Ordonanța de urgență a Guvernului noul Cod civil NCPC nr. pct. p. pp. s. civ. noul Cod de procedu ră civilă numărul punctul [614099]

ABREVIERI

alin.
art.
C. civ.
lit.
op. cit.
OUG
NCC alineatul
articolul
Codul civil
litera
opțiunea citată
Ordonanța de urgență a Guvernului
noul Cod civil
NCPC
nr.
pct.
p.
pp.
s. civ. noul Cod de procedu ră civilă
numărul
punctul
pagina
paginile
secția civilă

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
1

CUPRINS

Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………. 4
Capitolul I. Considerații generale ………………………….. ………………….. 6
Secțiunea 1. Noțiune…………………………………………………………………6
Secțiunea 2. Scurtă comparație între vechea și noua reglementare
privind obligația de întreținere ………………………………………………………….7
Secțiunea 3. Natura juridică a obligației de întreținere ………………….. 8
Secțiunea 4 . Caracterele juridice ale obligației de întreținere ………….9
4.1. Caracterul legal ……………………………………………………………9
4.2. Caracterul personal…………………………………………………….10
4.3.Caracterul imperativ (inadmisibilitatea renunțări i la
întreținere)…………………………………………………………………………………..11
4.4. Caracterul reciproc ……………………………………………………..12
4.5. Caracterul succesiv.. …………………………………………………..12
4.6. Caracterul variabil ………………………………………………………13
4.7. Caracterul divizibil ………………………………………………………13
4.8. Caracterul complex …………………………………………………….14

Capitolul II . Persoanele înt re care există obligația de întreținere și
categoriile de obl igații legale de întreținere…………………………………15
Secțiunea 1. Persoanele între care există obligația legală de
întreținere……………………………………………………………………………………15
Secțiunea 2. Ordinea în care se datorează
întreținerea …………….. ………………………………………………………………… ..15
Secțiunea 3. Categorii de obligații legale de întreținere………… ……..16
3.1. Obligația de întreținere între soți………………………………….16
3.2. Obligația de întreținere între foștii soți………………………….17
3.3. Obligația de întreținere între părinți și copii…………….. …….18

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
2
3.4. Obligația de întreținere dintre frați și surori……………………23
3.5. Obligația de întreținere între alte rude naturale în linie
dreaptă………………………………………………………….. …………………………..23
3.6. Obligația de întreținere între rudele rezultate din adopție..24
3.7. Întreținerea copilului de către soțul părintelui său…………..24
3.8. Obligația de întreținere aparți nând moștenitorilor …………..25

Capitolul III . Condițiile obligației de întreținere …………………………….26
Secțiunea 1. Condițiile privind creditorul obligației legale de
întreținere…………………………………………. ………………………………………..26
1.1. Cerința stării de nevoie a creditorului obligației de
întreținere ……………………………………………………………………………………26
1.2. Cerința neputinței creditorului de a se întreține din munca
sau din bunurile sale …………………………………………………………………….28
1.3. Cerința unei comportări conforme cu regulile de conviețuire
socială a creditor ului întreținerii legale …………………………………………….29
Secțiunea 2. Condițiile privind debitorul obligației de întreținere…..31
2.1. Existența mijloacelor de plată sau a posibilităților de a
dobândi aceste mi jloace ……………………………………………………………….31
2.2. Inexistența unei alte persoane obligate la întreținere
înaintea sa, potrivit ordinii legale ……………………………………………………35

Capitolul IV. Stabilirea și executarea obligației legale de
întreținere ………………………………………………………………………………….36
Secțiunea 1. Obiectul și conținutul întreținerii ………………………………36
Secțiunea 2. Cuantumul întreținerii…………………………………………….37
Secțiunea 3. Modalitățile de executare……………………………………….39
Secțiunea 4. Modificarea, încetarea și plata pensiei de întreținere…42
Secțiunea 5. Restituirea întreținerii nedatorate…………………………….47

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
3

Capitolul V. Competența în materia obligației de întreținere ;
răspunderea juridică pentru neexecutarea obligației d e
întreținere………………………………………………………………………………….49
Secțiunea 1. Competența instanței de tutelă în materia obligației de
întreținere……………………………………………………. ……………………………..49
Secțiunea 2. Medierea litigiilor din materia obligației legale de
întreținere……………………………………………………………………………………55
Secțiunea 3. Răspunderea juridi că pentru neexecutarea obligației
legale de întreținere……………………………………………………………………..57

Capitolul VI . Dispoziții de drept internațional privat cu privire la
obligația de întreținere …………………… …………………………………………..60
Secțiunea 1. Convenția de la New York privind obținerea pensiei de
întreținere în străinătate, din 20 iunie 1956………………………………………60
Secțiunea 2 . Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18
decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și
executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de
întreținere ……………………………………………………………………………………64

Concluzii……………………………………………………………………………………69

Bibliografie…………………………….. …………………………………………………70

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
4

Introducere

Obligația legală de întreținere este o ma terie cu vastă
aplicabilitate în dreptul intern românesc și în dreptul internațional, fiind
reglementat ă atât de legislația statului român, cât și de cea
internațională, la nivelul Uniunii Europene.
Din punctul meu de vedere, obligația legal ă de întreținere este o
temă complexă: deși prezența acesteia nu este sesizată de către mulți
subiecți între care există, ea își găsește aplicabilitatea în viața de zi cu zi
a acestora, fie că apare sub forma întreținerii copiilor minori sau majori,
din că sătorie sau din afara căsătoriei, fie între soți sau foști soți, fie sub
orice altă formă.
Obligația legală de întreținere prezintă o importanță deosebită
în practica judiciară, fiind întâlnită în toate procesele de desfacere a
căsătoriei, de recunoaștere a filiației copilului . Obligația de întreț inere
este o materie importantă, ea avându -și fundamentul în relațiile exist ente
între membrii unei familii, în afecțiunea reciprocă și în prietenia care îi
leagă. Această obligație este o îndatorir e pe care părinții o au față de
copiii, fiind reflectată asupra creșterii, îngrijirii, educației și pregătirii
profesionale a acestora, dar și o obligație a copiilor față de părinți, atunci
când nu își mai pot asigura cele necesare traiului, când se află în
imposibilitatea de a se întreține singuri. Așa cum părinții se îngrijesc de
copiii, urmărind să nu le lipsească nimic, să fie pregrătiți pentru viață din
punct de vedere profesional, tot astfel și copiii trebuie să -și într ețină
părinții, nu pentru că le gea îi obligă, ci ca o răsplată a faptului că datorită
părinților lor au reușit să avanseze în viață, să obțină un loc de muncă,
să devină persoane responsabile și încrezătoare.
Întreținerea datorată între membrii familiei presupune o
respon sabilitate, o în datorire, o necesitate impusă de traiul de viață, este
ca o tradiție, ca o regulă de conduită transmisă din generație în
generație, o modalitate de manifestare a grijii, a iubirii, înțelegerii și
afecțiunii manifestate de către toții subie cții întreținerii.
Nerespectarea obligației legale de întreținere nu împiedică
subiecții acestei obligații să -și continue relațiile ce există între ele și nici
executarea acesteia nu pre supune o îmbunătățire a relații lor dintre
subiecți , dar neexecutarea obligației va fi pedepsită de lege, așa cum

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
5
prevede noul Cod penal. Astfel, creditorul întreținerii trebuie să -și
execute obligația care a căzut în sarcina sa, așa încât să nu fi e pedepsit
pentru neexecutarea acesteia. De ase menea și debitorul obligației
trebuie să aibă un comportament corespunzător față de creditor,
neputând să pretindă întreținere de la acesta dacă este vinovat de fapte
contrare legii sau bunelor moravuri, așa cum prevede Codul civil.
Prin urmare, fiec are dintre subiecții obligației de întreținere, fie
creditori, fie debitori, trebuie să -și respecte partea de îndatorire , astfel
încât relațiile ce se stabilesc între ei, sau cele deja stabilite, să decurgă
într-o manieră conformă legii și a bunelor moravu ri, să se încadreze
condițiilor unei societăți moderne , în care toți cetățenii respectă legea și
persoanele din jur, reflectă starea de bine și de evoluție a unei societăți i
democratice, o condiție ce le insuflă tuturor subiecților de drept
încredere, conv ingere , statornicie.

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
6

CAPITOLUL I
ASPECTE INTRODUCTIVE

Secțiunea 1. Noțiune
Obligația de întreținere poate izvorî direct din lege, purtând
astfel denumirea de obligație legală de întreținere , sau din contractul de
întreținere , caz în care poartă denumirea de obligație contractuală de
întreținere .1 Obligația legală de întreținere este reglementată de art. 513 –
534 ale Noul ui Cod Civil, acestea fiind regăsite în Titlul V intitulat
„Obligația de întreținere” , al Cărții a II -a, intitulată „Despre familie” .
Obligația legală de întreținere există numai între persoanele
prevăzute de lege; ea se datorează numai dacă sunt îndeplinite condițiile
cerute de lege. 2 Potrivit concepției unor autori,3 obligația de întreținere
reprezintă o îndatorire pe care legea o impune unei persoane de a
asigura altei persoane atât mijloacele necesare traiului, cât și cele
necesare educă rii și pregătirii profesionale.
Alți autori4 consideră obligația de întreținere ca fiind îndatorirea
impusă de lege unei persoane de a asigura altei persoane mijloacele
necesare traiului atât din punct de vedere material, cât și din punct de
vedere spiritual. Obligația de întreținere, privind n ecesi tățile materiale de
trai datorate persoanei îndreptățite la întreținere, are un caracter
complex: uneori este prevăzută expres de lege – cum este cazul
părinților de a asigura copiilor lor minori creșterea, educarea, învățătura
și pregătirea profesională, alteori nu este prevăzută expres de lege – cum
este asigurarea locuinței și a celor necesare îngrijirii sănătății etc.
Fundamentul obligației de întreținere este reprezentat de
relațiile de familie din care se naște obligația de sprijin mor al și material ,
dar și de relațiile speciale, ce se creează între anumite persoane în
situații particulare, cum este cazul întreținerii între foști soți, cazul soțului

1 Dan Lupașcu, Cristiana Mihaela Crăciunescu, „D reptul familiei” ediția a II -a amendată și actualizată,
Editura Universul Juridic Bcurești, 2012, p. 432
2 Mugurel Marius Oprescu, Mihaela Adriana Oprescu, Marius Șcheaua, „Noul Cod civil comentat și
adnotat. Despre fami lie art. 258 -534”, editura Rosetti Internat ional, 2015, p. 464
3 Oana Ghiță, Roxana Gabriela Albăstroiu, „Dreptul familiei. Regimuri matrimoniale. Sinteze” editura
Hamangiu, 2013, p. 198
4 Marieta Avram, „Drept civil.Familia” ediția a II -a, revizuită și adăugită, editura Hamangiu, 2016, pp.
509-510

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
7
care contribuie la întreținerea copilului celuilalt soț, al persoanei care
îngrijește sa u protejează un copil temporar, ori cazul moștenitorilor unei
persoane care a fost obligată la întreținerea unui minor sau i -a dat
întreținere acestui minor fără să existe vreo obligație în această situație.
Într-o altă opinie5 se arată că o bligația de întreținere este o
îndatorire impusă în sarcina unei persoane de către lege, aceasta
trebuind să asigure unei alte persoane apropiate mijloacele de trai, în
măsura posibilităților sale, când aceasta din urmă se află în nevoie din
cauza unei inc apacități de muncă.
Fiind fundamentată, mai ales, pe principiul solidarității familiale,
obligația legală de întreținere prezintă un caracter social și moral; în cele
mai multe cazuri, această obligație se execută be nevol, fără a interveni
forța coercitivă a statului , spre exemplu, situația în care părinții își întrețin
copiii fără să existe obligarea lor la aceasta de către instanța de tutelă
prin hotărâre judecătorească . Obligației legale de întreținere îi
corespunde un drept de creanță a l creditorului, având ca obiect
posibilitatea acestuia de a cere de la debitor și, de a primi de la acesta
din urmă, mijloacele necesare traiului, iar în cazul minorilor și acele
mijloace necesare pentru educarea, creșterea și pregătirea profesională.
În p rivința debitorului, obligația legală de întreținere reprezintă
îndatorirea corelativă a acestuia de a furniza toate mijloacele necesare
creditorului obligației. Ca element al raporturilor juridice obligaționale,
obligația legală de întreținere poate fi de finită ca fiind o îndatorire impusă
în condițiile și între persoanele prevăzute de lege de a asigura
creditorului mijloacele necesare traiului, întemeiată pe principiul
solidarității familiale. 6

Secțiunea 2. Scurtă comparație între vechea și noua reglem entare
privind obligația de întreținere
De la intrarea în vigoare a noului Cod civil, acesta a preluat
prevederile aferente Codului Familiei , acesta din urmă fiind abrogat
odată cu intrarea în vigoare a codului civil. Astfel prevederile privind
Familia se regăsesc în Cartea a II -a intitulată „Despre familie”. Codul civil

5 Maria Banciu, Adrian Alexandru Banciu, „ Dreptul familiei conform noului Cod civil” curs universitar,
editura Hamangu, 2012, p. 171
6 Teodor Bodoașcă, Aurelia Drăghici, Ioan Puie, Iulian Maftei, „Dreptul familiei”, ediția a II -a revăzută și
adăugită, ed itura Universul Juridic București , 2013, pp. 463 -465

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
8
reglementează obligația de întreținere în Titlul V al Cărții a II -a, art. 513 –
534.
Spre deosebire de Codul familiei care aloca obligației de
întreținere doar 11 articole, în noul Cod civil obligația întreținerii este mult
mai amplă și mai structurată, fiind cuprinsă în 22 de articole. Capitolul
privind „Condițiile obligației de întreținere” prezintă noutate în Codul civil,
iar capitolul privind „Stabilirea și executarea obligației de întreți nere” este
mult mai dezvoltat față de cum era prevăzut în Codul familiei. De
asemenea și caracterele juridice ale obligației de întreținere prezintă
noutate în codul civil. Prevederile privind obligația de întreținere în cazul
adopției din Codul familiei au fost abrogate încă din 1997 pri n OUG nr.
25/1997, însă au fost i nserate în Codul civil.
În privința subiecților acestei obligații, în vechea reglementare
nu era prevăzută, așa cum se prevede în codul civil și întreținerea
datorată între foștii soți. Ordinea de plată a întreținerii din noua
reglementare nu păstrează toate elementele prezente în codul familiei,
fiind exclusă litera c) a art. 89 : „cel care înfiază este obligat la întreținere
înaintea păr inților firești” .
Instanța competentă să judece litigiile privin d familia este
instanța de tutelă , care funcționează la nivelul judecătoriei . Restul
prevederilor din vechiul Cod al familiei privind obligația de întreținere
sunt menținute în Codul civil, acesta aducând odată cu intrarea sa în
vigoare multe elemente noi, elemente ce se conformează regulamentelor
Uniunii Europene ce privesc această obligație.

Secțiunea 3 . Natura juridică a obligației legale de întreținere
Obligația legală de întreținere reglementată de Codul civil are
un caracter juridic , ce rezultă din denumirea sa, caracter care o
diferențiază de obligația de întreținere convențională , aceasta născându –
se din contractul de întreținere reglementat de Codul civil în art. 2254 –
2263.7 Potrivit art. 2254, contractul de întreținere este acel contract prin
care o parte se obligă să efectueze în folosul unei părți sau al unui terț
prestațiile necesare îngrijirii și a întreținerii pentru o anumită perioadă de
timp.
Întreținerea datorată în temeiul legii este o „ creanță de tip
special ”, întrucât aceasta există independent de dorința părților,

7 Marieta Avram , op. cit. , p. 511

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
9
indiferent dacă acestea vor sau nu să o accepte, deoarece prezenta
obligație izvorăște din lege. Potrivit unei opinii din doctrină în privința
naturii juridice a obligației în discuție, aceasta este o obligație legală ce
se naște direct din lege, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de
aceasta. 8

Secțiunea 4 . Caracterele juridice ale obligație i legale de întreținere
Obligația legală de întreținere prezintă următoarele caractere
juridice: caracterul legal, caracterul imperativ, caracterul personal,
caracterul reciproc, caracterul succesiv, caracterul variabil, caracterul
divizibil și caracterul complex. Dintre toate aceste caractere juridice,
Codul civil enumeră doar două, și anume: caracterul legal și cel
personal.
4.1. Caracterul legal
Potrivit art. 513 din Codul civil: „ Obligația de întreținere există
numai între persoanele prevăzute de lege. Ea se datorează numai dacă
sunt întrun ite condițiile prevăzute de lege ”. Prin urmare, obligația de
întreținere nu poate exista între orice persoane, ci doar între acelea
prevăzute de lege. Pentru a se datora această obligație, trebuie
îndeplinite condițiile prevăzute de lege atât în sarcina creditorului, cât și
în sarcina debitorului. Codul civil determină în mod expres, prin art. 516,
persoanele între care există obligație de întreținere și anume: între soți,
foști soți, rude în linie dreaptă, frați și surori, precum și între alte
persoane prevăzute de lege, cum ar fi: între părinți și copii, fie ei din
căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopție; între un soț și copilul
celuilalt soț; între moștenitorii unei persoane, care a fost obligată să dea
ori a dat întreținere benevol unui minor, și acel minor.
Caracterul legal al ob ligației de întreținere se manifestă sub
următoarele aspecte:9
– sub aspectul categoriilor de persoane între care există obligație de
întreținere;
– sub aspectul ordinii în care se datorează întreținere;
– sub aspectul condițiilor impuse de lege în care se datorează întreținere;

8 Maria Banciu, Adrian Alexandru Banciu. op. cit . , p. 174
9 Ioana Nicolae, „Dreptul familiei în context național și în raporturile de drept internațional privat”,
editura Hamangiu, 2014, p. 315

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
10
– sub aspectul limitelor obligației, în ceea ce privește stabilirea obligației
și a executării acesteia.
Potrivit unor autori10 caracterul legal al obligației de întreținere
derivă din faptul că acesta este reglementat de Codul civil. Obligația
legală de întreținere este supusă regulilor speciale stipulate de art. 513 –
534 din Codul civil. Ca o c onsecință a caracterului legal al obligației în
discuție, art. 515 din Codul civil dispune că „nimeni nu poate renunța
pentru viitor la dreptul său de întreținere” . Această dispoziție constituie o
excepție de la prevederile art.13 din Codul civil care pre vede faptul că:
„renunțarea la un drept nu se prezumă”.
În doctrină11 s-a pus problema priorității între obligația legală de
întreținere și obligația de întreținere stabilită pe cale contractuală și dacă
acestea ar putea coex ista, în condiții le în care sunt diferite. Răspunsul la
această problemă vine tot din doctrină12, afirmându -se că „obligația
contractuală de întreținere constituie dreptul comun în raport cu obligația
legală de întreținere”, cele două modalități ale întreținerii putând
coexista, în sensul că „același creditor este îndreptățit la întreținere din
partea aceluiași debitor, atât în temeiul unei dispoziții legale, cât și al
unei convenții”.

4.2. Caracterul personal
Acest caracter este prevăzut de Codul civil în art.514. Astfel:
„Obligația de întreținere are caracter personal. Ea se stinge prin moartea
debitorului sau a creditorului obligației de întreținere, dacă prin lege nu
se prevede astfel. Dreptul la întreținere nu poate fi cedat și nu poate fi
urmărit decât în condițiile prevăzute de lege. ”.
Prin urmare, cara cterul personal al întreținerii face ca această
obligație să fie strâns legată de persoana creditorului și a debitorului. Din
acest caracter rezultă următoarele consecințe juridice13:
– obligația de întreținere este incesibilă14 atât activ, cât și pasiv , neputând
fi transmisă nici cu titlu gratuit, nici cu titlu oneros ;
– nu este transmisibilă moștenitorilor – excepție făcând art. 518 din Codul
civil, care privește obligația de întreținere ce revine moștenitorilor

10 Teodor Boboașcă, Aurelia Drăghici, Ioan Puie, Iulian Maftei, op.cit ., p. 473
11 Emese Florian, „Dreptul familiei”, ed. a 4 -a, editura C. H. Beck, București 2011, pp. 277 -278
12 Idem , p. 278
13 Gabriela Cristina Frențiu, „Comentariile Codului civil.Familia”, ed itura Hamangiu, 2012, p. 655;
Ioana Nicolae, op. cit ., p.315
14 Incesibil = nu poate fi cedat sau pus în gaj.

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
11
persoanei care a fost obligată la întrețin ere sau care a dat întreținere
unui minor fără a avea obligația legală;
– este insesizabilă, putând fi urmărită numai pentru datorii ce provin din
chirii, din alimente;
– nu poate constitui ob iect al acțiunii oblice – caracterul personal al
obligației de î ntreținere și faptul că aceasta este insesizabilă determină
soluția conform căreia creditorul nu poate cere executarea obligației pe
calea acțiunii oblice, întrucât acesta nu va putea exercita drepturile și
acțiunile care sunt legate de persoana debitorulu i;
– este exceptată de la compensația legală – pe cale de consecință, cel
care datorează pensie de întreținere nu va putea opune compensarea
acesteia cu o datorie, pe care o are, eventual, creditorul față de acesta.15
În cazul creditorilor in capabili, potrivit art. 43, care prevede lipsa
capacității de exercițiu, alin. (2) coroborat cu textul art. 57 și cu art. 92
alin.(1) din N.C.P.C., rezultă că acțiunea în justiție pentru obligarea
debitorilor la executarea obligației de întreținere poate fi pornită, pe cale
de reprezentare, de ocrotitorii lor legali, iar în lipsa acestora, acțiunea
poate fi promovată de procuror.

4.3. Ca racterul imperativ (inadmisibilitatea renunțării la întreținere)
Așa cum prevede art. 515 din Codul civil, „nimeni nu poate
renunța pe ntru viitor la dreptul său la întreținere” , deoarece printr -o astfel
de renunțare persoana în cauză se poate expune riscului de a rămâne
fără mijloacele necesare traiului de zi cu zi, neputându -se întreține
singură din munca sau din bunurile proprii . Prin urmare, nici creditorul și
nici debitorul obligației nu vor putea renunța la întreținere, întrucât
aceasta este o obligație impusă de lege.
Din interpretarea per a contrario a acestei dispoziții16, rezultă că
renunțarea la întreținere pentru trecut este valabilă și ea rezultă din
nesolicitarea întreținerii sau din nepunerea în executare a hotărârii
judecătorești. Actele de renunțare la întreținere pentru viitor, fie ele
numai în parte, fie în întregi me, vor fi lovite de nulitate absolută.
În practica judiciară mai veche17 s-a stabilit că dreptul la pensia
de întreținere a copilului minor aparține acestuia, nu părintelui sau
tutorelui căruia i -a fost încredințat spre creștere și educare. Această din

15 Mugurel Marius Oprescu, Mihaela Adriana Oprescu, Marius Șcheaua, op. cit. , p. 465
16 Dan Lupașc u, Cristiana Mihaela Crăciunescu, op. cit . , p. 433
17 Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 214/1983 apud Gabriela Cristina Frențiu, op. cit ., pp. 677 -678

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
12
urmă persoană nu va putea renunța la acest drept al minorului, neputând
să solicite instanței să se constate că nu dorește să oblige pârâtul la
plata pensiei de întreținere . În cazul în care instanța constată că
mjloacele necesare de trai ale minorului pot fi acoperite doar cu
posibilitățile materiale ale persoanei căreia i -a fos t încredințat, instanța
va dispune ca întreținerea minorului să fie suportată de persoana în
cauză.

4.4. Caracterul reciproc
Caracterul reciproc presupune faptul că persoanele legate
printr -un asemenea raport juridic pot avea fie calitatea de debitor, fie pe
cea de creditor al întreținerii. Exemple: întreținerea dintre părinți și copii,
dintre soți sau foști soți, dintre frați și surori, precum și cea dintr e rudele
în linie dreaptă. Prin excepție de la această regulă, obligația de
întreținere poate fi unilaterală în următoarele cazuri:
– întreținerea datorată de soțul din căsătoria putativă soțului care a fost
de bună credință ;
– obligația de întreținere a soțului divorțat și recăsătorit față de celălalt soț
divorțat care nu s -a recăsătorit;
– obligația de întreținere a soțului care a contribuit la întreținerea copilului
celuilalt soț;
– obligația de întreținere a moștenitorilor persoanei obligate la
întreți nerea unui minor sau care a acordat benevol întreținere acestuia,
față de acel minor;
– obligația de întreținere a celui care a luat un copil spre a -l crește sau a -l
îngriji temporar;
– obligația de întreținere a soțului vinovat exclusiv de desfacerea
căsătoriei, față de celălalt soț, după trecerea unui an de la divorț;
– obligația de îngrijire a părinților față de copilul minor și cel major aflat în
continuarea studiilor până la vârsta de 26 ani.18
De aici se deduce concluzia că aceeași perso ană nu poate fi în
același timp și creditor și debitor al obligației de întreținere.

4.5. Caracterul succesiv
Caracterul succesiv se execută prin mai multe prestații
periodice pe care trebuie să le realizeze debitorul obligației de întreț inere

18 Dan Lupașcu, Cristiana Mihaela Crăciunescu, op. cit . , p. 434

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
13
față de creditor, deoarece nevoile de hrană , îmbrăcăminte, medicamente
și altele asemenea sunt continue. Întreținerea se prestează, de principiu,
în nat ură pentru asigurarea traiului cred itorului.19
De asemenea, așa cum prevede art. 53 3 alin. (3), părțile pot
conveni de comun acord, ori dacă sunt moti ve temeinice, instanța poate
hotărî ca întreținerea să se execute prin plata anticipată a unei sume
globale care să acopere toate nevoile de întreținere ale creditorului
pentru o perioadă m ai îndelungată sau pentru toată perioada pentru care
se datorează întreținerea, numai dacă debitorul întreținerii dispune de
mijloacele necesare pentru a acoperi această sumă.
În doctrină20 se apreciază că evaluarea anticipată a sumelor
dator ate cu titlu de întreținere este de cele mai multe ori greu de realizat,
întrucât întreținerea se datorează pentru o perioadă îndelungată
condiționată de îndeplinirea condițiilor proprii obligației de întreținere.
Astfel că, spre exemplu, în cazul în care plata întreținerii se va face
periodic iar veniturile debitorului se măresc, creditor ul va avea
posibilitatea de a cere majorarea pensiei de întreținere.

4.6. Caracterul variabil
Acest caracter este determinat21 de nevoile distincte de
întreținere ale fiecărei persoane, dar și de posibilitatea ca nevoile
concrete ale creditorului întreținerii să se modifice în timp. Consecința
caracterului variabil al întreținerii este faptul că pensia de întreținere
poate fi măr ită sau micșorată, prin raportare la nevoile creditorului.

4.7. Caracterul divizibil
Obligația de întreținere este divizibilă atât activ, cât și pasiv.
Divizibilitatea activă este cuprinsă în art. 523 din Codul civil, care
prevede faptul că atunci când cel care dator ează întreținere mai multor
persoane , nu poate presta în același timp întreținere tuturor, instanța
poate hotărî ca acesta să dea întreținere fie numai uneia dintre
persoanele îndreptățite, fie mai multor persoane, fie ca întrețin erea să se
împartă între ele.

19 Teodor Bodoașcă, Aurelia Drăghici, Ioan Puie, Iulian Maftei, op. cit ., p. 480
20 Emese Florian, op. cit ., p. 280
21 Ioana Nicolae, op. cit ., p. 317

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
14
Divizibilitatea pasivă este cuprinsă în art. 521 alin. (1): „În cazul
în care mai multe dintre persoanele prevăzute la art. 516 sunt obligate să
întrețină aceeași persoană, ele vor contribui la plata întreținerii
proporțional cu mijloacele pe c are le au”.
De la regula divizibilității pasive există trei situații de excepție22:
– părintele îndreptățit să ceară în treținere de la mai mulți copii poate , în
caz de urgență, potrivit alin. (1) al art. 521 din Codul civil, să pornească
acțiune împotriva oricăruia dintre copii, acesta din urmă urmând să se
întoarcă împotriva celorlalti pentru partea fiecăruia;
– moștenitorii persoanei obligate la întreținerea unui minor sau care a
acordat acestuia benevol întreț inere, sunt obligați solidar să dea
întreținere minorului , fiecare contribuind proporțional cu valoarea
bunurilor moștenite; dacă unul dintre ei prestează întreaga întreținere, se
va putea îndrepta împotriva celorlalți pentru partea fiecăruia;
– obligația părinților de a -l întreține pe minor, asigurându -i toate
mijloacele necesare traiului.

4.8. Caracterul complex
Obligația de întreținere este complexă deoarece nu are ca
obiect doar asigurarea celor necesare traiului, ci și sa tisfacerea nevoilor
de locuință, tratament medical, sau a nevoilor spirituale, iar în cazul
copiilor a c heltuielilor pentru educație, creștere și pregătire
profesională.23

22 Ioana Nicolae, op. cit. , p.318
23 Cristian Mareș, „Dreptul familiei”, editura C.H. Beck București, 2013, p. 461

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
15

CAPITOLUL II
PERSOANELE ÎNTRE CARE EXISTĂ OBLIGAȚIA DE ÎNTREȚINERE
ȘI CATEGORIILE DE OBLIGAȚII LEGALE DE ÎNTREȚINERE

Secțiunea 1. Persoanele între care există obligația legală de
întreținere
Subiectele obligației legale de întreținere sunt prevăzute de
articolul 516 din N oul Cod Civil, aceasta existând, potrivit alin. (1) „ între
soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori” dar și între alte
persoane prevăzute de lege. Alin. (2) al aceluiași articol specifică faptul
că dispozițiile alin. (1) se vor aplica și în cazul a dopției, iar alin. (3)
inserează obligația de întreținere și între foștii soți.
Spre deosebire de vechiul Cod al familiei, în actuala
reglementare obligația de întreținere între rudele în linie dreaptă nu mai
este limitată, ci este extinsă la toate rudele din această categorie , iar cea
dintre rudele rezultate din adopție este extinsă la toate rudele în linie
dreaptă, precum și la frați și surori.

Secțiunea 2. Ordi nea în care se datorează întreținerea
Întreținerea se datorea ză numai între persoanele prevăzute de
lege. Prin urmare, ordinea de plată a întreținerii este prevăzută expres
de art. 519 din NCC. Astfel, întreținerea se datorează în următoarea
ordine și anume:
a) soții și foștii soți își datorează întreținere înaintea celor obligați;
b) descendentul este obligat la întreținere înaintea ascendentului, iar în
situația în care sunt mai mulți descendenți sau mai mulți ascendenți, cel
în grad mai apropiat înaintea celui mai îndepărtat;
c) frații și surorile își datorează în treținere după părinți, însă înaintea
bunicilor.
Legiuitorul a reglementat prin acest articol o ordine imperativă
în care se datorează întreținerea , astfel încât cel îndreptățit la întreținere
nu poate să îl aleagă pe cel căruia i -o va solicita, ci va trebui să respecte
ordinea prestabilită de lege de la care nu se poate deroga.24

24 Marieta Avram, op. cit ., p. 513

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
16
Ordinea stabilită de lege trebuie respectată. Obligația
subsidiară, prevăzută de art. 522 NCC, intervine în situația în care cel
obligat în primu l rând să dea întreținere nu are mijloacele necesare sau
suficiente de a acoperi nevoile celui care o cere. În această situație,
instanța de tutelă poate obliga celelalte persoane îndatorate la întreținere
să o completeze, respectându -se ordinea stabilită de art. 519. Spre
exemplu, dacă părinții unui copil sunt bolnavi și nu pot presta o muncă
pentru a -i asigura copilului toate cele necesare traiului, educației și
creșterii, bunicii acestuia vor fi obligați să presteze întreținerea datorată
copilului, până se ameliorează situația părinților.
În situația în care cel obligat la întreținere nu o poate presta, în
același timp, față de toți cei îndreptățiți să o ceară, în temeiul art. 523,
instanța de tutelă, „ținând seama de nevoile fiecăreia dinre aceste
persoane, poate hotărî fie ca întreținerea să se plătească numai uneia
dintre aceste ele, fie ca întreținerea să se împartă între mai multe sau
toate persoanele îndreptățite să o ceară”; de asemenea, în situația de
față instanța va hotărî și modul în care se va împărți întreținerea între
persoanele care urmează a o primi.

Secțiunea 3. Categorii de obligații legale de întreținerii
3.1. Obligația de întreținere între soți
Soții sunt obligați să își acorde sprijin material reciproc, fiind
totodată obligați să contribuie, proporțional cu mijloacele fiecăruia, la
cheltuielile căsătoriei, dacă prin convenție matrimonială nu s -a prevăzut
altfel. Totuși, orice convenție care prevede că doar unul dintre soți va
suporta cheltuielile căsători ei, va fi considerată nescrisă.25
În situația în care doar unul d intre soți exercită o profesie, nu se
deduce faptul că doar acesta suportă cheltuielile căsătoriei, întrucât,
potrivit art. 326 NCC, intitulat Munca în gospodărie , „munca orică ruia
dintre soți în gospodărie și pentru creșterea copiilor reprezintă o
contribuție la cheltu ielile căsătoriei”.
Potrivit art. 328, „soțul care a participat efectiv la activitatea
profesională a celuilalt soț poate obține o compensație , în măsura
îmbogățirii acestuia din urmă, dacă participarea sa a depășit limitele
obligației de sprijin material și ale obligației de a contribui la cheltuielile
căsătoriei”. De aici se deduce faptul că ambii soții trebuie să contribuie la

25 Art. 325 NCC , având denumirea marginală „ Contribuția soților ”

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
17
cheltuielile căsăt oriei, aceste contribuții reprezentând de fapt întreținerea
pe care și -o datorează reciproc.
Obligația de întreținere dintre soți este fondată pe legătura de
căsătorie, dar și pe solidaritatea ce trebuie să existe într -o familie , cei doi
constituind pilonii centrali ai acesteia. Cât timp soții au domiciliul comun
pe durata căsătoriei, obligația de întreținere se realizează prin ducerea în
comun a traiului de zi cu zi. În situația în care soții sunt separați în fapt,
dreptul la întreținere poa te fi valorificat pe calea unei acțiuni în justiție.26
Întreținerea care se datorează între soți există de la data
încheierii căsătoriei și până la data încetării sau desfacerii ei prin divorț.
Obligație de întreținere există și în cazul căsătoriei putative, însă numai
pentru soțul de bună -credință, care până la rămânerea definitivă a
hotărârii prin care s -a constatat nulitatea, își păstrează situația unui soț
dintr-o căsătorie valabilă, astfel precum prevede art. 304 din NCC.

3.2. Obligația de întreținere între foștii soți
Obligație de întreținere există și între foștii soți. În ipoteza
divorțului, foștii soți își datorează reciproc întreținere înaintea altor
persoane. Potrivit prevederilor art. 389, prin desfacerea că sătoriei
obligația de întreținere încetează, însă, soțul divorțat are dreptul la
întreținere „dacă se află în nevoie din pricina unei incapacități de muncă
survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei”. Soțul divorțat
poate beneficia de întrețin ere și atunci când incapacitatea de a munci se
ivește în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, doar dacă această
incapacitate este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria.
Această întreținere se va stabili până la o pătrime din venitul net al celui
obligat la plata ei, în raport cu mijloacele sale și starea de nevoie a
creditorului. Întreținerea datorată fostului soț împreună cu cea datorată
copiilor nu poate depăși jumătate din venitul net al debitorului acestei
obligații.
În situația în care divorțul se pronunță din culpa exclusivă a
unuia dintre soți , soțul vinovat nu va putea beneficia de întreținere decât
timp de un an de la desfacerea căsătoriei, în timp ce dreptul la întreținere
a soțului nevinovat există până la recăsăt orirea acestuia. Recăsătorirea
fostului soț debitor nu duce la încetarea întreținerii pe care acesta o
acordă fostului său soț, cât timp cel din urmă se află într -o stare de
nevoie, sau până la recăsătorirea acestuia.

26 Mugurel Marius Oprescu, Mihaela Adriana Oprescu, Marius Șcheaua, op.cit., p.516

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
18
Articolul 388 prevede posibilitatea s oțului nevinovat care suferă
un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei să ceară soțului vinovat să îl
despăgubească. În această situație, instanța de tutelă va soluționa
cererea prin hotărârea de divorț. De asemenea, articolul 390 prevede
situația acordării unei prestații compensatorii în situația în care divorțul
se pronunță din culpa exclusivă a soțului pârât; aceasta nu se poate
solicita decât odată cu desfacerea căsătoriei. A stfel soțul reclamant
„poate beneficia de o prestație care să compenseze, atât cât este posibil,
un dezechilibru semnificativ pe care divorțul l -ar determina în condițiile
de viață ale celui care o solicită ”. Prestația compensatorie se poate
acorda numai în cazul în care căsătoria a d urat cel puțin 20 de ani, iar
persoana care o solicită nu poate cere de la fostul său soț și pensie de
întreținere. La stabilirea prestației compensatorii se va ține seama de
resursele soțului care o solicită și de mijloacele celuilalt soț din momentul
divorțului; de efectele pe care le are sau le va avea lichidarea regimului
matrimonial, precum și de alte împrejurări: vârsta și starea de sănătate a
soților, contribuția la creșterea și pregătirea profesională a copiilor
minori, posibilitatea de a desfășura o activitate proucătoare de venituri și
alte asemenea situații.
În cazul căsătoriei putative, soțul care a fost de bună -credință,
va beneficia de întreținere de la fostul său soț de rea -credință , întrucât în
cazul acestei căsătorii, pentru so țul de bună -credință se aplică
prevederile din materia divorțului ;27 la momentul rămânerii definitive a
hotărârii judecătorești prin care se constată nulitatea căsătoriei, soțul
care a fost de bună -credință va avea calitatea de soț divorțat, iar soțul de
rea-credință va reveni la situația anterioară căsătoriei putative, el
neavând calitatea de soț divorțat. 28
Obligația de întreținere dintre foștii soți va î nceta în momentul în
care cel îndreptățit la a primi întreținere se recăsătorește , dacă l egea nu
prevede altfel.

3.3. Obligația de întreținere între părinți și copii
Obligația de întreținere a părinților față de copii rezidă din
dispozițile articolului 499 din NCC, care prevede că ambii părinți, adică
mama și tatăl, sunt obligați „să dea întreținere copilului lor minor,
asigurându -i cele necesare traiului precum ș i educația, învățătura și

27 Marieta Avram, op. cit ., p. 512
28 Ioana Nicolae, op. cit ., p. 66

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
19
pregătirea sa profesională”. De asemenea, potrivit alineatelor (2) și (3),
părinții au obligația de a -i asigura minorului „condițiile necesare pentru
creșterea, educarea și pregătirea sa profesională” dacă acesta are un
venit pro priu care nu este suficient pentru a -și asigura singur toate
condițiile de care are nevoie, iar dacă minorul devenit major se află în
continuarea studiilor, el trebuie întreținut de părinți până la terminarea
acestora, „fără a depăși vârsta de 26 de ani”.
Într-un extras din jurisprudența mai veche29, cu privire la
întreținerea copilului devenit major și aflat în continuare la studii, Plenul
Tribunalului Suprem decide următoarele:
– „Părinții sunt obligați să se îngrijească atât de creșterea și dezvoltarea
fizică a copilului lor, prin asigurarea celor necesare traiului, cât și de
educare, învățătură și pregătirea lui profesională, potrivit cu însușirile lui
și în conformitate cu țelurile statului socialist. Această îndatorire nu poate
înceta dec ât odată cu terminarea procesului de pregătire a copilului,
proces care, în cazul în care el urmează studii superioare, durează și
după ajungerea lui la majorat și ca atare îndatorirea părinților subzistă și
după această dată, cu atât mai mult cu cât ei su nt aceia care în deobște
i-au stabilit, în timpul minorității acestuia, felul învățăturii ori pregătirii
profesionale, asumându -și astfel obligația de a subveni nevoilor lui până
la desăvârșirea acestei pregătiri”.
– „Prin urmare, interpretarea corectă a d ispozițiilor din Codul familiei
conduce la concluzia că părinții datorează întreținere și copilului devenit
major, aflat în continuare la studii”.
– „Desigur că, pentru a beneficia de întreținere, copilul va trebui să
dovedească stăruința în continuarea st udiilor și obținerea unor rezultate
corespunzătoare”.
– „În ceea ce privește vârsta până la care copilul aflat în continuare la
studii este îndreptățit să ceară întreținere de la părintele său, ea nu
poate fi decât vârsta de 25 ani”.
Concluzi a care se poate desprinde din această decizie și în
conformitate cu prevederile Noului Cod Civil este aceea că părinții sunt
obliga ți să se îngrijească de creșterea, educarea, învățătura, pregătirea
profesională și nevoile de zi cu zi a copiilor lor minori , inclusiv a copiilor
deveniți majori și aflați în continuare la studii, cărora legea le prevede
dreptul de a obține întreținere de la părinți, iar vârsta până la care se
poate obține această întreținere (pentru copii aflați în continuarea

29 Decizia nr. 2/1971 a Tribunalului Suprem, cu privire la întreținerea copilului devenit major și aflat în
continuare la studii

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
20
studiilor) nu ma i este cea de 25 de ani – așa cum era prevăzută în
vechea reglementare, ci potrivit legii noi – art. 499 alin. (3) N.C.C., vârsta
maximă pentru a putea obține întreținere este de 26 de ani.
S-a exprimat opinia că30, chiar dacă au capacitatea de a munci,
copiii majori se pot afla în situația de a fi împiedicați să muncească și din
cauza altor împrejurări decât urmarea unei forme de pregătire
profesională. Astfel de situații ar fi, spre e xemplu, sarcina ori sunt
întreținuți benevol de părinți fără ca aceștia să aibă pretenția de a -și
trimite/îndemna proprii copii să se angajeze, în caz de boală nu vor
putea munci pentru o perioadă, mai scurtă sau mai îndelungată, caz în
care vor avea nevoie de întreținere din partea al tor persoane, precum și
alte situații asemănătoare.
Alineatul (4) al aceluiași articol prevede stabilirea de către
instanța de tutelă, pe baza unui raport de anchetă psihosocială, a
întinderii obligației de întreținere, a felului și a modalit ăților de executare,
precum și contribuția ambilor părinți, în cazul în care aceștia nu se
înțeleg asupra contribuției fiecăruia privind obligația de întreținere
datorată minorilor.
Astfel, dacă fie și un singur părinte sesizează ins tanța cu privire
la obligația de întreținere a minorului, cadrul stabilit prin lege este acela
de a fi soluționată obligarea la întreținere a ambilor părinți în interesul
minorului. Contribuția trebuie determinată distinct pentru fiecare dintre
părinți; ea se stabilește atât în natură, privind bunuri, cât și prin achitarea
unor obligații privind creșterea, educarea și pregătirea profesională a
minorului, hrană, medicamente, îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării etc.
Judecătorul învestit cu soluționarea aceste i cauze trebuie să stabilească
această întreținere în natură în mod particular, prin hotărâre
judecătorească, prin aplicarea concretă și efectivă a dispozițiilor art. 500
din NCC care stipulează că „părintele nu are niciun drept asupra
bunurilor copilului și nici copilul asupra bunurilor părintelui, în afară de
dreptul la moștenire și la întreținere” , astfel încât părintele la este stabilit
domiciliul minorului să nu își însușească bunurile copilului său.
Judecătorul trebuie să se asigure ca toată întrețin erea cuvenită minorului

30 Emese Florian, op. cit ., p. 358; Alexandru Bacaci, Viorica Claudia Dumitrache, Cristina Codruța
Hageanu, „Dreptul familiei în reglementarea Noului Cod Civil”, ediția a 7 -a, editura C.H. Beck,
București, 2012, p. 282

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
21
să fie asigurată în cota stabilită de lege și valorificată în interesul
acestuia.31
Nu sunt scutiți de la a da întreținere minorilor nici părinții
divorțați. După cum prevede art. 504, „dacă părinții sunt divorțați,
autoritatea părintească se exercită potrivit dispozițiilor referitoare la
efectele divorțului în raporturile dintre părinți și copii”. Astfel, din
prevederile prevăzute de art. 396 – 404 privind „ Efectele divorțului cu
privire la raporturile dintre părinți și copii lor minori ”, rezultă că odată cu
pronunțarea divorțului, instanța de tutelă hotărăște și asupra obligației de
întreținere, ținând seama de interesul superior al minorilor, de concluziile
raportului de anchetă socială și de învoiala părinților, da că este cazul.
Dacă instanța nu decide în a lt fel, autoritatea părintească va reveni
ambilor părinți divorțați , deci ambii părinți vor datora întreținere minorului.
În practica judiciară32 s-a reținut că „ obligația legală de
întreținere a pări ntelui către copilul său minor reprezintă acea obligație
impusă de lege în care părintele căruia nu i s -a încredințat copilul acordă
acestuia mijloacele necesare traiului, inclusiv satisfacerea nevoilor
spirituale respectiv mijloacele pentru educare, învăț ătură și pregătirea lor
profesională. Potrivit art. 263 C. civ. și potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr.
272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, principiul
interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și decizii le
care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele
judecătorești. ”
În cazul în care există motive întemeiate privind interesul
superior al minorului, instanța va decide ca doar un părinte să exercite
autoritatea părintească asupra minorului, celălalt contribuind doar la
întreținerea copilului său, adică va avea doar dreptul de a contribui la
creșterea și educarea acestuia, precum și dreptul de a consimți asupra
adopției acestuia din urmă. În situația în care insta nța de tutelă hotărăște
ca minorul, după divorțul părinților săi, să fie plasat în plasament la o
rudă sau la o altă familie, ori într -o instituție de ocrotire , acestea vor
exercita drepturile și îndatoririle ce revin părinților asupra copiilor lor
minori. Prin urmare, rudele, familia sau instituția în care a fost plasat
minorul, va exercita asupra acestuia obligația de întreținere la care sunt
obligați întrucât sunt obligați să exercite drepturile și îndatoririle ce revin

31 Florin Știolică, „Obligația de întreținere, obligație în sarcina fiecăruia dintre părinți”, din 18 aprilie
2017 , consultată pe https://www.juridice.ro/505932/obli gatia -de-intretinere -obligatie -sarcina -fiecaruia –
dintre -parinti.html
32 Sentință civilă nr. 58 din data de 15.01.2014 privind majorarea pensiei de întreținere, Judecătoria
Botoșani

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
22
părinților minorului. Instanța de tutelă, prin hotărârea de divorț va stabili
contribuția fiecărui părinte la cheltuielile privind creșterea, educarea,
învățătura și pregătirea profesională a copiilor minori.
În situația în care părinții se află în imposibilitatea de a da
întreținere copiilor lor minori întrucât nu mai dispun de resursele
necesare pentru a putea asigura minorilor creșterea, educarea,
pregătirea profesională, îmbrăcăminte, încălțăminte, hrană etc,
deoarece, spre exemplu, unul dintre părinți sau ambii și -au pie rdut locul
de muncă și nu reușesc (timp de câteva luni de căutări) să -și găsească
un alt loc de muncă iar resursele obținute de unul dintre părinți nu sunt
suficiente întreținerii, ori unul dintre ei ( sau singurul părinte) s -a
îmbolnăvit ori a suferit un accident și nu mai poate presta un serviciu din
cauza bolii sau a infirmității de care suferă, bunicii pot sau vor fi obligați
de către instanță să acorde minorilor întreținerea necesară privind hrana,
educația, îmbrăcămintea etc, până când situația părinț ilor (sau a
părintelui) se va ameliora (își va găsi un loc de muncă, se va vindeca și
va putea presta din nou un serviciu).
Și copilul din afara căsătoriei va putea beneficia de întreținerea
în comun și în mod egal a ambilor săi părinți. Ast fel cum prevede art.
505, în situația în care „părinții copilului din afara căsătoriei nu
conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești”, deci și a
obligației de întreț inere, se va stabili de către i nstanța de tutelă.
Dacă unul dintre părinți este decăzut din drepturile părintești,
aceasta nu îl scutește de obligația de a da întreținere copilului său minor,
întrucât legătura de filiație continuă să existe, părinții pierzând numai
exercițiul drepturilor, nu și obligațiile, în con siderarea interesului superior
al copilului.33
Această obligație prezintă caracter bilateral, întrucât părinții și
copii își datorează reciproc întreținere. Astfel copii datorează întreținere
părinților săi în cazul în care aceștia suferă de vreo boală sau o
infirmitate care nu le permit e să presteze un serviciu pentru a se putea
întreținere, ori aceștia beneficiază de o pensie prea mică, aceasta nefiind
îndestulătoare pentru a -și putea satisface toate nevoile necesare propriei
lor întreținer i. Prin urmare, copiilor le incumbă obligația de întreținere a
părinților lor, întrucât și ei au fost întreținuți de părinți la rândul lor. Mai
mult, această obligație reprezintă o îndatorire a copiilor față de părinți ce
rezidă din relația părinți -copii existentă între ei; această obligație trebuie

33 Ioana Nicolae, op. cit ., p. 328

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
23
să se manifeste instinctual, așa cum se manifestă de către părinți față de
copii lor. În cazul în care mai mulți copii sunt obligați să întrețină același
părinte, ei vor contribui la plata întreținerii proporțio nal cu mijloacele pe
care le au.
Potrivit art. 521 alin. (2) din NCC, dacă un părinte are drept de
întreținere de la mai mulți copii, în caz de urgență , el poate să pornească
acțiunea numai împotriva unuia dintre ei, iar cel care va plăti în treaga
întreținere se va putea întoarce împotriva celorlalți obligați pentru partea
fiecăruia.

3.4. Obligația de întreținere dintre frați și surori
În temeiul art. 519 lit. c) „frații și surorile își datorează întreținere
după părinți, însă înaintea părinților”. Potrivit unor autori34, această
obligație este subsidiară, întrucât singurele categorii de persoane
obligate de lege să acorde întreținere după frați și surori, sunt bunicii.
Prioritatea acestei obligații în raport cu obligația de întreținere dintre
bunici și nepoți este fundamentată pe raporturile de familie în care s -au
aflat frații anterior. Astfel, chiar dacă bunicii și nepoții sunt rude de gradul
II precum sunt și frații și surorile între ei, doar ultimii (adică frații și
surorile) fac parte din aceeași familie, adică din familia părinților.
Această obligație de întreținere dintre frați și surori subzistă
indiferent dacă aceștia sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei –
întrucât copii din căsătorie sunt egali cu cei rezultați din căsătorie, ei
legea recunoscându -le aceleași drepturi și obligații, sau dacă sunt
adoptați – deoarece, potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 516 NCC, r egulile
privind obligația de întreținere se aplică și în cazul adopției, adică copiilor
adoptați.

3.5. Obligația de întreținere între alte rude naturale în linie dreaptă
În temeiul dispozițiilor art. 516 alin. (1), obligația de întreținere
există și „între rudele în linie dreaptă”. Obligația de întreținere între
rudele în linie dreaptă nu cunoaște limite de grad, ea existând în mod
reciproc atât între părinți și copii, cât și între bunici și nepoți ori străbunici
și strănepoți, șirul continuâ nd astfel, atât pe linie maternă, cât și pe linie
paternă.35

34 Teodor Bodoașcă, Aurelia Drăghici, Ioan Puie, Iulian Maftei, op. cit ., p. 543
35 Mugurel Marius Oprescu, Mihaela Adriana Oprescu, Marius Șcheaua, op. cit ., p. 468

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
24
Obligația de întreținere dintre bunici și nepoți, precum și cea
dintre străbunici și strănepoți este, de asemenea, și aceasta, la fel ca
obligația de întteținere dintre părinți și c opii, reciprocă.
Spre deosebire de părinți, bunicii și străbunicii nu au
posibilitatea ca, atunci când sunt creditorii întreținerii, în caz de urgență
să pornească acțiunea pentru obținerea întreține rii numai de la un singur
nepot/ strănepot, întrucât dispozițiile art. 521 alin. (2) oferă în mod
exclusiv această posibilitatea doar părinților care solicită întreținere de la
copii.

3.6. Obligația de întreținere între rudele rezultate din adopție
Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 516, obligația de întreținere se
aplică și în cazul adopției. Copilul adoptat are aceleași drepturi și obligații
ca și copilul rezultat din căsătorie sau din afara căsătoriei, prin urmare,
adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să -i asigure copil ului adoptat
toate cele necesare creșterii, educației, învățăturii și pregătirii
profesionale, deci trebuie să exercite și față de acesta obligație de
întreținere; în cazul în care minorul adoptat devenit major se află în
continuarea studiilor, el va fi întreținut de familia adopta toare, fără a
depăși vârsta de 26 de ani, astfel precum copiii firești ai acestora.
După ce este adoptat, minorul va putea cere întreținere doar de
la părintele / părinții adoptatori, el nemaiputând fi întreținut de părinții săi
firești, deoarece nu mai are nicio legătură cu aceștia. Însă în situația
desfacerii adopției, încetează orice legătură de rudenie între adoptat și
adoptator, între adoptat și rudele și adoptatorului și renasc legăturile de
rudenie și filiație firească. Prin urmare adoptatul va putea cere întreținere
numai de la părinții săi firești, singurii care au obligația de întreținere, sau
de la soțul său, în situația în care este căsătorit.36

3.7. Întreținerea copilului de către soțul părintelui să u
În temeiul art. 517, „soțul care a contribuit la întreținerea la
întreținerea copilului celuilalt soț este obligat să presteze întreținere
copilului cât timp acesta este minor” doar dacă părinții firești ai acestuia
sunt dispăruți, au mjurit ori se află în nevoie. La rândul său, copilul care a
fost întreținut astfel timp de 10 ani, poate fi obligat să dea întreținere
celui care la întreținut.

36 Gabriela Cristina Frențiu, op. cit ., p. 660

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
25
Pornind de la principiul că obligația de întreținere a copilului
firesc are caracter im perativ, iar cea a copilului vitreg are caracter
facultativ, în doctrină37 s-a apreciat că soțul trebuie să ceară întreținere
în primul rând de la copiii săi firești ori adoptați și abia apoi de la copilul
celuilalt soț pe care l -a întreținut cel puțin 10 a ni.

3.8. Obligația de întreținere aparținând moștenitorilor
Această obligație este prevă zută de art. 518 care prevede că
„moștenitorii unei persoane care a fost obligată la întreținerea unui minor
sau care i -a dat întreținere fără a avea obl igația legală sunt ținuți, în
măsura valorii bunurilor moștenite, să continue întreținerea dacă părinții
minorului au murit, sunt dispăruți sau sunt în nevoie, însâ numai cât timp
cel întreținut este minor”.
Această obligație este solidară fa ță de toți moștenitorii,
contribuind fiecare dintre ei la întreținerea minorului proporțional c u
valoarea bunurilor moștenite.38
Obligația de întreținere aparținând moștenitorilor nu prezintă
caracter de reciprocitate, întrucât minorul întreținut nu este obligat la
rândul său să acorde întreținere persoanei care l -a întreținut sau
moștenitorilor acestuia.

37 Alexandru Bacaci, Viorica Claudia Dumitrache, Cristina Codruța Hageanu, op. cit ., p. 285
38 Art. 518 alin. (2) Cod civil

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
26

Capitolul III
Condițiile obligației de întreținere

Secțiunea 1. Condițiile privind creditorul o bligației legale de
întreținere
Pentru ca o persoană să poată beneficia de întreținere trebuie
să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: s ă se afle în stare de
nevoie; să nu își poată asigura cele necesare traiului din muncă sau din
bunurile proprii; să aibă un comportament conform cu regulile de
conviețuire socială.
1.1. Cerința stării de nevoie a creditorului obligației de întreținere
Creditorul întreținerii este cel care se află în stare de nevoie, el
neputând să se întrețină din munca sau din propriile bunuri, iar în astfel
de situații acesta va beneficia de dreptul la întreținere, așa cum este
specificat în art. 524 din codul civil.
Creditorul nu poate pretinde de la debitorul său să îi asigure un
nivel de trai superior celui pe care îl are la momentul în care pretinde
întreținere, întrucât la stabilirea acestei obligații se va ține seama de
standardul de t rai obișnuit. Starea de nevoie presupu ne că persoana nu
are venituri dobândite pr in muncă sau produse de bunurile sale ori
bunurile pe care le deține sunt insuficiente pentru a -i asigura cele
necesare existenței.39
Starea de nevoie a copilului are un conținut diferit întrucât în
privința sa sunt incluse și cheltuielile determinate de creșterea și
educa rea sa, pregătirea profesională, neavând relevanță dacă minorul
este din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopție. Prin urmare, așa
cum p revede art. 525 alin.(1) „minorul care cere întreținere de la părinții
săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă
ar avea bunuri.” Dacă părinții nu ar putea presta întreținerea fără a -și
periclita propria existență, instanța de tutelă poate încuviința ca
întreținerea să se asigure prin valorificarea bunurilor minorului, cu
excepția celor de strictă necesitate. Deoarece legea nu face nici o

39 Gabriela Cristina Frențiu, op. cit ., p.662

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
27
precizare cu privire la categoria bunurilor care sunt de strictă necesitate,
rămâne ca p ractica judiciară să aprecieze de la caz la caz.40
Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător
pentru a -și asigura traiul, părinții au obligația de a -i asigura condițiile
necesare pentru creșterea, educarea și pregătirea sa profesională .
Condiția incapacității de a munci nu este cerută în cazul minorului,
întrucât părinții sunt obligați la întreținere față de copiii lor minori sau
aflați în continuarea studiilor până la vârsta de 26 ani, iar alegerea de a
muncii cât timp încă est e minor aparține acestuia.
Dreptul copilului minor la întreținere din partea ambilor părinți
există indiferent dacă aceștia sunt despărțiți în fapt sau divorțați. De
asemenea, conform prevederilor art. 510, „ decăderea din exercițiul
drepturil or părintești nu scutește părintele de obligația sa de a da
întreținere copilului.”
În ceea ce privește adopția, dacă la încetarea acesteia
adoptatul se află în stare de nevoie, în conformitate cu art. 520, acesta
nu va mai putea cere între ținere de la adoptatori, ci numai de la rudele
sale firești, sau după caz, de la soțul său.
Potrivit unor autori41, „starea de nevoie presupune o lipsă
flagrantă de mijloace , o incapacitate personală obiectivă de satisfacere a
propriilor trebuințe și de suportare a cheltuielilor obișnuite și necesare
traiului de zi cu zi: hrană, întreținerea locuinței, încălzire, medicamente
etc., lăsată la aprecierea instanței, care trebuie să țină seama de situația
concretă în care se găseș te creditorul întreținerii, dar și de nivelul de trai
al debitorului ”, aspecte ce pot fi dovedite prin orice mijloc de probă, așa
cum este precizat în art. 528 din codul civil. Sarcina probei stării de
nevoie incumbă celui care o invocă, respectiv celui ce pretinde
întreținerea. Persoana care din culpa sa se află în stare de nevoie, poate
cere numai întreținerea de strictă necesitate.
În cazul foștilor soți se ține seama de nivelul de trai înainte de
desfacerea sau nulitatea căsătoriei, astfel încât pensia de întreținere să
asigure soțului creditor cele necesare traiului la un nivel comparativ celui
existent înainte de desfacerea căsătoriei. Este inadmisibil ca, prin
întreținerea primită de creditor de la debitor, cele necesare traiului

40 Dan Lupașcu, Cristiana Mihaela Crăciunescu, op. cit., p. 443
41 Mugurel Marius Oprescu, Mihaela Adriana Oprescu, Marius Șcheaua , op. cit ., p.475

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
28
credito rului să fie pretinse și satisfăcute la un nivel superior celui avut
anterior desfacerii sau nulității căsătoriei. 42
Starea de nevoie are un conținut variabil deoarece se apreciază
în mod diferit de la o persoană la alta, în funcție de circumstanțele cauzei
în fața căreia se află. De altfel, starea de nevoie este o chestiune de fapt,
ea fiind lăsată la libera apreciere a instanțelor de fond.

1.2. Cerința neputinței creditorului de a se întreținere din munca sau
din bunurile sale
Această cerință este determinată de incapacitatea de a munci ,
de inexistența bunurilor care ar putea fi valorificate pentru asigurarea
întreținerii sau de existența lor neîndestulătoare, precum și de existența
insuficientă a veniturilor realiza te de acesta pentru a -și asigura traiul de
zi cu zi.
Incapacitatea de a munci semnifică neputința unei persoane de
a desfășura o activitate producătoare de venituri. Prin urmare,
incapacitatea de a munc i determină starea de nevoie. Dacă starea de
nevoie nu se datorează incapacității de a muncii ci pasivității sau
dezinteresului creditorului față de propria întreținere, dreptul la întreținere
nu mai există.43
Ca și starea de nevoie și incapacitatea de a munci este o
chestiune de fapt fiind lăsată la aprecierea instanțelor de fond.
Incapacitatea de muncă trebuie dovedi tă de solicitantul întreținerii și
poate fi dovedită prin orice mijloc de probă.44 Stabilirea incapacității de a
munci trebuie să se facă prin certificat me dical în care este necesar să
se specifice cauza incapacității de a munci (boală, infirmitate, bătrânețe,
sarcină etc.), întinderea ei (care poate fi permanentă sau temporară) și
timpul cât va dura această cauză de incapacitate. În funcție de aceste
eleme nte instanța de judecată va putea aprecia și constata incapacitatea
de muncă, precum și întinderea și cuantumul dreptului de întreținere
datorată celui care solicită întreținerea.
În ceea ce privește persoanele pensionare, împlinirea vârstei d e
pensionare nu poate fi echivalată cu pierderea capacității de muncii. În
cele mai multe cazuri, o persoană pensionată pentru limită de vârstă
poate avea capacitatea de a munc i. Cu toate acestea, o vârstă mai

42 Emese Florian, op. cit ., p. 289; Alexandru Bacaci, Viorica Claudia Dumitrache, Cristina Codruța
Hageanu, op. cit ., p. 264
43 Cristian Mareș, op. cit ., p. 465
44 Gabriela Cristina Frențiu, op. cit ., p. 665

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
29
înaintată provoacă o scădere a capacității de a munc i, a cărei intensitate
variază în raport cu vârsta de la persoană la persoană.45
În cazul obligației de întreținere dintre foștii soți, se cere
cond iția ca incapacitatea de a munc i să se fi ivit înainte de căsătorie, în
timpul căsătorie i sau în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei,
dintr-un motiv cauzat de desfacerea căsătoriei.

1.3. Cerința unei comportări conforme cu regulile de conviețuire
socială a creditorului întreținerii legale
Comportamentul necorespunzător este reglementat de art. 526
care prevede următoarele: „ Nu poate pretinde întreținere acela care s -a
făcut vinovat față de cel obligat la întreținere de fapte grave, cont rare
legii și bunelor moravuri”. Cel car e din culpa sa se află în stare de
nevoie, nu va putea cere decât numai întreținerea de strictă necesitate,
deoarece imposibilitatea de a obține venituri nu rezultă din incapacitatea
de muncă, stricta necesitate fiind lăsată la libera apreciere a instanțel or
de tutelă , care variază de la caz la caz, putând fi folosit în acest sens
orice mijloc de probă.
În opinia unor autori46, expresia „ întreținere de strictă
necesitate ” are semnificația asigurării tuturor mijloacelor necesare traiului
„la nivelul nevoilor primare, fără de care viața persoanei ar fi pusă în
pericol ”.
Potrivit art. 14 alin. (1), „orice persoană fizică sau persoană
juridică trebuie să -și exercite drepturile și să își execute obligațiile civile
cu bună -credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri”. Prin
urmare, această persoană în cazul în care se face vinovată față de
debitorul obligației legale de întreținere, prin fapte contrare legii și
bunelor moravuri, nu va putea pretinde de la acesta din urmă înt reținere,
întrucât rezultă, din cele expuse, faptul că acest creditor nu își execută
obligațiile sale cu bună -credință.
De altfel, nu este îndreptățită de a obține întreținere nici
persoana care, deși este aptă de muncă, nu vrea să muncească pentru
a-și asigura un venit și cele necesare traiului de zi cu zi. Altfel spus, cel
care solicită întreținere poate fi îndreptățit să o primească numai dacă
face dovada că nu are mijloacele necesare de a se întreține singur sau

45 Emese Florian, op. cit ., p. 374
46 Teodor Bodoașcă, Aurelia Drăghici, Ioan Puie, Iulian Maftei, op. cit ., p. 500

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
30
de a-și asigura un venit necesar nevoilor sale, din motive care nu îi sunt
imputabile.
În cazul persoanelor care s -au făcut vinovate de fapte grave sau
bunelor moravuri față de cel obligat la întreținere operează o decădere
din dreptul la întreținere cu caracter gen eral. Pentru a opera această
decădere este necesar ca fapta să fie gravă, chiar dacă nu este
pedepsită penal, iar dacă este pedepsită de legea penală (fiind comisă
cu intenție) hotărârea judecătorească definitivă poate constitui un temei
pentru decăderea a utorului faptei grave din dreptul de a mai beneficia de
întreținere.47 Pierderea dreptului la întreținere se înfățișează ca o
sancțiune care operează în virtutea legii în privința creditorului care se
face vinovat de un comportament grav, neadecvat ordinii publice sau
bunelor moravuri, față de cel de la care pretinde întreținere.
Pe lângă aceste trei condiții mai există și alte condiții speciale
pe care legea le cere pentru a putea fi valorificat dreptul la întreținere48:
– pentru cel care a înt reținut singur copilul soțului său pentru un timp de
cel puțin 10 ani, poate cere la rândul său întreținere de la copilul
respectiv , condiție prevăzută de art. 517 alin.(2) Cod civil ;
– în cazul căsătoriei putative, soțul care a fost de bună -credință are drept
la întreținere în aceleași ca și la divorț – art. 304 Cod civil ;
– soțul divorțat are dreptul la întreținere numai dacă se află în nevoie din
pricina unei incapacități de muncă survenite înainte de căsătorie, în
timpul căsătoriei sau în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei –
numai dacă această incapacitate este cauzată de o împrejurare în
legătură cu căsătoria , fiind incident aici art. 389 alin. (2) Cod civil ;
– în cazul divorțului pronunțat din culpa exclusivă a unuia dintre soți,
acesta nu va beneficia de întreținere decât timp de un an de la
desfacerea căsătoriei – art. 389 alin. (4) ;
– soțul care părăsește domiciliul conjugal și trăiește în concubinaj cu o
altă persoană nu poate îndeplini condiția de a putea cere întreținere de
la celălalt s oț;49
– în cazul divorțului care se pronunță din culpa exclusivă a soțului pârât,
soțul reclamant poate beneficia de o prestație care să compenseze, atât
cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorțul l -ar
determina în condițiile de viață a le celui care o solicită; dacă soțul

47 Gabriela Cristina Frențiu, op. cit ., p. 664
48 Ioana Nicolae, op. cit., p. 323
49 Marieta Avram, op. cit ., p. 517

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
31
reclamant solicită prestația compensatorie, nu va putea cere de la fostul
său soț și pensie de întreținere – art. 390 alin. (1) și (3) Cod civil.

Secțiunea 2. Condițiile privind debitorul obligației de întrețin ere
Pentru a fi debitor al obligației de întreținere, o persoană trebuie
să îndeplinească două condiții50:
– să aibă mijloacele pentru a plăti întreținerea sau posibilitata de a
dobândi aceste mijloace;
– să nu existe o altă persoană obligată la întreținere înaintea sa, potrivit
ordinii stabilite de lege.
În opinia unor autori51, din coroborarea prevederilor art. 516, art.
519, art. 527 alin. (1) ar rezulta trei condiții ce trebuie să fie întrunite de o
persoană pentru a putea să fie obligată să acorde întreținere:
– debitorul să aibă una din legăturile de familie sau rudenie cu creditorul;
– să nu existe o altă persoană obligată de lege să acorde întreținere sau
dacă aceasta există, să nu întrunească cele trei condiții;
– debitoru l să dețină mijloacele necesare pentru a putea acorda
întreținerea sau să aibă posibilitatea de a obține aceste mijloace.
Având în vedere că în marea majoritate a doctrinei se prezintă
ca și condiții care trebuie să fie îndeplinite de debitor pentru a putea fi
obligat la plata întreținerii următoarele: să aibă mijloacele necesare
pentru a putea plăti întreținere sau posibilitatea de a dobândi aceste
mijloace și inexistența unei alte persoane obligate la întreținere înaintea
debitorului potrivi t ordinii stabilite de lege, voi prezenta mai departe doar
aceste două condiții.

2.1. Existența mijloacelor de plată sau a posibilităților de a dobândi
aceste mijloace
Potrivit art. 527 alin. (1), „poate fi obligat la întreținere numai cel
care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi
aceste mijloace”. Alin. (2) al aceluiași art. prevede faptul că „la stabilirea
mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile
și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora;
de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale.” Pentru

50 Ioana Nicolae, op. cit ., p. 323
51 Manuela Elena Popescu, „ Opinii privind posibilitatea obligării la muncă a debitorului obligației de
întreținere în vederea dobândirii mijloacelor necesare pentru executarea obligației de întreținere ”, în
Revista Română de Dreptul Muncii, nr. 1 din 31 ianuarie 2015, articol consul tat în baza de date
www.idrept.ro la data de 13.04.2018

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
32
ca o persoană să fie obligată la plata întreținerii în favoarea altei
persoane, trebuie să dispună de mijloacele necesare pentru a putea
presta întreținerea sau să aibă posibilitatea de a dobândi aceste
mijloace, în așa fel încât să nu își prejudicieze propria sa întreținere,
adică să nu rămână fără mijloacele necesare pentru propria sa existență,
fără mijloacele necesare traiului propriu.
Prin venituri trebuie să se înțeleagă veniturile din muncă (adică
salariul debitorului și alte venituri asimilate acestuia ), dar și alte venituri
constant e cu caracter de continuitate, nu temporar.52
La stabilirea obligației de întreținere se vor avea în vedere
numai resursele materiale ale celui obligat la întreținere, iar în cazul în
care debitorul este recăsătorit veniturile și bunurile soțului său nu vor fi
luate în calcul , precum nu vor fi avute în vedere nici bunurile sau
veniturile realizate de ascendenții sau alte rude ale acestuia.
La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea, se va
ține seama nu doar de veniturile acestuia ori de bunurile sale sau de
posibilitățile de realizare a acestora, ci și de sarcinile personale sau
familiale pe care le are. Prin urmare vor fi avute în vedere: venituri din
salarii, venituri din activități independente,venituri din cedarea folosinței
bunurilor, cele din investiții, pensii și activități agri cole, precum și alte
asemenea venituri.
Mijloacele materiale ale debitorului includ toate bunurile
acestuia: lucrurile și drepturile patrimoniale, reale (cum ar fi: dreptul de
superficie, dreptul de uzufruct, dreptul de abitație, dreptul de u z, de
servitute, de administrare, drepturile reale de garanție – ipoteca și gajul,
etc) sau de creanță (cum ar fi: creanța rezultată dintr -o gestiune de
afaceri sau dintr -o îmbogățire fără just temei, creanța rezultată din
prestarea muncii pentru un anumit angajator, creanțele rezultate din
diverse acte juridice, etc.) , exercitate asupra acestora. Existența acestor
mijloace poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, întrucât este o
chestiune de fapt.53 În lipsa probării veniturilor, cuantumul pensiei de
întreținere se va stabili în funcție de venitul minim pe economie.
Cel care are capacitatea de a muncii și nu realizează venituri
din muncă din motive imputabile lui și nu are nici alte mijloace, nu poate
fi exonerat de obligația de a acorda într eținere întrucât s -ar încălca o
obligație legală, cu atât mai mult cu cât întreținerea privește de fapt
obligația sa de a contribui la cheltuielile de creștere, educare și pregătire

52 Marieta Avram, op. cit. , p. 518
53 Teodor Bodoașcă, Aurelia Drăghici, Ioan Puie, Iulian Maftei, op. cit ., p. 502

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
33
profesională a copilului său minor. În schimb, cel care are capacitate de
muncă dar nu realizează venituri din motive neimputabile lui, nu poate fi
obligat la întreținere dacă nu dispune și de alte resurse materiale pentru
îndeplinirea acestei obligații.54
Se încadrează în cea de -a doua categorie următoarele
persoane: persoanele care se află în continuarea studiilor la
învățământul de zi; persoanele aflate în șomaj; persoanele care execută
o pedeapsă privativă de libertate pentru o altă infracțiune decât cea de
abandon de familie, persoanele care suferă de vreo boală ce nu le
permite să lucreze etc.55
S-a apreciat că56„aptitudinea de a munci a celui obligat la
întreținere se asimilează existenței mijloacelor materiale necesare pentru
acordarea înt reținerii; altfel spus, debitorul obligației legale de întreținere
nu poate fi scutit de această sarcină cât timp este apt de muncă, dar din
cauza pasivității sale nu obține niciun venit din muncă .” De asemenea,
„mijloacele pe care debitorul le are sau le poate dobândi trebuie înțelese
ca resurse financiare, ca patrimoniu în ansamblul său, de care acesta
dispune și din a cărui valorificare ar putea asigura sursa acordării
întreținerii.”
Potrivit art. 42 alin. (2) lit. c) din Constituția României57, nu
constituie muncă forțată „prestațiile impuse în situația creată de
calamități ori de alt pericol, precum și cele care fac parte din obligațiile
civile normale stabilite de lege” . În acest sens s -a apreciat că „obligația
de întreținere prevăzută de Noul Cod civil este o obligația civilă
considerată normală și care, în mod evident este stabilită de lege ; astfel,
împrejurarea că debitorul apt de muncă, ar putea fi obligat la muncă în
scopul obținerii mijloacelor necesare pentru asigurarea întreținerii și
implicit în scopul exercitării întreținerii este contrar voinței leguitorului.”58
De altfel, debitorul care nu realizează venituri din muncă ,
prestată în baza unui cont ract de muncă sau alt mijloc de realizare a
raporturilor de muncă, „nu este exonerat de răspunderea de a fi urmărit
pentru executarea obligațiilor lui civile, inclusiv obligația de întreținere,
acestea raportându -se la venitul minim net pe economie”. Atât timp cât
debitorul este apt de muncă, el nu poate fi exonnerat d obligația de a
contribui la cheltuielile de creștere, educare și învățătură ale copilului său

54 Emese Florian, op. cit ., p. 325; I. Nicolae, op. cit ., p. 324
55 Teodor Bodoașcă, Aurelia Drăghici, Ioan Puie, Iulian Maftei, op. cit ., p. 503
56 Manuela Elena Popescu, op. cit.
57 Art. 42 din Constituția României, cu denumirea marginală „ Interzicerea muncii forțate ”
58 Manuela Elena Popescu, op. cit .

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
34
minor. În practica noastră judiciară nu s -au identificat hotărâri ale
instanțelor judecătorești p rin care debitorul obligației legale de întreținere
să fie obligat la plata pensiei de întreținere , ținând cont de veniturile
viitoare obținute din munca pe care instanța l -ar fi obligat să o presteze.
Cel mult instanța și -a motivat hotărârile retinând că „părintele, apt de
muncă, care nu obține venituri din muncă, are o obligație de diligență de
a desfășura activități, chiar cu caracter ocazional, în scopul protejării
interesului superior al copilului.59
Dacă întreținerea este datorată copilu lui minor care are bunuri
ce pot fi valorificate, părinții care prin prestarea întreținerii și -ar primejdui
propria existență, nu vor fi obligați la plata acesteia, instanța de tutelă
dispunând în acest caz asigurarea întreținerii prin valorificarea bunuri lor
minorului, cu excepția celor care sunt de strictă necesitate, pe care
instanța le va aprecia de la caz la caz.
Potrivit art. 729 din N.C.P.C. vor putea fi urmărite pentru
executarea obligației de întreținere salariile și alte venituri per iodice,
pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum și alte sume ce
se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de
existență ale acestuia, până la jumătatea din venitul lunar net, pentru
sumele datorate cu titlu de pensie de întreținere sau alocație pentru
copii; vor putea fi urmărite și ajutoarele pentru incapacitate temporară de
muncă, compensația acordată salariaților în caz de desfacere a
contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziții legale,
precu m și sumele cuvenite șomerilor în condițiile legii, pentru sumele
datorate cu titlu de obligație de întreținere.
Nu vor putea fi luate în considerare sumele încasate
întâmplător, precum veniturile pentru efectuarea orelor suplimentare,
indemnizațiile de deplasare, transfer, diurna, sporul pentru condiții
deosebite de muncă, precum și cele cu destinație specială, cum sunt
bursele obținute în țară sau în străinătate. De asemenea, așa cum
precizează art. 729 alin. (7), nu pot fi urmărite pentru nici un fel de
datorii: alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutoarele pentru
îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz
de deces, bursele de studii acordate de stat, precum și alte asemenea
indemnizații cu destinație specială, stabilite potrivit legii.

59 Manuela Elena Popescu, op. cit .

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
35

2.2. Inexistența unei alte persoane obligate la întreținere înaintea sa,
potrivit ordinii legale
Această condiție rezultă din ordinea stabilită de lege în care se
datorează întreținerea, prevăzută de art. 519. Cel care datorează
întreținere trebuie să fie prima persoană obli gată, în ordinea stabilită de
lege. Potrivit prevederilor art. 522, când cel obligat primul la întreținere
nu are mijloacele îndestulătoare pentru a acoperi toate nevoile
creditorului , instanța de tutelă poate obliga persoanele care urmează în
ordinea lega lă, la completarea întreținerii.
Când o persoană este obligată să presteze întreținere mai
multor persoane, dar se află în imposibilitatea de a -și îndeplini această
obligație în același timp față de toate persoanele, instanța de tutelă,
ținând seama de nevoile fiecăruia dintre aceste persoane, poate hotărî
fie ca întreținerea să se plătească numai uneia dintre ele, fie ca
întreținerea să împartă între mai multe persoane sau toate persoanele
îndreptățite să o ceară.60

60 Art. 523 din N.C.C., cu denumirea marginală „Divizibilitatea întreținerii”

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
36

CAPITOLUL IV
STABILIREA ȘI EXECUTAREA OBLIGAȚIEI LEGALE DE
ÎNTREȚINERE

Obligația legală de întreținere se naște în momentul în care atât
creditorul, cât și debitorul îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.
Creditorul are dreptul la întreți nere atunci când se află în nevoie și nu se
poate întreține singur din munca sau din bunurile sale, ori acestea nu
sunt suficiente pentru a -i asigura acestuia existența. Debitorul este
obligat să dea întreținere creditorului atunci când cel din urmă îi so licită
aceasta, el fiind prima persoană obligată de lege la plata întreținerii în
ordinea stabilită de art. 519 C.C. și dispunând de mijloacele materiale
necesare.
Secțiunea 1. Obiectul și conținutul întreținerii
Întreținerea este datorată potrivit nevoii celui care o cere și prin
raportare la mijloacele celui care este obligat să acorde întreținerea.
Obligația de întreținere, potrivit art. 530 alin. (1), se acordă în natură, prin
asigurarea celor nec esare traiului, a cheltuielilor privind creșterea,
educarea și pregătirea profesională.
Prin urmare, întreținerea are ca obiect cele necesare traiului
creditorului, cum ar fi: alimente, locuință, medicamente, îmbrăcăminte,
iar în cazul copiil or minori și cheltuielile referitoare la creșterea, educarea
și pregătirea lor profesională.
Întreținerea poate fi constituită cu titlu oneros sau c u titlu gratuit.
Întreținere a contractuală poate fi încheiat ă pentru o anumită durată
determin ată sau pe toată durata vieții beneficiarului; ace asta se încheie
în formă autentică, sub sancțiunea nulității absoute. Dacă prin contract
nu s -a prevăzut durata întreținerii, întreținerea se va datora pe toată
durata vieții creditorului.61
Dacă î ntreținere a a fost valabil încheiat ă, atunci întreținătorul
are obligația de a efectua prestațiile necesare întreținerii și îngrijirii
creditorului. Aceste prestații formează conținutul obligației de întreținere

61 Art. 2254, art. 2255 Cod civil

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
37
și se execută în natură, d eoarece întreținerea creditorului presupune
asigurarea celor necesare traiului.62
Potrivit prevederilor art. 225763 alineatele (1) – (3), „debitorul
întreținerii datorează creditorului prestații stabilite în mod echitabil,
ținându -se seama de v aloarea capitalului și de condiția socială
anterioară a creditorului”. De asemenea, acesta este obligat să -i asigure
creditorului hrană, îmbrăcăminte și încălțăminte, menajul și folosința unei
locuințe corespunzătoare. „În cazul în care întreținerea are ca racter
viager sau atunci când creditorul decedează în cursul duratei
contractului, debitorul are obligația să îl înmormânteze”.
În temeiul principiului libertății contractuale, părțile pot avea
posibilitatea să limiteze sau să extindă prestațiile întreținerii și îngrijirii.
De exemplu, debitorul, cu acordul creditorului, se poate obliga să -i
asigure acestuia doar hrana, menajul și cele îngrijirii sănătății sau părțile
ar putea stipula în contract și alte prestații în natură, în funcție de nevoile
creditorului. În toate aceste cazuri, executarea obligației de întreținere se
va face în acord cu stipulațiile contractuale.64
Totuși, debitorul întreținerii „este obligat să efectueze și
prestațiile necesare întreținerii creditoru lui ivite în cursul duratei
contractului de întreținere, chiar dacă nu au fost stipulate expres în
contract, întrucât nevoile întreținutului sunt supuse schimbării în decursul
timpului, fiind imposibil de prevăzut la momentul încheierii contractului”.65
Secțiunea 2. Cuantumul întreținerii
Cuantumul întreținerii se stabilește potrivit cu nevoia celui care
o cere și de mijloacele celui care urmează să o plătească66. Alfel spus,
cuantumul întreținerii reprezintă expresia raportului dintre starea de
nevoie a creditorului și mijloacele debitorului. Întreținerea se poate stabili
sub forma unei sume fixe sau într -o cotă procentuală din venitul net lunar
al celui care datorează întreținerea.67
Cuantumul întreținerii este prevăzut de art. 529 alineatele (2) și
(3). Astfel întreținerea datorată de părinte se stabilește până la o pătrime
din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii sau

62 Ilie Urs, „Considerații referitoare la conținutul și întinderea obligației de întreținere reglementată de
Noul Cod civil”, în Revista Pandectele Române nr. 10 din data de 31 octombrie 2014, consultat în
baza de date www.idrept.ro la data de 13.04.2018
63 Art. 2257 Cod civil, cu denumirea marginală „ Întinderea obligației de întreținere ”
64 Ilie Urs, op. cit.
65 Idem
66 Art. 529 alin. (1) Cod civil
67 Art. 530 alin. (3) Cod civil

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
38
jumătate pentru 3 ori mai mulți copii. În schimb, dacă debitoru l obligației
datorează întreținere atât copiilor, cât și altor persoane, în același timp,
cuantumul acestor datorii cumulate nu poate depăși jumătate din venitul
său lunar net.
Atunci când pensia de întreținere se stabilește pentru mai mulți
copii, ea nu se va stabili global pentru toți copiii, ci se va stabili separat
pentru fiecare copil în parte, întrucât nevoile copiilor sunt diferite, ca și
datele până la care se datorează pensia de întreținere. Însă, în situația în
care nevoile copiilor sunt asemănătoare, se va putea fixa o sumă
globală.68 La stabilirea întreținerii se au în vedere totalitatea mijloacelor
patrimoniale ale debitorului și numai veniturile cu caracter permanent –
inclusiv compensațiile acordate în cazul desfacerii contractului individual
de muncă, venituri realizate din chirii, sporul pentru vechimea în muncă,
indemnizația de conducere, ajutorul pentru incapacitate temporară de
muncă, pensia, spor de risc, spor de fidelitate etc., nu și cele cu caracte r
sporadic, cum ar fi: ven ituri acordate pentru efectuarea orelor
suplimentare, indemnizațiile de deplasare, de transfer, diurna, sporul
pentru condiții deosebite de muncă, ajutorul pentru îngrijirea copilului
bolnav, ajutorul de maternitate, ajutorul de deces și altele asemenea.
Când întreținerea este datorată fostului soț, aceasta poate fi
stabilită până la o pătrime din venitul lunar net al celuilalt soț obligat la
plata acesteia.
În cazul moștenitorului sau moștenitorilor persoanei, care a fost
obliga tă la întreținerea unui minor sau i -a acordat acestuia întreținere
fără a avea obligația legală, legea nu stabilește care este cuantumul
obligației datorate de acesta/aceștia minorului, art. 518 alin. (1)
specificând doar că aceste persoane sunt ținute să dea întreținere
minorului numai în măsura valorii bunurilor moștenite.
În situația minorului care are un venit propriu dar acesta nu este
îndestulător, părinții au obligația de a -i asigura condițiile necesare
creșterii, educării și pregătiri i sale profesionale, adică au numai obligația
de a completa întreținerea necesară minorului.69
În schimb, în cazul copilului major aflat în continuarea studiilor,
la stabilirea obligației de întreținere trebuie să se țină seama și de
cuantumu l bursei pe care acesta o primește.
La stabilirea cuantumului întreținerii datorate copiilor trebuie să
se țină seama de mijloacele materiale ale ambilor părinți, întrucât aceștia

68 Alexandru Bacaci, Viorica Claudia Dumitrache, Cristina Codruța Hageanu, op. cit ., p. 298
69 Art. 499 din N.C.C., alin. (2), având denumirea marginală „ Obligația de întreținere ”

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
39
sunt obligați de lege să dea întreținere, în solidar, copiilor lor, dar și de
învoiala dintre aceștia cu privire la contribuția fiecăruia dintre ei la
creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a copiilor,
numai dacă prin aceasta nu se nesecotesc drepturile copiilor. De
asemenea, este valabilă, numai dacă instanța de judecată își dă acordul
în acest sens, învoiala prin care unul dintre părinți este scutit temporar
de contribuție sau este obligat la o contribuție mai mică, dacă celălalt
părinte este în măsură a asigura singur întreținerea copilului.
Dacă părțile nu se învoiesc asupra unui element privitor la
stabilirea și executarea obligației legale de întreținere, instanța de tutelă
va fi cea care va hotărî în această privință, în funcție de fiecare caz în
parte.70
În temeiul art. 531 alin. (1), instanța de tutelă poate mări sau
micșora pensia de întreținere ori poate ordona încetarea acesteia, în
funcție de împrejurările cauzei (dacă se schimbă mijloacele celui care
prestează întreținerea sau se schimb ă starea de nevoie a creditorului
obligației). Modificarea obligației de întreținere poate intervini și datorită
faptului că debitorul este obligat să acorde întreținere mai multor
persoane în același timp.
La stabilirea mijloacelor materiale ale debitorului se va ține
seama nu numai de veniturile proprii cu caracter permanent pe care
acesta le realizează sau de bunurile pe care le deține, ci se vor avea în
vedere și sarcinile cărora trebuie să le facă față, dacă trebuie să dea
întreținere mai multor persoane în același timp, de cheltuielile impuse
pentru nevoile personale, astfel încât debitorul să nu rămână fără
mijloacele necesare pentru a -și asigura propria existență. Nu vor fi avute
în vedere veniturile și bunurile soțului persoanei obliga te la plata
întreținerii, descendenților sau ascendenților săi ori ale altor persoane
care locuiesc cu acesta.

Secțiunea 3. Modalitățile de executare
Modalitățile de executare sunt prevăzute de art. 530 care
stipulează următoar ele:
„(1) Obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor
necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și
pregătire profesională.

70 Oana Ghiță, Rox ana Gabriela Albăstroiu, op. cit., p. 203

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
40
(2) Dacă obligația de întreținere nu se execu tă de bunăvoie, în natură,
instanța de tutelă poate dispune executarea ei prin plata unei pensii de
întreținere, stabilită în bani.
(3) Pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau
într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează
întreținere.”
Ca regulă generală, obligația de întreținere se execută în
natură, asigurând creditorului cele necesare traiului (hrană,
îmbrăcăminte, locuință, medicamente etc), iar în cazul minorului și
cheltuielile privind creșterea, educare a și pregătirea sa profesională.
Însă, în situația în care creditorul nu -și execută obligațiile de bunăvoie,
instanța de tutelă va dispune executarea ei prin echivalent, adică prin
stabil irea unei pensii de întreținere, aceasta constituind excepția.
Obligația de întreținere este prin natura ei cu executare
succesivă, prin prestații periodice, mod de executare care asigură
satisfacerea permanentă a nevoilor persoanei care solicită această
obligație.71
În privința întreținerii copil ului care locuiește doar cu unul dintre
părinți, părintele la care locuiește copilul execută obligația de întreținere
în natură, iar celălalt părinte va presta întreținerea tot în natură, iar în
cazul unui refuz, întreținerea se va presta sub forma plății unei sume de
bani. Întreținerea datorată de părinte se stabilește până la un anumit
cuantum, în funcție de numărul copiilor care vor beneficia de aceasta.72
Dacă părintele la care locuiește copilul (părintele rezident) nu își
execută obligația de întreținere în natură față de copil, sancțiunea ce s -ar
putea aplica în această situație ar fi decăderea din drepturile părintești.
În ceea ce privește stabilirea prestării obligației de întreținere de către
părintele care nu locuiește cu copilul (părintele nerezident) , dacă acesta
nu solicită ca instanța să dispună obligarea la executarea întreținerii în
natură, instanța va stabili plata întreținerii sub forma unei sume de bani.
Însă dacă părintele nerezident solicită aplicarea regulii executării în
natură, instanța trebuie să dea preferință acestei modalități de executare
a întreținerii. Există posibilitatea ca, pe parcursul prestării întreținerii unul
dintre părinți să considere că i -ar fi mai favorabilă o altă modalitate de
executare a obligației; p rin urmare, dacă acesta și -a îndeplinit cu bună –
credință obligația, el ar trebui să fie îndreptățit să obțină schimbarea
modului de executare a obligației de întreținere, dacă prin aceasta nu se

71 Maria Banciu, Adrian Alexandru Banciu, op. cit ., p. 191
72 Gabriela Cristina Frențiu, op. cit ., p. 669

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
41
aduce atingere interesului superior al copilului. În situația în care pensia
plătibilă în bani a fost stabilită ca sancțiune pentru neexecutarea
obligației în natură, această schimbare nu este posibilă.73
Executarea în natură a obligației de întreținere prezintă unele
avantaje:74
– această modalitate de executare este în directă legătură cu autoritatea
părintească în comun; presupune o strânsă colaborare între părinți, o
echilibrare a rolului acestora în viața, creșterea și educarea copilului;
– determină conștientizarea de către fiecare dintre părinți a nevoilor
copilului lor și a rolului lor de părinți în viața copilului;
– părinții continuă, ca și înainte de divorț, să ofere copilului cele necesare
traiului;
– această modalitate de executare este mult mai benefică, față de orice
altă modalitate, în ceea ce privește implicarea efectivă a părinților în
viața copilului, dar și a colaborării dintre părinți.
Procentul legal datorat se raportează la veniturile nete lunare
realizate de debitor, cu caracter de continuitate. Stabilirea pensiei de
întreținere sub forma unei sume fixe sau în cotă procentuală se
realizează de instanța de tutelă, de la caz la caz, în funcție de
circumstanțele fiecărei cauze în parte, ținând seama de interesul
superior al minorului în favoarea căruia se stabilește întreți nerea.
Instanța va avea în vedere care dintre care dintre aceste două forme
legale de stabilire a pensiei de întreținere este mai favorabilă în fiecare
cauză și de natură a atenua pe cât posibil divergențele dintre părți.75
Nu se poate stabili o cotă procentuală ca pensie de întreținere
în cazul în care debitorul nu lucrează, lucrează periodic sau este salariat
al mai multor unități economice.
Pensia de întreținere se plătește în rate periodice, la termenele
convenite de părți sau , în lipsa acestora, la termenele convenite de
instanța de tutelă. În situația în care creditorul întreținerii a decedat în
perioada corespunzătoare unei rate, întreținerea este datorată integral
pentru perioada respectivă.
De asemenea, părți le pot conveni sau, dacă sunt motive
întemeiate, instanța de judecată poate hotărî ca întreținerea să se
execute prin plata anticipată a unei sume globale care să asigure nevoile

73 Cătălin Orovniceanu, „Executarea în natură a obligației legale de întreținere” din 8 mai 2013,
consultată la https://www.juridice.ro/505932/ obligatia -de-intretinere -obligatie -sarcina -fiecaruia -dintre –
parinti.html
74 Idem
75 Gabriela Cristina Frențiu, op. c it., p. 670

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
42
de întreținere ale creditorului pentru o perioadă mai lungă, dacă debitorul
dispune de mijloacele necesare acoperirii acestei obligații. Din
prevederile art. 1498 rezultă că sunt în sarcina debitorului cheltuielile
pentru executarea întreținerii.
Indiferent de modalitatea de executare , obligația de întreținere
presupune asigurarea celor necesare traiului de zi cu zi a creditorului, iar
în cazul copiilor minori și asigurarea cheltuielilor privind educarea,
învățătura, creșterea și pregătirea profesională.
Dacă debitorul și creditorul au stabilit un anumit loc, întreținerea
va fi executată în acel loc, iar în lipsa unei asemenea convenții,
întreținerea se execută la domiciliul creditorului, dacă constă în plata
unei sume de bani. Dacă executarea întreținerii constă în asigurarea
unei lucuințe, executa rea va avea loc acolo unde este situată locuința.76
Neîndeplinirea cu rea -credință, de către debitor, a obligației de
întreținere prevăzute de lege sau neplata cu rea -credință timp de 3 luni
a pensiei de întreținere stabilită pe cale judecăto rească, constituie
infracțiunea de abandon de familie, prevăzută de art. 378 din Codul
Penal, care se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă. Același art. mai precizează că „Acțiunea penală se pune în
mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Fapta nu se
pedepsește dacă, înainte de terminarea urmăririi penale, inculpatul își
îndeplinește obligațiile”.

Secțiunea 4. Modificarea, încetarea și plata pensiei de întreținere
Modificarea și încetarea pensiei de înt reținere este prevăzută în
art. 531 care precizează , la alin. (1), că dacă se ivește o schimbare în
ceea ce privește mijloacele debitorului și nevoia creditorului, în funcție de
împrejurări, instanța de tutelă poate dispune mărirea ori micșorarea
pensiei d e întreținere sau poate hotărî încetarea plății acesteia. Potrivit
alin. (2), pensia de întreținere care este stabilită într -o sumă fixă se
îndexează trimestrial, în funcție de rata inflației.
Nivelul pensiei de întreținere trebuie adaptat în permanență
fluctuațiilor patrimoniale ale persoanelor interesate, putând fi majorat
atunci când resursele materiale ale debitorului cresc sau micșorat atunci
când nevoile creditorului se estompează ori când sarcinile debitorului
sporesc. Astfel, în practica judiciară77 s-a reținut că „ potrivit art. 31 din

76 Teodor Bodoașcă, Aurelia Drăghici, Ioan Puie, Iulian Maftei, op. cit ., p. 555
77 Sențință civilă nr. 58 din data de 15.01.2014 privind majorarea pensiei de întreținere, Judecătoria
Botoșani

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
43
Legea nr. 272/2004 " Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea
copiilor lor; e xercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești
trebuie să aibă în vedere interesul superior al cop ilului și să asigure
bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea
acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea
creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa
legală și admini strarea patrimoniului său . Odată cu creșterea minorilor
cresc proporțional și necesitățile acestora, cheltuielile mai mari fiind
necesare atât pentru școală, cât și pentru necesitățile curente.”
În situația în care creditorul întreținerii are un comportament
necorespunzător față de debitor, instanța va putea dispune, ca o
sancțiune pentru creditor, încetarea plății întreținerii de către debitor.
Întrucât îndexarea pensiei de întreținere operează de drept, în
cazul în care debitor ul refuză să plătească de bunăvoie pensia îndexată,
creditorul poate solicita instanței de judecată obligarea debitorului la
plata acesteia.
Potrivit N.C.P.C., atunci când creditorul vrea să se adreseze
instanței cu o c erere în care pretinde majorarea cuantumului obligației de
întreținere, el va putea opta între mai multe instanțe deopotrivă
competente78. Regula principală, așa cum prevede art. 107 din N.C.P.C.,
este aceea că cererea îndreptată împotriva debitorului se introduce la
instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul acesta
(debitorul). Însă același cod prin articolul 113 prevede o competență
teritorială alternativă care îi permite creditorului reclamant să se
adreseze instanței în a cărei circumscripție domiciliaz ă cu o cerere
privind obligația legală de întreținere îndreptată împotriva debitorului. De
asemenea, „ cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil
în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de
instanța în a cărei ci rcumscripție teritorială își are domiciliul sau
reședința persoana ocrotită”.79 De altfel, atât creditorul cât și debitorul
pot sesiza instanța de tutelă cu o cerere privind modificarea cuantumului
obligației de întreținere.
De asemenea, acțiunea în materia întreținerii poate fi introdusă
și de procuror, căruia Codul de procedură civilă îi conferă această
posibilitate prin art. 92 care prevede în cuprinsul său faptul că procurorul
poate porni orice acțiune civilă „ori de câte ori este nece sar pentru
apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor

78 Art. 116 N.C.P.C. cu denumirea marginală „ Alegerea instanței ”
79 Alin.(1) al art. 114 din N.C.P.C. cu denumirea marginală „ Cereri în materie de tutelă și familie ”

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
44
puse sub interdicție și ale dispăruților, precum și în alte cazuri expres
prevăzute de lege”.
Cererile privitoare la întreținere se pot introduce atât pe cale
principală, cât și pe cale accesorie; dacă cererea este accesorie,
instanța competentă să o soluționeze se va determina în funcție de
cererea principală.
Calitatea procesuală a ctivă în materia obligației legale de
întreținere o are, de regulă, creditorul întreținerii. Dacă acesta este minor
cu vârsta de până la 14 ani, acțiunea va fi introdusă în numele minorului,
de reprezentantul legal al acestuia; minorul care are vârsta cup rinsă între
14 și 18 ani, poate introduce singur acțiunea, cu asistarea ocrotitorului
legal. În acțiunile privind reducerea sau sistarea întreținerii, calitatea
procesuală activă o are debitorul întreținerii.
Potrivit prevederilor art. 2821 din vechiul Cod de procedură civilă
teza I, hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile privind
pensii de întreținere introduse pe cale principală nu sunt supuse apelului.
Prin urmare, aceste cereri vor putea fi supuse, în cazul unei căi de atac,
doar recursului. Aceste hotărâri nu se bucură de autoritate absolută de
lucru judecat, ci doar de autoritate relativă, întrucât se pot modifica
cauzele care au determinat pronunțarea acestora, modificări care constă
în majorarea sau micșorarea cuantu mului întreținerii, prin mărirea
veniturilor sau bunurilor debitorului ori diminuarea nevoilor creditorului.
Dispozițiile art. 531 privind modificarea și încetarea pensiei de
întreținere se vor aplica și pensiilor de întreținere stabilite pr in hotărâri
judecătorești anterior intrării în vigoare a noului Cod civil.80
Plata pensiei de întreținere încetează atunci când dispar
împrejurările care a u determinat stabilirea ei . Cauzele de stingere a
obligației de întreținere se împart în cauze generale și cauze speciale81:
a) Cauzele generale de stingere a obligației de întreținere sunt:
– dispariția stării de nevoie a creditorului întreținerii – starea de nevoie a
creditorului este prevăzut ă în art. 524 NCC , care stipulează faptul că are
drept de întreținere doar cel care se află în nevoie; prin urmare, dacă
starea de nevoie a creditorului încetează, va înceta și obligația de plată a
întreținerii de către debitor, întrucât dispare împrejurarea care a
determinat stabilirea întreținerii ;

80 Gabriela Cristina Frențiu, op. cit ., p. 674
81 Oana Ghiță, Roxana Gabriela Albăstroiu , op. cit ., p. 204 -205; Ioana Nicolae, op. cit ., p. 327;
Mugurel Marius Oprescu, Mihaela Adriana Oprescu, Marius Șcheaua, op. cit ., p. 490

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
45
– debitorul obligației nu mai dispune de mijloacele îndestulătoare pentru
a presta întreținerea 82 – când se stabilește plata întreținerii în sarcina
debitorului, se vor avea în vedere toate mijloacele materiale ale acestuia,
venituri și bunuri și posibilitățile de realizare a acestora; în situația în care
debitorul rămâne fără aceste mijloace (nu mai realizează venituri, nu mai
deține bunuri) și se află în imposibilitatea de a mai presta întreținerea, se
va dispune stingerea sau încetarea a plății. Această situație poate
prezenta caracter temporar, dacă debitorul va dispune din nou de
mijloacele necesa re pentru a presta întreținerea, sau poate prezenta
caracter absolut în următoarea situație: debitorul se află în caz de boală
care îl împiedică să m ai realizeze venituri din muncă pe viitor și bunurile
pe care le deține nu sunt îndestulătoare pentru a realiza plata întreținerii;
– decesul creditorului sau al debitorului obligației de întreținere – astfel,
așa cum prevede art. 514 alin. (2), dreptul la întreținere se stinge „prin
moartea debitorului sau a creditorului” dacă lege nu se prevede altfel. O
excepție de la această situație este art. 518 alin. (1), care stipulează că
moștenitorii perso anei obligate la întreținere sau care a dat benevol
întreținere unui minor, sunt ținuți să dea întreținere acestui minor, în
măsura bunurilor moștenite, dacă părinții acestuia sunt decedați,
dispăruți sau sunt în nevoie, până când minorul va împlini 18 ani ;
– săvârșirea de către creditor a unor fapte grave împotriva debitorului –
această cauză este cuprinsă în alin. (1) al art. 526 în care se
menționează că nu va putea pretinde întreținere sau nu va mai putea
pretinde în continuare plata întreținerii, credi torul care se face vinovat de
fapte grave, contrare legii sau bunelor moravuri, față de debitor.
b) Cauze speciale de stingere a obligației de întreținere:
– pierderea de către beneficiar a calității care i -a conferit vocație la
întreținere – este cazul co pilului care a împlinit vârsta de 18 ani sau
vârsta de 26 de ani care reprezintă vârsta maximă până la care copilul
poate cere de la părinți întreținere, numai dacă se află în continuarea
studiilor; cazul minorului care se căsătorește înainte de 18 ani; cazul în
care unul dintre foștii soți, care are drept de întreținere de la celălalt fost
soț, se recăsătorește și pierde acest drept ;
– încetarea dreptului la întreținere a fostului soț din a cărui culpă
exclusivă a fost pronunțat divorțul, prin împlinirea termenului de un an de
la desfacerea căsătoriei83;

82 Art. 527 alin. (1) Cod civil
83 Art. 389 alin. (4) Cod civil

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
46
– minorul care a beneficiat de întreținerea primită de la o altă persoană
decât părinții săi firești sau adoptivi, după îmlinirea vârstei de 18 ani nu
se mai poate bucura de dreptul de a cere întreținere decât dacă se află
în continuarea studiilor, fără a depăși vârsta de 26 ani84;
– în cazul obligației subsidiare prevăzută la art. 522, stabilită în sarcina
unei alte persoane decât cea obligată prioritar potrivit ordinii stabilite de
lege, se va stinge ori de câte ori persoana obligată prioritar devine aptă
să o execute ;
– obligația de întreținere a soțului care a contribuit la întreținerea copilului
celuilalt soț, față de acel copil, încetează când acesta devine major sau
în cazul în care părinții firești d ispăruți reapar ori nu mai sunt în nevoie –
această cauză este prevăzută de art. 517 alin. (1) Codul civil;
– obligația de întreținere dintre soți încetează în momentul desfacerii,
constatării nulității sau anulării căsătoriei , în condițiile art. 389 alin.(1) ;
– încetarea adopției – este cazul în care la încetarea adopției, persoana
adoptată nu va mai putea primi întreținere de la adoptatori; în această
situație, fostul adoptat va fii în drept să ceară întreținere de la părinții săi
firești sau de la soțul său.
În ceea ce privește data de la care se datorează întreținerea,
art. 532 menționează următoarele:
(1) „Pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în
judecată. ” – Regula este că pensia se acordă pentru viitor întrucât scopul
urmărit este de a satisface nevoile curente ale creditorului, prezumându –
se că până la moment ul introducerii cererii acesta nu s -a aflat în nevoie .
Majorarea sau micșorarea cuantumului oblig ației de întreținere operează
de la data introducerii cererii de chemare în judecată .
(2) „Cu toate acestea, pensia poate fi acordată și pentru o perioadă
anterioară, dacă introducerea cererii de chemare în judecată a fost
întârziată din culpa debitorului” . – Prin excepție, pensia poate fi acordată
și pentru trecut, în situația în care introducerea cererii de chemare în
judecată a fost întârziată de conduita culpabilă a debitorului. În această
situație , acordarea și pentru trecut a pensiei are caracterul un ei sancțiuni
pentru debitor.
Articolul 533 prevede o serie de modalități de plată a pensiei de
întreținere, astfel:
– pensia de întreținere se plătește în rate periodice, la termenele
convenite de părți sau la termenele stabilite de instanț a de judecată;

84 Art. 499 alin. (3) Cod civil

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
47
– întreținerea se datorează în întregime pentru perioada corespunzătoare
unei rate, chiar dacă creditorul întreținerii a decedat în această perioadă;
– părțile pot conveni, sau dacă sunt motive temeinice, instanța de tutelă
poate hotărî a în treținerea să se execute prin plata unei sume globale a
care să acopere nevoile de întreținere ale creditorului pentru întreaga
perioadă pentru care se datorează întreținerea sau pentru o perioadă
mai îndelungată, în măsura în care debitorul întreținerii d ispune de
mijloace îndestulătoare pentru a acoperi această sumă.
Regula conform căreia pensia de întreținere se plătește în rate
periodice , indiferent de forma sa de executare – în natură sau prin plata
sumei de bani, este menită să asigure traiul de zi cu zi a creditorului
obligației și, așa cum precizează unii autori , în practica judecătorească a
zilelor noastre pensia de întreținere se achită lunar.85
În situația pensiei de întreținere care este stabi lită în sumă fixă,
ea poate fi plătită anticipat, dar, ulterior acestei plăți, creditorul nu va fi
îndreptățit și la beneficiul diferenței dintre sumele achitate și cele
cuvenite ca urmare a indexării sumei fixe cu rata inflației, întrucât primind
plata an ticipată, el nu mai suportă riscul devalorizării monetare.86

Secțiunea 5. Restituirea întreținerii nedatorate
Restituirea întreținerii nedatorate este prevăzută în Codul civil la
art. 534, ultimul articol din titlul V privind „Obligația de întreținere”. Potrivit
acestui articol, „dacă, din orice motiv, se dovedește că întreținerea
prestată, de bunăvoie sau ca urma re a unei hotărâri judecătorești, nu era
datorată, cel care a executat obligația poate să ceară restituirea de la cel
care a primit -o sau de la cel care avea în realitate obligația de să o
presteze, în acest din urmă caz, pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză”.
În doctrină87 au fost identificate ca și ipoteze în care obligația de
întreținere era n edatorată, următoarele:
– cazul în care, în realitate, creditorul nu îndeplinea condițiile pentru a
obține întreținere – aceste condiții stabilite d e lege în sarcina creditorului
pentru a putea beneficia de întreținere sunt: starea de nevoie, neputința
de a se întreține din munca sau bunurile proprii, să aibă un
comportament conform cu regulile de conviețuire socială. Prin urmare,

85 Marieta Avram, op. cit., p. 522
86 Gabriela Cristina Frențiu, op. cit ., p. 675
87 Ioana Nicolae, op. cit ., p. 327

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
48
dacă creditorul nu s e află în una din aceste condiții, el nu este în drept să
primească întreținere;
– cazul în care creditorul are drept ul la întreținere, dar aceasta nu este
prestată de debitorul căruia îi revine obligația corelativă, ci de altă
persoană – în această situa ție, cel care a prestat întreținerea poate să
ceară restituirea sumei plătite de la cel care a primit -o sau de la cel care
era de drept obligat la plata întreținerii, pe motivul îmbogățirii fără justă
cauză a adevăratului deb itor, întrucât, așa cum precize ază art. 1341 alin.
(1), „cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire” , iar potrivit
art.1347 alin. (2), „cel care s -a îmbogățit este obligat la restituire” dar
numai în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană .
Indiferent de modul în care a fost prestată întreținerea – în
natură sau prin echivalent, benevol sau ca urmare a unei hotărâri
judecătorești, cel care a prestat -o poate solicita restituirea acesteia. Se
prezumă, până la proba contrară, că pl ata s -a făcut cu intenția de a
stinge o datorie proprie.88 Astfel, cel care a prestat întreținerea trebuie să
facă dovada că prestația sa este nedatorată.
Când restituirea se solicită creditorului, temeiul restituirii îl
constituie plata nedat orată, iar atunci când restituirea este solicitată de la
cel care era obligat legal la plata acesteia, temeiul restituirii este
îmbogățirea fără justă cauză.
Din prevederile art. 1342 rezultă că dacă creditorul a fost de
bună -credință la pri mirea întreținerii, restituirea nu va putea fi dispusă
decât atunci când, în urma plății, creditorul „a lăsat să se împlinească
termenul de prescripție ori s -a lipsit, în orice mod, de titlul său de creanță
sau a renunțat la garanțiile creanței”. În aceast ă situație, cel care a plătit
întreținerea, fără a o datora, are drept de regres împotriva adevăratului
debitor.
Din interpretarea articolelor 1347 și 1348, reiese faptul că
restituirea nu se datorează decât dacă îmbogățirea subzistă la momen tul
sesizării instanței. De asemenea, cererea de restituire nu poate fi admisă
dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acțiune pentru a obține suma pe
care a plătit -o fără drept.
Competența de soluționare a acțiunii privind restituirea
întreținerii revine instanței de tutelă de la domiciliul creditorului sau al
adevăratului debitor al întreținerii.

88 Art. 1347 alin. (3)

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
49

CAPITOLUL V
COMPETENȚA ÎN MATERIA OBLIGAȚIEI DE ÎNTREȚINERE.
RĂSPUNDEREA JURIDICĂ PENTRU NEEXECUTAREA OBLIGAȚIEI
DE ÎNTREȚINERE

Secțiunea 1. Competența instanței de tutelă în materia obligației de
întreținere
Aspectele ce privesc stabilirea, modificarea și încetarea
întreținerii sunt de competența ins tanței de tutelă și de familie, după cum
este specificat în art. 265 Cod civil.89
Pensia de întreținere se poate solicita fie pe cale principală, fie
pe cale acceso rie. Dacă pensia este promovată printr -o cerere
principală, competența în această situație aparține judecătoriei, ca
instanță de drept comun. În schimb, dacă pensia de întreținere este
solicitată pe cale incidentă , adică atașată unei alte acțiuni, cum ar fi, de
exemplu, acțiunea de divorț, acțiunea de nulitate sau de anulare a
căsătoriei, acțiune în contestație de filiație și altele asemenea, instanța
competentă se va determina în această situație în funcție de cererea
principală.90
Ca regulă generală, sub aspect teritorial, așa cum este prevăzut
în art. 107 din Codul de procedură civilă, competența aparține instanței
de la domiciliul sau sediul pârâtului . Dacă domiciliul sau sediul pârâtului
sunt necunoscute, cererea se va introduce la instanța în a cărei
circumscripție se află reședința acestuia, iar dacă nici reședința nu este
cunoscută, atunci reclamantul va putea introduce cererea la instanța de
la domiciliul său.
Art. 116 din același cod îi conferă posibilitatea reclamantului de
a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente. Așadar,
reclamantul va putea alege între instanța de la domiciliul pârâtului și
insta nța de la domiciliul său91.

89 Astfel, potrivit art. 265, cu denumirea marginală „ Instanța competentă ”, „Toate măsurile date prin
prezenta carte – Despre familie – în competența instanței judecătorești, toate litigiile privind aplicarea
dispozițiilor prezentei cărți, precum și măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de
competența instanței de tutelă.”
90 Dan Lupașcu, Cristiana Mihaela Crăci unescu, op. cit ., pp. 462 -463
91 Art. 113, Cod procedură civilă, cu denumirea marginală „ Competența teritorială alternativă ”, alin.(1)
„În afară de instanțele prevăzute la art. 107 -112, mai sunt competente:
2. instanța în a cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligația
de întreținere, inclusiv cele privind alocațiile de stat pentru copii.”

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
50
Referitor la competența teritorială a instanțelor de judecată, se
încadrează aici și decizia nr. 2446/2015 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, Secția I civilă, pronunțată în ședință publică în data de 30
octom brie 201592, care constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul
Judecătoriei Galați la data de 19 noiembrie 2014, sub nr.
23640/233/2014, reclamanta Z.L.L., domiciliată în Galați, str. D., nr. 83,
jud. Galați, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Z.B.D., domiciliat în sat
U., comuna Unțeni, jud. Botoșani, stabilirea locuinței minorei Z.A.M. la
domiciliul său, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere și
obligarea acestuia să-și dea consimțământul la în tocmirea pașaportului
minorei pentru ca reclamanta să poată ieși din țară cu acea sta. În
motivare, reclamanta a arătat că din căsătoria încheiată cu pârâtul la
Botoșani, la data de 17 august 2010, a rezultat minora Z.A.M., care s -a
născut în Italia la 20 septembrie 2010, unde părțile au locuit o perioadă
de timp. Ulterior, din cauza neînțelegerilor, părțile au decis să divorțeze.
Prin sentința civilă nr. 5838 din 29 mai 2015, Judecătoria
Galați a admis excepția necompet enței teritoriale și a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani,
precizând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 107 C. proc. civ.,
potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în
a cărei circumscripție își are domiciliul pârâtu l, dacă legea nu prevede
altfel și potrivit dispozițiilor H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea
circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, cu
modificările ulterioare, comuna Unțeni, lo calitatea unde domiciliază
pârâtul, se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei Botoșani.
Instanța (Jud. G.) a apreciat că, în cazul cererilor de chemare în judecată
având ca obiect principal stabilire a locuinței unui minor, nu se prevede o
competență teritorială alternativă.
Prin sentința nr. 7869 din 15 septembrie 2015, Judecătoria
Botoșani a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați și,
constatând ivit conflictul negativ de competență , a înaintat dosarul ÎCCJ
pentru soluționarea acestuia, reținând că potrivit art. 106 alin.(1) C.civ.
ocrotirea minorului se realizează prin părinți, prin instituirea tutelei, prin
darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială
anume prevăzute de lege. Instanța (Jud. B.) a reținut și incidența în

92 Preluată de pe site -ul web al Înaltei Curți de Casație și Justiție: http:/ /www.scj.ro

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
51
cauză a prevederilor art. 76 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare
a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. conform cărora judecătoriile,
tribunalele sau tribunalele specializate pentru minori și familie vor
îndeplini rolul de instanțe de tutelă sau de familie, având competența
stabilită potrivit C. civ. și C. proc. civ. și a constatat că, potrivit
dispozițiilor art. 114 C. proc. civ. cererile pr ivind ocrotirea persoanei fizice
date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se
soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are
domiciliul sau reședința persoana ocrotită. Prin urmare, textul menționat
instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de tutelă
în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana
ocrotită. Reținând că, în speță, domiciliul persoanei ocrotite este în
municipi ul Galați, jud. Galați, Judecătoria Botoșani a apreciat că
Judecătoria Galați este competentă să soluționeze litigiul.
Conflictul negativ de competență a fost înregistrat pe rolul ÎCCJ
la dat a de 12 octombrie 2015, fiind fixat termen pentru s oluționare Ia 30
octombrie 2015, car e examinând conflictul constată că în cauză sunt
incidente dispo zițiile art. 114 C. proc. civ., care reprezintă o dispoziție
specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea
instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domic iliul s au
reședința persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generală
stipulată în art. 107 din acest act normativ. În speță, persoana ocrotită
este minora Z.A.M., în intere sul căreia reclamanta a promovat cererea
de chemare în judecată. Din m otivarea acesteia rezultă că minora
locuiește cu reclamanta în Galați, str. D. nr. 83, jud. Galați, astfel încât,
în aplicarea prevederilor legale anterior menționate, instanța de tutelă
competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Galați. Pentru
considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc.
civ.93, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în
favoarea Judecătoriei Galați.
Potrivit Codului civil, sunt de competența materială a ins tanței
de tutelă, spre exemplu, următoarele cereri:94
– obligarea persoanelor prevăzute de lege de a da întreținere și obligarea
persoanelor în ordinea prevăzută de art. 519 de a completa întreținerea;

93 Art. 135, având denumirea marginală „ Soluționarea conflictului de competență ”, alin.(4), prevede
următoarele: „Instanța competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de cinsiliu, fără citarea
părților, printr -o hotărâre definitivă.”
94 Teodor Bodoașcă, Aurelia Drăghici, Ioan Puie, Iulian Maftei, op. cit. , p. 467

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
52
– încuviințarea de a valorifica bunurile pe care le are copilul pentru
întreținerea acestuia;
– mărirea sau micșorarea pensiei de întreținere, precum și încetarea
plății acesteia;
– executarea întreținerii prin plata anticipată a unei sume globale sau
restituirea întreținerii nedatorate, precum și altele as emenea.
În principiu, instanța este sesizată prin introducerea cererii de
chemare în judecată, personal sau prin reprezentant, de cel îndrituit la
întreținere. De la regula că instanța nu se sesizează din oficiu există
unele excepții, instan ța judecătorească fiind obligată să se pronunțe
asupra contribuției părinților la întreținerea copiilor minori în următoarele
cazuri, cu titlu de exemplu: în cazul pronunțării divorțului, la constatarea
nulității sau la anularea căsătoriei, la stabilirea f iliației.95
Calitatea pr ocesuală poate fi de două tipuri: calitate procesuală
activă – ce aparține părții litigante care introduce cererea de chemare în
judecată și calitate procesuală pasivă – ce aparține părții chemate în
judecată.
Astfel, în materia întreținerii, calitatea procesuală activă o are ,
de regulă, creditorul întreținerii , însă în cazul acțiunilor privind sistarea
sau reducerea întreținerii, calitatea procesuală activă o are debitorul
întreținerii. De asemenea, Codul de procedură civilă96 recunoaște
procurorului posibilitatea de a putea introduce orice acțiune civilă , deci și
în acțiunile ce au ca obiect întreținerea, „ori de câte ori este necesar
pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale
persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, precum și în alte
cazuri expres prevăzute de lege”.
Calitatea procesuală pasivă aparține debitorului întreținerii, când
acțiunea este introdusă de creditor. În schimb, în acțiunile introduse de
debitorul întreținerii în cazul sistării sau a reducerii plății întreținerii, va
avea calitate procesuală pasivă creditorul întreținerii.
În materia întreținerii se pot administra orice mijloace de probă
prevăzute de le ge. Potrivit art. 499 alin. (4) din Codul civil, în cazul în
care părinții nu se înțeleg în privința întinderii obligației de întreținere, a
felului și a modalităților de executare, precum și stabilirea contribuției

95 Dan Lupașcu, Cristiana Mihaela Crăciunescu, op. cit ., p. 463
96 Art. 92, având denumirea marginală „ Modalități de participare ”, regăsindu -se în cadrul Cap. III
„Participarea Ministerului Public în procesul civil ” al Titlului II „ Participanții la procesul civil ”, Cartea I ce
cuprinde „ Dispoziții generale ” ale Codului de procedură civilă

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
53
fiecăruia dintre ei, acestea se vor stab ili de către instanța de tutelă pe
baza raportului de anchetă psihosocială.
Hotărârile pronunțate de instanța de tutelă în materia întreținerii,
prezintă următoarele caracteristici97:
– spre deosebire de vechea reglementare98, în prezent aceste hotărâri
pot constitui obiectul unei căi de atac a apelului, nu și căii extraordinare
de atac a recursului, după cum se specifică în Codul de procedură civilă
în cuprinsul art. 483 alin. (2), adică „nu sunt supuse recursului hotărârile
pronunțate în cerer ile date de Codul civil în competența instanței de
tutelă și familie ”;
– autoritatea de lucru judecat nu este absolută, ci relativă; aceasta se
explică prin faptul că, ori de câte ori se modifică împrejurările care au
determinat instanța să pronunțe o hotă râre în orice cauză privind
întreținerea, instanța va putea la cerere să pronunțe o nouă hotărâre ce
va avea ca obiect mărirea, micșorarea sau încetarea plății întreținerii.
Art. 448 alin. (1) pct. 4 din N.C.P.C. stabilește că „Hotărârile
primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect: …rente ori
sume datorate cu titlu de obligație de întreținere sau alocație pentru
copii, precum și pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale.”
Codul de procedură civilă dispune că pot fi urmărite salariile și
alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale,
precum și alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate
asigurării mijloacelor de existență ale acestui a, până la jumătate din
venitul net lunar, pentru sumele datorate cu titlu de obligație de
întreținere sau alocație pentru copii. De asemenea, „dacă sunt mai multe
urmăriri asupra aceleiași sume, urmărirea nu poate depăși jumătate din
venitul net lunar al debitorului, indiferent de natura creanțelor, în afară de
cazul în care legea prevede altfel”. Dacă aceste venituri sau alte sume
ce se plătesc periodic debitorului, venituri care sunt destinate asigurării
mijloacelor de existență ale acestuia, sunt mai mi ci decât cuantumul
salariului minim net pe economie pot fi urmărite numai asupra părții ce
depășește jumătate din acest cuantum.99
De altfel, din interpretarea alin. (4) și (5) ale art. 729 noul Cod
de procedură civilă reiese faptul că ajutoar ele pentru incapacitate
temporară de muncă, compensația acordată în cazul desfacerii

97 Cristian Mareș, op. cit. , p. 482
98 În vechea reglementare, hotărârile judecătorești pronunțate în această materie puteau fi atacat e
numai cu recurs, ele neputând fi supuse apelului.
99 Art. 729 alin. (1) – (3), având denumirea marginală „ Limitele urmăririi veniturilor bănești ”

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
54
contractului individual de muncă, precum și sumele ce se cuvin
șomerilor, potrivit legii, pot fi urmărite pentru sumele datorate cu titlu de
obligație legală de întreținer e în limita a jumătate din cuantumul
acestora.
În schimb, nu vor putea fi urmărite pentru nici un fel de datorii,
alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea
copilului bolnav și ajutoarele de maternitate, c ele acordate în caz de
deces ori bursele de studii acordate de stat, diurnele și alte asemenea
indemnizații cu destinație specială.100
Astfel, în cazul debitorului obligat la plata întreținerii, pe lângă
bunurile enumerate mai sus, nu sunt sup use urmăririi silite:101
a) bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului și
familiei sale și obiectele de cult, dacă nu sunt mai multe de același fel;
b) obiectele indispensabile persoanelor cu handicap și cele destinate
îngrijirii bolnavilor – dacă debitorul se află în una din aceste situații;
c) alimentele necesare debitorului și familiei sale pentru o perioadă de 3
luni, iar în cazul în care debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura,
alimentele necesare până la noua recoltă, prec um și animalele destinate
obținerii mi jloacelor de subzistență, furajele necesare pentru hrana
animalelor și semințele pentru cultura pământului ;
d) combustibilul necesar debitorului și familiei sale socotit pentru 3 luni
de iarnă;
e) scrisori, fotografii, tablouri personale sau de familie ale debitorului;
f) alte bunuri declarate neurmăribile în condițiile prevăzute de lege.
În cazul bunurilor mobile care fac obiectul unei diviziuni a
patrimoniului afectate exercițiului unei profesii autorizate, potrivit art. 728
alin.(1), „ nu pot fi urmărite decât de către creditorii ale căror creanțe s –
au născut în legătură cu exercitarea profesiei respective”. Dacă însă
aceste bunuri nu sunt afectate unui patrimoniu profe sional individual, ci
servesc la exercitarea ocupației sau debitorului persoană fizică, ele „pot
fi supuse urmării silite numai dacă nu există alte bunuri urmăribile și
numai pentru obligații de întreținere” ori altor creanțe asupra mobilelor.

100 Art. 729 alin. (7)
101 Art. 727 , cu denumirea marginală „ Bunurile neurmăribile ”

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
55

Secțiunea 2. Medierea litigiilor din materia obligației legale de
întreținere
Procedura medierii aduce la suprafață complexitatea
conflictului, a litigiului dedus judecății și a intereselor reale ale părților. Nu
toate conflictele pot fi rezolva te, dar cele mai multe pot fi gestionate, iar
„cultura medierii și a celorlalte mijloace de soluționare amiabilă a
conflictelor înseamnă a dezvolta calitățile, aptitudinile necesare pentru o
bună gestionare a conflictel or, în sensul soluționării lor. Gesti unea
conflictului presupune prevenirea escaladării și a evoluției sale. În
evoluția conflictului, litigiul este practic conflictul escaladat și etichetat din
punct de vedere juridic, dedus judecății unei instanțe judecătorești sau
arbitrale. ”102
În doctrină103 se precizează că „în centrul conceptului de
soluționare amiabilă a conflictelor stă ideea de negociere pe baza
intereselor pe care părțile le au într -o relație de orice natură” – de
exemplu, cele de familie, de muncă, de afaceri, precum și faptul că
această negociere presupune „un proces de comunicare”. Negocierea se
prezintă sub două forme:
– negociere d irectă – atunci când părțile parcurg procesul fără a apela la
ajutorul unor terțe persoane; fac excepție de la aceasta asistarea părților
de către avocați;
– negociere facilitată – aceasta înseamnă că părțile, fiind sau nu asistate
de un avocat, recurg la ajutorul unei terțe persoane independente, neutre
și imparțiale, care are ca și rol organizarea și structurarea procesului de
negociere, ajutând astfel părțile litigante să realizeze un acord.
Medierea este o negociere facilitată ce presupune prezența
mediatorului, ca și o terță persoană independentă, neutră și imparțială.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 192/2006104, „medierea reprezintă o
madalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă cu ajutorul unei
terțe persoane spe cializate în calitate de mediator, în condiții de
neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ
al părților. Medierea se bazează pe încrederea pe care părțile o acordă
mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele și să le

102 Marieta Avram, op. cit ., p. 537
103 Idem , p. 537
104 Legea nr. 192/2006 din 16 mai 2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator,
actualizată, republicată cu modificările și completările ulterioare

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
56
sprijine pentru soluționarea conflictului, prin obținerea unei soluții
reciproc convenabile, eficiente și durabile”.
În temeiul art. 227 din noul Cod de procedură civilă, judecătorul
va încerca împăcarea pă rților pe tot cursul procesului, dându -le
îndrumările necesare; în acest sens, judecătorul le va invita părțile să
participe la o ședință de informare cu privire la avantajele folosirii
procedurii de mediere, iar atunci când va considera necesar în vederea
soluționării litigiului pe cale amiabilă, judecătorul va recomanda părților
să recurgă la mediere. După informare, părțile vor decide dacă acceptă
sau nu soluționarea litigiului pe calea medierii și vor trebui să prezinte
instanței procesul -verbal întocmi t de mediator cu privire la rezultatul
ședinței de informare. În situația în care părțile au încercat soluționarea
litigiului prin mediere anterior introducerii acțiunii, nu vor mai trebui să
participe la ședința de informare.
În cazul neconformării reclamantului asupra recomandării
judecătorului de a participa la ședința de informare, Legea 192/2006
pune în sarcina instanței de judecată posibilitatea respingerii cererii de
chemare ca inadmisibilă.
Obligativitatea părților de a participa la ședința de informare
privind avantajele medierii , inclusiv după declanșarea unui proces în fața
instanțelor competente, în vederea soluționării pe această cale a
conflictelor din materie civilă, de familie, precum și în alte materii
prevăzute de lege, este prevăzută și de art. 2 alin. (1) din Legea medi erii.
Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum
sunt cele privind statutul unei persoane sau orice alte drepturi de care
părțile nu pot dispune prin convenție ori prin orice alt mod admis de lege
în acest sen s. În orice convenție ce privește drepturi asupra cărora
părțile pot dispune, acestea pot să introducă clauză de mediere, a cărei
validitate este independentă de validitatea contractului din care face
parte.105 În temeiul art. 64 din Legea medierii, pot fi r ezolvate prin
procedura medierii „neînțelegerile dintre soți privitoare la continuarea
căsătoriei, partajul bunurilor comune, exercitarea drepturilor părintești,
stabilirea domiciliului copiilor, contribuția părinților la întreținerea copiilor”,
precum și alte neînțelegeri care apar între soți cu privire la drepturi de
care pot dispune în condițiile legii.
Medierea se bazează pe cooperarea părților și utilizarea de
către mediator a unor metode și tehnici specifice bazate pe comunicare

105 Art. 2 alin. (4) – (5) din Legea nr. 192/2006

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
57
și negoc iere, care trebuie să servească intereselor și obiectivelor
urmărite de părți. Mediatorul nu poate impune părților o soluție cu privire
la conflictul în cauză, dar poate aju ta părțile să ajungă la o înțelegere .106
Mediatorul are obligația de a veghea ca rezultatul medierii să nu
contravină interesului superior al copilului, să îi încurajeze pe părinți să
se concentreze asupra nevoilor copilului, asupra creșterii și dezvoltării
acestuia. Dacă, pe parcursul medierii, mediatorul ia cunoștință de
existența unor fapte ce pun în pericol creșterea sau dezvoltarea normală
a copilului ori prejudiciază grav interesul superior al acestuia, este obligat
să sesizeze autoritatea competentă.107
În condițiile Legii medierii, contractul de mediere se încheie între
mediator și părți, în formă scrisă, sub sancțiunea nulității absolute. De
regulă, medierea se desfășoară la sediul mediatorului, însă, atunci când
este cazul, se poate desfășura și în alte locuri convenite de mediator și
părți. De asemenea, părțile au dreptul de a fi asistate pe parcursul
medierii de avocați sau de alte persoane. Susținerile făcute pe parcursul
medierii au caracter confidențial.
În cazul în care conflictul a fost dedus judecății, soluționarea
acestuia prin med iere poate avea loc fie la inițiativa părților, fie la
propunerea oricăreia dintre părți, fie la recomandarea instanței, cu privire
la drepturi asupra cărora părțile pot dispune. În această situație
medierea poate avea ca obiect soluționarea litigiului în tot sau ăn parte.
Pentru desfășurarea procedurii de mediere, judecarea cauzei va fi
suspendată la cererea părților. Cursu l termenului perimării este
suspendat pe durata desfășurării procedurii de mediere, dar nu mai mult
de 3 luni de la data semnării contractului de mediere. Dacă litigiul se
rezolvă pe calea medierii, la cererea părților instanța poate pronunța o
hotărâre pri n care să constate învoiala acestora.108

Secțiunea 3. Răspunderea juridică pentru neexecutarea obligației
legale de întreținere
Potrivit art. 1349 alin. (1) – (2) din noul Cod civ., „orice persoană
are îndatorirea să respecte re gulile de conduită pe care legea sau
obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori
inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

106 Marieta Avram, op. cit ., p. 545
107 Teodor Bodoașcă, Aurelia Drăghică, Ioan Puie, Iulian Maftei, op. cit ., p. 468
108 Marieta Avram, op. cit ., pp. 467 -468

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
58
Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de
toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.
În opinia unor autori109, „ în situația în care neexecutarea sau
executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligației legale de
întreținere provoacă creditorului un prejudiciu , nimic nu se opune să fie
angajată răspunderea civilă delictuală a debitorului , fiind vorba în acest
caz de o răspundere civilă delictuală subiectivă pentru fapta proprie”.
Obligația de întreținere este imperativ prevăzută de lege, în
sensul că este o îndatorire de tip special, reglementată de legiuitor în
scop de ocrotire, ce se impune cât timp creditorul se află în nevoie
neputându -se întreține din munca sau din bunurile sale, după cum se
specifică în art. 524 noul Cod civil.
Inadmisibilitatea renunțării la întreținere este reglementată în
mod expres de art. 515 NCC , astfel că „ nimeni nu poate să renunțe
pentru viitor la dreptul său la întreținere” . Renunțarea la dreptul de
întreținere ar însemna, în condițiile în care subzist ența creditorului s -ar
realiza numai în baza valorificării acestui drept, să se renunțe la dreptul
de a trăi . Se consideră în această situație că obligația de întreținere este
o problemă de ordine publică. Titularul dreptului la întreținere nu poate
renunț a la aceasta înainte de a se fi dispus obligarea prin hotărâre
judecătorească. Dacă s -ar face totuși o astfel de renunțare, ea este nulă
datorită caracterului de ordine publică a obligației legale de întreținere.110
Codul civil interzice renunțarea la întreținere pentru viitor, ceea
ce ar însemna că, per a contrario , renunțarea la întreținere pentru trecut
este valabilă. Primirea ulterioară a întreținerii neexecutată la timp
contravine scopului pentru ca re a fost instituită, deoarece se presupune
că, pe de o parte, cât timp întreținerea nu a fost solicitată cel îndreptățit
nu s-a aflat în nevoie, iar pe de altă parte, se prezumă că numai de la
data de la care se solicită întreținerea debitorul este pus în întârziere,
astfel cum se specific ă și la art. 532 alin.(1) N.C.C . „pensia de întreținere
se datorează numai de la data cererii de chemare în judecată”. Totuși,
alin. (2) al aceluiași articol instituie o excepție de la această regulă: „cu
toate acestea, p ensia poate fi acordată și pentru o perioadă anterioară,
dacă introducerea cererii de chemare în judacată a fost întârziată din
culpa debitorului”. Ceea ce definește cel mai bine caracterul imperativ al
întreținerii este faptul că legiuitorul prevede în ca zul neindeplinirii

109 Teodor Bodoașcă, Aurelia Drăghici, Ioan Puie, Iulian Maftei, op. cit ., p. 470
110 Mihaela Berindei, „Caracterul imperativ al obligației legale de întreținere. Unele consecințe în
dreptul penal”, în Revista Universul Juridic, nr. 8/2017 din 16 august 2017

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
59
acesteia, pe lângă sancțiunile deordin civil și sancțiuni de ordin penal.
Pentru a exista infracțiunea de abandon de familie, trebuie ca debitorul
să se facă vinovat de neîndeplinirea acestei obligații, cu rea -credință.
Existența raportu lui juridic de familie constituie un elemen t esențial al
infracțiunii de abandon de familie, în lipsa căruia nu ar putea fi concepută
această infracțiune.111
Infracțiunea de abandon de familie este prevăzută de art. 378
din noul Codul penal. A stfel, potrivit alin. (1), „săvârșirea de către
persoana care are obligația legală de întreținere, față de cel îndreptățit la
întreținere, a uneia dintre următoarele fapte:
a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându -l la suferințe
fizice sa u morale;
b) neîndeplinirea, cu rea -credință, a obligației de întreținere prevăzute
de lege;
c) neplata, cu rea -credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere
stabilite pe cale judecătorească,
se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu a mendă”.
Fapta nu se pedepsește dacă, înainte de terminarea urmăririi
penale, inculpatul își îndeplinește obligațiile. Răspunderea penală se
pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar
împăcarea părților înlătură răspunderea penală. Termenul de 3 luni fixat
de legiuitor pentru neplata pensiei de întreținere trebuie să fie succesiv,
fără întrerupere.
Ipotezele prevăzute de art. 378 alin. (1) literele b) și c) privesc
nemijlocit executarea obligației legale de întreținere. Întrucât se pune
condiția ca făptuitorul, în cauză debitorul întreținerii, să acționeze cu rea –
credință , pentru existe nța infracțiunii de abandon de familie în formele
prevăzute la literele b) și c), faptele trebuie săvârșite cu intenție directă.
Reaua -credință presupune conștientizarea de cel în cauză că
nesocotește un drept al altei persoane, împrejurarea care exclude
posibilitatea săvârșirii faptei cu intenție indirectă sau din culpă.112

111 Mihaela Berindei, op. cit.
112 Alexandru Bacaci, Viorica Claudia Dumitrache, Cris tina Codruța Hageanu, op. cit., p. 343

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
60

CAPITOLUL VI
DISPOZIȚII DE DREPT INTERNAȚIONAL PRIVAT CU PRIVIRE LA
OBLIGAȚIA DE ÎNTREȚINERE

Dreptul internațional privat român , la fel ca și cel al celorlalte
state membre ale Uniunii Europene, a trecut prin transformări radicale ca
urmare a procesului de "europenizare" a acestei materii, pe de -o parte
prin acte legislative adoptate direct la nivelul Uniunii Europene care au
instaurat concepte juridice autonome și, pe de altă parte, prin
jurisprudența tot mai extinsă a Curții de Justiție a Uniunii Europene care
asigură interpretarea unitară a respectivelor concepte. O arie tot mai
largă a dreptului internațional privat român își are sursa direct în
regulamentele europene .113
În condițiile art. 2612 din Codul civil, „legea aplicabilă obligației
de întreținere se determină potrivit reglementărilor dreptului Uniunii
Europene”.

Secțiunea 1. Convenția de la New York privind obținerea pensiei de
întreținere în străinătate, din 20 iunie 1956
România a ratificat Convenția privind obținerea pensiei de
întreț inere în străinătate, încheiată la New York la data de 20 iunie 1956 ,
aceasta intrând în vigoar e în România la data de 19 martie 1991.
Această Convenție are ca obiect să faciliteze unei persoane –
denumită creditor, ce se găsește pe teritoriul uneia dintre părțile
contractante, obținerea pensiei de întreținere la care pretinde că are
drreptul din partea unei persoane, denumită debitor, care se află pe
teritoriul altui stat parte la Convenție. Căile juridice prevăzute de
prezenta convenție completează, fără a înlocui, orice alte căi juridice
existente în dreptul intern sau în dreptul in ternațional.114
În acest scop, fiecare stat parte la convenție, are obligația de a
desemna una sau mai multe autorități administrative sau juridice care vor
exercita pe teritoriul său funcțiile de autorități transmițătoare . De

113 Gheorghe Buta, „ Câteva aspecte privind impactul dreptului Uniunii Europene asupra dreptului
internațional privat român” , în Revista Universul Juridic nr. 8/2017 din 1 august 2017
114 Art. 1 din Convenție, având denumirea marginală „ Obiectul convenției ”

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
61
asemenea, trebui e să desemneze și un organism public sau privat care
va exercita pe teritoriul său funcțiile de instituție intermediară .115 În țara
noastră, ca autoritate transmițătoare, Guvernul României a desemnat
Ministerul Justiției, iar ca instituție intermediară, Baroul de Avocați
București.116 Art. 6 din prezenta convenție îi atribuie instituției
intermediare următoarele funcții:
– acționează în limitele puterilor conferite de creditor;
– ia în numele creditorului toate măsurile potrivite pentru asigurarea
obținerii pensiei de întreținere;
– încheie tranzacții, intentează și susține acțiuni privind pensia de
întreținere, face demersuri pentru executare oricărei hotărâri, ordonanțe
sau orice alt act judiciar;
– ține la curent autoritatea transmițătoare cu acțiunile și demersurile
efectuate, iar atunci când nu poate acționa, comunică motivele și
transmite dosarul autorității transmițătoare .
În situația în care creditorul se află pe teritoriul unei părți
contractante și debitorul în jurisdicția altei părți contractante , creditorul
poate adresa o cerere, în vederea obținerii pensiei de întreținere, unei
autorități transmițătoare a statului un de se află. Cererea trebuie să fie
însoțită de toate documentele pertinente și, dacă este cazul, de o
procură care autorizează instituția întermediară să acționeze în numele
creditorului. Autoritatea transmițătoare ia toate măsurile necesare pentru
ca cerințele legii statului instituției intermediare să fie respectate și va
trimite dosarul instituției intermediare desemnată de statul debitorului, în
afară de cazul în care consideră cererea creditorului ca fiind de rea –
credință. Înainte de tri miterea dosarului autoritatea transmițătoare trebuie
să se asigure că datele sunt corecte și în forma cuvenită. Totodată, ea
poate comunica instituției intermediare opinia sa asupra temeiniciei
cererii și să recomande ca creditorul să beneficiezende asiste nță
judiciară și de scutire de cheltuieli.117
În cazul în care legea celor două părți contractante interesate
admite comisii rogatorii, se vor aplica dispozițiile art. 7, astfel:
– instanța sesizată cu acțiunea de pensie de întreținere va putea, pentru
procurarea de acte sau alte probe, să ceară efectuarea unei comisii
rogatorii fie instanței competente a celeilalte părți, fie oricărei autorități

115 Art. 2 din Convenție, având denumirea marginală „ Desemnarea instituțiilor ”
116 Teodor Bodoașcă, Aurelia Drăghici, Ioan Puie, Iulian Maftei, op. cit ., p. 556
117 Art. 3 și art. 4 din Convenție

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
62
sau instituții desemnate de partea contractantă, unde urmează să se
efectueze comisia;
– pentru ca părțile să poată asista sau să fie reprezentate, autoritatea
solicitată este obligată să informeze , asupra datei și locului efectuării
comisiei, autoritatea transmițătoare, instituția interme diară și debitorul;
– comisia rogatorie trebuie să fie formată într -un termen de 4 luni de la
primirea cererii d e către autoritatea solicitată; efectuarea comisiei
rogatorii poate fi refuzată doar în următoarele situații: dacă nu se poate
stabili autenticitatea documentului sau dacă partea contractantă pe
teritoriul căreia comisia ar urma să fie îndeplinită o consideră de natură
să aducă atingere suveranității sau securității sale.
În condițiile art. 8 din prezenta convenție, dispoziț iile acesteia
sunt aplicabile și cererilor de modificarea a hotărârilor judecătorești date
în materia obligației legale de întreținere.
O cauză privind interpretarea Convenției de la New York pentru
obținerea pensiei de întreținere este Hotăr ârea din Cauza Dinu împotriva
României și Franței.118 La originea cauzei se află o cerere îndreptată de
reclamanta C. Dinu împotriva României și Franței , care a sesizat Curtea
la data de 20 ianuarie 2002 în temeiul art. 34 din Convenția Europeană a
Drepturil or Omului.
În fapt: prin sențința din 7 iulie 1992 Judecătoria Brașov l -a
condamnat pe N.C. soțul reclamantei, de naționalitate română, aflat în
Franța, să plătească o pensie alimentară de 2.000 ROL pe lună în
favoarea lui C., copilul lor mi nor; printr -o altă sențință din 14 ianuarie
1993 pensia a fost majorată la 3.150 ROL pe lună. La 24 iunie 1994 Jud.
Brașov pronunță divorțul dintre părți și stabilește în sarcina pârâtului
plata unei pensii alimentare de 1.000 franci francezi (FRF) pe lună fiului
său. În urma apelului, Curtea de Apel Brașov stabilește pensia la 800
FRF pe lună; la data de 22 aprilie 1997 Tribunalul Brașov respinge
cererea de reducere a pensiei formulată de pârât.
La data de 25 mai 1993, susținând că pârâtul refuză să achite
pensia, reclamanta a început procedura prevăzută de Convenția de la
New York, conform căreia instituția intermediară – în speță ministerul
francez al afacerilor externe, asistă cre ditorul pensiei de întreținere în
recuperarea lor prin intrermediul autorității expeditoare – în speță
ministerul român al justiției. Au urmat un schimb de scrisori între cele
două ministere și reclamantă, ministerul francez constatând că pârâtul

118 Hotărârea din 4 noiembrie 2008 în cauza Dinu împotriva României și Franței, publicată în Monitorul
Oficial nr. 867 din 11 decembrie 2009

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
63
plătea cu regularitate pensia. Prin Adresa din 20 iulie 1995 reclamanta a
solicitat asistența ministerului român pentru a obține plata pensiei
alimentare pentru perioada iunie 1994 – februarie 1995; adresa a fost
trimisă ministerului francez însoțită de copia hotăr ârii de divorț. Au urmat
un alt schimb de scrisori, în urma cărora ministerul francez a constatat
situația sumelor neplătite, reclamanta a informat ministerul român despre
adoptare a Deciziei din 22 aprilie 1997 prin care s -a stabilit pensia
alimentară de 8 00 FRF pe lună, reclamantei i s -a solicitat de către
ministerul francez să precizeze cu privire la ce hotărâre judecătorească
solicită pronunțarea exequaturului și să trimită dovada citării lui N.C. în
dosarul în care s -a pronunțat decizia anterioară, prec um și dovada
comunicării către parte a acestei decizii, aceste documente fiind trimise
de către ministerul român către cel francez la data de 9 februarie 1998.
În cursul anilor 2000 și 2001 reclamanta i -a solicitat în mai multe
rânduri minist erului român să intervină pe lângă omologul său pentru a
face să înainteze procedura de exequatur119. La data de 7 ianuarie
2003, Tribunalul de Mare Instanță Bethune i -a acordat reclamantei ajutor
jurisdicțional , iar prin ordinul din 30 aprilie 2004 a admis cererea de
exequatur a hotărilor judecătorești pronunțate în procedura de divorț, a
Deciziei din 3 mai 1997 și din 22 aprilie 1997, astfel fiind începute
măsurile de executare silită împotriva pârâtului. În urma deciziei
pronunțate de judecător, părțile a u făcut apel la Curtea de Apel Douai
care a constat că datoria a fost stinsă și a admis cererea pârâtului de
încetare a sechestrului.
În drept: guvernul român consideră că singura obligație ce le
revenea autorităților române în temeiul Convenției de la New York era să
transmită documentele ministerului francez, ceea ce au și făcut.
Guvernul francez consideră că procedura nu s -a putut desfășura din timp
util din cauza doc umentelor lipsă din dosar, ce erau necesare pentru
începerea procedurii. Reclamanta consideră că autoritățile române nu
și-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau în temeiul Convenției și anume
de a o asista în executarea hotărârilor, iar autoritățile fr anceze au dat
dovadă de neglijență tratându -i dosarul cu superficialitate, tot astfel,
neîndeplinindu -și obligațiile ce le revin în temeiul Convenției.
Curtea apreciază că, în spe ță, cele două state, prin intermediul
organelor lor, nu au depu s toate eforturile necesare pentru a asigura

119 Exequatur = procedură în cadrul căreia se verifică îndeplinirea condițiilor de regularitate a
hotărârilor judecătore ști provenite dintr -un alt stat, spre a se încuviința executarea si lită a acestora în
țara noastră, definiție preluată de pe site -ul: https://legeaz.net/dictionar -juridic/exequatur

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
64
executarea cu celeritate a hotărârilor judecătorești favorabile
reclamantei, încălcând astfel art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană120.
Curtea apreciază că reclamanta a suferit un prejudiciu moral, în special
din cauza frustrării provocate de încetineala executării silite în speță. Prin
urmare, Curtea hotărăște ca statul român să plătească reclamantei în
termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a acestei hotărâri suma de
6.000 euro pentru prejudiciul moral și 1.500 euro cu titlu de cheltuieli de
judecată; în același termen îi revine și statului francez de a plăti
reclamantei suma de 10.000 euro pentru prejudiciul moral și 1.500 euro
pentru cheltuielile de judecată.

Secțiunea 2 . Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18
decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea
și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de
întreținere
Acest act reglementează cererile în materie de obligații de
întreținere transfrontaliere care decurg din relațiile de familie, de rudenie,
de căsătorie sau alianță.
În temeiul art. 3 din prezentul Regulament, sunt competente a
se pronunța în materie de obligații de întreținere următoa rele instanțe:
– instanța judecătorească de la locul reședinței obișnuite a pârâtului sau
a creditorului;
– instanța judecătorească competentă să se pronunțe într -o acțiune
privind starea persoanei (de exemplu, în cazul divorțului) sau autoritatea
părintea scă, atunci când cererea cu privire la o obligație de întreținere
este accesorie respectivei acțiuni, cu excepția cazurilor în care
competența se întemeiază numai pe cetățenia uneia dintre părți.
Este competentă instanța dintr -o țară a Uniuni i Europene în fața
căreia se înfățișează pârâtul, cu excepția cazului în care pârâtul îi
contestă competența.121
Din interpretarea art. 4, reiese faptul că părțile pot conveni, în
anumite condiții, asupra instanței sau instanțelor competente ale unei țări
din Uniunea Europeană pentru a le soluționa litigiul născut sau care s -ar

120 Art. 6 alin (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu denumi rea marginală „ Dreptul la
un proces echitabil ”, prevede că: „Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod
echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită
de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra
temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.”
121 Art. 5 din Regulament

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
65
putea naște între ele în materie de întreținere, cu excepția cazului în care
litigiul privește obligația de întreținere pentru copiii cu vârsta sub 18 ani.
Convenția de alegere a legii aplicabile este acordul de voință
prin care părțile desemnează legea aplicabilă raportului juridic cu
element de extraneitate sau prin care modifică legea aleasă . Convenția
de alegere a legii aplicabile este una dintre formele de expresie ale
autonomiei de voință în raporturile cu element străin. Procesul civil
internațional cunoaște alegerea forului, adică acordul care are ca obiect
desemnarea de către părți a jur isdicției competente. Dispozițiile
procesual -civile din noua reglementare prevăd că, în materia obligației
legale de întreținere, părțile au prerogativa de a desemna jurisdicția
competentă să judece litigiul cu element de extraneitate. 122
În condițiile art. 8 din Regulament, c ât timp creditorul continuă
să își aibă reședința în statul membru în care s-a pronunțat hotărârea
privind obligația de întreținere, debitorul nu poate să inițieze o procedură
de modificare a acesteia într -un alt stat membru, cu excepția
următoarelor situații:
– dacă părțile litigante au convenit cu privire la competența instanței;
– dacă creditorul acceptă ca litigiul să fie soluționat de o altă instanță;
– dacă autoritatea competentă din statul contractant de origine la
Convenția de la Haga din 2007 nu poate sau refuză să își exercite
competența pentru a modifica hotărârea sau a pronunța altă hotărâre;
– dacă hotărârea deja pronunțată nu poate fi recunoscută sau executarea
nu poate fi încuviințată în statul membru în c are se intenționează
introducerea unei acțiuni privind modificarea hotărârii în cauză sau
obținerea unei noi hotărâri.
Potrivit art. 10, „în momentul în care o instanță judecătorească
dintr-un stat membru este sesizată într -o cauză cu privire la care nu este
competentă în condițiile prezentului regulament, această își declină din
oficiu competența”. Dacă o acțiune având același obiect și aceeași
cauză , între aceleași părți, este introdusă înaintea unor instanțe din țări
diferite ale Uniunii Eu ropene, competența va reveni primei instanțe
sesizate.123
În temeiul art. 15, „Legea aplicabilă obligațiilor de întreținere se
stabilește în conformitate cu Protocolul de la Haga din 23 noiembrie
2007 privind legea aplicabilă obligațiilor de întreținere în statele membre

122 Călina Jugastru, „ Convenția de alegere a legii aplicabile – construcție spe cifică raporturilor de drept
privat cu element de extraneitate ”, în Revista Universul Juridic nr. 11/2016 din 28 noiembrie 2016
123 Art. 12 din Regulament, cu denumirea marginală „ Litispendență ”

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
66
care au obligații în temeiul actului respectiv”. Acest Protocol determină
legea aplicabilă obligațiilor de întreținere care decurg dintr -o relație de
familie, rudenie, căsătorie sau alianță, inclusiv obligația de întreținere
față de un copil, indiferent de starea civilă a părinților124. Aceasta
presupune că dispozițiile Protocolului se aplică doar pentru stabilirea
legii aplicabile obligației de întreținere, fără să aducă atingere legii
aplicabile relației de familie din care rezultă ob ligația de întreținere.125
Conform acestor dispoziții, obligațiilor de întreținere li se aplică
legea statului în care creditorul își are reședința obișnuită, cu excepția
cazurilor în care protocolul dispune altfel. În cazul unei schimbări a
reședinței obișnuite a creditorului, legea statul ui în care se află noua sa
reședință obișnuită se aplică din momentul în care intervine
schimbarea.126
Scopul acestui Protocol este de a armoniza normele în cazul
conflictului de legi, constituind un act de aplicare universală, fiind incident
și în situația în care legea aplicabilă este cea a unui stat necontractant.
Normele Protocolului indică doar legea aplicabilă obligației de întreținere,
nu și legea din care decurge întreținerea, respectiv normele de dreptul
familiei, acestea fiind cuprin se în normele interne ale fiecărui stat.127
Art. 8 din Protocol lasă la latitudinea părților desemnarea legii
aplicabile obligației de întreținere, putând alege între:
– legea oricărui stat a cărei cetățenie o are una dintre părți sau legea
statului reședinței obișnuite a oricărei părți la data desemnării;
– legea desemnată de părți ca fiind aplicabilă sau legea care se aplică în
fapt regimului de proprietate al bunurilor lor ori divorțului sau separării
legale a părților.
Acordul trebuie să fie încheiat în scris sau înregistrat pe orice
suport și semnat de ambele părți. Aceste prevederi nu se aplică cu
privire la o persoană sub vârsta de optsprezece ani sau la un adult care,
din cauza unei deficiențe sau a unei insuficiențe a c apacităților
personale, nu își poate apăra interesele , precum și în situația în care
aplicarea legii alese ar avea consecințe incorecte s -au inechitabile
pentru oricare dintre părți.
În ceea ce privește recunoașterea, forța executorie și
executarea hotărârilor în materia obligațiilor de întreținere există distincții

124 Art. 1 alin. (1) din Protocol
125 Nicoleta Diaconu, „Legea aplicabilă obligației de întreținere cu element străin”, în Analele
Universității „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Seria Științe Juridice, nr. 1/2012
126 Idem
127 Ioana Nicolae, op. cit ., p. 345

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
67
după cum hotărârile sunt pronunțate într -un stat membru care are
obligații în temeiul Protocolului de la Haga din 2007 sau nu.128
Astfel, în condițiile art. 17 din Regulament, o hotărâre
pronunțată într -un stat membru care are obligații în temeiul Protocolului,
este recunoscută în alt stat membru fără a fi necesar să se recurgă la
nicio procedură și fără a fi posibilă contestarea recunoașterii sale și este
executorie în orice stat membru, fără a fi necesară încuviințarea
executării. Cu toate acestea, pârâtul care nu s -a înfățișat în instanța din
statul membru, are drepptul de a formula o cale de atac împotriva
hotărârii judecătorești pronunțate în fața instanței judecătorești
competente din statul membru în cazul în care:
– nu i-a fost comunicat actul de sesizare a instanței sau un act echivalent
în timp util sau să se fi putut apăra;
– a fost împiedicat să conteste crea nța de întreținere din motive de forță
majoră sau din cauza unor circumstanțe extraordinare, fără culpa sa.
Pârâtul are la dispoziție un termen de 45 de zile pentru a formula calea
de atac. Dacă calea de atac este rspinsă, hotărârea rămâne valabilă, iar
dacă această cale va fi admisă, hotărârea va deveni nulă.129
În condițiile art. 23 din Regulament, o hotărâre pronunțată într –
un stat membru care nu are obligații în temeiul Protocolului de la Haga,
este recunoscută în alte state membre fără a fi necesar să se recurgă la
o procedură specială. O hotărâre nu este recunoscută dacă:
– recunoașterea este vădit contrară ordinii publice a statului membru în
care se solicită recunoașterea;
– dacă actul de sesizare al instanței sau un act echivalent nu a f ost
comunicat pârâtului care nu s -a înfățișat în timp util și nici nu s -a putut
apăra, dacă pârâtul nu a introdus o acțiune împotriva hotărârii atunci
când avut posibilitatea să o facă;
– este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată între aceleași părți î n statul
membru în care s -a solicitat recunoașterea;
– este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior într -un alt stat
membru s -au un stat terț într -un litigiu între aceleași părți, având același
obiect și aceeași cauză , această hotărâre fiind recu noscută în statul în
care s -a solicitat recunoașterea.
Potrivit prevederilor art. 46 din regulament, poate fi acoradată
asistență judiciară gratuită în cazul cererilor care privesc o hotărâre
referitoare la obligațiile de întreținere ce decurg dintr -o relație părinte –

128 Ioana Nicolae, op. cit., pp. 346 -347
129 Art. 19 din Regulament

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
68
copil pentru persoanele cu vâ rsta de până la 21 de ani, dacă aceste
cereri sunt formulate prin intermediul autorităților centrale.
Art. 49 stabilește că fiecare stat membru trebuie să desemneze
o autoritate centrală care să acorde asistență părților pentru stabilirea și
recuperarea unei creanțe de întreținere. Autoritățile centrale trasmit și
primesc cererile prevăzute de prezentul regulament și iau tooate
măsurile care se impun pentru a iniția și facilita intentarea acțiunilor
necesare. În România acest rol este îndeplin it de Direcția de Drept
Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției.

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
69

Concluzii
Obligația de întreținere este îndatorirea impusă de lege unei
persoane – debitorul, de a asigura altei persoane – creditorului, mijloacele
necesare traiului atât din punct de vedere material, cât și din punct de
vedere spiritual.
Obligația legală de întreținere există numai între persoanele
anume prevăzute de lege – între soți și foști soți, între părinți și copii, frați
și surori, rudele în linie dreaptă, rudele rezultate din adopție . Pentru a se
datora această obligație, trebu ie îndeplinite condițiile prevăzute de lege
atât în sarcina creditorului (cerința stării de nevoie și cerința neputinței
creditorului de a se întreține din munca sau din bunurile sale, precum și
cerința unei comportări conforme cu regulile de conviețuire s ocială), cât
și în sarcina debitorului (existența mijloacelor de plată sau a posibilităților
de a dobândi aceste mijloace și in existența unei alte persoane obligate la
plata întreținerii înaintea sa).
Obligația legală de întreținere este o ma terie cu o aplicabilitate
vastă în dreptul intern românesc și în dreptul internațional, fiind
reglementată atât de legislația statului român – prin Codul civil și alte legi
speciale, cât și de cea internațională, la nivelul Uniunii Europene –
Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008,
Protocolul de la Haga din 23 noiembrie 2007 și altele asemenea.
Fundamentul obligației de întreținere este reprezentat de
relațiile de familie din care se naște obligația de sprijin mora l și material,
dar și de relațiile speciale, ce se creează între anumite persoane în
situații particulare așa cum este cazul întreținerii între foști soți sau cazul
soțului care contribuie la întreținerea copilului celuilalt soț, al persoanei
care îngrijeș te sau protejează un copil temporar, ori cazul moștenitorilor
unei persoane care a fost obligată la întreținerea unui minor sau i -a dat
întreținere acestui minor fără să existe vreo obligație în această situație.
Fiecare dintre subiecții obli gației de întreținere, fie creditori, fie
debitori, trebuie să -și respecte partea de îndatorire, astfel încât relațiile
ce se stabilesc între ei, sau cele deja stabilite, să decurgă într -o manieră
conformă legii și a bunelor moravuri, să se încadreze condi țiilor unei
societăți moderne, în care toți cetățenii respectă legea și persoanele din
jur, reflectă starea de bine și de evoluție a unei societății democratice, o
condiție ce le insuflă tuturor subiecților de drept încredere, convingere,
statornicie.

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
70

Bibliografie

I. Cursuri, tratate, coduri comentate
 M. Avram, „Drept civil. Familia” ediția a II -a, revizuită și adăugită,
editura Hamangiu, 2016
 A. Bacaci, V.C. Dumitrache, C.C. Hageanu, „Dreptul familiei în
reglementarea Noului Cod Civil” , ediția a 7 -a, editura C.H. Beck,
2012
 M. Banciu, A. A. Banciu, „ Dreptul familiei conform Noului Cod Civil
-curs universitar” , editura Hamangiu, 2012
 T. Bodoașcă, A. Drăghici, I. Puie, I. Maftei, „Dreptul f amiliei” ediția
a II-a, revăzută și adăugită, editura Universul Juridic București,
2013
 E. Florian, „Dreptul familiei”, ed. a 4 -a, editura C. H. Beck,
București 2011
 G. C. Frențiu, „Comentariile Codului Civil. Familia” , editura
Hamangiu, 2012
 G. C. Frențiu, „Dreptul f amiliei. Practică judiciară conform noului
Cod civil. Jurisprudență C.E.D.O. ” , editura Hamangiu, 2013
 O. Ghiță, R.G. Albăstroiu, „Dreptul familiei. Regimuri matrimoniale.
Sinteze. Teste grilă ” , editura Hamangiu , 2013
 D. Lupașcu, C. M. Crăciunescu, „ Dreptul familiei ” ediția a II -a,
emendată și actualizată , editura Universul Juridic București, 2012
 C. Mareș, „ Dreptul familiei ” , editura C.H. Beck București , 2013
 I. Nicolae, „ Dreptul familiei în context național ș i în raporturile de
drept internațional privat” , editura Hamangiu, 2014
 M.M. Oprescu, M.A. Oprescu, M. Șcheaua, „ Noul Cod civil
comentat și adnotat: Despre familie, art. 258 -534 ” , editura Rosetti
International, 2015

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
71

II. Legislație
 Noul Cod Civil , intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 conform legii
de punere în ap licare , Legea nr. 71/2011 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, modificată și
actualizată, republicat în Monitorul Oficial nr. 505/ 15.07.2011, cu
modifică rile și completările ulterioare
 Noul Cod Penal , intrat în vigoare la 1 februarie 2009 , adoptat prin
Legea nr. 286 din 17 iulie 2009, modificată și actualizată, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009
 Noul Cod de Pro cedură Civilă, intrat în vigoare la 15 februarie
2013, adoptat prin Legea nr. 134/2010 , republicat în Monitorul
Oficia l al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015 , cu
modificările și completările ulterioare
 Codul Familiei abrogat în 2011, odată cu intrarea în vigoare a
Noului Cod Civil
 Convenția privind obținerea pensiei de întreținere în străinătate,
încheiată la New York la 20 iunie 1956, publicată în Monitorul
Oficial al României, nr. 54 din 19 martie 1991
 Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliu lui din 18 decembrie
2008 privind competența , legea aplicabilă, recunoașterea și
executarea hotărârilor și cooperarea în materii de obligații de
întreținere , publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L7
din 10 ianuarie 2009
 Protocolul de la Hag a din 23 noiembrie 2007 privind legea
aplicabilă obligațiilor de întreținere, publicat în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene nr. L331 din 16 decembrie 2009, p. 17 -23
 Legea nr. 192/2006 din 16 mai 2006 privind medierea și
organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial nr.
441 din 22 mai 2006, modificată și actualizată

III. Jurisprudență
 Decizia nr. 2/1971 din 20 februarie 1971 a Tribunalului Suprem, cu
privire la întreținerea copilului devenit major și aflat în continuare la
studii
 Hotărârea C.E.D.O. din 4 noiembrie 2008, în cauza Dinu împotriva
României și Franței, în Monitorul Oficial nr. 867, din 11 decembrie
2009

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
72
 Sențință civilă nr. 58 din 15.01.2014 privind majorarea pensiei de
întreținere, Judecătoria Botoșani
 Decizia În altei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, nr.
2446/2015 din 30 octombrie 2015

IV. Articole și studii
 M. Berindei, „Caracterul imperativ al obligației legale de întreținere.
Unele consecințe în dreptul penal” , în Revista Universul Juridic nr.
8/2017 din 16 august 2017
 Gh. Buta, „Câteva aspecte privind impactul dreptului Uniunii
Europene asupra dreptului internațional privat român” , în Revista
Universul Juridic nr. 8/2017 din 1 august 2017
 Nicoleta Diaconu, „Legea aplicabilă obligației de întreținere cu
element străin”, în Analele Universității „Constantin Brâncuși”
Târgu Jiu, Seria Științe Juridice, nr. 1/2012
 C. Jugastru, „Convenția de alegere a legii aplicabile – construcție
specifică raporturilo r de drept privat cu element de extraneitate”, în
Revista Universul Juridic nr. 11/2016 din 28 noiembrie 2016
 C. Oroviceanu, „Executarea în natură a oblig ației de întreținere”
din 8 mai 2013 , consultată la https://www.juridice.ro/505932/
obligatia -de-intretinere -obligatie -sarcina -fiecaruia -dintre -parinti.html
 M. E. Popescu, „Opinii privind posibilitatea obligării la muncă a
debitorului obligației de întreținere în vederea dobândirii mijloacelor
necesare pentru executarea obligației de întreținere”, în Revi sta
Română de Dreptul Muncii, nr. 1 din 31 ianuarie 2015, articol
consultat în baza de date www .idrept.ro la data de 13.04.2018
 F. Știolică, „Obligația de întreținere, obligație în sarcina fiecăruia
dintre părinț i” din 18 aprilie 2017 , consultată la
https://www.juridice.ro/258293/executarea -in-natura -a-obligatiei –
de-intretinere.html
 I. Urs, „Considerații referitoare la conținutul și întinderea obligației
de întreținere reglementată de Noul Cod civil”, în Revista
Pandectele Române nr. 10 din data de 31 octombrie 2014 , articol
consultat în baza de date www.idrept.ro la data de 13.04.2018

OBLIGAȚIA LEGALĂ DE ÎNTREȚINERE PĂDURARU ANDREEA CRISTINA
73

V. Surse în format electronic
 http://europa.eu – Site-ul Oficial al Uniunii Europene
 http://www.monitoruljuridic.ro – site-ul web al Monitorul ui Oficial al
României
 https://www.juridice.ro – Revista Juridică Online
 http://eur -lex.europa.eu/oj/direct -access.html – site-ul web al
Jurnalul ui Oficial al Uniunii Europene
 http://www.scj.ro – site-ul web al Înaltei Curți de Casație și Justiție
 https://legeaz.net