevărat sau
potentat trebuie să fie stăpân peste un teritoriu îndeajuns de puternic, ca să se facă respectat pe

2Ibidem p. 63 -70
3Hans. J. Morgenthau – ,,Politica între Națiuni’’ cap.III. part a II -a pag 67 -70 Editura Polirom

9 vreme de pace și în vreme de război trebuie să relaționeze prin tratate,arme și alianțe’’.Liderul
său statul trebuie să deție atât putere fizică cât și morală,pe timp de război statul trebuie să își
folosească puterea fizică,pe timp de pace trebuie să își folosească puterea morală și politică (
diplomația, delegații puterii polit ice că negociatori ai tratatelor). Puterea Politică Internațională
poate fi înțeleasă ca un ansamblu de forțe ale puterii care au același scop și vizează aceleași
obiective.Puterea Politică internațională este axată pe puterea fizică cât și pe puterea moral ă,care
impune norme atât interstatale cât și extra -statale cum sunt drepturile omului,securitatea statelor
sau cetățenilor etc. În cazul în care statele nu se supun sunt sancționate.Puterea Internațională
este în mare parte construită pe competiție și co nflict, aceste două caracteristici pot fi descrise ca
indicatori ai puterii4.
Competiția și Conflictul la nivel internațional se axează pe fenomenele care se
manifestă în anumite perioade de timp și care au un impact în rândul tuturor statelor cum ar fi
ideologiile extremiste care se instaurează într -un stat cu ajutorul regimurilor autoritare.Efectele
de manifest a puterii a unui stat care are tendința de a fi anarhic asupra altuia, apelează la
metodele imperialiste folosite de statele supra dezvoltate fizic care poseda o autoritate directă în
fața statelor pesimist,realist vorbind nu dispun de tehnică militară,populație sau resurse .Sursele
puterii internaționale sunt geografia,resursele,capacitățile militare,populația caracterul
supranațional, moralul național și calitatea diplomației.
Hans J. Morgenthau susținea că „prin putere se înțelege dominația unor oameni asupra
gândirii și comportamentului altor oameni’’. De aici el distinge caracteristici esențiale care țin
de accepțiunea realistă,el ne vorbe ște despre prezența puterii în cazul conflictului, și despre
degenerarea puterii în abuz de putere care are întotdeauna consecințe dramatice, deoarece
tendința puterii este una expansionistă.Puterea și scopurile imediate ale pǎrților angajate în
cucerirea ei, în cazul sistemului internațional ale actorilor implicați în conflict, sunt orientate spre
garantarea prestigiului, a suveranității și a securității naționale.
Tendința constantă a pǎrților angajate în lupta pentru putere de a -și disimula scopurile pr oprii în
formule ideologice,pictează imaginea Alianțelor din cele două Războaie ale sec XX. De aceea
când vorbim despre suveranitatea statelor în urma puterii exercitate de natura egoistă a
sistemelor totalitariste avem imaginea celor două războaie, din care ne dăm seama că toate
statele națiune care au fost legate prin consimțământ în urma mascrului și a neglijării tuturor
drepturilor fundamentale.
Rousseau ne redă o imagine dintr -o cercetare de a sa despre lume că: ,, dacă oamenii
trăiesc în state,stat ele la rândul lor există într -o lume de state’’. Rosseau ne descrie lumea că o

4 Dominique Colas – ,, Dicționar de Gândire Politică’’ pag 322 -323.Editura Univers Enciclopedic Gold 2010

10 comunitatea universală și că fiecare dintre state la rândul lor sunt în relații cu alte state.În Știința
Politicii Internaționale există diferite abordări a ceea ce înseamnă p olitică internațională5.
Cercetătorii politicii internaționale cum sunt Grayson Kirk și Charles E.Martin ne redau o
imagine a cercetării politicii internaționale care pornește de la diferite interpretări istorice și a
metodelor de analiză propuse de către cercetători. Kirk vorbește despre cercetarea în politica
internațională ca fiind una dintre cele controversate teme de abordare ,el are ca scop depistarea și
înțelegerea forțelor care determină relațiile internaționale să creeze politică între națiuni pri n
descoperirea mecanismelor și fenomenelor sociale cât și modul de funcționare a acestora.El
distinge trei abordări de studiere a relațiilor internațional în SUA după care s -au condus o
mulțime de cercetători în analiza fenomenelor internaționale. Kirk ne vorbește despre cele trei
abordări esențiale în politica internațională ,, Mai întâi întii este vorba despre istoricii care au
privit relațiile internaționale ca istorie recentă,în care cercetătorii sunt limitați de lipsa unei
cantități adecvate de inform ații6.
În ceea de doua abordare el ne vorbește despre un alt grup de cercetători despre
specialiștii organelor legislative ,, specialiștii în drept internațional care s -au preocupat în
general de aspectele juridice interstatale,rareori au încercat să de pună eforturi serioase pentru a
investiga rațiunile profunde al eternei imperfecțiuni al acestui nod de conexiuni legale,ei sunt
mai puțin preocupați de relațiile internaționale așa cum sunt ele definite, ei sunt mai mult
preocupați de perfecțiunea siste melor care sunt mai aproape de a fi construite’’. În cea dea treia
abordare ,, Doar recent cu întârzierea au început cercetătorii să examineze forțele fundamentale
și persistente ale politicii mondiale și instituțiile care le reprezintă, care are ca scop o mai bună
înțelegere a de a determina politica externă a statelor.Din scrierile lui Kirk ne dăm seama cum
sunt clasificate diferite abordări în cercetarea relațiilor internaționale și cum evoluează
interpretarea diferitelor fenomene sociale din demersuril e științifice ale cercetătorilor,care
plasează politica internațională ca o disciplină academică care are ca scop investigarea
evenimentelor curente,de drept internațional și de reformă politică.
Charles E.Martin a continuat tema dr.Kirk și a distins duali smul asupra cercetării în
domeniul relațiilor internaționale care ne deplasează între două zone opuse. El ne vorbește
despre natură politică și despre război ca fiind un dintre cauzele esențiale în metodele de
cercetare a fenomenelor ,, Mai înti mă refer la spațiul instituțiilor de pace,destinate rezolvării
disputelor,și cel al politicii de putere și al războiului. Cred că cea mai mare acuzație adusă nouă
în ultimii douăzeci de ani este aceea de eliminarea instituțiilor războiului și ștergerea din
manuale a influenții puterii politice’’. Din scrierile lui Martin distingem că o politică

5Țuțuianu, Iuliana Simona, Apusul Westphaliei?, Statul național în sistemul relațiilor internaționale în anii post
Război Rece, Editura Militară, București, 2011, p. 11
6Ibidem, p. 15

11 internațională cuprinde mult mai mult decât istoria evenimentelor recente,cercetătorul este
înconjurat de o arenă internațională cu accentele puse pe fenomenele mereu schimb ătoare axate
pe perspectivele diferite. Cercetătorul nu dispune de un teren solid în politica internațională
pentru a evalua fundamentele profunde care au dus la crearea unui fenomen fie el legat de pace
sau de război ,el mai degrabă interpretează sau mai bine zis corelează evenimentele cu trecutul
îndepărtat din care poate să deducă natura umană sau aspirația acesteia.Dacă vrem să înțelegem
politica internațională trebuie să analizăm evenimentele și să descifrăm sensul lor pentru a
delimita o realitate. C a exemplu putem analiza fenomenele produse de statele scenei
internaționale care de obicei pot avea asemănări comune sau diferite în politica externă,de aceea
trebuie să evaluăm aspectele cu care statele se manifestă în cadrul unei probleme de
pace,război, colaborare.
În continuare voi prezenta o serie de evenimente istorice din care vom distinge aspirațiile
statelor și tendința lor de a se afirma că putere,și cum colaborează statele pe timp de război sau
de pace.Pentru a obține un rezultat empiric într -o analiză a consacrată puterii unui stat,trebuie să
analizăm bilanțul evenimentelor din trecut,pentru a determina poziția statului pe scena
internațională cât și cauzele care au dus la participarea directă sau indirectă într -o acțiune
internațională7.
În 1512 Henric al VIII – lea a Angliei s -a aliat cu Habsburgii împotriva Franței. La trei
ani după în 1515 încheie o alianță cu Franța împotriva Habsburgilor.În 1522 și în 1542 s -a aliat
cu Habsburgii iarăși împotriva Franței.În anul 1756,Marea Britanie se al iază cu Prusia împotriva
Habsburgilor și a Franței.În anul 1793, Marea Brtianie se aliază cu Prusia și cu Habsburgii
împotriva Franței lui Napoleon.În anul 1914,Marea Britanie se aliază cu Franța și Rusia
împotriva Germaniei și a Austriei, iar în 1939 s -a aliat cu Polonia și Franța împotriva
Germaniei8.
De aici deducem cazul Marii Britaniei ca fiind unul rațional pe timp de război,aici nu
este vorba de un capriciu a Marii Britanii de a participa în această serie de evenimente legate de
intervenții militare ,ci mai degrabă Marea Britanie dă dovadă de înțelepciune în politica sa
externă. Ea dă dovadă de siguranța statului său în urma formării unei puteri care poate deveni
anarhică pentru suveranitatea să,și se aliază și cu vechiul dușman în cotropirea dușmanul ui cu un
potențial de putere mai amenințător.De aici deducem că rolul unui stat național este foarte
dinamic în politica sa externă. Cercetătorul trebuie să ție cont întotdeauna că problemele
internaționale sunt complexe și nu trebuie să ție cont de anumit e predicții a unor fenomene care

7Waltz,Kenneth N, Teoria Politi cii Internaționale, Ed. Polirom, Iași, 2006, p. 16
8Bogdan, Corneliu, Preda, Eugen, „ Sfere de influență ”, Editura Științifică și Encilcopedică, București, 1986, pp.18 –
19
Ibidem, p.19

12 se vor putea întâmpla,acestea pot să îl ducă în eroare.El trebuie să cunoască forțele care
determină puterea politică dintre națiuni și modul în care acesta apare în contextul relațiilor
politice dintre state, care la rând ul lor aceste relații politice descriu realitățile internaționale.
Evenimentele Internaționale poate să ofere surprize pentru oricine care încercă să prevadă
viitorul prin prisma cunoștințelor din trecut sau din evenimentele din prezent. Un exemplu îl
găsim în anul 1792 când președintele George Washingthon a declarat că ,, soarta tării noastre
depinde,după toate probabilitățile omenești,de un efort de câteva săptămâni ’’ . Totuși Războiul
a mai durat șapte ani după această declarație. Cu cinci săptămâni înainte de Revoluția Rusă din
martie 1917, Lenin le vorbea unui grup mic de socialiști din Zurich ,, Noi,bătrânii,nu vom,ajunge
probabil să vedem luptele decisive ale revoluției care va veni ’’. Ca urmare în mai puțin de un an
de zile încep luptele decisi ve a Revoluției Ruse, sub conducerea lui Lenin9.
De aici deducem că evenimentele internaționale sunt imprevizibile,și ca timpul este forța care
poate să descrie anumite realități.Cercetătorul se ocupă cu o mulțime de factori care la rândul lor
împreună m odelează viitorul prin dinamica puterilor care prevăd ce acțiuni și reacții pot să se
întâmple în timp .Însă el nu poate fi sigur când se va întâmpla? Și unde ?. El poate doar să
ghicească,însuși viitorul îi va arăta dacă a ghicit corect.
În concluzie, puterea este cel mai important factor care poate descrie relațiile socio –
politice.Ea poate să se manifeste direct în orice formă fie politică, economică
culturală,intelectuală.Puterea poate defini structurile geografice ale statelor și tendința lor de a se
a afirma pe scena internațională, fizic în caz de război (armată,tehnică,populație,resurse) sau
moral (tratate,colaborări.) pe timp de pace.
Puterea poate caracteriza o doctrină ideologică și aspirația unui stat cât și influența unui lider
asupra societăț ii. Puterea în politica internațională se distinge ca o putere suprastatală care
creează diferite evenimente la nivel mondial.Ea este definită că politică externă a tuturor
statelor.Puterea politicii internaționale este dinamică cu o varietate de eveniment e comparative
care plasează statul ca principal actor pe arena internațională. Politica internă și internațională ne
redă o corelație de manifest a aceluiași fenomen, o luptă distinsă pentru putere.Toate tipurile de
putere politică fie ea internă,externă n e demonstrează cum o strategie politică își propune să își
menție puterea pe plan intern, și cum să o sporească pe plan extern prin diferite mijloace de
influența,fie să o utilizeze demonstrativ pentru a – și capătă un statu -quo pe plan internațional ca
supra putere10

9Ibidem, p.19
10Morgenthau, Hans J. , op. cit ., p.203

13 Deci Puterea Politică poate fi un pilon fundamental în descrierea unui stat ca putere.
Puterea Internațională poate fi descrisă că raportul dintre actori.Modificarea actorilor
influențează raporturile și la rândul lor raporturile influențează sistemele. De aceea în politica
internațională coeziunea actorilor în corelație cu raporturile pot schimba atât evenimentele cât și
sistemele politice, fie ele interne sau international11. Actorii într -un sistem internațional sunt
statele, care la rândul l or dețin putere ( resurse,teritoriu,populație etc ).Raporturile sunt
coeziunile dintre actori,aceste raporturi le putem defini ca relații dintre state și toate aceste duc la
o luptă pentru putere. Scena internațională în care se desfășoară activitățile ac torilor și a
raporturilor dintre ei formează Sistemul Internațional.
Conform lui Max Weber, puterea poate fi înțeleasǎ ca fiind „capacitatea de a -și putea
impune voința proprie împotriva rezistenței altora, indiferent pe ce anume se bazează această
rezist ențǎ.
1.2. Evoluția Geostrategică a Marilor puteri în sec XIX – XX

Sfârșitul secolului al XIX și începutul secolului XX marchează o serie de evenimente și
de realități politico – sociale.Sec XIX fiind un secol al reformelor și a progresului tehnic care
marchează evoluția statelor datorită noilor descoperiri în știință,a reformelor statale și a
dezvoltării în general,pacea fiind esențială pentru fiecare stat.Pe perioada sec a XIX nu a fost nici
un conflict militar care să implice marile puteri în acțiune de război s -au să fie determinate să ia
decizii radicale asupra evenimentelor. În perioada sec XIX – lea existau șase puteri,care defineau
politica internațională din Europa, cunoscute sub numele de ,,Mari Puteri’’ acestea fiind Statele
cele mai puternice ale Europei ( Anglia, Franța, Prusia, Rusia, Austro -Ungaria ).În anul 1871
după unificarea Italiei,Prusia devine Germania. În perioada anilor 1854 -1856 se produce un
război scurt în peninsulă Crimeea,dintre Rusia pe de o parte și Anglia și Franța pe ceala ltă
parte.În anul 1861 – 1865 s -a desfășurat războiul civil în SUA.În anul 1904 – 1905 Japonia intră
în război cu Rusia,un război care a durat doar un an de zile și a grăbit rapid revoluția rusă.
Așadar în perioadei al sec XIX asistăm la un șir de evenimen te cu o durată scurt de conflict.În
Europa nu existau așa mari războaie în care armata unei mari puteri să treacă granița altui stat12.
Pe parcursul sec a XIX asistăm la un șir de revoluții interstatale care schimbă conturul
statelor și le transformă pe un ele în supraputeri iar pe altele în state bine definite politic.
Revoluția Franceză care a avut un impact foarte mare în înlăturarea monarhiei, și respectarea
drepturilor omului.Revoluția Americană care își obține independența de autoritatea engleză, și

11Bogdan, Corneliu, Preda, Eugen, op. cit, p.20
12Little, Richard, Ecilibrul Puterii în Relațiile Internaționale. Metafore, Mituri și Modele , Ed.Tipo Moldova, Iași ,
2008, p.3

14 formează un nou stat bazate pe principii libere și democratice. Revoluția din Octombrie 1917 din
Rusia cu o formă perfect organizată de Lenin pentru a înlătura Țarul de la putere13.Revoluția
Roșie din Rusia este cea care transformă Rusia în URSS, cu partidul comunist a lui
Lenin.Revoluția Roșie a răsturnat monarhia oferindu -le proletariatului puterea.Revoluțiile care
au izbucnit în Europa, au avut consecințe reformiste la nivel de stat,cât și la nivel de politică
internațională. Evoluția statelor conturează o nouă hartă politică -continentală și noi concepte
asupra evenimentelor din Europa.De aici deducem clar ca vechea structură a statelor era deja
condamnată.Vechile structuri de tip economie veche,sisteme de conducere vechi,își pierduseră
efectul în fața socie tății.Partidele Socialiste care prindeau amploare la nivel internațional
sprijinindu -se pe clasa muncitoare, a prezentat o alternativă societăților în cele mai multe state
Europene.Insă multe progrese devin deja familiare în sec XX cu începerea primului Ră zboi
Mondial.
Pe parcursul perioadei anului 1914 Europa intră într -o perioadă a catastrofei, și a
războaielor care mai târziu marchează lumea de pe întreaga planetă. Edward Grey secretarul de
externe a Marii Britanii,într -o noapte în 1914 afirmă privind luminile din orașul Whitehall ,,
Lămpile s -au stins în întreaga Europă,și no să le mai apucăm să le vedem aprinse.Izbucnise
războiul dintre Anglia și Germania. În Europa deja se stinse orice speranță că pacea va mai pute
fi simțită vreodată. Dispare văzând cu ochii mărețiile creații ale civilizațiil or din sec – XIX ,care
treptat s -au prăbușit în flăcările războiului. Toate acestea s -au schimbat odată cu 1914,primul
război mondial care implică toate statele din Europa Centrală într -o mare artă a războiului.Primul
război mondial a implicat toate marile puteri și toate țările Europene,în afară de Spania,Olanda și
Elveția.
Primul război mondial oferă pentru prima dată imaginea deplasării statelor.Canadienii
luptă în Franța,Chinezii luptau în orientul mijlociu,Indienii au fost trimiși să lupte în Europa și
Orientul Mijlociu.Prima luptă a fost dată în 1914 la Falkland, dintre Germani și Aliați în Marea
Nordului și Oceanul Atlantic.Războiul naval devenise deja un nou război mondial.Germania
devine prea puternică ca să mai poată să fie controlată de puterile E uropene,Franța și Marea
Britanie14.
Primul Război Mondial încă de la început părea să fie un război European între Tripla
Alianță (Anglia, Franța, Rusia) și Puterile Centrale ( Germania, Austro -Ungaria). Cauza
incipientă a războiului a fost atacul Austriei asupra Serbiei care automat este inclusă în conflict.
O altă cauză este atacul Germaniei asupra Belgiei.Aceste două atacuri pot fi numite
planuri geo -strategice de război.Turcia și Bulgaria se aliază Puterilor Centrale.Tripla Alianță a

13Buzan,Barry, Little,Richard, Sisteme internaționale în istoria lumii , Ed. Poli rom, Iași 2009, p.261
14Ibidem, p.272

15 fost determinată de o coaliție mai largă, altătrându -se state ca România, Grecia și
Portugalia.Aceste trei state au participat în primul război mai mult cu numele decât cu forță
militară permițând puterilor Triplei Alianțe, de a tranzita arme de război către Puterile Centrale .
Imdeiat se alătura și Japonia,Triplei Alianței cu scopul de a obține,ceea ce dețineau Germanii în
Orientul Îndepărtat15.
Germanii ca și în cel de al doilea război mondial,erau orientați sub strategia de a lupta pe
două fronturi.Fiind înconjurați de Puter ile Centrale (Austria,Turcia,Bulgaria) nu prezenta o
problemă strategică în partea de Sud -Est. Strategia Germaniei era de a ataca Franța pe frontul de
Vest și Rusia Pe frontul de Est. Germania construiește o strategie care mai târziu este numită
Bitzskrieg , cu o intervenție a forțelor militare care intervine fulger,dat fiind faptul că lupta pe
două fronturi.Această strategie permite Germaniei să înainteze către frontul de Vest,unde era
plasată Freanța. Trupele militare pătrund prin Belgia,care în cazul dat e ra neutră,și nu prezenta
nici un pericol strategic pentru Germania,pătrunzând până la fluviul Marna. Francezii
improvizează alături de Belgieni și Englezi,tranșee și fortificații defensive care erau întinse de la
Canalul Mânecii din Flandra,până la frontie ra cu Elveția. Retrăgându -se trupele aliaților în fața
forței militare germane cedează o mare parte din Franța de Est și Belgia care devin ocupate de
către Germani.
În urma acestei intervenții se creează așa -zisul ,,Front de Vest’’ care devine o mașinărie
de masacru,care nu a mai existat niciodată într -un conflict militar.Încercările Germanilor de a
străpunge linia de front de la Verdun în anul 1916,a fost o bătălie în care au participat circa două
milioane de oameni,la care jumate dintre ei au fost cotropi ți.Ofensiva britanică fiind atacată
pierde circa 420.000 de oameni,doar 60.000 de mii în prima zi a atacului16.În cazul Francezilor
situația fiind una și mai dramatică pierzând 20 % la sută dintre bărbații tării.
În cazul englezilor un sfert din studenții d e la Chambridge și Oxford sub vârsta de 25 de
ani își pierd viața în liniil e frontului de Vest. În urma cercetărilor axate pe pierderile din cadrul
războiului,cercetătorii postează numărul celor decedați în primul război mondial.SUA pierde
circa 116.000 de oameni,în urma intrării târzie în război.Englezii pierd circa 800.000 de mii de
oameni.
Francezii pierd circa 1,6 milioane și Germanii pierd circa 1,8 milioane de oameni. Ororile
luptelor de pe frontul de Vest,ne arată cât poate de fi un sângeros un război ,putem evalua cazul
francezilor care în urma acestei intervenții pierde 20 la sută dintre bărbații țării,și în urma
cercetărilor s -a depistat ca numai un francez din trei,a trecut prin r ăzboi fară a fi atins de
glonț. Aici putem susține că primul război a f ost purtat fără a ține cont de prețurile vieții

15Buzan, Barry, Little,Richard, op. cit ., p.4
16Ibidem , p.4

16 omenești,și de aici deducem natură sălbatică a războiului,unde individul este plasat ca o ființă
care se află în disperare legat de corelația dintre viața și moarte și luptă pentru
supravețuire.Consecințele m orale din urma primului război mondial în cazul bărbaților a fost în
primul rând o experineță imediată mai bine zis impusă,apropierea față de moarte ceea ce
stimulează un curaj sălbatic în urma fricii pe care o dețin pe frontul de război17.
Datorită implică rii puterilor Extra -Europene,Germania pierde primul război mondial
schimbînduse asfel actorii de putere la nivel European. Marea Britanie și Franța preiau controlul
asupra Germaniei ca drept garanții al statu qou -ului impunând astfel limte pretențiilor
Germaniei de a se extinde teritorial în Est impunâdui astfel armistițiu de război .18Sfârșitul
războiului dă naștere primei instituții mondiale Liga Națiunilor care are ca scop menținerea păcii
mondiale,și pune capăt primului Razboi -Mondial.Liga s -a înființa t la Paris în urma conferinței de
Pace și devine prima instituție mondială care monitorizează securitatea statelor și aspirațiile
acestora.Consecințele Politice ale primului Război Mondial duce la dispariția Imperiilor în
Europa.Reglementările de pace la n ivel European își fac prezența cu recuperarea teritorilor
pierdute de Polonia,Cehia,Slovacia,s -a început o nouă marcare frontalieră a Continetului
European,cât și recuperea drepturilor suvernae al statelor aflate sub opresiune.Douăzeci de ani
mai târziu,ev enimentele din istoria statelor preiau iarăși o formă dramatică a fenomenelor de
război.Din punct de vedere istoric,cel de Al Doilea Război Mondial,rămâne cel mai semnificativ
pentru sec XX.Fenomenul celui de Al Doilea Război Mondial,conform teoriilor lui Gaston
Bouthoul este ,, cel mai spectaculos,că violență,dintre toate fenomenele sociale…care a marcat o
cotitură în istorie’’.
Când privim războiul din anii 1940, pare că este o contiunare a războiului din 1914 –
1918,imagindu -l ca un război ce presupune revanșa statelor aflate în pierdere.Însă cel de Al
Doilea Război este complet diferit de Primu. Una dintre marile deosebiri a acestor două războaie
este extinderea să geografică,prin luptele care s -au purtat aproape pe toată suprafața planetei. Cel
de Al Doilea Război își marchează teritoriul de luptă, în apele înghețate ale arhipelagului
Spitzbergen,pe nisipurile fierbinți ale Saharei,în jungla Birmaneză,în munții Alpi,între malurile
Volgăi,pe fluviul Galben,cât și în Pacific.Acest Război oferă un tragic destin umanității,niciodată
nu s -a mai desfășurat un conflict de asemenea înlănțuire de evenimente dramatice,care să
schimbe destinul,tuturor societăților din mijlcoul sec al XX.Cel de -al doilea Război Mondial a
izbucnit în urma politicilor de putere nel imitată în state.Acest conflict este caracterizat ca un
război fulger care a început în Manciuria în anul 1931. Principiul de război era determinat,de
fiecare tabără care poseda colonii,care trebuia să le concentreze și să le mobilizeze.

17Bogdan, Corneliu, Preda, Eugen, op. cit., p.42
18Antoniu, Bogdan, Dinu, Mihai -Rudolf, Istoria relațiilor internaționale în secolele XIX – XX, București, 2005, p. 54

17 Eii mergeau sub pr emisa că va câștiga războiul doar cel ce va mobiliza armatele cele mai
numeroase,dotate cu arme de o calitate superioară celorlate.În 1939 -1941 aspirațiile statelor nu
mai erau puse la îndoială.Hilter și aliații săi japonezi,în urma pregătirilor de război prin atacurile
fulger,erau deja conștienți de locul și timpul atacului precum,și adversarul bine evaluat19.
Germania,Italia,și Japonia au trăit într -o așa zisă stare de pregătire de război.În aceste state
datorită regimurilor care erau instaurate la putere, vizau direct economisirea obiligatorie a
resurselor,constituirea stocurilor de produse,comenzile supra solicitate în industria chimică și
metalurgică,îndoctrinarea și mobilizrea întregii populații,exacerbarea sentimentelor naționaliste
și elaborarea planur ilor și strategiilor pentru obținerea victorieii.În Germania nu lipseau pretexle
pentru a intra în război.Puterea celui de al doilea r ăzboi mondial se extinde rapid. Războiul a
izbucnit prin invadarea Poloniei de către Germania la 1 septembrie 1939. Franța și Anglia și -au
onorat obligațiile ce le aveau față de aliatul polonez, declarând război Germaniei două zile mai
târziu (3 septembrie). Și Australia și Noua Zeelandă au declarat război în aceeași zi, dar datorită
diferențelor de fus orar, ele au fost prime le care au intrat în război, nu britanicii. Canada a urmat
o săptămână mai târziu (pe 10 septembrie).
Polonia, care reușise doar o mobilizare parțială, având militarii echipați cu arme depășite
moral, bazându -se încă pe o cavalerie numeroasă, fără să se bu cure de un sprijin activ din partea
englezilor și francezilor, a fost rapid înfrântă de Wehrmachtul' german, superior la toate
capitolele: din punct de vedere numeric, al armamentului și tacticilor strategice aplicate.Polonia
a fost atacată din trei părți, din Germania și din Cehoslovacia ocupată anterior20.
În conformitate cu înțelegerile expansioniste secrete din Pactul Molotov -Ribbentrop,
Armata Roșie sovietică a invadat Polonia dinspre răsărit la 17 septembrie, iar la 22 septembrie
Polonia capitulează, teritoriul său fiind împărțit între Germania și URSS. Guvernul polonez s -a
exilat în România, împreună cu tezaurul Băncii Naționale a Poloniei și un număr de unități ale
armatei poloneze. Ultimele unități poloneze au încetat rezistența la 6 octombrie21. În ciuda
alianței care -i lega de Polonia, după declararea războiului, Anglia și Franța nu au întreprins
acțiuni militare ofensive împotriva Germaniei naziste, cu excepția unui atac de mică amploare în
Saar, urmat de retragere. Această situație a durat până în mai 1940, fiind cunoscută cu numele de
"războiul ciudat" ("Sitzkrieg").

19Cliveti, CH., Concertul european: un experiment în relațiile internaționale din secolul XIX , Editura Enciclopedică,
București, 2006, p.265
20Ibidem, p.53
21Bogdan, Corneliu, Preda, Eugen, op. cit., p.21

18 Forțe poloneze au continuat să lupte împotriva forțelor Axei și după ce țara lor a fost
ocupată. Un exemplu în această privința a fost contribuția remarcabilă a piloților polonezi în
Bătălia Angliei22.
Polonia a fost unul dintre statele care nu a capitulat niciodată,și a fost posibil să fie
condus de un guvern marionetă.Pe parcursul întregii perioade a celui de al doilea război
mondial,implicația tuturor puterilor conturează imaginea un ei noii schimbări globale cât și o
nouă transformare în cadrul sistemului internațional.Chiar și sub presiunea războiului, apare
dorința creării unei noi ordini politice mai puțin violentă și anarhica, iar aceasta gândire poate
deveni cu atât mai radicală cu cât războiul este mai îngrozitor. Încercarea de a găsi alternativa
războiului ca mijloc de aplanare a conflictelor a fost dintotdeauna o preocupare specific
europeană. Trăsătura principală a acesteia a fost legalitatea – aplicarea legii ca măsura prevent iva,
în primul rând, prin clarificarea reglementarilor dreptului internațional privind războiul,
conflictele violente și crimele împotriva umanității și, în al doilea rând prin aplicarea legii în
cazul statelor și al conducătorilor lor.
Această preocupare are două componente – prima este juridică. Ea a dus, după cea de -a
doua conflagrație mondială, la procesul de la Nurenberg și la alte procese pentru crime de război
și încălcări ale dreptului internațional. De la procesul de la Nurenberg încoace au mai exi stat o
sumedenie de asemenea crime, dar nu și procese de acest gen. La Nuremberg s -a reușit
impunerea legii, dar într -un context care nu s -a mai repetat. A doua componentă în încercarea
Europei de a -și asigura un viitor mai pașnic este de natură politică. Pentru a modera și controla
starea de anarhie latenta existenta în mediul internațional, oamenii politici europeni au introdus
ideea de echilibru de forțe, în speranța ca permutările din alianțele politice vor preveni
războaiele. Se poate că sistemul balan tei puterilor să fi inhibat apariția câtorva războaie, dar a
condus în mod logic și repetat la numeroase alte războaie, culminând cu dezastroasele răbufniri
de violență23.
Ca mijloc de prevenire a războaielor în sistemul statal din secolul XX, echilibrul forțe a
fost un element pe care nu se mai putea conta. Războaiele europene din secolul al XX -lea au
readus dureros în discuție ideea ca statul însuși este o puternică sursa de conflict24.Pe frontul de
est în timpul verii lui 1942, germanii și aliații lor a dus o ofensivă reînnoit împotriva Uniunii
Sovietice, cu scopul de a captura orașul Stalingrad de pe râul Volga și orașul de câmpuri de
petrol Baku și Caucaz. Ofensiva germană a fost oprit, cu toate acestea, pe ambele părți, la
sfârșitul verii lui 1942. În noiembrie, trupele sovietice au lansat o contraofensivă de la

22 Istoria lumii în date de Florin Constantiniu (dir. ) și Grosser Atlas zur Weltgeschichte de Hans Erich Stier (dir), ed.
Westermann 1975, pp.154 -158.
23Kennedy,Paul, Ascensiunea și decăderea marilor puteri, Transformări economice și conflicte militare din 1500
până în 2000, Ed. Polirom, Iași, 2011, p.152
24 Lothar Gruchman – pag.28 -60. Editura Prut international.

19 Stalingrad, care să încheiat 02 februarie 1943, cu capitularea armatei șasea german. În iulie 1943,
germanii au lansat o altă ofensivă lângă Kursk – cel mai mare rezervor de luptă din istorie – dar
trupele sovietice au reușit să conțină atac și cuceri o supremație militară care nu ar mai fi vândute
până la sfârșitul anului războiului25.Perioada anului 1943, aliații au ajuns pentru prima dată în
Sicilia în luna iulie, și apoi în sudul Italiei, în următoarea lună septembrie. După Marele Consiliu
al Partidului Fascist a fost detronat prim -ministrul Benito Mussolini (aliatul lui Hitler), liderii
militari italieni au preluat frâiele guvernului și a negociat un armistițiu cu forțele anglo –
americane, arm istițiul, care a fost anunțat pe 8 septembrie 1943.
Trupele germane staționate în Italia, au preluat controlul asupra părții de nord a țării,
rezistând presiunii Aliaților. De asemenea, în luna septembrie, Mussolini, arestat în prealabil de
către autorită țile militare italiene, a fost salvat de un grup SS și a fost stabilit un nou stat
marionetă în nordul Italiei, condus oficial de partidul fascist italian, dar în realitate se afla sub
controlul complet al germanilor.
Trupele germanice au rămas în contr olul din nordul Italiei, până la capitularea finală, care a avut
loc în 02 mai 1945.La data de 06 iunie 1944 (cunoscut sub numele de D -Day), ca parte a unei
operațiuni masive aliate, mai mult de 150.000 de soldați au aterizat în Franța, reușind să -l
eliber eze în cele din u rmă, la sfârșitul lunii august. La data de 11 septembrie 1944, primele trupe
americane au intrat în Germania, la o lună de la intrarea trupelor sovietice în est. La mijlocul
lunii decembrie, germanii au încercat o contra -ofensivă în Belgia și nordul Franței, care a devenit
celebră ca "Bătălia de la Giants", dar a fost sortită eșecului. Forțele aeriene aliate au continuat să
atace instalațiile industriale ale naziștilor, inclusiv uzina de la lagărul de concentrare de la
Auschwitz. Printre ob iectivele raid, cu toate acestea, nu au existat niciodată camere de gazare26.
Sovieticii au inițiat o nouă ofensivă 12 ianuarie 1945, eliberând vestul Poloniei și forțând
Ungaria (Axa aliată) să se predea. La mijlocul lunii februarie 1945, Aliații au bombar dat orașul
german Dresda, ucigând aproximativ 35.000 de civili.
Ulterior, la 07 martie 1945, trupele americane au traversat râul Rin, în urma loviturii fatale
trupelor naziste lovite de către sovietici – care a început 16 aprilie 1945 – forțele Armatei Ro șii
înconjurat capitala Germaniei, Berlin. Hitler să sinucis pe 30 aprilie 1945, trupele sovietice au
luptat stradă cu stradă pentru a ajunge la Cancelaria Germană fiind la moment sediul guvernului
Reich -ului. La data de 07 mai, în Reims, Germania a capi tulat necondiționat în fața aliațiilor
occidentali; două zile mai târziu, 09 mai, la Berlin, germanii sau predat t rupelor sovietice de
asemenea. În luna august, Statele Unite au lansat două bombe atomice asupra orașelor japoneze

25 Alonso, A. M. (1994). The Politics of Space,Annual Review of Political strategy 23.pag. 379 –405
26Crouzet, F., The Victorian Economy, pp. 4 -5, Londra, 1982, apud , Kennedy, Paul, op. cit., p.152

20 Hiroshima și Nagasaki, ucig ând 120.000 de civili și pune capăt războiului din Pacific.Japonia, în
fapt, s -a predat oficial la 2 septembrie 1945.
Cel De -al Doilea Război Mondial a provocat moartea a aproximativ 55 de milioane de
oameni din țările implicate și a fost, fără îndoială, c el mai mare și cel mai devastator conflict din
istorie.Dar majoritatea statisticilor sunt doar estimative. Întinderea vastă și haotică a războiului a
făcut imposibilă monitorizarea exactă. Multe guverne au pierdut controlul datelor și au recurs la
manipula re în favoarea intereselor politice.Finanțarea celui de -al doilea război mondial a costat 1
trilion de dolari, astfel ajungând să fie mai scump decât toate războaiele anterioare. Pierderile
umane, neincluzând cei 5,6 milioane de evrei uciși în urma Holocau stului care erau victime
indirecte ale războiului, sunt estimate la 55 de milioane din care 30 milioane civili și 25 milioane
militari27.

1.3. Transformările Geo -Politice din perioada Războiului Rece
Odată cu sfârșitul celui de -al doilea Război Mondial, oridinea mondială, și anume
echilibrul de putere ce se aștepta instaurat din nou ca concept fundamental al menținerii păcii se
află în impas. ”După al doilea război mondial, lumea și mai ales Europa, au stat parcă suspendate
între o pace imposibilă și un război improbabil.” Pentru a lămuri această afirmație, evidențiem
situația în care se aflau marile puteri la sfârșitul celui de -al doilea război mondial, și anume, are
loc prăbușirea Marii Alianțe victo rioase împotriva puterilor Axei, această prăbușire a aliaților se
datorează disensiunilor dintre Uniunea Sovietică și Aliați. ”Cel de -al doilea război mondial s -a
încheiat printr -o acțiune care includea două din principalele elemente ale Războiului Rece :
apariția armelor nucleare și rivalitatea ruso -americană” , creând o stare de nesiguranță în cadrul
menținerii echilibrului puterii, o stare de nesiguranță ce își pune amprenta asupra evoluției
relațiilor interstatale în cea de -a doua jumătate a secolului X X28.
La sfârșitul lui 1945, făuritorii politicii mondiale se aflau într -o situație de criză acută,
conferințele și actele semnate de către marii câștigători ai războiului, nu rezolvaseră nimic în
sfera stabilirii unei noi ordini mondiale. ”Stalin părea a -și impune voința în Europa de Est fără
să-i pese de credința în democrație a Americii. În Polonia, Bulgaria și România, diplomații
americani erau invariabil întâmpinați de intransigența sovietică.” Tot mai mult se evidențiau
tendințele hegemonice ale noilor puteri, cel puțin dacă nu asistăm la noi războaie de ocupare a
unor teritorii, evidențiem caracterul de impunere și de împărțire a Vechiului Continent în noi

27Evans 2008 , pp. 158 -60, 234 -6.
28Kennedy, Paul, op. cit., p.152

21 sfere de influență. Iar odată ce primii care au început să se impună au fost sovieticii, american ii
se află în situația în care caută soluții pentru a creea o nouă stare de echilibru în Europa29.
În primăvara anului 1946, Truman a început rezolvarea acestei chestiuni prin lansarea
uneii politici ”fii dur”, cerându -le cu succes sovieticilor evacuarea A zerbaidjanului.” Aceste
caracteristici ale relațiilor sovieto -americane, denotă un nou începutul al unui nou tip de conflict,
care, pentru început capătă o formă a unei competiții deschise. Sferele de influență își făceau
apariția. ”Sub conducerea Statelo r Unite, zonele de ocupație occidentală din Germania s -au unit,
în vreme ce Uniunea Sovietică a transformat țările Europei de Est în anexele sale. Fostele puteri
ale Axei – Italia, Japonia și, după 1949 Republica Federală Germania – sau orientat treptat sp re
alianța cu Statele Unite. De aici evidențiem evoluția sferelor de influență, ce va domină întreaga
perioadă postbelică a secolului XX, caracterizat prin crearea unei stări de rivalitate politică,
militară, economică și ideologică dintre cele două mari puteri30.
Bipolaritatea, un concept examinat anterior, capătă o nouă formă prin impunerea unor
poli opuși ai balanței de putere caracterizați prin actori bine determinați, și anume capacitatea de
menținere a echilibrului puteri prin marile puteri dominante, URSS și SUA, aflate în conflict,
acestea generează o nouă stare a bipolarității în care actorii adiacenți nu au o mare influență în
modificarea structurii internaționale bipolare. În această perioadă, sistemul relațiilor
internaționale traversează câteva etape semnificative de organizare / reorganizare în jurul
relațiilor dintre cei doi poli aflați în competiție pentru supremație, acesta fiind dependent de
acțiunele marilor puteri existente.
Nouă structură bipolară se evidenția prin dependența față de modul particular de asigurare a
echilibrului puterii și din logica acțională ce îl domină. Pentru a înțelege această logică este
necesar să caracterizăm marile puteri și anume Stat ele Unite și Un iunea Sovietică.
Rusia și America reprezentau două sisteme aflate în competiție.Sistemele erau înțelese
drept comunism și capitalism, libertate și tiranie, economie dirijată și economie de piață,
individualism și colectivism, lumea roșie împotriva lumei li bere.” Ca urmare, această competiție
a ajuns mai ales în privința dimensiunii psihologice, ca o prelungire a celei de -a doua conflagrații
mondiale. O conflagrație ce se baza în exclusivitate pe un factor determinant al relațiilor
interstatale și anume con flictul ideologic. Ideologia marxist -leninistă dominată în statele de tip
totalitar, cum a fost URSS și celelalte state comuniste, ”nu avea nimic în comun cu cea
occidentală, cu execepția temerii reciproce și profunde față de natura sistemului economic
advers, capitalist și, respectiv comunist31.

29Ibidem, p.154,
30Ibidem , p.179
31Ibidem, p.181

22 Acesta fiind unul din criteriile ce a determinat evoluția conflictului în cadrul căruia
fiecare din cele două sisteme au încercat să se domine reciproc până la dispariția totală a uneia
dintre ele.În acest context, dimensiunea ideologică a fost doar locomotiva conflictului dintre cele
două blocuri. Cu alte cuvinte, natură economică profund diferită a capitalismului și aceea a
comunismului a asigurat energia necesară conflictului ireductibil dintre cele două sisteme, astfel
cum s -a manifestat în sferele politice, militare și culturale.” ”Victoria din cel de -al Doilea
Război Mondial nu le -a adus așadar învingătorilor nici un sens palpabil al securității. Astfel
interesele s -au transformat, nemaifiind compatibile, ideol ogiile au rămas la fel de diferite cum
fuseseră înaintea războiului, frica de atac -surpriză a continuat să bântuie instituțiile militare din
Washington și Moscova32.
Totalitarismul nu era în nici un caz singurul lucru de care lumea trebuia să se teamă,
lume a era cuprinsă de o nouă eră a dezvoltării industriale, ce a afectat major conceptul de putere
militară, anume apariția bombii atomice a constituit un factor ce a pus sub semnul întrebării
evoluția unui eventual război. Bombele atomice erau diferite de ori ce tip de armament anterior.
Erau după cum sublinia strategul american Bernard Brodie de câteva milioane de ori mai
puternice și mai distructive decât cel mai puternic explozibil cunoscut până atunci33
Folosirea acestui nou tip de armament, avea să ducă la modificarea naturii războiului. Marile
puteri ce dețineau acest tip de armament erau părtașele unui proces de autodistrugere, așa cum
stipula și Carl von Clausewitz, un mare strateg prusac, în scrierele despre războialele lui
Napoleon, că statele ce aveau să recurgă la folosirea nelimitată a forței și a violenței ar putea
sfârși prin a fi ele însele consumate de acestea.
Am făcut această referire pentru a analiza conceptul de securitate evidențiat în această
perioadă a sistemului internațional bipolar, dacă anterior obiectivul războaielor era asigurarea
securității statului, în epoca Războiului Rece am asistat la o transformare majoră a logicii de
securitate. Logica conflictului internațional, așa cum a fost descrisă de Turdide, și anume natura
conflictuală persistentă a statelor în cadrul relațiilor interstatale, ce mereu se soldează cu un
război a fost schimbată. Am evidențiat trecerea de la un sistem conflictual practic la unul
teoretic. Însă această trecere nu a însemnat eliminarea sau neaplicabilitatea u nor principii
dominante în cadrul relațiilor internaționale, și anume rolul exercitării forței militare. Sigur, în
această situație, folosirea directă a forței este imposibilă, însă puterea militară rămâne un
instrument politic valabil și eficace pentru ma rile puteri. Fiecare superputere poate folosi
amenințarea cu forța pentru a descuraja celeilalte superputer i asupra șa sau aliaților săi.

32Ibidem , p.182
33Berstein, Serge, Milza, Pierre Istoria Europei, Volumul IV, Naționalismele și Concertul european, Secolul XIX
(1815 -1919), Ed. In stitutul European, Iași, 1998, p.175

23 Capacitatea de a descuraja atacurile a avut astfel un rol indirect de protecție, pe care l -a
putut negocia cu aliații săi. Drept exemplu politica externă a Statelor Unite în această perioadă,
care s -a axat pe o politică de susținere a aliaților săi, ce erau preocupați de posibile amenințări
din partea Uniunii Sovietice. Prin urmare SUA a profitat de această poziție și a reușit să -și
îndeplinească interesele sale în Europa de Vest.Astfel, deși primul efect al forței de descurajare a
fost unul în principal negativ – de a nega puterea ofensivă efectivă a unei superputeri din tabăra
opusă statele pot folosi forța și în mod p ozitiv, pentru a obține influență politică. Aici evidențiem
încă odată că, cu toate că anturajul de aplicabilitate a forței a suferit modificări, securitatea
militară rămâne principiul cel mai important în cadrul relațiilor internaționale. Ea caracterizeză ,
conform paradigmei realiste, ”marea politică” ce vizează problemele securității militare și
domină cadrul internațional.
Pentru a enunța mai concret logica de acțiune a marilor puteri, evidențiem caracterul
economic, ca principiu ce stă la baza capacităț ii statelor de a -și asigura securitatea militară după
produsul național brut.Această evidențiere a celor două mari puteri, se reflectă și mai evident la
nivelul cheltuielilor militare.De exemplu, în 1950, Statele Unite au cheltuit 14,5 miliarde de
dolari ș i dețineau 1,38 milioane de militari, în timp ce URSS a cheltuit ceva mai mult (15,5
miliarde de dolari) pentru forțele ei armate mult mai numeroase, de 4,3 milioane de persoane.
Sub ambele aspecte Uniunea Sovietică și Statele Unite se caracterizau drept cele mai mari puteri
ce se situau cu mult înaintea oricărui al stat34.
În această analiză evidențiem că atât sub aspectul puterii economice relative, cât și al puterii
militare, statele europene și nu numai, erau eclipsate de către cele două superputeri.
Ceea ce a creat mai apoi un șir de relații complexe de interdependențe, bazate pe o nouă
evoluție în privința întrebuințării și realizării puterii, exemplul dat anterior, în care SUA prin
intermediul promovării valorilor democratice reușește să creeze o r elație de interdependență
dintre Statele Unite și Europa Occidentală. Pentru a înțelege de ce e posibilă o relație de
interdependență între o superputere și un simplu stat, Joseph S. Nye, ne arată că ”relația de
interdependență nu se bazează doar din pers pectiva situațiilor de dependență reciprocă egal
echilibrată.
Există două extreme în care se situiază relația de interdependență, și anume prima
extremă ar fi asimetria pură, iar la cealaltă extremă se găsește dependența pură. Majoritatea
cazurilor se înc adrează între aceste două extreme35.Așa cum relatasem anterior, sistemul
internațional postbelic a constituit un proces de adaptare la rivalitatea afro -americană. La
început, mobilul Războiului Rece a fost re trasarea granițelor Europei așadar, în fond, ave a

34Kissinger, Henry, Diplomația , Edit. ALL, București, 2008, p.117
35Ibidem, p.167

24 legătură tot cu ”problema germană”, întrucât rezolvarea acestei chestiuni urma să determine
gradul de influență pe care puterile învingătoare din 1945 aveau să -l exe rcite asupra Europei.
Extinderea și impunerea șferilor de influență a constituit una din probleme ce au dat de
înțeles că ciocnirea dintre politica sovietică și cea occidentală era inevitabilă. ”Din punct de
vedere politic și economic, americanii, britanicii, francezii doreau ca ideile pieții libere și
alegerile democratice să devină o regulă în toată Europa.” Ceea ce era în mod direct opus ideilor
de impunere a influenței sovietice, prin intermediul partidelor comuniste prezente în Europa
occidentală.
Primul rezultat al acestui conflict al sferelor de inflență a fost intensificarea rupturii dintre
cele două blocuri în Europa. O dată cu sfârșitul războiului Uniunea Sovietică a început un proces
de intensificare și promovare a ideiilor comuniste în întreaga Europă, încercând să obțină
controlul și în Europa de Vest și de Sud. SUA se aflau în s ituația în care era unica responsabilă
de menținere a echilibrului puterii. Aici evidențiem o nouă strategie a Statelor Unite pentru
menținerea echilibrului și anume aplicarea ideii lui Georgie Kenyan, o figură marcantă a politici
externe americane, specia list în domeniul sovietic, ce privea ”îngrădirea” Uniunii Sovietice36.
Această ideie susținea crearea unor noi actori internaționali, aliații ai Statelor Unite
pentru a contrabalansa și a crea o rezistență tendințelor expansioniste ale URSS. Astfel ”folosind
argumentul geopolitic plauzibil al lui Kenny, dacă existau doar cinci centre de putere industrială
și militară în lume care sunt importante pentru SUA din perspectiva securității naționale – Statele
Unite, URSS, Marea Britanie, Germania ș i Europa Centrală, precum și Japonia – , atunci
menținând ultimele trei regiuni din tabăra occidentală și intensificându -le forța, avea să rezulte o
corelare a puterii care avea să asigure menținerea Uniunii Sovietice la un nivel inferior în
permanență.
Intensificarea unui ajutor militar pentru aceste zone ar fi constituit un risc major pentru
menținerea păcii din cauza presiunilor Uniunii Sovietice, astfel ”soluția administrației americane
a fost așa -numitul Plan Marshall de ajutor masiv pentru a repune E uropa pe picioare din punct
de vedere economic.” Rezultatul acestui proiect a fost divizarea și mai accentuată a Europei. ”În
Europa de Vest impulsionată de ajutorul american în valoare de miliarde de dolari, creșterea
economică a demarat rapid, fiind in tegrată într -o rețea comercială euro -atlantică. Drept răspuns
în Europa de Est, controlul comunist se înăsprea37.

36Howard,M., War in European History , Oxford University Press, Oxford, 1979, p. 102, apud, Bogdan, Corneliu
Preda, Eugen, op. cit., p.66
37Porte, A. W., Europe between the Superpowers, The Enduring Balance , A Council of Foreign Relations Book,
New Haven and London, Yale University Press, 1979, p.11, apud, Bogdan, Corneliu, Preda, Eugen op. cit., p66

25 O dată cu criza Berlinului din 1948 – 1949, se evidențiază pentru prima dată provocarea
comunistă, ce s -a accentuat nu numai în spațiul german ic, această criză a creat o panică majoră
chiar și în Statele Unite, drept exemplu, ”în martie 1948, Truman cerea congresului să reinstituie
serviciul militar obligatoriu, solicitare aprobată prin Legea privind serviciul militar obligatoriu,
votată în luna iunie a aceluiași an.
Statele Unite, în urma crizei Berlinului, se așteptau și mai mult la un prim pas din partea
europenilor în ceea ce privește crearea unei organizații militare comune, ce ar avea drept scop
securitatea militară a lumii occidentale. Ia r odată cu soluționarea crizei, ”vest -europene
satisfăcuți de beneficiile Planului Marshall, doreau ceva mai mult decât ajutor economic,
Unchiul Sam era singurul care putea alunga de la ușa lor lupul cel mare și rău moscovit.” Așadar
s-au creat permisele pentru înfăptuirea unei alianțe militare, care s -a concretizat în aprilie 1949 în
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord ( NAT)38.
În primii ani de existență, NATO a reflectat mai curând preocupări politice, și nu calcule
militare exacte, simbolizând tr ansformarea istorică a tradițiilor diplomației americane, înlocuind
Marea Britanie din poziția de principală putere a ”flancului” vestic, dedicată menținerii
echilibrului european.” Astfel pentru început Statele Unite au încercat o modificare a sistemului
internațional european prin impunera să ca garantul direct al echilibrului. Asumându -și obligația
militară permanentă pe continentul european. Aici evidențiem logica politicilor externe ale
Statelor Unite, în care am asistat inițial la un proces de impunr e a influenței la nivel economic
prin intermediul Planului Marshall, și echivalentul acestuia pe plan militar – NATO.
URSS se afla în situația în care controlul coercitiv asupra aliaților săi trebuia legitimat și
instituționalizat, astfel drept ca reacție de răspuns a NATO, a fost crearea unei alianțe militare
sub forma Pactului de la Varșovia, creat la 195539.
În 1953 o revoltă din Germania de Est fusese înăbușită cu rapiditate. În 1956, alarmată de
decizia Ungariei de a se retrage din Pactul de la Varșovia, Uniunea Sovietică și -a desfășurat din
nou diviziile pe teritoriul acesteia și i -a suprimat independența. ”În 1961, recunoscând
înfrângerea, Hrușciov a ordonat ridicarea Zidului Berlinului pentru a opri emigrarea talentelor
spre vest. În 1968 cehi i au avut aceeiași soartă ca și ungurii cu 12 ani în urmă, deși vărsarea de
sânge nu a fost la fel de mare.Fiecare din aceste măsuri au arătat logica acțională caracteristică
conducerii comuniste, care urmărea scopul de a menține influența, chiar și în ciu da divizării
Europei din toate punctele de vedere.

38KennedyPaul ,, op. cit ., p186
39Barraclough, Conte mporary History , Capitolul 3; F. Fischer, War of Illusion:German Policies from 1911 to 1914,
Londra, 1975, capitolul 3 ; Kennedy, Rise and Fall of British Naval Mastery, capitolul 7 , apud , Kennedy ,

26 Evoluțiile vechiului continent s -au caracterizat prin o diferențiere majoră atât la nivel economic,
cât și la nivel militar a Europei în două tabere opuse, ceea ce a caracterizat întreaga evoluție a
Război ului Rece, creând cea mai caracteristică periodă a sistemului internațional bipolar40.
Tendința majoră a politcii de de putere din secolul XX, și anume afirmarea superputerilor
începea să interacționeze cu o o orienatare a vectorului de acțiune diferită, mai nouă –
fragmentarea politică a întregului glob. În atmosfera social -darwinistă și imperialistă dominantă
în jurul anului 1900, era simplu să se considere că toată puterea se concentra în tot mai puține
capitale ale lumii. Totuși specific pentru sfârșitu l secolului XIX, începutul secolului XX, este
procesul de afirmare a noilor state, ideiile autodeterminării naționale au creat noi centre politice
importante pentru Europa. Totodată aceste impulsuri ale naționalismului au fost încurajate
selectiv : ”era în regulă să li se permită popoarelor din Europa de Est să redevină independente
pentru că ele erau europene și astfel considerate civilizate; dar nu era în regulă ca aceste principii
să se răspândească în Orientul Mijlociu, Africa sau Asia, unde puterile im perialiste își extindeau
teritoriile și reprimau mișcările de independență.
Dezmembrarea acestor imperii, noile tendințe ideologice promovate intens pe întreg
globul, precum și declinul Europei din punct de vedere al ierarhiei puterii, au constituit fact orii
principali și au constituit una din forțele motorii ale schimbării și apariției a ceea ce în anii ’50
primi se denumirea de Lumea a Treia. Lumea a Treia, era lumea ce se distingea de blocul
dominat de americani și de cel dominat de ruși, a constituit u n factor important din punct de
vedere strategic pentru marile puteri.
Însă decolonizarea statelor și independența acestora nu a însemnat că ”statele care s -au întâlnit la
prima conferință de la Bandung în aprilie 1955 erau libere de orice legături ș i obl igații față
superputeri Turcia, China, Japonia Filipine, de exemplu s -au numărat printre participanții la
conferință în cazul cărora termenul nealiniat ar fi fost nepotrivit.” Am făcut această referire
pentru a caracteriza evoluția Războiului Rece, în co ntextul noilor provocări.
Decolonizările ce au avut loc în a doua decadă a secolului XX, au dat start unui nou
proces de impunere a sferelor de influență, urmată de reacții precum nealinierea statelor vizate.
În situația creată cele două superputeri au ab ordat strategii diferite, evident procesul de
decolonizare era necesar pentru a urmări valorile promovate de occident, însă acesta a constituit
un factor de risc major pentru pacea postbelică. Nealinierea statelor nou – create a constituit o
lovitură sub c entură atât Statelor Unite cât și Uniunii Sovietice, deoarece în aceste situații ambele
state riscau să piardă capacitatea de a se impune ca o superputere în cazul URSS, nealinierea ar

40Kennedy, Paul, op. cit ., p.188

27 constitui incapacitatea comunismului de a -și promova și păstra securita tea națională, creându -și
potențiali dușmani (logica comunistă)41.
Iar în cazul SUA nealinierea ar fi o reacție directă a proceselor de colonizare din secolele
trecute, ceea ce putea duce la des creditarea Occidentului, și asocierea americanilor cu
imperia lismul, prin încercarea acestora de a -și impune valorile sale. ”Pentru Statele Unite era
bizar și chiar periculos că sfârșitul colonialismului se apropia exact în momentul în care se
intensifica Războiul Rece, fiindcă păcatele din trecut ale aliaților săi puteau crea foarte ușor
puncte vulnerabile în viitor42.
Astfel, evidențiind modificările ce au avut loc, înțelegem că alegerile făcute de țările
proaspăt independente puteau să modifice radical balanța puterii în Războiul Rece. Drept
exemplu e cazul Războ iului din Coreea, și anume rapiditatea în care un interes marginal –
apărarea Coreei de Sud – devenise deodată unul vital. A permite unei țări subdezvoltate, fără vreo
capacitate industrializară să cadă în mâna comuniștilor putea submina zdravăn încrederea în sine
a lumii noncomuniste. La asta s -a gândit Eisenhower în 1954, când a invocat cea mai renumită
dintre metaforele Războiului Rece :
,,Aveți un șir de piese de domino aliniate în fața voastră: dacă o dărâmi pe prima… îi vor urmă
rapid celelalte…, până la ultima. Astfel v -ați putea trezi în fața unui dezastru cu cele mai
profunde consecințele.
Piesele de domino se puteau prăbuși ca urmare a agresiunilor externe, așa cum se
întâmplase în Coreea, însă un alt factor ce ar fi determinat căderea acestor ”pietre” ar fi fost
nealinierea statelor nou -create, și orientarea acestora spre Est. ”Situația a oferit procesului de
destrămare a coloniilor un nou context: apariția naționalismului, din perspectiva Washington –
ului, putea provoca la fel de multe probleme ca și persistența colonialismului. Războiul Rece
devenea global ca întindere, însă efectul său paradoxal era acela că acum dețineau puterea
oamenii – până de curând fără nici un fel de putere – împotriva cărora acesta urma să se
desfășoare. Metoda lor era nealinierea43.
Nealinierea – a constituit factorul ce a determinat modificarea logicii Războiului Rece.
Acest proces oferea un mod în care conducătorii statelor mai mici, statelor Lumii a Treia, puteau
să își impună presiunea, prin nealăturarea nici unei p ărți din Războiul Rece, lăsând în același
timp posibilitatea de a se alătura cu una din superputerile prezente.. Așadar ”dacă presiunea din
partea unei superputeri devenea prea mare, o putere mai mică se putea apăra prin simpla
amenințare de a se alia cu c ealaltă superputere.

41Ibidem , p.217
42Ibidem , p.223
43Kissinger,Henry, op. cit ., p.187

28 Nealinieerea se caracteriza așa cum precizasem anterior prin capacitatea statului de a se
opune anumitor idei ale superputerilor prin intermediul coducătorului statului vizat. Astfel pentru
a înțelege și mai bine logica nealinierii ș i importanța acestuia în cadrul desfășurării Războiului
Rece, aducem drept exemplu Iugoslavia – un stat care nu făcea parte din Lumea a Treia, dar care
s-a caracterizat ca un prim ”pioner” al acestui proces.
Tito, conducătorul Iugoslaviei, cu toate că era un comunist convins, a hotărât să nu
sacrifice suveranitatea țării sale de dragul solidarității ideologice și, spre deosebire de mulți
conducători europeni, nici nu fusese nevoit să o facă44. Realizând cât de repede îi ofereau
americanii ajutor economic du pă ruperea relațiilor cu Stalin, Tito a întrevăzut posibilitatea
salvării.” Rușii nu erau dornici de a intra în conflict direct cu America așa că Tito a folosit la
maximum logica nealinierii. ”Stalin a trebuit să gândească de două ori înainte să încerce o
invazie și se pare că a și făcut -o, mulțumindu -se în schimb să pună comploturi și asasinate toate
soldate cu eșecuri.
Totodată această situație nu era foarte favorabilă Iugoslaviei, și anume se ivea riscul
creării unei legături prea strânse cu occidentul și prin urmare dependența față de Washington, a
apărut necesitatea de a lăsa o portiță deschisă pentru URSS. ”Imediat după moartea lui Stalin în
1953, Hrușciov, noul lider sovietic, a mers la Belgrad pentru a cere scuze pentru comportamentul
predecesorului său, conducătorul Iugoslav l -a primit cu respect – însă, în același timp de poziția
unui egal.
De atunci înainte, Hr ușciov s -a simțit obligat să se consulte cu aliații săi.” Am făcut
această referire pentru a demonstra poziția privilegiată pe care o oferea nealinierea, precum și
capacitatea sa de a se impune în menținerea echilibrului de putere45. Nealinierea era singur a armă
de care dispuneau statele mici ce încercau să -și întărească poziția în umbra marilor puteri, ”prin
dorința de a evita Războiul Rece dar de a nu rămâne în afara politicii mondiale,” acțiunile
acestor state s -au evidențiat negativ în cadrul relațiil or dintre SUA și URSS. Eforturile de a
relaxa tensiunile Războiului Rece au eșuat, deoarece acțiunile puterilor mai mici au dus marile
puteri la o încleștare din care nu aveau nici mijloace, nici hotărârea de a scăpa. Drept dovadă
avem declarația ambasador ului sovietic în Statele Unite, Anatoi Dobrinin: Comportamentul
aliaților noștri… a blocat în mod sistematic orice discuție rațională privitoare la alte probleme de
importanță majoră pentru ambele țări46.

44McCauley,Martin, op. cit ., p. 140
45Aurel Preda -Mătăsaru, Tratat de Relații internaționale, Volumul III, Războiul rece, Ed. Lumina Lex, București,
2005, p.16
46Gaddis,John Lewis, Războiul Rece, Ed. RAO, București, 2009, p.63

29 Toate acestea au arătat poziția marilor puteri, care nu se mai aflau în situația de a domina
și modela sistemul internațional după bunul plac. Crearea ANTO și a Pactului de la Varșovia, le –
a oferit un cadru propice de a -și impune capacitatea militară și economică, însă circumstanțele ce
au apărut au cre at o dificultate majoră pentru un control eficace a acestor alianțe. Franța și China
beneficiase amândouă de pe urma relației pe care o aveau cu cele două superputeri. Statele Unite
au finanțat din plin reconstrucția Franței de după cel de -al Doilea Război Mondial, ”au asigurat
securitatea Franței prin intermediul NATO și au sprijinit în secret dezvoltarea unei forțe nucleare
a Franței.
Uniunea Sovietică oferise inspirație ideologică pentru revoluția chineză, iar după moartea
lui Stalin trimisese cu genero zitate ajutoare economice și militare, ca asistență tehnic ă pentru
eforturile lui Mao. Cu toate acestea atât Franța cât și China, ambele părtașe a unei noi viziuni
asupra sistemului internațional, și -au propus să destabilizeze alianțele care le susținuseră
regimurile. Scopul lor era, nici mai mult nici mai puțin decât să distrugă sistemul internațional
bipolar al Războiului Rece.
Evidențiem un proces de sfidare a logii echilibrului de putere în cadrul sistemului
internațional. Care ar fi logica acțională ac estor două state? De ce în aceste situații, formele
tradiționale de putere – puterea militară, capacitatea economică, situarea geografică – au fost
incapabile de a asigura un control al echilibrului puterii, cel puțin la nivel teoretic?
Răspunsul ar fi un nou proces de internalizare a proceselor externe ce au loc în cadrul
sistemului internațional, în favoare ordinii interne a statului. Ambii lideri politici vedeau în
disprețul arătat autorității din exterior, un mod de a -și spori legitimitatea internă. Am bii căutau să
reconstruiască mândria națională: iar aceasta impunea, considerau ei, să le dea peste nas sau să
muștele mâinele celor care îi hrăniseră sau îi sprijiniseră în alte moduri.
Această nealiniere sau întaorcerea a vectorului de acțiune de la ideile comune la
interesele personale ale statului pot fi caracterizate așa cum ne redă și Joseph S. Nye, drept
reacție a politicilor promovate de către puterile hegemonice.
Beneficiile unui sistem hegemonic și măsura în care sunt împărțite pot provoca
prăbușirea acestuia. Pe măsură ce puterea lor economică se amplifică, statele secundare își
schimbă asumpțiile. Nu mai sunt nevoite să accepte o dependență unilaterală care, oricât de
prosperă ar fi, le afectează în mod nefavorabil autonomia guvernamentală și statutul politic47.
Astfel, evenimentele relatate pun în discuție un nou concept ce poate determina evoluția
sistemului internațional bipolar, și anume orientarea clasică a acestui sistem fiind amenințată de
perspectivele mai naționaliste, ale statelor mem bre, pe plan intern și extern. ”Bilateralismul și
autarhia , respinse anterior ca fiind ineficiente, sunt iarăși recomandate.Astfel, practic prin

47Brodie,Bernard, War in the Atomic Age, New York, 1964, pp.33 -34, apud , Gaddis,John Lewis, op. cit ., p.74

30 evidențierea acestor evenimente, asistăm la un proces ce aduce la o decădere a stabilității
sistemului intern ațional bipolar, în ciuda absenței unui război de proporții sau a unor delăsari
majore în balanța de putere48.

1.4 Interesele Geopolitice în condițiile edificării sistemului internațional actual

Noua ordine mondială caracterizată de noile evoluții ce au avut loc imediat după
prăbușirea blocului comunist, au creat o stare de șoc. Sistemul Internațional cunoaște o
multitudine de modificări prin implicarea unor noi actori în cadrul sistemului internațional.
Situația creată a făcut posibilă reafirmarea tendin țelor americane și anume remodelarea mediului
internațional după propriile criterii.
Absența unei amenințări imperioase, fie ideologice, fie strategice, lasă națiunilor
libertatea de a urma politici bazate tot mai mult pe interesul național imediat. Într -un sistem
internațional caracterizat prin cinci sau șase puteri majore și o multitudine de state mici ,ordinea
va trebui să apară în mare măsură la fel cum s -a întâmplat în secolele trecute, dintr -o reconciliere
și o echilibrare a intereselor naționale af late în competiție.
Prăbușirea Uniunii Sovietice a lăsat Statele Unite în postura a ceea ce francezii numesc
une hyperpuissance – o entitate capabilă să desfășoare forțe militare oriunde în lume -, dar nu a
asigurat hegemonia globală a Americii. Practic d e aici reușim să evidențiem noua tendință a
echilibrului sistemului internațional. Într -adevăr imediat după prăbușirea blocului comunist
asistăm la un sistem unipolar de dominație în cadrul sistemului internațional, care însă nu a durat
mult49.
Așa cum pr ecizam în capitolul anterior în cea de -a doua decadă a secolului XX, am
asistat la un proces de nealiniere a Chinei și a unor state europene, iar această etapă de după
Războiul Rece, ”caracterizat că ”momentul unipolar” al Americii nu a însemnat decât o sc urtă
perioadă de suspendare a agitației în care Europa și China s -au ridicat din umbra scuturilor de
securitate regională ale americanilor, trecând în mod garantat de la consolidare internă la
protecție externă a puterii50.
Logica acțională dominantă a sis temului internațional ce se baza pe cele două
superputerii nu mai era valabilă și eficientă. Puterea a evoluat de la un cadru restrâns în termeni
militari la o putere ce se bazează pe un set complex de instrumente. În perioada bipolarismului

48Gaddis,John Lewis op.cit ., p75
49Keohane,Robert O, Nye, Joseph S, Putere și interdependență, Ed. Polirom, Iași, 2009, p.70
50Kennedy,John Lewis, op. cit., p.333

31 puterea statel or de a se impune s -a realizat mai ales prin dimensiunea sa militară, în prezent,
dinamica relațiilor internaționale impune un proces de regândire a principiilor referitoare la
conceptul de putere în cadrul internațional, și a demersurilor practice de rea lizare a acesteia..
Dacă într -o perioadă nu prea îndepărtată, conceptul de securitate se referea la un
ansamblu restrâns de factori, în principal de ordin militar și teritorial, el se impune astăzi printr –
un sistem coerent de component e supuse echilibrul ui sistemic. Puterea a emigrat de la monopol la
piață. Marile puteri își folosesc astăzi resursele militare, economice și politice pentru a construi
sfere de influență în jurul lumii, intrând în competiție pentru medierea conflictelor, pentru
constituirea p iețelor și pentru răspândirea cutumelor.
Logica dominantă a sistemului internațional, a făcut o trecere majoră de la un concept de
putere bazat pe principii dure precum capacitatea militară la un concept al puterii bazat mai mult
pe paradigma utilității ș i flexibilității acestuia. Caracteristic secolului XXI, e faptul că puterea se
schimbă, și așa cum precizează Josean Ne sunt 2 feluri de schimbare a puterii, unul este tranziția
puterii, care înseamnă deplasarea puterii între state, se mută de la vest la e st, celălalt este
difuzarea puterii, modul în care puterea se mută de la toate statele, din est și vest către
participanți ne -ațâțași, aceste două sunt marile deplasări ale puterii în secolul nostru51.
Când vorbim, despre tranziția puterii deseori vorbim despre ridicarea Asiei, însă când
vorbim de difuzarea puterii, evidențiem o trecere a puterii către actorii ne -statali, marile
corporații multinaționale cât și organizațiile teroriste, acestea au ajuns să constituie unul din
principalele dependente ale ev oluției sistemului internațional. Am evidențiat acest aspect pentru
demonstra complexitatea sistemului internațional actual, în care conceptul de putere suferă unele
modificări radicale, mai ales la procesul enunțat anterior la difuzarea puterii.
Tradițion al, modul în care percepem puterea era în primul rând legată de puterea militară,
de exemplu, marele istoric, A. J. P. Taylor definește drept ca o mare putere, orice țară care poate
câștiga un război, dar evidențiind schimbările prezente această definiție nu mai este valabilă,
puterea în secolul XXI, nu poate fi caracterizată prin capacitatea unui actor de a câștiga un
război, deși războiul încă există, ci mai degrabă capacitatea de a -și urmări interesele prin alte
metode, importanța acestuia fiind utilita tea și finalitatea rezultatului.
Aceasta nu înseamnă că excludem puterea militară din cadrul ecuației noastre ce ar defini
sistemul intenațional prezent. Pentru contextul actual, puterea poate fi caracterizată prin
capacitatea de a fi aplicabilă. Puterea așa cum este definită de Joseph Nye, poate fi de două feluri
hard power și soft power.
Puterea hard este dată de exercitarea forței militare, a unor forme înrudite de intimidare și
coerciție sau de intensificarea alianțelor militare și a vânzărilor de ar me. Puterea soft constă în

51Ibidem

32 manipularea economică și creșterea influenței prin comerț și ajutoare, cooperare diplomatică
sporită prin tratate, pacte și organizații și integrare socială rezultată din migrație și din alte forme
de schimb cultural.”Ambele conc epte trebuie aplicate în funcție de context52.
Când ne gândim la putere în secolul XXI, vrem să ne îndepărtăm de ideea că suma
tuturor puterilor este zero, principiul caracteristic al sistemului internațional ce se bazează pe
balanța de putere, în care câș tigul unui actor este pierderea celuilalt și invers .Sistemul
internațional actual se poate caracteriza prin adaptibilitatea unui câștig de sumă pozitivă, unde
câștigul unui actor poate fi și câștigul celuilalt53.Drept exemplu dacă China dezvoltă o securita te
energetică mai mare și o capacitate mai mare de a -și rezolva problemele legate de emisiile de
carbon, asta ar fi bine pentru noi și ar fi bine și pentru China. Deci împuternicirea Chinei să își
rezolve singură probleme legate de carbon ar fi un lucru bu n pentru toată lumea, deci vom avea
un rezultat de sumă pozitivă54.
Am făcut această referință pentru a înțelege logica acțională a statelor în cadrul
sistemului internațional al secolului XXI, cu toate că nu poate fi bine definită, logica ce va
determina relațiile dintre statele lumii contemporane se vor axa pe utilitatea acțiunilor sale.
Adaptibilitatea la noile condiții este factorul determinant ce a dat start acestui secol, și a
ruinat vechea ordine mondială, exemplul evidențiat în capitolul precedent al Uniunii Sovietice,
iar pentru a face față acestor circumstanțe Joseph Nye aduce în discuție un nou concept și anume
smart power : ”ce reprezintă combinația, sau mai bine zis capacitatea de a combina hard power și
soft power în strategii de smart power, ce va ajuta actorii ai puterii să rezolve noile probleme în
comun, prin ajutor reciproc.
Acest tip de abordare a problemelor internaționale ce se bazează pe un echilibru în care
interesul fiecărui stat să se transforme în utilitatea finală a oricărui acto r internațional pare a fi
legitimă, însă ceea ce definește sistemul internațional actual este eficiența acestuia, pe care se
bazează și logica acțională pentru această perioadă.
Pe piața geopolitică actuală, legitimitatea se bazează pe eficacitate, acesta poate fi
demonstată prin o comparație între acțiunele marilor puteri. ”După încheierea Războiului Rece,
unii americani susțineau că o prezență militară scăzută a Statelor Unite în Europa va duce o
renaștere a rivalităților interne de pe vechiul cont inent, ca de exemplu cea dintre Franța și
Germania. Însă Uniunea Europeană a devenit unul dintre imperiile contemporane care continuă
să se extindă, an după an, absorbind noi țări, cu multe altele așteptând la rând să adere.” Astfel
logica acțională se ba zează pe finalitatea oricării acțiuni și gradul de eficiență, asistăm la

52Keohane,Robert O., Nye, Joseph S., op. cit., p.56
53Kennedy,Paul, op.cit., p.338
54Ibidem, p. 339

33 unsistem internațional în care nu sunt prezente reguli stricte pe care ar trebui să le respecte
fiecare stat55.
Flexibilitatea sistemului internațional a creat noi premise pentru noi le puteri emergente,
ce nu se bucură de o autoritate sau supremație la nivel al capacităților militare, cu toate că
această tendință e încă prezentă, de a se evidenția și a se impune în spațiul internațional nu prin
acțiuni militare, ci prin expansiune d emografică și integrare economică.
Urmărind aceste criterii evidențiem că luptă pentru supremație în cadrul sistemului
internațional al secolului XXI, este un cadru de desfășurare a competiției dintre Statele Unite,
Uniunea Europeană și China, fiind pri ncipalele puteri ce au politică adaptată noilor cerințe
prezente. Însă nu asistăm ca în cadrul sistemului bipolar la o incapcitatea de a evidența noi poli
ai puterii.
Sistemul internațional multipolar, cât și toate caracteristicile sale evidențiate prin
progresul imens în domeniul tehnologiei, civilizației și culturii, informației și economiei, este
măcinat de mari contradicții, de noi provocări, în care formele de progres și cele de protest
împotriva efectelor ale acestui progres sunt vectori care, pe măs ură ce se îndepărtează, măresc
gradul de tensiune și starea conflictuală56.
În aceste condiții, are loc o complexă bătălie pentru reconfigurarea centrelor de putere,
pentru cucerirea și menținerea inițiativei politice și strategice, însă lupta dusă nu se evidențiază
într-un domeniu strict, cum ar fi supremația militară, ci se caracterizează prin multitudinea de
sfere acționale.
Se folosesc, azi, pe scară largă, parteneriatele strategice, care se constituie într -o nouă
formulă de armonizare a intereselor și de prevenire a conflictelor majore între marii actori, între
nucleele în jurul cărora se constituie sau se reconstituie centrele de putere: Statele Unite ale
Americii, Uniunea Europeană, Rusia, China, Japonia, India, Lumea Arabă.” Strategiile acestor
nuclee se aseamănă foarte mult, întrucât și politicile lor se aseamănă – cel puțin în ceea ce
privește dorința, voința și putința de a participa la noua re configurare strategică a lumii. Astfel de
la un sistem internațional simplist caracterizat prin luptă ”rece” dintre cele două blocuri, asistăm
astăzi la un ”sistem complex de sisteme (state și regiuni) – care tinde să armonizeze și să
limiteze, într -un mod specific acțiunea sistemelor subsecvente.
În felul acesta nu mai asistăm la un sistem internațional prestabilit în totalitate, acțiune le
actorilor internaționali sunt direct dependente de problemele existente, însă nu asistăm la un haos

55Keohane,Robert O., Nye, Joseph S., op. cit., p.59
56McCauley,Martin, op. cit., p.48

34 internațional ci mai degrabă la un nou tip de ordine mondială, ce se caracterizează cel mai bine
prin aceste procese și anume procese ale globalizării57.
Globalizarea este, prin urmare, un proces integrativ, obiectiv, universal, interdisciplinar,
complex, multifuncțional, care privește toate activitățile social –uman, civilizatoare, culturale și
spirituale. Ea tinde să p roiecteze o nouă ordine politică, economică, socială și juridică.
O Nouă Ordine Mondială, în care puterea cu caracteristicile sale anunțate anterior, sunt
folosite pentru reconfigurarea sistemului internațional, în care universalizarea normelor
domeniului internațional, drept ca efect al folosirii puterii ce ar avea rezultat de sumă pozitivă,
vor constitui garantul menținerii păcii, prin instituții globale, politici și strategii globale și în cele
din urmă prin o civilizație globală58.

57Kennedy,Paul, op. cit ., p. 341
58Gaddis,John Lewis, op. cit., p. 163 -164

35 Capitol II

Geopolitica Noului Sistem Internațional, echilibrul puterii în noua
Ordine Mondială

Mutațiile geo -politice globale și impactul asupra percepțiilor de reconfigurare geopolitică
europeană, cât și invocarea unei noi tipologii cu privire la ordinea internațională.Unii analiști
invocă un viitor al axelor și alianțelor de civilizații care vor destructura act uala configurație
geopolitică globală, în care recenta hegemonie unipolară a SUA ar fi revizuită de conceptul
dominării globale de către blocurile economico -politică regionale -americă, Europa, Asia.
Unii cercetători insistă pe o balanță a puterii în lume, în care polarizarea transmite impulsurile
unei lumi în transformare, la baza căreia vasta o „multi polaritate”, distinctă de cea din sec.XIX
când lumea era dominată de cinci state.
Alți analiști vorbesc despre Axele și alianțele civilizațiile: trebuie pr ivite din perspectiva
construcțiilor blocurilor economico -politică regionale, a alianțelor militare, organizațiilor
regionale de cooperare economică, comunităților culturale. În concordanță cu diferite niveluri
care justifică geo -politica din realitatea co ntemporană asemeni ca cele legate de organizarea
geopolitică din lume, viziunea și percepția globală, identitatea geopolitică în procesele
globalecontemporane ce sunt reprezentate de într -o viziune și orientare geopolitice cu privire la
lume, constatăm că anumite etno -spații și geografii statale însumează că dominant construcția
unei identități geopolitice europenecare ar afecta formula statelor -naționale în formatul
„romantismului” și a idealismului geopolitic.
Identitatea geopolitică reprezintă un sistem multi -nivel, care se exprimă prin elementul de
bază de constituire a spațiului politic și care servește ca fundament pentru integrarea subiecților
geopolitici de diverse niveluri în relațiile politice globale și formarea unei baze de receptare a
problemelo r naționale.

2.1. Uniunea Europeană fenomene de influență pe scena internațională

Pentru a înțelege importanța Uniunii Europene în cadrul sistemului internațional, ar
trebui să facem o scurtă referire la procesul de evoluție a acestei uniunii. Primul pas în
construcția europeană este crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO),
Tratat semnat la Paris pe 18 aprilie 1951, intrat în vigoare la 25 iulie 1952, de căt re Germania,
Franța, Italia și statele Benelux, prin care se urmărea realizarea unei integrări europene integrale,

36 ce ar avea menirea de a elimina contradicțiile dintre vechii dușmani ai Europei, Franța și
Germania. Prin semnarea Tratatului de la Paris, se crează o instituție suprastatală, ce ar avea
menirea de a controla cele mai importante domenii industriale pentru perioadă dată. Prin supra
naționalizarea industriilor cărbunelui și oțelului, principalele resurse pentru industria militară,
Franța cât și c elelalte state europene se asigurau că Germania nu se va mai impune pe arena
europeană ca un eventual hegemon.
Un alt aspect important pentru evidențierea Uniunii Europene este capacitatea sa de a se
extinde prin metode de aderare a altor state europene l a această comunitate. Astfel evidențiem o
impunere treptată, sau mai bine zis o creștere treptată a greutății sale pe plan internațional.De la
o comunitate de 6 state membre, astăzi evidențiem o uniune din care fac parte majoritatea
statelor europene, 27 l a număr.
Ceea ce e important pentru studiul nostru este evidențierea Uniunii Europene ca un actor
internațional, ținând cont că comunitatea europeană este alcătuită din mai multe state naționale,
este necesar să evidențiem natura politicii externe promova tă de către uniune.
Odată cu dezmembrarea Uniunii Sovietice, sfârșitul Războiului Rece, reunificarea
Germaniei, cât și reorientarea fostelor state comuniste din Europa de Est spre principii
democratice, Uniunea Europeană consolidându -și poziția pe plan european, începe să se impună
tot mai mult în spațiul global. Această schimbare se evidențiază cel mai bine prin semnarea
Tratatului de la Maastricht la 7 februarie 1992 și intrat în vigoare în noiembrie 1993, care
stabilește că ”politica externă comună e unul din domeniile de bază ale uniunii, în care Politica
Externă și de Securitate Comună (PESTE), este unul din cei trei piloni din care e structurată
Uniunea Europeană.59
Uniunea Europeană poate fi caracterizată ca cea mai evoluată formă de guvernare
interstatală. ”Legile Uniunii Europene au întâietate față de cele mai multe dintre legile naționale,
în timp ce rămân state – națiuni suverane, membrii ei lucrează împreună proiectându -și viziunea
comună în exterior.60
Făcând referire la descrierea anterioară a sistemului internațional post – Război Rece, în care
domeniul militar nu mai constituie factorul cel mai important în cadrul relațiilor internaționale,
evidențiem poziția Uniunii Europene, care în afară de domeniul militar, se află înaintea Americii
în cel elalte domenii ale puterii, fiind cea mai mare piață de desfacere din lume.

59Lutzeler,Paul Michael, Europa după Maastricht. Perspective americane și europene, Ed. Institutul European, Iași,
2004, p.10
60Khanna,Parag, op. cit ., p. 17

37 Deși pașii parcurși de UE în conceperea unei politici externe și de securitate au fost
destul de ezitanți, nu mai există nici o îndoială cu privire la statutul său de superputere
economică.61
Progresele pe care le -a cunoscut Uniunea Europeană la nivel economic, i -au adus un nou
impuls pentru dezvoltarea unei politici externe și de securitate comună, pentru a reuși să se
impună cu o influență sporită în cadrul global.Având aproape 50 0 de milioane de cetățeni,
populația Uniunii Europene este cea de a treia din lume, înaintea ei fiind China și India,
dimensiunea sa mare, poziția geostrategică, cât și resursele de care dispune, o fac una din cele
mai importante puteri al lumii.62
Iar cel mai important este, că odată cu evidențierea Uniunii Europene ca actor global are
loc și creșterea responsabilității uniunii de a gestiona cu autoritate riscurile și vulnerabilitățile
atât de natură internă cât și cele externe, care influențează, în mod i nevitabil și poziționarea sa pe
eșichierul geopolitic actual.63 Pentru un studiu mai eficace, evidențiem aceste caracteristici ale
Uniunii Europene în cadrul sistemului internațional ,și anume capaciatatea de a se adapta la noile
condiții cât și abilitatea de a se impune ca actor dominant.
Uniunea Europeană se caracterizează, la fel precum și SUA prin politicile universaliste
promovate în mediul extern, dacă întâietatea în acest proces o deține SUA, datorită vechimii sale,
prin impunerea normelor democratic e în Vechiul continent odată cu sfârșitul celui de -al Doilea
Război Mondial, astăzi comunitatea europeană, reprezintă un model al capacității de a
transforma și de internaliza aceste valori în cadrul statelor națiuni de pe Vechiul Continent, un
proces ce s e desfășoară și acum.
Aceasta se datorează caracterului mesajului expus, în care SUA se impune deosebit de
direct, activ și prin metode intervenționiste, ”în opoziție cu mesajul Uniunii Europene care este
mai puțin direct și promovează înainte de toate f orța exemplului, indicând devenirea să ca model
de reconciliere, pace și prosperitate economică.64
Caracterul atractiv specific pentru Uniunea Europeană, și anume posibilitatea majoră de a se
evidenția în cadrul sistemului global, în care atragerea în struc tura sa a noilor aliați constituie un
garant al evoluției acesteia și impunerii că principala putere a lumii., însă în ceea ce privește
opțiunile geopolitice ale Uniunii Europene în secolul XXI, se poate afirma că ea gravitează între
statutul de putere eco nomică și civilă, însă în domeniul militar asistăm la un proces dificil de
evidențiere a Uniunii Europene ca putere dominantă.

61 McCormick,John Să înțelegem Uniunea Europeană, Ed. Codecs, București, 2006, p.294
62The EU in the world.The foreign policy of the European Union, Comunitatea Europeană, 2007p. 5
63Anton Stan, Globalizarea și emergența Uniunii Europene ca actor geopolitic, Ed. Centrului Tehnic – Editorial al
Armatei, Buc urești, 2010, p.10
64Ibidem , p. 34

38 Aceasta se datorează incapacității de a se impune la nivel global ca o putere autonomă
cu capacități militare sporite. Aici evidențiem și faptul că Uniunea Europeană nu cunoscut mari
evoluții în domeniul militar, iar adaptarea la o concurență de acest tip necesită o experiență
majoră, astfel fiind încă valabilă expresia Ministrul Afacerilor Externe a Belgiei, Mari Suspens,
în cadrul conferinței susținute la 25 ianuarie 1991, ce a caracterizat CE ca “Un gigant economic,
un pitic politic și un vierme militar.65
Această afirmație este importantă prin prisma caracterului Uniunii Europene în care
caracteristicile sale interne caută să fie universalizate la nivel extern, sigur secolul XXI se
diferențiază de celelalte etape prin capacitate de a te impune ca o putere i nternațională prin
metode tradiționaliste cum ar fi capacitatea militară, însă conceptul de hard -power persistă, cel
puțin la nivel de asigurare a intereselor promovate.
Astfel ”pentru ca statele să -și poată promova și apăra interesele naționale sau comun e,
într-o lume în care riscurile și amenințările la adresa acestora nu mai au frontiere, acestea sunt
obligate să se integreze în structuri de securitate, singurele în măsură să identifice pericolele la
adresa securității internaționale.”66Iar aceste struct uri la rândul său să se creeze pe baza unui
contract specific tipului de contract social evidențiat de Reușeau, în care actorii statali vor ceda
anumite interese personale în schimbul unei securități internaționale. În aceeași situație se află
Uniunea Euro peană, în care majoritatea statelor fac parte și din Alianța Nord – Atlantică.
Astfel, comunitatea europeană, se distinge prin capacitatea sa de a se evidenția la nivel
economic și politico -sociale prin cadrul Uniunii Europene, cât și l a nivel militar pr in cadrul
NATO , în care astfel de modele de organisme internaționale tind să preia elementele ale
securității, și ale evoluției socio -economice și să le transforme din interese naționale în elemente
suprastatale.
Statele naționale nu mai pot să rezolve si ngure problemele complexe și inevitabile de care se
ciocnesc în secolul XXI, și din această cauză, integrarea în aceste structuri internaționale au
devenit o necesitate.
Ceea ce avem acum este crearea unei alianțe euro -atlantice, care este în continuă
dezvoltarea, cauzele acesteia fiind anunțate anterior. ”Expresia strategică a acestei integrări este
dată de două procese simultane : adâncirea ( deepening ) și lărgirea ( enlargement ). Adâncirea
integrării în centrul sistemului euro – atlantic (ceea ce înseamn ă reconfigurarea centrului) nu se

65Eyskens, Mark, Warin the Gulf: Europe; Gulf Fighting Shatters Europeans' Fragile Unity, The New York Times,
25 aprile, 1991 -http://www.nytimes.com/1991/01/25/world/war -in-the-gulf-europe -gulf-fighting -shatters –
europeans -fragile -unity.html?pagewanted=all&src=pm
66Stan,Anton, op. cit., p. 40

39 poate face în absența lărgirii sale, a integrării statelor est – europene (ceea ce echivalează cu
extinderea periferii sale).67
Făcând această referire evidențiem că modificările ce au loc la nivel internațional sunt
direct influențate de schimbările din interior. Cel puțin așa putem a car ateriza la momentul
actual politica de evidențiere a Uniunii Europene pe plan internațional, care este în continuă
modificare.
Acum urmează să vedem dacă Uniunea Europeană o să reușească în continuare să se
folosească de schimbările ce au loc în interior, pentru a se impune în continuare ca un actor
politic global, sau crizele acute ce vor cutremura vechiul continent va da startu l unui nou proces
de modificare a balanței de putere.
2.2. Țările BRIC noi strategii geopolitice axate pe noua ordine mondială
Din 2001, experții internaționali utilizează acronimul BRIC, pentru a desemna grupul de
țări format din Brazilia, Rusia, India și China. Analize economice ale experților de la Goldman
Sachs indică potențialul economiei Indiei de a depăși economia Japoniei până în 2030 și pe cel al
Chinei, de a depăși economia SUA până în 2040.
Potrivit acestora, la nivelul anilor 2050, principalele puteri ale lumii ar putea fi : 1. China, 2.
SUA, 3. India, 4. Brazilia și 5. Rusia, iar Pi b -ul cumulat al țărilor BRIC (în pr ețuri curente) ar
depăși Pi b -ul cumulat al țărilor dezvoltate din G -ul (SUA, Japonia, Germania, Franța, Marea
Britanie, Italia și Canada).68
Natura și viteza cu care are loc transformarea structurală a sistemului internațional este
considerat ca un factor determinant în cadrul relațiilor interstatale, astfel factorii cheie
caracteristici succesului de a se impune pe arena globală sunt în mare parte de formă economică,
acest fapt fiind și punctul de pornire în care numeroși specialiști în domeniul studiilor
internaționale, au atribuit o mare importanță puterilor emergente.
Din cadrul statelor BRIC, în care se evidențiază cu succes China, acest fapt datorându –
se,politicilor sale externe ai cărui vector a suferit modificări radicale, reorientându -se spre
occid ent. Aici evidențiem capacitatea Chinei de a se adapta cu succes la nouă structură globală,
conform paradigmei postmoderniste, în care legitimitatea acțiunilor sunt utilitatea și eficența
acestora. Importanța politică a Chinei este propulsată de politicile duse la nivel extern, în care
capacitatea economică constituie un punct forțe ce îi asigură relații cu o multitudine de state.
”China se poate folosi de globalizare într -o măsură mult mai mare decât a făcut -o predecesoarea

67Bădescu, Ilie Tratat de geopolitică, Ed. Mica Valahie, București, 2004, p. 414 -415
68Oehler -Șincai,Iulia Monica , EvoluțiiI recente ale fluxurilor comerciale și investiționale dintre UE și țările BRIC
(BRAZILIA, RUSIA, INDIA ȘI CHINA), Ed. ASE, București,2010, p.13

40 sa din lumea a doua, URSS, coop tând nu doar statele din lumea a treia, ci și întereaga lume întâi,
mai ales în regiunea din jurul său, cei 4.000.000 de chinezi aflați în Japonia au contribuit la
trezirea unui interes pentru China.69Astfel, observăm cum China se folosește cu succes de toa te
resursele disponibile pentru a se impune în cadrul sistemului internațional, atât regional, cât și
global.
Japonia rămâne o producătoare economică globală și cel mai mare furnizor de ajutoare
umanitare din lumea întâi, iar alianța să cu Statele Unite, f lota să super -tehnologizată și
programul său antirachetă, o plasează printre cele mai mari puteri ale lumii.70 Apropierea dintre
China și Japonia constuie un factor important de impunere a Chinei ca o superputere în spațiul
asiatic, asistăm astăzi la dinami că bilaterală de gândire nouă, în care liderii de pe ambele state
riscau să piardă capacitatea de a se impune ca o superputere în cazul urss, nealinierea ar constiui
incapacitatea părți consideră misiunea normalizării relațiilor japoneze din Asia ca fiind
asemănătoare cu cea a reabilitării situației germaniei în Europa : o condiție necesară pentru ca
”roțile gemene” ale regionalismului politic și economic asiatic să înceapă să se pună în
mișcare.71
Această relație dintre China un membru BRIC și Japonia o put ere consolidată, este
importantă pentru studiul de față, fiindcă denotă flexibilitatea statelor BRIC de a nu fi
dependente de o anumită structură internațională din care fac parte, iar această relaționare a
statelor BRIC cu alți actori internaționali sunt folosiți în prisma utilității de care dispun puterile
emergente, fiind un factor favorabil dar păstrând și o doză de risc majoră, prin incapacitatea de
se impune individual și a -și promova interesele urmărite în cadrul internațional, fapt pe care îl
vom ev idenția mai târziu. Iată de ce este foarte important să înțelegem natura relațiilor statelor
BRIC cu celelalte puteri.
Apariția și recesiunea celor mai mari economii emergente din lume (Brazilia, Rusia,
India, China) are ca scop evidențierea la nivel mondi al a puterii economice a patrulaterului
B.R.I.C., care poate concura, depăși și schimba cele mai avansate economii ale lumii. Astăzi
Brazilia, Rusia, India și China dețin împreună aproximativ 31 % din obligațiunile emise pe piața
externă de guvernul SUA. Dacă guvernele acestor țări de mâine nu vor mai cumpăra
obligațiunile emise de guvernul SUA, sistemul financiar american va intra în colaps în câteva
ore.
În câteva zile dolarul american nu va mai exista ca o valută de referință unanim
recunoscută.72 Impac tul și importanța pe care o au statele BRIC se bazează pe o relație de

69Khanna,Parag, op. cit ., p. 246
70Ibidem
71Mochizuki,Mike M., China – Japan Relation, Ed. Shambaugh, pp. 135 -150, apud, Khanna,Parag op. cit., p.247
72Costea,Carmen, Popescu, Constantin,Tașnadi, Alexandru, Criza e în noi, Ed. ASE, București, 2010, p. 128 – 129

41 interdependență în termeni noi pentru sistemul internațional, în care relația de tip ”domino”
prezentă în timpul Războiului Rece este transformată în termeni economici, dar care se răsf râng
asupra politicii globale.
Dacă luăm în calcul obligațiunile emise de SUA și deținute de guvernul Japoniei, situația
devine și mai dramatică. Japonia deține aproximativ 24% din obligațiunile emise de SUA, în
valoare nominală totală de 628 de miliarde dolari. Împreună cu statele BRIC valoarea totală a
obligațiilor s -ar ridica la 1.434 miliarde dolari iar procentul de deținere a datoriei externe la
55%.73 Iată de ce am evidențiat legătura dintre China și Japonia care constituie un factor – cheie
pentru st atele BRIC, în capacitatea de a răsturna sistemul internațional. Criza financiară
internațională din 2008, a adus în prim plan din nou țările BRIC, care nu au fost afectate de acest
dereglaj economic, spre exemplu cele mai mari state după nivelul demografi c, India și China s –
au bucurat de o creștere economică de 10%, care este valabilă și pentru următorii ani. E
important să înțelegem evoluția Chinei, caracterizată la nivel politic , cât și la nivel economic,
care de la cele mai mari eșecuri cunoscute de om enire prin impunerea unor reforme economice
din perioada conducerii lui Mao Zedong, care au avut un efect catastrofal în cadrul Chinei, a
ajuns să se bucure de o poziție de frunte în cadrul sistemului economic internațional. Astfel în
cadrul BRIC, China a jucat un rol semnificativ, realitatea demonstrând că economia Chinei a fost
de multe ori cea care a impulsionat economia întregului grup, dovedindu -se ”locomotiva” BRIC –
ului.74
Această afirmație este sprijinită și de rezultatele unui studiu asupra evoluției comparative
a economiei statelor din grupul BRIC și G3, din perioada decadelor din 2001 – 2010 și 2011 –
2020.Odată cu declanșarea crizei financiare globale de la sfârșitul anului 2008, analiștii
economici prevedeau un declin al puterii SUA și anunțau înc eputul unei noi ”ere a puterilor
emergente. Pe fondul acestei tendințe economiștii de la Goldman Sachs preconizau o creștere a
economiilor statelor BRIC care, în timp vor surclasa economiile statelor G7 înainte de anul 2050,
ceea ce va conduce la o schimb are fundamentală a distribuției puterii la nivel global.75
Raportându -ne la Uniunea Europeană, în care dacă luăm în calcul doar fluxurile extra –
UE, UE -27 a deținut în 2009 o pondere de 16,2% din exporturile mondiale de bunuri, fiind
devansată de BRIC, cu o cotă de 19,2%. Rămânând în planul fluxurilor extra comunitare, la

73Ibidem
74Dinu, Mihai – Ștefan, Federația Rusă – elementele cheie ale participării în OCS(Organizația de Cooperare de la
Shanghai), Consiliul NATO -Rusia, BRIC (Brazilia, Rusia, India, China) și posibile influențe în Asia Centrală și
Caucaz, cu repercusiuni asupra României, Ed. Universității Naționale de Apărare ”Carol I”, București, 2010, p. 38 –
39
75Dinu, Mihai – Ștefan, op, cit ., p. 36

42 importul de bunuri, cota UE în totalul mondial a fost în 2009 de 17,4%, iar cea a BRIC de
16,5%.76
Astfel în comparație cu Uniunea Europeană, cât și evidențiind dependența Statelor Unite
față de aceste țări, statele BRIC, sunt legitimate, cel puțin la nivel economic, ca fiind un factor de
decizie important în cadrul relațiilor interstatale, și impunându -se activ în construcția continuă a
noului sistem internațional.
Această legitimitate nu es te rezultatul unui proces de decădere a marilor puteri secolului
XX, într -adevăr declinul Americii nu este o iluzie, dar trebuie să fie înțeleasă în termeni relativi.
Influența globală SUA dispare datorită abilităților altor actori de la nivel local, reg ional și
global de a se impune prin noile domenii ce au influențat căile de impunere în spațiul
internațional. Conceptul de putere este relativ: puterea unui actor depinde de puterea de a altor
actori. Prin urmare, America nu este în scădere, deoarece slă bește, dar pentru că "restul" este
mai puternic.77
Ținând cont că evoluția economică a statelor este capabilă să aducă modificări majore în
cadrul distribuției puterii la nivel global, aducem în evidență studiul realizat de către The
Conference Board78, realizat la începutul anului 2012, care ne arată situația prezentă a
economiilor lumii, cât și evoluția acestora pentru o perioadă de mai bine de 10 ani, acest studiu
este important prin realizarea unei comparații ce ne aduce un răspuns mai eficient studiu lui de
față.
Cea mai mare provocare pentru economia globală în acest mediu de creștere lentă este
capacitatea de a crește productivitatea, fără a pierde oportunități de locuri de muncă pentru
milioane de oameni care se află în șomaj. Rata de creștere a ven itului pe cap de locuitor la nivel
global a fost în jurul valorii de 2,5 la sută de la începutul secolului, dar undeva între 2017 și
2025, această rată va scădea sub 2 la sută.79
Astfel indicii prezenți se accentuează negativ în cadrul statelor occidentale, care pot
constitui un punct de pornire pentru crize acute interne, însă dacă e să analizăm situația statelor
BRIC, la fel evidențiem o scădere a PIB -ului, însă aceasta nu este la fel de agresivă. Pe lângă
această punem în discuție și gradul de democratiza re a statelor BRIC, care este la un nivel mai
scăzut decât în statele alianței euro -atlantice, astfel sunt diminuate șansele unor tensiuni la nivel

76Oehler -Șincai, Iulia Monica, op. cit ., p. 79
77Renard, Thomas, A BRIC in the world: Emerging powers, Europe, and the coming order, Egmont paper, Royal
Institute for International Relation, 2009, p16
78The Conf erence Board este caracterizată ca fiind una din cele mai de succes companii de consultanță în
domeniul economic, fondată în 1916, iar obiectivul principal este consultanța în domeiile critice ale economiei
globale
79Ibidem

43 intern în cadrul țărilor analizate, datorită politicilor interne promovate, drept exemplu prezența
unui grad înalt de control al statului chinez asupra mass – media.
Din punct de vedere instituțional, alianța celor mai puternice economii emergente de pe
planetă este privită cu circumspecție. S -a afirmat chiar că BRIC este singura alianță din lume
care s -a prefig urat întâi „în mințile analiștilor economici”, și doar ulterior s -a transformat în
„realitate practică”.”80
Țările BRIC sunt participante active la reuniunile la nivel înalt pe plan mondial, inclusiv
în cadrul G -20. În 2009, Brazilia, India și Rusia au cred itat Fondul Monetar Internațional (FMI)
cu câte 10 miliarde dolari, iar China cu suma de 50 miliarde. După cum menționa recent fostul
președinte brazilian Luiz Inácio Lulă da Silva, Brazilia a devenit creditor al Fondului nu cu titlu
gratuit, ci cu scopul de a-și spori influența în plan decizional .81
O logică urmărită practic de toate statele BRIC, ajutor economic, în schimbul unei creșteri a
influenței pe plan internațional. Problema principală, ce reiese din acest context, este
incapacitatea de conveni asupra unor interese comune, în care fiecare actor își urmărește doar
propriile beneficii, nuori fiind chiar contradictorii.
Această evoluție a sistemului internațional este posibilă datorită eficien ței sale la
momentul dat care într -adevăr, nu poate fi îndoielnică, însă spațiul internațional prezent este un
cadru de desfășurare în care nu evidențiem o luptă pentru supremație ci o luptă pentru
supraviețuire și adaptabilitate la noile provocări.
Menți onam la începutul ultimului capitol necesitatea sau mai bine zis tendința statelor de
a se integra în cadrul diferitor sisteme internaționale sau suprastatale, care ar fi un garant la
supraviețuirii în această luptă. Astfel raportându -ne la situația statel or BRIC evidențiem că
grupul este încă în căutarea unei umbre instituționale concrete, iar construirea unei structuri
instituționale în cadrul BRIC ar fi un proces de lungă durată ce ar constitui un imp as pentru
obiectivele propuse.
Evidențiind impedimen tele pentru universalizarea obiectivelor statelor BRIC, subliniem
incapacitatea statelor de a se remarca că o organizație unită, ce are același vectori de orientare în
domeniul acțional, astfel nu putem evidenția BRIC ca un actor unitar în cadrul relațiilo r
internaționale, prin urmare, nici ca un actor cu o capacitate militară comună. Așadar, tendințele
secolului XXI, nu se regăsesc în cadrul militar, dar nici nu dispar complet, fiind în continuare un
factor important în procesul relațiilor interstatale. Im portanța BRIC este, în primul rând, de nivel
economic, suma acestor economii fiind o putere internațională, însă la nivel militar grupul BRIC
nu cunoaște nici un tip de alianță ce ar avea drept scop securitatea acestor state.

80Dr. Iulia Monica Oehler -Șincai, op. cit ., p. 10
81Ibidem

44 Luând exemplul Uniunii Europe ne, observăm acest proces ca fiind unul foarte dificil și
complex, iar în lipsa anumitor puncte comune, precum vecinătatea spațială, lipsa unor obiective
comune bine stabilite, și discrepanța majoră a statelor în domeniul militar, fac imposibilă o
alianță militară ce le -ar constitui ca un garant în cazul unor probleme de tip conflictual armat.
Prin urmare, securitatea statelor BRIC se înfăptuiește la nivel individual, prin capacitățile
militare proprii.
În mod tradițional, putem identifica șapte dimensiuni majore ce definesc capacitatea de
putere a unui actor internațional, divizate între criterii naturale: situația geografică, populația și
resursele, la care adăugăm criteriile sociale: economia, capacitatea militară, cultura și
diplomația.82 Astfel folosin du-ne de aceste criterii evidențiem, un studiu interesant efectuat de
către profesorul Universității din Denver, SUA, axat pe studii futuristice, în care, folosindu -se
de criterii precum populația, PIB -ul, tehnologia, cât și resursele de armele convențion ale și cele
nucleare, ne arată viitoarea evoluție a conceptului de putere în cadrul internațional care este
extrem de important pentru înțelegerea noastră deoarece evidențiază capacitatea fiecărui stat
aparte de a combina resursele evidențiate anterior și ale folosi util pentru a se impune ca noi mari
puteri ai sistemului internațional, fiind unica metoda plauzibilă a evoluției capacităților miliare
ale statelor BRIC, evidențiate individual, la nivel de stat aparte.
Astfel, conform criteriilor analizate ev idențiem tendința puterilor emergente de a se
impune tot mai mult pe arena internațională, iar făcând referire la date istorice, așa cum a
demonstrat și analistul economic Paul Kennedy, citat anterior prin operele sale, „creșterea
economică a fost de mai multe ori o premisă a statelor membre să sporească influența lor la
nivel mondial, deoarece acestea ar putea folosi surplusul pentru a -și construi propriile lor forțe
militare, care, la rândul său, le -a permis să -și consolideze și să -și sporească influen ța lor la nivel
global. Apariția economică este, prin urmare, strâns legată de apariția de putere – și poate fi
văzută în mod rezonabil ca o condiție prealabilă necesară.”83
Așadar deducem că țările BRIC prin capacitatea economică se pot impune ca actori
internaționali cu o influență majoră, atât datorită relațiilor de interdependentă cu marile puteri
occidentale, cât și datorită permisivității de a -și orienta vectorii de acțiune în funcție de
necesitățile ce se impun la nivel global, fie de ordin economic, social sau militar.
Pe plan internațional, statele BRIC au fost văzute inițial ca salvatorii puterilor occidentale,
evident acțiunile de acest gen sunt benefice pentru ambele părți, având un rezultat de sumă
pozitivă. Acest grup nu a fost constituit ca o organizație prestabilită ce ar avea menirea de a salva
lumea occidentală de eventualele crize economice, fiind evidențiate din prisma realizărilor în

82Thomas Renard, op, cit., p 24
83Capello, Roberta, Fratesi, Ugo ,Globalization and a dual Europe: future alternative growth trajectories , Springer –
Verlag , 2009 p. 664

45 domeniul economic, și clasificate de către specialiștii în domeniu, ca puteri emergente, puteri ce
vor do mina lumea de mâine.

Dacă am fi în situația de a analiza instrumentele de impunere a sferelor de influență în
secolul XXI, aceste previziuni sunt probabile, iar capacitatea de a folosi eficient resursele de care
dispun, aplicându -le și transformându -le în funcție de necesitate în putere soft, hard sau smart,
sunt o cale spre succesul pe plan internațional în noul mileniu.La nivel de soluționa le a crizelor
economice, aceste state au capacitatea conform datelor evidențiate de a fi garantul unei stabilități
economice internațion ale. Dar aceasta se realizează prin trecere centrului de putere decizional de
la vechiul pol de putere occidental către cel cu precădere estic, emergent. Finalitatea acestui
proces ar fi aceeiași soartă ca și ungurii cu 12 ani în urmă, deși vărsarea de pe care o cunoaștem
și astăzi menținerea unei ordini mondiale, evidențiem un transfer treptat, ce se manifestă pașnic,
însă această tranziție și nu este lipsită de riscuri majore.
Acest tip de transfer este rezultatul competiției dintre marile puteri ale si stemului
internațional, o competiție ce se evidențiază în caracteristici de putere subtilă, ca fiind unica
sursă legitimă acceptată la momentul actual.
Statele BRIC, la momentul dat, constituie garantul echilibrului mondial doar la nivel
economic, cu toat e că am caracterizat evoluția statelor emergente după cele mai importante
criterii precum capacitatea economică, militară și politică, evidențiind într -adevăr tendințele cât
și posibilitățile de a se evidenția că viitoarele mari puteri, nu putem determina că acest grup de
state pot fi și garantul păcii actuale din toate punctele de vedere, incapacitatea de a -și
universaliza obiectivele, și de a avea același vector acțional, lipsa unei structuri organizaționale
supra statele a BRIC, sunt impedimentele și pro vocările spațiului internațional ce ne fac să
ajungem la concluzia că nu putem bine defini actorii ce au cele mai mari șanse de domina și
agramata noua ordine mondială.Ajungem la concluzia enunțată de către Kenneth N. Waltz,
conform căreia care ne aflăm în situația dificilă de a enumera marile puteri ale secolului XXI,
dintre toate jocurile cu numere, probabil că cel preferabil este următorul: acela de a separa
capabilitățile economice, militare și politice ale națiunilor, măsurându -le capacitatea de a
acționa.”84
Sistemul internațional păstrându -și logica competitivă, fiind, însă, arbitrată de noi reguli
ale paradigmei postmoderniste, în care legitimitatea este atribuită de eficacitatea acțiunilor
actorilor internaționali.

84Kenneth N. Waltz, op. cit. , p. 182

46 2.3. Puteri emergente -noi factori decizionali în relațiile internaționale.

Pe arena internațională au loc dezbateri continui asupra caracterului global al lumii și în
ceea ce privește noua arhitectură geopolitică mondială. Procesele politice și efectele asupra vieții
internaționale cond uc spre o nouă viziune asupra unui echilibru de putere pe glob, asupra
rolurilor imprimate unor principali actori ce trebuie să gestioneze și să stimuleze oportunitățile,
să devină gardienii noii ordini mondiale. Cu privire la un nou echilibru de putere, a m menționat
anterior importanța uniunii euro –atlantice, însă noua ordine mondială se caracterizează prin
evoluția noilor actori, care tind din ce în ce mai mult să se impună ca noi factori decizionali în
realizarea echilibrului puterii. Edificatoare în ace astă privință e descrierea făcută de Antoine Van
Agmatel, cel care a creat sintagma de piețe emergente, : ”cea mai mare corporație cotată la piață
este chineză, cel mai mare avion din lume este construit în Rusia și Ucraina, cea mai importantă
rafinărie se construiește în India, iar cele mai mari fabrici sunt toate în China.”85
Această descriere cu tentă econo mică, denotă noua evoluție ce o cunoaște conceptul de
putere în noul mileniu, fiind caracterizată ca ”cea mai mare schimbare de putere a epocii
moderene”86, o schimbare ce are să modice balanța puterii, prin ascensiunea noilor actori
internaționali.
Import ant pentru acest studiu e să evidențiem așa cum preciza și Zbigniew Brzeziński, care
alături de Henry Kissinger și Samuel P. Huntington, este caracterizat ca cel mai important strateg
al politicii globale americane, că echilibrul global se va desfășura în cercul celui mai mare
continent – Eurasia, care ”nu doar că adăpostește trei sferturi din populația lumii, ci deține 60 %
din PIB – ul mondial și 75 % din resursele energetice ale lumii.”87
Eurasia este cel mai mare continent de pe glob și este o axă din punct de vedere
geopolitic. ”Puterea care ar domina Eurasia ar controla două din cele trei zone cele mai avansate
și mai performante sub aspect economic din lume, un control asupra Euroasiei atrage după sine
aproape automat și subordonarea Africii, plasând astfel emisfera vestică și Oceania în poziție
periferică din punct de vedere geopolitic față de continentul principal al plantei.” 88Această teză
anunțată de către Brzeziński, constituie un punct de pornire pentru înțelegerea evoluțiilor politice
la nivel g lobal, în sistemul internațional actual nu vom asista la o luptă pentru dominația
continentului euro -asiatic, nici nu o să evidențiem o alianță euro -asiatică unită din punct de
vedere politic, care să -și impună dominația, atât datorită teritoriului prea ma re ce ar constitui un

85Zakaria, Fareed, Lumea Postamericană, Ed. Polirom, Iași, 2009, p.27
86Ibidem
87Brzezinski, Zbignew, op. cit., p. 43
88Gușă,Cozmin, Imerialism în Postcomunism. Geopolitca dezordinii în fostul lagăr socialist, Ed. Adevărul,
București, 2011, p.95 – 96

47 prim impediment, cât și din cauza diferențelor de ordin cultural. Această teză este importantă
pentru că ne arată natura sistemului internațional prezent, este una în care nu există un centru de
greutate valabil, care ar asigura domin ația unei singure superputeri.
Dacă imediat după căderea blocului comunist și momentul de glorie a politicii
internaționale unipolare a occidentului, am asistat la un centru de putere unic, bine definit, astăzi
asistăm la o repartizare haotică, după prima vedere, a puterii în cadrul internațional.
Anterior am menționat că sistemul internațional actual este un sistem complex, însă nu și
irațional, cadrul global e un spațiu în care puterea este deținută de mai mulți actori, volumul
acestui spațiu nu s -a mod ificat ci doar s -a ramificat sau a trecut de la un actor la altul.
Aceasta se datorează caracterului de a occidentaliza procesul de globalizare prezent, însă
prezența altor actori non – occidentali ne arată o nouă logică a sistemului internațional.
”Consecințele geopolitice ale transferului de prosperitate economică dinspre Vest spre Est nu
constau doar în declinul relativ al puterii Occidentului fata de ascensiunea Asiei, ci în primul
rând în "dezoccidentalizarea fenomenului de globalizare", (cu alte cuvinte, în limitarea
capacității lumii euro -atlantice de a influența regulile jocului – normele sistemului politic și
economic internațional).”89
Această dezoccidentalizare se datorează în mare parte noilor puteri, și dorința acestora de
a se impune în construcția noii ordini mondiale. Noile puteri sau puterile emergente fac parte din
spațiul non -occidental, iar puterea pe care o dețin e în continuă creștere, asistăm la o trecere a
influenței în cadrul sistemului internațional de la Vest la Est, de la Oc cident la puterile
emergente, care sunt reprezentate la momentul actual de statele BRIC (Brazilia, Rusia, India,
China).
BRIC nu este o organizație politică sau economică, nu este nici măcar un grup deja
recunoscut ca G7 sau G20. BRIC este un acronim atr ibuit de compania de analiza financiara
Goldman Sachs90 începând cu 2001 și consacrat o dată cu raportul din 2003 al aceleiași entități.

89Preda, Caterina, Racheru,Ileana, Manea,Octavian, BRIC – economiile emergente Brazilia, Rusia, India și China,
Revista 22, 09. 12. 2008
90Goldman Sachs este una dintre cele mai mari companii de holding bancar din lume, care desfășoară activități
de investiții bancare, securitate și management de investiții . Firma acționează ca una de consultanță în domeniul
financiar pentru diferite corporații majore sau guverne de stat.

48
2.4 Noile tendințe ale conceptului de Securitate Internațională
din cadrul Europei de Est
Conceptul de securitate poate fi definit prin : “există securitatea atunci când statele
estimează că pericolul de a suferi un atac militar, presiuni politice sau constrângeri economice
este nul și că ele pot, din această cauză, să -și urmeze liber dezvolta rea”91
În opinia lui Heinz Wetschera, “în termeni generali, prin securitate se înțelege relativa absență a
amenințării. În relațiile internaționale, securitatea poate fi identificată cu relativa absență a
conflictului armat, a războiului”92
În Glosarul NATO de termeni și definiții, securitate înseamnă: “1. Stare realizată atunci
când informațiile, materialul, personalul, activitățile și instalațiile sunt protejate contra
spionajului, sabotajului, subversiunii, și terorismului, cât și contra pierderilor și div ulgărilor
neautorizate. 2. Ansamblu de măsuri necesare stabilirii unei stări de securitate. 3. Organism
responsabil pentru punerea în apl icare a măsurilor de Securitate. Un concept filozofic cu
rezonanță în problematica securității este acela de “stare de securitate/insecuritate a unei socio –
organizări” Securitatea socio -organizării sporește când ea devine aptă să soluționeze mai eficace,
dar și mai eficient (cu costuri mai mici) problemele cu care se confruntă; ea nu este afectată
când procesele organiz ate sunt dominante în raport cu cele dezorganizate și le poate controla.
Insecuritatea socio – organizărilor decurge din procese dezorganizate, în anumite condiții.
În general, în timpul războiului rece, securitatea tindea a fi definită esențialmente în
termeni militar și într -o rezoluție privind politica de securitate, adoptată de Parlamentul
European la 10 iunie 1991, “Securitatea este mai mult decât simpla prevenire a războiului,
deoarece se bazează și pe aspecte economice, ecologice, demografice, teh nologice și alte
aspecte ale interacțiunii sociale și internaționale”. Însă, așa cum se arată. În ultimii ani, au apărut
tot mai frecvent în limbajul științific și în cel jurnalistic,dar și în discursul politic, sintagme
derivate din termenul de securitate , cum ar fi cele de securitate politică, economică, militară,
publică, alimentară, socială, ecologică, sanitară, informațională, umană, a comunității etc.,
întrebuințate în relație atât cu aspectul internațional, cât și cu cel național ale securității. – o
definire ce se axează pe capacitatea mediului internațional de a se apăra de noile provocări ce nu
au o anumită apartenenta statala. Această teorie este ușor acceptată de statele mici și mijlocii, dar
care au importanță majoră în gestionarea eventualelor crize.

91Conceptions de la sécurité, “Désarmement”, nr.14, Nations Unies, New York, 1986, p. 52.
92 Heinz Vetchera, International Law and International Security: The Case of Force Contro, în “German Yearbook
of International Law, Vol.XXIX, 299 (Duncker & Humboldt, Berlin, 1982), p. 146.

49 Mediul Internațional actual se caracterizează prin capacitatea de a face față unor mici sau
mări provocări. Dacă inițial am porni de la o definire a conceptului de securitate prin termenul
de securitatis și este prezentată în unele dicționare ca fiind: “faptul de a fi la adăpost de orice
pericol, sentimentul pe care îl dă cuiva absența oricărui pericol” și aici am avea capacitatea de a
interpretă corect și pentru perioadele prezente, însă la fel precum mediul internațional este într -o
continu ă dezvoltare, iar după cel de -al doilea război mondial am asistat la o revoluție în cadrul
sistemului internațional și anume capacitatea de a gestiona la nivel colectiv anumite situații de
criză sau provocări ce ar duce la destabilizarea sistemului interna țional.
Globalizarea și aspectele ale unei economii de piață au creat un grad mare de
interdependență. State conflictuale și aflate cu 50 de ani în urmă în stare de război, astăzi
cooperează și sunt parteneri vitali. Gradul de interdependentă la nivel eco nomic a fost salutat
inițial prin prisma faptului că participanții sunt actori statale ce au la bază un regim de guvernare
democratic. Secolul iluminist a fost revoluția capacităților umane, în care individual a reușit să -și
asume un rol aparte inițial înt r-un cadru închis statal, ca mai poi să prevaleze cu o mișcare ce a
dat un restart atât politicilor interne din cadrul unui stat cât și să aibă o tangent de natură
internațional.
Promovarea drepturilor și libertăților umane a întărit relația dintre mai mu lte state, ce s –
au bazat pe aceeiași soartă ca și ungurii cu 12 ani în urmă, deși vărsarea de logică și au creat
premisele creării unei noi logici acționale, exemplul bulgărelui de zăpadă. Marea Tablă de Șah să
reconfigurat pentru un nou joc cu mult mai co mplex și mai longeviv. 93
O logică actuală și benefică ce stă la baza unei strategii de menținere a păcii, ce constituie
principiul de bază al studiilor de securitate, îl constituie principiul amânări unui conflict imediat,
urmat de soluțiile pentru gestion area acestor tipuri de interacțiuni la nivel statal. Anume
complexitatea sistemului internațional, interdependențele forte la nivel economic dar totuși
prezența unei amenințări au generat o nouă definire a conceptului de securitate și anume au dus
la lărg irea definirii termenului ce s -a realizat prin necesitatea unei abordări comprehensive a
termenului de securitate, astfel evidențiem cinci sectoare de analiză a acesteia: cel militar,
politic – sau amenințările considerate tradiționale, cele economice, s ocietale și ecologice – care
pot fi considerate ca fiind parte a sectorului non -tradițional.
Din punct de vedere teoretic, această cercetare folosește cadrul oferit de teoria
complexelor regionale de securitate, așa cum a fost ea dezvoltată de către B. Buzan și Școala de
la Copenhaga deoarece reușește, în ciuda criticilor să fie un pas important și un argument pentru
analizarea securității că un alt concept din științele sociale ce se află în schimbare.

93 Morgenthau J. Hans, Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace, Ed. Polirom, 2007, pp. 34 -40

50 Deși în analiza complexelor de securitate se pleac ă de la asumpția că statul este obiectul de
referință al securității, prin accentuarea amenințărilor de tip societal se poate considera că aceste
categorii de probleme permit că alături de state să fie analizate și alte obiecte de referință ale
securități i, cum ar fi societățile sau cetățeanul.
În stadiul actual adăugam și capacitatea statelor de a menține un echilibru atât economic
cât și socio – cultural intre actorii statali. Nivelul de interdependență a reușit să evolueze și să fie
un fenomen general valabil pentru majoritatea statelor, sintagma de cetățean european, reprezintă
internalizarea și aplicarea în practică a unui concept holistic și anume Cetățeanul noii ordini
mondiale, ceea ce ne arata la rândul său ca caracteristicile non – tradiționale încep să se
caracterizeze ca principii de bază în logica internațională, și să constituie soluții general valabile
și acceptabile.
Abordarea comprehensivă a termenului de securitate, crează premisele unei analize mai
detaliate a acestui concept, iar princ ipalul instrument analitic utilizat în această lucrare este
complexul de securitate regional. Cea mai utilizată este cea dată de Barry Buzan în 2003 și
anume: „un set de unități ale căror procese majore de securitizare, desecuritizare sunt atât de
interc onectate, încât problemele lor de securitate nu pot fi în mod rezonabil analizate sau
rezolvate separat unele de altele”. Însă pentru a putea identifica complexele de securitate trebuie
să fie urmărit și modul în care este delimitată o regiune. Aceasta a f ost definită ca: „un teritoriu
coerent din punct de vedere al spațiului, compus din două sau mai multe state. Subregiunea este
o parte a unei astfel de regiuni și poate cuprinde mai multe state (dar mai puțin decât numărul
total al celor din regiune) sau p oate avea o compoziție transnațională (un ansamblu de state, părți
ale unor state sau ambele). Microregiunile se referă la nivelul subunitar din cadrul granițelor unui
stat.
Dacă în cazul regiunilor, proximitatea și identificarea lor în cadrul unui terit oriu bine
definit sunt instrumente importante pentru a diferenția regiunile și a le separa de alte spații, în
ceea ce privește complexele, acestea sunt definite de două tipuri de relațiile care apar și se
desfășoară în cadrul lor. În primul rând este vorba de relațiile de putere care arată câți actori
există în cadrul complexului, iar în al doilea rând există legături de inamiciție sau de amiciție.
Dacă în ceea ce privește clasificarea relațiilor de putere sunt utilizate elemente din rea lismul
clasic pentru identificarea caracteristicilor acestora, în ceea ce privește clasificarea amiciție –
inamiciție, se pot întâlni trei mari tipuri de categorii: A. complexul de tip conflict, caracterizat
de relații de inamiciție, cu o posibilitate ridic ată de conflict; B. complexele în care se regăsesc

51 legături cu un grad mai mic de inamiciție, care sunt specifice regimurilor de securitate și cele
bazate pe amiciție – C. care formează comunități de securitate.94
Astăzi această categorisire are la bază u n aspect general și anume relația dintre state, care
nu este una statică. Evoluția sistemului internațional la momentul actual ne permite clasificarea
unui tip de relații dintre două sau mai multe entități statale, însă un aspect vital îl constituie
analiz a mediului internațional de securitate, care poate crea premisele favorabile unei evoluții a
relațiilor dintre state o trecere de la categoria A către categoria B și în final către starea de
amiciție și colaborare.
Problemă majoră îl constituie procesul reversibil, dâns C spre A, care în logica și în
antecedentele istorice au avut urmări catastrofale, evidențiate prin conflict armat. Făcând referire
la mediul internațional ce a devenit unul interdependent atât la niv el politic, economic cât și
social, o eventuală degenrare a relațiilor dintre state ar include un conflict non – clasic și s -ar axa
și pe aspectele non – tradiționale ale conceptului de securitate.
Această reorientare a vectorului de acțiune internațional către mediul social și economic,
folosite ca instrumente de gestionare a anumitor crize au creat premisile evitării unui conflict
armat. Am putea caracteriza această etapă ca fiind o etapă de maturizare prematură, de ce anume
prematură? Fiindcă marea fami lie internațională cunoaște atât membri mai tineri cât și unii mai
în vârstă și încăpățânați!
În această ordine de ideei, marea familie internațională a cunoscut o etapă de pace, dar care a
generat un grad mare de neînțelegeri ce tot au fost amânate. Gradu l de nemulțumire a a unor
actori a avut în trecut un antecedent catastrofal prin două războaie mondiale, ceea ce impus
sistemul internațional să găsească uneori forțat o cale de cooperare și amiciție, prin semnarea
anumitor trate ce ar fi trebui respectate . Aceste documente de bază, constituie un contract de
prietenie , ce ar urmări un scop benefic tuturor.
Problema constă în faptul că aceste contracte de cooperare au evoluat și au creat
premisele unei noi structuri de cooperare ce s -ar axa pe principii supr anaționaliste, care nu sunt
favorabile tuturor actorilor internaționali. Lupta pentru putere a rămas la logica acțiunilor
internaționale, însă conceptul de putere a suferit mari modificări, capacitate de adaptare la aceste
noi modificări a constitui și va constitui pe viitor o asigurare a poziției statului în ierarhia
internațională. Nu evidențiem doar actori statali. Mediul internațional post – belic a fost orientat
spre un mediu de cooperare axat pe logică alianțelor, și voluntar sau involuntar are la ba ză un
principiu al interdependenței. Ce reprezintă un aspect pozitiv în logica menținerii stării de pace.
Interdependența politică nu poate fi folosită la momentul actual, fiind prematura însă

94 Complexitatea și dinamismul mediului de securitate,
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_carti/conferinta_2013_vol_1.pdf , accesat la data de 15.05.2014

52 interdependența economică a ajuns la un grad de maturitate ce poate fi folosită în gestionarea
conflictelor de natură politico – militară. 95
Astăzi avem un caz concret și anume gestionare unor stări conflictuale care implică marii
actori statali din cadrul internațional. Problema Republicii Moldova, și mai nou a Ucr ainei,
constituie un examen de maturitate a sistemului internațional. Importanța acestui examen este
caracterizată prin principiul securității regionale, două state aflate în proximitatea UE și NATO,
dar care nu fac parte din astfel de structuri au creat o stare realistică a sistemului internațional.
Lupta pentru putere și dominație este în continuă desfășurare. Sistemul internațional multipolar
cunoaște o nouă evoluție, nu putem vorbi despre o revenire la un sistem bipolar, însă evidențiem
premisele ce ar putea degenera și crea o stare conflictuală, în care gestionarea acestor stări ar
duce spre un sistem bipolar șu multipolar, dar axat pe stare conflictuală deschisă.
Republica Moldova și Ucraina reprezintă un prim pas în concretizarea sistemului
internațio nal. Dacă mulți experți ar caracteriza acest fenomen ca unul de ascensiune a Rusiei și
revenirea ei pe arena internațională, ca un actor de bază, noi am putea să ne orientăm pe teoria
de prima și să sperăm ultima încercare de evidențiere a Rusiei la nivel ul ierarhic internațional.
Crearea UE și mai important extinderea în est a acestui fenomen a creat o stare favorabilă de a
concretiza anumite aspecte precum centrele de influență cât și capacitatea actorilor internaționali
de a răsp unde adecvat noilor prov ocări. Vectorul de orientare internațional poate fi modelat atât
în favoarea cât și în defavoarea anumitor state sau structuri supranaționale. Avem cazul UE – ce
se caracterizează pe principiile soft –power și cazul Rusia care se caraterizează pe principi ile
realismului internațional și anume hard – power.
Extinderea UE prin anumite politici precum parteneriatul estic, constituie o etapă inițiala
de implementare a sistemului soft, care poate da peste cap politica internațională în defavoarea
statelor har d. Extinderea UE este caracterizat ca un instrument smart în noua luptă politică
internațională. Crearea unui teren favorabil implementării acestor principii constituie o pierdere
din partea Moscovei, nefiind capabilă să se adapteze și să supraviețuiască u nui set de regului
impuse la nivel internațional, și cel mai important, care nu pot fi gestionate după logica rusească.
Astfel cazul Ucraina și în trecut cazul Republicii Moldova a fost un rezultat al logicii
sistemului internațional axat pe principii har d, modelării acestuia pentru crearea unor premise
favorabile Rusiei de a se impune. Pentru Rusia o abordare soft e o pierdere instantă, astfel nu
putem cateteriza acest proces ca fiind unul de ascensiune a Rusiei, ci mai degrabă o încercare
disperată de a se menține în cadrul sistemului internațional prin logică impunerii.

95Echilibru de putere și mediul de securitate, http://cssas.unap.ro/ro/pdf_carti/sesiune_2011_vol1.pdf , accesat la data
de 14.05.2014

53 Astăzi asistăm la un proces dificil de evidențiere a uniunii la o reconfigurare treptată a
sistemului internațional de la principiile HARD spre principii SOFT și în cele din urmă spre
principiile SMART 96. Iar principiul SMART ar fi văzut ca un bilet în primele rânduri la un
spectacol internațional. Ucraina și Republica Moldova sunt două monede de plată pentru
procurarea acestor bilete. Nu putem să evidențiem un câștig din partea ambelor p ărți. Conflictele
separatiste caracteristice pentru Europa de Est se caracterizează prin aspectul artificial generat de
Rusia, și e capacitatea statelor UE, ONU, și NATO de ale gestiona. Un joc în care există un
singur câștigător.
Regulile jocului sunt mo delate continuu, nu putem caracteriza ceea ce să întâmplat în Republica
Moldova și ceea ce se întâmplă astăzi în Ucraina ca fiind un conflict clasic și care ar avea o
soluție clasică. Iar importanța acestui conflict e faptul că generează și influențează st area de
siguranță regională.
O stare conflictuală în proximitatea UE și NATO ar pune în pericol politicile de extindere
și de promovare a valorilor acestor structuri supranaționale, crearea unui focar ce ar impune
statele UE să genereze noi soluții și să g estioneze o astfel de situație, ar crea premisele necesare
formării unei noi suprastructuri naționale și anume: Uniunea Vamală Rusia – Belarus –
Kazahstan. Conflictul din Ucraina reprezintă un câștig de timp pentru Rusia în ceea ce privește
încadrarea ace știa în noua logică internațională. Însă această logică poate fi modelată și în
favoarea Rusiei. Crearea Uniunii Vamale și oficializarea acesteia pe 1 ianuarie 201597 în
contextul actual reprezintă un rezultat al sistemului internațional bazat pe logică ali anțelor nu
neapărat de natură militară, în care Rusia se adaptează noilor provocări dar prin Ucraina și ca
soluție de rezervă Republica Moldova își modelează terenul. În care Rusia să aibă capacitate de a
se impune cel puțin momentan printr -un conflict arm at ca mai poi regiunile să se proclame ca
fiind autonome.
Făcând o analiză a expansiunii separatismului în Europa de Est și anume în fostele state
membre ale URSS, evidențiem un aspect important și anume capacitatea economică a acestor
regiuni. Separatism ul artificial și susținut de Rusia reprezintă un plan bine pus la punct de
Sovietici, un plan de rezervă pentru a răspunde adecvat noilor provocări ale sistemului
internațional. Noul sistem internațional se caracterizează din ce în ce mai mult pe puterea
economică a statelor. Menținerea unei stări conflictuale are un efect benefic pentru Rusia prin
prisma adaptării rapide a noilor soluții, și anume crearea Uniunii Vamale și orientarea acestei
uniunii pe principii inițial economice și mai apoi politico – militare.

Combinarea principiului de soft power și hard power.
97http://unimedia.info/stiri/lukasenko -despre -acordul -uniunii -economice -eurasiatice -sunt -nemultumit -de-
anumite -lucruri -77132.html

54 Acest fapt este un răspuns adus la adresa Uniunii Europene, iar ca să înțelegem
complexitatea acestui proces și câștigul Rusiei în eventualitatea unei implicări a UE în acționarea
acestor crize, trebuie să privim cu atenție ceea ce se întâmpla în p artea estică a continentului
European. Gestionarea unei astfel de crize necesita resurse financiare majore cât și timp.
Implicarea UE în soluționarea crizei constituie o pierdere din start al procesului de impunere și
evidențiere la nivel internațional a UE ca actor unitar. Rusia cunoaște această slăbiciune și o
folosește în favoarea să ce îi aduce o multitudine de beneficii.
Există posibilitatea ca Parteneriatul Estic să constituie un eșec al politicilor UE anume
prin prisma prezenței unui conflict pe te ritoriul unui stat viză de acest parteneriat, implicarea
directă a UE în gestionarea crizei, la fel reprezintă un câștig de tip prețios pentru crearea Uniunii
Vamale. Iar o dată cu crearea Uniunii Vamale, vom avea un rezultat de sumă asista la un nou tip
de modelare a relațiilor internaționale și anume, cel puțin teoric existența a două structuri
supranaționale ce ar trebui să gestioneze criza existentă. Astfel nu evidențiem o soluție de
moment pentru conflictele din cadrul Ucrainei, problema va fi rezolvat ă de către UE și Uniunea
Euro – Asiatică. Anexarea Crimeei, prezența unei autonimiei a Transnistriei cât și separatismul
din estul Ucrainei, care au o putere economică sporită, aduc Rusia, iar mai apoi Uniunea Euro –
Critică la un nivel ierarhic egal Uniun ii Europene și NATO.
Dacă pentru crearea Uniunii Europene baza a constituit -o principiul de menținere a păcii
pe continentul principal al european, instabilitatea și situațiile conflictuale reprezintă baza creării
Uniunii Vamale, și mai mult decât atât îi asigură o trecere rapidă de la nivelul economic la cel
socio – politic și chiar militar. Unde Uniunea Europeană încearcă de mai bine de 50 de ani să
ajungă la o înțelegere în privința unor politici de securitate comună și nu are succes, Rusia se
plasează foarte confortabil și poate avea un succes major în crearea unui stat supranațional în tot
sensul acestui concept. Iar cel mai mare succes îl reprezintă faptul că Testamentul Uniunii
Sovietice , prin zonele separatiste pro – ruse, puternic industrializate din Europa de Est, crează
premisele favorabile, atât în logica economică cât și în cea politico – militară, de a se impune ca
un actor regional de temut. Cu toate acestea marea problemă pe care o are Moscova e aspectul
evidențiat la începutul lucrării și anume faptul că noi cetățenii noii ordini mondiale am reușit să
ne plasăm ca un aspect de bază în logica politicilor internaționale, principiile democratice care au
devenit din ce în ce mai familiare ar putea constitui un pericol major la adresa stabilităț ii Rusiei,
nu la nivel internațional ci la nivel intern, Rusia e presată de timp, astfel în viitorul apropiat
indiferent de voința noastră vom avea un rezultat de sumă fi părtași la o remodelare a sistemului
internațional, în care starea non – conflictuală va fi din ce în ce mai greu de urmărit.

55 Capitolul III
Criza Politico -Economica și pozițiile economice Marilor Puteri la Nivel
Mondial
Crizele financiare a sec XX -XXI au avut un efect imediat legat de dimensiunea socio –
politică.Aceste crize au demarat instabilitate atât la nivel politic cât și social. Crizele financiare
nu se încheie de pe o zi pe alta, ci durează ceva timp până la dispariția tuturor efectelor. Însă, de
cele mai multe ori perioada în care se manifestă urmările crizelor financiare se caracterizează
prin: schimbarea relațiilor dintre state, a politicilor sociale,a progresului economic.

3.1 Criză Economică 1929 -1933, Datoria Germaniei față de SUA,evoluțiile
politic o-economice
În timpul anilor 1920, Germania a fost cel mai mare importator de capital din lume,axată
pe finanțarea prin credite destinată reparațiilor interne post război oferite de SUA.Există un
acord general că criza financiară din anul 1931 a fost un ev enimente -cheie în aprofundarea Marii
Depresiuni pe plan internațional.Canalele și direcția de propagare și de transmitere a crizei par a
fi mai puțin clare. Îndoieli cu privire la credibilitatea angajamentului Germaniei la etalonul -aur,
precum și epuizarea rapidă a rezervelor sale valutare, au fost interpretate ca dovezi ale unei crize
valutare din prima generație98.
Bazându -se pe cercetarea efectuată de către Born James și Schnabel care au subliniat
vulnerabilitatea băncilor germane carecterizânduse ca u n factor -cheie, și au interpretat apariția
simultană a unui atac de monedă și o rulare bancară care a generalizat o criză geamănă99.În
același timp , criza financiară din anul 1929 a fost o criză a datoriilor suverane.
În cadrul Planului Dawes din 1924, Germania a împrumutat masiv în străinătate,
acordând despăgubiri în întregime pe credite și un deficit de cont curent.Termeni mai stricți
pentru plata de despăgubiri în cadrul Planului Young a pus capăt la mai multe nișe de împrumut
german și a declanșat o politică de austeritate fiscală.Îndoieli cu privire la această politică și
despre dorința și capacitatea de a plăti despăgubiri suplimentare din Germania au contribuit la
izbucnirea crizei când poziția Germaniei a dezvăluit în cele din urmă, datoria exter nă inclusiv
reparațiile din cadrul Planului Young care s -au ridicat la aproximativ 100% din PIB -ul german.

98J.Kindlbergher ,, Politica Monetară a Germaniei’’. Pag. 23 -41
99 James Freidman.op 4. Pag 64 -88

56 Istoricii au subliniat faptul că datoria externă a Germaniei a fost subscrisă în principal de
Statele Unite ale Americii. Aceasta a inclus credite d in urma Primului Război Mondial în Marea
Britanie și Franța, pentru care reparațiile germane au servit drept garanție.Pentru luna iulie a
anului 1931, o serie de dificultăți financiare de la băncile din New York, coincid cu criza
bancară din Germania. Criza financiară din anul 1931, de asemenea, joacă un rol important în
comparațiile recente dintre depresie interbelică și Marea Recesiune după 2007100.Reciclarea de
reparații germane cu ofertele de credite Americane a amplificat temerile legate de o criză
financiară majoră, de asemenea, și în cercurile politice. În timpul unei conferințe a băncilor
centrale din Long Island, în 1927, ea a fost de acord pentru a încerca să producă dezechilibre
monetare internaționale sub control. Printre altele, acest lucru a r trebui să implice o încetinire a
împrumutului german.
La debutul Marii Depresiuni, datoria externă totală a Germaniei în 1929 a fost de 76%
din PIB. Datoria externă a Germaniei legată de reparațiile și datoriile comerciale în aproximativ
egală măsură. O parte a datoriei a fost absentă, povara datoriei impuse de celălalt s -ar fi părut a fi
mai degrabă banală. A fost o combinație a celor două elemente ale datoriei care au provocat o
criză de plăți probabil într -o recesiune.Protecția de a transfera credite comerciale, a fost revocată
în Planul Young din 1929, lăsând statutul de credite comerciale existente în Germania care au
pus la îndoială costurile de cheltuieli suplimentare primare la toate cererile existente, inclusiv și
la reparații. Prin urmare, c reditorii potențiali de bani proaspăt confruntați cu diferite riscuri
fundamentale, din cadrul Planului Young cât și din Planul Dawes.
În 1918, Europa a început să se recupereze treptat după devastarea celui de al doilea
război mondial. Multe țări au av ut de depășit dificultăți mari, în special Germania a învins, în
cazul ciocnirilor armate și a grupurilor politice cât și a clasei de mijloc care au pierdut
economiile în fața ratei inflației din anul 1922 -1923 deși până la sfârșitul anului 1920,sit uația
economică generală să stabilizat pentru bunăstarea publică. Dar când economia SUA a explodat,
statele au crezut că o astfel de dependență financiară nu este un pericol grav.
Pierde rea războiului de către axa germană din Europa, a provocat o lovi tură devastatoare pentru
concurenți, SUA a făcut un salt imens față de crearea unei societăți de consum. Economia a fost
în plină expansiune legată de producția în creștere, exporturile și veniturile. Optimi smul
american se reflectă în rat a de creștere a acțiunilor de pe New York Stock Exchange. Deoarece
creșterea valorii acțiunilor nu au oprit sute de mii de oameni de a crede în faptul că acțiunile de
cumpărare este o modalitate sigur ă și ușoară în a câștiga bani. Normele pieței de valori permite
atât persoanelor juridice cât și persoanelor fizice, un capital semnificativ pentru a cumpăra

100 Van.Hofman op.25 pag 223 – 255

57 acțiuni "pe margine" (plătind doar un anumit avans), pe baza lor de creștere, astfel încât noile
companii să potă să evolueaze rapid .101
De-a lungul anilor 1928 -1929 spirala prețurilor se învârte mai repede și mai repede, până
prețurile au at ins înălțimi amețitoare. Luna septembrie a anului 1929, dimensiunea ratei a
început să scadă. Acționari i au fost îngrijorați de la început, apoi a u intrat în panică,la data de
24 octombrie ("Vinerea Neagră"), în care investitorii în unison au "a runcat" 12 milioane de
dolari acesta a fiind doar începutul. Cumpărătorii de pe margine nu puteau să continue să
plătească restul de acțiuni și au pierdu t.
Companiile grupului de capital care nu sunt acceptate, nu au fost în măsură pentru a
acoperi cheltuielile și se deplasează treptat în starea de faliment. Până la sfârșitul anului colapsul
de pe piață a dus la ruinarea multor persoane fizice și juridi ce, și a dat o lovitură zdrobitoare la
încrederea națiunii în viitor. Dar asta nu a fost tot: toate acțiunile de panică și de autobasculare
au determinat rata să scadă pe parcursul a trei ani102.
De la prăbușirea pieței, afectate în mod direct sau indirect de către politicele economice ,
fabrici, magazine, mine, multe dintre aceste entități de producție au dat faliment, iar băncile au
cerut rambursarea împrumuturilor.Criza încrederii publice este lovită în special de către bănci a
căror deponenți brusc s -au grăbit să -și retragă economiile lor, ca rezultat aproximativ 5.000 de
bănci americane au fost nevoite să se închidă.Problema nu vine niciodată singură: fiecare
companie, forțată să se pensioneze, duce la creșterea numărului de șomeri. Pierdere puterii de
cumpărare, la rândul său, a condus la noi falimente. Ca urmare, numărul de americani au pierdut
locurile de muncă și au ajuns la mai mult de 13 de milioane de oameni care au rămas ș omeri, iar
oamenii fără adăpost disperați au devenit un eveniment legat de viața de zi cu zi,acesta a fost
Marea Depresiune, care a durat nu luni, ci ani. Luând în considerare datele mai semnificative
perioadei de criză ne întoarcem iarăși la data de 24 octombrie 1929 , Bursa de pe Wall Stret din
orașul New York se află începutul zilei de tranzacționare find programată coa zi normală de
lucru. Sesiunea de schimb începe cu achizițiile mici și de vânzări, dar apoi apare ceva
neobișnuit103.
Dintr -o vânzare care începe a fi cea mai mare miza din cadrul companiei, "General
Motors", este foarte rară pentru faza inițială de tranzacționare. În mod normal, o astfel de miză
mare nu este vândută de la începerea tranzacționării, și după o așteptare de cele mai mari venituri
din vânzarea propriilor acțiuni. Apoi, vine vestea de faliment a companiei Hetri Empire, cel mai

101Adalet, M., “Fundamentals, Capital Flows, and Capital Flight: The G erman Banking Crisis of 1931,” Mimeo,
University of California at Berkeley, 2005. Pag 16 -44
102Bernanke, B., and K. Carey, and H. James, “The Gold Standard, Deflation, and Financial Crisis in the Great
Depression: An International Comparison,” in G. Hubbard, ed., Financial Markets and Financial Crisis (Chicago:
Chicago University Press, 1991). Pag 103 -129
103Einzig, P., Germany's Default: The Economics of Hitlerism (London: Macmillan, 1934). Pag 53 -64

58 mare sindicat de antreprenori din Londra. Acum, lista de vânzări sunt, de asemenea, blocuri mari
de acțiuni în alte companii Americano -Europene.Depresia imediată se răspâ ndește în economiile
europene, dar de fapt toată forța impactului s -a simțit numai în Europa.
În anul 1929 în luna mai,are loc prăbușirea puternicei bănci austriece "Kreditanstalt" a
fost începutul de prăbușir e a economiei Europei Centrale. Depresia a cond us la o mare schimbare
politică la începutul anilor 1930. În Marea Britanie, guvernul laburist a căzut, și s -au divizat
membrii. Liderii de muncă au intrat într -o coaliție cu conservatorii și liberalii ca să formeze un
nou guvern de coaliție, tăind astfel prestațiile de șomaj și reduc din salariile funcționarilor
publici. Aceste măsuri stricte au dus la revoltă din Marina Inver Gordon (Scoția) și marșurile
"Foamei" de la Londra susținute de șomeri104.
În Germania, depresia cauzează astfel de frustrare și f urie ca în Anglia și Scoția , care îl
aduce la putere pe Adolf Hitler și partidul său nazist. Este posibil că a fost un accident, dar a ales
politica economică a lui Hitler fără succes susținută în Marea Britanie de către economistul John
Maynard Keynes, care a susținut că guvernul nu ar trebui să salveze și s ă petreacă, dar să inițieze
proiecte publice mari pentru a crea locuri de muncă și să dea un nou impuls pentru economie .
În Statele Unite, alegătorii,au obosit de promisiunile președintelui Hoover î n care opina
publică își pierde încrederea,salvarea și prosperitatea este chiar la colț,când au votat pentru
Franklin D. Roosevelt și a "New Deal". Până la sfârșitul anilor 1930 situația să stabilizat, deși
rata șomajului a rămas ridicată. Economia mondi ală a revenit abia după 1939, cu începere celui
de al doilea război mondial105.

3.2 Impactul crizei asupra economiilor europene
Criză economică din anii 1929 – 1933 a d ovedit lumii că s -au încălcat toate relațiile
economice internaționale și au dus la o reducere masivă a producției industriale aproape din
toate statele. Totul a început în SUA în toamna anului 1929, mai târziu, în America Latină,
Europa de Vest și alte țări din Asia și Africa.
În 1929, Franța a scăpat de ravagiile crizei economice globale. Cu toate acestea, în 1930
ca urmare a crizei economice țara a simțit simptome de depresie majoră. În primul rând, ea a
avut nevoie de acordarea subvențiilor guvernamentale importante, care au fost cheltuite pentru
refacerea departamentelor sfâșiate de război. Cele mai mari investiții au mers la constr uirea

104Gertler, M., and C. Gown, “The Information in the High -Yield Bond Spread for the Business Cycle: Evidence and
Some Implications,” Oxford Review of Economic Policy 15 (1999),pag.50 –132.
105James, H., The Reichsbank and Public Finance in Germany (Frankfurt am Main: Knapp, 1985). Pag.22 -60

59 "Liniei Maginot".Munca intensă a fost efectuată în anul 1929 – 1934. Circa 750 kilometri de
linia de frontieră dintre Franța și Germania106.
În multe industrii, criza a continuat pană în anul 1936,pe parcursul acestor ani, producția
industrială a scăzut cu o treime, producția agricolă – de două ori,și au dat faliment peste 10 mii
de companii, 100 de mii de societăți comerciale,cât și multe dintre marile monopoluri.
Importanța mare pentru retragerea Franței din criză economică a fost legată de coloniile
de care dispunea, în care schimbul de materii prime și produse agricole erau mai ieftine.
Administrația de Stat a făcut mari eforturi pentru a depăși dificultățile economice, dar a fost în
imposibilitatea de a ridica industria.Pentru pierderile temporare din SUA, agricultorii primesc
compensații de stat. Cu aceste subvenții, au procurat cele mai noi utilaje agricole107.Planul de
dezvoltare a stra tegiilor economice în relația SUA -Europa s -au dovedit a fi ineficiente.
Îngrijorați de situația economică și politică din Germania, guvernele din SUA, Marea Britanie,
Franța și alte țări au decis să o ajute.
Agricultura din Marea Britanie în anii '30 a ținut pasul cu industria, nu a fost observat
nici un semn de progres. Era într -o stare de stagnare și doar 35% vine în întâmpinarea nevoilor
populației cu produse agricole. Fermele mici au fost distruse, iar cele mai mari și mai dezvoltate
folosesc cele mai noi tehnici agricole, îngrășăminte chimice. Cu toate acestea, chiar și astfel de
ferme au rămas mult în urma omologiilor americani.Sistemul Taylor a oferit o oportunitate
firmelor americane de a crește în mod semnificativ productivitatea108.În anii ' 20 concentrarea
producției a fost îmbunătățită. Un număr mare de întreprinderi mici și mijlocii sunt absorbite de
către marile corporații. La etapa inițială, această concentrare a avut rezultate pozitive care la
rândul ei stimulează productivitatea în creștere, și costurile de producție reduse. Dar în unele
industrii aceasta a dus la poziția de monopol a producătorului, care dicta prețurile pentru materii
prime și produse finite.
Creșterea largă a productivității în agricultură a contribuit la organi zația de producție
agricolă, care a fost bazată pe munca de proprietari care dispuneau de mijloace de producție.
Inovațiile din industrie și agricultură au stimulat dezvoltarea comerțului. Cifră de afaceri
comerciale a Statelor Unite a crescut de la 3 6.5 miliarde de dolari în 1923 la 48.5 miliarde de
dolari în 1929. Pentru a extinde domeniul de aplicare al creditelor de consum și a altor forme de
servicii financiare a populației,comerțul din exterior a fost dezvoltat mai lent decât cel din

106 Willard W. Cochrane. Farm Prices, Myth and Reality 1958.pag. 15; Liga Națiunilor, World Economic Survey
1932 -33 pag. 43.
107Kadiyala, R. K., and S. Karlsson, “Numerical Methods for Estimation and Inference in Bayesian VAR -Models,”
Journal of Applied Econometrics 12 (1997), pag.99 –132.
108Ritschl, A., “International Capital Movements and the Onset of the Great Depression: Some International
Evidence,” in H. James, ed., The Interwar Depression in an International Context (Munich: Oldenbourg, 2002b),
pag.1 –14.

60 interior .Acest lucru să datorat faptului că cele mai multe dintre țările au intrat în competiția
pentru influență din cadrul pieței mondiale.
În a doua jumătate a anilor '20 SUA a trebuit să compenseze pierderea piețelor din
Europa, și comerțul cu Uniunea Sovie tică. La începutul anilor 30 ,IES exportă 77% din
tractoare produse, 5% din mașini și aproape 25% din echipamente de minerit care au fost livrate
către URSS109.
Dezvoltarea cu succes a economiei SUA a contribuit la cercurile politice ale guvernului.
În 1922 a fost inaugurat tariful vamal, care a stimulat bunurile americane comerciale și a
împiedicat importul companiilor străine, privatizarea practicată pe scară largă a întreprinderilor
de stat, exportul de capital, extins mai special în Germania.
Valoa rea totală a investițiilor în străinătate, la sfârșitul anilor 1920 a ajuns la 27.7 miliarde de
dolari în Statele Unite care și -a recunoscut zonele de influență în America Latină, Europa și
Canada, devenind un exportator major de capital.
Dezvoltarea ec onomică a țărilor europene în anii '20 a fost semnificativ diferită de Statele
Unite ale Americii. Cea mai norocosă de pe continentul principal al European fiind Marea
Britanie, cu toate că în timpul celui de al doilea război mondial, a fost supusă la pierderi umane
considerabile (750 de mii de oameni au murit și 1,5 milioane au fost răniți), pierderea
mijloacelor de producție (flotei comerciale – aproximativ cu 40%). Pe parcursul perioadei
războiului, producția industrială din Marea Britanie a scăzu t cu 20%. În timpul războiului,
importurile s -au dublat. Datoria externă crescând la 1150000000 f.st., internă – de până la 6,6
miliarde de lire sterline110.
Franța a suferit costuri mult mai mari în război decât Anglia, au fost uciși 1,3 milioane și
2,8 milioane de persoane au fost rănite, distruse circa 10 mii de întreprinderi, jumătate din flota
comercială fiind distrusă; cheltuielile totale s -au ridicat la 134 miliarde de franci. Aliații
datorează Franței mai mult de 60 de miliarde de franci.Cu toate acestea, Franța rămâne una din
țările de frunte ale lumii. Ea a acumulat din reparații sume considerabile și din zonele puternic
industrializate cum erau A lsacia și Lorena, coloniile germane și turcești, Franța primește mai
mult de 8 miliarde de mărci în aur din resursele natural e, lemn, ciment, cărbune, etc.
Deci, cei 30 de ani de criză economică au lovit cel mai greu asupra economiei Statelor
Unite. C riză de supraproducție în multe sectoare ale economiei a dus la o scădere bruscă în
acțiuni ale celor mai mari și mai stabile companii. Criza aduce cu sine o adevărată panică,
urmată de o reacție în lanț de falimente. Și au încetat activitatea mai mult de 10 mii de bănci și
mai mult de 135 de mii de companii.

109http://www.evz.ro/detalii/stiri/revista -somerul -din-anii-30-o-colectie -adusa -la
110http://www.evz.ro/detalii/stiri/amintiri -despre -viitor -criza -din-1929 -1933

61 Amploarea crizei este evidențiată de faptul că în anul 1932 producția a scăzut la 54% de
la nivelurile de dinainte de criză. Criza a afectat aproape toate segmentele de populație:
muncitori, funcțion ari publici, cadre universitare, birocrați, intelectuali și profesii libere și
antreprenori. În SUA, au existat 17 milioane de șomeri111.
Criza globală a fost cauzată de faptul că aceasta s -a răspândit rapid în alte țări din lumea
capitalistă. Deosebit de g reu lovită de criză a fost economia germană, care a fost dependentă
economic de investițiile provenite din SUA. Chiar și după o serie de măsuri luate, cum ar fi
adoptarea Planului Young 1930, care oferă o serie de beneficii pentru a plăti plățile de repar ație.
Criza a continuat să se adâncească și în mijlocul sărăciei generale și disperate care a dus la
distrugerea sistemului politic din Germania, asupra căreia preiau puterea naziștii.
În Anglia și Franța, criza a început ceva mai târziu. Criza a întărit guvernul britanic în
reglementarea economiei, s -au luat o serie de măsuri care vizează depășirea crizei și consolideze
poziția Angliei în economia globală. Rezultatul major al "Marii Depresiuni", a fost consolidarea
rolului economic al statului în toate ță rile capitaliste, fără excepție. Noțiuni de auto -reglementare
erau axate pe metodele de prim -plan de reglementare de stat a economiei. Pe pe parcursul
perioadei legate de "Marea Depresie", a fost demonstrată cel mai bine interdependența
economiilor di n întreaga lume.Deci, în anul 1929, a izbucnit o criză economică mondială gravă,
care a zguduit întreaga bază a sistemului capitalist.
Recesiune, criză, depresie nume diferite de faze care au fost date ciclului
economic,vizează o scădere bruscă, în care declinul cumulativ care se manifestă în creșterea
producției de fenomene negative din diverse domenii și sectoare ale economiei112.
Marea criză perioada anilor 1929 – 1933 a provocat o creștere fără precedent a intervenției
guvernului în viața econom ică. În acest caz, s -ar părea aceleași probleme socio -economice
(declinul producției, dezechilibru de management economic, inflație, șomaj, etc), care găsește
rezoluția să în diferite forme și metode. Alegerea lor și, cel mai important, rezultatele sunt
afectate de mulți factori specifici: starea economiei naționale, sistemul politic și echilibrul de
forțe de clasă, tradiții istorice, etc
Astfel, criza din anii 1929 – 1933 a fost un fenomen unic, care a afectat toate aspectele
societății – economie, politică, relații internaționale, state, societate, psihologie etc. Structura
socială a statului este determinată în anii viitori, să schimbe un număr din tendințele globale.
Aceste cuvinte sunt menite schimbării, cum ar fi:
1) Consolidarea și r eglementarea de stat a economiei.

111Ritschl, A., “Reparations, Deficits, and Debt Default: The Great Depression in Germany,” in N. Craf ts and P.
Fearon, eds., The Great Depression of the 1930s: Lessons for Today (Oxford: Oxford University Press, 2012), 110 –
139.
112Stock, J. H., and M. W. Watson, “Understanding Changes in International Business Cycle Dynamics,” Journal of
the European Econom ic Association 3 (2005), pag.968 –1006.

62 2) Consolidarea protecției sociale (pensii, concedii plătite, etc);
3) Reglementarea Economiei la nivel Mondial
4) Slăbirea influenței internaționale provenite din SUA.
Din anul 1929, Statele Unite a fost prima națiune in dustrială și centrul financiar al lumii.
Prin urmare, crahul bursier american, din octombrie 1929 a aruncat nu numai Statele Unite, ci
întreaga lume capitalistă într -o criză economică profundă.
Criza a avut consecințe foarte grave pentru Statele Unite și e conomia mondială. O
scădere catastrofală a nivelului de trai, și economia care a fost abandonată cu mulți ani în
urmă.Situația politică din Europa, odată cu criza cu care se confruntă, aduce la instaurarea
regimurilor dictatoriale care au fost de asemene a, în mare parte din cauza crizei. De la criza au
fost afectate multe țări, dar cel mai greu afectate au fost SUA, Germania, Austria; și într -o
măsură mai mică, Marea Britanie Franța și Japonia113.
În timpul crizei economice, persistă o deteriorare a rel ațiilor economice din sistemului
internațional, în care s -a constatat necesitatea de a reforma sistemul de plăți internaționale în
legătură cu prăbușirea standardul de schimb de aur post -război.

3.3 Economia Statelor Unite și a Chinei în contextul criz ei economice actuale

Tendințele structurale cheie în economia mondială în ultimele două decenii, s -au plasat pe
două evoluții interdependente:
1) Dezvoltarea Asiei și China, în special în calitate de centre de acumulare de capital și a
creșterii economice ba zate pe producția de fabricație bazate pe export.
2) Liberalizarea și finațarea de către o mare parte a lumii capitaliste avansate și bazate pe
piețele de capital foarte lichide alimentate de creșterea excelentă a contului curent din
Asia și China.
În timp ce astfel de evoluții sunt orientative de o interdependență economică și socială tot
mai mare între Statele Unite și China, ele sunt, de asemenea, sugestive de o schimbare în puterea
economică mondială. În special, oamenii de știință și comentatori s -au concentrat pe deficitul
comercial dintre SUA și China, în special pe acumularea masivă de rezerve valutare de la
Beijing, și migrarea de putere de fabricație și de investiții în China. Astfel de evoluții sunt legate
de ceea ce sunt considerate slăbic iunile structurale cheie ale economiei SUA, expuse de criza
actuală. Acestea includ nivelurile foarte scăzute ale economiilor interne, deprecierea dolarului ca
un magazin de valoare și rezervație legată de monedă, și datoriile structurale în sectoarele
private și publice.

113Temin, P., “The German Crisis of 1931: Evidence and Tradition,” Cliometrica 2 (2008), 5 –17.

63 Gelb constată că deficitul guvernului federal a fost proiectat pentru a ajunge la 1.75
miliarde de dolari până la sfârșitul anului 2009, cel mai mare din istorie crush a datoriei
federale cumulat este de peste 10 bilioane de dolari SUA .În ceea ce privește explicațiile
teoretice asociate cu astfel de pretenții empirice, perspectivele realiste cu privire la hegemonia
tranzițiilor economice sunt asociate cu declinul de o mare putere și creșterea alteia fiind
descrisă ca o evoluție ciclică "naturală" și inevitabilă în politica mondială, ea este de natură să
conducă la geo -politică unilaterală.
Pentru cei care, cum ar fi Giovanni Arrighi, care lucrează în cadrele teoretice marxiste și
World Systems, declinul hegemoniei americane este privită ca o tendință organică a dezvoltării
capitaliste prin schimbări istorice în acumularea de capital care au avut tendința să fie însoțite de
creșterea unei noi puteri hegemonice. Astfel, dinamica de declin se concentrează asupra
concurenței economice (în cazul contemporan, China ), care prinde -prin operarea de declanșarea
a dezvoltării proprii inegale o criză legată de putere și autoritate de perspectiva materială
Hegemonului.
La început, acest lucru se resimte în producția de fabricație în sfera de acumulare, înainte
de escaladarea la sferele comerciale și financiare, care Arrighi susținut a fost loc în Statele Unite
înainte de criza 2008 -2009 114.Acest cadru teoretic, în special pune accentul pe impactul de
dezvoltare inegală asupra echilibrului de putere economică în întreaga lume capitalistă și
contradicțiile de inovare financiară și de expansiune, care dispune de o metodă analitică
importantă în a explica motivele pentru care dezvoltare unei crizei politico -economice duce la
slăbirea puterii geo politice și a economiei americane.
Cu toate acestea, Ray Kiely a susținut, istoria recentă a hegemoniei americane explicând
metodele de finanțare neoliberale care produc crize interne pe plan mondial și impactul acestor
politici economice duce la desta bilizarea structurilor financiare, ca dovadă el redă imaginea
Statelor Unite ale Americii în ultimul său declin economic legat de ultima fază a expansiunii
sale.
Deci, în timp ce în perioada anilor 2008 -2009 poate fi înțeleasă ca fiind cea mai severă
la nivel mondial, criza neoliberală a capitalismului devine tot mai omogenizată în toate
structurile economice în statele cu o politică capitalistă avansată .Acest lucru sugerează că nu
există diferențe semnificative și tensiuni între puterile capitaliste maj ore, aceasta presupune că nu
pot apărea conflicte între state în viitorul apropiat, teoretic nu este nevoie de o realiniere geo –
politică a statelor din sistemul internațional.

114Uhlig, H., “What are the Effects of Monetary Policy on Output? Results from an Agnostic Identification
Procedure,” Journal of Monetary Economics 52 (2005), 381 –419.

64 La fel de evident avem imaginea celor două reuniuni G20 din aprilie și noiem brie din
anul 2009 în care era discutată responsabilitatea pentru repartizarea sarcinilor în confruntarea
cu criza, dar astfel de evoluții nu sunt dovezi de o schimbare fundamentală în putere economică
mondială și nici nu se discută despre un declin ma jor în hegemonia americană.Deficitul
comercial în creștere pare să evidențieze un dezechilibru major: puterea industrială și
competitivă cât și slăbirea Statelor Unite împotriva creșterii productive și competitivitatea cu
China. Cu toate acestea, cifrele brute ale deficitului comercial în umbră aduce unele evoluții mai
complexe. În timp ce China exportă mult mai mult pentru Statele Unite ale Americii, și produce
mai multe produse anterior dominate de producătorii americani, dezvoltarea sa economică este,
de asemenea, foarte dependentă de exporturi din cadrul pieței din SUA, în special.
Piața americană absoarbe aproape o treime din toate exporturile Chinei iar totalul
exporturilor contribuie cu aproximativ 40 la sută o foarte mare proporție, la PIB -ul total al
Chinei. Această dependență este evidentă în slăbirea de creștere economică din China în timpul
perioadei anilor 2008 -2009 a recesiunii globale, care duce la prăbușirea cererii interne din
Statele Unite, cauzând o scădere de 26 la sută din export urile pe care le posedă. De asemenea,
este demn de remarcat faptul că volumul schimburilor comerciale chineze ascunde faptul că
aproximativ 57 la sută din totalul exporturilor din China sunt produse de firme cu capital străin
din care multinaționalele ame ricane domină reprezentând aproape un sfert din totalul
exporturilor. Într -adevăr, China nu a reușit să dezvolte un brand de lider la nivel mondial, cu o
piață globală cu un sistem de achiziții publice.
Orice discuție a echilibrului de putere economică gl obală și declinul a bazei materiale a
hegemoniei americane trebuie să examineze, de asemenea, vulnerabilitățile de modelul de
creștere proprie a Chinei. Vulnerabilitățile economice a Chinei nu numai deriva de la dependența
legată de un export structural î n Statele Unite, dar, de asemenea, pornește de la tendințele
ecologice ale modelului de creștere. Ho -fung Hung a demonstrat, aceasta premisă care dispune
de două dimensiuni.
În primul rând, modelul de creștere se caracterizează prin supra capacitate, î n construcțiile -boom
din ultimii 12 ani, care amenință sustenabilitatea pe termen lung a potențialului de creștere a
Chinei.
În al doilea rând, dependența de stimularea creșterii economice cu o pace socio –
economic internă și politică stabilă, se axează pe un model bazat pe export, care implică
acumularea de rezerve masive de dolari, care pune de fapt, China într -o poziție de subordonare
economico – strategică pentru Statele Unite.Orice schimbare a unui model de dependență de
export -dezvoltare -alternativă ridică o serie de riscuri. În special, cea mai probabilă alternativă, un
model bazat pe niveluri mai mari de consum – intern / personal necesită liberalizarea în

65 continuare a economiei chineze, subminând astfel controlul și dominația continuă a Partidului
Comunist Chinez (PCC).
Un alt factor major care oamenii de știință și comentatorii care au avut tendința de a se
concentra pentru a justifica cererile de declin hegemonice SUA se referă la dependența tot mai
mare a sistemului financiar american pentru flu xurile de credit externe, și în China, cu
acumularea masivă de rezerve valutare. Pentru Giovanni Arrighi și alții, dependența economiei
americane cu privire la aceste intrări de capitaluri externe mizează pe China să își
îndeplinească obligațiile econom ice axată pe alimentarea bazată pe consum și pe creșterea de
acumulare a datoriei care este indicativă în "declinul terminal". Ca răspuns la aceasta, este
important de remarcat relația dintre dimensiunile financiare și comerciale ale relațiilor chino –
americane. Astfel, competitivitatea exporturilor chineze vis -à-vis de Statele Unite (și alți
producători din Asia), se bazează pe China raportată la politica cursului de schimb, în cazul în
care valoarea a este este strict controlată de către banca centrală chineză, ceea ce duce la
acumularea de de dolari 115. Orice schimbare în această politică de curs de schimb, și cu
acumulare ea de rezerve valutare, va fi, în toate probabilitățile care au un impact asupra
competitivității exporturilor de creștere din China.

3.4 Impactul actorilor non -statali asupra Economiilor naționale
Economia mondială începe să fie calitativ diferită de situația geo -economică și
geopolitică a sistemului internațional. Primul punct legat de transformările relațiilor economice
internaționale se desparte în mai multe centre financiare la nivel mondial.Centre ca
China,Japonia,SUA,UE, care determină schimbarea balanței de putere economică la nivel
mondial. Când vorbim despre impactul politicilor economice ne referim la necesitate a de a
stabili alte mecanisme economice și "reguli".O difuzie alimentată de efectul globalizării de
finanțare și tehnologie a permis actorilor non -statli să atenteze la funcțiile îndeplinite în mod
tradițional de către statele -națiune, facilitânevoluția lo r în forme mai centralizate decât în urmă
cu câțiva ani.
Un exemplu, "philanthrocapitalist" de caritate, cum ar fi Fundația Gates dispune de
noțiuni extinse în ceea ce înseamnă un ONG caritabil și felul cum ar trebui să arate. Estimările
impactul aces tuia ar trebui să fie făcut cu precauție, pentru că ONG -urile companiile
multinaționale sunt complet independente de statele -națiune, și nu au libertatea de mișcare
uniformă.

115Ritschl, A., and S. Sarferaz, and M. Uebele, “The U.S. Business Cycle, 1867 -1995: A Dynamic Factor
Approach,” CEPR Discussion Paper 7069, 2008. Pag 23 -46

66 Actori i non -statali sunt entități non -suverane care își exercită puterea econo mică, politică
sau so cială semnificativă și influența în unele cazuri în relațiile internaționale cât și naționale.
Nu există un consens cu privire la membrii acestei categorii, iar unele definiții includ sindicate,
organizații comunitare, instituții reli gioase, grupuri etnice și universități116.
Corporațiile multinaționale sunt întreprinderi care gestionează producția sau furnizarea de
servicii în cel puțin două țări. Tradițional multinaționalele sunt companiile private cu sediul
într-o țară și cu filia le în altele, toate funcționează în conformitate cu o strategie coordonată la
nivel mondial pentru a câștiga cotă de piață și pentru a atinge rea eficientă a costurilor117.Un
exemplu multinațional a întrepr inderilor de stat,îl avem în Ru sia cum ar fi armele de monopol –
export din cadrul companiei Rosonboronexport sau compania petrolieră chineză CNPC, care în
calitate de entități de stat pot partaja aceleași stimulente și obiective ca și omologii lor din
companiile private.
ONG -urile (o rganizații neguvernamentale) sunt organizații care sunt private, de auto –
guvernare voluntară, non – profit, precum și organizațiile de advocacy orientate de interese sau
sarcină .În cadrul acestor parametri largi există o mare grad de diversitate în ceea ce privește
principiile unificatoare; independență față de guvern, mari -de afaceri, precum și alte influențe
exterioare; procedurile operaționale; surse de finanțare; rază de acțiune internațională; și
dimensiune. Ele pot implementa proiecte, furniza servic ii, sau au puterea de a apăra sau de a
promova cauze specifice, sau să caute să influențeze politica.
Super -abilitateatea dintre relația persoană -persoane care au depășit constrângeri,
convenții reguli și pot să mânuiască influența politică, economică, intelectuală, sau culturală
unice pe parcursul evenimentelor sau a fenomenelor generate din realități includ diferite
categorii sociale cum ar fi industriași, criminali, finanțatori, mogulii mass -media, activiști
celebrități, lideri religioși, și terori ști. Modalitățile în care se exercită influența lor (bani,
autoritate morală, expertiză), sunt la fel de variate ca și domeniile lor de activitate. Această
categorie nu include persoane cu funcții politice (deși unele persoane super -abilitate în cele din
urmă atinge o funcție politică), cei cu putere ereditară, sau pur și simplu un bogat sau faimos118.
Există în prezent interese mai comune dintre ONG -uri și persoane fizice super -abilitate
(conduse normativ de ordinea de zi) opus scopului vizat de către multinaționale (condus de
către o căutare de profit și de creștere). În același timp ele nu există în izolare de la unul de altul;
de exemplu, ONG -urile pot cenzura, hol, sau sfătui corporații multinaționale și persoane fizice
de super -împuterniciți care nu pot conduce o multinațională sau un ONG.

116Imoralitatea, o tendință reală în relațiile internaționale ?- Studiu de caz: politica externă americană, 18 noiembrie
2007, Prof. Univ. Dr. Cătălin Turliuc, Ziarul Lumina
117http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/scurt -ghid-protocol -relatiile -internationale
118 Roskin, M. G. 1991: The Rebirth of East Europe. Englewood Cliffs, NJ: Prentice Hall

67 Impactul actorilor nonstatali este în funcție de context, cu toate acestea. Rolurile pe care
le joacă, și influența pe care o exercita, depinde de contextul politic, economic și social. Ca o
bază de comparație, seminariile NIC -Eurasia Group împărțit lumea în trei categorii -slabe de
state, statele modernizate, statele dezvoltate , statele post -industriale, care au constatat cele mai
multe categorii de actori nonstatali cu mai multă libertate de mișcare.
State sla be tind să fie fostele exploatații coloniale care nu au făcut trecerea de la națiune la stat.
Astfel de guverne că exista luptă pentru a oferi pentru societate, și vor recurge adesea la vigoare
într-un efort de a face acest lucru. Funcționalismul etno -religioase și tribale predomină peste
naționalism.Exemplele includ Afganistan, Somalia, Liban, Congo, și o mulțime de altele.
În funcție de țara în cauză, "rele" actorilor sub -stat (de exemplu, talibanii, Hezbollah, Al –
Qaida, Uniunea Tribunalelor Islamice) p oate învinge guvernul central; corporații multinaționale,
inclusiv întreprinderile de stat din statele modernizate, poate să ofere oferte profitabile care să
permită guvernelor slabe (în special în țările bogate în resurse) de a rezista cererilor
internați onale de reforme politice și economice119.
ONG -urile pot substitui pentru guverne în domeniul dezvoltării durabile; sănătate și
nutriție prin respectarea drepturilor civile, politice și drepturile fundamentale ale omului.
Modernizarea statelor , care pot să cuprindă 80 la sută din populația mondială, rămâne
înrădăcinată în sistemul de stat clasic: cu fermitate suverană și definirea securității naționale în
ceea ce privește vigoarea.
Naționalismul este de multe ori un instrument al puterii de stat, și mi noritățile nedisciplinate sunt
suprimate.
Astfel de stări țiind să fie centralizate și extrem de birocratizate, cu guvernul național
implicat în managementul economic. Astfel de stări pot fi democratice sau autocratice; exemple
proeminente includ Brazilia , Rusia, India, și China (BRIC "a")120. Aceste state vizualizează în
mod obișnuit actorii nonstatali străini ca pe o amenințare la adresa suveranității naționale, și pot
încerca să le neutralizeze prin interzicerea lor pur și simplu. Acest lucru nu ne redă faptul că
aceste state exercită întotdeauna un control absolut: ONG -urilor care li s -au permis să
funcționează într -o țară ca supape de siguranță socială poate ajunge la un fel de forțe politice sau
sociale care pot schimba, persoanele fizice super -abilitate, și pot avea o influență mai vastă
asupra suveranității.
Politicile interne și externe din statele modernizate sunt în general mai puțin ospitaliere în ceea
ce ține de actorii non -statali. Dezvoltarea statelor post -industriale, s -au mutat dincolo de

119 Dobrescu, Emilian M. Câteva caracteristici ale economiei S.U.A. În: Tribuna economică,
2006, v. 17, nr. 4, p. 85 -86
120Dunfee, Thomas W.; Gibson, Frank F. Modern business law. New York: Random House,
1984, 1189 p

68 modelul absolutist a suveranității de stat găsite în statele modernizate.În statele post industriale
există naționalism dar ele este axat mai mult pe dezvoltarea economico -industrială în care
afacerile mențin o identitate națională.
În cadrul aceste i lumi distincția între afaceri interne și externe se dezintegrează, astfel
încât interferența și supravegherea reciprocă între state devine normală. Granițele dintre state
sunt tot mai deschise în contextul politicilor de interdependență, și forța fizic ă este a respinsă ca
un mijloc de soluționare a litigiilor. Membrii Uniunii Europene sunt exemplare ale statelelor din
această categorie.
Putere și influența au crescut la nivel mondial, deși există de dovezile circumstanțiale în ceea ce
privește impactul statelor slab dezvoltate și lumea post -industriale. Un exercițiu sortează statele
din lume în trei categorii, cu toate acestea, a fost utilă descoperirea unei probleme care are un
impact potențial asupra politicii SUA: nu numai influența actorilor non statali în sine, dar modul
în care statele modernizarea privesc, exclud, și suprima anumite politici transfrontaliere.
În cadrul discuțiilor, categoria de actor (în afară de teroriști și criminali) a apărut ca cea
mai problematică pentru Statele Unite d in punct de vedere tehnic.
Intreprinderi -cu regim de domiciliu suport acționate de stat deja au demonstrat din plin
capacitatea lor de a submina politica SUA în întreaga lume. Pentru exemplu, compania rusă de
stat monopol de export de arme Rosoboronexpo rt continuă vânzările către Iran ceea ce a
complicat eforturile SUA de a construi un consens în detrimentul Consiliului de Securitate al
ONU privind strategiile pentru a contracara dezvoltarea nucleară a Iranului121.
Respingerea de actori non statali beni gne (și valorile occidentale care le îmbrățișează) de
către un număr mare de țări din lume ar putea fi simptomatice pentru o respingere en -gros a
modelului occidental în lume modernizată.
Acest grup este format în principal din bancheri, contabili, eșaloa nele superioare ale
corporațiilor multinaționale, lucrători ai cunoașterii, și angajați ai ONG -urilor și a altor
"acronime", cum ar fi ONU, OCDE, și NATO122.

121 Grugel, Jean B. (2004). New Regionalism and Modes of Governance – Comparing US and EU Strategies in Latin
America. In: European Journal of International Relations, 10(4), p. 603 -628;
122 Greenwood, Justin (2002). EU public affairs and the White Paper o n Governance. In: Journal of Public
Affairs, 1/2(4/1), p. 423 -435;

69
Studiu de Caz – Republica Moldova in contextul Geopolitic
Regional
La 27 iunie 2014 va avea loc semnarea Acordului de Asociere a R epublicii Mol dova cu
Uniunea Europeana, pe lângă Moldova, Georgia și Ucraina se numără și ele printre statele
semnatare. Trei state ex – sovietice au făcut un progres remarcabil în domeniul ref ormelor
așteptate și cerute de către comunitatea europeană.
Cu toate că asistam unul din cele mai dificile parteneriate pe care le -a cunoscut Uniunea
Europeană, extinderea in Estul Europei prin domeniile contractuale, soft reprezintă noua logica
expusă în domeniul relațiilor internationale. Logica ce se axează pe principiul de atractivitate și
posibilitate de a te evidenția în cadrul noilor alianțe create, alianțe atât în domeniul politico –
militar, ( NATO ) cât și alianțe de profil economic ( UNIUNEA EUROPEANA).
Astfel după ce am facut această trecere, țin să menționez că echilibrul de putere actual se
caraterizează printr -o continuă evoluție, prezența unor actori suprastatali precum NATO și UE pe
de o parte și Uniunea Vamala pe altă parte, ne arată faptul că si stemul international a devenit
unul axat pe relațiile contractuale, relații de interdependență, în prim plan economice așa cum
evidențiem UE la începutul anilor 50 până în prezent și Uniunea Vamala la mijlocul anului 2014.
Crearea Uniunii Vamale reprezint ă o soluție de prim aspect pentru omologarea nivelului
de discuție dintre Rusia și statele europene, în care Rusia intră în jocul international axat pe
alianțe. Necesitatea acestui joc îl gasim de curând în ultimile evenimente ce au avut loc în
proximitate a Uniunii Europene și anume conflictele armate din estul Ucrainei. Rusia nu mai
reprezintă un punct atractiv pentru fostele state sovietice. Iar anexarea Crimei reprezintă ca nici
aspectul HARD nu mai constituie un instrument ce are succes în negociierile la nivel
international. Anexarea Crimei a fost caraterizata ca un atac la suveranitatea unui stat
independent si suveran definit prin legea fundamantală și asigurată prin tratatele internaț ionale,
un atatc ce a starnit un șir de sancțiuni impotriva Rusiei, care au generat și vor genera în
continuare un șir de dificultați atât la nivel de colaborare externă a Rusiei, cât și cel mai
important vor constitui un generator de conflicte interne, crize economice și de natură social –
politică în interiorul Rusiei.
Cazul Ucrainei reprezintă un exemplu clar al procesului de interdependență evoluat și
prezent în cadrul relațiilor interstatale. Uniunea Europeană constituie un actor regional de o
importanță strategică pe continental European, un actor fără de care Rusia nu are cum să se
descurce, sau cel puțin nu -și poate desfășura activitățile economice. Bunăstarea socială
reprezintă un aspect forte generator de stabilitate intern, iar interdependența dintre mediul politic

70 intern și mediul politic extern reprezintă o var iabilă ce poate și este folosită în cadrul relațiilor
dintre Rusia și ceilalți actori. Astfel, din această logică de idei recent am asiatat la reprofiliarea
dmeniului de activitate international a unor foste republici sovietice, prin crearea Uniunii
Vamale . capacitatea economică de care dispune UV se axează pe relațiile economice dintre
centrul de putere și anume Rusia și statele adiacente.
Împreună cu președintele belarus, Aleksandr Lukașenko și președintele kazah, Nursultan
Nazarbaiev, liderul rus încear că să soluționeze divergențele legate de proiectul Acordului
referitor la Uniunea Economică Eurasiatică ( Uniunea Vamală), care trebuie să înceapă să
funcționeze pe 1 ianuarie 2015 în spațiul Uniunii Vamale.123
Crearea Uniunii Vamale și reprofilarea statelor din Partenriatul Estic a constituit o
variabilă ce merită dezbătută în cadrul noilor evoluții internationale atât la nivel regional cu
precădere asupra continentului European cât și la nivel global implicând Organizția Nord –
Atlantica. Astfel prezența u nor presiuni externe asupra statelor, mai nou semnatare a Acordului
de Asociere, au expus în practică noua logică a relațiilor international, atât prin caraterul
atractivității, cât și prin carterul Hard. Iar Ucraina reprezintă cel mai bun exemplu pentru a cest
caz. Rusia prin carterul Hard cu anexarea Crimiei și susținerea unor situații conflictuale la estul
țării și Uniunea Europeană prin caraterul soft atât prin capacitatea de asusține financiar, cât și
prin avertismente prezente în eventualitatea unei re orientari a vectorului de parcurs European.
Astfel la mi jlocul lunii mai UE a avertizat Ucraina cu privire la consecințele unui acord
cu Uniunea Vamală : UE nu cere Ucrainei să nu încheie un acord privind zona de liber schimb
cu Uniunea Vamală, însă o avertizează ce consecințe poate avea acest pas pentru relațiile ei cu
UE, a declarat jurnaliștilor la Bruxelles, purtătorul de cuvânt al conducerii Serviciul European de
Acțiune Externă124.
Situa ția creată în Ucraina au creat un nou centru de influnță sau m ai bine zis un nou
centru de luptă pentru putere, în care Rusia pe de o parte și UE pe de altă parte au înțeles
importanța zonei, atat la nivel economic prin resuresele prezente in Ucraian cat și mai important
prin importanța geo – strategică a zonei de fr ontiere. Într -adevar situția din Ucraina a creat
condiții favorabile de reorientare a atenției europene asupra unui teritoriu mai mic, ce -i drept cu
anumite probleme politico -sociale dar care mai nou nu se compara cu situația din Ucraina. Astfel
la fel cum stipulau analiștii poltici locali cât și occidentali situația din Ucraina este un caz fericit
pentru Republica Moldova.

123http://romanian.ruvr.ru/news/2014_04_29/Vladimir -Putin -a-sosit -la-Minsk -la-summit -ul-Consiliului -Economic –
Eurasiatic -Suprem -9154
124http://romanian.ruvr.ru/news/2014_01_27/UE -a-avertizat -Ucraina -cu-privire -la-consecintele -unui -acord -cu-
Uniunea -Vamala -9902/

71 Uniunea Europeană și statul Republica Moldova dezvoltă o relație din ce în ce mai
strânsă, aceasta mergând dincolo de cooperare, până la integrarea economică treptată și o
aprofundare a cooperării politice. Integrarea Europeană rămâne obiectivul principal și ireversibil
al agendei interne și externe a Republicii Moldova.
UE și Moldova au inițiat, pe 12 ianuarie 2010, la Chișinău, negocie rile privind Acordul
de Asociere. Noul acord va fi un document inovator și ambițios dincolo de cadrul actual stabilit
de cooperare și va deschide o nouă etapă în relațiile de cooperare, în special prin consolidarea
dialogului politic și aprofundarea cooper ării sectoriale. Acordul de asociere va substitui Acordul
de parteneriat UE -Moldova, care a intrat în vigoare în iulie 1998 și stabilește în prezent cadrul
pentru relațiile între UE și Moldova.
Acordul de Asociere dintre UE și RM are ca scop de a accelera aprofundarea relațiilor
politico -eonomice concentrându -se pe susținerea reformelor cheie,pe creșterea și dezvoltarea
economică,cât și pe o guvernare și cooperare sectorială125.
Acordul de Asociere constituie pentru RM, o agendă de reformare,bazată pe un program
comprehensiv al armonizării legislației Moldovei cu normele UE. Negocierile acestui acord s -au
desfășurat în paralel cu dialogul privind acordarea asistenței din partea UE,pentru acele domenii
care necesită a fi reformate și dezvoltate.
Principiile de bază pe care au fost semnat acest acord sunt axate pe importanța strategică
a relațiilor UE -RM oferind o asociere politică și o dezvoltare economică.
Acest Acord ambițios reprezintă o modalitate concretă de a explora dinamica relațiilor moldo –
comunitare,și se concentrează pe susținerea reformelor cheie,pe dezvoltare economică,guvernare
și cooperare în sectoarele precum
a) Drepturi egale
b) Protecția Consumatorului
c) Educație
d) Cercetare și inovație
e) Cooperare Culturală

125Comisia Europeană – Enterprise and Industry: http: \\ europa. eu. int \ comm. \ enter.
Noua abordare: http// www. Newapproach.org/

72 Dialogul Politic și reformele axate pe cooperarea în domeniul politicii de securitate

Acordul de asociere prevede intensificarea dialogului politic cât și cooperarea UE -RM,în
vederea convergenței graduale în sectoarele acoperite de Politică Externă și Securitate Comună
(PESC și Politica de Securitate și Apărare Comună) care acoperă aspecte precum obiectivele
dialogului politic privind reformele pe plan național precum și cele care țin de politica de
securitate.
Aici se prevăd câteva platforme pentru desfășurarea d ialogului politic unde Consiliul de
Asociere va reprezenta cel mai înalt nivel.Dialogul Politic va avea scopul de a inter alia o
profundă asociere politică și de a spori convergența și eficiență politicilor de securitate.
Acordul are ca scop de a promova s tabilitatea și securitatea internațională,bazată pe
multilateralism eficient în cooperarea privind securitatea internațională cât și managementul
conflictelor în md special pentru a face față provocărilor și amenințărilor cheie la nivel global și
regional, prin încurajarea practică a obiectivelor de cooperare pentru a consolida
pacea,securitatea și stabilitatea pe Continentul European.
Acordul trebuie să se consolideze în conformitate cu consolidarea respectului față de
principiile democratice,a statului de drept și bună guvernare,a drepturilor omului și libertăților
fundamentale,inclusiv drepturile minorităților naționale,pe nedescriminare persoanelor ce aparțin
minorităților și respectul pentru diversitateae de a contribui la consolidarea reformelor politi ce
interne126.
Problema de securitate a zonei Transnistriene
Stabilirea unor relații mai avansate dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova prin
Acordul de Asociere de la Vilnius și a zonei de liber schimb aprofundat și cuprinzător va marca
o schimbare în profunzime și extindere a angajamentelor asumate reciproc de ambii parteneri.
Acordul de Asociere și în particular DCFTA pornesc de la experiența implementării acordurilor
a aranjamentelor existente între UE și Republica Moldova,prin regimul de coopera re acordat
Republicii Moldova de către UE.
Autoritățile de la Chișinău și UE par hotărâte să aplice, în raport cu regiunea
transnistreană, politica pașilor mărunți – adică să investească în dezvoltarea societății civile și să
atragă mediul de afaceri. Ace asta după ce toate încercările de a apropia „vârfurile” puterilor
guvernante de la Chișinău și Tiraspol au eșuat.
Uniunea Europeană a decis să ofere Republicii Moldova 28 de milioane de euro „pentru
consolidarea încrederii și soluționarea conflictului transnistrean. Guvernul de la Chișinău aprobat

126SM1 -20:2002. Principiile și metodologia standardizării.Modul de aplicare în Republica Moldova a documentelor
normative de standardizare ale altor țări.

73 săptămâna aceasta inițierea negocierilor privind acordul de finanțare. Ministrul Reintegrării de la
Chișinău, Eugen Carpov, susține că accentul în cadrul programului de măsuri privind
consolidarea încrederii va fi pus pe proiectele sociale de sprijin a localităților din zona de
securitate. Vor fi susținute proiectele de dezvo ltare a organizațiilor societății civile din raioanele
de Est ale țării și ale agenților economici. Finanțarea proiectelor este prevăzuta pentru 48 de
luni127.
Rusia, așa cum demonstrează Summitul de la Kiev, va utiliza orice pârghie care îi stă la
dispoziți e – niciodată nu va utiliza doar una sau doar alta – și nu va juca doar pe un singur plan.
În orice circumstanțe, Rusia va miza pe mai multe mișcări, ca să reușească să liniștească sau să
facă presiuni pe diverse direcții, fie cu Ucraina, dar în același ti mp cu SUA, fie cu Moldova, dar
și cu UE – un joc strategic, ca pe o tablă de șah.
Declarația Guvernului RM este incompletă, nereușită și prea maleabilă. Este bine totuși
că s-a reacționat clar cel puțin la o întrebare – necesitatea modificării formatului actual de așa –
numite trupe de pacificare128.Republica Moldova, ca și alte state sau organizații non –
guvernamentale, susține că guvernul separatist de la Tiraspol este autoritar și nu respectă
drepturile omului și a acuzat regimul separatist de arestări nejus tificate și tortură.
Alegerile legislative din 2005 nu au fost recunoscute de comunitatea internațională. Potrivit lui
Claus Neukirch, șeful serviciului de presă al Organizației pentru Securitate și Cooperare în
Europa, "nu se poate vorbi de alegeri libere și corecte în regiunea nistreană, atâta timp cât în
această regiune nu sunt create condiții adecvate pentru exprimarea opțiunii politice a alegătorilor.
Conducerea Republicii Moldova a acuzat de asemenea administrația RMN de incursiuni
în satele din stâng a Nistrului controlate de guvernul de la Chișinău, unde există relatări despre
arestări nejustificate și tortură.Un raport al departamentului de stat american relatează despre
închisori dure în Transnistria. Traficul de ființe umane reprezintă o problemă i mportantă în
Moldova și Transnistria.
În cazul Ilașcu și Alții v. Moldova și Rusia (2004), Curtea Europeană a Drepturilor
Omului a cerut în unanimitate Moldovei și Rusiei să pună capăt detenției nejustificate a
membrilor grupului Ilașcu, Andrei Ivanțoc (el iberat la 2 iunie 2007) și Tudor Petrov -Popa
(eliberat la 4 iunie 2007). Ilie Ilașcu a fost arestat, împreună cu încă patru persoane în Tiraspol la
începutul lunii iunie 1992. Ei au fost acuzați de uciderea a doi civili și de acte de terorism
împotriva RMN . Se crede că motivul real al reținerii este asocierea politică sau sprijinul oferit
împotriva autorităților separatiste.

127 http://www.dw.de.md
128http://www.timpul.md

74 Uniunea Europeană salută angajamentul constant din ultimii 2 ani al autorităților
Republicii Moldova de a găsi o soluție privind situa ția din regiunea transnistreană prin mijloace
pașnice, în formatul 5+2, în conformitate cu principiile de respect pentru integritatea teritorială,
independență și suveranitate a Republicii Moldova; salută reluarea negocierilor în formatul 5+2,
în speranța că acestea vor constitui un pas important înainte consideră că retragerea trupelor
militare ruse de pe teritoriul suveran al Republicii Moldova, în conformitate cu obligația asumată
de Federația Rusă în cadrul summit -ului OSCE de la Istanbul din anul 1999, va deschide
perspective clare în soluționarea problemei transnistrene;
Actul de încheierea mandatului Reprezentantului Special al UE pentru Republica
Moldova la data de 28 martie 2011, având în vedere instituirea Delegației UE în Republica
Moldova; insist ă, totuși, în asigurarea UE de faptul că rolul său proactiv din cadrul negocierilor
beneficiază de resurse adecvate, și prevede o implicare mai intensă și directă a UE privind
soluționarea politică a conflictului transnistrean;
Acest fapt subliniază necesi tatea unei cooperări active și constructive între autoritățile
Republicii Moldova și societatea civilă, și locuitorii de pe malul stâng al râului Nistru, în ceea ce
privește măsurile fundamentale de consolidare a încrederii subliniază necesitatea unei coop erări
active și constructive între cele două părți cu privire la măsurile fundamentale de consolidare a
încrederii, cum ar fi cele prevăzute în sectorul de transport.
UE salută activitatea realizată de misiunea EUBAM și deschiderea unui oficiu în
Chișinău; încurajează sprijinului său constant privind demarcarea întregii frontiere moldo –
ucrainene.UE consideră că datorită progreselor actuale realizate și interesului consolidat privind
dialogul parlamentar constant de calitate, frecvența reuniunilor CCP trebui e sporită, trecând de la
o reuniune anuală la două, urmând exemplul unor țări din cadrul Parteneriatului Estic.

75 Concluzii

Parteneriatul estic reprezintă un aspect forț e în cadrul parcursului european a Republicii
Moldova, incapacitatea marilor puteri de a se readapta noilor cerințe internaționale axate pe
domeniul soft al politicilor promovate atât la nivel extern cât și în cadrul politicilor interne,
exemplul Rusiei ce se axeză pe principii Hard și pe pe acțiuni coercitive ne -a demonstrat nouă
statelor apartante familiei europene că bunăstarea socială a devenit o variabilă vitală în viitoarele
evoluții ale vieții politice.
Omul a devenit principalul actor ai arenei internaționale, indiferent de naționalitatea sa,
chiar daca nu face parte dintr -o comunitate cu aspect supranațional, am devenit cetățeni ai noi
ordinii mondiale, cetățeni ce ne putem impune și aspira spre bunăstarea noastră atât la nivel
individual, cât ș i cel mai important prin aspectele promovat e la nivel supranațional am reușit și
în continuare vom reuși să promovam și să înțelegem că bunăstarea soci ală colectivă ne asigură
un viitor prosper. Iar sistemele de alianțe promovate și susținute prin forme de guvernare
democratice n e sunt cele mai apropiate nouă europenilor și e în măsura noastră să promovăm și
să lucrăm împreună ca să dezvoltăm aceste aspecte la noi acasa!
Concluziile generale privind Dinamica Marilor puteri în contextul Crizei Econmice ne
demostrează că inegalitatea dintre state din punct de vedere al puterii, simplifică modelul
relațiilor internaționale. Aceste tipuri de inegalități definesc dinamica dintre statele dezvoltat e și
statele mai puțin dezvoltate în contextul politcilor economic e.
Contribuția Marilor Puteri pot să transforme anumite contexte socio -economice datorită
virtuții superioare a puterii, ele pot juca un rol semnificativ în promovarea ordinii internaționale
prin strategia unor politici care pot să le favorizeze aspirațiil e și să nu poată să se întoarcă
împotriva lor.
Marile Puteri își organizează relațiile dintre ele în interesul ordinii internaționale prin
menținerea echilibrului de putere,evitarea sau ținerea sub control a crizelor în realțiile dintre ele
și preântîmpina rea războaielor dintre ele.Ele exploatează supremația lor în realție cu restul
societății internaționale prin exploatarea unilaterală a preponderenții lor locale,acordul pentru
respectarea reciprocă a sferelor de influență și prin acțiune socială, așa cum implică ideea de
concert sau condominiu al marilor puteri.
Organizarea de către marile putei a relațiilor dintre ele presupune, înainte de toate, acțiuni
pe care ele le pot interprinde pentru menținerea echilibrului general de forțe și, prin urmare,
pentru creearea condițiilor pentru care poate să reziste un sistem bazat pe state.Trebuie să notăm
că acest echilibru general este unul în care marile puteri sunt principalele elemente și că acțiunile

76 duse pentru menținerea lui depind, în principal de uneltiri î ntre acestea, inclusiv de
colaboraționism.
Dominația este o relație în care o mare putere, în timp ce se abține de la instaurarea
suvernității imperiale asupra zonelor în discuție, tratează statele mici sau cvasi stateledin
interiorul hiterlandului său ca pe niște membri secundari ai societății internaționale.În esență ea
aparține perioadei de ascensiune a Europei în politica mondială, în care a persistat ideea că
raportul dintre statele Europene ( și state ale civilizației Europene sau Creștine) și cele N ON-
Europene erau într -o poziție diferită față de relațiile dintre statele Europene,este greu să se
gasească un exemplu clar de dominație în politica internațională contemporană, în sensul în care
am definit -o aici, aceasta încetând cu adevărat să mai repre zinte o formă viabilă de supremație a
unei mairi puteri
La polul opus dominațieii se află ceea ce se poate numi întâietate.Supremația unei puteri
în raport cu un grup de state mai mici ia forma înâietății atunci când se ajunge la ea fără a se
recurge deloc la forță sau la amenințarea cu forța ci doar prin nerespectarea, într -un grad
obișnuit, a normlor de suveranitate, egalitate, și independență ( un anumit grad de nerespectare a
acestor norme este carcteristic tutu ror relațiilor internaționale).
Poziția de întâietate su conducerile de care se bucură marile puteri,este cesionată de bună
voie de statele mai mici, însă negocierea are loc în limetele unui grad normal de aceptare a
principiilor de bază ale conduitei internaționale.
Crizele politico -economice sun t unii dintre ce mai importanți factori de dinamică
contextuală a statelor.Pe parcursul perioadei sec.XX -lea asistăm la o serie de depresiuni pe arena
internațională,odată cu instalarea crizei post -război generațiile înâlnesc diferite modele de
excluziune socială și transformări radicale în viața de zi cu zi.
Când abordăm ceea ce înseamnă o criză economică, ne referim la situația în care
economia unei tări trece brusc printr -o scădere a forței sale, scădere adusă de regulă de o criză
financiară. O economie ce trece printr -o riză economică v -a experimenta aproape sigur o scădere
a PIB -lui, un nivel scăzut de viață și o tulburare în sistem în relațiile cu schimbările radicale din
întregul sistem internațional ă.
Cea mai importantă contribuție a marilor puteri din cadrul realțiilor internaționale,
presupune înainte de toate coordonarea strategiilor comune.Tocmai această funcție pe care
marile puteri o îndeplinesc, în relație cu ordinea intenațională, ca un presupus întreg, asigură
baza acceptării de către alte s tate a ideii de drepturi și obligații speciale în cazul cooperării dintre
marile puteri.

77

78