Evoluția orașului Tulcea în perioada 1919 -1939. Locații cu valoare [613937]

1

UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANȚA
Departamentul pentru pregătirea și perfecționarea personalului didactic
Specializarea : Istorie

EVOLUȚIA ORAȘULUI TULCEA ÎN PERIOADA
1919 -1939

Autor: prof.Pungă Daniel
Școala Gimnazială Nalbant
Coordonator științific: C onf. univ. dr . Emanuel
Plopeanu

CONSTANȚA
2018

2

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………. …………………. 3
Capitolul I Evoluții economice și demografice………….. ………………………….. 6
I.1 Industria……………………………………………………………………………………. . 9
I.2 Pescui tul și agricultura…………………………………………………………………. 13
I.3 Comerțul și băncile………………………………………………………………………. 16
I.4 Evoluții demografice…………………. ………………………………………………… 20
Capitolul II Aspecte ale vieții politico -administrative și culturale
în Tulcea interbelică……………………………………………………………………………… 25
II.1 Org anizarea administrativă……………………………………………………………. 25
II.2 Viața politică……………………………………………………………………………….. 28
II.3 Viața culturală în Tulcea interbelică, învățământul și presa……………….. 36
Capitolul III Modalități de valorificare didactică………………………………………. 42
III.1 Elemente de metodica predării istoriei…………………………………………… 42
III.2 Valorificarea temei din perspectivă extrașcolară….. …………………………. 50
III.3 Valorificarea temei în cadrul orelor de clasă……….. …………………………. 60
Anexe……………………………………………… ………………………. …………………………. 73
Imagini din Tulcea interbelică……………………………………………………………. . 73
Bibliografie……………………………………………………………….. ………………………… 86

3

Introducere

Problema evolu ției orasului Tulcea pe parcursul epocilor istorice de la aparitia
primelor urme de locuire pe teritoriul actualului oraș și până la municipiul zilelor
noastre a trezit si continua să trezească interesul cercetătorilor din domeniu. Fie că este
vorba despre monografii ale urb ei fie că este vorba de studii si lucrări dedicate unor
sectoare particulare cum ar fi de exemplu evoluția portului, evoluțiile inregistrate in
toate domeniile au fost si sunt subiectul muncii de cercetare. Des i vorbim despre o
asezare urbană relativ mică – dacă o comparăm cu celelalte reședințe de județ din țară – ea
este parte ind isolubilă a istoriei boga te a acestui colț de țară numit Dobrogea. Si în
cadrul mai larg al istoriei tărâmului dobrogean actualul oraș Tulcea continuator al
așezării antice Aegyssus are propria sa istorie suficient de bogata pentru a face subiectul
a zeci de studii si lucrări. Dintre perioadele istorice cea mai bogată in vestigii este cea
antica si firesc deține monopolul studiilor cu caracter istoric celelate perioade istorice
având felii mai subțiri din acest întreg.Deoarece subiectul lucrării de față es te evoluția
orașului in perioada interbelică in voi acorda o atenție mărită istoricului cercetării
pentru această perioadă fără a ignora lucrările cu un caracter mai general care tratează
evoluția orașului de la origini și până în zilele noastre.
Motivele pentru care am ales acest subiect coroborat cu aplicațiile sale in sfera
didactică sunt multiple. Unul dintre ele este acela că la nivelul publicului mai larg si
implicit la cel al elevilor perioada la care se referă lucrarea este destul de puțin
cunoscută și mediatizată in ciuda unor inițiative la nivel local, inițiative aparținând
autorităților locale, instituțiilor de cultură , personalităților din cultura și cercetarea
tulceană. Efectele acestor inițiative au fost de cele mai multe ori un impact limitat chiar
dacă ele au beneficiat de prezența unor grupuri de elevi. Un alt motiv este tendința de
prezentare a elementelor de istorie locala intr -o manieră ce o rupe aparent din contextul
mai larg al istoriei naționale. Din direcția predării istoriei in școal ă există aceeași
tendință de a prezenta exclusiv evoluțiile cu caracter general, la nivel național, fără a
corela cu acestea evoluțiile corespondente la nivel local. Cel de -al treilea motiv pentru
care am ales această temă este acela că subiectele de istor ie locală sunt foarte potrivite
pentru indrumarea elevilor catre activități de investigație individuală prin vizitarea
locațiilor importante pentru istoria orașului, cautarea de informații despre acestea
folosind resursele muzeului de istorie si arheologie si ale bi bliotecii județene. Si pentru
ca activitatea de investig ație dusă de elevi sa nu fie un element disparat izolat in
activitatea la clasa si pentru ca progresele facute de elevi in această activitate sa poată fi
monitorizate rezultatele muncii lor vor fi grupate in portofoliu unde se va putea observa
felul in care elevul a rezolvat subiectele supuse investigației, modul de selectare a
surselor de informare si critica informației extrase din aceste surse.

4
Evident valorificarea didactica a subiectului nu trebuie ruptă de cursul predării
disciplinei istoriei in școală ci integrată cu aceasta, subiectul de istorie locală venind in
completarea predării istoriei naționale la nivel general. Plecând de la subiectul lucrării
punerea în valoare a acesteia din punct de vedere didactic se poate face în mod optim la
nivelul clasei a VIII -a și chiar de la nivelul clasei a VII -a la lecțiile consacrate perioadei
interbelice și României după Marea Unire și mă opresc la nivelul claselor de gimnaziu
deoarece sunt direc t interesat de impactul temei la acest nivel de învățământ. La aceste
clase concomitent cu predarea lectiilor din manual se poate da ca temă de lucru acasă
căutarea de informații despre o anumită locație din oraș, despre o anumită personalitate
a orașului, publicație din perioada ce face obiectul acestei lucrări.
În altă ordine de idei pentru abordarea temei m -am oprit la un plan în trei puncte
care să cuprindă evoluția orașului după incheierea primului război mondial in plan
economic, demografic, social, p olitic și cultural precum și utilizarea în planul didactic al
subiectului . Primul capitol al lucrării este dedicat evoluțiilor înregistrate in domeniile
economiei cu ramurile sale, industrie, comerț si transporturi, în plan social cu
problemele legate de nivelul de viață, ocupațiile si profesiile întâlnite în micul oraș de
pe malurile Dunării și transformărilor inregistrate în plan demografic după anul 1919 în
condițiile rănilor provocate de primul război mondial, răni care s -au vindecat greu lent
și au lă sat urme în relațiile dintre etniile ce formau mozaicul dobrogean și care exista în
forma sa specifică și in orașul Tulcea. Cel de -al doilea capitol este consacrat vieții
politice din urbea celor șapte coline, personalităților care au marcat acest segment al
vieții tulcene în perioada interbelică, vieții culturale, personalităților din cultura
tulceana, publicațiilor apărute precum si instituțiilor de învățământ importante existente
în acea perioadă. În final capitolul trei este construit pe baza informații lor acumulate în
primele două capitole,pe folosirea acestora în procesul didactic mai precis pe
modalitățile de valorificare a acestora prin alegerea modalităților de activitate didactică
care să dezvolte efecte cu impact maxim în procesul didactic.
Despre stadiul cercetărilor privind subiectul trebuie spus că este vorba despre o
porțiune a istoriei locale aflate în plină expansiune după ce decenii la rând a fost
reprezentată doar de monografii generaliste ce priveau mai ales istoria regiunii
Dobrogea și m ai puțin istoria orașului Tulcea. Ultimii ani sunt însă marcați de o
activitate relativ intensă de valorificare a informațiilor ce privesc istoria urbei mai ales
pentru perioada 1878 -1940, perioadă care a fost relativ puțin detaliată în lucrările
apărute a nterior.
Înainte de a face o trecere în revistă a acestor lucrări aș vrea totuși să încep cu
prezentarea lucrării domnilor Adrian Rădulescu și Ion Bitoleanu ”Istoria Dobrogei”,
lucrare care mi -a fost de un real folos în special în integrarea aspectelor de istorie
politică dar și pentru celelalte domenii din istoria orașului în cadrul mai larg al istoriei
provinciei și al țării.
Deoarece mai sus vorbeam despre activitatea recentă de valorificare a istoriei
tulcene de după 1878 trebuie meționată cartea Ligiei Dima ”Progresele orașului port
Tulcea între anii 1878 -1948” apărută în anul 2015 cu informații bogate , bine
documentate pentru toate domeniile vieții economico -sociale, politice și culturale.
Cartea mi -a fost de un real folos pentru redactarea prezentei lucrări contribuind la
clarificarea a numeroase aspecte strict legate de evoluțiile inregistrate la nivelul orașului
în perioada interbelică.
Din aceeași categorie de lucrări doresc să amintesc volumul apărut la Brăila în
anul 2012 sub îngrijirea cercetăt orilor Daniel Flaut, Dorel Paraschiv și Mihaela Iacob
”Tulcea 1878 -1948: memoria unui oraș”. Volumul este o colecție utilă și bine realizată
de articole ce vizează aspecte din istoria tulceană în perioada menționată cu o selcție

5
bogată de imagini, și citat e din presa și documentele oficiale ale vremii cu referiri la
personalități care au marcat la momentul respectiv dezvoltarea așezării.
Nu în ultimul rând doresc să scot în evidență ”Monografia economică a județului
Tulcea” scrisă de A. Cristofor director a l sucursalei tulcene a Băncii Naționale a
României în 1938 o lucrare ce clarifică numeroase aspecte de ordin economic și nu
numai din Tulcea acelor ani.
Pentru partea de valorificare didactică de un real folos pentru realizarea lucrării a
fost ”Metodica predării -învățării istoriei în școală” apărută la Iași în 1996 scrisă de
Gheorghe Tanasă, lucrare care deși conține unele aspecte depășite legate de predarea
istoriei în școală conține numeroase elemente ce pot fi urmate în procesul de elaborarea
a lecții lor de istorie. În completarea acesteia a fost foarte utilă cartea scrisă de
Constantin Cucoș ”Pedagogie” apărută în ediția a III -a care m -a ajutat să pun în acord
partea de metodică și pedagogie cu noutățile în domeniu.

6
Capitolul I

Evoluții economice și demografice

Pentru a evita o intrare abruptă in chestiunile economice și demografice ce au
caracterizat orașul -port Tulcea în perioada anilor 1919 -1939 este indicat să aruncăm o
scurtă privire asupra elementelor ce compun geografia și istoria localității.
Localizată în nordul provinciei istorice Dobrogea “așezată între două cotituri ale
Dunării, alcătuind un semicerc în direcția SE a cursului să u, localitatea Tulcea este
întinsă pe cele trei părți ale sale pe șiruri de dealuri ale căror prelungiri spre N se pierd
pe țărmul drept al Dunării pentru a face apoi loc întinsului șes jos și mocirlos al
Deltei”1.
Istoria așezării merge departe în timp până spre mileniul IV î.Hr. când sunt
atestate primele urme de locuire situate la NV și la NE de actualul oraș pe malul Lacului
Zaghen și pe dealul Taberei urme atribuite culturii Gumelnița2. Acestea sunt urmate,
pentru secolele VII-VI, de descoperiri apar ținând epocii fierului, localizate una pe
dealul Taberei cealaltă la SE de Monumentul Reanexării Dobrogei3. De altfel în zona
ultimei descoperiri se află și începuturile orașului antic Aegyssus care a avut o evoluție
neîntreruptă intre secolele VII -VI î.Hr. (de când datează cel mai vechi nivel de locuire al
așezării) și până în secolul al VII -lea d.Hr. Numele antic al orașului a fost menționat
ultima dată în secolul al X -lea de către împăratul bizantin Constantin Porfirogenetul4 .
Dispariția orașului a ntic nu a însemnat însă incetarea locuirii pe teritoriul actual
al orașului fapt demonstrat mai ales prin descoperiri arheologice. Cercetările pe teren au
dovedit existența în secolul al X -lea a unei așezări distrusă de împăratul Ioan Tzimiskes
în jurul an ului 971, așezare refacută apoi și transformată în punct de control bizantin al
intrării in Deltă5. Așezarea fost din nou distrusă de pecenegi și uzi în secolul al XI -lea, a
fost refăcută continuându -și existența până în secolul al XIII -lea cand a fost dis trusă de
tătari. Începând cu jumătatea secolului XIII și până în secolul al XV -lea descoperirile
monetare de pe actuala suprafață a orașului ( monede de argint tătărăști, venețiene,
bulgarești, otomane, sârbești) certifică o nouă realitate politică în aces t spațiu.
Descoperirile din prima parte a secolului al XV -lea atestă că așezarea era deja
cucerită de turci și, posibil, tot de atunci datează și denumirea actuală a orașului6. Prima
mențiune documentară a numelui actual al orașului Tulcea se pare că a fo st înregistrată
la începutul secolului al XVI -lea când în Registrul Vamal Otoman apărea sub forma
Tulcsa. Tot în secolul al XVI -lea orașul apărea pe harta Moldovei realizată de Georg
Reichersdorfer sub numele de Tuncza. In secolul al XVII -lea turcii au rid icat o

1 T.Voicu , B.Cotovu, P.Constantinescu, Monografia orașului Tulcea , Tulcea 1928, p.58
2 Victor H. Baumann , Schiță privind evoluția istorică a teritoriului actual al municipiului Tulcea în
”Steaua Dobrogei ”, anul V, nr.1 -4, p.32
3 Ibidem
4 Ibidem , p.33
5 Ibidem
6 ibidem

7
fortificație păzită de o garnizoană permanentă7. În același secol localitatea a mai fost
menționată și de Evlija Celebi și de Matteo Gondola.
Orașul Tulcea a cunoscut o perioadă de dezvoltare economică și socială în
secolul al XVIII -lea moment care se suprapune și cu pătrunderea grupurilor de ruși –
lipoveni care se așează alaturi de grupurile deja existente de români, armeni, greci și
italieni. Insă evoluțiile facute pe parc ursul acestui secol au fost puse sub semnul
întrebării de izbucnirea războaiel or ruso -turce care au afectat grav provinc ia inclusiv
orașul Tulcea. Creșterea importanței militare a orașului s -a vazut în construcțiile cu
destinație militară realizate de administrația otomană. Este vorba de antrepozite
subterane destinate aprovizionăr ii armatei, construcții zidite din piatră și boltite cu
cărămidă. Aceste construcții au fost atestate arheologic în Parcul Monumentului, în
apropiere de biserica Sf. Paraschiva de pe strada Gloriei, la intersecția străzilor Nicopol
cu Mircea Vodă și la poa lele dealului Comorofca8. Fiind situată la frontieră Tulcea a
fost direct afectată de operațiunle militare care au dus la depopularea orașului iar in
1812 acesta a fost complet distrus fiind reconstruit ulterior cu ma ri eforturi de către
locuitori. După an ul 1830 ca urmare a creșterii populației centru orașului s -a deplasat
din zona de NV spre înălțimile dispuse de o parte și de alta a lagunei centrale f ără a
abandona însă zona n ord-vestică iar cu timpul laguna centrală a devenit zona centrală a
orașului9. Importanța orașului Tulcea a crescut astfel încât între anii 1860 -1877 acesta a
devenit reședință de sandjeac condusă de guvernatori.
După caștigarea independeței de stat a României și întoarcerea Dobrogei între
granițele României evoluția orașului a intra t într -o noua etapă marcată de suișuri și
coborâșuri. Astfel orașul continuă să se dezvolte, până la primul război mondial fiind
construite numeroase edificii importante dintre care putem aminti Monumentul de pe
colnicul Horia ridicat la 1899 în cinstea er oilor cazuți în războiul de independență,
monument construit datorită asociației ” Liga pentru propășirea Dobrogei ” care a strâns
banii necesari printr -o colectă publică, în 1902 pe actuala stradă 14 noiembrie a fost
înființat Liceul ”Principele Carol” prin transformarea Gimnaziului real de băieți înființat
în 1883 , clădirii originale adăugându -i-se alte două corpuri de clădire construite între
anii 1902 -1920, între 1893 -1895 este reconstruit Palatul Administrativ (actuala clădire a
Muzeului de Artă)10. Cu toate acestea din punct de vedere econimic județul și implicit
orașul Tulcea au suferit de pe urma dezvoltării slabe a rețelei de transport terestru,
nordul Dobrogei fiind prea puțin racordat la sudul Dobrogei și Vechiul Regat
înregistrând o dezvoltare ind ustrială lentă. Până la primul război mondial producția
industrială a orașului se limita la mici întreprinderi cu specific alimentar și textil11.
Punctul economic cel mai important pe harta orașului Tulcea, portul fluvial deși a
cunoscut creșteri importante a cantităților de marfă tranzitate pierde teren în fața
portului Constanța la sfârștul secolului al XIX -lea și inceputul secolului al XX -lea.
Ponderea celui din urmă în comerțul exterior al României a crescut constant ajungând la
24,52% în preajma primulu i război mondial.Această creștere a fost favorizată și de
racordarea Constanței la restul țării prin construirea podului ”Carol I” și a caii ferate
Cernavodă -Constanța dar și de investițiile masive facute de statul român în

7 Ibidem
8 Ibidem , p.34
9 Ibidem
10 Ibidem , p.36
11 Constantin Ardeleanu, Rolul portului Tulcea în comerțul exterior al României moderne (1878 -1914) în
Tulcea 1878 -1948:memoria unui oraș , volum îngrijit de Daniel Flaut, Mihaela Iacob, Dorel Paraschiv,
Editura Istros, Brăila, 2012, p.21

8
infrastructura portuară a Consta nței12. Deși problema infrastructurii terestre a fost parțial
rezolvată prin darea in funcțiune a căii ferate Constanța -Medgidia -Babadag -Tulcea în
anul 1907, aceasta a venit târziu când deja comerțul dobrogean era orientat în mare
parte catre portul Constan ța13.
Primul război mondial a avut urmări nefaste asupra Dobrogei și implicit asupra
urbei de la porțile deltei. Tulcea a avut de suferit consecințele razboiului înca din
toamna anului 1916 când localitățile tulcene au devenit ținte pentru aviația Puterilor
Centrale. Merita amintit bombardamentul din 25 octombrie 1916 când două avioane au
bombardat orașul Tulcea lovind un atelier și rănind 3 oameni14. Fără să intru în detalii
care nu fac obiectul acestei lucrări voi mai aminti și faptul că în condițiile înfrâ ngerilor
suferite de armata româna în anul 1916 Dobrogea a fost prima provincie românească
intrată sub stapânirea adversarilor, Tulcea fiind ocupată pe 23 decembrie 1916. Practic
din teritoriul dobrogean Cadrilaterul a fost încorporat direct Bulgariei iar restul
provinciei a fost pus sub administrație bulgară având un guvernator, fost șef al poliției
din Sofia15. În întreaga provincie a fost impus sistemul administrativ bulgar iar limba
bulgară a devenit limba oficială folosită de autoritățile publice și jud ecătorești16. Pe
durata ocupației bulgare în Tulcea au staționat numeroase unități militare bulgare iar
comandant militar al orașului a fost numit colonelul Mihailoff. O serie de case și edificii
publice au devenit cazărmi. În același timp s -a desfașurat o campanie inte nsă de
bulgarizare a orașului ( ca de altfel a întregii provincii) prin tipărirea de publicații în
limba bulgară, înființarea de școli în limba bulgară și introducerea obligativității de a le
frecventa pentru copiii români, interzicerea limbii române chiar și în cadrul slujbelor
religioase17. În paralel s -a desfășurat o campanie de vandalizare a edificiilor laice și
religioase românești, ca exemplu biserica Sfântul Nicolae din Tulcea a fost jefuită de
icoane, cărți bisericești, odoare sfinte iar pentru a împiedica populația românească să
participe la slujbe autoritățile bulgare au săpat în jurul bisericii un șanț adânc18. În
orașul Tulcea și alte localități etnicii români au fost supuși unei campanii de teroare
marcată de arestări, deportări, maltr atari, violuri și execuții (în localitățile județului
numeroși etnici români fiind uciși în bătaie iar sute de fem ei au fost violate de soldații
bulgari)19.
Ocupația străină s -a sfârșit în anul 1918 odată cu încheierea războiului. Insă
războiul și ocupația străină au lasat rani adânci in orașul de la porțile deltei. O parte
insemnată a populației părăsise orașul ca urmare a distrugerilor provocate de război și
datorită comportamentului trupelor de ocupație iar economia urbei a suferit un declin
important din care nu și -a mai revenit niciodată20. Practic mare parte din ce se
construise in aproape 40 de ani de administrație românească se pierduse iar
reconstrucția se anunța anevoioasă. Insa prin trud ă și sacrificii tulcenii au reușit ca în
timp scurt să refacă l ocuințele, bisericile și școlile distruse de război și să readucă la
viață comerțul și celelalte activități21

12 Ibidem , p.16
13 Ibidem , p.19
14 Iosif Colcer, Viorel Măgureanu, File din istoria Dobrogei , Inspectoratul pentru cultura al județului
Tulcea, 1998, p.188
15 Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, Istoria Dobrogei , Editura Ex Ponto, Constanța, 1998, p.387
16 Ibidem
17 Iosif Colcer, Viorel Măgure anu, op.cit. , p.191
18 Ibidem , p.192
19 Ibidem , p.194
20 Victor H. Baumann, op.cit. , p.38
21 Iosif Colcer, Viorel Măgureanu, op.cit. , p.198

9
I.1 Industria

Situația industriei tulcene după 1919 este similară în mare parte perioadei
anterioare, aceasta având o pondere nesemnificativă în industria României comparativ
cu alte zone ale țării. Sectorul industrial tulcean, atât cât existase înainte de război,
suferise pierderi importante între anii 1918 -1919 utilajele fiind fie fie distruse fie luate
catre ocupanți.
Totuși o parte a acestui sector a supraviețuit distrugerilor provocate de război
fiind apoi repus în funcțiune și modernizat sau extins în perioada cuprinsă între 1919 –
1939. Dintre componentele acestuia merită să amintim Uzina electrică a orașului
construită în anul 1912 în zona de NV a orașului apr oape de lacul Ciuperca.Pentru
început uzina a fost echipată cu două motoare Diesel de 100 CP cuplate direct la
motoare de curent continuu22. În perioada interbelică Primăria orașului Tulcea a
încheiat un contract cu uzinele Reșița, la data de 3 octombrie 1925, prin care s -a stabilit
introducerea iluminării electrice în oraș. Conform contractului se prevedea cumpărarea
mașinilor de forță, instalațiile electrice cu curent alternativ trifazic și a rețelei de înaltă și
joasă tensiune la pr ețul de 7.360.000 lei. Mai târziu la 1 august 1928 a fost încheiat un
nou contract prin care societatea Reșița a furnizat Uzinei electrice Tulcea un grup
electrogen de 300 CP astfel încât în anul 1929 uzina avea o putere instalată de 700 CP23.
Numărul abon aților la electricitate era în același an de 560 de locuitori, ajungând în
1930 la 604 de locuitori iar în anul 1931 la 725. Producția de energie electrică a fost în
1929 de 650 .000 de kwh crescând în 1930 la 696 .264 kwh24.
Un alt proiect industrial imp ortant pentru Tulcea inițiat înainte de război
continuat și extins în epoca interbelica, deși nu se încadrează în sensul clasic al
industriei, a fost cel de alimentare cu apa a orașului. Un prim proiect în acest scop a fost
depus în anul 1897 de către ingi nerul -șef Scarlat Vârnav. Acesta prevedea alimentarea
cu apă luată din Dunăre, apa urmând să fie tratată prin decantare și filtrare și distribuită
apoi în rețeaua de distribuție prin refulare. Cu toate ca fost aprobat proiectul nu s -a mai
realizat din cauz a problemelor financiare25. În anul 1911 inginerul Ghermani Dionisie a
realizat un nou proiect care avea în vedere aprovizionarea cu apă a unei populații de
20.000 de locuitori cu o cantitate de 3000 mc/zi și realizarea unei rețele de distribuție cu
o lungi me de 28 km format din conducte de fontă cu dimatr ul minim de 80 mm.
Instalațiile de preparare a apei erau prevăzute sa funcționeze cu două motoare electrice
de 220 de volți alimentate la rândul lor cu electricitate furniz ată de două dinamuri
acționate d e două motoare Diesel a câte 100 CP fiecare26.Proiectul a fost aprobat în
același an și în urma unei licitații lucrările de realizare a proiectului au revenit firmei
”I.Motzoi și Reschovsky”. Recepția parțială a lucrărilor s -a facut la sfârșitul anului
1913 . După război inițial s -au executat doar lucrări de întreținere iar în anul 1927 s -au
realizat lucrări de extindere a rețelei de distribuție, lucrări ce au continuat și în anii
urmatori27.
Dintre unitățile industriale prelucrătoare cea mai importantă a fost fabrica
”Talpa” care producea articole de pielărie și tăbăcărie. Acesta era proprietate a
”Societății Anonime Române” care mai avea în proprietate o fabrică de tăbăcărie la
București și o fabrică de încălțăminte la Galați. Societatea mai avea depozite pr oprii de

22 Ibidem , p.213
23 Ibidem
24 Ibidem , p.214
25 Ibidem
26 Ibidem , p.215
27 Ibidem

10
desfacere la Tulcea, Brăila și depozite în consignație la Cluj, Cernăuți, Brașov, Iași și
Ismail28. Fabrica ”Talpa” din Tulcea era considerată una din cele mai mari fabrici din
țară din această ramură de activitate și producea în principal: talpă, blank, blănkulețe,
boxuri, șevrouri, meșină, opinci, toval etc. Producția totală a fabricii se cifra anual la
50.000.000 lei. Din această valoare piața orașului și județul absorbea produse în valoare
de 4.500.000 lei restul producției în valoare de 45.500 .000 lei fiind valorificat prin
depozitele mai sus menționate. Numărul angajaților era de aproximativ 230 -250 de
lucrători29. Fabrica a cunoscut o evoluție constantă, în 1928 ridicându -se construcția
pentru cazanul cu aburi, în același an fiind dată în folosință și o uzină de energie
electrică cu un motor Diesel ce avea o putere de 260 CP30. În afara acestei fabrici în
Tulcea erau înregistrate ateliere de profil ce pot fi considerate ca parte a activităților
meșteșugărești. Dintre acestea pot fi amintite în categoria atelierelor de cizmărie cele
deținute de Filip Asadur, Zeilic Zilberman, Șmil Zilberman, Alexe D. Hristof, Alexe
Gaidaref, Bodrighian Rupen cu sediul în strada Babadag nr.14 înregistrată în anul 1931,
Baciu Andrei atelier situat pe strada Ștef an cel Mare nr.37 înregistrat în anul 1932 și
altele. Ateliere de hămurărie erau deținute de Petre I. Sorin, Negip Suliman, Gavrilă
Sârbu, Dascălu Constantin al cărui atelier se afla pe strada Mahmudiei nr.8 etc31
Alături de industria pielăriei în industria tulceană existau și unități din industria
de prelucrare a lemnului. Este bine de știu că deși în ciuda unei suprafețe împădurite
destul de mari (94.000 ha -11% din suprafața județului) aceste unități foloseau cu
precădere material lemnos adus cu precădere din regiunile muntoase din județul Neamț,
cu ajutorul plutelor. Cea mai importantă fabrică cu acest profil fabrica de cherestea
deținută de Adrian Avramide. Fabrica avea o putere de 275 CP fiind utilată cu cinci
gatere și trei circulare. Producția fabricii acoperea în întregime cererea locală reușind
chiar sa exporte o parte din producție în Egipt și în posesiunile franceze din nordul
Africii, Algeria și Tunisia32.Fabrica a fost parțial distrusă în timpul primului război
mondial find ulterior reconstruită. Pe lânga această fabrică în perioada interbelică a mai
funcționat la Tulcea cel puțin încă o fabrică de profil și anume fabrica de cherestea
deținută de Elefterie Cuculas aflată ca și fabrica Avramide pe strada Isaccei la nr.19633.
Mai merită menționate și atelierele ce construiau bărci și poduri plutitoare. În 1931 în
Tulcea erau înregistrate 8 ateliere de profil după cum urmează: atelierul lui Henofont
Vidiniev cu sediul în strada Portului nr.29 înregistrat în 1931, atelierele deținute de
Andrei Bogacev, E vrofei Vicolov (acesta cu sediul str. Portului nr.29), Pimen Graciov,
Aeji Mateev, Chersan Timofei,Teopent Ivanov, Haralambie Armarachis iar pe lângă
Administrația Pescăriilor Statului funcționa atelierul de bărci al lui Evanghelie Malizis34
Industria alime ntară era și ea reprezentată la nivelul orașului Tulcea de 6 mori
din care unele dispuneau și de instalații rudimentare de extragere a uleiului de floarea
soarelui. În acest caz vorbim despre unități mici cu nivel tehnic redus axate aproape
exclusiv pe aco perirea cererii locale. Principala cauză a nivelului redus de dezvoltare a
acestei industrii este existența unor suprafețe agricole însamânțate cu grâu foarte reduse
mai ales din cauza condițiilor climatice nefavorabile acestei plante. Se pare ca exista și
o lege care impunea condiții extrem de grele pentru înființarea și funcționarea morilor

28 Constantin A.Cristofor , Monografia economică a județului Tulcea 1938 , I.C.E.M. Tulcea, p.56
29 Ibidem
30 Ligia Dima, Progresele orașului port Tulcea între anii 1878 -1948 ,Editura StudIS, Iași, 2015, p.142
31 Ibidem , p.144
32 Constantin A.Cristofor, op.cit , p.57
33 Victor H.Baumann, op.cit. , p.38
34 Ligia Dima, op.cit , p.146

11
mari cu mașini cu aburi comparativ cu morile mici țărănești35. Din acest motiv o parte
însemnată a cantităților de făină consumate pe piața tulceană erau aduse din alte județe.
Cele șase unități industriale de profil amintite mai sus erau cele deținute de firmele
Avramide, Ioan Maslaev și Terente Lisov,Ioan Rusef și Suliman Hasan, Avram
Sezonof, Ichil Serghei & Dănilă Gridin și Alexis Sezonof36. Insă fiind vorba despre
unități de producție mici țărănești impactul lor lor asupra producției industriale era
foarte redus. Mai funcționau și o serie de unități care activau în sectorul panificației și
pastelor făinoase. Putem aminti dintre ele brutăria deținută de Dimovici Blagai situată
pe strada Babadag nr.88, proprietatea lui Dimciu Garafil care consta într -o brutărie,
lăptărie și delicatese de pe strada Regina Elisabeta nr.62, brutăria lui Nedelcu Teodor de
pe strada Buna Vestire nr.51 -53, brutăria deținută de Urzică Ion pe st rada Mahmudiei
nr.69 și altele37. O parte importantă a industriei alimentare tulcene din perioada
interbelică a fost producția de ape gazoase. Cea mai importantă unitate de profil a fost
fabrica de băuturi gazoase și minerale ”Unirea”. Aceasta a luat ființă pe 17 mai 1907 ca
Societatea anonimă pe acțiuni ” Unirea ” având la înființare un capital de 20.000 lei
împărțit în acțiuni de câte 100 lei fiecare. La 23 februarie 1912 capitalul social al firmei
a crescut la 60000 de lei după emiterea a 300 de acțiuni în valoare de câte 100 lei fiecare
iar în 1924 capitalul societății s -a majorat la 500.000 lei ajungând în 1940 la 1000.000
lei. La nivelul anului 1939 producția fabricii era de 190.800 litri de băuturi gazoase cu o
valoare de de 1.635.834 lei38. Pe lângă soci etatea ”Unirea” au existat și alte societăți
mai mici cu același profil. Una dintre acestea era deținută de Eraclei Gh. Aslan cu
sediul in strada Babadag și se numea ”Izvorul Tămăduirii”. Cu aceeași activitate se mai
ocupau Ecmegian Safta și Ecmegian Arme nac care aveau o fabrică de băuturi gazoase și
desfășurau comerț cu aceste produse având societatea înregistrată în strada Babdag la
nr.8839.
O altă ramură industrială relativ bine reprezentată în Tulcea interbelică a fost cea
textilă. Elementele care au co ntribuit la dezvoltarea acestei ramuri au fost existența unei
producții relativ abundente de lână deorece în județ exista un număr destul de mare de
crescători de oi precum și producția vegetală de cânepa, bumbac și in. Existența
materiei prime a impulsion at deschiderea în Tulcea a numeroase ateliere și țesătorii ce
produceau frânghii, covoare și alte produse, precum și a fabricilor de frânghii și scule
pescărești.
În 1921 lua ființă ”Fabrica de frânghie și scule pescărești Efim Vladimirof” care
își avea se diul pe strada Basar abilor nr.16 având și ateliere pe strada Griviței nr.54. La
înființare fabrica avea un capital de 16.000 de lei aur, avea 6 lucrători și o producție de
aproximativ 120 tone de frânghie.
Tot in sectorul textil a activat și ”Fabrica de co voare D.A. Cosmeta” înființată în
anul 1922, iar în anul 1928 fabrica avea 40 de angajați și un capital de 15.000 de lei
aur40.
Sectorul industriei textile tulcene din această perioadă era completat cu 7 darace
: cel deținut de Stoian Minciu având sediul în strada Basarbilor nr.61, daracul lui
Constantin I.Dincă situat pe strada Basar abilor nr.69, proprietatea lui Dumitru Penu cu
sediul în strada Basar abilor nr.99, daracul lui Toza Foti aflat pe strada Regina Elisabeta
nr.126, d aracul lui Ichim Serghei ce -și avea sediul pe strada Isaccei nr.114 și

35 Constantin A.Cristofor , op.cit. , p.57
36 Ibidem
37 Ligia Dima , op.cit , p.150
38 Ibidem , p.151
39 Ibidem
40 Ibidem , p.140

12
proprietatea lui Nicola Știrbeț cu sediul pe strada Mahmudiei nr.14241. Pe lângă toate
acestea în Tulcea au mai funcționat numeroase ateliere de croitorie, de tricotaje și de
frânghii dintre care voi aminti o parte: atelierul de croitorie ”Universala” deținut de
Pavel Borislov, atelierul de croitorie deținut de Apostălescu Dumitru pe strada Babadag,
fabrica de frânghii proprietatea lui Ifrim Vladimirov, atelierul de frânghii deținut de
Talașcovici Arnold pe strada Mir cea Vodă nr.67, fabrica de covoare deținută de Iani
Caragioglu, atelierul de croitorie și stofe aflat în strada Elisabeta și care -i aparținea lui
Schwartz Avram42.
Industria chimică a facut parte și ea din peisajul economic al perioadei
interbelice deși nu putem vorbi de o industrie chimică în adevăratul sens al cuvântului ci
mai curând de activități de producție și comercializare care aveau legatură cu industria
chimică. In această direcție merită amintită ”Fabrica de săpun și derivate a Ancăi
Dragomirescu” cu sediul pe strada Regina Elisabeta nr.172, apoi ”Fabrica de săpun și
lumânări” deținută de Ivan Ivanov care își avea sediul pe strada Mahmudiei nr.43,
”Atelierul de lumânări al Anei Sestarov” cu sediul pe strada Potcovari nr.14, spalatoria
chimică propr ietatea lui Comșa Dumitru de pe strada Isaccei nr.14543.
Industria ceramicii și a materialelor de construcție își avea locul ei alături de
celelalte ramuri industriale in economia tulceană. Se baza în principal pe existența din
abundență pe plan local a res uselor naturale necesare argila, calcar, granit, caolin iar
unitățile productive sau comerciale de profil erau desigur axate pe valorificarea
acestora. Ca și în cazul celolalte ramuri industriale tulcene nu vorbim de unități ce
aparțineau marii industrii c i de fabrici și ateliere aparținând micii industrii care acoperea
în special necesitățile pe plan local. Pentru perioada analizată în orașul Tulcea erau
înregistrate următoarele unități economice de profil: atelierul aflat în proprietatea lui
Rutta Felice specializat în sculptură în marmură și construcții, aflat pe strada Isaccei
nr.79, fabrica de cărămidă, var, olărie smălțuită și alte derivate deținută de Paul Iacobini
aflat pe strada Isaccei și tot el mai deținea și un atelier de fierărie, vopsitorie și un
depozit de lemne pe strada Regina Elisabeta nr.130, magazinul Anastasiei Anastasiu
prin care erau comercializate sobe de teracotă și articole ceramice aflat inițial pe strada
Regina Elisabeta nr.2 și mutat ulterior pe strada Isaccei nr.13, atelierul de olărie și smalț
pe strada Babadag deținut de Filip I. Petre, atelierul de olărie și tinichigerie al lui
Ghenaf Gheorghe din strada 23 August (acum Gavrilov Corneliu) nr.90, atelierul de
olărie, vărărie și tinichigerie al lui Gheorghe Iancu din strada Baba dag nr.13 și atelierul
deolărie, vărărie și cărămidărie aflat în proprietatea lui Stalide Mihail situat inițial pe
strada Isaccei nr.178 mutat în 1931 la numărul 17744.
Deși ar putea fi atașată la capitolul destinat culturii activitatea tipografică poate
fi la fel de bine inclusă la capitolul dedicat industriei tulcene din perioada interbelică.
Din informațiile existente până acum în Tulcea au existat 4 tipografii mari. Cea mai
importantă dintre ele a fost tipografia ”Dobrogea” ce funcționa încă din anul 188 4 și a
scos pe piață ultima publicație în 1935 proprietarii tipografiei fiind Sava Sonav și Crum
Doncev. O altă tipografie a fost ”Moderna” aflată în proprietatea lui Panait P. Dumitriu
care a funcționt pe strada Carol nr.3 între anii 1921 -1948. Tipografia ”Curierul Tulcei”
a funcționat între anii 1925 și 1935 iar tipografia ”Dunărea” a scos prima public ație în
1931 având însă o activitate mai săracă45.

41 Ibidem
42 Ibidem , p 141
43 Ibidem , p.147
44 Ibidem , p.148
45 Ibidem , p. 152

13
În loc de concluzii se poate spune că pe baza celor scrise mai sus industria
tulceană interbelică se rema rcă prin aspectul preponderent meșteșugăresc, majoritatea
unităților productive, cu mici excepții făcând parte din categoria atelierelor și a
fabricilor mici fără un impact semnificativ la nivelul economiei naționale. Probabil că
nivelul de dezvoltare a in dustriei orașului Tulcea a fost puternic influențat, ca și
celelalte ramuri economice, de distrugerile survenite în urma primului război mondial
dar și de slaba dezvoltare a comunicațiior terestre, în special, cu celelalte județe ale țării.
Cele mai mari u nități industriale tulcene abia dacă se puteau încadra ca mărime în
categoria celor medii și acestea abia pute au fi numărate pe degetele de la o mână, aici
putem aminti fabrica ”Talpa” din sectorul pielărie și tăbăcărie.

I.2 Pescuitul și agricultura

Pescuitul a fost mereu una dintre ocupațiile de bază pentru locuitorii județului și
ai orașului. Fiind o regiune foarte bogată în resurse piscicole exploatarea acestora a adus
numeroase beneficii județului. În reședința de județ funcționa A dministrația Pescarilor
Statului Tulcea care avea în compunere urmatorul personal: 1 administrator, 2 sub –
administratori, 1 contabil, 1 secretar, 1 registrator -arhivar, 1 șef birou distribuție, 1
dactilograf, 8 revizori, 22 agenți, 38 supraveghetori, 4 cam erieri, 2 vizitii46.
Pentru a ne face o imagine mai exactă asupra resurselor existente trebuie spus ca
pentru perioada aflată în studiu bălțile și lacurile din județul Tulcea însumau o suprafață
de 377.000 ha reprezentând 45% din întinderea județului47. În ceea ce privește
cantitățile de pește colectate după anul 1919 situația se prezenta astfel:
-pește proaspăt – 449.765 kg(1919), 4.713.595 kg (1920), 2.986.576 kg(1921), 2.006.804
kg(1922), 5.681.939 kg(1924), 4.943.032 kg(1925), 3.858.612 kg(1926), 6.120.98 2
kg(1927)

-pește sărat – 112.443 kg(1919), 3.206.618 kg(1920), 3.569.212 kg(1921),
3.499.064(1922), 5.529.236 kg(19123), 5.685.250 kg(1924), 3.463.876 kg(1925),
2.121.712 kg(1926), 2.402.709 kg(1927)

-raci- 409.042 kg(1922), 650.853 kg(1923), 227.212 kg( 1924), 1.661.614 kg(1925),
394.213 kg(1926), 125.709 kg(1927)48.

46 Ibidem , p.129
47 Constantin A.Cristofor, op.cit. , p.64
48 Ligia Dima, op.cit. , p.129

14
La nivelul anului 1923 în județul și în orașul Tulcea erau înregistrați 2573 de
pescari dintre care: 208 români, 1311 ruși, 1055 lipoveni. Numărul deținătorilor de
cherhanale se ridica la 62 dintre care 12 români, 21 ruși, 24 lipoveni, 4 greci și 1
evreu49.
Activitatea de pescuit se realiza în regim de dijmă cu pescarii prin invoieli
individuale stabilite anual iar rezultatul activității de pescuit se vindea prin birourile de
vânzare ale sta tului. Profitul rezultat se împărțea între pescari și stat în funcție de dijmă
astfel:
-pentru Dunăre – 25% la sturioni, 30% la icre negre, 40% pentru restul speciilor
-pentru bălți – 40% pentru toate speciile
-pentru canalul Regele Carol -50% pentru toate sp eciile
-pentru Marea Neagră -15% pentru calcan și sturion, 20% pentru icre negre, 40% pentru
restul speciilor50.
Pentru conservarea, prepararea, depozitarea și transportul peștelui regiunea
Tulcea dispunea dupa 1930 de 70 de cherhanale, 80 de ghețării, 15 a fumătorii, 7
motoare și un vapor cu aburi, mahune toate fiind proprietăți ale pescarilor cherhanagii.
Statul avea în proprietate 4 cherhanale și 6 ghețării pe care le arenda cherhanagiilor care
nu aveau suficient capital de investit. Peștele se vindea prin licitție publică la birourile
de vânzare din Galați, Brăila și Constnța și la punctele Vâlcov, Ismail, Isaccea, Tulcea,
Sulina și Jurilovca. Prin licitație publică în anul 1930 s -au vândut 5.176.830 kg de pește
pentru care s -au încasat 232.353.498 lei din care 46.687.979 lei reprezintă dijma statului
iar 185.665.519 lei era partea pescarilor. Totalul încasărilor statului pe anul 1930 a fost
de 61.110.159 lei din care 52.643.111 lei obținuți din dijmă, 6.989.631 lei obținuți din
stuf, papură și terenuri, 1. 477.417 lei venituri diverse51.
Principalele centre de desfacere a peștelui provenit din apele județului Tulcea
erau : București, Galți, Brăila, Constanța, Ismail, Vâlcov, Chilia Veche, Sulina, Tulcea,
Jurilovca, Isaccea. Pentru perioada 1931 -1935 venituri le pescarilor din valorificarea
peștelui exploatat se prezentau astfel: 41.840.931 cantitate exploatată, 610.897.110 lei
sumă realizată brut, 217.599.216 lei suma ce revenea statului și 393.297.894 lei banii
cuveniți pescarilor. La nivelul anului 1935 era u înregistrați un număr de 3.365 pescari
cu scule de pescuit și 1668 de pescari fără scule de pescuit. Majoritatea pescarilor era de
naționalitate rusă, această situație fiind explicată prin faptul că majoritatea localităților
unde se pescuia erau locuite predominant de acestă etnie52.
În orașul Tulcea existau cateva pescării ce comercializau peștele provenit din
această activitate: pescăria lui Cojocaru Ion aflată în Piața Sf. Gheorghe la ghereta 10,
având însă sediul în strada Portului nr.2, pescăria cu ridicata deținută de Dumitrescu
Gheorghe cu sediul în Halele Pescarilor, pescăria cu ridicata proprietatea lui Mărculescu
Ioan cu sediul în strada Frumoasă nr.2, pescăria și cherhanua deținute de Rădulescu
Petre cu sediul în strada Portului nr.3253.
Alătur i de pescuit, agricultura a fost una din ocupațiile de bază a locuitorilor
județului Tulcea. În anul 1930 județul Tulcea însuma o suprafață agricolă de 839.860 ha
din care 242.913 era teren cultivabil. Pentru a avea o idee în privința ponderii anumitor
culturi pe terenurile cultivate din județul Tulcea voi prezenta situatia insămânțării
terenurilor agricole pentru campania 1929 -1930: 5.037 ha grâu de toamnă, 13.821 ha
grâu de primăvară, 3.014 ha secară, 114.420 ha orz de primăvară, 30 ha orz de toamnă,

49 Iosif Colcer, Viorel Măgureanu, op.cit. , p.209
50 Ligia Dima, op.cit. ,p. 130
51 Ibidem
52 Ibidem , p.131
53 Ibidem

15
16.238 ha ovăz, 63.084 ha porumb, 967 ha fasole, 417 ha rapiță de toamnă, 7.782 ha
rapiță de primăvară, 1.307 ha cartofi, , 58 ha mazăre, 240 ha in, 8 ha cânepă, 1.366 ha
mei, 7.557 dughie, 122 ha linte, 729 ha grădini de zarzavat, 1.586 ha bostănărie, 441 ha
diferite plante de nutreț, 1679 ha ogoare și pârloage54.
Valorificare producției agricole și supravegherea comerțului cu cereale și vite se
realiza sub îndrumarea Camerei de Comerț și Industrie Tulcea. In orașul Tulcea
tranzacțiile cu cereale se realizau în oborul Tulcea . Aceste tranzacții se realizau prin
intermediul firmelor ce aveau ca obiect comercializarea cerealelor, firme private în
totalitatea lor și dintre acestea putem aminti firma grecului Antippas I. Matei care
comercializa cereale în 1931, ev reul Barșac Ionel a carui firmă făcea comerț cu cereale
și se mai ocupa cu comercializarea produselor coloniale având și o carieră de piatră,
Sara Gohman cu firma pe strada Babadag nr.1 comercializa făină și cereale, firma
deținută de Marcovici Moritz care făcea comerț cu cereale și făină având sediul pe
strada Basarabilor nr.53, brutăria și firma de comerț cu cereale a lui Melano Hristu cu
sediul pe strada Isaccei nr.59 și firma de comerț cu cereale, proprietatea Elisei I.Isac al
caărei sediu se afla pe st rada Regina Elisabeta nr.6255.
Orașul Tulcea mai dispunea la nivelul anlui 1939 și de 74 ha de viță de vie
producătoare direct, 45 ha viță indigenă și 47 ha viță altoită cu o porducție medie de
300-350 decalitri56.
În ce privește inventarul de unelte și u tilaje agricole, orașul Tulcea a avut la
dispoziție pentru perioada studiată urmatoarele cantitatăți: 55 automobile, 2 autocare, 18
camioane, 1 tractor de arat, 1 mașină de treierat, 35 mașini de bătut porumb, 152
tăvălugi de lemn, 170 pluguri cu două braz de, 185 pluguri cu o brazdă, 5 prășitoare de
porumb, 1.036 baroane de fier, 1.100 grape, 58 care cu boi, 1.250 căruțe cu cai, 186
căruțe cu 1 cal, 48 trăsuri, 18 gabriolete, 11 vânturătoare, 1.520 hamuri cu jug,165
hamuri piept, 550 guri de ham57.
Al doile a sector important al agriculturii tulcene după cultivarea plantelor a fost
creșterea animalelor, la Tulcea aflându -se unul dintre târgurile de animale din județ.
Datorită condițiilor climatice dificile creșterea vitelor s -a dovedit o misiune dificilă
pentru crescătorii de animale tulceni astfel că în periada interbelică s -au crescut destul
de rar exemplare din rase nobile cu productivitate mare cum erau Schwitz, Siemental,
Pintzgau, Olandeză, aceste rase fiind destul de sensibile la condițiile climatice și de
hrănire. În timp se pare că a fost creată o rasă dobrogeană specifică, rezistentă la
condițiile climatice dar cu randament inferior raselor amintite mai sus. Datorită
eforturilor crescătorilor de animale cu greu s -a reușit aclimtizarea rasei Angeln (ra să de
origine germană adusă din sudul Basarabiei) și rasa Isker, sură adusă din Moldova. Un
imbold pentru dezvoltarea creșterii vitelor a fost cererea de vite grase, bine crescute pe
piețele Constanței, Brăilei și în Galați precum și dezvoltarea fabricii ” Talpa” care
folosea ca materie primă pielea de vită58. Cu privire la creșterea porcinelor aparent cea
mai întâlnită rasă era Mangalița alături de care mai erau întâlnite rasele York sau Berc
însă carnea porcilor crescuți pe plan local nu era căutată în exte rior pentru că
majoritatea erau crescuți în baltă și hrăniți cu pește iar carnea căpăta un miros greu,
neplacut. Ca urmare aceștia erau folosiți doar pentru acoperirea consumului intern59.

54 Ibidem , p.134
55 Ibidem , p.135
56 Ibidem , p.136
57 Ibidem
58 Constantin A.Cristofor, op.cit. , p.43
59 Ibidem , p.44

16
La data de 1 aprilie 1926 în orașul Tulcea erau înregistrate următ oarele categorii
de animale: 45 armăsari, 625 cai, 330 iepe, 245 măgari, 63 mânze, 580 cârlani, 415
cârlane, 2.919 boi, 10487 oi, 664 capre, 3400 porci, 25.000 păsari, 1.485 rațe, 503 gâște,
187 curci, 95 altele60.
Principalele târguri de animalese aflau l a Tulcea, Ragina Maria și Babadag iar
destinția animalelor vândute erau în principal Constanța(de unde se exportau) și orașele
Brăila, Galați și Ismail. Prețurile variau de la an ala an astfel prețul cărnii de vită în piața
orașului Tulcea era de 32 lei/kg în anul 1930, 26 lei/kg în 1931, 16 lei/kg în 1932, 14
lei/kg în 1933 -1935 și 18 lei/kg în 1936. O statistică ce aparține chesturii poliției Tulcea
realizată la 1 ianuarie 1937 ne dă o imagine asupra animalelor deținute de populație la
data respectivă: 1. 156 cai, 1.216 boi, 2 bivoli, 5.098 oi, 368 capre, 289 porci, 2.968
catâri, 2.968 găini, 180 gâște, 680 rațe, 115 curci, 952 porumbei, 98 stupi61.

I.3 Comerțul și băncile

Comerțul tulcean depindea cum este și normal de dezvoltarea că ilor de t ransport,
atât de cele terestre cât și de cele pe apă Tulcea fiind port la Dunăre. Dacă în cazul
transportului terestru erau necesare investiții consistente pentru construirea și
întreținerea căilor de comunicație în șoselelor și al cailor ferate , transpo rtul pe apă se
prezenta ca o variantă ieftină care necesita doar cheltuieli pentru prevenirea colmatării
căilor navigabile și pentru dezvoltarea infrastructurii portuare. Judetul și implicit orașul
Tulcea erau legate de celelalte județe ale țării de șapte șosele principale care aveau un
trafic intens și variat62 precum și printr -o linie de cale ferată. Problemele cele mai mari
apăreau iarna când din cauza ninsorilor viscolite și a gerului puternic căile terestre erau
blocate iar Dunărea era inghețată fapt ca re ducea la izolarea completă a orașului și
județului de restul țării.
Activitățile comerciale depindeau de profilul economic al județului și în
condițiile în care industria era slab dezvoltată este lesne de înțeles ca predomina
comerțul cu produse agricol e și în special cel cu cereale. Comerțul cu produse agricole
avea ca puncte de plecare oboarele, acestea fiind locuri dinainte destinate, stabilite unde
se comercializează diferite produse ca cereale, vite și lemn. Sunt create ca regulatoare a
prețurilor ș i ca debușeuri permanente de desfacere, oficiale.Ele sunt adevărate centre de
activitate economică unde atât producătorii cât și cumpărătorii au garanția că găsesc aici

60 Ligia Dima, op.cit. , p.137
61 Ibidem , p.138
62Constantin A.Cristofor, op.cit, p.80

17
cerere, ofertă și prețuri corespunzătoare63. Între anii 1931 -1937 județul Tulcea dispun ea
de șase oboare de cereale cel mai important fiind la Tulcea, acesta fiind urmat de cele de
la Măcin, Ostrov, Babadag, Isaccea și Peceneaga. Oborul din Tulcea a luat ființă în 22
iunie 1909 odată cu înființarea Camerei de Comerț. Potrivit datelor existen te intre anii
1932 și 1936 prin oborul Tulcea s -au tranzacționat cantități însemnate de cereale cu
valori ce variau de la an la an. Astfel dacă în anul 1932 prin obor a trecut o cantitate de
28.539.650 kg de cereale în valoare de 58.274.621 lei, în 1937 s -a înregistrat o cantitate
de 24.349.200 kg de cereale în valoare de 69.509.960 de lei. În total în intervalul de
timp amintit mai sus prin oborul Tulcea a fost tranzacționată o cantitate de cereale de
115.058.050 kg în valoare totală de 264.409.115 lei64. In ceea ce privește activitatea
târgurilor și oboarelor din orașul Tulcea în perioada interbelică mai trebuie spus ca
târgurile de cereale se organizau zilnic în timp ce târgurile de vite se organizau de două
ori pe săptămână, în ziua de marți în piața Caro l I iar sâmbăta târgul se ținea în piața
Sfântul Gheorghe65.
Celălalt punct important în comerțul orașului, de fapt inima comerțului tulcean
era portul în care o pondere însemnată avea de asemenea exportul de cereale. Conform
informațiilor disponibile pentr u anii 1930 -1936 în cantitățile de cereale exportate
predomina orzul care pentru perioada menționată ocupa locul întâi la export cu o
cantitate totală de 127.699.818 kg, în anul 1930 orzul deținând 85% din totalul
cerealelor exportate prin portul Tulcea ad ică 44.155.987 kg dintr -un total de 51.841.812
kg de cereale exportate66 .
Pentru ca am vorbit de portul orașului este necesar să facem pentru un scurt
istoric al acestuia. Momentul care a marcat începutul dezvoltării portului Tulcea a fost
Tratatul de la Adrianopol din 1829 care a statuat libertatea circulației navelor
comerciale pe Dunăre. La numai un an dupa acest moment o societate austriacă a pus în
circulație vase propulsate cu forța aburului impulsionând atât activitatea portuară cât și
activitatea d e construire de nave în porturile Dobrogei67. La jumătatea secolului al
XIX-lea din portul Tulcea se transporta cu navele lemn de stejar pentru șantierele navale
de la Sulina, Galați și Brăila.
Un alt moment important din existența portului tulcean a fost Congresul de Pace
de la Paris din 1856 când printre altele a luat ființă Comisia Europeană a Dunării iar
serviciul pregătirii și depozitării de material și -a stabilit sediul la Tulcea. În cadrul
serviciului a fost organizat un stabiliment tehnic condus de colonelul Malinovscki de la
Statul Major al Armatei Otomane și care a fost pus la dispoziția Comisiei Europene a
Dunării de guvernul otoman, cuprinzând ateliere și șantiere de construcții și reparații
precum și un depozit de materiale68.
În anul 1860 Tulcea a devenit reședință de sangiac și astfel crește importanța
orașului având drept consecință și efectuarea primelor lucrări de amenajări portuare
transpuse în fapt prin consolidarea malului Dunării între 1856 -1873. Dezvoltarea
portului a continuat prin inte nsificarea activităților comerciale. Conform baronului De
Hogger în anul 1876 prin portul Tulcea plecau la export: grâu și brânzeturi în Turcia și
Anglia, lână pește și icre în Rusia, cereale și lână în Franța, pește și combustibil în
România, lână și seca ră în Austria, cereale în Olanda, Grecia și Italia. În același an se

63 Ibidem , p.96
64Ibidem , p.97
65 Ligia Dima, op.cit. , p.132
66Constantin A.Cristofor, op.cit. , p.100
67 Ligia Dima, Orașul -Port Tulcea în documente de arhivă , în Tulcea 1878 -1948:memoria unui oraș ,
volum îngrijit de Daniel Flaut, Mihaela Iacob, Dorel Paraschiv, Editura Istros,Brăila, 2012, p. 26
68 Ibidem , p.27

18
importau: untdelemn din Grecia, Asia Mică și Siria, zahăr din Franța și Olanda, spirt din
Rusia,săpun, țesături de bumbac și îmbrăcăminte din Austria, fierărie din Anglia69.
Dupa obținerea independenței de stat a României și alipirea Dobrogei transportul
de mărfuri și persoane pe Dunăre se realiza prin intermediul unor societăți de navigație
românești și străine. Dintre acestea în orașul Tulcea aveau agenții următoarele societăți:

– Navigațiunea Fluvială Română, înființată în anul 1890 și care dispunea de 13
pacheboturi, 11 remorchere, 53 șlepuri și 7 tancuri.
– Societatea rusă ”Gagarin” care deține 4 vapoare de linie, 8 vapoare cu pânze, 15 barje,
12 tancuri, vaporul ”Călărași”, 4 po ntoane din fier, 6 pontoane din lemn, 8 platforme
din lemn. – – Societatea Austriacă de Navigație pe Dunăre (D.D.S.G.) care avea 810
vase incluzând și vase cu aburi pentru transport pasageri
– Societatea Anonimă Ungară (N.F.T.R.) ce -și avea sediul la Budap esta și o agenție
fluvială la Galați, fiind dotată cu 12 pacheboturi, 28 de remorchere din care 17 cu
pânze.
– Compania I.R. de Navigație pe Dunăre, având sediul central la Viena, dispunea de 52
nave de pasageri și de 867 de nave pentru transport mărfuri70.
În port s -au organizat trei dane pentru nave maritime și patru dane pentru șlepuri, iar
capacitatea totală a portului se cifra la aproximativ 6000 de vagoane pe an71. Potrivit
însemnarilor lui George Nestor, capitan al Portului Tulcea în 1929 la acea dată portul
opera zilnic patru curse regulate de pasageri și patru curse săptămânale de mărfuri cu
tarif cu celelalte porturi. În completarea dotărilor portului se mai aflau mijloacele
necesare pentru intervenția în caz de inemperii, coliziuni, incendiu, înghe ț iar la nevoie
se putea primi ajutor în maximum 6 ore de la porturile Sulina, Galați și Brăila. Acestor
mijloace li se adaugă spitalul orășenesc dotat cu 120 de paturi72.
Atelierele de construcții și reparații în lemn dispuneau de 50 -60 de lucrători iar
celeîn fier de 25 de lucrători cu posibilități de creștere a numărului în caz de nevoie.
Portu mai dispunea de 4 guri de apă de unde navele se puteau aproviziona prin furtune
de 150 m lungime puse la dispoziție de primăria orașului73.
Activitatea portului Tulcea în perioada interbelică era destul de intensă, pentru
exemplificare iată o parte din cererile de acostare ale navelor din anul 1930:
-24 aprilie nava iugoslavă Dohodak a solicitat dană pentru descărcarea cerealelor
-17 mai același an vasul englez ”Penhover” a solicitat loc la dană printr -o telegramă
-24 mai vasul italan”Conte Stefano Tisza” sosesște la Tulcea pentru a încărca marfă
-31 mai vaporul grec ”Meropi” sosește în port de asemenea pentru a încărca marfă
– 18 iunie șlepul ”Thetis” sub pav ilion grecesc cere loc la dană pentru a lua o
încarcătură de orz
-11 iunie șlepul ”Leonie” având arborat pavilion francez a cerut loc la dana vapoarelor
pentru a prelua 10 vagoane de porumb
-26 iulie nava germană ”Imbros” a cerut dană la chei pentru a încă rca cereale
-3 august șlepul ”Silistra” a cerut aprobarea pentru a descărca
-7 august este solicitată dană liberă pentru nava ”Bayard” sub pavilion norvegian
-16 august nava suedeză ”Marie” a solicitat dană la chei pentru încărcare
-18 august vasul grec ”D imitris” solicita dană la chei pentru încărcare

69 Ibidem
70 Ibidem , p.28
71 Valentin Ciorbea, Evoluția Dobrogei între 1918 -1944 , Editura Ex Ponto Constanța, 2005, p.133
72 Ligia Dima, op.cit , p.30
73 Ibidem , p.31

19
-26 septembrie nava ”Huveanne” a cerut dană la chei pentru descărcare dar și pentru
încărcare
-30 septembrie vasul italian ”Probitas” a sosit în portul Tulcea pentru încărcare
-2 decembrie este solicitată dan ă la chei pentru nava finlandeză ”Winha” care intra în
port pentru a încărca marfă
-22 decembrie șlepul ”Giacom” sub pavilion românesc intra în port pentru a încărca
cereale.
Categoriile profesionale implicate în comerțul tulcean până în 1931 erau: 1.170
profesioniști proveniți din industria mare și meșteșugărească,24 de proprietari de
pământ cu cu peste 100 ha de teren agricol, 5.600 de mici agricultori, 45 avocați, 40
contabili, 2 ingineri, 3 dentiști, 17 medici, 2 veterani toate acestea fiind incluse în rândul
profesiilor libere din oraș74. În anul 1939 s -a observat o diversificare a categoriilor
profesionale în interiorul populației orașului:11 preoți, 29 învățători de școală primară,
42 învățătoare,, 26 profesori secunzi, 28 profesori, 8 comisari de pol iție, 32 sergenți de
oraș, 373 funcționari de stat, 18 funcționari județeni, 48 de funcționari de comună,26
funcționari de justiție, 142 de contabili, 135 funcționari particulari, 11 magistrați, 49
avocați, 13 doctori, 1480 plugari, 679 pescari, 196 cizmar i, 145 croitori, 42 cojocari,
586 comercianți, 42 tâmplari, 60 fierari, 13 fotografi, 63 frizeri, 9 farmaciști, 4310
muncitori pălmași, 256 hamali, 450 servitori și servitoare75.
Așa cum se știe activitățile din industrie, agricultură și comerț nu se pot
desfășura în condiții optime în absența creditului și a instituțiilor acestuia, băncile.
Conform lui A. Cristofor în anul 1937 în orașul Tulcea funcționau 3 bănci locale și 2
sucursale ale băncilor cu activitate la nivel național. Cele 3 bănci locale erau: Banca
Tulcei cu sediul la Tulcea, Banca Dunărea cu sediul la Tulcea și cu o sucursală la
Hârșova și Banca Sfatului Negustoresc cu sediul în Tulcea. Sucursalele băncilor mari
erau: Banca Națională a României sucursala Tulcea, Banca Românească sucursala
Tulcea cu sediul central în București76.Potrivit documentelor din fondul primăriei
Tulcea activitatea bancară între 1919 și 1939 a fost susținută de 12 bănci și sucursale
bancare dintre care una era franco -română. Acestea erau Banca Națională a României,
Banca Românească S.A., Banca de Scont, Banca Sfatul Negustoresc (având un capital
de 15 milioane lei și un fond de rezervă de 2.262.936 lei), Banca Tulcei (avea un capital
de 4.500.000 lei și un fond de rezervă de 2.132.170 lei), Banca Dunărea (capital de
25.00 0.000 lei și un fond de rezervă de 5.217.612 lei), Banca Agricolă, Banca Creditul
Nostru (aveaun capital de 177.200 lei și un fond de rezervă de 8.041 lei) și sucursalele
Federalei Gurile Dunării, Băncii Plugarilor, Cooperativei Mircea Vodă, Cooperativei
Temelia77.
La data de 31 decembrie 1937 Banca Tulcei înființată în 1906 dispunea de
următoarele fonduri: 4.630.971 lei resurse proprii, 65.907 lei resurse externe, având un
total de 4.696.878 lei. Banca Dunărea, înființată 1890 avea următoarele resurse:
14.382.197 lei resurse proprii, 2.389.502 lei resurse externe deci un total de 16.771.699
lei. Banca Sfatului Negustoresc înființată în 1923 avea 12.767.000 lei resurse proprii,
resurse externe 5.127.342 lei cu un total de 17.894.342 lei. Insumate resursele celor 3
banci locale arătau astfel: 31.780.168 lei resurse proprii, 7.582.751 lei resurse externe
având la dispoziție un total de 39.362.342 lei. Potrivit observațiilor facute de A.
Cristofor cea mai mare parte a acestor resurse se regăsea imobilizată în creanțe într -o

74 O.O. Șeitan, Date statistice(1928 -1931), județul Constanța, Caliacra, Durostor și Tulcea , Tipografia
lucrătorilor asociați, Constanța,1931, p.43
75 Ligia Dima, Progresele or așului port Tulcea între anii 1878 -1948 , Editura StudIS, Iași, 2015, p.132
76 Constantin A.Cristofor, op.cit. , p.103
77 Ligia Dima, op.cit. , p. 133

20
cotă de 20.704.354 lei iar restul în cea mai mare parte se regăsea în portofolii de scont,
imobile și mobilier, pierderi și diverse conturi și, ca urmare, pentru acoperirea
necesităților de creditare ale orașului și întregului județ rămânea modesta sumă de
1.130.721 lei sumă total neadecvată pentru satisfacerea acestor necesități78.
Pentru că agricultura era principala ramură economică a județului este lesne de
observat că majoritatea creditelor acordate de bancile tulcene se îndreptau spre
agricultură însă condițiile climatice similare celor de stepă, utilajele moderne în număr
insuficient, existența unui număr mare de mijloace rudimentare de exploatare a
resurselor agricole făceau ca aceste credite slab performante și să devină greu de
recuperat de la țărani, unii dintre aceștia folosindu -se de relțiile politice ale momentului
încercu să se sustragă de la returnarea creditelor contractate79. În condițiile în care
băncile locale întâmpinau probleme cu asigurarea licidităților necesare credităr ii Banca
Națională a României a intervenit în sprijinul pieței locale punând la dispoziție prin
intermediul Băncii Românești și Centrale Cooperative suma de 19.000.000 lei80. Pe
lânga intervenția băncii centrale creditarea economiei județului și implicit a orașului a
fost sprijinită de ușurința cu care întreprinzătorii tulceni solvabili găseau credite pe în
județele limitrofe Galați și Brăila fapt care a împiedicat dezvoltarea cămătăriei ca mijloc
oneros de finanțare a activității economice.

I.4 Evolu ții demografice

Pentru a putea discuta evoluțiile în plan demografic înregistrate de orașul Tulcea
între anii 1919 -1939 este necesar să aruncăm o privire asupra situației Dobrogei la
intrarea sa în componența statului român în 1878 și asupra situației d eografice generale
de până în 1919 cu accent pe situația județului Tulcea urmând a desprinde din acest
tablou general situația particulară a orașului Tulcea.
Războiul de indepenență din 1877 -1878 a permis revenirea Dobrogei în granițele
statului român în calitatea acestuia de succesor legitim al vechiului principat Țara
Românească. Alipirea provinciei a fost posibilă în urma Congresului de Pace de la Paris
din 1878 ca un fapt recunoscut de marile puteri par ticipante. După preluare provinciei
autoritățile române proaspăt instalate s -au confruntat cu o situație dificilă datorată atât
distrugerilor provocate de război cât și carențelor din administrarea provinciei
manifestate anterior de autoritățile otomane. La început provincia a fost administrată
prin inte rmediul unor regulamente ad -hoc (1878 -1880) urmate apoi de Legea pentru
organizarea Dobrogei din 9 martie 1880 și de Legea pentru acordarea drepturilor
politice pentru locuitorii din județele Tulcea și Constanța din 1909.
Legea din 9 martie 1909 a intro dus până în 1909 un regim special care stabilea
cadrul necesar pentru organizarea administrativă a provinciei dar încă nu oferea
locuitorilor Dobrogei egalitatea politică cu ceilați locuitori ai țării și reprezentarea
parlamentară. Conform acestei legi jud ețele D obrogei erau conduse de prefecți, numiți
la propunerea Ministerului de Interne, avându -i în subordine, în ordinea ierarhiei, pe

78 Constantin A.Cristofor, op.cit. , p.104
79 Ibidem , p.113
80 Ibidem

21
administratorii de plase și pe primarii comunelor rurale și urbane, cei din urmă fiind
ajutați de consiiile comunale. Del egații consiliilor comunale formau consiliile județene
ai căror reprezentanți aveau dreptul de a înainta domnului (ulterior regelui) o dare de
seamă în care erau trecute cerințele locuitorilor, ceea ce era o formă juridică care
substituia parțial reprezent area politică81. Situația s -a meținut până in 1909 când
guvernul Brătianu a acordat drepturi politice egale locuitorilor Dobrogei în raport cu
ceilalți locuitori ai României.
De la intrarea provinciei în componența României s -a inregistrat o creștere
demog rafică susținută, astfel în 1886 erau înregistrați 267.379 de locuitori, în anul 1891
erau 274.575 locuitori, 300.448 locuitori în 1905 și 380.430 în anul 191382.
Conform recensămintelor din anii 1905 și 1913 situația numărului de locuitori și
repartizare a pe etnii se prezenta în felul următor:

anul 1905 – total populație 300.448 din care români 147.853 (49,2%), turci/tătari
36.049(12%), bulgari 46.277 (15,4%), ruși -lipoveni 31.518 (10,5%), germani 4142
(2,7%), greci 9476 (3,2%), 21.133 (7%). Din acest total județul Tulcea se prezenta
astfel: total 143.542.locuitori din care 54.047 români (37,7%), turci/tătari 5.596 (3,9%),
bulgari 33.932 (23,6%), ruși -lipoveni 29.415 (20,5%), germani 4.042 (2,8%), greci
4.278 (3%), alții 12.232 (8,5%)

anul 1913 – total populație 380.430 din care 216.425 români (57%), turci/tătari 41.442
(10,9%), bulgari 51.149 (13,4%), ruși lipoveni 35.589 (9,4%), germani 7.692 (2%),
greci 9.999 (2,6%), alții 17.859 (4,7%). Județul Tulcea avea în 1913 următoarea situație
demografică: r omâni 87.339 ( 51,1%), turci/tătari 6.300 (3,7%), bulgari 26.772 (15,7%),
ruși-lipoveni 33.510 (19,6%), germani 2.117 (1,2%), greci 4.768 (2,8%), 10.053 (
5,9%) și o populație totală de 170.859 locuitori83.

Aceste evoluții materializate vizibil prin cre șterea constantă a elementului
românesc sunt desigur rezultatul politicii susținute de colonizare a provinciei dusă de
statul român dar și a creșterii constante a populației dupa intrarea Dobrogei în
componența statului român.
Până în anul 1919 demografi a dobrogeană a evoluat pe trei coordonate și anume
înmulțirea rapidă a elementului românesc, emigrarea unei părți a populației turco –
musulmane și tensionarea relațiilor interetnice în timpul primului război mondial84.
Așa cum am mai spus și la începutul ca pitolului primul război mondial pe lângă
distrugerile provocate a dus și la tulburarea conviețuirii dintre comunitățile etnice
dobrogene și în special între comunitățile românești și aromâne pe de -o parte și cele
bulgărești pe de alta datorită exclusiv com portamentului brutal al autorităților bulgare în
timpul ocupației perioadă caracterizată prin abuzuri, acte de violență, violuri și omoruri
săvârșite impotriva locuitorilor de etnie română, acte la care alături de militari bulgari
au participat și civili b ulgari.
În 1918 situația populației din Dobrogea se prezenta astfel, în Dobrogea ”veche”
locuiau 381.430 de locuitori iar în Cadrilater 287.215 iar dintre aceștia 223.027 erau
români (33%), 173.074 erau bulgari (25,9%) și 177.166 erau turci și tătari (26, 5%).
Ponderea crescută a populației de etnie bulgară și turco -tătară se explică prin includerea
Cadrilaterului la statul român în urma tratatului de la București din 1913. La

81 Răzvan Limona, Populația Dobrogei în perioada interbelică , Editura -online Sămănătorul, p.23
82 Ibidem , p.24
83 Ibidem , p.25
84 Ibidem , p.26

22
recensământul din 1930 a reieșit că în Dobrogea elementul etnic românesc deținea
majoritatea relativă cu 44% din totalul populației provinciei85. Din cele patru județe
dobrogene românii dețineau majoritatea absolută în județele Tulcea cu 62,6% din
populație și Constanța cu 66,2% în timp ce în județele Durostor și Caliacra erau a treia
etnie cu procente de 22,6% din populație în Caliacra și 19% în Durostor după
comunitățile turco -tătară și bulgară. De asemenea românii erau majoritari și în orașele
Tulcea cu 64,7% din populație și în Constanța cu 68,7% conform aceluiași recensământ
din dec embrie 193086.
Cu privire la situația populației județului Tulcea recensământul din decembrie
1930 ne oferă următoarele informații: populație totală 184.038 locuitori din care locuiau
în mediul urban 41.632, repartiția pe comunități etnice fiind următoarea , români
115.276 locuitori, bulgari 19.510 locuitori, turci 4632 locuitori, tătari 372 locuitori,
germani 2418 locuitori, greci 3127 locuitori, ruși 22.372 locuitori, alte naționalități
16.323 locuitori.
În ceea privește situația particulară a orașului Tulcea în tabloul mai larg al
demografiei județului în mare repartiția pe etnii a locuitorilor nu difera prea mult de
statistica generală având loc totuși schimbări de clasament în rândul etniilor celorlalte
etnii pe fondul scaderii încetinirii creșterii p opulției bulgare care este depășită de rușii –
lipoveni. O statistică parțială din anul 1924 ne oferă un tablou demografic al reședinței
de județ. Astfel în 1924 orașul Tulcea avea 29.174 de locuitori dintre care români erau
9.550 (27,3%), bulgari 6.070 (20, 80%), ruși 3.560 (12,20%), lipoveni 4.510 (15,45%),
greci 3.005 (10,30%), turci 1.456 (4,99%), alte naționalități 1.02387. În plan religios o
statistică din 1935 ne prezintă următoarea situație: 15.766 ortodocși, 523 romano –
catolici, 36 reformați, 50 luter ani, 259 armeni, 1.023 mozaici,852 mahomdani, 2.114
lipoveni, 237 baptiști și 8 alte religii88.
Ca urmare a dificultăților ce au survenit războiului numeroși locuitori ai orașului
au incercat să practice mai multe meserii după anul 1918 din nevoia de a asi gura
supraviețuirea lor și a familiilor. Și în acest caz se observă o diferențiere pe etnii în ceea
privește tipurile de ocupații preferate. Aparent românii s -au orientat spre meșteșuguri
practicând diverse meserii, rușii lipoveni oarecum previzibil au pre ferat pescuitul,
bulgarii s -au orientat spre activități în agricultură și activități comerciale în timp ce
grecii, evreii și armenii au preferat activități exclusiv comerciale. Re censământul din
1930 ne arată o situație edificatoare a ocupațiilor și meser iilor pe raza orașului fără a ne
prezenta însă și o situație separată pe etnii. Astfel la 1930 erau 1.775 meseriași, 240
funcționari particulari, 854 funcționari publici, 2.283 muncitori, 920 servitori, 2.356
proprietari de terenuri agricole, 36 industriaș i, 628 comercianți și 1.481 cu alte
ocupații89. O altă statistică, de la data de 1 ianuarie 1935 ne prezintă o altă imagine
asupra profilului ocupațional al locuitorilor orașului: 12 preoți, 53 învățători, 60
învățătoare, 220 funcționari comunali, 101 funcț ionari comerciali, 482 comercianți,, 22
lemnari, 37 fierari,11 cojocari, 8 curelari, 825 plugari, 601 pescari, 1.004 băieți la școala
primară, 879 fete la școala primară, 327 copii la grădiniță, 268 băieți la școala
secundară, 32 studenți, 30 pietrari, 265 servitori, 693 servitoare, 12 mecanici, 10 morari,
2 pădurari, 46 zidari, 302 liber profesioniști90.

85 Ibidem , p.37.
86 Ibidem , p.39
87 Ibidem , p.135
88 Ligia Dima, op.cit. , p.115
89 Răzvan Limona, op.cit. ,p.138
90 Ligia Dima, op.cit. , p.115

23
Dacă statistica din 1924 ne dadea un număr de 29.174 de locuitori în orșul
Tulcea, recensământul din 1930 de prezintă o populație de 20.104 locuitori în s cădere
cu aproape 9000 de locuitori. Această cădere își găsește explicația în criza economică
din anii 1929 -1933. Astfel numai între anii 1929 -1930 orașul a pierdut 9.256 locuitori,
datorită efectelor crizei o parte a locuitorilor s -au mutat la sat, alții au plecat în alte părți
să-și caute de lucru la care se adaugă migrația relativ constantă a populației de origine
turcă spre Republica Turcia91. Până în anii 1936 -1937 populația orașului a oscilat relativ
constant în jurul numărului de 20 -21.000 locuitori.
Statistica întocmită de Chestura Poliției Tulcea în 1937 vorbește depre o
populație 21.815 locuitori având următoarea repartiție pe etnii: 7.936 români, 3.950
bulgari, 4.242 ruși, 2.474 lipoveni, 650 turci, 1.021 evrei, 111 italieni, 392 germani, 23
unguri, 239 sârbi, 848 greci, și 259 alte naționalități. Din punct vedere religios conform
aceleiași statistici lucrurile stăteau în felul următor: ortodocși 16.821, catolici 501, 23
luterani, 259 armeni, 1.021 mozaici, 680 musulmani, 2.474 lipoveni, 7 advent iști și 29
baptiști92.
Se observă că după o perioadă de creștere constantă a populației până în 1929
creștere care a avut loc și pe fondul creșterii economice, din acest an s -a observat o
schimbare radicală caracterizată prin declinul brusc al populației și o stagnare a creșterii
demografice pe următorii ani. În cei 10 ani care au urmat s -au născut 5.575 copii din
care 972 au murit sub vîrsta de un an. Cel mai mare număr de nou născuți într -un an,
586, s -a înregistrat în anul 1928 iar cel mai mic în anii 1 931 și 1932. Din păcate
numărul copiilor decedați sub vârsta de 1 an este semnificativ oscilând în jurul a 100
anual cu un maxim de 119 atins în anul 193293.
Din statisticile și recensămintele existente se poate remarca evoluția populația
tulcene între ani i 1928 -1937 cu creșterile și descreșterile acesteia. În anul 1928 în oraș
locuiau 29.179 locuitori, în 1929 popula ția se cifra la 29.364 locuitori, în 1930 -20.108
locuitori, în 1931 erau înregistrați 20.258 locuitori, în 1932 în Tulcea locuiau 20.416
locuitori,, în 1933 orașul avea 20.586 locuitori, în 1934 erau 20.792 locuitori, în 1935
erau 20.893 locuitori, în 1936 populația Tulcei se situa la 21.079 locuitori iar în 1937 la
21.245 locuitori iar din aceste date se vede ca sporul demografic oscila în jur ul
numarului de 100 de locuitori pe an94.
La 1 ianuarie 1938 situația demografică a orașului Tulcea se prezenta astfel:
populație totală 23.049 locuitori. Dintre aceștia11.279 erau bărbați și 11.770 erau femei.
Din punctul de vedere al stării civile 9125 l ocuitori erau căsătoriți, 13.405 erau
necăsătriți, 438 erau văduvi, 441 divorțați. Pe categorii de vârstă existau 428 cu vârsta
0-1 an, 959 cu vârsta de 1 -4 ani, 828 cu vârsta de 5 -9 ani, la categoria 10 -14 ani se
regăseau 917 locuitori, 1.586 aveau între 15-19 ani, 1.635 cu vârsta cuprină întrre între
20-24 de ani, 5.140 aveau între 25 -34 de ani, 4.305 aveau vârsta între 35 -44 de ani,
3.119 aveau între 45 -54 ani, 2.704 erau cu vârsta cuprinsă între 55 -64 de ani, 411 aveau
peste 75 de ani. În ceea ce prive ște repartiția pe religii a locuitorilor, erau 17.062
ortodocși, 274 greco -catolici, 238 protestanți, 2.948 lipoveni,144 baptiști, 1.243
mozaici, 881 musulmani, 259 aveau alte religii sau nu și -au declarat apartenența
religioasă. Pe naționalități situația se prezenta astfel: români 8.330, bulgari 3.742, turci
881, 1.193 evrei, 967 greci și 9.736 alte naționalități95.

91 Răzvan Limona, op.cit. , p.139
92 Ligia Dima, op.cit.
93 Răzvan Limona, op.cit. , p.143
94 Ligia Dima, op.cit. , p.116
95 Ibidem , p.117

24
Recensământul din 1939 ne prezintă o situație în care populația orașului a scăzut
comparativ cu perioada anterioară înregistrându -se 22.853 l ocuitori dintre care 8.377
erau români, 2574 erau ruși, 3.790 erau bulgari, 4.235 s -au declarat lipoveni, 950 erau
greci, 452 germani, 765 turci, 121 erau italieni, 1.215 erau evrei, 59 unguri, 239 sârbi,
17 cehoslovaci, alte naționalități 59. Situația pe meserii arăta astfel: 11 preoți, 125 cadre
didactice, 506 funcționari publici, 135 funcționari particulari, 1.480 agricultori, pescari
672, 4.310 muncitori, 586 comercianți, 624 meseriași, 450 servitori și alte profesii
58696.
După anul 1940 în condițiile pierderii Cadrilaterului situația demografică în
provincie s -a modificat acest fapt afectând implicit și orașul Tulcea. Factorii principali
care au dus la aceste modificări au fost în primul rând plecarea populației bulgare ca
urmare a schimbului de popula ție, factor urmat de emigrarea locuitorilor de origine
germană și italiană spre țările de origine. Ca urmare recensământul realizat în anul 1948
de autoritățile comuniste proaspăt instalate ne ofera o imagine ușor modificară a
populației orașului. La mome ntul recensământului orașul număra 20.769 locuitori care
erau repartizați din punct de vedere etnic în 13.321 români, 2.867 ruși, 2.695 lipoveni,
613 turci, 595 evrei, 72 germani, 378 greci, 159 bulgari, 4 unguri, 21 armeni, 96 alte
naționalități. Se obser vă reducerea drastică, până aproape de dispariție a populației
bulgare și reducerea semnificativă a numărului lipovenilor97.
După cum se observă orașul Tulcea a cunoscut timp de aproape un deceniu o
creștere economică susținută bazată pe o creștere demogr afică constantă ajungând în
anul 1929 la o populație de aproape 30.000 de locuitori iar această creștere a venit după
distrugerile grave și depopularea orașului provocată de primul război mondial. Din
păcate marea criză economică din anii 1929 -1933 aproape că a a anulat toate câștigurile
obținute în primul deceniu de după război, orașul cunoscând o cădere bruscă a
populației, fenomen care a contribuit la desființarea a numeroase afaceri prospere pâna
la acel moment și la prăbușirea economiei orașului. Tulce a a intrat în declin apoi în
stagnare din punct de vedere economic și demografic, stare din care nu a reușit să -și
revină nici după încheierea crizei economice.

96 Răzvan Limona, op.cit. p.144
97 Ibidem

25

Capitolul II

Aspecte ale vieții politico -administrative și culturale
în Tulcea interbelică

Evoluțiile și transformările suferite de orașul Tulcea dupa integrarea Dobro gei
la statul român trebuie privite și analizate din mai multe puncte de vedere pentru a avea
un tablou cât mai complet. Daca primul capitol a fost dedicat aspectelor economice și
demografice acest capitol are în vedere elemente ale politicilor administra tive puse în
aplicare județul Tulcea și care au afectat implicit și orașul reședință de județ
personalitățile care s -au remarcat la cârma județului și efectele deciziilor luate de
acestea asupra urbei. În strânsă legătura cu această primă parte, în cea d e-a doua parte a
capitolului va fi avută în vedere viața politică tulceană cu personalitățile și partidele care
au influențat -o, se va avea în vedere și viața și organizarea partidelor politice de pe
scena politică tulceană iar cea de -a treia parte se va a xa pe aspecte legate de viața
culturală, personalități, publicații, învățământ.

II.1 Organizarea administrativă

La baza organizării administrative a județului Tulcea dupa 1919 a stat Legea
pentru unificare administrativă din 14 iunie 1925. Această lege la articolele 1 și 2
prevedea următoarele: ” Art. 1. Teritoriul României se împarte din punct de vedere
administrativ în județe, și județele în comune. Art. 2. Comunele sunt: rurale și
urbane.”Aceeași lege la articolul 10 menționa: ”Comuna și județele își
administrează interesele locale prin consilii, compuse din consilieri aleși, de drept și
consilieri femei coptate obligatoriu în comunele reședință de județ. Aceste consilii sunt
datoare să execute și măsurile de interes general ordonate de autoritatea ce ntrală în
limitele competențelor sale legale.” Referitor la instituția prefectului aceeși lege stipula
la articolul 11:”Prefectul este capul administrației județene. În această calitate execută
toate hotărârile consiliului și ale delegației județene și împ reună cu acestea controlează
administrația județeană, precum și a comunelor din județ, în afară de municipii.” 98
Conform legii prefectul își exercita atribuțiile fie direct, fie prin intermediul
subprefectului, pretorilor, poliției și notarilor (art.14).
Față de celelalte județe ale țării la Prefectura județului Tulcea funcționa în plus și
un birou care avea în competența sa refugiații, coloniștii și străinii. Organizarea

98 Coord. Bogdan Murgescu, Istoria României în texte , Editura Corint, București, 2001, p.293

26
administrativă a județului Tulcea stabilită prin legea din 1925 s -a menținut fără
modi ficări până în anul 1939 deși în intervalul menționat legea a mai suferit modificări.
Schimbarea a intervenit în anul 1939 când prin Decretul regal nr.2.919 din 13 august
1939, prin care județul Tulcea era transformat în parte componentă a Ținutului Dună rii
de Jos condus de un rezident regal a cărui reședință se afla la Galați. Prin acest decret
prefectul avea atribuțiile diminuate substanțial revenindu -i mai mult un rol de control99.
Situația în cauză a durat numai doi ani deoarece după abdicarea regelui Carol al II -lea,
s-a revenit la organizarea administrativă de dinainte de 1939.
Pentru că mai sus am vorbit despre prefecți în continuare voi aminti
personalitățile care din funcția de prefect au participat în mod direct la evoluțiile
înregistrate de oraș ul Tulcea între anii 1919 -1939.
Primul prefect tulcean de după primul război mondial a fost Dumitru Popescu,
numit în funcție la 6 octombrie 1919 îndeplinind această funcție până în luna decembrie
1919. În această perioadă pe lângă funcția de prefect Dumi tru Popescu a îndeplinit și
funcția de președinte al ”Corporației Meseriașilor” și funcția de președinte al Băncii
Populare ”Dunărea”.
În locul lui Dumitru Popescu, la 31 decembrie 1919 a fost numit în funcția de
prefect Grigore Vasiliu care a deținut fu ncția până la 20 martie 1920. A revenit ca
prefect pe 2 aprilie 1926 demisionând însă pe data de 10 iunie 1927. El s -a remarcat
prin sprijinul financiar acordat Orfelinatului ”Dr.Suceveanu”, sprijin cifrat la 30.000 lei.
În perioada mandatului mandatului s ău s-au înființat în oraș ”Școala de Arte și Meserii”
(19 decembrie 1926) și un cămin al funcționarilor fiscali (12 iunie 1926). Contribuția
prefectului Grigore Vasiliu s -a extins și în domeniul pescuitului, el reușind în 1926 să
obțină prelungirea pescuit ului de primăvară până la 28 aprilie și introducerea licitației
publice la vânzarea peștelui. El s -a mai remarcat prin implicarea în activitatea de
împroprietărire a țăranilor tulceni și în obținerea de fonduri pentru întreținerea și
modernizarea spitalelo r din județul Tulcea100.
Următorul prefect a fost colonelul Petru Pastia care a deținut funcția în perioada
5 octombrie 1920 – 21 decembrie 1921. În calitate de prefect a sprijinit împroprietarirea
invalizilor, orfanilor și văduvelor de război din județ, de asemenea el este cel care a
înființat Biroul populației privind controlul străinilor de pe teritoriul județului Tulcea.
Pe 26 decembrie 1921 a fost numit în funcția de prefect C. Constantin, acesta
pastrând funcția până la 17 ianuarie 1922, activitatea s a concentrându -se pe aplicarea
măsurilor legale care aveau ca obiect împroprietărirea participanților la războiul de
independență. I -a urmat în funcție Scarlat Deșliu care a rămas în funcție doar până pe 23
ianuarie când a demisionat.
Un mandat mai indelungat în funcția de prefect a avut Constantin M. Țigău,
numit în funcție la 28 ianuarie 1922 iar mandatul său a durat până îndata de 31 martie
1926. El a mai avut un mandat ca prefect în perioada 15 nomiembrie 1933 – 28
decembrie 1937. A avut o activitate intensă plină de realizări materializate în contribuția
sa la reconstrucția județului, repararea și construcția de biserici, dispenasare, școli,
poduri, șosele, fixarea islazurilor comunale, scăderi de taxe. A mai contribuit la
dezvoltare a învățământului în județ prin refacerea și construirea a peste 100 de școli, în
timpul mandatului său au fost construite 43 localuri noi de școală cu 107 săli de clasă, s –
a adăugat câte o sală de clasă nouă la 22 de localuri, s -au construit și reparat 20 de
clădiri speciale ce serveau ca locuințe pentru învățătoriși diriginți, au fost restaurate
complet 29 de localuri vechi afectate de război. În locul fostei cazărmi a Regimentului

99 Iosif Colcer, Viorel Magureanu, op.cit. , p.201
100 Ligia Dima, op.cit. , p.118

27
10 Vânatori de pe strada Isaccei a fost construit un sediu nou pentru Șco ala Normală de
Învățători din Tulcea, cladirea fiind inaugurată pe 22 noiembrie 1925 cu participarea
minstrului instrucțiunii, Dr. C. Anghelescu. Tot prefectului Țigău i se datorează și
punerea în funcțiune a liniei de cale ferată Medgidia -Hamangia -Babadag101.
Urmatorul deținător al funcției de prefect a fost Teodor Economu, numit în
funcție la data de 24 iunie 1927, păstrând această calitate până la data de 10 noiembrie
1928. În activitatea sa ca prefect, a sprijinit construcția Externatului de fete ”Princi pesa
Ileana” din Tulcea, a organizat activități caritabile ce vizau strângerea de fonduri pentru
Societatea Națională ”Crucea Roșie”, a sprijinit repararea șoselelor din județ, a sprijinit
acțiunile Societății ”Cultul Eroilor” -Comitetul Central102.
Dumitru Popescu Comișan a fost prefect al județului în perioada 13 noiembrie
1928 -16 aprilie 1931. În afara activității politice și în administrație acesta a fost profesor
al Liceului ”Spiru Haret” din orașul Tulcea în perioada 1918 -1921 și 1926 – 1940.
Venind din domeniul învățământului a sprijinit înființarea de școli în deltă dar și
înființarea de biblioteci destinate școlilor. În 1931 a sprijinit inițiativa ca biblioteca
”Barbu Delavrancea” să devină biblioteca publică ”Panait Cerna”. În anul 1931
Dumitru Popes cu Comișan a elaborat un raport referitor la starea județului Tulcea în
perioada 1929 -1930, prezentând starea de fapt din agricultură, suprafețe cultivate,
producția anuală, instituțiile bancare, industriale, exploatarea pecuitului, creșterea
animalelor, s ituația drumurilor din județ, situația culturii și cea a administrației
județene103.
Urmaătorul prefect al județului Tulcea a fost Nicolae Iosub care a deținut această
funcție de la 9 iunie 1932 până la 13 noiembrie 1933. S -a remarcat în procesul de
aplicar e al reformei agrare contribuind la împroprietărirea locuitorilor din comunele
Regina Elisabeta, Făgărașu Nou, Ostrov, Jijila și I.C. Brătianu. În 1933 șoselele
județene au fost pietruite și au fost construite școli în comunele Principele Mircea,
Gorgova, Carmen Sylva, Periprava, Sfiștofca, C.A.Rosetti, Principele Carol,Letea,
Câșla, Niculițel, Isaccea, Parcheș, I.C. Brătianu, Meidanchioi. Tot în timpul mandatului
său a fost construită Grădina Publică, în centrul orașului în zona Piața Sf. Gheorghe104.
A urmat în funcția de prefect C.N. Petrescu intre 30 decembrie 1937 și 10
februarie 1938 după care a demisionat.
La 10 februarie 1938 a fost numit în funcția de prefect Vasile I. Rață, acesta
deținând funcția până la data de 29 august 1939. Atenția sa a fost îndreptată spre situația
școlilor și a altor așezăminte culturale alocându -le sume pentru reparații și întreținere, s –
a implicat în renovarea dispensarelor din județ, a susținut o campanie de plantare de
pomi fructiferi și arbori forestieri pe o suprafață de 50 ha și a mai sprijinit și înființarea
de heleștee și iazuri comunale. Datorită lui în anul 1938 în cadrul Prefecturii Tulcea a
luat ființă Biroul Județean de Presă care avea rolul de a centraliza toate informațiile și
deciziile ce priveau prefectura și de a comunica informațiile disponibile ziarelor locale
și celor naționale.
În anul 1939 din inițiativa prefectului a fost construit Osuarul Eroilor Tulceni în
cadrul căruia au fost aduse și reînhumate osemintele eroilor tulceni cazuți în timpul
războ iului în luptele de la Topraisar, de pe Argeș și de la Mărășești105.
Între 29 august 1939 și 20 septembrie 1940 funcția de prefect i -a revenit lui
Crăciun Șerbănescu căruia i se datorează dezvoltarea căilor de comunicații din județul

101 Ibidem
102 Ibidem , p.119
103 Ibidem
104 Ibidem
105 Ibidem , p.120

28
Tulcea și construcția l iniei de cale ferată Tulcea -Babadag, grație careia orașul Tulcea
putea comunica în sfârșit direct cu județul Constanța și cu celelalte județe ale țării.
Pe lângă prefecții care au au contribuit la dezvoltarea județului și orașului Tulcea
în epoca interbel ică trebuie amintiți și primarii care în aceeași perioadă au administrat
urbea de pe malurile Dunării. Între 1919 și 1920 funcția de primar a fost deținută de:
Grigore Panaitescu (1915 -1919), Grigore Mosculiu (1919), Dumitru Popescu Comișan
(1920), Lt. – colonel Ștefan Antoniu, (1920), Andrei Gheorghiu (1920), Grigore
Davidescu (1920 -1921) Lt. -colonel Pastia (1922), N.N. Zaharia (1922), Grigore
Musculiu (1922), N.N Zaharia (1926), Aurel Teodorescu (1926), Iosif Flor (1927 –
1928), Dimitrie Nistor (1929 -1931), Aurel Teodorescu (1931 -1932), Nicolae
Georgescu -Tulcea (1932), Constantin Berbec (1932 -1933), Constantin Șerbin (1933 –
1934), Teodor Economu (1934), Constantin Șerbin (1934 -1936), Constantin Șerbin
(ianuarie 1937), Teodor Economu (august 1937), Dumitru Nis tor (1938), Constantin
Berbec (1939), Teodor Economu (28 noiembrie 1939 -1 ianuarie 1940), Nicolae Daia
(1940)106.

II.2 Viața politică

Particularitățile alipirii și integrării Dobrogei la statul român au facut ca viața
politică din această provincie românească să aibă particularități și nuanțe diferite de cea
a celorlalte provincii. Înainte de a intra în detaliile vieții politice tulcene este necesară o
prezentare a situației existente în plan politic la momentul unirii Dobrogei cu România
și în deceniile care au urmat până în 1919.
După jumătatea secolului al XIX -lea când în România proaspăt unificată se
cristalizau primele formațiuni politice, în Dobrogea aflată sub stăpânire otomană
sistemul poitic, economic și social arhaic existent nu a permis formarea unor mișcări
sau grupări politice care să dea naștere unor partide. Și acest fapt este valabil pentru
populația dominantă, nemaivorbind despre celelalte naționalități ce locuiau pe teritoriul
Dobrogei.
După obținerea independeței Românie i și alipirea provinciei Dobrogea la statul
român independent decidenții români au hotărât ca pentru început sistemul politic
reprezentativ să nu fie introdus în provincie, ca urmare locuitorii acesteia nu au primit
drepturi politice depline. În anul 1879 în legătură cu problema drepturilor politice ale
locuitorilor dobrogeni, ministrul de externe de atunci Vasile Boerescu declara: ”Noi
suntem convinși că Dobrogea va avea încă nevoie de un regim special, că populațiunile

106 Traian Brătianu , Politică și Societate în Dobrogea , Editura Fundației ”Andrei Șaguna”, Constanța,
2010, p.266

29
ei nu sunt pregătite pentru regimul constituțional, că trebuie ca prin măsuri înțelepte și
gradate să ajungem la asimilarea completă și la acordarea drepturilor cetățenești”107.
Legea de organizare a Dobrogei din 9 martie 1880 stabilea printre altele că
românii dobrogeni nu erau reprezentaț i nici în Senat nici în Adunarea Deputaților.
Această stare de fapt a iscat numeroase nemulțumiri, fapt vizibil din luările de poziție a
numeroase personalități politice. În 1890 Mihail Kogălniceanu, autorul legii din 1880
cerea instituției legislative aco rdarea drepturilor constituționale pe care le aveau
locuitorii din restul României pentru locuitorii din Dobrogea.
Demersuri pentru obținerea drepturilor politice au fost făcute și de locuitorii
Dobrogei cum a fost cazul memoriului adresat regelui de cat re Consiliul județean
Constanța în anul 1893. A urmat interpelarea adresată de catre Mihail Kogălniceanu, în
Camera deputaților, ministrului de interne în legătură cu regimul excepțional din
Dobrogea.
Inceputul secolului XX și frământarile care se accentuau pe scena Balcanilor au
dat un semnal autorităților române privind necesitatea integrării mai rapide a Dobrogei
la statul român. Mesajul regelui Carol I la deschiderea lucrărilor Parlamentului sesiunea
1908 -1909 conținea afirmația ”După 30 de ani roditori, a sosit dar momentul să
întindem asupra județelor Constanța și Tulcea regimul nostru constituțional”108.
Urmând direcția indicată de rege guvernul liberal condus de Ionel Brătianu a
prezentat în Parlament proiectul Legii pentru acordarea drepturil or politice locuitorilor din
județele Constanța și Tulcea . Legea a fost adoptată de Senat la la 14 martie, Camera Deputaților
a vota -o pe 21 martie, regele a promulgat -o și pe 19 aprilie 1909 a fost publicată în
”Monitor ului Oficial” intrând în vigoare. De și legea în cauză nu elimina în totalitate restricțiile
legii din anul 1880, aplicarea ei a însemnat un mare pas înainte pentru participarea locuitorilor
dobrogeni la viața politică a regatului. Aceștia au primit drepturi politice depline egale cu ale
celorlalți cetățeni români abia după amendarea legii la 3 martie 1912 iar în toamna aceluiași an,
odată definitivate listele electorale dobrogenii au participat în premieră la alegerile
parlamentare. În 1913 au fost abrogate și ultimele prevederi ale legii din 1880 cu privire la
alegerile pentru consiliile comunale și județene iar alegerile locale desfășurate în vara anului
1913 s -au desfășurat pe întreg teritoriul României conform prevederilor constituționale stabilind
definitiv egalitatea deplină în drepturi a tuturor locuitorilor României.
Cu toate că până în anul 1909 Dobrogea nu a făcut parte din sistemul politic
reprezentativ românesc în provincie se desfășura o viață politică intensă concentrată în special
în jurul alegerilor pentru consiliile comunale. Au avut loc confruntări publice între candidații la
funcțiile de primari, s -au desfășurat discuții pe baza programelor prezentate de candidați, pe
marginea manifestelor adresate alegătorilor.
Odata cu legea din anul 1909 viața politică dobrogeană se însc ria pe coordonate noi
prin extinderea în sistemului politic bazat pe partide.În cele două județe dobrogene s -au
constituit organizațiile județene ale Partidului Național Liberal și Partidului Conservator și își
fac simțită prezența și organizațiile social democrate109.
Organizarea mișcării liberale în Dobrogea începuse anterior adoptării legii din aprilie
1909, astfel că la Congresul liberalilor din 1906 în Comitetul Executiv Central erau admiși
Scarlat Vârnav și Luca Ionescu, ambii fiind la acel moment foș ti prefecți liberali ai județelor
Constanța și Tulcea.
Activitatea politică liberală în Dobrogea a cunoscut și multe momente de conflict
politic ce avea la bază lupta pentru poziția dominantă pe plan local între grupări politice din
interiorul partidului . La Tulcea organul de presă al filialei locale a P.N.L., ”Dobrogea liberală”,
amintea existența a două curente separate în interiorul organizației. La constituirea organizației
tulcene a Partidului Național Liberal a fost desemnat președinte pentru o peri oadă de doi ani

107 Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, op.cit. , p.372
108 Ibidem , p.373
109 Ibidem , p.376

30
Sebastian Teodorescu. Acesta a fost ulterior contestat de adepții lui Elefterie Nicolaescu. În
anul 1910 conducerea centrală a partidului a impus în fruntea filialei tulcene a P.N.L. pe I.C.
Atanasiu venit în partid din zona social -democra tă a politicii românești și care fusese numit
prefect în 1908110. Rațiunile pentru această numire au avut la baza necesitatea aplanării
conflictului intern din filiale Tulcea, conflict care avea ca protagoniste cele două tabere
menționate anterior. Măsura nu a avut efectul scontat pentru ca fricțiunile între diversele tabere
au continuat totul având ca punct culminant demiterea lui Atanasiu de catre o altă grupare
formată în jurul fruntașului Dinu Stolojean111.
Celălalt mare partid al țării, Partidul Conserva tor, și extins influeța în spațiul dobrogean
aproximativ în aceeași perioadă cu P.N.L., în anul 1907 constituindu -se Comitetul Diriguitor al
Clubului Conservator din Constanța. În Tulcea filială conservatoare s -a constituit în 1910 când
Alexandru Marghilom an confirma printr -o scrisoare formarea Clubului Conservator și alegerea
Comitetului Diriguitor care l -a avut ca președinte executiv pe Stelian Borș, președintele
Camerei de Comerț și primar al orașului Tulcea în timpul guvernării conservatoare condusă de
Petre P. Carp. Organul de presa al conservatorilor tulceni era ziarul ”Conservatorul Tulcei”.
Mișcarea politică socialistă a fost și ea prezentă în peisajul politic dobrogean deși
rezultatele sale au fost modeste în comparație cu mișcarile liberală și con servatoare.
Organizațiile locale ale Partidului Social -Democrat al Muncitorilor din România s -au format în
anii 1895 -1897 la Constanța, Tulcea și Sulina112. Existența curentului radical -marxist în
interiorul mișcării social -democrate a facut ca aceasta să fi e permanent sub supravegherea
autorităților. Dintre liderii social -democrați s -a remarcat dr. Cristian Racovski care în urma
unor incidente la Constanța în 1907 alături de un alt lider de origine bulgară, a fost exilat pentru
5 ani din țară revenind în 19 12 și militând pentru ieșirea Dobrogei din componența României113.
Participarea dobrogenilor în deplinătatea drepturilor la viața politică românească a avut
efecte benefice asupra vieții politice dobrogene. Dialogul politic s -a extins de la probleme cu
caracter local către dezbateri ce priveau probleme de interes național, probleme ce vizau
modernizarea României în ansamblul ei, iar oamenii politici proveniți din spațiul dobrogean în
calitate de reprezentanți ai locuitorilor acestei provincii participau în m od direct la luarea
deciziilor , puteau influența in mod direct aceste decizii care afectau în mod direct întreaga țară
și implicit teritoriul și locuitorii Dobrogei.
Două probleme majore acaparau ezbaterile pe scena politică la cest început de secol
XX, anume problema reformei agrare și cea a votului universal, prima fiind urgentată și pe
fondul răscoalei țărănești din 1907 care a avut la bază printre altele nemulțumirea profundă a
populației rurale față de repartiția inechitabilă a suprafețelor de pămân t arabil. Anii 1912 -1913
au deturnat parțial atenția opiniei publice spre situația internațională agravată în zona Balcanilor
prin declanșarea celor două războaie balcanice și prin încercarea marilor puteri de a -și extinde
influența în timpul tratativelor de pace.
Declanșarea primului război mondial și toată seria de probleme apărută după ocuparea
Dobrogei de Puterile Centrale au dus la inghețarea vieții politice dobrogene în forma ei
organizată. Reluată după 1918 viața politică din provincia dintre Dunăr e și marea trebuit să
plătească tribut distrugerilor razboiului și situației economice dezastruoase cunoscând tendințe
de radicalizare și chiar o alunecare spre stânga, tendință alimentată ataât de cauzele enumerate
mai sus cât și de prezența a numeroși ag itatori de orientare bolșevică.
Încetul cu încetul însă viața cu toate aspectele ei, inclusiv politic, s -a îndreptat spre
normalizare chiar dacă problemele lăsate în urmă de război au dus la un scepticism al populației
față de fenomenul politic. Aplicarea reformelor mult așteptate, cea agrară și cea electorală, a
avut efecte semnificative asupra scenei politice trecându -se de un sistem bipartit dominat de
liberali și conservatori la un sistem pluripartit prin apariția unui mare număr de partide în viața
politică românească.

110 Ibidem.
111 Ibidem , p.377
112 Ibidem , p378
113 Ibidem , p.379

31
Scepticismul populației s -a văzut cel mai bine în prezența la vot, la primele alegeri
organizate pe baza votului universal absentând o treime din populația cu drept de vot. Ulterior
pe măsura îmbunătățirii situației economice a crescut i nteresul pentru viața politică și odata cu
ea și prezența la vot. Astfel la alegerile din 1922 sunt aleși 35 membri ai Consiliului Județean
Tulcea dintre care 6 membri aparțineau naționalităților conlocuitoare114.
Dintre partidele și mișcările politice exist ente pe scena politică Partidul Conservator a
avut cea mai spectaculoasă evoluție încheiată cu desființarea partidului ca urmare a efectelor
reformei agrare. După încheierea primului război mondial cadrele conservatoare se erijau în
protectoare ale propri etății funciare și au abordat alegerile din 1919 bazându -se pe electoratul
tradițional format din mari proprietari de pământ, vorbim deci despre un bazin electoral încă
neatins de reforma agrară ce urma să vină. Insă rezultatele slabe din 1919 la nivel naț ional au
fost urmate de altele catastrofale în 1920 când în Dobrogea Partidul Conservator Progresist nu a
mai obținut nici un loc în Dobrogea115.
Cealată ramură a conservatorilor, Partidul Conservator Democrat filială Tulcea s -a
reorganizat sub conducerea lu i Ion Cămărășanu. Ziarul ”Vocea Democrației” a devenit oficios
al filialei tulcene. Pe fondul declinului puternic al mișcării conservatoare ca urmare a efectelor
reformei agrare care a volatilizat bazinul electoral tradițional al mișcării liderul local a f ăcut
eforturi pentru salvarea partidului pe plan local, fără efect însă astfel că în final acesta a fost
absorbit de formațiunea politică creată de mareșalul Averescu.
Partidul Național Liberal departe de a avea aceeși soartă ca și oponentul său antebelic își
consolidează poziția de partid mare pe scena politică a țării, poziție pe care o deține și la nivel
local în județele dobrogene. Românii formau în Tulcea majoritatea membrilor de partid iar
partidul își datora simpatia pe care o câștigase politicii s ale economice care se dovedise benefică
pentru locuitorii județului în privința comerțului portuar, modernizării infrastructurii și finanțării
activităților comerciale și meșteșugărești locale116.
În 1919 organizația județeană Tulcea a P.N.L. și -a ales de legația permanentă, avândul
în funcția de șef al organizației județene pe Ion C. Atanasiu și alături de acesta pe Ion Drăghici,
avocat și director al filialei Băncii Românești, și pe fostul prefect Gheorghe Șerban. Organul de
presă al filiale tulcene a P.N .L. a fost ”Lupta, organ național -liberal” apărut din 17 februarie
1919 și prin care liberalii tulceni își puteau face cunoscută oferta politică117.
În ciuda politicii coerente duse adesea liberalii au fost acuzați de fraude electorale, o
practică întâlnită des la partidele vremii. Astfel M. George ce candida din Babadag la alegerile
pentru Camera Deputaților acuza P.N.L. că a expediat căruțe încărcate agenți electorali și
bătăuși ce aveau misiunea de a altera rezultatul alegerilor. O altă tactică folosită d e liberali era
confiscarea de loturi de pământ, în anii în care partidul se afla în opoziție. Astfel cu ajutorul
agentului fiscal liberal au recurs la această tactică pentru a provoca nemulțumirea locuitorilor
din Carmen Sylva sau pentru a provoca revolta sătenilor împotriva primarului din Letea. Atunci
când ajungeau la guvernare pedepseau satele ce votau cu adversarii politici, în special țărăniștii,
izolându -le cu ajutorul cordoanelor sanitare sub pretextul existenței unor boli. Până în 1926
filialele loc ale se dezvoltă, crește numărul de membri, se înmulțesc întrunirile iar organele de
conducere sunt primiți aromâni, bulgari și musulmani118.
Pe fondul agitațiilor stârnite de Partidul Național Țărănesc, și în special datorită
campaniei de răsturnare a guver nului liberal declanșată de liderii național -țărăniști la Alba Iulia
în 1928 au avut loc întruniri și consfătuiri ale membrilor și simpatizanților liberali la Tulcea,
Medgidia și Mangalia.
Moartea în 1927 a lui Ion I.C. Brătianu a lipsit partidul de o con ducere autoritară fapt
care a scos la lumină conflictele mocnite din interiorul partidului. Plecarea lui Gheorghe
Brătianu din partid și crearea unei mișcări disidente a determinat și alte personalități
nemulțumite de situația din partid sa -l urmeze fapt care a slabit coeziunea și forța partidului.

114 Răzvan Limona, op.cit. , p.118
115 Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, op.cit. , p.415
116 Răzvan Limona, op.cit. , p.119
117 Ligia Dima, op.cit. , p.123
118 Răzvan Limona, op.cit. , pag.119

32
Dintre liderii liberali tulceni care au rumat calea disidenței îl putem aminti pe V. Lichiordopol.
Acesta și simpatizanții care l -au urmat au fost eliminați de pe listele de candidați ai P.N.L.
pentru alegerile din 1928.
Membrii P.N.L. Tulcea participau activ la congesele naționale ale partidului. La
congresul P.N.L din 1936 a participat, conform ziarului ”Viitorul” din 11 iulie 1936, o delgație
formată din Gheorghe Șerban -președintele organizației județene, I on N.Drăghici -deputat, N.N
Zaharia -senator, Trifon Gavrov -senator, Constantin Serbiu -primarul orașului, comandorul
Adam Jijia -președintele Consiliului Județean, Șerban Mitan -președintele Camerei Agricole,
Adrian Avramide -industriaș, Liviu Teodor -primarul o rașului Babadag, Teodor Voicu -fost
senator119.
La alegerile parțiale pentru Senat, candidatul liberalilor Adrian Avramide a oținut
fotoliul de senator înregitrând 392 de voturi față de candidatul național -țărănist care a primit
109 voturi, conform rezultate lor alegerilor facute publice în ianuarie 1938120.
Partidul Țărănesc înființat de Ion Mihalache la 5 decembrie 1918 și -a câștigat destul de
repede adepți pe teritoriul Dobrogei. Prima organizație țărănistă din Dobrogea a luat ființă la
Constanța la înițiat iva unui grup de personalități politice locale care îi grupa pe Scarlat Vârnav,
fost om politic conservator, C.N. Sarry, Francisc Sachetti.Având filială constituită ulterior și în
Tulcea partidul a participat cu succes la alegerile din 1919, în județul Tul cea Partidul Țărănesc
obținând 4 mandate de deputați și senatori, printre care îi putem aminti pe N. Georgescu -Tulcea,
avocat ales în Camera Deputaților, reales și în anii 1920 și 1922 și Brutus Cotovu care a ocupat
fotoliul de senator. N.Georgescu -Tulcea a rămas fidel Partidului Țărănesc și ulterior Partidului
Național Țărănesc până când acesta a fost desființat121.
Pe 10 octombrie 1926 Partidul Țărănesc a fuzionat cu Partidul Național condus de Iuliu
Maniu formând un nou partid, Partidul Național Țărănesc.
Partidul Național Român a patruns în Dobrogea mai întâi în zona sudică a acesteia în
Cadrilater, extinzându -se ulterior și în județele nordice Tulcea și Constanța. Inițial în aceste
doua județe organizațiile P.N.R. au fuzionat cu rămășițele Partidului Co nservator Democrat –
Take Ionescu, urmând calea stabilită la centrul partidului iar mai târziu s -a produs fuziunea cu
organizațiile dobrogene ale Partidului Naționalist Democrat al istoricului Nicolae Iorga.
Constituirea Partidului Național Țărănesc s -a conc retizat la nivel local, în Tulcea în noiembrie
1926 când comitetele județene ale Partidului Țărănesc și Partidului Național au fuzionat sub
președinția deputatului N.Georgescu -Tulcea. Această fuziune a fost ușurată de existența unor
interese comune privin d banca ”Dunărea”122.
Partidul Național Țărănesc format în octombrie 1926 a avut încă de la formare o
audiență largă în mediile populare, fapt vizibil în participarea simpatizanților la numeroasele
adunări publice convocate în perioada prelungită de opoziție care a durat până în 1928. După o
campanie vehementă de răsturnare a P.N.L. de la guvernare în 1928 P.N.Ț a ajuns la guvernare
unde începe să pună în aplicare obiectivele principale ale programului de guvernare. Pe acest
fond parlamentarii tulceni i -au tr imis un memoriu liderului Ion Mihalache, memoriu prin care
cereau o adaptare a reformei agrare la condițiile particulare din domeniul agricol, silvic și
piscicol din Dobrogea123.
Pentru o mai bună comunicare cu membrii și simpatizanții organizațiile județene ale
P.N.Ț. au înființat în comunele rurale ”case de sfat” unde se organizau consfătuiri, adunări. În
acealși scop structura organizatorică a partidului fusese completată cu o secție pentru femei și o
organizație pentru tineret124. În aceeași ordine de idei, a comuncării politicii partidului către
populație la Tulcea funcționa oficiosul partidului ”Țăranul Dobrogean” care în articolele sale

119 ”Viitorul ”, XXVIII, nr.8546, 1936, p.3 -4
120 Ibidem, nr.8994, 1938, p.4
121 Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, op.cit. , p.419
122 Ibidem , p.420
123 Ibidem, p.421
124 Ibidem

33
susținea necesitatea reformei agrare și drepturile țăranilor, concentrându -se în perioada 24
noiembrie 1920 -26 martie 1 937 pe teme de critică socială125.
Ca și celelalte partide nici P.N.Ț nu a fost scutit de conflicte interne atât la nivel central
cât și la nivel local, conflicte care i -au subminat unitatea și forța pe scena politică românească..
Astfel Mihai Isăcescu a părăsit partidul pentru a se alătura grupării țărăniste conduse de Nicolae
Lupu, el însuși plecat din P.N.Ț., în anul 1928. De asemenea Alexandru Vaida Voievod reușește
să atragă în jurul său numeroși reprezentanți ai clasei de mijloc profund nemulțumiți de
atacurile comitagiilor în Cadrila ter.
Pe acest fond în 1933, la Tulcea, Constața și Bazargic au luat ființă filiale ale Partidului
Țărănesc Radical, conduse de Al.Teodorescu și Nichita Bonjug care criticau o presupusă
indiferență a țărăniștilor față de problemele lucrătorilor agricoli ș i industriali. Presați de
repetatele sciziuni ale partidului dar și de adversarii politici, liderii dobrogeni ai P.N.Ț. au
hotărât înființarea unor gărzi țărănești de autoapărare compuse majoritar din români, conduse de
organizațiile locale de tineret avân du-i în frunte pe Victor Dușa și Alex. Șteflea la Constanța și
pe dr. Tănăsescu în județul Tulcea126. Sursa de inspirație pentru aceste gărzi, înființate în 1936 l –
au constituit batalioanele paramilitare folosite de P.N.Ț. în alianță cu Frontul Popular împot riva
P.N.L. la alegerile parțiale din Mehedinți și Hunedoara din 1936127.
Cu toate aceste măsuri rezultatele P.N.Ț. la alegerile generale din 1937 au fost modeste,
chiar și în pofida unui apel adresat simpatizanților, apel la mobilizare împotriva liberalilo r dar și
a partidelor de orientare extremistă( vaidisti, legionari). În Tulcea s -a reușit obținerea a două
mandate în Camera Deputaților, sub așteptări iar o posibilă cauză ar fi tocmai pactul de
neagresiune semnat de Iuliu Maniu și Corneliu Zelea Codreanu care intrând în contradicție cu
apelul menționat a semănat confuzie în rândurile electoratului țărănist128.
Partidul Țărănesc Radical a apărut în 1933 prin fuziunea Partidului Țărănist Democrat
condus de Constantin Stere și Partidul RadicalȚărănesc condus de Grigore Iunian ambele
desprinse din P.N.Ț.
Organizația tulceană a partidului a fost pusă la punct de învățătorul Nichita Bonjug cu ajutorul
comandorului George Coandă. Ziarul oficial al partidului a fost periodicul ”Brazda nouă”.
Rezultatele la alegeri au fost modeste, obținând 1.569 de voturi din 29.851 exprimate în 1933 și
916 voturi din 25.744 exprimate la alegerile din 1937129.
Frontul Românesc a fost o altă formațiune politică desprinsă din P:N.Ț. avându -l ca
lider pe Alexandru Vaida Voievod a găsit aderenți în Dobrogea pe fondul frustrării unei părți a
populației românești față de pozițiile ocupate de reprezentanți ai populațiilor minoritare în
economia provinciei. Promovând deviza ”Numerus valahicus” partidul susținea nevoia
colonizării intense a Do brogei cu români pentru a reduce ponderea și importanța populațiilor
minoritare în special în Cadrilater acolo unde a funcționat și cea mai puternică filială
dobrogeană a partidului. După eșecul la alegerile din 1937 Ioan Nițescu de la Tulcea, unul
dintre fondatori, a părăsit partidul iar dr. Deculescu, președintele organizației județene a trecut
la partidul de guvernământ130.
Partidul Poporului fondat de generalul Averescu(devenit mai târziu mareșal) a fost
primit în Dobrogea cu mai puțin entuziasm decât în restul țării. Filialele dobrogene ale
Partidului Poporului s -au constituit în toamna anului 1919 la Constanța, Tulcea și Bazargic.
După ce partidul a ajuns la putere cei mai importanți membri ai organizațiilor locale au fost
numiți în fruntea județelor dobrogene între aceștia fiind și colonelul Pastia devenit prefect al
județului Tulcea. Parlamentarii dobrogeni ai partidului au prezentat amendamente la proiectul
legii de împroprietărire și la noua lege de organizare a Dobrogei, amendament care aveau scop ul
de a asigura o bază materială solidă pentru coloniști. Din păcate activitatea partidului a fost
subminată de lupta din interior dusă pentru funcții și beneficiile lor în special, presa vremii

125 Ligia Dima, op.cit. , p.125
126 Răzvan Limona, op.cit. , p. 121.
127 Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, op.cit. , p.422
128 Ibidem , p.423
129 Ligia Dima, op.cit. , p.125
130 Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, op.cit. ,p.425

34
semnalând situația haotică creată la organizația tulceană a p artidului unde, ironic se spunea,
fiecare membru este un dizident131 .
După anul 1927 majoritatea figurilor marcante ale partidului au migrat spre alte
formațiuni politice, fie spre Partidul Național Agrar condus de Octavian Goga fie spre Liga
Apărării Naț ional -Creștine. Falimentul partidului a fost total la alegerile când numărul de voturi
obținut a fost insignifiant.
Partidul Național Democrat condus de Nicolae Iorga a fost și el prezent în județele
dobrogene însă structura sa organizatorică a fost dest ul de firavă partidul nereușind să obțină
nici un mandat parlamentar la alegeri în județele Dobrogei. În Tulcea organul de presă al
partidului a fost ziarul ”Democratul132.
Extrema dreaptă a politicii românești a fost reprezentată în Dobrogea de formațiunea
Liga Apărării Național -Creștine fără a avea o priză deosebită la electoratul dobrogean. Acest
este demonstrat de rezultatele mai mult decât modeste înregistrate de mișcare la alegerile din
anii 1926 și 1927, una din cauze fiind, aparent, lipsa unei univer sități deoarece în epocă se pare
că spațiul universitar a fost mediul de cultură pentru reprezentanții mișcării legionare. Schimbări
importante în ceea privește mișcarea de dreapta din Dobrogea s -au produs după venirea în
număr mare a aromânilor în Dobroge a, fii celor veniți și mia les cei aflați la studii în
universitățile din țară au aderat destul de repede la ideologia mișcării de extremă dreapta numită
generic mișcare legionară. Situația a luat amploare după constituirea Gărzii de Fier în 1931
caând Co rneliu Zelea Codreanu i -a contactat le liderii studenților aromâni din mediul universitar
C.Papanace, Ion Caranica, și Sterie Ciumeti133.
De organizarea mișcării legionare în Dobrogea s -a ocupat mai ales fratele lui Corneliu
Zelea Codreanu, Ion Zelea Codrea nu.La nivelul anului 1932 în județul Tulcea activau 32 de
simpatizanți ai Gărzii de Fier mai ales în zona de nord -vest a județului. Anul următor a marcat
înființarea unei serii de cuiburi legionare în localitățile I.C. Brătianu, Pisica, Luncavița, Jijila. În
orașul Tulcea mișcarea legionară îi avea ca lideri pe Nicolae Arnăutu și Victor Silaghi134 În anul
1935 în județul Tulcea la Carmen Silva au legionarii au deschis o o tabără de muncă, având
acordul autorităților, unde însă aveau loc trageri și exerciții d e luptă pentru echipele de asasini
ale Gărzii supranumite ”Echipele morții”. Liderii Legiunii vizitau și satele din jur propagându -și
mesajul evident în scop electoral. Ca urmare a activității de propgandă intensă la alegerile din
1937 la nivelul Dobrogei Garda de Fier a ocupat locul al treilea135.
Aventura politică a Legiunii s -a încheiat înt timpul rebeliunii din 21 -23 ianuarie 1941
când ostașii Diviziilor 9 și 10 au anihilat fără dificultate acțiunile violente ale membrilor Gărzii
de Fier.
Desigur din pei sajul politic dobrogean nu puteau lipsi mișcările politice din stânga
spectrului. După încheierea războiului și -a reluat activitatea Partidul Socialist ce grupa în
special lucrători industriali, lideri sindicali dar și o serie de intelectuali precum dr. Ar istide
Caratzali, I.Bârsan, avocatul N.Ghețu și Boris Ștefanov. Participarea la alegerile din 1920 a
permis partidului să câștige patru mandate de deputați prin Gh. Panaitescu, Costa Stoev,
Evanghelie Staneff și Boris Ștefanov fapt care dovedește că la mom entul respectiv partidul se
bucura de audinență în rândurile electoratului dobrogean. Din cei patru deputați socialiști ultimii
trei erau etnici bulgari care își desfășurau activitatea ca agenți Comitetului revoluționar
dobrogean constituit la Varna în 191 9 sub controlul Partidului comunist Bulgar , comitet care
era suspect de acțiuni iredentiste și de spionaj contra României136.
Atitudinea lor ostila la adresa statului român și calitatea de agenți ai mișcării bolșevice
este dovedită de acțiunile de propagan dă desășurate de aceștia în localitățile locuite
preponderent de populație lipovenească, Chilia Veche, Jurilovca dar și în Tulcea. Dintre cei trei

131 Ibidem
132 Ibidem
133 Ibidem , p.426
134 Ligia Dima, op.cit. , p.128
135 Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, op.cit, p.427
136 Ibidem , p.428

35
s-a remarcat Evanghelie Staneff care a încercat să răspândească ideile comuniste în satele
Jurilovca și Sari chioi sub pretextul constituirii unor sindicate ale pescarilor137.
Greva generală din 1920 desfășurată la instigarea liderilor socialiști care aveau vederi
comuniste a dus la închiderea cluburilor socialiste din Tulcea, Constanța și Bazargic arestând și
o parte a liderilor socialiști locali138.
Congresul general al Partidului Socialist desășurat în perioada 8 -11 mai 1921 a provocat
scindarea partidului și organizarea pe baze comuniste a secțiilor care s -au separat. În cadrul
acestui congres delegația filiale lor dobrogene între care cea tulceană era reprezentată de
Evanghelie Staneff primise mandatul de a vota necondiționat afilierea Partidului Comunist la
Comintern. Pentru acest fapt unii dintre participanți au fost arestați și judecați. Parlamentarii
sociali ști din Tulcea și Durostor au protestat față de ridicarea imunității parlamentare și
arestarea lui Boris Ștefanov139.
După scindarea din 1921 mișcarea social -democrată a trecut prin momente dificile
suferind din punct de vedere organizatoric după sciziune d ar și datorită faptului ca acțiunile
organizațiilor socialiste, neconvertite la comunism erau privite cu suspiciune de autorități. În
anul 1927 se face primul pas pentru refacerea mișcării socialiste prin constituirea Partidului
Social Democrat. La Tulcea o filială a acestui partid s -a constituit abia în anul 1932 avândul ca
lider pe Gh. Buga. Organul de presă al filialei tulcene a social -democraților a fost ziarul
”Dunărea Socialistă” condus de H.Popa140.
Deși Partidul Comunist a fost scos în afara legii, m embrii aceștia acționând în
clandestinitate au desfășurat o activitate destul de intensă pe teritoriul Dobrogei.Acțiunile lor de
multe ori îndreptate împotriva integrității statului român au oferit legitimitate masurilor
represive luate de autoritățile rom âne împotriva organizațiilor comunniste, toate având un
caracter subversiv. Pe acest fond organizațiile comuniste din România au ajuns să colaboreze cu
organizațiile extremiste naționaliste bulgare cum era Organizația Revoluționară Dobrogeană
susținând împ reună cu acestea ideea autodetermnării Dobrogei și teza politicii brutale de
deznaționalizare duse de autoritățile române pe teritoriul dobrogean. Între anii 1928 -1936 la
Constanța și la Tulcea au fost înființate comitete locale ale unor organizații cripto comuniste
cum au fost Comitetul pentru Amnistie, Comitetul Național Antifascist, Liga muncii, Blocul
avocaților democrați141 .
Evoluția vieții politice în Dobrogea în perioada interbelică ne arată că regiunea a
suscitat interesul marilor partide și al lider ilor acestora dar și al partidelor mai mici după ce
anterior primului război mondial, timp de apropape 30 de ani statutul special al Dobrogei
păstrase nivelul discursului politic la un palier coborât aplecat exclusiv asupra problemelor
locale departe de pa siunile,uneori distructive, care marcau lupta politică dintre marile partide ce
dominau scena politică a Regatului.
Odată cu extinderea dreptuirilor prevazute în Constituție și asupra Dobrogei, prin
anularea statutului special în anul 1909 valul vieții p olitice de partid a năvălit cu forță asupra
dobrogenilor care pe lângă obținerea dreptului de reprezentare parlamentară au fost trași în
vârtejul politic național de o magnitudine pe care nu au avut să o întlnească până atunci. Viața
politcă românească s -a înstăpînit cu drepturi depline asupra teritoriului dintre Dunăre și mare cu
bunele și cu relele sale.

137 Răzvan Limona, op.cit. , p.125.
138 Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, op.cit ., p.428
139 Ibidem , p.429
140 Ligia Dima, op.cit. , p.125
141 Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, op.cit ., p.431

36

II.3 Viața culturală în Tulcea interbelică, învățământul și presa

Realizarea unității de stat a României a m ărit cadrul de manifestare a creației culturale
și de circulație a produselor culturale , concentrând în același timp în interiorul granițelor
naționale resursele creatoare ale nației facilitând formarea unei culturi unitare. Dobrogea și -a
adus la rândul ei contribuția l a crearea și îmbogățirea acestei culturi, nordul Dobrogei aducându –
si propriul aport la cultura românească.
Ca și la capitolele anterioare voi încerca să prezint evoluțiile din spațiul tulcea n sub
semnul continuității , perioada interbelică fiind în fapt i ntervalul temporal în care au continuat
procesele evolutive începute odată cu alipirea Dobrogei la statul român.
Din punctul de vedere al înoirilor în plan edilitar după 1878 orașul cunoaște construcția
unor imobile impunătoare, formate din parter și et aj. De regulă parterul construcțiilor particulare
avea uși masive întărite cu fier și era destinat prăvăliilor, iar etajul destinat locuirii avea ca
element comun la majoritatea construcțiilor balcoanele de fier forjat. Elanul constructiv de dupa
alipirea la România s -a datora între altele personalităților care au trecut ori s -au stabilit în oraș
deținând diferite funcții și care au contribuit la dezvoltarea edilitară, economică, socială și
culturală a orașului impunând o tendință arhitecturală cu caracter oriental -balcanic142.
Fără a ne cantona în această perioadă care nu face obiectul prezentei lucrări merită
amintite o serie de edificii ce pot fi incluse la categoria valori culturale ridicate în Tulcea
anterior anului 1919. Și pentru că am vorbit de edific ii private merită amintită casa ridicată de
Alex Avramide în 1897, o clădirecu interiorul pictat situată pe strada Sf. Nicolae în vecinătatea
bisericii românești. În prezent clădirea a devenit muzeu, fiind parte a Institutului de Cercetări
Eco-Muzeale Tulc ea sub numele de Casa Avramide -casa Colecțiilor. Între anii 1894 -1903 au
fost construite școlile de fete și de băieți de pe strada Sfinții Împărați și școala de băieți de pe
strada Mircea Vodă. În anul 1899 s -a ridicat clădirea Bancii Naționale a României față în față cu
biserica Sf. Gheorghe, care a funcționt până în 1928143. În același an grație activității asociației
”Liga pentru propășirea Dobrogei” pe colnicul Hora a fost ridicat monumentul ridicat în
memoria eroilor căzuți în războiul de independență și marchează alipirea Dobrogei la România,
monumentul fiind creația artiștilor George Vasilescu și Constantin Bălăcescu. Ultimul este și
autorul statuii lui Mircea cel Bătrân care a fost amplasată în anul 1903 la intersecția arterelor
principale din centrul orașului în apropierea Palatului Administrativ. Un sprijin important în
construirea celor două monumente l -a acordat prefectul Ioan Nenițescu a cărui activitate în
acestă funcție a fost cu adevărat remarcabilă și benefica pentru orașul și județul Tulcea. T ot lui i
se datorează transformarea primului gimnaziu din Tulcea în primul liceu de băieți (Liceul de
băieți ”Principele Carol” devenit în prezent ”Colegiul Dobrogean Spiru C. Haret) la 1
septembrie 1897, apoi a obținut înființarea Școlii secundare de fet e gradul I din Tulcea la 2
noiembrie 1897, școală devenită ulterior Liceul ”Principesa Ileana”, a pus bazele Tipografiei
Naționale și a strâns fondurile necesare pentru renovarea bisericii Sfântul Nicolae144.

142 T.Voicu , B.Cotovu, P.Constantinescu, op.cit. , p.46
143 Ligia Dima , op.cit. , p.71
144 Ibidem , p.65

37
Revenind la activitatea edilitară antebelică tr ebuie meționat ca în septembrie 1910 au
început lucrările de construcție la uzina de apă, palatul de justiție și la 3 corpuri de școală. Până
în anul 1914 în Tulcea s -a mai definitivat construcția clădirilor Palatului Comisiei Europene a
Dunării, Spitalulu i Comunal, Cazărmii pentru Regimentul de vânători, Regimentul 33,
Regimentul 73 infanterie și clădirea Arestului Județean145.
Din păcate lipsa de interes a autorităților comuniste pentru conservarea patrimoniului
istoric a facut ca din centrul istoric al or așului Tulcea să nu se păstreze decât clădiri izolate în
condițiile în care înaintea primului război mondial acest centru era clar conturat de port,
intersecția străzii Elisabeta Doamna(dispărută) cu străzile Ștefan cel Mare (dispărută),
Basarabilor (în p rezent strada Păcii), Babadag, Sfântul Nicolae (actuala stradă Progresului),
Isaccei și strada Carol (în prezent strada Gării)146.
Presa tulceană și -a făcut debutul în anul 1879 când a apărut primul ziar dobrogean,
”Steaua Dobrogei. Foaia intereselor local e” care a supraviețuit până în 1891. A fost urmată de
un număr impresionant de publicații care au încercat în măsura posibilităților să reflecte
evenimentele și momentele importante din viața politică, economică, socială a orașului și
județului dar și pe cele la nivel regional și național. Unele ziare pe lângă articole ce vizau viața
politică economcă și socială, conțineau articole cu subiecte legate de folclor, creații literare și
altele.
Învățământul dobrogean , în speță cel tulcean în limba română se înrădăcinase în spațiul
dobrogean anterior alipirii Dobrogei la România datorită interesului localnicilor care pe
cheltuiala lor au înființat școli unde predarea se făcea după cărți românești aduse din stânga
Dunării. Înainte de înființarea școlilor scri sul și cititul se deprindeau pe lângă bisericile
românești în care circulau cărți bisericești scrise în limba română147.
Cel care a pus bazele învățământului în limba română în partea de nord a Dobroge i a
fost transilvăneanul Nifon Bălășescu care a venit în Dobrogea cu scopul declarat de sprijini
școala românească de aici. A fost numit ”director al școalelor române” de către Ismail Bei în
perioada cuprinsă între anii 1870 -1876. Din această poziție a înființat sau reînființat 21 de școli
primare din care 15 î n județul Tulcea.
După instaurarea administrației românești în Dobrogea au fost înființate școli primare în
toate orașele și satele Dobrogei permițând dezvoltarea rapidă a învățământului primar însă
autoritățile s -au confruntat curând cu lipsa personalul ui calificat care să deservească aceste
școli. La 1900 în Tulcea funcționau 4 școli primare de băieți, 4 de fete, 2 rurale mi xte, 5
grădini țe de copii.
Următorul pas a fost înființarea instituțiilor de învățământ secundar astfel că la 14
noiembrie 1883 a luat ființă Gimnaziul real de băieți pe strada 14 noiembrie lângă vechea
Primărie. Instituția și -a desfășurat activitatea în condiții destul de grele, Gimnaziul fiind chiar
desființat apoi pentru câțiva ani fiind reînființat în1890.
Anul 1897 a marcat ap ariția primei instituții de învățământ de nivel liceal din Tulcea
odată cu transformarea Gimnaziului de băieți în ”Liceu clasic de băieți” datorită perseverenței
prefectului Ioan Nenițescu dar și sprijinului acordat de Spiru Haret care conducea Ministerul
Instrucțiunii Publice la acea dată148.
Cu 149toate progresele înregistrate existau și foarte multe probleme care împiedicau
funcționarea normală a instituțiilor de învățământ tulcene. Dintre acestea putem enumera
existența de localuri improprii, numărul insu ficient de învățători, condițiile materiale precare
ale părinților care nu își trimiteau copiii la școală în perioada de toamnă și iarnă pentru că nu
puteau să le asigure vestimentația potrivită, cantitatea insuficientă de rechizite și manuale
școlare pen tru copiii care frecventau școala, salariile mici ale învățătorilor care îi determinau pe
aceștia să părăsească învățământul.

145 Ibidem , p.75
146 Ibidem , p.76
147 Ibidem , p.95
148 Ibidem , p.98
149 Ibidem , p.99

38
Au existat preocupări permanente pentru organizarea și modernizarea învățământului,
pentru remedierea problemelor enumerate mai s us însă acestă muncă era deosebit de dificilă în
lipsa unei legi unitare organizarea învățământului iar adoptarea unei astfel de legi s -a făcut abia
după primul război mondial.
Viața culturală în orașul Tulcea a cunoscut o intensificare a activităților culturale după
reunirea Dobrogei cu România în condițiile în care din punct de vedere cultural situația
dobrogenilor în perioada anterioară anului 1878 nu a fost deosebit de dificilă datorită toleranței
manifestate de atutoritățile otomane în privința școl ilor și al instituțiilor religioase, singura
interdicție pentru creștinii fiind aceea ca edificiile de cult ale acestora să nu fie mai înalte decât
edificiile religioase musulmane, adică moscheile și geamiile. Activitatea culturală a fost animată
de numero ase asociații culturale care aveau drept scop susținerea și popularizarea culturii în
rândurile populației de la orașe și sate În acest sens merită amintite câteva dintre asociațiile și
societățile cu profil cultural care au activat intens în acest scop în Tulcea antebelică: ”Liga
Culturală”, ”Societatea pentru emnaciparea femeilor”, filiala tulceană a societății ”Avântul” din
Brăila150.
Segmentul religios al vieții clturale se caracteriza prin existența a numeroase lăcașe de
cult creștine construite chiar a nterior anului 1878 în condițiile existenței unei politici tolerante a
administrației otomane față de celelalte comunități religioase precum și prin o mare de
diversitate de edificii cu destinație religioasă, pornind de la moscheile și geamiile populației
turco -tătare, continuînd cu bisericile românești, bulgare, lipovenești, grecești, catolice ale
italienilor, protestante aparținând comunității germane și sinagogile evreiești.
Deci putem vorbi despre o viață spirituală bogată, o viață culturală în expansiune după
1878 și despre direcția de conectare la realitățile României a învățământului și culturii și o viață
religioasă nealterată de conflicte între naționalitățile ce populau pământul doborogean.
Primul război mondial provocat o întrerupere în p rocesul de dezvoltare a culturii
dobrogene însă a creat un atașament mai puternic al oamenilor de cultură dobrogeni față
de regiunea de origine.
După încheierea primului război mondial munca de reconstrucție depusă de
autorități și de locuitorii orașului Tulcea s -a manifestat inclusiv în domeniul cultural,
activitatea de refacere a vieții culturale având menirea de a asigura un mediu favorabil
de dezvoltare pentru arte, învățământ, știință. În acest scop au fost refăcute și dotate din
nou corespunzător in stituțiile implicate în domeniile mai sus menționate.
În plan științific realizările pentru perioada în cauză s -au remarcat mai mult în
județul Constanța unde Grigore Antipa a înființat în 1932 Institutul biooceanografic,
profesorul Ion Borcea a înființat în 1926 Stațiunea zoologică marină de la Agigea,
pentru studierea faunei marine, a fost refăcut Laboratorul de cercetări zootehnice de la
Palas -Constanța cu activități în domeniul ameliorării easelor de oi iar dr.Victor
Climescu a pus bazele specialității ”chirugia tuberculozei osteoarticulare”, în domeniul
istoriografiei Vasile Pârvan, Grigore Florescu, Teofil Sauciuc Săveanu și Orest Tafrali
și-au continuat campaniile de săpături în pofida lipsei de fonduri.
Pentru Tulcea la acest capitol putem aminti tot uși activitatea profesorului
Constantin Moisil, originar din acest oraș care a pus bazele numismaticii moderne din
Românie și căruia i -a fost acordat conducerea Cabinetului numismatic al Academiei
Române151.
În domeniul cultural s -a observat o revenire în pr im plan a societăților și
asociațiilor culturale. Între acestea putem aminti Secția Tulcea a Ligii Culturale cu
revista ”Dobrogea literară”, ”Societatea științifico -literară Barbu Delavrancea” care
activa în cadrul Liceului ”Principele Carol” , ”Asociația culturală Dobrogea”, ”Asociația
Tulcea Culturală”, ”Societatea culturală Armonia”, ”Cercul studențesc Tulcea”152.

150 Ibidem , p.101
151 Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, op.cit ., p.444
152 Ligia Dima, op.cit. , p.158

39
Ministrul Instrucției Publice, C. Anghelescu a dat în anul 1927 o hotărîre prin care s -au
înființat în Tulcea pe lângă școli 29 de centre cultu rale cu scopul dezvoltării în rândurile
populației a sentimentului de solidaritate și a conștinței naționale. Poate și de aceea cei care au
manifestat preocupare pentru dezvoltarea și îmbunătățirea vieții culturale în județele dobrogene
au membrii corpulu i de cadre didactice. În acest sens merită amintită publicația ”Învățătorul
tulcean” editat de Asociația corpului didactic primar din județul Tulcea și care a apărut în
perioada aprilie 1929 -martie 1942153.
Situația învățământului tulcean după după război a urmat situația generală a celui
românesc. Multe localuri de școli au fost distruse în timpul războiului, o parte din cadrele
didactice muriseră pe front și cele rămase erau în număr insuficient raportat la nevoi iar
materialul didactic era distrus.
Cea ma i mare instutiție de învățământ tulceană, liceul ”Principele Carol”, a fost reparată
iar perioada de după 1919 s -a caracterizat prin stabilitate pentru acest liceu, numărul elevilor
crescând permanent. Clădirea liceului avea subsol, parter și etaj, 36 de c amere, 10 holuri, 2
toalete, două balcoane și o baie. În anul 1921 Primăria a vândut liceului imobilul (construcția și
terenul aferent) contra sumei de 100.000 lei, liceul renunțând la orice pretenție față de primărie
în ceea ce privește relizarea reparați ilor. În același an liceul s -a extins, Comitetul școlar al
liceului cumpărând un teren, aflat în continuarea liceului, teren pe care în prezent se află sala de
sport a Colegiului Dobrogean ”Spiru Haret” Tulcea154.
Pe lângă învățământul teoretic s -a acordat a tenție și învățământului profesional, în
Tulcea funcționând în același timp câteva școli industriale sau de arte și meserii.Una dintre
acestea era ”Gimnaziul Industrial de băieți” situat pe strada Regina Elisabeta nr.148 într -un
imobil care până în 1924 a fost proprietatea Băncii Naționale a României. În anul 1924 printr -un
act de schimb Primăria a cedat terenul din str. 9 mai unde a fost construit noul sediu al Băncii
Naționale. Clădirea de pe strada Regina Elisabeta se compunea din subsol, parter și etaj, avea 17
camere cu suprafața de 358 mp iar, terenul aparținând imobilului avea o suprafață de 1.227 mp.
Pe aceeași stradă la nr.158 -160 Ministerul Educației deținea un imobil care avea destinția de
internat pentru Gimnaziul Industrial de băieți și de ateli ere. Clădirea a fost cumpărată în ianuarie
1940 de la Asociația Căminul Funcționarilor Administrației Financiare. Imobilul respectiv avea
11 camere, două antreuri și o baie cu suprafața de 284 mp155.
Cu sprijinul prefectului Grigore Vasiliu la data de 19 dec embrie 1926 la Tulcea s -a
deschis ”Școala de Arte și Meserii”. Aici elevii care frecventau cursurile școlii puteau învăța
mai multe meserii ca cele de fierar, lăcătuș, tâmplar,rotar, iar școala și -a început activitatea cu
secțiile navală și electrotehnică și a devenit gimnaziu industrial în anul 1939. Pentru fete s -a
deschis în anul 1928 ”Școala profesională de fete gr.I” dotată și cu internat și cantină și care se
afla pe strada Babadag nr.117. Tot în domeniul învățământului profesional s -a încadrat și
”Școala practică de contabilitate și educație cooperatistă” înființată din 1921 care pregătea
funcționari pentru bănci156.
În afara instituțiilor de învățământ la Tulcea au mai funcționat diverse asociații cu
preocupări adiacente activității de învățământ. În anul 1930 la Tulcea erau înregistrate
următoarele asociații:
-”Societatea Principele Mircea” filiala Tulcea, înființată în anul 1921 cu scopul de a
sprijini copii cu vârsta de până la doi ani și a mam elor lăuze care alăptau.
-”Asociația culturală a femeil or evreice” înființată la 25 iunie 1925 se ocupa cu
întreținerea bibliotecii școlii de copii și organizarea șeșzătoarelor.
-Orfelinaul de război” înființat în decembrie 1919 ce avea ca obiectiv întreținerea
copiilor orfani
”Orfelinatul Dr.Suceveanu” înfiin țat în martie 1918 având ca obiect al activității
ajutorarea orfanilor

153 Ibidem
154 Lavinia Vizauer, Recuperarea memoriei orașului Tulcea prin documente de arhivă și imagini -vechi și
nou,în Daniel Flaut,Mihaela Iacob, Dorel Paraschiv, op.cit. , p.352
155 Ibidem , p.354
156 Ligia Dima, op.cit. , p.161

40
-”Societatea Crucea Roșie Tulcea” înființată în aprilie 1880
-”Societatea invalizilor de război” înființată în iunie 1925 pentru ajutorarea invalizilor,
văduvele și orfanii de război157.
Activitatea diverselor instituții de învățământ tulcene a fost popularizată prin
numeroase periodice școlare:
-”Anuarul Școala Profesională de fete gr.I” realizat de directoarea școlii, Paula Fluor cu
informații din activitatea școlii, cadrelor didactice și elevilor.
-”Anuarul Școala secundară gr.II de fete Principesa Ileana”, apărut în 100 de pagini,
cuprindea un scurt istoric al școlii, lista cadrelor didactice, situația școlară a elevilor pe anii
1921 -1922 și 1922 -1923, activitatea comitetului școlar
-”Anuarul Liceului Principele Carol” din Tulcea apărut între anii 1901 -1939 care
furniza informații despre istoricul liceului, corpul didactic, lista absolvenților și altele.
-”Anuarul Școalei Normale de Învățători Tulcea apărut în anii 1922 și 1928 prin mun ca
lui Virgil Heda, Silviu Bărgăuanu și Vasile Avramescu158.
Presa tulceană se încadra în mersul general al presei românești reflectând pe lângă
problemele locale și problemele aflate în discuție la vremea respectivă. Numărul publicațiilor
apărute și înaint e de primul război mondial și în perioada interbelică era destul de mare dacă ne
gândim că orașul avea o populație care cifra undeva între 20.000 -30.000 de locuitori iar tipurile
de publicații erau diverse începând de la ziare cu tentă politică, oficioasel e filialelor locale ale
partidelor politice, continuând cu buletinele informative aparținând instituțiilor publice și
terminând cu presa de divertisment.
Dintre ziarele partidelor politice pot fi amintite ”Lupta -organ național liberal”, care
susținea punct ele de vedere ale reprezentanților P.N.L., ”Țăranul Dobrobrogean” organ de presă
al Partidului Național Țărănesc și publicat gr ație activității lui Nicolae Georgescu -Tulcea,
”Dunărea Socialistă” apărut pentru scurt timp în 1914 și sporadic în perioada 1932 -1935.
Buletinele informative ale instituțiilor publice aveau un caracter lunar, semestrial sau
anual și erau editate de obicei de Camera de Comerț și de o parte a primăriilor județene. Cel mai
cunoscute publicații din această categorie erau:
-”Buletinul Camerei de Comerț și Industrie Tulcea” care a apărut în intervalul de timp
iulie1909 -mai 1916 și aprilie 1923 -ianuarie 1944, publocând informații despre economia
județului, procese verbale ale ședințelor Camerei de Comerț, legi cu caracter economic,
statis tici, anchete comerciale, falimente, ipoteci, bilanțuri, firme noi și altele.
-”Buletinul Comunal” publicația ofcială a orașului Tulcea, apărea odată la doua
săptămâni în intervalul de timp iunie 1932 -mai 1946, era editat de Primăria orașului și publica
între altele procese verbale ale ședințelor Consiliului Comunal,oferte și licitații, liste de prețuri,
alte anunțuri.
-”Budgetul de Veniturile și Cheltuielile Consiliului General al Județului Tulcea”, editat
de prefectura județului Tulcea în perioada 1886 -1938
-”Budgetul Comunei Urbane Tulcea pe exercițiul…” apărut în perioada 1900 -1928 fiind
publicat de Primăria Tulcea.
-”Buletinul Camerei de Comerț și Industrie Tulcea” dădea informații despre economia
județului Tulcea159.
Presa de divertisment tulceană a a părut pe un fond bogat în surse de inspirație ”puse” la
dispoziție de localnici, conjuncturi politice și de tot felul de confuczii. Prima publicație de acest
fel a aparținut comunității elene și se numea ”Stavropodis”(Șontorogul”) fiind tipărită la Sulina
în intervalul 1875 -1882. La începutul secolului XX aceasta a fost urmată de ”Paraponisitul”
(”Nemulțumitul”) -1879, ”Caraghiosul” -1909 -1910, ”Ardeiul” -1914 -1916, ”Hai să râdem” –
1914 -1916, ”Biciușca” -1915, ”Dobrogea veselă” -1929160.

157 Ibidem , p.161
158 Ibidem, p.162
159 Ibidem , p.164
160Mădălina Lasca, ”Hai să râdem!”Debutul presei de divertisment la Tulcea , în Daniel Flaut,Mihaela
Iacob, Dorel Paraschiv, op.cit. , p.246

41
Aceste publicații veneau în întâmpinarea nevoii locuitorilor urbei de relaxare,
divertisment fiind o modalitate de utilizare a timpului liber.
Așa cum am spus mai sus orașul Tulcea a beneficiat între 1919 -1939 de un număr destul
de mare de publicații pentru mărimea sa, publicații ca re așa cum am vazut acopereau o paleta
destul de diversă de tematici.Pe lângă publicațiile amintite deja se cuvine să enumerăm și alte
publicații care au îmbogățit peisajul publicistic tulcean în intervalul temporal amintit: ”Plugul”
condus de N.Drăghici, ”Gazeta Poporului” -condus de lt. -colonel S. Antoniu, ”Curierul Tulcei”
condus de C.R.Hărzău, ”Lupta” condus de Teodor Economu, ”Oglinda Tulcei” condus de Gh.
Cihodaru, ”Înainte” condus de A. Mazăre, ”Izbânda” condus de M. Mateescu, ”Voința
economică” condu s de Nicolae Petrov, ”Progresul Tulcei”, director Ștefan Stanb, ”Dreptatea
noastră” director George Nestor, ”Cetatea” director I.Popovici, ”Zorile” director I.Vartaș,
”Brazda Nouă” director avocat A. Teodorescu, ”Gazeta Pescarului” director George Borș,
”Făclia” director Iordan Popescu161.
În ansamblu activitatea publicistică tulceană denotă o viață animată pe toate planurile,
social, politic economic și cultural, o viață în care evoluțiile orașului pe toate planurile erau
transpuse în presă sub forma schimbu lui de informații , de idei, sub forma confruntării de opinii
uneori depășind limitele bunei cuviințe, însă toată acestea au avut urmări poz itive asupra vieții
orașului î ntre anii 1919 -1939.

161 Ligia Dima, op.cit. , p.164

42
Capitolul III

Modalități de valorificare didactică

III.1 Elemente de metodica predării istoriei

Începând cu primele preocupări pentru cunoașterea trecutului și ajungând la
istoria ca știință și disciplină didactică în vremurile moderne, studiul faptelor din
trecutul apropiat sau mai îndepărtat a reprezent un efort al umanității de a se legitima,
de a se autocunoște, de a se autodefini. Se poate spune că prin cunoașterea trecutului, îți
poți modela prezentul și construi viitorul.
Obiectul central al studiului istoriei este desigur omul în calitatea lui de creator
de valori materiale și spirituale, în calitatea de ființă capabilă să se organizeze și să
evolueze pe multiple planuri.
Deși istoria ca știință și istoria ca obiect de învățământ au ca țintă aceeași
realitate istorică ele nu se confundă deoarece sunt domenii distincte. Termenul istorie
are mai multe sensuri, accepțiuni: istoria ca totalitatea faptelor întâmplate, istoria ca
activitate de cerctare a istoricului și istoria ca sumă a afirmațiilor despre faptele
istorice162.
Știința istoriei este terenul pe care se întâlnesc civilizațiile lumii a vând drept
scop principal scoaterea la lumină a adevărului despre faptele istorice. Cercetările,
desoperirile și concluziile istoricilor se regăsesc în realizările specifice istoriografiei
naționale și universale: lucrări de sinteză, monografii, tratate, v olume de documente,
studii, bibliografii, reviste de specialitate. Faptele cuprinse în istoria ca știință concepută
sistematic pot îngloba evoluția întregii omeniri sau civilizția unuia sau mai multor
popoare într -o anumită perioadă sau în toate epocile is torice163.
Pe de altă parte istoria ca disciplină de învățământ reprezintă forma didactică a
bazelor științei istorice și asigură conținutului procesului de predare învățare a istoriei în
școală. Disciplina istorie selectează calitativ și cantitativ numai f aptele istorice care
înfățișează sistematic și concis, viața înaintașilor noștri în dezvoltarea lor din preistorie
și până în prezent stabilind contribuția epocilor și civilizațiilor la marea civilizație
umană164.
Istoriei ca disciplină de învățământ îi rev ine misiunea de a contribui la formarea
unor atitudini pozitive față de capacitatea omului și societății de a se transforma, de a
evolua.
Elaborarea istoriei ca obiect de învățământ se realizează în funcție de logica
didactică și de conținutul programelor școlare bazate pe logica și conținutul istoriei ca
știință. În acest sens ea realizează:
– o structura a conținutului în funcție de competențele specifice ale fiecărui an de
studiu

162 Gheorghe Tanasă, Metodica predării -învățării istoriei în școală , Editura Spiru Haret , Iași, 1996, p.19
163 Ibidem , p.20
164 Ibidem , p.22

43
– un ansamblu de date, fapte, sarcini, prin care elevii pot opera pentru elab orarea
unor concluzii asupra unor fapte istorice
– integrarea evenimentelor în contextul în care au avut loc
– selectarea informațiilor în funcție de scopul și obiectivele fundamentale ale
studierii istoriei în școală
– folosirea izvoarelor istorice ca bază a cu noașterii trecutului
– redactarea conținuturilor într -un limbaj științific adecvat anului de studiu
– informațiile care să permită extragerea învățămintelor, concluziilor necesare
trăirilor interioare
– integrarea istoriei românilor în istoria universală
– conținu turi care să contribuie la formarea sistemului de noțiuni prevăzute în
programă165.
Conform lui Gheorghe Tanasă abordarea predării -învățării istoriei ar trebui să
aibă la bază următoarele priorități:
– împrospătarea cunoștiințelor de istorie în acord cu reali zările recente ale
istoriografiei
– selectarea unui conținut istoric alcătuit din informații deplin verificate de știința
istorică și din cun oștiințe cu potențial educativ care să -l pună pe elev în situația
de a cunoaște și utiliza izvoarele istorice, de a s electa esențialul, de a dobândi
priceperi, deprinderi și capacități, ale unui sti l de muncă de învățare și
înțelegere, de reconstituire și de comunicarea a valorilor istoriei
– structurarea conținutului istoriei de așa manieră încât să permită transferul de
cunoștiințe în demers intra și interdisciplinar
– flexibilitatea conținuturilor care să ofere mai multă libertate de acțiune cadrelor
didactice
– reechilibrarea raportului formativ -informativ și stabilirea unor criterii științifice
de evaluare și autoevaluare prin formularea unor obiective pedagogice
corespunzătoare
– asigurarea accesibilității cunoștiințelor și folosirea unui stil adecvat
particularităților de vârstă, psihologiei elevilor și timpului repartizat predării –
învățării sistematice a istoriei166.
Istoria disciplină școlară are ca finalitate contribuția consistentă la formarea
culturii generale umaniste și științifice a elevilor, la modelarea personalității acestora
oferind suficiente date pentru înțelegerea corectă a societății contemporane și pentru
dobândirea instrumentelor de muncă intelectuală specifice activității istorice167.
Învățământul istoric are scopul de a asigura îmbogățirea bagajului de
cunoștiințe despre umanitatea dar despre propriul nostru loc în cadrul umanității prin
cunoașterea tuturor lucrurilor pe care le -au realizat oamenii la scara timpului. În prezent
valorificarea valentelor formative ale istoriei se bazează pe antrenarea gândirii, crearea
autonomiei intelectuale la elevi, deprinderea de a respecta adevărul, formarea spirit ului
obiectiv, a spiritului critic, angajarea socială. Valorificarea istoriei pleacă de la
competențele pe care profesorul de istorie își propune să le atingă pentru a oferi elevilor
un ghid educativ, pentru ca aceștia să poată argumenta drepturile noastre asupra
teritoriului național și a altor teritorii locuite de români, pentru a motiva idelaurile și
speranțele noastre ca națiune și pentru a înțelege istoria românilor ca un tot organic
integrat în cadrul mai larg al contextului universal.

165 Gheorghe Iutiș, Didactica istoriei, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași, Facultatea de Istorie, Iasi,
2008, p.4
166 Gheorghe Tanasă, op.cit. , p.23
167 Ibidem , p.27

44
În prezent man ualele de istorie încearcă sa cuprindă atât teme de istorie ale
românilor cât și teme de civilizație universală încercând să prezinte istoria națională ca
un tot dar și ca un aspect al civilizației universale. În această situație abordarea
problemelor de i storie locală este lăsată pe seama profesorului, a interesului acestuia
pentru astfel de subiecte și pe munca de dezvelire a subiectelor de istorie locală dusă de
cadrul didactic.
Pentru abordarea subiectelor de istorie locală fie ca forme de lecție, fie ca
segment al lecției sau ca opțional propus în cadrul Curriculum -ului la Decizia Școlii
(C.D.Ș.) trebuie ținut cont de nevoia actualizării conținuturilor în raport cu noutățile
istoriografice, necesitatea unui conținut istoric adecvat particularităților e levilor,
structurarea conținutului astfel încât sa se poată realiza integrarea acestuia în istoria
națională și chiar universală, un raport echilibrat între conținutul informativ și cel
formativ.
La nivel general majoritatea lucrărilor de metodică afirmă că lecția de istorie nu
este doar o reproducere de către profesor a lecției din manual. Dim potrivă fiecare lecție
trebuie să fie un act de creație a profesorului și elevilor. Într -adevăr programa școlară și
manualul de istorie trebuie să rămână baza pentru elaborarea oricărei lecții, profesorul
trebuie să adopte o atitudine creatoare, critică față de cele două. Dintre lecție, programă
și manual, lecția reușește cel mai bine să asigure istoriei ca obiect de învățământ
prospețimea de idei, poate să -i înarmeze pe elevi cu deprinderi de muncă intelectuală168.
Una din rămășițele negative ale sistemului de învățământ comunist este aceea că
în predarea istoriei se punea accentul pe ”tocirea” datelor fiind stimulată mai mult
memoria elevului și mai puțin inteligența lui. A stimula creativitatea elevilor este o
sarcina deloc ușoară, e cere multă energie din partea profesorului și o pregătire
prealabilă solidă. Din nefericire de la acea ”tocire” a datelor s -a observat tendința de a
trece spre o predare facută fără acest ea. Tendința în cauză crează o impresia falsă despre
pregatirea pregătirea elevului și eficiența predării profesorului169.
Mai recent se observă și tendința de ignorare a faptelor deoarece din dorința de
eliminare a faptelor nefuncționale s -a ajuns la elim inarea predării faptelor fără să se țină
seama de funcția lor. Ignorarea faptelor istorice și a raportului de interdependență dintre
acestea și fenomenele istorice este iarăși o greșeală deoarece sunt ingorate corelații și
legități care sunt de fapt laturi inseparabile ale cunoașterii istorice170.
Rolul de bază al istoriei este și va rămâne cunoașterea trecutului și orientarea
elevilor spre problemele actuale realizând în permanență legătura dintre prezent și
trecut. De aceea pentru perfecționarea permanentă a conținutului lecției de istorie
profesorul trebuie să respecte unele cerințe metodologice enunțate anterior:
a) Să împrospăteze permanent informațiile destinate elevilor deoarece între
progresele științei istoriei și manualele școlare există un decala j cele din urma fiind mai
stabile și nu reușesc sa țină pasul mereu cu mobilitatea decoperirilor științifice
b) Să respecte raportul dintre istoria ca știință și istoria ca obiect de învățământ.
Istoria ca obiect de învățământ cuprinde faptele și fenomene le istorice majore selectate
cu rigoare din știința istorică precum și categorii de cunoștiințe cu valoare formativă.
Din punct de vedere calitativ este importantă selectarea acelor date, fapte, evenimente
care au o contribuție deosebită la evoluția istor iei, fiind fapte cruciale care reprezintă
fidel cele mai noi concepții istoriografice, teze, teorii, opinii surse cu mare cuprindere în
domeniul problematiicii istorice. Sub aspect cantitativ, istoria ca obiect de învățământ
poate extinde sau restrânge vol umul de informații către minimul sau limită superioară

168Ibidem , p.56
169 Călin Felezeu, Metodica predării istoriei , Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj, 1998, p. 39
170 Ibidem

45
stabilite de programa școlară astfel încât să se ajungă la un optim cantitativ accesibil
elevilor de la nivelul respectiv în funcție de capacitatea și ritmul lor de muncă.
c) Să elaboreze conținutul f iecărei lecții de istorie în concordanță cu obiectivele
informaționale și formative ale acesteia, cu noțiunile pe care le formează sau cu care
operează pentru a se asigura unitatea dintre cunoaștere, trăire și acțiune. Profesorul de
istorie trebuie să man ifeste multă atenție pentru a alege din muțimea de informații
numai acele date care alcătuiesc fondul de bază al lecției cu ajutorul căruia să
reconstituie faptele istorice în liniile lor esențiale și să le explice cauzal, funcțional și
axioogic.
d) Să st abilească locul și rostul lecției în ansamblul temei, capitolului sau
materiei pe care o învață.Aspectul calitativ al lecției trebuie văzut din perspectiva
modalităților de înfățișare a conținutului, explicând faptele istorice în procesul apariției,
dezvoltării și dispariției lor în strânsă legătură cu spațiul istoric și împrejurările epocii în
care s -au produs.
e) Să respecte logica științei istoriei ceea ce înseamnă ca în fiecare lecție să fie
avut în vedere ceea ce este esențial, să fie puse în lumin ă ideile de bază în jurul cărora
este construit conținutul.
f) Să respecte logica didactică care cere prelucrarea și adaptarea conținutului
lecției la particularitățile de vârstă ale elevilor adaptându -se stilul didactic la diverse
situații. În acest caz pot să apară două situații extreme pe care profesorul este dator să le
evite:
– încetinirea dezvoltării psihice, cand conținutul lecției de istorie esye sub posibilitățile
de similare
-apariția supraîncărcării, când conținutul și stilul depășesc aceste posibilități
g) Să organizeze conținutul lecției de istorie în viziune interdisciplinară,
eficiența acestei abordări fiind foarte bună în formarea sistemului de noțiuni în istorie.
h) Să integreze organic elementele de istorie locală în cadrul istoriei naționale
pentru a spori forța de convingere a cunoștiințelor de bază ale lecției.
i) Să încheie fiecare lecție cu o concluzie cu reliefarea unei idei de bază, cu
înțelepciunea unei maxime sau a unui proverb171.
La nivelul lecției de istorie un loc impor tant îl ocupă formularea obiectivului
general, a obiectivelor operaționale, informaționale și formative, stabilirea planului
conținutului de idei al lecției.
Astfel mai întâi se formuleză obiectivul general al lecției, ce face profesorul cu
conținutul șt iințific al lecției, apoi în funcție de faptul istoric se stabilește conținutul de
idei al lecției și în final în funcție de elevi se stabilesc obiectivele operaționale și
formative, pornind de la ceea ce trebuie să cunoască, să facă, să definească trăsătu ri de
personalitate172.
Precizarea obiectivelor operaționale se face printr -o serie de tehnici dintre care
voi prezenta două. Prima dintre ele este procedura lui Landsheere conform căreia
formularea completă a unui obiectiv operațional cuprinde cinci indica ții precise:
1.Cine va produce comportamentul dorit?
2.Ce comportament observabil va dovedi că obiectivul a fost atins?
3.Care este produsul acestui comportament?
4. În ce condiții trebuie să aibă loc comportamentul?
5.Pe baza căror criterii ajungem l a concluzia că produsul este satisfăcător?173

171 Gheorghe Tanasă, op.cit. , p.60
172 Ibidem , p.36
173 Ibidem , p.40

46
Cea de -a doua tehnică de precizare a obiectivelor operaționale este procedura lui Mager
care precizează ca un obiectiv operațional trebuie să îndeplinească următoarele
exigențe:
1. Să identifice și să numească c omportamentul final (ceea ce va face elevul)
2. Să definească condițiile în care trebuie să producă comportamentul (ce este
dat, care sunt restricțiile, sau în același timp și datele și restricțiile)
3. Să definească criteriile performanței acceptabile174.
Pentru atingerea obiectivelor lecției de istorie și transmiterea conținutului
acesteia către elevi se apelează la metodele de predare -învățare. Acestea pot fi
clasificate în funcție de două criterii dintre multe altele.
În funcție de obiectivele opera ționale și conținutul învățării, metodele de predare
învățare se clasifică în:
– metode informaționale potrivite pentru ca elevul să dobândească o cantitate de
informații în scopul reconstituirii faptelor, fenomenelor, proceselor istorice.
– metode forma tive folosite pentru a atinge obiective formative, pentru a învăța
conținuturi adecvate care explică cauzal, funcțional și axiologic faptele, fenomenele
istorice175.
Cel de -al doilea criteriu de clasificare a metodelor de predare învățare este
stabilit în f uncție de psihologia celui care învață:
– metode participative (active), axate pe imaginația elevului solicitându -i intens
gândirea, imaginația, capacitatea de comunicare.
-metode neparticipative (pasive) care au la bază activitatea profesorului și care
stimulează mai ales capacitatea de memorare a elevului176.
Totuși este important de știut că în activitatea la catedră nu întâlnim metode pur
informative, metode pur formative sau participative s -au total neparticipative, în fiecare
metodă regăsindu -se ele mente din celelate categorii însă ceea ce contează în deosebirea
lor sunt accentele dominante conform următorului tabel177.
Caracteristici Formative Informative
Participative  Învățarea prin acțiune
 Învățarea prin
cercetare
 Învățarea prin
descoperire
 Învățarea prin
proiecte
 Experimentul
 Studiul de caz
 Jocul de rol
 Simulările
 Problematizarea
 Brainstormingul
 Inventica  Prelegerea dezbatere
 Observația
 Excursia
 Vizita
 Conversația
 Demonstrația
 Dialogul
 Comparația
Neparticipative  Exercițiul
 Instruirea programată
 Algoritmizarea  Prelegerea
 Explicația
 Povestirea

174 Ibidem , p.43
175 Ibidem , p.62
176 Ibidem , p.63
177 Ibidem

47

Metodele de predare -învățare se mai pot clasifica și după alte criterii după cum
sunt criteriul istoric conform căruia sunt metode tradiționale și metode moderne,
criteriul sferei de aplicabili tate după care sunt metode generale și metode partculare sau
speciale, criteriul privind modalitatea principală de prezentare a cunoștiințelor conform
căruia sunt metode verbale și metode intuitive, criteriul gradului de angajare al elevilor
în lecție căru ia îi corespund metodele expozitive sau pasive bazate pe memoria
reproductivă și metode active care stimulează activitatea de explorare personală a
realității, criteriul funcției didactice principale în care avem metode cu funcția principală
de predare și comunicare, metode cu funcția principală de fixare și consolidare, cu
funcția principală de verificare și apreciere a rezultatelor muncii etc178.
Alături de metodele de predare -învățare mijloacele de învățământ sunt
instrmente sau complexe de instrumente cu rolul de a ușura transmiterea de cunoștiințe,
formarea unor deprinderi, evaluarea unor achiziții, realizarea unor aplicații practice în
cadrul procesului instructiv educativ. Mijloacele de învaățământ ajută la punerea
elevilor în contact cu obiecte și fen omene mai greu accesibile perceperii directe, cu
procese intime, cu aspecte ale realității rare sau cu tehnici și instrumente speciale179.
Mijloacele de învățământ au ca funcții principale, funcția informativ –
documentară, formativ -educativă și funcția estet ică și pot fi clasificate astfel:
a) Mijloace pentru comunicarea informației pe cale vizuală, auditivă și audio -vizuală
(diafilme, diapozitive,folii transparente, documente istorice, tablouri, fotografii,
ilustrații, portrete, hărți și atlase,documente de istorie locală,manualul de istorie,
beletristică, tabla și creta, banda magnetică, discul, emisiuni radiofonice și tv, filme
didactice, montaje audio -vizuale)
b) Mijloace pentru obținerea informațiilor (obiecte arheologice -unelte, obiecte casnice,
monede, podoabe, modele -machete și mulaje).
c) Mijloace pentru verificarea și consolidarea informației (mapa cu texte programate,
hărți de contur)
d) Mijloace pentru raționalizarea timpului de lecție (ștampile, șabloane)
e) Mijloace pentru transmiterea și recepțio narea informației (diaproiectoare,
retroproiectoare, casetofoane, televizoare, calculatoare)180.
Activitatea de instruire presupune existența unor structuri organizate de realizare
a predării și învățării în cadrul educației instituționalizate și are la ba ză organizarea pe
clase și lecții. În timp s -au conturat trei moduri de desfășurare a lecției: activitatea
frontală, activitatea pe grupe de elevi și activitatea individuală. Fiecare dintre ele are un
bagaj specific de conținuturi, suporturi materiale și r esurse181.
Lecția ca entitate didactică presupune punerea în act a unor evenimente sau
situații didactice care se intercorelează și se potențează reciproc. Aceste momente
respectă o anumită ordine :
– captarea atenției elevilor prin stârnirea intereselor a cestora
– informarea cu privire la obiectivele de atins
– reactualizarea și performarea unor capacități formate anterior
– prezentarea unor elemente de conținut specifice
– dirijarea învățării
– obținerea performanței

178 Constantin Cucoș, Pedagogie. Ediția a III -a revăzută și adăugită , Editura Polirom, Iași, 2014, p.342
179 Ibidem , p.352
180 Gheorghe Tanasă, op.cit. , p.117
181 Constantin Cucoș, op.cit. , p.354

48
– asigurarea feedbackului
– evaluarea performanței obținute
-consolidarea retenției și capacității de transfer182.
În afara lecției procesul de predare -învățare al istoriei în școală mai cuprinde
forme de organizare ca cercul, vizitele excursiile, meditațiile, olimpiadele, concursur il
școlare pe teme de istorie. Pe lângă activitațile frontale, pe grupe și individuale, un alt
criteriu de clasificare al formelor de organizare a procesului de predare învățare a
istoriei este cel al locului de desfășurare a acestora, în clasă sau în afar a clasei avem pe
o parte lecția, meditațiile și consultațiile iar pe de alta activitățile extrașcolare sau
conexe precum excursiile și vizitele, vizionarea de spectacole cu conținut istoric,
sărbătorirea evenimentelor istorice cruciale, drumeții pe trasee cu monumente și muzee
istorice183.
Activitatea frontală este un mod de organizare a procesului didactic în cadrul
căruia profesorul conduce munca elevilor care efectuează ce li se cere de către acesta.
Pentru predarea istoriei activitatea frontală poate fi utilizată pentru predarea istoriei în
următoarele cazuri:
1) pentru ca elevii sa -și însușească fondul de cunoștiințe esențiale de istorie
2) pentru a -i dota pe elevi cu capacități și tehnici de muncă intelectuală
3) atunci când elevii au de studiat capitol e noi sau teme cu grad sporit de dificultate care
nu pot fi învățate prin investigație directă
4) când profesorul valorifică conținutul educativ al unei teme în scopul dezvoltării
sentimentelor, formării convingerilor, atitudinilor
5) în timpul activității individualoe și pe grupe pentru a da îndrumări, a corecta, a se
trage concluziile, a se aprecia și evalua munca elevilor184.
Activitatea pe grupe se utilizează pe scară mai restrânsă datorită unor
dezavantaje precum însușirea lacunră a secvențelor lecției, nu toți el evii participă cu
aceeași intensitate la rezolvarea sarcinilor de lucru, lipsa unor instrumente de măsurare a
contribuției fiecăruia etc. În funcție de nivelul intelectual al elevilor profesorul poate
alcătui grupe omogene din elevi cu același n ivel de aptitudini și performanță și grupe
mixte(eterogene) formate din elevi cu nivel diferit.185
Activitatea individuală, este o formă de autoinstruire prin care elevul este pus în
situația de a rezolva în ritm individual independent sau îndrumat de profe sor sarcinile
cognitive încredințate sau asumate: documentare, alegerea căilor și metodelor de
investigație, descoperirea adevărului și investigarea lui.
În cadrul învățământului individual există trei forme de organizare a activității:
– munca independen tă- activitate de rezolvare a sarcinilor cognitive de către elev prin
forțe proprii fără a fi ajutat
– activitatea individuală – activitatea independentă desfășurată de elevii clasei conform
particularităților specifice fiecărui elev
– munca individualizată – activitatea de parcurgere a materiei prevăzută în programă, în
ritmul propriu de învățare al fiecărui elev186.
Activitățile extrașcolare ca formă de organizare a activității instructiv -educative
vin să completeze ceea ce au studiat elevii la istorie în șc oală.Aceste activități oferă
ocazia de completare și aprofundare a culturii generale și de specialitate, de formare a
caracterelor oneste și ferme. Planificarea lor atentă are rolul de a evita supraîncărcare

182 Ibidem , p.357
183 Gheorghe Tanasă, op.cit. , p.123
184 Ibidem , p.124
185 Ibidem , p.125
186 Ibidem , p.134

49
elevilor și de a combina echilibrat toate formel e specifice de studiere a istoriei în școală
și în afara ei187.
O formă de creare de alternative și de a da un conținut flexibil educației este
curriculumul la decizia școlii care derivă din libertatea conferită școlii de a decide
definirea unor trasee part iculare de învățare ale elevilor. CDS permite creare unor
trăsături specifice proprii care pot oferi fiecărei unități școlare diferență și specificitate.
Din acest motiv CDS poate fi regăsit în mai multe ipostaze:
a) Aprofundarea -reprezintă aprofundarea o biectivelor de referință ale
curriculumului -nucleu prin diversificarea activităților de învățare în numărulmaxim de
ore prevăzut în plaja orară a unei discipline
b) Extinderea -este acea formă de CDS care urmărește extinderea obiectivelor și
conținuturil or din curriculumul -nucleu prin noi obiective de referințăși unități de
conținut, în numărul maxim de ore prevăzut în plaja orară a une discipline.
c) Opționale
– opțional la nivelul disciplinei – activități, module, proiecte care nu sunt
incluse în pr ograma școlară, o disciplină care nu este prevăzută ca atare în planul -cadru
sau nu apare la un anumit ciclu curricular
– opțional la nivelul ariei curriculare – alegerea unei temecare implică cel
puțin două discipline dintr -o arie
– opțional la nivelul mai multor arii curriculare – presupune cel puțin două
discipline aparținând unor arii curriculare diferite188.

187 Ibidem , p.177
188 Constantin Cucoș, op.cit. , p.277

50

III.2 Valorificarea temei din perspectivă extrașcolară

Tema ” Evoluția orașului Tulcea în perioada 1919 -1939 ” fiind o temă de istorie
locală cuprinde elemente particulare, individuale ale istoriei orașului Tulcea și datorită
acestui aspect nu este parte constitutivă a manualelor de istorie folosite în școlile
românești fapt valabil pentru toate subiectele de istor ie locală. Cum am mai afirmat și în
capitolul anterior programa de studiu și manualele școlare au în vedere faptele istorice,
momentele și personalitățile cruciale pentru evoluțiile înregistrate de -a lungul evoluției
istorice la nivelul istoriei naționale sau a celei internaționale. În acest context elementele
de istorie locală, cum este și tema de față cu greu își pot găsi locul în procesul de
predare -învățare ce se desfășoară în cadrul orelor de istorie. Însă abordarea subiectelor
de istorie locală se poa te realiza cu mari șanse de succes în cadrul activităților
instructiv – educative extrașcolare.

a) Cercul de istorie

Deși activitatea elevilor în cerc este organizată în afara planului de învățământ și
a programelor școlare, cercul de istorie este legat de procesul de învășămnt prin
programul său. În cadrul discuțiior care au loc în timpul activităților cercului elevii pot
pune întrebări, pot emite păreri proprii, au posibilitatea de a arăta ce au citit în afara
manualului, ce au auzit sau vizionat la ra dio și televiziune. În același timp se pot obișnui
cu argumentarea logică și interpetarea corectă a faptelor. În activitatea din interiorul
cercului elevii pot să aprofundeze și să imbogățească cunoștiințele dobândite în cadrul
orelor de curs, să -și însușe ască tehnicile de cercetare proprii ale științei istorice, să -și
formeze deprinderi de investigare, să elaboreze referate pe teme de istorie, să
colecționeze documente și informații în vederea cunoașterii istoriei locale.
Primul pas pentru valorificarea t emei ce face obiectul lucrării în cadrul cercului
de istorie includerea acesteia sau a unei părți în tematica cercului elevii membrii ai
cercului având posibilitatea de a contribui la cunoașterea și cercetarea istoriei orașului
Tulcea prin scurte comunicăr i referitoare la monumente, locuri, case memoriale, străzi,
instituții și edificii care au avut rolul lor în evoluția istorică a orașului.
Pornind de la faptul că activitățile organizate în cadrul cercului de istorie se
bazează pe varietate, funcționalita te, atractivitate, caracter stimulator, noutate, și că
aceste cercuri sunt surse de stimulare a activității creatoare și un mijloc de inițiere a
elevilor în munca de cercetare este nevoie ca tematica stabilită să țină seama de
particularitățile de vârstă ale elvilor și de specificul școlii și localității în care se află.
Pornind de la cele spuse mai sus o variantă de tematică a cercului de istorie care
să fie consacrată istoriei orașului Tulcea ar trebui să plece de la stabilirea obiectivelor
cadru. Aces te obiective pot fi formulate astfel de exemplu:

1.Înțelegerea și reprezentarea timpului și spațiului în istorie
2.Cunoașterea și intepretarea surselor istorice.
3.Investigarea și interpretarea faptelor și a proceselor istorice.
4.Înțelegerea și utii lizarea adecvată a limbajului de specialitate.

51
5.Stimularea curiozității pentru studiul istoriei și dezvoltarea atiudinilor pozitive
față de sine și față de ceilalți.

Având formulate obiectivele cadru se trece la formularea obiectivelor de
referință:

1.Înțelegerea și reprezentarea timpului și spațiului în istorie.

Obiective de referință Exemple ale activității de învățare
La sfârșitul anului școlar elevul va fi capabil
1.1 Să identifice informații oferite de hărți
istorice
1.2 Să localizeze în timp evenimente, locuri,
persoane Activități desfășurate în cadrul cercului de
istorie
– exerciții de citire a cărților
– exerciții de plasare în timp a evenimentelor și
personajelor istorice

2. Cunoașterea și intepretarea surselor istorice.

Obiective de ref erință Exemple ale activității de învățare
La sfârșitul anului școlar elevul va fi capabil
2.1 Să identifice și să descrie sursele istorice
2.2 Să folosească informații provenind de la
mai multe surse istorice
2.3 Să folosească datele dintr -un document
pentru a -l studia în spațiu și timp Activități desfășurate în cadrul cercului de
istorie

– studierea și descrierea izvoarelor locale

– citirea și comentarea izvoarelor documentare

3.Investigarea și interpretarea faptelor și a proceselor istorice.

Obiective de referință Exemple ale activității de învățare
La sfârșitul anului școlar elevul va fi capabil

3.1 Să descrie un fapt sau un proces istoric
folosind un fapt dat
3.2 Să folosească diverse surse de informare
pentru descrierea unui fapt istoric Activități desfășurate în cadrul cercului de
istorie
– citirea de texte care relatează despre cauze
ale unor evenimente istorice care s -au petrecut
pe plan local

– descrierea unor evenimente istorice care au
afectat evoluția așezării

4.Înțelegerea și utilizarea adecvată a limbajului de specialitate.

Obiective de referință Exemple ale activității de învățare
La sfârșitul anului școlar elevula va fi capabil

4.1 Să recunoască termeni istorici în diferite
surse de informare Activități desfășurate în cadrul cercului de
istorie
-exerciții pentru identificarea termenilor
istorici în texte

52
5.Stimularea curiozității pentru studiul istoriei și dezvoltarea atiudinilor pozitive față de
sine și față de ceilalți.

Obiective de referință Exemple ale activității de învățare
La sfârșitul anului școlar elevul va fi capabil
să
5.1 Să manifeste interes pentru conservarea
surselor de informații istorice Activități desfășurate în cadrul cercului de
istorie
– descrierea vizitei la muzeu, bibliotecă,
expoziți e sau arhivă
– selectarea surselor de informații istorice din
oraș care în opinia lor trebuie restaurate

Următorul pas este alcătuirea conținuturilor care urmează să fie abordate în
cadrul activităților cercului de istorie în care integrăm tema ”Evolu ția orașului Tulcea
în perioada 1919 -1939” . În acest varianta de abordare este integrarea ca un capitol
distinct în cadrul tematicii mari numită de exemplu ” Istoria orașului Tulcea ” situație în
care conținuturile arată în felul de mai jos.

1.Introducere
-Rolul cercului de istorie
-Prezentarea conținutului activităților cercului de istorie

2.Izvoarele istorice
-Izvoarele istorice scrise
-Izvoarele istorice nescrise

3.Istoria orașului Tulcea

-Preistoria
– localizarea în timp și spațiu a descoperirilor ar heologice
– studierea și comentarea informațiilor referitoare la această perioadă
– cunoașterea termenilor istorici corespunzători perioadei studiate

– Antichitatea
– Perioada geto -dacică
– localizarea descoperirilor
– studierea și comentarea informațiilo r referitoare la perioada studiată
– cunoașterea termenilor istorici corespunzători perioadei
– Perioada stăpânirii romane
– localizarea descoperirilor
– studierea și comentarea informațiilor referitoare la perioada studiată
– cunoașterea termenilor istori ci corespunzători perioadei studiate

– Evul Mediu
– cunoașterea evoluției omului pe teritoriul localității în Evul Mediu
– studierea și comentarea informațiilor referitoare la perioada studiată
– cunoașterea termenilor istorici corespunzători perioadei

– Epoca Modernă
– Orașul Tulcea sub stăpânire otomană
– cunoașterea evoluției omului pe teritoriul localității în Epoca Modernă

53
– studierea și comentarea informațiilor referitoare la perioadă
– cunoașterea termenilor istorici corespunzători perioadei
– Oraș ul Tulcea după unirea Dobrogei cu România
– cunoșterea activității umane pe teritoriul orașului în această perioadă
– studierea și comentarea informațiilor istorice corespunzătoare perioadei
– cunoașterea termenilor istorici corespunzători

– Perioada Cont emporană

-Orașul Tulcea între 1919 -1939
-cunoașterea activității umane
– studierea și comentarea informațiilor istorice de spre perioada în cauză
– cunoașterea termenilor istorici corespunzători
-Orașul Tulcea din 1940 și până în prezent
-cunoașterea act ivității umane
– studierea și comentarea informațiilor istorice de spre perioada în cauză
– cunoașterea termenilor istorici corespunzători

4.Vizitarea muzeelor, bibliotecilor și a siturilor istorice
5. Crearea unui afișier pe care să fie expuse rezultatel e muncii mebrilor cercului

Tema cuprinsă în prezenta lucrare poate fi studiată la partea dedicată istoriei
contemporane a orașului. Ne putem întreba cum va fi valorificat subiectul în procesul
didactic concret? În mod practic pentru atingerea obiectivelo r propuse profesorul poate
apela la metoda investigației, o metodă modernă cu grad sporit de interactivitate care
poate sprijini accesibilitatea și atractivitatea informației istorice pentru elevi având în
același timp un grad mare de aplicabilitatea pract ică. Un alt motiv care vine în sprijinul
acestei alegeri este acela că utilitatea și aplicabilitatea metodei se perpetuează și asupra
activității viitoare a elevului în învățământul liceal, superior și chiar în activitatea
profesională.
Metoda investigați ei având un caracter pronunțat formativ, are și un caracter
integrator pentru procesele de învățare anterioare, are un caracter sumativ angrenând
cunoștiințe, priceperi, abilități și atitudini constituite pe parcursul unei perioade mai
îndelungate de învăț are, se pot exersa în mod organizat activități de cercetare utile în
formarea ulterioară și în educația permanentă.
Folosind această metodă profesorul va putea evalua în ce măsură elevii pot
înțelege și defini metoda investigată, va putea observa capacitatea elevilor de a alege și
stabili modalitățile prin care pot obține informația, va aprecia capacitatea acestora de a
stabili și formula ipoteze, va observa felul în care elevul prezintă metodele de
investigație folosite, va analiza claritatea și c orectitudinea informațiilor istorice
obținute.
În cazul temei ”Evoluția orașului Tulcea în perioada 1919 -1939” pregatirea
activității trebuie să înceapă cu cel puțin o lună înainte dezbaterea acesteia și trebuie
avute în vedere o serie de aspecte ca legen de ale orașului (dacă acestea există și sunt
cunoscute), obiectivele istorice corespunzătoare perioadei, denumiri cu specific istoric,
tradiția orală a orașului, posibila extindere a investigației sub anumite aspecte până spre
istoria prezentă observând sc himbările produse în zonele istorice ale orașului.
Documentarea se poate face prin colaborare cu Muzeul de Istorie și Arheologie
Tulcea situat în Parcul Monumentului Independenței de pe Colnicul Hora, Muzeul de
Etnografie și Artă Populară sediul în fosta clădire a Băncii Naționale a României de pe

54
strada 9 Mai, Muzeul ”Casa Avramide”, Muzeul de Artă, Biblioteca Județeană ”Panait
Cerna” prin studiul lucrărilor și revistelor care tratează subiecte de istorie a orașului
Tulcea și folosind surse de pe interne t.
Activitățile desfășurate de elevi în timpul acțiunii de investigare pot consta în
muncă de documentare și muncă de teren, în alcătuirea de fișe de lectură a materielelor
studiate, inventarierea monumentelor istorice ale orașului. Aceste activități se p ot
desfășura fie individual cu sarcini precise pentru fiecare membru al cercului implicat fie
în grupe de 2 -3 elevi fiecare grupă având sarcini diferite în funcție de cerințele elevilor,
apropierea lor față de anumite subiecte. Pentru munca pe teren elevii vor fi instruiți să
observe activ, să -și pună întrebări, să comunice cu locuitorii din zonele investigate, să
noteze, să fotografieze ceea ce li se va părea important urmând apoi ca trierea volumui
de informații adunat să se facă în cadrul unei ședințe a cercului. O altă sarcină de lucru
subsecventă activității de investigație ar putea fi intervievarea oamenilor în vârstă din
zonele investigate, activitate care ar putea oferi o serie de informații interesante și
probabil mai puțin cunoscute despre istoria orașului pentru perioada în cauză și nu
numai în acest caz putând fi scoase la lumina posibile legende despre anumite locații,
personaje și evenimente din viața urbei.
Rezultatele activității de investigație având ca subiect ”Evoluția orașului Tulcea
în perioada 1919 -1939” vor fi prezentate sub forma unor comunicări, referate discutate
mai întâi în cadrul cercului și popularizate în cadrul școlii prin afișarea lor la afișierul
cercului sau prezentate în timpul activităților dedicate evenimentelor istorice realizate la
nivelul școlii.

b) Vizita

Este o formă conexă de studiere a istoriei prin deplasarea organizată la un
obiectiv istorico -cultural cu scop instructiv formativ. Vizitele cu caracter istoric sunt
planificate atunci când este întocmită planific area anuală și semestrială a materiei astfel
încât să nu afecteze timpul liber și de învățare al elevilor. Vizitele se pot desfășura
premergător studierii unei teme, în timpul studierii acesteia sau în faza evaluării și
recapitulării temei respective189.
În cazul temei de față, vizita va avea rolul a de integra subiectul de istorie locală
”Evoluția orașului Tulcea în perioada 1919 -1939” în contextul mai larg al istoriei
naționale. Având ca reper orientativ programa de istorie pentru clasa a VIII -a o vizită
care să corespundă subiecturlui de față trebuie făcută în semestrul al II -lea atunci când
se ajunge cu materia predată la tema ”România interbelică. Economie și societate.
Lumea urbană și lumea rurală”.
Deoarece vizitele parcurg aceleași etape ca și excu rsiile am gândit modalitatea
de abordare a acestei activități sub forma unei succesiuni de vizite desfășurate pe
parcusul unei zile de sâmbătă la obiectivele cu caracter istoric care au legătură cu tema
în studiu ceea ce duce activitatea această activitat e destul de aproape de excursii. Ca
urmare am imaginat următorul model de proiect pentru desfășurarea vizitei:

189 Gheorghe Tanasă, op.cit. p.184

55
Proiect de vizită

Data vizitei: 19.05.20 18

Tema: ”Evoluția orașului Tulcea în perioada 1919 -1939. Locații cu valoare
istorică”

Traseul: ParculMonumentului – Muzeul de Etnografie și Artă Populară -Muzeul de
Artă- Colegiul Dobrogean Spiru Haret – Muzeul Casa Avramide – Faleza
Dunării

Clasa: a VIII -a

Obiectivul general: De a reconstitui, a aprofunda și evalua monumente și momente
semnificative ale istoriei interbelice a orașului Tulcea în contextul
istoriei naționale, de a le cultiva elevilor prețuirea și dragostea față
de monumentele vizitate, față de istoria poporului nostru.

Obiectivele operaționale : La sfârșitul vizitei elevul

– să indice corect traseul urmat
– să comunice fondul general de cunoștiințe cu privire la particularitățile și importanța
obiectivelor vizitate
– să demonstreze capacitatea de a înțelege, de a compara, de a distinge particularitățile și
elementele comune ale obiectivelor istorice și culturale
– să valorifice interdisciplinar conți nutul informațiilor istorice, etnografice și culturale
– să-și exprime opinia privind contribuția orașului Tulcea la istoria națională integrând
istoria locală în context național
– să motiveze nevoia de cunoaștere și ocrotire a monumentelor cu caracter i storic,
etnografic și cultural

I. Pregătirea vizitei

1. Anunțarea vizitei . Elevii sunt anunțați cu o săptămână înainte de vizita pe care o vor
face la obiective istorice și culturale din interiorul orașului Tu lcea
2. Pregătirea elevilor. În cadrul unei lecții profesorul le arată elevilor scopul vizitei și
traseul cu punctele de vizitat. Se stabilește ca fiecare elev să aibă materiale adecvate
pentru activitate (caiete pentru notițe, pixuri, creioane), de asemenea elevii vor avea la
ei sti cluțe cu apă și cate un pachețel cu mâncare deoarece vizita se va întinde pe durata
câtorva ore precum și o sumă de bani necesară pentru vizitarea monumentelor. Se
stabilește ca modalitate de deplasare mersul pe jos deoarece exceptând Muzeul de
Istorie to ate celelalte obiective se află la distanțe mici unele de altele. Se alege ca punct
de întâlnire stația de autobuz din vecinătatea hotelului Delta iar ca punct de start pentru
vizită este stabilit Muzeul de Istorie și Arheologie urmând ca la coborâre să fi e vizitate
celelalte obiective. Pentru strangerea informațiilor necesare, în funcție de înclinațiile
elevilor se stabilesc grupe care trebuie să observe și să noteze informațiile referitoare la:
a) – istoricul locațiilor
b) – personalități istorice
c) – informații cu caracter etnografic și demografic.

56

II. Desășurarea vizitei

La ora stabilită elevii se întâlnesc cu profesorul la locația hotărâtă anterior, se
verifică echiparea elevilor și se pornește pe itinerarul anunțat: ParculMonumentului –
Muzeul de Etnografie și Artă Populară – Muzeul de Artă – Colegiul Dobrogean Spiru
Haret – Muzeul Casa Avramide – Faleza Dunării.

Nr.crt Itinerar obiective istorice –
culturale Conținutul de idei din explicațiile profesorului și
ghizilor
1 2 3
1 Parcul Monumentului
– Muzeul de istorie
– Ruinele cetății Aegyssus
– Monumentul
Independenței – Parcul adăpostește dovezi ale locuirii milenare
pe teritoriul orașului
– Muzeul adăpostește exponate și documente cu
valoare istorică despre evoluția orașului și
județului în toate epocile istorice, din neoliti c
până în epoca contemporană
– Monumentul independeței este dedicat eroilor
căzuți în războiul de independeță de la 1877 –
1878, piatra de temelie a monumentului fost pusă
în octombrie 1879 fiind opera sculptorului
George Vasilescu, la construcția sa aducându -și
aportul decisiv ”Liga pentru propășirea
Dobrogei” condusă de Ion Nenițescu. În războiul
de reîntregire monumentul a fost distrus de
trupele bulgare fiind refăcut abia în 1932 lipsind
însă statuia dorobanțului și vulturul care au fost
adaugate î n 1977.
2 Muzeul de Etnografie și
Artă Populară -Sediul actual al muzeului a fost timp de câteva
decenii sediul Băncii Naționale a României,
sucursala Tulcea. Imobilul a fost construit în anul
1928 pe un teren oferit de primărie în schimbul
clădirii și terenului de pe strada Regina Elisabeta
nr.148(strada nu mai există în prezent).
-Muzeul deține în colecțiile sale elemente de
mobilier, vestimentație precum și unelte și utilaje
folosite de locuitorii orașului în viața cotidiană
precum și în activitățile productive din perioada
interbelică.
3 Muzeul de Artă Clădirea care adăpostește acum Muzeul de Artă a

57
fost construită între anii 1863 -1865 în ceea ce era
pe atunci zona centrală a orașului fiind rezultatul
activității ”mutesarifului”(guvernator) Ah med
Rezim Pașa, acesta făcându -se remarcat și pentru
sprijinul acordat școlilor românești. După unirea
Dobrogei cu România clădirea a devenit sediul
Prefecturii (la etaj) și sediu al Tribunalului
Județean (la parter) din acest motiv fiind
cunoscut vreme în delungată și sub denumirea de
Palatul Administrativ inclusiv în perioada
interbelică.
-Muzeul adăpostește peste 7000 de exponate
grupate în șapte colecții: de artă orientală, de
gravură, de sculptură, de icoane, de grafică, de
pictură modernă și contempora nă și de artă
decorativă.
4 Colegiul Dobrogean
”Spiru Haret” La originile colegiului se află gimnaziul real de
băieți înființat în anul 1883 care a funcționat în
casele lui Ahmed Resim Pasa aflate pe locul
actual al colegiului. În anul 1897 gimnaziu d e
băieți s -a transformat în liceu iar în 1902 a
început construcția clădirii actuale a liceului. În
1903 liceul va primi numele de ”Principele
Carol” devenind cea mai prestigioasă instituție de
învățământ tulcean.
5 Muzeul Casa Avramide A fost constru ită la sfârșitul secolului al XIX -lea
de către omul de afaceri Alexandru Avramide și
a rămas în proprietatea familiei Avramide până
la naționalizarea acesteia de către regimul
comunist. Casa a fost un simbol al propsperității
familiei, Alexandru Avamide și fiul său Adrian
Avramide erau proprietarii unei fabrici de
cherestea, de mori, ateliere, spații comerciale(în
1926 Alexe Avramide a vândut afacerea familiei
fiului său Adrian care s -a remarcat și ca om
politic în cadrul P.N.L. fiind ales senator pe
listele acestui partid).
6 Faleza Dunării Deși nu este un monument istoric, faleza Dunării
își are originea în încercările de a controla
revărsările Dunării al căror rezultat a fost în
prima fază îndiguirea și consolidarea malului
Dunării de către Comisia Europeană a Dunării.
Vizita pe faleza pe lângă caracterul de relaxare
după oferă și vizibilitate directă asupra portului
element de importanță economică maximă pentru
orașul Tulcea inclusiv în perioada interbelică.

58
III. Sistematizarea cunoștiințel or

– Ce itinerar am urmat pe parcursul vizitei?
– Pe baza notițelor analizați informațiile dobândite și sistematizați -le pe probleme:
– istorie
– etnografie și demografie
– cultură

IV. Valorificarea vizitei

După vizită profesorul discută la clasă cu participanții la vizită despre informațiile
adunate urmând ca acestea să fie valorifcate ulterior și la alte activități.
Elevii vor valorifica vizita prin rezolvarea temelor următoare:
1. Indicați pe harta orașului itinerarul parcurs pe durata vizitei.
2. Completați casuțele libere din vecinătatea hărții cu câte o caracteristică a trei
din obiectivele vizitate.
3. Încercuiți cu crei onul pe harta localizarea posibilă a centrului vechi al orașului
Tulcea.

59

60
M-am oprit la cele două tipuri de activități extrașcolare pentru pune în valoare
din punct de vedere didactic tema de istorie locală ” Evoluția orașului Tulcea în
perioada 1919 -1939 ” din cateva motive. Unul dintre ele este acela că spre mi s -au părut
cele mai accesibile activități din punctul de vedere al posibilității de realizare. În primul
rând ambele activități implică și folosirea timpului liber într -un mod util și plăcut în
același timp fără elemente care să se constituie în factori de presiune, de stres asupra
elevului cum este cazul concursurilor școlare cu tematică. Al doilea motiv este acela că
ambele activități vin să stimuleze munca individuală, să d ezvolte capacitatea de
observație, de investigare, de triere a informației, ambele pun elevul în contact direct cu
adevărul istoric sau cu cei care au trăit anumite momente ale acestuia.

III.3 Valorificarea temei în cadrul orelor de clasă

a) Lecția de istorie

Integrarea temei ” Evoluția orașului Tulcea în perioada 1919 -1939 ” în cadrul
lecțiilor de istorie se poate face sub mai multe forme. De exemplu putem vorbi despre o
lecție mixtă consacrată României interbelice în care profesorul poate puncta pe
parcursul predării cu informații, citate, exemple, imagini din sfera istorie i locale, în
acest caz istoria orașului Tulcea în perioada menționată. Astfel se realizează și o
legătură între evoluția istorică la nivel național și evoluțiile înregistrate la nivel local.
Pentru ca valorificarea temelor de istorie locală în cadrul lec țiilor de istorie să
aibă rezultatele așteptate este necesară respectarea câtorva condiții:
– autenticitatea materialului utilizat
– oferirea de date reale
– o interpretare corectă din punct de vedere științific a informației
– alegerea esențialului pentru îndepli nirea sarcinilor propuse
– respectarea particularităților de vârstă
– atenție acordată nivelului de dezvoltare intelectuală a elevului
Integrarea istoriei locale în cea națională solicită mai multe metode didactice
care sunt alese în funcție de specificul c lasei, de tipul și locul lecției în cadrul procesului
de formare a sistemului de cunoștiințe, deprinderi și atitudini. Astfel la lecția ”Opțiuni
privind evoluția societății românești în perioada interbelică” la clasa a VIII -a prin
metoda comparației se poa te face o paralelelă între viața politică din perioada respectivă
și cea prezentă plecând de la articole din presa locală a vremii care descriau modul de
desfășurare al campaniilor electorale și al alegerilor. În acest caz sursele trebuie tratate
cu atenți e și spirit critic pentru că de multe ori aceste informații provin din oficioasele
partidelor de la momentul respectiv fiind încărcate în bună măsură cu subiectivism și
exagerări.
De aceea pentru a întări conținutul științific al lecției profesorul trebui e să știe să
folosescă corespunzător izvorul istoric și să evite crearea unei confuzii între beletristică
și izvorul istoric.

61
O altă problemă este aceea că nu toate temele se pretează la utilizarea temelor de
istorie locală. Folosirea lor la lecție presup une o gamă largă de metode de predare –
învățare a noilor cunoștiințe care să imprime lecțiilor un caracter activ -participativ.

b) Referatul

Pe lângă integrarea anumitor elemente legate de Tulcea interbelică în lecțiile
privind România interbelică o altă modalitate de a folosi subiectul de istorie locală tratat
în această lucrare este folosirea referatului ca formă de completare a lecțiilor din manual
care tratează această perioadă. În acest caz pentru ca abordarea să fie eficientă este
necesară o ser ie de referate care să aibă ca subiect central orașul Tulcea interbelic și
care să surprindă multiple aspecte ale evoluției istorice a orașului (ex. ”Demografia
tulceană interbelică”, ”Portul Tulcea 1919 -1939”, ”Viața politică tulceană după războiul
de reî ntregire”). Pentru aceste referate trebuie selectați elevii cu înclinații spre astfel de
activități, aceștia să primească din partea profesorului planurile orientative ale
referatelor și sursele bibliografice pe care să le folosească în realizarea acestora .
De ce este referatul o metodă didactică eficientă pentru valorificarea subiectelor
de istorie locală în cadrul lecției de istorie? Răspunsul la această întrebare stă în
caracteristicile referatului. Una dintre ele este aceea că referatul are un caracter formativ
și creativ putând integra zone întinse de conținut permițând celui care îl concepe, în
cazul unui subiect de istorie locală ca acesta să folosească informații, date, documente
din diverse surse, de diverse tipuri și care au ca punct nodal subiect ul de istorie locală,
în cazul de față evoluția orașului Tulcea în perioada interbelică sau un aspect al acestei
evoluții. O altă caracteristică care recomandă referatul ăn acest caz este caracterul său
integrator pentru procesele de învățare anterioare, c unoștiințele disciplinare și
interdisciplinare și pentru metodologia cercetării științifice. Permite abordarea unor
domenii noi ce reprezintă extinderi ale conținutului, în măsura în care tematica propusă
este interesantă, justificată didactic și există re surse pentru aceasta., poate realiza
conexiuni cu alte obiecte de învățământ și cu modalități de investigație
transdisciplinară, scoate în evidență motivația intrinsecă de învățare sau documentare a
elevilor, contribuie la exersarea în mod organizat a act ivităților de cercetare
bibliografică independentă, activități care sunt utile la formarea ulterioară și în educația
permanentă190.
Referatul fiind o structurare a informațiilor și cunoștiințelor se prezintă sub
forma unei sinteze a acestora, realizată din perspectiva personalității celui care
elaborează referatul. Structura unui referat având un subiect de istorie locală selectat din
evoluția orașului Tulcea interbelic ar putea avea următoarea structură:

Referat: ”Populația orașului Tulcea între 1919 -1939”

Autor

Introducere: Populația orașului Tulcea după 1878 și impactul primului război mondial
asupra locuitorilor orașului

Planul de idei: 1. Fluctuații ale numărului de locuitori între 1919 -139

190 Constantin Cucoș, op.cit. , p.441

62
2. Etnii conlocuitoare, conviețuire interetnică
3. Evoluția profesiilor la nivelul orașului
Concluzii

Bibliografia, data întocmirii.

c) Proiectul

Pe același etaj cu referatul, o altă metodă didactică ce poate fi folosită la aceeași
temă de istorie pentru clasa a VIII -a este proiect ul. Fiind din categoria metodelor de
evaluare complementare ca și referatul acesta este o metodă complexă, individuală sau
de grup care permite profesorului să evalueze o serie de capacități ale elevilor cum ar fi:
– capacitatea de a observa și a alege metod ele de lucru
– capacitatea de a măsura și compara rezultatele
– capacitatea de a utiliza corespunzător bibliografia
– capacitatea de amanevra informația și de a utiliza cunoștiințe
– capacitatea de a raționa și de a utiliza proceduri simple
– capacitatea de a investiga și analiza
– capacitatea de a sintetiza și de a organiza materialul
– capacitatea de a realiza un produs191

Proiectul începe în clasă odată ce sunt stabilite și definite sarcinile de lucru și
este continuat acasă pe durata câtorva zile sau săptămâni , interval de timp în care elevii
se pot consulta cu profesorul și se încheie tot în clasă prin prezentarea produsului
realizat de către autor sau autori după caz.
În cadrul activității de realizare a proiectului activitatea elevilor este canalizată
în două direcții principale și anume colectarea datelor și realizarea produsului. Subiectul
proiectului trebuie să trezească interesul elevilor, să fie accesibil acestora iar prin
proiectarea activității se va anticipa rezultatul cercetării, căile de realizare, materialele și
mijloacele necesare .
Pregătirea și realizarea unui proiect presupune parcurgerea unor etape stabilite
de comun acord cu elevii participanți:
– elabora rea schematică a proiectului -precizarea pașilor cercetării și precizarea
așteptărilor;
– colectarea informațiilor;
– sistematizarea informațiilor și precizarea variantelor de rezolvare;
– selectarea și redactarea detaliată a formei finale.

Pentru exemplificare conținutul proiectului ar putea avea următoarea structură:

a) Pagina de titlu – pe care se trece tema proiectului, autorul sau autorii, școala,
perioada în care s -a elaborat proiectul
b) Introducerea – conține prezentarea cadrului conceptual și metodolog ic al
temei propuse
c) Cuprinsul – alcătuit din titlurile capitolelor și sub capitolelor care compun
lucrarea

191 Ibidem , p.441

63
d) Dezvoltarea conținutului – dezvoltarea capitolelor și subcapitolelor
e) Concluziile – sintetizează elementele de referință desprinse în urma st udiului
temei respective, sugestii sau propuneri de ameliorare a aspectelor vulnerabile
f) Bibliografia
g) Anexa – poate include toate materialele importante rezultate în urma aplicării
unor instrumente de investigație (grafice, tabele, chestionare, fișe de observație etc.) și
care susțin demersul inițial.
Pentru evaluarea obiectivă a proiectului trebuie luate în considerare criterii
generale de evaluare care au în vedere calitatea produsului realizat și calitatea activității
elevului, calitatea procesul ui parcurs și modul de prezentare.

Având în vedere tema lucrării aceasta poate fi abordată folosind modelul de
proiect următor:

Tema : Istoria locală

Subiectul : Evoluția orașului Tulcea în perioada 1919 -1939

Scopul: Îmbogățirea bagajului de cunoștiințe despre orașul Tulcea

Desfășurarea proiectului :

1. Faza inițială:
a) Scurt istoric al orașului
-epoca pietrei
-antichitatea
-epoca medievală
-epoca modernă
-așezare
-climă
-apele

b) Evoluția în perioada istorică 1919 -1939
-personalități ale orașului
-organizare administrativă
-economia
-populația
-viața politică
-cultură
-presă
-învățământ
-monumente istorice reprezentative

2. Faza de pregătire și de concepere a proiectului:
a) Documentarea – folosind cărți, reviste, ziare, surse de pe internet
b) Consultarea persoanelor în vârstă care au trăit în perioada studiată, a personalităților
din spațiul muzeistic
c) Prezentarea și prelucrarea primară a informațiilor
d) Selectarea informațiilor și aleg erea formei de prezentare (sub formă de carte, pe
suport de carton, pe foi de hârtie).

64
3. Faza finală
a) Redactarea sub forma aleasă
b) Prezentarea în fața clasei.

Utilizarea acestei metode ca și a celor prezentate mai sus în activitatea
individuală sau de grup pe lângă faptul că stimulează creativitatea ajută evaluarea,
contribuie la trezirea interesului elevului față de istoria localității în care s -a născut in
care trăiește și învață, contribuie la scoaterea la lumină a unor informații accesibiloe
până nu demult unui număr restrâns de persoane. În plan formativ folosirea metodelor
amintite mai sus permit formarea unor oameni conștienți de propriile posibilități cu o
identiatate proprie clară, bine definită.

d) Opționalul de istorie

Comparativ cu situațiile anterioare în care propuneam punerea în valoare
perioadei interbelice din istoria orașului Tulcea fie în cadrul unor activități extrașcolare
cu utilizarea metodelor didactice cu caracter formativ fie în cadrul lecției de istorie prin
valorificar ea aceluiași potențial participativ -formativ al metodelor de predare și evaluare
în situația de față este vorba despre valorificarea temei în cadrul unui curs opțional de
istorie, parte a curriculumului la decizia școlii (CDS), mai exact fiind vorba despre un
opțional la nivelul disciplinei ce conține noi obiective de referință și noi conținuturi.
Înainte de a vorbi concret despre conceperea cursului opțional cu tema ” Evoluția
orașului Tulcea în perioada 1919 -1939 ” voi face un parcurs general al cerințelor,
necesităților, pașilor care stau la baza conceperii unui curs opțional precum și al
beneficiilor pe care un astfel de curs le poate aduce.
Atunci când se angajează în munca de creare a unui curs opțional de istorie
locală profesorul trebuie să țină cont de o serie de cerințe de tip metodic pe care acest
curs trebuie să le îndeplinească:
– să integreze subiectele de istorie locală în cea națională
– să elaboreze conținutul lecțiilor în acord cu obiectivele informaționale
– să respecte logica științei istoriei și logica didactică
– să organizeze conținutul lecției în forma înterdisciplinară
– să întocmească o blibliografie minimă pe care să o recomande elevilor
participanți la curs
La nivelul fiecărei școli există o ofertă bogată de cursuri opționale din care elevii
trebuie să aleagă acele cursuri care corespund interesului lor, ale căror teme par a fi cele
mai atractive sau sunt prezentate sub o formă atractivă. Din acest motiv pentru ca elevii
să opteze pentru cursul opțional de istorie locală profesorul trebuie să prezinte succint
tematica acestuia, obiectivele principale ale cursului și mijloacele de realizare ale
acestuia. Opționalul trebuie conceput sub o formă cât mai atractivă pentru elevi, cu
propuneri de a ieși din spațiul școlii, cu vizite la muz ee, case memoriale, întâlniri cu
personalități ale vieții culturale și științifice de profil, vizite de documentare, și cercetare
individuală. Activitățile elevilor din timpul cursului vor fi valoroficate sub formă de
portofolii, proiecte, referate, comuni cări care vor trebui popularizate și în rândul altor
generații de elevi stimulându -i pe aceștia în direcția opțiunii pentru cursul de istorie
locală.
Motivațiile care i -ar putea determina pe elevi să se îndrepte spre cursul opțional
de istorie locală ar fi următoarele:

65
– elevii vor putea aplica în timpul activităților cunoștiințe și deprinderi doândite la
alte discipline în afară de istorie ca geografia, cultura civică și chiar limba și
literatura română
– se oferă elevilor posibilitatea de a aprofunda cunoștiințe despre orizontul
geografic apropiat, înțelegând mai bine structura acestuia, funcționalitatea lui,
problemele pe care le întâmpină și perspectivele de viitor
– elevii își vor dezvolta deprinderile de muncă individuală și în echipă, deprinderi
cu caracter predominant aplicativ (cercetare și documentare pe teren având ca
finalitate proiecte, referate, comunicări)
– elevii vor avea ocazia de a -și îmbogăți cultura generală și își vor dezvolta
capacitatea de muncă inelectuală cu ajutorul informațiilor, n oțiunilor și
deprinderilor dobândite în cadrul cursului

Cursul trebuie să țină seama de obiectivele gemerale ale istoriei, dintre care pot
fi amintite: cunoșterea și interpretarea surselor istorice, investigarea și interpretarea
faptelor și proceselor i storice, stimularea curiozității față de studiul istoriei și
dezvoltarea atitudinilor pozitive față de sine și ceilalți, conștientizarea apartenenței la un
anumit spațiu istoric și cultural.
Pentru formularea obiectivelor cursului profesorul va trebui să țină seama de o
serie de condiții:
– obiectivele au în vedere activitatea elevului
– obiectivele vor ține cont de particularitățile de vârstă ale elevilor
– obiectivele vor descrie comportamente observabile și nu acțiuni și procese
interne
– obiectivele desmnează un obiectiv imediat al instruirii și nu unul de perspectivă

În condițiile date am putea să enunțăm obiectivele de referință pentru cursul de
istorie locală:
– să identifice poziția orașului Tulcea pe harta județului și a țării
– să utilizeze informații din mai multe surse istorice
– să clasifice informațiile provenite din sursele istorice
– să identifice elemente comune și diferențe la faptele istorice
– să identifice elemente de datare în sursele istorice
– să compare surse istorice de proveniență diferită care fur nizează informații
despre același subiect
– să identifice cauzele unui eveniment istoric
– să exprime opinii despre personaje și evenimente istorice
– să valorifice experiențe rezultate din interacțiunea cu diferite grupuri etno –
culturale
– să observe rolul oameni lor în cadrul schimbărilor din societate
– să se raporteze critic la opiniile celor din jur și să -și revizuiască opiniile în
funcție de context
– să conștientizeze valoarea acordată imaginii celuilalt de -a lungul istoriei
– să formuleze planul unei investigații istorice simple
– să folosească termeni istorici de bază în contexte noi
– sa-și dezvolte încrederea în capacitatea de investigare proprie identificând
elemente de istorie locală.

Având ca punct de plecare obiectivele de referință pentru opționalul de istor ie
locală se pot propune următoarele activități de învățare:

66
– dezbatere pe baza surselor istorice indicate
– exerciții de lucru cu harta
– utilizarea de surse istorice diverse pentru analiza unui fapt istoric
– elaborarea de texte pornind de la termeni sugerați
– realizarea de interviuri și chestionare cu locuitorii orașului
– alcătuirea unui repertoriu de surse istorice pentru o temă dată
– alcătuirea unui plan de investigație
– realizarea biografiilor personalităților politico -culturale
– dezbateri pornind de la problemel e actuale ale orașului

O condiție necesară pentru ca aceste activități să aibă succesul scontat este
respectarea principiilor didactice următoare:
– principiul sistematizării și al continuității
– principiul accesibilității
– principiul însușirii conștiente și active a cunoștiințelor
– principiul corelării cu viața.

Pentru îndeplinirea obiectivelor de referință și punerea în practică a activităților
propuse mai sus în cadrul cursului vom apela la „arsenalul” de metode de predare –
învățare pe care știința metodic ă îl pune la dispoziția profesorului. O scurtă prezentare a
tipologiei metodelor de predare -învățare am făcut în prima parte a acestui capitol așa că
în continuare mă voi rezuma la selecția unui număr de metode care ar putea fi folosite
cu real succes în c adrul opționalului.

Explicația
Formă a expunerii care pune în mișcare operațiile gândirii logice la reconstituirea și
explicarea faptelor istorice, dezvăluind adevărul pe baza unei argumentații deductive.
Folosind explicația profesorul se adresează mai mult gândirii și mai puțin
afectivității192.

Prelegerea
Este o formă de expunere neîntreruptă, bine organizată și sistemtizată a unei teme din
programa de istorie, cu caracter mai amplu, folosită mai ales în ultimele clase liceale, la
universitate, la curs urile de perfecționare timp de una sau mai multe ore (ar putea fi
utilizată în ora inaugurală a opționalului).
Prelegerea începe cu prezentarea titlului temei, cu reliefarea importanței
cunoașterii ei teoretice și practice, cu precizarea planului probleme lor ce urmează a f
analizate. În timpul prelegerii cunoștiințele sunt prezentate într -un limbaj științific clar,
corect, logic, accesibil. Prelegerea este o formă specială de dialog între profesor și elev
a cărei valoare este dată de capacitatea de sinteză a profesorului și de darul său de a
comunica, de pertinența observației critice și de și de amploarea cunoștiinșelor pe care
acesta le are în domeniul respectiv193.
Conversația
Metoda are la bază întrebări bine și oportun puse de profesor elevilor și răsp unsurile
acestora în discuții și dezbateri pentru a dobândi deprinderea aflării adevărului istoric și
pentru a dezvălui noi aspecte ale realității.
Conversația este de trei tipuri:

192 Gheorghe Tanasă, op.cit. , p.68
193 Ibidem

67
a) Conversația euristică – când este aplicată cu scopul dobândirii de căt re elevi a
informațiilor în mod activ și conștient pe baza valorificării propriei experiențe de
cunoștere.
b) Conversația examinatoare – folosită după ce elevii au învățat cuniștiințele prin
activitatea frontală pentru a evalua în mod obiectiv și exact î n ce măsură au fost
realizate obiectivele stabilite194.
c) Conversația de consolidare și sistematizare a cunoștiințelor – are ca scop dovedirea
de către elevi că și -au însușit lecția predată sau învățată și a realizat conexiuni trainice
cu informațiile ante rioare și cu cunoștiințele dobîndite la celelalte discipline de
învățământ.
Demonstrația
Este o metodă apărută ca o replică la utilizarea excesivă a cuvântului în școală. Are în
structura ei trei componente:
1.ideea sau teza de demonstrat
2.fundamentu l demonstrației, faptele sau argumentele
3. procedeul prin care demonstrăm195.
Comparația
Este calea sau procedeul prin care profesorul și elevii reconstituie și explică trecutul
prin desprinderea asemănărilor și deosebirilor faptelor istorice pe baza uno r criterii
științifice. Comparația poate fi:
a) Concomitentă – constă în compararea faptelor și fenomenelor istorice asemănătoare
care s -au produs în aceeași perioadă în condiții istorice diferite
b) Sucesivă – are în vedere compararea progresivă a etape lor aceluiași proces istoric sau
a diferitelor noțiuni de același fel care s -au succedat la scara timpului. Spre exemplu în
cazul temei care este subiectul prezentei lucrări elevii pot compara elemente ale ale
evoluției orașului Tulcea interbelic cu elemen tele corespunzătoare din prezent196.
Problematizarea
Este metoda de tip euristic care constă în crearea și rezolvarea unei situații problematice
cu scopul de a activiza gândirea și de a dezvolta creativitatea elevilor. În folosirea
problematizării se distin g două modalități: predarea problematizată și învățarea
problematizată. În cazul predării problematizate profesorul pune problema și tot el
răspunde în timp ce în cazul învățării problematizate elevul sesizează situația -problemă,
formulează întrebarea -problemă și participă activ la stabilirea ipotezelor și la rezolvarea
problemei prin efort intelectual independent și verifică soluțiile obținute. O condiție a
succesului utilizării învățării problematizate este dată de formarea capacității elevilor de
a sesiz a și formula corect întrebarea -problemă, de a stabili ipotezele de lucru și a stăpâni
mecanismul rezolvării problemei și de a verifica rezolvarea. Deoarece opționalul propus
are un pronunțat caracter formativ va fi folosită cu precădere forma învățării
problematizate.Un exemplu de situație problemă ar fi la temele de demografie și
economie, unde elevii pot sesiza redresarea lentă și stagnarea în plan economic și
demografic după încheierea crizei economice din anii 1929 -1933 și trebuie să caute
explicațiile pentru continuarea acestei situații până în preajma celui de -al doilea război
mondial197 .

194 Ibidem , p.72
195 Ibidem , p.76
196 Ibidem, p.82
197 Ibidem , p.84

68
Învățarea istoriei prin descoperire
Este o metodă specifică istoriei și se bazează pe investigarea proprie a elevului cu
scopul de a dobândi, prin activitatea in dependentă dirijată, cunoștiințe noi din diferite
surse de informații și de a învăța abilități, deprinderi, priceperi, capacități. În cadrul
activității de investigare pe care o desfășoară elevul, profesorul este acela care
precizează sarcinile de învățare , organizează cadrul cercetării, supraveghează și
apreciază rezultatele investigației, rezumă principalul fond de idei ce decurg din
descoperirile elevilor. Tipurile de descoperire corespund principalelor forme de
raționamente, inductive, deductive și prin analogie.
Ca urmare există următoarele tipuri de învățare prin descoperire:
a) Descoperirea inductivă în care se pleacă de la particular spre general, elevii pronesc
de la analiza datelor faptelor și proceselor istorice particulare spre abstractizare, către
noțiunile istorice, legi, definiții, concepte.
b) Descoperirea deducti vă în cazul căreia se pleacă de la adevăruri generale spre
adevăruri cu caracter mai mic de generalitate, elevul pornește de la cazuri generale,
definiții, reguli, principii pentru a ajunge la judecăți particulare.
c) Descoperirea prin analogie are la ba ză raționamentul analogic în care pe baza
asemănării a două obiecte sau a unor note ale lor se concluzionează o asemănare a altor
note al acestora sau a obiectelor însele198.
Această metodă va fi cea mai folosită în cadrul activităților specifice
opționa lului.
Modelarea
Este o metodă de cunoaștere a istoriei prin intermediul unor modele materiale sau ideale
asemănătoare cu cele reale în care gândirea elevului este ghidată spre descoperirea
adevărului prin intermediul raționamentului analogic. Pentru înț elegerea faptelor și
proceselor istorice profesorul poate interveni cu fotografii, schițe pe tablă, planșe,
desene. Elevilor li se poate cere să amplaseze pe harta mută a orașului diverse obiective
istorice cu trimiterea la perioada studiată din istoria or așului Tulcea.
Modelele pot fi : obiectuale (obiectele însele), iconice (mulaje, machete, scheme
grafice), simbolice199.
Pentru utilizarea în practică a acestor metode va fi nevoie de mijloacele de
învățământ, acestea fiind totalitatea materialelor ajutăt oare foliste de profesor în predare
și de elevi în învățarea istoriei cu scopul de a facilita dobândirea cunoștiințelor,
formarea deprinderilor, realizarea atitudinilor, valorilor și calităților personale și
evaluarea lor cât mai obiectivă și exactă200.
Evaluarea
Este etapa procesului de învățare în care profesorul și elevii constată și stabilesc
în ce măsură faptele istorice, abilitățile și deprinderile planificate în obiectivele
pedagogic s -au transformat în deprinderi pentru sine201. Evaluarea devine efi cientă
atunci când îi arată profesorului dacă obiectivele operaționale au fost îndeplinite, îi
permite profesorului să observe progresele elevilor și elementele de stagnare sau regres,
îi permite să adapteze sarcinile de lucru la posibiliățile elevilor, pe rmite profesorului să
observe părțile bune și neajunsurile propriei activități.
Sistemul de evaluare are trei elemente constitutive interdependente:
– examinarea
– aprecierea

198 Ibidem , p.93
199 Ibidem , p.99
200 Ibidem , p.114
201 Ibidem , p.193

69
– notarea202.

Există, în funcție de momentul acesteia, trei tipuri de evaluare:
– inițială- realizată la începutul anului școlar, al treptei de învățământ, la începutul
unui capitol sau al unei lecții cu rol de revitalizare a cunoștiințelor
– continuă – realizată sub diverse forme pe parcursul întregului an de studiu cu rol
de diagnostic al cau zelor insuccesului școlar dar și al factorilor de reușită
– sumativă care cuprinde forme de verificare periodică și finală (teze, teste)203.
Deoarece opționalul se dorește o a fi o formă de învățarea istoriei diferit de
activitatea zilnică la clasă pentru eva luarea acticității elevilor în cadrul cursului vor fi
folosite cu precădere forme de evaluare compementare, alternative: referatul,
investigația, proiectul, portofoliul, observația sistematică a activității și
comportamentului elevilor, autoevaluarea.
Pornind de la cele scrise mai sus spre exemplificare propun următoarea
programă pentru opționalul de istorie locală. În general pentru elaborarea programei de
opțional se respectă următoarea structură:
– Argument
– Obiective de referință – activități de învățare
– Lista de conținuturi
– Modalități de evaluare204.
De aceea programa ar putea arăta astfel:

Proiect de programă pentru opționalul

Evoluția orașului Tulcea în perioada 1919 -1939

Aria curriculară : Om și societate

Disciplina : Istorie

Clasa : a VIII -a

Propunător : profesor Pungă Daniel

Anul școlar : 2018 – 2019

Argument

Opționalul de istorie loc ală ”Evoluția orașului Tulcea în perioada 1919 -1939”
propune elevilor să redescopere elemente mai puțin cunoscute din istoria orașului, să
cunoască mai bine realitățile comunității în care trăiesc, să redescopere experiențe de
viață din vremuri trecute, s ă conștientizeze apartenența lor la un spațiu geografic, etnic,
cultural bine conturat.

202 Ibidem , p.196
203 Ibidem , p.198
204 Constantin Cucoș, op.cit. , p.278

70
Lipsa unor abordari coerente la nivel național în privința recuperării elementelor
de istorie locală și de integrare a acestora la scara istoriei naționale a făcut ca cercetarea
în acest domeniu să fie lăsată pe seama câtorva entuziaști care prin tenacitate și dragoste
pentru localitatea natală sau adoptivă au scos la lumină părți din istoricul acoperit pe
nedrept de uitare al orașului Tulcea. De multe ori rezultatele a ctivității acestora au fost
prea puțin popularizate sau au fost popularizate necorespunzător astfel încât majoritatea
locuitorilor din generațiile mai tinere sunt departe de a cunoaște părți importante din
trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat al locali tății.
Prin această propunere de opțional imi propun două ținte majore. Prima este
formarea de deprinderi practice și abilități care le vor fi de folos elevilor în activitatea
lor ulterioară și în viața de adult. Cea de -a doua țintă este creșterea interes ului elevilor și
indirect al familiilor acestora față de acele părți mai puțin cunoscute dar nu mai puțin
interesante din istoria economică, socială, culturală și politică a orașului.
Învățând elemente de istorie locală la început sub îndrumarea profesoru lui,
ulterior, pe măsură ce capătă priceperi și deprinderi, independent, elevul își poate
construi singur sistemul de cunoaștere al istoriei urbei natale și poate deveni el însuși un
promotor al acestui tip de istorie în rândurile celor apropiați lui.

Obiective de referință și exemple de activități de învățare

1.Reprezentarea timpului și spațiului istoric

Obiective de referință Exemple de activități de învățare
-Să identifice orașul Tulcea pe harta
județului și a țării

-Să ordoneze evenimente și fapte
istorice – lucrul cu harta istorică și geografică

-Alcătuirea unei axe cronologice

2.Cunoașterea și folosirea termenilor specifici istoriei

Obiective de referință Exemple de activități de învățare
-Să folosească termeni istorici de bază în
contexte noi

– Să identifice toponime cu rezonanță
istorică – redactarea de texte cu utilizarea corectă a
termenilor istorici

– alcătuirea de liste cu toponime utilizate în prezent
și cu cele utilizate în trecut realizând corespondenț e
între acestea

3.Cunoașterea și interpretarea surselor istorice

Obiective de referință Exemple de activități de învățare
-Să utilizeze informații din mai multe
surse istorice

-Să compare surse de informații istorice
diferite care furnizează informați i despre
același subiect – citirea și comentarea izvoarelor documentare

-analiza mai multor categorii de izvoare

71
4.Investigarea și interpretarea faptelor istorice

Obiective de referință Exemple de activități de învățare
-Să identifice cauzele unui eveniment
istoric
-Să formuleze planul unei investigații
istorice simple -citirea unor documente istorice ce relatează
evenimente petrecute pe plan local

-propuneri din partea elevilor privind subiecte
pentru cercetare ce deriva din tematica opțional ului

5. Stimularea curiozității pentru studiul istoriei și dezvoltarea atiudinilor pozitive față de
sine și față de ceilalți.

Obiective de referință Exemple de activități de învățare
-Să valorifice experiențe rezultate din
interacținunea cu diverse grupuri etno –
culturale
-Să conștientizeze valoarea acordată
imaginii celuilalt de -a lungul istoriei -discuții cu membrii etniilor conclocuitoare în oraș

-analiza informațiilor despre conviețuirea
interetnică, identificarea factorilor favorizanți
pentr u conviețuire pașnică

Conținuturi

1.Cadrul istoric general
– Așezarea geografică
– Evoluția așezării din neolitic până în epoca modernă
– Orașul Tulcea sub administrație română (1878 -1916)

2.Evoluții economice
– Industria
– Comerțul
– Băncile
– Pescuitul

3.Populația
– Dispunere pe etnii
– Creștere -descreștere
– Profesii
– Religie

4.Viața politică
– Partide politice -precursori antebelici
– Viața politică în perioada 1919 -1939
– Extreme în viața politică tulceană interbelică
– Activita tea administrativă

5.Elemente de viață culturală
– Activitatea edilitară
– Presa
– Învățământul

72
– Asociații culturale

Modalități de evaluare

Referatul – realizat pe baza documentării în bibliotecă, muzeu, pe internet.
Elaborarea de portofolii individuale.
Utilizarea investigației pe teme indicate de profesor sau propuse de către elevi având ca
punct de pornire tematica opționalului.
Realizarea de proiecte individuale și de grup.
Observați a sistematică a activității elevilor pe baza unei fișe de evaluare, a unei scări de
clasificare și alistei de control verificare mai ales în situația elevilor cu dificultăți de
învățare.

Bibliografie

Iosif Colc er, Viorel Măgureanu, File din istoria Dobrogei , Inspectoratul pentru Cultură
al Județului Tulcea, Tulcea, 1998
Ligia Dima, Progresele orașului port Tulcea între anii 1878 -1948 , Editura StudIS,
Iași,2015

Am încercat să cuprind în acest capitol diverse modalități prin care tema de
istorie locală ”Evoluția orașului Tulcea în perioada 1919 -1939” poate pusă în valoare
din perspectivă didactică fără a avea pretenția că le -am surprins pe toate. Important este
faptul că astfel de modalități există și n u sunt puține. Punerea lor în lumina activității
didactice ține de interesul manifestat de profesor pentru astfel de subiecte, de taleentul
profesorului de a pune în valoare ceea ce istoria îi pune la dispoziție sub formă brută sau
prelucrată. Mai contează și capacitatea cadrului didactic de canaliza interesul elevilor
spre astfel de teme, combinând activitatea formativă de pregatire și dotare a elevului
pentru viața de adult în care va trebui să valorifice informațiile, priceperile, abilitățile și
nu în ul timul rând atitudinile dobândite pe băncile școlii cu interesul suscitat de
evoluțiile istorice locale care îl ajută pe același elev să -și formeze o identitate culturală
proprie și conștiința apartenenței la un spațiu socio -cultural bine precizat.

73
Anexe

Imagini din Tulcea interbelică

Ruinele cetății Aegyssus

Harta populărilor la Tulcea la 1830

74

Uzina de apă și electricitate Tulcea

Fabrica de cherestea și moara Avramide

75

Fabrica Talpa

Banca de Scont Tulcea

76

Banca Națională a României

Palatul Pescăriilor

77

Strada Regina Elisabeta

Strada Babadag, Oficiul Poștal 1926

78

Tulcea 1923

Debarcaderul

79

Vedere de pe Dunăre

Portul Tulcea

80

Localnici Sulina

Pescari lipoveni

81

Palatul administrativ

Palatul Administrativ(palatul Pașei)

Piața și biserica Sf. Gheorghe

82

Membri ai Partidului Social Democrat, filiala Tulcea

Liceul Principele Carol

83

Eleve liceul de fete în 1922

84

85

86
Bibliografie

I. Izvoare

I.1 Documente publicate

Murgescu Bogdan(coord), Istoria României în texte , Editura Corint, București, 2001

I.2 Presa

”Viitorul ”, XXVIII, nr.8546,1936

”Viitorul ”, Nr.8994, 1938

II.Lucrări generale

Ciorbea Valentin, Evoluția Dobrogei între 1918 -1944 , Editura Ex Ponto, Constanța,
2005

Cucoș Constantin, Pedagogie .Ediția a III -a revăzută și adăugită , Editura Polirom, Iași,
2014

Rădulescu Adrian, Bitoleanu Ion, Istoria Dobrogei , Editura Ex Ponto, Constanța, 1998

III.Lucrări speciale

Ardeleanu Constantin, Rolul portului Tulcea în comerțul exterior al României moderne ,
în Tulcea 1878 -1948:memoria unui oraș , volum îngrijit de Daniel Flaut,Mihaela Iacob,
Dorel Paraschiv, Editura Istros, Brăila, 2012

Baumann Victor H., Schiță privind evoluția istorică a teritoriului actual al municipiului
Tulcea în ”Steaua Dobrogei ”, anul V, nr.1 -4

Brătianu Traian, Politică și Societate în Dobrogea , Editura Fundației ”Andrei Șaguna”,
Constanța, 2010

Colcer Iosif, Măgureanu Viorel, File din istoria Dobrogei , Inspectoratul pentru Cultură
al Județului Tulcea, 1998

Cristofor Constantin A., Monografia e conomică a județului Tulcea 1938, I.C.E.M.
Tulcea

Dima Ligia, Orașul -Port Tulcea în documente de arhivă , în Tulcea 1878 -1948:memoria
unui oraș , volum îngrijit de Daniel Flaut, Mihaela Iacob, Dorel Paraschiv, Editura
Istros,Brăila, 2012

Dima Ligia, Progresele orașului port Tulcea între anii 1878 -1948 ,Editura StudIS, Iași,
2015

87

Felezeu Călin, Metodica predării istoriei , Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj,
1998

Iutiș Gheorghe, Didactica istoriei , Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași, Fac ultatea
de Istorie, Iaș i, 2008

Lasca Mădălina, ”Hai să râdem!”Debutul presei de divertisment la Tulcea , în Tulcea
1878 -1948:memoria unui oraș , volum îngrijit de Daniel Flaut,Mihaela Iacob, Dorel
Paraschiv , Editura Istros, Brăila, 2012

Limona Răzvan, Populația Dobrogei în perioada interbelică , Editura -online
Sămănătorul , 2009

Șeitan O.O., Date statistice(1928 -1931), județul Constanța, Caliacra, Durostor și
Tulcea , Tipografia lucrătorilor asociați, Constanța

Tanasă Gheorghe, Metodica predării -învățări i istoriei în școală , Editura Spiru Haret,
Iași, 1996

Voicu T., Cotovu B., Constantinescu P., Monografia orașului Tulcea , Tulcea, 1928

Vizauer Lavinia, Recuperarea memoriei orașului Tulcea prin documente de arhivă și
imagini -vechi și nou, în Tulcea 1878 -1948:memoria unui oraș , volum îngrijit de Daniel
Flaut,Mihaela Iacob, Dorel Paraschiv , Editura Istros, Brăila, 2012

III.1 Surse web

www. Adevărul.ro

www.bucurestiivechisinoi.ro

www. caramicablogspot.ro

www.mistereledunarii.ro

www.orasul -tulcea.r o

www.romaniainterbelica.memoria.ro

www.ziuadeconstanta.ro

88

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE

Subsemnatul (a) …………………………………………………………………………………..,
profesor I / II de …………………………………………………………………………… ……………………………………., la
…………………………………………………………………………………………………………….. …………………………..
(Denumirea completă a Instituției de învățămînt, l ocalitatea, județul)
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………….. …..
înscris (ă) la examenul pentru acordarea gradului didactic I în învățământ, seria ……………………. ……,
specializarea ………………………………………. ………………….. …………………………………………… ……………….,
DECLAR PE PROPRIE RĂSPUNDERE că lucrarea metodico -științifică cu TITLUL /TEMA ,
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………………….. ……
…………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………..
…………………………………………………………………………… ……………………………………………………………….
coordonator științific …………………………………………………………………………………………………………..,

elaborată în vederea susținerii, în anul școlar …………………………., este rezultatul muncii me le, pe baza
cercetărilor mele și pe baza informațiilor obținute din surse care au fost citate și indicate, conform
normelor etice și deontologice , în note și bibliografie.
Declar că nu am folosit în mod tacit sau ilegal munca altora și că nici o parte din teză nu încalcă
drepturile de proprietate intelectuală ale altcuiva, persoană fizică sau juridică.
Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă vreunei instituții de învățământ
superior în vederea obținerii unui grad didactic sau titlu ș tiințific sau în alte contexte evaluative
(concursuri, examene etc).

Data Semnătur a

89