ACADEMIA NAȚIONALĂ DE INFORMAȚII MIHAI VITEAZUL [613992]

1
ACADEMIA NAȚIONALĂ DE INFORMAȚII ‘’MIHAI VITEAZUL’’
Master Relații Internaționale și Studii de Intelligence

Declinul lui Hitler

Profesor coordonator:
Andrei MURARU

Realizat de: Sergiu -Valentin SĂRMĂȘAN

București
2020

2
Cuprins

Cuprins ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 2
1. Ascensiunea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 3
2. Declinul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 5
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 11

3
1. Ascensiunea

Adolf Hitler , a fost un om politic, născut în Branau am Inn, în partea de vest a Austro –
Ungariei, în apropierea de granița cu Imperiul German, la data de 20 aprilie 1889. La vârsta
fragedă de trei ani, s -a mutat cu familia în Passau, Germania, de unde și accentul său bavarian în
locul celui austro -ungar. După decesul tatălui său și după eșecul de a trece examenul final al
Realschule din Steyr acesta s -a mutat în Viena unde a încercat fără succes să intre la Academia
de Arte Frumoase din Viena. Pe timpul vieții petrecute în Viena, Hitler a făcut cunoștință cu
concepțiile extremiste pe care avea să le pună în aplicare după ce a devenit cancelar al
Germaniei. Ideologul antisemit Jörg Lanz von Liebenfels, cavalerul Georg Ritter von Schönerer,
liderul „Mișcării Pangermane” (Alldeutsche Bewegung sau Alldeutscher Verband), o grupare
politică naționalist -șovină, (Nicholls 2000, 236 -237) și primarul Vienei, Karl Lueger, fondatorul
unui partid creștin de orientare antisemită (Hamann 2010, 243 -246), s-au aflat printre precursorii
ideologici care l -au influențat. În 1914, Hitler a emigrat în Ger mania și s -a stabilit în Munchen.
Pe timpul Primului Război Mondial, Hitler a luptat pe frontul de vest în Belgia și Franța,
fiind prezent la un număr de bătălii majore printre care prima bătălie de la Ypres, Bătălia de pe
Somme, Bătălia de la Arras și Băt ălia de la Passchendaele (Shirer 1960, 30) . Hitler a fost decorat
pentru fapte de vitejie primind Crucea de Fier clasa a doua în 1914 și Crucea de Fier clasa întâi
în 1918, o decorație acordată foarte rar pentru un militar cu gradul de caporal (Gefreiter) .
(Kershaw 2008, 59) . Înfrângerea suferită în război a început să îi modeleze ideologia, crezând în
faptul că armata germană "neînvinsă în câmpul de luptă", a fost „înjunghiată în spate” de
marxiști și civili . (Kershaw 2008, 61 -63). Tratatul de la Versailles, perceput ca fiind umilitor
pentru Germania care a fost declarată responsabilă de război, a impus renunțarea la mai multe
teritorii, demil itarizarea provinciei Renania, sancțiuni economice și a perceput reparații de
război.
După război, Hitler a intrat în contact cu o formațiune politică radicală Partidul
Muncitoresc German (Deutsche Arbeiterpartei,, abreviat DAP) , partid de extremă dreapta,
ultranați onalist, antisemit și anticapitalist . Talentul său oratoric l -a ajutat în ascensiunea sa rapidă
în cadrul acestei formațiuni ajungând în scurt timp să formuleze un nou program politic alături
de fondatorul partidului, Anton Drexter, și să adopte un nume no u: Partidului Muncitoresc
German Național -Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, abreviat NSDAP),

4
uzual numit partid nazist. Cu o personalitate carismatică și un spirit de leadership dinamic a atras
mulți membri influenți ai partidului printre care Johann Dietrich Eckart ( mentorul lui Hitler ),
Alfred Rosenberg, Rudolf Hess, Hermann Göring, și Julius Streicher. În 1923, acesta a încercat
să ajungă în fruntea Germanei printr -o lovitură de stat, care a eșuat, cunoscută sub numele de
„Puciul de la berărie”, inspirată din „Marșul asupra Romei ”, reușit de Benito Mussolini în Italia.
În urma acestuia Hitler a fost condamn at la nouă luni de închisoare, timp în care a scris celebra
sa carte „Mein Kampf”.
După trecerea Germaniei prin criza economic ă datorată condițiilor impuse prin Tratatul
de la Versailles, dar și prin criza economică mondială din 1929, mișcarea nazistă condusă de
Hitler a reușit să obțină tot mai multă popularitate în rândul populației și implicit rezultate în
alegerile din 19 30. În urma succesului obținut î n cadrul alegerilor din vara anului 1932, naziștii
au format cel mai mare grup parlamentar din Reichstag după social -democrați.
Odată ajuns la putere, Hitler a instituit un regim dictatorial absolut. Politica externă a fost
cea care l -a interesat cel mai mult. Reunificarea poporului german era una din ambițiile pe care
le-a și declarat în cartea sa „Mein Kampf”. Pentru realizarea acestei ambiții și implicit a
tendințelor sale expansioniste era necesară îndepărtarea restricțiilor impuse în cadrul Tratatului
de la Versailles. Acest lucru a fost realizat folosind propaganda la nivelul relațiilor
internaționale, prin care el posta în rolul campionului împotriva bolșevismului și în cel al
pacifistului care intenționa doar să îndepărte ze inegalitățile stabilite în cadrul tratatului. În
politica sa externă, Hitler a combinat oportunismul cu sincronizarea, demonstrând o abilitate
uimitoare în exploatarea slăbiciunilor conducătorilor democratici, reușind astfel ieșirea din
Conferința pentr u dezarmare , precum și din Liga Națiunilor, anexarea regiunilor Rheinland și
Saarland, a Austriei, a Cehoslovaciei și totodată încheierea unei alianțe cu Italia și Japonia,
precum și a unui Pact de neagresiune cu Uniunea Sovietică.
La 1 septembrie 1939, Germania a invadat Polonia sub pretextul unor serii de acțiuni de
sabotaj efectuate de polonezi împotriva unor ținte germane din proximitatea graniței. Acesta a
constituit începutul celui de -al doilea Război Mondial. După refuzul Rega tului Unit și Franței de
a accepta propunerea publică de pace făcută de Hitler, acesta a ordonat lansarea unei ofensive
împotriva Franței, amânată până în primăvara anului 1940 datorită vremii neprielnice. După
succesul răsunător al strategiei Bletzkrieg, succesul operațiilor din nordul Europei (Danemarca,
Norvegia), din Franța prin invadarea Țărilor de Jos, precum și din Balcani și Mediterană păreau

5
că favorizați de câștigarea acestuia ar fi germanii sub conducerea dictatorului Adolf Hitler. În
acel moment părea că Aliații nu au nici o șansă în fața acestei forțe. Însă după patru ani de
război, planurile lui Hitler de înfăptuire a celui de -al treilea Reich, par să înceapă să se clatine.
Înfrângerile de la El -Alamein și de la Stalingrad de la sfîrșitul anulu i 1942 au reprezentat unul
din punctele de cotitură ale celui de -al doilea Război Mondial.

2. Declinul

Ultimele luni ale celui de -al doilea Război Mondial au reprezentat un amestec de ordine
pripite, absurde și decizii slabe ale lui Hitler, luate într -o situație de disperare produsă ca urmare
a unor greșeli pe care tot acesta le-a făcut în urmă cu 3 ani.
În vara anului 1941, dictatorul a luat una din cele mai importante decizii tactice a
războiului și anume lansarea Operațiunii Barbarossa prin care, Germa nia invada Uniunea
Sovietică . După eșecul său în planul avut pentru Marea Britanie, Hitler a înce put să -și urmeze
ambiția de a se extinde către est. El credea că sovieticii vor ceda atacurilor rapide prin tactica
Blitzkrieg și vor înmâna o altă victorie ra pidă pentru naziști. Hitler știa că ofensiva va trebui să
fie una rapidă , înainte ca temuta iarnă rusă să înceapă. Consilierii cei mai apropiați, printre care
Albert Speer și Otto Ernst Remer, l -au avertizat pe Hitler despre viitorul iminent, dacă
operațiu nea nu se va petrece conform planului, motivând că prin deschiderea unui alt front,
proviziile germane și trupele , vor fi divizate la fel cum va fi și efortul principal al ofensivei.
Hitler nu a ținut cont de sfaturi și a mers cu planul său. Dictatorul a f ost total inflexibil în cee a ce
privește planul Operației Barbarossa. Pe lângă faptul că s -a implicat excesiv în procesul de luarea
a deciziilor militare pe timpul planificării și conducerii operațiilor, în momentul în care acestea
nu decurgeau conform pla nului, ceea ce s -a și întâmplat, Hitler inventa scuze în loc să îndrepte
greșelile pe care le făcea. Confo rm așteptărilor cosilierilor lui, ofensiva s -a întins până pe timpul
iernii. Cu toate că acesta a fost din nou consiliat în privința continuării ofens ivei pe timpul iernii
rusești, ca fiind inoportună , el a insistat pe faptul că ret ragerea nu reprezenta o opțiune, astfel
campania de est a continuat . Însă în primele luni ale anului 1943, naziștii au suferit o înfrângere
în Bătălia de la Stalingrad . După un asediu de 162 de zile, germanii au pierdut mulți militari
experimentați, aceștia murind ori din cauza frigului și a pneumoniei, ori în luptă. Hermann
Göring , unul dintre generalii apropiați ai lui Hitler, l -a criticat pe acesta pentru deciziile sl abe pe

6
care le -a luat pe timpul desfășurării acțiunilor militare din cadrul Operației Barbarossa. Sub
presiunea internă a comandanților săi, dar și sub cea externă a populației, care credea că liderul
lor este de neî nvins , Hitler nu s -a mai concentrat pe d etaliile fine ale planurilor sale, ajungând la
pierderea campaniei de est. Bătălia de la Stalingrad este considerată de mulți istorici drept unul
din punctele de cotitură ale războiului. Înfrângerea germanilor aici, ducând mai departe la o serie
de evenime nte și multe alte înfrângeri, toate datorate planurilor deziluzionate pe care Hitler le
avea asupra tuturor pieselor din puzzle -ul imperiului său, chiar și atunci când lucrurile păreau
imposibile sau fără speranță.
La sfârșitul lui 1942, înfrâ ngerile sufe rite de armata germană la Stalingrad si El -Alamein,
precum și debarcarea americană în Africa de Nord franceză au constituit puncte cheie ale
războiului, iar comportamentul și modul de viață ale lui Hitl er au î nceput s ă se schimbe.
Conduc ând operațiile militare din cartierul să u general din est, a refuzat s ă viziteze orașele
bombardate ori să permită retragerile, devenind tot mai dependent d e medicul său, Theodor
Morell, ș i de tot felul de medicamente p e care le lua în cantități mari. Totuși, nu -și pierduse
capacitatea de a reacționa viguros î n fața adversităților. După arestarea lui Mussolini în iulie
1943 și armistițiul italian, nu numai că a dispus ocuparea tuturor pozi țiilor importante deț inute de
armata italiană, dar a ordonat ș i recu perarea lui Mussolin i, cu intenț ia de a -l pune la condu cerea
unui nou guvern fascist. Însă pe frontul de est era din ce în ce mai greu sa se țină piept avansării
trupelor sovietice. Relațiile cu comandanț ii de armate dev eniseră tensionate, mai cu seama din
cauza importanț ei sporite acordate diviziilor SS (Schutzstaffel). Concomitent, eș ecul campaniei
submarinelor germane î mpotri va vaselor aliate din Atlantic și bombardarea oraș elor germane
făceau foarte improbabilă o vict orie a Germaniei î n război. Ofițeri disperaț i și civili antinaziști
erau pregă tiți să-l înlăture pe Hitler ș i să negocieze pacea. Î ntre 1943 – 1944 au avu t loc mai
multe atentate la viaț a lui Hitler. Cel mai aproape de î ndeplinirea acestui obiectiv a fost ace la din
20 iulie 1944, câ nd colonelul Claus vo n Stauff enberg a detonat o bombă la o conferință ținută la
cartierul general al lui Hitler din Prusia Orientală. Dar Hitler a scăpat numai cu răni superficiale
și, cu câteva excepții, cei implicaț i în complot au fost executa ți. Reducerea independenței armatei
era acum completă. Au fost numiti ofițeri politici național -socialiș ti în toate comandamentele
militare germane. Hitler era tot mai bolnav, dar nu s -a relaxat ș i nici nu a pierdut controlul,
continuâ nd să-și exercite aproape hi pnotic puterea asupra subordonaț ilor apropia ți, nici unul
dintre aceș tia nedispun ând de autoritate independentă . (Encyclopaedia Britannica 2020)

7
În vara anului 1944, a urmat un alt val de atacuri asupra lui Hitler și a Imperiului său,
atunci când a fost lansată Operația „D -Day” ce a presupus, lansarea unei invazii de către forțele
Aliate asupra plajel or din Normandia. Acesta marca începutul sfârșitului. Până l a momentul
acela Hitler planificase și implementase așa numitul „Zid al Atlanticului”, ce avea rolul de a
apăra noul Imperiu Ger man în faț a amenințărilor venite dinspre Atlantic. Acesta reprezenta un
sistem vast de rețele defensive cu numeroase avanposturi și obstacole întinse pe toată coasta de
nord și vest a Franței. Însă aces t sistem a fost penetrat. Ofen siva Aliaților putea fi împiedicată
dacă Fuhrerul ar fi fost la curent cu ce se întâmplă în jurul lui și dacă acesta se concentra mai
mult pe efortul războiului. În decursul a numai câ teva luni au fost eliber ate de Aliaț i ori s -au
predat lor opt capitale e uropene (Roma, Paris, Bruxelles, Bucureș ti, Sof ia, Atena, Belgrad,
Helsinki). În decembrie 1944, Hitler ș i-a mutat cartierul general în vest pentru a con duce
ofensiva din Ardeni, menită să facă o breșă între armata englez ă și cea american ă. Când aceasta a
eșuat, speranțele sale î n victo rie au devenit mai himerice decât oricând, bazâ ndu-se pe folosirea
noilor arme (rachetele germane fuseseră folosite împotriva Londrei încă din iunie 1944) și pe o
eventuală dezb inare î ntre puterile aliate.
Mulți istorici și oameni de știință spun că dictatorul ar fi suferit de Parkinson încă din
anul 1943. Dificultatea în mers și tremuratul mâinii reprezentau problemele vizibile care stau la
baza acestor teorii. (Haffner 2004, 151) Această boală pune stăpânire pe sistemul nervos
provocând dificultăți în procesele de găn dire, omul nemaifiind conștient de ce se întâmplă în
jurul lui, deorece creierul nu mai funcționează la capacitatea maximă. Când Aliații au invadat
plajele din Normandia, Hitl er, aflat în această condiție critică, a văzut această acțiune doar ca pe
o diversiune pentru o acțiune de mai mare amploare ce urma să se desfășoare la o locație diferită.
Conform spuselor lui Speer, Hitler preconiza că Ofensiva principală a Aliaților va avea ca punct
de debarcare Portul Calais. La momentul acela Hitler dispunea de 8 Divizii de tancuri Panzer în
rezervă. Deorece el a crezut doar în preconizările sale, el a lăsat doar două Divizii în afara
orașului. Atacul din Calais nu a avut loc, iar pân ă la prânz când acesta s -a trezit din somn, lucru
care s -a ăntâmplat deorece generalii lui nu aveau voi să îl deranjeze, Aliații cuceriseră deja
plajele și își continuau ofensiva către interiorul câmpiilor franceze. Astfel că o teorie ar fi cea în
care dat orită afecțiunii de care suferea și a faptului că generalii săi nu aveau putere de decizie
invazia nu a fost tratată ca o acțiune de importanță majoră iar reacțiile defensive ale armatei
germane au lipsit.

8
Datorită resentimentelor pe care le avea față de î nfrângerile suferite la Stalingrad și în
cursul ofensivei Aliaților după Debarcarea din Normandia, Fuhrerul a început să se izoleze și să
se îndepărteze față de generalii și consilerii săi, dar și de lumea de afară și de realitate. A început
să petreacă to t mai mult timp singur sau cu amanta sa, Eva Braun, evitând tot mai mult discuțiile
pe tema războiului și chiar interzicându -le, discuții pe care înainte le avea chiar și în timpul cinei
pe care obișnuia să o ia cu generalii și consilierii săi. Aparițiile publice au devenit tot mai rare și
asta din cauza sentimentului de vinovăție pe care îl purta față de poporul german, considerând că
el, Fuhrerul , este incapabil să câștige războiul pentru poporul său. (Waite 1971, 240 -241) Pe
măsură ce sănătatea sa se deteriora, iar boala Parkinson începea să preia corpul și să afecteze
judecata și exercitarea leadership -ului, deciziile slabe ale lui Hitler au influențat calea
descendentă a Germaniei, iar el a început să se îndepărtez e de cei apropiați și de public,
încercând să stea departe de sentimentele de rușine și de a fi judecat.
Până în primăvara anului 1945, starea de sănătate s -a degradat și mai mult. Cu toate că
înfrângerile suferite de armata germană pe ambele fronturi erau destul de evidente, iar războiul
se îndrepta către un final decisiv, Hitler încă avea planuri pentru o revenire puternică în planul
acțiunilor militare. Pe măsură ce armata germană suferea înfrângeri, Hitler se simțea lovit de
greșelile lui, de înfrângeri le datorate lui și de stresul tot mai mare la care era supus. În ultimele
luni pe care el le -a petrecut închis în buncăr, Hitler a fost asemănat cu un „cadavru viu, cu un
suflet mort” (Ernst -Gunther Schenck). (www.neatorama.com 2005) Statura lui fizică era
deplorabilă, mult schimbată față de momentul în care acesta a preluat funcția de cancelar în
1933. Dictatorul avea dificultăți în mers, genunchii începând să cedeze. Deplasarea era greaoaie
ca a unui om mult mai în vârstă, fiind necesare pauze la fiecare câțiva pași pentru a își trage
respirația. Datorită tremurul mâinilor Hitler avea probleme și în ceea ce privește semnarea
documentelor. Vederea o avea afectată, el având nevoie de o lupă pentru citirea documentelor,
fapt confirma t de amiralul german Karl Donitz. În ultimele sale luni, condiția fizică a lui Adolf
Hitler a scăzut foarte mult, acesta ducând o luptă în a își conduce activitățile din rutina zilnică,
lucru ce a influențat și încrederea pe care cei mai apropiați consilie ri o mai aveau în el.
Înfrângerile suferite de germani pe finalul războiului, au afectat nu doar sănătatea fizică a
dictatorului ci și starea psihologică, exploziile furioase devenind normale la sediul Fuhrerului. În
ultimii doi ani acesta a avut o foarte mare respon sabilitate pe umeri. Acest lucru s-a datorat
faptului că dictatorul vroia să dețină mai mult control asupra armatei și asupra acțiunilor militare,

9
pe măsură ce înregistra mai multe înfrângeri. Acest lu cru s -a dovedit a fi dezastruos. Cu toate c ă
în trecut a fost adeptul împărțirii responsabilităților și sarcinilor, acum el și -a asumat din ce în ce
mai multă responsabilitate în special în ceea ce priveau detaliile. (Speer 2011, 293) Au fost
situații când general ii lui Hitler au nu au respectat întocmai planul conducătorului lor, deoarece
în majoritatea timpului, acesta nu știa despre ce vorbește, fiind astfel ignorat. Când liderul a aflat
despre aceste conspirații îl aruncau pe acesta într -un exces de furie. (Bullock 1961, 372) Mulți
din cei aflaț i în cercul celor apropiați lui Hitler , precum era și Martin Bormann, secretarul
personal al dictatorului, își aduce aminte că toată lumea se panica când existau exesele de furie
pentru că deobicei acestea se încheiau cu cineva care ori era concediat ori executat . Cu doar
câteva zile înainte ca Germania să se predea, la sfârșitul lunii aprilie și la câteva ore după ce dr.
Morell a fost demis, Hitler a rămas cu nimeni care să îi dea medica mentele. În aceste condiții el a
anunțat legat de situația țării că toată speranța a fost distrusă. După ce a primit vestea de la
consilierii săi apropiață că nu mai există alte forțe militare care să vină în sprijinul Berlinului,
Hitler s -a înfuriat și a spus că toată Germania a fost pierdută din cauza greșelilor generalilor săi.
Acesta a fost ultimul eveniment înainte ca Fuhrerul să realizeze și să admită că este sfârșitul
Germaniei naziste și că aceasta împreună cu liderul ei nu vor mai renaște din cenuș ă. El și -a
pierdut orice speranță. S -a trezit într -o lume imaginară în care fiecare plan trebuia să fie pe placul
lui, iar fiecare lucru trebuia realizat prin metoda lui.
Încă de la începuturile preluării puterii în stat, pe funcția de cancelar al Germani ei
naziste, Adolf Hitler a început șă ia multe medicamente datorită complicațiilor de care suferea.
Însă după anul 1943, acestea au început să se înmulțească dramatic. Pe lângă medicamente acesta
mai lua și combinații de substan țe care provocau dependență. (www.neatorama.com 2005)
Injecțiile și dozele de medicamente pe care le primea, au adus cu sine pe lângă dependența și
efecte secundare. Chiar și atunci când medicamentele păreau să îl ajute pe termen scurt, acestea
provocau alte complicații sau afecțiuni care îi înrăutățeau starea de sănătate. Totodată conform
unui dosar de război publicat de Serviciile de Intelligence Americane, era precizat că acesta
consuma uzual drogul „ crystal methamphetamines ” care aduce o stare de euforie dar distruge
organismul din punct de vedere mental.
Hitler avea încredere deplină în dr. Morell și îl considera ca cel mai bun doctor german.
Chiar dacă nu era în cea mai bună condiție dictatorul a continuat să își conducă țara. Dr. Morell
l-a tratat pe F uhrer cu peste șaizeci de combinații de medicamente și diferite vitamine pe

10
parcursul mandatului său de nouă ani. Dependențele create nu numai că s -au amplificat pe fondul
războiului, a responsabilităților și stresului, dar au avut și efecte negative asupr a fizicului, p rin
degradarea mult mai avansată decât se putea aștepta.
Există în schimbi și istorici care deși admit că Hitler suferea de un număr de boli, inclusiv
boala Parkinson, acesta nu s-a confruntat cu iluzii patologice și a fost întotdeauna pe dep lin
conștient și responsabil pentru deciziile luate . (Gunkel 2020) Teoriile despre starea medicală a
lui Hitler sunt greu de dovedit și a pune prea mult accent pe ele poate avea efectul de atribuire a
multor evenimente și consec ințe din timpul celui de -al Treilea Reich la sănătatea unui singur
individ. (Kershaw 2008) Este mai bine să se ia o vedere mai largă, în ansamblu a istoriei
Germaniei prin examinarea faptului că forțele sociale au dus la instaurarea celui de -al Treila
Reich și politicile sale, decât să se caute explicații înguste pentru Holocaust și Al Doilea Război
Mondial bazate pe o singură persoană. (Kershaw 2008)
Pe 28-29 aprilie, la miezul nopții, Hitler s-a căsă torit cu Eva Braun. Imediat după aceea
și-a dicta t testamentul politic, justificându -și cariera ș i num indu-l pe amiralul Karl Donitz ș ef al
statului, iar pe Josef Goe bbels, cancelar. Pe 30 aprilie și -a luat rămas -bun de la Goebbels și de la
puținii care mai rămăseseră în bunc ăr, apoi s -a retras în apartamentele sale și s -a împușcat. So ția
lui a luat otravă . În conformitate cu instrucț iunile pe care le dăduse, cadavrele lor au fost stropite
cu benzină de către Otto Günsche și alte ajutoare din Führer bunker și li s -a dat foc .
(Encyclopaedia Britannica 2020)
Susceptibilitatea Germaniei postbelice și talentele lui Hitler de orator și de lider național
au dus la succesele înregistrate de acesta, atât pe timpul ascensiunii la putere, cât și pe timpul
deținerii puterii. Nu a existat nici o altă persoană care să egale ze abilitatea sa de a exploata și
modela evenimentele î n propriul scop. Totodată puterea deținută a fost una fără precedent, dacă
privim atât din punct de vedere al întinderii cât și ca resurse tehnice de care dispunea. Prin felul
său unic și cu ajutorul talentelor sale, a reușit ca ideile și scopurile sale să fie acceptate, în
întregime sau parțial, de milioane de oameni, atât în interiorul Germanie i cât și în afara acestei.

11

Bibliografie
Bullock, Alan. 1961. Hitler: A Study of Tyranny. New York: Harper Collins Publishing.
2020. Encyclopaedia Britannica. Accesat February 06, 2020.
https://www.britannica.com/biography/Adolf -Hitler/World -War-II.
Gunkel, Christoph. 2020. „Medicating a Madman: A Sober Look at Hitler's Health.” Spiegel
Online International. Accesat February 06, 2020.
https://www.spiegel.de/international/germany/medicating -a-madman -a-sober -look-at-
hitler -s-health -a-675991.html.
Haffne r, Sebastian. 2004. The Meaning of Hitler. New York: Thirteenth Printing.
Hamann, Brigitte. 2010. Hitler's Vienna: A Portrait of the Tyrant as a Young Man. Thomas
Thornton. London; New York: Tauris Parke Paperbacks.
Kershaw, Ian. 2008. Hitler: A Biography. New York: W. W. Norton & Company.
Nicholls, David. 2000. Adolf Hitler: A Biographical Companion. University of North Carolina
Press.
Shirer, William L. 1960. The Rise and Fall of the Third Reich. New York: Simon & Schuster.
Speer, Albert. 2011. Inside the Third Reich. London: The Macmillan Company.
Waite, Robert G. L. 1971. „Adolf Hitler’s Guilt Feelings: A Problem in History and
Psychology.” The Journal of Interdisciplinary History 240-241.
2005. www.neatorama.com. Accesat February 6, 2020.
http://www.nea torama.com/2014/03/24/Der -Fartenfhrer -The-Story -of-Hitlers -Health/.