. Fractura Gambei Cap1 2 3 [613885]

CUPRINS
CUPRINS …………………………………………………………………………………………………………………………… 3
ARGUMENT JUSTIFICATIV ……………………………………………………………………………………………… 4
CAPITOLUL I ……………………………………………………………………………………………………………………. 5
NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE ALE …………………………………………………………………. 5
APARATULUI LOCOMOTOR ……………………………………………………………………………………………. 5
1.1. NOȚIUNI GENERALE. ASPECTE TEORETICE ……………………………………………………….. 5
Sistemul osteo -articular …………………………………………………………………………………………………….. 5
Rolul oa selor în organism: ………………………………………………………………………………………………… 5
Sistemul muscular ……………………………………………………………………………………………………………. 5
1.2. ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA GAMBEI …………………………………………………………………….. 6
1.2.1. SCHELETUL GAMBEI ……………………………………………………………………………………….. 6
1.2.2. MUȘ CHII GAMBEI …………………………………………………………………………………………….. 8
1. GRUPUL EXTENSORILOR ……………………………………………………………………………………………. 9
2. GRUPUL PERONIERILOR ……………………………………………………………………………………………. 10
3. GRUPUL FLEXORILOR ……………………………………………………………………………………………….. 11
CAPITOLUL II …………………………………………………………………………………………………………………. 14
NOȚIUNI DE FIZIOPATOLOGIE ÎN FRACTURA GAMBEI ………………………………………………. 14
2.1. DEFINIȚIA FRACTURILOR …………………………………………………………………………………… 14
2.2 ETIOLOGIE …………………………………………………………………………………………………………….. 14
2.2.1. Factori prezenți în etiopatogenia traumatică …………………………………………………………… 14
2.2.2. Factori extrinseci ……………………………………………………………………………………………….. 14
2.2.3. Factori intrinseci ………………………………………………………………………………………………… 15
2.3. CLASIFICAREA FACTURILOR DE GAMBĂ ………………………………………………………….. 15
2.4. FRACTURILE PLATOULUI TIBIAL ……………………………………………………………………….. 15
2.4.1. Generalități ……………………………………………………………………………………………………….. 15
2.4.2. Mecanismul de producere ……………………………………………………………………………………. 16
2.4.3. Simptomatologie ………………………………………………………………………………………………… 16
2.4.4. Tratamentul ……………………………………………………………………………………………………….. 16
2.4.5. Complic ații ……………………………………………………………………………………………………….. 17
2.5. FRACTURILE DIAFIZARE ALE TIBIEI ȘI FIBULEI ……………………………………………….. 17
2.5.1. Generalități ……………………………………………………………………………………………………….. 17
2.5.2. Mecanismul de producere ……………………………………………………………………………………. 17
2.5.3. Simptomatologie ………………………………………………………………………………………………… 18
2.5.4.Tratamentul ………………………………………………………………………………………………………… 18
2.5.5. Complicații ……………………………………………………………………………………………………….. 18
2.6. Fracturile maleolare și ale pilonului tibial ……………………………………………………………………. 19
2.6.1. Generalități ……………………………………………………………………………………………………….. 19
2.6.2. Mecanismul de producere ……………………………………………………………………………………. 19
2.6.3. Simptomatologie ………………………………………………………………………………………………… 19
2.6.4.Tratamentul ………………………………………………………………………………………………………… 19
2.6.5. Mijloace de osteosinteză în fracturile maleolare : …………………………………………………… 20
2.6.6. Complicații ……………………………………………………………………………………………………….. 20
2.6.7. Rolul asistentului medical în îngrijirea pacientului cu fractură de gambă ………………….. 20
CAPITOLU L III ……………………………………………………………………………………………………………….. 22
CAZUL CLINIC ……………………………………………………………………………………………………………….. 22
3.1. PREZENTAREA PROCESULUI DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI …………………………… 22
3.2. EPICRIZA ………………………………………………………………………………………………………………. 33
3.3. FIȘA TEHNICĂ ………………………………………………………………………………………………………. 34
Tehnica montării sondei vezicale …………………………………………………………………………………………. 34
CONCLUZII …………………………………………………………………………………………………………………….. 36
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………………………………………….. 37
3

ARGUMENT JUSTIFICATIV

Profesia de asistent medical are un rol important în promovarea sănătății, prin îngrijirile
medico – sanitare acordate pentru satisfacerea nevoilor fundamentale de care pacienții depind,
prin ameliorarea, tratarea și vindecarea bolii până în faza curativă.
Fractura reprezi ntă întreruperea continuității unui os în urma unui traumatism de intensitate
variabilă. Există situații când, din cauza unor boli cum ar fi rahitismul, scorbutul, osteomielita,
tumori osoase, osul își pierde rezistența normală și atunci fractura poate apă rea și la traumatisme
minime (simplă alunecare, o mișcare forțată). Fractura unui os declanșează o serie de evenimente
reparatorii complexe, cu o succesiune temporo -spațială bine definită, finalizate cu obținerea uniunii
fragmentelor osoase fără cicatrice.
Cauzele producerii fracturilor de gambă sunt reprezentate, în general, de căderile accidentale
de la înălțimi mari sau mici, traumatismele sportive, traumatismele directe, accidentele rutiere și
plăgile împușcate. Accidentele rutiere determină cel mai fre cvent producerea de fracturi de gambă,
însă și sporturile precum fotbalul sau schiatul determină producerea unui număr important de
fracturi de gambă.
Motivul pentru care mi -am ales lucrarea cu titlul „Fractura de gambă” este acela că, în
decursul celor tr ei ani de Postliceală Sanitară am efectuat mai multe stagii în secția de Ortopedie
din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei Constanța”, timp în care mi –
am însușit noțiuni despre diagnosticul menționat, despre simptomatologie, diagnostic și tratament,
am efectuat tehnici de ingrijire a pacienților cu acest diagnostic. Participând la îngrijirea lor, m–am
implicat mai mult în patologia fracturilor.
Lucrarea de față prezintă o parte teoretico -științifică, structurată în două cap itole și o parte
personală, constând în prezentarea tehnicilor de îngrijire și tratament a unui pacient internat în
secția de Ortopedie din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei Constanța”
cu diagnosticul de fractură de gambă.
Acest studiu urmărește interpretarea corectă a gradului lezional, etapizarea și calitatea
tratamentului aplicat, elemente de bază în obținerea vindecării fără complicații a fracturilor deschise
ale oaselor gambei și importanța acordării îngrijirilor medical e de către asistentul medical
generalist, corespunzător cu gravitatea fracturilor de gambă.
Tratamentul fracturii deschise ale oaselor gambei se face etapizat, urmărind un algoritm
terapeutic bine definit atât în ceea ce privește îngrijirea țesuturile moi cât și osteosinteza focarului
de fractură. Șansele unei evoluții fără complicații a fracturii oaselor gambei cresc pe măsură ce
tratamentul este efectuat corect în toate etapele, începând cu acordarea primului ajutor la locul
accidentului, continuând cu pe rioadă transportului și în special după internarea în spital.

4

CAPITOLUL I
NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE ALE
APARATULUI LOCOMOTOR
1.1. NOȚIUNI GENERALE. ASPECTE TEORETICE
Aparatul locomotor este alcătuit din sistemele care participă, pe de o parte, la susținerea
corpului, iar pe de altă parte la locomoție sau la deplasarea diferitelor segmente ale acestuia.
În alcătuirea aparatului locomotor intră oasele și articulațiile care formează sistemul
osteoarticular, cu rol pasiv în mișcare și siste mul muscular, format din mușchi reprezentând organe
active ale mișcării.
Aparatul locomotor este constituit din sistemul osos și sistemul muscular, care asigură
susținerea corpului și posibilitatea de deplasare. Totalitatea structurilor osoase ale unui or ganism
formează scheletul. Acesta constitue un fel de bază de susținere, care dă și formă generală și
proporții, corpului omenesc. Elementele scheletului contribuie esențial la menținerea posturii organismului, opunându- se încovoierilor posibile datorate î mpovărării reprezentate de greutatea
corpului. Oasele sunt legate între ele prin structuri de îmbinare de diferite feluri și forme, care le asigură mobilitate reciprocă, adică posibilitatea deplasării unora în raport cu altele. Aceste structuri
sunt articu lațiile. Oasele și articulațiile formează partea pasivă a aparatului locomotor. Pe oase se
fixează mușchii striați scheletici. Aceștia acționează asupra oaselor și articulațiilor lor, ca asupra
unor pârghii, constituind partea activă a aparatului locomotor , adică elementele lui mișcătoare,
dinamice. În afară de imprimarea unor mișcări segmentelor osoase, mușchii mai intervin și în imobilizarea acestor segmente în anumite posturi, atitudini fizice.

Sistemul osteo -articular
Reprezintă totalitatea oaselor di n corp, în număr de 200 (partea pasivă a aparatului locomotor),
legate între ele prin articulații.
Forma, structura și modul de legatură a oaselor pentru a forma scheletul corpului uman, reprezintă expresia adaptării la stațiunea bipedă și locomotoare; au proprietatea de a rezista la: presiune,
tracțiune, torsiune.

Rolul oaselor în organism:
 determină forma corpului, iar împreuna cu articulațiile dintre ele, asigură suportul părților moi;

 participă la formarea cavităților de protecție a unor organe (cutia craniană, canalul
vertebral, cutia toracică, bazinul);

 sunt organe ale mișcării pentru ca a participa la formarea articulațiilor și servesc ca punct de inserție pentru mușchi;

 măduva roșie (din epifizele oaselor lungi, oasele late și scurte) are rol în hematopoeza.

 depozit de substanțe fosfocalcice, pe care organismul le poate mobiliza la nevoie (sarcina).

Sistemul muscular
Sistemul muscular este alcătuit din totalitatea mușchilor din corpul uman, cu ajutorul cărora
se realizează locomoția și alte fun cții vitale (de exemplu mușchiul cardiac), formând împreună cu
oasele de care sunt atașate, aparatul locomotor. Cei peste 600 de mușchi au forme variate, dar din punct de vedere histologic și funcțional există 3 categorii de mușchi:
– mușchi striați (sau somatici), care se prind pe schelet și de aceea se mai numesc și mușchi
scheletici, fiind cei care stau la baza tuturor mișcărilor corpului nostru, prin proprietatea lor fundamenatală – contractilitatea,
5

– mușchi netezi, care se găsesc în pereții organelo r interne și se mai numesc mușchi viscerali
sau al organelor interne,
– mușchi striați de tip cardiac, adică mușchiul inimii, miorcardul.
Mușchii reprezintă elementele active ale aparatului locomotor. Sub acțiunea impulsurilor
nervoase, ei se contractă sau se relaxează. Prin intermediul nervilor, mușchii pot primi impulsuri
voluntare (contracții voluntare, la mușchii striați – scheletici –) sau involuntare (contracții
involuntare, la mușchii netezi sau cardiac). Mușchii scheletici fomează peste 40% din greu tatea
corpului.

Proprietățile mușchilor:
– extensibilitatea este proprietatea mușchilor de a se alungi sub acțiunea unei forțe;
– elasticitatea este proprietatea mușchilor de a reveni la forma inițial;
– excitabilitatea este proprietatea mușchilor de a răspunde la acțiunea un excitant mecanic,
fizic, chimic; în organism excitantul natural este influx nervos;
– contractilitatea este proprietatea mușchilor de a dezvolta o tensiune asupra punctelor de
fixare pe oase. Prin contracție mușchiul se scurtează și pune în mișcare pârghiile osoase realizând
mișcarea. Starea de contracție a mușchilor se numește tonus muscular.

1.2. ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA GAMBEI
1.2.1. SCHELETUL GAMBEI

Scheletul gambei este reprezentat de două oase așezate paralel.
 TIBIA – este osul medial, cel mai voluminos și puternic și suportă greutatea corpului.
 FIBULA – este osul lateral, subțire.
TIBIA (tibia) Este un os lung și pereche, cu direcția verticală. Tibia are un corp și două epifize
.
Corpul tibiei (corpus tibiae) este reprezentat prin două curburi: una superioară, convexă
medial, și alta inferioară, concavă medial, care îi dau aspectul literei S. Corpul este prismatic triun –
ghiular și prezintă trei fețe și trei margini.
Fața medială (facies medialis) este plană și netedă; se poate palpa sub piele, nefiind
acoperită de mușchi. În partea superioară se inseră o formațiune fibroasă numită pes anserinus.
Fața laterală (facies lateralis) este evidentă numai în porțiunea superioară. În porțiunea
inferioară își schimbă orientarea, deveni nd anterioară. În porțiunea superioară prezintă un plan
longitudinal în care se inseră mușchiul tibial anterior.
Fața posterioară (facies posterior) prezintă în porțiunea superioară o linie oblică orientată
în jos și medial; este linia solearului pentru inserția mușchiului omonim.
Deasupra liniei se inseră mușchiul popliteu. Dedesubtul liniei se inseră mușchii flexor lung al
degetelor și tibial posterior. Tot aici se găsește gaura nutritivă a osului.
Marginea anterioară (margo anterior) este foarte ascuțită și de aceea mai poartă numele de
creasta tibiei. Urmând curburile corpului, marginea anterioară are forma de S; proemină sub piele și este palpabilă pe toată lungimea ei. În sus se bifurcă și cuprinde tuberozitatea.
Marginea medială (margo medialis) este bine pronunțată numai în porțiunea inferioară.
Marginea interosoasă (margo interossea) sau laterală dă inserție membrane interosoase. Ea
se bifurcă pe epifiza inferioară, delimitând incizura fibulară.
EPIFIZA SUPERIOARĂ – la nivelul ep ifizei superioare se pot explora prin palpare cei
doi condili (condilul medial și condilul lateral). Condilii prezintă o față superioară comună.
Fața articulară superioară este alcătuită, la rândul ei, din două suprafețe articulare ce
răspund condililor fe murali. Suprafața medială este ovală și mai adâncită, iar suprafața laterală ,
mai lărgită în sens transversal.
Eminența intercondilară sau spina tibiei este un masiv osos ce separă cele două suprafețe
articulare. Ea este formată din doi tuberculi (tubercul medial și tubercul lateral), între care se
6

găsește o mică incizură. Anterior și posterior față de eminența intercondilară se află două suprafețe
neregulate și rugoase numite aria intercondilară anterioară pe care se inseră ligamentul lncrucișat anterior ș i aria intercondilara posterioară pe care se inseră ligamentul încrucișat posterior al
articulației genunchiului.
Circumferința. Are o înălțime de 2 cm. Este întreruptă posterior de aria intercondilară
posterioară. Pe porțiunea laterală a circumferinței se află o fețișoară articulară pentru capul fibulei.
Pe porțiunea anterioară a circumferinței se găsește o suprafață triunghiulară. În această suprafață se găsește tuberozitatea tibiei care dă inserție ligamentului patelei.
La nivelul epifizei superioare se pot explora prin palpare cei doi condili și tuberozitatea tibiei.
EPIFIZA INFERIOARĂ . Este mai puțin dezvoltată. Ea are o formă neregulat cuboidală și
prezintă următoarele elemente:
Fața superioară ce se confundă cu corpul; Fața articulară inferioară Pe această față se găsește o creastă anteroposterioară, care o
împarte în două fetișoare; atât creasta cât și fețișoarele răspund trohleei talusului cu care se articulează;
Fața anterioară pe care alunecă tendoanele extensorilor;
Față posterioară
pe care alunecă tendonul mușchiului flexor lung al halucelui;
Fața laterală prezintă scobitura fibulară ; scobitura sau incizura se articulează cu fibula;
Fața medială ce se prelungește cu un proces puternic numit maleola medială vizibilă și
palpabilă sub piele. M aleola medială prezintă o față articulară pentru talus, iar posterior șanțul
maleolar prin care trec tendoanele mușchilor flexor lung al degetelor și tibial posterior. Maleola medială se poate fractura relativ ușor.

FIBULA

Fibula sau peroneul este un os lung ce pare torsionat pe axul său, este un os pereche.
Prezintă un corp și două epifize.
Corpul fibulei – este prismatic triunghiular.
Prezintă trei fețe:
a) laterală;
b) medială – pe care se găsește creastă longitudinală numită creastă medială;
c) posterioară vizibilă numai în porțiunea superioară a corpului, deoarece în porțiunea
inferioară se confundă cu fața medială.
Marginile sunt :
a) anterioară ;
b) posterioară ;
c) medială, puternic pronunțată în porțiunea mijlocie a diafizei. Pe ea se in seră membrana
interosoasă și din această cauză se mai numește margine interosoasă.
Epifiza superioară – este reprezentată de capul fibulei palpabilă sub piele. Capul se
prelungește în sus cu un vârf pe care se inseră mușchiul biceps femoral și este legat de corp printr –
un col, înconjurat lateral de nervul peronier (fibular) comun.
Epifiza inferioară . este formată de o proeminență turtită din afară înăuntru, vizibilă sub
piele, numită maleola laterală. Ea coboară mai mult decât maleola medială. Maleola late rală
prezintă:
o bază ce se confundă cu osul;
 un vârf; o față laterală subcutanată;
o față medială ce prezintă:
 fețișoară articulară pentru tibie și talus;
o escavație profundă numită fosa maleolei laterale;
 un șanț situat posterior, pentru trecerea tendoan elor mușchilor peronieri (fibulari).
7

Fig.1.1.Oasele gambei (tibia și fibula)

1.2.2. MUȘCHII GAMBEI
Mușchii gambei sunt grupați asimetric în jurul celor trei oase, în așa fel încât fața medială și
marginea anterioară a tibiei și cele două maleole rămân neacoperite de musculatură.
Gamba prezintă un număr de 12 perechi de mușchi dispuși în trei grupe:
 Grupul anterior (extensorii), cuprinde patru mușchi:
8

1. tibialul anterior;
2. extensorul lung al halucelui;
3. extensorul lung al degetelor;
4. peronierul al treilea ;
 Grupul externă (peronieri) , cuprinde;
1. lungul peronier;
2. scurtul peronier;
 Grupul posterior (flexorii) depășește în volum și forță celelalte două grupe la un loc fiind
compus din două planuri:
o planul profund este format din:
1. tibialul posterior;
2. flexorul lung al halucelui;
3. flexorul lung al degetelor;
4. popliteul;
o planul superficial, format de tricepsul sural (gastrocnemianul și solearul) și de
plantar.
Tricepsul sural împreună cu gluteul mare și cvadricepsul femural formează lanțul triplei
extens ii a membrului inferior cu acțiune antigravitațională și cu o deosebită importanță în
menținerea poziției verticale și în locomoție.
Cele trei grupe musculare sunt situate în loji speciale, despărțite de peretele osteo -fibros
(format din cele două oase al e gambei unite prin membrana interosoasă) și de cele două septuri
intermusculare (care se întind între marginea anterioară, respective cea posterioară a fibulei și între fascia gambieră).

1. GRUPUL EXTENSORILOR

1. Tibialul anterior (M. tibialis a nterior) este cel mai medial și cel mai voluminos mușchi
al regiunii.
În sus se prinde pe condilul lateral al tibiei, pe fața laterală a tibiei, pe membrana interosoasă
și pe fața profundă a fasciei crurale. Fasciculele musculare converg către un tendon ce trece pe sub
retinaculul inferior al extensorilor (prin culisa cea mai medială) și se inseră pe primul cuneiform și pe baza primului metatarsian.
Tibialul anterior intervine în locomoție: la nivelul membrului de sprijin duce gamba înainte;
asupra membrului mobil acționează de pe gambă și ridică piciorul, asigurând scurtarea membrului necesară pendulării. Prin acțiune statică nu permite răsturnarea înapoi a gambei. împreună cu lungul peronier formează o chingă, ce susține bolta plantară. Este cel mai putern ic flexor dorsal al
piciorului;

Fig.1.2 Mușchii gambei (grupul extensorilor)
9

2. Extensorul lung al halucelui (M. extensor hallucis longus) este un mușchi penat, situat
lateral de precedentul, între el și extensorul lung al degetelor.
Mușchiul își ia or iginea pe fața medială a fibulei (în porțiunea mijlocie) și pe membrana
interosoasă iar tendonul terminal trece pe sub retinaculul inferior al extensorilor (prin culisa
mijlocie) și se inseră pe a doua falangă a halucelui. La gambă este așezat de doi mușch i vecini fiind
acoperit de aceștia; medial răspunde tibialului anterior; lateral rămâne tot extensorul lung al degetelor. La picior, tendonul lui merge pe marginea medială a extensorului scurt al halucelui.
Acționează ca extensor al ambelor falange ale hal ucelui; asupra piciorului are o acțiune de
flexiune dorsală, intervenind astfel în mers. După raportul lui variabil cu axul articulației
talotarsiene mai are și o slabă acțiune fie de pronație – abducție, fie, mai rar, de supinație -abducție a
piciorului.
Inervație: o ramură a nervului peronier profund
3. Extensorul lung al degetelor (M. extensor digitonim longus) este un mușchi lung și
turtit, situat lateral de precedenții.
Are originea pe fibulă (marginea anterioară, fața medială și capul fibulei), pe con dilul lateral
al tibiei, pe membrana interosoasă și pe fascia crurală. Tendonul se împarte în patru ramuri, care, învelite de o singură teacă sinovială, trec pe sub retinaculul inferior al extensorilor (prin culisa laterală).
Coboară apoi spre degetele II -V, unde fiecare se trifurcă într -un fascicul mijlociu și două
marginale;
La gambă, anterior este acoperit de piele și de fascie; medial, corpul muscular răspunde în
sus tibialului anterior; mai jos, vine în raport cu extensorul lung al halucelui; lateral, este separat prin septul intermuscular anterior de mușchii peronieri. La picior, tendoanele sunt așezate pe mușchiul extensor scurt al degetelor.
Are acțiune de flexor dorsal asupra piciorului și de extensie asupra degetelor II -V.
4. Peronierul al treilea este o porțiune din extensorul lung al degetelor, mai mult sau mai
puțin individualizată din porțiunea inferioară și laterală a acestuia.
Se prinde pe fața medială a fibulei (în jumătatea ei inferioară) și pe porțiunea învecinată a
membranei interosoase. Tendonul trece sub retinaculul inferior al extensorilor într -o teacă sinovială
comună și în aceeași culisă cu extensorul lung al degetelor; încrucișează extensorul scurt al
degetelor și se insera pe baza celui de- al V-lea metatarsian. Acționează numai asu pra piciorului,
fiind flexor dorsal și pronator -abductor.

2. GRUPUL PERONIERILOR

Grupul lateral al gambei este format din cei doi peronieri.
1. Peronierul lung (M. peroneus longus sau M. fibularis longus) este cel mai superficial și
cel mai lung dintr e cei doi.
Peronierul lung se prinde în sus pe capul fibulei și pe fața ei laterală, pe cele două septuri
intermusculare și pe fascia crurală (în treimea lor superioară). Tendonul se formează la mijlocul gambei; este lung și cotește de două ori. Străbate oblic planta până la marginea ei medială și se insera pe baza primului metatarsian și pe primul cuneiform (ca și tibialul anterior, care vine însă de sus spre marginea piciorului, formând împreună o chingă).
Are raporturi cu gamba prin intermediul septului intermuscular anterior, lungu lui extensor al
degetelor, prin intermediul septului intermuscular posterior, solearului și flexorului lung al halucelui; superficial este acoperit de fascia crurală; în profunzime răspunde fibulei și mușchiului scurt peronier. Este perforat de nervul per onier comun.
10

Are acțiune de pronație (coborând marginea medială și folosind pe cea laterală ca
hipomohlion), însoțită de abducție.
Are acțiune de flexiune plantară având astfel același rol în mers și în stațiune ca și mușchii
posteriori pe care îi ajută. Accentuează și susține bolta transversală a piciorului ducând marginea
medială a piciorului în jos și în afară.

Fig.1.3 Mușchii gambei (grupul peronierilor)

2. Peronierul scurt (M. peroneus brevis sau M. fibularis brevis).
Se prinde pe fața laterală a fibulei (în jumătatea ei inferioară) și pe cele două septuri
intermusculare; tendonul înconjură maleola laterală și merge împreună cu tendonul lungului
peronier pe fața laterală a calcaneului, unde tendoanele celor doi mușchi se încrucișează; se termină pe tuberozitatea metatarsianului V.
Este acoperit de peronierul lung. Până în treimea inferioară a gambei, între cei doi peronieri
trece nervul peronier superficial.
Ca și precedentul este flexor plantar și pronator -abductor al piciorului; acționează însă prin
ridicarea marginii laterale a piciorului și are deci tendința de turtire a boitei transversale, favorizând astfel instalarea piciorului plat.

3. GRUPUL FLEXORILOR

A. PLANUL PROFUND
1.Mușchiul tibial posterior (M. tibialis posterior) este situat profund, între cei doi flexori.
Se prinde pe membrana interosoasă și pe părțile învecinate ale celor două oase (fața
posterioară a tibiei și fața medială a fibulei). Tendonul terminal este încrucișat în partea inferioară a
gambei de flexorul lung al degete lor; înconjură maleola medială, trecând prin culisa cea mai
anterioară de sub retinaculul flexorilor, învelit într -o teacă. Se inseră pe tuberozitatea osului
navicular și trimite expansiuni oaselor tarsiene vecine și metatarsienilor.
La gambă, corpul muscular situat între cei doi flexori, este acoperit de solear; acoperă
membrane interosoasă, tibia și fibula.
Acționează ca și flexor plantar, dar puternic adductor și supinator al piciorului. Tendonul
său trece sub ligamentul calcaneonavicular plantar și astf el susține activ capul talusului și prin
aceasta toată bolta plantară. Slăbirea mușchiului contribuie la formarea piciorului plat. Se inervează
11

din nervul tibial.
2. Mușchiul flexor lung al halucelui (M. flexor halucis longus). Este cel mai lateral dintre
mușchii profunzi și cel mai puternic, cu rol însemnat în mers și în stațiune.
Se insera pe fața posterioară a fibulei (cele două treimi inferioare) și pe porțiunea învecinată
a membrane interosoase. Tendonul terminal străbate o serie de șanțuri: șanțul pos terior de pe
extremitatea inferioară a tibiei, șanțul de pe procesul posterior al talusului, șanțul de pe fața
inferioară a lui Sustentaculum tali. La plantă se încrucișează cu tendonul flexorului lung al
degetelor și merge între mușchii lojii mediale și a i celei mijlocii, terminându -se pe a doua falangă a
halucelui. Unii autori numesc această încrucișare a tendoanelor flexorilor Chiasma plantare.
La gambă este așezat lateral de tibialul posterior și este acoperit de solear.Vasele peroniere
coboară între el și tibialul posterior.
La gâtul piciorului, ocupă culisa cea mai posterioară de sub retinaculul flexorilor, învelit
într-o teacă sinovială lungă, care îl însoțește până sub încrucișarea cu tendonul flexorului lung al
degetelor. în partea terminală se găsește o teacă digitală, menținută în poziție de către o teacă fibroasă.
Este flexor al halucelui; asupra piciorului are acțiune de flexiune plantară și supinație –
adducție. Are rol foarte important în mers, dezlipind de sol piciorul membrului de sprijin prin ridicarea pe vârfuri, împotriva greutății corpului. Trece ca un cordon reglabil activ de -a lungul
marginii mediale a piciorului, susține poziția calcaneului și întreaga boltă plantară, având astfel rol static foarte însemnat. Se inervează din nervul tibial .
3. Mușchiul flexor lung al degetelor (M. flexor digitorum longus) este mușchiul cel mai
medial al planului profund.
Se prinde pe fața posterioară a tibiei (în treimea mijlocie, dedesubtul liniei solearului);
încrucișează tendonul tibialului posterior și trece prin șanțul maleolar medial, apoi în șanțul de pe
marginea liberă a lui Sustentaculum tali. La plantă trece peste tendonul flexorului lung al halucelui ;
pe partea lui laterală primește mușchiul pătrat al plantei și se împarte în patru tendoane destin ate
degetelor II -V; fiecare tendon se insera pe falanga a treia.
Ca și flexorul profund al degetelor mâinii, tendoanele dau inserții lombricalilor și perforează
tendoanele flexorului scurt al degetelor.
La gambă acoperă tibia și este acoperit de solear pr in intermediul lamei profunde a fasciei
crurale. La gâtul piciorului trece pe sub retinaculul flexorilor; este așezat între tendonul tibialului posterior care trece înaintea lui și mănunchiul vasculo- nervos al gâtului piciorului, care merge
înapoia lui. La plantă merge în loja mijlocie, între planul superficial (flexorul scurt al degetelor) și
planul profund (adductorul halucelui).
Împreună cu mușchii anexați lui (pătratul plantei și lombricalii) constituie planul mijlociu al
lojii mijlocii. La degete, tend oanele sunt învelite de câte o teacă care este conținută într -un canal
osteofibros.
Acțiunea lui de flexiune a degetelor este redusă. Mai importantă este aceea asupra
piciorului, mușchiul fiind flexor plantar și supinator -adductor.
Intervine împreună cu ce ilalți flexori plantări în mers, și anume în desprinderea piciorului de pe sol
și în propulsie. Are rol static însemnat în susținerea bolții plantare.
4. Mușchiul popliteu este scurt, de formă triunghiulară, situat în profunzimea fosei poplitee.
Are originea pe condilul lateral al femurului, merge apoi în jos și se termină pe fața posterioară a
tibiei (pe buza superioară a liniei solearului și pe câmpul osos de deasupra ei).
Are o situație profundă în fosa poplitee, acoperind fața posterioară a articu lației
genunchiului. Între fața profundă a mușchiului și capsula articulară se dezvoltă o bursă sinovială, recesul subpopliteu, care comunică în mod constant cu cavitatea articulară. Fața superficială a
mușchiului vine în raport cu gastrocnemianul, plantar ul, cu vasele poplitee și cu nervul tibial.
Acțiune. Rotește înăuntru gamba flectată; acțiunea de flexiune a gambei pe coapsă e
neînsemnată.

12

B. PLANUL SUPERFICIAL
Mușchiul triceps sural este un complex muscular format dintr -un mușchi biciptal,
gastrocnemianul, și din solear. Tricepsul sural constituie proeminența posterioară a gambei numită
pulpă.
1. Mușchiul gastrocnemian (M.gastrocnemius) este format din doi mușchi voluminoși
care, izolaț i la origine, fuzionează mai jos într -un singur corp muscular, pentru a se
insera printr -un tendon comun cu solearul pe calcaneu.
Porțiunea medială sau gemenul medial este mai lungă și mai puternică decât cea laterală sau
gemenul lateral. Ele au fiecare o riginea pe fața cutanată a condilului femoral corespunzător. Inserția
se face atât direct cu ajutorul unor fascicule musculare cât și prin intermediul câte unui tendon. Corpul muscular se termină brusc cu un contur foarte caracteristic, continuându- se apoi cu tendonul
lui Ahile. Tendonul calcanean al lui Ahile este tendonul comun al gastrocnemianului și al
solearului; este cel mai voluminos tendon al corpului și se inseră pe tuberozitatea calcaneului.
2. Mușchiul solear (M. soleus). Este un mușchi gros, situa t pe un plan mai profund decât
gastrocnemianul.
Mușchiul solear se prinde în sus pe tibie, pe fibulă și pe o arcadă fibroasă ce se întinde oblic
între aceste două oase. Are o constituție complexă: o lamă aponevrotică, care se prinde cu marginile ei de- a lungul liniei de inserție, pătrunde în grosimea mușchiului și îl subîmparte în două straturi
inegal de groase (cel posterior este mai gros). O altă lamă aponevrotică este situată pe fața superficială a mușchiului și servește și ea ca suprafață de inserție; e a fuzionează în jos cu tendonul
terminal al gastrocnemianului, formând tendonul lui Ahile.
Fața posterioară e acoperită de gastrocnemian, pe care îl depășește pe laturi și în partea
inferioară. Tendonul lung și subțire al plantarului trece între solear și porțiunea medială a
gastrocnemianului. Fața profundă răspunde flexorilor lungi, vaselor și nervilor lojii profunde (vasele tibiale posterioare împreună cu nervul tibial și vasele peroniere). Toate aceste raporturi se
fac prin intermediul lamei profunde a f asciei crurale.
Acțiunea tricepsului . Tricepsul sural cuprinde două componente diferite după structură și
funcțiune. Solearul are fibre scurte și este uniarticular; reprezintă un mușchi al forței, cu randament economicos și cu acțiune de durată.
Gastrocnem ianul este biarticular și cu fibre mai lungi; este favorabil pentru o acțiune de
scurtă durată și randament maxim.
a) Acțiunea asupra piciorului . La nivelul membrului de sprijin, tricepsul având punctul fix
pe picior, acționează asupra gambei, împiedicând înclinația ei înainte sub acțiunea greutății
corporale. Prin această contracție static cu punctul fix pe picior, tricepsul este un important stabilizator al articulației talocrurale. În locomoție aplică cu forță planta pe sol, dezlipește apoi planta până l a capetele metatarsienelor și în continuare realizează desprinderea completă a
piciorului de pe sol dându- i propulsia necesară locomoției. Astfel tricepsul devine unul dintre cei
mai importanți mușchi ai mersului.
b) Asupra articulației genunchiului acțion ează în mod direct numai gastrocnemianul; este
flexor al gambei pe coapsă, acțiune neînsemnată pe lângă cea a celor cinci flexori lungi biarticulari, cu origine pe pelvis. Prin contracție separată, capul lateral al gastrocnemianului rotește gamba înăuntru, capul medial o rotește în afară.

13

CAPITOLUL II
NOȚIUNI DE FIZIOPATOLOGIE ÎN FRACTURA GAMBEI

2.1. DEFINIȚIA FRACTURILOR

Fractura reprezintă o întrerupere sau o discontinuitate la nivelul unui os sau a unui cartilagiu
tare, ca urmare a unui traumatism, însoț ită de o durere acută și o impos ibilitate de a realiza unele
mișcari . Etimologic, cuvântul provine din la tinescul "fractura". Fracturile sunt rezultatul unei forțe
de impact dar acestea pot apare și din cauze patologice – osteoporoza și m aladia Lobstein – care
dau fragilitatea oaselor.

2.2 ETIOLOGIE

2.2.1. Factori prezenți în etiopatogenia traumatică

 Factori mecanici – (căderi, lovituri) produc traumatisme prin obiective tăioase sau ascuțite
(cuie, sârme, șapnuri, lemne, fragmente de st iclă) și presiunea crescută a unor lichide
(presiunea hidrodinamică). Obiectele ascuțite și cele tăoiase produc plăgi prin înțepare sau
prin tăiere, iar obiectele contondențe produc plăgi, contuzii, striviri, fracturi, amputații traumatice, etc. Armele de foc produc leziuni traumatice variate, uneori foarte grave sau
chiar mortale prin alice, gloanțe, schije sau sufleu interesând mai multe țesuturi și organe;
 Factorii fizici – produc leziuni traumatice diverse dar bine codificate în raport cu factorul
incriminant: arsuri (călduri, electricitate, raze de soare, iradiații), degerături (frig), iradieri
(radiații);
 Factorii chimici – produc traumatisme denumite contuziuni (acizi și baze caustice), în
realitate tot arsuri a căror profunzime este legată de concent rația și tipul de acțiune al
substanței caustice;
 Factorii biologici – produc leziuni traumatice prin: înțepături, mușcături, striviri. Uni autori
includ aici și leziuni produse de bacterii și ciuperci. Pentru producerea unei fracturi este necesară existen ța unor factori extrinseci și a unor
factori intrinseci.
2.2.2. Factori extrinseci

Fracturile sunt produse datorită acțiunii unor forțe exterioare. Ca orice forță și cea care poate
produce o fractură are o mărime, o direcție și determină schimbarea stării de mișcare sau de repaus
a osului asupra căruia acționează sau îl deformează. Pentru producerea unei fracturi este importantă
mărimea, durata și direcția foițelor ce acționează asupra osului ca și modul în care osul este solicitat, există o serie de factori favorizanți:
 Vârsta;
 20 și 40 de ani , dat fiind că prin activitatea lor, oamenii sunt mai expuși
traumatismelor în această perioadă;
 Vârstei a III- a datorită osteoporozei care diminuează rezistența osoasă;
 Copiii, deși sunt frecvent supuși traumatismelor (în cursul jocurilor) fac mai rar
fracturi;
 Regiuni anatomice:
 Diafiza tibială este frecvent sediul fracturilor, adesea deschise, produse pietonilor de
către bara parașoc a autoturismelor, în cadrul accidentelor de circulație;
 Epifiza distală a radiusului este un sediu frecvent ai fracturilor, în momentul căderii
mâinile sunt duse instinctiv în față pentru a proteja regiunea cefalică;
14

 Fracturile prin mecanism direct – se produc în urma șocului direct al agentului contondent
(al forței exterioare) asupra locului de impact;
 Fracturile prin mecanism indirect – sunt cele mai frecvențe. Forța aplicată asupra unui
segment de membru determină o deformare a osului care se fracturează la distanță de locul
de aplicare al forței.

2.2.3. Factori intrinseci

 Capacitatea de absorbție a energiei – în corpul uman, o parte a energiei aplicate unui
membru este absorbită de musculatură (mai ales dacă se află în stare de contracție) și de celelalte țesuturi moi, protejând osul. În cădere, energia cinetică produsă este mult mai mare
și colul femural totuși nu se fracturează datorită energiei absorbite de acțiunea musculară și deformarea țesuturilor moi;
 Curba -solicitare -deformare și modulul lui – modulul de elasticitate al lui Young este
raportul dintre uni tatea de solicitare și unitatea de deformare. El reprezintă o măsură a
rigidității materialelor. Osul are și el o anumită rigiditate și o anumită flexibilitate de deformare elastică. Aceasta este mai mare la copii și scade la adult;
 Rezistența la oboseală sau la stress – când un material (osul) este supus la cicluri repetate
de mișcare el va depăși rezistența materialului determinând ruptura lui. Au fost descrise fracture la soldați (în special metatarsianul II sau III) după un marș îndelungat;
 Densitatea – rezistența unui material, deci și a osului, este direct proporțională cu densitatea
lui (cantitatea demasă pe unitatea de volum). Când densitatea osoasă scade de exemplu prin osteoporoză la vârstnici) solicitarea necesară pentru a produce o fractură este cu mult mai
mică. Din acest punct de vedere, fracturile se pot produce pe un os normal (densitate foarte
mare) sau pe un os patologic (densitate osoasă scăzută printr -un proces patologic formațiuni
turnorale, infecții osoase etc.).
2.3. CLASIFICAREA FACTURILOR DE GAMBĂ
1. Fracturile platoului tibial
 Fractura platoului tibial extern (cu separare pură și detașarea unei tuberozități, cu înfundare pură sau/și asocierea fracturii capului fibular, cu separare și înfundare) (mixtă);
 Fractura platoului tibial inte rn (cu separare pură și cu înfundare pură);
 Fractura bicondiliană (simplă, cu traiect în ,,T” ,,Y” sau ,,Λ” ;
 Fracturi -luxații ale genunchiului

2. Fracturile diafizare ale tibiei și fibulei
 Fracturi izolate ale diafizei fibulei;
 Fracturi izolate ale diaf izei tibiale;
 Fracturi ale ambelor diafize ale oaselor gambei.

3. Fracturile maleolare și ale pilonului tibial.

2.4. FRACTURILE PLATOULUI TIBIAL
2.4.1. Generalități
Această categorie de fracturi include întreruperile continuității osoase situate la nivelul
epifizei și metafizei tibiale, cu condiția ca unul din traiectele fracturii să afecteze cartilajul articular.
Un platou tibial fracturat provoacă instabilitate în articulația genunchiului. Valoarea acestui
semn clinic este mare, deoarece ne vorbește cu certitudine de prezența fracturii. El se verifică în felul următor. În staționar, cu respectarea asepsiei și antisepsiei, se face puncția genunchiului tumefiat, cu ev acuarea sângelui și introducerea în genunchi a unui anestezic local diluat.
15

Astfel se obține anestezia locală și pacientul permite împingerea ușoară în varus și în valgus
a gambei cu genunchiul în extensie.
Devierea gambei de la axa membrului în una din direcțiile probate cu mai mult de 1 cm este
un semn al instabilității în genunchi. Această manevră se folosește și pentru a reduce devierile
traumatice ale segmentului. Uneori, devierea majoră a fragmentelor platoului tibial traumează vasele și nervii din a ceastă regiune.
De aceea, un pacient cu asemenea traumatism necesită verificarea obligatorie a pulsului
periferic și a sensibilității. Aducerea în poziție normală a segmentului deviat eliberează de sub compresiune nervii și vasele.
2.4.2. Mecanismul de pr oducere
Fractura, de obicei, este provocată de un mecanism indirect:
 căderea de la înălțime în picioare, cu gamba în extensie, va produce fracturi ale ambilor condili tibiali;
 valgusul forțat produce fracturi ale platoului tibial extern;
 varusul forțat produce fracturi ale platoului tibial intern. Mecanismul direct prin lovituri puternice la nivelul tibiei (bara ,,parașoc” a automobilului) este descoperit rar.
2.4.3. Simptomatologie
Semne probabile: durere la palparea genunchiului pe ambele părți, impotență funcțională
totală a membrului, tumefiere considerabilă (genunchi globulos), escoriații.
Semne de certitudine:
o devierea gambei în valgus sau varus;
o hemartroză;
o mobilitate laterală sporită;
o crepitații osoase;
o testul instabilității genunchiului este pozitiv.
2.4.4. Tratamentul
La locul accidentului – imobilizare, analgezice, transportare la ortoped.
În staționar – puncția articulației genunchiului, blocaj analgezic, tracțiune scheletică. În
fracturile fără deplasarea fragmentelor se aplică tratament conservator – bandaj ghipsat. În cazul
fracturilor cu dislocare, tratamentul chirurgical este obligatoriu și ne impune refacerea pană la ideal a suprafețelor articulare, prin reducerea fragmentelor și osteosinteza lor în poziție redusă. Mijloace de osteosin teză în fracturile platoului tibial:
 placă metalică în ,,T”;
 șuruburi pentru os spongios.
Asocieri:
 placă în ,,T” + șuruburi pentru os spongios;
 placă în ,,T” + placă în „ Г” ;
 placă în ,,T” + broșe + șuruburi pentru os spongios.

16

Fig. 2.1. Fractura platoului tibial osteosintezată prin aplicarea plăcii cu șuruburi.

2.4.5. Complicații
Locale imediate: deschiderea focarului de fractură, leziuni asociate ale meniscurilor și
ligamentelor încrucișate, fractura capului fibulei, leziuni vasculonervoase.
Locale tardive: consolidare vicioasă, redori de genunchi, osteite, artroze.

2.5. FRACTURILE DIAFIZARE ALE TIBIEI ȘI FIBULEI
2.5.1. Generalități
Fracturile izolate ale diafizei tibiale reprezintă 20% din totalul fracturilor.
Diafiza tibială este zona car e se limitează proximal de un plan transversal trecut la 6 cm
dedesubtul interliniei articulare a genunchiului și distal la 6 cm deasupra interliniei articulației
genunchiului.
Deși există multe metode de tratament al fracturilor diafizei tibiale, ce au d rept scop
consolidarea și refacerea funcțională a segmentului, rezultatele obținute sunt foarte controversate, deseori nemulțumitoare pentru pacient. Există mai mulți factori de care depinde succesul tratamentului fracturii diafizei tibiale.
Factorii care fac deseori aceste fracturi vulnerabile la o serie de traumatisme cu impact direct sunt:
 Poziționarea superficială a oaselor gambei pe partea anterioară, cu acoperire doar
cutaneofascială deoarece osul traumatizat este dezgolit,și se expune la o serie de riscuri.
Este distrusă alimentarea sangvină prin periost, dar și endostală, diminuându- se
potențialul de consolidare, ceea ce face ca o fractură de diafiză tibială să se consolideze în 4-5 luni.
 Specificul vascularizației – aportul sangvin al osului tibia l provine din vasele periostale
și endostale. Întreruperea continuității măduvei osoase în cazul unor fracturi cominitive, bi/trifocale sau simple, cu dislocare majoră, dereglează mult nutriția osului, lăsând unele eschile sau chiar porțiuni osoase fără potențial de regenerare.

2.5.2. Mecanismul de producere – Cel mai frecvent, fracturile rezultă din
accidentele rutiere, unde impactul direct provoacă fractura.
Deseori, aceste fracturi se asociază cu lezarea țesuturilor moi, cu deschiderea focarului frac turii.
17

2.5.3. Simptomatologie
Semne probabile: durere cu localizare la nivelul regiunii fracturate, impotență funcțională totală,
tumefiere.
Semne de certitudine:
 mișcări patologice ale fragmentelor;
 diformitate cu angulație, rotație sau scurtare;
 crepit ație osoasă;
 la palpare se determină întreruperea continuității tibiei.
2.5.4.Tratamentul se face în funcție de traiectul fracturii, cominuție, stabilitatea
fragmentelor, prezența deplasărilor și a leziunilor vasculare și nervoase.
La locul accidentului se va aplica o imobilizare, analgezice, garou (în cazul unor fracturi
deschise și cu hemoragii), pansament compresiv pe plagă și transportare în staționar. În staționar – puncția hematomului, cu anestezierea ulterioară a locului fracturii. În cazul fract urilor
închise – analgezice, antibiotice, profilaxia șocului. În cazul unor fracturi deschise se va înlătura
garoul și se va face hemostaza provizorie cu pense. Leziunile vasculare și nervoase asociate sporesc gradul de urgență chirurgicală.
Intervenția ch irurgicală are drept scop major restabilirea integrității vaselor și nervilor și
reducerea fragmentelor osului fracturat.
Stabilizarea în poziție redusă a fracturii se face cu materiale de osteosinteză. Etapele
consecutive ale intervenției chirurgicale:
1) reducerea fragmentelor;
2) osteosinteza;
3) restabilirea integrității vaselor;
4) restabilirea integrității nervilor; 5) restabilirea integrității țesutului cutanat, cu acoperirea zonei operate.
Mijloace de osteosinteză în fracturile diafizei tibiale:
 în fractura închisă:
o tije centromedulare;
o tije centromedulare zăvorate;
o șuruburi metalice;
o plăci cu șurub;
o tije centromedulare+fixator extern;
o șuruburi+fixator extern;

în fractura deschisă:
o fixatoare externe broșate;
o fixatoare externe tijate;
o fixatoare exter ne mixte;
o tije centromedulare;
o tije centromedulare+fixator extern (ultimele două variante se folosesc la fracturile deschise cu distrucții minore).
2.5.5. Complicații
Imediate:
• leziune a țesuturilor moi de suprafață;
• tromboflebite;
• leziuni nervoase;
• leziuni vasculare;
• sindromul de „compartiment”.
Tardive:
• consolidare vicioasă;
• consolidare întârziată;
• osteite cronice;
18

• osteoporoză algică
• pseudoartroză;
• redoare articulară;

2.6. Fracturile maleolare și ale pilonului tibial
2.6.1. Generalități
Maleolel e formează pensa tibioperonieră, cu rol de stabilizare a piciorului. Leziunile care au
loc aici conturează un spectru larg – de la leziuni ligamentare, ce destabilizează piciorul, pană la
fracture severe, cu distrugerea balamalei tibiotalice.
Prin pensa ti bioperonieră înțelegem un complex osteoligamentar, alcătuit din:
 lateral – maleola externă și cele trei fascicule ale ligamentului lateral extern;
 medial – maleola medială și ligamentul deltoidian;
 superior – de plafonul tibial și sindesmoza tibiofibulară.
Un rol de stabilizare în pensa tibioperonieră îl au mușchii și tendoanele extraarticulare. Maleola
laterală este considerată un garant al stabilității astragalului în articulația talocrurală și de aceea ultimele clasificări ale fracturilor acestei regiuni au la bază aspectul fracturii maleolei externe.
2.6.2. Mecanismul de producere – rotație forțată a talusului în orteză cu gamba
fixată și compresiune verticală a articulației talocrurale.
2.6.3. Simptomatologie
Manifestările clinice în fr acturile maleolare sunt constituite din simptome probabile și
simptome de certitudine.
Simptomele probabile:
 dureri violente în sectorul articulației gleznei traumatizate, care se vor agrava la orice tentativă de mișcare pasivă și activă;
 limitatea funcție i articulare, din cauza durerilor, și deteriorarea articulației ca atare în
fracturile -luxații;
 tumefierea țesuturilor paraarticulare, hemartroza măresc în volum articulația gleznei;
 echimozele, în sectorul articulației gleznei și plantei, uneori pot apăre a (se exteriorizează)
ceva mai târziu (la a 3 -a – a 5 -a zi după traumatism).
Simptomele de certitudine:  prezența mișcărilor anormale ale maleolei (maleolelor) fracturate ușor determinate, mai ales pentru maleola medială;
 crepitația osoasă a fragmentului maleolar de loja maternă în timpul examinării mișcărilor
anormale;
 dezaxarea plantei față de axa gambei în fracturile -luxații (subluxații) maleolare;
 Pentru obiectivizarea diastazisului tibioperonier distal, care poate avea loc în fracturile de tipul C Web er-Danis, este obligatory radiografia articulației gleznei cu rotație internă la 20
0.

2.6.4.Tratamentul în fracturile fără dislocare este conservator.
Fracturile cu dislocare necesită reducere ideală a fragmentelor, deoarece cunt componente
articulare. Î n cazul fracturilor de tipurile B și C, reducerea se face obligator și cu restituirea lungimii
normale a maleolei fibulare; în caz contrar, funcția articulației rămâne compromisă.
Deoarece orice deplasare reziduală a talusului sau instabilitățile lui gene rează leziuni
degenerative tardive, devine importantă metoda radiologică de verificare a rezultatului reducerii maleolelor. Pentru aceasta, o linie verticală este trasată în jos din centrul tibiei pe o radiografie anteroposterioară standard și trebuie să t reacă prin centrul talusului. Dacă nu, înseamnă că a
survenit o schimbare a direcției talusului intern sau extern.
Mărimea deplasării este reprezentată de distanța dintre linia de mijloc a platoului tibial și
linia talusului, care nu poate fi mai mare de 0 ,5 mm. Oscilarea talusului se evaluează prin măsurarea
distanței dintre proeminențele osoase mediale și laterale ale talusului pe radiografia anteroposterioară și plafonul tibial.
19

Diferența dintre aceste două măsurători nu trebuie să fie mai mare de 0,5 mm . Pe incidența
radiografică laterală, o linie verticală trasată prin mijlocul tibiei trebuie să treacă prin vârful
talusului.
2.6.5. Mijloace de osteosinteză în fracturile maleolare :

Fig.2.2 Mijloace de osteosinteză în fracturile maleolare.

 osteosinteza maleolei laterale cu hoban;
 osteosinteza maleolei laterale cu hoban + osteosinteza maleolei;
 mediale cu șuruburi;
 osteosinteza maleolei laterale cu placă metalică + șurub + osteosinteza maleolei mediale cu șuruburi;
 osteosinteza maleolei mediale cu hoban;
 osteosinteza maleolei mediale cu hoban + osteosinteza;
 maleolei laterale cu placă metalică;
 osteosinteză asociată cu restabilirea sindesmozei și a porțiunilor smulse din plafonul tibial cu șuruburi.
2.6.6. Complicații
Imediate:
 perforarea țesuturilor moi și deschiderea focarului de fractură;
 ireductibilitate prin interpunere de țesuturi;
 leziuni vasculonervoase.
Tardive:
 consolidări vicioase;
 artroză;
 sindrom algo- neuro -distrofic;
 redori articulare.

2.6.7. Rolul asistentului medical în îngrijirea pacientului cu fractură de
gambă
Rolul asistentului medical în aceste situații, care sunt curente, începe cu acordarea primului
ajutor la locul accidentului și mai apoi în camera de gardă, continuând cu îngrijirile de nursing specifice acordate pacienților cu fractură de gambă, ce urmăr esc să corecteze deficiențele
organismului și să restabilească echilibrul fiziologic pentru a suporta actul operator și pentru a evita complicațiile ce se pot produce, atât în timpul intervenției cât și după aceasta, pentru a le satisface nevoile de dependentă și asigurarea un mediu terapeutic favorabil procesului de vindecare și
20

recuperare fizică.
Intervențiile și îngrijirile asigurate de asistentul medical pacienților cu fracturi de
gambă
Intervenții delegate:
– participarea și pregătirea psihică și fizică a bolnavului pentru examenul clinic și pentru
efectuarea investigațiilor paraclinice;
– aplicarea tratamentului medicamentos prescris de medic;
– pregătirea preoperatorie;
– îngrijirea postoperatorie;
– îngrijirea bolnavilor imobilizați în aparat gipsat;
– îngrijirea bolnavilor operați cu proteze articulare, cu amputație;
– prevenirea complicațiilor postoperatorii;
– recuperarea motorie a bolnavilor.
Intervenții autonome:
– asigurarea condițiilor de igienă, toaleta parți ală a tegumentelor și mucoaselor;
– prevenirea escarelor;
– alimentația și hidratarea pasivă a bolnavilor dependenți;
– îmbrăcarea și dezbrăcarea bolnavilor cu deficiențe motorii;
– mobilizarea pasivă a bolnavilor;
– transportul pacienților dependenți;
– încurajarea și ridicarea moralului pacienților cu aparat gipsat;
– asigurarea condițiilor de a se recrea și de a- și practica religia;
– comunicarea cu bolnavii, educația sanitară.
Problemele de dependență ale pacientului cu fractur i
– durere vie în loc fix la mișcare sau deplasare;
– deformarea regiunii;
– atitudine vicioasă din punct de vedere anatomic ( exemplu: umăr căzut în fractura de
claviculă, rotație externă exagerată a membrului inferior în caz de fractură de col fem ural);
– scurtarea unui segment al membrului superior sau inferior în cazul fracturilor cu
deplasare, fractură de col femural;
– mobilitate anormală acolo unde în mod normal nu există;
– echimoza;
– imposibilitate de a se deplasa sau șchiopătare la mers;
– stare de șoc în cazul politraumatismelor;
– plagă cu hemoragie externă în caz de fracturi deschise.

21

CAPITOLUL III

CAZUL CLINIC

3.1. PREZENTAREA PROCESULUI DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI

DATE PERSONALE
Nume Prenume L.V.
Vârsta, sex 37
Domiciliu Constanța

DATE DESPRE SPITALIZARE
Perioada internării DATA INTERNARII – ANUL: 2018, LUNA: 02, ZIUA:08, ORA: 11
DATA EXTERNARII -ANUL: 2018, LUNA: 02, ZIUA: 21 ORA: 10

Motivele internării MOTIVELE INTERNĂRII: Durere intensă și impotență funcțională
membru inferior drept
SITUAȚIA FAMILIALĂ ȘI SOCIALĂ
Situația familială Bună
Condiții de locuit Bune
ANTECEDENTE

Heredo -colaterale Neagă alte afecțiuni cronice.
Fumător

Personale PERSONALE -FIZIOLOGICE
La vârsta de 16 ani prezintă amigdalectomie, iar la 24 de ani a
prezentat apendicectomie.

ISTORICUL BOLII ȘI EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE
Pacientul în vârstă de 37 ani se prezintă în UPU cu membrul inferior
drept imobilizat atelă G.P. Pacientul relatează un accident de muncă cu
aproximativ o lună în urmă soldat cu fractură de ambele oase gambă
dreaptă operată de urgență. La momentul consultului medicul obs –
pilon și bolț tibial drept deteriorat, plăgi operatorii cu inflamație locală.
Se internea ză în secția de ortopedie- traumatologie pentru investigații
suplimentare și continuare tratament de specialitate.
22

TABLOU CLINIC

SEMNE – SIMPTOME

Pacientul în vârstă de 37 ani cu fractură 1/3 distală ambele oase
gambă dreaptă, plăgi operatorii cu inflamație locală, dureri precordiale,
Impotență funcțională la nivelul gambei, se internează în secția de
ortopedie pentru investigații și tratament chirurgical.
NEVOI FUNDAMENTALE
01.DE A EVITA PERICOLELE: Pacientul acuză durere la nivelul gambei, agi tație, neliniște,
Calmarea durerii
02. A RESPIRA: Pacientul prezintă anxietate, șoc traumatic, 18 -20 r/min,
03. A BEA , A MÂNCA: Poftă de mâncare moderată.
04. A ELIMINA: Eliminări ritmice, fiziologice
5-6 micțiuni/zi, 1 scaun/zi dimineața
05. A TE MIȘCA, A AVEA O BUNĂ POSTURĂ:
Pacientul prezintă impotență funcțională , sindrom de imobilizare.
06. A DORMI, A TE ODIHNI: Pacientul nu prezintă un somn bun, datorită durerilor.
În urma administrării de antiinflamatoare și analgezice, pacientul începe să își regleze somnul
07. A TE ÎMBRĂCA, A TE DEZBRĂCA:
Necesită ajutor, poartă îmbrăcăminte comodă care nu -i stânjenește mișcările.
08. A -ȚI MENȚINE TEMPERATURA ÎN LIMITE NORMALE:
Temperatura se măsoară de 2 ori/zi, dimineața se înregistrează 36,8 0 C, iar seara 36,4 0 C.
Pacienta este afebrilă, nevoia este satisfăcută.
09. A FI CURAT, A -ȚI PROTEJA TEGUMENTELE:
Pacientul prezintă dificultate în a -și acorda îngrijiri de sănătate și igienă.
Igiena corporală este efectuată de asistentă și infirmieră, miros dezagreabil.
10. A COMUNICA: Pacientul este conștient și colaborant, orientat temporo -spatial.
Rețineri verbale, inhibiție datorită imposibilității de a se deplasa.
11. A TE RECREA: Pacientul a stabilit relații cu ceilalți pacienți, primește cu plăcere vizita familiei.
12. A FI UTIL:
Pacientul se simte o povară pentru familie, simte nevoia de ajutor dar îl refuză.
13. A ÎNVĂȚA: Este interesat de boala sa dar nu cunoaște multe amănunte legate de tratament.
Pacientul să fie informat despre diag nosticul pe care îl prezintă.
14. A -ȚI PRACTICA RELIGIA:
Pacientul este de religie creștin -ortodoxă și merge la biserică foarte rar.
REGIM IGIENO -DIETETIC

ALIMENTE PERMISE:
regim normocaloric, normoglicemic, hipoprotidic, hiposodat.
ALIMENTE INTERZISE: regim hiposodat, sunt interzise alimentele sărate.
23

PREFERINȚE ALIMENTARE: alimentație semilichidă, alimente ușor digerabile pentru a preveni
constipația.

FUNCȚII VITALE
DATA ORA TEMP. PULS RESP. T.A. DIUREZA SCAUN SEMNATURA
08.02.2018 2130 36,80C 80 p/' 20r/ ' 140/80 1000 ml Prezent
2300 36,40C 78p/' 18r/' 140/80 1000 ml Prezent
09.02.2018 730 36,80C 70p/' 20r/' 130/70 1000 ml Prezent
1800 36,8 0C 76p/' 22r/' 130/70 1000 ml Absent
10.02.2018 7 30 36,80C 80 p/' 17r/` 130/70 1000 ml Prezent
11.02.2018 8 30 36,80C 80 p/' 25r/` 115/70 1000 ml Absent
12.02.2018 8 30 36,40C 80 p/' 18r/` 110/70 1000 ml Prezent
13.02.2018 8 30 37,8 0C 78p/' 20r/` 110/70 1000 ml Absent
14.02.2018 8 30 36,80C 76p/' 18r/` 110/70 1000 ml Prezent
15.02.2018 8 30 37,8 0C 78p/' 20r/` 110/70 1000 ml Prezent
16.02.2018 8 30 36,80C 76p/' 18r/` 110/70 1000 ml Prezent
17.02.2018 8 30 36,40C 78p/' 20r/` 110/70 1000 ml Prezent
18.02.2018 8 30 36,80C 76p/' 18r/` 110/70 1000 ml Prezent
19.02. 2018 8 30 36,40C 78p/' 18r/` 110/70 1000 ml Prezent
20.02.2018 8 30 37,10C 76p/' 18r/` 110/70 1000 ml Prezent
21.02.2018 8 00 36,80C 78p/' 18r/` 110/70 externare
INVESTIGAȚII DE LABORATOR
DATA ORA Denumirea invstigației Valori Valori normale
08.02.2018 1220 TGP 40 U/L
TGO 26 U/L
Creatinină serică 0.77 mg/dL
Uree serică 17 mg/dL
Glucoză 103 mg/Dl
Proteină C Reactivă 0.44 mg/Dl
Leucocite 7.57 mii/μL
Eritrocite 4.64 mii/μL
Hemoglobina 14.1 g/dL
Hematocrit 41,4 %
VEM 89.2 fL
HEM 30.4 pg/cell
Hb/Eritrocit 34.1 g/dL
Trombocite 310 mii/μL
VTM 9.4 fL
VSH 28 mm/h
Timp Quick 12.2 ”

24

EXAMINĂRI PARACLINICE SUPLIMENTARE
Data Examene paraclinice solicitate Efectuate
08.02.2018 EXAMEN RADIOLOGIC:
Radiografie gleznă și gambă dreapta (F.P.) Se observă pilon
tibial drept deteriorat. DA
09.02.2018 EXAMENUL ECOGRAFIC: Radioscopie toraco -mediastino –
pulmonară. Abdomen normal, colecist alungit, fără calculi;
splina cu ecostructura omogenă; rinichi fără dilatație.
DA
09.02.2018 Testare doppler și EKG DA

TRATAMENT ÎN SPITAL

DATA ORA DOZA/ CALEA ȘI MODUL DE ADMINISTRARE
08.02.2018 11 00 Pacientul se internează cu durere, impotentă funcțională membrul inferior
drept, tumefacție, echimoze.
T.A. = 140/80 mmHg, T = 36,8O C, A.V. = 80 b/m, ritm neregulat, bine bătut.
Pacientului i se administrează:
-Fraxiparina 0.4ml, 1fl/zi I.SC.
-Algocalmin 2ml, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Armetin 50mg, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ketoprofen 100mg 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ser fiziologic 5 00ml, 1fl/zi P.E.V.
08.02.2018 12 00 Se prelevează probe biologice (sânge și urină) pentru examene de laborator
Se efectuează EKG și Radiografie gleznă și gambă dreapta (F.P.). Se observă
pilon tibial drept deteriorate.
09.02.2018 1100 Se efectuează Radioscopie toraco -mediastino -pulmonară. Abdomen normal,
colecist alungit, fără calculi; splina cu ecostructură omogenă; rinichi fără dilatație.
Testare doppler și examen EKG.
T.A. = 130/70 mmHg, T = 36,7O C , A.V. = 75 b/m, ritm neregulat.
Pacientului i s e administrează:
-Fraxiparina 0.4ml, 1fl/zi I.SC.
-Algocalmin 2ml, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Armetin 50mg, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ketoprofen 100mg 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ser fiziologic 500ml, 1fl/zi P.E.V.
10.02.2018 0800 T.A. = 140/80 mmHg, T = 36,80C , A.V. = 80 b/m, ritm neregulat, bine bătut
Se intervine chirurgical și se efectuează reducere ortopedică și osteosinteză cu
șuruburi.
10 00 T.A. = 130/70 mmHg, T = 36,4O C, A.V. = 70 b/m, ritm neregulat.
Pacientul conștient cooperant, afebril. Stare generală bună. Plăgi cu evoluție
postoperatorie satisfăcătoare. Plagă față anterioară 1/3 distală gambă dreaptă cu evoluție favorabilă, sângerândă cu țesut sănătos. Se toaletează se pansează.
Pacientului i se administrează:
-Fraxiparina 0.4ml, 1fl/zi I.SC.
25

-Algocalmin 2ml, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Armetin 50mg, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ketoprofen 100mg 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ser fiziologic 500ml, 1fl/zi P.E.V.
11.02.2018 10 00 T.A. = 140/80 mmHg, T = 36,5O C, A.V. = 70 b/m, ritm neregulat.
Pacientul conștient cooperant, af ebril. Stare generală postoperatorie bună.
Plăgi cu evoluție postoperatorie satisfăcătoare
Se toaletează se pansează.
Pacientului i se administrează:
-Fraxiparina 0.4ml, 1fl/zi I.SC.
-Algocalmin 2ml, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Armetin 50mg, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ketoprofen 100mg 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ser fiziologic 500ml, 1fl/zi P.E.V.
12.02.2018 10 00 T.A.=160/90 mmHg ,T=36.8O C, P=74 b/min, R=18 r/min.
Risc de perturbare a funcțiilor vitale (F.V.) din cauza intervenției chirurgicale,
manifestată prin modifica rea valorilor acestora. Pacientul conștient cooperant,
afebril. Stare generală postoperatorie bună.
Se toaletează se pansează.
Pacientului i se administrează:
-Fraxiparina 0.4ml, 1fl/zi I.SC.
-Algocalmin 2ml, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Armetin 50mg, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ketoprofen 100mg 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ser fiziologic 500ml, 1fl/zi P.E.V.
13.02.2018 09 30 T.A.=140/80 mmHg ,T=36.5O C, P=80 b/min, R=18 r/min.
Pacientul conștient cooperant, afebril. Stare generală postoperatorie bună.
Se toaletează se pansează.
Pacientului i se administrează:
-Fraxiparina 0.4ml, 1fl/zi I.SC.
-Algocalmin 2ml, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Armetin 50mg, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ketoprofen 100mg 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ser fiziologic 500ml, 1fl/zi P.E.V.
14.02.2018 10 00 T.A.=150/70 mmHg ,T=36.6O C, P=80 b/min, R=17 r/min.
Pacientul conștient cooperant, afebril. Stare generală postoperatorie bună.
Se toaletează se pansează.
Pacientului i se administrează:
-Fraxiparina 0.4ml, 1fl/zi I.SC.
-Algocalmin 2ml, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Armetin 50mg, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ketoprofen 100mg 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ser fiziologic 500ml, 1fl/zi P.E.V.
26

15.02.2018 10 00 Risc de perturbare a funcțiilor vitale (F.V.) din cauza intervenției chirurgicale,
manifestată prin modificarea valorilor acestora.
T.A.=150/70 mmHg ,T=36.6O C, P=80 b/min, R=17 r/min.
Pacientul conștient cooperant, afebril. Stare generală postoperatorie bună.
Se toaletează se pansează.
Pacientului i se administrează:
-Fraxiparina 0.4ml, 1fl/zi I.SC.
-Algocalmin 2ml, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Armetin 50mg, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ketoprofen 100mg 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ser fiziologic 500ml, 1fl/zi P.E.V.
16.02.2018 10 00 T.A.=140/80 mmHg ,T=36.5O C, P=75 b/min, R=18 r/min.
Stare generală postoperatorie bună, afebril.
Se toaletează plaga,se pansează. Tegumentele sunt integre și curate.
Pacientului i se administrează:
-Fraxiparina 0.4ml, 1fl/zi I.SC.
-Algocalmin 2ml, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Armetin 50mg, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ketoprofen 100mg 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ser fiziologic 500ml, 1fl/zi P.E.V.
17.02.2018 10 00 T.A.=140/80 mmHg ,T=36.5O C, P=75 b/min, R=18 r/min.
Stare generală postoperatorie bună, afebril.
Se toaletează plaga, se pansează. Tegumentele sunt integre și curate.
Pacientului i se administrează:
-Fraxiparina 0.4ml, 1fl/zi I.SC.
-Algocalmin 2ml, 1fl 2x/zi P.E.V .
-Armetin 50mg, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ketoprofen 100mg 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ser fiziologic 500ml, 1fl/zi P.E.V.
18.02.2018 10 00 T.A.=150/70 mmHg ,T=36.6O C, P=80 b/min, R=18 r/min.
Dificultate de a se mobiliza din cauza intervenției chirurgicale manifestată
prin intoleranță la mobilitate. Stare generală postoperatorie bună, afebril.
Se toaletează plaga,se pansează. Tegumentele sunt integre și curate.
Pacientului i se administrează:
-Fraxiparina 0.4ml, 1fl/zi I.SC.
-Algocalmin 2ml, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Armetin 50mg, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ketoprofen 100mg 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ser fiziologic 500ml, 1fl/zi P.E.V.
19.02.2018 10 00 T.A.=150/70 mmHg ,T=36.6O C, P=80 b/min, R=18 r/min.
Stare generală bună, afebril. Se toaletează plaga,se pansează.
Tegumentele sunt integre și curate.
Pacientului i se administrează:
-Fraxiparina 0.4ml, 1fl/zi I.SC.
-Algocalmin 2ml, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Armetin 50mg, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ketoprofen 100mg 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ser fiziologic 500ml, 1fl/zi P.E.V.
20.02.2018 10 00 T.A.=150/70 mmHg ,T=36.6O C, P=80 b/min, R=18 r/min.
Stare generală bună, afebril. Se toaletează plaga,se pansează.
Tegumentele sunt integre și curate.
27

Pacientului i se administrează:
-Fraxiparina 0.4ml, 1fl/zi I.SC.
-Algocalmin 2ml, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Armetin 50mg, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ketoprofen 100mg 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ser fiziologic 500ml, 1fl/zi P.E.V.
21.02.2018 10 00

12 00 T.A.=140/80 mmHg ,T=36.5O C, P=80 b/min, R=18 r/min.
Stare generală bună, afebril. Se toaletează plaga și se pansează.
Tegumentele sunt integre și curate.
Pacientului i se administrează:
-Fraxiparina 0.4ml, 1fl/zi I.SC.
-Algocalmin 2ml, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Armetin 50mg, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ketoprofen 100mg 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ser fiziologic 500ml, 1fl/zi P.E.V.
Pacientul se externează cu recomandarea de a menține imobilizarea gipsată 30
zile. Mobilizare cu ajutorul cârjelor axilare, fără să calce pe membrul inferior
operat 45 zile, apoi cu încărcare pr ogresivă pe membrul inferior operat.

28

1.Diagnosticul de nursing Obiective Intervenții proprii și delegate Evaluare
Potențial de perturbare a funcțiilor
vitale (F.V.) din cauza intervenției
chirurgicale, manifestată prin
modificarea valorilor acestuia. -Să urmăresc F.V.
-Calmarea durerilor. -Monitorizez F.V. și notez valorinle obținute în F.O.
-Aduc la cunoștință medicului eventalele modificări ale
valorilor.
La indicația medicului administrez:
-Fraxiparina 0.4ml, 1fl/zi I.SC.
-Algocalmin 2ml, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Armetin 50mg, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ketoprofen 100mg 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ser fiziologic 500ml, 1fl/zi P.E.V. Valori obținute:
-TA=160/90 mmHg
-T=36,8 *C
-P=86 b/min.
-R=20 r/min
2.Diagnosticul de nursing
Limitarea amplitudinii mișcărilor
din cauza intervenției chirurgicale,
manifestată prin intoleranță la
mobilitate. Obiective
-pacientul să se mobilizeze cu
ajutorul cârjelor axilare, fără
să calce pe membrul inferior
operat și să aibă o bună
postură. Intervenții proprii și delegate
-Postoperator am așezat pacientul în decubit dorsal, cu
capul într -o parte, am plasat sub picior o pernă.
– Am ajutat pacientul la efectuarea mișcărilor pasive și
active ale membrelor superioare și inferioare, poziționez
pacientul din a 2 -zi de la intervenția chirurgicală la
marginea patului.
La indicația medicului administrez:
-Fraxiparina 0.4ml, 1fl/zi I.SC.
-Algocalmin 2ml, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Armetin 50mg, 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ketoprofen 100mg 1fl 2x/zi P.E.V.
-Ser fiziologic 500ml, 1fl/zi P.E.V. Evaluare
– Pacientul în prima zi
reușește să efectueze
mișcări pasive, din a două
zi începe să se mobilizeze
cu ajutorul cârjelor
auxilare, reușește să –și
redobândească autonomia
parțial în satisfacerea
nevoilor.
29

3.Diagnosticul de nursing
Potențial de alterare a integrității
tegumentelor din cauza intervenției
chirurgicale, manifestată prin sutură
operatorie. Imposibilitate de a -și
acorda îngrijiri. Obiective
-Pacientul să nu prezinte
complicații la nivelul zonei
operate.
-Pacientul să aibă tegumente
normal colorate și hidratate ,
să-și redobândească
autonomia de a se îngriji. Intervenț ii proprii și delegate
-Am pregătit fizic și psihic pacientul, explicându -i în ce
constă efectuarea tehnicilor.
-Am efectuat toaleta plăgii chirurgicale zilnic în condiții de
asepsie cu aplicare de soluții dezinfectante și toaleta
bucală, am îndepărtat p ansamentul îmbibat în secreții
drenate, am vizualizat evoluția plăgii, am îndepărtat firele
de sutură la indicația medicului, după 14 zile de la
intervenția chirurgicală, am aplicat comprese sterile peste
plaga operatorie și le –am fixat cu leucoplast. Evaluare
-Pacientul prezintă plaga
aseptică, se scot firele de
sutură la 14 zile
postoperator.
-Pacientul prezintă
tegumente palide,
hidratate și integre.
4.Diagnosticul de nursing
-Cantitate necorespunzătoare de
odihnă din cauza durerilor și a
poziției incomode pe care pacientul
o adoptă, manifestată prin treziri
frecvențe. Obiective
-Pacientul să nu mai prezinte
dureri.
-Să se odihnească între 5 –
6h/noapte. Intervenții proprii și delegate
-La indicația medicului administrez Diazepam 2mg, 1tb/zi
înainte de culcare.
-Verific dacă pacientul respectă orarul de somn stabilit
împreună.
-Ajut pacientul să adopte poziții antalgice pentru
diminuarea durerilor.
-Creez un climat de liniște și calm înainte de culcare.
-Aerisesc salonul înainte de culcare. Evaluare
-Pacientul se odihnește
corespunzător și respectă
programul de odihnă
stabilit.
5.Diagnosticul de nursing
-Alterarea nevoii de a se îmbrăca și
dezbrăca din cauza intervenției
chirurgicale manifestată prin
mobilitate redusă. Obiective
-Pacientul să se îmbrace și să
se dezbrace singur. Intervenții proprii și delegate
-Ajut pacientul în efectuarea toaletei pe regiuni.
-Masez bine zonele expuse la dicubit cu alcool mentolat.
-Verific dacă lenjeria de pat și de corp este bine întinsă
pentru e evita apariția eritemului de compresie.
-Aerisesc salonul după efectuarea toaletei pe regiuni.
-Împreună cu medicul realizez toaletă plăgii zilnic cu apă
oxigenată, betadină, cloramină și aplic comprese sterile. Evaluare
-Pacientul se poate
schimba singur dar cu
dificul tate
-Pacientul poate face
mișcări pasive fără a avea
dureri mari în zona
operată.
30

6.Diagnosticul de nursing
-Pacientul prezintă dificultate în a se
alimenta și hidrată datorită
intervenției chirurgicale, inapetență,
deshidratare, vărsături. Obiective
-Pacientul să fie echilibrat
hidroelectrolitic și să -și
redobândească autonomia în a
se alimenta și hidrata
corespunzător. Intervenții proprii și delegate
-Am recoltat zilnic sânge pentru examene de laborator:
Hb, Ht, Tr, L.
-Am menținut continuitatea per fuziei prin asigurarea
flacoanelor de soluții hidroelectrolitice, pentru a asigura pe
cale parenterală o hidratare corespunzătoare.
-Am schimbat flacoanele de soluții electrolitice pe
parcursul zilei
-Am efectuat bilanțul hidric ingesta și excreta.
-Am examinat aspectul tegumentelor și mucoaselor care
evidențiază starea lor de nutriție.
-Am notat în F.O. cantitatea de soluție administrată, HP –
hidratare parenterală și D – diureză.
-Am alimentat pacientul cu alimente ușor digerabile pentru
a preveni constip ația. Evaluare
-Pacientul în urma
îngrijirilor acordate este
echilibrat
hidroelectrolitic, nu mai
prezintă vărsături,
prezintă tegumente
hidratate.
-În primele două zile
postoperator este hidratat
parenteral și începând din
a două zi am alimentat
pacientu l cu alimente
ușor digerabile.
7.Diagnosticul de nursing
-Lipsă de informare și deficit de
cunoștințe despre diagnosticul său.
-Nerespectarea sfaturilor medicale. Obiective
-Pacientul să fie informat
despre diagnosticul pe care îl
prezintă și eventualele
complicații ce pot apărea, în
ce constă imobilizarea,
intervenția chirurgicală și
recuperarea funcțională. Intervenții proprii și delegate
– Am întreprins discuții cu pacientul pentru a evalua nivelul
de cunoștințe privind boala, măsurile de prevenire, mo dul
de participare la intervenții, la procesul de recuperare
-Am adus la cunostiința pacientului asupra propriei
responsabilități privind sănătatea.
-Am recomandat și i -am explicat în ce constă regimul de
viață igieno – dietetic, să se mobilizeze cu ajutorul cârjelor
axilare, fără să calce pe membrul inferior operat timp de 45
zile.
-Am verificat dacă a conștientizat sfaturile recomandate. Evaluare
-Pacientul a recepționat
recomandările asupra
regimului de viața și
normele de igienă
necesare recuperăr ii și
menținerii stării de
sănătate.
31

8.Diagnosticul de nursing
-Comunicare ineficientă, rețineri
verbale, inhibiție, obținerea
consimțământului prin semnatura
pacientului. Obiective
-Pacientul să comunice la
nivel afectiv cu echipa de
îngrijiri. Intervenții proprii și delegate
-Am comunicat cu pacientul la nivel afectiv
-I-am explicat necesitatea internării, în ce constau
investigațiile, intervențiile clinice și paraclinice,în ce
constă tratamentul, reducerea ortopedică, sindromul de
imobilizare, intervenția chirurgicală și posibile complicații
ce pot apărea postoperatoriu.
-I-am sugerat să întreprindă subiecte de discuție cu
pacienții din salon.
-Am urmărit ca pacientul să semneze consimțământul
pentru intervenția chirurgicală.
Evaluare
-Pacien tul comunică la
nivel afectiv cu echipa de
îngrijire, a înțeles în ce
constă intervenția
chirurgicală, tratamentul,
eventualele complicații.

32

3.2. EPICRIZA
În urma tratamentului și îngrijirilor acordate starea pacientului s -a îmbunătățit:
– Durerile s -au ameliorat;
– Pacientul se poate deplasa singur fară însoțitor;
– Pacientul are capacitate funcțională mulțumitoare;
– Pacientul și -a îmbunătățit alimentația și se autoîngrijește.
– Pacientul poate face mișcări pasive fără a avea dureri mari în zona operată.
– Pacientul prezintă plaga aseptică, se scot firele de sutură la 14 zile postoperator.
Diagnostic la externare, fractură 1/3 inferioară diafiză tibială dreaptă operată. Evoluție
postoperatorie favorabilă.
Se externează cu recomandările:
– pansamente la 3 – 4 zile;
– scoate firele de sutură la 14 zile postoperator;
– mobilizare cu ajutorul cârjelor auxilare, fără să calce pe membrul inferior operat 45 zile, apoi cu încărcare progresivă pe membrul inferior operat;
– păstrează im obilizarea în aparat gipsat cu fereastră 6 săptămâni;
– control în secția Ortopedie la 21 zile sau la nevoie.

Fig. 3.1 Osteosinteza fracturii 1/3 distale tibiale

33

3.3. FIȘA TEHNICĂ
Tehnica montării sondei vezicale
1.Definiție
Sondajul vezical reprezintă introducerea unei sonde sau cateter prin uretră în vezica urinară
realizând astfel o comunicație între interiorul vezicii și mediul extern.
2.Scopul
Explorator :
• când se efectuează pentru recoltarea unei cantități de urină în vederea exam enelor de laborator
sau când se efectuează pentru depistarea unor modificări patologice ale uretrei și vezicii urinare;
Terapeutic:
• când se efectuează pentru evacuarea conținutului vezicii în situația când aceasta nu se face
spontan sau pentru executarea unor procedee terapeutice prin sondă;
• ameliorarea funcției renale în cazul unei insuficiențe cronice generate de un obstacol subvezical ce nu se poate îndepărta până la reechilibrarea biologică a bolnavului;
• prevenirea apariției de glob vezical postoperator, cu efecte negative locale și generale.
Indicații:
• retenții acute de urină;
• intervenții chirurgicale în micul bazin sau pe organele genitale feminine;
• explorări endoscopice ale uretrei, vezicii și ureterelor.
3.Pregătirea pacientului
Psihică:
• se explică necesitatea montării sondei vezicale;
• se obține consimțământul pacientului;
• se explică procedura pacientului pentru a -i reduce anxietatea precum și pentru a ne asigura
de cooperarea sa.
Fizică:
• se asigură intimitatea pacientului, dacă este cazul;
• se p oziționează pacientul pentru a -i fi acestuia cât mai comod;
• la bărbat (lungime mai mare a uretrei; prezența celor 2 curburi sagitale, prima convexă
anterior la nivelul uretrei peniene, cea de a doua convexă posterior la zona de trecere dintre
uretra mem branoasă și uretra peniană – bulbul uretrei; prezență a prostatei),
• bolnavul se așează în decubit dorsal.
4.Materiale necesare
• Mănuși sterile pentru cel care sondează.
• Sonde uretrale sterile de diverse tipuri și dimensiuni (Nélaton, Foley, Thieman).
• Com prese sterile, soluții antiseptice slabe (apă oxigenată, cloramină, permanganat de
potasiu, etc.) pentru dezinfecția glandului și a vulvei.
• Gel anestezic steril sau ulei de parafină/ glicerină, sterile, pentru lubrefierea sondei.
• Vase sterile pentru colect area urinii (tăvițe renale, urinare, pungi din plastic).
• Seringă sterilă și apă distilată sau ser fiziologic pentru controlul permeabilității sondei,
aspirarea microcheagurilor din vezică și pentru umplerea balonetului sondei Foley.
• Beniqué -uri (dilatare a uretrelor la stricturații vârstnici).
• Pense hemostatice sterile.
• Materiale pentru toaleta organelor genitale
5.Tehnica
• Se efectuează toaleta organelor genitale externe.
• Sondajul se efectuează în condiții de asepsie perfectă atât pentru pacient cât și pent ru
mâinile celui ce -l efectuează și pentru instrumentar.
• Se îmbracă mănușile de cauciuc sterile.
• Se evidențiază meatul urinar (locul pe unde iese urina).
34

• Se dezinfectează cu oxiceanură de mercur orificiul uretral.
• Se scoate sonda și se lubrifiază cu gel anestezic steril.
• Se introduce sonda cu blândețe până se trece de valvula Guérin, apoi sub acțiunea de ușoară
tracționare a penisului spre zenit, urmată de acțiunea de basculare a penisului între coapse.
• Pătrunderea sondei în vezică se semnalează prin scurge rea urinei prin sondă.
• Se umple balonașul și se fixează sonda cu benzi adezive trecute între sondă și penis (2 benzi longitudinale și 2 benzi circulare).
• Se atașează sonda la un recipient de colectare a urinei.
• Se efectuează toaleta zonei genitale și se ad ministrează substanțe dezinfectante pentru a
preveni apariția infecțiilor.
• Se fixează punga urinară și sonda pe picior sau în alte zone.
6.Atenționări și precauții
• Nu se vor exercita presiuni externe asupra hipogastrului pentru a accelera evacuarea urinei.
Conținutul vezical trebuie să se evacueze singur datorită elasticității vezicii urinare.
• Golirea bruscă a vezicii destinse în special la persoanele în vârstă poate provoca hemoragie. De aceea evacuarea se va face încet iar dacă vezica nu a fost prea desti nsă, se va face parțial,
urmând ca restul de urină să se elimine printr -un nou sondaj dar după câteva ore.
• În caz de retenție urinară repetată sau modificare a calității urinii (hematurie, piurie, etc.) se impune lăsarea sondei pe loc (a demeure, indwelling catheter) → umplere a balonașului sau
fixare cu benzi adezive trecute între sondă și penis (2 benzi longitudinale și 2 benzi
circulare), cu atașare la un recipient de colectare a urinii.
7.Incidente și accidente
• Lezarea traumatică a mucoasei ur etrale. Aceasta se obține prin hemoragie de diferite grade,
iar în această situație se impune întreruperea imediată a tehnicii.
• Crearea unei căi false prin forțarea sondei – se previne prin efectuarea sondajului cu finețe,
cu răbdare, fără să se forțeze înaintarea sondei.
• Astuparea sondei în cursul evacuării vezicii – sonda se destupă prin insuflare de aer sau
injectarea a câțiva ml de soluție dezinfectantă.
• Hemoragia „ex vacuo” la sfârșitul golirii vezicii urinare – se evită golind lent vezică urinară.
• Infecții – prin întroducerea germenilor patogeni prin intermediul manevrelor și
instrumentelor nesterile.
• Frisoane și ascensiune termică (bacteriemie produsă prin efracții mucoase).

35

CONCLUZII

Obiectivele urmărite în acest studiu au fost îndeplinite prin prezentarea îngrijirilor acordate
de către asistentul medical pacienților cu FRACTURĂ DE GAMBĂ, cum au fost satisfăcute
nevoile de dependență și cum a fost asigurat un mediu terapeutic favorabil procesului de vindecare
și recuperare fizică, prin acordarea unui sprijin moral, prin efectuarea procedurilor tehnico –
sanitare în condițiile bine stabilite și prin răspunderea eficientă la nevoile de care a depins pacientul.
Tratamentul fracturii oase lor gambei a fost făcut etapizat, urmărind un algoritm terapeutic
bine definit atât în ceea ce privește îngrijirea țesuturile moi cât și osteosinteza focarului de fractură.
Durata medie a spitalizării a fost una îndelungată, proporțională și cu complexita tea
lezională, osteosinteza definitivă a focarului de fractură realizându -se după remisia sau ameliorarea
tulburărilor circulatorii postraumatice locale.
Criteriile clinice de vindecare a focarului de fractură au fost îndeplinite mult mai devreme
decât cr iteriul radiologic, acest fapt datorându -se osteosintezei ferme realizate la nivelul tibiei.
Inițial, majoritatea fracturilor se imobilizează într -o atelă gipsată pentru a permite reducerea
inflamației. Ulterior, este posibil ca fractura să fie imobilizată în aparat ghipsat sau proteză post
chirugucală. Dar indiferent de tratamentul ales, recuperarea este foarte importantă după o astfel de fractură.
Atunci când medicul permite, pacientul poate începe să -și miște membrul afectat și să facă
kinetoterapie, iar programele de exerciții fizice la domiciliu sunt și ele la fel de importante.
Efectuarea în mod regulat a acestor exerciții este esențială.
Chiar și după vindecarea fracturii, doctorul poate recomanda purtarea unui bandaj elastic
pentru mebrul afectat tim p de câteva luni pe perioada practicării sporturilor sau recuperări medicale
prelungite.
Aprecierea evoluției stării generale a pacientului precum și urmărirea în perioada internării
este adesea extrem de dificilă, trebuind făcută cu multă pricepere de cad rul mediu, urmărire și
îngrijire de care depinde în mare măsură vindecarea accidentatului, de unde concluzionăm importanța semnificativă a asistentului medical în Îngrijirea și tratarea pacienților cu FRACTURĂ
DE GAMBĂ.

36

BIBLIOGRAFIE
1.Lupescu V., Traumatologie și ortopedie curs pentru studenți , editura Muntenia, & Leda
Constanța, 2001;
2.Brânzaniuc K , Bogdan Andrei Suciu, Dragoș Codrin Popa Ioana Hălmaciu, Anatomia
Sistemului Osos, 2014;
3.Papilian V., Anatomia omului , Vol. I Aparatul Locomotor, Ediția a -V-a, Editura Didactică și
Pedagogică, București 1974;
4.Șerban Alexandru Georgescu, Radiologie și imagisti că medicală, Ediți a a II -a, Editura
Universitară Carol Davilă , București 2009;
5.L. Titircă ”Tehnici de evaluare și îngri jiri acordate de asistenții medicali” Editura Viața
Românească București 1997;
6.C. Mozes ”Tehnica îngrijirii bolnavului” Editura Medicală București, 1997;
7.Frank H. Netter, M.D – Atlas de anatomie umană, Ed. Medicală Callisto, București 2005;
8.Gornea F. , Ortopedie și Traumatologie , Ministerul sănătății al Republicii Moldova , Universitatea
de stat de medicină ̆ și farmacie Nicolae Testemițanu , Chișinău, 2015;
9. Antonescu D., și colab.,
Elemente de Ortopedie și Traumatologie – curs propriu, Universitatea de
Medicină și Farmacie,București,1999.

Surse on- line:
1. http://www.orto -trauma.ro/soldul/ortopedie/soldul/fracturile -colului -femural.html
2. http://www.jurnaluldechirurgie.ro/jurnal/docs/jurnal407/03%20osteosinteza.pdf
http://www.lectiadeortopedie.ro/traumatologia -membrului -inferior/fractura -de-col-femural/

37